You are on page 1of 4

CURS IV

METODA OBSERVAŢIEI

Observaţia reprezintă contemplarea intenţionată a unui obiect, document, fenomen sau proces,
este cunoaşterea ştiinţifică a unei realităţi prin contemplare intenţionată şi metodică având ca finalitate
înregistrarea (consemnarea) datelor.

Caracteristici:
- provine din ştiinţele naturii;
- este vizuală (de cele mai multe ori);
-este un proces activ;
- este urmată de înregistrare (consemnare);
- trebuie ferită de idei preconcepute;
- într-o cercetare mai amplă este prima etapă.

TIPURI DE OBSERVAŢIE
1. Observaţie întâmplătoare
2. Observaţie sistematică (activă, intenţionată, provocată). Acesta este proprie investigaţiei
ştiinţifice şi se desfăşoară sub diferite forme care au denumiri specifice. Caracteristica acestui tip de
observaţie este că porneşte de la o anumită idee anticipativă a rezultatelor care pot fi obţinute şi a
consecinţelor acestora.
Spre deosebire de observaţia întâmplătoare, observaţia sistematică are următoarele caracteristici:
- este fundamentată teoretic;
- este integrală şi analitică,;
- este metodică şi condusă după anumite reguli;
- este repetată şi verificabilă;
- presupune o anumită codificare a operaţiilor şi un anumit sistem de variabile şi
factori acceptaţi de toţi cercetătorii;
- apelează la procedee moderne de analiză cantitativă;
- îndeplineşte funcţii explicative şi prospective.
3. Observaţie de tip senzorial: observaţia simplă – realizată doar cu organele de simţ (văz, auz,
kinestezic);
4. Observaţia directă şi observaţia experimentală
5. Observaţia extensivă şi observaţia intensivă
6. Observaţia longitudinală şi transversală
7. Observarea participativă şi observaţia ascunsă
8. Observaţiile pedagogice, psihologice, sociologice etc., în funcţie de domeniul de aplicare
9. Observaţia statistică

1

gesturi). vagă. lipsită de obiectivitate. Astfel. observaţii făcute asupra proceselor dirijate. . organizate şi conduse raţional cum este procesul de recuperare. reacţia sau răspunsul musculaturii. 10. atitudinea pacientului faţă de diferite elemente etc.individului (evoluţia recuperării pacientului). orientarea în spaţiu. în special. de orientarea lui ştiinţifică în domeniul respectiv. procesul de pregătire a cadrelor etc.grupului (clasificat pe afecţiuni). .particularităţile individuale şi de sexe pot influenţa calitatea observaţiei.). DIFICULTĂŢILE OBSERVAŢIEI . lipsită de precizie.Observaţia spontană (întâmplătoare) este fragmentară. . stabilitatea sau mobilitatea atenţiei).Observaţia ştiinţifică are la rândul ei o serie de neajunsuri: .activităţi cotidiene – profesionale. În centrul atenţiei vor sta investigaţiile privitoare la comportamentul motric (capacitatea de control a unor segmente. nu este argumentată în scris. medicamente (culoarea tegumentului. recreative. . .relaţiilor dintre pacient şi kinetoterapeut (medic). . răspunsul la anumite proceduri (programe) de recuperare.) comportament psihic şi social (tonusul psihic.sistem educaţional şi de învăţare specifică (motrică). 2 .eficienţa şi valoarea observaţiei depind de calitatea observatorului.este percepţie a unui fenomen şi deci depinde de factorii care determină natura acestui proces psihic (acuitate senzorială. . nu este judecată critic. Observaţie “armată” (intermediată) CE SE POATE OBSERVA În domeniul kinetoterapiei vom întâlni.evoluţia procesului de recuperare în cazul unor afecţiuni.procese de recuperare. altele sunt foarte complexe şi de scurtă durată. . subiecţii vor fi observaţi în următoarele situaţii: . mers.unele fenomene apar la un interval mare de timp. coordonarea neuromusculară. Autoobservaţia 11. . echilibru. . OBSERVAŢIA POATE FI ÎNDREPTATĂ ASUPRA .depinde de capacitatea de înţelegere a celui care observă (de aceea se impune dublarea lui cu aparate de înregistrare). amplitudinea mişcărilor.

fişa de observaţie este o realizare a cercetătorului. Înregistrarea observaţiei se poate face prin organele de simţ. prelucrarea şi interpretarea datelor trebuie să fie exigentă. Prelucrarea poate fi cantitativă şi calitativă. continuându-se chiar cu codificarea elementelor de detaliu. Fişa de observaţie va cuprinde rubrici speciale pentru fenomenele previzibile şi impuse cercetării. 3. ETAPELE UNEI CERCETĂRI CARE ARE LA BAZĂ METODA OBSERVAŢIEI 1. 7. ÎNREGISTRAREA OBSERVAŢIEI Complexitatea.a nu se confunda fişa de observaţie spacifică metodei de cercetare (observaţiei) cu fişa de observaţie a pacientului (din spital). dacă acestea au apariţie frecventă. .). 6. casetofoane etc. ca şi performanţele sale vor fi înregistrate pe fişe de observaţie. să aibă scopuri precis formulate – scopul să fie în concordanţă cu ipoteza formulată. conduita motrică şi verbală a subiectului. cu regularitate). să se realizeze o pregătire a observatorului şi a observaţiei.instrumentul de lucru este fişa de observaţie. 2. fiecare fişă va fi adnotată cu date sau aprecieri carte conduc spre anumite concluzii. să se desfăşoare metodic şi sistematic (după un program. durata în timp a fenomenelor observate impun cercetătorului pregătirea unor tehnici de înregistrare care să asigure obiectivitatea observaţiei. să se efectueze o înregistrare fidelă şi exigentă a datelor observate. să aibă sarcini precis formulate şi în conformitate cu scopul sau sarcinile urmărite. trebuie să se facă deliberat. Notarea se face de regulă prin semne sau simboluri – unele consemnări mai largi se fac prin descriere terminologică succintă.nu necesită intervenţia cercetătorului. . stabilirea tematicii cercetării şi a sarcinilor de lucru 3 . . Fişele de observare sunt analizate. 5. camere video. prin intermediul sau cu ajutorul aparatelor şi instrumentelor adecvate (aparate de filmat. Prelucrarea şi interpretarea datelor. CONDIŢIILE OBSERVAŢIEI Caracterul fundamentat teoretic şi metodologic al observaţiei este dat de următoarele caracteristici: 1. PARTICULARITĂŢILE OBSERVAŢIEI . 4.nu implică măsurători. . În funcţie de specific şi de scopul urmărit va avea şi spaţii pentru consemnarea unor fenomene neaşteptate sau mai puţin întâlnite.

centralizarea datelor 8. formularea concluziilor şi a recomandărilor 4 . precizarea ipotezei de lucru 3. pregătirea observaţiei (pregătirea observatorului. observaţia pilot (de probă) 6.2. realizarea fişei de observaţie) 5. prelucrarea şi interpretarea rezultatelor 9. pregătirea instrumentelor de lucru. selecţionarea subiecţilor 4. observaţia propriu-zisă 7.