You are on page 1of 5

CURS II

METODĂ ŞI METODOLOGIE

Metoda este definită ca modalitatea de obţinere a anumitor rezultate în
cunoaşterea teoretică şi cea practică. Termenul provine din limba greacă veche, în care
“methodos” înseamnă cale, drum, mod de expunere şi indică totalitatea demersurilor
prin care omul reuşeşte să cunoască un anumit fenomen, să producă un obiect sau să
provoace deliberat modificări în realitatea materială obiectivă.
La momentul actual filozofia şi logica ştiinţei stabilesc cu precizie şi în detalii locul
metodei în cunoaşterea şi cercetarea ştiinţifică. În general, orice metodă, fie ea metodă
de cunoaştere sau metodă de producţie industrială, implică cunoaşterea legilor
obiective pe baza cărora apar procedee sau sisteme de procedee pentru cunoaştere şi
acţiune practică. Legile cunoscute reprezintă latura obiectivă a problemei, iar
procedeele de cercetare şi transformare a fenomenelor constituie latura subiectivă a
acesteia. Fiind legată de subiect, de cel care o aplică, metoda nu este independentă de
lumea obiectivă, din contra, numai pe baza legăturii cu obiectul, pe baza cunoaşterii
legilor acestuia ea este un mijloc de progres în cunoaştere şi acţiune.
Metoda face parte din ştiinţă, fiind latura cea mai activă a acesteia, modalitatea
dobândirii cunoaşterii ştiinţifice. Din mulţimea aspectelor sub care poate fi privită ştiinţa
se desprinde şi acela al ştiinţei ca activitate de cercetare, în care apar pe prim plan nu
cunoştinţele ci metoda prin care au fost obţinute. Cunoştinţele din sfera ştiinţei
constituie mijlocul, unealta de dobândire a noi cunoştinţe, aşa cum este utilizată tehnica
în producţia materială. Regulile după care operează metoda sunt reguli standard,
riguroase, uniforme şi relativ constante. Întrucât ele reprezintă modalităţi de acţiune au
un caracter automat şi raţional, iar dacă prezintă variaţii, acestea sunt strict delimitate.
Metodologia unei ştiinţe reprezintă sistemul celor mai generale principii ale
investigaţiei, ale cercetării, deduse din sistemul legilor generale obiective stabilite de
această ştiinţă în domeniul său. Alături de principiile normative metodologice se vor afla
şi metodele concrete, aşa numitele metode particulare şi procedeele şi tehnicile
aferente lor şi care constituie modalitatea manipulării unor complexe sau sisteme în
vederea descoperirii noului. Metodologia poate fi considerată ca fiind ansamblu
metodelor folosite într-o ştiinţă. Termenul de metodologie este folosit şi pentru a indica
ştiinţa despre metode, acea parte a filozofiei care se ocupă cu studiul teoretic al
metodelor ştiinţifice - în acest sens, metodologia este doctrina metodei sau teoria unei
metode, după unii autori.

1

METODE DE CERCETARE Pornind de la faptul că metoda provine din sistemele obiective create de ştiinţă în ansamblu sau de diferitele ştiinţe particulare. care utilizate în anumite direcţii noi. modelării. 2. procedee şi tehnici de investigaţie (metode particulare): . metode. m. Atât sub aspectul de teorie asupra metodelor. m. cu alte cerinţe s-au desăvârşit şi au devenit mai eficiente pentru însăşi domeniile de origine. m. Clasificarea metodelor Apariţia permanentă a noi domenii de investigaţie şi a noi ştiinţe a produs unele reconsiderări în privinţa metodelor de cercetare. metodologia ştiinţei postulează unitatea metodelor de cercetare. altele numai într-una. observaţiei. metode cu caracter general: . dincolo de deosebirile dintre metodele pe care le utilizează diferitele ştiinţe particulare. sistemică. este firesc să constatăm o mulţime de metode. unele ştiinţe transferând altora denumirea metodelor lor. La ora actuală denumirile ştiinţelor particulare nu au delimitarea rigidă dinainte şi nici nu au exclusivitatea metodelor proprii. Unitatea metodelor ca şi unitatea ştiinţei provine din unitatea materială a lumii. . care în fond sunt puncte de vedre din care este privită şi cercetată realitatea unitară a lumii. experimentul aparţine în mod deosebit chimiei. dar oricum observaţia este o metodă specifică ştiinţelor despre natură. deoarece fiecare domeniu îşi creează propriile instrumente de investigaţie. medicină şi mai târziu în psihologie şi pedagogie. m. . din legităţile obiective ale fenomenelor lumii materiale. istorică. Constituirea ştiinţelor de graniţă a fost însoţită de un masiv împrumut de metode. axiomatică. m. legităţile pe care fiecare dintre ştiinţele particulare le descoperă şi le formulează sunt legităţile sistemului lumii materiale. Poate că este imposibil de precizat domeniile de origine. Astfel metodele de cercetare se împart în: 1. iar ancheta este prin excelenţă o metodă a ştiinţelor sociale. de unde s-a transferat în biologie. unele se aplică în mai multe ştiinţe. cât şi ca ansamblu al metodelor de cercetare. Numărul metodelor este foarte mare. Ampla dezvoltare a ştiinţelor în cea de a doua jumătate a secolului nostru a determinat restructurarea filozofică a acestora. . 2 .

. deductivă. m.. anticiparea unor rezultate... m. .. În domeniul kinetoterapiei sunt utilizate în mod firesc metode ale fiziologiei. . . ... biomecanicii. m. m. m. . Ipoteza este exprimată de obicei sub forma: „presupunem că dacă vom.. „sau dacă A. anchetei... Formularea ipotezelor are la bază: . m. inductivă. datele concrete. Având în vedere faptul că omul în procesul de recuperare şi fenomenele care îl caracterizează sunt studiate atât prin metode cu caracter particular dar şi cu caracter general este necesară o coordonare în scopul propus în cercetare. legile şi teoriile cunoscute deja. 3.. medicinii şi alte ştiinţe sau discipline. statistico-matematică. metode de analiză şi interpretare: .”. atunci B” şi este enunţată pe baza datelor. studiului de caz. logică. m. în funcţie de tema propusă şi de direcţiile în care se urmăreşte cunoaşterea fenomenelor.. Orice teorie a fost formulată iniţial ca o ipoteză. psihologiei. m. comparativă . IPOTEZA Ipoteza reprezintă presupunerea care stă la baza iniţierii şi desfăşurării cercetării. experimentală.. studiile. Caracterul multi .şi pluridisciplinar al unor cercetări va determina folosirea metodelor din mai multe ştiinţe particulare. Ipoteza este sugerată de baza de date ştiinţifice a domeniului. de experienţa şi cunoştinţele cercetătorului. studierii documentelor. . vom obţine o îmbunătăţire a.... . cercetările au urmărit să le justifice sau să le argumenteze.. faptelor şi legilor cunoscute. practica. acest lucru ducând la sporirea substanţială a eficienţei investigaţiei.... a unor realităţi care urmează a fi verificate prin cercetare. Tipuri de ipoteze: 3 ... m..

în cazul ipotezelor elementare şi indirectă. .Ipoteze deduse. fac trimiteri la ipoteza formulată.se constituie într-un răspuns incert. recomandabil cât mai multe şi în condiţii cât mai variate. din domeniul de bază. Particularităţile ipotezei . posibil (la o întrebare apărută în procesul cunoaşterii ştiinţifice).Ipoteze induse. Verificarea ipotezei se face prin cazuri particulare.este justificată numai dacă explică şi alte fenomene. în ultimul caz se spune că ipoteza a fost nulă.să fie în concordanţă cu baza ştiinţifică în care îşi are originea. . sunt necesare anumite condiţii de organizare. Concluziile formulate la sfârşitul unei cercetări.să nu fie în contradicţie cu alte legi şi teorii considerate adevărate.este formulată în speranţa confirmării (cercetarea transformă presupunerea în certitudine). . aplicarea unor legi şi teorii cunoscute într-un domeniu în alte domenii (utilizarea unor proceduri cunoscute şi recunoscute ca tratament auxiliar în procesul de recuperare). . pentru a oferi un grad ridicat de încredere. Astfel una dintre concluzii va fi „ipoteza a fost confirmată” sau „ipoteza a fost infirmată”.să fie verificabilă. Verificarea poate fi directă. care apar în timpul observării unor fenomene sau în timpul derulării unor experimente. . 4 . indiferent ce metodă de bază a utilizat. chiar dacă pentru aceasta. . Formularea ipotezei presupune anumite condiţii: .

5 .