You are on page 1of 1

Veniturile cu caracter fiscal reprezintă prelevări legale din veniturile create de unităţile economice şi

populaţie, inclusiv în legătură cu deţinerea de către aceştia a unor averi sau proprietăţi impozabile şi se
concretizează în:
 impozite, taxe şi contribuţii directe, în cazul cărora suportatorul real este considerat a fi însuşi subiectul lor;
 impozite şi taxe indirecte, în cazul cărora suportatorul real nu coincide cu subiectul plătitor, datorită fenomenului
financiar de repercusiune.

Politica monetar-creditară reprezintă activitatea de influenţare a proceselor economice prin oferta de bani pentru
realizarea principalelor scopuri macroeconomice. Ea este elaborată şi promovată de Banca Naţională a ţării.

Obiectul impozitului, reprezentând valori sub diferite forme ale veniturilor şi averilor sau activităţi aducătoare de
valori ce intră sub incidenţa impozitării.

Cheltuielile bugetare sunt acelea înscrise în bugetul public si care se finanteaza din fondul bugetar, în cadrul
bugetului public national.

4.f.sociali, f.monetari, f.economici, f.de nat financiara
Trebuie făcută distincţie între noţiunile de cheltuieli publice şi cheltuieli bugetare. Cheltuielile bugetare
au o sferă mai restrânsă decât cheltuielile publice. Cheltuielile bugetare se referă numai la acele cheltuieli care se
acoperă de la bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat, din bugetele instituţiilor publice autonome,
din bugetele fondurilor speciale, din bugetele locale. Cheltuielile publice includ pe lângă cheltuielile bugetare şi
cheltuieli din venituri proprii, cheltuieli finanţate din credite externe, cheltuieli finanţate din fonduri externe
nerambursabile, cheltuieli din fonduri cu destinaţie specială.

La prima etapa executivul (Guvemul) elaborează proiectul de buget şi îl pre-zintă legislativului
(Parlamentului). Acest proces, de regulă, presupune doi paşi: Ministerul Finanţelor elaborează proiectul de buget
fundamentat pe orientările bugetare exprimate de guvern. În continuare, proiectul de buget este aprobat de
Cabinetul de Miniştri, după care proiectul legii bugetare anuale este prezentat legislativului, pentru ca acesta
eventual să-l amendeze şi să-l aprobe.
La etapa a doua, cea a examinării parlamentare, proiectul legii bugetare este discutat în comisiile
parlamentare, care pot propune amendamente. După adop-tarea acestora, în şedinţa plenară, Parlamentul adoptă
Legea bugetară. Executivul este investit, astfel, cu autoritate legală de a obţine venituri. Aprobarea oficială a
planului de cheltuieli înseamnă că o mare parte din cheltuielile bugetare este plafonată în mod legal şi nu se
permite depăşirea limitelor aprobate.
Etapa a treia reprezintă implementarea bugetului aprobat, aplicarea Legii bugetare fiind asigurată de
executiv şi / sau agenţiile guvernamentale. În acest scop, un serviciu bugetar central (care face parte din Ministerul
Finanţelor) supraveghează implementarea bugetului şi întocmeşte periodic rapoarte privind executarea bugetului,
folosind un sistem contabil bine pus la punct. Executivul poate fi abilitat să modifice Legea bugetară anuală în
situaţii de urgenţă, inclusiv dacă sunt înregistrate devieri considerabile în cadrul macroeconomic iniţial.
Etapa a patra include controlul parlamentar al implementării Legii bugetare. Acesta poate fi efectuat pe
parcursul executării bugetului, dar, în special, după încheierea anului fiscal. Controlul parlamentar se bazează pe
rapoartele furnizate de executiv. Este de competenţa Parlamentului să specifice conţinutul şi perioada de timp a
acestor rapoarte, care pot conţine atît informaţie financiară, cît şi nefinanciară.
Etapa finală constă în verificarea conturilor financiare de un organ independent de control extern. Acesta poate fi
însărcinat să evalueze rezultatele Legii bugetare anuale prin prisma eficienţei, eficacităţii şi spiritului de economie.
1.f
2.a
3.a