You are on page 1of 5

Comunism

Teoria
Teoretic, în comunism toate bunurile aparțin societății ca întreg, și
toți membrii acesteia se bucură de același statut social și
economic. Probabil cel mai cunoscut principiu al unei societăți
comuniste ideale este: „De la fiecare după capacități, fiecăruia
după nevoi”, sintagmă preluată (aproape literal) din Noul
Testament. Comunismul ideal, sau teoretic, are astfel o istorie
străveche: după ce a fost propus în Republica lui Platon, el a fost
adoptat de apostolii creștinismului, ei întemeind o societate
comunistă, printre primii creștini din Palestina antică. Această
idee le-a fost dată de Isus. De exemplu, în creștinismul primitiv,
Anania și Safira au fost pedepsiți cu moartea pentru că nu și-au
dat toată averea colectivului. Filozofia Sfântului Ioan Gură de Aur
avea și ea conotații egalitariste similare, Gură de Aur considerând
că toate bunurile lumești trebuie egal împărțite între creștini.
Platon a enunțat în „Republica” sa, unele principii asemănătoare
cu cele folosite de comuniști pentru a atrage simpatia poporului și
a prelua puterea, dar spre sfârșitul vieții s-a răzgândit, schițând,
în „Legile” sale, o republică centrată pe proprietate și familie.
O astfel de formă de organizare socială, bazată pe sintagma de
mai sus, de-a lungul istoriei a mai fost încercată în epoca
modernă. Se poate da chiar exemplul românesc al falansterului de
la Scăieni (județul Prahova) de la jumătatea secolului XIX. Sau mai
nou, organizarea chibuțurilor din Israel pentru noii imigranți.
La origine, Liga Comuniștilor, fondată la Londra în 1836 sub
numele de Liga Celor Drepți, a fost o organizație comunist-
creștină. Karl Marx, membru al acestei organizații, a apostaziat de
la caracterul creștin al organizației, transformând-o prin
Manifestul comunist într-o organizație cu ideologie materialistă și

feudalismul. Tradiția politică rusă reprezintă unul din factorii care au influențat în mod decisiv practica noului regim postrevoluționar rus: există o aproape perfectă continuitate de metodă și practică în materie de politici represive și antidemocratice între autocrația țaristă pe de- o parte și regimul bolșevic care a înlocuit-o pe de cealaltă. în Rusia sovietică a lui Stalin. pentru Marx. cultură). socialismul. și în celelalte state frățești. acolo unde ele chiar există. care a produs un regim inspirat de marxism (și de diversele ideologii derivate. și de aceea el trebuie reeducat în lumina noii societăți comuniste. capitalismul. Potrivit concepției marxist-leniniste a progresului în istorie.atee. orice formă de religie este un „drog pentru a amorți poporul”. De asemenea. Această concepție materialist-istorică a comunismului. la nivel . și. că fără folosirea violenței revoluționare pentru a răsturna orânduirea socială tradițională sistemul capitalist nu poate fi schimbat. arată că din sistemul economic derivă toate celelalte sisteme (social. cui folosește acest drog. în final. există patru faze ale dezvoltării economice a societății: sclavia. Practica După Revoluția din februarie 1917 din Rusia țaristă. De asemeni dezvoltă concepția determinismului. juridic. sau etatizare în industrie și comerț. Karl Marx a arătat mecanismele economice și sociale prin care religiile domină conștiința popoarelor. comuniștii au naționalizat proprietățile private prin procesul de colectivizare în agricultură. care a răsturnat monarhia și produs o republică democrată[necesită citare]. prin „lupta de clasă”. care explică. comunismul. numit ulterior „Revoluția din Octombrie”). China. a urmat în Octombrie puciul comunist („bolșevic”). diferențele existând eventual. Acest concept determinist este cel care a folosit la justificarea lagărelor de reeducare. cea mai notabilă fiind a Marxism-Leninismului) și de tradițiile politice ruse. în care au murit milioane de oameni în decursul secolului XX. potrivit căreia fiecare individ dintr-o clasă are un gen de comportament indus nu de gândirea acelui individ ci de clasa la care aparține.

ca sediu al Comisiei Aliate de Control. La nivel economic. Razboiul Rece Războiul Rece (1947-1991) a fost o perioadă de tensiuni și confruntări politice și ideologice. Blocul apusean era reprezentat de către Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO. fiind numit. țariste. Zidul Berlinului. crima politică. un conflict la scară mondială. La nivel politico-militar. o barieră de separare între Republica Federală Germană și Republica Democrată Germană. cu tot ce-a însemnat asta bine și rău. timp de aproape 28 de ani. Războiul Rece a fost o confruntare între capitalism și . în Europa. teroarea polițienească. Cenzura. Berlinul. reprimarea libertăților individuale. însă. În Războiul Rece s-au confruntat două grupuri de state care aveau ideologii și sisteme politice foarte diferite. „Blocul apusean” (sau occidental). o stare de tensiune întreținută care a apărut după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și a durat până la revoluțiile din 1989. După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa. a fost împărțită în patru zone de ocupație corespunzătoare. Vechea capitală a Germaniei. iar cel răsăritean de către Pactul de la Varșovia. cele două blocuri erau reprezentate de către două alianțe internaționale. un simbol al Războiului Rece. SUA și URSS mai având și multe alte state aliate în afara Europei. toate au existat în Rusia țaristă înainte de a fi folosite de regimul bolșevic. Germania a fost divizată în patru zone de ocupație. North Atlantic Treaty Organization). lagărul de muncă siberian. cenzura. Într-un grup se aflau URSS și aliații ei. Războiul Rece a fost. pușcăria politică. uzual. a fost construit. ce nu făceau parte din cele două alianțe militare oficiale. constituind. controlul populației prin agenți ai serviciilor secrete.de eficacitate ale acestor politici: birocrația și aparatul represiv bolșevice s-au dovedit a fi mai eficiente decât cele aristocratice. Celălalt grup cuprindea SUA și aliații săi. grup căruia i se spunea uzual „Blocul răsăritean” (sau oriental).

Înfruntarea dintre cele două blocuri a fost numită „Război Rece”. În cazul unui război real. cele americane (CIA. iar statele blocului oriental își spuneau „lumea anti-imperialistă” sau „democrațiile populare”.) și est-europene (Securitatea. care ar fi constituit un „Război Cald”. franceze. a fost o confruntare între democrațiile liberale occidentale și regimurile comuniste totalitare. ceea ce a creat o situație militară strategică de „deterrence”. când sovieticii au plasat în Cuba. rivalitate la evenimentele sportive. Ambele tabere se autodefineau în termeni pozitivi: statele blocului occidental își spuneau „lumea liberă” sau „societatea deschisă”. vest- germane. campanii masive de propagandă. Pe plan ideologico-politic. Din punctul de vedere al studiilor strategice. STASI. curse ale înarmărilor convenționale și nucleare. adică de descurajare și blocare reciprocă.). deoarece nu s-a ajuns la confruntări militare directe între cele două superputeri. confruntându-se. și serviciile secrete vest-europene (britanice. etc. Un rol important l-au jucat serviciile secrete. economică. Un moment în care Războiul Rece putea să devină unul "cald" îl reprezintă anul 1962. spionajul. devenită comunistă sub Fidel Castro. totodată. cu toate că perioada a generat o cursă a înarmării. s-au dotat cu arme nucleare. există opinia că nu s-a ajuns și nu se putea ajunge la un „Război Cald”. SUA și URSS. competiție tehnologică. Au fost implicate. la o confruntare militară convențională. Denumirea de „Război Rece” mai provine și din faptul că a fost purtat între foștii aliați din războiul împotriva regimului totalitar nazist. ajutorul pe scară largă pentru statele-client. italiene. operațiunile militare de intensitate mică și iminența unui război pe scară mare. militară. însă. manevrele diplomatice. la o catastrofă mondială. în primul rând. rachete cu rază medie de acțiune. datorită faptului că ambele superputeri. s-ar fi ajuns la o distrugere reciprocă totală și. etc. NSA) cu KGB-ul sovietic.comunism. coaliții militare. Războiul Rece a fost un conflict în care s-au utilizat presiunea diplomatică. Din punct de vedere al mijloacelor utilizate. . asasinatul.

ajungând foarte aproape de a declanșa o bătălie navală cu sovieticii. Războiul Rece s-a atenuat odată cu prăbușirea regimurilor comuniste din Europa Centrală și de Est. un telex). în 1963. . doi ani mai târziu. s-a ajuns la normalizarea relațiilor cu sovieticii. Gorbaciov a refuzat să trimită trupele sovietice pentru a reprima revoluțiile ce se desfășurau pe cale pașnică (exceptând Revoluția din România). însă. în decembrie 1991. când au stabilit ca. urmată. precum și din Mongolia. în special). în viitor.Americanii au răspuns prin instalarea unei blocade maritime. A urmat o perioadă de destindere. Cambodgia și Yemenul de Sud. La mijlocul anilor 1980. prin intervenția președintelui american Kennedy. marcată de întâlnirea dintre Kennedy și Nichita Hrușciov. În cele din urmă. de fapt. Mihail Gorbaciov a introdus reformele de liberalizare numite "perestroika" (reorganizare sau restructurare) și "glasnost" (deschidere sau transparență) și a retras trupele sovietice din Afghanistan. și de destrămarea Uniunii Sovietice. noul lider sovietic. Presat de cererile de independență națională a sateliților sovietici din estul Europei (Polonia. pentru comunicări urgente și de importanță majoră între Casa Albă și Kremlin să folosească "telefonul roșu" (care era.