You are on page 1of 8

Franța a fost permanent un stat care a jucat un rol principal pe arena politică

mondială. Datorită unor conducători iscusiți, numiți de unii istorici ,,genii’’, a ocupat
în nenumărate rînduri rolul pricipal. Dar, la fel ca orice stat a avut periadele sale de
glorie dar și de declin.
Aflată în ajunul unei mari revoluții, ce va marca istoria omenirii, Franța era un stat
mai degrabă ruinat decît o mare putere. Proasta gestionare a statului dusă de Ludovic
al XVI-lea, razboaiele costisitoare și ineficiente, criza financiară, revolta aristocrației
au dus într-un final la Revoluția din 1789. De fapt această revoluție a produs schimbări
radicale în societatea franceză iar situația Franței dupa revoluție era foarte șubredă și
exista mereu pericolul unei invazii din exterior. Iar în plan intern teroarea iacobilnilor
a facut zeci de mii de victime. Această situație confuză în care se afla societatea
franceză era favorabilă pentru orcine deținea o oarecare funcție să se afirme și să
devină conducătorul așteptat de populație. Societatea franceză avea nevoie de o
speranță, de cineva care să aprindă această speranță, și acel cineva nu a fost altcineva
decît Napoleone de Buonaparte. Corsicanul cu origini italiene ce va cuceri Europa și
își va lăsa amprenta în istorie. Chiar de la primul său succes militar în bătălia de la
Lodi din 1796, Napoleon își prevedea un viitor strălucit ce va îl v-a ridica pe cele mai
mari culmi.1 Succesele sale militare din Italia (1796-1797) și din Egipt (1798-1799) i-
au adus gloria așteptată, iar într-o societate în care războiul era atrația principală,
Napoleon a fost văzut ca salvatorul națiunii. Prin lovitura de stat de la 18 noiembrie
Napoleon devine Prim Consul și conducătorul Franței.2 Visurile pe care le avea chiar
de la prima s-a bătălie erau foarte aproape de a se îndeplini. Doar că să fii
conducătorul unei națiuni slăbite și distrusă nu făcea parte din planurile lui Napoleon.
Pentru a ridica Franța la nivelul de putere europeană și mondială, Napoleon trebuia să
întreprindă măsuri radicale.
Conforn Constituției a III-a din 13 decembrie 1799 s-a stabilit Consulatul ca forma
de administrare și sa legalizat lovitura de stat Brumar.
Activitatea Cosulatului cu Napoleon ca Prim Consul începe prin edificarea unei
puternice națiuni ce v-a deveni principala forță în Europa.
Miniștrii au fost propuși de Napoleon și acceptați fără împotrivire.Consiliul de stat,
instituția cea mai împortantă a lui Napoleon , formată din 50 de reprezentanți era tot ce
avea Franța mai remarcabil ca pregătire și capacitate.Aici se elaborau legile.
Consulatul provizoriu a durat din 10 noiembrie-24 decembrie 1799.Mai apoi cei 4 ani
de consulat vor transforma Franța în totalitate. Bazat pe calitățile și energia lui
Napoleon economia, justiția, administrația, armata se modernizează și devin mult mai
eficiente. Fabricile își deschid porțile, șomajul se reduce considerabil, drumurile,
canalele sunt refăcute, se construiesc spitale, soldele soldaților sunt plătite la timp
(ceea ce v-a transforma armata franceză în una atractivă pentru cetățeni). În 1800 se
înființează Banca Franței. Sistemul de conducere napoleonian reprezintă tipicul
monarhiei absolute camuflate. Nopoleon păstra întreaga putere și toate deciziile în
____________________
1-Andrina Styles- Napoleon, Franța și Europa, Editura BIC ALL, pag.3
2- Ibidem-pag.5

propiile mîini, ceea ce era totodată și o problema a acestui sistem.3
Constituția Anului X din 1802 îl aduce pe Napoleon în funcția de consul pe viață.
Această constituție aduce cu ea noi schimbări în alegerea noilor colegii electorale care
trebuia să fie neapărat printre primii 600 cei mai mari plătitori de taxe și erau aleși pe
viață.
Administrarea statului civil intră în obligațiunile Ministerului de Interne , ale cărui
diviziuni și birouri s-au dezvoltat și pe parcurs au suferit diverse reorganizări în timpul
Consulatului și Imperiului. În obligațiile Ministerului Funcțiile se regaseau
administrarea generală și locală, agricultura și rezervele de hrană, comerț, meșteșuguri
și manufacturi, lucrări publice, închisori, bunăstarea publică ,educația, cenzura, arte și
științe, finanțe locale, și înregistrarile, arhivele și statisticile ministeriale.
Ministerul Poliței Generale avea obligația de a menține legii și ordinea,prevenirea și
înfruntarea rebeliunilor, aplicarea legilor de cenzură și să fie mereu pregătit de
intervenții. Din 1804, Napoleon numește comisari de poliție în marile orașe dar și
comisari locali. Toata activitatea poliției era supreveghiată de Prefectura de poliție din
Paris. Administrea unui stat aflat în continuă dezvoltare reprezintă o provocare și un
mare risc, dar Napoleon a știut cum să gestioneze situațiile și să le transforme în
favoarea sa. Personalitatea războinică a lui Napoleon și planurile sale depindeau în
totalitate de o economie puternică și în creștere continuă, de aceea el a acordat o mare
atenție acestei ramuri.
Cu o economie precară după revoluție, Napoleon s-a preocupat foarte mult de
redresarea ei. Colectarea taxelor era una din principalele surse de venituri ale satului,
dar după ani grei de revoluție și războaie costisitoare populația nu mai putea să-și
îndeplinească atribuțiile de contribuabili.
Pentru a remedia aceste probleme Ministerul de Finanțe a trecut printr-o serie de
schimbări. Îsărcinat cu implementarea unor reforme în economie a fost Gaudin fiind
desemnat la Ministerul de Finanțe (1799) post pe care la deținut pînă în 1814.
Colectarea taxelor a reprezentat una din pricipalele reforme pe care Gaudin trebuia să
o implimenteze. Reorganizarea colectării de taxe care se baza pe centralizarea
controalelor și introducerea unui registru de taxe mai complet și mai metodic ducea la
o evidența mai strictă. La fel ca și în timpul altor regi și împărați francezi, colectarea
taxelor reprezenta unul din veniturile pricipale ale statului.
Baza sistemului monetar napoleonian a fost pusă de legea din 7 aprilie 1803, care, a
fost anticipată de Decretul Convenției Naționale din 15 august 1795, și care și-a pus
amprenta asupra a ceea ce a devenit cunoscut ca franc de germinal.Ca un standart
bimetalic, moneda avea să cîntărească 5 grame de argint și monede noi aveau să fie
bătute în categrii de o jumătate,trei sferturi, 1, 2 și 5 franci argint,și de 20 și 40 de
franci în aur.Emiterea monedelor din cupru pur în categorii de 2,n3 și 5 centime a fost
de asemenea decretată.Odată cu introducerea acestei reforme, Franța dispunea de cea
mai stabilă monedă din întreaga Europă din acea perioadă.

_____________________
3-Ibidem,pag.50

În ceea ce privește sistemul bancar în perioada Consulatului vine cu o inovație.
Aceasta a fost formarea Băncii Franței pe 6 ianuarie 1800. Capitalul său inițial
constituia din 30 de milioane de franci compuși din acțiuni a cîte o 1000 de franci
fiecare. În 1803 Banca Franței obține monopolul emiterii banilor din hîrtie, și crește și
capitalul la cca. 45 mln. franci.
Redresarea economiei i-a oferit lui Napoleon o serie mare de avantaje. Întreținerea
unei armate ce putea ajunge și la 600 000 soldați, numeroasele campanii militare și
războaie necesită sume enorme de bani. Napoleon și-a asigurat un buget pentru toate
aceste activități prin reforme și acțiuni concrete în domeniul economiei.
Toată această muncă l-a dus pe Napoleon spre împlinirea dorințelor sale dar nu în
totalitate. Pentru că Napoleon dorea mai mult, iar pentru asta avea nevoie de sprijin și
mai mare. În sec. XIX biserica încă mai avea o influiență mare asupra societății, iar
Napoleon dorea să profite de acest lucru. Chiar el spunea că ,,Religia creștină va fi
întotdeauna sprijinul cel mai trainic al oricărui guvern destul de abil pentru a ști să se
servească de ea.’’
Astfel, la 15 iulie 1801, Napoleon a încheiat un concordat cu Papa Pius al VII-lea,
prin care s-a pus capăt divergențelor de ordin religios dintre Franța și Papă. Conform
Concordatului, catolicismul a fost declarat religia majorității francezilor. Se lichida
despărțirea bisericii de stat, se restabileau sărbătorile religioase. Preoții, episcopii,
arhiepiscopii erau numiți de Papă. Statul asigura întreținerea slujitorilor cultului. Prin
acest acord Papa recunoaște legalitatea vînzărilor averilor bisericești, efectuate în
timpul revoluției. Napoleon, în ciuda nemulțumirii Papei a completat Concordatul cu
un șir de articole organice, care reglementau în amănunte raporturile dintre biserică și
stat, ceea ce însemnă punerea bisericii sub controlul statului, pentru ca interesele lui
Napoleon primau. Napoleon a știut într-o mică măsură să profite de puterea bisericii
dar, datorită acțiunilor sale biserica franceză s-a separat în două tabere:o minoritate
care acceptă Constituția și o majoritate care o refuză, transformîndu-se astfel în
dușmanul Franței revoluționare.
Napoleon prin aceste reforme și-a atins scopul. Scopul de a readuce glorie Franței.
Această glorie nu s-a manifestat doar prin războaie și cuceriri dar și prin moștenirea
lăsată de Napoleon după era sa. Napoleon a transformat Franța care a devenit un
model pentru toate celelalte state ale vremii.
Aspectul juridic al moștenirii lui Napoleon este reflectat în Codul Civil.Poate cea
mai remarcabilă reformă a sa.De fapt legislația și normele juridice ale noii societăți
burgheze și-au găsit reflectare în codurile napoleoniene.Toate aceste coduri au
schimbat fața societății dinaintea Revoluției. Pentru elaborarea codurilor a fost creată
o comisie specială din patru juriști, dirijată de Napoleon. Intrat în vigoare în 1804,
bazat pe dreptul roman și pe legile medievale, Codul Civil reprezintă și astăzi un reper
pentru multe state. În Codul civil au fost consfințite principiile de bază ale revoluției
franceze: egalitatea cetățenilor în fața legii, inviolabilitatea persoanei, libertatea
conștiinței. Prin adoptarea acestui cod Napoleon a oferit dominația economică deplină
a burgheziei și a întărit pozițiile noilor proprietari, ceea ce îi oferea și lui o susținere
foarte mare. În anul 1808 a fost publicat codul comercial,care reglemanta relațiile
comerciale și în industrie în folosul burgheziei, iar în anul 1810 a fost publicat codul
penal, care prevedea pedepse aspre pentru atentatorii la proprietatea privată. Pe lîngă
aceste coduri au mai fost promulgate și Codul Procedurilor Civile,Codul Procedurilor
Penale, etc.. Promulgarea codurilor napoleoniene au jucat un rol important atît în
interesele lui Napoleon cît și a burgheziei. Napoleon a cîștigat un partener de mare
încredere în burghezie, care de altfel se afla în dezvoltare. Codul civil poate fi
considerat cea mai importantă realizare a lui Napoleon dacă privim din perspectiva
relațiilor sale cu burghezia. Sprijinul obținut prin intermediul promulgarii codurilor era
foarte mare, iar Napoleon avea nevoie de acest sprijin. Dacă analizăm impactul pe care
l-a avut Codul Civil asupra societății și faptul că și astăzi este actual, atunci putem
considera că aceasta a fost cea mai mare realizare a lui Napoleon.Dar dupa cum
vedem dupa 1804 că principiile republicii nu prea contau, cosider că adoptarea codului
avea cu totul alte planuri decît cel anunțat oficial. Iar începînd cu 1802 acest lucru se
poate de observat.
Napoleon prin aceste reforme a reușit să producă o schimbare,iar justiția a devenit una
durabilă prin implimentarea codurilor.
Într-un stat în continuă dezvoltare este necesar ca și sistemul educaționa să se
dezvolte în același temp. Prevederile pentru educație în timpul revoluției duc la
încercări de standartizare prin ecoles centrales.Napoleon a urmat același principiu de
reformare. Centralizarea sistemului educațional s-a dovedit eficientă și era mai ușor de
controlat. Napoleon a acordat multă atenție școlilor primare. O inovație majoră
efectuată de Napoleon a fost lycee în locul ecoles centrales. Fiecare Curte de Apel
urma să aibă cel puțin una din aceste noi școli. Școlile comunale și cele private au fost
și ele aduse sub controlul prefecților.În 1803, au fost introduse consilii administrative
în toate școlile secundare private, ceea ce a avut un efect important asupra alegerii
profesorilor.
Același principiu de control centralizat și de standartizare a fost extins și la înalta
educație,spre exemplu Ecole Normale Superieure din Paris.
Prin centralizarea învățămîntului și prin preocuparea față de acest proces s-au
obținut rezultate bune și de durată.
Reușind să producă o schimbare atît de radicală în societatea franceză, Napoleon
consideră că poate avea mai mult. Napoleon era în ascensiune și știa că poate obține
mai mult. De ce să te mulțumești cu puținul cînd poți avea totul!
Reorganizînd la Dijon o armată de rezervă de 600 mii de oameni, Napoleon își
reîntoarece privirile către vechea jertfă, și anume Italia. Încurajat de Tribunat pleacă
din Paris la 6 mai iar după 11 zile reuşeşte să învingă inamicul, cucereşte barierele
naturale şi în urma unor succese ale generalilor Lannes şi Murat, în cîteva săptămîni
intră în Milano. Situația era îngrijorătoare și a nevoit Casa de Austria să se implice
într-o confruntare cu francezii. Bătălia de la Marengo aduce Austriei distrugeri imense
dar şi condiţii de pace nefavorabile impuse de Napoleon. La 22 iulie anunţă încheierea
armistiţiului din 15 iulie dintre armatele franceze şi austriece din Germania şi Italia,
dar neractificat de Curtea de la Viena. Acestuia se succedează un tratat de alianţă cu
Statele Unite ale Americii la 3 octomrie 1800.Franța redevine putere europeană iar în
octombrie 1801 două evenimente par a duce pentru multă vreme pacea pe continentul
european, au loc preliminariile păcii între Franţa şi Anglia, semnate la Londra (1
octombrie 1801) şi un tratat de pace încheiat la Paris dintre Franţa şi Rusia(8
octombrie 1801). Într-un mod strategic , Napoleon uneşte Republica Cisalpină cu
Franţa. La Amiens (25 martie 1802)este semnată pacea continentală. Prestigiul
primului Consul este imens, se împlinea cea mai mare dorinţă a lui , aceea de a fi
recunoscut de către Anglia drept şef al guvernului Franţei. Anglia restituie posisiunile
cucerite timp de 10 ani de la Republică şi aliaţii ei.
În 1802 devine Consul pe viaţă, iar în 1804, împărat al francezilor şi a căutat săi se
confirme această funcţie, urmînd ca la 18 noiembrie să fie reconoscut de francezi şi
sanctificat de către Papă. Napoleon și-a atins scopul ceea ce îi oferea posibilitatea să
meargă mai departe și să-i calce pe urme lui Ludovic al XIV-lea, despre care spunea că
a fost ,,singurul rege al Franței care merită titlul de monarh’’. În 2 decembrie face un
demers Angliei în favoarea păcii generale, însă fără mari speranţe. Cu cîteva luni mai
tîrziu, acceptă coroana de fier oferită de Republica Italiană, aceasta îi permite să
reunească teritoriul Genevei cu Franţa. Acţiunile următoare, îi face pe austrieci să
capituleze, lucru care a înfricoşat întrega Europă. Napoleon a fost precaut şi cu armata
rusă, înşelîndu-i cu o retragere strategică. Astfel prin bătălia de la Austerlitz, Napoleon
pune în dispoziţia sa doi suverani. De aici reuşeşte să fie recunoscut rege al Italiei,
Veneţia este înglobată în Regatului Italiei, iar Toscana, Parma şi Piacenza, revin
Imperiului Francez. Prusia cedează Marela ducat de Berg, pe care îl face cadou
cumnatului său, în favoarea Bavariei. Regii Bavariei şi Wurtenbergului, pe care i-a
înălţat la demnitatea de regi, electorul arhicancelar şi cel de Berg constituie
Confederaţia Rinului şi îl declară pe împărat ca şef. Prusia, bazată pe o sigură
înţelegere cu Rusia cere Franţei să elibereze Germania, îndrăzneală care a răsturnat
monarhia regelui Frederic. Cucerirea Prusiei îl angajează într-un război direct cu
Rusia. Ajuns în Polonia, la Varşovia, o foloseşte ca pe un instrument al politicii sale
opresive, şi nu ca un eliberator cum era aşteptat. După mai multe confruntări cu ruşii,
Napoleon se stabileşte la Tilsit, urmînd aici să se semneze tratatul de pace, unde s-au
recunoscut calitatea de regi ai Neapolelui, Olandei şi Westfaliei fraţilor lui Napoleon,
şi măsurile cu privire la blocada continentală a Angliei. Mai tîrziu încep ostilităţile cu
Suedia. Aici Bonaparte ajunge la cel mai înalt punct hărăzit de destin, afirmat de forţa
lui, precum şi de gloria militară.Astfel, marele Imperiu al lui Napoleon cuprindea:
Franţa în graniţele sale naturale, plus teritoriile anexate ale Piemontului, Parmei,
Toscanei, Statelor Papale, Provinciilor Unite, şi după 1810, Olanda. State nominal
independente, dar conduse de francezi, aceste state tampon, apărau graniţele
Imperiului. Aceste state satelit, cuprindeau în diferite momente Elveţia, regatele
Spaniei, Neapolelui şi Italiei, Confederaţia Germanică şi Olanda. În Europa
Răsăriteană, era Marele Ducat al Varşoviei plus un mic grup de state aliate ca Saxonia.
Dintre Marile Puteri, Austria, Prusia şi Rusia au fost din cînd în cînd, în sfera directă a
lui Napoleon. Implicate chiar şi Ţările Baltice.Statele Marelui Imperiu erau de două
categorii- ţinuturi anexate direct de Franţa, şi ţinuturi anexate de statele satelit, cu o
oarecare independenţă. Tratamentul cît şi influenţa napoleoniană era diferită,
depinzînd de timpul cît o anumită ţară era sub autoritatea sa.
Din teritoriile anexate, Nisa, Savoia, Belgia şi teritoriile germane de la Vest de Rin
au fost cea mai lungă perioadă sub control francez. Încorporate repede sub sistemul
administrativ francez, fiind împărţite în departamente pentru problemele civile şi în
districte militare în probleme legate de recrutare. Toate instituţiile naţionale s-au
dezvoltat în aceste ţinuturi: Concordatul şi Codul Civil, Universitatea Imperială,
procedura curţilor civile şi penale, sistemul de impozite şi serviciul militar obligatoriu.
Există totuşi şi nişte continuităţi, ca exemplu, Piemontul, unde deja procesul de
defeudalizare era în plină desfăşurare, proprietatea liberă era o formă obişnuită de
posesie a pămîntului, nuanţându-se că legislaţia franceză ar fi dat legelitate unei
situaţii deja existente. În ţiniturile germanice dezvoltate economic, se ştie acum că
burghezia atît adaptabilă faţă de nou, cît şi păstrătoare înverşunată a vechiului. Acele
teritorii germane şi italiene care au fost anexate mai tîrziu nu au fost atît de profund
afectate şi nici durabile de schimbările introdu-se de Napoleon.
Statele satelite, nominal independente, aveau de fapt puţină libertate de acţiune.
Conducătorii lor erau strict supervizaţi şi instruiţi de Napoleon. Feudalismul fusese
abolit mai mult ca principiu legal, decît în practică continuînd dările feudale, şerbia,
prestarea clăcii. Structura socială rămînînd în mare parte neschimbată.
Aşteptările lui Napoleon faţă de teritoriile anexate şi faţă de statele satelit erau
diferite. Teritoriile anexate erau tratate ca şi restul Franţei. Se bucurau de aceleaşi
drepturi şi supuse aceloraşi obligaţii sociale şi juridice, precum de a furniza recruţi şi
de a plăti impozite. Situaţia statelor satelite era alta. Prezentau o zonă tampon pentru a
proteja graniţele Franţei. Erau în primul rînd state militare vasale şi relaţia lor cu
Napoleon era asemenea cu poziţia unui „suveran războimic” medieval, care obţinea
maximun de avantaje pentru o recompensă minimă. Aceste state asigurau aproape o
treime din efectivele Marii Armate, sub forma trupelor auxiliare, sprijinirea şi
aprovizionarea armatei regulate, plus un tribut, ca semn al înfrîngerii.
Motivaţia oficială pentru expansiunea napoleoniană era nevoia continuă de a
proteja integritatea teritorială a Franţei Revoluţionare faţă de atacurile „vechilor
monarhii” şi noua nevoie de a exporta Codul Civil, Concordatul şi alte binefaceri ale
dominaţiei napoleoniene.O monarhie universală era primul pas către realizarea visului
îndelung nutrit al unui imperiu universal constituit din state vasale aflate sub control
francez.
Napoleon s-a arătat a nu fi indiferent la aspiraţiile naţionale ale popoarelor supuse
lui, motivînd nerealizarea datorită piedicilor puse de „vechile monarhii” şi că ar fi avut
nevoie de timp şi pace pentru a realiza un program de unificare naţională. Prin 1811, el
simplificase harta Europei, prin unificarea şi rearanjarea statelor mici în blocuri mai
ample, dar ca unităţi administrative convenabile pentru Marele Imperiu, fără a se ţine
seama de considerente naţionale, ca argument, Imperiul Universal, format prin unirea
cu sila a sute de naţiuni, nu reprezenta un corp politic. Succesul Revoluţiei Franceze a
dat naştere unui spirit de unitate şi solidaritate naţională care a încurajat vagi
manifestări peste tot în Europa, imperialismul a dat un nou impuls acestor evoluţii
naţionaliste, prin rezistenţă faţă de dominaţia străină, lucru evident în Germania şi mai
ales Prusia. Naţionalismul german a fost sprijinit de Napoleon fără intenţie, căpătînd
amploare odată cu slăbirea influenţei austriece. În Italia, francezii i-au chemat la luptă
cu scopul obţinarii unităţii şi independenţei naţionale, devenind ulterior o piatră de
hotar în istoria Risorgimentului. Un rol deosebit l-a avut şi în dezvoltarea
naţionalismului polonez, chiar dacă într-un mod arbitrar. Dar aceste poziţii ale
naţionalismului, le considera proprii doar Franţei, iar Imperiul trebuia să servească
interesele Franţei. Politica imperială nu a fost destul de altruistă, lucrurile au devenit ,
pur şi simplu incidentale, neconstituind mobilul principal al acestuia. La fel momente
care au măcinat uşor imperiul.
Popularitatea care a ciştigat-o aici, şi afirmată ulterior s-a datorat succesului său
militar. Îi făcea pe soldaţii săi să-l adore, numai datorită unor victorii care îl făcuseră
ilustru. Stimula pe aceştea apropiindu-se de ei, îndemnîndu-i la depăşire de sine pentru
a cîştiga teritoriului inamicului, dacă a obţinut victorie nu era zgîrcit în laude şi
promisiuni. Pe lîngă acestea au mai existat şi alte aspecte care au demonstrat
originalitatea sa şi prin care a reuşit să cucerească întreaga Europă.În secolul XIX se
schimbă natura războiului. Nu se mai desfăşoară cu obiective limitate, anexarea unei
mici provincii, adesea restituită după ce era folosită ca element de negociere, pentru
menţinerea echilibrului de forţe. Războiul limitat se transformă într-un război total, în
cazul Franţei are loc crearea a „naţiunii armate” franceze.Lucru discutat şi acceptat
parţial, serviciul militar obligatoriu, devine o realitate. Astfel într-un timp limitat în
Franţa erau sub arme un milion de oameni. Majoritatea celor înrolaţi proveneau din
familiile de ţărani săraci, dar într-o oarecare măsură implica oameni din toate clasele
sociale, lucru evident pentru naţiunea franceză declarată patriotă. Serviciul militar
obligatoriu este iniţiatorul unui amestec de elemente disparate, are loc înglobarea
rămăşiţelor vechii armate cu cea nouă. Soldaţii veterani au contribuit la introducerea
ordinii în organizarea haotică prezentă anterior. Într-un răgaz de pace (1800-1804)
Napoleon reorganizează armata care a fost divizată sub Directorat, lucru care nu
permitea o acţiune concentrată. Întrega armată a fost împărţită în grupuri de circa 25-
30 000 de oameni, o parte de cavalerie era păstrată separat, aşa cum era şi artileria de
rezervă şi mai multe grupuri de elită, dintre care cel mai important era Garda
Imperială. Toată armata era sub controlul direct şi unic a lui Napoleon, în calitatea sa
de general comandant. Acesta îi va permite lui Napoleon să realizeze unitatea de
comandă cît şi flexibilitatea în acţiune.Fiecare unitatea avea un anumit rol în cadru
unui marş de companie, rol care putea uşor să fie schimbat în caz de necesitate. La fel
regimentele puteau fi transferate de la un corp la altul, infanteria sau cavaleria erau
trimise în misiuni de hărţuire sau manevrate circular pentru a ascunde mişcarea
restului trupelor. Într-o încleştare, cheia era flexibilitatea. Inamicul era atras într-o
situaţie nefavorabilă, pentru a-l angaja să-şi utilizeze toate forţele, după care urma
atacul de învăluire prin surprindere în spatele inamicului. Atacurile impentuoase cît şi
urmărirea neîncetată, aducea inamicului pierderi grele. Erau tactici vechi dar executate
reuşit. Dezvoltatrea tacticii implică folosirea „ordinii miixte”, combinaţie de linie sau
de coloană. Pentru o mobilitatea mai bună taberele au fost înlocuite cu înnoptarea sub
cerul liber. Armata în marş pentru care optează era uşor de desfăşurat şi extrem de
mobilă. Toate campaniile sale au fost duse cu armele Vechiului Regim. Muscheta
rămîne arma standart a infanteriei, cu gloanţe de plumb şi prevăzută cu baionetă, cu
succese limitate. Folosirea artileriei călare dă mai multă mobilitate tunurilor, cît şi
noua practică de concentrare a focurilor artileriei într-un baraj, pentru a deschide breşe
în linia frontului inamicului. Aceste le învăţase încă cînd era cadet de artelerie, cărora
le rămîne fidel, motiv pentru care nu acceptă noile inovaţii.
Strategiile de război pentru care era întotdeauna dispus să se laude, au fost apreciate
şi enunţate diferit. Se afirmă că îşi plănuia campaniile şi bătăliile cu mult timp înainte
şi în detalii minuţioase, şi că le urma cu precizie. Unele reestimări sugerează că deşi
avea formulat un plan general, pentru o campanie sau pentru o bătălie, căuta şă vadă
întregul tablou, pregătit să-şi ajusteze planurile în funcţie de circumstanţele
schimbătoare şi să profite de de erorile inamicului. Nu era niciodată dispus să-şi
împărtăşească planurile, moment care a slăbit ulterior structura de comandă. 7
Relaţiile cu marina militară nu erau reuşite, şi nici nu înţelegea problemele
navigaţiei, nici chiar ostilitatea permanentă faţă de Anglia nu l-au impus să obţină un
succes în acest domeniu. Desigur Blocada Continentală a fost alternativa în acest scop.
După cum știm totul ce se întîmpla are un început și un sfîrșit,la fel și Imperiul
constituit de Napoleon , a avut o perioadă de înflorire și apoi a urmat una de
decădere.Decăderea Imperiului francez a avut loc datorită unor campanii nereușite și
necalculate, poate prin unele locuri neașteptate :campania din Spania,campania din
Rusia și campania de la Waterloo. Campania spaniolă la care a fost implicată și
Portugalia, a dus la pierderi enorme de soldați francezi.Campania din Rusia 1812 a
avut loc datorită relațiilor tensionate.Ambii se suspectau de scopuri expansioniste în
Marea Baltică, Europa Centrală, și în Balcani.Această campanie tot a fost eșuată
pentru francezi.Și după bătălia de la Waterloo din 1815,Napoleon a abdicat de la
putere și a fost exilat pe Insula Sf.Elena. Campaniile nereuite ale lui Napoleon se
datorează și faptului că și celelalte state au trecut la modernizarea armatei. Atît Rusia
cît și Austria sau Anglia au pus ma mult accentul pe elaborarea tacticilor de luptă și
modernizarea armamentului. Dar cred că cel mai important aspect al infrîngerilor lui
Napoleon a fost supraaprecierea forțelor proprii și încăpățînarea de a asculta și
sfaturile persoanelor din anturajul sau. Campania din Spania dar și din Rusia au fost
făcut cred că dintr-un moft a lui Napoleon, fapt demonstrat prin eșecurile pe care le-a
suferit. Au fost campanii negîndite, de fapt pot spune că nu au fost în stilul
caracteristic lui Napoleon.
Dacă analizăm un top al celor mai influiente personalități ale istoriei, realizat de
unii autori, îl putem regăsi pe Napoleon printre primele locuri. De fapt, aprecierea sa a
oscilat de la perioadă la perioadă, de la un curent politic la altul etc.. Dacă liberalii sec.
XIX și XX îl cosiderau un tiran care dorea să cucerească lumea la fel ca conaționalul
și omologul sau Ludovic al XIV-lea, atunci unii cercetători afirmă că Napoleon doar a
apărat interesele Franței. Și așa va fi mereu pentru cineva Napoleon v-a fi erou iar
pentru altcineva doar un tiran fără scrupule.
Personal nu cred că există genii în politică. Sunt doar persoane potrivite la locurile
potrivite înconjurate de un anturaj potrivit. Napoleon a avut noroc, la fel ca mulți alți
regi, împărați, domnitori, dar asta nu-i știrbește din capacitățile sale. Sunt pro
Napoleon pentru că a reușit sa-și urmeze visul și a reușit să și-l împlinească și pentru
că a transformat fața Franței. Gloria Franței dar si a sa personală a reprezentat
principala motivație pentru a reuși să schimbe unele lucruri.
Dar dacă totuși Napoleon a fost geniu, Hitler, Stalin nu pot fi și ei genii?

1-Andrina Styles- Napoleon, Franța și Europa, Editura BIC ALL, pag.3
2- Ibidem-pag.5