LIBERTATE ŞI RESPONSABILITATE

:
PROTEJAREA LIBERTĂŢII DE
EXPRIMARE
PRIN AUTOREGLEMENTAREA
PRESEI
ARTICLE 19, Campania Globală pentru Libertatea de
Exprimare

International Federation of Journalists/
Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor

Martie 2005
©ARTICLE 19

ISBN 1-902598-70-9
Index No. Europe/2005/03/22

1

2

MULŢUMIRI
Acest raport a fost editat de Sara Buchanan şi Luitgard Hammerer de la
ARTICLE 19 şi Oliver Money-Kyrle de la International Federation of Journalists.
Comentarii suplimentare au fost furnizate de Dr. Agnès Callamard, Toby Mendel
şi Peter Noorlander de la ARTICLE 19.

Capitolele 2 şi 3 au fost documentate şi scrise de Ronan Brady, un jurnalist
freelance, membru în Consiliul Executiv Irlandez al Sindicatului National al
Jurnaliştilor/National Union of Journalists. Celelalte capitole au fost scrise de
Sara Buchanan.

Interviurile pentru cele cinci studii de caz naţionale au fost făcute de: Ilda Londo
(Albania), Aldin Arnautovic (Bosnia-Herzegovina), Ognian Zlatev şi Danail Danov
(Bulgaria), Georgiana Ilie (România) şi Neva Nahtigal (Slovenia).

Le mulţumim următoarelor organizaţii pentru susţinere lor în verificarea
rapoartelor de ţară: Centrul pentru Jurnalism Independent (România), Albanian
Media Institute şi Peace Institute (Slovenia).

Editarea finală a fost făcută de Rui Correia şi grafica de Zafir Behlic,
Eazymultimedia.

Raportul a fost publicat în cadrul proiectului: “Towards Free and Independent
Media through Legal Reform and Self-regulation” – “Către o presă liberă şi
independentă prin reformă legislativă şi autoreglementare” mandatat de Institut
für Auslandsbeziehungen (IFA) şi finanţat de Republica Federală Germania prin
Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est.

Martie 2005

ARTICLE 19 International Federation of
6-8 Amwell Street Journalists
London PC-Residence Palace, Bloc C
EC1R 1UQ London Rue de la Loi, 155
Tel: +44 (0) 20 72789292 B-1040 Brussels
Fax: +44 (0) 20 72787660 Tel: +32 2 235 22 00
info@article19.org Fax: +32 2 235 22 19
www.article19.org ifj@ifj.org
www.ifj.org

3

Tirana. Marea Britanie şi alte ţări 43 Capitolul patru: Studii de caz privind autoreglementarea presei în cinci ţări din sud-estul Europei 74 Capitolul cinci: Concluzii 81 Anexa unu: “Un caz de înfiinţare a unei instituţii de autorglementare în comunitatea mediatică Vorodej din Rusia centrală” 83 Anexa doi: Declaraţia de principii a IFJ provind comportamentul jurnalistilor 84 Anexa trei: Etica mass-media şi autoreglementare. Codul Deontologic 92 Anexa cinci: Cercetarea organizaţiilor ARTICLE 19 şi International Federation of Journalists privind dezvoltarea autoreglementării presei în sud-estul Europei 96 Anexa şase: Listă de resurse privind autoreglementarea presei 4 . Germania. 25-27 septembrie. 1999 87 Anexa patru: Romania: Statutul Jurnalistului.CONŢINUT 6 Sumar 10 Capitolul unu: Introducere 15 Capitolul doi: Autoreglementare şi reglementări legislative 26 Capitolul trei: Consilii ale presei: Suedia.

de a demonstra publicului o responsabilitate autentică şi de a proteja principiile şi practicile libertăţii de exprimare este un proces complex şi provocator. ca un precedent important care ar putea încuraja alte ziare să îşi înfiinţeze un echivalent al “avocatului cititorului”. Cuvânt înainte (London: The Guardian. More Corrections and Clarifications.Sumar Acum câţiva ani. Germania şi Marea Britanie şi-au stabilit consilii de presă sau comisii care să rezolve plângerile şi analizează iniţiative recente din cinci ţări din sud-estul Europei dedicate îmbunătăţirii standardelor jurnalistice şi dezvoltării unor forme de autoreglementare. dar există principii fundamentale care pot fi analizate şi lecţii utile de învăţat. cu scopul de a asigura o abordare mai coerentă a ridicării standardelor etice. Dezvoltarea mecanismelor de autoreglementare în tot sectorul media. Acest lucru a fost descris de redactorul-şef. România şi Slovenia sunt dezvăluite prin declaraţii ale actorilor importanţi de pe scena mass-media: proprietari de presă. iar reclamantul le refuzase cu dipreţ. Evenimentele din Albania. Alan Rusbridger. Aşa cum o arată rezultatele studiului şi recomandările. 2002). jurnalişti şi organizaţii neguvernamentale. în special Suedia. nu există un model general care să se potrivească tuturor şi să poată fi tansferat de o ţară la alta. Recomandări pentru implementarea autoreglementării în mass-media la nivel naţional 1 I Mayes. cum are The Guardian şi care răspunsese la plângerea iniţială a reclamantului. un judecător al Curţii Supreme din Londra a limitat despăgubirile pentru calomnie pretinse de un reclamant de la ziarul The Guardian pentru că ziarul fusese deja de acord să publice o erată şi scuze. Scopul acestui raport este să stimuleze dezbaterea şi schimbul de experienţe practice între cei implicaţi în implementarea autoreglementării în mass-media şi să încurajeze presa in ţările în tranziţie să se gândească la cum poate contribui la păstrarea libertăţii câştigate cu greu printr-o mai bună angajare în respectarea standardelor şi a principiilor responsabilităţii. Bosnia-Herzegovina.1 Instituţia “avocatului cititorului” este una din căile prin care o instituţie media poate ridica standardele jurnalistice. Acest raport arată cum ţările din vestul Europei. Bulgaria. 5 . editori. se poate angaja într-un dialog reciproc avantajos cu publicul său şi se poate proteja de despăgubiri disproporţionate pentru calomnie când jurnaliştii înţeleg greşit lucrurile.

trebuie protejat de riscul de a fi dat în judecată pentru calomnie atunci când este vorba de interesul public.int/ViewDoc. să responsabilizeze jurnaliştii faţă de comunitatea media şi instituţiile de presă faţă de public. 7. jsp?Ref=Rec(2004)16&Sector=secCM&Language=lanEnglish&BackColorInternet=B9BDEE&BackColorIntranet=FFCD4F&BackColorLogged=FFC679 6 . admitem că sunt însă situaţii în care o instituţie creată de stat este singura soluţie realistă. Pentru a proteja presa împotriva cenzurii şi pentru a limita intervenţia politică în media. Pentru autorităţile executive şi legislative: 1. Bosnia-Herzegovina. • fie democratice şi transparente în felul în care îşi aleg membrii şi conducerea. 2 Vezi Recomandarea Comitetului de Miniştri către statele membre privind dreptul la replică în presa din spaţiul virtual (Adoptată de Comitetul de Miniştri pe 15 decembrie 2004 la a 909-a întâlnire a Adjuncţilor Miniştrilor) http://wcd. structurile naţionale de autoreglementare trebuie să: • fie independente faţă de interese guvernamentale. Fie că sunt înfiinţate la iniţiativa presei sau prin lege. ci sunt apanajul jurnaliştilor şi organizaţiilor de media. calomnia ar trebui decriminalizată şi înlocuită. acolo unde există un asemenea mechanism iar dacă este stabilit prin lege. • conţină o reprezentare tripartită (jurnalişti. • fie înfiinţate printr-o procedură deschisă şi participativă. Dreptul la replică ar trebui reglementat de codul deontologic.Următoarele recomandări se bazează în principal pe dovezi empirice strânse prin interviuri cu actori sociali relevanţi în Albania. Scopul fundamental al autoreglementării este să ofere protecţie membrilor breslei jurnalistice. Bulgaria. Mai mult. este de preferat ca organismele care promovează responsabilitatea mass-media să fie înfiinţate de comunitatea media. Fără a susţine. în mod special consiliile de presă. nu de stat. 3. proprietari de media şi consumatori de media). unde este necesară. cu prevederi civile. 4. Codurile deontologice care stabilesc standardele pe care le respectă membrii breslei nu trebuie elaborate conform legislaţiei naţionale. 5. 2 6. Germania şi Marea Britanie. în special pentru sud-estul Europei. s-au dezvoltat în democraţiile tradiţionale. 2. Autoreglemenarea mass-media poate fi eficientă numai într-un cadru legal care oferă garanţii puternice pentru dreptul fundamental la libertatea de exprimare şi la acces la informaţie. comerciale sau de altă natură. România şi Slovenia. dar şi cei din alte regiuni sunt invitaţi să reflecteze la propria situaţie şi la măsura în care aceste recomandări ar putea fi aplicate în propriile ţări.coe. dacă un jurnalist se comportă în acord cu regulile profesionale acceptate (cum ar fi cele dintr-un cod deontologic al jurnaliştilor). Îndeosebi. Sunt îmbogăţite cu observaţii despre felul în care modele de autoreglementare. în particular in Suedia. Recomandările sunt considerate mai relevante pentru situaţia din estul Europei. trebuie ca aceasta să respecte stadardele elaborate de Consiliul Europei.

Nu trebuie să aibă dreptul să amendeze sau să interzică instituţii media sau să ridice unui individ dreptul de a-şi exercita profesia. proprietari de media şi organizaţii neguvernamentale: 8. Pot fi emise şi alte prevederi care protejează faţă de conflictele de interese. Pentru a garanta un simt mai dezvoltat al proprietatii in randul comunitatii media. 12. un cod deontologic trebuie considerat un document aflat permanent sub revizie şi interpretare. Fără a susţine. atotcuprinzator si sa fie transparent. naţional. Codurile deontologice sunt cel mai bine elaborate de cel mai reprezentativ organism profesional al jurnaliştilor. instituţia de autoreglementare trebuie să susţină clauza de conştiinţă. Codurile deontologice ar trebui să cuprindă cel puţin următoatele principii: • Respect pentru dreptul publicului de a şti. 10. trebuie să existe dezbateri periodice şi posibilităţi de revizuire a codului. ARTICLE 19 şi IFJ recomandă modelul tripartit care include participarea jurnaliştilor. Pentru jurnalişti. Gândindu-ne la caracterul dinamic al media şi la valorile schimbătoare din societate. religie. cum ar fi sindicatul naţional sau o asociaţie profesională. Acest proces trebuie sa aiba rol consultativ. 13. Cei angajaţi într-un proces de elaborare a unui mecanism de autoreglementare pentru a promova un cod deontologic trebuie să ţină seama că nu există un model care să se potrivească tuturor. şi nu un set rigid de reguli. pe baza rezultatelor acestui studiu. • Respectarea prezumţiei de nevinovăţie în relatarea despre infracţionalitate. protejarea jurnaliştilor. cum ar fi publicarea unei erate sau a unei scuze. De asemenea. editorilor şi cititorilor pentru a atinge scopurile fundamentale ale autoreglementării: responsabilitatea membrilor breslei faţă de colegi. este necesară includerea în contractul de muncă al jurnalistului a clauzei de conştiinţă care îi dă dreptul să refuze sarcini care încalcă principiile din codul deontologic. 9. Acolo unde există mai mult de un asemenea organism. O definiţie a interesului public trebuie inclusă în cod pentru a ajuta la interpretare iar pentru a garanta că documentul rămâne relevant în condiţiile în care mediul se schimbă permanent. • Datoria de a rectifica informaţia publicată dacă se dovedeşte incorectă sau dăunătoare. 11. 14. Ţinând cont că jurnaliştii se află pe frontul luării deciziilor etice. • Nediscriminare pe bază de rasă. care sprijina si 7 . ele trebuie încurajate să creeze un cod comun. fotografii şi documente. • Acurateţe în culegerea ştirilor şi în relatare. cultural şi economic în care jurnaliştii lucrează. gen şi orientare sexuală. origine etnică. • Consideraţie în relatarea despre grupuri dezavantajate precum copii sau victime.• aibă puterea să impună numai sancţiuni morale. • Datoria de a proteja sursele confidenţiale. editori. O abordare gradata. ci fiecare ţară îşi poate elabora propria versiune care se portiveşte mediului politic. o mare atentie trebuie acordata procesului de dezvoltare a unui mecanism de autoreglementare. responsabilitatea instituţiilor de presă faţă de public. • Corectitudine în metodele de a obţine ştiri.

trebuie aplicate standarde înalte de responsabilitate. 8 . Pentru a evita acapararea de către un individ sau de către un grup de interese şi pentru a permite direcţii şi abordări noi ale activităţilor consiliului de presă. lipsa unei structuri de reglementare este preferabilă unei structuri proaste. • Experţii externi aduşi să ofere sfaturi în ceea ce priveşte dezvoltarea autoreglementării trebuie să fie competenţi şi să provină din cadrul unor organizaţii sau instituţii ce au o bună reputaţie în cadrul profesiei (donatorii ar trebui să se folosească de experienţa dinamică a mecanismelor de autoreglementare din Europa de Est. • Prevederile referitoare la fonduri trebui să fie privite ca parte constitutivă a unei strategii de lungă durată care să aibă ca scop securizarea structurilor ce pot fi susţinute de către comunitatea de media locală. Uneori. cum ar fi publicarea regulată a deciziilor şi activităţilor. 17. Acolo unde nu este posibilă crearea unei instituţii naţionale pentru sectorul media. trebuie încurajate alte forme de autoreglementare: • sindicatele jurnaliştilor trebuie să-şi dezvolte propriile coduri de conduită şi să negocieze recunoaşterea acestor coduri în contractele colective de muncă. transparenţa totală a bugetului şi a surselor de finanţare şi publicarea regurilor procedurale şi a biografiilor membrilor. Programele de încurajare a dezvoltarea autoreglementării în media trebuie să se ghideze după următoarele principii: • Autoreglementarea mass-media nu poate fi impusă de factori externi în absenţa unei iniţiative locale sau cel puţin a unui nivel rezonabil de interes printre membrii comunităţii de media din ţara respectivă. mandatul consiliului presei trebuie extins şi la promovarea libertăţii de exprimare. sau de sus in jos. Consiliul trebuie să fie atât un apărător al drepturilor membrilor comunităţii media cât şi un model pentru comportamentul lor şi un arbitru al plângerilor primite de la public. 16.incurajeaza efectuarea autoreglementarii de jos in sus este de preferat uneia de tip centralizat. membrii ar trebui aleşi în conformitate cu proceduri democratice şi transparente. Pentru a încuraja recunoaşterea şi susţinerea consecventă din partea comunităţii media şi pentru a contribui la creşterea notorităţii sale. pe lângă de cele ce tradiţie din Europa de Vest sau din alte părţi). iar mandatele trebuie limitate ca durată. Pentru comunitatea internaţionala a donatorilor: 18. 15. • instituţiile de presă trebuie să-şi dezvolte reguli interne care să reflecte standarde etice ridicate. • O atenţie deosebită trebuie acordată procesului de stabilire a mecanismului de autoreglementare care trebuie să fie deschis şi participativ. Pentru toţi actorii implicaţi: 19. Pentru a păstra legitimitatea si credibilitatea deciziilor consiliului. administrare bună şi transparenţă în activitatea zilnică a consiliului sau a comitetului de etică.

adoptarea legislaţiei privind libertatea informaţiei. dezvoltarea unui cadru legal privind reglementarea presei audio-vizuale private şi transformarea radioului şi a televiziunii de stat în servicii audio-vizuale publice. standardele de relatare ale noii prese libere au suferit în aceeaşi măsură ca statutul şi reputaţia meseriei. Totuşi. Chiar dacă jurnaliştii nu mai servesc interesele statului. pe lîngă faptul că a trebuit să facă faţă unor noi forme de presiune exercitate de elite puternice. formele brutale de cenzură şi monopolul impus de stat atât presei scrise cât şi celei audiovizuale au fost răsturnate. Lipsa reglementărilor a însemnat şi lipsa protecţiei. Transformarea presei ca industrie a schimbat la rândul ei mediul de lucru şi rolul jurnalistului în societate. Profesia a suferit consecinţele liberalizarii. În momentul abolirii restricţiilor asupra cui putea sau nu să practice meseria de ziarist. care sunt tentate să- şi exercite controlul asupra presei. ridicand probleme cu totul noi pentru jurnalisti independenţi şi pentru profesia lor. iar.a lucra fără contract a devenit normă pentru jurnaliştii din multe ţări din zonă. încă neobişnuite cu rolul presei de câine de pază al democraţiei. pe de altă parte. 9 . multe ţări s-au luptat din greu cu punerea în practică a acestei legislaţii noi tocmai pentru că înseamnă lupta continuă cu guvernele. nu excepţie. indiferent de culoarea politică. să publice un ziar sau să lanseze o staţie de radio. Schimbările din mediul jurnalistic din Europa de Sud-Est Transformările produse în ultimii 15 ani în presa din ţările foste comuniste din Europa de Est au fost dramatice. în special în ceea ce priveşte drepturile de muncă . Astfel. sute de oameni au devenit jurnalişti fără nici un fel de pregătire. se pot trezi servind interesele proprietarului instituţiei de presă pentru care lucrează. forme mai subtile de presiune şi influenţă din partea politicului şi a elitelor comerciale au subminat dezvoltarea unei prese cu adevărat independente. Această stare de fapt merge mână în mână cu necesitatea de a eradica diversele interese înrădăcinate în chiar instituţiile de media. Pe de o parte. • ONGurile trebuie să ceară standarde etice ridicate şi astfel să educe publicul în legatură cu importanţa eticii în media. Noile libertăţi au adus incertitudini dar şi posibilităţi noi pentru jurnalişti. mai ales când acest lucru este combinat cu caracteristicile uzuale ale pieţelor suprasaturate în cadrul cărora ziarele sunt în competiţie pentru un număr relativ mic de cititori. Aparitia întreprinzatorilor cu interes minimal pentru presă ca profesie sau ca instrument al democraţiei nu favorizează dezvoltarea presei de interes public. • instituţiile de training pentru jurnalişti trebuie să includă etică în toate cursurile oferite. S-a înregistrat un progres destul de mare totuşi în ceea ce priveşte reforma legislativă: abolirea legilor ce restricţionau conţinutul mediatic.

Pentru acest lucru este nevoie de standarde etice ridicate. Pentru a îndeplini rolul de “câine de pază al democraţiei”. obiective şi de impact. Raportul explorează felul în care jurnaliştii. editorii.Autoreglementarea în mass-media Acest raport tratează autoreglementarea în contextul schimbărilor profunde enumerate mai sus. în orice profesie sau sector. Dezvoltarea autoreglementării în democraţiile tradiţionale este analizată ca model de tratarea a problemelor practice – provocările şi soluţiile care pot oferi informaţie importantă pentru cei care abia acum trec prin aceste procese. Autoreglementarea se bazează în primul rând şi cel mai mult pe asumarea în comun de către membrii unei bresle a valorilor şi eticii pe care se construieşte comportamentul profesional. Crearea unor sisteme eficiente de autoreglementare pentru a implementa aceste standarde creşte nivelul de încredere dintre presă şi public. ci din motive pozitive. ne împiedicăm imediat de câteva dintre dilemele care caracterizează această dezbatere şi care au influenţat apariţia diferitelor modele de autoreglementare din diverse ţări. ce este autoreglementarea? Autoreglementarea. cum ar fi dorinţa de a îmbunătăţi statutul şi credibilitatea profesiei lor. Întrebarea despre care este efectul pe care îl urmăreşte autoreglementarea stă în centrul discuţiei despre scopul mass-media şi rolul jurnalistilor într-o societate democratică. Legea nu are nici un rol în arbitrarea sau implementarea standardelor iar cei care aderă la ele nu o fac sub ameninţarea unei sancţiuni legale. cu scopul final de a îmbunătăţi serviciile oferite consumatorilor. Cele mai importante întrebări pentru a conceptualiza un sistem de autoreglementare sunt: cine este responsabil? în faţa cui? cu ce scop? cum şi cu ce scop final? Dacă încercăm să răspundem la aceste întrebări în cazul mass-media. Aşadar. Jurnaliştii care se angajează pe cont propriu să respecte un cod etic şi care se străduiesc să practice un jurnalism etic sunt 10 . beneficiarilor sau – în cazul mass-media – publicului în general. proprietarii de presă şi ONGurile din cinci ţări din Sud-Estul Europei văd etica mass-media şi cum încep să-şi creeze sisteme de autoreglementare. Principiul aderării voluntare este fundamental pentru conceptul de autoreglementare. implică apariţia şi implementarea unor norme de către cei al căror comportament urmează să fie reglementat. Prima datoria a jurnaliştilor este să deservească publicul oferind informaţii corecte. pe baza cărora se pot lua decizii şi se pot face alegeri. Întrebarea despre cine este responsabil ne îndeamnă să ne gândim dacă autoreglemenatarea se aplică jurnaliştilor sau instituţiilor de presă – fie ele presă scrisă sau instituţii de audio-vizual. Presupune stabilirea unor standarde acceptate de persoanele şi instituţiile cărora li se aplică şi găsirea unor proceduri şi mecanisme pentru implementarea lor. jurnaliştii trebuie să-şi menţină credibilitatea în faţa publicului.

reglementarea trebuie să opereze la nivel de sector. 11 . cum ar fi istoria libertăţii presei. dacă acceptăm că unul dintre scopurile urmărite de autoreglementare este o mai mare responsabilitate. “măsura oricărei scheme de autoreglementare bună este […] cum asigură deschiderea şi responsabilizarea. Aşa cum a fost descris în legătură cu sectorul civil. marile companii şi de grupuri de interese care trag sfori pentru a obţine poziţii şi influenţă drept instrumente puternice. etica poate fi pusă în practică de jurnalist şi poate şi îndrumată de breaslă. Ar trebui ca un sistem de autoreglementare să îi cuprindă doar pe jurnalişti. Cu toate acestea. În acelaşi timp. numeroasele organizaţii negivernamentale care au apărut după căderea comunismului şi la care se apelează deseori ca fiind reprezentante ale publicului nu sunt întotdeauna independente de influenţe politice sau de altă natură. dar pentru a obţine responsabilitate reală. atunci este evident că autoreglementarea jurnaliştilor de către alţi membri din breasla jurnalistică are limite şi nu poate satisface obiectivul responsabilizării faţă de public. editori şi proprietari de media? Sau ar trebui să-i includă şi pe reprezentanţii publicului? Ce fel de sancţiuni ar trebui să existe pentru încălcări ale standardelor asumate de jurnalişti şi instituţiile de presă? În Capitolul 2 vedem că nevoia de autoreglementare a sectorului mass-media şi beneficiile sale nu sunt universal acceptate. Autoreglementarea nu este un subiect doar pentru jurnalişti – trebuie să îi includă şi pe cei care împart responsabilitatea şi uneori decid direct asupra conţinutului publicaţiilor – adică editori şi patroni de presă. este mai puţin probabil să exite dorinţa de a avea un sistem de autoreglementare. condiţiile economice al industriei de media şi cadru legal şi politic în care activează mass-media. În societăţile aflate în tranziţie. În această situaţie. Întrebarea despre cum şi de către cine pot fi media trase la răspundere este complexă şi duce la soluţii diverse în diferite ţări. există suficiente exemple din Europa de Vest că disponibilitatea mass-media de a investi timp şi efort în stabilirea unui mecanism de autoreglementare protejează împotriva reglementării de către stat şi contribuie la creşterea credibilităţii în faţa publicului. În acelaşi timp. poate că nu este suprinzător că jurnaliştii vor fi reticenţi faţă de participarea la procesul de autoreglementare a ne-jurnaliştilor. iar fiecare instituţie de presă trebuie să adere la standardele şi mecanismele de implementare relevante.responsabili în faţa propriei conştiinţe şi pot fi traşi la răspundere de colegi. în funcţie de standardele acceptate de asociaţia profesională sau de sindicatul de care aparţin. Cu alte cuvinte. În ţări în care statul a jucat în mod tradiţional un rol agresiv şi unde subiecte precum intimitatea sunt reglementate prin lege. Această lipsă de entuziasm se poate transforma în suspiciune în faţa sugestiei că autoreglementarea ar trebui să includă şi actori din afara breslei jurnalistice. condiţionate de mulţi factori. media sunt recunoscute de politicieni.

ARTICLE 19 elaborează standarde şi campanii pentru reformă legislativă şi instituţională pentru a permite dezvoltarea presei libere şi independente.încrederea publicului. dar şi afectează credibilitatea mass-media în întregul său. dar dinamic în nevoia sa de revizuire continuă şi adaptare la condiţiile schimbătoare. De vreme ce un asemenea argument nu este o justificare pentru eşecul de a reforma prevederi depăşite care continuă să sufoce libertatea de exprimare. participarea beneficiarilor şi. unde condamnarea la închisoare pentru calomnie a fost eliminată iar protecţia specială acordată funcţionarilor înlăturată – rămâne o rezistenţă înrădăcinată de a desăvârşi decriminalizarea. Această soluţie trebuie să fie o alternativă cea juridică şi să înlăture motivaţia celor care se agaţă de prevederi legate depăşite 3 Eddie Adlin Yaansah.”3 Aceşti indicatori pot fi aplicaţi la autoreglementarea mass-media şi ceea ce ne spun e că autoreglementarea este un proces. ARTICLE 19 acordă un interes special reformei legilor penale şi civile ale calomniei în Europa de Sud-Est. precum corupţia şi crima organizată. “Cod Deontologic pentru ONG-uri în Etiopia” apărut în Jurnalul Internaţional al Legii Non-Profit / International Journal of Not-for-profit Law. din Vestul Europei. Lipsa de înţelegere şi de angajament faţă de deontologia presei îi face pe jurnalişti vulnerabili în faţa procedurilor legale. este ceva adevăr în acuzaţiile de standarde şi practici jurnalistice slabe. care au un efect de intimidare a media şi elimină dezbaterile publice pe teme de mare interes public. În timp ce s-au înregistrat progrese în decriminalizarea calomniei – exemple notabile sunt Bulgaria şi România. numărul 3. 1999. mecanisme de monitorizare şi adaptare a schemei în funcţie de noile situaţii. ca mod de a oferi societăţii o cale de rezolvare a disputelor legate de media. vol. ARTICLE 19 este interesată să promoveze dezvoltarea autoreglementării în mass-media ca mecanism de ridicare a standardelor profesionale. oamenii ar rămâne neprotejaţi de atacuri la adresa reputaţiei lor. Asemenea caracteristici sunt evidente atât în mecanismele de autoreglementare de tradiţie. mai presus de orice. Un argument des întâlnit la oficiali sau politicieni care nu vor să continue reforma este că jurnaliştii sunt iresponsabili şi dacă sancţiunile penale pentru insultă şi calomnie ar fi înlăturate. 1. declaţia de valori şi standardele de comportament. 12 . bazat pe principii fundamentale. ARTICLE 19 şi International Federation of Journalists ARTICLE 19 şi International Federation of Journalists (IFJ) sunt active de câţiva ani în susţinerea reformei legislative. descrise în capitolul 3. cât şi în iniţiativele care se nasc în cele cinci ţări din Sud-Est discutate în capitolul 4. instituţionale şi profesionale a media din Europa de Est.

În toate cele cinci ţări. lupta pentru libertate editorială şi independenţă jurnalistică a dusă greu. Capitolul 3 ia în considerare doferite modele de autoreglementare şi prezintă câteva avantaje şi dezavantaje ale consiliilor de presă din Suedia. atunci trebuie să demonstreze respect pentru etica şi independenţa jurnalistică în redacţie şi să creeze mecanisme de responsabilizare prin intermediul consiliilor de presă naţionale şi alte forme de autoreglementare. asociaţii profesionale sau sindicate ale jurnaliştilor au adoptat Coduri Etice sau Coduri Deontologice care pun bazele standardelor mass-media. reprezentând mai mult de 500 de mii de jurnalişti din întreaga lume.foşti comunişti şi apoi naţionalişti. În goana după profit nu trebuie să compromitem standardele profesionale. România şi Slovenia. ARTICLE 19 este interesată să contribuie la păstrarea libertăţii de exprimare. în Albania. Bulgaria.4 De atunci. globalizarea ridică probleme noi privind păstrarea pluralismului şi a calităţii în ţările în care una sau două multinaţionale domină presa. În 1999. Cu toate aceste. Bosnia-Herţegovina. Germania şi Marea Britanie. rolul său în garantarea presei responsabile şi libere şi dezvoltările sale conceptuale în relaţie cu condiţiile legislative şi comerciale în schimbare în care mass-media din democraţiile de tradiţie activează. în timp ce în altele Codurile au fost concepute exclusiv pentru presa scrisă. schimburi de informaţii şi de experienţe despre beneficiile. The International Federation of Journalists cea mai mare organizaţie profesională a jurnaliştilor. în special împotriva liderilor . adoptat pentru prima oara on 1954 şi modificat cel mai recent in 1986. Aici. IFJ consideră că dacă media vor să îşi păstreze legitimitatea în faţa publicului. s-au făcut mai multe recomandări privind activităţile pe care le pot face jurnaliştii şi instituţiile la care lucrează pentru a crea un sistem eficient de autoreglementare în regiune. Capitolul 2 vorbeşte despre autoreglementarea presei. Declaraţia subliniază principiile deontologice fundamentale ale profesiei de jurnalist.pentru a se proteja de judecata publică. aplicabilitatea şi implementarea în practică a autorglementării presei din Europa de Sud-Est. Cel mai mare capitol din raport – Capitolul 4 – descrie starea curentă a autoreglementării în Albania. În unele ţări. Este singurul cod etic global. Ca rezultat. Mai presus de orice. IFJ a urmărit cu atenţie impactul pe care îl au asupre standardelor jurnalistice companiile multinaţionale care domină acum patronatul de media din toată regiunea. IFJ a organizat o conferinţă privind etica şi autoreglementarea Sud-Estul Europei la Tirana. Toate organizaţiile afiliate IFJ semnează Declaraţia de Principii privind Comportamentul Jurnalistic. aceste standarde se aplică atât presei scrise cât şi celei audio-vizuale. Metodologie şi structura raportului Scopul principal al acestui raport este să genereze discuţii. Bosnia-Herţegovina este singura dintre cele cinci ţări care şi- 4 Declaraţia de Principii a IFJ privind Comportamentul Jurnalistic şi Recomandările Conferinţei de la Tirana sunt incluse în Anexe 13 .

ONG-uri. Fiecare interviu a fost transcris şi trimis la ARTICLE 19 pentru analiză. acolo unde există. electoratul nu îşi poate exprima liber votul dacă relatarea despre alegeri este cenzurată. iar recomandările arată calea de urmat pentru jurnalişti. În final. proprietari de presă. membri ai organizaţiilor societăţii civile care lucrează în domeniul drepturilor omului sau al libertăţii de exprimare. şi pentru a găsi obstacolele şi posibilele soluţii în cadrul şi din afara breslei pentru a realiza un sistem de autoreglementare eficient. iar această analiză se găseşte la începutul fiecărui studiu de caz. Maxim 20 de persoane au fost intervievate în fiecare ţară şi au fost aleşo astfel încât să reprezinte toate categoriile de actori sociali care au vreo legătură cu autoreglementarea presei. legiuitorii au acceptat că libertatea presei este o armă împotriva tiraniei.a stabilit şi un organism de autoreglementare – un Consiliu al Presei – care are ca scop implementarea Codului Presei în presa scrisă. De exemplu. Interviurile amănunţite bazate pe chestionare au fost făcute de cercetători locali selectaţi cu ajutorul organizaţiilor de media şi libertate de exprimare din fiecare ţară. ai organismelor de autoreglementare. Primul Amendament al Constituţiei Statelot Unite ale Americii spune clar în 1791: “Congresul nu va face nici o lege … care să îngrădească libertatea cuvântului sau a presei…”. Metodologia de cercetare destinată culegerii informaţiilor din aceste cinci ţări a fost ea însăşi creată astfel încât să contribuie la dezbatere prin faptul că a oferit actorilor-cheie posibilitatea de a-şi împărtăşi experienţa şi punctele de vedere despre autoreglementare în faţa unei audienţe largi. Informaţiile empirice au fost completate de un colaj de informaţii generale despre mediul presei din fiecare ţară. Autoreglementare şi reglementare legislativă Libertatea de exprimare este un drept fundamental. autorităţi şi comunitatea internaţională a donatorilor. membri de vază ai asociaţiilor profesionale sau sindicatelor jurnaliştilor şi. avocaţi specializaţi în cauze de presă. fără de care multe alte drepturi nu pot fi exercitate. 2. Această idee a fost preluată în Constituţia belgiană din 1831: 14 . Printre ei s-au aflat: jurnalişti. redactori-şefi şi proprietari ai ziarelor naţionale importante şi – acolo unde este relevant – ai ziarelor regionale influente. un sumar al concluziilor oferă o privire de ansamblu succintă a principalelor caracteristici ale dezbaterii espre autoreglementare din fiecare ţară. Interviurile au fost structurate mai degrabă în jurul unor întrebări deschise decât închise pentru a încuraja intervievaţii să descrie iniţiative în care au fost implicaţi. Încă din secolul al XVIII-lea. un capitol de concluzie identifică temele comune care reies din interviuri. editori. şi nu în ultimul rând membri ai guvernului şi parlamentari implicaţi în crearea legislaţiei legate de media. pentru a reflecta nivelul de susţinere a autoreglementării presei la diferiţi actori sociali şi beneficiari.

siguranţa publică şi reputaţia personală a cetăţenilor. Nu sunt permise restricţii pe alte baze decât cele enumerate. Un raport recent al Consiliului Europei avertizează că dezvoltarea ne-omogenă pe continent a trusturilor de media internaţionale riscă să facă mass-media “mai puţin locală. reamintindu- le guvernelor de responsabilităţile pe care le au sub Convenţie.6 Amestecul statului în libertatea presei şi chiar cenzura rămân probleme serioase în multe dintre aceste ţări şi aici Consiliul a jucat un rol foarte activ. D-G Human Rights. Sistemele legislative naţionale şi internaţionale oferă protecţie sporită presei datorită contribuţiei importante pe care media o aduc concretizării dreptului la libertatea de exprimare. Statele post-comuniste din Estul Europei se află printre cei mai noi membri ai CoE şi prin faptul că au semnat Convenţia au fost de acord să fie judecaţi după standardele ei. mai puţin controversată. condiţii. Belarus este excepţia şi rămâne stat candidat. 5 Ratificarea Convenţiei Europene înseamnă recunoaşterea autorităţii supreme a Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg în judecarea disputelor pe teme cuprinse în acest tratat. din Convenţia Europeană adaugă: exercitarea acestei libertăţi “aduce cu ea sarcini şi responsabilităţi” aşa că poate fi supusă “unor formalităţi.” Dar libertatea de exprimare nu este un drept absolut. pentru protejarea reputaţiei sau drepturilor altora. integrităţii teritoriale şi a siguranţei publice. Există limite. paragraful 2. pentru protecţia sănătăţii şi a moralei. Articolul 10. Divizia Media. mai puţin incisivă şi mai puţin informativă”. restricţii sau penalităţi prin lege. paragarful 1: “Toată lumea are dreptul la libertatea de exprimare. un tratat internaţional semnat de toate statele europene.“Presa este liberă şi cenzura nu poate fi niciodată aplicată” şi încă o dată în Constituţia Federală Germană din 1949. întruchipează acest drept la Articolul 10. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Bazele restricţiilor sunt şi ele adăugate. Consiliul Europei. pentru prevenirea dezvăluirii de informaţii primite în secret sau pentru păstrarea autorităţii şi imparţialităţii sistemului de justiţie”. incluzând teme precum securitatea naţională. 7 Concentrări media transnaţionale în Europa. Semnatarii devin membri ai Consiliului Europei (CoE) şi au dreptul să primească sfaturi şi asistenţă din partea Consiliului pentru a putea respecta termenii Convenţiei. fie că piedici în calea acestei libertăţi se întâlnesc doar în Europa de Est. pentru prevenirea dezordinii şi a infracţiunilor. 7 5 Lista completă a acestor baze este “în interesul securităţii naţionale. care sunt necesare într-o societate democratică”. Noiembrie 2004 15 . care garantează că “nu va exista nici un fel de cenzură”. cu excepţia Belarus. Acest drept va include libertatea de a avea opinii şi de a primi şi împărţi informaţii şi idei fără amestecul din partea autorităţilor şi fără a ţine cont de frontiere. 6 Există 46 de membri deplini ai Consiliului Europei (inclusiv Turcia şi republicile sud-caucaziene). Dar ar fi greşit să ne imaginăm fie că singura problemă cu care se confruntă libertatea presei în Europa este intervenţia statului.

această încredere este la un nivel foarte scăzut în multe ţări din Europa. Principiile independenţei. Media pot răsturna aceste evoluţii periculoase prin autoreglementare. Încredere De la începuturile industriei de media. http://news. se uită uneori faptul că asemenea legi ar putea afecta urmărirea celor vinovaţi de infracţiuni serioase. Ca parte din acest sistem. jurnaliştii s-au luptat să fie percepuţi ca fiind martori credibili şi profesionşti.9 Din cauza mâniei provocate de indiscreţia presei. Profesorul Claude-Jean Bertrand a sugerat că: “Media deţin în mod tradiţional [anumite] drepuri în numele cetăţenilor.stm 10 Etica mass-media şi sisteme de responsabilizare/Media Ethics & Accountability Systems de Prof. Astăzi. Când jurnaliştii nu îşi respectă propriile coduri profesionale. din păcate.co. Încălcarea intimităţii este doar unul dintre lucrurile care se reproşează presei. un actor dintr-un serial TV popular din Marea Britanie a încercat să se sinucidă în urma publicării unor zvonuri despre viaţa sa privată într-un ziar de scandal. p. ei oferă o cale prin care oamenii care se simt nedreptăţiţi de o ştire 8 Recomandarea 1589 (2003). 2000.8 Deşi s-au făcut progrese importante de la căderea comunismului. corectitudinii şi acurateţei au fost încălcate – şi nu în cazuri izolate. Acest capitol tratează câteva dintre aspectele generale ale acestui conflict şi cum ar putea fi rezolvat sau cel puţin ameliorat. Iar atacul poate veni din interiorul mass- media. 25 16 . dau posibilitatea unui control exterior care ar putea afecta drepturile publicului. Încrederea publicului în munca jurnaliştilor a crescut şi a scăzut de-a lungul anilor în relaţie aproape directă cu abilitatea lor de a expune abuzul de putere. în ianuarie 2005. Delegarea acestei puteri nu are nici o bază contractuală explicită : pentru a o păstra. care le poate face mai de încredere pentru public. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a concluzionat: conflictul de interese dintre concernul de media al prim-ministrului italian şi mandatul său public este “o ameninţare la adresa pluralismului mass- media”. divorţează sau chiar încearcă să se sinucidă. Când miniştrii sau vedete sunt subiectele unor şiruri nesfârşite de aluzii despre vieţile lor personale până când demisionează. Au apărut probleme fundamentale şi sistematice.bbc. media trebuie să o merite şi să ofere servicii de calitate ridicată.uk/1/hi/entertainment/tv_and_radio/4187187. Lupta s-a dus cel mai mult împotriva celor care deţin puterea în mod ocult şi a devenit mai complexă pe măsură ce societatea s-a schimbat. care sunt complexe şi mai greu de combătut decât cenzura tradiţională.”10 Aşa că autoreglementarea sau responsabilizarea mass-media este locul în care jurnaliştii şi editorii se întâlnesc pentru a crea reguli de comportament pentru jurnalism şi pentru a se asigura că regulile sunt respectate. libertatea presei este ameninţată în multe ţări din Europa de presiuni politice şi – crescând în intensitate – comerciale. parlamentele încep să ia în considerare înăsprirea legilor de protejare a vieţii private. Claude-Jean Bertrand. paragraful 12 9 De exemplu. Transaction.Într-o şedinţă din ianuarie 2003.

Astfel. Există jurnalişti leneşi şi iresponsabili. susţinătorii liberului acces la informaţii schimbă cu succes aceste restricţii. În unele – din păcate nu în toate – ţări europene. dar. că împiedică jurnaliştii să ofere serviciile de care au nevoie oamenii. şi unii dintre ei sunt bine plătiţi. Mulţi cred că restricţiile actuale sunt prea limitative. Faptul că deţii proprietatea îţi dă dreptul de a avea ultimul cuvânt asupra produsului editorial. Dar pentru majoritatea ziariştilor. în conflict cu interesul publicului larg. Reglementarea legislativă a presei Termenul de “reglementare legislativă” se referă la orice mrsură iniţiată de un parlament cu privire la activitatea presei. în cele mai multe cazuri. Acest lucru înseamnă că jurnaliştii şi editorii îşi asumă responsabilitatea de a garanta ca instituţia lor media aderă la standarde jurnalistice bune. ei o îmbrăţişează. ele (mai mult privind salarii şi condiţii de muncă) nu sunt. Bineînţeles. inclusiv jurnaliştilor. intră în această categorie. la cerere. De asemenea. reglementarea legislativă este deja parte din munca jurnaliştilor. că relatarea lor despre un proces ar putea duce la condamnarea greşităa unui nevinovat. Legislaţia calomniei şi/sau a insultei. Şi jurnaliştii au interesele lor specifice. Legislaţia liberului acces la informaţii impune autorităţilor să ofere informaţie tuturor. trebuie să existe mecanisme de control care să garanteze că proprietarii nu abuzează de puterea pe care o au. se aplică o corelare strânsă între standarde ridicate şi salariu bun. de exemplu. progresiv. La fel intră legile împotriva instigării la ură rasială. jurnaliştii acceptă reglementările care protejează persoane vulnerabile de stat sau de instituţii sau persoane puternice. Cu toate acestea. Astfel. Aşa cum societate este interesată de jurnalismul etic. proprietarii şi jurnaliştii iau parte la acest proces de pe poziţii diferite. Jurnaliştii profesionişti ar fi îngroziţi să afle. Dar. care se regăsesc în multe ţări. În general. te supune cerinţelor pieţei. care s-ar putea să nu fie compatibile cu standardele unui cod deontologic al jurnalismului. jurnaliştii se tem de legislaţia care vrea să le reglementeze activitatea. dar în cele mai bune legi ale liberului acces la informaţii excepţiile sunt supuse mai întâi unui test al interesului public. În unele cazuri. Ei cred că democraţia înseamnă cât mai puţină treabă avocăţească în redacţie. dar sunt zone în care nu este nevoie de lege: 17 . de cele mai multe ori. precum şi restricţiile privind dreptul jurnliştilor de a dezvălui numele victimelor violurilor sau abuzurilor sexuale. Dreptul de a avea acces la informaţie oficială suportă şi câteva excepţii. Există reglementări legislative privind relatarea despre procese sau despre dezbateri parlamentare sau municipale. datoria jurnalistului de a proteja informaţii confidenţiale este protejat prin lege. pe care o găsim în multe ţări. S-ar putea să fie greu pentru politicieni sau avocaţi să accepte acest lucru.anume îşi pot face cazul auzit la un tribunal imparţial. dacă reglementarea are ca scop să servească interesului public. Legislaţia rigidă a secretelor de stat există în continuare în multe state. şi jurnaliştii au ca scop final acelaşi lucru. Acest lucru este făcut prin aderarea voluntară a profesioniştilor de media. dar le resping pe cele care restricţionază discuţiile democratice.

cunoscute juridic drept “testul triplu”. Astfel. care nu au reuşit mereu să îşi menţină independenţa. în multe democraţii vest- europene. a devenit în timp majoritară. Reglementarea propusă trebuie să respecte Articolul 10 al Convenţiei Europene. Ei uită că jurnaliştii nu au puterea de a aresta şi că oamenii îi mint pe reporteri cu neruşinare. şi trebuie să fie: • Prevăzută de lege (de exemplu: un statut parlamentar scris. 18 . Este imposibil să stabileşti reguli şi practici rigide şi exacte pentru jurnalişti. Doctrina audio-vizualului ca serviciu public – apărută mai întâi la BBC – în care postul este dator să servească întreaga ţară. Ei ştiu din experienţă că ceea ce vor găsi mâine ar putea contrazice marea dezvăluire de azi. sunt pur şi simplu nepotrivite pentru nuanţele pe care le implică producerea ştirilor. audiovizualul s-a dezvoltat ca o ramură a serviciului public. sunt cazuri în care s-a considerat necesar să existe şi prevederi legislative – cume ste cazul audiovizualului. atât opoziţia cât şi guvernul. dar nu îl poate crea.11 În majoritatea ţărilor europene radio-televiziunea publică a fost primul emiţător de semnal. dar care sufocă discursul politic.religia. poezia. cu dovezi criminalistice. Jurnaliştii află atât cât pot despre un subiect până la deadline. Cer frecvent probe care pot fi potrivite înntr-un proces legal. TV şi cinema. Curţile sunt instrumente prea slabe. în mod special. Unii judecători se aşteaptă ca jurnaliştii să dovedească tot ce scriu la fel cum ar face-o un avocat. “Adevărul” pe care îl găseşti pe unde radio sau în paginile unui ziar este o încercare şi este transmis cu avertisemntul implicit “Atât ştim până acum”. relaţiile industriale şi. Dreptul statului de a interveni este supus acum unor anumite restricţii. Opţiunile oferite de sistemul de justiţie. 11 vezi articolul 10(1) al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului : acest articol nu trebuie să împiedice statele să ceară autorizarea companiilor de radio. guvernul a considerat radio-televiziunea publică drept instrumentul său de propagandă. Şi acest lucru se întâmplă pentru că jurnalismul de calitate este o chestiune de responsabilitate şi nu îl poţi băga nimănui pe gât. nevinovăţia sau vina. accesibil publicului) • Cu un scop legitim (de exemplu: să protejeze legal un interes public sau privat) • Necesar într-o societate democratică. martori şi dovezi concrete. Statul a putut să conducă aceste companii prin delegeţi guvernamentali. Legea poate împiedica jurnalismul de calitate. culegerea ştirilor. Cum stabileşti o normă pentru nivelul de profesionalism când se relatează despre un caz de corupţie sau în descrierea unei tragedii îngrozitoare? Este posibil să specifici exact cât de multă şi ce fel de pregătire îţi trebuie înainte relatării despre un meci de fotbal important? În cazul audiovizualului Cu toate acestea. Până la sfârşitul anilor 60.

Mai mult. precum datoria de a promova diversitatea şi accesul – include şi standarde profesionale jurnalistice şi ca organismul care a emis licenţa să poată să admită plângeri. Tensiuni şi contradicţii Patronatul poate fi o problemă pentru presa scrisă. Citirea unui ziar înseamnă o alegere conştientă de a te concentra pe un anume subiect dintr-o anumită sursă. Un alt motiv de suprareglementare legislativă vine din chiar specificul audiovizualului. Uneori. în Marea Britanie. Dacă încerci să ai o conversaţie cu cineva într-o încăpere în timp ce televizorul merge. în trecut. nici al jurnalistului. nici al editorului. chiar şi într-un mediu cu mai multe canale. Evoluţia comercială şi tehnologică erodează puterea statelor asupra audioviualului. Tehnologia este de aşa natură că spectrul era limitat şi guvernul trebuia să acorde licenţele conform unui set de reguli corecte. doar un număr redus de licenţe putea fi dat. Rupert Murdoch şi Sir Jocelyn Stevens) au stabilit parametrii generali a ceea ce putea fi scris în 82 % din presa de duminica şi 73% din presa zilnică. în absenţa reglementării. Motivul din spatele acestei abordări împărtăşite de mulţi europenu este că audiovizualul trebuie să aibă standarde mai înalte de imparţialitate decât presa scrisă pentru că ajunge la o audienţă mai mare şi ntr- un mod mult mai puternic. Experienţa ne învaţă că. Era normal ca aceste reguli să poată – printre alte lucruri. Aceste recomandări afirmau că informaţia este un drept fundamental al cetăţeanului. Apariţia televiziunii digitale şi creşterea transmisiunilor transfrontaliere ar putea necesita abordări noi ale reglementării. dar subconştientul va asculta şi ce se aude la televizor.Dar de ce este nevoie de regimuri diferite pentru audiovizual şi presă scrisă? Un motiv este că. Structura patronatului industriei de media favorizează concentrarea puterii în mâinile câtorva persoane. nu al guvernului. Această situaţie neagă dreptul publicului de a primi informaţia de o paletă largă de surse nu doar de divertisment. posturile vor oferi un regim omogen de divertisment uşor şi industria va fi dominată de un număr mic de jucători puternici. Efectul subliminal al audiovizualului îi dă o influenţă mai mare. de exemplu. Aceşti trei oameni au încercat să modeleze atât relatarea cât şi comentariul din ziarele lor pentru a le servi interesele. ci ca pe un drept 19 . Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a dat câteva recomandări foarte clare pe aceste probleme etice acum 12 ani. trei proprietari de ziare foarte activi (Robert Maxwell. te vei concentra pe ce îţi spune persoana respectivă. este nevoie de reglementare legislativă care să asigure pluralismul. ci şi de ştiri. poţi fi afectat de el. La sfârşitul anilor 80. Fără a decide conştient să asculţi sau să priveşti un anumit program. acest lucru poate limita serios opţiunile publicului de a alege şi astfel şi responsabilitatea ziarului. Ele avertizau organizaţiile de presă că trebuie să “trateze informaţia nu ca pe un privilegiu.

De exemplu.” Proprietatea privată a media a fost prezentată ca o garanţie a libertăţii: orice investitor care are ceva de spus poate atrage atenţia publicului iar publicitatea ar plăti factura. precum Rupert Murdoch.care să stabilească în ce fel drepturile şi libertăţile lor se împacă cu alte drepturi.12 În activitatea sa de zi cu zi.int/t/e/human_rights/media/5_Documentary_Resources/1_Basic_Texts/4_Ministerial_Conferences/DH- MM(2000)004%20E%20European%20Conference. precum şi responsabilităţile pe care le au. el a promis “libertate şi alegere mai degrabă decât reglementare şi limitare.jsp?id=399303&BackColorInternet=9999CC&BackColorIntranet=FFBB55&BackColorLogged=FFAC75 15 Compania NewsCorp este una dintre cele mai importante conglomerate din presa de limbă engleză şi are proprietăţi în valoare de 52 de miliarde de dolari şi un venit anual de 22 de miliarde de dolari. Dar trebuie încercată mai întâi autoreglementarea. sub formă de coduri deontologice . De exemplu. în Recomandarea (99) 1 privind măsurile de promovare a pluralismului în mass-media. şi onestă. preşedinte al News Corporation15.” Există încă o datorie a junaliştilor. în cazul ştirilor. în cazul opiniilor”. într-o Rezoluţie adoptată la a patra Conferinţă Ministerială pe Politici Mass Media. în 1994. El a acuzat serviciul audiovizual public. Adunarea a adăugat că recunoaşte rolul esenţial al jurnaslitului în procesul de culegere a informaţiilor: “trebuie să întărim protejarea libertăţii de exprimare a jurnaliştilor. BBC.13 Consiliul Europei a oferit îndrumare Statelor Membre pe tema limitărilor patronatului cu scopul de a promova pluralismul şi de a asigura un nivel minim de diversitate în media din toată Europa. sunt nemulţumiţi de această abordare. libertăţi şi interese din societate. Într-o prelegere susţinută în 1989 şa Festivalul de la Edinburgh. că 12 Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. 2 a Consiliului Europei privind Drepturile şi Libertăţile Jurnalistice adoptate la a patra Conferinţă Ministerială pe Politici Mass-Media.fundamental al cetăţeanului” şi continuă prin a le spune că “trebuie să se considere agenţii socio-economice speciale ale căror obiective economice trebuie limitate de condiţia de a oferi acces la un drept fundamental. căci ei sunt sursa de informaţie promodială.asp#P975_65057 14 Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei: Recomandarea nr.coe. Consiliul încurajează formarea de organisme de autoreglementare în domeniul presei şi recunoaşte că reglementarea legislativă ar putea fi necesară dacă autoreglementarea eşuează. 1993 passim 13 Rezoluţia nr.14 Eliminarea reglementării Unii editori. Comitetul de Miniştri a tratat problema concentrării de proprietate în presa scrisă şi în audiovizual cerând statelor să ia în considerare posibilitatea definirii pragului până la care o companie de media are dreptul să aibă control într-unul sau mai multe sectoare media. R (99) 1 privind măsurile de promovare a pluralismului în mass-media https://wcd. de a oferi această informaţie “adevărată. Rezoluţia 1003. 20 .int/ ViewDoc. Consiliul a cerut autorităţilor să se limiteze de la reglementarea mass-media şi să recunoască faptul că toţi cei implicaţi în profesia jurnalistică au dreptul de a-şi elabora standardele de autoreglementare – de exemplu.coe. http://www.

De fapt. Câteva dintre ziarele care au dat faliment se descurcau destul de bine. în Marea Britanie. Tirajul lui Sunday Correspondent a atins 390. Dar ce oferă pieţele media nereglementate cetăţenilor? O cale de a evalua acest lucru este să compari produsele News Corporation din Statele Unite cu cele din Marea Britanie: Fox faţă de Sky. probabil cea mai respectată instituţie de audiovizual din lume. diferenţele dintre standardele profesionale ale celor două televiziuni trebuie legate de diferenţele dintre regimul audiovizualului din Statele Unite şi cel britanic. De fapt. News on Sunday. Piaţă de idei 16 2003 a fost un an foarte bun pentru Fox. cele mai multe se rezumă la un amestec de divertisment şi ştiri politice modelate pe direcţia aleasă de un om bogat sau de un grup mic de directori. Independent on Sunday. 17 DD Guttenplan: “Odată (şi în viitor?) Independent”. Sky News a câştigat un premiu prestigios din partea Societăţii Regale de Televiziune pentru a treia oară la rând.000 când a fost închis. când costurile întemeierii unui ziar au fost reduse drastic în urma unui atac asupra sindicatelor tipografiilor. În 2004. the Columbia Journalism Review. În comparaţie. În loc de programe serioase. London Daily News (publicat de Robert Maxwell). abordarea lui Murdoch a degradat media atât mult încât a fost envoie de măsuri radicale de autoreglementare pentru a câştiga înapoi încrederea publicului. după ce suferise o pierdere de 60 de milioane în perioada similară a anului precedent. după 1986. iulie/august 1994. însoţită de showuri “reality” sordide. Posturile sunt forţate să ceară bani în plus pentru genul de relatare critică pe care îl oferă staţiile europene. a fost lansat un mare număr de ziare: The Independent. aşa cum a sugerat Consiliul Europei în 1993. Un alt efect secundar al modelului american este că informaţia – atunci când devine un privilegiu – devine prea scumpă pentru mulţi. din prima rundă. Astfel. Sunday Correspondent. Dar în 12 ani. The Sport.000 de exemplare la apogeu şi vindea 221. în timp ce Fox este liberă să exploreze posibilităţile nereglementate ale comercialului. Iar domeniul presei este unul extrem de greu de accesat.16 Cele două companii au acelaşi patron căruia îi place să le spună angajaţilor ce au de făcut exact. Sky este competitorul BBC. ca să poată nişte oameni limitaţi să controleze ce e bun pentru noi”. Ar fi o competiţie profesională foarte scurtă. 21 . pentru că reality showurile American Idol şi Joe Millionaire i-au mărit profiturile pentru ultimele trei luni ale anului la 29 milioane de dolari.O. De exemplu. cu Sky care ar face Fox K. toate în afară de cele două Independent şi The Sport au dat faliment iar cele două Independent (lansate ca o provocare la adresa baronilor presei) au fost cumpărate de un editor multinaţional.17 Eliminarea reglementării nu a reuşit să deschidă piaţa pentru noi companii de media pentru că piaţa de media este diferită de alte medii comerciale.susţine că “oamenii nu trebuie lăsaţi să vadă ce vor să vadă. Fox a devenit un eufemism pentru relatarea extraordinar de superficială şi partizană a politicului.

Judecătorul Oliver Wendell a explicat: “cel mai bun test al adevărului este puterea ideii de a fi acceptată în competiţia de pe piaţă”. unele dintre aceste corporaţii au ffăcut investiţii foarte profitabile. guvernul maghiar nu a pus nici un fel de limite privind proprietatatea 22 . adăugând că “aceasta este. Jozsef Bayer (director al operaţiunilor din Ungaria ale companiei) a spus: “Ungaria este un vid legilastiv. În SUA. teoria Constituţiei noastre”. Într-o decizie cheie a Curţii Supreme. în combinaţie cu liberalizarea pieţei. Fără competiţia dintre organizaţiile de media. Dar când este vorba de afaceri. nu este nici un vid de putere”. Corporaţii precum Gannet pot obţine profit de 25% în timp ce consumatorul găseşte din ce în ce mai puţine opţiuni la stand. singura cale eficientă pentru a rezolva conflicte şi a dezvălui erori. În cea mai virulentă formă a sa. În acest model. În timpul procesului de privatizare. ideea a ajuns legată fundamental de noţiuni atât liberale cât şi conservatoare de libertate de exprimare. publicul nu ar primi cele mai noi şi cele mai corecte ştiri. această argument respinge orice formă de reglementare a mass-media care împiedică libera competiţie pe piaţă. a fost îmbrăţişat cu bucurie în multe ţări din estul Europei ca fiind antidotul cenzurii şi al economiei etatiste sub care trăiseră. Când concernul german Axel Springer Verlag a cumpărat patru ziare ungureşti în 1990. În liberalizarea de după colapsul comunismului din Europa de Est. Dar este piaţa cea mai bună metaforă pentru succesul adevărului asupra oponenţilor săi? Sunt toţi participanţii de pe piaţă egali precum cetăţenii din agora vechii Atene? Ar trebui căutarea adevărului să fie subiectul atâtor schimbări întâmplătoare din economie? Mai întâi. Dar complet opusa doctrină a libertăţii absolute a pieţei este incredibil de populară astăzi printre marile corporaţii de presă. Una dintre aceste presupuneri este credinţa că libertatea presei. Acest punct de vedere aparţine scriitorilor Constituţiei americane. Dreptul publicului de a alege de pe raftul de ziare poate fi cu adevărat satisfăcut doar de piaţă. este un limbaj universal. se pare că Europa a găsit o abordare mai de succes. Dar poziţia luată de Consiliul Europei şi de organizaţiile jurnaliştilor din toată lumea este că piaţa trebuie reglementată pentru a asigura dreptul cetăţenilor la informaţie. cel puţin. Pe piaţa relativ nereglementată din SUA. posibilitatea de a alege s-a îngustat constant în ultimii 30 de ani. trebuie să fim de acord că piaţa va juca inevitabil un rol important în orice sistem de media sănătos. baubaul este “guvernul” iar mass-media liberalizată joacă rolul salvatorului sau măcar al arhanghelului-şef. prin care se lărgeşte dreptul la exprimare.În dezbaterea despre responsabilitatea mass-media întâlnim un număr de presupuneri înşelătoare şi pe care nimeni nu le pune la îndoială. Doar două secole mai târziu. Încercând să-şi rezolve singură problema diversităţii.

director al revistei săptamânale Nie din Polonia.” (Autor: Ildiko Kaposi) 19 “Directorul unei reviste săptămânale amendat”. în special în privinţa democraţiei. a fost amendat aproximativ 5000 Euro pentru că l-a insultat pe Papa Ioan Paul al II-lea. De la jurnalismul etic la autoreglementarea naţională Jurnalistul 18 Centrul European de Jurnalism. Jerzy Urban. Trebuie să creeze un jurnalism de calitate şi să îşi ţină în frâu senzaţionalismul. Deşi au existat câteva încercări de a lansa ziare concurente. care se opun reglementărilor de orice fel – autoreglementarea standardelor media sau controlul legislativ al proprietăţii. domeniul media trebuie să-şi facă singur ordine în ogradă dacă vrea să obţină reforma legilor care limitează libertatea de exprimare – fie şi doar pentru aceste motive pragmatice. Peisajul media european: Ungaria: “Ziarele locale se bucură de un monopol virtual în judeţele ăn care sunt publicate. În unele ţări est-europene. Problema se află în vechile obiceiuri. acestea au eşuat din cauza lipsei de fonduri şi lipsei de flexibilitate ale pieţelor locale. Evident. guvernele încearcă să justifice aceste măsuri spunând că presa este iresponsabilă. De exemplu. Westdeutsche Allgemeine Zeitung . când organizaţiile locale şi instituţiile internaţionale cer reformă. dacă imaginile sunt suficient de dramatice. prim-ministru sau alte instituţii. Acuzaţii sunt publicate fără probe concludente iar reputaţiile oamenilor sunt făcute praf. Funk GmbH . http://www. editorii şi jurnaliştii trebuie să creeze un sistem corect şi de încredere: autoreglementarea. Când companiile multinaţionale dovedesc interes pentru standarde – şi unele o fac – nivelul general al presei poate chiar creşte. În acelaşi timp. multe dintre aceste ţări post-comuniste păstrează unele elemente din legislaţie care protejează nomenclatura din regimurile trecute.19 Cu toate acestea. “vidul legislativ” se extinde şi asupra eticii jurnalistice. Din cele 24 de ziare locale. Minori acuzaţi de crime sunt clar identificaţi. şi Associated Newspapers .ifex. Declinul standardelor profesionale nu doar că oferă ocazia guvernelor pentru a ataca presa. dar şi degradează reputaţia profesiei jurnalistice în ochii publicului. 18 Prezenţa capitalului vestic pe pieţele de media nu este o problemă în sine. care va fi mai puţin înclinat să susţină libertatea presei.3.străină de media cu urmarea că astăzi şapte dintre cele 10 ziare naţionale şi toate ziarele locale sunt deţinute de companii vestice. în ianuarie 2005. Acestea include pedepse penale pentru jurnaliştii care dovedesc “lipsă de respect” pentru preşedinte.3.5. Senzaţionalismul devine singura valoare a ştirii iar competiţia între proprietare – care de multe ori sunt şi redactori-şefi ai publicaţiilor – creează excese noi în fiecare zi. chiar înainte de a fi arestaţi. Proprietarii. potrivit unei legi care interzice insultarea şefilor de stat străini. Axel Springer deţine 10.org/en/content/view/full/64042 23 .

presupunând prioritizare şi sub-editare. Primul şi cel mai important pas către autoreglementare în mass-media este angajamentul jurnalistului faţă de un cod etic. Pentru a putea pune întrebări dificile fără teama de represalii. 20 Consiliul Etic al NUJ poate primi plângeri doar de la membrii săi. Editorii îi pot amenda atunci când ceva merge prost sau când există plângeri întemeiate. este inutil. care este generaă de apartenenţa la un sindicat. Codul Etic al NUJ poate fi găsit aici: http://www. Gradul în care respectă această promisiune este de fapt cea mai importantă garanţie a standardelor profesionale. Dar ceilalţi nu pot răsounde la întrebările pe care şi le pune reporterul pe teren – responsabilitatea esenţială aparţine jurnaliştilor înşişi.php?docid=59&PHPSESSID=41fe42e05e0c3abd4c7432db5c23f61d 24 . Deşi jurnalismul este un proces extrem de colectiv. Bineînţeles. amenzi şi în situatţii extreme recomandare pentru excluderea din Sindicat. În afară de solidaritate. Seriozitatea cu care se pregătesc şi cu care cercetează toate aspectele unui subiect.toate acestea sunt probleme etice ale fiecărui reporter. respectul pentru intimitatea altora . Un jurnalist nu îşi poate crea însă propriul cod etic izolat de mediul său de lucru. aceste element esenţial al său este aproape integral dependent de un reporter. În Marea Britanie. Este nevoie şi ca organizaţia de media să respecte standardele profesionale. Etica depinde în primul rând şi cel mai mult de reporter.nuj. un reporter trebuie să aibă în spate solidaritatea colegilor de breaslă. Suncţiunile includ mustrări. nu una pentru eşalonul mai înalt al echipei editoriale sau al patronului. Editorii şi alţi colegi pot să ajute răspunzând la întrebări precum “Cum trebuie descris aceste eveniment?” sau "Am suficientă încredere înaceastă persoană pentru a o cita şi pentru a proteja identitatea?" sau "Ce alte informaţii sunt necesare?". sub-editorii sună deseori sursele pentru a verifica dacp reporterul “a înţeles bine” dacă i se pare ceva greşit.20 Compania de media Dacă angajamentul faţă de un cod etic se extinde doar asupra reporterului. Este evident că răspunderea iniţială a eticii jurnalistice cade pe umerii jurnaliştilor.uk/inner.Primul martor al ştirilor este de obicei jurnalistul. un sindicat mai poate oferi o platformă de discuţii pe teme etice. Dar nici cel mai avid editor nu poate supraveghea toţi reporterii ziarului tot timpul. Sindicatul National al Jurnaliştilor are un Consiliu Etic a cărui funcţie este să promoveze Codul Etic al Sindicatului prin emiterea de note de îndrumare către membrii săi şi prin analizarea plângerilor privind încălcarea Codului. căci cele mai multe decizii jurnalisice se iau la nivel individual. deseori fiind singurul filtru al informaţiilor în drumul lor către redacţie.org. jurnaliştii se angajează să respecte codul etic naţional atunci când încep să lucreze în presă. Dar şi aceasta este o sarcină jurnalistică. În multe ţări. răbdarea cu care aşteaptă dovada sau momentul potrivit pentru a pune întrebarea.

unele companii de presă investesc serios în pregătirea profesională. Pentru a garanta acest lucru. ziarul Guardian este unul dintre cele trei ziare naţioanel care a numit un reprezentant al cititorilor. Motivul principal este că cititorul.5673. oameni cu experienţă.html 25 .-20. ascultătorul sau telespectatorul poate fi încurcat atunci când un organ de presă îşi schimbă radical abordarea faşă de anumite subiecte. în Marea Britanie. Doar un număr mic de ziare are o astfel de iniţiativă – de obicei din rândul celor serioase. ziariştii trebuie să-şi revizuiască permanent valorile profesionale. stilul de lucru este pus pe hârtie sub forma unui “manual” şi fiecare membru al echipei îl primeşte pentru a lucra după el.21 Există un aspect etic în aproape tot ce face un jurnalist. În cele mai multe medii din vest. fie creându-şi propriile şcoli de jurnalism. Scopul acestei instituţii este să permită cititorilor un acces mai larg la ziar şi să ofere un judecător cât mai imparţial. jurnalistul trebuie să-şi pună mereu întrebări despre etica sa.guardian. Un astfel de exemplu este numirea unui reprezentant la cititorilor la unele ziare naţionale – de obicei şefi de departamente. oamenii se referă în general la un “consiliu etic” regional sau naţional. Consiliile Etice Când se vorbeşte de autoreglementare.În practică. Aceste manuale pot oferi jurnalistului îndrumare pe teme etice.co. De exemplu. 21 http://www. fiecare companie de presă adoptă un anumit stil de relatare şi de redacatre a ştirilor. să scrie eratele şi clarificările care se publică zilnic şi să scrie o rublicp săptămânală în care să trateze teme etice. Acest stil poate afecta calitatea ziarului sau a postului repectiv. Aşa cum se întâmplă în cazul Consiliului Presei Germane (detalii în Capitolul 3). ideea de a avea fonduri de la stat nu este incompatibilă cu principiul autoreglementării. De la relatarea unui eveniment sportiv sau a unei prezentări de modă până la articolele despre politică.00. numai de jurnalişti sau de ambele grupuri iar uneori pot primi asistenţă din partea guvernului. al cărui rol este să primească plângerile şă să facă legătura dintre reclamanţi şi ziar.uk/Columnists/Archive/0. a cărui misiune este să răspundă direct reclamaţiilor cititorilor. la o “comisie de reclamaţii” sau la un “avocat al poporului” care trebuie să urmărească fiecare ziar să respecte un cod universal acceptat de valori. în vreme ce autoreglementarea la nivelul instituţiei de media presupune crearea unui mecanism pentru a putea răspunde la plângerile publicului privind orice fel de încălcare a standardelor acceptate. Din cauza presiunilor pe care le suportă în timpul activităţii lor. Consiliile etice pot fi finanţate integral de industria de media. fie colaborând cu instituţii academice specializate în jurnalism.

Dar ziarele îşi doresc cel mai mult încrederea publicului. este vital să fie independent de putere. celelalte ziare vor publica şi ele sancţiunea.Un Consiuliu Etic va public un cod de conduită aprobat de organizaţiile de media şi cele ale jurnaliştilor. Cu toate aceste. îşi publică deciziile pe website sau. anunţă publicaţiile despre decizia luată sau le impun dreptul la replică publicaţiilor incriminate. Ele fac şi campanii pentru a creşte responsabilitate şi tranparenţa în viaţa publică. Acesta este mai dificil de realizat în ţări în care societatea civilă este afiliată unor curebte politice sau ideologice. Dar cea mai frecventă pedeapsă este ruşinea publică de a fi fost găsit vinovat de încălcarea codului şi de a recunoaşte acest lucru în propriul ziar. Cu toate acestea. Altele aleg să fie doar un oficiu la care se depun plângeri. Scopul acestei instituţii 26 . de afaceri sau chiar de presă. fie ea politică. În toate cazurile. Este crucial ca ziarele din întreaga ţară să adere a acest cod. consiliile etice au reuşit să protejeze cu succes media de reglementarea prin lege. date fiind normele de reglementare legale şi instituţiile de stat care reglementează sectorul audiovizual. aşa cum e cazul în Norgevia unde. printr-un sondaj de opinie publică asupra atitudinilor faţă de presă şi jurnalism. Aceste instituţii publică rapoarte anuale în care trateaza probleme ale media şi uneori fac lobby pentru schimbarea legilor. devine necesar să se redefinească mandatul excluvis al consiliilor etice. mai ales pe tema dreptului la intimitate. din 1997. Când o instituţie respectată sancţionează un articol dintr-un ziar. Membrii consiliului deliberează asupra acestor plângeri. consiile etice s-au limitat la a reglementa presa scrisă. standardele audiovizualului au fost menţinute intregral printr-un consiliu etic de autoreglementare. Succesul sau eşecul unui consiliu etic poate fi măsurat cumva şi prin gradul de credibilitate al presei. însă. şi există în continuare iniţiative legislative menite să controleze excesele media. În foarte puţine cazuri. în unele cazuri. electronciă şi audiovizuală. În cele mai multe ţări din vestul Europei. pe măsură ce dezvoltarea tehnologică din industria de media şterge graniţele dintre presa scrisă. bucurându-se de situaţia neplăcută în care se află acesta. Uneori aderă şi posturile radio şi TV. Multe consilii etice găsesc sarcina de a primi plângeri ca fiind doar o mică parte din responsabilitatea mai extinsă de a apăra libertatea presei. nu au reuşit să stingă dezbaterea publică despre nevoia de legi mai aspre. pentru ca un consiliu etic să funcţioneze cu succes. cititorii săi au tendinţa să migreze către ziarele din competiţie. Ar putea părea o pedeapsă uşoară pentru mulţi oameni din afara profesiei. consiliile pot impune sancţiuni financiare pentru cazuri deosebit de grave de încălcare a Codului Etic. În plus. Prin tradiţie. Consiliile Etice aceeptă reclamaţii de la orice membru al publicului care consideră că un material publicat încalcă standardele etice.

27 .trebuie să fie responsabilizarea mass-media. atunci a eşuat dramatic. Dacă nu reuşeşte să ofere acest lucru. oricât de multe a făcut.

independenţa şi imparţialitatea sistemului reglementat prin lege au fost puse la îndoială din cauza unui guvern care a fost acuzat că. de asemenea. Multe au fost întemeiate pentru a evita reglemenentările legislative din partea statului. 28 . în Suedia. “Autoreglementare” s-ar putea chiar să fie un nume neportivit pentru aceste sisteme. patronilor şi publicului larg. libertatea cuvântului este un drept constituţional fundamental de la jumătatea secolului al XVIII-lea şi – spre deosebire de orice alt stat european – a menţinut o istorie neîntreruptă a libertăţii presei. instituţia reprezintă atât autoreglementare cât şi reglementare legală în acelaşi timp. Consiliile Etice . De exemplu. În Italia.III. Dar Ordine Nazionale dei Giornalisti a fost infiinţat prin lege iar membrii săi sunt aleşi de către presă. Altele permit şi posibilitatea sancţiunilor financiare. Natural că într-o asemenea situaţie a fost afectată şi reputaţia instituţiei înfiinţate de stat să responsabilizeze presa.cum s-au pus în practică Suedia. Exemplul italian aduce în discuţi o altă distincţie. care evită influenţa ascunsă a oricărei părţi astfel încât să păstreze libertatea presei. Termenul “reglementare independentă”. dar s-au născut din interesul publicului pentru responsabilizarea presei şi sunt. deşi procedurile daneze sunt mult mai mult reglementate. Marea Britanie şi alte ţări În cele mai multe dintre ţările democratice dezvoltate există câte o formă de consiliu etic naţional la oamenii pot depune plângeri împotriva unui ziar sau a unui post TV sau radio. o instituţie integral autoreglementată. În aceste ţări există o susţinere largă pentru consiliile etice din partea jurnaliştilor. Fiecare dintre aceste consilii este deosebit. Tradiţiile nordice de colaborare şi cooperare au ajuat Finlanda şi Norvegia să creeze o aborare la fel de deschisă. folosindu-se de puterile sale legale. având rolul şi structura determinate de peisajul mediat din fiecare ţară. guvernul a mers până într-acolo încât a desfiinţat în 1997 Comisia de Plângeri din Audiovizual în favoarea Consiliul Etic Norgevian. precum şi “responsabilitatea mass-media”. Mulţi observatori folosesc uneori termenii “autoreglementare” şi “reglementări legale” ca antonime. multe dintre sistemele de autoreglementare sunt susţinute cumva de legi şi proceduri iniţiate în Parlament. preferatul Profesorului Bertrand. ar putea fi mai potrivit. În Norgevia. din contră. Germania. Astfel. Ordine Nazionale dei Giornalisti. conforme cu principiile Consiliului Europei (detaliate în Capitolul 2). De fapt. a manipulat opinia publică. Unele dintre aceste legi prevăd ca nici un editor nemulţumit de decizie să nu poată da în judecată consiliul etic pentru calomnie.

Dar pe termen lung. Astfel s-a întâmplat în Suedia în 1916. de un senzaţionalism cu orice preţ. În acest scop. preocupaţi de evoluţia profesiei lor. unde Comitetul de Etică al Sindicatului Jurnalştilor Islandezi (Sidanefnd Bladamannafelags Islands) îndeplineşte acest rol. după cel de-al doilea război mondial. când Sindicatul Jurnaliştilor Olandezi a creat Consiliul Jurnalistic ca răspuns la iniţiativa parlamentară de a instaura reglementări legislatice pentru jurnalişti.ch/index. În Croaţia si Slovenia. pe termen scurt. interesele lor sunt mai bine deservite de un jurnalism de calitate care creşte încrederea publicului în presaă decât. Cipru. ceea ce – aşa cum vom vedea mai târziu la Comisia Pentru Plângeri Privind Presa (Press Complaints Commission . a adăugat o nouă directivă privind datoria jurnaliştilor de a le permite celor acuzaţi de fapte grave să-şi exprime părerea. autoreglementarea există la nivel de patroni de presă.23 Imboldul iniţial de creştere a responsabilităţii publice vine în general din parte jurnaliştilor. poate fi dificil pentu un sindicat să apere un membru care e pe cale să fie concediat de conducere şi imediat după să-l găsească vinovat de comportament neprofesionist. 24 Consiliul Jurnaliştilor 29 . Directorii şi patronii au interese comerciale.htm 23 Minuta celei de-a 6-a Conferinţe anuale a AIPCE. mai puţin din partea patronilor de presă. Cu toate acestea. vezi declaraţia lui Peter Studel. Unele sindicate au în continuare şi rol de consilii etice. Consilii ale media şi consilii mixte 22 www. De asemenea. Raad voor de Journalistiek 24 este astăzi independent de sindicat.22 Recent.Consiile etice îşi bazază deciziile pe un set de principii sau reguli generale cunoscute drept “Coduri de conduită” sau “kodex”. Presserat/ Conseil de la Presse (Consiliul Etic) elveţian îşi actualizează regulat codul şi publică un manual util conţinând ultimele decizii ale consiliului pe teme importante. Consiliul va interpreta principiile pentru fiecare caz în parte. precum şi responsabilităţi faţă de acţionari care pot intra în conflict cu interesul public. Este cazul Islandei. În alte ţări. Şi jurnaliştii pot avea motive egoiste. Jumătate din membrii comitetului director sunt ziarişti şi jumătate sunt avocaţi sau fosşti funcţionari publici iar preşedintele este de obicei un judecător.presserat.PCC) – poate crea un alt tip de probleme în încercarea de a crea un sistem eficient şi respectat de responsabilizare a presei. Preşedinte al Presserat din Elveţia. în Olanda. Aceste coduri trebuie modernizate constant iar jurnaliştii trebuie să fie informaţi de cele mai recente interpretări. precum Marea Britanie. când jurnalişti serioşi şi respectaţi au înfiinţat prin consiliu etic. “consilii de onoare” ale organizaţiilor profesionale ale jurnaliştilor au menire asemănătoare.

alte consilii încearcă să se deschidă către comunitate. Motivul pentru care aceste instituţii se limitează la a avea doar reprezentanţi ai media este. independenţă şi promovarea libertăţii cuvântului Încă de la început. legislaţia australiană privind clasificarea informaţiilor. acestea includ Consiliile din Germania şi Austria (Presserats) şi Ordine Nazionale dei Giornalisti din Italia. multor dintre aceste organisme le este greu să câştige încrederea publicului. şi PCC-ul din Marea Britanie. În afară de cele menţionate mai sus25. legislaţia 25 Le includem aici şi pe cele create de sindicate. Aceştia trebuie aleşi în funcţie de credibilitatea şi reputaţia de oameni corecţi pe care o au. jurnaliştii sunt văzuţi ca parte a elitei media. Adevărată sau falsă.Unele consilii sunt formate doar din reprezentanţi ai organizaţiilor de media. consiliile în care se află doar ziarişti pot fi acuzate de ipocrizie. pentru că se doreşte protejarea independenţei procesului jurnalistic. o aristocraţie a informaţiei. Avem exemplul Consiliului Australian de Presă (Australian Press Council – APC). Atunci cum poate pretinde media să fie propriul judecător? Pentru a evit lipsa de încredere. formate din: • reprezentanţi ai directorilor. Jurnaliştii agreează acest tip de parteneriate tripartite. iar preşedintele să fie independent. această imagine este răspândită. parţial. sunt de preferat membri ai unor organizaţii neguvernamentale decât cai ai unor partide politice. APC a considerat că una dintre îndatoririle sale este să promoveze libertatea presei şi continuă să emită un raport anual pe această temă. de vreme ce jurnaliştii sunt primii care le neagă altor profesii dreptul de a le judeca membrii breslei. În toate societăţile democratice moderne sunt puse la îndoială corectitudinea judecăţilor din breslele închise. precum cea medicală şi cea legală. A fost finanţat de patronii de presă. • ai jurnaliştilor şi • ai publicului larg. infiinţat de directori. jurnaliştilor şi a publicului. Mai mult. astfel încât oamenilor li se pare suspicios să vadă că jurnaliştii sunt judecaţi tot de jurnalişti. Acest proces ar putea fi susţinut de un avocat. Se consideră că “străinii” ar încerca în mod natural să impună reguli rigide. A fost fondat în iulie 1976 în urma discuţiilor dintre directori şi Asociaţia Jurnaliştilor Australieni – pe atunci sindicatul jurnaliştilor. Totuşi. Aceste rapoarte au adus în discuţie subiecte precum Codul Penal al Commonwealth. Instituirea Consiliului a avut ca misiune reprezentarea echilibrată a directorilor. Din ce în ce mai mult. 30 . Pentru a reprezenta publicul larg. Finanţare. după ce au fost investigate şi denunţate de media.

tot de jurnalişti). A fost evident atunci pentru Hal Wootten. Consiliul a beneficiat de autoritate suplimentară pentru că printre membrii săi se numără şi reprezentanţi ai publicului larg (chiar dacă selectaţi. Fairfax Newspapers. că decizia aceasta avea legătură cu faptul ca APC era finanţată de patronii de presă. după ce a înghiţit cea de-a treia companie. când s-a dovedit că este mult mai puţn independentă decât s-a crezut. a deliberat asupra plângerilor privind articole din ziare membre APC sau nu. consiliul şi-a păstrat credibilitatea într-una dintre cele mai competitive şi agresive pieţe de media. În acelaşi timp. Alianţa a agreat decizia şi. şi pentru reprezentanţii jurnaliştilor. Era un caz de ameninţare a libertăţii presei care venea tocmai din interiosul sectorului media. Timp de mai mult de 10 ani. se alătură Consiliului în acest an. În mare. consiliile etice care sunt înfiinţate de sectorul mass-media văd în protejarea libertăţii cuvântului una dintre sarcinile lor fundamentale. Consiliul a adoptat un nou principiu prin care le cerea participanţilor să dezvăluie orice influenţă a comercialului asupra ştirilor. În acel an. Conflictul dintre APC şi sindicatul jurnaliştilor (cunoscut acum sub numele de Alianţa) a durat multă vreme. Sursa de finanţare a unui consiliu etic nu trebuie să dicteze deciziile consiliului. dacă a fost nevoie. Divertisment şi Arte 31 . însă. În 1996. care este o provocare pentru orice formă de consiliu etic. News Ltd. Finanţarea guvernamentală duce la conflicte de interese.privind calomnia şi hărţuirea ziariştilor de către poliţie.26 subminând serios încrederea publicului australian în echidistanţa APC. una dintre cele mai mari trei companii de media din ţară. formând Alianţa pentru Media. mai ales când apar probleme de concentrare a proprietăţii de media. Cele mai bune instituţii independente de reglementare i-au criticat pe cei care plăteau factura. nu s-a alăturat decât în 1980. Participarea sindicatelor jurnaliştilor e vitală pentru păstrarea independenţei. Contrastul dintre poziţiile clare anterioare privind alte încălcări ale libertăţii presei şi situaţia curentă l-a determinat pe Wootten să demisioneze iar sindicatul ziariştilor a părăsit asociaţia. Însă APC a refuzat să aibă o poziţie despre acest lucru. Autoritatea APC a suferit serios în 1987. Vedem cât de important este principiul independenţei. De aceea este bine să existe un consiliu mixt. până la urmă. pentru a evita problemele şi lipsa de încredere generate de un astfel de incident. după o perioadă lungă de gândire. delegatul din partea sindicatului jurnaliştilor a cerut ca APC să se opună concentrării media în Australia. proprietatea lui Rupert Murdoch (tot printre cele trei mari companii) a părăsit asociaţia în 1980 şi a revenit în 1987. Cele mai 26 AJA a fuzionat apoi cu alte sindicate. Accesul mai larg la sistemul de decizie ar permite opţiuni democratice mai înţelepte. dar se poate întâmpla acelaşi lucru când finanţarea vine de la patroni. preşedinte al APC.

Membrii PON erau aleşi de sindicatul ziariştilor. dacă ar putea. 28 Vezi Philip Meyer. însă. a arătat că exista puţină susţinere pentru ideea de responsabilizare. Issue 6. 2004 32 . Acest lucru se datorează ostilităţii naţionale faţă orice ar putea limita libertatea cuvântului – nu prea suprinzător pentru cele două ţări care au întrupat revoluţia din secolul al XVIII-lea. de relatare incorectă în cazul Watergate. a durat doar 11 ani. Comisia Pentru Plângeri Privind Presa din Marea Britanie. în timpul administraţiei Nixon. Personalitîţi importante. Poate pentru că presa franţuzească a fost supusă mult mai multor reglementări guvernamentale decât cea din SUA. o instituţie 27 Declaraţia privind drepturile şi îndatoririle jurnaliştilor. Câteva excepţii Înainte de a examina aceste instituţii în detaliu. în privinţa onoarei profesionale. Saving Journalism. sugestia nu a trecut de paginile unei reviste academice precum Columbia Journalism Review (CJR). CJR. De exemplu. Dar. opoziţia pare să fie mai puternică la Paris decât la Washington. Creat în 1973 după mai multe plângeri. trebuie să menţionăm că în Franţa – ca şi în Statele Unite – nu există un consiliu etic. unul dintre principiile etice cheie ale Syndicat National des Journalistes spune că. pe scurt PON) a fost înfiinţat în 1916 drept un “consiliu de onoare” in care trei jurnalişti recunoscuţi judecau munca celorlaţi jurnalişti în cazul în care un consumator de media făcea o plângere. care a durat foarte puţin. dar nu la fel de puetrnică şi de răspândită.multe instituţii de media şi-ar asuma cu bucurie acest rol.28 Autoreglementarea mass-media în Suedia Consiliul Etic Suedez Consiliul Etic Suedez (Presses Opinionsnaemnd. a fost înfiinţată doar pentru a rezolva aceste reclamaţii. deocamdată. jurnaliştii se vor supune doar jurisdicţiei colegilor lor “cu excluderea oricărui amestec din partea Guvernului sau a altora”.27 Acest lucru reflectă un punct de vedere comun jurnaliştilor din Franţa despre importanţa independenţei lor şi se pare că exclude orice nevoie de un consiliu etic. Consiliul Naţional pentru Presă. S-a sugerat periodic în ultimii 20 de ani ca un organism similar să fie recreat. Mulţi dintre colegii lor din SUA împart aceeaşi antipatie. precum Ben Bradlee de la Washington Post şi Arthur Sulzberger de la New York Times nu au acceptat nicioată existenţa sa. SNJ 1971: “à l'exclusion de toute ingérence gouvernementale ou autre”.

Consiliul a analizat mai puţin de 20 de cazuri pe an în primii 30 de ani. 7th – 8th October 1998. nu autorul său. în Proceedings of the Information Seminar on Self-Regulation by the Media. de asemenea. întârzierea înseamnă eşec. o asociaţie destinată îmbunătăţirii standardelor profesionale.29 O inovaţie importantă pentru conceptul de “consiliu de onoare” a fost faptul că plângerile se făceau împotriva unui ziar. dar şi a celor cu venituri mici. Swedish Press Ombudsman. Primul război mondial a dat un imbold acestei instituţii. Dar nu exista nici o lege care să le oblige. nu a unui jurnalist. activitatea sa a început să crească peste măsura capacităţii de lucru şi perioada de timp dintre depunerea plângerii şi primirea rezultatului a ajuns inacceptabilă. 33 . Controlul calităţii se află în mâinile unei singure persoane. Treaba sa era să rezolve problemele create altundeva în administraţie şi. Un răspuns rapid. ziarele trebuia să publice decizia PON şi de obicei acest lucru se şi întâmpla. să facă ceea ce nu putea să facă altcineva. în 1969. o scuză sau chiar o explicaţie poate satisface o onoare lezată. pentru a contrabalansa mesajul principalei agenţii de ştiri. “prietenoasă” cu Antanta. ombudsmanul era un fel de angajat al primăriei care se ocupa de cazuri ciudate. căci se referă la circumstanţe care există foarte puţină vreme dar are au efecte puternice în acesl timp scurt. unele ziare au devenit vehicule de propagandă pentru puterile aflate în război şi repuaţia presei a fost serios afectată. a fost creat biroul Ombudsmanului Presei (Allmaenhetens Pressombudsman sau PO). Era astfel nevoie de o nouă structuro şi. Initial. puterile Axei şi ale Alianţei concurau pentru simpatia presei suedeze şi manipulările lor au subminat încrederea publicului în presă. Acest principiu a fost urmat apoi peste tot pentru că articolele publicate şi stirile difuzate sunt produsul unei munci de echipă. Pentru un sistem de responsabilizare a presei. Orice persoană sau companie putea depune o plângere contra sumei de 20 de coroane: echivalentului salariului săptămânal al unui fermier şi o piedică în calea plângerilor neserioase. Era nevoie de reformă. şi dispute dintre angajaţi şi angajatori cu privire la salarii sau contracte. s-a implicat în alte două tipuri de activităţi: disputele dinre companiile de presă sau dintre un ziar şi o altă companie. prin tradiţie pro-germană” Pär-Arne Jigenius. Conform tradiţiei suedeze. După cel de-al doilea război mondial. în conformitate cu legea din Suedia. Marea Britanie şi Rusia au plătit sume enorme unei agenţii de ştiri din Stockholm. Conceptul a fost transpus cu succes în serviciul public naţional o dată cu 29 “În timpul primului război mondial. Protestele împotriva presei sunt prin excelenţă immediate. editorul. În timpul rătboiului. Franţa.reprezentând patronii de presă şi clubul jurnaliştilor. În cazul unui verdict negativ. Dar PON trebuia să fie şi un organism de reconciliere pentru sector. Strasbourg. care consideră că patronul/directorul este responsabil de un material publicat.

Asociaţia Patronilor de Reviste din Suedia şi Sindicatul Jurnaliştilor din Suedia. Dacă PO consideră plângerea destul de serioasă. Într-un astfel de caz. dar dacă un ziar este găsit vinovat de încălcarea normelor profesionale. Dacă PO respinge cererea. când a fost împuşcat un suspect de jaf de către proprietarul casei. Contribuţia lor este proporţională cu veniturile. 30% sunt trimise Consiliului Etic şi abia 10-15% dintre plângerile totale duc la decizii critice din partea Consiliului. reclamantul are dreptul să facă apel la Consiliu împotriva deciziei ombudsmanului. PO a dobândit şi sarcina de a evalua seriozitatea unei plângeri şi dacă putea fi rezolvată prin reconciliere. Cele mai mult sunt despre nerespectarea dreptului la intimitate şi desppre felul în care sunt reflectate procesele penale. Cazuri Consiliul Etic suedez a discuat mult în ultimii ani despre protejarea vieţii private şi a intimităţii – mai ales în cazul minorilor – şi despre protejarea dreptului la un proces echitabil. Ombudsmanul nu are dreptul să emită decizii. precum şi cu procesarea plîngerii în cazul în care PO considera că a fost încălcată etica presei. PON a amendat ziarul pentru lipsa de consideraţie faţă de sentimentele familiei decedatului. PO primeşte în jur de 350-400 de plângeri pe an. În ultimii ani. De exemplu. merge la Consiliul Etic pentru judecarea ei. 34 . Organizaţiile de presă nu au nici un fel de influenţă asupra alegerii şi numirii acestor reprezentanţi. PO este numit pentru un mandat de trei ani de către Avocatul Poporului. şi PON a devenit mai echilibrat prin acceptarea reprezentanţilor publicului în Consiliu. PON îşi bazează deciziile pe Codul Etic Suedez dar are dreptul să intepreteze ce anume poate fi considerat etic. lăsând să I se vadă clar faţa şi hainele. În 1969. trebuie să plătească o amendă administrativă şi să publice decizia. Dacă vreodată reclamanţii sunt nemulţumiţi de proces. Ombudsmanul este angajatul unui comitet finanţat de Clubul de Presă. dar sub aripa PON. PO a devenit prima instanţă pentru reclamanţi. conpectul a fost preluat încă o dată pentru a permite PON să rezolve numărul din ce în ce mai mare de plângeri.înfiinţarea supraveghetorului politic. În urma acestor reforme. pot merge în justiţie. preşedintele Baroului Suedez şi preşedintele Consiliului de Cooperare al Presei Suedeze – un organism mixt sindicat/patronat. ziarul Sydsvenska Dagbladet a publicat o fotografie a persoanei decedate. Plângerea este gratuită pentru cetăţeanul obişnuit. Asociaţia Patronilor de Ziare din Suedia. Între timp. ombudsmanul cerea editorului să răspundă şi apoi îl lăsa pe reclamant să argumenteze înainte de a emite un raport. a cărui datorie era să răspundă la criticile aduse administraţiei: o curte de apel nejudecătorească în care publicul putea cere decizii administrative fără costurile şi riscurile unui proces.

dar mulţi cititori au rămas cu impresia că fotografiile erau autentice şi că prinţesa regală fusese de acord să pozeze în costum de baie. În alt caz. Totuşi. lipsesc din presa suedeză relatările de presă senzaţionaliste şi scandaloase pe care le regăsim în presa de pretutindeni. Nu îşi dăduse acordul pentru publicare şi descrierea era falsă. mai mult decât ceea ce se protejează la adulţi. Pentru a accentua abordarea egalitariană din Suedia. 35 . chipul prinţesei fusese pus pe corpul unui model care purta costumde de baie la modă. Un săptămânal îi făcuse fotografii la metrou. Suedezilor le plac ziarele şi fără ele.Publicarea unor astfel de fotografii a provocat controverse printre jurnaliştii din multe ţări şi consiliul a trebuit să găsească echilibrul dintre respectul pentru suferinţa unei familii şi dreptul unui ziar de a relata adevărul. adugând că. chiar şi când aduce atingere vieţii private. Revista menţionase că pozele erau modificate prin “montaj”. pentru că imaginile manipulate nu aveau nimic de-a face cu rolul public al prinţesei şi pentru că nici o femeie – indiferent de poziţia ei socială – nu trebuie să suporte o astfel de exploatare.30 Ca urmare a abordării PON. la principiul protejării intimităţii persoanelor vulnerabile. În fotografii. Sven-Goran Eriksson şi prezentatoare 30 Jigenius. cerând să se protejeze în mod special viaţa privată a tinerilor. desriindu-l ca cerşetor şi alcoolic. dacă nu chiar rigid. Dar aceasta nu înseamnă că nu mai apare din când în când. Iar tirajele sunt mai ridicate decât în ţări în care intimitatea este mai puţin protejată. Atunci când unele ziare nu au dat acest drept. doar a vizitat biroul PO şi cineva a scris-o pentru el. a sancţionat revista. Persoana fără adăpost nici nu a trebuit să îşi scrie plângerea. nu exista nici un interes legitim care să justifice publicarea unui asemenea material. PON are o poziţie la fel de fermă privind dreptul unei persoane care apare în presă de a avea un cuvânt de spus pe această temă. Aceste exemple arată un angajament ferm. şi dacă descrierea ar fi fost corectă. Din nou. PON a sancţionat ziarul. Este cazul selecţionerului echipei de fotbal a Angliei. ibid. ombdsmanul Pär-Arne Jigenius a declarat într-o conferinţă din 1998 că la Consiliul Etic s-au analizat cereri de la o persoană fără adăpost şi de la o prinţesă. au fost aspru criticate. PO a susţinut punctul său de vedere. ziarul local Göteborgs-Posten a intervievat două tinere de 17 ani despre pilulele anticoncepţionale şi le-a publicat numele fără aprobarea lor. Consiliul a declarat că persoanele publice trebuie să accepte publicitatea. Cazul prinţesei a fost împotriva unui săptămânal care publicase fotografii trucate cu ea în costum de baie.

În raportul său din acel an. ducând cazurile în faţa PON. unde nu se aplică asemenea reguli. tirajul ziarelor este mult mai mic”. 32 Aceste îndrumări sunt: “să ofere consultanţă şi sfaturi persoanelor care se simt lezate de ceva ce a fost publicat într-un ziar.TV Ulrika Jonsson.31 Sistemul de autoreglementare suedez contribuie la sănătatea sa şi prin faptul că pune la dispoziţia consumatorului de presă un mecanism de încredere prin care să îndrepte răul. În cuvântarea sa de la un seminar din Strasbourg din 1998. Astfel că poate fi considerat un organism independent de toate sectoarele. O altă problemă a fost adusă în discuţie în septembrie 2002. pune bazele independenţei faţă de interesele din industria de media. http://www. Jurnaliştii pot să aibă încredere că interesele lor sunt luate în considerare şi cititorii pot fi siguri că interesele comerciale nu au vreo influenţă ascunsă. iar riscul ca interesele patronilor de presă să prevaleze este ţinut sub control de faptul că sunt reprezentate şi sindicatele jurnaliştilor şi Clubul Naţional de Presă. a spus el. este independent de stat. când ziarul Aftonbladet din Stockholm a publicat fotografii tip paparazzi ale jucătorului de fotbal Zlatan Ibrahimovic. “Oamenii cred ceea ce scrie în ziare”. PO a criticat special această practică. alte periodice sau publicaţii de pe Internet. O relaţie efemeră dintre cei doi s-a transformat în scandalul secolului în presa britanică iar câteva reviste mondene suedeze au fost tentate să facă la fel. să investigheze devieri de la buna practică jurnalistică. Este vital pentru asigurarea legitimităţii sistemului faptul că reprezentanţii sunt aleşi de jurnalişti. precum Australia.32 Simplul fapt ca PO are rolul de avocat. Pär-Arne Jigenius. atunci cand este necesar să prezinte asemenea cazuri în faţa Consiliului Etic şi să promoveze cauza bunei practici jurnalistice prin participarea la dezbateri publice”: Instrucţiuni pentru Biroul Ombudsmanului Presei. Este considerat de încredere pentru că nici un grup de interese nu îi poate influenţa deciziile. Observaţii Modelul suedez s-a dovedit un succes – probabil cel mai mare succes din Europa. ibid. a subliniat că cetăţenii suedezi (alături de norvegieni şi japonezi) cumpără mai multe ziare pe cap de locuitor decât cetăţenii altor naţiuni. fie din proprie iniţiativă. A dat exemplul Italiei în acest sens.po.se/Article. Dar Biroul Ombudsmanului are mandat clar de responsabilitate faţă de publicul larg. El a legat acest fapt de încrederea pe care ziarele suedeze au câştigat-o în faţa cititorilor lor. Ombudsmanul de atunci. 31 Jigenius.jsp?article=2291&avd=english 36 . două celebrităţi suedeze care trăiesc în Marea Britanie. Consiliul Etic suedez nu are reprezentanţi din partea publicului. Ibrahimovic s-a plâns la PO că i-a fost încălcată intimitatea în timp ce se afla într-un bar. adăugând că “în ţările în care se pierde încrederea în presă. fie în urma unei plângeri. Problema a apărut atunci când Ibrahimovici s-a înţeles neoficial cu ziarul şi a scurt-ciurcuitat procedura PO.

şi oferă jurnaliştilor instruire profesională pe teme etice. Deutscher Presserat primeşte plângeri dar şi caută să promoveze standarde ridicate şi luptă pentru libertatea presei.Mandatând PO să “promoveze cauza bunei practici jurnalistice” şi indicându-i să- şi popularizeze informaţiile şi îndrumările. Ca multe alte consilii etice. precum cel australian – acesta recomandă reformă legislativă şi promovează acces mai larg la informaţii. însă. În alte ţări s-a dovedit mai dificil să se implementeze autoreglementarea. De-a lungul timpului. O altă datorie a Presserat este protejarea libertăţii presei şi promovarea libertăţii informaţiei. Cu patru ani mai devreme. sistemul suedez acordă biroul o sarcină. limitată intr-adevăr. Acolo unde este mai puţin încetăţenit – precum în cele mai multe din ţările lumii – consiliile şi-au luat şi rolul de apărători ai libertăţii presei pe lângă cel de a primi plângeri împotriva presei. A durat mai bine de 90 de ani pentru a ajunge la forma prezentă. adaptat şi modernizat regulat. 37 . Presserat publică un Cod Etic. nu se are în vedere rolul de instituţie de advocacy. Nu există reprezentatnţi ai publicului larg şi nici oameni din sistemul de justiţie nu participă la audieri. guvernul de la Bonn propusese o Lege Federală a Presei care să crea o formă de auto-monitorizare într-un cadru legal. presa suedeză s-a dezvoltat alături de un sistem sofisticat de autoreglementare şi a fost văzut mai degrabă ca o parte integrală din industria de media decât drept ceva impus din exterior. În mode neobişnuit. Presserat este format şi condus numai din jurnalişti şi patroni. Sistemul PO/PON nu a apărut peste noapte. Dar in Germania postbelică exista o respingere foarte mare a oricărei forme de cenzură şi propunerea a fost abandonată în favoare unui model bazat pe Consiliul Etic Britanic din 1953. Principala activitate a Consiliului este să primească plânger din parte publicului. În fiecare an primeşte cam 600 astfel de cereri. de apărare a libertăţii presei. asumat de unele consilii. a fost înfiinţat ca răspuns la ameninţarea reglementării prin lege. Cu toate acestea. Presserat a fost înfiinţat de patronii de presă şi sindicatele jurnaliştilor germani în 1956. Instituţia a fost creată pe baza unei înţelegeri care a cuprins 95% dintre patronii de presă iar prin această înţelegere ziarele sunt obligate să publice hotărârile Presserat-ului – oricât de jenante ar fi. Este important de ştiut că acest drept este deja bine înrădăcinat în legile suedeze şi în viaţa socială. Autoreglementarea mass-media în Germania Consiliul etic german Consiliul etic german.

Consiliul a continuat să aibă probleme de recunoaştere în unele părţi ale presei. Grundgesetz. Într-un final. Mai mult de un sfert din aceşti bani (€123. Dar. Presserat declară acum că deciziile sale sunt acceptate de 95% din presa germană. iar Asociaţia Jurnaliştilor - 25%. care l-a dat în judecată pentru acuzaţii de cenzură. Finanţarea federală este garantată printr-o lege din 1976. când patru jurnalişti au publicat comentarii politice off-the-record făcute de doi generali de aviaţie. Consiliul a ttrebuit să se lupte şi cu unul dintre patronii de presă. majoritatea patronilor de media a decis să publice deciziile. Una dintre cele mai clare prevederi ale Constituţiei federale. În lupta sa pentru recunoaştere. În 1994. al cărei scop este să “garanteze independenţa comisiei de reclamaţii din Consiliul Etic German”. Presserat a adăugat la Codul Etic o notă în care subliniază importanţa respectării confidenţialităţii. Statul nu are dreptul să intervină sub orice formă în activitatea Consiliului Etic. pentru a sublinia că aceasta era o excepţie. ziarul BILD a publicat în martie un articol cu titlul ''Teroarea kurdă – Autostrăzile în flăcări peste tot – revolte în oraşe – Îşi dau singuri foc'' privind evenimentele grave care au apărut după protestele imigranţilor kurzi din 38 . când intruziunea presei în viaţa Prinţesei Soraya. Presserat a susţinut dreptul jurnaliştilor de a publica informaţia.000) vine printr-o finanţare de la Guvernul Federal. În decizia sa. Cazuri Una dintre primele decizii importante ale Presserat a apărut în 1958. Suma oferită este stabilită anual în sedinţa de dezbatere a bugetului federal. fosta soţie a Şahului Iranului. încălcând clar promisiunea de confidenţialitate. până în anii 80. nicidecum o regulă. în 198. a determinat apariţia propunerilor de înăsprire a legislaţiei privind viaţa privată.Bugetul Consiliului Etic german este puţin mai mare de €400. conflictul a atins un un punct culminant prin refuzul unor ziare de a publica deciziile Presserat. Motivele pentru care e bine să primeşti finanţare din mai multe surse sunt: manipularea este mai dificilă acolo unde plătesc mai mulţi şi faptul că participanţii plătesc le dă un sentiment de proprietate asupra sistemului. O altă problemă a fost ridicată în 1976. Patronul de presă a pierdut procesul în 1959.000. Între 1982 şi 1985. Cei doi generali au fost demişi. În ciuda succesului său. Câştigând acestă luptă. în virtutea valorii sale de interes public. Amestecul armatei in politic reprezenta un pericol atât de mare la adresa democraţiei încât justifica încălcarea unei dintre cele mai sacre angajamente ale jurnaliştilor. spune clar că este interzisă orice formă de cenzură. Consiliul a reuşit să convingă legiuitorii federali că procedurile sale sunt suficiente pentru a proteja oamenii. Asociaţia patronilor plăteşte 75% din restul banilor.

interesul public este protejat. critică aptul că autorităţile filtrează informaţiile din Irak. Iar acest lucru se datorează faptului că Presserat a apus pe primul loc interesul public şi şi-a ghidat toate deciziile în funcţie de acesta. Consiliul Etic a decis că nu este etic să publici fotografii şi detalii ale victimelor fără aprobarea rudelor. un pamflet recent.presserat. Tabloidul a relatat apoi că neo-nazişti au înecat un copil în baia publică de la Sebnitz.de 39 . Observaţii În ciuda faptului că Presserat nu încearcă să câştige mai multă legitimitate prin atragerea unor personalităţi din afara sectorului mass-media în deliberările sale. acuzând că titlurile stigmatizau întreaga comunitate. Dar. Prima dată pentru că a publicat pe prima pagina fotografii ale victimelor germane ale accidentului aviatic Concorde. Autoreglementarea mass-media în Marea Britanie Eforturile de a crea un organism de autoreglementare în Marea Britanie a fost probabil mai pline de controverse decât în multe alte ţări. Dar declaraţiile “matorilor” s-au dovedit curând a fi minciuni iar moartea – un accident. Comunitatea kurdă s-a plâns la Presserat. BILD a mai fost criticat de două ori în 2000. În majoritatea ţărilor. Jurnalişti şi editori îi iau deciziile foarte în serios şi se apără cu entuziasm atunci când sunt criticaţi. un oraş din estul Germaniei. nu oferă reprezentare publicului larg. deşi primeşte fonduri guvernamentale. Spre deosebire de sistemele similare din Suedia şi Australia. Consiliul este mult mai activ în promovarea libertăţii presei decât echivalentul său suedez. Presserat echilibrează interesele patronilor de media cu cele ale jurnaliştilor. se poate spune că Presserat a reuşit. Totuşi. A urmat astfel exemplul PON-ului suedez. de asemenea. Consiliul a amendat ziarul. Ziarul a continuat pe acelaşi ton toată luna. punând în balanţă drepturile reclamantului şi specificul mass-media şi apoi în deciziile având în vedere binele public. Presserat este în mod clar şi explicit independent de Guvern. De exemplu. Cauza a fost structura unică a pieţei de presă din Regat – în special cea din Anglia. nu după interesele media. Achtung: Pressefreiheit.33 În privinţa problemei cruciale a credibilităţii publice. Precum Consiliul Etic suedez.Germania. găsind titlurile rasiste. Se asigură astfel că interesele comerciale ale patronilor sunt ţinute sub control. Presserat a decis că reporterii nu se documentaseră suficient. publicaţiile apar din nevoia de informaţii a unui oraş sau regiune şi un 33 c/f www. a căpătat mai multă încredere din partea publicului decât alte consilii etice care se pretind că reprezintă toţi partenerii. acceptă deciziile sale.

acesta a devenit Consiliul Etic. p13. Londra. în afară de faptul că este cea mai veche şi probabil cea mai mare piaţă de media din lume? Este un ring extrem de competitiv în care câştigă cele mai agresive publicaţii. baronii presei au refuzat să îşi asume orice fel de responsabilitate şi nu au reuşit nici măcar să adopte un cod etic. proprietar al The Times. precum Camera Lorzilor şi Lista de Onoare a Reginei. 2001. Consiliul a fost supus unor presiuni extreme pentru că ziarele au refuzat să accepte deciziile sale iar tabloidele s-au simţit libere să publice cele mai extraordinare presupuneri şi să încalce intimitatea oricui se afla sub scrutinul 34 "Despre Consiliul Etic trebuie spus că sfârşitul său dezastruos din 1990 se explică prin începutul greşit din 1953. Cred că este doar un instrument ezitant al societăţii”.36 În acest timp. însă. ziarele importante sunt concentrate în Londra. dar au fost atât de nerăbdători să se integreze în sistemele vechi. industria de media a numit până la urmă un preşedinte din exterior şi a cooptat câţiva reprezentanţi ai consumatorilor în anii 60. care s-a manifestat critic la adresa Consiliului la început. Şi a fost greşit pentru că a fost plin de ranchiună. egalul lui Murdoch în privinţa lipsei de respect faşă de standarde etice. Încă de la început. cei mai aventuroşi oameni de afaceri s-au luptat pentru supremaţie cu aristocraţia în tot secolul XX. Amestecul de competiţie şi putere a atras întotdeauna o grămadă de bani. Anii 70 au văzut o scădere a standardelor presei.34 Primul preşedinte a fost Colonelul JJ Astor. Londra 2000. piaţa britanică este dominată de câteva tabloide populiste şi ieftine. creat de patronii de media cu participarea minimă a Sindicatului general al Jurnaliştilor. Acestea sunt cunoscute drept 'the red-tops'. Mai mult.35 Apoi a venit vremea lui Rupert Murdoch. Ce o face unică. iar în alte ţări se folosesc termeni precum “presă de bulevard” sau “presă galbenă”. În industria de media din Londra.procent mare de cititori optează pentru ziarul local în detrimentul celor naţionale. p66. La presiunile publicului." O presă liberă şi responsabilă de R Shannon. parţial datorită susţinerii din partea directorului de la Daily Mirror. Murdoch scria în anii 70: “Nu urăsc Consiliul Etic. care s-a acutizat în anii 80 o dată cu intrarea în scenă a lui Robert Maxwell. În Anglia. 35 Citat în Reglementarea presei/Regulating the Press de O’Malley & Soley. Consiliul Etic General Prin încercarre de a controla puţin presa de bulevard a fost Consiliul General al Presei din 1953. o dată cu achiziţionarea ziarului Sun în 1969. Jurnalistul cultural Raymond Williams. 36 ibid p68. 40 . încât nu a fost nici o diferenţă între ei şi ceilalţi. numărul de plângeri a ajuns la 500 pe an şi editorii şi jurnaliştii au început să ia deciziile mult mai în serios. E adevărat că noi imbogăţiţi au câştigat până la urmă . Mai târziu. scria în 1966 că a căpătat “în mod evident mai multă autoritate”. Până la sfârşitul acelei decade. Cecil King.

Sindicatul s-a alăturat din nou Consiliului Etic în 1990. NUJ l-a respins de la început pentru că era supus proprietarilor de presă. pentru a oferi metode funcţionale de protejare a drepturilor personale ale persoanelor publice. care este formată din persoane cunoscute din zona afacerilor. dar era deja un fapt împlinit. Comitetul a ajuns la concluzia că a răspunde reclamaţiilor şi a proteja libertatea presei sunt două sarcini incompatibile. ale cărei reguli le scriseseră deja. legiuitorii au luat în considerare posibilitatea de a reglementa presa prin lege dar au fost convinşi de promisiunile jurnaliştilor de a se îndrepta în viitor. în momentul în care toţi ceilalţi îl părăseau. Actualul preşedinte este Sir Christopher Meyer.226. În mai 1990. activitatea PCC îi costă pe patronii de ziare britanice peste € 2. PCC este întotdeauna prezidată de cineva care nu are nici o legătura cu presa. noul organism a creat unul peste noapte. sub conducerea lui Sir David Calcutt.publicului. Aceasta urma să fie transformată într-una de stat dacă ziarele nu îşi “făceau curăţenie” până la cel de-al doilea raport al lui Calcutt programat pentru începutul anului 1993. David Mellor. ţinând cont că multe alte consilii au combinat cu succes cele două funcţii. Criticii PCC pretind că procesul de alegere a membrilor din afara breslei nu este transparent iar Comisia de Numire este prea concentrată pe instituţii şi îngustă în încercarea de a reprezenta societatea în largul ei. De exemplu. după 30 de ani de ezitări asupra unui cod etic. fără a cenzura presa. declarând că nu era capabil de reformă. anunţând astfel că guvernul va introduce reglementări legale dacă presa nu va deveni mai civilizată. PCC are 17 membri. a avertizat presa că “bea la Balul Ultimei Şanse”. PCC este finanţat integral de industria de media. culturii sau foşti politicieni. Patronii au oprit brusc finanţarea Consiliului Etic şi au lansat PCC pe 1 ianuarie anul următor. Din nou. În 1980. Într-un final. ministrul responsabil cu mass- media. Astfel că a recomandat crearea unei instituţii separate pentru a răspunde plângerilor privind presa. un verdict bizar. în decembrie 1989. care este dispusă să cheltuie sume semnificative de bani pentru această operaţiune. Imediat după raport.şapte redactori-şefi reprezentând interesele mass-media şi 10 persoane din afara breslei care sunt selectate de o Comisie de Numire “independentă”. patronii au venit cu propria lor soluţie prefabricată: Comisia de Plângeri Privind Presa/Press Complaints Commission (PCC).800. Guvernul conservator a creat un Comitet privind Viaţa Privată şi Probleme Similare. Sindicatul Naţional al Jurnaliştilor a demisionat din Consiliu în semn de protest faţă de ineficienţa sa. Potrivit datelor din 2002 (ultimul raport disponibil). Comisia de Plângeri Privind Presa Proprietarii de presă s-au dovedit mai pregătiţi pentru Calcutt decât sindicatul jurnaliştilor. fost ambasador la 41 .

dar recunoaşte că în unele cazuri interesul public justifică o asemenea practică. o activistă împotriva publicării fotografiilor semi-nude din ziarele Sun şi News of the World. Sunday People au publicat fotografii intime ale unui DJ cunoscut. iar printre cei acre au deţinut în trecut această funcţie se numără un fost ministru conservator şi un profesor de sociologie. subliniind faptul că ziarul are dreptul să facă o campanie. Atât de greu încât în ianuarie 1993. Deşi au început să apară aceste decizii. Au fost dezvăluite şi alte slăbiciuni fundamentale. jurnalismul de investigaţie atunci când breasla a încercat să le limiteze. Cu toate acestea. Sara era în 42 . O mişcare neobişnuită în acest domeniu a fost când PCC s-a autosesizat împotriva ziarului The Guardian pentru că a plătit un deţinut pentru a descrie condiţiile pe care le suporta în închisoare Lord Jeffrey Archer. Codul de Bune Practice interzice plata infractorilor. ocazional. Deşi a existat întotdeauna o minoritate parlamentară consistentă care să voteze pentru un asemenea tribunal. Cazuri PCC avea multe de făcut ca să evite reinstaurarea reglementărilor legale şi şi-a început treaba foarte activă. s-a recomandat introducerea unui tribunal special care să aibă dreptul să interzică publicarea. Articolul a apărut într-o perioadă în care se specula că aristocratul primea tratament preferenţial în închisoare. au acuzat ziarul de publicarea de date incorecte. PCC a susţinut. Ea a devenit ţinta unei campanii de demonizare în cele două ziare. culminând cu acuzaţia ridicolă că ar fi implicată în pornografie şi cu încercarea celor două ziare de a obţine fotografii compromiţăoare de la un fost prieten. PCC a considerat practica acceptabilă pe motiv că banii s-au dus la creditorii săi. În 2001. În 1992 a făcut plângere la PCC şi News of the World a fost sever criticat. PCC a interpretat regulile într-o manieră conservatoare. Comisia a ales să respingă ideea de a considera această temă de interes public. a fost plătit de un ziar pentru a publica fragmente din cartea sa. Sara Cox. când Calcutt a emis al doilea raport. A susţinut şi The Sunday Times când unul dintre reporterii săi areuşit să mituiască un parlamentar pentru a pune o anume întrebare în Parlament. nu au reuşit niciodată să convingă majoritatea şi aşa s-a intâmplat şi acum. aflat în închisoare. Unul dintre cele mai scandaloase exemple de comportament lipsit de etică a fost legat de parlamentarul Clare Short. de exemplu.Washington. presa s-a dovedit greu de schimbat. Când British Nuclear Fuels (Combustibili Nucleari Marea Britanie) s-a plâns în 1994 de faptul că era criticată sever în tabloidul Daily Star în legătură cu pericolul implicat de o fabrică de deşeuri nucleare. fostul politican conservator Jonathan Aitkin. să dea amenzi şi să pună în aplicare erate. Dar Comisia a decis împotriva companiei. În alte ocazii. pentru că ar glorifica infracţiunile.

luna de miere şi se afla pe o plajă privată când au fost făcute fotografiile. Avocaţii
ei s-au plâns la PCC în numele ei.

Comisia se laudă cu abilitatea sa de a negocia compromisuri rapide şi
acceptabile între reclamnţi şi ziarul în cauză, însă aceste înţelegeri au fost
criticate. În cazul de faţă, PCC a negociat o scuză de 63 de cuvinte în următorul
număr al ziarului. Când Sara Cox s-a întors în şară şi a citit scuzele, le-a găsit
nesatisfăcătoare şi a dat în judecată ziarul, câştigând £50.000 (aproximativ
70.000€).

Şi cazul Fionei Millar, un consilier al lui Cherie Blair, a beneficiat de o înţelegere
nesatisfăcătoare. În loc să condamne Mail on Sunday pentr publicarea unui
articol incorect despre ea, PCC a încercat să negocieze un compromis în timpul
unei petreceri private. Până la urmă, “compromisul” s-a dovedit a fi o promisiune
de a publica o scrisoare de protest a lui Millar. Când a refuzat această
propunere, PCC nu a vrut sa îi mai proceseze plângerea.37

PCC a fost la fel de nedispus să acţioneze atunci când mai multe articole,
probabil ficţionale, despre solicitanţi de azil au apărut în tabloide, în vara anului
2003. În iulie – sub titlul de pe prima pagină “Grătarul de lebădă” – ziarul Sun a
acuzat oameni din estul Europei că au ucis şi au mâncat lebede, folosind “surse”
neindentificate. În luna următoare, Daily Star a acuzat africani că au făcut acelaşi
lucru unor măgari din parcul regal.

Aceste poveşti promovează în mod evident rea-voinţă la adresa solicitanţilor de
azil şi imigranţilor vulnerabili. Nici unul dintre zoare nu a putut dă aducă vreo
dovadă. Cu toate acestea, PCC a decis să accepte declaraţia ziarelor că aceste
informaţii există. La cinci luni după articolul original, Sun a retractat o parte din
detaliile din articol, ascunzând textul pe o pagină din interios.38

Observaţii

Credibilitatea pusă la îndoială

Pe lângă felul îngrijărător în care a rezolvat unele cazuri – care i-a zdruncinat
credibilitatea – PCC a fost în centrul unor controverse privind membrii săi.

Mandatul fostului preşedinte, Lord John Wakeham, arată câteva dintre
problemele pe care le are PCC. Fostul ministru conservator a fost numit de
Comisie la sfârşitul anului 1994. A reuşit să-i convingă pe foştii colegi de
guvernare să să nu introducă restricţii pentru presă şi a fost la fel de eficient cu
noua administraţie laburistă începând cu 1997.

37
Vezi My Battle with the PCC de Fiona Millar în The Guardian 09/02/2004.
38
Deşi acuzaţia că lebedele au fost luate a rămas nedovedită, ziarul i-a absolvit parţial de vină pe
solicitanţii de azil: “Acceptăm că nu este posibil să tragem concluzia că suspecţii erau într-adevăr solicitanţi
de azil."

43

Totuşi, dezvăluireaunui conflict de interese între rolul său precedent de politician
şi facaerile pe care le avea acum i-au subminat credibilitatea atât lui cât şi PCC-
ului. În timpul mandatului său ca ministru al energiei, Lordul Wakeham a acordat
companiei americane ENRON un contract de peste un miliard de euro pentru a
construi o centrală electrică în nordul Angliei. Doar cinci ani mai târziu, după ce
s-a retras din guvern, s-a alăturat boardului ENRON, care îl plătea cu €114.683
pe an. Wakeham – fost contabil în viaţa privată – trebuia să supravegheze
activitatea companiei. Iar când ENRON a dat faliment în urma unui uriaş scandal
financiar la sfârşitul anului 2001, a fost prins şi FBI l-a luat la întrebări. În ianuarie
2002, s-a retras din PCC.

Bineînţeles, PCC nu are nici o responsabilitate în privinţa corupţiei de la ENRON.
Dar soarta liderului său i-a subminat credibilitatea de arbitru moral al disputelor
de presă. Această situaţie a fost erodată şi de când s-a aflat, în aceeaşi
perioadă, că unul dintre oficialii PCC, membru al suitei regale, s-a înţeles cu unul
dintre editorii de la ziarele lui Murdoch ca un scandal ce îl privea pe unul dintre
prinţi să fie muşamalizat o vreme, apoi relatat într-unul dintre ziarele lui Murdoch
într-un mod plin de consideraţie.

Doi editori, Alan Rusbridger de la The Guardian şi Simon Kelner de la The
Independent au cerut numirea unui ombudsman cu puterea de a investiga
pentru a lucra cu PCC în anumite cazuri care apar în timpul disputelor dintre
ziare. Sir Louis Blom Cooper, preşedinte al acum defunctului Consiliu Etic, a
mers mai departe, cerând ca PCC să fie înlocuit de un consiliu reglementat de
stat.

Într-o anumită masură, PCC a recunoscut că are nevoie să devină mai
responsabil. Sir Brian Cubbon, fost funcţionar public şi fost membru al Comisiei,
a fost numit în ianuarie 2004 drept “Reprezentant pentru drepturile omului”
pentru a cerceta acuzaţiile de încălcări ale procedurii.

În octombrie 2004, Sir Brian a întors o decizie a PCC susţinând o plângere
împotriva ziarului Sunday Telegraph. Plîngerea pornise de la un articol care îl
acuza pe Will Hutton, economist şi critic important al profitorilor de pe piaţa
imobiliară, de ipocrizie în privinţa căsătoriei cu directoarea unei firme imobiliare,
“First Premise”. Articolul prezenta greşit profilul firmei imobiliare, care, departe de
imperiul imobiliar drept care era descrisă, se ocupa de proiecte sociale la scară
mică. În urma unei plângeri a firmei, Sunday Telegraph s-a oferit să publice
dreptul la replică dar a refuzat să publice scuze. “First Premise” nu a fost
mulţumită şi s-a adresat PCC, care a decis că oferta ziarului era suficientă,
făcând astfel fima să se adreseze Reprezentantului pentru Drepturile Omului. Sir
Brian a obligat ziarul să publice o erată, chiar dacă PCC refuzase plângerea.
Ziarul nu şi-a cerut scuze până la urmă şi continuă să refuze să publice dreptul la
replică al lui Hutton, ţinta iniţială a articolului.39
39
Man Bites Watchdog de Roy Greenslade în The Guardian 04/10/2004

44

În ultimii ani, PCC a început să promoveze din ce în ce mai mult libertatea de
exprimare, rolul pe care Calcutt nu credea că îl poate juca. S-a dovedit receptiv
şi la problema relatării incorecte şi peiorative despre imigranţi a câtorva tabloide.
În 2003, PCC a intrat în discuţii cu ARTICLE 19, participând la un seminar pentru
a discuta rezultatele iniţiale ale unui studiu privind relatarea despre solicitanţi de
azil şi refugiaţi. În octombrie, PCC a publicat un set de îndrumări pentru editori în
care analiza principalele greşeli, precum oximoronul peiorativ “solicitanţi ilegali
de azil”.40 Îndrumările cereau editorilor să “se asigure că jurnaliştii care scriu
despre aceste subiecte sunt conştienţi de problemele care pot apărea şi au grijă
să evite o terminologie greşită. De exemplu, un “solicitant de azil” este o
persoană care cere statut de refugiat sau protecţie umanitară, deci nu poate
exista termenul de “solicitant ilegal de azil”.41

Jurnalişti excluşi

Problema principală pe care o are PCC este faptul că, spre deosebire de orice alt
organism de autoreglementare din lume, nu reflectă în mod adecvat expereinţa
jurnaliştilor, preferând influenţa proprietarilor exprimată prin prezenţa redactorilor-
şefi. Însăşi naşterea sa este un a fost un fel de lovitură care a exclus Sindicatul
Naţional al Jurnaliştilor din sistem. Acesta înseamnă că deciziile sale sunt
deseori refuzate de reporteri şi şefi de departamente. Nu mumai atât însă,
subminează încrederea publicului.

Respectul faţă de decizia editorială este fundamental în abordarea PCC. În
declaraţia sa faţă de Comitetul Parlamentară pentru Cultură, Media şi Sport din
decembrie 2003, PCC a respins sugestia conform căreia jurnaliştii ar trebui să
aibă dreptul să refuze orice însărcinare care neconformă cu Codul Etic al PCC. A
pretins că “nu există nici o dovadă că jurnaliştilor li se cere să facă aşa ceva”. A
adăugat apoi “aceasta ar fi oricum o problemă a angajatorului şi a angajatului, nu
a PCC”.42

O lună mai târziu, jurnaliştii de la Daily Express au oferit PCC o grămadă de
dovezi în acest sens. Acestea erau înregistrările unei şedinţe locale a NUJ în
timpul căreia jurnaliştii au discutat metode de a lupta împotriva presiunilor de a
scrie articole anti-romi. Aproape 70 de jurnalişti au decis la sfârşitul lui ianuarie
să scrie la PCC, “pentru a-i reminti de nevoia de a-i proteja pe jurnaliştii care nu
vor să scrie articole rasiste”.43

40
What’s the Story? Case Study of Media Coverage of the Sangatte refugee camp şi What’s the Story?
Results from Research into Media Coverage of Asylum Seekers and Refugees in the UK, 2003. Ambele
studii sunt disponibile la ARTICLE 19.
41
c/f deciziei privind articolul Refugees and Asylum Seekers, 23 octombrie 2003, disponibilă la
www.pcc.org.uk.
42
A prezentat totuşi problema Comitetului Etic.
43
It’s official – journalists have no right to a conscience, The MediaWise Trust
http://www.mediawise.org.uk/display_page.php?id=666

45

shtml 46 . 45 http://www. În ciuda probelor aduse în faţa Comitetului Parlamentar.22%. Dar Mohan a respins de la început modelul PCC pe motiv că “a eşuat să rezolve problemele publicului”. procestul este mult sub cel căpătat de politicieni. S-a descoperit ca cetăţenii aveau mai multă încredere în unele instituţii media.Totuşi. Problema scăderii încrederii publicului În Marea Britanie.45 Pe lângă aeste cifre.mori. un comitet de organizare a pus faţă în faţă NU. a refuzat propunerea de a introduce clauza de conştiinţă în Cod. inclusiv cu NUJ. însă. mai există o poveste interesantă de spus. toate părţile au convenit asupra acestor probleme. în 2004. Un sondaj recent a dovedit că oamenii îi privesc pe jurnalişti – priviţi ca grup – drept cel mai de neîncredere grup profesioanl din Marea Britanie. Comitetul lucrează încă la momentul scrierii acestui raport. arată că a crescut încrederea în jurnalişti la un modest 20%. The Irish Times. pentru că astfel îţi poate proteja propriu Cod Etic.44 Guvernul irlandez s-a consultat cu jurnaliştii. Ziare precum The Times. Comisia a decis că nu are nici o autoritate în această privinţă şi a transmis cererea Comitetului Codului Etic. Poziţia sa este complet împotriva unei clauze de conştiinţă care să-i protejeze pe jurnalişti. Comisia nu a avut şi nu are nici o intenţie de a submina puterea editorială sau patronală. Faptul că interesele proprietarilor prevalează asupra celor ale jurnaliştilor subminează responsabilitatea publică a sistemului. care este format numai din editori şi care. efectuat pe 2000 de adulţi în primăvara lui 2004. ziarele din Irlanda şi ziarele britanice care se distribuie în Irlanda. 44 “Press must accept Responsibility as Fair Price for its Freedom” de Hugh Mohan. spre supriza nimănui. Între timp. The Guardian sau Daily Telegraph (care a comandat sondajul) au obţinut 31% iar ziariştii din presa locală . recunoscut de lege astfel încât să fie protejat în mod expres. 15 noiembrie 2003. S-a mai întrebat câtă încredere au oamenii în diferite profesii.com/polls/2004/bma. Respectatul institut de sondare YouGov a făcut de asemenea un sondaj privind încrederea la începutul lui 2003. înainte de a face legile. presa mai are un drum lung de făcut până va reuşi să-şi îmbunătăţească credibilitatea. Dar nici jurnaliştii TV nu au stat prea rău. Ministrul de Justiţia şi-a arătat susţinerea pentru stabilirea unui consiliu etic independent. Deşi sondajul. Apoi procentul celor care aus spus “Nu prea” sau “Deloc” a fost scăzut din procentul celor care au spus “Foaret mult” şi “Mult”. În Irlanda. având între 63% şi 65%. În uma acestui calcul a reieşit ca medicii de familie beneficiază de încrederea a 86%. Un grup de analiză sub conducerea avocatului Hugh Mohan a făcut propuneri pentru a reforma legislaţia rigidă ărivind calomnia şi pentru a forma un consiliu etic. când au început demersurile pentru crearea unui Consiliu Etic.

Dar cea mai dramatică scădere este la tabloide. Aceasta a creat mediul potrivit pentru cele mai concentrate atacuri din istorie asupra standardelor jurnaliştice. Când a început. Aristocratul liberal-democrat Lord Tom McNally a comentat asupra declinului încrederii în presa scrisă în comparaţie cu presa din audio- vizual şi a avertizat industria de media: “Dacă principalul tău produs nu este 46 Press Gang de Roy Greenslade. după cum a spus jurnalistul freelance Peter McIntyre. Ele arată că există o nevoie a publicului pentru jurnalism serios şi că cititorii disting clar între divertisment şi informaţie de încredere. În decembrie 2004. în anii 80. Iar atacurile au putut fi respinse doar datorită solidarităţii reporterilor şi şefilor de departamente. dar mult sub ei erau vânzătorii de maşini.Când s-a ajuns la meserii care nu erau respectate şi intrau la categoria minus. La conferinţă a participat şi profesorul Robert Pinker de la PCC. Oricât de multe probleme ar avea sistemul de autoreglementare curent din Marea Britanie şi oricât de negativ ar fi impactul tabloidelor asupra standardelor media. Presa serioasă a câştigat pentru că cititorii migrează de la tabloide. prima mişcare a prim-ministrului Thatcher împotriva sindicatelor britanice. Tirajul adaugă alt aspect tabloului general. Pan Books 2005. pentru că are o vizibilitate prea mică în rândul breslei. dar sunt foarte dragi celor care aplică standarde mai înalte. Toate rapoartele scrise sau vorbite sunt scrise sau vorbite de jurnalişti. scăderea s-a accelerat. Miniştii guvernului laburist au ajuns la un şocant –49%. Instalatorii erau -2% . care a refuzat să accepte faptul că o reglementare mai dură ar afecta libertatea presei şi a reiterat faptul că PCC se opune introducerii unei clauze de conştiinţă. p675 & passim 47 . vânzările reale ale tuturor categoriilor de ziare din Marea Britanie au scăzut. solidaritatea profesională a jurnaliştilor a suferit prin reducerea drepturilor lor sindicale. El a acceptat până la urmă că era nevoie de îmbunătăţiri şi că PCC tebuie să evolueze şi să se adapteze. În ultimele două decade. spuând că nu este treaba PCC să se implice în dispute între angajatori şi angajaţi.46 Prin generalizarea educaţiei şi creşterea aspiraţiilor de a aparţine clasei de mijloc în rândul audienţei ziarului Sun se subminează o tradiţie jurnalistică lipsită de onoare. dar jurnaliştii de la ziare precum Daily Mail şi Daily Express au obţinut –25%. Consiliul Etic al NUJ şi fundaţia MediaWise au organizat o dezbatere pentru a găsi o cale de combate problema neîncrederii publicului în presă. cifrele au căzut vertiginos. agenţii imobiliari şi – cel mai jos dintre toţi – ziarele de bulevard precum The Sun cu –69%. De la sfârşitul anilor 90. Aceste cifre sunt jenante pentru cei care lucrează în presă. Alţi participanţi au cerut o implicare mai mare a jurnaliştilor în PCC. solidaritatea şi puterea breslei reprezintă un antidot puternic.

uk/pa/cm200405/cmhansrd/cm050225/debtext/50225-19. Într-o asemenea situaţie.48 În februarie 2005. faptul că guvernul nu vrea să instaureze reglementări este mai mult decât binevenit.nuj. Ca şi în cazurile precedente.php?docid=872 49 http://www. Libertatea presei presupune protejarea tuturor.Parliament.”47 Printre recomandările de la conferinţă se numără şi o propunere de dezbatere publică cu PCC cu scopul de a îmbunătăţi Codul Etic al Editorilor şi felul în care funcţionează – în special prin includerea jurnaliştilor printre membri. 48 “Crisis in public confidence” http://www. Ministrul prezent la dezbatere a concluzionat declaraţia sa în favoarea păstrării modelului curent de autoreglementare a presei în acest fel: “Guvernul nu are nici o intenţie de a pune capăt la 300 de ani de libertate a presei”. atunci eşti o industrie în declin.49 Moţiunea a fost susţinută însă de Sindicatul Naţional al Jurnaliştilor. Avertismentul privind excluderea continuă din procesul de reglementare a celor care lucrează în prima linie nu poate fi ignorat.publications.htm 48 .crezut de principalii tăi clienţi. moţiunea nu a reuşit să adune suficientă susţinere în Camera Comunelor iar guvernul a refuzat clar orice fel de legislaţie care ar impune reglemetări asupra standardelor media.org. a reapărut propunerea de a se crea un consiliu al presei reglementat de stat atunci când parlementarul Peter Bradley a depus în Parlament o moţiune personală privind Dreptul la Replică şi Standardele Presei. 47 The Journalist [publicaţia NUJ] ian/ feb 2005. în special a celor care fac asta în fiecare zi. Frustrarea breslei faţă de sistemul existent de autoreglementare este evidentă şi este nevoie de reformarea PCC pentru a recâştiga încrederea jurnaliştilor. din cauza faptului că sistemul curent eşua în încercarea de a a oferi răspunsuri mulţumitoare oamenilor care erau nedeptăţiţi de presă.uk/inner. cu condiţia ca să nu intervină asupra libertăţii presei. Moţiunea propunea crearea unui Consiliu al Standardelor Presei ai cărui membri să fie numiţi de Secretarul de Stat şi un Judecător al Standardelor Presei.

ALBANIA Peisajul media Cadrul legal De la căderea comunismului. primul parlament democratic a adoptat o lege a presei modelată după cea a statului german Westphalia şi puţin adaptată la contextul albanez. 7756. Pentru a intra în breaslă era nevoie de cel puţin 12 luni de experienţă profesională şi o recomandare din partea unui membru al ordinului cu cel puţin cinci ani de experienţă. ceea ce a fost considerat foarte opresiv mai ales din cauza unui articol al legii care permitea suspendarea publicaţiilor fără a detalia prea mult condiţiile în care se putea face acest lucru. 52 Articolele 14 şi 16 ale propunerii de lege privind libertatea presei. Albania s-a luptat să echilibreze balanţa dintre libertate nelimitată şi suprareglementarea presei scrise.52 Pentru a realiza obiectivul de ridicare a standardelor profesionale. în timp ce altele au dorit să rezolve problemele pe care le înfruntă breasla – numărul din ce în ce mai ridicat de procese pentru calomnie. Acest aspecte şi altele.50 Comunitatea de media nu a fost consultată. Ordinul Jurnaliştilor urma să întemeieze un comitet disciplinar pentru supraveghea şi judeca felul în care membrii respectă normele etice şi legea. au existat diferite discuţii care au inclus guvernul. parlamentari. privind publicarea de informaţii false şi reglementarea 50 Legea nr. lipsa de credibilitate a mass-media ca garant al democraţiei. manipulări politice derivate din conflictele de interese ale patonilor de media şi. O asemenea încercare – iniţiată în 2001 de Comisia Parlamentară pentru Presă şi un think-tank. Unele dintre iniţiative au fost făr îndoială motivate de dorinţa de a controla jurnaliştii. În 1993. 51 Potrivit articolului 21 din legea (anulată acum) nr.10. 7756. mai ales. ONG- uri şi avocaţi cu scopul de a crea o legislaţie mai detaliată pentru presa scrisă.51 În 1997.1993 "Asupra Presei". proiectul de lege propunea crearea unui “Ordin al Jurnaliştilor” după modelul italian al “Ordine Nazionale dei Giornalisti”.IV Studii de caz privind autoreglementarea mass-media în cinci ţări din sud- estul Europei 1. o amendă de 800 – 6000€ putea fi impusă ziarelor pentru simplul că nu trimiteau exemplare ale publicaţiei la Biblioteca Naţională. şi din cauza amenzilor mari pentru încălcarea celor mai elementare obligaţii administrative din lege. Legea cerea ca jurnaliştii să fie membri a asociaţiilor profesionale şi interzicea angajatorilor să lucreze cu jurnalişti neautorizaţi. noul ales parlament a anulat legea şi în locul ei a adoptat alta – valabilă azi – care conţine doar doua articole. Din 1997. Institutul pentru Studii Juridice şi Publice – dorea să facă jurnaliştii responsabili pentru violarea eticii profesionale şi în acelaşi timp să le de posibilitatea să relateze mai sigur probleme de interes public prin garantarea dreptului la accesul şi diseminarea informaţiei şi dreptul de a-şi proteja sursele. 2001 49 . declarând că presa este liberă şi că libertatea presei este garantată de lege. data 11.

nici jurnaliştii nu au fost interesaţi să folosească legea pentru a avea acces la 53 Vezi. Declaraţia ARTICLE 19 cu privire la proiectul de lege privind libertatea presei. În 2004. dar are acoperire limitată. a existat o reacţie puternică din partea comunităţii albaneze de media. Legea prevede sancţiuni dure. Codul Penal conţine cinci prevederi care pot fi caracterizate drept legi penale privind calomnia: insulta simplă. Implementarea legii nu a fost o prioritate pentru nici un guvern. Propunerea aceasta nu mai are în vedere crearea unui Ordin al Jurnaliştilor. de exemplu. octombrie 2004 55 Albanian Media Institute în cooperare cu Open Society Justice Initiative a elaborat propuneri de modificare a Codul Penal şi a celui Civil care ar decriminaliza calonmia. martie 2001 54 Vezi Memorandumul ARTICLE 19 privind Legea albaneză a Libertăţii Presei. Cum Codul Penal nu defineşte “insulta”.55 Legislaţia curentă este folosită des de politicieni şi alte persoane publice pentru a descuraja anchetele pe tema corupţiei. a fost revăzută o propunere de detaliere a legislaţiei pentru presa scrisă sub forma Legii Libertăţii Presei. pentru a oferi soluţii. de examplu. judecătorii au libertatea de a-i da propria interpretare.54 Prevederile albaneze privind calomnia sunt şi ele subiectul unei reforme legislative a unui grup de lucru ONG-Parlament.org/en/content/view/full/59240 50 . 87% dintre funcţionarii publici susţineau că nu au auzit de lege. Legea Accesului de Documente Oficiale garantează dreptul oricui de a avea acces la documentele deţinute de o autoritate publică.53 În acelaşi timp. dar cuprinde un sistem de înregistrare. prevederi pentru dreptul la replică şi control al preţului ca metode de prevenire a monopolului puterii politice şi a intereselor comerciale. Conform unui sondaj efectuat de Centrul pentru Dezvoltare şi Democratizare a Instituţiilor în 2004. care a reuşit ca proiectul de lege să nu intre în dezbatere parlamentară. restricţii în conţinut. cazul de calomnia câştigat de Prim-Ministrul Nano împotriva redcatorului-şef al Koha Jone. pentru a da metode portivite de apărare. aşa că nu prea este înţeleasă de funcţionari. calomnierea funcţionarilor în privinţa activităţii profesionale şi calomnierea preşedintelui republicii. la care ARTICLE 19 a protestat în mai 2004: http://www. oficialităţile sunt asistate de un procuror care instrumentează cazul.dreptului de replică au atras criticile comunităţii internaţionale.56 În 1999. Propunerile au fost înaintate Parlamentului în martie 2005. În practică.ifex. Legea trebuie revizuită pentru a defini exact ce este calomnia. tribunalel sunt vulnerabile la presiuni politice şi impun desori pedepse maxime pentru jurnaliştii acuzaţi de calomnie. Nikolle Lesi. inclusiv amenzi mari şi închisoare. Din cauza proastei implementări. propunerea a intrat în discuţie în Parlamentul albanez. calomnia simplă. insultarea funcţionarilor în privinţa activităţii profesionale. 56 Vezi. Mai mult. Sancţiunile pentru insultarea unui oficial sunt de două ori mai mari decât cele pentru ”insultă simplă”. Începând cu martie 2005. excepţiile sunt prost definite şi are un mecanism de implementare inadecvat. Albania a fost printre primele ţări care a adoptat legea liberului accesla informaţii.

din 18 ziare întrebate câţi dintre angajaţi au contracte. protejarea victimelor infracţiunilor şi confidenţialitatea surselor. aflată în proprietatea lui Nikolle Lesi. Codul oferă şi o definiţie pentru “interes public”: “relatarea despre o crimă sau un scandal. şi Koha. al cărui principal investitor este Media 6 JSC (afacere francezo-albaneză) şi este afiliată grupului Media 5 Ltd care este parţial deţinut de angajaţii celor mai bune publicaţii ale grupului. redcator-şef al ziarului Koha Jone şi membru al Parlamentului. Toate cele trei grupuri au acţiuni şi în audiovizual şi . Potrivit unui sondaj din 2003 realizat de Albanian Media Institute. ziarul Korierri şi săptămânalul Klan. Mai include prevederi împotriva conflictului de interese între viaţa personală şi cea profesională a jurnalistului şi între politica editorială şi cea comercială a ziarului.000 de cititori – mai puţin decât tirajul primul ziar de opoziţie apărut în 1991. care sunt semnificative.57 Jurnaliştii sunt lipsiţi de protecţie şi vulnerabili la influenţele exerne asupra muncii lor. publică ziarul cu cel mai mare tiraj. Mediul profesional şi piaţa de media Solidaritatea în rândul comunităţii de media este slabă. protejarea publicului de manipularea prin declaraţiile sau 57 I. Capitolul privind Albania.). Codul acoperă zonele obişnuite: corectitudine. protejarea minorilor. patru au refuzat să răspundă iar la celelalte. Codul Etic al jurnaliştilor Codul Etic albanez există din 1996. în B Petković (ed. În absenţa unei culturi a independenţei editoriale. deţinută integral de omul de afaceri albanez Koco Kokedhima. Nu există nici un contract colectiv de muncă şi cei mai mulţi jurnalişti lucrează fără contracte. 51 . interesele de afaceri ale patronilor din media albaneză ridică problema conflictului de interese şi descurajează jurnalismul de investigaţie. Piaţa presei scrise este dominată de trei grupuri media – Spekter. protejarea sănătăţii publice. publicitate şi comunicare. Ambele sunt membre ale International Federation of Journalists. Shekulli. Există două Asociaţii ale Jurnaliştilor – Liga Jurnaliştilor Albanezi şi Asociaţia Jurnaliştilor Profesionişti din Albania.cu excepţia grupului Koha – au alte interese de afaceri în construcţii. stipulând ca editorul şi patronul să oprească încercările unor terţe părţi de a influenţa conşinutul editorial şi să facă o diferenţă clară între articole şi publicitate. protejarea vieţii private. dar nu există nici un organism care să-l implementeze. 2004). Klan. Codul a fost redactat de Albanian Media Institute – un ONG a cărei misiune este să ofere asistenţă presei – Liga Jurnaliştilor Albanezi şi Asociaţia Jurnaliştilor Profesionişti din Albania.informaţiile deţinute e guvern şi au preferat să se folosească de relaţiile personale şi de surse neoficiale. 135 din 289 de angajaţi – 46% – au răspuns pozitiv. dar nu există nici o statistică serioasă privind câţi membri reprezintă fiecare şi nici una nu este considerată activă în apărarea drepturilor jurnaliştilor. Media Ownership and its Impact on Media Independence and Pluralism (Ljubljana: Peace Institute. 21 de ziare se află în competiţie pentru o audienţă de mai puţin de 60. Londo.

proprietarul celui mai mare trust de presă din Albania şi al ziarului cu cel mai mare tiraj. un jurnalist poate accepta intervenţia unor colegi sau a unor persoane competente în problemele profesionale. trei jurnalişti. dar se încheie cu o declaraţie: “Acţionând în cadrul legal al ţării. În general. Interviurile au inclus şi doi patroni de presă: Koco Kokedhima. doi profesori de jurnalism. au considerat că puţină lume cunoaşte Codul iar respectul pentru el este “foarte scăzut”. Unul dintre intervievaţi a nominalizat ca fiind principala greşeală a Codului faptul nu sunt tratate problemele contemporane al jurnaliştilor – presiunea psihologică şi financiară. Alţi intervievaţi sunt redactorul-şef al Korrieri şi redactorul-şef / proprietarul săptămânalului regional Dita Jug. dar fără să fie siguri de măsura în care au fost implicaţi jurnaliştii sau patronii de media. care fie lucrează în mass-media. Toţi. fie sunt asociate profesiei prin interes academic sau implicare în crearea legislaţiei de media. Shekulli. Se discută despre autoreglementare? Toţi ce intervievaţi. 52 . Au mai fost intervievaţi liderii celor asociaţii ale jurnaliştilor. Doar reprezentanţii ONG-urilor au spus că este necesară o consultare mai susţinută cu ceilalţi actori sociali precum grupurile consumatorilor şi publicul larg în cazul în care Codul ar fi modernizat şi revitalizat. Au existat opinii diferite faţă de măsura în care au fist cosnulaţi actorii sociali atunci când a fost scris Codul. Etica mass-media şi autoreglementarea în practică Interviurile din Albania au strâns opiniile şi experienţele a 15 persoane. Ylli Rakipi şi Armand Shkullaku care au de asemenea interese media – Rakipi este unic proprietar al ziarului Albania şi Shkullaku are acţiuni la compania care publică ziarul Korrieri şi săptămânalul Klan. cu excepţia funcţionarului de la Ministerul de Justiţie. cu excepţia proprietarului ziarului Shekulli care a vorbit doar despre angajaţii din trustul său de presă. inclusiv unul care a fost direc implicat în redactarea Codului. şi Afroviti Gusho. proprietar al Nositi. dar nu pe cea a guvernului”. Cele mai multe surse cunoşteau că nu există nici un organism de implementare a Codului şi că responsabilitatea aparţinea fiecărui ziar în parte. doi membri ai parlamentului şi un funcţionar de la Ministerul de Justiţie. cunoşteau Codul Etic din 1996 şi într-o mai mare sau mai mică măsură au putut să explice care ete scopul său şi care îi sunt principiile de bază. alţii au crezut că se extinde şi la reglementarea relaţiilor dintre angajatori şi angajaţi. un expert media care a revizuit legislaţia de media curentă şi trecută. un săptămânal regional publicat în Pogradec.activităţile cuiva”. Codul nu menţionează cum poate fi implementat. Unii l-au descris ca fiind strict legat de standardele relatării jurnalistice. cei care au fost implicaţi în proces au dat un nivel mai favorabil consultării iar ceilalţi au menţionat doar cele două asociaţii ale jurnaliştilor. dintre care unul lucrează ca director al comisiei etice a ziarului Shekulli.

precum şi o slăbiciune structurală a breslei recunoscută universal.” Proprietarul ziarului Shekulli a descris autoreglementarea ca “una dintre condiţiile de bazăpentru succesul mass- media. Pe de altă parte. toţi numesc multe obstacole în calea adoptării normelor etice. dar unii au părut să susţină “autoreglementarea în cadru legal”. cu scopul principal de a creşte standardele şi dea preveni încălcările normelor etice. Printre ele. Ideea de a crea un mecanism care să permită exercitarea unei forme de control asupra accesului la profesia de jurnalist a fost susţinută şi de alţi jurnalişti pornind de la ideea că este singura cale de a proteja breasla de la dicreditare. cei intervievaţi au susţinut o formă de autoreglementare şi au recunoscut rolul său de contrabalans pentru controlul guvernamental excesiv sau pentru dominaţia intereselor economice asupra presei. cred că autoreglementarea are un rol important în garantarea libertăţiide exprimare pentru că autoreglementarea eficientă înseamnă că jurnaliştii sunt mai responsabili faţă de public. Directorul comisiei etice de la Shekulli – singurul intervievat cu experienşă directă în implementarea unui cod etic – a susţinut multiplicarea unor asemenea comisii la diferite instituţii media şi înputernicirea lor cu dreptul de a revoca dreptul de practică a profesiei. Una dintre surse - profesor de jurnalism şi editor al unei reviste lunare – a spus: “Autoreglementarea are un rol foarte important pentru că sancţionează jurnalismul ca profesie şi îl separă de afacerea de media şi protejează libertatea de exprimare”. 53 . au înţeles că autoreglementarea priveşte feul în care comunitatea de media îşi reglementează sau îşi conduce comportamenul profesional. Un editor şi un patron (de la doua publicaţii diferite) au atribuit creşterea standardelor presiunilor pieţei şi câţiva au menţionat rolul jucat de Albanian Media Institute prin trainingurile şi workshopurile pe care le-a oferit. puţini au înţeles rolul pe care publicul sau consumatorul l-ar putea juca în procesul de autoreglementare sau ce beneficii ar aduce o mai mare responsabilitate a mass-media. deşi nu au legat această evoluţie de o creştere a respectului faţă de Codul Etic. Mulţi intervievaţi au remarcat că standardele profesionale s-au îmbunătăţit în ultimii 4-5 ani.” Deşi nimeni nu spune explicit că schimbarea nu va avea loc peste noapte. cu excepţia funcţionarului de la Ministerul de Justiţie (care nu se ocupă numai de legislaţia de media). Majoritatea a făcut diferenţa între autoreglementare şi reglementare prin lege. Şeful Comisiei Parlementare pentru Mass-Media a susţinut autoreglementarea referindu-se la relaţia dintre media şi public: “Da.Toţi intervievaţii. factorii economici şi politici. De ce nu a fost implementată autoreglementarea în presa albaneză? Fără excepţie.

Un reprezentant al societăţii civile cere o susţinere mai mare din partea politicienilor şi consideră indiferenţa lor ca pe o metodă de a ţine media într-o poziţie servilă şi lipsită de credibilitate. ceea ce încurajează o atitudine iresponsabilă faţă de verificarea informaţiei. Nositi şi Gazeta Shqiptare. Aşa cum remarca proprietarul tiarului regional: “Ţinând seama de problemele pe care le are media în acest moment. Cele două asociaţii profesionale sunt descrise drept “inactive” şi nu există nici un sindicat capabil să apere drepturile salariale ale jurnaliştilor şi să negocieze contractele în numele lor cu patronii. Alţii au o părere mai bună. dintr-o perspectivă mai largă a îmbunătăţirii standarelor breslei. Pe de altă parte. Majoritatea pare să privească această abordare drept cea mai realistă în condiţiile curente. 54 . Ce ar putea să funcţioneze? Aplicarea codurilor etice la nivelul fiecărui ziar. mulţi dintre cei intervievaţi au spus că lipsa de transparenţă a guvernului subminează bunele practici. Acest punct de vedere este agreat şi de redactorul-şef al ziarului Korrieri. Un patron de presă pretinde că “Politica este cea mai mare barieră… mai ales în perioada recentă când a existat un conflict deschis cu mass-media”. cred că un cod etic este pe ultimele locuri pe agenda media. subliniind că normele etice interne de la Shekulli permit sancţionarea jurnaliştilor pentru inadvertenţa. e considerată de toţi intervievaţii ca cel mai bun exemplu de autoreglementare în absenţa unei instituţii cate să implementeze codul din 1996. drept pentru care Shekulli a devenit “cel mai corect profesional ziar din ţară”. Cel mai cunoscut cod este cel al ziarului Shekulli. Puţini ştiu exact cum funcţionează iar printre cei care ştiu acest lucru părerile sunt împărţite privitor la beneficiile sale. spunând că interesul pentru etică este rezultatul faptului că proprietarul a înţeles că trebuie să păstreze încrederea publicului. precum Shekulli. care nu vede un obstacol în lipsa susţinerii politice a autoreglementării. Jurnalişti cărora li se refuză constant accesul la informaţii guvernamentale trebue să depindă de surse neoficiale. Totuşi. ci mai degrabă o slăbiciune şi imaturitate a breslei. Un intervievat consideră situaţia “haotică”.Condiţiile nesigure de muncă ale majorităţii jurnaliştilor care nu au contracte şi asigurări de sănătate sunt un important factor inhibitor în dezvoltarea unei conştiinţe profesionale şi a încrederii în protejarea eticii în redacţii. un avocat specializat pe mass-media şi implicat în revizuirea tuturor legilor presei din Albania vede în indiferenţa politicienilor o ocazie pentru jurnalişti să forţeze lucrurile şi să se reglemeteze singuri. alimentată de refuzul patronilor de a garanta drepturi salariale şi de lipsa de organizare din partea breslei.” Există o separare clară a opiniilor privind rolul pe care politicienii şi guvernul l-au jucat sau ar trebui să-l joace în dezvoltarea autoreglementării. dar nu au nici o putere asupra greşelilor etice rezultate din intervenţia proprietarului. Un intervievat nu suţine această abordare pentru că aplicarea în alte ţări a unui cod unic a dovedit un impact mai mare. Câţiva consideră că patronul are prea multă influenţă în reglementarea comportamentului angajaţilor.

Jurnaliştii care lucrează pentru Shekulli semnează codul etic ca parte a contractului de muncă şi dacă nu îl respectă pot fi amendaţi sau concediaţi. are jurnalistul dreptul să conteste? Directorul comisiei etice. el acuză neînţelegrea situaţiei şi scepticismul jurnaliştilor. Un avertisment din trecut Persoanele intervievate au explicaţii identice de ce planul din 2000/2001 de a crea un consiliu etic reglemenatat prin lege. afaceri sau politică. Există diferenţe de opinie privind măsura în care guvernul însuşi a susţinut iniţiativa cu dorinţa de a recâştiga controlul asupra presei într-o perioadă în care numărul de cazuri de procese intentate de politicieni era în creştere. se pare că interesele editoriale şi cele ale patronului nu sunt suficient de bine separate pentru a asigura că judecarea purtării etică a jurnaliştilor este bazată doar pe etică şi nu şi pe diferenţe de opinie. a eşuat. ale cărui puteri să includă acordarea şi retragerea dreptului de a practica jurnalismul. Lipsa de susţinre din parte jurnaliştilor şi a patronilor de presă a ucis iniţiativa comună a Parlamentului şia ONGurilor. În cazul în care angajaţii nu îl respectă şi nu i se supun. Se poate vedea astfel o respingere universală a de consiliu etic stabilit prin lege. Evident.” Influenţa patronilor şi a intereselor lor de afaceri în politica editorială a ziarelor lor este considerată de mulţi intervievaţi drept un factor negativ în dezvoltarea presei albaneze.Din descrierea modului în care funcţionează acest sistem intern de autoreglementare de către directorul ziarului. a spus: „Am vorbit cu proprietarul şi el l-a concediat pe jurnalist. “Ordinul Jurnaliştilor”. cum decide severitatea sancţiunii. Un intervievat care fusese implicat în proces vede o neînţelegere fundamentală în faptul că lumea crede că în spatele acestei iniţiative se află guvernul. precum şi dogmatismul ONGurilor internaţionale “care nu au reuşit să recunoască bunele intenţii ale sponsorilor şi meritele aceste reglementări”. Redactorul-şef al unui săptămânal regional spune că vidul legislativ este cel care afectează dezvoltarea mass-media şi cere “un consiliu care să 55 . Dar cum judecă ziarul presupusele greşeli etice. “Doar pentru că a fost o iniţiativă parlamentară era destinată eşecului”. făcând referire la un caz în care juenalistul era acuzat că nu a verificat ştirea din două surse într-un material despre o întâlnire a Partidului Socialist în Vlora. El mai subliniază că proiectul de lege presupunea numai crearea consiliului iar compunerea sa şi deciziile urmau să fie sub controlul complet al mass-media. sunt imediat concediaţi”. pericolul de a face jurnaliştii responsabili pentru încălcări ale codului etic intern este că politica editorială rămâne necunoscută şi nu poate nimeni să tragă la răspundere comisia etică sau patronul. Aceste sancţiunie sunt descrise de proprietar drept motivul principal pentru care jurnaliştii şi editorii respectă codul: „Unul dintre principalele motive este că respectarea Codului este un stadard. Mai mult.

BiH a fost şi printre primele democraţii în tranziţie care a adoptat o lege a liberului acces la informaţii. Anul trecut. BiH este singura ţară din sud-estul Europei care a decriminalizat complet calomnia. care ar condamna fără excepţia presiunile politice evidente. Mediul profesional şi piaţa de media Media lucrează însă pe o piaţă slabă din punct de vedere economic şi suprasaturată. Dar întrebarea fundamentală rămâne: cum îşi va dezvolta comunitatea de media vreun simţ de proprietate şi astfel să susţină un organism de reglementare stabilit prin lege când atât de mulţi jurnalişti sunt în conflict direct cu puterea politică? 2. reglementări ale conţinutului şi a publicităţii. în B Petković (ed. În cel de-al treile raport anul privind libertatea presei în lume (pentru perioada septembrie 2003 – septembrie 2004).8% dintre jurnalişti nu au nici o formă de contract conform unui raport din 2003 al Stability Pact Media Tasl Force.60 Fără un contract colectiv de muncă şi cu sindicate inexistente. care este considerată la cele mai înalte standarde internaţionale. dar să aibă mandat legal”. BiH este fruntaşă în Europa de sud-est la libertatea presei – cenzura este de neimaginat în cadrul legal curent şi jurnaliştii sunt liniştiţi că se află sub ochii atenţi ai comunităţii inetrnaţionale. 2004). adoptând legi civile pentru a proteja împotriva defăimării în 2001 în Republika Srpska şi în 2002 în Federaţie. dar numai 20% dintre plângerile primite la HelpLine-ul jurnaliştilor din martie până în octombrie 2004 se refereau la probleme contractuale. Capitolul privind Bosnia şi Herzegovina. care a primit locul 15. 56 .58 Potrivit unor criterii formale. cu două locuri mai sus de SUA şi mult deasupra tuturor ţărilor vecine. 58 Al treilea raport anual al RSF privind libertatea presei: http://www.).org/article. mai puţin Slovenia. făcând schimb de insulte personale cu alţi jurnalişti în paginile publicaţiilor lor. Reporterii sunt atraşi în “războaiele media” ale patronilor.funcţioneze autoreglementat. Presiunile economice sunt transmise jurnaliştilor care lucrează frecvent fără contract şi reclamă încălcări ale drepturilor salariale. în 2000. Presa electronică este reglementată de o lege modernă care oferă proceduri transparente de acordare a licenţelor. Media Ownership and its Impact on Media Independence and Pluralism (Ljubljana: Peace Institute.rsf. cu 7 cotidiene. protejarea copyrightului şi reguli stricte privind concentarea proprietăţii.php3?id_article=11715 59 T Jusić. Reporteri fără Frontiere a plasat BiH pe locul 21 în topul ţărilor cu presă liberă. jurnaliştii sunt expuşi exploatării şi presiunilor şi influenţelor asupra a ceea ce scriu. 60 57. 46 reviste lunare şi săptămânale care se luptă pentru vânzări şi venituri din publicitate pentru un tiraj estimat la 40% din Federaţie şi 22% din Republika Srpska59. BOSNIA ŞI HERZEGOVINA Peisajul media Cadrul legal Autoreglementarea presei scris din Bosnia şi Herzegovina a apărut într+una dintre cele mai liberale medii din punct de vedere legislativ din Europa.

numărul disputelor (încheiate la tribunal) dintre jurnalişti a crescut. Consiliul Etic are 12 membri – şase reprezentanţi ai profesiei. După cum se spune în Preambul: “Codul. Consiliul este finanţat de donatori străini. existau şase asociaţii ale jurnaliştilor în BiH.ba/en/?ID=323 62 Sindicatul independent al jurnaliştilor profesionişti din Bosnia şi Herzegovina . Asociaţia Jurnaliştilor din Republika Srpska. dar este considerat un aranjament temporar şi se speră că va fi ales un preşedinte bosniac în prima jumătate a anului 2005. Până de curând. “Jurnalist BH”. Asociaţia Jurnaliştilor “Apel” (Mostar) şi Asociaţia Independentă a Jurnaliştilor (Banja Luka) s-au unit pentru a forma o singură asociaţie.mediaonline. Codul etic Codul Etic al BiH a fost adoptat în 1999 iar Consiliul Presei a fost creat în 2000. Principala activitate a Consiliului este să judece plângeri din partea publicului conform principiilor exprimate în Cod. editori şi patroni de ziare şi periodice”. trebuie să fie fundaţia unui sistem de autoreglementare care să îi responsabilizeze pe reporteri. redactorii-şefi trebuie să publice deciziile. Un pas important s-a făcut pe 11 decembrie 2004 când trei dintre asociaţii . Sindicatul Jurnaliştilor Profesionişti din Federaţia Bosnia şi Herzegovina. “Cum se aplică legea calomniei în B&H: jurnaliştii sunt daţi în judecată de politicieni dar şi de jurnalişti” (august 2004) http://www. Consiliul Etic este în prezent condus de Sir Robert Pinker.Ombudsmanul adjunct pentru Media al BiH a raportat o creştere a cazurilor de calomnie comparat cu precedenţii doi ani. Sindicatul Independent al 61 M Halilovic. dar a subliniat că în timp de numărul de procese intentate de politicieni ziariştilor a scăzut. jurnaliştii nu au fost în stare să fie uniţi în protejarea standardelor profesionale pentru a contracara interesele comerciale ale patronilor. numiţi de asociaţiile jurnaliştilor. Asociaţia Jurnaliştilor din Bosnia şi Herzegovina. nu de la comunitatea locală de media. şi şase reprezentanţi din partea publicului. Conform unei înţelegeri. fost preşedinte al Comisiei Britanice de Plângeri Privind Presa. Ura etnică şi conflictul din anii 90 continuă să arunce o umbră asupra societăţii bosniece. creat după standardele europene ale practicii jurnalistice. Acest lucru nu se întâmplă întotdeauna.Asociaţia Independentă a Jurnaliştilor Profesionşti (Sarajevo). organizate pe criterii etnice – o segregare ce a sabotat fără îndoială dezvoltarea conştiinţei etice şi solidarităţii profesiei. În aprilie 2000. Dar toate cele şase asociaţii62 au aderat la Cod şi mii de copii ale sale au fost distribuite fiecărui ziar din Federaţie şi din Republika Srpska. Deciziile Consiliului sunt publicate prin communicate de presă şi postate pe website. Consiliul Etic cere şi publică monitorizări ale presei pentru a oferi o o perspectivă asupra articolelor din cod cel mai des încălcate şi cine sunt cei care o fac. Iniţiativa de a avea un cod de autoreglementare a presei scrise şi un Consiliu etic pentru a-l implementa a venit mai ales de la reprezentanţi ai comunităţii internaţionale.61 Până acum. Asociaţia Independentă a jurnaliştilor din Republika Srpska. Asociaţia Jurnaliştilor Croaţi din Bosnia şi Herzegovina 57 .

un ministru. dar a recunoscut că nu l-a citit. dar ca parte a legii. un mebru al parlamentului şi preşedintele Consiliului Etic. Au fost exprimate îndoilei asupra beneficiilor autoreglementării. profesorii de jurnalism au putut să elaboreze mai mult pe teoria autoreglementării.” Din păcate. cei doi jurnalişti au părut cei mai sceptici. studenţi la jurnalism şi public. Proprietarul acestuia – Fahrudin Radoncic – a refuzat să fie intervievat.Jurnaliştilor Profesionişti (NUPN BiH) a publicat o broşură care includea Codul Etic. Grupul i-a inclus şi pe patronul şi redactorul şef al celui mai influent ziar local din Republika Srpska – Nezavisne novine. şi pe editorul celui mai puternic şi mai controversat ziar din Federaţie – Dnevni Avaz. Se spune în introducere: “Broşura există. dar nu cunoşteau conţinutul Codului existent sau mandatul şi structura Consiliului. Etica mass-media şi autoreglementarea în practică Interviurile din Bosnia şi Herzegovina au strâns punctele de vedere ale 17 persoane implicare în autoreglementarea mass-media. Câţiva au dat exemplu Curţii de Onoare a Asociaţiei Jurnaliştilor iar şeful Consiliului Etic a menţionat rubrica cititorului care există în câteva ziare. doi reporteri. În afară de cei doi care au fost direct implicaţi în scrierea şi publicarea Codului Etic şi de preşedintele Consiliului Etic. Unul a spus că a înţeles despre Cod că este “o încercare de a scoate media din nebunie şi noroi”. Printre intervievaţi. Etica mass-media şi autoreglementarea în practică În general. trei reprezentanţi ai asociaţiilor jurnaliştilor. majoritatea a confundat autoreglementarea cu reglementarea prin lege. doi patroni de presă. intervievaţii au dovedit o înţelegere limitată a noţiunii de autoreglementare. unii au presspus că organismul este unul internaţional iar Preşedintele Parlamentului a crezut că este o instituţie guvernmentală. trei profesori de jurnalism. dar pentru cei mai mulţi autoreglementarea nu are alt sens în afara puţinului pe care îl ştiau despre Cod şi Consiliu. respectarea Codului şi a autorităţii Consiliului Etic nu a venit imediat. Acest citat este tipic: “Cred că trebuie să existe nişte reguli pentru comportamentul jurnalistic… unele trebuie să fie autoreglementate. restul depinde de cei care o citesc.” Deşi toţi auziseră despre Codul Etic şi despre Consiliul Etic şi ştiau că scopul lor e să susţină “regulile” profesiei. Codul Editorial pentru televiziune şi Radio şi Codul privind Regulile Media în Alegeri pentru a promova importanţa respectării celor mai ridicate norme etice printre jurnalişti. Printre intervievaţi s-au aflat trei editori de ştiri. referindu-se doar la 58 . În mod ciudat. Foarte puţini intervievaţi au fost în stare să dea vreun exemplu de alte instrumente de autoreglementare din media.

se veed foarte clar lipsa de asumare a Codului din partea tuturor. dar au recunoscut toţi că mai durează până vor fi puse în practică. Toţi intervievaţii au fost siguri că că majoritatea jurnaliştilor din BiH cunoscu Codul şi care este scopul său. adică asumarea de către jurnalişti a conţinutului său.” Editorii ţi proprietarii au părut mai interesaţi de beneficiile pe care le-ar aduce autoreglementare – evitarea proceselor şi a amenzilor. “Fără independenţă economică.restricţiile presupuse de autoreglementare şi subliniind eşecurile sistemului. Acesta este un semn că autoreglementarea este percepută ca fiind o problemă a media. Ceilalţi actori sociali – cititori sau organizaţii ale societăţii civile . Activitatea Consiliului Etic – împătţirea celor 10 mii de copii ale Codului şi publicarea a două rapoarte în care îi arătau cu degetul pe cei responsabili de ăncălcarea Codului . În acelaşi timp. “Din punctul meu de vedere. alţii au declarat că toată lumea a fost consultată prin cele şase asociaţii ale jurnaliştilor. Singurul lucru la care mă gândesc când scriu este posibilitatea de a ajunge la tribunal. nu vor exista ziare bune” 59 . Astfel de răspunsuri diferite reflectă modul diferit în care se implică persoanele intervievate în activitatea asociaţiilor sau ar putea sublinia felul în care asociaţiile reprezintă interesele membrilor lor – în orice caz. De ce nu a fost implementată autoreglementarea în presa din BiH? Felul în care au apărut Codul şi Cnsiliul Etic nu a favorizat acceptarea sa de către cei vizaţi. Impresai generală a fost că “indiferenţă” descrie cel mai bine atitudinea media privind autoreglementarea. În plus. Profesorii şi cei implicaţi în scrierea Codului Etic au vorbit despre beneficiile teoretice pentru diferiţi actori sociali. felul în care îşi alege membrii şi felul în care funcţionează nu au fost explicate jurnaliştilor – “nimeni de la Consiliu nu a venit în redacţii pentru a le explica rolul său”. Consiliul Etic nu are nici o influenţă asupra activităţii mele zilnice. dar au estimat că nivelul de cunoaştere a conţinutului său este scăzut iar respectul pentru principiile sale – “catastrofal”.au fost rar menţionaţi de intervievaţi ca fiind consultaţi în elaborarea Codului.nu a dat încă rezultatul scontat. unii dintre intervievaţi s-au plâns că structura Consiliului. Unul dintre intervievaţi a considerat însă că încălcările sunt mai mult accidentale şi induse de politica instituţiilor de media – în special din cauza compeiţiei – de a obţine exclusivităţi. răspunsurile la întrebarea “în ce măsură au fost consultaţi actorii sociali în elobrarea Codului?” au variat foarte mult. Ideea că sistemul a fost impus din afara ţării reiese din multe interviuri şi este clar o barieră în calea recunoaşterii Consiliului etic. Unul dintre ei a susţinut că mai degrabă ar prefera justiţia standardelor profesionale sau conştiinţei colegilor lui. Însă lipsa de respect faţă de Consiliul Etic pare să submineze orice sşansă ca acest principiu să funcţioneze. nu a întregii societăţi. Aceste este singurul meu standard. Unii au insistat că nu au fost consultaţi de loc şi că nu cunoşteau nici un coleg cae să fi fost.

indiferent de ce crede vreo putere politică”.Mediul economic în care lucrează jurnaliştii – o piaţă de media fragmentată. ea nu este relevantă în privinţa îmbunătăţirii standardelor etice şi a asumarii codului etic. aşa Cuma recunoscut şi redactorul-şef. Redactorul-şef de la Dnevni Avaz – ziarul cu cel mai mare tiraj din ţară – a fost la fel de direct când a vorbit despre presiunile economice pe care le suportă jurnalistul.64 Mai mult.65 Reproşul cel mai mare al ziarului priveşte componenţa Consiliului şi ceea ce el numeşte lipsa de reprezentare a întereselor bosniace. un declin dramatic al tirajului şi dependenţa de elitele politice şi economice – au fost numite frecvent ca obstacole în calea îmbunătăţirii standardelor profesioanle ale media.63 a descris situaţia presei din BiH drept extraordinar de proastă din cauza corupţiei care domină presa şi tot restul societăţii. Aproape fără excepţie. Dând propriul ziar drept exemplu. Dnevni Avaz nu respectă şi nu recunoaşte autoritatea Consiliului Etic. Totuşi. cei intervievaţi au acuzat lipsa de unitate a comunităţii jurnalistice ca fiind piedica majoră în calea susţinerii comune a Consiliului Etic atunci când a fost creat. Obligaţi să participe în “micile războaie” ale angajatorilor lor. ziarul a declarat public că nu recunoaşte autoritatea Consiliului Etic atunci când acesta l-a sancţionat pentru că a publicat detaliile răpirii fiului unui politician în ciuda cererii Consiliului ca media să nu pună în pericol operaţiunile de salvare prin dezvăluiri iresponsabile. jurnaliştii nu au putut să îşi dezvolte o “constiinţă profesională post-bolşevică”: cu alte cuvinte. dar posibilitatea ca toate asociaţiile să se unifice nu a fost considerată realistă de nici unul dintre intervievaţi. “singurul ziar cu adevărat independent economic”. iar altul a descris cum eforturile de a promova Codul. 64 Vezi statisticile anuale ale Consiliului Etic. 60 . Idealul solidarităţii au reînviat de curând. au fost lipsite de ţintă din cauza felul în care este reprezentată breasla.vzs. 2004. dar şi editorii şi patronii au vorbit deschis despre ele. Proprietarul ziarului Nezavisne novine. Şase dintre cele 26 de plângeri primite de Consiliul Etic în 2004 erau împotriva Dnevni Avaz. ale căror patroni sunt supuşi presiunior politice din cauza dependenţei economice. presa există doar pentru 63 Vezi Jusić. www. nota 10.ba 65 În decembrie 2004. Nu doar reporterii şi reprezentanţii asociaţiilor jurnaliştilor au vorbit despre ele. el a comparat situaţia mai puţin favorabilă a altor ziare. Un profesor de jurnalism descrie presa ca fiind despărţită exact la mijloc tocmai de atitudinea faţă de Codul Etic – o parte îl susţine în timp ce alta îl încalcă voit. o dată cu unificarea celor trei asociaţii în “Jurnalist BH”. Punctul de vedere al ziarului Dnevni dovedeşte cât de greu este să creezi instituţie apolitică pentru a autoreglementa o profesie încă politizată şi divizat pe criterii etnice. El a susinut că jurnaliştii de la ziarul lui sunt liberi “să urmeze integral regulile Codului. care este considerat de comneatorii de media ca unul care face eforturi deosebite pentru a separa opinia de fapte în paginile sale. de la adoptarea sa în 1999. Un intervievat a povestit cum asociaţiile nu au putut să se pună de acord asupa candidaţilor care să îi reprezinte în consiliu. dacă o asemenea afirmaţie se bazează pe independenţa unui ziar datorită unei poziţii bune pe piaţă.

Mai mult. “Publicul nu există” Declinul tirajului ziarelor după încheierea războiului reflectă o problemă mai mare decât lipsa de putere de cumpărare. Organizaţiile societăţii civile au fost frecvent numite printre cei care susţin etica mass-media şi Consiliul Etic. el a recunoscut că. chiar şi a celor care au înţeles clar că principiul fundamental al autoreglementării este asumarea voluntară.a servi maşinăria politică sau – în prezent – să servească interesele stăpânilor economici ai ziarelor.” Din punctul de vedere al celor intervievaţi. Mulţi intervievaţi s-au plâns de absenţa opniei publice. principala limită a Consiliului Etic stă tocmai în faptul că nu sancţionează. Este nevoie de o schimbare a climatului social pentru ca autoreglementarea să funcţioneze. Un jurnalist de la săptămânalul Dani a susţinut o legislaţie a mai aspră a calomniei: “Când publici. cei mai mulţi intervievaţi au fost confuzi în privinţa parametrilor autoreglementării şi au cerut legi mai bune şi hotărâri judecătoreşti mai bune pentru a-i saIva de la exercitarea iresponsabilă a libertăţii de exprimare. o incitare la hărţuirea unui 61 . precum amenzi sau excluderea jurnaliştilor din asociaţiile profesionale. Preşedintele Consiliului Etic a spus că e nevoie de mai mult timp pentru a fi cunoscut. nu interesul public. S-a remarcat lipsa semnificativă a intelectualilor de marcă din dezbaterile publice. oamenii trebuie să ştie mai întâi că prin Consiliu nu pot primi compensaţii financiare. ci doar un drept la replică. Deşi cele 93 de plângeri primite de Consiliu în primii săi trei ani de activitate sunt un semn că acesta câştigă progresiv recunoaştere publică. Unii au sufgerat că singura soluţie este să existe sancţiuni mai aspre. ci mici războaie”. a spus unul dintre patronii de presă. dar şi acuzate de conformism şi de evitarea confruntării. pentru a deveni un mecanism mai eficient. care lasă spaţiul destinat dezbaterilor publice să fie dominat de competiţii şi conflicte – “nu dialoguri. Mulţi intervievaţi au făcut referire la mecanismele reglementate prin lege care se aplică audiovizualului şi la “succesul” lor şi au consluzionat că îmbunătăţirea standardelro profesionale în radio şi televiziune este rezultatul amenzilor sau ameninţării cu amenzi din partea Agenţiei de Reglementare a Comunicaţiilor (Communications Regulatory Agency/ CRA). Aşa cum a explicat un jurnalist. iar altul şi-a exprimat speranţa că în viitor cititorii vor fi o conştiinţă a presei. Ce ar putea să funcţioneze? Cel mai important factor în eşecul Consiliului Etic de a-şi impune autoritatea a fost considerat în unanimitate de cei intervievaţi lipsa puterii de a-şi pune în practică deciziile. În această parte a dezbaterii. de exemplu. “nu suntem o societate care să respecte reguli fără sancţiuni. intervievaţii au apreciat că publicul nu cunoaşte Consiliul Etic şi au întrebat cum îşi poate îndeplini funcţia de “câine de pază” dacă publicul nu ştie că există.

Federaţie: 2002).66 În acelaşi timp. Opiniile au fost clar împărţite între recunoaşterea valorii idealului şi o asumare realistă a ceea ce s-ar putea realiza în BiH.iar aceasta este o problemă de importanţă crucială.org/fe/indexresearch_en. Cu toate acestea. În general.html 62 . În 2000. însă. s-au făcut reforme importante în ultimii ani. Comunitatea de media trebuie să găsească modalităţi de a finanţa Cnsiliul Etic. Asta cred eu. în comparaţie cu cele 115 cazuri de calomnie din 2001. Codul Penal a fost modificat pentru a elimina dreptul Procurorului-şef de a se autosesiza în cazuri de calomnie în numele funcţionarilor publici şi pentru a anula pedspsele cu închisoarea – sancţiunile pentru calomnie sunt acum doar financiare şi amenda maximă este de 7500 de euro. 3. Articolul 7 al noii legislaţii a calomniei din BiH permite apărarea pe baza “bunei-credinţe şi asumării uor standarde profesionale general acceptate”. Un avocat specializat în legislaţie de media a considerat că jurnaliştii ar avea o atitudine mai bună faţă de autoreglementare acă ar trebui să se confrunte cu reglementări legislative. au fost identificate 131 de cazuri de calomnie. Legea Liberului 66 Legea privind protejarea împotriva calomniei (Republica Srpska: 2001. În timp ce un parlamentar a insistat că presa ar trebui să-şi rezolve problemele prin Codul etic existent. sugestiile de îmbunătăţire a situaţiei au pus accentul pe responsabilitatea comunităţii jurnalistice de a-şi rezolva problemele profesionale şi structurale prin o educaţie mai bună în facultăţile de jurnalism.bghelsinki.67 Jurnaliştii din presa locala şi regională sunt expuşi mai mult pentru că nu au asistenţă juridică potrivită. majoritatea intervievaţilor au renunţat la critici şi au susţinut că nu există alternativă. Nu există nici o lege a presei în Bulgaria şi deşi calomnia nu este în codul penal. BULGARIA Peisajul media Cadrul legal Dezbaterea despre autoreglementarea presei bulgare – care a început acum câţiva ani – a avut loc pe fondul reformei legislative care a creat o mediu destul de liberal pentru dezvolatrea presei scrise. mai ales de către politicienii locali şi s-a înregistrat o creştere a numărului de cazuri de calomnie între 2001 şi 2002.politician. un altul a recomandat o nouă lege pentru a preveni manipularea mass-media. http://www. din care 70 erau penale şi 61 civile. ar tebui să plăteşti o amendă de jumătate de milion de mărci.” Puţini dintre intervievaţi a făcut legătura dintre un sistem de autoreglementare funcţional şi eventuala reducere a proceselor şi condamnărilor pentru calomnie. 67 Într-un studiu făcut de Comitetul Helsinki din Bulgaria privind măsurile judiciare luate împotriva jurnaliştilor în 2002. când li s-a cerut să propună alternative la Consiliul Etic. fără să de bazeze pe sprijin internaţional . legile calomnie sunt folosite pentru a descuraja criticile.

inclusiv dizolvarea NCRT şi înlocuirea sa cu Consiliul pentru Presă Electronică. Deciziile controversate ale CPE . AIP a câştigat un proces împotriva Ministerului de Interne. ceea ce a dus la o criză la Radioul Naţional în iarna lui 2001.precum numirea în postul de Director general al Radioului Naţional a unui profesor de 75 de ani acuzat că se află sub influenţa unor interese corporatiste – nu l-au ajutat să apră un organism independent. inclusiv ziarele cu cel mai mare tiraj TRUD şi 24 de ore. Cum piaţa de publicitate din Bulgaria este foarte mică. Legea actuală a Radioului şi al Televiziunii a fost adoptată în noiembrie 1998 şi a venit după câteva încercări eşuate de a reglementa prin lege domeniul audivizualului. Legea din 1998 permite o intervenţie largă din partea principalului organism de reglementare a audivizualului. Parlamentul ales în 2001 a introdus noi amendamente la lege.org/news_eng.69 Cu toate acestea. Mediul profesional şi piaţa de media Spre deosebire de alte state din regiune. şi de tiraj şi de veniturile din publicitate. 63 . în 2003. în 2004.htm 69 V Popova. care a fost obligat să facă public un dosar privind infiltrarea la BBC şi la Radio Europa Liberă a unor agenţi de servicii secrete. Media Ownership and its Impact on Media Independence and Pluralism (Ljubljana: Peace Institute.aip-bg. 2004). precum şi câteva săptămânale şi alte ziare şi cea mai mare companie de distribuţie a presei din Sofia şi Varna. AIP a acţionat în numele unui jurnalist bulgar care investiga moartea dizidentului Georgy Markov. care a fost respinsă pentru ca multe dintre articolele sale au fost considerate neconstituţionale. Consiliul Naţional de Radio şi Televiziune (NCRT). Capitolul privind Bulgaria în B Petković (ed. celelalte companii de presă ajung să depindă de alte interese iar aceste interese nu sunt întotdeauna expuse publicului.Acces la Informaţii din Bulgaria – adoptată în 2000 – garantează dreptul de a avea acces la informaţiile deţinute de stat şi – cu susţinerea ONG-ului “Programul de Acces la Informaţie (AIP) – a fost folosită ocazional de jurnalişti de investigaţie pentru a forţa eliberarea unor documente pe care guvernul ar fi preferat să le ţimă secrete. în perioada comunistă. Această experienţă negativă a reglementării audiovizualului pare să fi fost un factor important în dezbaterea privind reglementarea presei scrise. Publicaţiile WAZ au cel mai mare tiraj (deşi nu există date oficiale) şi atrag cea mai multă publicitate.). are aproape 70% din cota de piaţă. Waz a fost prima companie de presă care a adoptat Principiile 68 De exemplu. Cea mai cunoscută încercare a fost cea din 1996. piaţa de presă scrisă din Bulgaria este dominată de proprietari străini – se consideră că grupul german WAZ. http://www. dar comentatorii bulgari spun că anunţurile de independenţă le-au dat redactorilor- şefi cale liberă să îşi urmărească propriile prejudecăţi şi interese. care a intra primul pe piaţă în 1996. WAZ a susţinut mereu că nu este interesată de politica editorială.68 Calea urmată de reforma presei audiovizuale nu a fost la fel de lină iar transformarea radiului şi televeziunii de stat într-unele de serviciu public a fost însoţită de acuzaţii de presiuni politice şi influenţe comerciale.

76 Codul se aplică atât presei scrise cât şi audiovizualului şi îi angajează pe cei care şi l-au asumat să furnizeze informaţie corectă. stabilind – printre altele – că jurnalistul nu trebuie să fie suspectat de presiuni comerciale sau politice.bulmedia.org/documents/rfm/2003/07/514_en. Mai mult. Dublin Institute of Technology. trebuie să păstreze o distincţie clară între deciziile editoriale şi politica comercială a instituţiei de presă şi trebuie să respecte dreptul fiecărui jurnalist de a refuza subiecte şi de a nu fi identificat drept autorul unui material.70 Jurnaliştii din Bulgaria beneficiază şi de un contract de muncă mai puternic decât colegii din ţările învecinate. Codul mai trateaă independenţa editorială.72 Sindicatul Jurnaliştilor Bulgari. Ceremonia a fost foarte mediatizată şi au participat Preşedintele. inclusiv ziarele naţionale principale.abbro-bg.73 Sinducatul Proprietarilor de Presă74 şi Asociaţia Presei Regionale.htm 74 Sindicatul Proprietarilor de Media reprezintă 15 dintre cele mai mari trusturi de presă din Bulgaria. Această practică este valabilă pentru Radioul Naţional Bulgar. nu pentru că ar fi respins autoreglementarea. care reprezintă peste 160 de posturi TV şi de radio independente din Bulgaria: http://www. 75 Înfiinţat în 2003 cu scopul de a pune laolaltă proprietarii de presă scrisă şi audio-TV regională.71 Coaliţia Presei Bulgare. Un alt sindicat – “Podkrepa” – a fost fondat la începutul anilor 90. nu a semnat. cele mai mari posturi de radio şi televiziune. să fac diferenţa între fapte şi opinii şi să ţină cont de o paletă de principii etice cu privire la protejarea copiilor.pentru Garantarea Independenţei Editoriale. secţiunea despre relaţiile din cadrul şi dintre instituţiile de presă subliniază principiul de respect reciproc şi competiţie corectă şi dreptul publicului 70 Adoptat în iulie 2003: http://www. Codul a fost semnat de principalele organizaţii din presa bulgară: Asociaţia Bulgară de Audiovizual. 76 Proiectul este implementat de un consorţiu condus de BBC World Service Trust şi include: Media Development Centre (Sofia). relatarea despre infracţiuni şi violenţă.Bulgaria Newspaper Group. Televiziunea Naţională. 64 .php 72 Coaliţia Bulgară de Presă este o alianţă de ONGuri care au ca scop comun dezvoltarea presei independente şi a unui mediu pluralist şi liber în Bulgaria: http://bmc.htm 73 UBJ – suprevieţuitor al erei comuniste – este cel mai mare sindicat al jurnaliştilor din Bulgaria.com/EN/frames. International Federation of Journalists (Bruxelles) şi Human Dynamics (Viena). care deţine două ziare naţionale şi un săptămânal. mediile publice şi agenţia naţională de ştiri au semnat. din cauza unor conflicte personale cu Sindicatul Proprietarilor de Presă. University of Leipzig. Codul Etic a fost alcătuit de o echipă de experţi media locali şi străini în cadrul unui proiect finanţat de EU PHARE. Urmează să fuzioneze cu Sindicatul Proprietarilor de Presă. susţinând că reprezintă 4000 de membri.osce.75 Alte 45 de instituţii de presă. Codul etic Codul Etic al Presei Bulgare a fost adoptat pe 25 noiembrie 2004. Cele mai mari şi mai influente ziare din ţară au semnat o înţelegere colectivă privind drepturile de muncă ale jurnaliştilor. Un singur grup de presa – Monitor. elaborate de OSCE. dar se crede ca are în jur de 50 de membri: http://www. Agenţia de Bulgară de Ştiri (BETA) şi grupul WAZ . Primul Ministru şi Purtătorul de Cuvânt al Parlamentului.bulmedia.org/en/index. non-profit. ne- discriminare.bmc.com/en/profiles/UBJ.pdf 71 Asociaţia Audivizuală din Bulgaria este o organizaţie voluntară.

ONG-uri. siguranţei şi securităţii. Până acum. vorbind despre eşecul 65 . Se discută despre autoreglementare? Potrivit intervievaţilor. Codul mai prevede şi o definiţie a “interesului public” drept “protejarea sănătăţii. Sindicatul Jurnaliştilor Bulgari a adoptat un Cod Etic la cea de-a 10 convenţie în 1994. Un altul. Doi intervievaţi au relatat că noul Cod este denumit “Constutuţia” presei bulgare. toţi jurnaliştii. editorii şi patronii cunosc Codul Etic recent adoptat. şi într-o oarecare măsură implicate în ultima iniţiativă de autoreglementare. dezbateri în paginile ziarelor şi săptămânalelor – care au dus la un sentiment foarte profund de proprietate a Codului în întreaga comunitate de media. Ceremonia de semnare. Primul Ministru şi Purtătorul de cuvânt al Parlamentului. Adoptarea Codului Etic bulgar nu este prima incercare de autoreglementare a presei bulgare. un profesor de jurnalism. discuţii on-line. membri ai Parlamentului. care a fost foarte mediatizată pentru că au participat Preşedintele.de a şti cine sunt proprietarii presei. Printre surse s-au numărat ziarişti de presă scrisă şi audiovizual. Coaliţia Presei Bulgare a adoptat un Cod numit “10 principii ale jurnalistului profesionist”. un membru al comisiei parlamentare privind mass- media şi trei avocaţi de presă. toate foarte familiarizate. Faptul că Sindicatul Proprietarilor de Presă a decis să adopte noul Cod în septembrie 2004 este crucial în implementarea sa. în 2001. Etica mass-media şi autoreglementarea în practică Interviurile din Bulgaria au strâns opiniile a 15 persoane. regionale şi locale. prevenirea şi dezvăluirea infracţiunilor grave şi a abuzului de putere şi prevenirea publicului despre pericolul de a fi indus în eroare”. Chiar şi cei care nu au fost direct implicaţi în discuţii vorbesc despre consultarea largă a tuturor celor interesaţi – jurnalişti. nici una dintre iniţiative nu a obţinut sprijinul întregii comunităţi de presă. un membru al Consiliului Presei Electronice. Şi mai important a fost procesul de elaborare a Codului. de la instituţii de presă naţionale. În final. un representant al Sindicatului Proprietarilor de Presă. Cei mai mulţi intervievaţi au menţionat metode diferite de consultare – workshopuri. editori. însă. Au mai existat iniţiative similare – de exemplu. Mai recent. a atras participarea a peste 50 de instituţii de presă şi este menţionată de totţi participanţii la studiu ca fiind un element cheie în răspândirea Codului. Unul dintre intervievaţi a remarcat lipsa implicării directe a grupurilor de consumatori de presă. După ceremonia de semnare au început negocierile între principalii actori sociali – proprietarii. proprietari. ceea ce crede că ar putea afecta cunoaşterea Codului de către publicul larg pe viitor. jurnaliştii şi Consiliul pentru Presă Electronică drept următorul pas către înfiinţarea unui Consiliu Etic care să judece plângerile primite de la public în legătură cu Codul Etic. redactori-şefi de la ziarele cu cel mai mare tiraj şi de la reviste săptămânale.

“legea junglei” se aplică în continuare în presa locală. însă. dar. A fost rezultatul a 15 ani de încercări şi greşeli şi – foarte important – de dezamăgiri privind 66 . pe termen lung. vor crearea unei pieţe de ziare de calitate. Un jurnalist de radio din Sofia şi managerul unui post de radio regional pun la îndoială măsura în care patronii de presă chiar înţeleg conţinutul şi implicaţiile Codului – în special proprietarii tabloidelor. considerând că noul Cod a apărut la momentul potrivit în evoluţia presei bulgare. vând…” Este important să subliniem că o asemenea atitudine faţă de autoreglementare nu a apărut peste noapte. De ce este această iniţiativă diferită de celelalte? Câţiva intervievaţi au încredere în influenţa pieţei asupra implementării Codului. Mai mult decât orice. vând. care au practici contrare spiritului Codului.tentativelor anterioare. Preşedintele Coaliţiei de Presă consideră că susţinerea din partea Sindicatului Proprietarilor este crucială pentru ca toate instituţiile de presă să accepte Codul. câteva ziare şi-au făcut propriile coduri deontologice. a fost un proces inutil: “Dacă accepţi regulile. căci jurnaliştii lucrează sub o presiune financiară şi editorială mai mare. Până acum. În vreme ce se onsideră că întreaga comunitate de media cunoaşte Codul. care a eliberat breasla de dependenţă ecoomică faţă de interesele politice şi care va I foarte importantă pentru succesul pe termen lung al autoreglementării: “O piaţă de presă stabilă va stabiliza jucătorii care nu se vor mai teme de faliment…” Intervievaţii au apreciat politicienii care au recunoscut dreptul presei de a se reglementa singură şi au şi înţeles avantajele pe care le au ei înşişi de pe urma autoreglementării: eliberarea de sarcina de a reglementa un domeniu foarte complex şi. Cum spune unul dintre jurnalişti. Alţii sunt mai optimişti. îmbunătăţirea propriei credibilităţi prin absenţa amestecului în politici editoriale. ceilalţi vând. ele ajung să îţi facă mai mult rău decât bine. căci în timp ce tu verifici informaţia din doua surse. mulţi intervievaţi sunt mai rezervaţi în privinţa şanselor de a fi respectat. a accentuat importanţa cooperării: “Putem spune cu mândrie că acest Cod a fost un produs comun. după cum spune un redactor-şef. făcut de presa din ţară cu asistenţă străină”. intervievaţii au subliniat susţinerea aproape unanimă a Codului de către jurnalişti şi cât de mult doresc ei înşişi ca acest Cod să fie o cale de asigura transparenţa profesiei şi reguli mai clare de funcţionare. căci statutul lor de membri ai “celei de-a patra puteri” va fi subminat şi le va scădea tirajul. El leagă susţinerea patronilor de motivaţia financiară. Alte surse au remarcat factorul crucial al stabilităţii pieţei. Câţiva au subliniat diferenţele între pieţele de media din principalele oraşe din ţară şi au sugerat că presa locală are nevoie de mai multă susţinere şi training pentru a implementa Codul. Ei vor considera Codul o cale de a creşte tirajul (mai puţin presa de scandal) prin ridicarea standardelor şi a obiceiurilor cititorilor – în practică. Doi intervievaţi cred că ziarele care nu vor implementa Codul nu vor avea viitor pe piaţa de presă.

Deciziile Consiliului au primit comentarii negative de la mulţi intervievaţi. Mulţi au vorbit de importanţa proiectului finanţat de PHARE şi de rolul jucat de BBC World Service Trust de catalist pentru succesul procesului de adoptare a Codului. ar fi de preferat ca aceasta să primească ajutor din afara ţării. Unul a considerat că noua Comisie va primi încrederea necondiţionată a publicului. este important să existe mandate de durată fixă pentru ca noua Comisie să fie o instituţie respectată. Codul trebuie să reglementeze atât presa scrisă cât şi audiovizualul şi CPE a făcut parte până acum din proces. precum Cconsiliul pentru Presă Electronică. Au consideat că cel mai important factor este să păstreze consensul creat în elaborarea Codului. pentru că reprezintă interesele economice din industrie. Viitorul implementării Codului Etic Deşi sunt foarte entuziasmaţi de noul Cod. Unii au pus mai mult accentul pe avantajele aduse de experienţa străină. Alţii au pus la îndoială rolul Consiliului pentru Presă Electronică în noua structură. considerând că aceasta ar fi crucială pentru Comisie.eficienţa instituţiilor create prin reglementări legislative. astfel încât puţini se gândiseră la paşii următori – cum să susţină adoptarea Codului prin crearea de garanţii structurale. Unii intervievaţi au declarat însă că nu se simt bine la gândul că o instituţie de stat va lua parte la deciziile unei instituţii de autoreglementare. Unii dintre jurnalişti au avertizat că Sindicatul Proprietarilor şi Asociaţia de Audiovizual ar putea să încerec să domine procesul. Interviurile au fost făcute la doar câteva săptămâni de la semnarea Codului. 67 . cel puţin în primul an. în timp ce altul a avertizat că acceptarea autorităţii Comisiei va fi o problemă. De asemenea. Crearea unui mandat clar pentru Comisie şi asigurarea transparenţei absolute şi corectitudinii alegerii membrilor. Toţi au considerat că media este prea slabă pentru a-şi asuma responsabilitatea pentru finanţarea Comisiei. intervievaţii nu îşi fac iluzii în privinţa greutăţilor care stau în calea creării unui mecanism de implementare. alţii pe finanţare. Implicarea continuă a comunităţii internaţionale a fost considerată importantă de majoritatea celor intervievaţi. din cauza nivelului scăzut de respect pentru CPE. În loc să ceară bani statului bulgar.

cenzură şi dezinformare care afectau întreaga instituţie. 77 Agenţia de Monitorizare a Presei. Comunitatea jurnalistică a reacţionat de câte ori s-au făcut propuneri de schimbare a legii în sensul limitării libertăţii de exprimare. În 2002. unde oameni din corpul editorial (Rodica Culcer. Mai recent. în care a fost evidentă tendinţa elitelor politice de a controla mass-media. Lipsa de respect pentru o presă libeă şi independentă a fost demonstrată în mai multe cazuri în care presiunile au fost extinse chiar asupra conducerii instituţiilor de media private şi publice.ro/Comunicate%20de%20presa/lp2004ro. puteau duce la pedepse cu închisoarea. Cosmin Prelipceanu şi Nadina Forga) au demisionat pe 5 aprilie 2003 în semn de protest împotriva presiunilor la care erau supuşi. ROMANIA Peisajul media Cadrul legal Discuţiile privind etica şi autoreglementarea presei româneşti a apărut ca răspuns la câteva iniţiative legislative şi incidente din ultimii ani. precum cel de la Europa FM. De exemplu. De exemplu. Ei au declarat că managementul administrativ al postului de radio le-a cerut să nu difuzeze nici o ştire care ar putea “să deranjeze partidul de guvernământ”. 68 .html 78 Comitetul Helsinki din România şi Agenţia de Monitorizare a Presei au raportat 400 de procese de calomnie în desfăşurare în 2002. http://www.4. reporteri ai radioului şi televiziunii publice au stârnit un scandal când au recunoscut că a existat o presiune directă din partea Partidului Social Democrat. Două asemenea iniţiative au vizat direct comportamentul jurnalistic. aflat la putere. o propunere de lege privind dreptul la replică a a fost aprobată în ambele camere ale Parlamentului şi a fpst retrasă doar după ce mai multe ONGuri şi instituţii de presă româneşti. Încă se pot da amenzi penale de până la 130 de milioane de lei.77 Jurnaliştii sunt ţinta a numeroase procese de calomnie78 care.mma. El a spus într-o scrisoare deschisă “parcă am fi legaţi printr-un cordon ombilical de PSD şi de Adrian Năstase în special”. în raportul South East Europe Media Organisation (SEEMO) din 2003 privind libertatea presei din regiune sunt menţionate cazuri de cenzură editorială. privind relatarea alegerilor generale şi prezidenţiale din noiembrie-decembrie 2004. “Independenţa presei ameninţată în campania electorală”. (Bucureşti: 8 decembrie 2004). În ciuda unor importante schimbări aduse prevederilor privind calomnia în noul Cod Penal adoptat în iunie 2004 (şi în vigoare din iulie 2005) – cea mai importantă fiind eliminearea insultei din Cod şi renunţarea la pedeapsa cu închisoarea pentru calomnie – gurvernul a refuzat cererile de decrimininalizare completă a calomniei. Acuzaţii asemănătoare s-au făcut la adresa Radio România. în decembrie 2004. Alexandru Costache de la redacţia de ştiri a postului TVR1 a dezvăluit cazuri de presiuni politice. înainte de schimbarea legii în 2004.

De exemplu. Media Ownership and its Impact on Media Independence and Pluralism (Ljubljana: Peace Institute. în spatele căreia se află o companie caraibiană condusă de un trust olandez. au protestat. Chapter on Romania in B Petković (ed. principala agenţie de ştiri. Analiştii media spun că jurnliştii puerd controlul profesiei pe măsură ce devine dominată de interesele proprietarilor de media. 504/2002. Acest lucru nu excludea posibilitatea ca persoana vătămată să deaîn judecată separat pentru despăgubiri morale. deţinut de 79 Five articles relating to the right of reply for the print media from Law no. structura de proprietate a Mediafax a fost schimbată şi fostul acţionar principal înlocuit de Media Pro BV.precum şi organizaţii internaţional ca ARTICLE 19. The right of reply for the broadcast media is regulated by the Broadcast Law. Faculty of Journalism and Mass Communication. pentru că a marcat succesul unei campanii împotriva Preşedintelui Ion Iliescu care dorise să amendeze legea pentru ca procurorii să poată cere jurnaliştilor să-şi dezvălui sursele fără o hotărâre judecătorească. Mai mult. 8 December 2003. Ziarul cu cel mai mare tiraj este tabloidul Libertatea (aprox.). 69 . 2004). adoptarea legii agenţiei naţioanle de presă ROMPRES a fost bine primită de cei care promovează libertatea de exprimare pentru că garantează dreptul jurnaliştilor de a-şi proteja sursele. as reported in M Preoteasa. 3/1974 on the press (art. Recunoaşterea unui drept jurnalistic atât de important a fost considerată deosebit de importantă în acel moment. În 2002. variind de la 600 la 2500 EUR pentru refuzul de a publica un drept de replică cerut de o decizie judecătorească. Mihai Coman. .79 În ianuarie 2003. Motivaţia pentru respectiva propunere de lege a venit de la Ministrul Apărării. 250. Regional Conference hosted by the Centre for Independent Journalism. Adevăraţii proprietari sunt ţinuţi ascunşi. proiectul de lege prevedea ca dreptul la replică să fie exercitat de instituţiile statului.93) remain in force and are considered by civil society organisations to be largely in line with Resolution (74)26 of the Committee of Ministers within the Council of Europe. Acesta este unul dintre cele trei companii principale de media din România şi printre acţionari se numără o companie americană.000 de exemplare). intervenţiile politice în mass-media ating şi sectorul privat.despre care se spune că este responsabilă de 90% din informaţiile care apar în presă – a făcut parte până în 2002 din grupul Media Pro. Mediafax. dintre care 14 se află în capitală. Proiectul de lege era neavenit pentru că stipula amenzi ridicate. Există aproximativ 1500 de publicaţii în România – majoritatea sunt săptămânale şi în jur de 200 sunt ziare. Central Europe and Media Enterprises (CME) şi doi oameni de afaceri români. University of Bucharest.72-75 and art. Bucharest. precum şi dificultatea e a demonstra cine deţine du adevărat principalele canale de comunicare. Mediul profesional şi piaţa de media Aşa cum am arătat mai sus în cazul Radio Europa FM.80 Tendinţele privind proprietatea identificate în raportul “Proprietatea de media şi impactul său asupra independenţei şi pluralismului mass-media” (SEENPM) arată înclinaţia crescută a politicienilor de a cumpăra ziare în circumscripţia lor electorală pentru a-şi creşte puterea. care s-a declarat frustrat pentru că un ziar a refuzat să-i publice o replică. 80 Prof.

Potrivit CJI – care a realizat un studiu privind banii de publicitate cheltuiţi de 60 de instituţii publice – informaţiile despre felul în care cheltuie guvernul bugetele de publicitate sunt aproape imposibil de obţinut din cauza prevederilor actuale ale Legii Achiziţiilor Publice. grupul elveţian Ringier. aşa-numitele avertoriale. În ultimii ani. şi un alt ziar. 70 . ProSport. Un alt ziar important este România Liberă. La fel de popular este şi Adevărul. Condiţiile economice ale profesiei de jurnalist nu favorizează apariţia unor principii sănătoase. Conform legii. statul a devenit un actor important pe piaţa de publicitate şi a căpătat multă putere pentru a influenţa conţinutul mass-media. un document declasificat recent de Guvernul României după o victorie a CJI într-un caz de liber acces la informaţie care arată 81 Raport apărut în mai 2005. Proprietarul grupului este Dan Voiculescu. al cărei principal acţionar este grupul german WAZ. unde jurnaliştii câştigă mai puţin decât salariul mediu pe economie. o instituţie publică nu trebuie să organizeze o licitaţi deshcisă dacă suma este mai mică de 40. Cea mai importantă ameninţare la adresa eticii mass-media este conflictul de interese dintre priorităţile comerciale şi cele jurnalistice ale ziarelor care concurează pe o piaţă de publicitate săracă. Mai mult. În 2004. care are o reputaţie foarte bună privind obiectivitatea.000 de euro. Evenimentul Zilei. dar nu şi concret. Contractul se aplică tuturor instituţiilor de presă şi prevede condiţii minime care trebuie incluse în contractele jurnaliştilor. al afacerii.principalul trust de media. Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Agenţia de Monitorizare a Presei (AMP) – care fac programe de conştientizare pentru presa locală – au constatat lipsa implementării şi necunoaşterea generalizată a noilor drepturi contractuale de către jurnalişti. Federaţia Jurnaliştilor şi Tipografilor a negociat un Contract Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură Mass-Media. Ringier publică şi săptămânalul economic cu cel mai mare tiraj. când a fost demascat de CJI. Influenţa sa actuală este diminuată de obiceiul din ce în ce mai des de a ascunde adevăratul proprietar în spatele unor grupuri “nevinovate” care îşi asumă controlul formal. preşedintele Partidului Conservator. succesorul Scânteii. care mai are un ziar de sport foarte popular. Capital. Cel mai citit non-tabloid este Jurnalul naţional. Ultimele îl costă pe client de două ori şi jumătate sau chiar de trei ori preţul unei reclame normale şi poate să apară sub formă de interviu sau reportaj fără nici un semn că au fost comandate de compania în cauză.81 Mai mult. jurnalismul a devenit mai mult decât o cale spre domenii mai profitabile precum publicitatea şi relaţiile publice. în special în presa locală. care e deţinut de acelaşi grup care are postul TV Antena 1. membru al actualului (şi precedentului) guvern. unul dintre cele trei posturi principale din România. Până de curând. Jurnaliştii sunt în continuare vulnerabili la presiuni şi pericolul de a fi concediaţi când refuză să scrie aşa cum le cer patronii – care pretind mereu că au o coadă de oameni care îi pot înlocui la uşă – dar s-au făcut câteva progrese recent în privinţa asigurării unor condiţii de lucru mai bune. cel mai citit ziar din perioada comunistă. Adevărul oferea două tipuri de publicitate pe site: acela marcat clar ca reclamă şi acela fără nici un semn că este articol plătit.

că fostul prim-ministru. conducerea COM. Codul se referă şi la corupţie şi conflict de interese şi pune responsabilitatea dreptului la replică pe umerii jurnalistului. Codul Deontologic este considerat o parte integrantă a Statutului Jurnalistului şi stipulează rolul. nu au intenţia de a impune ori de a reglementa această definiţie. presă scrisă. cum ar fi calomnia. respectarea vieţii private. Înfiinţarea COM a fost facilitată de adoptarea unor strategii comune de luptă în numele comunităţii jurnalistice pe o gamă largă de subiecte. Conform celor care au scris statutul. într-o anumită măsură. administrarea puterii şi a informaţiei privind încălcările drepturilor omului.php?a=2357&s=2&ss=-1 83 This relates to a practice whereby journalists are requested by their editors-in-chief to bring in a certain amount of advertising money per month in order to guarantee their salary. adică să refuze orice activitate jurnalistică pe care o consideră împotriva principiilor etice sau împotriva propriilor principii şi de a refuza să solicite contracte de publicitate pentru instituţia la care lucrează. precum şi obligaţia jurnalistului de a evita discriminarea de orice fel. Statutul are ca scop să definească relaţia jurnalistlui cu societatea: declară profesia independentă şi liberă şi oferă o definiţie liberă a jurnalistului ca fiind o persoană care exercită dreptul liberă exprimare şi a cărui principală sursa de venit vine din activităţi jurnalistice.pressreview. respectarea intereselor minorilor. recomandând corecţia imediată a erorilor şi publicarea de scuze atunci când e necesar. felul în care guvernul. comportamentul profesional. Adrian Năstase. indiferent de mediu (online. aproba personal cheltuielile de publicitate ale 35 de instutţii publice şi direcţiona banii către instituţii de presă apropiate partidului aflat la putere. fie ca angajat. drepturile şi obligaţiile jurnalistului. În ultimele 18 luni. Codul include o definiţie a interesului public ca fiind – printre altele – orice problemă care afectează existenţa comunităţii. deşi ele nu sunt membre al Convenţiei. ci doar de a clarifica felul în care COM vede profesia de jurnalist. protecţia surselor şi dreptul la replică. victimelor accidentelor. etc). Secţiunea despre comportamentul profesional acoperă relatarea despre crime (prezumţia de nevinovăţie). autorităţile şi instituţiile statului funcţionează. Drepturile jurnalistului include dreptul de a invoca clauza de conştiinţă. fie ca freelance. de a separa fapta de opinie. audiovizual.83 O clauză foarte asemănătoare a fost introdusă şi în Contractul Colectiv de Muncă semnat 82 http://www. COM a fost şi un forum de discuţii privind crearea Statutului Jurnalistului şi a Codului Deontologic. 71 . Două ONG-uri.82 Convenţia Organizaţiilor de Media şi Codul Etic Convenţia Organizaţiilor de Media (COM) a fost creată în 2001 sub forma unei coaliţii informale de 35 de asociaţii profesionale. de a face eforturi pentru a prezenta punctele de vedere ale tuturor celor implicaţi. şi de a păstra confidenţialitatea surselor. care au fost adoptate la o întâlnire la Sinaia în iulie 2004.ro/articol. Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Agenţia de Monitorizare a Presei (AMP) furnizează secretariatul şi.

directorul centrului pentru Jurnalism Independent. Procesul care a dus la apariţia Statutului şi a Codului a implicat diferite grupuri de lucru. CRP are propiul său Cod Etic. Ca urmare. dezbateri publice şi discuţii online între membrii COM. Mai există alte asociaţii în România care au propriul Cod Etic. deşi unii dintre membrii săi au participat. Ei au prezentat principiile de bază ale autorglementării şi relevanţa sa pentru situaţia actuală a presei româneşti. Alte surse au fost directorul Institutului Naţional pentru Magistratură. Marele absent de la discuţii a fost Clubul Român de Presă. un profesor de jurnalism de la Universitatea Bucureşti şi vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului. nu există nici un mecanism de implementare şi nu s-au publicat niciodată decizii în baza Codului. Aproape jumătate dintre surse au 72 . care a refuzat să participe la iniţiativă.de sindicate cu guvernul şi cu patronatul în 2004. Autorglementarea este considerată drept o cale pentru jurnalişti de a-şi stabili propriile reguli pentru a se proteja de încercarea statului de a-i reglementa. Iniţiativa COM reprezintă însă prima tentativă de a elabora un mecanism de autoreglementare care să depăşească organizarea fragmentată a profesiei. precum şi o metodă de educare în cadrul profesiei – adică ce de a-I învăţa pe jurnalişti că “a fi jurnalist este altceva decât a fi instalator”. Ultimele două persoane au fost implicate în elaborarea Codului Deontologic. Iniţiativa COM de a elabora un cod de autoreglementare a contribuit şi la nivelul de cunoaştere a rolului important pe care îl are etica în promovarea credibilităţii şi în stabilirea unei relaţii stabile cu publicul. această prevedere are putere de lege. Alţi membri ai COM care au fost intervievaţi sunt vicepreşedintele Centrului Român pentru Jurnalism de Investigaţie şi un membru al Asociaţiei Editorilor Online. asociaţia profesională a directorilor şi a redactorilor-şefi. Deşi unii directori le cer angajaţilor să semneze că vor respecta Codul. o metodă de protejare împotriva manipulări politice şi de a preveni eroziunea încrederii publicului. Etica mass-media şi autoreglementarea în practică Printre cei 12 intervievaţi din România s-au numărat un redactor-şef al unui ziar local şi patru reporteri – dintrecare unul lucrează la agenţia de ştiri Mediafax. Absenţi din studiu au fost patronii de presă şi reprezentatnţii de seamă ai Clubului Român de Presă. Cercetătorul nu a putut să obţină interviuri cu patronii de presă pe care i-a contactat iar CRP a refuzat sa îl pună în legătură cu membrii marcanţi. Se discută despre autoreglementare? Conceptul de autoreglementare este bine-înţeles de jurnalişti. dar este considerat de jurnalişti ca fiind depăşit şi nerespectat. activiştii din ONGuri şi profesorii intervievaţi. directorul Asociaţiei pentru Promovarea şi Protejarea Libertăţii de Exprimare. Unul dintre cele mai avansate şi mai funcţionale este cel al Asociaţiei Ziariştilor Maghiari din România.

84 An electronic discussion forum dedicated to freedom of expression issues. Situaţia actuală În afara grupului care a iniţiat şi a participat la procesul COM. Deşi CRP are o comisie etică. care luptă penru drepturile ei. Ea spune că a descoperit recent Codul etic al CRP şi când l-a discutat cu colegii aceştia l-au respins pentru că nu fusseră implicaţi în elaborarea sa: “mi-au spus că nu se regăsesc în acel cod. precum şi lipsa de participare la întâlnirile COM şi la discuţiile de pe forumul online FreeEx84. Chiar şi cei doi-trei intervievaţi care nu cunoaşteau Codul COM şi erau familiarizaţi doar cu cel al Clubului Român de Presă au demonstrat că ştiau cum trebuie să funcţioneze autoreglementarea şi au criticat eşecul Codului CRP. Sunt citate motive diferite: în cazul Codului COM este vorba de faptul că a fost adoptat recent. Un reporter de investigaţie de la un ziar naţional vorbeşte despre gradul scăzut de cunoaştere a Codului – mai ales în presa locală. iniţiatorii COM au identificat şi o lipsă de interes în rândul majorităţii jurnaliştilor. “jurnaliştii trebuie să se confrunte cu el peste tot”. Un redactor care lucrează pentru un ziar din Bacău spune că autoreglementarea trebuie să contribuie la crearea unei comunităţi puternice şi respectate. Şi în vreme ce jurnaliştii ignoră Codul pentru că nu are relevanţă pentru munca lor. Intervievaţii au spus că este nevoie de un efort susţinut de promovare a Codului în redacţii. Pe scurt. unde etica nu este respectată – pentru că jurnalismul este văzut ca o meserie de la 9- la-5 şi pentru că ajoritatea jurnaliştilor nu sunt pregătiţi să înveţe nimic nou. ea sa plânge de faptul că prea puţini judecători cunosc vreun cod etic şi ar fi surprinşi dacă s-ar face vreo referire la el. Puţinii intervievaţi care au menţionat Codul etic al CRP consideră că acesta nu are impact asupra profesiei pentru că este privit ca fiind al directorilor şi al patronilor de presă.declarat că au fost implicaţi în discuţiile COM şi au arătat o doză mare de optimism provind promovarea recent adoptatului Cod. proprietarii şi editorii sunt acuzaţi că nu fac nimic ca să îl promoveze şi că îl încalcă atunci când le convine. de a-l încorpora în curricula universitară şi de o campanie agresivă de promovare prin sancţionarea încălcărilor. intervievaţii nu au auzit niciodată de vreo decizie a sa şi se îndoiesc că funcţionează. facilitated by the Media Monitoring Agency www. Redactorul din Bacău descrie Codul CRP ca fiind un steag care le permine unor patroni de presă să ia mită şi să manipuleze publicaţia în avantajul lor în timp ce par dedicaţi eticii. vizibilitatea Codului Deontologic este considerată scăzută. Deşi e de acord cu principiul că demonstrând că te-ai purtat etic te poate ajuta în procesele de calomnie. nu al jurnaliştilor care nu au fost implicaţi deloc în elaborarea sa şi nu îşi găsesc propriile valori în acest Cod.ro 73 . Această lipsă de interes este considerată a fi tipică pentru slăbiciunea generală a conştiinţei profesionale a comunităţii de media.freeex. Pe de altă parte. că reprezintă nişte oameni în costime care pretind că reprezintă comunitatea jurnalistică”.

care le. editorii şi jurnaliştii că autoreglementarea nu se va transforma în reglementare. unor jurnalişti le va fi practic imposibil să respecte standardele în condiţiile în care lucrează. adigura secretariatul COM – insistă ca documentul să fie implementat de jos în sus. nivelul diferit de profesionalism din ţară este considerat o provocare pentru implementare. Este crucială stabilizarea unei competiţii corecte pentru restabilirea independenţei presei şi se pune multă speranţă în capacitatea publicului de a cumpăra numai ce este serios. iniţiatorii COM prevăd că va exista o implementare neomogenă a Codului: un jurnalist vorbeşte de propria experienţă de a respecta principii etice şi cât de greu este acest lucru când ai un “patron absurd”. precum la atacurile la adresa instituţiilor 74 . De aceea. Codul Deontologic al Asociaţiei Ziariştilor Maghiari din România este considerat a fi mai bine cunoscut şi respectat destul de strict de jurnalişti care lucrează în presa de limba maghiară. Codul va trebui să combată lipsa de cultură instituţională privind etica şi mişcarea constantă de pe piaţa muncii dacă se doreşte să devină piatra de temelie a fiecărei redacţii. prin promovarea la nivelul redacţiilor. Clubul Român de Presă a refuzat să participe la discuţiile de elaborare a Codului.ar distruge monopolul asupra discursului public. Ioana Avădani – a cărei organizaţie. Câtă vreme jurnaliştii nu sunt susţinuţi în dorinţa de etică de angajatorii lor. Prin deciziile emise de Consiliul etic s-a impus un respect mai mare pentru Cod. a dus la apariţia unei mentalităţi de sclavi. Structurile economice ale mass-media sunt considerate un factor important care influenţează comportamentul şi atitudinea patronilor de presă. Obstacole de depăşit Cei intervievaţi au fost în unanimitate de acord că principalul obstacol în implementarea Codului COM este atitudinea patronilor şi a redactorilo-şefi. Lipsa de cooperare a CRP este atribuită une opoziţii fundamentale faţă de autoreglementare. În final. La un nivel conceptual. lipsa de reprezentare organizaţională a arătat o lipsă de recunoaştere a COM de către un actor social atât de important. Oricât de bine intenţionaţi ar fi. Deşi unii membri au luat parte. dispoziţia de a accepta autoreglementarea depinde de maturitatea clasei politice de a asigura proprietarii de presă. PSD. Centrul pentru Jurnalism Independent. membrii au decis să înfiinţeze un comitet de criză – “comitetul de reacţie rapidă” – format din şapte jurnalişti care să ia poziţie faţă de încălcările flagrante ale codului şi să răspundă la problemele de legislaţie privitoare la libertatea presei. Faptul că s-au bazat pe publicitate de stat şi s-au supsu manipulării partidului la putere. precum şi o respingere instinctivă a iniţiativelor venite de la un nivel inferior. Paşi înainte La întâlnirea COM din decembrie 2004.În mod excepţional.

Deocamdată nu există propuneri concrete de înfiinţare a unei comisii etice unice pentru că atâta vreme cât Codul nu este suficient de cunoscut şi acceptat în comunitatea de media. Printre cei care conduc dezbaterea privind autoreglementare se consideră că presa din România a depăşit faza de pionierat în care încerca limitele libertăţii şi acum trebui să caute să îşi consolideze reputaţia de profesie care îşi asumă obligaţiile şi îşi apără drepturile. Acest comitet va servi la promovarea dezbaterii publice privind Codul. primul ministru şi-a declarat intenţia de a modifica legislaţia pentru a creşte transparenţa procesului de alocare a bugetelor de publicitate.de presă şi a jurnaliştilor. COM va face şi o cercetare pe tema experienţei Ombudmanului sau a Avocatului Cititorului în redacţii străine pentru a determina dacă asemenea modele sunt o soluţie viabilă pentru România. proprietarii de presă şi consumatori. Similar. 5. CJI a reuşit deja să pună problema publicităţii de stat pe agenda politică: în urma formării unui nou guvern la începutul anului 2005. Au început să aibă loc discuţii între COM şi Clubul Român de Presă privind infiinţarea unui grup de experţi care să producă un document avizat pe tema încălcării normelor etice la radioul şi televiziunea publică. despre care s-a remarcat că nu au participat la dezbatere până acum. Planul de activitate al COM cuprinde promovarea Codului la nivel local – prin întâlniri în ţară şi publicarea de studii de caz privind felul în care poate fi aplicat Codul – şi prin invitarea proprietarilor de media la Bucureşti pentru a dezbate Codul. o asemenea comisie s-ar lupta mai mult să îşi afirme legitimitatea. care urmează să fie prezentat Consiliului Naţional al Audiovizualului. SLOVENIA Peisajul media Cadrul legal 75 . va continua să promoveze un mediu de afaceri mai corect pentru presă. Dezvoltarea sentimentului de “breaslă” – o profesie care se diferenţiază prin anumite aptitudini şi valori – este menţionat de mai mulţi intervievaţi ca fiind un factor pozitiv în mediul de presă actual. Deşi există nişte diferenţe de opinie privind viteza la care ar trebui să se mişte COM pentru a înfiinţa un organism formal care să implementeze Codul şi – precum s-a exprimat un jurnalist – “să arate cu degetul”. mesajul central este să se promoveze Codul în rândul jurnaliştilor. De asemenea. dar nu va avea puterea de a da sancţiuni. Un jurnalist care lucrează pentru o publicaţie online care are propriul său Cod Etic consideră că implementarea Codului va deveni un blazon pentru jurnalişti profesionişti care pot înfrunta presiunile puterii şi ale patronilor lipsiţi de etică. mulţi dintre intervievaţi consideră că o abrodare treptată este cea mai potrivită.

Legea garantează libertatea de exprimare dar stiăulează în detaliu şi resăosnsabilităţile şi obligaţiile celor care lucrează în domeniu: patroni. dreptul la corecţie prevede că “orice persoană poate cere ca editorul responsabil să publice o corecţie netaxabilă … privind orice lucru carea adus prejudicii drepturilo sau intereselor unei persoane. Media Freedom” (MediaWatch Journal English Supplement.88 Alte legi importante sunt prevederile civile şi penale privind calomnia. care este detaliat în articolele 26-44 din lege. October 2003).si/eng/mw06. Codul Civil are la rândul său o prevedere (articolul 169) care interzice insultarea autorităţilor publice. regelementeaza atât presa scrisă cât şi pe cea audiovizuală din Slovenia. 76 . Article 42 88 Matevz Krivic and Simona Zatler. 2000) http://mediawatch. adoptată iîn 2001 pentru a înlocui legea din 1994 cz acelaşi nume. Dreptul la replică “trebuie să asigure interesul publicului din punct de vedere al informaţiei obiective.89 Mediul profesional şi piaţa de media 85 The Constitution of the Republic of Slovenia at Article 40 (Right to Correction and Reply). “Freedom of the Press and Personal Rights. dar şi orice citare a unor fapte sau declaraţii prin care persoana afectată arată că sunt false declaraţiile din materialul respectiv. 86 Mass Media Law (2001) at Article 26 87 Ibid. Diferenţa dintre dreptul al corecţie şi cel la replică este că primul rectifică încălcările intereselor personale în timp ce al doilea protejează interesele publice şi este considerat o rămăşiţă a unui vechi drept constituţional – din perioada comunistă – de a publica opinii de importanţă publică. au existat dezbateri între expreţii media şi legislativ privin includerea dreptului la replică.mirovni- institut. Codul Penal sloven prevede pesdepse cu închisoarea pentru persoanele acuzate de calomnie. right of correction and reply in Slovene legislation” (Ljubljana: Open Society Institute Slovenia. justiţia slovenă a fost reţinută în modul în care a rezolvat cazurile de calomnie şi a luat în considerare buna credinţă şi comportamentul conform standerdelor etice. “Libel legislation vs.”86 Termenul “corecţie” este larg şi include nu numai corectarea unor afirmaţii eronate sau false. ca una dintre condiţiile esenţiale pentru un proces de decizie democratică în privinţa afacerilor publice” şi permite oricărei persoane să ceară publicarea unei replici care “corectează semnificativ sau clarifică declaraţiile din informaţia publicată. Astfel. Un argumnet forte apentru includere a fost acela că orice altă soluţie ar fi necesitat o schimbare a Constituţiei.Lege privind mass-media. care poate fi dublată dacă discursul calomniator a fost difuzat prin presă. complete şi recente. issue 17/18.htm 89 Gojko Bervar.”87 În timpul pregătirii Legii Presei. editori şi jurnalişti. Aceste responsabilităţi includ dreptul contituţional la corecţie şi la replică85. Aceia care au considerat acest drept ca fiind o moştenire comunistă şi că nu trebuie reiterată au susţinut că un mecanism de autoregelementare pentru media ar permite un acces mai larg la acest drept şi ar evita riscul de a impune restricţii asupa independenţei editoriale. În general. dar aceasta prevedere nu a fost folosită pentru a condamna vreun jurnalist din 1996.

În afară de recentele investiţii străine. şi trei săptămânale.90 Alte publicaţii influente sunt Primorske novice.000. Mladina. deţinut parţial de un grup de presa suedez. Amendamentele propuse de Ministerul Culturii în 2004. De exemplu. vizau să stabilească un set de criterii mai detaliate pentru a determina dacă e un caz de concentrare şi să facă aplicarea acestor prevederi mai eficientă. persoana trebuie să fie îm pericol de a căpăta o poziţie dominantă pe piaţă: în cazul presei scrisem dacă totalul exemplarelor vândute de ziarele persoanei depăşesc 40% din toate vânzările de ziare. nu există nici o garanţie că se vor mai susţine aceste modificări. care are afaceri şi în Croaţia şi se aşteaptă să le extindă şi în Slovenia. Date fiind 90 Tirajele sunt publicate în Raportul Naţional de Audit 2003: Delo 90. O reglementare mai severă a proprietăţii de media este o provocare pentru stat nu doar din cauza problemelor de implementare a reglementărilor deja existente. În 2004. Media Ownership and its Impact on Media Independence and Pluralism (Ljubljana: Peace Institute. proprietarii ziarului Delo sunt o berărie. Slovenske Novice 107. iar ziarul cu cel mai mare tiraj este tabloidul Slovenske Novice.000 91 S B Hrvatin şi L J Kučić. două fonduri de stat şi o companie de investiţii. Ultimul se distribuie gratuit şi este primul săptămânal editat integral de o firma străină. Acesta fost negociat în 1991 de trei asociaţii ale angajatorilor: Asociaţia Presei Scrise a Camerei de Comerţ. Delo are cel mai mare tiraj. şi de Sindicatul Jurnaliştilor. Acest tip de structura de proprietate. Večer 62. Radioul şi Televiziunea Naţională. compania austriacă Styria Verlag. De la alegerea noului guvern. trebuie să obţină aprobarea ministerului de profil. tema centrală în sfera presei slovene era criza semnării primului contract colectiv de muncă naţional. Prevederile existente din Legea Presei privind restricţionarea proprietăţii cer ca o persoană care vrea să deţină mai mult de 20% din acţiunile unei companii de presă. care este publicat de aceeaşi companie care deţine şi Delo. în timpul guvernării anterioare. la sfârşitul anului 2004. 92 Legea Presei (2001) la Articolul 58 77 . structurile de proprietate sunt complexe şi schimbătoare. Dintre ele.000. în special cu amestecul statulu. care a devenit recent singurul ziar regional din Slovenia. Capitolul despre Slovenia în B Petković (ed. Finance. un ziar financiar. iar statul este un investitor important. este considerată o ameninţare la adresa independenţei şi pluralismului mass- media.Sunt trei ziare importante in Slovenia: Delo. ci şi pentru că statul însuşi trebuie să rezolve conflictul de interese privind pripriile investitiţii directe sau indirecte în companii care au intrat pe piaţa presei în ultimii patru ani. Dnevnik 66.000. În raportul “Proprietatea de media şi impactul său asupra independenţei şi pluralismului mass-media”91. autorii descriu o reţea complexă de bănci. Asociaţia Radiourilor Locale (care au fuzionat între timp şi au format PPMA).). Dnevnik şi Večer.92 Pentru ca cererea să fie respinsă. ale unui ziar sau post de radio sau TV. Mag şi Zurnal. investiţii şi companii de asigurări care controlează cele mai importante canale de comunicare. 2004).

Astfel a fost înlocuită varianta din 1991. care nu au asigurare socială. Articolul 24 spune: „Jurnalistul are dreptul să refuze orice sarcină care îi încalcă propriile convingeri. the Publishing. Înainte de independenţa statului.” Dar. este general acceptat faptul că deciziile Consiliului Etic s-au bazat în primul rând pe standarde profesionale. Secţiunile privind drepturile jurnaliştilor şi responsabilitatea publică par să îi pună pe jurnalişti într-o poziţie puternică faţă de angajatorii lor în cazul în care aceştia le-ar cere să scrie materiale lipsite de etică. sistemul de pensii. the PPMA reluctantly conceded to act as the representative of the employers but is insisting on an entirely new agreement to avoid being held liable for law suits which could stem from the violation of journalists’ employment rights during the past seven years. De asemenea. Articolul 13 stipulează: “Amestecare textelor jurnalistice cu reclamă este inacceptabil” iar articolul 19 spune: „jurnalistul trebuie să facă cunoscute orice posibile conflicte de interese sau să se refuze un subiect dacă nu crede că ar fi obiectiv”. Sindicatul a cerut renegocierea contractului în vreme ce PPMA – după ce a admis greu să fie considerat partener de negociere – a insistat să se renegocieze tot contractul. care se baza pe modelul german. Încă din anii 80. drepturile de autor – contractul a fost considerat inadecvat. 93 Employment relations in the media sphere have a complex history in Slovenia. 78 . Cele două asociaţii profesionale au supravieţuit tranziţiei la democraţie şi Slovenia a evitat astfel fragmentarea breslei în mai multe asociaţii. a jucat un rol important în protejarea libertăţii de exprimare. Noul Cod Etic adoptat în 2002 a fost menit să fie mai puţin complex decât modelul din 1991 şi să trateze teme noi care au rezultat din privatizarea media.93 Codul etic Actualul Cod Etic al jurnaliştilor sloveni a fost adoptat de Asociaţia Jurnaliştilor şi de Sindicatul Jurnaliştilor în octombrie 2002. se teme Sindicatul. şi nu pe convingerile ideologice iar faptul că o asemenea instituţie a putut să funcţioneze în acele vremuri a fost incredibil. Having been party to the first national collective agreement in 1991. fenomen care a subminat solidaritatea comunităţii de media în celelalte ţări din regiune. schimbările din legislaţia muncii. Codul include o secţiune despre conflictele de interese.schimbările radicale pe piaţa de media din ultimii ani – numărul din ce în ce mai crescut de freelanceri. Printing and Media Association (PPMA) unilaterally withdrew from the agreement in 1998 and initially refused to participate as a partner in the new negotiations. Following the general strike organised by the Union in October 2004. care vrea să stabilească o graniţă clară între conţinutul editorial şi cel publicitar şi să îi protejeze pe jurnalişti de influenţa economică a unor persoane sau companii. comportamentul jurnaliştilor era reglementat de Codul Etic Iugoslav ş era implementat de un “tribunal de onoare” sau “consiliu etic” al Asociaţiei. Consiliul etic a avut un şir redutabil de cazuri în care a apărat jurnaliştii în faţa manipulărileo lipsite de etică ale celor aflaţi la putere înainte de tranziţia de democraţie.” Iat Articolul 25: „Nimeni nu are voie să modifice conţinutul unui material jurnalistic fără acceptul autorului. ceea ce ar putea duce la pierderea celor mai joase standarde. comercializarea şi alte evoluţii ale peisajului de media.

Propunerea de Cod a fost trimisă spre dezbatere membrilo Asociaţiei şi Sindicatuluiînainte de adoptare. Infond ID are 6. cu ajutorul unor experţi de la . cu 15% dintre acţiuni. Consiliul Etic. doi membri ai grupului care a redactat Codul în 2002. este al treilea investitor de la Večer. Codul Etic se referă la comportament tuturor jurnaliştilor (presă scrisă şi audiovizual) indiferent dacă sunt sau nu membri in Asociaţie sau în Sindicat. Singurul care a participat la studiu a fost preşedintele consiliului de conducere al grupului KBM Infond. dar şi de la Delo şi alte câteva publicaţii. Deciziile se bazează exclusiv pe prevederile Codului. Delo şi reprezentanţii investitorului austriac Styria Group au refuzat să fie intervievaţi. nici nu patron de presă nu şi-a declarat oficial susţinerea faţă de acest cod. dar nu s-a făcut o consultare mai largă cu societatea civilă. Codul a fost elaborat de un grup de lucru înfiinţat în cadrul Asociaţiei. de exemplu. este cel mai mare acţionar al ziarului Večer (deţinând 36. Etica mass-media şi autoreglementarea în practică Interviurile din Slovenia reflectă experienţa şi punctele de vedere ale unor actori media cheie. şi doi membri ai Comisiei Parlamentare de profil (Comisia de Cultură. la titlu. format din nouă membri. un avocat de la principalul săptămânal politic. care este reglementat de Legea Presei. lucru pentru care jurnalistul nu poate fi făcut singurul responsabil. judecă plângerile primite. O decizie negativă la adresa unui jurnalist este publică pe website-ul Consiliului şi în cel mai rău caz poate duce la excluderea din Asociaţie şi/sau Sindicat.Consiliul examinează atât comportamentul jurnalistului cât şi pe cel al conducerii editoriale dacă plângerea se referă.29%). Cercetătorului i-a fost foarte greu să ia interviuri proprietarilor de presă pentru că nu au fost interesaţi subiectul autoreglementării. dar le publică pe cele care îi privesc pe rivali. Mladina.. Un membri al KBM Infond. care exclude – de exemplu – decizii privind dreptul la replică. preşedinţii celor două asociaţii ale jurnaliştilor.8% din acţiunile de la Delo. iniţiatorii discuţiilor privind întemeierea Consiliului Etic. Nivelul de înţelegere a fenomenului şi măsura în care aveau experienţa aplicării normelor etice în practica de fiecare zi au variat.Deşi Codul a fost asumat de toţi jurnaliştii reprezentaţi de Asociaţie şi de Sindicat. Educaţie şi Sport). Stanko Brglez. Proprietarii de la Devnik. inclusiv redactorii-şefi ai celor două ziale cu cel mai mare tiraj: Delo şi Večer. Instituţia de presă vizată nu are nici o obligaţie să publice decizia Consiliului şi ziarele evită frecvent să publice deciziile negative la adresa lor. În plus. un comitet comun al Asociaţiei şi al Sindicatului. preşedintele Consiliului Etic. Infond Holding. Se discută despre autoreglementare? Se poate spune cu certitudine că toţi participanţii la studiu erau familiarizaţi cu noţiunile de autoreglementare mass-media şi etică profesională. compania Infond ID. şi jurnalişti şi editori de la câteva instituţii media. iar un alt membru. 79 . Consiliul se poate şi autosesiza.

Este Codul Etic pus în practică? Opinia generală a fost că se ştie în breaslă despre Codul Etic. Celor mai mulţi le-a fost greu să se gândească la autoreglementare în afara cadrului Consiliului şi al Codului Etic. A existat de asemenea un asentiment general că publicul este pre puţin conştient de drepturile pe care le are în privinţa mass-media şi a mecanismelor 80 . a fost evident că multora dintre surse nu le era clară diferenţa dintre reglementare legislativă şi autoreglementare. Posturile de radio mici. Cei care nu au participat la elaborarea Codului ştiau de existenţa lui şi au considerat că şi colegii lor cunosc principiile de bază pe care Codul le-a introdus. Există puncte de vedere diferite asupra măsurii în care care Codul este încălcat. dar prevederile sale sunt prea puţin puse în practică. care au proliferat în ultimii ani. Unii au fost nesiguri dacă acest Cod se aplică şi jurnaliştilor care nu fac parte din Asociaţie. care se află în majoritatea ziarelor mari. după cum a explicat un editor. Faptul că dreptul la replică este reglementat prin Legea Presei i-a făcut pe unii intervievaţi să considere reglementarea legislativă drept o alternativă la Consiliul Etic. Mulţi intervievaţi au vorbit despre elementul cel mai important al Codului.” Toţi intervievaţii au avut păreri similare despre indiferenţa patronilor de media faţă de etică în general şi faţă de Cod şi de Consiliu în special. Unii au considerat că. mai ales datorită tendinţei jurnaliştilor de a părăsi Asociaţia când sunt criticaţi.Cei implicaţi în activitatea grupului de lucru care a elaborat noul Cod Etic din 2002 cunoşteau cel mai bine scopul şi conţinutul codului. pentru că îi face pe jurnalişti să îşi impună o limită la ceea ce scriu sau să scrie în aşa fel încât să evite să fie daţi în judecată. asta nu înseamnă că jurnaliştii încalcă regulile etice – au un cod propriu. Directorul Centrului de Politici Media de la Institutul pentru Pace – care este implicat de câţiva ani în proiectul de monitorizare Media Watch – spune că există încălări ale Codului care nu sunt judecate niciodată: “Cred că este o prăpastie între regulile din Cod şi comportamentul de zi cu zi al jurnaliştilor. au fost considerate dovada lipsei de interes faţă de jurnalism ca profesie a întreprinzătorilor care au intrat în presă doar pentru a face bani. Majoritatea celro intervievaţi au menţionat şi alte metode de creştere a responsbilităţii mass-media: scrisori de la cititori şi pagini pentru erate. dar nu au fost la fel de sigur în privinţa detaliilor. Alţii au observat că deciziile Consiliului Etic nu sunt publicate automat de instituţiile de presă vizate şi sunt de multe ori ignorate. şi se fac greşeli în fiecare zi. rolul şi mandatul Consiliului Etic şi subiectele mai largi care au fost atinse în timpul dezbaterii. Un parlamentar a sugerat că prin Codul Penal se face un fel de autoreglementare. Mulţi au subliniat lipsa eticii în presa de scandal şi în ziarele mici. În timpul interviurilor. faptul că tratează problema conflictului de interese într-un mod realist. Preşedintele Sindocatului Jurnaliştilor a explicat: “Codul nu a început încă să trăiască… nu face parte din viaţa profesională”. în semn de protest. deşi Codul nu este respectat peste tot.

Cel mai menţionat obstacol în calea asumării Codului este faptul că în Consiliu sunt numai jurnalişti şi că sancţiunile sunt doar morale. preşedintele recunoaşte că multe dintre plângeri nu intră în mandatul Consiliului. mai degrabă sugerează că s-ar putea obţine un respect mai mare convingând editorii şi proprietarii să îşi asume Codul şi promovându-l public. menţionează impactul limitat al Consiliului şi trage concluzia: “Dacă ar fi fost creată pe o fundaţie solidă. Preşedintele Consiliului şi alţii implicaţi în elaborarea Codului susţin că vizibilitatea Consiliului este în creştere şi că numărul din ce în ce mai mare de plângeri dovedeşte acest lucru. cu suport administrativ mic sau inexistent şi este previzibil că în curând numărul de plângeri va depăsi capacitatea lor de muncă. să ni fie doar o problemă a comunităţii profesionale. precum în alte ţări. ceea ce arată că rolul său nu este pe deplin înţeles. Cei nouă membri lucrează voluntar. în legătură cu sancţiunile. miezul conflictului este cum pot fi obţinute asemenea obiective în viaţa reală. Redactorul-şef al ziarului cu cel mai mare tiraj.oferite de Consiliul Etic. dar la fel de multe spun că implementarea unui sistem de autoreglementare printr-o lege este ilogic. dar toţi au fost de acord că există anumite limitări. Uniune sau în Consiliu. Aceasta înseamnă şi că presiunea din afara profesiei pentru a respecta deciziile Consiliului este mică. nu există nici un sistem de triere.” Cu toate aceste. Cei care nu au fost direct implicaţi în activităţile Consiliului sau Asociaţiei sunt mai critici. De exemplu.” Trebuie menţionat. un redactor-şef de la un ziar regional recunoaşte că ziarul său a ignorat o decizie a Consiliului privind ne-atribuirea unei fotografii “poate tocmai pentru că nu există nici o sancţiune. a ţării. care să aleagă imediat plângeile care nu au legătură cu mandatul Consiliului. există cereri de arbitrare a diferite versiuni ale unui adevăr istoric sau cereri ca ziarele care publică un lucru cu care nu este de acord reclamantul să fie obligate să publice contrariul. Delo. Limitări ale sistemului actual de autoreglementare Părerile au fost împărţite în privinţa nivelului de eficienţă şi calitate a actualului sistem de autoreglementare. că majoritatea celor intervievaţi nu susţin neapărat sancţiuni severe. Cum spune una dintre surse. au identificat ca prim dezavantaj posibilităţile financiare limitate ale Consiliului. ci a societăţii. De exemplu. Câţiva intervievaţi aulegat lipsa de cunoaştere a scopului Codului Etic de faptul că în timpul elaborării sale nu au fost consultaţi şi alţi actori sociali şi nu s-a aflta în dezbatere publică. Acesta este un punct de vedere exprimat nu doar de reprezentanţii societăţii civile sau de susţinătorii Consiliului Etic. Totuşi. Iniţiativa Consiliul Presei 81 . Jurnaliştii direct implicaţi în elaborarea Codului şi/sau având poziţii în Asociaţie. Unele surse spun că “legalizarea” Consiliului printr-o lege i-ar întări statutul. atunci ar fi avut un efect mult mai mare şi am fi la un nivel mult mai înalt decât cel la care suntem azi.

82 . de teamă să nu deschidă o cutie a Pandorei: “prin instituţiile societăţii civile sau prin cele ale consumatorilor politica ar putea intra în Consiliu. care a identificat un declin în standardele relatării de presă. A fost intens dezbătută de comunitatea de media în urma unei iniţiative a Institutului pentru Pace din 2001 de a crea un consiliu etic tripartit care să includă jurnalişti. mai ales dacă acestora li s-ar cere şi finanţare. cei care lucrează la Consiliul Etic sunt mândri de sistemul actual şi resping ideea schimbării unui lucru care are deja tradiţie şi nu are nevoie de modificări. Dintre cei intervievaţi pentru studiu. Un membru al grupului de lucru care a scris Codul spune că acest tip de rezistenţă se regăseşte la toţi cei care au iniţiat acest proces. cei care fac parte din iniţiativa consiliului etic sunt convinşi că actualul sistem are nevoie de reformă pentru ca deciziile privind încălcările Codului să fie aplicate şi pentru ca să aibă unimpact mai mare asupra presei. Schimbarea conducerii Asociaţiei şi dezvoltarea unui climat confruntaţional în privinţa drepturilor de muncă în ultimii ani între Asociaţie şi proprietari a distra energie şi atenţie de a dezbaterea privind îmbunătăţirea eticii profesionale. În prezent. cea mai vehementă opinie împotriva acestei idei a fost a unui jurnalist care a participat la elaborarea Codului din 2002 şi care este preşedinte al Asociaţiei. au primit aprobarea lor de principiu că vor participa la acest consiliu. Argumentul său fundamental este că profesia va fi expusă influenţelor politice şi presiunilor patronilor. câţiva angajatori au inclus acest document în contractele individuale ale jurnaliştilor – punând responsabilitatea păstrării standardelor pe jurnalist.Problema componenţei Consiliului este mărul discordiei în breaslă. spune în continuare că nu există suficiente încălcări ale Codului pentru a spune că actualul sistem nu merge bine. în special în privina relatării despre infracţiuni şi propagarea limbajului urii. Deşi preşedintele Consiliului consideră presa de scndal “o cauză pierdută” în privinţa respectării Codului şi a Consiliului. Iniţiativa a pornit de la datele strânse de la proiectul Media Watch al Institutului pentru Pace.” În plus faţă de acest argument principal. dar din partea lor neexistând nici un angajament de a respecta Codul şi nici o poziţie privind responsabilitatea finală faţă de standarde a ziarelor. Propunerile Sindicatului include obligaţia proprietarilor de a-şi asuma Codul Etic ca parte a Contractului. proprietari şi reprezentanţi ai publicului. deşi cei mai mulţi au spus că se vor decide în momentul în care vor vedea care trebuie să fie contribuţia lor financiară. Pe de altă parte. Rezultatul negocierilor actuale pe marginea Contractului Colectiv de Muncă poate să decidă direcţia pe care o va lua dezbaterea despre etică în viitor. Directorul Centrului e Politici Media spune că iniţial au observat o susţinere foarte larga printre jurnalişti pentru acestă idee. În puţinele întâlniri avute cu proprietarii de media.

Factori precum scăderea tirajului ziarelor. Proprietatea iniţiativei şi a rezultatului 83 . Starea autoreglementării în ţările studiate este în mare măsură condiţionată de mediul specific al fiecăreia. astfel încât poţi să vorbeşti despre autoreglementare doar ca despre o idee care câştigă teren încet-încet. În Slovenia. procesul de autoreglementare a fost oprit din cauza diferenţelor de opinie asupra măsurii în care un sistem voluntar de autoreglementare ar trebui să fie format numai din jurnalişti şi asociaţiile lor profesionale. Este bine de menţionat că în Bosnia-Herzegovina – singura ţară inclusă în studiu care are deja un Consiliu Etic funcţional – a fost înregistrat cel mai înalt nivel de scepticism privind autoreglementarea. joacă un rol important alţi factori în afara celui în sine de a se pune de acord breasla pentru a crea un instrument de autoreglementare. griji privind impactul structurilor patronale asupra independenţei şi pluralismului mass-media. Concluzie Acest raport este publicat într-un moment în care dezbaterea publică privind autoreglementarea în mass-media este foarte aprinsă şi prezintă deja rezultate concrete în câteva ţări din regiune. Există însă concluzii comune care vin atât din sucese cât şi din eşecuri. sau să să înceapă să includă şi reprezentanţi ai editorilor şi ai publicului. Într-o asemenea situaţie. şi nu ca despre un principiu recunoscut. În Albania şi Bosnia-Herzegovina. Felul în care este abordată această problemă şi modelele la care se raportează fircare ţară sunt condiţionate de istoria dezvoltării mass- media independente (şi de transformarea radioului şi televiziunii publice) din acea ţară în ultimii 10-15 ani. editorii şi patronii să funcţioneze bine.V. precum şi conflictele curente dintre angajatori şi jurnalişti nu favorizează cooperarea privind iniţiative de îmbunătăţire a a standardelor şi a responsabilităţii. ca în prezent. precum şi manipularea politică directă şi indirectă a unor publicaţii- cheieau dus la reînnoire eforturilor – în special în România şi în Bulgaria – pentru crearea unui sistem de autoreglementare universal. iniţiativele curente sunt departe de a fi încheiate şi provocări serioase îi aşteaptă înainte ca un sistem de autoreglementare la care să adere jurnaliştii. În ambele ţări. Felul în care breasla a răspuns la condiţiile schimbătoare din societate joacă de asemenea un rol important. lipsa de cerere pentru jurnalismul de calitate şi piaţa slabă – care duce la manipularea media de interese politice şi economice – afectează încercprile de a insufla un sentiment de responsabilitate personală jurnaliştilor. Dezvoltarea economică a presei private din ultimii 15 ani. autoreglementarea nu este o prioritate a comunităţii de presă şi jurnaliştii se îndoiesc de capacitatea breslei de a se supune voluntar unui cod etic. Factori precum tarele războaielor.

participanţii la studiu au putut să vorbească despre Cod cu familiaritate. În Albania se discută şi mai puţin despre un mecanism centralizat de implementare a Codului existent. faptul că s-a pus accentul pe un proces participativ şi consultativ a dus la o susţinere generală atât pentru principiul autorglementării cât şi pentru rezultat. Ca urmare. au fost evitate subiectele cu potenţial conflictual. exprimându- şi astfel speranţa că de acum înainte Codul Etic va fi un set fundamental şi universal acceptat de principii. Astfel. principiile şi instituţiile rezultante nu au reuşit să convingă inimile şi minţile celor vizaţi. Unii s-au considerat destul de siguri pe ei pentru a-l numi “Constituţia” presei. Pentru că iniţiativa a venit din partea comunităţii internaţioale şi a fost impusă asupra unei comunităţi jurnalistice divizate. În România. condiţiile în care a fost adoptat Codul Etic şi în care a fost înfiinţat Consiliul Etic nu au favorizat acceptareas de către jurnalişti şi editori. Astfel. Înainte de a infiinţa vreo instituţie care să implementeze Codul. COM a preferat să înceapă să promoveze Codul în toată ţara şi să încerce să îl facă acceptat de jos în sus. Deşi asistenţa externă este recunoscută drept un factor important în succesul iniţiativei. dezbaterea care a dus la adoptarea Codului Etic şi a Statutului Jurnalistului a avut loc în cadrul unei colaliţii informale de asociaţii profesionale. Rolul ONGurilor în acest proces a fost foarte important pentru facilitarea cooperării şi a dezbaterii între asociaţii. în Bosnia şi Herzegovina. presa bulgară este cea care a făcut acest proces să funcţioneze. Abordarea pas cu pas a Convenţiei Organizaţiilor de Media din România (COM) – care recunoaşte atât limitele cât şi posibilităţile acestui proces – a permis până acum existenţa unui consens păstrat între mai mult de 35 de asociaţii. pentru că este evident că este cunoscut pre 84 . care au fost pur şi simplu supuşi modelului de autoreglementare al altora. Mai multe organizaţii au participat la elaborarea Codului Etic şi apoi l-au trimis organizaţiilor de media din toată ţara pentr a-l comenta. prin acordarea de energie şi asistenţă jurnaliştilor care lucrează în medii stresante şi prin extinderea dezbaterilor dincolo de graniţele profesiei – cum s-a întîmplat în Bulgaria.Felul în care părţile interesate conlucrează la dezvoltarea autoreglementării este crucial pentru rezultatul final. Pe de altă parte. chiar dacă nu apucaseră să citească texul final. Acest lucru a permis apariţia unei atmosfere de consens fără a fi nevoie de o reformă structurală a organizării breslei. Consiliul Etic se confruntă cu o provocare foarte mare în a convinge jurnaliştii că adoptarea Codului le va aduce beneficii iar pe cei care deţin adevărata putere – redactori-şefi şi proprietarii de media – trebuie să îi convingă să îi respecte deciziile. Un punct de plecare important în implementarea autoreglementării este reprezentat de depăşirea diviziunii din comunitatea de media şi de generarea unei viziuni comune pentru un număr suficient de mare de asociaţii profesionale reprezentative. În Bulgaria. prin susţinerea scopului comun.

în Albania. În viziuniea multor critici. jurnaliştii fie pentru că nu s-au implicat suficient în redactarea Codului din 1996. precum Suedia şi Germania. Cu toate acestea. de asemenea. Există. au evoluta de-a lungul timpului. dar nu numai a lor O caracteristică importantă a autoreglementării este fără îndoială măsura în care jurnaliştii sunt implicaţi în proces şi în structurile înfiinţate. De aceea este crucială măsura în care angajatorii încurajează şi respectă o cultură a eticii la nivelul redacţiilor şi. care nu reflectă suficient interesele şi experienţa profesională a jurnaliştilor. depăşind blocaje şi schimbând structuri şi proceduri pe măsură ce căpătau experienţă. interesul şi participarea patronilor de presă. În Bulgaria. Mai mult. intervievaţii au da impresia generală că. Situaţia reală a mediului de lucru al jurnaliştilor din majoritatea ţărilor din Europa de Sud-Est poate fi descrisă într-un singur cuvânt – nesiguranţă. Felul în care consiliile etice din democraţiile tradiţionale.puţin iar breasla este prea fragmentată pentru ca un asemenea mecanism să aibă vreo şansă de succes. este evident că răspândirea şi eficienţa oricărui mecanism de autoreglementare ar fi limitate fără implicarea. în favoarea intereselor proprietailor prin intermediul redactorilor-şefi. aceasta le afecteayză nu doar credibilitatea. să revigoreze sau să accelereze procesul. inevitabil. dar a încerca să impui instituţii sau practici de autoreglementare într-o profesie care nu este receptivă la ele este un început prost. dar şi calitatea deciziilor . Mulţi factori externi stau între jurnalist şi conştiinţa sa: de la lipsa unor garanţii legislative privind dreptul muncii şi competiţia pentru posturi bine plătite într-o piaţă prea aglomerată până la vulenrabilitatea la presiuni politice şi economice. catalizatori care îi fac pe oameni să ia iniţiativa. nu i-au recunoscut beneficiile şi nici nu şi- au exprimat dorinţa de a-l vedea mai bine implementat. Experienţa statelor vestice este relevantă în context. O problemă în principal a jurnaliştilor. au bunăvoinţa de a susşine 85 . confirmă modul fundamental organic în care se dezvoltă o autoreglementare eficientă. Una dintre cele mai importante critici care se aduc Comisiei pentru plângeri privind presa este că Sindicatul Naţional al Jurnaliştilor (NUJ) a fost exclus de la procesul de creere a sa şi de la activităţile pe care le desfăşoară. Din contră. deşi alţi actori sociali au fost implicaţi în redactarea Codului – inclusiv experţi internaţionali – jurnaliştii buulgari au dorit foarte mult ca acest Cod să îi ajute în munca de zi cu zi şi de aceea s-au implicat cât au putut. se pare că respingerea propunerii de a înfiinţa “Ordinul Jurnaliştilor” în 2001 a fost atribuită lipsei de implicare a comunităţii de media în elaborarea de propuneri legislative şi nu opoziţiei faţă de conceptul anume. fie pentru că era prea vechi şi nu prea prezent în dezbaterea profesională şi în practică.

Prin urmare. de a proteja grupuri vulnerabile. pentru că felul în care fiecare comunitate de media priveşte etica depinde de caracteristicile mediului în care se află – cadrul legal. este greu de crezut că înfiinţarea unui consiliu format numai din reprezentanţi ai presei ar atrage suficient interes. Rolul publicului. Există standarde internaţionale care alcătuiesc baza oricărui cod etic. etc. de a nu discrimina. Cum poate susţine comunitatea internaţională dezvoltarea autoreglementării Nu există o reţetă care să garanteze succesul unui sistem de autoreglementare. pe de altă parte avem reputaţia contestată a Comisiei pentru plângeri privind presa din Marea Britanie. Majoritatea intervievaţilor au recunoscut că publicul este principalul beneficiar al autoreglementării. a fost aproape absent din interviuri. stadiul de dezvoltare a breslei. a fost considerat un factor inhibant în dezvoltarea culturii de media faptul că noţiunea de “serviciu public” este aproape absentă. susţinere şi acceptare pentru a putea funcţiona. Însă fiecare ţară a găsit soluţii diferite pentru problema implementării acestor valori. În Bulgaria şi România. Acest lucru a fost demonstrat în Slovenia. În Albania şi Bosnia-Herţegovina. Fără o astfel de susţinere. au fost puţine sugestii practice privind felul în care publicul ar putea fi atras să participe la procesul de promovare şi creare a eticii mass-media sau care ar fi avantajele şi dezavantajele mecanismelor de autoreglementare în care publicul ar fi reprezentat. atât ca beneficiar cât şi ca participant la responsabilizarea mass- media. Dacă – şi cum – publicul trebuie implicat în procesu de autoreglementare este o chestiune deschisă dezbaterii în întreaga regiune iar experienţa vestică nu poate oferi soluţii în această privinţă. iar în unele dintre declaraţiile din Bosnia a părut că s-ar considera că prezenţa consumatorilor de media în consiliu ar submina credibilitatea acestuia. Impresia cea mai pregnantă privind situaţia statelor din Sud-Estul Europei este că lipsa încrederii publicului în presă este un fenomen răspândit. nici o asociaţie profesională nu poate garanta că deciziile sale privind încălcările normelor etice sunt respectate. 86 . avem reputaţia bună a Consiliului Etic German. tipul de proprietate de media şi cultura societăţii care stabileşte regulile etice. care este alcătuit doar din reprezentanţi ai presei. unde există o reprezentare largă şi o istorie lungă în domeniul garantării independenţei profesiei.public şi de a investi într-un sistem de autoreglementare aplicat universal. persoanele implicate în procesul de autoreglementare au recunoscut că e nevoie de un grad mai mare de consultare cu publicul. Pe de o parte. Numai în Slovenia a existat o opoziţie directă faţă de ideea de reprezentare a publicului într-un consiliu etic. Aceste principii se referă la detoria jurnalistului de a relata corect.

a fost refuzată ideea de a transfera integral modele din alte ţări pentru că nu ar putea să funcţioneze. Sunt considerate esenţiale dezbaterile educative între jurnalişti. fiind prea intervenţioniste. Rolul organizaţiilor internaţionale în monitorizarea acestor ameninţări la adresa libertăţii presei trebuie să fie conjugat cu susţinerea din partea comunităţii de media pentru a da statului mai puţine motive de a introduce măsuri noi. este larg acceptat faptul că dependenţa de finanţare străină poate distruge ţelul unui Comitet Etic de a fi produsul comunităţii de media locale. Sugestiile de asistenţă externă s-au referit la parteneriate cu organisme de autoreglementare străine. Aceasta este fie un rezultat al efectelor reglementării. reglementarea legislativă a mass-media stă în calea libertăţii presei. schimburi de experienţe cu jurnalişti străini şi schimburi de materiale. dar.Cei mai mulţi dintre participanţii la cercetare au recomandat adaptarea modelelor străine în loc de reinventarea roţii. În mod evident. fie al eşecului autorităţilor în a veghea respectarea drepturilor fundamentale ale omului. surprinzător. Numărul prea mare de instituţii de presă neprofesioniste este de vină pentru încercările repetate ale statului de a reglementa presa. cauza este existenţa legilor calomniei care sunt prea stricte dar şi eşecul de a implementa codul muncii pentru ziarişti şi legile anti-monopol. Totuşi. nu este refuzată impunerea Codului Etic şi a autorităţii de implementare. Finanţarea internaţională este considerată importantă. alţii n-au văzut nici o îmbunătăţire a bunelor practici în zonă după venirea investitorilor străini. 87 . mai ales în privinţa finanţării noilor instituţii de autoreglementare. Pe de altă parte. Un subiect care merită detaliat este gradul în care investiţiile în presă ale trusturilor străine pot aduce beneficii eticii mass-media şi pot contribui la ridicarea standardelor profesionale. cu participarea patronilor de presă. În final. în multe ţări din regiune. Opiniile participanţii la cercetare au fost variate: în vreme ce unii au considerat că va aduce mai multă schimbare decât ar putea fi obţinută prin puterea presei autohtone şi programele organizaţiilor neguvernmentale. să nu uităm că.

credibilitate şi relevenaşă pentru comunitatea de presă din Bosnia. Lipsa de separare clară dintre patronat şi responsabilitatea editorială în instituţiile de presă este un obstacol serios în procesul de adoptare şi respectare a unui cod etic şi subminează profesionalizarea presei.Rezultate cheie În continuare se află un rezumat al principalelor rezultate ale cercetării privind etica mass-media şi autoreglementarea în Albania. şi această soluţie comportă riscuri pentru jurnalişti. dacă se doreşte să aibă vreo influenţă asupra comportamentului jurnalistic. Albania 1. în vreme ce redactorii-şefi şi patronii de presă. Un consiliu etic sau un “ordin al jurnaliştilor” impose prin lege fără o consultare prealabilă a comunităţii de media ar eşua şi ar prezenta şi pericolul de a fi manipulate politic. despre care se consideră că distrug reputaţia celorlalţi. Codul Etic din 1996 are nevoie de modificare printr-un proces de consultare publică a tuturor actorilor-cheie. 2. cea mai realistă soluţie pentru crearea autoreglementării este să se promoveze Codul Etic la nivelul redacţiilor prin consilii etice interne. În ciuda lipsei de experienţă în aplicarea unui Cod Etic. 3. deşi îşi cunosc obligaţiile. există o susţinere generală a ideii de a avea un mecanism de autoreglementare. 2. Bulgaria. urmată de o campanie de promovare serioasă printre jurnalişti. 3. România şi Slovenia. Jurnaliştii au mai multă încredere în justiţie sau cel puţin dovedesc mai mult respect pentru reglementarea presei prin proceduri legislative decât prin autoreglementare pentru că sunt dezamăgiţi de experienţele practice pe care le-au avut cu autoreglementarea şi sunt sceptici în privinţa posibilitaăţii ca aceasta chiar să funcţioneze. Există însă susţinere pentru ideea de a avea o instituţie care să excludă jurnaliştii iresponsabili şi/sau nepregătiţi din breaslă. 5. Bosnia şi Herzegovina 1. Totuşi. în absenţa unui cod al muncii serios pentru jurnalişti şi în condiţiile în care influenţa multor proprietari de presă asupra conţinutului editorial al publicaţiilor lor. nu au încredere sau chiar recuză autoritatea şi deciziile Consiliului. 4. profesori de jurnalism de la universităţi şi proprietari de presă. dar pentru ca autoreglementarea să aibă vreo şansă e nevoie de iniţiative serioase din partea unui grup sau unor grupuri respectate şi consultare cu toţi actorii- cheie. Bosnia şi Herzegovina. În condiţiile în care nu există iniţiativă şi solidaritate în cadrul breslei. Jurnaliştii nu prea cunosc Codul Etic şi felul în care funcţionează Consiliul Etic. Consiliul Etic a eşuat până acum să depăşească percepţia că este impus de comunitatea internaţională şi prin urmare nu are legitimitate. 88 .

demonstrată la ceremonia de semnare. Faptul că discuţiile privind noul Cod Etic s-au făcut cu o consultare intensiva a părţilor implicate a dat întregii comunităţi de media sentimentul că documnetul îî aparţine şi a atras şi susţinerea tuturor actorilor importanţi. Romania 1. Comunitatea de media din Bulgaria consideră binevenite alte proiecte de asistenţă. joacă un rol distructiv în dezbaterile despre etica şi autoreglementarea masa-media. 2. Cei care cunosc Codul Deontologic adoptat de Convenţia Organizaţiilor de Media (COM) îl consideră primul pas către apariţia unui sistem de autoreglementare. Bulgaria 1. care au eşuat. Jurnaliştii aveau experienţa codurile deontologice implementate la nivel de redacţii şi au învăţat că acestea pot fi practici de auto-gol într-o piaţă competitivă. au furnizat lecţii utile iar dorinţa iniţatorilor de a evita situaţia neplăcută în care se află presa electronică. 4. Iniţiativele asemănătoare. în special a Sindicatului Editorilor. precum cel al Dnevni Avaz. rolul presei într-o societate democratică. dar şi în acceptarea oficială a guvernului de a lăsa presa (scrisă) să se autoreglementeze este considerat un factor important în crearea mediului potrivit în care autoreglementarea se poate dezvolta. 5. Ca şi în Bulgaria. Editorii văd în ridicarea standardelor profesionale un mod de a contracara declinul tirajului şi cred că ziarele care nu se supun Codului nu au viitor. denunţând public Consiliul Etic atunci cand sunt avertizaţi sau când primesc sentinţe negative. la fel de important va fi să se obţină un echilibru în reprezentarea atât a editorilor cât şi a jurnaliştilor în comisia etică pentru a garanta că nu va domina interesul angajatorilor şi că susţinerea jurnaliştilor nu va dispărea. În acelaşi timp. Patronii de presă puternici. reglementată de stat. factorul pozitiv care a oferit consultanţă şi care a contribuit la credibilitatea proiectului. Proiectul actual al Codului Etic a apărut la un moment potrivit în istoria de 15 ani a media. în special finanţarea comisiei etice în fazele sale de început. În acelaşi timp. Codul Etic al Clubului Român de Presă pare să fie respins de toţi jurnaliştii pentru că ar 89 . Asistenţa oferită de proiectul de crearea a Codului Etic (finanţat de EU PHARE) este considerată ca fiind catalizatorul procesului. rolul societăţii civile şi conceptul de consumator de presă ca beneficiar dacă se doreşte ca autoreglementarea să funcţioneze. Totuşi. 3. Susţinerea politică a autoreglementării.4. 5. a motivat asociaţiile jurnaliştilor şi ONGurile să facă lucrurile cât mai bine. există credinţa că piaţa are puterea de a oferi susţinere pentru un cod etic general aplicat. cercetarea a fost făcută într-o perioadă de deybateri priving autoreglementarea comunitaţii de media. Este nevoie urgent de o dezbatere mai largă priving etica presei.

Faptul că dreptul la replică este reglementat de lege limitează spaţiul care poate fi autoreglementat şi poate crea o atmosferă de falsă siguranţă pentru jurnalişti cum că legea şi justiţia au grijă de interesul public. în afară de membrii Asociaţiei şi experţii media. Faptul că COM a reunit multe asociaţii profesionale sub o singură umbrelă şi a apărat drepturile jurnaliştilor prin organizarea de campanii împotriva iniţiativelor legislative ameninţătoare a adus credibilitate acţiunilor coaliţiei din domeniul autoreglementării. înaintea întemeierii unei structuri sau unui organism formal de implementare. care nu sunt interesaţi de jurnalism ca profesie şi îi interesează mai mult posibilităţile de afaceri e care le oferă media. 5. Dezvoltarea unei conştiinţe profesionale în rândul comunităţii jurnalistice este sabotată de absenţa unor asociaţii puternice. 2. Codul Deontologic nu va putea fi respectat la scară largă. 4. Lisa de sancţiuni. Pentru a promova respectul pentru Cod de jos în sus – la nivelul fiecărei redacţii – COM este interesat să înveţe mai multe despre avocatul redacţiei (ombudsman sau readers’ editor). în special schimburi de experienţă cu alte organisme de autoreglementare şi cu organizaţii precum BBC. fără angajamentul editorilor. cunoşterea prevederilor Codului este scăzută. mai ales de patronii de media. Unii preferă stabilirea Consiliului prin lege ca metoda de a-i creşte statutul. aşa cum s-a întamplat în Bulgaria. 3. Slovenia 1. Totuşi. 90 . este considerată a fi o piedică majoră în obţinerea unui respect mai mare pentru hotărârile Consiliului Etic. Promovarea Codului printre jurnalişti şi printre consumatori este de asemenea esenţială. Cea mai importantă provocare privind implementarea autoreglementării este câştigarea susţinerii Clubului Român de Presă. supus presiunii continue. Lipsa de consultare a celorlalţi actori. 3. pune obstacole semnificative în calea ridicării standardelor profesionale. precum şi eşecul Consiliului Etic de a-şi promova scopul şi funcţiile în faţa consumatorilor de media. Membrii COM sunt conştienţi că. este considerată vinovată de lipsa de largă recunoaştere a Codului. precum şi lipsa de angajament formal de respectare a Codului Etic din partea redactorilor-şefi şi a patronilor. altele decât excluderea din Asociaţia Jurnaliştilor. Prezenţa puternică a ONG-urilor care activează în domeniul libertăţii de exprimare şi capacitatea lor de a mobiliza comunitatea este un factor important în întemeiere unui forum în care poate fi discutată problema autoreglementării. mediul de lucru din provincie. În vreme ce există percepţia că jurnalismul este o breaslă care uneşte indivizi cu valori şi abilităţi similare. Modificările aduse în 2002 Codului Etic l-au făcut mai relevant pentru situaţia actuală în care se află breasla jurnalistică iar existenţa Codului este bine- cunoscută de jurnalişti. astfel încât nu e nevoie de existenţa reglementării şi din partea media. 4. Se doreşte susţinere dinalte ţări. 2. reprezenta doar interesele şi valorile proprietarilor de media şi nu are nici o relevanţă în activitatea zilnică.

94 MMDC este organizaţie parteneră a ARTICLE 19. Un subiect controversat este dacă ar trebuie să existe un Consiliu al Presei lângă deja existentul Consiliu Etic pentru a permite reprezentarea tripartită a jurnaliştilor.gdf. Dar lipsa legăturilor instituţionale puternice dintre jurnaliştii care lucrau la publicaţii diferite a dus la inerţie şi a împiedicat comunitatea jurnalistică să facă vreun pas spre autoreglementare. educării judecătorilor. a iniţiat o discuţie pe tema autoreglementării. Nevoia de a avea o instituţie de autoreglementare a fost exprimată mai întâi de jurnaliştii locali.ru 91 . în cooperare cu sucursala regională din Voronej a Sindicatului Jurnaliştilor Ruşi (RUJ). Grupul a mandatat un institut de sondaj public independent să facă studiul. editorilor şi publicului. căci au considerat că a avea o asemenea intituţie ar ridica standardele profesionale şi ar mări încrederea publicului.narod. oferirii de consultanţă juridică şi reprezentare jurnaliştilor acuzaţi de calomnie şi promovării reformei legislative. preşedinte al ONG-ului naţional de protejare a presei ‘Glasnost Defence Foundation’.5. Oponenţii se tem că ar pava drumul către influenţa de necontrolat a intereselor comerciale şi a altor grupuri de interese din societate.ru 95 www. avocaţilor şi jurnaliştilor privind aplicarea standardelor internaţionale a libertăţii de exprimare. Un grup de lucru mic. cele două organizaţii au implementate proiecte destinate reducerii numărului proceselor de calomnie din regiune. invitând jurnaliştii să vorbească despre necesitatea de autoreglementare pe plan local şi despre modalităţi de creere a unui Consiliu al Presei în Voronej. pentru a se asigura independenţa intervievatorilor. Voronej Eforturile de a crea un mecanism de autoreglementare în Voronej sunt în desfăşurare. şi ar ajuta la protejarea jurnaliştilor de procesele de calomnie oferindu-le un mecanism alternativ de rezolvare a disputelor.mmdc. MMDC şi RUJ. Întâlnirea a fost prezidată de Alexei Simonov. www. Susţinătorii cred că va îmbunătăţi responsabilitatea profesiei şi va aduce mai mult respect pentru Codul Etic. a preluat coordonarea procesului. dar credem că experienţa noastră este utilă şi sperăm de interes pentru cei care lucrează pentru dezvoltarea autoreglementării mass-media în alte ţări. Centrul de Protejare a Mass-Media (Mass Media Defence Centre - MMDC)94. Împreună. Anexa unu: “O experienţă de întemeiere a unui organism de autoreglementare în comunitatea jurnalistică Voronej din Rusia Centrală” de Centrul de Protejare a Mass-Media.95 Participanţii la masa rotundă au fost de acord să efectueze un sondaj printre jurnaliştii din regiunea Voronej pentru a afla nevoile şi atitudinea lor privind autoreglementarea. format din câţiva editori şi reporteri de ziar. În iunie 2004.

primii 17 (care au fost menţionaţi de 6 ori sau mai mult) au fost invitaţi la sediul MMDC pentru a discuta posibilitatea de a crea un organism de autoreglementare în comunitatea jurnalistică din Voronej. 96 RUJ există de pe vremea comuniştilor şi a creat singurul organism naţional de autoreglementare. iar câţiva reprezentanţi ai publicului urmau să fie incluşi. precum şi lideri de ONG-uri. au ţinut o întâlnire mai largă a presei în timpul căreia au decis asupra creării Juriul regional Voronej pentru dispute informaţionale. cu participare reprezentanţilor MMDC şi a sucursalei regionale Voronej a RUJ. Ca rezultat al acestui studiu. cei cinci redactori-şefi dintre cei 17 membri nominalizaţi iniţial au fost excluşi şi trei alti jrunalişti de la ziare de provincie au fost aleşi pentru a asigura reprezentarea în Juriu a ziarelor mici de provincie. precum şi o întrebare privind posibilii candidaţi pentru a fi membri în Consiliul de Presă: “Pe care dintre jurnaliştii din Voronej l-aţi alege să ve evalueze munca într-o situaţie de conflict pe marginea unei probleme etice?”. Tema cheie a acestui proces iniţial a fost faptul că orice jurnalist putea fi recomandat ca membru în organismul de autoreglementare. pe baza nominalizării de către colegii lor. Această abordare deschisă a fost considerată esenţială pentru a depăşi atitudinea de respingere a RUJ de către tinerii jurnalişti şi pe cea de respingere a Sindicatului Presei de către membrii RUJ. indiferent dacă era sau nu membru al vreunei asociaţii profesionale (precum RUJ96 sau Sindicatul Presei). jurnaliştii aleşi în Juriu au nominalizat 9 candidaţi din comunitatea ştiinţifică. jurnaliştii. care analizează doar cazuri privind membrii RUJ. aproape 300 au fost intervievaţi. S- a presupus. Din cei aproximativ 500 de jurnalişti din regiunea Voronej. Această listă a fost apoi trimisă instituţiilor de presă locală cu rugămintea ca fiecare să aleagă 5 dintre cei 9 nominalizaţi. grupul de lucru a căpătat o privire de ansamblu asupra comunităţii jurnalistice: problemele lor şi o listă de nume ale unor oameni în care jurnaliştii aveau încredere şi ale căror decizii etice le respectau. Pentru a alege membrii din partea societăţii civile. lingvistică şi scriitori. Grupul de lucru s-a întâlnit la fiecare două săptămâni. trecând prin deontologia profesională.Sondajul a conţinut mai multe întrebări. posibilităţile şi modalităţile de a avea un organism de autoreglementare. Numărul final de membri ai Juriului este de 15. În octombrie 2004. 92 . Toată lumea a fost rugată să numească câţiva colegi care erau respectaţi de comunitatea jurnalistică. Marele Juriu. începând de la “Ştiţi ceva despre autoreglementare?”. Ca rezultat al acestei decizii. S-a luat şi o decizie privind componenţa juriului: toţi redactorii-şefi urmau să fie excluşi. că aceşti jurnalişti ar putea fi membri ai unui viitor organism de autoreglementare. pentru a evita conflictele de interese. Din cei 150 de jurnalişti nominalizaţi.

Juriul Regional s-ar fi putut baza pe codul deontologic al RUJ. Două versiuni diferite ale codului au fost prezentate comunităţii. Juriul Regional lucrează acum la un cod deontologic cu ajutorul expertului în etică mass-media Iuri Kazakov. căci Codul Regional se va aplica tuturor jurnaliştilor din zonă. Jurnalistul va folosi doar metode corecte pentru a obţine ştiri. precum şi pe cele ale dreptului la comentariu şi critică obiective. şi pentru că a fost criticat de mulţi experţi în etică profesională. 5. şi vor începe să se gândească la acest cod ca fiind al lor. adoptat în 1994. Acest proces este în desfăşurare şi se aşteaptă să dureze mult timp şi să necesite efort susţinut pentru a obţine un mecanism de autoreglementare funcţional pentru comunitatea de media din Voronej. Jurnalistul va face tot posibilul pentru a rectifica orice informaţie publicată şi care se dovedeşte incorectă în mod dăunător. transmit. comunică şi comentează ştiri şi informaţii privind descrierea unor evenimente. 6. Galina Arapova Director al Centrului de Protejare a Mass-Media Anexa 2 Declaraţia de Principii a IFJ privind comportamentul jurnalistic “Această Declaraţie internaţională este declarată standard de comportament profesional pentru jurnaliştii care culeg. 2. Jurnalistul nu va elimina informaţii esenţiale şi nu va falsifica documente. Acest lucru este foarte important pentru jurnaliştii care nu sunt membrii RUJ. fotografii şi documente. Respectarea adevărului şi a dreptului publicului la adevăr este prima responsabilitate a jurnalistului. s-a decis să se adopte un cod regional nou. 1. Marele Juriu al Sindicatului Rus al Jurnaliştilor. Jurnalistul va fi conştient de pericolul discriminării reiterate de mass-media şi va face tot posibilul pentru a evita înlesnirea unei asemenea discriminări 93 . Jurnalistul va proteja numele surselor informaţiilor obţinute în secret. 15 jurnalişti şi 5 reprezentanţi ai societăţii civile. Codul Deontologic al RUJ va fi folosit de Juriul Regional doar când este vorba de un membru RUJ. dar cum numai membrii RUJ şi-au asumat acest cod. 7. la importanţa aplicării acestor standarde în viaţa de zi cu zi. jurnalistul va apăra mereu principiile libertăţii de a culege şi publica ştirile în mod onest. 4. Pentru a indeplini această datorie. jurnaliştii vor începe să se gandească la probleme etice în general.După vot. 3. Jurnalistul va relata doar conform faptelor cărora le cunoaşte originea. Această abordare are şi alte avantaje: participând la redactarea şi discutarea noului Cod. a fost anunţată compunerea finală a Juriului Regional – în total 20 de membri. care este el însuşi membru al unui organism de autoreglementare.

bazate, printre altele, pe rasă, sex, orientare sexuală, limbă, religie, opinii
politice sau de altă natură şi origine socială sau naţională.
8. Jurnalistul va considera următoarele infracţiuni profesionale ca fiind foarte
grave:
* plagiatul; *relatarea greşită cu intenţie;
* calomnia, insulta, ultrajul, acuzaţiile nefondate;
* acceptarea de mită de orice formă cu scopul de a publica sau de nu publica.
9. Jurnaliştii demni de această distincţie îşi vor face un scop din a respecta cu
credinţă principiile enunţate mai sus. Respectând legislaţia din fiecare ţară,
jurnalistul va recunoaşte în probleme profesionale doar jurisdicţia colegilor de
breaslă, şi va exclude orice fel de interferenţă din parte guvernului sau a altora.”
(Adoptat de Congresul Mondial al IFJ din 1954. Amendat de Congresul Mondial
din 1986.)

Anexa 3
Etică mass-media şi autoreglementare
Tirana, 25-27 septembrie 1999
CONCLUZIILE CONFERINŢEI
Jurnalişti, editori şi profesori de jurnalism din 19 ţări care s-au întâlnit la
conferinţa IFJ organizată în cadrul procesului Royaumont în Tirana între 25 şi 27
septembrie 1999, care au discutat probleme de deontologie a presei şi
autoreglementare în mass-medua au adoptat următoarele concluzii şi program
de acţiune:
• Etica mass-media este o problemă pentru profesioniştii din mass-media.
Guvernele şi parlamentele trebuie să se abţină de la a reglemenate conţinutul
mass-media.
• Guvernele, parlamentele şi organizaţiile interguvernamentale sunt
responsabile de crearea unui cadru legislativ care să garanteze libertatea de
exprimare şi care să permită jurnaliştilor să îşi desfăşoare activitatea în mod
liber.
• Trebuie să existe o distincţie clară între subiectele care vor fi rezolvate prin
legislaţie, cum sunt accesul la informaţie sau calomnia şi concepte de
deontologie profesională, precum acurateţea şi corectitudinea, care nu sunt
subiecte de legislaţie.
• Jurnalismul deontologic este în primul rând o problemă de conştiinţă
individuală, dar trebuie ghidată de coduri de principii privind comportamentul
jurnalistic create de înşişi profesioniştii de media.
• Independenţa editoriala, dreptul jurnalistului de a lua decizii editoriale în
concordanţă cu propria conştiinţă şi cu standardele profesionale este o
condiţie de bază a jurnalismului etic. Jurnaliştii trebuie să aibă dreptul de a
lucra fără a fi influenţaţi de interese economice sau politice.
• Jurnalismul profesionist şi integru este piatra de hotar a eticii jurnalistice.
Standardele profesionalismului şi ale eticii jurnalistice trebuie să fie parte a
oricărei pregătiri profesionale.

94

• Nu există un un singur model de autoreglementare, care să poată fi copiat în
întreaga lume. Jurnaliştii din fiecare ţară trebuie să găsească împreună
standardele comune ale eticii şi profesionalismului.
• Oricare ar fi structura aleasă, sistemele de autoreglementare trebuie să fie
create de profesioniştii de media.
• Sistemele de autoreglementare trebuie să fie conectate la principiile libertăţii
presei. Acolo unde libertatea presei nu există sau este în primejdie,
promovarea standardelor profesionale trebuie să fie legată de apărarea
libertăţii presei.
• Jurnaliştii şi organizaţiile lor trebuie să promoveze încrederea publicului în
presă prin crearea unor sisteme de autoreglementare.

Propunem următoarele acţiuni pentru a promova jurnalismul profesionist şi
independent şi pentru a pune în aplicare etica jurnalistică.
1. Pregătirea şi etica jurnaliştilor:
• Formatele de curs trebuie să fie conceput în cooperare de instituţiile de
pregătire jurnalistică şi organizaţiile jurnaliştilor care pun problema eticii în
toate ariile pregătirii jurnalistice. Discuţiile pe teme etice trebuie să fie parte
integrantă a acestor formate de curs.
• Formatele de curs trebuie să se concentreze atât pe standardele profesionale
cât şi pe cele etice, dar şi pe condiţiile în care jurnaliştii încearcă să-şi
respecte propriile standarde etice.
• Instituţiile de pregătire jurnalistică şi asociaţiile jurnaliştilor trebuie să lucreze
împreună pentru a pregăti analize de presă şi studii de caz privind diferite
subiecte reflectate de codul deontologic al organizaţiilor jurnaliştilor. Acest
cod sau Codul de Principii al IFJ ar trebui să fie folosit la cursuri.

2. Independenţa editorială
Sindicatele şi asociaţiile jurnaliştilor din regiune şi IFJ ar trebui să militeze pentru
introducerea clauzei de conştiinţă în contractele colective de muncă pentru a da
jurnaliştilor dreptul de a lua decizii editoriale potrivit conştiinţei lor. O asemenea
clauză de conştiinţă ar putea include următoarea prevedere:
Jurnaliştii au dreptul de a refuza un subiect dacă acesta afectează etica
profesională a jurnalistului, aşa cum este ea exprimată în codul deontologic al
sindicatului/asociaţiei şi/sau Declaraţia de Principii a IFJ privind comportamentul
jurnalistic.

3. Coduri de conduită şi sisteme de autoreglementare
• Acolo unde nu există coduri deontologice susţinute în comun de organizaţiile
jurnaliştilor, organizaţiile trebuie să organizeze întâlniri pentru a încerca să se
pună de acord asupra unui cod comun.
• În continuare, asociaţiile profesionale trebuie să întemeieze o instituţie
permanentă care să urmărească aplicarea codului în mass-media şi care să
apere standardele profesionale şi libertatea presei.
• Organizaţiile jurnaliştilor trebuie să creeze mecanisme de promovare a nevoii
de standarde deontologice şi independenţă în breaslă dar şi pentru marele

95

public. Acest lucru poate fi făcut, de exemplu, prin organizarea unor întâlniri
publice sau prin articole în presă şi în publicaţiile organizaţiilor jurnaliştilor sau
ale partenerilor lor.
• IFJ şi organizaţiile sale membre trebuie să garanteze ca sindicatele şi
asociaţiile jurnaliştilor joacă un rol cheie în creerea structurilor de
autoreglementare.
• IFJ trebuie să dezvolte proiecte în cooperare cu organizaţiile sale membre
care vor căuta să creeze organisme care să monitorizeze comportamentul
mass-media şi să protejeze libertatea presei.
• IFJ trebuie includă probleme etice în toate întâlnirile şi seminarele sale, dacă
subiectul este relevant.

În final, le cerem structurilor de conducere ale sindicatelor şi asociaţiilor noastre
şi Comitetului Executiv al IFJ să susţină aceste concluzii şi să facă propunerile
de acţiune parte din viitoarele lor programe.

Tirana, 26 septembrie 1999

Anexa 4
STATUTUL JURNALISTULUI

1. Profesiunea de jurnalist este liberă şi independentă, în concordanţă cu
principiile dreptului la liberă exprimare şi ale dreptului la informaţie, enunţate de
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, de Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului, de Constituţia României, precum şi de Codul Deontologic al
Jurnalistului, ce face parte integrantă din prezentul Statut .

2. Jurnalist este acea persoană care exercită dreptul inviolabil la liberă exprimare
şi a cărei principală sursă de venituri este obţinută din realizarea de produse
jurnalistice - fie ca angajat, fie independent - indiferent de domeniul mass-media
în care lucrează (presă scrisă, audiovizual, online, etc.).

3. Profesiunea de jurnalist este recunoscută de organizaţiile profesionale,
patronale şi sindicale, semnatare ale acestui Statut.

4. Rolul, conduita profesională, drepturile şi obligaţiile jurnalistului sunt prevăzute
în Codul Deontologic al Jurnalistului, parte integrantă a acestui statut.

5. Prevederile Codului Deontologic sunt liber consimţite de jurnaliştii membri ai
organizaţiilor profesionale, patronale şi sindicale, semnatare ale acestui statut.

96

11 iulie 2004. la Sinaia. Implementarea prevederilor prezentului statut. cade în sarcina organului specializat al fiecărei organizaţii semnatare. în perioada 9 . 11. Prevederile prezentului Cod Deontologic sunt liber consimţite de jurnaliştii membri ai organizaţiilor profesionale. 8. în perioada 9 . 97 . Nici una dintre prevederile statutului. patronale şi sindicale. CODUL DEONTOLOGIC AL JURNALISTULUI ELABORAT DE CONVENŢIA ORGANIZAŢIILOR DE MEDIA PREAMBUL Prezentul Cod Deontologic a fost elaborat de organizaţiile membre în Convenţia Organizaţiilor de Media. la Sinaia. 10. patronale şi sindicale ale jurnaliştilor ce nu au participat la elaborarea lui. Prezentul statut a fost adoptat de către Convenţia Organizaţiilor de Media.11 iulie 2004. Aplicarea prevederilor Codului Deontologic se va realiza prin grija organelor specializate ale fiecărei organizaţii semnatare a Statutului Jurnalistului. Jurnalistul are dreptul sa se adreseze unităţii de implementare în litigiile dintre el şi angajator. dar care se regăsesc în prevederile acestuia. Unitatea de implementare poate media orice litigiu dintre jurnalist şi angajator. referitoare la exercitarea profesiei. În egală masura. ale Codului Deontologic sau ale Contractului Colectiv de Muncă nu poate fi interpretată contrar principiilor internaţionale privitoare la libera exprimare. semnatare ale Statutului Jurnalistului adoptat de către Convenţia Organizaţiilor de Media. Jurnaliştii ce nu sunt membrii nici uneia dintre organizaţiile semnatare ale prezentului statut vor putea depune o declaraţie de acceptare a prevederilor acestuia la secretariatul Convenţiei Organizaţiilor de Media. 7. 9. precum şi ale Codului Deontologic. prezentul statut este deschis spre aderare tuturor organizaţiilor profesionale.6.

98 . 1.aşa cum acestea pot fi cunoscute prin verificări rezonabile .1. .În cuprinsul prezentului Cod. politicienilor şi ale tuturor funcţionarilor publici legate de exercitarea funcţiei lor sunt de interes public major. .Interesul public nu priveşte doar ceea ce autorităţile consideră că este de interes public. să respecte şi să comunice faptele . critica adusă acestora se bucură de un interes public major. noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: . . ci include orice altă împrejurare care prezintă interes pentru comunitate.Având în vedere contribuţia autorităţilor la gestionarea puterii şi a serviciilor publice. 1. Jurnalistul este dator să caute.Toate acţiunile.Orice informaţii privind încălcarea drepturilor omului .Atunci când nu există un interes public evident.Modul în care funcţionează şi actionează guvernul.3.Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes public. . În relatarea faptelor şi a opiniilor.aşa cum sunt acestea definite în documentele internaţionale ratificate de România . ROLUL JURNALISTULUI 1. Jurnalistul este dator să exercite dreptul inviolabil la libera exprimare în virtutea dreptului publicului de a fi informat. . 1. . autorităţile ori instituţiile publice. omisiunile. gesturile şi cuvintele demnitarilor. Acesta nu se rezumă numai la aspectele politice. de apărător al valorilor democratice. libertatea de exprimare nu poate fi limitată decât de interesul protejării unui alt drept fundamental.2. pe care presa îl îndeplineşte în societate. Jurnalistul se bucură de o protecţie sporită în exercitarea acestui drept datorită rolului vital. Viaţa privată a acestora este de interes public atunci când are relevanţă pentru exercitarea funcţiei. precum şi orice altă entitate care utilizează bani publici sau care afectează interesul comunităţii este de interes public major.sunt de interes public major.în virtutea dreptului publicului de a fi informat. jurnalistul va acţiona cu bună-credinţă. Jurnalistul este dator să exprime opinii pe o bază factuală.

presa are datoria primordială de a respecta drepturile omului. În acest context este irelevant dacă o persoană publică a dorit sau nu să dobândească această calitate.2. dar şi pe acelea care ofensează.1.1.1.1. în vederea protejării interesului superior al minorului. cu precădere cele ale agresiunilor sexuale. toleranţei şi spiritului deschis. sau la solicitarea expresă a părinţilor sau a reprezentanţilor lor legali. Jurnalistul este dator să semnaleze neglijenţa.1. calamităţilor. etc.5. Jurnalistul este dator să respecte prezumţia de nevinovăţie. 2. refugiaţi. Respectarea drepturilor omului În exercitarea rolului său de garant al democraţiei.6.4. 2. Astfel : 2. libertăţi şi responsabilităţi. O activitate nu este privată doar pentru motivul că nu este desfaşurată în public. 2. jurnalistul este dator să reflecte societatea în ansamblul şi diversitatea ei. injustiţia şi abuzul de orice fel.1.3. În demersul său de a informa publicul. şochează sau deranjează.1. Amestecul în viaţa privată este permis atunci când interesul public de a afla informaţia prevalează.). 1. 99 . ca victime sau ca autori. acordând acces în presă şi opiniilor minoritare şi individuale. De acelaşi regim beneficiază şi persoanele defavorizate (bolnavi. Profesia de jurnalist implică drepturi şi obligaţii.4. Identitatea victimelor accidentelor. El va proteja identitatea minorilor implicaţi în infracţiuni. 1. domiciliu şi corespondenţă). persoane cu dizabilităţi. Acestea sunt cerinţe ale pluralismului. CONDUITA PROFESIONALĂ 2. Jurnalistul este dator să ţina cont de interesul legitim al minorului. infracţiunilor. Publicul are dreptul să cunoască nu numai informaţiile şi ideile primite favorabil sau cu indiferenţă ori considerate inofensive. nu trebuie să fie dezvaluită. Jurnalistul este dator să respecte viaţa privată a persoanei (inclusiv aspectele care ţin de familie. fără de care nu există societate democratică. 2. cu excepţia situaţiei în care interesul public cere ca aceştia sa fie identificaţi. cu excepţia situaţiei în care există acordul acestora sau când un interes public major prevalează.

Colectarea informaţiilor 2.2. integritatea fizică şi psihică sau locul de muncă. 100 . 2. etnie.3.2.1. 2. orientare sexuală ori dizabilităţi şi să nu instige la ura şi violenţă atunci când relatează fapte sau îşi exprimă opiniile.1. În cazul citării parţiale a unei persoane.3.1.2. Jurnalistul va respecta în redactare regulile citării.5. Jurnalistul va face demersuri rezonabile în acest sens.2. Folosirea tehnicilor speciale de investigaţie este justificată atunci când există un interes public şi când informaţiile nu pot fi obţinute prin alte mijloace. Jurnalistul va obtine informaţii în mod deschis şi transparent. Informaţia trebuie delimitată clar de opinii. jurnalistul trebuie să facă eforturi pentru a prezenta punctele de vedere ale tuturor părţilor implicate. Jurnalistul are obligaţia de a păstra confidenţialitatea acelor surse care solicită să îşi păstreze anonimatul sau a acelor surse a căror dezvaluire le poate pune în pericol viaţa.4. Se recomandă ca utilizarea tehnicilor speciale de investigaţie să fie menţionată explicit în momentul publicării informaţiilor. vârsta. Regulile redactării 2. Protecţia surselor 2. Jurnalistul este dator să nu discrimineze nici o persoană pe motive de rasă.4. sex. Folosirea statutului de jurnalist pentru a obţine beneficii personale sau în favoarea unor terţe părţi constituie o gravă încălcare a normelor etice şi este inacceptabilă. În chestiunile despre care relatează.1. Abuzul de statut 2.2.3.5. 2. Jurnalistul va verifica informaţiile în mod rezonabil înainte de a le publica şi va exprima opinii pe o bază factuală. religie. 2. 2. jurnalistul are obligaţia de a nu denatura mesajul acelei persoane. 2.2.4.1.2.5.5. 2. Informaţiile vădit neadevărate. sau cele despre care jurnalistul are motive temeinice să creadă că sunt false nu vor fi publicate. Jurnalistul nu va accepta daruri în bani sau în natura sau orice alte avantaje care îi sunt oferite în considerarea statutului său profesional. 2.2.

Jurnalistul îşi va exercita profesia conform propriei sale conştiinţe şi în acord cu principiile prevăzute de Statutul Jurnalistului şi prezentul Cod Deontologic.6. Independenţa 2.7. 101 . 3. 3. potrivit legii. Protecţia secretului profesional şi a confidenţialităţii surselor este în egală măsură un drept dar şi o obligaţie a jurnalistului.5.2.3.7. 2. jurnalistul are dreptul de a refuza să atragă contracte de publicitate sau sponsorizare pentru instituţia de presă la care lucrează. precum şi la toate sursele de informare.7. 3. 2. 3.1.4. de natura să determine o încălcare a conduitei profesionale prevăzute de Statutul Jurnalistului şi de prezentul Cod Deontologic. Jurnalistul are dreptul la clauza de conştiinţă. Jurnalistul este protejat de tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte şi care garantează libertatea de exprimare şi liberul acces la informaţii. 3.2. Jurnalistul îşi afirmă dreptul de a fi apărat de către instituţia de presă unde îşi exercită profesia. Dreptul la replică se acordă atunci când cererea este apreciată ca fiind îndreptăţită şi rezonabilă. Jurnalistul are dreptul de a se opune cenzurii de orice fel.2.5.1. Aceasta libertate derivă din obligaţia jurnalistului de a informa publicul cu bună-credinţă. 3. În virtutea bunei practici de separare a activităţilor economice de cele editoriale. Jurnalistul se bucură. Se recomandă separarea activităţilor editoriale ale jurnalistului de cele politice şi economice. Corecţia erorilor. Acolo unde consideră necesar. Jurnalistul va corecta cu promptitudine orice eroare care apare în materialele sale. Jurnalistul va evita să se afle într-o situaţie de conflict de interese. de protecţia drepturilor de autor.1.7.6. 3. Dreptul la replică 2. jurnalistul poate să publice şi scuze.6. 2. precum şi de către asociaţia profesională ori sindicală care îi reprezintă interesele împotriva oricărei presiuni exercitate contra sa. DREPTURILE JURNALISTULUI 3.3. El are libertatea de a refuza orice demers jurnalistic împotriva principiilor eticii jurnalistice sau a propriilor convingeri.

mecanismele de autoreglementare oferă un cadru consumatorilor de media – publicul larg – pentru a reacţiona la relatări incorecte sau care dezinformează. care este numele instituţiei de media la care lucraţi şi faceţi o scurtă descriere. la Sinaia. reprezentanţilor organizaţiilor societăţii civile care activează pentru libertatea de exprimare şi media. Interviul nu ar trebui sa dureze mai mult de o oră şi jumătate. În plus faţă de promovarea standardelor etice printre jurnalişti. patronilor de presă. 102 .11 iulie 2004 . Prin autoreglementare înţelegem adoptarea voluntară – şi nu reglementată de stat – a codurilor şi procedurilor ce au ca scop stabilirea şi păstrarea unor norme etice recunoscute şi acceptate de jurnalişti. iniţiative menite să dezvolte mecanisme formale sau informale de autoreglementare a presei.Prezentul Cod Deontologic este parte integrantă a Statutului Jurnalistului adoptat de către Convenţia Organizaţiilor de Media. şi de asemenea încurajează soluţii alternative celor legale. Informaţii personale Nume Profesie Poziţie curentă: Daca sunteţi jurnalist. opinii şi idei despre iniţiative trecute. precum publicarea unor scuze sau a unei erate sau dreptul la replică. prezente sau viitoare. în perioada 9 . Anexa cinci Article 19 şi International Federation of Journalists Cercetare privind dezvoltarea autoreglementării presei în Europa de Sud-Est Chestionar pentru interviuri cu actori-cheie Introducere Acest chestionar este adresat jurnaliştilor. editorilor. Scopul acestui chestionar este de a strânge informaţii. membrilor marcanţi ai asociaţiilor profesionale ale jurnaliştilor şi sindicatelor.

editori şi patroni de presă în activitatea lor profesională? Vă rugăm să vă motivaţi raspunsul.1) Cunoasteţi vreo decizie a acestei instituţii privind plângeri ale publicului la adresa unor articole? Ce prevedeau aceste decizii? 4. descrieţi structura. Care este acesta? Vă rugăm. 3. ONGuri. 2.1) Codul reglementează comportamentul tuturor jurnaliştilor sau doar al celor din presa scrisă sau din audivizual? 2.5) În opinia dumneavoastră. în ce măsură sunt jurnaliştii. Exista o instituţie care este responsabilă cu implementarea Codului Etic? (cum ar fi comitete etice ale asociaţiilor jurnaliştilor.3) În ce măsură şi cum au fost consultaţi actorii sociali în procesul de elaborare a Codului (jurnalişti. editorii şi patronii de presă din ţară conştienţi de existenţa Codului? De ce este codul atât de cunoscut/puţin cunoscut? 2. în ce măsură următoarele grupuri susţin instituţia care implementează Codul Etic? jurnalişti? Proprietari de media? Publicul larg? 103 .Sunteti membru într-o asociaţie sau într-un sindicat al jurnaliştilor? D N Numele asociaţiei sau sindicatului___________________________ 1. asociaţii ale jurnaliştilor. în ce măsură este Codul respectat de jurnalişti. 4. consumatori. Exista un Cod deontologic sau etic al jurnaliştilor? D N Daca DA. patroni de presă. o asociaţie a presei). înţelegere sau instrument existent care contribuie la autoreglementarea presei scrise sau audiovizuale? D N 2.4) Care este scopul codului? Care este conţinutul codului? 2. scopul şi modul său de funcţionare.2) Aţi fost direct implicat sau aţi fost consultat în procesul de adoptare a Codului? 2.6) În opinia dumneavoastră. D N Dacă Da.2) În opinia dumneavoastră. etc. Cunoasteti vreun mecanism.)? 2. 4.

instituţii guvernamentale. vă rugăm să explicaţi de ce credeţi că se întâmpla aceasta (de exemplu. Cunoaşteţi orice ALTĂ structura. Cunoasteţi vreo iniţiativă de implementare a autoreglementării în presa scrisă sau audiovizuală? D N Este această iniţiativă: (bifaţi) În desfăşurare? Încheiată şi nereuşită? 6. 6. Societatea civilă? Guvernul ? Sistemul de justiţie? Avocaţii specializaţi în legislaţie de media? Agenţiile de publicitate? Alţi actori sociali relevanţi? Daca aţi identificat o lipsă a susţinerii din partea unuia dintre aceste grupuri. se opun unei anumite prevederi sau se opun ideii de autoreglementare?) 4.) 104 . care sunt principalele piedici în calea unei implementări mai eficiente a autoreglementării? Şi cum credeţi că pot fi ele depăşite? 5. instituţie sau mecanism care contribuie la autoreglementarea şi responsabilizarea mass-media? D N (Cum ar fi ziare care au propriul cod etic) Dacă DA. organizaţii internaţionale.4) Care sunt limitele acestui mecanism de autoreglementare? 4. grupuri ale consumatorilor etc.3) În opinia dumneavoastră.1) Cine a fost/este implicat în această iniţiativă? (Jurnalişti. modul de aplicare şi cui se aplică. Vă rugăm sp îi descrieţi scopul. ONGuri. patroni de presă.5) În opinia dumneavoastră. ce beneficii a adus această formă de autoreglementare pentru: jurnalişti? Proprietarii de media? Comunitatea de media in general? Publicul larg? Alţi actori sociali relevanţi? 4.

descrieţi ce tip de instituţie se doreşte – ce jurisdicţie. ce rol? Dacă nu. profesionala) trebuie să existe pentru a funcţiona un sistem de autoreglementare viabil? 7. rezolvarea problemelor practice precum finanţarea) 7. etc.3) Care a fost/este scopul acestei iniţiative? 6.1) Credeţi că autoreglementarea mass-media are un rol în garantarea libertăţii de exprimare în Ro? Dacă da. Vă rugăm să descrieţi părerea dumneavoastră despre autoreglementare. de la finanţatorii internaţionali. de la instituţii de autoreglementare din alte ţări.6) Ce piedici au fost? Dacă iniţiativa a eşuat. funcţii.7) Ce soluţii s-au găsit pentru a depăşi obstacolele? (de exemplu: convingerea unui anumit grup de interese.2) De ce a fost lansată această iniţiativă în primul rând? Ce factori conduc procesul de implementare a autoreglementării? (De exemplu: presiunea publicului pentru standarde mai bune.4) Dacă scopul este de a înfiinţa o instituţie de autoreglementare. compunere va avea şi de ce acest model a fost ales faţă de altele? 6.g. de la ONG-uri internaţionale. de la patronii străini care cumpără presă locală?) Anexa 6 List de resurse privind autoreglementarea în mass-media 105 . vă rugăm să explicaţi de ce credeţi că s-a întâmplat asta.) 6. economice.5) Ce susţinere externă credeţi ca ar ajuta implementarea autoreglementării? (e. 6. legislative. 6. de ce nu? 7.2) Ce condiţii (politice. 7.5) În ce măsură susţin următorele grupuri această iniţiativă de autoreglementare? jurnalişti? Proprietari de media? Publicul larg? Societatea civilă? Guvernul ? Sistemul de justiţie? Avocaţii specializaţi în legislaţie de media? Agenţiile de publicitate? Alţi actori sociali relevanţi? 6.3) Ce factori influenţeaza pozitiv sau negativ dezvoltarea autoreglementării în RO? 7.4) Ce iniţiative de implementare aţi propune pentru a promova o mai mare responsabilitate pentru media? 7. presiuni comerciale.

newsombudsmen.php?id=40 Progamul despre Politici şi legislaţie mass-media – studiu comparativ.html 106 .uk/ Avocatul cititorului al ziarului The Guardian http://www.nuj.coe.uk/display_page. Oxford University (vezi proiectul de autoreglementare a mass-media) http://pcmlp.Federaţa Internaţională a Jurnaliştilor / The International Federation of Journalists http://www. 1998 http://www.presswise.php?docid=59&PHPSESSID=a016cd16bf3e1ef7c7b0 6cfc0b6f1322 Organizaţia avocaţilor cititorilor / Organisation of News Ombudsmen http://www.int/t/e/human_rights/media/5_Documentary_Resources/2_Thema tic_documentation/ Freedom_of_expression/DH- MM(1999)007%20E%20Seminar%20self%20regulation%20media.pcc.ox.socleg.ifj.org/aipce_index.presserat. Consiliul Europei. asp#TopOfPage Sindicatul Naţional al Jurnaliştilor: Cod de comportament şi definiţia interesului public / National Union of Journalists (NUJ) http://www.co.php Consiliul de presă suedez / The Swedish Press Council http://www.00.org/english.uk/projects.org.1447539.de/ Comisia pentru plângeri privind presa (Marea Britanie) / The Press Complaints Commission (UK) http://www.jsp?avd=english Consiliul de presă german / The German Press Council http://www.presscouncils.guardian.org/index.org Trustul MediaWise: Coduri de conduită din toată lumea http://www.5673.org.htm Consilii de presă independente / Independent Press Councils (include linkuri către consilii de presă din toată lumea) http://www.ac.po-pon.org.uk/Columnists/Column/0.uk/inner.html Concluzii ale Seminarului de informare asupra autoreglementării în mass-media.