You are on page 1of 31

Familia detinea un rol important in viata economica, sociala, religioasa si

educativa a lumii antice. In antichitate predomina familia monogama care avea un


vadit caracter patriarhal. Autoritatea tatalui era sacra. Sotia, desi era sub
autoritatea sotului, se bucura totusi de mai multe drepturi, putea sa participe la
intrunirile familiei, fiind inconjurata de respect.

In Orientul antic familia se afla sub puterea capului familei - tatal si sotul.
Casatoriile se incheiau in baza unor contracte si erau insotite de aducerea unui dar
de casatorie din partea mirelui si a zestrei din partea miresei.

Un statut aparte avea primul nascut care deseori devenea mostenitorul puterii
tatalui. In societatile orientale familiile erau cu multi copii si se caracterizau prin
strinse relatii de rudenie.

In Egipt, in schimb, femeia nu era considerata o fiinta inferioara. Drepturile primului


nascut au fost consolidate de cultul mortilor, care putea fi oficiat numai de un fiu,
indeosebi de primul nascut. In India capul familiei avea putere nelimitata, iar dupa
moartea sa aceasta putere se transmite primului nascut. In China, respectul filial si
loialitatea fraterna constituiau legaturile solide ale familiei. Chinezii erau adepti ai
familiei cu multi copii.

Ceremonia de nunta din Grecia antica


In societatea greaca femeia era exclusa din viata publica, fiind obligata sa traiasca
intr-un compartiment separat al casei. Activitatea ei se limita la treburile casnice.

Fetele primeau o educatie sumara. O atentie deosebita era acordata educatiei


baietilor: grecii cautau sa dezvolte calitatile corpului si ale spiritului care le-ar
permite sa fie cetateni utili patriei lor. Era o onoare pentru greci de a face studii,
majoritatea cetatenilor fiind carturari. De la sapte ani baietii mergeau la scoala,
unde studiau gramatica, matematica, muzica, poezia, istoria; la gimnaziu ei
practicau sportul, caci activitatile fizice jucau un rol important in societatea greaca,
unde dominau spiritul de competitie si grija pentru dezvoltarea corpului si
spiritului.

La Roma autoritatea paterna avea un caracter sacru. Sotia, matrona, desi era sub
autoritatea sotului, se bucura totusi de o serie de drepturi: putea sa participe la
intrunirile familiei, la banchetele publice, la spectacole si jocuri publice, fiind
inconjurata cu respect din partea barbatilor.
http://cultural.bzi.ro/familia-in-societatea-antica-5370 28.12.2016

Modul de via n societatea antic


Modul de via al oamenilor n societile antice era determinat de condiia social, factorii economici, condiiile
naturale etc. n societatea antic familia, tradiiile, legislaia i-au lsat amprenta att asupra vieii individului, ct i a
comunitii n ansamblu, determinnd trsturile specifice ale modului de via.

Familia deinea un rol important n viaa economic, social, religioas i educativ a lumii antice. n antichitate
predomina familia monogam care avea un vdit caracter patriarhal. Autoritatea tatlui era sacr. Soia, dei era sub
autoritatea soului, se bucura totui de mai multe drepturi, putea s participe la ntrunirile familiei, fiind nconjurat de
respect.

n Orientul antic familia se afla sub puterea capului familei - tatl i soul. Cstoriile se ncheiau n baza unor
contracte i erau nsoite de aducerea unui dar de cstorie din partea mirelui i a zestrei din partea miresei.

Un statut aparte avea primul nscut care deseori devenea motenitorul puterii tatlui. n societile orientale familiile
erau cu muli copii i se caracterizau prin strnse relaii de rudenie.

n Egipt, n schimb, femeia nu era considerat o fiin inferioar. Drepturile primului nscut au fost consolidate de
cultul morilor, care putea fi oficiat numai de un fiu, ndeosebi de primul nscut. n India capul familiei avea putere
nelimitat, iar dup moartea sa aceast putere se transmite primului nscut. n China, respectul filial i loialitatea
fratern constituiau legturile solide ale familiei. Chinezii erau adepi ai familiei cu muli copii.

n societatea greac femeia era exclus din viaa public, fiind obligat s triasc ntr-un compartiment separat al
casei. Activitatea ei se limita la treburile casnice. Fetele primeau o educaie sumar. O atenie deosebit era
acordat educaiei bieilor: grecii cutau s dezvolte calitile corpului i ale spiritului care le-ar permite s fie
ceteni utili patriei lor. Era o onoare pentru greci de a face studii, majoritatea cetenilor fiind crturari. De la apte
ani bieii mergeau la coal, unde studiau gramatica, matematica, muzica, poezia, istoria; la gimnaziu ei practicau
sportul, cci activitile fizice jucau un rol important n societatea greac, unde dominau spiritul de competiie i grija
pentru dezvoltarea corpului i spiritului.

La Roma autoritatea patern avea un caracter sacru. Soia, matrona, dei era sub autoritatea soului, se bucura
totui de o serie de drepturi: putea s participe la ntrunirile familiei, la banchetele publice, la spectacole i jocuri
publice, fiind nconjurat cu respect din partea brbailor.

http://www.moldovenii.md/md/section/217 28.12.2016

n familia roman autoritatea tatlui era cel puin n perioada Republicii


nelimitat i absolut. Tatl avea drept de via i de moarte asupra soiei i
copiilor si, pe care i putea maltrata, ucide sau vinde ca sclavi. Treptat-
treptat, aceste drepturi tiranice au disprut; dar pn n secolul I d. Hr. soul
mai avea nc dreptul, n anumite cazuri, s-i ucid soia; iar pn n preajma
anului 400 d. Hr. putea s-i repudieze copiii nou-nscui, expunndu-i i
prsindu-i n strad; sau, mai trziu, s-i vnd (dar numai n afara Romei,
ca sclavi).

Abia n secolul I . Hr., soia roman a ajuns s fie respectat mai mult dect
era femeia n societatea greac. n Roma antic n colile elementare fetele
nvau alturi de biei; mai trziu, fetele din familiile bogate nvau cu un
preceptor literatura latin i greac, studiau muzica i dansul. Dup cstorie,
femeia romana putea iei singur, la vizite sau dup cumprturi, i chiar s-
i nsoeasc soul la ospee.

La opt sau nou zile de la naterea copilului, dup ce tatl l recunoscuse ca


fiul su, avea loc ceremonia purificarii. Copilului i se ddea un nume i i se
atrna de gt o amulet spre a-l pzi de puterile rului, i pe care bieii o
purtau pn la vrsta de 17 ani (iar fetele, pn cnd se cstoreau). Dac
tatl nu voia s-i recunoasc copilul, l lepda expunndu-l pe locul unde se
adunau gunoaiele i unde era lsat s moar de foame sau de frig, dac
nu-l lua cineva care, apoi, dup ce l cretea l putea vinde ca sclav.

Cnd mplinea apte ani biatul i urma tatl (iar fetele, mama) n activitile
zilnice ale casei. Ajuns la vrsta de 17 ani, n cadrul unei ceremonii, tnrul
era dus n For i nscris n listele cetenilor; mbrca acum toga viril, semn
c devenise un cetean roman, i i se da numele complet; de acum avea
drept de vot i era apt pentru serviciul militar.

Cstoria i alegerea viitoarei soii, respectiv alegerea viitorului so o


hotrau prinii. ntre cele dou familii se ncheia i un contract, prin care era
prevzut data cstoriei, de obicei cu o ndelungat anticipaie; dar data
cstoriei avea loc nu nainte ca tnrul s fi mplinit 17 ani, deci s fi devenit
cetean roman. Cstoria se celebra n cadrul unor numeroase rituri i
ceremonii tradiionale, n centrul crora erau momentele semnrii contractului
i cel al mpreunrii rituale a minilor celor doi miri.

Divorurile (nainte, numai soul i putea repudia oricnd soia, dup bunul
su plac) au devenit mai frecvente ncepnd cu secolul I .Hr. cnd i soiile i
puteau repudia soii. Bineneles c divorurile aveau loc aproape exclusiv n
familiile celor bogai i ale celor aparinnd clasei conductoare. Pompeius,
de pild, s-a cstorit de patru ori, dictatorul Sylla de 5 ori, iar Cicero a
divorat i s-a recstorit, cu o tnr foarte bogat, cnd el avea 57 de ani!
Octavianus Augustus a luat msuri pentru a mpiedica prea multele divoruri;
dar n urmtoarele dou secole, de obicei femeile bogate i repudiau soii,
tiind c i puteau apoi retrage zestrea.

O alt plag a societii romane era celibatul, cu toate c din secolul V .Hr.
celibatarii erau impui la un impozit special, iar trei secole mai trziu alte
msuri cutau s impun cstoria ca o obligaie general. Totui, n epoca
imperial, celibatul nu numai c s-a rspndit tot mai mult, ci era considerat
chiar un fapt de prestigiu social!

https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/12/20/familia-in-roma-antica/
28.12.2016

amilia in societatea medievala


1. Caracteristicile societatii medievale

Desi la prima vedere acest aspect pare sa-si fi gasit mult mai bine locul intr-un capitol referitor
la rolul jucat de catre femei in societate am considerat totusi ca tratarea acestuia - chiar si intr-o
formula lacunara deocamdata- este indispensabila in conditiile in care la baza societatii se afla tocmai
familia. Doar intemeierea familiei permite existenta si perpetuarea structurilor sociale. Ca atare se
impune abordarea lor in acelasi context incat - familia si societatea - sunt pana la urma elemente
inseparabile ale aceleiasi realitati. In conditiile in care ca toate organismele vii, societatile omenesti
poarta in ele o pulsiune fundamentala care le incita sa-si perpetueze existenta, sa se reproduca in
cadrul unor structuri stabile[1]. Se explica de ce familia si societatea apartin aceluiasi tablou cu atat
mai mult in societatea medievala care poate fi caracterizata ca fiind o increngatura de relatii de
familie. Din aceasta perspectiva, avem deci o societate in care rudenia era conceputa mai ales ca
mijloc de intrajutorare, grupul ori familia contand mult mai mult decat membrii sai luati unul cate unul,
ba mai mult forta neamului a fost unul dintre elementele esentiale ale societatii feudale: slabiciunea sa
relativa explica de ce a existat o feudalitate[2].

Atare tip de societate a fost - dupa cum au subliniat istoricii - o societate dominata de barbati, o
societate a barbatilor. Intr-adevar, masculinului ii apartine in societatea aceasta tot ceea ce inseamna
oficial, tot ceea ce inseamna viata publica, incepand cu scrisul: numai barbatii din vremea aceea sunt
oarecum vizibili, si ei ascund restul, cu precadere femeile [3].

Asadar, in societatea medievala elementul feminin nu isi gaseste, la prima vedere, locul si in
nici un caz nu locul pe care il are femeia in societatea contemporana. Situatia este in linii mari similara
si in spatiul romanesc. Nu lipsesc insa nuantarile determinate de stadiul de dezvoltare si mai ales de
influentele externe care si-au lasat amprenta asupra societatii romanesti, referindu-ne cu precadere la
influenta bizantino-slava.

Desi nu ne-am propus aici sa redam o analiza cuprinzatoare a societatii feudale - romanesti si
occidentale - se impune a sublinia un ultim fapt si anume ca ele au creat un "discurs oficial", o imagine
artificiala a femininului tocmai prin prisma si datorita intaietatii masculinului in societate. Asupra
acestui aspect vom reveni insa in paginile viitoare.

2. Familia - delimitari conceptuale

"Familie" - neologism de origine neolatina

Abordarea conceptuala impune prudenta deoarece termenul nu a fost folosit cu aceeasi


acceptiune in diversele societati ale timpului. Dupa cum nota si V. Scurtu termenul "familie" este
"un cuvant relativ nou in limba romana" [4]. Din punct de vedere lingvistic cuvantul familie este un
neologism de origine neolatina.

In lumea romana prin familie se intelegea ansamblul persoanelor care traiau sub acelasi
acoperis: stapan, sotie, copii, sclavi si servitori [5]. Aceeasi observatie pare valida inca in
societatea romaneasca a secolului al XVIII-lea in care, "ramasa inca profund tributara modelului
romano-bizantin familia nu se restrangea strict la persoanele legate prin rudenie ci cuprindea si
servitorii si alti apropiati"[6]. In schimb, pentru familia, in sensul contemporan al cuvantului, erau
utilizati termenii: neam si casa. Chiar verbul care exprima intemeierea unei familii - a se casatori -
vine in romaneste de la substantivul casa, mostenit din latina. Familia restransa, de sange, in evul
mediu romanesc era casa. Uneori, in chip eronat, casa din textele vechi romanesti a fost insa
receptat in timpurile noi drept loc de trait, bordei, constructie, adapost.

Familia veche romaneasca asa cum reiese si din terminologia de rudenie a avut un caracter
nuclear si anume de familie butuc, copiii dupa casatorie mutandu-se in propria casa cu exceptia
ultimului nascut care avea rolul de a ingriji pe parintii varstnici si a asigura permanenta neamului
in locurile originare. Aceasta structura este, potrivit dreptului, specifica familiei romanesti fiind
legata de ocupatia pastoral-agrara din evul mediu si deosebita de comunitatea casnica patriarhala
obisnuita in unele zone la populatiile sud-dunarene si intalnita pana in secolul nostru la ceangai,
tatari etc.[7]
Din relatiile de familie rezultau anumite consecinte privitoare la 1. puterea parinteasca, tutela,
averea copiilor minori, 2. drepturile succesorale ale copiilor in averea parinteasca si reciproc ale
fratilor si surorilor si ale descendentilor lor[8].

Familia evului mediu romanesc este prin esenta familia crestina. Biserica Ortodoxa Romana a
fost aceea care a definit-o, i-a reglementat si fixat raporturile dintre membri etc.

Asadar, in privinta familiei, familia traditionala romaneasca apare ca fiind una de tip lastar, cu
sistem patrilinear si patrilocal si cu aspecte de endogamie vicinala si exogamie patronimica,
deosebita nu numai calitativ, ci si cantitativ de comunitatea casnica patriarhala, generatoare de
exogamie vicinala[9].

3. Institutii de drept familial

3. 1. Logodna

Pentru intemeierea unei familii era nevoie de parcurgerea mai multor etape - similare in toate
societatile medievale si premoderne - unele dintre ele fiind inca si astazi valide.

Un prim pas era bineinteles formarea cuplului. In general, dupa cum decurge si din caracterul
masculin al societatii, initiativa porneste de la familia baiatului, dar fara ca aceasta sa fie o regula
unanim respectata. Faptul esential de retinut este acela ca initiativa le apartinea parintilor.

Logodna, inscrisa atat in dreptul scris, dar identificabila si in cel obisnuielnic, a fost definita ca
o promisiune de casatorie. Este vorba insa nu doar despre o simpla promisiune verbala, ci de un
veritabil angajament, deoarece ea producea efecte juridice atat in ce priveste situatia tinerilor cat si a
bunurilor avansate cu aceasta ocazie[10] (de exemplu daruri, inele). Efectele de natura legala
decurgeau din faptul ca logodna se incheia in fata autoritatilor bisericesti. Obligativitatea acestei
formalitati a fost introdusa in dreptul bizantin de catre imparatul Leon Filozoful si confirmata de catre
Alex Comnenul la finele secolului al XI-lea [11]. Ea s-a transmis si in spatiul romanesc, preluata fiind de
catre pravilele domnesti.

In sistemul popular, logodna avea de obicei loc cu ocazia petitului, cand se cadea de acord
asupra viitoarei casatorii si se schimbau daruri intre tineri si parintii lor, de obicei facandu-se si o
petrecere[12].

Nu vom insista insa aici asupra normelor de drept care reglementau logodna ele facand
obiectul de studiu al capitolului referitor la statutul juridic al femeilor. Vom reda insa cateva dintre
documentele din cuprinsul carora putem identifica modul de contractare al logodnei. O astfel de
consemnare ii apartine lui Dimitrie Cantemir care, in Descriptio Moldaviae, consacra un capitol din
lucrare ceremoniilor de logodna si de nunta ale moldovenilor. Potrivit carturarului "moldovenii isi
casatoresc copiii cand ajung la varsta permisa de sfintele canoane pentru casatorie. Totusi, se
considera ca este rusinos ca o fata sa umble sa se marite si obiceiul tarii cere ca tanarul sa-si caute
nevasta, iar nu ca parintii fetei sa-si caute ginere" [13]. Dimitrie Cantemir amintea si obligatia ca
boierii, la logodna si casatoria copiilor, sa aiba aprobarea domnitorului: "dar cand se casatoresc copiii
de boier, nu se poate face nici logodna nici cununie religioasa fara invoirea domnului si fara dovada
episcopului"[14].

Obiceiuri de logodna

Miza logodnei nu era uneori cu nimic mai prejos decat aceea a casatoriei. In conditiile in care la
mijloc era familia domneasca ea era cu atat mai mare si cu atat mai pronuntat era si rolul fetei de
simplu pion intr-o tranzactie ce implica doar barbati. Un astfel de exemplu este consemnat de Grigore
Ureche in Letopiset. Astfel relatand episodul uciderii lui Stefanita voda, cronicarul nota faptul ca in acel
an, 1552, "boiarii - aceeiasi care l-au ucis pe domn - cu totii s-au sfatuit si i-au datu pre Roxanda, sa-i
fie doamna, fata lui Patru Voda, sora lui Stefanita voda ."[15].

Despre "schimbul de inele", o practica specifica ritualului logodnelor aflam din scrisoarea lui
Petru Voda Schiopul catre Sigismund Bathory, principele Transilvaniei. Din aceasta scrisoare stim faptul
ca vaduva lui Mircea voda a dat spre casatorie "cu stirea puternicului imparat si cu voia pasilor", pe
nepoata sa, pe fiica logofatului Ivan. "Tranzactia" a fost pecetluita prin schimbul de inele "inaintea
patriarhului .. sub juramant si blestem, ca acela care ar strica aceasta invoiala intre cele doua parti sau
ar schimba-o (aluzie poate la cei care au incheiat-o) sa fie afurisiti dupa lege" [16]. Petru voda Schiopul
consemneaza in aceeasi epistola (17 februarie 1587) ca se stabilise si ziua nuntii inainte de Postul
Pastelui (in ziua lasatului de carne) dar conditiile de iarna au impiedicat savarsirea ei. Acelasi ritual il
intalnim si la nobilii maghiari din Transilvania, Ioan Kemny de pilda s-a logodit cu viitoarea sa sotie
daruindu-i un inel de aur cu un diamant in forma de inima pe care acesta il primise de la Ecaterina de
Brandenburg[17]. Faptul si mai interesant este ca acelasi inel va fi folosit de fiul sau cel mai mare
pentru a se casatori: "<inelul> cu care am luat-o in logodna eu insumi pe sotia mea si, dupa mine, si
pe sotia baiatului mai mare"[18].

Logodna, conform normelor juridice si practicii se prezinta astfel:

- ca si un act consfintit de autoritatile Bisericesti

- odata intarita de autoritati ea producea efecte juridice

- ea se prezinta ca si o operatie aranjata de parinti, tutori

3. 2. Casatoria

"Casatoriile umplu pamantul: fecioria, raiul"

Sfantul Ieronim

Reprezinta actul legal al constituirii familiei [19]. Dupa cum notam anterior, aceasta, mostenire
a traditiei romane era precedata de logodna care se incheia prin marturisirea iubirii si promisiunea de
casatorie, insotita fiind de ritualuri simbolice - sarutarea tinerilor, schimbul inelelor etc. Asadar,
precedata de logodna, casatoria reprezinta actul fundamental care intemeia familia. Data fiind
importanta sa e lesne de inteles insistenta cu care principalele institutii medievale - Biserica, mai apoi
statul - au incercat sa reglementeze aceasta institutie. De la conditiile de contractare, la etapele de
parcurs, la normele de conduita intre soti, toate aceste aspecte au fost amplu dezvoltate in textele
bisericesti si laice.

3. 2. 1. Conceptualizarea casatoriei in Europa Occidentala

Modul in care casatoria a fost privita in evul mediu dar si pana in zilele noastre este profund
impregnat de perceptele credintei crestine. Ca multe alte institutii si structuri ale civilizatiei umane si
casatoria - tot ceea ce implica ea - a fost "crestinata", trecuta prin filtrul moralei crestine de unde nu a
mai iesit nici in zilele noastre. Vom incerca asadar a fixa itinerariul evolutiv al conceptualizarii
casatoriei incercand a intelege in fapt contributiile succesive - sau intregul parcurs traversat de
casatorie de-a lungul epocilor istorice.
"Nunta la romani. De ce se casatorea lumea?"

Casatoria romana, spre deosebire de cea crestina care impunea intre conditiile de forma
publicitatea ei, este un act privat, un fapt pe care nicio putere publica nu este chemata sa il
sanctioneze: cei care se casatoresc nu vin in fata vreunui echivalent de primar sau de preot [20]. Nu
existau asadar texte scrise care sa o reglementeze. Ea reprezenta un act nescris, o intelegere verbala,
chiar un act informal: in ciuda anumitor afirmatii, niciun gest simbolic nu era obligatoriu [21]. Asadar
avem de-a face cu o "institutie privata nescrisa si nici macar solemna - era o situatie de fapt care
producea insa efecte de drept"[22].

Au fost insa si incercari de rationalizare a casatoriei - din initiativa senatorilor romani: "cetatenii
aveau datoria sa se casatoreasca spre a avea copii legitimi care sa duca mai departe corpul civic, sau
ansamblul cetatenilor"[23].

Treptat s-a inregistrat, la acelasi nivel conceptual, o mutatie: "casatoria monogama s-a vazut
integrata intr-o morala"[24]. Prima morala spunea: "casatoria este una dintre indatoririle
cetateanului", iar cea de-a doua: "daca vrei sa fi om serios, nu trebuie sa faci dragoste decat ca sa ai
copii, casatoria nu are nimic de-a face cu placerile trupesti" [25]. Astfel considera Paul Veyne ca s-a
nascut mitul cuplului in care femeia nu apare decat ca fiind pe de o parte, o unealta a cetateanului de
meserie, a capului de familie, ea facea copii si sporea patrimoniul, iar pe de alta parte ca "tovarasa de
viata" - morala a doua[26].

Ce a reprezentat asadar casatoria la romani?

- un act privat,

- o optiune,

- o cale de urmat sau de evitat.

Ce a reprezentat sotia in cadrul menajului?

- obiectul uneia dintre optiunile sotului,

- unul dintre elementele casei, alaturi de fii, de liberti, de clienti si de sclavi,

- deopotriva amanta si slujnica,

- o subalterna,

- "un fel de copil mare, ce trebuie menajat din cauza zestrei sale si a nobilului ei tata" [27].

De la Antichitate la evul mediu. "Cum s-a nascut casatoria crestina?" [28]

Casatoria crestina nu este la fel de veche ca si crestinismului. Ea este, de fapt, o nascocire


medievala, iar savarsirea ei de catre un preot nu a devenit o practica obisnuita decat in secolul al XIII-
lea[29]. Este vorba de un proces care se inscrie in durata lunga a istoriei, el s-a concretizat nu fara
conflicte avand insa drept pionier si promovator institutia Biseric Dupa cum nota Michel Sot "Biserica
ramane singura institutie prezenta pretutindeni in Occidentul medieval si care a izbutit sa unifice datini
foarte diferite, integrandu-le in modelul sau de casatorie" [30].

Pentru Sfantul Augustin, De nuptiis et concupiscentia, utilitatea naturala a casatoriei este


procrearea[31]. De asemenea, avem de-a face cu o institutie supusa total perceptelor crestine, o
uniune in care "masculul si femela sunt uniti unul cu celalalt ca asociati intru procreare" si prin prisma
acestui rationament, ei sunt devotati unul celuilalt, "nu se inseala unul pe altul", ea este indivizibila, ea
este o taina bisericeasca.

De remarcat la Sfantul Augustin este si corespondenta intre perceptele fundamentale ale


credintei - ex. Sfanta Treime - si familia realizata prin casatorie. Aceasta analogie va domina peste
secole regasita fiind chiar si in spatiul romanesc al secolului al XVIII-lea in opera lui Antim Ivireanul.
Este ceea ce Ecaterina Lung identifica a fi modelul treimic al familiei: "asemenea Tatalui ceresc,
barbatul e capul necontestat al familiei .(iar) ierarhia si iubirea trebuie sa guverneze familia
pamanteana asa cum aceasta guverneaza raporturile dintre persoanele Treimii"[32].

Revenind, Sfantul Augustin reia indemnul apostolului "Barbatilor iubiti-va nevestele cum a iubit
Hristos Biserica" si astfel cum legatura dintre Hristos si "logodnica" sa Biserica este indisolubila la fel
trebuie sa fie si casatoria. "Astfel in perechea conjugala, atata timp cat ei traiesc, legatura nuptiala
este o obligatie permanenta, care nu poate fi anulata nici prin separare, nici prin unirea cu un
altul"[33].

Din secolul al IX-lea si pana in secolul al XII-lea locul strategic de discutie este principiul
indisolubilitatii legaturii conjugale si deci problema insasi a formarii acestei legaturi [34]. Spre exemplu
Hugues de Saint Victor (m. 1141) este autorul primului mare expozeu asupra teologiei casatoriei:
"Consimtamantul spontan si legitim prin care barbatul si femeia se declara datori unul fata de celalalt:
acesta este temeiul casatoriei"[35]. Cativa ani mai tarziu, la 1150, Petrus Lombardus, in Sententiae,
trecea definitiv casatoria intre cele Sapte Taine recunoscand propriu-zis existenta unei duble legaturi:
"dupa consimtamantul sufletelor si dupa contopirea trupurilor" [36]. Se reia astfel - in secolele XI-XII -
discutia pe care o regaseau la Sfantul Augustin cu privire la rolul sexualitatii in casatorie, dezbatere ce
trimitea la o alta, privitoare la valoarea comparata a casatoriei si fecioriei [37]. Aici se impune a discuta
si despre reforma gregoriana. In pofida profundei critici aduse de catre Biserica medievala timpurie
practicilor sexuale necrestine - concubinajul, adulterul, incestul - abia in secolul al XII-lea a aparut o
teorie consistenta vizavi de casatorie precum si o liturghie pentru casatoriile obisnuite. Doar in
contextul reformei gregoriene Biserica si-a centrat atentia spre intensificarea vietii crestine a laicilor si
spre considerarea casatoriei ca fiind mai degraba un sacrament decat un contract civil [38].

In aceeasi sfera a conceptualizarii casatoriei nu putem omite numele lui Inocentiu al III-lea
"autorul" unei serii de epistole despre casatorie si femei. Aceste scrisori sunt cu atat mai importante cu
cat ele au valoare de decret - epistolae decretalis. Inocentiu al III-lea porneste de la cazuri concrete de
adulter, incest a caror rezolvare parea sa fie menita a se constitui intr-un model de urmat de catre
ceilalti prelati in judecarea unor cazuri similare.

Astfel incepand cu 1200 doctrina crestina referitoare la casatorie este din ce in ce mai
elaborata, din ce in ce mai raspandita ceea ce prefigureaza marile sinteze din secolul al XIII-lea, iar de
acum inainte casatoria crestina va putea inflori[39].

Dat fiind decalajul intre evul mediu occidental si cel romanesc nu lipsite de interes sunt
creatiile cu aceeasi tematica elaborate in Occident intre secolele XV-XV Trebuie mentionat faptul ca ele
nu atenteaza la modelul casatoriei crestine medievale ca, cel mult il completeaza sau il intregesc.

Bernardino din Siena[40] in cele doua predici consacrate sotiilor si vaduvelor porneste, in
discursul sau, de la trei fundamente: folos, placere si cinste sau virtute. In viziunea predicatorului
"dragostea adevarata este ca dragostea pentru Dumnezeu, care are in ea folos, placere si cinste" [41].
Aceste trei fundamente sunt in fapt chintesenta casatoriei: "iata, toate aceste trei lucruri sunt aici .
Primul (este) cinstea (adica) "nevasta ta", propria ta nevasta prin lege. Al doilea este placerea, "ca o
vita de vie": ce placut lucru este (sa ai) o vita de vie la usa casei! Al treilea lucru este folosul, (adica) "o
vita de vie roditoare", bogata in struguri si folositoare. Adevarata dragoste dintre (un) barbat si (o)
femeie creste si se sprijina pe aceste trei lucruri" [42]. Aceasta pare-se a fi concluzia lui Bernardino din
Siena la spusele lui David: "Nevasta ta va fi ca o vita de vie roditoare, pe marginea casei tale".

Cum apare deci casatoria in discursul occidental?

Concluziile cele mai pertinente se regasesc tot la Bernardino din Siena care isi construieste discursul
asupra modelului ideal al casatoriei crestine dupa cum urmeaza:

- casatoria este rezultat al vointei divine,

- sotia este casatorita prin juramant de credinta,

- ea este hotarata drept sotie de catre Dumnezeu,

- casatoria este indisolubila - "per vecie",

- casatoria inseamna dragoste.

Asadar, reglare, oficializare, control, codificare: institutia matrimoniala se afla prin insasi
pozitia sa si prin rolul pe care si-l asuma inchisa intr-o armatura severa de ritualuri si interdictii [43].

Acesta este insa doar modelul ecleziastic, el reprezinta doar o fateta a discursului oficial asupra
casatoriei. Daca ne-am limita la acest tipar nu am avea decat o imagine mult prea trunchiata si poate
chiar neconforma cu realitatea. Nu putem insa sa neglijam modelul, dar el trebuie abordat cu prudenta
deoarece "intregul caracter ascetic, monastic al Bisericii crestine, tot ceea ce o face sa dispretuiasca,
sa refuze secolul, dar, de asemenea si tot ceea ce, in bagajul cultural pe care ea l-a mostenit de la
Roma, leaga gandirea sa de filosofiile antichitatii, inclina sa condamne casatoria, a carei vina este
aceea de a fi in acelasi timp murdarie, tulburare a sufletului, obstacol in calea contemplarii" [44].
Asadar preotii se amesteca putin cate putin in ceremonialul casatoriei pentru a-i sacraliza ritualurile, in
special pe cele ale nuntii, strangand in jurul patului nuptial formulele si gesturile menite sa alunge
satanicul si sa-i uneasca pe soti in castitate" [45].

Caracterul casatoriei

In evul mediu occidental, casatoria este in primul rand o "pace" [46] marcand sfarsitul unui
proces de rivalitate intre famil Femeia casatorita din aceste rationamente devine deci garantul unei
intelegeri bilaterale. Astfel, pe langa grija si teama legate de parasirea caminului parintesc ea trebuie
sa aiba permanent in vedere faptul ca orice abatere de la conduita, de la morala, orice ofensa adusa
sotului sau familiei acestuia putea sa duca la reinceperea conflictului.

De asemenea, fara a generaliza, dar tinandu-se seama de faptul ca, in general casatoriile nu se
incheiau "din dragoste" si ca cele mai multe informatii despre casatorii ne parvin din straturile
superioare ale societatii unde mizele - economice, politice, financiare etc. - erau mult mai mari,
casatoria era "o afacere" aranjata de barbati prin care se urmarea sporirea faimei si averii
contractantilor - a barbatilor mai ales - precum si ascensiunea sociala. Astfel femeia data in casatorie
se gasea dintr-o data supusa unei duble miscari: o miscare de translatie, ce o aduce la sotul sau, la
care se adauga si o deplasare verticala - in sus - adica spre o familie situata mai sus pe scara sociala,
sau in jos[47].

Realitatea mai sus mentionata contravine perceptelor crestine pe care Biserica incerca sa le
impuna. Intr-adevar ea a inregistrat, cel putin la nivel conceptual, o serie de succese. Printre acestea
se numara si cel de la jumatatea secolului al XII-lea cand Biserica a reusit sa faca sa fie admisa in
inalta aristocratie ideea ca legatura conjugala se realiza pe baza consimtamantului mutual, si toate
textele, indeosebi literatura genealogica, afirma cu claritate acest principiu: femeia care este data in
casatorie are cuvantul ei de spus. Se ridica insa, si consideram ca pe buna dreptate, intrebarea daca
ea il si spune. E greu de crezut un atare fapt, caci femeile se aflau inca din copilarie in puterea
barbatilor.

Iata asadar cum decurgea o casatorie in Europa occidentala din momentul in care toate
conditiile, toate formalitatile erau indeplinite. Etapizarea foarte sugestiva cuprinde urmatoarele
momente:

1. inainte de logodna se ajungea la o intelegere financiara intre familia miresei si cea a


mirelui. Elementul central al negocierilor era bineinteles zestrea miresei reprezentand
partea ce decurgea din dreptul ei de mostenire din averea parinteasca.

2. dupa ce familiile au cazut de acord urmeaza o ceremonie de logodna - nu era obligatorie -


care se desfasura in fata martorilor. In functie de interpretare aceasta putea sau nu sa
creeze obligat Aceste logodne - cel putin la nivelul familiilor nobile - puteau fi contractate
in orice moment al vietii odata ce tinerii au implinit sapte ani.

3. inainte de derularea efectiva a ceremonialului casatoriei - anuntul evenimentului era in


prealabil citit de trei ori la rand in Biserica.

4. mirii se intalneau in fata bisericii pentru ceremonial. Aici mirele anunta dota pe care
mireasa urma sa o primeasca, se schimbau juramintele.

5. cuplul intra in biserica unde se savarsea ceremonialul religios.

6. ospatul de nunta.

7. preotul binecuvanta dormitorul si patul conjugal [48].

3. 2. 2. Casatoria la romani

Importanta pe care institutia casatoriei a avut-o in societatea medievala romaneasca a


suscitat deja interesul istoricilor romani. Aflata la baza intemeierii familiei ea a fost considerata, in
conceptia populara ca fiind un element obligatoriu in ciclul viet Atare aspect este subliniat si de riturile
de inmormantare romanesti - unele supravietuind pana in zilele noastre - in cadrul carora celor
decedati necasatoriti li se facea o nunta simbolica.

Dupa cum notam la inceputul acestui capitol, familia se intemeia prin celebrarea casatoriei.
Aceasta era precedata de logodna care se incheia prin marturisirea iubirii si promisiunea casatoriei. Ea
reprezinta asadar - potrivit normelor feudale - invoiala dintre barbat si femeie pentru intemeierea unei
familii, dupa regulile nomocanoanelor care faceau din ea o taina bisericeasca [49].

Guvernata de cutume, de pravile si de unele hrisoave domnesti ea apare ca fiind institutia care
a facut ca femeia sa fie - in cadrul familiei - net inferioara barbatului. La fel ca si in cazul casatoriei din
spatiul medieval occidental, si in societatea romaneasca, prin casatorie femeia trecea de sub
autoritatea tatalui in aceea a sotului, un transfer intre doi barbati deci, in care femeia nu pare a fi
altceva decat un "obiect de schimb".

Dar pana la materializarea casatoriei normele dreptului scris au impus respectarea unor conditii
de fond si de forma.
1. Conditiile de fond

O prima conditie inscrisa in teorie, dar arareori identificata in documente, este aceea a
consimtamantului sotilor, necesar dar nu suficient. Este vorba, potrivit normelor de drept, in primul
rand de consimtamantul parintilor, iar dupa cum nota Dimitrie Cantemir in Descriptio Moldaviae, in
cazul in care casatoria implica copii de boier atunci era necesara si aprobarea domnitorului. Justificarea
necesitatii acestui acord domnesc poate fi considerata a fi si o strategie politica a domnitorului aflat in
scaun in conditiile in care se urmarea "sa nu se uneasca prin legaturi mai stranse, mai multe neamuri
boieresti impotriva vointei domnului"[50].

Spre deosebire de consimtamantul dat de parinti si de domni, care transpare din documente,
cel al mirilor, si mai ales al miresei ramane sub tacere.

O alta conditie de fond care trebuia indeplinita era aceea a varstei la care parintii isi puteau da
spre casatorie copi Conform dreptului scris aceasta varsta - minima - era de 14 ani pentru baieti si de
12 ani pentru fete.

Tot in aceasta categorie mai pot fi incluse si considerate totodata ca si impedimente la


casatorie rudenia, existenta unei casatorii valide sau existenta a trei casatorii desfacute anterior.

2. Conditiile de forma

Pe langa conditiile de fond normele de drept au inscris in randul reglementarilor si conditii de


forma precum: solemnitatea casatoriei, publicitatea ei sau castitatea miresei. In primul caz prin
solemnitate se intelege faptul ca mariajul era un act solemn incheiat cu binecuvantarea Bisericii dupa
un ritual consacrat[51]. Existenta acestei conditii, care dupa cum rezulta si din documente si mai ales
din scrierile calatorilor straini, a fost respectata e o certificare a faptului ca respectiva casatorie,
contractata in "vazul tuturor", respecta toate conditiile necesare.

O alta conditie de forma, foarte importanta de altfel si care in genere putea sa duca la
desfacerea casatoriei si chiar la repercusiuni asupra familiei fetei era castitatea miresei. Aceasta
conditie apare inscrisa atat in cuprinsul pravilelor cat si la Dimitrie Cantemir care nota neplacerile
suferite de familiile unor fete "necinstite": "daca fata si-a patat cinstea gresindu-se cu altul, a doua zi
mirele isi cheama rudele si le spune ca si-a gasit mireasa necurata.. Acestia pregatesc o caruta foarte
proasta si cand vin parintii [fetei] ii inhama pe ei in locul vitelor si-i silesc, batandu-i sa-si suie fata intr
-insa si sa si-o duca acasa ca pe o femeie stricata" [52]. Aceasta pare sa fi fost insa o pedeapsa
suferita doar de tarani, caci boierii "nu numai ca-si tin fetele mai strans, asa incat cu greu li se poate
intampla asa ceva, dar, daca afla ca fiica lor n-a fost gasita fata, sau repara prin altii castitatea fetei
marindu-i dota cu mai multe sate, ori cu mai multi bani, sau daca ginerele nu vrea sa se potoleasca
nicicum, o iau acasa si acestuia ii dau libertatea sa-si ia alta nevasta" [53].

Asadar cu respectarea tuturor acestor norme casatoria putea fi incheiata. Din acest moment
statutul juridic al femeii se schimba, caci casatoria atragea o serie de obligatii noi, obligatii mult mai
apasatoare pentru sotie decat pentru sot. Aceste obligatii vor constitui insa subiect de analiza al
capitolului consacrat statutului juridic al feme

3. 2. 3. Conceptualizarea casatoriei in Tarile Romane

Data fiind importanta acestui act este lesne de inteles de ce el a fost amplu definit in normele
de drept scris. La fel ca si in spatiul medieval occidental si normele romanesti au un caracter religios
dar de inspiratie bizantino-slava. Intr-adevar Statul si Biserica sunt institutiile care au exercitat
controlul asupra mariajului. In societatea romaneasca a secolelor XVI-XVII Biserica si Statul au
colaborat, exclusiv in baza perceptelor ortodoxe, pentru a asigura controlul asupra societatii,
impartindu-si responsabilitatile legale referitoare la casatorie[54]. Normele in baza carora s-a
exercitat aceasta dubla autoritate sunt cele de inspiratie bizantina. In fapt insasi definitia conceptului
casatoriei este de sorginte romano-bizantina. Vom reda aici doar cateva definitii ale conceptului de
casatorie urmand a reveni intr-unul din capitolele viitoare asupra urmarilor juridice pe care acest act le
producea.

Syntagma lui Matei Vlastares -1335- definea casatoria ca fiind "legatura dintre barbat si femeie
si comunitatea intregii vieti, impartasirea dreptului dumnezeiesc, ce se incheie prin binecuvantarea, fie
prin cununie, fie prin contract"[55]. Considerata deci ca fiind o taina bisericeasca care impunea
consimtamantul reciproc al celor care se casatoresc cat si al celor aflati la putere - aluzie probabil la
marile familii boieresti care pentru casatoria copiilor aveau nevoie de aprobarea domnitorului. Aceeasi
definitie o regasim si la Harmenopulos -1345- care intelege prin casatorie "unirea pe viata si traiul
impreuna al unui barbat cu o femeie cu impartasirea drepturilor dumnezeiesti si omenesti" [56]. Pe
langa indisolubilitatea casatoriei, Harmenopulos insista pe necesitatea consimtamantului reciproc al
mirilor, dar mai ales pe cel al parintilor: "casatoria ce se incheie fara invoirea parintilor, nu are
tarie"[57].

Acelasi text neschimbat in spirit il vom regasi in primele codificari de drept romanesc si anume
in cele doua pravile scrise din porunca lui Vasile Lupu si Matei Basarab. Asadar Cartea Romaneasca de
Invatatura si in Indreptarea Legii definesc casatoria ca fiind impreunarea barbatului si a muerii, adica
amestecare, sau amestecare si mostenire intru viata lor [58]. La fel ca si normele anterioare de drept
consemnate si aceste pravile insista mai ales pe conditiile in care o casatorie putea fi contractata, pe
impedimentele la casatorie. Astfel putem aminti in acest context - ca fiind o conditie de fond -
necesitatea mirilor de a indeplini varsta minima/legala pentru casatorie, adica de 14 ani pentru baieti
si de 12 ani pentru fete. Foarte aspru pedepsite erau nuntile care se faceau cu "amestecare de sange",
adica cele incestuoase. E de subliniat faptul ca dupa ce se facea distinctia intre tipurile posibile de
incest, pravilele subliniaza ca femeia acuzata de incest trebuie sa beneficieze de circumstante
atenuante deoarece ea era "mai proasta si mai leasne spre cadeare decat barbatul" [59]. Un alt fapt
interesant ce apare inscris in aceste coduri de legi este acela referitor la compatibilitatea mirilor. Desi
nu este inscrisa ca si o incalcare a normelor de drept totusi autorii pravilelor insista pe varsta mirilor
care trebuia sa fie apropriata, comunitatea era cea chemata sa verifice orice deviere de la norma:
"drept aceaia trebuie sa cautam sa vedem de va fi bine cum se cade, ce sa zice sa nu fie barbatul de
cincizeci si muiarea de doisprezece sau cincisprezece, sau muiarea de cincizeci si barbatul de
douazeci"[60] caci "afara de dreptate iaste . sa fie barbatul batran si muiarea tanara sau muiarea
batrana si barbatul tanar, care lucru nu iaste numai imputare si batjocura" [61].

Trebuie mentionat de asemenea ca aceste norme insista si asupra modului de inzestrare al


fetelor, conditie indispensabila pentru incheierea unei casator Asupra acestui subiect vom reveni insa
in paginile referitoare la raporturile dintre parinti si cop

Un alt aspect important care urmeaza si el a fi detaliat este acela referitor la divort. Chiar daca
in normele de drept casatoria este perceputa ca fiind indisolubila spatiul ortodox a permis - in mod
legal - desfacerea casatoriei.

In Transilvania

Data fiind situatia politica din aceasta tara conceptualizarea casatoriei cunoaste mai multe
directii: maghiara, saseasca, romaneasca. Incadrata in aria de civilizatie occidentala, apare firesc de ce
definirea conceptului de casatorie imbraca cam aceleasi forme ca si in Occidentul medieval. Astfel
Conciliul din Trento defineste casatoria ca fiind una dintre cele sapte taine ale "legii evanghelice",
in SIMS, "nunta sau casatoria este unirea barbatului cu femeia care alcatuieste o legatura de
nedespartit in <timpul vietii>[62].
Definita deci tot de formule ecleziastice, casatoria era perceputa in aceeasi maniera: o taina
bisericeasca, o legatura indisolubila intre un barbat si o femeie. Cum este si firesc din aceleasi norme
nu lipsesc nici conditiile in care ea putea fi contractata precum si impedimentele la aceasta. La fel ca si
in spatiul ortodox impedimentele sunt aceleasi: rudenia, deosebirea de confesiune religioasa etc. Se
insista de asemenea pe publicitatea casatoriei - indiciu al legitimitatii acestui act. Si in acest caz, desi
normele lasa explicit sau implicit sa se inteleaga faptul ca este vorba despre o legatura bazata pe
consimtamantul reciproc al celor implicati, al mirilor in primul rand, izvoarele documentare nu prea ne
lasa sa intrevedem acest consimtamant. Astfel daca sursele sunt generoase in a detalia ratiunile,
desfasurarea ritualului petitului etc. despre consimtamantul fetei nu se spune niciodata nimic. Un atare
exemplu ne este oferit de casatoria principelui Gabriel Bethlen cu principesa Ecaterina de
Brandenburg. Ioan Kemny pare sa fi fost unul dintre observatorii cei mai atenti ai modului in care s-a
perfectat aceasta casatorie. Paginile din Memoriile sale atesta acest lucru. Martor al evenimentelor, el
nu spune insa nimic despre consimtamantul principesei. Stim insa foarte detaliat care au fost optiunile
mirelui. Acesta a cerut solilor sa ceara pe fiica mai mica deoarece sora mai mare a acesteia "era mai
hada <si pe aceasta> principele nu o voia" [63]. Tot Kemny este cel care ne explica si ratiunile care l-
au determinat pe principe sa incheie aceasta casatorie, potrivit afirmatiilor acestuia, "<principele
care> era un om tare iubitor de demnitati si faima osebita <voia> sa-si mareasca demnitatea si faima,
totodata si stapanirea si sa se intareasca prin nemesugul cu regi mari, principi si chiar cu
imparatul"[64].

Caracterul casatoriei romanesti

Se poate observa o unitate a discursului ortodox si cel catolic vizavi de actul casatoriei.
Conceptualizarea sa - pornind de la necesitatea definirii legaturii dintre barbat si femeie, sau mai ales
de la aceea a circumscrierii raporturilor sexuale a dus la elaborarea unui model: cel al casatoriei
crestine, supusa nu controlului autoritatilor laice ci sub acela al autoritatilor ecleziastice.

Intelegerea discursului asupra acestei "casatorii crestine" trebuie sa plece de la intelegerea


perceptelor crestine fundamentale in conditiile in care casatoria apare construita dupa modelul relatiei
dintre Isus si Biserica, iar dragostea dintre soti, conform moralei crestine nu poate fi altfel decat este
dragostea fiului lui Dumnezeu pentru crestini.

Ca atare, avem de-a face, cel putin in teoria si morala crestina, cu o casatorie dominata de
elementul religios si, totodata, cu o institutiei controlata in totalitate de catre Biserica: exista un timp
pentru casatorie, existau tabuuri sexuale in cadrul casatoriei, toate impuse de Biserica.

Tara Romaneasca, Moldova Transilvania

1. monogamia, energic aparata de dreptul 1. monogamia si indisolubilitatea casatoriei


bisericesc prin nulitatea casatoriei incheiate care se incheia pe viata
de o persoana casatorita si prin pedepse
pentru bigamie. 2. casatoria era considerata o taina
bisericeasca - sacramentum. Ea era sub sfera
2. casatoria, in acelasi timp, contract civil si de influenta a Biseric
taina bisericeasca avea un caracter
predominant religios. 3. necesitatea consimtamantului mirilor,
Conciliul din Trento: "intrebasi fiind barbatul
3. libertatea consimtamantului era asigurata si femeia si auzind de invoiala lor reciproca,
prin pedepse aspre contra rapitorilor, prin spune: Va unesc in numele tatalui si fiului si
interzicerea casatoriei cu o fata rapita si Sfantului Duh"[66]
anularea casatoriei incheiata in astfel de
circumstante. 4. inegalitatea femeii in raport cu sotul ei

4. inferioritatea femeii 5. existenta acelorasi impedimente: varsta,


rudenia, religia - dar trebuie avute in vedere,
5. caracterul feudal se vadeste in impedimente mai ales dupa Reforma religioasa, existenta
la casatoria de ordin social intre robi sau casatoriilor mixte din punct de vedere religios
vecini cu oameni liberi, intre boieri si oameni
de rand, de ordin religios intre crestini si 6. nu prevedeau interdictii de ordin social,
necrestini etc. [65] casatoria intre o femeie nobila si un iobag
fiind posibila.

Insumand asadar caracteristicile fundamentale ale casatoriei din spatiul romanesc sunt dupa
cum urmeaza:

Caracterul casatoriei este poate cel mai bine cuprins in Statutele Municipale Sasesti: "incheie o
casatorie legiuita acei care se casatoresc potrivit dispozitiunilor legii: barbatii sa fie puberi, iar femeile,
nubile, <si sa aiba> incuviintarea parintilor sau a acelora in a caror putere sunt.

Casatoriile acelor persoane ce sunt in puterea tatalui nu se incheie - potrivit legii - fara vrerea
lui, dar o data incheiata, nu se desface"[67].

De asemenea trebuie sa notam si faptul ca in societatea romaneasca toate normele de drept,


civil si mai ales canonic, insista nu atat pe definirea conceptului de casatorie cat pe conditiile de fond
si de forma necesare pentru incheierea casatoriei, pe impedimentele la casatorie. De asemenea, foarte
detaliate sunt efectele juridice pe care casatoria le produce precum si raporturile dintre soti. Toate
aceste norme permit construirea unui tablou cuprinzator a tot ceea ce reprezinta structura menajului
incepand de la construirea si pana la desfacerea lui.

Imaginea teoretica asupra casatoriei care ne este oferita de toate aceste texte este insa doar o
latura, cea ideala a cuplului construit prin casatorie. Ramane deci sa identificam care a fost modul
efectiv de contractare al casatoriei si implicit, in ce masura toate aceste norme au fost sau nu aplicate.
Se pune asadar problema gradului de spiritualitate existent in societate, a gradului de educatie si de
moralitate crestina al locuitorilor din spatiul romanesc.

Fara indoiala preotii in functie de nivelul lor de educatie si de ce nu si de moralitate au jucat


rolul covarsitor in impunerea normelor cerute de catre Biserici - catolica si ortodoxa - in conditiile in
care nicio casatorie nu se putea infaptui altundeva decat in fata preotului.

Daca intr-adevar lucrurile s-au desfasurat in aceasta maniera ramane ca analiza documentelor
sa vina in sustinerea sau in infirmarea lor.

3. 2. 4. Casatoria la romani: intre teorie si practica

Casatoria, precedata de logodna, care se incheia inaintea forurilor bisericesti statea la baza
familiei[68]. In teorie ea era incheiata doar cu acordul celor implicati - miri si parinti - si doar dupa ce
se respectau toate conditiile cerute de parintii tinerilor dar si de autoritatile abilitate in legalizarea
actului. Ar trebui deci sa vorbim despre un act liber consimtit incheiat intre doi tineri care si-au dorit
legalizarea iubirii lor. Si totusi documentele analizate pun sub tacere acest consimtamant, aceasta in
cazul in care el a si existat. Data fiind insistenta pe "negocierea" casatoriei intre copii a doua familii,
dar mai ales dat fiind numarul mare al litigiilor legate de zestrea insuficienta sau neprimita de catre sot
tindem sa credem ca avem mai degraba de-a face cu casatorii in care sentimentele nu prevalau. O
atare situatie apare cel mai frecvent in cazul familiilor nobiliare romanesti. Orice analiza a casatoriilor
din randul acestor familii atesta preocuparea parintilor de a-si casatori copiii in cadrul aceluiasi grup
social sau chiar intr-unul superior. Situatia nu este insa o caracteristica a spatiului romanesc, ea poate
fi intalnita in toate societatile medievale si moderne europene. Un exemplu foarte relevant in acest
sens ni-l poate oferi analiza practicilor matrimoniale ale familiilor nobiliare maghiare. Spre exemplu,
Ioan Kemny vorbind despre originea familiei sale, il amintea pe Petru Nagy Kemny care a avut sapte
fete, din care "sase au fost luate "<sotii> de catre niste nobili de seama" [69] dupa cum urmeaza: "una
dintre ele s-a maritat cu un Haller. alta <a fost luata de sotie> de Bartolomeu Erdlyi . Pe fata acestui
Bartolomeu Erdlyi a luat-o ca sotie Ioan Gerendi (aceasta familie Gerendi era ilustra). De la fiicele
acestui Petru Kemny se trag multe persoane de vaza care au devenit fruntasi ai tarii . familiile Apafi,
Koncz, Torma, Toroczkai si altele"[70].

Astfel si mai ales in straturile sociale superioare casatoria insemna nu atat o uniune intre un
barbat si o femeie care se iubeau cat mai ales un transfer de putere, de proprietate intre doua familii,
transfer in care ratiunile economice si sociale erau mult mai importante decat cele de natura
sentimentala. Atare fapt nu demonstreaza insa ca toate casatoriile au fost incheiate tinandu-se seama
doar de aceste ratiuni economice, sociale, politice deoarece, chiar daca documentele nu lasa sa se
intrevada prea multe chipuri trebuie sa fi existat si tineri curajosi care au reusit sa treaca peste
prejudecatile si convenientele societatii pentru a-si implini dragostea. Una dintre modalitatile prin care
s-a putut realiza aceasta a fost rapirea fetelor. Vizavi de acest procedeu semnele de intrebare persista.
Astfel cum ar trebui de fapt sa privim rapirea? Un ritual premergator casatoriei sau o modalitate de a
se opune deciziei parintilor de a-i casatori cu persoane nedorite, opozitie/protest al tinerilor.

Oricare din variante ar fi cea valida cert este ca rapirea nu era permisa de normele de drept,
dimpotriva. Ea era aspru pedepsita de catre acestea. Cu toate acestea procedeul pare sa fi fost folosit
destul de frecvent in conditiile in care el este surprins chiar si de catre calatorii straini, spre exemplu
Anton Verancsics nota "caci pe fetele pe care voiesc sa le aiba ca tovarase de viata ei mai adeseori le
rapesc decat primesc sa le fie date in casatorie, socotind ca asa este mai de cale, si ca in chipul acesta
legatura intre soti va fi mai tare decat daca ele le-ar fi fost daruite de parinti prin buna invoire, sau de
la prima petire. Iar dupa ce lucrul s-a desavarsit ei se prefac ca le pare rau si se impaca fara greutate
prin mijlocirea prietenilor si rudelor celor doua parti" [71]. Dupa cum notam anterior, oricare dintre
variante ar fi cea corecta cert este faptul ca rapirea nu era premisa de lege. Daca totusi ea a fost
practicata, astfel cum sugera Anton Verancsics, prea putine sunt documentele care atesta acest fapt.
Daca ea a functionat ca si forma de opozitie fata de decizia parintilor atunci rapirea se facea cu riscuri
considerabile in primul rand pentru ca "rapitorii" intrau sub incidenta legii si in al doilea rand pentru ca
fata rapita, care alegea singura, accepta actul cu pretul propriei insecuritati economice, sociale etc.

Strans legata de casatorie era zestrea, intelegandu-se prin aceasta ansamblul bunurilor
afectate de parinti sau chiar de terti intampinarii sarcinilor materiale ale casatoriei [72]. Analiza
acesteia poate fi intreprinsa din cel putin trei perspective. Astfel zestrea poate, si de fapt, trebuie
analizata ca fiind conditie indispensabila la incheierea unei casator De asemenea, zestrea poate fi
inteleasa ca fiind una dintre manifestarile grijii parintesti vizavi de destinul fetelor, iar o a treia
perspectiva ar putea-o constitui statutul juridic al acesteia deoarece toate normele de drept existente
in societatea romaneasca medievala si moderna insista asupra cadrului juridic al inzestrarii fetelor la
casatorie[73].

Ne vom opri deocamdata doar asupra primei perspective - zestrea, inzestrarea ca si conditie
indispensabila pentru casatorie urmand a reveni asupra celorlalte doua dimensiuni in contextul in care
vom vorbi despre raporturile dintre parinti si copii si respectiv in capitolul referitor la statutul juridic al
feme

Astfel inzestrarea fetelor la casatorie a reprezentat una dintre preocuparile majore ale
parintilor indiferent de categoria sociala careia ii apartineau. Preocuparea parintilor sau a
tutorilor e lesne de inteles in conditiile in care numai asa fetele puteau fi casatorite. Inzestrarea
isi avea propriile ratiuni si anume, astfel se evita intrarea unui strain in obste si in acelasi timp
fetele nu sunt excluse de la mostenirea parinteasca numai ca in loc sa mosteneasca pamanturi - in
teorie pentru ca practica ne demonstreaza contrariul - ca si baietii ele primeau partile cuvenite in
bunuri mobile. Dat fiind faptul ca zestrea trebuia, in mod obligatoriu, sa reflecte starea sociala a
familiei, nu era intotdeauna lesne de indeplinit pentru capul familiei. Inzestrarea trecea de aceea
printr-un proces de negociere - ca parte a petitului - intre cele doua famil Se pare ca acest proces
al "punerii de acord" avea loc - in Tara Romaneasca in secolul al XVII-lea - in ziua logodnei[74].
Dar documentele atesta faptul ca tatii sau tutorii nu reuseau intotdeauna sa inzestreze fetele in
momentul casatoriei. Ca atare ei erau nevoiti sa apeleze la diferite subterfugii precum inzestrarea
cu proprietati funciare, de cele mai multe ori era vorba despre proprietati care nu faceau parte din
patrimoniul familial, sau le inzestrau prin testament, la sfarsitul vietii lor. Exista insa si multe
procese juridice care atesta faptul ca au fost si parinti care nu si-au respectat obligatiile legate de
inzestrare iar ginerii sau chiar fetele ii actioneaza in instanta tocmai pentru a-si recupera partea
de mostenire cuvenita prin inzestrare. Asadar, exista vizavi de zestre o serie de intrebari de
lamurit: Era ea intotdeauna platita integral? Care era momentul transferarii ei?

Si in spatiul occidental existau obiceiuri specifice acestui moment. Un cortegiu ritual


transporta trusoul fetei de la o casa la alta, tineri si tinere insoteau caruta care purta zestrea
miresei, cantau si dansau pentru a atrage privirile celorlalti, totul trebuia sa se faca in public
pentru a arata tuturor prosperitatea si prestigiul familiei[75]. Pare-se ca procesul se desfasura in
acelasi mod si in societatea romaneasca. La inzestrare, cand fata isi lua zestrea cu carul, adica
numai bunuri mobile: vite imbracaminte si "scule", se prevedea: "si a inzestrat-o ca pe o fata, cu
vite si cu scule"[76].

Dar "livrarea" nu se putea face intotdeauna imediat dupa nunta. In cele mai multe cazuri
transferul avea loc in timp si pe masura ce familia fetei reusea sa procure obiectele promise[77].
Astfel se explica si nemultumirile, intentarile de procese etc.

Daca si acest obstacol era trecut femeia proaspat casatorita isi incepea, in liniste, traiul in
familia sotului. Acest transfer presupunea totodata asumarea de obligatii noi: ea este cea care
asigura perpetuarea neamului, de fapt principala obligatiei a femeii era tocmai procrearea. Ea
este aceea care trebuia sa se ingrijeasca de bunastarea sotului si a familiei in general, de cresterea
copiilor, de educarea lor, mai ales a fetelor. In conditiile in care societatea medievala a consacrat
inegalitatea intre sexe, aceasta inegalitate s-a materializat mai ales in cadrul intim al familiei,
acesta fiind principalul cadru de manifestare al feme

4. Raportul intre membrii familiei

4. 1. Familia intre norma si practica

Familia se intemeia deci odata cu incheierea casatoriei si dupa parcurgerea unor etape
clar definite atat in dreptul scris cat si in cel obisnuielnic. Daca ne raportam la dreptul scris este
clar ca avem de-a face cu o inferioritate a sotiei in raport cu barbatul. Considerata de pravile
"mai proasta" decat barbatul, mai usor coruptibila decat acesta este evident deci ca in familie, ca
de altfel in societate, barbatul era acela care domina si viata de familie. Pana unde mergea
aceasta dominatie? Limitele erau foarte generoase spre exemplu pravilele secolului al XVII-lea
stipula ca sotul putea sa-si bata sotia sau sa o repudieze fara dificultate. In schimb ea era obligata
sa-l insoteasca oriunde ar fi mers pe cand el nu era obligat sa faca acelasi lucru deoarece "nu
iaste barbatul datoriu pentru vina muerei, asa cum iaste muiarea datoare pentru vina
barbatului"[78].
4. 2. Raportul sot - sotie. Femeia in familia sotului

Dupa cum afirmam anterior, raporturile create dupa casatorie erau dominate de regula
superioritatii barbatului, a inferioritatii femeii si a inferioritatii copiilor in familie[79]. Aceasta
inferioritate era vizibila mai ales in dreptul scris, practica precum si consemnarile unor straini
infirmand de mai multe ori teoria. De asemenea ea se evidentiaza nu doar la nivelul societatii
romanesti ci la nivelul intregii societati medievale si premoderne.

Odata intrata in familia sotului, femeia trebuia sa isi asume toate obligatiile care decurg
din calitatea de sotie. E clar faptul ca este vorba de asumarea unor obligatii noi, suplimentare in
conditiile in care ea este cea care trebuie sa asigure pana la urma coeziunea menajului. In aceste
conditii si mai ales in virtutea principiului inegalitatii sexelor, responsabilitatile din cadrul
menajului sunt foarte clar si strict delimitate. Barbatul/sotul este cel care trebuie sa asigure un
acoperis deasupra capului pentru el, sotie si copiii care vor veni, sa plateasca darile catre domnie,
sa raspunda in fata comunitatii pentru faptele familiei sale[80]. In schimb sotia este aceea care
administreaza gospodaria, conduce armata de slugi - in cazul familiilor boieresti - se ocupa de
cresterea si educarea copiilor, pazeste focul din vatra atunci cand sotul este plecat[81]. Din acest
tipar nu iese nimeni. Toate familiile, mai ales cele boieresti si nobiliare, nu tolereaza nicio
abatere de la norma. Au existat fara indoiala exceptii vizibile mai ales in cazul paturilor sociale
mai putin avute. Nesiguranta, incertitudinea traiului au facut ca unele sotii sa intre in slujba
familiilor mai instarite. Bineinteles este vorba de slujbe tot specific femeiesti: servitoare, doica
etc. Fara a fi in mod necesar o deviere de la norma, nu putem sa nu ne intrebam daca atare
situatie a fost sau nu tolerata de soti. Constanta Ghitulescu considera intr-unul dintre studiile sale
ca totusi avem de-a face cu o situatie ingrata, caci sotul este mai tot timpul suspicios in ceea ce
priveste fidelitatea conjugala a sotiei[82]. Si totusi ne este destul de greu sa credem ca perceptele
de morala au dominat pe cele ale insecuritatii materiale. In conditiile in care oricum barbatul era
cel care domina atat societatea cat si menajul, de ce s-ar fi mai fi temut de conduita femeii?
Acesta este probabil unul dintre cele mai interesante paradoxuri ale lumii medievale: barbatii
doreau sa controleze femeile - camera doamnei, gineceul bizantin ne atesta acest fapt, - sa le
supuna unui control permanent, ei le considerau mai slabe in caracter - si nu doar in forta - si
totusi ei se temeau de ele. Aceasta teama fata de femei, pe care o putem explica doar prin
definitia impregnata de religios care i-a fost data, explica poate si limitele, am spune foarte
generoase, ale puterii barbatului asupra sotiei si care se regasesc inca in pravilele veacului
modernitat Dupa cum afirmam este vorba despre limite ce par foarte largi, sotul primind putere
aproape absoluta asupra sotiei. Atare situatie este probabil cel mai bine ilustrata de glavele care
stabilesc limitele si modul in care sotul putea folosi violenta fizica impotriva sotiei, violenta care
in fapt era legalizata. Astfel pravilele stipuleaza urmatoarele: "dooa lucruri oaricari sprijinesc pre
barbat sa nu sa cearte, candu-si va bate muiarea: cand o va fi batut pre vina ei <si atunci > cand o
va bate putintel fara vrajmasie "[83]. Intr-adevar sunt mentionate limitele in care femeia putea fi
batuta de sotul ei precum si sanctiunile pe care le primeste barbatul, dar cadrele in care violenta
conjugala este permisa depasesc chiar si limitele acceptate ale unei societati dominate de barbati.
Caci de-s va bate nestine muiarea cu pumnul sau cu palma nu se chiama ca iaste cu vrajmasie .
de o are a bate cat de mult si de des "[84]. Sanctionata era doar acea bataie care se facea "cu
vrajmasie" adica "cu toiagul si mai vartos cand se va svarama lemnul sau sa faca cu acesta rane
sa marga sange, sau cand o va lovi cu lemnul in obraz, sau in cap"[85]. Cu vrajmasie se chema si
bataia atunci cand "o va bate de pururi si de mai multe ori, fara de vina . "[86].

In plus sotul mai avea si dreptul de a o inchide in temnita in cazul in care ar fi fost
suspectata de adulter sau cand sotul isi simtea amenintata viata.

In atare conditii ce mai putea sa faca sotia?


Ea putea, in cazul in care se simtea amenintata, sa ceara de la judecator un zapis ca
sotului sa nu i se permita sa o mai bata. De asemenea sotia putea sa sa se desparta de sotul ei
invocand motivul violentei conjugale, insa marturia ei nu era suficienta, deoarece potrivit
normelor pravilelor "vrajmasia arata vecinii omului sau veastea cumu sau deaca-l graesc
oamenii"[87]. In continuare pravilele stipuleaza faptul ca "boacetele muerii si tipetele ce se aud
den casa, nu vor putea arata vrajmasia barbatului, nice ochii ei ce vor fi vinet<i>, sau obrazul ce
va fi imflat: nu pot aceastea sa arate vrajmasia barbatului; marturii trebuesc la lucru ca acesta
pentru sa cunoasca tot adevarul "[88].

Violenta conjugala constituie doar unul dintre elementele "traiului rau", motiv de divort,
frecvent invocat inca in secolul al XVIII-lea. Constanta Ghitulescu notase acest fapt pentru Tara
Romaneasca a secolului al XVIII-lea cand din cele 209 de jalbe studiate in 168 se invoca drept
motiv de divort tocmai traiul rau[89].

Termenii in care pravilele definesc limitele puterii sotului asupra sotiei sunt intr-adevar
foarte largi. Totusi ele trebuie privite ca fiind o incercare de a tempera elanul unor soti violenti.
Atare incercare, de a circumscrie sau cel putin de a limita manifestarile violente ale partenerului
de viata se inregistreaza si in Occident. In spatiul vest-european prescriptiile de morala
ecleziastica ajung in secolul al XVI-lea si al XVII-lea sa considere ca barbatul pacatuieste atunci
cand isi bate sotia salbatic, dar nu si atunci cand o dojeneste cu blandete[90].

Insumand, rezulta deci faptul ca tot sotul era acela care conducea si distribuia dreptatea in
familia sa. Drept urmare, femeia trebuia sa i se supuna in totalitate si doar atunci cand situatia
devenea insuportabila ea putea sa apeleze la ultima solutie - divortul. Asadar, constructia sociala
a raporturilor dintre barbati si femei apartine si ea lumii masculine[91].

4. 3. Destramarea familiei. Divortul

Desfacerea casatoriei a fost intotdeauna permisa la ortodocsi. Dupa unele marturii din
secolul al XVI-lea divortul se obtinea destul de usor, afirmatie confirmata si de unii calatori
straini. Astfel contele Paolo Bonici nota faptul ca "e obiceiul ca episcopii sa dea <hotarari> de
despartire. Cand sotii nu mai vor sa <stea> impreuna, ei ofera atatia bani episcopului pana pot
cadea la intelegere, despartirea facandu-se pe loc si fiecare se poate casatori inca o data"[92].
Nicolo Barsi consemna si el usurinta cu care era desfacuta casatoria la moldoveni: "cand
vreunuia nu-i place sotia sa, fie ca ea este urata, sau ca el nu are tragere de inima sau // dragoste
pentru ea, . atunci ia o vaca si o daruieste mitropolitului. Acela le da amandurora voie sa se poata
casatori de la doilea cu cine le iaste pe plac"[93].

Nu trebuie sa ne surprinda aceste consemnari in conditiile in care ele apartin unor calatori
veniti din spatiul occidental - catolic unde desfacerea casatoriei nu era permisa. Spiritul critic cu
care privesc divortul la romani, exagerarea cu care il consemneaza menita tocmai sa sublinieze
devierea/abaterea de la morala crestina caracterizeaza aceste consemnari. In schimb daca ne
raportam la documentele interne putem nota faptul ca ele nu consemneaza atat de multe
sentinte/procese de divort precum ne lasa sa intuim calatorii straini. Este clar ca nu putem vorbi
despre o asemenea usurinta in pronuntarea divortului, desi casatoriile succesive ale boierilor si
domnitorilor releva flexibilitatea societatii vizavi de practica recasatoriei.

Din nou generozitatea in detalierea divortului apartine normelor de drept scris. Din nou
codurile de legi, pravilele sunt acelea care insista asupra acestui aspect. Dat fiind ca el intra in
categoria prevederilor juridice referitoare la femei nu vom insista aici pe cadrul juridic al
divortului. Vom reda in schimb cateva dintre cauzele care puteau duce la destramarea unui cuplu.
Astfel Syntagma lui Matei Vlastares inscria printre motivele de divort urmatoarele: "daca
impotriva vointei sotului, cheltuieste sau face baie cu barbati, daca petrece o noapte in afara
caminului"[94]. Interesant este faptul ca Syntagma face distinctia intre motivele de divort care
putea fi invocate de catre sot si cele invocate de catre sotie. Astfel sotia putea trimite scrisoare de
despartenie sotului daca acesta se facea vinovate de lezmajestate, atenta la viata sotiei, daca
incerca sa o prostitueze, daca se facea vinovat de adulter. Pe langa aceste motive particulare
exista si motive comune de divort cum ar fi: ereziile, calugarirea unuia dintre soti, prizonieratul
unuia dintre parteneri dar numai dupa trecerea a cinci ani sau in cazul in care nu se mai stia
nimic despre el sau ea.

In schimb in Transilvania , in mod oficial, la populatia catolica divortul nu era permis dat
fiind faptul ca legatura conjugala era considerata ca fiind indisolubila. De aceea normele de drept
nu trateaza acest aspect. Situatia se schimba insa dupa Reforma religioasa cand divortul incepe
sa fie ingaduit, uneori cu destula usurinta, ceea ce a provocat riposta unor teologi[95]. Aceasta
situatie a determinat initiativa autoritatilor care au incercat sa intervina cu masuri speciale,
hotarand reintoarcerea celor ce parasisera familia si traiau in concubinaj si condamnarea lor in
caz de refuz. Astfel de initiativa se poate distinge si la sasi in Statute unde apar inscrise posibile
motive pentru desfacerea casatoriei. Printre acestea se numara si absenteismul unuia dintre
soti[96].

In ceea ce priveste romanii transilvaneni se pare ca aici au functionat aceleasi norme ca si


in Moldova si in Tara Romaneasca stiut fiind faptul ca, in general, familia veche romaneasca a
prezentat o deplina unitate de regim juridic in toate provinciile istorice[97]. Bineinteles ca
nuantarile nu lipsesc, mai ales in cazul nobilimii romanesti din Transilvania unde se impune a
insista asupra caror norme de drept au prevalat cele de drept nobiliar sau jus valahicum?

4. 4. Decesul

Dar nu toate casatoriile se incheiau prin divort. Marea majoritate luau sfarsit o data cu
disparitia unuia dintre soti. O atare situatie provoca schimbari majore mai ales pentru femeie.
Vaduva, lipsita de acum inainte de protectia directa a unui barbat prelua toate
problemele/conducerea menajului. Chiar daca in teorie ea ramanea sub protectia familiei sotului,
de cele mai multe ori ea trebuia sa se descurce singura in fata vicisitudinilor viet Insecuritatea-i
era cu atat mai pronuntata cu cat familia era mai saraca. Totusi exista si un "castig" si anume,
odata cu calitatea de vaduva femeia dobandea capacitate juridica deplina.

Care erau insa optiunile vaduvei si in ce masura ea s-a folosit de aceste drepturi juridice
ramane sa detaliem in capitolul referitor la vaduve. De asemenea practica recasatoririi nu era un
fapt iesit din norme, mai ales atunci cand decesul unuia dintre soti se petrecea la o varsta frageda.
Recasatoria a fost practicata in toate societatile medievale atat de catre femei cat si de catre
barbati. Spre exemplu nobilul transilvanean Ioan Kemny este unul dintre cei unsprezece copii
din a doua casatorie a tatalui sau, iar una dintre surorile sale, Ana a fost casatorita mai intai cu
nobilul Wolfgang Bethlen, prim-capitan de curte, iar dupa decesul acestuia ea a fost luata de sotie
de catre un alt nobil, Francisc Macksi[98].

Bibliografie
[1] Georges Duby, Evul mediu masculin. Despre dragoste si alte eseuri, (in continuare Evul mediu
masculin), Ed. Meridiane, Buc., 1992, p. 8.

[2] M. Bloch, Societatea feudala, vol. I, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1996, partea a II a. cap. II, p. 55.

[3] Georges Duby, Doamnele din veacul al XII-lea, Ed. Meridiane,Buc., 2000, p. 9.
[4] Vasile Scurtu, Termenii de inrudire in limba romana, Ed. Academiei RSR, Buc., 1966, p. 299-300.

[5] Ecaterina Lung, Imaginea familiei intre realitate si utopie in opera lui Antim Ivireaunul, (in
continuare Imaginea familiei)in Revista Istorica, Tom XVII, Nr. 5-6, 2006, p. 139.

[6] Ibidem.

[7] Coord. I. Ceterchi, Istoria dreptului romanesc, vol. I, Ed. Academiei RSR, Buc., 1980, p. 504.

[8] Coord. O. Sachelarie, N. Stoicescu, Institutii feudale din Tarile Romane. Dictionar, Ed. Acad. RSR,
Buc., 1988, sub vocea Familie, p. 192.

[9] D. V. Firoiu, Istoria statului si dreptului romanesc, vol. I, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 1998, p. 75.

[10] Coord. I. Ceterchi, Op. Cit., p. 505.

[11] Crestomatie pentru studiul istoriei statului si dreptului RPR, (in continuare Crestomatie)vol. II, Ed.
Stefan Pascu si Vl. Hanga, Ed. Stiintifica, Buc., 1958, p. 602.

[12] Coord. I. Ceterchi, Op. Cit., p 505.

[13] Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae, Ed. Acad. RSR, Buc., 1973, p. 320.

[14] Ibidem.

[15] Grigore Ureche, Letopisetul Tarii Moldovei, Editie ingrijita, studiu introductiv, indice si glosar de P. P.
Panaitescu,Editura de Stat, Buc., 1982, p. 158-159.

[16] Andrei Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei si Tarii Romanesti, vol. III,
Cartea Romaneasca, Buc., 1931, p. 96-97.

[17] Ioan Kemny, Memor Scrierea vietii sale, Editie si prefata de Stefan J. Fay, Casa Cartii de Stiinta,
Cluj-Napoca, 2002, Ioan Kemny, a participat la pregatirile pentru primirea principesei in Transilvania.

[18] Ioan Kemny, Op. Cit., p. 71.

[19] D. V. Firoiu, Istoria statului si dreptului romanesc, Ed. Fundatiei "Chemarea", Iasi, 1993, p. 120.

[20] Paul Veyne, Nunta la romani, in Coord. G. Duby, Amor si sexualitate in Occident, Ed. Artemis, Buc.,
1994., p. 121.

[21] Ibidem, p. 122.

[22] Ibidem.

[23] Ibidem, p. 123.

[24] Ibidem, p. 124.

[25] Ibidem.

[26] Ibidem.

[27] Ibidem, p. 126.

[28] A se vedea in acest sens studiul lui Michel Sot, Cum s-a nascut casatoria crestina, in Amor si
sexualitate in Occident, Ed. Artemis, Buc., 1994, p. 144-153.
[29] Ibidem, p. 144.

[30] Ibidem.

[31] Aurelius Augustinus, De nuptiis et concupiscentia, fragmente in Ed. Al. Florin Platon, Laurentiu
Radvan, De la Cetatea lui Dumnezeu la Edictul de la Nantes, Ed. Polirom, Iasi, 2005, p. 397.

[32] Ecaterina Lung, Imaginea familiei, p. 140.

[33] Aurelius Augustinus, Op. Cit, p. 399.

[34] Michel Sot, Op. Cit., p. 146.

[35] Ibidem, p. 147.

[36] Ibidem, p. 148.

[37] Ibidem.

[38] Henrietta Leyser, Medieval Women. A Social History of Women in England 450-1500, Oxford, 1995,
p. 106.

[39] Michel Sot, Op. Cit., p. 152.

[40] Bernardino degli Albizzeschi (1380-1444) a fost unul dintre cei mai mari predicatori franciscani ai
evului mediu. A se vedea in acest sens Dictionar al Sfintilor. Oxford, Ed. Univers Enciclopedic, Buc.,
1999, p. 78-79-

[41] Bernardino din Siena, Doua predici despre sotii si vaduve, in De la Cetatea lui Dumnezeu la
Edictul de la Nantes, p. 441-442.

[42] Ibidem, p. 443.

[43] G. Duby, Evul mediu masculin, p. 9.

[44] Ibidem, p. 17.

[45] Ibidem, p. 19.

[46] Christiane Klapisch-Zuber, Femeile si familia, in Coord. J. Le Goff, Omul medieval, Ed. Polirom, Iasi,
1999, p. 264.

[47] Ibidem, p. 266.

[48] Henrietta Leyser, Op. Cit., p. 107-110.

[49] Institutii feudale din Tarile Romane. Dictionar, Coord. O. Sachelarie, N. Stoicescu, Ed. Acad. RSR,
Buc., 1998, sub vocea casatorie, p. 85.

[50] Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae, Ed. Acad. Rom., Buc., 1973, p. 320.

[51] Institutii feudale. Dictionar, sub vocea Casatorie, p. 85.

[52] Dimitrie Cantemir, Op. Cit., p. 320.

[53] Ibidem.
[54] Ecaterina Lung, L'tat, L'glise et le contrle du mariage dans les principauts roumaines (XVI-XVII
sicles), p. 23.

[55] St. Pascu, V. Hanga, Crestomatie, vol. II, p. 625.

[56] Ibidem.

[57] Ibidem.

[58] Indreptarea Legii, glava 203, p. 212.

[59] Cartea Romaneasca de Invatatura, glava 41, p. 144.

[60] Indreptarea Legii, glava 198, p. 195.

[61] Ibidem.

[62] St. Pascu, Vl. Hanga, Op. Cit., p. 637.

[63] Ioan Kemny, Op. Cit., p. 62.

[64] Ibidem, p. 68.

[65] Institutii feudale din Tarile Romane. Dictionar, p. 85.

[66] St, Pascu, Vl. Hanga, Op. Cit., p. 637.

[67] Ibidem, p. 638.

[68] Ritualul logodnei si al casatoriei este consemnat de numeroase izvoare documentare: cronici,
scrisori, consemnari ale calatorilor straini etc. El parcurge, in linii generale, cam aceleasi etape pe
parcursul evului mediu si al epocii moderne. De asemenea, pot fi indicate o serie de similitudini intre
ritualurile din lumea romaneasca si cea maghiara de pilda. Relevanta este descrierea pe care Ioan
Kemny o ofera legata de modul in care au decurs logodna si respectiv casatoria lui. Astfel "m-am dus
la Rosly, la Ladislau Kun, unde am petrecut cateva zile si cu acel prilej m-am logodit cu fiica vitrega a
lui Gheorghe Prnyi, fata dulce a decedatului Francisc Kllai si a Ecaterinei Bornemisza . Logodna a
avut loc anno 1631, pe cand mergeam pe varsta de 24 de ani, intre seceris si recolta. <Principele> ma
facu sa aman aducerea acasa a logodnicei mele, schimband pana si ziua hotarata, cu toate ca
trimisesem deja si invitatiile . ne-am intors de la Viena cu sol Eu abatandu-ma din drum, ma casatorii
cu logodnica mea; pe urma in anno 1632, pe cat imi aduc aminte, in 14 iunie, am avut nunta in
Halmeu, mi-am dus acasa sotia pe cand mergeam pe varsta de 25 de ani. Au fost de fata cu mine .
multi oameni nobili si de stare buna, vrednici, si anume: Sigismund Kornis care il reprezenta pe
principe; Francisc Mik cu sotia, el fiind nas, iar fiul sau Iosif Mik cavaler de onoare, sotia acestuia
fiind nasa .". Vezi in acest sens Ioan Kemny, Memor Scrierea vietii sale, Editie si prefata de Stefan J.
Fay, Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, 2002 p. 156 -157. (in continuare Ioan Kemny, Memorii)

[69] Ioan Kemny, Memorii, p. 24.

[70] Ibidem, p. 24-25.

[71] Calatori straini despre Tarile Romane, vol. I, Buc., 1968, p. 406.

[72] St. Pascu, Vl. Hanga, Op. Cit., p. 602.

[73] Ar mai putea fi adaugata poate si o a patra perspectiva: aceea a zestrei ca motiv principal al
casatoriei. Avem in vedere ceea ce am putea numi "vanatorii de zestre", in genere nobili saraciti sau
mai putini instariti care se casatoreau doar pentru a-si imbunatati starea materiala si implicit pozitia
sociala. Astfel de cazuri sunt atestate in intreaga societate medievala dar si in secolul al XVII-lea. Un
astfel de exemplu este acela al lui Stefan Bthori care, potrivit lui Ioan Kemny, se casatorise cu o
femei mult mai invarsta decat el pentru a deveni rege si care nu avea deci niciun sentiment fata de
sotia sa. Acelasi Kemny, intalnise in misiunile sale pe un anume nobil polon Dembinski, care avea "o
fata vitrega frumoasa si, dupa spusele sale, stia ca acestei fete ii revin bani multi, pe care ea ii ceruse
in cateva randuri de la maica-sa, dar asta nu ii dete <banii>, dar apoi el a luat-o in casatorie pe mama
fetei, care se marita cu placere cu el, astfel ca acum el are si pamanturile, si banii". I. Kemny, Op. Cit.,
p. 92. La fel a facut si fostul capitan al cetatii Chioar care s-a casatorit cu fosta sotie a lui Pavel
Rhdel, dobandind astfel si prin ea multe domenii, la fel a procedat si Francisc Listius, capitan al
Gherlei, care s-a casatorit cu fosta sotie a lui Pavel Vesselnyi, dupa care avea un domeniu bun. I.
Kemny, Op. Cit., p. 117.

[74] Institutii feudale din Tarile Romane. Dictionar, sub vocea: zestre, p. 521.

[75] N. Belmont, La fonction simbolique du cortege dans la rituels populaires du mariage, Annales ESC,
nr. 3, 1978, p. 650-655, Apud Constanta Ghitulescu, Zestrea intre norma si practica, in Studii si
Materiale de Istorie Medie, vol. XVIII, 2000, p. 213.p. 219.

[76] Institutii feudale din Tarile Romane. Dictionar, sub vocea: zestre, p. 521.

[77] Constanta Ghitulescu, Zestrea intre norma si practica, in Studii si Materiale de Istorie Medie, vol.
XVIII, 2000, p. 213. (in continuare Constanta Ghitulescu, Zestrea)

[78] Cartea Romaneasca de Invatatura, glava 26, p. 123.

[79] D. V. Firoiu, Op. Cit., p. 183.

[80] Constanta Ghitulescu,Evul mediu romanesc si istoria femeii (secolele XVII-XVIII), in vol. Directii si
teme de cercetare in studiile de gen din Romania, Coord. Ionela Baluta, Ioana Cirstocea, Colegiul Noua
Europa, Buc., 2002, p. 42.

[81] Ibidem.

[82] Ibidem, p. 43.

[83] Cartea Romaneasca de Invatatura, glava 26, p. 123.

[84] Ibidem, glava 23, p. 119.

[85] Ibidem.

[86] Ibidem.

[87] Cartea Romaneasca de Invatatura, glava 23, p. 119.

[88] Ibidem.

[89] Constanta Ghitulescu, In salvari si cu islic. Biserica, sexualitate, casatorie si divort in Tara
Romaneasca a secolului al XVIII-lea, Bucuresti, Editura Humanitas, 2004, p. 252.

[90] Ibidem, p. 254.

[91] Eadem, Evul mediu romanesc si istoria femeii (secolele XVII-XVIII), in Directii si teme de
cercetare in studiile de gen din Romania, p. 43.

[92] Calatori straini, vol. V, p. 24.

[93] CSDTR, vol. I, p. 339.

[94] Syntagma lui Matei Vlastares, col. 1180-1184, in St. Pascu, Vl. Hanga, Crestomatie, p. 630.

[95] Coord. I. Ceterchi, Op. Cit., p. 514-515.


[96] St. Pascu, Vl. Hanga, Crestomatie, p. 641.

[97] Coord. I. Ceterchi, Op. Cit., p. 516.

[98] Ioan Kemny, Op. Cit., p. 28-29.

Familia tradiional i Familia modern

Introducere

Familia a fost o necesitate de-a lungul epocii moderne. Problema


organizrii vieii de familie i aconsecinelor ei funcionale
apar n lucrrile gnditorilor antici i a celor renascentiti.
Vechi evrei prescriau o varietate de conduite rituale pentru a
putea duce o cstorie fericit la bun sfrit.I . i N . M i t ro f a n
( 1 9 9 1 , p 1 4 5) d e fi n e t e cu p l u l c o n j u g a l c a fi i n d
n u c l e u l g e n e r a t i v a l microgrupului familial, exprimnd
structural i funional modul n care dou persoane de sex
opus,dup ce se cstoresc, se intermodeleaz creator,
dezvoltnduse, motivnduse i determinndu-se mutual prin
interacomodare i interasimilare, simultan n plan biologic,
psihologic, i social.Familia s-a dezvoltat o dat cu societatea i se
modific odat cu aceasta. Ea ndeplinete anumitefuncii sociale
cum ar fi procrearea, creterea i socializarea copiilor.Ca form
de comunicare uman, familia este poate cea mai trainic dintre
ele fiind caracteristic pentru toate treptele de dezvoltare
istoric i avnd o mare stabilitate ca structur social.
(MariaConstantinescu, 2004, p10)n analiza sociologic a familiei
se folosesc diferite notiuni cu diferite sensuri ale familiei cum
ar fi:- f a m i l i a d e o r i g i n e -
f a m i l i a c o n j u g a l - f a m i l i a
n u c l e a r - f a m i l i a d e
r e z i d e n - f a m i l i a d e
i n t e r a c i u n e - f a m i l i a c u
p r o b l e m e - f a m i l i a
m o d e r n - f a m i l i a
t r a d i i o n a l Familiile au structuri diferite sau numr
diferit de membri. De exemplu n trecut, familiile aveau4-6 copii,
n medie, iar acum n societile industriale, au n medie 1-2
copii.Cuplul nu este ntotdeauna unit i perfect. n cele mai
multe cazuri n cupluri apar fenomenelenegati ve,
apar certurile, neajunsurile, infi delitatea etc. Toate aceste
lucruri sunt cauza celor mai multedivoruri.Familia trebuie
asociat cu stabilitate, echilibru, moralitate i durabilitate.
ntotdeauna n familietrebuie s existe armonie pentru ca durata
csniciei s fie ct mai lung.Asupra familiei s-au ntreprins i se
realizeaz mereu numeroase studii de asisten social
careurmresc o ameliorare, o nlaturare a crizelor pe care le
traverseaz anumite familii. Americanii aufolosit tehnica aa-
numit <Social-Work>, o tehnic de aciune social asupra unor
familii urbane aflaten situaii dificile. (idem, p19)Concluzionnd,
familia este un adevrat sprijin pentru copiii n ziua de astzi. Un
copil crescutntr-o familie unit i cu principi este mult mai
responsabil n ceea cel privete.

Familia tradiional

n familia tradiional puterea este inegal. n aceast


familie cel care domina cel mai mult era brbatul. ns, cel
puin din sec. 19 romnesc, norma autoritii masculine pare s
nu serveasc dect cafaad. n familiile boierilor, soia poate
influena decizia soul, chiar i copiii, ori de cte ori este n jocun
aspect al vieii familiale.

Conform lui J.Bochenski, autoritatea este o relaie cu trei termini care


se instituie ntre un purttor, un subiect i un domeniu. (C. Ciuperc, 2000,
p.72 )n acest caz brbatul este purttorul i femeia este subiectul ntr-un
anume domeniu. n culultradiional domin autoritatea care provine din tradiia
familiei.Puterea este un fenomen social, n sensul c nu se poate manifesta dect
prin intermediul relaiilor sociale. Dup K.Dowding (1991,p.48), exist dou
feluri de putere: puterea concret (puterea de a face)i puterea social (puterea
asupra cuiva).Este clar c familia tradiional se bazeaz pe puterea concret.
Aceste reguli l oblig pe brbat sfac ceea ce tie, astfel nct femeia
accept aceast ordine, deoarece femeia nu avea niciun drept la opinie.De-a
lungul timpului, puterea n familie a crescut, autoritatea a evoluat spre cel ce tia
mai mult.Puterea femeii a crescut de asemenea. Femeia avea mai multe
drepturi, avea puin autoritate asupracopiilor, soul se sftuia cu ea n diferite
probleme familiale.n sec. 19-20 n societile europene sau de cultur
european s-a generalizat sistemul familieinucleare n care soul era
principala surs de venit, i avea cea mai mare autoritate, iar soia se ocupa
n principiu de gospodrie i depindea de so.Fiecare societate are un anumit sistem
familial adic un sistem de reglementare a relaiilor dintre brbat i femeie de
vrst matur i dintre acetia i copii. Sistemele familiale se difereniaz
ntre eledup gradul de cuprindere a grupului familial, forma de
transmitere a motenirii, modul de stabilire arezidenei noilor cupluri.
Structura de autoritate i putere n cadrul familiei (H.Touzard 1966)
1.Autoritatea
soului (brbatul acioneaz i decide)2.Autonomia
soiei (femeia
acioneaz i decide) 3.Autocraia soului
(brbatul decide, femeia
acioneaz)4.Autocraia soiei (femeia
decide, brbatul acioneaz)5.Conducerea
soului ( brbatul decide, acioneaz
mpreun)6.Conducerea soiei ( femeia
d e c i d e , a c i o n e a z m p r e u n ) 7.Diviziunea sincretic a
rolurilor (brbatul acioneaz, decid mpreun)8.Diviziunea
sincretic a rolurilor (femeia acioneaz, decid
mpreun)9.Cooperarea sincretic (acioneaz mpreun, de
c i d m p r e u n ) ( i d e m , p . 7 3 ) Concluzionnd, familia tradiional era
caracterizat printr-o ierarhie clar, iar respectarea ierarhiei era o condiie a
echilibrului.
Relaiile parentale i viziunea asupra socializrii
n familia tradiional conflictele dintre generaii erau mult mai puine i netolerate
de comunitate.Ierarhia era foarte clar, fiecare tia ce are de fcut i de
cine trebuie s asculte. Copiii suportau i seabineau la autoritatea tatlui i
pe cea a mamei cnd tatl nu era, ns cea a mamei era mai blnd i
maisensibil.Rolul mamei era foarte important pentru c personalitatea ei construia
punctul de plecare pentrucopil. n familia tradiional, mama se implica
mult mai mult n creterea i educarea copiilor fa defamilia modern,
deoarece mama nu avea un loc de munc, o carier profesional, ea se
ocupa doar degospodrie i de familia sa. De aceea copiii erau mult mai ataai
de mam dect de tat.n aceast familie tatl era cel care deschidea porile
copilriei spre lumea exterioar, ndrumndcopilul s fie el nsui, s pun n
practic ceea ce nvase. Totui aceast ieire nu i oferea
copiluluilibertatea maxim.n socializarea copiilor din modelul tradiional
al familiei extinse implic o relaie afectiv puternic ntre bunici i
nepoi i, implicit, un rol educativ consistent al bunicilor. ns, coabitatea
vrstnicilor cu nepoi nu este dovedit, nici mcar n mediul rural, dect
pentru familiile tip souche, ncare unul dintre copii rmne, dup cstorie, n
casa printeasc asumndu-i responsabilitatea ngrijirii btrnilor. (C. Ciuperc
2000, p.73, apud E. Stnciulescu, 1997, p.162)Cei care se recstoreau a doua
oar i aveau copii, acetia rmneau n creterea bunicilor, cu ajutorul
prinilor.n familia tradiional cstoria copiilor se fcea n ordinea
descresctoare, de la cel mai mare lacel mai mic, nu ca n familia modern cnd
acetia se cstoresc sau triesc n concubinaj.n societatea contemporan se
considera c principalele probleme care apar sunt urmtoarele:1.
Familia cu un copil
. n aceast familie fiind doar un copil acesta este rsfat, avnd
o personalitate egoist. Acesta este rsfat de ambi prini, iar cnd este
certat de unul dintre ei,acesta se refugiaz la cellalt. Pentru copil,
prinii au devenit nite instrumente de care el se servete pentru satisfacerea
nevoilor sale.2.
Familia cu doi copii.
Atenia prinilor cade asupra celui mic, ceea ce face ca primul copil s
sufere. Cel mai mare i poate dezvolta o personalitate mai egoist i mai
agresiv.3.
Familia cu trei copii.
Copilul cel mai mare are aceeai viziune n faa prinilor ca i nfamilia cu doi
copii. Cel mijlociu are dezvoltarea cea mai echilibrat, avnd o just balan
ntreagresivitate, retragere n sine i spirit de iniiativ. Copilul cel mic este cel mai
rsfat i cu celemai multe drepturi fiind ajutat i de fraii mai mari.4.
Familia cu mai mult de trei copii.
La apariia celui de al patrulea copil lucrurile iau ontorstur. Acesta
poate fi privit cu o nemulumire, tratat cu rceal. ns exist i excepii,
un biat aprut dup trei fete adduce bucurie n sufletul prinilor.Familia
tradiional, din punct de vedere al controlului social este mai permisiv
dect familia patriarhal, n timp ce din punct de vedere al suportului
parental este mai neangajat comparative cufamilia restructurat.Din
perspective socializrii n funcie de sex, familia tradiional a favorizat
accentuareacontientizrii diferenelor dintre fete i biei ntruct cele
dou modele educaionale erau destul de puine. Bieii erau socializai
nct s devin activi, ostili, i agresivi, iar fetele, erau blamate
sau pedepsite pentru comportamentul lor agresiv dar recompensate dac erau
politicoase.Relaia printe- copil n familia tradiional era n general bazat pe
nelegere i acceptare i nu pe conflict i negare.
Familia modern

Familia moder se caracterizeaz prin structura de autoritate i putere. In aceast


familie parteneriiau aceeai autoritate, deciziile le iau n comun, nu ca n
familia tradiional cand doar brbatul luadecizii, att n privina
hotrrilor care viza viaa conjugal. Relaia modern surprinde
reciprocitatea puterii i autoritii, pe diferite nivele i n diferite intensiti.Ideea
c toate sarcinile i toate rolurile unei familii, pot fi ndeplinite, att de
brbat, ct i defemeie este total greit, deoarece exist anumite elemente care
difereniaz cele dou sexe (C Ciuperc,2000, p.100 apud I. Mitrofan, C.
Ciuperc, 1997), ca s nu mai vorbim c, de la un cuplu la altul
existd e o s e b i r i n c e e a c e p r i v e t e r o l u r i l e a s u m a t e , n f u n c i e d e
p a r t i c u l a r i t i l e p e r s o a n e l o r i r e l a i e i respective.Din aceast perspectiv
nu exist, nu este posibil o egalitate prin lipsa diferenelor. ntre oricarea l t e
dou persoane, intervine reciprocitatea, dar i asimetria, una
d i n t r e e l e t i n z n d s - o d o mi n e p e cealalt.Fiecare activitate are o importan
diferit, adic nu pot exista activiti care sa aib ponderi egale.D a c n f a m i l i e
exist un bun dialog i o bun nelegere, atunci se poate ajunge
l a o e g a l i z a r e a autoritii i puterii n sistemul familial.

``O problem important, care induce majoritatea nenelegerilor i


divergenelor n cuplu esteaceea a implicrii fiecruia n ceea ce ar trebui s
fac. Exist nenelegeri datorit faptului c unul dintre parteneri are impresia c el
face totul, el se implic cel mai mult, iar cellalt mai puin, ignornd faptulc
activitile nu pot fi comparate, iar gradul de implicare nu poate fi evaluat de
cineva. Subiectivismul poate fi destul de mare iar disensiunile pot aprea
destul de frecvent, lucru care a determinat apariiaopiniei potrivit
creia, relaiile tradiionale ntre brbat i femeie se dovedesc mai puin
generatoare deconflict i steres``. (C. Ciuperc, 2000, p.102 apud A. Liiceanu,
1997)F a c t o r i i c e a u d e t e r mi n a t f l e x i b i l i z a r e a r a p o r t u r i l o r d e p u t e r e
n c u p l u l m o d e r n a u f o s t emanciparea femeii, bazat pe creterea nivelului de
cultur. Aceast emancipare a ridicat pretenii vis- - vi s d e p o s i b i l i t i l e
b r b a t u l ui d e a s e i m p l i c a n c e e a c e t r a t a , p n n u d e m u l t , c u
p a s i v i t a t e i indiferen.Un alt factor este independena economic a femeii,
adic femeia nu mai este ntreinut de brbati poate singur s-i asigure
subzistena i s ia decizii proprii, fr team de a fi supus
reprourilor sau abandonat.Implicarea tot mai accentuat a femeii n viaa
social a adus la ruperea acestuia de universal ngust al familiei i la rolul i
locul femeii n relaia de cuplu. Acesta este un alt factor care duce familiala un
univers mai larg. Relaionarea cu alte persoane a membrilor unui cuplu duce la
egalitatea autoritiii puterii. Cu ct relaionarea este mai mic, cu att crete
apariia unui model unidirecional de putere iautoritate (n special de la brbat la
femeie).Nu n ultimul rand, devalorizarea sentimentului n relaia de cuplu a
provocat importante reaezrin structura de autoritate i putere. Femeia,
independent economic, i permite s experimenteze relaiidiverse, datorit
dorinei de a se realize i de a evolua pe plan profesional. Din aceast
cauz, brbatul,se teme s nu fie prsit sau pur i simplu din nevoia de a cucerii,
ncearc s nu se implice emoional isentimental prea mult. In general, cuplul
secolului XX minimalizeaz valoarea sentimentului, fapt careare repercursiuni
asupra distribuiei autoritii i puterii n relaia dintre cele dou sexe.n familia
modern au aprut multe schimbri fa de cea tradiional. Prezena matern a
deveniti ea intermitent prin ieirea femeii pe piaa forei de munc.
Desele absene ale ambilor prini ofercopilului o alt versiune asupra
autoritii, de cele mai multe ori aceasta lipsind.n privina relaiei conjugale,
conceptual de luare a deciziilor este perceput ca fiind unul dintreindicatorii
principali ce definesc raportul de autoritate i putere. Este posibil ca
decizia s fie luat dectre un membru al cuplului, pentru c cellalt membru a
delegat funcia de luare a deciziilor sau pur isimplu nu este interesat.Situaia se
complic i mai mult atunci cnd un individ vrea s aib autoritate i
putere. Deexemplu, brbatul dintr-o clas social inferioar pretinde
autoritate pe baza modelului tradiional ntimp ce, n luarea propriu-zis a
deciziilor, soia contemporan deine o autoritate substanial.Tocmai de aceea, n
stabilirea structurii de autoritate i putere n cuplu trebuie s se in cont demai
muli indicatori, care intercorelai, s defineasc mai exact raporturile dintre
parteneri.Autoritatea i puterea n familia modern se afl ntr-un
permanent proces de construcie ir e c o n s t r u c i e , n f u n c i e d e
n e g o c i e r i l e c e a u l o c n t r e p a r t e n e r i , d e a t i t u di n i l e i
c o mp o r t a m e n t e l e acestora vis--vis de rolurile pe care le ndeplinesc n familie
i de statusurile ocupate n afara ei. (idem, p106)
Relaiile parentale i viziunea asupra socializrii
n familia modern, relaia printe copil este diferit de relaia din
familia tradiional. Concepiile privind relaia parental au evoluat
semnificativ.Din aceast perspectiv, E Duval evideniaz existena a dou tipuri
de modele: modelul mameitradiionale (ce impune prin perseveren i
rigiditate) i modelul mamei moderne (axat pe dezvoltarea

capacitilor instructivo- formative ale copiilor, n condiiile unei liberti i


flexibiliti crescute). (C.Ciuperc, 2000, p.130)Analogul, E.Elder a identificat
modelul tatlui tradiional (care asigura educaia copiilor de pe poziia aceluia
care are ntotdeauna dreptate i ultimul cuvnt n orice problem) i
modelul tatluimodern (ce folosete mult mai puin metodele punitive-
restrictive). (Ibidem)Sistemul familial trebuie s-i construiasc i s-i
consolideze o stare de echilibru ntre cele doumodele culturale ale generaiilor.n
familia modern socializarea implic unele procese de identificare i difereniere.
O serie deidentificri constituie personalitatea.Pentru copii, prinii sunt primele
repere pentru autoidentificare, pentru a-i gsi sinele. Un copilnva s fie matur
de la prini n primul rand. De exemplu biatul trebuie s se ataeze mai mult de
tatspre al lua exemplu, fiind i de acelai sex au mai multe puncte n comun, ns
nu trebuie s-l urmeze ntot ceea ce face tatl. Trebuie s ia de la el doar prile
bune i nu cele rele.ns fata trebuie s rmn alturi de mama sa pentru a se
autoidentifica i de a se regsi i poateacesta este unul din motivele pentru
care fetele se maturizeaz mai repede dect bieii. Greutile pe care le
ntmpin fata n procesul de identificare se leag de rolul pe care l vede la mama
sa, acela de afi gospodin (de a avea grij de gosodrie ,de familie).Un rol
important l are i reacia tatlui fa de propria sa fic. De exemplu, dac fata
seamn cumama sa la feminitate (la aspectul fizic), atunci tatl o trateaz ca pe o
femeie, iar dac fata este un picmai robust cu un corp mai dezvoltat, atunci tatl o
trateaz ca pe un biat pe care poate nu l are.O fat care triete ntr-o familie cu
doi frai sau mai muli se formeaz altfel dect atunci cndcrete alturi de
surori.Dac un copil crete ntr-o familie mai organizat, cu principii i el va vrea
s-i construiasc viaaasemenea prinilor, ns dac a crescut ntr-o familie
dezechilibrat, dezbinat, acelai lucru va face iel, nu l va interesa casa, familia,
copii si cid oar s triasc ct mai bine i si fie lui bine.La nceput prinii
ncearc s-i nvee copiii cum s gndeasc i s acioneze n via.
Primelelucruri pe care i nva sunt dintre curat-murdar i dintre permis-
interzis.Apoi copilul, ieind din exteriorul familiei ncearc s devin independent,
s aib libertate total.ncearc s-i afirme dorina de frustrare sau de
permisivitate.Majoritatea cercetrilor spun c cele mai frecvente conflicte ntre
prini i copii sunt n perioadaadolescent, atunci cnd adolescentul are dorina de
libertate i autonomie.Dorina de libertate i autonomie sporete odat cu
naintarea n vrst.Observm c la vrsta adolescenei, copilul aparinnd
familiei moderne tinde s se comporte ndou maniere fa de prini: contra
lor sau ndeprtndu-se de ei. n rimul caz, el consider c priniinu-l
neleg i se decide s <lupte>, dovedindu-le c poate reui i fr
ajutorul lor, dar aplicnd o altmentalitate i o alt scar de valori. n al
doilea caz, copilul nu lupt, dar i construiete o lume a sa, seizoleaz fa de
prini i i accept n jurul su doar pe cei care-l neleg. (idem, p.136 apud K.
Horney)De cele mai multe ori, divergenele ntre generaii apar din cauza
lipsei de interes pentru problemele adolescentului.Majoritatea prinilor sunt
dezinteresai de copiii lor, i las s fac ce vrea, copiii se cstoresc dela o vrst
fraged, nu-I mai intereseaz coala, nu-I intereseaz s-i fac o cariera
n via, s aib unviitor mai prosper.Au trecut vremurile cnd copiii urmau
meseriile prinilor, cnd se cstoreau la indicaiile rudelor, cnd cuvntul
celor mai nvrst era lege i se supuneau.n ziua de astzi tinerii doresc un statut
social bun, o via fr probleme, fericire personal, ns p e n t r u a c e s t e l u c r ur i
t r e b u i e d e p u s i p u i n e ffo r t i m u n c p e n t r u a s e r e a l i z e , o r i e i
n u f a c n i mi c , ateapt totul deagata i acest lucru nu este posibil.Societatea de
astzi s-a schimbat enorm de mult i nu n bine. Toi vor s fie patroni i
efi scomande, dar s munceasc mai puin.

Concluzii
Aceat lucrare este o comparaie ntre familia modern i familia tradiional. Am
pus accent peautoritatea si puterea n ambele familii. n familia tradiionala
autoritatea cea mai mare o avea tatl, iar ceilali l ascultau , iar n familia modern
puterea i autoritatea o aveau ambii prini. Fiecare membruavea cte ceva de spus
n familie. Prinii se sftuiau cu copiii lor n orice problem legat de
familie.Pentru un copil familia este foarte important. Ea l sprijin n primi
pai.Familia tradiional este mult mai autoritar dect familia modern.Dac n
familia modern copiiisunt mai libertini, n familia tradiional copiii i
ascultau pe parini, nu ieeau din cuvntul lor. Nuaveau voie s fac ce vor
fr aprobarea prinilor.

1. Ctlin Zamfir, Lazr Vlsceanu, Dicionar de Sociologie, Editura Babel,


Bucureti 1998
2. Cristian Ciuperc, Cuplul modern- ntre emancipare i disoluie,
Editura Tipoalex,Alexandria 2000
3. Elisabeta Stnciulescu, Sociologia educaiei familiei. Editura Polirom,
Bucureti 1997
4. Iolanda i Nicolae Mitrofan, Familia de la A la....Z. Mic dicionar
al vieii de familie,Editura tiinific i Enciclopedic, Bucureti 1991
5. Maria Constantinescu, Sociologia familiei, Editura Universitii din
Piteti 2004
https://ru.scribd.com/doc/41054786/Familia-tradi%C5%A3ional%C4%83-
%C5%9Fi-Familia-modern%C4%83 28.12.2016