REVENDICĂRILE PREOŢIMII ÎN CADRUL CONGRESELOR EPARHIALE DIN ANUL 1917

Silvia Scutaru
Spre deosebire de celelalte provincii româneşti înstrăinate, mişcarea de renaştere naţională din Basarabia nu a cunoscut formele bine organizate şi argumentate din punct de vedere teoretic, deoarece acest teritoriu a avut specificul său, generat de politica promovată de Imperiul ţarist. Totuşi, smerenia şi cucernicia, cultivat în mireni cu atâta ardoare de preoţimea basarabeană, nu au fost o piedică pentru înfiriparea spiritului naţional şi a cerinţelor cu caracter religios. Încă în anii 1880-1890 unii elevi din Seminarul Teologic din Chişinău, fiind atraşi de mişcarea narodnicistă, au organizat o bibliotecă secretă. După diferite arestări şi deportări, anul 1898 a fost unul benefic pentru seminarişti, deoarece le-a deschis accesul la câteva universităţi din Imperiul Rus. Această decizie a influenţat pozitiv pregătirea viitorilor lideri politici basarabeni, care puteau studia mai uşor istoria românilor şi literatura română la Kiev, Odesa, Moscova sau Petersburg, unde cărţile româneşti ajungeau mai uşor, decât la Chişinău. Nucleul oamenilor politici ai Unirii din anul 1918 s-a format pe băncile Universităţii din Dorpat (azi Tartu, Estonia), unde au învăţat absolvenţi ai Seminarului Teologic din Chişinău – Gh. Ghicu, P. Grosu, Al. Groapă, Al. Oatul, N. Siminel, V. Maho, N. Flarov. Ei s-au angajat să lupte împotriva ţarismului, să contribuie la redeşteptarea conştiinţei naţionale a românilor basarabeni, organizând un cor, care îşi începea reprezentaţiile cu „Deşteaptă-te, române!”. Evident, febra mişcărilor sociale treptat pătrunde şi în spaţiul pruto-nistrean. Ca urmare, „după revoluţia rusească pentru Constituţie, în Basarabia s-au ivit forţe româneşti; şi clerul s-a amestecat în această neaşteptată mişcare, dând la iveală cărţi de slujbă ori de cetire bisericească pe moldoveneşte şi răspândind revista de predici „Luminătorul” (Iorga 1912, 175). Preotul P. Gheorghian considera, însă, că perioada anilor 1900-1917 a fost timpul decadenţei în familiile boiereşti şi ale preoţilor, deoarece erau puţine familii care nu ar fi vorbit limba rusă (Gheorghian 1926). Din aceste considerente, afirma el, în Basarabia până în anul 1905 se observă lipsă
Tyragetia, s.n., vol. III [XVIII], nr. 2, 2009, 253-259.

naţionalismului. O. Ghibu explica acest fenomen prin mentalitatea românilor basarabeni, pentru care autoritatea ţarului, a patriei şi a credinţei era ceva sacru, fapt alimentat din plin şi de preoţime. El considera că cel mai mult preoţimea a fost „ţarificată”: „Ţarii erau atât de „mari”, atât de „buni”, atât de munificenţi, încât întreceau orice imaginaţie pentru oamenii simpli, aşa că identificarea cu ei era cel mai natural lucru” (Ghibu 1923, 14). Anul 1917 a deschis calea „romantismului naţional”, după cum afirma Ştefan Ciobanu (Ciobanu 1993, 11). Ecourile acestor evenimente au găsit Basarabia măcinată de război. Mii de români basarabeni luptau, îndeplinidu-şi datoria fără a protesta. Situaţia dezastruoasă de pe front, bolile, foamea şi suferinţele au marcat mentalitatea lor, ei dorind terminarea războiului şi întoarcerea acasă. Vestea despre revoluţia din februarie 1917 nu a produs agitaţie între moldoveni. Ideile naţionale au ajuns aici mai târziu decât în alte zone ale Rusiei, dar sub influenţa ştirilor, care veneau din Rusia creşte nemulţumirea mai multor categorii de oameni. Ţăranii, preoţii, învăţătorii, ostaşii, cooperatorii au cerut, în cadrul diferitor întruniri „ca Moldovenii să fie din nou stăpâni în ţara lor...” (Cazacu 1928, 5). Odată cu schimbările politice din Rusia, care au avut un larg răsunet în întregul imperiu, preoţimea basarabeană se organizează, pentru a-şi cere drepturile. Pentru a putea real pretinde la obţinerea dreptului de a face slujbă în limba română, de a se învăţa în limba maternă la sate, era nevoie de un congres, unde se vor pune în discuţie aceste probleme. Un rol important în activitatea clerului basarabean l-a avut congresul extraordinar a preoţimii şi mirenilor din eparhia Chişinăului, care s-a întrunit între 19-25 aprilie 19171.
1 Ştefan Ciobanu spune că congresul a avut loc la 19-25 aprilie 1917, vezi nota 1, p. 96, în Unirea Basarabiei (Chişinău 1993); M. Păcurariu indică data de 19-20 aprilie 1917, vezi Basarabia, pag. 104; C. Botoran şi M. Retegan ne indică data de 18-24 aprilie, vezi 1918. Făurirea României Mari, Vatra românească (Bucureşti 1998), p. 41; G. Popa-Lisseanu ne vorbeşte despre data de 19-22 aprilie 1917, vezi Basarabia privire istorică (Bucureşti 1924), p. 31.

253

II. Materiale şi cercetări

Presa periodică a timpului ne permite să facem cunoştinţă cu condiţiile în care activau congresele eparhiale, cu ordinea zilei, discursurile deputaţilor, documentele şi rezoluţiile adoptate. În „Revista eparhială a Chişinăului” (Кишинёвские Епархиальные Ведомости) au fost publicate procesele-verbale ale congreselor eparhiale din aprilie şi august 1917, iar materialele congresului din august 1917 au fost analizate în organul de presă Голос бессарабской церкви. Revista Luminătorul publica pentru cititorii săi articole despre revendicările altor adunări, care aveau tangenţă cu hotărârile congreselor eparhiale ale clericilor din anul 1917. N. Popovschi, în lucrarea „Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIXlea sub ruşi” ne prezintă destul de detaliat activitatea congreselor eparhiale anterioare, din care putem afla că de competenţa lor ţinea, în primul rând, rezolvarea problemelor, privind viaţa bisericească eparhială. Astfel congresele eparhiale, treptat, încep să capete un rol hotărâtor în viaţa bisericii, în pofida tendinţelor unor arhiepiscopi (ÎPS Serafim) de a diminua importanţa lor. Autorul subliniază că „chiar şi atunci când arhipăstorii credeau de cuviinţă să respingă hotărârile luate de congres, făceau aceasta cu multă precauţiune motivându-şi foarte amănunţit părerea asupra căreia insistau” (Popovschi 2000, 245). Informaţii importante privind activitatea congreselor eparhiale din anul 1917 le găsim în studiul lui B. Buzilă „Din istoria vieţii bisericeşti din Basarabia”, în care sunt prezentate rezoluţiile şi proiectele de organizare a eparhiei Chişinăului după revoluţia din februarie 1917, cerinţele cu caracter naţional ale clerului basarabean. Congresul eparhial „extraordinar”, din aprilie 1917, a fost o manifestare de proporţii a clerului şi păstoriţilor basarabeni: „Din cele 34 de regiuni duhovniceşti au participat câte 4 reprezentanţi ai preoţimii, blagocinul, misionarul şi 2 deputaţi, un staroste bisericesc şi un mirean din partea judeţului. Din oraşul Chişinău au luat parte toţi preoţii, apoi câte trei mireni de la fiecare parohie şi câte unul de la fiecare biserică de casă. De la Uniunea pedagogică a şcolilor duhovniceşti au participat 6 reprezentanţi. În total 250 de deputaţi”2. Pe lângă delegaţii clerului şi reprezentanţii mirenilor din eparhie, au avut drept de vot reprezentanţii instituţiilor eparhiale, organizaţiilor obşteşti şi militare, şi chiar reprezentanţii sectanţilor. Preşedinte
2

al congresului a fost ales un laic – membrul judecătoriei de ocol Petru Gurschi, cuvântarea căruia s-a axat pe raportul Bisericii faţă de stat şi starea materială a clerului. Oratorul a subliniat că nu se doreşte despărţirea Bisericii de stat, ci „o unitate trainică şi nedespărţită. În aşa contopire spirituală, Biserica nu poate fi o piedică statului” (Parhomovici 1928, 72). Vicepreşedinţi ai congresului au fost aleşi preoţii Ioan Andronic şi Teodor Belodanov, secretari – preoţii T. Bogos, I. Russul şi profesorul de seminar P. Lotoţchi, în prezidiu – preotul T. Ungureanu, diaconul G. Radomschi, cântăreţii M. Frăţiman, H. Dimitrov, M. Dumitrachi şi V. Lupanov (Buzilă 1996, 82). Comitetul provizoriu a Partidului Naţional Moldovenesc s-a adresat preoţimii, cu prilejul adunării clericilor, afirmând: „În trecut preoţimea moldovenească nu a luptat cum ar fi trebuit pentru drepturile norodului nostru, aşa cum au luptat, de pildă, preoţimea din Transilvania, şi ei s-au plecat la voia stăpânirii vechi, uitând norodul în întuneric şi robie” (Комитетул 1917, 58). Comitetul chema preoţimea să fie în fruntea poporului, să lucreze pentru naţionalizarea Bisericii, să contribuie la introducerea limbii române în seminare, iar slujbele să fie făcute în limba poporului: „Preoţimea va avea să lucreze pentru naţionalizarea bisericii, aşa cum cere punctul 6 al programei partidului, adică ea, biserica moldovenească să ajungă autonomă cu mitropolit moldovean în frunte, în seminar să se înveţe învăţăturile în limba moldovenească şi în toate bisericile să se facă slujbele în limba norodului” (Луминэторул 1917, 60). În adresare se mai spunea: „Să ne întoarcem cu toţii la norodul nostru, să-l întărim, să-l ajutăm, să-l luminăm, pentru ca să nu ne osândească cei de azi şi cei din viitor că l-am fi putut ridica, dar n-am avut destulă dragoste pentru el” (Inculeţ 1994, 68). La congres s-a discutat despre autonomia Basarabiei, care urma să se realizeze, în viziunea delegaţilor, prin respectarea „unităţii şi integrităţii Rusiei” (Чрезвычайное 1917, 61). Basarabia avea să fie administrată de un Consiliu Suprem (Divanul), membrii căruia erau aleşi de Adunarea reprezentanţilor populari din toată Basarabia în baza votului universal, egal, direct şi secret. Clerul a cerut: „serviciul militar al ostaşilor basarabeni – în Basarabia, ... învăţarea istoriei Ba-

ANRM, F. 727, inv. 2, u.p. 1, f. 170.

254

S. Scutaru, Revendicările preoţimii în cadrul congreselor eparhiale din anul 1917

sarabiei, istoriei poporului moldovean, culturii, literaturii, cântării naţionale moldoveneşti, care devin obligatorii pentru elevii moldoveni, iar pentru elevii altor naţiuni – la dorinţă...”3. Preoţii s-au pronunţat pentru convocarea Soborului bisericesc din Rusia până la deschiderea Adunării Constituante, pentru a elabora o strategie cu privire la raporturile dintre Stat şi Biserică. Preotul Gheorghe Dragancea s-a adresat deputaţilor cu propunerea de „a se uni pentru a putea fi cu adevărat indispensabili şi necesari poporului” (Чрезвычайное 1917, 59). Preoţii şi mirenii au cerut: „Să ne unim cu toţii sub un singur drapel pe care este scris: Republică democratică cu cea mai largă autonomie regională...” (Чрезвычайное 1917, 24). Congresul i-a rugat pe locuitorii Basarabiei „să păstreze unirea duhului în legătura păcii şi dragostei” (Inculeţ 1994, 69). Deputaţii au condamnat orice ură naţională, religioasă sau de clasă. A fost aprobată comunicarea despre administrarea Bisericii în Basarabia autonomă, în care se precizează: „Biserica ortodoxă din Basarabia canonic se supune Bisericii Ortodoxe Ruse autocefale” (Чрезвычайное 1917, 63). În acelaşi timp, clerul cerea: „În fruntea Bisericii ortodoxe din Basarabia trebuie să steie o faţă, care cunoaşte obiceiurile locale şi care ştie nu numai limba rusă ci şi limba majorităţii populaţiei basarabene – limba moldovenească”4. Reprezentanţii jud. Soroca au vorbit despre necesitatea slujbelor în limba maternă, în satele moldoveneşti, P. Halippa şi P. Gore au povestit despre istoricul preoţimii în trecut şi rolul ei în viitor, au expus programul Partidului Naţional Moldovenesc în ce priveşte autonomia Basarabiei şi naţionalizarea instituţiilor ei. Congresul a aprobat raportul despre administrarea eparhială la nivel de parohie, circumscripţie şi eparhie. Adunarea parohială urma să fie alcătuită din bărbaţi şi femei trecuţi de vârsta de 21 de ani. Adunarea alegea un Consiliu parohial pe trei ani (câte un reprezentant la o sută de oameni), responsabil de alegerile preoţimii, de actele de binefacere, de orânduirea bisericească. Toţi preoţii şi păstoriţii din circumscripţii alcătuiau Adunările de circumscripţii, alese pe trei ani. Aceste adunări
ANRM, F. 727, inv. 2, u.p. 3, f. 5. Arhivele Naţionale Bucureşti, Fondul personal Ion Pelivan, Dosar 344, f. 2 (verso).
3 4

desemnau câte un preot, un cântăreţ, doi mireni şi câte un reprezentant de la toate organizaţiile de binefacere şi culturale la congresele eparhiale. Organul executiv al congreselor eparhiale urma să fie Consiliul eparhial, alcătuit din 24 de preoţi şi mireni, ales pe trei ani, având trei secţiuni: bisericească, de culturalizare şi de binefacere (Чрезвычайное 1917, 69). S-a discutat şi despre controversata problemă a pământului, deoarece unii deputaţi (ofiţerul Kolev) considerau inoportună deţinerea de către preoţime a unor loturi de pământ, invocând motivul că aceasta îi distrage pe preoţi de la cele sfinte. Preşedintele congresului, Gurschi era de părerea că: „Prelucrând pământul, preoţii au aceleaşi interese cu ţăranii, deci mai uşor le pot pricepe nevoile şi duc o viaţă cu ei” (Кувынт молдовенеск 33). S-a hotărât ca pământul bisericesc să rămână în mâinile preoţimii, până la Adunarea Întemeietoare, iar dacă la această adunare se va hotărî ca pământul bisericesc să fie împărţit ţăranilor, atunci preoţimea va susţine această hotărâre cu condiţia, când vor fi găsite mijloace a-i răsplăti luarea pământului. Deputaţii a hotărât reactivarea imediată a Comitetului eparhial al tipografiei din fondatorii ei, pentru a optimiza activitatea de culturalizare bisericească, în conformitate cu hotărârile congreselor eparhiale din anii 1905 şi 1906. Preoţimea a cerut ca Comitetul eparhial al tipografiei să facă parte din Consiliul Frăţiei Naşterii lui Hristos şi Consiliul misionar (Чрезвычайное 1917, 66) Deputaţii au ales o comisie de redactare a unui ziar în „limba moldovenească populară” având următoarea componenţă: preoţii C. Ursu, C. Popovici, C. Parfeniev, A. Baltaga, F. Bogos, V. Gumă şi G. Marinescu5. Comisia urma să redacteze şi broşuri de propagandă în limba română „pentru luminarea poporului” (Dăscălescu 1938, 12). Un aspect distinctiv al congresului preoţimii a fost faptul că aici „...s-a desfăşurat o acerbă confruntare de idei între cei care se transformaseră într-o „castă cu interese proprii şi legată strâns de politica permanentă a ţarilor” şi cei care susţineau necesitatea propovăduirii ideii naţionale” (Botoran, Retegan 1998, 41) Ca urmare a hotărârii congresului, în aprilie 1917 este înfiinţat Comitetul executiv al eparhiei
5

ANRM, F. 727, inv. 2, u.p. 1, f. 171.

255

II. Materiale şi cercetări

Chişinăului cu scopul de „a organiza viaţa bisericească eparhială pe noi baze şi a controla instituţiile eparhiale ”, având în componenţa sa 14 clerici şi mireni: preşedinte, profesorul de liceu N. Popovschi, secretar, profesorul de seminar Al. Ciulcov, vicepreşedinţi – Pavel Lotoţchi şi Teodor Bogos, casier – preotul Ioan Ştiuca etc. (От Кишинёвского 1917, 95). Această reuniune a avut o semnificaţie deosebită, deoarece a fost „...prima liberă adunare a preoţimii şi mirenilor în Basarabia liberă”6. Ea a avut susţinerea diferitor organizaţii obşteşti din Basarabia. Aici s-au adoptat hotărâri importante de ordin politic şi religios: raporturile cu guvernul provizoriu, modul cârmuirii, necesitatea convocării urgente a Soborului Înalt, organizarea pe baze noi a poporatelor, problemele războiului etc. Totuşi reuniunea a avut un aspect negativ şi anume numărul mic al delegaţilor mireni. Congresul eparhial extraordinar al clerului şi mirenilor se încadra în şirul larg de întruniri ale intelectualităţii, militarilor, ţărănimii din Basarabia, unde se discuta despre organizarea şi administrarea provinciei în noile condiţii, de către un parlament, introducerea limbii române în şcoli, biserici, administraţie. Una din hotărârile adunării ostaşilor moldoveni din Odesa din 8 aprilie 1917 se referea la biserică. „Viaţa bisericească să fie şi ea întocmită aşa, ca să răspundă nevoilor poporului. Fiind povăţuitoarea sufletească a credincioşilor, biserica trebuie să vorbească în limba lor: pentru moldoveni în limba moldovenească... Biserica Basarabiei să fie neatârnată în ocârmuirea ei de Biserica rusească, păstrând cu ea numai legăturile sufleteşti şi canonice. Ocârmuirea lăuntrică a bisericii basarabene să fie democratică, pentru ca şi mirenii să aibă glas la aşezarea vieţii bisericeşti. În fruntea bisericii să fie un mitropolit moldovan, ales de preoţi şi de mireni. Preoţii şi dascălii bisericilor să fie de asemenea aleşi de poporăni” (Ciobanu 1993, 93). La 15 mai, în casa eparhială din Chişinău, a avut loc adunarea femeilor ortodoxe, unde a fost ales ca preşedinte misionarul eparhial, preotul Teodosie Chirca (Луминэторул 1917a). Adunarea a hotărât înfiinţarea „unui comitet al femeilor pentru apărarea legii pravoslavnice şi al clerului duhovnicesc”. (Луминэторул 1917a, 54). Delegaţii din Lăpuşna, ţinutul Chişinău, sub preşedinţia lui D. Ciugureanu (preşedintele comitetului de voloste),
6

în cadrul adunării din 16 mai, au cerut: „Biserica noastră moldovenească din Basarabia să fie de sine-stătătoare, arhiereii să fie moldoveni şi să fie aleşi de popor şi preoţime. Preoţimea să fie aleasă de mireni. În toate satele moldoveneşti slujba dumnezeiască să fie în limba noastră părintească” (Луминэторул 1917a, 63). Congresul învăţătorilor, care şi-a desfăşurat lucrările în Sala Eparhială din Chişinău, între 25-28 mai 1917, a optat pentru alfabetul latin şi naţionalizarea procesului de învăţământ din Basarabia. Tot în primăvara anului 1917, la Kiev, se formează Rada Ucraineană, care avea intenţia de a îngloba Basarabia, chiar dacă toate congresele din Basarabia – al învăţătorilor, al preoţilor, al cooperaţiei etc. pledau pentru autonomia ţinutului, în cadrul Rusiei. Aflând că Rada Ucraineană urma să trimită la Petrograd o delegaţie specială pentru a obţine aprobarea decisivă a Guvernului rus şi fixarea hotarelor Ucrainei din 10 provincii, inclusiv Basarabia, V. Cristi a convocat, la 20 iulie 1917, o întrunire cu reprezentanţii a 20 de partide politice, organizaţii obşteşti şi organizaţii naţionale din Basarabia, pentru a discuta problema dată (Cristi 1933, 205). Din partea preoţimii au fost prezenţi preoţii C. Partenie şi Bogos. Părintele Partenie, delegatul Comitetului executiv eparhial, a declarat: „...la Congresul panrus al clerului şi mirenilor din Moscova, unde Domnia sa a reprezentat Basarabia, delegaţii Ucrainei au declarat dorinţa de a primi cu iubire în inimă Basarabia în sânul mumei Ucraina, dar, delegaţii Basarabiei au declarat în mod categoric, că în Basarabia nici nu s-a ridicat problema unirii Basarabiei cu Ucraina, că Basarabia şi Ucraina pretind la autonomie teritorială şi au rugat delegaţii Ucrainei să transmită această declaraţie Radei centrale” (Cristi 1933, 209) Între 3-26 august 1917 este convocat încă un congres eparhial al preoţilor şi mirenilor. De data aceasta au fost prezenţi: 40 de mireni, trei delegaţi ai organizaţiilor militare, şase din partea comitetului de execuţie, 11 de la instituţiile eparhiale, 14 de la comitetul executiv eparhial, 25 din partea cântăreţilor, 29 din partea preoţilor (Parhomovici 1929, 73). Preşedinte a fost ales Alexandru Baltaga7.
A. Baltaga a fost preşedinte al congreselor eparhiale timp de 25 de ani. Gala Galaction îl numea patriarh al preoţilor basarabeni. Ca membru al Sfatului Ţării, a votat înstrăinarea Basarabiei de Rusia şi unirea ei cu România. La 31 august 1940 este arestat de organele NKVD, deportat la Kazan, unde moare la 7 august 1941 (n. a.)
7

ANRM, F. 727, inv. 2, u.p. 3, f. 4.

256

S. Scutaru, Revendicările preoţimii în cadrul congreselor eparhiale din anul 1917

În primele patru zile de lucru, comisiile activau ziua, iar seara aveau loc şedinţele plenare, unde se discutau probleme generale, care nu vizau nemijlocit activitatea comisiilor. Deputaţii au aprobat dreptul congresului de a verifica activitatea Consistoriului duhovnicesc. Revizia avea caracter informativ şi se axa pe munca membrilor eligibili din Consistoriu şi trebuia să determine tipurile de dosare, care puteau fi transmise în circumscripţii în competenţa blagocinilor, cu scopul de a degreva activitatea Consistoriului. În şedinţe s-a discutat problema directivelor, care trebuie date delegaţilor basarabeni la Înaltul Sobor din Rusia, pentru recunoaşterea şi întărirea autonomiei Bisericii basarabene, ca mitropolie, canonic supusă Bisericii ruse, hotărâre aprobată de congresul extraordinar al clerului şi mirenilor din luna aprilie 1917. Congresul a ales deputaţii la soborul bisericesc din Rusia, care urma să-şi desfăşoare activitatea la 16 august. Din partea preoţilor a fost ales A. Vâlcov, din partea dascălilor – D. Postoroncă, din partea mirenilor – domnii Gurschi, Moţoc şi Fotescu (Parhomovici 1929, 73). Deputaţii au făcut cunoştinţă cu telegrama preotului Ghepeţchi, deputat în fosta Duma imperială: „...Procurorul general va propune Sinodului să hotărască despre autonomia Bisericii din Basarabia, chestiune care va trebui ridicată şi la Soborul Înalt. După cuvintele Procurorului, autonomia Bisericii poate fi câştigată mai uşor, când va exista autonomie civilă (politică). Până când nu e gata proiectul organizării politice-toate pretenţiile vor fi numai vorbe... Raportul pentru Soborul înalt cere materiale locale. Deci îngrijiţi cu materiale istorice pe aleşii Dumneavoastră la Sobor...”8. Congresul a împuternicit mandatarii săi să ceară autonomia bisericească în baza doleanţelor stabilite de congresul din 19-25 aprilie 1917: „1)Biserica Pravoslavnică din Basarabia, din punct de vedere canonic, se supune Bisericii autocefale pravoslavnice ruse. 3) În fruntea Bisericii Pravoslavnice din Basarabia trebuie să fie o persoană, care cunoaşte specificul poporului băştinaş, să ştie limba rusă şi limba majorităţii populaţie din Basarabia – moldovenilor [...]. 7) Studierea limbii moldoveneşti, istoriei Basarabiei, literaturii, culturii, geografiei, studierea cântului naţional-moldovenesc, a cântului bisericesc
8

moldovenesc – devin obiecte obligatorii în toate şcolile eparhiale-bisericeşti [...]. 8) Studierea limbii, cântului, istoriei şi literaturii altor etnii conlocuitoare din Basarabia – ucraineni, bulgari, găgăuzi – în şcolile parohiale, din mediul acestor etnii – este obligatorie [...]. 10) În toate parohiile cu populaţie exclusiv moldovenească, serviciul divin se va face în limba „moldovenească” (Журналы 1917, 24). O serie de prevederi din regulamentul privind administrarea Bisericii ortodoxe din Basarabia autonomă, adoptat de congresul clericilor şi mirenilor din 19-25 aprilie 1917, au fost omise, deoarece, după părerea deputaţilor, reflectau probleme locale cu caracter temporar. Congresul a propus următoarele trei puncte: „a) Predarea religiei în Basarabia autonomă este obligatorie în toate şcolile; b) instituţiile bisericeşti de învăţământ rămân sub jurisdicţia bisericii; c) sub jurisdicţia bisericii rămân şi şcolile eparhiale – bisericeşti” (Журналы 1917, 24) ÎPS Anastasie, prin rezoluţia nr. 3161 din 19 septembrie 1917, şi-a expus poziţia cu privire la hotărârile congresului: „Asupra introducerii la Soborul Înalt al proiectului de organizare în viitor a Bisericii basarabene pe bazele arătate în jurnalul preoţilor, nimic nu contrazic, dar îmi păstrez dreptul de a face la el adaosurile şi observaţiunile necesare la discutarea lui în şedinţa Soborului9. Menţionăm faptul că congresul a optat pentru vot de încredere Arhiepiscopului Anastasie, deşi, conform hotărârii congresului, înalta faţă bisericească trebuia să cunoască şi „limba moldovenească”. Congresul a hotărât introducerea limbii „moldoveneşti”, începând cu anul de studii 1917-1918 în şcoala eparhială de fete şi în şcolile eparhiale de băieţi din Chişinău, Edineţ şi Ismail (Журналы 1917, 249). Este interesant faptul că deputaţii au recunoscut necesitatea introducerii grafiei latine, în procesul de învăţare a limbii „moldoveneşti”, în toate şcolile bisericeşti. Congresul a apreciat şi activitatea Societăţii istorico-arheologice şi a aprobat alocarea sumei de 5180 ruble pentru tipărirea volumelor X şi XI ale „Revistei Societăţii istorico-arheologice bisericeşti din Basarabia” (Журналы 1917, 36). Preoţimea i-a primit în rândurile deputaţilor Congresului pe delegaţii organizaţiei moldoveneşti a militarilor din garnizoana Odesa, subliniind faptul că aceştia reprezintă şai9

ANRM, F. 727, inv. 2, u.p. 56, f. 8.

ANRM, F. 727, inv. 2, u.p. 3, f. 11.

257

II. Materiale şi cercetări

zeci de mii de moldoveni, care-şi satisfac serviciul militar şi nu au avut posibilitatea de a alege deputaţi la congresul actual, dar cărora nu le sunt străine interesele Bisericii. Congresul a hotărât să accepte participarea la lucrările congresului, cu drept de vot, următorilor reprezentanţi: preoţii C. Parfeniev, V. Gafenco, D. Capcelea, A. Cozac şi O. Cefranov. Aceleaşi drepturi le-a primit şi preşedintele Comitetului executiv local Gheoghe Pântea (Журналы 1917, 9). Congresul a hotărât să numească doi misionari, pentru a lupta cu sectanţii raţionalişti, mistici şi rascolnici şi unul, care îşi va exercita activitatea printre inochentişti. Deputaţii i-au ales în aceste funcţii pe protoiereii T. Chirică, I. Andronic şi pe A. Scvoznicov, care urmau a fi remuneraţi cu salariul anual de 3600 de ruble (Журналы 1917, 293). Deputaţii au mai ales patru membri ai Consistoriului şi şase membri (doi preoţi, un cântăreţ, trei mireni) ai Consiliului eparhial bisericesc. La congres s-au discutat dările de seamă ale unor instituţii, care până acum nu erau în competenţa congresului eparhial. Este vorba de Consistoriul duhovnicesc, Comitetul clerical cu toate instituţiile sale, Epitropia eparhială, Consiliul Misionar, Frăţia Naşterii lui Hristos etc. Deputaţii au adoptat proiectul reorganizării administrative a instituţiilor economice eparhiale, care urmau să fie conduse de preoţi fără parohii, diaconi, cântăreţi şi mireni, care nu aveau alte funcţii. Au fost stabilite unităţile economice eparhiale: fabrica de lumânări, magazinul de obiecte de cult, tipografia eparhială, casa emeritală, alte clădiri şi averi, care aduceau venit, banca eparhială, casa de ajutor reciproc şi vinificaţia. Congresul a hotărât editarea revistei bisericeşti eparhiale cu titlul Голос бессарабской церкви,

pe paginile căreia se vor publica articole cu caracter general şi local şi nu se vor accepta articole „îndreptate împotriva unei clase sociale” (Журналы 1917, 207). În timpul lucrărilor congresului, preoţii au fost şocaţi de moartea tragică a protoiereului D. Baltaga, deputat la congresul eparhial. El a fost ucis de un grup de criminali, în casa lui proprie, în timpul unui jaf. Deputaţii l-au petrecut în ultimul drum pe cel ce a fost 47 de ani blagocin de circumscripţie. Doleanţele şi argumentele preoţilor basarabeni, trimişi la lucrările Soborului au avut rezultatele scontate. La 15 august 1917 Soborul local al Rusiei, a ridicat „arhiepiscopia Chişinăului şi Hotinului la rangul de mitropolie a Basarabiei” (Păduraru 1937, 95). Congresele eparhiale din anul 1917 sunt o dovadă convingătoare că revendicările naţionale, promovate de Partidul Naţional Moldovenesc, au fost sprijinite, deopotrivă cu alte categorii sociale şi profesionale şi de către clerul basarabean. Preoţimea s-a pronunţat pentru autodeterminarea politică şi administrativă a Basarabiei, formulând, în acelaşi timp, cerinţe cu caracter special, pur bisericesc. Astfel, congresele eparhiale din anul 1917 au adoptat hotărâri de importanţă majoră pentru evoluţia ulterioară a vieţii bisericeşti eparhiale. Pentru prima dată, în cadrul congreselor, preoţii şi mirenii au colaborat împreună la soluţionarea problemelor din eparhie. Clerul a abordat problema relaţiilor dintre Biserică şi stat, cerând autonomie, susţinând astfel doleanţele de moment ale întregii societăţi basarabene. Preoţimea a pledat pentru ca limba română să ocupe un loc firesc în viaţa creştinilor basarabeni, manifestând astfel civism şi capacitatea de a înţelege problemele Basarabiei.

Bibliografie
Botoran, Retegan 1998: C. Botoran, M. Retegan, 1918. Făurirea României Mari (Bucureşti 1998). Buzilă 1996: B. Buzilă, Din istoria vieţii bisericeşti din Basarabia (Bucureşti-Chişinău 1996). Cazacu 1928: P. Cazacu, Zece ani de la unire. Moldova dintre Prut şi Nistru 1918-1928 (Bucureşti 1928). Ciobanu 1993: Şt. Ciobanu, Unirea Basarabiei (Chişinău 1993). Cristi 1933: V. Cristi, O pagină inedită din istoria Basarabiei. Viaţa Basarabiei 4-5, 1933, 203-216. Dăscălescu 1938: H. Dăscălescu, Revoluţia de la 1917. In: Basarbia. Lupta moldovenilor pentru limba, şcoala şi cultura naţională, extras din omagiu lui Constantin Kiriţescu (Chişinău 1938). Gheorghian 1926: P. Gheorghian, Fapte şi amintiri. România nouă 86, 1926. Ghibu 1923: O. Ghibu, Călătorind prin Basarabia (Chişinău 1923). Inculeţ I1994: I. Inculeţ, O revoluţia trăită (Chişinău 1994).

258

S. Scutaru, Revendicările preoţimii în cadrul congreselor eparhiale din anul 1917

Iorga 1912: N. Iorga, Basarabia noastră. Scrisă după o sută de ani de la răpirea de către ruşi (Vălenii-de-Munte 1912). Păduraru 1937: T. Păduraru, Însemnări din timpul Unirii. Oameni şi evenimente. Viaţa Basarabiei 5-6, an. VI, 1937, 85-99. Parhomovici 1929: I. Parhomovici, Scurtă schiţă istorică despre arhipăstorii Chişinăului şi Hotinului din timpul cel mai recent: 1914-1917: Arhiepiscopul Platon şi Arhiepiscopul Anastasie. Revista Societăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti din Chişinău XIX, 1929, 1-125. Popovschi 2000: N. Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi (Chişinău 2000). Журналы 1917: Журналы съезда депутатов духовенства и мирян Кишинёвской епархии, 3-26 августа, 1917 год (Кишинёв 1917). Кувынт молдовенеск 1917: Адунаря епархиалэ 33 (Кишинэу 1917). Комитетул 1917: Комитетул времелник ал партидулуй национал молдовенеск. In: Ку прилежул адунэрий преоцилор №4 (Кишинэу 1917). Луминэторул 1917: Штири, май, 1917, 39-43. Луминэторул 1917a: Штири, юние, 1917, 51-64. От Кишинёвского 1917: От Кишинёвского Епархиального Исполнительного Комитета. В сб.: КЕВ, №1819, 1917, 95-96. Чрезвычайное 1917: Чрезвычайное епархиальное собрание духовенства и мирян Кишинёвской епархии, состоявшееся в г. Кишинёве 19-25 апреля 1917 (Кишинёв 1917).

Clergy’s requests during the eparchial congresses of 1917
Abstract The year of 1917 meant war for Bessarabia. Together with the political changes in Russia, which had great echoes throughout the entire Empire, the Bessarabian clergy organized to demand their rights. In order to obtain the right to use the Romanian language in church and to study in Romanian in the rural areas, a congress was needed where many problems related to the church life from the Chisinau eparchy were to be discussed. Based on the documents and other materials from the archive, the present article will elucidate unknown aspects of Bessarabian clergy’s activity during the eparchial congresses of 1917.

Требования бессарабского духовенства в рамках епархиальных съездах 1917 года
Резюме Политические изменения в России 1917 года повлияли и на бессарабское духовенство, которое стало требовать церковную службу и обучение в школе на родном языке. Эти и другие вопросы можно было обсудить с трибуны епархиального съезда, высшего форума бессарабского духовенства. Статья раскрывает, на основе документов и архивных материалов, малоизвестные страницы об участии бессарабского духовенства в становлении церковной жизни в соответствии с изменениями происходившие в Бессарабии в 1917 году.

01.12. 2008
Silvia Scutaru, Liceul Teoretic „N. Iorga”, str. Valea Crucii 4/1, MD-2064 Chişinău, Republica Moldova, e-mail: silvia.scutaru@gmail.com

259