O NOTĂ DESPRE EPISCOPUL „SCIT” PARTICIPANT LA CONCILIUL DE LA NICAEA (325

)
Nelu Zugravu
Într-un pasaj din Vita Constantini, istoricul bisericesc Eusebius de Caesarea, enumerând episcopii participanţi la primul conciliu ecumenic de la Nicaea din 325, scria că „nu lipsea din ceată nici cel al sciţilor” (VC, III, 7, 1). La începutul secolului trecut, Jacques Zeiller aprecia că acest prelat anonim era titularul unui scaun al unei populaţii creştine din afara Imperiului, foarte probabil goţii din Crimeea (Zeiller 1918, 172). A.A. Vasiliev îl echivala chiar cu Theophilus Gothiae, aceasta din urmă fiind însă localizată în regiunea de la nordul Dunării de Jos (Vasiliev 1936, 18-19). Alţi cercetători plasează scaunul acestui episcop fără nume în provincia dintre fluviu şi mare, denumită în Antichitatea târzie Scythia Minor. Încă Raymund Netzhammer împărtăşea asemenea opinie (Netzhammer 1918, 10, 11, 26, 75 = 2005, 8, 9, 22, 64), iar după el mulţi alţii – de exemplu, Giorgio Fedalto (Fedalto 1988, 340), istoricii de orientare ecleziastică din România (Nicolae 1979, 29; Coman 1979, 87, 300-301; Rămureanu 1992, 111, 125; Păcurariu 1992, 141; Gabor 2003, 214; Dură 2006, 18, 65; Itineanţ 2006, 192), dar şi cei de formaţie laică (Teodor 1991, 54; Muntean 2002, 207-208; Trofin 2005, 170). Pornind de la o idee a lui Jacques Zeiller, Emilian Popescu a făcut o adevărată echilibristică printre surse, cu scopul de a-l identifica pe „scitul” eusebian cu Marcus de Comea, pomenit de unele manuscrise ale listelor de Părinţi niceeni (Honigmann 1937, 336; 1939, 40), toponimul din urmă fiind considerat o coruptelă de la Tomea-Tomis (Popescu 1994, 186, 202, 214; vezi şi Muntean 2002, 207-208; Păcurariu 2006, 42). Doar A.A. Bolşacov-Ghimpu considera că „scitul” lui Eusebius nu era episcop nici din Scythia Minor, nici din Crimeea, ci din „Sciţia” situată în zona de stepă ce se întinde din Ucraina până în Asia Centrală (Bolşacov-Ghimpu 1974, 443-444). Recent, în volumul al XIII-lea din seria Histria, dedicat rezultatelor cercetărilor arheologice de la basilica episcopalis, Alexandru Suceveanu, referindu-se la succesorii episcopului Evangelicus de Tomis atestat cu prilejul martirizării, în timpul lui Diocletianus (284-305), la Halmyris (Murighiol, jud. Tulcea), în Scythia Monor, a creştinilor EpicTyragetia, s.n., vol. II [XVII], nr. 1, 2008, 293-296.

tetus şi Astion (Vornicescu 1990), scrie: „le seul point ferme c’est la participation de l’évêque (don le nom n’est pas sûr) de Tomis au Concile de Nicée” şi, cum e normal, face trimitere la Eusebius, Vita Constantini, III, 7, 1 (Suceveanu 2007, 136). După părerea noastră, lucrurile stau complet invers: nu e deloc sigur că la sinodul general din 325 Scythia Minor a fost reprezentată, în listele de participanţi reconstruite nefigurând vreun prelat din această provincie (Mansi II, 692-702; Honigmann 1936, 429-430; 1937, 335-338; 1939, 17-76; Ruggieri 1993, 327-342; Patrum Naicaenorum 1995); apoi, în ciuda a ceea ce susţine aproape la unison istoriografia românească (Popescu 1994, 181-182, 186; Muntean 2002, 207-208; Gabor 2003, 214; Trofin 2005, 170; Dură 2006, 18, 65; Itineanţ 2006, 192), biografia eusebiană nu e izvorul cel mai potrivit pentru a postula o eventuală participare a unui prelat din Scythia Minor la adunarea conciliară de la Nicaea. În ultimii zece ani am atras atenţia de mai multe ori asupra acestui fapt, avertizând asupra unui principiu metodologic elementar după care trebuie judecată informaţia transmisă de Eusebius, anume în contextul său, dar opinia noastră n-a fost sau nu s-a vrut a fi receptată (Zugravu 1997, 239; 1999, 50-51; 2001, 481-482). Vom relua demonstraţia noastră. Punctul de plecare îl constituie, aşadar, pasajul din Vita Constantini, III, 7, 1, a cărui lectură integrală şi atentă nu lasă nici un dubiu că „scitul” era un prelat din afara Imperiului; iată-l însoţit de comentariile noastre: după ce arată că la Nicaea Bithyniae au venit reprezentanţi ai tuturor bisericilor din Imperiu (tôn goûn ™kklhsiôn ¡pasôn, a¼ tçn Eúrýphn pasan Libúhn te kaì tçn ‘Asían ™plëroun, ¦moû sunêkto tôn toû qeoû leitourgôn tà ˜kroqínia – „s-au adunat acolo trimişi de toate bisericile (care cuprindeau Europa întreagă, Libia şi Asia), cei mai de seamă slujitori ai lui Dumnezeu”), Eusebius începe enumerarea lor cu sinodalii din provinciile Orientului semitic (eˆß t’ oÎkoß ežktërioß Šsper ™k qeoû platunómenoß Éndon ™xýrei katà tò ažtò Súrouß ma kaì Kílikiaß,

II. Materiale şi cercetări

Foínikáß te kaì ‘Arabíoß kaì Palaistinoúß – „în una şi aceeaşi casă de rugăciune au putut încăpea şi sirieni, şi cilicieni, şi fenicieni, şi arabi, şi palestinieni”), continuă cu cei din Africa nordică grecească (™pì toútaß Aœguptíouß, Qhbaíouß, Líbuaß – „iar odată cu aceştia: egipteni, tebani, libieni”), după care revine la prelaţii orientali, amintindu-i întâi pe cei „veniţi tocmai din Mesopotamia” (toúß t’ ™k méshß tôn potamôn ¦rmwménouß;); de aici, prezentarea urmează acelaşi criteriu al proximităţii geografice: astfel, în mod firesc, lângă ultimul ţinut amintit localizează Persia (Ëdh kaì Pérshß ™pískopoß tñ sunódö parên – „era de faţă şi un episcop al Persiei”), apoi, vecina acesteia, cum se cunoaşte din toate izvoarele antice, anume Scythia, care nu poate fi decât cea nord-pontică, nu provincia ecleziastică dintre Dunărea de Jos şi Marea Neagră (oždè Skúqhß ˜pelimpáneto têß xoreíaß – „nu lipsea din ceată nici cel al sciţilor”); revenind în Imperiu, cum era normal, înşiruie participanţii din diocezele microasiatice (Póntoß te kaì Galatía, Kappadokía te kaì ‘Asía, Frugía te kaì Pamfulía toùß par’ ažtoîß pareîxon ™kkrítouß – „Pontul, Galatia, Capadocia şi Asia, Frigia şi Pamfilia îşi aveau şi ele trimişii lor”), abia apoi înfăţişându-le pe cele europene, începând cu cele din zona balcanică şi sfârşind cu cele din extremitatea vestică (˜llà kaì Qrækeß kaì Makedóneß, ‘Axaioí te kaì ‘Hpeirôtai, taútwn q’ o¥ Éti proswtátw oœkoûnteß ˜pëntwn, ažtôn te Spánion ¦ pánu boýmenoß e¥ß Ên toiß polloîß ma sunedreúwn – „la fel cu tracii şi cu macedonenii, cu aheenii şi cu epiroţii, precum şi celelalte neamuri, aflate încă şi mai departe; până şi foarte cunoscutul episcop de Hispania făcea parte din mulţimea celor prezenţi”) (Eus., VC, III, 7, 1-2)1. Această enumerare de-o corectitudine geografică impecabilă a fost reluată întocmai de Socrates Scolasticus (HE, I, 8, 5-6) şi, după el, de Gelasius de Cyzicus (HE, II, 5) şi Cassiodorus (HE, II, 1).

Singura informaţie – incertă, însă – din care se poate deduce – în ciuda a ceea ce susţin Emilian Popescu (Popescu 1994, 186) şi Vasile V. Muntean (Muntean 2002, 208) – mai degrabă neparticiparea episcopului din Scythia Minor la conciliul din Nicaea este furnizată de Gelasius de Cyzicus, autor prin 475 al unei Istorii bisericeşti compilate după scrierile similare ale lui Eusebius de Caesarea, Rufinus de Aquileia, Socrates de Constantinopolis şi, poate, Gelasius de Caesarea. În lista episcopilor semnatari ai credinţei stabilite la Nicaea (subscriptiones episcoporum fidem approbatium) prin intermediul cărora sinodalii au informat comunităţile din întreaga lume cu cele hotărâte (catalogus sanctorum episcoporum, per quos sancta, magna et universalis synodus Nicaeae coacta, misit omnibus in toto orbe terrarum Dei ecclesiis ea, quae ab ipsis per Spiritum sanctum in ea constituta sunt) (Gelas., HE, II, 36)2, este menţionat Alexander de Thessalonica, care a trimis scrisori bisericilor (ecclesiae) din mai multe dioceze (Macedonia I et II, Graecia, Europa tota, Illyricum, Thessalia, Achaia), printre care in utraque Scythia („din cele două Sciţii”) (Gelas., HE, II, 27 şi 36)3. Dacă istoricul bisericesc a avut în vedere aici Scythia Maior şi Scythia Minor, iar nu Gothia şi Bosporus, ai căror titulari – Theophilos, respectiv Cadmos – figurează pe listele de participanţi de la Nicaea (Socr., HE, I, 13, 12; II, 41, 23; Honigmann 1936, 429; 1937, 338; Ruggieri 1993, 342; Patrum Nicaeorum 1995, LIV, 56, 57, 70, 73, 75, 117, 141, 163, 215), atunci e neîndoielnic că reprezentantul diocezei dintre Dunărea de Jos şi Marea Neagră nu luase parte la conciliu, de vreme ce prelatul thessalonican îi trimisese o epistolă de notificare a hotărârilor adunării episcopale. Aşadar, „siguranţa” celor care susţin prezenţa episcopului din Scythia Minor la primul conciliu ecumenic de la Nicaea e serios subminată.

Bibliografie
Bolşacov-Ghimpu 1974: A.A. Bolşacov-Ghimpu, Episcopul de Tomis a participat la sinodul I ecumenic de la Niceea (325)? Glasul Bisericii 33, 1974, 5-6, 443-444. Coman 1979: I.G. Coman, Scriitori bisericeşti din epoca străromână (Bucureşti 1979).

1 Textul grecesc după ediţia Eusebius 1975, 84; textul românesc după ediţia Eusebiu de Cezareea 1991, 128; am înlocuit doar toponimul „Spania”, inexistent în Antichitate, cu Hispania. 2 Cf. Mansi, II, col. 927. 3 Alexander Thessalonicae, per eos qui sub ipso censentur, ecclesiis in Macedonia prima et secunda, cum iis quae in Graecia et Europa tota, in utraque Scythia, et omnibus denique in Illyrico, Thessalia et Achaja – cf. Mansi, II, col. 882 şi 930.

294

N. Zugravu, O notă despre episcopul „scit” participant la conciliul de la Nicaea (325)

Dură 2006: N.V. Dură, „Scythia Minor” (Dobrogea) şi Biserica ei apostolică. Scaunul arhiepiscopal şi mitropolitan al Tomisului (sec. IV-XIV) (Bucureşti 2006). Eusebius 1975: Eusebius, Über des Leben des Kaisers Konstantin. Werke, I/1, Herausgegeben von F. Winkelmann (Berlin 1975). Eusebiu de Cezareea 1991: Eusebiu de Cezareea, Viaţa lui Constantin cel Mare. Scrieri, II, studiu introductiv de E. Popescu, traducere şi note de R. Alexandrescu (Bucureşti 1991). Fedalto 1988: G. Fedalto, Hierarchia Ecclesiastica Orientalis. Series Episcoporum Ecclesiarum Christianum Orientalium, I, Patriarchatus Constantinopolitanus (Padova 1988). Gabor 2003: A. Gabor, Biserica şi statul în primele patru secole (Bucureşti 2003). Honigmann 1936: E. Honigmann, Recherches sur les listes des Pères de Nicée et de Constantinople. Byzantion 11, 1936, 2, 429-430 Honogmann 1937: E. Honigmann, Sur les listes des évêques participants aux conciles de Nicée, de Constantinople et de Chalcédoine. Byzantion 12, 1937, 1, 335-338 Honigmann 1939: E. Honigmann, La liste originale des Pères de Nicée. Byzantion 14, 1939, 1, 17-76. Itineanţ 2006: V. Itineanţ, Viaţa creştină la Dunărea de Jos (secolele IV-VI d. Hr.) (Timişoara 2006). Muntean 2002: V.V. Muntean, Creştinism primar la Dunărea inferioară. Noi revizuiri. In: Slujitor al Bisericii şi al neamului. Părintele Prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, membru corespondent al Academiei Române, la împlinirea vârstei de 70 de ani (Cluj-Napoca 2002), 203-210. Netzhammer 1918 = 2005: R. Nethzammer, Die christlichen Altertümer der Dobrudscha (Bukarest 1918) = ed. rom. (Bucureşti 2005). Nicolae 1979: Ş. Nicolae, Pătrunderea şi dezvoltarea creştinismului în Scythia Minor. In: De la Dunăre la Mare. Mărturii istorice şi monumente de artă creştină (Galaţi 1979). Păcurariu 1992: M. Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române (Bucureşti 1992). Păcurariu 2006: M. Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române (Bucureşti 2006). Popescu 1994: E. Popescu, Christianitas Daco-Romana. Florilegium studiorum (Bucureşti 1994). Rămureanu 1992: I.I. Rămureanu, Istoria bisericească universală (Bucureşti 1992). Ruggieri 1993: V. Ruggieri, The IV Century Greek Episcopal Lists in the Mar din Syriac. 7 (olim Mardin Orth. 309/9). Orientalia Christiana Periodica 59, 1993, 2, 327-342. Suceveanu 2007: A. Suceveanu, Histria. Les résultats des fouilles, XIII, La basilique épiscopale, par Alexandru Suceveanu, avec la collaboration de l’architecte Gordana Milošević, Octavian Bounegru, Crişan Muşeţeanu et Gheorghe Poenaru Bordea et la participarion de Adela Bâltâc, Mihai Dima et Ioan Iaţcu (Bucarest 2007). Teodor 1991: D.Gh. Teodor, Creştinismul la est de Carpaţi de la origini până în secolul al XIV-lea (Iaşi 1991). Trofin 2005: L. Trofin, Romanitate şi creştinism la Dunărea de Jos în secolele IV-VIII (Bucureşti 2005). Vasiliev 1936: A.A. Vasiliev, The Goths in the Crimea (Cambridge (Massachusets) 1936). Vornicescu 1990: N. Vornicescu, Una dintre primele scrieri ale literaturii române străvechi «Pătimirea sfinţilor Epictet şi Astion» (de la cumpăna secolelor III-IV) (Craiova 1990). Zeiller 1918: J. Zeiller, Les origines chrétiennes dans les provinces danubiennes de l’Empire romain (Paris 1918). Zugravu 1997: N. Zugravu, Geneza creştinismului popular al românilor (Bucureşti 1997). Zugravu 1999: N. Zugravu, Erezii şi schisme la Dunărea Mijlocie şi de Jos în mileniul I (Iaşi 1999). Zugravu 2001: N. Zugravu, Regiunea Gurilor Dunării şi Asia Mică în secolele IV-VI. Memoria Antiquitatis 22, 2001, 481-482. Patrum Nicaenorum 1995: Patrum Nicaenorum nomina Latine Graece Coptice Syriace Arabice Armeniace, sociata opera ediderunt Henricus Gelzer, Henricus Hilgenfeld, Otto Cuntz (Stuttgart und Leipzig 1995).

Nota sul vescovo „scito” partecipante al concilio di Nicaea (325)
Riassunto Nella Vita Constantini, III, 7, Eusebio di Caesarea parla di un vescovo „scito” partecipante al concilio universale di Nicaea del 325. La maggior parte degli storici romani considera che si tratta di un vescovo della provincia Scythia Minor. L’analisi dell’informazione nel suo contesto dimostra però che Eusebio ha elencato i partecipanti al concilio in un ordine geografico molto corretto, tanto che non esiste nessun dubbio che il prelato „scito” rappresentava un vescovato oltre i confini dell’Impero. Di più, la correlazione dell’informazione di Eusebio con quella di Gelasio di Cyzicus sull’utraque Scythia dimostra che la provincia Scythia Minor non ha avuto rappresentanti al primo concilio universale.

295

II. Materiale şi cercetări

Заметка о «скифском» епископе – участнике Никейского Вселенского Собора (325 г.)
Резюме В работе Vita Constantini, III, 7, Евсевий Кесарийский пишет о «скифском» епископе, который принимал участие во Вселенском Соборе в Никеи в 325 г. Большинство румынских исследователей считают, что речь идёт о епископе из провинции Малая Скифия (Scythia Minor). Но, анализируя работу Евсевия, становится совершенно очевидным, что автор перечислил епископов в определённом географическом порядке, и что «скифский» прелат представлял епископство, находящееся за пределами Империи. Более того, из информации Геласия из Кизика о utraque Scythia следует, что провинция Малая Скифия не имела представителей в первом Вселенском Соборе.

12.03.2008
Prof. univ. dr. Nelu Zugravu, Centrul de Studii Clasice şi Creştine, Facultatea de Istorie, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, b-dul Carol I, nr. 11, 700506-Iaşi, România, e-mail: nelu@uaic.ro

296