RESTAURAREA UNUI LĂICER DE LA SFÂRŞITUL SEC. XVIII - ÎNCEPUTUL SEC.

XIX DIN PATRIMONIUL MUZEULUI NAŢIONAL DE ARHEOLOGIE ŞI ISTORIE A MOLDOVEI
Ecaterina Bondarenco
Descrierea istorică, artistică şi muzeistică O piesă nelipsită din interiorul ţărănesc tradiţional o reprezintă covorul. În corespundere cu destinaţia lor, covoarele au fost clasificate în câteva grupe: covoare mari (război, scoarţă, covor), păretare, lăicere, grindare, covoare pentru podea ş.a. (Covorul 1985, 6). Prezent în tot cuprinsul ţării, se caracterizează prin accentuate diferenţieri cromatice şi ornamentale, legate de specificul artistic al fiecărei zone etnografice. Ţesăturile populare s-au dezvoltat paralel cu celelalte genuri de artă populară (crestături în lemn, cusături, ceramică), iar ornamentele întâlnite pe covoare, scoarţe, lăicere în alte forme şi variante apar şi pe aceste creaţii, confirmând unitatea în varietate a artei populare româneşti. Covoarele moldoveneşti se făceau din lână, erau frumoase şi se păstrau cu mare grijă, transmiţându-se din generaţie în generaţie ca relicvă a familiei. Ele nu se ţeseau pentru vânzare şi numai în cazuri rare, când în familia moldoveanului venea o nenorocire, el îşi vindea covorul. Din izvoarele scrise aflăm că în Moldova existau „ateliere” de ţesut aproape în fiecare casă. Covoarele mari erau deosebit de frumos ornamentate. Ele se puneau, de obicei pe pereţii din casa cea mare ori din odaia de locuit. Păretarele, de regulă, cu ornament geometric, se aranjau mai jos de covoarele mari, uneori îmbrăcând pereţii casei de jur-împrejur. Lăicerele, cu dungi, sau acestea combinate cu motive geometrice, vegetale stilizate, se aşterneau pe paturi, laviţe, scaune. Etapa de înflorire a artei covorului moldovenesc a fost întregul secol XVIII şi prima jumătate a secolului XIX. Una din trăsăturile caracteristice ale covoarelor moldoveneşti este frumuseţea motivelor orTyragetia, s.n., vol. III [XVIII], nr. 2, 2009, 355-358.

namentale. Acestea prezintă figuri geometrice, imagini ale lumii vegetale, ale chipului omului, ale animalelor şi păsărilor. Des întâlnim motive vegetale geometrizate, ce reprezintă arborele, vazonul, flori, ramuri, ghirlande, fructe. În cadrul motivelor geometrice sunt frecvente romburile, triunghiurile, pătratele, vârstele drepte, curbe punctate, zimţate s.a. (Şaranuţa 1984, 35). Culoarea, ca şi forma decorativă ornamentală, este un mijloc de expresie în domeniul artei plastice, poartă un sens, un conţinut estetic. Din punct de vedere teoretic şi practic realizarea ideală a aspectului obiectelor poate fi obţinută cu condiţia echilibrului dintre culoare, forma desenului şi a obiectului. Scoarţele, covoarele sunt pomenite în unele texte arhaice ale creaţiei populare (colinde, cântece de priveghi etc.). Din punctul de vedere al funcţionalităţii lor scoarţele se împart în: lăicere, păretare, „scorţacă”. Lăicerele sunt scoarţe fără chenar, ce ating ca lăţime 0,8-0,9 m, iar ca lungime ajung până la 4 m. Denumirea de lăicer este derivat al cuvântului laviţă; păretarul îşi trage numele din faptul că se fixa pe perete; „scorţaca” este denumirea folosită pentru ţesătura îngustă, ornamentată cu alesături. Arta ţesutului la covoare s-a dezvoltat de la simple lăicere din lână vopsită vegetal cu ornament „în scaune”, „poduri”, „praguri” şi vârste, la scoarţa cu alesături ornamentate pe toată suprafaţa cu diferite motive geometrice, stilizări vegetale zoomorfe şi antropomorfe. Fibrele vegetale şi animale – cânepa, inul şi lâna – s-au folosit la ţesut din cele mai vechi timpuri (Pavel 1989, 17). După materia primă utilizată deosebim ţesături de lână, cânepă, in, mătase, bumbac şi din fire combinate. Din lână curată se confecţionau covoarele, lăicerele, postavul de casă pentru îmbrăcăminte. 355

II. Materiale şi cercetări

Ţesăturile tradiţionale din lână erau vopsite vegetal în culori pastelate extrase din plante. În afară de culorile naturale de alb şi negru, lâna se vopsea în nuanţe de cafeniu, galben, negru, albastru, verde, roşu. Culorile vegetale obişnuite, din plante, sunt trainice şi durabile. Descrierea achiziţiei Lăicerul, luat pentru restaurare, a fost transmis muzeului de către I. Mateevici, din satul Brânzeni, r-nul Edineţ, care l-a moştenit de la bunica sa. Acesta era confecţionat din lână şi are formă dreptunghiulară cu dimensiunile de 116×181 cm. Ţesătura este datată cu sfârşitul sec. XVIII - începutul sec. XIX.

În partea superioară şi inferioară şi în partea împodobită cu franjuri prezintă două chenare (borduri): primul chenar de culoare bej are lăţimea de 3 cm, iar al doilea are lăţimea de 16,5 cm. Motivele ornamentale dispuse pe întreaga suprafaţă a chenarului sunt vegetale (crenguţe cu două frunzuliţe, la capăt un buton). Culorile motivelor sunt: roz, albastru, bleu, alb, bej, galben. Câmpul central de culoare neagră, motivul ornamental – „arborele vieţii” –, ornament ce întruchipa în imaginaţia strămoşilor forţa vitală a naturii, dezvoltarea continuă a vieţii. Motivul se repetă de două ori pe lungimea lăicerului. În câmpul central predomină culorile bleu, roz, bej, albastru, galben. Descrierea stării de conservare a piesei I. Deteriorări fizico-mecanice: – depuneri de praf, impurităţi, murdărie; – urzeala este fragilizată, ruptă şi lipseşte în unele locuri; – băteala este fragilizată în mai multe locuri, cu intervenţii anterioare necorespunzătoare; – destrămări şi rosături; – la capăt cusut cu o bandă de culoare neagră, iar în partea opusă lipsesc franjurile.

356

E. Bondarenco, Restaurarea unui lăicer de la sfârşitul sec. XVIII - începutul sec. XIX

II. Deteriorări fizico-chimice: – decolorarea firelor de băteală ca urmare a acţiunii luminii şi a altor factori externi, mai ales a firelor de culoare neagră, galbenă, bej, bleu. Propuneri de restaurare I. Pregătirea locului de lucru, a instrumentelor şi a materialelor pentru tratamente. II. Curăţare: – curăţarea mecanică şi manuală a lăicerului; – scoaterea petelor de ceară şi murdărie; – curăţarea locurilor deteriorate de firele de lână putredă sau introduse anterior; – descoaserea cârpelelor cusute anterior pe părţile laterale; – prelucrarea locurilor deteriorate cu introducerea firelor de urzeală lipsă; – prelucrarea cu fire de lână, conform cromaticii şi ornamentului a locurilor deteriorate; – prelucrarea părţilor laterale pe lungimea lăicerului, unde au fost cusute cârpele anterior; – introducerea firelor de urzeală şi restaurarea franjurilor. III. Consolidare Operaţiunea de consolidare s-a început cu introducerea firelor de urzeală lipsă pe tot parame-

trul lăicerului şi la capătul unde erau franjurile. Pentru complectarea firelor de băteală am folosit ghergheful tip ramă, recurgând la metoda ţeserii, complectând astfel locurile deteriorate de pe lăicer. Lipsa parţială de băteală s-a restaurat, utilizând ţeserea printre fire cu lână într-un fir simplu, păstrând acolo unde a fost posibil firele originale. Unde au avut loc rărituri ale firelor de băteală (acestea constau în lărgimea spaţiilor existente între firele de băteală, lăsând firele de urzeală vizibile) am procedat astfel: – firele au fost aranjate, fiecare în parte perpendicular pe firele de urzeală; – spaţiile vizibile dintre firele de ţesătură s-au acoperit prin ţesere cu un fir de grosimea celui original şi de culoarea conform cromaticii şi ornamentului; – la capete au fost introduse fire de urzeală din bumbac, păstrându-se cele trainice originale. Firele noi introduse au fost lăsate mai lungi încât să permită înnodarea lor sub formă de ciucuri la marginea lăicerului. După finisarea operaţiunilor de restaurare piesa a fost fotografiată şi transmisă în patrimoniul muzeului la păstrare. În depozit va fi rulată pe un sul şi aşezată în dulap pe rastel, în poziţie orizontală, pe lăicer se va pune o husă protectoare într-o culoare apropiată de culoarea fonului.

357

II. Materiale şi cercetări

Bibliografie
Covorul 1985: Covorul moldovenesc (Chişinău 1985). Şaranuţa 1984: S. Şaranuţa, Ornamente populare moldoveneşti (Chişinău 1984). Pavel 1989: Em. Pavel, Scoarţe şi ţesături populare (Bucureşti 1989).

The restoration of a lăicer from the end of the 18th – beginning of the 19th century from the National Museum of Archaeology and History of Moldova’s collections
Abstract The lăicer – a traditional striped long and narrow carpet – is an indispensable object from the traditional household. As other traditional objects it developed concurrently with the other arts (scores in wood, stitch, pottery); the ornaments from the lăicers, barks, carpets, in many forms and variants, appear also on other creations and confirm the unity in the popular arts’ diversity. The art of weaving carpets developed from simple wool lăicers dyed with vegetal dye with different bark ornaments, adorned all over the surface with various geometric motifs, vegetal, zoomorphic and anthropomorphic stylizations. The lăicer had been collected from I. Mateevici, inhabitant of village Brînzeni from Edineţ district. The threads are of wool, the length – 1,81 m, the width – 1,61 m, handmade. It was highly deteriorated with breaks and previous interventions. It has been manually cleaned of rotten wool threads and eaten by moth, of dust and dirt; the patching sew previously to stop the lăicer’s deterioration was removed. New warp threads were introduced in the breaks. All the breaks from the surface of the lăicer have been worked out with wool thread respecting the ornament and chromatics. The object has been photographed, conserved and included in the collections of the museum after restoration.

Реставрация лэйчера конца XVIII - начало XIX века из фондов Национального музея археологии и истории Молдовы
Резюме Ковроделие – один из древнейших видов декоративно-прикладного искусства Молдавии. Ковры ткались из шерстяной пряжи. В зависимости от назначения они разделяются на несколько групп: большие ковры (рэзбой, скоарцэ, ковор), пэретаре, лэйчере, гриндаре и др. Лэйчер, конца XVIII - начало XIX, размером 1,81×1,61 м, домотканый из шерсти, был передан музею гр. И. Матеевич из села Брынзень Единецкого р-на. По периметру лэйчера было много дырок, несколько латок, шерстяная нить во многих местах отсутствовало, протерта и выцветала от солнечных лучей. Лэйчер был мануально очищен от пыли, пятен воска, грязи и съеденных молью шерсти. С помощью иголки были внесены нитки, в основном в местах, где они отсутствовали. Отреставрированы все дырки, используя шерстяные нитки, при этом соблюдая орнамент и цветовую гамму.

02.02.2009
Ecaterina Bondarenco, Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, str. 31 August 1989, 121A, MD-2012 Chişinău, Republica Moldova

358