SATUL MOROZENI, ŢINUTUL ORHEI – DATAREA ŞI HOTARELE

Mihai Onilă
Istoria acestui sat de răzeşi, ca şi multe altele, reprezintă o parte componentă a istoriei neamului. Pentru majoritatea satelor noastre este caracteristic lipsa documentelor directe de înfiinţare şi de fixare a hotarelor. Totodată, în literatura de specialitate ele sunt datate cu documentul unde sunt menţionate prima dată. Or, aceasta nu înseamnă că satele iau fiinţă atunci, căci ele se întâlnesc deja existente şi cu o bună organizare social-politică. De aceea scopul articolului dat este de a determina cât mai precis perioada apariţiei satului şi ce hotar a avut. Pentru realizarea acestui scop, autorul foloseşte atât sursele documentare directe privind istoria comunităţii, cât şi indirecte, îndeosebi istoria genealogiei vechiului neam Danciu-Durac. Conform principiului atestării satelor, după primul document în care este menţionat, satul Morozeni este de la 1 noiembrie 1614, când pitarul Vasile din sat este martor la o vindere a unei părţi de moşii marelui logofăt Beldiman din satul Sămăşcani, ţinutul Orhei. În acel document se menţionează următoarele: „Iată adică noi Grigorie, marele pitar şi Ionaşco al treilea logofăt şi Băseanul fost uricar şi Necula cămăraş de Ocnă şi Dumitru fost pitar şi Isac diac de Dişcova şi Vlasie pitărel de Morozeni şi Bocşe de Tărceţei şi Lupul de Verca, păh (ărnicel) şi Hanţul pitar de Sferjea şi Andronic păhărnicel de Horodişte, şi Duma, uş (ierelul) de Zahorna din ţinutul Sorocei, mărturisim noi toţi cu această scrisoare a noastră cum au venit înaintea noastră şi înaintea altor mulţi oameni buni şi bătrâni, slugi domneşti, Antemia, soţia lui Pătraşco, visternicelul şi sora ei Nastasia, fetele lui Văscan, nepoatele Dodoşei, şi strănepoatele lui Duma Ciochină de a lor bună voie, de nimeni silite şi nici asuprite şi au vândut a lor dreaptă ocină şi moşie din jumătatea de jos a satului Sămăşcani din jumătatea a patra parte, care este sub pădurea Horodiştei, până la fântână şi cu loc de iaz şi de moară pe râul satului, care este în ţinutul Orheiului. Aceasta au vândut-o Înălţimei sale panului Beldiman, marele logofăt cu optzeci de taleri de argint din uricul ce a avut străbunul
Tyragetia, s.n., vol. III [XVIII], nr. 2, 2009, 117-122.

lor Duma Ciochinescul de danie şi de întăritură de la bătrânul Ştefan Voevod...” (Sava 1944, 51). Însă, conform cercetărilor efectuate de cercetătorii Alexandru Ioan Gonţa (1990, 181) şi Vladimir Nicu (1991, 60), satul Morozeni, îşi are începutul în anul 1518. Autorii s-au bazat pe documentul de la 20 aprilie 1518, publicat în Documente privind istoria României, Bucureşti 1953. El prezintă o carte domnească de întăritură de la Ştefan cel Tânăr (1517-1527), dată boierului Ioan Morozanu pentru locul unui sat. Acesta, conform documentului, se află între râul „Ciuluci”, „Fântâna Radului”, „Gura văii Răului” (probabil Răutului) şi „drumul celu mare, ci merge la Nistru”, adică şleah sau drum de tranzit. Acest loc, „din pustie” a fost dăruit boierului de către Ştefan cel Mare (1457-1504), „când au ostitu tătarii pământu”, probabil după lupta de la Lipnic, din 1470. În el se menţionează următoarele: „Cu mila lui Dumnezeu, Io Ştefan voevod în pământulu Moldovii, însămnatu dinu silinţa noastri toate, pan verii prin audzire, au venitu înaintea noastră şi înaintea ai noştriloru boieru Moldovei, sluga noastră Ioan Morozanul şi s-au jăluitu noaă cu mari jalobă şi cu mare mărturie, di acolo, de la măriia sa şi dăn rostirea gurii lui amu primitu sate de la moşu domniei mele Ştefan vodă unu locu din pustie, între Ciuluci, Fântâna Radului, ednacu când au ostitu Tătarii pământu. Şi noi văzând a lui mari jalobă şi mari mărturie şi noi aşijderea şi dela noi încă lui amu dar şi am întăritu a lui dreptu di acmu, adică răspunsulu locu şi s-au slobozitu întrii Ciuluci, Fântâna Radului, ednacu, aşijderea lui şi uricu cu totu venitulu, lui şi copiilor lui şi nepoţiloru lui şi nepoţiloru nepoţiloru şi la totu neamului lui, ci s-a trage di aproapii nemişcatu să fie în veci, denu hotarule acestui la slobozitu, între Ciuluci, Fîntîna Radului, ednacu, adică ce să începe după şăsu, din Ciulucu stâlpu şi peste câmpu la gura Văii Răului, la stâlpu şi pe dealulu văii aceei din stâlpu până în stâlpu, până la drumul celu mari, ci merge la Nistru, şi drumul până la movila ce este în Ciuluculu celu mare şi peste Ciulucu la dealu, la stâlpu şi dela acela stâlpu peste câmpu, printre 117

II. Materiale şi cercetări

ţarină, dinu stâlpu în stâlpu, până în Ciulucu, la stâlpu de unde întăi amu începutu hotarului acelui locu slobozit. Şi pentru aceasta este credinţa a nostrui mai sus numit Ştefan voevodu şi credinţa priluarea blinatului fratele domniei mele, Petra, credinţa boieriloru noştri, credinţa boeruloru Isacu, credinţa boeriloru Petrea, credinţa boierului Negrilă, credinţa boierului Cozma, credinţa tuturoru boieriloru noştri, a mariloru şi miciloru. A noastră lucrare întăririi ca să întărească lui mai încredinţată şi mai întărită di acumu la mai multă întărire şi credinţare la toată această mai susu scrisoare, amu poruncitu noi a nostru credinciosulu boieru, Trotuşanul logofătu, să scrie, dea a nostră peceată să să spânzure cătră această carte a noastră. Secrietarulu Sămienu, în Săvicea (Suceava) la anul 7026 (1518) Aprilie 20” (DIR A 1953, 123-124). Informaţia din acest document ne prezintă începutul unei localităţi, pe care autorii sus-menţionaţi îl consideră satul Morozeni, din ţinutul Orhei, numai că localizarea din document nu prea corespunde regiunii unde se află astăzi acest sat. Prin aceste locuri nu a curs şi nu curge râul Ciuluc. El este un afluent al Răutului, în care se varsă în regiunea satului Sărătenii Vechi (actualmente raionul Teleneşti), circa 30 km mai la nord de satul Morozeni. Se ştie însă că satul Morozeni din ţinutul Orhei se găseşte pe malurile râurilor Cula (afluent al Răutului), şi Răut, de-a lungul cărora trecea şi drumul de tranzit (şleahul) ce ducea spre Nistru. Tot ce ar corespunde localizării satului, din acest document, sunt denumirile de „Valea Răului” (probabil Răutului), „Drumul celu mare ci mergi la Nistru” şi numele Ioan Morozanu, de la numele căruia ar proveni şi satul Morozeni. Cu atât mai mult cu cât în lista documentelor false, care sunt prezentate la sfârşitul volumului, figurează şi acest document. Deci, un izvor direct, ce ar prezenta începuturile înfiinţării satului dat, nu exista. De aceea, pentru a determina perioada apariţiei satului, am folosit documentele indirecte şi istoria genealogiei persoanelor menţionate în ele, dar îndeosebi a neamului Danciu-Durac. Astfel, cu ocazia judecării litigiilor funciare apărute între târgoveţii din Orhei şi locuitorii din satele megieşe, la 28 iulie 1724, voievodul Moldovei Mihai Racoviţă întăreşte la 9 decembrie 1725 şi stăpânirea răzeşilor din Isacova şi Morozeni asupra acestor moşii: „Cartea aceluiaşi Domn Mihai Racoviţă Voevod, prin care întăreşte stăpânirea 118

tuturor răzeşilor din Isacova şi Morozăni de ţinut Orheului, care moşâi li să trag lor di pi moşii lor Danciul ce au fost pârcălab şi di pi Durac cel bătrân, luându-ş şi venitul de a zăcea din tot locul, iar având cineva a răspunde să margă di faţă cu drese ci va ave” (Sava 1944, 195). Din informaţia acestui registru, reiese că răzeşii satelor Isacova şi Morozeni sunt urmaşii lui Danciu pârcălab şi Durac cel bătrân, şi că aceştia au fost descălecătorii acestor sate. Ambii au fost pârcălabi de Orhei. Primul este atestat în această funcţie la 12 martie 1572 (Sava 1944, 15) până la 10 mai 1574 (Sava 1944, 19-20) şi pune începuturile unei întregi dinastii de pârcălabi în această parte a ţării (Eşanu 2001, 64), iar al doilea este atestat la 25 iunie 1589 cu un oarecare Căpotici (Ghibănescu 1929, 125). Cât timp a deţinut funcţia de pârcălab la Orhei, nu se ştie, dar deja la 16 iunie 1951 era în post de pârcălab de Hotin (DIR A 1951, 30). În ce priveşte cum au ajuns ei, strămoşii răzeşilor, în aceste sate, ne dezvăluie documentul de la 18 septembrie 1783, care ne prezintă următoarele: „1783, Septemvrie 18. Însemnare de câţi stânjini s’au găsit în moşâea Morozănii la măsurătoare în curmezâş, după analoghiea ci s’au făcut la trii măsuri după obicei pisti tot: Stânj. Palmi. cari dându-să în patru părţî li s’au venit pe parte şi mai dândusă iarăş în patru părţî pe patru fraţi anumi Sava Morozan, popa Unciul, Dumoai, Buna Dăncioai li s’au făcut: şi socotindu-să a opta parti a Bunii Dăncioai pe trii ficiori anumi Irimiea şi Băluţa Urichioai şi Mărica moaşa Durăceştilor li s’au venit câţi: baştina, iar Păşcăniţa fiind stearpă au înpărţât pi aceşti trii fraţ di mai sus arătaţ Irimiea Băluţa Urichioai Mărica, moaşa Durăceştilor, partea Gligorcii şi mai dândusă iarăş în cinci părţî, pe cinci feciori a Gligorcii li s’au vinit: Apostul Durac ci-l tragi Dima Ciornei

1864 466

116

4

38

7

38 38 38

11

M. Onilă, Satul Morozeni, ţinutul Orhei – datarea şi hotarele

11 11 11 11

Chirieac Durac, Alicsandra, Dochiţa Măricuţa, iar păţîli celi trei a lui Chirieac Durac şi a Dochiţăi i a Măricuţăi cari fac trii stânjini 3 palmi, au rămas în partea lui Pătraşcu i a nepoţilor săi, când vor veni iei să li răspundă.

mii locuitori atestaţi pe această moşie – îşi căsătoreşte fiica Marica cu pârcălabul Stahor Durac, atestat la 1584, atunci reiese că satul îşi are începuturile cel puţin la începutul secolului XVI. Ba mai mult decât atât, cercetând perioada apariţiei acestor neamuri în ţinutul Orhei, se constată că satul îşi are începuturile chiar în perioada domniei lui Ştefan cel Mare (1457-1504). Astfel, registrul cu data de 20 mai 1604 din perilipsisul documentelor moşiei Terşiţei din ţinutul Orhei, al marelui logofăt Dumitraşcu Sturza, cu data de 29 iunie 1784, ne comunică următoarele: „7112 mai, 20. Un suret de pe un ispisoc dela Irimiia Vodă cu care întăreşte unui Apostol paharnicul şi fraţilor săi şi rudeniilor lor, nepoţilor lui Isai Morozanul şi lui Gheorghii cu toţii fraţii şi rudeniile lor, nepoţii lui Ioan Papa pe a lor dreptă ocină şi moşii satul Trăciţăi pe Dobruşa la ţinutul Orheiului, asupra căruia sat au avut şi dresuri dela bătrânul Ştefan Vodă şi s-au strecat putrezind într-o groapă. Drept aceia le-au întărit stăpânire prin ispisocul acesta” (Sava 1944, 37). De aici reiese că Isai Morozanul şi Ioan Papa primesc moşii în acest sat pe timpul lui Ştefan cel Mare. Conform cercetătorului Aurel Sava, Ioan Papa se trage din neamul Durăceştilor (Sava 1944, 37). Că Durăceştii deţineau moşii de baştină (adică de la înfiinţarea satului) în acest sat ne comunică şi cartea de judecată a serdăriei Orheiului de la 3 martie 1805, cu privire la conflictul dintre neamul Durăceştilor şi Pintilie Untilă, cu Toader Dânga care au vândut vistiernicului Grigoraş Sturza părţile de moşie ce aveau Durăceştii în moşia Tărşiţei din ţinutul Orhei: „…Grigoraş Popăscu i preutul Ioniţa Manea şi cu alţii ai lor, neamul Durăceştilor la velet 1797, mart 10 prin jaloba, ce au dat la Domnul Alexandru Calimah Voevod, au arătat cum ca ar fi avut şi iei părţi di moşiie de baştină în moşiia Tărşăţăii dela acest ţinutu al Orheiului di pi neamul Durăcesc şi un Pintelii Untilă i Toader Dânga şi Sandul pi lângă părţili lor ar fi vândut şi părţile jăluitorilor… Dar pentru aceasta am jiudicat că jăluitorii acestiia să aibă a trage părţili di moşiie a mortului Pintelii Untilă dintr-acesti moşii, pe unde va ave spre împlinire acei părţi a lor ce au vândut Pintelii Untilă fără ştire şi primire lor luând di o potrivă stânjănii…” (Sava 1944, 382). Prin această carte de judecată serdăria Orheiului face parte lui Grigoraş Popăscu şi preotului Ioniţă, adică neamului Durăceştilor, deoarece ei aveau părţi de moşie de baştină în acest sat, ceea ce înseamnă moşii de la 119

Cumpărătura strămoşului Danciul pârcălab, ci ari pol bătrân cu zapis din partea din gios, pol bătrân din satul Morozănii s’au ales: 332 77 77 77 5 5 5 şi dându-să pi trei ficiori a lui li s’au vinit de frate: Irimicii, Băluţii Urichioai, Măricea, moaşa Durăceştilor şi dându-să Marica pe 7 feciori li s’au venit câti: Gligorcii Durac, Costin Durac, Marula Bericioai, Dumitru, Tona, Doda ( = Dorda), Mihalce Durac şi mai înpărţând pi Gligorce Durac în cinci părţi pe cinci ficiori ai lui, li s’au venit câţi: ...” (Sava 1944, 303)

11 11 11 11 11 11 11

1 1 1 1 1 1 1

Din care reiese că pe moşia satului Morozeni locuiau, cel puţin la începutul sec. XVI, patru fraţi, copii ai lui Roman Morozanu: Sava Morozan, Popa Unciul, Dumoai şi Buna Dăncioai. Buna se căsătoreşte cu pârcălabul de Orhei, Danciul, din cauza caruia i se spunea „Dancioai”. Aceştia au avut patru copii: Eremia, Băluţa Urichioai, Păşcăniţa şi Marica, „moaşa Durăceştilor”. Aceasta din urmă se căsătoreşte cu pârcălabul de Orhei Stahor Durac (1574-1589) şi ca zestre primeşte partea de răsărit a moşiei, teritoriul actualului sat Isacova, care a fost împărţită mai apoi între cei şapte copii pe care i-au avut: Mihalcea, Ţona, Dumitra, Marola, Costin, Dorda şi Grigorcea. Astfel a fost creată spiţa de neam Morozan-Danciu-Durac, care au fost descălecătorii comunelor răzeşeşti, Morozeni şi Isacova. Iar dacă Danciu, atestat ca pârcălab la 1572, căsătorit cu Buna – unul din cei patru copii ai lui Roman Morozanul (Sava 1944, 132), şi pri-

II. Materiale şi cercetări

înfiinţarea satului. Din documentele sus-menţionate reiese că neamurile Morozăneştii şi Durăceştii au fost la baza constituirii satului Terşiţăi cu drese de la Ştefan cel Mare. De aici rezultă că aceste neamuri apar în ţinutul Orhei, cel puţin în această perioadă. De aceea putem presupune că şi satul Morozeni apare tot în acest timp. Referitor la hotarele satului în care a apărut şi a evoluat, putem constata că la asfinţit Morozenii se mărginea cu moşia satului Dişcova, care este atestat documentar prima dată la 1 noiembrie 1614 (Sava 1944, 51), odată cu prima atestare a Morozeniului. Hotarele de miază-noapte treceau pe râurile Cula şi Răut, pe malurile cărora trecea şi şleahul – drumul de tranzit ce venea dinspre capitala ţării şi ducea spre Nistru. La răsărit şi miază-zi hotarele pot fi reconstituite în baza hotarelor satului Isacova, căci în perioada apariţiei (sec. XV-XVI) aceste două sate constituiau o singură moşie. Astfel, primul document care atestă hotarele de răsărit este un registru din luna mai 1645 în care se menţiona următoarele: „O scrisoare din velet 7153, maiu scriind aşe, Gheorghii Ştefan Sulger i Apostol Pârcălabul de Orheiu: adică ni-au triimes Mariia Sa Vodă să socotim şi să alegim locul satului a Isacovii dinspre hotarul târgului. Deci am socotit cu oamini bun din târg anumi Gligorii ci au fost şoltuzul şi Sămion Mihuleţi şi Vasile Draghinici şi Tănasă Draghinici şi Enachi Ştefunleanca şi mulţi oamini buni de prinpregiur megieşi ca să vini hotarul satului Isacovii din drumul târgului la dial, pre Rublinca, pâră în muchiia dialului, în Hârtop şi aşa merge tot înainte pâră întră drumul în pădure şi zici că au şi stâlpit şi pentru credinţă au inscălit” (Sava 1944, 84). Reiese că hotarele de răsărit ale satului se mărgineau cu moşia târgului Orhei, şi trecea pe râuşorul Rublinca, un afluent al râului Varici ce se vărsa în râul Răut. Tot la aceste părţi de hotar, dar inclusiv cele de miază-zi, se referă şi mărturia hotarnică, făcută la 21 mai 1761 la indicaţia domnitorului de către Ioniţă Meleghie, vornic de Poartă, moşiei Orheiului şi a boierului Constatntin Râşcanu, făcută cu ajutorul oamenilor „orânduiţi” şi cei „buni şi bătrâni” care ştiau hotarele târgului. Pentru hotarele satului este important următorul amănunt din document: „…Aşijdere şi peste iaz în ceiaparte dispre apus să începi capul hotarului acestii moşii a dumisale stol. Constandin Râşcanul din drumul cel mari din gura pârâului Rublincii ci să hotărăşti cu Isacova şi acolo s-au pus piiatră hotar şi mergi 120

Rublinca înspre apus şi viind într-un piscuşor în fundul Rublincii, s-au mai pus o piatră hotar şi de la acestu hotar drept în podişi acesti o movilă hotar, care şi această movilă să hotărăşti cu Isacova şi de acolo podişul la vali din dial de ulmii înalţi alăture cu drumul Isacovii care drum să pogoară drept la podul lui Stăvilă, acolo s-au pus iarăşi o piatră hotar şi de acolo mergând pe costişa Vaticiului în sus prin dumbravă sau găsit o piatră hotar vechiu şi de acolo tot costişa pe Vatici” (Sava 1944, 245). Hotarele de miază-zi – asfinţit ale satului se deduc din documentul de la 27 februarie 1602 prin care Ieremia Movilă dăruieşte lui Danciu „Din Orheiu” un loc pe apa Vaticiului cu mori şi fânaţ, pentru care a dat domniei un cal. Deoarece el este indiscifrabil, vom prezenta registrul documentului cuprins într-o hotărâre de la 30 aprilie 1818 a Departamentului 2 al Ocârmuirii Oblastii Basarabiei: „1-iu 7110, fevraur 4. Ispisoc de la domnul Irimia Movilă Voievod prin care să cuprinde că pe Danciul din Orheiu, miluindu-l cu un loc domnesc pe moşie Vaticiul, cu mori cu câte sunt acolo, cu loc de câmpu şi arături, prin cât va ave acolo di trebuinţă îi întăreşte stăpânire, pentru că Danciul încă au dat Domniei sale un cal bun împotriva acelui loc” (Sava 1944, 30). Din cele menţionate reiese că dacă locul dăruit „pe moşie Vaticul”, denumire ce se trage de la râul Vatici, care curgea şi curge mai la sud de satul Morozeni – de la vest al est, era pământ domnesc şi alte sate nu existau, atunci deducem că hotarul de sud-vest al satului trecea pe râul Vatici. Că hotarul dat se afla pe acest râu ne confirmă şi suretul domnesc de întăritură de la Grigorie Alexandru Ghica pentru averea ctitorului mănăstirii Curchi, Iordache Curchi, de la 4 februarie 1765: „Noi Grigorie Alexandru Ghica Vvoda Bojiiu Milostiiu Gospodar Zemnli Moldavskoi. Dat-am carte Domniii mele lui Iordache Curchiul să fie volnicul cu carte Domniii mele a ţine şi a stăpâni doî părţi moşii de cumpărătură din parte de gios şi baştină câtă să va alege din satul Morozeni ot Orheiu, parte lui Isacu Morozan diacului. Aşijdere şi un iaz în Vătăciu cu vadu de moară şi doî poieni una dinspre Răsărit şi una dinspre Apus şi cu altu vadu de moară în poiană, care sintu cumpărătură di Isac Morozan…” (Tomescu 1929, 98). Din care rezultă că mănăstirea Curchi a fost construită pe teritoriul satului Morozeni şi anume la hotarele lui. Aceasta ne-o confirmă şi Diata ctitorului mănăstirii la

M. Onilă, Satul Morozeni, ţinutul Orhei – datarea şi hotarele

15 octombrie 1775, considerat primul document de atestare a mănăstirii. În el se menţiona următoarele: „Eu, Ioardache, feciorul lui Vasile Curchi, făcut-am această scrisoare. Cu mila şi ajiutorul lui Dumnezeu am fost datoriu să cheltuiescu din darul Domnul Dumnăzău şi am închinat-o sfântului mare mucenic Dumitrii, ca să ne fii şi nouă într-ajiutor, şi eu, din darul Domnului am datu schitului stupi o sută şi vaci cinsprezăci şi moară, ce esti din vali di schitu, în gura Hulbociocului, şi zapisili cele vechi şi celi noî a morii le-am datu toate schitului i-am datu moşii din satul din Morozeni câtă va alege, partea moşumeu a lui Istrati, ce să tragi di pi moşul nostru Isacu Morozanu, şi zapisili moşii am dat toati aceste schitului…” (Tomescu 1929, 99).

Astfel, în urma cercetărilor documentelor referitoare la satul Morozeni, ţinutul Orhei, atât directe, cât şi indirecte, dar îndeosebi genealogia spiţei de neam Morozan-Danciu-Durac, care pune începutul unei întregi dinastii de pârcălabi în această regiune a ţării, deducem că aceştia sunt şi descălecătorii satului Morozeni din ţinutul Orhei, cu drese de la Ştefan cel Mare (1457-1504). Iar referitor la hotarele satului, s-a constatat că conform documentului de la 30 martie 1582, 27 februarie 1602, 20 aprilie 1669, 18 noiembrie 1783, satul a luat fiinţă şi s-a dezvoltat în hotarele râurilor: Cula, Răut – N-V-N; r. Rublinca – E; r. Vatici – S şi s. Dişcova – V, care, cu unele schimbări (la Est a apărut satul Isacova, iar în partea de Sud-Vest mănăstirea Curchi), s-au păstrat până în prezent.

Bibliografie
Catalogul 1957: Catalogul documentelor moldoveneşti din Arhiva Istorică Centrala a Statului, vol. I, 1387-1620 (Bucureşti 1957). DIR 1953: Documente privind Istoria României. Veacul 16. A. Moldova, vol. I (Bucureşti 1953). Eşanu 2001: A. Eşanu, V. Eşanu, Moldova medievală. Structuri executive, militare şi ecleziastice (Chişinău 2001). Ghibănescu 1929: Gh. Ghibănescu, Surete şi izvoade, vol. XXI (Bucureşti 1929). Gonţa 1990: Al. Gonţa, Documente privind istoria României. A. Moldova. Veacurile XIV-XVII (1384-1625). Indicele numelor de locuri (Bucureşti 1990). Nicu 1991: Vl. Nicu, Localităţile Moldovei în documente şi cărţi vechi, vol. II (Chişinău 1991). Sava 1944: A.V. Sava, Documente privitoare la târgul şi ţinutul Orheiului (Bucureşti 1944). Tomescu 1929: C. Tomescu, Acte de la mănăstirea Curchi (jud. Orhei). Arhivele Basarabiei 3, 1929, 98-113.

Morozeni village from Orhei district, chronology and borders (15th-18th centuries)
Abstract The aim of the paper is to determine the chronology of Morozeni village from Orhei district and the borders within it appeared and developed. Because of the lack of direct documents, the author used for the purpose of the research the genealogical history of Danciu-Durac family, which are considered to be the founders of villages Isacova and Morozeni according to the document from 9th December 1725. That occurred as a result of the marriage between Danciu (1572-1574), the pîrcălab of Orhei, with Buna, the daughter of Roman Morozanu, the owner of the estate of Morozeni contemporary village. The marriage of Danciu’s daughter, Marica, with the Stahor Durac, the pîrcălab of Orhei (1589), resulted in the creation of the lineage Morozanu-Danciu-Durac. According to the documents from 22nd May 1604 and 3rd March 1805 the families Morozanu and Durac had appeared in Orhei district with a beneficence document from the times of Ştefan cel Mare. It indicates that Morozeni village had appeared in that period as well (1457-1504), between the villages: Cula, Răut – N-W-N; v. Rublinca – E; rv Vatici – S; v. Dişcova – W and preserved, with a few changes, the same borders until the present.

Село Морозень Орхейского цинута, датировка и границы (XV-XIII вв.)
Резюме В настоящем сообщении автор определяет время появления села Морозень Орхейского цинута и уточняет границы его владения в период возникновения и развития. Поскольку прямых доказательств этим историческим событиям не существует, автор использует генеалогические данные древнего рода Данчу-Дурак, который в соответствии с документом от 9-го марта 1725 г.

121

II. Materiale şi cercetări

является предком рэзэшей сёл Исакова и Морозень. Произошло это в результате женитьбы Орхейского пыркэлаба Данчу (1572-1574 г.) на Буне, дочери Романа Морозана, собственника владений до возникновения современного села Морозень. В последствие Марика, дочь пыркэлаба Данчу, выходит замуж за пыркэлаба Орхейского Стахора-Дурак (1589 г.) и, таким образом, формируется род Морозану-Данчу-Дурак. А на основании документов от 20 го мая 1604 г. и от 3-го марта 1805 г. род Морозану-Дурак появляется в Орхейском цинуте с дарственными грамотами во времена Стефана Великого. Таким образом, можно с уверенностью предполагать, что село Морозень появилось в период 1457-1504 гг. в границах рек: Кула-Рэут (северо-северо-запад), Рублинка (восток), Ватич (юг), село Дишкова (запад) и существует с незначительными изменениями до настоящего времени.

21.02.2009
Mihai Onilă, Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, str. 31 August, 121-A, MD-2012 Chişinău, Republica Moldova

122