CONSIDERAŢII ASUPRA NECROPOLEI GETICE DE LA DĂNCENI

Alexandru Levinschi
Necropola Dănceni a fost descoperită de către I. Rafalovici în 1959, cercetările fiind efectuate tot de el pe parcursul a patru campanii arheologice, în anii 1974-1976 şi 1978 (Рафалович и др. 1975; Рафалович и др. 1976; Рафалович и др. 1977, 457-458). Cercetările din anul următor, efectuate de către N. Golţeva, au mai scos la iveală doar cinci complexe, concentrate în unul din cele trei sectoare dezvelite ale necropolei, numărul total de morminte ajungând la 405 (Рафалович 1985, 117). Situl de la Dănceni este pluristratigrafic şi, după cum se consideră până în prezent, el include patru necropole diferite – tripoliană târzie, epoca bronzului (cultura ceramicii ornamentate cu multe brâie „mnogovalikovaia”), epoca fierului timpuriu (sec. VI-V î.e.n.), cultura Černiahov-Sântana de Mureş (Рафалович 1985, 5), precum şi un orizont postčerniahov (m. 280) cu fibule digitale medievale timpurii. Necropola a fost amenajată pe platoul din dreapta văii r. Işnovăţ, între satele Dănceni şi Suruceni. Dintre aşezările getice, cunoscute în această zonă, cea mai apropiată este Suruceni-Cetăţuie, aflată pe un platou înalt, la circa un kilometru depărtare, la marginea de vest a satului Suruceni. Aceste două situri sunt despărţite de o văiugă, ramificată din dreapta văii r. Işnovăţ. Date asupra orizontului din epoca fierului timpuriu al necropolei Dănceni ne sunt accesibile doar din contextul studiului monografic al lui V. Lăpuşnean, în care ele sunt dispersate prin toate capitolele. O publicare exhaustivă a complexelor descoperite este lipsă, iar rapoartele de săpături sunt complet lipsite de materialul ilustrativ. Cu toate acestea, am încercat să culegem cât mai multă informaţie din aceste două surse păstrate. Cât priveşte ritul funerar al necropolei, despre care va fi vorba, informaţia de bază este concentrată în paragraful corespunzător al lucrării monografice (Лапушнян 1979, 50-60).
Tyragetia, s.n., vol. II [XVII], nr. 1, 2008, 233-238.

Necropola în discuţie este considerată birituală, din cele 42 de complexe atribuite acestei perioade 27 de înmormântări sunt incineraţii, efectuate în gropi simple, de formă circulară sau rectangulară în plan. În una din aceste gropi, rectangulară, a fost efectuată înmormântarea colectivă a patru indivizi, resturile incinerate ale cărora au fost depuse în gropiţe aparte, amenajate în rând pe fundul gropii. Cât priveşte modul de depunere a resturilor incinerate în morminte, vom menţiona că în majoritatea cazurilor (22 din 27) oasele calcinate erau depuse direct pe fundul gropii funerare (mm. 42, 80, 83, 85 ş.a.). Restul cinci morminte sunt cu urne, adică, resturile incinerării erau depuse în vase de lut destul de mari, care, uneori, erau acoperite cu capac. Drept capac puteau servi fragmente mari de vase sau chiar oale întregi. Rareori, ambele tipuri de înmormântări sunt însoţite de vase de ofrandă – străchini, ulcioare, oale de dimensiuni nu prea mari şi căniţe, şi doar în cazuri aparte printre resturile calcinate au fost descoperite şi vârfuri de săgeţi de bronz. Referitor la incineraţii V. Lăpuşnean trage concluzia că acest rit funerar în cadrul vestigiilor getice de la sf. sec. VI - înc. sec. IV î.e.n. nu a suferit oarecare schimbări esenţiale şi a păstrat trăsăturile de bază ale culturilor hallstattului tracic. Înmormântările prin înhumare din cadrul necropolei Dănceni (15 complexe), în majoritatea cazurilor, sunt răvăşite sau jefuite, fapt ce complică uneori determinarea orientării şi poziţiei defuncţilor. Înhumarea se efectua, îndeosebi în gropi rectangulare simple (9 morminte), însă în patru cazuri defuncţii au fost depuşi în camere funerare de dimensiuni considerabile, cu acoperământ din nuiele lutuite, care uneori era susţinut de pari, dispuşi prin colţuri. În două cazuri înmormântările au fost efectuate în gropi cotlonite, amenajate în peretele de nord. Din cele 12 morminte, orientarea cărora a putut fi determinată (doar 2 intacte, 73 şi 180), 7 defuncţi au fost depuşi cu capul spre SE, 3 – spre E (inclusiv m. 180), 1 – spre V şi

II. Materiale şi cercetări

1 – spre NV (m. 73). Poziţia defuncţilor este culcat pe spate cu mâinile în lungul corpului. Ca inventar funerar, despre care este greu să judecăm din cauza răvăşirii majorităţii mormintelor, cel mai des întâlnite sunt vârfurile de săgeţi de bronz. În complexul nerăvăşit nr. 73 au fost găsite 7 piese din bronz, de tip bazic, şi una din os, conică alungită, precum şi un cuţit din fier cu muchia curbată. Astfel de vârfuri de săgeţi de bronz (5 piese) şi un capăt de bici de formă tronconică în opt muchii au fost descoperite şi în alt mormânt nerăvăşit (nr. 180). Vârfuri de săgeţi similare au fost sustrase şi din majoritatea complexelor jefuite. În m. 43, afară de toate, în colţul de vest, în care jefuitorii nu au mai reuşit să ajungă, a fost descoperită şi o strachină cenuşie lustruită, lucrată la roată. În alte două complexe răvăşite (nr. 211 şi 346) s-au mai păstrat câte un vârf de lance de fier cu tălpici tot din fier (nu se specifică, dar pare că ele au fost aranjate lângă perete şi jefuitorii nu au ajuns până la ele). Pentru înhumările necropolei Dănceni, conchide V. Lapuşnean, amenajarea camerelor funerare are unele tangenţe cu construcţiile funerare scitice de sub tumuli, din zona Nistrului. Afară de aceasta, după cum menţionează autorul, sortimentul de piese descoperite în aceste complexe este asemănător în multe privinţe sortimentului de inventar din aceleaşi morminte scitice din zona Nistrului şi reflectă o puternică influenţă din partea culturii scitice (Лапушнян 1979, 58-59). Fără a specifica şi alte detalii, care pot fi culese din paginile lucrării menţionate, vom încerca să concretizăm limitele cronologice ale orizontului necropolei Dănceni, atribuit mileniului I î.e.n. Pentru o încadrare a acestui sit în limitele sf. sec. VI - sec. V î.e.n., menţionează V. Lapuşnean, importanţă primordială au fragmentele de ceramică neagră lustruită, cu caneluri destul de pronunţate, descoperite în stratul de cultură al necropolei. Conform opiniei lui, ele provin din incineraţiile distruse prin arătură şi nu se mai întâlnesc în complexele getice mai târzii1. Tot perioadei menţionate V. Lapuşnean atribuie şi castroanele
1 Ca să ne debarasăm îndată de acest argument vom preciza că necropola suprapune în bună parte aşezarea hallstattiană timpurie de tip Chişinău-Corlăteni, pentru care şi este foarte caracteristică ceramica neagră lustruită. De altfel, săpăturile efectuate în această aşezare de către V. Cavruk în anul 1978 a scos la iveală un set impunător de ceramică de această factură (Никулицэ 1979, 1, 11-15).

cu împunsături pe partea internă a buzei. Cum menţionează în continuare autorul, ele au analogii printre formele de vase din sec. VI-V î.e.n. din tumulii perioadei scitice, unde ele, de asemenea, se găsesc împreună cu vârfuri de săgeţi de bronz bazice, care, după A.I. Meljukova (1964, 22) predomină în seturile din sec. V î.e.n. (Лапушнян 1979, 18-20). Limita cronologică târzie a complexelor în discuţie este determinată de V. Lapuşnean în baza oalelor şi străchinilor caracteristice ceramicii getice, precum şi a vârfurilor de săgeţi bazice alungite, iarăşi după A.I. Meljukova (1964, 24), caracteristice pentru seturile de tolbă din sec. V-IV î.e.n. Cele mai târzii materiale ale necropolei, precizează în continuare autorul, se încadrează între sf. sec. V şi înc. sec. IV î.e.n. (Лапушнян 1979, 20-23). Acestea sunt spicuiri asupra materialelor şi concluziilor, privind necropola Dănceni, care au fost luate ca bază pentru individualizarea orizontului de vestigii de tip Pârjolteni-Dănceni, unitare prin neomogenitatea lor, şi care reprezintă, conform unor opinii, acea simbioză geto-scitică din prima etapă de pătrundere a elementelor getice în această regiune (Tkaciuk 1994, 226-228; Бруяко 2003, 19-20; 2005, 204-222). Pentru moment, totul pare logic şi verosimil, dacă nu ar fi parvenit în ultimul timp un mic detaliu. În autoreferatul tezei sale de doctor-habilitat, I. Brujako scrie: „Mica rectificare a cronologiei necropolei (Dănceni), elaborată în lucrare (de dr. hab.), constă în coborârea datei de început a funcţionării ei încă din prima jumătate a sec. VI î.e.n. (Бруяко 2003, 20). Pare sigur, că această din urmă rectificare trebuie să nege complet toate elaborările privind data (sf. sec. VI î.e.n.) şi condiţiile (înfrângerea lui Dareios în campania împotriva sciţilor din a. 512), în care geţii au apărut în zona de păduri dintre Nistru şi Prut (Levinschi 2005, 66-69; Левинский 2005, 261-263). Cu toate acestea, fără a încerca să detaliem argumentele autorului, corectitudinea căruia nici nu o punem la îndoială, concluzia la care a ajuns I. Brujako constituie un argument suplimentar în favoarea deducţiilor la care am ajuns în baza informaţiei accesibile asupra necropolei Dănceni. Consultând planul publicat de săpături, cu situaţia pentru anul 1975 (Лапушнян 1979, 52, рис. 13), în suprafaţa dezvelită a necropolei cu înmor-

234

Al. Levinschi, Consideraţii asupra necropolei getice de la Dănceni

mântări atribuite epocii fierului, putem delimita, convenţional, două grupuri compacte de complexe şi trei morminte plasate aparte. Ambele grupuri includ atât incineraţii, cât şi înhumaţii. În unul din grupuri (A) complexele sunt dispuse în fâşie nu prea lată, întinsă pe direcţia nord-sud, iar în celălalt (B) – pe direcţia est-vest. Majoritatea incineraţiilor din cadrul grupului „A” este concentrat între două morminte prin înhumare (mm. 93 şi 129) deranjate în antichitate, iar în grupul „B” – în jurul mormântului prin înhumare nr. 139, de asemenea deranjat. Această plasare a mormintelor în grupuri ar fi trebuit să ne permită să tragem concluzia logic cerută, că toate complexele sunt, într-o măsură sau alta, cronologic apropiate în timp şi aparţin unui singur grup de populaţie. În pofida acestei deducţii logice, din expunerea lui V. Lapuşnean aflăm că cea mai mare parte mormintelor prin înhumare sunt deranjate în antichitate, pe când mormintele prin incinerare nu au fost supuse acestui proces (Лапушнян 1979, 58). Intact au rămas doar mormântul prin înhumare nr. 180, plasat izolat la o distanţă considerabilă de grosul înmormântărilor, iar mormântul nr. 73, plasat la limita de nord a grupului „A”, conform raportului de săpături (Рафалович 1976, 9-10), a fost deranjat doar parţial. În schimb, acest din urmă complex, conform planului publicat (în text nu se specifică), este suprapus de mormântul prin incinerare nr. 188. Din textul raportului spicuim, că groapa m. 73, rectangulară (210×110 cm), orientată pe direcţia SE-NV şi adâncă de 70 cm de la nivelul actual al solului (în continuare toate adâncimile de la acest nivel), a fost „… săpată în stratul de cernoziom şi doar uşor adâncită în solul rudimentar. Pereţii de vest şi sud au fost supuşi arderii, în umplutură apăreau bucăţi mărunte de lut ars, unele aveau mărimea până la 7-10 cm. Deosebit de multe bucăţi de lut ars erau concentrate în colţul de vest al gropii. Afară de aceasta în umplutură, începând cu adâncimea de 40 cm, în toată suprafaţa gropii apăreau oase calcinate şi fragmente aparte de ceramică neagră lustruită”. Prezentând întreaga descriere a sitului V. Lapuşnean conchide că „… oasele calcinate şi fragmentele de ceramică neagră lustruită aparţineau incineraţiei nr. 188, care a fost deranjată de mormântul 73” (Лапушнян 1976, 10).

Aici ne permitem o mică remarcă, deoarece considerăm că ordinea deranjării mai degrabă este inversă, ceramica neagră lustruită (neilustrată) putând fi atribuită, mai degrabă, aşezării de tip Chişinău-Corlăteni şi a nimerit în groapă din stratul cultural al aşezării, de care am pomenit deja. Dar, cu şi mai mare succes, luând în consideraţie urmele de arsură a pereţilor gropii în colţul de sud-vest, această incineraţie ar putea fi atribuită şi orizontului din epoca romană târzie de tip Sântana-Černjahov. Analogii ca rit poate fi luat, spre exemplu, m. 8 (Рафалович 1986, 29), ca să nu mai înşiruim şi alte complexe, iar ceramica neagră lustruită ar putea fi cu mare siguranţă şi de tip Velbark (sau grupa II, după I.A. Rafalovici), care apare în multe complexe ale necropolei, datate în fază Ia, adică între sf. sec II prima jum. mij. sec. III e.n. (Щукин, Щербакова 1986, 200-212). În pofida faptului că nu există un plan general al tuturor complexelor descoperite în suprafaţa dezvelită a necropolei Dănceni, la încadrarea mormintelor getice printre cele de tip Sântana-Černjahov vedem că m. 188 se înscrie în limita sectorului „Ж”, în zona, în care domină mormintele din faza Ia a orizontului din epoca romană târzie (Рафалович 1986, 9, таб. 1; 208, рис. 9). Cu toate acestea, în lucrarea lui V. Lapuşnean m. 188 este inclus printre complexele getice „timpurii” (Лапушнян 1979, 52, рис. 13). Toate acestea fiind expuse, nu ne rămâne decât să tragem concluzia destul de logică, că mormintele prin înhumare şi cele prin incinerare, din cadrul necropolei „getice timpurii”, sunt divizate în timp şi cele prin înhumare le preced pe cele prin incinerare. De fapt acest lucru, fără a fi menţionat undeva în paginile lucrării monografice (Лапушнян 1979), este clar spus în raportul pregătit de V. Lapuşnean pentru anul 1976. În el se menţionează: „… înhumarea nr. 246 a fost suprapusă de incinerarea nr. 245. Dacă însă luăm în consideraţie, că înhumarea nr. 246 s-a dovedit a fi răvăşită aproape complet încă până la efectuarea incinerării nr. 245, groapa nu prea mare a căreia se citea foarte clar şi nu putea fi cauză a răvăşirii înhumării, atunci între aceste două înmormântări trebuia să fi trecut o perioadă considerabilă de timp” (Лапушнян 1977, 16). Totalizând cele expuse, putem fi aproape siguri că în cazul complexelor din epoca fierului, în genere, poate fi vorba de două orizonturi culturale, sau două necropole aparte cu rit funerar absolut diferit – prin înhu235

II. Materiale şi cercetări

mare şi prin incinerare. Decalajul cronologic între ele poate fi nu chiar atât de mare. La începutul funcţionării celei de a doua necropole, cu înmormântări prin incinerare, mormintele cimitirului precedent, cu complexe prin înhumare, probabil, mai păstrau moviliţele de pământ la suprafaţă sau careva semne din lemn, pe care nu le mai putem surprinde astăzi. În aşa fel, numai acceptând această posibilitate noi putem explica amplasarea mormintelor în grupuri, răvăşirea înhumărilor sau suprapunerea lor de către incineraţii şi, desigur, mormintele prin incinerare rămase intacte. Apropo, pare destul de verosimil, că înmormântările din prima necropolă au putut fi răvăşite, în parte, de purtătorii ritului funerar prin incinerare. În favoarea acestei presupuneri, printre altele, vin drept mărturie şi fragmentele vasului tipic scitic (Лапушнян 1979, 91, рис. 30/1) din m. 86, în care au fost efectuate patru incineraţii. În pofida faptului că acest din urmă vas este utilizat drept dovadă pentru argumentarea sincretismului cultural scito-getic al necropolei (Tkaciuk 1994, 226), totuşi, legătura lui cu acest mormânt este doar tangenţială. Din punctul de vedere al ritualului, el nu este nicicum legat de înmormântările purtătorilor ritului funerar prin incineraţie. De ce? În primul rând, toate cele patru înmormântări ale mormântului nr. 86 sunt fără urne funerare (Лапушнян 1979, 53-54, рис. 14/5). Doi – toate sunt intacte. Trei – nicăieri în textul publicat nu este menţionată prezenţa pe lângă oarecare din aceste morminte a vaselor de ofrandă. Pare destul de logic să tragem concluzia, că fragmentele vasului scitic provin, mai degrabă, din umplutura mormântului, unde ele au nimerit de la suprafaţa solului, în procesul astupării gropii. La suprafaţă, de exemplu, ele puteau fi aruncate chiar din mormântul nr. 93 prin înhumare, aflat în preajmă şi răvăşit. Afară de toate acestea, în raportul de săpături, întocmit de V. Lapuşnean, ne atrag atenţia unele detalii. De exemplu, la descrierea gropii mormântului nr. 86, orientată SE-NV, citim: „Partea de est a camerei funerare a fost întretăiată parţial de o groapă mai târzie nr. ? Pe fundul gropii mormântului au fost descoperite patru gropiţe, dispuse în lungul ei… În fiecare din aceste gropiţe a fost efectuată câte o înmormântare aparte… Gropiţa nr. 1 se afla în partea 236

de est a camerei funerare. Ea avea formă ovală în plan cu dimensiunile 60×30 cm şi adâncimea 10 cm. Gropiţa a fost umplută cu oase calcinate, aşezate în ordine anatomică (oasele craniului deasupra). Alături a fost dezvelită o parte de vas” (Лапушнян 1976, 12). Cu toate că sunt lipsă unele detalii în fixarea acestor materiale descoperite, contextul expunerii pare să nu lase nici un fel de dubii, că profilul de vas a fost descoperit „alături” de gropiţa înmormântării. Pare destul de verosimil ca tot acest „alături” să se înscrie în perimetrul gropii târzii, care a întretăiat această parte de est a camerei funerare. Acestea fiind expuse, pare destul de dubioasă legătura acestui vas cu incineraţiile mormântului 86. Ba mai mult, în monografia sa V. Lapuşnean menţionează că vasele de acest fel pot fi legate genetic cu formele de vase de tip Şoldăneşti, cunoscute prin descoperirile din necropola Selişte, cu toate că nu este exclusă posibilitatea apariţiei lor sub influenţa directă a triburilor din silvostepa Ucrainei din dreapta Niprului (Лапушнян 1979, 90). Acesta ar însemna, conform ultimelor corectări cronologice efectuate de I.V. Brujako, că acest vas se înscrie în şirul vestigiilor necropolei, care au fost datate începând cu prima jumătate a sec. VI î.e.n. (Бруяко 2003, 20). De altă parte, în gropiţa 4 din mormânt au fost descoperite 2 vârfuri de săgeţi de bronz topite şi unul întreg (Лапушнян 1979, 21, рис. 6/11), ultimul fiind caracteristic pentru seturile de tolbă din sec. VIV î.e.n. (Мелюкова 1964, 24, рис. 1). În aşa caz, între aceste două piese (profilul de vas şi vârful de săgeată), considerate ca aparţinând aceluiaşi complex, există o lacună cronologică de aproape sau de circa un secol, fapt ce şi explică în parte deducţiile noastre logice. Diferenţierea în timp a complexelor în discuţie cu rit funerar diferit, din cadrul necropolei Dănceni, poate fi sesizată şi prin intermediul tipurilor de vârfuri de săgeţi de bronz, descoperite în mormintele prin înhumare sau incineraţie. Dacă vom parcurge cu atenţie informaţia publicată, cu referinţă la complexe şi piesele descoperite în ele, este lesne să observăm că în mormintele prin înhumare sunt descoperite tolbe, având un număr nu prea mare de săgeţi cu vârfuri de bronz bazice (Лапушнян 1979, 23, рис. 6) de tip cinci conform clasificării propuse de A.I. Meljukova (1964, 21, рис. 1). Astfel de vârfuri de săgeţi sunt caracteristice şi pentru setul de tolbă descoperit în mor-

Al. Levinschi, Consideraţii asupra necropolei getice de la Dănceni

mântul izolat al oşteanului scitic din vecinătatea necropolei, lângă s. Suruceni (Сергеев 1961, 137138), precum şi pentru înmormântarea prin incineraţie de la Pârjolteni (Лапушнян 1979, рис. 3). Conform elaborărilor efectuate de A.I. Meljukova, astfel de vârfuri de săgeţi predomină în seturile caracteristice pentru sec. VI - prima jum. a sec. V î.e.n. (Мелюкова 1964, 21-22, табл. 7). Origine apropiată cu acestea o au şi piesele din m. 246 (Лапушнян 1979, рис. 7/1-13), care pot fi atribuite unor variante ale tipului nouă şi zece, caracteristice pentru cel de-al doilea grup cronologic (Мелюкова 1964, 22). Cât priveşte incineraţiile, în ele au fost descoperite doar 8 vârfuri de săgeţi de bronz alungite (Лапушнян 1979, рис. 6/9-11; 7), o bună parte din ele fiind deteriorate de foc. Ca să revenim la clasificarea propusă de A.I. Meljukova, astfel de vârfuri de săgeţi se înscriu printre piesele din grupul al treilea cronologic – a doua jum. sec. V - prima jum. a sec. IV, tip 8, varianta a doua, cu toate că nu este exclus să fie şi varianta 5 tip 9 (Мелюкова 1964, 23-24, рис. 1). Piesele de acest fel sunt lipsă în seturile din cel de al doilea grup cronologic. Ultimul lucru, asupra căruia insistăm să atragem atenţie, sunt foarte puţinele vase tipic getice, pe care le găsim doar în unele incineraţii şi sunt complet lipsă în mormintele prin înhumare. Credem, şi acest fapt poate fi luat ca argument în favoarea diferenţierii în timp a complexelor prin înhumare şi prin incinerare, acestea din urmă fiind precedate de primele. Acestea luând în consideraţie, fenomenul necropolei Dănceni, exprimat prin faptul că în ritul fu-

nerar al complexelor sunt îmbinate atât elemente şi tradiţii tracice, cât şi scitice, care, în ultimă instanţă şi determina acel „...specific sincretism cultural scito-tracic” (Бруяко 2003, 19), în realitate se dovedeşte a fi suprapunerea în cadrul necropolei pluristratigrafice a două orizonturi din epoca fierului diferenţiate cronologic şi cultural – scitic (perioada culturii scitice mijlocii) şi getic. Fără a iniţia discuţii de ordin cronologic, care în acest context nu sunt atât de importante, vom menţiona doar faptul, că coborârea în timp a datei de început a funcţionării necropolei Dănceni până în prima jumătate a sec. VI î.e.n., propusă de I. Brujako (2003, 20) este destul de legitimă şi bazată, fără doar şi poate, pe materialele orizontului ei scitic. Cu siguranţă acest orizont trebuie să fie inclus în grupul vestigiilor “de oşteni” ale culturii scitice mijlocii din regiunea Carpato-Nistreană (Huşi, Vaslui, Mînjeşti, Mileştii-de-Sus şi Suruceni), scos în evidenţă de I. Brujako (Бруяко 2005, 158-160), şi pentru care, apropo, sunt specifice şi înmormântări în necropole plane. Având în vedere consideraţiile de ultimă oră privind începutul locuirii geţilor în această regiune, noi ne putem permite să presupunem că ultimele înmormântări scitice în necropola Dănceni nu sunt cu mult mai târzii de limita sec. VI î.e.n. Referitor la orizontul cu incineraţii getice, sau necropola getică de la Dănceni, ea nu este chiar atât de mare, doar 27 morminte. Cele mai târzii piese au fost incluse cronologic între sfârşitul sec. V şi începutul sec. IV î.e.n. (Лапушнян 1979, 23). Vârfurile de săgeţi de bronz de tip 8/2 discutate mai sus, nu ne dau nici un temei deosebit să coborâm sau să ridicăm mult în timp limitele de existenţă ale acestui orizont al necropolei Dănceni.

Bibliografie
Levinschi 2005: Al. Levinschi, Consideraţii asupra începuturilor de locuire a geţilor în silvostepa Moldovei (sec. VI î.e.n.). Tyragetia XIV, 2005, 63-70. Tkaciuk 1994: M. Tkaciuk, Manifestări culturale din sec. V-I a. Chr. Thraco-Dacica 1-2, XV, 1994, 215-256. Бруяко 2003: И.В. Бруяко, Процессы культурогенеза в причерноморско-карпатском регионе в раннем железном веке (первая половина I тысячелетия до Р.Х.). Автореферат ДИН (Санкт-Петербург 2003). Бруяко 2005: И.В. Бруяко, Ранние кочевники в Европе (X-V вв. до Р. Х.) (Кишинев 2005). Лапушнян 1976: В.Л. Лапушнян, Отчет о полевых исследованиях фракийского могильника V - нач. IV вв. до н.э. у села Данчены в 1975 году. В: И.А. Рафалович, Отчет о полевых исследованиях Данченской раннесредневековой археологической экспедиции за 1975 год (Кишинев 1976), 9-22. Лапушнян 1977: В.Л. Лапушнян, Отчет о полевых исследованиях фракийского могильника V - нач. IV вв. до н.э. у села Данчены в 1976 году. В: И.А. Рафалович, Отчет о полевых работах раннесредневековой археологической экспедиции в 1976 г. (Кишинев 1977), 16-27. Левинский 2005: А.Н. Левинский, Два подхода к решению вопроса о появлении гетов в Молдавской лесостепи (VI в. до н.э.). Stratum 3, 2005, 255-264.

237

II. Materiale şi cercetări

Мелюкова 1964: А.И. Мелюкова, Вооружение скифов. Свод археологических источников, Д 1-4 (Москва 1964). Рафалович 1975: И.А. Рафалович, Отчет о полевых работах Данченской археологической экспедиции за 1974 год (Кишинев 1975). Рафаловч 1986: И.А. Рафаловч, Данчены. Могильник Черняховской культуры III-IV вв. н.э. (Кишинёв 1986). Рафалович и др. 1975: И.А. Рафалович, В.С. Бейлекчи, В.Л. Лапушнян, Н.В. Гольцева, В.М. Дунявина, Работы в зоне Яловенского водохранилища. В сб.: Археологические открытия 1974 г. (Москва 1975), 444. Рафалович и др. 1976: И.А. Рафалович, В.Л. Лапушнян, В.М. Дунявина, Исследования могильников у с. Данчены. В сб.: Археологические открытия 1975 г. (Москва 1976), 474-475. Рафалович и др. 1977: И.А. Рафалович, В.Л. Лапушнян, В.С. Бейлекчи, В.А. Дергачев, Исследования Данченского могильника. В сб.: Археологические открытия 1976 г. (Москва 1977), 457-458. Сергеев 1961: Г.П. Сергеев, Погребение скифского воина. В сб.: Труды Государственного Историко-краеведческого Музея за 1960 год (Кишинев 1961), 137-140. Щукин, Щербакова 1986: М.Б. Щукин, Т.А. Щербакова, К хронологии могильника Данчены. В кн.: И.А. Рафалович, Данчены. Могильник Черняховской культуры III-IV вв. н.э. (Кишинёв 1986), 177-219.

Considerations regarding the Getian necropolis from Danceni
Abstract In specialized and historical literature an opinion took root that the Getian tribes of the eastern Carpathian region particularly those who inhabited the wooded region of Modlova in the 6th -4th centuries B.C. practiced biritualism (inhumation and cremation) in their burial rite. A strong argument in favor of these opinions is the Danceni multi-layer burial ground. According to them, the Danceni horizon dates back to the 1st millennium B.C. It contains those Scythian-Thracian complexes where biritualism was practiced. Some researches use these complexes in order to argue the Thraco-Getian continuity in the region; others use them to show symbiosis of traditions in the formation of a new archaeological culture in the region, i.e. the Getian culture. The detailed comparison information on the burial ground and its materials available from publications and reports on excavations allowed to single out among “the early Getian” finds of the Danceni burial ground, two horizons occurring at different times and ethno-different: Scythian with inhumation of the middle Scythian culture, and typically Getian with cremation which dates back to the end of 5th – beginning of 4th centuries B.C.

Некоторые соображения по поводу гетского могильника Дэнчень
Резюме В специальной и исторической литературе уже давно укоренилось мнение, что гетские племена ВосточноКарпатского региона, в особенности, те что обитали в лесистой зоне Молдовы в VI-IV вв. до н.э., в погребальном обряде практиковали биритуализм – ингумация и сожжение. Весомым аргументом в пользу таких суждений служил и служит известный многослойный могильник Дэнчень. Его горизонт I тыс. до н.э., по их мнению, и содержит те комплексы скифо-фракийского облика – ингумации и сожжения. Некоторые исследователи используют эти комплексы для аргументации фрако-гетского континуитета в регионе, а другие – как показатель симбиоза традиций в становлении новой археологической культуры в регионе, культуры гетов. Детальное сопоставление информации по могильнику и его материалов, доступные из публикаций и отчетах по раскопкам позволило нам выделить среди «раннегетских» находок могильника Дэнчень два разновременных и разноэтничных горизонта – скифский с ингумациями, периода среднескифской культуры, и типично гетский, с сожжениями, датированный в пределах конца V – начала IV в. до н.э.

28.03.2008
Alexandru Levinschi, Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, str. 31 August, 121-A, MD-2012 Chişinău, Republica Moldova

238