CONSIDERAŢII ASUPRA CONSECINŢELOR REFORMEI AGRARE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Octavian Zelinski
Procesul de reformare a agriculturii Republicii Moldova, desfăşurat în anii ‘90 ai secolului al XX-lea a avut, pe lângă consecinţele de ordin economic, importante consecinţe de ordin social asupra populaţiei rurale a republicii. Principala consecinţă socială a fost pauperizarea masivă a locuitorilor satelor, cauzată de dispariţia locurilor de muncă în fostele gospodării agricole colective (colhozuri şi sovhozuri), dar şi de procesul inechitabil de distribuţie a patrimoniului valoric şi a cotelor-părţi de teren în urma disoluţiei acestor structuri. Contrar opiniei încetăţenite de ceva timp în rândul cetăţenilor Republicii Moldova, sărăcia a fost o realitate în satele în Republica Moldova şi înainte de introducerea reformelor de piaţă. Datorită angajării depline a populaţiei în câmpul muncii, unei distribuiri egale a veniturilor şi stabilităţii preţurilor în timpul perioadei socialiste, sărăcia cauzată de venituri mici a fost nesemnificativă şi a afectat, în principal, categoriile marginale ale populaţiei. Revenirea, în anii 1991-1992, a Republicii Moldova la proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie, inclusiv asupra pământului, n-a fost soldată cu creşterea imediată a productivităţii şi volumelor de producţie în sectorul agroalimentar. Drept consecinţă, în loc de a se îmbogăţi majoritatea ţăranilor, în urma privatizării pământurilor, au devenit mai săraci în sensul obţinerii veniturilor curente. Tranziţia1 spre o economie de piaţă a afectat de o manieră clară starea de lucruri în mediul rural. O examinare mai atentă denotă că situaţia din perioadă anterioară tranziţiei era mai puţin pozitivă decât sugerează datele statistice despre venituri din Republica Moldova, pentru că distribuirea consumului real era afectată de o distribuire a bunurilor cu raţia, sisteme duble de distribuire, pieţe paralele şi diferenţe regionale în livrarea bunurilor de consum. Aceşti factori aveau un efect
1 Or, reforma agrară este un aspect al tranziţiei de la economia centralizată la cea de piaţă.

de inegalitate evident asupra distribuirii sărăciei de consum şi bunăstării familiilor. Cu toate acestea, inegalitatea şi sărăcia din perioadă anterioară tranziţiei era mică, în comparaţie cu situaţia de la mijlocul anilor ‘90. O altă consecinţă nu mai puţin importantă a procesului de tranziţie este degradarea accentuată a infrastructurii rurale2. Situaţia economică dificilă a ţării a dus la imposibilitatea menţinerii acestei infrastructuri într-o stare acceptabilă, nemaivorbind de dezvoltarea sau extinderea ei. Astfel, scopul articolului de faţă este de a elucida consecinţele reformei agrare în două dintre domeniile cele mai importante ale mediului rural: – social (cu precădere în ceea ce priveşte veniturile populaţiei rurale, evoluţia nivelului lor de viaţă în comparaţie cu cel al locuitorilor din mediul urban); – al infrastructurii. De asemenea, articolul îşi propune formularea unor recomandări privind căile de ieşire din impas a localităţilor rurale ale ţării. Tabloul sărăciei în mediul rural la începutul anilor 2000: În Republica Moldova, inegalitatea în venituri şi sărăcia au început să crească în anii 1990-1991, exact înainte de lansarea oficială a tranziţiei. Extinderea lor, în următorii cincisprezece ani, este indiscutabilă, deşi nivelul şi tendinţele ei pentru anii 1989-1996 pot fi estimate doar aproximativ, prin metode indirecte din cauza inexistenţei unui studiu aprofundat al bugetelor gospodăriilor casnice. În pofida deteriorării grave a condiţiilor de viaţă, în anii 1992-1996, sărăcia a fost recunoscută de politicieni abia în anul 1997, când au fost prezentate primele cercetări ale bugetelor gospodăriilor casnice.

2 Drumuri, reţele de alimentare cu apă, gaze, construcţii sociale etc.

Tyragetia, s.n., vol. III [XVIII], nr. 2, 2009, 305-316.

305

II. Materiale şi cercetări

În anii 1991-1996, ţara a fost devastată de o gravă criză economică, colapsul a provocat majorarea masivă a preţurilor pentru resursele energetice, conflictul intern din 1992 şi inundaţiile din 1992 şi 1994 au avut un efect negativ major asupra agriculturii şi sectorului de prelucrare a produselor alimentare. Această perioadă a fost caracterizată prin declinul brusc şi prelungit al PIB-ului per capita şi creşterea remarcabilă a inegalităţii veniturilor. Deşi nu există informaţii exacte disponibile, se poate estima cu titlu de probă că în urma colapsului economic, hiperinflaţiei şi creşterii severe a inegalităţii, rata sărăciei per capita s-a majorat, în această perioadă, până la 65-70% în anul 1995, şi, posibil, chiar mai mult, conform unui studiu al Biroului PNUD pentru politici de dezvoltare (Politici 2005, 95). Colapsul catastrofal al sectorului de producţie este responsabil pentru mai mult de jumătate din creşterea sărăciei şi în anii 1991-1996. Pe parcursul acestei perioade, totuşi, sărăcia s-a extins şi din cauza înrăutăţirii remarcabile a distribuirii veniturilor. Indicele Gini al distribuirii veniturilor brute s-a majorat de la 0,250, în 1989, până la 0,392, în 1992 şi s-a stabilizat la aproximativ acelaşi nivel în anii 1993-1995. În anii 1997-1998, inegalitatea a ajuns la coeficientul Gini de 0,44, iar sărăcia a crescut până la peste 70%. Analizând particularităţile sărăciei în Moldova, putem să afirmăm, cu deplină certitudine, că, după o serie de caracteristici ale acestui fenomen, noi suntem aproape de situaţia ţărilor incluse de ONU în categoria celor subdezvoltate. Şi anume, ca şi în ţările subdezvoltate, sărăcia din Moldova se caracterizează prin: 1) venituri medii, mici ale populaţiei, deşi se manifestă o tendinţă de creştere a veniturilor reale; 2) veniturile salariale şi alte venituri monetare deţin o pondere mică în structura veniturilor, mai ales în zona rurală; 3) în structura cheltuielilor o pondere înaltă revine cheltuielilor pentru produsele alimentare; 4) extinderea activităţilor agricole de subzistenţă şi predominarea sectorului agricol în economia rurală, care o face vulnerabilă la factorii climaterici nefavorabili; 5) inegalitatea înaltă a veniturilor; 6) riscuri de insecuritate alimentară; 7) starea precară a sănătăţii populaţiei sărace; 306

8) standarde joase de viaţă. În prezent, cauzele principale ale sărăciei rurale sunt: a. schimbările socio-demografice nefavorabile ale comunităţii rurale (inclusiv exodul); b. parcelarea excesivă a exploataţiilor agricole private şi aplicarea tehnologiilor învechite; c. decapitalizarea agriculturii, deposedarea în masă a ţăranilor de patrimoniul agricol; d. motivaţia scăzută a conducătorilor întreprinderilor mari de a intensifica procesul de producţie; e. managementul instituţional neefectiv al agriculturii post-privatizare; f. pasivitatea pronunţată a organelor de administrare publică locală privind crearea unui sistem agricol modern; g. schimonosirile structurale ale sectorului de producţie agricolă, lipsa locurilor de muncă, şomajul latent; h. lipsa susţinerii sectorului agrar din partea statului; i. lipsa cunoştinţelor şi experienţei manageriale ale proprietarilor noi de pământ şi patrimoniului agricol; j. marketingul neadecvat, speculaţiile excesive ale intermediarilor neorganizaţi şi neîncadraţi în structurile legiferate; k. pierderea pieţelor externe de desfacere a produselor agroalimentare, accesul limitat al intermediarilor străini (cumpărătorilor) pe piaţa internă de desfacere; l. lipsa activităţilor non-agricole în spaţiul rural3; m. dezvoltarea slabă a infrastructurii rurale, ceea ce provoacă atât lipsa locurilor de muncă pentru locuitorii satelor, cât şi împiedică accesul ţăranilor la serviciile necesare; n. calamităţile naturale de amploare, care au loc şi influenţează negativ agricultura autohtonă cu o periodicitate îngrijorătoare. În perioada sovietică, în Moldova, exista o sărăcie mică latentă şi, în pofida sistemului sofisticat de asistenţă şi protecţie socială, mai ales familiile cu mulţi copii erau vulnerabile în faţa sărăciei. Dar, odată cu creşterea şi intrarea în câmpul muncii a copiilor proveniţi din aceste familii, şansele lor
3

Business mic, servicii, comerţ etc.

O. Zelinski, Consideraţii asupra consecinţelor reformei agrare în Republica Moldova

individuale de evadare din starea de sărăcie erau înalte. În prezent, sărăcia capătă o caracteristică de auto-perpetuare extrem de periculoasă, care se manifestă în toate ţările în curs de dezvoltare. Se creează un cerc vicios al sărăciei, când sărăcia, într-un fel, se transmite „prin moştenire”, copiii celor săraci riscând să rămână săraci la rândul lor. Această particularitate va deveni încă mai pregnantă, dacă va persista actuala situaţie când copiii celor săraci nu pot obţine o educaţie bună. Familiile create de ei, de asemenea, riscă mai mult să intre în categoria celor sărace. Conform estimărilor, dacă capul familiei are un nivel jos de educaţie, familia este expusă unui risc de 2,5 ori mai mare de a deveni săracă, decât în cazul în care capul familiei are studii superioare. Moldova este caracterizată şi de o polarizare înaltă a veniturilor. Ca raport al primei şi ultimei quintile, distribuţia veniturilor în Moldova este similară cu cea din asemenea ţări ca Algeria, Vietnam, Cambodgia şi Laos. O tendinţă importantă şi specifică a inegalităţii veniturilor şi sărăciei în Republica Moldova este concentrarea ei în spaţiul rural şi în oraşele mici. Săracii sunt disproporţionat de des localizaţi în oraşe mici, caracterizate prin industrie distrusă sau dificilă de restructurat. Raportul profunzimii inegalităţii dintre oraşele mici şi cele mari este de cinci ori. Totuşi, deşi sărăcia a fost cea mai acută în oraşele mici, majoritatea celor săraci locuiesc în localităţile rurale, şi inegalitatea dintre venituri este mai accentuată în localităţile rurale. Aceasta este explicată atât de faptul că populaţia rurală este predominantă (cca 60% din totalul populaţiei), cât şi de persistenţa obiectiv mai înaltă a sărăciei în mediul rural. Ultima este explicată de prezenţa mai mare a factorilor care generează sărăcie anume în mediul rural. Este vorba de nivelul mediu mai scăzut al educaţiei, de lipsa oportunităţilor economice, de familiile numeroase, de productivitatea scăzută a muncii, de oportunităţile extrem de limitate de angajare în afara sectorului agricol, de dependenţa şi vulnerabilitatea înaltă faţă de mediul extern. Analiza stării socio-demografice şi tendinţelor dominante în sectorul rural arată prezenţa schimbărilor la mai mulţi indicatori esenţiali. Ne referim, în primul rând, rata negativă a mişcării naturale, care în localităţi rurale a atins nivelul de – 2,7 la 1000 de locuitori şi manifestă o tendinţă tot mai

pronunţată de declin. Pentru comparaţie, în localităţile urbane în aceeaşi perioadă indiciul respectiv a constituit – 0,3/1000, adică este mult mai mic. Dacă în localităţile urbane un pensionar este sprijinit prin contribuţia a cinci persoane în vârstă aptă de muncă, apoi în localităţi rurale această corelaţie constituie numai 1/3. Numărul total al pensionarilor în anul 2003 a atins nivelul de 14 persoane la 100 de locuitori, adică a crescut în comparaţie cu anul 1990 aproape cu 10%. Luând în consideraţie mişcările migraţionale ale populaţiei rurale, procesul de depopulare şi, mai ales, procesul de îmbătrânire a satului devine mult mai evident şi pronunţat atât în comparaţie cu localităţile urbane, cât şi în comparaţie cu perioadele precedente. Cu toate că reformele în sectorul agrar n-au avut alternative, fiind executate în grabă (practic, în anii 1999-2000), ele au provocat, fie şi neintenţionat, apariţia mai multor cauze de sărăcie a populaţiei rurale. Mai precis să fie spus, în prezent spaţiul rural suferă nu de reforma ca atare, ci de lipsa schimbărilor adevărate, de inconsecvenţa şi imperfecţiunea modificărilor privind relaţiile de proprietate şi de producere. Deoarece scopul final al reformării – restabilirea în drepturile lor legitime ale stăpânilor adevăraţi asupra pământului şi descătuşarea iniţiativei lor de întreprinzător, precum şi renaşterea motivării de activitate economică pe baza proprietăţii private în condiţiile pieţei libere, n-a fost atins practic în nici o localitate, reforma ca atare pentru majoritatea ţărănimii autohtone s-a transformat într-un lanţ fără de sfârşit de jefuire şi de sărăcire. De exemplu, costul activelor materiale pe termen lung privatizate formal şi ulterior date în arendă la întreprinderi agricole (mari) s-a micşorat de la 8,4 mlrd. de lei în anul 1998 până la 2,5 mlrd. lei în anul 2001, adică mai mult de 3,3 ori, valoarea absolută a acestor active în calcul la 1 ha de pământ lucrat (pământul arabil plus plantaţii multianuale) s-a micşorat la începutul anului 2002 până la 4-5 mii lei, constituind doar 15-18 % din necesitatea lor, calculată conform normativelor. Important, că uzura excesivă a mijloacelor fixe din sectorul agrar practic nu este compensată prin investiţiile, a căror mărime în sectorul privat al agriculturii în ultimii ani se cifrează la nivel de doar 44 lei/ha. Prin urmare, se constatată ritmuri accelerate de decapitalizare a agriculturii, ceea ce 307

II. Materiale şi cercetări

prezintă, alături de veniturile mizerabile curente ale populaţiei rurale, încă un semn de sărăcie alarmante a lor. Finalizarea reformei agrare a fost planificată sub forma creării întreprinderilor agricole private cu un nivel înalt de competitivitate. Cu părere de rău, în prezent aşa fel de unităţi economice, create în urma reformării agriculturii, sunt unitare. Până în anul 2003, majoritatea covârşitoare a ţăranilor (690,8 mii de persoane sau 65,7 %) n-au primit, efectiv, cotele de pământ în natură sau leau dat în arendă întreprinderilor agricole mari şi mijlocii. Ca rezultat, în regim de arendă către perioada analizată erau lucrate mai mult de 1 mln. ha de pământ agricol sau 65,9 % din fondul funciar agricol al ţării. Datele statistice ne arată că drept o cauză esenţială a sărăciei rurale serveşte nivelul extrem de scăzut de gospodărire a arendaşilor (independent de formele lor organizatorico-juridice). Fiind calculată în preţuri curente ale anului 2001, producţia agricolă a arendaşilor se cifrează la nivelul de doar 3159 lei pentru 1 ha, ceea ce constituie mai puţin decât 1/3 în comparaţie cu productivitatea unui hectar a gospodăriilor ţărăneşti auxiliare, lucrat în condiţiile cu adevărat private. De menţionat, că nici cele 519 mii ha, lucrate în cadrul a aproximativ 279 mii de gospodării ţărăneşti înregistrate, cu suprafaţa medie 1,86 ha, divizată de obicei pe mai multe loturi, nu îi bucură pe ţărani cu succese palpabile. Măsurată în preţuri curente ale anului 2001, producţia agricolă în aceste gospodării a constituit numai 3837 lei/ha, ceea ce abia este de ajuns ca să fie acoperite cheltuielile. Concluzia nu poate fi decât constatarea incapacităţilor acestor gospodării supraparcelate, lipsite de investiţii şi, corespunzător, de perspective. Prin urmare, arenda excesivă a pământurilor în cadrul întreprinderilor mari, pe de o parte, şi supraparcelarea acestor pământuri în cadrul gospodăriilor private de dimensiuni mici (în majoritatea lor individuale, nu familiale), pe de altă parte, pot fi apreciate ca nişte cauze principale ale sărăciei rurale. Alături de starea demografică nefavorabilă şi reformele nereuşite, agricultura, la fel ca şi tot spaţiul rural, suferă mult din lipsa susţinerii financiare din partea statului. Se are în vedere atât necesitatea de a subvenţiona unele domenii de activitate agricolă (producerea laptelui, de exemplu), cât şi 308

de a face investiţii, inclusiv în dezvoltarea infrastructurii rurale. În prezent nivelul de subvenţionare a sectorului agrar este foarte limitat, atât prin direcţiile selectate, cât şi prin sumele alocate de bani. În anul 2002 au fost subvenţionaţi agricultorii, care s-au adresat la băncile comerciale după credite (suma subvenţiei constituie 30 mln. lei). La fiecare un leu de producţie agricolă statul a subvenţionat sectorul agrar în sumă de numai 0,35 bani, pe când conform opiniei specialiştilor numai pentru reanimarea producerii laptelui şi a cărnii sunt necesare mai mult de 700 mln. lei de subvenţii anual. Totuşi, în perioada analizată de noi încep a se manifesta unele tendinţe pozitive în domeniul reducerii inegalităţii veniturilor populaţiei. După anul 2000, în cele din urmă, a început creşterea economică durabilă. Întru ilustrarea celor spuse, vom recurge, în cele ce urmează, la o vastă analiză statistică a structurii, nivelului, polarizării veniturilor pe mediile de locuire – urban şi rural. Coeficientul concentrării veniturilor disponibile (coeficientul Gini) a avut o tendinţă oscilatorie, în direcţie descrescătoare, în perioada anilor 20002006. Raportul dintre veniturile quintilei cele mai bogate (Q5) faţă de veniturile quintilei cele mai sărace (Q1) s-a micşorat, din 1999 până în 2006, cu 35%, fapt ce denotă o sporire semnificativă a veniturilor celor mai sărace 20% de locuitori ai ţării. Situaţia dată a fost, indiscutabil, o realizare destul de importantă a politicilor sociale guvernamentale. Cele mai accentuate diminuări ale coeficientului Gini s-au înregistrat în anii 2003 şi 2006. Ameliorarea din 2003 a fost caracterizată de creşterea bruscă a ponderii veniturilor quintilei inferioare, în pofida descreşterii volumului producţiei agricole din acelaşi an, confirmând efectul favorabil al extinderii universale a producţiei (6,3%) asupra distribuirii veniturilor şi sărăciei. Apare însă întrebarea: Care este cauza creşterii coeficientului Gini în următorii doi ani, dacă vorbim despre o ameliorare a veniturilor celor mai sărace pături sociale? Creşterea coeficientului Gini în 20042005 s-a produs din cauza creşterii superioare a veniturilor quintilei a cincea, în comparaţie cu creşterea veniturilor celorlalte quintile. Aceasta ne vorbeşte despre fenomenul îmbogăţirii celei mai bogate pături a societăţii şi îndepărtarea, după nivelul de venituri, de celelalte pături sociale. Deşi, în anul 2006, ponderea veniturilor

O. Zelinski, Consideraţii asupra consecinţelor reformei agrare în Republica Moldova

Tabelul 1. Distribuţia pe quintile a veniturilor disponibile ale populaţiei, anii 1999-2006 (Statistica 2006)
1999 2000 2001 2002 2003 2004 Distribuţia venitului disponibil pe quintile de venit, %: 4,5 4,6 4,3 4,6 5,8 5,5 9,8 10,4 10,4 10,4 11,2 10,6 14,7 15,1 14,8 15,0 15,5 15,3 22,0 21,9 21,7 21,6 21,8 21,7 49,0 48,0 48,8 48,3 45,7 46,8 100 100 100 100 100 100 10,89 10,43 11,35 10,5 7,88 8,51 2005 4,7 10,4 15,8 22,3 46,7 100 9,94 2006 6,2 11,5 16,0 22,5 43,8 100 7,1

I quintilă II quintilă III quintilă IV quintilă V quintilă Total Raportul Q5/Q1

populaţiei din quintila superioară s-a diminuat în favoarea celorlalte quintile, totuşi, discrepanţa dintre veniturile primelor patru quintile şi a cincea rămâne destul de mare. O tendinţă importantă în dinamica veniturilor este modificarea ponderii diferitelor elemente de venit în ansamblul veniturilor disponibile. Pentru o analiză mai detaliată a structurii veniturilor pe quintile vom analiza dinamica ponderii diferitelor elemente de venit în total venit disponibil în diferite medii de reşedinţă. Cercetările statistice denotă că în mediul urban, curba ponderii veniturilor salariale în veniturile totale tinde să aibă o formă concavă, adică mai ridicată la prima şi a cincea quintilă. Curba veniturilor salariale, în mediul rural, este plasată mai jos, ceea ce ne indică un nivel mai scăzut al salariilor, având, totodată, o formă convexă, mai scăzută în prima şi ultima quintilă şi mai ridicată în quintila a treia. Apropierea ponderii salariului în quintila a treia în diverse medii de reşedinţă se întâmplă din cauza că la această categorie sunt plasate persoanele cu un nivel mediu al salariului care, de regulă, sunt angajate în sfera bugetară cu un salariu mai puţin eterogen. Analizând în paralel veniturile din activitatea individuală agricolă la sat şi la oraş, am observat aceeaşi tendinţă de descreştere a ponderii veniturilor odată cu deplasarea de la prima la a cincea quintilă. Ceea ce ne demonstrează că persoanele cu un venit mai ridicat au tendinţa de a se ocupa din ce în ce mai puţin cu activitatea agricolă. Ponderea veniturilor din acest tip de activitate, în prima quintilă, este mai ridicat în mediul urban comparativ cu cel rural. În quintila a cincea, observăm egalarea ponderii veniturilor la oraşe şi sate.

De asemenea, putem menţiona că, veniturile încasate din activităţi non-agricole (pe cont propriu, din realizarea produselor din activitatea individuală de muncă, precum şi profiturile obţinute în urma activităţii de comerţ-intermediar) sunt caracteristice populaţiei din quintila a treia, din mediul urban. În localităţile rurale, ponderea cea mai mare a veniturilor din activitatea individuală non-agricolă, o au persoanele din quintila a cincea. Deşi veniturile din proprietate au valori relativ mici atât la oraşe, cât şi la sate, observăm că veniturile din mediul rural, la persoanele din primele patru quintile, sunt mai ridicate decât cele din mediul urban. La quintila a cincea, situaţia se schimbă, persoanele din localităţile urbane primesc aproape de două ori mai mult venit din proprietate. Aceasta se datorează, în primul rând, dividendelor încasate din activitatea de antreprenoriat, care, la oraş, este mai dezvoltată. Ponderea prestaţiilor diferă cel mai mult în prima quintilă, astfel, prestaţiile în localităţile rurale sunt mai mari cu 12,6%, comparativ cu cele din localităţile urbane. Aceasta se datorează ponderii mai mari a pensionarilor şi a familiilor cu mulţi copii la sate. În următoarele trei quintile, mărimea prestaţiilor este aproximativ egală. De regulă, din această categorie, fac parte pensionarii, care, pe lângă pensii şi dotaţii, mai primesc prestaţii suplimentare de la buget. Observăm că ponderea prestaţiilor în quintila a cincea cunoaşte o scădere bruscă şi se egalează cu mărimea pensiilor. Din această categorie, fac parte, de regulă, persoanele recent pensionate, care, pe lângă pensiile primite, mai au şi alte surse de venit: salarii, venituri din proprietate sau poate din activitatea individuală agricolă. Ponderea indemnizaţiior pentru copii, la această quintilă, aproape că e nulă. 309

II. Materiale şi cercetări

Curba altor venituri atât în mediul urban, cât şi în cel rural, are o tendinţă crescătoare. De la quintila a IV-a la a V-a, această creştere este chiar bruscă, mai cu seamă în mediul rural. Deoarece cea mai mare pondere, în această categorie de venituri, o au remitenţele, putem afirma, cu certitudine, că persoanele din quintila a cincea sunt principalii beneficiari de transferuri de peste hotare. Din cele analizate mai sus, putem trage următoarele concluzii: cei mai săraci 20% din totalul populaţiei Republicii Moldova îşi formează bugetele din veniturile provenite din agricultură, salarii şi prestaţii sociale. Aceştia nu au venit din proprietăţi şi puţin probabil că sunt implicaţi în munca individuală non-agricolă. În localităţile rurale, aproape jumătate din venituri sunt venituri în natură. Persoanele din prima quintilă, de regulă, nu au posibilităţi financiare de a părăsi mediul lor de reşedinţă pentru a obţine venituri mai mari, de aceea, categoria veniturilor din transferuri de peste hotare la ei e neesenţială, iar salariile pe care le primesc sunt foarte mici. Din această categorie, o bună parte este formată din persoanele din păturile social-vulnerabile, de aceea 26,3% din prestaţiile sociale sunt distribuite lor. La cealaltă extremitate, se situează cei mai bogaţi – 20% din populaţie. Aceştia, în mare măsură, sunt persoane angajate care deţin salarii ce depăşesc cu mult minimul de existenţă. Sunt persoanele angajate ale companiilor cu investiţii străine, persoanele angajate în sectorul financiar-bancar, precum şi persoanele cu posturi de conducere. O bună parte din persoanele cele mai bogate (22,9%) îşi câştigă veniturile din transferurile de peste hotare. O tendinţă importantă şi specifică a inegalităţii veniturilor şi sărăciei, în Republica Moldova, este concentrarea ei în spaţiul rural şi în oraşele mici. Concentrarea inegalităţii în localităţile rurale şi oraşele mici a crescut stabil atât în timpul colapsului, cât şi pe durata perioadei de recuperare. De asemenea, săracii sunt disproporţionat de des localizaţi în oraşe mici, caracterizate prin industrie distrusă sau dificil de restructurat. Raportul profunzimii inegalităţii între oraşele mici şi cele mari este de cinci ori. Aceasta înseamnă că, în oraşele mici, locuiesc proporţional mai mulţi săraci decât în oraşele mari, iar că raportul dintre persoanele cu un venit de 300-400 lei lunar din oraşele mici e de trei ori mai mare, decât aceeaşi 310

categorie de persoane din oraşele mari. Totodată, în oraşele mari, locuiesc de şapte ori mai multe persoane cu venituri ce depăşesc 1000 lei lunar, decât în oraşele mici. Veniturile modeste din oraşele mici sunt dependente de modelul industrializării adoptat în perioada sovietică, când, în fiecare oraş, erau construite câteva fabrici de mărime medie, ceea ce a creat o structură foarte puţin diversificată, similară celei din ţările Europei de Vest şi din Statele Unite în aceeaşi perioadă. După liberalizare, aceste fabrici au demonstrat o capacitate limitată de a concura pe piaţă. Pe lângă aceasta, în timp ce locuitorii din spaţiul rural îşi puteau suplimenta consumul de alimente prin practicarea agriculturii, cei din oraşele mici nu aveau această posibilitate. Totuşi, deşi sărăcia a fost cea mai acută în oraşele mici, majoritatea celor săraci locuiesc în localităţile rurale, unde inegalitatea dintre venituri este mai accentuată.

Cauza sărăciei în spaţiul rural o constituie oportunităţile extrem de limitate de angajare în afara sectorului agricol. Majoritatea cuprinzătoare a locuitorilor din spaţiul rural au lucrat pământul primit ca urmare a reformei funciare sau au fost angajaţi la gospodăriile agricole mai mari. În multe ţări, săracii fac parte, adesea, din familii „incomplete”, din familii cu un număr mare de persoane neangajate, din familii conduse de pensionari sau din familii cu membri cu dizabilităţi în componenţă. Aceste caracteristici se referă doar parţial la Republica Moldova, ale cărei caracteristici demografice diferă esenţial de alte ţări cu acelaşi venit per capita. În Republica Moldova, cauza principală a sărăciei nu constă în numărul mare de persoane întreţinute. Creşterea numărului de persoane în gospodărie duce la o diminuare lentă a veniturilor disponibile medii pe o persoană. În gospodăriile numeroase (5 şi mai multe persoane), – rata sărăciei, în anul 2006, a constituit 39% (Statistica 2006). Analiza datelor prezentate de Biroul Naţional de Statistică sugerează că veniturile disponibile scad, iar rata sărăciei şi sărăciei extreme sporeşte constant odată cu creşterea numărului de copii într-o familie. Astfel, în anul 2006, rata sărăciei persoanelor din gospodăriile cu trei şi mai mulţi copii a constituit 48%. Membrii acestor familii sunt mai săraci decât media, pentru că sistemul de subvenţii pentru copii nu include toate familiile sau

O. Zelinski, Consideraţii asupra consecinţelor reformei agrare în Republica Moldova

pentru că subvenţiile nu sunt suficiente pentru eliminarea sărăciei şi pentru că părinţii ar fi fost săraci, chiar dacă nu aveau copii. Aceste familii formează o cotă relativ mică. Numărul mediu de copii per familie a scăzut considerabil după independenţă, în conformitate cu descreşterea ratei totale a fertilităţii de la 2,3-2,4%, în 1989-1991, la 1,2%, în 2005 (Statistica 2006). Incidenţa sporită a sărăciei în familiile mari poate însemna că sărăcia este asociată cu şomajul sau angajarea cu program flexibil a femeilor care trebuie să aibă grijă de copii. Această problemă poate fi soluţionată prin implementarea politicilor pentru îngrijirea copiilor şi pentru pieţele muncii care ar facilita angajarea femeilor. Nivelul sărăciei printre pensionari a fost înalt, nu însă în mod semnificativ diferit de media pe ţară, dar riscul lor de a fi supuşi sărăciei extreme era mai mic decât media pe ţară. Faptul că nivelul sărăciei este relativ scăzut printre pensionari se datorează cuprinderii aproape totale a sistemului de pensii moştenit din perioada sovietică, care a supravieţuit colapsului bugetar din primul deceniu al tranziţiei. Viitorul acestui sistem a fost pus sub semnul de întrebării şi, în consecinţă, guvernul a introdus (dar a implementat doar limitat) un sistem obligatoriu de asigurare a pensiilor. O privire asupra situaţiei medii poate fi iluzorie, deoarece pensionarii constituie un grup eterogen. Nivelurile pensiilor variază considerabil, veteranii de război, veteranii de muncă şi alte categorii privilegiate au pensii mai mari decât media, iar unele categorii primesc pensii mult mai mici decât media. În general, transferurile de pensii sunt moderate regresive. Pensionarii rurali sunt supuşi unui risc mai mic de a deveni săraci, deoarece ei deţin loturi de pământ. Situaţia este inversă pentru oraşele mari, unde o parte din pensionari sunt angajaţi. Experienţa internaţională demonstrează că gospodăriile casnice conduse de femei sunt, deseori, supuse unui risc de a deveni sărace mai mare decât media. Aceste gospodării casnice şi, în general, femeile sunt mult mai vulnerabile în faţa sărăciei, pentru că sunt supuse mai multor forme de discriminare ce le afectează poziţia pe piaţa muncii şi accesul la unele servicii sociale, precum studiile, însă, pentru Republica Moldova situaţia este diametral opusă. Cercetările bugetelor gospodăriilor casnice şi alte studii evidenţiază faptul

că gospodăriile casnice conduse de femei sunt supuse unui nivel puţin mai mic al sărăciei, decât cele conduse de bărbaţi. Această constatare poate fi explicată prin prezenţa a trei factori: nivelul de studii printre femei este acelaşi ca printre bărbaţi (o moştenire a perioadei sovietice), industriile care au fost distruse angajau, în primul rând, bărbaţi şi, probabil, gospodăriile casnice conduse de femei primesc mai multe transferuri de peste hotare. În majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare, nivelul studiilor este un bun indicator al riscului de sărăcie, dar mai puţin în economiile în curs de tranziţie. În anul 2005, persoanele analfabete şi fără studii alcătuiau 15,1 % din populaţie, populaţia cu studii primare – 16,6%, cu diferite tipuri de studii medii de specialitate şi secundare de toate tipurile – 60,2% şi persoanele cu studii superioare – 8,1% (www.reporter.md). Cu toate că studiile secundare sunt, de obicei, o modalitate de a obţine venituri mai ridicate, aceasta nu este valabil pentru Moldova, unde ponderea persoanelor cu asemenea studii este destul de înaltă, iar cererea lor pe piaţa forţei de muncă – destul de mică, din cauza şomajului masiv şi salariilor mici. Veniturile acestei categorii de persoane întrece doar cu 100 de lei veniturile persoanelor cu studii de bază şi primare. Paradoxal, dar din cauza prestaţiilor sociale pe care le primesc persoanele fără studii şi analfabeţii, veniturile disponibile ale acestora întrec veniturile disponibile ale persoanelor cu studii primare şi sunt mai mici decât veniturile persoanelor cu studii secundare de specialitate doar cu 16%. Doar persoanele cu studii superioare au venituri mai ridicate şi riscul sărăciei este mai redus (tabelul 2). Extinderea accesului la studiile superioare ar crea condiţii de creştere a veniturilor populaţiei şi reducere a sărăciei, pentru că persoanele care absolvesc instituţiile de învăţământ trebuie să fie asigurate şi cu locuri de muncă. Transferurile de peste hotare pot avea un efect benefic asupra veniturilor şi sărăciei, deşi pot afecta negativ alte aspecte ale bunăstării gospodăriilor casnice. Republica Moldova ilustrează foarte bine acest compromis, deoarece este una din ţările cu cele mai mari exporturi ale forţei de muncă, cu cele mai mari transferuri de peste hotare ca pondere în PIB şi transferuri private ca venituri. Subestimarea general recunoscută a transferurilor 311

II. Materiale şi cercetări

Tabelul 2. Distribuţia veniturilor disponibile după nivelul de studii, anul 2005, medii lunare pe o persoană, lei (Statistica 2006)
Nivel de studii: Mediu Superior general şi de specialitate 809,0 488,9 inclusiv în % pe surse: 56,5 45,7 6,4 6,9 1,2 12,5 10,7 0,3 0,5 0,0 16,4 16,1 22,4 3,5 0,4 9,1 7,7 0,4 0,4 0,1 18,8 18,0 De bază şi primar 371,0 15,7 39,2 1,0 0,6 30,8 27,9 0,4 1,2 0,1 12,5 11,5 Fără studii primare şi analfabeţi 410,9 4,2 32,4 0,3 0,2 46,9 43,5 0,0 1,9 0,2 15,8 15,3

Venituri disponibile Venit din activitatea salarială Venit din activitatea individuală agricolă Venit din activitatea individuală non-agricolă Venit din proprietate Prestaţii sociale pensii indemnizaţii pentru copii compensaţii Alte transferuri curente Alte venituri dintre care primite gratis

din străinătate la nivelul gospodăriilor casnice şi la nivel naţional poate conduce la supraestimarea sărăciei, pentru că cercetările bugetelor gospodăriilor casnice arată că transferurile de peste hotare au avut un impact real considerabil asupra măririi veniturilor şi reducerii sărăciei; pentru că mult mai multe familii ar fi rămas sub pragul sărăciei, dacă nu exista posibilitatea migraţiei. Ca o estimare aproximativă, migraţia a redus incidenţa sărăciei, în anul 2006, cu circa 20-25 puncte procentuale (www.reporter.md). Pentru a analiza efectele inegalităţii veniturilor şi sărăciei, este crucial să cunoaştem dacă, în decursul anilor, sărăcia afectează aceleaşi categorii de populaţie sau nu. Dacă afectează aceleaşi categorii, soluţia la problema sărăciei este mai complexă, deoarece, prin definiţie, sărăcia are un caracter structural. Într-adevăr, „eternii săraci” adoptă strategii nedurabile de a înfrunta sărăcia, ca, de exemplu, vinderea bunurilor în lipsa banilor (pământ, case, animale şi a bunurilor de consum pe termen lung), retragerea copiilor de la şcoli, şi acţiuni sociale şi umane distructive, precum prostituţia, traficul de organe şi exploatarea muncii copiilor. Aceste acţiuni comportă riscuri considerabile, consolidează sărăcia celor ce le adoptă, cresc probabilitatea transmiterii ei către ur312

mătoarele generaţii şi produc o cultură a sărăciei şi dependenţei. Cercetările bugetelor gospodăriilor casnice din Republica Moldova, executate de Biroul Naţional de Statistică, permit identificarea dinamicii sărăciei pentru fiecare gospodărie casnică şi, prin agregare, de a evalua dacă sărăcia în Moldova este predominant temporară sau permanentă. Pe parcursul anilor 1997-2006 – 86% din populaţie a trăit în sărăcie cel puţin un an. Pentru majoritatea acestor persoane, sărăcia a fost un fenomen temporar: 15,1% din gospodăriile casnice au trăit în sărăcie un an, 20,7% – doi ani, 24,1 % – trei ani şi 26,5% – patru ani. Acest grup de săraci permanenţi a fost format predominant din familii cu mulţi copii, cu capul familiei deţinând doar studii secundare, sau din familii formate de persoane în vârstă, care nu sunt rude, dar locuiesc împreună. Persistenţa veniturilor mici şi inegalitatea înaltă ar putea cauza apatia săracilor, pe termen lung, şi pierderea speranţei de a ieşi din „cercul vicios” al sărăciei. Mai întâi, atunci când inegalitatea se extinde considerabil, stimulentele celor săraci de a se angaja se reduc. Al doilea motiv presupune că inegalitatea înaltă restrânge accesul la educaţie şi

O. Zelinski, Consideraţii asupra consecinţelor reformei agrare în Republica Moldova

servicii de ocrotire a sănătăţii pentru un segment mare al populaţiei. În al treilea rând, când pieţele financiare sunt imperfecte şi cei săraci nu pot obţine credite, oportunităţile de investiţii sunt concentrate în mâinile celor bogaţi, care investesc în activităţi cu venituri descrescătoare, în timp ce cei săraci, care s-ar implica în activităţi de producţie, nu pot să-şi realizeze potenţialul productiv. În al patrulea rând, inegalitatea înaltă poate reduce impozitele şi accesul la serviciile publice de bază, care sunt esenţiale pentru creştere şi coeziune socială, după cum s-a întâmplat în Republica Moldova. În fine, un grad înaintat al stratificării sociale poate crea instabilitate politică, subestimând eficienţa politicilor publice. Parţial, creşterea inegalităţii, la începutul anilor ’90, în Moldova, a fost inevitabilă, ţinând cont de schimbările sistemului economic, colapsul producţiei şi stagnarea prelungită consecutivă. Dar o parte a ei este disfuncţională, legată de ineficienţa dezvoltării legale şi instituţionale din primii ani ai tranziţiei, care nu a reuşit să prevină acumularea relativă şi absolută a bunăstării în mâinile unui grup mic. După cum a fost menţionat anterior, aceste modificări ale inegalităţii au contribuit semnificativ la creşterea ratei sărăciei în primul deceniu al tranziţiei. Politicile de reducere a sărăciei trebuie să-şi propună drept scop diminuarea nivelului de inegalitate. Concluzionând, am putea afirma că inegalitatea în venituri şi sărăcia în mediul rural din Republica Moldova au caracteristici comune cu inegalitatea şi sărăcia din alte ţări aflate în tranziţie din regiune, dar este determinată şi de unele aspecte specifice, care solicită analize şi politici ajustate la situaţia din ţară. Principalele constatări ale analizei sugerează: – Inegalitatea şi sărăcia s-au extins rapid după anul 1991. Cu puţine excepţii, ele încă nu au revenit la nivelurile înregistrate înainte de tranziţie. Înţelegerea completă a tendinţelor, cauzelor şi răspunsurilor, în situaţia dificilă curentă şi a realizărilor ce trebuie recuperate, necesită studierea problemei inegalităţilor şi sărăciei, în contextul istoric adecvat, adică al anilor 19892006. – Spre deosebire de ţările în curs de dezvoltare, din America Latină, afectate de criza datoriilor din anii ’80, dar similar cu alte republici ale fostei Uniuni Sovietice, tendinţele multor in-

dicatori ai bunăstării arată o evidentă variaţie conjugată. Aceasta sugerează că extinderea inegalităţilor şi sărăciei are un caracter structural şi multilateral. – Variaţia conjugată puternică între indicatorii bunăstării demonstrează că sărăcia, în Republica Moldova, îmbină: 1) venituri şi consumuri mici pentru majoritatea populaţiei, 2) rate înalte ale mortalităţii şi morbidităţii, 3) acces redus la serviciile subvenţionate de ocrotire a sănătăţii şi educaţie, 4) excludere socială sporită, 5) participare limitată la procesul de luare a deciziilor şi 6) lipsa de împuternicire a celor săraci. Problema nu poate fi rezolvată numai prin implementarea unor politici axate pe atenuarea inegalităţilor de venituri, dar necesită o abordare mai globală. – Profilul sărăciei, bazat pe analiza datelor disponibile şi pe o trecere în revistă a studiilor existente, prezintă o imagine ce a fost observată în câteva alte ţări aflate în curs de tranziţie. Sărăcia este, în general, o problemă a localităţilor rurale, şaptezeci de procente din totalul săracilor sunt lucrători agricoli şi fermieri mici. Gospodăriile casnice în orăşelele mici, în care funcţiona o fabrică sau o uzină, au fost afectate cel mai grav, deşi numărul acestora este relativ mic. Factorii demografici – genul, vârsta înaintată şi dizabilităţile – nu au reprezentat cauzele dominante ale sărăciei (deşi aceştia contează pentru unele categorii, de exemplu, familiile cu trei sau mai mulţi copii). De asemenea, nivelul educaţiei nu influenţează semnificativ nivelul sărăciei, cu excepţia persoanelor cu studii superioare. Această ultimă constatare, tipică pentru economiile în curs de tranziţie, nu este caracteristică pentru alte ţări în curs de dezvoltare cu venituri per capita similare. – Motivele unei asemenea deteriorări vaste a bunăstării între anii 1991 şi 2000 şi ameliorările modeste înregistrate mai târziu au rezultat din colapsul anilor 1992-1996, criza financiară din 1998-1999 şi ricoşeul remarcabil al creşterii care a început în 2001. În studiile despre sărăcia din Republica Moldova, adesea, a fost ignorat faptul că extinderea iniţială a sărăciei cauzate de venituri mici a rezultat din creşterea inegalităţii pe parcursul acelei perioade în mod similar, perspectivele de reducere a sărăciei depind de capacitatea politicilor aplicate de 313

II. Materiale şi cercetări

a stimula un model mai echitabil de creştere. În contextul factorilor multipli, care afectează nivelul de trai, o ofensivă serioasă împotriva sărăciei necesită intervenţii pe mai multe fronturi, printr-o creştere economică în favoarea celor săraci caracterizată prin investiţii mai semnificative în agricultură, creştere caracterizată printr-o rată mai mare a ocupaţiei, politici de sprijin pentru piaţa muncii şi mobilizarea transferurilor de peste hotare ale imigranţilor. Este important să se facă distincţie între sărăcie şi inegalitate, căci sunt necesare politici diferite, dar complementare, pentru a le reduce pe ambele. Programele de reducere a sărăciei pentru cei aflaţi mai jos de un anumit nivel al veniturilor pot diminua numărul gospodăriilor casnice sărace, dar au un impact foarte mic asupra nivelului inegalităţii. În termeni de politică economică, dar şi de perspectivă istorică, eradicarea sărăciei poate fi realizată fie prin asigurarea unor rate înalte de creştere economică şi care ar conduce la sporirea generală a veniturilor în societate, fie prin crearea unui sistem de redistribuire de la păturile înavuţite în favoarea celor mai sărace. Pe termen scurt, o creştere economică înaltă poate fi incompatibilă cu un sistem foarte generos de asistenţă socială, de aceea, problema majoră de politică economică constă în asigurarea unui echilibru durabil între eficienţa economică şi echitatea socială necesare pentru creşterea prosperităţii generale. Faptul că sărăcia şi inegalitatea sunt mult mai pronunţate în sate decât în oraşe, iar populaţia rurală este mai numeroasă decât cea urbană, imprimă o importanţă deosebită realizării, în mediul rural, a strategiilor de creştere economică şi reducere a sărăciei. Reducerea inegalităţii necesită, pe lângă majorarea veniturilor săracilor, prevenirea unei concentrări excesive a bunăstării în mâinile unui procent mic al populaţiei şi stimularea unei creşteri a clasei de mijloc. Astfel, în perspectivă istorică, vor fi prevenite şocurile sociale, caracteristice ţărilor cu un înalt nivel de polarizare socială, cauzată de diferenţele mari între veniturile păturilor bogate şi sărace ale societăţii.4

Având în vedere acest scop major este necesar de a pune accentul pe următoarele obiective sociale: – formarea la sate a unui potenţial uman adecvat modern pe plan educaţional, ştiinţific, tehnologic, inovativ, cultural şi moral; – crearea în mediul rural a condiţiilor economice pentru populaţia aptă de muncă în vederea ridicării substanţiale a nivelului bunăstării în baza propriilor venituri şi asigurării unei vieţi decente; – asigurarea accesului general la serviciile sociale minimale, de calitate acceptabilă, în special, în domeniul învăţământului şi al ocrotirii sănătăţii; – reducerea sărăciei, diminuarea diferenţei în nivelul de trai, asigurarea protecţiei sociale a celor mai vulnerabile categorii ale populaţiei – pensionar, familii cu mulţi copii etc.; – perfecţionarea sistemului de pensii, în special pentru pensionarii din agricultură; – asigurarea protecţiei sociale a şomerilor5, reorientarea şi formarea profesională a lor, facilitarea angajării în câmpul muncii a acestora şi susţinerea lor în iniţierea activităţilor de antreprenoriat; – asigurarea creşterii economice durabile atât în sectorul agroalimentar, cât şi în sferele economice nonagricole, astfel încât de această creştere să beneficieze toate categoriile de populaţie rurală; – reducerea sărăciei ca fenomen social, a inechităţii şi a excluziunii sociale la sat; – continuarea proceselor de reformare a sectorului agroalimentar. Scopul acestor activităţi va consta în crearea întreprinderilor agricole de dimensiuni optime, implementarea tehnologiilor avansate, realizărilor ştiinţifice, a sistemelor de conexiuni între diferite componente ale sferei agroalimentare, necesare pentru asigurarea creşterii productivităţii şi competitivităţii produselor agricole pe plan internaţional, realizându-se, astfel, o trecere de la cantitate la calitate şi valoare adăugată sporită; – asigurarea şi direcţionarea, preponderent în mediul rural, a suportului tehnic şi financiar din partea donatorilor internaţionali.

5

4

Brazilia, India, Nigeria etc.

Rata şomajului, în pofida metodologiei moldoveneşti defectuoase de stabilire a ei – excluzându-i din rândul şomerilor pe cei ce deţin cote de pământ – este foare înaltă la sate.

314

O. Zelinski, Consideraţii asupra consecinţelor reformei agrare în Republica Moldova

Bibliografie
Bădina 1996: O. Bădina, România şi Republica Moldova. Agricultura şi rolul în perioada de tranziţie (Bucureşti 1996). Negruţa 2007: A. Negruţa, Raportul privind CBGC, 2006, Biroul Naţional de Statistică (Chişinău 2007). Politici 2005: Republica Moldova: politici de creştere economică, crearea locurilor de muncă şi reducerea sărăciei (Chişinău 2005). Programul 2005: Programul Naţional „Satul Moldovenesc” (2005-2015), Guvernul Republicii Moldova, 2005. Starea 2004: Starea mediului în Republica Moldova în anul 2003. Raport naţional (Chişinău: MERN, INECO 2004), 43-52. Statistica 2003: Anuarul statistic al Republicii Moldova. Anul 2003 (Chişinău 2004). Statistica 2006: Anuarul statistic al Republicii Moldova. Anul 2006 (Chişinău 2007).

Considérations sur les conséquences de la réforme agraire en République de Moldova
Résumé Le processus de réforme de l’agriculture de la République de Moldova, déroulé pendant les années 90 du 20eme siècle, a eu, en outre les conséquences d’ordre économiques, des importantes conséquences sur le plan social en ce qui concerne la population rurale du pays. La conséquence sociale la plus importante de la transition vers une économie de marché (or, la réforme agraire n’est qu’un aspect de la transition de l’économie du système administratif soviétique vers une économie viable de marché) a été la paupérisation massive des habitants du milieu rural, suite tant à la dissolution des kolkhozes et des sovkhozes (et, par conséquent, à une haute taux du chômage parmi les habitants du milieu rural), qu’à la distribution inéquitable du patrimoine des entreprises susmentionnées et des quotes équivalentes de terrain aux paysans. La transition vers l’économie de marché a eu, de même façon, des conséquences importantes en ce qui concerne l’infrastructure sociale rurale. La situation économique difficile du pays et des villages a rendu impossible maintenance de l’infrastructure soviétique, tant plus - le développement. Ainsi, le but de l’article est d’élucider les conséquences de la réforme agraire en Moldavie sur deux plans: – dans le domaine social (s’agissant d’une analyse de la pauvreté dans le milieu rural, de l’évolution des revenus des paysans par comparaison avec ceux des habitants des villes, etc.); – dans le domaine de l’infrastructure. De même façon on va proposer des solutions en vue de dépaser la profonde crise dont les villages moldaves se trouvent suite aux réformes.

Общие положения, касающиеся последствий аграрной реформы в Республике Молдова
Резюме Для сельского населения Республики Молдова процесс реформирования сельского хозяйства страны в 90-е годы прошлого столетия имел серьезные последствия не только в экономическом, но и в социальном плане. Главным социальным последствием данного процесса стало массивное обеднение сельских жителей, вследствие отсутствия рабочих мест на селе (так как основные работодатели советского времени – колхозы и совхозы – были расформированы) и несправедливого распределения имущества бывших сельскохозяйственных предприятий и земельных квот. Переходный период значительно изменил в худшую (с экономической точки зрения) сторону социальноэкономическую жизнь на селе. Подробный анализ последствий переходного периода позволяет заявить, что экономические реформы 90-х имели катастрофические последствия также для социальной инфраструктуры молдавских сел. Трудное экономическое положение страны привело к отсутствию возможности поддержать ранее созданную довольно развитую, однако, громоздкую инфраструктуру села, не говоря уже о ее дальнейшем развитии. Исходя из вышесказанного, целью данной статьи является изучение последствий экономических реформ 90-х на селе в двух плоскостях:

315

II. Materiale şi cercetări

– в социальной сфере (в первую очередь, анализируя процесс обеднения сельского населения) и – в сфере инфраструктуры. Также, были сформулированы предложения по улучшению положения дел в сфере выхода сельских населенных пунктов из тяжелого социально-экономического положения.

05.12.2008

Octavian Zelinski, Universitatea de Stat din Moldova, str. Mateevici 60, MD-2009 Chişinău, Republica Moldova, e-mail: octavian.zelinski@opentechnet.net

316