MOMENTE DE REFERINŢĂ DIN EVOLUŢIA MUZEULUI NAŢIONAL DE ARHEOLOGIE ŞI ISTORIE A MOLDOVEI

Elena Ploşniţă
În a doua jumătate a anului 2008, Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei a demarat realizarea unui program de manifestări ştiinţifice şi culturale dedicate aniversării a 25-a de la înfiinţarea instituţiei. În mod firesc, aniversarea a început la muzeu prin organizarea în zilele de 17-18 octombrie 2008 a sesiunii anuale de comunicări ştiinţifice care a reunit contribuţii ştiinţifice importante ale muzeografilor şi cercetătorilor din republică şi din străinătate, menite să pună în evidenţă dimensiunea ştiinţifică a instituţiei muzeale. Şirul momentelor aniversare a continuat cu lansarea volumului Studii de muzeologie, volumul I ce a completat în mod sigur drumul de 25 de ani al muzeului. Este o culegere tematică care pune la dispoziţia celor interesaţi rezultatele unor investigaţii ale Muzeului şi cuprinde articole şi studii semnate de cercetători şi muzeografi din Republica Moldova, România, Ucraina. Lucrarea a apărut în condiţii grafice foarte bune la editura Bons Offices, în seria „Biblioteca Tyragetia”, coordonată de dr. hab. E. Sava şi dr. A. Zanoci. A dat strălucire momentului aniversar şi vernisajul, la 25 decembrie 2008, al expoziţiei „Fascinaţia şi splendoarea podoabelor” (piese de podoabă din colecţiile muzeului). Expoziţia a reunit circa 800 de piese, dintre care 90% au fost expuse în premieră, marea majoritate constituind-o cele din categoria „tezaur”. Au fost etalate diverse categorii de obiecte de podoabă-capilare: pandantive, cercei şi inele de tâmplă, agrafe de păr; obiecte pentru înfrumuseţarea corpului: inele, brăţări, cercei, coliere, mărgele, lănţişoare; accesorii vestimentare: aplici, nasturi, fibule. Reperele cronologice în care s-a încadrat discursul expoziţional sunt: Paleolitic - Epoca contemporană. Aniversării a 25-a de la înfiinţarea Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei este consacrat şi prezentul articol. Am ales această temă în prelungirea preocupărilor noastre de muzeologie, în virtutea valorificării unor documente
Tyragetia, s.n., vol. III [XVIII], nr. 2, 2009, 317-327.

noi, depistate în cursul investigaţiilor efectuate în arhive şi biblioteci, dar şi datorită faptului că ne facem meseria în această instituţie şi considerăm că este datoria noastră de a trata în mod generos subiectul apariţiei şi funcţionării acestui muzeu naţional al Republicii Moldova. Ne-am propus să abordăm problematica complexă a muzeului, reflectând anumite dimensiuni ştiinţifice ale acestei instituţii prestigioase care poartă titulatura Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei. În cele ce urmează vom încerca să prezentăm, să punem în valoare calităţile, valenţele şi resursele muzeului, nu numai pentru că această instituţie a ajuns la un ceas aniversar, dar şi din motivul că acest muzeu are un destin aparte, plin de conţinut şi semnificaţii şi în plus este tribuna reprezentativă a muzeografiei de istorie din republică. Repere de instituţionalizare Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei a ajuns la 25 de ani de existenţă şi activitate. Istoria muzeului pe parcursul acestei perioade este determinată în mod fundamental de evoluţia societăţii, de conştiinţa socială, de nivelul de dezvoltare a ştiinţei istorice şi a muzeologiei contemporane. Primele idei privind organizarea unui muzeu de istorie la Chişinău au fost lansate la sfârşitul secolului al XIX-lea. Muzeul de istorie a fost un deziderat abordat de Societăţile cultural-ştiinţifice din Basarabia epocii moderne. Basarabia a fost una din puţinele gubernii ale Imperiului Rus care a avut oameni de ştiinţă şi cultură ce au elaborat conceptul de muzeu de istorie şi au promovat consecvent ideea necesităţii şi utilităţii muzeului de istorie, unui muzeu pentru individualizare naţională. Printre aceştia merită să fie nominalizaţi I. Halippa, P. Gore, Şt. Ciobanu ş.a. Ideea muzeului de istorie a dăinuit în societate, a frământat minţile intelectualilor aproape un veac, ca prin comandă politică să devină realitate culturală abia în anul 1983. Chiar şi la această dată, 1983, 317

II. Materiale şi cercetări

muzeul de istorie rămânea a fi o instituţie dorită, necesară pentru studierea şi cunoaşterea istoriei. Muzeul de istorie a fost înfiinţat prin Hotărârea comună a CC al PCM şi Consiliului de Miniştri al RSSM din 29 noiembrie 1983 „Cu privire la utilizarea monumentului istoric – clădirea fostului gimnaziu de băieţi din Chişinău, unde a învăţat şi S. Lazo”, la propunerea Ministerului Culturii. Actul de înfiinţare a muzeului de istorie poartă data de 21 decembrie 1983, dată la care este emis ordinul Ministerului Culturii nr. 561 „Cu privire la reprofilarea muzeelor”. Unul din punctele acestui ordin prevedea reprofilarea Muzeului de Stat de Istorie şi Studiere a Ţinutului Natal al RSSM în Muzeul de Stat de Studiere a Ţinutului Natal al RSSM. Motivul creării muzeului de istorie în acest ordin este explicat prin „interesul tot mai sporit al populaţiei faţă de trecutul şi prezentul istoric al ţinutului, succesele în domeniile ştiinţei, tehnicii şi culturii, precum şi de ineficienţa muzeelor cu profil de istorie de rang republican din Chişinău care au o tematică expoziţională identică realizată în linii mari în baza copiilor fotodocumentare”. Baza patrimonială a muzeului au constituit-o fondurile Muzeului republican al gloriei militare, pe care le-a încorporat, şi fondul de piese cu valoare istorică deţinut de Muzeul de Stat de Studiere a Ţinutului al RSSM. Conform ordinului nr. 561 din 21 decembrie 1983 al Ministerului Culturii, Muzeul de Studiere a Ţinutului al RSSM a fost obligat să transmită o parte din patrimoniul său noului muzeu creat. Odată cu această decizie au apărut discuţii, dezbateri, nemulţumiri în ceea ce priveşte problema transferului de patrimoniu. O bună parte din muzeografii Muzeului de Stat de Studiere a Ţinutului al RSSM considerau că noul muzeu de istorie creat trebuie să-şi constituie patrimoniul său, fără transferuri. Problema această a fost repusă cu regularitate pe tapet şi continuă să genereze dezbateri şi controverse între muzeografii din ambele instituţii, unii cu obligaţia de transmitere, alţii cu datoria de proprietate. Dar suntem convinşi că această problemă trebuie judecată şi apreciată doar prin prisma scopului şi a rezultatului. Nimeni nu poate neglija necesitatea existenţei şi funcţionării muzeului de istorie. Inexistenţa lui ar fi provocat ieri şi astăzi probleme grave în societate, ar fi diminuat interesele statului Republica Moldova pe arena internaţională. Privind retrospectiv înfiinţarea muzeului, evoluţia lui, astăzi afirmăm cu toată convingerea că crea318

rea şi activitatea acestei instituţii a fost necesară şi nu poate fi pusă la îndoială de nimeni. Muzeul mai are o semnificaţie deosebită: a introdus şi a stimulat în mod sistematic cercetarea muzeologică şi cercetarea istorică în muzeu, în special pe cea arheologică, în general a impus muzeele ca pe un important partener de cercetare. Este un atu al acestui muzeu. Ne punem întrebarea: De ce abia la 1983 a fost posibilă înfiinţarea muzeului de istorie? Suntem obligaţi să menţionăm că înfiinţarea muzeului nu a fost un răspuns la demersul savanţilor istorici moldoveni de la Academia de Ştiinţe a Moldovei sau de la diverse instituţii de învăţământ. În plus, subliniem că până la 1957 la Chişinău funcţiona Muzeul Republican de Studiere a Ţinutului al RSSM, iar prin Hotărârea nr. 137 din 17 februarie 1957 a Consiliului de Miniştri al RSSM acest muzeu este reorganizat şi în peisajul cultural al republicii apare Muzeul de Stat de Istorie şi Studiere a Ţinutului1. Deci, componenta istorică în principalul muzeu al republicii, real apare numai în 1957. Totodată, menţionăm că în lumea academică, problema organizării unui muzeu de istorie nu a fost discutată oficial niciodată. Ceea ce a constituit problema numărul unu pentru savanţii Academiei RSSM a fost ideea organizării unui muzeu de etnografie, a unui muzeu de arheologie, a Muzeului Satului. Hotărârea nr. 486 din 10 noiembrie 1958 „Despre situaţia şi măsurile de îmbunătăţire a cercetării etnografice” prevedea deschiderea Muzeului de Etnografie a RSSM şi a Muzeului Satului la Chişinău2. În 1965 ideile academicienilor şi ale Ministerului Culturii s-au modificat, la această dată discutându-se problema creării unui muzeu de etnografie şi arheologie3. Şi aceasta se întâmpla numai datorită iniţiativei organizării unui muzeu de etnografie, iniţiativa aparţinând reputatului etnograf V. Zelenciuc. Răspunsul la întrebare trebuie căutat în Hotărârea Plenarei CC al PCUS din 1982 „Despre îmbunătăţirea activităţii ideologico-educative a muzeelor”, care a pus problema rolului instituţiei muzeale şi, în primul rând, al muzeului de istorie în procesul de creare a concepţiei marxist-leniniste despre lume şi de educare a omului nou – sovietic. În Hotărârea plenarei se menţiona faptul că „datorită îmbunătăţirii nivelului de educaţie şi
ANRM, F. P - 2261, d. 204, f. 76. ANRM, F. P - 2261, d. 216, f. 92-93. 3 ANRM, F. P - 2261, d. 302, f. 27.
1 2

E. Ploşniţă, Momente de referinţă din evoluţia Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei

instruire a poporului sovietic a crescut interesul oamenilor faţă de istorie, iar muzeul de istorie fiind cel mai important mijloc în arsenalul activităţii ideologice trebuie să contribuie la educaţia omului nou”. Hotărârea nominalizată cerea optimizarea activităţii muzeelor existente, organizarea muzeelor de istorie în republicile unionale, iar Academia de Ştiinţe a URSS şi Ministerul Culturii al URSS trebuiau să monitorizeze acest proces. Reţeaua muzeală urma să fie amplificată, în acest scop fiind folosite monumentele de istorie şi cultură. Aspiraţiile partidului comunist în ceea ce priveşte educaţia omului sovietic puteau fi realizate prin mesajul expoziţional al tuturor categoriilor de muzee, dar rolul principal era acordat muzeului de istorie. RSS Moldovenească nu avea un muzeu de istorie în formulă independentă. Începând cu luna martie 1983 Ministerul Culturii, la indicaţia Consiliului de Miniştri al RSSM, studiază problema expoziţiilor muzeale cu profil de istorie din republică şi ajunge la concluzia că toate sunt identice şi sunt create pe cópii. Sunt căutate modalităţi de înfiinţare a muzeului de istorie, soluţia acceptabilă fiind propusă la sfârşitul anului 1983, muzeul fiind oficial înfiinţat şi alocându-i-se pentru sediu o clădire istorică în centrul oraşului – fostul Liceu de băieţi nr. 1 din Chişinău. Muzeul în evoluţia sa a cunoscut mai multe perioade, a avut în activitatea sa mai multe momente de referinţă. În 2004, în evoluţia muzeului au fost fixate cronologic două etape: prima – 1984-1989, a doua – 1990-2004 (Corneţchi 2004, 241). Cercetările noastre efectuate în fondurile arhivistice muzeale au demonstrat un lucru foarte clar – muzeul în evoluţia sa are câteva repere de maximă semnificaţie. Având în vedere acest lucru, considerăm că în dezvoltarea muzeului putem evidenţia trei perioade distincte: – perioada stabilirii muzeului ca instituţie publică – 1984-1991 – în acest răstimp muzeul suferă influenţe ideologice, este politizat, are loc o didacticizare şi uniformizare a mesajului muzeal, structura funcţională şi patrimonială a muzeului are la bază periodizarea de tip exclusivist marxist; – perioada democratizării muzeului – 1992-2005 – în această perioadă are loc o restructurare a funcţiilor muzeale, sunt definite politicile de cercetare şi dezvoltare a patrimoniului muzeal, de prezentare expoziţională;

– începutul unei reorganizări conceptuale a muzeului – 2006 – începând cu această dată muzeul încearcă să stabilească nişte direcţii strategice de dezvoltare a instituţiei, de elaborare a unor proiecte şi programe strategice, având în vedere componenta tematică dublă a muzeului, este perioada de definire a misiunii muzeului la etapa actuală. Prăbuşirea comunismului reprezintă, indiscutabil, fenomenul politic cel mai important de la sfârşitul secolului al XX-lea. Activitatea muzeului după destrămarea URSS şi proclamarea independenţei Republicii Moldova s-a desfăşurat pe cu totul alte coordonate, modelate de schimbările regimului politic şi de interesul naţional. La 22 octombrie 1991, prin ordinul Ministerului Culturii nr. 231 „Cu privire la perfecţionarea activităţii muzeelor republicane”, Muzeul de Stat de Istorie al RSSM îşi schimbă titulatura în Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei. La începutul secolului al XXI-lea, muzeul a cunoscut serioase şi profunde metamorfoze determinate, în primul rând, de Hotărârea Guvernului nr. 1326 din 14.12.2005 „Cu privire la măsurile de optimizare a infrastructurii sferei ştiinţei şi inovării” şi nr. 68 din 14.02.2006, de Ordinul Ministerului Culturii şi Turismului nr. 302p din 26.12.2005 şi nr. 47p din 27.02.2006, de Hotărârea nr. 83 din 21.04.2006 a Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Toate hotărârile nominalizate au condus la încadrarea Secţiei de Arheologie a Institutului de Arheologie şi Etnografie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (intrată în vocabularul ştiinţific şi public ca Muzeul de Arheologie) în Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei. Din această integrare centralizată şi dirijistă, propusă de AŞM şi promovată de Guvernul Republicii Moldova, a rezultat Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei. Deci, începând cu anul 2006 instituţia muzeală de istorie, înfiinţată în 1983 poartă titulatura – Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei. Astăzi muzeul este o instituţie publică, cu o personalitate recunoscută, are simboluri proprii: stemă şi drapel, aprobate prin ordinul directorului nr.8 din 125 martie 2004 şi de către Comisia Naţională de Heraldică din 19 martie 2004 (Tabac 2004, 204). Constatăm că ideea muzeului de istorie a trebuit să parcurgă o cale lungă, anevoioasă, ca să devină instituţie muzeală reală abia la 1983. 319

II. Materiale şi cercetări

Constituirea şi dezvoltarea patrimoniului În practica muzeologică cercetarea ştiinţifică ocupă un loc important în ansamblul activităţilor specifice ale muzeului. Anume cercetarea ştiinţifică „constituie calea cea mai importantă de dezvoltare a patrimoniului muzeal; constituie baza evidenţei ştiinţifice a acestuia; fundamentează raţional acţiunea de conservare-restaurare a acestui patrimoniu; orientează în raport cu structura şi opţiunile publicului activitatea de valorificare a patrimoniului muzeal” (Florescu 1998, 56). Problema cercetării ştiinţifice în instituţia muzeală reprezintă un subiect care a reţinut atenţia multor cercetători. Muzeul este privit, conceput şi perceput ca un institut specific de cercetare (Nestupny 1968, 34). Jiři Nestupny considera cercetarea de muzeu ca „funcţie vitală pentru lărgirea orizontului cunoaşterii asupra patrimoniului istoric”. Iar una din funcţiile de bază ale muzeului în cadrul cercetării este constituirea şi dezvoltarea patrimoniului, altfel spus „cercetarea culturii materiale şi a naturii în scop de colectare, de constituire şi de dezvoltare a patrimoniului cultural, este o activitate esenţială: fără colecţii muzeul nu poate exista” (Florescu 1998, 20). Odată cu organizarea Muzeului de istorie în 1983, autorităţile coordonatoare şi-au asumat multiple responsabilităţi în ceea ce priveşte constituirea patrimoniului muzeului, în primul rând, asigurarea transferului patrimoniului cu caracter istoric din fondurile Muzeului de Stat de Studiere a Ţinutului Natal şi alocarea mijloacelor pentru achiziţia de bunuri culturale. Deşi ordinul Ministerului Culturii nr. 521 din 21 decembrie 1983 stipula reorganizarea Muzeului de Stat de Istorie şi Studiere a Ţinutului Natal în două muzee distincte, cu transmiterea fondului de piese cu profil istoric Muzeului de Stat de Istorie, la sfârşitul anului 1984 au fost înregistrate, luate la evidenţă doar 5174 de piese din acest fond. În Raportul instituţiei pe anul 1984 se menţionează că „din cauze subiective şi obiective cele mai importante colecţii arheologice, numismatice şi de piese medievale nu au putut fi recuperate”. În anii 1984-1987, potrivit statisticilor oferite de Rapoartele anuale de activitate ale muzeului în Patrimoniu din colecţiile Muzeului de Studiere a Ţinutului al RSSM au intrat doar 35.949 unităţi, dintre care 20.791 fond de bază. Este necesar să menţionăm că „aceste piese reflectau dezvoltarea societăţii umane pe teritoriul Moldovei din cele mai vechi timpuri până în zilele 320

noastre. Dintre ele trebuie menţionate colecţiile: piese arheologice, inclusiv renumitul tezaur de la Olăneşti; tezaure monetare; documente, fotografii, obiecte ale unor personalităţi care au contribuit la dezvoltarea social-economică şi culturală a Moldovei şi altele” (Borodac 2004, 224). Şi astăzi suntem nevoiţi să constatăm că nu tot patrimoniul cu caracter istoric a fost transmis Muzeului de Istorie. Cele mai semnificative acte şi documente istorice, colecţii arheologice, tezaure monetare au rămas în fondurile Muzeului de Stat de Studiere a Ţinutului al RSSM, astăzi Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală. Dacă apelăm la practica muzeală internaţională, trebuie să recunoaştem că în Europa separarea colecţiilor muzeale constituite istoric din diferite tipuri de surse şi conform diverselor discipline ştiinţifice, este de neconceput. Din păcate, în spaţiul nostru, aceasta este o tradiţie, o tendinţă mai veche, materializată la diverse etape de evoluţie a muzeografiei moldoveneşti. Nu este prima dată când în muzeografia moldovenească se desfac muzee, se despart colecţii. Acelaşi Muzeu de Etnografie şi Istorie Naturală (Muzeul Zemstvei) în 1918 a înghiţit patrimoniul Muzeului de Istorie al Comisiei Guberniale Ştiinţifice a Arhivelor din Basarabia. Toate demersurile ce au urmat nu au soluţionat problema retrocedării acestui patrimoniu pentru crearea la Chişinău a Muzeului istorico-arheologic în perioada interbelică. Dezvoltarea patrimoniului este o activitate ştiinţifică şi se face pe baza unei concepţii bine definite, ca parte componentă a concepţiei generale de dezvoltare a muzeului. Concepţia de dezvoltare a patrimoniului trebuie să cuprindă în mod obligatoriu: scopul şi sarcinile, direcţiile prioritare de activitate, principiile ştiinţifice de organizare a colecţiilor, bazele conceptuale de completare, cercetarea şi utilizarea colecţiilor muzeale (Основы 2005, 229). În plus, scopul principal al dezvoltării patrimoniului este documentarea realităţii istorice. Problemele care urmau a fi rezolvate în primii ani de existenţă a muzeului, în dezvoltarea patrimoniului pot fi structurate astfel: – organizarea ştiinţifică a colecţiilor, identificarea şi selectarea bunurilor culturale de semnificaţie muzeală, expertiza lor, introducerea în colecţiile muzeale; – cercetarea multilaterală a colecţiilor şi obiectelor muzeale intrate în muzeu;

E. Ploşniţă, Momente de referinţă din evoluţia Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei

– documentarea, fixarea rezultatelor evidenţei ştiinţifice în documentele informative, în sistemul de păstrare; – organizarea sistemului de control privind conservarea şi restaurarea patrimoniului muzeal. Este important să menţionăm că constituirea şi dezvoltarea patrimoniului este reglementată de actele normative, în care sunt stipulate ordinea şi regulile evidenţei, inventarierea, păstrarea, utilizarea obiectelor muzeale. Până în 2003, muzeul a utilizat actele normative din perioada regimului sovietic. Abia în 2002 este adoptată Legea muzeelor nr. 1596-XV din 27 decembrie 2002, iar în 2003, prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1111 din 11 septembrie 2003, este aprobat Regulamentul privind evidenţa şi conservarea patrimoniului cultural mobil, care reglementează într-o anumită măsură procesul de evidenţă a patrimoniului, dar nu reprezintă o metodologie fermă de constituire şi dezvoltare a patrimoniului muzeal. În perioada 1984-1991 izvoarele de dezvoltare a patrimoniului muzeal au fost diverse: – donaţiile de carte şi obiecte de istorie militară din muzeele Sankt Petersburgului şi Moscovei; – fondurile de patrimoniu ale muzeelor politice, lichidate odată cu începutul restructurării societăţii sovietice; – cercetarea de teren, în linii mari deplasările şi expediţiile de cercetare şi documentare. Bunurile culturale acumulate în fondurile muzeului au permis stabilirea unei anumite cantităţi de patrimoniu istorico-cultural. Calitatea şi conţinutul patrimoniului nu corespundeau realităţilor istorice, patrimoniul nu reflecta istoria naţională şi nu răspundea aspiraţiilor populaţiei locale. Majoritatea pieselor reflectau perioada sovietică de dezvoltare a societăţii moldoveneşti. Dezvoltarea patrimoniului s-a făcut conform principiului tematic. În anii 1992-2005, sursele de completare a patrimoniului muzeal s-au modificat într-o anumită măsură, principalele fiind: – cercetarea de teren, în general săpăturile arheologice; – patrimoniul din muzeele închise; – donaţiile membrilor societăţii civile; – achiziţiile celor mai reprezentative piese pentru istoria naţională.

În această perioadă o atenţie deosebită este acordată problemelor de istorie naţională, în mod deosebit istoriei medievale şi moderne, sunt colectate piese ce reflectă istoria românilor basarabeni şi care au completat petele albe existente în structura patrimoniului. Dezvoltarea patrimoniului s-a făcut respectând atât principiul sistematic cât şi cel tematic; utilizând principiul sistematic s-a realizat amplificarea colecţiilor de acelaşi tip de obiecte muzeale, rezultatul unei asemenea completări a fost apariţia colecţiilor tipologice; completarea tematică a condus la crearea colecţiilor tematice cu obiecte din diverse categorii de patrimoniu. Începând cu 2006, în politica de dezvoltare a patrimoniului au intervenit schimbări structurale. La începutul etapei putem evidenţia două surse principale: – achiziţiile pieselor cu proprietăţi de unicat şi raritate; – colecţiile arheologice din fostul Muzeu de Arheologie al AŞM. O atenţie deosebită este acordată colectării pieselor ce au aparţinut unor personalităţi marcante ale culturii şi istoriei naţionale. În general, trebuie să menţionăm că pe parcursul evoluţiei muzeului, principiul de bază al constituirii patrimoniului a fost şi rămâne şi astăzi cel al semnificaţiei istorice şi culturale a obiectului, iar criteriile de selectare aplicate – reprezentativitatea şi starea de conservare. O atenţie deosebită este acordată proprietăţilor pieselor ce intrau în muzeu – unicitatea şi raritatea. Totodată, structura patrimoniului se construieşte după principiile de clasificare a surselor materiale, surselor scrise, surselor figurative. Iar politica de dezvoltare a patrimoniului muzeal a fost şi este determinată de ideologia dominantă în societate, pentru că muzeul serveşte intereselor societăţii şi de fapt îndeplineşte comenzile ei. Dezvoltarea ştiinţei, a societăţii, în general, a muzeologiei influenţează procesul de dezvoltare a patrimoniului muzeal. Muzeul de istorie şi ştiinţa istorică Este cunoscut faptul că nici o activitate muzeală nu poate fi realizată fără o cercetare ştiinţifică fundamentată. La orice etapă de dezvoltare a muzeului sunt elaborate, stabilite direcţiile de cercetare ştiinţifică, care, de fapt, sunt determinate pe 321

II. Materiale şi cercetări

de o parte de apartenenţa la disciplina de profil, iar pe de altă parte de locul pe care îl ocupă muzeul în sistemul instituţiilor sociale. Între ştiinţa istorică şi muzeul de istorie există o legătură şi interdependenţă reciprocă. La baza funcţionării acestei legături stau factori obiectivi, cum ar fi comunitatea de funcţii sociale, impactul realizărilor ştiinţei istorice asupra activităţii muzeului, utilizarea de către ştiinţa istorică a colecţiilor muzeale ca bază izvoristică, documentară. Dezvoltarea ştiinţei istorice, ansamblul cunoştinţelor sistematizate, formează baza teoretică pentru realizarea principalelor funcţii sociale ale muzeului: documentarea istorică şi comunicarea. Muzeul, la rândul său, contribuie la realizarea funcţiilor de bază ale ştiinţei istorice: – studiază, formează, sistematizează baza documentară şi obiectuală, antrenând colecţiile muzeale în sfera cercetării ştiinţifice; – realizează cercetări ştiinţifice pe o tematică istorică actuală, diversă, astfel participând la elaborarea şi acumularea cunoştinţelor istorice; – muzeul realizează prin mijloace muzeistice specifice, prin expoziţie, în primul rând, propaganda cunoştinţelor istorice. Specificul procesului de propagandă a cunoştinţelor istorice constă nu în introducerea mecanică, în practică, a cunoştinţelor istorice; specificul acesta presupune transpunerea cunoştinţelor istorice din limbajul ştiinţei fundamentale în limbajul expoziţiei muzeale, ceea ce, de fapt, este una din sarcinile de bază ale muzeologiei. Rolul muzeului în propaganda cunoştinţelor istorice este greu de reconsiderat. Studierea istoriei, familiarizarea cu cunoştinţele istorice este unul din factorii importanţi în crearea concepţiei omului despre lume, determină atitudinea civică a fiecărui individ. În activitatea sa muzeul de istorie se bazează pe realizările ştiinţei istorice care determină direcţiile tematice de cercetare şi formează baza ştiinţifică a activităţii expoziţionale şi educaţionale. Muzeul de istorie este un reper real de influenţă a ştiinţei istorice asupra societăţii. Şi această influenţă este exercitată, în primul rând, prin activitatea expoziţională. Expoziţia nu este altceva decât un mijloc de fixare a memoriei istorice, un mijloc de fixare a rezultatelor cercetării ştiinţifice. Tematica de idei a expoziţiei, structura, sistematizarea şi prezentarea patrimoniului au la bază principiile teoretice metodologice şi metodice ale ştiinţei istorice. 322

Orice muzeu trebuie să aibă program de cercetare, în procesul lui de elaborare trebuie să fie determinate lacunele şi carenţele atât de cunoaştere cât şi de patrimoniu muzeal. Ar mai fi de menţionat că analiza aspectelor cercetării fundamentale şi cercetării aplicative în muzeu demonstrează că ele se interpretează în grade diferite, la toate nivelele procedurale ale cercetării (Florescu 1998, 59). Iar finalitatea cercetării de muzeu este una educaţională. Distingem mai multe tipuri de cercetare muzeală: cercetarea specifică, cercetarea de arheometrie (investigaţia structurală-paleotehnică şi de conservare) şi cercetarea psiho-sociologică a publicului de muzeu şi a publicului în general. Cercetarea specifică însumează mai multe genuri, inclusiv cercetarea de arheologie şi cercetarea istorică de muzeu. Cercetarea psiho-sociologică a publicului presupune o investigaţie cu caracter statistic a structurilor de public şi a opţiunilor publicului. Pornind de la cele analizate anterior, vom încerca să determinăm rolul şi locul muzeului de istorie în cercetarea fundamentală şi aplicativă, să determinăm direcţiile de cercetare în diverse perioade de evoluţie a muzeului. Este necesar să subliniem că în perioada regimului sovietic, muzeul de istorie avea statut oficial de instituţie cultural-ştiinţifică. Statutul acesta asigura muzeului dreptul la o dominantă, multilaterală activitate ştiinţifică. În practică, lucrurile au evoluat altfel. Până în 1989, muzeul nu avea specificate în cadrul programelor de activitate şi direcţiile de cercetare, erau nominalizate doar unele teme legate de război. Anume în 1989 „intervin schimbări în activitatea de cercetare, pentru prima dată în planul de lucru al muzeului fiind incluse teme ce vizau represiunile staliniste din anii ‘40-50 ai secolului XX, foamea organizată din anii 1946-1947, deportările de masă ale ţăranilor din anul 1949. De asemenea încep să fie studiate şi acumulate piese de muzeu referitoare la „perestroika”, organizaţiile şi mişcările naţionale” (Corneţchi 2004, 252). În anii 1989-1991 au fost puse bazele unor direcţii concrete de cercetare ştiinţifică. Important este să menţionăm că anume acum sunt propuse idei, concepte privind tematica cercetării problemelor de istorie naţională, se conturează profilul a trei probleme de cercetare:

E. Ploşniţă, Momente de referinţă din evoluţia Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei

– represiunile, deportările, totalitarismul stalinist în RSS Moldovenească; – tezaurele monetare, tezaurele de podoabă în colecţiile muzeale din republică; – personalităţi marcante ale istoriei şi culturii naţionale. În prima etapă de evoluţie a muzeului, instituţia nu a întreprins investigaţii arheologice. Referitor la cercetarea psiho-sociologică a publicului trebuie să menţionăm că în 1991 este realizat sondajul de opinie a vizitatorului muzeal „Vizitatorul şi expoziţia muzeală”. A fost o cercetare de structură bazată pe ancheta făcută cu ajutorul unui chestionar elaborat de cercetătorii Institutului de Filozofie, Sociologie şi Drept al AŞM. Au răspuns la întrebările chestionarului vizitatorii expoziţiilor „Pagini de istorie multimilenară”, „Geto-dacii. Istorie şi civilizaţie”. Rezultatele sondajului nu au fost publicate, informaţia nu a fost introdusă nici în circuitul public, nici în cel ştiinţific, ea a servit ca reper în ulterioarele investigaţii ale cercetătorilor de la institut pe problemele legate de interesele şi doleanţele publicului în societatea contemporană. Anul 1992, îl considerăm ca an al începutului unei noi perioade de dezvoltare a Muzeului de istorie. Proclamarea independenţei şi suveranităţii statului Republica Moldova însemna pentru muzeografia moldovenească, în general, şi în mod special pentru muzeul de istorie schimbarea paradigmei ştiinţifice, definirea obiectivelor muzeului într-o nouă societate pornită în drumul său de democratizare a regimului politic şi de trecere de la o economie socialistă la o economie de piaţă. În noile condiţii muzeul şi-a restructurat activitatea, şi-a specificat priorităţile, şi-a definit perspectiva de dezvoltare. Scopul cercetării istorice de muzeu a fost elucidarea unor probleme de istorie naţională mai puţin cunoscute sau interpretate subiectiv în perioada anterioară, cercetarea ştiinţifică a fost pusă în slujba valorificării patrimoniului muzeal. Au fost identificate şi direcţiile de cercetare: – viaţa cultural-spirituală a românilor basarabeni în perioada regimului ţarist; – rezistenţa antisovietică în RSS Moldovenească; – stabilirea şi evoluţia muzeografiei moldoveneşti; – valorificarea ştiinţifică şi publică a patrimoniului muzeal;

– tipologia iconografică creştină; – protejarea patrimoniului cultural în Basarabia; – viaţa şi activitatea personalităţilor marcante. Investigaţiile arheologice de toate tipurile – cercetarea topografică, săpătura arheologică (în scopul de a recupera bunurile de natură arheologică şi informaţia contextuală) şi cercetarea de cabinet au demarat în muzeu abia în 1998. Cercetătorii muzeului au efectuat investigaţii arheologice în etapa a doua de evoluţie a muzeului pe opt şantiere arheologice, organizând câteva zeci de expediţii. Rezultatele cercetărilor arheologice au fost reflectate în rapoartele ştiinţifice anuale, în publicaţii ştiinţifice. Dar ceea ce este important pentru instituţia muzeală, în cadrul cercetărilor au fost recuperate piese arheologice, de categoria patrimoniu, fapt ce a permis înjghebarea colecţiei arheologice şi valorificarea ei publică prin organizarea unor expoziţii tematice temporare. Cercetările de arhiometrie nu au constituit obiectivul programului de cercetare al muzeului în anii 1992-2005. Investigaţiile structurale, de conservare, au preocupat pe muzeografi doar accidental şi numai sub raport de sistematizare patrimonială. Publicul, cu aşteptările sale, cu specificul său a fost o temă importantă în cadrul cercetării psiho-sociologice. Gusturile, opiniile, doleanţele publicului vizitator şi ale celui potenţial au fost subiecte de actualitate pentru cercetătorii muzeului. O evaluare interesantă a opiniilor vizitatorilor muzeului a fost realizată în cadrul proiectului „Publicul înainte de toate”. Rezultatele investigaţiei şi-au găsit o reflectare detaliată în Raportul „Muzeul Naţional şi Publicul Vizitator”, publicat în 1999. În Raport sunt prezentate mai multe concluzii, dar principala este ca în activitatea muzeală, în relaţia muzeului cu publicul să se treacă de la paradigma orientată spre obiect la paradigma orientată spre Om. Rezultatele investigaţiilor întreprinse de muzeu au fost prezentate în această perioadă în cadrul manifestărilor ştiinţifice naţionale şi internaţionale, inclusiv în cadrul sesiunii anuale de comunicări ştiinţifice, debutul ei fiind făcut în 1991. Aceste sesiuni confirmă, anual, importanţa de necontestat a cercetării ştiinţifice, iar comunicările excelează de fiecare dată prin seriozitatea documentării şi diversitatea tematică. Dezbaterile serioase ale diverselor tematici în cadrul mai mul323

II. Materiale şi cercetări

tor reuniuni ştiinţifice au avut darul să stimuleze şi să orienteze spre soluţii activitatea ştiinţifică a muzeului de istorie. În anul 2006, în istoria muzeului începe o nouă perioadă de evoluţie, este o perioadă de modificări radicale în structura muzeului ce urmează a fi conştientizată de muzeografi şi analizată în viitor de muzeologi şi cercetători. Astăzi putem doar menţiona că au fost stabilite priorităţile în domeniul cercetării care cuprind o problematică variată, inclusiv: – cercetarea patrimoniului muzeal prin conceperea şi proiectarea unei realităţi fenomenologice, prin valorificarea ştiinţifică superioară a diverselor colecţii muzeale în dimensiunile unui dialog naţional şi internaţional ştiinţific; – modernizarea procesului de identificare, tipologizare, sistematizare a categoriilor de patrimoniu istorico-cultural în scopul susţinerii permanente a evidenţei ştiinţifice muzeale care este indispensabilă şi fundamentală pentru cercetarea, protejarea şi conservarea patrimoniului muzeal; – definirea problemelor majore specifice ale muzeografiei moldoveneşti şi identificarea perspectivelor de evoluţie a sistemului muzeal din republică în context naţional şi internaţional; – investigarea rolului şi a factorului cultural în dezvoltarea societăţii moldoveneşti pe parcursul secolelor XVIII-XX; – întreţinerea unui dialog permanent cu publicul muzeal prin intermediul unui program expoziţional diversificat tematic şi muzeotehnic. O problemă actuală pentru muzeu rămâne şi astăzi cunoaşterea publicului, cercetările trebuie făcute anual pentru a cunoaşte curba de evoluţie a interesului faţă de muzeu şi de oferta educaţională a muzeului. Cunoaşterea publicului este importantă pentru că ea semnalează eficienţa activităţii muzeale cu vizitatorul muzeului, în mod special astăzi, când criza de public este un fenomen real. Forme de valorificare a rezultatelor ştiinţifice În muzeologia contemporană sunt recunoscute mai multe forme de valorificare a rezultatelor cercetării ştiinţifice în muzeu, dar cele principale sunt articolul, raportul, monografia, repertoriul şi catalogul. Dacă primele trei sunt comune pentru 324

orice tip de cercetare, apoi repertoriul şi catalogul sunt caracteristice disciplinelor specifice muzeului. Până în 1992 în istoria muzeului sunt înregistrate doar anumite forme de valorificare a rezultatelor ştiinţifice (în special, articolul). Lipsesc cu desăvârşire cataloagele de colecţii, monografiile, rapoartele arheologice. În decembrie 1991, pentru prima dată în istoria muzeului, muzeografii prezintă public rezultatele cercetărilor în cadrul primei sesiuni de comunicări ştiinţifice. Aceasta va deveni ulterior principala manifestare ştiinţifică a muzeului cu participarea activă a muzeografilor şi cercetătorilor din diverse institute academice din republică şi din străinătate. Dezbaterile serioase din cadrul sesiunilor anuale cu o tematică diversă de istorie, arheologie, muzeologie au stimulat permanent interesul pentru muzeu ca instituţie ştiinţifică, au orientat cercetătorii spre o anumită tematică de probleme necercetate din istoria naţională. Rezultatele cercetărilor ştiinţifice fiind prezentate în cadrul sesiunilor anuale sunt publicate în Tyragetia, care apare începând cu 1992. În perioada 1992-2007 Tyragetia a apărut în formulă de Anuar, iar începând cu 2007, apare sub formă de revistă ştiinţifică cu două numere anuale: nr. 1 – Arheologie. Istorie Antică, nr. 2 – Istorie. Muzeologie. Este important să subliniem că Tyragetia însumează articole – ca formă de valorificare a rezultatelor ştiinţifice şi a „devenit cunoscută şi apreciată nu numai în Republica Moldova, dar şi peste hotarele ei. Astăzi această revistă poate fi întâlnită pe rafturile bibliotecilor atât din ţară, cât şi ale celor din România, Ucraina, Rusia, Germania” (Zanoci 2008, 160). Alte forme de valorificare a rezultatelor ştiinţifice: monografii, cataloage, culegeri tematice sunt publicate în „Biblioteca Tyragetia”, o serie ştiinţifică proprie doar Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, care apare începând cu anul 2000. Este necesar să menţionăm că tematica acestei serii este variată, dar în linii generale cuprinde probleme de istorie naţională, viaţa şi activitatea unor personalităţi marcante, prezentarea celor mai semnificative colecţii muzeale. În această serie au apărut primele forme de evidenţă ştiinţifică – cataloagele de colecţii ale muzeului, de carte românească, de carte poştală ilustrată. Astăzi Tyragetia este o revistă cu multă autoritate, scena dezbaterilor specializate din domeniul istoriei, arheologiei şi muzeologiei. Revista caută să identifice priorităţile ştiinţei

E. Ploşniţă, Momente de referinţă din evoluţia Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei

istorice şi să propună soluţii şi realizări în domeniu. Muzeul a înscris în palmaresul formelor de valorificare şi repertoriile, în primul rând merită a fi menţionat Repertoriul tezaurelor monetare din muzeele naţionale şi Repertoriul victimelor regimului totalitarismului comunist, ultimul ieşit de sub tipar în 4 volume cu titlul de Cartea Memoriei (catalog). Cartea Memoriei este „o Carte Sfântă izvorâtă din marea dorinţă de a readuce în memorie numele tuturor victimelor nevinovate ale guvernării comuniste, de a recupera istoria adevărată” (Cartea 1999, III). O altă formă onorabilă pentru cercetarea ştiinţifică în muzeu este monografia. Monografiile semnate de muzeografi apar ca formă de valorificare a rezultatelor ştiinţifice abia în ultimul deceniu al secolului al XX-lea. Tematica este variată: de la arheologie şi probleme de istorie naţională – rezistenţa antisovietică, biserica în epoca medievală, până la probleme de stabilirea şi evoluţia muzeografiei basarabene şi protejarea patrimoniului istorico-cultural. Valorificarea rezultatelor ştiinţifice argumentează faptul că cercetarea ştiinţifică pentru cei din muzeu este o preocupare constantă şi, în linii mari, este pusă în slujba valorificării patrimoniului muzeal şi analizei unor probleme ce ţin de istoria naţională. Aceste cataloage dovedesc nivelul de profesionalism ştiinţific în cunoaşterea analitică a propriului patrimoniu muzeal. Sunt publicaţii ştiinţifice, publicaţii captivante şi ele se înscriu în şirul prestigioaselor titluri menţionate, care fac cinste autorilor dedicaţi domeniului şi muzeului ca instituţie ştiinţifică. Ar mai fi de adăugat că publicarea tuturor materialelor ce ţin de prezentarea colecţiilor muzeale este şi o cale de democratizare a instituţiei muzeale. Muzeul fiind o instituţie publică, serveşte publicul, iar publicul are dreptul să cunoască ce protejează şi cum ocroteşte muzeul patrimoniul istorico-cultural. O altă formă de valorificare a rezultatelor este expoziţia muzeală. Expoziţia „semnifică în fond, chiar raţiunea de a fi a muzeului iar calitatea sa ca ofertă publică contribuie în mod esenţial la susţinerea credibilităţii şi personalităţii acestuia” (Opriş 2008, 94). Muzeul şi-a amplificat permanent demersul expoziţional, încercând să creeze şi să prezinte publicului expoziţii interesante şi atrăgătoare. În 1991 muzeul a deschis prima

expoziţie permanentă pentru vizitatori „Pagini de istorie milenară”. În anii 1992-2005 muzeografiei instituţiei au continuat să organizeze cu inspiraţie şi har expoziţii diverse după natura temei, sistemul de prezentare, după modul în care a fost tratat materialul. În palmaresul expoziţiilor temporare create în muzeu s-au înscris diferite tipuri de expoziţie: expoziţie-experiment, expoziţie-problemă, expoziţie de autor, expoziţie multimedia, expoziţie omagială, expoziţie de colecţie, expoziţie tematică. Subliniem că pe parcursul secolului XX în muzeologie s-a pus un accent deosebit pe prezenţa în mod obligatoriu în fiecare muzeu a expoziţiei permanente, tematice, inclusiv în muzeele din republică. Astăzi una din provocările muzeologiei contemporane este trecerea la expoziţiile temporare chiar şi în cele mai mari muzee ale lumii, însuşi „accentul pe expoziţia temporară – nu pe colecţiile permanente – vădeşte un nou tip de ofertă muzeală dinamică şi adecvată cerinţelor culturii urbane” (Opriş 2008, 11). Spectacolul expoziţional, scenariile tematice şi ale regiilor sunt încă aşteptate în spaţiile de expunere ale muzeului. O expoziţie astăzi trebuie să fie o fericită îmbinare între imagine, sunet şi exponat, între structura şi funcţia textelor. Vizitatorul contemporan are nevoie de expoziţii de cunoaştere, de reflecţie, de descoperire, cu aspecte novatoare atât în plan tematic cât şi muzeotehnic. Expoziţia muzeală este un factor esenţial al funcţionării instituţiei care, prin efectele sale, determină prezenţa sau lipsa publicului vizitator. În loc de concluzii Istoria Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei pe parcursul celor 25 de ani reprezintă o perioadă de spectaculoasă evoluţie. Vizând fundamental salvarea şi conservarea patrimoniului cultural-istoric, cunoaşterea şi educaţia, Muzeul are astăzi o triplă semnificaţie: instituţie culturală, instituţie ştiinţifică, instituţie educaţională. La cei 25 de ani putem afirma că este o instituţie muzeală cu personalitate, recunoscută ca instituţie culturală şi ştiinţifică în republică şi peste hotarele ei. Autoritatea pe care şi-a dobândit-o muzeul pe parcursul celor 25 de ani, trebuie consolidată şi întreţinută. Începutul veacului XXI aşază la capitolul Perspective un imens spaţiu de modernizare în Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei: 325

II. Materiale şi cercetări

– implicarea permanentă a cercetării în fundamentarea acţiunilor muzeului (expoziţii, activităţi culturale, educaţie, conservare, restaurare); – aplicarea rezultatelor cercetării – orientarea cu precădere spre cercetarea aplicată; – realizarea de parteneriate de cercetare în cadrul programelor europene; – diversificarea programelor culturale pe baza analizei de marketing;

– deschiderea către integrarea informaţională globală; – o politică concretă de management şi marketing muzeal. Actualul director prin puternicul colectiv de specialişti are obligaţia să gireze o profundă schimbare în muzeu, care să asigure o reorganizare conceptuală a instituţiei printr-o strategie concretă şi eficientă.

Bibliografie
Andrieş-Tabac 2004: S. Andrieş-Tabac, Debutul heraldicii muzeale în Republica Moldova. In: Studii de muzeologie şi muzeografie, vol. I (Chişinău 2004), 200-215. Borodac 2004: E. Borodac, Completarea şi păstrarea patrimoniului MNIM. In: Studii de muzeologie şi muzeografie, vol. I (Chişinău 2004), 223-229. Cartea 1999: Cartea Memoriei, vol. I ( Chişinău 1999). Corneţchi 2004: A. Corneţchi, Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei la 20 de ani de activitate. Istorie şi evoluţie. In: Studii de muzeologie şi muzeografie, vol. I (Chişinău 2004), 241-298. Florescu 1998: R. Florescu, Bazele muzeologiei (Bucureşti 1998). Nestupny 1968: J. Nestupny, Museum and research (Prague 1968). Opriş 2008: I. Opriş, Provocarea noilor muzeografii (Brăila 2008). Zanoci 2008: A. Zanoci, File din activitatea editorială a Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei. In: Studii de muzeologie, vol. 1 (Chişinău 2008).

Moments of reference from the activity of the National Museum of Archaeology and History of Moldova
Abstract The article is consecrated to the 25th anniversary from the creation of the National Museum of Archaeology and History of Moldova. The author determines three distinct periods in the 25 years of museum evolution: – 1983-1991, the period of functional organization and heritage collection formed on a periodization of exclusively Marxist type; – 1992-2005, the period of museum democratization during which are defined the educational and research issues and the development of heritage; – 2006 – marked the beginning of a new period of deep conceptual change of the museum, of defining the museums’ mission. Each period forwards certain tasks, resolves certain museum problems and shows different particularities in the museum development as a cultural-scientific institution. Important in the evolution of the museum were and remain the issues referring to the development of the heritage, the relation and the interaction of the history museum with the historical science, with the forms of scientific results valorization in the museum. Instead of conclusions are presented the museum modernization expectations at the beginning of the 21st century, among which: – the permanent involvement of research in underlying museum actions (exhibitions, cultural activities, education, conservation, restoration); – application of the research results – orienting mostly toward applied research; – establishing research partnerships within European programs; – diversifying cultural programs on marketing analysis; – opening towards global informational integration; – a well defined museum management and marketing policy.

326

E. Ploşniţă, Momente de referinţă din evoluţia Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei

Важнейшие моменты из истории развития Национального музея археологии и истории Молдовы
Резюме Статья посвящена 25-летию со дня создания Национального музея археологии и истории Молдовы. В истории развития музея на протяжении 25 лет автор статьи выделяет три периода: – 1983-1991 годы, этот период становления музея как культурного и научного учреждения. Вся деятельность музея за данный период была основана на марксистско-ленинской методологии. – 1992- 2005 годы, этот период демократизации музея, когда чётко были определены задачи и социальные функции музея. Исходя из поставленных задач, на первый план выдвигались научно-фондовая, научно-исследовательская работы и коммуникативная функция музея. – с 2006 года начинается новый период в истории развития музея. Главные задачи музея – концептуальное реформирование музея и определение его мисси на современном этапе. Каждый период развития музея имел свои особенности и решал определенные задачи. Но постоянными задачами были и остаются – проблемы общность объекта и методы исследования между музееведением и историческими дисциплинами, музееведческое исследование в области охраны и хранения музейных фондов, в области музейной коммуникации. В заключение автор выделяет несколько задач, решение которых могут содействовать модернизации музея и его дальнейшего развития. В их числе: – развитие прикладного музееведения; – использование результатов научных исследований в музейной практике; – разработка и использование музейного менеджмента и музейного маркетинга; – развитие коммуникационных аспектов музейной деятельности; – участие в музейных международных проектах и программам; – внедрение информационных технологий во всех отраслях музейной деятельности; – разработка и внедрение на основе музейного маркетинга разнообразных культурных программ.

02.03.2009
Dr. Elena Ploşniţă, Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, str. 31 August, 121-A, MD-2012 Chişinău, Republica Moldova

327

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful