You are on page 1of 21

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE TIINE ECONOMICE

Catedra: ,,Sociologie
Cursul: ,,Sociologie general

Portofoliu
Sociologie general

A realizat: Carcea Cristina, student


gr. FB 1302, anul I, BAC.
Chiinu- 2013

Motto:
Puin sociologie te
ndeprteaz de drept, iar
mult sociologie te
readuce la el
Eseu: Persoanele de vrsta a 3-a
respect,susinere i nelegere.

Motto :,,Btrnii abandonai


egali cu boschetarii strzii
O problem serioas a societii, pe care sociologii au cercetat-o i o cerceteaz n continuareo
constituie abandonul btrnilor. Abandonul btrnilor include prsirea unei persoane vrstnice ntr-un
spital, azil, ntr-un magazin comercial sau n orice alt spaiu public. "Daca n-ai batrni sa i-i cumperi",
spune un vechi proverb plin de intelepciune, dar lipsit de importanta in zilele noastre. Dupa ce au fost o
viata intreaga alaturi de familiile lor, s-au sacrificat pentru copiii lor, la batrnete, cnd devin neputinciosi,
vrstnicii sunt parasiti. Unii dintre ei nu au urmasi, fiind internati in centrele de asistenta sociala de rude.
Dar cei mai multi sunt dusi la azil chiar de copiii si nepotii lor. Problemele de natura financiara ale
tinerilor, cele legate de mostenire si absenta unor institutii si programe sociale care sa asigure ingrijirea
batranilor conduc la aparitia unor cazuri socante. Unii batrani sunt lasati de izbeliste sau sunt tratati,
uneori, inuman. Majoritatea tinerilor isi doresc sa isi intemeieze propria gospodarie. Nu toti au insa bani,
astfel ca, din aceasta cauza, pot aparea o serie de probleme legate de relatia cu parintii lor, in a caror casa
locuiesc. n ultimii ani, a existat o rezolvare punctuala a problemelor de acest gen, dupa ce multi au plecat
in strainatate. Srcia, lipsa sufletului i nepsarea au fcut ca, n ultimii ani, fenomenul abandonrii
btrnilor n spital s creasc ngrijortor. Studiul scoate n eviden sentimentul de datorie i loialitate
familial a vrstnicilor fa de propriii copii. Astfel, persoanele n etate ajung s-i vnd deseori
locuinele pentru a crea un capital iniial pentru copiii care vor s plece la munc peste hotare. Nu
ntotdeauna situaia creat este contientizat de ctre cei plecai la munc la justa ei valoare, care uneori
nu-i asum responsabilitile pentru persoanele rmase acas. n aceste condiii, fr un suport emotiv,
dar i financiar din partea copiilor,
vrstnicii ajung s-i piard autonomia i ei sunt plasai n instituia medico-social care se numete
,,Casa veteranilor. Astfel, familia pentru aceti btrni nu exercit un rol de sprijin, ci un rol
de disfuncionalitate. n Republica Moldova nu este prevzut vreun suport legal de asigurare a
reprezentanei legale apentru persoanele vrstnice lsate fr ngrijire ,de ctre copiii care sunt plecai la
munc peste hotare. Legea nr. 180-XVI cu privire la migraia de munc prevede restricii n migrarea
de munc doar pentru persoanele care nu i-au pus la eviden n instanele competente (primrie,
serviciul de asisten social comunitar etc.) i nu le-au asigurat tutela temporar copiilor minori. Pe
cnd referitor la persoanele
vrstnice neajutorate ai cror copii sunt plecai peste hotare, legea n cauz
nu se pronun.
n acest context, ar fi binevenit obligarea (sau motivarea) prin lege
a persoanelor care pleac la munc peste hotare, s pun la eviden prinii neajutorai n cadrul
instanelor competente (primrie, serviciul de asisten social comunitar etc.), la fel cum sunt pui la
eviden copiii. Intensificarea proceselor migraiei internaionale de munc din ultimii ani a condus la
creterea numrului persoanelor de vrsta a treia lsate fr ngrijirea membrilor de familie. Situaia a
determinat i majorarea numrului de solicitri din partea persoanelor vrstnice fa de sistemul
de asisten social, astfel nct sistemul nu mai este n stare s fac fa situaiei, fiind supasolicitat.
Studiul a relevat c persoanele vrstnice neajutorate cu copii plecai la munc peste hotare, ca grup
social-vulnerabil specific, a devenit att de numeros, nct se poate vorbi despre necesitatea
implementrii unui suport legal suplimentar care le-ar asigura protecia social necesar i adecvat
printr-o gam de servicii sociale speciale pentru aceast categorie de persoane vulnerabile. n acest caz,
problemele lor nu ar viza att insuficiena veniturilor, graie remitenelor pe care ei le primesc de la copiii
plecai (cu toate c exist i cazuri ieite din comun, atunci cnd persoanele vrstnice sunt lsate i fr
ngrijire, i fr surse de existen), ct necesitatea unei reprezentane legale adecvate, a unor servicii
sociale la domiciliu, servicii de ordin psihologic sau servicii care le-ar depi insuficiena de comunicare,
att de important pentru ei. Financiar, posibil ei sunt asigurai, dar din punct de vedere uman sau moral,
s-l ngrijeasc cineva, nu are cine. Situaia vrstnicilor ai cror copii sunt plecai la munc peste hotare
necesit clarificarea i determinarea unor soluii concrete.

Concluzii :
Din cele expuse mai sus, concluzionm c sociologiei i este conferit o utilitate social deosebit.
Cercetarea sociologic nu se rezum doar la descrierea i explicarea societii aa cum este ea la un
moment dat. Prin intermediul funciei critice, sociologia ncearc s arate cum ar trebui s fie aceast
realitate social. Dac e s vorbim despre abandonul btrnilor, sociologia compara aceast problem
aa cum se prezint ea la moment, ntr-o stare grava, cu un model normativ al realitii sociale. Deci, se
arat c problema abandonului persoanelor vrstnice nu ar trebui sa persiste, se indic ceea ce mpiedic
funcionarea i dezvoltarea societii n ansamblul su. Dac e s ne referim la funcia predictiv ,
sociologia cerceteaz atent i aprofundat fenomenul abandonului i indic direciile cele mai probabile de
evoluie ulterioar a respectivului fenomen. Studiind trecutul i actualitatea problemei n cauz,
sociologia poate realiza prognoze despre evoluia acesteia n viitor.Funcia explicativ-interpretativ
permite sociologiei s neleag i s identifice cauzele abandonului btrnilor, condiiile de apariie a
acestui fenomen social. Se elaboreaz, astfel, generalizri teoretice de diferite grade, se dezvolt teorii
explicative, se construiesc diferite paradigme etc. Funcia de diagnoz social presupune realizarea unei
diagnoze, unei radiografii a fenomenului abandonului, a tendinelor de dezvoltare a direciilor i sensul de
evoluie a societii n ansamblul su. i, nu n ultimul rnd, funcia aplicativ constructivist e realizat
de ctre sociologie pentru ca diagnozele i prognozele fcute de studiile ei s fie puse n practic.
Sociologiei nu-i revine misiunea concreat de a le aplica, rolul avndu-l instituiile, agenii sociali,
politici, economici i culturali.

Astfel se elaboreaz, soluii pentru rezolvarea problemei n cauz, care urmeaz a fi aplicate de instituiile
reprezentative :

Dezvoltarea formelor de suport i a serviciilor sociale pentru Ministerul Muncii, Proteciei Sociale
i Familiei ;
Elaborarea mecanismelor de identificare a btrnilor n situaii de risc rmai fr ngrijirea
copiilor (colaborarea ntre asistentul social comunitar, medicul de familie etc.).
Promovarea Regulamentului i standardelor pentru serviciul de ngrijire la domiciliu.

Dezvoltarea cadrului normativ privind diversificarea serviciilor prestate la domiciliu care sunt
axate n prezent pe menaj i alimentaie prin introducerea terapiei ocupaionale, consilierii
psihologice etc.,pentru a preveni apariia depresiilor, tentativelor suicidare etc- Revizuirea Fiei
de post a lucrtorului social ce presteaz servicii sociale la domiciliu pentru persoanele vrstnice
(excluderea efecturii muncilor de ngrijire a gospodriei).
Dezvoltarea mecanismului de procurare a serviciilor sociale de c-
tre persoanele fizice. pentru Ministerul Sntii ;
Dezvoltarea unor mecanisme pentru lucrtorii medicali din asistena medical primar pentru
oferirea serviciilor medicale la domiciliu i pentru monitorizarea persoanelor bolnave n etate.
Realizarea unor campanii de evaluare a strii de sntate a persoanelor vrstnice, cu organizarea
consultrii specialitilor nalt calificai n regiunile rurale (oncolog, reumatolog, gastrolog,
cardiolog etc.).
Desfurarea unor cursuri de instruire a persoanelor implicate n asistena oferit persoanelor
vrstnice (medici geriatri, asisteni sociali, lucrtori sociali etc.).
Dezvoltarea n parteneriat cu prestatorii privai i mass-media a unor campanii de promovare la
nivel naional a alimentaiei i modului de via sntos pentru prevenirea dezvoltrii unor
maladii.pentru administraia public local ;
Dezvoltarea mecanismelor ce ar permite instituirea unor parteneriate publice-private pentru
crearea i prestarea serviciilor adresate persoanelor n etate.
Responsabilizarea prin lege a copiilor de a avea grij de propriii prini n dificultate: E bine s
fie nite prghii care s-i oblige pe copii, c o bun parte de copii nu-i asum responsabilitatea
fa de printe, s-i oblige ntr-o oarecare msur s aib grij de printe; Poate ar trebui s le
pun nite bani n cont, iar btrnii lunar sa retrag aceste procente; Pensie alimentar;
Transferuri, impozite; ncheierea unui contract ntre persoana plecat i stat; S fie hotrre
la ieirea din ar s fie responsabilitate, pe seama cui ai lsat mama, pe tata).
Implementarea unor strategii complexe de rentoarcere n ar a persoanelor plecate la munc n
strintate: S-i ntoarcem pe copii napoi. Cetenilor tineri care sunt plecai peste hotare s le
propunem locuri de munc aici, ca s poat s fie alturi de prini.
Privarea de motenire a copiilor care nu ngrijesc de proprii prini:
Chiar i cei care sunt la deservire, dac ei au rmas n ngrijire de stat,
automat s treac i averea totalmente la stat .
Obligarea persoanelor care pleac la munc peste hotare s pun la eviden prinii vrstnici
n cadrul instituiilor competente (asistentul social comunitar).
Implementarea unor noi forme de asigurare social care ar garanta
o btrnee decent: Dezvoltarea pe viitor a diferitor tipuri noi de asigurri.
Dezvoltarea cadrului legal care ar conduce la activizarea organizaiilor non-guvernamentale sau
a celor de voluntariat care se preocup de prestarea serviciilor sociale persoanelor vulnerabile.
Completarea cadrului normativ cu prevederi privind responsabilizarea copiilor de a avea grij
de propriii prini aflai n dificultate (pensii alimentare, ncheierea unor contracte ntre persoana
plecat i stat etc.).
Dezvoltarea Politicii Naionale pentru mbtrnire n contextul Strategiei Naionale pentru
Securitate Demografic.
Implementarea unor noi forme de asigurare social care garanteaz o btrnee decent
(dezvoltarea formelor private de pensii).
Studiu de caz
Mihai P., isi asteapta de sase luni fiica sa vina sa-l ia acasa. La 70 de ani, batranul este orb si are un
picior amputat aproape de genunchi, dar in spital a ajuns fara proteza. Fiica l-a internat, acum citeva luni.
Conform procedurilor, trebuia sa-l externeze dupa doua saptamani. Batranul sta in varful patului si este
atent la orice miscare din jurul sau. Ii este greu sa accepte ca a fost abandonat de fiica pe care a crescut-o
si a dus-o la scoala. Imbracat cu lucruri ponosite si cu cotul infasurat intr-un ciorap, batranul incepe sa-si
depene povestea vietii. Ne spune ca avea o garsoniera pe care i-au vandut-o fiicei si concubinul acestuia.
"M-a batut barbatul ei si de-aia am orbit. Ma lovea numai in cap. Dupa aia ma trimetea la cersit. Pana la
urma, m-am lasat convins si am vandut casa. Fata si-a luat un apartament cu doua camere. M-a luat si pe
mine cu ea, numai ca-si gasise pe altul si ma uita in casa 2-3 zile, singur, fara mancare. Eu, orb, nu
puteam sa ma descurc si sufeream de foame, rugandu-ma sa-si aduca aminte si sa mai treaca si pe la
mine", se plange batranul. Totusi, Mihai P. zice "da' mi-e dor de ea s-o vad, s-o vad ce mai face". Batranul
mai spune ca i-ar fi de mare folos daca si-ar primi macar pensia, dar buletinul i-a ramas la fata si crede ca
ea ii confisca banii pe care ar trebui sa-i primeasca dupa o munca de 41 de ani. Ca Mihai P. sunt zeci sau
chair sute de batrani abandonati prin spitale. Unii au fost escrocati de familie sau de persoane
"binefacatoare" si au ramas fara case. Altii se interneaza pentru a avea macar ce minca. Din ce in ce mai
des, spitalele se confrunta cu o noua problema, la fel de grava. In cazul in care bolnavul moare in unitatea
medicala, nimeni din familie nu vrea sa plateasca inmormantarea. Asa ca si aceasta obligatie revine tot
spitalului, unitatea care in ultimii ani a devenit institutie de protectie sociala. In cazul abandonului
batranilor nu se implica nici o autoritate. Nimeni nu obliga familia sa poate de grija unui varstnic fara
aparare. La polul opus se situeaza familiile care vor sa-si ingrijeasca rudele bolnave. Cum nu-si permit sa-
si lase serviciul pentru a avea grija de parinte sau bunic, una dintre alternative ar fi sa-i interneze intr-un
azil.

Locul sociologiei n tiinele socio-umane


Primul sociolog care a ncercat sa ncadreze sociologia n ansamblul stiintelor fundamentale a fost A.
Comte. n viziunea lui, exista trei categorii de stiinte : primare, intermediare si de completare si
ordonare. Sociologia ocupa un loc onorabil n cadrul stiintelor primare, dupa biologie si un loc
preferential n raport cu stiintele socio-umane. Aceasta clasificare este rezultatul firesc al ntelegerii
sociologiei ca "regina a stiintelor", ca stiinta a societatii "ca totalitate".

stiinte primare matematica, astronomia, fizica, chimia, biologia,


sociologia

stiinte intermediare astronomia cereasca, mecanica fizica, chimia


organica, psihologia, chimia biologica

stiinte de completare si logica ...................morala.


ordonare

Aceeasi perspectva integratoare este mpartasita si de Mill, Durkheim, Mauss s.a. Mill defineste
sociologia ca integrare a stiintelor sociale n timp ce E. Durkheim sustine ca sociologia nu poate fi dect
sistemul sau corpusul stiintelor sociale. Tot pe aceeasi linie Mauss identifica obiectul sociologiei n
analiza "fenomenelor sociale totale".

Printre sociologii romni care se nscriu n aceeasi viziune se numara si Traian Herseni. El clasifica
stiintele n doua mari categorii : naturale si sociale. Spre deosebire de stiintele naturale, care se ocupa de
studiul materiei anorganice, organice etc., sociologia studiaza societatea. Sociologia se nscrie, deci, n
ansamblul stiintelor sociale, ntre ele existnd numeroase puncte comune dar si elemente de distinctie.

Pentru sociologie este caracteristic faptul ca, n general, ea se preocupa de societate ca ntreg, ca
totalitate, adica de realitatea sociala n toata complexitatea ei. Celelalte stiinte sociale izoleaza de regula
unele aspecte sau componente ale societatii (economia, politica, dreptul, morala, religia, arta, stiinta etc.)
si le studiaza n structurile, mecanismele si legitatile lor specifice sau, cazul istoriei, geografiei,
folcloristicii etc., se orienteaza preponderent spre concret, spre individual si unic".

A. Comte sesizeaza ca matemaica este stiinta cea mai veche iar sociologia cea mai recenta, fapt ce
explica impreciziile si incertitudinile ei. n clasificarea stiintelor realizata de sociologul pozitivist H.
Spencer, sociologia ocupa un loc modest. Spencer sustine ca sociologia se multumeste cu studiul
socialului n manifestarile lui concrete, fiind "stiinta" doar a unei parti a socialului si nu a socialului ca
totalitate. El mparte stiintele dupa un criteriu logic, n abstracte (logica si matematica), abstract-concrete
(mecanica, fizica, chimia) si concrete (astronomia, geologia, biologia, psihologia, sociologia). Putem
conchide, deci, ca "Spencer a redus sociologia la studiul socialului sub manifestarea lui concreta,
contestndu-i n acest fel orice pretentii de abordare a generalului".

n istoria sociologiei, ntlnim si o alta perspectiva a ntelegerii obiectului sociologiei si a


raporturilor ei cu celelalte stiinte sociale. Conform acestei perspective sociologia este n acelasi timp si
stiinta a totalitatii, si stiinta a diferitelor componente ale socialului.

Pornind de la aceasta dubla semnificatie a obiectului sociologiei, sociologul francez M. Duverger


sustine ca exista doua posiblitati de clasificare a stiintelor sociale : a) una verticala, ce are drept criteriu
studierea diverselor aspecte ale vietii sociale n interiorul unuia si aceluiasi grup (demografie, economie,
sociologie religioasa, stiinta politica, sociologia dreptului, estetica etc.) si b) una orizontala, care se refera
la acele stiinte sociale care studiaza diverse categorii de grupuri sociale (etnografia, istoria, antropologia,
sociologia generala etc.).

Putem concluziona ca sociologia este o stiinta sociala care intra ntr-o multime de conexiuni cu
toate celelalte stiinte sociale.

n istoria sociologiei exista doua mari pozitii n privinta raportului care exista ntre sociologie si
celelalte stiinte sociale. Un prim punct de vedere sustine distinctia absoluta dintre ele, sociologia studiind
formele sociale ale activitatii umane (caracteristicile generale ale relatiilor sociale, grupurilor), n timp ce
stiintele sociale particulare (politologie, stiintele economice etc.) au ca obiect diferitele continuturi ale
activitatii umane.

Celalalt punct de vedere, n opozitie cu primul, considera ca distinctia dintre sociologie si celelalte
stiinte sociale este relativa si istorica. n aceasta perspectiva, sociologia este att o stiinta a formelor
sociale ct si a societatii ca sistem si a subsistemelor care o compun si interrelatiilor dintre ele. Cu alte
cuvinte, sociologia are o pozitie privilegiata n rapot cu stiintele sociale, fiind structurata pe mai multe
nivele : a) o teorie generala a socialului (teorie a organizarii sociale), n cadrul careia fenomenele sociale
sunt tratate doar sub aspectul prima categorie fac parte sociologiile de ramura si din cea de a doua,
caracteristicilor lor sociale facndu-se abstractie de continutul lor concret (politic, economic, juridic) ; b)
o teorie a societatii globale (macrosociologia, n care sunt vizate marile tipuri de societate). Cercetarea
macrosociologica si aduce o contributie considerabila la ntelegerea fiecarui subsistem social, a fiecarui
fenomen social ; c) o teorie a a componenetelor, subsistemelor societatii globale, att n calitatea lor de
fenomene social ct si n aceea de subsisteme ale sistemului social global (sociologii de ramura ca spre
exemplu, sociologia industriala, sociologia familiei, sociologia economica etc.).

Sociologie si psihologie. Roger Bastide n Tratat de sociologie (1962), constata ca initial raportul dintre
psihologie si sociologie a fost gndit prin prisma raportului dintre constiinta individuala si determinarile
sociale (dintre individ si societate). Aparitia ideii de constiinta colectiva n sociologie a generat punerea
problemei n noi termeni, aruncnd n desuetudine viziunea anterioara.

Din pacate, nsa, constiinta colectiva era nteleasa ca o realitate exterioara, straina omului,
transcendenta ce juca un rol important n modelarea lui . Cu acest nteles, ea nu a mai putut duce la
colaborarea psihologiei cu sociologia, ci la accentuarea conflictului. Psihologia nu putea accepta ideea
unei constiinte colective transcendente. Conflictul ntre cele doua stiinte a mbracat n timp doua forme :

a) Teoriile psihologizante, care proclama rolul determinant al individului n grup si care contesta
rolul societatii ca realitate de sine statatoare (G. Tarde, G. Simmel). Astfel, Gabriel Tarde precizeaza ca la
baza formarii si mentinerii grupului social sta imitatia, respectiv contagiunea mentala de la individ la
individ, aceasta fiind de aceeasi natura cu sugestia hipnotica. Accentul pe care sociologul francez l pune
pe factorii psihologici, n explicarea realitatii sociale este evident : faptele sociale sunt n primul rnd,
psihice.

b) Teoriile sociologizante care acorda societatii o putere absoluta n explicarea conduitelor umane,
care ncarca explicarea elementelor, subsistemelor, exclusiv prin ansamblu (sistem).

Sociologismul caracterizeaza conceptia sociologica a lui E. Durkheim si a discipolilor sai : Marcel


Mauss, Paul Fauconnet, Robert Hertz etc. n viziunea lor, la baza ordinii lumii sta ansamblul
reprezentarilor colective, un fel de "constiinta a constiintelor" care, ca sinteza, si pierde caracterul psihic
si devine o realitate supraorganica (preexistenta constiintelor individuale).

Multi sociologi considera ca deviza sociologismului a fost lansata de Durkheim atunci cnd a
afirmat ca "orice fapt social si are cauza ntotdeauna ntr-un fapt social".

Cel care a sesizat exagerarile celor doua pozitii mai sus prezentate si care a ncercat sa le
depaseasca a fost Georges Gurvitch. El prezinta raportul dintre cele doua stiinte sub forma a doua cercuri
care se ntretaie si al caror domeniu comun se largeste continuu n detrimentul partilor exterioare.

n planul practicii, confruntarea dintre cele doua stiinte are cel putin doua urmari demne de luat n
seama.
O prima consecinta, consta n faptul ca sociologia contesta pretentiile psihologilor de a elabora o
psihologie generala si abstracta n cadrul careia toate formele sociale ar avea ca element comun natura
umana. Sociologia avertizeaza psihologia experimentala si psihologia fiziologica ca, ncercnd sa
surprinda legile generale ale perceptiei, memoriei, activitatii " risca sa generalizeze ceea ce nu este valabil
dect n interiorul unei singure civilizatii sau al unui moment al duratei istorice". 12 Ori testele,
experimentele de laborator poarta amprenta culturii n cadrul careia au fost concepute si sunt relevante
doar pentru aceasta. Sociologii sustin ca experientele de laborator nu surprind legi, ci doar conduite si ca
ideea de "fenomen psihologic total" este o retorie atta timp ct organismul uman, psihicul individual si
societatea se afla ntr-o conexiune indisolubila.

Cea de a doua consecinta o reprezinta complementaritatea n care se afla cele doua stiinte.
Sociologii se vad nevoiti sa puna ntrebari psihologilor, sa se inspire si sa utilizeze rezultatele cercetarii
psihologice pentru a putea completa si aprofunda analiza fenomenului social. De exemplu, Marcel Mauss
pentru a sesiza si explica mai bine fenomenul social al magiei, avea nevoie de o psihologie a asteptarii (de
care nu a putut beneficia, nsa, la acea data). Psihologul, la rndul lui, daca nu vrea sa ramna cantonat n
abstract, daca nu se multumeste cu explicatii partiale si jumatati de adevaruri, trebuie sa puna ntrebari
sociologilor, sa faca apel la cercetarea sociologica. Putem spune ca raportul de complementaritate dintre
cele doua discipline are o conotatie pozitiva : sociologia furnizeaza date, informatii psihologiei, ajutnd-o
sa evolueze ca stiinta si invers. (Raportul dintre psihanaliza si sociologie este tipic n aceasta privinta).

Desi att de necesara, realizarea analizei societatii, att din perspectiva sociologica ct si
psihologica, nu este tocmai usoara. Sunt situatii n care cercetatorii se vad obligati sa opteze ntre o
metoda sociologica si una psihologica sau cel putin sa acorde prioritate uneia dintre ele. Astfel, asa cum
sesizeaza R. Bastide atunci cnd studiem societatile stabile "cristalizate, rigide" (sau cu att mai mult
societati disparute), socialul este mai accesibil si de aceea devine recomandabila utilizara metodei
sociologice. Cnd, dimpotriva, ne aflam n fata unei societati n restructurare, n tranzitie, psihicul
colectiv si individual este mai accesibil dect socialul, " de vreme ce socialul este pe care de a se schimba
si psihicul ne arata limitele evolutiei si obstacolele ntlnite", impunndu-se n acest caz utilizarea
prioritara a metodei psihologice.

Mauss preciza ca intersectarea tot mai ampla a celor doua discipline face ca, pe lnga conceptele
specifice, ele sa utilizeze din ce n istorice" .12 Ori testele, experimentele de laborator poarta amprenta ce
mai mult un limbaj comun, fapt ce ridica o noua si serioasa problema : dau ele acelasi sens termenilor
comuni? Nu cumva pot apare confuzii (pentru moment, insurmontabile), n detrimentul amndorura?

Se observa ca unul si acelasi concept, ca spre exemplu, cel de personalitate, este utilizat de filosofie,
de psihologie si de sociologie doar unghiul din care este abordat difera. Astfel, filosofia are n vedere
"esenta umana", omul "n ultima instanta". n psihologie, se vorbeste despre "persoana", "personaj",
"personalitate" si de tulburarile de personalitate. n sociologie , se utilizeaza frecvent termenul de
"personalitate sociala", accentundu-se importanta elementelor sociogene din structura intima a omului :
interiorizarea normelor si a valorilor n procesul socializarii, nsusirea modelului cultural, formarea
idelurilor, dezvoltarea constiintei. De asemenea, n sociologie (..) are o larga circulatie termenul de
"personalitate de baza" definit de A. Kardiner ca " acea configuratie a personalitatii, care este mpartasita
de majoritatea membrilor societatii ca rezultat al experientelor timpurii pe care ei le au n comun" .

Daca restrngem analiza la raportul dintre psihologia sociala si sociologie, constatam ca


asemanarile sunt si mai frapante iar punctele comune si mai numeroase, fara nsa ca ele sa-si piarda
complet specificul, identitatea stiintifica, fara sa se "topeasca una n cealalta. si una si cealalta au ca obiect
de studiu raporturile dintre indivizi, dintre indivizi si grupuri etc.". Psihologia sociala este, nsa, un
domeniu interdisciplinar de cunoastere stiintifica a interactiunii comportamentelor si proceselor psihice
umane. Ca domeniu interdisciplinar, ea integreaza contributiile teoretice si metodologice att ale
psihologiei ct si ale psihologiei ca si ale altor stiinte sociale (ex. antropologia) "concentrndu-se
sistematic pe interactiunile umane si fundamentele psihologice ale acestora".

F.H.Allport, n Social Psychology (1924) aprecia ca psihologia sociala are ca obiect ,,studiul
relatiilor reale sau imaginare dintre persoane ntr-un context social dat, n masura n care aceste relatii
afecteaza persoanele implicate n situatiile respective".

Lund ca referinta aceasta definitie, observam ca psihologia sociala, spre deosebire de sociologie,
manifesta interes att pentru relatiile interpersonale reale, ct si pentru cele imaginare. Constatam, de
asemenea, ca relatiile sociale n sine nu prezinta interes pentru psihologia sociala, asa cum prezinta ele
pentru sociologie. Ele devin obiect de studiu pentru psihologie doar n masura n care afecteaza
persoanele aflate n respectivele interactiuni.

Pe de alta parte, exista fenomene si procese sociale care - ca obiect de studiu - revin n mod exclusiv
sociologiei, nefiind revendicate nici de psihologia sociala, nici de vreo alta stiinta sociala, cum ar fi de
exemplu, stratificarea si mobilitatea sociala.

Chiar si atunci cnd obiectele de studiu ale celor doua discipline se ntrepatrund, unele diferente
continua sa existe : n timp ce psihologia sociala se concentreaza mai mult pe analiza microgrupurilor si a
conduitelor persoanelor n cadrul grupului, sociologia este mai interesata de grupurile mari si medii si
abia apoi de cele mici si de influentele lor asupra indivizilor care le compun. Sociologia se apleaca mai
mult asupra factorilor sociali ai grupuirilor, n timp ce psihologia sociala se apleaca asupra factorilor
psihici.

Psihanaliza si sociologie. Psihanaliza (numita si "psihologie abisala") este perceputa astazi att ca
"teorie a structurii si dezvoltarii personalitatii umane, ct si ca metoda de psihoterapie, elaborata pentru
tratamentul nevrozelor".15 Ea a influentat evolutia sociologiei, antropologiei, psihologiei. Unele din
temele abordate de S. Freud prezinta mare inters si pentru sociolog. Astfel, complexul lui Oedip, prin
universalitatea lui, poate constitui un model pentru clarificarea unor notiuni ca : "interzis", "culpabilitate",
"civilizatie". De asemenea, F. H. Allport, n "Social Psychology" (1924), aprecia ca conflictul dintre Eros
si Thanatos (impulsurile universale care modeleaza comportamentul uman) ofera explicatii cu privire la
fenomenel sociale paradoxale sau paroxistice.

Dezvoltarile contemporane ale psihanalizei au adus teme noi n spatiul cercetarilor stiintifice, care
merita sa fie retinute si valorificate si de sociologi (ex., studiul influentelor inconstientului asupra
activitatilor creative si a relatiilor sociale).

Unii psihanalisti au facilitat transbordarea procedeelor specifice psihanalizei dinspre psihicul


individual spre mediul cultural (care socializeaza individul). Astfel, dupa ce antropologul B. Malinowski
a descoperit ca societatilor primitive din Melanezia le este strain complexul lui Oedip, K. Horney
ncurajat de aceasta descoperire, sustine ideea ca fiecarui tip de societate (cultura) i corespunde un tip
specific de matrice a nevrozelor.

Dupa cel de al doilea razboi mondial, teoriile psihanalizei au fost utilizate din ce n ce mai mult n
explicarea profilului si vietii societatilor. Pentru explicarea principalelor simptome ale civilizatiei
contemporane, H. Marcuse, Erich Fromm, Th. Adorno au elaborat teorii de esenta psihanalitica. Astfel, H.
Marcuse ncercnd sa explice psihanalitic problema alienarii individului n "societatea de consum",
conchide ca o astfel de societate nu l elibereaza pe om, ci, dimpotriva, l constrnge sa-si reprime toate
nevoile ca si mijloacele de a si le satisface.
Nu ntotdeauna psihanaliza a fost corect utilizata n explicarea socialului. Asa, de exemplu, dupa
cercetarile efectuate de Freud numerosi etnografi si sociologi au utilizat psihanaliza ca instrument de
cercetare considernd-o "cheia ce le deschidea portile simbolismului social". Acest lucru nu trebuie sa
impieteze asupra utilizarii ei legitime spre beneficuil deopotriva a tuturor stiintelor sociale.

Sociologie si antropologie. Din punct de vedere etimologic, termenul de antropologie vine din
limba greaca (anthropos, "om" + logos, "cuvnt", "vorbire") avnd semnificatia de discurs despre om.
antropologie este utilizat n 1501 de Magnus Hundt ntr-o lucrare de anatomie si fiziologie. n 1798, Kant
considera ca antropologia este posibila din doua perspective : una fiziologica (ce-si propunea sa studieze
ceea ce natura face din om) si alta practica (obiectul ei fiind ceea ce omul face din sine nsusi).

Astazi cuvntul este folosit n doua sensuri. n sens impresionist, speculativ ea desemneaza tot ceea
ce refera la om sau are ca finalitate omul. n sens riguros stiintific, antropologia este o stiinta complexa a
omului, cu o larga sfera de cuprindere viznd att structura ct si comportamentele ipostazelor omului
(omul ca individ, ca grup, ca specie). n conformitate cu cele doua dimensiuni fundamentale ale fiintei
umane : natura si cultura, antropologia generala cuprinde doua ramuri principale : antropologia fizica si
antropologia culturala. Pna la mijlocului secolului XX, Marea Britanie si S.U.A. au dezvoltat o
antropologie culturala, n timp ce Europa continentala a fost preocupata de antropologia fizica si i-a
acordat un nteles sinonim cu cel de etnologie. n acest ultim nteles, antropologia s-a constitutit n strnsa
legatura cu sociologia. Primele cercetari antropologice realizate de L.H. Morgan, E.B. Tylor, J.J.
Bachofen (1860-1870) sunt contemporane cu cercetarile sociologice efectuate de F. Le Play, K. Marx, H.
Spencer etc. Pentru sociologii francezi, antropologia (etnologia) este tot un fel de sociologie care studiaza,
nsa, societatile trecute si disparute. F. Boas subliniaza faptul ca sociologia, atunci cnd studiaza
societatile actuale are nevoie de rezultatele cercetarii etnologice ca sa poata explica, cum au ajuns
lucrurile sa fie ceea ce sunt". Altfel spus, n timp ce cercetarile antropologice mai sus amintite au avut ca
obiect de studiu societatile relativ omogene si reduse ca marime, catalogate ca primitive (nu cunosteau
scrierea), cercetarile sociologice din acea vreme studiau, dimpotriva, societatile complexe, eterogene,
considerate moderne, civilizate.

Sociologia si etnologia folosesc fiecare n maniera proprie un corp comun de metode, cum ar fi :
documentarea, observatia, tehnica monografica etc. Pe de alta parte, nsa, obiectivele sociologiei par mai
ntr-o aceptiune apropiata de cea moderna, stiintifica, termenul clare, mai evidente dect ale etnologiei. n
timp ce etnologia permite realizarea unor inventare descriptive complete ale culturilor de mici
dimensiuni, sociologia studiaza doar un esantion reprezentativ dintr-un ansamblu vast.

Desi uneori subapreciata, etnologia, asa cum remarca R. Vulcanescu (1970) " nu este indiferenta
fata de nimic" si este de folos oricarei stiinte socioumane.

n aceasta ordine de idei constatam ca si astazi exista teoreticieni care considera ca termenii de
antropologie culturala, etnologie si etnografie sunt intersanjabili, opunndu-se celor care gasesc ca
nejustificata aceasta echivalenta terminologica. Printre sociologii care au manifestat interes pentru
stabilirea conexiunilor dintre sociologie si antropologie se afla si Traian Herseni. n ncercarea de a
clarifica raportul dintre cele doua stiinte, sociologul romn facea urmatoarea asertiune : "antropologia
pune accentul mai mult pe om, este este de fapt stiinta omului, pe cnd sociologia, tot mai
preponderent, se vrea mai mult stiinta colectivitatilor umane, a aspiratiilor sau societatilor omenesti. Ele
studiaza n fond aceeasi realitate umana, sub doua aspecte diferite, aspectul uman si aspectul socio-
cultural, dar tot uman. Pe de alta parte, antropologia culturala se ocupa mai mult de cultura dect de
societate, mergnd, prin unii reprezentanti ai ei, pna la a se confunda cu culturologia".
Sociologia si istoria. n viziunea lui Fernand Braudel, istoria si sociologia sunt doua stiinte care se
ntlnesc si, mai mult dect att, ele se identifica chiar "constituind o singura aventura a spiritului". Ele
constituie "singurele stiinte globale susceptibile de a-si extinde curiozitatea asupra oricarui aspect al
socialului".

Istoria, n sens de istoriografie, relateaza ntmplari, fapte ale sau culese prin viu grai de la martori
si au fost nregistrate n documente scrise (sau de alt gen). n timp ce istoria apare odata cu scrierea, odata
cu primele regate, sociologia este o stiinta care apare relativ recent (secolul XIX).

Multi teoreticieni sustin ca istoria se ocupa de individual, concret, de aspectele unice, irepetabile ale
fenomenelor n opozitie cu sociologia care este interesata de general, de ceea ce este constant, repetabil,
comun diferitelor fenomene sociale.

Desi nu este mpotriva acestui punct de vedere, considernd ca ar avea un oarecare temei, Traian
Herseni l abordeaza ntr-o maniera mai nuantata. El considera ca aceasta distinctie are caracter relativ
deoarece azi istoria a nceput "sa se dezvolte n sensul unor generalizari ale fenomenelor istorice" iar
sociologia "dezvolta cercetari tot mai ample cu privire la fenomenele sociale concrete (etnosociologia,
sociologia monografica etc.)".18 Tot ceea ce se poate afirma - conchide T. Herseni - este ca tendinta
predominanta a istoriei este spre individual, spre particularizare (ea este, cum s-a spus, o stiinta
ideografica), pe cnd sociologia nazuieste spre universal, spre generalizare (ea este o stiinta nomotetica)".

Acelasi autor se delimiteaza si de punctele de vedere care sustin ca sociologia este o stiinta a
prezentului n timp ce istoria se dedica exclusiv trecutului. Argumentele lui sunt ca, pe de o parte, se poate
vorbi si despre o istorie a evenimentelor prezente, n curs de desfasurare, iar pe de alta parte, sociologia
nu se rezumta la cercetarea prezentului, ea dezvoltnd chiar si o ramura de factura istorica, respectiv,
sociologia istorica.

Istoria furnizeaza sociologiei un important material faptic si o ajuta sa nteleaga att originea
fenomenelor sociale, pe care le studiaza, ct si dinamica acestora. Mai mult dect att, sociologia
foloseste uneori termeni, metode, exemple provenite din istorie. La rndul ei, istoria emite
"generalizari analitice" (de factura sociologica), utilizeaza diverse unor regi, popoare, referitoare la
trecut. Acestea au fost traite de istorici metode sociologice n investigarea evenimentelor istorice (asa
cum ar fi,de exemplu, metoda studiului de caz).

Istoria si sociologia se aseamana si prin faptul ca analizeaza fenomenele sociale n mod critic si
selectiv. Istoria, nsa, urmarind exclusiv succesiunea evenimentelor si descrierea acestora are, n principal,
o functie teoretica, informativa. Sociologia (desi se poate opri si la nivel descriptiv), de cele mai multe ori
ajunge la explicatii si n anumite cazuri, poate oferi chiar si solutii, fapte ce ne ndreptatesc sa sustinem ca
ea are, n principl, o functie explicativ-aplicativa.

n ncheiere, trebuie sa precizam ca natura circumstantelor fac din faptul social un fapt istoric sau
un fapt sociologic. Pentru ca un fapt social sa devina istoric, el trebuie sa aiba o importanta deosebita n
epoca, sa constituie un eveniment reprezentativ pentru respectiva epoca. Pentru ca faptul social sa devina
sociologic, el trebuie sa se caracterizeze prin repetabilitate, constanta, generalitate. n acelasi timp, nsa,
faptul sociologic poate fi abordat istoric iar faptul istoric poate fi tratat din punct de vedere sociologic.

Sociologia si economia. La nceputurile ei, sociologia a ncercat sa includa n interiorul ei si


probleme de economie politica. Ca stiinta n sine, economia politica era renegata. A. Comte acuza
economia politica abstracta de "sterilitate", de incapacitatea de a studia "pozitiv" fenomenele sociale,
aflate ntr-o profunda conexiune. Pe de alta parte, Stuart Mill, filosof si economist contemporan cu
"parintele" sociologiei, sustinea existenta unei opozitii metodologice ntre sociologie si economie si a
imposibilitatii reconcilierii lor, prima fiind o stiinta generala a societatii, cealalta studiind doar un
domeniu al socialului si nregistrnd progrese remarcabile.

n secolul XX, economia se caracterizeaza printr-o tendinta de largire a domeniului sau de analiza.
n acest sens, F. Perroux (1955) definea economia ca "o cunoastere stiintific controlata, care analizeaza si
reduce tensiunile dintre oameni" si precizeaza totodata, ca aceste tuturor energiilor cosmice n serviciul
tuturor energiilor, care merita sa fie numite umane. Necesitatea extinderii orizontului analizei economiei
este sesizata si de F.A. Hayek, atunci cnd sustine ca "un economist trebuie sa nteleaga logica ntregii
societati, altfel el nu poate fi un mare economist si, mai mult dect att, el risca sa devina daunator, chiar
periculos".

Astazi, numeroase metode si tehnici de cercetare sunt utilizate deopotriva de sociologi si economisti
(experimentul, testul sociometric, sondajul de opinie, etc.), fapt ce demonstreaza caducitatea opozitiei
metodologice (dintre cele doua discipline) sustinute de S. Mill. De altfel, sociologii clasici germani G.
Simmel si M. Weber sugerau ca si sociologii pot nvata lectii de metoda de la economisti.

Conexiunea dintre economie si sociologie se reflecta si n faptul ca multi sociologi sunt si


economisti n acelasi timp (ex. V. Pareto, K. Marx etc.). Pe de alta parte, domeniul economic reprezinta
un subsistem important al societatii si, de aceea, cercetarea sociologica nu-l poate ignora. Chiar si aparitia
sociologiei este legata de necesitatea solutionarii problemelor economice si sociale create de
industrializare (somaj, inflatie, crize economice etc.). La rndul ei, cercetarea economica ofera
sociologului informatii utile despre fenomenele economice, evolutia, consecintele, implicatiile lor sociale.

Activitatea economica face, n principal, obiectul sociologiei economice si a subramurilor sale :


sociologia industriala, agrara, comerciala, financiara etc.

Acest fapt nu nseamna, nsa, ca obiectul celor doua discipline se confunda. Obiectul sociologiei l
constituie socialul si doar n particular economicul iar scopurile celor doua stiinte sunt diferite. Pe de alta
parte, extrapolarea modelului clasic al lui homo oeconomicus la analiza tuturor fenomenelor sociale ("care
presupune dirijarea comportamentului persoanei de o rationalizare definita n mod strict"), este nepermisa
si eronata. ncercarile economistilor de a aplica acest model n cazul divorturilor, casatoriei sau crimei au
condus la rezultate discutabile, deoarece n destule cazuri indivizii s-au aflat n imposibilitatea de a
stapni prin proceduri rationale complexitatea faptelor sociale.
Organigrama BCR (Banca Comercial
Romn Chiinu S.A.)
Relaiile sociale
Fiecare individ face parte din mai multe grupuri sociale si participa la un sistem complex de relatii
sociale. Relatiile sociale asigura coeziunea si mentinerea grupurilor sociale, a colectivitatilor, a sistemelor
si subsistemelor sociale. Societatea ni se prezinta ca un ansamblu, ca o totalitate de relatii sociale. Studiul
relatiilor prezinta o mare importanta pentru sociologie, aceasta putand fi, intr-un anumit sens, definita ca
stiinta a relatiilor sociale, a interactiunii umane in diferite colectivitati, a legilor care genereaza relatiile
sociale in interiorul grupurilor sau pe cele dintre diferite grupuri si colectivitati. Touraine considera ca
obiectul sociologiei il formeaza "relatiile sociale, toate relatiile sociale, oricat de deosebite ar fi unele de
altele, caci obiectul sociologiei nu este un lucru, ci o operatie (activitate): a face sa apara relatiile in
spatele situatiilor. Dac am sta s socotim un pic mai mult, cum se zice n popor, poate ne-am da seama,
sau poate deja chiar am constatat c armonia n societate e asigurat de calitatea relaiilor sociale dintre
indivizi. Conceptul de relatii umane ocupa un loc privilegiat in sociologie. Din chiar definitia acestei
discipline rezulta ca principala sa preocupare este interactiunea intre actorii sociali, relatiile intre
personalitati intr-un camp social (grup, organizatie). Relatia sau legatura este insasi modalitatea de a se
exprima a individului uman, plasat intr-un context. Prin interactiune se dezvolta, cum am vazut,
inteligenta umana, se valorizeaza competentele, se exercita influente sau se realizeaza socializarea umana.
Relatia cu altul (altii), fie acestia parinti, frati, grupuri de prieteni, institutii si organizatii, angajeaza pe
fiecare individ intr-o retea de legaturi, il insereaza, il solicita si-l stimuleaza sa-si dezvolte competentele.
Avem nevoie de altul pentru a ne confirma identitatea sau pentru a evalua critic atitudinile si
comportamentele noastre. Prin altul ajungem sa ne cunoastem mai bine; altul este imaginea noastra in
oglinda, un Alter-Ego. In acelasi timp altul reprezinta un suport pentru fiecare dintre noi: ne influenteaza
nivelul de aspiratii si ne imbogateste prin cunostintele sale si cultura sa, prin comportamentele si
atitudinile sale intelectuale; ne ajuta sa depasim situatiile critice, ne impune idei prin autoritatea sa sau
prin opozitia fata de unele dintre atitudinile si gesturile noastre inadecvate.
Relatiile interpersonale se pot infatisa ca simpla afiliere, exprimata prin cooperare sau sociabilitate, prin
atractia fata de altul (iubire, atasament afectiv), prin ura, datorita unor sentimente de inferioritate si de
culpabilitate, dar si prin solidaritate umana si angajament.
Studiul relatiilor interpersonale poate fi abordat din doua perspective: teoria armoniei cognitive si teoriile
intaririi. Prima teorie sustine ca oamenii incearca sa-si mentina o oarecare armonie cu ceilalti datorita
fricii ca, in lipsa acesteia, s-ar instaura o stare de indispozitie, inconfort, rau. De aceea indivizii incearca
sa stabileasca relatii de comunicare pozitive (echilibru, simetrie, armonie) si sa evite pe cele negative.
Aceasta teorie a fost influentata de studiile lui Heider (1958) asupra echilibrului, de teoria simetriei a lui
Newcomb (1961) si de teoria disonantei cognitive (Festinger, 1957). Conform acestor teorii, pentru a ne
mentine armonia interioara avem nevoie de cei cu care ne asemanam si-i pretuim pe cei ce ne impartasesc
acest sentiment (principiul reciprocitatii). Teoriile intaririi isi extrag substanta din studiul perceptiei
reciproce a partenerilor. Intarirea poate veni din exterior, din partea mediului social sau a celorlalti cu care
venim in contact.
Postulatele teoriilor intaririi sunt urmatoarele:
a) existenta umana este hedonista, ceea ce inseamna ca scopul vietii este de a cauta si obtine placerea,
binele propriu, respingand greutatile si durerile si reducand cat mai mult costurile;
b) existenta umana este rationala, adica capabila sa selecteze informatiile, sa evalueze probabilitatile si sa
ajunga la decizii bune. Efortul individului este acela de a maximiza aceasta competenta, reducand
costurile.
Potrivit acestei ultime teorii relatia interpersonala este un schimb social (Homans, 1961). Forme de
relatii sociale
Relatiile sociale se pot desfasura la diferite nivele si pot lua diferite forme. Astfel se poate identifica
contactul zero, cand individul suporta prezenta altuia dar nu cauta sa intre in relatie cu acesta; relatia
superficiala presupune existenta unor centre de interes comune (cinema, muzica, fotbal) dar intr-o
maniera neangajanta. Acestea sunt relatiile noastre cotidiene cu colegii, vecinii, cunoscutii. Nivelul
reciprocitatii inseamna impartasirea in comun a unor credinte, valori sau sentimente, atasamentul unuia
fata de altul sau chiar iubirea. Teoriile prezentate mai sus ne sugereaza si formele in care relatiile
interpersonale se manifesta. Afilierea exprima natura sociala a existentei umane, aceea de a fi cu ceilalti,
nevoia de a conta pe suportul colectiv. Individul uman este obligat sa coopereze pentru a putea trai intre
ceilalti; obtinerea resurselor existentei, in atingerea unor scopuri este imposibila in afara acestor orientari
atitudinale. Omul este deci dependent de altii, iar aceasta interdependenta se manifesta prin nevoia de
afiliere cu grupuri, structuri sociale sau indivizi care ne pot sustine. Contactele sociale ne ajuta sa depasim
incertitudinea sau stresul, sa controlam o situatie care provoaca anxietate, sa inlaturam frica.
Atasamentul poate fi definit ca o relatie afectiva intre doua persoane. De exemplu, relatia mama-copil se
sprijina pe contactul fizic si expresia faciala (plans sau suras). Au fost identificate trei tipuri de atasament
mama-copil: a) relatia de securizare, cand mama este atenta, disponibila, capabila sa raspunda nevoilor
copilului. Prin mama copilul exploreaza si descopera apoi mediul inconjurator; b) relatia de evitare cand
mama respinge copilul in cautarea de contacte fizice si afective. In acest caz copilul se detaseaza de
mama, o evita; c) relatia anxios-ambivalenta apare atunci cand mama este lenta in raspunsurile sale la
nevoile copilului sau cand raspunsul sau e imprevizibil. O mama nedispusa sau chiar inaccesibila trezeste
protestele copilului, anxietatea sa in final.
Teoria atasamentului cuprinde doua mari tendinte: una care considera relatia de atasament ca fiind
instinctuala, alta care o defineste ca o relatie sociala invatata, achizitionata. In ambele cazuri conduita
celor doi parteneri este interactiva, incurajand explorarea anturajului, sustinerea prin numeroase semne
exterioare a acestui comportament.
Atasamentul comporta deci un raspuns activ la solicitudinea celuilalt si creeaza legaturi afective: grija
fizica fata de copil si asigurarea securitatii sale afective.

Legatura de prietenie, deci, il transforma pe om, il inalta, exprima adevarata masura a aspiratiei omenesti
spre perfectiune si implinire.
Relatia de prietenie presupune deci:
a) impartasirea reciproca a unor opinii, valori sau trasaturi de personalitate;
b) satisfacerea unor nevoi sociale sau personale (de a fi incurajat, sustinut, pretuit, iubit);
c) inseamna adesea si o atractie fizica;
d) dezvolta un sentiment de placere, fericire, o stare de bine;
Prietenia inseamna ajutor, sprijin afectiv, sustinere in procesul de integrare sociala.
Relatia de prietenie se sprijina pe trairea sentimentului similaritatii in idei, credinte, apartenenta sociala.
Ea apare si se dezvolta in timp, prin cunoastere reciproca, prin parcurgerea impreuna a unor evenimente
deosebite, prin probe care trebuie mereu reintarite.

Definirea Sociologiei
ntr-un sens foarte general, termenul de sociologie este folosit pentru a desemna tiina socialului.
Termenul de sociologie este de origine latin i este compus din dou rdcini: socio i logos,
socio nsemnnd so, tovar, asociat i logos cuvnt, tiin, teorie. Dup ali autori,
termenul de sociologie provine de la termenii latini societas, socialis, sociabilis care se traduc prin
termeni relativi identici societate, social, sociabilitate. Prin urmare, am putea deduce numai din
etimologia cuvntului sociologie c, sociologia ar trebui s studieze:
Societatea uman i legile dezvoltrii ei;
Procesele sociale, relaiile dintre oameni i instituiile din ornduirea social existent.
De-a lungul timpului sociologia a fost definit n diferite moduri n funcie de nivelul de cunoatere
i de explicare a socialului.
Noiunea de sociologie a fost introdus de Auguste Comte (1798-1857), n anul 1832, n locul
noiunii de fizic social, lansat de el n anul 1822 n lucrarea Planul lucrrilor necesare pentru
reorganizarea societii. Comte folosete pentru prima dat acest termen n lucrarea Curs de filozofie
pozitiv, publicat n 1838. n aceast lucrarea el a definit conceptul de sociologie ca fiind o tiin
a societii. n opinia lui, sociologia este tiina care cerceteaz componentele sistemului social pentru a
determina raporturile dintre acestea, modul de funcionare i legitile dup care ele interacioneaz.
Max Weber a apreciat sociologia drept tiina care studiaz aciunea social.
George Gurtvich a considerat c sociologia este tiina fenomenelor sociale totale, care are drept
obiect studiul global al relaiilor sociale, societatea ca integralitate de raporturi.
Dimitrie Gusti a definit sociologia ca fiind tiina realitilor sociale. n concepia lui Petre
Andrei sociologia studiaz n mod obiectiv, n primul rnd, existena social sub aspectul ei static-
structural, i apoi sub aspectul dinamic - funcional al ei, artnd fazele i tipurile sociale realizate.
Pentru Traian Herseni sociologia este tiina societilor omeneti, este o disciplin ce se ocup
cu studiul vieii sociale, al fenomenelor de comunicare uman, de convieuire social.
Dicionarul Le Petit Larousse definete sociologia ca fiind disciplina care studiaz tiinific
societile omeneti i faptele sociale.
Ctlin Zamfirescu i Lazr Vlsceanu n Dicionarul de sociologie consider c sociologia
este o tiin despre societate.
Ca o conluzie la finalul acestor definiii am putea spune, la modul general, c sociologia este:
tiina faptelor sociale (dup Durkheim);
tiina fenomenelor sociale (dup Gurvitch);
tiina realitii sociale (dup Gusti);
tiina societilor omeneti (dup Tr. Herseni).

Sociologia studiaz viaa social a indivizilor, a grupurilor i a comunitilor. Este un demers


ndrzne i de mare responsabilitate, ntruct subiectul ei este rezultatul propriului nostru comportament
ca fiine sociale. Scopul pe care i-l propune studiul sociologic este extrem de larg, ncepnd cu analiza
ntlnirilor ntmpltoare dintre diferii indivizi pe strad pn la investigarea proceselor sociale globale.
Din succinta trecere n revist a diferitelor definiii date sociologiei se desprind elementele
fundamentale privitoare la specificitatea sa ca disciplin tiinific.
Rezult din definiiile date c sociologia, ca tiin, dispune de un obiect propriu de cunoatere i
anume societatea. Numai c societatea este obiect de studiu nu doar al sociologiei, ci i al multor alte
tiine sociale. Se nate n mod firesc ntrebarea ce anume confer specificitate sociologiei? Se consider
c ceea ce deosebete sociologia, n principal de toate celelalte tiine sociale este perspectiva de abordare
a obiectului de cercetare comun, respectiv societatea. Sociologia este tiina care abordeaz societatea ca
totalitate, ca ntreg, studiind ansamblul faptelor, fenomenelor, relaiilor i proceselor sociale.

Distincia ntre Sociologia spontan i Sociologia tiinific


Sociologia pe care o practicm fiecare din noi n viaa de zi cu zi poart numele de sociologie spontan.
Sursa acestei cunoateri este simul comun sau bunul sim. Sociologia spontan, bazat pe simul comun,
are un caracter enciclopedic i este foarte larg rspndit. ns, sociologia spontan a simului comun
are cteva lacune:
cunoaterea spontan are un caracter pasional: fiecare om are anumite interese, concepii, prejudeci.
Oamenii nu se mulumesc numai s constate ce se ntmpl n jurul lor, ci adopt atitudini, interpreteaz i
judec realitatea, uneori rstlmcindu-o sau falsificndu-o;
cunoaterea spontan are un caracter iluzoriu: n viaa social, oamenii se iluzioneaz adesea, se amgesc.
Dac n viaa social curent, autoiluzia poate fi acceptat n anumite limite, n activitatea tiinific ea
este total inacceptabil;
cunoaterea spontan este contradictorie: oamenii oscileaz ntre sentimentul fatalitii i al liberului
arbitru. Atunci cnd i analizeaz succesele, consider c totul depinde de ei, iar dac sunt confruntai cu
eecuri, ei invoc mprejurri neprielnice, comploturi, vitregia sorii;
cunoaterea spontat este limitat: individul sau chiar grupul are experiene de via limitate, circumscrise
mediului social n care triete. Despre ceea ce se ntmpl n alte grupuri sau n alte societi, individul
nu afl dect ocazional sau nu tie nimic.

Este evident c indivizii nu reuesc s ofere n mod spontan o cunoatere tiinific a societii. Dar
grupurile sau societile ar fi capabile de o asemenea performan? Cu att mai mult, rspunsul este nu.
Din contra, aflat n aciuni de grup, individul are o capacitate mai redus de a gndi n mod obiectiv i
coerent. Grupul diminueaz capacitatea critic a indivizilor i accentueaz pasiunile i iluziile.
Conchidem c sociologia spontan nu ne ofer o cunoatere adecvat a societii i nu poate nlocui
sociologia tiinific.
Cunoaterea tiinific se ntemeiaz pe trei principii:
principiul realismului: const n recunoaterea de ctre oamenii de tiin c exist o lume real,
independent de subiectul observator, c faptele observate sunt reale i nu un produs al minii
observatorului;
principiul determinismului: const n acceptarea principiului c raporturile dintre lucruri nu sunt
ntmpltoare, ci au un sens; raporturile sunt analizate n termeni de cauz i efect;
principiul cognoscibilitii: const n faptul c lumea exterioar poate fi cunoscut prin observaie
obiectiv.

Raporturile Sociologiei cu alte tiine socioumane.


Specificul unei tiine, n general, este dat de urmtoarele elemente:
obiectul de cercetare;
aria tematic i aparatul conceptual;
perspectiva de abordare a obiectului de studiu;
metodele de investigaie;
finalitatea cercetrii tiinifice.
ntruct obiectul sociologiei cuprinde o arie de probleme de mare diversitate i complexitate, s-a
conturat prin diferenierea i aprofundarea investigaiei tiinifice, un sistem de discipline sociologice.
Numrul acestor discipline sociologice se apropie de 100, dintre care enumerm: sociologia culturii,
sociologia politic, sociologia civilizaiilor, sociologia economic, sociologia cunoaterii, sociologia
familiei, sociologia devianei, sociologia comunitilor, sociologia moral, sociologia juridic, sociologia
limbii, sociologia artei, sociologia literaturii, sociologia educaiei, sociologia muncii etc. Numrul
impresionant al ramurilor sociologiei scoate n relief dou aspecte importante privitoare la statutul
acesteia ca tiin. Un prim aspect are n vedere procesul de delimitare continuu, tot mai precis i nuanat
al obiectului de studiu al sociologiei. Cellalt aspect pune n eviden capacitatea sociologiei de a evolua
ca tiin a socialului, de a se adapta la condiiile sociale concrete i de a ncerca s rspund provocrilor
agenilor sociali i cerinelor realitii sociale.
Sociologia, ca tiin social, are drept obiect de studiu societatea omeneasc. Dup cum s-a artat
mai sus, specific pentru sociologie este faptul c ea abordeaz societatea ca un ntreg, ca ansamblu
integral i coerent de elemente componente, ca totalitate a diversitii i simultaneitii interaciunilor care
au loc n interiorul su. Sociologia este tiina ansamblului de fapte, fenomene, relaii i procese sociale,
de uniti i grupuri sociale, de contradicii, micri i lupte sociale, a structurii, organizrii, funcionrii i
dinamicii societii ca ntreg.
Delimitarea sociologiei de celelalte tiine socio-umane se reflect nu numai n modul de abordare a
obiectului de studiu, ci i n problematica specific. Sociologia studiaz realitatea social dincolo de
modul cum se exprim ea n aspectele particulare. Finalitatea sociologiei st n explicarea i nelegerea
structurii i funcionrii realitii sociale. Ea urmrete cunoaterea tiinific a societii globale.
Sociologia caut rspuns la o chestiune esenial, i anume relaia dintre individ i societate sub toate
aspectele ei.
Din aceast perspectiv este oportun analiza raporturilor sociologice cu celelalte tiine socio-
umane.
Psihologia - tiina care se ocup cu studiul comportamentului individual i a personalitii prin
proprieti cum sunt: atitudini, necesiti, sentimente, precum i prin procese ca: nvare, percepie etc.
Psihologia social este strns legat de sociologie. Ea studiaz interaciunile comportamentelor
individuale i de grup, strile i procesele psihice colective, personalitatea sub raportul condiionrii
socio-culturale. Psihologia social studiaz psihicul individului n procesele de grup, iar sociologia
abordeaz colectivitile sociale din perspectiva relaiilor sociale, a structurilor, interaciunilor i
organizrii din societate.
Antropologia este tiina care studiaz omul ca individ, grup i specie din perspectiva biologic i
social.
Antropologia fizic se ocup cu studiul temelor referitoare la originea omului.
Antropologia cultural studiaz comportamentul uman n contextul normelor i valorilor
recunoscute de societate la un moment dat. ntre sociologie i antropologia cultural sunt mici diferene:
prima studiaz societile contemporane n timp ce a doua studiaz societile arhaice.
tiinele economice - studiaz producia, repartiia, schimbul i consumul bunurilor i serviciilor i
acord o mic importan interaciunii dintre oameni sau structurile sociale din sfera economic. Pentru
sociologie, economia este mediul de producere a unor relaii sociale, de afirmare a omului ca for de
munc n anumite contexte sociale.
tiinele politice - se ocup de studiul organizrii politice a societii, modul de guvernare,
comportamentul politic, structurile de putere, micrile politice, participarea politic etc.

Bibliografie:

Gilles Ferol, Dicionar de sociologie, Editura Polirom, Iai, 1998.


Petre Andrei, Sociologie general, Bucureti, 1970.
Nicolae Grosu, Sociologie esenial, Editura Militar, Bucureti, 1996.
Norman Goodman, Introducere n sociologie, Editura Lider, Bucureti, 2000.
Nicolae Pepelea, Sociolgie general, Bucureti 2000.
Nicolae Schifirne, Sociologie, Bucureti, 2002.
Ilie Bdescu, Istoria sociologiei, Editura Eminescu, Bucureti, 1996.

Bibliografie
1 A. Comte, Cours de philosophie positive, vol. IV, Paris, 1908.

2 Catalin Zamfir, Lazar Vlasceanu, Dictionar de sociologie, Ed. Babel,1993.

3 Ion Ionescu, Dumitru Stan, Elemente de sociologie, vol. 1, Ed. Univ. al . I. Cuza,
Iasi.

4 Jan Szczepanski, Notiuni elementare de sociologie, 1972.

5 [PDF] SOCIOLOGIE (manual) - Tempus - Universitatea de Stat din Moldova

6 Traian Herseni, Sociologie, Ed. st. si enc., Buc. 1982.

Webografie
1. http://www.scritube.com/sociologie/PROBLEMATICA-SOCIOLOGIEI-
LOCUL43171922.php

2. http://ghiotzen.wordpress.com/2009/06/10/cap-2-problematica-sociologiei-locul-
sociologiei-in-ansamblul-stiintelor/

3. http://facultate.regielive.ro/cursuri/sociologie/repere-sociologice-1463.html

4. http://www.e-referate.ro/referate/Problematica_sociologiei_-
_locul_sociologiei_in_ansamblul_stiintelor_socio-umane2012-11-09.html