POPULAŢIA TÂRGULUI SOROCA
(SEC. XVI - ÎNC. SEC. XIX)*
Oraşele şi târgurile erau principalele centre ale
concentrării populaţiei, fapt care determina acti-
vitatea economică şi administrativă a acestora. În
epoca medievală oraşele erau mult mai mici, iar
numărul populaţiei cu mult mai redus. În secole-
le XIV-XV oraşele mici ale Moldovei aveau circa
600-800 locuitori (de ex. Romanul), cele medii
de la 1000 până la 1500 locuitori (de ex. Iaşul),
iar cele mari aveau peste 2000 de locuitori (de ex.
Suceava) (Cocârlă 1991, 49).
Izvoarele vremii ne pun la dispoziţie doar câte-
va date fiscale fragmentare şi note ale călătorilor
străini, referitoare la populaţia oraşul Soroca.
Populaţia târgului Soroca varia în sec. XVI-XVII
între 4-5 mii de locuitori. Vestitul călător turc E.
Celebi, trecând prin Soroca anului 1656, găseşte
1000 de case acoperite cu stuf (CSŢR 1974, 424).
Dacă luăm în consideraţie faptul că în medie fi-
ecare familie era alcătuită din cinci persoane,
vom obţine o populaţie de 5000 locuitori (Cocâr-
lă 1986, 46). Pentru perioada respectivă oraşul
Soroca avea o populaţie relativ numeroasă. Din
punct de vedere social, oraşul se prezenta destul
de pestriţ: negustori, meşteşugari, ţărani liberi,
slujitori ai cultului, boieri. Fragmentele izvoare-
lor de care dispunem permit să presupunem o
diferenţiere socială vădită – de la boieri până la
săraci. Conform catastifului birnicilor de la 1591,
în Soroca locuiau 1714 ţărani, 204 săraci, 114 cur-
teni, 14 vătavi, 193 nemeşi şi 48 preoţi (Cocârlă
1986, 46). Cifrele din structura statistică ţinutală
a catastifului de venituri din 1606 denotă trei ca-
tegorii de contribuabili. Specialiştii afirmă că ter-
menul „ţărani de istov”, folosit atât în catastiful
numit, cât şi în recensământul din 1591, nu avea
o conotaţie socială, ci numai una fiscală (Caproşu
1993, 253-279). Printre orăşenii bogaţi se eviden-
ţiau, în primul rând, boierii care aveau în târguri
case, dugheni şi alte imobile (Cocârlă 1991, 54).
Încă din vechime, în târgurile Moldovei, alături
de băştinaşi, locuiau polonezi, greci, nemţi, un-
* O parte a acestui material a fost publicat în Historia urbana
XI, 1-2, 113-117.
Tyragetia, s.n., vol. I [XVI], nr. 2, 2007, 123-127.
Alina Felea
guri, armeni, bulgari, de fapt ca şi în alte ţări, fiind
variate din punct de vedere etnic. Dimitrie Can-
temir relata în această ordine de idei: „Nu cred
să mai fie vreo altă ţară de mărimea Moldovei, în
care să întâlneşti neamuri atât de multe şi atât de
deosebite” (Cantemir 1992, 119). Oraşul Soroca
nu făcea excepţie sub acest aspect.
Despre populaţia armenească a târgului Soro-
ca se menţionează în Frânturi de jurnal de tabără
în campania polonilor din 1621: „ceata lor (a ca-
zacilor) s-a întors până la orăşelul Soroca dincolo
de Prut. Nu aveau rânduială şi au lăsat să scape
mulţi armeni şi boieri moldoveni care se aduna-
seră la un iarmaroc” (CSŢR 1972, 492). Relatând
despre armeni, Dimitrie Cantemir arată că ei se
„socotesc supuşi, la fel ca şi târgoveţii şi neguţăto-
rii din alte cetăţi şi târguri ale Moldovei şi plătesc
domnului aceeaşi dajdie” (Cantemir 1992, 119).
Luptele dintre Imperiul Otoman şi Regatul Polon
din a doua jumătate a sec. al XVII-lea, desfăşu-
rate pe teritoriul Moldovei, împiedicau afacerile
comerciale, fapt ce a determinat plecarea parţială
a armenilor. A crescut însă ponderea grecilor şi
turcilor (Cocârlă 1991, 54). Călătorul englez John
Bell D’Entermony, care a trecut prin Moldova în
anul 1747, a constatat existenţa elementului
grecesc într-un şir de oraşe, inclusiv Soroca, re-
latând că populaţia acestui târg este alcătuită din
moldoveni, „printre care sunt puţini greci, evrei,
turci” (Iorga 1928, 168).
Elementul evreiesc în componenţa populaţiei
oraşului Soroca este observat şi pomenit de călă-
torul Conrad Iacob Hiltembrandt care scria: „La 4
ianuarie am ajuns după un drum o milă la Soroca,
un oraş cu cetate la Nistru, numit mai înainte Ty-
ras, după râul care desparte Polonia de Moldova.
Oraşul era ticsit de evrei care se refugiaseră aici
parte din Polonia, parte din Ucraina, când i-au
alungat cazacii din ţara lor” (CSŢR 1973, 600).
Spre sfârşitul secolului al XVII-lea, în urma desfă-
şurării evenimentelor militaro-politice pe terito-
riul întregii Moldove, se înregistrează o tendinţă
 II. Materiale şi cercetări

de scădere bruscă a numărului populaţiei, proces
confirmat de diferitele tipuri de izvoare. La înce-
putul secolului al XVIII-lea se observă deja câteva
perioade cu tendinţa de creştere a numărului po-
pulaţiei, însă acestea erau de scurtă durată.
La 18 februarie 1772 comandantul armatei ruse
P.A. Rumeanţev dă ordin şefului organelor admi-
nistrative militare ruse din Moldova să efectueze
recensământul principatelor române. Adminis-
traţia militară rusă, fiind preocupată de o viitoare
stăpânire, dorea să cunoască ce resurse materiale
şi umane se află în principatele Moldova şi Mun-
tenia şi pe ce s-ar putea baza Rusia în lupta ei cu
Imperiul Otoman (Bulat 2000, 77). Recensămin-
tele din 1772-1773 şi 1774 au fost efectuate de dre-
gători numiţi de Divanul Moldovei.
Întocmite în timpul unor confruntări militare,
care erau însoţite de jafuri, de omoruri ale popu-
laţiei paşnice de către armatele beligerante, ca-
tagrafiile reflectă doar parţial situaţia de până la
începutul războiului (Дмитриев 1973, 56), deoa-
rece pentru a evita pierderile materiale şi umane,
populaţia se refugia în păduri ori în localităţile
de la munte. Spre exemplu, recensământul de la
1774 l-a înregistrat pe „Chirieacu Ciorâţă, bejenar
de 3 ani ot Brâncăuţi ot Soroca” tocmai în ţinutul
Roman, unde a fost primit cu dragoste de românii
băştinaşi ai „s. Silevestrii” (Chirtoagă 1994, 124).
În ajunul recensământului ţara a fost bântuită de
ciumă (Дмитриев 1973, 57)1. Iată de ce cercetă-
torii consideră că numărul de 170-171 gospodării
(~ 750 de oameni) (MEF 1975, 336) înregistrat în
cele două catagrafii este mult mai mic decât nu-
mărul real al gospodăriilor de la Soroca, iar cele
107 familii de moldoveni-români înregistrate la
1772-1773, formau nu mai puţin de două treimi
din populaţia localităţii (Chirtoagă 1994, 124).
Recensământul populaţiei din 1772-1773 indică în
oraş 107 moldoveni, 8 ţigani, 1 armean, 50 sârbi
şi evrei (MEF 1975, 336), iar cel din anul următor,
1774, informează despre 37 evrei, veniţi din altă
parte (MEF 1975, 336). Conform aceluiaşi recen-
sământ, din cele 20 de familii venite din Ţara Le-
şească zece erau de origine evreiască (MEF 1975,
336). Recensământul dat mai atestă cinci familii
de ţigani (MEF 1975, 336). Într-un alt document
din 1795 se vorbeşte despre evreii din oraşul So-
roca, pe care domnitorul Alexandru Callimachi îi
impune să plătească „adetiul moşiilor ca la târgul
Movilăului” (Ghibănescu 1931, 160). Recensă-
mântul din 1817 semnalează în Soroca 12 armeni,
145 evrei şi 12 văduve ale lor (Роспись 1907,83).
În primele decenii ale stăpânirii ruseşti, Soroca
pierde din însemnătatea pe care o avea ca oraş
în timpul Ţării Moldovei, la aceasta contribuind
şi faptul că el fusese în proprietatea familiei Ro-
set. În anii de după rapt situaţia demografică s-a
caracterizat printr-o uşoară creştere a natalităţii.
Tabloul real al sporului natural al populaţiei este
redat de eparhia Chişinăului (AB 1936, 238). Da-
tele eparhiei Chişinăului pe anii 1814-1815 oferă
următoarea informaţie:

Tabelul nr. 1. Numărul nou-născuţilor, perechilor căsătorite şi al persoanelor decedate

în oraşul şi judeţul Soroca în anii 1814-1815*
Născuţi Căsătoriţi Morţi
total
băieţi fete total perechi bărbaţi femei total
persoane
1814/1815 1814/1815 1814/1815 1814/1815 1814/1815 1814/1815 1814/1815
1814/1815
oraşul
25/27 25/20 50/47 13/19 26/38 10/18 14/24 24/42
Soroca
judeţul
865/852 773/802 1638/1654 440/529 880/1058 572/732 445/687 1017/1419
Soroca
*Sursa: Datele Eparhiei Chişinău, în Arhivele Basarabiei 4, 1936, 238.

Datele tabelului indică o scădere uşoară a numă-
rului total de născuţi în oraşul Soroca – de la 50
1
Printre cauzele semnalării unui număr mic de gospodării is-
toricul P. Dimitriu menţionează faptul că recensământul a fost
întocmit de boieri băştinaşi, care nu erau interesaţi să prezin-
te situaţia reală, pentru a nu achita impozitele pentru armata
rusească.
noi-născuţi în 1814 la 47 în 1815, pe când în jude-
ţul Soroca o uşoară creştere, de la 1638 în 1814 la
1654 în 1815. În acelaşi timp se observă mărirea
numărului de persoane decedate, în cazul oraşu-
lui Soroca acesta fiind aproape dublu, de la 24 în
1814 la 42 în 1815, iar în judeţ de la 1017 la 1419.

124
 A. Felea, Populaţia târgului Soroca (sec. XVI - înc. sec. XIX)
La 1817 întreaga populaţie a Basarabiei a fost
obligată să depună jurământ pentru împărat. Prin
ucazul din 19 ianuarie 1817 slugerului Iordache
Gafencu şi medelnicerului Strejescu li se indică să
efectueze recensământul populaţiei în conformi-
tate cu stările sociale (Tomescu 1928, 92). Cifra
obţinută în cadrul acestui recensământ nu era re-
ală, fiindcă nu au fost incluşi posesorii de moşie şi
cetăţenii străini; funcţionarii semnalează că mulţi
fugeau şi se doseau, fiindu-le frică. Ei menţionau
că: „...pe lângă lăcuitorii ce s-au arătat prin tablile
giurământului şi în extracturi, am mai aflat şi alt
feliu de stări de oameni, precum postelnici, su-
puşi străini şi posesori de pe la moşii, pentru care
fiindcă în forma de extracturi nu ni s-au însămnat
rosturi, am făcut acest osăbit izvod...” (Tomescu
1928, 92). Conform recensământului din acest
an, se observă creşterea numărului de gospodării:
370 de gospodării masculine şi 35 de gospodării
ale văduvelor (Роспись 1907, 83).
Îndată după anexare în provincie a fost răspândit
manifestul împăratului Alexandru, în care se sus-
ţinea că vor fi respectate privilegiile locale (Dia-
conescu 1996, 237). În 1814 a avut loc prima adu-
nare a nobilimii basarabene, iar în 1818 primele
alegeri pentru Adunarea deputaţilor nobilimii
(Bezviconi 1943, 6, 147). Tot atunci apare Aşeză-
mântul oblastiei Basarabia, în care sunt indicate
categoriile boierimii moldoveneşti: boieri, boier-
naşi şi mazili, cei din urmă fiind identificaţi cu
„odnodvorţi”, ceea ce însemna desfiinţarea unei
categorii cu vechi tradiţii istorice. Recensământul
din 1817 menţionează că în oraşul Soroca către
aceasta perioadă erau nouă boieri. (Бояръ и им
подобных – 9) ( Роспись 1907, 83).
Majoritatea absolută a populaţiei târgului o al-
cătuiau oamenii liberi, proprietari ai imobilelor,
care figurau în documentele vremii sub numele
comun de „târgoveţi” (Cocârlă 1991, 54) şi care
semnau în calitate de martori diverse hotarnici.
Astfel, recensămintele populaţiei din 1772-1773 şi
1774 comunică că în oraşul Soroca sunt 107 per-
soane oameni liberi (se au în vedere doar capii
gospodăriilor) (MEF 1975, 336).
Către 1817 pătura de jos a oraşului Soroca este al-
cătuită din 147 gospodării familiale, 21 gospodării
ale văduvelor şi 41 de burlaci (Роспись 1907, 83).
În componenţa socială a populaţiei oraşului Soroca
mai figurează şi alte grupe ale locuitorilor: funcţio-
nari, dregători domneşti, preoţi şi călugări. Printre
preocupările principale ale populaţiei din localitate
era şi cea de deservire a călătorilor. Podarii, spre
exemplu, cu certitudine că transportau călătorii cu
ajutorul bacului (iar în timpul războiului şi milita-
rii) de pe un mal pe alt mal al Nistrului. În Soroca
funcţiona şi un menzil cu ajutorul căruia călătorii
se deplasau prin ţară tur-retur, fiind deservit de
postaşi. Astfel, în recensământul din 1772-1773 se
înregistrează patru cazaci pe lângă ispravnici, 42
poştaşi, şapte supraveghetori de poduri (MEF 1975,
336). În anul 1774 statistica indică 151 meşteşugari,
44 poştaşi, 20 cazaci, 18 negustori, patru mazili, pa-
tru preoţi, trei dascăli (MEF 1975, 336). În serviciul
bisericii în anii 1814-1815 erau doi protoierei, patru
preoţi, doi clopotari, slujitori: patru băieţi învăţaţi
şi trei neînvăţaţi până la 15 ani, un băiat învăţat în-
tre 15 şi 20 ani, un băiat învăţat mai mare de 20 ani.
Către 1817 în oraş erau cinci preoţi, un dascăl, cinci
paracliseri, un ruptaş, patru mazili (AB 1936, 238).
După anexarea Basarabiei, clerul nu mai reprezen-
ta o stare mult privelegiată, fiind impus să plăteas-
că impozite, fapt ce a provocat nemulţumirea pre-
oţilor. Ca urmare, la 21 august 1813 prin raportul
Sfântului Sinod, clerului parohial i s-a reglementat
situaţia materială (Cassianovici 1922, 10).
O categorie vulnerabilă o constituiau văduvele.
Recensămintele amintite mai sus indică deja în
1772-1773 – 17 văduve, în 1774 – 6 văduve (MEF
1975, 336), în 1817 – 2 văduve de preoţi, 21 vădu-
ve ale oamenilor de rând şi 12 văduve ale evreilor
(Роспись 1907, 83).
Războaiele dese, incendiile frecvente, epidemiile
şi alte calamităţi au generat şi o grupă socială in-
ferioară – orbi, şchiopi şi alte categorii de persoa-
ne infirme de care avea grijă biserica. Spre exem-
plu în catagrafia din 1774 sunt menţionaţi 2 calici
(MEF 1975, 336), iar într-un document din anul
1747 ianuarie 30 se relatează următoarele: „Adică
Todiraşcu, feciorul lui Pohornie, mărturisesc cu
această adevărată mărturie a mea ce am făcut-o
la mâna lui Constantin Cidiu, feciorul Mariei Mi-
hăese, nepotul lui Ştefan Cidiu, precum să se ştie
că în vremurile de demult, pe când erau turci în
Kameniţa şi era nepace, trăind şi eu în stânca So-
rocii dimpreună şi cu alţi oameni de frica oştilor,
ţinem în casă pe un Gavril Buzduganu şi-l spriji-
nim la vreme de bătrâneţe şi de neputinţă fiind
şi orb şi pe acea vreme tot venea acel Ştefan Ci-
diu din Soroca de-l cerca cu vederea la casa mea”
(Uricariul 1886, 277; Culea 1924, 13-14). În unele
cazuri văduvele, calicii, bolnavii erau scoşi din ju-
125
 II. Materiale şi cercetări

risdicţia administraţiei orăşeneşti şi transferaţi în de poziţia sa ca oraş de frontieră, populaţia fiind

subordinea bisericilor. Acestea ofereau sprijin fi-
nanciar pentru întreţinerea văduvelor şi orfanilor
(Cassianovici 1922, 7).
Mazilii şi ruptaşii, calicii etc. formau aşa-zise-
le rufeturi (Дмитриев 1973, 23). Spre deosebire
de birnici, care plăteau bir, impozit şi prestaţii în
muncă, rufeturile aveau statute fiscale speciale.
Mazilii şi ruptaşii plăteau un impozit fix, iar în
locul prestaţiilor în muncă îndeplineau anumite
funcţii poliţieneşti (Дмитриев 1973, 23).
Către 1819 populaţia oraşului Soroca constituie
1782 locuitori (Жуков 1964, 63).
Remarcăm că numărul populaţiei oraşului Soroca
varia în funcţie de starea politică a întregii ţări şi
antrenată în decursul secolelor în conflicte mili-
tare. Prezenţa frecventă a armatelor, jafurile, pre-
cum şi alţi factori au influenţat negativ procesul
demografic. Cu regret, cafagrafiile nu permit să
alcătuim un tablou general al populaţiei oraşului
Soroca. Pe parcursul epocii domnitorii au contri-
buit mai mult sau mai puţin la creşterea număru-
lui populaţiei, luând unele măsuri de repopulare.
Menţionăm că după anexarea din 1812, guvernul
rusesc s-a străduit din răsputeri să schimbe real-
mente structura socială a provinciei, prezentând
în recensăminte nobili, odnodvorţî, care de fapt
erau boieri, mazili şi ruptaşi. Desele războaie, in-
voluţia economică însă au îngreunat şi au deza-
vantajat considerabil traiul în oraş.

Bibliografie
AB 1936: Arhivele Basarabiei 4, 1936, 238.
Bezviconi 1943: G. Bezviconi, Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru, vol. II (Bucureşti 1943).
Bulat 2000: N. Bulat, Judeţul Soroca: File de istorie (Chişinău 2000).
Cantemir 1992: Dim. Cantemir, Descrierea Moldovei (Chişinău 1992).
Caproşu 1993: I. Caproşu, Un catastif moldovenesc de vistierie din 1606. Analele Institutului de Istorie „A.D.
Xenopol” Iaşi XXX, 1993, 253-279.
Cassianovici 1922: T. Cassianovici, Starea clerului parochial în timpul Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni.
Revista societăţii istorico-arheologice bisericeşti din Chişinău XI, 1922, 10.
Chirtoagă 1994: I. Chirtoagă, Soroca. Destin românesc 4, 1994.
Cocârlă 1986: P. Cocârlă, Din istoria Sorocii medievale. Orizontul 12,1986.
Cocârlă 1991: P. Cocârlă, Târgurile sau oraşele Moldovei în epoca feudală (sec. XVIII) (Chişinău 1991).
Culea 1924: A.D. Culea, Cetăţile moldoveneşti de pe Nistru (Bucureşti 1924).
CSŢR 1972: Călători Străini despre Ţările Române, vol. IV (Bucureşti 1972).
CSŢR 1973: Călători Străini despre Ţările Române, vol. V (Bucureşti 1973).
CSŢR 1974: Călători Străini despre Ţările Române, vol. VI (Bucureşti 1974).
Diaconescu 1996: Z. Diaconescu, Boieri şi mazili români în teritoriile înstrăinate (Bucovina şi Basarabia). Arhiva
Genealogică 3-4, 1996, 237-249.
Iorga 1928: N. Iorga, Istoria românilor prin călători, vol. 2 (Bucureşti 1928).
Ghibănescu 1931: G. Ghibănescu, Ispisoace şi zapise, vol. VI, p. I ( Iaşi 1931).
MEF 1975: Moldova în epoca feudalismului, vol.VII, partea I ( Chişinău 1975).
Tomescu 1928: Tomescu C. Catagrafia Basarabiei din 1817. II. Ţânutul Sorocăi. Revista societăţii istorico-arheo-
logice bisericeşti din Chişinău, Chişinău 1928.
Uricariul 1886: Uricariul sau colecţiune de diferite acte care pot servi la istoria românilor (publ. de T. Cordescu),
vol. 3 ( Iaşi 1886).
Дмитриев 1973: П. Дмитриев, Народонаселение Молдавии (Кишинев 1973).
Жуков 1964: В.И. Жуков, Города Бессарабии (Кишинев 1964).
Роспись 1907: Роспись землевладенiя и сословного строя населенiя Бессарабiи по даннымъ переписи 1817
года. В сб.: Труды бессарабской губернской ученой архивной коммиссiи (Кишинев 1907).

La population de la ville Soroca (XVI-XIX siècles)

Résumé
Entre les XVI-XIX siècles la population de la ville Soroca n’était pas nombreuse à la cause de la position de fron-
tière. La présence fréquente des armées, des pillages et d’autres facteurs ont influencé négative sur la transforma-
tion démographique. Les recensements d’époque ne présentent pas la situation complète de la population. La

126
 A. Felea, Populaţia târgului Soroca (sec. XVI - înc. sec. XIX)

population était différente du point de vue de la nationalité et du social. Les dates éxistentes constatent que dans la
ville Soroca en XVI – le commencement de XIX siècles, parmi les Roumains, ont peut évidencé la présence des Ar-
méniens, des Grecs, des Juifs. Du point de vue social, ont été attestés des commerçants, des artisans, des paysans,
des prêtres, des boyards. Après 1812 le gouvernement russe a tenté faire des échanges sociales.

Население города Сороки (ХVI – начало ХIХ века)

Резюме
В XVI – начале XIX веков население города Сороки было малочисленным. Приграничное расположение,
постоянное присутствие войск, грабежи, также как и другие факторы негативно отразились на демогра-
фический процесс. К сожалению, переписи эпохи не позволяют составить общую картину населения горо-
да Сороки. Существующие данные показывают присутствие, кроме коренного населения, армян, греков,
евреев, а также и социальное разнообразие города: ремесленники, торговцы, земледельцы, духовенство
и бояре. После аннексии 1812 года, русское правительство постаралось изменить социальную структуру
показывая в переписях дворян и однодворцев, которые в реальности были бояре, мазылы и рупташи.

22.02.2007

Dr. Alina Felea, Institutul de Istorie, Stat şi Drept al AŞM, 31 August 1989, 82, MD-2012 Chişinău, Republica Moldova,
e-mail: afelea44@yahoo.com

127