You are on page 1of 2

Timpul şi spaţiul în basm

Spaţiul şi timpul sunt două noţiuni care, în basm, au alte sensuri şi
proporţii. În poveşti nu există timp şi spaţiu bine definite sau delimitate, coordonatele acţiunii fiind
vagi şi imprecise, astfel putându-se spune că, două dintre caracteristicile prozei fantastice sunt
atemporalitatea şi aspaţialitatea, acestea armonizându-se în mod perfect.
2.2.1. Timpul
Acţiunea basmelor se petrece acum, atunci, cândva sau odată, timpul constituind o coordonată
fundamentală pentru epicul fantastic, şi totuşi, unde această noţiune este anulată, intenţionat, încă
de la început. În basme, timpul nu cunoaşte îngrădiri, el contractându-se, dilatându-se şi fiind
reversibil în orice moment.

Prin formula „a fost odată ca niciodată”, de la începutul poveştilor, unde cel de-al doilea
adverb, niciodată, este întărit de primul, odată, se arată că faptele s-au petrecut într-un timp
imemorabil, care nu poate fi datat, cu exactitate, în niciun chip.
În basm şi timpul este miraculos. Astfel, eroul pentru a dobândi un cal năzdrăvan, trebuie să
slujească timp de un an, iar acolo unde locuieşte baba care are o herghelie de asemenea cai, anul
durează doar trei zile. Şi Făt-Frumos creşte, câteodată, într-un an cât alţii-n nouă sau într-o lună
cât într-un an, iar atunci când se luptă cu zmeul, această bătălie durează câte trei zile şi trei nopţi.
Noţiunea de timp apare şi la finalul oricărui basm unde, prin formule tipice, se enunţă ideea absurdă
că eroul încă mai trăieşte, fiind contemporan cu povestitorul care, uneori, chiar a participat la nunta
lui împărătească.

2.2.2. Spaţiul

Faptele narate în basme se petrec peste mări şi ţări, într-un ţinut îndepărtat, la capătul lumii sau pe
tărâmul celălalt, dar niciodată într-un loc bine definit, cu coordonate trasate.
În basme, spaţiul are alte proporţii decât cele normale. Nu există frontiere între lumea reală şi cea
fantastică şi nu există nici un ţinut în care Făt-Frumos să nu poată ajunge atunci când porneşte la
drum pentru a-şi atinge scopul urmărit.

Uneori, eroul ajunge prin păduri sau pustietăţi pe unde nu a călcat niciodată picior de om, alteori el
trebuie să ajungă pe tărâmul celălalt unde îşi au zmeii palatele şi unde se află obiectul căutării lui
(vreo fată de împărat, mere de aur etc.). Locul numit tărâmul celălalt este imaginat ca fiind
dedesubtul pământului, foarte afund, unde, uneori, se ajunge coborând pe o funie foarte lungă.
Eroului i se arată acest drum fie de către calul năzdrăvan, de Sfânta Vineri sau Sfânta Duminică, fie
urmărind o urmă de sânge aşa cum se întâmplă şi în Prâslea cel voinic şi merele de aur:

uşor de străbătut. Atunci pricepură ei ca în prăpastia aceea trebuie să locuiască furul merelor. nu de puţine ori acel undeva ne este reprezentat ca un ţinut al basmului. dar. lighioane altfel făptuite erau p-acolo” [1]. În poveşti. d-aia îl lăsa mai jos. se uită cu sfială în toate părţile şi cu mare mirare văzu toate lucrurile schimbate: pământul. Astfel. Spaţiul ori drumul parcurs de erou pentru realizarea planului său. şi-l lăsară. cu o lume fantastică şi năzdrăvană. până ce dete de o prăpastie. datorită înaltelor lui calităţi şi cu ajutorul pe care îl primeşte de la diferite fiinţe. el reuşeşte să treacă peste toate piedicile întâlnite în drumul său.. florile. unde totul este posibil şi verosimil.„Se luară. copacii. şi-l lăsară. niciodată.] Se lăsă şi cel mai mic din fraţi şi de ce mişca frânghia. Ocoliră împregiurul prăpastiei şi văzură că dâra de sânge nu mai înainta.. spaţiul constituie un ambient simbolic.. cum este când are ceva atârnat de capătul ei. el constituind. . unde se şi pierdu dâra. şi un motiv al acestuia. după dâra sângelui şi merse.] Prâslea ajunse pe tărâmul celălalt. fiind plin de obstacole. de acolo mai merse oleacă. în acelaşi timp. Dară cum să se lase înăuntru? Porunciră numaidecât vârteje şi funii groase şi îndată se şi gătiră [. merse. mai ales. [. la palatele zânelor sau ale zmeilor. eroii parcurg spaţii aeriene. până ce ieşiră la pustietate. creează o atmosferă mirifică şi spectaculoasă. iar locul către care se îndreaptă Făt-Frumos nu este. până ce văzură că frânghia nu mai sta întinsă. În basm. reprezintă un element esenţial al basmului. deci.. acvatice şi terestre pentru a ajunge la locul căutat de ei.