You are on page 1of 8

Caracteristici generale ale procesului de coroziune

Definirea şi clasificarea coroziunii

Coroziunea metalelor reprezintă un proces de distrugere fizico-chimică spontană şi
ireversibilă a acestora în cursul interacţiei lor chimice, electrochimice şi biochimice cu mediul
înconjurător.
Una dintre trăsăturile cele mai caracteristice ale coroziunii este aceea care se referă la
imensa varietate de condiţii în care ea se produce şi a numărului mare de forme în care ea
apare. Au fost publicate numeroase articole cu date de coroziune şi care prezintă efectele
coroziunii asupra unor sisteme specifice material/mediu de coroziune. Cu toate acestea, datele
respective acoperă numai o mică parte a unor situaţii posibile şi numai pentru valori specifice,
cum ar fi de exemplu temperatura şi compoziţia substanţelor implicate.
Pentru a preveni coroziunea, pentru a interpreta corect fenomenele de coroziune sau
pentru a prevedea modul de desfăşurare a proceselor de coroziune într-o situaţie diferită de
cea descrisă exact în diferitele lucrări, specialistul sau inginerul care lucrează în domeniul
respectiv, trebuie să fie capabil să aplice practic cunoştiinţele sale cu privire la principiile
fundamentale ale coroziunii. Aceste principii fundamentale trebuie să includă:
 mecanismele după care au loc diferitele forme de coroziune,
 condiţiile termodinamice care favorizeaza desfăşurarea lor,
 legile cinetice după care au loc aceste procese,
 efectele diferitelor mărimi caracteristice.
Chiar dacă aceste principii generale sunt cunoscute, coroziunea este în cele mai multe
cazuri, un proces foarte complex în care interacţiunile dintre diferitele reacţii, condiţiile şi
efectele sinergetice trebuie analizate cu mare atenţie.
Toate procesele de coroziune prezintă unele caracteristici comune şi anume: principiile
termodinamice pot fi aplicate cu succes pentru a determina care dintre procese poate avea loc
si cât de puternică este tendinţa de transformare în procesul respectiv, iar legile cinetice pot fi
folosite pentru descrierea vitezei reacţiilor respective.
Coroziunea este un fenomen care se produce în mai multe feluri.
Clasificarea este de obicei bazată pe unul din urmatorii trei factori:
a). Natura agentului coroziv
În funcţie de acest factor, există coroziune umedă şi coroziune uscată. Coroziunea
umedă necesită prezenţa unui lichid sau a umezelii, în timp ce coroziunea uscată implică, de
obicei, reacţii cu gaze la temperaturi înalte.
b). Aspectul exterior al metalului corodat
Coroziunea uniformă(generală)- metalul se corodează cu aceeaşi viteză pe întreaga sa
suprafaţă.
Coroziunea localizată în care caz atacul mediului coroziv se produce pe anumite zone
ale suprafeţei, restul materialului metalic rămânând neschimbat.
c). Mecanismul coroziunii
Mecanismul implică o coroziune chimică, biochimică şi electrochimică.
Coroziunea chimică se referă la acele procese în care metalul în contact cu agenţii
chimici, fie în mediu lichid, fie în mediul gazos, suferă reacţii chimice obişnuite. Această
coroziune nu e însoţită de generarea curentului electric.
1

metale ca: aurul. Scala de rezistentă la coroziune a metalelor şi aliajelor Rezistenţă la Perfect Foarte stabile Stabile Relativ Puţin Instabile coroziune stabile stabile stabile Viteza de < 0. 2 . paladiul prezintă o variaţie a entalpiei libere de reacţie pozitivă şi deci nereacţionabilitate. Descreşterea de energie produsă în urma acestei modificări este măsura tendinţei de reacţie a metalului cu mediul şi este exprimată în termeni termodinamici prin variaţia entalpiei libere de reacţie G. Coroziunea biochimică sau biocoroziunea este determinată de activitatea diferitelor microorganisme. Bazele coroziunii electrochimice au fost puse încă din 1830 de către August de la Rive prin teoria elementelor locale de coroziune conform căreia cauza coroziunii electrochimice este eterogenitatea chimică a suprafeţelor metalice. Cea mai importantă formă de coroziune este cea electrochimică. sunt singurele care se găsesc în natură în stare pur metalică. în prezenţa oxigenului. În funcţie de viteza coroziunii într-un anumit mediu metalele se clasifică în stabile şi instabile. De fapt coroziunea electrochimică constă dintr-un proces redox care are loc la interfaţa metal . în funcţie de viteza cu care un mediu dat corodează metalul.1 ÷ 1 1 ÷ 10 > 10 coroziune în mm/an De asemenea. Ea apare când un metal se află într-un mediu cu conductibilitate electrolitică. În condiţii atmosferice.soluţie cu transfer de electroni prin metal şi ioni prin soluţie. Toate celelalte metale posedă tendinţa de a forma compuşi şi deci de a se coroda. La fel ca şi în cazul proprietăţilor chimice ale elementelor.001 ÷ 0. O variaţie a entalpiei libere de reacţie negativă ne va arăta tendinţa de reacţie ( fără a da nici un fel de informaţii asupra vitezei cu care ea se desfăşoară ). platina. pe când o variaţie pozitivă arăta imposibilitatea reacţiei în mediul considerat. care folosesc metalul ca mediul de cultură. producătoare de cupluri galvanice de coroziune scurtcircuitate ( sau pile locale ). într-o stare cu un conţinut energetic redus. iridiul. Aceste metale cunoscute ca metale nobile.01 ÷ 0. caracterizată printr-un conţinut ridicat de energie. poate fi detectată o periodicitate a proprietăţilor de coroziune ale elementelor-metale odată cu creşterea numărului atomic în sistemul periodic al lui Mendeleev. Cauzele coroziunii Faptul că marea majoritate a metalelor se găsesc în natură sub formă de combinaţii este dovada cea mai concludentă a tendinţei naturale a metalelor de a trece din stare metalică. la pH = 7.001 0. Procesul de coroziune biochimică este însoţit de obicei de alte tipuri de coroziune. Viteza şi natura coroziunii electrochimice sunt determinate în cea mai mare măsură de natura metalului şi a mediului. acesta este definit ca agresiv sau neagresiv. Caracteristicile principale ale acestei forme de coroziune sunt date de trecerea sarcinilor electrice prin limita de fază metal - electrolit.01 0.1 0.

... În funcţie de reacţia de depolarizare se cunosc următoarele tipuri de coroziune:  coroziune cu depolarizare de hidrogen  coroziune cu depolarizare de oxigen Coroziune cu depolarizare de hidrogen În acest tip de coroziune are loc degajarea H 2 care se produce atât în medii acide.. În coroziunea electrochimică........ Coroziunea electrochimică Coroziunea electrochimică se defineşte ca degradarea spontană a metalelor şi aliajelor sub acţiunea mediilor bune conducătoare de electricitate cu care sunt în contact direct: pământ.... săruri) şi de prelucrare a suprafeţelor metalice în special (degresare.....  reacţia de reducere sau depolarizare. în apă sau medii alcaline. Cercetările ulterioare au adus dovezi cu privire la faptul că şi în cazul metalului perfect omogen ( mercur şi amalgam ). în care electronii rămaşi pe materialul metalic participă la reducerea unor ioni sau molecule din soluţie care ajung foarte aproape de suprafaţa metalică prin difuzie... de ionizare): M → Mz+ + ze- când ionul metalic părăseşte reţeaua cristalină trecând în mediul coroziv sub formă de ioni lăsând în faza metalică o cantitate echivalentă de electroni. Reacţia de reducere este o reacţie de acceptare de electroni sau electronare... A(-) M  Mz+ +ze- Pentru medii acide: A(-): K(+): .. fizică sau chimică) procesul de coroziune decurge deasemenea după un mecanism electrochimic....... strunjire în prezenţă de electroliţi)... apă de mare. atmosferă umedă. cauza coroziunii unui metal într-un mediu dat o constituie instabilitatea termodinamică a metalului respectiv în raport cu o formă oxidată a sa în aceleaşi condiţii..... eliberând H2.... Metalul reacţionează fie cu apa fie cu acidul sau baza trecând într-o sare sau hidroxid. pe aceeaşi suprafaţă metalică au loc simultan două reacţii interdependente:  reacţia de dizolvare a metalului (de oxidare.. Forma generală a reacţiei arată că metalul trece în soluţie eliberând ioni şi păstrându-şi electronii rămaşi liberi. lipsit de orice fel de sursă de neuniformitate ( idiferent care este natura acestora.... Această reacţie se mai numeşte şi reacţie de deelectronare. polisare. Deci.. 3 .. Prezenţa unui strat subţire de lichid ionic este suficientă pentru producerea coroziunii electrochimice. decapare. medii reactive ce intervin în tehnologiile chimice şi electrochimice în general (acizi.... tăiere.... baze...... găurirre....

........................................................................................................................ Pentru medii neutre şi alcaline: A(-): K(+): .................................... Exemplu: A(-): K(+): ....................................... 4 . Un agent oxidant acceptă electronii rămaşi pe metal: Pentru medii acide: A(-): K(+): ......... trebuie să participe şi oxigenul dizolvat în soluţie.............. Exemplu: A(-): K(+): ...................................... Exemplu: A(-): K(+): ....................... Coroziune cu depolarizare de oxigen Pentru ca procesul de coroziune să aibă loc..................

. O2 sau alţi ioni... 5 ........... Factorii ce influenţează coroziunea electrochimică 1. Valoarea pH-ului determină natura. Exemplu: A(-): K(+): ...... Acest potenţial se modifică cu 0. de reacţia de reducere a depolarizantului...................... Mediul coroziv a)... Influenţa pH-ului mediului coroziv se datorează şi faptului că valoarea lui intervine în expresia potenţialului de electrod pe care are loc reacţia cu depolarizare de H2 sau O2..... ............ Influenţa directă a concentraţiei ionilor de hidrogen (pH) asupra reacţiilor ce se desfăşoară pe metalul supus degradării în soluţia corozivă... Pentru medii neutre şi alcaline: A(-): K(+): . ... în general...............059 V pentru fiecare unitate de pH................. cu atât mai mult cu cât viteza procesului global de coroziune este controlată.......................... viteza şi supratensiunea reacţiei de depolarizare cu H2..

 Metale ce formează oxizi solubili numai în mediu acid. Mn. 4. La pH mai mare de 12 viteza de coroziune creşte datorită formării feroatului de sodiu (Na2FeO2). Pentru procesele de coroziune controlate de reacţia de reducere a depolarizantului (O2). viteza de coroziune creşte datorită creşterii conţinutului de oxigen la suprafaţa metalului. odată cu creşterea valorii pH-ului viteza de coroziune scade. Coroziunea localizată 6 . Cu. Zn. Presiunea Sub acţiunea presiunii creşte solubilitatea gazelor în soluţie. ex: Ni. Influenţa concentraţiei de oxigen asupra vitezei de coroziune depinde de cantitatea de oxigen dizolvată în mediul coroziv. Pt. Influenţa vitezei de curgere a mediului coroziv La viteze mici de curgere. 2. Influenţa temperaturii Viteza de coroziune variază cu temperatura după o lege de tip Arrhenius: sau Această relaţie se aplică bine pentru coroziunea în medii acide. Concentraţia ionilor de hidrogen determină şi stabilitatea chimică în mediul coroziv a peliculei de produşi de coroziune formaţi pe suprafaţa metalului şi aflată în contact cu mediul coroziv. b). Ex. Co. c). in domeniul de pH 4-9 viteza de coroziune este mică. mai ales daca această creştere este însoţită de creşterea temperaturii. caz în care creşterea temperaturii conduce la micşorarea solubilitaţii oxigenului. Temperatura poate influenţa pH-ul mediului coroziv prin efectul pe care îl are asupra constantei de disocierea a apei sau a mărimii potenţialului de electrod. Sn. La viteze mari de curgere a mediului coroziv. viteza de coroziune creşte odata cu creşterea concentraţiei de oxigen în mediul coroziv. Al. Când concentraţia de oxigen este suficient de mare se poate produce pasivarea metalului (formarea unui strat de oxid protector). Ex. Cr. 3.  Metalele ce formează pe suprafaţa lor oxizi amorfi solubili atât în mediul acid cât şi în mediul bazic. In acest sens există patru tipuri de comportări:  Metalele nobile pentru care viteza de coroziune nu depinde de valoarea pH-ului. fapt ce conduce la scăderea vitezei de coroziune. Intre 9-12. Relaţia nu este respectată în cazul coroziunii cu reducere (depolarizare) de oxigen. jeturile de lichid tind să distrugă stratul de oxid protector şi astfel viteza de coroziune a metalului creşte.  Cazul special al Fe care în mediu acid (până la pH 4) formează produşi solubili. Au.

Contactul dintre suprafaţa metalului şi acoperire are porţiuni unde nu este perfect. oţeluri inoxidabile. coroziunea selectivă. coroziunea localizată este foarte periculoasă şi aduce mari prejudicii economice. care sunt atacate 7 . coroziunea galvanică. În interiorul spaţiului îngust dintre metal şi acoperire au loc modificări ale mediului coroziv. vopsele) care prezintă în timp discontinuităţi determinate fie de mediul coroziv. solicitări mecanice). Refacerea filmului de oxid în crevasă consumă aceste specii înainte ca difuzia lor din mediu să le completeze. În consecinţă. grunduri. difuzia produşilor de coroziune fiind limitată. Coroziunea localizată reprezintă 90% din cazurile de coroziune a metalelor şi aliajelor. iar suprafaţa metalului din jurul lor funcţionează ca şi zone catodice. Coroziunea în pitting Acest tip de coroziune reprezintă atacul coroziv pe suprafeţe mici. unde metalele se găsesc în zona pasivă slabilă. Volumul crevasei este mic. aliaje de Fe-Cr. Mg. coroziunea intercristalină. de câţiva mm 2 şi pe adâncimi relativ mari. Ni. cauciuc. un rol important îl are concentraţia diferită de oxigen în crevasă şi în exteriorul acesteia. coroziunea fisurantă sub sarcină mecanică. rezultatul ei fiind perforarea metalului. Zr. coroziunea în pitting. fie de condiţiile de lucru (temperatură. numite crevase. Cl2. Oxigenul dizolvat sau alte specii oxidante din volumul soluţiei se găsesc în concentraţii mai mici în volumul restrâns al crevasei. Coroziunea localizată are loc frecvent pe materialele metalice acoperite cu straturi protectoare (oxizi. Cea mai bună şi mai simplă metodă de împiedicare a coroziunii în crevasă este menţinerea suprafeţei metalice a crevasei la potenţiale suficient de nobile. Coroziunea localizată influenţează mult proprietăţile mecanice ale pieselor. ei se acumulează în acest spaţiu îngust modificând pH-ul mediului coroziv din crevasă. Ea reprezintă atacul coroziv pe zone limitate ale suprafeţei metalului expusă mediilor slab conducătoare de electricitate (gaze la temperaturi înalte) sau soluţii de electroliţi. etapa determinantă de viteză pentru procesul global de coroziune în crevasă. materiale plastice. săruri. Principalele forme de coroziune localizată sunt: coroziunea în crevasă. Al. În plus. Acest lucru creează o pilă locală de coroziune cu aeraţie diferenţiată în care crevasele devin zonele anodice care se corodează. Coroziunea în crevasă Acest tip de coroziune apare sub forma unor adâncituri. Aceştia sunt depolarizanţi catodici şi măresc viteza reacţiei catodice de reducere. Cu2+ sunt specii care tind să accelereze începerea şi propagarea coroziunii în crevasă. Deoarece rezistenţa unei construcţii în ansamblu depinde de rezistenţa secţiunii celei mai slabe. O2. Fe2+. Atacul localizat în puncte în adâncimea suprafeţei (pitting) are loc numai pe metale pasivate de tipul: Fe. deşi numai anumite secţiuni sunt slăbite. potenţialele materialelor metalice în crevasă devin negative faţă de suprafaţa metalului aflată în contact cu volumul soluţiei. etc. care reprezintă o zonă îngustă între metal şi acoperire în care pătrunde mediul coroziv.

Etapa de propagare. defecte sau impurităţi în filmul pasiv protector. Terminarea procesului are loc atunci când difuzia agentului agresiv (Cl-. Procesul de coroziune în pitting constă în trei etape: 1. precum şi oxigenul dizolvat. cel activ. Coroziunea galvanică (bimetalică) Această formă de coroziune este cel mai frecvent şi cunoscut tip de coroziune locală. Odată ce pila de coroziune a fost iniţiată.local pe zone foarte mici unde există imperfecţiuni. ) este oprită din cauza produşilor de coroziune insolubili. I-). În aceste condiţii cele două metale formează un cuplu galvanic. 3. Etapa de iniţiere a pittingului ce constă în dizolvarea anodică a metalului în puncte pe discontinuităţile filmului protector. S2-)  Natura chimică şi pH-ul mediului coroziv  Temperatură  Creşterea conţinutului de oxigen în mediul coroziv  Caracteristicile statice sau dinamice ale mediului (turbulenţă. Etapa de întrerupere a adâncirii pitturilor. Br-. H+. 8 . Ionii agresivi care produc coroziune în pitting sunt ionii de halogen ( Cl -. Gradul atacului galvanic depinde de mai mulţi factori:  Raportul suprafeţelor celor două metale: M1/M2 (catod/anod)  Concentraţia depolarizanţilor catodici ( O2. fierul zincat (galvanizat). O2. În aceste sisteme unul dintre metale. se datorează aeraţiei diferenţiate a zonelor anodice în interiorul piesei. propagarea pittingului. Prezenţa neuniformităţilor de orice natură în filmele pasive generează formarea pilelor locale de coroziune. Fe3+. neatacate care funcţionează ca zone catodice (pasive). SO42-. SCN-. care după consumarea zincului permit fierului neacoperit să formeze cu aluminiul o pilă locală de coroziune galvanică. Deci pe suprafaţa pasivă a metalului există zone anodice (active) de dimensiuni mici unde metalul se dizolvă şi trece în mediul coroziv sub formă de ioni şi suprafeţe mari. are potentialul de coroziune mai negativ şi funcţionează ca şi anod. De exemplu contactul dintre cupru şi alamă în schimbătoarele de căldură. Cu2+. Când un metal M1 este cuplat cu un alt metal M 2 care este activ într-un mediu coroziv. Hg2+. F-. intensitatea curenţilor care se scurg între anod şi catod depinde de conductivitatea electrică şi de compoziţia mediului coroziv. 2. Creşterea în adâncime a atacului coroziv. etc. unghi de impact). iar celălalt (cu potenţialul de coroziune mai pozitiv) funcţionează ca şi catod. Ea apare atunci când în mediul coroziv se găsesc două metale diferite aflate în contact direct sau conectate prin intermediul unui conductor electric. Efectele coroziunii galvanice sunt neglijabile atunci când diferenţa dintre potenţialele de electrod ale celor două metale este mai mică de 50 mV. poate rezulta un atac anodic accelerat al metalului mai activ (M 2).