You are on page 1of 31

— E greu să scrii despre mare.

— E greu să scrii despre oameni…(pag 13)

Am vrut, am simţit nevoia să fiu singură cu scrisorile lui, ale noastre.(…) A izbucnit atunci în mine
dorinţa de a împiedica această moarte, de a salva acest trecut. Trebuia să-i recitesc scrisorile ca să-l
fac să trăiască în amintirile mele.(…)Eu vroiam să viu aici ca să fiu singură. Singură cu el, cu
trecutul nostru. Mi-a fost destul de greu să aduc scrisorile, fiindcă le am şi pe ale mele.” (pag 15 - 16)

Şi îndrăznesc să spun că nu l-aţi iubit pe Ştefan, sau că nu aţi înţeles drama lui. V-a iubit pe
amîndouă. Alegerea a fost grea.(pag 16)

Bănuiam că doarme cu ele, după cît era de ghemuită, aşa încît să le lase loc lîngă ea, se temea că nu
va avea timp să le recitească pe toate. Avea panica unui şcolar care nu ştie dacă va putea să parcurgă
toată materia pînă la examenul care se apropia. (pag 17)

— L-aţi nedreptăţit pe Ştefan, repeta. Eu am văzut drama bărbatului însurat, sfîşiat între două
sentimente, la fel de puternice, afecţiune pentru soţia lui, pasiune pentru Mirona.
— Dar e un roman, încercam iar să mă apăr.
— Şi aici e un roman, mi-a spus arătîndu-mi scrisorile.
— De ce s-a sfîrşit?
— Le recitesc şi nu-mi vine să cred că s-a sfîrşit. Că a fost posibil. În romanele de dragoste, în
piesele de teatru, eroii mor tineri. Moartea e o soluţie. Autorii supravieţuiesc. E
poate diferenţa între oamenii adevăraţi şi personajele literare. Pe oameni îi desparte viaţa. (pag 17)

(...)Toată lumea era de acord că aveţi talent. De ce n-aţi perseverat? — La început fiindcă am fost
fericită, pe urmă fiindcă am fost nefericită.” (pag 17)

N-au ştiut că sînt acolo, în spatele unui dulap. Nu am mişcat, n-am răsuflat. Mi-am stăpînit revolta.
Revoltele astea vor răbufni tîrziu, după război, după eliberare, cînd mi se părea că revoluţia se face
pentru mine, împotriva a tot ce m-a umilit. Toate eforturile mele de a intra în lumea lor se loveau ca
valurile de stînci. Se spărgeau şi se înapoiau neputincioase. (pag 21)

— Ne vor feminine ca să le cădem mai uşor în braţe,
spune doctoriţa.
— Şi nu e bine în braţele lor? întreabă ironic profesorul.
— Ar fi bine dacă femeia nu s-ar pomeni cu un plod şi lumea gata să o acuze: o stricată. Pe cînd el, el
e bărbat. Îl apără solidaritatea bărbaţilor şi chiar a femeilor, mamele băieţilor. Oricînd un bărbat care
bea un pahar mai mult e simpatic. O femeie la cîrciumă e penibilă.(pag 23)

Dragostea lui Ion Berezeni mă va găsi înfometată de mîngîieri, de cuvinte de dragoste, de
îmbrăţişări. Şi a depăşit tot ce mi-am dorit poate de cînd m-am născut, toate aşteptările mele. Ca o
ploaie după secetă, pe un pămînt scorojit, bătătorit. Cuvinte, cuvinte de dragoste. Aşteptînd să se
adune norii, a venit ploaia, ploaie de cuvinte, de sărutări! Dar, pînă atunci, umilinţe, aşteptări.(pag
23)

— Să ştii că nu sînt chiar proastă de tot şi nu am păduchi! i-am spus într-o zi lui Eugen Boldea.
Şi l-am făcut să rida. A fost prima mea victorie.
Doctoriţa încuraja prietenia noastră, poate fiindcă ştia că profesorul are o slăbiciune pentru mine,
poate fiindcă simţise că nu mi-e nici mie indiferent şi se temea de complicaţii. Ne lua bilete la
concerte, ne trimitea la expoziţii de pictură. (pag 24)

„Crezi că face?” „Cred că nu face!” am răspuns.
Nu ştia să dea. Nimic nu dădea.
(...) Fiindcă nu numai de bănişorii lui e vorba aici, ci de oroarea de a dărui indiferent ce, de la zîmbet
la o strîngere de mînă, de la picul de energie pe care-l cere simpla atenţie faţă
de celălalt la teama de a fi solicitat de sentimentul care vine spre tine. (pag 24)

Îmi plăcea să-i uimesc pe cei din jurul meu, să fac gesturi de zînă, care, cu o baghetă magică,
transformă o cocioabă într-un palat.(…) Am căutat sărepar tot ce se putea, mă pricepeam să bat un
cui, să cos un
nasture, să fac o mămăligă. Şi am dormit în braţele lui.(pag 25)

Eugen Boldea nu se aştepta să întîmpine rezistenţa virginităţii mele. Asta l-a indispus. Dăruirea mea
fără rezervă l-a speriat. Se simţea vinovat. Credea că i-am dat suprema dovadă de iubire. Nu ştia că
tînjesc după iubire, după braţe care nu m-au strîns pînă atunci. Braţele tatălui şi ale mamei mi-au
lipsit de la început. De la ţară, unde braţele sînt ocupate cu munca, am ajuns la internat, unde
profesoara ridica braţul a te acuza, a te ameninţa sau a aşterne cifre şi date pe tablă.” (pag 25)

Braţele lui Geni Boldea mi se părea că-mi aduc afecţiunea de care am fost înţărcată înainte de a fi
supt laptele mamei. Poate şi senzualitatea care a început să se manifeste de timpuriu, dîndu-mi
sentimentul păcatului, poate păcatul din care mă născusem, păcatul mamei, mă ţinuse pînă atunci
încordată, înarmată, în starede apărare, de veghe, de pîndă. Şi, deodată, dezlegarea, simplă, firească.
(pag 25)

Îi plăceam lui Eugen, dar se apăra. Se temea şi nu ştiam de ce. Era morocănos şi agresiv, de parcă el
fusese fecioară şieu abuzasem de slăbiciunea lui.(…)
La început toate astea mi se păreau semne de timiditate, teama de a se lega de o fată fără părinţi, fără
nume. Lipsa asta de nume este o prejudecată transmisă din generaţie în
generaţie. (…) Credeam că lipsa lui de curaj se datora acestor prejudecăţi moştenite, de care vroiam
să-l vindec.Vroiam să-l ajut să fie fericit. (pag 25 - 26)

Cenuşăreasa îşi căuta pantofii şi fiecare o ajuta să-l găsească. Dar nimeni nu se grăbea să-i ofere un
nume, un loc onorabil în lume, tihna unui cămin. De ce? (pag 26)

— De ce nu te însori cu mine? l-am întrebat într-o zi privindu-l drept în ochi ca pe un prieten. Era
singurul meu prieten.

inaccesibile.27) — Eraţi atît de îndrăgostită? — Simţeam nevoia să fiu şi credeam că sînt. Vroia să se asigure împotriva oricărui risc.. am căutat vasele de flori.. Nu cerea nimic şi simţeai nevoia să-i dai tot. înainte de a se însura. Şi. Sau poate că tocmai asta vroia să afle. mi-a cerut o scrisoare prin care să recunosc că am părăsit domiciliul. parfumate. Dar ce scump am plătit. Era o tristeţe care oscila între modestie şi orgoliu.(pag 31) Eugen Boldea a crescut într-o casă cu multe femei. Avea obsesia impecabilităţii sociale. Dar dacă puteam să-l salvez… (pag 30 . fără constrîngere. accesibile la diferite preţuri. Dar. Mi-era milă de el. Şi am reuşit. Dacă merit… dacă merit să fiu fericită… Fiindcă eram fericită. cu feţe cenuşii. afară de constrîngerile sociale pe care în aparenţă le respecta riguros. Dar nu cele cu adevărat elegante. (…) Ştiam că mă voi despărţi de Eugen Boldea(…) Geni nu era şi nu va fi al meu. De a nu putea divorţa. surorile mamei lui. cu părul cenuşiu. Războiul se apropia. frica de viaţă. convinsă că va fi fericit (pag 26 . fardate. să-l ocroteşti. Perspectiva morţii i-a exacerbat dorinţa de a trăi după bunul lui plac. Vroiam să-l lecuiesc de frică. de a nu fi fericit.31) Inima-mi bătea. cu mijloacele lui materiale. că am un amant. toate cu rochii cenuşii. (pag 27) L-aş fi întrebat şi eu de ce vrea să-l aducă pe soţul meu. Era rece şi simţeai nevoia să-l încălzeşti. Desigur că-şi închipuie că sînt îndrăgostită şi fericită. chiar însurat fiind. mai ales. scumpe şi după gustul lui prea rafinate. Riscul de a nu fi liber.(. (…)Mă priveam în oglindă şi voiam să ştiu dacă sînt frumoasă.(pag 32) . ci femeile ţipător şi ieftin gătite. Mă atrăgea tristeţea lui. Zăpăcită. nu avea acces decît la ultima treaptă. Îl atrăgeau femeile sclipitoare. Vroiam să se simtă liber.) Rezistenţa lui îmi stîrnea dorinţa de a-l cuceri.(pag 26) Ceea ce totuşi nu ştia nimeni e că Eugen Boldea.

Aici ar fi vrut să fie stăpîn absolut. pe care le caută cu obsesia consumatorilor de droguri. prietene. profesorul? Depindea prea mult de ei. scandal. cu o nervozitate reţinută pe care o transmit prin tot felul de metode perfide. şi-ar fi desfăşurat nevoile erotice ca orice student. o persecută. tăcuţi. insuportabili. băutura înseamnă chefuri cu prieteni. îşi dă drumul fără jenă şi oprelişti în lumea femeilor vulgare.” El rămîne în casă… El are nevoie de linişte. provoacă protestul nevestei prin înţepături veninoase. mama ne-a închiriat un apartament şi ne plătea chiria. socială.(pag 33 . rapide ca limba şopîrlei. la o rudă în provincie. ferecat. scurte. s-o trimiţi la băi. în armura datoriei de om însurat şi a impecabilităţii sociale.34) “Dar Eugen Boldea făcea parte dintre bărbaţii bine crescuţi. de care rămîne legat după ce se însoară. de care are cu atît mai multă nevoie cu cît e mai inavuabil în situaţia lui morală. tocmai de ceea ce are el mai mare nevoie: „casa”. dar cafeaua e a lui… Şi aşa ajung să aibă separat zahărul şi cafeaua (masa şi patul s-au separat demult). pe care-l caută. Poate dacă familia i-ar fi dat la timp oarecare libertate. refulaţi. scandalagii. pentru amorurile lui. urlă şi înjură. sau prin tăceri şi reproşuri tacite sau exprimate cu voce scăzută pentru fiecare sonerie care îl deranjează. (pag 32) Sînt bărbaţi care se duc la cîrciumă. Dacă nu pleacă. refulat. fără martori. pentru fiecare cafea pe care ea o oferă unei prietene în casa lor. dar vin acasă şi se culcă în patul lor. Alţi soţi caută ceartă. Casa e a lor. ca pe atîţia tineri din lumea lui. „Nu-i place? Să plece! Să plece de tot. Încuiat. Unde? O priveşte. triviale. Totul acum e separat. se îmbată. (pag 34) “În locul garsonierei promise. bani de buzunar. Pentru alţii. Să divorţeze?! Ce vor zice doctoriţa.(pag 34) . dacă l-ar fi trimis în străinătate. afară de un singur lucru. devine nervos. la o prietenă. beţivi. să scapi de nevastă.E mediul care-l formează pe bărbat. sînt bărbaţi răi. muzică şi tămbălău. Dar pentru asta trebuie să ai o casă.

preferinţă care numai ea duce la exclusivism. mi se adresă Ion Berezeni.“Şi dacă n-ar fi „lumea” care să-i spună nevestei ce soţ exemplar are şi ce fericită e că-i dă atîta libertate. Un nonsens. Dacă am noroc. ar trebui.” — Ăsta e visul femeilor. O ruşine.35) “Războiul e o aberaţie. De ce să fie împărţită.” (pag 35 .” (pag 34 . mucuri de ţigări cu urme de ruj în scrumieră… Dar toate astea nu-l împiedicau să fie gelos. (…) sau dacă femeile pe care le aduce bărbatul în casă în lipsa ei nu şi-ar însuşi tot felul de obiecte(…)sau dacă n-ar lăsa sticle de coniac băute pe jumătate. (…) E o disociere penibilă. mă împuşcă pe loc. cu încredere oarbă şi o totală puritate de trup şi de suflet.Au fost despărţiţi opt ani şi şi-au scris zilnic. fiecare îşi cîştigă dreptul de a-şi juca viaţa la loterie. dar şi la demnitatea lui. un atentat nu numai la viaţa omului. cu totul şi cu totul. să te dai pe mîna loc. Iubirea fizică fără preferinţă psihică. de a se oferi lor. trebuie ca bărbaţii să aibă curajul de a se apropia de femei. ca în Antichitate.36) “există o dualitate care a fost întotdeauna împărţită: iubire fizică şi iubire sufletească. fără sens. spune Lawrence. să nu se facă diferenţă între iubire fizică şi iubire sufletească.(…) Războiul e o barbarie. nu are nici nobleţe. De ce ura asta între oameni(…) Cîţi au murit fără vină.E mai uşor să iubeşti o femeie cu care nu te-ai însurat”(…) . Dacă refuz să plec. de a fi modificaţi de ele. a spus soţul meu. nici frumuseţe. pot să scap. (…) Aveau libertatea de a nu pleca pe front? Dreptul de a nu ucide? Plecînd pe front.”(pag 37) “. la unicizare. să te modifice. nici trăinicie” (pag 36) “.Dimpotrivă. Cine n-a văzut oameni nevinovaţi prinşi ca nişte cîini de hingheri şi spînzuraţi…(…)Războiul e tot ce se poate imagina mai odios. — Şi de ce nu? a întrebat Ion Berezeni. Socrate afirmă mereu că a învăţat totul de la o femeie. .(…): „Obligaţia esenţială a unui bărbat e să-şi iubească femeia. înjumătăţită? Nevoia de posesiune. de contopire e aceeaşi.

toate vor fi împotriva mea.” (pag 38 . Încerc deopotrivă siguranţa în realitatea acestei iubiri şi teama că totul nu-i decît un vis. odată cu impresia că viaţa mea pînă acum a fost un imens gol inutil. fără ţintă.)” (pag 41) “Mă gîndesc la Tine cu sentimente foarte complexe. Mi-a luat mîna. dacă aş primi în fiecare zi o scrisoare! — Vei primi. Călătoresc în lumea lor ca un cititor în lumea cărţilor unui autor pe care nu-l cunoaşte..39) „Mă gîndesc la tine cu sentimente foarte complexe. Numaidecît mi-a părut rău. Dragoste şi recunoştinţă. fără vibraţie. dorinţă şi admiraţie. de la suferinţă la linişte. mi-a sărutat-o şi a plecat fără să-şi ia rămas bun de la ceilalţi. inutil. adîncimea sensibilităţii . de la bucurie la chinul aşteptării. Încerc deopotrivă şi siguranţa în realitatea acestei iubiri şi teama că totul nu e decît un vis. confuze. gelozie şi ardoare.— Opt ani? am întrebat.pe plac şi mi-am răspuns fără ezitare da. dragoste şi recunoştinţă. confuze. Nu e prea mult?(…) — Totuşi. Sînt îngrozitor de superstiţioasă. în toate meandrele ei. am certitudinea şi totuşi de atîtea ori spaima. înţelegere şi violentă gelozie. Trec repede de la revolte la resemnare. dar care a trăit viaţa mea. în viaţa ta subconştientă. am gîndit că. toate cîte nu se pot prevedea (. învălmăşite.(…) Aşa a început. învălmăşite. de la suferinţă la linişte. Şi în acelaşi timp bucuria de a te fi găsit în sfîrşit. fără vibraţie. Mă interesezi atît de mult.” (pag 38) “ Recitesc scrisorile şi nu-mi vine să cred că le-am scris eu sau că le-am primit şi sînt răscolită. Trec repede de la revolte la resemnări. de la bucurie la chinul geloziei. odată cu impresia că viaţa mea pînă acum a fost un imens gol. Am certitudini şi totuşi spaime. încît aş vrea să te cunosc în adîncime. din cauza acelui plin şi îngîmfat «da».” (pag 39) “M-am întrebat dacă-ţi voi fi. dorinţă şi admiraţie. Ştiu că orice certitudine se poate răsturna fiindcă neprevăzutul e mai tare decît ridicolele mele certitudini. înţelegere şi violenţă. fără ţintă. Şi am simţit. Şi mai e ceva. bucuria de a te fi găsit. bogăţia ta sufletească. deşi uneori nu mă recunosc în femeia iubită de cel care mi-a scris.

speranţa că va veni. cînd aşteptam să vie mama. Dar nu în ceea ce va fi cartea Ta. despărţirea mă chinuie.44) “Aşteptam scrisori. care mă învăluie. ci mai cu deosebire în scrisorile Tale. să fim fericiţi că sîntem o clipă împreună. chinuitoare aşteptare. pe care n-o puteam citi din tot felul de motive care se iveau. Strîngeam în pumni scrisoarea. “ (pag 47) . Venea numai în vis. Sînt lucruri pe care le simt. pagini din Poe. simt cu violenţă nevoia de a fi numai cu tine. nu din sentimentul de stinghereală.” (pag 43 . prin scrisorile tale. într-atît era de pătruns că aceste cuvinte şi gînduri îi aparţineau şi lui. cum fugeam cîndva în copilărie. telegrame. desigur. “ (pag 46) “Îţi aduci aminte. alergam să-l prind în staţie. Aşteptare şi nădejde. stabilesc însă dependenţe necesare. Cînd însă coincidenţele se repetă. exuberante. depărtarea. Ţi le scriu. atunci caracterul lor de necesitate devine evident. mărturisit. “ (pag 42) “ Nu dragul meu.(…)Aş vrea atît de mult să fiu liberă sau măcar să am o zi numai a mea şi numai pentru tine. calde. găsesc că lucrul e firesc. (…) mi se întîmplă acelaşi lucru citindu-Te. Două sau mai multe. dar renunţ să Ţi le trimit. Viaţa e făcută din aşteptări…” (pag 45 - 46) “O coincidenţă este. pentru că le găsesc în scrisorile Tale. altă dată). Chiar cînd nu eşti aici.… de impresia halucinantă pe care a avut-o Baudelaire cînd l-a citit pe Edgar Poe? Îşi regăsea gîndurile. Aşteptare şi vis – mama venea în vis. conştient. în vînt. care m-a impresionat adînc şi mi-a răscolit întreaga viaţă (despre acestea. fără să-l citeze. simţirea scrisul. În toate visele mele de acum venea o scrisoare. bineînţeles să Te repet. mereu. pur şi simplu. voluntar. renunţ. implicit. să nu aşteptăm nimic. că m-ai crede lipsit de originalitate. (…). aşteptam poştaşul. aşteptam trenul. Mă întrebam de ce-mi aminteşte această permanentă. să mergem de mînă în ploaie. aproape obligatorii. o ascundeam. n-o mai găseam. Chiar frazele! Ceea ce i-a îngăduit să utilizeze. (…) Poate că era fuga spre gara din anii copilăriei. o simplă întîmplare. cred că e mai bine să nu fim gravi.tale vibrante. ci pentru că.

poţi merge la un spectacol. «Doamne. într-un cuvînt. Oamenii. cît la această durată a unei iubiri care se schimbă mereu. de vibrare de gînd. futile. vizita o expoziţie. nu vei avea nici un fel de libertate». ce cuvînt uricios – ci este pentru mine limpede şi pur. varia perspectivele şi înşela timpul. Discuţiile ce m-ar fi pasionat în alte condiţii le-aş găsi fade. Eşti într-un oraş mare: Te poţi pune în orice moment în legătură cu o altă fiinţă inteligentă. — Mai întîi. nu. fără miez. cînd am acest robust optimism în ceea ce ne priveşte. cum sînt acum»? Ţi-aş fi răspuns: «Nu. străină. adînc. şi cînd dormi. adîncindu-se şi devenind din ce în ce mai gravă. despărţirea ar fi mai suportabilă. Ştii la ce mă gîndesc? Nu atît la funciara asemănare de trup şi suflet care ne uneşte. — E adevărat că erai dezarmată. Dimpotrivă. ţii minte. ce mult o să-mi placă să fie intolerant»…(…)Dar dacă mi-ai fi spus: «Sînt zile cînd nu te voi iubi. un fragment de viaţă. înţelegi? Vedeam… . nu-mi place să fiu privită cînd dorm. «voi fi intolerant. după ce am plecat de la prietenii noştri.Eşti Tu. Poţi. — Ai ceva de ascuns? — Orice om are ceva de apărat. înăuntrul căruia se aflau nişte foi scrise.” (pag 50) “Ce era pentru mine înainte o scrisoare? Un plic. în care îmi vei rămîne exterioară.„Îmi amintesc de acea duminică. dureros. o adiere de simţire. sensibilă. ca un cer italian. Atît. mai vasta (…) Te găseşti în condiţii mult mai fericite pentru a suporta despărţirea. cît îl iubesc. Lumina cădea puternic pe faţa ta. în care nu voi mai fi al tău întreg. şi eu mă gîndeam. gîndeşte-te.”(pag 58) “Şi eu ce făceam? — Dormeai. eşti prea dezarmat. Mie acest climat favorabil îmi este interzis. de care spui că-i «opac» – oh. (pag 51) “Dacă ai şti Tu (Tu. cît îl voi iubi. Acum e ceva imens. a mea) cîtă încredere am în acel viitor. cînd voiai să-mi arăţi viitorul în negru. atît de dezarmată încît vedeam. mi-ar deveni odioşi. nu…» Şi ţi-aş fi mulţumit că m-ai prevenit. mai înainte dragi. departe de Tine.” (pag 58) “Dar simt acum că n-am dreptate crezînd că dacă aş locui într-un oraş mare.

în nevoia imensă de a depăşi definitiv regimul perimat al realităţii trecute. cînd însă eşti pus deodată în faţa faptului. Înţelegi că atîta vreme cît este «refulată». latent. dar fără să aibă caracter de excepţie unică. puse în lumină. E aici o nevoie de menajare.” (pag 63) “ Iată: sînt situaţii pe care le cunoşti. semnificaţie şi rost. un respect sacru şi pentru corp şi pentru evaziunea gîndului(…)” (pag 75) “Naivitatea asta m-a înduioşat. — Bineînţeles. de aruncare de văl. trebuie să fii modest: cînd marea Întîmplare a avut loc. amplă. Şi pe urmă. Ea e proprie copiilor. în momentul cînd sînt amintite. ca pe o fatalitate. te săruta. Şi cît mă chinuieşte gelozia. de ce am ţine neapărat la o bucurie mai mică… “(pag 69) “Sînt un îndrăgostit de viaţă sub toate formele ei de manifestare. femeilor şi poeţilor. edenic. adevărata viaţă. Am deopotrivă un cult. reală. dintre toate lucrurile. trăirile dinaintea cunoaşterii tale! (…) Totul se concentrează rotunjit. Parcă cineva te mîngîia. precis. cine te face pe tine atît de fericită şi atît de frumoasă cînd dormi? (pag 60) “Dar. tragice. Dar mă întreb cine mai e. erai singură.”(pag 63) “Nimic nu maiare adîncime. Te răzvrăteşti împotriva lui şi suferi. E în Tine . masiv. dar care devin intolerabile.(pag 64) Miracolul mare nu se întîmplă decît o dată în viaţă. stări de fapt pe care le accepţi tacit. foarte puţin din cele ce se petrec în mine. pentru a începe alături. suferinţa te roade lăuntric. cînd un detaliu concret. este descris sau evocat. cîteva rezultate. Pe urmă. bogată. transfigurată de fericire.— Ce? — Erai foarte frumoasă. am avut atîtea remuşcări şi îndoieli! Ce vrei. legate de el. subteran. nu-ţi pot transmite decît cîteva semne fugitive. atunci totul devine deznădăjduitor. vin miracole peste miracole. nu-ţi pot scrie decît puţin. Cita. odatătrimisă scrisoarea. monstruos. dar o suporţi.

81) “(…) în cursul vieţii nu facem decît să ne descoperim pe noi înşine. cu un fapt ne adînceşte şi ne arată. necondiţionat.78) “ Uneori (rareori. mai degrabă.85) .” (pag 77 . politica. Parcă-mi ascunzi ceva. Restul. n-am certitudinea asta. pentru fiecare. pe care o aşteptăm şi care ne e necesară. cum a răsărit în fiecare zi în timpul războiului. Uneori prin proprie căutare. Sau poate tocmai de asta treceam peste împrejurări. uneori. că faci aluzie la lucruri discutate cu altcineva. sensul adevărat al vieţii. deznădejdea unora. fără să-i pese de legile junglei. nerăbdătoare să ştiu ce-i în pachet. după legile lui. Aşa cum a strălucit peste nenorocirile lumii. “ (pag 83) “— Cum se poate termina o astfel de iubire? am întrebato din nou. aşa cum a apus cu tot fastul. poezia Ta suavă. cu un eveniment.ceva din toate acestea. Iartă-mă. în afară de timp şi spaţiu?» Nu. din închisori şi lagăre. graţia. Rostul întîlnirilor (cu majusculă) este imens. — Şi de ce s-a sfîrşit? — De ce s-a sfîrşit dragostea dintre Ştefan şi Mirona? — Ştefan era însurat. alteori prin întîlnire cu o altă fiinţă. că totul se absoarbe şi se conţine în feminitate.” (pag 79 .” (pag 84) “Dar n-aş vrea să vorbim despre sfîrşit. Ce mai e şi cu «prefaţa» asta? Sînt tulburată. Întîlnirea cu o altă fiinţă. crimele de pe front. geloasă.(…) Mă întrebi «tu n-ai certitudinea că-ţi aparţin definitiv. Fugeam de ele. Şi mă întreb ce este mai dominant: copleşitoarea Ta feminitate. poate laşitatea noastră. uşurinţa copilărească? Cred. salvarea noastră. Fiecare participa altfel la acele orori. e drept) am impresia că mă confunzi. ticăloşia şi cruzimea altora nu puteau fi comunicate. nepăsător. ci numai despre ce a fost dragostea noastră. — Aşa cum soarele răsare după un cataclism.” (pag 84 . Parcă mă feream să mă opresc asupra lor. alta era rezonanţa evenimentelor. Numai dragostea nu se sinchisea de cenzură. războiul. cînd i-am adus scrisorile. — Şi Ion Berezeni era însurat. azi. neliniştită. aşa ne-am iubit noi. Sînt atunci intrigată furioasă. sau farmecul. Poate că scrisorile erau refugiul. fără a se sinchisi de război.

fiindcă ceea ce urma era prea greu sau imposibil de realizat artistic. E legea junglei. strigau după ajutor şi nu primeau(…)”(pag 85) “Dumneavoastră vă iubiţi cititorii. “(pag 87) “Recitind scrisorile acum. n-o ucid lent. preocupată şi obsedată numai de fericirea mea. — Viaţa are curajul să fie banală. fără să-i deranjaţi prea tare din tabieturile lor. li se smulgeau dinţii. Am trăit. prima vinovată. E banal?” (pag 87) „Oamenii pe deplin fericiţi. n-o umilesc înainte de a o ucide. fiindcă nu am ştiut. Am fost fericită. nu se excită săvîrşind-o sau privind-o. lor le era foame şi frig.(…) — Formula e prea banală. Am iubit. viaţa noastră atît de chinuită şi atît de scurtă? Oare cei exuberanţi sînt . Eu. ca să supravieţuiască. o să înţelegeţi. Fiarele nu imaginează ferocitatea. fiindcă n-am ştiut. O ucid ca să-şi astîmpere foamea. apune. pe pămîntul care exploda. în flăcările obuzelor. Nu se amuză inventînd diverse forme de atrocităţi. oamenii mor. În fiecare om care fugea de adevărul care mă obseda credeam un vinovat. unghiile şi nu-şi trădau prietenii. mă întreb cum am putut să mă rup de această imensă suferinţă pentru bucuriile şi suferinţele dragostei?(…)oamenii erau torturaţi. Soarele răsare. erau mai rău decît fiare. somnul. Pe iubitul meu îl chema Ion. Nouă ne era dor. şi. de digerat uman. Poate dacă o să citiţi scrisorile. N-am ştiut! repetam ca pentru a mă dezvinovăţi. Dar îi menajaţi prea mult. oamenii ardeau în cuptoare. să exprime viaţa. cînd am aflat ce s-a întîmplat acolo. puternici şi sănătoşi sînt oare pregătiţi cum trebuie ca să înţeleagă să pătrundă. Despre Auschwitz aţi scris fără să participaţi îngrozită. de parcă cineva mă acuza. Vă rog să le luaţi. înţelegerea pentru toţi cei ce nu ştiau sau nu vroiau să ştie. cum aveau totuşi înfăţişări umane fiarele din lagărele de exterminare. eu. fără să transmiteţi cititorilor oroarea. mi- am pierdut liniştea. Copiii se nasc. Cînd noi ardeam pe rugul dragostei. Dar să le citiţi pe toate. eu trădam toată omenirea. în avioanele care cădeau în flăcări. nu se amuză chinuindu-şi victima. Aţi putea scrie o carte. V-aţi oprit la intrarea în lagăr. schingiuiţi şi îşi încleştau dinţii ca să nu- şi trădeze prietenii. fiarele nu sînt perverse. Nu. de aceea îi şi cuceriţi.“Nu înţelegeam. fiindcă n-am ştiut” (ag 46) “Vroiam să înţeleg cum era cu putinţă.

toate suferinţele care ne înconjoară. ci descompune. Eu nu dormeam. “ (pag 93) “ Această dulce povară care e tinereţea s-a sfîrşit. Dar poate că spiritul nu-l ia pămîntul. însemnări… “(…) “ (pag 88) “Bietul Petruş. dar să fie ai mei. dar şi orgoliul a tot ce am trăit. era şi el gelos. viaţa noastră. Pentru el important era să se ocupe de lucrările lui de psihiatrie. Mă iscodea.” „Eu aş vrea să am dinţii cei mai urîţi. roade. Nu mai am mult. “(pag 92) “ A fost atît de dramatică viaţa mea.” Vroiam. acum nu mai vreau nimic. Şi ce repede a trecut(…) „Vedetele îşi scot dinţii buni.făcuţi ca să descopere toate mizeriile. zdraveni. Simţea că nu sînt cu totul a lui. Gîndul. Şi fiindcă zîmbeam: — Spune. oarbă.” O să găsiţi pagini de jurnal. fatală? (pag 88) “Eu vreau să salvez scrisorile. Într-o noapte s-a trezit cu o nelinişte pe care n-a putut s-o stăpînească. dacă nu sînt destul de frumoşi. Ucide mortul. Aici e iubirea noastră. au fost mulţi? — Ce săracă ar fi fost viaţa mea dacă ai fi fost numai tu. fiecare a văzut sau a crezut altfel. — Deci. foi răzleţe. Pămîntul nu protejează. conştiinţa poate vor rătăci în cosmos. pretutindeni. ca să fie angajate într-un film. Se hrăneşte cu tot ce poate fi descompus. Există o boală care se numeşte oboseala de a trăi. Aici am ajuns. în fiecare zi. Pe urmă. Dar n-aş da-o pentru toate bogăţiile lumii. recunoşti? — Dacă ai şti că am nu numai curajul. — La ce te gîndeşti? m-a întrebat. să scrie. Vine o clipă cînd spui: Ajunge. să bage de seamă că moartea loveşte neîncetat. fără noi. Nu cred în viaţa de apoi. vor reveni în visele şi coşmarurile celor ce rămîn aici” (pag 93) . atît de tristă fericirea mea. ucide. cruntă. Era convins că numai aşa poate să se exprime pe el şi să-i ajute pe oameni(…) “Alfabetizarea se va face şi fără tine. Dar cărţile mele nu pot să le scriu decît eu.

cutremure. De la trei săptămîni a devenit trei zile. cîteva rînduri: „Semnele laşităţii se ivesc. împotriva celor bine organizate. poate pentru două-trei săptămîni. care se apără.”(pag 102) “Recitesc La nouvelle Héloise. în loc să mulţumească. întrevederile celor doi amanţi aveau loc după o despărţire de o lună. în acest moment a fost cu desăvîrşire suprimat. se adună. Aici fiecare vorbeşte despre el. avalanşe în munţi. despre gelozie şi dor. Absurde sînt forţele oarbe ale naturii. că-mi poţi găsi scrisorile reci. să-mi corectez expresiile. prin vigilenţa ei. mai ales. pe care se întreabă cu teamă şi suferinţă dacă o mai poate suporta” (pag 102 .“Viaţa nu e absurdă. ce a citit. Timpul de liniştire se scurta mereu. şi mai penibilă. despre ce a scris.(…) Dar dacă timpul exterior a rămas acelaşi. despre iubirea lui. ce a gîndit. uragane pe mări.”” (pag 97) “Pe margine. cum şi-a petrecut timpul. În sfîrşit. ne apără de duşmanii dinafară” (pag 94) “Dialogul. al nevoii irezistibile de plecare. Înţelegi? Te rog să înţelegi tot. ca în scrisorile dintre Bernard Shaw şi Stella Campbell. cel puţin temporar. Obstacolele care-i încetinează elanul le voi cunoaşte mai tîrziu. Şi.În primele luni întrevederile satisfăceau pentru cîteva zile. Dar mai tîrziu acest răstimp s-a scurtat. Întrevederea. Sînt cunoscut aici. elanul. aşteptarea a devenit din ce în ce mai dureroasă. La început.103) . dar te rog insistent să Te gîndeşti la cele ce ţi-am spus. Oraşul e mic. Absurdă e gelozia celulelor care se înmulţesc haotic. Despărţirea devine şi mai absurdă. Situaţia lui Saint-Preux este printre cele mai delicate mai ales cu cît timpul trecea şi pasiunea lui prindea rădăcini. despre suferinţa de a fi despărţiţi. nu trecea decît dragostea lor. Sînt obligat să-mi impun limite. inundaţii. “ (pag 97) “„Sînt dezolat că-mi găseşti. Cenzura interzicînd orice amănunt despre război. nu-i imposibil în aceste condiţii şi poate nici în acelea care cu adevărat au existat. Saint-Preux ajuns la o limită. exaspera şi mai mult. Prima zi a singurătăţii nu aduce decît un singur gînd: al revederii imediate. Cel puţin aşa reiese din scrisorile lui Julie.

cînd lucrez. Intru astfel direct în atmosfera Ta interioară. fără fard şi reticenţe. mă transfigurează. în viaţa Ta intimă. plin de dragostea noastră. că le pot parcurge. chiar cînd citesc. Nu mai poate fi vorba de a fi cerut prea mult unul de la altul. ne vor apropia şi mai mult. esenţiale. de echilibru. că ai făcut gestul pe. Te-ai arătat slab. pe care nimic nu-l va zdruncina. Ţi-am repetat de atîtea ori că mi-ai spus întocmai cuvîntul pe care mi-l doream. te-am aşteptat şi ai venit acum aşa cum te-am vrut. adîncite prin nostalgia depărtării. m-a legat atît de trainic de tine au fost întîlnirile noastre de la început.” (pag 113) . fără preocupări de convenienţe. Acum şi atunci numai. intoleranţi. Mă transformă. complectate prin îndepărtarea stridenţelor. orgolioşi şi cu aceeaşi chinuitoare nevoie de absolut. de ridicul şi de atitudini. la gîndul că le pot oricînd regăsi. pînă în adîncuri. că mă aşteaptă. care-l aşteptam. atîtea nemaipomenite. aşa cum te vreau. identitatea de ritmuri trupeşti şi sufleteşti. de altminteri). corespondenţa uimitoare. uluitoare potriviri. cînd fiinţa se dezvăluie aşa cum este. Au intervenit şovăieli. cînd toate măştile şi reţinerile cad. irascibili. Ceea ce îi leagă este tocmai dezvăluirea totală a cugetului lor. nu mai poate fi vorba de viitorul «opac» (Te iert din nou. Pe urmă n-a mai fost aşa. apare nemăsluit şi pur adîncul autentic al omului. Dar sînt şi atîtea alte potriviri. pentru tot ce-mi scrii! “ (pag 108 . am întotdeauna sentimentul de securitate.“Ceea ce m-a fermecat. în febra noastră cuceritoare şi-Ţi sînt atît de recunoscător pentru tot ce mi-ai dat. transparent pînă în străfunduri. mă odihneşte. scrupule.(…)” (pag 106) “ Am înfăptuit acordul de gînd. şi să ştii că nu uit nimic din ce-mi spui. ai protestat furios. neîncrederi. Acum ne cunoaştem bine şi ştim că putem cere unul de la celălalt TOT – chiar absolutul. Nu ştiu.)” (pag 108) “ Crezi că oamenii se pot uni oare numai prin pătura infinită a tuturor măsurilor şi raţiunilor? Eu cred dimpotrivă. aşa cum ai spus într-un moment de înciudare (Te iert. te-am căutat.” (pag 108) “Scrisul Tău are asupră-mi o înrîurire magică. pe care Tu îl refuzai. Am suferit. Îmi întrerup adesea activitatea şi somnul pentru a mă cufunda în lectura lor. miraculoasă de gînd.109) “ Ştiu acum că sîntem oribil de geloşi. N-am «marşat». cînd sînt departe de aceste scrisori. Analogiile noastre.

pentru că-ţi pare rău de «finalul scrisorii de ieri» (sînt absolut încredinţată că eu sînt vinovată. totuşi. Luc îşi . Ştiam că nu e aşa. Te-am rugat cu atîta stăruinţă încît n-aveai dreptul să taci. într-o cofetărie. tu erai nervos. s-ar şti. pentru sufletul meu.121) “Cît de greu se poate comunica prin scrisori şi cît de nefericite sînt reticenţele. dar îmi făcea o imensă plăcere îngrijorarea ta. (…).” (pag 121) “Luc e gelos aşa cum are ochii albaştri. discuţiile. sau iubitor de soare şi de apă. Azi. că pot fi sufleteşte atît de chinuită încît să nu mă mai intereseze altceva. “ (pag 120 . dintr-o dată. deşi mi-e atît de necesar să vii. chinuit(ciudat de nervos şi de chinuit). Deci asta era! De ce ai tăcut? Şi doar îţi jurasem că nu poate fi vorba de mine. Dar dacă ai şti că-i numai sufletească. Dar dacă aş fi eroina unei cărţi. Ion. chiar în clipa în care mă vedeai. aş şti. nu fiindcă ceva l-ar îndreptăţi. e curios că mă gîndesc mai mult că vei pleca.”(pag 115) “Şi. fireşte. totdeauna. înţeleaptă. cu toate riscurile. că. Nu voi întreba. tăcerile între doi oameni care se iubesc şi care ar trebui să-şi spuie tot. E gelos fiindcă este. Poate că într-o zi voi fi aşa. mi-ar fi destul? “ (pag 114) “Ştiu că mă vrei calmă. pe nimeni. Abia acum îmi dau seama că în întîlnirile noastre eu eram de la început fericită că ai venit şi tot timpul mulţumită că am ceea ce am vrut. dintr-un fel de stupidă feminitate.“Mi-am amintit de mai multe ori dimineaţa aceea cînd mi-ai imputat dezamăgit că iubirea mea pentru tine e mai ales fizică. fiindcă poate de la început te gîndeai că va trebui să pleci. reculeasă. Sînt lucruri pe care le înţeleg abia acum. Gelozia este într-adevăr într-un sens la el esenţială (nelegată de dragostea lui pentru Clarissa şi nici de comportarea ei) Tocmai gelozia care nu-mi place. nu mă pot împiedica să mă bucur pentru toată atmosfera scrisorii tale. într-o grădină. l-ar provoca să fie. Şi ce inutilă e picătura asta de venin între noi! (…) Ioana de Anton Holban. eu am piruetat. din cochetărie)(…) În ce priveşte faimoasa CARTE… Atitudinea ta m-a dezamăgit pur şi simplu. E temperamentul lui. simpla ta prezenţă alături de mine pe stradă. nervos. aşa cum se entuziasmează uşor şi tot atît de uşor e deprimat.

“ (ag 138) “ eu îmbufnată ca cerul. dragul meu. E mult o mie de ori? Nu. această nevoie de a iubi complicat. tot. Această suferinţă complicată. se poate crede iubită mai mult decît este. Şi. de care Ţi-am mai vorbit. urmările ar fi dezastruoase.poate închipui că iubeşte numai fiindcă e gelos. că dacă tu ai încerca jocuri de astea.” (pag 138) “Rîndurile din scrisoarea ta. cu toate riscurile. mai simple. cred. tu adorabil şi îngăduitor. Recunosc.” (pag 136 . nu mai fac! (…) Dacă totuşi am făcut o aluzie oarecare. în care îmi vorbeşti de «o gelozie imensă. este dezasperant cum ai totdeauna dreptate! Am momente în care gîndul acesta mă face confuz şi mă indispune… înduioşîndu-mă. falsă. “ (pag 141) “M-am pomenit spunîndu-mi desluşit ca într-un vis: vreau să trăiesc. a fost ca să încerc să te fac puţin gelos. şi să-mi spui de o mie de ori că mă iubeşti. Trebuia să mă iei de umeri. prea n-avea nici o însemnătate.” (p129) “ Aş vrea sămi spui totdeauna tot. Nevoia mea de a te necăji cîteodată e detestabilă. se întîmplă să-şi dea seama că sentimentul bărbatului are nevoie de hrana asta şi i- o procură. Desigur că nu vreau să te mai - supăr. Dar fiindcă au instinct. Femeile sînt mai sănătoase. un fel de iubire sofisticată. de a întrebuinţa acest combustibil al geloziei retrospective nu le înţeleg.137) “Iubita mea! Eşti aşa de intransigentă. iar biata Clarissa poate «marşa». Ion. apoi nu mi-am mai amintit. retrospectivă». încît îmi face plăcere să-Ţi cedez. să te uiţi adînc de tot în ochii mei şi să-mi spui: eşti o proastă. mai ales că văd cît suflu pui în toate aceste amănunte. mai e ceva. nu e mult. apoi. Gîndeşte-te cîte zile trec apoi fără să mi-o poţi spune şi nici măcar scrie!”. de care am un fel de oroare. bolnav. Mi s-au părut fără sens cuvintele astea… a fost ca şi cum cineva mi-ar fi ameninţat viaţa şi totuşi nu mă gîndisem la nimic . sau mai precis ruşinîndu-mă. sînt specific masculine. să mă scuturi bine. şi se creează atunci un mediu otrăvit. ştiu şi nu-mi place.

Ion). totul era atît de odihnitor. multă. Am căutat să-mi amintesc cît de mult te iubesc cînd eşti lîngă mine şi totuşi mi se părea că te iubesc mai mult acum. sau am crezut că nu-mi este… şi totuşi am un instinct de conservarea sălbatec şi care nu ştiu unde stă mocnit. Dar cui? Nu iubea pe nimeni cînd m-am despărţit de ea ultima dată… Avea pentru asemenea preocupări destul dispreţ. de care sînt uimită şi care reface în mine un fel de curiozitate de viaţă. nu am avut niciodată spirit practic. Nu vreau să accept să depindă ceva de tonul unei scrisori. Nu mi-am ales niciodată starea cea mai comodă.dezagreabil înainte. şi numai la gîndul c-ar putea să nu mă mai iubească sau să mă iubească mai puţin. Am căutat să mă înţeleg. Nu sufeream. de ce? Şi atunci am descoperit că numai dorul poate măsura exact intensitatea. pe care nu l-aş putea iubi. “(pag 152) “Ieri. prea periculos şi cu semnificaţii care m-ar îndurera groaznic. Mai ales tu. ar fi prea neserios. Mai tîrziu ştiu c-o voi influenţa şi eu şi tu. (Ar fi un adevărat miracol să izbutesc. faţă de care am uneori o inexplicabilă atitudine de convalescentă” (pag 142) “ Sînt foarte influenţabilă (dar numai de către cei pe care îi iubesc. Era mai rău decît atît era o insatisfacţie. pe stradă. Nu am. sau să fiu ipocrită?)”(pag 156) “Am suferit mult în ultima vreme din pricina scrisorilor tale indiferente. atît de luminos şi calm. de care. întinderea dragostei. m-am gîndit deodată că te iubesc mai mult cînd eşti plecat şi asta m-a revoltat. adîncimea. după cum «de tonul ultimelor scrisori înaintea venirii tale a depins săptămîna noastră». Mă ierţi? Vrei să-ţi spun totdeauna tot adevărul. de estetic în jurul meu. această viaţă care totuşi mă oboseşte (ca să vorbesc ca tine).” (pag 156) “Nu-mi place că-mi spui «de tonul primei tale scrisori depind multe lucruri». Şi n-aş vrea s-o influenţez deocamdată. M-am întrebat de ce. sau cu mai puţin elan)” (pag 147) “Voi încerca să şi scriu. o . Era cu totul de prisos să mă gîndesc la «acea prezenţă» (iartă-mă. nu mi-a fost frică de moarte.) O voi pune poate pe eroina mea să scrie scrisori. (Aici îl regăsesc pe celălalt tu. foarte multă vreme n-am ştiut nimic. E foarte ciudat.

animaţia mea. parcă într-o altă viaţă. tot ce nu mi-a. m-a exasperat. Ştii cînd am fost dezamăgită? În gară. admiraţia tuturor pentru mine. reticenţele tale. cînd n-ai vrut să-mi spui cum ţi-ai petrecut seara. plecînd de acolo. Plăcut în zilele cînd ai fost aici. că dacă ai fi fost tu. cu o limpezime ciudată. zîmbetele tale oribile şi pe care le-am mai întîlnit în viaţa mea. hai să spunem. De ce n-ai fost mai curajos? “ (pag 162) “Nu ştiu dacă eram frivolă înainte de a te fi întîlnit. gata să te iert. (…) Toate cîte mi-au făcut rău atunci. agitată. să ştii…”(pag 157) “ Mi-am amintit. Am să-i plac? Palidă cum sînt şi cu buzele nefardate. nu aş fi fost în stare să spun nimic din cele ce au stîrnit. n-am voie…)» intonaţia soţului care înţelege să-şi păstreze libertatea… (ce bine cunosc situaţia asta). Mă irită(…)Ştii cînd am fost cea mai tulburată? «La noi». urmărind clipă cu clipă tăcerea ta… (…) Mi-am amintit cuvintele. scena care a urmat: eu pe divan la tine. ca să te găsesc măcar un pic şi nu te găseam deloc. cuvintele care m-au şocat: «N-am voie să- mi văd prieteni? (N-am voie. mai săţios. Şi n-a fost posibil. Acum mă uit mult în oglindă şi cu teamă uneori. am ceva din şcolăriţa pe care ar fi trebuit s-o cunoşti. pentru întîia dată de cînd ai plecat. Şi totuşi o simt. Sînt nenorocită că am fost urîtă cînd ne-am întîlnit ultima dată. Am fost furioasă gîndindu- mă că mă intimidezi şi am hotărît să nu mai fiu speriată de prezenţa ta.” (pag 162) . nemulţumită.senzaţie de gol penibilă(…) Dar au fost scrisori pe care le citeam de trei-patru ori în şir. aşteptînd să-mi povesteşti. Eram nedormită. cînd am vrut un sărut mai plin. totul mi-a revenit ieri şi m-a înfuriat. mai lung. unde am ajuns după multe greutăţi. E destul să decid? Tu ce crezi şi de ce mă intimidezi şi de ce mă doare capul? “ (pag 161) “ Sînt adorabile încercările tale de a trece peste faimoasa prezenţă. Şi ţi-am strigat în gînd: «Cum se împacă toate astea cu absolutul în dragostea noastră?” (pag 160) “ M-am gîndit ieri. Tot ce uitasem (efectiv) chiar în clipa despărţirii noastre… Convorbirea la telefon.

nu-i nici un fapt care înainte n-a fost chibzuit. sau în crearea atmosferei care-mi trebuia. să mergi cu alte cuvinte la esenţă. Iar eu aş vrea să fiu lăsată în pace. Nimic în cartea. puternic. dincolo de asta putem vedea altfel. undeva. să adaugi faptului.”(pag 169) “E vorba de ceea ce va fi cartea mea. fiindcă mă interesează numai ceea ce e potrivire între noi (tulburătoare potrivire). cu rostul lui precis în evoluţia vieţii. Cred că o vedem diferit. risipită? “ (pag 167-168) “Dar în literatură te-ai limitat la notaţii faptice. mi-ar fi uşor să apăr ceea ce tu numeşti «notaţii faptice» sau «enunţări pure ale întîmplării». în alte ţesături de evenimente. amplu. deşi trăiesc atît de mult alături de tot ce se întîmplă. ecoul intim. atîta maturitate tot ce-mi spui…” (pag 163) “Dar sînt cuprins de un sentiment ciudat. Mi se pare că toţi aceşti oameni. să nu te opreşti la detaliu sau la suprafaţă” (pag 168) "Nu ştiam ce înseamnă captarea. fără nici o presimţire? Fără nici o presimţire alta decît o aşteptare. (…) Lucrurile pe care vrei să le exprimi par simple: «Ce am făcut altceva decît să dau expresie unor idei şi sentimente găsite pe stradă». are atîta greutate. încît e inutil să încercăm a schimba ceva. Ion. toate -aceste evenimente cu care ţi-ai împletit viaţa – căci totul a existat. enunţat superficial. cînd sînt cu tine. dar nici atunci nu aş face-o. Dacă n-ar fi a mea. enunţării pure a întîmplării.“Deşi sînt atît de distrată. Nu vreau să spun că am izbutit ci numai că nimic nu e notat la întîmplare. o nelinişte vagă. Dar mai ales mă intimidezi. dacă am siguranţa anumitor gesturi sau judecăţi. domesticirea cuvintelor. în alte cercuri de oameni. Şi apoi. E cu putinţă oare ca să fi putut trăi atîta timp independent unul de altul. îmi cere directive. strînsă acolo. n-o am pe aceea a demonstraţiilor. ca să mă faci să sufăr acum la gîndul că toate acestea s-au putut întîmpla cîndva. Nu crezi că a venit vremea să pomeneşti în adîncime. spune Camus. Îmi spui: «Te-ai limitat la notaţii . cîntărit şi utilizat apoi pentru semnificaţia lui. mea nu-i scris la întîmplare. fără ca să fi putut participa măcar ca spectator la desfăşurarea lor. amestecaţi fiind. totuşi fiecare mă întreabă ceva. printr-o preştiinţă infuză. fiecare. totul trăieşte şi se impune gîndului ca adevăr – că toate acestea n-au fost decît inventate de Tine. nu mai doresc pe lume nimic decît tot pe tine. E atîta inadmisibilă tinereţe în toată febra noastră şi totuşi e atît de grav. sfaturi. Sîntem desigur atît de subiectivi cînd e vorba de ceea ce ne place. negospodină. Dar ce greu e să le dai expresie. fără să le ştiu.

”(pag 170) “Draga mea. Dar ce mi se pare distinct şi stăruitor e cumplita pasiune a scrisului. În dimineaţa aceasta lucrul va înainta repede şi în cîteva zile capitolul va fi gata. sînt leneşă. singura care contează. nevoia de a supravieţui. Crezi că faptele nu pot conţine. Şi dacă nu se vede cît de greu m-am apropiat de hîrtia de scris. tenace preocupat. Cred că e un fel de teamă de a mă apropia de . şi această aparentă libertate lasă totuşi să se întrevadă textura cărţii. să le îmbini într-un anume fel. am găsit un mod de a mă exprima. sînt mijloace cu care poţi merge foarte departe. reauzi.(…) Detaliile faptice nu sînt lucruri la care «te opreşti». dar nu din cauza asta nu scriu. coordonată de elemente şi fapte vizibile. dar a fi. tot ce am îndurat. azi-dimineaţă am scris cîteva pagini. cărţile de atmosferă în care nu ştii cum se degajă umanitatea şi poezia îmi sînt mai apropiate.» Nu. dragul meu. De ce să nu încerc să mă apăr împotriva morţii. ce m-a bucurat şi am iubit. de a acuza o lume şi. sau degaja singure. cu condiţia ca datele să-mi fie bine fixate şi planul precis întocmit. e cu atît mai bine. de bogată în mişcări este viaţa dinăuntru. Şi trebuie să adaug că nu scriu decît în aceste condiţii. Dar acolo am vrut să duc nu fiinţa mea fizică. Poate că ai dreptate. E nevoia de a mă apăra. într-un timp fără calendar. Am luat o cale. Cita. subconştient sau lucid. nu e pasiunea scrisului. ceea ce unii au exprimat prin culori pe pînză. ce searbădă pare biografia unui om văzută dinafară. care cred că sînt bune. Fuga în care-ţi scriu şi stîngăcia mea pretează uşor la confuzii. poate. ce-mi face redactarea textelor foarte uşoară” (pag 171) “Ai remarcat. direct şi simplu. Va fi solidă această piramidă pe care mi-o ridic singură cu mîinile mele? Nu ştiu. exprimă exact ce ai dorit.”(pag 171) “N-aş vrea să crezi că nu preţuiesc o altă familie de cărţi (…)ar romanele în care viaţa palpită singură.faptice». parcă pentru a mă consola: «Totul se desfăşoară nelegat de date. E un decalaj care m-a preocupat întotdeauna. dacă ştii să le alegi cu anume semnificaţii. ceea. poate să însemne a scrie. de altă carte. Un proces sufletesc pe care-l trăiesc mereu: ori de cîte ori ajung la un sfîrşit al unei cărţi pe care o scriu. puterea lor de evocare. ci tot ce am însemnat eu pentru mine. încep să fiu preocupat. dacă. ecoul pe care-l degajă. Eu scriu cu multă facilitate. dacă în haloul din jurul lor poţi revedea. cum aş fi putut lua alta. tocmai ceea ce conţin sau ceea ce sugerează dincolo de ele. aşa cum m-am apărat împotriva vieţii? Desigur că a scrie nu înseamnă a fi. Eu nu găsesc că m-am limitat. fermecat sau pe gînduri. e cumplitul efort de a exprima prin cuvinte ceea ce mă doare. şi uneori cît de tumultoasă. “(pag 169 -170) “Îmi spui. prin note pe portativ.

viril în aceste expresii. Poate va semăna cu mine. mă susţii. E ceva masiv. sînt la fel de ponderată. cînd scriu la cartea mea. recitesc şi refac pînă la extenuare. Dar nu ştiu dacă o voi îndepărta de pe linia pe care am pornit-o. Poate à rebours. Sînt concentrat. de liniştită şi azi. de a-l depăşi. ci sînt înlocuite cu altele.» Desigur. fiindcă eu nu am talent. există multe căi de a ajunge la acest adevăr şi te admir (te invidiez) pentru încrederea. Această «efervescentă scînteiere» a existat în stare de posibilităţi totdeauna (e firea mea). organic. cu o singură febră. alături de o sumedenie de brutalităţi şi chiar trivialităţi. dezinvoltura cu care mergi pe drumul tău. muncitoare. textul aproape fără rateuri.hîrtia albă. Nu-mi place să scriu. teama de ceea ce ar urma. Parcă ar trebui să bag foarfeca în cea mai scumpă ţesătură. aspiraţia noastră spre spaţii îndepărtate. poate voi semăna eu cu ea. Naivitatea e forţa adevărului. cîtă potrivire (…). Această simplitate care este profundă e singura pe care arta o cunoaşte. gravă. cînd vrei cu răbdare şi pasiune să te apropii de original. Aş spune «mi-e groază». Scarlet O’Hara e vie. Mai tîrziu nu ştiu cum va evolua. Şi dacă scrisul meu e «armonic şi rotunjit» (aşa cum spui tu). e fiindcă muncesc foarte mult. sînt aspecte dramatice unice. rece şi gravă. Dar să ştii că nu socotesc că e o evoluţie à rebours nici în ceea ce mă priveşte. Mi se pare că îmi iau o imensă răspundere şi fug de ea. şi cînd nu-ţi scriu ţie. dacă uşurinţa de a scrie înseamnă talent sau plăcerea de a scrie. după cum azi există în mine. (…) Le grand Meaulnes nu-i o carte dintre cele mai simple şi cele mai mari? În asemenea cărţi nu sînt înregistrate faptele ca întrun proces-verbal.» Sînt fericită. pe lîngă tot ce vezi. Şi mă interesează tot ce-mi spui despre eroina mea. continuînd să ne iubim şi să ne înţelegem. M-a impresionat citind Jurnalul Katherinei Mansfield. spre cultură e aceeaşi (…) (pag 172 . toate posibilităţile de a fi calmă. personajele toate trăiesc. închegat. Simplitatea fiind adevărată e naivă. Şi eu aş vrea să fie calmă. aceea de a scrie. lucid. Dorinţa noastră de a ieşi din acest mediu. Sînt fericită cînd îmi spui: «Scrisul înaintează robust. rece.172=3) “«Tot ce e adevărat e simplu. cum spui tu. Am poate numai ceva de spus şi atunci caut forma cea mai exactă de a-mi exprima gîndul cu aceleaşi dificultăţi pe care le-ar avea oricine dintre cei ce nu . fireşti în război. echivalente şi la fel de expresive ca într-o traducere. poate ne vom despărţi de tot. dar în adîncimi eşti mereu prezentă.” (pag 172) “Gone With the Wind a lui Margaret Mitchell e o carte clocotitoare de viaţă (…)unde.

ordonat. ca totdeauna. cînd totul este gata. cînd nu mai recunosc şi deosebesc nimic. Dar modelele nu devin personaje cu şanse să supravieţuiască. Urmăresc cu luare- aminte procesele. dorinţa. Şi dacă ai găsit în mine sau în scrisul meu o «maturitate stăpînită. mînat de o mînă nevăzută. absorbit cum sînt de o poveste ciudată.(…) Aşa îmi place să lucrez: după ce am gîndit o problemă sub toate feţele timp de ani întregi.(…) Îţi scriu acum sub impresia acestei vii emoţii intelectuale. (…). cu cît caut să găsesc noi implicaţii datelor prezente de cercetare. îmi dau seama că nu am tras toate concluziile şi că nu am adîncit toate implicaţiile faptelor.174) “ Fii înţelegătoare şi generoasă. cît pentru . Acesta e rolul şi obligaţia Ta. strădania de a mă face înţeleasă. Iar întîmplarea cu nevinovatul care trece drept trădător lasă un gust amar. din ce în ce mai rar”(pag 175 “Am scris astăzi dimineaţă cîteva pagini asupra unei probleme care mă interesează. cu atît domeniul îmi apare mai important prin semnificaţie şi mai ispititor pentru curiozitatea-mi veşnic trează. Trăiesc în răstimpuri stări exaltate ale conştiinţei. organizat. (…) Cu cît reflectez mai mult. nervoase. Dar trebuie să recunoşti. se citeşte uşor. a trebuit să ierţi de multe ori. Redactarea e o exaltare.sînt.. nu pentru prieteni. E mai mult voinţa. totul se desfăşoară repede. mai puţin pentru el. atare transfigurări. în zeci de pagini pe care le scriu ca inspirat. lucrările străine consacrate problemei. Are cartea un erou principal? Cine e. cu cît revăd textele proprii sau. dup ce am sondat toate dimensiunile faptelor şi am descoperit puncte noi de orientare. “ (pagg 175 - 176) “Jurnalul tău de război e scris cursiv. clarificat. În acest caz. desprind semnificaţiile şi caut să definesc concluziile şi de fiecare dată cînd cred că sînt în posesia unei concluzii mulţumitoare. ce vrea? Ce devine? (Vorbesc pentru cititorul obiectiv.”(pag 173 . mai ales. Nedeosebind ziua de noapte şi orele de masă cu cele de repaos. sau nu se gîndesc să fie scriitori. fără şovăiri şi pauze. De cînd ne cunoaştem.)(…) Dar ce devine în cartea întreagă această scurtă poveste? Parcă-i acolo pentru a spune: ia uite ce poate autorul!(…) Despre război s-a scris prea mult şi prea grav ca să adaugi ce nu e cu totul ieşit din comun. ea a existat întotdeauna. melancolică şi gravă». în notări rapide.

şi totuşi ceva esenţial îi lipseşte cîţi ca să fie o carte. (…) Plăcerile le vezi. Autorul scapă autorului. Poate o mare iubire. de ce pleci. Dar ceea ce îngreuia situaţia erau întrebările tale: «Ce ai. Paginile cu pescuitul. acest «tu» exterior mie mă înspăimînta. Sînt pagini multe frumoase. laş. nu trebuie s-o micşorăm. nu. Ediția a II-a revizuită. Parcă scapă undeva. să nu fii nedrept. nimic din acea nevoie de orizonturi largi.neputinţa autorului martor. “Mi se pare că s-a strîns între noi o mulţime de «prezenţe». demne de . Această dulce povară tinerețea.177) “eşti necruţătoare. ce-ţi fac. întreagă. derutată prin mijlocul naiv de a-mi atribui mie o stare care e a ta sau care a fost provocată de tine. peisajul.” (pag 180) “Acest nou aspect al tău. dar suferinţa. Nimic din fervoarea de altădată. de descripţie a naturii. ce ţi-am făcut. ceea ce trebuie să fie spus. Poate sinceritatea. s-o meschinizăm. să recunoşti cinstit cînd nu eşti în stare să fii la înălţimea unei clipe. gîndeşte-te. Unde e nevoia pasionată pe care o aveam altădată de a ne spune tot.”(pag 185) Serghi Cella. din exclusivismul acela încăpăţînat. Întîlnirea noastră trebuie să fie mereu frumoasă cum a fost. s-o reducem la bietele noastre măsuri atunci cînd nu mai putem fi noi la înălţimea acelui miracol care a provocat-o. minunate. intensă şi mai ales adevărată. Editura Romus. de o logică de fier. disperat. foarte reuşit. de a ne apropia adevărat.(…) Aş vrea să ştii că nu ai nici o obligaţie faţă de mine decît aceea de a fi cinstit.” (pag 176 . parcă ceva ne înfrînează elanul. nu vrei să cedezi nici un punct atunci cînd îţi dai seama că ai dreptate şi că sînt în culpă. de ce rozi ceea ce e între noi?» (Eu mă întrebam: ce mai e?) Să nu mai pui niciodată astfel de întrebări. Nu am nevoie să fiu menajată. Poate ţi-a fost frică să vorbeşti despre ea. atît de plin de intoleranţă adolescentină. fals mîngîiată. că nu ne mai putem spune simplu ceea ce vrem. de a ne contopi total?(pag 186) “Te-am găsit schimbat. dar prea negat de sufletul autorului. la urmă. Nu trebuie s-o coborîm.

Resemnat. — Durabil. cu desăvîrşire inexact. ci o biată incapacitate de a depăşi durata poate firească a ceea ce a fost. a stărui asupra ei înseamnă a o provoca. Foarte rău. Ştiu ce vei spune: a sublinia o schimbare. nu o concepeai. sau să se strice mai rău. poate. ‘ (pag 202) “— O. — Totuşi. ştiu Dar noi nu ne mai putem iubi aşa. n-am ignorat-o. Nimeni nu are nici o vină. împăcat aproape (sau începînd a fi) cu mediocritatea şi compromisul. că fac rău cuiva. tăcerea. Ion. nu o acceptai. de neînlăturat. cu o limpezime groaznică. Inexact. Dat asta îmi repugnă. Daca dragostea noastră nu e făcută să reziste timpului şi intemperiilor care să suporte şi să înfrunte tot. Astea sînt simple scuze. vreau să ştiu. — Nu înţeleg. — Dacă între dumneata şi soţul meu e ceva serios. nu aşa?” (pag 192) “Mi-am dat seama pentru întîia dată. ca şi cînd nu era locul ei acolo. Îmi dădeam seama. despre asta nici nu poate fi vorba! E foarte tradiţionalist. încă posibil. — Atunci. Ştiu tot atît de bine ca şi tine că tactul. nu putem coborî după înălţimi fiindcă am apucat să le cunoaştem. — Ce înţelegeţi prin «serios»? am întrebat. să ne fie frică să nu se strice ceva. Mi-a spus odată că nici de o soţie care i-ar fi fost impusă cu forţa n-ar putea să divorţeze. nu are nici o justificare. Asta iese cu totul din principiile lui. dezamăgit. un sentiment). cu cîtă inconştienţă am ignorat-o.dragostea noastră şi fără de care nu vroiai.. zîmbetul pot fi pentru lungă vreme baloane de oxigen pentru ceea ce e «încă frumos». doamnă. Definitiv. că sînt vinovată.(…) Mi se părea că nu mă pot împăca şi ştiu că niciodată nu mă voi desprinde cu lipsa astă de orizont în dragostea noastră. în sfîrşit. ca şi cînd o toleram din mărinimie” (pag 200) “— Aş vrea să ştiu dacă e ceva serios. încercările de a atribui altcuiva vina sau o parte din vină (care totuşi nu e o vină. mă enerva «prezenţa» ei acolo în preajma ta. Nu. atît cît a fost să fie. Mă supăra. strategia. asta nu ne-ar semăna. vedeţi că nu aveţi de ce să vă temeţi? . încă «iubire». nu ni s-ai potrivi nouă “ (pg 191) “Nu înţeleg să ne menajăm. — Numai cînd iubeşti prima oară crezi că e definitiv. iartă-mă.

dar e vorba de sentimente.— Bine. numai eu pot să te fac să lucrezi!» Acum nu mai pot să-i spun asta. Cum poţi opri pe cineva să aibă sentimente. să te angajezi într-un fel. “(pg 2030 “— E adevărat. în închisori şi lagăre. în ambianţa de toate zilele a unui om pe care-l iubeşti. şi aici e o schimbare.207) “Avea de partea ei obişnuinţa atîtor ani. dimpotrivă. Îi spuneam cu satisfacţie: «Vezi. doamnă. cu o mantie neagră. El suferă ca un licean. dar în favoarea celuilalt. Împotriva dorinţei. şi pentru totdeauna poate.” (pag 206 . o privire. se opun condiţiile exterioare.(…) Un divorţ durează mult şi intentarea lui e mai curînd o nevoie ostentativă (sau o necesitate intimă de a face un gest) pentru cineva care a trăit pasiv totdeauna. nu mai scria nimic. afecţiunea. posibilităţile materiale. doamnă. Suferă de foame.» — Nu mă aşteptam să vorbeşti cu atîta sînge rece. Văd că dumneata îl stimulezi foarte mult. Cînd sentimentele ar trebui să te împiedice. scrupulele tale. prezenţa ei zi şi noapte. . Sînteţi împreună acolo. confortul tău (orice cămin e pentru bărbat un confort mai necesar decît pare).206) “Cine are tot? Garanţii pentru viitor? Cine poate lua? Cînd sentimentele sînt de aşa natură ca să poţi lua cu certitudine orice răspundere şi pentru totdeauna.Suferă oamenii pe front. vroiam să cunosc sentimentele dumitale. — Credeam că dumneata… — Credeaţi că îl aştept să vie pe un cal alb.(…) E atît de mult să trăieşti în preajma. — Ce importanţă are cine-l stimulează. «Gloria o va împărţi cu dumneavoastră. Eu sînt aici…“ (pag 205 . Altă dată. De ce să vrei să ai totul într-o lume în care nimeni nare tot? (…) Femeile sînt prea slabe şi socialmente prea handicapate ca să poată suporta singurătatea. mai fantomatică” (pa 206) . împrejurările te ţin pe loc. cînd era amorezat. Că suferi. Suferinţa din amor e un lux. — Nu-mi place să fac confidenţe. Nici chiar unei prietene. Sentimentele mele nu privesc pe nimeni. să mă răpească şi să fugim în lume? Să fugim? Unde? Fiţi liniştită. Credeam că eşti mai exaltată. Vezi. mila şi poate o altă formă de iubire… Eu aveam numai dragostea ta. din ce în ce mai abstractă. dar nu un sentiment. Soţul meu îmi poate interzice un gest.

Ştiu. (pag 223) “Eu eram fascinată de toate. Dar un intelectual ieşit din clasa asta şi care se desolidarizează de idealurile ei rapace (. nu-mi mai găsesc astîmpăr.” (pag 213) “ Dar amînarea este exasperantă… Şi dacă nu m-ai chema.” (pag 215) “— Eşti prea orgolioasă. draga mea. trebuie.. Te- ai dezumanizat. mă răzbunam împotriva celor care m-au umilit” (pag 224) “— Cita. Dacă aş şti că nu mă aştepţi. înţelegi? Numai dacă luăm noi puterea. ar fi suportabil. mi se părea că revoluţia trebuie apărată. nu-mi mai găsesc astîmpăr. o să le sfîşie. nici o şovăire. Să nu-ţi pese. Lipeşte mereu. aş fi mai înţeleaptă. prea puţină tristeţe. pe pereţi. dreptatea. . nici o urmă de îndoială. prea agitată. — Tocmai asta vă caracterizează. graba. în tramvaie.) — Prea mult entuziasm. — Nu mai am linişte de cînd ştiu ce s-a întîmplat. prea dură. lipsa de timp. Apărînd-o. trebuie. aş fi mai înţeleaptă.” (pag 222) “— Ştiu de ce nu ne putem înţelege. mi-a lăsat afişe să le lipesc. bancherul şi toţi trîndavii. Dacă aş şti că nu mă aştepţi. Dar de îndată ce mă chemi. prea energică. Nu mai ai o clipă de destindere. numai atunci… Mi-a vorbit de importanţa alegerilor. Lipeşte altele. — Unde? — Peste tot. Sînt antiburghez. — Cum vrei să construieşti în grabă fericirea oamenilor? Cum poţi să nu greşeşti cînd te grăbeşti? Nu poţi face artă cu eroi iremediabil pozitivi sau negativi. nici o sfială. pe geamuri. — N-avem timp pentru asta. dacă burghez înseamnă băcanul. ar fi suportabil. feciorii de bani gata. Prea multă încredere într-o anumită dreptate. E dezolant. — Şi crezi că n-o să se mai întîmple? Cauţi absolutul într-o lume relativă? — Caut omenia. prea intransigentă. Dar de îndată ce mă chemi. trebuie să reuşim în alegeri. trebuie să ne ajuţi. măcelarul. Nici o undă de tristeţe meditativă. prea revoltată.“ Dar amînarea este exasperantă… Şi dacă nu m-ai chema.

Ea nu trebuie să pună întrebări. Îi eram recunoscătoare. Agresiv. Aveam un nume. e dreptul meu». casa protectorilor mei. în documentare! La Chitila. mîrîie. Închideam ochii. trimiţîndu-i pachete. cunoscusem decît viaţa de internat. Ce mai aştepţi? — Să te aduni de pe drumuri. De pe front îmi venea solda lui. iubită. a noastră. cu codiţe blonde. fiindcă eram îndrăgostită. moartea pe care o văzuse de-aproape nu l-au schimbat. Îmi era drag şi doream să se întoarcă(…) Cei doi ani de mizerie în tranşee.226) “Nu i-am răspuns. Dimpotrivă. al lui. Am vrut să i-o dau. gata să arunce vina asupra mea pentru tot ce nu-i reuşea în aventurile lui. O casă.— Şi altceva? — Să mergi din casă în casă. acum eşti feministă. oscilînd între afecţiune. El e însurat. dar războiul s-a declarat şi a plecat pe front. ca un cîine care nu suportă lesa. să croşetez şi să te aştept? Back street? În umbra fericirii? Am citit cartea şi am văzut filmul. Dar acum nu m-am putut stăpîni. repeta fără să fie întrebat: «Vreau să trăiesc. M-a indignat. Aşa a fost de la început. De la început a vrut să-şi reia libertatea. Cînd venea seara tîrziu. de libertate. sau nu venea noaptea deloc. Am căutat să-l încurajez. — Să stau acasă. Îi iertam toate aventurile. admiraţie şi atracţie senzuală. Se scutură. Mi-a fost milă de el. “ (pag 227) “ Mă certam cu soţul meu. îmi dădeam seama că nu-i mai vinovat ca de obicei. dar şi încrederea în superioritatea lui indiscutabilă. Iubita mea e la „Griviţa Roşie”. toate legăturile. Dar cînd a aflat că e comandant de tancuri.”(pag 225) “Cînd ne întîlneam era furios: — Pe unde umbli? Cînd te caut. i-au exacerbat dorul de viaţă. a fugit mîncînd pămîntul. iar el. fiindcă eram fericită.”(pag 225 . are viaţa lui. . Eu n-am avut casă. gata să muşte. teama bărbatului de a se lega. scriindu-i scrisori tandre. nu te găsesc. Un prieten al meu a cunoscut o femeie suavă. organizează cursuri de alfabetizare! Ce bine-ţi stăteau pălăriile cu boruri mari! Parcă erai o englezoaică de pe la 1900. Acum porţi basmale! Erai feminină. dar mă întreb acum dacă nu avea nostalgia unei iubiri potolite. Nu. Înţelegi? — Înţeleg că vrei să fugi mîncînd pămîntul. ironic. să stai de vorbă cu oamenii.

” (pag 229 . Şi ce băiat minunat. să caute altă femeie. dacă le arăţi unde. că am să-l găsesc. Dacă îi dai jos de pe soclu. Pretindea că o înşală. Purta o haină lungă. Nu vor să ştie şi mai ales nu vor să ştii că sînt vinovaţi. o situaţie socială şi ea toată ziua pe drumuri. Mă consola gîndul că există. (…) Sînt mii de femei care au sentimente sau resentimente. Pui de bogdaproste. orgolios. (…)Dar cînd iubesc. concerte. Tu trebuie să închizi ochii şi să le dai iluzia că sînt zei. jegărită. cinema. Victoria ta este pierzania lor şi a ta. cu creionul în mînă. care ţinea să fie respectat. aparenţele sociale. jignit. Şi sănătatea. Ei şi? Nu ştiu de ce fac femeile atîta caz de acest „mă-nşeală” nu mă-nşeală”. nu-ţi iartă. piesa de teatru din care am scris primul act. Poate. că nu sînt singură. Dar ei tocmai asta nu vor.”(pag 232) “ Nu ştiu dacă am avut dreptate eu sau el. să-i admire. mi-a imputat că sînt veşnic cu capul în nori. mă consola gîndul că am o casă. . El.230) “ Nu mi-a iertat că i-am descoperit duplicitatea. Omul pe care-l iubeam nu se mai deosebea de ceilalţi. ca şi cînd asta e important într-o căsnicie… Avea un nume. A scris. să-i iubească cu ochii legaţi. Eşti vinovată fiindcă le-ai dovedit că sînt vinovaţi. trebuie să fugă. s-a depărtat de mine. hai-hui… lacuri. “ (pag 230) “ Vroiam să ajung cît mai repede acasă. A publicat’ (pag 235) “ (…)Prima dată am măritat-o eu. sau poate simpla mea prezenţă îl înfuria. Mă simţeam vinovată faţă de soţul meu. să te închini la ei. Poate că mai există o posibilitate de a înnoda firul rupt. Eugen Boldea! Nu ştiu de ce l-a lăsat. Poate că ştia totul de la început. Eu am sacrificat o carte. care să li se închine. cum şi de ce au greşit. Ca să se salveze. Cînd am luat-o de la orfelinat era slabă. fiindcă respecta cu stricteţe formulele protocolare. se vedea demascat. nu mai sînt decît nişte femei care iubesc. Pasiunea lui (…). poate că.furios că nu a găsit nimic de mîncare. “(pag 231) “ Nici un îndrăgostit nu se aşteaptă să fie iubit de o fiinţă care nu-şi mai aparţine. că a suferit. Ce mai vroia?… Nu ştiu cine i-a băgat în cap că-i scriitoare. poate o carieră literară. Greşeala noastră e să le dovedim că sînt vinovaţi.

Am ştiut cînd eram copil că n-am să uit cum e cînd eşti copil. ponosită. “ (pag 238 . O sălbăticiune. Îi dădeam cîte un ghiont să se ţine mai dreaptă. mă identific cu dragostea lor. cît e de grea tinereţea. Şi totuşi ce miracol tinereţea. fără suflet. despre noi. Aici a învăţat să ţină în mînă cuţitul şi furculiţa. protectorii ei. nu cred că-l voi întîlni dincolo. cu ochii în pămînt. “ (pag 240) “Nu vă pot ajuta. „burghezi infami”. Dar despre morţi să nu vorbim decît de bine. Melita: Trăiesc pentru nepotul meu.239) “Din ceaţă apar eroinele mele. bocanci de două ori mai mari decît picioarele ei. Intelectuală! Sigură de ea. – mi-a spus încredinţîndu-mi scrisorile. Vreau să trăiesc ca să pot suferi pentru el. (…) Mă regăsesc în suferinţele ei. să nu plescăie cînd mănîncă. vreau să-i apăr cuibul. Mai tîrziu am simţit cît e de grea. potriviri înnăscute.largă. tinereţea. martori neluaţi în seamă ai tinereţii voastre. Henrieta: Nu cred în viaţa de apoi. tinerii mei prieteni! Vă pot înţelege! Vă datorez liniştea mea. încredinţîndu-mi scrisorile. Abia acum. îţi dai seama cît adevăr conţin şi cît e de greu acest adevăr. Mă uit înapoi cu ochii prea curioşi. emancipată… — Mi s-a părut modestă. Există familii de spirite care au o realitate obiectivă. fiindcă o măsor cu zbuciumul vostru. vreau să-l ajut să zboare. de disperată. Am ştiut cînd aveam 16 ani că n-am să uit gustul amar al acestei mult cîntate primăveri. Şi într-o zi m-a privit de sus. recitindu-le. înţelegeri structurale.236) “Nici dragostea nu e veşnică. şi uneori. dacă ştii s-o trăieşti. prea deschişi şi prea trişti. să i te dăruieşti!” (pag 241) . Patricia: Această dulce povară. N-am ştiut că a copilărit întrun orfelinat. “ (pag 235 . Umbla adusă de spate. căci există dincolo de deosebirile de naştere şi mediu trăsături asemănătoare. Patricia Matak a vrut s-o salveze. jurnalul. oameni răi. despre părinţii ei necunoscuţi. acum. — Inventa tot felul de poveşti despre originea ei. aici.

părerea de rău pentru tot ce n-ai trăit. Trebuie să-ţi dea senzaţia timpului pe care nu l-ai pierdut. eroinele mele rămîn tinere prin pasiunea cu care îşi retrăiesc pasiunile.“Amintirile nu trebuie să fie o povară.” (pag 241) . Şi dacă bătrîneţea înseamnă regret.