You are on page 1of 153

Lector univ. dr.

CRISTIAN POSEA
Asist. univ. drd. IULIANA PAŞOL

ANATOMIE
Curs în tehnologie IFR

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2013
http://www.edituraromaniademaine.ro/
Editură clasificată de Ministerul Educaţiei Naţionale prin Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice,
categoria C
(domeniile Filologie, Filosofie, Istorie şi studii culturale, Arhitectură şi urbanism, Artele
spectacolului)

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Anatomie/Curs în tehnologie IFR, autori: Cristian Posea, Iuliana Paşol- Bucureşti,
Editura Fundaţiei România de Mâine, 2014

ISBN 978-163-897-3

Reproducerea integrală sau fragmentară, prin orice formă
şi prin orice mijloace tehnice,
este strict interzisă şi se pedepseşte conform legii.

Răspunderea pentru conţinutul şi originalitatea textului revine exclusiv autorului/autorilor.

UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

CRISTIAN POSEA
IULIANA PAŞOL

ANATOMIE
– Curs în tehnologie IFR –

Realizatori curs în tehnologie IFR
Lector univ. dr. CRISTIAN POSEA
Asist.univ.drd. IULIANA PAŞOL

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE
Bucureşti, 2014

CUPRINS

INTRODUCERE (Iuliana Paşol)……………………………………………….

Unitatea de învăţare 1
ANATOMIA SISTEMULUI OSOS

1.1. Introducere…………………………………………………………………….
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ……………………………..
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare ………………………………………………..
1.3.1. Clasificarea oaselor………………………………………………………
1.3.2. Elemente anatomice osoase………………………………………………
1.3.2.1 Suprafeţele articulare………………………………………………..
1.3.2.2.Proeminenţele osoase……………………………………………….
1.3.2.3.Scobiturile osoase……………………………………………………
1.3.3. Structurile osoase…………………………………………………………
1.3.3.1 Structuri de ordinul I………………………………………………
1.3.3..2.Structuri de ordinul II………………………………………………
1.3.3.3.Structuri de ordinul III……………………………………………...
1.3.3.4.Structuri de ordinul IV…………………………………………….
1.3.4. Scheletul capului………………………………………………………….
1.3.5. Coloana vertebrală………………………………………………………..
1.3.6. Cutia toracică……………………………………………………………..
1.3.7.Scheletul membrului superior…………………………………………….
1.3.8.Scheletul bazinului………………………………………………………...
1.3.9.Scheletul membrului inferior……………………………………………...
1.3.9.1. Scheletul coapsei…………………………………………………..
1.3.9.2. Scheletul gambei…………………………………………………..
1.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare (Iuliana Paşol)……………………..

Unitatea de învăţare 2
ANATOMIA SISTEMULUI ARTICULAR

2.1. Introducere…………………………………………………………………….
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare …………………………….
2.3. Conţinutul unităţii de învăţare ………………………………………………..
2.3.1.Clasificarea articulaţiilor………………………………………………….
2.3.2.Articulaţiile capului……………………………………………………….
2.3.3.Articulaţiile coloanei vertebrale…………………………………………...
2.3.4.Articulaţiile toracelui……………………………………………………..
2.3.5.Articulaţiile centurii scapulare…………………………………………….
2.3.6.Articulaţiile membrului superior………………………………………….
2.3.7.Articulaţiile bazinului……………………………………………………..
2.3.8.Articulaţiile membrului inferior…………………………………………..
2.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare (Iuliana Paşol)…………………..

5

Unitatea de învăţare 3
ANATOMIA SISTEMULUI MUSCULAR

3.1.Introducere……………………………………………………………………..
3.2.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ……………………………...
3.3.Conţinutul unităţii de învăţare…………………………………………………
3.3.1. Clasificarea muşchilor…………………………………………………….
3.3.2. Structura muşchiului striat scheletic……………………………………..
3.3.3. Grupe de muşchi………………………………………………………….
3.3.3.1.Muşchii capului…………………………………………………….
3.3.3.2.Muşchii gâtului……………………………………………………..
3.3.3.3.Muşchii trunchiului…………………………………………………
3.3.3.4.Muşchii toracelui……………………………………………………
3.3.3.5.Muşchii abdomenului………………………………………………..
3.3.3.6.Muşchii membrului superior………………………………………...
3.3.3.7. Muşchii membrului inferior………………………………………
3.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare (Iuliana Paşol)……………………..

Unitatea de învăţare 4
ANATOMIA SISTEMULUI NERVOS

4.1.Introducere…………………………………………………………………….
4.2.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ……………………………...
4.3.Conţinutul unităţii de învăţare…………………………………………………
4.3.1 Actul reflex……………………………………………………………….
4.3.2. Ţesutul nervos……………………………………………………………
4.3.2.1.Neuronul……………………………………………………………
4.3.2.2.Nevroglia……………………………………………………………
4.3.2.3.Măduva spinării…………………………………………………….
4.3.2.4.Nervii spinali………………………………………………………..
4.3.2.5.Trunchiul cerebral………………………………………………….
4.3.2.6.Cerebelul……………………………………………………………
4.3.2.7.Diencefalul………………………………………………………….
4.3.3 Sistemul nervos vegetativ…………………………………………………
4.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare (Iuliana Paşol)……………………..

Unitatea de învăţare 5
SISTEMUL ENDOCRIN

5.1.Introducere……………………………………………………………………..
5.2.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ……………………………..
5.3.Conţinutul unităţii de învăţare…………………………………………………
5.3.1.Hipofiza………………………………………………………………..
5.3.2.Glandele suprarenale…………………………………………………..
5.3.3.Glanda tiroidă………………………………………………………….
5.3.4.Paratiroidele…………………………………………………………...
5.3.5.Pancreasul endocrin…………………………………………………...
5.3.6.Epifiza şi timusul ……………………………………………………..
5.3.7.Glandele sexuale………………………………………………………
5.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare (Iuliana Paşol)…………………..

6

.3.3.3.3. Marea şi mica circulaţie………………………………………………….Fosele nazale……………………………………………………….3.1.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare …………………………….3.3.. Cavitatea bucală………………………………………………………….2. 7.1.1. 8.3.Conţinutul unităţii de învăţare………………………………………………….Configuraţie externă……………………………………………….1.2.Configuraţia esofagului…………………………………………… 8. 8.1.2.3. 8.3.2.Limba şi glandele salivare ……………………………………….4.2..Configuraţia faringelui…………………………………………..3. Stomacul………………………………………………………………….Introducere…………………………………………………………………….3..Inervaţia plămânilor………………………………………………… 7.Arcadele dentare…………………………………………………..Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ……………………………… 8. 7.Configuraţia stomacului………………………………………….2. 8.2.3.3.. 8..3.2. 6.1.Traheea……………………………………………………………… 7.3.2. 7.1.3..3..Laringele……………………………………………………………. 8..Îndrumar pentru verificare/autoverificare (Iuliana Paşol)…………………… Unitatea de învăţare 8 ANATOMIA SISTEMULUI DIGESTIV 8.3.2.3.Structura faringelui……………………………………………….1 Căile respiratorii superioare……………………………………………… 7.3. 6.3.3.. 8.Îndrumar pentru verificare/autoverificare (Iuliana Paşol)…………………. Căile respiratorii inferioare……………………………………………… 7.1. 7.3 Esofagul…………………………………………………………………… 8.3. 6.1.3.3.2. 6.3.Structura esofagului……………………………………………….3. 6.1. 7.Configuraţia cavităţii bucale……………………………………… 8..3.2. 7 .3.3.Aşezare.3.4.1.4..Conţinutul unităţii de învăţare………………………………………………… 7.1.2. Anatomia sistemului circulator………………………………………….2.3..4.3.2.1.3. 7. Faringele…………………………………………………………………..5.3.Bronhiile principale………………………………………………… 7.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ……………………………..3.1.2. 8.4.3.Unitatea de învăţare 6 ANATOMIA INIMII ŞI A SISTEMULUI CIRCULATOR 6.Faringele…………………………………………………………… 7.. Unitatea de învăţare 7 ANATOMIA SISTEMULUI RESPIRATOR 7..1 Structura şi cavităţile inimii……………………………………………….3.2.Bolta palatină…………………………………………………….3.1. 7. 7.3. 8.Conţinutul unităţii de învăţare………………………………………………… 6.3.Introducere…………………………………………………………………….. 8.3.1..Vascularizaţia plămânilor………………………………………….6..1.4.3. 6. Sistemul limfatic…………………………………………………………..Structura plămânilor………………………………………………. 8.Pleura pulmonară…………………………………………………… 7.3 Plamânii…………………………………………………………………… 7..Introducere…………………………………………………………………….3.4.3. Raporturi………………………………………………….

2.5.7.3. 9.1.5.3..1. 10.. Ficatul…………………………………………………………………….4.6. Proprietăţile sângelui…………………………………………………….2.1.2.4.1. 10.Structura stomacului……………………………………………….3.Raporturi anatomice………………………………………………… 9.. 10.1.6.2. Pancreasul………………………………………………………………… 8.1.1 Funcţiile sangvine……………………………………………………….Mezenterul…………………………………………………………. Componentele sângelui………………………………………………….3.3.3. 8.3...Configuraţie externă………………………………………………… 9.7.3.3. 9.6..3.Plasma………………………………………………………….Structura rinichiului………………………………………………… 9.6.Vascularizaţia şi inervaţia rinichiului……………………………….2.6.2.Îndrumar pentru verificare/autoverificare (Iuliana Paşol)……………………. 9.7.Vascularizaţia ficatului……………………………………………..Uretra……………………………………………………………….2.Introducere……………………………………………………………………… 9.3.3.3.3..3.3.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ……………………………….Jejuno-ileonul……………………………………………………….4..Conţinutul unităţii de învăţare………………………………………………… 10. Grupele sangvine………………………………………………………… 10.3.3. 8.3.Topografie………………………………………………………….1.Duodenul…………………………………………………………… 8. 8.2.Nefronul…………………………………………………………….Îndrumar pentru verificare/autoverificare (Iuliana Paşol)……………………… Unitatea de învăţare 9 ANATOMIA APARATULUI EXCRETOR 9. 8. 10.3.2. 8.5.3.2. 10.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare …………………………….3.Configuraţia şi structura ficatului…………………………………. 8...3.3. 10.1.. 10.5. 8 .4. 9.Îndrumar pentru verificare/autoverificare (Iuliana Paşol)……………………… Unitatea de învăţare 10 SÂNGELE 10. Hemostaza şi coagularea………………………………………………… 10..1. 8.3.3. 9.3.8.3.4.2.Conţinutul unităţii de învăţare………………………………………………….6. 8.4.2. 10.1.Elementele figurate…………………………………………….1.2. 8.1.5.1. Modificări de efort ale sângelui…………………………………………. Căile urinare……………………………………………………………… 9.Calicele renale……………………………………………………….3.7.3.3.3.Diviziunile intestinului gros………………………………………… 8.Structura intestinului gros………………………………………….Configuraţia externă……………………………………………….1.3.5. Rinichii…………………………………………………………………… 9.Vezica urinară……………………………………………………….3.2.3. Intestinul gros…………………………………………………………….3.3.Ureterul……………………………………………………………… 9. 8.3. 9. Sistemul Rh……………………………………………………………… 10.3.1.3..4..3. 9. Intestinul subţire…………………………………………………………. 8.3.Bazinetul (pelvisul) ………………………………………………… 9.5.Introducere……………………………………………………………………. 9.3.2.3.2.

2. 142 12... 129 11. 129 11. Analizatorul acustico-vestibular…………………………………………. Analizorul vizual………………………………………………………… 135 11. 149 12..Introducere……………………………………………………………………. Funcţiile testiculului…………………………………………………….Îndrumar pentru verificare/autoverificare (Iuliana Paşol)………………… 149 Răspunsuri la testele de evaluare/autoevaluare………………………………… 151 9 .2.1.2.3.6. 133 11.3. Analizorul gustativ……………………………………………………….3. 143 12.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare……………………………… 142 12.4.3.3.1 Aparatul genital feminin………………………………………………….3.4.. Analizorul cutanat………………………………………………………. Aparatul genital masculin……………………………………………….Unitatea de învăţare 11 ANATOMIA SISTEMULUI SENZORIAL 11.3.1.Conţinutul unităţii de învăţare………………………………………………… 143 12.4 .3. 145 12.Introducere…………………………………………………………………….. 131 11.Conţinutul unităţii de învăţare………………………………………………… 131 11.5. 134 11.Analizorul kinestezic…………………………………………………….3. 137 11.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ……………………………. Funcţiile ovarului………………………………………………………..3.3. 148 12.3.Îndrumar pentru verificare/autoverificare (Iuliana Paşol)………………….3.4.. Analizorul olfactiv………………………………………………………. 132 11.1. 140 Unitatea de învăţare 12 ANATOMIA SISTEMULUI REPRODUCĂTOR 12.2..3..

10 .

precum şi de material publicat pe Internet sub formă de sinteze. elementele anatomice osoase. INTRODUCERE Introducerea cursului de Anatomie în programa anului I. principalele noţiuni legate de anatomia umană. ANATOMIA SISTEMULUI DIGESTIV (3 ore) Unitatea de învăţare 9. răspunsuri online la întrebările studenţilor în timpul e-consultatiilor. noţiunile teoretice referitoare la sistemul muscular. În timpul convocărilor. ANATOMIA SISTEMULUI MUSCULAR (3 ore) Unitatea de învăţare 4. software utile. necesare întregirii cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat. studentul va avea cunoştinţe şi abilităţi privind: noţiunile teoretice referitoare la sistemul osos. elementele anatomice musculare. din necesitatea înţelegerii bazelor anatomofuncţionale ale mişcării corpului. ANATOMIA INIMII ŞI A SISTEMULUI CIRCULATOR (3 ore) Unitatea de învăţare 7. în scopul înţelegerii ulterioare a noţiunilor de biomecanică umană . dezbateri în forum. programul Kinetoterapie şi motricitate specială. se impune. în prezentarea cursului sunt folosite echipamente audio-vizuale. conform programului fiecărui tutore (pe grupe şi discipline). precum şi a modificărilor ce apar în organism în timpul practicării unui efort Competenţe conferite După parcurgerea acestui curs. metode interactive şi participative de antrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi vizualizarea practică a noţiunilor predate. pe Internet. esenţială pentru activitatea ulterioară a studentului. ANATOMIA SISTEMULUI SENZORIAL (2 ore) Unitatea de învăţare 12 ANATOMIA SISTEMULUI REPRODUCĂTOR (2 ore) 11 . ANATOMIA SISTEMULUI NERVOS (2 ore) Unitatea de învăţare 5. aplicaţii. studii de caz. ANATOMIA SISTEMULUI OSOS (3 ore) Unitatea de învăţare 2. teste de autoevaluare. supus studiului individual al studenţilor. ANATOMIA SISTEMULUI RESPIRATOR (2 ore) Unitatea de învăţare 8. Resurse şi mijloace de lucru Cursul dispune de un manual scris. SÂNGELE (2 ore) Unitatea de învăţare 11. Obiectivele cursului Cursul de ANATOMIE îşi propune ca obiectiv principal însuţirea de către studenţi a principalelor noţiuni legate de anatomia umană. Structura cursului Cursul este compus din 12 unităţi de învăţare: Unitatea de învăţare 1. SISTEMUL ENDOCRIN (2 ore) Unitatea de învăţare 6. Activităţi tutoriale se pot desfăşura prin dialog la distanţă. în specială. ANATOMIA APARATULUI EXCRETOR (2 ore) Unitatea de învăţare 10. ANATOMIA SISTEMULUI ARTICULAR( 2 ore) Unitatea de învăţare 3.

Musculatura bazinului şi a membrului inferior 4. după tematica de mai jos: 1. aplicaţii practice.Mogos C. Bucureşti. 2. Anatomia şi Fiziologia Omului. Ed. Teme de control (TC) Desfăşurarea seminariilor va fi structurată astfel: în prima parte a seminarului vor fi prezentări şi dezbateri pe unitatea de învăţare programată. Metoda de evaluare Examenul final se susţine sub formă electronică. simulări de teste.. studii de caz. Ed. Medicală. 1978. ţinându-se cont de activitatea şi evaluarea pe parcurs la seminar/proiect a studentului. conform precizărilor din Programa analitică şi din Calendarul disciplinei.Ranga V. Ed. Musculatura toracelui 3. Bucureşti. Examenul final se susţine pe bază de grile. 1990.Musculatura membrului superior şi a centurii pelvine 2. Scheletul membrului inferior şi al bazinului 6. Teodorescu Exarcu I. Modificari cardiovasculare şi respiratorii la efort Bibliografie obligatorie 1. ce vor reprezenta 40% din nota finală. Compendiu de anatomia omului. Medicală. ce va reprezenta 60% din nota finală care se stabileşte ţinându-se cont şi de activitatea şi evaluările pe parcurs ale studentului. Tratat de anatomia omului..Ranga V. 3.. iar în a doua parte. 1970. 12 . Scheletul membrului superior şi al centurii pelvine 5. Medicală. pe bază de grile.

2.3.3.Structuri de ordinul III 1. Cutia toracică 1.Introducere 1.3.2.1.2.3. Structurile osoase 1. Structuri de ordinul I 1.3.3.9.2.9.1.Conţinutul unităţii de învăţare 1. Suprafeţele articulare 1.3. Scheletul bazinului 1.3. Scheletul capului 1.4.3.3.Proeminenţele osoase 1.3.3.2.Structuri de ordinul IV 1.3. Scheletul gambei 1.3.9.4.Introducere • Scheletul reprezintă totalitatea oaselor din organismul uman. Îndrumar pentru verificare/autoverificare 1.3.8.5.2. Scheletul membrului superior 1. Scheletul coapsei 1.1. Clasificarea oaselor 1. • Osteologia este ramura anatomiei care se ocupă cu studiul oaselor 13 . Scheletul membrului inferior 1.6.3. Elemente anatomice osoase 1.7.2.Scobiturile osoase 1.3.Structuri de ordinul II 1.1. Unitatea de învăţare 1 ANATOMIA SISTEMULUI OSOS Cuprins 1.3.3.2.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 1.3.3.1.3.3.3. Coloana vertebrală 1.4.3.3.1.

omoplatul. Timpul alocat unităţii: 3 ore 1. 1. Competenţele unităţii de învăţare După parcurgerea acestei unităţi de învăţare.1. 14 . Conţinutul unităţii de învăţare 1. . lungă. -vor conştientiza rolul sistemului osos în mişcare. studenţii: . oasele tinere prezintă cartilaje de creştere.sunt alcătuite din 3 părţi: ■ epifize – situate la extremităţi.formă de lamă. tibie. radius. • Oase mixte . .se vor familiariza cu termenii specifici. exemplu: osul maxilar. La acest nivel.oasele scheletului uman pot fi împarţite in: • Oase scurte .au toate cele 3 dimensiuni aproape egale. tarsiene. • Oase late . -vor dobândi cunoştinţele necesare cu privire la noţiunile referitoare la sistemul osos. • Oase lungi .2.3. formă cilindrică. . femur.identificarea elementelor anatomice osoase.explicarea noţiunii de osteoclast. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: -explicarea noţiunilor teoretice referitoare la sistemul osos. .exemple: oasele carpiene. Clasificarea oaselor În funcţie de formă. ■ metafizele – intre diafiză şi epifiză. .exemple: humerus.neregulate. mai voluminoase ■ diafiza – zona mijlocie a osului.exemple: oasele calotei craniene. vertebrele.3.

1. Din punct de vedere funcţional.3. 1. 1. 1. 1.2.Proeminenţele osoase Proeminenţele osoase – servesc pentru inserţii musculare şi ligamentare. Reflecta rolul de susţinere pe care îl joacă osul studiat. * trohlee. 1. proeminenţele osoase şi scobiturile osoase. * şanţuri osoase.exemple: * faţete articulare.3. Structuri de ordinul I Se pot vedea cu ochiul liber.3.2.2. * creastă. Structurile osoase Oasele sunt structuri anatomice care îmbină rezistenţa cu elasticitatea.3. * incizură. . 1. * condil. . prezintă 4 ordine de structură. * cap.3. Suprafeţele articulare Suprafeţele articulare – servesc pentru articularea cu alte oase. numerotate I – IV. Elemente anatomice osoase Se descriu: suprafeţele articulare.1. * spina.2.3.exemple: * apofiza. * tubercul sau trohanter.3.Scobiturile osoase Scobiturile osoase – exemple: * fose osoase.3.2. 15 .3. * cavitate.

1.3. intermediar şi intern din alcătuirea periostului. 1. Reţeaua nervoasă – fibre nervoase.vene şi vase limfatice.3.4. reziduu.3.Structuri de ordinul II -dimensiuni cca 100 microni Sunt vizibile doar microscopic. medie şi internă din structura arterelor. osteoblast şi osteoclast.. grăsime).Structuri de ordinul III – dimensiuni cca 10 microni.manşon fibros de culoare albicioasă ce înconjoară diafiza şi metafizele.3. Straturile extern. conţine măduva osoasă roşie (osteogenă şi hematogenă) şi măduva osoasă cenuşie (măduvă roşie îmbătrânită). Sunt formate din sisteme haversiene (osteoni – unitatea morfo-funcţională a osului compact). 16 . Este alcătuit din întretăierea trabeculelor osoase.3. Ţesutul osos compact – se află sub periost şi este rezultatul suprapunerii lamelelor osoase. Celulele osoase: osteocit. Cartilajul de conjugare – este la nivelul metafizelor. Are rol in creşterea oaselor in lungime. Exemple: Periostul .Structuri de ordinul IV – sunt reprezentate de dispoziţia moleculară a substanţei organice şi anorganice (apă. Se continuă la nivelul epifizelor cu capsula articulară. la copii şi adolescenţi. Acestea sunt: Lamelele osoase – participă la formarea ţesuturilor osos copact şi spongios.3. Cartilajul articular – acoperă extremităţile erticulare ale osului. ce delimitează cavităţi cu măduvă osoasă.2. Ţesutul osos spongios – are formă de burete.3. Tunicile externă. 1. Reţeaua vasculară osoasă – artere. Canalul medular şi măduva osoasă – canalul medular este situat la nivelul diafizei şi metafizei.

Este alcătuită din piese osoase numite vertebre şi din piese fibro-cartilaginoase numite discuri intervertebrale. Viscerocraniul = craniul facial Este alcătuit din 14 oase: 2 maxilare. etmoid. 1. Coloana vertebrală Reprezintă segmentul axial al scheletului.3. 2 nazale. sfenoid. 2 lacrimale. occipital.3. 2 zigomatice. 1. Neurocraniul = craniul cerebral Este alcătuit din 8 oase: frontal. 2 cornete nazale inferioare. Scheletul capului Este format din 22 oase şi este împărţit in: neurocraniu şi viscerocraniu.5. I se delimitează două părţi: bolta craniului şi baza craniului.vomerul şi mandibula. grupate in 5 regiuni: • cervicală (7 vertebre) • toracală ( 12 vertebre) • lombară ( 5 vertebre) • sacrală (5 vertebre sudate) • coccigiană (4-5 vertebre) 17 .4. Are in totalitate 33-34 vertebre. 2 oase temporale şi 2 oase temporale.

• apofiza spinoasă.3. 1. compune canalul vertebral. spre lateral. prin suprapunerea vertebrelor. Cutia toracică 18 . Arcul prezintă mai multe feluri de apofize: • 2 apofize transverse.6. Caracterele comune ale vertebrelor Vertebra tip este alcătuită dintr-un corp aproape cilindric şi un arc vertebral situat posterior. posterior • 4 apofize articulare Între corp şi arc este cuprinsă gaura vertebrală care.

in număr de 12. corp şi apendice xifoid. Extremitatea proximală prezintă o formaţiune cât o treime de sferă. Coastele sunt oase foarte alungite. se prelungeşte cu cartilajul costal.Scheletul membrului superior Este format din humerus (scheletul braţului). formate dintr-un corp şi două extremităţi: 1.3. alcătuită din capul şi colul coastei. radius şi ulnă (scheletul antebraţului) şi carp. stern (anterior). una anterioară. capul humerusului. Sternul este un os lat şi alungit.7. Scheletul cutiei toracice este alcătuit din coloana vertebrală toracală (posterior). Ulna este un os lung. 2. metacarp şi falange (scheletul mâinii). Humerusul este un os lung care formează singur scheletul braţului. coaste şi cartilaje costale (intre stern şi coloană). Extemitatea distală este prismatic triunghiulară şi se numeşte “paleta humerală”. 1. situat in partea medială a antebraţului. Are formă de trunchi de con cu baza mare orientată in jos. alcătuit din 3 părţi: manubriu. Extremitatea proximală prezintă superior incizura 19 . una posterioară.

Extremitatea sa proximală prezintă capul radiusului cu 2 suprafeţe articulare. 1. in bazin mare şi bazin mic. posterioară şi medială. numită linia terminală. La interior. Scheletul bazinului Este format din coxale. cavitatea abdominală şi are pereţii formaţi din fosele iliace. 20 .3. pentru humerus şi pentru ulnă. bazinul este împărţit de o linie convenţională. Bazinul mare continuă. Extremitatea distală poartă numele de capul ulnei. trohleară prin care se articulează cu humerusul. Corpul prezintă 3 feţe: anterioară. iar in partea lor posterioară cu sacrul. sacru şi coccis prin articularea in partea anterioară a oaselor coxale intre ele la nivelul simfizei pubiene. inferior. Extremitatea distală este mai voluminoasă şi prezintă faţa articulară carpiană si incizura ulnară a radiusului pentru articularea cu capul ulnar.8. Bazinul mic este mai strâmt şi de aceea se mai numeşte şi canal pelvin. Radiusul este situat in partea laterală a antebraţului. Linia terminală porneşte de la promontoriul sacrat şi ajunge pe linia arcuată şi creasta pectineală până la marginea superioară a simfizei pubiene.

1. metatarsiene şi falange (oasele piciorului) 1.9. 3. prezintă corpul şi ramura ischionului. Scheletul membrului inferior Este alcătuit din femur (scheletul coapsei). Ilionul – situat superior. 2. prezintă corp şi aripa osului iliac. Ischionul – situat inferior şi posterior. FEMURUL este un os lung.1. respectiv tarsiene.Scheletul coapsei Este constituit din femur. tibie şi fibulă (scheletul gambei).9. Pubisul – situat inferior şi anterior. Liniile de sudură au aspectul literei “Y”. OSUL COXAL Este un os lat. de forma unui patrulater neregulat. Este format din 3 oase sudate: 1. alcătuit din corp şi două extremităţi (epifize) – proximală şi distală. prezintă corpul şi ramurile pubisului.3. 21 .3.

Epifiza proximală este voluminoasă.. Epifiza distală prezintă 2 proeminenţe.3. pentru articulaţia cu talusul • faţa medială. TIBIA este principalul os de sprijin al gambei. cu 3 feţe.Scheletul gambei Este alcătuit din tibie (medial) şi fibulă (lateral). pentru articulaţia cu fibula • faţa articulară inferioară. alcătuit din 3 feţe. constituit din trohanterul mare (lateral) şi trohanterul mic (medial).2. Corpul femurului are forma prismatică. lateral. Anterior se află faţa patelară.prin care se articulează cu rotula. între care se află linia intertrohanterică. ce se prelungeşte cu “maleola tibială”. numite condilii femurali – lateral şi medial. Epifiza proximală prezintă • capul femural (2/3 dintr-o sferă) . Corpul este prismatic.9. • colul femural • masivul trohanterian.se articulează cu fosa acetabulară din consituţia osului coxal. Este alcătuită dintr-un corp şi două epifize. formată din doi condili între care se află eminenţa intercondiliană. între care se află membrana interosoasă. 1. 22 . Epifiza distală prezintă 3 feţe: • incizura fibulară.

scheletul membrului inferior (coapsă. ulnă. picior). un corp (diafiză) cu două extremităţi (epifize). scobiturile osoase. de asemenea. antebraţ. scheletul membrului superior( centura scapulară. tibie. la rândul lui reprezentat de: scheletul capului. FIBULA (peroneul) prezintă. Concepte şi termeni de reţinut Sistem osos. radius. humerus. suprafeţele articulare. prezintă 3 feţe. osul coxal. Ce sunt oasele cuneiforme? 5. structurile osoase. torace. Din ce este format scheletul coapsei? 23 . Corpul este subţire. Care sunt oasele antebraţului? 6.4. Cum se clasifică oasele? 4. cutia toracică. Ce sunt metatarsienele? 7. Epifiza distală prezintă lateral şi inferior maleola laterală. antebraţ şi mână). Ce este canalul medular? 9. braţ. Împreună cu epifiza distală a tibiei formează scoaba tibio- peronieră ce se articulează cu talusul. Care sunt oasele gambei? 2. coapsă. Ce este periostul 8. gambă. Care sunt oasele neurocraniului? 3. Îndrumar pentru verificare/autoverificare Sinteza unitaţii de învăţare Scheletul reprezintă totalitatea oaselor din organismul uman. femur. fiind. gambă. Ce este sternul? 10. picior. 1. peroneu Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. braţ. coloana vertebrală. Epifiza proximală = capul fibulei. scheletul bazinului. coloană vertebrală. corespunde condilului lateral al tibiei. proeminenţele osoase.

. tibie şi fibulă (scheletul gambei)... Epifiza distală a peroneului prezintă lateral şi inferior . 5....... Ranga V.... 1990.. Bucureşti. 24 .. Medicală... Ed...... Medicală........ stern şi vertebre 3.. Scheletul antebraţului este format din radius şi ulnă Completaţi spaţiile punctate cu termenii corecţi! 4............ C... ..... Ranga V.... Ed....... 1978. Teodorescu Exarcu I... Scheletul coapsei este reprezentat de humerus 2..... Anatomia şi Fiziologia Omului.... Tratat de anatomia omului. Scheletul membrului inferior este alcătuit din ......... Ed.... Bucureşti... Medicală.. Teste de evaluare/autoevaluare Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi ca propoziţia este falsă)! 1. Bibliografie Mogos..... Scheletul coloanei vertebrale este reprezentat de coaste.... respectiv oasele piciorului.. 1970.. Compendiu de anatomia omului.

3.3.1. Introducere 2.Articulaţiile toracelui 2.6.7.3. 2.3. Unitatea de învăţare 2 ANATOMIA SISTEMULUI ARTICULAR Cuprins 2.Articulaţiile capului 2. • Articulaţia reprezintă totalitatea elementelor anatomice prin care se unesc două sau mai multe oase.Articulaţiile membrului superior 2.Articulaţiile membrului inferior 2.Introducere • Artrologia este ramura anatomiei care studiază articulaţiile.4. Conţinutul unităţii de învăţare 2.3.3.Articulaţiile centurii scapulare 2.5.3.3.1.Clasificarea articulaţiilor 2.Articulaţiile coloanei vertebrale 2.8.1.3.4. 24 . Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: cunoaşterea noţiunilor teoretice referitoare la clasificarea articulaţiilor. Îndrumar pentru verificare/autoverificare 2.Articulaţiile bazinului 2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 2.3.2.2.

descrierea noţiunii de sinovială. ● Sinostaza – articulaţii care se formează prin osificarea la adult a sindesmozelor şi sincondrozelor. simfiza pubiană). sacro-iliacă). art. Conţinutul unităţii de învăţare 2. Între oasele care se articulează se interpune o formaţiune fibro-cartilaginoasă (exemplu. -vor conştientiza rolul sistemului articular în mişcare. Prezintă mobilitate redusă. studenţii: .articulaţii in care între cele două oase există ţesut cartilaginos (exemplu. art. Tipuri: ● Sincondroza . -îşi vor însuşi noţiunile referitoare la sistemul articular. corpurilor vertebrale).3. * AMFIARTROZE = articulaţii semimobile.Clasificarea articulaţiilor În funcţie de gradul de mobilitate. 25 .3. Competenţele unităţii de învăţare: După parcurgerea acestei unităţi de învăţare. articulaţiile se împart în: * SINARTROZE= articulaţii fixe. ● Sindesmoza – articulaţii in care între cele două oase există ţesut conjunctiv fibros (exemplu.1. explicarea noţiunii de artrodie. Timpul alocat unităţii: 2 ore 2.se vor familiariza cu termenii specifici.

Atât meniscurile. cât şi in timpul mişcării. → de curăţire – lichidul sinovial înglobează detritusurile celulare din cavitatea articulară. • Discurile sunt rotunde şi apar inart. favorizând alunecarea acestora. Amfiartrozele şi artrodiile formează diartrozele. • Muşchii periarticulari – menţin activ suprafeţele articulare in contact atat in poziţia de repaus. * ARTRODII = articulaţii mobile sau adevărate. Conţine ţesut fibros şi este căptuşită de membrana sinovială (membrană seroasă. • lichidul sinovial – se găseşte in interiorul cavităţii articulare. cu numele de burelet fibrocartilaginos 26 . cât şi discurile reprezintă formaţiuni cu rol de a amortiza şocurile dintre cele două suprafeţe articulare. • capsula articulară – leagă capetele oaselor ca un manşon. de exemplu: articulaţia scapulo-humerală şi articulaţia coxo-femurală. prin scăderea forţei de frecare dintre ele. intervertebrale. Mişcarea reprezintă principalul stimul în producerea de lichid sinovial. • sinoviala – este stratul intern al capsulei articulare ce resoarbe lichidul sinovial din cavitate şi umple spaţiile goale care apar in timpul mişcărilor. Se mai numesc şi articulaţii sinoviale. • cartilajul articular. • Discurile şi meniscurile – formaţiuni fibro- cartilaginoase ce apar atunci când suprafeţele articulare nu se adaptează perfect una la alta. Protejează suprafeţele articulare şi facilitează mişcările. Pentru compensarea acestei inegalităţi. genunchiului. → de lubrifiere – lichidul sinovial „unge” suprafeţele articulare. faţă de cealaltă. se opun mişcărilor exagerate. Artrodii Sunt mobile. concave (cavitatea glenoidă a scapulei). bogat vascularizată şi inervată). de exemplu in art. Elementele componente ale artrodiilor au o structură şi un rol funcţional particular. Unele articulaţii nu au suprafeţe articulare egale ca întindere. Acestea sunt: • extremităţile osoase – sunt sferice (capul humerusului). • ligamentele – unesc cele două extremităţi osoase. Sinoviala resoarbe lichidul sinovial împreună cu aceste detritusuri celulare. Rolurile lichidului sinovial sunt: → de nutriţie a cartilajului articular. iar meniscurile sunt semilunare. • Bureletul fibrocartilaginos. respectiv cartilajul hialin ce le acoperă. etc. există o formaţiune fibrocartilaginoasă.

cel mai mobil tip de articulaţie. Singura articulaţie mobilă a capului este articulaţia temporo- mandibulară. exemplu: scapulo- humerală. ●de tip trohlear . determinantă pentru procesul de masticaţie.mişcare in axul transversal. radio-cubitală. * TRIAXIALE . Cuprinde articulatia de tip sferic. 2. sunt: * UNIAXIALE (cu un grad de libertate) – mişcările se fac într-un singur plan şi in jurul unui ax. . . radio-carpiană (flexie-extensie/înclinare laterală-medială).3.una dintre suprafeţe este o trohlee. ● in şa – feţe articulare concave şi convexe.exemplu: art. mişcare de pronaţie- supinaţie. coxo-femurală. cotului.mişcare in axul longitudinal al osului. mişcare de flexie-extensie. * BIAXIALE (cu două grade de libertate) – mişcările se fac in două planuri şi in jurul a două axe.exemplu: art.2. Clasificarea articulaţiilor În funcţie de gradul de libertate. Sunt: ●de tip elipsoid (ovoid) . Sunt: ●de tip cilindric. fiind denumite suturi. . 27 .exemplu: art. ex: art carpo-metacarpiană. raportat la cele trei planuri ale spaţiului.Articulaţiile capului Articulaţiile capului sunt de tip sinartrotic (fixe).

intre ele se interpun discuri intervertebrale. 2. corpurilor vertebrale – amfiartroze (semi- mobile).3. → repartizează uniform forţele de presiune. → amortizează şocurile primite de coloana vertebrală. Rolul discurilor intervertebrale este multiplu: → menţinerea curburilor coloanei vertebrale. apofizelor spinoase . 28 . Articulaţiile coloanei vertebrale • art.mişcările sunt condiţionate de prezenţa ligamentelor interspinoase şi supraspinos.● art. apofizelor articulare.sunt unite prin ligamentele intertransversare. apofizelor transverse . ● art. lamelor vertebrale - lamelele prezintă mişcare una faţă de cealaltă datorită interpunerii ligamentelor galbene (ligamentum flavum).3. Datorită incongruenţei pieselor vertebrale.Articulaţiile coloanei vertebrale Se clasifică în: ● art. iar in centru din nucleu pulpos. ● art. → conferă o mai mare elasticitate coloanei vertebrale. Discul este alcătuit din inel fibros (alcătuit din lamele conjunctive). care apar între cele două corpuri vertebrale.

claviculei şi cartilajului primei coaste. omoplatul (scapula) şi clavicula. ● scapulo-toracică .Art.Art.3. ● acromio-claviculară acromionul este componenta scapulei ce se articulează.Art. Aceasta cuprinde articulaţiile: ● sterno-claviculară .denumirea corectă este de articulaţie sterno-costo-claviculară. costo-transversale – între tuberozităţile costale şi apofizele transverse. Este reprezentată de spaţiul anatomic care se găseşte între faţa anterioară a scapulei şi faţa postero-laterală a peretelui costal. . numite „incizuri costale”.4. datorită importanţei funcţionale deosebite a spaţiului dintre scapulă şi torace. dar este denumită aşa. 2. condro-sternale – între cartilajele costale şi feţele articulare ale sternului.Articulaţiile centurii scapulare Membrele superioare se leagă de scheletul toracic prin două oase.3. deoarece la alcătuirea ei participă suprafeţele articulare ce aparţin sternului. costo-vertebrale – între capetele costale şi corpurile vertebrale. .nu este o articulaţie propriu-zisă. 29 . .5. 2. între coaste şi cartilajele costale. ce formează centura scapulară.Art.Articulaţiile toracelui Cuprind: . între coasta II-VII. de unii autori. costo-condrale – sunt fixe. care joacă rolul unei adevărate articulaţii.

6. ● humero-radială. Articulaţia radio-ulnară distală . ● radio-ulnară proximală. fiind alcătuită din 3 articulaţii: ● humero-ulnară.Articulaţiile membrului superior Articulaţia umărului (scapulo-humerală) Leagă centura scapulară de membrul superior liber. Articulaţia cotului Este o articulaţie complexă. Membrana interosoasa a antebraţului – se întinde între radius şi ulnă.3. 30 . 2. Suprafeţele articulare sunt: * cavitatea glenoidă a scapulei. * capul humeral. la nivelul 1/3 medii şi 1/3 distale ale celor două oase.

2. Simfiza pubiană = articulaţia anterioară a coxalelor. 2. Articulaţiile carpo-metacarpiene . ce prezintă facies lunata – locul de contact cu capul femural.Articulaţiile membrului inferior Articulaţia şoldului (coxo-femurală) Suprafeţele articulare sunt: * capul femural .sferic. Articulaţiile sacro-iliace. dreaptă şi stângă. Articulaţia radio-carpiană – Suprafeţele articulare sunt: * epifiza distală a radiusului – concavă.8. 31 .Articulaţiile bazinului 1. Articulaţiile intercarpiene .7. * acetabulum – cavitate hemisferică. * carpienele primului rand – convexă.3. 2.3. Articulaţiile metacarpo-falangiene. Articulaţiile interfalangiene.

Este cea mai mare articulaţie din corpul uman. Articulaţia gleznei (talo-crutală) Suprafeţe articulare: * scoaba tibio-peronieră. fiind alcătuită din articulaţiile: femuro- tibială şi femuro-patelară (într-o singură capsulă articulară). Articulaţiile interfalangiene. * condilul lateral al tibiei. * epifiza superioară a tibiei. Deoarece nu se suprapun perfect. Articulaţiile metatarso-falangiene. apar 2 meniscuri intraarticulare. Articulaţiile intertarsiene Se realizează între cele 7 oase ale tarsului. Articulaţia tibio-fibulară Suprafeţele articulare sunt: * capul fibulei.la periferia condililor femurali. Suprafeţele articulare sunt: * condilii şi trohleea femurală. Articulaţiile tarso-metatarsiene. * corpul astragalului. Articulaţia genunchiului Este complexă. 32 .

Ce este lichidul sinovial? 7. amfiartroze. Care sunt articulaţiile cutiei toracice? 9. 2. Ce este o sinartroză? 8.4. Care sunt articulaţiile coloanei vertebrale? 5. capsula articulară. tendoane. După gradul de libertate. precum şi cartilajul care acoperă capetele osoase . membrană sinovială. ligamente. căptuşită la interior de membrana sinovială şi întărită la exterior de ligamente şi tendoane. Ce sunt articulaţiile tarso-metatarsiene? 6. Care sunt componentele centurii scapulare? 4. acetabul. amfiartroze. biaxiale şi triaxiale. numite suturi. Ele au în componenţa lor capsula articulară. Concepte şi termeni de reţinut Sinartroze. discuri intervertebrale. lichid sinovial. Ce sunt meniscurile? 33 .Articulaţiile de la nivelul craniului sunt articulaţii fixe. Cum se clasifică articulaţiile? 2. cavitate glenoidală. Îndrumar pentru verificare/autoverificare Sinteza unitaţii de învăţare Articulaţia reprezintă totalitatea elementelor anatomice prin care se unesc două sau mai multe oase. artrodii. articulaţiile se clasifică în uniaxiale. Întrebări de control 1. Ce fel de articulaţie este articulaţia temporo-mandibulară? 3. care sunt articulaţii mobile. Cele mai frecvente articulaţii din organism sunt diartrozele.

. Ed.. humero-radială. Bucureşti... Teodorescu Exarcu I... Articulaţia genunchiului este alcătuită din articulaţiile: .... Bibliografie Mogos.......Articulaţia umărului se mai numeşte şi articulaţia scapulohumerală Completaţi spaţiile punctate cu termenii corecţi! 3. 1970.. Universităţii... Anatomia şi Fiziologia Omului. 34 .. 1978.... Bucureşti... şi. Medicală. Tratat de anatomia omului... Ristoiu V...Articulaţiile mobile se numesc suturi 2. 4... Medicală. Centura scapulară este formată din..şi femuro-patelară (într-o singură capsulă articulară). 5.......... Ranga V.. radio-ulnară proximală. Compendiu de anatomia omului.... Teste de evaluare/autoevaluare Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi ca propoziţia este falsă)! 1. Ed... fiind alcătuită din 3 articulaţii:.. 1990... C. Articulaţia cotului este o articulaţie complexă. Bucureşti..... Ed.. Medicală.. 2004. Elemente de anatomie si fiziologie........ Bucureşti.... Ranga V... Marcu-Lapadat M...... Ed....

Muşchii membrului superior 3. 35 . Sistemul muscular reprezintă totalitatea muşchilor din organism.Muşchii trunchiului 3.1.3. Grupe de muşchi 3.Muşchii membrului inferior 3.3.Muşchii gâtului 3. un proces complicat ce implică creierul.Muşchii abdomenului 3.3.3.3.3.2. Clasificarea muşchilor 3. Unitatea de învăţare 3 ANATOMIA SISTEMULUI MUSCULAR Cuprins 3.6.Introducere Fiecare mişcare a corpului. este posibilă datorită muşchilor şi tendoanelor .3.3.Muşchii capului 3. cum ar fi mişcarea capului.1.3.3. In spatele activităţii musculare există mecanisme sofisticate care fac dintr-o acţiune aparent simplă. de la o clipire a unei pleoape până la un salt în aer. Structura muşchiului striat scheletic 3. Muşchii ocupă cca 40% din greutatea corpului uman.7.1.3.3.2.3.2.3.4.3.5.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 3.1.3. nervii şi organele de simţ.Muşchii toracelui 3.4.Introducere 3.3.3.3.extensii ale muşchilor care joacă un rol crucial în transmiterea forţei de contracţie a muşchiului la osul asupra căruia actionează.Îndrumar pentru verificare/autoverificare 3.Conţinutul unităţii de învăţare 3.3.

Există mai multe tendoane localizate aproape de suprafaţa corpului şi care pot fi simple cu uşurinţă. cunoşterea noţiunilor teoretice referitoare la structura muşchiului striat scheletic. – îşi vor însuşi eprinderea cu noţiunile referitoare la sistemul muscular. cunoaşterea noţiunilor teoretice referitoare la grupele de muşchi din organism. ele se formează din corpul muşchiului iar la cealaltă extremitate se fixeaza de os. În principiu. în principal. Astfel. Muşchii ce acţionează aceste tendoane sunt situaţi la distanţă de nivelul braţelor şi picioarelor. Competenţele unităţii de învăţare După parcurgerea acestei unităţi de învăţare studenţii: – se vor familiariza cu termenii specifici.un os . Forţa de contracţie a fibrelor musculare este concentrată şi apoi transmisă prin tendon. ambele feţe ale mâinilor şi picioarelor conţin un întreg set de diferite tendoane. deoarece ele ocupă mult mai puţin spaţiu decât muşchii. ligamentele posterioare ale articulaţiei genunchiului care controlează flexia genunchiului. Obiectivele şi competenţelor unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: cunoaşterea noţiunilor teoretice referitoare la sistemul muscular.2. 3.care va fi mobilizata. Tendoanele şi ligamentele Tendoanele joacă un rol important într-o gamă variată de mişcări. unele dintre fibre fiind încastrate chiar în structura osoasă. ţesuturi inactive şi cu o vascularizaţie săracă. Tendoanele sunt extensii specializate ale muşchilor şi sunt formate din ţesut conjunctiv. realizând tracţiunea structurii interesate şi realizând astfel mişcarea. Ele au puţine terminaţii nervoase. De exemplu. La o extremitate. care leagă fasciculele de fibre musculare şi care se unesc şi se extind în afara muşchiului sub forma unui cordon inextensibil. Tendoanele sunt. de asemenea. Timpul alocat unităţii: 3 ore 36 . – vor conştientiza rolul sistemului muscular în mişcare. tendonul uneşte partea activă sau corpul muşchiului cu structura . flind. întâlnite acolo unde există un mare număr de articulaţii care efectuează mişcări într-un spaţiu relativ mic.

Clasificarea muşchilor În funcţie de structura pe care o au. Muşchi laţi – de exemplu. Muşchii viscerali se comportă ca un sinciţiu în care excitaţia se propagă în toată masa muşchiului. orbicularul ochiului. muşchiul deltoid.1. Toţi muşchii viscerali posedă automatism propriu. acăilor urinare şi a uterului. care determină contracţii. Muşchii viscerali sunt constituiţi din două tipuri de ţesut muscular: striat de tip cardiac. * micşti – au formă variată. în celelalte organe viscerale.3. Conţinutul unităţii de învăţare 3. determină deschiderea sau închiderea unor orificii. muşchii ciliari şi muşchii netezi ai irisului. asigură motilitatea şi menţinerea poziţiei ortostatice. 2. => * cilindrici. de exemplu. Muşchii inelari – prin contracţie. de exemplu. Acesta este muşchiul inimii. a pereţilor tubului digestiv. Muşchii netezi (viscerali) Muşchii viscerali intră în structura miocardului. datorat unor formaţiuni care se depolarizează spontan şi generează unde lente de deoparizare. şi ţesut muscular neted. Muşchi lungi La rândul lor. independent de inevaţie. Intră in structura organelor interne. sunt: fusiformi – muşchi foarte puternici. muşchii şanţurilor vertebrale. 4. a vaselor sangvine. 3.3. în miocard. Inervaţia asigurată de sistemul nervos vegetativ are numai rolul de a diminua sau intensifica activitatea acestor muşchi. ■ Muşchii netezi – alcătuiţi din fibre musculare netede. Muşchi scurţi . Clasificarea muşchilor striaţi scheletic in funcţie de formă Se împart in: 1. Pe lângă muşchii netezi viscerali. ■ Muşchiul striat cardiac – alcătuit din fibre musculare striate mononucleate. muşchiul drept abdominal. 3. de tip multiunitar. muşchii sfincterieni. în organismul uman mai există şi alţi muşchi netezi: muşchii erectori ai firelor de păr.sunt subţiri. 37 . muşchii se împart in: ■ Muşchi striaţi scheletici – alcătuiţi din fibre musculare striate polinucleate.

aponevroza) – membrană conjunctivă ce înveleşte muşchiul in totalitate.3. separând in interiorul acestuia fibrele musculare între ele. fiecare fibră este o celulă alungită. Muşchii netezi nu sunt sub controlul conştient al creierului. In muşchii netezi sau involuntari. fusiformă. ● perimisium intern – sunt septuri conjunctive ce pleacă de la nivelul perimisium-ului extern către interiorul corpului muscular. se disting patru ordine de structuri. despărţind între ele fasciculele musculare. Ele cuprind: ● fascia comună (epimisium. determinând peristaltismul intestinal. fiind zona contractilă. formate de asemenea din mai multe fibre musculare (miofibrile) alăturate.2. Concluzie: un corp muscular este alcătuit din mai multe fascicule musculare. ce asigură transportul hranei. numerotate I – IV. 3. * vase sangvine. * tendonul. Structura muşchiului striat scheletic Muşchiul striat este alcătuit din următoarele structuri anatomice distincte: * corpul muşchiului. În funcţie de modul in care este studiat. Corpul muşchiului reprezintă cea mai voluminoasă parte. activă. ● endomisium – desemnează septurile conjunctive ce pleacă de la nivelul perimisium-ului intern către interiorul fasciculului muscular. * nervi. ei produc contracţia musculară necesară în procese cum ar fi digestia. ● perimisium extern – membrană conjunctivă proprie ce înveleşte fiecare corp muscular. a acestuia. Structuri de ordinul I Se observă uşor cu ochiul liber. 38 .

fiecare sarcomer este format dintr-un disc întunecat şi câte două jumătăţi de disc clar. Miofimalentele de actină se prin cu un capăt de membrana Z. acestea se apropie între ele. printre miofilamentele de actină. 39 . delimitate de membranele Z. * vegetative – pentru vasele sanguine. iar celălalt capăt este liber. ● sarcoplasma (citoplasma fibrei musculare). În centrul sarcomerului există un disc întunecat. Inervaţia – Nervii pătrund in muşchi şi formează un plex intramuscular. Sarcomerul este unitatea morfo- funcţională a miofibrilei şi este situat între două membrane Z succesive. format dintr-o bandă centrală H. împreună cu miofilamentele subţiri de actină formează câte un disc clar. Membrana Z. Astfel. Structuri de ordinul II Sunt vizibile la microscopul optic. Structuri de ordinul IV – reprezintă structura histo- chimică a muşchiului. Muşchiul este alcătuit din 70% apă şi 30% alte substanţe. din care pleacă 3 tipuri de fibre nervoase: * somatomotorii şi somatosenzitive pentru fibrele musculare. Structuri de ordinul III Sunt vizibile la microscopul electronic şi reprezintă elementele structurale ale miofibrilelor. Tendonul se află la extremităţile corpului muscular. celălalt fiind liber. Fiecare sarcomer este alcătuit din miofilamente subţiri de actină şi miofilamente groase de miozină. Fiecare miofibrilă este alcătuită din sarcomere. Punctele de fixare ale muşchilor (de obicei pe oase) se numesc inserţii. In timpul contracţiei musculare. prin miofilamentele de miozină. ● sarcolema (membrana fibrei musculare). pe care se inseră cu un capăt miofilamentele de miozină. Sunt reprezentate de fibra musculară şi de elementele ce o alcătuiesc: ● endomisium (la exterior). prin care se leagă de os. Vasele sangvine – muşchiul are o vascularizaţie foarte bogată. Aceste fibre nervoase se termină la nivelul fibrei musculare prin plăci motorii. prin care sunt transmise impulsurile nervoase.

Clasificare: mş. Muşchii toracelui Sunt■ superficiali (mş.3.3.3 Muşchii trunchiului Se împart in ■ muşchii spatelui şi ai cefei Menţionăm mş. ■ muşchii situaţi paravertebral Clasificare: mş.3. Grupe de muşchi 3.3. maseter. etc) şi rol secundar de a interveni in masticaţie. dinţaţi postero-superior şi postero-inferior. 3.4.3. ■ muşchii masticatori Acţionează asupra articulaţiei temporo-mandibulare. subclavicular.3. muşchii capului se clasifică in: ■ muşchii mimicii Sunt situaţi subcutan. romboizi mare şi mic. drepţi anterior şi lateral al capului. 3. Prin contracţie au rol principal de a exprima diferite stări psihice (bucurie. deglutiţie şi fonaţie. temporal. pectorali mare şi mic. depresie. ms. Muşchii gâtului Cei mai importanţi sunt mş. pterigoidieni medial şi lateral. 3. trapez. 3. lung al capului.3. ms.3.3.2.3. dinţat anterior) ■ profunzi 40 . mş. sternocleidomastoidian şi lung al gâtului.1. ■ muşchii antero-laterali ai trunchiului. Muşchii capului Din punct de vedere funcţional şi topografic. latissimus dorsi.

● mş.3. * mş. există: * mş. * mş. coracobrahial. anconeu. pătrat al lombelor. mâinii 41 . * mş. Muşchii abdomenului Pentru fiecare jumătate de abdomen. braţului Sunt: ■ muşchii regiunii anterioare – biceps brahial. piramidal. 3. Muşchii membrului superior Se împart in: ● mş. * mş. drept abdominal.5. rotunzi mic şi mare. transvers. oblic extern. pătrat al abdomenului.3. * mş. infraspinos. extensori şi flexori ai degetelor. ■ muşchii regiunii posterioare – triceps brahial. supraspinos.6. 3. ● mş.3. antebraţului Sunt pronatori şi supinatori ai antebraţului. * mş. subscapular ● mş.3. umărului deltoid. oblic intern. brahial.

pectineu. tensor al fasciei lata. * muşchii regiunii mediale: mş. biceps femural. mş. Muşchii coapsei Sunt înveliţi in totalitate de fascia lata. * muşchii regiunii posterioare: mş. ● Muşchii regiunii fesiere Sunt dispuşi in 3 planuri: * superficial. semimembranos. ● Muşchii coapsei. croitor (cel mai lung muşchi din organism). cvadriceps femural (cel mai mare şi mai puternic muşchi din organism). 3. mş. mş. * profund. fesier mic şi mş pelvitro- hanterieni. reprezentat de mş. adductor lung. gracilis. reprezentat de mş. reprezentat de mş.3. 42 . fesier mare. * mijlociu. adductor scurt. Muşchii membrului inferior Se împart in: ● Muşchii bazinului. ● Muşchii piciorului. fesier mijlociu. Se împart în * muşchii regiunii anterioare: mş. semitendinos.3. ● Muşchii gambei. adductor mare.7. mş.

se găsesc muşchii triceps sural (gastrocnemian şi solear) şi plantar. având în acelaşi timp un rol şi în favorizarea circulaţiei venoase şi limfatice. contractilă a acestuia şi din tendoane.4. ei realizând mişcările corpului uman datorită proprietăţii lor de a se contracta. -muşchiul striat de tip cardiac. El. ■ muşchii laterali Sunt muşchii lung peronier şi scurt peronier. 43 . muşchii striaţi reprezintă şi principala sursă de caldură a organismului . pe de o parte. se continuă pe suprafaţa corpului muscular. Muşchii gambei Se împart in: ■ muşchii regiunii anterioare Cel mai important este muşchiul tibial anterior. Tendonul este o structură conjunctivă fibroasă necontractilă şi inextensibilă. cu formă variabilă după cea a corpului muscular. pătrunde în interiorul lui sub formă de lamă aponevrotică Muşchii se împart în 3 categorii : -muşchii striaţi-formează cea mai mare parte a musculaturii scheletice şi o parte din cea digestivă. 3. de culoare albă . pe de altă parte. Muşchii sunt formaţi din corpul muscular care reprezintă porţiunea principală. ■ muşchii regiunii posterioare Superficial. Pe lângă realizarea mişcării şi menţinerea posturii corpului. Îndrumar pentru verificare/autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 1 Muşchii scheletici reprezintă organul efector al aparatului locomotor. -muşchii netezi-formează musculatura unor organe interne. iar mai profund se află muşchii flexori ai piciorului. prin intermediul cărora corpul muscular se inserează pe os şi prin care forţa musculară se transmite oaselor.

oblicul intern. flexori. în plan profound(musculature paravertebrală). Întrebări de control 1. auditiv. muşchii plantei. Care sunt muşchii gambei? 6. Principalele grupe de muşchi somatici : A. extensori si flexori ai degetelor. aponevroză. C. Muşchii membrelor superioare: deltoid. flexori şi extensori ai degetelor . -muşchii masticatori-intervin în masticaţie. dinţaţii. biceps brahial. -ai toracelui: pectoralii. Care sunt muşchii antebraţului? 5. muşchii supra şi subhioidieni etc. pielosul gâtului. D. oblicul extern. ischiogambierii. deltoid. oblicul intern. cvedricepsul femural. Ce este muşchiul platisma? 9. pronatori. Care sunt muşchii braţului? 2. marele dorsal. biceps brahial. eversori. intercostalii. muşchi striaţi. oblicul extern. Unde este localizat muşchiul pectineu? 7. B. Unde este localizat muşchiul deltoid? 4. nazal. Muşchii capului sunt: -muşchii mimicii –cei din jurul orificiilor bucal. croitor. trapezul. transversul abdominal. tendon. triceps brahial. Unde este localizat muşchiul sternocleidomastoidian? 44 . Care sunt muşchii abdomenului? 10. Concepte şi termeni de reţinut Muşchi netezi. extensori. pronatori. dreptul abdominal. muşchii mâinii etc. Muşchii gâtului: stenocleidomastoidienul. orbital. Cum se clasifică muşchii striaţi scheletici? 3. Care sunt muşchii piciorului? 8. Muşchii trunchiului: -ai spatelui şi cefei: în plan superficial (trapezul şi marele dorsal). inversori. muşchii mâinii . supinatori.Muşchii membrelor inferioare: fesieri. E. transversul abdominal. triceps brahial. supinatori. -ai abdomenului: dreptul abdominal.

.. 1970.... Bucureşti. Bibliografie Mogos. Elemente de anatomie si fiziologie... Bucureşti.. 1990.. Medicală..... Medicală. 45 .......Muşchiul triceps sural se află pe partea posterioară a gambei 2Muşchiul trapez este localizat pe partea anterioară a trunchiului 3.. Ranga V. Compendiu de anatomia omului. Universităţii...Cel mai important muşchi al regiunii anterioare este muşchiul . Marcu-Lapadat M... C.Muşchiul maseter este un muşchi al mimicii Completaţi spaţiile punctate cu termenii corecţi! 4. Ranga V.. Teodorescu Exarcu I.. Bucureşti.. 5.. Ed.. 1978.......... Unitatea morfofuncţională a muşchiului este . Ed.. Anatomia şi Fiziologia Omului. 2004....... Ed.... Tratat de anatomia omului... Bucureşti.. Ristoiu V.... Teste de evaluare/autoevaluare Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi ca propoziţia este falsă)! 1...... Ed. Medicală.

Conţinutul unităţii de învăţare 4. influxul nervos este transmis pe căile nervoase aferente (care aduc) spre centrii nervoşi de integrare de la nivelul diferitelor etaje de la nivelul sistemului nervos central.2. acesta este divizat în: 46 .3.Nevroglia 4.2.3 Sistemul nervos vegetativ 4.Diencefalul 4.2.Nervii spinali 4. De la receptori.Măduva spinării 4. ce reprezintă energia internă specifică organismului.2.5. specializaţi în transformarea stimulilot .3.1. cărora le va determina intrarea în activitate (contracţia muşchilor scheletici. Răspunsurile care pleacă de la centrii sunt conduse pe căile nervoase eferente (care duc) spre efectori. la rândul său.2.3.Cerebelul 4. − sistem nervos periferic – neuronii şi nervii din afara SNC. Ţesutul nervos 4.2.3. Unitatea de învăţare 4 ANATOMIA SISTEMULUI NERVOS Cuprins 4.Trunchiul cerebral 4. a mesajelor primite şi elaborarea comenzilor pentru organele efectoare sau.3.în impuls nervos.7.2.3.3.3. transmite şi integrează informaţiile primite din mediul extern sau intern şi permite elaborarea unui răspuns adecvat mesajului primit.2. Recepţionarea mesajelor se realizează prin intermediul receptorilor. Componentele sistemului nervos: − sistem nervos central – encefalul şi măduva spinării.Îndrumar pentru verificare/autoverificare 4. aceste informaţii sunt stocate ca "acte de memorie" (formarea de engrame) şi reactualizate ulterior. Actul reflex 4.2.1. contracţia musculaturii viscerale.Introducere Sistemul nervos reprezintă totalitatea organelor formate predominant din ţesut nervos ce recepţionează.3.Neuronul 4. Integrarea nervoasă reprezintă prelucrarea de către centrii nervoşi.6. activitatea gleandelor cu secreţie internă şi externă).4.3.ce poartă diferite forme de energie .4.2.1.1.3.3.Introducere 4.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 4.

studenţii: -se vor familiariza cu termenii specifici.gestionează acţiunile care nu se află sub control conştient. 1) sistem nervos somatic – realizează controlul voluntar al mişcărilor. coordonarea activităţii tuturor ţesuturilor. ○ unul motor – transmite comenzile la efector. -îşi vor însuşi noţiunile referitoare la sistemul nervos. ♦ activitatea glandelor secretorii (exo şi endocrine) – fără funcţiile de tip metabolic.2. -vor conştientiza rolul sistemului nervos în mişcare. * viscerale – SN vegetativ (autonom). Reflexul reprezintă reacţia de răspuns a centrilor nervoşi la stimularea unei zone receptoare. Mecanismul fundamental de funcţionare a SN este actul reflex. organelor şi sistemelor care constituie oragnismul. Cuprinde sistemul nervos simpatic şi parasimpatic. Timpul alocat unităţii: 2 ore 47 . 4. Compartimentele funcţionale ale SN Reglarea nervoasă a funcţiilor corpului se bazează pe activitatea centrilor nervoşi . ce prezintă două compartimente funcţionale: ○ unul senzitiv – unde sosesc informaţiile culese de la nivelul receptorilor. 2. SN reglează: ♦ activitatea musculaturii * scheletice – SN somatic. explicarea şi înţelegerea atlaselor sau schemelor de specialitate. 2) sistem nervos autonom . integrarea organismului în mediul înconjurător. Astfel. Competenţele unităţii de învăţare: După parcurgerea acestei unităţi de învăţare. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: explicarea şi utilizarea în mod logic a unui termen care are o semnificaţie foarte precisă. Rolurile SN Principalele funcţii ale sistemului nervos sunt: 1.

iar centrul nervos este constiuit din totalitatea sinapselor ce se realizează in ariile corticale (reflex polisinaptic). calea aferentă este formată dintr-un lanţ de neuroni senzitivi. aceştia sunt muşchii striaţi. glandele exo şi endocrine. Centrii nervoşi – impulsul nervos este transmis mai departe de-a lungul axonului. Receptorul – este o structură excitabilă ce răspunde la stimuli. 48 .3.3. alcătuit din 5 componente anatomice: 1. Calea aferentă – sunt terminaţii dendritice ale neuronilor senzitivi ce vin in contact cu receptorii şi preiau informaţia. Aici are loc transformarea energiei stimulului in impuls nervos. 3. 4. iar pentru SN vegetativ sunt muşchii netezi. 2. Efectorii – pentru SN somatic. 4. ajungând la neuronul motor şi realizează astfel un reflex monosinaptic. Ţesutul nervos Ţesutul nervos este alcătuit din celule specializate (neuroni) şi din celule de susţinere (celule nevroglice). Conţinutul unităţii de învăţare 4.3. Calea eferentă – sunt axonii neuronilor motori somatici şi vegetativi prin care se transmite comanda către organul efector. Alteori.2.1 Actul reflex Baza anatomică a actului reflex este arcul reflex. 5. 4.

49 . piriformă. neuronii sunt * receptori – somatosenzitivi şi viscerosenzitivi. rol trofic pentru neuroni. astrocitul. pseudounipolari. 4.2. conduce impusul nervos centrifug şi se termină prin ramificaţii numite butoni terminali ce descarcă mediatori chimici la nivelul sinapselor. neuronii pot fi unipolari. oligodendroglia. ■ prelungiri – de două tipuri: – dendrite – preiau impulsul nervos de la receptor şi îl conduc centripet spre corp.1. Au formă diferită: stelată. Neuronul Reprezintă unitatea morfo-funcţională a sistemului nervos. piramidală. După funcţia pe care o îndeplinesc. sferică. multipolari.3. neuriplasmă cu organite şi nucleu. bipolari. Sunt mai multe tipuri: celula Schwann. Se divid intens.2. celulele ependimare. Structura neuronului: ■ corpul celular – alcătuit din neurilemă. – axon – este unic. Nevroglia Numărul nevrogliilor depăşeşte de aproximativ 10 ori numărul neuronilor. În funcţie de numărul prelungirilor. au rol de suport şi protecţie.3. fusiformă. 4. microglia. * motori – somatomotori şi visceromotori. * intercalari (de asociaţie).2.

laterale – conţin neuroni vegetativi simpatici preganglionari ai căror axoni intră in constituţia rădăcinii ventrale a nervului spinal şi formează fibrele preganglionare ale sistemului simpatic. protoneuronul fiind situat in ganglionii spinali. Dispunerea este simetrică de-a lungul măduvei. anterioare şi laterale) ce prezintă fascicule * ascendente (periferice) şi descendente (spre interior). * de asociaţie (sit profund. conţin neuroni ai căilor senzitive cu semnificaţie de deutoneuron. principale.2. posterioare – lungi şi subţiri. sub formă de cordoane. 2. are pe secţiune aspectul literei “H” . Este formată din ● substanţă cenuşie – dispusă central. ● substanţă albă – dispusă la periferie. arahnoida şi pia mater) ce asigură protecţia şi nutriţia măduvei Configuraţie. anterioare – late şi scurte. asigură relaţiile dintre fasc.4. Structură. iar părţile laterale ale “H” sunt subdivizate in coarne: 1.3.) 4. Sub L2. Substanţa albă este dispusă in cordoane (posterioare.2. numite intumescenţe (dilatări). La nivel cervical şi lombar prezintă 2 regiuni mai voluminoase. prezintă neuronii somatomotori (α şi γ)ce formează rădăcina ventrală a nervilor spinali. Substanţa cenuşie cuprinde corpii neuronilor. Măduva spinării Localizare.3. Are forma unui cordon cilindric uşor turtit antero-posterior. 3. Se găseşte situată in canalul vertebral între C1- L2 şi are o lungime de 43-45cm. sub formă de coloane. Între măduvă şi canal se află cele 3 membrane ale meningelor vertebrale (dura mater. 4.3. Nervii spinali Conectează măduva cu receptorii şi efectorii somatici şi vegetativi. se continuă cu filum terminale. Bara transversală a “H” constituie comisura cenuşie a măduvei (are in centru canalul ependimar cu LCR). 50 .

Este un reflex proprioceptiv ce participă la menţinerea tomusului muscular. a posturii generale a corpului împotriva gravitaţiei (reflexul rotulian. − posterioară (dorsală) =senzitivă.8 perechi cervicale.3. dorsală. Mezencefalul prezintă 3 porţiuni: anterioară (picioarele epdunculilor cerebrali). conţine axonii nn somatomotori din cornul anterior al măduvei şi axonii nn visceromotori din cornul lateral. înţepătură etc.5 perechi lombare.o pereche coccigiană. in care predomină substanţa albă şi o porţiune dorsală. Între dura mater şi arahnoidă se află un spaţiu virtual. de retragere) este un reflex de apărare al organismului şi constă din retragerea bruscă a unui membru din faţa unui agent nociv (corp fierbinte. Encefalul Encefalul este situat in cutia craniană şi în alcătuirea lui intră: ♦ trunchiul cerebral. ● pia mater. Bulbul şi puntea au o porţiune ventrală. meningeală şi comunicantă albă. Trunchiul iese din canalul vertebral prin gaura intervertebrală şi după un scurt traiect se împarte in ramurile sale: ventrală. 4. Sunt în număr de 31 perechi: . in care predomină substanţa cenuşie.). achilian). numită lama cvadrigemina. Trunchiul cerebral Este format din 3 etaje: bulbul. puntea lui Varolio şi pedunculii cerebrali. iar între arahnoidă şi pia mater se află spaţiul subarahnoidian. ♦ cele două emisfere cerebrale. .formată din 4 coliculi cvadrigemeni. Este acoperit de meningele cerebral: ● dura mater – aderă intim la oasele cutiei craniene şi trimite septuri ce separă părţi ale encefalului. prezintă pe traiectul ei ggl spinal şi conţine nn somatosenzitivi şi viscerosenzitivi. Sunt formaţi din două rădăcini: − anterioară (ventrală) =motorie. ● arahnoida – membrana vasculară. .12 perechi toracale. . ♦ diencefalul. Cele două rădăcini se unesc şi formează trunchiul nervului spinal. cu LCR. .5 sacrale. ♦ cerebelul. Reflexul nociceptiv (reflex de flexie. Reflexele spinale somatice Reflexul miotatic constă din contracţia bruscă a unui muşchi ca răspuns la întinderea tendonului său. mijlocie şi a treia. cu structură mixtă. 51 .2.5.

4. Fac legătura trunchiului cerebral cu receptorii şi cu efectorii. 52 . participă la constituirea căilor de conducere ce ajung şi pleacă de la nivelul structurilor superioare (cortex. Trunchiul cerebral prezintă o faţă ventrală şi una dorsală. Au dispoziţie metamerică şi se clasifică in: ■ nervii senzoriali – conduc excitaţii olfactive (I). dintre care perechile I (olfactivi). exceptând coliculii cvadrigemeni formaţi din substanţă cenuşie. ● descendente. 2. cerebel) 3. intervine in reglarea tonusul muscular şi in reacţia de trezire corticală prin substanţa reticulată de la acest nivel. Funcţiile trunchiului cerebral: 1. Nervii cranieni În număr de 12 perechi. Structura trunchiului cerebral La exterior se află substanţa albă. fasciculele spinotalamice lateral şi anterior. sectoarele sale intervin esenţial in realizarea funcţiilor reflexe prin participarea nucleilor proprii şi echivalenţi ai măduvei spinării. ale sensibilităţii – de ex. respectiv echivalenţi coarnelor din măduvă) datorită fragmentării coloanelor longitudinale de către fibrele descendente şi ascendente. optice (II) şi statoacustice (VIII). Între diferitele tipuri de fascicule există interrelaţii. II (optici) nu au legătură cu trunchiul cerebral. ale motricităţii – sunt piramidale şi extrapiramidale. Căi de conducere de la nivelul truchiului cerebral: ● ascendente. ce intervin in reglare. Central se găseşte substanţa cenuşie ce apare ca fiind formată din nuclei (proprii. tot aici se găsesc o serie de centri respiratori.

IV. fiind separat de emisferele cerebrale prin cortul cerebelului (sept al durei mater). fiind alcătuit din vermis şi din cele două emisfere cerebeloase. Cerebelul Localizare: ocupă fosa posterioară a craniului. mijlocii şi superiori.6. micşti. 2. VII. XI. Funcţiile sunt funcţia reflexă şi de conducere. fiind foarte important in menţinerea echilibrului şi a tonusului muscular . c) în nucleii vegetativi pentru fibrele visceromotorii parasimpatice ale n. Ei conţin fibre aferenteşi eferente. Este legat de elementele trunchiului cerebral prin pedunculii cerebeloşi inferiori. Au origine: 1. cranieni motori şi componenta somatomotorie a n. ■ nervii motori – III. cranieni senzitivi şi componenta senzitivă a n. cranieni micşti. reală: a) în nucleii motori pentru fibrele somatomotorii ale n. X. VI. ♦ floculonodular. 4. ■ nervii micşti – V.3. XII. Unele sunt mai adânci şi delimitează lobii cerebelului: ♦ anterior.2. aparentă. Suprafaţa cerebelului este brăzdată de şanţuri paralele. ♦ posterior. locul unde fibrele lor devin vizibile. micşti. Este alcătuit din substanţă cenuşie (scoarţa cerebelului) ce înveleşte substanţa albă cu dispunere centrală. IX. Configuraţie externă: are forma unui fluture. b) în ganglionii extranevraxiali pentru fibrele senzitive ale n. 53 .

laterală . Emisferele cerebrale. {anţul lateral începe pe faţa bazală înconjură marginea laterală şi se îndreaptă oblic în sus şi posterior. Diencefalul Diencefalul (creierul intermediar) este situat in prelungirea trunchiului cerebral şi sub emisferele cerebrale. de formă ovoidă şi cu axul mare antero-posterior. temporal.prezintă 2 şanţuri mai adânci.2.3.occipital. 2. medială. Emisferele cerebrale Reprezintă cea mai voluminoasă parte a SNC. bazală şi 3 poli: frontal. parietal. 4. În fundul şanţului se vede o proeminenţă numită lobul insulei. fisura laterală a lui Sylvius şi şanţul lui Rolando. Prezintă 3 feţe: 1. Pe suprafaţa lor se văd şanţuri mai adânci care delimitează lobii. medială . 54 . Şanţul central aproape perpendicular pe cel precedent separă între ei lobul frontal situat anterior. bazală.cuprinde corpul calos. de lobul parietal situat posterior. ■ Metatalamus. ■ Hipotalamus. şanţuri mai puţin adânci care separă între ei girii cerebrali. ■ Epitalamus. Faţa convexă prezintă 2 şanţuri mai adânci: şanţul lateral şi şanţul central. temporal şi occipital. Capul şanţului parietooccipital separă incomplet lobul parietal de cel occipital. au 3 feţe: convexă. Şanţul lateral (Sylvius) separă lobul temporal situat dedesubt de lobii frontal şi parietal situaţi deasupra lui. Aceste şanţuri delimitează 4 lobi: frontal. Fisuraţia şi giraţia duc la creşterea suprafeţei scoarţei cerebrale. 3. fiind alcătuit din mai multe mase de substanţă nervoasă: ■ Talamus. iar la nivelul lobilor.7.

comisurale (unesc emisferele) şi de asociaţie (leagă regiuni din aceeaşi emisferă). Superior şi lateral cu acest şanţ se află şanţul cingului ce devine ascendent în partea sa posterioară. ce separă girii temporal superior. se mai găseşte şi profund sub formă de nuclei bazali. Aceste şanţuri delimitează girii frontal. girul temporal inferior este separat prin şanţul temporal inferior de lobul temporooccipital. iar pe faţa convexă se află şanţurile temporal superior şi mediu. inferior şi precentral. Posterior de el este lobulul paracentral. În lobul parietal se observă şanţul subparietal. care delimitează girii temporali transverşi. formând şanţul precentral. formând scoarţa cerebrală. Deasupra şanţului cingului se găseşte girul frontal superior (intern). Medial de acest şanţ se află girul drept. cu direcţia antero- posterioară care adăposteşte bulbul şi tractul olfactiv.sediul proceselor psihice superioare. Structura emisferelor cerebrale: ♦ substanţa cenuşie este dispusă la suprafaţă. mijlociu şi inferior. care delimitează girii orbitali al lobului frontal. de forma literei "H”. În partea temporooccipitală. Din el se desprinde şanţul paracentral cu traiect ascendent. iar posterior şanţul perietooccipital. temporal şi occipital. Lateral de el se găsesc şanţurile orbitale. mediu. Faţa medială este vizibilă după secţionarea formaţiunilor comisurale interemisferice. Lobul frontal are 2 şanţuri orizontale – şanţul frontal superior şi inferior care sunt biturcate posterior. Acesta este împărţit printr-un şanţ colateral în 2 giri temporooccipitali. superior. Înaintea şanţului parietoocipital este o parte a lobulului parietal numită precuneus. iar acest şanţ şi fisura calcarină se află cuneusul ce aparţine lobului occipital Faţa bazală a emisferelor cerebrale este formată de faţa inferioară a lobilor: frontal. Lobul temporal are la nivelul buzei inferioare a şanţului lateral Sylvius 2 şanţuri temporale transverse. Pe faţa superioară a corpului calos este şanţul corpului calos. ♦ substanţa albă – este formată din fibre de proiecţie (stabilesc legăturile cu centrii subiacenţi) . La nivelul lobului frontal se găseşte şanţul olfactiv. Lobul parietal prezintă un şanţ postcentral care limitează posterior girul postcentral şi un şanţ intraparietal care separă lobulul parietal superior de cel inferior care prezintă girul supramarginal la capătul şanţului lateral Sylvius şi mai posterior girul angular în jurul capului şanţului temporal superior. 55 . Sub aceste şanţuri delimitează următorii giri: girul cinguli. Lobul occipital are şanţul transvers şi lateral ce mărginesc girii occipitali superior şi laterali. paralel cu corpul calos care în partea posterioară printr-un istm se continuă cu girul parahipocampal ce aparţine feţei bazale. Scoarţa cuprinde 2 teritorii deosebite filogenetic – paleocortexul (sistemul limbic) şi neocortexul.

ce acţionează antagonic. La baza activităţii SNV stă reflexul. structural şi funcţional. Simpaticul activează organismul pentru luptă şi apărare. aflaşi in relaţie cu organele a căror activitate o controlează. Acţiunile SNV la nivelul diferitelor organe 56 . Centrii sistemului parasimpatic se află atât in nuclii parasimpatici din trunchiul cerebral.3. având acţiuni antagonice. Acţiunile celor 2 componente trebuie echilibrate pentru menţinerea homeostaziei. formează SNV. cât şi la nivelul S2-S4 al măduvei. 4. prin eliberarea de (nor)adrenalină la nivelul sinapsei efectoare. desfăşurat pe baza arcului reflex vegetativ. Centrii sistemului simpatic se află in coarnele laterale la nivelul T1-L3 al măduvei. Se deosebesc. Parasimpaticul acţionează prin eliberarea de acetilcolină. situaţi intranevraxial şi extranevraxial. Sistemul nervos vegetativ Centrii nervoşi.3. un SN simpatic şi un SN parasimpatic. Majoritatea viscerelor primesc dublă inervaţie din partea acestora.

Între mezencefal metencefal şi mielencefal se află ventriculul IV. cephalon= cap) situat la nivelul cutiei craniene şi -măduva spinării situată în canalul vertebral Encefalul.ce controlează activitatea organelor interne: nutriţia.reprezentat de Simpatic şi Parasimpatic. articulaţiilor si le transmit la centrii superiori prin intermediul fasciculelor spinocerebeloase direct Fleching şi încrucişat Gowers. pentru ca de aici să fie conduse până la organele efectoare. În funcţie de localizarea lor.învăţarea. tendoanelor. B. ligamentelor. care culeg informaţii de la nivelul muşchilor. puntea şi mezencefalul alcătuiesc trunchiul cerebral.sistemul nervos se împarte in: 1. termică şi dureroasă şi le transmit la centrii superiori prin 3 tipuri de fascicule. -metencefal. sistemul nervos se clasifică în: 1.pentru sensibilitatea proprioceptivă conştientă . Din punct de vedere funcţional. format din punte şi cerebel.4. şi anume : -căile piramidale directă şi încrucişată. Bulbul. -exteroceptori. care culeg informaţiile tactilă. sistemul nervos de relaţie a organismului cu mediul înconjurator.mielencefal.după intensitatea şi natura excitanţilor. receptorii se clasifică în : -viscero sau interoceptori. Există două căi prin care comenzile ajung de la centrii nervoşi la nivelul măduvei. -mezencefal.celulele de susţinere reprezentate de celulele gliale Receptorii sunt structuri care colectează informaţiile din periferie şi le transmit neuronilor senzitivi . Diencefalul este format din: talamus. -proprioceptorii. 2. Îndrumar pentru verificare/autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 1 Din punct de vedere anatomic. 57 . . în fiecare emisferă există câte o cavitate care reprezintă cei doi ventriculi laterali. hipotalamus.celule nervoase alcătuite din corp şi prelungirile acestora : dendrite şi axon. care culeg informaţiile de la nivelul organelor interne şi le transmit prin substanţa reticulată şi pe calea spinotalamică împreună cu excitaţiile somatice la centrii nervoşi superiori. educarea etc. la rândul lui. SISTEMUL NERVOS PERIFERIC 2. fie de apărare. b. reprezentat de bulbul rahidian. funcţii superioare ca: depozitări de engrame. Sistemul nervos cerebrospinal.masă ganglionară mare care conţine o cavitate care reprezintă ventriculul mijlociu ce comunică cu cei doi ventriculi laterali prin orificiile Monro . Sistemul nervos vegetativ. .hipofiză şi epifiză.pentru sensibilitatea proprioceptivă inconştientă şi prin fasciculele spinobulbare .respiraţia. memorizarea lor.format din pedunculii cerebrali şi tuberculii cvadrigemeni. ale cărui funcţii sunt: a. 4. -diencefal. În componenţa ţesutului nervos intră: -neuronii. El transformă stimulii proveniţi din mediu in mişcări fie de adaptare. SISTEMUL NERVOS CENTRAL care este alcătuit din: -encefal (en= în. circulaţia etc. este alcătuit din: -telencefal-două emisfere cerebrale separate între ele printr-o fisură longitudinală a creierului şi unite prin marea comisură interemisferică formată din corp calos şi trigon.

mezencefal. neuroni. de unde se continuă cu o formaţiune foarte subţire numită filum terminale. 5 lombari. Enumeraţi căile ascendente ale măduvei spinării! 7. nervi cranieni. emisfere cerebrale. informaţiile circulă între periferie şi centrii nervoşi. prin care informatiile pornesc de la nivelul cortexului spre periferie. precum si cele descendente. Toate aceste fascicule : ascendente. vegetativ. Din ce este format sistemul nervos central? 2. diencefal. 5 sacrali si 1 coccigian. Substanţa cenuşie a trunchiului cerebral. simpatic. fiind alcătuiţi din fibre motorii. Măduva spinării se intinde de la C1 la L2 . substanţa albă. Care sunt componentele sistemului nervos? 3. trunchi cerebral. senzitive si vegetative. alcătuiesc „coada de cal”. epitalamus. măduva spinării Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. împreună cu filum terminale. Nervii lombari şi sacrali. 58 . nervi spinali. Ce reprezintă şi care este rolul encefalului? 5. Ce rol are trunchiul cerebral? 6. Măduva are 31 de perechi de nervi spinali: 8 cervicali. sinapse. Din ce este alcătuit sistemul nervos periferic? 4. -căile extrapiramidale. Aceşti nervi sunt micşti. substanţa cenuşie. Prin intermediul acestor nervi spinali şi al nervilor cranieni ( care îşi au originea la nivelul trunchiului cerebral). 12 toracali. intră în componenţa măduvei spinarii şi definesc funcţia de conducere a acesteia. Legătura dintre neuroni şi celulele efectoare se realizează prin intermediul unor structuri specializate numite sinapse. prin care informatiile ajung de la periferie la cortex . hipotalamus. parasimpatic. talamus. emisfere cerebeloase. Concepte şi termeni de reţinut Sistem nervos somatic.

Bibliografie Ifrim. Mogoş Gh. Mişcalencu.. Sbenghe...C. 1983. Ed. metatalamus. Maxim Gh... Anatomia şi fiziologia omului.... Bucureşti. Bucureşti. Ranga. Bucureşti.. 1. I.. sistemul nervos se împarte în sistem nervos central şi vegetativ 2. Didactică şi Pedagogică.Trunchiul cerebral este format din bulb.... Anatomia şi fiziologia omului.. Ianculescu A. Sistemul nervos şi organele de simţ. Ştiinţifică. vol. Medicală. V.. epitalamus.. Bucureşti. Bazele teoretice şi practice ale kinetoterapiei. Medicală.. Ştiinţifică şi Enciclopedică. III..Atlas de anatomie umană. Ed.. Petricu I. T. . Anatomia omului.. D.Din punct de vedere anatomic. Ed.. 1973. 5. 1999 Voiculescu.. punte şi mezencefal Completaţi spaţiile punctate cu termenii corecţi: 4. Ed.. 1969. şi colab.emisfere cerebrale.. 1971 59 ..... Bucureşti. Ed. Bucureşti.Nervii cranieni se clasifică în nervi micşti.. M....cerebel şi con terminal 3. Teodorescu-Exarcu I. 1985.Sistemul nervos central este format din trunchi cerebral...C. Ed... Compendiu de anatomie şi fiziologie...Diencefalul este alcătuit din mai multe mase de substanţă nervoasă: talamus.. Teste de evaluare/autoevaluare Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi că propoziţia este falsă)... senzitivi şi. Medicală.

3.3. în afara funcţiei lor principale.Introducere 5. tiroida.Glandele sexuale 5. Principalul rol al glandelor endocrine constă în reglarea metabolismului celular.2. Aici.1. controlat de sistemul nervos.3.Există şi alte organe care.6.rezultă 60 . suprarenalele. cei proteici) interacţionează cu receptorii biochimici din membranele celulare.unii hormoni (în special. duodenul secretă 6-8 hormoni cu rol în reglarea activităţii secretorii şi motorii a aparatului digestiv.Conţinutul unităţii de învăţare 5. testiculul. paratiroidele. care acţionează la distanţă de locul sintezei şi produc efecte caracteristice.2.1.7.Hipofiza 5. numite hormoni. În plus. au şi celule cu rol endocrin: antrul piloric secretă gastrina.3.4.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 5. proces numit neurosecreţie. Unitatea de învăţare 5 SISTEMUL ENDOCRIN Cuprins 5.Îndrumar pentru verificare/autoverificare 5. pe care îi eliberează direct în sânge. având rolul de a regla şi coordona pe cale umorală activitatea diferitelor organe pe care le integrează în ansamblul funcţiilor organismului.5. temporar placenta.3. rinichiul secretă renina şi eritropoietina.Glanda tiroida 5. Ei sunt eliberaţi de sânge şi sunt transportaţi spre toate celulele corpului. Hormonii sunt mesageri chimici de ordinul întâi. pancreasul insular. care reprezintă tot o funcţie endocrină. epifiza şi.Introducere Glandele cu secreţie internă sunt formate din epitelii secretorii ale căror celule produc substanţe active.4. sistemul endocrin este conceput ca un sistem anatomo-funcţional complex.3. unii neuroni hipotalamici şi ai altor organe nervoase au şi activitate secretorie.Pancreasul endocrin 5. timusul.Glandele suprarenale 5.3.Epifiza si timusul 5. În urma acestei interacţiuni. Astfel. Hormonii sunt substanţe chimice specifice. Se consideră glande endocrine următoarele organe: hipofiza. ovarul.3.1. la femei.3.Paratiroidele 5.

Secreţia hormonilor este sub controlul şi influenţa sistemului nervos central. adenozinmonosfatul ciclic – AMPc). Glandele endocrine au origine embriologică diferită: ectodermică (hipofiza. stimulând biosinteza proteinelor şi a enzimelor. 61 . iar o creştere a concentraţiei inhibă secreţia. HIPOTALAMUSUL secretă neurohormoni ce coordonează secreţia hipofizei si prin intermediul ei a tuturor glandelor endocrine. pancreasul endocrin). cu rol in digestia gastrică. PIELEA secretă un hormon care stimulează absorbţia Ca la nivelul intestinului subţire.2. insulina si hormonul tirostimulant. medulo-suprarenala). facilitând eliminarea sodiului prin urină. INTESTINUL SUBŢIRE secretă colecistochinina si secretina cu rol in digestia intestinală. cunoaşterea organelor cu rol endocrin. RINICHII secretă eritropoietina cu rol in producerea hematiilor de către măduva roşie a oaselor. FICATUL secretă un hormon care stimulează diviziunea şi creşterea celulelor cartilaginoase. endodermică (tiroida. -STEROIZI: cortizolul. Concentraţia hormonilor in sânge este reglată printr-un mecanism feedback negativ: reducerea concentraţiei unui hormon stimulează secreţia lui. Clasificarea hormonilor Din punct de vedere chimic. Secreţia hormonilor Hormonii acţionează in cantităţi foarte mici. paratiroidele. hormonii se clasifică in: -CATECOLAMINE: adrenalina (epinefrina) si noradrenalina (norepinefrina). INIMA secretă un hormon ce acţionează asupra rinichilor. mezodermică (corticosuprarenalele. 5. Alţi hormoni (cei sterolici) pătrund în citoplasma celulei şi în nucleu. gonoadele). Obiectivele şi competenţelor unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: cunoaşterea noţiunilor teoretice referitoare la anatomia sistemului endocrin. -POLIPEPTIDE si GLICOPROTEINE: hormonul antiduretic. care provoacă modificări metabolice şi funcţionale celulare. unde interacţionează cu materialul genetic.mesageri chimici de ordinul al doilea (de exemplu.epifiza. testosteronul. STOMACUL secretă gastrina.

62 .3. ■ Prolactina. Este cea mai dezvoltată parte a glandei (75% din masa hipofizei) şi este alcătuită din celule secretorii. FSH. LH) şi non- glandulotropi (STH. La nivelul adenohipofizei. Timpul alocat unităţii: 2 ore 5.1. ■ Tireotropina (TSH). TSH.se vor familiariza cu termenii specifici. Cuprinde şi lobul intermediar. Hormonii adenohipofizei sunt glandulotropi. inconjurând aproape complet neurohipofiza. . o lamă fină epitelială ce secretă hormonul melanocito-stimulant (MSH). Conţinutul unităţii de învăţare 5. Adenohipofiza Este situată in partea anterioară. Între celule se află o bogată reţea de capilare. se secretă următorii hormoni: ■ Hormonul somatotrop (STH). dar se extinde şi spre posterior. -vor conştientiza rolul sistemului endocrin în organism. având ca organe- ţintă alte glande endocrine (ACTH. Competenţele unităţii de învăţare: După parcurgerea acestei unităţi de învăţare.Hipofiza Hipofiza este formată din adenohipofiză şi neurohipofiză. responsabil cu pigmentaţia pielii.îşi vor însuşi noţiunile referitoare la sistemul endocrin. PRL). studenţii: . ■ Gonadotropinele (LHRH).3. ■ Corticotropina (ACTH).

Sunt descărcaţi in stare inactivă in sânge şi astfel ajung la nivelul diferitelor ţesuturi din organele in care devin activi. ■ Ocitocina – stimulează contracţiile uterului gravid şi expulzia laptelui din glanda mamară. ► Hiposecreţia de STH determină la copii piticismul (nanismul) hipofizar. Rolul său principal este de a creşte absorbţia apei la nivelul tubilor uriniferi distali şi colector. prevenind astfel ovulaţia. oaselor feţei. prin mecanism de feed-back negativ. ■ Tireotropina (TSH) – stimulează secreţia şi sinteza de hormoni tiroidieni. hormonii tropi nu se activează la nivelul adenohipofizei. limbii şi a unor organe. aminoacizilor in sânge. odată descărcaţi in adenohipofiză. Hipersecreţia de ACTH determină tulburări metabolice prin hipersecreţia de hormoni corticosuprarenalieni. Aceşti hormoni sunt: ■ Hormonul antidiuretic (ADH) – se mai numeşte şi vasopresină. ► Hipersecreţia de STH produsă înainte de pubertate determină gigantismul (înălţime peste 2m). muşchilor şi viscerelor). se activează şi apoi sunt eliberaţi in sânge pentru a-şi exercita rolurile . Observaţie: STH şi prolactina sunt hormoni care. Hormonii glandulari tropi Spre deosebire de STH şi prolactină. in creşterea şi dezvoltarea armonioasă a organismului. buzelor. ■ Corticotropina (ACTH) – rolul ei constă in stimularea secreţiei corticosuprarenalei. Neurohipofiza Prin tractul hipotalamo-hipofizar. cu intelect normal. Prolactina La femeie. Dacă hipersecreţia are loc după pubertate. deoarece este implicat. participă la lipoliză. ► Reglarea secreţiei se face. 63 . stimulează secreţia lactată a glandei mamare şi inhibă activitatea hormonilor gonadotropi. hormonii secretaţi de neuronii hipotalamici se scurg pe calea axonilor in neurohipofiză. împreună cu alţi hormoni. hiperglicemiant. ► Principalele roluri: anabolizant proteic (cu efect asupra creşterii oaselor . Se numesc FSH şi LH. principalii stimulatori pentru STH fiind hipoglicemia. Intervine astfel in reglarea volumului lichidelor organismului şi in menţinerea presiunii arteriale. ■ Gonadotropinele controlează activitatea gonadelor feminine şi masculine şi secreţia mamară la femeie. inaniţia. Hormonul somatotrop (STH) ► Este denumit şi hormonul de creştere. ca şi pentru ceilalţi hormoni. atunci se instalează acromegalia – creşterea exagerată a extremităţilor membrelor. ei doar traversează această structură. unde se depozitează. creşterea conc. de asemenea intelectul rămâne normal.

Glandele suprarenale Sunt in număr de două şi sunt situate câte una la polul superior al fiecărui rinichi. dispusă la periferie. ce antrenează şi reabsorbţia apei.2. ● medulară – medulosuprarenala. Hormonii pe care ii secretă sunt de natură lipidică. provenind din colesterol. Rolul acestuia este in reabsorbţia tubulară de Na+. Hipersecreţia de aldosteron determină retenţie masivă de apă şi sare (=> edem şi hipertensiune). stimulează lipoliza. creşte eliminarea de K+ şi H+. ♦ glucocorticoizi – sunt reprezentaţi in special de cortizon şi hidrocortizon. acţiune antiinflamatorie marcată. Se împart in 3 categorii: ♦ mineralocorticoizi – au ca reprezentant principal aldosteronul. dintre care enumerăm: catabolizant proteic. 5. Corticosuprarenala Reprezintă cea mai mare parte din suprarenală. 64 . Hipersecreţia determină sindromul Cushing cu dereglarea metabolismelor intermediare.3. au o multitudine de roluri in organism. hiperglicemiant. De asemenea. Sunt formate din două părţi distincte: ● corticală – numită şi corticosuprarenală. Secreţia este ACTH- dependentă.

Sinteza homonilor şi eliberarea lor din coloid în sânge se face sub acţiunea TSH hipofizar.3.neuroni postganglionari simpatici ce şi-au pierdut axonii şi au dobândit proprietăţi secretorii. numite parafoliculare sau celule „C” . Este localizată pe faţa anterioară a gâtului. Sunt eliberaţi când organismul are nevoie de ei. ►Hormonii pe care ii secretă se numesc catecolamine – adrenalină şi noradrenalină ce exercită efecte similare cu ale simpaticului. Pot fi transformaţi in estrogeni. Prin iodarea moleculelor de tirozină din structura tireoglobulinei. Ei sunt şi mediatori ai sistemului nervos simpatic. cu acţiune masculinizantă mai redusă faţă de cea a testosteronului. 5. Intre foliculii tiroidieni se găsesc celule speciale. într-o capsulă fibroasă.3. Medulosuprarenala ►Este alcătuită din celule mari . Prezintă vascularizaţie bogată. care secretă calcitonina.Glanda tiroidă Este cea mai voluminoasă glandă endocrină. rezultă hormonii tiroidieni (tiroxina şi triiodotironina). prin iodare. importantă fiind tireoglobulina. este alcătuită din formaţiuni veziculoase (foliculi) în care se găseşte coloidul ce conţine mai multe proteine. Tireoglobulina este o proteină sintetizată de celulele foliculare. iar hiposecreţia este compensată de sistemul nervos simpatic. Hormonii tiroidieni ► Tireoglobulina. Cuprinde doi lobi laterali uniţi prin istmul tiroidian. ►Hipersecreţia produce hipertensiune arterială. 65 . Microscopic. produce hormonii tiroxină şi triiodotironină. ♦ sexosteroizi (androgeni) – sunt asemănători celor secretaţi de testicul. Este forma de depozit a hormonilor tiroidieni. ►Reglarea secreţiei medulosuprarenalei se face prin mecanisme neuroumorale. Din acest motiv este considerată un imens ganglion simpatic.

►Acţiunile PTH: ● mobilizează sărurile fosfocalcice din oase in sânge (hipercalcemiant). 66 . Hipersecreţia de PTH determină rarefierea oaselor => fracturi spontane. iar la adult se manifestă prin tulburări psihice. catabolismul protidic şi lipoliza. 5. rolul său fiind astfel de hipocalcemiant.Paratiroidele Se împart in două perechi şi sunt situate pe faţa posterioară a lobilor tiroidieni. ● scade eliminările renale de Ca2+ . ► Calcitonina inhibă mobilizarea sărurilor fosfocalcice din oase in sânge. Celulele principale secretă parathormonul (PTH). tulburări ale principalelor funcţii (cardiace. stimulează hiperglicemia. pierdere masivă in greutate.4. iar celulele parafoliculare “C” secretă calcitonina. anxietate. ► Hipofuncţia tiroidiană – la copii determină încetinirea dezvoltării fizice şi psihice. respiratorii). nervozitate. creşte tonusul cardiac şi contribuie la dezvolarea neuronală. exoftalmie.îmbibarea ţesuturilor cu edem mucos (mixedem). clinic se semnalează creşterea metabolismului bazal. ea este TSH- dependentă. ► Efecte: calorigen. scăderea metabolismului bazal.3. ► Hiperfuncţia tiroidiană poartă numele de boala Basedow. ● stimulează reabsorbţia intestinală a Ca2+ . ►Secreţia este reglată prin feed-back negativ hipotalamo-hipofizo-tiroidian. Astfel.

Efecte ale hormonilor timici: frânează dezvolarea gonadelor. stimulează mineralizarea osoasă.Epifiza şi timusul ► Epifiza.Pancreasul endocrin Pancreasul este situat in abdomen. frânează diviziunea celulară. caracterizată prin valori crescute ale glicemiei. are atât rol exocrin (secretă enzime esenţiale in procesul digestiei).boală metabolică complexă. 5. iar produşii de secreţie sunt melatonina şi vasotocina – inhibă acţiunea hormonilor gonadotropi FSH şi LH la nivelul gonadelor.5. Este singurul hormon hipoglicemiant (creşte permeabilitatea celulelor pentru glucoză). este anabolizant proteic şi lipidic. 5.6. Celulele secretoare se numesc pinealocite. Epifiza are o legătură strânsă cu lumina. lipolitic şi proteolitic.3. are rol hiperglicemiant. Este o glandă situată înapoia sternului. ►Insulina este secretată de celulele B din insulele Langerhans ale pancreasului. ► Glucagonul este secretat de celulele A din insulele Langerhans. cât şi rol endocrin prin cei doi hormoni pe care ii secretă: insulina şi glucagonul.3.7. 5. Datorită asemănării cu un con de pin este denumită şi glanda pineală. ► Hiposecreţia de insulină determină instalarea diabetului zaharat . sunt celule nevroglice. Este situată la nivelul encefalului.Glandele sexuale 67 . care se traduce printr-un ritm circadian de secreţie: melatonina este inhibată ziua şi se secretă mai mult noaptea. la pubertate involuează fără a dispărea complet. între tuberculii cvadrigemeni superiori. ► Principalul stimul pentru secreţia sa este nivelul glicemiei – o glicemie mai mare de 80-120 mg% va determina creşterea nivelului insulinei. ► Timusul.3.

precum şi comportamentul sexual feminin. Aceste glande sunt : 68 . Gonadele au secreţie mixtă (endo şi exocrină) şi sunt reprezentate de testicul. ♦ funcţia de secreţie a hormonilor sexuali feminini. ► Mici cantităţi de estrogeni şi progesteron sunt secretate şi la nivelul corticosuprarenalei.au două funcţii: ♦ ovogeneza. instalate odată cu pubertatea. se varsă în sânge.hormonii. Progesteronul determină modificări histologice şi secretorii la nivelul mucoasei uterine pe care o pregăteşte in vederea fixării oului (nidare). exocrină). Secreţia de estrogeni este stimulată de FSH şi LH şi are loc în perioada preovulatorie. ► Reglarea secreţiei se face prin feed-back hipotalamo- hipofizo-ovarian. ♦ secreţia de hormoni androgeni. ►Testiculii – au două funcţii: ♦ spermatogeneza (fcţ. Îndrumar pentru verificare/autoverificare Sinteza unităţii de învăţare Sistemul endocrin are rol în creşterea şi dezvoltarea organismului. estrogenii şi progesteronul. reprezentantul fiind testosteronul (secretat de celulele interstiţiale Leydig) ce determină caracterele sexuale primare şi. Reglarea secreţiei de testosteron se face prin feed-back negativ. respectiv ovar. respectiv. ► Ovarele . 5. Ea determină apariţia şi dezvoltarea caracterelor sexuale primare şi secundare la femeie. Sistemul endocrin este format din glande ai căror produşi de secreţie.dar şi în adaptarea organismului la condiţiile în permanenţă schimbare ale mediului intern şi extern. sub influenţa LH hipofizar. secundare.4.

5... testicule... Care sunt hormonii tiroidieni? 8.. Ce sunt catecolaminele? 7. hipofiza.... -glandele suprarenale.. Care este structura glandelor suprarenale? 5. Care sunt părţile componente ale hipofizei? 2.... Glandele cu secreţie internă se mai numesc şi glande exocrine 2.. paratiroidele. pancreasul.. Ce este parathormonul? 9. adenohipofiză.. Care sunt hormonii secretaţi de hipofiză? 3. paratiroidele. Catecolaminele sunt secretate de medulosuprarenală Completaţi spaţiile punctate cu termenii corecţi: 4... gonadele.. catecolamine.. Timusul este o glandă situată înapoia ....... hormon somatotrop...... neurohipofiză.. timusul.. prolactina . -tiroida.. 1. glande cu secreţie internă........timusul . epifiza. -hipofiza..... ovare. medulosuprarenala. 69 .. glandele suprarenale.... Tiroida secretă hormonul numit somatotrop 3.... Ce este oxitocina? 4......... corticosuprarenala Întrebări de control 1. Insulina este secretată de celulele B de.... dar şi pancreasul şi gonadele.... tiroida.. Ce este epifiza? Teste de evaluare/autoevaluare Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi ca propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi ca propoziţia este falsă). Unde este situat timusul? 10. Ce sunt hormonii glucocorticoizi? 6. Concepte şi termeni de reţinut Hormoni....

. Ed. Bucureşti. Universităţii. Compendiu de anatomia omului. 1990.. Elemente de anatomie si fiziologie. C. Bucureşti. 2004. Tratat de anatomia omului. Ed. Marcu-Lapadat M. Bibliografie Mogos. 1978. Ranga V. Ranga V. Bucureşti. Anatomia şi Fiziologia Omului. Ristoiu V. Ed.. Medicală. Bucureşti.. Medicală. 70 . Teodorescu Exarcu I. Ed. Medicală. 1970.

Îndrumar pentru verificare/autoverificare 6. Pe suprafaţa inimii se găsesc o serie de şanţuri: două ventriculare. între atrii şi ventricule.2. nu există posibilitatea de întoarcere a sîngelui în atrii. În secţiune longitudinală se observă următoarele: -atriul drept şi atriul stâng sunt separate prin peretele interatrial. sunt separate prin peretele interventricular.3. organul central al aparatului cardiovascular.3. care se deschid sau se închid astupând orificiile dintre atrii şi ventricule. Marginea stângă. două interventriculare şi două atrioventriculare. 1/3 din inimă este situată la dreapta şi 2/3 la stânga planului mediosagital al corpului.2. diafragmatică.Introducere Inima Inima. Are forma unei piramide triunghiulare. La baza inimii se află atriile.3.4.3. numite şanţuri coronare. -între atriile şi ventriculele de pe aceeaşi parte se află câte un orificiu prevăzut cu nişte formaţiuni. Conţinutul unităţii de învăţare 6. Cele două feţe se unesc printr-o margine mai ascuţită.1.1 Structura şi cavităţile inimii 6. -cele două ventricule. Astfel. aici găsindu-se vasele mari ale inimii. 71 . Introducere 6. cu axul îndreptat oblic în jos. Dispoziţia valvulelor permite trecerea sângelui numai din atrii în ventricule. datorită lor.1. numite valvule. Anatomia sistemului circulator 6. este situată în medistin – între cei doi plămâni. drept şi stâng. Baza inimiii este situată posterior şi la dreapta. Unitatea de învăţare 6 ANATOMIA INIMII ŞI A SISTEMULUI CIRCULATOR Cuprins 6. rotunjită vine în raport cu plămânul stâng. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 6. Prezintă o faţă convexă. ventriculele. Marea şi mica circulaţie 6.3. la stânga şi înainte.4. Greutatea inimii este de 250 – 300 g. sternocostală şi o faţă plană. iar spre vârf. marginea dreaptă. Sistemul limfatic 6. -partea dreaptă şi partea stângă a inimii nu comunică între ele.3. -muşchiul ventricular stâng este mai dezvoltat.

Arterele sunt vase care pornesc din ventricule. la rândul lor.Cele mai importante artere sunt: artera aor-tă. 72 . fac legătura dintre reţeaua arterială şi cea venoasă. artera pulmonară. în vase foarte subţiri. care conduc în atriul stâng sângele venit de la plămâni. Cele mai importante vene sunt vena cavă inferioară şi cea superioară. care se deschid în atriul drept. Ele permit trecerea sângelui numai din ventricule în artere. în formă de cuib de rândunică. iar artera pulmonară din ventriculul drept.2. 6. Sistemul circulator Sângele este un lichid de culoare rosie. vasele cu diametrul cel mai mic. În capilare. ducând sângele către ţesuturi. care pleacă din ventriculul drept şi conduce sângele la plămâni. care înlesnesc urcarea sângelui spre cutia toracică. Ele se ramifică în vase dein ce în ce mai mici (arteriole). De aceea. -artela aortă pleacă din ventriculul stâng. El este alcătuit dintr-un lichid numit plasmă şi din elemente figurate . cât şi la baza arterei pulmonare se află trei valvule. numite capilare.Majoritatea venelor situate sub inimă reprezintă pe pereţii lor valvule în formă de cuib. aducând sângele la ţesuturi. ceea ce permite schimbul de substanţe între sânge şi ţesuturi. care pleacă din ventricului stâng. -venele cave se deschid în atriul drept. de aceea o arteră secţionată rămâne deschisă. explicarea noţiunilor teoretice referitoare la anatomia circulaţiei limfatice. -la baza aortei. o venă secţionată rămâne moale şi închisă. Peretele lor este format dintr-un singur strat de celule. Venele sunt vase care se deschid la nivelul atriilor. şi nu invers. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: explicarea noţiunilor teoretice referitoare la anatomia inimii şi anatomia arborelui vascular. din ea se desprind arterele care se ramifică în corp. Peretele arterelor este elastic. circulaţia sângelui este mai lentă decât în artere. se curbează formând cârja aortică. şi venele pulmonare. Peretele venelor conţine foarte puţine fibre elastice. iar venele pulmonare în atriul stâng. Capilarele.eritrocite (globule roşii) şi leucocite (globule albe). descrierea marii circulaţii şi micii circulaţii. după care coboară spre partea inferioară a corpului. care împânzesc organele ca o reţea fină. Arteriorele se ramifică. cu gust puţin sărat.

albă. Structura inimii Pompa cardiacă este compusă dintr-o masă contractilă. acoperita şi protejată spre exteriorul de epicard. Pereţii lor nu sunt netezi. iar cel drept. orificiul urechiuşei drepte şi orificiul atrioventricular drept. studenţii: . aceasta pornind circulatia sistemica. cu trunchiul pulmonar. trabecule. -îşi vor însuşi noţiunile referitoare la aparatul cardiovascular. o capacitate mai mică decât a ventriculelor. pe faţa internă. ci prezintă. de endocard-membrană fină.se vor familiariza cu termenii specifici. Este constituit mai ales din celule musculare cardiace care îi conferă capacitatea de a se contracta. Timpul alocat unităţii: 3 ore 6. Conţinutul unităţii de învăţare 6. La baza ventriculelor se află orificiile atrioventriculare – drept şi stâng – fiecare prevăzut cu valva atrioventriculară şi orificiile arteriale prin care ventriculul stâng comunică cu aorta. 73 .1. Atriile au formă cubică. strat foarte rezistent care o leagă de diafragmă. Structura şi cavităţile inimii Muschiul cardiac contine doua cavitati superioare. Ventriculul stâng trimite sângele spre aorta. miocardul. iar în interior. orificiul sinusului coronar. care tapetează interiorul cavităţii cardiace. cu baza spre orificiul atriventricular. -vor conştientiza rolul aparatului cardiovascular în mişcare. pereţii mai subţiri şi prezintă câte o prelungire. atriile. numite urechiuşe.La nivelul atriului drept se găsesc orificiul venei cave superioare. care au aspect de cuib de rândunică. si doua inferioare. Aceste contractii ritmice sunt denumite bătăi cardiace. Ventriculele au formă piramidală triunghiulară. Ventriculul drept trimite sângele spre plamâni pentru a permite schimburile de gaze. ventriculele. Cele două ventricule sunt separate prin septul interventricular. Miocardul este constituite cea mai mare parte a masei inimii.3. orificiul venei cave inferioare. El este pompa circulatiei pulmonare. Fiecare orificiu arterial este prevăzut cu trei valve semilunare sau sigmoide. Competenţele unităţii de învăţare: După parcurgerea acestei unităţi de învăţare. prevăzut cu valva triscupidă. de stern şi de vasele mari.3.

membrana externă care înveleşte inima. rare fibre musculare netede şi ţesut conjunctiv. determinând refluarea (regurgitarea) sângelui. fibre de tesut conjunctiv leaga între ele celulele musculare si formeaza fascicule care se întrepatrund în spirala. numite artere de tip muscular. 3. La arterele mari. Miocardul are propriul sau sistem de irigare – arterele coronare – care îi aduc substante nutritive si oxigenul necesar functionarii. Sistemul valvular al inimii *Valvele atrio-ventriculare . Tunica Medie: are structură diferită. Pericardul . in funcţie de calibrul arterelor.între AS şi VS. In adventice se găsesc si fibre nervoase vegetative. Fiecare valvă are trei cuspe. valva tricuspidă (T) . colagen şi fibre elastice. Tunica Internă: un rând de celule endoteliale turtite. *Valva pulmonară (P) . Endocardul . Valvele previn regurgitarea sângelui. Aceste artere iau nastere la baza aortei si încercuiesc inima. ţesut conjunctiv. 2. media este groasă şi conţine numeroase fibre musculare netede.localizate între atrii şi ventriculi: valva mitrală (M) . Inima trebuie să dezvolte o forţă mai mare pentru a împinge sângele prin orificiul stenozat. Valvele pot prezenta una sau ambele tipuri de disfuncţii în acelaşi timp (insuficienţa şi stenoza). printre care sunt dispersate fibre colagene şi elastice.3. media este formată din lame elastice cu dispoziţie concentrică.cu grosimea cea mai mare. * stenoza: deschiderea valvelor este redusă sau se realizează greu. Asigură curgerea unidirecţională. In arterele mici şi mijlocii. cu rol vasomotor.între VD şi artera pulmonară. - are 2 foiţe (viscerală şi parietală). există vase mici de sânge care hrănesc peretele vascular si care pătrund in tunica medie. Tunica Externă: adventice. numite artere de tip elastic. Aceasta retea de fibre dense si elastice întareste peretele intern al miocardului.între VS şi aortă.între AD şi VD. Miocardul . care are numai două cuspe. reprezentat de muşchiul striat cardiac. dar nu şi în sens invers. ca şi la vene. 1. 74 . esenţială pentru funcţionarea inimii ca pompă ⇒ curgerea sângelui numai din vene → atrii → ventriculi → aortă sau artera pulmonară. In interiorul miocardului. 6. In structura adventicei arterelor. exceptând valva mitrală. Anatomia sistemului circulator Structura arterelor şi venelor Arterele şi venele sunt costituite din trei tunici. grosimea peretelui VS > 3-4 ori decât a VD.cu un strat fin de lichid cu rol lubrifiant. *Valvele sigmoidiene – localizate între ventriculi şi marile artere: valva aortică (A) . . Valvele cardiace pot prezenta două tipuri de disfuncţii: * insuficienţa: valvele nu se mai închid complet. delimitând cavitatea pericardică. este mai gros în ventriculi decât în atrii ⇒ ventriculii sunt adevărate pompe.peretele intern = ţesut endotelial (acelaşi care tapetează întreg sistemul circulator).2.

-în plămâni oxigenul adus de aerul inspirat formează împreună cu hemoglobina o substanţă instabilă numită numită oxihemoglobină. Creşterea numărului 75 . -alte leucocite numite limfocite produc anitcorpi (substanţe care distrug şi ele microbi). -tot cu ajutorul pseudopodelor ele capturează microbii pe care îi digeră şi acest fenomen este numit FAGOCITOZĂ. Datorită hemoglobinei hematiilor le revine rolul de a transporta oxigenulşi dioxidul de carbon. În interiorul hematiilor se găseşte o substanţă numită hemoblobină. Structura capilarelor: sunt vase de calibru mic. Aşadar principalul lor rol îl constituie apărarea organismului împotriva unor factori străini de acesta. Hematiile au viaţă scurtă cam de 100 de zile apoi sunt distruse în ficat şi splină. In acest mod hematiile îşi îndeplinesc rolul de a transporta gazele respiratorii în organism. rezultă bioxidul de carbon care formează împreună cu hemoglobina o substanţă instabilă numită carbohemoglobină. -în urma oxidării. Eritrocitele -au forma unui disc biconcav. de unde sunt luate în sânge. -tot alte leucocite curăţă sângele de hematoane (vânătăi) şi descompun hemoglobina din hematiile distruse. la exterior. aşezate pe membrana bazală. Leucocitele -sunt mai puţin numeroase (7500/mm3 de sânge). In structura lor se disting. Ele sunt produse continuu de măduva roşie a oaselor spongioase. unde este utilizat la oxidarea nutrimentelor. răspândite in toate ţesuturile şi organele. Nucleul lor este uşor de observat şi prezintă diferite forme. cu eliberare de energie. -carbohemoglobina este transportată de la ţesuturi la plămîni unde eliberează dioxidul de carbon care este expirat. De îndată ce microbii găsesc o poartă de intrare pătrund în ţesuturi unde având condiţii prielnice se înmulţesc. iar la interior. care conţine fier.sunt celule incolore cu 8-20 um în diametru. in care se găsesc si fibre nervoase vegetative. trec prin pereţii vaselor sangvine pentru a ajunge la locul invadat de microbi şi acest procedeu se numeşte DIAPEDEZĂ. Rolul leucocitelor este de a apăra organismul. -ajunsă la ţesuturi oxihemoglobina se desface iar oxigenul este luat de celule. . un endoteliu format dintr-un singur strat de celule turtite. -nu au nucleu. Un milimetru cub de sânge conţine în mod obişnuit 4. cu diametrul de 7 um. сare se pot deplasa cu ajutorul pseudopodelor ca şi amiba. Venele mari aflate sub planul cordului prezinta valvule sub formă de cuib de rândunică. de aceea nu se divid. -leucocitele.5 milioane hematii. un strat format din ţesut conjunctiv cu fibre colagene si de reticulină.

limfa conţine mai multă apă şi mai multe leucocite.decât leucocite mici. circulaţia substanţelor în corpul omului se asigură de către lichidul interstiţial şi limfă. intervenind imediat după ce se produc leziuni. aflat între celule. Lichidul interstiţial pătrunde treptat în interiorul unor capilare. astfel. nu conţine globule. De aceea în cazul multor afecţiuni medicul recomandă să se facă analiza sângelui al cărui rezultat consemnat pe buletinul de analiză îl ajută să stabilească diagnosticul. -substanţe nefolositoare. Pe lângă celulele roşii şi albe în sânge există şi nişte fragmente de citoplasmă desprinse din unele celule cu talie mare. Comparând-o cu sângele. dar nu conţine hematii.400000/ mm pătrat şi au dimensiuni foarte mici. Numărul constant al globulelor. Limfa. se varsă în sânge şi. chiar la nivelul spaţiilor dintre celule . împreună cu lichidul interstiţial. arată că mediul intern al corpului are un echilibru stabil. provenie din sânge. contribuie la transportul substanţelor în organism. Plachetele sangvine şi fibrinogenul sunt factori ai coagulării sângelui. Fibrinogenul Fibrinogenul în contact cu aerul se transformă într-o substanţă filamentoasă şi insolubilă numită fibră. -hormoni produşi de glandele endocrine. Lichidul interstiţial. Aici. În acest fel se formează cheagul care nu permite scurgerea sângelui. 76 . Ele au rol în coagularea sângelui. plachetele sangvine se unesc în grămejoare şi participă împreună cu alţi factori din plasmă la formarea cheagului. la menţinerea căruia participă organismul în totalitate. Aceasta formează o reţea de fibre în ochiurile căreia se globulele. de leucocite reprezintă un semnal de alarmă deoarece acest fapt indică existenţa unui focar de infecţie în organism. mereu aceeaşi la un om sănătos.şi nici fibrinogen. Alături de sânge. Acestea se numesc plachete sangvine şi sunt în număr de 200000. formănd limfa. care circulă prin vasele limfatice. spre deosebire de acesta. însă. -anticorpi. ea transportă de la locul de formare la cel de acţiune următorii produşi: -substanţe nutritive. cât şi compoziţia plasmei. În afară de intervenţia la formarea cheagurilor. plasma are şi rol de transportor. Plasma Plasma constituie partea lichidă a sângelui care are în compoziţie substanţe anorganice cum ar fi: apa şi sărurile minerale şi substanţe organice cum ar fi: fibrinogenul( substanţă cu rol în coagularea sângelui).

are o lungime de 6-8 centimetri şi se întinde de la cartilajul primei coaste până la atriul drept. Trunchiul brahiocefalic se bifurca la rândul lui în artera carotida comuna dreapta si artera subclavie dreapta. al membrelor superioare şi al trunchiului (partea supradiafragmatica a acestuia). Din ea pornesc 3 feluri de ramuri: . Ramurile viscerale sunt reprezentate de arterele esofagiene. Din arcul aortic pornesc trei artere mari: · trunchiul brahiocefalic sau artera nenumită. I. Artera aorta pleacă din ventriculul stâng. Arcul aortic se întinde de la trunchiul brahiocefalic pîna la ligamentul arterial (canalul arterial obliterat).viscerale: trunchiul celiac şi arterele mezenterica superioară. care iriga bronhiile. Vena cavă superioară este aşezată în mediastinul anterior. Arterele intercostale alcătuiesc împreuna cu nervul intercostal respectiv mănunchiul vasculo-nervos intercostal.terminale: arterele iliace comune.3. Sistemul venos al marii circulaţii este reprezentat de totalitatea venelor care conduc sângele în vena cavă superioară şi cava inferioară ce se deschid în atriul drept. arcul aortic şi aorta descendentă. Ea are ca origine trunchiurile venoase brahiocefalice iar ca afluent marea vena azygos. şi de arterele bronşice. 6. Ramurile parietale sunt reprezentate de arterele frenice superioare şi de arterele intercostale posterioare. · artera subclavie stânga. de arterele pericardice. de unde şi denumirea de sistem aortic. Din aorta ascendenta pornesc. care sunt în număr de 10 perechi şi care iriga peretele toracic. Aorta toracala se întinde de la ligamentul arterial până la diafragm. care iriga esofagul. Din ea pornesc 2 feluri de ramuri: viscerale şi parietale. care hrănesc inima. Vena cavă inferioară aduna sângele venos din 77 . Marea şi mica circulaţie Marea circulaţie Sistemul arterial al marii circulatii este format din artera aorta si ramurile ei.parietale: artera frenică inferioară şi arterele lombare . 4. Traiectul ei se subîmparte în trei portiuni si anume: aorta ascendenta. la nivelul valvulelor semilunare. dreapta şi stânga. II. Ea este prevăzută cu trei valvule (valvulele sigmoide aortice). Vena cavă superioară colectează sângele venos de la nivelul extremităţii cefalice. mezenterica inferioară. · artera carotida comuna stânga. 1. care se afla în şanţul costal din marginea inferioară a coastei. renala şi testiculara sau ovariana . Aorta abdominală se întinde de la diafragm până la bifurcarea ei în cele 2 artere iliace comune. cele doua artere coronare. suprarenala medie. Aorta ascendenta începe din ventriculul stâng si se termina la nivelul trunchiului brahiocefalic. Vena cavă superioară şi afluenţii ei.3. 3. 2. care iriga pericardul. la nivelul vertebrei L4.

Sistemul limfatic Prin sistemul limfatic circulă limfa. Arteriolele care ajung la nivelul acinilor pulmonari dau naştere capilarelor din peretele alveolocapilar. din care cauză capilarele sale formează reţele terminale. ea se împarte în 2 ramuri principale pentru cei doi lobi pulmonari. Acestea. Acestea se strâng apoi în venule şi în vene de calibru din ce în ce mai mare.3. Sistemul limfatic se deosebeşte de sistemul circulator sanguin prin două caracteristici: ● este adaptat la funcţia de drenare a ţesuturilor. Mica circulaţie Sistemul arterial al micii circulatii este format din trunchiul arterei pulmonare si din ramurile lui. Artera pulmonara stângă are un traiect orizontal şi o lungime de circa 3 centimetri. care face parte din mediul intern al organismului şi care. pentru a continua apoi din nou marea circulaţie. Trunchiul arterei pulmonare pleaca din ventriculul drept si dupa 3-4 centimetri se împarte în artera pulmonara stânga si artera pulmonara dreapta. Dupa ce străbat pediculul pulmonar. la rândul lor. 1. din pereţii cavităţii abdominale şi din membrele inferioare pe care îl varsa în atriul drept. 6. aceste vene se varsă direct în atriul stâng. În vena cavă inferioară se varsa 2 categorii de vene afluenţe: viscerale. 78 . formând în cele din urmă două vene pulmonare pentru fiecare plamân. terminându-se în reteaua capilară din jurul alveolelor pulmonare. care aduc sângele din viscerele abdominale şi pelviene şi parietale care aduc sângele de la pereţii abdominali. Dupa ce patrunde în plamân. ducând sânge îmbogatit în oxigen la inimă. 2. pătrunde apoi în pericard şi se varsa în atriul drept. in final.4. se divid în ramuri din ce în ce mai mici. ajunge in circulaţia venoasă. ea da trei ramuri principale pentru cei 3 lobi pulmonari. pancreas şi ficat. Ea ezulta dun unirea celor 2 vene iliace comune şi urcă pe dinaintea coloanei vertebrale. În drumul sau este acoperită de duoden. fiind aşezată la dreapta aortei. Vena cavă inferioară străbate diafragmul. Artera pulmonara dreaptă are un traiect aproape orizontal si o lungime de circa 5-6 centimetri. organele abdominale şi pelviene. După ce pătrunde în plamân. spre deosebire de capilarele sangvine care ocupă opoziţie intermediară între sistemul arterial şi cel venos. Artera pulmonara stângă e legată de aortă prin ligamentul arterial. Sistemul venos al micii circulaţii: mica circulaţie începe cu artera pulmonara care ia naştere din ventriculul drept şi se termină cu venele pulmonare care se varsă în atriul stâng. care rezulta din obstruarea canalului arterial (canalul arterial este prezent la embrion si fat si face legatura între cele 2 vase mari).

mica circulaţie. ● pereţii vaselor limfatice sunt mai subţiri decât cei ai vaselor sangvine. ventricule. Întrebări de control şi teme pentru dezbateri 1. au rol in circulaţia limfei.apoi capilare venoase. vase sangvine şi limfatice. opresc pătrunderea unor substanţe străine. Pereţii vaselor limfatice au o structură asemănătoare venelor.se continuă cu capilare arteriale. eritrocite. singele ajunge la nivelul ţesuturilor cu oxigen şi substanţe nuitritive şi de acolo. Pe traseul vaselor limfatice se găsesc o serie de formaţiuni caracteristice. . capilare venoase. Descrieţi structura venelor! 79 . vene pulmonare ce se varsă în atriul stâng. se asigură încărcarea sângelui cu oxigen şi eliminarea dioxidului de carbon la nivelul plamânilor.4. splină. ele găsindu-se in toate organele şi ţesuturile. se continuă cu aorta. este stimulată circulaţia sangvină prin dilatarea vaselor sangvine. Capilarele limfatice sunt foarte răspândite.prin antrenarea rezervelor de sânge din depozite (ficat. Descrieţi structura arterelor! 3. venule. Ganglionii limfatici realizează mai multe funcţii: produc limfocite si monocite. capilare. aduce dioxidul de carbon şi reziduurile rezultate în urma metabolismului celular. leucocite. Prin confluenţa capilarelor limfatice se formează vase limfatice. Îndrumar pentru verificare/autoverificare Sinteza unităţii de învăţare Sistemul circulator este format din inimă. În timpul efectuării masajului. marea circulaţie. artere. vene. prin care limfa trece in mod obligatoriu. care sunt prevăzute la interior cu valve semilunare ce inlesnesc circulaţia limfei. vena cavă. Sistemul limfatic incepe cu capilarele limfatice. Prin intermediul marii circulaţii. apoi din ce în ce mai mici . Descrieţi structura şi cavitaţile inimii! 2.care porneşte din ventriculul drept prin artera pulmonară. venele cave superioară şi inferioară care se unesc în vena cavă comună ce se varsă în atriul drept.circulaţia mică sau pulmonară. Inima este formată din 2 atrii şi 2 ventricule şi serveşte două circulaţii separate : -circulaţia mare sau sistemică-care porneşte din ventriculul stâng . Prin intermediul micii circulaţii. reţeaua venoasă subcutanată). vene mijlocii şi mari. prin activarea capilarelor etc. Concepte şi termeni de reţinut Inimă. se continuă cu arteriole şi apoi capilare arteriale. care au aceeaşi structură ca şi capilarele sangvine . 6.formează anticorpi. artrii. limfă. au rol de barieră in răspândirea infecţiilor.de unde pornesc o serie de artere mari. numite ganglioni limfatici. aorta.

. 1990.. Trunchiul arterei pulmonare pleacă din . Inima are 4 camere: 2 atrii şi 2 ventricule.... Sistemul limfatic Teste de evaluare/autoevaluare Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi că propoziţia este falsă)... Ed. Ed. Medicală............ Teodorescu Exarcu I... Bucureşti..... Tratat de anatomia omului. Ranga V..... Mica circulaţie 6. Universităţii. C... Ed.. Bucureşti. Bibliografie Mogos... Marcu-Lapadat M. Ristoiu V... Mica circulaţie începe din ventriculul stâng. Bucureşti.. 2004.. Ranga V. Completaţi spaţiile punctate cu termenii corecţi! 4. Bucureşti. 3... 5... 80 . 1....... Marea circulaţie 7. 4...... Medicală. 2. Medicală. Elemente de anatomie si fiziologie.. 1970.... Plachetele sangvine şi fibrinogenl sunt factori ai. Precizaţi compoziţia sângelui ! 5.. Ed... Compendiu de anatomia omului. Anatomia şi Fiziologia Omului.. 1978. Inima este în strânsă legatură anatomică şi funcţională cu plămânii.

3 Plămânii 7. Raporturi 7.3.2.3.1.3. traheea şi bronhiile).2.Bronhiile principale 7.Conţinutul unităţii de învăţare 7. Unitatea de învăţare 7 ANATOMIA SISTEMULUI RESPIRATOR Cuprins 7. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 7.Aşezare.1.5.Îndrumar pentru verificare/autoverificare 7.2.2.Fosele nazale 7.3.3.1.4.2.1.Inervaţia plămânilor 7.Laringele 7.Configuraţie externă 7.3.1 Căile respiratorii superioare 7.1. În afara rolului îndeplinit în cadrul procesului respirator. aparatul respirator este alcătuit din: • căile respiratorii cu rol în conducerea aerului.3. 81 .3.3.3.Introducere Aparatul respirator este alcătuit din totalitatea organelor care contribuie la realizarea schimburilor dintre oxigenul din aer şi dioxidul de carbon rezultat din procesele metabolice din organism.2. unele organe ale aparatului respirator au şi alte funcţii: mucoasa olfactivă recepţionează stimulii pentru funcţia mirosului.3.3. Introducere 7.3.3.Pleura pulmonară 7. clasificate la rândul lor în căi respiratorii superioare( cavităţile nazale şi faringele) şi căi respiratorii inferioare( laringele.1.3.Traheea 7.1. Căile respiratorii inferioare 7.2. iar laringele este pricipalul organ al fonaţiei.Vascularizaţia plămânilor 7.3.3. Din punct de vedere anatomo-funcţional.3.3.2.4.3. • plămânii – organele propriu-zise ale schimburilor gazoase.Structura plămânilor 7.Faringele 7.6.3.3.3.

se vor familiariza cu termenii specifici. Timpul alocat unităţii: 2 ore 7. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: explicarea structurii sistemului respirator.1. Conţinutul unităţii de învăţare 7.3. -îşi vor însuşi noţiunile referitoare la aparatul respirator. Competenţele unităţii de învăţare: După parcurgerea acestei unităţi de învăţare. -vor conştientiza rolul aparatului respirator în mişcare. studenţii: .3.2. 7. descrierea elementelor anatomice ale sistemului respirator. Căile respiratorii superioare 82 .

cât şi rol estetic. iar lateral de arcurile gloso-palatine (aceste arcuri sunt stâlpii posteriori ai vălului palatin). care reprezintă o intersecţie a căii respiratorii cu calea digestivă. fosele nazale prezintă piramida nazală.1. întins între baza craniului şi orificiul superior al esofagului (cu care se continuă). În interior. fosele sunt tapetate de mucoasă nazală. care se continuă fără întrerupere în sinusuri.Faringele Faringele este un conduct musculo-membranos. prin coane. Ea este mai întinsă şi are o vascularizaţie bogată.Mucoasa nazală are o structură deosebită în partea superioară.3.1. iar posterior se continuă. inferior de rădăcina limbii. numite coane (sau nări interne). cu mucoasa rinofaringelui şi a trompei lui Eustachio. prin două orificii. Orificiul anterior este limitat superior de vălul palatin. În structura sa prezintă un epiteliu cilindric ciliat pseudostratificat. Orificiul posterior este limitat superior de vălul palatin. Vestibulul faringian Vestibulul faringian este o strâmtoare musculară cuprinsă între două orificii: anterior şi posterior. posterior de peretele posterior al faringelui. la acest nivel aflându-se mucoasa olfactivă. care are atât rol protector. La nivelul faringelui străbat două căi: digestivă şi respiratorie. separate prin septul nazal. învelind şi pereţii acestora. iar cu faringele. În jurul orificiilor narine sunt muşchii mimicii.2. Fosele nazale comunică antero-inferior cu exteriorul prin orificiile narine (numite şi orificii nazale inferioare). Din fosele nazale. a cavităţii bucale şi a laringelui. Anterior. iar lateral de arcurile faringopalatine (acestea sunt stâlpii posteriori ai vălului palatin).3. cavităţi cu care comunică. care conţine neuronii bipolari. De la aceste celule pleacă nervii olfactivi. Se află înaintea coloanei vertebrale şi înapoia foselor nazale. 7. Peretele lateral al vestibulului 83 . Ele sunt situate inferior de baza craniului şi superior de cavitatea bucală. Faringele este alcătuit din vestibulul faringian şi endofaringe.1.Fosele nazale Fosele nazale sunt două conducte antero-posterioare simetrice. Partea inferioară a mucoasei nazale se numeşte mucoasă respiratorie. La nivelul narinelor. aerul trece în faringe. 7. mucoasa nazală reprezintă continuarea pielii care le căptuşeşte.

Etajul nazal este porţiunea superioară a endofaringelui. bucal şi laringian. Se prezintă sub forma unui trunchi de piramidă triunghiulară cu baza în sus. Submucoasa se mai numeşte şi tunica fibroasă sau „aponevroza internă a faringelui” şi este situată între mucoasă şi stratul muscular. El are o dublă funcţie: respiratorie şi de fonaţie. 1. 84 . Etajul bucal este limitat de vălul palatin şi de un plan orizontal ce trece prin osul hioid. 2.2. anterior se află laringele. Tunica musculară este formată din muşchi circulari (constrictori: superior. unde formează bolta faringelui şi se strâmtorează pe măsură ce coboară spre esofag.3.1. Structura peretelui faringelui Peretele faringelui este format din mucoasă. → inferior comunică cu etajul bucal. Aceasta este un organ limfoid care nu ocupă întreg sinusul tonsilar (superior rămâne o depresiune numită fosa supratonsilară). 7. → anterior comunică cu fosele nazale. unul superior (spre fosele nazale). Adventicea sau „fascia perifaringiană” este o membrană conjunctivă subţire ce acoperă stratul muscular. prin care faringele nazal comunică cu urechea medie). ea se continuă superior cu mucoasa nazală. Mucoasa căptuşeşte peretele faringelui. tunica musculară şi adventice. mijlociu. Faringele are trei etaje: nazal. numindu-se şi organ fonator. spaţiu unde se află tonsila sau amigdala palatină. inferior) şi muşchi longitudinali (ridicători: stilofaringeu şi faringo-palatin). Vârful laringelui se continuă inferior cu traheea.3. Anterior prezintă trei orificii de comunicare. Etajul laringian este cuprins între planul ce trece prin osul hioid şi marginea inferioară a cartilajului cricoid. la acest nivel comunicând cu faringele printr-un orificiu – orificiul laringian superior – delimitat anterior de epiglotă şi posterior de cartilajele aritenoide. Endofaringele Endofaringele sau cavitatea faringelui este mai larg superior.Laringele Laringele este primul segment al căii respiratorii inferioare. El prezintă: → un perete superior (bolta faringelui).2. Căile respiratorii inferioare 7. iar inferior conţine un epiteliu asemănător cavităţii bucale. submucoasă.faringian este format de „sinusul tonsilar” sau „fosa amigdaliană”. → doi pereţi laterali (la nivelul fiecăruia se află orificiul tubei lui Eustachio. unul mijlociu (spre cavitatea bucală) şi unul inferior (spre laringe). 3.

3. cuprins între plicile ventriculare şi vocale. Laringele este format dintr-un schelet alcătuit din cartilaje legate între ele prin ligamente şi articulaţii.2. Se extinde de la extremitatea inferioară a laringelui. Vibraţia corzilor vocale.3. Pe pereţii laterali ai laringelui se află două perechi de pliuri cu direcţie antero-posterioară:două superioare – numite pliuri vestibulare – şi două inferioare – corzile vocale – care delimitează orificiul glotic. 2) etajul glotic. prin a cărui contracţie traheea işi poate micşora lumenul în mod activ cu 1/3 din diametru. Cavitatea laringelui se împarte în trei etaje: 1) etajul supraglotic sau vestibular. iar 6 sunt pereche (aritenoide. se află o creastă sagitală (carina traheală). Sunetele se produc prin apropierea corzilor vocale. Cavitatea laringelui are forma unui tub cu o zonă centrală stenozată (îngustată). unite de ligamentele inelare(formate din ţesut fibros bogat în fibre elastice). În grosimea membranei traheale se află muşchiul traheal.2. cu atât sunetele emise sunt mai înalte. Cu cât apropierea corzilor vocale este mai accentuată. traheea se împarte în cele două bronhii principale. Scheletul fibrocartilaginos al traheei menţine lumenul deschis în permanenţă şi este format din 16-20 de inele cartilaginoase incomplete posterior. Traheea cervicala vine în raport anterior cu istmul glandei tiroide. La nivelul bifurcaţiei. care separă originea bronhiilor. fibrocartilaginos. care sunt muşchi striaţi. situat superior. Peretele posterior al traheei este format dintr-o membrană fibroelastică(membrana traheală). din care 3 sunt nepereche (tiroid. Imediat sub bifurcaţie se află atriul stâng. la ieşirea aerului din plămâni. Pe cartilaje se prind muşchii laringelui. este responsabilă de producerea sunetelor. în lumen. 7. până în mediastin. Prezintă 9 cartilaje. cricoid şi epiglota). care formează un unghi de 70°. Laringele este organul fonator. 3) etajul infraglotic. se bifurcă în cele două bronhii principale. 7. corniculate şi cuneiforme). prezentând un orificiu superior delimitat de epiglotă. Are localizare superficială. situat sub corzile vocale. denumite cartilaje traheale. lung de 10-13 cm şi larg de 2 cm. datorită prezenţei corzilor vocale.Traheea Traheea are forma unui conduct cilindric. 85 .2. Bronhiile principale Bronhiile principale sunt ultimele segmente ale căilor respiratorii inferioare. Prezintă două porţiuni: cervicală şi toracală.3. a cărei prezenţă permite progresiunea bolului alimentar în timpul deglutiţiei. este situată pe linia mediană a corpului. care astfel îngustează glota. unde la nivelul vertebrei toracale 4. ceea ce permite incizia ei în caz de obstrucţie de căi respiratorii deasupra traheei. La nivelul vertebrei T4-T5.

iar culoarea dupa stabilirea respiraţiei pulmonare este roşu palid. Bronhiile principale se ramifică in interiorul plămânilor în mai multe trepte de diviziune: • bronhii lobare. Raporturi Plămânii sunt situaţi în cavitatea toracică. exceptând zona centrală. numită mediastin. elastică. formând arborele bronşic. → bronhia stângă este mai lungă. Consistenţa normală este buretoasă. Structura bronhiilor principale este asemănătoare traheii. Cele două bronhii sunt inegale ca lungime şi calibru: → bronhia dreaptă are o lungime de 2-3 cm. Ei ocupă aproape întreaga cavitate toracică. Plamânii Plămânii sunt principalele organe ale aparatului respirator. 86 .3. • bronhii segmentare • bronhii interlobulare • bronhiole terminale (au musculatură netedă) • bronhiole respiratorii • canale alveolare 7.Aşezare. are poziţie mai verticală comparativ cu bronhia stângă. fiind în continuarea traheei. Indiferent de vârstă. iar cel stâng 600g. unde se ramifică intrapulmonar.3. fiind formată din 4-7 inele cartilaginoase şi are un calibru mai mare. Aceste bronhii pătrund în plămân prin hilul pulmonar. deoarece la nivelul lor au loc schimburile de gaze respiratorii dintre organism şi aerul atmosferic.1. greutatea plămânilor reprezintă 1/50 din greutatea corpului: cel drept are în medie 700g.3. 7. având fiecare câte o cavitate pleurală proprie.3. având 4-5 cm şi este formată din 7-13 inele cartilaginoase şi are un calibru mai mic. acestea fiind formate din inele cartilaginoase incomplete posterior.

7. → faţa costală vine în raport cu coastele. putând fi astfel auscultat în fosa supraclaviculară. la rândul lor. depăşeşte prima coastă. Bronhia principală se împarte în bronhii lobare. nervi şi vase limfatice. segmentul pulmonar este alcătuit din lobuli pulmonari – unitatea morfologică şi funcţională a segmentului pulmonar. → faţa medială (internă. Faţa internă este plană şi vine în raport cu organele din mediastin. → baza plămânului este mai largă. iar superior depăşesc perechea întâi de coaste. Inferior. care îl împart în trei lobi: superior. mediastinală) priveşte spre celălalt plămân. La nivelul ei se află hilul pulmonar. numite scizuri(fisura oblică şi fisura orizontală).Mediastinul este partea cuprinsă între feţele mediale ale celor doi plămâni. locul unde intră sau ies din plămâni vasele(artera şi cele două vene pulmonare.3. Vârful este rotunjit.2. Baza este mai sus situată şi mai adâncită pe dreapta.3. stern şi coloana vertebrală. → faţa diafragmatică corespunde bazei. Fiecare bronhie 87 . La rândul său. Ca urmare: → vârful plămânului depăşeşte cu 5 cm coasta I şi cu 2.3. toate cuprinse în ţesut conjunctiv. Dar plămânii din punct de vedere structural sunt constituiţi din: arborele bronşic. sprijinindu-se pe bolta diafragmului. plămânii ajung până la diafragm. 7. se împart în bronhii segmentare. Segmentul pulmonar este unitatea morfologică şi funcţională a plămânilor. ramificaţiile vaselor pulmonare şi bronşice. vasele şi ganglionii limfatici. nervii şi bronhia principală. Fiecare lob pulmonar este format din segmente.3. iar acestea. datorită poziţiei diafragmului. lobuli (formaţiuni piramidale. care îl împarte în doi lobi: superior şi inferior.5 cm clavicula. Faţa costală a plămânilor este convexă şi vine în raport cu coastele. iar în dreapta se continuă cu şanţul lăsat de vena cava inferioară. plămânii sunt formaţi din lobi. mai pronunţată în stânga datorită poziţiei inimii. Plămânul drept prezintă două scizuri.Configuraţie externă Plămânul are forma unui con cu baza inferior şi turtit medial. vasele bronşice). situate la nivelul ultimelor ramificaţii ale arborelui bronşic). trei feţe şi trei muchii (margini). care împart plămânii în lobi. o bază.Structura plămânilor În descrierea anatomică clasică. fiind în raport cu diafragmul. fiecare plămân fiind format din câte zece segmente pulmonare. Prezintă: un vârf. La acest nivel sa evidenţiază impresiunea cardiacă.3. mijlociu şi inferior. Pe această faţă se găsesc şanţuri adânci. Plămânul stâng are o singură scizură(doar fisura oblică).

segmentară se divide în bronhiole lobulare. Alveolele pulmonare au forma unui sac. proces denumit hematoză. iar ele se ramifică în câte trei bronhiole terminale. Epiteliul alveolar din peretele alveolei. Vascularizaţia funcţională este reprezentată de cele două artere pulomare. măsurând cca 150 μ. formează acinii pulmonari. care se divid în bronhiole respiratorii. Vascularizaţia funcţională aparţine micii circulaţii. 88 . Ea are formă aproximativ sferică. Vascularizaţia nutritivă a plămânului aparţine marii circulaţii. realizând o suprafaţă de peste 160 m2. Aceste vene ajung în vena azygos pe dreapta şi vena hemiazygos pe stânga. Drenajul venos este realizat prin venele bronşice.Vascularizaţia plămânilor Plămânii prezintă o vascularizaţie dublă: nutritivă şi funcţională. Un lob pulmonar e format din 30-50 de acini pulmonari. 7. Vascularizaţia nutritivă este asigurată de arterele bronşice. ramuri ale arterei pulmonare care îşi are originea în ventriculul drept. împreună cu peretele capilarului cu care vine în contact. La nivelul acesteia are loc schimbul de gaze (oxigen şi bioxid de carbon) dintre alveole şi sânge. cu peretele extrem de subţire. sacii alveolari şi alveolele pulmonare). 2. formează membrana alveolo-capilară (membrana respiratorie).4. servind hematozei. În jurul alveolelor se găseşte o bogată reţea de capilare.3. împreună cu formaţiunile derivate din ele (ducte alveolare. dreaptă şi stângă. Ele sunt ramuri din aorta toracică (mai rar în arterele intercostale superioare posterioare) şi aduc la plămân sânge încărcat cu oxigen. terminându-se cu acini pulmonari. Bronhiolele respiratorii. În cei doi plămâni există cca 4-6 miliarde de alveole. care îşi au originea în două reţele: superficială şi profundă. adaptat schimburilor gazoase. Alveola pulmonară este formaţiunea cea mai caracteristică din structura plămânilor.3. care se termină în vena cavă superioară.

4. În cavitatea pleurală se află o lamă fină de lichid pleural. mediastinali. acestea sunt legate prin vase anastomotice. în care există o presiune negativă. Fibrele parasimpatice provin din nervul vag.3. După ce are loc procesul de hematoză. numită pleură. crescând capacitatea lor in hipoxii. Cele două tipuri de circulaţie nu sunt indepndente.3. care favorizează aderenţa şi alunecarea foiţelor una faţă de cealaltă. care are formă de sac – sacul pleural. Îndrumar pentru verificare/autoverificare Sinteza unităţii de învăţare Respiraţia este un proces continuu care comportă două etape: 89 . care înveleşte plămânul. Pleura prezintă o foiţă parietală. în timpul mişcărilor respiratorii. Acestea constituie rezerva funcţională pulmonară. Plexurile drenează in ganglionii hilari şi mai departe în cei traheali.5. sângele oxigenat este preluat de cele 4 vene pulmonare şi transportat în atriul stâng. Între cele două foiţe există o cavitate virtuală – cavitatea pleurală. între ramurile arterei pulmonare şi cele ale arterelor bronşice există anastomoze denumite segmente arteriale de control. Limfaticele plămânului formează un plex profund şi altul superficial. Artera pulmonară aduce la plămâni sânge încărcat cu bioxid de carbon (CO2).Pleura pulmonară Fiecare plămân este învelit de o seroasă. vasodilataţie şi hipersecreţia glandelor bronşice. 7. efectele fiind opuse în cazul stimulării simpatice.6. care dă la nivelul hilului ramuri anterioare şi posterioare.3. Stimularea nervului vag determină bronhodilataţie.Inervaţia plămânilor Fibrele simpatice cu origine la nivel medular(T2-T5) ajung la nivel pulmonar pe calea nervilor cardiaci. ce tapetează pereţii cutiei toracice (fiind în contact intim cu pereţii cavităţii toracice) şi o foiţă viscerală.3. Reţelele venoase formează două sisteme: unul situat în septurile conjunctive şi celălalt dispus în straturi concentrice de la faţa sternocostală spre hil. prevăzute cu valvule. un lichid seros. a nervului vag sau ca ramuri independente. 7. mai ales la copii şi se dilată în obstacole ale circulaţiei limfatice profunde. 7.

zişii muşchi inspiratori accesori: sternocleidomastoidianul. Care este unitatea morfofuncţionala a plămânilor? 7. ci şi o serie de transformări care permit atât adaptarea lui la condiţiile organismului cât şi optimizarea lui : prin intermediul cililor şi a mucusului de la aceste nivele aerul este purificat. iar dioxidul de carbon în sens invers. printre alţi compuşi şi a bioxidului de carbon. inspir. Acesta separă cavitatea toracică de cea abdominală. După ce străbate bronşiolele terminale. . Specificaţi ce reprezintă şi care sunt rolurile laringelui! 3.canale alveolare. având în stare de repaus o formă bolţită. trece prin faringe. Care este configuraţia externă a plămânilor? 5. În inspir normal. bronhii segmentare. Aerul pătrunde în organism pe la nivelul cavităţii bucale şi a cavităţii nazale. Care este vascularizaţia pulmonară? 9. Ce este pleura şi care este rolul ei? 90 . Cel mai important muşchi inspirator este.proces care se realizează la nivelul tuturor celulelor din organism şi prin care se utilizează oxigenul având ca urmare producerea.respiraţia externă sau pulmonară – prin care se realizează aprovizionarea cu oxigen şi eliminarea dioxidului de carbon şi . pentru a supravieţui celula are nevoie de oxigen. La ce nivel se realizează hematoza? 8.respiraţia internă. plămâni.pleură. La aceste nivele se realizează transportul aerului şi schimburile de gaze. Specificaţi elementele arborelui bronşic! 4. bronhiole terminale (au musculatură netedă) bronhiole respiratorii. prin cele două bronhii principale pătrunde în cei doi plămâni. care realizează un contact stâns cu membrana alveolară. din sânge în aerul alveolar care va fi expulzat. laringe. pe tot acest parcurs. La nivelul plămânilor străbate bronhiile lobare ( 2 pentru plămânul stâng şi 3 pentru plămânul drept) şi apoi. de asemenea. trapezul etc. În jurul alveolelor pulmonare există o reţea de capilare bine reprezentată. iar pe de altă parte. dinţatul mare. Încetarea procesului de respiraţie duce la moartea celulelor deoarece. de aici în ductele alveolare şi în final la nivelul sacilor alveolari. proeminând în cavitatea toracică urmare a presiunii din cavitatea abdominală. cutia toracică se expansionează ca urmare a acţiunii unor muşchi ce acţionează la nivelul acesteia mărindu-i diametrele şi care se numesc muşchi inspiratori. prin bronhiile segmentare ajunge la nivelul bronşiolelor terminale. În inspir forţat. aerul este adus la temperatura organismului şi saturat cu apă. muşchiul diafragm. bronhii lobare. Pe tot acest traseu aerul nu suferă numai procesul de transport . de departe. aceştia sunt: muşchii intercostali. Care este structura plămânilor? 6.bronhii interlobulare. În ce constă inervaţia pulmonară? 10. Concepte şi termeni de reţinut Bronhii principale. trahee şi apoi. intră în acţiune şi aşa. marele pectoral. acumularea de bioxid de carbon în organism este toxică pentru celule. Pătrunderea în organism a oxigenului şi eliminarea bioxidului de carbon se realizează prin procesul de inspiraţie ( pătrunderea aerului bogat în oxigen) şi cel de expiraţie (eliminarea aerului bogat în bioxid de carbon) În timpul inspirului. tisulară. expir. formând împreună o structură numită membrana alveolocapilară la nivelul căreia se realizează schimburile gazoase printr-un proces de difuziune: oxigenul trece din aerul alveolar în sânge. scalenii. Cum este clasificat anatomo-funcţional aparatul respirator? 2. aerul ajunge în bronşiolele respiratorii. lungul gâtului şi micul pectoral. Întrebări de control 1.

Ştiinţifică..... Anatomia şi fiziologia omului. C. Maxim Gh.. 1971..... ... Compendiu de anatomie şi fiziologie... Teodorescu-Exarcu I. 1. Teste de evaluare/autoevaluare Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi că propoziţia este falsă)... Mişcalencu D.Atlas de anatomie umană. Medicală. Bronhia principală stângă se împarte în 2 bronhii segmentare. trahee şi bronhii principale Completaţi spaţiile punctate cu termenii corecţi: 4. Medicală.. 1969. 2. Fiecare plămân este învelit de o seroasă. 1999. 3. 1973.. Bucureşti. Bucureşti........ T.. Bucureşti. 1985... Bucureşti.. Ed.. Didactică şi Pedagogică..... 91 ...... Anatomia omului... Ed. Medicală.. Voiculescu I... III .. Bibliografie Ifrim M.. Ed... Sbenghe. numită .. Ed. Mogoş Gh.. Ranga V.. Ed.. Bucureşti.....Căile respiratorii inferioare sunt reprezentate de laringe. Bazele teoretice şi practice ale kinetoterapiei.Sistemul nervos şi organele de simţ. Schimburile de gaze se face la nivelulmembranei alveolocapilare...... Anatomia şi fiziologia omului.. 1983.C.. Plămânii sunt situaţi în .. Ştiinţifică şi Enciclopedică.. Bucureşti. 5. Ed. Petricu I. vol. Ianculescu A. şi colab.....

Structura intestinului gros 8. • Tubul digestiv este alcătuit din: ♦ cavitate bucală.3.3.1 Cavitatea bucală 8. numite rect.4.8.Duodenul 8.2. Esofagul 8.1.3.Diviziunile intestinului gros 8. Glandele anexe intervin esenţial in desfăşurarea proceselor digestive.3.2.3. La nivelul ultimei porţiuni.7.Limba şi glandele salivare 8.3.4.3.2. Faringele 8. Intestinul subţire 8.4. Intestinul gros 8.3.2.3.1.3.3.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare 8.3.3.3.2.1.1.7.Configuraţia esofagului 8.6.1. Conţinutul unităţii de învăţare 8.Configuraţia cavităţii bucale 8.Structura stomacului 8.1.3.3.1.5.3.5.Arcadele dentare 8.Configuraţia stomacului 8.3.3. Unitatea de învăţare 8 ANATOMIA APARATULUI DIGESTIV Cuprins 8.2.3. Stomacul 8. are loc eliminarea resturilor neabsorbite.Structura esofagului 8.1.3.3. 92 .7.3.1.Mezenterul 8.3.3.3.2. Introducere 8.Jejuno-ileonul 8.5.3.Configuraţia faringelui 8.3. Tubul digestiv este format din organe la nivelul cărora se realizează digestia alimentelor şi ulterior absorbţia lor.2.Bolta palatină 8.Configuraţia şi structura ficatului 8.3.4.Configuraţia externă 8.1.Vascularizaţia ficatului 8.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 8.3.Structura faringelui 8.1.6.1.Introducere Sistemul digestiv este alcătuit din tubul digestiv şi glandele anexe.3.2.5.6. ♦ faringe.6.1.3.3.2. Pancreasul 8. Ficatul 8.

descrierea elementelor aparatului digestiv.îşi vor însuşi noţiunile referitoare la aparatul digestiv.2. ♦ intestin gros. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: cunoaşterea noţiunilor teoretice referitoare la anatomia aparatului digestiv. ♦ pancreasul. studenţii: . ♦ stomac. . ♦ esofag. ♦ intestin subţire. Competenţele unităţii de învăţare După parcurgerea acestei unităţi de învăţare.se vor familiariza cu termenii specifici. -vor conştientiza rolul aparatului digestiv în organism. • Glandele anexe sunt: ♦ glandele salivare. 8. Timpul alocat unităţii: 3 ore 93 . ♦ ficatul.

3. un perete inferior corespunzând limbii şi regiunii sublinguale şi un perete posterior format de vălul palatin şi de istmul buco-faringian.1.2. amigdalele şi glandele salivare anexate. Superior este despărţită de fosele nazale prin bolta palatină.. un perete superior corespunzând boltei palatine.3. situate pe maxilar şi.1. doi pereţi laterali corespunzând obrajilor.1. Cavitatea bucală Este primul segment al tubului digestiv. superioară şi inferioară.Configuratia cavitatii bucale Cavitatea bucală poate fi comparată cu o cameră cu şase pereţi: un perete anterior format de buze şi arcadele gingivodentare. 8. 94 . iar lateral de acesta se remarcă amigdalele palatine). omusorul.Bolta palatină Bolta palatină este formată anterior de palatul dur osos.1.Arcadele dentare În cavitatea bucală se afla cele două arcade dentare. iar anterior este limitată de buze şi obraji. prin închiderea lor.3.3. Conţinutul unităţii de învăţare 8. iar posterior de palatul moale (formaţiune musculo- membranoasă ce prezintă in centru lueta. Posterior comunică larg cu faringele. respectiv. ce conţine limba.1. 8 premolari şi 12 molari. 8.uvula. Dinţii sunt în număr de 32: 8 incisivi. împart cavitatea bucală în două compartimente: – anterior – vestibulul bucal şi posterior – cavitatea bucală propriu-zisă. Arcadele dentare. dintii. pe mandibula. 4 canini. 8. În afară de aceşti pereţi în cavitatea bucală se mai afla: limba. 8.3.3.

Glandele salivare sunt glandele tubolo-acinoase. fungiforme. cu rol în masticaţie.glanda parotidă. Saliva are afectiune mecanica de îmbinare a bolului alimentar (astfel îl ajuta sa alunece spre faringe) si actiune chimica prin enzima pe care o contine.4. Limita de separatie dintre cele doua portiuni se observa pe fata supero-posterioara a limbii sub forma unui sant terminal. Pe suprafaţa limbii se găseşte un strat de mucoasă in care există papile gustative cu rol in recunoaşterea gusturilor.3.Limba şi glandele salivare Limba este un organ musculo-membranos mobil. Fata inferioara a corpului limbii se fixează pe planşeul bucal printr-o plică medială mucoasa -frâul limbii.răspândite în pereţii cavităţii bucale. fonaţie şi de organ de simţ. Se împart în: o Glande salivare mici . ptialina sau amilaza salivara. deschis anterior.1. saliva. 95 . 8. intervenind în procesul digestiei prin procesul lor de secretie. o Glandele salivare mari. Prezintă un corp situat in cavitatea bucală şi o rădăcină. foliate. al caror canal excretor se deschide la suprafata mucoasei bucale sunt glande exocrine. deglutiţie. cum ar fi cele circumvalate. de forma literei 'V'. glanda submandibulară şi sublinguală. în mucoasa şi limbă. Glandele salivare sunt glandele anexe ale cavitatii bucale.

Faringele are forma unui jgheab deschis anterior. la nivelul căruia se intersectează calea respiratorie şi digestivă. de învelis sau adventicea faringelui. dilatatori si ridicatori ai faringelui.Structura faringelui În structura sa intră de la exterior la interior: o tunica externa. Limita superioară o formează baza craniului. formata din muschi constrictori. Faringele Este un conduct musculo-membranos.anterior coloanei cervicale .comunică cu cavitatea bucală.3.2. o tunica submucoasa.2. o tunica mucoasa.1. 8. şi care este reprezentată de un plan orizontal ce trece prin vertebra a VI-a cervicală.Configuraţia faringelui Cavitatea faringelui este divizată in 3 etaje: ● nazofaringele – comunică cu fosele nazale şi cu urechea medie prin trompa lui Eustachio.2.3.3. o tunica musculara. Faringele este situat: . ● orofaringele . 8. laringe.posterior de : fosele nazale. 8. ● laringofaringele – comunică cu laringele.2. 96 . iar cea inferioară corespunde orificiului superior al esofagului în care se continua. întins între baza craniului şi orificiul superior al esofagului. cavitatea bucală. Se continuă inferior cu esofagul.

care conţine glande care secretă mucus. pediculi vasculari. groasă. ocupând loja gastrică. ficat.Configuraţia stomacului Se descriu o faţă anterioară şi una posterioară. 8. 8. este reprezentată la nivelul porţiunii abdominale a esofagului. o Tunica submucoasa. Este aşezat în etajul superior al cavităţii abdominale. până la orificiul superior al toracelui (apertura toracică superioară).3. până la diafragm. şi presiunea abdominală. orientate de la interior către exterior astfel: o Tunica mucoasă la interior. lateral lobii glandei tiroide şi pachetul vasculo-nervos al gâtului (artera carotidă. toracală. care determină formarea unor plici longitudinale ale mucoasei. de seroasa peritoneului visceral. situat între esofag şi duoden. vena jugulară şi nervul vag). în funcţie de zonele anatomice străbătute. următoarele porţiuni: cervicală. ligamente şi peritoneu.4. 8.3 Esofagul Esofagul este segmentul tubului digestiv cuprins între faringe şi stomac. două margini (curburi) şi două orificii – unul superior (cardia – comunică cu esofagul) şi unul inferior (pilor – com. Stomacul Se prezintă ca o porţiune dilatată a tubului digestiv. cu duodenul). colon transvers şi peretele abdominal. 97 . diafragmatică şi abdominală.3. El străbate mediastinul posterior.2. 8.3. orificiul prin care esofagul comunica cu stomacul. până la cardia. Limita superioară este reprezentată de planul care trece prin vertebra C6.1. o Tunica musculară cuprinde un strat extern cu fibre longitudinale şi unul intern cu fibre circulare. Este un canal musculos prin care bolul alimentar trece din faringe spre stomac. Aceasta are: anterior - traheea. El străbate diafragmul prin hiatusul esofagian. posterior . este intersectat de arcul aortic. • Esofagul abdominal.3. 8. Limita inferioară se găseşte la nivelul cardiei.1.Structura esofagului Peretele esofagului este alcătuit din trei tunici concentrice.3.3. care îl leagă de organele vecine. • Esofagul toracal. Stomacul este menţinut în poziţia sa de: esofag.coloana cervicală. între diafragm. • Esofagul cervical.3. Contracţia alternativă a fibrelor longitudinale şi circulare o Tunica externă sau adventicea.4.Configuraţia esofagului Prezintă.

Prezintă două porţiuni:
• sup. – verticală, cuprinde corpul şi fundul gastric
• inf. – orizontală, cu canalul şi sfincterul piloric.

8.3.4.2.Structura stomacului

Cuprinde cele 4 tunici întâlnite la tubul digestiv:
o Seroasa reprezentată de peritoneul visceral.
o Musculară, formată din fibre musculare netede dispuse
în trei straturi:
- longitudinal, extern;
- circular, mijlociu, care la nivelul pilorului formează
sfincterul piloric;
- oblic, intern
o Submucoasa, care conţine reţeaua vasculo nervoasă a
stomacului şi plexul nervos vegetativ Meissner.
o Mucoasa, care captuseseste fata internă a organului are
o grosime de aproximativ 2 mm. Mucoasa formează
numeroase cute sau plici mucoase care sunt mai
accentuate când stomacul este gol sau când se
contractă.
Mucoasa este formată dintr-un epiteliu de înveliş cilindric
simplu, un aparat glandular, un corion şi o musculară a
mucoasei. Aparatul glandular este format din glande unicelulare
răspândite printre celulele epiteliale, care secretă mucus cu rol
protector faţă de acţiunea fermenţilor proteolitici şi din glande
epigastrice, situate în profunzimea mucoasei. Glandele gastrice
se împart în:
• Glande fundice , la nivelul fornixului formate din trei
tipuri de celule = principale sau zimogene care secretă
zimogenul (profermentul pepsinei), parietale, care
secretă HCl, accesorii care secretă factorul intrinsec
Castlle sau antianemic.
• Glandele cardiale, care secretă mucoasa.
• Glande pilorice, care predomina la nivelul micii
curburii şi secretă mucus.
• Glandele Brünner, asemănătoare celor din duoden.

98

8.3.5. Intestinul subtire

Este cel mai lung segment al tubului digestiv şi organul
cel mai important al procesului de digestie prin funcţia motorie
şi de absorbţie. Se întinde de la sfincterul piloric până la valvula
ileocecala, unde se continua cu intestinul gros.
Prezintă două porţiuni:
1. Duodenul, care este fixat de peretele posterior al
abdomenului.
2. Jejuno-ileonul , care este mobil.
Lungimea sa este de 4-6 m.

8.3.5.1.Duodenul

Este prima porţiune, fixă. Are formă de potcoavă în care
este cuprins capul pancreasului şi se întinde de la pilor până la
flexura duodeno-jejunală. La nivelul său se deschid canalul
coledoc şi canalul principal al pancreasului. Are o lungime de
25-30 cm.
Duodenului i se descriu 4 porţiuni:
a) Superioară sau subhepatica sau bulbul duodenal. Este
sediul de elecţie al ulcerului duodenal.
b) Descendentă care prezintă în zona mijlocie, ampula lui
Vater în care se deschid canalul coledoc şi canalul pancreatic
Wirsung.
c) Porţiunea orizontală sau prevertebrala
d) Porţiunea ascendenta sau lateroaortica.
Porţiunea ascendenta se continua cu unghiul sau flexura
duodenojejunala apoi cu jejunul.
Duodenul este organ retroperitoneal, acoperit de
peritoneu.
El se proiectează pe:
-Coloana vertebrală, între L1 - L4
-Peretele abdominal anterior: în epigastru, regiunea
ombilicală.
Structura duodenului este reprezentată de cele 4 tunici
caracteristice tubului digestiv: seroasa, musculară, submucoasa
şi mucoasa.

8.3.5.2.Jejuno-ileonul

Reprezintă porţiunea mobila a intestinului subţire, descrie
14-16 anse intestinale. Mobilitatea este asigurată de mezenter,
formaţiune peritoneală care îl leagă de peretele posterior al
trunchiului. Este cuprins între flexura duodeno-jejunala şi
flexura ileocecala care corepsunde valvulei ileo-cecale.
Are o lungime de 6-8 metri din care cauza este cutat,
formând ansele intestinale.
El prezintă 2 porţiuni:
• Jejunul care continua duodenul
• Ileonul, care se continua cu intestinul gros.

99

Diferenţierea între aceste 2 porţiuni se face după aspectul
mucoasei la o diferenţă de 80-90 cm de capătul terminal al
ileonului se afla un diverticul, ca un deget de mănuşa numit
diverticul Meckel, care se poate inflama, dând diverticulita sau
care poate provoca ocluzii intestinale prin răsucirea sa în jurul
anselor.
8.3.5.3.Mezenterul

Mezenterul este o dependentă peritoneală care alcătuieşte
organul de susutinere, nutriţie, mobilitate a jejuno-ileonului.
Este format din 2 foite peritoneale care înconjoară intestinul
subţire reprezentând tunica seroasă a acestuia, după care se
continua parietal posterior. Jejuno-ileonul ocupa etajul inferior
al cavităţii abdomino-pelviene.
Structura intestinului subţire este alcătuită din cele 4
tunici (seroasa, musculară, submucoasa, mucoasa), adaptată
funcţiilor motorie, secretorie şi de absorbţie.
o Tunica musculară este formată din 2 straturi de fibre
musculare:
- Longitudinal extern
- Circular intern. Aceasta formează la cele 2 extremităţi
ale intestinului subţire: sfinterul piloric, la capătul superior al
abdomenului şi valvula-ileocecala, cu rol de sfincter.
Aceste formaţiuni sfincteriene asigura evacuarea ritmică şi
fracţionata a conţinutului digestiv în intestinul subţire şi mai
departe în colon.
o Tunica mucoasă reprezintă aparatul secretor şi de
absorbţie al intestinului subţire.
Ea prezintă numeroase cute care proemina în lumenul
intestinal = valvule conivente sau plici circulare Kerkring. Ele
măresc de 2 ori suprafaţa mucoasei intestinale. Ele sunt absente
în prima porţiune a duodenului dar devin abundente în porţiunea
descendentă a acestuia şi scad progresiv spre segmentul
intestinal inferior dispărând la nivelul valvei ileo-cecale.
Mucoasa intestinală prezintă o serie de formaţiuni
limfoide, vizibile cu ochiul liber = plăcile Peyer, ca nişte pete
albicioase, şi de asemenea nişte proeminente cilindrice sau
conice, vizibile cu lupa = vilozităţi intestinale. Acestea se
găsesc pe suprafaţa valvelor conviente cât şi în mucoasa liberă,
între pilor şi valvula ileo-cecala. Între vilozităţi, la baza lor, se
afla orificiile de deschidere ale glandelor intestinale. Acestea se
găsesc atât pe suprafaţa valvelor conviente cât şi în mucoasa
liberă, între pilor şi valvula ileo-cecala.
Între vilozităţi, la baza lor, se afla orificiile de deschidere
ale glandelor intestinale:
- Glandele Lieberkühn, distribuite de la duoden la rect.
Ele secretă enzime cu rol în digestia enzimelor cu rol în digestia
grăsimilor şi proteinelor.
- Glandele Brünner, prezente numai în duoden.
Epiteliul care acoperă mucoasa, inclusiv vilozităţile şi
criptele glandulare este format în cea mai mare parte din
enterocite sau celule absorbante, cu rol în absorbţie.
Intestinul subţire are inervaţie proprie, prin plexurile
nervoase muscular şi submucos.
100

care îl leagă de peretele posterior al trunchiului. 8. o Colonul ascendent merge aproape vertical până sub fata inferioară a ficatului. Ocupa fosa iliacă stânga şi o parte din bazin. sigmoid. a cărui mucoasa conţine numeroşi foliculi limfatici. o Sigmoidul sau colonul ileo-pelvin este un segment mobil. Este mai scurt. prin plexurile nervoase muscular şi submucos. De unde se cudeaza. o Colonul descendent coboară pe peretele abdominal stâng până la nivelul crestei iliace stângi de unde se continua cu sigmoidul. 8.3.6. • Colonul începe la nivelul valvei ileo-cecale şi se termină în dreptul vertebrei S3. o Colonul transvers este situat între unghiul colic drept şi colic stâng sau splenic de unde se continua cu colonul descendent. mezocolonul transvers. transvers. Are de asemenea şi inervaţie proprie. Apendicele este un diverticul rudimentar al cecului.6. Este un organ retroperitoneal. Este fixat pe peretele posterior al abdomenului prin peritoneul parietal. dar mai voluminos decât intestinul subţire şi se dispune sub formă de cadru.3. Este divizat în: ascendent. 101 . prevăzut cu mezou = mezosigmoidul. învelit de o formaţiune peritoneală. colon şi rect. descendent. Intestinul gros Se deschide la exterior prin orificiul anal.1. reprezentând o adevărată amigdala abdominală. Este un segment mobil. formând unghiul colic drept sau hepatic pentru a se continua cu colonul transvers. • Cecul comunica cu ileonul prin valva ileocecala Bauhin.Diviziunile intestinului gros Este împărţit in cec.

Tunica mucoasă. musculară. sub mucoasă şi mucoasă.3. Ciucurii eplipoici sunt diverticuli ai seroasei peritoneale. Ele lipsesc la nivelul sigmoidului şi rectului. situată in cavitatea pelvină şi inferior – canalul anal. Fibrelor musculare netede longitudinale sunt în număr de 3 (omentala. Teniile sunt benzi musculare.conţine glandele Lieberkuhn şi foliculi limfatici. albicioase situate de-a lungul colonului. 3. ca nişte creste. iar la exterior apar ca şanţuri. nu prezintă valvule conivente şi nici vilozităţi intestinale.2. este mai groasă. 2. având în jurul său fibre musculare striate ce alcătuiesc sfincterul anal extern. Sunt mai numeroşi la nivelul sigmoidului. 4. Tunica musculară a rectului este formată dintr-un strat de fibre longitudinale şi unul de fibre circulare. rezultă prin condensare. 8. şi pee un singur rând la nivelul colonului transvers.6. ce străbate perineul. Sunt dispuşi în două rânduri la nivelul colonului ascendent şi descendent.Se datoresc condensării fibrelor musculare netede circulare. mai slab vascularizată. 8. 102 . Ele proemină în lumenul colonului între tenii. care la nivelul canalului anal se condensează şi formează sfincterul anal.Structura intestinului gros Peretele colonului conţine aceleaşi patru tunici: seroasă peritoneală. Plici semilunare sunt cute transversale pe care le face colonul în spaţiile dintre tenii . are două părţi: superior - ampula rectală. Haustrele sunt porţiunile dintre două plici care bombează în afară. mezocolica şi liberă).Configuraţia externă Configuraţia externă a intestinului gros prezintă 4 caractere principale: 1.6. ultimul segment. plini cu grăsime.3. • Rectul.3. spre deosebire de cea a intestinului subţire.

103 .Toate capilarele drenează în venele centrolobulare.Configuratia şi structura ficatului • Faţa superioară – diafragmatică – este divizată în doi lobi. Are o consistenţă fermă. vena portă. • Capilarele sinusoide intrahepatice reprezintă locul de joncţiune a sângelui arterial cu sângele portal.Vascularizaţia ficatului • Ficatul prezintă dublă vascularizaţie.7. • Ficatul este acoperit de peritoneu. 8. o venă centrolobulară. Dezvoltat cel mai mult in partea dreaptă. nervii hepatici. Lobulul este alcătuit din hepatocite. de ligamentul suspensor al ficatului.7. care se unesc şi formează venele hepatice dreaptă şi stângă .1.2. Ele se varsă in vena cavă inferioară.7. ies limfatice şi căi biliare). canalicule biliare (locul în care drenează secreţiile hepatocitare) şi capilare sinusoide. Ficatul Este cea mai mare glandă anexă. • Vascularizaţia nutritivă este reprezentată de artera hepatică (sânge cu O2). sub diafragm.3. de la care pleacă septuri ce pătrund în parenchim. nutritivă şi funcţională. delimitând lobulii hepatici (unitatea anatomo- funcţională a ficatului). 8. 8.3. sub care se află capsula fibroasă a ficatului. • Faţa inferioară este străbătută de 3 şanţuri şi prezintă hilul ficatului – locul de intrare şi de ieşire al elementelor pediculului hepatic (intră artera hepatică. care aduce sânge venos încărcat cu substanţe absorbite de la nivel intestinal.3. iar cea funcţională este realizată de vena portă. stâng şi drept.

ca şi acelea rezultate din metabolismele endogene sunt transformate în substanţe mai puţin toxice şi eliminate ca atare. cât şi exocrină. D. înconjurată de duoden. E şi K). cu rol important în digestia şi absorbţia grăsimilor.8. principal Wirsung şi accesor Santorini. endocrin secretă insulina. ce se deschid in duoden. Capul este porţiunea lăţită a glandei. ● Funcţia biliară comportă secreţia şi excreţia bilei. 8. exocrin este format din acini. având atât funcţie endocrină. Pancreasul Este o glandă anexă a tubului digestiv. ● Sinteza fermenţilor necesari proceselor vitale este îndeplinită într-o foarte mare măsură de ficat. 104 . răspunzătoare de digestia principiilor alimentare. Coada ajunge până in vecinătatea hilului splinei. un corp şi o coadă. proteic şi mineral. Acinii secretă enzime digestive. de la care pleacă două canale.3. în absorbţia vitaminelor liposolubile (A. ● Funcţia antitoxică constă în faptul că ficatul dispune de activităţi prin care substanţele toxice de origine exogenă. P. Se descriu din punct de vedere anatomic un cap. Rolurile ficatului Ficatul are roluri deosebit de importante în organism. în absorbţia fierului şi a calciului alimentar. P. cele mai importante fiind: ● Funcţiile metabolice se exercită în metabolismul glucidic.

ficatul. ficatul. 9. Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. stomacul. intestinul subţire (duoden. dar şi eliminarea reziduurilor. Concepte şi termeni de reţinut Stomac. 6. esofagul. Tunicile stomacului. De câte tipuri este vascularizaţia ficatului şi care sunt acestea? 10. Enumeraţi diviziunile intestinului gros. În câte porţiuni este divizat duodenul? 7. Care sunt compartimentele cavităţii bucale? 4. esofagul.faringele. cavitatea bucală. jejun. Ce este mezenterul? 8. duoden. intestinul subţire. pancreas exocrin. transvers.faringele. pancreasul. -glandele anexe : glandele salivare. colon ascendent. stomacul. El este format din : -tubul digestiv format la rândul lui din cavitatea bucală. pancreas endocrin. pancreasul. descendent şi sigmoid şi rect). Care sunt glandele anexe ale tubului digestiv? 3. Care sunt segmentele tubului digestiv? 2. Care sunt porţiunile esofagului? 5. 8. jejun şi ileon) şi intestinul gros (cec. glandele salivare. ileon. Îndrumar pentru verificare/autoverificare Sinteza unităţii de învăţare Aparatul digestiv este constituit din totalitatea organelor care au ca funcţie principală digestia şi absorbţia principiilor alimentari . Care sunt cele două canale de excreţie ale pancreasului? 105 .4. intestinul gros.

....... Editura Corint.. transvers.... Teodorescu Exarcu I. 1987. Cea mai mare glandă anexă a aparatului digestiv este.. Ed.. Bibliografie Albu R.. Bucureşti.. Universităţii... 2001....Pancreasul este o glandă anexă a aparatului digestiv cu rol exclusiv exocrin 3. Bucureşti.. Teste de evaluare/autoevaluare Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi ca propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi ca propoziţia este falsă)..M.... C. Ed.. Anatomia şi fiziologia omului . descendent şi...Intestinul subţire e format din duoden. Elemente de anatomie şi fiziologie. Mozes. Colonul este format din colonul ascendent... colon şi rect 2.. Completaţi spaţiile punctate cu termenii corecţi: 4... Anatomia şi fiziologia omului. Marcu-Lapadat M.. Ranga V. Bucureşti. 5. 2004.. Anatomia si Fiziologia Omului...Intestinul gros este format din cec. jejun şi sigmoid.. 1970. Ristoiu V.. Medicală.. 1. 106 .

Conţinutul unităţii de învăţare 9.5. 107 .3.3. Îndrumar pentru verificare/autoverificare 9.1.3.3.6. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 9.Bazinetul (pelvisul) 9.4.3. Rinichii 9.3.1. Sistemul excretor este alcătuit din cei doi rinichi şi căile urinare. Unitatea de învăţare 9 ANATOMIA APARATULUI EXCRETOR Cuprins 9.1.1.2.5. Căile urinare 9.2.1.Structura rinichiului 9.1. Astfel se contribuie la menţinerea homeostaziei mediului intern.1.2.2.4.4.2.3.Vascularizaţia şi inervaţia rinichiului 9.Topografie 9.2.3.2.Uretra 9.Configuraţie externă 9.Raporturi anatomice 9.Vezica urinară 9.3.3.3.Introducere Excreţia reprezintă procesul de eliminare a substanţelor neutilizabile de către organism.Ureterul 9.Nefronul 9.3.1.1.3.3.Calicele renale 9.3.2.2.1. Introducere 9.3.1.

2. studenţii: .3. Axul longitudinal al rinichiului nu este paralel cu planul mediosagital. -vor conştientiza rolul aparatului excretor în organism. Valorile medii sunt: lungimea – 12 cm. vârstă. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: cunoaşterea noţiunilor teoretice referitoare la topografia şi configuraţia rinichilor. ci este îndreptat de sus în jos şi dinăuntru spre în afară. de o parte şi de alta a coloanei vertebrale lombare. Limita superioară se găseşte la nivelul T11.3. descrierea structurii rinichilor şi a anatomiei căilor urinare.3. -îşi vor însuşi noţiunile referitoare la aparatul excretor.iar limita inferioară. Rinichii 9.1. Rinichii sunt alungiţi în sens vertical. Rinichiul drept este situat ceva mai jos decât cel stâng. Conţinutul unităţii de învăţare 9. în funcţie de sex.se vor familiariza cu termenii specifici.Topografie Rinichii sunt situaţi retroperitoneal.1. 9. Dimensiunile rinichiului sunt foarte variabile. Sunt înconjuraţi de ţesut adipos cu rol de protecţie. lărgimea – 7 cm şi grosimea – 3 cm. Competenţele unităţii de învăţare După parcurgerea acestei unităţi de învăţare.1. la nivelul L2 sau L3. Timpul alocat unităţii: 2 ore 9. Sunt înveliţi in capsulă fibroasă. Aceste variaţii sunt însă mai redusecomparativ cu alte organe. constituţie individuală. 108 .

Raporturi anatomice Faţa anterioară . * ligamentul pancreatico-splenic în care se află coada pancreasului. * porţiunea medială a feţei anterioare este în raport cu faţa posterioară a duodenului descendent.Configuraţie externă Rinichiul are forma unui bob de fasole prezentând o faţă anterioară şi o faţa posterioară.3. pediculul splenic. * coada pancreasului. o extremitate (pol) superior şi un pol inferior. * superior – inserţia costală a diafragmei şi ultimele 2 coaste. * superior în raport cu faţa posterioară a stomacului. Faţa posterioară . se continuă în interiorul rinichiului cu sinusul renal.raporturi mediate de capsula adipoasă şi de foiţa anterioară a fasciei renale Dreapta : * în raport cu faţa viscerală a lobului drept al ficatului prin intermediul peritoneului parietal posterior al spaţiului supramezocolic (lasă impresiunea renală pe faţa viscerală a lobului drept). 9. * inferior cu anse jejunale prin intermediul peritoneului parietal posterior al spaţiului inframezocolic. * inferior în raport cu ansele jejunale prin intermediul peritoneului parietal posterior al spaţiului inframezocolic. raport mediat de bursa omentală. * traversată de colon transvers şi mezocolon transvers. raport mediat de fascia de coalescenţă retroduodenopancreatică Treitz. * inferior şi lateral – flexura colică stângă şi colon descendent. Stânga : * superior şi lateral în raport cu faţa viscerală a splinei pe care lasă o impresiune. care conţine hilul renal. de foiţa posterioară a fasciei renale şi de grăsimea pararenală Geronta. nivel la care se delimitează recesul lombocostal Bochdaleque.3. * flexura colică dreaptă şi colonul ascendent prin intermediul fasciei de coalescenţă retrocolică Toldt I. 9. Pe marginea medială a rinichiului se află hilul renal (locul unde intră şi ies din rinichi elementele pediculului renal) care are forma unei fante longitudinale cu 2 buze (anterioară şi posterioară). raport mediat de fascia retrocolică Toldt II. 109 . raport mediat de ligamentul renosplenic şi peritoneul parietal posterior al spaţiului supramezocolic.2. limfatice şi nervi şi este situat în porţiunea concavă a rinichiului.mediate de grăsimea perirenală .1. delimitat între inserţia lombară şi cea costală a diafragmei – important în chirurgia costală a rinichiului.1. Hilul renal cuprinde arteră şi vena renală.3.

ligamentul renoureteral Navarro (leagă ureterul de marginea medială a rinichiului). aorta abdominală. muşchiul transvers abdominal. * rinichiul stâng în raport cu colon descendent şi flexura colică stângă. nervul subcostal * cu nervul iliohipogastric * cu nervul ilioinghinal Marginea laterală * rinichiul drept în raport cu colon ascendent şi flexura colică dreaptă.medulară : 7-14 piramide Malpighi .1.4.Structura rinichiului Rinichiul este format din : . vârful piramidelor – papilele renale. muşchiul pătrat al lombelor. * rinichiul stâng : în raport cu : ureterul. duodenul descendent. tub contort proximal. distal.pars convoluta = alcătuită din corpusculii renali. arcul vascular Treitz. aspect striat datorită tubilor drepţi Bellini. ligamentul renoureteral Navarro. * restul feţei posterioare a rinichiului este în raport medio- lateral cu : muşchiul psoas mare. * inferior: în raport cu vasele subcostale şi muşchiul subcostal.pars radiata = prelungiri ale medularei în corticală. formată din piramidele Ferrein . Polul superior * cu glanda suprarenală de care este separat prin lama reno-suprarenală Delamar * la rinichiul stâng glanda suprarenală acoperă parţial marginea medială a rinichiului Polul inferior * cu vasele subcostale. Marginea medială * rinichiul drept : în raport cu ureterul.3.între piramidele renale se află prelungiri ale corticalei în medulară . VCI. vârful papilelor cu orificii – aria ciuruită . arterele interlobulare 110 .corticală: . 9.o piramidă renală + corticala din jurul său = lob renal (7-14) .

Anatomic se desfăşoară ca un ghem de capilare cuprins in capsula Bowman. ♦ ansa Henle – prezintă două braţe: descendent şi ascendent.o piramidă Ferrein + pars convoluta din jurul sau = lobulul cortical renal. Calicele mici se unesc şi formează calicele mari (2-3) .şi una extra. . constituind calicele mici şi apoi calicele mari ce se deschid in pelvisul renal. Este alcătuit din: ♦ glomerul – aici se asociază arteriolele aferentă şi eferentă şi tubul urinifer. 111 . De aici se deversează in pelvisul renal.1. locul de secreţie al reninei. ♦ tubul contort distal – prima parte se învecinează cu arteriolele aferentă şi eferentă formând complexul juxtaglomerular. aceasta se deversează in tubul colector. Aceşti tubi confluează. 9.Pelvisul renal (bazinet) : se formează din unirea calicelor mari şi are o porţiune intra. După formarea urinii la nivelul nefronului.5. Urina formată in rinichi ajunge in calicele mici şi apoi in calicele mari. ♦ tubul contort proximal.fiecare piramidă renală Malpighi are 400-500 piramide Ferrein .porţiunea de corticală în raport cu baza piramidelor renale = corticala juxtamedulară In jurul fiecărei papile renale se inserează calicele mici. deci un lob renal are 400-500 de lobuli .sinusală.Nefronul Reprezintă unitatea morfo-funcţională a rinichiului şi suportul anatomic de formare a urinii. Prin uretere ajunge in vezica urinară şi se elimină la exterior prin uretră.3.

9.3. Fiecare din calicele renale prezintă câte o suprafaţă internă. nervoase pătrund sau ies din rinichi prin hilul renal. fără rigurozităţi. De aici se deversează in pelvisul renal. Suprafaţa internă este dreaptă. fiind turtit în sens antero-posterior. El prezintă: două feţe.Vascularizaţia şi inervaţia rinichiului Rinichiul este vascularizat de artera renală. 9. superioară şi inferioară.2. cât şi sânge funcţional.3. Extremitatea superioară corespunde bazei papilei renale. bazinetul renal. Prin uretere ajunge in vezica urinară şi se elimină la exterior prin uretră.1. 9. venoase. în ansamblu. care provine din aorta abdominală.Calicele renale Sunt mici tuburi membranoase care leagă papilele renale de bazinetul renal. Toate formaţiunile arteriale. vezica urinară şi uretra.2. Are o formă relativ triunghiulară.2.1.Bazinetul Este un rezervor membranos. Căile urinare Sunt reprezentate de: calicele renale. uretere. Suprafaţa externă este în raport cu grăsimea care umple sinusul renal şi cu ramurile din artera şi vena renală.6. un vârf şi o bază. calicele renal are forma unui trunchi de con. Ea este continuu udată de urină. Astfel. în care se deschid calicele renale mari.3. Vena renală se varsă în vena cavă inferioară. Ea aduce rinichiului atât sânge nutritiv (hrăneşte structurile rinichiului). 9. El se deschide în bazinetul renal. două margini. externă. Extremitatea inferioară este mai largă decât cea superioară.2. Urina formată in rinichi ajunge in calicele mici şi apoi in calicele mari. care se deschide în calicele renal. 112 . Inervaţia este simpatică şi parasimpatică.3.

• porţiune pelvină : în spaţiu pelvin subperitoneal: strâmtoarea superioară a bazinului – peretele vezicii urinare. 9. reprezentând cea mai mare parte a bazinetului. Porţiunea lui superioară este retroperitoneală. cu ligamentele late. cu 3 zone îngustate : . Fundul vezicii urinare este în relaţie cu canalele deferente. veziculele seminale şi prostata la bărbaţi. Faţa anterioară vine în raport cu simfiza pubiană. Porţiunea extrarenală este mult mai mare ca porţiunea intrarenală. extraperitoneal situat în spaţiul pelvin subperitoneal. Bazinetul este situat. Prezintă faţă anterioară . o parte în sinusul renal şi o parte în afara lui. Ea intră în raport cu ramurile arterei şi venei renale. -când ureterul trece în raport cu vasele iliace comune. feţe laterale. porţiunea care străbate peretele vezicii urinare = porţiune intramurală a ureterului.Ureterul Este un conduct lung de 30 cm.la nivelul joncţiunii pieloureterale : col ureteral Gosset. pelvisul se deschide în pâlnie în ureter.3. cele două porţiuni purtând numele de porţiunea intrarenală şi extrarenală. iar la femei. 9. Are 2 părţi : • porţiune lomboiliacă : bazinet – strâmtoarea superioară a bazinului. se termină deschizându-se în vezica urinară.porţiunea intramurală a ureterului. Porţiunea intrarenală se află în sinusul renal.4. faţă postero-superioară şi faţă postero-inferioară (baza vezicii urinare). dacă nu există . în pelvis.2. Poziţia sa extrarenală o face accesibilă mult mai uşor din punct de vedere chirurgical şi este expusă mai frecvent traumatismelor. în grosimea acestuia. 113 .2.Vezica urinară Este un organ cavitar.3. goală aproape semilună (concavitatea e superior ). . colonul sigmoid. iar cea inferioară în spaţiul pelvin subperitoneal (extraperitoneal). Calibrul este neuniform .Plină e de formă aproape rotundă.3. In ea se acumulează urina între micţiuni. care continuă bazinetul . rectul şi ureterul. Faţa posterioară vine în raport cu ansele intestinului subţire.

În ea se deschid şi canalele ejaculatoare. membranoasă şi pelvină. vezică urinară şi uretră. Peretele vezicii urinare este alcătuit din 4 tunici: 1. imediat sub clitoris. în grosimea ei aflându-se sfincterul uretral extern (voluntar).4. Tunica mucoasă – este formată dintr-un epiteliu stratificat (uroteliu). cât şi lichidul spermatic. Vezica urinară are un perete contractil şi elastic. • Uretra peniană este cea mai lungă porţiune a uretrei. La femeie serveşte la eliminarea urinei. 1. Uretra la femeie este mult mai scurtă decât la bărbat. Tunica seroasă. care este involuntar. la nivelul orificiului vezical al uretrei. mijlociu cu fibre circulare. Se află în interiorul penisului. facilitând alunecarea uneia faţă de cealaltă. sfincterul uretral intern.Uretra Este canalul prin care se elimină urina din vezica urinară în mediul extern. Spre vezica urinară se prezintă sfincterul intern al uretrei sau sfincterul vezical (involuntar). şi intern cu fibre longitudinale. pe cale reflexă. 9.5. 2.uretere. apare senzaţia de micţiune. din corion şi din glande. 9. Când acest volum este depăşit. Fibrele circulare formează. • Uretra prostatică trece prin prostată. având 3-4 cm. Tunica musculară – este formată din fibre musculare netede. Reprezintă traiectul mobil al uretrei. Este cuprinsă în perineu. Are 3 porţiuni: uretra prostatică. Îndrumar pentru verificare/autoverificare Sinteza unităţii de învăţare Aparatul excretor este format din rinichii şi căile urinare reprezentate de calice.2. Volumul pe care îl înmagazinează este mai mare la femeie decât la bărbat.3. 4.pelvis urinar. Se deschide în vestibulul vaginului. 2. 3. putând să înmagazineze 200-400 ml de urină. Tunica submucoasă – se interpune între tunica mucoasă şi tunica musculară. • Uretra membranoasă are lungime de 1-2 cm. 114 . Prin uretră se elimină atât urină. Structura peretelui său îi permite să se dilate suficient de mult. Uretra la bărbat – are o lungime de cca 15-20 cm. dispuse în trei straturi(alcatuiesc muschiul detrusor): extern cu fibre longitudinale. având aproximativ 10-14 cm.

-rol în menţinerea echilibrului acido-bazic prin schimburile ionice. sudoare şi materii fecale. Cu cine vine în raport rinichiul la nivelul polului superior? 5. În urma metabolismului celular se produc energie. urină. 2. ureterul.. Enumeraţi căile urinare.. Unitatea morfofuncţională a rinichiului este nefronul. bazinetul... Dioxidul de carbon şi o serie de substanţe volatile se elimină la nivelul plămânilor.. Definiţi excreţia... În câte segmente anatomice este divizată uretra masculină şi care sunt acestea? Teste de evaluare/autoevaluare Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi că propoziţia este falsă)... Substanţele nevolatile . 6. calicele renale.... Rinichiul este vascularizat de artera. 115 .... Funcţiile rinichiului : -rinichiul reprezintă principalul organ care menţine constante volumul şi concentraţia electrolitică a lichidelor organismului. -rol în eritropoieză prin secreţia de eritropoetină. 3.. inutilizabile sau în exces sunt eliminate prin rinichi.. Concepte şi termeni de reţinut Rinichi. Completaţi spaţiile punctate cu termenii corecţi! 4. Ce elemente conţine hilul renal? 4.. 1..... 2. care provine din. peritoneu. 5.Hilul renal cuprinde artera şi vena renală. uretra. Întrebări de control 1. Canalul prin care se elimină urina din vezica urinară în mediul extern se numeşte ureter. -rol în reglarea tensiunii arteriale prin secreţia de renină. apă şi o serie de reziduuri care trebuie eliminate... vezica urinar.. Care sunt porţiunile anatomice ale ureterului? 7... Aparatul excretor e format din rinichi şi căile urinare. Care sunt componentele sistemului excretor? 3. dioxid de carbon . limfatice şi. nefron..

Bibliografie

- Albu, R.M., Anatomia şi fiziologia omului, 1987.
- Mozes, C. Anatomia şi fiziologia omului , Editura Corint, Bucureşti, 2001.
- Ranga V., Teodorescu Exarcu I, Anatomia si Fiziologia Omului, Ed Medicală, Bucureşti,
1970.
- Ristoiu V, Marcu-Lapadat M., Elemente de anatomie si fiziologie, Ed Universităţii, Bucureşti,
2004.

116

Unitatea de învăţare 10
SÂNGELE

Cuprins
10.1. Introducere
10.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
10.3.Conţinutul unităţii de învăţare
10.3.1 Funcţiile sangvine
10.3.2. Proprietăţile sângelui
10.3.3. Componentele sângelui
10.3.3.1.Plasma
10.3.3.2.Elementele figurate
10.3.4. Modificări de efort ale sângelui
10.3.5. Hemostaza şi coagularea
10.3.6. Grupele sangvine
10.3.7 Sistemul Rh.
10.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare

10.1.Introducere

Sângele este un lichid de culoare roşie care împreună cu
lichidul interstiţial şi cu limfa formează mediul intern al
organismului.
Între mediul intern şi celule există un schimb permanent
de substanţe şi energie. Celula preia din sângele circulant
substanţele necesare menţinerii activităţii metabolice (de
exemplu, O2, glucide, aminoacizi),deversând produşii
nefolositori sau toxici (CO2, uree, amoniac) rezultaţi in urma
proceselor catabolice.
Conţinutul mediului intern este menţinut constant datorită
circulaţiei permanente a sângelui.

Cantitatea totală de sânge din întregul compatiment
cardio-vascular este de aproximativ 5 litri, reprezentând volemia
normală. În condiţii fiziologice, variază in funcţie de sex, vârstă,
mediu geografic.
Volumul sangvin normal al unui adult cu o greutate de
70kg este de 7% din masa corporală. Se noteaza VS şi este
alcătuit dintr-o componentă celulară (45%, reprezentând
elementele figurate sangvine) şi o componentă plasmatică –
plasma (55%).
În funcţie de mobilitatea în diferite teritorii vasculare,
volumul sangvin cuprinde un volum circulant (3 litri) şi un
volum „stagnant” (2 litri) – presupune cantitatea de sânge care
circulă cu viteză extrem de redusă in anumite organe şi ţesuturi,
constituind adevărate „depozite” sangvine.
117

Are semnificaţia unei rezerve funcţionale ce se
mobilizează rapid (prin vasoconstricţie) fie in condiţii
fiziologice, pentru asigurarea unui aport crescut de O2 (de
exemplu, când efectuăm efort fizic), fie in condiţii patologice,
pentru refacerea volumului sangvin circulant, in caz de pierderi
importante.
Principalele organe cu masă sangvină de depozit sunt
ficatul, splina şi plexul venos subpapilar.
Factorii care reglează repartiţia diferenţiată a debitului
circulator pentru a satisface nevoile organismului sunt:
a) metabolici - cataboliţi vasodilatatori;
b) neuro-vegetativi – Sistemul Nervos Vegetativ ce
realizează balanţa între vasodilataţie şi vasoconstricţie in
diferitele teritorii;
c) endocrini – diferiţi hormoni ce completează efectele
SNV.

10.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:
cunoaşterea funcţiilor sângelui.
descrierea elementelor figurate din sânge.

Competenţele unităţii de învăţare:
După parcurgerea acestei unităţi de învăţare, studenţii:
-se vor familiariza cu termenii specifici;
-îşi vor însuşi noţiunile referitoare la sânge;
-vor conştientiza rolul sângelui în organism.

Timpul alocat unităţii: 2 ore

10.3. Conţinutul unităţii de învăţare

10.3.1. Funcţiile sangvine

Acestea sunt:
1. Funcţia respiratorie. Sângele transportă O2 de la plămâni către
ţesuturi şi preia CO2 rezultat în urma metabolizărilor. Acest rol este îndeplinit
în principal de către hematii.

118

3.Funcţia nutritivă.Funcţia excretorie. 5. Astfel sunt reglate şi coordonate procesele metabolice din aceste organe. * Presiunea osmotică – este de aproximativ 300 miliosmoli/l . 7. trombocite. 6. datorită NaCl. fiind transportaţi către organe specializate în eliminarea lor. * Reacţia sângelui (echilibrul acido-bazic) – slab alcalină.mai mare decât cea a apei. 3.2. Componentele sangvine pot determina oprirea unei sângerări (hemostază) la nivelul vaselor mici şi mijlocii.roşie.3. Este asigurată prin mecanisme de imunitate umorală şi celulară ce acţionează prin componentele sângelui. datorită hemoglobinei din eritrocite. Diferiţi biocatalizatori sunt transportaţi pe calea sângelui de la locul formării către structuri celulare receptive din constituţia unor organe aflate la distanţă. Circulaţia sangvină are un rol important în menţinerea echilibrului dintre termogeneză şi termoliză.este dată de proteinele din sânge. Raportul procentual dintre volumul plasmei şi cel al elementelor figurate este de 55/45 şi poartă denumirea de hematocrit. * Densitatea . Sângele contribuie la menţinerea unei valori constante a pH- ului din mediul intern prin mecanismele de producere şi eliminare a ionilor de hidrogen. 8. valoarea fiind de 1055 g/l. Efortul fizic mediu creşte pH-ul (alcalinitate). * elementele figurate – eritrocite. * Gustul – sărat.Funcţia de menţinere a echilibrului acido-bazic. în timp ce efortul fizic maximal scade pH-ul (aciditate).Funcţia de protecţie imunobiologică.lichid transparent. acizi graşi).35 si 7. Sportivii de performanţă deţin o rezervă alcalină bogată pentru a neutraliza prompt acidifierea mediului intern.Funcţia de coordonare umorală. 2. 119 .Funcţia termoreglatorie. culoare galben citrin. Este dată in principal de către hematii şi proteine. * Presiunea coloid-osmotică (oncotică) . Proprietăţile sângelui Acestea sunt: * Culoarea .Funcţia de realizare a hemostazei. * Temperatura – între 35 si 390 C. 10. aminoacizi. În sânge sunt deversaţi cataboliţii inutili sau toxici rezultaţi în urma proceselor celulare. * Vâscozitatea – este dată de frecarea internă dintre straturile de lichid sanguin ce se deplasează cu viteze diferite.42. 4. pH-ul fiind intre 7.3 Componentele sângelui Sângele este alcătuit din două mari componente: * plasma sanguină . 10. Sângele transportă către celule principiile alimentare în forme utilizabile metabolic (monozaharide. intervine in schimburile capilar-ţesut. leucocite.

3. pentru a asigura o oxigenare adecvată a ţesuturilor.3.3.Elementele figurate În sânge se găsesc trei tipuri de elemente figurate: ♦ Eritrocite (globule roşii. Cu.Mg+ . ● anioni – Cl-. acid uric. ♦ Leucocite (globule albe). fibrinogen. glucide. alcool etilic. In mică concentraţie. 120 .2.3. ♦ Trombocite (plachete sanguine) Sunt derivate din celula stem pluripotentă din măduva osoasă. Creşterea peste aceste valori poartă numele de poliglobulie şi poate apărea la efort fizic accentuat prin golirea rezervelor sau la altitudine.K+.Plasma Este alcatuită 90% din apă si 10% din reziduu uscat. globuline.5/mm3 mil la femeie şi 5 mil/mm3 la bărbat. Ca.Ca+. Forma este de disc biconcav.HCO-3. întâlnim şi oligoelemente – Fe.HPO2-4. Reziduul uscat cuprinde: A. Substanţe anorganice (1%) Majoritatea sunt substante minerale sub formă de ioni şi se împart în: ● cationi – Na+. ● altele – lipide. hematii). creatinină. Eritrocitele Sunt celule anucleate. B. Se deformează uşor pentru a putea străbate capilarele. Numărul lor este de 4. acid lactic. 10.1. ● azotaţi neproteici – uree. 10. Substanţe organice (9%) ● proteine plasmatice – albumine.bogate în hemoglobină (proteină ce transportă O2 şi CO2).

Durata de viaţă este de 120 zile. Cel mai adesea. condiţii care se regăsesc în capilarele din plămâni se formează oxihemoglobina. Transportul CO2: dioxidul de carbon se combină cu apă şi formează acidul carbonic care disociază în protoni şi anioni bicaronat. 95% din CO2 generat în ţesuturi este transportat de hematii. Rolul eritrocitelor constă in: ■ Absorbţia O2 de la nivel alveolar şi transportarea sa către celule Moleculă de hemoglobină este constituită din 4 polipeptide (două lanţuri alfa şi două lanţuri beta) fiecare dintre acestea fiind ataşată la o grupare prostetica. Reacţia este reversibilă. denumită grupare hem. Reglarea eritropoezei se face prin mecanisme neuro- endocrine. iar presiunea oxigenului este scăzută şi în aceste condiţii. hemoglobina eliberează oxigenul şi leagă CO2. temperatura creşte. Fiecare grupare hem conţine un atom de fier care va lega o moleculă de oxigen şi se va forma oxihemoglobina. Se formează in măduva roşie osoasă (prin eritropoeză) şi sunt distruse in principal la nivelul splinei. Sângele care transportă oxigenul (sângele arterial) are o culoare roşu deschis. iar restul este convertit în ioni bicarbonat care ies din celulă şi protoni (H+) care se leagă de partea proteică a hemoglobinei (în acest fel pH nu este modificat). În interiorul celulei aproximativ 50% din cantitatea de CO2 se leagă la hemoglobină (la alt situs decât cel de legare al oxigenului). pH ridicat şi presiune crescută a oxigenului. Anemia poate reprezenta însă şi o scădere a cantităţii de hemoglobină din hematii. Din acest motiv. Creşterea numărului de celule roşii peste valoarea normală poartă denumirea de policitemie. Scăderea numărului de hematii sub limita normală poartă denumirea de anemie. Doar 5% din cantitatea de CO2 din ţesuturi este dizolvat şi transportat direct în plasmă. Eritrocitele mature nu se divid. prezenţei datorită oxihemoglobinei. În condiţii de temperatura scăzută. Gazul pătrunde şi iese din celule probabil prin difuzie prin canale din membrană plasmatică. sângele venos are o culoare roşu închis. La nivelul ţesuturilor. excitantul principal fiind scăderea O2 in sânge. 121 . pH scade. principala cauză a anemiei o reprezintă un aport alimentar de fier insuficient.

timus. cu centrul de control în hipotalamus. ■ Menţinerea pH-ului constant Leucocitele Sunt elemente nucleate. granulocitele sunt produse in măduva roşie osoasă. Leucopoeza (formarea leucocitelor) are loc în organe diferite. iar limfocitele în splină. bazofile şi eozinofile. Stimulii declanşatori sunt frecvent microbii sau toxinele. Creşteri semnificative întalnim in bolile infecţioase microbiene şi în leucemie. Sunt de mai multe tipuri : 1) Mononucleare (agranulocite) – limfocite şi monocite. 122 . Reglarea leucopoezei este asigurată de mecanisme neuro- umorale complexe. Numărul lor variază între 4000 şi 8000/mm3. astfel. ganglioni limfatici. 2) Polinucleare (granulocite) – neutrofile.

Trombocitele Se mai numesc plachete sanguine. Limfocite Toate limfocitele sunt produse in maduva osoasa (un organ limfoid primar). rotundă. Formarea plachetelor din megacariocit Durata de viaţă este de 10-11 zile. dintr-o celulă cu nucleu mare numită megacariocit. în număr de 200. eliptică Trombopoeza are loc tot la nivelul măduvii roşii osoase. Sunt fragmente celulare. Rolul – participă la reacţia de apărare a organismului. Daca devin imunocompetente in maduva osoasa se numesc limfocite B (sintetizeaza anticorpi si limfokine). Trombocit inactiv (albastru) printre trombocite active Formă variabilă: triunghiulară.000/mm3. favorizând mecanismele de oprire a sângerării. iar daca devin imunocompetente in timus (un alt 123 .000 – 400. Rolul trombocitelor constă in intervenţia lor în procesul de hemostază. Mai pot fagocita bacterii si eliberează enzime proteolitice care contribuie la reacţia inflamatorie.

Monocite Monocitele circulă prin sângele periferic înainte de a emigra în ţesuturi unde se transformă în macrofage. cavitatea bucală sau la nivelul gâtului. fosfolipaza D şi histaminaza. Acest proces are loc în permanenţă chiar şi la persoanele sănătoase. macrofagele din ficat se numesc celule Kupfer. celule mastocite şi plachete sangvine şi are ca efect dilatarea capilarelor şi a venelor. proliferează excesiv şi apar infecţiile. peroxidaza. aceste bacterii scapa de sub control. care sunt eliberate asupra parazitului. se numesc limfocite T (sintetizeaza doar limfokine). La nivelul ţesuturilor infectate. când numărul de neutrofile scade (radiaţii. Bazofile Bazofilele sunt celule nefagocitare care. mai ales în cazul paraziţilor mari. Astfel. proteine cationice. cele din os . Granulele eozinofilelor conţin substanţe citotoxice. Printre substanţele din granule se număra proteină bazică majoră (MBP .major basic protein). în special în cazul parazitozelor. Eozinofile Numărul de eozinofile este în mod normal cuprins între 0 şi 450/mm3. Acest amestec este capabil să distrugă membranele parazitului. Migrarea este determinată de mai mulţi factori: substanţe produse de microorganisme. Exista mai multe tipuri de limfocite T. organ limfoid primar). neutrofilele anihilează organismele invadatoare (ex. cele din creier se numesc celule microgliale. • limfocite T citotoxica (CTL). Neutrofile Neutrofilele sunt elemente sangvine care răspund la semnale chemotactice şi părăsesc capilarele printr-un proces complex care implică marginaţia celulelor (apropierea de endoteliul vaselor sangvine). • celule T helper. Neutofilele ţin sub control populaţiile de bacterii comensale existente în mod normal în organismul uman în colon. fagocitare care înglobează materiale străine organismului sau celule şi fragmente de celule ale organismului. chemoterapie.osteoclaste etc. De exemplu. În funcţie de organul în care sunt localizate au denumiri specifice. arilsulfataza B. În cazuri patologice. interleukina 1 (IL-1) este eliberată de macrofage în caz de infecţii sau leziuni tisulare. bacterii) şi apoi le ingerează prin fagocitoza. atunci când sunt activate eliberează numeroşi compuşi din granulele bazofile din citoplasmă lor. Joacă un rol major în răspunsurile alergice. care recruteaza macrofage si neutrofile la situsul unei infectii sau al unei leziuni tisulare. în 124 . stress). care stimuleaza producerea de anticorpi de catre limfocitele B. Macrofagele sunt celule mari. cele mai comune fiind: • limfocitele T inflamatorii. Numărul lor creşte în anumite boli. Neutrofilele sunt cele mai abundente celule albe. semnale emise de celule participante la procesul inflamator. care ucid celule infectate cu virusuri si (probabil) celule tumorale. ataşarea la peretele vasului şi ieşirea din capilar prin spaţiul dintre celulele endoteliale (proces denumit extravazare sau diapedeza). etc. histamina este produsă de bazofilele circulante.

6. Cele mai importante aglutinogene sunt O. Bazofilele sunt implicate în răspunsul anafilactic. Grupele sangvine Grupa sangvină caracterizează sângele unei persoane in funcţie de prezenţa sau absenţa unui antigen pe suprafaţa eritrocitelor (numite aglutinogene). .3. Anafilaxia este o reacţie de hipersensibilitate specifică. Efortul fizic exagerat duce la scăderea proteinemiei (prin catabolism) cu creşterea produşilor toxici – uree. 10.5. omoloaga ag A şi beta(β). 3.3. Granulele conţin o serie de mediatori: histamina.3. Timpul plasmatic – sângele trece din starea lichidă in stare de gel. aderarea trombocitelor la leziune. Efortul fizic moderat determină creşterea proteinelor totale.4. numite aglutinine. şi in cazul elementelor figurate. . ce apare la a doua expunere la acelesi antigen. producându-se astfel o hemoconcentraţie. Forma cea mai gravă este şocul anafilactic. urmând să scadă dacă efortul e de lungă durată. cu rol de a creşte fluxul sangvin în zona lezată. serotonină. Timpul trombodinamic al hemostazei: . Modificări de efort ale sângelui Modificările de efort apar atât in cazul plasmei cât. prostaglandine şi leukotriene. astfel numărul hematiilor creşte pentru a satisface cererea de oxigen 10. Scade concentratia lipidelor. Prin transpiraţie abundentă se pierd mari cantităţi de apă (deci şi de plasmă). 1/5 din cantitate se descompune in H2O şi CO2. iar 4/5 intră in resintetizarea glucozei.2-4 minute. 10. Se desfăşoară in 3 timpi: 1.are loc vasoconstricţia peretelui vascular. acid uric. având caracter biochimic100% ereditar. Acidul lactic creşte datorită hipoxiei. agregarea si metamorfoza vâscoasă a acestora cu vasul.special în cazul reacţiilor hipersenzitive de tip I. Acestora le corepund în plasma sangvină substanţe cu rol de anticorpi. iar cele mai frecvente aglutinine sunt alfa(α). după efort. amoniac sanguine. Numărul bazofilelor creşte şi în timpul infecţiilor.durează 2-24 ore. O bună definiţie clinică a reacţiei anafilactice ţine cont de prezenţă a două manifestări severe: dificultatea respiratorie (prin edem laringian sau criză de astm) şi hipotensiunea. omoloaga ag B. Glucidele cresc initial prin intervenţia catecolaminelor.A şi B. În sângele unui om normal nu coexistă niciodată aglutinogenul cu aglutinina sa omoloagă. rezultând pe moment dezechilibre osmotice. 2. Hemostaza şi coagularea Hemostaza reprezintă totalitatea mecanismelor care intervin in oprirea sângerării.presupune retracţia cheagului si fibrinoliza (sub acţiunea plasminei). prin constituirea reţelei de fibrină. 125 . Elementele figurate inregistrează creşteri numerice. Timpul vasculo-plachetar .

7. naşteri. fiind consideraţi Rh+. hematiile Rh pozitive ale acestuia sunt distruse de aglutininele de grup şi situsurile antigene Rh sunt mascate pentru sistemul imunitar matern ). Se presupune că izoimunizarea apare prin transfer de hematii materne Rh pozitive în circulaţia fătului Rh negativ. Un caz special de izoimunizare Rh îl reprezintă femeile Rh negative provenite din mame Rh pozitive. Un alt tip de antigen de pe membrana eritrocitară este antigenul Rh. ca fătul să fie cu certitudine Rh pozitiv ). gerfe).sau prin sarcină cu făt Rh+ la mamă cu Rh-. Ceilalţi 15% sunt Rh-. Compatibilitatea în sistemul ABO a gravidei cu fătul (în cazul incompatibilităţii ABO intre mama şi făt.3. În mod natural nu există aglutinine omoloage anti-Rh. dar se pot genera prin transfuzii repetate de sânge Rh+ la persoane Rh. ceea ce face. apar reacţii amnestice cu însemnate creşteri de titru – teoria „bunicii buclucaşe “. care pot fi izoimunizate în absenţa oricărui antecedent obstetrical sau transfuzional. sarcină ectopică. Gravidă cu antecedente obstetricale încărcate – avorturi. În condiţiile unei sarcini cu făt Rh pozitiv. rezolvate mai ales prin operaţie cezariană sau cu extracţie manuală de placenta. 126 . Antecedente de izoimunizare anti Rh (transfuzii. Factori de risc pentru izoimunizările în sistemul Rh : Gravidă Rh negativă cu soţ Rh pozitiv ( mai ales dacă acesta este homozigot. Anticorpii nou- sintetizaţi reacţionează cu aglutinogenele Rh de pe suprafaţa hematiilor (izoimunizare) producându-se hemoliza ce poate fi masivă. Nomenclatura Nomenclatura Aglutinogen Aglutinine Landsteiner Janski (pe hematii) (in plasmă) o I . prezent la 85% din populaţia globului. datorită transmisiei de tip dominant a genei D. α şi β A II A β B III B α AB IV A şi B - 10. hemoterapie. Sistemul Rh. cu urmări grave.

hematii). globuline. trombocite. ♦ Leucocite (globule albe). Ce reprezintă anafilaxia? 7. fibrinogen. In concentraţie mică.HCO-3. plasmă. Descrieţi timpul vasculo-plachetar al coagulării! 8. ♦ Trombocite (plachete sangvine). alcool etilic.K+. Descrieţi ce desemnează grupa sanguină! 9. Care sunt rolurile eritrocitelor? 4.) şi din substanţe anorganice: cationi – Na+.Ca+. Raportul procentual dintre volumul plasmei şi cel al elementelor figurate este de 55/45 şi poartă denumirea de hematocrit. Care sunt consecinţele efortului fizic exagerat? 127 . eozinofile. azotaţi neproteici – uree. acid uric. trombocite.Mg+ . acid lactic. Grupa sangvină caracterizează sângele unei persoane în funcţie de prezenţa sau absenţa unui antigen pe suprafaţa eritrocitelor. elemente figurate. eritrocite. 10. Care sunt parametri în funcţie de care variază volumul sangvin? 2. Concepte şi termeni de reţinut Sânge. glucide. bazofile. leucocite. limfocite. Plasma este alcătuită 90% din apă şi 10% din reziduu uscat reprezentat de substanţe organice( proteine plasmatice – albumine. leucocite. Enumeraţi leucocitele polinucleare! 6. In ce condiţii clinice creşte numărul de leucocte din sânge? 5. sistem ABO. Întrebări de control 1. creatinină şi altele – lipide. Ca.4.anioni – Cl-. Îndrumar pentru verificare/autoverificare Sinteza unităţii de învăţare Sângele este format din plasmă şi elementele figurate: * plasma sangvină este un lichid transparent. Cu. Elementele figurate sunt reprezentate de: ♦ Eritrocite (globule roşii. Care sunt factorii ce reglează repartiţia diferenţiată a debitului circulator pentru a satisface nevoile organismului? 3. întâlnim şi oligoelemente – Fe.HPO2-4. sistem Rh. măduva osoasă. monocite. * elementele figurate sunt reprezentate de eritrocite. de culoare galben citrin.

.. Ed. Anatomia şi fiziologia omului.. Ed.C.Sângele este format din plasmă şi..C. Medicală.... Medicală. Anatomia şi fiziologia omului. Medicală.. 1969.. Medicală... Bucureşti.. 3.. 128 ... Petricu I. Bibliografie Compendiu bibliografic.. Ed.. Bazele teoretice şi practice ale kinetoterapiei. În timpul efortului fizic se produce hemodiluţie..........Eritrocitele iau naştere în.... Teodorescu-Exarcu I.... 1...2450-2474. Voiculescu I... 1999. Hemostaza se defineşte ca fiind totalitatea mecanismelor care intervin in oprirea sângerării. şi au o durată de viaţă de .. Ranga V... Bucureşti.... Bucuresti. 2. 5.. Bucureşti... Completaţi spaţiile punctate cu termenii corecţi! 4. Sbenghe. T.. 1995. Teste de evaluare/autoevaluare Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi că propoziţia este falsă)..p. 1971... Ed. Trombocitele se mai numesc şi globule albe.

3. Analizatorul acustico-vestibular 11.2.Îndrumar pentru verificare/autoverificare 11. Structura analizatorilor ■ Fiecare analizator este alcătuit din trei segmente: ♦ segmentul periferic (receptorul).3. Analizatorul kinestezic 11.3.3.3. Unitatea de învăţare 11 ANATOMIA SISTEMULUI SENZORIAL Cuprins 11. . ♦ segmentul intermediar (de conducere).1.4. .2.1. ♦ segmentul central (locul de formare a senzaţiilor specifice).5.Segmentul periferic.Introducere .4.3. Conţinutul unităţii de învăţare 11.3. .1 Analizatorul cutanat 11. Analizatorul vizual 11.Sistemul senzorial este alcătuit din analizatori.3. Excitaţiile propagate de-a lungul căilor senzitive determină formarea de senzaţii.Analizatorii sunt sisteme morfo-funcţionale prin intermediul cărora se realizează la nivel cortical analiza calitativă şi cantitativă a stimulilor din mediul extern şi intern. Introducere 11. Analizatorul olfactiv 11. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 11.6. Receptorii periferici percep stimulii fizici sau chimici din mediul intern sau extern şi îi 129 . Analizatorul gustativ 11.

Calea de conducere indirectă.Segmentul central este reprezentat de aria din scoarţa cerebrală. modificând pragul de excitabilitate al acestora.se vor familiariza cu termenii specifici. Căile ascendente sunt directe şi indirecte. . lezarea ei duce la pierderea simţului respectiv. Căile de conducere directe. . proprioceptori ( receptori profunzi ai sistemului locomotor) şi interoceptori ( culeg stimuli de la organele interne). ţn mod difuz şi nespecific. cu sinapse puţine. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: Cunoaşterea structurii sistemului senzorial.Segmentul intermediar (de conducere) este format din căile nervoase prin care influxul nervos este transmis la scoarţa cerebrală. la care ajunge calea de conducere şi la nivelu căreia excitaţiile sunt transformate în senzaţii conştiente specifice. .2. lezarea ei duce la pierderea posibilităţii de asociere a senzaţiei. poate fi influenţată direct activitatea celulelor receptoare. După locul de unde preiau informaţiile se disting trei categorii de receptori: exteroceptori (culeg stimulii din mediul extern). utilizează sistemul reticulat ascendent activator. În mijlocul segmentului central există o zonă de specializare maximă (arie primară). studenţii: .vor conştientiza rolul analizatorilor în mişcare Timpul alocat unităţii: 2 ore 130 . cu informaţii de la ceilalţi analizatori. 11. prin care impulsurile nervoase sunt conduse lent şi proiectate cortical. Date recente au stabilit că din centrii corticali ai analizatorului prin sisteme de fibre cortico-fugale. transformă în impuls nervos. Competenţele unităţii de învăţare: După parcurgerea acestei unităţi de învăţare. -îşi vor însuşi noţiunile referitoare la sistemul senzorial. conduc rapid impulsurile ce sunt proiectate pe o arie corticală specifică fiecărui analizator. Zona din jur este o zonă asociativă şi este denumită arie psiho-senzorială (arie secundară). Descrierea analizatorilor.

La acest nivel se găsesc receptori tactili. O parte se termină „în coşuleţ” (discurile tactile Merckel). de aceea este considerată un imens câmp receptor. . organ cu rol în termoreglare. care îl separă de mediul extern şi se continuă la nivelul orificiilor naturale cu mucoasele. chimici. depozitând sânge în reţeaua capilară. Ei asigură sensibilităţile tactilă. Pielea este un organ de protecţie faţă de agenţii fizici. ■ Terminaţiile libere sunt arbotizaţii dendritice ale neuronilor senzitivi din ggl spinali.3. receptorii există sub formă de terminaţii libere şi terminaţii încapsulate. pielea are un important rol de organ de simţ. termici. derm şi hipoderm. 11. Segmentul receptor La nivelul pielii. sebacee şi mamare. Analizatorul cutanat ■ Pielea reprezintă învelişul extern la organismului. de presiune şi pentru vibraţii. Conţinutul unităţii de învăţare 11.este alcătuită din epiderm.1. distribuite printre celulele epidermului. Anexele pielii sunt: ● anexe cornoase: firele de păr şi unghiile. 131 . dureroşi. organ cu funcţii hemodinamice. microbieni. organ de absorbţie a unor substanţe medicamentoase. Pe lângă toate acestea. uree şi produşi de catabolism. eliminând apă. organ de excreţie prin secreţie sudorală. de natură conjunctivo-epitelială.3. termică şi dureroasă. datorită receptorilor pe care-i conţine. ● anexe glandulare: glande sudoripare.

Corpusculii Golgi-Mazzoni au o structură asemănătoare celor precedenţi. tendoane. . .Corpusculii Meissner sunt situaţi în papilele dermice. 132 . Ruffini (sunt şi receptori pentru cald ). . . Analizatorul kinestezic ■ Împreună cu analizatorii cutanat şi vizual. modificări de presiune. fie in bulbul rahidian. Au formă ovoidă şi o lungime de cca 100μ (microni). identici cu cei din piele. periost şi articulaţii sunt corpusculii Vater-Pacini. Axonul său face sinapsă cu neuronii ariei de proiecţie corticală a analizatorului cutanat.2. tendoane. sunt sensibili la mişcări şi modificări de presiune. Recepţionează stimulii daţi de presiuni mai mici decât corpusculii Vater-Pacini. iar axonul face sinapsă cu al doilea neuron. mai numeroşi la nivelul palmei şi plantei piciorului. ligamente. vizibili şi cu ochiul liber. cu lungimea de 1-5 mm. procesul in sine al contracţiei musculare. Recepţionează stimulii termici calzi. Segmentul central – ariile somestezice corticale primară şi secundară. Calea de conducere a analizatorului cutanat este alcătuită din 3 neuroni: * protoneuron – dendrita preia influxul nervos de la receptori. Receptorii săi specifici se află la nivelul aparatului locomotor (proprioreceptori).. sensibilitatea dureroasă musculară. cu ramificaţii fine este cuprinsă într-o stromă conjuctivă acoperită la exterior de o capsulă subţire din lamele concentrice. dar sunt mai mici. Sunt formaţi din multiple lame concentrice în axul lung urcând fibra nervoasă. oferă informaţii despre desfăşurarea normală a activităţii motorii a corpului. Transmit informaţii despre mişcări. * al treilea neuron se află la nivelul talamusului. Segmentul receptor: proprioreceptorii sunt situaţi in muşchi. fibra nervoasă.Corpusculii Ruffini sunt localizaţi în dermul profund şi în hipoderm.are corpul situat fie în coarnele posterioare ale măduvei spinării. ● în derm – corpusculii tactili Meissner. Recepţionează stimulii daţi de presiunea şi tracţiunea pielii şi sunt foarte numeroşi la nivelul pulpei degetelor. 11. au formă sferoidală. localizaţi în hipodermul pulpei degetelor.3. periost. tensiunea produsă in tendoane in timpul contracţiei.Corpusculii Vater-Pacini sunt corpusculi lamelari. de formă ovoidală. ■ Terminaţiile încapsulate: ● în hipoderm – corpusculi tactili Vater Pacini. . în interiorul lor fibra nervoasă este bogat ramificată realizând aspect de reţea. recepţionează excitaţiile de presiune şi tactile. Receptorii kinestezici din capsule articulare. Recepţionează stimulii termici reci.Corpusculii Krausse sunt situaţi la nivelul papilelor dermice. Krause (sunt şi receptori pt rece). * deutoneuronul . dar şi tracţiunile şi deformările care se exercită asupra fibrelor conjunctive din straturile profunde ale dermului.

subţiri şi scurte cu nucleii aşezaţi în şir pe toată lungimea lor. Fusurile au inervaţie senzitivă şi motorie. faţa medial a cornetului nazal superior şi o mică parte din septul nazal. La exterior fasciculele sunt înconjurate de o capsulă subţire conjunctivă. prin fascicule spino-cerebeloase. lungi. În corionul mucoasei sunt glande seroase care menţin umedă mucoasa. groase cu o parte centrală. Segmentul de conducere cuprinde: * calea sensibilităţii proprioceptive conştiente – conduce informaţii despre simţul poziţiei şi al mişcării in spaţiu. * calea sensibilităţii proprioceptive inconştiente – reglează mişcările. Dendritele neuronilor bipolari se termină cu o veziculă prevăzută cu cili (buton olfactiv) ce reacţionează la mirosurile din aer.3. care la intrare îşi pierd teaca de mielină (fig. Segmentul central – aria de proiecţie corticală a sensibilităţii proprioceptive. primesc terminaţii nervoase motorii. Fibrele musculare intrafusale sunt de 2 tipuri: fibre cu sac nuclear. . 11.Corpusculii neuro-tendinoşi Golgi sunt situaţi la limita dintre corpul muşchiului şi tendon. care conţin fibre extrafusale contractile. Sunt formaţi dintr-o reţea de fibre nervoase terminate sub formă de butoni. contribuie la aprecierea calităţii alimentelor şi la declanşarea secreţiilor digestive. dilatată. Analiatzorul olfactiv ■ Depistează substanţe mirositoare. Terminaţiile nervoase sunt excitate de întinderea puternică a tendonului în timpul contracţiei musculare. ce conţin 40-50 nuclei şi fibre cu lanţ nuclear. Epiteliul mucoasei olfacive este format din celule de susţinere. . .3. 34).Fusurile neuro-musculare sunt formate din 5-10 fibre musculare modificate numite fibre intrafusale.Corpusculii Ruffini sunt situaţi în stratul superficial al capsulei articulare şi recepţionează informaţii în legătură cu poziţia şi mişcările din articulaţii. Capetele fusului neuro-muscular. Celulele bipolare au rol de receptor sunt fusiforme. fără striaţii. . 133 . Segmentul receptor: receptorii sunt de tip chemoreceptor şi sunt constituiţi din dendritele neuronilor bipolari din mucoasa olfactivă ce acoperă lama ciuruită a etmoidului.Terminaţiile nervoase libere se ramifică în toată grosimea capsulei articulare şi transmit sensibilitatea dureroasă articulară cauzată de amplitudinea excesivă a mişcării. În corpuscul pătrund 1-3 fibre mielinice. iar dendrita lor se termină la suprafaţa mucoasei cu un buton olfactiv de la care pleacă 5-6 cili olfactivi.prin fascicule spino-bulbare. învelite într-o capsulă conjunctivă. printre fasciculele tendinoase. celule nervoase senzitive bipolare şi celule bazale. conduce informaţii despre tonusul muscular.

4. in final. 134 . Segmentul de conducere: axonii nn bipolari se unesc şi formează nervii olfactivi. între care se găsesc 5-20 de celule senzoriale. care fac sinapsă cu deutoneuronul la nivelul bulbului olfactiv. fungiforme şi foliate). La polul bazal celulele gustative vin în contact cu terminaţiile nervoase senzitive ale nervilor facial (VII). 11. Se constituie astfel tractul olfactiv care.3. Analizatorul gustativ Segmentul receptor: receptorii sunt de tip chemoreceptor. cilii vin în astfel în contact cu substanţele sapide dizolvate. Mugurii gustativi se prezintă ca formaţiuni ovoide formate de celeule de susţinere. reprezentaţi de mugurii gustativi din constituţia papilelor gustative(papilele caliciforme. glosofaringian (IX) şi vag (X). ce au la polul apical câte 3-6 cili. se proiectează in paleocortex/ sistemul limbic (Segmentul central). care pătrund în orificiul de la suprafaţă numit porul gustativ al mugurului.

ce asigură motilitatea lor. * mediile refringente – refractează razele de lumină. Globul ocular este situat in orbită. Între el şi peretele osos se află ţesut grăsos în care se găsesc muşchii extrinseci ai globilor oculari. Deutoneuronul se găseşte in nucleul solitar din bulb. Segmentul receptor este format din globul ocular şi anexele de protecţie. in aria gustativă (Segmentul central. Papila gustativă Segmentul de conducere – protoneuronul se află in ggl anexaţi nervilor VII. 11. – internă: retina (membrana fotosensibilă la nivelul căreia se află receptorii vizual). dulce şi amar. Sunt: corneea. axonii lor proiectându-se pe scoarţă. – medie: iris. umoarea apoasă. sărat. situat în aria 43 din lobul parietal din porţiunea inferioară a girusului postcentral). IX. Analizatorul vizual ■ Vederea furnizează peste 90% din informaţiile despre mediul înconjurător. corp ciliar şi coroidă.3. corpul vitros. Retina Are o structură stratificată datorită aşezării în lanţ a neuronilor şi a legăturilor lor sinaptice. Se deosebesc 10 135 . cristalinul. ■ Gusturile au fost împărţite in patru categorii. numite senzaţii gustative primare: acru. ■ Peretele globului ocular este alcătuit din * trei tunici concentrice – externă: cornee şi sclerotică.5. X.

În afara acestora se mai găsesc celule de susţinere şi celule de asociaţie. Anexele de protecţie ale globului ocular Se împart în anexe de mişcare şi anexe de protecţie. Segmentul intermediar al analizatorului vizual (calea optică) este alcătuit din înlănţuirea a 3 neuroni: protoneuronul este reprezentat de celule bipolare. Dendritele lor fac sinapsă cu prelungirile interne ale celulelor cu conuri şi bastonaşe. Celulele cu bastonaşe conţin o substanţă fotosensibilă numită rodopsină. colorată. Începând de la coroidă. . Celulele cu conuri conţin o substanţă fotosensibilă numită iodopsina. iar aceasta cu o singură celulă multipolară. care primesc excitaţiile de la celulele cu conuri şi cu bastonaşe. la lumină intensă. iar în pata galbenă numărul lor este mic. ele trimit prelungiri citoplasmatice ce se dispun în jurul cornurilor şi bastonaşelor. Ele sunt reprezentate de muşchii extrinseci ai globilor oculari care sunt muşchi striaţi (spre deosebire de muşchii intrinseci (irisul şi corpul ciliar) care sunt muşchi netezi). conjunctiva. mai numeroase în pata galbenă. Mai multe celule cu bastonaşe fac sinapsă cu o celulă bipolară şi mai multe celule bipolare fac sinapsă cu o celulă multipolară (fenomenul de convergenţă a impulsurilor) ceea ce explică faptul că la o celulă multipolară corespund circa 200 celule cu bastonaşe. Axonii acestor celule fac sinapsă cu dendritele celulelor multipolare.stratul neuronilor bipolari. . Sunt 4 muşchi drepţi şi 2 muşchi oblici. ●Celulele cu bastonaşe sunt celule nervoase modificate în număr de 125 milioane.stratul neuronilor multipolari. Anexele de mişcare asigură mişcarea globilor oculari în diferite direcţii. aparatul lacrimal. pleoape. iar în foveea centralis sunt numai cele cu conuri. format din celule multipolare care reprezintă al doilea neuron al căii optice. iar deutoneuronul este reprezentat de celule multipolare. Sunt mai numeroase în partea periferică a retinei. . aflate în relaţii sinaptice: celule fotoreceptoare cu prelungiri în formă de con şi celule cu prelungire în formă de bastonaş. acestea permit vederea diurnă. Fiecare celulă cu conuri face sinapsă cu o singură celulă bipolară.stratul celulelor vizuale constituit din elemente fotoreceptoare (celule cu bastonaşe şi celule cu conuri). la lumină slabă. Anexele de protecţie sunt reprezentate de sprâncene. lipsind în foveea centralis. format din celule bipolare care reprezintă primul neuron al căii optice. Dendritele lor fac sinapsă cu axonii celulelor bipolare. Celulele cu bastonaşe sunt adaptate pentru vederea nocturnă. celule bipolare şi celule multipolare. Axonii celulelor multipolare 136 .stratul celulelor pigmentare alcătuit dintr-un rând de celule încărcate cu pigment melanic. ●Celulele cu conuri sunt şi ele celule nervoase modificate în număr de 7 milioane. formând camere obscure. cele mai importante sunt: . iar axonii lor formează fibrele nervului optic. straturi în care se găsesc 3 feluri de celule funcţionale.

formează nervul optic. ce conţine in interior labirintul membranos. formaţi din celule de susţinere înalte. de o parte şi de alta a scizurii calcarine. Urechea este alcătuită din 3 părţi cu structură şi funcţii distincte: urechea externă (pavilionul şi conductul auditiv intern). Segmentul receptor: se găseşte la nivelul urechii interne. Perfecţionarea aparatului acustic a determinat dezvoltarea unor anexe importante (urechea externă şi urechea medie) care nu au nici o relaţie cu aparatul vestibular. nu se încrucişează şi merg în tractul optic de aceeaşi parte. Segmentul central. nervul optic conţine fibre de la un singur ochi. Urechea internă este formată dintr-un sistem de „încăperi”. La nivelul său se descriu 2 stâlpi extern şi intern. Deci. iar tractul optic conţine fibre de la ambii ochi. fibrele ce vin din jumătatea nazală a retinei se încrucişează. Axonii deutoneuronilor (din tractul optic) ajung la metatalamus în corpul geniculat extern. 11. în care excitaţiile luinoase se transformă în senzaţii vizuale. Analizatorul acustico-vestibular ■ Analizatorul vestibular supraveghează poziţia corpului in repaus şi in mişcare. Celulele senzoriale (receptorii) au capacitatea de a transforma energia mecanică a sunetelor in impuls nervos. ■ Caracteristicile undelor sonore sunt înălţimea. unde fac sinapsă cu al treilea neuron. Axonii neuronilor din corpul geniculat extern se îndreaptă spre scoarţa cerebrală şi se termină în lobul occipital. fiecare având câte un nerv care conduce impulsul: nervul acustic. La nivelu chiasmei optice. respectiv nervul vestibular. depărtate la bază şi 137 . mergând în tractul optic în partea opusă.3. Fibrele din jumătatea temporală a retinei.000 Hz şi amplitudini între 0 şi 130 decibeli.6. urechea medie (casa timpanului) şi urechea internă (sediul receptorilor). numit labirint osos. ■ Urechea umană percepe sunete cu frecvenţa între 20 şi 20. intensitatea şi timbrul. Receptorii acustici se găsesc în canalul cohlear şi sunt reprezentaţi de organul spiral (Corti) aşezat pe membrana bazilară. în câmpurile ce reprezintă aria vizuală.

apropiate la vârf, care delimitează tunelul lui Corti. Celulele
senzoriale acustice sunt aşezate în 3 şiruri laterale şi un şir
medial faţă de tunelul Corti, sprijinite pe celule de susţinere
mai mici numite celule Deiters; celule de susţinere internă sunt
dipuse pe un singur rând, iar cele externe pe 3 rânduri ca şi
celulele auditive. Celulele de susţinere interne sunt continuate
spre lama spirală osoasă, de un epiteliu cubic simplu, în timp
ce celulele de susţinere externe sunt continuate spre peretele
extern al canalului cohlear, de celule înalte numite celulele
Hensen; acestea la rândul lor diminuă şi se continuă cu celule
cubice numite celulele Claudius.
Celulele auditive sunt mici şi la polul apical prezintă cili
(80-100 pentru cele externe şi 40-60 pentru cele interne), care
străbat o membrană subţire numită membrana reticulară; iar la
polul bazal sunt înconjurte de terminaţii dendritice ale
neuronilor senzitivi din ganglionul spiral Corti (situat în
columelă). Deasupra organului lui Corti se află membrana
tectoria, care printr-o extremitate aderă de lama spirală osoasă,
iar cu cealaltă pluteşte liberă în endolimfă. Toate formaţiunile
organului Corti descriu cele 2 spire şi jumătate ca şi canalul
cohlear.
Receptorii vestibulari se găsesc în utriculă, saculă şi
ampulele canalelor semicirculare membranoase.
În utriculă şi saculă se găseşte câte o proeminenţă numite
macula utriculei şi macula saculei, ambele alcătuite dintr-un
epiteliu cu celule senzoriale, ciliate aşezate pe celule de
susţinere.
Cilii celulelor senzoriale, situate la polul apical,
pătrund într-o substanţă gelatinoasă care se găseşte la suprafaţa
maculei şi care prezintă granule de carbonat de calciu numite
otolite, de unde şi denumirea de organe otolitice. La polul
bazal al celulelelor senzoriale sosesc dendritele neuronilor
senzitivi din ganglionul vestibular Scarpa. Gravitaţia
deformează membrana otolitică şi astfel, mişcându-se cilii, se
excită celulele senzoriale. Maculele recepţionează deci,
stimulii declanşaţi de poziţia capului (simţul static).
Canalele semicirculare prezintă la nivelul ampulelor
nişte proeminenţe transversale pe planul canalului, numite
creste ampulare. Acestea prezintă de asemenea, celule de
susţinere şi celule senzoriale vestibulare cu cili ceva mai groşi.
Creasta este acoperită de o masă gelatinoasă sub formă de
cupolă, din care lipsesc otolitele. La polul bazal al celulelor
senzoriale sosesc de asemenea dendrite ale neuronilor din
ganglionul vestibular Scarpa. Crestele ampulare recepţionează
stimulii declanşaţi de mişcarea capului, în timpul căreia,
datorită inerţiei, în canalul semicircular apare un curent de
endolimfă care înclină cupola ampulară şi îndoaie cilii
celulelor senzoriale care vor fi excitate. Curentul apare doar
atunci când canalul semicircular este deplasat în lungul axului
lui.
Segmentul intermediar
Calea acustică (cohleară). Primul neuron este situat în
ganglionul spinal Corti şi dendritele ale ajung la polul bazal al

138

celulelor auditive din organul Corti; axonii protoneuronilor
formează nervul cohlear, care împreună cu nervul vestibular
constituie nervul VIII cranian (acustico-vestibular), care
străbate stânca temporalului, prin meatul auditiv după care
pătrunde în trunchiul cerebral la nivelul şanţului bulbo-pontin,
în dreptul şanţului retroolivar. Axonii se termină în nucleii
cohleari (ventral şi dorsal) din planşeulul ventricului IV, unde
se găsesc deutoneuronii căii acustice.
Axonii deutoneuronilor se încrucişează pe linia mediană,
formând corpul trapezoid, în vecinătatea căruia se găseşte
nucleul olivar pontin. După încrucişare axonii capătă un traiect
ascendent, formând lemniscul lateral, care se îndreaptă spre
coliculul inferior, unde se găseşte al III neuron. Urmează al
patrulea neuron al căii acustice situat în metatalamus, în
corpul geniculat medial; axonul acestuia formează radiaţiile
acustice, ce se proiectează pe scoarţa cerebrală.
Calea vestibulară. Protoneuronii se găsesc în ganglionul
vestibular Scarpa, situat pe traiectul nervului, în urechea
internă. Dendritele primului neuron merg la celulele senzoriale
vestibulare din macule şi crestele ampulare, iar axonii
constituie ramura vestibulară a nervului VIII cranian, care
pătrunde în trunchiul cerebral prin şanţul bulbopontin la
nivelul fosetei retroolivare. Deutoneuronii se găsesc în nucleii
vestibulari bulbari (superior, inferior, lateral şi medial) şi prin
axonii lor constituie următoarele fascicule:
- fasciculul vestibulo-spinal, spre măduvă;
- fasciculul vestibulo-cerebelos, spre cerebel;
- fasciculul vestibulo-nuclear, spre nucleii de origine ai
nervilor III, IV (din mezencefal) şi VI din punte;
- fasciculul vestibulo-talamic, spre talamus de unde prin
fibrele talamo-corticale se proiectează spre scoarţa cerebrală
(probabil în girusul temporal superior).

Segmentul central
Centrii corticali ai auzului sunt situaţi în ariile 41, 42 din
girusul temporal superior, unde există o somatotopie
(corespondenţă spaţială) între cohlee şi zona corticală. Centrii
auzului au ample conexiuni cu câmpurile 6 şi 8 din lobul
frontal şi mai ales cu centrul vorbirii din aria 44, vorbirea fiind
strâns legată de simţul auditiv.
Centrii corticali vestibulari sunt mai puţin cunoscuţi.
Unii îi consideră în girurusul temporal superior, alături de aria
auditivă. Cercetări recente au decelat impulsuri vestibulare, tot
cu proiecţie controlaterală, în girusul postcentral, ceea ce
sugerează că la nivel cortical proiecţia ar putea fi legată de
aferenţele proprioceptive.

139

11.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare

Analizatorii sunt sisteme complexe care au rol în coordonarea funcţiilor organismului şi în
integrarea organismului în mediu.
Aceste funcţii sunt realizate datorită capacităţii lor de a recepţiona, de a conduce şi de a
transforma în senzaţii specifice informaţiile primite din mediul intern şi extern.
Prin urmare, analizatorii sunt formaţi din :
a) un segment periferic (sau receptorul), reprezentat de terminaţii nervoase dendritice sau celule
specializate care transformă acele informaţii în potenţiale de acţiune (exteroreceptori, proprioreceptori,
interoreceptori);
b) segmentul intermediar (de conducere), reprezentat de căile nervoase prin care informaţiile de
la nivelul receptorilor ajung la centrii nervoşi;
c) segmentul central, reprezentat de zona corticală unde se fac sinteza şi analiza informaţiilor
primite.
Exemple de analizatori :
-analizatorul cutanat;
-analizatorul vizual;
-analizatorul auditiv;
-analizatorul vestibular;
-analizatorul olfactiv;
-analizatorul gustative;
-analizatorul motor (kinestezic).

Concepte şi termeni de reţinut

Receptor, analizatorul cutanat, analizatorul vizual, analizatorul auditiv, analizatorul vestibular,
analizatorul olfactiv, analizatorul gustativ, analizatorul motor (kinestezic), ureche internă, cohlee.

Întrebări de control şi teme pentru dezbateri

1. Proprietăţile pielii.
2. Care sunt segmentele din care este format un analizor?
3. Unde este situat segmentul central al căii olfactive?
4. Care este rolul analizorului kinestezic?
5. Care este tunica internă a globului ocular şi din câte straturi este ea formată?
6. Care sunt celulele fotoreceptoare de la nivelul retinei?
7. Receptorii acustici.

140

.. Organul receptor al analizatorului acustico-vestibular se află la nivelul urechii medii.. Retina este formată din 8 straturi. Ed.. Teodorescu Exarcu I. Ed... unul central şi . Tratat de anatomia omului.. Ranga V.... Analizatorii sunt formaţi dintr-un segment periferic.. Ed... Bucureşti. Bucureşti... Compendiu de anatomia omului... 1990. 5... Receptorii analizatorului olfactiv sunt de tip chemoreceptori Completaţi spaţiile punctate cu termenii corecţi! 4. 1978. 1970. C.............. Medicală. Ed.... Marcu-Lapadat M. Teste de evaluare/autoevaluare Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi că propoziţia este falsă)! 1........ Medicală.... Ristoiu V.. 3.. Bibliografie Mogos... Proprioreceptorii sunt situaţi in.. Bucureşti. Anatomia şi Fiziologia Omului.... 2004. Ranga V..... Medicală.. Universităţii..... Elemente de anatomie si fiziologie. 141 .. Bucureşti.. 2.

Conţinutul unităţii de învăţare 12.Introducere Individul nu este etern.3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 12.2.3. organele de reproducere toate sunt. Rolul lor în sexualitate este atât evident.1. La bărbat.1 Aparatul genital feminin 12. adică trompele uterine. El cuprinde ovarele. ca şi căile genitale.3. 12.2. Unitatea de învăţare 12 ANATOMIA SISTEMULUI REPRODUCĂTOR Cuprins 12.4. explicarea noţiunilor teoretice referitoare la structura aparatului genital feminin. Aparatul genital feminin permite maternitatea. deoarece adăposteşte viaţa în devenire. Aparatul genital masculin 12. în principal.3. externe.1. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: explicarea noţiunilor teoretice referitoare la sistemul reproducător. Introducere 12. Fiecare individ sexuat are aparatul genital constituit din ansamblul de organe care intervin în sexualitate şi în producerea de celule sexuale. care produc ovulele.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare 12.3. Funcţiile testiculului 12. explicarea noţiunilor teoretice referitoare la structura aparatului genital masculin. Funcţiile ovarului 12. încât aproape uităm că anatomia lor răspunde în primul rând exigenţilor reproducerii şi perpetuării speciei. Competenţele unităţii de învăţare: 142 .3. doar reproducerea sexuală poate perpetua viaţa. uterul şi vaginul.

. Timpul alocat unităţii: 2 ore 12. din căi genitale şi din organe genitale externe.3. ● vagin. ● uter. Aparatul genital feminin ► Aparatul genital feminin permite maternitatea. Între pubertate şi menopauza.se vor familiariza cu termenii specifici. Acest organ este localizat foarte jos în bazin. aspectul şi funcţionarea aparatului genital se modifica de-a lungul vieţii. După parcurgerea acestei unităţi de învăţare.3. ● glanda mamară. sub intestine. Ovarul 143 . care se manifesta prin apariţia de menstruaţii la aproximativ 28 de zile. Sub control hormonal. ► Calea genitală este alcătuită din ● trompele uterine. -vor conştientiza rolul sistemului reproducător în organism. ► Organele genitale externe sunt: ● vulva.1.îşi vor însuşi noţiunile referitoare la sistemul repro- ducător. Este format dintr-o glandă mixtă – ovarul. studenţii: . modificările corpului au loc în ritmul ciclului menstrual. deoarece adăposteşte viaţa în devenire. Conţinutul unităţii de învăţare 12.

* Este un organ musculos. este un organ pereche. La majoritatea femeilor. cu funcţie mixtă. cavitar şi impar. plasta între ovare. ► Superior şi inferior. El ajunge la uter. Denumite de asemenea trompele lui Fallope. organ cavitar în formă de pâlnie. * Partea superioară a uterului adăposteşte cavitatea uterină. apoi din celălalt ovar. ► Uterul este situat in cavitatea pelvină. În fiecare lună. va fi transportat pâna în uter prin una din trompele uterine. distingem o tunică seroasă – perimetru. care primeşte oul fecundat. secretând hormoni: estrogeni şi progesteron. numită miometru. ce căptuşeşte cavitatea uterină. Calea genitală ► Trompele uterine sunt conducte musculo- membranoase. şi endocrină. de lungimea de 6-8cm. între vezica urinară şi rect. Are forma unui ovoid turtit. acestea sunt dotate cu un mare pavilion cu margini franjurate. * Stuctura: la exterior. cu două zone concentrice – medulară (cu vase şi nervi) şi corticală (cu foliculii ovarieni in diferite faze de evoluţie). ► Structură: la exterior prezintă un epiteliu simplu. care se continuă printr-un conduct strâmt şi lung de 10 cm. producând ovulele. În partea de jos tubul se termină printr-un tub îngust care iese în vagin colul uterin. uterul este aproape orizontal. Ovulul colectat la nivelul pavilionului este antrenat de contracţiile muşchilor netezi care constituie peretele trompelor. un folicul eclatează şi eliberează. În interior se află parenchim glandular. sub care se găseşte un înveliş conjunctiv. apoi o tunică musculară (muşchi neted). Are formă de pară. întinse de la ovare până la uter. prin care ovarul este legat de organele vecine. exocrină. se prind o serie de ligamente. albugineea ovarului. ► Situat in cavitatea pelvină. 144 . şi o tunică mucoasă – endometru. un ovul ajuns la maturitate. întâi dintr-unul. Trei perechi de ligamente îl leagă de abdomen.

► Vaginul – conduct musculo-conjunctiv. Vulva este mărginită de două pliuri ale mucoasei interne. • Endometrul este considerat stratul funcţional al uterului. La cealaltă extremitate. separă vaginul de vulvă. care sunt parţial acoperite de buzele mari. Ea este ruptă la primele raporturi sexuale. glande anexe şi organe genitale externe. ca şi clitorisul. iar posterior vagina. ► Glanda mamară este o glandă pereche. Acesta primeşte penisul în timpul actului sexual şi spermă după ejaculare. În timpul raporturilor sexuale. Labiile mici sunt dispuse către medial şi delimitează vestibulul vaginal in care anterior se deschide uretra. Buzele mici şi cele mari se umflă. ce se elimină odată cu sângerarea menstruală. vulva trebuie să se destindă pentru a lăsa să treacă fătul. vulva regrupează partea externă a organelor genitale ale femeii. buzele mici. Anterior. Reprezintă sediul a numeroase procese patologice. acoperit pe faţa sa internă de o mucoasă fină. himenul. 145 .3. Este un mediu de supravieţuire pentru spermatozoizii care ajung la el după ce trec prin vagin. substanţa vâscoasa care obturează orificiul sau extern. în timpul naşterii. ce prezintă un perete suplu. • Mucoasa colului uterin secretă glera cervicală. ► Glandele anexe sunt: ● vezicula seminală. 12. Aparatul genital masculin ► Este format din testicul. doua perechi de glande secretă un lichid care lubrifiază interiorul vulvei. Având o profunzime de 7-10 cm. La femeia virgină. La femeia adultă. situată pe peretele toracic anterior.2. o membrană fină. Organele genitale externe ► Vulva are forma unei fante care se întinde de la muntele lui Venus la anus. buzele mici se unesc pentru a forma capişonul clitorisului. În fine. ea asigură secreţia de lapte. Se reface în ciclul următor. el formează un fund de sac împrejurul colului uterin. Intervine deci în acelaşi timp în sexualitate şi în funcţie de reproducere. care este un mic organ erectil.

● prostata. În această perioadă. ● glandele bulbo-uretrale. parenchimul este străbătut de septuri conjunctive care delimitează lobulii testiculului. epididimul. Celulele produc acest hormon din timpul vieţii intrauterine. Testiculul ►Este un organ pereche. Lobulii sunt formaţi din 2-3 tubi seminiferi în care se desfăşoară spermatogeneza. ► Organele genitale externe sunt: ● penisul. timbrul vocii. testosteronul. 146 . El se continua apoi prin canalul ejaculator. Situate la făt în abdomen. situat în bursa scrotală. Lung de 40cm. ► Fiecare testicul are anexat un organ alungit. canalul deferent şi cel ejaculator este denumit şi spermiduct. reluarea producţiei hormonale induce apariţia caracterelor sexuale masculine secundare (pilozitate. Ele cuprind 200-300 de mici lobi conici. Fiecare lobul conţine mici insule de celule – celulele lui Leydig – care produc un hormon masculin. testiculele coboară în pungi externe – bursele – înainte de naştere sau la puţin timp după. apoi îşi întrerup activitatea până la pubertate. libido). Aceste două mici glande ovoide cântăresc 20 de grame. ● scrotul. musculatură. care se deschide în uretra. ►Este învelit în albuginee. având forma unui ovoid turtit. Ansamblul conductului format de canalul epididimului. lobulii. care face parte din conductele seminale. Conţine canalul epididimar. La interior. acesta se termină printr-o umflătură. la nivelul căreia primeşte secreţiile unei mici vezicule seminale. separaţi de pereţi subţiri. ce se continuă cu canaluldeferent. Tubii seminiferi se continuă cu o reţea de tubi care ajung în final în canalul epididimar.

umplându-se cu sânge. sub vezica urinară. Glandele anexe ► Vezicula seminală – organ pereche. Secretă un lichid care se adaugă lichidului spermatic. ce se termină cu o parte voluminoasă. 147 . Este format din aparat erectil şi învelişuri. situat in jurul uretrei. care se deschid în uretră. determină erecţia. Organele erectile sunt reprezentate de cei doi corpi cavernoşi şi un corp spongios care. numită gland. lateral de canalele deferente. Organele genitale externe ► Penisul – organ genital şi urinar. Produce lichidul seminal. cu orificiul extern al uretrei. impar. Produsul ei de secreţie participă la formarea spermei. situat deasupra scrotului. Prezintă rădăcina penisului şi o porţiune liberă. corpul penisului. ► Glandele bulbouretrale – două formaţiuni glandulare ovoide. situat deasupra prostatei. ► Prostata – organ glandular exocrin.

Prostata secretă un lichid acid care conţine zinc. estrogenii şi progesteronul. în general în cursul stimulării sexuale. acid citric şi albumină şi care se amestecă cu lichidul seminal pentru a forma sperma. Este inserată în ţesut spongios şi încadrată de două tuburi laterale denumite corpi cavernoşi. 148 . Acest mecanism de origine vasculară are loc sub controlul nervos. ► Scrotul – pungă cutanată in care se găsesc testiculele. Progesteronul determină modificări histologice şi secretorii la nivelul mucoasei uterine pe care o pregăteşte in vederea fixării oului (nidare). precum şi comportamentul sexual feminin. În cele doua cazuri. sângele refluează şi se reîntoarce în circulaţia generală. Uretra se prelungeşte pe aproximativ 8 cm în penis pentru a se deschide la extremitatea glandului. Proprietăţile corpilor cavernosi conferă penisului proprietăţi de erecţie. Ea traversează prostata. Secreţia de estrogeni este stimulată de FSH şi LH şi are loc în perioada preovulatorie. Funcţiile ovarului ►Ovarele au două funcţii: ♦ ovogeneza. În momentul ejacularii. Arterele penisului se dilată şi sângele afluează în corpul cavernos.3. care se umflă şi se întăreşte. La bărbat aparatul genital şi cel urinar sunt asociate. reflex provocat de stimularea sexuală. canalul ejaculator deversează în uretră un lichid seminal în care se află spermatozoizi. ► Mici cantităţi de estrogeni şi progesteron sunt secretate şi la nivelul corticosuprarenalei. Ea determină apariţia şi dezvoltarea caracterelor sexuale primare şi secundare la femeie. De fapt uretra este un conduct care colectează urina în vezică şi o evacuează la exterior.3. Întreruperea erecţiei se poate produce când stimularea încetează sau după ejaculare. o glandă mică în formă de castană. ♦ secreţia hormonilor sexuali feminini. 12.

glande anexe şi penis. Funcţiile testiculului ► Testiculele au două funcţii: ♦ spermatogeneza (funcţia exocrină). iar după pubertate . secundare. ce determină caracterele sexuale primare şi. testicul. respectiv. organe sexuale. Întrebări de control şi teme de dezbatere 1.3. ♦secreţia de hormoni androgeni. ovogeneză.4. cănd cantitatea lor creşte. Unde sunt situate şi cât cântăresc testiculele? 5. Îndrumar pentru verificare/autoverificare Sinteza unităţii de învăţare Reproducerea este caracteristica fundamentală a oricărei fiinţe şi se realizează prin participarea a 2 organisme de sex diferit: aparatul genital masculin şi aparatul genital feminin. 12. uter. ca organe anexe ale aparatului genital feminin. Care este structura internă a uterului? 3. Care sunt hormonii secretaţi de ovar? 4. Funcţiile ovarului 7. căi excretoare. scrot. Aparatul genital feminin este alcătuit din ovare . 12. secretaţi în copilărie în cantităţi reduse. Hormonii sexuali. testosteron. uterul şi vaginul). trompe uterine.4. ovar. contribuie la creşterea şi dezvoltarea organismului. ► Reglarea secreţiei de testosteron se face prin feed- back negativ. reprezentantul fiind testosteronul (secretat de celulele interstiţiale Leydig). Din ce este alcătuită calea genitală feminină? 2. Funcţiile testiculului 149 . Care sunt glandele anexe ale aparatului reproducător masculin? 6. Concepte şi termeni de reţinut Sistem reproducător. dar şi din glandele mamare. ► Reglarea secreţiei se face prin feed-back hipotalamo- hipofizo-ovarian. au rol în întreţinerea funcţiei sexuale. instalate odată cu pubertatea. vagin. Aparatul genital masculin este constituit din testicule. sub influenţa LH hipofizar.căile genitale (trompele uterine. penis. spermatogeneza.

Testiculii au funcţia de spermatogeneză şi... Ed.. 2004. Calea genitală a aparatului genital feminin este alcătuită din trompele uterine.. C.. 1990.... Ovarul este un organ pereche cu funcţie mixtă endocrină şi exocrină.. Ed..... 1970. prostata şi scrotul... www.. Bucureşti.. 2. uter.. Bucureşti..com/anatomie/ 150 . vagin. 1978. Glandele anexe ale aparatului genital masculin sunt sunt: vezicula seminală. Medicală.Epididimul conţine canalul epididimar... Ed.. Medicală.... Marcu-Lapadat M. Anatomia şi Fiziologia Omului. 5. 3.. Compendiu de anatomia omului.. Universităţii. ce se continuă cu ..... Completaţi spaţiile punctate cu termenii corecţi! 4. Elemente de anatomie si fiziologie. Medicală.. Ristoiu V...... Bucureşti... Bibliografie Mogos.lucianmarin... Teodorescu Exarcu I.. Bucureşti. Ed. Ranga V.. Ranga V. Teste de evaluare/autoevaluare Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi ca propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi ca propoziţia este falsă)! 1.. Tratat de anatomia omului...

măduva spinării. ventriculul drept. secreţia de hormoni androgeni. 2. 5. fals. insulele Langerhans ale pancreasului Unitatea de învăţare 6: 1. adevărat. 3. 5. fals. 2. fals. 2. 3. adevărat. 5. adevărat. 5. 4. fals. fals. 4. adevărat. adevărat.fals. 4. fals.adevărat. 2. 2. 5. 5. humero-ulnară.fals. intermediar. fals. 4. coagulării sângelui Unitatea de învăţare 7:1. adevărat. 4. fals. 3. 4. fals. adevărat 3. tarsiene. nervi Unitatea de învăţare 10: 1. 151 . ficatul Unitatea de învăţare 9:1. 4. periost. motori Unitatea de învăţare 5: 1. 2. muşchi. fals.femuro-tibială. sigmoid. 4. 5. 2. falange Unitatea de învăţare 2:1. 2. 3. adevărat 4. fals 3. fals. 3. 120 zile. canalul deferent. maleola laterală. 3. femur. 3. 2. 5. adevărat. sternului. RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE Unitatea de învăţare 1:1. adevărat. 5. metatarsiene. 5. fals. fals. pleură. 5. 2. cavitatea toracică Unitatea de învăţare 8: 1. 2. 4. hipotalamus. 3. tendoane. adevărat. aorta abdominală. ligamente Unitatea de învăţare 12 : 1. fals.claviculă şi omoplat Unitatea de învăţare 3:1. 4. elemente figurate Unitatea de învăţare 11 : 1. 4. sarcomerul Unitatea de învăţare 4 : 1. fals. 5. fals. adevărat. adevărat. adevărat.adevărat. tibial anterior. 3. 2. renală. 3.

58.com 152 .ro e-mail: editurafrm@yahoo. Editura Fundaţiei România de Mâine Bulevardul Timişoara nr. Sector 6 Tel. Bucureşti.20. www.spiruharet./Fax: 021/444.91.