You are on page 1of 2

Logica globalizării

Internaţionalizarea, globalizarea si multinaţionalele sunt omniprezente în viaţa noastră cotidiană.
Multe activităţi industriale se desfăşoară astăzi la scară globală, iar cele mai multe firme angrenate în
astfel de activităţi realizează costuri mai reduse şi pot promova mai bine marca de fabrică. Multe
produse sunt plimbate prin toata lumea, sunt cumpărate şi revândute de mai multe ori înainte de a fi
consumate. Se estimează că cel puţin o treime din comerţul mondial este un comerţ inter-firme. Alteori,
unităţile de fabricaţie sunt implantate lângă piaţă. Să nu mai vorbim de faptul că multe produse şi servicii
sunt un fel de hibrizi : materia primă, proiectarea, fabricaţia şi asamblarea lor se realizează în ţări diferite.
Totodată, s-a dezvoltat foarte mult comerţul internaţional. Dezvoltarea schimburilor şi a investiţiilor
internaţionale, prin bulversările pe care le-au introdus, a impus o redefinire a politicilor industriale şi
comerciale a statelor şi cu deosebire o revizuire a strategiilor întreprinderilor. Internaţionalizarea este în
fapt, în numeroase sectoare de activitate, marea miză a ultimilor ani, întreprinderile europene fiind de o
talie în general inferioară în raport cu cele ale concurentelor americane şi japoneze. Industria planetară se
supune astăzi unei logici duble. Logica naţională este o atitudine, o stare comportamentală, care
consideră că piaţa naţională este piaţa principală sau exclusivă. Din contră, logica mondială consideră
lumea în ansamblul ei ca piaţă căreia se adresează ţara de origine a firmei, neconţinând decât un element
al acestui ansamblu1.
Până în anii ’60 pentru cea mai mare parte a firmelor logica naţională a fost dominantă. S-a produs
apoi, odată cu dezvoltarea firmelor multinaţionale, o deplasare urgentă spre logica mondială. In ultimele
două decenii, logica mondială devine cea mai puternică: este logica întreprinderilor care nu mai au
frontiere, considerându-le pe celelalte întreprinderi ca pe nişte concurenţi sau parteneri indiferent de
naţionalitatea lor.
Producţia tinde a se implanta acolo, unde costurile sunt mai reduse, fără a se preocupa de impactul
global asupra cererii naţionale. Logica naţională, cea a statelor, complementară şi uneori antagonistă este
orientată spre interesul general şi spre obiectivele macroeconomice. Între respectul strategiei firmelor şi
protecţia intereselor naţionale, statele trebuie să găsească un echilibru just, ceea ce nu este uşor de
realizat. Integrarea crescândă în economia mondială amplifică constrângerea competitivităţii.
Firmele şi ţările sunt constrânse să producă cu costuri competitive, aliniate la nivelul celor de pe plan
mondial, iar statele nu pot împiedica această logică de delocalizare pentru a nu asista la invadarea pieţei
naţionale cu produse fabricate altundeva mai bine, la protecţia ineficienţei firmelor proprii sau la
dezvoltarea unui şomaj masiv.
Companiile autohtone, nu numai că nu-şi mai pot permite să ignore existenţa concurenţilor străini, a
pieţelor externe sau a surselor externe de aprovizionare, dar trebuie să ia în considerare apariţia unor noi
tehnologii, echipamente şi materiale, a unor noi tehnici de organizare şi comercializare. Sunt nevoite să
recunoască că este greu de realizat de unul singur toate acestea, ele sunt constrânse să formeze alianţe
strategice cu firme străine, care le pot fi furnizori, distribuitori, parteneri în domeniul tehnologiei,
parteneri în cadrul unor societăţi mixte sau chiar concurente. Chiar şi cele mai mari companii creează
reţele globale în loc să concureze prin forţe proprii pe piaţa mondială. Firmele de succes din zilele noastre
sunt cele care izbutesc să pună la punct cele mai eficiente reţele globale.
În noile condiţii, firmele trebuie să facă faţă noilor provocări generate de şocurile tehnologice,
economice, financiare, energetice sau ecologice, care induc modificări structurale de mediu economic,
concurenţial sau socio-cultural. Pieţele sunt aproape toate saturate iar concurenţa capătă un caracter
planetar. Lumea se transformă treptat într-o entitate cu trăsături globale, tinzând spre o piaţă globală şi un
sistem social global.

1
Brémod J., Gélédan A, Dictionnaire économique et social , HATIER, Paris,1990,
p.168-169

. 2 Marin D.. ca întreg. p. delimitate sau nu de continente se coagulează după principii care lasă tot mai mult spaţiu de manevră deciziilor adoptate după o logică supranaţională şi suprastatală.. înseamnă mai mult decât suma părţilor. realitatea lumii de astăzi se structurează în alt mod: regiuni întregi. Bucureşti. Editura Economică. Prezentare sinoptică. Mai mult. Lumea globală este o lume care. 22 – 23 . Socol C. Marinaş M. 2004. Economia europeană. în timp ce părţile au tendinţa de a imita întregul 2.