RODICA OJOG-BRAŞOVEANU

Moartea semnează indescifrabil

PARTEA ÎNTÂI

Capitolul I
ANONIMA

"Unde mă aflu?"
A fost prima întrebare pe care mi-am pus-o când, deschizând ochii,
m-am pomenit într-o încăpere străină. Apoi mi-am amintit. După şaispre-
zece ore de drum anevoios, ploaie şi vânt, ajunsesem în sfârşit la cabana
"Dor de mute". O ţuică băută pe nerăsuflate câţiva bărbaţi la una dintre
mese, un cabanier excesiv de amabil odaia, focul din sobă duduind
îmbietor şi dorinţa legitimă de-a dormi două săptămâni fără întrerupere.
Eram în concediu.
Ploaia continua să cadă monotonă şi tristă. Aplecându-mă să-mi iau
ţigările, privirea mi-a fost atrasă de un plic alb, obişnuit, strecurat pe sub
uşă în timp ce dormeam. Curios, l-am ridicat. Spre surprinderea mea, cu
litere voit deformate (probabil scrise cu mâna stângă), cineva mi se
adresa:
"Domniei sale, domnului căpitan de miliţie, Ştefan Anghel".
Am parcurs conţinutul scrisorii câteva rânduri cu aceleaşi caracteris-
tici grafologice:
"După cum desigur aţi observat, plouă de câteva ceasuri. Asta
înseamnă că drumul spre cabană a devenit impracticabil. Mai înseamnă
că volens- nolens suntem, cum s-ar spune, izolaţi de restul muritorilor.
Ca să nu vă plictisiţi, îmi permit să vă ofer o şaradă. Cineva din grupul
nostru îşi va lua curând adio de la cele pământeşti. Datorită mie! Vreau
să realizez o crimă care nu va fi supusă niciodată rigorilor legii. Încercaţi
să mă împiedicaţi!
P.S. Nu vă pierdeţi timpul cu deducţii grafologice".
Ce glumă tâmpită!
Ştiam că pe munte se fac cele mai stupide farse şi totuşi. Ploaia se
izbea de geam. Mi se părea că "Dor de munte" plânge.

*

Living room-ul era o încăpere mare, pătrată. Un bar nou lac şi nichel
ocupa în întregime peretele din fund. Mese masive se aliniau pe două
rânduri, lăsând liber un culoar până la scara mare ce ducea la etaj.
Pereţii, jumătatea de jos din lemn, cea superioară din piatră colţuroasă,
erau împodobiţi cu policioare pe care se odihneau farfurii de lut pe
ştergare brodate în culori vii. La intrare, prins deasupra uşii, un cap de
cerb, cu coarne puternice, multiplu şi complicat încâlcite, îşi rumega
plictiseala.
De cum am coborât, m-a izbit aerul fierbinte, învelit gros în fum de
ţigară. Patru bărbaţi angajaţi într-o partidă de pocher filau cărţile cu o
patimă evidentă.
Cabanierul, aplecat deasupra barului, urmărea jocul cu emoţie nefi-

rească, în timp ce mâinile ştergeau mecanic un pahar.
De fapt, nu era singurul chibiţ. Un individ negricios, cu privirea
mobilă, cu o faţă gălbuie ca de hrisov, se mişca necontenit printre
jucători, schimbând fără nici o noimă posturile unui tranzistor. La
cealaltă extremitate a încăperii, singur la o masă, un alt bărbat, cu
eleganţă studiată în mişcări, îşi umplea din când în când un pahar cu apă
minerală în care storcea puţină lămâie.
Judecând după frânturile de discuţie, după epitetele nemiloase care
abundau, puteam să pariez că cei şase n-au făcut cunoştinţă la cabană,
ci sunt veniţi împreună într-o aşa numită escapadă burlacă.
Nu mi-au acordat nici o atenţie. Eram oarecum intrigat în faţa
impoliteţii flagrante, cu atât mai mult cu cât oamenii aflaţi în staţiuni la
munte sau la mare, odată depăşite primele momente de stinghereală,
devin amicali, discuţiile se încheagă cu uşurinţă, iar amabilitatea capătă
expresii fireşti.
Exceptând omul cu apa minerală, toţi fumau. Nori de fum se izbeau
de candelabrul din lemn masiv atârnat deasupra mesei, învăluindu-i.
Abia le ghiceam trăsăturile. Am cerut cabanierului o ţuică. Şi pentru a
doua oară de la sosire, când a dat cu ochii de mine, mi s-a părut că
tresare. S-a grăbit să mă servească, adăugând chipului obişnuitul
zâmbet profesional. M-am rezemat de bar, sorbindu-mi ţuica cu
înghiţituri mici.
Ploaia continua vrăjmaşă. La masa de joc se aşternuse o linişte nefi-
rească, prevestitoare de furtună.
Omul cu apa minerală îi privea, surâzând enigmatic.
Pe tejghea, în imediata apropiere, am observat telefonul. Fără vreo
ţintă anume, am ridicat receptorul. Nu mi-am putut stăpâni o exclamaţie.
Şapte perechi de ochi se întoarseră spre mine.
Cordonul era smuls din aparat, iar microfonul strivit.
Corelaţia dintre scrisoarea anonimă şi telefon mă obseda. Anularea
aparatului telefonic unica legătură imediată cu oraşul crea o izolare
artificială, dar eficace în condiţiile ploii neîntrerupte care făcea practic
inaccesibil drumul, şi aşa destul de anevoios spre cabană.
Mă simţeam neliniştit constatând că un prim element pe care, aşa
cum reieşea din conţinutul anonimei, autorul ei scontase izolarea fusese
deja realizat. Formula era brutală, nedisimulată şi de aceea
îngrijorătoare, dovedind îndrăzneală şi sânge rece.
De ce fusesem avertizat? Jocul mi se părea absurd, neverosimil şi
totuşi ipoteza unei farse începea să nu mă mai convingă.
Îi observam pe rând, ochii neştiind unde să zăbovească. Cei şase
(de fapt, unicii turişti de la "Dor de munte") colegi de serviciu din câte
înţelesesem făceau totală abstracţie de mine. Timp de o oră sau două
n-am surprins nici una dintre acele priviri iuţi, piezişe, care verifică sau
se asigură. Poate doar individul negricios şi neliniştit, cu înfăţişare
stranie. Însă cum acesta se mişca pradă unei agitaţii necontenite, nu
eram sigur dacă se uita la mine, la cerbul agăţat deasupra intrării ori pur
şi simplu căuta poziţia prielnică acusticii tranzistorului.
Îl scrutai mai atent. Am băgat de seamă că avea gesturi
necugetate, lipsite de control. Îţi dădea impresia că abia la jumătatea
acţiunilor şi mişcărilor sale deci după ce efectuase acte iniţiale începea
să reflecteze asupra lor. De aici reacţii deconcertante, gesturi bruşte,
întrerupte ori cu deznodământ neaşteptat. Intervenţiile lipsite de tact în
spatele jucătorilor trădându-le combinaţiile prin exclamaţii inoportune
sau sfaturi de genul: "Eu aş merge cu asul şi vaietul" dădeau naştere la
izbucniri ireverenţioase.
— Vasiliu, eşti o vită! decretă cineva.

Spre surprinderea mea, negriciosul nu se sesiză deloc şi, rânjind, se
postă în spatele altui scaun.
La o masă vecină cu a mea, aproape de fereastră, stătea indiferent,
cu poză studiată, omul cu apa minerală. Din contextul discuţiilor reieşise
că este jurisconsultul instituţiei. De altfel, felul în care se exprima fraze
rotunde, de mult ticluite şi gata să încadreze în formule devenite şablon
orice fenomen, gând sau situaţie îl desconspira.
Faţa lipsită de netezimi, ciupită pe alocuri de vărsat, se odihnea mai
ales pe umărul drept, încreţind nefiresc pielea maxilarului inferior,
urmare a vreunui accident ori poate a unei proaste deprinderi. Continua
să-şi prepare pahare cu apă, de Borsec mi se pare, în care picura atent
suc de lămâie. Acorda foarte mare importanţă acestei operaţii, care
oficiată cu eleganţa de care pomeneam căpăta valoare de rit. Când
cineva de la masa de pocher, extaziat în faţa unei quinte regale, îl
reclamă ca pe încă un martor necesar triumfului său ("Hei, Dornene, vino
s-o vezi! E de pică, mânca-o-ar tata"), acesta se mulţumi să dea din cap
cu superioară complezenţă. Îşi consuma paharul cu limonadă, privind
lung, concentrat, prin reţeaua deasă a ploii care se pornise iar. Ai fi zis că
aşteaptă pe cineva. O făcea cu răbdarea şi liniştea celui care are
certitudinea că nu aşteaptă zadarnic.
În capul mesei, un bărbat vioi, cu privire maliţioasă împărţea cărţile
cu o dexteritate de prestidigitator. Proceda cu o îndemânare ce trăda
îndelungi exerciţii, sugerând spontan ideea că trişează sau că poate s-o
facă în forme abile. Chipul de Lucifer (faţa osoasă, triunghiulară, sprân-
cene negre, orientate ca nişte accente circumflexe, părul cărunt
pieptănat perie) contrasta cu dicţia defectuoasă, sâsâită şi peltică.
— Am deschis!
Cel mai tânăr din grup toţi ceilalţi păreau în jur de cincizeci de ani
împinse cu mână nesigură miza spre mijlocul mesei. Nasul
disproporţionat ţâşnea dintr-o faţă cu celelalte trăsături minuscule, de
rozător. Ochii înguşti, de viezure, căutau neliniştiţi, încercând să sesizeze
reacţia partenerilor.
— Pe trei, făcu o voce amplă, cu timbru plăcut.
Mâini experte ("Contabil? Casier?") numărară banii, degetele
mişcându-se repede ca o morişcă. Apoi omul îşi potrivi ochelarii cu ramă
subţire, metalică, pe nasul acvilin şi pedant, cu un gest devenit tic,
alungă scame invizibile de pe pulovărul de culoare închisă. Vârsta
(cincizeci, poate cincizeci şi cinci de ani) nu-i alterase trăsăturile nobile.
Un rictus neplăcut însă îi deplasa undeva, spre bărbie, linia gurii,
împrumutând figurii o expresie de infatuare excesivă. Amicii îi spuneau
Sachelarie ori, mai direct, precupeţind silabele, Sache. Acum îl privea
ironic pe cel tânăr care speriat de re-lans regreta parcă deschiderea
jocului.
Al patrulea jucător (de ce i-o fi spunând ex-doctore?) mormăi:
— Pe nouă.
Aruncă fără să numere câteva bancnote mototolite luate din teancul
îngrămădit în faţă. Consuma unul după altul paharele cu rom pe care
cabanierul i le umplea prompt, neuitând să le însemne numărul. Era
beat, dar păstra o ţinută decentă.
Ochii mici se pierdeau în obrazul mare, cărnos. Păreau că
înregistrează laolaltă obiecte şi fiinţe nediferenţiindu-le nu din lipsă de
discernământ, ci dintr-un fel de detaşare faţă de tot ce-l înconjura. Mă
fascina realmente impasibilitatea sinceră a reacţiilor sale, fără osteneala
vreunei replici, izolându-se într-o muţenie încăpăţânată.
— Merg! se decise cel din capul mesei, ridicându-şi sprâncenele

Sachelarie se enervă: — Dar isprăviţi odată! Ce naiba. câştigă sau pierde. fluent. cere. mi se păru dintr-o dată că seamănă cu un faun. În ciuda eforturilor dumitale de a fi spiritual. Cherchez la dame11 — Adică. subţiaţi de râs. comentându-şi lung succesul. — Ascultă.. explică Ionescu lui Sachelarie. Nu trebuie să te superi. Pandele. Fusese atent la ceea ce fac eu şi pierduse "faza". — Păi ăsta tace şi când vorbeşte. Ionescu se sufoca mototolind banii. fără împleticeala aceea peltică care până atunci crezusem că-l caracterizează. Să fii atent. Pronunţase cuvintele corect. Cabanierul. anunţă triumfător Ionescu. grupul se îmbrăţişa şi se felicita călduros. a intrat în anul morţii.ascuţite. şopti: — Eu. replică totuşi "ex-doctorul". Tânărul îşi adună banii fericit. Pandele? Cine a intrat în anul morţii? se agăţă Vasiliu de mâneca omului cu chip diavolesc. Furios. cu coatele bine înfipte în tejgheaua barului şi ochii strălucind de plăcere. — Cine. iritată. urmărea avid jocul. . Cu ochii scăpărători. Dorneanu. plecând de la expresia "Cherchez la femme": căutaţi femeia (fr. spuse tânărul. — Şi eu.). trecându-şi mâna prin părul perie. Ceilalţi păreau plictisiţi. Lustruindu-şi unghiile. Cineva râse: — Nu-i a bună cu Ionescu. În sensul ăsta propun să reluăm partida. — Ful de dame. cel mai afectat dintre toţi. n-aş fi atât de sigur. replică aparent cu indiferenţă Ionescu. Uite la Marin! Deschide. — Faci pe deşteptul. — Nu-mi mai duceţi grija. comentă tare Dorneanu. tovarăşe inginer. Îşi trecu limba peste buzele uscate şi pocni din degete cu sensul: "Uite-al dracului!" — Aşa e jocul ăsta. — Evident dame. tăticule. ori jucăm. jurisconsultul răspunse voit enigmatic: — Nimic altceva decât ai înţeles tu. mereu lângă fereastră şi spre surprinderea mea atent. frecând cu grijă între degete fiecare leu de teamă să nu pună mai mulţi. Tresării. pe mine personal mă amuzi numai la pocher. Ochii două găuri mici în masa de carne asediată de cuproză nu se ridicară.. — Ce chestie! — La asta nu mă aşteptam! — Formidabil! 11* Joc de cuvinte. observă Pandele. ce vrei să spui? se răţoi Ionescu. Dar vocea era rea. şi se ridică în picioare. Tot eu vă îngrop pe toţi. pasează. în locul tău. — Ura! A deschis gura Marin! Ostentativ. privindu-l fix. Izbucniră urale. Cineva propuse chiar destuparea unei sticle de şampanie. şi asta pentru că joci prost. dar nu face conversaţie. — Ce mai. căutând replică. se interesă: — Ce ful a avut ăla? Îl informă Vasiliu. zgâlţâindu-şi aparatul: — A plecat cu perechi şi a prins ful de dame cu şeptari în coadă. ori nu. şi cu urechile ascuţite.

izbucni inginerul Pande- le. căruia probabil vacarmul îi prilejuia delectări de ordin superior. Pretextând o nevralgie. întregul tablou a prins să-mi joace înaintea ochilor. două trupuri zăceau printre pietrele răspândite pe mal. Negriciosul Vasiliu. Iones- cu se retrase din joc şi urcă în camera lui. cu zvâcniri nervoase de deget. Datorită efortului. necamuflată. nu a fost o glumă!" Confirmarea părea că se izbeşte de toate celulele creierului într-un ecou prelung. S-a oprit. Era rândul tău. Distanţa mare anula orice amănunt fizic sau vestimentar. rece şi tristă. concentrată. ţâşnise inconştient de pe buzele mereu mute ale lui Marin. Inginerul se ridică: — Gata! Reluăm partida. fără un motiv anume. o ură densă. — S-a dus. făcu transistorul să urle. Ionescu. remarcă ironic Sachelarie. fire invizibile de praf. înaintând cu paşi nehotărâţi spre mal. O scară cenuşie. "Aşadar. Cabanierul mă informase că grupul celor şase ieşise pe platou. alungându-şi de pe haine. Nu mi-am dat seama cine era. să se odihnească. La urma urmei în ce consta ciudăţenia lor? Că cineva se căţărase pe vârful muntelui pentru a consuma cantităţi însemnate de apă minerală? Că se arătaseră neprietenoşi? Sau pentru că altul schimba cu furie posturile de radio? Am părăsit living-room-ul şi. chipurile. şi-o puse şi începu să danseze de unul singur. deplasată faţă de incidentul minor în sine. Alergam din răsputeri în speranţa iluzorie că aş putea ajunge la timp. "N-a fost o glumă! N-a fost . Din mijlocul lor s-a desprins silueta unui bărbat. Se părea că un sentiment vechi. mocnit. Strigătele de ajutor ale victimei s-au stins repede. — Dormir-ar somnul ăl lung! Toţi întoarseră capul surprinşi. Când am ajuns. Din cuvintele "ex-doctorului" răzbătu- se pe neaşteptate. alimentat de ani. Omul cu nasul mare Ionescu se căţără pe un scaun după o mască grotescă. confiscă animalului transistorul! Ne-a torturat destul. îl aruncă în apele întunecate. după care se făcu nevăzut. şi-a aprins o ţigară şi deodată inima a început să-mi bată cu putere. şansa capricioasă începuse să-i surâdă morocănosului Marin. — Aşa face întotdeauna după ce ne ia banii. faci cărţile. n-am uitat! Sachelarie. Siluetele se amplificau ori se anulau reciproc într-o succesiune neverosimilă. o a doua siluetă ajunse în spatele omului cu ţigara. Cu un brânci puternic. Curând am zărit colţii de stâncă confun- dându-se cu brazii pitici într-un întunecat şirag de umbre. — Ciudaţi oameni! Scăpasem cuvintele fără să mă gândesc. Răcnetele lor aduseră în pragul uşii un cap înspăimântat: soţia cabanierului. trântind cu ciudă cărţile pe masă. rămăşiţă a cine ştie cărui revelion. Din câte puteam să-mi dau seama. Jocul fu reluat. Curând au apărut umbrele agitate ale unor bărbaţi. m-am îndreptat spre lacul din spatele cabanei. Furişându-se. Capitolul II CINEVA SE ŢINE DE CUVÂNT Se lăsase seara. Unul din ei şi-a scos ceva care aducea a pulovăr şi s-a aruncat în apă.

fără nici un amănunt de la care aş fi putut pleca. oprindu-se pe bocanci. hotărâtă parcă să-mi zădărni- cească planurile. Şapte perechi de bocanci bătătoriseră locul. Era Ionescu. bolborosind câteva cuvinte: — Adânc. Profitând de terenul descoperit. căutând să-mi amintesc de unde îl cunoşteam. Mi-am lipit spatele de piatra rece şi după câteva încercări nereuşite am izbutit să-mi aprind o ţigară. Te- renul tare înregistrase doar armătura tălpilor. * Lanterna a găsit-o repede şi tot repede a adăugat chipului său un zâmbet enigmatic. Marin şi-a lipit urechea de pieptul celuilalt (mi-am amintit că cineva i se adresase cu "ex-doctore". apa." Ideea că aş putea descoperi eventuale urme m-a făcut s-o iau la fugă. am ajuns fără peripeţii la locul atentatului. îndemnând la lucru urzeala ploii. Trebuia să fac ordine în învălmăşeala de gânduri. deci practicase medicina). Ştefan Anghel". Bucăţi mari de noroi acopereau ramele. urmele erau slabe şi al naibii de încurcate. Cum se întunecase de-a binelea. iar ploaia continua să şteargă vrăjmaşă urmele. Aşa cum prevăzusem. "Trebuie să găsesc o lanternă. Totuşi. bâlbâi el o explicaţie pe care de fapt nu i-o cerusem. mulţumită lanternei. "Aşadar. Fulgere lungi brăzdau cerul luminând chipurile încremenite într-un amestec de surpriză şi teamă. Sachelarie el era omul care sărise în apă pentru a-l salva pe Ionescu deschise gura. cabanierul tocmai îşi dezbrăca haina de ploaie. îi cercetă pulsul şi abia într-un târziu murmură: — Trăieşte! Am răsuflat uşuraţi. Apariţia mea precipitată sau faptul că un gând mă ţintuise locului ori cine ştie ce alte motive l-au făcut să rămână o clipă cu mâna suspendată în aer. L-am privit lung. Ceva mai încolo. nu a fost o glumă!" Mi-a venit în minte adresa de pe plic: "Domniei sale. privind buimac în jur. Picăturile reci de ploaie. Într-adevăr. Încercarea mea era de-a dreptul copilărească. — Nu ştiam ce s-a întâmplat cu dumneavoastră şi am ieşit să vă caut. domnului căpi- tan de miliţie. printre tu- fele de jepi. Privirea mi-a alunecat de-a lungul corpului. Ideea descifrării unei cărări de urme cădea dintr-un bun început. nu trebuia să neglijez nici un amănunt care l-ar fi putut identifica pe răufăcător." Ploaia începu să cadă mai insistent. Când am intrat în sala de mese. apa. vântul aspru şi hainele ude ale celor doi ne-au grăbit spre cabană. curios aplecată. ascultă atent. vântul sufla puternic. muşchiul îmbibat cu apă păstra încă vag conturul unor bo- canci.o glumă!" Omul complet îmbrăcat deci victima deschise ochii. De necrezut! Infractorii evită de obicei contactul cu organele de miliţie sau cel puţin nu le doresc vecinătatea. oferea oarecare adăpost. dumnealui se grăbeşte. orbecăiam tăcuţi printre pietrele răs-pândite pe întregul platou. "Aşadar. Am trecut în goană pe lângă grupul celor şase "prieteni" care tocmai se pregăteau să intre. O stâncă. .

Ceva îmi spunea că aici e nodul întregii afaceri. "Mâine trebuie să cercetez fiecare colţişor. mi s-a părut că s-a speriat. Fiind puţin purtaţi.Pentru ce m-au avertizat? Ca să mă provoace? Cine? Pandele cu sprâncenele lui drăceşti? "Distinsul" Dorneanu. se îndeletnicea cu fumatul. aparent impasibil. poate am noroc. care în mod frecvent facilitează planurile criminale. Cine ştie. Sosirea mea surprinse două gesturi oprite la mijlocul drumului: mâna ex-doctorului cu paharul întins şi cea a cabanierului cu sticla puţin aple- cată. din imediata sa apropiere. pentru că îndată ce-am păşit pragul. întrebându-mă dacă încălţămintea nou-nouţă (observasem amănuntul la sosire) a celor şase n-are cumva semne deosebite pe tălpi. morocănos şi absent? Ori poate colericul Vasiliu nestăpânit şi în continuă alertă? I-am trecut în revistă. Zâmbii strâmb: "Plăcut concediu te aşteaptă. sunt în concediu. a cărui imagine n-o mai puteam despărţi de sticla cu apă minerală? Marin. darabana. "Dar dacă i-aş ajuta eu să aibă anumite particularităţi?" Un anunţ agăţat în fiecare cameră avertiza că toţi turiştii sunt obligaţi să-şi lase noaptea bocancii pe culoar. Nu era exclus nici ca personajul să fi rămas în culise recomandându-se ca făcând parte din grup în speranţa că mă va induce în eroare." Plimbam nehotărât lumina lanternei peste stâncile scrijelite de armătura bocancilor. Sachelarie. Cum ultima idee compensa oarecum eforturile zadarnice de până a- tunci. Mai de grabă schimbăm camerele între noi. De ce nu? Când m-a văzut apărând. mi-am propus. Blestemam noaptea. "Am să dorm cu Ionescu în aceeaşi cameră. Dar dacă autorul anonimei nu face parte din grup? Pentru o clipă mi-a revenit în minte chipul speriat al cabanierului. Tranzistorul lui Vasiliu amuţise. pe masă. . Ionescu stătea la aceeaşi masă cu eroul zilei. Aveau în faţă câte un pahar de coniac băut aproape în întregime. Marin întinse cabanierului paharul gol. * În living-room domnea o linişte cuviincioasă. căpitane Anghel. Cu cealaltă bătea încetişor. "Prietenii" stăteau acum răspândiţi la mese diferite. era greu de presupus. şapte perechi de ochi era de faţă şi cabanierul mă priviră avizi. oprindu-mă îndelung asupra fiecăruia. Ţi- nea paharul cu apă minerală într-o mână. Îmi strecuram astfel spioni capabili să-mi raporteze fiecare pas. Mi-am amintit că. Cu o pilă sau o pânză de bomfaier puteam uşor să fac câte un semn discret pe aplicele de metal. cu haina udă de ploaie şi bocancii plini de noroi. m-am grăbit să părăsesc locul unde cu puţin înainte era să fie ucis un om." Trebuia să acţionez hotărât: viata unui om era în primejdie. Sprijinit de bar. Îmi trecu prin minte o idee pentru care mai târziu aveam să mă felicit. Chipul unghiular părea turnat în ceară. Păreau că aşteaptă intrarea mea. fiecare cu gândurile şi temerile sale. ex-doctorul. fără să-i reproşeze lui Vasiliu obositorul du-te-vino." Întrebarea de ce necunoscutul îşi dezvăluise intenţiile îmi revenea asemenea unui laitmotiv. dar am renunţat repede. de fapt. Dorneanu stătea picior peste picior în aceeaşi atitudine studiată. Inginerul Pandele.

Câţiva dintre oamenii aceştia. Dorneanu se hotărâse să arboreze un zâmbet mefistofelic. tamponându-şi dizgraţios nările cu po- dul palmei. L-am privit îndeaproape. Îmi venea să-i întind o batistă. dacă sunteţi dispuşi să o faceţi. Bătând cu degetele în masă. Nu a făcut-o. Am preferat să stau de vorbă cu Sachelarie întâi. Dorneanu. de aceea m-am hotărât să le citesc anonima primită. toţi încuviinţară. acor- dându-mi preferinţă. — Dacă va fi pe măsura gestului făcut acolo. Ceilalţi erau numai ochi şi urechi. îngână câteva cuvinte la întâmplare: — Tot plouă? Nu i-am răspuns. pentru a insis- ta ori pentru a-şi retrage mâna. — Uite cine vorbeşte! şi râse superior. pentru că îşi continua plimbările într-un ritm de-a dreptul isteric. fără a renunţa la bătăile de metronom ale degetelor. Treaba asta părea să-l enerveze pe Vasiliu. Răspunsul îmi confirmă presupunerea făcută cu mult înainte. Or. Apostrofarea aparţinea lui Vasiliu şi era des- tinată lui Dorneanu. Firesc era ca celălalt să se supere. apoi. aşteptând să fie chemaţi pe rând. Mare. mă declar dinainte satisfăcut. scoţând rotocoale de fum. — Când te-ai simţit îmbrâncit. Smiorcăia mereu din nasul mare. Ionescu. — O ţuică bătrână. Între timp. începu Sachelarie. spre surprinderea mea. Pandele. domnule. Vasiliu şi Marin au urcat în camere. — Nici dumneavoastră? Adresasem întrebarea întregului grup şi. continuă: — Ce. O teamă de moarte îi stăpânea trăsăturile. n-ai întors capul să vezi cine e? — Nu. sorbindu-şi încetişor coniacul. "Care dintre ei?" Îmi controlam atent bănuielile. preocupările celuilalt. Vasiliu demonstră. aşteptând parcă un impuls străin. făcând acelaşi gest la tâmplă. afişând un aer plictisit. Inginerul continua să fumeze. — De două ceasuri. sorbea coniacul cu o nervozitate lesne de înţeles. erau nevinovaţi. Aveam nevoie de ajutorul lor. — Vă rog să vă păstraţi calmul! Numai aşa mă puteţi ajuta. Lectura scrisorii stârni o nelinişte vecină cu panica. odată! Am întors repede capul. — Dar termină.. dacă nu toţi. eşti nebun?! Dorneanu îşi oferi o mică pauză înainte de a răspunde. . Omul îşi îndulci trăsăturile într-un surâs uşor. M-am apropiat de bar. Pandele îşi ţuguiase gura caraghios.. Ră- mase cu paharul întins. — Nu ştiu în ce măsură v-aş putea fi de folos. lucrul acesta îl doream cel mai puţin. pe mal. Cabanierul n-a mai dus la capăt intenţia de a servi pe Marin. practic. cu buzele strânse. Simţindu-mi privirea. Cabanierul a intrat în bucătărie. M-am adresat lui Ionescu: — Ştii să înoţi? — Nu. Victima.

— Trebuie să înţeleg că nu ai reuşit să-i desluşeşti trăsăturile. Ionescu (ştiam că atâta timp cât stă cu mine nu i se poate întâmpla nimic) asistase la depoziţiile tuturor. nimic. — Nu mi-ai spus ce s-a întâmplat cu umbra. Pe zidul dat cu var. — Stăteam pe una din stâncile de lângă prăpastie. — Aşa-i. Cabanierul s-a făcut ca varul. de când îi cunoşti pe oamenii ăştia? — Care? Părea sincer surprins. Stropi mici de apă se prelungeau din părul ud pe cămaşa răsfrântă în care îndesase un fular alb de mătase a la Amedeo Nazzari. apoi. Statura nu-ţi aminteşte de nimeni? — N-aţi băgat de seamă că ai noştri au aproape toţi aceeaşi statură? Unde mai pui că poate să nu fie dintr-ai noştri. Declaraţiile celorlalţi erau aproape identice. Toţi se aflau prin apropiere. deschise un portţigaret de argint şi mi-l întinse. tovarăşe căpitan! Alaltăieri i-am văzut pentru prima oară în viaţa mea. Părea o stană de piatră. întrebând dacă poate să aşeze masa. Şi-a încrucişat mâinile pe piept. toţi văzuseră umbra. imperceptibil obosit. vreau să spun Ionescu. Lumina unui chi- brit mi-a atras atenţia. mâinile au prins să-i tremure. Restul îl cunoaşteţi. Mi-am amintit că nu ştie să înoate. Ce interes aş avea să mint? — Lasă în pace sănătatea şi gândeşte-te bine.. Îl arătă . luând registrul de evidenţă. neplăcute se chirciseră şi semăna mai mult ca oricând cu un şoarece. Îl urmăream de câteva minute cum se deplasa dintr-o parte în alta. dar nici unul nu era în stare să spună mai mult. La început. refuzând să răspundă. se contura limpede. Respiră adânc. fără să bănuiesc că ele au să meargă drept la ţintă. — Mulţumesc. Trăsăturile mici. cum era aproape întuneric. te cred! Ce motive aş avea să pun la îndoială cinstea dumitale? Aruncasem vorbele într-o doară. apoi adăugă: Sper să nu fie dintr-ai noştri. — Domnule Ionescu. într-un gest devenit internaţional ca semnificaţie. am răsfoit ultimele pagini. a dispărut în păduricea de brazi şi. Nu-l cunoşti pe nici unul? — Pe sănă… — Iar?!? — Să mă tras'. Mircea. Cine crezi că ar avea motive să te înlăture? Îşi înfipse bărbia în piept. — Pe sănătatea mea.. Dumnealui era de faţă. Am încercat în toate felurile să-l dezmorţesc. Aşadar. sfârşind prin a cădea într-o stare de apatie. suntem numai noi doi. făcu el. M-am hotărât să-l iau direct: — Ia spune-mi. Goli paharul. se posomori. Cabanierul ciocăni uşor şi deschise uşa.. Deodată am văzut o umbră apropiindu-se de el şi îmbrâncindu-l în apă. profilul frumos. Pe cuvântul meu de onoare! — Dacă-ţi dai cuvântul de onoare. n-ai de ce să te îngrijo- rezi. Rămâ- ne totuşi statura. ca un desen în cărbune. treptat. aranjând tacâmurile. M-am făcut că nu-i observ tulburarea şi. îşi aprinsese o ţigară.. — Dumneata completezi datele? — Mandea! Cum scrie la regulament. părea foarte curios.

de parcă registrul i-ar fi conferit certificat de bună purtare. cineva şi-a procurat câteva plicuri. Le-a ridi- cat. — Întâi şi întâi. — Reţii cumva ora la care am sosit? — Cum să nu? Patru fără o litră. şoptindu-i. deşi fiecare nume cuprindea vocala "a". asemănarea nu s-a mai repetat. — Sper că pot avea încredere în dumneata! Răspunse cu o seriozitate ilară: — Ca în Sfânta Evanghelie. Între timp. L-am apropiat de lumina puternică a unui bec din apropiere.. Pari un om isteţ. Am insistat: — E în interesul dumitale! S-a uitat la mine. M-am aplecat spre el. mi s-a părut că observ acelaşi desen al primei litere din alfa- bet. şi aţi urcat. să dea mâinilor o întrebuinţare firească. o scamă de bumbac prinsă la încheietura plicului îmi recomandă să-i acord necunoscutului atenţia cuvenită: lucrase cu mănuşi. — Foarte bună! — Păi atunci de ce-aţi zis vorba aia? Actor! Asta-i meserie de om se- rios? Nu-mi ardea deloc de râs. dar. M-am apropiat de Ionescu. începu el cu importanţă. asemenea urme se detectează în laborator. apoi şi-a reluat îndeletnicirile de mai înainte. l-am invitat să continue. căutând eventuale amprente. am urcat în cameră. De fapt. Notez întotdeauna când vine şi când pleacă omul.. Iniţial. — Şi eu care credeam că aveţi o părere bună despre mine. aţi plătit numai una. N-am putut rezista ispitei: — Dumneata trebuia să te faci actor! Se posomorî. — Şi asta-i adevărat! — Aşa că n-o să-ţi fie prea greu. Încearcă să-ţi aminteşti! Ionescu ridică din umeri. observă în treacăt. Cum "omul meu de încredere" aştepta efectul celor comunicate. "Nu-ţi pierde timpul cu analize grafologice. din păcate. undeva în noapte. Am scos anonima (păstrasem plicul ca să arăt confraţilor ce glume se fac pe munte). Poate unul singur. când infractorul este la începutul meseriei. N-a mai fost necesar să-mi continuu presupunerile. Uneori însă. . — Foarte bine! Puţin timp după aceea. s-a terminat: mormânt! Ciudat individ! Împrumuta o stare de spirit sau alta cu aceeaşi dezinvoltură cu care aprinzi o ţigară. comparându-i scrisul cu cel din registru. — Venind încoace. deşi remarca avea hazul şi poate tâlcul ei. scuturându-le.pe Ionescu. a surâs cu tristeţe. — Adevărat! Aţi băut două ţuici. abia acum priveam plicul cu toată atenţia. cu puţină şansă. — Aminteşte-ţi ce-a făcut în lipsa mea fiecare dintre cei şase. După regulament! Reuşise. Această metamorfoză bruscă mi-a sugerat modalitatea de a-mi continua cercetările. au izbucnit cu toţii în râs." Sugestia necunoscutului se detaşa batjocoritoare. în sfârşit. cabanierul imprimase figurii sale o expresie serafică. tovarăşe căpitan! Mie când îmi spune o- mul o vorbă. Acesta privea pe fereastră. De regulă.

." — Şi iar au râs cu toţii. Mi-amintesc foarte bine că. tot ăl cu tranzistorul zice: "M-am săturat de poşirca asta. "Nai- ba-l ştie. făcui eu. Întâlnindu-mi privirea. Noroc că am în rucsac o sticlă de coniac ca lumea". "Hm! Încearcă să te descurci! Aşadar. — De unde ştiţi?! făcu el mirat.. — Coniac cinci stele. Şi au urcat cu toţii să vază ce se întâmplă. în timp ce cu degetul arătător îşi bătu obrazul umflat. aşteptând parcă bacşi- şul. Poate că le-am pus 1 *"Corect: "Noblesse oblige" — nobleţea obligă (fr. cineva a întrebat: "Cine-i ştabul?" — Cine? — Dumneavoastră! — Nu face pe prostul! Cine a întrebat? — A! exclamă cabanierul. Vă daţi seama cât m-a jignit? Poşircă! În prăvălie la băiatul! — Şi-au permis să spună aşa ceva?! — Pe sănătatea mea! Apucă o sticlă de pe bar. — Cum să nu! Tocmai voiam să le atrag atenţia că în local e interzisă consumarea băuturilor străine. Un minut sau două înaintea dumneavoastră au co-borât. Şi a urcat sus. Ionescu trebuia exclus putea să strecoare anonima.. ăl cu tranzistorul a răspuns. renunţă la alte garanţii. — Pe urmă? — P-ormă. Aţi văzut ce ochi are zice parcă-s furculiţe. La mine nu se există! "Nobles oblij"*1 conchise cult. — N-a rămas nici el! După câte am înţeles. Rămase puţin pe gânduri. cins'prece. — Păi au coborât.). am completat. jos a rămas doar omul cu apa minerală. oricare dintre cei cinci fireşte. apoi răspunse ezitând: — Ştiu eu? Mi-au dispărut o pereche de mănuşi. întrebându-mă: Să zic ce a mai zis? — Zi! — Dar fără supărare' "Mie unu zice nu-mi place deloc. — Pe urmă? — P-ormă. s-a pus singur pe chef. — Bănuiesc că i s-a răspuns. zice dar mie unul" Se opri. i-am găsit pe toţi exact în poziţiile în care îi lăsasem. aruncând o nadă. în lipsa mea. că la un moment dat ăi cu pocherul zice: "Uite-al naibii. — Te pomeneşti că n-au găsit coniacul." Cabanierul rămase într-o poziţie slugarnică. scărpinându-şi ceafa. — Se face că n-aude! — Cu alte cuvinte. domnule? Ionescu continua să privească distrat ploaia de afară. — N-ai observat vreun amănunt care să-ţi dea de bănuit? — Când s-au întors? — Când s-au întors ori înainte. tovarăşe căpitan. cum scrie la carte. — Iar începi? Omul îşi astupă gura cu mâna. — Sus a întârziat mult? — Multişor. — Curios. hotărât să mi-o vâre sub ochi. tovarăşe căpitan. Asta nu-mi aduc a- minte. de ce să mint! Multişor! — Şi multişorul ăsta câte minute înseamnă la dumneata? — Zece. în- torcându-mă. dar amintindu-şi că eu sunt cel care pune întrebările se grăbi să confirme: Au râs. Este. — A răspuns nebunul mă iertaţi. s-a urcat la toaletă.

Maică Precistă (îşi făcu semnul crucii). Femeia mă privi sceptic. Parcă o unghie era mai neagră. tovarăşe căpitan. mâna a dispărut. şi unde numai ce văd o mână! — Unde? — Cum unde? Pe fereastră.în altă parte. chiar atunci m-a pus dracu' să mă întorc. păcatele. Şi arătându-l pe Ionescu am adăugat: Nu-l slăbeşti din ochi pe dumnealui. că eu stăteam. Nu era mare scofală de capul lor. simţindu-se dintr-o dată foarte im- portant. cu nas lung şi bărbie ascuţită mă aştepta speriată. Uite aşa. Poate era murdară ori poate s-a lovit. ia mai acum jumătate de oră. — Pe masa aceea de sub fereastră mă aşteptau într-o farfurie ouăle sparte pentru crema de vanilie. — Rămâi aici. Răspunzi cu capul. — Ai văzut şi ceva din braţ? Arată-mi pe mâna dumitale! — Am văzut-o cum să zic cam d-acilea. Cabanierul luă poziţie de drepţi. Era limpede. Până să zic de trei ori "cruce-n sân". că eu le fac pe toate: şi curăţenia în camere. poate-ţi aminteşti vreun amănunt. vorba aia. Am făcut legătura cu scama descoperită pe plic. erai cu faţa la cuptor când ai observat mâna sau te uitai spre fereastră? — Cum să vă spun. să se rumenească. — Am înţeles! În bucătărie domnea o ordine şi o curăţenie de farmacie. — Mormânt. — Încearcă să-mi descrii mâna. tot eu şi la bucătărie. — Bine. Vă spui drept. discuţia rămâne între noi. Mă şi mir că n-am ţipat. Cabanierul dispăru în bucătărie. când. Întrebările veneau abia după aceea. Experienţa mă învăţase să nu întrerup niciodată pălăvrăgeala celor pe care îi ascultam. Nu ştiu ce s-a întâmplat. şoptindu-mi la ureche: — Nevastă-mea vrea să vă vorbească. I-am atras atenţia să nu povestească nimănui întâmplarea. obţineam un tablou de ansamblu al celor relatate. Realizând gafa. Albe. — Dar cu ouăle ce să fac. Poate între timp îţi a- minteşti şi alte amănunte. — Se poate. eu când văd ş-un şoarece mă taie la inimă. — Apoi era o mână ca toate mâinile. — Spune-mi. — Ce s-a întâmplat? — S-a întâmplat. înlăturând divagaţiile inutile. — Ce fel de mănuşi? — De bumbac. oricât de neinteresantă ar fi fost. — Vreun inel sau verighetă ai observat? Femeia dădu din cap. Femeia puţintică la trup. fă o declaraţie cu tot ce mi-ai relatat. tovarăşe căpitan? Parcă mi-e păcat de . Nu mă cunoaşteţi. de unde porţi dumneatale ceasornicul. la cuptor şi întorceam friptura pe toate părţile. nici chiar soţului. Şi ai grijă. — Unde le ţineai? — Aici! Îmi arată cu degetul una din extremităţile barului. Se întoarse după câteva minute. dar mă pavoazam cu ele când pica lume mai simandicoasă. îşi muşcă buzele. din senin s-a ivit o mână şi-a aruncat nu ştiu ce praf peste gălbenuşuri.

Intenţionam să-i analizez conţinutul care. se arăta dezinteresat de tot ce se petrecea în jurul lui. plimbând insistent lanterna pe pământul clisos de sub fereastra bucătăriei. aceeaşi de luni şi ani de zile. acea fixitate care priveşte. aruncase o privire în bucătărie (nu risca nimic chiar dacă ar fi fost văzut. deşi partener constant. nici iritat de sâcâielile infantile ale lui Vasiliu. la adăpostul cărora ar fi putut acţiona nestingherit? Un lucru era cert. nu prezenta nimic special. Capitolul III CINA CEA DE TAINĂ Văzându-mă.Dumnezeu să le arunc. Era limpede. su- perficială. dar nu vede. . După respiraţia dezordonată. trăind dintr-o penibilă şi inevitabilă obligaţie. dar care la zveltul jurisconsult trăda o stare de preocupare intensă. Din capul scării stri- gă: — Poftiţi la cină! Cu mâinile în buzunare. aducând cu mine un miros de pământ jilav şi crizanteme ude. apoi operase. Ai fi zis că e urmărit de o idee unică. Explicaţia am găsit-o repede: fereastra W. apăsat de tavan şi pereţi. Apăru Dorneanu cu mersul său specific. căreia i se închină ori care îl îngrozea. când de fapt nu-l interesa decât unul singur? Ori poate voia să ne narcotizeze pentru câteva ceasuri. putând scăpa cu o explicaţie oarecare). cearcăne mari şi vinete îi muşcau adânc obrazul. Îşi mângâia mecanic pumnii cu acel gest care de obicei marchează satisfacţia la oamenii graşi. Nu se zărea nici cea mai vagă urmă de paşi. ex-doctorul Marin păşi nehotărât spre bar. sub un pretext sau altul. ochii urmărind de fapt un film proiectat în spatele pleoapelor. dându-şi drumul să cadă pe scaun. frământată. Mă întrebam care să fi fost intenţia necunoscutului? Să otrăvească opt sau nouă oameni. Nu reacţiona la interpelările maliţioase ale inginerului Pandele. dând impresia că se strecoară printre obstacole invizibile. Ca de obicei. nu era contrariat de poza doctă a lui Dorneanu. la o primă cercetare. cabanierul îmi făcu semn că totul e în regulă. se întoarse din drum şi se aşeză greoi cu genunchii ţepeni.ului se afla la aproximativ 30 de centimetri de cea a bucătăriei. gândind. Dacă necunoscutul face parte din grup. participa cu o plictiseală şi cu o lipsă de entuziasm nedisimulate. părea că se sufocă. apoi aş- ternu faţa de masă din in gros şi întinse tacâmurile. Arăta obosit. Chiar şi la masa de pocher. — De unde ştii ce grad am? — Mi-a spus bărbatu-meu.C. Cel care presărase praful se aplecase peste pervaz. Am sfătuit-o să învelească castronul cu un ştergar şi să-l pună de-o parte. Răzgân- dindu-se. Am ieşit afară. Totodată. mişcând. adâncă precum un oftat. Beat şi absent. Ionescu sta rezemat de masă şi se uita la oalele de pe policioară. Care din ei? Am intrat în living-room.. i-am cerut să prepare crema cu alte ouă şi pe cât posibil masa să fie servită la timp. va ocoli desertul. Căutătura îi era fixă.

dacă-i poate împrumuta o lamă. ca un copil gata să plângă. privindu-l pe Sachelarie. Când cabanierul veni să schimbe farfuriile. Se întoarse apoi netulburat spre fereastră. Dar în spatele jovialităţii i se ghiceau eforturi de înţelegere. Dorneanu. Dorneanu privea în farfurie cu aceeaşi silă cu care ar fi contemplat microbi la microscop. restabilit. cerându-i avizul. în şoaptă. aruncându-i pe umeri povara unui deceniu neme- ritat. neatinsă: — Consum mămăligă doar duminica. Dar parcă faţa i-ar fi alunecat în jos. iar Ionescu înghiţea cu noduri. Nemulţumit. Nici Sachelarie şi nici Marin nu dovedeau dispoziţii mai gurmande. uşor adus de spate. făcând apel la robusteţea bunului său simţ. Economisindu-şi mişcările. nu-i adăugaseră zbârcituri. Cum nimeni nu-l văzuse umblând la aparat. la borş. Nici friptura nu reuşi să stimuleze apetitul comesenilor. mi-am dat seama de ce din momentul în care coborâse îmi reţinuse atenţia. să-şi ceară scuze pentru reacţia necontrolată de adineauri. căzute trist. respectând o simetrie numai de el ştiută. Sachelarie îşi trase un scaun. purtându-şi cu eleganţă hainele. plină de suspiciuni. rămas până la urmă în compania lui Marin. Dorneanu sări literalmente de pe scaun cu ochii holbaţi de groază. cu rezonanţe ostentative. deschise tranzistorul la maximum. Ionescu se juca cu furculiţa. prin exprimarea unei necesităţi fireşti şi prozaice. muzica izbucni în şoc electrocutant. aducând imediat brânza cu smântână. Era desigur acelaşi bărbat frumos foarte. Vasiliu mânca mult. dar cum acesta nu-l băgă în seamă opri aparatul şi-l puse deoparte cu aer de martir. Primul. făcu înconjurul sălii. Febrilitatea sa obişnuită părea statică. Vasiliu. dar mai bătrân cu zece ani. oferind totodată asigurări că-i în toate minţile. cu o privire scurtă. cu mimică şi gestică precipitate. abia încruntându-se. Cele câteva ceasuri nu-i săpaseră riduri. Trezit din reverie. Marin întoarse capul pe jumătate: — Închide-l! Vasiliu se uită întâi la inginer. Din nou se auzi doar zăngănitul uniform al tacâmurilor. Voia astfel. vocea lui Johnny Halliday. şi nici nu-l gârboviseră. De fapt. şi se aşeză la capătul celălalt al mesei. îl întrebă pe Sachelarie destul de tare ca să audă toţi. dând ascultare cine ştie cărui curios fenomen de gravitaţie. trădau o oboseală dez- nădăjduită. Da. negriciosul căută din ochi un confident mai înţelegător. aruncă un "bună seara" general. de deconectare. În stânga mea. Inginerul Pandele continua să frizeze neseriozitatea şi buna dispoziţie groasă. era singurul care mânca cu adevărat. colţul ochilor. Acesta îi spuse ceva repede. vrând să-şi sem- naleze prezenţa şi lipsit de tact. îi făcu loc lui Vasiliu alături pe banchetă. împingându-le până la nesimţire. Din nou domnea tăcerea. în faţa lui Dorneanu. lovind-o uşor de farfurie. urlând. pieptănat meticulos. Ţâşni. Fără să ridice capul. arătând prin aceasta că Vasiliu nu-l interesează. Marin catadixi să-l observe. Cabanierul puse mămăliguţa pe masă. faţă de surescitarea generală. Pandele şi Sachelarie apărură în capul scării. . Şi dintr-o dată. cu părul cărunt. menite să umple golul tăcerilor penibile. determinând o tresărire generală. deasă. Pandele şi-o întinse pe a lui. pe tăcerea grea. Extremităţile gurii. Marin rupea scobitori pe care le înfigea în faţa de masă. era acelaşi. Nimeni nu se simţea obligat să disimuleze o stare de spirit generală prin una din acele intervenţii ba- nale. total absorbit.

în seara aceea. fruntea pleşuvă a lui Dorneanu gemând pe gânduri "distinse". trecând apoi polonicul lui Pandele. Acesta. Cunoşteam importanţa detaliului. N-aveam voie să fac abstracţie de nimic. amuţise în chip surprinzător. oprindu-se în faţa fiecăruia. Se serviră Marin. în cadrul activităţii operative. Mă uitam atent la fiecare. flexibile şi prelungi ale lui Dorneanu. Era mică. întrebându-mă ce ascunde în pliurile ei. cheie. puternice la Sachelarie. el e individul care terorizează nouă persoane într-un mor- bid joc de-a v-aţi ascunselea. bucătăreasa nu împărţise porţiile. Cabanierul îl opri. Mototolea nervos un şerveţel de hârtie. "Care dintre ei?" întrebarea revenea obsedant. Vasiliu fu singurul care refuză. trebuia obţinută rezultanta tuturor indiciilor care urmau să ducă la dezvăluirea adevărului. Nimic nu-mi atrăsese atenţia decât o verighetă pe inelarul stâng al lui Ionescu şi un inel masiv cu pecete aparţinând lui Dorneanu. Marin se ridică. creând sistematic. Mi-era gura uscată. îndreptându-se spre scară. Priveam cuta dintre sprâncenele lui Marin. Nimic n-ar fi justificat o con-cluzie pripită. Aveau. — Uitasem. cu o politeţe ironică. când cineva încercase să drogheze sau să otrăvească nouă oameni. dorinţe sau nădejdi ca oricare dintre noi. părţi componente ale aceleiaşi probleme de rezolvat. pus alături de constatările de valoare majoră. alb. act ori fapt care trebuie interpretate. Nerăbdarea ca şi teama de anumite reacţii imprevizibile şi derutante îmi creau o stare fizică neplăcută. privindu-mă în ochi: — După dumneavoastră! Am luat puţin. Şi se întoarse la locul lui. dând târcoale mesei. absent. aparţinând genului de indivizi care răsucesc în per- manenţă combinaţii maliţioase. foarte puţin. crispate. şi Dorneanu. Conform indicaţiilor mele. Cu atât mai mult. desigur. timid: — Avem şi desert. de egala importanţă a unui ansamblu de elemente. Mă convinsesem adeseori.. mai ales când dă naştere la contradicţii. Va să zică. cu falange distincte. Primul se servi Sachelarie. De partea cealaltă a mesei." Mai avem de verificat un ultim detaliu: prezenţa unei unghii înnegrite. domnule Vasiliu. că ai reuşit să mă plictiseşti al naibii de bine. la Ionescu. era pus la mijloc. de teamă ca nu cumva conţinutul castronului să se isprăvească înainte de a fi făcut ocolul mesei.. negricioasă. totdeauna încârligate. fiecare urmând să se servească singur. zâmbind echivoc şi jenat ca de un viciu ascuns şi ruşinos. . după ce consultase critic as- pectul bulgărilor de albuş din farfuria inginerului. mă pofti. necruţându-şi generozitatea în plasarea lor. L-am privit atent: întreaga lui fiinţă părea că-şi cere scuze. ochii de antracit opac ai lui Vasiliu. Nu suport ouăle. ca nişte crengi despuiate de frunze. mâna lui Vasiliu se odihnea pe şervetul alb de pânză. ca într-un desen anatomic. păcate. în rezolvarea unui caz. Însuşi Pandele. ceas de ceas. Un cas- tron mare. pretextând: — Ficatul. o atmosferă de groază şi de suspiciune! "Trebuie să recunosc. nervoase şi îngrijite la Pandele. Observam degetele celor şase: groase şi scurte ale lui Marin.

o pijama. în posesia primului indiciu. ori cineva căuta ceva. Realizam astfel o formă care. O parte din haine erau aruncate. Am dezumflat puţin rucsacul şi l-am pus pe pat. M-am întins după cutia cu scobitori. având grijă să-i amintesc lui Ionescu că nu trebuie să deschidă nimănui. lăsa să se vadă o cămaşă cadrilată. Acelaşi pat cu o singură noptieră. O mână atentă şi sigură păstrase direcţia croielii. Era "Regina Margot" a lui Dumas într-o ediţie veche. de mărimea unui bob de mazăre. Intenţionam să mă aşez în colţul de lângă sobă. cu manifestări distructiv-vestimentare. probabil cu o lamă. Capitolul IV ASASINUL VINE LA NOAPTE Am schimbat discret odăile. Intrigat. Dorneanu. acoperindu-l cu pă- tura. Am închis în urma mea uşa cu cheia. Aş fi vrut să i-o duc. mă aflam. asupra mobilului ciudatelor întâmplări care continuau să se succeadă: se căuta un obiect de dimensiuni foarte mici (poate fotograme) devreme ce putea fi ascuns în croiala hainelor sau în ambalajul lamelor. neglijent. ceea ce era greu de acceptat. sub nici un motiv. Camera era aidoma celorlalte. Rucsacul. Mutând lucrurile. Ionescu îşi uitase cartea. am remarcat ceva curios la hainele lui Ionescu: era un amănunt căruia. — Care te ţii de spiritism la ora asta. cât şi la vesta de piele mă punea pe gânduri. — Eu sunt. aşezat sub masă. cu gura larg deschisă. pe marginea scaunului. dar regăsindu-l atât la hanorac. m-am uitat jur-împrejur: câteva perechi de şosete. Mi-am curmat repede orice intenţie. Se vedeau capetele de aţă retezate de-a curmezişul. Aşa am putut să-i văd unghia degetului gros. Sub plapumă. ciorapi mai groşi. Cel care căuta ştia că obiectul se află asupra lui Io- nescu ori în imediata lui apropiere. Ciudat! Din orice unghi aş fi privit situaţia. bravo! Dar ce-ţi închipui că eu sunt punct farmaceutic ambu- lant? . soba. ferfeniţită de numeroasele mâini prin care trecuse. convins fiind că la ora aceea îşi lega amar insomnia. la una din uşile vecine se auziră ciocănituri uşoare. Puteam să fiu văzut ieşind din camera lui şi bătând la propria-mi uşă. Dară cea de-a doua ipoteză era cea valabilă. verde şi nişte ciorapi de lână. acoperită de o pată brun-închis. şi acela nu putea fi Ionescu. ar fi putut fi confundată cu o siluetă culcată. un etu cu lame de ras. se impuneau două concluzii: ori Ionescu a înnebunit subit. plicurile erau dezlipite. N-am aprins lumina înainte de-a fi tras cu grijă perdelele de creton care încadrau fereastra. fără ca ţesătura ori pielea să fi avut de suferit. de unde puteam să supraveghez uşa şi fereastra. Curând. nu i-aş fi dat cine ştie ce impor- tanţă. Şi mai era ceva. sub formă de unicat. masa cu două scaune. n-ai un antinevralgic? — Ei. Cusăturile din dreptul umerilor fuseseră tăiate cu grijă. domnule? izbucni vocea iritată a lui Pandele. pe întuneric. în sfârşit. ce dracu' ţipi aşa? Mă doare capul îngrozitor. Deşi lamele nu fuseseră între- buinţate.

"Deci nu m-am înşelat. blestemând ghinionul care mă frustrase de amănunte suplimentare. M-am refugiat degrabă într-un ungher întunecos. Acolo speram să găsesc o pilă ori ceva asemănător. când îmi repetam că te cunosc!" Cu ani în urmă (mai lucram pe atunci la "Economic". care să-mi ser- vească la confecţionarea "spionilor mei". Ca să ajung la magazie trebuia să străbat culoarul şi living-room-ul. Am rămas aşa fără să respir. Simţeam că altminteri nu puteam continua. O voce bărbătească vorbi apăsat: — Dacă scoţi o singură vorbă. Din păcate. având grijă să nu las urme. La ora zece şi jumătate m-am ridicat. Perechile de bocanci. M-am întors. din dreptul fiecărei uşi. fără ca balamalele ruginite să dea alarma. alunecând în pridvor. Am întors brusc lumina lanternei. hârşâitul pilei cu greu putea fi acoperit. În sfârşit. Ajuns în capul scării. am ieşit în ciorapi. privind-o îndelung. Din camera cabanierului. până ce capul s-a retras. acesta nu-şi lăsase bocancii afară. Plimbând mai departe lanterna. "Du-l să-şi schimbe cămaşa". în vreme ce interogam un inculpat într-un dosar de delapidare. — Neamu' prost se cunoaşte şi la altitudine! Urmă o înjurătură înju- mătăţită şi paşii lui Dorneanu care se depărtau. "Cel puţin de-ar fi stat naibii ploaia". M-am furişat în magazie. Lumina din camera cabanierului era stinsă. destăinuiau câte ceva din felul de a fi al posesorilor lor: ai lui Sachelarie perfect aliniaţi. se furişa o geană de lumină. trecând ulterior la "Judiciară"). căutând "ceva" care îmi declanşase în memorie imagini uitate de mult. "Deocamdată aici nu mai e nimic de făcut". încă unul care ameninţă! Încă unul sau unul şi acelaşi?!" Pesemne că am atins uşa. Uşa de la intrare era închisă cu cheia. găsesc eu un prilej. piuliţe şi cuie strâmbe. cabanierule. am dat peste un ciot de pilă într-o lădiţă cu tot felul de şuruburi. şi cabanierul scoase capul. Pentru a evita orice zgomot. "Nu-i nimic. Avu apoi loc un schimb de şoapte din care n-am reuşit să desluşesc nici un cuvânt. Singura soluţie era ca operaţia propriu-zisă s-o fac sub saltea. Femeia continua să plângă. mă gândeam. ai lui Marin nefiresc aşezaţi stângul în locul dreptului şi dreptul în locul stângului ai lui Vasiliu. Chiar la sosire remarcasem. În liniştea deplină. De partea cealaltă. cu tot felul de vechituri. în spatele cabanei. mi-am zis. băieţaş. câteva cârpe stăteau aruncate claie peste grămadă. m-am oprit. o stivă de lemne. Am întins mâna: evident. un topor. un butuc. căci dintr-o dată şuşotelile au încetat. la miezul . un fel de magazie improvizată ad-hoc. Uşa s-a deschis. Mi-am amintit: cămaşa! Cămaşa aceea stupidă! Am ridicat una din cârpe. "Oare ce i-o fi alungat somnul?" Mi-am lipit urechea de tăblia uşii. Trebuia să escaladez unul din geamuri. strălu- cind de curăţenie trântiţi cu tălpile în sus. Doage desperecheate. Cineva mai târziu mi-am dat seama că e o femeie plângea încetişor. renunţând pesemne să-i mai deranjeze şi pe ceilalţi. pe sub uşă. Îi şoptisem subofiţerului de serviciu . te omor cu mâna mea! Auzi? "Ia te uită. Confecţionarea "spionilor" era mult mai anevoioasă decât mi-o închipuisem. burlane. "Iată îmi ziceam un desen al dracului de caraghios". ploua. nu-mi puteam lua ochii de la cămaşa pe care o purta. Plimbam nehotărât lumina lanternei peste o grămadă de vechituri a căror utilitate n-o puteam ghici.

nopţii puteam să memorez semnele făcute: trei linii lui Marin. Îşi culcă capul pe umăr. acea aparentă liniştire a nervilor care se grefează pe concentrarea la maximum a întregului mecanism. Trebuia să acţionez prin surprindere. aplecându-mă deasupra lui ca să-i desco- . Necunoscutul aştepta desigur vreo reacţie în caz că Ionescu s-ar fi trezit. Începusem să obosesc. Eram stupefiat. uşa se deschidea încet. la scurte răstimpuri. se auziră uşi trântite. Curând. la întoarcere. Starea de tensiune. apoi din nou linişte. accentuată de imobilitatea forţată care mă chinuise până atunci. Prudent. o cruce la Sachelarie. Îmi căzuse probabil din buzunar în timp ce escaladam fereastra. Şi atunci. Nu mă gândisem la fiola minusculă. în acelaşi individ şi pe unică unitate de timp. logica îmi spunea că în complexul de indicii şi fapte există o fisură. cusută în gulerul cămăşii. Urmară câteva clipe de linişte. încuiată fiind pe dinăuntru. părea o compoziţie picturală de resemnare. aşteptând să apară necunoscutul. În întunericul compact. Cineva apăsa clanţa. şoapte şi paşi pe coridor. când a ridicat cuţitul. alături de erori elementare. Am abandonat revolverul. Câteva secunde mai târziu. electrocutat rar de fulgerele de afară. capătul unui ziar apăru sub uşă. filtrând ri- guros gândurile şi reacţiile. Îl aşteptam cu nerăbdare. În bezna pe care doar obişnuinţa o diluase. iar terenul ud amortizase zgomotul. dispăru. două linii la Pandele. demonstraţii de mare rafinament. Mă plimbam pe aleile cenuşii ale Cişmigiului sărăcit de toamnă. Iritarea făcu loc calmului. înfrânt. cianură. Curând. acesta fu tras în afară împreună cu cheia. conţinând. fie chiar şi teoretic. pândind retragerea ziarului. Într-adevăr. Am auzit un scrâşnet de sticlă spartă şi se prăbuşi peste unul din scaune. sugerând un Christ obosit. uşor. un triunghi la Dorneanu. L-am lăsat să se apropie de pat. Era greu de asamblat. Ca şi cum în Vasiliu trăiau doi oameni: un infractor versat care prin fenomenul dedublării personalităţii ar fi concomitent ori alternativ un de- butant naiv. Un clinchet îmi atrase atenţia. Gândurile îmi rătăceau acum pe străzile Bucureştiului. Ipoteza unei sinucideri melodramatice era singura asupra căreia nu mă oprisem. era modul cel mai lesnicios de a o deschide. Şi totuşi ceva mai puternic decât acel al şaselea simţ cu care sunt înzestraţi detectivii romanelor poliţiste. ur- când apoi bulevardul până departe în Cotroceni. un zgomot metalic (probabil un cui mai lung ori un beţi- şor subţire) împinse cheia care trebuia să cadă pe ziar. Totul părea să-l indice pe Vasiliu. Nu mă clinteam. Figura îi era ascunsă sub masca de carnaval cu care se jucase deunăzi Ionescu. Ţineam pregătit în mână revolverul. de obicei. şi o linie la Vasiliu. mai mult intuiam silueta celui care intrase. Din nou stăteam pe scaunul de lângă sobă. Am strigat: — Mâinile sus! Le-a ridicat lăsând să-i scape cuţitul. mi-am dat seama că nu mai aveam lanterna.

după oarecari ezitări. N-am avut timp să mă redresez. dar eficace. În aceeaşi clipă. Dormea. Când am pătruns în camera lui Sachelarie. Sforăitul lui Marin se auzea de pe coridor. în legătură cu Dorneanu. Şi la Dorneanu uşa era încuiată. cu trăsăturile uşor crispate. ţinând mâinile deasupra plăpumii. Încercând să mă sprijin. am dat de o cutie de chibrituri. Deşi capul îmi vâjâia cercuri concentrice galbene şi roşii în contururi incerte îmi dansau în faţa ochilor. în sfârşit. Pe podea. Am pus-o în buzunar. Simţeam că din- tr-un moment într-altul capul o să-mi plesnească. am sărit în picioare. geamul deschis se izbi cu zgomot din cauza curentului. Ionescu era singur în camera mea. Nu-mi era greu să mi-l imaginez dormind iepureşte. Scă- pând din capcană. m-am rezemat de perete. lângă scrumiera plină cu mucuri de ţigară. întorcând de două ori cheia în broască. Uşile dormeau cuminţi sub veghea bocancilor. Îl părăsii din nou. Din câţiva paşi. O lovitură puternică în ceafă mă az- vârlea într-un întuneric de cerneală. spiritualul şi causticul inginer Pandele. din ce în ce mai neagră. iar înainte de vizita necunoscutului. sau a scaunului pus cu socoteală în faţa uşii şi dând prompt alarma la cea mai mică tentativă de forţare a intrării. violetă mai întâi. n-o remarcasem. am ajuns pe culoar. Nu-l trezisem. unde clanţa blocată pro- babil de speteaza unui scaun nu cedă presiunii mele insistente. aveam senzaţia că port pe ceafa sute de kilograme. cu cine am de-a face. se dovedea a fi extrem de prudent şi în fond mult mai afectat de incidentele consumate în cursul zilei decât ar fi fost dispus s-o recunoască. Surpriza ca şi durerea m-au făcut să mă clatin. însemna că fusese desigur uitată de acesta. Şase ciocănituri despărţite două câte două acesta era semnalul convenit şi. apoi se întoarse cu faţa spre perete. obligându-mă. Am împins uşa întredes- chisă. aş fi putut paria că se baricadase pe dinăuntru şi nu m-ar fi surprins să se fi folosit de vreun truc naiv. tresărind la orice zgomot. În odaia neaerisită izbea mirosul acru. Pandele. urmând s-o studiez mai târziu. Toate acestea evident dacă excludeam ipostaza unui Pandele crimi- nal.păr faţa. Cum eu foloseam brichetă. Capitolul V "DOR DE MUNTE" PLÂNGE Capul mă durea îngrozitor. de alcool şi tutun. cercetând camera. Ionescu îmi deschise. apoi neagră. în genul paharului aşezat echivoc şi gata să cadă la marginea mesei. cu pastă o recla- mă văzută cândva în vitrina unui magazin de pe strada Academiei. Am apăsat pe prima clanţă uşa camerei lui Vasiliu. neplăcut. Acelaşi rezultat şi la uşa lui Pandele. ameţit. poate chiar îmbrăcat. cu o mişcare fulgerătoare. Ultima mea viziune a fost aceea a unui stilou uriaş. mi-a venit totuşi să râd. De fapt. o sticlă de coniac . Ionescu se grăbi să se asigure. De altfel. "mascatul" mă izbi cu capul în tâmplă. nu m-ar fi surprins nici o ipoteză. cu cine ştie ce armă confecţionată ad-hoc la îndemână ori ascunsă şcolăreşte sub pernă. Brusc. Era încuiată pe dinăuntru. să caut cu mâna nesigură peretele culoarului la fiecare pas. Cu un suspin de uşurare. Scânci doar prin somn. Voi vedea. "mascatul" ştia acum unde să-şi caute victima.

M-am întors în camera mea. încleiat. te înşeli. nu mai departe decât aseară. toate ferestrele erau întunecate. vrând să-mi aprind o ţigară. Era într-adevăr cald. Stătea întins pe spate. deznădăjduit. ai băgat de seamă. Masca îl asigura oarecum în eventualitatea unei întâlniri întâmplătoare pe culoar. domnule necunoscut. Cu o singură excepţie. În sfârşit te ascult. având pe una din feţe o reclamă stupidă: "Creşteţi oi rasa merinos!" (Asemenea cutii se vindeau în centrul Capitalei. am dat peste chibritul descoperit înainte. golindu-şi conţinutul pe preşul mic de iută. Că ai nevoie de ocrotire. Deschizând fereastra şi aplecându-mă mult în afară. Timp de o jumătate de oră. S-a uitat apoi la mine şi de astă dată mi s-a părut că în ochi îi încolţise un licăr de speranţă. De când intrasem. Intrigat. îmi spuneam. trasă pe ziar. Mi-am reamintit scena cu necunoscutul. o discuţie. efectul era de-a dreptul miraculos. mi se păru cald. şi la figurat a fost comedia morţii aparente. cu capul prăvălit peste marginea patului. de beţiv. am strâns globul de sticlă mată în căuşul palmelor. eşti uns cu toate alifi- ile. Ceea ce m-a dat însă gata şi la propriu. în schimb. cu ochii pironiţi undeva. Există evenimente în faţa cărora oamenii reacţionează spontan şi în acelaşi sens. Răspundea monosilabic. confuz şi aproape răstit. Dormea somn greu. Am întors-o pe toate părţile şi singurul a- mănunt care nu trebuia deloc neglijat era modul economicos în care posesorul ei frecase beţele: dungi subţiri şi scurte. Lumina fusese stinsă de curând. Oare ce surprize îmi mai pregăteşti?" Ploaia mă udase de-a binelea. e cunoscut de orice spărgător. La lumina lanternei l-am văzut pe Marin. în tavan. cât de cât. am rămas pe gânduri: "Vasiliu! Hotărât lucru. Cuvintele erau de prisos. iar becul încă fierbinte. Trucul cu cheia. — Dacă-ţi imaginezi că procedând astfel am să te pot ajuta. Marin nu dormea. Adică să vorbeşti dumneata şi . A trebuit să accept că individul posedă un întreg arsenal de şiretlicuri. "Totuşi. prea des îmi iese omul ăsta în cale".) Lipseau doar câteva beţe. imprimate de-a latul cutiei. Simula că doarme. pentru că o- chii lui rosteau clar: "Crezi că mai poate cineva să mă apere?" A indicat o sticlă de coniac consumată pe jumătate din care bău cu nesaţ. cu intenţia de a-i găsi o poziţie mai comodă. Recapitulând distribuirea camerelor. — Da. "Oricine ai fi dumneata. a respins cu încăpăţânare toate încercările mele de a lega. oricât de mare ar fi şocul când realizezi că cineva a vrut să te omoare. Diferă numai formele şi intensitatea.se răsturnase. Am încercat să aprind veioza de pe noptieră. Ce taină ascunde omul ăsta?" M-am aşezat pe marginea patului. nu e firesc să ajungi într-o asemenea stare depresivă. Mi-am şters capul cu un prosop şi. M-a privit lung. — Aş fi preferat să schimbăm rolurile. Ionescu nu mă privise nici măcar o singură dată. am rămas aşa timp îndelungat sub mângâierea rece a stropilor în sfârşit binefăcători. Degetele înţepenite nu reuşeau să dibuiască butonul camuflat în spatele abajurului care. Era o cutie obişnuită. Ploaia lovea geamurile într-o cadenţă monotonă. curios.

a prins glas. . A dracului istorie. Nu încerca să-ţi furi singur căciula! Hotărăşte-te până nu-i prea târziu. mici funcţionari. — Da. de ce să ascund? Aşteptă nerăbdător să mă declar convins că într-adevăr nu ascunde nimic. — După câte bag de seamă. obişnuiţi să faceţi concediile împreună. — Îl cunoşti de mult pe cabanier? — Nu. De acolo am mers la gară şi. Ionescu mă asculta atent. (Ridicare de umeri. in- tram doar în bazinul copiilor bineînţeles. Nimic interesant. mai mult pentru mine. la mine. Căsătorit. — De un timp încoace. Am fost împreună la ştrand astă-vară şi au văzut.. Începusem să-mi pierd răbdarea. şi când credeam că l-am convins se scufunda subit într-o muţenie desăvârşită. — De ce nu vrei să fii sincer? De ce te încăpăţânezi să păstrezi pentru dumneata lucruri care ar putea să mă ajute? Să te ajute! Tentativa de a-seară e doar începutul. oameni modeşti. Luasem toţi câte-o primă frumuşică şi ne-am oprit la bodega "Codlea". a fost imposibil să scot altceva de la el. că de fapt nu ştii să înoţi? Evident." — Întâlnirile aveau loc numai la dumneata? — De obicei. moştenită de la ai mei. poate o cunoaşteţi. am continuat cheful la mine. cum a doua zi era duminică. Oricât l-am întors şi l-am sucit.) Locuieşti cum-va în comun? — Nu. Abia aici l-am cunoscut. care dintre colegii dumitale ştia că ţi-e frică de apă.. — Îţi aminteşti de vreun incident între dumneata şi colegii de servi- ciu? — Nu. desigur. am continuat repede. — Ai convingerea că şi ea te iubeşte? — Da.. te rog. dar am băgat de seamă că devine atent.să ascult eu. Se născuse în Bucureşti. nu avea copii şi cam asta era totul. Toate încercările mele disperate de a mă familiariza cu viaţa lui se izbeau de un zid construit din monosilabe. că se amuzau. De-atunci ne-am întâlnit mereu. — Încearcă totuşi! Anumite fricţiuni între oamenii care lucrează în a- ceeaşi instituţie sunt aproape inerente. mă refer la cei prezenţi. — Toţi ştiau. "Bine că.. — V-aţi certat vreodată? — Nu. Părinţii. În sfârşit. — De cât timp? Caută să-ţi aminteşti. Cu ezitări exasperante mi-a povestit viaţa lui. aprobându-mă tot timpul.. — Îţi iubeşti soţia? — Da.. — Ce să ascund? Eu nu ascund nimic. Am o casă mare. fără avere. — Ce taină ascunzi dumneata? Murmurasem încet întrebarea. Ne plăcuse. un nu oarecum complet. — Din 1963. — Spune-mi. schimbai eu direcţia de atac. în sfârşit. Nu reuşea deloc să se concentreze.

— Cum? făcui eu mirat. — Ce vreţi să insinuaţi? Mda la asta nu m-am gândit. venise vorba de concediu. . Vasiliu şi când chibiţează are emoţii. să-şi viziteze părinţii. Unde? — La cârciumă. — Fireşte. În cele din urmă. n-are importanţă. Dorneanu şi Vasiliu nu joacă niciodată. — A. O punem într-un anumit loc. semn că-şi răscoleşte memoria. clătină din cap: — Nu-mi amintesc. Aducându-şi brusc aminte că în succinta biografie de adineauri pă- rinţii erau lipsiţi de avere. — Nu. Ştiu unde. m-am grăbit să-l liniştesc: — În sfârşit. (Era un amănunt pe care mi l-am notat în minte cu majuscule. Cu ani în urmă. Ionescu rămăsese mult timp pe gânduri. mai ales după cele întâmplate. Am avut o idee: — Voiai să spui că în lipsa dumitale cineva a pătruns în casă. continuă! A refuzat. Marin şi Sachelarie.) — Cum vă spuneam. — De ce? — O luase razna. — Mda. Câţiva lei de pe masă. Ei hai. Totdeauna când veneau ei. toamna. Nu voiam să las casa singură. nu pentru asta! — Atunci? — În septembrie. — Trebuie să înţeleg că nu-i prea avea la inimă? — Cam aşa ceva. Şi la ceilalţi niciodată? Părea sincer surprins că în doi ani de zile nu a avut ideea să-şi viziteze prietenii. — Deci ei lipseau? — Nu. Ieşise. Soţia dumitale trebăluia prin bucătărie. — Mai ales după cele întâmplate?! am reluat eu. Se opri din nou. — Prietenii dumitale ştiu unde? Ionescu făcu ochii mari. Deci obişnuiaţi să vă întâlniţi şi în altă parte. De frică să nu amuţească iar. e urât. aşa că eram gata să trec la altă întrebare. — Toţi? — Toţi cinci. Dorneanu a propus luna septembrie. — Exact! — La o partidă de pocher. mă privi ca un puşti care a spart geamul şi aş- teaptă să fie admonestat. Stăteau pe margine ca de obicei. Elvira ieşea. Cine a propus să faceţi concediul pe munte? Încearcă să-mi răspunzi exact! E foarte important. a fost internat la Central. la munte. — Hai să te ajut. dar eu m-am împotrivit. — Câte chei aveţi? — Una singură. Câştigam binişor când a venit vorba de concediu. tovarăşe căpitan. Îi cunoşteam încăpăţânarea. Cute mărunte îi brăzdau fruntea. o şapcă. — Cine mai juca? — Aceiaşi! Pandele. — Da de unde ştiţi? Un borfaş. deşi e de necrezut. Eraţi acasă la dumneata. Dezechilibru mintal. nevastă-mea pleacă în fiecare an la ţară. N-a luat mare lucru.

Anumite raţiuni cereau ca Ionescu să fie înlă- turat acolo pe munte. a azvârlit-o cât colo peste alandala aşternutului. credeţi că e posibil să scap? — Cu o singură condiţie: dacă mă asculţi. veşnic e înconjurat de ceilalţi. altul era raportul de forţe. Un individ periculos era hotărât să-şi ducă planurile până la capăt. Imediat după ce intrăm în păduricea de brazi. reluă Ionescu. — Hai să plecăm chiar acum. lipindu-mi fruntea de geamul rece. Mi-am muşcat buzele de ciudă. Nu vreau să te sperii. Necunoscutul îmi dovedise cât de ingenios poate să fie şi nu mă îndoiam că avea şi alte arme. — De ce? — Pentru că am de gând să-l aştept pe cel care. fireşte! — Nu ştiu! De unde să ştiu?! Ce tot vrei de la mine? L-am liniştit cu greu. planul era simplu. Da. — Ai remarcat că aici. S-a apropiat de mine docil.. — Eu?! — Dumneata. obrajii i se îmbujorară. — Credeţi. şi criminalul se va grăbi să nu scape prilejul. — Unde? — Oriunde. A întins mâna după sticla de coniac şi. Planul meu e foarte simplu. Deşi. eram legat de mâini şi de picioare. gândind că s-ar speria. — În toiul nopţii? — Ce importanţă are? Important e să pot scăpa. — Ştii şi ce anume s-a căutat! A sărit speriat. "Nu. pe munte. Nebun ori foarte abil. Viaţa lui Ionescu era în pericol şi nu puteam să-l dădăcesc la nesfârşit. Dacă îşi amâna proiectele pentru Bucureşti. cineva ţi-a cotrobăit printre lucruri? Mi-a mărturisit foarte emoţionat: — Aşa este. ne-am hotărât pentru luna octombrie. dumneata trebuie să pleci. La Bucureşti sau în altă parte." — Până la urmă.. dumneata îţi vei continua drumul singur. Faptul că nu îl cunosc? Dibăcia? Izolarea?" Găsisem: Izolarea! M-am hotărât brusc: — Tovarăşe Ionescu. "Trebuie să stabilesc întâi care sunt atuurile răufăcătorului. Mâine dimineaţă îl voi anunţa pe cabanier în aşa fel încât să audă toată lumea că plecăm împreună. nu aşa!" M-am oprit. Adică să faci numai ce-ţi spun eu. constatând că e goală. "Ce trebuie să fac? Ce trebuie să fac?" Măsuram odaia în lung şi în lat. înţelegeţi. fără îndoială ne va urmări îndeaproape. Situaţia părea fără ieşire. Dimpotrivă. "Imposibil să-l izolez. dar sunt dator să-ţi spun că cineva are de gând să repete încercarea de aseară. mi-e greu să cred că unul din ei. răufăcătorul nu se va opri la cele două atentate. Ionescu da semne de nerăbdare. însă cine a propus locul ăsta blestemat nu-mi aduc aminte nici în ruptul capului. iar orice încercare de a-l identifica se izbea de muţenia celui pe care şi-l propusese drept victimă. Haide! În câteva . În primul rând. Mă înşelasem. Eram şi puţin afumat. combinând cele mai năstruşnice pla- nuri.

domnule Ionescu. inventivitatea". Era posibil ca necunoscutul să realizeze capcana şi s-o evite. era cât pe ce să mă ucidă? — Serios? Dacă i-aş fi spus că la Aprozar au adus ţelină. Oftă neputincios. O dată cu apropierea frontului. Îmi căută cu ochii cadranul ceasornicului. — Tata a murit în război. despre dumneata. magistral jucată. Uite că s-a oprit ploaia. nemţii au aruncat-o în aer. apoi se porni să măsoare odaia minute în şir. Ne-am aprins ţigările: — Ştii că "prietenul dumitale". Totdeauna părinţii se o- pun când vrei să te însori cu o fată frumoasă. În orice caz. hotărât să pun la punct toate amănuntele apropiatei noastre încercări. L-am lăsat în pace. — Cât e ceasul? — Cinci fără douăsprezece minute. lucra într-o uzină de armament subterană. despre viaţă. Mi s-a părut că-l aud râzând: "Există arme mult mai eficiente: inteligenţa. — Sau în câteva secunde. Până jos avem de mers. Până la ziuă erau câteva ceasuri bune. nu glumă. Cum îţi imagi- nezi că ai să poţi coborî pe întuneric? Se uită pe fereastră. fără să scoată o vorbă. încă n-a băgat de seamă". Nici n-ai să bagi de seamă când se luminează. Tremuri doar pentru firicelul du- mitale de viaţă. — Unde? — În Făgăraş.ceasuri suntem jos. câştigam timp. Ionescu continua să se plimbe. O făcuse în permanenţă. Despre mine. Şi nemaiputând rezista ispitei întrebă: Cât e ceasul? — Cinci şi douăzeci. Mi-am amintit că acelaşi lucru îl făcusem şi eu puţin mai înainte. — Pe front?! — Nu. — Bănuiesc că părinţii s-au opus căsătoriei. Am încercat încă o dată să reiau "conversaţia": — E frumoasă? — Cine? — Soţia dumitale. cu siguranţă l-ar fi mişcat mai mult. "De ce naiba nu mi-a luat pistolul câtă vreme am zăcut fără cunoştinţă?" Un asemenea mecanism în mâna unui ucigaş. — La birou. Uiţi că plouă de patru zile. Încearcă să te odihneşti." — Locuieşti în centru? — Pe Magistrală. . evident. — Cât e ceasul? — Patru şi jumătate. "Tare eşti egoist. — Da cred că da. De ce? Ca să mă enerveze? — Cât e ceasul? — Crezi că dacă ai să mă întrebi la fiecare cinci minute timpul va trece mai repede? Hai mai bine să stăm de vorbă! — Despre ce? — În general. Am ales o poziţie comodă. "Ia te uită. Mă sfida. Revedeam scena morţii aparente. — Povesteşte-mi cum ai cunoscut-o pe soţia dumitale. adineauri.

după care adăugase: "Lasă-l în pace pe cabanier. N-am descoperit ni- mic. Ionescu stătea pe jeratic. dintr-o săritură am fost lângă el. îndrăznii eu. nu-i el. — Fără câteva minute. Amănuntul era interesant. Am închis uşa şi. Pregăteşte-te pentru următoarele!" Urma un spaţiu gol. S-ar demasca. Nu m-a surprins. dar conţinutul mi-era în orice caz des- tinat. Nu era adresat nimănui. — Mijloace are la îndemână câte pofteşti: înec. poate-ţi fac o vizită. — Trebuie să fie aproape şase. fără în- doială. — Renunţă. — Ai să înţelegi numaidecât. Ploaia încetase de mult. — Nu înţeleg. să mă invite. aplecân- du-mă. Pe plic nu se vedeau amprente. identic cu cel pe care-l primisem. L-am pus lângă celălalt şi. Aşteaptă aici. Coniac consumau cinci dintre ei. întorcându-mă. — La ce oră credeţi că se luminează? — Pe la şapte. Acum înţelegi? Până ajungem în pădure n-ai voie să te depărtezi de mine nici o clipă. O pată albicioasă de lumină trudea din greu să spele obrazul întunecat al cerului. l-am aşezat pe pat. am cercetat odaia centimetru cu centimetru. N-a mai continuat. nu va îndrăzni să te atace. Puse mâna pe clanţă. Crestele munţilor începură să prindă contururi aproximative. apă minerală doar Dorneanu. şapte şi ceva. Am deschis fereastra. Cu aceeaşi caligrafie. — Unde te duci? — Să-mi iau lucrurile. De aici urmau corelaţii şi supoziţii derutante. începu repede să se îmbrace. menită să mă încurce. Părea chiar nemulţumit de asemenea perspectivă. — Pentru mine sau pentru dumneata? — Pentru. apăsând pe fiecare cuvânt. am adăugat: încuie după mine! Uşa de la camera lui Ionescu era întredeschisă. Pe duşumea am descoperit un al doilea plic. Până mă echipez. Povestea cu apa minerală şi coniacul era. apucându-l de mână. trebuie să-mi fac bagajele. dm câte am înţeles. Văzându-şi lucrurile. corespondentul meu anonim scria: "Ai câştigat prima manşă. otravă. Vorbeam în şoaptă. lucrurile am să ţi le aduc eu. — La Bucureşti. Îşi reluă plimbarea. până una-alta. — Prin ce mijloace? Dacă eu nu vreau. L-ai zăpăcit cu întrebările şi acum confundă coniacul cu apa minerală ". — De ce aţi întârziat atâta? Mi-a fost frică. Nu s-a grăbit. . speră să iasă basma curată. cuţit. De aceea va încerca "să te reţină". Şi. În prezenţa mea. Plecarea dumitale precipitată zădărni- ceşte planurile necunoscutului. voit deformată. Şi. — Te rog să stai jos! — De ce? — Ţi-am sugerat plecarea cu o condiţie: Să mă asculţi! — Totuşi. Cum era gata să iasă.

la doi paşi de mine. încercând să-l ajung. ca muierile. ignorând întrebările în privinţa ceasornicului. Capitolul VI ASASINUL E PRINTRE NOI Coboram scările. Ionescu. ce vreţi de la mine? — Să-mi spui adevărul.. Te temi de ceva! Aş putea să te ajut! — Tocmai dumneavoa. lumina birui ceaţa. — Două cafele turceşti. — De... Apăru nevastă-sa. ştergându-şi mâinile cu o cârpă. Vorbea cătând în lături. Încerca să-şi stăpânească năvala lacrimilor. . încercând să desluşesc. — Omul meu s-a dus să dea la peşte. evitându-mi sistematic privirea... Pipăiam din când în când arma cu piedica trasă. Îşi dădu seama că a luat-o gura pe dinainte. cu amândouă mâinile. Eram numai ochi şi urechi. — Înapoi! — Mi-am uitat banii sus. când un răcnet umplu încăperea. N-a putut să ducă minciuna până la capăt. încredinţându-mă astfel că nu sunt singur. fireşte. îşi stăpânea anevoie nerăbdarea. izbucnind în hohote de plâns. Plecăm. Dumneata ascunzi ceva. urmându-l îndeaproape pe Ionescu. — Dar. speteaza unui scaun. mari! Spune-i soţului dumitale să ne facă nota. Priveam spectacolul fantastic al disputei dintre zi şi noapte. Să vă pun cafeaua! — Stai puţin! — Păcatele mele. Cu un cuţit în spate. Schiţă câţiva paşi. necunoscutul trebuia să iasă din umbră. Dacă calculul meu era exact. Mai există vreo femeie în cabană? — Dar nu plângeam. Până beţi cafeaua. — Te-am rugat să nu te mişti de lângă mine. strecurându-se timidă prin ferestre. strângând tare. Peste ju- mătate de oră plecăm. îmi întoarse spatele şi. fugi în bucătărie. l-am strigat pe cabanier destul de tare. împlântat până la plăsele. Treptat. Avea obrazul pământiu. — Înapoi! Dădeam la o parte un scaun de care mă împiedicasem. să-mi explic fie- care zgomot. — De ce plângeai azi-noapte? — Eu?! — Dumneata. Conform planului. cinci şi jumătate. — Văd că nu vrei să mă asculţi. Şi deodată Ionescu o rupse la fugă pe scări. — Când a plecat? — Pe la cinci. Acum-acum trebuie să pice. Ionescu se prăbuşea pe trepte. luminată tulbure de un singur bec. Stai jos! Aşa. Brusc. era străină şi neospitalieră. Sala de mese. ochii roşii de lacrimi sau nesomn. ca să fiu auzit..

Criminalul se dovedise prea abil ca să nu-şi fi calculat bine şansele. Un cuier pom luă locul lui Ionescu căzut pe scări şi. Am căpătat nesperat de repede legătura cu miliţia locală. repeta la nesfârşit: — Doamne. simplu. Criminalul nu-şi greşise ţinta. Nevasta cabanierului nu-şi putea lua ochii de la sângele împrăştiat pe scară. La telefon căpitanul Ştefan Anghel de la I. De astă dată scrisoarea conţinea numai două cuvinte: "Ţi-a plăcut?" Am avut impresia că-l aud pe criminal râzând batjocoritor. Acum câteva minute aici s-a comis o crimă. speriaţi. — Înapoi! Rămaseră pe loc. Bineînţeles. Aştept! Spre surprinderea mea. a făcut-o?" Observând cuţitul. Uşile se deschiseră.B. În sala de mese mă aştepta o ceaşcă mare cu cafea. Dumnezeule. Dorneanu îşi duse mâna la gură. Zece minute mai târziu. "Nu-i ni- mic. fără adresă. "Care dintre voi. folosind aparatul meu de fotografiat (la plecare nu mă gândisem o singură clipă că primele fotograme vor fixa astfel de privelişti). ce nenorocire! Mi-am aprins o ţigară. Ceilalţi se îmbulziră curioşi. Da. tovarăşe locotenent. Ofiţerul de serviciu? Notează. M-am aplecat asupra lui: mai trăia. mă avertizase că are de gând să realizeze o crimă perfectă. — Mircea Ionescu a fost ucis. nemernicilor.M. în ce ra- porturi a fost cu victima şi în general tot ce ştie despre el. şi cei cinci prieteni se iviră speriaţi: — Ce-i?! — Ce-s bancurile astea?! — Ce s-a întâmplat?! M-a cuprins o furie neputincioasă. fără grabă. O sorbeam încetişor. pe care în nici un caz nu le va scăpa obiectivul fotografic. Asemenea intenţii îi preocupă îndeobşte pe autorii de romane poliţiste. Fotografierea cadavrului şi a locului unde s-a comis crima este foarte utilă pentru cercetările ulterioare. Dumnezeule! Doamne. Acelaşi plic alb.M. aproape imposibil. În interesul anchetei. Intrând la mine în odaie să las aparatul. am procedat la reconstituirea ei. care dintre voi. ca infractorul să nu omită măcar un amă- . unde nu mai era nimic de făcut. m-am pus pe treabă. cu capul în jos îi agrava sta- rea. întrebându-mă ce va mai urma. — Aici cabana "Dor de munte". Crimă perfectă! Atunci când crima este comisă cu un anumit scop. telefonul funcţiona. fiecare dintre dumneavoastră va trebui să declare în scris de când îl cunoaşte. Deşi crima se comisese în prezenţa mea. Ochiului poate să-i scape detalii. vedem noi cine râde la urmă". Poziţia în care se afla prăvălit pe trepte. e foarte greu. echipa operativă. Aştept. am descoperit a treia scri- soare anonimă. Da. părăseam camera lui Ionescu. prin aruncarea cuţitului de la distanţă. oprind un ţipăt. Capitolul VII EXERCIŢII DE CALIGRAFIE Pe culoar nu era nimeni. M-am hotărât să-l transport în cameră. În prima anonimă.

La întreprindere după un debut teribilist. abia acum opt ani am . atât de rare. Cineva din afară. după care ieşiră foarte smeriţi. un gest. m-am gândit la vreun cuvânt aruncat. Dar dacă toată istoria a fost pusă la cale de un dement? Crimă de dragul crimei! Cazuri rare. Afirmaţia necesită o precizare: îl cunosc în sensul că l-am văzut de câteva ori prin cartierul meu acum douăzeci şi cinci de ani. Era primul "Lup de mare" pe care-l vedeam în carne şi oase. Dintre cei care ne aflăm aici. Un singur amănunt. mustaţă şi lulea. Declaraţia lui Pandele: "Îl cunosc pe Mircea Ionescu din anul 1960. Câteva tabieturi inofensive. putuse foarte bine să arunce cuţitul distanţa până la scară nu depăşea opt metri şi să dispară. La început." Declaraţia lui Vasiliu: "Pe morţi nu trebuie să-i vorbeşti de rău. i-am spus într-o zi: "Ştii că eu te-am văzut cu taică-tău pe strada noastră acum douăzeci şi cinci de ani?" "În primul rând. ţinând de mână un băiat cam de vârsta mea. "Care dintre ei?" Deşi toate indiciile duceau la Vasiliu sau tocmai pentru că existau prea mult indicii contra lui. cu o anumită îndemânare. economii pentru maşină. nu-mi puteam lua ochii de la el. Faptul că cineva căutase în hainele şi rucsacul lui Ionescu mă obliga să conchid că există un interes. Când M. un amănunt care mi-ar putea explica această crimă. Cu tim- pul însă. N-am bănuit niciodată că într-o bună zi va fi eroul unor asemenea întâmplări. încât se pomenesc doar cu titlu de exemplu. Am parcurs atent informaţiile pe care cei cinci avuseseră "amabilitatea" să mi le furnizeze. din tot grupul era ultimul la care m-aş fi gândit că va sfârşi astfel. cu barbă. am devenit oarecum prieteni. deschizând puţin una din uşi. ca. când a fost angajat la u- nitatea noastră. să-şi ducă intenţia la bun sfârşit. de parcă aş fi fost rudă apropiată cu defunctul. în sfârşit. Atunci am realizat unde şi când îl mai văzusem pe Mircea. Ionescu ducea o viată relativ mic-burgheză. Cu timpul. depunându-şi declaraţiile cu un aer de pioasă cu- getare asupra celor întâmplate. sunt probabil singurul care-l cunoaşte pe Mircea Ionescu încă din co- pilărie. Ionescu s-a angajat la noi. şi în mod firesc.nunt. Am reţinut ipoteza. câteva partide de cărţi. Cu douăzeci şi cinci de ani în urmă. Înainte de a redacta prezenta declaraţie. Camerele dispuse pe ambele laturi ale culoarului. Îmi adresară sincerele lor păreri de rău. şi una din distracţiile pe care mi le ofer este de a reuşi să-mi amintesc de cineva văzut o singură dată. pe strada noastră pe atunci se numea strada "Fără Nume" a trecut câteva zile la rând marinarul din fotografie. deşi sub fereastră nu se vedea nici o urmă. Remarcând asemănarea dintre Mircea cel de acum şi omul din tablou. deci în apropierea scării ofereau posibilitatea asasinului. i-am vizitat locuinţa. mi-am zis: "Iată un om pe care l-am mai întâlnit". parcă aşa spune proverbul. continuam să mă întreb: "Care dintre ei? Geamul de pe coridor era deschis. devenind oarecum amici. şi tare mi-e teamă că n-am să-i pot da ascultare. Probabil că sunt un slab observator ori nu mi-am dat osteneala să-l observ. M. Se spune că am o memorie ieşită din comun. s-a încadrat repede în limitele unor exigenţe medii. întreţineam relaţii strict profesionale. În orice caz. "Care dintre ei? Vasiliu cu unghia lui înnegrită? Irascibilul Pandele? Dorneanu? Sachelarie? Ex-doctorul Marin?" Coborâră în grup. Pe unul din pereţi atârna tabloul unui marinar. un cămin paşnic şi cam atât.

) "M. Întrebându-l unde e. Da. ca salariat al instituţiei noastre încerc să uit o clipă de prietenul meu Mircea era un om de cea mai sublimă onestitate. Am impresia că se înţeleg. Dată azi 26 octombrie la cabana «Dor de munte»". Aşa mi-am explicat strădaniile lui Mir- cea. Ionescu. căutând o fericire. de prisos.. în jurul noţiunii de prietenie fac tapaj tocmai cei care o cunosc mai puţin sau nu şi-au dat osteneala să o cunoască. reconfortantă chiar. imaginea contemporaneităţii. Adio. M. Fiindcă personal nu joc niciodată. am avut prilejul să-i urmăresc onestitatea şi în această direcţie. germană şi engleză. Nu l-am refuzat.. La birou. răspundea cu elan la toate sarcinile. Declaraţia lui Dorneanu: "Da! Mircea a plecat astăzi într-o lume pe care nu o cunoaşte." (Iar a început să bată câmpii!) "Experienţa a demonstrat că. de suferinţe. de aceea am acceptat să-l ajut. Mircea m-a rugat să-i predau lecţii de franceză. O săptămână mai târziu. de temeri şi virtuţi. aproape ostentativ. Mircea! Rezervele mele sufleteşti sunt deja epuizate. Îmi amintesc perfect că într-o discuţie avută cu cei din conducerea întreprinderii. Altceva? Este căsătorit cu o femeie deosebit de frumoasă. Hm! Adeseori atribuim destinului ori ru- dei sale apropiate întâmplarea ceea ce scapă atenţiei noastre. directorul s-a pronunţat cu entuziasm: «E un băiat liniştit». de fapt. treptat. cău- tând o fericire de care nici el nu-i convins că-i aparţine. deve- nind un apendice jalnic. mi-am dat seama că. Aparţineai acelui gen de oameni care afişează mereu. chiar dacă adevărul în sine nu-l prejudicia cu nimic. (Până aici. Întâmplarea fericită care ne-a reunit în acest grup simbol al prieteniei mi-a dat posibilitatea să cunosc câte ceva şi din viaţa lui particulară. Mai mult. Învăţa cu o tragere de inimă înduioşătoare. prietene! De obicei. A murit un om! Un om a plecat către o lume pe care nu o cunoaşte. când ne-am întâlnit din nou. dacă nu-i mai oferi creierului materia primă strict necesară. care pompează inutil în gol". aceasta era abia introducerea. îmi fac impresia unei sonde. A murit un om! A murit un mănunchi de idealuri. De câteva ori ea l-am văzut împărţind cărţile într-o manieră mai mult decât ciudată. Declar cele de mai sus cu toată răspunderea cuvenită. ne ajuta şi pe noi ceilalţi. portretul dispăruse. tocmai pentru că emanai în permanenţă siguranţă deplină. Un caracter. La jocurile de noroc. Se spune că delăsarea faţă de tot ceea ce ne înconjoară duce la stingerea unor realităţi asemeni unui foc prost întreţinut. Foarte bine pregătit profesional. O făcea cu dezinvoltură. Prezenţa ta era odihnitoare. dezinteresat.călcat prima oară în Bucureşti". dovedea o patimă învecinată cu a mea. Mă doare nespus plecarea ta. brutal. Mircea prefera să spună o mie de minciuni decât un singur adevăr. o. pentru că eu nu mă înşelasem. am crezut că-şi bate joc de mine citind mai departe. I-am frecventat casa ca amic şi dascăl. acesta îşi pierde însuşirile primare. Câţi dintre noi te-am înţeles. de care nici el nu-i convins că-i aparţine. Incidentul mi-a confirmat unele suspiciuni despre sinceritatea lui Ionescu în multe alte privinţe. se vorbeşte tot mai mult că e omul de "încredere" al directorului. demnă de invidiat. Ionescu are o căsnicie ideală. Mircea! Câţi ţi-am apreciat eforturile permanente de a ne simţi bine în preajmă-ţi? Asta să-ţi fi fost destinul? Credo quia absurdum!1 Destinul. În general. mi-a răspuns că a venit între timp o rudă îndepărtată să-l ceară. . N-am înţeles de ce îmi ascunde adevărul.

M. Repet. noţiunea de prietenie nu încăpea în vocabularul relaţiilor dintre noi. Dorneanu s-a oferit să-l ajute în studiul unor limbi străine. Într-o anumită împrejurare (petrecere).. (Ei. ba. Iată motivul pentru care mi-a devenit antipatic. care au sfârşit prin a atrage atenţia direcţiei. multe depăşind perimetrul sectorului său. nu sunt decât simple prezumţii. era mai mult un flirt cu şansa. Ultimele două concedii le-am făcut împreună. deci departe de a-i asigura unuia sau altuia vreun câştig considerabil. pretinzând că o face numai şi numai pentru a fi cât mai des în casa acestuia. Ionescu a venit la noi în primă- vara anului 1960. mai mult. părea un om foarte echilibrat. desigur la modul simbolic. ba. de faţă fiind şi M. de neînţeles. Din câte am auzit. în mod surprinzător. Ionescu a renunţat să mai aibă idei. aluzia sugerând relaţii bănuiesc imaginare între el (Dorneanu) şi soţia lui Mircea. Altminteri. Dacă stau bine să mă gândesc. Ne vedeam cel puţin o dată pe săptămână. Ionescu s-a dovedit mai norocos decât în celelalte jocuri ale hazardului. Atribui această metamorfoză opoziţiei unora dintre colegi. dar. În orice instituţie salariaţii au anumite opinii despre directorul respectiv şi destule urechi care ascultă spre a raporta imediat. Ionescu a făcut eforturi substanţiale ca grupul să nu se destrame. dacă nu mă înşel pretinde că i-a văzut un carnet C. mi-am zis. Totdeauna. în viaţa de fiecare zi. de regulă. Cineva Marin. evenimentul nu rămâne neobservat. M. Ţin să subliniez că jocurile erau organizate pentru plăcerea în sine. Pierderile nu depăşeau ordinul zecilor de lei. să caute căi şi soluţii noi. ne-am descoperit câţiva dornici de a ne încerca şansele la jocul de cărţi. moştenită mi se pare de la părinţi. În felul acesta s-au permanentizat legăturile dintre noi. Câteva luni mai târziu. când un nou angajat se repede să ia taurul de coane. frizând meschinăria. Nu are copii..E. părinţii i-au murit de mult. am convingerea că ne dispreţuim reciproc. conjugate poate cu faptul că. Nu întârzia. toţi cei care şi-au spus părerea. Mircea primea primă. au avut de suferit . domnule Dorneanu. Declaraţia lui Marin: "Regret nespus că primele relaţii care le dau despre un coleg succed unor evenimente tragice. Are o locuinţă confortabilă. aşa cum făcuse la început. Se spune deci că M. Ionescu. pentru că imediat ce a reluat funcţia de controlor tehnic am avut împreună câteva discuţii pe teme profesionale. fără îndoială. că-şi incita colegii. în special sâmbăta. Cred că este singura explicaţie a faptului că suntem. Ştiu că plănuia să-şi cumpere maşină şi mai ştiu că făcea economii. Cert este că. dar nici nu încerca. notând conştiincios tot ce se vorbeşte. repet.C. M. abia acum realizez ce înseamnă obişnuinţa. M. De câtva timp. Făcând abstracţie de aceasta. nu lipsea. era cel mai pătimaş dintre noi. Reţin data. Ionescu. nimic nu ne leagă pe unul de celălalt. Ionescu ar fi fost o astfel de ureche. Despre trecutul lui M. mai mult. Ionescu. ceea ce i-a atras imediat simpatia celor din jur. nu-şi neglija atribuţiile. În afara unor tachinări frecvente nu reţin nici un incident deosebit între el şi ceilalţi din grup. În ultima vreme chestiune de câteva săptămâni circula tot mai intens zvonul că Ionescu ar fi găsit o nouă metodă de-a se face agreabil superiorilor. despre aiureala asta mai discutăm noi!) Declaraţia lui Sachelarie: "Plăcerea jocului de cărţi ne-a strâns în acelaşi grup. cu peste optzeci de mii de lei. împreună. Cu alte cuvinte. trimestrial. Mircea avea prostul obicei de a încerca în permanenţă să ne păcălească la joc. În căsnicie. Ionescu nu ştiu nimic. Astfel l-am cunoscut mai bine pe M. evident dacă respectivul conducător se pretează.

În asemenea situaţii. Observasem de la început. a pierdut aproximativ o sută de lei. era scris cu apostrof. stilul. Ceilalţi aveau o uşoară tendinţă de a cocheta cu termenii fără a recurge exceptându-l pe Dorneanu la formulări voit savante. voi fi omul cel mai bogat". Trebuia procedat prin eliminare. Vocabularul lor era foarte redus. Am cântărit cu răbdare fiecare cuvânt din cele trei anonime. de exemplu. orice caligrafie variază în raport de condiţiile în care a fost practicată (instrumentul de scriere. L-am surprins în diferite ocazii renunţând cu dezinvoltură la acest "stil". am convingerea că ne dispreţuim reciproc" (Sachelarie). în vreme ce Marin. greşelile de ortografie. care scoate o vorbă la trei zile. Deşi Pandele e cel mai guraliv din grup. b) Faptul că Ionescu obişnuia să trişeze la joc. "Dintr-o".E. a strigat: "Scuip pe banii ăştia! Într-o zi. (E oare singurul din grup?) c) Rivalitate sentimentală? (Soţia lui Ionescu pare a fi o femeie deose-bit de frumoasă. ba. "Pandele şi Vasiliu nu au mai fost trimişi în străinătate" (Marin). m-a frapat o neconcordanţă. iscată prin repetatele "informaţii" aduse direcţiei de către victimă. pentru că eu nu mă înşelasem" (Vasiliu). Aparţinea lui Vasiliu.) Am reţinut. folosirea regionalismelor sau a vulgarităţilor etc. Alături de declaraţii am pus anonimele. Nimic deosebit. ancheta". În privinţa lui Dorneanu. Conclu- zia că au fost scrise de un intelectual se impunea de la prima lectură. "Nu am înţeles de ce îmi ascundea adevărul povestea cu marinarul. mai mult. Posedă un carnet C.C. că autorul nu şi-a însu- şit perfect noua ortografie. Odată. Asta este tot ce ştiu.(de exemplu. "într-o bună zi afirmă Ionescu voi fi omul cel mai bogat" (Marin). semn incontestabil că nu se o- moară cu lectura. Cabanierul şi nevastă-sa numai de preocupări livreşti nu puteau fi a- cuzaţi. Declaraţia lui Vasiliu şi anonimele respectau aproape identic spaţiul . condiţii atmosferice. la o partidă de pocher. Cineva a întrebat dacă a descoperit cumva vreo comoară. Căutam o eroare asemănătoare în cele cinci declaraţii şi. Cum era destul de beat. pe care a depus până în prezent optzeci şi şase de mii pentru maşină. de asemenea. spre norocul meu sau neşansa autorului. Recitind declaraţiile. în prima anonimă. starea psihofiziologic). totuşi deprinderea scrisului se deosebeşte de la un individ la altul. indicii preţioase oferă limba folosită. mult mai târziu aveam să-mi dau seama că frazeologia penibilă înşirată în declaraţie făcea parte din stilul său perso- nal. Ionescu părea că regretă afirmaţia făcută. cât de cât. anumite precizări "Nimic nu ne leagă pe unul de celălalt. deşi la prima vedere nici una nu justifica crima: a) Eventualitatea unei duşmănii. Pandele şi Vasiliu nu au mai fost trimişi în străinătate). incomprehensibile. îmi oferea cele mai variate amănunte. poziţia. Nădăjduiesc din inimă ca cele declarate să faciliteze. încercând să găsesc anumite identităţi grafologice. declaraţia sa era foarte succintă. am descoperit-o. Mi-am notat totuşi câteva ipoteze. bogăţia le-xicului. Evident.

dezminţindu-l. zâmbindu-mi complice. — Înseamnă. mai adăugă cu un aer de scuză. — Plăcută? — Dacă am să vă zic că n-am închis obloanele toată noaptea de bucurie. Dacă aveţi buna plăcere. "Dumnealui şi-a căutat alibiul în apele negre ale lacului". două. atârnând jalnic la capătul unei sfori. aşa că orice calcul în privinţa timpului petrecut în afara "scenei" era hazar- dant. gândii. care. — Minte ca un popă de ţară. având aceeaşi direcţie a rândurilor (tendinţă vizibilă de a urca). Probele erau mai mult decât evidente. n-o să prindeţi cine ştie ce. o să mă credeţi? — Nu. — N-aş fi crezut că prin părţile locului se poate pescui.alb de pe margine. — Şi zi aşa. ce vreţi să spuneţi? — Cineva afirmă că te-a auzit azi-noapte ameninţând pe altcineva cu moartea. Alţii au patima sângelui sau Dumneata n-ai furat niciodată. Îmi frământam creierul să găsesc o explicaţie curioasei sale metamorfoze. apoi intră în bucătărie. îmbrăcându-şi halatul din mers. — Bine că ai ales-o pe cea mai nevinovată. Patru peşti se puteau prinde în câteva ore sau în câteva minute. vă puteţi distra o oră. Cu acelaşi aer profesional a ţinut să se informeze dacă am dormit bine. sculele vă stau la dispoziţie. Capitolul VIII "SPIONII" RAPORTEAZĂ Cabinierul apăru cu un serviciu de pescuit complet şi patru peştişori. "Pruncul" avea ochii încadraţi de cearcăne vinete. dar. Nu de asta n-ai dormit dumneata! — Adicătelea. nu-i aşa? A clipit scurt. glăsuiau altfel. — Se poate. S-a întors repede. — Înseamnă că ţi-am făcut o surpriză. se mai întâlnesc oamenii. . şi totuşi. — Da' de unde! făcu el repede. în vreme ce se depărta. Fie-care cu patima lui. Mă căznesc de la şase dimineaţa. — Pun rămăşag că dumitale nu ţi-au trebuit mai mult de 10-15 mi- nute pentru "recolta" de astăzi. — M-aţi recunoscut? Ştiam că o să mă recunoaşteţi. ur- mărindu-l. — De. Mi-i arătă cu un surâs care voia să spună: "Asta-i toată isprava". oricum. I-am întors-o — Dar dumneata? — Ca un prunc nou-născut. domnule Hristu acesta este numele omului care purtase cu ani în urmă cămaşa cu desen fistichiu regăsită în magazie ne întâlnim din nou. şi nu ieri când încă nu fusese re- cunoscut. Firesc era să fie speriat abia acum. — Te aşteptai? — Nu.

ca omu'. problema ţinea de resortul colegilor mei de la economic.. Pe sănătatea mea. — Ca lacrima să fie. — Câte "lovele" ai luat. tovarăşe căpitan! Nevastă-mea ştia că de. ca lacrima. nu mă nenoro- ciţi. — Pe cine ameninţai azi-noapte? — Pe nimeni. şi nu e bine. — Ia mai gândeşte-te! — Zeci de sutici dar nu multe. — Crimă?! Eu.. — La ce oră? Se gândi puţin. Acu' le-am pus la loc. — Ca lacrima! Pe sănătatea mea. — Zău? — Nu e bine deloc. — De ce plângea soţia dumitale? — I-am povestit filmul ăla cu două orfeline şi ştiţi cum sunt femeile! — Te joci cu focul. — De ce? — Tovarăşe căpitan. — Tovarăşe căpitan. — De ce? — Cum de ce? Ştiu eu de ce? — Nu ştii? Hai.. eu. am uitat să trec în hârţoage toate alea. — De ce?! Care vorbe nu trebuia spuse şi cui? — Dumneavoastră. — Tovarăşe căpitan. căutând sprijin. să zicem că te cred.. — Te-ai întâlnit cu cineva? . — Adevărat. Hristule! L-am ameninţat cu degetul. tovarăşe căpitan. În cabană a fost asasinat un om! Hristu se rezemă. care va să zică basma curată. Pe sănăta. să te ajut. tovarăşe căpitan. dacă scoate o vorbă. Hristule. Şi amintindu-şi gluma proastă făcută înainte. Îi spuneai că. Hristule? — Iertaţi-mă. Dacă ăsta era adevărul. Spun adevărul. — Bine. apoi ridică din umeri. L-am oprit. — Iar începi? În ochi îi jucau lacrimi. — Şi dacă am să-ţi spun că popa ăla sunt de fapt eu? — Dumneavoastră? Şi la ce biserică împărţiţi prescura? M-am făcut că nu-i bag în seamă obrăznicia. o ucizi.. — Ce-ai făcut azi-noapte pe culoar? — Care culoar? — Câte culoare sunt în cabană. Am ieşit la tauletă. E adevărat? Din nou începu să tremure. S-a apropiat de mine hotărât să cadă în genunchi. Hristule. rămase cu gura deschisă. ca la duhovnic. apoi mărturisi: — Pe nevastă-mea. — Să mă credeţi.. numai ce-am ieşit de la pârnaie.. Hristule? — Câteva sutici... vă jur. Tot adevărul. — Asta-i tot ce ştia nevasta dumitale? — Mai ştia că luasem nişte lovele. tovarăşe căpitan? Când? Tremura de-a binelea. Vai de sufletul meu a- mărât! Crimă! La mine? Pe cine au ucis. ca omul.. — Hristule! Făcu o mică pauză.

. să ştii că n-am să ţi-o iert. sunt articole de prohibiţie re- zervate zeilor. Se vedea limpede că e jucată. nu suntem decât simpli muritori. tovarăşe căpitan. pă de trei. O tuse discretă îmi atrase atenţia. — Eu?!? — Hristule! — Le-am spus. M-am enervat de-a binelea. Hristu- le. — Vasiliu? — Cu Vasiliu. Când am apărut în cabană m-ai recunoscut? — Cine nu vă recunoaşte pe dumneavoastră? Un bărbat aşa.. tovarăşe căpitan. n-ai noapte! Bine. tovarăşe căpitan. Îşi luase aere de confident. s-adună. Mi-a cerut un chibrit. — Nimeni. Am deschis repede. — Prea e încurcată al naibii. — Păi să facem ceva. interveni el.. dar parcă poţi să ştii? Chiar şi la cinci bani. mai un pasparol. — Ascultă. Hristule. — Da. După. — Poate reţii vreun amănunt. — Oricând şi la orice oră. Hristu se luă în serios — Jucau pe parale. când e vorba să ajut mili-ţia. — La toaletă ai ieşit înainte sau după "discuţia" cu soţia? — După. În capul scării stătea Dorneanu. — N-ai zi. în camera dumitale şi meditează asupra balivernelor pe care mi le-ai turnat în declaraţie. în general. — Altceva ce să vă spui? Cobea mi s-a părut că-i priveşte cu ochi . Hristule. Mă bucur că eşti dispus să mă ajuţi. — Aşa? La prima noastră discuţie te-am rugat să-ţi aminteşti dacă n-ai băgat de seamă când îi serveai. Eu. te rog. — Şi-n afară de Vasiliu nu mai era nimeni? Gândeşte-te bine. — Bine. urcă. — E bine. cu blaint obligatoriu. ori pă de şase ori. — Se juca mare? — Ei zicea că la cinci bani deschiderea.. Noi. — Dubios individ! conchise gânditor cabanierul. — Altceva? Păru nemulţumit că trecusem prea uşor peste ipoteza unor vrăjmăşii iscate la joc. — Nu-mi miroase bine tărăşenia asta.. rosti sentenţios. — Şi te-ai grăbit să-i înştiinţezi. când jucau pocher sau. de ce să mint. gestul său favorit de bună credinţă. Nu mai era nimeni. tovarăşe căpitan. le-am spus. — Mi s-a părut la un moment dat că umblă un ghiorlan la uşa came- rei mele. împreunându-şi mâinile pe piept. vreo uşă trântită sau vreun zgomot suspect. Ştiu precis. Hristule! — Nici mie. căpitane. În dreptul tauletei m-am întâlnit cu nebunul ăla cu radio. vreun amănunt care m-ar putea interesa. tovarăşe căpitan.. observă Hristu cu competenţă. am plimbat farul: nimeni. şi paraua e ochiul dracului. S-a retras repede bâiguind ceva care aducea a scuze. — Iertarea ca şi nectarul. — Să facem. tovarăşe căpitan? Slavă Domnului că e bine! — Dar dacă m-ai minţit cumva. Îşi alese o expresie dintre cele mai meditative. cum să vă spun ca Raj Kapur. Hristule. domnule Dorneanu. tovarăşe căpitan.

"Jocul" nu era deloc întâmplător. ars pe jumătate. urmele au început să se scurteze. — Ai un foc? Îmi propusesem să verific felul în care foloseşte chibritul. "Aici Sachelarie s-a oprit câteva clipe să se odihnească sau ca să-şi aprindă o ţigară. De jur-împrejur nu se vedea nimeni. cine l-a reparat? — Eu. ca omul. având imprimate îndeosebi vârful bocancului. Prin centrul acestui zigzag am tras altă linie. N-am reuşit. practica de urmărire penală a dovedit că studierea întregului complex de mişcări. — Recunoşti cuţitul îl iscodii. mi-am aprins o ţigară şi cu aerul cel mai natural posibil am început să trasez la întâmplare. păstrând perfect conturul bocancului. linii pe terenul jilav. profesionale. Cărarea de urme din imediata mea apropiere era semnată de "spionul X". c-am făcut şi eu armata. Am trecut la altceva. — Pe sănătatea. Există în folclorul nostru un proverb al naibii de adevărat "Omul când e necăjit se cunoaşte pe păşit". fugise chiar. Dacă nu mi-l arătaţi. Într-adevăr. tovarăşe căpitan. pentru a-i ajunge pe ceilalţi. I-am schimbat receptorul. precizat de orientarea . Luase poziţia de drepţi. arătându-i arma cu care se comisese crima. tovarăşe căpitan. Aveam în magazie un aparat vechi. neică! Aici e directorul cabanei "Dor de munte"! Închise amuzat. În eventualitatea că totuşi cineva îmi urmărea mişcările. Unisem urmele lăsate de călcâiele paşilor. duce la obţinerea unor rezultate preţioase în identificare. Îşi privea cuţitul hipnotizat. Însemna că Sachelarie grăbise pasul. Unghiul pasului. — Când i-ai observat lipsa? — Acum. L-am oprit. obţinând axa cărării de urme. am ieşit pe platoul din faţa cabanei să le primesc "raportul". cu o crenguţă uscată. — Apropo. — Alo? Ce? Care marmeladă? Care vagon? Care transport? Eşti plecat cu sorcova. fiind "spionii" strecuraţi în cursul nopţii la bocancii "prietenilor". Stai aici şi fii cu ochii în patru. şi cabanierul ridică receptorul. — Ăsta e cuţitul meu. Hristule. m-am aşezat pe o piatră. — Bine. Hristu se îngălbeni. Alături de chibritul meu. Cu gesturi iuţi. Cunoşteam repertoriul. obţinând astfel o linie frântă. Hristule. De la bucătărie. cabanierul îmi oferi flacăra unei brichete. uitând surprinzător de repede spaima. — Care cobe? — Ăl cu apa minerală. Începu să tremure. Singurii mei colaboratori. Brusc. sinceri. exista pericolul ca din exces de zel Hristu să-mi furnizeze amănunte denaturate de impresii false.spurcaţi. Cinci cărări de urme se depărtau către Râpa Dracului. fixat prin exerciţiul mersului. — Ordin. se afla un al doilea băţ. Una dintre urme era mai adâncită. — Te pricepi şi la "tehnică"? — De. L-am învelit cu grijă. Telefonul începu să sune. Am optat pentru a doua alternativă. făcându-l să dispară în buzunar. deci aparţinea lui Sachelarie. Admiţând că era sincer.

evident fără succes. refuzând să admit ideea că cineva le ocrotea fără motive întemeiate. Pentru un neiniţiat. era foarte mic. "Cam de dimineaţă a început să bea". o altă încăpere. Rămânea în picioare varianta că omul făcuse armata la cavalerie sau că fusese marinar. neţinând seama de realitatea în continuă evoluţie. poţi lesne să te bucuri de binefacerile acestui procedeu. Cabana fiind construită în anii noştri. "Dar asta e o baie de aburi!" O baie de aburi la două mii de metri altitudine avea ceva din firescul unui cârd de gâşte păscând liniştite pe spaţiile verzi din centrul Capitalei. Axa cărării de urme. este întâlnită adesea chiar şi în mediul rural. "Domnul ăsta nu se prea bucură de trecere! A încercat să-i spună ceva lui Pandele şi. sprijinindu-se reciproc. Un astfel de mers îl au de obicei oamenii care transportă o greutate în spinare. Puţin mai târziu. dacă stau bine şi mă gândesc. adăpostea o curioasă îngrămădire de pietre. Rutina. practic. "Dor de munte" dispunea de un dormitor comun pentru sezonul de vârf. Presupusul per- sonaj care încă nu intrase în scenă începuse să-şi piardă din consistenţă chiar de la ultima mea convorbire cu Ionescu. în afară de îndemânare. nu avea ce să transporte în plimbarea comună spre Râpa Dracului. ca să cotească spre stânga. suficienţă. mărturisea fără dubii cauza pentru care paşii săi ezitau. Dacă peste câteva pietre bine încălzite arunci o găleată cu apă. sintetizam informaţiile citite pe terenul din jurul ca- banei. În afara camerelor ocupate de noi. Am citit apoi raportul spionului care obişnuia de curând să se semneze prin trei linioare. Câteva oficii şi magazia de alimente completau numărul încăperilor.vârfurilor. din bârne şi trun- chiuri de brad. fiind foarte simplă. un "bis" fără rezonanţe sau una falsă prin faptul că e mereu aceeaşi. modest improvizată de către Hristu. nefiind băgat în seamă. Am ieşit. Rucsacul lui Sachelarie era sus şi. Cărarea de alături era marcată pas cu pas de semnul // "Pandele a mers alături de Marin probabil ca să-l tachineze pe seama alcoolului. Instalaţia. zgâriau tavanul câteva colţuri de stânci înnegrite de fum. După zece. Multă bătaie de cap mi-a dat urmele lăsate de Dorneanu.. Alături de magazie. s-a deplasat la cealaltă extremitate a grupului. Cercetarea amănunţită a cabanei şi a împrejurimilor mi-a luat trei o- re. fără să bănuiesc că drama a fost grăbită tocmai de această baie. Păşesc.cincisprezece paşi parcurşi în linie dreaptă. În cele din urmă. existenţa unor încăperi secrete era exclusă. m-am dumirit. doar denumirea în sine ridică pretenţii. Adevărul e că însuşirea acestei metode mi-a luat ani de studiu. Căutam logica trebii. căutând în permanenţă echilibrul. un cotlon rudimentar deasupra căruia. frântă şi întortocheată. . Am intrat înăuntru. Bănuiam dintr-un început că nu voi descoperi nimic. În centru.. nu înseamnă decât limitare. urmele porneau brusc în dreapta câţiva metri. întreprinderea mea avea ceva din tentativa de a descoperi urmele unui naufragiu golind cu o cană imensitatea oceanului. apoi continuau drept înainte. Datele riguros ştiinţifice trebuie completate cu o oarecare fantezie. De fapt. Procedeul se repeta de câteva ori. fără pretenţii. Şi totuşi am făcut o descoperire ciudată. Erau urmele lăsate de bocancii lui Marin.

"Întâmplător" alesesem cărarea care ducea spre eleşteu. afişând. Credeam că o să-mi reproşeze insinuarea. şi Vasiliu. pentru a-i urmări reacţiile. Şi eu. l-am surprins pe Pandele măsurând cu privirea dis- tanţa dintre acoperiş şi ferestrele aflate în apropiere. Pandele îşi recăpătase aerul de siguranţă. chiar aşa de proastă impresie fac? — Dimpotrivă. Două sau trei sute. ca muşcat de şarpe. — Pe dracu! Hai să fim serioşi. ce-ai făcut aseară la pocher? — Am pierdut. — Să te cred? De altfel. preciză Pandele. crezând că n-o să observe. o expresie batjoco- ritoare. A ridicat din sprâncene şi. — Înseamnă că singurul norocos a fost Ionescu. cât a câşti- gat? — Câteva sute. De pildă. — Tare naiv mă crezi. dacă. — Iată un copil. ca să fiu sincer. cu un fel de a se juca al naibii de curios. încercând să pară indiferent. — Marin susţine că l-a auzit pe Ionescu lăudându-se cam aşa: "Într-o zi voi fi omul cel mai bogat". apoi mă întrebă brusc: — De fapt ce vrei să afli de la mine? — Cât mai multe. pe malul lacului. Un amestec de surpriză şi ciudă îi colora ochii. Începuse să fluiere încetişor. inspectore? Cu un strop de perspicacitate ai putea evita eforturile penibile de a ne investiga. Ce l-a îm- pins pe Ionescu să te pârască şefilor ori de câte ori făceai glume pe seama lor? — Ai şi aflat? A! Înţeleg unde baţi! Nu zău. — Mă bate gândul să-ţi amintesc că în ultimul timp obişnuiam să primesc asemenea informaţii în scris. — Înseamnă că fac impresie detestabilă. — Nu înţeleg de ce mai jucaţi. Capitolul IX CINE A UCIS? Întorcându-mă.) Omul legii îl atrage pe infractor la locul crimei. n-ai nimic împotrivă. Nu a făcut-o. izbind cu piciorul pietri- celele întâlnite în cale. Oricine se îmbată ameninţă că va . Mergeam de câteva minute alături. spune-mi altceva. cred că eşti mult mai puţin rău decât vrei să pari. personal. Aici. — Ştii ceva. îmi propuse: — Hai să bem un coniac! — Poate mai târziu. apoi continuă: — Îţi pierzi timpul degeaba. nu s-a comis nici o crimă. Apropo. Mă înşelasem. inspectore. Deocamdată aş prefera să facem câţiva paşi îm- preună. Era absorbit de calcule şi nu a observat când am ajuns în spatele lui. — Norocul să-l fi ajutat sau o oarecare îndemânare în a da cărţile? — Toţi avem o "oarecare" îndemânare. Trebuie că îţi merg rău socotelile dacă te-ai apucat să sperii copiii. bineînţeles. în tăcere. apăsând ostentativ pe "încă". Nu sunt eu acela. Tăcu un timp. În sfârşit. ca de obicei. nu ştiu despre ce crimă vorbeşti. — Încă nu s-a comis. inspectore! (Îi făcea deosebită plăcere sau îşi imagina că mă necăjeşte uzând de acest apelativ. şi Sachelarie. Se amuză un timp. Uite. — Aşa-i că se poate pătrunde şi de pe acoperiş? Pandele se întoarse fulgerător.

face şi va drege. Altceva?
— Vorbeşte-mi despre prietenii dumitale.
Părea că abia aşteaptă întrebarea. S-a oferit imediat
— Cu plăcere. Numai că, vorbind despre amicii mei pentru anumite
încadrări, mi-ar trebui un îndreptar zoologic. Cu cine să începem?
— Indiferent. Cu Dorneanu, de pildă. Ce părere ai despre el?
— Execrabilă.
— De ce? Pare un inofensiv.
— Tocmai pentru că pare! N-ai idee ce lichea e în fond: mincinos,
egoist, rău, incapabil, zgârcit, ranchiunos, infatuat.
Şirul calificativelor ameninţa să nu se mai isprăvească.
— Se vede treaba că nu-l prea ai la inimă dacă faci atâta risipă de
vopsea neagră.
— Dimpotrivă! Mi-e chiar simpatic. De altfel, singurul simpatic din
grup.
— Mă gândesc cu groază la ce-o să-mi audă urechile despre ceilalţi.
— La urma urmei, dumneata mi-ai cerut să-ţi vorbesc. Suportă!
Am luat un aer resemnat, îmbiindu-l să continue.
— În rest, nu se lăsă rugat Pandele, tipul e total neinteresant.
— Pare totuşi un om cultivat.
— Pe dracu'! Spoială! Decor! Se laudă că a "atacat" filozofia la Mün-
chen, dar n-a făcut nici o brânză. S-a întors în ţară şi cu banii lui tac'su,
de bine-de rău a terminat Dreptul. Un caraghios. Unde mai pui că are tu-
peul să-şi atribuie cea mai complexă calitate pentru care trebuie să fii
dotat de natură: ratarea.
— N-aş vrea să te jignesc vorbindu-ţi de rău prietenii am declarat pe
ton neutru, dar am impresia că, pomenind de ratare, intri pe terenul lui
Marin.
— Ex-doctorul? făcu Pandele, preferând să nu bage de seamă ironia.
Ai sesizat bine. Un ratat sau în orice caz
— Unul care promite.
— Ai şi despre el la îndemână oarecari calificative?
— Evident. Crud, ursuz, necioplit, beţiv, ingrat.
— Şi, probabil, ranchiunos?
— Cel mai ranchiunos!
— De ce-i spuneţi ex-doctorul?
— Pentru că aşa se vorbeşte despre cineva care a avut un titlu şi l-a
pierdut. Gurile rele pretind că pe vremuri a fost amestecat într-o istorie
dubioasă. Şi mai spun gurile rele că era un medic bun. Personal, nu aş
avea încredere să mă las pe mâinile lui.
— De ce?
— N-ai băgat de seamă ce ochi are? Cu asemenea oameni nu e bine
să te întâlneşti noaptea.
Râse sleit, înfiorându-se şi întrebă:
— Altcineva?
— Sachelarie, să zicem.
— A, contabilul! Vanitos, meschin, pozeur şi uneori trivial.
Mi-am amintit că Sachelarie a fost singurul din grup care a sărit în
apă după Ionescu. L-am întrebat cum îşi explica gestul.
— Îi place uneori să capteze, atât şi nimic mai mult. Ţi-am spus
doar: pozeur. Despre Vasiliu nu mă întreba. Un nefericit.
L-am întrebat totuşi.
— E adevărat că a fost cândva internat la "Central"?
— Adevărat.
A tăcut, privind îndelung apele negre.

— Spuneai, printre altele, că Dorneanu şi Marin sunt ranchiunoşi.
Aşa să fie?
De astă dată, nu s-a mai grăbit să-mi răspundă. Părea nemulţumit
că i-am pus la îndoială exactitatea informaţiilor, dar când a început să
vorbească, mi-am dat seama că altceva îi stimulase ezitarea.
— O cunoşti pe soţia lui Ionescu?
— Nu.
— Păcat! E cea mai frumoasă femeie pe care am întâlnit-o vreodată.
Venise la noi în întreprindere acum doi ani, prin martie şi, o lună mai târ-
ziu, aproximativ trei sferturi din numărul bărbaţilor erau îndrăgostiţi de
ea.
— Să nu-mi spui că şi Dorneanu. Oricum, e un om aproape bătrân.
— Dacă ar afla ce ai spus, l-ai putea socoti de pe acum printre duş-
manii dumitale de moarte.
— Mă înspăimânţi!
— Te previn. Nu-l cunoşti pe Dorneanu.
— Şi ce s-a întâmplat cu faţa aceea frumoasă?
— Ceea ce se întâmplă de obicei cu fetele frumoase: s-a măritat.
S-a măritat cu Ionescu. Patru oameni erau gata să-i ofere marea cu sarea
şi ea l-a ales pe al cincilea: Ionescu. Monument de prostie. Dădu din
mâini a lehamite: în sfârşit, morţii cu morţii.
— Trebuie să înţeleg că printre cei patru care au pierdut cursa se nu-
mără şi Dorneanu?
— Îi el...
— Bine, dar ăsta nu-i un motiv să-i porţi cuiva sâmbetele!
M-a privit compătimitor.
— Repet, nu-l cunoşti.
— Adevărat, sunt multe lucruri pe care nu le cunosc. De pildă, nu
cunosc numele celorlalţi trei rivali. Te pomeneşti că şi ei fac parte din
grupul vostru.
— Închipuieşte-ţi.
— Ia te uită, am încercat să-l flatez, devii din ce în ce mai interesant.
— Cam târziu bagi de seamă, inspectore. Da, sunt şi ei pe aici.
— Dacă îmi dai voie, am să încerc să ghicesc. Sachelarie?
Pandele aprobă printr-o înclinare a capului.
— Marin?
— I. Gh. Marin, fost medic primar, actualmente proiectant la
I.D.G.H.I.B.
— Şi al treilea?
— Ştii foarte bine, inspectore, cine-i al treilea, dar, dacă ţii neapărat
s-o auzi din gura mea, fie: al treilea sunt eu.
— Iată că am ajuns şi la dumneata. Mărturisesc, sunt foarte curios
să te cunosc. Hai, începe cu calificativele. M-a privit lung, concentrat şi a
rostit apăsat:
— Un singur calificativ mă caracterizează: MINCIUNA.
— Să ştii că nu mă păcăleşti. Minţi când spui că minţi. Altminteri în-
tre omisiune şi minciună există o oarecare diferenţă. Cu cine te-ai întâlnit
azi-noapte pe culoar?
Răspunsul veni rece, aproape ostil:
— Nu-mi amintesc.
— Nici dacă îţi dai un pic de osteneală? Este exclus ca tocmai dum-
neata, cu simţul dumitale de observaţie, să nu fi băgat de seamă. Hai,
încearcă, eu am răbdare.
— Nu ştiu, poate cu Marin, poate cu Vasiliu... Altceva?
Mi-am ales o ţigară.

— Ai un foc?
Izbucni într-un hohot de râs artificial şi, căutându-se prin buzunare,
îmi oferi o cutie. Era identică cu cea găsită de mine. Am reţinut felul
economicos în care fuseseră aprinse câteva beţe.
Pandele aşteptă să-mi aprind ţigara, apoi întinse mâna după cutie.
— Aşadar, nu-ţi aminteşti sau nu vrei să-ţi aminteşti?
— Încă n-ai observat, domnule căpitan, că sunt animat de cele mai
bune intenţii?
— Recunosc, reluai nu prea convingător, că în timpul nopţii, când
traversezi culoarele aproape cu ochii închişi, imaginile sunt confuze. În
schimb, dimineaţa, după un somn odihnitor, poţi reţine lesne câte ceva.
De acord? Cum nu se grăbea să-mi răspundă, am continuat: Spune-mi,
te rog, unde te aflai în momentul în care s-a comis crima?
— Unde se află oricare om normal venit la munte ca să se
odihnească.
— Adică?
— În pat. E necesar să precizez şi poziţia?
— Dacă se poate...
— Orizontală, pe spate, având piciorul drept puţin îndoit. Pijama cu
ursuleţi şi botoşei... Schimbă tonul, devenind agresiv: Uite ce este,
tovarăşe căpitan, am impresia că dorinţa dumitale de a mă cunoaşte se
confundă cu spionajul pe gaura cheii.
Nu-l mai ascultam. Aveam în faţa ochilor tabloul înregistrat în mo-
mentul crimei. Pandele ieşise din cameră complet îmbrăcat.

*

Inginerul rămăsese afară, aşezat pe treptele casei. Se juca cu nişte
pietricele, ţintind cu îndemânare scorbura unui brad.
Am luat un pahar cu sifon de la bar şi-am înghiţit un antinevralgic.
Când m-am întors la fereastră, inginerul se îndepărtase binişor de
cabană în direcţia păduricii.
"Unde s-o fi grăbind?"
O privire scurtă a lui Pandele înapoi, peste umăr, îngrijorată, îmi cur-
mă şovăiala. Am ieşit după el. Urmărirea prin pădurea pleşuvă, cu copaci
desfrunziţi de toamnă, reduşi la simple verticale întunecate cu crengi
dezolant goale- era foarte anevoioasă. Mă strecuram cântărindu-mi paşii,
atent la scrâşnetul uscăturilor gata să-mi trădeze prezenţa. Dar Pandele
mergea acum foarte repede, nepăsându-i ori făcând abstracţie de
ipoteza unei supravegheri. Se opri abia la buza prăpastiei care
hotărnicea pădurea, măsurându-i imprudent, timp de câteva minute,
adâncimea. Stătea cu mâinile în buzunare, privind concentrat în gol.
Probabil canadiana umflată de vânt mi-a dat senzaţia că se clatină. "Cât
de uşor ar putea cădea victimă unei tentative de crimă, nu m-am putut
împiedica să gândesc. Un brânci şi… Am încercat tulburătoarea senzaţie
că inginerul Pandele, acolo, în faţa prăpastiei, se află la marginea vieţii.
Şi totuşi, în cursul nopţii blocase clanţa la uşă.
Într-un târziu, scoase din buzunarul de la piept o scrisoare. O
parcurse cu atenţie, apoi minuţios, cu răbdare, începu s-o rupă. Aruncă
totul dintr-o dată. Bucăţelele mici de hârtie, confetii răsfirate evantai în
vânt, ezitară lung deasupra abisului.
Pandele privea cum inexorabil, una după alta, cădeau înghiţite de
hău.

*

Ei bine. Avea faţa trasă. Mă miram şi eu. Cum eu sunt inimă largă. dacă a văzut că ăilanţi sunt puşi pe garagaţă. — Înseamnă că într-adevăr vrei să mă ajuţi. încuviinţă tăcut. Unul din ei n-a vrut să intre. Pentru as-ta nu-ţi trebuie nici spectatori. Acum. Asta e. m-am aşezat alături. S-a posomorât. dar fără să vreau toate ipotezele mele se învârteau în jurul crimei. m-am gândit ce-au mai făcut divizii. că n-a făcut nicio- dată şi că-i aşteaptă afară. Zicea că nu-l interesează. Până la urmă. le-am aprins focul. îndreptându-mă spre bar. Doi s-au repezit să-i tragă cu forţa. acolo indivizii erau cât pe ce să se bată. am să mă gândesc la ce mi-ai spus. cu gesturi măsurate. — Tovarăşe căpitan. de parcă atunci m-ar fi văzut pentru prima dată. dând semne că mă recunoaşte. având grijă să nu-l frustrez de lumina palidă care se strecura prin perdele. "Încă unul care n-a dormit toată noaptea". Hristule. apoi. Am aşteptat să continue. Încercam zadarnic să desluşesc sensul celor câteva cuvinte. că de. Singur la o masă. Fă-mi o cafea tare! Marin stătea la aceeaşi masă. dar chiloţii n-a vrut să şi-i scoată în ruptul capului. Lemne aţi văzut. tovarăşe căpitan. Hristu încă nu le învăţase numele. Ştiam că tăcerea îi ajunsese proverbială. în decursul anchetei. — Altceva? — Altceva nimic. L-am urmat în bucătărie. că pe partea asta nu mă cunoaşteţi. cu cearcăne adânci. în spatele cabanei am încropit o baie de aburi. mi-am zis. — Cine zicea? — Urâtu! — Care urât? I-a trebuit câteva minute ca să-l indice pe Ionescu. aveam să înţeleg că nu fuseseră aruncate la întâmplare. Şi-a umplut paharul încet. şi-a scos nădragii. — P-ormă. fără să-i aştept răspunsul. — Îmi dai voie? Şi. în aceeaşi poziţie. . începu el îndată ce rămaserăm singuri. Şi? — Poate a-ţi băgat de seamă. Marin părea adâncit într-o meditaţie profundă. de aceea am rămas surprins. unde Hristu îmi făcea tot felul de semne. — Bine... Marin s-a uitat la mine. Mult mai târziu. slavă Domnului. încercând să vadă ce impresie făcuse asupra mea informaţia. Urâtul se zbătea cu mâinile şi picioarele » şi urla ca din gură de şarpe. nici reflectoare. vă daţi seama ce băşcălie. i-a gustat conţinutul abia muindu-şi buzele şi dintr-o dată l-a sorbit până la ultima picătură. Mă cercetă îndelung cu privirea. l-au lăsat în plata domnului. — Când? — Cu o zi înainte de a sosi dumneavoastră. era între bărbaţi. cu o sticlă de coniac consumată pe trei sferturi. Mi-au cerut voie să o fo- losească. auzindu-l murmurând: — Prilejuri de a te înălţa în ochii celorlalţi se găsesc mereu. aşa cum mi-aţi spus. Încercam să-mi explic beţia lui tristă. Doctorul mi-a recomandat să fac câte trei băi pe săptămână.

a descoperit chibritul în unul din buzu- nare. În orice caz. — Partea proastă e că până acum nu mi-a spus nimic. — Îmi dai şi mie una? Ridică din umeri. l-a făcut să alunece pe latul cutiei. strecurându-se printre buzele crispate. nu eşti singurul. — Fă o listă cu tot ce-ţi trebuie. — Tocmai pe el ţi-ai găsit să-l întrebi? Tocmai pe el? Râsul i se curmă brusc. Cascade prelungi îi di- latau obrajii. Era un spectacol lugubru. — Şi ce-ţi pasă dumitale? — N-aş vrea să mă înţelegi greşit. dacă îmi permiţi un sfat: Nu te apuca să iei drept bun tot ceea ce-ţi spune. apoi l-a golit. fără nici o urmă de frecare. făcu el plictisit. Pandele nu exagerase. Important e să ştii când trebuie să fii unul şi când celălalt. şi-a rostogolit spre mine ochii tulburi. Zice că nu are. — Poate că nu are. pur şi simplu fac o remarcă: te înrobeşti cu luciditate. Parcă ar avea lepră. Cu gesturi mărunte. adăugând: — Altminteri. apoi aruncă cutia în dreptul meu. ţin- tuindu-mă într-o privire care nu era greu de definit. — Din păcate. Un om care râde numai din fălci. aşa cum începuse. Mi-am amintit de caracterizarea lui Pandele "bădăran". A ezitat o clipă. dacă ştie cine-i criminalul. Încă nu discutasem cu Dorneanu. Marin izbucni într-un hohot de râs îngrozitor. aşa că aruncasem vorbele într-o doară. Tocmai ducea paharul la gură. — Văd că ai trecere la cabanier. cu manifestări alternative. dispreţuitor. Departe de mine gândul unei conferinţe. Cel puţin în privinţa asta. eu nu-mi amintesc să te fi jignit vreodată! Cu. nu cred să fiu singurul tapeur. — Într-adevăr. A sărit în picioare. A trebuit să forfotească mult cu degetele până ce-a reuşit să prindă un băţ. — Amănunte. — Adică! Oftă obosit: — Ar fi prea multe de spus. Toate aveau pe una din părţi reclama stupidă cu oile merinos. vorbind mai mult ca pentru sine: — În fiecare om există un amestec de stăpân şi de rob. sau fără voie! Zâmbii: — Curios! Toţi se cutremură numai când îi pomenesc numele. I-am mulţumit pentru amabilitate. — Depinde ce l-ai întrebat. căpitane. De pildă. dar tot cu . Mi-am adus din Bucureşti câteva cutii. Era o cutie nouă. — Bei prea mult. suferă de o boală mult mai gravă. după căutări îndelungate. Vasiliu are brichetă. Mie a refuzat să-mi vândă chibrituri. — Uite ce este. Şi-a scos pachetul de ţi- gări şi. — Văd că tovărăşia lui Dorneanu începe să dea roade. Chibriturile folosite de cei şase "prieteni" păreau să aparţină aceleiaşi serii de fabricaţie. Fără să-şi întoarcă capul. Marin părea hotărât să nu mai deschidă gura decât pentru a face să dispară restul de coniac. ochii continuând să privească rece.

bolborosind răguşit: — Da. — Nici nu bănuia? Ridică din umeri. Mai târziu m-am trezit. aşa că m-a găsit nepregătit. — Cred că după douăsprezece. Felul în care rostise "ea" răspundea la toate întrebările. Răspunde! — În sfârşit am vrut să ies la toaletă. privindu-mi palma. — Cu ursuleţi? — Exact. — Se pare l-am încercat eu că acum. — La ce oră te-ai culcat? — Când? — Aseară. Ultimele cuvinte le rosti cu o greutate evidentă. Se gândi o clipă. Mă privi cu o mirare a cărei sinceritate nu putea fi pusă la îndoială. M-am întors spre Marin. — Dacă mai pronunţi o singură dată numele acestei femei alături de numele acestui vierme. O pijama caraghioasă. apoi adăugă: Poate preciza Pandele. Dovedeşte că nu îi făceai curte! — Curte îi făceau ceilalţi. Amintirea contactului cu dege- tele sale umede mă înfioră. Astăzi. Dumneata singur mi-ai comunicat şansele lui Dorneanu. — Îmbrăcat sau în pijama? — În pijama. Vasiliu! La fiecare pas mă izbeam de el. te omor! Cu o mişcare iute i-am întors mâna la spate. — Şi? Aţi stat de vorbă? — Am schimbat câteva cuvinte în treacăt. unsprezece. — Te-ai trezit sau ai fost trezit? Încearcă să precizezi. după cele întâmplate. Era pe culoar. — Ce tot vorbeşti? Niciodată n-am rămas singur cu a mai mult de două minute. Am schimbat subiectul. de ce nu ai găsit un motiv care să te reţi- nă în Bucureşti? În felul acesta aveai posibilitatea să rămâi singur cu ea. — Ştiind că pleacă în grup. Fixa îngândurat sticla aproape goală. — Ora. o pondere în acuzaţii. de copii. — Dovedeşte! — Nu aveam nimic de împărţit cu el. O asemenea dragoste putea să-i pună cuţitul în mână. Nu l-am mai întrebat de ce. am omorât! Dar nu acum şi nu pe cine bănuieşti dumneata. Marin căzu pe scaun. ce importanţă are? — Lasă aprecierile pe seama mea.chibri-te îşi aprinde ţigările. Nu prevăzusem o reacţie atât de violentă.. — Dovedeşte! Dovedeşte că nu aşteptai ca nevasta lui să rămână liberă. — Ionescu ştia care sunt sentimentele dumitale pentru soţia lui? — Nu.. — Nu cumva mai târziu? — Nu. încleştându-mi gâtul. A ţâşnit ca un arc. — Pe cine ai mai omorât? Pe cine? — Lasă-mă! I-am dat drumul. Dorneanu are şanse să se bucure de favorurile doamnei Ionescu. i-am dat a doua cutie. — Ştiu eu? De fapt. Toaleta ocupată îi . desigur. — Zece şi jumătate. Încercam cu disperare să păstrez un echilibru al supoziţiilor.

când te-a trezit urletul lui Io- nescu. . Erau pe sală. De scara pe care Ionescu a fost ucis.. — Era plină? — Aşa cred. — Aminteşte-ţi când ţi-a cerut prima oară. — Într-adevăr. Efectul alcoolului se arătă numaidecât. aşa cum ai spus. N-am văzut. — Eşti convins? — În orice caz. fără să se gândească: — Aseară. ai dormit până dimineaţă. acolo eram. Nu aveam cum. dar renunţă. — Cutia pe care i-ai dat-o semăna cu asta? Am scos cutia găsită în camera lui Ionescu. Încercă să toarne în pahar restul de coniac. — Apoi? — Nu înţeleg întrebarea! — Ce s-a întâmplat până dimineaţă? — Nimic. — Aşadar. Medită un timp. Câteva minute mai târziu. apoi răspunse evaziv: — Da cred că da. nu erai în camera dumitale! — Eu?! — Dumneata! Te aflai la toaletă! Mi-amintesc precis. ducând sticla la gură. am adormit. — Exact. Personal. Adormisem. Marin îmi spuse: — N-am făcut-o eu... — Spuneai că Vasiliu ţi-a cerut chibrituri în două rânduri. Începu să tremure. Oricum. era nouă. O glumă proastă şi vulgară. înainte de culcare. — Gândeşte-te bine! E un fel de a face dovada pe care ţi-o cer.. Iar toaleta se găseşte foarte aproape de scară. să zicem. — Mai precis. Între timp a ieşit Vasiliu. eu n-am observat nimic. — Pe la unsprezece. — Minţi! Când s-a comis crima. prea limpede ca să mai insist. N-ai văzut pe nimeni. Mai liniştit. — Te-ai întors în camera dumitale? — Bineînţeles... — Nu te-ai trezit cumva mai devreme? — Nu. Mi-a răspuns. — De ce m-ai minţit? — Pentru că. — Şi dumneata nu te-ai întrebat ce-a făcut cu prima? Între 11 noap- tea şi 7 dimineaţa este exclus să consumi o cutie întreagă de chibrituri. — Imediat după ce-a avut loc nenorocirea. Răspunsul era limpede. — A doua cutie ţi-a cerut-o azi-dimineaţă. e foarte aproape.sugerase lui Pandele o glumă. des-chizând o altă uşă? — Nu. Marin o întoarse pe toate părţile. căpitane! Crede-mă! — Dovedeşte! — Cum? — Uşa de la toaletă era deschisă. apoi spuse: — Nu. scara. — Poate să confirme cineva? — Sachelarie şi Dorneanu. am renunţat să mai aştept. — Exact.

din cauza oboselii. când am vrut să-mi aprind o ţigară. degajau o tristeţe fără margini. Privirea lui Vasiliu nu putea fi "făcută". Am măsurat de câteva ori odaia în lung şi în lat. Pur şi simplu nu ştiam cum să procedez. te-ai liniştit? A dat din cap. când m-ai văzut? Abia atunci am reuşit să-l observ mai îndeaproape. Era pentru prima dată în cariera mea de anchetator când aveam de-a face cu un astfel de om. făcu într-un târziu. ca doi bumbi opaci. Ascuns în cotul scării. — Nu ştiu. — După cum bine ştii. Ridică din umeri. — La ce le-ai folosit? — Pentru. altminteri partida e pierdută!" — Ei. Gânduri de tot felul. şi prima cutie o rătăcisem Bricheta am gă- sit-o azi dimineaţă. privindu-mă îndelung. L-am urmat. eşti un om în toată fi- rea. Marin susţine că ţi-a dat două cutii de chibrituri. să iau ceva tare.) De aceea. în asemenea ocazii. neplăcută şi tristă. indiferent de îm- pre-jurări. — Unde? — Pe culoar. semn că e foarte încurcat. să fac ceva. noaptea. M-am înfiorat. domnule Vasiliu! Ce naiba. Deodată. — Nu face prostii. astăzi a fost ucis un om şi tare mult aş vrea să nu fii dumneata vinovatul. suptă. spre surprinderea mea. N-am putut să-i suport mult timp privirea. Văd că ai un ceas cu cadran fosforescent. "Trebuie să mai beau o cafea. în sfârşit. Tocmai voia să închidă uşa camerei în care intrase. (Eram sincer. l-a împiedicat. la un bărbat. am să te rog să mă ajuţi. Acum spune-mi de ce-ai fugit. am avut senzaţia că cineva mă pironeşte cu privirile. Cum în cealaltă mână ţinea încă bricheta. strecurat în deschizătură. ochii îi jucau în cap îngroziţi. domnule Vasiliu! O rupse la fugă. Ochii lui lipsiţi de viaţă. Citisem undeva că. ca şi cum ar fi ştiut dinainte că n-am să-l cred. de sub controlul riguros la care le-am supus în permanenţă îmi dădeau târ- coale într-o înlănţuire haotică. Arunca vorbele fără convingere. un bărbat asista la discuţie. Faţa îi era galbenă. Stai jos Aşa. — Când ţi-ai dat seama că le-ai pierdut? Mă privi cu aceeaşi lipsă de expresie. este indicat să dai impresia că nu observi nimic anormal. mâinile îi tremurau. Lângă fereastră. . este întotdeauna. Întâlnisem o mulţime de infractori care încercau să simuleze iresponsabilitatea. ipoteze şi soluţii scăpate. Asemenea reacţie. Îmi arătă ţigara. dar un picior de-al meu. Am repetat întrebarea şi de astă dată. Adevărat? Încuviinţă fără vorbe. aşteptând să se liniştească. — Poate-ţi aminteşti şi ce oră era. — Bună dimineaţa. a izbuc-nit în plâns. Am întors brusc capul. a făcut singur corelaţia: — Rătăcisem bricheta şi.

are un sâmbure de adevăr". cu ocazia asta poţi să-mi fii de mare ajutor. — A fost primul pe care l-ai întâlnit? — Nu. Noaptea trecută s-au deschis toate uşile. "Iată o afirmaţie. — Cu cine te-ai întâlnit? — Cu toţi. mare pacoste şi tutunul. S-a mulţumit să ridice din umeri. I-am răspuns că am auzit. Socoteam în minte timpul când aceste expediţii nocturne pretinse de Vasiliu ar fi putut avea loc. Acuza o durere de cap şi m-a întrebat dacă n-am cumva un antinevralgic. Dar uite. — Trebuia să-i ceri lui Marin. mi-am spus. — Interesant! Mă întrebam cum trebuie să-i calific răspunsul. Am ieşit de câteva ori la. Începusem să mă tem ca nu cumva răspunsurile să-i fie sugerate de propriile mele întrebări. Care anume? — Toate." — Şi nu te-ai întâlnit cu nimeni pe culoar. Noaptea obişnuiesc să pun ceasul în buzunar. L-am întrebat dacă n-are un chibrit. . M-am făcut că nu dau importanţă. nu poţi dormi toată noaptea. toaletă. — Tocmai ieşea de la toaletă. aşa că. — Se vede. în orice caz. ca un sac greu care cade pe podele! — Nici de astă dată nu poţi să precizezi ora? — Nu. — Fireşte. — Şi dumneata ai deschis uşa? — Şi eu. — Înainte sau după miezul nopţii? — Şi înainte. — Pe urmă? — Pe urmă a venit Sachelarie să-mă întrebe dacă n-am auzit un zgomot. mare lucru că nu m-a surprins montând «spionii». dacă a circulat cineva pe culoar. şi după. — Ai vorbit cu cineva? — Am schimbat câteva cuvinte cu Dorneanu. Tot nu dormea. — Despre ce zgomot e vorba? — O bubuitură. — Şi eu? — Sigur că şi dumneata. — Ba m-am întâlnit. Înseamnă că ai auzit dacă s-a deschis sau nu vreo uşă. "Ia te uită. — Şi ce ţi-a răspuns? — Ceva cu noaptea. s-au deschis. Astă-noapte toţi au ieşit pe culoar. — M-am jenat. Nu puteam să-l pri- vesc în faţă din cauza ochilor. — Care? Mă gândesc că poţi să-ţi dai seama cu uşurinţă când se deschide o uşă din dreapta sau din stânga camerei dumitale. eşti puţin obosit. unităţi. închise. în contextul celor afirmate de Marin. Cum luasem o mină uluită. care. Întâi m-am întâlnit cu cabanierul. făcui eu înţelegător. Uneori. — De.. am făcut eu. amintindu-mi schimbul de cuvinte dintre Dorneanu şi Pandele. a adăugat: — Ţi-am auzit uşa. Înţelegi ce vreau să spun.. — Aşa. — Nici eu n-am dormit.

căpitane. care da spre sala de mese. — Lasă-l în plata Domnului. Cu un zâmbet. aşa cum o făcuse şi interlocutorul meu cu câteva clipe mai înainte. Ce anume îl enervase? — Domnule Vasiliu. a început să strige: — Lasă-mă! Lasă-mă! Lasă-mă! Prin uşa întredeschisă au apărut câteva capete: Pandele. un om ca toţi oamenii. Foarte greu. ridică pentru a doua oară din umeri: în sfârşit. — Greu de spus. dar interesându-mă în ce parte a auzit zgomotul. — Ţi-a spus el asta? — Desigur. îmi spuse: — Eşti rău! Îngrozitor de rău! Am rămas mut de surpriză. — Şi te-ai dus la Vasiliu să-l întrebi dacă l-a auzit şi el? — Nu. — Care-i părerea dumitale despre această afacere? Te întreb pentru că sunt convins că ţi-ai pus asemenea probleme. dar amintindu-mi că incoerenţa este. Nu vezi în ce hal a ajuns? Vai de mama lui. Mă gândeam că "sacul" eram eu. nu-l văd pe Vasiliu în stare de una ca asta. — Au tăcut. Mă întrebam ce l-a determinat pe Vasiliu să mintă. Totuşi. care aducea mai degrabă a suferinţă. — Spune-mi. Îndată ce m-au văzut. cu oarecare aproximaţie. poate că totuşi îţi aminteşti. În rest. Văzând că mă apropii de el. cred că m-ai înţeles greşit. l-am compătimit. De altfel. — Săracul! Vai şi amar de viaţa lui! Compătimirea era sinceră. au tăcut. În fond. începu Sachelarie îndată ce m-am apropiat. În orice caz. — Înţeleg. Acesta din urmă mi-a făcut un semn discret. — Pe Pandele şi Marin. e un om de treabă şi liniştit. începu Vasiliu din proprie iniţiativă. — Despre ce vorbeau? — Nu ştiu. naiba mai ştie? Mă uitam la omul din faţa mea şi nu-mi venea să cred cât de mult au putut să-l schimbe întâmplările din ultimele ore. — Are des asemenea izbucniri? — Nu. unul dintre primele simptome ale celor care au trecut pe la "Central". i-am găsit stând de vorbă. Faţa îi deveni pământie. pentru că te-au văzut sau pentru că terminaseră discu- ţia? — Pentru că m-au. Începu să tremure. — Pe la ce oră? — Imediat după miezul nopţii. văzut! De asta sunt sigur! Totdeauna fac aşa! — N-ai prins nici un cuvânt? — Nici unul. L-am întrebat: — Ţineai mult la el? .. mă rog. indică celălalt capăt al culoarului. Răspunsul veni simplu şi clar. — Între douăsprezece şi unu. mai mult şuşo- teau. apoi s-a depărtat.. O dată la câţiva ani. Sachelarie ridică din umeri. — Mai gândeşte-te. de fapt. Citindu-mi surpriza în ochi. Dorneanu şi Sachelarie. dumneata ai auzit un zgomot azi-noapte? — Da.

Eram elev intern la unul din marile licee bucureştene. soţia ta încă neprihănită. te rog. tovarăşe căpitan. — La Ionescu? Deloc. — Magnific! Mirobolant! 2 " Curând va suna ora când divinul Hazard. peniţe. căpitane! — Atunci de ce-ai sărit după el în apă? N-am mai continuat. rămânând minute în şir într-o stare de euforie. Stupidă era de fapt întrebarea mea. Fiind cel mai sărac. — Nu. ton épouse encor vierge. Când ajungi la internat înseamnă că nu banii te-au dat afară din casă. colegii mă suspectau.. pentru a se pune bine cu şefii. Şi ştiam ce: fabula plină de tâlc cu băiatul cel sărac de la internat o mai auzisem sau o citisem undeva. — Glumeşti! — Nu-mi arde. Unii se grăbesc să le împărtăşească. Baudelaire. Cine crezi că ar fi avut motive să-l ucidă? Sachelarie respiră adânc înainte de a răspunde: — Vezi dumneata. hotărât nu! — Chiar dacă unul sau altul dintre cei pârâţi au avut mult de pier- dut? — Dacă ratarea unei plecări peste graniţă înseamnă mult.) . Era băiatul profesorului de franceză. Cred că nu mai e nevoie de precizări suplimentare. pare de necrezut. vieux lâche! Il est trop tard!"2 Închise cartea cu un gest teatral. se îndepărtă. Sachelarie mi-a confirmat imediat: — Oricine ar fi procedat la fel. făcându-mi semn să tac.. Eu continui să caut scopul adevărat. Scuză-mă. Când augusta Virtute. ştiu şi eu. Ou l'auguste Vertu. apoi haine. Numai că o asemenea practică nu duce la ceea ce s-a întâmplat. Când însăşi Căinţa (Oh! Ultimul han!) Când totul îţi va spune: Mori. Mi-a in- dicat un scaun şi. Viaţa de fiecare zi a demonstrat că de obicei greşesc cei grăbiţi. vreau să-mi pun bocancii. Într-o zi. — Depinde. În sensul ăsta am să te rog să mă ajuţi. Orologiul". aşa cum de necrezut este şi mobilul mărturisit în anonimă: crimă de dragul crimei. Ca să mă înţelegi foarte bine de ce nu vreau să fac vreo aluzie. am să-ţi istorisesc o mică poveste. plin de încântare: "Tantôt sonnera l'heure ou le divin Hasard.. Ionescu obişnuia să le aducă la cunoştinţă anumite schimburi de impresii obişnuite între colegi. Pe Dorneanu l-am găsit în cameră cu un volum mic în mână.. pentru care Ionescu a fost ucis. Este adevărat? — Adevărat. Ch. începu să citească cu glas tare. bătrâne laş! E prea târziu!" (. lucruri fără însemnătate: creioane. — Într-adevăr. Sachelarie zâmbi unui gând îndepărtat. Răspunsul mi s-a părut de-a dreptul stupid. La început.. Târându-şi papucii. stilouri şi serviete. a fost prins adevăratul hoţ. În clasă se fura mult. — Marin susţine că. păreri mai mult sau mai puţin întemeiate avem cu toţii. Ou le Repentir même (Oh! La dernière auberge!) Ou tout te dira: Meurs. alţii aşteaptă confirmarea evenimentelor. Ceva nu era în regulă.

murmurând extaziat: "Meurs vieux lâche! Il est trop tard!" Realizezi câte adevăruri poate să ascundă versul ăsta mititel? Oamenii nu pot trăi la infinit cu idealuri ipotecate! "Il est trop tard! " Într-adevăr. Toţi care îl gustă se opresc la mijlocul drumului. — Cum ţi se pare? — Sinistru. — Refuz să cred că ţi-a picat aşa din senin. Înseamnă că Pandele continuă să fie sănătos tun. Acest "ceva" mă interesează. În sensul ăsta medicina a rămas neputincioasă. Ionescu a fost ucis deoarece cunoştea prea mute despre cineva? — Sau că cineva cunoştea prea multe despre Ionescu. i-ai frecventat casa. — A! exclamă penibil de teatral. Eu l-am gustat! "Unde naiba vrea să ajungă?" M-am uitat lung la el. e prea târziu să mai cred în adevăr şi minciună. — Nu cumva tocmai pentru că s-au cunoscut prea puţin? — Eroare! Cel mai formidabil roman îşi pierde interesul la a treia lec- tură! — Trebuie să înţeleg că. Îşi dădu ochii peste cap. . Rănile sufleteşti duc mult mai chinuitor la actul su- prem decât obişnuitele crestări ale epidermei. mă fura cu coada ochiului. Făcu o pauză. Nu m-aş mira să fie ceva din "Les Fleurs du Mal". Un oftat plin de regret şi. Se despart tocmai pentru că au comis imprudenţa să se cunoască. Personal. — Mi-ar mai plăcea. — Cât se poate de cuviincios.. adăugă. Pandele trăncăneşte. Oamenii se caută. apoi adăugă: Şi în sensul ăsta de fapt. mărul Evei. în tavan: — Îmi confirmă o remarcă mai veche. cel mult calculez distanţa dintre claustrare. Şi-a umplut pe îndelete paharul cu apă minerală. Ai fost alături de el. — Ce părere ai despre "întâmplarea" de astăzi? Mi-a răspuns pe tonul unei concesii regale. repetându-ţi că soarele a încetat să mai răsară? — Nu. Am simulat că-l i-au în serios: — Nu ai impresia că te-ai apucat să tragi perdele groase la ferestre. ce importanţă are? Nimic nu mai are importanţă pentru mine. Din când în când. enig- matic. se întâlnesc şi se despart. atunci când e sănătos. Mi-ar plăcea să cred că. E o simplă supoziţie. Astăzi a murit un om! Un om a avut norocul să moară. Adevărul e o sămânţă ca şi minciuna. — Ce vrei să spui? — Vreau să spun că. hai să spunem relaţiile mele cu doamna Ionescu. Dorneanu coborî pe pământ. iar încrucişarea lor. nu l-am văzut niciodată bolnav. de asemenea. în ceea ce mă priveşte. — Norocul? — Bineînţeles. comoditate şi resemnare. s-a exprimat cuviincios. — N-ai vrea să fii mai explicit? — N-am cum. privind plictisit undeva.. — Ai ghicit. Orice supoziţie pleacă de obicei de la ceva. ca o încurajare în a continua: — Din păcate sufletul nu se poate măsura cu rigla de calcul. sorbind cu precau- ţie. Părea că aşteaptă această privire. să cred că nu a vorbit despre. în sfârşit. după dumneata. replică el scurt.

Nu m-am înşelat. că nu e nevoie să-ţi solicit discreţia. egoismul fidelităţii şi celelalte sunt tare burgheze. — Lipsă de personalitate. Frecase fosforul pe latul cutiei. — Tot ce pot să-ţi spun e că nu-i lipsită de temperament. mărul Evei. refuzul doamnei Elvira nu i-a determinat să renunţe. dar. — În fond. Privirea mi-a fost atrasă de o cutie de chibrituri aflată pe noptieră i- dentică cu cea descoperită de mine. — Şi? — Nu tot ce zboară se mănâncă. apoi rosti sentenţios: — Nici un condamnat la moarte nu-şi refuză o ultimă bucurie. — Cum e cu "căminul fericit al lui Ionescu" de care îmi pomeneai în declaraţie? — Ei. Uitând repede respectul pentru Prometeu. . Era realmente nemulţumit că nu i-am cerut amănunte suplimentare de alcov. În amintirea lui Prometeu. Aş fi părăsit bucuros încăperea. fiind la mijloc o crimă. Mircea avea o consolare. Dorneanu ezită câteva clipe. trebuia să-mi continui ancheta chiar dacă răsco- leam într-un coş cu rufe murdare. "Eşti respingător. bănuind că Dorneanu va continua să facă paradă de "bunele sale maniere". te mai interesează ce face la croitoreasă? Gelozia. — Nu fumez. Cum se conjugă toate astea cu aventurile dumitale? Îi adresasem întrebarea mai mult ca să-l pun în dificultate. şi dumneata. M-a cuprins o silă fără margini. — Îmi ceri prea mult. Simţeam că-mi lipseşte aerul. în faţa unei asemenea femei. dar am întotdeauna o cutie de chibrituri la mine.. — Am observat că nu împărtăşeşti preocupările prietenilor dumitale. domnule Dorneanu".. — Poţi fi liniştit. — Din câte am înţeles. resemnare. Sunt împrejurări în care un bărbat trebuie să fie discret. Am continuat totuşi: — M-aş mira ca. de notorietate publică. — Şi nu a reacţionat? — Când ai norocul să ţii lângă dumneata o femeie frumoasă. ratare şi aşa mai departe. Înţeleg "împrejurările". — Ca să vezi! Pandele şi Marin îmi vorbeau despre puritatea ei. — Interesant! Ce te face să crezi? — Pomeneai adineauri de claustrare. mai a- les când aceasta poartă fustă şi i se oferă singură. — Imbecilii! — Ionescu cunoştea această legătură? — Evident. prietenii dumitale să nu-şi fi încercat şansele. Prea mă iritase cu aerul lui de Don Juan ieftin. cum se spune. Cu gesturi studiat elegante mi-a oferit un foc. Mi-am propus "s-o împrumut" îndată ce voi avea prilejul. Am scos o ţigară. Sper. căpitane. — Au încercat ei câte ceva. Devenise. Nu era primul bărbat care a pă- ţit-o. a aruncat dispreţuitor cu- tia printre lucrurile împrăştiate pe noptieră. Şi-a ţuguiat buzele într-un zâmbet de "ştrengar cărunt". — Depinde ce înţelegi dumneata prin "relaţii". — Vorba lui Arghezi: "Una spui şi alta fumezi".

care în mod firesc schimbă orice timbru. Vorbeşte-mi despre dumneata. dacă nu mă înşel. Pandele şi Vasiliu. — De unde ştii că strigase Ionescu? Răspunde-mi imediat şi fără im- provizaţii. răsad de pătrunjel şi bârfă la portiţă. aproximativ. căpitane. — De unde. — Nu cumva.. — Şi ai găsit? — Pe dracu! Ăştia nu mi-ar fi dat chiar dacă aveau provizii pentru un spital. — Minţi. Şi-a umplut din nou paharul. şi mai stăpân pe sine. M-a trezit strigătul lui Ionescu. — Ciudat! Pandele susţine contrariul. interesul meu se limita la o anumită persoană din familie. Nu m-am întâlnit cu nimeni. După câte am înţeles. Ezitase îndelung. O exclamaţie de groază.... — Cineva susţine că la o partidă de pocher Ionescu ar fi spus: "Într-o zi voi fi omul cel mai bogat. de unde? I-am recunoscut vocea. — Te întrebi de ce le caut societatea? Mă amuză. dacă ne gândim din ce mediu provine. Mi-am amintit un pasaj din declaraţia lui: "A murit un om! Un mă- nunchi de idealuri. — Cine să-l agreeze? Scârba dracului. şi nici nu mi-am dat osteneala. — Atunci precizează dumneata. — Un antinevralgic. — De unde ai ştiut că strigase Ionescu? Nu prevăzuse întrebarea. Aşa cum ai minţit adineauri. E adevărat? — Parcă l-am auzit şi eu. Ionescu se referea la o îmbogăţire subită. Dacă vrei. Cui aparţinuse am aflat mai târziu. discutăm despre altceva. au avut de suferit. Mi s-a părut că o face intenţionat. Curte cu flori. şi virtuţi. Dumnezeu să-l ierte! Numai de intrigi se ţinea. — Ionescu a scos o singură exclamaţie. A început să-şi rotească capul în toate părţile căutând prin odaie un ajutor nevăzut. — Mă tragi de limbă.. Gesticulând la nesfârşit. Deci de unde ştiai că strigase Ionescu? Nu s-a dat bătut. — Despre mine? — Spune-mi. Totdeauna m-a a- muzat prostia. — Dacă domnul inginer Pandele susţine.. — Nu. am reluat eu. domnule Dorneanu! Aşa cum ai minţit şi în declaraţie. — Se pare că nu prea era agreat de colegi. — La ce oră te-ai sculat azi-dimineaţă? — Să zicem. realizată prin cine ştie ce moştenire? — Puţin probabil. văd eu.Şi totuşi. de pildă. — Te-ai întâlnit cu cineva? — Când? — Astă-noapte. — Intrigi care nu au rămas fără rezultat. — Îi cunoşti părinţii? — Nu. ce căutai azi-noapte pe culoar. — Bine. când pretindeai că nu te-ai întâlnit cu nimeni pe culoar. ora şapte. bolborosi: — Strigătul m-a trezit. — Hai să zicem fără aproximaţie.. Nişte mito- cani. Cât era de cărpănos nu m-aş mira. Nu ştii nimic. mă încredinţă: ..

rece şi ostil care mă împungea cu privirea. Ultimele cuvinte le-a rostit în şoaptă. Mulţumesc. fără ambalajul său obişnuit. cu o demnitate reţinută. Mare păcat! Oricum. izbind monoton geamurile. Pe vremuri. În mod obişnuit treaba asta se face stând de vorbă cu oa- menii. solicitându-le părerea şi cât mai multe informaţii exacte. Am tăcut amândoi.. Ploaia continua să cadă. am înlocuit paharul cu un cuţit. — Nu bănuiesc pe nimeni. — Dar cum se explică faptul că prezentul nu-ţi stârneşte deloc curio- zitatea? — Mă înspăimântă decepţia. Un Dorneanu echilibrat. — Pentru că am cel puţin decenţa să nu adun cioburi de sticlă colo- rată. ne trecea timpul mai uşor. când l-am auzit: — Păcat! Eşti un interlocutor agreabil. Sau n-ai să mai vrei dumneata să stai de vorbă cu mine. Nişte imbecili. căpitane. Pronunţase acel toţi cu regretul că nu face şi el parte dintre ei. Anchetez. împrumutând gestului o graţie orientală.. cu un zâmbet enigmatic. Un Dorneanu fără poze şi ifose. de vreme ce nu pot atinge stelele. Într-un târziu. — Ei asta! De ce nu lupţi dacă nu-ţi convine? — Îmi sugerezi?! — Te întreb. îl zugrăviţi în culori atât de vii. Eu îmi administrez viaţa. — Altceva? — Atât deocamdată. într-un zâmbet nedefinit: — Vorbiţi atâta despre viitor. Mă pregăteam să ies. — Rău faci că mă bănuieşti. — Şi dumneata eşti nerăbdător? — Hm. — Te gândeşti cumva la distanţa pe care o impun? — La distanţa pe care toţi ar trebui să o impună. Există unii oameni care te scutesc de asemenea tentative. în linii mari ne accepţi? M-a privit de parcă aş fi spus cea mai cumplită gugumănie. Era cel mai bun prilej ca să-i studiez mâinile. evitând punctuaţia stridentă. Degetele lungi. Nu am asemenea preocupări. Aveam în faţă un alt Dor- neanu. — Ştii foarte bine că vrând-nevrând e singurul mijloc de convieţuire. Reţine te rog: Exacte! Clătină din cap cu îngăduinţă: — Oameni! Adeseori oamenii sunt mai inaccesibili decât zeii. Fără îndoială asta-i cauza pentru care evit să vă aprofundez. domnule Dorneanu. şi-a descoperit dinţii albi. sănătoşi. M-am întors surprins de modulaţiile vocii. îndreptându-se spre fereastră. — Cu alte cuvinte. L-am lăsat să-şi umple în linişte paharul cu apă minerală. Realmente mă deranjează gândul că mai devreme sau mai târziu n-am să mai pot sta de vorbă cu dumneata. "Ce naiba căuta omul ăsta pe munte?" Cu un uşor efort de imaginaţie. nervoase apucau paharul cu o eleganţă desăvârşită. încât m-aş mira să nu încerci un regret faţă de încetineala cu care se scurg anii. vorbi fără să se întoarcă: . am cântărit burghezul de la mărunţiş până la bancnota cea mare. Dor- neanu rămase o clipă cu mâna suspendată în aer şi parcă ghicindu-mi gândurile îşi privi unghiile îngrijite. ai şansa de a fi ascultat sau nu. apoi s-a ridicat. — Ce te face să crezi că aştept să treacă timpul? O clipă. Dacă printr-o naivă perseverenţă continui să implori sprijinul divin. mai degrabă curios.

mi se pare anevoios. Sachelarie. Or. Dorneanu ridică din umeri: — Întâmplarea de astăzi am riscat pare să nu te fi lezat prea mult. — Chiar dacă aş bănui pe cineva. — La cincizeci şi cinci de ani e riscant să te hazardezi în pronosticuri. — Aşa se pare. nerentabil să te erijezi în judele moral a peste trei miliarde de oameni. — Eroare. c) Aprind chibritul. La München. — Şi acum? — Abia acum îi înţeleg inutilitatea. S-a aplecat asupra mea. Pandele şi Dorneanu). a sărit în sus: — În fond. — Oho! Exclamaţia îmi scăpase fără să vreau. cu toate că îl urmăream atent. de ce joci teatru în permanenţă? Pur şi simplu. când abia mi le pot stăpâni pe ale mele? — La prima. Rămân de verificat Sachelarie şi Vasiliu. pentru ce îţi spun eu toate astea? — Ca să ne treacă timpul. dumneata ai studiat filozofia. oare?) încercând să sistematizez "materialul" obţinut. nu-şi aruncă învinuiri unui altuia. — Te referi la Ionescu? — Bineînţeles. g) De ce a insistat Dorneanu asupra unui anumit gen de relaţii cu so- ţia victimei? Nu cumva pentru a-şi motiva prezenţa în anturajul lui Iones- . A filozofa înseamnă a constata şi într-un fel a reproşa. Altminteri se spune că de obicei riscă cine a pierdut totul. e) Curios. Din câte am înţeles. De ce să oftez la durerile al- tora. — München. Berlin. — Spune-mi. b) Afectaţi de intrigile victimei: (Pandele şi Vasiliu). ce vrei de la mine? — Încă n-ai înţeles? — Ţin să te avertizez că nu ştiu cine-i criminalul! Nu ştiu nimic. — Înseamnă că tot ţi-a mai rămas ceva. Credincios obiceiului. Nici unul mai devreme sau mai târziu. Dintr-un calcul elementar. Heidelberg. "E riscant să te hazar- dezi în pronosticuri" (Dorneanu). dacă nu mă înşel. Nemaipomenit de egoist şi puţin şi superficial. Explicaţia? "Nu mă grăbesc să am bănuieli" (Sachelarie). tot nu ţi-aş spune. — De ce? Mi-ai spus atâtea încât nu văd ce mai contează la dumneata un fleac de nimic. Era limpede că doreşte să plec. — De fapt. Dorneanu şi Pandele). vedere cineva ar putea să creadă că eşti egoist şi nemaipomenit de superficial. În general evit investigaţiile intrinsece. şoptindu-mi apăsat: — Răbdarea! * Coborând în sala de mese. am notat în carnet: a) Rivalitate sentimentală: (Marin. frecând fosforul pe latul cutiei (Marin. d) Toţi au hanorace de culoare deschisă. — Din comoditate? — Din calcul. i-am cerut cabanierului o cafea (a câta. te rog. N-am reuşit să-i surprind nici o urmă din celălalt Dorneanu. f) Deşi se dispreţuiesc reciproc. toţi au ieşit pe culoar între 12 şi 1.

Întrebarea în legătură cu afirmaţia lui Ionescu ("În curând." (Marin susţine că Pandele i-a spus o glumă.) Încercam să cântăresc în ce măsură precizările făcute puteau fi socotite aluzii. Sachelarie apăru urmat în- deaproape de Pandele şi Marin. de ultimă surpriză. atâta vreme cât nu participa la distracţiile celorlalţi? h) Când joacă Dorneanu teatru? Când este serios şi a dovedit că poate să fie sau când frizează neseriozitatea? i) Cu excepţia lui Vasiliu. totul părea să fie foarte clar. Spre surprinderea mea. Din păcate. Ochii negri. voi fi omul cel mai bogat") primise răspunsuri expediate. de jalnică ori poate cinică confesiune. L-am oprit. Deocamdată. Pandele despre Marin: "Cu asemenea oameni nu-i bine să te întâlneşti noaptea". Deschizându-l. Am notat pe verso: Sachelarie despre Vasiliu: "Nu-l văd pe Vasiliu în stare de una ca as- ta". Din câteva salturi am ajuns pe culoar. Una dintre uşi era larg deschisă. atârna Vasiliu. dintr-un rest de deformaţie profesională. Ieşiră. adresându-mă întregului grup: — Vă rog să vă retrageţi într-una din încăperi. Un plic. atât şi nimic mai mult". Ultimele cuvinte le-am rostit silabă cu silabă.cu. — Repede! Veniţi repede. Sau nu a vrut să-i acorde? Un strigăt de groază veni de sus. opaci şi înainte. Pandele despre Sachelarie: "Îi place uneori să epateze. Toţi. Nici unul nu i-a acordat importanţă. împreună în inte- resul cercetărilor şi al dumneavoastră personal. acum două pietre neînsufleţite. lăsând neatins nodul. Marin: "Nu-l cunoşti pe Dorneanu. eram pregătit să citesc pagini lungi. păstraseră şi dincolo de moarte. cu ochii ieşiţi din orbite. de o frânghie prinsă în grinda tavanului. Marin. Da. tovarăşe căpitan! N-am mai întrebat pentru ce. comunicând ca pe un mesaj postum o expresie de uimire. — Sunt. — Dacă cineva încearcă totuşi.. rog pe ceilalţi să mă avertizeze.. toţi declară că nu l-au agreat pe Ionescu. În cameră. — Nu. suntem arestaţi? bâigui Marin. conţinea doar două . Vasiliu (când a ieşit noaptea pe culoar): "Pandele şi Marin şuşoteau nu ştiu ce. j) Vasiliu pierde în noaptea premergătoare a crimei bricheta şi chibritul. geamăn celorlalte. iar în pragul ei Dorneanu îşi acope- rea faţa cu mâinile. suferă de o boală mult mai gravă". Vasiliu muri- se. Târziu. îşi oferi serviciile. Cu părul vâlvoi. De pe culoar se auzi vocea lui Pandele: — Ce cercetări? E clar ca lumina zilei. sta rezemat de cana cu apă. până la sosirea autorităţilor competente este de dorit să nu părăsiţi această încăpere nici o clipă. Capitolul X SPOVEDANIA CELUI UCIS Am tăiat imediat frânghia.

moleşeală sau durere. Mi-am amintit de vasul cu gălbenuşuri peste care se aruncase praful misterios. Şi? Supăra o neconcordanţă. cadavru lui Vasiliu." Două cuvinte. Un ciocănit discret în uşă îmi întrerupse cercetările. apoi dădu din coadă. Şi totuşi. javra dracului a mâncat toată otrava. Caligrafia era ascuţită. În consecinţă. — Ce-a mâncat?! — Din crăticioară. Neîncrezător. nervoase. FUSESE SPÂNZURAT! Cercetarea frânghiei mi-a confirmat încă o dată temeinicia concluziilor mele. ceva continua să mă sâcâie. Aveam nevoie de oală şi-am mutat otrava. cam nedumerită. metri şi treizeci şi cinci. Rămâneau deci cincisprezece centimetri imposibil de justificat (chiar presupunând că Vasiliu s-ar fi ridicat pe vârful picioarelor). De când tăiasem frânghia. greu de suportat de o minte bolnavă. trăsni-l-ar şi n-ar mai ajunge! Că n-am putut sta cu ochii numai pe el. Vasiliu nu se spânzurase. Înghiţi carnea cu lăcomie.cuvinte: "N-am reuşit!" Renunţase la scrisul acela contrafăcut din anonime. Lipse doar laţul rămas la grumazul sinucigaşului. nu înceta să-l afurisească. "Să fie posibil?" Folosindu-mă de cordonul unui halat găsit printre lucrurile din came- ră. i-am zis fe- meii: — Hai la bucătărie! Câinele se ghemuise în spaţiul strâmt dintre cuptorul de cărămidă şi zid. Nu. mi se căţăra pe pi- cioare. sentimentul eşecului în faţa suspiciunilor ce-l înconjurau. încercând să reconstitui scena. Scaunul pe care se urcase Vasiliu stătea răsturnat lângă perete. am trecut imediat la verificarea straniei ipoteze. şi consecinţa care crezuse că se impune: sinuciderea. O idee mă ţintui locului. Fibrele de cânepă. ori frânghia mai lungă. — Tovarăşe căpitan. Cunoscându-mi lungimea palmei. spa- ţiul gol dintre scaun şi capătul frânghiei care atârna în toată lungimea ei. Nu părea bolnav. Ce naiba mă izbise? S-o luăm metodic. care în fond mărturiseau totul. plus cea a frânghiei totalizau doi. Mi-am dat seama că are să-mi spună ceva important. — Unde-i câinele? — După cuptor. Revenind în pragul odăii am privit atent timp de câteva minute. Aşa păreau să spună cele două cuvinte. am măsurat distanţa de la scaun la grindă: doi metri şi jumătate. Aceasta era neconcordanta care mă izbise. Era cabaniera. scămoşate într-un anumit sens. căutând adăpost. L-am ademenit cu o bucată de carne. Ce anume? M-am oprit în prag. Am încuiat cu cheia odaia lui Vasiliu şi. Era vesel şi zburdalnic. pentru a ridica o greutate. demonstrau că s-a tras de frânghia trecută peste grinda tavanului. Hotărârea lui Vasiliu de a comite o crimă inedită. Ce văzusem mai întâi? Evident. mirosindu-mi ghetele. pentru ca Vasiliu să-şi fi putut băga capul în laţ trebu- ia ca scaunul să fie mai înalt. Lungimea cadavrului. coborând scările. "N-am reuşit. De aici şi cele câteva aşchii de lemn provenite din frecarea cu grinda. cu bucle lungi. Jucându-mă cu câinele căutam să-i surprind vreo reacţie anormală. Era ceva prea mult sau lipsea ceva. i-am însemnat locul şi l-am aşezat sub grinda de care se spânzurase. . Bucătăreasa. Nimic. se codi înainte de a-şi părăsi bârlogul.

puteam să cred că Ionescu dormea. Îmi frământam mintea. Porţiunea nu depăşea suprafaţa unei cutii de chibrituri. Cineva mi-o luase înainte. Tatuaj! O însemnare sau un desen făcute prin tatuaj! Iată ce căutase criminalul. Voiam să determin poziţia mâinii criminale. Căuta ceva. Un obiect sau o însemnare. asaltat de tot felul de presupuneri. făcând imposibilă orice mişcare. Ce ascundea Ionescu? Un obiect minuscul. începui să-l dezbrac. dar cu a- tât mai greu de descoperit. de care nu trebuia să se despartă? Nu putea să se despartă.C. M-am urcat pe marginea de faianţă a toaletei. Pudoarea? Eforturi disperate de a-şi ascunde anumite infirmităţi.căutând astfel. Eram descumpănit. trebuia să te sprijini obligatoriu în mâna stângă.-ul frământat de o idee: Vasiliu avea înnegrită unghia degetului gros de la mâna stângă. din această poziţie puteai lesne azvârli ceva pe masă. răsu- cindu-mi torsul şi gâtul spre stânga. Criminalul nu s-a descurajat. umedă şi rece. avu o tresărire. Am tresărit. Ionescu recunoscuse că cineva îi cotrobăise prin rucsac. * În ultima sa dimineaţă. o încăpere strâmtă. Am trecut în W. În cele din urmă reuşii să-i dezvelesc şoldurile. * Dacă n-aş fi asistat la crimă. Am întins-o apoi pe dreapta. dotată cu un minimum de instalaţie sanitară. Cabaniera. Cu un mic efort. ori briceag foarte ascuţit. Am încercat întâi cu stânga. Abia când şi-a găsit hainele descusute. Da. deşi avertizată. poate bisturiu. încercând să mă identific cu raţionamentele criminalului. Afară de asta. Pe şoldul drept. puteam să văd toată bucătăria. Un gând mai îndrăzneţ decât cel care-mi sugerase şi reluarea sinu- ciderii mă fulgeră: "Sau ascundea pe şolduri acel «ceva»". Mi-am amintit de întâmplarea din baia de aburi. Cotul se oprea în uşorul ferestrei. urla. . Cineva ştia că Ionescu posedă un desen sau o însemnare ce trebuia găsită cu orice preţ. Pentru acest "ceva" locuinţa îi fusese răscolită de câteva ori.. Pentru aceasta i-a căutat prietenia şi i-a percheziţio- nat apartamentul palmă cu palmă. Stătea în aceeaşi poziţie în care-l aşezasem şi nimic nu părea să-i fi tulburat odihna. Am părăsit W. să-şi scuze neatenţia. Era prima greşeală a necunoscutului. O însemnare de trei-patru centimetri putea fi uşor ascunsă. Ori cel care operase sub ochii îngroziţi ai bucătăresei o avea la mâna dreaptă. pe cale indirectă. Se zbătea.C. Ionescu a realizat ce anume căuta. Am rugat-o să nu se ocupe de mine. într-un loc u- şor de acoperit cu un slip de orice dimensiune. continuând să caute şi aici pe munte. pentru a putea privi în bucătărie. Am încuiat uşa şi de astă dată. pielea fusese înlăturată cu ajutorul unei lame. relatată de Hristu: "Ionescu n-a vrut în ruptul capului să renunţe la chiloţi. lovea cu pumnii. Trupul se strecură cu uşurinţă prin fereastră. Treaba se dovedi foarte dificilă.

I-am trecut în revistă pe toţi cei prezenţi în cabană. Cum de nu mă gândisem la asta până acum? Pentru ca să ajungă sub grinda din mijlocul camerei. "Nu. rezultatul anchetei. Aerul proaspăt de munte pătrundea în odaie. Incidentul de la baie l-a scutit pe criminal de investigaţii suplimenta- re. . Mă lăsasem cuprins de o dulce toropeală. Vasiliu mă aştepta păstrând încă în trăsăturile încremenite expresia de surpriză. Fumam. Criminalul era prea abil. "În ultima clipă mi-am dat seama cine-i criminalul". adresate infernului. sorbindu-şi paharul cu apă. aşa cum mângâi capul unui copil care a luat premiu. Refuzând cu disperare să se dezbrace la fel ca ceilalţi. Nu ştiu cât timp am rămas jos. * Alături. Obosit. purtătorul tatuajului trebuia să moară. Soţia cabanierului cu figura plânsă mă mustra "Tocmai la mine vă gândiţi. Sachelarie se confunda cu prima victimă. înlăturând orice urmă ce-ar fi putut trăda felul în care cer- cetasem cadavrul. Îi urmăream mişcându-se prin sala de mese afară. M-am aplecat. Era ud şi îngheţat. victima trebuia transportată. târând-o. am deschis fereastra.. Cine să fie? Pen- tru asemenea ispravă. Dorneanu. N-avea cum. În sfârşit. Vasiliu mort prin strangulare fusese luat în braţe. ar putea lăsa urme pe duşumea. pe duşumea. Ionescu îşi semnase actul de deces. am părăsit odaia. declama teatral: "Meurs vieux lâche! Il est trop tard". "Va să zică dumneata erai. amplificând la puteri necunoscute noţiunea de existenţă. de nici un gest. Mi-era greu să-mi imaginez că prevăzuse această sosire. ca să nu-şi dea seama că. Nu reuşeam să-mi amintesc de nici un cuvânt. Din motive care-mi scăpau. împreună cu ceilalţi. În cazul acesta. "spionul" strecurat pe talpa bocancului în mod fatal îşi lăsase iscălitura pe scândurile podelei. Sosirea mea i-a sugerat criminalului ideea unui spectacol. "Dumneata erai!" Mângâiam inconştient semnul lăsat de "spionul meu". rezemat de pervazul ferestrei. nu-l iubesc pe Ionescu". spunea chipul său." Recapitulam gesturile. Cu gest involuntar m-am lovit cu palma peste frunte. Chipurile celor şase îmi defilau înaintea ochilor. tovarăşe căpitan?" Hristu.. Pandele zâmbea răutăcios: "Cu un strop de perspicacitate ai putea evita eforturile penibile de-a ne investiga". întins printre pietrele de pe marginea lacului. Iar acesta aştepta acum. cu zâmbetul slugarnic. L-am auzit pe Marin spovedindu-se sticlei goale de coniac: "Prilejuri de a te înălţa în ochii celorlalţi se găsesc mereu". sfidând moartea cuibărită în cabană. Nu-l iubesc pe Ionescu. Sosea ca o chemare la viaţă. cuvintele sale. dumneata erai. Am descoperit repede semnul repetat distinct de cinci ori. capa- bil să mi-l indice pe autorul dublului asasinat. ceea ce sporise cu zeci de kilograme greutatea asasinului. îţi trebuie mult sânge rece şi o minte a naibii de ascuţită. Mi se părea că aud rugăciunile lui fierbinţi. îşi potrivea minciunile în dosul jură- mintelor.

i-am chemat pe locotenent şi pe procuror în camera mea. cu toată atenţia. Sachelarie. murdare şi gelatinoase în lumina cenuşie anevoie intrată prin ferestrele mici. mă zări primul şi îmi făcu semn discret cu capul. — Să urcăm totuşi! făcui. La extremitatea cealaltă a încăperii. Abia atunci mă observară şi ceilalţi. — Ce strigi aşa? Au dat turcii? — Bat de zece minute şi dumneavoastră nimic. Aş fi dat mult să pot vedea figura "lui" în faţa afirmaţiei mele. Dorneanu. M-am apropiat de fereastră. tovarăşe căpitan. strângeri de mână etc. în auzul tuturor. Ţinea pumnii strânşi. picior peste picior. plimbându-şi. N-aveam să uit niciodată tabloul. Doamne fereşte. medicul legist şi procurorul. — Atunci. — L-aţi şi identificat?! se miră sincer locotenentul. am declarat că este vorba de o . Un locotenent-major. — Intenţionat. În timp ce medicul legist cerceta cadavrele.. iar criminalul se află jos. Năuc de somn. am început febril. nedisimulată. Figura doctorului. distrat mâna prin blana câinelui. cu barba sprijinită în podul palmei. Am anchetat personal. În sala de mese aşteptau patru bărbaţi. După consumarea convenţionalismelor (prezentări. Stăteau în picioare lângă fereastră şi dis-cutau în şoaptă. chipurile trase. cu trăsături unghiulare. i-am auzit pe cei patru prieteni discutând cu aprindere. Mă simţeam epuizat. încât articulaţiile se albiseră. avea o expresie mai obtuză ca oricând. un fotograf. căpitane Anghel!" Capitolul XI CĂPITANUL ANGHEL REGIZEAZĂ M-au trezit bătăi energice în uşă. Cărţile se intercalau cu un plescăit care-l irita în mod evident pe Marin. observa eforturile inginerului Pandele care amesteca la nesfârşit cărţile prinzându-le de capete şi apoi dându-le drumul simultan. Urmărea cu nerăbdare crispată exhibiţiile de cartofor ale lui Pandele împins parcă de o voinţă străină.. la "Dor de munte". — Urmăriţi-mă. s-a comis un dublu asasinat. apăsătoare. Aici. Pe culoar. în dreptul camerei lui Pandele. la bar. atmosfera încordată. reprezentantul procuraturii.. căreia nu-i putea rezista. atât de strânşi. Am răspuns printr-o înclinare a capului.). Credeam că. Crimă urmată de sinucidere. însoţite de glasul lui Hristu care striga din răsputeri: — Tovarăşe căpitan. arătându-le scara. Ziua mohorâtă.. M-am grăbit să precizez destul de tare. pentru a fi auzit şi de cei de la bar: — Nu cred să mai fie cazul. propuse expeditiv începerea anchetei. prietenii ocupaseră ca de obicei aceeaşi masă din apropierea barului. am crezut că a luat foc cabana. vă rog. Aveam o singură dorinţă: să dorm. un bărbat slab. buhăită. cu o sprânceană ridicată. Zărindu-mi "chipul obosit" în oglinda atârnată pe unul din pereţi mi-am şoptit: "Hai să te culc. în timp ce obrazul neras tresărea convulsiv. să dorm cât mai mult.

— Cât de rău îţi pare. Dezamăgiţii se revoltă împotriva defunctului. spuse Pandele. fotografiile. Hristule? făcui zâmbind şi fără să-i aştept răs- punsul l-am avertizat: Nu uita ce ţi-am spus. m-ai mult sau mai puţin. Procurorului îi scăpă un fluierat subţire. Am cerut nota de plată. De astă dată. — Aşa degrabă? Îmi pare rău. încât să fie convins că în câteva minute. stabilind cum trebuie să procedăm în continuare. — Procedaţi în aşa fel. Marin îşi procurase din gară o sticlă de coniac şi acum trudea să-i scoată dopul. Arestându-l imediat riscăm să ne angajeze pe piste false fie camuflându-se în spatele unei tăceri încăpăţânate. Bine. Pandele număra indiferent stâlpii de telegraf. inspectore.. cercetările s-au terminat. pentru a-i întări convingerea că m-a păcălit. fie improvizând la nesfârşit. Cu un gest al capului. Faceţi în aşa fel încât acest cinstit remizier să-şi primească banii pentru coniacul în care niciodată n-a pus măcar un strop de apă vă luaţi cuviincios rămas bun şi vă vedeţi de drum. i-am găsit pe Sache- larie. În locul meu a răspuns Sachelarie. — Mda. . completă enigmatic Dorneanu. cum am putea face să plecăm şi noi? — Foarte simplu. făcu trimitere la echipa operativă. Aşa cugeta Dorneanu. — Pe toţi ne-a bănuit dumnealui. călătoream împreună. i-am pus la curent cu toate amănuntele. Înţelegeţi. prilej să nu scape o vorbă. Pandele. Îmi controlam riguros ori- ce reacţie.. Dorneanu se apropie întrebând mieros: — Tovarăşe căpitan. Peste câteva ore. Această impresie a ţinut criminalul s-o lase. În plus nu putem face abstracţie de eventualii complici. Iar mobilul se pare că şi-a meritat osteneala. Şi eu îl ştiam. Unul dintre ei era criminalul.crimă urmată de sinucidere. — Şi zi aşa. Nu văd de ce v-ar mai reţine.. E o femeie de treabă.. declaraţiile. — Evident. * — Dintr-un absurd simţ al proprietăţii. * A doua zi dimineaţă. coborând în sala de mese. spectacolul purta semnătura mea. mă bănuiai pe mine. — Care din ei? L-am indicat pe criminal. Dorneanu şi Marin comentând cu însufleţire drama îngro- zitoare a unui nebun. Sachelarie fuma. fără să mă privească. În fond. Procesele-verbale. frumuseţe sufletească. oamenii cred că se poate testa totul: curaj. pasiune. nevasta lui Hristu ştergea la nesfârşit o farfurie. dar. Cabanierul şi-a ales îndată din panoplia cu sentimente expresia unei tristeţi nemărginite. reconstituirea "oficială" a sinuciderii s-au terminat noaptea târziu. Ar fi păcat de soţia dumitale. Deocamdată nu cunoaştem mobilul. orice cuvânt. tovarăşe căpitan. În uşa bucătăriei.

dar nu era un motiv să recurgă la acte radicale. parcă. Da. există şi alte soluţii. — Da.. să contemplăm. aproape odios. — Mărturisesc intervenii eu că la început nu l-am crezut pe Vasiliu în stare de atâta inventivitate. pe îndelete priveliştea fără egal a văii Prahovei. Admit că şi-a greşit calculele. în ase-menea împrejurări ne-ar trebui un al şaselea simţ detector.. burghez. e mercantil. cu un eventual rabat.. — Mulţumeşte cerului că s-a descoperit autorul asasinatului. Săracul. un al şaselea simţ. A avut cel puţin loialitatea să-şi recunoască înfrângerea. spuse Marin. va comite un fapt ilicit. Nu existau alte soluţii. hotărât lucru. — Multe nu-ţi aparţin. expresia clasică a neputinţei. Viaţa rămâne totuşi lucrul cel mai de preţ. interveni Pandele. Inconştienţi. da. recunosc că nu i-am ghicit intenţiile.. obţinut de un avocat isteţ. Dă-i înainte. pentru că ăsta este adevărul! Şi cum fiecare dintre noi ne temem de incizii în trecut. Dacă nu-l aruncăm repede pe fereastră. cu sau fără vărsare de sânge întorcându-se spre mine preciză: Teoria nu-mi aparţine. spaţiul neexplorat devine tot mai larg. Parcă nu despre el era vorba. Dorneanu nu se lăsă prea mult rugat. Inginerul nu scăpă momentul: — Personal aş opina pentru o naştere prematură. mai devreme sau mai târziu. obsedaţi. — Ştiu. — Ce soluţie putea găsi. Pesemne că am obo-sit. spre ruşinea mea. Chiar şi un mediocru poate realiza în orice domeniu. Pot să bag mâna în foc că n-ai furat . asemenea unuia care mutându-se într-o casă nouă îngrămădeşte într-un paner toate mărunţişurile. acţionăm chiar în sensul pe care vrem să-l evităm. dar strădaniile dumitale erau de-a dreptul naive. dar nu are importanţă. Să nu ne grăbim a-i atribui prea multe păcate. — Naiba mai ştie! interveni Sachelarie. Mă aşteptam să-l văd pe Dorneanu reacţionând într-un fel. Morţii trebuiesc priviţi cu oarecare pietate. Este o lege a firii. Rămânea loial şi acceptând pedeapsa. — Retrospectivele sunt întotdeauna tendenţioase. decretă Dorneanu.. când şi-a dat seama că sunt pe urmele lui. din care ar putea ţâşni violent vinovăţii ascunse sau abil disimulate. — Iar te lauzi. contabiliză Sachelarie. că pe măsură ce înaintezi. Trenul înainta încetişor. Doar luciditatea ulterioară a celui care le-a formulat le poate sesiza eroarea. stimabile. aruncate de-a valma.. Să fugă? Vasiliu concepuse crima perfectă. Te rog să nu mă contra- zici. înclinate spre exagerare. Nu. Eram prieten cu Vasiliu şi. a accepta pedeapsa în rate. Ce putea gândi dumnealui despre noi? Fiecare individ. — În asemenea împrejurări (Dorneanu se referea la seara primului atentat). Tot nu se mai întorc niciodată. Nimic. Respiră adânc şi continuă: După toate cele petrecute. se întoarse Pandele. Vasiliu a avut dreptate. În afara soluţiei nodului gordian. altminteri dumnealui intra la idei. — Adevărul e altul. tovarăşe căpitan. Pe de altă parte. da. până la Bucureşti ne omoară el pe noi. Abia mai târziu. invitându-ne.Nu te supăra. — Rămânea o singură soluţie: suspiciunea. cea mai mare parte a raţionamentelor sunt false. ăsta-i adevărul. Sachelarie se simţi obligat să-mi explice: — De la apa minerală i se trage. Dorneanu socoti că a tăcut destul: — Uneori chemăm nenorocirea tocmai din groaza de-a o întâmpina. am impresia că duc cu mine frânturi de gânduri şi sentimente. domnule Dorneanu? m-am interesat eu cu naivitate.

Aşa cum prevăzusem. domnule. zise Marin. Dorneanu continua să divagheze: — Metamorfoză? Nu cred decât în metamorfoza fluturelui şi a femeii care iubeşte. şi asta la ora întocmirii unor ştate de plată. aparent. escaladând un gard mic de piatră. fantezia rămâne cel mai neînduplecat duşman. s-auzi ce inepţii susţin oamenii ăştia. — N-am bănuit pe nimeni. Ce metamorfoză putea să sufere un om cu o asemenea fantezie? Că avea fantezie recunoaşteţi! Or pentru o existenţă meschină. surâzând. Trenul s-a oprit. — Fiecare om doreşte să-şi marcheze trecere prin această lume. Având un răgaz de şapte minute. Mă gândeam dacă Pandele formulase verdictul din convingere sau numai pentru a-l tachina. Totul e în funcţie de şi-retenia celui care operează. Alţii încearcă lucruri fără precedent. În felul acesta. inspectore? reluă Pandele. Pandele se dădu bătut: — Să zicem. — Ce anume? — Dacă m-ai bănuit! — Nu. cu ex-cepţia lui Dorneanu. — Aşa să fie? se interesă neîncrezător Sachelarie. fără nici o noimă: — În schimb. — Interesant! Ce te determină să crezi asemenea orori? — Faptul că eşti fricos. ar fi să se descopere leacul celei mai banale maladii: guturaiul. Când trenul s-a pus în mişcare. Refuzară politicos. Îşi savura victoria sau mirosise jocul meu. am ajuns la miliţia gării. ori aruncând aur crupierilor la Monte Carlo. Ea este autorul dorinţelor nesăbuite. prin excludere ajungeam la criminal. medicii au învăţat să mânuiască bisturiul! Câteva minute am rămas în tăcere. — Fără precedent. — Ţii neapărat s-o ştii? — Fireşte. Nimeni nu a făcut-o. Nu-l cunoaşteţi pe Vasiliu. Întrebarea este dacă subsemnatul a avut cinstea să se bucure de aprecierile dumitale pozitive.niciodată dulceaţă din scrinul bunicii. ea îl face pe umilul funcţionar să se viseze într-o splendidă vilă pe Coasta de Azur. că n-ai chiulit o singură oră de la şcoală. Marin considerând după restul de coniac era bine dispus. folosind o altă ieşire care da într-o curte interioară plină cu gunoaie. am coborât. — Bine că venişi. Asasinul privea pe fereastră. . am traversat în fugă peronul. Întorcân- du-se spre Sachelarie bătu şaua: — Negativismul perseverent se datorează ignoranţei şi unei trufii de semidoct. apoi am intrat în restau- rant şi de aici. Cei mai mulţi fac copii. În rest. — Aşadar. adu- când un pachet cu pateuri. nu am bănuit pe nimeni. că n-ai făcut niciodată "blatul" în tramvai şi ai evitat orice discuţie în contradictoriu cu onor direcţiunea întreprinderii. nu vrei să-mi răspunzi. scamatorie sau autosugestie. Dorneanule. Inginerul completă. — Crezi că surplusul de fantezie l-a împins la crimă? l-am întrerupt eu. vorbi el cu gura plină. i-am poftit cu un gest. Pur şi simplu am căutat să descopăr date care să-mi certifice nevinovăţia unuia sau a altuia. Desfăcând pachetul. Am trecut în revistă produsele chioşcului cu dulciuri.

încât Sachelarie şi Marin izbucniră în râs. să se fi înşelat. Dorneanu se întoarse spre mine încântat de ispravă: — Ţi-a plăcut? Intervenţia călătorului de pe culoar destrămase atmosfera "marilor mărturisiri". că greşeai. Până la Bucureşti se discută pe teme diverse. Aşteptă cu răbdare până ce râsetele se potoliră. Îi privea pe toţi trei cu o expresie a cărei semnificaţi n-am putut s-o ghicesc. Şi uitându-se spre Sachelarie adăugă: Ar mai fi o şansă. Deschise uşa şi fără altă introducere se informă: — Dar pe ăla cu beţivul îl ştiţi? — Ce păţişi. graţie lui Vasiliu te-ai convins. puse punctul pe Dorneanu rămân singurul în afa- ra oricăror bănuieli?! Întorcându-se spre mine se corectă: — A! Tocmai de dumneata am făcut abstracţie. află că eu te-am suspectat. N-avem heliu. Un hohot general însoţi retragerea celui care avusese proasta inspiraţie să ne caute societatea. nu alta. Pandele îşi juca uimirea cu atâta falsă convingere. Dorneanu folosi prilejul ca să intervină: — Dacă ţii morţiş ca cineva să te fi bănuit. Contabilul surâse: — Slavă Domnului! — Cu alte cuvinte. — Mor de curiozitate. Nici dumneata nu m-ai bănuit? — Cum mi-aş fi putut permite? Din nou toţi trei izbucniră în hohote de râs. Intrusul se fâstâci. Am ridicat din umeri. E bine. — Dacă nu ne iei la palme. — Fii. amabil şi caută-ne pe partea cealaltă. sugeră Sachelarie. vorbi el cu sine însuşi. — Ei bine. n-ai făcut nimic. frate Pandele. ca dumnealui să nu spună întotdeauna adevărul. Pandele îşi mărturisi surpriza cu o seriozitate exagerată: — Nu mai spune! — Şi dacă ţii morţiş să ştii cine a făcut-o. Toţi ştiam că-l urăşti pe Ionescu. află că ai fost primul notat pe lista celor foarte cuminţi. ca să continue: — Da. te-am bănuit şi chiar mă întreb cum de-ai scăpat un asemenea prilej. sper. Aşa cum m-am convins eu însumi în privinţa lui Sachelarie. dând ocazia lui Dorneanu să se desfăşoare. Îşi aprinse o ţigară după ce încercă un timp să scoată rotocoale de fum renunţă. completă Marin. neică?! se miră Pandele. — Ei bine. — Câtă perspicacitate! — Cât rafinament! — Ăsta ajunge departe! Dorneanu nici de astă dată nu se supără. dacă te laşi citit atât de uşor. dragul meu. — Sau. te rog. adresându-se lui Marin: — Pare-se că a sosit ceasul mărturisirilor. Întârzie nehotărât câteva clipe. Pronunţase "eu" cu o emfază de-a dreptul ridicolă. Nu e bine de loc. — Vorbeşti serios? — Cât se poate de serios! Se posomorî dintr-o dată: — Nu e bine. Pandele nu-i răspunse. Cineva de pe culoar interpretă cu totul altfel veselia din compartimentul nostru. pot să te asigur că lucrul ăsta s-a întâmplat. .

mă informă că a înţeles gestul discret pe care i-l făcusem. asemănătoare pe undeva. promisiuni şi mulţumiri. Invitaţia venea din partea lui Marin. Sper să vă menţineţi invitaţia. murmurând: — Te ascult! Era obişnuita sa invitaţie de a trece la analiza datelor pe care le deţineam. cerui o bere. Ducea cu el bucuria izbânzii. speranţe necunoscute. înainte ca trenul să oprească. şi el continua să mă privească. — Nu acum. Pandele contabiliză rucsacurile. În civil. Era pentru prima oară când abdicase de la obiceiul bine statornicit în asemenea împrejurări: lectura aceluiaşi raport în manuscris. — Ce zici. i-am şoptit: — Omul cu dragonul pe piept. Pasăre rară. în faldurile draperiei de catifea. O muncă. * Pe locotenentul major Dornea l-am zărit de la fereastra compartimentului. Poate facem şi-un pocheraş. eram foarte curios să-i cunosc părerea. tovarăşe căpitan. bem şi noi o sticlă de vin? Ca la despăr- ţire. am ieşit la staţia de taximetre. Nu-l scăpa din ochi. (Refuza paginile dactilografiate. Terminasem raportul. stătea rezemat de bufetul peronului. În timp ce duceam sticla la gură. făcând semne "cuiva". parafrazând: — Plecat-am şase din Vaslui şi ne întoarcem patru. gânduri. susţinând că anumite impresii existente în subconştient se strecoară involuntar în caligrafia unor cuvinte. PARTEA A DOUA Capitolul XII COLONELUL TUNSU Colonelul Tunsu mă privea cu luare-aminte. temeri. Trecându-şi mâna prin păr. dar am înţeles repede că era o iniţiativă comună. Adevărata muncă abia acum începea. eşti omul nostru. M-am aşezat cât mai comod în fotoliu. mărturisesc. oprindu-mă lângă bufet. făcând obişnuitul schimb de adrese. către ultimele vagoane. Pandele nu întârzie cu răspunsul: — Mai încape îndoială? Când iei chenzina. Am părăsit în grabă vagonul şi. Mai zăbovi câteva clipe. În cele din urmă îşi pironi privirea undeva. Dornea căuta din ochi pe cineva departe. După îndelungate strângeri de mâini. trecu repede pe lângă grupul celor patru care tocmai se apropia de mine. cu reconstituirea . Altă dată însă cu cea mai mare plăcere. asasi- nul urcă în prima maşină. apoi. cu un buchet mare de flori. Am râs cu toţii şi.) Acţionasem din proprie iniţiativă şi.

Concluzia se impune. Colonelul răsfoi manuscrisul raportului meu şi se opri asupra unui pasaj. Credinţa colonelului Tunsu în analiză devenise proverbială şi circulau tot felul de anecdote pe seama obişnuinţei de a stoarce toate datele oferite de un detaliu. — Posibil. Obişnuita evidentă a deţinuţilor practicată de nemţi în lagăre? Exclus! Exclus! Este de notorietate publică faptul că asemenea numerotări se făceau pe braţ. Din nou buzele colonelului se arcuiră într-un zâmbet subţire. i-a fost făcut. Cel care a făcut tatuajul s-a gândit să-l ascundă altor priviri. — Cifrul unui safe aflat în ţară. Ori tatuajul lui Ionescu este imprimat într-un loc acoperit aproape întotdeauna. Cabanierul Hristu susţine că la baia de aburi. hai să ne gândim ce ar reprezenta! — Cheia unei scrisori. deci este vorba de un text foarte scurt: două sau trei cuvinte. Ce text sau desen putea conţine pentru a-l compromite? O trivialitate? Ionescu folosea un vocabular pigmentat şi nu cred să fi scăpat ase- menea prilej. sau la o bancă din străinătate. — În ce situaţie. — Nu ţi se pare că acest semn de recunoaştere care trebuie prezentat repede şi în împrejurări diferite a fost făcut într-un loc cam anevoios de arătat? Remarca lui îmi sugeră imediat o altă idee. Raţionamentul trebuia să mă ducă la "ultima staţie" pentru care asasinul îşi plătise biletul de călătorie cu două crime. — Logic. — Spui că "operaţia" făcută de asasin nu depăşeşte dimensiunile unei cutii de chibrituri. — De acord. Elementul deţinut de mine era dimensiunea unei însemnări făcute prin tatuaj. ori semnificaţia înscrisului nu trebuia să fie cunoscută de alţii. recurgi la asemenea mijloace pentru a-ţi însemna ceva? Atunci când trebuie să porţi înscrisul întotdeauna asupra ta. Asta înseamnă că prilejul de a-l folosi trebuie să apară mai devreme sau mai târziu. cel puţin de chilot sau slip. — De ce neapărat cuvinte? Acceptând ideea că mobilul celor două crime a fost conţinutul tatuajului. . mă grăbii să răspund. Colonelul încuviinţă printr-o înclinare uşoară a capului. literatura poliţistă raţionamentele detectivului şi nu goana pe acoperişuri. testament sau lucrări ştiinţifice cifrate. — Asta înseamnă. cu voia ori fără voia lui. că înscrisul se încadrează în aceste limite. — Sau. am reluat eu. — Mă gândesc începui eu cum a ajuns Ionescu în posesia tatuajului? Există două posibilităţi: şi l-a făcut singur sau. Prima alternativă mi se pare şubredă. — Determinarea unui obiect sau a unui loc în funcţie de alte obiecte ori locuri înconjurătoare. În mod firesc. Ionescu a ţinut cu tot dinadinsul să-şi păstreze chiloţii. — Sau semnul de recunoaştere pe care trebuie să-l aibă în mod obli- gatoriu asupra lor membrii unei bande. prevenind posibilitatea de a-l pierde vreodată.unui animal preistoric plecând de la un singur element al sistemului osos. De ce? Ori înscrisul respectiv era compromiţător pentru el. organizaţii secrete etc. Cei care în mod obişnuit lucram cu el nu o dată l-am auzit: — Încercaţi să reţineţi din. asta înseamnă că-şi ascundea însemnul.

De ce? E limpede. încât să nu observe nimic. şoptii eu repede. Pentru ce s-a recurs la tatuaj? Operaţia în sine este foarte dureroasă. — Poate tocmai pentru că nu dispare niciodată. se pare că avem într-adevăr de-a face cu o pasăre rară. — Întrucât apariţia mea în preajma individului ar da de bănuit. cu implicaţii care nu-şi găseau justificarea. Problema timpului înseamnă că tatuajul a fost făcut cu mulţi ani în urmă. Dacă timpul îi oferă clipa prielnică. ceva nu este în regulă. Ştie că Ionescu are înscrisul şi intră în anturajul acestuia. — Într-o zi apare "omul nostru". Aşadar. Ori în asemenea condiţii se incomodau reciproc. Ionescu urma să se folo- sească de el când împrejurările îi vor permite. Ionescu poseda secretul existenţei unor valori. Colonelul încuviinţă.. iar rezultatul ei nu dispare niciodată. Ca să nu piardă cheia. Clipa priel- nică trebuia aşteptată de amândoi. De acord? Era una din formulele colonelului Tunsu de-a ne atrage atenţia că nu intenţionează să-şi impună punctul de vedere. . Spuneai adineauri că procedeul previne posibilitatea de a pierde înscrisul. Ipoteza era mult prea fantezistă. fiind posibil ca unul s-o ia înaintea celuilalt. O rază de lumină străbătu hăţişul de ipoteze. Încăpăţânarea viitoarei victime de a-şi descoperi şol-durile la baia de aburi îi sugerează criminalului ascunzătoarea. Nu ştim deocamdată de ce natură. deşi. loco- tenentul Dornea continuă să-l supravegheze. fără să-l omoare pe purtătorul acestuia. Problema adevăratei identităţi a omului nostru rămâne în prim plan. — Să ne oprim deci la primele trei posibilităţi. în arhivele noastre şi cele moştenite de la fosta poliţie. cu siguranţă se va grăbi s-o folosească. N-am mai continuat. Colonelul parcurse ultimele pagini din manuscrisul meu: — Mda. sau e o veche răfuială între cei doi. Cum ai de gând să continui? — La prima vedere s-ar părea că ceilalţi din grup nu au nici un amestec.. făcui eu. de asemenea. Adaugă şi ultima observaţie: că înscrisul nu dispare niciodată. Deşi au trecut peste doi ani de la apariţia sa. Oricum problema rămâne în suspensie. Îl omoară. — Posibil. Vreau. Cum îţi explici atunci crima? — Cred că explicaţia trebuie căutată tot la capitolul timp. — Timpul. să stabilesc dacă Vasiliu a fost distribuit în rolul crimina-lu-lui dezechilibrat numai pentru datele sale. Desco- perirea ulteri-oară a înscrisului putea să-i dea de gândit anchetatorului. Logic în orice caz. mă gândesc că vecinii îmi vor furniza oarecari date. În mod logic. Vreau să cercetez datele mărturisite în biografie. Hai să privim niţel lucrurile şi din punctul ăsta de vedere. — Omul nostru putea să ia cunoştinţă de conţinutul tatuajului. Mai departe. — Posibil ar fi. reţine înscrisul şi distruge tatuajul. Poate o asociaţie a nudiştilor. — Şi totuşi. — Dar dacă locul a fost ales anume pentru ca semnul de recunoaştere să fie văzut numai în anumite împrejurări? — Nudism? — Exact. aşteptând clipa prielnică pentru a le obţine. — Deşi? — Nu o dată m-am întrebat dacă e posibil să fie aşa de orbi. for- mula sau parola a folosit acest mijloc. În esenţă toate înclină spre acelaşi ţel: Asigurarea secretului unor valori.

ră- tăcind cu privirea printre florile din glastră. Cu un surplus de amănunte. Îşi imprimă ochilor două semne vagi de întrebare. Privirea îi alunecă în gol. că apariţia dumneavoastră la I. sprâncenele căpătară alt contur. purta toate semnele unei au- tentice frumuseţi. Doamna Ionescu. Mobilierul camera de zi "Mioriţa" făcea notă vizibil discordantă cu pereţii tapetaţi în cele mai năstruşnice combinaţii de linii şi culori. păcătoşilor de bărbaţi. câteva decoraţii exterioare îngeraşi de ipsos şi flori i- grasie şi lipsă de confort. Opera în ţară şi străinătate: falsuri. se integra perfect în genul de imobile "cu pretenţii" care împânziseră Bucureştiul anilor 1890. Deodată. vă ascult. dispusă pe o străduţă din preajma Magistralei. O uşoară tris- teţe îi colora amintirile. De cum am zărit-o mi-am amintit de remarca lui Pande-le: "E cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o vreodată". Io-nescu! — Adevărat! . crime. desigur. tovarăşe colonel. Le privi pe rând. consumate deceniu după deceniu. M-a rugat să mai rămân. doamnă.H. — Era celebru înainte de război. Rămase aşa vreme îndelungată. Îmi întinse una din fotografii. Am precizat: — Se pare că o bună parte din numărul angajaţilor s-au îndrăgostit de dumneavoastră. — Da. — Da. Ferestre înalte. Tânăra văduvă nu se grăbi. Sorbi pe îndelete din paharul cu apă. Mă uitam la ea şi fără să vreau începui să dezvolt savante cugetări despre maica noastră natura şi bucuriile pe care ni le poate oferi nouă. tristă şi neconsolată. nu a trecut neobservată.G. întrebându-mă aproape în şoaptă: — El e? Am recunoscut imediat chipul criminalului. trăsăturile i se înăspriră.. Uzura şi repetatele cărţi de vizită ale igrasiei copertau romanul unei vieţi mărunte.D. L-am privit surprins. — Aşadar. escrocherii în stil mare. aşa se pare. — Mi s-a spus. Iones- cu corespundea relatărilor făcute de Pandele. Complimentul meu alunecă fără s-o atingă. — Bănuiesc că propunerile de căsătorie n-au venit numai de la M. intervenii eu. oprindu-se îndelung în faţa fiecăreia. — Îţi doresc succes! Însemna că era întru totul de acord cu planul meu.I. nevoie de unele explicaţii. întâlnirea dintre ea şi M. spargeri. lipsite de interes pentru mine. — Ştii cine e? mă întrebă într-un târziu.. El e. şi îndată ce v-am cunoscut nu mi-a fost greu să înţeleg de ce.B. altminteri destul de proaspete. Tocmai primise de la laborator fotografiile făcute de mine la "Dor de munte" şi avea. cute adânci îi brăzdară fruntea. începu să depene firul uneia din milioanele de întâmplări "inedite" cu un băiat şi o fată. N-ai auzit niciodată de Stahia? Capitolul XIII STRADA FĂRĂ NUME Casa familiei Ionescu. Colonelul Tunsu mă privi din nou cu luare-aminte (o făcea pentru a treia oară).

îi înflori în colţul buzelor. — Puţin probabil. — Desigur. — Ce vreţi să insinuaţi? Era al dracului de frumoasă. Doamna Ionescu mă sfredeli cu privirea îndelung. — Înseamnă că totul e în regulă. parcă mai frumoasă acum când indigna-rea îi dilata şi contracta nările fin arcuite. ori tânăra văduvă ştia anumite lucruri în ciuda tuturor precauţiilor luate de . însă absolut toţi au fost foarte rezervaţi. nu prietenia i-a adus în casa dum- neavoastră. Numai că eu trebuie să mă conving. începu să-l cerceteze excesiv de atent. — Poftim? — Întrebam şi dumneavoastră aţi auzit foarte bine dacă sunteţi con- vins de culpabilitatea lui Vasiliu! — Bineînţeles. întrebând aproape răstit. — Şi mai puţin probabil. — Din păcate cazul soţului dumneavoastră nu este rodul unei fantezii de foiletonist şi nu am venit aici să fac investigaţii de cercetător literar." — Nu ştiu ce anume le-a dictat atitudinea. apoi. — Ce importanţă are? "Iată o femeie pe care n-o îmbeţi uşor cu apă rece. În legătură cu prietenii casei există o întrebare care sună cam aşa: "Vin la noi pentru noi. oftă aproape imperceptibil. De astă dată nu era totul în regulă. E posibil ca mobilul să fie cel pe care însuşi criminalul l-a mărturisit: crimă de dragul cri-mei. Oricum. N-am vrut să mă dau bătut. cel puţin aşa mi s-a părut în clipa aceea. — Sunt convins. Pandele şi Marin. Ori comedia mea nu se integra perfect în regulile jocului. întrebă răspicat: — Sunteţi convins că Vasiliu a făcut-o? Era ultima întrebare la care m-aş fi aşteptat. nimeni nu şi-a permis nici cea mai voalată intenţie. imediat ce ne-am căsăto- rit. Personal am citit puţină literatură poliţistă. luând pachetul cu ţigări. Ochii ei căutau cu insis- tenţă răspunsul. — M-aţi înţeles greşit. şi ca să mă conving am nevoie de ajutorul dumneavoastră. sau pentru ei?" În sensul ăsta aş fi vrut să precizaţi. Îşi strânse buzele. — Atunci căutaţi dumneavoastră o explicaţie. — Să zicem obişnuinţa. ci distanţa pe care le-aţi impus-o. Cărţi nu jucau decât Sachelarie. — Ceva vă spune sau v-a spus cineva. Ceva însă spune că anumite reţineri nu le-a dictat-o prietenia pentru soţul dumneavoastră. Anumite intenţii le atribui în mod exclusiv uno-ra sau altora dintre prietenii soţului dumneavoastră. Minţeam cu neruşinare. A gustat din nou apa din pahar cu un gest care mi-l aduse în faţa o- chilor pe Dorneanu în postură de propovăduitor al ascetismului. îmi îngădui să repet. veneau pentru Mircea. Un zâmbet dispreţuitor. Vasiliu a comis o crimă al cărui mobil încă nu l-am desluşit. Când credeam că a uitat de mine. — Şi totuşi. M-a privit cu neîncredere. — Câţiva dintre cei care vă făceau curte au continuat să fie în preaj- ma dumneavoastră şi după ce l-aţi ales pe Mircea. Aveţi altă explicaţie la îndemână? — Probabil patima cărţilor. Sunt informat că vă frecventau casa şi aş vrea să pricep motivele pentru care o făceau.

Eu nu cred în oameni prin analogie. Dacă sunteţi de acord. pentru noi. că întâmplarea l-a ales pe soţul dumneavoastră în situaţia de victimă. Doamna Ionescu mă privi cu interes. multă vreme pot rămână o enigmă. Mi-am aprins o ţigară mai mult ca să câştig timp. De aceea trebuie să-i cunoşti bine.. — Poate. — Vă înşelaţi. — Vasiliu?! — Poate singurul cu adevărat cinstit. relaţiile cu prietenii. — Eu nu bănuiesc pe nimeni. Era o exclamaţie în majuscule a bunului ei simţ. Mircea mi-a povestit cândva că au murit în împreju- rări diferite şi de-a dreptul tragice. nemţii au aruncat-o în aer. hotărât să comită o crimă perfectă. Credeam că o să continue. — Poate că aveţi dreptate. Nu a făcut-o. — O uzină subterană din Făgăraş? — Exact. privind undeva. v-aş propune să începeţi prin a-mi vorbi despre familia soţului dumneavoastră. în gol. E o chestiune subiectivă. am impresia că dumneavoastră cunoaşteţi lucruri care. mă văd obligat să vă mai amintesc că anumite îndoieli mă refer la Vasiliu se nasc de obicei prin analogie. Cred că aşa-i mai corect. am reluat. — V-aş ruga să formulaţi ceva mai precis bănuielile dumneavoastră. apoi urmă.criminal. Din câte ştiu. — Ce profesiune avea socrul dumneavoastră? — Mircea spunea că a fost funcţionar la o primărie. pentru a-mi rândui întrebările următoare: — Toate cercetările noastre de până acum indică încercarea nesăbuită a unui om dezechilibrat. Sunteţi de acord? — Nu. — Nu-i cunosc. Îi cunosc pe toţi foarte pu-ţin. vecinii sau ceilalţi sa-lariaţi ai instituţiei unde lucraţi. rostind cuvintele cu greutate: — Nu ştiu dacă mi-a spus adevărul. — Doamnă. — Să zicem. — Cu riscul de a fi nepoliticos. îndoielile dumneavoastră. Când absolvi pe cineva o faci în detrimentul altuia sau altora. ci anumite deziderate precise. Când s-a apropiat frontul.. Vasiliu îmi inspirase încredere. Naiba mai ştie. înainte de a da un verdict. e foarte frumos. Îmi vine foarte greu să cred că Vasiliu e un uci- gaş. — Dar? Tăcu un timp. — Desigur. unii dintre ei ne rezervă destule surprize. foarte bine. fără precedent. continuai. tovarăşe căpitan! Nu ştiu nimic. — Sau de ce nu? o impresie sugerată de anumite întâmplări. — Atunci? O tristeţe fără margini îi prelungea trăsăturile. — Adică? — Tatăl său a fost arestat de nemţi şi trimis să lucreze într-o uzină subterană. e mai corect. să-mi povestiţi toate amănuntele neobişnuite care v-au izbit în căsnicie. reconfortant chiar să ai încre- dere în semenii tăi. Ceva îmi spune că scopul a fost de altă natură. Mi-am amintit de portretul marinarului pe care Vasiliu declara că l-a . — V-aş ruga deci. — Da. dar. Era un nefericit şi poate cel mai cinstit dintre ei.

. "A plecat sau a căzut în cursă şi nu reţin jocul de cuvinte. cineva din grup a sesizat asemănarea. Ori de câte ori aduceam vorba despre foto- grafie. — Altminteri nu văd rostul cercetării amănunţite a tuturor sertarelor şi a cărţilor din bibliotecă. Negând orice amestec. — Probabil că l-ai întrebat de ce-a minţit. ascuns cu grijă. Se opri în faţa mea şi pironindu-mă cu privirea întrebă: — Credeţi. Sincer. Umbre palide de îşi căutau conturul în arabescuri stra- nii.. Şi nu numai pentru a fura tabloul. apoi a inventat o poveste complicată cu o rudă recent sosită în Bucureşti care a cerut tabloul. se ascunde ori sunt căutate acte sau în- semnări. Şi. Se înserase. — Desigur. şi adăugă: A doua zi tabloul a dispărut. după dumneavoastră. într-adevăr. impresia dumneavoastră este că s-a căutat un obiect mărunt. numai că în altă împrejurare.văzut în această casă. Mircea afirmat că habar n-are cine-i. — Presupun că l-aţi întrebat pe soţul dumneavoastră cui aparţine. credeţi că dispariţia tabloului are o legătură cu moartea soţului meu? — Nu ştiu. — Da. . — Aşadar. Asemănarea dintre Mircea şi omul din fotografie era izbitoare. — Trebuie să înţeleg că în lipsa dumneavoastră cineva a pătruns în casă? — Da. Tânăra văduvă se ridică. aşteptaţi o moştenire? — Eu?! — Dumneavoastră sau cineva din familie. de obicei. că l-a cumpărat din Talcioc sau cam aşa ceva. Doamna Ionescu se uita în aceeaşi d- irecţie. Următoarea întrebare am formulat-o cu deose- bită grijă. Cineva răscolit peste tot. în- suşindu-şi fotografia. — Cineva susţine că l-a auzit pe soţul dumneavoastră spunând: "În curând voi fi omul cel mai bogat". la una din obişnuitele partide de pocher. — Şi? — "E tata". — Nu. am reluat. — Nu. — Spuneţi-mi. Dacă re- ţin bine. Mircea reacţiona de-a dreptul violent. Vasiliu l-a întrebat pe Mircea dacă marinarul a plecat în cursă. — Acolo atârna un tablou cu fotografia unui marinar. mi-a răspuns. Făcu o mică pauză. — Printre cărţi. — V-aş ruga să nu omiteţi nici un amănunt. nu ştiu. întâmplarea cu dispariţia fotografiei nu a fost cumva comentată şi în prezenţa prietenilor dumneavoastră? — Ba da. Doamna Ionescu aprinse lumina şi dintr-o dată încăperea deveni ceva mai intimă. — Se pare că nu tabloul a fost obiectivul principal al vizitei. cineva a cercetat apartamentul. — Şi cum a reacţionat soţul dumneavoastră? — A râs împreună cu ceilalţi. măsurând agitată încăpea. — Curios! Şi cum v-a explicat soţul dumneavoastră această dispari- ţie? — Pur şi simplu m-a întrebat pe mine de ce l-am luat. Plimbându-mi privirea pe pereţi am descoperit re- pede o pată dreptunghiulară albă. Era foarte afectat. Nu l-am întrebat. de astă dată eram foarte sincer. m-a pus să jur.

Doamna Ionescu tocmai aduna câteva firicele de tutun răspândite
pe faţa de masă. A rămas cu mâna suspendată într-un gest nedefinit.
— Nu aveţi idee ce anume căuta necunoscutul?
Deschise gura, hotărâtă să vorbească, dar se răzgândi repede:
— Nu ştiu...
— Poate căuta o însemnare. O anumită însemnare?
— Poate.
— Aş vrea să mă înţelegeţi bine. O însemnare nu presupune în mod
obligatoriu hârtie şi condei. Asemenea treburi se pot face foarte bine
zgâriind cu un obiect ascuţit pe o bucată de metal, pe lemn, os, sau
piatră. De asemenea, printr-un anumit procedeu îţi poţi însemna ceva pe
piele:
— Pe piele.
Rostise cuvintele în şoaptă, fără culoare, şi nu mi-am dat seama
dacă se mira ori confirma ipoteza mea.
— Exact! Ispita tatuajului a rezistat secolelor şi oricât vi s-ar părea
de ciudat, se mai practică şi astăzi chiar printre oamenii care au
recunoscut binefacerile civilizaţiei.
După ezitări nesfârşite, doamna Ionescu se decise să vorbească:
— Nu ştiu, s-ar putea să greşesc... În sfârşit, cred că soţul meu purta
asupra lui o asemenea însemnare.
— Prin tatuaj?
— Da. Am văzut-o cândva, într-o anumită împrejurare.
Înţelegeam, în sfârşit, că numai pudoarea o făcuse să evite acest
capitol.
— Avea pe şold o îngrămădire de puncte...
— Încercaţi să vă amintiţi cum erau dispuse. Nu vă grăbiţi. E foarte
important pentru noi.
Sorbi din paharul cu apă, reţinându-l un timp în dreptul gurii, apoi
vorbi încetişor, aproape cu teamă
— Erau cinci sau şase şiruri de puncte aliniate cum să vă spun.
I-am oferit carnetul de note şi creionul. Tânăra văduvă desenă
repede şase şiruri de câte douăzeci de puncte, aproximativ aliniate, se
răzgândi, şterse câteva, apoi le adăugă iarăşi. Plimbând îndelung
creionul deasupra lor, alese un punct pe care îl transformă în X. Îşi
cercetă încă o dată opera şi îmi întinse carnetul.
— M-aş îndoi să fie exact.
— Nu l-aţi întrebat pe soţul dumneavoastră ce reprezintă?
— Cum vă puteţi închipui?!
Simţeam că trebuie să părăsesc subiectul. M-am interesat ce l-a de-
terminat pe Mircea Ionescu să se îndeletnicească, dintr-o dată, cu studiul
limbilor străine. Înainte de a-mi răspunde, doamna Ionescu mi-a
mulţumit din priviri pentru amabilitatea de a nu insista într-o problemă
care, chiar şi la modul indirect, amintea anumite intimităţi.
— Şi pe mine m-a surprins interesul lui subit pentru limbile străine.
Mircea dispreţuia orice cunoştinţe care depăşeau limitele unor necesităţi
profesionale. Dorneanu îşi luase în serios rolul de profesor şi preda cu o
gravitate de academician.
— În general, lui Dorneanu îi cam place să cocheteze cu ridicolul.
Dar nu mi-aţi spus ce limbi studia soţul dumneavoastră.
— Franceza, engleza şi germana. De fapt, studiul despre care vorbiţi
se reducea la însuşirea câtorva expresii de uz imediat.
— Avea vreo preferinţă?
— Pentru germană în câteva rânduri i-a cerut lui Dorneanu explicaţii
suplimentare. Îşi cumpărase pe lângă dicţionare şi câteva ghiduri.

Puse pe masă un dicţionar şi trei volume împănate cu hărţi şi
fotografii privind exclusiv Germania.
— Dacă îl cunosc bine pe Dorneanu, nu cred să fi scăpat prilejul
de-a se grozăvi faţă de ceilalţi în legătură cu noile sale îndeletniciri.
— Îl cunoaşteţi foarte bine. Într-adevăr, nu a scăpat nici un prilej, fă-
ră să-i pese de ironiile lui.
— Ce-i drept, Pandele se cam pricepe la asemenea isprăvi şi sunt
gata să pariez că nu l-a iertat pe soţul dumneavoastră.
— Aşa este.
— Şi a insistat, probabil, să afle motivul dragostei sale subite pentru
patria lui Goethe.
— De unde ştiţi?
— E o întrebare firească, pe care desigur v-aţi pus-o şi dumneavoas-
tră.
— Nu a fost nevoie. Mircea mi-a spus că are toate şansele să plece
în Germania pentru perfecţionare.
Dicţionarul fusese cumpărat de la un anticariat şi, anumite cuvinte
erau subliniate cu două mijloace scrise diferite: pastă şi creion. I-am
cerut doamnei Ionescu să-mi precizeze ce mijloc de scris folosise soţul ei
şi am rugat-o să-mi împrumute dicţionarele pentru câteva zile. Cum nu-şi
mai amintea nimic care m-ar fi putut interesa i-am mulţumit pentru
bunăvoinţă; recomandându-i să nu vorbească nimănui despre vizita
mea.
Tocmai mă pregăteam să plec, când îmi spuse:
— Ar mai fi o întâmplare, deşi.
— Vă ascult, doamnă!
— Soţul meu detesta plimbările. Şi totuşi... Croitoreasa la care
lucrez stă pe lângă Grădina Icoanei. Cum o vizitez aproape zilnic suntem
prietene l-am văzut pe soţul meu, în câteva rânduri, plimbându-se pe o
stradă învecinată.
— Când?
— Aproximativ cu o săptămână înainte de a pleca în concediu. Am
ezitat să vă spun, pentru că...
— Pentru că?
— Nu este exclus ca în viaţa soţului meu să fi intervenit altă femeie.
— Aţi reţinut numele străzii?
— Da. Poartă un nume caraghios. Poate de aceea l-am reţinut.
Strada "Fără Nume".
Strada "Fără Nume"! Am cercetat în grabă blocnotesul.
Vasiliu declarase că în copilărie a văzut primul marinar, cu un
băieţel de mână trecând de câteva ori pe strada lui.
Şi strada se chema "Fără Nume".

Capitolul XIV
PAGINI DE BIOGRAFIE

Locotenentul Cristescu îmi aduse primele informaţii în privinţa gru-
pului de prieteni.

ARTHUR DORNEANU
S-a născut în anul 1904 dintr-o familie de moşieri. Urmează Liceul
Gheorghe Lazăr din Bucureşti. Timp de doi ani studiază cursuri de
filozofie la München Heidelberg, Berlin. În anul 1925 îşi moşteneşte tatăl,
mort într-un accident de vânătoare. Posesor al unor întinse moşii în Dolj

şi Teleorman, cutreieră străinătatea dând preferinţă cazinourilor din
sudul Franţei. Aici o cunoaşte pe Cela Voicescu, aventurieră de reputaţie
îndoielnică, fostă Miss România prin anii '23-'24, cu care se căsătoreşte.
Câteva luni mai târziu îl părăseşte pentru a-şi încerca şansele la
Hollywood împreună cu o bună parte din milioanele familiei Dorneanu.
Catastrofa e desăvârşită la mesele de joc. La un pas de sinucidere se
întoarce în ţară, unde isprăveşte Facultatea de Drept. În anul 1930 este
reprezentantul comercial al unei importante firme exportatoare de
cereale. În anii premergători celui de-al doilea război mondial colindă în
interes de serviciu ţările din vestul Europei. După război (ofiţer de
administraţie mobilizat pe graţie relaţiilor) urmează şase ani de
expectativă, trăind din vânzarea ultimelor obiecte de preţ rămase în
casa familiei Dorneanu. În cele din urmă recurge la diploma de jurist,
angajându-se în 1955 la I.D.G.H.I.B. Duce o viaţă modestă şi discretă. Nu
i se poate reproşa nimic în afara unui oportunism cras, necamuflat de
altfel. Se pare eră unica sa preocupare în afara orelor de serviciu sunt
aventurile "galante", multiple şi de scurtă durată.

DUMITRU SACHELARIE
S-a născut în anul 1907 la Calafat, fiu unic al lui Grigore Sachelarie,
diriginte de poştă, şi al Sultanei Dumitraşcu, descendenta unei vechi
familii de boieri scăpătaţi. Mor amândoi în anul 1925 într-un accident de
cale ferată.
Cursul primar şi liceul le urmează la Bucureşti. Graţie modestelor e-
conomii ale părinţilor săi reuşeşte să termine cursurile Academiei de Co-
merţ. Începând cu anul 1929, este salariatul mai multor societăţi
anonime.
În 1939 câştigă la loterie un milion de lei. Se lansează în diverse
spe-culaţii de bursă neinspirate şi pierde o bună parte din bani. Cu ceea
ce îi rămâne deschide în apropiere de Gara Filaret o mică fabrică de
lumânări, afacere nerentabilă şi lichidată doar după câteva luni. Se
însoară în 1940 cu Melania Dobrotă, fiica unui cofetar din Dudeşti,
directoarea şcolii de menaj "Oltea Doamna".
Nu este mobilizat, fiind reformat ca urmare a unei insuficienţe coro-
nariene. Rămâne văduv în anul 1944, Melania Sachelarie pierind în
timpul bombardamentelor din aprilie.
Din 1948 este angajat în funcţia de contabil la Gospodăria colectivă
din comuna Moşnenii de Jos. Prin transfer a fost angajat la I.D.G.H.I.B.
Este considerat drept un bun salariat, funcţionar de o corectitudine ire-
proşabilă, cu multă iniţiativă.
Nu s-a recăsătorit.

I. GH. MARIN
Fiul colonelului de cavalerie Gh. T. Marin, despre a cărui exigenţă şi
curaj circulă şi astăzi tot felul de legende printre veteranii primului război
mondial.
I. Gh. Marin s-a născut la Caracal în septembrie 1907. Urmează,
timp de doi ani, la Târgovişte Liceul Militar, dar ignorând tradiţiile militare
ale familiei şase generaţii de oşteni este transferat la Liceul Cantemir din
Bucureşti.
În anul 1932 isprăveşte, ca şef de promoţie, Facultatea de Medicină
şi deschide un cabinet medical la Botoşani, devenind curând medicul cel
mai căutat din localitate. Războiul, pe lângă o vastă experienţă
medicală, îi im-primă un viciu: alcoolul.
În anul 1946 se căsătoreşte cu Elvira Stănescu, fiica unui depozitar

examinând cu ochi hulpavi masa aşternută modest cu tacâmuri sărăcăcioase. E calificat de conducerea instituţiei drept un element foarte capabil.I. Dorneanu sosi mai târziu (Sachelarie. vecini şi rude de-ale văduvei. mult apreciată de chefliii Bucureştiului de odinioară. încet şi necontenit. Tatăl său.B. ca proiectant.B.G. În anul 1954 se angajează la I. Din 1956 lucrează la I. Face războiul ca genist. Stăteau în jurul mesei vorbind mult. rămâne credincios aceluiaşi prieten din anii războiului: alcoolul. nu aşteaptă nimic.D. În anul 1933 intră muncitor la Uzinele Malaxa. La paisprezece ani fuge de acasă. oameni mărunţi.I. . Arestat pentru vagabondaj. apoi se înscrie la Politehnică. la parastasul lui Mircea Ionescu. nu pretinde nimic. în haine cernite emanând vag un miros de tămâie şi naf-talină. De la această dată doctorul Marin nu mai există. Făcând parte dintr-o delegaţie de specialişti ce urma să plece în Norvegia şi fiind înlocuit datorită unor interese majore care îi solicitau prezenţa în ţară.G. Vindecat. Ilie Pandele. des-completate. ţinea cârciuma cele- bră. Se bucură totuşi de multă simpatie în rândul colegilor câştigaţi de permanenţa sa bună dispoziţie şi de un anume umor personal. Sufrageria era plină de lume necunoscută. Capitolul XV PARASTASUL Duminica aceea tristă de început de noiembrie îi strânse din nou pe prieteni în casa veche de pe Magistrală. "Mai bine aici ca vizavi". Încetează orice legătură cu părinţii. Orbit de gelozie. care. e trimis la vatră şi petrece câţiva ani în spital. îşi reîncepe activitatea întâi ca inginer la Uzinele Timpuri Noi. pierzând în acelaşi timp dreptul de a profesa. afişând o jale reţinută de circumstanţă.H. de altfel. se consideră adesea nedrep-tăţit în mod nejustificat. De aproximativ patru ani trăieşte în concubinaj cu Marina Nicolau. Numele rămâne singurul ele-ment care leagă două existenţe şi două fiinţe distincte. firma de inspiraţie şi umor macabru se pare a fi contribuit mult la situaţia înfloritoare a familiei Pandele. inginerul Nae Pandele şi-a prezentat demisia. Este condamnat la 9 ani închisoare. Privi critic la cei din jurul mesei şi. îmbrăcat convenţional cu haine închise la două rânduri. de lângă Sibiu.D. nimic nu-l interesează. N-a fost niciodată căsătorit. Aşezată peste drum faţă de unul din marile cimitire ale Capitalei. zărindu-mă. luându-şi licenţa în 1941. NAE PANDELE S-a născut în anul 1916. dau faliment şi de-cedează unul după celălalt la scurtă vreme. dă liceul particular. Marin şi Pandele trecuseră şi pe la biserică) aferat.de vinuri din Capitală. Cu excepţia orelor de birou. este internat la Şcoala de corecţie Boiţa. Grav rănit în primăvara anului 1944. recurge la cunoştinţele sale medicale în scopuri criminale: îşi ucide soţia. Extrem de ambiţios. Funcţionar conştiincios.H. îşi camuflă licărul de surpriză în spatele unui zâmbet jovial. apoi la Uzinele Republica. Orgolios şi susceptibil. Câteva luni mai târziu îşi surprinde consoarta îm- părtăşind patul conjugal cu un fante de mahala. Una din biografii era falsă. chimistă la Fabrica de medicamente Galenica.

cu satisfacţie: — E excelentă! — Totdeauna puteai să bei o ţuică bună la Mircea. Evident. mai ieri. şi cu viaţa. Dorneanu îşi întoarse capul surprins. nici nu cred că trişa. — Ce mai faci. Marin cu carafa de ţuică în faţă după câteva păhărele devenise sen- timental: — Ce jale. ajutată de o fetiţă. cu tâlc: Că-l ştiţi cum arăta. în şoaptă: — Ăştia-s nehaliţi rău. modest. mă? îl mustră blajin Marin.. Poate avea unele lipsuri.. era un generos. — Ca de exemplu când Dumnezeu să-l ierte trişa la cărţi. O bătrână. insignifiante desigur.. morfolind cu gura ştirbă o felie de pâine subtilizată pe fu- riş în aşteptarea bucatelor. nu se dumeri: — Nouă de ce nu ne-ai spus? — Ei. sugeră Pandele cu faţa îmbujorată. confirmă Sachela- rie. sâsâind. Mircea. Îmi întâlni privirea ironică şi îşi drese vocea puţin. — Avea o inimă de aur. Dar luă cu mână smerită farfuria pe care i-o întinse cu indiferenţă . — Acum fie-i ţărâna uşoară. Da. alaltăieri jucam pocher la masa asta. — Ce om! — Ce suflet! — Cât spirit de sacrificiu! — Unic! — Ce mai.. monument de cinste şi corectitudine! şi râse teatral. Cine ştie ce vi s-o fi părut vouă. Domnul a luat. Sachelarie. Totdeauna vă lua banii cu brelan sau cu care de dame. asta-i! Doar nu trişa din patimă. Avea o chestie a lui cu damele. nimeni nu e perfect. doi acolo şi ce mare lucru? — Chiar. Doamna Ionescu. auzi ultimele cuvinte ale jurisconsultului şi se grăbi să-i dea dreptate: — Aşa-i. Invitaţii se năpustiră ca lăcustele. aşeză mai multe platouri pe masă. concluzionă cu emfază Dorneanu. Era cel mai tânăr dintre noi. Un om cu adevărat delicat. Creştin eşti tu? Ţi-o fi ciupit un pol. întări şi Pandele. Mă şi miram că nu vă prindeţi. încurcat. oftă el. De altfel. — Da. Sorbi paharul cu ţuică până la fund şi aprecie. grăbiţi să-şi umple farfuriile. fără tranziţie. impenetrabilă (nu m-am putut îm-piedica să remarc încă o dată cât de bine o prinde negrul). Pan- dele observă. luând loc lângă mine: Bietul Mircea. Era mi-ca lui farsă. Ce avea cu damele n-am înţeles niciodată. suflet de elită de o nobilă factură. Nu trebuie să te superi". Avea o vorbă a lui când lua potul: "Aşa e jocul ăsta. interveni Sachelarie. încât aceasta amuţi cu ochii căscaţi de uimire. Taică! Domnul a dat. fie numele lui în veci binecuvântat! Şi înghesui repede câteva cruci. căpitane? Apoi brusc. dom'le. ca şi cum asociaţia ar fi fost ridicolă. Apoi vocile se amestecară. nepătrunse sunt căile Domnului. Şi după o pauză. se simţi obligat să restabilească adevărul Dorneanu. cu figura calmă. — Ce naiba.. dar cărţile le măsluia. Îşi îndreptă în mod inutil cravata şi ridică din umeri cu mâna stupefiată: "Ce părere ai?". măsurând-o pe bătrână cu atâ- ta dispreţ. Când te gândeşti. tăticule.. regretă Pandele. clipind mărunt din ochi.

. Animus meminisse hor1 Prietenia. Jurisconsultul îl compătimi: — Aiurezi. cu capul pe masă. Dorneanu se asocie spontan şi fără legătură: — Vai. privindu-l. dom'le. — Lasă-mă. Ce naiba. Mă gândeam. dar fă-mă să înţeleg misterul. Unde a dispărut friptura? Ce Dumnezeu. izbindu-şi palmele. — Ei. Il y a de la différence2 Îmi venea să râd. — Confunzi noţiunile. simplu. Nici măcar chitanţă nu ţi-a cerut. — Aveam unul în facultate care făcea spiritism.) . O fi şparlit răposatul an- tricoatele. Animalul n-are stil. da! Ai dreptate. Marin. dom'le în pace! Muşcă dintr-o bucată de brânză presărată din belşug cu piper. neobosită. remarcă Dorneanu. Strângător şi 1 Afurisit fie cel care gândeşte de rău (fr. cu o undă de înfrigurare abia stăpânită. Dar părăsi brusc tonul de exaltare. abia s-a adus tava. cu o geantă cât o valiză. Aşa o fi Mircea. — Exagerezi. floare rară! Cu câtă gingăşie ştia s-o ofere Mircea. ignorându-l pe Sachelarie care încerca să-l tempereze. N-am afirmat că e avar ca — fie vorba între noi — defuncta gazdă a cărei colivă o ingerăm azi. care-i aduse lacrimi în ochi. să fie de sufletul răposatului! Închină primul pahar de vin o fe- meie planturoasă din capul mesei. ce-ar fi dacă am evoca spiritul lui Mircea. E fenomena- lă! Doamna Ionescu. Rumegi bucatele mortului şi-l bârfeşti: —Fan-tas-tic! se holbă Dorneanu. amice. Îl luă de după umeri: — Lasă. dintr-o dată. nu-i o surpri- ză. crezând că plânge. — Ei. păru impresionat. Sachelarie.. băieţaş. — S-a îmbătat. Doamna cu geanta deschisă pe genunchi surâdea candid. Fantastic! A- cum erau chiftelele pe masă. cu o naturaleţe deconcertantă. Marin bău pe nerăsuflate câteva pahare la rând. De fapt. strategic căscată pe genunchi. Totuşi nu înţeleg chestia cu friptura. — Asta-i. aproape că-l înjura. Dumnezeu să-l odihnească. consimţi Marin înduioşat acum de-a binelea şi alungând iuţeala piperului cu alt pahar de vin. 2 E o deosebire (fr.Elvira Ionescu. gata să sară la cel mai mic gest al ei. le puse în faţă tacâmuri curate şi se grăbi să iasă. frate Sache. E un tip cumsecade. — Aşa-i. tresărea din când în când. doar nu-s beat. aduse alt rând de platouri. Nu trecuseră zece minute de când Dorneanu nu găsea cuvinte şi culori să zugrăvească generozitatea şi delicateţea lui Ionescu. Am spus doar că n-are stil. Şi acum. Măsură rece grupul celor patru. O urmărea cu ochi lucioşi. — Parcă tu ai stil! se îndoi inginerul cu bun simţ. Marine! Aşa a fost să fie. — Nu. se apără inginerul. începu Pandele. fără jenă. ştii că-mi placi? se indignă Dorneanu. Care-i misterul? Pandele suflă: — St! Nu fa scandal! — Sunt de acord. şi se ciupi ostentativ de braţe. Anul trecut ţi-a dat 8000 de lei fără să clipească. sâsâi Pandele.). Bietul Mircea! Prieten ca el nu gă- seşti doi într-o viaţă.

— Totdeauna şi-a mâncat de sub unghie. nu foarte de mult. — De unde ştii? — I-a trimis ea o epistolă decentă şi foarte " honnête femme"1. mârâind pe nas cu buzele strânse. mare minune. Între timp. ameţiţi. Fata se întoarse. — Nu te ierta nici de cinci bani. căzută parcă în transă. Mi-l amintii pe Pandele acolo. privea în gol. Recapitulă. — Când s-au întâmplat toate acestea? — Înainte de-a pleca la "Dor de munte". pe marginea prăpastiei. poate mai găsesc ceva. Pandele păstra scrisoarea la el. fără expresie. oaspeţii. ce eşti pierdută în neagra veşnicie". — Fetiţo. ipochimenul de Ionescu. — De unde?! se miră fata. aducând o farfurie uriaşă cu plăcinte.. — Ţi-a citit-o şi dumitale? — Aş! Înseamnă că habar n-ai ce-i aia sentiment delicat. suspină Sachelarie. — Ce vrei să spui? l-am întrebat. O ţinea în portefeuille. — Cine? 1 Femeie cinstită (fr) . Pandele se ridică: — Mă duc eu pe la bucătărie. Mi-am luat rămas bun de la doamna Ionescu care. referindu-se la declaraţia inginerului. dar cu dispoziţie evidentă: "O. îşi aminti Dorneanu. Dacă n-ajunge şi ăsta la cimitir. Cică dacă nu-i ai te dă jos din tram- vai.pe lumea ailaltă. tu. ridicând câte un deget: Chiftele. — Ascultaţi-mă pe mine! Asta ţine acum visteria lui Sân' Petru. În dreptul inimii. fără să întoarcă capul. Inginerul se întoarse la masă cu un aer plouat. De fapt se organiză un cor în care o parte din comeseni susţineau un fel de fond muzical. ţâri... platourile goale. în bucătărie. pasă-mi-te. mai adăugă ironic Dorneanu. — Crezi că a trecut meniul în testament? se interesă încet Pandele. cu mânecile suflecate lângă un maldăr de vase murdare. Fetiţa care o ajuta pe doamna Ionescu începu să strângă masa. titularul inimii fiind. S-a terminat. Am dat eu peste ea întâmplător la cabană. amicul Pandele i-a declarat Elvirei Io- nescu că de dragul ei ar fi în stare să facă moarte de om. telemea de paişpe şi marşul! Ura şi la gară! Ce să mai discutăm? Mitocanul se cunoaşte şi când moare. de altfel în care. dar se abţinu de la orice comentariu. mărturisi inginerul. contemplând bucăţelele de hârtie alungate de vânt. Dorneanu îmi făcu cu ochiul: — S-a dus după madam Ionescu. începură să fredoneze cu ochii înlăcri- maţi. Dorneanu îl observă cu coada ochiului. Dorneanu îl măsură ironic: — Ai mai auzit tu de cazuri din astea? — Nu. — Cât era de neam prost şi zgârâie-brânză. Dorneanu se uită după ea fluierând a pagubă. adu-ne o sticlă de vin! dispuse Marin cu limba împleticită. farfuriile şi tacâmurile.. — Parastas de calici. — Cum a putut? mă întrebă ea cu ochii îngheţaţi. Dorneanu râse încetişor: — Cândva. bate câmpii pe patru pagini despre prietenia pe care i-o poate acorda.

Îi făcui semn să-şi înceapă raportul. domnule! mă compătimi Voicu. 16 noiembrie Ora 16. ca toţi oamenii scunzi.00: Persoana a ieşit de la Institut. Capitolul XVI "OMUL ŞI UMBRA" Soarele pătrundea timid prin ferestrele largi ale biroului. lansându-se în triste profeţii. (Voicu explica acum detailat părţile componente ale firului de păr. stăpânită. toamna întârziase mult deasupra oraşului. puteai crede auzindu-l dintr-o cameră vecină că e furios şi pus pe scandal.) — Astea le ştii de la "Sfatul medicului"? — Te credeam om serios. Bucureştenii. cu ochii lucizi. vopsind cu rugină străzi şi bulevarde. doamnă? Repet o întrebare pe care v-am mai pus-o. şi cu aer decepţionat se cufundă între paginile unui dosar. stupide complexe de inferioritate. cu mină de elevi în prima zi de şcoală. A a- prins lumina abia la ora 18. domnule căpitan. anunţându-l pe locotenentul Dornea. Îşi scoase o notiţă din buzunar şi-mi raportă telegrafic: 15 noiembrie Ora 16. În anul acela. Nu-l văzusem de câteva zile şi eram nerăbdător să-l ascult. încercând. argumentând pozitiv. La una din ferestre. îmi demonstra conştiincios şi ştiinţific aspectele inestetice şi nesănătoase ale edificiilor capilare. În stradă am întors capul. şi. Voicu. Unul singur era criminalul. mai puţin gălăgioşi (în anotimpul rece. N-a părăsit locuinţa decât dimi- neaţă. când s-a dus la slujbă. Comentam înălţimea exagerată a coafurilor feminine cu căpitanul Voi-cu şi-l necăjeam. Intră ofiţerul de serviciu.00: S-a dus la croitor (Cooperativa de îmbrăcăminte din staţia Italiană). Părăsii casa familiei Ionescu. Ora 20. apoi s-a dus direct acasă. Ceilalţi erau simpli pioni manipulaţi asemenea unor păpuşi neînsufleţite şi docile sau lângă pulpana cărora se manipula cu abilitate diabolică. n-a salutat pe nimeni. care alături de cocurile "turn" constituiau ultima noutate în materie de modă. Mai târziu te obişnuieşti. Probabil că a dormit vreo două ceasuri. Ora 19. a intrat . parcurile şi coşurile ţigăncilor. "el". Vorbea neobişnuit de tare. mă privea. Ora 17-19: S-a plimbat pe Calea Victoriei privind vitrinele. Urmăream distrat firele de praf zburdând în soare şi-l aţâţam din când în când cu câte o replică.30: A luat masa la restaurantul "Postăvarul". Nu mi-am putut stăpâni un fior. Mă privi cu mânie rece. afişau cele dintâi revere înguste. unde a întârziat trei sferturi de oră.30: A intrat la cinematograful "Capitol" de pe bulevard. un- de a luat masa. Înăuntru rămaseră cei patru prieteni. N-a discutat cu nimeni pe par- curs. Vorbeam şi eu aşa. palid. N-a stat la coadă la bilete. — El! Cum a putut să vină? Azi! Aici! Cum? — De fapt ce ştiţi dumneavoastră. — Nimic. acustica oraşului pierde considerabil în intensitate).30.00: S-a întors acasă pe jos. neavizat fiind. Ora 23. a intrat la Expres-Lido.

— "Persoana e ingenioasă". — A plecat de acasă la ora 18. sosit în staţie chiar atunci. — Zi! l-am îmbiat amuzat. — În consecinţă. ridicase gazeta aruncată la gunoi de către un cetăţean oarecare. ieri. locotenentul Dănilă. îşi vâră mâna înăuntru până la cot. înainte de culcare. — Mai întâi şi-a împăturit cu grijă ziarul şi l-a băgat în buzunar.prin magazine. ba să-l fi detectat chiar şi pe Dănilă). Şi Dornea începu să povestească pe îndelete. Dornea adăugă cu sinceritate: Mi-am dorit din toată inima ca individul să fie atât de deştept. pentru că e greu de justificat gestul. şi nu s-ar fi grăbit să-l ridice înainte de a-i fi cunoscut destinatarul. Gheorghe. să mă fi detectat. — Staţi să vedeţi. rezidă şi abilitatea cursei. mi-am zis. retrăind intens filmul celor relatate. Părea grăbit şi am crezut la un mo- ment dat că o să urce în 17. ca să poată traversa. tovarăşe căpitan.. vrând să economisească 30 de bani. era în spatele meu ca o a doua "umbră" permanentă. am trecut pe lângă coş ignorându-l. am comentat. — Nimic. dar pesemne s-a răzgândit.. Şi-a cumpărat "Informaţia Bucureş- tiului" de la un vânzător de ziare ambulant. numai zdrenţe. În afară de aceasta. ca unul care-şi citeşte gazeta acasă. încât să realizeze coincidenţa. Mai face câţiva paşi şi se opreşte. Un lucrător de miliţie ar fi aşteptat să vadă cui îi e adresat "mesajul". Şi-a cumpărat o pereche de pantofi de la "Romarta". traficul aglomerat impunând oarecare aşteptare pe marginea trotuarului. figura mare acum urmează. ori pur şi simplu întâmplarea ne juca o festă de mare umor. La urma urmelor. Nici una din ipoteze nu mă încânta. parcurgând un anumit traseu stabilit anterior. Abia trec de coş.. nimic interesant. Grosolan. era o chestiune elementară. sub plapumă. nu mai e cazul s-o dezvolt. Şi acum începe comedia. eventuală verigă într-o eventuală bandă: . După vreo două sute de metri. când ai cumpărat gazeta doar cu zece minute înainte şi nici măcar n-ai răsfoit-o. Bătrânul. Auto- buzul 37 l-a dus până acasă. că moşneagul nu este. m-am cam enervat.. calculându-şi artistic pauza. mai ales că in- dividul care se angaja intenţionat în traversare putea trage cu coada o- chiului. — Da. am conchis. — Interesant! — Ca să fiu sincer. aşteptând schimbarea semaforului. Dornea tăcu pentru câteva clipe. Ora 19. — În consecinţă. atent să sesizeze semnificaţia fiecărei mişcări. În schimb. nu poate fi lucrător de miliţie. cred că ai judecat bine. conform dispoziţiilor dumneavoastră. A avut o scurtă ezitare. — Cum ai procedat? Dornea raporta înfierbântat.30: A cinat la "Berăria Central" din piaţa Sf. Existau două ipoteze: Ori jur- nalul avea într-adevăr o destinaţie (parolă sau mesaj) şi deci bătrânul fă- cea parte dintr-o bandă (cu riscul ca moşneagul. În cea de-a doua (ipoteza bătrânului econom) urmăritul dobândea în mod stupid convingerea că e "filat". Prima. se repezi Dornea. Găseam că procedeul e inteligent şi grosolan în acelaşi timp. Dornea lăsă "suspens". scoate ziarul şi pleacă tacticos. El avea să stabilească ce e cu gazeta. — Până aici. Terminând de citit. pentru că este imposibil să nu stârneşti astfel curiozitatea urmăritorilor. Dar tocmai în asta. şi un moşneag prăpădit. ocheşte un coş de gunoi agăţat de un stâlp şi când ajunge în dreptul lui scoate jurnalul din buzunar şi-l zvârle înăuntru.

bea de stinge şi nu pierde nici un parastas. nici priviri golă- neşti aruncate peste umăr picioarelor unei femei frumoase. felul în care produsele erau dispuse în vitri- nă să fi conţinut vreo comunicare. când s-a dus direct la serviciu. Cred că i-am sesizat intenţia. îi pierdeam urma. Am avut timp să-l văd pe individ urcând treptele Complexului şi dis- părând într-unul din blocuri. Am predat urmărirea sergentului- major Stoichiţă. în Pantelimon. deci nu acasă. într-o anumită zi. Mi-am scos bascul. — Ba. la o anumită oră etc.. a cotit-o brusc într-o curte interioară care. iar exponatele sunt etalate pe un fond de placaj care împiedică orice privire dinăuntru sau dinafară. Să te interesezi cine lucrează acolo. am rostit pe gânduri. ori un al doilea cotlon. tovarăşe căpitan. Bellu e „fieful" lui. îngustându-se într-un gang. — Şi locotenentul Dănilă? — Dănilă a luat urma moşului. m-ar fi aşteptat desigur la ieşirea din gang şi m-aş fi desconspirat. O anumită pereche de pantofi. După Sabena. presta- bilită. la rândul meu. n-a uzat de nici un tertip ca să-şi verifice spatele: nici şireturi desfăcute. mi-am dat seama că orice comu-nicare prin gest cu interiorul era imposibilă. dă în strada Vasile Conta. Pe urmă? — Semaforul şi-a schimbat culoarea. N-are familie. Când am intrat în hol. Un amărât pe care-l ştie tot cartierul. care traversa pasajul. consider că n-are nici un amestec în afacerea asta. nici ţigări aprinse prin ganguri care îngăduie căutături iscoditoare în lături. Persoana n-a părăsit blocul până azi-dimineaţă. am luat-o spre Sala Dalles. Cine era destinatarul? Criminalul înnoptase într-un bloc de pe Vasile Conta. colecţionând cele mai jalnice obiecte. În acest caz. în virtutea unei înţelegeri. Existenţa unui complice nu era exclusă. În faţa unui magazin cu încălţăminte ortopedică a zăbovit trei minute. refugiu încă nedepistat de oamenii noştri? Capitolul XVII UN CONCERT NEOBIŞNUIT Dornea îmi prezentă al doilea raport: . — Cel mult.") într-un anumit coş de gunoi. Dornea se foi pe scaun.. şi. că n-a întors capul o singură dată. Care să fi fost semnificaţia ziarului acela blestemat? Mesaj? Truc? Capriciu? Gest inconştient? Greu de presupus. Când. am ridicat gulerul pardesiului. aranjată la stânga ori la dreapta de exemplu. bătrânul s-a dus acasă. m-am strecurat pe lângă o pereche mai în vârstă. aruncarea unei gazete. as- censorul cobora chemat de o femeie. — De la Universitate. dobândea valoare de mesaj. mai bine-zis a unei anumite gazete („Informaţia Bucureştiului. Personal. — Îngrijorător. Continuă! — A coborât fără grabă Bulevardul Republicii. poate să însemne ceva. Vitrina era strâmtă. încercând un mers nou puteam păcăli o privire superficială. şi am traversat. am trecut prin dreptul cooperativei. Întârziind. Un complice (al câtelea?). să sperăm că este atât de deştept. După ce l-a plimbat pe la vreo treizeci de coşuri de gunoi. Trebuie să vă spun. Dacă mă grăbeam. La ce etaj nu ştiu. am sugerat.

exasperând personalul unităţii şi stimulând pariuri. A cântat exact trei minute şi jumătate copacilor.) Lângă debitul de ţigări din apropiere a staţionat tot timpul un Fiat 1500 alb. S-a oprit abia în Cişmigiu. Continuă! — Persoana a luat-o agale pe Magheru. — Ei.D. După jumătate de ceas a ieşit din Expres. a cotit pe câteva alei şi în faţă la "Spicul" a făcut semn unui getax care l-a dus până acasă. comentă Dornea. Din fericire. — O coincidenţă poate. ascuns de trunchiul unui salcâm. Adică mai încolo. . Mă întrebam dacă n-a înnebunit subit. era desigur mai interesantă. — L-am aşteptat în cofetăria din faţa I. cu o basma verde. Din stradă l-am văzut trăgând perdelele la ferestre. Să juri că ai de-a face cu un tip cumsecade. tovarăşe căpitan. tovarăşe căpitan. — Concluzia dumitale? Dornea tăcu. pe o alee vecină. poate nici nu ajunsese până la ea straniul concert. — Cum arăta? — Nimic deosebit. — Dacă era cârnă şi cu picioare frumoase. cumva oblică. am sugerat eu. Aici Dornea repetă fără să-şi dea seama stupefacţia pe care o încercase în parc. Nu părea să fi băgat ceva în seamă. În jur nu era nimeni. Rar câte un trecător. A întârziat din cauza unei şedinţe.G. a grăbit pasul. ieşit de la slujbă şi nu prea grăbit să ajungă acasă. — Aşa cred. şi cum s-a terminat? Dornea îşi ridică nedumerit sprâncenele — Omul s-a sculat. Omul nostru a întins un jurnal pe scândurile jilave ale unei bănci şi s-a aşezat privind ţintă înainte. Nu puteam scăpa de obsesia unui gând: Individul îşi bătea joc de noi. (Cu acest prilej Dornea consumase mi-a povestit ulterior douăsprezece sonde de oranjadă. M-am amestecat deci printre ceilalţi amatori la un bilet în plus.-ului aproape două ore. La volan. a scos din buzunar o muzicuţă şi a început să cânte. cu drum probabil cotidian. M-am postat după cotul pe care îl face şirul de scaune. La cât ai apreciat distanţa care îi despărţea? — Aproximativ o sută de metri.I. dar m-a pus pe gânduri faptul că exact în momentul în care omul nostru a ieşit pe poarta instituţiei şi diplomatul a pornit maşina. coborând aproape în fugă pe Ştirbei Vodă. s-a aşezat chiar lângă vitrină.H. Dornea îşi umplu un pahar cu apă. Masa a luat-o la Lacto-barul de lângă cinematograful Republica. Individul a fumat două ţigări şi tacticos. fu de acord Dornea. Nu i-aş fi acordat vreo importanţă. Pentru orice eventualitate. băncilor pustii şi statuilor o melodie fistichie pe care n-am auzit-o în viaţa mea. am insinuat. o femeie privea neclintită lacul. — Distanţa era prea mare ca să sesizez asemenea amănunte. tocmindu-se cu chef câteva minute. — Cel puţin din curiozitate ar fi trebuit să întoarcă capul. un individ cu ochelari negri răsfoia distrat un magazin ilustrat. cuprins de o hotărâre bruscă. mi-am notat numărul turismului. Cam la cincizeci de ani. aparţinând unui corp diplomatic.B. — Să-i rugăm pe băieţii de la evidenţă să vadă ce-i cu el. De la o Ţigăncuşă a cumpărat nişte ghiocei. modest îmbrăcată. În parc era puţină lume. În Piaţa Palatului. — Chiar nimeni? — Nimeni. câţiva pensionari aruncând priviri îngrijorate spre cerul mohorât. de parcă gestul lui ar fi fost cum nu se poate mai firesc. Îmi întinse o foaie smulsă dintr-un blocnotes.

Marin se hotărî să deschidă gura — Mai înseamnă că dumnealui e perseverent. beat ca de obicei. da. mă rog? — Ocazie? Ne jigneşti! De cei dragi îţi aminteşti întotdeauna pentru simplul motiv că nu-i poţi uita niciodată. socotind cele cincisprezece cuvinte rostite de Marin drept un record neobişnuit. * Situată pe colţ la întretăierea Căii Victoriei cu strada Nuferilor. Ceilalţi. Greşesc. simpaticul căpitan Anghel. Întinzându-mi mâna cu obişnuitul său gest regal. aparent distrat. Pentru toţi era clar că prezenţa mea reuşea să stimuleze graiul ex-doctorului. aşa că am cerut o ţuică. 1 Cei ce se iubesc se întâlnesc (fr. Au izbucnit cu toţii în râs. Dorneanu bătu repede în lemn: — Doamne fereşte! Ce-ţi veni. făcu Sachelarie. se va hotărî să ne acorde oarecare atenţie. — Chiar. s-ar părea că intenţionat ne ocoleşte. completă Pandele. Sachelarie propuse ca în cinstea revederii noastre să bem ţuică. prietenul nostru. Aveam din nou senzaţia că se angajează într-un joc ale cărui reguli nu le cunoşteam. — Într-adevăr. căpitane? N-am apucat să-i răspund.). Am recurs la cel mai banal pretext: — Am o groază de probleme pe cap. bodega Codlea a intrat în competiţie cu cele mai căutate restaurante din Bucureşti. după uşă. îşi schimonosi trăsăturile. — Qui s'aime se rencontre. În curând o sticlă de un litru contrasta vizibil alături de apa minerală. — Unul dintre noi patru va trebui să comită o crimă! Vorbise Pandele. M-am uitat prin fereastra supraîncărcată de reclame ademenitoare. când uşa se deschise făcând loc unui grup de petrecăreţi... . aşa s-ar părea. chiar adineauri vorbeam de dumneata. Sachelarie se grăbi să dea unele explicaţii la proverbul lui Pandele.. Din păcate. Curiozitatea m-a îndemnat să intru. încercând să ghicesc care dintre trecători e Dornea. 1 decretă Dorneanu. tocmai atunci "vinul cel bun" se isprăvise. Am recunoscut pe cei patru prieteni de la cabană. Sachelarie aprecie repede conţinutul paharului meu: — Tot ţuică? Înseamnă că ai rămas la aceleaşi bune obiceiuri. Motivul? Aici se poate bea o sticlă de vin fără a fi nevoit să cheltuieşti a doua zi trei lei pentru antinevralgice. Marin. — Foarte încântat. comandă: Băiete! O sticlă de borvis.). Pandele ţinea morţiş să mă încredinţeze că a rămas acelaşi. Nici Dorneanu nu se schimbase — Honni soit qui mal y pense!2 Hai să bem ceva. Pandele mă observă primul: — Ia te uită! Vorbeşti de lup şi lupul. de o perseverenţă învecinată cu încăpăţânarea. frate? — Numai aşa. Şi imprimându-şi vo- cii un timbru baritonal. — Da. 2 Afurisit fie cel care gândeşte de rău (fr. se hotărâseră să serbeze evenimentul.. Şi cu ce ocazie. Mi-am amintit o scenă asemănătoare petrecută în seara sosirii mele la "Dor de Munte". Sorbeam cu înghiţituri mici la "botul calului" (pentru cei grăbiţi res- ponsabilul montase în perete o policioară îngustă şi lungă). semn că încearcă să-mi zâmbească.

la cabană. Pat de fier. Pandele propuse o chetă. domnule. Îşi turnă un pahar de şi îl goli fără proto- colul obişnuit. O ţigăncuşă intră oferind clienţilor buchete mici de flori. — Sper că-i una din glumele tale obişnuite. o prinse la butonieră şi cu un gest capabil să sugereze cele mai distinse maniere de la curtea lui Ludovic al XV-lea oferi fetei douăzeci şi cinci de bani. Fata se smuci şi. Scrie aici o poveste despre cineva care ştie să aranjeze al naibii de bine fulurile. l-am întrebat. prezentul îl ştim cu toţii. Sachelarie se supără de-a binelea. — Marin refuză scurt. bodogănind.. trecutul ţi-l cunoaştem. Să-şi fi schimbat între timp părerile? Sachelarie. cât despre viitor. îşi oferi palma. Sachelarie o prinse de mână: — Ai un pol de la mine dacă îmi ghiceşti în palmă. prezentul şi viitorul. un pahar. Marin scoase o bancnotă de trei lei şi îi făcu semn să ne lase. să mă vadă şeful îndeletnicindu-mă prin cârciumi cu asemenea practici. Pandele ridică din umeri. Pandele îi cercetă palma cu atenţie. se oferi Pandele. Hai.. Sache? Se cutremura la nesfârşit. întinzându-şi palma. — Uite-aşa ne petrecem timpul făcu Sachelarie într-un târziu o glu- mă. Cum vânzătoarea cerea să i se restituie marfa. zău! făcu Dorneanu. surâzând — Zi! Dar să te ferească sfântul să-mi citeşti aceeaşi istorie. dă-i drumul! Abordând o mină serioasă. Şi ca să pună capăt discuţiei schimbă subiectul: Mult o să mai bem din poşirca asta? Ospătar! O sticlă . Ştii să ghiceşti? — Bineînţeles.. că stric- ăm prietenia. — E rândul meu să fac aceeaşi remarcă. După ce se asigură că e privit îndeajuns. — Pentru jumătate din sumă îţi spun eu tot. — Apropo. — Ei? — Interesant! Foarte interesant? Acum înţeleg în sfârşit norocul tău la cărţi.. sorbi ceremonios şi izbucni dintr-o dată: — Care mama dracului mi-a turnat ţuică?!! Tu. deşi asemenea afirmaţii nici măcar în glumă nu se fac. unde era craiul! Pică cu aşternut. Sper că e o glumă. Uite. pătură cazonă şi gratii la fereşti. plictisit. încercă la dumnealui. Dorneanule! — Serios? Se vede aşa ceva în palmă? — Pe onoarea mea! Se vede clar. cum aţi rezolvat problema celui de al patrulea? Răspunse Pandele: — Jucăm cu o mână moartă. în tren. domnule? Şi eu care credeam că ai rezolvat misterul chiar acolo. Ar fi de tot hazul.. Dacă treaba te amuză. Ceilalţi râdeau cu lacrimi. În cele din urmă. căpitane. de parcă ar fi băut gaz. Ghicesc trecutul. acelaşi Pandele susţinea că Dor- neanu n-ar fi în stare să comită nici cea mai neînsemnată contravenţie. În ceea ce te priveşte. — Altceva nu mai scrie? se interesă Marin. Dorneanu îşi retrase mâna înjurând. Uitase bunele sale maniere. un pocher aşa. Dorneanu ridică paharul cu apă minerală. zicându-mi: — E rândul dumitale. eliberându-se. până când te vei hotărî dumneata să o înlocuieşti. dispăru pe uşă. Dorneanu îşi alese cu grijă o garoafă albă. — Ce vorbeşti.. Eu însă n-am uitat că la întoarcere. — Sunt convins că nu-l amuză. zău aşa. — Nu.

trecând prin dreptul meu. Ionescu contestă vehement. ori faptul că acesta din urmă a fost văzut pe o anumită stradă? Să procedăm prin eliminare. care acum număra cu grijă câteva monede legate într-o batistă. cu o pălărie pleoştită pe cap şi un topor la subsuoară. Ionescu o accepta şi o respingea. mustaţă şi lulea îi declanşează spontan imagini de mult uitate. nu-şi poate explica desele plimbări ale soţului ei pe strada "Fără Nume". În acelaşi timp. apoi se îndreptă spre tejghea. căpitane! Eram pentru a treia oară în biroul colonelului Tunsu după întoarce- rea mea din concediu. tovarăşe maior. strada "Fără Nume". pentru o cinzeacă de drojdie. intervenii eu. iar banda care înregistrase întreaga convorbire cu tânăra văduvă fusese fonotecată. — Să vedem de ce-o respingea. tabloul din locuinţa lui Ionescu un marinar cu barbă. adăugând că i-a văzut cândva plimbându-se împreună pe strada copilăriei sale. taică! Ia de aici un pahar de ţuică.de coniac! Cum "prietenii" erau puşi pe chef. locotenentul de miliţie Dornea. L-a văzut în câteva rânduri însoţit de un marinar. doamna Ionescu confirmă de- claraţia lui Vasiliu referitoare la dispariţia portretului. tot oraşul pentru o bucată de pâine." — După cum vedeţi. tabloul a dispărut. . Aparent. era cât pe-aci să izbucnesc în râs. că nu-l cunoaşte şi că abia cu opt ani în urmă a călcat pentru prima oară în Bucureşti. din discuţia cu doamna Ionescu reiese clar că Vasiliu spune adevărul. era. Ce era. Glasul blând. I-am dat drumul. preferinţa lui Ionescu pentru a- ceastă stradă începe încă din copilărie. reţinând pasajele care ne interesau. Ulterior. îmi făcu un semn imperceptibil cu ochiul.. continuai. catifelat al femeii se auzi timid: — "Acolo atârna un tablou cu fotografia unui marinar. Om necăjit. primele plimbări pe aceeaşi stradă le-a făcut însoţit de un marinar. Se hotărî în cele din urmă şi. Bate. Intervenţia lui Pandele mă izbi ca un ciocan în moalele capului. căpitane. care ezita în cadrul uşii. prost îmbrăcat. Primul lup de mare "în carne şi oase" a reţinut în mod firesc atenţia lui Vasiliu.. De altfel. mă pregăteam să plec. Mircea Ionescu justificând că ar fi fost reclamat de o rudă îndepărtată. Privirea mi-a fost atrasă de apariţia unui individ. Oare îl recunoscuse? Capitolul XVIII EXERCIŢII DE LOGICĂ — Te ascult. Vasiliu susţine că prima întâl- nire cu Mircea Ionescu a avut loc în anii copilăriei. "Cine naiba o mai fi?" Privindu-l atent. afirmând că marinarul nu-i este tată. — În ultima sa declaraţie. — Mi-aş permite să adaug. Magnetofonul se afla alături. sau ce devenea compromiţătoare relaţia marinar . copil pe atunci. că acum douăzeci şi cinci de ani. După douăzeci şi cinci de ani. începui eu.. săracul.Ionescu. Un marinar a cărui existenţă în viata sa.. Asemănarea dintre Mircea şi omul din fotografie. Tăietorul de lemne. Vasiliu remarcă asemănarea dintre omul din fotografie şi gazdă. reflectă colonelul. — Ei. — După Vasiliu.

— Asemănătoare?! — În mod cert. — Perfect adevărat. că doamna Ionescu a reprodus desenul din memorie. unde. mustaţă şi lulea. Dacă locurile sau obiectele. în funcţie de alte aproximativ o sută douăzeci de locuri şi obiecte asemă- nătoare. ar fi deosebite. tovarăşe colonel. periculoasă sau de nedorit. O casă. — Credeţi că tatuajul de pe şoldul lui Ionescu a fost făcut de altcine- va? Colonelul Tunsu comandă două cafele. — Dă-i drumul. Priveşte! Sunt şase şiruri de câte douăzeci de puncte. dispuse relativ simetric. tovarăşe colonel. — Îmi permit să vă amintesc. compromiţătoare devine orice legătură cu strada respectivă. — Nu are importanţă pentru ceea ce încercăm noi să deducem. Tatuajul! Desenul prin tatuaj indică locul de pe strada "Fără Nume" unde se află acel ceva. de câteva ori. — Ai început bine. În asemenea situaţie.. precizând chiar că nu ştie numărul exact al punctelor. una fără zahăr. — Compromiţătoare. movile şi tufişuri. Colonelul îl privi minute în şir. firesc era să nu mai calce pe acolo niciodată.s-ar zice că totul pledează pentru prima ipoteză. — Atunci? — Înseamnă că pe strada "Fără Nume" se află "ceva". cu condiţia ca dumneata să fi făcut însemnarea. pe strada "Fără Nume"? — Pentru a nu fi amestecat în cine ştie ce întâmplare petrecută în cartier. Ştim doar că Ionescu s-a lepădat de omul cu barbă. îi păstrează fotografia în casă.. spre a uşura munca celui ce urmează să ajungă la obiectiv. ba mai mult. sunt o sută douăzeci de repere formate din pomi. în câteva rânduri. Un loc sau un obiect. — Fără îndoială. sau alţii. sau a unui loc faţă de alte obiecte sau locuri. Ori lunea trecută Ionescu a fost văzut. pe perete. o grădină. Mi-e suficient să însemnez locul în funcţie de celelalte fără a preciza natura reperelor. — "Ceva" care poate fi controlat dacă mai există sau nu. pentru că are sensul cel mai larg. apoi zise — Mărturiseai zilele trecute că ţi se pare neobişnuit procedeul de a . Totuşi. — Aş avea o remarcă.. Am retractat imediat — Explicaţia cade. cealaltă numai cu o linguriţă îmi reţinuse preferinţa aşteptă până când ceştile fură aşezate pe birou. să zicem. Un singur punct este înlocuit cu semnul X. desenatorul era obligat să le indice prin alte semne. pe aceeaşi stradă. De ce nu dorea să se ştie că acum douăzeci şi cinci de ani a trecut. răsucindu-l pe toate părţile.. — Presupunând că eu am ascuns ceva în grădină. este afectat când aceasta dispare. A! Înţeleg! Acum înţeleg. care-l încadrează pe cel căutat. Ceva căutat şi de altul. Aşadar. Continuă! mă încurajă colonelul. Aşa- dar. semnul X precizează locul sau obiectul căutat. desenul reprezintă determinarea unui obiect. Am deschis blocnotesul la pagina unde doamna Ionescu reprodusese desenul tatuajului. Concluzia? — Concluzia se impune: Ionescu respinge orice legătură cu marinarul numai atunci când cineva afirmă că au fost văzuţi pe o anumită stradă.

— Înseamnă că plimbările de acum douăzeci şi cinci de ani. forţând intrarea unei ambasade sau răscolindu-i grădina. sau un obiect în funcţie de alte locuri sau obiecte. să-i precizeze natura reperelor. conţine date suficiente. la 9 ani Ionescu căpătase toate datele problemei. 3. după cum observăm foarte îndepărtat. timp de peste douăzeci şi cinci de ani. Bun! Hai să vedem ce-ar putea fi acel "ceva". Se pune întrebarea: Pe ce-i însemni unui copil locul acelui ceva. "obiectivul" începe să capete o tentă de vechime. intră în competiţie şi omul nostru. am intervenit. probabil. — Asta ar fi culmea! — Oricum. Am căzut de acord că desenul reprezintă un loc. în sfârşit. am con- chis. inclusiv Ionescu şi Vasiliu au depus actele încă de acum două luni pentru o călătorie în apus. făcu colonelul. nu aveau alt scop decât să-i întipărească copilului. s-a specializat de mult într-un anumit domeniu: relicve. a- vând în perspectivă scurgerea multor ani. Am sugerat să le fie eliberate. Să rămânem credincioşi obiceiului de a urma drumul cel mai scurt între două puncte. mai ales că acest drum. — Admiţând că plimbările de atunci şi cele de acum slujesc aceluiaşi scop. Alături de Ionescu. — Mă întreb. contopim locul cu obiectul şi-l numim obiectiv. — Aş adăuga. înseamnă acum douăzeci şi cinci de ani avea 9. eventual curtea sau casa cu pricina. Ca să ne fie mai uşor. în memorie. ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. ca toţi marii infractori. Aşadar. cel care i-a lăsat lui Ionescu desenul era obligat. un Ionescu fricos şi laş. Mai interesantă mi se pare istoria cu dispariţia tabloului. Stahia. sediile a trei am- basade. urmărind cu interes flacăra brichetei. nu-l văd pe Ionescu. că în toate cele trei dicţionare folosite de Ionescu sunt subliniate un grup de cuvinte din aceeaşi familie: pietre preţioase. ce l-ar fi putut împiedica pe Ionescu. — Aşadar. — Exact! Aşadar. — Limpede! Problema: cum a ajuns criminalul în posesia informaţiei cu privire la "obiectiv" nu interesează deocamdată. Cunoşti strada "Fără Nume"? — Am trecut pe acolo chiar astăzi. să se apropie de obiectiv. intervine problema timpului. reluă colonelul. Ştii când . Cum împrejurările nu favorizau apropierea de ţintă. Tot dumneata ai conchis că în felul acesta se exclu- dea posibilitatea de a pierde înscrisul. că prin cercetări îndelungate şi amănunţite va ajunge la desenul cu pricina nu este exclusă intrarea în competiţie a concurentului nr. căpitane! Astăzi am fost informat de secţia de paşapoarte că grupul de prieteni. Iată câteva locuri greu de răscolit! — Într-adevăr. pentru cucerirea obiectului. obiecte de artă şi bijuterii vechi. dacă bineînţeles reperele sunt diferite. şi noi am căzut de acord. să se clarifice. şi în rest case particulare. în mod logic. Mircea Ionescu trebuia să găsească clipa prielnică. aminteşte-ţi raţionamentul dumitale. sau să nu-l piardă? Lucrurile începeau. Deşi cred că şi aici e mâna omului nostru spera. Câţi ani avea Mircea Ionescu când a fost zărit pe strada "Fără Nume"? — Dacă în zilele premergătoare crimei împlinise 34. — Ambasade şi instituţii.nota ceva prin tatuaj. ca să nu-l uite. Dicţionarul german găsim subliniat şi cuvântul aur. urmează linia dreaptă. Câteva instituţii. îm- prejurimile. notează-i ipoteza! Îşi aprinse o ţigară. după cum ai băgat de scamă. Într-un viitor apropiat sau îndepărtat.

are loc plecarea? Peste trei zile. în baie. Doar zvâcnetul buzelor şi nările palide trădau o stare de frământare lăuntrică. ca nişte obloane în spatele cărora nu puteai ghici ce se petrece. tovarăşe colonel? — În primul rând să se tripleze urmărirea criminalului. neclintite. cu atât mai mult cu cât acum două zile omul nostru a fost văzut pe aceeaşi stradă. dispozitivele de iluminat. cub imaculat aruncat în mijlocul unei grădiniţe îngri- jite. Echipa care ne însoţea se puse pe treabă. Sună telefonul. ca împinsă de un resort. păreau să confirme această impresie. ocupă un sfert de scaun. sugerând astfel inconştient provizoratul şi dezacordul lor faţă de o situaţie neplăcută. intimidaţi. — Du-te în strada Poenari. locotenent Dornea! Închise. Goblenul şi un vas mare de un roşu intens aşezat jos pe parchet. Profesorul Iorgulescu a murit în îm- prejurări care dau de bănuit. Am coborât în hol. de culoare deschisă. ne şopti sergentul. Colonelul ridică receptorul. Alături. Ne primi unul din oamenii noştri. La urma urmelor. ori poate albastrul lor spălăcit le răpea orice consistenţă. ascultă. răsucind nervos un nasture de la bluză. cubul de gheaţă câştigând farmec şi căldură. profesorul era un om în vârstă. — Ce ordonaţi. — E femeia de serviciu a profesorului. cu mobilă joasă. biciuiau colorând austeritatea albă a interiorului. Avea ochi goi. lipsiţi de expresie. Din prag observam animaţia din jurul cadavrului. Erau ochi muţi. singure. cum ne văzu se ridică în picioare. De altfel. În al doilea rând să se supravegheze strada "Fără Nume". 26. Un goblen enorm a-coperea peretele din faţa patului. aşa cum îl cunosc. Cam slabă de minte. În palma deschisă avea o rană. iar cele câteva mobile împrăştiate cu gust prin ungherele dormitorului. trimişi de ofiţerul de serviciu. graţie acestui artificiu arhitectural. Intrară în funcţiune aparatele de fotografiat. O femeie în vârstă stătea incomod pe un taburet. o scară interioară asemenea unui mese uriaşe ducea la etajul superior. În holul mare. femeia stătea chinuit pe o bucăţică de scaun şi. se afla cadavrul palid al profe- sorului. apoi spuse: — Bine. intenţionând să pun câteva întrebări menajerei. nimic nu tulburase ordinea desăvârşită care domnea în toată casa. Dintr-o coastă ţâşnea neaşteptat faţă de simetria perfectă a construcţiei o terasă ca un sertar deschis. Întoarceţi-vă la omul nostru şi aveţi grijă să nu-l mai scăpaţi din ochi! Ai înţeles foarte bine. amplificând senzaţia de lărgime. iar faptul că un criminal preferă să se plimbe pe o anumită stradă nu exclude eventualitatea unei morţi naturale în acelaşi perimetru. vila profesorului Iorgulescu părea sora geamănă a celorlalte imobile din Strada Poenari. . Urcarăm scara. trusa medicului legist. Capitolul XIX LACRIMI GRĂITOARE Albă şi pătrată. se sculă. ermetici. peliculele adezive pentru ridicarea urmelor de mâini. Ca şi mai înainte. Dormitorul era o cameră spaţioasă. boltit. văzându-mă. în poziţia caracteristică oamenilor simpli care. deşi. Aparent. în cada plină cu apă. şi în aşteptarea opiniei medicului legist reflectam că este foarte posibil să nu fie vorba despre o crimă.

Timpul a transformat comunitatea de gusturi şi preocupări într-o prietenie trainică. Sergentul Pană pătrunse în încăpere. surprinzătoare pentru trupul acela puţintel. Dar omul nu căzu. N-am avut niciodată secrete unui faţă de celălalt. Descumpănit. — Îl caut pe profesorul Iorgulescu. L-am măsurat pe noul venit. eu? Ferească Dumnezeu. Era distrat şi nervos. Aşa crezu şi Pană. Nu ştiu. am urmat împreună liceul şi facultatea. — Pot să-l văd? ocolii răspunsul. 5. îşi destinse spatele rigid. dar nu lipsită de riscuri. că ceva îl frământă. masiv. — Aşteptai pe cineva? — Nu. însoţind un bărbat la vreo 60 de ani. Improvizasem o mică petrecere şi chiar de la primul pahar mi-am dat seama că Radu e preocupat de ceva. Reluă cu oa- recare greutate: — În sfârşit. uşor răguşită. — Trebuia să vă întâlniţi azi cu profesorul Iorgulescu? — Nu în mod special. căutând ceva. împinse un fotoliu la îndemâna necunoscutului. îmbrăcat cu multă grijă. Ultimele cuvinte le rostise cu emoţie. am spus pe tonul cel mai sec şi oficial cu putinţă. cedând unui impuls nedefinit. se apără ea. Am crezut pentru o clipă că muntele din faţa mea avea să se prăvale. Se opri brusc în faţa unui gând care-i crispă trăsăturile. — Nu pot să ascund că m-a izbit la el o oarecare nelinişte.I. frontal. medic primar la Spitalul de boli conta- gioase nr.. — Profesorul Iorgulescu a murit! L-am întrerupt. — De când lucrezi la profesorul Iorgulescu? — De două săptămâni. Cum astăzi trebuia să plec într-o delegaţie peste hotare am trecut aseară pe la el ca să-mi iau rămas bun. Eram doar în trecere. şi părăsiră holul. artistic înlănţuite. cu un gest prompt. Pană luă femeia. Profesorul Iorgulescu este. — Şi? Vă rog să continuaţi. cu mono- gramă de aur. ne-am văzut şi aseară. explicată doar de boală cronică sau de fumatul intens. sfiindu-se: De ce-a murit? — Nu suntem încă în măsură să vă dăm vreo informaţie. o răguşeală specifică. împrejurările concrete pu- tând confirma oportunitatea ei. umerii i se pleoştiră.. Metoda este eficace. parcă. Avea o voce neaşteptat de puternică. Cu un oftat adânc. Era firesc. iar cu degetele frământa spasmodic braţele fotoliului. încremenită în nemişcarea sa. începu necunoscutul. care. — Cine sunteţi dumneavoastră? — Mă numesc Ion Mihăilescu. lămurind brutal lu- crurile dintr-un bun început şi observând atent reacţiile vizitatorului. ori pe cineva. Îşi plimba ochii prin hol. se nărui doar înlăuntrul său. Vizitatorul scoase în cele din urmă un portţigaret elegant. Mă întrebam de unde răsărise şi ce amestec o fi având în toată istoria asta? Părea sincer tulburat. La un semn discret. Se aşeză cu greutate. . Faptul că în locul menajerei îi deschisese uşa un lucrător de miliţie îl speriase şi nu încerca de loc să-şi disimuleze neliniştea. Mai îngâ- nă. Declanşasem un atac direct. Sunt copleşit. fără să rostesc vreun cuvânt. acesta riscă un bună-ziua înghiţit pe jumătate. voalată. Suntem prieteni de peste patruzeci de ani. în timp ce cu gesturi automate îşi căuta ţigările prin buzunare. Reuşii să descifrez un M. iar hainele îi deveniră dintr-o dată prea largi. era prietenul meu cel mai bun. foarte înalt. De altfel.

mi-a povestit o întâmplare cu totul neobişnuită. i-am prescris câteva barbiturice inofensive în doză minimă. Ştiam că e surmenat şi i-am atras în repetate rânduri atenţia să se menajeze. nu i-a fost greu să distingă trăsăturile fostului său tovarăş de celulă. într-a- devăr. Nu intenţiona să se odihnească cu adevărat decât după ce va fi sfârşit de scris ultima pagină. Trase cu patimă ultimul fum şi stinse ţigara. deodată. obsesii. L-am sfătuit să se adreseze miliţiei. Aştepta împreună cu alţii să traverseze strada. strivind-o îndelung de marginea scrumierei. Acum zece zile. Eram numai ochi şi urechi. nemţii au a- runcat uzina în aer. Îmi scapă numele. Doctorul îşi umezi buzele. rezemându-se de cadrul ferestrei. apoi spuse: — Radu i-a amintit atunci despre întâia lor cunoştinţă. sau teamă nejustificată. însă omul din faţa sa a contestat cu vehemenţă. În timpul războiului. Mulţi ani Radu a crezut că e singurul supravieţuitor. în aceeaşi noapte. Nu era de loc convins că i se năzare. prin faţa casei sale. idei fixe. Radu a împăturit reţeta cu oarecare ironie. — De ce? . în munţii Făgăraş. Era literalmente epuizat. — Interesant! Remarca îmi scăpase fără să vreau. Strada fiind puternic luminată. — A văzut cine l-a împins? — Nu. pentru că a doua zi Radu a fost victima unui accident. care se manifestă prin dispoziţii inegale. — Unde s-au întâlnit? — În curtea unei instituţii cu care colabora. — Când s-a întâmplat asta? — Acum zece zile. suprasolicitarea intelectului dă naştere la anxietăţi. sau poate a unei tentative de crimă. — Unde? — Undeva. De aceea n-am luat prea în tragic relatările lui. Făcu o pauză. cineva care venea în fugă l-a îmbrâncit pe caldarâm. Ceva îmi spunea că mobilul celor trei cri- me se ascunde aici. apoi. — Concluzia dumneavoastră? — Vă mărturisesc că am privit lucrurile cu destulă uşurinţă. Doctorul se ridică străbătând îngândurat odaia. omul dispăruse. aşa că s-a ales doar cu câteva zgârieturi. — Continuaţi! Poate că prietenul dumneavoastră într-adevăr se înşelase. De cele mai multe ori. Radu a fost arestat de Gestapo şi trimis într-o uzină subterană. Radu a acceptat presupunerea. aproape neverosimilă. sau cum se spune în popor. — Nu a fost nevoie. prietenul meu l-a reîntâlnit pe unul din deţinuţii cu care împărţea celula. după multe ezitări. Devenii foarte atent. Pacientului începe să i se năzare. susţinând că se înşeală. nici cei care îl înconjurau. — Bănuiesc că l-aţi întrebat ce anume. Cei din apropiere au avut prezenţa de spirit să-l tragă repede înapoi. Ştiam că o să-mi spună fără să-l întreb şi. Se sculase un ceas sau două după miezul nopţii şi întâmplător şi-a aruncat ochii pe fereastră. continuă: — Acum câteva zile. Dar mai întâi trebuie să vă pun la curent cu o anumită perioadă din viata lui. Reţin data. să i se căşuneze din senin.. Nici el. — Aceeaşi remarcă am făcut-o şi eu. Pentru că s-a plâns şi de insomnii. Radu muncise enorm în ultima vreme.. când. dar nu înţelegea în nici un chip ce căuta acelaşi om. O clipă mai târziu. Spre sfârşitul războiului.

sub pământ. Dacă mai adaug şi temerile lui Radu. — Mi-aş permite o sugestie: cred că ar fi bine să-i cercetaţi biroul. Încerci o senzaţie de uşurare.. N-aş putea să vă explic de ce. — Da. Nici eu n-am insistat. Poate am fost mânat de o presimţire. A- vea obiceiul. Creşte substanţial sentimentul de securitate. Prea multe coincidenţe. Am considerat că nu are sens în starea în care se afla. lunile. de parcă ai azvârli o parte din povara pe care o duci singur. converg. Se înfiora doar evocându-l.. dar gândurile mi se întorceau cu încăpăţânare la zilele. tamponându-şi fruntea asudată. la care descifram primele simptome ale asteniei. Încerca cu tot dinadinsul o analogie şi excludea categorie posibilitatea unei coincidenţe. putea lua drept certe nişte simple impresii. Nişte formalităţi în legătură cu referatul ce urmează să-l susţinem ne-a amânat plecarea cu trei zile.. Ieşind de la minister am trecut pe la Radu. încă din şcoală. — Înţeleg. — Spuneaţi că azi-dimineaţă trebuia să părăsiţi ţara. Când l-am sfătuit să sesizeze organele miliţiei. Doctorul Mihăilescu tăcu. spre un adevăr care nu e întâmplător. Îl ascultam pe Mihăilescu. — Profesorul nu şi-a justificat repulsia faţă de individ? Încercaţi să vă amintiţi! — Nu. Mă întrebam în ce împrejurări ajunsese profesorul acolo. — Ce vă face să credeţi că este vorba de o crimă? — Prezenţa dumneavoastră aici ar fi un prim indiciu. Mă îndoiam însă de realitatea acestor coincidenţe. un om care notează cu conştiinciozitate orice. gravitând în jurul aceluiaşi fenomen. chiar şi coordonatele lipsite de importanţă ale unei zile banale (nu ţi se poate întâmpla zilnic ceva formidabil) este imposibil să nu fi descris deîndată ce-a avut posibilitatea. Toată povestirea lui a fost incoerentă. vorbea când despre cele petrecute acum douăzeci de ani. ce drame îngrozitoare se vor fi consumat şi care sunt firele misterioase ce leagă tragediile neştiute şi îngropate acum mai bine de douăzeci de ani de moartea lui Iorgulescu. replică Mihăi- lescu.. nu puteam contesta un oarecare coeficient de bizar în întreaga poveste. cele întâmplate în împrejurări atât de deosebite. Din păcate. La drept vorbind. trebuia să plec la un congres medical care se ţine la Londra. undeva în Făgăraş. am făcut-o şi cu oarecari intenţii curative. La urma urmelor. N-ar fi exclus să găsiţi ceea ce vă interesează. să ţină un jurnal. — Cum a primit profesorul Iorgulescu sugestia dumneavoastră? — Urma să vă telefoneze cât de curând. era într-adevăr o idee. poate anii petrecuţi de victimă. nu mă aşteptam la o crimă. Ce s-a întâmplat. Radu. când despre evenimentele din ultimele zile. Asta da. semn că întrevederea noastră luase sfârşit. de obicei. am pus totul pe seama surescitării sale. — Am făcut-o mai mult într-o doară. —Adică? — Împărtăşirea unor astfel de necazuri unui for competent linişteşte în general. luându-mi îngăduinţa să-l mai deranjez. Radu mi-a descris individul ca pe un tip deosebit de periculos. măcar în rezumat. M-am ridicat în picioare. * . Dormi altfel când ştii că sectoristul se plimbă la colţul străzii. I-am mulţumit. fără scrupule. Ori- cum.

la care adăuga o oarecare doză de umor cinic. În acelaşi timp. frizând precizia matematică individului îi plăcea să rişte. făcu câţiva paşi şi se opri nehotărâtă. Nu mai sunt nici eu tânără. M-au reţinut din nou ochii decoloraţi. dorm aici. — Îs văduvă de război.. asociind în mod artificial fapte străine unul de celălalt? Fumul de ţigară plutea în încăpere. şi-şi duse în gest reflex colţul şorţului la ochi. În declaraţia lui faptele concrete erau puţine. — De unde ai ştiut că profesorul are nevoie de o femeie de serviciu? — M-a învăţat o vecină să cumpăr gazeta. şi dumnealui şi doamna. femeia de serviciu. — Te-ai angajat internă? Mina opacă a femeii mă făcu să. un glas cu intonaţii specifice. la domnul profesor. scoţându-i crud în evidenţă paloarea nesănătoasă. cu copii mulţi. O dată cu aerul proaspăt pătrunseră în odaie dangăt de tramvaie. în Rahovei. completez: Dormi noaptea aici. şi aceasta fără întârziere. privind cu fixitate neînsufleţită de obiect. mai înainte am fost la un tovarăş doctor. Tentativa de crimă prin îmbrâncirea lui Iorgulescu în faţa unui tramvai mi se părea fantezistă şi prea riscantă. — Spuneai că lucrezi aici de două săptămâni. — Da.. Purtătorul căror secrete îngrozitoare a fost Iorgulescu. care urmau să determine cauza şi condiţiile morţii profesorului. dar am şi căsuţa mea. sau ai o cameră în oraş? — A! se dumeri femeia. Aşteptam cu nerăbdare constatările medicului legist şi ale specialiştilor noştri. — L-a vizitat cineva aseară? Femeia se gândi o clipă. Am deschis larg ferestrele. acum la Crăciun. Nu puteam stabili corelaţia între cele petrecute acum douăzeci de ani şi evenimentele ultimelor săptămâni. — Maria Cioarec. a fost domnul acela gras care a plecat! — Pe la ce oră? . mai ţi- neau şi nişte cumnaţi. Trebuia căutat jurnalul. Când am auzit de domnul profesor Dumnezeu să-l ierte c-are nevoie de o menajeră. strigătele şi exclamaţiile unor puşti care jucau fotbal pe un teren viran din apropiere. automatizate — Borcane. Da. ale cărui combinaţii. recurgând uneori la soluţii disperate.. în odăiţa de sub scară. Au fost mulţumiţi de mine. ţinând să epateze prin ingeniozitate şi îndrăzneală. citind nedumerirea pe figura mea. Sergentul Pană deschise uşa: — Maria Cioarec. — Adu-o aici! Maria Cioarec se strecură în odaie. dar era casa grea. de-a plătit cu viaţa? Şi în ce chip misterios se leagă oare destinul său de al celorlalte două victime Ionescu şi Vasiliu? Char dacă m-am angajat pe o pistă falsă. — Da. imobili. Relatările doctorului Ion Mihăilescu erau de maximă importanţă. preciză el. câţi ani ai? — Cincizeci şi patru.. căzând în straturi groase pe mobile şi obiecte. mutându-şi centrul de greutate de pe un picior pe celălalt. Lumina îi cădea pe faţă necruţătoare. întreabă dacă poate să plece acasă. semăna foarte puţin cu "stilul" de lucru al omului meu. sticle goale cumpăăăr. — Căsătorită? continuai eu şirul întrebărilor. Îl simţeam apăsându-mi umerii. Am citit anunţul şi am ve- nit la domn' profesor. am venit la dumnealui.

Instinctiv. — Pot să plec acasă? îngână scâncit femeia. Clătina capul de la stânga la dreapta şi-şi frângea mâinile. I-o luai înainte. Am bătut la uşă. Dornea intră în hol. Mă simţeam tulburat. "Asta-i femeia din Cişmigiu. pe care deocamdată n-o puteam localiza. — Păi să fi fost vreo opt ceasuri. Era foarte agitat. Mai trebuie să precizăm ceva. sfidând orice legi ale rezistenţei nu se nărui. Pe omul nostru l-am pierdut. apoi eşti liberă. I-am cerut să-mi povestească în amănunt cum descoperise de dimineaţă cadavrul lui Iorgulescu. dar n-a răspuns. agasat. uitată deschisă. Am servit după aceea cina. o anumită situaţie. căutând o ordine în vălmăşagul de gânduri. jurându-şi nevinovăţia. apucând de câte un deget şi tră- gându-l cu nădejde în lături. şi m-am culcat. femeia plângea tare. Ceva. Nu încep curăţenia decât după ce pleacă dumnealui. se complică într-o istorie încâlcită cu nişte vecini." Eram descumpănit. Femeia îl privi scurt. Uşa de la baie era deschisă. — Venisem din piaţă. — Dumneata la ce oră te-ai culcat? — Am strâns în bucătărie. atât de material. de parcă l-aş fi pipăit. care era prea clar ce făceau. M-am stăpânit să nu sar de pe scaun. Maria Cioarec deveni extrem de nervoasă. vrând să precizez. bătrânească. — Aşteptai vreun telefon? am întrebat-o intrigat. Cu pas elastic. Să se fi întâmplat ceva? Parcă împrumutând starea de spirit a lui Dornea. Cred că era unsprezece. — Deci după plecarea doctorului Mihăilescu nu l-a mai văzut nimeni. Am lăsat cumpărăturile la bucătărie şi am urcat scările spre dormitor să văd ce face domnul profesor. încercam o indispoziţie fizică. şi în mod legitim mă întrebam dacă este singurul. şi-mi făcea tot felul de semne. Pe la zece s-a dus. eu aşa ştiu. o tuse uscată. asta era. am spus. Femeia îşi acoperi ochii cu mâinile. În- cheieturile cedau. Pesemne cineva mai în vârstă se chinuia să-şi stăpânească o criză. Încercam. începu ea. răzbătea până la urechile noastre. — Da. se . da. în toată această atitudine defensivă. pe care Maria Cioarec n-o abandonase de la începutul discuţiei. un ţăcănit uşor aduse tonul. începuse să mă irite. ca şi cum s-ar fi aflat din nou în faţa cadavrului. După o pauză de câteva secunde. rămânând locului. Am intrat. timpanul. Dornea. o tulburare greu de definit. Îl simţeam atât de concret. în timp ce cu degetul gros făcea pârghie. au înnebunit cu toţii?" În sfârşit. Telefonul sună. M-am surprins la un moment dat pândindu-i modulaţiile vocii. Femeia ridică neputincioasă din umeri: — De. ceva. Atunci l-am văzut. Dornea îmi întinse un bileţel. Cine să-mi dea mie telefon? se căină. pentru ca în cele din urmă să înceapă să plângă. "Ce dracu. dar domnul profesor n-a luat decât un pahar cu lapte. am făcut cafea pentru domnul profesor. care. Încercam să câştig timp. pocnind oribil. ca şi cum cineva din cameră ar fi spart nuci. — Nu. Ba da. îndată. nedesluşit încă. Mă aflam în faţa unei complice. Era foarte posibil ca ambii să facă parte dintr-o bandă. Dornea îmi atrase atenţia. De sub fereastra dinspre stradă. Se aşeză pe un taburet pitic. Am întrebat la întâmplare — Cine-l vizita mai des pe profesorul Iorgulescu? Maria Cioarec pomeni despre nişte studenţi. în hohote. Simţeam că mă cuprinde ameţeala. În casă. fără zgomot. femeia întinse mâna să ridice receptorul.

La capătul aleii. Femeia oftă adânc. extrem de elegant. o ordine. Aprinse o ţigară. căci s-a oprit derutat la mijlocul drumului. femeia. Mă frapase în complexul zgomotelor de afară şi din casă ceva. — A! scăpă o exclamaţie Dornea. Îl urma îndeaproape locotenentul Dănilă. al ţigărilor "Snagov". Îşi scoase ochelarii întunecaţi. — Asta ştiu că are tupeu! Repede. Cred că aveam fulgere în priviri. gata să dispară după colţ. în limba engleză.îndreptă spre fereastră. din care trase adânc. tovarăşe căpitan? îngână Dornea. Nu l-ai auzit? — Nu. — Hai să ţi-l arăt! L-am tras la fereastră. un ritm. astmatică sau profundă din plămâni. privind în partea opusă. — Omul nostru. iată tot atâtea combinaţii de linioare şi puncte. Textul. K. Şi dintr-o dată am ştiut! Dintr-o dată am avut revelaţia unui truc for- midabil." Dornea se întoarse. Sunt convins că norocul nostru a fost că eram bine proptiţi în pervazul ferestrei. Afară se aşternu liniştea. băieţi? ni se adresă "diplomatul" cu o expresie pe ca-re Dornea încearcă şi azi s-o arboreze când stă de vorbă cu domnişoare sub cincizeci de ani. cu voluptate. o siluetă cocârjată înainta anevoie. comunicau între ei prin Morse. Colonelul se făcu că nu aude. — Pot să plec acasă? — Deocamdată rămâi. ce s-aude. răspunse el candid. tovarăşe căpitan! Să nu ne scape! Până să luăm o hotărâre. subţiaţi. — Cine-i persoana? — Omul nostru. — Ei. negri. N-ai vrea să te ocupi dum- . între două vârste. urcă cu pas uşor cele câteva trepte ale vilei profesorului Iorgulescu. S-ar putea să mai avem nevoie de dumneata. Am notat discret grupele de semne pe care le interceptam. Formidabil! Uite şi "diplomatul". închizând uşa cu atenţie în urma lui. — Trebuie să găsim jurnalul profesorului. — Ce chestie! scăpă Dornea fără să-şi dea seama. — Cred că ar fi bine să te odihneşti puţin! am sfătuit-o. Am recunoscut parfumul greu. însoţită de Dornea. Cu ochii cenuşii. colo- nelul Tunsu ne privea. sughiţuri. — Ei. Un bărbat distins. cu ochelari mari. despre conţinutul declaraţiei doctorului Mihăilescu şi a Mariei Cioarec. de o ingeniozitate remarcabilă. — Aţi descifrat "convorbirea"? — Permiteţi să raportez. Bătrânul care tuşea sub fereastră şi Maria Cioarec plângându-şi inocenţa discutau. Suspine mai lungi. ori întrerupte. "diplomatul" pătrunsese deja în hol şi se instalase comod într-un fotoliu. o cadenţă. sprijinindu-se într-un baston. Dornea holbă ochii cât pumnul. tovarăşe colonel! Amplu. insinuant. spunea: "Nu ştii nimic Totul O. Îmi răspundea la întrebări lipsite de importanţă. ţi-a plăcut? — Ce să-mi placă. tuse sacadată. Ieşi. Am spus eu că e ceva la mijloc. l-am informat despre evenimentele petrecute în timpul dimineţii. Printre suspine. Mi-am aruncat ochii pe însemnările înregis- trate în timpul ciudatului dialog. lângă cămin. încheind cu convorbirea cifrată. neomiţând nici un detaliu. cu intenţia de-a o închide.

Cum te numeşti? Îşi ridică surprinsă sprâncenele. — Mai gândeşte-te. Aceeaşi expresie rătăcită îi imobiliza obrazul. ex- clamă surprins: — Ia te uită! E din sârmă. Bietul om! A fost un mare savant. Înainte de a ieşi. De pe palier mai întoarse o dată capul. . — Vezi dacă are praf pe tăblia superioară. echipa operativă îşi strângea materialele. Mi-am plimbat degetul deasupra. M-am urcat pe marginea căzii şi. În mână ţinea o cârpă de praf. — Ce aveţi cu mine? Ce v-am făcut? — Ia loc. se porni din nou pe plâns. Am simţit cum roşesc până dincolo de vârful urechilor. În concluzie. — Crezi în fantome. Faptul că Dornea îl căuta încă nu mi se părea de bun augur. — Să urcăm sus! sugeră Tunsu. Dă. Însemna că fuse ascuns. Cine a putut să facă o astfel de instalaţie? Şi când a fost făcută? Îmi arătă dulăpiorul farmaceutic. tovarăşe colonel. — Bine faci. încă năuc. confirmându-mi presupu-ne-rile: Moarte prin electrocutare. judecând după figura dumitale. — Nici un fir de praf. Ascuns ori distrus. Eram gata s-o cred. electrocutarea profesorului Iorgulescu nu este inci- dentală. am reuşit să-l ating. cineva să se fi căţărat până la întrerupător. Luând în mână şnurul subţire al soneriei. praful n-a fost şters de mult. Colonelul intră în baie.neata de problema aceasta. deşi mult mai la îndemână. Femeia intră cu paşi nehotărâţi. gata de plecare. ca şi când ar fi vrut să se asigure de ceva. Cum mă văzu. cu greutate. prins în faianţa unuia dintre pereţi. este exclus. tovarăşe colonel. Încearcă şi pe întrerupătorul de la doză. ca din exces de curăţenie. În dormitor. căpitane? — Dacă pe dulăpior. — Ce concluzie tragi. dispoziţii pentru transportarea cadavrului la morgă. negăsind altceva mai inteligent. — Nu v-am spus? Maria Cioarec. Nu-mi puteam lua ochii de la el. — Bun! spuse colonelul. te rog. Am cerut să fie introdusă Maria Cioarec. Am rămas singur cu şeful. fulgerat rar de câte un suspin nervos. — Ei? făcu Tunsu curios. Medicul legist ne comunică diagnosticul său. adăugă: Ocupă-te de femeie! Sunt convins că ştie lucruri interesante. Capitolul XX CUM TE NUMEŞTI. căpitane? — Nu. — Deci? — Deci s-a umblat la întrerupător de curând cu scopul de a-i înlocui şnurul. era praf cu ghiotura. MARIA CIOAREC? Îmi rodeam unghiile (obicei infernal de care nu reuşesc să mă dezbăr) meditând unde ar putea fi jurnalul lui Iorgulescu. Aş vrea să văd cadavrul. bâigui un "am înţeles" şi dispăru pe scări. — Cred că aici nu mai e nimic de făcut. Zării în ochii lui un licăr fugar ca o părere. am îngânat. tovarăşe locotenent? Dornea.

O umbră uşoară. acolo unde fuseseră smulse mai multe pagini. Femeia mă privi fix. am văzut că nu mă înşelam. Să fie la ea. Asta e să mă bată Dumnezeu dacă mint.. Primul surâs al Mariei Cioarec. Dădu drumul unui bocet oribil.. Mă cheamă Elena Racliş. Cum să mă cheme? Scoase din sân un plic galben. Adăugai pe un ton mai blând: Poate nu mai tuşeşte. spuse ea brusc. Uitaţi-vă! Într-adevăr. explicaţia misteriosului mobil al celor trei crime. — Mă luaţi drept alta. Mi-o întinse răsucindu-şi umeri cu indiferenţă moale. Sunt vorbe pe care nu le abandonezi când fugi. suspină femeia. Sub bărbia îngustă se vedea pielea gâtului atârnând ca o zdreanţă udă. Ochii îmi alunecară pe cârpa de praf. Un surâs incert.. Am cerut cârpa. undeva sus: . sugerând înmor- mântări rurale cu tânguiri organizate. Netezindu-le. Mă întrebă cu aer absent. cu automatism profesional notai numele în carnet. Însemna că reuşise să le distrugă. Surâse. Mă privi surprinsă. Îşi lăsă capul pe spatele fotoliului. Dacă paginile rupte din manuscris nu se aflau la Maria Cioarec. pe chipul ei. Femeia îmi urmărise privirea şi atunci. caietul (pe copertă. bolborosind fără şir: — Aici toate actele sunt o femeie cinstită. îmi explică el în şoaptă. Am impresia însă că lipseşte ceva. Un inedit condiţionat evident de timpul scurt pe care îl avusese la dispoziţie. N-are cine să-ţi dea replica. Un instantaneu Mangalia veche. Îi făcui semn să se apropie. şop- tii: — Deci te cheamă Maria Cioarec. Fără nici o reacţie. Am apucat cârpa. umflat de plâns. Mă întrebam cât dureze toată comedia. Observându-i obrazul pământiu. O măsuram din cap până în picioare. Maria Cioarec urmărea scena în tăcere. Părul sau lenjeria intimă rămân în principiu ascunzătorile clasice la femei. Dar Maria Cioarec căutase desigur ceva inedit. privind un desen în cărbune agăţat deasupra căminului. şalvari şi pomeţi înalţi sub priviri înguste şi piezişe. care-i lumină totuşi trăsăturile. partenerul dumitale nu-i aici. Se aşteptase probabil la altceva. Un ghemotoc de hârtii mototolite se rostogoli pe masă. asu- pra ei. sinistru şi prelung. Uşa se deschise şi Dornea năvăli ţinând cu amândouă mâinile un ca- iet gros cu scoarţe cafenii. accesoriu fi- resc al activităţii ei în casa profesorului. Ori îţi "Însemnările" profesorului se găsea probabil cheia.. căutând pe fereastră. ori poate lacrimile dumitale nu-l mai impresionează. O ţinea în poală. Din nefericire. luat în mână. era scris "Însemnări") se deschidea automat la mijloc. aproape imperceptibilă îi înecă trăsăturile. uzat şi mi-l puse în faţă. M-am gândit că trebuie să fost cândva frumoasă. Dădui plicul la o parte. — L-am găsit în bibliotecă ascuns după nişte incunabule. calculam că există o singură şansă de a pune mâna pe fragmentul sustras. nici nu mai trebuiau căutate. fără să-mi pot stăpâni tremurul uşor al mâinilor. echivoc. Mi-am desprins ochii de pe desen. — Nu înţeleg. — Nu. cu fesuri. cu caractere gotice.

Faţa căpătase o culoare pământie. ca şi pe O'Connor. prin Moldova. Îşi strâmbă gura cu dispreţ. Aventura. Da. aproape fără înţeles. pe buzele arse. pe urmă Canada. iar trupul zguduit de . când l-am văzut prima oară. Se strecura şi prin urechea unui ac. ăla care a murit la cu- tremur. Broboane de sudoare îi periau tâmplele şi fruntea. Nu era cine ştie ce frumoasă. Tăcu un timp şi am crezut că nu va mai spune nimic. sunt o femeie bătrână. Cana- da! Ce vremuri! Margaret. Am îmbătrânit. până atunci opaci. Aş putea să-ţi fiu mamă. cu fraze frânte. bătând la maşină într-o instituţie oarecare. prinseră o strălucire ciuda- tă. împuşcată în gură. domnule căpitan. paracliser la nu ştiu ce biserică. A mierlit-o repede. N-are importanţă ce am crezut. căpitan de vas. trează ori doborâtă de coşmaruri! Apoi dimineţile reci. în pardesiu negru cu fular de mătase alb şi melonul dat pe ceafă. Vorbea din ce în ce mai greu. lingouril.. Eram tânără şi nebună. Un zâmbet nostalgic îi aluneca pe ochi. Au murit o dată cu tinereţea mea. Dădea gaură la Carlton. micuţa irlandeză. Avea o chitară cu panglici. gâtuit şi sacadat. iar ochii. Bietul Vanghelatu. n-avea "stil". Şi totuşi m-a convins. brusc. pe obrajii scofâlciţi. Eşti prea tânăr. Şi dintr-o dată s-a întors. Nu-i plăceau complicii în viaţă Europa. ca şi pe Caillard. Când aveam patru ani. ce ochi avea! L-am iubit de atunci. Nu mai aveam chef. Banca Agricolă. bucuria primejdiei. dar ştiam că trăieşte. Îşi trecu limba peste buzele arse.. Da. — Cine e Stahia? — Pe el l-am cunoscut mai târziu. Îi purtam noroc. Îşi apăsă din nou pântecele. În toamna lui '29 l-am cu- noscut pe Stahia. Şi el m-a păstrat. Am auzit că mai trăieşte pe undeva. maică-mea a întins-o cu un grec. dar avea pe dracu-n ea. cu chipul strâmbat de ură: — El a fost crucea vieţii mele. Stahia. Un pungaş amărât care găinărea prin port. — Mamă. A ucis-o Stahia! Ca şi pe Bergante sicilianul. războiul. Trebuia sărit din mers. Apoi. pentru că de fapt n-am încetat niciodată să-l iubesc. da. nopţile în care cu mâinile îngropate până la subsuori în aur plăsmuiam. banca aceea mică din Zurich. căutând parcă o ordine în vălmăşagul de gânduri. După război a apărut. nici taică-meu. Nopţile! Doamne. Pe irlandeză am găsit-o într-un hotel din Vancouver. împotriva oricărei logici. N-avea fantezie. Îşi duse mâna la frunte. toate astea au murit de mult. Călătorea în vagonul spre Geneva. doi saci cu bani. Bătrânul ţinea o prăvălie în Constanţa. Era în tandem cu ai lui Suveică. ca şi cum nu m-ar fi auzit: — Bijuteriile doamnei Bianchini. Femeia se ghemui în fotoliu. prea tânăr. lângă cazinou.. Şi m-a convins pentru că încă îl mai iubeam. Mi-a cerut să-l ajut. "The cat" pisica. nopţile lungi gemând de amintiri! Nopţile în care auzeam distinct clinchetul fiecărei monede ascunsă. îndoindu-se puţin din mijloc şi răsuflă adânc. Berlin. Aveam vreo 18 ani şi-l părăsisem pe Vanghelatu. riscul. — Aţi lucrat împreună? Continuă. potera pe urmele noastre. Dar asta a fost mai târziu. Paris. Am fost femeia lui. Îşi apăsă mâinile pe pântece. Zâmbi. Oftă.. dementă. — Ştii cine a fost Stahia? Habar n-ai! Râse din gât. M-a convins împotriva oricărei raţiuni. îşi înfipse unghiile în stofa fotoliului şi începu să vorbească repede. din seara aceea de octombrie. pământii şi anonime. Îşi muşcă buzele. Doamne. N-am mai văzut-o niciodată. Nici eu. Dacă renunţa la sombrero şi cizmele "gaucho"..

gemu femeia. Maşinile au început să se defecteze treptat. Unităţi speciale păzeau cu străşnicie atât secretul de fabricaţie. fost căpitan în marina comercială. Mă aflam într-o uzină de armament. După un interogatoriu sumar. şi-a mărturisit dintr-un bun început lipsa de scrupule cu un cinism revoltător. Apoi Elena Racliş intră în comă. Zile în şir propovăduia ascetismul şi se comporta ca atare. cunoştea perfect cinci limbi străine şi avea darul nemaipomenit de-a se transforma împrumutând personalităţi diverse.spasme se chircise. creştea văzând cu ochii. — Mâine. la Constanţa. În dormitorul-celulă eram patru oameni: Bavarezul. Mi-amintesc că l-am întrebat . exprimându-se în jargonul puşcăriaşilor.. citeam pa- ginile sustrase de Elena Racliş din Însemnările profesorului Iorgulescu. — Ce ai luat? Ţi-a dat ceva? Vorbeşte! Cheamă Salvarea! i-am spus lui Dornea. — Ce ai. supraveghetori sau deţinuţi. lugubru zgudui trupul femeii. Sârbul tăcea mereu. De aceea nu ştiu aproape nimic despre el. reuşind să căpătăm documentaţia tehnică. Asculta şi tăcea. în dreptul celui de al doi- lea debarcader. Am atras de partea noastră doi deţinuţi care lucrau la birouri. am luat toate măsurile de precauţie. Îl chema Pierre şi era aşteptat la Grenoble de o fată. Francezul păzea un câmp de mine cu explozii intermitente. Se recomanda când Bigi. Ştiam că numărul zilelor pe care le mai aveam de trăit sunt în funcţie de rezistenţa mea fizică. pretutin- deni. În ochii obosiţi îi mai pâlpâiră ultimi licurici de viaţă. Până la barcă am fi ajuns înot.. Am să mor. după miezul nopţii. în munţi. dar cum nemţii strecurau. iar numărul pieselor finite. deşi realist prin excelenţă. Celălalt era individul cel mai curios din câţi am cunoscut vreodată. M-am bucurat aflând că sunt tot români. în biroul colonelului Tunsu. nutrea o mare pasiune pentru poezie. tainic împlântată în pământ. Într-o noapte ne-au transportat undeva. provocatori şi spioni. Mi-au plăcut totdeauna trufele. — Prea târziu. nu înainte să. sau spiritual. Şi nu am greşit. Dar nu înainte. de-atunci ani în şir n-am mai văzut lumina zilei. când Mărdărescu. am întrebat-o. Într-o zi. plin de vicii. în dormitorul-celulă au fost aduşi încă doi deţinuţi. cât şi orice cale de acces către obiectivul în sine. Chiar din primele zile am organizat mişcarea de rezistenţă. Un hohot scurt. nu mai ieşea nimeni. Mi-era frică să nu răcesc.. muncitor comunist. ironic. Când te gândeşti. când Stahia. alegându-şi cuvintele cu o grijă exagerată dusă până la preţiozitate. trebuia să ne aştepte o barcă cu mo-tor. Toţi o cunoşteam fără s-o fi văzut vreodată. Ionescu. — Ce ai luat? — M-a otrăvit. la 200 metri în larg.. necorespunzătoare. devenind apoi morbid. Odată in- trat. m-au expediat într-un lagăr de concentrare. Capitolul XXI TAINA MARINARULUI O jumătate de oră mai târziu. ţi-e rău? Îşi apăsa pântecele cu toate puterile. spuse gâfâind. Unul dintre ei.

Practicase o mulţime de profesiuni. iar "ligheanul" Marea Neagră. apoi continuă: "Cunoşti povestea celor 32 de pietre?" Cine n-o cunoştea? Cu ani în urmă. zise bavarezul.odată cum a ajuns la asemenea performanţe. n-o atingeţi! Să nu se ofilească". "Coajă" însemna o ambarcaţiune. puţin după ora stingerii. pentru un cerc foarte restrâns. l-am auzit pe marinar povestindu-i Ciudatului o istorie complicată. descoperise co- roana cu 32 de pietre.. coroana dispăru. frăţioare. un individ ciudat (de altfel a şi fost poreclit "Ciudatul") şi. Ciudatul părea că nu-l ascultă. A fost semnalul unor confesiuni. în ciuda unor largi .. sârbul rostise primele cuvinte. "Dacă ar fi acolo sus chei. ziarele. mai mult sau mai puţin informate. săpând o fântână. Inspectorii şi agenţii de poliţie care păzeau vila declarară sub jurământ că nimeni nu ieşise şi nu intrase în noaptea furtului. Într-un cuvânt. Asculta tot ce se vorbeşte sau refuza să audă o singură vorbă. cu toate măsurile de siguranţă luate. Un ţă- ran de pe moşia lui Basile de Hertzen. Legenda spune că de treci pe acolo primăvara. miresmele lor te urmăresc pretutindeni. Şi totuşi. Regulamentul uzinei nu permitea nici o mişcare în timpul nopţii. "N-o atingeţi. Moşierul. care între timp pusese mâna pe coroană. În aceeaşi noapte." Între timp ne familiarizasem cu expresiile marinăreşti. Sârbul îmi povesti un episod zguduitor din viaţa sa. afacerea fu clasată. Cu puţin înainte de arestare fusese martorul celui mai odios spectacol: fasciştii îi arseseră de vie întreaga familie. În noaptea aceea nu s-a culcat nimeni. Uneori mă văd pe o bancă din Unter-den-Linden. Experţii susţineau că aparţinuse regelui dac Duras. cu mult soare". Era într-adevăr o rădăcină. Ascultam sau povesteam în- tâmplările cele mai intime. un ceas de odihnă! Un singur ceas.. după părerea mea. care se strecurase printre crăpăturile de stânci. relatau pe larg o descoperire de-a dreptul senzaţională. Într-o noapte. ca două duminici în mini- atură. După două săptămâni de tăcere. Mi s-a părut a- tunci că aud. undeva departe şi foarte încet. francezul murmură într-un acces de tuse: "Ce-i asta. pentru că. foarte periculos." "Pe noi ne caută. Am murmurat încetişor: "Copilăria mi-am petrecut-o undeva. "Cum o fi ajuns până aici?" "Caută hrană. în locuinţa sa din Bucureşti. Ochii îi scăpărau în întuneric. aş putea cumpăra toate cojile din lighean.. deţinuţii priveau firicelul plăpând de viaţă. o expuse.. Cu ochii umezi. "Tare îmi doresc. Mi-a răspuns enigmatic: "Prin exerciţiu". Eroica lui Beethoven. Ionescu râse înfundat.". cum s-a dovedit mai târziu. fraţilor?! Ia priviţi aici! O rădăcină!" Ne-am pomenit cu toţii în spaţiul restrâns dintre paturi. Îmi iau permisiunea s-o relatez întocmai. În ochii bavarezului luceau două luminiţe. prin nesfârşitele păduri din Ţara Oaşului. ignorând toate consecinţele. După cercetări îndelungate. împletind dorinţe naive cu hotărâri de neînchipuit. pe care numai o astfel de împrejurare le poate declanşa. Într-o noapte. ea a generat dezastrul. fără să vreau. zise cineva. într-o zi cu soare.

Unul din ziarele foarte răspândite pe atunci afirma că. la moşierului Basile de Hertzen care între timp de- cedase în împrejurări suspecte (mi s-a părut că zâmbeşte.proteste ale opiniei publice. La 10 aprilie. Hans. apoi continuă pe alt ton: "Tare prost mă crezi. Sute de anonimi adresaseră poliţiei presei declaraţii. o singură şansă la un milion. Consultă semnele făcute pe perete: "Exact. Bavarezul mi-a făcut semn să mă apropii. susţinând că se află în posesia coroanei. coroana regelui Duras nici nu există. adică peste două săptămâni. Ne aflăm la ultimul sau penultimul etaj. am ajutat-o şi eu să se ascundă. cu un anumit înţeles). încât au început să circule cele mai incredibile istorii. murmură aproape impercep- tibil: "Unul din noi poate să ajungă la suprafaţă". mi-a trecut prin căpăţână să-i las feciorului meu toate datele. i se împlineşte cea de a şasea lună. declanşară o asemenea derută. uzina a fost construită. Ciudatul se informă: "Şi?" "Am lăsat lucrurile să se liniştească. într-o singură zi. ţi-aş fi ciripit despre coroană? Tocmai ţie? Fii liniştit. numai că s-a ascuns puţintel. Mitomani sau farseuri. ca să meargă sigur. omule?" "Unul din noi poate să ajungă la suprafaţă. Ba. adăugând enigmatic: "Inspectorii care cercetau cazul au uitat să se întrebe ce caută în noaptea furtului printre invitaţii lui Basile de Hertzen un biet căpitănaş de marină. O să crăpăm aici cu toţii. acesta era numele bavarezului.. După ce s-a încredinţat că cei doi n-au cum să-l audă." Se opri o clipă. Celălalt râse încetişor. apoi continuă: "După cum aţi observat. iar coroana a rămas în aceeaşi locuinţă. fără să lase moştenitori a fost pusă la dispoziţia unui general S. Am rămas muţi de sur- priză. i-am desenat. fără să bănuiesc că într-o zi va fi propriul meu mormânt. spre ghinionul meu. în vreme ce fiul meu. Era a nu ştiu câta variantă pe aceeaşi temă. preciză Ionescu." N-am mai ascultat. Ciudatul practicase şi marinăria. Există o singură posibilitate pentru unul singur. toată tărăşenia fiind pusă la cale de un impostor. Am lucrat la construcţia ei. care îşi agăţase în coada franţuzescului Vasile comuna Hertzen de lângă Dorohoi." Aparent plictisit.S. Abia într-un târziu întrebarăm într-un glas: "Cum?!?" "Ce-ţi veni. marinăraşule! (Atunci am aflat că printre altele. A venit şi Pierre.! Am făcut tot ce-a fost omeneşte posibil ca să mă apropii de comoara mea. Ce-i drept. O dată la şase luni este reîmprospătat utilajul. "Într-adevăr. am riscat şi iată-mă aici! Din fericire. mai mult.) Îţi închipui că existând o singură şansă de ajunge la suprafaţă. Sârbul se afla în patul de alături. . Curând nemţii au intrat în ţară şi. de fapt. Şi astfel coroana regelui Duras a rămas într-un anumit loc.. nimeni nu intrase şi nu părăsise vila. Pricepi?" Ciudatul nu răspunse. Suntem în 28 martie". am reţinut un singur lucru cei doi nu se întâlni- seră pentru prima dată în dormitorul-celulă.. Din sporovăiala lor." Se încredinţă încă o dată că cei doi îşi văd mai departe de treburile lor.. rădăcina o dovedeşte. aştep- tându-mă să revin. adâncindu-se gale- riile unei peşteri.

" "Într-adevăr. Raţiile scădeau în fiecare zi şi totuşi continuam să punem într-o gaură din perete bucăţi mici de pâine şi resturi de cartofi. Îmi cunosc plămânii. Odată ajuns sus. Sârbul se ridică. Ea prezenta pentru noi cerul. Pentru o clipă am uitat unde mă aflu. şoptii. şi vedeam cerul. o şansă unică! De ce n-ai folosit-o dumneata?" "Tocmai pentru că este o şansă unică. adresându-mi-se: "Propun să pleci dumneata." Toate astea s-au întâmplat în noaptea când a ajuns până la noi vârful fraged al unei rădăcini. unul din prietenaşii mei iese la raport şi toarnă tot. Minute în şir nici unul. Într-o noapte.. tăcea. trei săptămâni în care singura lui hrană va fi ceea ce putem pune deoparte din raţia noastră zilnică. urându-mi noroc. Sârbul. Puteam să jur că ştiu la ce se gândeşte. O îndrăgisem atât. rezultatul e acelaşi. Cu o săptămână înaintea tentativei mele. sârbul deschise gura. Un zâmbet uşor colora obrajii lui Pierre. nenicule?" Am rămas împietriţi de groază. Ciudatul s-a apropiat de noi. Este singura posibilitate de-a transmite secretul. doarme". pădurea şi depărtările fără sfârşit ale mării. ferestruica din uşă şi cei doi. primăvara. Să încerce el. "C-o fi prost băiatul! Asta era în capul vostru să rămân aici.. Oricum. "Cel care evadează va trebui să rămână timp de trei săptămâni între peretele de metal şi stâncă. vizavi de Universitate. încât tremuram la gândul că s-ar putea ofili. primeam trei cartofi pe zi. stropeam zilnic peretele cu apă. Trebuie să cântărim foarte bine posibilităţile fizice şi morale ale fiecăruia dintre noi". pentru a-i prelungi ramificaţiile. Era o încercare riscantă. omul din faţa noastră ne aflase secretul. Ne uitam unul la celălalt. Atât. ai?" De astă dată îşi alesese cel mai respingător dintre personajele sale." Cu un gest scurt. Mutule! Dacă într-o bună dimineaţă băiatu' nu a- pare la strung viu şi nevătămat. Au fost ultimele cuvinte pe care le-a rostit. Umblam cu capul gol în ploaie. te vei afla printre ai dumitale. Bavarezul re explică amănunţit planul său. ceilalţi. se află o căsuţă cu pereţii albi. "Nici o grijă. din noi n-a scos un singur cuvânt. aşa cum îi zâmbeşti unui copil. Întreabă de Marceline. Ciudatul îmi surprinse privirea. noi. "Lasă-te de prostii. M-am uitat spre Ionescu. Lacrimi mari îi răsăriră pe neaşteptate. zâmbindu-i adesea. Iar pe prietenaşii mei am avut grijă să nu-i cunoaşteţi voi. Am propus: "Să plece Pierre. Nu mai era nimic de făcut. Şi era soare. Nemţii înăspriseră şi mai mult regimul alimentar. adresându-mi-se: "Zi. îţi va fi mai uşor. în timp ce puneam la punct ultimele amănunte. Am înţeles repede ce voia să facă. Hans mi-a strâns mâna. Pentru a doua oară. Sârbul o privea ceasuri întregi. Pierre murmură încetişor: "După victorie ai să-mi vizitezi ţara. La Grenoble. mai devreme sau mai târziu îşi vor da seama că are plămânii atinşi. Clătină din cap cu amărăciu- ne: "Nu. Căutam fe- bril o soluţie. . Sârbul îşi lăsă abătut braţele în jos. Aici nu mai rezistă mult si chiar dacă rezistă. Hans măsura din privire distanţa dintre noi. O tuse înfundată mă aduse la realitate. sau mă tăvăleam prin iarbă. În ciuda tuturor precauţiilor. N-am să pot face faţă. vrei să speli putina. îl indică pe sârb. credincios obiceiului. Toţi sufeream îngrozitor. deşi n-am mărturisit-o. Oricum. în aceeaşi noapte.

pentru că numai aşa hârtiuţa voastră poate să ajungă unde trebuie. Bietul ovrei!" Râse cinic! "i-a găurit ţeasta a doua zi. a atacat trenul şi a pus mâna pe «marfă»." Bavarezul îl întrerupse: "Şi totuşi ai ajuns aici. o tăcere înfiorătoare. spuse sârbul ridicându-şi umerii dispreţuitor. "De ce. o cicatrice care-i spinteca oblic obrazul. "A. ştii să citeşti? Da' ce te întreb eu? Asta-i treabă subţire. «Un borfaş amărât». Adăugă." Sârbul nu se adresa niciodată direct Ciudatului. sacadată a sârbului. franci. "Şi o să ajungă. ne izbea timpanele. Ciudatul îl măsură peste umăr. "O confuzie idioa- tă!". Se aşternu tăcerea. vorbindu-i francezului. Într-o seară la «Peruzeaua» un bordel din Marseille explică el condescendent. Mutule?" "Nu. Asta una la mână. Rictusul său obişnuit devenise o linie îngustă. batjocoritor "Balcanisme! Apropo. Mutule! E limpede! Tu şi cu Miroslava ori poate Radislava ta.Ciudatul împinse picioarele bavarezului. Ciudatul ne privi rând pe rând. cu mintea mea." Îl privea liniştit. O să mă ajutaţi. A doua la mâna ailaltă. lui Hans. neamţule." Şopti cu ură concentrată: "Dacă nu ne vinde înainte de a lua prima gură de aer!" Ciudatul îşi muşcă buzele încercând să se stăpânească. "N-o să facă nimic". Apoi brusc. "Tu. Îşi îndreptă umerii zvârlindu-şi capul pe spate. Hei! Care aţi răsfoit vreo gazetă pe aici? Aţi auzit de spargerea de la Cazinoul din Biarritz? Era căutat «Monsieur Jean». oprindu-se în faţa bavarezului. făcu! Ciudatul. Leul britanic.. Doar răsuflarea grea. au început să urle că amicul Hitler va duce Anglia la faliment. Acelaşi «borfaş» care a speriat într-o noapte giuvaericalele bătrânului Iacobsohn din Rue de la Paix.. Te cred şi eu! Un cufăr cu pietricele lipsă în inventar era ceva! Ei. ori poate mie: "Un borfaş amărât care s-a hârjonit cândva cu poliţia! Nici nu scoate bine nasul şi-l înşfacă. o venă groasă ca o frânghie se zbătea ameninţător. se aşeză comod şi zise: "Eu voi pleca! Iar voi o să mă ajutaţi. un «borfaş amărât» cu favoriţi şi mustăcioară neagră. Mai am nişte socoteli de aranjat pe sus. după obişnuitul tacâm de marşuri şi oglinzi sparte. Pe tâmpla scobită." L-am privit neîncrezător. de ce taci? Sau pe vremea aceea cântai «Frère Jacques» la casa parohială?"." Sârbul îşi ridică pumnii. aici!" Rămase puţin pe gânduri. îi trăda scrâşnetul neîntrerupt. chipul se destinse într-un rânjet lăbărţat: "Ai stat mult la plug. Mutule. lipit cu pumnii strânşi de zid. "Poate vreţi un bilanţ! Patru evadări la activ unsprezece spargeri şi nici eu nu mai ştiu câte cacialmale trase Scotland Yardului. Doar jocul maxilarelor sub pielea groasă. doi ofiţeri germani beţi criţă. Ce ziceţi? Destul de frumos pentru un «borfaş» oarecare! Îmi închipui. «Lordul» îi zicea pe atunci. aşteaptă să ciripesc tot. se lăudau ei. Dar afară de o . franţuzule. Mi-am destupat urechile. Mă gândesc şi eu. or avea ei grijă să mă cinstească cu ceva biştari. fără tranziţie. transport special cu destinaţia Berlin. că dacă duc aliaţilor scrisorica. Nu te holba la mine. tăbăcită. povesteşte-le ageamiilor ăstora despre scandalul lingourilor de aur. băiatul e singurul de aici cu oarecare experienţă.. va ciuguli cuminte din palma «genialului» Führer. sau cum naiba le zice muierilor voastre.. n-o să facă nimic. Se întoarse pe călcâie. lire sau dolari.

M-am uşchit urgent în Germania. într-un fel. În momentul de faţă o echipă de lucrători făceau reparaţii şi efectuau unele transformări. De atunci nu i-am mai văzut. care se plimba ne- stingherit pe marginea mesei. Ne întâmpină inginerul care conducea lucrările. Duceţi-vă. dar de fiecare dată în contextul altei ecuaţii încetase a mai fi o enigmă.»" Capitolul XXII ALERTĂ Colonelul Tunsu lăsă să cadă pe birou ultima pagină. Dornea şi cu mine. urmărea după toate aparenţele cu mult interes traiectoria unui păianjen. În cele din urmă i-am acceptat propune- rea. Clădirea aparţinuse cândva lui Basile de Hertzen se zărea de departe. m-am prins că în lagărul de concentrare de la Sachsenhausen fritzii fabrică în stil mare lire sterline. decât în straturi şi alei trase cu rigla. fantasticele zile din uzina-mormânt. căutându-l pe altul. pentru omul nostru impedimentul nu există. adaptând interiorul unor necesităţi noi. «Sachsenhausen». Au intervenit gardienii. dictate de profilul instituţiei beneficiare căreia îi fusese repartizat imobilul. În sfârşit.. Ne aflam în posesia mobilu- lui. mi s-a spus că am fost singurul supravieţui- tor. Renghi fabulos! Şi azi îmi zic că nu e cap de neamţ la mijloc. care-mi torturase zilele. cu faţa . dar e târziu. care în loc să ne trimită neîntârziat în strada "Fără Nume". în care mâna grădinarului artist se simţea mai degrabă în exploatarea unor frumuseţi sălbatice. un tip înalt. fie- care încercând să ajungă primul la gâtul ticălosului. ori ronduri dibuite cu compasul. am sărit toţi în picioare. retrăim după douăzeci şi cinci de ani. ambasada. Cu patruzeci şi opt de ore înaintea tentativei noastre. La strigătul de groază al lui Pierre. atraşi de zgomotul exploziei. tre- zindu-se peste noapte din cauza tusei. Nu ne rămânea decât să împiedicăm consumarea ţelului final al celor patru crime şi apoi să imobilizăm definitiv criminalul. După câteva săptămâni. Nu înţelegeam calmul colonelului. Câteva luni mai târziu. S-a iscat o învălmăşeală de nedescris. francezul. nemţii au i- nundat uzina. Aşezată în fundul unui parc cu vegetaţie bogată. era rezolvată marea necunoscută. Au pus laba pe mine. l-a surprins pe Ionescu mestecând lacom proviziile strânse cu atâtea sacrificii.denumire. Clădirea aparţine acum unei ambasade şi dacă fricosul de Ionescu n-a îndrăznit să-i violeze sediul. Poate doar sub formă de divertisment. nopţile. mulţumindu-se ani de zile doar s-o contemple ca simplu pieton. copleşiţi sub impresia celor citite. despărţindu-ne în celule diferite. M-au adăpostit ţăranii din împrejurimi.. casa reprezenta o fericită combinaţie în alb. că am ajuns la capătul drumului. o dată cu apropierea frontului. Din trei mii de oameni. de diverse stiluri. Consideram. Acel de ce. Spre surpriza noastră. mereu acelaşi. construindu-şi un alt local. * Am ajuns repede în strada "Fără Nume". aruncând în aer digul unui stăvilar. clipele de răgaz." Eram toţi cu inima strânsă. n-au mai scăpat nimic. se mutase de câteva zile. — Duceţi-vă! ne spuse pe neaşteptate. ca într-un coşmar.

încât să nu difere . străbătând cameră după cameră. Aflând că suntem de la miliţie. ca şi prin cele două oberlichturi discret ascunse în tavan. Am închis tainiţa cu grijă. ori fibre de stofă din haina infractorului agăţate în cioburile de sticlă. nu-mi puteam lua ochii de la superbul mozaic. Înăuntru. aproape verticală. jumătate galben. pe care îl contemplam ca hipnotizat. ca două jumătăţi de cerc în culori dulci. În cele din urmă am găsit miezul uneia din flori. — De. Un covor enorm. Avui revelaţia misterului curiosului tatuaj de pe şoldul lui Ionescu. călca în mod nejustificat armonia întregului. în faţa cadavrului lui Vasiliu. artistul aşezase câte două pietre. am simţit că ceva era în neregulă. nu ştiu dacă asta v-ar putea interesa. atâr- nând spânzurat. am fost sesizat de şeful de echipă că unul din geamurile de la parter a fost spart în cursul nopţii. Îmi trecură prin minte zeci de romane de aventuri în care comorile sunt ascunse la rădăcina unui copac. înlocuia parchetul din celelalte odăi. Apoi. Ajuns în marele salon un strigăt de încântare. îngropate sub un boschet de trandafiri. îmbătat de frumos. se căscă. Nu era exclus să fi rămas amprente. faţă de desenul general. îl străbăteau simetrie de-a lungul şi de-a latul. urmărea arabescuri graţios complicate. am încercat să depistez nici eu nu ştiu ce. "Nervii. camerele fostului personal de serviciu şi de ce nu? şi parcul. arborând o mână foarte serioasă. ale cărei ferestre dădeau în marele parc. probabil anemone.arsă de soare. comparativ. n-am dat importanţă faptului. pentru a descoperi ascunzătoarea secretă a lui Basile de Hertzen. gol. în pântecul fiecăreia mocnind parcă jeratic. pal. ori căptuşesc faldurile unei statui. atât cât să se poată strecura mâna. Ce să se fure? Inginerul ne conduse într-o încăpere pătrată. începu nehotărât. Ameţit. sugerat prin câteva puncte. păzind o alee oarecare. Vă spun drept. venind la lucru. pe un fond general roşu închis. Senzaţia mi-o amintea pe cea de la "Dor de Munte". Un fleac la urma urme- lor. jumătate mov. era orizontal. mozaicul. miezul florii. am împărţit imaginar pardoseala pe sectoare. M-am aplecat. ridicându-se." Şi totuşi senzaţia persista sâcâită şi alimentată în chip ciudat de priveliştea mozaicului. din mii de pietre multicolore. — V-am ruga să ne spuneţi dacă aţi observat ceva neobişnuit în ulti- mele zile! Georgescu rămase o clipă pe gânduri. are cu o cruciuliţă în formă de "X" orientase în spaţiu ascunzătoarea. inginerul Mişu Georgescu încruntă sprâncenele. Efectul extraordinar era obţinut fără îndoială de calitatea pietrelor folosite de un luciu cald. care separa semicercurile celorlalte flori. L-am lăsat pe Dornea să examineze cioburile. În sfârşit. Am început să colind vila. apăsând o stamină de mărimea unei nuci. Treizeci de încăperi fără a pune la socoteală dependinţele. — Aici! Într-adevăr. Iritat. Diametrul de circa treizeci de centimetri. Contrastând cu pereţii. În centrul fiecărei flori. pe motive orientale. dând la iveală o gaură surprinzător de adâncă. de la ferestre. Fusese astfel concepută. dacă te gândeşti că ne aflăm într-o casă complet goală. Reflectam la muncă obositoare care ne aştepta. şi desluşind simetria desenului. vitroul central al geamului fusese spart lângă espanioletă. ametist şi miere. Ori floarea care-mi atrăsese atenţia era traversată de diametru într-o linie oblică. din senin. Azi-dimineaţă. probabil. Fusese savant calculată şi căderea luminii din părţi. Am pipăit la întâmplare bucăţile de piatră. Şiruri paralele de flori mari.

fără vreunul din acele obiecte cu valoare subiectivă (fotografii sau fleacuri pe care oamenii le colecţionează cu titlu de amintire) şi care dau căldură unei locuinţe. Voicule.cu nimic de celelalte anemone. în dulapul cu haine. pentru ca să reapară mâine dimineaţă. o femeie voinică. strădaniile noastre. N-am fost prea atentă. Colonelul Tunsu ne convocă în biroul său. înseamnă că totuşi a simţit ceva. "Prea târziu". apărură conturate în alb câteva cuvinte: " uitat? ca altădată la Minerva. — Ştiţi cumva unde? — A pomenit parcă de o delegaţie în provincie. cercetând urmele de încălţăminte. ci pentru că individul e deosebit de periculos. în sfârşit.. ori pur şi simplu s-a dus să-şi lichideze afacerile. puneam la punct. fără îndoială. — N-am ce să vă reproşez. fără să observe. fără notă personală. Aşa e serviciul dumnealui. care. Plimbând lupa peste un teanc de hârtie de scris. În maşină. Ni se ordonă arestarea neîntârziată a criminalului. Pierdusem deja orice nădejde de a descoperi vreun indiciu. Am fost mereu pe urmele dumneavoastră nu pentru că v-aş fi subestimat. pe raftul cu cărţi. bătea acum aleile parcului. Ne conduse în odaia "lui". * Colonelul Tunsu avusese dreptate. După o scurtă informare asupra ultimelor evenimente." * Eram în plină alertă. . în graba plecării şi pe întuneric. astupase greşit ascunzătoarea. Să acceptăm deci ideea că omul nostru a simţit ceva. a cărui batistă sucită şi răsucită în mâinile asudate ajunsese un ghemotoc inform de cârpă. acum goală. temerile lui Dornea se adeveriră. Două ore am cercetat camera centimetru cu centimetru. când. Mâine urmează să treacă graniţa în mod legal. folosind acelaşi paravan: grupul de prieteni plecaţi în excursie. Am presărat scrum de ţigară şi. Sărea în ochi doar ordinea desăvârşită care domnea peste tot.. proprietara apartamentului. se întoarse către Dornea şi Dănilă care stăteau plouaţi unul lângă celălalt. tovarăşe căpitan? Mi-e teamă să nu-şi fi luat zborul. locotenente! glumii cu inima totuşi strânsă. Am plecat în căutarea lui Dornea. Gazda. doamna Leontescu. dar am presupus omul nostru. truda ne-a fost răsplătită. ne informă că în cursul dimineţii chiriaşul plecase. unde păstra hârtii lipsite de importanţă. A simţit ceva. am întârziat asupra lor intrigat de câteva urme imprimate fără îndoială prin apăsarea unui instrument de scris. ultimele amănunte "tehnice". Din păcate. Din păcate. Dacă s-a dat la fund. — Nu cobi. în sfârşit. a intuit primejdia. frecând uşor cu degetul. Pe timp ce mergeam pe străzile Capitalei. un interior anonim ca o cameră de hotel. îmi repetam. Amândoi ne disimulam tracul. împreună cu Dornea. luând cu el două valize nu prea mari. Tocmai suna telefonul. Doamna Leontescu îşi astâmpără inima. serviabilă. mă iscodea: — Credeţi că-l mai găsim. ori în sertarul mesei de scris. apăsându-şi delicat reverele adânc decoltate ale capotului. la vreo patruzeci de ani. emoţiile fireşti dinaintea actului ce avea să încununeze. şi de altfel nu e prima oară când pleacă. în ultima variantă cred cel mai puţin. Dornea.

muşcatele de la fereşti destăinuiau noile preocupări ale fostului tăinuitor care. fără să fi obţinut vreun rezultat. cofetăriile şi localurile vechi şi noi din Bucureşti şi din provincie. care se numeau sau se numesc "Minerva". ascuţită. — Cunosc. trecută bine de cincizeci de ani (fosta Dobra. de drept Gheorghe Iliescu. Băneasa. De la primele cuvinte mi-o tăie scurt: — Nu mai lucrez de mult. Menu ales: cafe-concert. grădiniţa îngrijită. Când colo ca să vezi. Fără să se lase în- trerupt continuă: Nuntă. să fie trimisă organelor de miliţie din provincie fotografia cu semnalmentele criminalului. atentă. se grăbi să mă informeze: — Borş proaspăt în fundul curţii la Madam Aglae. epuizasem o parte din pistele sugerate de colonel. răscoliţi Capitala! Aici aveţi adresele cu legăturile sale vechi. Iliescu nu clinti. Locotenent Miron. Mi-am consultat din nou carnetul. şefule! Gata! Mi-o fi ajuns şi mie. Era o căutătură competentă. dar acţionând paralel câştigam timp. alături la Titi Vrăbioiul. Mă pofti cu gest circular. Printre adresele foştilor delicvenţi înşirate de şeful nostru cu competenţă de fişier mi-o notasem. Odată intrat. îmbătrânind. — Persoana însă o cunoşti. Dacă vrei. La mine nu-i. bagă un felinar în coteţ. În privirea iute. şi făcu semnificativ cu ochiul. îmi amintii de informaţiile colonelului). cu majuscule pe cea a unui fost tăinuitor. onomastică. sfredelitoare. Expresia doar i se îndulci numaidecât. pe lângă o ordine relativă şi o nevastă durdulie. Să fie anunţate toate posturile de grăniceri. Consultă-l pe căpitanul Stamate. îşi însuşise toate atributele unei cumsecădenii modeste şi onorabile.pleci imediat la Constanţa! Verifică versiunea Elenei Racliş. Ştiam că nu minte. am recunoscut cu uşurinţă vechea gazdă de hoţi. Raportaţi de îndată ce vă aflaţi în posesia celui mai mic indiciu. Transpira o mulţumire molcomă şi aşezată. pe care de fapt şi scontam în a-l face să vorbească. zeci de trenuri părăsiseră peronul Gării de Nord. Anghel. desenând casa şi toate acareturile. În cele câteva odăi. căsuţa cochetă din cărămidă roşie.major Candrea. se "retrăsese" definitiv din afaceri. foarte asemănătoare la prima vedere cu cea a vecinilor săi. Mă grăbisem să descind . Gură Mică râse cu sensul "ia te uită. mereu trează. vigilentule. După efectuarea unei ultime pedepse de cinci ani. ca să nu mai vorbim de Basarab. M-am despărţit de Dornea care plecă la gară să continue singur cer- cetările. De ultimele două probleme se va ocupa sergentul. Dornea şi Dănilă. Am insistat: — Nu ştiu. Gică Gură Mică după porecla de odinioară. De fapt. pe la Teiul Doamnei. dumneata te ocupi de "Minerva"! Întocmeşte o listă cu toate farmaciile. Credeam că a tras şi ăsta obloanele. La rândul meu. escroaca. Totul. tangouri de altădată. În curs de opt-nouă ceas- uri. Mi-am declinat identitatea. n-am găsit pe nimeni. botez. Stă de vorbă numai de la 300 de piaştri. locuia după Obor. nu ne făceam prea mari iluzii. Est. disimulând-o pe cea autentică. urmărindu-mă cu răbdare cum mă chinuiam să deschid portiţa. de geambaş bătrân pe care nu-l poţi păcăli uşor. noţiune preţioasă care nu ne mai îngăduia să procedăm conform unor metode clasice de lucru. ia te uită". tăinuitori şi gazde. ori de-alea lumeşti la urechea năşicului. Filaret). Sta în curte. gazdă de hoţi cu zeci de ani în urmă. zău! Mi se adresă el în argou.

dă-i cep la măcănitoare odată! ţipă. privindu-l cu luare-aminte. I-am format numărul. De câteva ori a vrut să intre. — Altceva? Gură Mică îşi trecu palma peste obrazul neras. * Ofiţerul de serviciu îmi raportă că doamna Leontescu. vigilentule! Jean n-o să treacă pe aici. de după uşă Dobra. am surâs. Am reluat tare: — Un om de-al nostru va dormi câteva ore la dumneata. Dincolo. Gură Mică mă opri din nou. Are acum alte suşte. auzeam foarte aproape răsuflarea preci- pitată a Dobrei. Cine ştie ce de boschete i-or fi crescut şi ăstuia pe piept! comentă filozofic Gică. De după uşa întredeschisă. habar n-am. că pe vremuri fusese gazda fidelă şi preferată a criminalului. — Dis-de-dimineaţă. Gică Gură Mică mă opri iute. apucându-mă de mână: — Ascultă-mă. dar pe unde o fi. — Şi mai umblă? — Poate la tingirile lui Sân' Petru. m-a căutat la telefon. înseamnă că a mirosit pârnaia ori frigiderul* şi atunci nu-l mai prindeţi de-ar fi să umble după el toţi sticleţii din lume. Da. Gică se mai codi oleacă. pe care voi nici nu le bănuiţi. — Când! am sărit ars. M-am ridicat. am completat moale. M-a întrebat de unul Pălărierul. gazda omului nostru. n-o să fie prea mare deranj. Am dat să plec. — Om vedea! am răspuns evaziv. Îmi veni să râd. — Ce-a vrut? — M-a întrebat dacă pot să-i ciocănesc niscai aur. Nici nu mă sculasem. Dacă a apucat s-o şteargă. Nu-mi vire să cred că te-a uitat. Un individ dubios. răguşit. Recunoscându-mă vocea. Îl ştiam bine odată. — Şi? — Păi la aur umbla frate-meu. te grăbeşti? — Ce-i? — Cum rămâne cu Apostolul ăla? Îl mai trimiteţi? Nu de alta şi-şi pri- vi vârful pantofilor dar să spun femeii să grijească de potol. — Cum arată? . fiind de notorietate în lumea infractorilor. care asculta. nevastă-sa gâfâia. domnule căpitan. şi Dobra dumitale la fel.la Gură Mică. De şapte ani acu' la rivilion cântă-n corul îngeraşilor. Lui Gură Mică îi încremenise zâmbetul de unchiaş. Încolo. Asta s-o ştiţi de la mine. femeia şopti înspăi- mântată: — Un individ dă târcoale casei.. Iliescule. Cine ştie. — De mult? — Acum cinci sau şase minute. — Vezi sa fii pe acasă. — Altceva mai ştii? — Gică. Spunea că o să revină. şefule! Acum că am dat drumul la magnetofon. am exclamat. poate că totuşi vine. — Stai. Ridică din umeri şi oftă resemnat: — A fost ieri pe la mine. poate mai trece. — Bine. dar s-a răzgândit. Era grăbit rău. Dacă n-a trecut pe la dumneata. alte găuri.

Un cinema. Şi umblă mai repede. L-am luat de după umeri. Acum. Hristule. Ce mai faci. — Nici nu mă gândesc. . Mă aşteaptă şi pe mine pricepeţi şi făcu ştrengăreşte cu ochiul. Hristule? Cabanierul rămas cu gura căscată. De mult voiau să te cunoască. la care "asorta- se" o cravată verde. De fapt. — Tovarăşu' căpitan! Ce surpriză! — Plăcută. Ei. — Ce leafă ai? — Opt sute douăzeci şi şapte de marafeţi. — Ai ajuns la înţelepciune. alegându-şi o ţigară. clar realmente ma bucur că te-am întâlnit. — Era şi timpul. Hristu purta un costum albastru. fetiţo! Am înţeles. — Perfect. nu-i aşa? — Ca de obicei. nu glumă. Tocmai mă pre- găteam să cobor când dinspre Aleea Valjean coti individul potrivit de statură. — Într-un sfert de oră sunt la dumneavoastră. — Cu zahărul separat. bată-vă norocul să vă bată! Cu ce ocazie pe aici — Dar dumneata? — Aceeaşi. care va să zică. cu o balerină. dispuse Hristu. stăm în comun. — Ia te uită! Numai cu dumneata n-aş fi crezut că am să mă întâl- nesc.. — Potrivit de statură. În faţa Ministerului. picior peste pi- cior. cabanierul încruntă sprâncenele: — Mişto garsoneră aveţi! Confort. tovarăşul căpitan. mâine. L-am recunoscut imediat. — Aşa. un teatru. Curaţi! — A! Explicabil. Ajunşi în birou. — Mâine. cu perciuni stufoşi şi ochelari de soare. ridică din umeri şi zise: — Fie. De când caut prilejul să-ţi arăt cum se prepară o cafea ca lumea. Zâmbi. Am parcat maşina în apropierea Liceului Kreţulescu. Îşi scoase ochelarii. adăugând: Mai schimb şi eu din când în când aerul. Adoptase aerul de impertinenţă ostentativă pe care îl cunoşteam de mult. cabanierul se instală într-un fotoliu. — Relativ. viaţa omului.. Privi ceasornicul. zgomotos.. — Altminteri. cum o mai duci? — Ceac-pac. Ghiul de aur. — Observ că-ţi merge bine. — Slavă Domnului. Hristule. La banii ăştia. — D-apoi eu. Stau aici. dan- tura îmbrăcată în aur. — Aşa. Lăsaţi pe mâine. ca pasărea cerului. Dar numai zece minute. Urcarăm în maşină. că de oameni suntem şi vorba aia. Râse lung. Am chemat femeia de serviciu: — Două cafele. la doi paşi. poimâine te văd şi cu maşină. Sunt sigur că vecinilor mei de la economic or să le facă plăcere vizita dumitale. — Sper că n-ai să mă refuzi. ceas cu lanţ de aur.. arborând un zâmbet jovial. să bem o cafea! — La dumneavoastră? făcu Hristu neîncrezător. E prea mare cinstea. — Poate n-ai să mă crezi. Hai la mine.

— Înseamnă. Am aruncat într-o doară: — Un ceas şi jumătate? — Un ceas şi jumătate.. Când sa vin încoace. Îşi astupă faţa cu mâinile: — Vai şi amar de viaţa şi de sufletul meu! .. de ce să mint? — Când de fapt nu m-ai minţit niciodată. semn că schimbă macazul. — Să zicem. — Să mă trăz. — Cunoşti codul penal? — Ca pe Tatăl nostru. — Cum ţi se pare Bucureştiul? De fapt ce te întreb eu. — După regulament. Obraznic şi impertinent. Deveni atent. — Ce-ţi face nevasta? — Tricotează. dacă vreţi dumneavoastră. — Serios? — Intenţionai să-i faci o vizită? Clipi des. a mai rămas scena cu tremuratul. că s-or bucura să te vază. Hristule! — Mă rog. tovarăşe căpitan. Hristule! — Pe sănătatea mea. numai ce-o aud pe nevastă-mea: "Hristule. — Ei hai. Unul din clienţii dumitale de astă toamnă. — Minţi de îngheaţă apele.." "Bine. — Şi bineînţeles că habar n-ai cine locuieşte acolo. tovarăşu'! Că ce alta aveam de făcut? — Numai ca să-i dai bineţe l-ai aşteptat atâta? — Păi!? — Minţi. — După regulament. — Te-ai vârât într-o istorie a naibii de păcătoasă. femeie". Şi am trecut. treci la felul trei. stinse ţigara strivind-o îndelung în scrumieră şi reveni în fotoliu. — Aha! Înseamnă că totul e în regulă. Unul din grup. proaspăt văruită. — Parcă dumneavoastră nu ştiţi că-s ruşinos ca o fată mare? Să pici aşa pe nepusă masă? Dacă se supără? — De aceea ai preferat să-l aştepţi. care se socoteşte de la zece ani în sus. Dă-i drumul! — De ce să tremur? — Hristule. — Dar n-ai îndrăznit să intri. Hristule. când dumnea- ta numai pe Aleea Valjean te plimbi. zice. — N-am observat-o. tovarăşu'. dreptate mi-ai dat. — Îmi place cartierul.. slugarnic şi so- lemn ai fost. — Da sau nu? — Da. O casă cu două etaje. căutându-şi o poziţie mai decentă. zice. — Cum aş fi îndrăznit? Tocmai pe dumneavoastră? — De unde îi ştiai adresa? — I-am trecut-o în registru când le-am închiriat camerele. treci şi tu pe la oamenii ăia de treabă. zic. — Cum aţi ghicit? — Poate că totuşi eşti curios să afli. — Ezact. — În special o anumită casă.

frate Hristule. Hai. că eu m-am prins la figură. Che- pengul. pentru ce-l pândeai pe omul nostru? — Parcă dumneavoastră nu ştiţi. apoi cercetă competent conţinutul ceştii înainte de a-l gusta. înainte de crimă. de cum v-am văzut. Că să stau cu ea. — Ai uitat să dai ochii peste cap. musai să-ţi dai şi tu interesul". că nu mint! — Deocamdată. — A urmat apoi hasmodia aia cu bocancii de i-aţi luat pe rând în ca- meră. — Nu-i rea. tovarăşe căpitan. Am înţeles că nu sunt vorbiţi între ei. Şi ca să evităm anumite erori care ar putea să te deza- vantajeze. cu toată dragostea. deodată se stinge lumina. le-a făcut semne ca să le ia urma". Către miezul nopţii au început să se perinde la tauletă. propun s-o luăm pe îndelete. — Mulţumesc. — Şi ţi l-ai dat? — Mi l-am dat. — În noaptea aceea. n-am închis ochii. — Mai întâi şi întâi. zic. Varsă şi câteva lacrimi. mă uit şi văz nişte linii pilite pe ţinte. — Bun. unu şi ceva. tovarăşu." — Aşa ţi-ai zis? — Aşa. "Dacă un om deştept ca tovarăşul căpitan că asta-i părerea mea despre dumneavoastră se interesează de în încălţările ăstora. "Ti- căloşii! zic. aflaţi. Măi. zâmbi larg şi spuse: — N-a ţinut! Femeia de serviciu aduse cafelele. — Aşadar. e chiar deasupra culoarului. — Bănuiesc. mă servi cu dezinvoltură. Te ascult. — Continuă. — Adică! Trase câteva fumuri. Nu trece mult şi numai ce aud o bufnitură. Nu-i rea de loc. apoi. ce să fie? Zic. — Nevastă-mea începuse să bâzâie. Că eu. Este? Hai. — Mi-amintesc. — Ştiu. Nu trece mult şi vă văz pe dumneavoastră venind de jos nu- mai în ciorapi. dacă vă amintiţi. că dacă ies moare de frică. ca muierile. "Ehe. iar pe culoar era un du-te-vino mai ca pe bulevard. Hristule. Hristu scoase un pachet de ţigări americane. — Abia acum aţi observat? — Apoi? — A început nevastă-mea să bocească. Pe la unu. Vă spui pe a dreaptă că mi-a fost frică să ies. Tuşi de câteva ori. privindu-mă cu un aer mefistofelic. — Nu eşti prost. ca să fie masa bogată. De ce să mint? Cobor. Hristule. "Acu-i acu'!" zic. Aşa că am stins lumina şi mi-am făcut vânt în podul cabanei. De. cineva mi-a sunat la uşă. — Sunt convins. Mi-am dat seama că se pune ceva la cale. Pe urmă? . Te umfla râsul nu alta cum se spionau. Başca povestea de pe malul apei. Dacă i-au făcut ceva tovarăşului căpitan îi omor cu mâna mea. Am băgat un felinar pe gaura cheii. nu te ruşina. Apoi lumina s-a aprins din nou. — Şi? — Ceva mai târziu aţi apărut dumneavoastră. ţinându-vă pereţi. — Ora! — Unsprezece şi jumătate. dar mare lucru nu am văzut.

— Cu alte cuvinte. Trei săptămâni încheiate mi-am bătut capul răsucind lucrurile pe toate părţile. una la mână. — Până una alta. oftând amărât. — Apoi? Sorbi restul de cafea şi plimbă zaţul. nu eşti prost de loc. te-ai hotărât să faci pe detectivul amator. A doua: pe cine cade bănuia? Cine a făcut trei ani la pripon? — Unde?! — La "Marmezon". Hristule? — Cum să nu? Articolul 194: "Constrângerea unei persoane prin vio- lenţă sau ameninţare să dea. — Cum m-am priceput şi eu. Dacă se întâmplă păcatele o nenorocire.. — Interesant! — E un infractor periculos. când mi-aţi întocmit actele. privindu-l ţintă în ochi. Asta. dacă e comisă pentru a dobândi în mod injust un folos pentru sine sau pentru altul" se numeşte şantaj. să nu facă sau să sufere ceva. mă ştiţi. sireacu'! Ştiţi dumneavoastră. — După cum observaţi. făcând curăţenie în camera lui. — Ce? Mă privi clipind şiret: — Ce-aţi înţeles şi dumneavoastră. — Ştii ce-i ăla şantaj. Se întâmplă ce s-a întâmplat. — Nu cumva mai devreme? — Se poate. nu l-oţi fi prins. cu atât e mai bine.. — Cam aşa ceva. Vasiliu îşi pune "cravata" de gât şi cu asta basta. M-am apropiat de el. Numai că două zile mai târziu. şi-i păcat să ne scape. Hristule. — Pe urmă mi-am pus mintea la priză. — Aşa-i? — Că pe mine. Că vorba aceea: Cu cât eşti mai departe. am înţeles. . tovarăşe căpitan. cercetări. — La care mi-ai îndrugat verzi şi uscate. tovarăşu'? De ce aş minţi? — Tocmai dumneata! Şi? — Mi-am pus ochelarii de soare ca să nu mă recunoască şi l-am pân- dit. Că Vasiliu a fost spânzurat. ai ajuns la Bucureşti. — Asta tot la "Marmezon" ai învăţat? — Păi unde în altă parte? Acolo facultate? Bun. Hristu. interogatorii. Dar pentru ce mă întrebaţi? — Spune-mi sincer. aranjai hârţoagele şi cum se crăpă de ziuă mi-am luat sculele şi hai la pescuit. — Ştiu. — Ştii. să facă. întorcând ceaşca pe farfurie. Numai că în locul lui aţi venit dumneavoastră. pentru sfânta dreptate merg până în pânzele albe. Clătina din cap.. dar datoria mea este să merg până la capăt.. ai crezut o singură clipă că înghit povestea cu detectivul amator? Ori ai părere foarte proastă despre mine. Până la urmă. — Credeţi în chestii de astea? — Lasă chestiile şi spune mai departe. data trecută. jură nevastă-mea că n-am fost pe fază? Nu jură! Mai ales că şi aţipise. dau peste aceste urme. tovarăşe căpitan. — Ştii cum se pedepseşte? — Cu închisoare de la trei luni la doi ani. — Apoi mi-am zis că oţi fi prins pontul. — Când ai sosit? — Azi-dimineaţă.

— Cumnatul lui Titi Caramangiul din Floreasca? cum să nu-l ştiu! . Cu scrisori? Nici copiii nu mai trimit azi scrisori. În sfârşit. pur şi simplu începi să crezi. — M-am nenorocit! M-am nenorocit! I-am dat un pahar cu apă. încât. cum să nu răspund? — Cât i-ai cerut? — Douăzeci şi cinci de bătrâne. — Răspund. Situaţia e mult mai gravă decât bănuieşti. — Şi? — S-a făcut de unu şi n-a venit. — Nu te juca cu vorbele. Astăzi urma să le primesc. — Eu? Să mă trăznească cel de sus! — Hristule! — Vai de sufletul meu! — Iar începi? Ştii că nu se prinde. cum să nu ştiu? Am riscat: — De ce te amesteci în treburi pe care nu le cunoşti? Habar n-ai cum se face şantajul. Lacrimi mari. Hristule! Mulţumită intervenţiei dumitale omul a dispărut. cu înghiţituri mari. — Te-ai liniştit? — Vai de liniştea mea! Vai şi amar de. Mi-am amintit de informaţiile lui Gică Gură Mică. adevărate de astă dată îi şiroiau pe obraji. tovarăşe căpitan. L-a băut repede.. Hristule. — Zis "Şapte deşte"? — Poate. într-o doară. Printre lucrurile uitate de asasin s-a găsit un plic expediat de dumneata. Lasă balivernele şi răspunde cinstit. L-am pândit pe fereastră la bodega din colţ.. — Când ai trimis-o? — Acum patru zile. P-ormă m-am dus să-l caut. Şi-i păcat. — Ori atâta ai minţit în viaţa dumitale. care mă uit la dumneavoastră ca la. tovarăşe căpitan. — Noroc că nu v-aţi întâlnit! Vai de norocul meu! — Norocul şi-l mai face şi omul. — Ştiu. ambalându-te. că fii atent.. — Eu?! Eu. Începu să plângă.. — A! — Cât i-ai cerut? — Pentru ce? — Ca să-ţi ţii gura. — Ai auzit de unul "Pălărierul"? Spre surprinderea mea. Hristu mă informă fără să stea pe gânduri. — Unde? — Într-o pivniţă de pe Griviţei. tovarăşe căpitan. Aşa. De fapt ce importanţă are pentru mine. apoi şi-a aprins o ţigară.. şi l-am întrebat aşa. — Pentru mine are. — Şi pe cealaltă? — Care? Că numai una i-am trimis. — Pe viaţa mea că numai una. Hristule. Îşi plecă privirea într-o atitudine de supremă suferinţă: — Mă jigniţi. Tot timpul m-am gândit ce bucurie o să vă fac.. Trebuia să arunce pachetul pe gura de aerisire la ora unşpce fix. — Mare bucurie mi-ai făcut.

— Se ocupă cu aurul? — Da' cu ce nu se ocupă? — Când l-ai văzut ultima oara? — Acum patru luni şi mai bine. tovarăşe căpitan. Ploieşti. — Adresa. Dumneata du-te şi te odihneşte! Ne vedem mâine dimineaţă în gară. colonelul Tunsu continua să pri- mească rapoartele oamenilor noştri. Cabanierul se ridică. şi exclamă victorios. cu plăcere. O clipă. nu-i imposibil. — Bine.. pleacă chiar acum la Craiova. Eram atât de istovit. Vor supraveghea locuinţa Pălărierului şi localul "Minerva". Pur şi simplu am rămas cu gura căscată.. Locotenentul Dornea. Până la plecarea trenului mai rămăseseră treizeci şi cinci de minute. într-unui din birouri. doi. în speranţa iluzorie că "el" se va afla printre ei. acelaşi răspuns: persoana nu-şi făcuse simţită prezenţa. Nu mi-a fost . nu lăsase urme pe nicăieri. dispariţia asasinului. piereau în ceaţă. nu apăruse. Unul. — N-o ştiu. scotoci printre cartonaşele înşirate pe un fir metalic. Zău. îşi făcură apariţia. dând legătura cu Constanţa. — Pălărierul! Pe vremuri. De pretutindeni. Nici un rezultat. Nu. să verific. trei. Capul îmi vuia de gânduri alungându-se într-o mişcare centrifugală: coroana regelui Duras. Colonelul Tunsu se ridică. împreună cu locotenentul Cristescu. — Mare tupeu ai. chipul colonelului se lumină brusc. Telefonul suna din minut în minut. negustor de obiecte rare.. De aici probabil textul. lucrează la o cooperativă pentru recondiţionarea hainelor vechi. ca altădată". În sfârşit. La miliţia gării. Pălărierul. Minerva. Pândeam cu sufletul la gură sosirea grupului de prieteni.. — Toate dispoziţiile rămân valabile. Oradea. prin care criminalul fixează o întâlnire "la Minerva. — Asta e! Ştii. Ascultându-mi raportul. Trăieşte de cel puţin zece ani la Craiova. Ne-am întâlnit întâmplător. — Unde? — La Craiova. Arad.. Capitolul XXIII CU CĂRŢILE PE FAŢĂ A doua zi dimineaţa o dimineaţă cenuşie şi rece urcam treptele Gării de Nord. Dacă nu mă înşel. şi punctele de frontieră. — V-am reţinut destul. Nu se primise nici o veste. încât nu mai distingeam decât vag chipul şefului meu printre nori de fum de ţigară. nu se afla printre ei.. Ipoteza că individul l-ar căuta acum pe Pălărier la Craiova s-ar corobora cu însemnarea găsită pe birou. n-o ştiu. se întorceau cu litere de foc. Treptat peronul începu să se anime. Mulţumesc pentru cafea când mai aveţi nevoie de mine. excursia în străinătate se prăvăleau. Hristule! L-am găsit pe colonel în biroul său. Deschise unul din multiplele dosare ale mesei de scris. Hristule. Cele două spectacole regizate de mine şi criminal se sudau în sfârşit într-o unică şi ultimă scenă: finalul. "Minerva" era înainte de război cel mai vestit local din oraş. filtraţi în lumina becurilor.

Chestia e să cunoşti jocul.. Locotenentul Dănilă. "Poate că vine în ultima clipă. În tren! Poate că avem şansa să urce pe parcurs. făcu semnificativ cu ochiul către ceilalţi Pandele. Alde Dor- neanu şi Sachelarie erau trişti. În sfârşit. — Vorba dumnealui. — Umblă la simboluri dumnealui. dom'le! Tocmai acum vorbeam de dumneata. cum stăm cu arăturile? Am oprit ospătarul. Timpul trecea exasperant de repede.. criminalul urcă la Craiova. În sfârşit. Ştiam că nu-i a bună! şi bătu superstiţios în lemn. stăm cu legalitatea la masă. simţeam emoţia umezindu-mi palmele. Eram înaintea ultimului act şi vorba aceea. Încă şapte minute până la plecarea trenului. — Ei. l-am oprit. Marin bolborosi ceva nu prea încurajator. fu singurul care-mi zâmbi: — Ia te uită. căpitane. — Toată ziua mi-a zbătut ochiul stâng. Dornea mi-a raportat din Craiova că i-a dat de urmă. plini de nedumerire puneau întrebări. Bucuria reîntregirii grupului. dom'le! se entuziasmă Pandele: N-avem probleme. după ce timp de câteva ceasuri emiseseră cele mai fanteziste presupuneri cu privire la absenţa lui. cu dorinţa vădită de a-şi sesiza minciuna. încercând să-şi explice lipsa celui de-al patrulea. acce-soriu de voiaj în paharul cu apă minerală... îşi caută o poziţie mai comodă. rostogoli pe gât un pahar cu rom. Colonelul Tunsu se apropie: — Îl aştepţi degeaba. "Ce păcat că nu e şi detectivul cu noi". Cărţile pe faţă! Patru perechi de ochi. cântărind reacţia celor patru la apariţia mea. Priveau derutaţi într-o parte şi alta a peronului. 1 Sfârşitul încununează opera (lat. Fă-le dumneata atunci! şi împinse pachetul spre mine. În vagonul-restaurant aproape gol îi găsi pe ceilalţi prieteni care-l primiră cu exclamaţii de uimire şi urale. — Nu jucaţi cărţi? — Aici? deschise gura Marin. interveni Sachelarie. improviză el transparent. Poate. scăpă monoclul. fără să înţeleagă. fără întrebări iscoditoare şi de prisos.. M-am aşezat la masă. perspectivele călătoriei abia începute. amară. am început. rupse tăcerea Pandele. Confirmând ipoteza colonelului Tunsu. Nu puteam să ignorez plictiseala lor. Scoase pachetul cu cărţi. mai slab de înger.). Cu obidă. depăşindu-şi eroic uimirea. comandând o cafea neagră. Am răsuflat uşuraţi. — Aş! Fleacuri. "finis coronat opus"1.greu să-mi dau seama că erau stăpâniţi de o oarecare îngrijorare. Deschizând uşa vagonului-restaurant. Pandele. că au fost odată trei popi trei popi şi aparent o damă." Încă trei minute. tovarăşe căpitan. Nu vine.. . le amestecă şi începu să împartă. — De ce nu? i-am răspuns. Pot să spun că am avut o intrare spectaculoasă. încruntând abia sprâncenele. ca şi alcoolul consumat. emise Sachelarie. ce mai e nou. — L-am învăţat. Dorneanu. Singur "el" ascundea discret un surâs maliţios în colţul gurii. — Să presupunem. — Nu aşa. făcură ca pretextul oarecare al întârziatului să fie acceptat la repezeală. — Gata. aşezat la o masă în spatele lor.

şi refuză în acelaşi timp crema de vanilie. că însuşi tatăl său. Ionescu n-a ştiut însă niciodată.. încât am fost convins că este vorba de o farsă. — Slăbeşte-ne cu parabolele. tatăl său găsi un mijloc sui-generis de a i-l întipări pe veci. Trei valeţi vehiculând în jurul damei. să-i zicem Ionescu. nu i-a destăinuit nimic. Restul nu mai contează decor. Nici măcar soţiei. Mai exact. Ceilalţi doi ascultau atenţi. căpitane! se răsti Marin. avea pe lângă o soţie frumoasă şi e locul să precizez că această doamnă nu are nici un amestec în povestea noastră avea şi o comoară. Indiciu preţios. pe fereastra deschisă. Dorneanu îşi tampona distins. n-a fost aşa. tâmplele. deţinea secretul unei comori. S-au scurs anii. Provocarea contrasta într-atât cu atmosfera de bună dispoziţie pe care o găsisem la "Dor de munte". fără să-şi dea seama. Era. Şi astfel păienjenişul de indicii se ţese în jurul bietului Vasiliu. — Copil pe a cărui memorie nu te puteai bizui atunci când i s-a încredinţat secretul." Acesta era subtextul. pe care a iubit-o sincer. justificând că . tatăl lui. inspirat de practicile piratereşti de altădată: tatuajul. mai treaz ca niciodată. care-şi pipăia la intervale regulate ochiul stâng. Lasă-l să spună ce are de spus! — Aşa-i. — Deci. Şi totuşi. cu o batis-tă imaculată. "Am de gând să omor pe cineva. confirmă şi Dorneanu. "Ei. era prea târziu. Din acest moment. femeia remarcase un deget cu o unghie neagră. în celula uzinei subterane unde şi-a petrecut ultimii ani de viaţă. Acesta a fost de fapt testamentul tatălui. reluai. Anonima mă chema la un duel. — Imediat după sosire am fost avertizat prin câteva rânduri strecurate sub uşă că la cabană se pregătea un asasinat. cel căruia i se destăinuise ieşise la lumină. într-o noapte. Îl moştenise de la un marinar. evenimentele încep să se precipite. Nimeni din cei îngropaţi sub pământ nu avea să mai vadă vreodată lumina zilei. aşa cum poate au bănuit unii dintre dumneavoastră. am reluat. Sachelarie privea un- deva departe. Sorbii o ultimă înghiţitură din ceaşca de cafea. la o cabană. urmărindu-l pe Marin care cu capul în jos desena cu un chibrit ars figuri geometrice pe faţa de masă. nu mă lăsai întrerupt. — Dar termină odată! se enervează Marin. certat odinioară cu justiţia şi al cărui portret l-aţi admirat de multe ori în locuinţa familiei Ionescu. ghici pe cine. paravan. — Toamna aceasta. Am găsit acolo un grup de şase prieteni. În fond. ghici cine sunt. Vasiliu avea într-adevăr o unghie neagră. — Unul din popi. Cabaniera mă înştiinţează că sub ochii ei. m-am dus să-mi petrec concediul în munţi. Chiar în aceeaşi seară. Băiatului i s-a tatuat pe şoldul drept desenul locului unde marinarul ascunsese comoara. de fapt vehiculaţi cu dibăcie. marinarul nu risca nimic. Ionescu care-şi semnase actul de deces prin refuzul de a se dezbrăca complet în baia de aburi improvizată de cabanier a fost victima unei tentative de crimă. — Asul presupun că ai fost din totdeauna dumneata. făcuse confesiuni unui deţinut. Din nefericire. Marin mă urmărea încordat.. probabil lovită. toate concurând în a-l desemna drept viitorul asasin al lui Ionescu. n-avea cum s-o ştie. scrutând peisajul. acu-i acu!" citeam în ochii lui Pandele. trei popi şi posibil o damă. mă parafrază Pandele de dragul replicii. Ionescu a fost tot-deauna convins că e singurul care cunoaşte taina. s-a strecurat o mână care a aruncat într-un anumit vas un praf de culoare albă. Când Mircea Ionescu a început să bănuiască ceva. în timp ce Dorneanu uitase să soarbă din paharul cu apă. dar calmi.

în sfârşit. destinat unui singur spectator: eu. cadavrul lui Vasiliu îşi mărturiseşte încă o dată nevinovăţia. La rugămintea mea. decât acela care vând să-l învinovăţească pe Vasiliu nu avea voie să păstreze proba deplinei sale inocenţe conţinutul nevătămător al castronului. Experţilor grafologi le-ar fi fost foarte greu să stabilească în mod categoric doar din examinarea a două cuvinte paternitatea textului. — Ionescu a murit înjunghiat. alungând de astă dată câinele. Încă o dată se verifica ipoteza unei puneri în scenă. înghiţind totul într-un moment de neatenţie al bucătăresei. cabaniera sparge alte câteva ouă în acelaşi vas şi îl ascunde în acelaşi loc. În felul acesta mă lansa pe piste fanteziste. băgând-o în buzunar. Sachelarie asculta concentrat. de la orice comentarii. Aşadar. Nimeni nu avea interesul să sustragă vasul. abţinându-se. Cu această sinucidere. în mod firesc povestea trebuia să ia sfârşit: crimă comisă de un descreierat care îşi curma zilele recunoscând: "N-am reuşit". când de fapt Vasiliu o avea la mâna stângă. a greşit: a greşit o dată. trecut peste grinda tavanului şi tras de criminal. arătând cabanierei o unghie neagră la mâna dreaptă. după cum am mai arătat. Important era însă faptul că obţinusem în sfârşit răspuns la întrebarea devenită obsesie: "De ce asasinul ţinuse neapărat să-şi anunţe intenţiile. De fapt. Logic. jucându-se cu butonii de la manşete. Dar. l-a ridicat pe Vasiliu . Concluzia nu poate fi decât una: Vasiliu e cel care i-a pus gând rău lui Ionescu. criminalul se serveşte cu dezinvoltură. având certitudinea că ea îmi va semnala de îndată incidentul. dar şi a- ceasta nu intrase în calculele criminalului îşi mărturiseşte încă o dată inocenţa. amuzându-se să-mi handicapeze raţionamentele. făcând să dispară castronul în care presupunea că se află ouăle aşa-zis otrăvite. toată lumea din imediata sa apropiere ştiind că suferă de ficat. Marin. Capătul liber de la frânghie. Peste câteva ceasuri. zahăr sau poate bicarbonat. tocmai pentru a nu confirma faptul că nu conţinea decât un praf inofensiv. Adică nu izbutise o crimă perfectă. aceasta fiind şi raţiunea pentru care de altfel "sinucigaşul" se spovedea atât de succint. cu figura congestionată. evident. Parcă supunându-se destinului. era vesel şi pus pe joacă. abătându-mi atenţia.nu suportă ouăle. avertizându-mă că cineva va fi ucis?" Planul criminal cerea ca ancheta să înceapă înainte de comiterea asasinatului. cel care presărase substanţa vătămătoare. La câtva ceasuri doar cadavrul lui Va- siliu spânzurat face mărturisiri postume. căci astfel ar fi însemnat să se auto-otrăvească. n-a păţit nimic. pur şi simplu pentru că era preparat pe bază de ouă. Aceasta l-a determinat pe adevăratul asasin să simuleze otrăvi- rea ouălor materie primă esenţială în prepararea cremei calculând cu precizie rezultatul. dar care era probabil sare. în timp ce. ignorând intenţiile şi calculele criminalului. a greşit a doua oară. părea acum că se sufocă. aşa cum spuneam. fără urmă de ezitare. voiam cu primul prilej să verific despre ce substanţă era vorba. cu bună ştiinţă se lasă surprins de cabanieră. Pandele fuma ţigară după ţigară. Fusese aruncat. în general chinuit de o respiraţie prevestind astmul. Avea reacţii perfect normale. care mă sfidase cu anonime impertinente. Îşi deznodă cravata. Spre surprinderea mea. Făcui o pauză. Cineva montase un spectacol lugubru. trebuind să sugereze otrava şi o tentativă de otrăvire generală. atribuindu-şi crima. Câinele cabanierului s-a oferit singur să mă ajute. Vasiliu nu se atinge de desert. În realitate. avea să refuze hotărât consumarea conţinutului vasului respectiv. nu izbutise să preîntâmpine ori să neutralizeze bănuielile. cu scopul de a-l indica pe Vasiliu. vasul dispăruse fără urme. Numai că aici marele as. ceea ce s-a şi întâmplat. Vasiliu a murit strangulat.

Acesta zâmbea ironic. — Crezi? mă întrerupse Sachelarie. apăsând pe podea. îşi dublase greutatea.după principiul scripetelui. motiv pentru care. Poate ochii. Scena mare s-a jucat de fapt în prima seară. Se auzi scrâşnetul chibritului care aprinse ţigara lui Marin. ridicând trupul lui Vasiliu. mereu plecaţi. Profitând de ceaţă şi de umbrele serii care se lăsau. dis- părând în tufişurile de jepi. povestea s-a terminat. criminalul l-a împins pe Ionescu în apă. Am oftat: — Şi cu aceasta. De unde concluzia că somnul era simulat. . Mai mult. m-am mirat totdeauna cât de candizi sunteţi. Nodurile marinăreşti sunt specifice. căpitane! Trebuie să recunoşti că am avut răbdare. M-am ridicat: — Domnule Sachelarie. adormiseşi cu lumina aprinsă. l-am simţit fierbinte. cu o satisfacţie stranie. N-avea nici o maximă la îndemână. O istorioară nostimă din care nu lipseşte nici măcar detaliul picant: frumoa- sa doamnă Ionescu. a lui Ştefan Vasiliu. demult. tacâmul e complet. o coincidenţă stupidă în noaptea premergătoare asasinării lui Ionescu m-a făcut să mă îndoiesc un moment de onestitatea dumitale. respingând cea mai inofensivă intenţie de compătimire. După tentativa de la lac. doctore? Numai că pe atunci încă nu înţelegeam.. atunci când asasinul cu victima în braţe. remarca: "Prilejuri de a te înălţa în ochii celorlalţi se găsesc mereu. cu vârfurile înăuntru a celor ce-şi caută permanent echilibrul. — Îţi ascult de jumătate de oră elucubraţiile. Apoi... redând mersul caracteristic. ori ale hamalilor. — În fond. Marin păstră acelaşi aer ursuz. de parcă nu despre el ar fi fost vorba. Cu mişcare sincronizată. te învinuiesc de asasinarea lui Mircea Iones- cu. Pe marinar îl mai trăda şi cărarea de urme. superb alibi al bunelor sale intenţii. Becul s-a ars aşa cum am dedus ulterior cu câteva clipe înainte ca eu să intru în cameră. la care se trezise brusc instinctul de conservare. toţi se întoarseră spre Sachelarie. Dorneanu. nici reflectoare. Cum s-ar zice. Un val de milă mă cuprinse pentru morocănosul Marin. Râse îndelung. străduindu-se s-o spânzure. tot el s-a aruncat în apă ca să-l salveze. Un rictus îi strâmba gura." Îţi aminteşti. Pandele părea cel mai perplex. Tovărăşia fără întrebări a alcoolului şi a cărţilor îi era suficientă. deosebindu-se de cele ale pescarilor. Degetele lui Sachelarie băteau darabana pe masă. Dintre toţi. a profesorului Radu Iorgulescu. Pandele avea o mină de parcă ar fi vizionat un film cu cowboy. măcinându-se fără să crâcnească. plătea din greu. căpitane. Aveam deci de-a face cu un bătrân lup de mare. Unul singur dintre dumneavoastră a bănuit ceva. de exemplu. Semnele pe care le făcusem cu o noapte înainte. Mă întrerupse: — Numai atât? — Şi a complicei dumitale. Ameţit. Elena Racliş. clipeau ceva mai des. Ce făcuse cândva. Pentru aceasta nu-ţi trebuie nici spectatori. îşi lăsaseră pecetea pe duşumea. De aici frânghia scămoşată în sensul în care acesta se plimbase de-a lungul grinzii. povara unor greşeli vechi. Purta pe umeri. atingându-l întâmplător. subţire ca o lamă de cuţit. — Nu-ţi pot contesta un oarecare coeficient de fantezie. se înghesui în Pandele.. am reluat. Încă un amănunt: nodul complicat al laţului aparţinea degetelor unui marinar. pilind în fel şi chip ţintele bocancilor tuturor celor prezenţi în cabană. de ani de zile.

Figura lui Sachelarie devenise cenuşie. Ne-am îndepărtat. efectuată în vagonul-restaurant plin de lume.. subţiaţi parcă de fum. din piele neagră. 3 E periculos să vă aplecaji în afară (ital.F. — Urmează-mă! am spus încet.-ului. — Aha! înţelese contabilul. grăbit să-şi reia genul. (germ.R.). — Daţi-mi voie. dusă pe gânduri. — Unde-i coroana? l-am întrebat brusc. gofrată.. barând trecerea. 4" Cu o mişcare fulgerătoare. daţi-mi voie. L-am mai auzit pe Dorneanu.) 4 Nu. care eşti atât de perspicace. coroana reprezenta un cerc de circa zece centimetri lăţime. lunecând apoi pe umerii şi braţele moi. mă măsura ironic. Oricât ar fi scontat pe indulgenţa vameşilor. Ţin minte că de braţ îi atârna o poşetă deschisă. locotenentul Dănilă se apro- pie de masă. — Unde ţi-e pălăria? l-am întrebat. operaţie care. Îmi lipii obrazul de geamul rece. plăcuţe mici. sed magis amica veritas!1 Nu v-am spus eu totdeau- na că ăsta are cap de criminal? — Ai spus pe dracu! i-o tăie Marin. Dorneanu şi Pandele priveau cu expresii atât de aiurite. Discret. când la "Dor de munte" contemplam prin reţeaua de fum şase amici în jurul unei mese de pocher. domnilor. Marin. recăpătându-şi sângele rece: — Dumneata. M-am uitat la ceas. comentând cu glas de "bară": — "Amicus Plato. Mă simţeam uşor obosit. o femeie între două vârste fuma. Lombroso afirma. Sachelarie îşi proiectă genunchiul în sto- 1 Mi-e prieten Platon. Îmi amintii de precizările specialistului de la muzeul de artă. Mai erau cincisprezece minute până la prima staţie. 2 Nu vă aplecaţi în afară (fr. sprijinit cu mâinile încrucişate de uşa toaletei. încât mă simţii în sfârşit răzbunat pentru toate ironiile de care nu mă cruţaseră începând cu seara aceea. Conformându-se modei vremurilor. dar mai prieten mi-e adevărul (lat.). Sachelarie. Mi-o întinse Dorneanu cu amabilitate slugarnică. Rânji. La capătul culoarului pustia. Era inutil să-i scotocesc valiza. ţinându-l la mijloc. o toropeală dulce picurată în ochii umezi. I-am făcut semn locotenentului Dănilă să-i pună cătuşele.. aşa ceva nu se putea trece neobservat. iar fundurile duble intraseră de mult în anecdotica criminalistică. din aur masiv bătut în nestemate enorme.) . Capitolul XXIV CNOCAUT Am tras uşa glisantă de la vagonul-restaurant. ar fi stârnit panică şi tulburare. ar trebui s-o ştii şi pe asta. "Nicht. emailate avertizau la ferestre: "Ne pas se pencher en dehors"2 "E pericoloso sporgesi"3.. consul- tat în ajun. Coroana era camuflată înăuntru. Silabiseam în cadenţa roţilor indicaţiile C. renunţând să aflu ce afirma Lombroso. Reflexul mâinii ju- risconsultului încordată brusc sub o greutate neaşteptată îmi confirmă bănuielile înainte de-a atinge pălăria. sub căptuşeală. Sachelarie îşi roti ochii prin jur.

strângând cu bucurie în mâinile îngheţate treptele metalice. când. reuşise să deschidă uşa. iar mâna îi plecase singură într-o cruce generoasă. alergând. râzând. pierzându-şi cunoştinţa. O clipă. ţinându-mă de bară. începui să urc scara ce ducea sus. agăţat de ceva. Degetele. strâmbat de ură. distanţa dintre noi se micşora. l-am izbit puternic cu capul în bărbie. Mai aveam câteva trepte. într-o viteză drăcească. nu-l putui evita. ratând-o. mă mai despărţea de el doi sau trei metri. Un curent puternic de aer rece pătrunse în vagon. Ne despărţea un vagon. Am căzut având imaginea trupului meu sfârtecat de roţi. femeia ne aruncă o privire surprinsă şi se lipi de perete. Criminalul alerga pe caroseria de tablă. în virtutea inerţiei. ascuţiţi. Era ultimul vagon. Cu un zvâcnet. îl auzii vâjâind pe lângă ureche. Înainte de a reacţiona. cenuşie şi compactă cădea peste noi. Căzu pe linoleumul verde. pe acoperişul vagonului. m-am dat înapoi. Sachelarie putea să mă aştepte pe tampoane. Lângă fereastră. cu sinuozităţi de reptilă. Îndoit de durere şi luat prin surprindere. am dublat şocul.. ca nişte tentacule de oţel. L-am urmat. Când l-am ajuns. Eram conştient la ce mă expun. O să-ţi cânte muzica militară. primind un pumn în bărbie. reflex. Efortul chinuitor de a-mi păstra echilibrul. mi-am eliberat mâna dreaptă şi. Sachelarie dădea şi el semne de oboseală. Sachelarie era peste mine. halucinantă pe acoperişul vagoanelor. Jocul vagonului o cotitură probabil îmi devie mişcarea. cârpă urâtă. o singură clipă de ezitare şi izbutii să scap din încleştare. îmi trimise un pumn în obraz pe care din cauza goanei. căpitănaşule! Credeai că ai pus laba pe mine. peisaj crispat de sârmă ghimpată desfăşurat pe kilometri întregi. iar de acolo. Coborâi pe scară. Îi vedeam doar dinţii cu canini galbeni. Trenul. Am înregistrat abstract chipul îngrozit ai funcţionarului. mă azvârlea pe terasament. Anghel. gata în orice clipă să mă prăbuşesc. Se întoarse cu pumnul ridicat şi. în sfârşit. Descumpănit. Cerul. Când mă văzu rămase pe loc.. Înaintam cu viteză maximă judecând după defilarea vertiginoasă a copacilor goi. — Aşa. (Fusesem totdeauna convins că în momentele de mare intensitate. Apoi începu cursa aceea nebună. Criminalul se precipită spre cealaltă extremitate a vagonului. Un miliţian isteţ şi ăla. Puţin câte puţin. De fapt scontase pe o reacţie instinctivă şi simulase atacul doar ca să câştige timp. orice fenomen străin scapă puterii noastre de percepere. răsucindu-se brusc. Ajuns pe tampoane. încercând să-l imobilizez cu o lovitură la rădăcina capului. azvârli un cuţit în direcţia mea.macul locotenentului. prinzându-l de păr. — N-ai fost prost. Trebuia să ajung pe tampoane. acesta se aplecă înainte. mi se înfigeau în carne. lăsându-ne să trecem. Eram. conjugat cu atenţia care mi-o solicita fiecare gest al criminalului îmi împăienjenea privirea. întorcând mereu capul. Cu pieptul lipit de tabla rece simţeam şi mai acut trepidaţia trenului dezlănţuit.) Omul căscase o gură uriaşă. Îşi duse mâna la buzunar şi cu o repeziciune care clădea simultanei- tate mişcărilor. N-ai fost de loc. Râse: — Mai învaţă puişor! Apoi dispăru în gol. Îl prinsei de umăr. Îmi căuta grumazul sub tunică. cu un brânci. . îmi deruta paşii azvârlindu-mă când într-o parte. când în alta. Treceam prin faţa unui canton. m-am apropiat de uşa deschisă. Neizbutind să mă opresc.

îi mai întâlnesc pe protagoniştii tragicelor întâmplări de atunci. sunt convins că o prezumtivă asociaţie a domnişoarelor bătrâne m-ar felicita călduros. Nu se mai auzi decât un urlet îngrozitor.60 m. Lângă mine.. doi îngeraşi cu zulufi blonzi şi obraji trandafirii. Prea mult.. jucării pentru pomul de iarnă.Şi astfel dosarul "Dor de munte" şi-a închis definitiv coperţile. păs- trând aceeaşi frumuseţe gravă (fatală după calificarea lui Dorneanu). întâlnită întâmplător într-un autobuz. s-a făcut că nu mă cunoaşte. la Operă. Un pas în gol şi căzu între vagoane. Din păcate. Au trecut ani de atunci şi încă mă mai întreb: "Cine oare îmi băgase în cap în acel octombrie zgribulit al lui 1965 că nimic nu poate fi mai odihnitor decât un concediu petrecut toamna la munte?" Au trecut ani. Sărutarea uşoară ca o părere îmi mângâie obrajii şi alunecă încetişor spre tâmple. Într-un sfârşit de iulie dogoritor. Inginerul.. Ghemuit în fotoliu urmăresc leneş dansul graţios al fulgilor de zăpa- dă. rămaşi în viaţă. plimba aferat de braţ o doamnă platinată. cam trupeşă.. Mi-a aruncat în treacăt. cu ochii dilataţi de tandreţe se cuibăreşte Elvira. m-a apostrofat: — Ce faci. Aeternum vale! S-a grăbit să traducă. aparatul de radio cântă neconvingător în decorul polar: "Au înflorit din nou castanii pe alei". confecţionează raţe şi steluţe de staniol. l-am văzut pe Dorneanu. scrutând cerul. Mă las legănat de amintiri. şi de tot atâţia ani extrem de fericiţi. Elegant şi scorţos ca întotdeauna. viaţa e scurtă. salutând cu gest larg princiar. o chelie frumuşică şi un neg cât un . tot bine dispus. inspectore? Iar cauţi vreun bau-bau? Au trecut ani. Mi se părea splendid: tandru şi cuminte ca un zâmbet de madonă. Pe covor. EPILOG . unde ninge şi vara. copiii noştri. Am ripostat cu un "un-doi". Într-o seară. fulgii de zăpadă brodează efemer motive dantelate. se aruncă în braţele detectivului spiritual şi fotogenic pentru un astfel de final. Afară ninge. Pentru un astfel de final "roz-bombon" stropit cu esenţă de trandafiri. Am 1. În depărtare se vedea gara. cu flori răspândite prin toate ungherele.. Mi-am prins capul în mâini. Adio! Şi s-a îndepărtat. fosta doamnă Ionescu. Sachelarie se azvârli în direcţia mea ca o panteră. Da. Marin a mârâit un bună seara indiferent. în care eroina. Elvira. vita brevis.. nu ştiu dacă pentru mine ori pentru doamna: — Arta e lungă. În noapte. întorcând capul cu un aer plictisit. exemplar superb şi de regulă blond. soţia mea. care mă predispune la visare şi uşoară nostalgie. frumoasă. Uneori. Nu m-a surprins. pe stradă ori aiurea. Doamna Elvira Ionescu. în felul lui superior şi epatant: — Ars longa. Fulgii sunt mari şi cuminţi ca în bibelourile de plexiglas.. E un menuet aerian în alb. la cazinoul din Mamaia am dat peste Pandele şi Marin bând singuri la o masă. sunt singur. Eram amândoi în picioare. În încăperea veselă. Se aplecă pe spate. Suntem căsătoriţi de cinci ani.. caldă. O mână fierbinte îmi dezmiardă fruntea.

Întorc spatele oglinzii. continuă să ningă. Afară. O noapte romantică de iarnă. mă asigura că e semn de frumuseţe. săraca. despre care mama.bob de mazăre răsărit în mijlocul frunţii. E miezul nopţii.. ------------------- ..