Portul popular în zona etnografică Rădăuți

Portul popular femeiesc.

Cămașa este piesa de bază a portului popular românesc, confecționată din pânză de
cânepă, in sau bumbac, în unele cazuri din lână subțire.
Pentru acoperirea părții de jos a corpului, costumul femeiesc a fost întregit de la brâu
în jos cu două pânzături, numite catrințe, sau cu o piesă dreptunghiulară mai lată, din lână,
strâns înfășurată pe corp, numită fotă, tipul inițial al fustei. Varianta mai lejeră a fotei este
vâlnicul, tipul inițial al rochiei.
Dintre hainele de lână țesute la război, principala piesă de tradiție autohtonă este
sarica, protectoare contra frigului.
Pieptarul, protejează pieptul și este confecțonat din piei de animale.
Vălitoarea este o piesă de pânză albă care se poartă pe cap, de sărbători.
Brâul are rol important în protejarea mijlocului, confecționat din lână țesută.

Cămașa din zona etnografică a Rădăuților este de două tipuri: tipul carpatic și tipul
bătrânesc, denumit local ”cămeșoi”.
Materialul folosit pentru confecționarea cămășilor era pânza de in, țesută în casă,
totdeauna în două ițe, combinată cu bumbac începând cu sec. XX, pentru piesele destinate
zilelor de sărbătoare. Pentru cămășile purtate în zilele de lucru se întrebuința pânza de cânepă.
Tipul carpatic, cunoscut în zonă sub denumirea de “brezărău” ori cămașă cu ”altiță”,
a atins aici un nivel superior de realizare artistică prin rafinamentul broderiilor, prin varietatea
compozițiilor decorative, ca și prin nuanțele armonioase ale gamei cromatice.
Elementele decorative constând în motive geometrice (romb, pătrat, triunghi, hexagon)
împreună cu motive vegetale, stilizate, redate sub forma unor întretăieri de linii drepte,
unghiuri, cercuri, sunt plasate pe mâneci, pe piepți și pe spate, fiind cusute cu fire colorate de
in, lână, mătase, bumbac.
La cămașa cu brezărău, mâneca era largă, liberă la extremitatea inferioară, sau strânsă
pe ață printr-o încrețitură la fel cu cea de la gura gâtului, fie cu ”brățară” (o bentiță îngustă
brodată artistic), fie cu ”ciurel” cusut pe muchia pânzei și cu volan.
În afara firelor colorate de in, lână, bumbac sau mătase creatoarea populară folosea și
mărgele, paiete, fir sau beteală.
”Cămeșoiul”, cămașa dreaptă - spefică zonei Rădăuțene este croită dintr-o singură
bucată de țesătură care formează piepții și spatele, cu gura pătrată, fără guler sau cu guler
îngust (ciupag) pe lângă gât, încheiată cu două cheotori de ață. Mânecile sunt prinse din umăr
cu ”mreajă”, libere la extremitatea inferioară, cu pavă la subraț și cu clini intercalați în părțile
laterale.
Acest tip de cămașă era purtat la lucru, femeile în vârstă îl îmbrăcau și în zilele de
sărbătoare.
Elementele decorative ale cămeșoiului erau plasate discret pe guler, piepți, în dreptul
umărului și la extremitatea inferioară a mânecilor. Acestea constau în cusături cu lână în
diferite puncte.
Fota sau „catrința” îmbracă corpul de la talie în jos și este o bucată dreptunghiulară de
stofă care înfășoară strâns corpul. Stofa este țesută în casă, în patru ițe, mai demult numai din
lână, în culoare naturală, iar apoi și din bumbac.
Catrința este ornamentată la cele două margini cu bete roșii sau grena, încadrate de
dungi înguste,colorate, al căror număr și dimensiuni variază de la un sat la altul.

denumite ”scaune”. Brâul este o cingătoare de lână cu care femeile își înfășurau corpul de mai multe ori în jurul taliei. de culoare neagră. Brâul era țesut în 2-4 ițe. care încadra armonios rotunjimea feței: capătul mai scurt al pânzei era lăsat pe umăr. roșu întunecat. vopsită cu coajă de arin. Ele se purtau cu ciorapi din lână albă. cu atât catrința este mai veche. Fondul catrinței era întotdeauna negru. era adus pe creștetul capului și prins cu bolduri în dreptul urechii. Încălțămintea tradițională este constituită din opinci confecționate din piele de vită și mai rar din piele de porc. Fondul închis al catrinței. Femeile înstărite purtau salbe din bani de aur și argint. Opincile erau legate de picior cu nojițe din lână albă. lâna folosită pentru confecționare fiind inițial în culoare naturală.Ioan Praoveanu – Etnografia poporului român – Editura Paralela 45. este mai lată și decorul mai discret. brăzdat doar la cele două extremități de dungi înguste. București 2001 . Cu cât partea din spate. decorați în partea superioară. colorate. pentru piesele purtate în zilele de sărbătoare. Capul era acoperit cu o broboadă. în mai multe șiraguri. Dungile late. alternau cu cele înguste. numită pânzătură. sovârf sau coji de nucă. în timp ce mărgelele viu colorate erau accesibile tuturor. galben alămiu. în alb și negru sau roșu cu galben. neornamentată. din petale de trandafir de dulceață. dispuse orizontal sau vertical. Un gen de podoabe specific zonei etnografice a Rădăuților erau mărgelele negre. 1979 . iar cel mai lung. Pentru a mări efectul decorativ aceste piese textile se terminau la capete cu franjuri și uneori cu câte o dungă de mărgele colorate în roșu și albastru închis. contrasta cu culorile și bogăția ornamentației cămășii femeiești. iar spre capete cu motive vegetale stilizate. verde ca iarba. petrecut pe sub bărbie.Maria Cioară – Zona etnografică Rădăuți – Editura Sport-Turism. La gât femeile purtau podoabe care completau armonios întregul ansamblu al costumului popular. poloicrome: roșu înfocat. rotunde sau tubulare. Fetele tinere mai purtau mărgele colorate din sticlă sau din piatră. Bibliografie: . confecționate de anumite femei. lungi până la genunchi. cu dungi colorate. verde întunecat. iar mai târziu. Acestea erau ornamentate în special cu motive geometrice ( romburi și zigzaguri) în centrul țesăturii. București. numite în termeni locali ”cruciți”.