You are on page 1of 9

CAUZALITATEA ÎN CRIMINOLOGIE.

ANALIZĂ SISTEMICĂ

1. Noţiuni introductive
Tradiţia metodologiei de cercetare ştiinţifică, cel puţin în privinţa criminologiei, ne
demonstrează că faptele (crimele) care fac obiectul cercetării au precedat într-un
mod necesar teoriile. Aceste fapte sunt întemeiate pe cercetarea empirică, care,
demonstrând că anumite fapte îmbracă forma unei infracţiuni (crime) a depăşit
ca importanţă orice teorie care încearcă să le explice.
În acelaşi timp, s-a constatat că politica fixată cu privire la crimele comise într-o
anumită perioadă şi pe un anumit teritoriu, derivă direct din faptele bazate pe
cercetarea empirică, fiind tentaţi să credem că politicile care se vor adopta vin de
la interpretările ce se dau teoriilor care explică faptele. Politica crimei poate izvorî
doar din teoriile care, vin din faptele stabilite de cercetare. Astfel, s-ar părea că,
criminologia, ar putea să fie alcătuită în ordine progresivă din datele oferite de
cercetarea empirică pe care se întemeiază faptele, continuând apoi cu teoriile
care explică aceste fapte, şi, în final, terminând cu politicile care vor deriva din
teoriile respective.
Acest mod de a explica relaţia „Teorie, Cercetare şi Politică", corespunde modului
tradiţional al metodologiei de cercetare ştiinţifică, însă, se pare că lucrurile nu
stau aşa şi în criminologie. Câteva probleme cruciale pentru teoriile criminologice
sunt încă disputate, deşi s¬au făcut numeroase eforturi de către cercetarea
empirică pentru a le rezolva.
Este drept, alte fapte nu sunt atât de disputate, însă, există mai multe
interpretări ale acestora, care, deseori, ating numărul teoriilor existente în
criminologie.
S-a încercat testarea unor teorii în defavoarea altora, obţinând rezultate pe care
unii le aplaudă iar alţii le contestă, însă, au fost şi situaţii în care s-a făcut o
îmbinare a teoriilor, aceasta părând a fi cea mai bună metodă de explicare a
datelor culese din situaţii particulare şi folosite în studii particulare.
De asemenea, cercetarea este folosită şi pentru testarea eficacităţii politicilor
extrase din diferite teorii, uneori realizând că s-a redus numărul crimelor, deci a
scăzut rata criminalităţii, iar alteori descoperind că nu a avut nici un efect, ba
chiar a crescut numărul crimelor (infracţiunilor). Astfel de rezultate sunt analizate
până în cele mai mici detalii de către criminologi, însă, în mod frecvent, nu sunt
considerate un motiv suficient pentru a-şi schimba părerile.

2. Teoria - bază a cercetării criminologice
Termenul de „cercetare", în sens literar, înseamnă a examina, a controla, a
ancheta, a investiga, căutare de probe, a efectua un studiu în vederea
descoperirii şi punerii în evidenţă a noi cunoştinţe (legi, fenomene, procese etc.).
Această căutare de probe este imposibil a se face până în cel mai mic amănunt,
atâta vreme cât nimeni nu are totuşi o idee clară în legătură cu ceea ce se caută.
În criminologie există o teorie fundamentală despre criminalitate, ce îi ghidează
pe criminologi în căutarea de fapte, care, la rândul lor, trebuie în cele din urmă să
fie explicate de teoriile despre crimă. Aşadar, dintr-un anumit punct de vedere,
întotdeauna faptele trebuie să preceadă teoriile, dar dintr-un alt punct de vedere,
teoriile sunt cele care trebuie să preceadă faptele, atâta timp cât teoriile
ghidează cercetările spre fapte.

Pentru a lămuri această problemă vom încerca să explicăm mai detaliat punctul de vedere pe care se bazează. sistemele politico¬economice. Tocmai aceste viziuni neştiinţifice au influenţat caracteristicile generale ale celor mai multe teorii ştiinţifice care au importanţă pentru oameni. o teorie este un mod de a înţelege sau de a da sens unui fenomen. îşi formează păreri generale despre crimă şi criminali. devin moduri de interpretare pe care persoanele le vor da modalităţilor de combatere a crimei. Teoriile care corespund acestor viziuni generale sunt analizate mai în detaliu iar cercetarea empirică încearcă o testare a lor. în general. informaţiile.pentru că teoria are o anumită implicaţie politică în ceea ce priveşte modul de a reacţiona la crime. Ştim că unii criminologi au făcut cercetări empirice pe baza conexiunii dintre factorii biologici şi criminalitate. păreri care. ca de exemplu unele programe ale comunităţii. fie în alte situaţii. 2 . dacă este adevărat că faptele trebuie să preceadă teoriile. Poate şi de aceea. aderarea la o teorie este determinată de fapte şi. Un proverb românesc spune că „experienţa este cel mai bun profesor". fie în cadrul sistemului de justiţie criminală. Unii îşi formează idei despre crimă şi criminali citind ziarele sau uitându-se la televizor. în care au evidenţiat că faptele trebuie să preceadă orice teorie cu privire la legătura dintre biologic şi crimă. sau în primul rând de aceea. Ca majoritatea oamenilor şi criminologii pun la îndoială teoriile care contrazic ceea ce ei au văzut cu proprii lor ochi. venitul inechitabil.pentru că teoria corespunde unui anumit suport de cunoştinţe teoretice şi tehnici de cercetare empirică. Relatarea amănunţită a interpretărilor generale şi neştiinţifice. pe care indivizii şi le însuşesc înainte de a începe studiul crimei şi al criminalilor. criminologii. Astfel. Ce îi determină atunci pe criminologi să adere la o teorie înainte de a începe căutarea faptelor? În general. sau au crescut într-un mediu în care au avut numeroase contacte personale cu criminali. ataşamentul faţă de familie. sunt neştiinţifice dar care pentru ei capătă sens. este la fel de adevărat şi că aderarea la aceste teorii determină acelaşi aspect ca şi în cazul cercetării faptelor. cum ar fi oportunităţile legale şi ilegale. stresul etc. majoritatea oamenilor. Indiferent de sursă. teoriile criminologice pot „să dea sens": 1 . O părere similară poate fi formulată şi despre criminologii care caută să stabilească legături între crimă şi alţi factori. Alţii au lucrat cu criminalii. este consistentă în ceea ce priveşte persoanele şi ideile ştiinţifice despre crimă şi criminali. Au fost nenumărate cazuri în care. nu au avut încredere în această teorie şi nici nu au fost interesaţi să facă cercetări în legătură cu aceasta. Cel puţin din trei puncte de vedere.pentru că teoria. relativ. în acest sens. specificul cartierelor. 3 . determinarea este sinonimă cu descoperirea. În fiecare caz. Ideile preexistente despre crimă şi criminali par a deriva dintr-o varietate de surse. . inclusiv criminologii. teoriile care sunt total incompatibile cu aceste viziuni generale vor fi eliminate. care pentru anumite persoane au sens.

de fapt. Alte grupuri de specialişti au intrat în cercetarea criminologică. măsurile nu aşteaptă explicaţiile teoretice. în timp ce unii îi aduc pe Marx.Unii dintre noi. vom fi adepţii neincriminării unor categorii de infracţiuni. convinşi fiind că teoriile lor generale şi tehnicile de cercetare pot fi folositoare în explicarea altor fenomene. Unii vor crede că rezolvarea problemei crimei presupune în mod obligatoriu şi o reorganizare politică şi socială majoră. Unii dintre psihologi au propus condiţii clasice şi operante. producând o mulţime de teorii şi tehnici de cercetare. dar. au început să folosească teoriile econometrice şi tehnicile de cercetare în explicarea comportamentului criminal şi a politicii sistemului justiţiei criminale. adică este posibil ca fiecare politică a crimei să declanşeze câteva presupuneri despre crimă. este probabil ca politica să derive din teorie. iar alţii. Althusser. deoarece implicaţiile politice corespund cu ceea ce ei cred că ar trebui făcut în legătură cu crima. Parsons şi Kingsley David. ci mai ales periculoase. În capitolele anterioare am prezentat unele situaţii în care. au o credinţă puternică în politicile crimei şi adoptă o teorie a crimei care susţine aceste politici. economiştii. în timp ce alţii cred că astfel de păreri sunt nu numai greşite. şi. în practică. Aceasta poate fi explicaţia când oamenii. Habernias şi Thompson şi mulţi alţii au venit cu interacţionismul etnometodologiei şi fenomenologiei. a testării inteligenţei ori s-au ocupat (şi se ocupă) de psihanaliza freudiană. au făcut adevărate inventarieri ale personalităţii. Pot fi şi cazuri în care. în mod deosebit. adepţii altor discipline intră în perimetrul criminologiei şi aduc cu ei un ansamblu de cunoştinţe şi tehnici de cercetare. În final. Încă de la sfârşitul anilor 1960. au reintrodus) funcţiile anatomice şi chimice ale creierului şi sistemului nervos central. Este cunoscut faptul că economia se bazează pe o teorie particulară a naturii umane şi a dezvoltat vaste tehnici de analiză statistică. dar şi argumente pentru întărirea diferenţială. Într-o asemenea situaţie. s-a întâmplat mai recent când în domeniul criminologiei au intrat şi economiştii. alţii îi propun pe Simmel Weber şi Ralf Dahrendof. au făcut cercetări şi au . se vor orienta şi vor acorda importanţă tratamentului care se aplică infractorului în instituţii speciale de corecţie sau în societate. spre exemplu. economiştii au început să adere şi la alte ramuri. însă. Unii teoreticieni îi aduc pe Durkheim. justifică ce s-a intâmplat'. În principiu. Dar situaţia poate fi privită şi din celălalt sens. cel mai adesea. iar unii dintre ei. în timp ce alţii se vor opune acestui lucru. Alţii. Fiecare teorie a crimei presupune aplicarea unei politici despre cum trebuie să acţionezi cel mai bine pentru a combate crima. când. oamenii vor fi tentaţi să creadă când într-o teorie când în alta. în care unii pot crede înainte de a fi convinşi că politica va funcţiona. unii dintre noi. Biologii au adus (de fapt. politicile care par a fi necesare vor fi mai întâi aplicate iar explicaţiile teoretice vor veni cu mult după aceea. aşa cum. suntem tentaţi a da crezare faptului că pedeapsa este cel mai potrivit răspuns la o faptă ce vizează încălcarea legii (când s-a comis o crimă). pe baza experienţelor proprii. mai degrabă. poate mult mai mult decât sistemul economic.

evident în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitive.1. Acest termen îl vom folosi şi noi. care se doreşte a prezenta mai cu acurateţe o realitate ce este mult mai amplă şi mai complexă. politicile crimei care se referă la infractor în particular. care ar putea fi stabilită de relaţiile superficiale dintre o variabilă dependentă şi factorii explicativi. Alte politici încearcă să schimbe condiţiile sociale în cadrul comunităţilor de unde vin infractorii. de durere şi suferinţă (nu neapărat fizică) pentru infractor. Unele dintre ele se confruntă cu infractorii individualizaţi. Ca un rezultat al acestor eforturi. cauzate de crimă. Teoria criminologică şi politica crimei 3. vor face ca unele concluzii să favorizeze explicaţia preferată a investigatorului. Se poate întâmpla ca variabilele relevante să fie măsurate greşit şi. Una dintre metodele importante prin care statul a răspuns mereu la problemele crimei a fost adoptarea unor politici care se ocupă în mod special de infractori. Interacţiunea dintre cercetare şi politică Politica crimei reprezintă acel mod prin care statul răspunde la problemele sociale. pe care investigatorul doreşte să-i anuleze.. deşi autorităţile folosesc mult mai frecvent termenul de reeducare. acesta nu este apropiat de politicile crimei care se concentrează pe pedepsire. în timp ce mulţi alţii au făcut interpretări biochimice asupra hormonilor şi regimului alimentar. atunci se vor introduce controalele pentru variabilele adverse (de asemenea măsurate greşit) care.. ori să schimbe condiţiile fizice din comunităţile unde infractorii îşi comit faptele. în esenţă. incluzând politici de încarcerare care îşi propune combaterea crimei prin închiderea criminalilor. Multe dintre aceste politici se referă pe larg la condiţiile sociale şi politice din societate sau dezincriminează faptele incriminate. De-a lungul istoriei au fost câteva tendinţe clare în politicile de îndreptare a răufăcătorilor ale căror fapte au fost catalogate drept crime. Termenul cel mai des folosit în descrierea acestor politici este îndreptarea. Pedeapsa implică impunerea intenţionată de către autorităţi. îndreptare sau împiedicarea infractorilor de a mai comite fapte ce vizează încălcarea legii penale. o mare parte a cercetării criminologice şi sociologice preia următoarea formă: cel care investighează va sublinia eventualele neconcordanţe din cercetarea viitoare. Din punctul de vedere al teoriei criminologice. destul de grave. însă. În acest sens. există mai multe tipuri de politică a crimei. 3. apoi. în contextul ideilor şi atitudinilor reprezentate de termenii „pedeapsă" şi „tratament". mergându-se pe principiul că . pot fi interpretate. această măsură având atât rolul de a pedepsi cât şi pe acela de a trata cauzele compartimentelor lor. Cealaltă abordare se confruntă în esenţă cu variabile măsurabile. Toate acestea reprezintă o problemă majoră pentru acumularea sistematică a cunoştinţelor în domeniul criminologiei. Tendinţa principală a fost orientată la început pe politici brutale şi violente care să fie aplicate în mod public.lansat o teorie a autonomiei sistemului nervos. Evident. lista ar putea continua .

în mod obişnuit. Dacă se reuşeşte acest lucru. Nu există pedeapsă pentru că un individ s-a îmbolnăvit şi nici nu i se dă o lecţie pentru a nu se mai îmbolnăvi. Acesta este procesul descris în criminologia clasică. Discuţia în doi (sfătuirea) se presupune a fi folositoare în descoperirea frustărilor şi anxietăţilor accentuate. Când individual şi-a format o structură psihică prin propriile motivaţii inconştiente. principala diferenţă fiind că. ar putea fi considerată mai moderată şi mai umană în comparaţie cu pedepsele cu care a fost înlocuită. De aceea. În criminologie. conform căruia crima este înţeleasă ca o cauză naturală. care se manifestă mai mult sub forma unei sfătuiri şi b) programe de reeducare. detenţia este justificată de aceeaşi logică şi de presupunerile făcute în legătură cu grija pentru bolile fizice. Pe această logică. Se cunoaşte că un pacient bolnav este tratat pentru a-şi reveni din boală (pentru a se vindeca) şi pentru a fi readus la o funcţionare biologică normală.„durerea trece şi rămâne binele"1. impunerea durerii poate produce beneficii doar dacă infractorii (sau posibilii infractori) reevaluează acţiunile lor. circumstanţe şi evenimente fiind înţelese în termenii condiţiilor care o produc. de două feluri: a) discuţie directă cu deţinutul de către psiholog. Acest serviciu aplică în practică . acest punct de vedere este asociat cu teoriile cauzelor comportamentului criminal. acela de reeducare a deţinuţilor. apreciem că practicile corecţionale pot fi înţelese în termenii contradicţiilor de bază dintre pedeapsă şi tratament. termenul îndreptare implică o cunoaştere a cauzalităţii crimei. iar producerea de condiţii anterioare. şi aleg să nu continue a comite crime. Folosirea termenului de „îndreptare" urmează punctul de vedere general. conceptul de pedeapsă. În general. Folosirea termenului de „tratament" a intervenit în îndreptarea criminalului prin analogie cu medicina. în general este asociat cu această şcoală de criminologie. Ca tratament. în general. se bazează pe cunoaşterea criminală a bolii şi pe experienţa pe care medicul o are din perioada în care a tratat diferite alte tipuri de boală. Programele de tratament într-o închisoare modernă sunt. tocmai pentru a-i controla şi schimba comportamentul şi a-l aduce la o funcţionare normală în societate. împreună cu procedurile prin care criminalul poate fi studiat şi tratat. mentale sau deficienţele înăscute. ca orice formă de pedeapsă. Activitatea cu deţinuţii se realizează prin intermediul unui serviciu specializat. ca un rezultat al acestei suferinţe. acesta trebuie să fie pregătit pentru a căuta o orientare de viaţă mai inteligentă decât criminalitatea. Detenţia. atunci contribuţia detenţiei la reabilitarea individului este într-adevăr pozitivă. este justificată de aceeaşi logică şi de aceleaşi supoziţii ale naturii umane. de fapt. care. ce se bazează îndeosebi pe abilitatea reeducatorului de a stabili cele mai potrivite măsuri care să aibă efectul scontant. În prezent. ca pedeapsă. încadrat cu personal bine pregătit în domeniu. care îl ajută pe individ să-şi motiveze comportamentul criminal. cunoscut fiind faptul că. Tratamentul variază de la caz la caz şi el depinde de diagnostic. detenţia ca pedeapsă trebuie să fie înţeleasă ca o etapă a lungului proces istoric de îmblânzire a severităţii şi barbariei practicilor trecute.

ignoră de regulă acest aspect al conflictului social şi majoritatea dintre ei vor încerca să-şi schimbe orientarea şi comportamentul individual. Acesta ar putea fi principalul motiv pentru popularitatea teoriilor de mediu ale crimei. îndeosebi în activităţile meşteşugăreşti. de viaţă. Teoriile criminologice care sunt folosite ca punct de plecare a tratamentului corecţional. chiar dacă oamenii sunt liberi să-şi schimbe sau nu comportamentul. astfel încât acesta să-şi îndeplinească scopul pentru care a fost creat şi anume acela al resocializării condamnaţilor. ale căror experienţe traumatice speră să-şi găsească rezolvarea. iar această confruntare poate avea influenţă asupra comportamentului criminal. care în criminalitatea trecută a individului sunt consideraţi factori importanţi.1 Asemenea programe de pregătire încearcă să corecteze ignoranţa obiceiurilor proaste şi lipsa aptitudinilor.conceptele tratamentului penitenciar. chiar dacă cei care aderă la aceste politici sunt sau nu conştienţi de aceasta. sunt acelea care pot fi aplicate în întregime în cadrul închisorii şi care nu necesită nici o ajustare sau modificare faţă de larga sa funcţionare în societate. de asemenea. O întrebare este totuşi. Este. Politicile care susţin necesitatea aplicării unei pedepse celui care a încălcat legea. aceştia ignoră ceea ce nu pot controla şi construiesc o teorie corecţională proprie pentru a defini ceea ce speră să facă. Programele de discuţii individuale susţin că comportamentul criminal este un răspuns la un anumit nivel. evident de ce politicile corecţionale sunt bazate pe unele teorii criminologice şi nu pe altele. aplicate îndeosebi pe muncitorii care execută o pedeapsă privativă de libertate. care să le fie de folos pentru o ajustare comportamentală în societate şi pentru a începe cu succes viaţa în libertate. Prin urmare. individul merge şi pe un program general de educaţie care să-l antreneze în formarea unor aptitudini profesionale. în legătură cu problemele de personalitate. argumentează că oamenii îşi pot schimba comportamentul ca un răspuns la pedeapsă. în teorie şi în practică. pentru un scop care nu este încă demonstrat că este folositor. politicile de pedepsire impun în mod iraţional durerea şi disconfortul. evident. aceasta înseamnă că politicile corecţionale sunt bazate pe teorii orientate în întregime spre adaptarea prizonierului la viaţa socială şi nu pe teorii care propun ajustări vieţii sociale însăşi. această situaţie fiind întâlnită îndeosebi la infracţiunile comise de către gulerele albe. nu pot modifica forţele în conflictele din afara instituţiilor. pe timpul detenţiei. Pe de altă parte. De exemplu. speră că ceva se va petrece în sensul creerii unor condiţii mai bune de exercitarea profesiei şi. Paralel cu aceste activităţi. totuşi. evidentă: cât de eficace sunt aceste programe? . însă. Toate aceste politici de reeducare oferă prezumţii teoretice despre viitorul comportament al individului. un anumit gen de criminalitate este produsul conflictelor dintre grupurile aflate în conflict cu diferite valori şi interese. Aceşti indivizi nu pot schimba societatea din care şi ei fac parte. Este evident că tratamentul care se aplică în închisoare este bazat pe câteva teorii pe care le-am prezentat în această lucrare. Indivizii arestaţi pentru comiterea unor infracţiuni şi care provin din rândul muncitorilor. În contextul ideii de mai sus.

Irak sau Turcia).S-au făcut numeroase studii care au avut la bază programele individuale de tratament iar rezultatele sunt de o mare varietate..451 miliarde de lei. în general. organismele internaţionale.) iar infracţiunile contra patrimoniului au fost însoţite de manifestări de violenţă. Se apreciază că. ca de exemplu Anglia. tâlhării etc.I. . cu 2. au fost soluţionate 353. Realitatea românească şi cercetarea criminologică La începutul lunii martie 2001. au realizat o creştere îngrijorătoare (omoruri.600 de natură juridică şi 98.N. şantaj. au introdus sau analizează posibilitatea ca în sistemul penitenciar să funcţioneze. 139. determinată îndeosebi de ilegalităţile manageriale şi abuzuri în organizarea licitaţiilor pentru privatizarea unor societăţi comerciale. unele ţări occidentale. 3.926 fiind infracţiuni de natură economică. dar şi datorită nesincronizării eforturilor şi a unei insuficiente conlucrări a unităţilor chemate să acţioneze într-un domeniu extrem de sensibil. 85 la sută au trecut fraudulos frontiera de stat a României prin zona de est (cei proveniţi din Afganistan. preocupările infracţionale concentrându-se în zona traficului şi consumului ilicit de droguri. contrabandă şi a fraudelor din domeniul fiscal. potrivit raportului. din prejudiciul total de 3. Avem în faţă motive suficient de argumentate care să determine Guvernul României ca. căruia statele occidentale şi. pe lângă aceste cauze şi condiţii care au favorizat creşterea numărului de infracţiuni economice.2. Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a raportat că din cei 1.366 de solicitanţi de azil.221 alte fapte penale. la loc de frunte s-ar mai afla şi disfuncţionalităţile majore existente în organizarea şi funcţionarea pieţei de capital şi proliferarea actelor de corupţie. s- au recuperat doar 43. taxă de protecţie. în bilanţul prezentat de conducerea Ministerului de Interne se evidenţia faptul că nerealizările din anul 2000. alături de preocuparea pentru instruirea şi dotarea forţelor de ordine. reglări de conturi. În anul 2000.5 miliarde lei. în ceea ce priveşte combaterea fenomenului infracţional. să acorde o atenţie deosebită şi actului de cercetare criminologică. semnalele din acest domeniu sunt extrem de îngrijorătoare. fals de monedă. a resurselor umane. Foarte importantă pentru cercetare este sublinierea conform căreia infracţiunile de mare violenţă. un exemplu în acest sens constituindu-l cazul F. Banghladesh sau Pachistan) sau prin zona de sud (cei proveniţi din Iran. determinând sentimentul de nesiguranţă al cetăţeanului. La nivelul anului 2000 s-a înregistrat o creştere uşoară a criminalităţii economico- financiare. sprijinind financiar logistica cercetării criminologice. Grav pentru activitatea organelor abilitate ale statului de a combate şi stopa criminalitatea este şi faptul că prejudiciul cauzat avutului public şi privat a fost recuperat doar în proporţie de 17. În ceea ce priveşte crima organizată.58 la sută. materiale şi financiare.7% mai puţin faţă de 1999. s-ar datora estimărilor nerealiste a termenelor de îndeplinire a sarcinilor. act care poate să contribuie decisiv la reducerea şi stoparea fenomenului criminalităţii. în care. îi acordă atenţie sporită. în anul 2000.747 infracţiuni. trafic de carne vie şi migraţie ilegală. folosindu-se de documente false sau falsificate şi cu ajutorul călăuzelor ori transportatorilor români şi străini. lovituri cauzatoare de moarte. dintre care 114. La aceste neîmpliniri mai adăugăm şi faptul că. tentative de omor. În ultima perioadă de timp.

trebuie să ajungă la o poziţie comună în legătură cu faptele care generează criminalitate. iar dacă au fost. politicienii au posibilitatea să-şi aleagă drept experţi pe acei criminologi care susţin politici asemănătoare în concepte cu ale lor. vor urma şi alte bilanţuri. cu faţa către viitor şi nu către trecut. aşa cum au fost şi cele de până acum. actul de cercetare care va fi întreprins ar trebui făcut cu mai multă maturitate. varianta poate fi discutată şi chiar pusă în practică. 4. Faţă de această nouă orientare a sistemelor de drept occidentale. Mai mult. sau. Chiar şi în situaţia în care sistemul executării pedepsei în România nu este încă suficient de pregătit pentru a accepta o asemenea posibilitate. dacă o vom face. mai este mult până departe . care ne vor îngrozi cu realitatea faptelor exprimate prin cifre. Nu optăm pentru un regim penitenciar privat.. politicile de combatere a crimei nu pot fi elaborate. iar dacă aceasta este în interesul social şi al condamnaţilor. dar optăm pentru analiza şi studiul unei asemenea posibilităţi. Criminologii. şi mai ales când se propune ca obiectiv prioritar reducerea acesteia.. pentru a ajuta la luarea unor asemenea decizii. Aceste politici vor fi în concordanţă cu interesele politicienilor şi cu interesele grupărilor puternice pe care. Desigur. problema poate fi la fel de legală ca şi închisorile de stat. Între teorie. Noi.pentru anumite categorii de crime.. fără un minimum de argumente. demnitarii publici ar trebui să fie capabili să realizeze o corectă şi amănunţită informare. Academia de poliţie. acţiunea să fie ineficientă. penitenciare particulare.. atât pentru problemele cotidiene importante. respingem ideea penitenciarelor particulare. de neînţelegerea problemei. Concluzii Este incontestabil faptul că decizia politică în ceea ce priveşte criminalitatea. Altfel. în sine. cercetare şi politică se interferează şi realitatea crudă a faptelor. specializarea penitenciare. în 2012. de aceea. cât şi despre crimă. dar. în România. îi reprezintă.. în baza căreia să aleagă soluţii inteligente şi de valoare. de fapt. nu pot fi aplicate fără spijinul decisiv al cercetării criminologice. 2017 etc. Cel puţin teoretic. Motivaţia că „închisorile nu aparţin unor persoane particulare" şi că ele „nu sunt destinate unei folosinţe de ordin privat" este susceptibiă de rea voinţă sau . sub o motivaţie care ţine de perioada întunecată a comunismului a toate ştiutor. atunci. Ideea. bănuiesc. este de revoluţionară în perimetrul executării pedepselor aplicate de instanţele de judecată şi. până atunci. dar împotriva cărora să nu putem acţiona. apreciez că. Expresia de „închisoare particulară" este „confuză" doar în situaţia în care nu acceptăm că ar putea exista şi o asemenea posibilitate. se bazează pe o motivaţie extrem de puternică. nu te poţi pronunţa dacă nu faci o analiză temeinică a motivelor care au stat la baza luării unor asemenea decizii. prin dezvoltarea problemelor conceptuale şi de măsură pe care le-am prezentat în acest capitol. aceste decizii fiind formulate pe baze ştiinţifice. şi din păcate într-o instituţie care ar trebui să fie promotorul cercetării în domeniu. . totuşi. cât şi în legătură cu interpretarea de bază a acestor fapte. nu poate fi „abuzivă" fiindcă nu ştim contextul în care acestea ar putea funcţiona iar dacă legiuitorul ar stabili existenţa ei prin lege. se bucură de apreciere.

acestea fiind bazate atât pe cercetarea empirică. dar. Cu toate acestea. . Multe dintre consecinţele care apar pe câmpul de confruntare ştiinţifică. politicile derivă din teorii. teoriile criminologice vor fi într-adevăr baza descoperirii faptelor care generează criminalitate. chiar dacă multora poate nu le convine. asupra comportamentului criminal. Cert este că. va trebui să se conformeze relaţiilor tradiţionale şi. s-au susţinut reciproc. putem înţelege cum şi de ce criminologia s-a transformat în disciplina pe care o studiem astăzi. Căutând izvoarele de început ale acestei ştiinţe înapoi în timp. deşi multele sale probleme nu au coincis întotdeauna. au rămas aceleaşi cu care strămoşii noştri s-au întâlnit timp de sute sau mii de ani. Apoi. aderarea la aceste teorii determină natura cercetării empirice. unele concepte învechite au sucombat. rămânând acolo până la următoarea provocare.Aşadar. criminologia. Controversele unei epoci devin fundamentul de cunoaştere a epocii următoare. alţii. alţii pe cea psihologică. Criminologia nu a prezentat argumente care să fie unanim acceptate de către cercetători în ceea ce priveşte cauzele şi condiţiile care generează criminalitatea. Pentru a atinge statutul de ştiinţă. Nu putem spune că de la primele păreri despre cauzele crimei şi până la teoriile moderne de azi s-a parcurs o linie de evoluţie dreaptă. o disciplină nouă începea să apară la lumina ştiinţei. în acest fel. La fel şi întrebările pe care le ridică. Unii au abordat calea biologică. Cu fiecare nouă confruntare. ele. dar majoritatea au fost încorporate în doctrine competitive de graniţă. mereu. Se pare că lumea aderă la teoriile crimei pentru că aceste teorii sunt în concordanţă cu politicile pe care le susţin. spre sfârşitul secolului al XIX-iea. iar recomandările politice vor avea la bază. explicaţiile teoretice. pe măsură ce ne-am apropiat de secolul XXI. pe argumente ştiinţifice. fără îndoială. problema criminalităţii devine şi mai complexă. Cu cât societăţile se dezvoltă şi sunt supuse noilor tehnologii. mai ales. este necesar a sublinia că. în timp ce o altă categorie a urmat calea sociologică de explicare a cauzelor şi condiţiilor care generează criminalitate. În istoria sa. Unii învăţaţi au insistat asupra dreptului penal şi a procedurii penale. dacă se întâmplă aşa. care are drept scop de a descoperi faptele care să susţină teoria preferată şi să discrediteze teoriile rivale.