You are on page 1of 2

La tiganci

de Mircea Eliade

Nuvela La tiganci publicată în volumul omonim, în 1969, la Editura pentru Literatură marchează
începutul unei noi etape în creaţia literară a lui Mircea Eliade, în descendenţa fantasticului filozofico-
mitic, fiind considerată o capodoperă a fantasticului românesc.
Opera literara La tiganci este o nuvela, adica o specie epica in proza, cu constructie riguroasa si un fir
narativ central, în care este redat un eveniment caracteristic din via ța unuia sau mai multor personaje.
Este o nuvela fantastică, prin tema, compoziţia gradată a naraţiunii, finalul ambiguu, dispariţia
reperelor de timp şi spaţiu la apariţia supranaturalului si intruziunea brutală a misterului în cadrul vieţii
reale.
Alcatuita din 8 parti are o structura compozitionala riguroasa.Episoadele, despartite grafic, sunt in
numar de opt si constituie etape distincte ale aventurii lui Gavrilescu.
Tema este aceea a ieşirii din timpul istoric, linear, ireversibil şi a trecerii în timpul mitic, circular.
Titlul analitic al nuvelei este alcatuit din o prepozitie si un substantiv comun si este o hierofanie.
Bordeiul are semnificaţie ambivalenţă: în opinia cotidiană, a celor din tramvai, este un loc al plăcerilor
(sugestia paronimică), dar sensul revelat prin aventura eroului este transpunerea artistică a mitului
labirintului, spaţiul sacru al iniţierii, prin ritualuri ezoterice (ghicitul, cafeaua, hora).
Perspectiva narativa este obiectiva, iar naratorul este omniscient, omniprezent, heterodiegetic cu
viziune dindarat.
Modurile de expunere introduc cititorul in universul literar.In cadrul descrierii se poate vorbi de o
„teroare a semnificatului” caci fiecare detaliu poate fi, mai tarziu, punctul de plecare al irealului, fiecare
obiect, fiinta se transforma intr-o cheie pentru fantastic. Naratiunea oscileaza mereu intre planul real si
ireal. Pentru a face posibila „calatoria fantasticului” e necesara pastrarea incertitudinii si ezitarii ce
impiedica orice solutie rationala. Momentele de criza ( ruptura) devin din ce in ce mai evidente in final,
unde nu mai ramane nimic din aparenta siguranta a realului. Planurile se suprapun, se amesteca in
alcatuiri noi, bizare. Dialogul se caracterizeaza prin degradarea conversatiei, lasa impresia de vitalitate,
insa exprima golirea de sens a ordinii realului.
Limbajul este ambiguu si devine purtator de simboluri; in nuvela lui Mircea Eliade, simbolul are o
functie unificatoare in sensul ca fragmentele disparate tind sa se uneasca oferind cheia interpretarii
textelor.
Acţiunea nuvelei se desfăşoară în mod gradat, într-o progresie ascendentă, fiind plasată în Bucureştiul
interbelic, prezentat ca în amintirile scriitorului: toropit de caniculă, cu tramvai, liceu şi grădini umbroase,
cu oameni comunicativi şi cârciumă la colţul străzii.
Echilibrul compoziţional este realizat prin segmentarea textului narativ în cele 12 secvente.
Ruprtura in ordinea temporalitatii presupune transgresarea temporala. Iesind de la tiganci, Gavrilescu
pierde sentimentul si nu se mai poate readapta. Mai precis, personajul capata o alta dimensiune a
timpului. Intre personaj si cronotop apare un conflict, realul sufera o metamormofaza, devenind strain,
amenintator, absurd si ia forma irealului.
Gavrilescu, un barbat de 49 de ani, profesor de pian, care traieste sentimentul ratarii este
personajul principal al nuvelei. Portretul personajului se conturează în mod direct in primul episod, prin
autocaracterizarea devenită laitmotiv în episoadele următoare: „Pentru păcatele mele sunt profesor de
pian. Zic pentru păcatele mele, adăugă, încercând să zâmbească, pentru că n-am fost făcut pentru asta. Eu
am o fire de artist".
Statutul acestuia de diletant este evidentiat in mod indirect prin vorbele sale.''Sunteti tiganci. Fara
nici o cultura. Analfabete. Care din voi stie unde se afla Arabia? Care din voi a auzit de Colonelul
Lawirence?''

Despre Hildegard. A fost femeia vietii mele!” Din pesrpectiva mitologica. sugerează regăsirea muzei. reprezinta iubirea spirituala a lui Gavrilescu. a iubirii spirituale. edenic sau la mitul androginului. Gavrilescu a putut transcedenta spre apoteoza. In opinia mea. In concluzie. nuvela aduce in prin plan ideea de dragoste edificatoare. relatarea acestuia face parte din procesul de anamneza pe care il traieste in spatiul sacru al tigancilor. . iar regăsirea ei. Conform Upanisadelor. Aceasta contropire prin iubire-cale de cunoastere. Relatia celor 2 personaje e prezenta prin tehnica povestirii in povestire si tehnica evocarii de catre naratorul-personaj Gavrilescu. doar prin dragostea pura. capabilă să-1 conducă pe artist spre a-şi recupera adevărata condiţie: aceea de creator. Aceasta este caracterizata in mod direct de catre Gavrilescunu ''nu împlinise înca 18''. ce poate purta chiar si un om comun in planul superior. el e “artist”. tot tânără. aceasta relatie face trimitere la cuplul primordial. ''marea mea dragoste''. personaj secundar. în casa cea mare. caci prin ritualul artistic se imita gestul divin al Creatiei. Hildegard.este evidentiata si de statutul lui Gavrilescu. relatia heterocorna dintre Gavrilescu si Hildegard evidentiaza faptul ca. iubirea autentica presupune contropirea sufletului individual (Atman) cu sufletul universal (Brahman). Pierderea lui Hildegard în tinereţe ar constitui „păcatul" personajului. Gavrilescu afirma: „a fost marea mea dragoste. Astfel Gavrilescu are sansa detasarii de profan.