You are on page 1of 19

Cuvânt înainte

Neamul românesc a avut înaintaşi vrednici de pomenire: sfinţi, martiri, eroi, care l-
au sfinţit pe drumul istoriei spre veşnicie şi i-au dobândit mântuirea prin nevoinţe,
suferinţe şi înălţări. Între aceştia, Corneliu Zelea Codreanu (13 septembrie 1899
– 30 noiembrie 1938) îi este prin excelenţă Căpitanul. Prin viaţa sa, Codreanu nu a
marcat numai o existenţă pământească personală, ci a repus neamul în condiţia
de a-şi cunoaşte, înţelege şi urma linia misiunii sădite de Dumnezeu în fiinţa sa,
în care ţelul final e „Învierea... în numele Mântuitorului Iisus Hristos” (Pentru
legionari, C.Z. Codreanu). Această perspectivă a fost deschisă românilor prin
întemeierea, la 24 iunie 1927, a Legiunii „Arhanghelul Mihail” – formaţiunea care
prin simţire, unitate sufletească şi faptă creatoare a rodit în sânul neamului urcuşul
duhovnicesc pe linia Bisericii lui Hristos. Fericit e neamul românesc că a zămislit
Căpitanul şi Legiunea în secolul în care asupra lumii s-a abătut urgia antihristică
sub forma bolşevismului. De sub povara munţilor de suferinţe milenare, suportând
sălbăticia fiarelor sălbatice ce muşcau din carne şi suflet şi ridicându-se din
mlaştina degradării umane aduse de secularizare şi cosmopolitism, românii au
văzut lumina dumnezeiască în cadrul organizat al Mişcării Legionare.
Generaţii după generaţii s-au încadrat în ordine şi disciplină, prin cântec şi
muncă în unitatea care aduce biruinţa. Jertfa – care e măsura creştinătăţii – a
transfigurat viaţa neamului, proiectându-l la starea de „ecumenicitate naţională” (cf.
Pentru legionari, C.Z. Codreanu).
Suntem la o răscruce a istoriei, în care forţele oculte lucrează taina fărădelegii,
amăgindu-ne pe calea democraţiei, globalizării şi a perversiunilor de tot felul. Vom
trece peste toate spre a duce neamul pe calea mântuirii numai dacă vom auzi
chemarea Mişcării Legionare. Astăzi, deşi împlineşte 79 de ani, Legiunea îşi
păstrează „sfânta tinereţe” pentru că mai sunt români care să răspundă:
„PREZENT!”

Alcătuirea de faţă – sub forma unui acatist – s-a închegat din încredinţarea că,
după o viaţă de luptă, Căpitanul s-a ridicat la trăirea sfinţeniei şi a ajuns în faţa lui
Dumnezeu pe calea martiriului.
Printr-un gest firesc şi printr-o atitudine mărturisitoare, Biserica strămoşească
poate împlini „în aceste zile de întuneric, de urgie şi de satanică ademenire”
dărâmarea „zidului de ură şi mişelie” (Cărticica şefului de cuib, C.Z. Codreanu),
vestind lumii proclamarea lui Corneliu Codreanu în rândul Sfinţilor veneraţi de
întreaga creştinătate, urmând a-i sfinţi Icoana, a-i alcătui Slujba şi Acatistul, pentru
că este unul dintre fiii ei sufleteşti ce a binemeritat1.
1
Prin canonizare se înţelege actul solemn prin care Biserica recunoaşte, declară şi aşează pe eroii adormiţi în Domnul ai
dreptei credinţe în rândul sfinţilor pe care-i venerează. Cuvântul “canonizare” vine din grecescul canon – catalog în care
se înscriau numele sfinţilor şi ziua trecerii lor la cele veşnice. Rânduielile consacrate de tradiţie şi practica bisericescă a
Ortodoxiei stabileşte condiţiile de fond ale canonizării: ortodoxia neîndoielnică în credinţă; proslăvirea lui de către
Dumnezeu, cel puţin printr-unul din următoarele daruri: puterea de a suferi moarte martirică, puterea de a înfrunta orice
primejdii sau chinuri pentru mărturisirea dreptei credinţe până la moarte, puterea de a-şi închina viaţa celei mai
desăvârşite trăiri morale şi religioase, puterea de a săvârşi minuni în viaţă sau după moarte şi puterea de a apăra şi a sluji
cu devotament eroic credinţa şi Biserica Ortodoxă. O altă condiţie este răspândirea miresmei de sfinţenie după moarte şi
confirmarea acestuia prin evlavia şi cultul spontan pe care i-l acordă poporul dreptcredincios, de la îndeplinirea acestei din
Numai astfel jertfa lui – bineprimită în cer de Dumnezeu – şi a miilor de noi
mucenici odrăsliţi de binecuvântatul pământ al României va rodi în viaţa neamului
şi în pământeasca lui vieţuire.
Apariţia acestui Imn dă de ştire că ne încadrăm pe drumul pe care neamul
românesc s-a aflat de atâtea ori în vremuri de restrişte, drum urmat şi de Corneliu
Zelea Codreanu: strânşi în jurul altarelor, înţelegem că rugăciunea este
„elementul decisiv al victoriei” (Cărticica şefului de cuib, C.Z. Codreanu), iar
adăugând şi apelul la strămoşi nădăjuim ca Dumnezeu să ne dea biruinţa sub
semnul Arhanghelului Mihail.
Această mărturie este făclia ce o punem în sfeşnic să lumineze destinul Legiunii
pe calea de mântuire a neamului, şi nu vor fi oprelişti şi prigoniri care să ne facă
să o ţinem sub obroc (Matei 5,15; 12).
Trăiască Legiunea şi Căpitanul!

Asociaţia PREZENT!

urmă condiţii putând face excepţie mucenicii dreptei credinţe.


Viaţa lui
Corneliu Zelea Codreanu
Avocat, doctrinar şi ideolog, Căpitanul Mişcării Legionare;
Martirul românismului absolut; Ascet creştin; Mare gânditor şi
luptător al Neamului Românesc.
La 13 Septembrie 1899 se naşte în Iaşi primul fiu al Prof. Ion Zelea
Codreanu, vechi luptător naţionalist, şi al Elizei2.
Clasele primare le face la Huşi, după care urmează studiile
secundare la Liceul militar Mănăstirea Dealul (1912-1916), pe care e
nevoit să le întrerupă o dată cu intrarea României în primul război
mondial, când pleacă voluntar pe front. La 1 Septembrie 1917 se înscrie la Şcoala
militară din Botoşani, unde termină clasele V şi VI3, definitivând pregătirea
(clasele VII şi VIII) la Huşi. Aici, dându-şi seama de grozăvia ameninţării bolşevice,
se leagă cu colegii săi în Pădurea Dobrina să se opună agresiunilor iminente ale
URSS.
În anul 1919 se înscrie la Facultatea de Drept4 din cadrul Universităţii Iaşi, al cărei
decan era A.C. Cuza, pe care-l are profesor.
Din Mai 1919, urmând chemarea neamului, se înscrie în Garda Conştiinţei
Naţională şi luptă sub conducerea lui Constantin Pancu5 – pentru blocarea
ascensiunii bolşevicilor în viaţa publică (episoadele de la Universitatea Iaşi şi
Atelierele Nicolina), căci aceştia instigau la răsturnarea monarhiei (forma de
guvernământ de atunci) şi urmăreau formarea unei republici de tip comunist-
sovietic.
În primăvara anului 1922 studenţimea românească, în fruntea căreia îl găsim pe
Corneliu Codreanu, înfiinţează Asociaţia Studenţilor Creştini, iar în toamna
aceluiaşi an declanşează greva generală (în urma căreia îngheaţă anul universitar)
pentru obţinerea numerus clausus6.
În anul 1923 Corneliu Codreanu ia parte la fondarea Ligii Apărării Naţional-Creştine
(LANC), cu prof. univ. A.C. Cuza şi prof. Ion Zelea Codreanu7. Arestat la 23
Martie, acelaşi an, pentru activitatea sa naţionalistă – considerată "periculoasă" şi
"atentatoare" la periclitarea afacerilor străinilor de neam, aflaţi în majoritate
covârşitoare la conducere – este închis timp de 7 luni în închisoarea Galata.
Implicat în aşa-numitul "Complot de la Bucureşti" împreună cu alţi conducători ai
studenţimii8, Corneliu Z. Codreanu este din nou arestat, fiind închis la Văcăreşti (9
2
În familia Codreanu s-au mai născut patru băieţi şi o fată; de la mama sa a deprins Corneliu Codreanu rugăciunea
(considerată în Cărticica Şefului de Cuib „element decisiv al victoriei” – pct. 54), cu care acesta l-a ocrotit tot timpul vieţii.
3
„Ordinea, disciplina şi ierarhia turnate la o vârstă fragedă în sângele meu, alături de sentimentul demnităţii ostăşesti, vor
forma un fir roşu de-a lungul întregii mele activităţi viitoare” (Pentru legionari, Corneliu Codreanu). Acestea s-au imprimat
în sufletul creştin al lui Corneliu Codreanu, care a rodit firesc în doctrina omului nou-legionar (preluată şi, deci, conformă
cu învăţătura Sfântului Apostol Pavel.
4
După încheirea studiilor la Iaşi, în primăvara anului 1922 îşi ia licenţa în drept, apoi intră în avocatură.
5
Era meseriaş; „numele acesta flutura... pe buzele tuturor..., rostit cu nădejde de Români... Vorbitor de mâna întâia... Un
suflet şi o conştiinţă clar românească. Îşi iubea ţara, armata, Regele. Un bun creştin” (Pentru legionari, Corneliu Codreanu).
6
Respectarea proporţiei între numărul de studenţi de o naţionalitate şi numărul de locuri din facultăţi.
7
În Ligă, Corneliu Codreanu era însărcinat cu organizarea pe întreaga ţară.
8
Între aceştia, şi Ionel I. Moţa, care avea să-i fie alături în luptă. Fiul protopopului de Orăştie (vechi luptător pentru drep-
turile românilor din Ardeal, sub stăpânirea austro-ungară), strălucit element al generaţiei sale, el avea să fie cel care îl va
Octombrie 1923 – Martie 1924), dar e achitat în unanimitate. La acestă închi-
soare (fostă mănăstire, demolată de regimul comunist) a avut Corneliu Zelea
Codrenau viziunea angajării tineretului în lupta de dezrobire şi mântuire a
neamului9.
În 8 mai 1924 se deschide la Ungheni o cărămidărie – prima „tabără de muncă”10
– pentru ridicarea unui cămin studenţesc la Iaşi. Dar şicanele poliţiştilor (instigaţi
de iudei) îl fac pe Codreanu să se retragă în liniştea muntelui, revenind după ce
petrece acolo 40 de zile!11.
Maltratările studenţilor naţionalişti ieşeni săvârşite din ordinul prefectului de poliţie
Manciu (vândut clasei oculte evreieşti), ajung la mare cruzime o dată cu arestarea
şi schingiuirea sălbatică a zeci de studenţi şi elevi.
O încercare de atentat la viaţa lui Corneliu Codreanu a prefectului Manciu
(secondat de caţiva poliţişti) în instanţă, la Tribunalul Iaşi, unde se desfăşura
procesul intentat de părinţii tinerilor schingiuiţi împotriva prefectului, se termină cu
omorârea lui Manciu de către Corneliu Codreanu, aflat în legitimă apărare. Arestat,
e din nou închis (25 Octombrie1924 – 25 Mai 1925) la Galata, Focşani şi
Severin, fiind eliberat după un proces epocal (mutat de la un capăt al ţării la
celălalt) în care a fost achitat în unanimitate, constatându-i-se nevinovăţia.
În vara anului 1925 se căsătoreşte cu Elena Ilinoiu12; iar datorită prestigiului
personalităţii lui Corneliu Codreanu (la 26 de ani!) la nunta din crângul de lângă
Focşani participă 80-100.000 de persoane.
Împreună, Ionel Moţa şi Corneliu Codreanu hotărăsc să meargă în străinătate
pentru a continua şi desăvârşi studiile, la Grenoble. Pe Codreanu l-a însoţit şi
soţia sa. Acolo îşi va lua doctoratul în economie, în mai 1927.

consacra pe Codreanu: „Căci tu eşti Căpitanul!”.


9
„Tatăl meu obţinuse de la Direcţie permisiunea ca în fiecare dimineaţă, la ora 7, să ne ducem la biserica din curtea în-
chisorii, pentru a ne închina. Acolo găseam mângâiere pentru viaţa noastră tristă din închisoare şi nădejde pentru ziua de
mâine. Ne făcusem, apoi, fiecare program de muncă…
În ziua de 8 noiembrie, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, discutam ce nume să dăm acestei organizaţii tinereşti. Eu am
spus «Arhanghelul Mihail». Tatăl meu spuse: «Este în biserică o icoană a Sfântului Mihail, pe uşa din stânga altarului»...
Icoana ni s-a arătat de o frumuseţe neasemuită. Eu niciodată nu fusesem atras de frumuseţea vreunei icoane. Acum, însă, mă
simţeam legat de aceasta cu tot sufletul şi îmi făcea impresia că Sfântul Arhanghel e viu. De aici am început să iubesc
icoanele. De câte ori găseam biserica deschisă intram şi ne închinam la icoane. Ni se umplea sufletul de linişte şi de
bucurie” (Pentru legionari, Corneliu Codreanu).
10
Care „a avut efectul unui început de revoluţie în mentalitatea curentă“, unde munceau stundeţii – priviţi cu admiraţie de
muncitori, ţărani sau intelectuali, care în viitor li se vor alătura – fără interes personal, doar pentru binele comunităţii.
11
„Eram zdrobit sufleteşte. Mi s-au năruit toate planurile. Am lăsat în voia sorţii şi cărămidaria şi am plecat cu primul tren în
Bucovina, la Câmpulung. De acolo, pe cărările înverzite, m-am ridicat încet în munte, ducând poveri în suflet, durerile
umilinţei de ieri şi chinurile nelămuririi pentru ziua de mâine... Cu mine nu am decât sumanul şi o pâine. Mănânc puţină
pâine şi beau apă dintr-un izvor...
O lună jumătate, stând acolo, în vârful muntelui, m-au chinuit aceste gânduri fără să le pot da o dezlegare. De griji, de
chinuri, începuse să mă doară pieptul şi simţeam cum mi se sleiesc puterile. Fusesem un om aprig, căruia nimeni nu-i
stătea înainte. Aveam siguranţă şi încredere în puterile mele. Oriunde mă duceam, învingeam. Acum mă încovoiaseră
greutăţile vremii! Mă cobor. Las totul în voia sorţii; acum nu pot să dau nici o dezlegare. Pare că nu mai aveam nici un
prieten în lume în afară de muntele acesta: Rarăul, cu schitul de pe el” (Pentru legionari, Corneliu Codreanu).
12
Cu care se logodise în mijlocul camarazilor şi familiei în tabăra de la Ungheni, cu un an înainte. Soţia sa l-a urmat în
toate, cu smerenie, fapt pentru care a şi avut de pătimit în timpul prignirilor la care era supus Codreanu, fiindu-i continuu
violată intimitatea. Mai mult, chiar după moartea Căpitanului, a avut de suferit, fiind închisă în timpul regimului comunist doar
pentru motivul că a purtat numele de Codreanu.
Întors în ţară, chemat cu insistenţă datorită rupturii Ligii, Codreanu nu merge cu nici
una din tabere – după ce a încercat zadarnic să le împace – ci, la 24 Iunie 1927,
înfiinţează Legiunea Arhanghelul Mihail, împreună cu Ion I. Moţa, Radu
Mironovici, Corneliu Georgescu şi Ilie Gârneaţă, la Iaşi. La 1 August 1927
fondează Pământul strămoşesc – organ al Legiunii Arhanghelul Mihail pentru
apărarea pământului strămoşesc”.
Mişcarea Legionară e formaţiunea ce a adus în viaţa publică românească un alt
mod de raportare la fenomenul politic, în care lupta pentru neam se fonda pe
trăirea creştină, după legea strămoşească, primenind obiceiurile şi curăţind
mentalităţile de pornirea spre păcat, având ca mijloace de manifestare: mersul la
biserică, iubirea de semeni, munca, onoarea13.
După dizolvarea ilegală a Legiunii Arhanghelul Mihail de către guvernul naţional-
ţărănist, în anul 1930, Corneliu Codreanu formează Garda de Fier, care la
alegerile din anul 1932 câştigă 5 mandate de reprezentare. La finele anului 1933,
ca urmare a presiunilor venite din partea ocultei internaţionale şi din ordinul prim
ministrului liberal I.G. Duca (aservit acesteia), peste 18.000 de legionari sunt
arestaţi, urmărindu-se eliminarea lor totală din viaţa politică o dată cu desfiinţarea
Gărzii la 10 Decembrie 1933. Venirea la putere a guvernului lui Duca (avându-l ca
ministru de externe pe sovietofilul Nicolae Titulescu), după căderea guvernului
Vaida de la 15 Noiembrie 1933, a debutat cu omorârea studentului Virgil Teodorescu
(împuşcat de poliţie la Constanţa, în timp ce lipea afişe electorale) – cea dintâi
jertfă a Legiunii –, continuând cu asasinarea lui Niţă Constantin la Iaşi, la 28
Noiembrie (pentru că a dat pâine studenţilor aflaţi în grevă) şi cu maltratarea şi
schingiuirea a numeroşi legionari arestaţi14.
În urma procesului din 1934, Căpitanul este achitat şi justiţia recunoaşte
legalitatea activităţii legionare.
Din urgiile vremii Mişcarea a ieşit întărită. Iar trăirea legionară din cuib şi tabere
s-a adâncit prin suferinţă în prigoane şi în temniţe sau prin martiriu, astfel „drumul
de foc şi biruinţă” al Legiunii înălţându-se la picioarele Tronulului lui Dumnezeu.
Aceasta poate explica de ce, cu toate opreliştile şi lovirile succesive, Mişcarea
Legionară a crescut considerabil, numărând în rândurile ei personalităţi de frunte
ale neamului. N.C. Paulescu, Nae Ionescu, Traian Brăileanu, Simion Mehedinţi,
Sextil Puşcariu, Lucian Blaga, pr. Dumitru Stăniloae, Mircea Eliade, Constantin
Noica, Emil Cioran, Octav Onicescu, G.G. Longinescu, Ernest Bernea, Vasile
Băncilă, Radu Gyr, Vintilă Horia, George Manu, P.P. Panaitescu, pr. Arsenie Boca
sunt numai câteva nume. Prezenţa lor în rândurile Mişcării (şi a multor altora),
apoi a studenţimii,
13
Vezi Cărticica Şefului de Cuib: „Duminica şi în zilele de sărbătoare cuiburile de toate categoriile: Frăţii, Cetăţui etc.,
trebuie să se obişnuiască a pleca în marş... În timpul slujbei să se oprească la Biserica din cale”. „Legea ajutorului reci-
proc: ajută-ţi fratele căzut în nenorocire. Nu-l lăsa”. „Legea muncii: munceşte. Munceşte în fiecare zi. Munceşte cu drag.
Răsplata muncii să-ţi fie nu câştigul, ci mulţumirea că ai pus o cărămidă la înălţarea Legiunii şi la înflorirea României”.
„Legea onoarei: mergi numai pe căile indicate de onoare. Luptă, nu fi niciodată mişel... Decât să învingi printr-o infamie,
mai bine să cazi luptând pe drumul onoarei”.
14
Guvernul a instaurat o stare de adevărată „vânătoare a legionarilor”, mai ales după pedepsirea lui I.G. Duca de către
Nicadori (Nicolae Constantinescu, Iancu Caranica, Doru Belimace), care şi-au asumat fapta, s-au predat autorităţilor şi au
fost condamnaţi la închisoare pe viaţă (ucişi o dată cu Căpitanul şi Decemvirii – pedepsitorii lui Mihail Stelescu, ce
plănuise otrăvirea Căpitanului). Până la procesul conducerii Gărzii din primăvara anului 1934 şi alţi legionari au fost asa-
sinaţi; între ei, secretarul Legiunii, Sterie Ciumeti.
a elevilor de liceu (încadraţi în Frăţiile de Cruce), dar şi a muncitorilor şi ţăranilor
care îşi păstrau sufletul curat, nepervertit, se explică prin charisma Căpitanului şi
prin rodirea duhovnicească a revoluţiei spirituale declanşate de Legiune15.
Implicarea în viaţa publică a României, prin activitatea
Partidului Totul pentru Ţară, înfiinţat în martie 1935,
aduce Mişcării, în urma alegerilor electorale din
Decembrie 1937, peste 16% din voturi, câştigand 66
de locuri în Parlament (alte multe procente i s-au
furat).
După instaurarea dictaturii regale, în primăvara anului
1938, o nou prigoană se porneşte contra Legiunii.
Înscenându-i-se un proces odios de "trădare de
patrie", Corneliu Z. Codreanu este condamnat din
ordinul sceleratului Carol II (aflat la cheremul ocultei,
prin intermediul metresei sale, Elena Wolf Lupescu)
la 10 ani închisoare; întreaga Mişcare suferă Marea
Prigoană (1938-1940).
În condiţii vitrege Corneliu Codreanu îndură detenţia la
închisorile Jilava şi Râmnicu Sărat, timp în care
aprofundează Sfânta Scriptură a Noului Testament,
ajungând la o înaltă vieţuire creştinească16. Ura
satanică împotriva celui ce pusese neamul pe linia sa
de destin – despre al cărui ţel final scrise că e „Învierea din morţi în numele
Mântuitorului Iisus Hristos”, nu viaţa – se dezlănţuie. Corneliu Codreanu este
asasinat mişeleşte, cu alţi 13 legionari de frunte (nota 13), în noaptea de 29/30
15
Ca o încunununare a creşterii duhovniceşti lumea românească a vibrat în faţa martiriului creştin al eroilor Ion Moţa şi
Vasile Marin, căzuţi în Spania întru apărarea Crucii. Funeraliile au arătat preţuirea pe care românitatea o acorda Mişcării
Legionare şi au doborât orice oprelişte manifestată de autorităţi, uimite, ca toată lumea, de ordinea în care s-a desfăşurat
înmormântarea: pe traseul urmat de trenul mortuar de la intrarea în ţară (străbătând-o din Bucovina, până în Bucureşti,
slujbele de pomenire au fost săvârşite de mulţime de preoţi avându-i în frunte pe întâistătătorii lor, iar în Capitală, după
trei zile de priveghere, timp în care oamenii s-au perindat continuu la căpătâiul martirilor, slujba a fost săvârşită de un
sobor de ierarhi, în frunte cu Mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan, şi peste 200 de preoţi şi diaconi.
16
Iată mărturia lui Vasile Posteucă: „Căpitanul a ştiut de puterea misterioasă a rugăciunii. A ştiut să se roage. A practicat
cu smerenie, cu ardoare, cu severă disciplină, rugăciunea. Se scula dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui şi se retrăgea
pentru meditaţie şi cititul rugăciunilor. Se ruga. Îndelung. Intens. Se ruga nu numai pentru sine, ca suflet de om, ci şi
pentru Mişcare, pentru neam. În vederile sale, individul nu are dreptul de a acţiona dacă ceea ce face şi plănuieşte el nu
este bun şi pentru societate, pentru neam. Şi mai mult, acţiunile acestea trebuie să placă lui Dumnezeu. Pentru a înţelege
nevoile şi chemările neamului, ca şi pentru a cunoaşte şi descifra voia lui Dumnezeu, avem nevoie de rugăciune...
Căpitanul se ruga. Şi ne-a învăţat şi pe noi să ne rugăm. Să devenim oameni noi prin interiorizarea, prin practicarea tă-
cerii, prin rugăciune. În felul lui, de a lega tot ce credea şi făptuia, de voia lui Dumnezeu, politica, grija de cetatea
românească, a devenit, ca-n vremea lui Ştefan cel Mare, o comuniune a neamului cu cerul, cu morţii, cu ierarhiile şi
tronurile lumii de dincolo. Fără această temelie de rugăciune în Mişcarea lui, profundele minuni de schimbare a oamenilor,
de mobilizare a celor buni, de desfundare a virtuţilor noastre strămoşeşti, nu ar fi fost posibile. Marile biruinţe pe care le-a
repurtat, pot fi explicate numai ca fruct al rugăciunii curate, asidue, plină de ardoare. Fără rugăciune, Legiunea «Arhangelul
Mihail» n-ar fi devenit şcoală spirituală...
Căpitanul a fost conducător spiritual. Şi arma lui de afirmare şi luptă a fost rugăciunea. Se ruga deseori, intens. Din
rugăciune îşi trăgea inspiraţia şi forţa. Spre sfârşitul vieţii, cred că ştia de rugăciunea perpetuă, fără încetare. Tot ce
gândea şi făptuia era rugăciune, dialog cu Dumnezeu. Ştia de marea putere a postului negru, a abstinenţei. Era ascet. Se
ruga cu inima. De aceea, Dumnezeu i-a dat biruinţa prin martiriu...
Aşteptând să se scoboare Căpitanul, din camera lui de sus, nu ştiu pentru ce motiv am urcat scările şi prin uşa întredes -
chisă l-am văzut în genunchi, rugându-se. Nu m-a observat, nu m-a auzit. Era adânc în rugăciune. Faptul acesta m-a şo-
cat. A trecut prin mintea şi inima mea ca un fulger, despicând cerul în două. Noi, jos, cântam, râdeam, povesteam
năzdrăvănii din viaţa studenţească de la Cernăuţi. Ne lăudam. Căutam să ne impunem, cu toată puterea elanului
tineresc. Măsuram încă lumea şi viaţa cu prăjina pasiunilor, cu cotul intereselor imediate. El însă se ruga. Stătea într-o
bătălie. Angaja destinul unui neam întreg. Avea nevoie de ajutorul direct al lui Dumnezeu” (Dezgroparea Căpitanului).
Noiembrie 1938 (în pădurea Tâncăbeşti), în timp ce erau transportaţi de la
închisoarea Râmnicu Sărat la Bucureşti. Urmează şi masacrarea unei părţi a elitei
legionare, sângele martirilor făcându-se jertfă spre Înviere17.
Vizionar şi spirit catalizator, cu energie şi dragoste imensă pentru Neamul
Românesc, dispreţuitor de moarte, integru şi cumpătat, Căpitanul „Corneliu Zelea
Codreanu a fost cea mai puternică personalitate românească” (arhim. Teofil
Pârâianu), simbolul luptătorului şi al martirajului românesc, imbold la luptă şi
jertfire pentru toate generaţiile viitoare de Români în sprijinul Neamului.
Personalitatea lui Corneliu Zelea Codreanu a pecetluit destinul neamului pentru
totdeauna; iar Mişcarea Legionară – „comunitatea organică a întregului
românism” (Din lumea legionară, Victor Puiu Gârcineanu) – prin doctrina legionară
a „omului nou” – „o nouă perspectivă a exitenţei” (Doctrina legionară, Horia Sima)
– va răzbate peste veacuri împlinind menirea neamului românesc în drumul lui
prin istorie spre Dumnezeu.

17
Din decembrie 1938 crimele guvernului, „ocrotite” de starea de forţă impusă de dictatura carlistă, s-au succedat în
cascadă, numărând până în vara anului 1940 circa 400 de victime. Setea de sânge şi de distrugere a Mişcării a culminat –
în urma pedepsirii prim ministrului Armand Călinescu („omul de oţel”) de echipa lui Miti Dumitrescu – cu „noaptea Sfântului
Bartolomeu” (de tip românesc) din 21/22 septembrie 1939, când au fost ucişi legionari în fiecare judeţ al ţării (după un
ordin ascuns al autorităţilor) – în total, 147 – şi în lagărele regimului: Miercurea Ciuc, 44; Vaslui, 32; sau închisori:
Râmnicu Sărat, 13; Spitalul Militar Braşov, 7. Trupurile lor au fost lăsate trei zile la răspântii, pe caldarâm, pentru a fi
înfricoşată lumea, fiind apoi azvârliţi în gropi. Crimele au depăşit ceea ce se putea închipui în acea vreme: de la regimul
de teroare, la schingiure şi până la aruncarea de vii în crematoriu (martiriu suferit şi de Nicoleta Nicolescu, şefa Cetăţuilor
legionare).
Corneliu Zelea Codreanu:
PREZENT!

Tropar, glas 8:
Crucea Ta ocrotindu-l de la naştere şi de la Arhanghelul Mihail luând chemare,
Doamne, Apostol şi Căpitan al neamului Corneliu Codreanu s-a arătat şi ţara în
mâinile Tale o a dat, pe care păzeşte-o pentru ale Născătoarei de Dumnezeu
rugăciuni, Unule, iubitorule de oameni, şi-i ajută pe români.

Condac, glas 3:
Corneliu Codreanu şi legionarii mărturisesc, pentru Cruce şi legea strămoşească
se jertfesc, cu care ruşinează pe iudei, bolşevici şi păgâni şi-i întăresc pe creştini,
biruinţă aflând sub sabia Arhanghelului şi pildă făcându-se neamului.
Condac 118:

Apărător mare al neamului românesc, Căpitane, pe tine Dumnezeu te-a arătat


când, prin darul Duhului Sfânt, Legiunea „Arhanghelul Mihail” ai întemeiat, prin
care neamul să audă chemarea şi ţelul cel de pe urmă – a învia în numele
Mântuitorului – să-l plinească. Pentru aceasta cu fruntea sus aducem în numele
Sfintei Treimi laudă românească:
Bucură-te, Corneliu, Apostol, Mărturisitor şi Căpitan al neamului românesc!

18
După Binecuvântare (de este preot: Binecuvântat este Dumnezeul nostru... iar de nu: Pentru rugăciunile...) se face
obişnuitul început:
Slavă, Ţie, Dumnezeul nostru..., Împărate ceresc..., Sfinte Dumnezeule..., Slavă... Şi acum..., Preasfântă Treime...,
Salvă... Şi acum..., Doamne miluieşte (de 3 ori), Tatăl nostru...;
imediat Troparele de umilinţă (Miluieşte-ne pe noi..., Slavă... Doamne, miluieşte-ne..., Şi acum... Uşa milostivirii...);
îndată Crezul;
apoi: Doamne miluieşte (de 12 ori), Slavă... Şi acum..., Veniţi să ne închinăm (de 3 ori), Psalmul 142;
după aceasta: Slavă... Şi acum... Aliluia (de 3 ori); şi îndată: Dumnezeu este Domnul... (de 3 ori) şi (tot de 3 ori) Troparul
(Crucea Ta ocrotindu-l...);
apoi Doamne miluieşte (de 3 ori), Slavă... Şi acum..., Psalmul 50.
Apoi Icoasele şi Condacele.
Icos 1:

Bucurie ai adus când în viaţă la răscrucea dintre două veacuri ai păşit, ca „sabie
între două lumi” să te arăţi lămurit şi neamul să-l înalţi la vrednicia strămoşească.
Pentru aceasta cu Sfinţii auzi cântare creştinească:
Bucură-te, fiule al neamului românesc
Bucură-te, alesule ce i-ai dat un ţel ceresc
Bucură-te, închinarea neamului şi pământului strămoşesc
Bucură-te, înălţarea lui la rostul cel duhovnicesc
Bucură-te, că neamul la picioarele Tronului dumnezeiesc ai suit
Bucură-te, cel ce i-ai arătat că trebuie sfinţit
Bucură-te, că Legiunii şi, prin ea, neamului îi eşti Căpitan
Bucură-te, că ai deschis ţării drumul spre liman
Bucură-te, al Crucii apărător
Bucură-te, în lupte înfricoşător
Bucură-te, cel prin care virtuţile neamului se împlinesc
Bucură-te, îţi strigă mulţime de suflete care te cinstesc
Bucură-te, Corneliu, Apostol, Mărturisitor şi Căpitan al neamului românesc!
Condac 2:

Cu numele Sfântului zilei în care te-ai născut ai fost numit, iar atunci Cornelie
Sutaşul era prăznuit; în aceasta s-a arătat chemarea ta ca ostaş al lui Hristos şi
ca şi a aceluia credinţa cea nesfârşită ţi s-a aflat mai vârtos decât la toţi de pe
pământ, căci lui Dumnezeu ai înălţat închinare de cuvânt: Aliluia!

Icos 2:

Din Bucovina erau strămoşii tăi şi se ştia numele lor în vremuri de restrişte:
neamul codrilor şi al munţilor; pentru neamul românesc şi tu cu dragoste vei lupta
ca-n veşnicie să-şi dobândească mântuirea sa. Se cuvine dar, cu acesta
urmându-ţi, să aducem cântare de har:
Bucură-te, inimă din inima ţării născut
Bucură-te, că inima ţării în inima-ţi a crescut
Bucură-te, că liceul de la Mănăstirea Dealu, la umbra capului lui Mihai Viteazu, ai
urmat
Bucură-te, că acolo virtuţile în sânge ţi s-au turnat
Bucură-te, că alături de tatăl tău în bătălie te-ai încins
Bucură-te, că aşa multă hotărâre şi dârzenie ai deprins
Bucură-te, că din tinereţe te-ai arătat viteaz
Bucură-te, cel fără lacrimi de frică pe obraz
Bucură-te, că de moarte nu te-ai speriat când ţi-a dat târcoale
Bucură-te, că ai luptat şi cu mâinile goale
Bucură-te, că Dumnezeu avea cu tine osebită rânduială
Bucură-te, că ai dat neamului pentru noua viaţă creştinească şcoală
Bucură-te, Corneliu, Apostol, Mărturisitor şi Căpitan al neamului românesc!
Condac 3:

Ecoul timpului îţi strigă numele – Codreanu – de


pădurea Dobrina ca o legendă legat, căci acţiunea
şi rezistenţa românească în faţa primejdiei
bolşevice ai declanşat, dorind în orice chip să te
opui satanicei încercări, spre a se auzi pururi
cântat imnul creştinesc într-ale ţării patru zări:
Aliluia!
Icos 3:

Frământările vremurilor au cuprins ţara toată, prooroci mincinoşi şi neamuri


străine minţeau românii ca pe gloată; cu bărbăţie i-ai înfruntat doar tu şi-atunci
drapelul roşu căzu, iar lumea văzând a ta ridicare din piepturi rosti vitejească
strigare:
Bucură-te, că în Iaşi, cetate creştină a românismului, ai ajuns
Bucură-te, că în lupta contra satanei ai dat bun răspuns
Bucură-te, că duhul strămoşilor ţi s-a împărtăşit
Bucură-te, că pământul ţării l-ai iubit
Bucură-te, că „lumina din răsărit” nu te-a orbit
Bucură-te, luptător împotriva bolşevicilor nebiruit
Bucură-te, că urmaş al strămoşilor te-ai arătat
Bucură-te, că te-ai pus de gardă ţării şi eşti vrednic de urmat
Bucură-te, că steagul românesc l-ai înălţat biruitor
Bucură-te, pentru neam de dreptate voitor
Bucură-te, conştiinţă naţională de apărare
Bucură-te, apărător al credinţei dreptslăvitoare
Bucură-te, Corneliu, Apostol, Mărturisitor şi Căpitan al neamului românesc!
Condac 4:

Generaţia de la ’22 lumina a răspândit şi în viaţa neamului sfinţenia a mărturisit;


cu învăţătura otrăvitoare şi eretică la luptă s-a luat şi potrivnică uneltirilor jidoveşti
s-a arătat. Atunci lupta mai aprig s-a încins şi neamul întreg a strigat înadins:
Aliluia!

Icos 4:

Hotar prăpădului ai pus când în fruntea iubitorilor de învăţătură te-ai aşezat; şi,
deşi diavolul cu slugile lui voiau să te abată din drumul spre înalt, prin lucrarea-ţi
de cârmuitor norodul te urma şi ale tale cuvinte adevărate le împlinea:
Bucură-te, râvnă tinerească a simţirii înalte şi inimii curate
Bucură-te, că din universitate voiaţi să faceţi a credinţei cetate
Bucură-te, că împotrivire comuniştilor v-aţi făcut
Bucură-te, că slujba creştinească v-a avut scut
Bucură-te, că din păgâneasca şcoală ai fost alungat
Bucură-te, că mai vârtos românii te-au urmat
Bucură-te, că izvodirile potrivnice creştinilor ai nimicit
Bucură-te, că masoneria să te distrugă n-a reuşit
Bucură-te, că porunca neamului ai ascultat
Bucură-te, că la Văcăreşti cu alţi români vrednici ai fost întemniţat
Bucură-te, că te-ai pus în slujba neamului tău
Bucură-te, că l-ai apropiat de Dumnezeu
Bucură-te, Corneliu, Apostol, Mărturisitor şi Căpitan al neamului românesc!
Condac 5:

Idealul apărării naţional-creştine a ţării l-ai purtat şi potrivnic străinilor de lege te-
ai arătat; întemniţat ai fost atunci pentru că menirea ţi-ai împlinit – aşa era duhul
jertfelnic în România răsplătit; dar lui Dumnezeu cântare de mulţumire ai înălţat:
Aliluia!

Icos 5:

În suferinţe mântuitoare, pentru păcatele neamului, până la moarte, vei ispăşi,


dar durerea, rănile şi batjocurile te vor întări, să ieşi mai curat ca lacrima şi ca
argintul lămurit în foc, drum de izbândă şi făclie fără obroc:
Bucură-te, că trupul ţi-a fost lovit şi dat la chin
Bucură-te, că nu ai scos nici un suspin
Bucură-te, că nădejdea nu ţi-a fost frântă
Bucură-te, că te-ai luat cu răul la trântă
Bucură-te, pedepsirea trădării celor vinovaţi
Bucură-te, tăierea lanţului umilirii atâtor fraţi
Bucură-te, zbucium sufletesc pentru a neamului întărire
Bucură-te, eliberare de sub pietroiul de batjocorire
Bucură-te, credinţă tare în misiunea-ţi românească
Bucură-te, faptă de gând şi trăire creştinească
Bucură-te, că lupta cu propriile păcate ai pus-o mai întâi
Bucură-te, că numai apoi neamului ai dat pildă şi ai fost căpătâi
Bucură-te, Corneliu, Apostol, Mărturisitor şi Căpitan al neamului românesc!

Condac 6:

Jidovimea îţi dorea pieirea, dar când te-a încolţit, tu ai lovit călăul, adânc l-ai
prăbuşit; atunci oculta a vrut să te-osândească, dar te-a ocrotit Cerul când ţara
românească a înălţat cântare creştinească: Aliluia!

Icos 6:

Limba nu poate a spune cu vrednicie cum mulţimea într-un suflet s-a transfigurat
– o, adânc negrăit! Pentru aceasta noi laude aducem în cântec curat:
Bucură-te, pătimitor în Gherle şi Jilave româneşti
Bucură-te, că pe români de jertfă îi găteşti
Bucură-te, că râvna cea bună ai pus-o la temelia neamului
Bucură-te, că taberele i-au redat unitatea sufletească a lui
Bucură-te, al luptei celei bune însufleţitor
Bucură-te, că românilor le eşti conducător
Bucură-te, că preschimbi oamenii în şoimi de fier
Bucură-te, că urci cu ţara la Cer
Bucură-te, că nouă mişcare ai rânduit lumii româneşti
Bucură-te, că ai pus-o sub pavăza Arhanghelului Mihail şi a oştilor cereşti
Bucură-te, că Legiune ca în cer pe pământ ai întemeiat
Bucură-te, că Moţa, Căpitan te-a chemat
Bucură-te, Corneliu, Apostol, Mărturisitor şi Căpitan al neamului românesc!

Condac 7:

Mişcarea Legionară s-a închegat din cei ce credeau nezdruncinat şi de gardă la


Icoană să stea s-au legat; dar au rămas afară cei ce-au avut vreo îndoială căci
nu puteau cânta cu îndrăzneală: Aliluia!

Icos 7:

Neamului ai croit calea cea dreaptă şi sub scutul Arhanghelului spre viaţă curată
se-ndreaptă, materia duhului subordonând-o şi zeiţa „Raţiunii” dărâmând-o, spre
a sluji mereu aşa cum i-a rânduit Dumnezeu:
Bucură-te, că lipsuri de tot felul ai înfruntat
Bucură-te, că într-o simţire pe toţi i-ai adunat
Bucură-te, cel ce în suflet Sfântul Duh aveai
Bucură-te, că ocrotire de la Hristos primeai
Bucură-te, că cu mişelie şi loviri ai fost răsplătit
Bucură-te, că vârtutea şi omenia le-ai preţuit
Bucură-te, că ceri credinţă în Dumnezeu ce dă tărie
Bucură-te, că pui încrederea în menirea spre veşnicie
Bucură-te, că dragostea de semeni în cuib sporeşte
Bucură-te, că starea lăuntrică prin cântec ţâşneşte
Bucură-te, că cele patru linii de început orientează în spirit legionar
Bucură-te, că în viaţă şi moarte ne eşti îndreptar
Bucură-te, Corneliu, Apostol, Mărturisitor şi Căpitan al neamului românesc!

Condac 8:

Omul-Hristos este piatra unghiulară de la care porneşte Legiunea, şi înnoirea


omului – şi nu programul – va birui întunecimea. Iar Mişcarea Legionară – ce
apără altarele Bisericii – prin şcoala sa va ajuta românului să biruie răul din el,
potrivnicii neamului şi toate puterile nevăzute ale diavolului, spre a putea cânta
lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 8:
Pământul strămoşesc ne este tăcută chemare, căci în el dorm strămoşii şi îl avem
sub picioare, iar în cer e reazemul nostru, vădit, din care sfinţenia în neam a
rodit:
Bucură-te, că românul cel nou răsare cu zorii
Bucură-te, că ai dat o şcoală ce frânge istorii
Bucură-te, că răbdarea neamului a fost răsplătită
Bucură-te, nobleţe de suflet rodită
Bucură-te, că ridici întărituri sufleteşti cât mai înalte
Bucură-te, că ne fereşti de ale lumii păcate
Bucură-te, trăire în duh legionar
Bucură-te, luptă, rugă şi dar
Bucură-te, osteneli de înălţare a ţării
Bucură-te, că suferinţa ţi-e plata iertării
Bucură-te, jertfitor în numele neamului
Bucură-te, luptător ce ai în mâini sabia Arhanghelului
Bucură-te, Corneliu, Apostol, Mărturisitor şi Căpitan al neamului românesc!

Condac 9:

Retragerea în munţi e cale de scăpare când ne va-ntinde cursă vreo altă


provocare; iar ultimul discurs ne va cutremura şi lumea românească prin moarte
va-n învia, spre a rosti cântarea: Aliluia!

Icos 9:

Sculaţi la viaţă nouă, românii te-au urmat şi înfrăţiţi în Duhul în Gardă s-au legat,
luând binecuvântare la-ndemnul strămoşesc, asemănaţi cu Sfinţii în tot ce-i
creştinesc:
Bucură-te, că muntele suferinţei l-ai urcat
Bucură-te, că pădurea cu fiare sălbatice nu te-a înfricoşat
Bucură-te, că mlaştina deznădejdiei nu te-a înghiţit
Bucură-te, că temelie noii Românii ai zidit
Bucură-te, că treptele virtuţii se urcă-n ascultare
Bucură-te, că-n toate eşti pildă de răbdare
Bucură-te, că-n dragoste ai pus tu năzuinţa
Bucură-te, că-n unitate vezi pururi biruinţa
Bucură-te, că pocăinţa ţi-a şters multe păcate
Bucură-te, că rugăciunea-ţi le-a biruit pe toate
Bucură-te, că fără vorbă multă românul făptuieşte
Bucură-te, că ţara nouă din înviere creşte
Bucură-te, Corneliu, Apostol, Mărturisitor şi Căpitan al neamului românesc!

Condac 10:
Şcoala legionară a dat învăţătură desăvârşită românilor şi duhul jertfelnic a rodit
din satul de la şes până pe crestele Carpaţilor; iar lumea-ntreagă a privit cu
uimire atunci când a văzut cum Moţa şi Marin – transfiguraţi pentru Hristos – în
Spania au căzut; având credinţă-n Cruce cu râvnă au luptat ca neamurile toate s-
audă iar cântat: Aliluia!

Icos 10:

Tu, Codrene, stai în frunte şi românii te urmează, ţara-n Legiune râde şi duşmanii se-
ntristează, căci şedinţa, marşul, cântul, tabăra şi închisoarea oţelesc sufletul
tânăr ce în jertfă-şi dă valoarea:
Bucură-te, sfântă tinereţe legionară
Bucură-te, că aprinzi întreaga ţară
Bucură-te, rupere din bucuria pământească
Bucură-te, smulgere din dragostea omenească
Bucură-te, făgăduinţă să trăieşti în sărăcie
Bucură-te, viaţa aspră este-a noastră datorie
Bucură-te, înlăturare a oricărei obidiri
Bucură-te, jertfa sfântă e urmată de-mpliniri
Bucură-te, că spre-nălţimea Bisericii ai tins
Bucură-te, ridicare spre aceasta înadins
Bucură-te, că neamul de păcat se apăra
Bucură-te, că răsplată Învierea-i se va da
Bucură-te, Corneliu, Apostol, Mărturisitor şi Căpitan al neamului românesc!

Condac 11:

Ţara te vedea arhanghel şi ea soare se gătea, hăt din Apuseni, pe Nistru şi din
Pind până-n Tisa; dar cu ura lor mişeii şi oculta te-ncolţeau, cu prigoane, lagăr,
temniţi, neamu-n beznă îl zvârleau. Din adâncuri de istorii veacul, totuşi, auzea
legionara ta chemare şi cum neamul se ruga: Aliluia!

Icos 11:

Urgisită ţi-a fost viaţa căci satan n-a suportat că ai dat ţării tărie şi sfat bun şi rost
înalt, şi-n a lumii nepăsare te-a răpus, dar n-a ştiut că sub lespedea de piatră
trupul moaşte s-a făcut:
Bucură-te, Corneliu Zelea Codreanu,
eşti PREZENT! la-al nostru-apel
Bucură-te, Căpitane, eşti de veghe-acum în Cer
Bucură-te, Nicadorii, Decemvirii s-au jertfit
Bucură-te, că-n prigoane vieţi mai multe
s-au sfinţit
Bucură-te, toţi martirii viaţa-n moarte au gustat
Bucură-te, afli-n ţarini un dar bun de grâu curat
Bucură-te, urcă-n viţe un vin nou ce dă viaţă
Bucură-te, ţara-aşteaptă să se schimbe iar la faţă
Bucură-te, că trecutul de doriri se împlineşte
Bucură-te, că prezentul doar prin crezul tău rodeşte
Bucură-te, viitorul legionar pecetluit
Bucură-te, veşnicia neamului s-a dăltuit
Bucură-te, Corneliu, Apostol, Mărturisitor şi Căpitan al neamului românesc!

Condac 12:

Vrură să nu-ţi ştim mormântul, dar aşa mai mare creşti, eşti în ţintirim sub cruce şi
din cer la noi priveşti; iar de sus avem putere – cum avuse-n urmă-ţi Horia19 să
vestească-n lume crezu-ţi şi să fulgere istoria – peste spaţii, peste timpuri s-
auzim suind din piepturi: Aliluia!

Icos 12:

Zările-s întunecate, căci chinuri noi se pregătesc, dar cerul fi-va-n veci cu-aceia
ce mântuirea şi-o râvnesc. De vreţi trecutul şi prezentul să-l împliniţi în viitor
intraţi prin şcoala lui Codreanu pe drumul cel mântuitor:
Bucură-te, te-nsoţiră studenţii şi-nvăţătorii
Bucură-te, te urmară ţăranii şi muncitorii
Bucură-te, că bătrânii izbăvire te-au primit
Bucură-te, şi copiii Făt Frumos te-au socotit
Bucură-te, mame, fete ţi-au ţesut cămaşa morţii
Bucură-te, ce tărie să te laşi în voia sorţii
Bucură-te, din morminte ieşi cu toţii la-nviere
Bucură-te, că prin asta ne aduci tu mângâiere
Bucură-te, dai putere în Aiuduri şi-n Piteşti
Bucură-te, generaţii de români însufleţeşti
Bucură-te, suferinţa se adună sus, în Cer
Bucură-te, ţara-i strânsă după Garda ta de Fier
Bucură-te, Corneliu, Apostol, Mărturisitor şi Căpitan al neamului românesc!

Condac 13:

O, Codrene, Căpitane, când vor cădea asupritorii şi toţi duşmanii vor plăti se va-
mplini sentinţa dată, că: „în curând vom birui”! Şi-această biruinţă scumpă
primeasc-o Domnul în altar, căci pentru ţara românească e jertfa Legiunii dar. Iar
19
Horia Sima, Comandantul Mişcării Legionare (1906-1993).
când va trâmbiţa Arhanghelul vei auzi cu Sfinţii cum neamu-nalţă-n Cer cântarea
biruinţei: Aliluia!

(Acest Condac se zice de 3 ori; şi iarăşi Icosul 1: Bucurie ai adus… şi Condacul


1: Apărător mare al neamului românesc…)20

Sfârşit şi lui Dumnezeu laudă!

20
Se încheie astfel: Cuvine-se cu adevărat..., urmează: Sfinte Dumnezeule..., Preasfântă Treime..., Tatăl nostru..., Pentru
rugăciunile..., apoi Troparul: Crucea Ta ocrotindu-l..., Doamne miluieşte... (de 40 de ori), Ceea ce eşti mai cinstită...,
Slavă... Şi acum... şi Otpustul.
Rugăciunea legionarilor

Îngerilor mai întâi şi de la Sfânta Treime a doua lumină te-ai arătat, Mihaile
Voievodule, şi însoţit fiind de îngerii credincioşi lui Dumnezeu, ai pornit război cu
balaurul cel mare şi cu îngerii lui, cel care se cheamă diavolul sau satana. Tu l-ai
aruncat din Ceruri pe pământ pe cel ce necăjea pe Dumnezeu, ziua şi noaptea,
apărând într-una pe cei drepţi şi ai înlăturat pentru vecie zavistia lui, aducând
pacea şi linistea în împărăţia cerească.
Şi noi, nevrednicii robi ai lui Dumnezeu şi credincioşi ai Mântuitorului Iisus Hristos,
înrolaţi în Legiunea lui Corneliu Zelea Codreanu, pentru salvarea Neamului nostru
Românesc, ne rugăm Ţie, Sfinte Arhanghele Mihail, Voievodul oştilor cereşti şi
slujitorul prea sfânt al marelui Dumnezeu, fii protectorul şi apărătorul Legiunii
noastre, ne întăreşte în credinţa cea adevărată şi ajută-ne să biruim cu puterea Ta
pe toate uneltele diavolului, care sunt puse să distrugă un Neam creştin şi de
Dumnezeu iubitor, poporul nostru românesc. Te implorăm, Sfinte Arhanghele
Mihail, care ai putere mare de la Dumnezeu Tatăl Ceresc, să fi prezent alături de
Legiunea noastră şi cu sprijinul Tău să se mântuiască Neamul nostru şi noi cu
toată recunoştinţa şi cu umilinţă Te vom preamări şi binecuvânta în vecii vecilor.
Amin.

Rugăciunea Căpitanului

Ai grijă, Doamne, de toţi ai mei. Primeşte-i sub scutul Tău. Iartă-i. Odihneşte-i.
Celor vii dă-le tărie asupra celor potrivnici, întru biruinţa României Creştin-
Legionare şi apropierea de Tine, Doamne, a neamului meu românesc, întru
nădejdea învierii lui. Amin.