You are on page 1of 17

P1 CMYK

Un pas înainte – de acasã la ðcoalã
Introducere

Pentru copil, începutul studiilor cunoştinţă cu viitorul învăţător copilul învaţă mai întâi
este o mare aventură. Pentru al copilului şi cu directorul cine este şi la ce s-ar putea
familii, aceasta e o perioadă şcolii. De asemenea, adaptarea aştepta. Aşteptările membrilor
de anxietate, deoarece viaţa va fi mai simplă dacă îi veţi familiei influenţează reuşita
copilului mai mult nu se ajuta copilului să însuşească şcolară a copilului. Aşteptările
concentrează în familie, ci la nişte deprinderi elementare de joase limitează dorinţa
şcoală. Experienţa variată de autodeservire. copilului de a încerca, iar
acasă, îmbinată cu abilităţile aşteptările înalte îl inspiră
Părinţii şi cadrele didactice
sociale şi intelectuale ale să-şi dezvolte potenţialul.
trebuie să coopereze. Învăţătorii
copilului, care se dezvoltă Prin înţelepciune, răbdare şi
sunt mai eficienţi când înţeleg
tot mai mult, l-au pregătit pe reflectare, membrii familiei
interesele şi temerile, talentele
copil pentru a face faţă noilor pregătesc copiii să-şi continue
şi preferinţele copilului. Părinţii
încercări. explorările cu încredere şi
îi susţin pe învăţători când
Pe măsură ce copilul se înţeleg că joaca şi cercetarea entuziasm, în fiecare zi.
pregăteşte pentru şcoală, sunt elemente indispensabile
părinţii pot să-i uşureze învăţării – atunci ei apreciază
tranziţia de acasă spre şcoală. eforturile şi succesele copilului.
În primul rând, atitudinea
Învăţarea este un drum lung
părinţilor va avea un impact
care începe şi continuă în
serios asupra copilului.
familie. În cadrul familiei,
Dacă părinţii îl fac pe copil
să creadă că şcoala este un
loc interesant, copilul va
merge la şcoală cu aşteptări
pozitive. Părinţii pot afla mai
multe despre şcoală şi despre
metodele educative folosite de
învăţător; dacă este posibil,
părinţii ar trebui să facă

–1–

CMYK

părinţii ar putea alege şcoala la care va merge copilul lor sau ar putea alege clasa sau învăţătorul. pentru şcoală are copilul să vadă ce reprezintă ea şi să dumneavoastră şi la ce capitol discute cu învăţătorii şi cu mai are nevoie de ajutor. –2– CMYK . mai întâi de toate. părinţii ar trebui să ţină cont. precum şi să determine cum va fi instruit copilul lor şi ce anume va învăţa. Directorul şcolii joacă un rol important în stabilirea modului de predare în şcoală şi le poate explica părinţilor despre principiile educaţionale şi obiectivele şcolii.CMYK P2 Sã pãðim cu dreptul: sã aflãm mai multe despre ðcoalã O cale de sporire a încrederii în şcoala unde va merge copilul dumneavoastră este să aflaţi mai multe despre acea şcoală. ca să ştie la ce să se alege şcoala la care va merge aştepte la şcoală. părinţii nu pot copilul. directorul şcolii. Dacă există posibilitatea de a alege. Aceasta vă va ajuta să pregătiţi În multe cazuri. mai bine ce abilităţi necesare ar fi bine să viziteze şcoala. de temperamentul copilului. Astfel veţi şti copilul lor. În unele situaţii. Cu toate acestea.

P3 CMYK Eðti gata de ðcoalã? Abilităţi necesare şcolarului Copilul meu (bifaţi) Comentarii Vorbirea. abilitatea de a citi şi a scrie Foloseşte fraze complete Poate reproduce o poveste cunoscută Ascultă şi urmează instrucţiunile Ştie diferenţa dintre literă şi cuvânt Înţelege că textul se citeşte de la stânga la dreapta Recunoaşte câteva litere Poate citi propriul nume Poate citi câteva cuvinte simple –3– CMYK .

Ascultă când este în grup. Poate număra corect obiectele dintr-un set.CMYK P4 Număratul şi socotitul Poate scrie litere şi/sau cuvinte. Urmează instrucţiuni simple. Poate folosi obiecte simple pentru a crea şi rezolva probleme simple de adunare sau scădere. Aranjează obiectele de la mare la mic. când este necesar. Recunoaşte formele geometrice. Îi place să vorbească cu alte persoane. iniţiază conversaţii. mai scurt. Recunoaşte şi creează modele logice simple Măsoară obiecte şi poate spune care dintre ele este mai lung. Sortează obiectele în două sau mai multe categorii. Lucrează bine în grup. îşi aşteaptă rândul pentru a vorbi. până la urmă (până la 10 sau până la 20). –4– CMYK . mai uşor. Comunicarea socială Împarte obiectele cu alţii. mai greu. Recunoaşte numeralele până la zece. Ridică vocea.

Înţelege ce e bine şi ce e rău. –5– CMYK . Prinde mingea moale aruncată spre el sau care sare spre el. Colorează imaginile fără a depăşi conturul acestora. este capabil să îndeplinească o sarcină pînă la capăt. butoane. Poate numi sentimentul – poate spune cum se simte şi cum ar putea să se simtă alţii. fermoare. P5 CMYK Sentimente (emoţii) Se separă uşor de părinţi. nu în pumn. Taie cu foarfecele. Sare cu ambele picioare şi într-un picior Poate controla coordonarea ochi-mână. Este capabil să se joace în grupuri mici sau cu un singur copil. Este insistent. poate pune obiectul în locul dorit. Dezvoltarea fizică Ţine creionul cu degetele. Poate încheia nasturi.

dar încă are nevoie de susţinere • Are nevoie de asigurări că este iubit • Are simţul datoriei. În funcţie de copil. glume sau cuvinte fără sens –6– CMYK . soluţionează • Poate participa la jocuri problemele prin discuţii organizate • Manifestă simţul umorului. îşi asumă responsabilităţi în Colegii cadrul familiei • Începe să înţeleagă punctul de vedere al altor persoane • Îşi dezvoltă respectul de sine în baza interacţiunii cu alţi copii • Are doi sau trei prieteni apropiaţi • Puţin interacţionează cu reprezentanţii celuilalt sex • Învaţă să-şi împartă Emoţiile lucrurile cu alţii şi să-şi • Începe să-şi inhibe aştepte rândul agresivitatea. totuşi. exprimat adeseori prin ghicitori. pot exista variaţii semnificative: unii copii vor manifesta un anumit comportament cu mult mai devreme decât alţii. Copilul dumneavoastră: Relaţii familiale • Este mai puţin dependent de părinţi.CMYK P6 Copilul de 5-7 ani Î n continuare vă propunem un sumar al caracteristicilor tipice de dezvoltare pentru copiii de cinci-şapte ani.

face distincţie • Are o bună coordonare în scris clară între fantezie şi ochi–mână şi manifestă realitate • Poate să facă haz de cei motricitate fină bine care vorbesc o altă limbă dezvoltată • Îşi poate menţine interesul asupra unui subiect • Poate să folosească pentru un timp mai instrumente şi materiale îndelungat simple • Este foarte energic • Ia decizii după ce se gândeşte şi cântăreşte lucrurile mai bine • Are memorie bună când este vorba de idei concrete. P7 CMYK Şcoala • Îşi doreşte ca învăţătorul să-i aprecieze succesele • Îi place să înveţe şi vrea să aibă succese la şcoală • Este influenţat de atitudinile şi valorile învăţătorului Limbajul • Învaţă că cuvintele şi imaginile reprezintă obiecte • Îşi aminteşte şi poate descrie evenimente din Dezvoltarea fizică trecut şi prezent • Creşte (dar se va ţine • Uneori poate folosi limbajul cont de faptul că fetele se în mod agresiv dezvoltă mai repede decât Gândirea • Înţelege mai multe cuvinte băieţii) decât foloseşte în vorbire şi • De regulă. poate memoriza două lucruri concomitent pentru perioade scurte de timp • Poate înţelege şi respecta regulile –7– CMYK .

activ în educaţia copiilor • Sunt încurajate lor. diferenţele individuale. • Activităţile şi subiectele rasiale. Jocurile erori astfel. oportunităţi pentru a-şi Învăţătorii reacţionează la spori cunoştinţele. –8– CMYK . celălalt. desenul şi încurajaţi să joace un rol cântecul. Toate • Copiii lucrează în grupuri formele de comunicare mici. în sine În timp ce faceţi cunoştinţă cu învăţătorul copilului • Învăţătorii pun multe dumneavoastră şi studiaţi clasa în care va învăţa. lingvistice şi studiate de copil la şcoală culturale. încât copiii să îl ajută să înveţe. ascultatul. în afara şcolii. activităţi. Ei sunt vorbitul. nu • Copilul îşi creează singur greşeli sau eşecuri.CMYK P8 Clase în care se învaþã în mod activ Ce le face să fie deosebite? C adrele didactice cu spirit creativ şi clasele lor au anumite caracteristici care le oferă copiilor cele mai bune oportunităţi pe calea învăţării continue. Ei bine. Diferenţele sunt sunt legate în mare măsură considerate avantaje şi de activităţile de acasă şi oferă posibilităţi pentru din comunitate. şi învăţând unul de la • Părinţii sunt întotdeauna scrisul. paşi spre învăţare. Aceste clase sunt centre de învăţare activă care stimulează imaginaţia şi sporesc încrederea în sine. întrebând „Ce ar fi dacă am face aşa? Învăţarea activă Cum am putea face aceasta • Interesele copilului în alt mod? Cine are alte constituie punctul de idei?” pornire cel mai important • Erorile sunt considerate în procesul de învăţare. ajutându-se reciproc Legătura dintre şcoală şi casă sunt încurajate: cititul. dotată cu materiale diverse şi interesante. nu se teamă că pot greşi. Ele oferă legăturile necesare cu viaţa copilului Imaginaţia şi încrederea în familie. a îmbogăţi experienţa copiilor şi viaţa în clasă. Atrageţi atenţia la următoarele aspecte: iniţiază discuţii. • Copiii au multe posibilităţi • Sala de clasă este de a alege diferite proiecte şi confortabilă şi viu colorată. bineveniţi în clasă. asiguraţi-vă întrebări care îi încurajează că observaţi lucrurile care îi vor ajuta copilului să înveţe cât mai pe copii să gândească.

copiii şi ei timizi. Invitaţi ajuta copilul să-şi exprime grijile legate de şcoală: acasă câţiva colegi sentimentele. pentru succese. ar putea ajuta • Încercaţi să faceţi ceva atenţie bebeluşului. El ar putea de stres. Dacă copiilor li se De exemplu. daţi-i un pachet Din fericire. să poată citi. a copilului. Copilul ar • Unii copii pot să-şi facă creând părţi ale zilei putea avea astfel de idei. lăudându-l gol în ziua părintelui. copilul dumneavoastră tărăgănează să se pregătească sau se plânge brusc de dureri de stomac? Aceste simptome însă dispar sâmbăta. acasă. şcoală se reduce. ei vorbi în prezenţa colegilor. cu timpul. oferiţi-i la dejun bucatele de-ai copilului care sunt preferate. să îi acorde mai multă asemenea. se obişnuiesc tot mai mult cu dumneavoastră. P9 CMYK “Nu vreau la ðcoalã!” Evitarea şcolii C ând vine dimineaţa şi e timpul să meargă la şcoală. după părerea la şcoală cu ceva gustos. –9– CMYK . mai mare ştie să citească. exemplele unor persoane distractiv de dimineaţă. dar s-ar putea ca şi acesta să nu cunoască exact ce anume • Copilul de 5-7 ani îşi face îi cauzează copilului starea multe griji. • Ar putea fi util să modelaţi dacă crede că trebuie unele situaţii acasă. şi oferiţi-le îmbrăcaţi-l în haina programul zilnic şi frica de şansa să comunice. duminica. preferată. griji că lipsa lor va afecta pentru a afla care activităţi deoarece vede că sora părintele care rămâne îi cauzează starea de stres. • Copilul care urăşte şcoala i-aţi putea lămuri că copiii • Copilul care are fraţi sau fiindcă este timid poate să merg la şcoală anume surori mai mici poate să se simtă mai bine ştiind pentru ca să înveţe să creadă că este trimis la că unul dintre părinţii citească – şi că nu trebuie şcoală. celebre care au fost timide • Întrebările delicate pot Astfel copilul va uita de când au fost copii. copilul ar Ajutaţi-i copilului să se dă de înţeles că plecarea putea avea mari emoţii calmeze şi să nu se simtă lor la şcoală creează un în cazul necesităţii de a inadecvat. De asemenea. şcoală. pentru a adeseori încep să manifeste În acest sens aţi putea să spori încrederea în sine nedorinţa de a merge la exersaţi cu el acasă. re. de sărbători? Cum puteţi afla de ce copilul dumneavoastră încearcă să evite şcoala? • Puteţi încerca să discutaţi cu învăţătorul copilului dumneavoastră. pentru ca părinţii lui a fost şi el timid. să se teamă de şcoală. De să cunoască totul dinainte.

Unii copii. De asemenea. Poate fi vorba şi de temperamentul copilului. În acelaşi timp. Vă propunem câteva sugestii: – 10 – CMYK . Ei pot să înveţe unul de la celălalt abilităţi noi şi pot să se distreze împreună pentru mai mult timp decât ar vrea sau ar putea să o facă adulţii. întâmpină greutăţi mari când trebuie să devină parte a unor grupuri sociale. Lor le este dificil să-şi facă prieteni noi. Copilul poate fi timid deoarece are părinţi timizi şi aceştia i-au servit ca model de comportament.CMYK P10 Copiii timizi Găsirea unor noi prieteni P rietenii joacă un rol important în dezvoltarea copilului dumneavoastră. unii copii au probleme mai serioase când este vorba de adaptarea la lumea din jur. Majoritatea preşcolarilor nu doresc să comunice cu străinii şi uneori sunt nesiguri. uneori. totuşi. prietenii îi ajută copilului să se simtă important şi încrezător. se pare că un copil timid nu are loc într-un grup deja format. Copiii învaţă şi cercetează mai creativ atunci când se joacă împreună. Părinţii pot încuraja copiii timizi să se împrietenească cu alţi copii.

– 11 – CMYK . astfel încât copilul să interes. poată comunica cu alte persoane într-un mediu social confortabil. să vă placă. mai propunându-le să se mici. Atunci interacţiune socială. copilului dumneavoastră îi va fi mai uşor să creadă că şi pe el alţii o să-l placă. Copiii tim • Încercaţi să aveţi o izi ar putea intra în contact adeseori se simt ma atitudine pozitivă faţă i cu un grup de copii. în special cu prietenii lăudaţi-l. lăudaţi-l. mai bune căi pentru a-l dumnea • Oferiţi copilului cât mai cu pr iet en ii face să fie încrezător este împreună multe oportunităţi de copilului. P11 CMYK uri • Sugeraţi idei de joc înainte ca co pil ul să • Încurajaţi copilul u dumneavoastră să aibă meargă în ospeţie sa planificaţ i ac tiv ită ţi o părere bună despre la sine. • Atrageţi atenţia copilului asupra cazurilor când el au abilităţi • Copiii care nu soluţionează cu succes zvoltate sociale bine de o problemă cu ajutorul că nu arată adeseori cred unui prieten sau când e lu cruri bine. mai puţin matu Dacă creaţi impresia că ri joace împreună. sau mai mari şi ma vă aşteptaţi ca oamenii i maturi decât sine. să-l ascultaţi. • La început limita ţi activitatea socială la interacţiunea în grup uri mici şi organizaţi • Ajutaţi copilul să-şi activităţi care presup un dezvolte abilităţile de cooperarea şi aştep tarea vorbire. ca ele să degradeze în se po ar care arată şi certuri. când are idei dumneavoastră şi copiii bune şi conversează cu lor. Una dintre cele care pot fi realizate vo as tră ac as ă. când spune ceva corect. Descrieţi cum rândului. confortabil cu copiii de propria persoană. Spuneţi-l rezolvă disputele înainte m od ul în bune despre tă.

– voi citi şi voi lua măsuri în legătură cu toate mesajele din partea şcolii şi educatorului/învăţătorului copilului meu. – voi fi model pentru copil. dacă va fi necesar. – voi fi voluntar activ la şcoala în care învaţă copilul meu. – voi încuraja cititul de plăcere şi cel pentru studiu. eu … – mă voi asigura că copilul meu ştie că apreciez eforturile sale şi munca sa.CMYK P12 Promisiunea pãrintelui Cînd copilul meu va merge la şcoală. – voi fi implicat în procesul de învăţare al copilului meu. – voi asigura un loc liniştit unde copilul meu să-şi facă temele. Semnătura _______________________ Data ____________ – 12 – CMYK . povestindu-i ce învăţ. – voi lucra cu copilul meu asupra temelor pentru acasă. – voi participa la şedinţele de părinţi. la şcoală şi acasă. la telefon sau în scris. – voi discuta cu educatorul/învăţătorul copilului meu personal. – voi controla caietele copilului meu pentru a vedea dacă învăţătorul nu au făcut notiţe. ce teme pentru acasă sunt indicate şi altă informaţie. – voi verifica temele pentru acasă în fiecare seară pentru a şti ce a avut de învăţat şi cum s-a descurcat.

P13 CMYK – 13 – CMYK .

ISBN 9975-924-55-7 CMYK . prin concursul Programului Educaţional Pas cu Pas.CMYK Coperta 2 CZU 159. © 2006: Editura Epigraf – pregătire prepress. New York.93-053. cu susţinerea Open Society Institute. Autor: Cassie Landers Ilustrator: Joan Auclaire Traducător: Nicoleta Culava Lector: Elena Grosu Machetare computerizată: Anatol Timotin © 2006: UNICEF – pentru prezenta ediţie în limba română. New York. Este editată cu sprijinul UNICEF.31 N 89 Această carte a fost elaborată de Asociaţia Internaţională Step by Step. Tiparul executat la Combinatul Poligrafic.

Palfry. Steven. 1995. Katz. CMYK Coperta 3 Surse bibliografice Ministerul Sănătăţii şi Serviciilor Umane. Md: Ministerul Sănătăţii şi Serviciilor Umane. 2002. Caring for YourBaby and Young Child (Îngrijirea sugarului şi copilului). Landover. Shelov. The Disney Encydopedia of Baby and Child Care (Enciclopedia Disney despre copii şi educaţie). Vol. Îndrumar pentru părinţi. Capitolul 1. Kindergarten Here We Come! (Iată-mă.: Meld Publications. New York. grădiniţă!) Minneapolis. I.. J. Hannemann Robert. Bantam Books. Schulman. New York. Secţia Copii şi Familii.. CMYK . The 21st Century: Exploring Parenting (Secolul XXI: Explorarea artei de a fi părinte). 2000. Minn. Hyperion. 1998. 1. S.

CMYK Coperta 4 Programul Educaţional Pas cu Pas Editura Epigraf CMYK .

CMYK Coperta 1 Un pas înainte – de acasã la ðcoalã CMYK .