despre raportul realitate - fictiune ilustrat ntr-un text narativ studiat,pornind de la ideile exprimate n

urmatoarea afirmatie: ,,Fictiunea nu este viata traita, ci alta viata,inventata cu materialele oferite de prima
si fara de care viata adevarata ar fi mai sordida si mai saracacioasa dect este". (Mario Vargas Llosa,
Scrisori catre un tnar romancier)
Afirmatia lui Mario Vargas Llosa despre raportul fictiune-viata adevarata surprinde aspecte definitorii ale
celor doua concepte si poate fi ilustrata pe baza nuvelei istorice "Alexandru Lapusneanul" de Costache
Negruzzi.Fictiunea (termen care provine din latinescul "fictio", unde nseamna creatie a imaginatiei,
nascocire) presupune utilizarea unor elemente din realitate pentru crearea unei alte lumi. Este, asadar, o
plasmuire a imaginatiei autorului. Un text literar poate fi ancorat n informatii verificabile, preluate din
realitatea imediata, dar fictiunea implica procesul de selectie, reorganizare si interpretare a datelor
realitatii si poarta amprenta originalitatii autorului.
Nuvela istorica are ca subiect de inspiratie vechile cronici, personajele ei fiind modele (sau antimodele) de
domnitori si boieri ai timpurilor istorice. Universul ntmplarii (o domnie, lupta pentru tron, o bataie,
confruntarea dintre domnitor si boieri) devine subiect de fictiune, iar personalitatea istorica devine
personaj, de cele mai multe ori chiar personaj principal. Faptele evocate sunt semnificative, dezvaluind
momente esentiale din viata personajului si evolutia acestuia.
Aparuta n 1840, n primul numar al revistei "Dacia literara", nuvela "Alexandru Lapusneanul" ilustreaza n
mode stralucit, inspiratia din istoria nationala pe care M. Kogalniceanu o considera, alaturi de folclor si de
natura patriei, ca pe una dintre principalele surse ale unei literaturi originale.Model nu numai de stil, de
vigoare epica de conceptii si de psihologie, "Alexandru Lapusneanul" este, totodata, un model pentru felul
cum poate fi prelucrat un text istoric ntr-o creatie personala. Desi informatia istorica e sumara, Negruzzi
realizeaza o capodopera a nuvelisticii romnesti.
Tema nuvelei este politica respectiv, de ngradire a marii boierimi de catre domnitor, n cea de-a doua
domnie a lui Alexandru Lapusneanul. Subiectul operei urmeaza ndeaproape continutul izvoarelor de
inspiratie: cronicile lui Grigore Ureche si Miron Costin. Personajul principal este Alexandru Lapusneanul,
crudul domnitor ce fusese izgonit de la scaunul tarii de catre boieri care uneltisera mpotriva lui si care se
ntoarce la domnie cu ajutor turcesc.
Nuvela urmeaza firul cronologic al ntmplarilor, de la a doua venire pe tron a lui Lapusneanul, pna la
moartea acestuia. Faptele evocate sunt reprezentative, nuvela distingndu-se prin gradarea perfecta a
conflictului, ca si prin economia de mijloace folosite. Ea reprezinta momente cruciale din destinul si
evolutia personajului principal, cum ar fi: urcarea acestuia la tron, masurile drastice pe care le aplica
tradatorilor de la curte, culminnd cu uciderea celor 47 de boieri, calugarirea domnitorului si otravirea
acestuia. Echilibrul compozitional este realizat prin organizarea textului narativ n patru capitole, care
fixeaza momentul subiectului.Costache Negruzzi a preluat din cronica lui Grigore Ureche scene, fapte si
replici (de exemplu, primul moto, "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu..." si ultimul, "De ma voi scula, pre
multi am sa popesc si eu"). Autorul nuvelei se distanteaza nsa de realitatea istorica nfatisata n
"Letopisetul Tarii Moldovei" prin apelul la fictiune si prin viziunea romantica asupra istoriei. Realitatea
istorica este modificata, dar actiunea nuvelei se pastreaza n limitele verosimilului. Timpul petrecerii
evenimentelor este unul istoric, obiectiv (1564-1569). De asemenea, sunt respectate coordonatele spatiale
obiective ale textului: ntmpinarea de catre boieri la Tecuci, crutarea cetatii Hotinului pe cnd celelalte
sunt incendiate.
Anumite fapte ale personajului se regasesc n cronica: nlaturarea lui Tomsa, casatoria cu doamne
Ruxandra, solia boierilor pentru a-i mpiedica ntoarcerea la tron, uciderea celor 47 de boieri, calugarirea
nainte de moarte si uciderea domnitorului prin otravire.
In opera, este amintit numele real al domnitorului, schimbat la urcarea pe tron de catre boieri pribeag, din
Petrea Stolnicul n Alexandru Lapusneanul. Se identifica n opera, de asemenea, numeroase personaje
confirmate de istorie, doamna Ruxandra, voinicul Motoc, spatarul Spancioc, postelnicul Veverita si
mitropolitul Teofan.
Spre deosebire de personalitatea istorica, a carei existenta este consemnata n cronici, personajul literar
ilustreaza un tip uman, este o creatie a autorului, n conformitate cu viziunea sa. De exemplu, unele
personaje (Motoc, Veverita, Spancioc) apar n opera ilustrnd tipuri umane (boierul tradator, boierul
patriot), dar istoria consemneaza faptul ca ei fugisera n Polonia, la Liov si nu mai traiau n timpul celei de-
a doua domnii a lui Lapusneanul.
Prin construirea personajului principal, Costache Negruzzi a avut n vedere ilustrarea tipului de personaj
romantic, construit din contraste, exceptional surprins n mprejurari exceptionale: domnitorul tiran si crud.
Chiar daca multe dintre evenimentele care l au ca protagonist au fost mentionate n opera potrivit
letopisetului, portretul personajului nu preia din realitate dect statutul acestuia si anumite fapte necesare
n caracterizarea indirecta. Privit n contextul istoric (Ev mediu sngeros, cu dese schimbari de domnitori si
tradari ale boierilor), ajungem la o justificare obiectiva a unor fapte ale sale.
Personajul depaseste cu mult profilul personalitatii istorice, autentificata de cronica, prin trasaturi care
sunt adncite si exceptional ilustrate (tehnica disimularii si a manipularii maselor, sadismul extrem,
dezumanizarea totala). Astfel, portretul domnitorului, construit n maniera romantica, evidentiaza un profil
despotic.
Transfigurarea artistica a faptelor istorice are o motivatie estetica: gradarea tensiunii narative, reliefarea
caracterelor personajelor, mesajul textului narativ.
n concluzie, evidentiind realitatea ca punct de plecare, ca sursa pentru realizarea unei opere de fictiune,
afirmatia lui Mario Vargas Llosa se ilustreaza n nuvela istorica "Alexandru Lapusneanul".