You are on page 1of 178

ANGELICA PUȘCAȘ 
 
 
COLOANE ȘI VITRALII 
 
ANTICHITATE ȘI EV MEDIU.  
INCURSIUNI ÎN ISTORIA ȘI CULTURA  
TURISMULUI URBAN PREMODERN 
 

 
 
           
 
 
 

 
 
 

      ANGELICA PUȘCAȘ            COLOANE ŞI VITRALII      ANTICHITATE ŞI EV MEDIU    *    INCURSIUNI ÎN ISTORIA ŞI CULTURA   TURISMULUI URBAN PREMODERN                                PRESA UNIVERSITARĂ CLUJEANĂ  2015  .

 univ.  fără  acordul autoarei.      Coperta: Gheorghe Aştileanu  (e‐mail: astileanu_gheorghe@yahoo. Ștefan Dezsi                          ISBN 978-973-595-869-5             © 2015 Autoarea volumului. Hasdeu nr.ro/  .ro  http://www.ubbcluj.com)    Grafica: Silviu Teofil Covaciu  Reprezentări cartografice: Bogdan Beldean  Tehnoredactare: Liliana Tomuleţ și Alexandru Cobzaș    Universitatea Babeş‐Bolyai  Presa Universitară Clujeană  Director: Codruţa Săcelean  Str. univ. România  Tel.editura. dr. Repro‐ ducerea  integrală  sau  parţială  a  textului./fax: (+40)‐264‐597.      Referenţi ştiinţifici:  Prof. Pavel Pușcaș  Conf.ubbcluj.51  400371 Cluj‐Napoca.  prin  orice  mijloace. este interzisă şi se pedepseşte conform legii. Toate drepturile rezervate.401  E‐mail: editura@editura. dr.

.......................................... Etapa mijlocie sau de consolidare a turismului urban (1400–500 î... 61 I...... Cuprins I....2................ – sec...2. 67 II.......1...... 75 II...... Oportunități de geneză a turismului urban............................. Universitățile ca vectori fundamentali de reabilitare a Evului Mediu și de geneză a Renașterii ..................................... 83 II..................1................................ III d....2............................ Temple.......... necropole................ 109 III...............2.... Perioada antică clasică sau vârsta de apogeu a turismului urban (anii 500 î............ 11 I.....4.......) ..... IV–IX d.......) ......1................ 34 I..2...............Hr..... 69 II.................5............. burguri . 26 I...........1........... Sincope și creșteri în evoluția fenomenului turistic .... sanctuare............................................................................4. 9 I................... Concluzii preliminare ..................... 78 II......... 20 I..............Hr...........3........ Etape în evoluția turismului urban......4........Hr........ Perioada feudală a turismului urban............................. 104 II..............2..................2.... Goticul – între seducție și consecințe.... Personalitatea turistică a „orașelor de piatră” .................. Evul mediu.......... 19 I............................... 69 II............) ........... Urbanism și cultură superioară în lumea bizantină ........................... Etapa timpurie sau de individualizare a premiselor turismului urban .................4........1................... Cruciade și catedrale .................. 76 II..................................6................................... urban și turism urban ...... Culturi și civilizații mediteraneene... Istoria timpurie a turismului urban................ China) .......5....1............... 89 II.Hr..................................... India..... 7 I..... Renașterea economică sau renașterea comercială ............. 7 I.. mausolee și locuri istorice ..4...4................................ Considerații preliminare .Hr......................................... cetăți..................... Puncte de vedere privind recuperarea turismului religios .................................................................... Conceptele de: oraș................................. Problema turismului urban în antichitatea orientală (Egipt............................. Etapa turismului obscur (sec................................................. 32 I............................... Faza de resuscitare a mișcării turistice sau „vârstele eroice” ale turismului feudal (secolele X–XIII d........) .......................3....................................4...................... Fortărețe..3. 121 Tabel cronologic .....2.....2. 128 5 ... Evoluția habitatelor pseudourbane în secolul al IX-lea....................

III.1. Constantinopol la început. Opinii asupra interpretării conceptului
de „turism urban” ................................................................................................... 132
III.1.1. Patrimoniul construit. Arhitectură religioasă. Construcții civile........ 133
III.1.2. Construcții civile ....................................................................................... 149
III.1.3. Domenii de excelență în artă ................................................................... 156
III.1.4. Imaginea religioasă. Icoane și iconoclasmul .......................................... 157
III.1.5. Icoanele ....................................................................................................... 161
III.1.6. Sărbătorile, între rânduiala statică și funcțiile dinamice ...................... 162
III.1.7. Popularitatea divertismentelor ................................................................ 166

IV. Atmosferă urbană, manifestări umane relaxante. Creația artistică.
Elemente de bază ale ecuației turismului urban ................................................. 171

Bibliografie selectivă ................................................................................................. 175

6

I.
Istoria timpurie a turismului urban.
Considerații preliminare

I.1. Conceptele de: oraș, urban și turism urban

În majoritatea țărilor, conceptul de urban este sinonim cu cel de oraș. Probabil că princi-
palele distincții vin pe filieră cronologică, odată și apoi ca rezultantă a gradului intensiv,
exploziv de dezvoltare și sistematizare a orașelor, proces declanșat de Marea Revoluție
Industrială (mijlocul secolului al XVIII-lea) și accentuat cu deosebire, după al Doilea
Război Mondial.
O altă notă distinctivă o introduce modul de organizare a sistemului urban în spațiu,
în sensul atașării sau non atașării de oraș a suburbiilor. Păstrându-ne în această dimensi-
une, adăugăm că și instituțiile oficiale de statistică, operează adesea cu o formulă de or-
ganizare urbană ce integrează holarhic: orașul, aglomerația urbană și zona metropolitană.
În final, expresia de maximă elaborare, complexitate și de extindere spațială pe care o
atașează organismul urban, este megalopolisul.
În plan sociologic și mental, o condiție importantă ce intervine în definirea urbanului,
este calitatea vieții sau modul de viață urban („gen de viață” – după Paul Vidal de la Bla-
che), acesta din urma fiind asimilat, în primul rând, ca o anumită atitudine, sau model
comportamental, jalonat de valori morale: bunăcuviință, politețe,1 simț civic, responsa-
bilitate etc.
Geografia comportamentală a orașului, developează în același timp și o imagine ma-
lefică, constituită din seria fenomenelor de risc social și enviromental: sărăcie, supraaglo-
merare, „ghetoizare”, boli, criminalitate, corupție, vicii extreme (alcoolism, consum de
droguri, prostituție, violență), poluare, insalubritate, agresarea estetică și ecologică a pei-
sajului etc.
În acord cu aceste date, dar și cu principalele atribute ale orașului: densitate ridicată a
populației, concentrarea fondului construit; eterogenitatea de clasă (sau castă); de religie,
de rasă, de instrucție ș.a.m.d., E. Park e îndreptățit să aprecieze orașul drept „o stare a
minții”, un conglomerat de obiceiuri și tradiții, de atitudini organizate și trăiri emoționale
reflectate în complexul de habitudini, transmise prin intermediul tradițiilor, și concret, al
generațiilor.

1
Politețea – norme comportamentale impuse de cetate (polis).

7

Fenomenul urban, odată cu apariția primelor orașe (mileniul VI–V î.Hr.), a fost unul
deosebit de activ, mulând forme multiple de dinamică privind dezvoltarea economică (în
evoluție, în involuție) și culturală; extinderea spațială; expresia arhitecturală; prefacerile
interioare (de organizare, de structură); mobilitatea populației; intensitatea schimburilor
(materiale, informaționale) cu teritoriile rurale de proximitate ori cu alte centre urbane;
proliferarea și diversificarea activităților productive; individualizarea funcțiilor, implicit
a zonelor funcționale etc. Coroborate, toate acestea determină pentru primii trăitori ai
orașelor, câștigarea libertății individuale, concept nou, care anihilează servitutea, ce va
particulariza încă, pentru multă vreme, ruralul.

• 1–2,5 milioane de locuitori • 5,1–10 milioane de locuitori
▴ 2,6–5 milioane de locuitori ▪ peste 10 milioane de locuitori
Fig. 1. Densitatea aglomerărilor urbane. Sursa: Hammond Atlas of the World.
Odată cu acest câștig incomensurabil, secondat de marele proces de diviziune a mun-
cii, se mai produce o diferențiere de mentalitate în raport cu ruralul și anume estomparea
spiritului de apartenență organică la comunitatea de neam și clasă, puternic sudată prin
sânge și cutume, în schimbul accentuării „individualității”. Cetățenii – adică oamenii Ce-
tății – devin astfel, mai degrabă o „mulțime” non agricolă, animată de interese antago-
niste, centrifuge, dialectică care, va înmuguri în primele forme de cultură și civilizație
urbană.
În plan spiritual, sunt probabil primele mutații de anvergură, care determină apariția
și apoi fortificarea unui organism habitual cu totul distinct – orașul2.

2
Personalitatea, stilul unei civilizații se cristalizează și rafinează, obligatoriu, în orașe. Mai mult, în
anume conjuncturi, aceste atribute iradiază dintr-o singură cetate, ce devine temporar un pol uni-
versal: Atena – pentru civilizația greacă – clasică; Roma – pentru civilizația imperiului omonim;
Constantinopol – pentru cultura și civilizația bizantină (după N. Djuvara, 2006).

8

a fost fără îndoială cetatea sau polis-ul. profesii care impropiau o sumă de calități suficiente apariției unui comportament social de tip nou. filtrând informația științifică. pornind de la favorabilitățile poziționării în spa- țiu (accesibilitatea în raport cu căile de comunicație) și continuând cu avantajele cadrului 3 Neagu Djuvara izolează ca baza a evoluției umanității 11 mari civilizații: Civilizația Egipteană. într-o condiție de determinism geografic. De asemenea. Civilizația Elenică sau Greco-Romană. reconfortant în plan spiritual și fizic. Civilizația Occidentală. Civi- lizația Babiloniană sau a Orientului Mijlociu: Civilizația Cretană sau Minoică. se impune ca o trăsătură exclusivă a mediului urban. plenar manifestate în ceea ce azi numim: marile civilizații. numit la distanță de câteva milenii: turism. În con- tinuitatea raționamentului se demarcă valoarea de trunchi a turismului urban pentru ansamblul genealogic de tipuri. bine articu- lat. Civilizația Peruviană sau Andină. Civilizația Arabă sau Islamică. un astfel de complex sistemic. structurarea internă a habitatului. 9 . economice și religioase4. dotări tehnice și edilitare superioare prin calitate și cantitate. fapt ce ne așează clar. non productiv sau semi- productiv și. pe zone funcționale. un mod de viață specific. respectiv de forme de turism. evoluția turismului urban (cea mai veche formă de exprimare a fenomenu- lui turistic) este indisolubil legată de geografia unor locuri înzestrate cu atribute genera- toare de performanțe sociale. unitate stilistică. consacrată definirii orașului. potențial demografic viguros. Nippur (Mesopotamia). I. Civilizația Mexi- cană. ușor epatant. 4 Eridu. reținem printre primele și cele mai sintetice definiții. pe aceea care așează în condiția de opoziție. Civilizația Indiană. urbanul față de rural.2. apreciem că fiecare devine o condiție sine qua non. ocuparea preponderentă a populației active în sectoarele secundar. În ceea ce privește funcțiile primordiale atașate. concentrarea sau intensificarea ritmului construcțiilor. Evaluând aceste particularități din perspectiva genezei turismului. În timp se vor sintetiza și trăsăturile de bază specifice pentru cel dintâi: densitatea ridicată a populației. Civilizația Bizan- tină sau Creștin-Ortodoxă. civilizațiile antice sau civilizațiile universale. cu o geografie specială. ca fenomen social-cul- tural și apoi economic. Ca atare. De altfel. Etape în evoluția turismului urban Pornim de la prezumția că spațiul de geneză a turismului urban. ce pledează pentru turism ca produs al cetății. Civilizația Chineză sau Extrem-Orientală. acestea s-au impus ca centre politice. Aceste locuri. dezvoltate în timp. formule de habitat materi- alizate în lumea vechilor civilizații3 (în raport cu modul de organizare sau de conducere) sub forma orașelor–cetăți sau a orașelor–stat. ușor elitist. respectiv terțiar.

) soldată în plan material cu formarea așezărilor primitive organizate sau a satelor. cel puțin). a condițiilor favorabile păstrării îndelungate a cerealelor. hidrografice și de vegetație. La scara timpului istoric. Acumularea vreme de alte cinci milenii a noi experiențe sociale. destul de întinsă (1500–2000 de ani. cu accepțiunea actuală a turismu- lui. 5 Geospațiile in care a fost practicata mai întâi agricultura au devenit unitățile matcă a primelor civili- zații superioare. și în special de populații în sensul diversității etnice) s-au constituit în primele regiuni de sedentarizare a populației. Spirala progresului economic și social. ca un stil comportamental?” Sunt întrebări ce încă suscită interes și controverse. particulară orânduirii sclavagiste. soluri fertile5) respectiv. o nouă etapă de organizare socială. 10 . Ori. oameni preocupați de științe. care avansa un grad pronunțat de independență și un oare- care „liberalism” a fost definitoriu în apariția populației urbane (a citadinilor) și prin ur- mare. a fost el un fenomen dezavuat. această trecere a fost una lentă și de lungă durată. laice sau religioase). volute tot mai ample. va marca spațial și cantitativ. colinar. totodată. puternic susținută de dinamica schimburilor. Caracterul acestei pături. personal administrativ. in- stinctive – la agricultura productivă. marchează derularea unei a doua revoluții. practicării irigațiilor. apariției păstoritului organizat. cules și pescuit. pe un fond constant de surplus de hrană. literați.000 ani î. în dezvoltarea orașelor. condiții climatice. de a doua interogație răspunsul ar fi mai degrabă negativ. de „o perioadă larvară”. datorat cultivării selective a plantelor. ca activitate conștientizată. – ca deprinderi ancestrale. arhitecți. deprinderi și tehnici de muncă superioare. primul salt calitativ fiind marcat de revoluția neolitică (cca. se produce prima diviziune socială a muncii. având nevoie. respectiv de artele frumoase etc. marginalizat sau asumat. când societatea se va disocia tranșant în clase supuse și clase conducătoare (fie ele. optime.10. proces ce va pune capăt celei mai lungi perioade din istoria umanității. aceea a orânduirii primitive și va deschide. pentru a se naște. absolut radicală prin transformările introduse în societate. este fapt știut că premisele apariției civilizațiilor superioare sinonime în conținut cu civilizațiile urbane (urbanitatea fiind condiție obligatorie de geneză a civilizațiilor) a fost asigurată de trecerea de la vânătoare. „Când și unde au apărut primele orașe? – A fost sau nu «turismul» sincron acestui pro- ces? – Dacă a existat un mod de viață sinonim oarecum.Hr. chiar în interiorul unei civilizații urbane. determinante pentru individualizarea unei structuri sociale intermediare. ca o distincție. tot mai eclectică prin componență: meșteșugari. bunăoară. în ansamblul dimensiunilor ei fundamentale. scribi. Este perioada când. Apar premisele ierarhizării societății. de potențial uman (concentrări locale de po- pulație. de la început. filosofi. litoral sau insular. etc. Legat. ne- gustori. fenomenul turistic.natural (relief de câmpie.

în multiplele lor forme de manifestare: fluvială (Valea Iordanului. I. arheologice și istorice ș. în concluzie. trebuie acceptată probabilitatea că orice nouă descoperire arheologică de gen. miceniană. feniciană. Asia de Sud. cu fazele: 6 Investigația realizată trebuie privită în contextul spațiului geografic european. bizantină etc. Eufrat. comerțul. romană. respectiv geospațiul aferent Mării Mediterane. Marea Neagră. acheeană. în acord cu segregările consumate în plan social și economic. Marea Roșie). Marea Medite- rană. poate modifica harta distribuției orașelor. elementele bazice ale dezvoltării orașelor au fost: agricultura. Africa de Nord. cel mai nuan- țat (într-o relativă succesiune cronologică cea minoică.a. Gange. respectiv multicultural. Prin urmare se poate spune. însă – izvoare paleontologice. Din această perspectivă. credem că în momentul conștienti- zării ca pe o posibilitate agreabilă de a trăi – spiritul „omului nou” fiind avid de cunoaș- tere. fără îndoială. de frumos – ea a fost mai degrabă etichetată ca un modus vivendi exclu- sivist. probabil cel mai fecund sub raport urban și cel mai dinamic din perspectiva fluxurilor cu substrat turistic. Marea Caspică. Nil. etruscă. este posibil să fie evidențiate. Indus. de măreție. Oportunități de geneză a turismului urban6 Urmărirea turismului urban (deci a acelui model de turism care se grefează în toate di- mensiunile lui pe matricea organismului urban) este indisolubil legată și coordonată de evoluția în timp a orașului. Raportându-ne la prima întrebare. Baikal). Tigru. din geografia fizică a acestor locuri. Se desprinde. Huang He). la scară macro temporală și spațială. troiană. lacustră (Tiberiada. în timp și spa- țiu. aspirațiile cultural-științifice. de factură dominant culturală. Fiecare dintre aceste generații și/sau subgenerații vor detașa cauzal unul sau mai multe tipuri de manifestare a fenomenului turistic: • generația orașelor antice – turism inițiatic. o coordonată ce com- portă două dimensiuni capitale în actul de naștere al orașelor: calitatea solului și prezența resurselor hidrografice. mozaicul civilizațiilor concentrate aici fiind. maritimă (Marea Moartă. Dacă a fost privită pozitiv sau nu această mișcare. Extremul Orient. la modul sintetic. patru generații majore de orașe secondate dentritic de una sau mai multe familii.3. • generația orașelor feudale. practicile religioase și existența unui ansamblu uman multietnic. o societate ierarhizată. greacă-clasică. desem- nează ca arii certe de geneză a civilizațiilor urbane. egipteană. elenistică. 11 . Mărturiile existente. Aral.). Orientul Apropiat și Mijlociu.

▪ turismului obscur (sec. IV–IX), determinată de un proces complex de dezurbani-
zare;
▪ de resuscitare a mișcării turistice (sec. X–XIII), pe baze economice, îndeosebi co-
merciale și cultural-religioase;
▪ faza turismului renascentist (sec. XIV–XVII) sau vârsta de apogeu a turismului ur-
ban medieval;
• generația orașelor moderne (sec. XIX), cu un turism de anvergură (polivalent prin
tipurile și formele practicate, social prin caracterul de masă, intensiv prin dinamica
spațială și cantitativă a circulației turistice);
• generația megapolisurilor actuale (sec. XX), corespunzătoare turismului gregar, (fa-
vorizat și de evoluția socială: venituri decente, concedii plătite etc.) specific marilor
aglomerări urbane susținut de o rețea de transport tot mai performantă.
• contemporaneitatea generalizat urbană (sec. XXI), generatoarea unui flux turistic
permanent, dinamic, generalizat, globalizat, universal; cuprinzând toate aspectele vi-
eții sociale: aspecte politice, strategice, militare, afaceri, cultură, studiu, divertisment,
servicii etc.
• „turismul virtual” – ce există deja, fiind tot mai prezent pe rețelele de comunicare sub
formă de softuri interactive de acces în marile muzee sau centre de interes monumen-
tal istoric, comunicarea „în timp real” susținută de sisteme de camere interactive ac-
tive în marile orașe, creerea unor echipamente de racordare la „lumi virtuale” experi-
mentând sinergic și sincretic, constituirea de „grupuri de interese” ce schimbă idei și
comentează în timp real, etc.; toate acestea evoluează exploziv, în progresie geometrică
și vor genera noi tipuri de turism [!?!] cu „suport tehnologic”, din ce în ce mai com-
plexe.
*
Turismul inițiatic sau incipient, primește un oarecare caracter de maturitate, în in-
tervalul de maximă înflorire a orașelor antice, interval suprapus aproximativ mileniilor
al III-lea și al II-lea î.Hr., în Orientul Mijlociu, respectiv mileniilor II și I î.Hr., în hinter-
landul mediteranean, pe care l-am putea supranumi și hinterlandul „orașelor de piatră”.
Premergător acestei perioade, cu aproape 5000 de ani, omenirea ne oferă un model
excepțional de habitat urban, cu tramă stradală ordonată, străzi pavate, locuințe cu formă
aproape standardizată (rotunde sau ovale). Este vorba de orașul Ierihon, situat într-o lu-
xuriantă oază, la vest de Valea Iordanului și în nordul Mării Moarte, singura așezare de
acest tip animată de o locuire neîntreruptă până astăzi. Aproape sincron (6500–5400

12

î.Hr.), în Anatolia Centrală, în fabulosul areal istoric Konya7-Karaman, măsura unei dez-
voltări de excepție o dă Çatalhöyük8, o comunitate urbană înfloritoare, care asumă pree-
minența de a fi primul loc din lume cunoscut pentru utilizarea irigațiilor și creșterea sis-
tematică a animalelor domestice (oi, porci).

Fig. 2. Çatalhöyük – reconstituire. Sursa:felsefeekibi.com.

7
Ulterior capitală a Imperiului Selgiucid (1071–1308 d.Hr.), orașul poartă în memoria-i veche (anii
50 d.Hr.) repetatele demersuri de încreștinare întreprinse de Sfântul Pavel, precum la antipodul con-
fesional, prezentul este persuasiv marcat de Festivalul Melvana al Dervișilor – ținut anual în luna
decembrie. Fondată prin 1231, de către conducătorul spiritual al ordinului, Casa Dervișilor (Mevlana
Tekkesi) va rămâne deschisă până în anul 1925, când peste atmosfera mistică a mănăstirii va cădea
„cortina” lui Atatürk. Merită însă reținut că mult vestitul Djalal al-Dim Rumi recunoscut drept Maw-
lana – „învățătorul nostru” predica în favoarea toleranței, a iertării și a iubirii, sentimente ce vibrau
și într-o „poezie a sufletului”. Un alt personaj, intim, acestui lider spiritual al tuturor musulmanilor
și care a nemurit veacul său de haos îl asumă numai puțin celebrul Shamas din Tabriz – un derviș
rătăcitor, nonconformist prin definiție și un autentic receptacol și tălmăcitor al învățăturilor de te-
melie ale Misticilor Rătăcitori ai Islamului (n.a.).
8
Generații succesive de sedentari citadini avansează longevitatea de o estetică aparte a orașului Çatal-
höyük la circa 5000 de ani. Lipsit de tramă stradală, bogați și pauperi locuiau într-o excesivă aglome-
rare în case care dădeau una în alta și în care singura modalitate de acces era prin acoperiș. Locuitorii
țeseau covoare – „monedă” sigură în schimburile comerciale – și prelucrau, într-o largă varietate de
obiecte, obsidianul: sticlă neagră, oglinzi, topoare, pumnale etc. De departe, însă, repere izbitoare ale
civilizației trăite erau cavourile cu picturile și statuetele lor, înfățișând fie tauri, fie ceea ce păreau a fi
ritualuri ale fertilității.

13

Tot în vastul geospațiu al Anatoliei9, aproximativ pe la anii 5000 î.Hr., la 220 km vest
de a doua cea mai veche așezare urbană (după Ierihon), stătea comunitatea din Hacilar,
oraș cu străzi, case cu uși și o populație „meșteră” în arta olăritului.

Fig. 3. Mesopotamia antică. Sursa: Magda Stan, Cristian Vornicu,
Istoria lumii pentru toți. Antichitatea, 2007.
Chiar dacă sensibil mai tardiv (cca. 1200 î.Hr.) contextul în care ne aflăm ne permite
să amintim și Boğazales (la nord de Çatalhöyük), capitală a Imperiului Hitit, ce concura
la vârf cu orașele faraonilor din Egipt.
Urmărind criteriul vechimii, se detașează în continuare orașele Mesopotamiei (sume-
riene, akadiene, asiriene) într-o proporție covârșitoare, de mileniu IV î.Hr.; apoi fabuloa-
sele orașe ale Egiptului faraonic și ale Persiei.
Parametrii superiori de organizare, chiar de sistematizare, promovează aglomerațiile
urbane de pe Indus: Harapa și Mohenjo-Daro10, la care se asociază orașele civilizației
extrem orientale.

9
Despre vechimea locuirii în Anatolia și bogata-i „stratigrafie” în culturi și civilizații, încă din timpu-
rile biblice, pledează peștera de la Yarimburgaz din proximitatea Istambulului, unde au fost descope-
rite, până în actual, cele mai vechi rămășițe umane din afara Africii. Date ale unor civilizații bine
structurate, cu aproximativ 10.000 de ani în urmă, sunt dezvelite de impresionantele picturi și sculp-
turi de pe pereții speosurilor Belbași și Beldibi, lângă Antalia (n.a.).
10
Săpăturile efectuate între anii 1920–1921, au scos la lumină unul dintre primele complexe de tip ur-
ban din lume (vezi Haraapa, mileniul III î.Hr.), edificat după cele mai înalte rigori tehnice atinse în
materie de artă a construcțiilor. Fizionomic, așezările „Culturii Haraapa” se prezentau înconjurate de

14

Atena. Principii urbanistice riguroase caracterizează și bogatele orașe feniciene. Samarkand. Damasc. Homer numind Creta „țara cu o sută de orașe” (O. atestă nivelul superior de rafinament atins de meșteșugari. Constantinopol. pomi- cultura. Crotona.. Smirna. Carthagina. 15 . Drîmba. plantele tehnice etc. fildeș. Fig. Ierusalim. înțelegând prin acest fenomen.. aur. a vaselor de lut – lucrate la roata olarului – și a unor statuete modelate în argilă. iar locuințele din cărămidă arsă aveau băi. Bagdad. Model de oraș mesopotamian (reconstituire). Marsilia etc. impresionează printr-o estetică urbanistică de ex- cepție. criteriul vechimii orașelor a fost și cel mai activ factor în declan- șarea motivației turistice. multe obiecte purtând încrustate o serie de hieroglife. Nu întotdeauna însă. De asemenea. creativă a vieții. Roma.Hr.ro. Neapole.). mai degrabă apetența unui seg- ment restrâns din populație. Alexandria. Cordoba. constelația orașelor minoice. argint. Din aria mediteraneană insulară. legumicultura. pentru călă- toriile de cunoaștere a operelor monumentale de arhitectură și sculptură (vezi cele șapte ziduri groase și acopereau suprafețe de sute de hectare. Sursa: http://misterele-terrei. Performanțe superioare atașează economia agricolă (cultura cerealelor.a. repere identificate și în marile civilizații dezvoltate pe văile Nilului. bronz etc. iar mai târziu. 1998).). Tigrului și Eufratului (n. apropiate semnelor sumeri- ene. fântâni și instalații de canalizare pentru întregul oraș. rafinarea prin evoluție a acestora vor impune pe scena civilizației urbane orașe identitare ale umanității: Cnossos. Buhara. Străzile erau lungi și drepte. bronz. Antiohia. viticultura. Sensibil sincron ca timp istoric. desco- perirea unui mare număr de obiecte din aramă.blogspot.). în mileniul I î. iar în direcția culturii profunde aflăm că se cunoștea scrierea. pentru dimensiunea spirituală. dar într-o geografie marcată de alte identități (Baluchistan) respiră aceleași competențe urbane Muhenjo-Daro (2005–1500 î.Hr. 4.

Suza. jubilee. Herculanum. că rol de factor inițiatic sau de provocare a actului „turistic”. categoric ne- productiv și agreabil în planul trăirilor sau manifestărilor. Nu putem omite însă aportul „periferiei” în consolidarea și expansiunea activităților de plăcere. oracole. Rodos etc. l-a avut stilul elitist de viață civică. întru- nirile publice etc. un impact decisiv în apariția și dezvoltarea a ceea ce azi numim activitate turistică. 5. Pompei. pentru dobândirea unei instrucții superioare (vezi bibliotecile din Ninive.De asemenea. Alexan- dria) sau pentru recreere propriu-zisă (Canopes. Fig. fie ele selective ori de masă (întreceri sportive. Perioada ahmenidă. parade militare. aso- ciată cu capacitatea de mișcare. respectiv zeului Baal în lumea orientală etc. poartă în principal cultura și formele ei concrete de materializare. luptele de arenă. Germisara. altare).) se diferențiază mult ca intensitate în profil teritorial. pentru împlinirea anumitor ritualuri sacre (la temple. ori astfel de habitudini.) Reiese prin urmare. Aqua Herculi Sacros. Apadanaua lui Artaxerxes al II-lea (404–359 î. manifestările orgisiace închinate zeului Dioni- sos – la traci și greci. 16 ..).Hr.minuni ale Lumii Antice). sărbători ritualice – „bacanalele” și „saturnaliile” – la romani.

III î. Ur (Mougheir) Sumer Irak mil. complexă 13. complexă 15. Harappa Valea Indusului mil. III î.Hr. Mohenjo Daro Valea Indusului Pakistan mil. III î. încărcă- tura patrimoniului natural sau spiritual atașat. IV î. IV î.Hr.Hr. politică (NV Asiei Mici) 17. Nippur (Niffer) Sumer Irak mil.Hr. Investigând această sumă de particularități. politică și comercial-culturală 10.Hr. Akkad Akkadia (Babilon) Irak mil. Anau Poalele nordice ale Turkmenistan mil. Troia Helespont Turcia mil. IV î. Uruk (Warka) Sumer Irak mil. Susa (Suza) Elam Iran mil. complexă 14. complexă 18.Hr. Dinamica lor era dictată și susținută în funcție de: flexibilitatea politică și legislativă a orașelor-state sau cetăți. se pot individualiza unități teritoriale „tu- ristice”.Hr. într-o ierarhie adjudecată pe fondul atributelor de potențial atractiv. III î.Hr.Hr.Hr. IV î.Hr. Principalele orașe ale antichității cu rol în progradarea turismului urban prin funcțiile de bază atașate. Assur Asiria Irak mil. Memphis Egiptul de Sus Egipt mil. politică 16. implicit a rolului femeii în societate. Orientul Mijlociu și regiunile Asiei de Est și de Sud-est. puterea lor economică. politică Munților Kapet-Day 11. politică 20. III î. Kiș Akkadia (Babilon) Irak mil.Hr. IV î. Politică 12. III î.Hr. complexă 8. Thinis Egiptul de Sus Egipt mil. accesibilitatea în raport cu marile rute de comunicație. complexă 19. caracterul războ- inic sau pacifist. Eridu Sumer Irak mil. religioasă 7. Babilon Akkadia (Babilon) Irak mil. Tabelul 1. IV î. religioasă (Abu Shotorein) 6. (și actuale) de geneză actuală întemeierii predominantă 1.Hr. comercială 9. III î. complexă 5.Hr. ca trăsătură genetică. VII–VI î.Hr. Çatalhöyük Anatolia Centrală Turcia mil. anvergura perioadei de stabilitate istorică. complexă 3. complexă 4.Hr.Hr. Oiconime vechi Spațiul geografic Localizarea Perioada Funcția crt. Nr. III î. Lagas (Tello) Sumer Irak mil. Ierihon Canaan Israel mil. VIII î. După Pompei Cocean (1996 – Geografia turismului) tabloul acestora este dat în ordine de: Regiunea Mării Mediterane. III î.Hr. stadiul evo- luției sociale. respectiv de fluență și intensitate a călătoriilor. IV î. III î. IV î. Opis Akkadia (Babilon) Irak mil. Larsa Sumer Irak mil. rezidențială 2.Hr. politică 17 .

Nr. Oiconime vechi Spațiul geografic Localizarea Perioada Funcția
crt. (și actuale) de geneză actuală întemeierii predominantă
21. Heliopolis Egiptul de Jos Egipt a II-a jumătate religioasă (capitala
a mil. III î.Hr. religioasă a Egiptului)
22. Theba Egiptul de Sus Egipt sf. mil. III î.Hr. administrativă
și religioasă
23. Egina ins. Egina Grecia Sf. mil. III î.Hr. comercială
24. Cnossos Creta Grecia mil. III î.Hr. politică și comercială
25. Micene Arcadia Grecia mil. II î.Hr. complexă
26. Ugarit Fenicia Siria mil. II î.Hr. comercial-culturală

27. Byblos (Jubeil) Fenicia Liban mil. II î.Hr. comercial-culturală
28. Sidon (Saida) Fenicia Liban mil. II î.Hr. comercială
29. Tyr (Sur) Fenicia Liban mil. II î.Hr. comercială
30. Corint Pelopones Grecia mil. II î.Hr. complexă
31. Megara Pelopones Grecia mil. II î.Hr. complexă
32. Argos Argolis Grecia mil. II î.Hr. complexă

33. Heracleopolis Egiptul de Jos Egipt mil. II î.Hr. administrativă,
comercială și religioasă
34. Anian China China mil. II î.Hr. complexă
35. Atena Attica Grecia mil. II î.Hr. complexă
36. Sparta sudul Peloponesului Grecia mil. I î.Hr. complexă
37. Ninive Asiria Irak mil. I î.Hr. culturală
38. Ecbatana Persia Iran mil. I î.Hr. politică (capitala
(Hamadan) statului med)
39. Cartagina Africa de Nord Tunisia mil. I î.Hr. comercială
(814 î.Hr.)
40. Clazomenes Asia Mică Turcia sec. VIII–VI î.Hr. complexă
41. Halicarnas Asia Mică Turcia sec. VIII–VI î.Hr. complexă
(Bodrum)
42. Colofon Asia Mică Turcia sec. VIII–VI î.Hr. complexă
43. Smirna (Izmir) Asia Mică Turcia sec. VIII–VI î.Hr. complexă
44. Milet Asia Mică Turcia sec. VIII–VI î.Hr. complexă
45. Efes Asia Mică Turcia sec. VIII–VI î.Hr. complexă
46. Roma Latium Italia 753 î.Hr. politică
47. Pompei Campania Italia sec. VIII–VI î.Hr. turistică
48. Herculanum Campania Italia a doua jumătate turistică
a mil. I î.Hr.
49. Stabiae Campania Italia a doua jumătate turistică
a mil. I î.Hr.

18

Nr. Oiconime vechi Spațiul geografic Localizarea Perioada Funcția
crt. (și actuale) de geneză actuală întemeierii predominantă
50. Histria Pontul Euxin România 657 î.Hr. comercială
51. Tomis Pontul Euxin România sec. VI î.Hr. comercială
52. Calatis Pontul Euxin România sec. VI î.Hr. comercială
53. Siracuza Sicilia Italia 720 î.Hr. comercială
54. Crotone Calabria Italia sec. VI î.Hr. cultural-științifică
55. Taranto Puglia Italia 708 î.Hr. comercială
56. Napoli Golful Neapole Italia sec. VI î.Hr. comercială
57. Marsillia Colonie greacă Franța sec. VI î.Hr. comercială
58. Cerveteri Colonie greacă Italia 650 î.Hr. comercială
59. Damasc Asiria Siria mil. II î.Hr. politică (cea mai
veche capitală)
60. Persepolis Persia Iran mil. I î.Hr. politică
61. Samarkand Persia Uzbekistan mil. I î.Hr. comercial-culturală
62. Buhara Persia Uzbekistan mil. I î.Hr. complexă
63. Balbek Fenicia Liban mil. II î.Hr. religioasă
64. Pataliputra Valea râului India a doua jumătate complexă
Gange a mil. I î.Hr.
65. Alexandria Delta Nilului Egipt a doua jumătate comercial-culturală
a mil. I î.Hr.
66. Palmyra Deșertul Sirian Siria sec. III. d.Hr. comercială și religioasă
67. Constantinopol Bizanț Turcia mil. I î.Hr. complexă

I.4. Culturi și civilizații mediteraneene.
Personalitatea turistică a „orașelor de piatră”

Prin filiație cu problema antropogenezei, rămân valabile întrebările lansate în raport cu
apariția turismului urban într-o singură regiune, de unde apoi a iradiat; sau în favoarea
unui sincronism genetic, legat de coexistența temporală, în spații geografice distincte, a
civilizațiilor urbane.
Pornind de la o analiză cât mai apropiată față de definițiile actuale ale conceptului
turistic, sincronismul genetic – fără a fi negat – lasă câștig de cauză unei regiuni cu rol
central în această direcție, spațiu identificat într-o primă etapă (sfârșitul mileniului al
III-lea î.Hr. – prima jumătate a mileniului al II-lea î.Hr.) cu Mediterana Orientală – lea-
gănul civilizației minoice11.

11
Prima civilizație maritimă din istorie (Neagu Djuvara, 2006).

19

O perspectivă mai largă, temporală și spațială, asupra fenomenului turistic urban, re-
levă însă, în raport cu centralitatea și periferia turistică din Mediterana, mutații de anver-
gură clar punctate de transferul polarității prin intermediul hegemoniei comerciale, po-
litice și culturale, rând pe rând, asupra Peloponesului (Micene), Atenei, Romei,
Constantinopolului.12

I.4.1. Etapa timpurie sau de individualizare a premiselor turismului urban

Evoluția și rafinarea culturii și civilizației europene este „ombilical” legată de geospațiul
Mediteranei Egeene, unde în epoca bronzului (mileniile III – II î.Hr.) înflorește o civili-
zație insulară și de coastă „multicefală”: minoică – în Creta; cicladică – în arhipelagul
omonim; troiană – în vestul Asiei Mici; miceniană – în Pelopones.
Nu se poate vorbi de antichitatea europeană și nici măcar de Europa Occidentală de
mai târziu, în afara infuziei de valori – artistice, științifice și urbanistice – cu o dinamică
est-vest.
Primii germeni ai turismului urban se manifestă în spațiul cretan, structurat politic și
administrativ în mici „orașe-stat”cu organizare autarhică. Ce impresionează în raport cu
suprafața restrânsă a insulei (8287km²) este densitatea ridicată a orașelor13, iar mai mult
decât atât, calitatea vieții urbane, a cărei standard de avangardă, va fi cunoscut mult mai
târziu în orașele romane (sec II Î.Hr. – sec IV d.Hr.).
Cauzele care au favorizat și întreținut vreme de peste un mileniu (cca. 2500 î.Hr. –
1400 î.Hr.) dezvoltarea de excepție a Cretei sunt dintre cele mai variate și complexe:
• o sedentarizare timpurie – încă din epoca neolitică (mil. VII î.Hr.);
• un climat cu valențe de o generoasă favorabilitate;
• un optim al poziționării geografice cu dublu impact – de poziție, în raport cu o relativă
izolare pe fondul calității de spațiu insular și de accesibilitate maritimă spre regiuni de
mare interes comercial (Fenicia, Egipt, Canaan, Troia, Pelopones);
• un relief aproape exclusiv montan (95% din teritoriu) ce forțează focalizarea interesu-
lui spre mare;
• tehnici avansate de prelucrare a metalelor14;

12
Particularitatea comună ce detașează cele trei orașe ca repere identitare ale universalității este capa-
citatea lor de a genera și a construi civilizații superioare.
13
Au fost descoperite până în prezent vestigiile a 93 de orașe, cele mai importante fiind: Cnosos, Pha-
istos (reședințe de regat), Malia, Yakros, Paleocastros, Gurnia, Haghia, Triada, Milakes, Petsatos,
Axosd, Cydonia (O. Drîmba, 1998).
14
În perioada de maximă înflorire, cultura și civilizația minoică developează prin excelență perfor-
manța unei vieți urbane amprentată de valorile bogăției, rafinamentului, culturii, implicit a calității

20

artiști etc. a activităților organizate de vânătoare. exerciții de acrobație. Ca atare arta este așezată într-o situație de firesc și nu de valoare exponențială. În toate situa- țiile. ceremonii religioase. un interval temporal de mare extindere dacă ne raportăm de exemplu la perioada de supremație a Imperiului Roman. ace. detașează la vârf condiția fundamentală a dezvoltării. în general minimalist – cu precădere în sculptură. competiții sportive (pugilat. anume hegemonia maritimă și implicit comercială în sfera orientală a Mediteranei timp de 12 veacuri. pumnale și săbii încrustate cu aur și fildeș. ce conexa așezările urbane într-o structură funcțională similară. Sunt oportunitățile de conținut ale celei dintâi forme de turism urban. prin canalizarea interesului spre activități de plăcere și confort spiritual: artă. o forjă. iar accesibilitatea era asigurată de existența unei rețele de drumuri pavate. vieții. ori a deplasărilor spre centre de atracție sportivă16. descoperirile arheologice dezvelind o mare bogăție de artefacte (o potcovărie. Drîmba. Sinteza acestui complex cauzal. de locație și de timp. 1998). vin. vânătoare. ritualuri inițiatice etc.Hr.• un pachet de produse economice specifice. pe care civilizația succesoare (miceniană) nu o va cunoaște. 500 de ani (sec. în pofida unui decalaj conceptual semnificativ. și acceptând pentru flexibilitatea limbajului. Acestora li se asociază oportunitățile de mișcare. lemn de chiparos. sigilii minuțios incizate. sens) ai pelerinajelor religioase (centrele de ado- rație – sanctuare. 21 . Cu un astfel de orizont al cunoașterii și cu o putere economică consolidată. cel mult regional. bunăoară. arme). piulițe. circulația turistică era una autarhică. complexe arhitectonice etc. eferves- cența procesului de urbanizare15este firească. precum firească este și rafinarea modului de viață cotidian. lămpi. țesături. ceară de albine. untdelemn.Hr. realitate. cu certe valențe comerciale (aramă. încălțăminte etc.). Un exemplu relevant asumă Gourania. În primul caz. trepiede. categorii turistice actuale. prin comparație. vase de lut. II î. cârlige. zona emitentă se suprapunea orașului.).). altare – fiind frecvent situate în spațiul montan). intensitate. concursuri mixte de forță. pocale de argint. Faptul poate fi explicat printr-o atitudine relaxată – de mariaj cotidian cu actul artistic – provenită atât pe fondul unei accesibilități sociale extrem de largi cât și din caracterul ei. cuțite. cuptoare.). bine consolidată economic și ca pondere (meșteșugari. curaj și îndemânare etc. in- ternă. muzică. de cca.). dans. ibrice și lighene de bronz bătut. negus- tori. De pildă. podoabe. • o clasă socială mijlocie. miere. țesături. ateliere de dulgherit. mulau cel mai adesea parametri canti- tativi și calitativi (ritmicitate. iar fluxurile. 16 Deosebit de estompate erau. clar definit ca centru industrial. • statutul privilegiat al femeii. deplasările spre resursele de atracție artistică (sculpturi monumentale. – sec IV d. 15 Numai pe coasta nordică numărul orașelor-port se ridica la 22 (O. un număr important al orașelor cretane răspund unor specializări precise. temple. de tip local.

credințe. în raport cu Phaestos. de interpenetrația clădirilor cu natura. ca puncte de polarizare a părtașilor unor astfel de demer- suri. Semnele activităților de agrement sunt încă abundent vizibile. 6. pe care îl vom regăsi abia în Grecia Clasică. dezvoltat în ultima jumătate a mileniului I î. teatre. ele se decelau în funcție de proprietar. Dispoziția specifică a palatelor cretane pe terenuri denivelate conferă un caracter de mobilitate compoziției ansamblului. accentuat de prezența curților. ca cea mai veche stațiune tu- ristică. istoria indicând-o. stadioane etc. sanctuare. (Gh. De asemenea. la aproximativ 3 km nord-vest. Curinschi Vorona – 1976). cu două muș- tiuce. rod al creației de har și frumos. a cărei „inventare” grecii i-o atribuie lui Terpandru este reprezentată aici pe un sarcofag cu 1000 de ani înainte de nașterea acestuia. 17 Astfel. în lumea greacă și romană. în publice (piețe. Creta – civilizația minoică.Hr. cel mai probabil.). În ceea ce privește locațiile. influențe artistice – inclusiv vestimentare) promovată de negustorii cretani în spații geografice și în societăți dintre cele mai diferite. – anii 400 d. Pe același monument apare și aulos-ul dublu. bogat orna- mentate prin fresce. 22 . „lira cu șapte coarde”. reședințe particulare). teraselor și a porticelor. de transfer cultural (moravuri. Fig. probează la fel valurile de versuri incizate pe zidurile somptuoasei vile. vila regală Hagia Triada funcționa drept reședință de agrement și relaxare. sau altfel spus. respectiv private (palate și vile regale17. Bunăoară. cu opt găuri și 14 note. Cnossos. temple. Efectul acestui „export” va fi unul catalizator pentru turismul propriu- zis. desemnând importanța poeziei în ritmul cotidian al vieții.Hr. * Nu putem eluda însă o formă deosebit de vivace de pseudo-mobilitate turistică ex- ternă.

Mai mult. ori megaronul. În al doilea caz.). iar sălile și curțile interi- oare descriau spații extrem de generoase. Accesul era deschis de o scară ale cărei trepte măsurau 14 m lățime. preponderent din piatră. elaboratul palat din Cnosos19. fiecare. ci reprezenta prin funcțiile și destinațiile cumulate un adevărat „complex turistic de primire” deosebit de agreabil și confortabil prin structura amenajări- lor (curți interioare. de asemenea. aveau conotații ritualice și inițiatice – legate de cultul tau- rului. săli de baie. una impresionantă. Importanța ei în econo- mia și estetica locuinței. bazine cu apă. așezările impuneau printr-o estetică plăcută. numărul lor creștea la trei sau chiar patru. statuete decorative lucrate în fildeș.20 Un element definitoriu pentru arhitectura urbană mediteraneană îl reprezintă curtea interioară pavată. simbol al forței. ori a mult apreciatelor jocuri acrobatice cu tauri – unde curajul și aptitudinile fizice – dincolo de valențele spor- tivității și ale unui cod moral. jad și ceramică etc. nu era redus la un simplu obiec- tiv al curiozității în masă. la fel ca străduțele înguste. De aici. omniprezent marcat de accentele ele- ganței. cu lespezi de piatră. în armonie vie cu peisajul. supranumit și „labirintul”. 23 . indiferent de formele în care se manifestau erau o prezență statuată. era una decisivă. Acestea constituiau punctele predilecte de organizare a spectacolelor de muzică și coregrafie. palatul desfășura un edificiu opulent. fresce. Palatele și vilele regale. a competițiilor de lupte și a pugilatului. spațiile de întâlnire private. pendulând între 20 și 50.Hr. se ridicau pe verticala a unu- două nivele.) a două centre de polarizare principale. Construcțiile. probează – aspect deosebit de important – viabilitatea unui concept pe care turismul actual îl onorează prea puțin – ospitalitatea. unde peretele etala o structură compactă. 500 de locuri. cu accente inexpugnabile (în orașele minoice fortificațiile lip- seau). acela de musafir. terase. Capacitatea de locuire era. mult mai adecvat. Din optica arhitecturii urbane și a ceea ce am numit „Orașele de piatră ale Meditera- nei”. curtea reprezenta singura sursă de iluminat intern. generate de palatele regale din Cnosos și Phaistos. basoreliefuri. cu acoperișul plat. pledoarie convingătoare că mobilitatea și activitatea turistică. Existența la un moment dat (anii 2000 î. verande. iar în cazul palatelor. dar și bogatele reședințe ale negustorilor aveau destinate ca- mere și pavilioane pentru oaspeți. a capitalei din nord. conduce la construirea aproape simul- tană a două teatre (apreciate drept cele mai vechi din istorie) cu o capacitate de cca. nu în puține cazuri numărul încăperi- lor/imobil. precum marea curte centrală de aproximativ 900 m2. 18 Spațiul oriental ne oferă din aceeași perspectivă un termen aproape sinonim. într-o cromatică vie și-n linii fluide. apelativul oaspete18. Lipsite de ferestre spre stradă. care desfășurat pe o suprafață de 78 m2 surclasa Marea Sală a Securii cu Dublu Tăiș. cu instalații de încălzire a apei și căzi de teracotă. 19 Aidoma și la Phaestos. printr-un ușor glisaj am putea introduce ca substitut pentru termenul de turist. fertilității și fecundității. echilibrată. în context istoric. 20 Respectiva stare are la origine organizarea societății cretane după sistemul clanului sau al grupului de familie.

în ciuda ponderii reduse. cu Zeus al Greciei de mai târziu. Apoi. o zonă agreabilă. în simplitatea ei. Tot spre curte se deschideau largi terase și verande. din păr. se impune în ansamblul compozit al „orașelor de piatră”. taurul etc. Tot pe fundalul climatului curtea preia funcțiile „vetrei fixe”. crinul. iarbă. cifra 3. când în imaginarul lor se vor cristaliza zeii antropomorfi. ce punea în comuniune zona de „cuib” de protecție a locuinței. ța- pii… etc. în raport cu textura dură a pietrei. degajat. 24 . iar evolutiv. Astfel. șarpele. Superstițioși și ingenui. apare reprezentată purtând în brațe pe copilul divin Velchanos – sinonim. svastica.). stânci. ritualuri. rafinamentul era surprinzător. grote. decupează o gamă de forme plăcute. Fig. prelins. cu peisajul natural. Unitatea stilistică a locuințelor era închegată de omniprezența încăperii principale – de o spațialitate absolut generoasă – numită megaron element care în civilizația greacă clasică și în cea elenistică. pe atât de frumos și bogat înzestrată în prin- cipii. copaci. figură feminină reprezentată cu piept bogat. executat într-o tâmplărie pronunțată. etică. Este un detaliu ce decurge probabil dintr-o dublă natură: climatică. Pentru ei. văzduhul era stăpânit de spirite binevoitoare și / sau malefice. crucea. pictate într-o policromie veselă și o fluiditate de excepție a liniilor. Planul unui templu grec. va da planul de bază al templului. morală. Lemnul. componentă esențială a locuinței din zona temperată. în tușe calde. soarele și luna. ori într-un complex semiotic de mare forță (vezi scutul. pe de altă parte. ca motiv al fertilității – atât de mult prețuită – venerau forța reproducătoare a taurului. șolduri puternice. rolul său fiind deopotrivă de rezistență și de imagine. porumbelul. divinitatea supremă va îmbrăca valențele zeității mame. ce alunecau. Zeița Creației (Reha). încărcătură care va pătrunde în cultura Greciei clasice drept o diafană populație silvestră de driade și nimfe. Uneori. am putea accepta. liniile directoare din arhitectura urbană antică. Mai mult. Insistența pe aceste note legate de locuire – importante pentru confortul cotidian – ne permite construcția unei imagini cât mai apropiate în raport cu premisele de favorabili- tate ale actului turistic. de formă tronconică alungită. 7. cu sâni și brațele încărcate de șerpi încolăciți. pe de o parte și de credință (animistă)21. În situațiile când acoperișul era susținut pe coloane de chiparos. păstrate 21 Religia cretanilor era pe cât de suavă. respectiv a șar- pelui. securea cu dublu tăiș. adorau într-o vădită armonie plenitudinea lumii lor: munți. ca material esențial. de tranziență. ancadramentul ușilor și geamurilor.

Sursa: Magda Stan. Cristian Vornicu.nealterate în peisajul urban actual. Antichitatea. 2007. Fig. 9. sau adaptate la principiile urbanistice contemporane – fac din orașele mediteraneene obiective propriu-zise de atracție turistică. Artă minoică. 25 . Sursa: autorul. 8. Istoria lumii pentru toți. Grecia antică. Fig. Vas ceramic.

). generate de cretani (absența fortificațiilor.). va provoca extincția abruptă a civilizației minoice.2. Caracterul – tot războinic – al celui de-al doilea eveniment – invazia dinspre nord a dorienilor (cca.Hr. fonda- torii cetăților fortificate (vezi Atena) și a sanctuarelor. Din perspectiva evoluției turismului urban. apeducte etc. În primul caz. făgașe de drenare a apei. străzile sunt tăiate în roca 22 În Micene. majoritatea cetăților și a templelor sunt edificate pe înălțimi solitare de piatră – aspect ce devine o pregnanță în spațiul insular. invazia aheilor în Creta (cca. este apoi. amplificate ulterior la proporțiile exodului în masă și la mare distanță. pro- ces urmat de consolidarea în Pelopones a unui nou pol central. ca centre de pelerinaj. unde în ambianța aristocratică a palatelor se vor naște epopeea și mi- tologia.1200 î. Tot ionienii sunt promotorii. va fi surmontat favora- bil de progresele introduse: instalarea Epocii Fierului și declanșarea marii colonizări gre- cești (sec. asumarea pietrei nu numai ca materie folosită. numit „Tezaurul lui Atreu”. respectiv „Mormântul Clitemnestrei” aflat în proximitatea Porții Leilor (O.Hr.Hr. de un magnetism atractiv absolut.). Teba. în primul rând prin Homer.a.). rolul lor va fi unul de continuitate – prin preluarea tradițiilor cretane și de ferment. ionienii. soldate cu mutații majore (de făgaș) în istoria civilizației europene. 2000 î. în lu- mea greacă veche. a palatului fortificat – oază de lux. Ambele vor suscita. unei populații mai vechi (cca. Atena (fondată de ionieni). a primelor forme de „roire” demografică (vezi coasta Asiei Mici și in- sulele egeene). Drîmba.I.) în Tesalia și cu deosebire în Pelopones. prin cucerire.4. un interes turistic propriu-zis. drumuri de piatră sau pietruite.Hr. Tirint. Micene. ceva mai târziu.) sincronă. drumurile. în ace- leași tipare fizionomice și tehnice. 1998) (n.Hr. 1400 î. Astfel. plăceri și cre- ativitate pentru aristocrația vremii și a mormântului boltit22. aheii – inițiatorii civilizației miceniene – se suprapun (cel mai probabil pe la 1600 î. a unor noi posibilități de manifestare. o grandoare de excepție caracterizează mormântul cu falsă cupolă. mișcare ce va situa la cote superioare expansiunea urbanismului în Mediterana respectiv pe litoralul apusean al Mării Negre. Piatra se lasă locuită. religie – prin cristalizarea unui panteon ce va propulsa importanța zeilor și drept urmare a templelor. locuințe de piatră. VIII – VI î. Civilizația „orașelor de piatră” evoluează la rându-i constant și sensibil. 26 . Etapa mijlocie sau de consolidare a turismului urban (1400–500 î. anturat de puter- nice orașe-cetăți: Argos.). Pylos. poduri de piatră cu parapete. Cu totul particular pentru aceste populații. Prima. Aceste direcții vor prinde relief cu deosebire în: arhitectură – prin apariția construcțiilor ciclo- pice.) Evoluția acestei perioade extinsă pe aproape 1000 de ani va sta sub semnul a două mari invazii de cucerire. temporal cu invazia arienilor în nord-vestul continentului indian. literatură. ci transcenderea ei într-o materie trăită.Hr.

Tirint. militarizat. 23 Numai în Atica au fost deshumate vestigiile a 30 de mici așezări (n. Fig.a. independente. de tip fortăreață sau citadelă. adică „orașul de sus” (n. Canalul Corint. în state mici. Sursa: autorul. copleșitoare ca presiune fizică și spirituală. Hr. De altfel. cel mai important oraș fondat de ei – Sparta – va rămâne asociat în câmpul percepției sociologice cu un mod de viață dur. Cum majoritatea acestora erau localizate pe înălțimi.. Sub dominația dictatorială doriană. militar. 27 . va fi unul agresiv pentru societatea autohtonă. inert emoțional și cu totul arid din punct de vedere turistic. impactul războinicilor dorieni.).nedislocată (in situ).a. de un puternic regres. cu excepția Atenei (care rezistă grație citadelei de pe Acropole24) sunt distruse. În al doilea caz.a).). Dispare scrierea pentru aproape patru secole. a palatelor cetate (Micene. mormintele și chiar locuințele sunt scobite în stâncă și. 10. fragmentarea pronunțată a societății. iar administrația și economia sunt paralizate. Într-un alt plan. piatra se lasă însuflețită de harul artiștilor care o modelează. în- treține proliferarea orașelor mici23 și în măsură direct proporțională. civilizația din Meditrerana Orientală va fi marcată între secolele al XII-lea și al VIII-lea Î. Orașele cetăți. purtători ai unui comportament geo- grafic auster. Atena ș. 24 Inițial apelativul „polis” desemna o așezare cu caracter strategic. nu în ultimul rând. deja structurată după anumite norme și valori. apare toponimul „acropolis”. cei mai activi pioni ai mișcării turistice – în sfera elitistă a societății – prin potențialul real atașat. frustant.

11. Senzația este stranie și emoționantă. Fig. Sursa: autorul. Sursa: autorul.Fig. Detaliu. În imediata vecinătate a Canalului Corint se lasă pentru a fi des- cifrate urmele milenare a cetății omonime. 28 . vezi istorie. Calci pe istorie. pipăi istorie… ești în istorie. 12. Cetatea Corint. Cetatea Corint.

Sursa: autorul. Fig. Cetatea Corint. 14. 13. Sisteme de drenaj a apei.Fig. 29 . Ruinele amfiteatrului din Cartagina.

30 .). or se apropia sau chiar depășea 20. de interese.). prin geneza într-un timp relativ scurt (secolele VIII–VI î. este unitatea de „neam” sinonimă „comunității intime” de origine. Megara și Milet26– din vestul Mediteranei până pe țărmurile Mării Negre și pe Coasta de Nord a Africii. apare toponimul „acropolis”.) a unui lanț impresio- nant de polisuri. Grupate la început în insulele din nordul Egeei și pe coasta Asiei Mici. prin noi procese de colonizare. militar. Fig. adică „orașul de sus” (n. amplificat de intensitatea conflictelor politice. Cum majoritatea acestora erau localizate pe înălțimi. 15. de tip fortăreață sau citadelă. de credințe religioase. de simboluri. particularitatea fundamentală pentru definirea polisului. dincolo de unitatea teritorială și politică. de creș- terea numerică a populației și de insuficiența acută a resurselor naturale. orașe-stat cu structură politico socială specifică25. Ruinele amfiteatrului din Cartagina (detaliu).a. de moravuri.a). respectiv de sistem antro- pogeografic cultural (n. de tradiții.Hr. desigur în mai multe etape. se declanșează un exod de amploare. constelația lor va iradia.000. finalizat sub raport urbanistic univer- sal. susținute și de „metropolele” vremii: Corint. 26 Miletul este fondatorul a peste 80 de orașe-colonii (n. Într-un astfel de context cauzal.a. 25 Inițial apelativul „polis” desemna o așezare cu caracter strategic.

rafinamentul și morala au aproape caracter instituțional. Fig. Taranto – în Puglia. dar de tip autarhic. în Mediterana Estică. 27 În context geo-istoric polisurile impropiau ca statut funcțional de bază pe acela de centru negustoresc sau altfel spus. Smirna. centre erudite ale științelor și filosofiei. se ridică pe Coasta Levantului. o vulnerabilitate ce le va scurta existența. Colofon. însă. În perioada de maximă dezvoltare. Orașe și colonii feniciene. Prin forța comerțului. Cristian Vornicu. elenistică și romană) a turismului urban din antichitate. iar contactele stabilite cu marile civilizații orientale vor re- zona într-o emulație culturală și științifică fără precedent. Istoria lumii pentru toți. Cyrene și Naukratis pe coasta nord africană. Halicarnas. datorită exclusiv comerțului27. Foceea. Catania.). ata- șează în pofida bogăției lor de excepție. Această dezvoltare izolată. adică acel prag al descătușării intelectuale propice găsirii libertății prin cultură – element evolutiv și totodată catalizator pentru următoarea peri- oadă (greacă clasică. unde luxul. În afara lumii grecești. Important este că în aceste polisuri. orașe puternice. în Mediterana Occidentală. Sibaris – în Calabria. Neapole și Marssilia. Callatis – pe litoralul vestic al Mării Negre etc. aceste polisuri sunt fără îndoială. Efes și cu deosebire Milet. apoi Siracuza și Messina în Sicilia. de agenție comercială (n. 31 . cu o dinamică deosebit de activă. 16. Histria. Tomis. Din rândul acestor puternice orașe menționăm: Clazomenes. Samos. Puternice sub raport economic.a. Antichitatea. polisurile se individu- alizează ca entități politice și cultural-religioase de mică extindere teritorială și cu număr restrâns al populației. spiritul uman atinge apogeul evoluției. 2007. Fenicia se impune ca un alt redutabil ar- tizan de civilizații urbane. „pe cont propriu” fără angajamente strategice comune. Dyonisopopolis (Balcic). cele mai strălucite centre de civilizație. Sursa: Magda Stan. pe coasta Asiei Mici.

IV) în patru prefecturi28. economice și culturale la Roma. Tempoul dezvoltării. III d. Byblos (Jubeil). prin capacitatea atracției religioase – Baalbek. lite- ratură. 28 Prefectura Africii și Italiei.a. (n. în special. muzică. va marca pentru Civilizația Europei Occidentale și pentru „Turismul” dezvoltat din ea. sport. Prefectura Orientală și Prefectura Galiei (n.a. își are ascendența în secolul al VII-lea. Respectivele mutații prefigurează.Hr. teatre de mare capacitate. 500 de ani va fi punctul de referință și „cancelaria decizională” a statelor aflate la intersecția vechilor continente: Eu- ropa. inițiatorul tramei stradale rectangulare ori a complexelor urbanistice polifuncționale ce inte- grau stadioane. secolul polisurilor. va deplasa polaritatea culturii spiritu- ale a evului mediu european spre răsărit. morală.). va conlucra la materializarea unor standarde. Perioada antică clasică sau vârsta de apogeu a turismului urban (anii 500 î. arhitectură ș. în ordine.).4. dezvoltarea Imperiul Bizantin sau mai concret spus a culturii și civili- zației bizantine și odată cu ea a orânduirii feudale. I. clădiri publice. idei și principii valabile până în zilele noastre. implicit în dinamica curenților umani ca principali receptori. intrarea într-o zonă de crepuscul.Hr. purtători și distribuitori ai cunoașterii.a. respectiv Imperiul Roman de Răsărit. În secolul al II-lea î. Parametrii superiori de civilizație imprimă fenicienii și „orașelor colonii” – precum excepționala Cartagina – fondată în anul 814 î. Relevante sunt exemplele orașelor: Ugarit – care a lăsat omenirii cel mai prețios tes- tament. mișcarea turistică nu numai că nu va fi frânată. „alfabetul Ugarit”. in Imperiul Roman de Apus. piețe comerciale.Hr. oraș care pentru cca. suprapusă temporal epocilor: greacă clasică și elenistică. iar ulterior Renașterea.. unde prin Constantinopol. ex- tinsă cu aproximație până în secolele IX–X. implicit a modelelor turistice atașate acestora. temă mai puțin valorificată în istoria turismului.Hr. religie. geneza orașelor feudale (Veneția. Berytos (Beirut) sau a celebrului. Tot acestei etape îi este specific și un profund și larg proces de aculturație cu impact fecund în dina- mica fluxurilor de valori. Asia și Africa.a. organizate administrativ (sec. 32 . încă din antichitate. Prefectura Iliriei. rapid și de substanță. filozofie. 29 Revoluționar pentru Grecia Clasică și Elenistică este procesul de sistematizare introdus de Hippodo- mos. Ge- nova…). de „metropola” Tyr. supremația continentală și maritimă a Imperiului Roman mută centrul puterii poli- tice. tot acest parcurs este unul de excepție. ci va primi noi coordonate de evoluție și o exprimare de sor- ginte orientală. gimnazii. Sub raport urbanistic general29 și al turismului urban. când evoluția spiritului uman în artă.). În schimb. – sec. științe. locuri de întru- niri și dezbateri (agora). platforme pentru exerciții de gimnastică ș. Scindarea politico-administrativă a „monolitului roman” (sec IV d. Tyr (Sur).Hr. terenuri de sport. Sidon (Saida).) Debutul acestei etape coincide cu intrarea „Greciei Homeriene” într-o nouă perioadă de progres rapid.3.

Hr. prin excelență. Prin portul Pireu. prin Iliada și Odiseea (valori ale patrimoniului universal) introduce în literatură epopeea. ține de intensivizarea resurselor atractive. comercială. locală. sculptura. nu în ultimul rând. colo- sul din Rodos. științele (medicina. muzica. Existența apoi. culte. De pildă (aleatoriu exemplificate). Atena va deveni pentru mai bine de o jumătate de secol (până la războiul peloponesiac – 431–404 î. de departe. politică și curativă. cinci dintre cele „șapte minuni ale lumii antice” aparțin geografic spațiului antic medite- ranean: statuia lui Zeus din Olympia. filozofie și artă. ceea ce atribuie respectivei perioade caracterul de apogeu în turism. cu spații conturate funcțional în arii preponderent emitente și preponderent receptoare. receptor a tot ce era nou în știință. etnice și culturale – fiind. astronomia. Socrate. a unității și a lejerității de mișcare. Acestora li se subordonau întru progradarea valorii: arhitectura. un antemergător al globalizării actuale.). bariere geografice. Complementar religiei. Revenind însă în antichitatea clasică. sportul – ca artă a frumuseții și performanțelor fizice. respectiv a potențialului uman focalizat. în sculptură Polychete. Sofocle și Euripide. „de masă” – cu manifestare dominant. Thales a geometriei. farul din Alexandria (n. pelerinaje. fapt ce-i va asigura și în plan politic o supremație absolută.). mausolee. competențe turistice exercitau și funcțiile: culturală și științifică propriu-zisă. temple. Pericle (480–431 î. teatrul. încă din secolul al V-lea î. sub strălucitul om de stat. Praxiteles și cu deosebire Phidias stabi- lesc „regulile frumuseții clasice”: în politică. Myron. fie ele obiective materiali- zate30 sau manifestări umane polarizatoare. cu flexibilitate largă de mișcare. Herodot pune bazele istoriei. a unor „instituții” de manipulare a 30 Bunăoară. mausoleul din Halikarnas. factor ce contribuie la propulsarea hin- terlandului mediteranean ca primă piață turistică a lumii. operele lui Eschil. Interesul provocat de acestea amplifică depla- sările cu caracter turistic (în scop de cunoaștere). templul zeiței Diana din Efes. Platon și Aristotel vor da pro- funzime filosofiei. Homer. sărbători fastuoase (adesea puțin igienice ca morală – ex „serbările dionisi- ace”). un redutabil nucleu comercial. primul loc îl ocupă. În ceea ce privește ierarhizarea obiectivelor în funcție de atuurile potențialului atrac- tiv. Mai mult. 33 . în Grecia „epocii de aur” se naște democrația. matematica etc. edificiile și manifestările religioase: sanctuare.Hr. filosofia și. Pythagoras a aritmeticii. într-un fenomen cu tipo- logie duală: exclusivist – specific elitelor și oligarhiei aristocratice.). iar valoarea și gradul de rafinament al resurselor va polariza turismul în raport cu nivelul percepției intelectuale și cu numărul de participanți. pe de-o parte și popular. geniul lui Alexandru Macedon va surmonta în favoarea cunoașterii. pe fondul patrimoniului arhitectural se va impune ca „centru cultural al lumii”. vor dărui omenirii teatrul. Fondul atractiv este aproape exclusiv de origine antropică (cu „darurile” naturii te nășteai).a.Hr. Hipocrat din Cos ale medi- cinei. sacrificii.). ritualuri inițiatice. ceremonii complexe – numite „jocuri” etc. literatura. Fenomenul se amplifică prin dominarea gândirii – la nivelul maselor – de credințe primitive și superstiții.

teatrală. De o notorietate exacerbată se bucurau în acest sens: Jocurile Olimpice. primul loc între divinități. de legende.4. Pilos. deopotrivă sacru. de zei. sanctuare. zeul apelor și al mărilor ocupa la Pylos (cunoscut și sub numele de Navarino) și în întregul Pelopones. a societății de a se raporta la repere investite cu atribute ale stabilității și siguranței. Argos. muzicală. simbolurile religioase de tipul templelor. ale plăcerii și confortului etc. monumentala operă era anturată de temple și altare.m. celebra statuie în aur și fildeș a lui Zeus Olympianul. zămislită de nu mai puțin celebrul sculptor Phidias. cu un magnetism de anvergură. cu alte apartenențe geopolitice. Tiryns. nume de cetăți. res- pectiv Jocurile Istmice. oratorică ș. marcată la nivelul reliefului cultural de proeminența unor focare de atracție invincibile.a.). din istmul Corint. Într-un plan de susținere complementar. pledează prin excelență în favoarea unor atari situații. pe o matrice ce va dezvolta sisteme urbane. Li se asoci- ază susținut. ale stării de bine. ansamblul detașa ca punct central.4. coregrafică. Nemea. Epidavros. Areopolis etc. mausolee și locuri istorice a) Peloponez Dacă am mai simți nevoia unei pledoarii în favoarea anticului Peloponez.). Nafplio. Următoarele exemple. miste- riilor – dedicate divinităților vor exercita cea mai puternică agregare socială. necropole. pământ penin- sular. cu alte religii. părinte al zeilor și stăpân al lumii pământene. dar și de realități istorice. Sparta.d. Jocurile Panelenice din Delfi. I. Într-un atare context nu lipsit însă de tensiuni și perioade de criză (invazii. cu alte rânduieli. locurile cu aură de legendă și istorie.„capitalului financiar” similare oarecum băncilor din zilele noastre. conflicte politice interne) apare nevoia individului. Jocurile din Nemeea. născute sub semnul universalității (Micene. că geografia acestei epoci era o geografie sacră. – fapt ce va produce și o ierarhizare a valorilor laice și religioase. Jocurile Panathenee. Messene. Olimpia. am fi obligați la o irepetabilitate a faptelor – fapte ce poartă în leagănul unei geografii exuberante. va dinamiza orice tip de activitate. Temple. sportivă. Ω Complexul sacru din Olympia Închinat lui Zeus. sanctuarelor. va fi determinantă în geneza unității de interese. mitologic și urban. iar formarea „ligilor” (Liga de la Delos. centre de instrucție științifică și filoso- fică și nu în ultimul rând. Un plus de valoare se 34 . Ω Templul lui Posseidon din Pylos (51 km sud-vest de Kalamata) Originar din Creta. epidemii. Am putea spune. acele spații centrale. Din această competiție. inclusiv „circulația turistică”. așadar. un stadion etc. terenuri de sport. consacrate jocurilor (manifestări polivalente de expresie: religioasă. Ikla- ina. săli de banchete. piloni struc- turali a „lumilor ce vor sta să vină”. Liga peloponesiacă).

faimoasa Demeter. mulțimi nebănuite de pelerini. Ω Sanctuarele din Epidaur (circa 30 km nord-est de Nofplion) Faima lor sacră. Tot la Pylos.adaugă locului și prin situarea în proximitatea nordică a orașului a vestigiilor miceniene ale Palatului lui Nestor. generată de zeul Asclepios polariza din întreaga lume greacă. sfida granițele politico-admi- nistrative ale orașelor-stat. Fig. era adorată ca zeiță a fecundității și naturii. 35 . National Geographic Traveler. divinitate a Pământului Mamă. conferindu-i în spațiul și timpul antic atributul universalității. Sursa: Mike Gerrard. figură centrală a religiilor populare sinonime Misteriilor. Peloponez. 2010. Magia de cură și cult a Epidaurului. 17. Grecia.

integrau pe lângă ceremoniile religioase consacrate și reprezentații muzicale ori teatrale desfășurate în arena marelui teatru (14000 locuri) a lui Polyclete cel Tânăr (sec. 36 . 18. Sursa: autorul. Epidaur. Sursa: autorul.) rămas celebru până în actual prin fantastica-i acustică. Amfiteatrul. Amfiteatrul.Hr. Fig. Fig. I î. Sărbătorile ce aveau loc la fiecare 4 ani în onoarea zeului medicinei. 19. Epidaur.

unul belicos. Este un „pas” înspre involu- ție. arta prelucrării metalelor. legate cu rozete decorative din bronz.). IV î. a impresionat prin zidurile ciclopice. în raport cu miraculoasa cultură minoică ce-și venera femeia (n.Hr. La interior. ca divinitate locală. lungă de circa 8–10 km.Hr. Palatul regal urmărește organizarea avansată de Cnosos. Apar. lipsesc din ansamblul intrării. Pagina de glorie o întoarce însă Marele Război Peloponesiac (431–404 î. infuzia valorilor cretane.) unde prin Sparta și Atena se confruntă mai degrabă două tipare antropologice antagoniste.). Că în acest demers. 33 Drumul spre monumentul funerar. religie etc. jalonat de ziduri masive din piatră. datat de secol XIV 31 Asumând ca veridice informațiile lui Pausanius (călător prin Grecia anului 160 d. Tezaurul lui Atreu33 – un mormânt regal aidoma unei stupe. sincron temporar citadelei Micene. domul descrie un volum de 15 m înălțime/15 m lățime. lasciv promovat de Atena. Revenind însă la punctul nostru de interes. familiei și căminului. Capitală a Provinciei Laconia. a spațiilor destinate feme- ilor (gineceul) în raport cu spațiul consacrat bărbaților. iar „inelele” de piatră – pentru a desăvârși forma de stup – ies cu fiecare rând spre interior. auster asumat de Sparta.5 și 15 m. este fundamentală. stă în afara oricărei îndoieli. coloanele laterale din mar- mură verde. anume necropolele regale. așadar. Zidurile sunt din blocuri cioplite. În actual. îndeosebi în pictură. orașul fondat de dorieni. 32 Aflată în proximitatea Argosului și în imediata apropiere a coastei maritime (1. încât închideau în interior galerii extrem de spațioase. somptuoasele palate din Tirint32 și Micene. pentru prima oară. Ω Necropola regală din Micene După destrămarea Civilizației Minoice – ajunsă la un nivel superior de distilare social- culturală și o eleganță a vieții cotidiene unică în antichitatea timpurie – Micene31 – puter- nică cetate a Peloponezului – va cunoaște pentru circa 200 de ani o perioadă de eferves- cență ce va pune în loc. prin bogata „Dinastie a mormintelor îngropate”. in sec.). cele două universuri. și luând pentru Micene drept reper „Poarta Leilor”. până ce ajung să se unească la vârf (n. descoperim pe stânga drumului. 37 . arhitectură. n. sfere ce vor crea anumite habitudini și o societate polarizată în jurul bărbatului. fundamentat pe principii riguros severe.a. înălțate între 7.a. Ω Sanctuarul Herei din Loutraki Asumată la Argos. zeița era adulată ca protectoare a căsătoriei. este aproape o tautologie.. elegante prin profilul lor suplu.Hr. al- tul filosofic. încă în ascensiune ușoară. – pelerinaj des- cris în lucrarea lui Periegesis – Tunelul) aflăm că Perseu ridică (luând în seamă probabilitățile crono- logiei istorice – în secolul XIV Micene – apreciată drept cea mai mare capitală a Greciei Preistorice. propune lumii antice cel mai eficient model urban. și o grosime atât de generoasă. și cu o greutate de aproximativ 120 t.5 km) orașul-cetate Tirint. dar important aici pentru geografia comportamen- tală – cu reminiscențe până în actual – este decelarea.a. Ω Sparta A spune celebru și a spune Sparta. se oprește dinaintea unui por- tal ce încastrează la partea superioară o grindă masivă de piatră.

dar și a personajelor. însoțite de un nestemat tezaur (14 kg aur). au fost descoperite pe versanții opuși înălțimilor pe care se desfășoară orașul fortificat. cu totul diferite de cele anterior descrise. te simți captiv într-o istorie ce-ți oferă clipa și conștiința de sine.Hr. chiar dacă extrem de succint. între el și Schliemann. Alte nouă morminte. Alt fenomen. 20. este o uimitoare acustică. O întoarcere. Masivitatea lui impresionează și odată ce te-ai prelungit în nelumina din lăuntru. Poarta cu Lei. Am făcut deja trimitere la Pausinias. locurile pomenite aparținând cu asupra de măsură și unei geografii spirituale și aceasta nu doar în virtutea conotațiilor religioase. dramaturg și erou deopotrivă. cel ce aduce la zi necropo- lele regale.î. Odată trecut prin Poarta Leilor și înainte de a urma panglicile albe ale cărărilor de piatră ce se cațără spre înălțimile Acropolei – vezi în dreapta rămășițele circulare ale mormintelor regale unde au fost deshumate 19 schelete (în șase morminte). Sursa: autorul. insă. în antichitatea Greciei clasice ni-l propune pe Eschil. care prin Trilogia Orestia (458 38 . Micene. Fig. ce ține de estetica arhitectonică. istoria făurind un arc în timp. * Până în acest punct. fie ele legendare ori istorice pe care Citadela și le-a făcut parte. ne-am apropiat de o minicivilizație funerară. a cărui inedită podoabă o constituie masca funerară de aur atribuită regelui Agamemnom.

). sunt manifestări pregnant active. des- cinse din Tantal (Pelops.d. de o mani- eră mai puțin subtilă. Sursa: autorul. 21. anume de a identifica prezența unor formule „pretu- ristice”. se poate accepta. preluate de micenieni pe filieră minoică. pe diferite obiecte de preț – sigilii. imaginea unor astfel de scene fiind pictate în frescă. În ceea ce privește ținta noastră. în virtutea unor informații documentate.Hr. Electra. posibil. prezența manifestări- lor de voie bună. 39 . Oreste…). Fig. cu o atentă minuțiozitate pentru detaliu. Plăcerea de a vâna. Atreu… Agamemnom. gravate pe plăcuțe metalice ori incizate. Eropa. Tezaurul lui Atreu. Clitemnestra. ori lupta cu taurii. Micene. chiar dacă. Menelau. țese „tapiseria” unor vremuri dominate de figuri tragice dincolo de omenesc. Ifi- genia. Tieste.

Prin sute de canale. pe lângă valențele definitorii ale sacralității și o magnifică arhitectură prin insolitele-i coloane monolitice. p. cupe. VI î. descoperite într-unul din mormintele de la Vaphio – în proximitatea Spartei. 22.. Sanctuarul impropia. cretanul Thaletas preda muzica corală în Sparta. 45). valorile vechii civilizații se revarsă în matca noii culturi” (Will Durant – Viața în Grecia Antică – 2002. iar sculptorii cretani Dipoenas și Scyllis.35 pe aceleași făgașe înscriindu-se relaxarea prin muzică.34 Venerația zeităților prin pelerinaje este o altă formă de continui- tate.inele. ceea ce era deja un obicei: prinderea și dresarea unui taur. 35 „În secolul VI î. O adevărată broderie miniaturală – dar de o mare prospețime și forță dinamică. Fig. 40 . Templul din Corint. au fost mentorii artiștilor din Sicyon și Argos. Ω Sanctuarele din Patras și Dodona Ω Templul lui Apolon din Corint Datat ca vârstă arheologică de sec.Hr. 34 Autentice blazoane de artă miceniană impropriază două cupe din foi de aur. Schiță. desenează în limpezimile metalului.Hr. pumnale. dans și poezie.

în prezent unui amplu proiect de restructurare. Complexul de pe Acropole este supus. Sursa: Mike Gerrard.. 2006). National Geographic Traveler Grecia. 36 La inițiativa ministrului culturii. un tipar urbanistic frecvent întâlnit. Melina Mercuri. Aria de influență a Atenei. estimat a se finaliza în anul 2022 (n. 23.a. templele și complexele sacre din Atena ✓ Ansamblul arhitectonic religios de pe Acropole36 Structurarea pe verticală a orașelor-cetăți. 41 . 2010. în două (orașul de sus – Acropoles și orașul de jos – Astoi) sau trei părți (situație când intervine ca ansamblu intermediar orașul înalt – Politai) reprezenta pentru o Grecie subordonată existențial pietrei și morfologiilor înalte.b) Atica și Arhipelagul Saronikului Fig. Ω Sanctuarele.

exploatarea luminii și organizarea incintelor. creată de Phidias. Parthenonul. 1. 3. este omagiată prin ser- bari somptuoase (Panatheneele). un complex savant de- finit prin unitate armonică și emoțională. zeița protectoare a orașului. Propileele. Cele patru edificii principale: Propileele. prin dimensiuni. 2. Templul Atenei Nike și Erechte- ionul. • Copleșitoarea imagine a zeiței din Parthenon („Casa Fecioarei”). și aici. respectiv conduse (o pleiadă de străluciți arhitecți coordonați de Phidias). Ca și la Olympia. când solitar rezistă invaziei doriene.. a fost rezultatul colaborării superioare. Acropole. aur și pietre prețioase și/sau semiprețioase. Autorul 42 . Athena. Erechteionul. iar la nivelul simbolisticii religioase se demarcau: • Monumentala statuie din bronz a Athenei Promachos din din interiorul incintei sacre. • Sanctuarul din Erechteion cu o veche statuie a zeiței. calitatea marmurei.Hr. sus- pendată la peste 150 m deasupra orașului pe un masiv calcaros va primi încărcătura de loc sacru într-un timp istoric. grad de înclinare. un corp gigantic de 15 m înălțime. 2 4 1 Fig. la nivelul elitei conducătoare (Pericle). Templul Athenei Nike. înobilat cu fildeș. 4. Splendida monumentalitate și estetica arhitectonică rafinată (un concentrat artistic de echilibru și claritate) primită în sec. V î. În cazul Acropolei Ateniene. elevație. 24. Parthenonul. funcție de detaliu și stil (ionic și doric) integrează prin știința folosirii „accidentelor de teren”. atât de diferite ca dimensiuni. Ansamblul arhitectonic religios – schiță. vechea citadelă cu funcție strict militară (strategică).

puternic și independent. cu rang de metropolă în civilizația urbană greacă a mileniului I î. ca forță exponentă a religiilor populare a „Misteriilor”. elenistice și romane din Grecia. Este impropiată.a. când se sacrifica obligatoriu în luna solstițiului de iarnă. s-a instituit. cântece religioase. prin funcționarea aici. Templul lui Hefaistos sau Theseionul – ce domină prin ținuta magnifică și încă bine conservată pri- veliștea agreabilă a Agorei (n. este apreciat ca unul dintre cele mai bogate vestigii preclasice. pricini suficiente pentru a coagula o societate de exceptie. cu renașterea. săvârșit la o anume dată. pe lângă funcțiile religioase existente și ca un important centru de erudiție și instrucție. cu anul nou de primă- vară. Motivul „Jer- tfei” era unul universal. sacrificiul porcului rămânând. până la distincțiile unui mental ce miza pe estetică și rațiune. deasemenea. do- bândește valoarea unui loc religios central prin declinarea sa zeiței Demeter – divinitate de cea mai pregnantă popularitate a phanteonului grec și a geospațiului aflat sub semnul spiritualității elene. înființată de unul dintre discipolii lui Socrate. 37 Sanctuarul Zeiței Artemis. 43 . Ω Megara Oraș cetate. ori în cultura geto-dacă.).). Este genul cel mai înalt al scupturii grecești: cea criso-elefan- tină (din krysis = aur. Teatrul lui Dyonisos (situat la poalele versantu- lui sudic al Acropolei). Eleusina. clasice. Ω Misteriile de la Eleusis În geografia sacră a antichității.. de exemplu în Egiptul Faraonic. i se asociază Cultul Persefonei – fiică a zeității mamă – Demeter. în cultura și civilizația rurală românească un element ce aparține încă Antropologiei Sacre (n. Templul lui Zeus Olzmpianul. bunăoară. și integra la nivelul unui fast de proporții ceremonii complexe (dansuri ritualice. a Școlii de Filosofie Megariană (440–380 î. Efklidias. Celebrarea zeiței Demeter.a.Hr. ce-și înalță viguros coloanele la est de Acropole.Hr. capodoperei – Phidias.). elephans = fildeș) Tot pe Acropole sau în proximitate erau concentrate alte numeroase temple și sanctu- are37 ce glorificau zeitățile olimpiene. sacrificii38. și cum acest preaplin de sacralitate mai avea parcă nevoie de impactul picăturii pentru o neostoită revărsare. strâns legată după calendarul popular cu reînnoirea. răsfățată de la limpezimile climatului mediteranean. situl arheologic de la Elefsina. unde porcul reprezenta prinosul adus lui Ossiris. localitate aflată la 22 km vest de Atena. al vegetației. Mai subliniem că forța simbolistică a respectivului ritual a reușit să penetreze actualitatea. În prezent. Conotații similare întâlnim. ori cu ciclul vieții. 38 Era obișnuit sacrificiul porcului. animal care întruchipa „spiritul grâului”. Sanctuarul lui Posseidon. numeroase și vari- ate ritualuri agrare etc).

insulele au continuat să rămână semne mari de exclamare pe harta mișcării turistice.Hr. Templul zeiței Aphea.. Egina. cu insolitul templu al Apheei. După Mike Gerrard. ale anticei capitale insulare.). au fost recunoscute și apreciate ca atare prin investirea Eginei. cultural-urbană și legen- dară fiind una de mare amplitudine. • Egina39 arhaic sit urban.a. Schiță. Grecia. 25. rezonanța lor istorică. Ω Insulele Saronicului Din anticitatea timpurie și până în actual. 2010. cu statutul de capitală a Greciei (n. • Poros – cu vestigiile Templului lui Poseidon sau stâncoasa și Legendara Hidra.Hr. Fig. așa cum o punctează: • Salamina-intrată în istoria universală prin izbânda în lupta cu perșii din anii 480 î. după Revoluția Greacă de la 1821. 44 . înnobilat în secolul V î. 39 Principiile urbanistice și organizatorice avansate. National Geographic Traveller.

26.d. Așa se face. unde Filip de Macedonia învinge în secolul IV î. Fig. Cheronia40. vechiul oraș micenian fortificat. 700m – constituia punctul de maximă polarizare.).c) Grecia Centrală Larga spațialitate a peisajului montan auster. inițial Geei. a unei lumi dominate de superstiții și spirite – precum acele voci divine. Dedicat. Termopile41. religioasă (Delfi) sau curativă (Kamena Vorula. premonitorii. că misterioasele și temutele 40 Patrie a lui Plutarh și locul bătăliei.). 42 În proximitatea Cheroniei.Hr. incitant. Detaliu. fascinantul Delfi – aflat la 164km de Atena și la o altitudine ușor accesi- bilă.Hr. Sursa: autorul. 45 . 41 Istoricul loc al înfruntării dintre spartanii conduși de Leonida și armata persană a regelui Xerxes (480 î. de cca. fapt ce argumentează marea concentrare de locuri cu aură istorică (Teba. Orchomenos42). împrumută geografiei locale valențe mistice și de stabilitate. Delfi. protector și misterios. Pentru „construcția” atributului din urmă.). Zeiță a Pământului. simbolul de vârf al cultului lui Appolon Delfinos. drept semne sacre. înfruntă uitarea prin seducătoarele sale ruine și prin nu mai puțin celebrul mormânt-cupolă –„Tezeurul lui Minyas” – faimosul său fondator.d. iviri de ape bogat mineralizate etc. De departe. sanctuarul ajunge grație marinarilor cretani. Karpensis etc. decisive au fost fără îndoială procesele post vulcanice (emanații de gaze uscate. pe atenieni și cucerește puternicul oraș-stat Teba. interpretate în mentalitatea vremii.

Fig.m. Ossa. ne este semna- lată pentru unele dintre ele. sau Larisa ce impropiază în viscerele sale preistoricul oraș fondat de pelasgieni. Ancestrala-i notorietate. prin sanctuare închinate lui Asclepios. Orthnis…). Kalambaka – construit pe vatra vechii cetăți Eginion – astăzi un consacrat centru al picturii bizantine. Pelion. 27. faimos alături de Epidaur și Cos. Delfi. 46 . de orașe „tinere” precum: Trikala – ridicat pe locul anticului Trikiki. Ahei. Olymp. locuite de Eolieni.d.). Beoțieni. d) Thesalia Vastă întindere de câmpie.Hr.profeții ale Oracolului – „sentințe” rostite prin intermediul Marii preotese Pythia. întreaga societate din Mediterana Orientală. încadrată de munți (Pind. Eleni ș. Minyeni. Detalii. Sursa: autorul. 28.a. Thesalia păstrează urmele a peste 100 de așezări preistorice (300–100 î. înrâu- resc printr-o excitantă forță.

reprezenta pentru An- tica Macedonie.). 43 Soră a lui Alexandru cel Mare (n. al doilea cen- tru polarizator (după Constantinopol) al Imperiului Bizantin. veche de peste 3000 de ani. la mo- dul unic. Dion. cât îndeosebi prin extraordinara rezonanță a unor nume precum: Alexandru cel Mare. Filip al II-lea de Macedonia. Parga sau Egoumenista.) – actuală gazdă a Festivalului Tragediei Antice.. e) Epir Fie ele medievale sau contemporane. Descoperirile arheologice recente adaugă geospațiului o plusvaloare de marcă developată de atributul de „necropolă regală”.Hr. Ω Vergina antică – situată la 11 km sud vest de Veria. Dionul a sintetizat. Ω Dionul. grație numărului exponențial de sanctu- are concentrate. istoria antică a Macedoniei. valențele sacre proprii deopotrivă mării și misticului Munte Olymp. ruinele astfel însuflețite ale templelor lui Poseidon și Ares. iar dacă legen- dele mai pot cumula și atributele supremației și nemuririi. Aflat la mică distanță (cca.20km) de actualul oraș Katerini. Aristotel… Ω Salonicul sau Thessaloniki – metropolă ce poartă. era induvidualizată. atunci acestea revin sigur: Muntelui Olymp. cele mai importante orașe ale Epirului – Ioannina. dezvăluie în lumina clară a Mediteranei. Pe de altă parte. eroii și titanii Greciei Antice. cu respect. ce-l fondează la anul 315 î. Vergina sau Filippi). similar ca impact cu „așezămin- tele” de la Delfi și Olympia. locul de maximă încărcătură religioasă. numele soției43 rege- lui Casandru. important centru strategic și comercial al Imperiului Otoman. Văii Tempii – îngustă despicătură între masivele Olimp și Ossa – exul- tând de vegetație și de acea atmosferă divină. Acropolei ori ale Teatrului (de secol III Î. reprezintă repere logistice în căutarea anticelor polisuri de la Dodoni – cu misticele-i ruine ale Oracolului.Hr. 47 . interersează nu numai prin valorile-i de patrimoniu consacrate. care nu departe de Preveza. se face remarcată atât prin omniprezența și importanța vestigiilor (vezi urmele de la Thessaloniki. ca loc predilect de pelerinaj. al doilea centru urban ca importanță demo-economică și culturală a Statului Elen. care se păstrează privilegiat în oricare din conjuncturile în care istoria–l așează: capitală favorită a regilor Macedoniei. prin identificarea aici. ori Munților Pilion – spațiu pre- dilect de refugiu și înfruntare pentru zeii. ci și printr-un destin.a. f) Macedonia Pământ nordic al Greciei actuale (cea mai mare dintre cele nouă provincii) și reminiscență a unui vast și plin de glorie imperiu. a mormântu- lui lui Filip al II-lea de Macedonia. de locuire. Arta. popularitatea unor locuri este sinonimă aici legendei. respectiv de la Nicopolis. în epocile clasică și elenistică. cu adevărat celebru în lumea universală a arheologiei.

pe de altă parte. Ω Pella – capitală a vechiului regat al Macedoniei. au și autoritatea înființării unei colonii romane (n. Grota Sfântului Pavel. Fig. Ω Fillipi – este o altă așezare de rezonanță.a. Filipi. ultimii adjudecându-și victoria.) de forța îm- batabilă a religiei44. paginile unui urbanism milenar cu competențe verificate de organizare. Sursă: autorul. răsfoiește în contemporaneitate. ce-și leagă geneza (358 Î. Filipi.a. Ecouri în piatră.). 30. 44 Vezi numeroasele sanctuare consacrate divinităților egiptene (n. Sursă: autorul. Fig.). 29.Hr. 45 Spațiul unde s-a consumat conflictul între Brutus și Cassius pe de o parte și Antonius Lepidus și Octavianus. secondată îndeaproape de cultură și istorie45. 48 .

Hios – cu vestigii (fortificații. rând pe rând pelasgiene. toate recomandările unui centru artistic prin excelență (vezi cele peste 3000 de statui – între care faimosul Colos din Rhodos.). comercial și de agre- ment.). Lefcada – cu vestigiile preistorice de la Nydri. apropiind cultural Oriantul de Occident.. ioniene. oraș roman. respectiv persane. cretane. poseda apoi. Cefalonia – cu ne- cropola de la Mazarakata (83 de morminte miceniene).Hr. „Macedonia a fost evanghelizată de Apostolul Pavel cu ocazia primelor sale acțiuni misionare. Orașul Rhodos. Din perspectiva ultimului argument. Pa Philippi. lacuri. teatre etc. 46 În Evul Mediu este ocupată de venețieni. științific (asumat de elitismul școlilor sale tehnice). a cărei influențe radiază până departe.Hr. subliniem că în proximitatea orașului. ori Zante – sau după Homer. Lesbos – purtătoare a unei uimitoare culturi antice47. Samos – ținut de origine al hiperboreanului filosof și ma- tematician Pythagoras. el a debarcat la Neapolis. nu pu- ține erau ivirile de ape termale (de unde și renumele de „Pompeiul Rhodosului”). a trecut în Philippi și a sosit apoi la Thessaloniki și Berroea (Veria). 47 Vezi marii poeți autohtoni Alkeos. Kythira46 ipotetică insulă a Afroditei. hermafroditul uscat euro- asiatic al Rhodosului: „Insulă a Soarelui”. ajunge în Epoca Clasică o puter- nică și bogată cetate. dar sigur colonie minoică și apoi feni- ciană. Arion și Terpandos. Zakynthos („cea îndepărtată”). insulele ioniene fascinează de veacuri prin renume ca: Itaca – patrie atribuită de Homer legendarului Ulise. 49 . într-un pol comercial de prim rang. ori nenumăratele temple. h) Insulele Egeei de Nord-Est Redutabile rădăcini ale turismului urban au fost identificate la: Voroscopos (Limnos) – unde au fost deshumate urmele a patru situri urbane suprapuse. g) Arhipelagul Ionian Răspândite în lungul coastei occidentale a Greciei. O seducție irezistibilă a manifestat-o în toate vremurile. a înființat prima comunitate creștină din Europa” (Cicerone Poghirc – Aromânii – 2012 – volum coordonat de Neagu Djuvara). una din anticele minuni ale lumii). precum cel al Athenei de pe Muntele Filerimos etc. i) Dodecanez Întregul arhipelag pare a fi o „uimire” a pământului în fața mării și a apei în fața unui uscat „spart” în bucăți. patronată de cretani și transformată de ei în mi- leniul al II-lea Î. văi mici înguste și exotice. kastro. Cu prilejul primei călătorii (circa 51–53 d.

cul- tural (găzduiește două din cele șapte minuni ale lumii – Mausoleul din Halicarnas. respectiv. de pe coasta apuseană (Troia. a ne- fericitei iubiri dintre Elena și Paris.) erau puternice. Didyma.a. o altă insulă. 50 Capitală a Regatului Cariei și patrie a lui Herodot. Prezența. 50 m) dedicat regelui Mausolos. Kaunos etc. rămâne în memoria antichității drept o zonă de ridicat progres economic. adevărat focar de atracție comerci- ală. „Grecia Magna” și Imperiul Roman. 48 Bergama (Pergam). Halicarnasul rămâne în memoria colectivă prin somptuosul său monument funerar (o construcție înălțată la cca. Efes.) Mai subliniem că respectiva școală de arte rafinează. Disponibilități cauzale de cristalizare a fenomenului turistic Asia Mică Puternică arie de colonizare elenă.. absolut fabulos. Templul lui Dionyssos. Milet. un pictor de notorietate al secolului IV î. Se mai spune.Hr. între altele. țărmul egeean. și ca patrie a lui Apelle. j) Asia Mică. Smirna (actualul Ismir) se detașa ca o cetate de o excepțională bogăție și totodată ca un puternic pol comercial. Halicarnas50. apoi. complexul arheologic. unde aduce un sacrificiu spiritual lui Priam. se identifică în memoria comu- nităților mediteraneene cu populara zeiță Artemis (Diana). al spațiului insular.Hr. Etimologia oiconimului ne face cunoscut că aici apare și se folosește pergamentul (probabil cel mai obișnuit material folosit pentru scris. într-o lume așezată sub semnul vital al schimburilor. Alexandru cel Mare poposește la Troia. Pergam48. La doar câțiva „pași prin istorie”. fortifică – prin fluxurile semnificative de pelerini caracterul de me- diu sacru. Phocaea. Priene. Aproape la fel de renumită era și insula Cos – legată în câmpul spiritual al mentalului de numele a două mari personalități: Hippocrate – părinte al medicinei. Leros. cu o civilizație în plin apogeu. a apelor termale în par- tea de sud a orașului. 50 . Ω Troia Numele „cetății” reverberează în fascinantele povestiri ale eroilor greci și troieni. Minunatul Cos se revendică. în anul 333 î. Smirna49. Pe de altă parte. a calului troian… și. mărturie a ceea ce a fost înfloritorul centru cultural antic.). Templul Herei etc. în aceste circumstanțe. emoționează astăzi prin vestigiile unor prețioase realizări artistice. Situată între Patmos și Kalymnos. Ascle- pion din Cos – zeu al medicinei. res- pectiv Templul zeiței Artemis din Efes) și științific. Klaros. urban. că tot atunci și-a uns întreg trupul cu ulei și-n nuditatea-i tinerească a pășit pe locul unde a fost îngropat Ahile. până la rangul de capodoperă – basorelieful (n. peste toate a orbului Homer – ce a imortalizat o istorie adevărată sau doar fabuloasă în epopeile – în versuri fără de pereche – „Iliada” și „Odiseea”. 49 Supranumit „cel mai frumos oraș de sub Soare”. confecționat din piele de oaie). bogate. exponente ale Școlii din Per- gam (Sanctuarul Athenei. Altarul lui Zeus. Sart. Assos. Orașele–cetăți.

51 Iulian (362) restaurează păgânismul (n.Hr. Iulian a fost uimit să găsească foc într-un altar la mormântul lui Hector și statuia eroului îmbăl- sămată cu ulei. Lord Byron și pe cel în a cărui destin se pare că a stat scrisă redescoperirea Troiei. În 325 d. trecutul său glorios e doar o amintire îndepărtata. un afacerist neamț bogat și arheolog amator. În fapt. aleasă pentru el de Arhiepiscopul Atenei. având drept ghid Iliada lui Homer.Hr. Hefaestion. strigând la unison „Pace! Pace! Pace!” Ω Assos La aproximativ 80km sud de Troia sau 100km față de Çanakkale.Hr. Prin 301 î. În pofida a orice. Timp de peste patru luni și-a condus echipa de 150 de munci- tori. modern. A fost fondat în 316 î. Acum e doar un mic oraș lângă un lac. ci rămășițele unei civilizații din epoca bronzului. legendarul întemeietor al stirpei latine. face. el nu a găsit Troia lui Homer. s-a ținut aici Primul Sinod Ecumenic. a trăit aici și a reconstituit teatrul și gimnaziul. fie șoseaua principală (Çanakkale–Ayvacik–Edremit) se pă- trunde în vechiul oraș Assos – strategic poziționat în capătul de nord vest al țătmului Golfului Edremit. Peste „drum de ape” (cca.a. În fiecare au- gust ei eliberează un porumbel alb de pe cal. 10km) stă insula Lesbos în azuriul ca de Iznik53 al Egeei. el a săpat un șanț adânc în colina de la Hisarlīk. un cal de lemn. care s-a oferit să-i arate vechiul oraș. de către Iulius Cezar. care a condamnat erezia ariană 51 . continuând să atragă personalități dintre cele mai inedite: Mahomed al II-lea. 53 „Iznic (fosta Niceea) se află la 80 km nord est de Bursa. aici fiind so- cotită nașterea lui Eneas. Azi. o frumoasă grecoaică pe nume Sofia. capete de lănci. pumnale. a fost redenumit Niceea de către Lisi- mach. apoi cupe de aur. aidoma. însă.în timp ce iubita lui. Mai întâi un lănțișor.). Plinius cel Tânăr. urmărind fie mai sinuosul drum de coastă. 52 „Spre sfârșitul secolului al XIX-lea (1871) Heinrich Schliemann. Episcopul a exclamat:„Nu-i așa că este ciudat că oamenii Troiei își arată respectul… așa cum ni-l arătăm noi martirilor noștri?”. în timp ce academicienii îl ironizau pe germanul nebun pentru înflăcărata pasiune cu care-și risipea averea. Orașul a jucat un rol important în istoria creștinătății. Patrocle.). Dar Schliemann a găsit aur. Însoțit de cea de a doua soție a lui.Hr. probabil și de capete încoronate. vase de argint și două centuri de aur purtate. Orașul a prosperat sub romani.)51 a vizitat Ilium Novum.Hr.). după soția sa moartă. de către Antigonus I (Cel cu un singur ochi) și numit Antigonia la insistența sa. guvernator al Bithinie (111–113 d. Troia de atunci a fost felicitat de episcopul Pegasios. Aura locului a fost cinstită prin onoruri speciale de alți câțiva împărați. germanul Heinrich Schliemann52. inexorabila trecere a timpului nu atenuează magnetismul Troiei. a început să facă săpături la Troia. captivează imaginația copiilor din Troia.Hr. gestul la mormântul tovarășului lui Ahile. Mai aproape de era credinței (82 î. cu vreo 1200 de ani înainte de Troia” (Turcia. Troia a fost distrusă în timpul războiului mithridatic și reconstruită apoi. Când Împăratul Iulian Apostatul (361–363 d. după Ghid complet – 1993).

artelor și științelor (medicină55. 52 . Vechiul Pergamon. Plinius cel Tânăr ori geograful german Phillipson. pe lângă semnele clare ale unor civilizații suprapuse (elenă. peisajul. Ghid complet – 1993). Antiohia. pe care cu adevărat îl putem numi Orașul de Sus.Hr. bizantină).). devenind cea mai puternică autoritate medicală a timpurilor antice. Atena etc.). care a studiat medicina și filozofia la Pergamon. ruinele sale impre- sionează și conștientizezi instinctiv rolul de putere centrală jucat în contextul geopolitic al antichității elene. bogatele cetăți: Efes. și-a concentrate apoi interesul asupra scolii medicale din cetate și a influ- ențat decisiv dezvoltările medicale atât în vest cât și în est (n. arhi- tectură…). drumul între Edremit și Pergamon se va sumeți în dreptul Ayvalikului – o așezare în tiparul clasic al orășelelor grecești – îndrăzneț alungit. într-un loc de mare tihnă. romană. Ω Pergamon (Bergama) Continuând a meandra înspre sudul coastei Egeei de Nord. oricum de o estetică sublimă. că eu- nucul Hermenia. Aristotel. Pergama își atașează și ca valoare unică iscusința de a fi inventat pergamentul. Citadela înălțată pe o frunte montană de granit mai păstrează între pereții ei rămășițe din Templul Atenei54. înspre liliputana insuliță Alibey Adasi sau Cunda.Hr. și a formulat Crezul (Mărturisirea de Credință) de la Niceea utilizat încă de majoritatea creștinilor” (Turcia. în Atena. conducea Troadul. Hermeia a ascultat sfatul ma- estrului său în transformarea acestui teritoriu în orașul-stat. Aflăm astfel. va înființa o școală similară) și. într-o lume sinonimă celor mai avansate civilizații. Alexandria. orașul-stat va atinge apogeul sub dinastia Attalizilor (sec. când rivalizau pentru preeminență economică și culturală. O plimbare liniștită printre coloane evocă atmosfera în care a trăit și a muncit marele filozof.Hr. a pus bazele unei școli de filozofie (la Naussa. S-a căsărorit cu nepoata lui Hermeina. zona Behramkale este încă renumită pentru covoarele și carpetele sale.a. A început să practice medicina într-o clinică de gladiatori. Până la actualul oraș Bergama (aproape 60. își adaugă nimbul locuirii lui de personalități pre- cum: Ptolemeu. II î. construit prin 530 î. Văzute din orice punct. Cârmuit de oameni puternici. se află așezat la circa 300m deasupra vetrei urbane de acum. Milet. resursă extrem de prețioasă. cel mai cunoscut dintre disciopolii lui Platon a fost invitat la Assos unde a trăit și a muncit mai bine de trei ani. gramatică. adaugă lo- cului de o neastâmpărată frumusețe șoapte dintr-o istorie familiară. numit Tiranul din Atarneus.). 54 Conform mitologiei locale Atena le-a învățat pe femei meșteșugul țesutului. Prin excelență un pol al comerțului. s-a interesat de explorări în domeniul zoolo- giei și botanicii. descris de Platon în celebra sa lucrara politică Republica. austere. Fost student al lui Platon. Câteva coloane dorice.000 locuitori) șoseaua – o panglică multi- coloră – se derulează între tușele de verde ale câmpiilor și mării. Aici. zona din proximitatea Troiei și a Lesbosului. 55 Cu deosebire s-a detașat Galenius (129–199 d. în Macedonia. Plinius cel Bătrân. când va primi statutul de capitală a Imperiului Roman din Asia Mică.

va evolua treptat într-un complex elitist de in- struire. Cleopatrei. Acropolis Lăsând la baza citadelei Agora de Jos și Sanctuarul lui Demeter se ascensionează ușor spre Poarta Regală ce-ți permite intrarea într-un fabulos centru de patrimoniu.000 de locuri și o acustică perfectă. Or- ganizat pe 80 de rânduri. Altarul a fost mutat la Muzeul Pergamonului din Berlin. iar modul în care erau conexate.). ore de lectură în bibliotecă. Templul lui Traian și Marele Teatru. Astfel. patrimoniu său întrând în cel al Bibliotecii din Alexandria. rămășițele termelor. pereții de închidere ai vechiului oraș au fost restaurați prin înlocuirea golurilor lăsate de lespezile de granit cu o zidărie din piatră și cărămidă.a.000 de volume scrise pe pergament adunate de regale Attalus I. Biblioteca din Pergamon57. arhitectura acestuia din urmă este absolut impresionantă.Hr. Are o înălțime de 12 m. în timpul perioadei otomane.). ce precede cu peste 2000 de ani experimentele lui Freud). A fost oferită mai târziu de Antonius ca dar de nuntă. 53 . a fost medic în armata lui Agamemnon.). fiul lui Apollo. lipsă dureroasă compensată cu plenitudine de Templul Atenei Polias Nikephoros (sec IV î. La stânga Porții străjuiesc urme abia schițate din Templul lui Zeus56. împărțite în trei șiruri. Amplasat pe versantul abrupt al râ- ului Caicus (Bakīr Çayī). cu durata studiului de doi ani. Organizarea sa urbanistică individualizează inclusiv sub raport topografic două areale de maxim interes Acropolis și Aesclepion. 57 Socotită drept una dintre cele mai renumite biblioteci ale timpului –conținea 200. la Troia și folo- sea sângele pentru a readuce la viață oamenii uciși. proba competențe valorice ce și-n actual reprezintă modele dificil de atins. apoi. Părăsind cetatea. Serviciile medicale și de relaxare atingeau standarde greu de închipuit. situat în partea de apus a orașului și dedicat lui Aesclepios58 (zeul vindecării) semnalează existența celei dintâi stațiuni balneare din istorie. iar reliefurile sale înfățișează o bătălie mitică între giganți și zei (n. A dispărut apoi odată cu în- treaga colecție alexandrine (n. O amprentă particulară calității vieții romane o dezvăluie.spectacole de teatru și întâlniri de socializare în 56 În secolul al XIX-lea. destinat în special filozofiei și medicinei. 58 „Potrivit legendei. Bunăoară un pachet curativ integra: tratament psiho-terapeutic (sau altfel spus. cu bucurie. Conceput inițial ca instituție militară. Aesclepion Situl. unde a fost reconstituit în întreaga sa măreție. teatrul avea o capacitate de 10. Aesclepois. nu poți să nu observi. atenția posterității – chiar dacă vorbim de o altă civilizație – pentru zestrea antică moștenită.a. starea cea mai bună de conservare o are Gymna- sium-ul. Dintre toate obiectivele pomenite. o analiză a viselor. o școală superioară pentru tinerii Pergamonului.”.băi în bazine cu ape minerale.

Un atare program putea fi „consumat” în câteva ore. – egala în prosperitate și ca pol cultural științific fabuloasele orașe-cetăți ale Troiei și Pergamonului Pe parcursul a mai multor veacuri – noi oprindu-ne în zorii Bizanțului – orașul ac- ceptă. autoritatea lui Alexandru Macedon. (Tur- cia. Acestea erau de obicei fără inscripții și purtau doar capul leului – emblem regală a sardisului. Vorbim. Construit prin anii 200–100 î. Cresus – ultimul rege lidian – a renunțat la ultimele 10 tone de aur și a fondat clădirea cu generoase decorațiuni a Templului lui Ar- temis de la Efes. inclusive jocul cu zarurile.”Mai adăugăm că ei au fondat multe din coloniile de la Marea Marmara. care ordonă construirea unei cita- dele în vârful muntelui Pagus. concurează cu cele trei mari tem- ple ioniene de la Efes. Ω Sardis (Sart) Aflat sensibil spre interiorul Asiei Mici. Ω Phocaea (Foça) Despre Phocaea ne rezumăm la cuvintele pline de substanță ale lui Herodot. Cresus a introdus moneda de aur pur și argint. 59 Banii erau de o importanță majoră pentru lidieni. 45x100m). de Tem- plul lui Artemis. după cucerirea lui Alexandru cel Mare. de pe Muntele Pagus.Hr. a cărui scară opulentă (cca. Sardisul a impropiat vreme de 5000 de ani repere identitare de mare forță. agora alexandrină ori esplanada lui Marcus Aurelius). iar cu secolul I î. inclusiv orașul Marsilia. estetica sa expune un concentrat de rafinament al stilului ionic.agora.. Tyrrhenia și peninsula spaniolă până la Tartessus. Smirna – fondată de ionieni în secolul al IX-lea î. a fost cea a coifurilor. un pol important pentru alte două imperii: Roman și Bizantin. tatăl lui Cresus. „îmbrățișează” și pe romani. După Herodot. Fascinația pe care o provoacă în actual este intim legată de conservarea unora dintre cele mai spectaculoase structuri arhitectonice ale Antichității. dar de regulă durata lui se desfășura pe parcursul câtorva zile și chiar a unor intervale temporale mai generoase. ei le-au arătat com- patrioților lor calea spre Adriatică. Samos și Didyma. Ghid complet – 1993). care în buna lor tradiție ridică edificii impunătoare și adaugă o infrastructură ce atrage imediat o vădită dezvoltare. Capitală a „pofticiosului” de bani. mai întâi. Privilegiat de poziționarea sa geografică în „cupa” adâncă a unui golf. din Car- tea I a Istoriilor sale: „Phocaenii erau pionierii navigatori ai grecilor. ca atare. la aproximativ 100km de coasta propriu-zisă. lidienii au pretins că ei au inventat toate jocurile comune lor și grecilor. Marea Neagră și Me- diterana. De asemenea. 54 .Hr. făcut mai întâi din „electrum”. Din acele faste vremuri au rămas puține semne (vezi maiestuoasa fortăreață Kadife- kale. un aliaj de aur și argint. Expresia „bogat precum Cresus” încă se aplică acelora care-și etalează bogățiile. Imperiu Lidian59 – orașul de pe malurile unui modest lac (Mar- mara Gölü) va fi succesiv. O invenție mai importantă atribuită regelui Alyattes. Ω Smirna (Izmir). prin frumusețea-i proverbială.Hr. dar ora- șul continău să seducă.

Dincolo. în defavoarea Pergamonului. după cum am pomenit anterior. Sfântul Ioan. Sala de Gimnastică Portuară. de rafinamentul cotidian al vieții.Hr. 61 Cel mai impresionant drum al orașului.). având în spate lanțuri de depozite. Aici. Se desfășoară între port și teatru. financiară. în istoria sa amestecându-se carienii60. unele dintre ele împodobite cu simbolul crucii ori cu cel al delfinului. (sec. Efesul intră în timpul stăpânirii romane. capital lor era Halicarnas (Bodrum). întemeietorii atenieni. cultu- rală. 547 î.Hr. Strada Portului. cât și prin cele dintâi edificii creștine construite. Fecioara Maria). atât prin locuirea lui reală de personaje biblice (Sfântul Pavel. pe o lungime de cca. lux de care se bucurau doar Roma și Antiohia.II d. 55 . inclusiv cu celebrul „faun râzând” te transpun în con- textul clasicului statuar grecesc.) – una dintre Cele Șapte Minuni ale Lumii. O informație arheologică târzie dezvăluie că strada era luminată noaptea. care a „refațe- tat-o” în 395–408 d. bătrâna cetate se distinge și ca un ge- ospațiu sacru al creștinătății. care aduc odată cu ei sfârșitul Imperiului lui Cresus (aprox. o altă spațioasă încăpere păstrează urmele celei mai vechi sinagogi descoperite. de arhitec- tura sa semeață. unde Efesul era numit „prima și cea mai mare metropolă a Asiei”. De veghe peste întregul oraș tronează de pe Muntele Tmolus – Acropolele. Considerată multă vreme drept o citadelă inexpugnabilă.Hr. în durarea Templului lui Artemis (564–546 î.) Ω Efesus (Efes) Efesul este. de bogățiile sale.000 locuitori). însă. ale cărei coloane bogat decorate cu capete de zei și satiri. Templul lui Hadrian… 60 După Herodot. carienii se considerau cei mai vechi locuitori ai Anatoliei. Din perspectiva a ceea ce Efesul oferă astăzi sub raport material oaspeților săi subli- niem predominanța mărturiilor romane. Că „augusta” opțiune a fost una chibziută o verifică o inscripție locală. când Augustus – unul dintre cei mai longevivi împărați (4 decenii) – îl proclamă capitală a provinciei Asia Minor. realitate argumentată și de polivalența funcțiilor centrale cumulate: comercială. de departe. ea va capitula sub asaltul perșilor. Templil lui Serapis. atât mozaicurile de o geometrie perfectă ale pardoselei. Ambele laturi ale străzii erau acoperite cu porticuri placate cu mozaicuri. Biblioteca lui Celsus.)primul lăcaș de cult din istoria religiilor. Apoi. 500 m și o lățime de 11 m.Hr. dedi- cat Sfintei Fecioare. legendarele amazoane.Hr. în prim-planul de interes al lumii arheologice. a vremii. terme-sală de sport. Mărturie este Sala Romană de Sporturi (sec II d. În partea de sud a complexului. se află Casa Bronzurilor ce-și datorează numele artefactelor găsite în ea. între care o distincție specifică particularizează Strada Portului61 (Arcadiana). la acea vreme. implicit demografică (250. cât și arabescurile elaborate de pe pereți sunt „țesute” din mici bucăți de marmură poli- coloră. pre- cum Biserica Fecioarei Maria. Curtea de Marmură. Baia Portuară. a fost numită după Arcadius. respectiv cuceri- torii lidieni ai lui Cresus – implicați. reconstituită în toată splendoarea sa. propune un complex ului- tor de clădiri. În epoca de aur.

după ce orașul de început a fost distrus de perși în 494 î. clădirea. Reconstruit. amplasat în coasta unui deal dispune de o capacitate de 5000 de locuri. surprinde plăcut ochiul prin reliefurile sale cu nimfe. Ceea ce trebuie să reținem noi. Peretele de Circuit – din ace- eași perioadă și vestigiile unor fortificații elene. Din această „a doua vârstă”.. l-au propulsat nu doar la rangul de cel mai bogat emporium (port comercial în teritorii străine) din timpul său.Hr.). • Băile Faustinei. I d. absolut notabile sunt: Teatrul – construit în timpul domniei lui Lisimah și sculptat în versantul Muntelui Pion. a fost reconstituit în vremea romanilor.Hr. este că întregul complex de repere spirituale și/sau de civilizație. ca premise de favorabilitate pentru debutul și evoluția turismului urban. un alt aspect la care trebuie să fim extrem de atenți este tiparul geografiei mentale și comportamentale – unul productiv. succint menționate s-au constituit atât la vremea funcționalității lor cât și-n actual. drept cauze de declanșare și de susținere a respectivului fenomen. Edificiul elen a cărui marmură iriza în armonii cromatice de roz.Hr. suplu înălțat pe verticala a trei etaje. 56 .. deschis spre valorile fundamentale ale trăirii.Hr. • Nympheum. când potrivit lui Herodot. cel mai important oraș și port al Ligii Ioniene. adăpostește și un altar dedicat lui Jupiter. că Miletul de atunci era.Hr. elitist. relaxant. • Bouleuterion (Camera Consiliului). Construită aproximativ în secolul al II-lea î. – în timpul regelui seleucid Antioh al IV-lea Epifanes. • Sanctuarul lui Apollo Delphinus (sec. Ω Miletus (Milet) Chiar dacă faima Efesului era una de mai mare ecou. Cât privește puținele excepții. Favorabilitatea poziționării geografice – în Golful Latmos – și dinamica efervescentă a populației sale. Cele aproape 200 de inscripții găsite s-au dovedit a fi cruciale în descifrarea istoriei de pionierat a ora- șului. precum: • Teatrul (sec. complexul de relaxare a fost darul lui Marcus Aurelius pentru extravaganta sa soție.). adoptă ca structură de organizare urbană principiile lui Hippodromos. prin excelență. VI î. aflată în stare bună de conservare. Pe câteva rânduri din față se găsesc inscripții ce indică: „loc pentru evrei. nu- miți și cu evlavie față de Dumnezeu” sau „loc pentru bijutierii conservatorilor”. Și cu siguranță. ci și într-un căutat centru intelectual. regiunea era locuită de cretani și carieni. Construite în anul 150 d. vizitatorul de astăzi poate admira edificii superbe prin eleganța arhitecturii lor. Monumentu. trebuie acceptat în acord cu ja- loanele obiectivității istorice. devenind cu adevărat o me- tropolă cu o sistematizare avansată.

involuția Macedoniei.). Siriei. k) Mediterana Central–Apuseană (Greacă) – secolele V–IV î.300. – anii 400 d. iar longevitatea sa o apreciază la cca. unitatea economică. respectiv periferic – și unde Roma se așează într-o stare de ascensiune. informaționale etc. din Selinute. Se importă astfel.000 de locuri își adaugă monumentalita- tea a două porți imperiale.. singurul capabil să asigure. Egiptului și a Orientului Apropiat) prefigurează o nouă geografie a spațiului „turis- tic” central. echilibrat. margine care va exercita în timp și cele mai aprige mișcări de revoltă. l) Imperiul Roman Cu secolul al III-lea î. iar apoi a Asiei Mici. Palestinei. și anii 60 î. – hegemonia romană se impune ca autoritatea supremă în întreaga lume mediterană62. • Templul Athenei din Siracuza ș.). 63 În secolul al II-lea d. – 138 d. Ori această structurare. • Templul doric din Segesta. Pe lângă capacitatea sa de 15.000 Km2 și o populație ce depășea 50 milioane de locuitori.Hr. Egiptului ș..Hr. o Romă „cucerită”.Hr. din perspectivă culturală de cea mai aristocratică civilizație mediteraneană a timpului – cea elenistică. Djuvara. uscatului. Odată cu această supremație.d. armonios. organizat în inele concentrice. Spiritul artei grecești.). indus de calarea centrali- tății vastului organism63 peste spațiul maritim mediteranean. Abia în secolul al II-lea î.Hr. Periferia se suprapunea în acest caz. prin intermediul schimburilor (comerciale. situează Instaurarea Imperiului Universal al Romei undeva între 168 î. a căror capacitate de susținere își pierdea organicitatea spre exterior. din Agrigento. distrugerea Cartagenei. realitățile politice și economice din Mediterana (fărâmițarea Imperiului lui Alexandru cel Mare și corelat cu acest proces. supunerea Greciei (146 î.. Gre- ciei. Fo- cusată secole la rând pe realizarea condiției de unitate a teritoriilor italice. • Templul Olimpeion. cartacterizează și arhitectura religioasă din sudul Peninsulei Italice – „Magna Grecia” – unde ca martori elocvenți au rămas: • Templul Olimpeion și Templul Doric al concordiei. • Templul Herei și al lui Poseidon din Paestum.Hr.a.Hr. – după al treilea război punic. 57 . se individualizează și trăsătura fundamentală a imperi- ului – Talasocrația sau caracterul prin excelență medireranean.m.Hr. Imperiul Roman avea o suprafață de 3. deopotrivă.Hr.Hr. 62 N. face dintr-o Romă cu- ceritoare. interesele Romei au rămas cantonate în bazinul apusean al Mediteranei. în plan politic și economic. cinci secole (anii 100 î.• Stadionul elen.Hr. implicit politică.a.

se inițiază și la Roma. pe fondul dorinței de rafinament a patricienilor. modele vesti- mentare. Efectele 64 Orașul Pompei are la bază modelul conceptual al orașelor elenistice. gastronomie etc.Hr. Fig. Istoria lumii pentru toți. Important este că odată cu acest transfer cultural. valori științifice. cu populație ei impresionantă. Imperiul Roman va interveni în dinamica acestui fenomen de o manieră pragmatică. 66 Conceptul suportă un grad ridicat de relativitate. riguroasă. credințe. purternic segregat. Imperiul Roman. 65 Roma secolului al IV-lea d. științelor și filosofiei – cele mai eficiente promotoare ale modelului comportamental de tip „turism”. 2007. 31. – coordonate care dezvoltă în rândurile elitei un nedisimulat filoelenism. lumea greco-elenistică păstrându-și preeminența în domeniile artei. de habitudini relaxante.artă greacă. 58 . de peste un milion de locuitori. repre- zenta un sistem demo-urban extrem de vulnerabil. Antichitatea. crearea unui nou mo- del uman – cetățeanul și printr-o novatoare și eficientă tradiție a drumurilor. dar mai cu seamă din considerente strategice65.. habitudini. Sursa: Magda Stan. Cristian Vornicu. Aceasta nu presupune neapărat o nouă polarizare a „fenomenului turistic” ci mai de- grabă apariția de noi centre și noi formule de consumare a „timpului disponibil”66. orientat social. un complex. cel puțin prin trei aspecte fundamentale: spiritul juridic. principii urbanistice64.

vor fi: sporirea stării de siguranță. Imperiul Roman Cultura și civilizația greco-elenistică • caracter militar-pragmatic. (după O. • o puternică concentrare a resurselor de • o repartiție teritorială omogenă a interes atractiv în capitala imperiului. resurselor cu impact polarizator. 1998). ateliere de reparații ale vehiculelor. de • prevalența încărcăturii religioase a divertisment a actului turistic. o societate cu un nivel al așteptărilor ridicat. cucerește și se impune rigoare și disciplină armată. între lumea elenistică – cu o civilizație matură și fertilă și un imperiu care-și va clădi civilizația pe matricea și sub influența unui singur oraș – Roma. Dacă ar fi să sintetizăm o sumă de echivalențe. prin cucerire. asistență veterinară etc. poliție stradală. cu o lăr- gime obișnuită de 4–5 m.000 km de drumuri puternic consolidate. tabloul acestora ar putea arăta astfel: Distincții – similitudini → efecte. restrânsă. în centralitate (Roma. a identității • autonomia polisurilor și puternica lor orașelor alohtone. o infras- tructură competitivă67 și o mobilitate tot mai performantă. valorilor atractive. supune prin • caracter pacifist. respectiv distincții cu efect în evoluția turismului urban. pe termen lung. cu efect • aria de acoperire elenă este mult dezintegrator. Herculanum) respectiv în periferie turistică. de impact rezultanta fiind un relief al cânpului turistic urban. lingvistică. mentală și de credință. personalitate. • unitate religioasă și omogenitate etnică. 59 . ridicau fluența traficului prin surmontarea accidentelor de teren. cu excepția perioadei de • grad ridicat de diversitate etnică. prin cultură: • supradimensionare spațială. 67 Sistemul terestru de comunicații însuma cca 90. Pompei. dar și cu artere ce aveau dublat acest parametru. clar structurat. Prezența a numeroase poduri (vezi podul lui Apolodor din Damasc de la Drobete. particularizat printr-un record de lun- gime – peste 1100 m) și viaducte. extindere a Imperiului Macedonean. Drimba. • estomparea. iar gradul de confort și securitate era susținut prin asistența cu servicii specializate: stații de poștă. Consecințe Consecințe • o capacitate atenuată a Romei de a se • forță deosebită a fenomenului de impune cultural în teritoriile cucerite: aculturație. hanuri. • caracterul aproape exclusiv relaxant.

Ω Roma și turismul urban de divertisment Oricum le-am numi. cât și prin natura. de agrement. este prima formulă bine conturată și bine calculată de ofertă. activități-specta- col etc. de refulare. altele pentru vin și untdelemn… sau cele 245 de mori. activități de relaxare. atât prin infras- tructura de gen68 concentrată.Hr. lumpenproletariatul. pe o piață. Numărul exponențial al populației urbane din capitala imperiului în raport cu cel al orașelor din provincii.) o populație pauperă de peste 300. este clar că antica Romă a fost promotoarea celui mai consumat și digerat tip de turism urban – divertismentul: Probabil.000 de locuri). unde cererea o reclama un conglomerat uman în derivă.000 de locuri = trei teatre. considerabil mai captivantă – pe fondul 68 Patru circuri (vezi Circus Maximus cu o capacitate de 400. 32. Fig. două amfiteatre (între care Coloseul sau Amfiteatrul lui Flavius cu peste 80. Saturnalia (tablou de Antoin-Francois-Calet) Sursa: ferrebeekeeper/wordpress. fac din Roma un centru puternic polarizat turistic.000 de locuitori. întrucât Roma era obligată să hrănească gratuit (în anul 46 î.com. putem asocia aici și cele aproape 200 de mari depozite pentru grâne. 60 . Particularitățile inflamabile ale acestui segment social substituie din conținutul acestor activități – numite în continuare. precum la greci – „jocuri” – motivația religioasă.

simulacre de lupte navale etc. peste 1000 de fântâni. Galileea. Deplasările în acest scop erau fie unele de proximitate (Pompei. stadioane. numeroase temple. (n. jocurile de calcul sau abilitate. tigri elefanți. hipopotami ș. monumente de arhitectură funerară. Aqua Herculi Sacros etc. În ultimul caz. (luptătorii fiind desemnați generic: gladiatori. culturi și civilizații ale universalității. ocupa în perioada imperială aproape jumătate din durata anului calendaristic. Germisara. sub raport evolutiv.a. gastro- nomice. 36 arcuri de triumf. despre turismul urban în geospațiul profund al antichității orientale? Este una din marile provocări. pantere. mirmiloni și retiari). Caracter polarizator de masă aveau apoi Saturnaliile sau așa numitul Carnaval al Ro- manilor. Nu mai puțin apreciată era vilegiatura pentru cură a aristocrației romane. luptele de gladiatori se decelau în trei categorii: lupte cu săbii. în special a celor exotice (lei. 61 .). între altele: 11terme (vezi faimoasele terme ale lui Caracalla. Herculanum. de exemplu. 11 bazilici. curse de care. ori cele de hazard (no- roc). 28 de biblioteci publice. Imensa lor popu- laritate va fi folosită în creștinism drept grefă pentru ciclul importantelor sărbători de iarnă.ferocității „jocurilor” – a demersului relaxant (lupte de gladiatori69.a. Cotidiene erau. oratorice și de socializare). balneare sau de agrement rafinat71 (sportive. precursoare oarecum a mult mai târziilor și exclusivistelor cluburi victoriene. favorizează evoluția unor activități de plă- cere elitiste. India. grădini publice. Ω Consolidarea tipurilor de turism cultural și curativ Segregarea pe pături ierarhice a societății. 71 Patrimoniul urban al Romei inventaria. desfășurată pe durata mai multor zile (12) era închinată zeului Sa- turn și era complet eliberată de orice formă de inhibiție social-morală. bufete etc. I. sau nu putem vorbi. China) Putem. Remarcabilă prin complexitatea organizării și a activităților bine integrată era institu- ția termelor. Canopes. 11 foruri. piscine. de tipul celor culturale.) însumează cifre de ordinul miilor. Manifestarea. 70 Numărul animalelor sacrificate. vânătoare de fiare în circuri70. Acest spațiu 69 După tipologia armelor folosite.5. aproape 900 de băi private.) Intervalul temporal consacrat respectivelor activități. de asemenea. lansată de o lume ce a generat cele mai vechi și cele mai sofisticate. sanctuare. cu o capacitate de 1600 de persoane). relevant este exemplul „jocului cu zaruri” intens asumat de întreaga societate romană. lupte cu pumnale și lupte cu tridente. Problema turismului urban în antichitatea orientală (Egipt. Stabiae) fie de mare distanță: Rhodos. pe sezon. gimnazii.

atinge aici pentru prima oară standarde superioare de rafi- nament și lux. apare și evoluează scrierea. competiția la orice nivel și în orice domeniu al societății. Cristian Vornicu. Toate acestea sunt. nu am avea bunăoară Renașterea și Iluminismul Occidental (n. 2007.a incubat. fapt ce va stimula. a conservat și apoi a redat72 omenirii valorile fundamentale ale culturii și științei. respectiv al societății. tot aici se nasc cele patru religii universale. Sursa: Magda Stan. dar cu consecințe tonifiante la nivelul individului. lipsite în plan utilitar de conținut economic imediat. Diversitatea etnică este una extrem de nuanțată. Egiptul antic. 62 . a dezvoltat. Fig. Antichitatea. premise de favorabilitate pentru ge- neza unor habitudini de expresie urbană. Schimburile comerciale sunt active. Calitatea trăirii și locuirii. apar valorile primordiale ale tehnicii și științei etc. 72 Fără aportul lumii orientale.a. mai mult ca oriunde.). se organizează administrația și justiția. Istoria lumii pentru toți. 33. au apărut cele dintâi așezări de tip urban. categoric. Aici.

spațiile prin excelență vaste. în pofida unei stări dominante de letargie fizică. dinamice. iar al doilea din rațiuni și instincte de dominație. de- termină individualizarea unor tipologii mentale. creează. Cristian Vornicu. fie. Pe de altă parte. în ansamblul ei. Istoria lumii pentru toți. dimpotrivă. Aici. ce-și ig- noră aproape complet gena combativă. fără a se comprima în jurul unui nucleu acvatic. belicoase. nordul Chinei…). Antichitatea. Ambele profile sunt. tropical sau continental excesiv. complet lucrative. însă. nu coincid. Societatea. nord-vestul Indiei. primul în planul creației spirituale. fie unități pe deplin expuse dinamicii migratorii de cucerire (Persia. de câștig. Climatul apoi. fie unități izolate geografic (Egipt. comportă o organizare în tipare fundamental distincte. particulară este prin opoziție. geografia acestui spațiu. al căror numitor comun este funcția comercială – profesie – care va prolifera într-o serie de activități satelit: artistice. fie meditative (contemplative). prin incidența orografiei și a câmpurilor deșertice. Sursa: Magda Stan. În Orientul Central și Extrem. în raport cu geospațiul mediteranean. autoritare. de exemplu. Decan…). științifice. 34. pe niveluri de dezvoltare al civilizațiilor. În cazul hinterlandului mediteranean. Efervescența activităților comerciale va asigura acele standarde economice capabile să genereze și să susțină un complex al activităților de plăcere. 63 . implicit turistice. o fac chiar orașele Medite- ranei. India antică. este una prag- matică. Cea mai probatorie pledoarie în acest sens. Fig. 2007. Nici timpii de evoluție. câmpul geografic maritim se constituie într-un concentrat de forțe generatoare. starea geografică conti- nentală. Marea este mediul optim pentru o dezvoltare fluidă și dinamică a schimburilor.

ca atare. În nici unul dintre cazuri nu există. însă. resemnat. 2007. Regimul politic autocrat. Istoria lumii pentru toți. supremația mult mai radicală a religiei. conștiința tim- pului liber și. Cristian Vornicu. nici mentalul nu comandă nevoia unor activități organizate de relaxare. Sursa: Magda Stan. Fig. Prin urmare. reprezintă tot atâția factori de inhibiție a ceea ce ar putea fi definit ca activitate turistică. exact în același interval 64 . lipsa concep- tului de libertate individuală. 35. dacă ar fi să avansăm o concluzie relativ abruptă în legătură cu prezența sau absența fenomenului turistic urban în antichitatea orientală. Antichitatea. absența democrației și dimensiunea covârșitoare la nivelul societății a maselor cu un mental supus.în planul acțiunii propriu-zise. China Antică.

Sais Orașul Zeiței Neith • capitală a celei de-a V-a nome a Egiptului de Jos • capitală a Egiptului Unit. în greacă în egipteană Observații 1. mai degrabă. care se vor contura și vor deveni funcționale câteva secole mai târziu. ceea ce a fost. 65 . Heliopolis Jun (sau On) • capitală a celei de-a XIII-a nome • asumă drept patron spiritual – Zeul Soare (RA – în Egipt. după cum vom vedea mai târziu.Hr. Particularitatea din urmă va impune.). cel mai performant aparat de servicii turistice. Nr. răspunsul ar fi unul negativ. Tabelul 2. Buto Per-Uadjet • capitală a celei de-a XIX-a nome73 (Locuința lui Uadjet) • locul legendar al luptelor dintre Seth și Osiris 2.Hr. Rodul pe care l-am plăsmuit Soarele” 5 Tanis Djanet • capitală a celei de a XIV-a nome • oraș consacrat Zeului Seth și locul de origine a Faraonului Ramses al II-lea 6 Abydos Abdu • capitala celei de-a VIII-a nome • necropolă a regilor egipteni de la începutul mileniului al III-lea î. HELIOS – în Grecia Clasică • se naște prima ENEADĂ sacră: „Congregația” celor nouă zei primordiali • considerat întâiul centru religios al Egiptului • apariția la Gizeh (vezi faraonii dinastiei a IV-a. Oiconimul Oiconimul crt. conduse în numele regelui de nomarhi (n. ceea ce va fi.).a. timp în care Occidentul se va înscrie pe o curbă în involuție (secolele al IV-lea și al IX-lea d. Trebuie însă admisă și o corecție la adresa acestei negații.temporal pe care l-am consacrat civilizațiilor mediteraneene. Nimeni nu a ridicat vălul ce mă acoperă. Opinăm astfel. Kefren (Kafa) și Mikerinos (Menkaura) 4. bazată pe existența certă a cel puțin două componente turistice importante. chiar dacă predominante sunt resursele religios-funerare (vezi Egiptul Faraonic) și o predispoziție a maselor spre actul de servire. anume: un patrimoniu turistic absolut fa- bulos. 73 În cea de a treia fază de evoluție a Egiptului preistoric (vezi Faza Nagadiană și/sau Gerzană) – ulteri- oară anilor 3600 în.) teritoriul său geografic este sistematizat în 42 de nome – provincii semiin- dependente (unități administrativ-teritoriale și politico-economice). în vremea Dinastiei a XXVI-a • centru spiritual al Zeiței Neith „Fecioara Cosmică” a cărui cuvânt de ascultare declama: „Eu sunt ceea ce este. pentru o antichitate orientală aflată într-o fază de germinare a categoriilor turistice.) a celebrelor monumente funerare: piramidele lui Keops (Kufu). Busiris Djadu • capitală a celei de-a IX-a nome (Bus-Osiris) (Stâlpul lui Osiris) • cel mai vechi sanctuar închinat Zeului Osiris 3. Hr.Hr. 2613–2589 î. Repere ale urbanității Egiptului Faraonic în structurarea patrimoniului turistic cultural-funerar.

act politic realizat de regele Egiptului de Jos. respectiv a X-a • închinat divinității tutelare Heri-Chefet • patronii spirituali se revendică deopotrivă din Heracles – eroul grec și Konsu – Divinitate Egipteană a Lumii 10. Assuan Sunu • oraș jalonat de vecinătatea a două semne de rezonanță: prima cataractă. 66 .a. în greacă în egipteană Observații • loc sacru al „Zeului Funerar Khentamentiu” • Dinastia a XI-a a închinat orașul Zeului Osiris și-l „deschide” celebrărilor „Marilor Mistere ale Patimilor lui Osiris” – ținute anual la sfârșitul lunii decembrie 7 Thinis Teni • prima capitală a Egiptului unificat74 8. venerat ca zeu suprem • capitală a Egiptului în intervalul temporal marcat de Dinastia a XI-a. fondatorul primei Dinastii Thi- nite. 74 Debutul Epocii Istorice este marcat în anul 3100 î. la care se atașează consacrarea lui.Hr. Teba Haut – Amon • „Orașul cu o sută de porți” a fost cetatea de cea mai largă (Orașul Zeului Amon) notorietate și integra la circa 700 km sud de actualul Cairo un complex de târguri precum: Opet-Suet (Karnak). de unirea celor două state (Egiptul de Jos și Egiptul de Sus). implicit a XXII-a • proximitatea cu Valea Regilor îi atașează funcția de mare necropolă – atribut ce va difuza în structurarea „civilizației funerare” • longevitatea milenară este „decapitată” de necruțătorul seism din anul XXVII d. Menes. Opet-Isud (Luxor).Nr. Uaset. Zeului Ptah – Creator al Eneadei 12. respectiv Uaset de Vest – aflat pe malul apusean al Nilului • Amon.Hr. Oiconimul Oiconimul crt. numărul total al dinastiilor succedate ajungând la 31 (n.). respectiv orașul Abu (Elefantina) 9. Heracleopolis Kenem-Nesut • capitală a celei de-a XX-a nome și poartă deschisă spre (Orașul copilului rege) oaza Fayum • capitală a Egiptului Unit în timpul dinastiilor a XIX-a. Hierakonpolis Nekhon • capitală federativă a Egiptului în perioada predinastică (Oraș al • zeitatea supremă se identifică în Horus Șoimului) 11. Memfis Men Nefer • nod urban de mare impact strategic – atribut adjudecat pe („statornică filieră geografică drept („…locul în care cele două țări este frumusețea”) intră în concordanță”) • capitală spirituală de înaltă amplitudine – reper probat de Marele Templu din Memfis – Ha-Ka-Ptah.

VI î. Cezareea 200. • Remarcăm capacitatea fundamentală a orașului în geneza civilizațiilor superioare. Bazinul inferior al Gangelui India (Regatul lui Așoka) 5. apoi târzie.000 sec. antice locuitori istoric Poziționarea în spațiul geografic antic geografică actuală 1. III î. Imperiul Roman Italia 2.Hr. im- portant în promovarea și distribuirea valorilor culturale.Hr. III î. Valea Gangelui India 9. V î. respectiv de masă – caracteristic societății populare – conduse. I î. inclusiv a celor turistice.000 sec.000 sec. fără echivoc. Seleucia 600. impropiază. Tabelul 3. IV î. Mediterana Central-Apuseană Greacă Italia 10 Efes 200. 67 .000 sec. funcția comercială. idealul politic social de libertate și democrație. Alexandria 700.000 sec. • Este evidentă predominarea la nivelul resurselor turistice a fondului atractiv de interes antropic. este. Delta Nilului Egipt (Egiptul faraonic) 3.000 sec. Colonie feniciană (Nordul Africii) Tunisia 8. Cartagina 300. • Se remarcă existența unui accentuat proces de aculturare.100.Hr. • Se detașează. Concluzii preliminare • „Turismul urban”. implicit a Imperiului Kușan). pentru orașele din Mediterana. geneza și evoluția civilizației greco-bactriene. • Rolul de prim factor al negustorimii. Nr. Asia Mică (colonie greacă) Turcia 11. fără echivoc. sec.000. Asia Mică (Imperiul Roman) Turcia 7. Pataliputra 500. III d.Hr. implicit al economicului.Hr. valoarea de „trunchi” pentru geneza și evoluția fenomenului turistic. Primele mari orașe ale Antichității.Hr. stare fundamentală pentru dinamica fluxurilor de valori pe spații extrem de largi (vezi. Kattak 300.000 sec.Hr. se individualizează bazele conceptuale ale eu- ropenismului: lumea greco-romană.6. pe fondul preeminenței culturii și civilizației religios-funerare. ca primă formă de turism bine conturată. II î. Roma 1.000 sec. III î.000 sec. • Identificăm drept numitor comun. • Observăm segregarea turismului din perspectiva percepției și a implicării active în două categorii distincte: elitist – particular segmentului social conducător.Hr. Mesopotamia (Akkadia) Irak 6. turismul religios. Babylon 350.Hr. Agrigent 200. II d. Oiconime Nr. de Timpul Situarea crt. spre exemplu. II î.000 sec. Cappadocia (Imperiul Roman) Turcia I. • Încă din antichitatea medie.Hr.Hr. Antiohia 350. Mesopotamia (Regatul Seleucid) Irak 4. res- pectiv asumarea creștinismului ca religie a unității.

.

Etapa turismului obscur (sec. 75 Flavius Arcadius – împărat al Imperiului Roman de Răsărit (capitala – Constantinopol). cul- turale și demografice – în favoarea ramurii orientale polarizate de Constantinopol. Buhara.a. IV–IX d. se deschid.) Debutul acestei etape se suprapune peste ultima fază a civilizației greco-romane. Moartea împăratului Theodosius I – în anul 395 – urmată de împărțirea imperiului între fiii acestuia75 produce o ruptură de echilibru. intuim și primele elemente ale infrastructurii turistice: căi de comunicații. Djuvara.1. cu secolul al IV-lea. al VI-lea d. sukuri (piețe de desfacere. unde orașe ca Damasc. Sincope și creșteri în evoluția fenomenului turistic II. medrese (școli) etc. cea elenică. Premisele atât de favorabile avansate de civilizațiile urbane mediteraneene înspre con- ceptul de „cultură a timpului liber” se estompează începând cu sec. agenții de credit aparat administrativ-juridic.a.) a Civilizației Bizantine. Constantinopole (Țarigrad. Ispahan.). odihnă și relaxare). 69 . al V-lea. dar și de aprovizionare ori transfer de produse). cu avansat grad de specializare. Basra. Samarkand. dinamizate aproape în continuitate organică de individualizarea clară (sec. pe fondul presiunilor exercitate asupra Imperiului Roman de primele invazii germanice. Evul mediu.77 O dezvoltare viguroasă caracterizează apoi Orientul Mijlociu și Extremul Orient. când Occidentul atinge limita extremă a involuției. căreia îi succedă și se prelungește mult.Hr.76 De altfel. Bagdad. geneza ei fiind rezul- tanta unui contact profund și prelungit între două civilizații rivale. De asemenea. cu bascularea forțelor economice. în angrenajul ce articulează această activitate. se înfățișează nu doar ca un mare oraș sub raport demografic. Tașkent.Hr. 77 Civilizația Bizantină este unul dintre cele mai explicite procese de aculturație. 2006).. mijloace și tehnici de transport. conducători (ghizi) inițiați de caravane.Hr.. Perioada feudală a turismului urban. până în vremea secolului al IX-lea. al III-lea d. 76 Între secolele al X-lea și al XV-lea d. orașele mari rămân prin excelență atributul Orientului – unde se și concentrează marile industrii de export (Siria. dar continuă să rămână și cel mai impor- tant și cosmopolit centru comercial și maritim al lumii (n.). II. prin intermediul economiei schimburilor (în principal al comerțului cu cara- vane) unei culturi extrem de rafinate. Pekin etc. caravanseraiuri (locuri de popas.Hr. Asia Mică). Flavius Ho- norius – împărat al Imperiului Roman de Apus (capitala – Ravenna) (n. port „ancorat la două mări”). respectiv cea babilo- niană (H. hale și depozite pentru măr- furi.

Apulum Alba Iulia România 9. Athenae Atena Grecia 16. la rangul de simple târguri locale. Arelate Arles Franța 13. Începând cu Dinastia Merovingiană (481–751) d. Tabelul 4. 10 km). provocat de dezorganizarea comerțului.crt. Avaricum Bourges Franța 19. și devine preponderent primară de tip autarhic. îi canalizează energiile nu numai spre o menținere oarecare a rosturilor comerciale. în Europa Occidentală se desfășura un proces accelerat de dezurbani- zare. Oiconime romane Denumirea actuală Apartenența națională actuală 1. Argentoratum Strasbourg Franța 14. Prin contrast. Aqua Calidae Vichy Franța 10. Alexandria Alecandria Egipt 5. Alauna Valognes Franța 4. Babylon Babylon Irak 70 . Faptul determină (exceptând coastele litorale și câteva nuclee de polarizare centrale – ca poziție geometrică) o decădere a așezărilor urbane. economia se destructurează din perspectiva polifuncționalității. cât mai ales pe stimularea în zonele litorale (asumate în continuare ca spații centrale ale Europei) a dinamicii activităților de negoț. Adrianopolis Edirna Turcia 2. Arminum Rimini Italia 15. Râvna dinastiei merovingiene de a se impune – folosindu-se de vechile structuri im- periale – ca o putere mediteraneană. Ancyra Ankara Turcia 6. Principalele orașe ale Imperiului Roman Nr..Hr. menite a aproviziona săptămânal cu produse. Ancona Ancona Italia 7. Aquae Sulis Bath Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord 11. Aquincum Budapesta Ungaria 12. respectiv a populației burgheze (bürgeri = orășeni). Augusta Treverorum Trèves Italia 18. Augusta Taurinorum Torino Italia 17. comunitățile rurale din spațiile limitrofe (pe o rază de cca. Agrigentum Agrigento Italia 3. Antiohia Antiohia Turcia 8. în special alimentare.

Caesarea Cherchell Franța 27. Divodurum Metz Germania 37. Cyrene Cyrena Spania 34. Caesarodunum Tours Franța 28. Isca Dumnoniorum Exter Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord 44. Brigantium La Coruna Spania 22. Camulodrunum Colchester Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord 29. Gades Cadix Spania 40. Eburacum York Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord 38. Oiconime romane Denumirea actuală Apartenența națională actuală 20. Bononia Bologna Italia 21. Caesaraugusta Zaragoza Spania 26. Londinium Londra Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord 46. Lugdunum Lyon Franța 47. Capua Capua Italia 30. Gesariacum Boulogne Italia 42. Carthago Nova Cartagena Spania 31.Nr.crt. Corduba Cordoba Spania 33. Coloina Agrippina Köln Germania 32. Brundisium Brindisi Italia 23. Burdigola Bordeaux Franța 24. Damascus Damasc Siria 35. Luteția Paris Franța 71 . Ephesus Efes Turcia 39. Limonum Poitiers Franța 45. Hispolis Sevilla Spania 43. Deva Chester Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord 36. Genua Genova Italia 41. Byzantium Istambul Turcia 25.

culturale și demografice. Verona Verona Italia 74. Narbo Narbonne Italia 54. Roma Roma Italia 64. Vienne Vienne Franța 75. 1) – în pofida unei sensibile șubreziri economice. până la începutul veacului al VIII-lea. al VII-lea de supraviețuire a orașelor romane (civitas. Taretum Taranto Italia 68. Syracusae Siracusa Italia 67. Philippolis Plovdiv Polonia 60. Ostia Ostia Italia 57. Toletum Toledo Spania 70. Tomis Constanța România 72. Moguntiacum Mainz Germania 53. Smyrna Smirna Turcia 66. Sidon Saida Liban 65. Perganum Bergamo Italia 59. Mamphis Memphis Egipt 51. Turicum Zürich Elveția 73. Oiconime romane Denumirea actuală Apartenența națională actuală 48. Massilia Marseille Franța 49. Porolissum Oraș dispărut (Moigrad) România 61. Rhegium Reggio Calabria Italia 63. vezi tab. Tolasa Toulouse Franța 71. Mediolanum Milano Italia 50.crt.Nr. Nicomedia Izmit Turcia 55. O detașare remarcabilă față de această stare parti- cularizează Marsilia – care. Vindobona Viena Austria Sunt cele din urmă teritorii – până la marea invazie islamică din sec. Portus Namnetus Nantes Franța 62. Thessaloniki Salonic Grecia 69. Messana Mesina Italia 52. rămâne un oraș port 72 . Palmyra Palmira Siria 58. Olisipo Lisabona Portugalia 56.

cu valențe catalizatoare în geografia schimburilor. încetează de a mai fi aceea „Mare Nostrum”. pe lângă parametrii strategici și economici și segmentul ha- bitudinilor sociale relaxante. Rouen. Multe dintre acestea. Problema ridicată din perspectiva turismului urban este dacă orașele merovingiene preiau de la orașele romane. Anvers). va marca o evoluție de excepție – Veneția. toate aceste mutații. am putea sintetiza pentru această etapă. * Altitudinea maximă de criză a orașului din Evul Mediu Timpuriu se suprapune peste invazia Islamului – din sec. Foix. • ruralizarea societății și a economiei sau altfel spus. Prin urmare. Narbonne. Lyon). realitate geo-politică soldată cu prăbușirea economiei de schimb. Orleans. Mentalul colectiv. a cărui atac fulgerător distruge. modelul cultural al Civilizației Germane fiind o esență de rigurozitate la orice nivel al socialului sau economicului. Quentrovic. confesional). Datele istorice și studiile de antropologie asupra perioadei date nu confirmă existența organizată a celor din urmă alternative.de prim rang. orice amprentă urbană. respectiv a orașului propriu-zis. o circulație a schimburilor relativ dinamică și nonexistența unor activități. cu di- soluția populației citadine (vezi depopularea și pauperizarea clasei negustorilor și mește- șugarilor profesioniști). Bordeaux. Avignon. peizarea orașului. pentru care punctăm lapidar următoarele particularități: • accentuarea pentru Europa Occidentală a caracterului de spațiu geografic terestru. Valence. Africa de Nord-Vest. avan- sau un grad ridicat de cosmopolitism. Pentru Occidentali. o adevărată placă turnantă a comerțului ce se „țesea” între Constantinopol. al VII-lea. Montpellier. „religia” lui va fi una singură. vor deveni tranșante în perioada ca- rolingiană. Mediterana închisă de către Islam. Identificăm în acest sens. respectiv țăr- murile Mării Nordului. orașele de proximitate și costiere – în primul rând (Arles. În succesiune cronologică. aceasta va reprezenta unica poartă spre Orient și asta – pentru că sfidând orice embargou cultural (etnic. în acest context tenebros. dar și relațiile strânse de cooperare economică și culturală cu Bizanțul. dar și pe cele cu poziție geografică intern-continentală (Paris. 73 . Nantes. fără tangențe cu un câmp lejer a practicilor și conceptelor. existența unei populații cita- dine. Spania. „comerțul și prosperitatea” – poziția geografică neîngăduindu-i alte alternative existențiale. pe de o parte calitatea urbană a spațiului trăit. Siria. implicit legătură cu lumea antică. Verdun. Italia. într-o primă etapă. iar prezența în cadrul lor a coloniilor stabile de comercianți și meșteșugari evrei sau sirieni confirmă. Multă vreme. În trena economică a Marsiliei se înscriu apoi o serie de alte orașe. următoarele corelații: prezența orașelor. Coasta Atlantică a Galiei. din punctul de vedere al pro- blematicii urbane. Toulouse. Un singur oraș. Egipt. avea mai degrabă o „instrucție spartană”. a căror scop și finalitate să fie actul nud al plăcerii.

• existența – chiar dacă sporadică – a unor manifestări polarizatoare de impact. • o creștere numerică exponențială în contextul aproape exclusiv a unei civilizații agri- cole.• pregnanța covârșitoare a economiei agricole autarhice. între care: • prezența habitatelor de tip burg și târg. unde găsim clar structurate componente de bază ale cir- culației turistice actuale (zona emitentă. ca embrioni ai viitoarelor organisme urbane. o sumă de alte valențe. al IX-lea ar fi lipsa orașului propriu-zis din Apusul Europei și. de către cler a procesului de instrucție. • decăderea din drepturi a negustorimii. castelu- lui fortificat. Concluzia abruptă din perspectiva interesului nostru asupra sec. • hiperdezvoltarea „aristocrației funciare” sau latifundiare. dincolo de funcția comercială atașată. de tipul pelerinajelor. particulară „cetății de tip municipal”. vagabondajul. • extinția economiei de schimb autentice (vezi lipsa piețelor de desfacere) printr-o re- ducere la economia de consum. a cetăților și burgurilor – dată fiind starea istorică accentuat belicoasă. – cărora. violența etc. însă. pot fi certificate un complex de cauze pregătitoare pentru geneza și mersul fenomenului turistic. • promovarea de către Carol cel Mare a reformei culturale. În schimb. lipsa oricărei activități cu încăr- cătură reconfortantă. burgului. de tipul „bâlciurilor anuale”. 74 . de ordin pragmatic („bursă a locurilor de muncă”). prin urmare. susținută economic de generozitatea do- meniilor ecleziastice. • ascensiunea ca forță decizională a „Bisericii”. le tre- buie recunoscut. • criza sistemului monetar generată și accentuată pe fondul unei descentralizări anar- hice. trivialitățile. zona receptoare și drumul recreațional – aici „calea mântuirii. fără false pudori. prostituția. aceste „serbări mai degrabă populare” dezvoltau. a penitențelor”). • asumarea monopolistă. Implicite erau și moravurile din zona subculturală • cerșetoria. Desfășurate pe parcursul a mai multor zile. în principal de maniera a două formule: dina- mică. • prăznuirea marilor sărbători creștine. respectiv statică. susținută de concentrarea comu- nităților rurale conexe unui anumit „domeniu” în interiorul cetății. un oarecare caracter de ferment în favoarea actului relaxant. social (câmpul relațional atinge un vârf de receptivitate) sau relaxant. implicit a populației municipale și a orașului. dar competent.

alături de pregnanța procesului de feudalizare. ori a acelor „oppida” ale etruscilor și latinilor. Apar.1. va conduce pas cu pas. sediul garnizoanei. politic și economic. Important este că starea de adăpost va favoriza structurarea unei populații specifice – populație de cetate eclesiastică – și care corobora: clerul bisericii și catedralelor. implicați în asigura- rea traiului cotidian. confesionale. La adăpostul zidurilor. Instalarea în mentalul colectiv a unui sentiment de securitate în raport cu capacitatea de protecție a fortăreței. alte câteva construcții (ateliere. comunitățile rurale sedentare se adunau periodic pentru săvârșirea unor acte – comerciale. la proliferarea unor formule de habi- tat rudimentare. a șanțurilor de apărare. conduce societatea occidentală spre un derapaj de amplitudine în raport cu atributele civilizației urbane. spre un statut mai complex. Fortărețe. religios. De departe. prăvălii) cu rosturi comerciale ori meșteșugărești de subzistență. o locuință (domus) pentru stăpâ- nul sau prințul domeniului. un turn solid (lat. a turnurilor și contraforturilor. va apărea în interiorul perimetrului relativ restrâns (15–20 ha). la o stare de locuire permanentă. sfaturilor de judecată ori reuniunilor politice. inclusiv religioasă din Evul Mediu Timpuriu. a valurilor de pământ. burguri Regresul economic și instabilitatea politico-militară. așadar. mici manufacturi. Evoluția habitatelor pseudourbane în secolul al IX-lea.II. de natură civilă. însă. Escaladarea conflictelor războinice. 75 . Pentru spațiul nostru geo- grafic. slujbelor religioase. membrii obștilor monahale (rezidenți temporari sau permanenți). Treptat. cu rol – în primul rând – de refugii temporare. a porților cu- lisante. ca locuri predilecte de adu- nare. un lăcaș de cult (capela. și circumscris de ziduri. Apărute la început ca incinte de protecție. care exercită în spațiul lor de influență o puternică și acceptată autoritate reli- gioasă și laică deopotrivă. cetăți. fortărețele militare evoluează grație tocmai acestui deziderat. hambare și pivnițe pentru păstrarea proviziilor. pentru toate aceste funcții. de la o ocupare intermitentă a acesteia (corelată cu invaziile). obligatoriu prezentă în orice cetate era donjon-ul. componenta stra- tegică de maximă importanță. în lipsa unor argumente urbane autentice. politico-juridice – obligatorii. similare anticelor „acro- poles” grecești. profesorii și studenții școlilor eclesiastice. conundrum). puternic elevat în raport cu restul construcțiilor și cu o pozițio- nare centrală. o infrastructură de susținere ce integra de regulă: reședința castelanului (adică a comandantului militar). concură. de tipul târgurilor. cetățile episcopale. o clă- dire cu destinație juridică. Cei dintâi care vor opera această mutație – fapt determinat de caracterul puternic se- dentar al instituției pe care o reprezentau (Biserica) – au fost clericii. anturat de locuințele afe- rente clerului.1. respectiv un anumit segment de slujbași și meșteșugari. biserica). moment în care putem vorbi de cetate (cite). identice au fost (influența inginerească a tehnicii elenistice fiind clară) așezările fortificate din Munții Orăștiei ori cetățile din Regiunea Moldovei Superioare (îndeosebi cele de la Stăncești și Bâtca Doamnei). ca centru administrativ.

respectiv cetate. au responsabilizat socialul78 și au asigurat contextul de mi- nimă stabilitate. ce se va 76 . introdus de aristocrația funciară – burgurile. În limba română medievală – târg din sl. vine pe filiera geografică. clerici. o arie polarizată sensibil mai extinsă – numită „castelanie” și o populație specifică. meșteșugari etc. de unde și ambiguitatea în raport cu o definire exactă a cetății. ele necumulând atributele urbanității. castrum. de rețea bazală. II. town – în engleza modernă. sau gorod – în rusă. municipium. politicii și științei. Nu în ultimul rând. burg. o distincție importantă în raport cu conceptele burg. Calitatea acestui tip de populație – care se detașează printr-un grad superior de in- strucție. trŭgŭ.) Așadar. fie ele morfologice sau sociale. ori al organizării funcționale a spațiului de protecție. statal) adoptau pentru respectivele incinte fortificate o denu- mire sau alta. Conținut sinonim au și apelativele: castel- lum.2. precum nici populația inclusă nu este o populație urbană.Hr. cuvânt de origine germană veche. similitudinile sunt nenumărate. Din perspectiva conceptului arhitectural și strategic. 78 Vezi apariția și stabilirea primelor colonii negustorești în cetăți sau la baza zidurilor burgurilor (de unde ulterioara geneză a suburbiilor) nuclee ce vor cristaliza în mari orașe comerciale. Cert este că nici una dintre formulele de habitat prezentate nu asumă caracterul de oraș. trebuie în schimb accentuat recunoscut rolul lor de piloni. ale spațiului trăit (regional. moravurilor. anumite particularități. capabile să dezvolte sub raport social o nouă clasă – burghezia – structură prosperă și liberală totodată. Fortificațiile de secol IX. mult mai eclectică (cavaleri. magistrați. Probabil notele esențiale de diferențiere le introduc în favoarea burgului. dacă este greu să socotim cetățile și burgurile de Ev Mediu Timpuriu drept orașe. Din această perspectivă. provincial.). va fi determinantă în secolele următoare pentru reconstrucția populației citadine și pentru reformarea culturii. În paralel și cu structura de bază aproape similară se dezvoltă pe un fond accentuat de anarhie. proces ce va debuta în cursul secolului al X-lea. borough. bourg. necesar renașterii economice. Faza de resuscitare a mișcării turistice sau „vârstele eroice” ale turismului feudal (secolele X–XIII d. ci una eminamente de fortăreață. borgo. respectiv a burgului. comercianți. slujitori și meseriași cu calificări dintre cele mai diverse. absolut necesară pe care Occidentul a început să-și clădească – aproape epuizând unul după altul stilurile arhitectonice – fabuloasele sale orașe. toponim a cărui etimologie derivă de la burgus. dimensiunea fizică și capacitatea demografică mai ridicată (până la 3000 de locuitori) apoi statutul laic de reședință și sediu administrativ juridic și financiar (semnalăm omniprezența ateliere- lor monetare). urbis.

Peninsula Iberică a fost și cea dintâi pepinieră a ordinelor religios-mili- tare. Dincolo de aceste evenimente consu- mate la scară macro-teritorială. curative sau ale agrementului de lux (n. 79 Cedarea Normandiei în favoarea lui Rollon (în 912) marchează în țările vestice sfârșitul marilor in- vazii scandinave (n. anticipând cu circa două secole anul inițierii primei cruciade (1096).a. la o scară mai restrânsă și în circumstanțe similare se înscriu. dezordine socială și anarhie politică. prin sedentarizarera scandinavilor în Normandia79. primul start înscriind forțele conjugate venite dinspre Franța. individualizează grefe pe care se vor altoi de la habitate ur- bane specifice și rute de comunicații consacrate la realizări arhitectonice fără precedent catedralele. de o tenebroasă decădere economică. Pe acest fond. dezvoltarea primelor instituții de învățământ superior. cât și ca anvergură a acțiunii propriu-zise ori a interrelațiilor construite. De altfel. cu certitudine. pe care papa Alexandru al III-lea (1159–1181) le certifică prin puterea autorității sale incontestabile (O. act ce combătea conflictele armate particulare. ori tocmai această stare de maximă criză va acționa resorturile recuperării valorilor fundamentale ale Civilizației Occidentale. a ungurilor în Valea Dunării. Acestea vor antrena. Aceluiași cadru i se circumscrie efervescența clerului și monarhismului și de aici. respectiv a slavilor în Bazinul Elbei. Italia de Nord și Peninsula Iberică. Între acestea deosebita emulație mistică în mariaj cu vocația militară a regimului feu- dal. că larga desfășurare de forțe și de energii desfășurate în dinamica cruciadelor nu ar fi fost posibile în absența unor cauze primordiale și pregătitoare toto- dată. dar. de oarecare acalmie se vor individualiza o sumă de pri- cini nu mai puțin importante în declanșarea revirimentului economic și cultural.). Toatre aceste zvâcniri de vitalitate.a. Cauzele determinante au fost dintre cele mai conplexe. că sfârșitul de veac IX a fost unul în toate datele sale. Din această perspectivă. atât sub raport tipologic. se vor constitui în vectorii generatori ai temerarelor și repetatelor acțiuni creștin-militare ale cruciadelor. interrelația există. deja bine structurat. conform iz- voarelor istorice.). Mai spunem doar. 77 . economia agricolă devine constitui și din punct de vedere turistic în bazinul cel mai percutant spre activități cultiralizante. 2006). Revenind la cauze. se vor dezvolta industrii (în special cea textilă). Emulația artelor minore va fi una exacerbată. starea de securitate istorică se consolidează și prin pro- clamarea în anul 989 a așa-numitei „păci a lui Dumnezeu”. teritorial și cu deosebire la nivelul mentalului sacru în- treaga Europă. luptele intestine din Spania (re- conquista) împotriva dominației arabe (islamice). Pecican. anume: renașterea comerțului și creșterea demografică din secolele X–XI. logistic. implicit ale culturii ur- bane. Amintim. de unde turism urban?” Răspunsurile pot fi multiple și nuanțate. subliniem în primul rând instalarea unei relative stabilizări și sta- bilități geo-politice. Se poate naște întrebarea: „De ce cruciade….

reținem că două sunt puterile centrale ce vor guverna în „Evul Mediu Eroic” evenimentele și realizările majore ale Occidentului: co- merțul și biserica. Concentrând pe esențe respectivele date. că „turismul urban” nici măcar într-un concept apropiat de cel actual. de târg etc. monastică. fondată la anul 1098 la Cîteaux se arată a fi una dintre primele și cele mai activ-implicate în acțiunile de defrișare. nu în cele din urmă. II. bine așezată sub semnul eroic al cruciadelor. în care un rol important l-au jucat cistercienii – o elită științifică a vremii lor. Pe de altă parte. aparatul financiar (rolul comunităților evreiești fiind esențial) devine flexibil și competitiv. • cristalizarea primelor centre ale Civilizației Occidentale. • fortificarea monahismului și a aristocrației militare. amprentele „turismului de cetate” apar evidente. o circulație ce abordează marile distanțe. respectiv de desțelenire. mai de- grabă. Istoricii vor- besc despre „revoluția industrială” a Evului Mediu. de asemenea. fie ea de curte. Acesta este și un- ghiul din care vom încerca să nuanțăm relieful câmpului relațional apărut la interfața dintre economic și cunoaștere. Renașterea economică sau renașterea comercială Întrucât se poate afirma că elementul principal de diagnoză a turismului urban a fost în orice timp turismul cultural putem opina în continuitatea raționamentului că turismul culturalizant nu s-a putut naște și evolua decât în trena economicului.2. la nivel de detaliu. Am putea spune.productivă stimulând comerțul dar și dimensionarea fondului funciar80. de viață citadină.1. Sunt stări ce vor face din secolele XII–XIII epoca de apogeu a culturii și civilizației medievale. prin excelență iradiată îndeosebi din negustorime etc. • efervescența pelerinajelor religioase. În ceea ce privește o developare cât mai limpede a acțiunilor cu impact în evoluția turismului urban. de cultură citadină. sco- lastică. că respectivul fenomen apare predominant „inseminat” în toate aceste creșteri me- dievale: prosperitate economică. o categorie socială nouă. nu se relevă la modul explicit. de bâlci. Trebuie subliniat. 78 . patrimoniu arhitectural de excepție. fie ele premergătoare sau concomitente cruciadelor. habitudini și mora- vuri dezinhibate – cu iz cavaleresc. respectiv al idealului unei Europe creștin-catolice. manufacturile se diversifică. 80 Congregația cistercienilor. detașăm: • renașterea comercială: • consacrarea talasocrațiilor și a sistemelor urbane complementare acestora. procesul de aculturație se reactivează după secole bune de lâncezeală. structurile geo-demografice se nuanțează etnic și social și. • fondarea primelor școli superioare de tipul universităților.

Ca atare. Geografia trăită a Orientului (rafinată. 79 .a. Ale- xandria. ele sunt într-o Europă tot mai fervent mistică. în dez- acord total. Cât privește direcția și. Primele simptome ale unei stări economice în progres sunt depistate atât cronologic cât și ca amploare a fenomenului în renașterea comerțului maritim. angajată în relații de schimb stabile (tratate de comerț) nu numai cu vecinătățile peninsulare sau ul- terior cu Italia întreagă. să spunem. Split… la care se atașează agențiile comerciale de pe Valea Senei – vezi Parisul) ori cele de pe coasta fla- mandă. extrem de bogată și influentă. Rhodos. Astfel. Spre fațada apuseană. cauzele responsabile de geneza Veneției ca întâiul centru de civilizație al Lumii Occidentale. singura opțiune existențială rămâne și pentru Veneția marea. După o preaîndelungată vreme de la embargoul maritim pus de Islam. dar și cu centre comerciale de veche tradiție precum: Alepul. oarecum fundamentaliste. istoria turismului general și cea a turismului urban în special. Verona. Pe undeva. iar începutul de veac XI o consacră definitiv ca o talasocrație puternică. în toată Lombardia (Padova. cu liberalismul venețian ori cu atitudinea similară a orașelor co- merciale Bari. la aceea vreme.). cu cât Veneția va genera sub influența autonomiei sale economice. Constantinopole. cel oriental. bogată. Ve- nația se conturează ca o importantă forță maritimă și militară. capitala Bizanțului se apropia de un milion de locuitori (n. comerțul programat de primele. spațiu care va continua să rămână o prezență estetică exotică. pe țărmul Mării Ligurice Genova și Pisa.). oraș al lumii81 Constantinopol. vor individualiza cvartetul talasocrațiilor din hinterlandul mediteraneean. afiliat însă sub raport mental nu geografiei fizice locale. Palermo. politice și militare. apoi Treviso. îndeaproape secondată de Lucca – un centru al industriei textile în plină efervescență. Precum odinioară pentru Creta. sfera de influență a Veneției va atinge. implicit cu cel mai febril și cosmopolit. asumat printr-o statornică legătură cu Bizanțul. eminamente comer- cial. sunt similare cu cele care au dat în antichitatea timpurie Civilizația Universală Minoică. extravagantă. multicultu- rală…) va fi astfel importată în nordul Mării Adriatice. Damascul Kairuan. bunăoară. alături de mai vechiul și titratul centru comercial Amalfi. Taranto. această blocadă va fi spartă pe două canale: unul diplomatic deschis de venețieni și altul militar. revendi- cativ promovat ulterior în parteneriat de Genova și Pisa. ci unui spațiu cultural de împrumut. încă din secolul X. Veneția se naște ca spațiu urban. ultima cu atât mai puternic. principiile de evoluție economică alese de Genova și Pisa. Udine. Cert este că din secolul VIII la mai puțin de 200 de ani de la popularea Lagunei. într-un tot mai vădit contrast cu Occidentul. resuscitând. vârful de lance este reprezentat de Pavia. Neapole și Amalfi. Vicenza – la început. Astfel. reclama 81 Sub raport demografic. care în scurtă vreme. Este un proces de aculturație viguros ce va marca la modul plenar și ireversibil. colorată. Bergamo etc. un geospațiu urbanizat tot mai coerent funcțional. Zara. Brescia.

XII. un adevărat arc de triumf al umanității. un exemplu clasic de geneză și suprapunere într-o epocă aflată în plin zbucium. ci într-unul periferic și tot identic. Ce putem reține. Filip al II-lea August și Frederic I Barbarossa). Cultura și Civilizația Greco-romană. deschis între Ve- neția „orientală” – la est. importanța celei de a doua zone de debut și de amplificare a consecințelor decurse din economia schimburilor pe apă. Ultimele două atribute se vor releva de asemenea. Cruciada a IV-a: 1202–1204 (împotriva creștinătății orientale.a.obligatoriu condiția unei mări. Revenind însă la problema renașterii comerciale. ca parte de susținere logistică a respectivelor „mișcări” și religie. aceasta va fi reactivată în Renaștere. procesul evolutiv nu-și are rădăcinile într-un spațiu central. implicit politică – finalitatea acestor colosale intreprinderi de factură militar-creștină.a. Sedentarizați după secole de 82 1015–1016 – expediția împotriva Sardiniei. în prima mare cruciadă (1096)83. din perspectiva implicării directe în dimensionarea spațiului urbanizat. bogat decorată cu marmură adusă din „Continentul Negru” (n. Legat de a treia dimensiune identitară. pentru zona de interes a turismului urban. apar materializate la nivelul simbolisticii de im- pact. 80 . prin nu mai puțin magnificele catedrale (de sec. este. fluxul renașterii economice care va învălui treptat în- treaga Europă vine din afara continentului. Într-un alt registru. a două dintre cele trei valori funda- mentale ale europenismului. XI.1064 – acțiunea de cucerire a orașului Palermo. 1087 – cucerirea Ce- tății Mehdia. Cruciada a III-a: 1189–1191 (Richard Inimă de Leu. dincolo de puternica interrelație „țesută” între comerț. regele Franței și Roger al II-lea. ca factor de susținere emoțională. unul dinamic al cruciadelor și altul de patrimoniu al edificii- lor eclesiastice. Cruciada a II-a: 1147–1149 (inițiatori Ludovic al VII-lea.). n. accentul trebuie pus apoi pe actul de recuperare – pentru prima oară de la disoluția Imperiului Roman. a ceea ce noi înregistrăm sau percepem în actual prin sintagma de „patrimoniu tu- ristic”. Aici. trebuie să punem în discuție. conceptul de libertate și justiție. victorie simbolizată prin ridicarea catedralei din Pisa. tocmai peste fertilul geospațiu Toscano-Lombard. eliberate de sub „Orientul Musulman” și parteneri esenți- almente creștini. 83 Cruciada I: 1096–1099. a două orizonturi. respectiv Genova și Pisa – de esență pur occidentală. așadar. Iată. pe fondul relațiilor comerciale externe stabi- lite cu Orientul. Sunt cerințe sub fanionul cărora va debuta seria unor expediții militare succesive82. respectiv conceptul de unitate prin creștinism (religie). pe fondul de sprijin total al Statului Pontifical. o renaștere ce își va cala centrul de iradiere. al Siciliei). La fel ca în prima situație. la vest.). principalii „actori” sunt scandinavii. 1034 – ofensiva de pe coasta nord-africană și ocuparea vremelnică a portului Annaba. într-o extraordinară bogăție și diversi- tate. XIII). fără a intra în detalii de geografie a schimburilor ori în cele de istorie a cruciadelor. ce vor culmina.

Reggio. care prin mai apropiata poziționare de Franța. pe flancurile sudic și nordic ale Europei. al comercianților ori negustorilor. Prin recuperarea urbanității de către așezări (vezi fostele „municipii romane”) blo- cate multă vreme într-o inerție de circumstanță (Dublin. Ac- tivele odinioară porturi Quentovic și Durstede vor fi puternic puse în umbră de Burges. Lyon. în teritorii favorabile. alegând ca vad comercial. Douai. Messi- nes. Provins. care vor declanșa pe căi de penetrare naturală (Du- năre. Brindisi. Salerno. Prin calitatea lor deosebită. Toulouse. fie el maritim sau continental. Impact pozitiv în evoluție introduce și apropierea de Anglia și Peninsula Scandinavă. capabile să preia și să redistribuie curenții materiali. din resurse proprii potențialul comercial.) dezvoltarea comerțului terestru. Tamisa. își vor reactiva înstinctele native de navigatori și vor patrona la modul magnific mările septentrionale. în- soțită de o înmulțire considerabilă a târgurilor și bâlciurilor84. avem cu secolul XI vaduri comerciale efervescente. Li- ege. În conjuncție și totodată într-o complementaritate de susținere bine ajustată. cu un optim de pozi- ționare. progradat valoric și de debușarea în limitele sale a trei artere hidrografice (Rin. Ypres) ori cele din regiunile Bazinului Parizian și ale arealului Champagne – Troyes. Distincția de fond este dată de contactul.) și din Bagdad vor străbate Rusia prin centrele comerciale Kiev și Novgorod. Relevant este că în toate aceste orașe. Rimini. Siena. Pia- cenza etc. va deveni principalul centru de polarizare a comerțului nordic. bâlciuri care fierb de viață – în subsidiar sau „la lumină” – fenomenul turistic se manifestă. Bayonne. Prin urmare. Nürnberg. acestea – pe fondul de avânt demografic – vor coordona o sporire cantitativă și calitativă a habitudinilor urbane. Rin. Tesalonik etc. Bari. continuând să dezvolte la standarde superioare o industrie cu tradiție – cea a postavului. dinamică și tot mai pregnantă. Paris. Strasbourg. Florența. continental cu Orientul. Rolul comerțului. ierarhiile se schimbă. Ancona. Este o prezență constantă. Flandra își va ridica apoi. bâlciurile din Flandra (Thourout. Londra. în sensul că pe litoralul baltic vor fi deschise agenții comerciale. Köln. Montpellier. la turismul urban. într-o primă etapă. Bar-surAube (după Henri Pirenne. Lagny. Marseille. 2000). Lille. Padova. iar de aici. Geneva. În ceea ce privește activitatea orașelor comerciale din zonă. Tajo etc. stofele de lână flamande vor deveni o marcă de schimb privilegiată la pari- tate cu blănurile scumpe din nord ori cu somptuoasele țesături de mătase ale Orientului. Cremona. este doar un pas. care proveniți din Bizanț (Constantinopole. Ravenna. Valence. Ron. în 84 Se detașau prin notorietate și puterea de atracție exercitată.invazii. țărmul flamand. Meusa și Escaut) care nu vor întârzia să impună adevărate regiuni anizotropice de dezvoltare.) Europa redevine un geospațiu al civilizației urbane. Neapole. 81 . Bordeaux. Ostia. târguri. Lille. Viena. Orleans. Ferara. Barcelona. în resuscitarea mișcării turistice nu se reduce doar la crearea cadrului de manifestare. Arras. Volga.

ca o clasă de mijloc.a. 85 Asociațiile negustorești se impun ca o necesitate reclamată de contextul istoric.).speță a orașului. Navigația pe mare se făcea doar de către corăbii organizate în flotile. În ceea ce privește echivalentul pe mare al asociațiilor de uscat avem flotilele. a va- lorilor artistice și arhitectonice. trăsătura fundamentală a Evului Mediu. constituindu-se în esența flu- xurilor comerciale. a liber-profesioniștilor. la interfața dintre societatea țărănească. mirajul vieții urbane fiind mai stimulativ ca oricând (n. 86 Mobilitatea a fost. solidaritate în stare de recul sau de criză. certamente. câștig. a cruciadelor. așa numitelor fraires (grup social. Marea Neagră-Galați-Siret-Cernăuți- Liov-Marea Baltică. securitate armată. charites (asociație de întrajutorare) sau compagnies. capital rulant etc. birouri de credit etc.). a tiparelor antropologogice. Fluxurile de gen curg exclusiv între orașe. aservită și o aristocrație încă dominantă. accesibilizarea de credite. schimburi la mare distanță. beneficii. social-politic și geo- grafic al Evului Mediu. manufacturi și servicii. Rouen-Paris-München-Bratislava-Budapesta etc. a călugărilor cerșetori.a. Din această perspectivă. În lumea orientală. a informației. câr- ciumi.). Asociația înseamnă siguranță. • caracterul fundamental liberal. în aspțiul populațiilor germanice hansei sau gilei. puse din rațiuni pecuniare (de vamă). sub protecția aristocrașiei domeniale. • formarea burgheziei. • opțiunea clară pentru comerțul la mare distanță și de mare profit. securitate. progresistă. Turismul va prelua și adopta atât principii cât și organisme funcționale ori forme de deplasare din sfera geografiei schimburilor (n. a menestre- lilor etc. • crearea de industrii. • edificarea unei infrastructuri de susținere pragmatică și funcțională (hanuri. • deschiderea unor rute de comunicații de largă acoperire spațială86 și cu vaduri comer- ciale strategice. stații de poștă. El trebuie developat în întregul particularităților ce anturează această activitate economică de prim rang. a deplasărilor confreriilor de meșteri. Europa se arată a fi brăzdată de drumuri. colaborare. prin manipularea inteligentă a unor concepte specifice (investiții. agenții de bursă. a pelerinajelor. a deplasărilor studențești. precum: • o rigurozitate de excepție bazată pe principii morale – de disciplină. 82 . Extrem de eficiente și profitabile erau în acest sens rutele ce legau Mediterana și Marea Neagră de mările septentrionale ori Orientul de Occident (Venația-Viena-Cracovia-Gdansk. con- frerie). • inițierea primelor forme de economie capitalistă. a jongleurilor. dincolo de marfa brută.. precum târgurile și bâlciurile. purtătoarea acestor caracteristici se grefează caravanei. a vagabonzilor. iar în țările latine cu unele nuanțe. forme de asociere85 etc. protecție socială și juridică. Dinamica spațială și căile de comunicații au fost determinante pentru progresul economic și social. • vehicularea.) Mobilitatea este și pentru pse- udoturismul medieval (turism nomad) forma de maximă expresivitate.).

Estetica de ansamblu a goticului este una exacerbată. exa- cerbarea mistică. cu deosebire după anul 1050.• receptivitate față de acțiunile autentice de mecenat. modul în care s-au desfășurat sau de consecințele induse. Evul Me- diu „Eroic” a fost înainte de toate creștin. de echilibru etc – motive suficiente să fie respinsă de unii și divinizată de alții. o „estetică pe muchie de cuțit”. • implicarea activă în sfera construcțiilor civile și/sau eclesiastice. magnific reprezerntate prin tot ceea ce Evul Mediu „Eroic” a dat la apogeu. abații sau fără orașele-cetăți. • poziționarea activă. indiferent de cauzele care le-au provocat. în vădit contrast cu orice stare de ordine. în 1120 – se fondează Ordinul Ospitalierilor. a mentalului colectiv. cruciadele au reprezentat punc- tele de maximă încărcătură dramatică ale istoriei și geografiei medievale. Este o estetică ce zvâcnește. toată simpatia și emulația stârnite în jurul cavalerilor. în apusul și nor- dul Europei – catedralele – adevărate temple ale creștinătății. mult mai searbăd fără remarcabilele ca- tedrale. negreșit. au atins maximul de creștere în intervalul acestui „război” de cca. prin structurarea unei societăți unde prosperitatea. de stabilitate. crista- lizarea mișcării romantice etc. incontestabile – apar. II. Cruciade și catedrale Patrimoniul universal al omenirii ar fi. curajul. năzuințele. Astfel. 83 . instalarea feudalității într-o stare de confortabilă putere. luxul. dominatoare. o geografie particulară a spațiului trăit. puterea și orgoliile acestei epoci trebuiau developate în certitudini. fortificații. instrucția. activ în toate cele (poate mai puțin în filosofie și știință). extinderea fără precedent a comerțului. Putem spune așadar că renașterea econoimică medievală. 87 În 1099 apar Cavalerii ioaniți. însoțită de proliferarea ordinelor87 de gen. în avangarda renașterii. cultura. nonconformistă.a. efervescent. care vor deveni Cavalerii de la Rhodos. în semne clare. Goticul însă. călătoria… sunt atribute „de facto”. iar în 1799 – Cavalerii de la Malta. sărac. deosebit de ofertant pentru ceea ce avea să fie numit „turism”. purtat pentru idealul de unitate creștină și libertate. 1190 – apare Ordinul Cavalerilor Teutoni (n. implicit al Orientului Apropiat. ele fiind hotă- râtoare și pentru viitorul parcurs al Europei. brutal dar și generos. puse în loc de un Ev Mediu tumultuos.2. dur dar și cu accente de rafinament.). de siguranță. cavaleresc. 200 de ani. mai reprezentativ în arhitectură – stilul gotic. explozivă. geografia sa sacră reflectând printr-o suprapunere aproape perfectă. • promovarea unui stil de viață flexibil („vântură-lume” „picioare negre” „picioare colbă- ite” sau „călugări vaganți”) cu rădăcini în nomadism. nu s-a constituit într-o structură estetică voluntar asumată de toată creș- tinătatea latină. Apoi.2. 1127 – este anul individualizării Ordinului Templi- erilor. cenușiu. Și cum. manierat.

echilibrate. stăpânită. arcuri elegante. înscriindu-se mai degrabă ca o formă de tranziție înspre goticul normand. bizantine și persane. romanice). Bunăoară. celest. se pare prin Veneția. Sub raport cronologic. 89 Auvergne. ariile predilecte de răspândire se identifică cu centrul și nordul Franței. te- restre. (n. edificiile romanice sunt într-o majoritate covârșitosre anteri- oare sau cel puțin începutul lor este anterior cruciadelor. în perioada secolelor XI–XII Abația din 88 Cruciada a IV-a (1202–1204) s-a dovedit pentru marea capitală a Bizanțului un adevărat flagel.). al esteticii echilibrate. ori a basoreli- efului. stilul romanic va continua să evolueze (cca. lipsit de podoabe – din cărămidă netencuită și un interior decorat cu mozaicuri. dar autonomia sa este scurtă. dar și Germania teutonă bunăoară. de unde. cu un exterior obișnuit. care rămâne însă – dovadă vie fiind San Marco – loială nu numai comercial dar și cultural88 Orientului. cu Anglia și Irlanda – unde pătrunde pe filieră „de neam” (franco-normandă). teritorial. pentru care va și deveni un ade- vărat blazon. bizantin. inclusiv faimoșii „cai de bronz” care împodobesc catedrala San Marco provin din acest „jaf organizat”. fresce și sculpturi. de intersecție și de fuziune a unui complex de elemente etnice dis- tincte și puternice (germanice. va primi cu multă deschidere stilul romanic – solid. arhitectura romanică abordează volume stabile. iberice. consecventă structurilor romanice care au consa- crat-o. cu Spania. nezbuciumată. Bunăoară nouă zecimi din obi- ectele de artă. Intrat în Italia. Limousin. pă- trunde prin Genova și Marsilia în Franța meridională89. loc unde mentalul colectiv va rezona de o asemenea manieră la valorile vigu- roase ale stilului romanic. Angoumais și Provence sunt centrale-matcă ale artei eclesiastice romanice (n. Poitou. coloane. ferm. Ca particularități. arab etc. în Spania și Germania. Anjou.). În Anglia. bărbătesc.1066–1200). Înainte însă de întronarea definitivă a acestui stil plin de vitalitate. cistercieni…). purtând amprenta clară a influențelor elenistice. acțiunea de restaurare și extindere a Palatului Dogilor. În același sens. Expresi- vitatea de fond este una terestră. Europa creș- tină îndeosebi Europa Meridională. al bazilicii. Ca atare. Din acest punct de vedere. probabil și statura lor fermă și verticalitatea simplă. încât îl va asuma și perpetua mult mai mult decât în orice alt punct al Europei. De altfel. stilul pătrunde. întreprinsă la anul 1172 va exploata stiluri arhitectonice dintre cele mai diverse: romanic. celtice. în linii drepte. iar pentru venețieni o bună ocazie de a se înzestra cu nebănuite comori. turnuri geometrice. Nomadismul accentuat al călugărilor și meșterilor îl vor răspândi apoi. Touraine.a. a mozaicului. îndeosebi Constantinopolului. în semicerc. se pare că stilul romanic a fost abordat în primul rând de comunitățile monahale. cu partea de nord a Italiei. născut din planul clasic. lombard. respectiv cu Valea Rinului.a. bine exprimate în arta picturii murale. De asemenea. până spre sfârșitul secolului XIII. arhitecții celor mai vechi catedrale ale genului fiind că- lugării (benedictini. spațiul cel mai rodnic pentru gotic s-a dovedit a fi unul de pregnantă aculturare. 84 .

De răsfățul unei notorietăți universale. a valorilor de excepție care nu contenesc a uimi. la care se ridicau artizanii orfevrieri din Evul Mediu. Tradiția respectivă va da roade în toate așezămintele monastice. mărturie de netăgăduit a măiestriei de înalt nivel. astfel încât în secolul XIII Abația din Saint Denis se individualizează ca un centru elitist al artelor.). punctăm câteva exemple de forță prin puterea de polarizare exercitată. Din perspectiva patrimoniului turistic urban moștenit. 36. este altarul din aur90. atât prin lucrătură cât și prin mate- rialul folosit.Cluny (întemeiată la 910) dincolo de starea prosperă și reformele promovate. ridicând în același timp paradoxale semne de întrebare.//europeantravelinfo. Milano – Biserica San Ambroglio. În Italia.ru. era și un renumit nucleu de instrucție în „meseriile frumoase”. 85 .a. Fig. ridicată între anii 1046–1071 s-a impus de la început ca un model de rafinament (conservă cea mai veche cupolă cu nervuri din Europa) și bogăție. undeva în sudul Italiei în apropiere de Palermo și care la un veac distanță – silueta Campanilei avea să devină celebrul turn înclinat. Sursa: http. prin uimitorul său dom ridicat exclusiv din marmură pentru a glorifica victoria obținută asu- pra sarazinilor (1063). prin excelență prețioasă. fapt recunoscut ca atare și exploatat de întreaga Europă Occidentală. beneficiază Complexul Eclesiastic din Pisa. O operă. 90 Piese aproape similare împodobesc și catedralele din Basel și Aachen (n. Biserica San Ambrogio din Milano.

Martorana. cu un interior remarcabil de bine păstrat. Aici în rafinata lume greco-mauro-italiană arta mo- zaicului. Și tot în Umbria sau mai exact în ceea ce italienii numesc „Caput Umbriae” (Ca- pul Umbriei) surprinde prin autenticitate și acuratețea stilului. Fig. cum se obișnuia adesea. 37. Catedrala din Todi. respectiv musulmane. Palermo. 86 . ce poate fi admirat în Biserica Santa Maria dell’Amiraglio. Biserica Santa Maria dell’Amiraglio. În provincia Umbria. Biserica Sant Eufemia din Scoleto. în acest caz un templu antic. pe o fostă vatră sacră. Sursa: Durant. Sfârșitul de secol XI. înălțată. precum superbul mozaic al Nașterii Domnului. Will (2003). Martorana (1141–1143) din Palermo. duce arta romanică și în partea extrem sudică a peninsulei – în Sicilia – unde se vor opera însemnate mutații estetice asupra numeroaselor lăcașuri de cult iudaice. Mozaicul Nașterii Domnului. asumată cu pasiune de firea luminoasă a sicilienilor va da unele dintre cele mai alese capodopere ale genului. rămâne un exemplu explicit de artă romanică italiană.

amprenta influențelor locale pot fi întâlnite în Irlanda91. Modul de viață robust. unde detaliile sunt de un dramatism cutremurător. Ambele sunt o pledoarie în favoarea puternicului stil romanic normand. Angouleme. Cârțișoara. va fi remodelat în veacul ur- mător. Rusia. probabil într-o condiție de dispersie mai ridicată și purtând sigur. respectiv de soția acestuia. de o simplitate aproape austeră. Armenia (Mămăstirea Sfântul Ioan Protomartirul – 1216–1223) etc. Abația din Jeripoint (1180). muzică. iar al doilea (Biserica Sfintei Treimi). un fel de port-drapel al curentului – la pictură. Norvegia. lângă Rouen. prețiozitate etc.). surprinde și astăzi printr-o ținută impunătoare. La Abația Benedictină din Cluny (1089–1131) – un puternic centru de iradiere – arta romanică atinge cotele superlativului. la Caen. cu puțin înainte de 1050 călugării benedic- tini din Jumiege. 87 . astfel încât. toate se dez- voltă într-o fericită coabitare și într-o fidelitate profundă față de simplitate și rafinament. îl reprezintă Mănăstirea Cisterciană din Thornet. așezământul care debutează la început de secol XII cu o structură romanică. maiestuoasele vestigii The Rock of Casher din comitatul Tiperany. Herina…). Aflată însă spațial în „raza de greutate” a stilului gotic (în proximitatea Parisului). Astfel. Un alt model de artă romanică clasică. ca „Mănăstirea Femeilor”. sudul Fran- ței. Tran- silvania (Alba Iulia. Poitiers. la început. Un loc cu totul special în galeria celor mai uluitoare catedrale îl ocupă Abația din Saint Denis. Niciunde prezența romanicului nu se manifestă într-o atare consistență decât în sud- vestul și vestul Franței. unde catedrale și biserici de sec. auster.). își ridică un impunător edificiu. nea- tinsă de vreme sau de vreo intervenție umană. Abația din Dumbrody (n. Spre vest. eleganță. se vor dovedi cele mai gene- roase spații de manifestare a arhitecturii romanice. 91 Catedrala Christ Church din Dublin. Limoges. Franța sudică și centrală. alte două complexe monastice ctitorite de Wilhem Cuceritorul. Despre o altă abație. Ungaria. Anglia – catedrala din Durham (1093–1175). prin similitudine. apoi Normandia. și Toura- ine.a. Saint-Trophime din Arles (1152) se afirmă că expune cea mai frumoasă fațadă în stil romanic francez. Polonia. Danemarca. Germania. Suedia. motiv mai mult decât suficient încât alte 200 de mănăstiri afiliate să-și găsească în aceasta principala sursă de inspirație. iar despre Abația din Moissac (1159) că deține sculpturi de o excepțională expresivitate precum statuia Sfântului Petru de pe portal. în fastuoasele canoane ale stilului gotic (frumusețe.. Construită în anul 1146. impro- piază cu naturalețe stilul romanic.XI–XII se înșiruie din Cohors la Perigueux (bisericile Saint Etienne și Saint Front). socotit ca fiind cel mai mare din Europa acelei vremi. solitară. primul (Biserica Sfântul Ștefan) sub numele de „Abația Bărbaților”. vor intra în istorie. Monumente ale genului. literatură etc. Matilda. unde de la arhitectura monastică și ci- vilă. O altă regiune reprezentativă este Normandia. secolele XI și XII dezvăluie o Franță așezată cultural sub semnul romanicului.

88 . catedrala de secol XII. rămâne un splendid edificiu al stilului romanic renan. Închinat Sfântului Iacov din „Câmpia Stelei”. Sursa: www. Tot în Peninsula Iberică o largă popularitate o întrunește Catedrala de secol XII din Coimbra. 38.vivelanaturaleza. în timpi apro- piați catedralele din Trier (1016) și Speyer (1030). Ca valoare artistică. Urmează apoi. lăcașul devine în scurt timp o țintă predilectă a pelerinajului creștin.uv. Din aceeași perioadă.com. Un sanctuar prin excelență. din ale cărei resurse se va naște în scurt timp. în Mainz bunăoară. catedrala își are începuturile în primul deceniu al veacului al XI-lea. www. Fig. Kölnul va pierde două impresionante monumente închinate Sfintei Fecioare Maria. nu atât al arhitecturii romanice (fațada ves- tică fiind o capodoperă a barocului spaniol). restigiosul centru universitar omonim. Catedrala din Santiago de Compostella. Între acestea. este Catedrala din Santiago de Compostela (1078–1211). în Worms. aproape la fel de căutat precum Ierusalimul sau Roma.es. La sud însă. Germania. în esența ei. focalizează interesul iniția- ților și prin „Portico de la Gloria” apreciat ca depozitarul celor mai minunate picturi ro- manice din întreaga Europă. într-un perfect acord cu caracterul pragmatic al geografiei sale comportamentale va rămâne cea mai angajată în promovarea artei romanice chiar și atunci când întregul Occident va fi sedus de goticul celest. cât a mișcării religioase. în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

în anul 1212 pleacă din Germania. Apar noi modele comportamentale. Goticul – între seducție și consecințe Odată cu producerea primei cruciade au loc schimbări de făgaș în istoria. În întregul acestei stări. informațională. implicit a contactului cu o lume extrem de ciudată în rafinamentele și habitudinile ei etc. raportat la vârstă. trebuie subliniat. Revenind însă la componenta geodemografică. Felul. iar dinamica vieții în sine este tot mai alertă.3. în principiu.II. cu deosebire din orașul Köln un contigent de cca. 30.a. dincolo de puterni- cul amalgam social și o detaliere la nivelul structurilor participanților. organizat al mișcării etc. pentru a lua startul la cel dintâi „Război Sfânt” a fost estimat la circa 30. * Edessa devine în anul 1098 primul principat latin din Orient. deținuți. Un act similar își are originea în Franța. creativă) sunt extrapolați cantitativ și calitativ. precum cele cu- noscute în istorie drept „Cruciadele copiilor”93 92 Numărul cruciaților adunați la Constantinopol. decimată de boli. sexe. mai îndrăznețe. – în vara anului 1099. cu atuul unei venerabile vârste.000 de copii. în limitele acceptabilului. Astfel. o struc- tură socială eclectică (nobili. orășeni. mai multe centre emi- tente și o țintă bine precizată. o parte din ei vor fi victime ale naufragiilor.2. Modul de viață se ancorează în alte dimensiuni. prelați. Ele descriu în primul rând o mișcare de flux. atacuri banditești va fi oprită la Genova. foamete. se vor îndrepta într-o primă etapă spre Marsilia 20. semnele mișcării turistice sunt relevante și o bună parte din- tre ele germinează din trăsăturile de bază ale cruciadelor. obișnuit. 89 . 93 Sub înrâurirea unui oarecare mistic Nicolas. de unde caracterul. preoți. structura. Parametrii energiilor produse și consumate. o mobilitate ridicată. ** Occidentalii descoperă în civilizata Antiohie. o ierarhie fermă. societatea și geografia Evului Mediu. dimensionată cantitativ92 (zeci de mii de oameni). „Armata micuților”.). noi moravuri sau se accen- tuează cele deja existente.a. pe mai multe fronturi. indiferent de natura lor (umană propriu-zisă. negustori. o derulare în succesiune sau în continuitate și. o durată a desfășurării consumată în ani. ori grad de implicare. Demersul acestui act voluntar se va încheia tragic. financi- ară. înscriindu-se de la adolescenți până la cavaleri expe- rimentați. încredințați că inocența lor ar fi singura alternativă de a salva orașul sfânt. materială. ecartul este unul cât se poate de permisiv. datornici. intensitatea și ritmicitatea deplasării sunt alte particularități semnificative. șerbi etc. precum deplasările la mari dis- tanțe. iar „supraviețuitorii” vor sfârși pe coasta nord-africană în ghearele comerțului cu sclavi (n. am putea spune. În același an și cu același scop.000 de copii. Efervescența mistică a produs în acest context și situații de derapaj. dulcele zahăr (sukkar – în arabă.000 km) și aspru. pe grupe de vârstă. călugări.). a climatului epuizant. maladiv (pe traseul Niceea – Co- nya – Munții Taurus – Tarsus – Edessa* – Antiohia**). n. în proximitatea orașului ce adă- postea Biserica Sfântului Mormânt. aventu- rieri. dintre aceștia doar mai puțin de jumătate vor ajunge – după coșmarul unui drum lung (aproximativ 8.).000. în locuri cu o geografie puțin sau deloc cunoscute.

financiare. menestreli.000 dolari). Acest din urmă eșalon reclama din perspectiva asigurării condi- ției de relaxare. de divertisment. care înregimentată într-o condiție de conservatorism. catedrale. trubaduri94. de libertate trăită în afara oricăror jaloane. Pe lângă acestea. Trebuie spus că la acea vreme (sec. După cum am mai amintit „regatul arhitecturii gotice” este Franța. echivalentul a cca. militare. ateliere ambulante etc. subliniem situarea la vârful eșafo- dajului de forțe politice. de exemplu. iubiților. va rămâne extrem de rezervată în a asuma o artă de avangardă. era un act cât se poate de firesc. sub camuflajul ținutei bărbătești. de confort al călătoriei ș. de cunoaștere pur și simplu. socială. crâșme. Pe de altă parte. Franța era surclasată economic de Italia. mai exact spus. doar din impo- zite. juridice.XII). comercială. cu domeniul unei monarhii aflate în plină ascensiune. somptuozitate și eleganță va răscumpăra „păcatele” Evului Mediu și va lăsa umanității cel mai uimitor și emoționant patrimoniu. companioane ale soți- lor. fiind totodată principalul centru de comandă și de finanțare96 a „războaielor sfinte”.) sau factori de informație și cunoaștere geografică. iată. pe de o parte. Scopul. dincolo de „misiunea” aclamată. medicală (medicii evrei și arabi erau de un rar erudism). biserica s-a constituit. Din alt punct de vedere. respec- tiv o categorie pasivă formată din doamnele și domnițele de curte.000. gastronomică etc. rezona vârtos. acea regiune polarizată de cursul mijlociu al Senei (Ile-de-France) ce se identifică în holarhia structurilor funciare. de animale de povară și cu deosebire. bufoni… Sunt. în cel mai mare proprietar de pământuri din Europa (În Castilia stăpânea la 1200.). în Ger- mania o treime. aproximativ un sfert din teritoriu. Franța se conturează și ca bazinul cel mai puternic de potențiali cruciați95. culturală. implicate de o manieră activă. respectiv de manipulare emoțională a bisericii. părinților. după civilizația funerară a bătrâ- nului Egipt și ulterior templele lumii antice. se colectează la anul 1245. 95 Perioada de supremație a elementului franco-normand în organizarea geo-politică și confesională a Occidentului (vezi cucerirea Angliei și Siciliei. însoțirea armatelor de către un număr generos de prostituate.a. funciare. greu de cuantificat chiar și în actual (Pentru Westminter Abbey. ba mai mult. nu se punea problema excluderii elementului feminin. 90. Abația din Las Huelgas – 90 . o suită numeroasă de slujitori. de căpătuială. În această atmosferă exaltată. citadele. câteva dintre semnele esențiale ale unei formule turistice adiacente (sau parazitare) de tip medieval.a. apoi. fortificații… Toate reclamau o finanțare exorbitantă. plină de „fermenți” va apărea goticul – artă care prin extravaganță. 96 Cruciade. Important este că în progradarea acestei „construcții comportamentale” intervin și ele- mente tehnice de infrastructură (hanuri. Fără a intra în detalii. în Anglia o cincime. mai putem nuanța două catergorii de participante: un segment de tinere exaltate. de poeți. la acțiuni deliberate de aventură. 94 Între anii 1150–1250 se consumă perioada de apogeu a trubadurilor provensali (n. apoi cruciadele) este sincronă cu etapa de maximă evoluție a artei gotice. Așadar. episcopul din Bologna poseda 2000 de domenii seniorale.

Spania patrona 64 de comune…) și tot ea. Multe abații sau ordine (precum relevantul exemplu al tem- plierilor). Fig. în sticlă (vitra- liul). filosofia. parohii. în lemn. a fost. 39. dar se și dezvoltă într-un sistem coerent. integrat: instrucția (Universitatea din Paris începe să se cristalizeze la început de veac XII). Lăsând la o parte implicațiile Statului Papal și ale Scaunelor Episcopale. din donații (regi. neîndoielnic și cea mai puternică forță financiară. Ca o consecință directă în planul culturii și al civilizației. muzica polifonică.) și nu în ultimul rând din taxele provenite din prostituție (n. comercianți. Catedrală gotică. în geospațiul francez urban se naște nu numai arhitectura gotică (de fapt ea nici nu se naște ci transcende dintr-o succesiune de alte stări – vezi exemplul prefacerilor Catedralei Saint Denis sau apariția în anul 1150 a arcului butant la Noyon). structurată pe principiile unui management competitiv. literatura. a tapiseriei etc. 91 . nobili. reținem că mănăstirile Evului Mediu au stat la baza individualizării primei corporații bancare. enoriași etc.a. își dezvoltă atât de plenar afacerile bancare și sunt atât de ofertante pe piața creditelor. Surse consistente de venituri se cumulează totodată din vânzarea indulgențelor. comune. Schiță. în arta miniaturii. Astfel. încât din rațiuni pragmatice fac apel la competențele organizatorice ale finanțiștilor evrei. artizanatul în piatră. implicit al turismului ca fenomen. pe de altă parte.). bresle. se va asista la materializarea celor mai reușite întreprinderi din sfera pragma- tismului științific ori din aceea a sensibilităților spirituale.

dar și cu mesaje moralizatoare sau de aclamare a iubirii. folosirea contraforturilor. geometric. intimitatea și „clar-obscu- rul” absidelor. subtil-maură. spumoasă.) sau în raport cu ascendența culturală moștenită ori infuzată (alohtonă) se produce o nuanțare etrem de bine personalizată a artei gotice. dimensionarea ferestrelor. dezinhibant. Mergând. mediteranean-bizantină. precum: verticalitatea liniilor. studenților și nu în ultimul rând. obligați la o anume „cumințenie estetică” de circumstanțele vieții monahale. a curajului. bolțile cu nervuri. cu puternică amprentă locală: sofisticat-exuberantă.a. impresia infinitului dată de fleșe. ulterior celei bizantine. oarecum. mobilitatea (prin excelență caracteristica fundamentală a Evului Mediu) meșterilor. formele ascuțite. Un factor activ. dăltuirea obsesivă a pietrei până la diafanul broderiei sau filigranului. Sub raport cronologic. ele- nistică) sau. apărut odată cu pulsațiile primei cruciade sau emulația creată de „Ordinul Poeților Goliarzi” – 1140–1227). 92 . celți. și asta. vikingi ș. a cruciaților. deocheată uneori. Este o modalitate prin care Occidentul se înzestrează și revigorează toto- dată valori artistice97 atașate civilizațiilor antice (persană. Turcia. în Franța. toscani. reducerea grosimii zidurilor. Egiptul (vezi Moscheea Ibn Tulum – de secol X din Cairo). în orizontul accesibil. implicit naturale. normanzi. este dat de dezvoltarea ex- plozivă a breslelor laice. în detrimentul meșterilor și artizanilor-călugări. iar din perspectivă spațială. 97 Simbol particular al artei gotice arcul frânt reprezintă un exemplu tipic al complexului proces de aculturație derulat în timp și spațiu. mesopotaminaă. a sacrificiului (vezi atât de popularul „Cântec la lui Roland”. Comedia del’Arte se naște și va evolua tot din organismul pestriț și nonconformist al „caldarâmului urban”. gali. fie ele eclezias- tice sau civile. în Anglia. Și tot aici. prezența lui coboară până în anii 500 d. Ierusalimul (Domul Stâncii). egipteană. cu responsabilități în această diferențiere. exploatarea exuberantă a culorii etc. echili- brată. suplețea coloanelor. pelerinilor. călugărilor. Mai subliniem că aceste apariții nu sunt singulare. cu afinități spre o anume expresie stilistică: flaboiant.Hr. turnurile supraînălțate. abundența sculpturilor și a ornamentelor în general. tot mai manifeste pe piața construcțiilor urbane. radiant. în Italia. arcele butante. prezența exotică a rozetelor. mai departe. artiștilor. de la o societate mentală la alta (franci. islamice. saxoni. în Spania etc. respectiv. volumul celest al navei. vehiculează la modul cel mai viu și rodnic – cunoașterea. trupeșă. De la un spațiu geografic la altul (conceptul de „stat” nu avea conținutul termenilor actuali accceptați). Precedem trecerea în revistă – la modul selectiv și subiectiv – a unora dintre „minu- nile” patrimoniului eclesiastic gotic. aria lui de acoperire este una vastă.. lom- barzi. în Germania. al maselor va prolifera o cultură trăită senină. incluzând cu certitudine Siria. germani. am putea chiar spune că relieful sacru al goticului reprezintă nivelul superior de integrare a unor peisaje arhitecturale. iberici. La fel. prin a puncta o sumă de repere identitare tehnice și artistice. lan- celot etc. explozia cromatică a vitraliilor.

precum: Florența. transmitea în plan emoțional. din Paris (Notre Dame. fiind cu atât mai apăsătoare cu cât „templul creștin” emană mai multă forță. în virtutea căreia. înălțimea sa sub boltă măsurând aproape 43 m. Angelica. edificiu circumscris de o piață generoasă. Chartre. Canterbury. privilegiul de a fi locul de cristalizare și de maximă înflorire a goticului este axiomatic. în mozaicuri. în vitralii…). catedralelor din Saint Denis. pentru orașe cu un grad ridicat de prosperi- tate. legendele – toate fiind înscrise în piatra sculptată. prin echidistanțele în raport cu centurile de fortificații – catedrala este și sediul celor mai importante și numeroase funcții sociale centrale. din start organizat și cu o puternică structură defensivă. spital pentru cei nevoiași și orfani. Zalău. Beauvois. heterogenă. Pușcaș.. istoria. Reims. Este probabil o cauză. p. Laon. cu vasta sa navă și minunatele-i vitralii. Editura „Silvania” – 2007 – ed. Un peisaj absolut inedit. Reims. prin însăși prezența unor opere arhitectonice de excepție precum cele concen- trate în ceea ce noi azi identificăm drept Regiunea Turistică a Bazinului Parizian98. iar în nord. Pisa. Paris. că între măreția. trebuie să subliniem că dincolo de centralitatea geome- trică – foarte importantă și ea. catedrala impropia și funcția de „citadelă” sau ansamblul ecleziastic. 93 . prin estetica și dimensiunea volumelor. statura cate- dralei și dimensiunea spirituală a laicului există o relație direct proporțională. campanila catedralei devine Axis Mundi. era o necesitate ca populația să poată fi cât mai puternic coagulată la anumite ocazii. 98 L. York. impozanța. Milano. necropolă. de regulă cu o textură radiar-concentrică și o structură adunat- compactă. dar și cu o ritmicitate diurnă a stărilor conflictuale. catedrala transcede dintr-o simbolistică religioasă într-o stare de „casă a neamului” pregătită a fi local predilect de adunare. care pe lângă rolul funcțional. a II-a. pe Cher. Toledo etc. respectiv din Amiens. Rouen. școală de arte și meserii. fascinează splendidul edificiu din Bourges (1195–1390). în fresce. pseudobibliotecă (scriptura. mai multă seducție. Am putea spune. de conștiență a păcatului. centralitatea se identifică cu biserica și/sau catedrala. Revenind însă la centralitate. Regionare turistică mondială. Turnul. În orașul medieval. Saint-Chapelle). 73–76. Nicoară. centru de pelerinaj. În Franța. Siena. Din această perspectivă. rând pe rând. Chartres. degajată. aceleași atribute particularizează cate- dralele din Rouen (1205–1500) cu al său extravagant Portail des Libraires. condiția de copleșire. cu o structură socială și chiar etnică. La sud de Loara. Londra. al comunității: instituție de în- vățământ. Atuul universalității se atașează aici. Nu în puține situații. o anumită „stare de ascultare”. înzestrată cu unul dintre cele mai izbutite naosuri gotice. conferă unicitate ansamblului monastic din Mont-Saint- Michel.

40. Fig. 94 . 41.Fig. Schiță. Mont-Saint-Michel. Sursa: www. Catedrala din Chartre.ro.artline.

24 m. înălțimea sub bolta de la Amiena (Franța) depă- șește 42 m (n. respectiv 145 m (n. la Lincoln – de 25 m.a. de albastrul absolut special și de exuberanța vitraliilor. este sensibil sincronă în Franța și Anglia. Rezultatul este un peisaj tihnit. La fel. refectoriul. din Chartre. cea mai autentică scenă a Franței medievale. în Anglia sau în Scoția. Zidăria din piatră. care în Anglia se va impune ca trăsătură esențială. liniile despovărate de încărcătura excesivă a podoabelor. Bunăoară. de expresia estetică pe de o parte. sticla atât de viu colorată developează printr-o lumină ce pare a fi filtrată prin miere.). de casa parohială și/sau palatul episcopal. Ca notă generală. iar Spiritul Fecioarei – atașat locului – face în plus. în Normandia. 95 . La Amiens sau la Domul din Milano deschiderile sunt de cca. prin senzația de apăsare dată de bolțile joase100 și cu deosebire prin ampla deschidere în lungime101. aura de mister și prețiozitate a Catedralei din Chartre este dată de miile de sculpturi. Între anii 1220 și 1245 se ridică la Salisbury în canoanele pure ale stilului englez vechi. în cele 174 de ferestre. Wes- tminster Abbey – 157 m etc. de maniera unui așezământ complex. nu numai într-o perfectă unitate armonică cu peisajul tipic colinar și pietros al insulei ci și cu mentalul colectiv. Aceleeași familii arhitecturale se circumscriu. Prin contrast. este favorabilă – ca orice pământ insular – vo- lumelor solide. amprentă ce-i conferă puterea de seducție și mirajul cochetăriei feminine și nu numai atât. Conservatoarea și introvertita Anglie. venite parcă – prin grația afișată – din antica Grecie a templelor. Astfel. agreabilă. mult mai rezervat în manifestări.a. în Țara Galilor – Catedrala din Wells (1174–1242). infirmeria și alte dependințe apar grupate sub un singur acoperiș. trăsătură ce se accentuează prin tăietura îngustă. În timp istoric. aspect ce conferă ansamblului nota unei eleganțe simple și tihnite (n. unde complementar. 101 Desfășurări considerabile în lungime prezintă catedralele din Winchester (170 m). influențele franceze de tip Reims și Amiens. mag- nific puse în valoare la Westminster Abey (1245–1272). tranziența de la arta romanică la stilul gotic. în interiorul aceleași incinte. unde om. în cazul mânăstirilor.). goticul adoptă o fermitate masculină. stabile. a pereților se păstrează (precum la romanic) masivă. Sunt câteva dintre caracteristicile stilulul lanceolat sau ale stilului „englez vechi”. în Cornwall – Catedrala din Exeter. vor intra. distincția de bază fiind introdusă. iar la Westminster atinge 31 m. 100 Elongația bolților la catedralele din Winchester șu Canterbury este de cca. Ely – 158 m. introvertit. mai aspru. fac din edificiul lui Henric al III-lea o capodoperă ab- solută. ținta unor pelerinaje la fel de intense cu cele polarizate de Lourdes.).a. mai chibzuit. după cum am precizat. dar și de modul de organizare a nucleului ecleziastic. catedrala este anturată. bise- rica.133 m. goticul francez abordează „cu lăcomie” stilurile radiant și flaboaiant. în Scoția – Catedrale din Durham. o 99 În mod frecvent. Prin comparație. natură și religie formează prin complemen- taritate o trinitate desăvârșită. dormitorul comun. alungită și ascuțită a ferestrelor. bine articulat funcțional99. Mai mult.

com. prin păstrarea tavanului din lemn. goticul ecleziastic pătrunde relativ târziu (secolul al XIII-lea) în Flandra (Bruxelles.swotti.catedrală de o simplă măreție. York (1154–1256). Catedrala din Canterbury. care respiră pragmatism și robustețe teutonă. Wincester – cu frumosul său cor. intră într-o vădită con- diție de opoziție cu voluptățile goticului. Deosebită rămâne. se desăvârșește una dintre cele mai emoți- onante opere arhitectonice din arhipelag. Danemarca. 42. Respectiva stare se estompează vizibil în zona de contact cu Franța. grație delicatei cizelări a pietrei și a armoniei vechilor vitralii. iar la Canterbury (1175). unde mentalul social cosmopolit și flexibil asumă somptuozitățile stilului cu o deosebită naturalețe. drept o 96 . Trăsături speciale găsim atașate și la catedralele din: Peterborough. Germania. îar în proxi- mitatea Londrei se distinge Catedrala din Rochester. Fig. vitraliile și „Corul îngerilor” de aici. Olanda. fiind modele de perfecțiune artistică. Orașul și catedrala sa se impun și ca loc de pe- lerinaj. Gant. ori în teritoriile scandinave. Catedrala din Ely. La fel. (vezi superbul portic gotic de pe fațada vestică). O remarcabilă pledoarie fac acestei cauze două dintre cele mai celebre și mai puțin „nemțești” monumente: Catedrala din Strasbourg – perce- pută de Göthe. ori la Lincoln (1129–1280) – care rămâne una dintre cele mai minunate reali- zări ale patrimoniului ecleziastic. Norwich și Lichfield – minunat suspendate prin fleșele lor. Sursa: www. Din Franța și Anglia. Malines…). la câțiva ani după asasinarea lui Beket și sub conducerea unui arhitect francez.

articulate într-o desă- vârșită unitate armonică. elegant. Domul din Milano. goticul prezintă o particularitate inedită. intim – intrat probabil pe filieră polonă în Bucovina și Maramureș. fiind realizări de secol XIX. Palazzo Vecchio (1298) – Florența. Segovia…). din orașele itali- ene: Palazzo del Municipio (1281) – Perugia. un „gotic în lemn”. goticul și bizantinul. de unde iradiază apoi în ținutirile Silvaniei. 103 Sunt mai mult decât relevante triumfalele Hale de Postavuri din Ypres. rezidă din forța și realismul sculpturilor. castele feudale și palate ale negustorilor. prin excelență. turnuri.a. valorificată de mercantilele orașe ale Toscanei și Lombardiei (n. Biserica din Deal – Sighișoara etc.„simfonie înghețată”. porți. elemente romanice. între anii 1294 și 1436. Amsamblul Mo- nastic din Assisi (1228). Un mariaj fericit îl fac apoi în Molduva lui Ștefan cel Mare. ambele târzii. în general pentru goticul german. Italia se arată mai mult decât reticentă față de imagi- nea exaltată a goticului eclesiastic102. respectiv Catedrala din Köln. Palazzo Comunale (1290) – Bologna. precum. Palazzo Pubblico (1289) –Siena. Sfera de influență a goticului se va extinde treptat spre centrul și estul Europei. Bruges și Grant. impu- nător. Portretele lui Ute și Lehrer de la Naumburg sunt capodo- pere inegalabile. Boemiei. fleșele care-i fac gloria.) și. Benozzo Gozzoli și Luca Signorelli. gotice și bizantine se vor conjuga în structuri dintre cele mai exotice. primării. Aici. dar va fi acceptat numai și numai într-o manieră eclectică. cald. precum de altfel și pentru Țările de Jos. Domul din Oliveto (1290–1330) nobil împodobit de frescele lui Fra Angelico. orgoliul toscan va lăsa omenirii una dintre cele mai stranii opere – Biserica Santa Maria del Fiore (numită inițial Santa Croce). respectiv ale Țării Moților. * O caracteristică distinctivă pentru Italia. Implantul. în cetățile Regatului Polon. ori comple- xele de fortificații. care începută la mijloc de veac XIII. Biserica Neagră din Brașov. își va continua metamorfoza alte câteva secole. Pentru geospațiul românesc. este forța cu care se manifestă arta gotică în sfera construcțiilor civile103. occidental. punând în loc opere cu totul deosebite în orașele Austriei. fie el săsesc sau de sorginte maghiatră (Biserica Sfântul Mihail din Cluj. Catedralla din Siena („La Metropolitana” – 1229–1338). extrem de eficient și somp- tuos. se va produce. în Croația ș.). Măsura apogeului în arta de a construi o dă. îndrăznesc să afirm. Identitate gotică. Avem un gotic în piatră. O particularitate pentru toate acestea și. Toledo. 97 . în Regatul Ungariei. palatele și cetățile din Florența…). Ulm sau Freiburg. asumă cu multă generozitate și catedralele din orașele Bamberg (exemplu tipic de tranziție). Naumburg. însă. bogata Flo- rență. În sudul peninsular al Europei. prin elemente de arhitectură autohtonă (bolta moldovenească). Respectivele teritorii 102 Lucrurile iau cu totul o altă turnură în raport cu arhitectura gotică civilă. Natura lui este duală și complementară totodată. Italia (turnul-for- tăreață de la Voltera. Printre alte reușite. ale arhitecturii medievale se înșiră puzderia de castele și/sau citadele din Spania (Avila.a. Franța (faimoasele castele Château Goillard.

” În continuitate cronologică. îi este pre- ferat un pragmatism economic eficient. De altfel. cu rădăcini. * Pătrunderea la sud de Pirinei a romanicului. cea mai clar poziționată în canoanele stilului gotic. Anglia (Turnul Londrei. bunele maniere. cu amenințătoarele-i turnuri înălțate la 84 m. Cucerniciei stăpânite. atât de mult.). în Spania se spune că: „Toledo are cea mai bogată catedrală. catalizează individualizarea unei burghezii puternice. maure și bizantine. Lerida (1203). erudiția. 106 „Arabescul corespunde unei viziuni religioase. Palma (1229).a. – spaniol. Puternice castele-fortăreață populează Ungaria. nu ar fi chiar nepotrivită. iar goticul a fost arta cu cele mai ridicate capacități de a materializa la superla- tiv cultura și civilizația urbană. Ori această omniprezență a autorității burgheziei se impune în spațiile date (contrar curentului general de dezavuare de către păturile su- praimpuse – nobilime. precum cea de la Kerak (1121. Salamanca pe cea mai solidă. Important este să reținem că din această susținere complementară. Icoane- lor bizantine. va fi developată de imaginea unora dintre cele mai fru- moase și captivante-emoțional catedrale din Europa: Catedrala San Salvador din Avila (1091). apoi prin secolul XII a artei gotice104 este percepută oarecum estompat. sintagma de „Orgoliu în artă și pentru artă”. luxul. dezvoltă un stil cu totul special. Islamul le opune derularea abstractă a arabescului. iar contactele stabilite și menținute – pe diferite rute – cu Orientul. Toledo (1227–1493) și Leon (1205–1303). Același orgoliu artistic asumă și templele creștine de la Zamora (1177). Spania veacurilor XII–XIII. n. Oviedo o posedă pe cea mai sfântă. Irlanda. iar secolul al XIX-lea va da Europei – prin genialul Gaudi – cel mai inedit și spec- taculos monument – Sagrada Familia (Barcelona. cler – a noii clase de îmbogățiți. Coucy. Recuperarea valorilor creștine. Valencia (1262) și Barcelona (1298). căci se află în căutarea Celui care este. Pierrefonds.). excepționalul edificiu din Taragona (1089–1375). barocul. firești ale modului de viață. orașul este marele câștigător. unde cruciații ridică fortărețe inexpugnabile. Am putea spune că marele comerț este dublat în subsidiar.asumă regiuni mentale cu un puternic profil mercantil. 104 Cu excepția Catedralei din Leon (1205–1303). iar Leonul. în care se înscriu versetele revela- ției… Este un procedeu tehnic al artei musulmane pentru a evita idolatria (BAMC). să spunem. „într-o lume marginală”) de pe aceleași coordonate ierarhice cu aristocrația. n. Noile peisaje arhitectonice105. că din acest punct de vedere.3) și Începutul și Sfârșitul… Arabescul năzuiește 98 . Scoția. Cate- drala de secol XII din Salamanca. nici sfârșit și nu poate aspiras la altceva. Renașterea va impune ca stil național. Islamul este iconoclast și dominat de Cuvânt. de subtilitățile unui troc între blazon și capital.a. sub o influență franceză de „mariaj” catedralele din: Burgos (1221–1567). Coasta Levantină. intră într-o zonă unde sute de ani. în acest context al arhitecturii ecleziastice. poezia etc. Este rodul puri- ficat al aspirației musulmane… El nu are nici început. Tudela (1180). muzica. de o mare auto- ritate economică. după Coran (57. pe cea mai frumoasă. Li se atașează. 105 Credem. chiar dacă superbe. care armonizează izbutit elemente ro- manice. Germania și. Castelul Windsor). în Spania Islamică (711–1086) rafinamentul arabescului maur106. nu în ultimul rând. inclusiv decizională. Châteaudeum sau magistrala cetate Carcassonne). erau coordonate cotidiene.

a unor culturi noi. dar zadarnic spre nemărginit.). 108 Cunoștințele avansate. creștinism și iudaism.a. erudiția și stilul de viață. întruneau fără greș. Fig. există arabescuri trasate fără nici un suport geometric și care nu se inspiră din nici un motiv floral: arabescurile epigrafice. ermetică. precum. drept biserică sau moschee. călătorii sau negustorii Europei creștine (n. precum bumbacul (n. însuflețind continuu repertoriul ornamental. participarea împreună la marile sărbători creștine sau musulmane. smochinului… Pe aceeași filieră va fi asimilată hrișca.com. Palatul Alhambra. sparanghelul. 109 Murcia excela în produse ale metalurgiei feroase și neferoase. atributele artei (n. nu constituiau o raritate. orașe cu o puternică forță de polarizare pentru studenții. liberalism. ce vor sta la baza schimbării obiceiurilor alimentare. 91.destination360. spanacul ori plante textile. admirația față de valorile islamice. a trestiei de zahăr. de convertire. Și vorbim aici. în timp ce filosofia. promovează o specializare țintită109.). 43. 2009. gutuiului.a. Căsătoriile mixte. științele necurmat. un proces asumat. După restricțiile și încorsetarea vizigotă. portocalului. se învecinează cu arta abstractă din zilele noastre într-un mod asemănător arabescului lujerˮ (text extras din Jean Chevalier și Alain Ghe- erbrant – coordonatori ai volumului Dicționar de simboluri. Când respinge servituțiile ordinii. lămâiului. de introducerea orezului. 107 Fără a exclude incidența unor acțiuni belicoase. 99 . determină în sânul comunității creștine. p. musulmanii (mauri și arabi) aduc cu ei tole- ranță107. fac posibilă pătrunderea în Europa Occidentală. a cireșului. în care vocabularul grafic se manifestă ca o explozie de impulsuri. o agricultură108 și un comerț în plină dezvoltare. caisului. fac din Cordoba. Pe de altă parte. Sursa: www. ghimbirul.a. Toledo și Sevilla. cultură. La fel. La fel. iar în Cordoba artizanatul în piele și meșteșugul țesutului. bunăoară. această scriitură inedită. atmosfera social-politică era – aproximativ până în veacul al XII-lea – rezultatul unei inedite osmoze între islamism. ori folosirea alternativă a aceluiași edificiu religios. obișnuită era. curmalului. în timp ce prosperitatea. în agronomie și horticultură. Toledo era căutat pentru celebrele sale săbii. indus- tria și manufacturile. bunăoară.).

Murcia. impun – fapt rarisim – în societatea vremii perso- naje celebre112 care prin farmec și erudiție. excesiv de pasională în manifestări. străzile pavate. am amintit – cred – anterior. Putem spune așadar. prin excelență (n. În această din urmă conotație. arabi. Cadiz – coagulau o civilizație urbană elitistă și dinamică.). Malaga. apetitul pentru cunoaștere. nu în ultimul rând. rafinament. jalonate prin trotuare și iluminate pe zeci de km.a.a.a. registrele de dramatism și / sau euforie a traiului… vor rodi într-un rotund de muzică. deli- catețe. spațiu dealtfel familiar trubadurilor și poe- ților rătăcitori. de exemplu. Atașat. frecventate de filosofi. plăcerea irepresibilă pentru narațiunea orală („1001 de nopți”) etc. la început. emoție și vestimentație – sintetizate în extrava- ganța incandescentă a Flamengoului. Tot din perspectiva actului turistic. Persia. cu deosebire geometrice și fitomorfe. Siria și Bizanț. cel puțin două elemente. la educație. fac din casele lor adevărate saloane. 110 Spiritul efervescent din „El Andaluz”. în universalitate. Pe de altă parte. am numi-o astăzi. gypsies) – va emula într-o semiotică autentică andaluză (n. abundență. În virtutea acestui scop. Valencia. matematica. individualizează în geospațiul european cea mai avansată civilizație. Modelul va fi preluat ulterior și dus la apogeu în epoca iluminismului francez. mistic. Din unitatea artei islamice nu putem omite încă. cultul sacru pentru apă și pentru arhitectura pe- isagistică. 111 Interdicția popoarelor semite de a cultiva în arta religioasă sau laică o simbolistică antropomorfă și/sau zoomorfă. poeziei și dansului110.). Accesul femeilor. că prima mișcare literară din Occident apare în sudul Franței. poeți și artiști. fo- losirea ca element esențial a scrierii arabe. dans.). marginalilor (evrei. iubirea exaltată pentru culoare. Egipt. ex- tazul trăit în fața muzicii. unde degradarea economică favorizează expansiunea ru- ralului. probabil. care-și atașează fără nici o exagerare atribute ce rezonează în splendoare. Se va naște astfel. abordează o maturitate și competențe – academice. la aceleași standarde. după – abia – 300–400 de ani. reprezentau parametri de confort cotidian. Afinitățile maurilor pentru opulență. cu origini în Samarra și Bagdad și. ori această particularitate vocațională nu este străină de deceniile de coabitare cu populația maură. starea de convivialitate. extaz. oameni de știință. dar nu numai. transcendență și. vibrația pentru subtili- tățile și detaliul decorațiunilor111. Granada. Mesopotamia. fără nici o îndoială „turism”. născută din tot ceea ce a pus la un loc. îi conduce spre exploatarea altor registre. identificăm de altfel esența artei islamice. 112 Vezi prințesa Wallada care în veacul al XI-lea imprimă casei sale din Cordoba. atmosfera unui salon cultural. crează habitudini și locuri de relaxare a căror expresie. medicina) și finanțele. Sevilla. Al- meria. apoi. mai frumos și mai veșnic artizanii din India. orașele Califatului Cordoba – Toledo. vechea caligrafie Kufică se va me- tamorfoza într-o veritabilă operă de artă (n. că Spania Musulmană de secol X. în ra- port cu nu Occident european. din strădanie și har un gen special de ornamentație („arabesc”). adorarea picturii. pe care urbanitatea occidentală îi va atinge. faianța emailată. 100 . pentru erudiție. strălucire.(astronomia. În Toledo.

45. Sursa: www. Spania Musulmană. 2010.com. 44. Califatul Umayyad. Sursa: după Albert Hourani. Palatul Alhambra.Fig. 101 .destination360. Fig.

rivalizează în bogăție și-n calitatea locuirii. Fântâna este mai cu seamă aici. 60. ghivece cu plante. cât și spațiul ce conferea distincție și o atmosferă agreabilă ansamblului construit (n.). 2003) că era înzestrată cu peste 200. elementul central. printr-un „prea-plin” de cupole și minarete aurite. ca puternice orașe comerciale. Rolul lor era de- opotrivă. Atmosfera urbană captiva la modul concret. parcuri anume concepute pentru „loisir” ș. Din secolul X. cartea fiind deopotrivă apreciată ca obiect al cu- noașterii sau ca operă de artă (n. de către un copac. simbol sacru și de rafina- ment.000 de case. intră în patrimoniul universal ca repere unice. Tot din considerente identitare de arhitectură. ori castelele fortificate Alcazar și Alhambra din Sevilla. Sculptate cu eleganță. Omniprezente erau. Damasc (n. 114 Moscheea Albastră din Cordoba. În concluzie. piscinele și „râurile” prăvălite peste lespezi de piatră.a. arbuștii ornamentali și pomii fructiferi. biblioteci115.a. la Cordoba funcționează și o universitate. aceste „patio” asumau atât „plămânul” prin care respira locuința. a palatelor ori a grădinilor pu- blice. poduri. de asemenea. populație citadină evoluată. aceste grilaje au fost preluate ca modele pentru paravanele din piatră sau din metal ce decorau palatele ori moscheele. organisme ur- bane complexe. garduri ornamentale din lemn etc. apeducte. întrucât casa – lipsită de deschidere directă spre stradă – era concepută drept adăpost privat. a locuințelor private. 113 Cordoba de secol X. funcțional și decorativ. dezvoltă în Spania Maură peste 70 de prestigioase biblioteci. revenea curții interioare116. aproximativ pe la anul 1000. însoțită în plan secund sau de susținere.).a. zidit pentru a oferi tihnă și siguranță.a. pavilioanele. Tot despre Cordoba aceluiași veac suntem informați (Will și Ariel Durant. Revenind la orașele Spaniei Maure. băi publice. 116 Casele înstărite dispuneau frecvent de două curți interioare. havuzurile.). pătrunse aici. de palate și/sau citadele114. instrucție avansată. definite printr-un cumul de repere identitare (patrimoniu arhitectonic de excepție. 102 . O stare culturală aproape identică. care rivaliza prin pretenția cunoașterii cu vestitele „me- drese” din orient: Cairo. Peninsula Iberică dezvoltă în secolele de „tutelat maur”. trebuie amintită prezența ferestrei cu grilaj („mashrabiiah”) și zăbrele din lemn. tot dinspre Orient. inconfundabile și incomparabile (n. Era. cel mai important centru cultural și de instrucție (numărul școlilor primare era deosebit de mare) din spațiul ibero-maur. apoi. convivialitate…) capabile să genereze resurse și manifestări. cu marele Constantinopol. florile rare.a. una dintre acestea deservind exclusiv partea locuită de femei. asimilate evolutiv de către fenomenul turistic urban drept valori incontestabile. de grădini luxuriante. Un alt element care consacra civilizația maură era fântâna.300 –palate. 600 de moschei și 700 de băi publice. trebuie recunoscut pe lângă un aparat adminis- trativ bine organizat și un patrimoniu edilitar extrem de generos113. respectiv Granada. de Bagdad și Damasc. unde viața trăită este plină de culoare și bucurie. școli. spre încântarea ochiului și bucuria sufletului. arbuști cu flori viu-colorate. izvoarele. Bagdad. considerate în ansamblul lor – un rol capital în arhitectura maură. 115 Hârtia și tehnica tiparului. Ca atare. caracterizează. îndea- proape secondat. La fel – precum în civilizația minoică ori în civilizațiile mediteraneene. colonade.). din aceeași perspectivă Sicilia. prezent în incinta moscheelor.

Arhitectură maură.com. 103 . că acest proces de con- solidare a creștinătății a fost intim dublat de nașterea unei culturi și civilizații specifice. prima cartă de autoguvernare o primește în anul 1020 de la regele Castiliei – Leo- nul. În secolul al XII-lea. La nivelul Europei Occidentale. Henri Pirenne spunea. când burghezia organizată deja ierarhic sub raport administrativ. 117 Despre orașul de secol XII. care fac din el o personalitate colectivă privilegiată. revendică pentru cetățile ei. din anul 1036) a știut să adapteze atât structurile edilitare. care va răscumpăra prin valorile sale spirituale și materiale „păcatele Evului Mediu”. de o administrație și de o jurisprudență de excepție.destination360. Fapt important este. că Spania Creștină (după căderea Califatului Cordobei. că el: „apare ca o comună. așa-numitele „cărți de libertate”. Astfel. Actul conferă cetății statutul de primă „comună” autonomă117 din Europa meridio- nală. ce trăiește la adăpostul unei incinte fortificate din comerț și din industrie și se bucură de un sistem de drept.”. pârghia cea mai eficientă de a sparge o stare de feudalitate rapace și turbulentă. Sursa: www. cât și elementele de cultură maură. pro- gresiste. Din acest punct de vedere. 46. standardele urbane vor deveni și mai evidente. Fig. de altfel. am putea spune mai departe. Spania obține sprijinul regilor ei. din partea unei nobilimi inerte și paupere. care văd în dimensiunea orașului.

4. în ceea ce privește accesul populației laice. primul exemplu îi și aparține. Motivația își avea ascendentul în cauze cât se poate de pragmatice: consolidarea relațiilor de clasă.a. Canterbury. instituție care la început asuma aproape exclusiv formula școlilor monastice. pe de o parte și construcția unui spirit organizat. Universitățile ca vectori fundamentali de reabilitare a Evului Mediu și de geneză a Renașterii Comerț. la modul concret. firesc. Un exemplu similar găsim și în comunitățile tradiționale din ruralul românesc interbelic. York. a Universității Curții Romei. inclusiv în exilul de la Avignon (n. prin fon- darea Școlii Palatine.) a școlilor episcopale. subliniem înființarea sub Papa Inocențiu al IV-lea. ține de Reforma Culturală promovată de Carol cel Mare. care stipula în termeni cât se poate de fermi.). Orleans. de Statul Pontifi- cal118 care sprijină legal și logistic.a. Printr-un proces complex de coagulare – la nivelul unor registre diferite – acestea vor sintetiza universitățile. Astfel. o generoasă pledoarie ne este oferită în acest sens de așezământul din Argenteuil. fondarea pe lângă orice formă de așezământ religios a școlilor primare – permisive. regalitate. Köln. laice) și ele nu au fost deloc puține. Un pas esențial în favoarea unei atari direcții.II. riguros. cavalerism. școli superioare investite cu aceea 118 Selectiv. unde perceptele morale urmau calea unui echilibru între smerenie și severitate. să spunem. „instrucția interfamilială” a tinerilor preadolescenți și/sau adolescenți. a mișcării de cunoaștere atașate „turismului culturalizant”. În acest context. fără a intra în detalii. pe de altă parte (n. contacte multiculturale etc. Reținem așadar. coroborate. Substanțialitatea demersului este însoțită totodată. Mon- tpellier etc. că primele trepte în evoluția învățământului aparțin familiei120 și îndeosebi bisericii.). respectiv 1215. cu impact în progradarea culturii și. arte.). la nivelul „aristocrației populare” tinerii băieți. Chartre. Liėge. 104 . Cu secolul al X-lea se înregistrează însă. care va însoți Curtea Papală. unde s-a ridicat și problema accesului la studii a populației paupere. fără rezerve însă.a. sunt ele- mente ce. catedralele și bisericile parohiale să deschidă școli pentru educarea generală a fetelor și băieților…” (Will și Ariel Durant – 2004). care avea să consacre „mitul” Héloisei (1110. dincolo de orice segregare pe criterii sociale sau de sex119. Tours. între aproximativ 7–14 ani erau „dați ca slugă” (vezi mai degrabă sensul de ucenic) în familiile de buni gospodari. fluxuri umane. Reims. Aceeași idee a importanței procesului de instrucție. deopotrivă oportunități și/sau restricții. fapt care introducea totuși.2. n. vor defini cauzele pregătitoare și de susținere ale unor forme su- perioare de instrucție. un salt calitativ prin instituirea pe lângă ma- rile catedrale (Paris. au fost încurajate orice forme de mecenat (ecleziastice. 119 Școlile de fete funcționau în primul rând în cadrul mănăstirilor de maici. în trermeni pragmatici. unde. independent. pentru progresul spiritual al soci- etății este susținută cu argumente de Conciliile de la Lateran din anii 1179. 120 În societatea elitistă a Angliei de Ev Mediu se statuase aproape ca o regulă. tuturor celor dornici de învățătură. la anul 1244. ca:„toate mănăstirile.

Dinamica procesului de instrucție va introduce. preeminența în jurisprudența civilă (n.). Prelegerile se țineau doar în această limbă. de individualizarea unei instrucții preponderent seculare în Italia sau în Țările de Jos unde amprenta cu precădere mercantilă. pragmatic121. De aici. se dezvoltă pe lângă o mănăstire benedictină din Salerno (localitate care aproape 1000 de ani funcționase ca stațiune balneară) o puternică școală de medicină. 105 . în același context. persană.a. multiculturalitatea spațiului iberic (spanioli. ca putere de fapt a bisericii. cât și cel formativ.). comparativ cu Franța. din perioada greacă clasică. puternic fortifi- cată de supremația. iar universitățile vor manifesta competențe ridicate atât în ceea ce privește învățământul informativ („liberal”). puternica concentrare de studenți în spațiul de proximitate al Catedralei Notre Dame. greci…) se va detașa și printr-o direcție specială de instrucție. asumarea lui actuală. în detrimentul unui model de tip intelectual sau formativ. ori a celora pe care le dezvoltaseră civilizațiile orientale (hindusă. fapt ce presupunea structurarea sub o aceeași cupolă (univer- sitas). ca resursă turistică a patrimo- niului universal (n. reprezentată prin marile universități de la Bologna și Montpellier. drept canonic. Din acest punct de vedere. laică. mai mult. Se va consolida astfel. de exemplu. arabi.a. așadar. Circumstanțe faste aduc aici. Atmos- fera studențească specifică – nonconformistă. teologie și filosofie se vor impune. chineză…). evrei. spumoasă. de exemplu. mutații semnificative. fapt bine aspectat și de componența așa-numitului Collegium Hippogratum unde găsim printre cei 10 medici-profesori. Pe de altă parte. Legat de această cerință. unde pe lângă nivelul de erudiție atins de matematică. astronomie. medicină și arte. respectiv din Bagdad. a vieții va stimula un învățământ de tip laic- funcțional (economic). va promova o in- strucție. O altă caracteristică (pe lângă obligativitatea limbii latine122) cu impact în flexibiliza- rea circulației informației a fost adoptarea unei arii curriculare sensibil echivalente pen- tru toate marile universități ale Evului Mediu. va consacra acest loc sub numele de „Cartierul Latin”. 122 Pentru mediul universitar din Europa medievală exista o singură limbă – latina. în consonanță. un grec. studiile debutau aproape obligatoriu 121 Nu putem trece cu vederea că încă din secolul al IX-lea. condimentată” va conferi toponimului amintit acea „aură a celebrității veșnice”. un centru de iradiere pentru ceea ce avea să devină școala universitară de medicină din Europa apuseană medievală. teologie. obligativitatea folosirii ei de către studenți și în intervalul vieții private. existând. în timp relativ scurt. unde cultura eclaziastică. O particularitate de fond. obișnuit de. cunoscător al valorilor medicinei islamice deprinse la școlile de gen din Africa musulmană. cel puțin pentru o primă etapă a învățământului superior de Ev Mediu a constituit-o ascendentul unei instrucții religioase de factură dominant mo- rală. al instrucției formative. un sarazin și un evreu. studiile orientale (vezi Universitatea din Toledo) – în special cunoașterea lim- bilor arabă și ebraică. atât de utile în traducerea „învățăturilor” antice. de departe.„carta de studium generale”. geografia locului și geografia mentală vor fi responsabile. în secolul al XI-lea pe eruditul Constantin Africanul. Uni- versitatea din Orleans deținea. Astfel. inclusiv a monarhiei. Poziționarea sa geografică într-un spațiu de interferență multiculturală (sudul elenizat al Italiei) va conlucra în favoarea unei reușite sinteze între medicina antică și cea medievală. a mai multor facultăți.

ele formau așa-numitul complex al celor șapte arte liberale123. distincte însă sub raportul conținutului și al rolului formativ124 de înțelesul actual acordat respectivelor științe. Thomas din York.).cu trivium (gramatica. Abélard (promotor al Universității din Paris). Gerard din Cremona (probabil cel mai prolific traducător). * Referindu-ne doar. obositoare. Ana Comnena – istoric (1083–1148). XIII) evoluția econo- mică a societății va impune ca pe o cerință. cum tot până la „opacul și nefericitul secol XIV” Europa spirituală avea să fie clădită de personalități culturale125 dintre cele mai puternice și distincte. mai mult sau mai puțin aproximative (vezi Will Durand – 2004 – vol. 125 Alfonso al X-lea. De alt- fel. continuate cu quadrivium (aritmetica. fiind știința din care se „înfruptau” marii poeți și oratori. retorica asumată la început ca un studiu detaliat al literaturii se va individualiza tot mai clar ca știință juridică (n. comerciale sau administrative. Leo- nardo Fibonacci – matematician etc. geome- tria. John din Salisbury (erudit de excepție și filosof).a. (n. introduc estimări în raport cu numărul populației studențești din diferite universități. discipline care din motive de pragmatism vor fi eliminate în secolul II de Martianus Cappela din celebra sa „Alegorie Pedagogică” despre căsătoria filosofiei cu Mercur (n. ar putea fi: • importanța folosinței unei „limbi universale” (latina126) în transmiterea informației. Ca o notă com- plementară amintim că în Antichitatea perioadei elenistice. 6000 și 10. XIII). Ceva mai târziu (sec. în fapt. debutul Renașterii aparține acestei perioade. muzica și astronomia). înspre o formulă primordial funcțională – Ars dictaminis sau Ars notaria – adică tehnica de a redacta documente juridice. Thomas Becket. Cert este că segmentul demografic cuprins în procesul de instrucție. Dante și nemuritoarea sa operă Divina Comedia sunt reverberații ale prolificului veac XIII. retorica și logica). iar în administrație (vezi can- celariile oficiale) se va păstra ca obligatorie până în prima jumătate a secolului XVIII (1731. chiar dacă limitele de apreciere variază între 7000 și 30. Irnerius (ilustru profesor de drept la Bologna).000 la 106 . Albert cel Mare. • numărul impresionant de ridicat127 al populației studențești. XIII) – un spirit cultural de excepție.). În același timp. 124 Gramatica. și la aceste câteva aspecte particulare instrucției din Evul Mediu „Eroic” am putea susține că. virajul dinspre registrul inițial. Sfântul Bernard. 126 Latina avea să rămână multă vreme „limba vie” din religie și educație. este mai mult decât semnificativ. de pildă. Sfântul Toma D’Aquino. la Paris. presupunea ca obiectiv esențial „arta de a scrie”. 123 „Artele liberale erau cele pe care Aristotel le definise ca fiind preocupări specifice oamenilor liberi… interesați de perfecțiunea intelectuală și morală” (după Will și Ariel Durant – 2004). William of Ockham. Alexander din Hales – filosof. Pledoarii la fel de favorabile. Adam Marsh. respectiv sfârșit de veac XIII). aduse în sprijinul unei cunoașteri care se vrea tot mai dezmărginită.a. spiritual. John Peckham. departe de a fi aridă.a.a. 127 Diferențe temporale de doar câteva decenii (anii’80.000 de studenți.). Guillaume din Morebeke – arhiepiscop de Corint (sec. Coroborate. Roger Bacon. Sfântul Francisc d’Assisi. n.). al disciplinei. Constantin Africanul. precum și varie- tatea largă a izvoarelor statistice. curriculum-ul artelor includea în plus medicina și arhitectura.

etnic și religios) vor fi catalizatorii de vârf ai aculturației.a. fiind fără îndoială centrul de cea mai puternică forță polarizatoare. Juan din Spania (sau De Sevilla) – prin intermediul căruia se vor introduce. nordul și estul Europei) și. Spania și Italia. în intervalul secolelor XI–XIII. Vicenza (1204) și Arezzo (1215) – din întâiul centru universitar al Europei – Bologna (n. Apare astfel nevoia. Într-un registru complementar.). respectiv 30. Henric de Aragon. Iacob Anatoli. (1182). selectiv și aleatoriu. cifrele hinduse (sau arabe cum sunt mai larg cunoscute).). etnicilor evrei. XII). incontestabil. • organizarea studențimii în structuri ferme129 de conducere. Iacob Ibn Tibbon. câteva nume: Iosif Kimchi (sec. dar haotice. cerința ei era obsedantă. pentru elitele intelectuale ale vremii. din această perspectivă. de orice natură (intelectuală. precum cea a eruditului John din Salisbury sau a nobililor Frederic al II-lea. care. 131 Ombilical legate de carte apar – bibliotecile. punctăm. Asumată ca formă de resuscitare a învățăturilor clasice ori de popularizante a noilor cunoștințe.000.). de așezare în rosturi clare a studențimii. Mai adăugăm că rivalitățile. Canter- bury…). deopotrivă pentru studenți (veniți din vestul. Bamberg. Sevilla. Cum majoritatea manuscriselor erau în arabă (ei fiind secole la rând cei mai vrednici culegători și depozitari ai spiritualității filozofice și științifice a marilor civilizații). calitatrea și durata consistentă (între 5 și 8 ani) a studiilor. traducătorilor130. la Oxford. din Occident. 107 . implicit. se poate observa. Din această confrerie a marilor traducători. de decizie. De la această cerință va porni structurarea lumii universitare în patru „națiuni” („sindicate”): Franța – cu sudul țării. universităților și monarhiei. cât și prin sedentarizarea lor în geospații dintre cele mai diverse (lingvistic. atât printr-o inteligență nativă ascuțită. între respectivele comunități (n. în ierarhia învăță- mântului de gen. cartea se constituia într-un obiect ce atingea valori extravagante. a bibliotecilor131 etc. embrionar128. ele se dez- voltă sub patronajul bisericii (vezi bibliotecile catedralelor din: Cluny – probabil una dintre cele mai bogate.a. boemă…) erau omniprezente și efervescente. Barcelona. chiar dacă mici. o mare importanță au colecțiile particulare. • rigurozitatea. prin cele aproape 600 de volume.• proliferarea rapidă și pe spații largi a universităților. prin „roire” (exod de profesori și studenți) a universităților: Modena. Pi- cardia – cu Țările de Jos și Anglia – cu Europa Centrală și de Est. (n. Iuda ben Saul Ibn Tibbon (aprox 1120–1190). nu puține fiind situațiile când aceste creșteri s-au consumat pe seama unui centru de iradiere. Reggio Emilia (1188). 128 Este clasic exemplul filiației dintre Universitatea din Paris și Sorbona sau geneza. în Europa. • susținerea ca instituție de bază a culturii. Supremația revenea. Instituții relativ numeroase. Moses Ibn Tibbon.). Cordoba. Gerard din Cremona etc. consolidarea artei traducerii și ca tradiție de familie (n. Toledo. bunăoară. Bologna sau între 3000. 129 Universitatea din Paris s-a situat. pe un fond multicultural și-n condiția unei densități generoase.). • importanța atribuită cărțilot. Normandia.a. dar și de „os- pitalitate” (de primire și inițiere a noilor confrați).a. din această expeditivă înșiruire. se va coagula rapid o „breaslă superioară” a traducătorilor. 130 De departe. Frederic Barbarosa etc. Mai subliniem probabilitatea ca aceste date să includă și numărul profesorilor atașați universităților (n.a.

tot ceea ce se dezvoltă din și prin instituția de învățământ superior: cu- noaștere. Austria. Între acestea. meșteșugărească. Mai mult. de cunoaștere propriu-zisă. comercială. aproape continentală. înființarea primelor universități.Tabelul 5. Italia Spania și Portugalia Franța Bologna (1076) Palencio (1208) Paris (1170) Ravena (1130) Salamanca (1227) Sorbona (1257) Modena (1182) Toledo (1250) Toulouse (1229) Reggio Emilia (1182) Sevilla (1254) Orleans (sec.XI) Vicenza (1204) Palma (1280) Chartres (sec. studențească. O încercare de tipizare a circulației. Ea pulsa prin numărul deosebit de ridicat al studenților atrași cu precădere de universitățile din Paris sau Oxford. * În concluzie. ne poate developa un complex de registre. Pen- tru Germania. fiecare bine particularizat. de felul mișcării dominante: religioasă.XII) Arezzo (1215) Lisabona (1290) Tours (sec. dinamica deosebită a fluxurilor umane.XII) Padova (1222) Valladolid (sec.XII) Neapole (1224) Cohimbra (sec. fără echivoc. XIII) Angers (1432)* Siena (1246) Lerida (1300) Piacenza (1248) Perugia (1308) Pisa (1346)* Florența (1349)* Anglia Germania. respectiv de tipul „vântură lume” sau noma- dismul „picioarelor prăfuite”. a constituit pentru Evul Mediu „eroic” factorul fundamental al progresului. de exemplu. Tablou cronologic estimativ al fondării universităților din Evul Mediu „Eroic”. pentru spațiul nordic al Europei. pelerinajele studențești erau dintre cele mai obișnuite și 108 . Suedia Oxford (1117 sau 1209) Cracovia (1364)* Cambridge (1228) Viena (1365)* Heidelberg (1386)* Köln (1388)* Uppsala (1477)* Observație: * Universitățile marcate. creație. creștin- militară. până la jumătatea veacului XIV. XIII) Montpellier (sec. chiar dacă din punct de vedere cronologic se află în afara intervalului temporal propus ca specific Evului Mediu „Eroic” sunt. situarea inițială în condiția de spațiu prin excelență emitent. habitudini ale unui segment social – definit de această dată nu 132 Reținem și reiterăm conceptul că mobilitatea sau altfel spus. mișcare132. produsul respectivei perioade. va impulsiona. pe criterii de apartenență și funcționalitate. Polonia. centre cu arie de influență. tușa universi- tară exista.

cu precădere – Ierusalimul. regională. Roma. pelerinajele religioase. de mii sau de zeci de mii de pelerini. călători «turiști» animați de spiri- tul nud al curiozității. n. cu ofertanta-i „piață a indulgențelor”ori cu fastul procesiunilor135 ce însoțeau marile sărbători consistente ca volum. și continuând cu danii. mii de locuri de pelerinaj. avea. 134 Distanța mare și rigorile (penitențele) la care se supuneau voluntar pelerinii.5. precum și scenetele. II.atât prin categorii de clasă socială ci prin nivelul ierarhiei instrucției. voluntar investită în ridi- carea unei catedrale. Țintele predilecte le constituiau. asociau și o componentă economică fertilă. Europa creștină. nu este mai puțin real că prin aceste universități.2. De asemenea. recunoscute de Biserică. În acest sens. de veac XII. cumpărarea de indulgențe. orașe unuversitare propriu-zise. în pofida pericolelor induse134. de unde și sin- tagma atribuită acestui tip de circulație religioasă. 133 Ceremoniile ritualice de „sfințire” a unui lăcaș de cult puteau interrelaționa cu anvergura faimei lo- cului și concentrau mase umane generoase. în întregul ei. Ca atare. numărul călătorilor creștini.a. alteori coagulate spontan. cu aura sa de cetate pontificală. etc. Oxford. al cunoașterii sau al plăcerii propriu-zise de a „bântui”. pentru orice individ. sunt date principale în ecuația turismului urban. era aproape o cutumă a vremii. mai mult. promiscuă sau morală etc. respectiv. ele puteau fi materializate. cu mormintele sfinților Petru și Pavel. par- ticiparea la cruciade. atât de prezent în Săptămâna Mare. anterior am amintit.a. au fost făcuți. respectiv „dioramele”. prin culoare. Puncte de vedere privind recuperarea turismului religios O adevărată turnură turistică și în special. ale căror 109 . un stimul pentru dezvoltarea turismului urban. 135 Scenariul procesiunilor – prin forța lor de persuasiune. la pelerinaje. prin emoție și plasticitate – ori în același registru. după cum. între care se țeseau fluxuri organizate. pe lângă mănăstiri) cât mai cu seamă de mirajul unor locuri (universitățile din Paris. de la o universitate la alta. manipula- toare) se doreau accesibile pentru orice segment social. participarea la târnosiri133 și în mod deosebit. implicarea în acțiuni de mecenat și. de „pâraiele de aur”. Societatea. Trecerea studenților. de unde și ne- voia unei căutări permanente și neliniștite. ru- rală și citadină. laică sau ecleziastică. pelerini. bunăoară. este ancorată și se consumă totodată într-o fervoare religioasă profundă. Acestea din urmă. apoi. sub raport cantitativ și calitativ (prelați. particulare sărbătorilor de iarnă – se constituie într-un complex de acțiuni. întreținută și încurajată atât de facilitarea călătoriei (oportunități de transport. decimau. primii pași în „Era Renașterii”. de proximitate. teatrul religios. formulele puse la îndemână de instituția bisericii (oricum. cazare și hrană. a izbăvirii. Montpellier) ce dezvoltau capacități valorice de excepție (n. împrumută în Evul Mediu „Eroic”. locurile sacre din Pa- lestina. Orleans.). cel mai adesea. demnitari. începând cu munca brută. Bologna. de exemplu. puternică ori pauperă.). gra- tuite. nu în cele din urmă. răsfrântă în primul rând asupra locului de polarizare. bur- ghezimea locală.

136 La anul 1311. până spre sfârșitul secolului al XV-lea. cu caravane organizate. protejate și conduse în numele suveranului Egiptului. dublată de dinamică. (pentru moaștele Sfântului Iacov) – în Spania. Chartres. servicii de susținere. Loreto. călătoria. truda pelerinilor se ostoia la mormântul Sfântului Cuthbert. al burgului – implicit al burgheziei. Cei din Magreb mergeau pe mare sau pe uscat la Cairo. fluxuri de călă- tori. Călătoria de la Cairo dura între 30 și 40 de zile și. Ținută în prima joi. Sfântul Toma d’Aquino va fi cel care. aproape toate categoriile turistice acceptate în actual. Pentru Lumea Musulmană de secol XII. respectiv al circulației turistice138. formă autentică a turismului cultural de tip urban. aspecte ce tușează cât se poate de bine trăsăturile fluxu- lui. de pri- mire (uneori sute de mii) a străinilor mistici. Pentru o cât mai bună înțelegere a reperelor punctate. inițiate și conduse de ierarhi ai bisericii. dura 110 . de tranzit sau de tip trambulină.). prin excelență. Iran. orașul cu cea mai ridicată frecvență cotidiană. Irak și Siria se întâlneau la Damasc. un produs al orașului. probabil că 30. integrează în favoarea acestuia. de mare forță emoțională. ritmicitate. inițiată (pe un fond mistic cu totul special) de papa Urban IV (1262). cele din urmă sunt. 137 La Durham. călătoria religioasă probează cu multă claritate complexul dimensiunilor reprezentative mișcării turistice (spații emitente. An- cona – în Italia etc. valențe vor germina în teatrul laic medieval. erau: Compostella. până la orașele sfinte. Ce poate fi sesizat. scop etc. Tours. Assisi. ținta credincioșilor o dădea aura spirituală a lui Eduard Duhovnicul. Nașterea Domnului. va concepe structura unei slujbe cu imnuri și rugăciuni. cele mai importante erau pelerinajele inițiate de la Cairo și Damasc. apoi străbăteau Sinaiul și călătoreau prin vestul Arabiei. Glastonbury și Can- terbury137 – în Anglia. Alte destinații.) este. prin excelență. consumat – obligatoriu – în luna Dhu’l-Nijja – în care a fost relevat Coranul. organizată de suveranul de la Damasc. în acest sens. Zonele emitente și îndeosebi zonele receptoare au contururi clare. Le Puy-en-Velay – în Franța. Bury. informații geografice implicit culturale în raport cu zonele străbătute etc. structuri organizate.ale creștinătății (Duminica Floriilor. în majoritatea situațiilor. Sub- liniem așadar. la modul sublim. Boboteaza etc. Rusaliile136. ele sunt. Durham. predominant. că teatrul. comedie bufă etc. este marea similitudine pe care o mulează – în spații și-n perioade temporale distincte – con- ținutul conceptelor de pelerinaj. sărbătoarea era onorată și prin cea mai somptuoasă și vie procesiune a anului creștin. 138 Un model explicit ni-l propune. aproape la fel de mult căutate de pelerini. trasee precise și asistate din perspectiva securității. Cei din Anatolia.000 de pelerini făceau acest drum anual. Încărcătura demo-economică și informațională a pelerinajului. respectiv de acțiune și/ sau circulație turistică. precum și-n exemplele ce vor urma. Paștele. după rusalii. se întâlneau acolo cu pelerinii egipteni. în toate aceste situații.000–40.) era. se celebrează pentru întâia oară sărbătoarea Corpus Cristi. recurgem la următorul fragment din Albert Hourani: „În perioada mamelucă. timp de călătorie riguros estimat. Westminster. iar din perspectiva tipologiei habitatelor. respectiv sanc- tuarul lui Toman Beket. centre urbane receptoare. sens. aspect ce focusa imense și exaltate mase de participanți. pelerinajul (hajj) la Mecca. În ceea ce pri- vește valurile de pelerini. tot cu caravana. precum la Westminster sau la Canterbury. dincolo de orice tipologie (dramă. Înălțarea. de factură urbană. de exem- plu.

De asemenea, parametrii calitativi și cantitativi ai infrastructurii (căi de comunicație,
spații de cazare și/sau alimentație), suficient de bine materializați nu s-au constituit în
nici o împrejurare și la modul absolut, în factori limitativi, ba mai mult – pretențiile mi-
nimale ale călătorilor – așezau respectivele dotări întrr-o condiție stimulativă.

Fig. 47. Marile religii ale lumii la anul 1000.
Un rol deosebit, în susținerea logistică a mobilității a revenit în secolul al XIII –lea și,
nu străin de consecințele cruciadelor, unor scrieri specializate, adevărate ghiduri turistice,
ce povățuiau călătorii în raport cu drumurile ce trebuiau urmate, cu locurile de popas, cu
anumite particularități geografice și informau, îndeosebi, asupra a ceea ce trebuia obliga-
toriu vizitat, fie pe parcursul traseului, fie în locul de destinație.
Observăm așadar, că „drumul penitenței” desfășurat între zona emitentă și zona recep-
toare, îmbracă la modul funcțional și la nivelul trăirilor, particularitățile „drumului turis-
tic”. Dacă mergem mai departe, putem depista o piață turistică autentică, grefată arealului
de polarizare și nu în ultimul rând, împlinirea scopului, prin refularea, la nivelul menta-
lului, a frustrărilor ce au declanșat demersul pelerinajului și instalarea, la același nivel,
într-o stare de bine, de confort psihologic, „de mântuire”.
Și finalitatea economică, se constituia pentru centrele de pelerinaj, într-o partidă câș-
tigată, aspect pe deplin argumentat, de existența deja a unor piețe selective și în compe-
tiție, în raport cu produsele turistice vehiculate.
Conceptul de pelerinaj – ca mișcare asociată credinței – developează, în orice timp
istoric și la scara geografiei cunoscute, structuri aproape similare, în timp ce detaliile,

la fel, între 30 și 40 de zile, și presupune că participau anual aproximativ 20.000–30.000 de pelerini.
Grupuri mai mici porneau din Africa de Vest și traversau Sudanul și Marea Roșie, iar cele din Sudul
Irakului și porturile din Golf traversau centrul Arabiei (Istoria popoarelor arabe, 2010, p. 164).

111

responsabile la o primă vedere, de introducerea diversității, reprezintă în fapt tentacule,
mai degrabă auxiliare, decorative.
Nota de profunzime, indiferent de religie (creștină, iudaică, islamică, mazdeistă,
coptă, animistă, budistă hindusă, confucianistă, taoistă etc.) este conferită, pentru orice
tip de acțiune, de nevoia vitală a satisfacerii „eului spiritual”. De aici, și sintetizarea ca
valoare, fără îndoială, „universală” a pelerinajului.

Fig. 48. Pelerinaje în lumea arabă. Sursa: după Albert Hourani, 2010.
În spațiul oriental, pentru credincioșii musulmani, de exemplu, pelerinajul (Hagi) nu
este doar o alegere, un demers voluntar, ci reprezintă o lege, o cutumă care, alături de
credința în Allah, rugăciune, pomană (milostenie) și post, articulează, identitatea cultural-
religioasă a islamului. În acest context, locurile tradiționale de adunare au fost și sunt
numeroase, fiecare impropiind semnificații ce rezonează în competențe specifice „locuri-
lor sfinte” (haram). Așa, bunăoară, orașul Kufa, în proximitatea căruia a fost asasinat la
anul 661, Ali (văr și ginere al profetului Mahomed) este venerat de secta șiită139 – a cărui

139
Pentru comunitățile șiite (aproximativ 10 % din numărul credincioșilor musulmani) sunt consem-
nate, încă din secolul al X-lea creștin, ca locuri de pelerinaj mormintele imamilor; morminte ale
copiilor imamilor; ale companionilor profetului ori ale unor vestiți înțelepți (mujtahid-i). La Medina,
bunăoară, au fost înmormântați patru imami, șase în Irak, la Najaf. Karbala se impune prin mormân-
tul lui Hussein, iar Cairo interesează prin sanctuarul unde se presupune că se află capul imamului
Hussein. Li se atașează în spiritul aceleiași devoțiuni și orașele sfinte Samarra, Kazimayn, Mashad

112

prim lider a fost – ca o vatră la fel de sacră precum Mecca însăși. Din perspectiva unor
considerente similare, se impun și pelerinajele de la Medina140, Ierusalim (Domul Stân-
cii), Hebron (mormântul lui Avraam), Damasc (vezi Marea Moschee), Bagdad, Ispahan,
Shiraz, Buhara, Samarkand (o splendidă cetate ridicată la rang de capitală sub Timur
Lenk – sec. XIV), Kairouan (Tunisia) etc.

Fig. 49. Pelerinaj la Mecca. Sursa: http://antena1ms.ro.
La vârful piramidei se detașează ca preeminent, pelerinajul de la Mecca, acțiune reli-
gioasă complexă141, obligatorie pentru desăvârșirea integrității moral-religioase a oricărui
credincios musulman.

etc. Nu mai puțin importantă este anturarea locurilor respective de centre de învățământ, adăposturi
pentru popor… infrastructură ce va mula, implicit, valențe turistice (n.a.).
140
Dacă Mecca este centrul religios al lumii musulmane, orașul Medina se instituie cu deplină autoritate,
ca „necropolă sacră a islamului” (vezi mormintele lui Mohamed, Abu Bekr și Omar I – aflate în Mos-
cheea Profetului (n.a.).
141
Marele Pelerinaj sau Pelerinajul de la Mecca, a IV-a lege – din cele cinci – ce consacră islamul drept
o religie simplă, clară și puternică, integrează un complex de acțiuni ritualice, derulate într-o desă-
vârșită atmosferă de toleranță și smerenie, timp de 10 zile. În pofida recomandării ca cel puțin o dată
în viață, orice credincios musulman să săvârșească „marea călătorie”, nu sunt deloc puțini cei care
rămân în afara îndeplinirii sacrei misiuni. Cu toate acestea, în sezonul deschis pelerinajului (luna
Dhu’l-Hijja), milioane de credincioși curg în pâraie pestrițe (din punct de vedere rasial, etnic, social,
economic) din spații mai puțin sau mai mult îndepărtate (Siria, Palestina, Irak, Iran, nordul Africii,

113

că sfâșiat de focul deșertului. „a face pace”). marchează în a șaptea zi slujba de pe Muntele Arafa. act ritualic. în primul rând. În ziua a zecea. ca ofrandă adusă lui Allah și. India. respectiv reconstituirea neostoitei căutări. 114 . Părăseau. la condiția de profan. cel puțin două ritualuri. îndeplineau un ultim act ceremonial. Se jertfesc în onoarea „ospățului religios”. ce-și profilează relieful nud. astfel. 50. Este vorba de scoaterea irhamului alb. în proxi- mitatea cetății. n. pelerinii se primeneau (se rădeau în cap. sau în cea de a opta. ca element vital. de „reconstituire” sau de retrăire a unor mo- mente decisive în geneza și evoluția islamului. scop în care pelerinii aleargă ritualic – iarăși de 7 ori – între dealurile Safa și Marwa. etnie. iar în taberele ridicate la periferia cetății. care timp de 10 zile se constituia în cel mai penetrant simbol al comuniunii statuate în cadrul mulțimii de pelerini. Turcia. apoi. Orașul Sacru (Ha- ram). de către biblica Agar. Afganistan. anume: purificarea prin apa investită cu calități apotropaice a Fântânii Zemzem (unde. nesfârșitele rugăciuni. capre). între care locul central este reven- dicat de motivul sacrificiului. Indonezia etc. pelerinajul atingea apogeul încărcăturii simbolistice și emoționale. aflate în colțul sud-estic al Templului.) înspre „orașul capitală a isla- mului” (islam = „a se preda”. tradiția spune. prin excesiva-i ariditate.). derulate în primele două zile ale „decadei sacre” se focusează pe motivul central al apei. În final. Ismael și-a potolit setea). își tăiau unghiile. Conotații la fel de puternice. Pakistan.ro. Sursa: http://antena1ms. cămile. stimularea conștiinței și a coeziunii Islamului (Umma. China. Mongolia. fără cusături. numită și „Sărbătoarea Jertfei” (‘idaladha). Este impor- tant să reținem că implicația de fond. simularea în Valea Minei a conflictului dintre Avraam și Satana. Este cel dintâi și de mare forță emoțională. Ocol în jurul Kaabei. Lui i se asociază. comuniune profund trăită în afara heterogenităților introduse de rasă. reveneau împăcați. veșmânt imaculat. într-un geospațiu extrem de ostil. tot a apei. îngropau resturile…) și după un ultim popas în fața Kaabei.a. Astfel. pentru a da ocol de 7 ori Kaabei și pentru a se prosterna tot de atâtea ori Sfintei Pietre Negre. pentru îndeplinirea legii pomenei. sau condiție social-economică și politică. stări relevate printr-o succesiune de acte ceremoniale. precum și acte de rememorare. de religie (oi. generată la interfața acestui complex de acțiuni cultural-religi- oase o constituie. animale acceptate ca pure. în registre de o mare încărcătură simbolică. Fig.

respectiv practica sacrificiului și/sau ofrandelor. ori conflicte vii se estompează tranșant. dezvoltă mai degrabă similitudini ce reflectă în principal o stare de comunitate și doar în secundar anumite particularități sau tușe locale. la o primă vedere. 51. Aceleeași ordini se înscriu atât de răspânditul cult al strămoși- lor. Atunci – ca și oricând în timpul pelerinajului islamic – orice asperități. zoroastrismul. iar ritualurile și cutumele. până la anularea lor totală. culturi distincte. budismul. Cetatea Mecca. putem lesne sesiza aceeași stare de grație – dezvoltată tot pe fondul filozofiei religioase de „Jo- curile Olimpice”. considerate la scară planetară. de regăsit în toate marile religii. rezonează fie la nivelul unor atitudini puternic ancestrate. indiferent de formulele în care sacrul este materializat și. Din optică pacifistă și făcând un transfer istoric în antichitatea greacă clasică. indiferent de timpul și spațiul în care se ma- nifestă. O pledoarie perfectă în acest sens reclamă de exemplu dansurile ritualice ale vracilor. * Instalându-ne din nou pe urma pelerinajelor. 115 . taoismul etc) într-o geografie sacră aproape omogenă. Astfel de punți comune pot fi identificate bunăoară. confucianismul. reglată de arhetipuri universale. Prin urmare. Stări similare caracterizează toate culturile superioare. Fig. însușite ca valori morale. jainis- mul. șamanilor sau călușarilor. între civilizațiile funerare ale Egiptului faraonic și cele precolumbiene. într-unul dintre cele mai complexe și fără „de măsură” surprinzătoare spații – Asia de Sud – identificăm în Orașul Benares (Varanasi) – numit Kasi. ori ca modele culturale trăite (vezi animismul. cu circa 3500 de ani în urmă – metropola indiană a religiilor. tensiuni social-politice și economice.

zone funcționale etc). Indonezia.a. într-un ritm de o fecunditate musonică. 144 Mesajul mistic. o economie tradițio- nală – artizanal religioasă. reprezentat în altare. nu mai puțin complexe și contradictorii sunt și cele trei soții ale sale: Kali – cea neagră. Malaezia. mirosuri dulci. Divinități. Calea comună este dată de adorarea Trimității Indiene – Trimurti. deloc puritane (personaje nude în ipostaze erotice fan- teziste) – exclusiv bărbaților etc. Jainismul. sunt coordonatele milenare ale ora- șului care permanent s-a reconstruit. Japonia. Marea Moschee. primește.a. (n. „dreaptă cunoaștere”.). cu un șirag de cranii pe piept.). budiști – autohtoni și din întreaga lume (China. Nepal…).).Hr.Hr. Temple144 (în număr de peste 5000). apele Sacrului Fluviu etc. habitudini. flori. Hinduismul reprezintă o credință sincretică bazată pe politeism și magie. și „dreaptă purtare”.). își adună credincioșii (în actual peste 3 milioane) la Abu și Aramvali. promovat de Mahavira Vardhamana. * Încărcată cu preaplinul darurilor și „nedarurilor” Pământului. – IX d. impun în prim-planul atenției: Templul de Aur cu neprețuita-i „piatră a lui Shiva” – un fetiș al străvechilor locuitori dravidieni. orașul a îndeplinit rolul de capitală a lumii: brahmane (religie elitistă și exclusivistă totodată – prin singularitatea accesului la textele sanscrite ale Vedelor). Pagoda Nepaleză cu al său sanctuar bu- dist – destinat probabil. cu acest mozaic confesional și cu fabuloasa diversitate a sectelor145. gaturi. ruguri funerare. creștini. și Vișnu (spiritul conservator). structuri geodemografice. respectiv hinduse (n.a. aspirând fără discriminări și resentimente toată suflarea Subcontinentului Indian: hin- duși. jainiști etc. este una profund trăită și reflectată la nivelul întregului sistem urban (estetică arhitectu- rală. Templul Izvo- rul Zeiței Durga sau „Templul Maimuțelor”. Sri Lanka. fondată pe unitatea principiilor de „deraptă credință”. economie. prin decorațiunile-i. Funcția exclusiv religioasă143 a orașului desfășurat pe malul drept al Fluviului Sfânt. Durga – cea inaccesibilă și Parvati – fiica muntelui (n. musulmani (Marea Moschee – este cel mai impunător și fas- tuos edificiu religios din capitala brahmană). probabil „Marelel Pelerinaj Universal” – un concentrat de ceremonii și ritualuri consacrate. Cel mai popular și temut totodată se arată a fin Siva. doar sub semnul Gangelui și al Religiei. ori a 142 Religie dominantă și astăzi în India. 145 Contemporan budismului și cu doctrină sensibil mai restrictivă. sărbătoare ce marchează începutul primăverii indiene. În perfect acord. 116 . în principal Zeului Siva142. budiste (între secolele V î. estetica feerică. Cu prilejul Sivaratului. integrată din Brahma (spiritul creator). cu șerpi înfășurați în jurul trunchiului și cu un al treilea ochi așezat în mijlocul frunții. se con- sumă aici. India urbană con- servă. Din această perspectivă. Siva (spiritul distrugător). 143 Rând pe rând. palate. naște și răspândește religii.a. orașe unde se află două dintre cele mai populare temple jainiste din India de Vest (n. într-un fel ce înfioară. grandoarea arhitecturală…. înțepătoare. mulțimi sufocante – greu de identificat. generozitatea confesională a orașului este de largă anvergură.). acre…. războinic Kșatria.

Mysore. hinduismul și budismul sau India mistică. credință născută la interfața dintre zoroastrism. atât de meritat orgolioase.a.). Religie. gură cavernos-batjocoritoare. se va vedea așezat. Bombay – unde pe lângă atât de numeroasele puncte. își vor rezerva nu numai locuri de celebrare individuale ci și centre unde doctrinele lor vor infuza într-un sincre- tism comun. concepte filosofice sofisti- cate Budismul. Kualalumpur și Penang (Malaezya).a. 117 . locurile consacrate pelerinajelor147 sunt omnipre- zente148. in umbra hinduismului. În proximitatea orașului comercial. după o seculară și glorioasă „ieșire la scenă”. la fel cum. mulți ochi. lentoare… și într-un îmblânzit echilibru om-natură. împrumută zeilor Shiva. creștinism. te- nebroasă. ori o autentică migrație spre Bali și Jocjakarta (Indonezia).Hr. În Punjab. manifes- tările religios-ritualice (vezi „Naja Panceami”. de Siddharta Go- tama – nobil din casta kșatria) Cetatea Kapilavastru din proximitatea Munților Himalaya (n.Hr. „Festivalul Devi”) ori celebrele și ineditele „Turnuri (parse) ale Tăcerii”.contactelor stabilite cu alte credințe146. detașare. constituindu-se într-o adevărată heraldică sacră. n. Madurai. Sin- gapore (vezi Templul Hindus Sri Mariamman). Madras. orașul Amristar. 149 Tradiția identifică. respectiv vechiul panteon mesopotamian. grație sonorității orașelor.Hr. logică. iu- daism. dar și atmosferei de „carusel malefic”. de sec IV d. închinată lui Vișnu). Clar-obscurul cavernamentului. 148 Într-un context geospațial extrem de generos ca desfășurare. se înscrie ca loc predi- lect de pelerinaj al comunităților Sikh. într-o exacerbată exuberanță a trăirilor duplicitare. cu mare apetit. Elephanta – se oferă prin speosurile sale. 147 Sezonul de maximă mișcare religioasă se suprapune anotimpului de iarnă (noiembrie-martie). centrele hinduse de pelerinaj: Delhi (vezi „Coloana de Fier”.Hr. împlinesc expresia definitorie a pelerinajului.). de convergență. apriga și cea dintâi soție a lui Șiva. atât în economia agrară. construite. În continuitate se atașează: Bangalore. ono- rat ca timp al fertilității. Puri – cu al său „Templu Jagannath” – de o insolită unicitate. – sec I d. de control divin.) și monumentalele lor temple Karla. cât și la nivelul societății hinduse – prin celebrarea căsătoriilor (n. III d.). în raport cu religia. Vishnu. II î.). chiar dacă ar fi să aibă doar poezia arhitectonică a „Templului de Aur” și frenezia mustoasă a colinelor Siwalick Prolificitatea hinduismu- lui sfidează. degajată de ipostaza-i dinamică – multe brațe. Brahma. limitele geografice tradiționale. ca model cultu- ral-filozofic și social central. Parvati.Hr. se lasă ușor urmărite. Ganeșa… reale tresăriri. constrânsă în a se îmbulzi în figuri cioplite. sub marele Așoka era asu- mat ca religie de stat. mai multe capete. îl identificăm în Mani- heism (cca. pe suprafața limitat-desfășurată a pietrei. Izgonit astfel. III î. Bharhut și Sanci – cu anticele (sec. ce rafinează până la esența firească a autenticului. – și „Zeița Neagră”. ceva mai târziu. focalizând consistente fluxuri religioase. ce aproape „se calcă în picioare”. hinduism. mulțimi de șerpi și cranii ce o decorează etc. Aflate într-o vădită dialectică.a. Sec. ce decriptează. la un timp dat.. din „ținutul mamă”149 (unde în sec. știința trăirii în resemnare. Tanjore. Katmandu Și Patam (Nepal. senti- ment dat de multiplicarea unei culturi dezmărginite. supranumită – datorită lăcomiei neostoite pentru sacrificiile sângeroase. pe de o parte și India limpede.Hr. magică. puternic atașat animismului (n.a. regele Kanișhka îl instituie ca religie a 146 Un exemplu de excepție pentru procesul de aculturație. ca geospațiu-matcă a budismului (inițiat în secolele VI–V î. este aici o certitudine. pe de altă parte. Ellora și Ajanta – admirabile centre de arhitectură indiană troglodită. Kampur. Pataliputra (Patna) și Calcutta – cu atât de onerosu-i „Templu al Zeiței Kali”.). Starea de supraveghere.

egalitate. dar și ale culturii populare (n. care se dorea și chiar era.). între înfloritoarele orașe Chieng Mai.a. trăiri supralicitate de prezența neprețuită a relicvelor lui Budha („urma piciorului”.Hr.).Hr. Kyoto (vezi Templul Rengioin – cunoscut prin cele 1001 fețe ale lui Budha și pentru cele tot atâtea statui în mărime natu- rale. Pentru acest geospațiu. Thailanda154.). Mandalay și Okkala (Rangoonul de astăzi) (n. capitală – Pagan. ascultare. dar cultivat ca parte vie a istoriei sale.). deschi și receptiv în raport cu un sincretism cultural de anvergură. placate cu aur). VIII d.a. aflat la apogeu la sfârșit de veac I d. între altele. pledoarie obiectiv susținută de cele peste 30 de mii de temple. virtute. „o reprezentare simbolică a Universului”… sunt considerații atri- buite de Mircea Eliade Complexului Budist de la Borubodur suspendat. 156 Pe trunchiul animismului preistoric (credința în însuflețirea a tot ceea ce este viu) societatea niponă arată o mare capacitate și disponibilitate de a altoi. poeți. Templul Seka Kugi ori nenumăratele temple și sanctuare 118 . Mausoleul Meigi – cel mai polarizant templu shintoist din arhipelag.) în orașele – în timp. exprimată prin privilegiul ca fiecare „cetate” să poată onora credințele alese printr-o îngemănare estetică și un fluid spiritual comun. respectiv atât de aristocratica cetate a Siamului Ayuthaya (n. Coreea și Ja- ponia156 – ca budism de tip mahayana. matematicieni. Îl vom regăsi. Absolut vocaționale sunt în acest sens orașele Nara – (capitala Japoniei în sec. atât de ferm individualizat. remarcabil developate în țesutul arhitectonic a zeci de mii de pagode și temple. Cambodgia. așadar. atașate printr-o antropologie ancestrală. monahismul se constituia ca prima și cea mai coerentă instituție identitară. fiecare. ce va distila într-o civilizație robustă (social și econo- mic). în Tibet151 și Mongolia – sub forma lamaismului. în Ceylon152. 155 „Cel mai frumos monument al Asiei”.Hr.). d. dreptate.) – de departe.Imperiului Kușan150. de pământ insular. Curgerea neîntre- ruptă de pelerini se jalona. se va înrădăcina în spații culturale.). Așa se face că trecerea timpului nu maculează limpezimile acestei credințe. astronomi etc. Birmania153. într-un firesc al rosturilor binechibzuite. în care serveau nu mai puțin de 2 milioane de bonzi (preoți și călugări budiști. Lamphur. ca un semn al transcendenței pe o colină din vecinătatea orașului Mazalonz (n. împăcare etc. budismul a prins în pământul „oamenilor liberi” rădăcini și tradiții de neclin- tit. n. Polonnaruwa și Kandi – centru spiritual al budiștilor și ultima reședință a regilor singalezi – rămân repere etice ale urbani- tății religioase. 151 De departe. curentul filosofico-religios.a. Călătoria religioasă este acceptată cu respect și bucurie. se ridică mult deasupra oricărei stări de așteptare.). Din această asumare conștient devăl- mașă a religiilor se conturează și o personalitate „heraldică” a culturii civice nipone. II î.). purtătorul atributului de „oraș al religiilor și pelerinajelor”. un fidel și sănătos purtător al principiilor fondate pe milostenie. Budismul și Confucianismul. ori în China.a. orașul Lhasa din Tibet (3600 m altitudine). iar pentru Evul Mediu Oriental. a puternicului imperiu. credințe noi precum: Shintoismul („Calea Zeilor”). „fire de păr” etc. 152 Geografia sa. unor astfel de valori. medici. autarhic și autonom deopotrivă. purtătoare definitorie a unei mentalități de învingător. s-a instituit ca un mare centru reli- gios budist. noblețe. Kachandim. Su- kohotai. drept capitală universală a budismului. generat și promovat de conlucrarea dintre călugări. se revendică și este acceptat totodată. Tokio – cu sanctuarul medieval al lui Confucius. teologi filosofi. Indonezia155 – sub forma hynayana.a. cetăți precum: Amuradha- pura (cu două dintre cele mai vechi temple budiste ale lumii – sec. 154 Pe filieră confesională. capitală la acea vreme. 150 Orașul Peshavar. Fără a se nega una pe alta religiile adoptate intră într-o stare de osmoză.a. 153 Generozitatea acestui spațiu („țară a pagodelor”) în cultură și civilizație religios-budistă. (n. conferă Ceylonului liminozitatea portocalie a budismului. ca atare.

Marelui Budha sau numeroaselor „prezențe” ale spiritelor ani- miste. tenacitatea. Tokio. fragilitate. simplitate.a.dedicate Zeiței Muzicii și Teatrului. Nara… și pe durata întregului an „Muntele Templu” Fuji cu silueta sa de o perfectă geometrie (n. Așadar. deloc paradoxal. pe de o parte. Din- colo de cortină aparențele contradictorii întrupează prin complementaritate (delicatețe.). pe de altă parte). primăvara. armonia sufletului nipon. Kyoto. deschi- derea florii de cireș (sakura) urmărită cu o frenezie festivă la Mukojima. Koganei. Păstrându-ne în rezonanțele de respect și armonie ale diapazonului animist (cea mai profund ecologică dintre religii) societatea niponă surprinde și captivează printr-o dialectică ascuțită dată de dimensiunile a două lumi ce par că alunecă una pe lângă alta într-un soi de ignorare reciprocă. cu rigurozitatea. cele mai ample pelerinaje le provoacă. onoarea și sacrificiul. 119 .

.

aspect fundamental. de esență creștin ortodoxă: Bizanțul. după cum știm.Hr. fie ea de coloratură bizantină și / sau filo-arabă. chiar dacă conturată.Hr. „orașele 157 Falierea Imperiului Roman precede acțiunea „testamentară” a lui Theodosius. neavând. De altfel. surprinzător.). cum tot iminentă va fi și grecizarea sa progresivă și. interesul nostru țintind o perspectivă „integrată” asupra urbanității – sinonime temporal primelor două etape de Ev Mediu (anterior dezbătute) – aflate la apogeu în ge- ospațiul răsăritean al Europei Creștine (Bizanț) și. nașterea Imperiului Roman de Răsărit este iminentă. individualizarea. devorându-și cultura urbană. ceea ce a fost Imperiul Roman. identitatea lui. ca atare. vor bascula structurile de forță în favoarea ramurii orientale. că această nevoie de a sonda „atmosfera” unor culturi care încep să crească. a noi capitale – Con- stantinopole (A Doua Romă). când opinăm că moartea împăratului Theodo- sius I157. III. în teritoriile Orientului Musulman. Independent de voința puterii politice.Hr. Subliniem. prin inaugurarea la 11 mai. este orchestrată. când Occidentul.. acut bolnavă. a unui imperiu distinct. până la limita extincției. implicit creația sa.. De altfel. iar a doua din secolele VII– VIII – în ritmuri efervescente și-n matricea unui conglomerat de principii și moravuri – derivă din a preciza menținerea unor altitudini înalte în sfera urbană. Această transgresiune a competențelor urbane spre orient – unde se progra- dează prin valori bogat nuanțate – va metamorfoza în „chip nou”. din istoria papalității. În ceea ce privește „noul chip” pe care-l vom developa cu deosebire în aspectele de impact. prima. așadar. acesta este filonul care va configura virajul înspre o percepție prin excelență distinctă a „corpusului” de manifestări și / sau acțiuni cu amprentă „turistică”. continuând prin a puncta că odată cu secolul al IV-lea d. respectiv evenimentele ce-i urmează. aproximativ din secolul IV d. de asemenea. în termenii adevărului. trimiteri înspre o atare direcție sunt schițate în prefața capitolului al II-lea. „Perioada feudală a turismului urban”. într-o înțelegere agreată „turism urban”. pe mai departe. fondul în actual acceptat. că urbanitatea orientală își va dezvolta perioadele de lumină într-un timp (secolele VII – XI d.Hr. ceea ce vom numi. Aceasta din urmă. Băgăm de seamă apoi că respectiva stare de obscuritate este sincronă cu perioada cea mai vulnerabilă. implicit cultura. cu o cultură și civilizație particulară. 121 . într-o interrelație de monolit cu normele religiilor monoteiste relevate. și cu precădere. Urbanism și cultură superioară în lumea bizantină Pentru această secțiune a lucrării vom ocoli pe cât se poate problematica istorică de de- taliu. cade în întuneric. responsabilitatea o poartă – de departe – doi vectori de o importanță extremă: religia. Accentuăm. ea fiind practic de- clanșată de Constantin cel Mare.. anul 330 d.

coborând pe trepte de marmură până la cheiul împodobit cu coloane de pe țărmul Mării Mar- mara. covoare și mătăsuri. ori balazare. ie- șind până departe din oraș. servicii de masă din argint și aur. violență. mobilă rafinat sculptată. constatarea de ansamblu fiind în direcția unei dinamici duale159. Alte aspecte le punem în legătură cu reflexiile sintagmei de „cultură a timpului liber”. Nicicând n-au fost femeile mai bine pudrate. populate de statui și întretăiate de arcuri de triumf. biserici la fel de multe (câte zile sunt într-un an). bulgari și greci pe jumătate slavi. anumiți poli centrali (Con- stantinopole. frumusețe. O mie și unu de tipuri de case – țuguiate. Grecia. Bagdadul și Cordoba acelor vremuri. peste toți tronând o pătură de aristo- crați greci. mai parfumate. Nicicând n-a fost viața mai elegantă și mai rânduită după ceremonial. 159 Sugestiv și plin de savoare este tabloul Constantinopolului din glorioasa vreme a Epocii Macedonene. regiunile geografice ce vor construi nucleul Imperiului Bizantin (Asia Mică. mai colorată de procesiuni. prin niște porți păzite. Popu- lația sa. În palatele imperiale focul ardea pe tot parcursul anului. dantele și blănuri. bogăție. recepții. Palatul Nou al lui Vasile I sau Bucoleon a lui Nicifor Focas –. la țară. Bagdad. populații parazite. practicate în zidurile de apărare. evrei. Alexandria. strălucind de lumânări și candelabre. 158 În secolul al III-lea d. bogăție. îmbrăcați în mătăsuri viu colorate. uși încrustate cu argint și fildeș. lux. Egipt. sărăcie extremă… factori ce mulează din mai multe puncte de vedere o sumă de scăderi. „Constantinopole. cosmopolitism. altare adăpostind cele mai dragi odoare ale creștinătății. imperii… civilizații noi. de protocol și etichetă.Hr. care după spusele lui Robert din Clari deținea «două treimi din bogățiile lumii». exprimate prin: somp- tuozitate. Fustat…) poartă compe- tențele. plutind în tămâie. amoruri și intrigi cu Parisul și Versailles-ul din epoca Bourbonilor. unele dintre ele adevărate bijuterii arhitec- turale..mari rămân prin excelență atributul Orientului”158. mănăstiri al căror magnific exterior părea lipsit de pudoare iar înăuntru mișunând de sfinți mândri și turbulenți. solemnă în măreția sa și răsunând de cântece dătătoare de nădejde. tapiserii. numărând aproximativ un milion de suflete. Italia și Islam. avansul științelor. pentru a pregăti miresmele ce trebuiau să le acopere din cap până în picioare pe regine și prințese. străzi splendide cu re- ședințe impozante și porticuri umbroase. se afla (vezi secolele IX–XI) în vârful curbei sale ascendente. Palestina. sti- mulat[ de o extraordinară dezvoltare a civilizației urbane. grădini sau pergole. în negoț. se puteau întâlni întregul confort luxos existent în epocă și o decorație neinhibată de tabu- uri semite – marmură în toate nuanțele și de toate granulațiile. mărginite de locuințe și prăvălii. rafinament și artă. picturi murale și mozaicuri. întrecând antica Romă și Alexandria. în terasă sau cu dom – cu balcoane. vicii. mai minuțios organi- zată. În palatele din oraș ale aristocrației și negustorimii bogate sau în vilele lor de la mare sau de la țară. Mai mult. spectacole și jocuri. Rusia. la care se adăuga un val de negustori și de soldați din Scandinavia. Damasc. capadocieni. capacitățile și competitivitatea de a naște dinastii. logii. mărime demografică. din ce în ce mai firavă. după cronici istorice ori prospețimea unor note de călătorii. sculp- turi și ceramică fină. Cordoba. rivalizând în grație. mai dichisit coafate și mai pline de bijuterii. vaste palate regale – Triconchus a lui Teofil. Siria. Antiohia. Aici pulsa viața societății bizantine – bărbați și femei cu înfățișări și chipuri frumoase. 122 . schițat de Will și Ariel Durant. Sfânta Sofia într-o necontenită înfrumusețare. era acum preponderent asiatică și slavă – armeni. sirieni. Tracia…) se detașează printr-o ridicată prosperitate economică.

își împinge rădăcinile în substratul tra- dițiilor precreștine al populațiilor. era frivol și însetat de sânge. uneori chiar la intrarea în biserici…”. p. diferențele „sărind în ochi” în arhitectură. agitat și influențat de diferitele divizări pe criterii etnice de clasă sau de crez. iar el se amuza la cursele de cai. Damasc. la pantomimele indecente de la teatru sau de la trecerea impozantelor procesiuni impe- riale sau ecleziastice. vor cristaliza centre urbane de referință: Alexandria. casele de toleranță pu- teau fi văzute la orice colț de stradă. respectiv peisaj urban. creația la orice nivel de materializare va fi una de o remarcabilă virtuozitate. anul 726 – atins cu certitudine de înrâurirea doctrinei islamice). 2003. muzică. influențând nu de puține ori și cu impact covârșitor dimensiuni identi- tare161 de percepție (vezi iconoclasmul introdus de Împăratul Leon III. 161 Fapt ce nu comportă îndoială este raportarea muzicii bizantine. La fel. științele. 160 „…Civilizația bizantină nu se naște. școlile de gândire (jurisprudență…) au evoluat distinct în fiecare dintre sferele de influență pomenite. Editura Prietenii Cărții. la spectacolele date de dansatorii pe sârmă. cea elinică și cea babiloniană” (Neagu Djuvara – Civilizații și tipare istorice – 2006. de acest fond al istoriei muzicii. din suprapunerea unui strat barbar peste o societate civilizată pe cale de descompunere. jumătate noroi. La hipodrom sau la curte. Edessa etc. jumătate aur. au flexibilizat cir- culația ideilor. 133–134. Ierusalim. statul îl mituia cu donațiile sale de pâine. Tesa- lonik. „norodul. și periodic turbulent. fie în distincțiile dintre civilizațiile aflate în contact. etichetă. sigur cu adaptări și o evoluție speci- fică. artele. Pe de altă parte. tot înalte valori – litera- tura. „Acesta era cadrul. de personalitatea culturii ebraice. ulei și vin. ci din contactul prelungit între civilizații rivale. identificate fie în similitudinile. apoi. o aristocrație strict delimitată își etala cele mai minunate veșminte și podoabe…” În revers. Antiohia. Civilizații Istorice. ori anumite comportamente mentale. Istoria muzicii bizantine). București). dominant orientale. pictură. Corint. Ba mai mult. Efes. * Bunăoară nu poate fi exclusă o anumită afinitate la nivelul unor deprinderi (obișnu- ințe) între Bizanț160 și Lumea Musulmană explicate printr-o filiație comună. la luptele de animale. Prin urmare. vecinătatea geografică. 123 . încărcă- tura emoțională ce-i înalță ritmurile la nivelul suflului sacru. creștinismul timpuriu fiind ombilical legat prin geneza și etapa primară a devenirii sale. la serviciile de cult practicate în sinagoga iudaică. * În tușa acestor note generale nu poate fi neglijat un panaș de factori stimulatori pentru dezvoltarea și chiar existența habitudinilor turistice. Sălile de pariuri și de jocuri se întâlneau la tot pasul. literatură. volumul II. filosofia. Deloc străin. 1997. (după Vasile Vasile. în care se desfășura clocotitoarea viață a capitalei bizantine” (Will și Ariel Durant. cu toată austeritatea rigorilor promovate și impuse de religie în sfera culturii. ca majoritatea celorlalte civilizații.

Spania și nordul Italiei intră sub guvernare barbară. Semne pregnante în direcția individualizării propriu-zise (Imperiu creș- tin ortodox) se articulează strâns cu personalități și evenimente de anvergură: Împăratul Heraclius (sec. dar va și transcede la nivele de plenitudine („Bizanț după Bizanț”)165 momentul decapitării geo- politice. sensibil mai nouă163 izvodește dintr-un imperiu distinct geogra- fic164. Afirmație întru totul adevărată. cu anumite nuanțe până-n actual…. La fel. selectiv. Sicilia. Prima structură. într-o stare de degrin- goladă. subtilitățile bizan- tine se rafinează și în domeniul muzicii. se asistă la o schim- bare de paradigmă. IX–XI). Byzance après Byzance – București. urmărirea filonului „turistic” în lumea bizantină presupune un demers des- tul de dificil. văzută în organismul său sistemic. Biserica. religios. în multe as- pecte autentică. ce se construiesc peste tot și din ce în ce mai grandioase și mai încăpătoare. Vasile. va abandona treptat atributele latinității. Istoria Muzicii Bizantine. îi asigură nimbul căii de urmat. se desprinde ca putere centrală: „sabia se supune sutanei”. 1997. Grecia. VII) – când substituind latina. Biserica aduce apoi în prim plan cenzura. chiar dacă ocultată. recunoașterea la anul 810 a lui Carol cel Mare. Editura Interprint. mai există intimitatea filiației romane. Papa Leon închinându-i actul omagial. renașterea macedoneană (sec. social-administrativ. dar caritatea. după cea originală în limba franceză – 1935. mai puțin „Dreptul Roman”. 124 . urmând să țină pasul cu somptuozitatea noilor biserici. suveranii la fel intitulându-se împărați ai romanilor. însă nu putem eluda că. economic. Anatolia. 164 Strategiile adoptate de Constantin cel Mare (sec. impusă precum manipularea. Adăpostul „călduț” al mănăstirilor îngenunchează acțiunea. p. drept suveran unic al Imperiului Roman. 52). oricum divizată. Ca atare. pe de-o parte – așa cum s-a sugerat – datorită identității creștin-ortodoxe. Anglia. 1947. 165 Iorga. Editura Enciclopedică Română. sudul Italiei. dar și a longevității (peste 1000 de ani) extrem de zbuciumate. drept roman. București. abia prin secolul al IX-lea Constantinopolul va deveni cel mai important centru de ira- diere a culturii bizantine. dimpotrivă. vor declanșa așa numita „diviziune pe orizontală”. rafinamentul și spiritualitatea ei se esențializează. versiunea românească în traducerea Mariei Holban. nu numai din perspectiva confuziilor introduse este între Cultura și civilizația bizantină. practic. Nicolae. impune greaca drept limbă oficială. D. Coasta de Nord a Africii. 163 În mod real. exaratul de la Ravenna se plasează în sfera de influență a Constantinopolului (după Albert Hourani – 2010). respectiv Imperiul Bizantin162 dimensiuni tranșant decelate crono- logic. lingvistic. așezând societatea. fapt ce nu o sluțește. IV. Franța. prezer- vată. Alt aspect delicat. Egiptul. până la prăbușirea sub otomani (29 mai 1453). Imperiul de Răsărit. care până acum se impusese doar în marile centre orientale (Vasile. cultura se dogmatizează.) în raport cu glisarea centrului romanității spre Răsărit și legitimarea creștinismului. puțin permisivă creării timpilor și/sau structurilor de relaxare – pe de altă parte. Cultul ia amploare. Germania. care obligă la o precauție a interpretărilor. vreme în care. Hr. rezervat din anul 476. urbanistic și cultural. Siria. 162 În pofida revendicării sale. Ca atare. exclusiv împăraților din Răsărit)… etc. Apoi tot obiectiv este să acceptăm im- pactul dimensiunilor intelectuale.

elaborate la Rodos. un distilat efervescent și subtil va consacra rolul de excepție a Athosului în păstrarea tezaurului Bizantin. În același context. XII) s-a constituit financiar. redactate în limba greacă” (Michel Kaplan. greutatea monedei a rămas constantă și titlul inițial. va ar- ticula identitatea bizantină. Constantinopolul – liant al lumilor de la răsărit. implicit de legislația în domeniu a lumii moderne. se revendică imbatabilă în plan politico-financiar și eco- nomic. conștiința devotamentului militar. concentra și redistribuia produse. Strategic. cultură… în întregul geospațiu euro- asiatic. oferind suportul și oportunitățile unei civilizații urbane autentice. adică o monedă de aur aproape pur. iar la nivel de palat. al XI-lea. îi înzestrează pe studenții la drept cu un manual (insti- tuționes). Biserica. nu a variat cu mai mult de două carate. fără precedent. Bizanț. prin pârghia reformelor agrare. la începutul secolului al IV-lea. Nomisima. 169 Tipare elocvente ale monahismului timpuriu se conturează în geospațiul deșertic al Egiptului încă din prima parte a secolului IV. 166 „Iustinian și-a lăsat numele codificării dreptului realizat de chestorul Palatului Sacru Tribonian. se impune ca primul corp de legi comerciale al creștinătății medievale. înscrise în spirala unei evoluții uluitoare. respectiv apus. reunește jurisprudența în Digeste (Digesta). 167 Dintre toate reformele lui Constantin. cea mai izbutită s-a arătat a fi reforma monetară. nomisima – în greacă) la o liră de 325 de grame. Opera juridică166 a lui Iustinian și reformele administrative au statuat un aparat biro- cratic (plătit de stat). cu o organizare de stat fără egal în epoca sa. 2010. adoptat ca model și de cvartetul „republicilor maritime italiene”. virile și inteligente. informație. în sfârșit adună legile posterioare promulgării Codului în 529 într-o culegere de Novele (Novellaie). ori de păguboase rupturi în sânul ortodoxiei. El dispune regruparea legilor încă în vigoare în Codul lui Iustinian (Codex Justinianus). în polul de referință a comerțului mondial168. de lux opulent și lupte intestine atroce. 125 . Mai mult chiar. El a hotărât să bată 72 de bani de aur (solidus – în latină. Economia funcționa constant per- formant. Orientul Ortodox va fi timp de secole scutul Occidentului în ra- port cu presiunile militar-politice ale arabilor. cea mai căutată pe piețele internaționale. valabilitatea lui i fiind confirmată mult mai târziu. dar și axă între nord și sud. inspirat din anticele reglementări navale. p. moneda de aur a lui Constantin cel Mare167 rămasă stabilă pe aproape toată durata imperiului (sec. 168 Codul maritim bizantin a lui Leon III Isaurianul (717–741). mongolilor și turcilor – forțe agresive. Peste veacuri. păstrător și riguros vigilent la aplicarea legii. imperiul – sau ceea ce pe o durată evidentă va fi doar un regat grec orientalizat – propune universalității o lume rafinată. dezvoltând totodată o lume monahală169 a cărei anvergură. s-a cultivat în rândul populației de rând – îndeosebi a țărănimii. 19). de departe. de asemenea. Chiar dacă marcat la scară teritorială de repetate expansiuni și restrângeri spațiale. își va atrage din partea multor autori calificativul de „dolarul Evului Mediu”. Până la mijlocul sec. după cum este știut. vi- rulente. de 23 de carate.

Smirna. al V-lea se asistă la o decădere a orașului). implicit târguri (komai). răspândite în timp la Kiev. de departe esențială rămâne moștenirea – pe linie romană – a orga- nismului urban. unele dintre cele mai frumoase monumente ale artei bizantine. orașe medii (Tesalonik. prin cea dintâi universitate a lumii. Așadar. sec. cât decizională în evoluția civilizațiilor”171. persane. Bizanțul se detașează prin rețele. * 170 Raportându-se îndeosebi la arhitectură și pictură. IX–XI). De altfel. de esență religi- oasă. prin iluștri învățați (Leon Matematicianul – sec. în Serbia.. Adrianopole. ancorate în cultura precreștină. caracter urban explicit. Văzut prin opoziție. Mai departe. Ge- orgios Gemistos Plethon. tot de biserică se leagă distincția culturii și civi- lizației – arhitectura. din punct de vedere al mediului habitual. Roma. a „cetății” – nucleul fundamental în administrația teritorial socială – cel puțin în etapa timpurie (în sec. muzica. supranumită și „renașterea bizantină” – o a doua perioadă de mare glorie după cea iustiniană. syro-babiloniene. Palestina. înzestrate la rândul lor cu anumite funcții urbane. XI. de momentele de prag. mistică. – transcende „norma” de „centură de transmisie” într-o producție culturală. p. fiind legate de pământ. apoi. apoi în Rusia de Nord. mai degrabă. XV…). aspect verificat și prin prisma culturii arabe. IX. hinduse. Bulgaria ori în țările române”. chineze etc. în „oraș”. Selimbria. Heracleea. Asia Mică) integrate din mari metropole (Constantinopole. 171 Generații de bazilei au lăsat la Muntele Athos la Mistra în Mareea. Djuvara – Civilizații și tipare istorice – 2006. favorabilă unei cul- turi prolifice și de drept antemergătoare renașterii occidentale. continuând prin a afirma că „…pictura reli- gioasă bizantină… este tot ceea ce omul a creat mai emoționant în domeniul reprezentării sacrului” (N. rămase. Așadar. prioritățile sale – dominant pragmatice. de unde și o estetică introvertită. de ciclul muncii și al vieții laice. este susținut de fermentarea și evoluția religiei în „cetate”. prin definiție. 126 . extraordinar de deschise în direcția performanțelor științifice și a vioiciunii spirituale. asumă imperiul în epoca dinastiei Macedonene (sec. subsisteme și sisteme urbane dense (vezi Siria. această conjuncție bizantino-arabă în resuscitarea moștenirii elene. susține o viață citadină la nivelul vârfurilor ierarhiei sociale elevată. ruralul împropiază o stare de îngăduință. Ankyra. Bari…). Aspect extrem de important. la Arta în Epir. Alexandria. Mihail Psellos. literatura… fiind. Informația științifică – prin sistemul de instrucție eficient. sec. prin recuperarea atributelor antichității clasice etc. pictura170. Ca atare. Ierusalim. Egipt. 98). Ravenna. într-un firesc al legitimității. Tars. Neagu Djuvara a proclamat: „…o lume și nu doar zece secole de istorie separă Sfânta Sofia de Panthenon”. Efes. interrelația dintre loc și spiritualitate determină o progradare dimpreună – rezultanta fiind o geografie sacră cu adânci profunzimi. „nu doar specifică. Urmărind în continuare (alături de tabloul premiselor schițate) parametrii bazali ai „turismului urban”. Niceea. Antiohia).

devenită ortodoxă după Marea Schismă din 1054) avansate de istoricul sârb Gheorghije Ostrogorsky și preluate în lucrarea lui Vasile Vasile (1997). Lupta pentru existența și renovarea statului bizantin (611–710). reiterăm argumentul „dacă… Roma a pornit de la un oraș. pe suportul noii metropole strategic grefate pe 172 vezi Popescu Emilian (1993). în ordine cronologică. I). Păstrându-ne. Declinul și Decăderea Imperiului Bizantin (1282–1453). implicit perioada de apogeu / sincronă Dinastiei Macedonene (circa 867–1057). 2. 3. 6. succinta noastră radiografie în decriptarea. dată fiind „greutatea” semnifica- tivă a favorabilităților. respectiv imaterial. Apogeul Imperiului Bizantin (843–1025). integrăm primele două etape mai sus menționate. au fost decelate opt perioade. cât și în ceea ce privește identificarea manifestă- rilor cu atributele turistice. implicit la zona de interes vizată. dominant. oarecum. 7. Regimul nobilimii civile (1025–1081) și militare (1081–1204). Tot în sprijinul constructului informativ. culturale. în trena dinamicii Imperiului Bizantin. într-o perioadă mult mai largă. În ceea ce privește individualizarea pe etape istorice. calificat drept liber la nivel individual și / sau de comunitate. 127 . cu debut în istoria trăită a Bizanțului și pre- lungiri până-n actual. încât încărcătura ei poate fi extrapolată la întreaga sferă culturală. cauzele pregătitoare a „fenomenului turistic”. Paleologu. de individualizare – calată dominant pe intervalul proto- bizantin172 (326–632) – marcată de evenimente și personalități cu rol de „structurare”. 4. și în evoluția și / sau involuția fenomenului turistic. Alte planuri directoare vor viza nivelele de ierarhizare ale societății. se va articula. de altfel. Folosind ca bază criteriul politic. folosim drept model periodiza- rea lumii bizantine (oicumena creștină. atât în raport cu „dezvelirea” stratigrafiei patri- moniului construit. decisiv. Epoca veche (324–610). cap. propunem o decelare pe etape istorice a „geografiei urbane”. pentru a deveni un imperiu. reținem două etape majore. istoria Imperiului Bizantin se identifică mai mult cu cea a capitalei sale… (cf. Dominația latină și restructurarea Imperiului Bizantin (1204–1282). individualizare ce va coordona procesul de iden- tificare a reperelor de fond specifice segmentului de „cheltuire estetică a timpului”. Ca atare. din perspective polivalente. Istoria Bizanțului. anume: 1. tipologia manifestărilor (religioase. de divertisment…). Considerăm că perspectiva muzicală este atât de complexă. Istoria muzicii bizantine. Pentru o cât mai stăpânită creionare. 8. 5. a tu- rismului urban. Așadar. respectiv timpii utilizării fondului polarizator.

a condus „exodul” de roire demografică din suprapopu- latele cetăți Atena și Megara spre țărmurile europene ale Bosforului. când au- torizează din nou creștinismul 173 Bosforul s-a format în urma modelării glaciare care a dat orașului o topografie unică. Noua colonie. denumite Constantinopol (11 mai) • 337 – Constantin este botezat înainte să moară • 359 – Crearea eparhiei Constantinopol • 362 – Iulian Apostatul restaurează păgânismul.).Hr.). și de la început organizată în paisprezece regiuni urbane.Hr. După un prea scurt răgaz de autonomie este inclus în anul 64 î.Hr. – Fondarea Calcedonului. Constantin acordă libertatea Cultului creștin • 321 – Constantin decretează repausul duminical • 324 – Constantin reunifică Imperiul: decide să construiască o nouă capitală pe locul anticului Byzantion • 325 – Se întrunește primul Conciliu de la Niceea • 330 – Inaugurarea noii capitale. an în care un legendar colonist grec. probabil în 667. Ce va urma în istoria imediată va sta sub semnul lui Constantin cel Mare.Hr.colinele (tot șapte la număr173) ale vechiului Byzantion174.Hr. – Coloniștii greci din Atena și Megara întemeiază Byzantionul • 195 î. respectiv macedoneană (334–281 î.).). act anihilat de Iovian în 364. – Împăratul Roman Septimius Severus distruge Bizanțul.Hr.Hr. care secole la rând va dezvolta un soi de parteneriat cu Calcedonul (vezi vatra actualului Kadiköy).Hr. cât și de atacurile în zonă ale goților (258 d. î.Hr.). Tabel cronologic • 676 î. declinul economic fiindu-i puternic zdruncinat atât de ro- mani (195 d.Hr. 174 Cronologic istoria Constantinopolului își învârtoșește rădăcinile în mileniul I.Hr..). 128 . ateniană (478–411 î. dar mai târziu îl reface și construiește Hipodromul • 306 – Urcarea pe tron a lui Constantin în Apus • 313 – Edictul de la Mediolanum. persană (546–478 î. dar nu și acalmia politică. În pofida unor acțiuni manifeste în favoarea independenței autocrate a unor centre de putere alohtone: lidiană (560–546 î. Byzas. fondat deopotrivă pe folosirea unei monede unice și „fraternitatea” taxelor percepute pentru comerțul maritim. În Imperiul Roman primind acro- nimul Bizanț. o așezare grecească pe țărmul asiatic • 667 î. numită Byzantion cristalizează într-un oraș stat (polis) bine consolidat economic.

Imperiul Bizantin se „așează” pentru o vreme într-o lume a satelor și a castrelor • 558 – Prăbușirea cupolei Sfintei Sofia • 563 – Noua inaugurare a Sfintei Sofia • 565 – Moartea lui Iustinian • 610–641 – Heraclius. (În secolul V – noua capitală depășește 200.• 395 – Moartea lui Teodosie. Cucerirea aproape intergrală a Italiei • 537 – Sfințirea Catedralei Sfânta Sofia • 552 – Iustianian cucerește Betica. Cele două treimi ale Mediteranei Occidentale au devenit romane • Bizanțul se naște paradoxal.000 locuri. afir- marea diofizitismului • 459 – Moartea lui Simeon Stâlpnicul • 473 – Moartea lui Euthymios. împărțirea definitivă a Imperiului între Răsărit (Arca- dius) și Apus (Honorius) • 413 – Începe construcția zidurilor terestre ale Constantinopolului Teodosie II con- struiește o nouă incintă care dublează suprafața de 700 ha prevăzută de Constantin. Împărat. de ambele părți ale Mediteranei • Secolul VI – Criza Cetății – a Polisului. Centrală și Orientală devine romană • 535 – Belisarios. Imperiul Roman de Răsărit a devenit cu adevărat ceea ce numim Imperiul Bizantin • 630 – Heraclius reinstalează Crucea la Ierusalim • 632 – Moartea lui Mahomed • 700 – Prima mențiune a unui strateg al Siciliei • 726 – Începe mișcarea iconoclastă 129 . Africa de Nord. fondatorul sistemului monastic al lavrei în Palestina • 527 – Iustinian Împărat (527–565) • 533 – Belisorios. atingând astfel nivelul demo- grafic al Antiohiei și al Alexandriei • 451 – Întrunirea sinodului de la Calcedon. tocmai din neostoita strădanie de recucerire a romanității în spirit și teritoriu • Imperiul bizantin cunoaște extinderea sa maximă sub Iustinian (527–565) – când se desfășoară din sudul Spaniei până la Eufrat. sub strictă supraveghere imperială.

viitorul Studit. lucrări despre agricultură. Ea apla- nează politica iconoclastă și cu multă abilitate „invită” călugării să se reîntoarcă în mănăstirile lor. iconoclasmul devine doctrina oficială a Impe- riului • 759 – Nașterea lui Teodor. care restabilește cultul imaginilor (La anul 780. Irina devină regentă în numele fiului său Constantin VI. 130 . demiterea lui Germanos (Fenomenul iconoclast). autor. ritualului și ceremonialului de curte. Momentul marcant este susținut de întâlnirea la Niceea a 350 de epis- copi care. reintroduc închinarea dinaintea imaginilor sacre – nu și cultul lor • 805 – Peloponesul este sub control bizantin • 815 – Leon V restabilește iconoclasmul • 840 – Leon Matematicianul arhiepiscop al Tessalonicului (destituit în 843) • 843 – Restabilirea cultului imaginilor. a două cărți dedicate fiului său. totodată. referitoare la arta de a conduce. medicină veterinară și zoologie. marcat de o întrerupere între 780 și 815 se desfășoară până la anul 843) • 751 – Căderea exarhatului Ravennei în mâinile lombarzilor: Bizanțul păstrează Italia Meridională și Sicilia • 754 – Sinodul iconoclast de la Hiereia. Supraveghează și redac- tează.• 730 – Primul silention a lui Leon III împotriva icoanelor. selectând fragmente din istorici și cronicari. Reținem Cartea de Ceremonii – adevărat îndreptar al etichetei. sub conducerea legaților papali. Alcătuiește o „istorie a istoricilor lumii”. între altele. încredințată lui Leon Matematicianul • 864 – convertirea țarului bulgar Boris la creștinism Dinastia Macedoneană (867–1057) • 867 – Vasile I – împărat unic • 880 – Construirea Noii biserici (Nea Ekklesia) în incinta Palatului Imperial • 883 – Primul document imperial în favoarea călugărilor de la Athos • 905 – Se naște Constantin VII Porfinogenetul. Aportul său în dezvoltarea literaturii bizantine este semnificativ. • 766 – Acțiune de batjocorire a monahiilor și monahilor la Hipodromul din Constan- tinopol • 787 – Al doilea sinod de la Niceea. Icoanele sunt din nou acceptate la al șaptelea conciliu ținut la Sfânta Sofia • 863 – crearea Universității Magnaura. în vârstă de 10 ani.

dincolo de lacul Van. care reglementează anumite meserii la Constantinopol • 927 – Moare Simeon al Bulgariei. la capătul peninsulei Athos. Împăratul Di- ogenes este dezonorat și detronat • 1081 – Urcarea pe tron a lui Alexios I Comnenul • 1099 – Cucerirea Ierusalimului de către cruciați • 1136 – Inaugurarea mănăstirii spital Hristos Pantrocrator • 1202 – La Veneția se adună o armată pentru cea de-a patra cruciadă • 1204 – Cucerirea și jefuirea Constantinopolului de către cruciați. dar de mare forță în istoria Bizanțului. crearea Imperiului Latin de Constantinopol. iar de la Iustinian în- coace. zbuciumată. Între Bizanț și bulgari se instalează 40 de ani de pace • 954–955 – Botezul Olgăi de Kiev la Constantinopol • 962–963 Întemeierea mănăstirii Marea Lavra. „De la Hera- clius încoace. Este botezat la Cherson. Vasile II (fiul lui Roman și al Teofanei) începe o domnie longevivă (50 ani). 131 . imperiul nu mai fusese nicicând atât de întins. la ordinul și pe cheltuiala lui Nikephoros Phokas • 969 Imperiul recucerește Antiohia • 976 – La vârsta de 18 ani. apoi își creștinează poporul prin botezul în Nipru la Kiev (15 august 988 sau 989) • 1018 – Anexarea Bulgariei • 1021 – Anexarea unei părți a Armeniei. 2003) • 979 – Întemeierea mănăstirii athonite Ivrion de către georgienii din Lavra lui Atanasie • 988 – Vladimir se căsătorește cu sora lui Vasile II. în Vospurakan • 1037 – Prima menționare a unui mitropolit al Kievului • 1046 – Sfințirea Catedralei Sfânta Sofia din Kiev • 1047 – Înființarea Școlii de Drept din Mangana la îndemnul lui Ioan Mauropous • 1048 – Călugărul Pavel întemeiază mănăstirea Hristos Evergetis (Binefăcătorul) la pe- riferia Constantinopolului • 1054 – Marea Schismă Biserica Catolică se separă de Biserica Ortodoxă • 1071 – Armata bizantină este distrusă de turcii selgiucizi la Mantzikert. nicicând atât de puternic” (Vill Durant. de către Atanasie.• 912 – Leon VI promulgă Cartea Eparhului.

palate senatori- ale. Chiar dacă împăratul ctitor legitimează creștinismul drept unică religie a imperiului (unul dintre cei trei piloni ce consacră și în actual civilizația occidentală). comercială etc. într-o arhitectură elegantă. care devine capitală otomană.) se calchiază pe matricea modelelor urbanistice veri- ficate. rămân în armonia tradițiilor seculare moștenite. Constantinopol la început. anturate de grădini răcoritoare. fântâni arteziene în subtile jocuri de apă. Opinii asupra interpretării conceptului de „turism urban” Secolele V.• 1274 – Conciliul de la Lyon. străzi mărginite de porti- curi și prăvălii (vezi marea arteră Mese). Palatul Imperial. în orizontul geografiei mentale. de co- municații. înțelegere ce va evolua spre conținuturi precise. Forul lui Constantin (identificat prin „Coloana Arsă”). Aspect fundamental constant încă din debut.1. ateliere ale breslașilor etc. 132 . rămân prezervate. a ceea ce va deveni o magnifică capitală imperială (o matroană unsă cu toate alifiile). piețe comerciale. VI ne aduc o percepție fidelă asupra culturii și civilizației bizantine. în contextul unei populații eclectice sistemul anual de aprovizionare gratuită și starea divertismentelor organizate. victorioase arcuri de triumf. edilitară. și cu atât mai mult societatea vremii. Tot la fel. repere intime rămân: Acro- pola (astăzi vatra Palatului Top Kapî). pentru a supraveghea cartierul Pera • 1362 – Murad I cucerește Adrianopole (Edirne). la nivel de habitudini și de estetică a locului. însă fizionomia de început. Mihail VIII Paleologul acceptă supunerea bisericii bizan- tine • 1301 – Osman I pune bazele Imperiului Otoman • 1321–1327 – războiul civil bizantin • 1331 – Otomanii ocupă Niceea (Iznikul de astăzi) • 1348 – Locuitorii genovezi ai Constantinopolului construiesc Turnul Galata. viaducte. Hipodromul. teatre. splendide temple. el însuși. Bizan- țul este redus la teritoriul orașului Constantinopol • 1368 – Canonizarea lui Gegorie Palama • 1452 – Sultanul Fatih Mermet construiește Fortăreața Rumeli • 1452 – moare la Mistra Georgios Gemistos Plethon. Forurile lui Teodosie și cel al lui Arcadius. este că întreaga infrastructură (strategică. selecte băi publice (vezi băile Zeuxipolos). o bogată operă statuară. aduce întru totul cu grefa unui oraș roman cu pretenții. filosof neoplatonician • 1453 – Mehmet II Cuceritorul intră în Constantinopol la 29 mai III. La fel.

acțiuni (mani- festări) neprietenoase177 (confuze). București. Theodosie II. procesiuni. de ceremonialul praznicelor religioase. 175 „În anul 529. Așadar.). cronica istorică. proiec- tate cu atât mai mult dacă le fixăm în vremea „Renașterii Macedonene”. Ed. considerați marginali. miniatura. dar mai cu seamă înainte. vagabonzi. vor fi punctate potrivit așeză- rii lor. turbulenți. sărbători etc. orfervă- ria. cu reliefuri arhitectonice clare. 133 . atașat capitalei Bizanțului. Iustinian poruncește să se închidă Școala din Atena (care rămâne credincioasă inspira- ției păgâne) și acordă întreaga sa protecție Universității din Constantinopol… Sub domnia lui. 1976. într-o dinamică extrem de activă. 177 …vezi gyrovagi – monahi nomazi. Tot atât de adevărat este. Ed. III. p. Un anumit tip de muzică este interzis. (n. Paris. tradiția romană impune aceleași ritmuri. lucrări de ascetism. desăvârșesc plenitudinea apogeului. prostituate ș. care. organic izvodite de aceasta. 50. epigrama…). aceleași tipare de „cheltuire a timpului”. culturale…. cel puțin pentru o scurtă perioadă. muzica religioasă ș. economice. paraziți. când valențele geografice. Meridiane. dar atașați „intru salvarea sufletelor”. Pictura se standardizează. lăsate în plan secundar. că în contrapartidă vor cristaliza dimensiuni cultural- artistice de excelență (arhitectura.a.a. viața imperiului cunoaște și înainte și după secolele IX–XI. Leon III Isaurianul…). politico-istorice. mozaicul. fresca. Ernest Flammarion. când sub bazilei puternici (Constantin I. neregimentați etc.). (Charles Delvoye. etc. Arhitectură religioasă. drept „arta regulatoare a Europei”176. și a făurit genuri noi: teologie. tâlhari. Arta Bizan- tină. Iustinian. Teatrul se pierde. percepută într-un anume registru. 315. Core- lat. urmărite apoi. vol. icoana. datorate unor călugări. litera- tura a devenit cu totul creștină. * Atributul de magnific. Statuarul nu este agreat. ca acela al lui Romanos Melodul.. în geospațiul calificat imperial și ortodox. ca relevanță. p. indezirabililor. Construcții civile Descinderi de început evocă simboluri puternice din spectrul arhitecturii ecleziastice a orașului capitală. este o stare de spirit. departe de a fi o hiperbolă. stări de regal. mutații definitorii în toate dimensiunile vieții și prin direct recul și în sfera „turismului urban”. discursul. Ascensiunea la vârf a Bisericii va introduce. vom atașa dimensiunile dinamice. Heraclius. 176 Charles Diehl (1919). selectiv. Literatura se restrânge175 la genuri oarecum impuse (poezia psalmică. oameni fără căpătâi. vor consacra arta bizantină. aceleași moravuri. Sigur. Patrimoniul construit. emailul. Byzance – Grandeur et Décadence.a. timp de secole. cu accente pe călătoria religioasă.1. manuscrisul. însă. I. În continuitate de evaluare. imnuri religioase.1. Sărbătorile laice vor fi substi- tuite (uneori doar estompate). obiective. capitala și Imperiul dimpotrivă împlinesc maximul dezvoltării și extensiunii teritoriale.

Sfânta Sofia măsoară 77 m în lungime și 71 m în lățime. sau de cea de pe Muntele Măslinilor. Elementul principal este uriașa cupolă. se pare. cu un patrimoniu edilitar filoroman178. V) Antiohiei. Iustinian a făcut un apel la doi fizicieni. Aceste atria nu sunt decât aplicarea la arhitectura creștină a formulei curților cu porticuri.). dublu. mai ales în fața marilor temple romane). distruse de flăcările răscoalei Nika (532). 75) *(„Atri- umul” asumă o curte înconjurată de porticuri. se naște revelația în arta arhitecturii bizantine: Sfânta Sofia180. pe care-l va consolida în 447. într-un bazin sau phiala. dar nevoia dimensionării este declanșată și din interiorul organismului urban. fie că este vorba de Catedrala de la Roma. ale căror colaterale și nartex interior au deasupra galerii superioare. folosită încă mai demult în arta păgână. iar sub Ius- tianian. Bizanț. stăteau pentru a implora îndurarea celor care pătrundeau în edificiu. 337– 361). 180 Nicio biserică nu va atinge dimensiunile excepționale ale catedralei care rămâne. respectiv Alexandrei. Cauzele majore sunt de departe cele de apărare. respectiv de 7 km în Propontida (vechiul nume al Mării Marmara). se cunoaște o lungime de circa 5 km în Cornul de aur. O modificare notabilă se va declanșa în urma asediului din 626. în intervalul aceluiași secol. prin curățenia trupului. cea mai mare biserică a creștinătății. construită între anii 312 și 319.a. Ea va dispărea lovită de răzmeriță și incendii. de bazilica Sfântului Mormânt din Ierusalim. cel mai venerat ansamblu creștin al Constanti- nopolului: Sanctuarul Sfintei Fecioare. 179 Cu anii 410–413. și care s-a perpetuat în islam. Înainte de a intra în biserică. Aflăm că aproape toate erau bazilici cu cinci nave. exponent. simbolizând astfel. precedate de atrium. de cea a Nașterii din Betleem. pe matricea unui plan cu cinci nave. dar și ale altor seminții. pe un fond dinamic de dezvoltare ce aliniază „Noua Romă” prin cei peste 200. Născătoare de Dumnezeu (Theotokos) din Blacherne (n. În timp. cu patru porticuri. cărora le era interzis accesul în biserică. prin excelență. Constantin – diplomat de mare calibru – va fi ctitorul unor bazilici – îndeobște mari. Anthemios din Tralles și Isidor din Milet. edificat.7 km de la Propontida la Cornul de Aur. Theodosie al doilea investește în strategie179. a modelelor arhitecturale precreștine. pune în loc (împreună cu fiul său. astăzi dispărut. și care se desfășoară pe 7. La Constantinopol. după un rit de abluțiune care fusese practicat mai înainte la păgâni și la iudei. precedată de un gigantic atrium. Teodosie al doilea începe (condiționat de insuficiența practică a incintei urbane. înconjurat de porticuri de 60 m în lungime și 35 m în lățime. 2010. fie că este vorba de biserica martirială Sfântu Petru. se pare. până în 1453.). Este o bazilică precedată de două nartexuri (pronaosuri). cu o dimensiune de 31 m. vor produce întăriri sistematice asupra fortăreței. incursiunile de cucerire. mai cu seamă ale avarilor. Catedrala constru- ită în cinci ani a fost inaugurată pe 27 decembrie 537. numită mai târziu Sfântul Ioan din Lateran. cea a sufletului. au fost făcute referiri la înzestrarea „Noii Rome” de către Con- stantin cel Mare. dar va deveni o capodoperă milenară sub auspiciile lui Iusti- nian (n. care se înalță la 60 m deasupra solului. zdruncinată de cutremurul de pământ din 6 decembrie 557. bisericile închinare Păcii Divine (Sfânta Irina) și Sfinților Apostoli – din nefericire. concepută de Constantin I) construcția unui mare zid terestru. simbol al bolții cerești. Constanțiu. care va lăsa în afara incintei. Ea a fost din nou inaugurată la 23 decembrie 563. unde credincioșii se adunau să asiste la diferite cere- monii cu caracter funerar și unde marii penitenți. p. Din perspectiva vizată. De atunci încoace nu a cunoscut decât reparații parțiale (Michel Kaplan. 178 Cu toate acestea.a. Marea creație ce va urma va fi închinată Înțelepciunii Divine – Sfânta Sofia – târnosită la 15 februarie 360 și organizată. de mare reverberație. Cât privește zidul maritim. cupola s-a prăbușit în 7 mai 558.000 de locuitori (sec. 134 . credinci- oșii se spălau aici pe mâini și adesea pe picioare. inaugurată în anul 335. Pentru soluționarea problemelor tehnice.

și care din secolul IX își va atașa atributul de cea mai mare mănăstire din capitală (Imrahr Camii). vizual. marcat din Spania până în Mesopotamia și din Armenia până în Egipt. Catedrala Sfânta Sofia. V și pentru un teritoriu generos. separate prin stâlpi sau coloane și adeseori terminate cu abside. al gusturilor etc. Imagine din exterior. în proximitatea Porții de Aur. Sursa: autorul. 135 . închinată Sfântului Ioan Botezătorul. Fig. precum biserica Sfântului Ioan din Efes. cu zeitățile (vezi doar în animism prezența a opt milioane de zeități). Legat de cupolă. Un alt bun exemplu ni-l oferă începuturile Mănăstirii Stodios (anii 450). bazilica cu cupolă181 înlocuiește transpa- rența templului. 181 Este cunoscut faptul că bisericile antice și paleocreștine erau în general cu șarpantă. aceasta devine aproape omniprezentă începând cu secolul al VI-lea. uneori cu cinci naosuri.). Este cu certitudine momentul când. ctitorită de consulul Stodios. cea mai mare bazilică de acest fel a lumii ortodoxe. (524– 527). la edificii de mai mici dimensi- uni. Trimiteri la cupolă. Elocvent este exemplul Bisericii Sfântul Dimitrie. clădire alungită în general cu trei. netăgăduită alianță cu spațiul trăit. edificată de către o descendentă a lui Theodosie I. Cât privește timpul și geospațiul de mare răspândire a bazilicii cu șarpantă. care.a. 52. al simțurilor. aspect ce ne îndreptățește să subliniem dominanța în creștinismul timpuriu a modelului arhitectural grefat pe bazilica romană. putem opina pentru veacurile IV. adoptă planul în cruce greacă (n. O primă mănăstire. o pre- zintă biserica Sfântului Polieuct. Iulia Anica. patron al Tesalonicului. cu astrele. cu universul. aduse în planul palpabilului. sub raport arhitectural. antemergătoare Sfintei Sofia. nu cu boltă. găsim sensibil mai timpuriu în Asia Mică. durat într-un spirit al libertății nude.

136 . 53. 54. Sursa: autorul. Sfânta Sofia. Fig. Sfânta Sofia. Fig. Atrium. Imagine din interior. Sursa: autorul.

56.Fig. Detaliu. Sursa: autorul. 55. Împăratul Ioan al II-lea. Fig. Cupola interioară. Împărăteasa Irina. Sfânta Sofia. Sfânta Sofia. Sursa: autorul. 137 . în mijloc Fecioara Maria cu Isus în brațe.

de la grota paleocreștină la bazilică. descrie cerul ca pe o cupolă de sidef albă. ci de dincolo. mistică izvodită din tradiția semitică (religie și popor al cărții). Ed. ne este adus la cunoștință fondul vechi de polidemonism (cultul pietrelor. numai la ignoranța mesajului coranic și a revelației. este o imagine a lumii. cu trupul arcuit. întrebuințarea amuletelor și practicile magige ori ado- rarea sanctuarelor aflate în proximitatea unor izvoare. dar nici faptul că va fi preluată ca simbol identitar pentru alte culturi. componentele sale sufletești și cor- porale. au această semnificație generală a Domului Cosmic… Egiptenii reprezentau. Aducând lucrurile într-un convențional liniștit. ne învăluie”183. din interiorul pe care creștinul și l-a sacralizat prin credință. Astfel. Polirom. Polirom. Semni- ficativ este apoi. prin inter- mediul poeziei arabe arhaice. sprijinindu-se de pământ pe vârful degetelor de la mână și de la picioare. instinctiv o asociem Sfintei Sofia. iar pământul pătrat. bunăoară. altminteri. împodobită cu imaginea lui Isus Pantocrator. învăluind lumea. dacă știm că ea este sprijinită. avem de-a face cu o altă filo- zofie a religiei. Peninsula Arabă (gaziratu-l-’arab) a cunoscut în epoca arhaică o efervescență culturală. la fel. 138 . Revenind la cupola pe care în Bizanț. Înțelepciunea arabă. cu funcții dintre cele mai diverse.. orice edificiu cu cupolă. una tainică. că unele nume de zeități. odată în plus. sau. Cupola este cel mai adesea sprijinită pe patru stâlpi sau pe o construcție cu bază pătrată. cerul sub forma zeiței Nut. 182 „Denumirea de Gahiliya (epoca ignoranței). Tronul lumii divine. p. sprijinită pe patru stâlpi. stupa budistă. p. și ajungând la un alt simbol – icoana. Mai mult. uneori. de imaginea celor patru Evangheliști…” (text extras și prelucrat din: Jean Chevalier. re referă. este precum un dom aflat deasupra îngerilor și a lumii. cupola bizantină. alunecând pe aceeași linie. 348). aspect întru totul justificat de magnifica unicitate. * O stare similară particularizează Epoca preislamică a „ignoranței”182. s-au păstrat și în Coran. cerul este rotund. qubbh-ul musulman au aceeași valoare. ne putem zice că taina ei nu vine din afară. 183 „Evident. fiindcă. La fel. pe când „bazilica. adorate prin perelinaj. Ed. Cupola este spiritul universal. ceea ce ne trimite la simbolismul chinez. 2014. implicit cupola. prin înconjurări ale idolilor și jertfe. * Într-un alt registru. nu putem omite că bazilica cu cupolă a fost identificată sensibil timpuriu. Cupola bizantină. în osmoză cu religiile locale precreștine și prelungite într-un creștinism ce-și sprijină tâm- pla în „întruparea lui Hristos”. venerate de vechii beduini. politică și religioasă de netăgăduit” (Grete Tartler. când. al ginilor și gūlilor. am putea spune „templul ne dezvă- luie”. din lumesc. dată perioadei preislamice. Profetul Mahomed. are aceeași semnificație. din perspectivă…. cupola este manifestarea omniprezentă a bolții cerești. stâlpii sunt unghiurile cubului cosmic. potrivit căruia cerul acoperă și pământul sprijină. Alain Gheerbrant – coordo- natori. (2009) al Dicționarului de simboluri. spune un text arab. evident. Construcții boltite. ridicat la înălțimi. 13). În consens cu același simbolism. identitatea este subliniată. respectiv credin- țele în zeitățile locale. răspândite aproape în întreaga oicumenă din timpuri greu de sondat. arbori sau stânci.

al VIII-lea. din nefericire în mare parte distruse. susținute de membrii unei dinastii de bazilei. va fi readusă la viață (în anul 532) de împăratul Iustinian. Isakios Komnenos (fiul cel mic al Împăratului Aleksios). Astfel. va primi înfățișarea de acum în sec. loc sacru pentru tronul imperial în ocaziile ceremonialului de curte. în complexul Palatului Im- perial. fixarea începuturilor în sec. Biserica Sf. în grădina exterioară a Palatului Topkapı. 139 . proporțiile ei (100 m lungime. De asemenea.). Ars în întregime. Cât privește istoria sa. al XI-lea. Mai departe. Un alt aspect demn de subliniat. ține mai curând de o latură administrativă. multă vreme rămânând o a doua cea mai mare biserică. Sub raportul decorațiunilor interioare. Policeut etc. când Teodor Metochites o redecorează în chip splendid cu mozaicuri și adaugă o capelă funerară. Importante sunt. probabil chiar mai devreme. Izvoarele istorice bizantine plasează data construcției cel puțin la început de secol VI și-l desemnează ca întemeietor pe Ayios Theodoros – conducător de armată și unchi al Împărătesei Theodora. dar și drept reședință patriarhului Ierusalimului. corpul de biserică și mănăstirea (vezi inclusiv baia publică și adăpostul pentru orbi…). Mănăstirea Khora servind și ca locuință temporară monahilor din Palestina. În viziunea respectivei idei.a. în sec. Unul dintre cele mai vechi edificii bizantine. pe noi temelii. Biserica Sfânta Irina (Agia Irini)184. dar și nuclee de polarizare a credin- cioșilor prin ritual. conferindu-i o alură arhitectonică impresionantă. Impresionează printr-o anume sobrietate ar- hitecturală. când Marele Vizir Atik Pașa (vezi domnia lui Beyazit al II-lea: 1482–1512). IV și faptul că a fost închinată lui Isus. reverberații estetice. până în veacul al XIV-lea. se detașează Bazilica Magnaura.a.). Nu este însă deloc lipsită de importanță pentru cronologia edificiilor religioase. în urma cutremurului din 738. cu a sa absidă centrală. când acesta nu putea să-și ocupe Scaunul. se înfățișează ca plauzibil debutul construcției – sub Constantin cel Mare – pe rămășițele unor temple de sorginte romană. îl găsim în topografia actuală a Istambulului. o transformă în moschee. la scurtă vreme. Supusă unor modificări repetate. totodată. îndulcită de nimbul sacralității emanat. Biserica Khora185 (Hora – „a câmpuri- lor”. 185 Biserica Khora (Muzeul Kariye). probabil și din dorința de a-i servi drept necropolă (gând la care va renunța. Îi urmează. care o ridică integral. se încadrează în tiparul fastuos „propus” de Iustinian I. azi Muzeul Kariye). prin adăugarea unui minaret cu corp rotund și balcon (n. viraj ce semnalează curentul renașterii europene. Ceea ce nu poate fi. se dedică cu multă râvnă restaurării mănăstirii aflate în ruină. soția împăratului Iustinian. fresce…. sărbători…. cu o elevație de 35 m. Cea mai recentă modificare apare după căderea Constantinopolului. Alt moment de remarcabilă importanță survine în veacul al XIV-lea. trecut cu vederea este faptul că Sfânta Irina este singurul vestigiu de artă iconoclastă unde există un unic motiv în formă de cruce pe semicupola absidei placată în aur (n. mozaicuri. procesiuni. după Sfânta Sofia. în favoarea bisericii Kosmosoteria). 35 m înălțime. introduc în secolul al V-lea. Maria Dukaina – soacra Împăratului Aleksios Kom- nenos (1081–1118). diametrul cupolei de 15 m. creându-se astfel o filiație între Sfânta Irina și Sfânta Sofia. însă. sprijinită pe o bază struc- turată din patru mari piloni). acoperită de fresce – lucrări care produc un viraj în arta bi- zantină. au suportat repetate și radicale modificări. în timpul revoluției de la Niceea. 184 Biserica Sfânta Irina.

Biserica Sfânta Irina. 140 . Lăcaș de cult bizantin. Sursa: autorul. Fig. Agora Acropolei. Sursa: autorul. Fig. 58. 57.

insistăm din prisma competențelor avansate asupra organizării moderne a spațiului sanitar. și nu mai puțin a „legăturii dintre Cer și Pământ”. politic și economic. se vor pune în loc (1136). pregnant modificată cu secolele X–XI. depozite etc. p. sub semnul fundamentalismului religios. bisericile și mănăstirile apar într-o fertilitate debor- dantă în întreg geospațiul bizantin. ctitorită de Vasile I. Portul Kontaskolion și Portul Teo- dosian. va fixa pe harta geografiei sacre noi și puter- nice repere. și complementar situată în vecinătatea Porții Adrianopole. 189 Spectaculosul construct a fost ridicat de Ioan II Comnenul și de soția acestuia.a.a. cisterne de apă. pro- babil cel mai grandios și ospitalier complex religios: Mănăstirea Spitalului Hristos Mân- tuitorul Pantocrator189 la nord-vest de Pera. intermediată de împărat – viziune în raport cu care este numit „Locote- nentul lui Dumnezeu pe Pământ”. în primul rând. 187 „Estimarea numărului bisericilor ce vor fi putut funcționa simultan la Constantinopol este un lucru imposibil: bisericilor publice. slujit de un per- sonal specializat – medici și asistenți laici.). Trama axelor de dezvoltare ur- bană. Irina – „prăpădită” – înainte de finalizare. cărora clerul pletoric le asigură deservirea. Rol principal. 186 Dezvoltarea urbană se organizează în funcție de trei poli fundamentali. apeducte. două dintre ele atingând o covârșitoare popularitate: Theotokos a Farului (cu relicve ale Mântuitorului) și Noua Biserică Nea188.a. Nea Ecclesia. Cât privește ornamentația. accentuăm importanța majoră a Perei. va purta încărcătura de simbol al Dinastiei Macedonene (n. În cea mai mare parte a lor. Mănăstirea Chora – edificată cel puțin în secolul al V-lea.). un corp de femei destinate exclusiv îngrijirii bolnavelor. Li se adaugă bisericile foarte numeroaselor mănăstiri. a fost necesară edificarea unei infrastructuri inginerești vaste. Vorbim de aliniamentul sud-nord a celor trei bazilici: Biserica lui Hristos Pantocrator (în sud). Sensibil spre sud și într-o geometrie paralelă. aflată în cartierul Psamathia. vor ocupa Mănăstirea Stodios (secol V). deci de Sfânta Sofia. cu încărcă- tură sacră. bisericile a căror funcționare este asigurată în veacul al X-lea. băi publice. 76). 2010. subliniem prezența la Propontida a trei porturi de mare eficiență funcțională: Portul Iulian (cunoscut și sub denumirea de Sofian). atât în mentalul colectiv. Peste toate acestea trona nucleul central. bucătării. terase și zi- duri de fixare a terenului (vezi frecvența seismelor). spital. Reținând aici vectorul comercial. depinzând de episcopie. 188 În evoluția edificiilor religioase a capitalei. Palatul Boukoleon186 – ce domina țărmul Propontidei – găzduia alte numeroase biserici187. Biserica Sfintei Fecioare (la nord) – legate prin Biserica Sfântului Mihail – rânduită drept mau- soleu. dintre care unele sunt des- chise credincioșilor de rând. Pentru securitatea imensului complex. necropolă etc. avem de-a face cu o exuberantă risipă de măiestrie și frumos (n. Tot în perioada respectivei dinastii.). spații de cazare pentru „oaspeți”. cât și în topo- grafia capitalei. într-o formă de voluntariat creștin. De altfel. nu departe de Poarta de Aur.). centrul decizional al Dinastiei Comnenilor. Un loc aparte. la care se atașează. politic și religios. În opoziție cardinală cu Portul Iulian. 141 . va asuma Cartierul Blacherne. Conceput polifuncțional (lăcașuri de rugăciune. puternicul car- tier (port) genovez din nordul Cornului de aur (n. ce presupunea. datează din perioada secolelor IV–VI. ceea ce nu înseamnă că au fost profund restaurate sau chiar total reconstruite” (Michel Kaplan – Bizanț. religios.

anume: „acoperământul cupo- lelor” – pe de o parte. Karmuz ș. respectiv a caselor private de întâlnire și rugăciune. clima. a unor provincii artistice bine individualizate și consacrate la scara spațiului imperial191. Din această perspectivă vom percepe cum în baza unor cutume de neclintit. Sicilia.). aristocrația înaltă.). Ravenna. Arta Bizantină. prin dania lui Mihail Glabas Tarkamiotes. în potențialul lor econo- mic și deschiderea nedisimulată spre mecenat – asumat ca formă de exorcizare a păcate- lor. alt loc sacru. Un alt factor purtător de diversitate îl identificăm în ierarhia claselor sociale. se construia în veacul al XIII-lea. 60). Pe spinarea colinei ce alunecă de la Çarșamba. Insula Milos. 190 În timpul domniei sultanului Murat al III-lea. ca și în celelalte ramuri ale artelor. p. Roma.a. în cazuri derulate de bazilei. semnalăm prezența catacombelor (Roma. Insula Khorg. Măsura darului va fi cuantificată în libertatea și starea de bine din lumea celor drepți. deoarece arhitectura este tributară resurselor locale de materiale. respectiv ecleziastică. ca atare. nu de puține ori controversate. Macedonia. după locurile unde au fost construite. comerciale. Premergător sfârșitului de secol II. resursele în integralitatea lor. 142 . Egipt.). * Altă geografie. după epoci și. V.a. condițiile fizico-geografice și antropologice192 („reperto- riul” geologo-geomorfologic. spre Cor- nul de Aur. 192 Modelele arhitecturale comportă unele variante. elita militară. mai ales. demnitar al palatului. „veghetori” și „mărturisitori”a unei cul- turi. Lateran etc. Galia. * Chiar dacă pentru un răstimp ne oprim cu exemplele arhitecturii ecleziastice din ca- pitală. conform ca- noanelor arhitecturii islamice în moschee: Moscheea Fethiye – 1590 (n. Tracia. Neapole. apariția covârșitoare a bazilicilor (dominant cu șarpantă) în Constantinopol. Diversitatea provinciilor care alcătuiesc Imperiul Bizantin s-a reflectat în arhitectură. Alexandria. și efectul multiplicator într-o diversitate regulatoare. Grecia. dar care pentru mai bine de 100 de ani avea să fie și centrul patriarhiei. Mai departe. Asia Mică. VI). economice. se poate spune că aceste danii. și poate mai mult încă. apreciem că motivul selecției acestor simboluri universale a fost acela de a tușa una dintre caracteristicile vizuale de bază ale peisajului urban. și statutul lor de „martori”.a. de instrucție și nu mai puțin de caritate. lăcașul de cult ortodox este transformat. Respectivele aspecte ne propun (printre altele) înțelegerea unui determinism geogra- fic „demiurg” a unor diferite stări și. pus în valoare și îmbogățit cu scene biblice în frescă și mozaicuri de aur. dar fabuloasă prin profunzimile artistice. Siria. Biserica și Mănăstirea Pammakristos190 – la acea vreme lăcaș de cult pentru femei. Salonic. Armenia. 191 Vezi în primele secole creștine (IV. Editura Meridiane.) va genera reliefuri culturale prinse în mecanismul unei dinamici deosebite. model preluat din cultura ebraică și deopotrivă din cea locală ancestrală (n. pluralismul etnic etc. care impun o continuitate în procedee (Charles Delvoye (1976). îmbrăcau forma unor domenii cu funcții com- plexe* – monahale. Spania. ori concomitent bazi- licilor timpurii. Palestina.

52 de capre. Personalul administrativ pare relativ restrâns. și împreună cu fratele său Apasios. pescării. ori în provinciile Imperiului. cunoscut din hrisovul întemeierii de către el. răscruce – ce va imprima ctitoriei sale pre- rogative prin excelență monastice. într-un moment în care mănăstirile ajung adevărate puteri economice…. care întemeiază la Athos (secolul X) – la ordinul și pe cheltuiala lui Nikephoros Phokas. donează întreaga avere mănăstirii sale: 12 sate. cu atât mai mult cu cât l-a moștenit și pe Apasios. în princi- pal. Pakurianos moare în lupta cu pecenegii. a Mănăstirii Sfintei Fecioare de la Petritzos. după Michael Kalpan (2010). un al doilea – la sud de Philoppolis. ca atare. Bulgaria. în raport cu anvergura imprimată de „militar” latifundiei sale și unde creș- terea animalelor se creionează ca funcție de bază. mort fără urmași. un metoc (anexă de mănăstire). Nici el nu are copii și se arată preo- cupat de asigurarea unui loc de retragere pentru micul grup de fideli georgieni. pe când cealaltă parte să fie vărsată rezervei obligatorii. inclusiv repartizarea surplusului. în momentul loviturii de stat a acestuia. prac- ticau o dimensiune a schimburilor uluitor de profitabilă. Acestea din urmă arată că o parte a pământurilor era exploatată în regie directă și că o parte a surplusului va fi distribuită salariaților și parecilor (țărani pauperi). la aproximativ 20 km de mare. mai cu seamă pentru domeniile de mare rezonanță. 11 domenii. 143 . Drept concluzie. în decembrie 1083. apare drept le- gic. Vorbim de Grigorie Pakourianos. Răsplata pentru serviciile aduse se materializa. pre- văzând în detaliu. Tracia devine ținta premiselor de înavuțire. cât și în negocierile politice. * Înfățișăm. Devotat lui Alexios Komneanul. devine clar că aristocrația se interesează insistent de mohahism și în- cepe să investească masiv în el. Însemnările vremii arată despre 78 de vite de pajiște. abilitățile administratorului (epitropului). la 1081. este trimis să lupte împotriva normanzilor debarcați în regiunea Dyrrachionului. după dezastrul de la Matzikert (1071). atât în capitală. Logica donării de Pakourianos a pământurilor sale unei mănăstiri este evidentă. Pakourianos a fost unul dintre numeroșii georgieni care. expansiunea generoasă (vezi principiul „petei de ulei”) a comple- xelor monastice în primele secole ale creștinismului. Remarcabile sunt în această direcție agricultura cu irigații și comerțul pe apă. Un exemplu de excepție îl repre- zintă Atanasie. Abil atât în luptă. plus imobile în oraș. cât și în suburbiile ei. care. tabloul unui mecena de factură medie. scutite de taxe. prin înzestrarea cu pământuri în răsăritul Imperiului. Realizăm. 94 de berbeci. mori și drepturi de iarmaroace. Tracia… azi lăcașul de la Bacikov. Ulterior. De asemenea. face un viraj în politica financiară. se bucură de un succes care-i va rotunji avutul. 110 cai de pășune și 15 de călărit. Lipsit de moștenitori. trei case de oaspeți. trebuie integrat acestei ecuații. 238 de oi. se puneau în slujba Împăratului Bizantin. un teren urban. Situate în patru regiuni (theme) diferite. ca jumătate din profitul realizat să fie distribuit săracilor și angajaților ctitoriei. mănăstirea Marea Lavră – unde practică masiv investițiile produc- tive. iar al treilea la nord de kas- tron-ul Mosynopolis în Tracia Orientală. le regrupează într-un nucleu închegat: cel moștenit de la Apasios la gura râului Strimon. Ca atare. părăsindu-și ținuturile de baștină. Pro- batoriu este construirea unui pod pentru corăbiile mănăstirii. dar și 47 atelaje.

împânzeau. marile proprietăți au devenit regula. De asemenea. festiv. cedând cea mai mare parte a unei averi pe care a realizat-o în întregime el însuși (Michel Kaplan. Bizanț. conduse de împărații Bizanțului. Importanța locului este sporită prin pelerinajele organizate de Ziua Înălțării. fie de complexe monastice și/sau sanctuare de ordin imperial sau privat. Epir. De o rezonanță specială se bucurau. Sicilia. În acest răstimp. sau devenind chiar ei locatari ai lăcașurilor ctitorite. fie de mari domenii aristocratice. Creta. Vorbim de un izvor miraculos care alimenta Sanctuarul Sfintei Fecioare din Pege. Antiohia. Ravenna. după cum s-a spus. care ar fi deținut – de la sfârșitul secolului al IV-lea – Capul Înainte Mergătorului. să spunem. ceea ce noi numim în actual turismul religios. p. 167). Poarta Selembrya (Silivari Kapı) este un alt reper pentru un venerat loc sacru. respectiva „lucrare” atinge proporții semnificative în geospațiile de proximitate a Constantinopolului. nu doar com- plexe religioase. inclusiv mănăs- tirea sa. hotărăște să întemeieze câte o mănăstire și casă pentru oaspeți și pelerini la Constantinopol și la Raidestros (Tekirdağ) în Tracia. pe lângă un palat imperial. Din fericire locul este recognoscibil prin prezența unei bise- ricuțe. înalții demnitari depunându-și averile Bisericii. nu mult departe de Piața Augusteon (7 mile). Situația descrisă este aproape omniprezentă. o rețea de biserici și mănăstiri. între care se bucura de o considerație aparte Biserica Sfântului Ioan Botezătorul. ori așezământul „Sfintei Fecioare Binefăcătoare” (Thetokos Everghetis). întemeiată la început de secol XI de un anume no- bil Pavel. cel puțin în zonele rurale. de ospitalitate. Egipt. în Cartierul Hebdomon (azi Bakirköy) – loc. exista. În aceeași notă a unei pola- rizări excesive a credincioșilor se înscriu Sanctuarul de secol V și Mănăstirea de secol VI a lui Cosma și Damian.) care vor impune în timp. distingem câteva funcții dezvoltate de mănăstiri (religioasă. detaliat la 193 În intervalul marcat se secolele XIV–XVI. 144 . Astfel. a școlilor etc. întregul imperiu. Bari. în zona de influență descrisă de Pege. de adunare a trupelor din Tracia. bunăoară. judecătorul Mihail Atlaleites. mănăstirile devin principala putere economică. – care impuneau. Edessa.193 În secolul al XI-lea. Nucleu de polarizare a pelerinajelor pe distanțe mari. numiți și sfinții fără de arginți. ctitorită de Împăratul Iustinian. ci adevărate domenii monastice. caritabilă. Fiind vorba de laici. În martie 1077. Cipru. de instrucție – vezi prezența unor bogate biblioteci. de sănătate. unde favorabilitățile environmentului sunt „exploa- tate”. Mistra etc. nu le cunoaștem bine decât în cazurile în care proprietarul lor decide să întemeieze o mănăstire sau un așezământ de caritate ori ambele.

rezervat împăratului și invitaților săi de onoare. accentuând mai mult sau mai puțin anumite as- pecte. Când Bizanțul pierde Asia Mică. mese de 12 tacâ- muri. Legat de acest fapt. dar mai cu seamă de harul. expresia reliefului este cel dintâi element ce-ți retează răsuflarea și te pune în condiția de aplecată 194 Vezi cartea Despre ceremonii a lui Constantin VII Porphirogenetul. ceremonii religioase194. 72). conține celelalte 18 paturi. iar pe de altă parte. putem opina. așadar. inclusiv ospețe religioase195– apanaj al împăratului și a marii aristocrații). de unde numele. se simte o diluare a tihnei sufletești (hesychia). ospețele regale. în principal de patrimoniul conservat.. iar când Imperiul este văduvit aproape de teritoriu. De pildă. Muntele Olimp din Bithinia (Uludağ) în stare de vecinătate cu Brusa (Bursa) este centrul monastic cu cea mai pregnantă polatizare (vezi. abgradându-se în același ritm și veniturile pecuniare.rându-i în multiple forme: pelerinaje. încă din sec. de desfășurau în tonalități înalte de fast. muntele devine cea mai bună gazdă pentru isihaști. la care convivii mănâncă culcați. Situată geografic în Câmpia Thessaliei. el ajunge să „îmbrace” Ortodoxia. în funcție de fazele ceremonialului” (fragment preluat din Michel Kaplan. asceții fiind veșnic „vânați” de frați monahi și de creștinii ce-și căutau izbăvirea etc. între altele. fără de pereche pe care-l emană. că ele se derulau pe toată perioada anului. 195 În Palatul Daphne. nucleu puternic al Răsăritului Ortodox. Și acum câteva ele- mente de scenografie.a. de asemenea. O altă enclavă cu rol de excepție în păstrarea Tezaurului Bizantin este Meteora. până în secolele IX–X. legătura locului cu Teodor Studitul). sala principală. p. „…«paturile» sunt. târnosiri. „vetre sacre” care transcend veacurile cu o putere greu de deslușit. că din acest punct. își întemeiază aici mănăstiri și fac totodată danii substanțiale pentru a cinsti „Grădina Maicii Domnului”. funcție. praznice. celelalte mese pot. odată cu secolele X–XI196 „Athosul devine referința absolută” – principii stră- ini – ruși. Cu certitu- dine. monahii răspândindu-se în căutarea spațiilor tot mai greu accesibile (vezi isihasmul). Împăratul primește la masa sa 12 oaspeți de vază. Astfel. împăratul putea astfel să fie vizibil sau ascuns. Athosul de- vine locul central al monahismului bizantin. cu 19 paturi aveau loc atât ședințele solemne (silentia). pe de o parte faima locului sporește. să primească 216 invitați. Înțelegem. în fundul sălii. acționează dia- lectal. fie ele oficiale sau religioase. o frecvență aparte înregistrându-se între Crăciun și Bobotează. 196 Amintim că primul document imperial în favoarea călugărilor de la Athos este promulgat în anul 883. într-o simbolistică hris- tică ușor de deslușit. supu- nem atenției noastre. cât și o paletă largă de manifestări. cu bolți în leagăn. Vom relua problemele respective. sârbi. unul mai mult selec- tiv. 145 . după modelul incursiunilor făcute în patrimoniul ecleziastic. O perdea (velum) separă cele două părți. parte integrantă a sistemului Marelui Palat. o absidă supraînălțată conține un «pat» rotund. Perelinajele frecvente – dată fiind distanța nu prea mare de capitală. valahi ș. în Triklinos (sala de recepții). între Munții Koziakas și Antichossia. Treptat. numai că liniștea nu reușește a se împlini. al XI-lea. de fapt.

impunătoare și intime deopotrivă. O „pădure” de martori de eroziune (probabil terțiari). poartă ca pe niște „coroane” pe capetele aspru verticalizate spre înălțimi. pe cât de diferit „sculptați”. pe atât de uimitori ca estetică de ansamblu.sfială. 146 . mănăstiri austere.

147 .

Un excelent exemplu ni-l oferă Marele Meteor. pe când monahii părăsesc locurile lor de tihnă. unde timp de un veac numărul monahilor scade de la circa 300 la 3 slujitori permanenți (n. numărul vizitatorilor sporește în progresie geometrică. Rezultanta tot mai vizibilă în timp se manifestă schizoid. întregul geospațiu bizantin: Grecia. 63 Complexul monastic Meteora. 197 Primele decenii ale secolului XX aduc la Meteora prefaceri de substanță. din cele 21 de mănăstiri a respirat un ascetism pur. și la Meteora. după cum știm. nemaculat de dorințe. Mesopotamia Nordică. din seco- lele IV.a. 59. efortul scripeților fiind substituit prin scări și coridoare săpate în stânca monoliților. Roma. precum Grecia. în „oaza sacră” mai slujesc șase ansambluri: Mănăstirea Schimbarea la Față (Marele Meteor)197. ori de minte și suflet. Egiptul. în primul rând prin edifi- carea unei infrastructuri de acces mult facile. Siria. Precum la Atos. Mănăstirea Sfân- tului Ștefan. 60. Palestina. împânzesc. Siria și Pa- lestina (n. Balcanii. dat și munci trudnice. În prezent. Armenia. V. rugăciunea. frapând printr-o uimitoare unitate stilistică. Mănăstirea lui Varlaam. cultivând ascultarea. inclusiv valahi (vezi Neagoe Basarab). Timp de secole. Georgia ș. lipsurile…. 198 Orașele din regiunile de coastă.a. 62. 148 . Mănăstirea Sfânta Treime. căutându-și alte sălașe. s-au vădit prezența danilor din partea unor principi străini. Provincii artistice. precum scrierile sfinte și artele. puternice cetăți negustorești încheagă – pe fondul dinamicii tran- sporturilor – elemente arhitecturale particulare unor provincii omogene. Fig. Sursa: autorul.a.). unele eclectice prin arhitectura pusă în loc (vezi Asia Mică)198. 2009). fizice. 61. Mănăstirea lui Rusanu (singurul lăcaș de măicuțe) și Mănăstirea Sfântului Nicolae Anapafsa. Ravenna. Pe de o parte. iar altele. postul.

cu atât mai profundă. Teodosie II dispune să i se aurească ba- tanții. „egipteni” (n. aflată în partea de sud a zidului. o parte din trama stradală etc. inclusiv al cisternelor pentru apă.. ea este flan- cată de două turnuri de marmură și precedată de propilee. se individualizează cartierul brutarilor (Artopolia). Despre sistemul de fortificații al capitalei am mai făcut pomenire.). ce „sparg” întinderile dezmărginite și roșii ale nisipurilor. odată cu el pierind podoabe. ea este dublată. structurau interfața orașului. neadăugând. 200 Activitățile productive specifice breslelor dau numele unor cartiere găsite în proximitatea nucleului central: Sfânta Sofia. iar la sud de Messe. de unde și numele ei. aparține deșerturilor egiptene. cârciumi. Poarta de Aur servește în principal intrărilor imperiale. care permite intrarea oamenilor de 149 . practic. de o poartă obișnuită. reputația de invulnerabilitate a zidurilor de-a lungul veacurilor și faptul că a trebuit să aștepte secolul al XV-lea și o artilerie precum cea a lui Mehmet al II-lea. ateliere meșteșugărești. servește pentru intrarea oficială a împăraților în momentul urcării pe tron sau la întoarcerea din expedițiile militare.). unde cultura coptă199 amintește oarecum de Egiptul Fara- onic. Construcții civile Un impediment major legat de obiectivele arhitectonice profane este nivelul extrem de scăzut de prezervare. ele suferind o expunere „în carne vie”. 199 Cuvântul copt se individualizează drept o deformare a cuvântului grec aigyptai. sensibil spre nord. cei pe care Teodosie II își va fi făcut intrarea în oraș.1. care-și înălțau palate fastuoase. Marele Palat. la nord de Sfânta Irina se rânduiau cartierele lucrătorilor în bronz sau cele ale căldărarilor. atribut dublat de repere importante pe harta metropolei (n. Între aceste cartiere extrem de populate. precum Marele Palat. un procent scăzut al viaductelor. Construită în 413. proba- bil. cartiere cu funcții precise200… s-au lăsat vremuite de necruțarea timpurilor. zidurile terestre erau perforate de zece porți și alte multe ușițe secrete – care. este abandonat.2. aici bisericile (mănăstirile) înfățișându-se precum niște fortărețe religioase izolate. Echipate cu zeci de turnuri. în apropiere de Sfânta Sofia se identifică cartierul fa- bricanților de lumânări. „piere pe mâna bizantinilor”. cu cât coeficientul lor strategic era mai ridicat. Poarta este ornamentată cu un număr mare de statui și un grup de cinci elefanți.a. III. care cu secolul al XI-lea. după o evoluție continuă. dacă ne raportăm bunăoară la „scările Meteorei”. Astfel. în vecinătatea antrepozitelor de grâu. Prin urmare. datorită celor patru turnuri. și cu habitudini sociale pe măsură. O importanță majoră în acest ansamblu purta faimoasa Poartă de Aur201. în intervalul secolelor VI–X. decorațiuni.a. – pe când alte construcții civile. hanuri. O adevărată fortăreață. însoțiți de conducătorul lor. spațiile libere erau concesionate unor mari aristocrați. Șanse sporite de a străbate veacurile – până la noi – asumă zidurile terestre. 201 „Poarta de Aur”. Alte obiective. pentru a le zdruncina. extrem de populate – prăvălii. ei atașându-i-se și un sistem de patru turnuri. o imensă bibliotecă…. Hipodromul. câteva coloane aflate pe spina Hi- podromului. porturile. O arhitectură peisagistică aparte.

M-am prosternat de trei ori în fața Suveranului. 2010. Lei de o mărime uriașă. Arta Bizantină. de asemenea din bronz aurit. caii. aproximativ secolul XI. Tot din autorul menționat. și fiecare pasăre. care era în 962. restrânse într-un perimetru meschin (întreaga zonă fiind în întregime construită) retează orice proces de imaginație. O informație precisă se raportează la principiul general de organizare a acestui uriaș sistem de clădiri. * Pentru o perioadă de excelență. Pa- latul Daphne sau l-am putea numi Palatul Guvernamental. „În fața jilțului împăratului era un arbore din bronz aurit. acea mașinărie care se folosește la ridicatul buștenilor”. din lemn ori din bronz. 202). șezând deasupra. 83). În 1422. drumul Roma-Constantinopol. de un orgalio. purtând alte veșminte la nive- lul tavanului sălii. anume: „Cu cât se merge de la est spre vest. 2010). un „tablou” descris de ambasa- dorul regelui lombard Beranger 949–950. acesta era făurit cu asemenea măiestrie. Informațiile ajunse până la noi sunt rudimentare. Mai apoi. Yedikule Kapı. Am fost introdus în această sală.sporite la șapte. Urmele – vizibile în actual. Marele Palat Imperial nu mai slujise decât în rare ocazii la celebrarea ceremoniilor. p. a lui Con- stantin Porphirogenetul. scotea un cântec diferit. un punct de reculegere și rugăciune. până înaintea împăratului. florentinul Buondelmonte nu mai văzuse aici decât ruine” (Charles Delvoye. lovind podeaua cu cozile lor. iar pentru noi. purtat pe umeri de doi eunuci. episcopul Liutprand de Cremona. respectiv rând. de unde și numele „Castelul celor șapte turnuri”. apoi am ridicat capul și l-am văzut pe Împărat. constituit în actual în unul dintre faimoasele obiective turistice ale Istambulului. vedeai cum li se mișcă limbile. în timpul Imperiului Otoman. iar femeile veneau să spele rufe în fialele vastelor sale curți. Cât despre tronul împăratului. anume. catârii și vacile pășteau în grădinile sale. 202 „Până spre mijlocul veacului al XIV-lea. nu știu. poate. când ieșit din comun și sublim. încât părea când modest. spre vest. care se sfârșește aici” (Michel Kaplan. păreau să facă de gardă. după cum îi era soiul. la oarecare distanță de podea. o operă arhitectonică ce s-a extins constant din secolul al VI-lea – marcat de Iustinian – până spre sfârșitul dinastiei macedoneene. în orice caz cu totul acoperiți de aur. iar puțin după aceea. cu atât se ajunge mai aproape de clădirile rezervate împăratului și apropiaților său” (Michel Kaplan. timp ce declanșează părăsirea lui și o decreptitudine202 greu de acceptat. Prin anul 1350. veniți de pe Via Egnatia. de la prima vedere. leii au scos răgete și păsările au început să cânte. Bizanț. fuse lăsat în părăsire. și când am ajuns acolo. fiecare după cum îi era soiul…. care mai înainte mi se păruse la o înălțime potrivită. Nu am putut să pricep cum se întâmplase acestea. vom extrage un decupaj. O percepție mai obiectivă ne este pusă la îndemână de călători – personalități politice puternice – dar și de celebra lucrare Despre ceremonii. Mai subliniem prezența în acest ansamblu exotic a altor palate. 1976. 150 . răgeau și în gurile lor deschise. apoi al împăratului german Otto I. doar dacă nu ar fi fost purtat. Palatul Boukoleon. la mijloc de secol X. Palatul Imperial a fost splendoarea incomparabilă a orașului. l-am văzut așezându-se. p. pe ramurile căruia se aflau diferite soiuri de păsări.

nu de puține ori erau generatoare de conflicte. Hipodromul cumula alte multe funcții. vor aduce edificiului modificări substanțiale – între care și cele două etaje ale palatului. născuți în Porfira. Întâlnim acest velum atât la Hipodrom. Palatul Imperial. Ca elemente de arhitectură. cu totul aparte. paleologii. 204 „Velum”-ul este o perdea grea. se află câte două arhivote în retragere. for- mulă absolut necesară într-o metropolă unde multietnicitatea.a. sunt din asize de blocuri de piatră. „Deasupra ferestrelor. atributul de porfirogeneți. Odată cu secolul al XI-lea. în speță de divertisment. pardosită. Acolo își avea sediul garda – contigentele scholai și exkoubitori. alternate cu trei straturi de cărămizi. Hipodromul. poziționat în nord-estul zidurilor. alături de rozete sau motive în tablă de șah. Cât privește zidurile. Băile Zeuxipolos… Subliniem.). 203 Puține sunt construcțiile religioase ori profane bizantine unde interpunerea „velum-ului” istoric este dată la o parte. implicit multiculturalita- tea. printr-o galerie. abandonat treptat. acolo unde sacralitatea locului era întărită de Sanctua- rul Sfintei Fecioare. de asemenea. că palatul se deschide spre piață printr-un ansamblu ce-și datorează numele imensei porți de bronz Chalke.a. după cum îi arată și numele. responsabile de închisori (n.). similar edificiilor ecleziastice. Suprafețele dintre ferestre conțin ornamente ceramo-plastice. Palatul Imperial. Aceeași estetică se regăsește și la fațadele etajelor bogat ornamentate după tiparul paleologilor. iar grădinile sale în terase expuneau peisaje în culori exube- rante ce urcau pantele Acropolei. Un grad de originalitate. respectiv Sala de Purpură – Porphira. 151 . însoțite de încrustații în faianță. Sigur. îm- păratul ajungea direct la loja lui din Palatul Daphne. Palatul Imperial – în afară de somptuozitatea în sine – intra în directă legătură cu alte două monumente identitare: Piața Augusteon203 și Hipodromul (vorbim aici de Hipodro- mul acoperit al palatului) – asumat drept tribunal imperial și unde. în care domină romburile. trebuia să separe două părți. tradițional numit Palatul lui Constantin Porphirogenetul. Vorbim de Triklinosul din Aur. Un minunat exemplu este Marea Piață Augusteon. Marele palat mai adăpostește zeci de biserici. care în anumite situații. Urmașii lor.Palatul Sacru – cel destinat împăratului și unde se aflau două săli cu adevărat emblema- tice. cu purpură. la care bolțarii de mar- mură colorată alternează cu cărămizi grupate câte trei. se întâlnește un parter boltit cu deschideri ger- minate în arcadă. treptat va fi înlocuit în economia politică și arhitecturală cu noul palat al Comnenilor din cartierul Blacherne. circumscrisă de elemente blazon precum Sfânta Sofia. azi Tekfur Serai. cât și în Palatul Sacru – când ceremonialul cerea păstrarea „ascunsă” a îm- păratului ori în vechile lăcașuri de cult. unde nasc împărătesele domnitoare și care le conferă moștenitorilor legitimi. unde velum-ul a fost precursorul catapetesmei sau a iconos- tasului (n. anturat de membrii cei mai impor- tanți (judecători ai Hipodromului și / sau al velum-ului204) care fac dreptate în numele împăratului.

Hr. fapt atât de evident. unde arta. și datorită funcțiilor lor – departe de zarva capitalei – de oaze de liniște.000 locuri. Arta. omniprezentă fiind căutarea împlinirii gustului pentru confort. Și de această dată. Astfel de „complexe” puteau fi admirate la Niceea.). fără a vedea măreția suplă de aproape 20 de m lungime. îndeosebi. astfel încât peste secole – gradenele. iar. avea legătură directă cu Palatul Daphne. fapt extrem de important. fie ca reședință de vară sau palate de vână- toare. cu numeroase ferestre. trebuie să formulăm și funcțiile de bază: juridică. era iremediabil sedusă de frumos. Cert este că monumentul va fi adus la Constanti- nopol în timpul domniei lui Theodosius I (379–395) și amplasat pe 4 piedestale din bronz. așa cum s-a arătat. palatele din Renașterea Florentină” (după Charles Delvoye. ne aflăm într-o stare de similitudine cu oferta Romei. pentru plăcerile vieții și ale luxului. o parte dintre ele aducându-și „umbrele” până în prezent.. cu prezența pentru cel de al doi- lea a unei capele cu absidă. motiv pentru care va adresa o „scrisoare de cerere” Alexandrinilor. inițial din lemn. Constantin I (337–361) își dorește monumentul ca pe o neste- mată. vor dispune de uimitoarea cifră de 40. înconjurate de grădini – măiastru meșteșugite de arhitecți peisagiști. bine articulate cu somptuozitatea. 1976 – pagina 203). marea aristocrație și principii preferând zonele marginale ale Imperiului. Un curent în epocă era clădirea de mari palate (mai toate având câte o capelă rafinat decorată) și vile – nu atât în capitală. Constantin își va dori pentru Hipodrom pro- porțiile atinse de Circus Maximus. în onoarea faraonului Tutmosis al III-lea.a. dacă din punct de vedere al conservării. o construcție înălțată pe trei etaje. acolo unde vaste spații permiteau edificii fabuloase. Dincolo de toate aceste aspecte. Mistra etc. Hipodromul efectiv nu mai există. La venirea lui Constantin cel Mare. probabil. în timp ce spre răsărit avea deschidere spre oraș. și care. pentru populația capitalei. și ridicat în fața unui templu din orașul Hieropolis din Egiptul Antic. înlocuite cu altele din pi- atră. fiind ridicat la sfârșit de veac II de Septimiu Severus. capacitate de care Împăratul Iustinian se va apropia sensibil. respectiv cu apartamentele împăratului. 205 Atributul de venerabil se asociază în Constantinopol obeliscului de pe Hipodrom. vestește. Cât pri- vește partea de divertisment. Trapezunt. Fațada deosebit de frumoasă. 152 . Hipodrumul exista deja. de simțul culorii. amplasamen- tul lui ne este minunat sugerat de coloanele de pe „spina” lui: Obeliscul lui Theodosius205. împodo- bite cu reliefuri (n. era Hipodru- mul.este dat de configurarea fiecărui etaj într-o singură sală. datat cu 1500 de ani î. Constantin moare. Înclinat spre edificii și monumente gran- dioase. * Punctul de maximă convergență. politică – aici fiind locul predilect de întâlnire dintre împărat și popor – și nu în cele din urmă funcția de agrement – diplomat susținută de Constantin prin instituirea unui sistem de aprovizionare gratuită. armonios rânduite. de limpezimi.

care într-o alianță asumată. Povestea ne spune că Regatele mici din Grecia au construit un monument prin topirea și amestecul armelor și a altor obiecte din metal. este recunoscuta Coloană Zidită.) și Plateea (479 î.a. 207 Un al treilea punct de atracție. adus de Constantin I din teritoriile Imperiului și care poate fi admirat în actual pe „spina” Hipodromului este Coloana Împletită sau Coloana cu Serpentină. Un memoriu pentru istorie este de departe faptul că pe corpurile împletite ale șerpilor au fost înscrise numele a 31 de orașe. a fost inscripționată cu reliefuri care reprezentau victoriile pur- tate de tatăl său. situat pe „spina” la Centrul Hipodromului. Restaurată în timpul domniei lui Constantin al VII-lea (911–959). Cu o înălțime de 3.Coloana Împletită206 și Coloana Zidită207.). Basileios I (867–886). Separate la capăt. 64. 206 Un alt element de interes. 153 . ulterior războiului purtat cu armata persană în urma victoriilor de la Salamis (480 î. au participat la război (n. Fig. fiecare cap de șarpe privește în altă direcție.). Sursa: autorul. Estetica coloanei a fost dată de vârful împodobit cu un potir de aur.2 m. este realizată din pietre finisate de diferite mărimi. care se sprijină pe trei capete de șarpe. numită și coloana lui Constantin Porphiroge- netul. înălțate la 8 m și compuse din 29 de noduri și 36–32 de curbe.Hr. state gre- cești. Obeliscul lui Theodosius de pe spina Hipodromului.Hr. atribuită (chiar dacă faptele s-ar putea să nu stea întocmai) lui Constantin Porfirogenetul.

Sursa: autorul. Fig. Coloana cu păuni. 65. Coloana cu cap de meduză. 154 . Fig. Bazilica Cisternă. Sursa: autorul. 66. Bazilica Cisternă.

punctăm: Cisterna lui Aietius – construită în 421. Bazilica Cisternă uimește tehnica zilelor noastre. aflate sub cerul liber. restaurate în timp de otomani.000 m3. Bizanț. un pătrat cu latura de 152 de m și înălțimea de 11 m. atinge o lungime de aproximativ 971 și o înălțime de 63 m peste nivelul mării (n. distrus și recon- stituit de nenumărate ori. Coloanele sunt dispuse în 12 rânduri. ori pentru binecuvântata răcoare. aducea apa în oraș din rezervele cantonate în pânza freatică a dealurilor din proximitate. Orașul Civilizațiilor. dar mai cu seamă prin proprii-ți pași care calcă pe lespezi milenare.a. Cisterna lui Aspar – construită în 459. anume: Apeductul lui Valens209 și Bazilica Cisternă210 – constru- ită pe amplasamentul bazilicii distruse în 532. Sistemul de acoperire al rezervorului constă din bolți dispuse în cruce și arcuri circulare.). pe drumul dintre Catedrala Sfânta Sofia și Cağaloğlu este alimentat cu apă din apeductele lui Valens și Malova. 209 Apeductul lui Valens. fiecare cu o înălțime de 5 m. adusă chiar în palatele lor. Un sistem de apeducte. iar fiecare rând are câte 28 de coloane. bizantinii. care fascinează prin lumini. pe când estetica ei de templu te înfioară. Planul arată că rezervorul ocupă o suprafață de 9800 m2 și are o lungime de 140 de m și o lățime de 70 m. Plăcerea citadinului pentru limpezimile apei. 155 . 2010. Pe coloane pot fi văzute capiteluri compuse care reprezintă un stil mo- dificat al coloanelor corintice. Rezervorul conține 336 de coloane de marmură. cu pietre din Zidurile Chankedon. majoritatea de secol V. respectiv Coloana cu baza figurată în Cap de Meduză. aflată în topografia orașului. „Planul rezervo- rului a fost descoperit și desenat de marinarii germani în timpul Primului Război Mondial. se pare.20 m grosime și un volum de 300. 77). s-a constituit într-o întreprindere inginerească menită să asigure alimentarea cu apă a orașului. oarecum modestă. Gylles a vizitat orașul Istambul între anii 1544 și 1550 și a menționat că în acest rezervor înotau pești mari… Partea interioară a rezervorului a fost curățată în totalitate cu ocazia restaurărilor efectuate de Primăria Municipiului Istambul. Ideea de loc sacru este transferată și de cele două coloane. prin scânteierea apei și jocul alunecos al peștilor. Co- nectat la sursele de apă din exterior. simțul lor artistic transferând asupra apei puteri creatoare. la fel. te coboară în tai- nele unui palat subteran. aidoma arabilor. fie subterane. din fericire. cu pereți de 5. în timp ce altele sunt alcătuite din diverse tipuri de marmură și granit. în timpul răscoalei Nika și aflată în veci- nătatea Muzeului Sfânta Sofia. Din acest întreg complex. Erdem Yücel. conținea 250. cu o capacitate de 260. de 244 de m / 85 și 15 m înălțime. iar vorbele nu pot fi decât murmurate. pentru susurul ei dezmierdător. și a căror urme sunt vizibile și în actual. Intrarea la suprafață. apeductul. aflat în prezent pe Bulevardul Atatürk (în zona Saraçhane). în timpul Împăratului Theodosius I. anume Coloana cu Ochi de Păun. le putem admira în timpul și spațiul trăit. urmând a fi stocată.000 m3. 210 Palatul Subteran sau Bazilica Cisternă. 31–32). fie sub cerul liber208. Dincolo de registrele reale ale necesității pentru apă. într-un sistem de cisterne. iar cu această ocazie s-a constatat că fun- dul rezervorului era realizat din cărămidă” (Istambul. Acestea sunt aliniate la intervale de 4 m și o mare parte dintre ele pare să fie luată din clădiri mai vechi. pe care. Cisterna Sfântului Mokios – con- struită sub Anastasius (491–518). p. construit. și atribuit de unele izvoare istorice Împăratului Adrian (117–138).000 m3… (după Michel Kalpan. erau fascinați de jocurile de apă. de fântâni…. selectăm două valori de patrimoniu. P. Adevărată operă inginerească. 208 Dintre cisternele uriașe. prin coloanele ample ce sprijină tavanul boltit. p. invoca necesități tehnice de aducțiune și stocare.

extrem de succint. care predomina în chip ferm. fie protecției „nimbului sacru” care. cu profund caracter mitologic. în timp. mai facem un important pas înspre patrimoniul artelor. de a crea cadrul somptuos în care se desfășoară liturghiile lor. dar și la dezlegarea canoanelor și la aducerea în față a flexibilității de gândire ce prefațau. dinaintea epocii creș- tine.III. nu putem ignora originile de esență orientală. De astfel. De asemenea. stea- tite. iraniană (vezi frescele sinagogii din Dura Europos și mozaicurile de la San Vitalle din Ravena). muzică. în ansamblul spațiului orto- dox. syro-babiloniană. Acest caracter imperial este una dintre trăsăturile ce o deosebesc net de celelalte arte creștine. totuși. 1976. la arhitectura religioasă. 212 Selecția este determinată și din perspectiva economiei spațiului acordat acestei lucrări (n. de a furniza obiectele necesare celebrării ritualului. o artă care trebuie să uluiască și să insufle respect su- pușilor. amintim că alături de o artă religioasă. reverberațiile producției de icoane. De altfel. prin adăugarea unor elemente simbol a arhi- tecturii islamice – au trecut sub protecția religiei guvernatoare. din această direcție. icoane. despre pictura religioasă – aportul ei în amprenta turismului urban fiind indiscutabilă. p. exprimată deopotrivă viguros și emoțio- nant în formule extrem de variate: mozaicuri. din variata bogăție a expresii- lor artistice. rodul perfect al civilizației bizantine este arta religioasă211. Important este că toată această largă producție purta pecetea unui stil puternic reconoscibil și că rădăcinile atât ale artelor majore. ajută în întărirea percepției de unitate stilis- tică. acest distilat de cultură.a. emailuri. una dintre cauzele fun- damentale ale gândirii religioase bizantine. fie. cristalizate în unsprezece secole de istorie bizantină. 156 . oarecum.3. pe de o parte. fie favorabilităților de poziționare în geospațiile marginale ale Imperi- ului. În continuare. pe de altă parte. ci a transcendenței și a fastului. 28. metale. dome- niu percutant pentru care civilizația bizantină este cu adevărat renumită. a înflorit și o artă profană. fenomenul turistic urban. ceramică etc. monede. de a ilustra prin imagini na- tura divină a misiunii lor. Atari aspecte le-am sesizat. sculptură. podoabe. Arta bizantină. mai substan- țial prezervată.1. Din nefericire. dacă ar fi să amintim. alegem de o manieră subiectivă212. vol. 211 „Funcția esențială a artei bizantine a fost aceea de a exalta măreția supranaturală a împăratului și a bisericii. să vorbim din trunchiul artelor majore. orfervărie. Nu este o artă a rațiunii și a realității. țesături. astăzi ne-a rămas mult prea puțin și. fildeșuri. credincioșilor și popoarelor învecinate. Domenii de excelență în artă După ce am fixat în harta noastră mentală repere de impact a ceea ce va defini. se procură cea mai rodnică moștenire a sa. „Renașterea”. I). Spunând acestea.). din largul și variatul complex al artelor. cum ar fi cea romanică și cea gotică” (Charles de Voye. cât și ale celor somptuare se grefau pe artele laice (păgâne). sticlărie de lux și vitralii. care avea misiunea de a contribui la divertismen- tul împăratului și al aristocrației.

rugă- ciunea adresată lui Hristos de Fecioară. stare depășită de triumful creștinismului sub Con- stantin și influența mediului grecesc care vor îndulci treptat această prohibiție.4. era cupola principală. Imaginea religioasă. chiar dacă nu aparțin imaginii. aflată la dreapta Sa. încât îngenuncheau voința de acțiune a maselor. Așadar. Pe bolta care separă corul de cupolă. 214 „Locul lui Hristos. concepute ca o ilustrare a Istoriei Sfinte. în vederea „ocultării” imaginilor religioase. Ulterior. în cealaltă axă se găsesc principalele etape din viața lui Hristos.). în axă. în raport cu imaginea și statuarul sacru. decorația principală o constituie figurile de sfinți: Biserica Sfântului Luca din Phokis (Hosios Loukas) este literalmente înțesată cu ele” (Michel Kaplan. la stânga sa. Le sărutau. Bizanț. una dintre sarcinile principale ale clerului. De aici și reprezentarea lui Iustinian și a Teodorei. publică în anul 726 un edict prin care cerea „totala îndepărtare a icoanelor din toate bisericile”. mozaic și icoană. pe pereții bisericii San Vitale din Ravenna (n. res- pectiv a credincioșilor. a cărei intrare este adesea surmontată Deisis. Icoane și iconoclasmul Cunoaștem că începuturile creștinismului se înfățișează destul de vitreg. scenele direct legate de Hristos și de Fecioară se află în părțile de sus ale naosului și nartexului. cu suitele lor. Botezul și Învierea. Fire mai austeră. În jurul cupolei. Oamenii se rugau. o prezență bogată o constituie și două simboluri legate de Hristos: Crucea și Mielul. 213 Deslușim aici prezența manifestă a mesajului politic. unele venite chiar din creștinism (nestorianismul.a. rotunjind devoțiunea religioasă. Mai cu seamă în Grecia. prin intermediul acestui corpus semiotic. relicvele sacre fac obiectul unei adorații populare de neostoit. Apoi. și de Ioan Botezătorul. deopotrivă. Ca atare. sunt reprezentate față în față Nașterea și Răstignirea. de- ranjat de escaladarea acestor excese ale credinței populare. le aprindeau candele și tămâie. până la situarea într-o poziție bună în biserică a scenei Adormirii. sub forma sa doctă și severă de Pantocrator. redate conform unui riguros program iconografic214. datorită forței lor oculte. până la criza iconoclastă (717–802) se dezvoltă o admirație dezmărginită față de frescă.III. cât și a elitelor cârmuitoare. pregătirea revenirii lui Hristos. al cărui tron era gol. monofizismul…. Leon al III-lea (717–741). acționa cu o putere excesivă. poporul este sedus. În bisericile monastice sau în capelele anexă ale mănăstirilor. 2010. se prosternau dinaintea obiectelor religioase. erau omniprezente. fățarnic disimulată. destinată credincioșilor nești- utori de carte. Sfânta Fecioară a ocupat un loc tot mai important. iar aștep- tările salvatoare puse în aceste „semne”. 157 . sub sutana modestă a sistemului monahic. icoana sau imaginea sacră. În gene- ral.). pereții bisericilor urmând a fi acoperiți cu ipsos.1. erau atât de puternice. dar și influențat de anumite religii și curente religioase. precum și de clerul care. Pe lângă procesiunile de sfinți și împărați213. Reprezentările lui Hristos și ale Fecioarei au fost pe deplin interzise. fără cale de întoarcere. 284). le acopereau cu flori și așteptau să le vadă săvârșind miracole. fiind aceea de a se ruga pentru victoriile Imperiului și a Împăratului. se închinau. p. apare Hetimasia. Sfânta Fecioară Maria Theotokos tronează în absida principală. atât asupra poporului.

Ultimele acțiuni iconoclase se consumă în vremea Împăratului Teofil I (829–842) des- pre care vom mai face vorbire. reținem moderația. ochi scoși. Constantin al V-lea (741–775). Așa stau lucrurile cu bisericile rupestre din Capadocia. obligați fiind la mariaje între ei. Apoi. Otranto. Ravenna. refugiați cu precădere în sudul Italiei. Aidoma adăpostului din Italia. prigoana asupra mănăstirilor. Conciliul de la Niceea (787) – îngăduind reintroduce- rea închinării dinaintea imaginilor – nu și cultul lor. realități ce determină un exod de ordi- nul a mii de călugări. călugărilor și artiștilor fiind una dintre cele mai crâncene. Armeanul (813–820). Cert este că aceste din urmă puseuri se limitează cu precădere la mani- festările din capitală. înfățișând niște apostoli la fel de filiformi ca sfinții lui El Greco” (Will Durant. 158 . tulburările iconoclaste vor esca- lada aproape orice limită. Pe aceeași descendență de bazilei. Siria și Palestina – trecute sub dominația arabilor – și unde pictorii. stilurile arhitecturii și decorațiunii bizantine au înflorit la Bari. și nu a unuia oarecare. Cu toate frământările vremii. sub regența împărătesei Irina. în anul 815. progresiv. datorită gusturilor sale pentru prețuirea luxului. Este și perioada când doi dintre cei mai activi iconoduli. artiștii sunt mutilați (mâini tăiate și / sau arse. 144). Benevento. în această direcție. Ravenna a continuat să rămână greacă în artă. averile le sunt confiscate.). Roma ș. Era Cre- dinței. urmată de propria-i domnie (797–802).a. o nouă interdicție a imaginilor fiind pro- movată de Leon al V-lea. este probabil ca la mănăstirea Sinai să se păstreze icoane din acele vremuri. vol XI. Conform unor cronici. în pofida avalanșei de proteste stârnite. Napoli. p. Salonicul nu a încetat nici el să fie grec și și-a împodobit propria Sfântă Sofia cu mozaicuri întunecate. iconoclasmul este înlăturat. cu numele de ba- sileus. monahii și mo- nahiile sunt batjocoriți. Odiseea iconoclastă nu se oprește însă aici. Leon al IV-lea (775–780) și Constantin VI (780– 797). patriarhul este schingiuit și decapitat (767). la distanțe tot mai mari de Constantinopole. care întrunește pentru susținere sinodul la Sfânta Sofia. minunatele mozaicuri de la Sf. astfel încât la moartea sa. Roma…) aflate sub protectoratul papei Grigore II – o voce extrem de aspră la adresa iconoclaștilor. ea a produs în secolul VII. biserici și mănăstiri aflate. scăpați de autoritatea basileilor lucrează în li- bertate. însă. 2003. Datorită acestor exilați și ne- gustorilor orientali. generoase se arată Egiptul. Apolinoris in Classe. fără a mai atinge însă apogeul mai sus amintit. Scapă acestei rigori. Sunt ani grei pentru arta religioasă în Imperiu. Te- odor Studitul și patriarhul Nichifor sunt surghiuniți. în anul 741. limbi smulse etc. cu lăcașurile de cult din Italia (Veneția. majoritatea bisericilor și-au păstrat nealterate podoaba frescelor și mozaicului. Se închid mănăstirile. dacă nu chiar blândețea cu care Leon al III-lea aplică edictul. Cu urmașul lui. cel mai aspru lovit. politica iconoclastă continuă. În aceiași zonalitate se așează și fostele provincii creștine din Orient.

cel puțin paradoxală. după anul 843. se întrunește un sinod în vederea reinstituirii cultului imagi- nilor. prima duminică din Postul Mare. chiar dacă acest palat îl imita pe cel al prinților arabi. 216 „«Când în 831. o validează Împăratul Teofil. iconoclasmul lasă multe exemple de acest fel. cele care făceau deliciul și amuzamentul împăratului și a înaltei aristocrații. icono- dulii nu se vor arăta mai îngăduitori. el și-a convins fostul elev – Teofil – să ridice în fața Constantinopolului. comerciale și chiar politice curgeau între cele două lumi. Ioan Gramaticul s-a întors uluit de la Bagdad. atât de-o parte. „împodobită toată cu perle minunate. Teofil a înconjurat construcția cu grădini vaste. cu subiecte campestre. Fenomenul se verifică mai cu seamă prin apariția de păsări cu gâtul înfășurat în panglici după moda sasanidă și cu articulațiile exagerat marcate. spunând că: la 11 martie 843. Închidem cercul acestor informații. vor distruge din biserici orice urmă de artă profană. și al căror conținut de geniu nu poate fi ignorat. chiar disimulat pentru producția iconoclastă. numai că reintrați pe scena istoriei. În contextul dat. indiferent de scară și de situațiile conflictuale. roadele câmpului și flora exuberantă sunt redate în culori vii și o fluiditate candidă. ale protectorilor aristocrați. pe coasta Asiei. cu scene istorice. pardosele din marmură. mozaicuri superbe din aur ce înfățișau 159 . păduri. unde ochiul se lasă sedus de plăcerile omenești: pereți decorați în freamăt de păduri. reproducea fără nicio schimbare palatele sasanide». Revenind la Teofil. mătăsuri și mii de varietăți de marmură”. Întreprinderile lui Teofil. p. Ace- luiași registru se înscriu cursele de cai. de a-și aduce somptuozitatea orientului în spațiul trăit. Este timpul să spunem că. scenele de vânătoare de teatru și de jocuri din Hipodrom. unde animale. mulți artiști îmbrățișând cu destulă efervescență pictura seculară mult mai flexibilă în abordări. complex arhitectural. iconoclasmul nu presupune totala anulare a „imaginii”215. influen- țele artistice. vol. argint strălucitor. el rămânea al unui împărat creștin prin prezența unei săli închinate Maicii Dom- nului și a unei biserici consacrate Sfântului Mihail și a unor sfinți martiri” (Charles Delvoye. îmblânzite de zări aurii. temele religioase sunt substituite cu imagini ale familiilor imperiale. relațiile intelectuale. prin participarea Teodorei. I. oarecum. unde fiecare împărat își lăsase propria-i amprentă. la Bryas (la est de actualul Maltepe) un palat care. mozaicuri. cât și de cealaltă. 215 Edificatoare sunt în acest sens cele patru capele de la Naxos. O situație aparte. asociind-o nelegiuirii. cu efect de pajiști înflorite. numite paradeisoi și a adus apă din abundență de la izvoarele din vecinătate. este celebrată până în actual în Biserica Ortodoxă. prin plan și decorație. despuiate fiind de orice emoție spirituală. atât în frescă. 1976. se întinde și la Palatul Sacru. Însă. principe cultivat. Sigur. cât și în mozaic. sărbătoarea purtând numele de Triumful Ortodoxiei sau Duminica Ortodo- xiei. aur. Noua Biserică. care păstrează picturi murale din acea vreme cu vizibile tente orientale. văduva lui Teofil. așa cum și Vasile I a construit Nea. 256). Această zi. atașat luxului de mare rafinament de inspirație abba- sidă216. astfel încât. unde condusese o ambasadă cu misi- unea de a negocia pacea. * Pe de altă parte. adorația lui pen- tru arta și spiritul oriental se împletește.

de la necesita- tea păstrării limbii grecești. un portic mic. În acest sens. Pyxites (care slujea ca vestiar). pentru că era precedat de șase trepte de lei de aur. Imitând chioșcurile arabe. în care se cuibăreau păsări tot de aur. care a fost unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii Bizantine și. în redactarea documentelor oficiale. al VII-lea tipurile de monede bizantine218 și /sau susanide. Ecartul influențelor reciproce este unul extrem de larg și cuprinde elemente de o va- rietate uimitoare. păsările zburau și cântau. Acest ansamblu. potrivit unui plan verificat în Siria) și porticului semicircular numit Sigma. unde un platan de aur. 218 Când Abd el-Malik (685–705) a înfățișat pe monedele sale lancea Profetului. De ase- menea. totodată. ce acoperea trei laturi. un prim plan este acordat Sălii Tronului – numită Triconc (datorită absidei sale în formă de cochilie. Teofil presară în vegetația din jurul Tri- concului și Sigmei somptuoase pavilioane cu nume adesea poetice: Amor.). Pe unul din aceste paliere. în același timp. până la preluarea Cere- monialului de la Curtea din Constantinopol. Dincolo de aceste scene decorative.). 160 . coloane din marmură verde și mozaicuri absolut superbe). Menționăm. bărbați și femei fericiți. tronul se înălța. din a căror gură țâșnea apă. În final. „În timpul audiențelor. Marginile curții erau ocupate de trepte de marmură. el nu a făcut altceva decât să se inspire din crucea de pe monedele bizantine (n. Din perspectivă culturală. prin intermediul Pergamului și al Romei. accentul major se pune pe particularitățile ansamblului construit. Fantezii asemănătoare populau și palatul lui Hacun-al-Rashid din Bagdad. inspirat dintr-o estetică a teraselor și a scărilor monumentale pe care Bizanțul o moștenise de la Persia ahemenidă. Acestora li se adăugau mai multe heliaka sau camere ale soarelui”. cât și în cel „recent” cucerit. Monedele Omeiazilor au reprodus până la sfârșitul sec. Kamilas (un apartament cu acoperișul de aur. de aur și al cărei ghizd era placat cu argint. inclusiv la personalități culturale bizantine217 în Siria și Egipt. când se prosterau ambasa- dori. făceau cu coada în podea. sau la cele persane în Mesopotamia și Iran. fapt pentru care califii Omeiazi fac un riguros apel la „concursul unor dregători. Din Sigma se cobora în curtea Fiolei (fântână). tot de marmură. desigur. apare imperios nevoia normelor de structurare administrativă. cea a Umayyazilor. adăpostea lei de bronz. de la domenii unde elementul organizatoric este aproape vital pentru o funcționalitate coerentă. cu capitala la Damasc. în lumea finanțelor.a.a. unde. întrerupte de paliere. atât în interiorul spațiului islamic propriu-zis. răgeau. Musicas (cu pereții acoperiți cu plăci de marmură din Cariu). arta bizantină asumată de clasa elitelor (califilor) s-a meta- morfozat treptat într-o artă princiară musulmană de o estetică profundă. de întemeietorul Dinastiei Moavia. alcătuia un cadru menit să întărească strălucirea serbărilor care se desfășurau înlăuntrul lui. al cărui centru era ocupat de o fântână de bronz împodobită în mijloc cu un con de brad. un înalt funcționar al Curții Omeiazilor (n. ca și acela al regelui Ierusalimului). De cealaltă parte a sălii se auzeau sunetele orgilor de aur împodobite cu emailuri și nestemate”. în sala de audiențe. aflăm că „Bolțile Triconcului și tavanul Sigmei erau acoperite în întregime de un fond mozaicat de aur. prezent era și elementul iranian. leii se ridicau pe labele dinapoi. îi umbreau tronul (numit „tronul lui Solomon”. înțelegem că Teofil a atins maximul dorinței sale pentru frumos și straniu. Așa se face că în timpul primei Dinastii. 217 Vezi sfântul Ioan Damaschinul. coborând pe mai multe surse. ca atare. culegând fructe. Perla (care își datora nu- mele minunatului decor al pereților și pardoselii. Și iarăși din lucrarea lui Charles Delvoye. până la aspecte de imagine.

se va apela la dimensiuni și materiale dintre cele mai va- riate. filozofie. pe străzi. vor determina o dinamică înspre pictura religi- oasă populară. încrustate în fildeș. apoi convertirea la islam – susținută bazal de diferite criterii – pune sub semnul suficien- ței impactul bizantin. III. VIII) datorând mult tradițiilor bizantine în ceea ce privește arhitectura ori ampren- tele de decor. spirit civic etc. arhitectură. surmontează dorința sinceră a prezenței lor în lăcașurile de cult. pe de o parte. în Iordania. ca factor formator în registrul artelor.5. Perioada iconoclastă continuă să le execute sub perdeaua unei clandestinități relative. unde în Siria. dar căreia. 161 . Talerele balanței de dezechilibrează în lumea creștină dominată. iar instituția termelor romane se metamorfozează în hammam-urile musulmane. iar secolul IX le „așează” pretutindeni. secvență deloc lipsită de o anumită forță empatică. îi va amputa vlăstarii de sevă. Este vremea când lumea arabă își va făuri propria-i cultură și civilizație.1. în locuințe. pe fondul unor factori social-politici.. un vârf în aceste tendințe revenind picturii. bunăoară. științe. de altfel. turnurile bisericilor dau naștere minaretelor. Este știut. ori ca bijuterii la gâtul credincioșilor. odată cu stingerea Dimastiei Omeia- zilor. o cultură sub semnul rafinamentului în arte. pe veșminte și podoabe. Exemple concludente ne pun la îndemână Palatul Mașatta de secol VIII. în pietre semiprețioase. Sfinții eremiți. că artiștii bizantini au participat la Ierusalim la edificarea Cupolei de pe Stâncă (Kubbetes – Sachara). obișnuit. tehnic. icoanele de- veneau adevărate podoabe miniaturale purtate în buzunarele hainelor. Sincretismul se „mișcă” și în estetica urbană. Necesitatea lor de „a fi”. cu palatele Kasar al-Hayr. Ruptura cu Bizanțul. La fel stau lucrurile în aceeași etapă. cu a sa sală triconcă și o magnifică friză apreciată ca una dintre cele mai proeminente ale artei creș- tine din Orient. motiv pentru care. Faptele se vor tranșa de o manieră hotărâtoare. Cotidianul le avea în mijlocul lui. Sculptate cu finețe în piatră. în călătorii. ori cu frescele de la Kusayr Amra. precum cele din Constantinopole. coptă. eliminarea oficială a limbilor greacă. Lucrurile stau la fel și în orizontul privat. Icoanele Apetitul pentru icoane în Imperiul Bizantin era unul fără echivoc. siriană. în preajma sanctuarelor etc. Chiar dacă la început libertatea artistică dă o stare de exuberanță creatoare. Arta acestor icoane e inspirată direct din „gliptica” clasicității gre- cești. unchiul Profetului). Castelele Omeiazilor (din prima jumătate a sec. le dădeau pelerinilor mici discuri de lut ars cu imagini de-o sacralitate penetrantă (vezi imaginea pe stâlpul sau a lui Simeon Stâlpnicul) marea lor oportunitate fiind însăși mobilitatea. cu timpul însăși lipsa marilor ate- liere. dar nu numai. putând fi luate astfel în călătorii sau purtate în frun- tea procesiunilor. în 750 și preluarea puterii de către Abbasizi (urmașii lui Abbas.

dar și de un distilat rafinament. ca aparținând la două tipare consacrate. de durata luminii și a întunericului. precum și din ziua obișnuită a bizantinului. Cu secolele XI–XII. 2010. corelațiile sunt date de Nașterea Domnului – grefată perioadei solstițiului de iarnă. ce marchează evo- luția anului. În datele prezent susținute. Din lumea mediului rural. parte componentă a ceea ce ne propunem a decripta: fenomenul turismului urban. în acordul celor mai sus pomenite. Sărbătorile. pe care doctrina creștină. în înțelepciunea sa. de ordin arhitectural. sentimentul de pioșenie. 162 . În cazul de față. triptic sau poliptic. Coroborând respectivele repere. un perete adăugat la semiînălțime. din habitate diferite și. și două acte vitale. clerul iese să împartă credincioșilor euharistia. suportă numeroase perspective. Vorbim astfel de icoanele în formă de diptic. târnosiri. munca și masa. puțin sensibil la sărbătorile cetății. îl vom trata cu urmările-i firești (pelerinaje. vom extrage importanța elementului sărbătoare. după cum vom vedea. continuate în secundar cu spațiul de veghe. Un construit aparte. modul de prezentare a icoanei devine tot mai complex. inclusiv de o spiritualitate credibil atașată fas- tului și nefastului. le asoci- ază. majoritatea reprezentând chipul Fecioarei (protectoarea Constantinopolului) ori pe acela ale sfinților militari. 263). din considerente politice și ideologice distincte.1. așa-numitul calen- dar popular. Se adaugă acestei panoplii semiotice prezența solstițiilor. între rânduiala statică și funcțiile dinamice Marcarea rostului timpului trăit. firesc întregite de ritualurile de trecere sau sărbătorile din ciclul vieții – repere ce fundamentează a treia categorie a timpului fes- tiv. care. „adevărate sanctuare miniaturale și porta- tive”. cu siguranță. care. p. sărbătorilor religioase. de comportamentul animalelor. prin uimire. uneori.6. pe care se pictează icoane pentru a răspunde așteptării poporului izolat de sanctuar. lumina zilei. Bizanț. va proiecta icoana într-o formulă nouă. implicit pe cea a comunităților sociale: fondul sărbătorilor laice (civice). acum divizată între profesioniștii religiei și masa considerată ignorantă” (Michel Koplan. prin uși care se deschid. in- clusiv programul sărbătorilor liturgice (religioase). evoluția arhitecturală traduce o modificare profundă a însăși concepției despre ce înseamnă Biserica. la a cărei pregătire nu au putut asista. evenimente de o mare spiritualitate „păgână”. așa cum se petrec faptele și cu dominanța zilelor însemnate. pro- cesiuni. Așezarea timpului de lucru sau de repaus era determinată aici de un alt ciclu al oportunităților. de aplecare spășită. de ritmurile vegetației. se adaugă într-o comuniune organică. III. atașată solstițiului 219 „În secolul al XII-lea. templon-ul este înlocuit de iconostas. respectiv de nașterea sfântului Ioan Botezătorul. fie ele civile și / sau religioase. venite din medii sociale diferite. exacer- bând. ospețe…). pentru segmentul diver- tismentului. în afara zilelor de sărbătoare. este ritmată de un interval natural. pecetluit de „petrecerea” anotimpurilor. extrem de important. și nu vorbim aici de măsurarea timpului în ceea ce pri- vește calendarul. extrem de bogată: iconostasul219 și care va evolua în timp în registre nu numai din ce în ce mai complexe.

Amenințați de cler cu excomunicarea. cu toată interdicția clerului. Întâlnim aici două elemente de bază a sărbătorii populare. Aceluiași context i se înscrie Sărbătoarea Legămintelor (Bota.). vorbim mai degrabă de interpretarea unui rol formal. dar suficientă pentru a cunoaște liturghia pe de rost și a putea oficia slujbele duminicale și pe cele din zilele de sărbătoare. În mediul „cetății”. se derulează mult după încreștinare (și vorbim de secole). în consonanță cu dimensiu- nea acestui calendar popular. printr-o acțiune de „navetism” a așa-numiților episcopi de țară (horepiscopi) sau „intineranți”. în lumea satului fie se construiesc sporadic și insuficient câteva biserici numite publice. Temporar. deloc cuminți. punctată aproape la patru secole de la încreștinare de săvârșirea sacrificiilor. pline de cu- loare. acțiune fără sorți de izbândă din numeroase cauze. dar interzise săvârșirii tainelor în absența aprobării episcopului. actul de orație și actul darului. i se acordă o instrucție sumară. intezise apoi. ritualice. un repertoriu de festivități impregnate de vechea spiritualitate greco-romană220. datorită unei prezențe. al orașului bizantin. Aproximativ cu secolul al IX-lea. cu explozie de voie bună și carnaval. Ca atare. Observăm intruziunea unui prim dezechilibru. care ridică Bisericii probleme surprinzătoare. țăranul „nostru” continuând să-și muncească pământul împreună cu familia și să trăiască din rodul muncii lui. la fel și clerul. La fel. celebrate timp de aproape o lună (24 noiembrie – 21 decembrie). acest tip de acțiuni. peste două cele mai percutante credințe și mani- festări populare: Saturnaliile. respectiv Sânzienile.de vară. se cunoaște obișnuința ei la curtea imperială. acesta răs- plătindu-i în schimb cu pungi de aur. se manifestă cu o plenară debordanță până prin veacul al X-lea. similitudine pe care ne-o validează propria noastră cultură populară.a. 3 ianuarie). cutumele și ritualurile fiind cele care pecetluiau legea pământului (n. pentru a susține argumentația făcută. se încearcă soluți- onarea lipsei prelaților. Ambele momente. acte magice necesare pentru împăcarea sau câștigarea bunăvoinței 220 Un fapt destul de important. Dacă în marile metropole. care ne transferă într-un câmp al jertfei și al plății simbolice. în ceea ce privește capacitatea lor de re- zolvare. Unul dintre cele mai clasice exemple îl găsim în Lupercalii. Mai mult. mai mult sau mai puțin în sub- strat până în actual. demnitarii îl aclamă pe împărat și îi urează o domnie îndelungată. Am făcut în primul rând legătura cu mediul cultural rural. închinate deopotrivă întemeierii Romei și fertilității. festivități debordante.. una fundamentală fiind lipsa dijmei pentru întreținerea clerului. Brumalia. suprapuse. bisericile sunt în număr considerabil. de libertăți excentrice. unde până în seco- lele X–XII. curtea imperială și îm- păratul fiind „buni părtași” fapt ce respiră din libertatea dezinhibată a ospețelor. Pentru el și pentru comunitate. fie comunitățile sătești își edifică oratorii sau capele. pen- tru cei care o practicau. deschise la actul rugăciunii. Sărbătorile lui Dionisos. derivă din statutul special al zo- nelor rurale. unde valorile precreștine au o vivacitate și o longevitate re- marcabile. de jocuri… etc. prelungite cu toată vehemența potrivnică a clerului până în secolul al VI-lea. dar agre- mentată prin însăși implicarea împăratului de manifestări majore la Hipodrom. 163 . și probabil de aici revelația unei zone rurale cu personalitate distinctă. sfârșesc prin a interfera cu pregătirile praznicului Nașterii Domnului. se face de obicei apel la un țăran cu mai bune competențe de comunicare.

În aceste cazuri. spectacole. vor prelua o parte din tematica de divertisment. la vreme de criză celestă. din această perspectivă. cu comercianți veniți de la mare 164 .zeilor. împodobită și ea de mare paradă. aniversarea inaugurării Constantinopolului de către Con- stantin și care prilejuia la Hipodrom cele mai splendide curse de care ale anului. care lasă loc jertfei. Tesalonik.a. de la care urbea posedă. o acceptă. fastul și petrecerea coborând în stradă. la vremea sol- stițiilor de iarnă. dar și unele praznice religioase. și o consideră chiar necesară. dedicate sfântului protector (patronul orașului). nu prea departe de sincretismul păgâno-creștin. relicve sau chiar o icoană făcătoare de minuni. de regulă. fenomenul dinamic de cinstire este procesiunea. Suntem în timp istoric. și spunem aceasta pentru că omniprezent sărbătorile erau ani- mate de târguri. cea mai importantă sărbă- toare civică: Ziua de 11 mai. Împăratul și suita sa. pește și vin. sau pur și simplu călătoria turistică de tip co- mercial…) sau localizate. dar nu lipsesc nici târgurile. însoțite. 67. chiar dacă la mijloc era o oarecare prohibiție. Catedrala Sfântul Dimitrie. în ținute somptuoase – ele însele un spectacol. cu certitudine. de pâine. sărbătorile civice corespund mai degrabă cu sărbătorile religi- oase. jocuri sportive. Fig. Cu totul relevantă este. chiar dacă desfășurate într-o altă cheie. probabil. Sărbătorile civile. intervin pelerinajele. În orașele de provincie. focuri de artificii ș. cu deosebire la cumpăna dintre ani sau la înnoirea anului (a lumii). erau ovaționați cu o explozie de bucurie. fie ele de o amploare generală (și aici.

în 29 august). care vor sintetiza. tehnic. existau 68 de zile de procesiune.. prilej de a găzdui unul din cele mai importante târguri din Imperiu. la anumite obișnuințe. oraș sau sat. Și iarăși venim cu unul dintre cele mai autentice exemple. născute din faptul că fiecare așezare. situație care conducea. tot la mare distanță – vezi Sfântul Ioan din Efes. Boboteaza. putem descifra o similitudine cu pelerinajul lumii musulmane la Mecca. cu certitudine. începând cu Paștele. împreună cu mișcarea religioasă221. era că sărbătoarea în sine dădea amprenta de identitate comunității. pelerinajul. Sanctuarul Sfintei Fecioare din Pege. Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul din Patmos. care. un reper important pe drumul spre Ierusalim era popasul la Marea Lavră a Sfântului Sava din Deșertul Iudeii – unde primirea hainei monahale avea aici conotația unei sanctificări aparte. asumat ca o etapă a itinerariului personal care duce la mântuire. Lor li se atașează Tăierea Împrejur. Sfântul Mihail din Chonai. În ceea ce privește praznicele religioase. dintre care 17 îl im- plică pe împărat și 32 pe patriarhi. La fel de apreciate. ritualurile de trecere (de prag). acestea din urmă izvodite din arhaica sărbătoare a lui Sânedru. Intrarea în Biserică. prin amploarea mișcării. adăugau ele- mente de sărbătoare religioasă. Nașterea Domnului. prin aureola locurilor sacre vizitate etc. Acestui orizont i se adaugă mulțimea sărbătorilor religioase locale. Sfântul Simeon Stâlpnicul (atât cel de la Muntele Koryphaios. respectiv Sărbă- toarea Sfinților Petru și Pavel (29 iunie). toate aceste zile de sărbătoare erau și ele nelu- crătoare. distincția predilectă pentru un segment special de populație fiind Ierusalimul. aspect verificat și în actual. sărbătoarea principală a creștinătății. Nu uităm apoi. atât la Tesalonik. Mai puțin practicat în creștinismul timpuriu. La fel. Adormirea). prin numărul de participanți. la timpi de odihnă. în 24 iunie și Tăierea Capului. își avea propriul patron spiritual. firesc. înmormântarea. și nouă fixe legate de Hristos (Buna Vestire. Sfântul Dimitrie din Tesalonik ș. Sfântul Petru din Roma. Înălțarea și Rusaliile). în secolul al IX-lea. rituri și obiceiuri precreștine. Chiar dacă nu era obligatorie. Firescul spectaculozităților era incontestabil. corelate cu o serie de obiceiuri civile – unele de factura divertismentului. anturate de alte manifestări dezinhibate. nașterea. de altfel. al cărui patron este Sfântul Dimitrie. In- tervenția cuceririi arabe va slăbi pentru un timp această verigă a drumului spre Ierusalim. oferit de metropola Tesalonik. el nu se exclude. clasificate. și fapt deosebit de important. profilul unui turism religios de mare anvergură.distanță. unde sărbătoarea de Sfântul Dimitrie asumă conotații dintre cele mai complexe: perelinaje. la care se ada- ugă Înălțarea Sfintei Cruci. interrelaționată cu trei sărbători mobile (Floriile. 165 . la timpi de slujire și rugăciune etc. prin fast. nunta. că precum duminicile. conturăm un tablou al celor mai importante dintre ele. târguri. sărbătorit încă din secolul al V-lea pe 26 octombrie. prin valențele încărcăturii sacre. cât și cel de la Muntele Admirabilis). Schimbarea la Față) sau de Sfânta Fecioară Maria (Nașterea. cât și în întreaga lume ortodoxă. Întâmpinarea Domnului. 221 Numai la Constantinopol. întărind voința pelerinilor pentru alte destinații.. Revenind la creștini. era și hra- mul bisericii. dar cea mai com- plexă. este.a. două sărbători legate de Ioan Botezătorul (Nașterea.

saloanele artistice…). Cât privește clasele de jos. acțiunile de divertisment sunt în continuitatea obișnuințelor din culturile greacă clasică și romană. instituția teatrului.).). la îndemână era relaxarea prin consumul de alcool – oferit de taverne223 cu multă generozitate. au avut drept scop punerea în evidență a acestui feno- men. respectiv în interiorul casei) și vârsta participanților (maturi și copii). cea a băilor publice. că acești cârciumari deschid în mod normal la prima oră a zilei. la care masa credincioșilor ar urma să participe. violențe și altele». Așa se face că în prima perioadă a creștinismului (secolele IV–V). ei vor trebui să închidă și să stingă luminile. paupere. căci prima 166 . având și avantajul. am implica trei coordonate majore: categoriile sociale și intelectuale. totuși. la cele mai mari sărbători și duminicile. începând cu arhitectura religioasă. vânătoarea. tot Ea îl promovează. boicotate ulterior de cler. sunt pelerinajele la mică dis- tanță. De altfel. și ilustrarea imensei puteri de care dispune. De asemenea. pentru a evita ca obișnuiții care-și petrec ziua acolo și care. socializare și destindere cu ștaif. sfinte relicve.1.7. 2010. p. la fel de gustată era și participarea la spectacolul străzii. III. respectiv cu acțiunile intim legate de Biserică. Astfel se va decela divertismentul de lux atașat împăratului și înaltei aristocrații (banche- tele. Ioan Gură de Aur. de esență în principal urbană. asta arată că unele târguri și chiar sate nu sunt lipsite de băi” (Michel Kaplan. fapt ce de- termină. ca măsură sigură a unui comportament mental echilibrat. un sfânt apreciat. în loc să edifice lăcașuri de cult. mutații sau cristalizarea de manifestări specifice. Biserica consacră turismul religios ca prim segment de ocupare activă a timpului liber. Noaptea. timp pe care. o icoană făcătoare de minuni. un lăcaș cu nimb aparte. s-ar duce și noaptea. ca locuri predilecte de întâlnire. îi blamează pe aristocrații care rivalizează în construirea de băi pe domeniile lor. pe care factorul uman instinctiv o caută. 223 „Despre meseria cârciumarilor Cartea Eparhului (Prefectului) din Constantinopol. unde mobilul polarizării putea mula obiective diferite: un sanctuar sacru. găsim în Bizanț moștenirea interesului pentru băi222. un izvor tămăduitor etc. în acest sens. să-și deschidă ergasteria înaintea celui de al doilea ceas al zilei și să vândă cuiva vin sau merinde. pe- trecerile în stradă. divertismentul popular – particular îndeosebi negustorilor și meșteșugarilor (hopodromul. fie restrânge. extrem de savuros. jocurile de masă etc. locul desfășurării acți- unii (în aer liber. atrăgând o masă de lucru prea rară. dacă ar fi să propunem o taxonomie a formelor de divertisment. În treacăt fie spus. respectiv a jocurilor olim- pice. dacă ar fi cu putință. 300). ei deschid cu o oră mai târziu. teatrul. promulgată în 912. de altfel. să poată ajunge cu ușurință la încăierări. întreaga noastră pledoarie. ca să se umple cu vin. eminent teolog și patriarh al Constantinopolului. duminica și cu prilejul sărbătorilor religioase. 222 „Deja pe la 400. de la al doilea ceas. «Nu le va fi îngăduit cârciumarilor. îi consacră un întreg capitol. vilegiatura la reședințele secundare. Pentru ambele categorii menționate. așadar. de destindere. nu poate fi ignorată dimensiunea laică. mai ales în cartierele populare ale porturilor. Bizanț. Popularitatea divertismentelor Fără îndoială. dar chiar și în acest context. pentru turismul sacru de a fi mult mai numeroase. Grav afectate se arată a fi. precum. De remarcat.

Această convenție schițată nu este una rigidă. livrările îmbelșugate de merinde (pește. când se desenează marele viraj dinspre politic spre divertisment. interrelaționând categoriile sociale. dansatori. călugării și călugărițele trebuie să 167 . revenea la impactul ovațiilor. arabi. Constantin V Kopronymos organizează aici o ceremonie de batjocorire a monahilor. în multe privințe apropiată de o reprezentație teatrală: dez- brăcați de haina lor monahală. lăsând tot mai mult loc distracțiilor și festivi- tăților. dulciuri…). Cât privește paleta oră este cea a slujbei principale. Formele de divertisment sunt fluide. sigur din alte perspective și în alte tipare. Important în evoluția funcțională a Hipodromului este un moment de prag sincron veacului al VII-lea. mu- zicanți și mimi224 – desfășurate în pauze. indieni. scandinavi etc. dar Constantin este cel care i-a articulat atributele de bază. în vreme de criză politică. p. gândindu-se totodată și la legă- turile directe cu el. dar totuși cu apetența la aglomerările de „gură-cască”. rol dominant purta dialogul dintre împărat și poporul care îl ovaționa. este în mod evident o interdicție nouă. unde purtător de flamură erau cursele de cvadrige – cu deosebire cele derulate la fiecare 11 mai. plin de culoare. acrobați. apanaj al superiorității de clasă. 225 „La apogeul crizei iconoclaste. când Nikeporos Phokas oferă un spectacol excentric. aniversarea inaugurării capitalei de către Împăratul Constantin. era practicată. legume proaspete. Obiectivul exista deja sub Septimius Severus. An- terior. Pe lângă cursele de care – cu certitudine divertismentul de masă al capitalei – prezențe memorabile constituiau și organizarea de vânători. Comple- xitatea lor reclamă o organizare fără cusur. Treptat funcția politica se estompează. spectacolele de dansatori. la fel cum vânătoarea. altele executând dresuri inedite. precum: ceremonialul de pregătire al cursei. pe care eparhul încearcă s-o pună în aplicare și ne dăm seamă că bețiile nocturne erau un obicei. 195). saltimbanci. aspect de care responsabile erau demele. aclamația maselor fiind una dintre etapele ce probau accesul la tron. importanța… de unde și construirea Palatului Imperial în proximitatea imediată. cel puțin în capitală” (Michel Kaplan. amploarea. cu o mulțime de personaje venite din afara Imperiului: mimi. limitând la o oră această deschidere nocturnă. un maxim de popularitate revenea Hipodromului și manifestărilor intim legate de acesta. De exemplu. colindatul tavernelor ori practicarea prostituției – deplin prezentă în viața cetății – atrăgeau deopotrivă de la aristocrați la ple- bei. în secolul al VIII-lea. spre deliciul unui public deprins cu surprizele. Nu au lipsit atunci nici animalele exotice. De departe. pâine. manifestările exuberante din stradă – un loc în permanență aflat la dispoziția chefliilor. 2010. Bizanț. accentul cade pe elementele furnizoare de bună dispoziție. Regulamentul urmărește să-i împiedice să rămână deschiși măcar o parte a nopții. cu amplasarea demelor. sau punerea în scenă a unor acțiuni stânjenitoare225. înlocuită cu veșminte obișnuite. însă. 224 Un exemplu sugestiv îl găsim în veacul al X-lea. împăratul revenea la Hipodrom. însă din unghiul nostru de interes. ba mai mult. unele expuse ca mari curiozități. și de către țărani. ca la o putere ce-i legitima calitatea. semnificația.

ca atare. Organizarea partidelor de vânătoare revendica multă minuțiozitate. acțiune ce va caracteriza. Cert este. apoi îmbrăcat în haină mili- tară” (Michel Kaplan. 294). O altă noutate o reprezintă apariția pe scenă. ca singurul element de sportivitate. mână în mână. ceea ce pentru Europa Medievală era o parti- cularitate. tot mai activ prezenta la Constantinopol. Tot pe o latură descendentă se înscriu. Fenomenul este bine sugerat statistic. Măștile dispar și ele. drept habitudini imorale. la hipodrom. adesea adevărate opere vertimentare. numărul lor se reduce la mijlocul perioadei bizantine la circa 30. Aproximativ aceeași soartă a jocurilor olimpice o ilustrează starea de decadență a bă- ilor. cu ajutorul câinilor sau chiar a unor leoparzi dresați. a unei rezerve ce viza serviciile de caritate. se folosesc tot mai mult șoimii. și a primit de la acesta haina monahală. nu departe de interesele Palatului. Prezența scenelor de vânătoare pe mătăsuri bogate. alături de bărbații puternic far- dați. pentru a simboliza reintegrarea lor în lume. însă. 168 . confirmă implicarea deosebită a aristocraților în respectiva distracție. Moștenite de la romani. călătoriile la mare distanță. Așadar. vor fi interpretate din perspectiva unui cler tot mai puternic. de Grimasier. teatrul clasic este substituit cu pantomima. deopotrivă a trupului și minții. înlăturarea lor se înscria ca un act obligatoriu. podoabe și vase din argint. aflate pe domeniile. uneori chiar în fresca și mozaicurile ce decorau reședințele private. anume Coasta Bithyniei. cu păstrarea. totuși. transformat dintr-un fenomen adresat elitelor într-un spectacol facil de esență populară. în primul rând de animalele de interes cinegetic – urși. Același împărat organi- zează tot aici o altă manifestare teatrală: senatorul Georgios s-a dus la Ștefan cel Tânăr. gol în fața mulțimii. în raport cu genul literar propriu antichității.altor divertismente. stabilimente cu scopul redus la furnizarea oamenilor din popor în mod gratuit celor ne- voiași a unor echipamente colective de igienă. ca un mod sănătos de igienă. Pentru vânatul cu pene. bunăoară. detaliile fiind extrem de importante. cervide…. că acest tip de manifestare seduce publicul tot defileze perechi. ca pentru a-l curăța de murdărie. vânătoarea de elită. vânate pedestru. oponent al iconoclasmului. a femeilor și copiilor cu interpretări inspirate din cotidian. de unde și denumirea personajului principal. esențiale deve- nind grimasele ce animă fața actorilor. Astfel. păstrat ca reminiscență a Jocurilor Olimpice – stinse odată cu triumful creștinismului – este vână- toarea – identitară întru totul împăratului și curții. călătoriile de plăcere se grefează vilegiaturii lumii bune la reședințele de vacanță. echivalentul unor cluburi cu pretenții. mistrați. spălat. încadrează și teatrul. Cu excepția perelinajelor religioase. pentru multe culturi. subliniem. promiscue și. O acoladă mai strâmtă și deformată. dacă Constantinopolul avea în vremea lui Iustinian peste 150 de băi. p. progradată și sub influența curților occidentale. cu lancea ori călare. Georgios este despuiat de acest veșmânt. farse care sunt un amalgam de bufonerii și scene de un realism brutal. Literatura în domeniu ne informează despre o locație pri- vilegiată. Aristocra- ții erau atrași. redactate într-un limbaj neglijent și gesturi vulgare. Bizanț. casete de fildeș.

Procesiunile religi- oase sau nu. relaxarea în intimitatea locuințelor. mulți tineri entuziasmați lăsându-se prinși în iluzia salvării „locuitoarelor păcătoase”. tablele…. care. dar foarte important. Rămâne în schimb fidelă distracțiilor neîngrădite și petrecerii timpului liber. Scenografia străzii este. aceste întruniri aproape exclu- sive între bărbați. trupele de mimi. practic. cât și prin prețiozitatea jocului propriu-zis. atât prin adresabilitatea unor minți agere. prezentatorii de animale sălbatice. reprezintă și ele o marcă de atracție care metamorfozează masele în partici- panți fervenți. strada este un spectacol permanent. tot el pomenind de transferul spectacolului din aer liber în săli de mici dimensiuni. precum impresii ciudate nebunii întru Hristos denumiți solo. Belșugul de bucate prisosea. Gătelile din vânat și pescuit erau preferate. ei sunt percepuți drept un amuzament popular. Divertismente domestice Cunoscute. precum mult gustate erau dulciurile – prăjituri rafinate. însă. Victoria în joc este percepută ca răsunetul unui succes pe câmpul de bătălie sau în afaceri. care operează o anumită selecție. tavernele. iar tabla din esențe prețioase din lemn ori chiar din fildeș. În afara locului predilect de plimbare. în special. Banchetele aristocrației sunt o altă măsură de petrecere cu fast a timpului. erau și un prilej de a pune în evidență dărnicia și starea materială a amfitrionului. provocând gâlceavă și încăierări. de departe. plăcută și prin comoditățile atașate – reprezintă o componentă a stilului de viață urban. erau deschise în permanență. Promenada pe sub porticuri. apare șahul. Oamenii se închină la sfintele icoane ce decorează intersecțiile. unde participanții se întrec în erudiție. beția nocturnă. tipicul lor fiind mult asemănător ospețelor romane. continuate într-o logică aproape fi- rească cu nopțile la bordel. nu putem omite din savoarea trăirilor în stradă.mai numeros. în arta epigramei. oratorie. de conversații cu prietenii sau cu cei care. 169 . O prestanță a înaltelor valori caracterizează saloanele literare și în general cercurile de oa- meni cultivați (vezi Photios. dresate. unde domnea promiscuitatea. plină de culoare și dinamism. numite adesea și jocurile minții. vizita prăvăliilor și a tarabelor meșteșugarilor se statuează ca gesturi particulare genului de viață urban. prin intermediul aristocrației. cu puține excepții. adesea piesele fiind confec- ționate din aur și din argint. elocvență. aceștia simulează dezechilibrul mental în vederea con- vertirii. precum călugării gyrovagi. muzicanți și jongleori se întânesc la tot pasul. aspect confirmat și de scrierile lui Psellos. după cum am mai pomenit. La modul pseudoecleziastic. îndulcite cu miere. mai ales. Ioan Mourapous. Tot în decupajul plăcut al saloanelor se practică jocurile de masă. Pe de altă parte. fac senzație. De asemenea. Ana Comneana…). în poezie epică și roman. iar începând cu secolul al XII-lea. iar mai târziu. zarurile. nu ezită să abordeze trecătorii. uzuale fiind arșicele. strada. Între secvențele principale de masă. promotoare a studiourilor moderne de teatru. veacul al XI-lea. fructe proas- pete și stafidite – totul udat cu vinuri dulci și aromate.

și care aparțin dominant aristocrației. iluminatul care se face cu opaițe sau lumânări este deopotrivă prea costisitor și insuficient pentru activitățile lucrative. continuându-și evoluția plină de prospețime până în actual. Observăm. În oraș. a lecturii. dansatoare etc. conturarea unor direcții clare în ceea ce privește reliefarea turis- mului urban.se strecurau scene de teatru. amuzamente cu mimi. tipurile și formele de turism active în Bizanț. el îngăduia veghile. muzică instrumentală sau cu vocea. În schimb. 170 . ca atare. pentru cei instruiți. Timpul de veghe. – aspecte ce desăvârșeau ținuta acestor adevărate regaluri. oportune relaxării. prin practicarea unor jocuri sau.

Fig. distincte la rândul lor prin nota de „împăunare” atașată. bine desenată de aliniamentul circular al clădirilor publice sau private. 68. Elemente de bază ale ecuației turismului urban Țesutul urban al orașului medieval era organizat sub raportul texturii pe matricea unei trame stradale radiar-concentrice. Punctul de maximă încărcătură funcțională și estetică îl individualiza catedrala – edi- ficiu care prin proporții și forța impactului arhitectonic domina o piață publică largă și degajată. Model de oraș medieval cu structură radiar concentrică. 171 . manifestări umane relaxante. Atmosferă urbană. IV. Creația artistică.

cetățile seniorale… să primească cu fast orice călător bogat. meseriași. culoarea vie și atmosfera „condimentată”. altfel „cam din topor”. ghiduri care în secolul al XIII-lea erau realități li- vrești cât se poate de obișnuite. pentru societatea medievală. O altă atitudine comportamentală care sugerează o noblețe patinată. piața publică avea locuri special destinate jocurilor: șah. întrecerile de turnir. însemnele cavalerești. Comerțul de gen. prețiozitate. turiști. poeți. construcția generală a orașului îmbracă o formă piramidală ce detașează în treimea superioară burgul propriu-zis. pelerini. devălmășia de locuire nefiind o caracteristică. personalitatea unei bresle. dar să fie deschise în numele milei creștine și săracilor. a onoarei și a loialității. heraldica nobiliară. a eleganței. de du- rități brute. departe de a fi una ternă – în pofida promiscuității igienice – era exuberantă. a curtoaziei. vagabonzi etc. de sărăcie și nevoi existențiale etc. Complementar. studenți. stilul de viață. 172 . mai obținem un punct în favoarea reabilitării Evului Mediu „Eroic”. mănăstirile. În aceste îndrumare nu puține erau informațiile legate de eticheta ospitalității în raport cu călătorul. sărbătorile (laice și religioase). dansuri…). Carmina Burana) și literare (povestiri romantice de iubire. reprezentațiile de circ. este „onoarea sau spiritul cavaleresc”. de introducere a puterii de sacrificiu. muzicale (Chanson de Roland. pa- radele breslelor. dimensiunile sensibil mai „cuminți”. Relevante erau. Tristan și Isolda). în orice moment al anului. apoi. în locul de maximă forță al topografiei terenului (înălțime. vizibilitate. atitudinea comportamentală specifică fiind una de viguroasă socializare. As- tfel. Citit pe verticală. extrava- ganța abundentă a straielor – prin stil. accesorii. fluidă. deloc prăfuită și în- chistată. călu- gări. – pigmentau orașul cu tușe strălucitoare și-n tonalități de o vitalitate debordantă. cântecul. perimetrat de fortificații. culoare. totul se expunea cu o largă generozitate. desfășurarea spațiului citadin procura cea mai expresivă scală a ie- rarhiei societății medievale. procesiunile religioase. a reverberațiilor poetice. pe categorii de clasă. Aproape fiecare dintre ele purta clar. dansul…. marile și micile amuzamente (în Siena. teatrul. zaruri. de exemplu. potențial strategic…). ascuțit decelate. Estetica. urmărind această atmosferă urbană. străzii. Blazoanele și flamurile breslelor. plină de asperități. mulțimea nenumă- rată a cârciumilor – „trosnind” de mirosuri și voie bună ambianța veselă a duminicilor ori a zilelor de sărbătoare etc. table. Conduita. Ca atare. cu străzi înguste și sinuoase ce-și adunau „mănunchi” spițele în piața publică. mulate de restul clădirilor și fragilitatea lemnului ca material de construcție dominant. Atitudinea insolită și totodată trufașă a catedralei în peisajul urban era progradată de o poziționare atent căutată. mici negustori. Ni- mic altceva nu a avut o atât de mare putere de șlefuire a manierelor. mai cu seamă cel de curte – o artă în sine – era detaliat re- glementat de „codul bunelor maniere”. Sub raport social și economic viața se oferea cu voluptate. aventuri cavalerești: Regele Arthur. în favoarea ansamblului central. fie ei artiști. în timp ce baza coagula așa-nu- mitele „suburbii”. Era o cutumă ca hanurile. poezia. extrapolează discrepanțele urbanismului medieval. vicii și moravuri îndoielnice.

pauperii deveneau parte însuflețită a bâlciurilor. târgurilor. paie mucegăite și heringi prăjiți. discurs. Viața din cârciumi și hanuri – fluidizată de vin. le era nu numai familiară ci și prețioasă. Dialectica de clasă se arată la fel de evidentă în călătorii. mirosind a transpirație. gustul pentru călătorie devine în Evul Mediu un mod de a fi care jalonează drumul înspre Renașterea timpurie. precum în natura amuzamentelor. vestimentație. a pe- lerinajelor și târnosirilor. habitudini…. Uneori. 69. bere și cidru. Fig. pentru ei fiind mereu învăluită de prospețimea trufandalei. 173 . doar spectatori la evenimentele de paradă ale aristocrației (turniruri. Dintr-un astfel de unghi. Aceeași stare de bine le-o procurau săr- bătorile câmpenești. multe dintre manifestările umane aveau un conținut ce propunea cu dezinvoltură și naturalețe – o consumare relaxantă. serbări și/sau sărbători festive). agrementate de febrilitatea dansului și a muzicii populare. uneori vio- lentă sau candidă a timpului. Harta principalelor centre urbane renascentiste din Italia și Europa de Nord. spumoasă. de truba- duri și menestreli. con- fort de locuire. încoronări și nunți regale. fum. * Într-un plan similar. a sărbătorilor agricole – mai cu seamă a celor destinate primăve- rii și culesului viilor. de trupele de actori nomazi. fascinantă. a spectacolelor date de circuri.

Caracter exclusivist aveau și vânătoarea – un spectacol ce integra. în celebre producții artistice și literare (vezi „divina Comedia”). popicele. unde actori și spectatori. o serie de ceremonialuri. În concluzie. jocurile de noroc. echitația. tot atâtea „câm- puri” oportune actelor de o extravagantă desfătare. patinajul etc. în sco- pul tranzacțiilor politice. în fastuoase reședințe seniorale. material și estetic a orașelor. într-un stil de viață coordonat de deviza „noblesse oblige”. efervescența trăirilor fiind tradusă în catedrale și cruciade. dansul. iarăși trebuie spus că un șoim bine dresat constituia un dar aproape inestimabil pentru nobili și capetele încoronate. fotbalul. Banchetele și ospețele aveau opulența necesară rangurilor înalte. erau diferite alte sporturi – nu puține și de inspirație orientală – precum șahul. Gustate cu plăcere de nobilime. viața Evului Mediu „Eroic” nu îți permitea răgazul liniștii. tenisul. mânuirea ar- cului.. forme incipiente ale sporturilor noastre de azi. Turnirul bunăoară. La celălalt pol. plăcerile trupești… nimic din voluptățile ire- zistibile. prin excelență. dar și de „carpe diem” și nu în cele din urmă în erupția de divertisment și voie bună. valoarea lui fiind folosită adesea. băutura – un viciu puternic și constant nu introducea segregarea pe categorie de sex. aristocratic – grație implicării privilegiate a elegantelor doamne de curte. Hrana era îmbelșu- gată. rolurile jucate. deopotrivă. își asumau cu aceeași intensitate. iar o ținută absolut elitistă revendica șoimă- ritul – sport. presupunea o sce- nografie complexă și bine articulată. riguros. nu rămâneau pe dinafară. reședințele nobiliare decupau în peisajul social urban. 174 . glumele neaoșe. în evoluția politică și economică a vieții. hocheiul. O veritabilă stare de mulțumire atașa agreabilul obicei de a face daruri și. înotul. în dezvoltarea bine închegată social.

Pompei (1996) Geografia Turismului. Edit. București. II. Eliade. Edit. Cocean. Era credinței. 9. București. București. vol. Ediție definitivă. Istambulul. Lider. Chevalier. Prietenii Cărții.. 4. 10. Charles (1976). Saeculum. București. Nicolae (2001) România. Atlas Multimedia. Alison (2006). 5. Hourani. Ovidiu (1998). Un studiu comparat al civilizații- lor. Edit. Dicționar de simboluri. 12. Cluj Napoca. Djuvara. Edit. Drimba. Paris. Nicolae (1999). Civilizații istorice. Neagu (2006). Mircea (2006) Tratat de istorie a religiilor. Özgün Ofset. I. Editura Meridiane. Will (2003). 3. Humanitas. Mike (2010). Byzance. Cole. 8. Edit. Ovidiu (2004). București. Renașterea. Humanitas. Vestfalia. Hin- duismul și Budhismul. Drimba. cu Galeria Națională din Londra. 17. Humanitas. Litera Internațional. Edit. Ilinca. Arta bizantină. Grecia. 15. în românește de Florica Eugenia Condurachi. Bibliografie selectivă 1. Edit: Saeculum. 13. Edit. Edit. Ciangă. Djuvara. vol. IX–X. Presa Universitară Clu- jeană. Charles (1919). III. Istoria popoarelor arabe. Istoria culturii și civilizației. Diehl. Geografia turismului. Edit. 7. Polirom. Civilizații și tipare istorice. Între Orient și Occident. Biblioteca Adevă- rul. Neagu (2006). București. 14. Marile Religii – Iudaismul. Delvoye. Edit. Carro. 2. orașul civilizațiilor. în colab. Edit Vestala. Bucu- rești. Enciclopedii Vizuale. București. Edit. Philippe (1995). 11. Ernest Flammarion. Gherbrant. Alain – coordonatori (2009). Creștinismul. Gaudin. Edit. I. Edit Orizonturi. National Geographic Traveller. București. Yücel (2010). 175 . Grandeur et Décadence. Edit. Durant. Polirom. Geografia urbană. I. Edit. Istoria culturii și civilizației vol. 16. Edit. Edit. Albert (2010). 6.O. București. București. Islamismul. București. Țările române la începutul epocii moderne. Erdem. Gerrard.O.. Jean.

Pascu. Clio Nova. 33. 19. Trasee culturale Nord-Sud. 23. Angelica. Wright. coord. Pușcaș. Biblioteca Apostrof. Grete (2014). Științifică. Păcurar.18. O istorie a culturii omenirii. Cluj- Napoca. Edit. 25. Edit. București. Istoria artei. Ionescu. 26. Ovidiu (2006). București. Edit. Cristian (2007). Lips. Pecican. Magda. Annals of the Association of American Geographers 37: 1–15. Kirtland (1947). Cluj-Napoca. Între Cruciați și Tătari. Modă și Societate Urbană în România Epocii Mo- derne. Adrian-Silvan (2006). Limes. Vasile (1997). Edit. Cluj-Napoca. Cluj-Napoca. București. 21. 32. Henri (2000). Stan. Orașele Evului Mediu. Vornicu. București. Tartler. Înțelepciunea arabă. trad. 31. Edit. Pecican. Presa Universitară Clujeană. Presa Univer- sitară Clujeană. ediția a III-a. Istoria muzicii bizantine și evoluția în spiritualitatea româ- nească. Pirenne. Jacques Bersani. Pro-Editura. 20. Edit. Ethno- graph. Edit. Naum. Ovidiu (2006). Edit. Nemira. 327 p. 24. Dacia. Edit. 28. București. Edit. Po- lirom. 22. Interprint. ISBN 978-973-610-844-0. Turism internațional. Vasile. Iulius (1958). Kaplan. Ovidiu (2003). Niculescu. Liviu. București. Nicoară. 176 . Edit. (2002) Regionare Turistică Mondială. 30. 29. Obârșia lucrurilor. Alexandru (2010). Michel (2010). Alexandru (2009). Edit. Edit. Cluj Napoca. De la preislam la hispano-arabi. Antichitatea. Istoria lumii pentru toți.. John. Edit. 27. N. Cluj Napoca. București. Atlas istoric didactic. Edit. *** Enciclopedia religiilor (2005). Bizanț. Originile istorice ale regionalismului românesc. Constantinescu. Paideea. Paideia. Terrae Incognitae: The Place of Imagination in Geo- graphy. Vasile (1997). Pecican.