You are on page 1of 10

Tema 3

Agentii socializarii si forme de invatare


Desi in buna parte socializarea coincide cu procesul educatiei, sfera ei de cuprindere este
totusi mai vasta, atat sub aspectul continutului cat si al obiectivelor sale. Socializarea se realizeaza
prin intermediul mai multor agenti asa cum ar fi : familia, scoala, grupul de covarstnici, mass-media,
locul de munca precum si diferite institutii (economice, socio-culturale, politice). Ea incepe inca din
copilarie, odata cu exersarea primelor interactiuni si experiente sociale (socializare primara) si
continua pe tot parcursul vietii de adult, odata cu dobandirea de statusuri si roluri succesive
(socializare continua).

Figura 1: Agenti e socializare

Sursa: Carmen Furtuna Sociologie generala, editia a III-a, Editura Fundatiei Romania de
maine, Bucuresti, 2007

In copilarie, predomina influentele socializatoare exercitate de parinti si grupul de


prieteni. Mai tarziu, influenta exercitata de scoala, de mass media si alte institutii sociale vor
completa, modifica capacitatile dobandite in cadrul socializarii de baza (primare).

1. Familia este prima si o continua lume sociala pentru copil. Ea ii ofera relatii
intime, durabile, ea il invata limba, vorbirea. Kohr sustinea ca interactiunea intre parinte si copil
difera de la o clasa sociala la alta, datorita valorilor diferite pe care le insufla parintii care apartin
unor clase sociale diferite.

In calitatea sa de mediu natural si grup primar, familia este primul intermediar in


relatiile cu societatea si constituie matricea care imprima copilului cele mai importante si mai
durabile trasaturi caracteriale si morale. In cadrul familiei, copilul Isi insuseste normele si
valorile sociale, devenind apt sa relationeze cu ceilalti membri ai societatii. Socializarea in
familie are mai multe componente: 1) normativa (prin care se transmit copilului principalele
reguli si norme sociale); 2) cognitiva (prin care copilul dobandeste deprinderi si cunostinte
necesare actiunii ca adult); 3) creativa (prin care se formeaza capacitatile de gandire creatoare si
de a da raspunsuri adecvate in situatii noi); 4) psihologica (prin care se dezvolta afectivitatea
necesara relationarii cu parintii, cu viitorul partener si cu alte persoane).

Fiind instanta care realizeaza socializarea primara, primul grup in care copiii au
contact continuu si primul context in care se manifesta modelele socializarii, familia nu poate fi
concurata cu nici o alta instanta.

Din punct de vedere sociologic, familia asigura identitatea sociala initiala a copilului
in raport cu rasa, religia, clasa sociala si genul. Sansele generale in viata, sanatatea, longevitatea,
gradul de educatie si tipul de ocupatie sunt puternic influentate de familia in care copilul se
naste. Familia constituie, in orice societate, factorul primordial al formarii si socializarii
copilului, reprezentand cadrul fundamental in interiorul caruia sunt satisfacute nevoile sale
psihologice si sociale si implinite etapele intregului sau ciclu de crestere si dezvoltare.[1]

2. Scoala are indatorirea directa de a transmite individului informatii, deprinderi si


valori pe care societatea le considera importante pentru viata sociala. Pe langa citit, scris, si
socotit, trebuie sa fie incluse cinstea, respectarea cuvantului si punctualitatea in programa de
socializare a scolii. Scoala asigura un cadru social total diferit de cel al familiei. In scoala, copiii
fac cunostinta cu sisteme oficiale de evaluari: note, caracterizari periodice ale elevilor trimise
parintilor. Aceasta constituie o experienta noua si deseori dificila pentru multi copii. De
asemenea, in scoala copiii invata multe deprinderi de interactiune interpersonala: ei invata ce
inseamna sa imparta cu altii, sa se compare cu egalii lor, sa rezolve pe rand diferite sarcini etc.
Este un mediu de invatare in care copilul experimenteaza competitia, esecul si reusita.
Pentru a fi valorizat, copilul trebuie sa reuseasca la scoala. A esua la scoala inseamna, pentru
multi copii, sa deteste scoala si regulile ei. Reusitele il vor conduce pe copil sa aiba incredere in
sine.

Scoala, ca mediu de viata, se inscrie intr-un ansamblu mai vast si este, din aceasta
cauza, reflexul culturii dominante, care-si impune normele, valorile, modurile de gandire.
Bourdieu a aratat ca apartenenta la o clasa sociala defavorizata este un handicap social important
pentru copil. Ca reflex al culturii dominante, scoala promoveaza valori care intra in conflict
cu cele ale familiilor straine de aceasta cultura dominanta.[2]

Aceasta problema a distantei sociale intre familie si scoala se pune si atunci cand
cultura de origine a familiei difera de cea a scolii. Daca exista contradictie intre cele doua culturi,
in general, cea a familiei va continua sa domine, facand reusita scolara mult mai dificila. In cazul
familiilor defavorizate, ca si in cazul familiilor provenind din randul minoritatilor etnice,
scoala nu poate fi un agent de socializare autentic, daca nu gaseste mijloacele eficiente de a
integra familiile acestor copii, care au dificultatea de a se recunoaste in cultura dominanta.

Azi ne putem pune problema in ce masura, in Romania, scoala este ea constienta de


rolul pe care il are in socializarea tinerilor. Rolurile nu sunt intime, ci formale, oficiale;
profesorul este cel care supravegheaza ce face copilul nu cine este copilul; uneori, scoala
este o experienta noua si dificila pentru acestia din urma.

3. Grupul de covarstnici (egali in statut : varsta, statutul social general). Inainte sa


intre la scoala, cei mai multi copii intra in lumea grupei de varsta (este compusa din egali in
statut, copii de aceeasi varsta si statut social general). Grupa de varsta are impreuna cu scoala
importanta functie de a slabi legaturile copilului cu familia. Ea asigura modele suplimentare si
uneori alternative pentru comportament, precum si noi norme si valori.

Pozitia sociala in familie este automata (mostenitor), in grupele de varsta trebuie


castigata. In familii si in scoala, socializarea este planificata, gandita ; in grupele de varsta ea are
loc fara planificare. Intr-un fel, scoala si grupele de varsta slabesc legaturile copilului cu familia
(initial atotcuprinzatoare); ele asigura modele suplimentare (uneori alternative, pentru
comportamente, uneori valori , norme). Cum influenteaza grupul de covarstnici procesul
de socializare?

In primul rand, raporturile intre covarstnici sunt raporturi intre persoane de acelasi
nivel, care se percep ca egale intre ele. Grupul de covarstnici permite copilului sa aiba acces la
o societate in care poate experimenta cooperarea si reciprocitatea, dar si situatiile conflictuale,
unde ar putea sa domine sau sa fie dominat. In grupul de covarstnici, copilul trebuie sa se
faca auzit si inteles. El invata sa se integreze intr-un grup, sa-si gaseasca locul.

In societatile industrializate, integrarea intr-un grup de covarstnici se realizeaza din ce


in ce mai devreme si influenta covarstnicilor variaza de la o etapa la alta a dezvoltarii
individului. Fara a minimaliza influenta grupului de covarstnici inainte de intrarea in scoala, in
general, in contextul social alscolii, relatiile intre covarstnici tind sa se actualizeze. Cu cat copilul
evolueaza catre adolescenta, cu atat influenta adultului se reduce si cea a grupului de covarstnici
devine determinanta. In acest stadiu, dezvoltarea intelectuala a copilului ii permite sa tina cont de
punctul de vedere al celorlalti in discutiile cu ei. In aceasta perioada, copilul descopera si
normele grupului. Prin intermediul pedepselor si recompenselor grupului sau, el invata ce
inseamna popularitatea sau respingerea sociala; el suporta presiunile sociale, cunoaste
competitia, invata sa coopereze.

Relatia cu covarstnicii ii permite individului si sa se compare cu ceilalti. Aceasta


comparatie il face pe copil sa se cunoasca mai bine, sa aiba o mai buna reprezentare a
capacitatilor sale.

In adolescenta, grupul de covarstnici indeplineste mai multe functii. In primul rand,


permite adolescentului sa se elibereze de ingustimea mediului familial si-i ofera un suport in
tentativa de a-si dobandi independenta. Reconsiderand valorile familiale, adolescentul devine
permeabil la valorile societatii. Prezenta grupului de covarstnici face posibila si compararea
diferitelor universuri si perceperea valorilor proprii fiecaruia, ceea ce-l ajuta pe tanar sa-si
elaboreze propria viziune asupra lucrurilor. Prin diferentele de rang social intre covarstnici,
tanarul ia cunostinta de apartenenta sa la o clasa, comparatia permitandu-i sa reflecteze asupra
identitatii sale si sa se situeze, din punct de vedere social, in spatiul social.
Grupul ii ofera adolescentului si o tribuna de pe care este posibil sa-si expuna scara
de valori proprie, sa realizeze o critica a valorilor primite in copilarie si sa-si redefineasca
pozitia asupra chestiunilor importante pentru el.

In sfarsit, grupul ii ofera adolescentului posibilitatea de a se identifica cu ceilalti si de


a se distinge de ei. Este locul celor doua atitudini contradictorii: de contestare si de conformism.

4. Mass-media. Mijloacele de comunicare in masa (radioul, televiziunea, filmele,


presa si cdurile) tind sa devina in societatile dezvoltate unul dintre principalii agenti de
socializare. Mass-media desemneaza ansamblul organizatiilor care vehiculeaza catre un numar
mare de oameni efectele socializatoare ale acestora, fiind obiectul a numeroase analize de cele
mai multe ori contradictorii. O concluzie comuna a acestor cercetari este ca mijloacele de
comunicare in masa au atat efecte pozitive, cat si efecte negative, dependente de continutul
mesajelor. Aparatele video si muzica joaca un rol din ce in ce mai important in socializarea
tinerilor.

Daca ceilalti trei factori ai socializarii sunt implicati in contactul interactiv si


personal, mass-media nu este. In acest caz, comunicarea este indirecta, mediata. Televiziunea are
cea mai mare influenta, prin opiniile pro si contra pe care le arunca in discutie referitor la diferite
probleme. Ea este considerata cea mai atractiva sursa de informare, divertisment, culturalizare,
formare de opinii etc. In prezent, exista o miscare pentru a marca discursurile si casetele
potential daunatoare pentru procesul de socializare a copiilor si al tinerilor.

Socializarea in raport cu varstele omului

Dezvoltarea personalitatii trece prin anumite serii de stadii succesive numite


"psihosexuale". Ele sunt determinate de fixarea (cathexis) libidoului (energia sexuala derivata
din instinctul vietii) pe diferite parti ale corpului.

1. Stadiul oral : 1 an : sugarul cauta placerea prin activitati orale (suptul, muscatul);

2. Stadiul anal : 2 ani : controlul intestinelor si la vezicii urinare ;


3. Stadiul falic : 3-5 ani : constientizarea sexuala initiala. Este un moment integrat n
dialectica complexului lui Oedip : tendinta copilului spre un atasament puternic fata de parintele
de sex opus si de a dezvolta o rivalitate ostila fata de celalalt. Conflictul se rezolva prin
identificarea cu parintele de acelasi sex.

4. Stadiul latentei : 5 ani - pubertate : sexualitatea scade n importanta, creste


dezvoltarea fizica si intelectuala ;

5. Stadiul genital : revenirea la viata a energiilor sexuale (schimbarile


hormonale). n contrast cu stadiul falic, scena este acum pregatita pentru o sexualitate mai
matura, implicnd mpartasirea cu altcineva.

Erik Erikson introduce n stadiile dezvoltarii psihosexuale ale lui Freud o mai mare constienta a
contextului social si o explicare a lui, redefinind procesul ca unul de dezvoltare psihosociala.El s-
a concentrat asupra dezvoltarii socializarii ca proces continuu si a descris stadii suplimentare ale
dezvoltarii.

B. Teoria cognitiva : J. Piaget. n timp ce Freud s-a concentrat aproape exclusiv pe


aspectul afectiv al socializarii, J. Piaget (1896-1980) a fost preocupat de zona dezvoltarii
cognitive.

Punctul lor de vedere comun este ca procesul de dezvoltare se realizeaza contiuu printr-o
serie de stadii universale, care-si au radacinile n biologie.

Piaget sustine ca dezvoltarea cognitiva are loc n 4 stadii :

1. Stadiul senzorial.motor : 1 1/2 de viata

- copiii nvata prin simturi, prin contactul fizic cu lumea ; lumea lor este cea a experientelor
fizice directe a mediului nconjurator ; nu folosesc simboluri, nu se pot angaja ntr-o gndire
superioara.

2. Stadiul preoperational : 18 luni - 7 ani


- acum se dezvolta capacitatea de a folosi simboluri (ndeosbei limbajul) ;

- ncep sa ntlneasca lucruri pe care nu le vad sau nu le ating ;

- poate face tot mai mare deosebiri ntre realitate si fantezie ;

- totusi au o perspectiva egocentrica : le este greu sa vada din perspectiva altuia (a ntelege
ca un prieten plnge pentru ca nu vrea sa-i dea o jucarie este greu, pentru ei, aproape imposibil);

n conceptia unor autori, acest stadiu include n sine urmatoarele 6 perioade :

- cea a exercitiilor reflexe (0 - 1 luna) ;

- cea a primelor adaptari dobndite si a relatiilor circulare primare (1-5 luni) ;

- cea a reactiilor secundare si a procedeelor de a face sa dureze spectacolele interesante (5-


9 luni);

- perioada coordonarii schemelor secundare si a aplicarii lor la situatii noi (9-12 luni);

- a reactiilor circulare tertiare si a descrierii de mijloace noi prin experimentare activa (12-
18 luni);

- a inventiei de mijloace noi prin combinare netala.

3. Stadiul operational concret : 7-11 ani.

- se dezvolta capacitatea de a folosi logica si de a aprecia perspective alternative;

- logica le permite ntelegerea cauzelor si a efectelor ;

- gndirea tinde sa ramna mai mult legata de concret dect de idei abstracte ;

- ncep sa nteleaga si perspectiva altora, puncte de vedere alternative, este un pas nainte n
dezvoltarea sociala.
4. Stadiul operational formal (12 ani )

- ncep sa gndeasca abstract ;

- nu numai ca pot compara posibilitatea punctelor de vedere alternative, ci si si pot


imagina care sunt acelea ;

- ncep sa depaseasca limitarile timpului si ale spatiului, pentru a vizualiza cu exactitate un


viitor si locuri pe care nu le-au vazut.

Piaget a crezut ca vrstele exacte la care copiii trec prin aceste stadii variaza de la un copil
la altul si de la o societate la alta.

Kohlberg (1969) elaboreaza o teorie despre dezvoltarea morala n 4 stadii.

C. Interactiunea simbolica - . Fondatorul aceste perspective este G.H. Mead (1863-


1931), si mpartaseste, n general, acelasi punct de vedere ca si Watson. Mead si-a numit metoda
"behaviorism social" si spre deosebire de cel dinti, acorda o pondere nsemnata ntelegerii
proceselor cognitive care duc la comportamentul vizibil. Mead a explorat dezvoltarea si
organizarea sinelui. L-a interesat rolul acestuia n polaritati ca libertate-control, schimbare-
stabilitate, creativitate-comportament.

Sinele este trasatura centrala a modului de abordare simbolic-interactionist al socializarii.

Dezvoltarea sinelui (sentimentul de sine). Sinele se dezvolta din experienta sociala datorita
capacitatii individului de a-si vedera actiunile din perspectiva altora. Acest lucru este posibil
datorita limbajului care ne permite sa fim att obiectivi ct si subiectivi n acelasi timp. n timp
ce vorbim cu altii, ne auzim ce spunem (asa cum se aud si ei) si putem reactiona la acele
afirmatii (asa cum reactioneaza si ei). n acele situatii suntem att subiectul (persoana care
"actioneaza") ct si obiectul actiunii (una din persoanele care "receptioneaza").

n esenta, sustine Mead, noi dezvoltam un sine prin luarea rolului celuilalt si prin
reflectarea asupra noastra ca obiecte. Aceasta parere despre sine pune accentul principal pe
contextul social n raport cu biologia.
n contrast cu Freud si Piaget, Mead nu a vazut acest proces producndu-se printr-o serie
de stadii legate de vrsta. El a vazut devenirea sinelui spre o tot mai mare complexitate ca
rezultat al cercului experientei sociale care se extinde tot mai mult. Totusi, el distinge ntre
dezvoltarea care are loc nainte si dupa folosirea limbajului.

n perioada preverbala, interactiunea este rudimentara. Copiii nu fac distinctii ntre ceea
este sine si ceea ce nu este. Comunicarea depinde de altii, care "interpreteaza" (atribuie sensuri)
actiunile copilului mic si le eticheteaza cu ajutorul simbolurilor verbale.

Perioada verbala se caracterizeaza prin dezvoltarea capacitatii de a ntelege si a folosi


comunicarea simbolurilor. Facultatea cognitiva se dezvolta tot mai mult prin interactiunea
sociala. Joaca este prima forma a acestei interactiuni. Prin joc, nvata sa ia rolul altuia, nvata ca
exista diferite roluri sociale, fiecare avnd o perspectiva diferita. Mai trziu, prin intermediul
jocului organizat, se dezvolta facultatea de a ntelege legaturile ntre roluri multiple si de a-si
considera propriile roluri ca parte a unui sistem. (Ex : echipa de football). Copiii nvata sa ia
rolurile altora si sa reflecteze la propriile actiuni din perspectiva acestui rol.

ntr-un stadiu superior, "celalalt generalizat", copiii reusesc sa se priveasca pe ei nsisi nu


numai din pozitia avantajoasa a unei alte persoane sau rol, ci, de asemenea, din perspectiva
"comunitatii" ca ntreg. Jocurile i nvata pe copii ce sunt regulile si ce importanta au ele pentru
buna desfasurare a jocului, pregatindu-i pentru asimilarea si respectarea valorilor si normelor
acceptate social.

Perspectiva"celuilalt generalizat" ne determina sa facem mai degraba ceea ce credem noi


nsine ca este bine, corect, dect ceea ce crede un parinte, prieten (ne elibereaza de sub influenta
altora).

Cooley (1902) vorbeste despre "sinele oglinda", conceptia noastra despre noi nsine, care
si are originea reactia noastra la ceea ce credem noi ca sunt perceptiile altora despre noi.

Mead sustine ca sinele are doua forme (faze) de manifestare : "mine" si "eu". Simbolismul
este, n esenta, un dialog ntre "eu" si "mine". Mine este faza sociala a sinelui, el este ordinea
sociala, care include valori, norme, ordine ce promoveaza stabilitatea si controlul social. Eul este
faza creatoare, libera, greu previzibila a sinelui : "mine" este un produs social, pe cnd "eu" are o
relatie neclara cu experienta sociala. Sinele, asadar, este un produs al interactiunii dintre
individul unic si contextul social. Fiecare dintre noi percepe si interpreteaza diferit realitatea,
contextul social. Realitatea sociala a unei persoane difera de realitatea sociala a unei alte
persoane. Eu si mine explica sinele ca subiect (eu) si ca obiect (mine), ca manifestare a libertatii
(eu) si a controlului (mine), a schimbarii (eu) si a stabilitatii (mine).