You are on page 1of 16

REFERAT

FINANTELE FIRMEI

Student: Ciuc (Manoliu) Alina Florentina


Anul II, Semestrul II

2017

1
AUTOFINANAREA

I. ARGUMENT

2
Autofinantarea este cea mai raspndita forma de finantare si presupune ca ntreprinderea sa si
asigure dezvoltarea prin forte proprii, folosind drept surse o parte a profitului obtinut n exercitiul
expirat si fondul deamortizare, urmarind att acoperirea necesarului de nlocuire a activelor
imobilizate ct si cresterea activelor de exploatare.
Autofinantarea este determinata de cresterea resurselor obtinute din propria activitate care vor
ramne n mod permanent la dispozitia ntreprinderii pentru finantarea activitatii viitoare.
Mobilizarea surselor proprii, atrase sau mprumutate, se va face n condiii de armonizare a
relaiei rentabilitate-lichiditate i de diminuare a riscului. Sursele proprii, chiar dac implic
participarea investitorilor de capitaluri la proprietate i la distribuia profitului net, constituie totui
cea mai sigur surs de finanare, determin autonomie financiar i elimin riscul retragerii
neprevzute a capitalurilor. Sursele atrase sunt nesigure. Evoluia lor este strns legat de evoluia i
caracteristicile ciclului de exploatare care determin att mrimea datoriilor de exploatare, ct i
durata lor de exigibilitate.
Sursele mprumutate prezint principalul avantaj al mobilitii lor, pentru a amortiza diferena
continuu fluctuant dintre necesarul de finanat i sursele proprii i atrase de capitaluri circulante. n
funcie de context, aceast diferen variaz fie n acelai sens, fie n sensuri contrare. Dar, pe lng
caracterul oneros, acestea determin creterea gradului de ndatorare a ntreprinderii.
O decizie optim de finanare a ciclului de exploatare poate fi aceea care echilibreaz relaia
contradictorie dintre creterea autonomiei financiare ( prin folosirea surselor proprii ) i necesitatea
apelrii la surse mobile , elastice de capitaluri, care s acopere nevoile temporare i s vin n
completarea surselor proprii ( cu utilizarea creditelor i cu garania rambursrii lor).

II. POLITICA DE AUTOFINANTARE

Nevoile de fonduri ale ntreprinderilor sunt variate, de la trebuinte de lunga durata si de o


valoare ridicata, cum este cazul activelor imobilizate, materiale, pna la trebuinte de scurta durata, al
caror nivel variaza frecvent n cursul anului n functie de factorii interni sau externi, cum este cazul
activelor circulante.
Finantarea, adica acoperirea financiara a acestor nevoi se face, evident tinand cont de
caracterul permanent sau temporar al trebuintelor.
Finantarea pe termen lung a ntrepriderilor presupune nevoi de fonduri, cu caracter
permanent sau pentru perioade mari de timp, operatiune care se poate realiza n diverse forme, functie
de conditiile concrete ale ntreprinderii respectiv gestiunea pe termen lung.
Autofinantarea este cel mai raspndit principiu de finantare si presupune ca ntreprinderea si
asigura dezvoltarea cu forte proprii, folosind drept surse de finatare o parte a profitului obtinut n
exercitiul expirat si fondul de amortizare acoperind atat nevoile de nlocuire a activelor imobilizate,
ct si cresterea activului economic.

3
Din punct de vedere al apartenentei fondurilor, distingem finantari din fonduri proprii si finantari prin
angajamente la termen. Privite din punctul de vedere al efortului depus pentru obtinerea lor, sursele de
finantare pe termen lung pot fi grupate n doua parti: finantari interne (autofinantarea) si finantari
externe (cresteri de capital si mprumuturi diverse).
Politica de autofinantare a unei ntreprinderi este sinteza cailor de productie, comerciale si financiare,
care orienteza activitatea sa. Fluxul surselor de autofinantare rezulta din performantele economice si
financiare, fiind grupate nsa n functie de posibilitatile repartizarii beneficiilor, amortizarii si de
politica de ndatorare.
Desi autofinantarea este o politica financiara sanatoasa si de dorit, nu este oportun sa se
exagereze n aceasta directie pentru ca ntreprinderea sa nu fie rupta de piata financiara si pentru o
mobilitate mai mare a capitalului. Acoperindu-si integral nevoile de crestere economica din surse
interne, se poate usor scapa din vedere costul capitalului propriu comparativ cu costul capitalului de
mprumut, crendu-se o aparenta nselatoare ca primul ar fi oarecum gratuit. Realitatea economica si
financiara arata nsa ca, indiferent de provenienta, costul capitalurilor se egalizeaza, n multe cazuri
costul capitalului propriu fiind chiar mai ridicat decat celui mprumutat.

III. FACTORII DE INCIDENTA ASUPRA AUTOFINANTARII

Autofinantarea, respectiv nivelul sau poate fi apreciata dect n funcie de politica financiara
globala a ntreprinderii. n acest sens, n anumite mprejurari devine mai avantajos pentru
ntreprindere de a proceda la o finantare externa n locul autofinantarii. n acelasi timp trebuie spus ca
daca marja bruta sau marja comerciala este importanta pentru a proceda la autofinantare, ntruct
formeaza baza de plecare a excedentului brut de exploatare, totusi nu se poate spune ca exista o
legatura directa, determinata ntre ea si nivelul autofinantarii: o marja comerciala mare poate fi
nsotita de o autofinantare mica si invers, o autofinantare slaba nu nseamna totdeauna o marja
comerciala nendestulatoare.

n schimb, alte reglementari, cum sunt acelea referitoare la reducerea bazei impozabile cu
anumite cheltuieli (de amortizare, rambursari de credite, plati de dobnzi) pot influenta n sensul
cresteri distribuirii de dividende mai curnd dect al cresteri resurselor de autofinantare. n alta ordine
de idei investitorii (actionarii) care sunt puternic impozitati pe veniturile obtinute din dividende vor
vota n adunarea generala a actionarilor pentru distribuirea unui dividend mai redus, n favoarea
profitului reinvestit, deci a maximizarii valori intrepriderii, si a patrimonului fiecarui actionar.

Constrngeri privind pe piata financiara. n cazul societatilor comerciale


necotate la bursa, procurarea fondurilor necesare cresterii economice nu se poate realiza prin apel la

4
piata de capital ramnnd, n consecinta, alternativa creditului bancar, autofinantarii sau a cresterii de
capital prin fonduri proprii externe. Cresterile de capital prin noi aporturi de numerar sau n natura
sunt operatiuni care dureaza n timp, sunt operatiuni dificile si costisitoare ceea ce face n comparatie,
autofinantarea sa apara preferabila.
Constrngeri juridice diverse. Profitul unei societati comerciale pe actiuni are
doua mari destinatii: distribuirii de dividende si reinvestire (autofinantare).

Distribuirea de dividende cu regularitate si in sume consistente reprezinta, desigur, un semn


favorabil asupra perspectivelor de dezvoltare ale unei societati, nsa dorinta de autonomie influenteaza
catre o autofinantare mai pronuntata. n anumite tari, legile n vigoare impun ntreprinderilor o
autofinantare minimala, ceea ce restrnge marimea dividendelor.

IV. COSTUL BENEFICIILOR REINVESTITE

Orice politica de autofinantare trebuie analizata n funtie de rentabilitatea pe care o degaja


profitul reinvestit. Daca rentabilitatea noilor proiecte acoperite prin autofinantare este egala cu
rentabilitatea reclamata de actionari, politica de autofinantare este neutra pentru ntreprindere. Numai
atunci cnd rentabilitatea investirilor acoprite prin autofinantare este mai mare dect remuneratia
ceruta de actionari, autofinatarea are un efect pozitiv pentru ntrepridere n sensul ca creste valoare
financiara a acesteia. Astfel, autofinantarea contribuie la cresterea mijloacelor financiare ale
ntreprinderii, dar nu permite cresterea beneficiilor pentru reinvestire dect daca creste rata
rentabilitatii noilor proiecte peste pretentiile de remuneratie ale actionarilor.
n principiu, costul autofinantarii este egal cu costul fondurilor proprii externe n sensul
ca actionarii asteapta aceeasi rentabilitate de la beneficiile reinvestite, ca si de la aporturile de numerar
realizate de ei cu prilejul cresterilor de capital. Cu alte cuvinte autofinatarea apare, ca si fondurile
proprii externe, un mijloc de finantare costisitor. Faptul ca societatea comerciala dispune liber de
sumele obtinute prin autofinantare, ca nu varsa remuneratia catre actionari (fluxuri financiare
negative) nu nseamna ca sumele respective sunt gratuite.
Pe o piata financiara perfecta, n care toate informatiile sunt disponibile, sumele din profit
trecute n foduri de rezerva (autofinantare) sau distribuite ca dividende fac politica de finantare sa fie
neutra: ndatorarea, autofinantarea, distrubuirea profiturilor n-au nicio importanta din punctul de
vedere al bogatiei actionarilor.

Pentru a determina costul real al beneficiilor reinvestite de societatea comerciala, respectiv


rentabilitatea beneficiilor reinvestite de actionari, trebuie sa tinem seama de incidenta fiscala, adica de
faptul ca societatea este impozitata pentru profitul reinvestit, iar, pe de alta parte, actionarii sunt
impozitati pentru veniturile din dividende.

5
Prin urmare, n cazul distribuirii de dividende, actionarii vor suporta impozitul pe venituri din
dividende astfel ncat lor le ramne un veni net mai mic pentru a-l utiliza, spre exemplu, n vederea
achizitionarii de noi actiuni. Daca societatea comerciala nu distribuie dividende sau distribuie ntr-un
volum mai redus, ea va putea reinvesti ntreg profitul sau o parte a acestuia, formnd o baza pentru
venituri viitoare sporite.
V. CAPACITATEA DE AUTOFINANTARE

Sursele destinate autofinantarii se formeaza n cadrul ntreprinderii, reprezentnd, deci, surse


interne. n principal aceste surse provin din excedentul monetar creat din operatiuni economice si
financiare adica din diferenta dintre fluxurile financiare pozitive si negative, respectiv dintre ncasari
si plati. Excedentul brut de exploatare se compune din rezultatele pozitive ale procesului economic,
precum si din fondul de amortizare creat. De altfel, excedentul brut de exploatare poate fi calculat n
doua feluri: fie ca diferenta dintre totalul ncasarilor din activitatea economico-finaciara si totalul
cheltuielor efectuate, tinnd cont ca amortizarea este o cheltuiala cuprinsa n costuri, nu ocazioneaza
fluxuri de iesire; fie ca suma a unor elemente diferite, cum ar fi salarii, impozite, dobnzi platite, fond
de amortizare anual, dividende, beneficii nerepartizate.

Capacitatea de autofinantare reprezinta un surplus monetar care se obtine ca rezultat al


tuturor operatiunilor de ncasari si plati efectuate de ntreprindere, ntr-o perioada de timp, avnd n
vedere si incidenta fiscala.
Pentru determinarea capacitatii de autofinantare, trebuie avute n vedere att variabile
economice, ct si financiare. Variabilele economice pornesc de la previziunile de vnzari (cantitati x
preturi) si previziunile asupra costurilor (materii prime, materiale, combustibili, salarii etc.), n timp
ce variabilele financiare au in vedere politica de mprumut, promovata de ntreprindere, care
ocazioneaza cheltuieli financiare, politica de amortizare care poate ncarca diferit costurile pentru
anumiti ani si politica de repartizare a profiturilor care dimensioneaza volumul dividendelor
distribuite actionarilor, al participatiilor la beneficii sau al majorarii fondurilor de rezerva.
De regula, autofinantarea efectiva este mai mica dect capacitatea de autofinatare. Nu
totalitatea capacitatii de autofinantare ramne la dispozitia ntrepriderii pentru necesitati de finantare
interna, ci mai putin beneficiile distribuite actionarilor sub forma de dividende si participatiile la
beneficii ale salariatilor.
Capacitatea de autofinantare este un indicator de mare expresivitate economica, reflectnd
forta financiara a unei societati comerciale, garantia securitatii si independenta acesteia.
ntreprinderile cu o buna capacitate de autofinantare si micsoreaza riscul financiar, fiind n masura sa
surmonteze greutatile n perioadele de criza economica, cnd accesul la credite este dificil din cauza
dobnzilor nalte.

6
VI. CORELATII DINTRE AUTOFINANTARE, MPRUMUT, AMORTIZARE SI
REPARTIZAREA PROFITURILOR
Procesul de finantare interna (autofinantare) nu tine neaparat de vointa ntreprinderii, a
actionarilor ci si de anumite conditii interne si externe: de fiscalitate si de alte reglementari juridice,
de politica adusa de banci fata de creditarea agentilor economici, de costul creditelor si desigur de
gradul de rentabilitate ce se obtine si intentiile de crestere economica ale ntreprinderii.
VI.1. CORELATIA DINTRE AUTOFINANTARE SI IMPRUMUT
Obligatiile societatilor decurgnd din politica lor de indatorare se traduc n plati regulate de
dobnzi care, mpreuna cu rambusarile anuale, constituie cheltuieli financiare. Cu ct structura
financiara este mai indatorata cu att cheltuielile financiare anuale sunt mai mari, reducnd beneficiul
si, prin urmare, posibilitatile de autofinantare.

Cu cat creste capacitatea de autofinantare, creste si posibilitatea apelarii la credite.


Intreprinderile care folosesc credite spera sa obtina efecte de indatorare pozitive, astfel incat sa
permita nu numai plati de principal si dobanda , dar sa ramana si un profit care sa poata fi utilizat,
eventual, pentru finantarea unor noi proiecte, deci pentru sporirea posibilitatilor de autofinantare. O
asemenea perspectiva este realizata in cazul in care rata rentabilitatii economice este mai mare decat
rata dobanzii. Sub acest aspect imprumutul apare ca o autofinantare anticipata.
VI.2. CORELATIA DINTRE AUTOFINANTARE SI AMORTIZARE

Cheltuielile ocazionate de amortizarea activelor imobilizate maresc costurile, micsoreaza


beneficial si, prin urmare, impozitul pe profit datorat statului. Tinand seama ca cheltuielile cu
amortizarea nu genereaza fluxuri financiare negative, rezulta ca fondurile de amortizare obtinute prin
recuperarea acestor cheltuieli poate fi utilizat pentru reinvestire si, alaturi de economia de impozit pe
profit ca urmare a micsorari bazei impozabile, sa mareasca gradul de autofinantare.
In realitate, amortizarea are o influenta neutra asupra autofinantarii: marind costurile cu
amortizarea, se micsoreaza profitul si invers, asa incat nu se poate conta pe un alt cuantum al
resurselor de autofinantare decat acela pe care-l poate genera exploatarea.
In schimb, politica de amortizare poate permite modularea fluxurilor de autofinantare,
crescator sau descrescator, in functie de scopurile urmarite de intreprindere. Aplicarea diverselor
metode de amortizare, ca si posibilitatea intreruperii sau incetinirii ritmului de amortizare creeaza
posibilitatea constituirii anuale a unui fond de amortizare mai mare sau mai mic.In cazul cresterii
fondului de amortizare, scad fluxurile negative reprezentand impozit pe profit si, prin urmare, cresc
fluxurile de autofinantare.

VI.3. CORELATIA DINTRE AUTOFINANTARE SI REPARTIZAREA PROFITULUI

7
Intre politica de autofinantare si politica de repartizare a profitului exista o stransa legatura.
Acordarea de dividende mai mari sau mai mici influenteaza nemijlocit asupra marimii fondului de
rezerva si, prin urmare, asupra autofinantarii. Acordarea de dividende mari actionarilor are drept efect
pozitiv pastrarea increderii si fidelitatii lor fata de societate, insa micsoreaza posibilitatile de
autofinantare.
In situatia nerepartizarii de dividende, intr-un an sau altul, pot aparea nemultumiri in masa
actionarilor si care se pot concretiza in tendinta de vanzari la bursa a actionarilor. Daca procesul de
vanzare capata amploare sau se generalizeaza, consecinta este scaderea cursului actiunilor la bursa. In
aceasta situatie se creeaza doua aspecte neplacute:
a) imposibilitatea pentru societatea comerciala de a efectua cresteri de capital prin emisiune
de noi actiuni din cauza cursului bursier scazut. Cum pretul de emisiuni al actiunilor trebuie sa se
situeaze intre valoarea nominala si cursul zilei, un curs scazut ar determina si un pret de emisiune
scazut, ceea ce ar fi neconvenabil pentru societate. Cu cat un curs este mai scazut, cu atat mai multe
actiuni trebuie emise in vederea cifrei propuse de crestere a capitalului social, insa numarul crescut al
actionarilor atrage remuneratie in viitor sub forma dividendelor. Prin urmare, daca admitem ca nivelul
scazut al cursului este o consecinta a politicii de autofinantare, se poate spune ca aceasta face crestere
de capital mai costisitoare;
b) cursul scazut al actiunilor, determinat de politica de autofinantare si de dividende, atrage
atentia investitorilor straini care, prin cumparari masive la bursa in perioade optime, pot prelua
controlul asupra societatii comerciale.

8
LEASING

9
Finantarile prin sistem leasing constituie n economia romneasca o adevarata gura de oxigen
pentru agentii economici pentru care investitiile reprezinta o cerinta esentiala pentru dezvoltarea
activitatii lor. si cum 99% din activitatile din economie necesita investitii pentru a se dezvolta,
finantarile n sistem leasing vor cunoaste o crestere constanta.
Leasingul presupune existenta a trei terte persoane: furnizorul, societatea finantatoare (societatea
de leasing) si utilizatorul (beneficiarul finantarii). Societatea de leasing cumpara de la furnizor bunul
solicitat de utilizator si l cedeaza acestuia din urma pe o anumita perioada de timp contra unor
redevente lunare. Aceasta reprezinta n esenta operatiunea de finantare prin leasing. Pentru utilizator,
aceasta operatiune i va aduce si alte avantaje cum ar fi:
1. i permite realizarea de investitii atunci cnd nu dispune de lichiditatile necesare. si cum
investitiile contribuie de cele mai multe ori la sporirea cifrei de afaceri, surplusul de venit obtinut
poate acoperi redeventele lunare.
2. i permite sa-si foloseasca fondurile pentru sporirea capitalului de lucru (a activelor
circulante), cele care sunt aducatoare de bani.
3. i permite sa fie n pas cu noua tehnologie prin aceea ca la sfrsitul contractului de leasing
poate returna bunul societatii finantatoare si sa nchirieze altul ale carui caracteristici tehnice sporite i
pot oferi o eficienta mai mare n exploatare.
4. i permite sa beneficieze de amnarea platii taxelor vamale pna la sfrsitul contractului
pentru bunurile aduse din import. Plata taxelor vamale se va face doar la 20% din valoarea bunului.
5. i permite sa beneficieze de facilitatile fiscale ntreaga valoare a ratei de leasing este
deductibila fiscal pentru IMM.

Finantarile prin sistem leasing constituie in economia romaneasca o adevarata gura de oxigen
pentru agentii economici pentru care investitiile reprezinta o cerinta esentiala pentru dezvoltarea
activitatii lor. Si cum 99% din activitatile din economie necesita investitii pentru a se dezvolta,
finantarile in sistem leasing vor cunoaste o crestere constanta.

Leasing-ul s-a impus si la noi in tara, asa cum a facut-o peste tot in lume (poate mai putin in
economiile tarilor din lumea a III-a) in primul rand prin simplitate. In conditiile in care mediul
concurential din tara noastra devine tot mai aspru, viteza de reactie a companiilor la schimbarile din
mediul extern este vitala. Leasing-ul, prin operativitatea, sa satisface in intervale de timp foarte scurte
nevoia de fonduri pentru investitii a agentilor economici. De asemenea, prin leasing, agentii
economici evita procedurile complicate ale contractarii de credite bancare, proceduri care presupun
imobilizarea unor elemente din patrimoniul societatii sau cel privat pentru constituirea de garantii.

Leasingul presupune existenta a trei terte persoane: furnizorul, societatea finantatoare (societatea
de leasing) si utilizatorul (beneficiarul finantarii). Societatea de leasing cumpara de la furnizor bunul
solicitat de utilizator si il cedeaza acestuia din urma pe o anumita perioada de timp contra unor
redevente lunare. Aceasta reprezinta in esenta operatiunea de finantare prin leasing. Pentru utilizator,
aceasta operatiune ii va aduce si alte avantaje cum ar fi:

1. Ii permite realizarea de investitii atunci cand nu dispune de lichiditatile necesare. Si


cum investitiile contribuie de cele mai multe ori la sporirea cifrei de afaceri, surplusul de venit obtinut
poate acoperi redeventele lunare.

2. Ii permite sa-si foloseasca fondurile pentru sporirea capitalului de lucru (a activelor


circulante), cele care sunt aducatoare de bani.

3. Ii permite sa fie in pas cu noua tehnologie prin aceea ca la sfarsitul contractului de


leasing poate returna bunul societatii finantatoare si sa inchirieze altul ale carui caracteristici tehnice
sporite ii pot oferi o eficienta mai mare in exploatare.

4. Ii permite sa beneficieze de amanarea platii taxelor vamale pana la sfarsitul contractului


pentru bunurile aduse din import. Plata taxelor vamale se va face doar la 20% din valoarea bunului.

10
5. Ii permite sa beneficieze de facilitatile fiscale Intreaga valoare a ratei de leasing este
deductibila fiscal pentru IMM.
Leasingul este de doua feluri: financiar si operational. Procedural, este vorba de acelasi lucru,
insa exista aspecte care diferentiaza cele doua tipuri de operatii, si anume:
n cazul leasingului financiar, bunul finantat este
evidentiat in contabilitatea utilizatorului
(beneficiarul finantarii). Utilizatorul va inregistra . In cazul leasingului operational,
amortizarea aferenta mijlocului fix intrat in . redeventa este compusa din cota de
patrimoniu, amortizare care este deductibila din . amortizare calculata conform
punct de vedere fiscal, potrivit legislatiei in . prevederilor legale plus un beneficiu.
vigoare. . Pentru utilizator, intreaga redeventa
. lunara este considerata cheltuiala
In cazul leasingului financiar, . deductibila din punct de vedere fiscal.
redeventa lunara este compusa din .
cota parte din valoarea de intrare a . In cazul leasingului operational, bunul
mijlocului fix si din dobanda de leasing. . ramane evidentiat in contabilitatea
Dobanda de leasing este o cheltuiala . societatii finantatoare;
deductibila din punct de vedere fiscal
pentru utilizator.
In leasingul financiar, bunul finantat este evidentiat in contabilitatea utilizatorului (beneficiarul
finantarii). Utilizatorul va inregistra amortizarea aferenta mijlocului fix intrat in patrimoniu, amortizare
care este deductibila din punct de vedere fiscal, potrivit legislatiei in vigoare.
Redeventa lunara este compusa din cota parte din valoarea de intrare a mijlocului fix si din
dobanda de leasing. Dobanda de leasing este o cheltuiala deductibila din punct de vedere fiscal pentru
utilizator.

Leasing-ul financiar
Conform IAS 17, Leasingul financiar este operatiunea de leasing care transfera, in mare masura,
toate riscurile si beneficiile aferente dreptului de proprietate asupra bunului. Titlul de proprietate poate
fi, sau nu, transferat, in cele din urma. IAS furnizeaza unele exemple de indicatii care pot sugera
clasificarea unui leasing ca fiind leasing financiar.
Paleta definitiilor pe care le putem intalni este foarte larga. Chiar si cartile de specialitate
accesibile in mod curent definesc leasingul unilateral sau chiar gresit, fara a surprinde in fapt esenta
fenomenului. Exista pareri ca leasingul este o operatiune de finantare, altii o asimileaza cu o vanzare in
rate sau cu un contract de locatie pura. Ei bine, leasingul nu este nici una dintre aceste operatiuni, dar
poate avea forme foarte apropiate de oricare dintre ele.

Definitia corecta a leasingului este urmatoarea:

Leasingul este operatiunea prin care o parte, denumita locator, transmite celeilalte parti denumita
utilizator, contra unei plati periodice, denumita rata de leasing, dreptul de posesie si folosinta al unui
bun al carui proprietar este, pentru o perioada determinata de timp.
Elementele cele mai importante care decurg din aceasta definitie si care delimiteaza leasingul de
alte operatiuni inrudite, sunt urmatoarele:
1. Locatorul ramane proprietarul bunului ce constituie obiectul contractului de leasing, pe toata
perioada de derulare a contractului; aceasta implica si faptul ca, in cazul neachitarii ratelor de leasing
locatorul are dreptul de a-si retrage bunul.
2. Utilizatorul are dreptul sa beneficieze, pe perioada contractului, de toate avantajele folosirii
bunului, asumandu-si in acelasi timp si riscurile exploatarii acestuia.
Pornind de la aceste principii generale, mentionam o alta caracteristica importanta a leasingului, si
anume flexibilitatea. In general, contractele care se incheie sunt croite pe obiectul de leasing si pe
utilizator. Perioada de derulare a contractului, cadenta ratelor, valoarea reziduala pot fi liber negociate
de cele doua parti, astfel incat termenii contractului sa corespunda cel mai bine intereselor si mai ales
posibilitatilor acestora. Prezentam in continuare cateva situatii mai des intalnite.

11
Exista forme de leasing in care, la sfarsitul perioadei, utilizatorul are dreptul de a opta fie pentru
achizitionarea bunului la o valoare reziduala, fie pentru prelungirea contractului, fie pentru renuntarea
la bunul respectiv. Aceste forme de leasing fac parte din categoria operatiunilor de leasing financiar.

Probabil ca aceste forme de leasing sunt cele mai populare. In esenta, locatorul apare ca finantator
al utilizatorului, datorita faptului ca este foarte probabil - inca de la inceputul contractului - ca
utilizatorul va opta pentru achizitionarea definitiva a obiectului de leasing. In aceasta situatie, locatorul
nu are interesul ca la sfarsitul contractului sa ramana in posesia bunului si ne putem astepta ca si ratele
de leasing sa reflecte acest lucru. Locatorul isi va acoperi in timpul perioadei de leasing toate
cheltuielile generate de operatiune, iar valoarea reziduala va fi mult mai mica decat valoarea de piata a
bunului la sfarsitul contractului.

Exista si situatii in care existenta unei piete second-hand sau faptul ca locatorul este specializat pe
leasingul anumitor categorii de bunuri, va putea determina o diminuare a ratelor si o crestere a valorii
reziduale, deci un risc suplimentar asumat de locator.

In oricare dintre situatii, locatorul va trebui sa analizeze foarte bine afacerea si clientul cu care
opereaza.

Un alt factor important in derularea operatiunii de leasing este furnizorul. In general, si acesta isi
asuma responsabilitati legate de derularea contractului, mai ales in ceea ce priveste exploatarea
(asistenta tehnica, instruirea personalului etc., contract de buy-back). Contractul devine astfel tripartit,
dar subliniem faptul ca este posibil ca furnizorul sa-si asume si rolul de locator. Aceasta situatie poate fi
interesanta pentru producatorii sau distribuitorii care pot sa-si asigure ei insisi finantarea, facilitandu-si
astfel desfacerea produselor.

Exemple in acest sens, chiar pe piata romaneasca, sunt distribuitorii de autoturisme sau de utilaje si
echipamente specializate - pornind de la computere pana la tractoare. In principiu, aceasta forma de
leasing este cea mai ieftina pentru utilizator, intrucat producatorul sau distribuitorul sunt cei care cunosc
cel mai bine produsul si piata de desfacere, ceea ce diminueaza in mare masura riscurile asumate de
locator. Nu este exclus ca in viitorul foarte apropiat, sub presiunea pietei, si producatorii sau
distribuitorii romani de instalatii sau echipamente pentru industria alimentara sa-si desfaca produsele
sub forma de leasing.

Avantajele si impactul economic al leasingulul

Din punctul de vedere al locatorului, este esential faptul ca contractul de leasing ii protejeaza
dreptul de proprietate si deci poate actiona direct asupra bunului in cazul in care utilizatorul nu se achita
de obligatiile contractuale. De asemenea, obiectul finantarii fiind legat direct de contract si fiind
personalizat, exista posibilitatea urmaririi afacerii in intimitatea ei si este mult mai usor de luat o
decizie in caz de insolvabilitate temporara a utilizatorului.

Efectele cele mai importante din punct de vedere economic se regasesc la utilizator. Acesta poate
sa plateasca dreptul de folosinta si, in cele din urma, sa achizitioneze un bun investitional pe masura ce
produce. Ratele pot fi astfel dimensionate si cadentate incat sa permita plata ratelor si chiar obtinerea
unui profit fara a supune utilizatorul la sarcini impovaratoare. De exemplu, pentru activitati sezoniere -
cum ar fi industria zaharului - ratele pot fi orientate spre sfarsitul perioadei de productie, cand veniturile
inregistrate din vanzarea produselor vor permite achitarea obligatiilor de plata. In aceste cazuri, ratele
sunt de cele mai multe ori anuale sau semestriale; dimpotriva, pentru activitati unde incasarile sunt
ritmice si se intind pe tot parcursul anului - cum ar fi panificatia, industria laptelui - ratele pot fi lunare.

Contractul de leasing se incheie pe o perioada de cel putin un an. Nu exista o cerinta


expresa ca contractul sa fie incheiat in forma scrisa, dar Ordonanta nr. 51 reglementeaza clauzele
obligatorii intr-un contract de leasing, astfel ca forma scrisa trebuie subinteleasa.

12
Contractul de leasing constituie titlu executoriu (adica poate fi pus in executare contra
utilizatorului fara nevoia parcurgerii vreunei proceduri judiciare) daca utilizatorul refuza sa inapoieze
bunul, in urmatoarele situatii:

la sfarsitul perioadei de leasing, daca acesta nu a formulat optiunea cumpararii bunului sau a
prelungirii contractului;
in cazul rezilierii contractului din vina exclusiva a utilizatorului.

Contractele de leasing referitoare la bunuri mobile sunt supuse inregistrarii in Arhiva


Electronica de Garantii Reale Mobiliare, in conditiile Legii nr. 99/1999, pentru opozabilitate fata de
terti, dar interesul unei astfel de inregistrari este al locatorului, iar nu al utilizatorului (ca in cazul
leasing-ului imobiliar).

Achizitionarea de mijloace fixe (intre care se includ echipamentele TI) prin leasing financiar
intra sub incidenta legislatiei referitoare la amortizare (in principal, Legea nr. 15/1994 privind
amortizarea capitalului imobilizat in active corporale si necorporale, astfel cum a fost modificata si
republicata), astfel incat deductibilitatea ratelor de leasing va fi tratata diferentiat. Astfel, o parte a ratei
este deductibila ca dobanda, o alta parte ca prima de asigurare si o alta parte ca pretul de achizitionare a
bunului, acesta din urma fiind determinat conform legislatiei referitoare la amortizare.

Ordonanta nr. 51 contine si unele reguli speciale privind taxele vamale. Astfel, bunurile
care sunt introduse in tara de catre utilizatori, persoane fizice sau juridice romane, in baza unor
contracte de leasing incheiate cu societati de leasing, persoane juridice straine, sau de societati de
leasing persoane juridice romane, in baza unor contracte de leasing incheiate cu utilizatori, persoane
fizice sau juridice romane, bunul se incadreaza in regimul vamal de admitere temporara, pe toata durata
contractului de leasing, cu exonerarea totala de la obligatia de plata a sumelor aferente drepturilor de
import. Daca utilizatorul opteaza pentru cumpararea bunului la sfarsitul perioadei de leasing, el va fi
obligat sa achite taxa vamala calculata la valoarea reziduala a bunului din momentul incheierii
contractului de vanzare-cumparare, care nu poate fi mai mica de 20% din valoarea de intrare a bunului
(pretul platit de locator furnizorului). Cu toate acestea, din punctul de vedere al regulamentelor vamale,
utilizatorul trebuie sa cumpere bunul intr-o perioada de 7 ani de la data incheierii contractului.

Etapele procedurii de leasing

In general, in derularea unui contract de leasing, sunt implicate, in diverse etape ale procesului de
finantare, cel putin cinci parti: societatea de leasing, clientul sau utilizatorul final, furnizorul bunului
achizitionat, banca finantatoare si, nu in ultimul rand, societate de asigurare.

Alegerea bunului si a furnizorului

In functie de necesitatile clientului, acesta decide atat asupra caracteristicilor bunului cat si asupra
furnizorului.

Toate detaliile legate de natura bunului (pret, caracteristici tehnice, amanunte privind
livrarea, conditii de instalare si punere in functiune, in cazul echipamentelor) vor fi negociate de
utilizator direct cu furnizorul ales, urmand a respecta in contractul de vanzare cumparare si in contractul
de leasing, toate aspectele negociate.

Obtinerea ofertei si solicitarea de leasing

Pe baza preturilor negociate cu furnizorul intocmeste o oferta generala de finantare, in care vor fi
calculate, avansul, rata de leasing, valoarea asigurarii, etc. In urma transmiterii solicitarii de leasing,
oferta transmisa initial poate suferi modificari in functie de clasa de risc in care se va incadra clientul.

13
Analiza riscului are la baza atat documentele financiare puse la dispozitie de catre client (bilant,
balanta, cont de profit si pierderi) cat si alte documente solicitate (chestionar de leasing, prezentarea
activitatii companiei, business-plan, etc.).

Analiza si aprobarea solicitarii de leasing

Evaluarea solicitarii de leasing se realizeaza de catre specialisti intr-un interval de timp ce nu


depaseste 48 ore. In functie de complexitatea proiectului supus finantarii, societatea de leasing poate
solicita clientului informatii suplimentare referitoare la unele aspecte analizate, raspunsul final al
evaluarii urmand a fi prelungit in functie de furnizarea informatiilor solicitate.

Incheierea contractului

In cazul unui raspuns afirmativ, se va incheia un contract de leasing, financiar sau operational, ce
va include atat clauzele negociate de utilizator cu furnizorul bunului, cat si clauze specifice politicii
societatii de leasing privitoare la modalitatea de plata a ratelor, asigurarea efectuarii platilor, etc.

Asigurarea generala a bunului


Bunul ce urmeaza a fi achizitionat urmeaza a fi asigurat de catre societatea de leasing, pe toata
derularea contractului de leasing, in optiunea pentru toate riscurile, in conditiile stabilite cu societatea
de asigurari si banca finantatoare, iar prima de asigurare va fi achitata de catre utilizator.
In cazul produselor provenite din import, prima de asigurare se va calcula la valoarea DDP a
bunului.

Livrarea bunurilor

Obligatia livrarii bunurilor revine in intregime furnizorului, operatiunea fiind asistata de


specialistii societatii de leasing

Conditiile si costurile finantarii


Pot obtine finantare pentru achizitionarea de bunuri in leasing atat persoane juridice, infiintate in
baza Legii 31/1990 republicata, cat si persoane fizice sau persoane fizice autorizate.
Bunurile finantate pot fi noi, din import sau achizitionate de pe piata romaneasca, sau second-
hand, caz in care se va efectua o evaluare suplimentara de catre specialistii societatii de leasing.
Pot fi finantate atat vehicule diverse (autoturisme, autoutilitare, microbuze) cat si echipamente
medicale, telecomunicatii, tehnica de calcul, etc. Valoare bunurilor achizitionate va fi cuprinsa intre
3.000 euro si 100.000 euro.
Durata contractului de leasing poate varia intre 12 si 48 luni, in functie de necesitatile clientului si
rezultatul analizei financiare.
Documentele necesare analizei
In functie de personalitatea juridica a solicitantului (persoana juridica, persoana fizica autorizata,
persoana fizica) sunt necesare diferite tipuri de documente menite sa reliefeze bonitatea si capacitatea
de plata a acestuia.
In principal, documentele solicitate sunt:
- Cererea de Finantare sau Formularul de Comanda, documente tipizate;
- Documente financiare, care sa prezinte situatia financiara din ultimii doi ani de activitate;
- Documente legale (certificat de inregistrare, cod fiscal, certificat constatator, act constitutiv
si acte aditionale, etc.)
- Declaratie angajament a utilizatorului;
- Factura proforma , cu o descriere detaliata a bunului si a caracteristicilor tehnice, a
modalitatilor de plata si livrare, pretul si moneda de plata;

Concluzii

14
Credem ca - cel putin in ceea ce priveste leasingul - experienta economiilor dezvoltate poate fi un
exemplu de urmat. Nu intamplator, boom-ul economic din Statele Unite, si mai tarziu din Europa de
Vest s-a datorat in mare masura incurajarii leasingului. Stimulentele, mai ales de natura fiscala, acordate
firmelor de leasing au determinat efervescenta fenomenului, astazi vorbindu-se de o adevarata industrie
a leasingului. Trebuie bine inteles faptul ca de facilitatile de orice natura acordate leasingului vor
beneficia in cele din urma utilizatorii.
Din nefericire, in Romania nu se poate vorbi de un cadru legal si fiscal stimulativ in tratamentul
leasingului; fara a exagera lucrurile, am dori sa sugeram ca schimbarea acestei stari de fapt ar putea fi
una din caile redresarii economice.

15
BIBLIOGRAFIE

1. AUTOFINANAREA SAU FINANAREA INTERN. -Politica de autofinantare.


2. Economie general Wikipedia
3. Referat.ro - Studiu de caz
Autofinantarea Activitatii Economice S.C. URSUS Breweries S.A
4. tiine economice www.scriitube.ro
5. www.scribd.com
6. Politica de Autofinantare - Leasing- Biblioteca.RegieLive.Ro
7. www.meridianleasing.ro

16