Professional Documents
Culture Documents
Geografia marilor si oceanelor se suprapune in cea mai mare parte peste oceanografie in
structura moderna a acesteia. (Despremeanu 1990)
Geografia marilor si oceanelor a aparut din necesitatea de a integra intr-o analiza geografica
completa toate cunostiintele despre o anumita mare sau ocean si de a prezenta specificul sau
geografic. In acest scop geografii specializati utilizeaza o gama vasta de cunostiinte stiintifice de
la cunostiinte strict oceanografice la notiuni de meteorologie, climatologie, biogeografie,
geomorfologie, cartografie, antropologie, sociologie, geografia populatiei si asezarilor, geografie
cultural, geopolitica, navigatie, drept, economie, medicina.
Geografia marilor si oceanelor se deosebeste de celelalte stiinte ale oceanului planetar prin
interesul manifestat pentru analiza regional a sistemelor socio-economice costiere si prin
metodologia de cercetare aplicata. Monografiile de geografie maritime sunt extreme de utile
pentru educatie, protectia mediului costlier, implementarea programelor de organizare si
gestionare a zonelor de coastasi alte domenii.
Benjamin Franklin colecteaza un bogat material privind regimul mareelor si curentilor in Oceanul
Atlantic de Nord, material pe care il va valorifica ulterior pentru redactarea hartii curentului
golfului.
Alexander Humboldt studiaza tarmurile nordice ale Americii de Sud si face primele masuratori
de temperature in apele curentului Peru.
Geografia marina se prefigureaza ca ramura de cercetare distincta data asupra aparitiei lucrarii lui
M. F. Maury 1806-1974 Geografia fizica a marilor.
Era prima data cand un specialist reuseasa sintetizeze mari cantitati de date geografice in
incercarea de a realiza o caracterizare cat mai complete a spatiului marin studiat. Demersul sau a
fost continuat de M. Y. Thoulet si Otto Glumer. In prima jumatate a secolului trecut eforturile
specialistilor s-au concentrat pe analiza regionala a principalelor component ale Oceanului
Plantar si analiza economiilor maritime.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial s-au inregistrat progrese spectaculoase in geologia si
geomorfologia marina, in biologia si ecologia marina, in ingineria marina si acvacultura. Multe
demersuri stiintifice valoroase s-au derulat sub coordonarea Uniunii Geografice Internationale si
a comisiilor marin specializate.
Perioada interbelica marcheaza varful dezvoltarii oceanografice romanesti. In 1926 Ion Borcea
infiinteaza prima statiune de cercetari marine in Romania la Agigea. 6 ani mai tarziu Grigore
Antipa infiinteaza Institutul Bio Oceanografic, iar in 1937 incepe sa functioneze statiunea
piscicola de la Mamaia sat. Aspectele de geomorfologie marina capteaza interesul geologilor si
geografilor dintre care amintim: Constantin Bratescu (1927, 1933, 1942), George Valsan (1933),
Gheorghe Nastase (1935). Radu Ciocardel realizeaza prima harta a curentilor din vestul Marii
Negre pe baza masuratorilor effectuate in 1932-1937 cu cele mai perfectionate instrumente de la
data aceea.
In 1941 apare lucrarea lui Grigore Antipa, prima lucrare oceanografia de sinteza de la noi din
tara.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial cercetarile oceanografice continua prin activitatea
laboratoarelor de la Agigea si Constanta cu preocupari de biologie si chimiea marii.
Alte contributii au fost aduse de Mihai Bacescu in 1965, Mircea Gomoiu, Nicolar Panin,
Gheorghe Serpoianu etc.
Dupa 1990 apar centre de cercetare noi in subordinea universitatilor din tara: Geo-Ecomar,
Statiunea de Cercetari Marine si fluvial Sf. Gheorghe.
1.Geografia fostiera studiaza zona de coasta, acvatoriul marin si stratul atmosferic limita
4.Gisul oceanografic
INSTRUMENTE FOLOSITE IN CERCETAREA OCEANOGRAFIEI
Sondajul acustic consta in emiterea de catre un aparat aflat pe nava a unui semnal care se propafa
prin apa spre fundul oceanului de unde este reflectat si se reintoarce la nava, timpul necesar
pentru a parcurge aceasta distanta este masurat aplicandu-se corectiile impuse de modificarea
vitezei sunetului in mediul acvatic. Adancimea la care ajunge semnalul este egala cu jumatate din
timpul de propagare inmultit cu viteza sunetului. Impulsul reflectat de fundul oceanic este
inregistrat permanent de ecografele de la bord. Inregistrarile redizate ofera informatii asupra
topografiei fundului oceanic. Aceste inregistrari se numesc ecograme.
Interpretarea ecogramelor ridica o serie de probleme legate de forma impulsului sonor emis.
Aparatura de sondaje acustice a fost utilizata pentru prima data in anii 20 ai secolului trecut in
timpul cercetarii oceanografice realizate in Oceanul Atlantic de nava Meteor.Nava era dotata
cu o platforma meteorologica, iar sub punte se aflau laboratoarele de chimie, fizica, geologie si
biologie marina.
Graiferele sunt dispozitive care recolteaza probe de suprafata utilizandu-se in acvatorii putin
adanci (platforma continentala).
Buletia Nansen este un dispozitiv clasic folosit pentru recoltarea produselor se apa in apa in
adancimi determinate. Se fixeala la capatul macaralei (folosita pentru incarcarea si descarcarea
vaselor, a nevelor de cercetare). Butelia este prevazuta cu capace la ambele capate si cu doua
termometre reversibile. La adancimea dorita prin semnal se da drumul de o greutate pe vablu si se
deschid capacele buteliei. Butelia se umple cu apa, iar termometrul inregistreaza temperatura
stratului respectiv datorita coloanei de mercur prin . Cantitatea de apa recoltata cu
instrumente specializate depinde de analiza care se doreste a fi efectuata. Aceasta poate varia (0.5
l pentru determinarea salinitatii, 250 l pentru analiza C16) pentru obtinerea de probe
necontaminate se utilizeaza containerele din otel inoxidabil sau containere acoperite cu teflon.
Fotometrele sunt cilindii metalici ce coboara in mare si se pot deschide la ambele capete.
Termobatigraful este un aparat cu inregistrare automata alcatuit dintr-un termo cuplu bimetalic ce
actioneaza cu un ac de otel care inregistreaza profilul temperaturii pe o placuta de sticla (6.6cn).
Placuta de sticla este acoperita cu un strat subtire de parafina. Termobatigraful este lansat de la
bordul naveipe grid si pe masura ce coboara inregistreaza automat temperatura.
Discul lui Seti este un disc alb mat cu diametrul 30-35 cm, folosit pentru a determina transparenta
apelor. Discul se scufunda cu ajutorul unui cablu gradat pana la adancimea la care nu mai poate fi
vazur de pe bordul navei.
Curentrometrele pot fi asezate in sistem de balize. Exista o serie de curentrometre care redizeaza
o inregistrare continua a vitezei instantanee a apei urilizandu-se in studiul turbulentei oceanice.
De asemenea exista curentrometrul care functioneaza pe baza principiului Doaler.
Fileul planctonic este un dispozitiv care poate fi tras prin apa, folosit petru recoltarea
planctonului, dupa ce este readus la bordul navei, fileul se spala pentru colectarea planctonului in
vasul de sticla asezat la extremitatea fileului.
Draga biologica este un aparat de mari dimensiuni, se utilizeaza pentru recoltarea de probe
sedimentare si organisme bentonice in plasa din partea sa centrala. Are aspectul unui cilindru cu
dimensiuni mari, inchis la unul dintre capete.
Componentele oceanului planetar formeaza un sistem global dinamic si complex care ocupa circa
71% din suprafata globului terestru.
Oceanele sunt bazine de dimensiuni mari care despart continente, cu fundul dezvoltat pe cruta
oceanica, margini continentale, circulatie controlata de curentii de suprafata si regimuri mareice
cu amplitudini diferite. Oceanele intretin relatii de schimb active cu atmosfera.
Marile mediterane sunt bazine marine de dimensiuni mici situate intre continente, cu fundul
dezvoltat pe crusta oceanica relicta cat si pe crusta continentala. Circulatia apelor este generate de
vant si are un caracter local. Tectonica activa reprezinta o alta caracteristica a marilor mediterane.
Marile mediterane comunica cu restul oceanului planetar prin stramtori.
Marile marginale sunt mari deschise, uneori cu mai multe compartimente ce comunica larg cu
oceanul alaturat. Relieful de fund se dezvolta pe crusta continental. Din aceasta categorie fac
parte Marea Nordului, Marea Irlandei, Marea Japoniei etc.
In perimetrul versantilor continentali apar uneori forme de relief specifice: platouri marginale,
canioane si alunecari de teren.
Platourile marginale sunt suprafete plane sau usor inclinate dezvoltate la adancimi care variaza de
la 200-300 m pana la 3000 m.
Canioanele sunt vai adanci cu profile in forma de V sau U. Versantii abrupti cu numeroase trepte
si polite structurale. Se termina frecvent prin conuri abisale formate prin actiunea curentilor de
turbiditate (acesti curenti sunt deplasari ale sedimentelor in stare semifluida sau in suspensie).
Exemplu : Canionul Viteaz din bazinul Marii Negre
GIO gisul continental este o forma de relief sedimentar venit de pe versantii continentali.
GIO gisul continental face trecerea spre domeniul campiilor abisale.
Campiile dorsale reprezinta formele de relief cele mai plane si cele mai netede din bazinul
Oceanului Planetar. Se intalnesc in Oceanul Atlantic si in Oceanul Indian, dar si in marile
mediterane si marile marginale.
Glacisurile abisale sunt forme de relief usor inclinate, care racordeaza campiile abisale cu
flancurile dorsalelor sau cu baza insulelor.
GLACISUL CONTINENTAL
Este o forma de relief cu caracter acumulativ formata prin depunerea materialelor sedimentare
vente de pe versantii continentali.
Ocupa o treime din suprafata oceanului Atlantic si 3 patrimi din suprafata oceanului Pacific.
-fundurile abisale
-dorsalele oceanice
Fundurile abisale sunt formate din campii abisale, glacisuri abisale si fose. Fundurile abisale se
desfasoara intre limita inferioara a marginii continentale si flancurile dorsalelor. Campiile abisale
reprezinta formele de relief cele mai plane si cele mai netede din bazinul oceanului Planetar. Se
intalnesc in oceanul Atlantic si in oceanul Indian, dar si in marile mediterane si marile marginale.
Glacisurile abisale sunt forme de relief usor inclinate care racordeaza campiile abisale cu
flancurile dorsalelor sau cu baza insulelor.
Fosele sunt depresiuni inguste, alungite si foarte adanci, situate in prelungirea marginilor
continentale active suprapunandu-se contactelor convergente (destructive) dintre placile
litosferice (Fosele sunt expresia morfologica a contactelor destructive).
Dorsalele oceanice sunt complexe de cruste si versanti care se ridica deasupra fundurilor oceanice
cu 1000 pana la 2000 m suprapunandu-se contactelor divergente (constructive) dintre placile
litosferice.
In zonele de divergenta se formeaza continuu cursta oceanica care iese prin zonele de rift
impingand lateral placile litosferice aflate in contact. Contactele divergente stau la baza
proceselor de expansiune a fundurilor oceanice. Elementele unei dorsale sunt flancurile si valea
de rift.
Riftul reprezinta partea centrala a dorsalei cu aspectul unui sant de 30 pana la 40 km latime si
adancimi cuprinse intre 800-1500 m. In partea centrala se afla valea riftului, iar de o parte si de
cealalta a ei sunt muntii riftului.
Sub sectorul axial al vaii exista o camera magmatica activa care genereaza manifestari
hidrotermale.
Relieful planetei noastre are o structura ierarhizata incepand cu formele de relief de randul 1 si
cointinuand cu subdiviziunile acestora aflate pe urmatoarele nivele de organizare.
Analiza morfologica a reliefului marginilor continentale se face prin profile transversale ridicate
pe bantile batimetrice.
Profilul transversal al unei margini continentale releva de obicei prezenta a trei secvente:
Marginile continentale active sunt prezente in Oceanul Pacific, aparand secvential in restul
Oceanului Planetar. Subunitatile de relief ale marginii continentale sunt: coaste, versantul
continental si glacisul continental.
-campii costiere
-litoral
-self continental
Campiile costiere ocupa 5, mil km2 (aproximativ 1% din suprafata Terrei) cele mai studiate
campii costiere sunt: Campia Siberiei, Campia Amazonului, Campia Atlantica si Campia
Golfului. Campiile costiere sunt structuri tabulare stabile tectonic cu alt mediu de aproape 100
m.
Litoralul corespunde reliefului de contact dintre campiile costiere si selful continenta. Evolutia
intregului profil se desfasoara in perioade de tim de ordinul 103 ani sub influenta factorilor
morfogenetici predominant marin care au actionat in timpul si dupa momentul de al
trasgresiunii flandriene (7-8 mii de ani in urma). Litoralul cuprinde 2 subunitari de rangul 3 de
organizare a formelor de relief: campiile litorale si frontul litoral.
Campiile litorale sunt campii de acumulare formate dupa retragerea nivelului marii la cotele
actuale fata de care nu a oscilat cu amplitudini mai mari de 5 m in ultimii 2 mii de ani. Pot fi
campi estuariene, campii deltaice, campii lagunare.
Frontul litoral est situat la marginea exterioara a campiei litorale, formand partea cea mai activa a
sistemului. Este alcatuit din tarm, versant litoral si glacis litoral.
elful continental este o campie neteda usor inclinata si cu dimensiuni diferite acoperita de apele
marii la inceputul hologenului. Limita inferioara se afla la nivelul muchiei selfului
(discontinuitatea orevazuta de schimbarea brusca a declivitatii spre versantul continental). Limita
superioara corespunde marginii inferioare a glacisului litoral. Din punct de vedere morfologic
selfurile se impart in:
-selfuri largi
-selfuri inguste
-selfuri pietroase
SALINITATEA
Salinitatea reprezinta suma totala a materialelor solide dizolvate in apa de mare care a fost
calculata dupa extinderea intregii cantitati de substante organice si dupa transformarea
carbonatilor, a ionilor de brom si iod.
Aportul fluvial de elemente ale acvatorii marine detine o pendere de circa 90% din totalul
surselor de saruri.
Principalele procese prin care sarurile ies din mediul chimical apei de mare sunt:
-coloizi
-particule microscopice
-despersii grosiere
-sestonul
Coloizii provin din materialele grosiere descompuse prin procese de dispersie sau de condensare.
2. evaporarea picaturilor din crestele valurilor in conditii de vant. Formarea spumei de mare si
pulverizarea aerosolilor la contactul valurilor cu tarmul.
Distributia salinitatii la suprafata Oceanului Planetar are caracter zonal bine definit.
Valorile minime se inregistreaza in Marea Baltica (intre 9-10 gr) si Marea Neagra (volum
mediu 7-8 gr)
In functie de orizontul de timp pentru care au fost efectuate masuratori pot fi identificate si o serie
de variatii pe orizontala de salinitati, aceste variatii sunt:
-variatii diurne
-variatii sezoniere
-variatii anuale
-variatii multianuale
2. Etapele de executie.
2.1.Se extrag valorile salinitatii din anuarele ocenografice, bazele de date de expeditii
oceanografice sau de pe net.
Datele se tabeleaza urmarindu-se dinamica lor in fel de paliere de adancimi la care s-au executat
masuratorile in timpul statiilor oceanografiei.
2.2. Se construieste graficul distributiei salinitatii in profil vertical intr-un sistem de axe
rectangulare utilizandu-se cadranele principale. Scarile graficului se stabilesc dupa analiza
valorilor masurate.
4. Interpretarea rezultatelor
ELEMENTE DE OCEANOGRAFIE CHIMICA
Apa de mare formeaza un mediu chimic complex alimentat in permanenta prin schimburile de
materie si energie care se desfasoara la contactul dintre ocean si atmosfera precum si la contactele
dintre ocean si marginea continentala. Acest mediu chimic reprezinta obiectul de studiu al
oceanografiei chimice, ramura oceanografiei utilizand legile, principiile, metodele si tehnicile din
chimie. Propietatea chimica si parametrii de stare ai maselor de apa influenteaza productivitatea
biologica prin cantitatile de nutrienti care patrund in sistem, durata de viata a constructiilor
portuaresi a amenajarilor hidrotehnice, conditiile de sedimentare si formare a nodulilor
polimetalici.
Apa de mare este capabila sa dizolve foarte mult substrat din cauza structurii moleculare.
Molecula apei de mare este un dipol format din 2 atomi de hidrogen cu sarcini pozitive si un
atom de oxigen cu sarcina negativa, legati intr-un x de 105. Aceasta molecula dipolaramanifesta
largi disponibilitati pentru stabilirea de legaturi chimice cu alte molecule ducand la formarea de
legaturi ionice stabile.
Legaturile chimice care se produc la baza procesului de hidratare. Hidratarea este prin urmare
procesul chimic de combinare a dopolului reprezentat de molecula de apa cu alti ioni pozitivi sau
negativi. Ionii moleculei de apa sunt orientati de actiunea campului electric si prezenta legaturii
de hidrogen considerata a fi una dintre cele mai stabile legaturi din natura. In procesul de
hidratare ionii se comporta diferit respectiv, cationii se hidrateaza mai usor si anionii se
hidrateaza mai greu.
Apa de mare ca solutie este o solutie electrica moderat concentrata care se poate obtine pe cale
superimentala dizolvand 29,22 gr sare in 970.78 gr de apa distilata. Proprietatile acestei solutii se
modifica in functie de valorile de temperatura si de presiune care influenteaza la randol lor
procesele in difuzie si valorile vascozitatii.
Difuzia reprezinta deplasarea orientata electric a moleculelor din sectorul cu concentratie mai
mare spre sectorul cu concentratie mai micapana la egalizarea concentratiilor.
Valorile cele mai mari de pana la 9 se inregistreaza in regiunile cu activitate fotosintetica intensa.
Oscilatiile ph-ului in profil vertical se afla in stransa legatura cu procesele de fotosinteza, reactiile
de oxidare si de reducere.
Valorile inregistrate sunt calori orientatice pentru ca volumul de apa din bazinul oceanului
Planetar este foarte mare si apar variatii locale determinate printre altele de prezenta curentilor
oceanici.