INITIERE IN AUDIT

- suport de curs-

CAPITOLUL I

AUDITUL FINANCIAR:
concept, tipuri, rol

1. Notiunea de audit, in general

Audit vine de la cuvântul italian "audire", a asculta; cuvânt de origine latinã,
transformat în timp de practica anglosaxonã, semnificã azi, în sens strict, revizia
conturilor realizatã de experti independenti în vederea exprimãrii unei opinii
asupra regularitãtii si sinceritãtii acestora.
Prin audit, în general, se întelege examinarea profesionalã a unei informatii în
vederea exprimãrii unei opinii responsabile si independente prin raportarea la
un criteriu (standard, normã) de calitate.
Obiectivul oricãrui tip de audit îl constituie îmbunãtãtirea utilizãrii
informatiei.
Retinem elementele principale care definesc auditul, în general:
-examinarea unei informatii trebuie sã fie exclusiv o examinare profesionalã;

-scopul examinãrii unei informatii este acela de a exprima o opinie asupra
acesteia;

-opinia exprimatã asupra unei informatii trebuie sã fie responsabilã si
independentã, ceea ce presupune cã persoana care face aceastã examinare are
anumite responsabilitãti pentru activitatea sa si trebuie sã fie o persoanã
independenta;
-examinarea trebuie sa se faca dupa reguli dinainte stabilite cuprinse intr-un
standard ,norma legala ori profesionala care constituie criteriu de calitate.
-statutul de independentã al persoanelor care realizeazã aceste misiuni de
audit si autonomia organismului din care face parte auditorul.

2. Conceptul de audit financiar

2.1. Audit financiar sau audit statutar?
Uniunea Europeanã nu cunoaste decât denumirea de controlor legal, dar
acesta se cheamã comisar de conturi în Franta, comisar-revizor în Belgia, auditor
statutar în Regatul Unit etc.
A audita a avut initial semnificatia de a verifica situatiile financiare ale
unei întreprinderi; azi, a audita poate avea în plus semnificatia studierii unei
întreprinderi pentru a-i aprecia procesele, tranzactiile si situatiile financiare
(audit financiar), pentru a-i ameliora performantele (audit operational) sau
pentru a face o judecatã asupra gestiunii (audit de gestiune).
Se pune întrebarea:
Care este adevãratul audit?
Cine este adevãratul auditor?
Este imposibil de a da azi un rãspuns convingãtor, cu exceptia unui
singur tip de audit pentru care existã texte oficiale si o directivã europeanã:
auditul legal, cunoscut si sub denumirea de control legal sau de audit statutar;
Auditul statutar (legal) este singurul tip de audit reglementat la nivel
european (Directiva a VIII-a) si prevãzut, de regulã, prin legea companiilor si
prin actele constitutive (statutele) acestora;

Denumirea simplã de "audit financiar" poate fi folositã pentru a desemna
numeroase alte misiuni ca, de exemplu:

-auditul financiar al procedurilor informatizate de tinere a contabilitãtii;

-auditul financiar al operatiunilor de schimb pentru a verifica prezentarea
regulamentarã a acestora în situatiile financiare;

-auditul financiar al contabilizãrii cheltuielilor sociale pentru a verifica
respectarea legislatiei sociale;

-auditul financiar asupra situatiei fiscale;

-auditul financiar asupra conturilor de clienti pentru a verifica dacã evaluarea
creantelor îndoielnice s-a fãcut de o manierã prudentã etc.

Din cele prezentate rezultã cã sintagma "audit financiar" este mult
mai cuprinzãtoare decât cea de "audit statutar".
Reglementarea europeanã (Directiva a VIII-a) si reglementãrile
nationale se referã numai la auditul statutar, adicã auditul asupra situatiilor
financiare ale entitãtii.
2.2. "Audit financiar" versus "cenzorat"

Confuzia creatã între auditul financiar si auditul statutar a stat la baza
unor mãsuri cum ar fi desfiintarea cenzorilor în întreprinderile care sunt supuse
auditului financiar.

Cenzorii inlocuiti cu:
-auditorul financiar(independent);
-auditorul intern(subordonat Consiliului de administratie).

2.3. Tipuri de audit

"Auditul operational" are ca obiectiv cerinta de a face analiza riscurilor si a
deficientelor existente în vederea furnizãrii de sfaturi.
Auditorii, în general,nu pot avea imixtiuni în gestiunea întreprinderii
auditate si, ca urmare, acestia nu pot efectua audit operational la entitatea la
care fac auditul situatiilor financiare si nici consultanta;

"Auditul de gestiune" are ca obiectiv fie gãsirea de probe ale unei fraude,
fie de a aduce o judecatã criticã asupra unei operatiuni de gestiune sau asupra
performantelor unei entitãti sau a unui grup de entitãti.
Auditul tinde a se generaliza la numeroase domenii care nu au raporturi
directe cu situatiile financiare ale întreprinderii(social,de calitate ,de
mediu,etc...); în acest caz, el desemneazã diagnosticul de organizare si de
gestiune si în mod deosebit controlul procedurilor si maniera în care organismul
(întreprinderea) actioneazã în raport cu atributiile si obiectivele acesteia;
Clasificarea auditurilor se face în functie de obiectivele urmãrite si în functie
de specialistii care le realizeazã,astfel:

Obiective urmarite Specialisti utilizati Denumirea auditului
Verificarea si certificarea Profesionisti contabili -audit statutar
situatiilor financiare independenti alesi sau
numiti ,de regula de
actionari
Diagnostic sectorial Experti independenti -audit fiscal
numiti de conducerea -audit social
entitatii -audit juridic
-audit al calitatii
--etc…
Diagnostic asupra Compartimente -audit intern
conturilor si diagnostic specializate
sectorial independente de alte
servicii ale
intreprinderii(de regula
intreprinderi mari,
grupuri,holdinguri,etc…)

2.4. Categorii de auditori

-auditorul intern ;
-auditorul extern.
Auditorul intern este o persoana fizica ori juridica, salariat al entitãtii
auditate, respectiv angajat prin contract; cantonat initial în misiuni legate de
buna calitate a informatiilor financiare, astãzi, auditorul intern se ocupã din ce
în ce mai mult de misiuni de audit operational, de verificarea existentei, a
gradului de adecvare si a modului de aplicare a procedurilor interne în toate
sectoarele si pe toate functiile întreprinderii.

Auditorul extern(financiar) :
- obligatoriu -daca entitatea indeplineste conditiile legale care prevad
expres aceasta(statutar) ;
- optional – in toate celelalte cazuri.

Auditorul extern (financiar) este o persoana fizica ori juridica care isi exercita
prerogativele în baza unui contract cu întreprinderea:

· Entitatea in anumite conditii(prevazute de lege) este obligata sã încredinteze
unui specialist competent si independent o misiune de audit financiar care
conduce la certificarea situatiilor financiare .
· Auditorul contractual detine o competentã mai bine adaptatã la o misiune
foarte precisã (de exemplu, elaborarea si implementarea procedurilor de control
intern, audit al metodelor de evaluare a stocurilor etc.).
· Întreprinderea are nevoie de opinia unui auditor a cãrui semnãturã se bucurã
de un prestigiu particular.

· O misiune particularã de control este cerutã de un tert, de exemplu, o bancã la
acordarea unui împrumut etc.
Auditorul financiar executa :
1.Misiune de auditare in vederea exprimarii unei opinii profesionale si
independente cu privire la situatiile financiar contabile anuale;
2.Executa misiuni la cerere cu obiective prestabilite “check list” in
vederea exprimarii a unei opinii independente si profesionale.
Orice entitate economica care opteaza pentru auditul financiar este
obligata sa-si organizeze auditul intern.
· Auditorul contractual efectueazã o misiune în cadrul unui contract cu
entitatea auditatã prin care aceasta (o întreprindere, o primãrie, o institutie
publicã, un minister etc.) fixeazã o misiune unui auditor, termenii si conditiile
de realizare fiind prevãzute în contract. Altfel spus, dacã nu existã decât o
singurã misiune de audit legal (statutar) care cuprinde obiective cunoscute si
care se realizeazã potrivit Standardelor Internationale de Audit, existã un numãr
nelimitat de misiuni de audit contractual, realizate de specialisti, de regulã
experti contabili.
La originea misiunilor contractuale stau patru motivatii:

Elementele de bazã ale conceptului de audit statutar sunt:

-profesionistul competent si independent care poate fi o persoanã fizicã sau o
persoanã juridicã;

-obiectul examinãrii efectuatã de profesionistul contabil îl constituie situatiile
financiare ale entitãtii, în totalitatea lor: bilant, cont de profit si pierdere si
celelalte componente ale situatiilor financiare, în functie de referentialul
contabil aplicabil;

-scopul examinãrii: exprimarea unei opinii motivate cu privire la imaginea
fidelã, clarã si completã a pozitiei financiare (patrimoniului), a situatiei
financiare si a rezultatelor obtinute de entitatea auditatã;
-criteriul de calitate în functie de care se face examinarea si se exprimã opinia
îl constituie standardele (normele) de audit si standardele (normele)
contabile.

Tertii se asteaptã ca auditorul statutar sã protejeze interesele lor , prin
oferirea unei asigurãri referitoare la:

-cã rapoartele financiare au "acuratete";

- cã declaratiile financiare intrã în responsabilitatea auditorului.

3. Directivele contabile europene – admit , în mod inevitabil, natura
discutabilã a multor cifre contabile.

- acuratetea declaratiilor financiare;

- continuitatea exploatãrii si solvabilitatea firmei;

- existenta unor fraude;

- respectarea de cãtre firmã a obligatiilor sale legale;

- comportamentul responsabil al firmei fatã de problemele legate de mediu si
problemele sociale.

Analiza modului în care nevoile si asteptãrile publicului sunt rezonabile
conduce la urmãtoarele concluzii:

3.1. Acuratetea declaratiilor financiare

Utilizatorii informatiilor financiare se asteaptã ca un raport de audit fãrã
rezerve sã garanteze acuratetea declaratiilor financiare.În legãturã cu aceasta
subliniem urmatoarele:

-conducerea întreprinderii se aflã în cea mai bunã pozitie sã cunoascã
afacerile firmei, sã-i mentinã performantele si sã se ocupe de conturi; ea este cea
care hotãrãste asupra tratamentului contabil care urmeazã sã fie aplicat si
practicile de declarare adoptate în situatiile financiare; deci,conducerea poartã
responsabilitatea modului în care au fost întocmite situatiile financiare;
-auditorii au servicii foarte bine distinse în legãturã cu situatiile financiare; ei
stabilesc dacã, dupã pãrerea lor, rapoartele financiare au fost pregãtite în
conformitate cu reglementãrile si dacã asigurã o imagine corectã si realã.
Pentru aceasta, auditorii trebuie sã fie independenti fatã de situatiile
financiare respective: sã nu fi participat în vreun fel la elaborarea lor (fie chiar si
sub formã de consultanti) si sã fie separati de conducere (sã nu existe nici un fel
de legãturã).

Auditorii trebuie sã sesizeze aspecte care ar ameninta continuitatea
exploatãrii; raportul de audit trebuie sã continã opinia auditorului asupra
solvabilitãtii, în cazul în care situatiile financiare au fost elaborate pe baza
continuitãtii în exploatare.

Auditorii trebuie sã testeze punctele de vedere ale conducerii cu privire la
continuitate si solvabilitate. Responsabilitatea conducerii este continuã, în timp
ce opinia auditorului se bazeazã pe o situatie vãzutã la un moment dat.

3.2. Continuitatea exploatãrii, solvabilitatea firmei

Tertii se asteaptã ca raportul auditorului statutar sã garanteze soliditatea
unei firme.

Acceptarea bazei de continuitate în exploatare implicã solvabilitatea,
respectiv, dacã la momentul întocmirii bilantului pozitia firmei era de asa
naturã încât sã-si poatã îndeplini responsabilitãtile asa cum era prevãzut.

O întreprindere poate rãmâne activã, iar banii actionarilor si creditorilor pot
fi salvati, dacã problemele au fost identificate la timp.

Conducerea nu poate garanta continuitatea soliditãtii financiare a firmei; de
aceea, este rezonabil ca aceasta sã declare public, dacã, în opinia ei, dat fiind
mediul comercial în care opereazã firma, sunt disponibile resursele.

3.3. Existenta unei fraude

Auditul a fost asociat, aproape întotdeauna, cu detectarea unei fraude.
Trebuie fãcute urmãtoarele remarci:
Managerii, conducerea sunt cei care au prima si cea mai mare
responsabilitate în detectarea fraudelor, neregulilor si erorilor, ca parte a
rolului de conducere pe care îl au.

Responsabilitatea auditorului este sã planifice, sã desfãsoare si sã evalueze
activitatea de audit, astfel încât sã poatã spera, în mod rezonabil, sã fie depistate
declaratiile.

Auditorii trebuie sã fie atenti la modul în care prezintã public orice îndoialã,
pe care ar putea sã o aibã, cu privire la continuitate. Continuitatea unei firme
depinde si de faptul cã lumea nu stie cã existã îndoieli în ceea ce priveste
statutul de continuitate al firmei respective (de exemplu, în cazul în care
auditorul raporteazã cã firma îsi mentine continuitatea, dacã banca va continua
sã-i acorde credite, e posibil ca a doua zi banca sã nu-i mai dea credite; cãderea
unei bãnci).

Auditorii trebuie sã testeze punctele de vedere ale conducerii cu privire la
continuitate si solvabilitate. Responsabilitatea conducerii este continuã, în timp
ce opinia auditorului se bazeazã pe o situatie vãzutã la un moment dat.

Directiva 95/26/EC, adoptatã în iunie 1995, aratã cã auditorul statutar al unei
întreprinderi "are datoria sã raporteze cu promptitudine autoritãtilor
competente orice fapt sau decizie referitoare la întreprinderea respectivã, care
este posibil sã:

· constituie o încãlcare gravã a legilor;
· afecteze continuitatea functionãrii'
· conducã la refuzul de a face certificarea conturilor sau la exprimarea de
rezerve".

În concluzie, tertii se asteaptã ca posibilitãtile de fraudã sã fie
minimalizate. Conducerea trebuie sã ia mãsuri de organizare si mentinere a
sistemelor de control intern care sã micsoreze sansele de fraudã. Auditorii
statutari trebuie sã confirme in raportul de audit cã existã astfel de control
intern si sã spunã dacã el functioneazã.
3.4. Respectarea de cãtre firmã a obligatiilor legale

Este unanim împãrtãsitã ideea cã este de datoria auditorului sã depisteze
încãlcãri ale legii companiilor sau ale statutului; în acelasi timp, nu se poate
pretinde auditorului sã raporteze aspecte care nu tin de competenta sa.
Conducerea firmei trebuie sã asigure cã rapoartele financiare reflectã
implicatiile financiare ale actelor ilegale detectate (dacã se aprecicizã a fi
importante); auditorul trebuie sã confirme aceste lucru.

3.5. Comportamentul responsabil fatã de problemele sociale si de mediu
Se asteaptã de la auditor sã se pronunte cu privire la comportamentul social si
de mediu al firmei (respectarea mediului fizic, practicilor de ocupare a locurilor
de muncã, sanctiuni comerciale, politici de dezvoltare etc.).
3.6. Distinctia audit statutar (legal), audit contractual
Auditul statutar (legal) se înscrie prin definitie într-un cadru stabilit de lege si îsi
are originea în legea societãtilor comerciale;Trebuie sa aiba in vedere:

· abuzul de prerogative din partea anumitor persoane;
· posibilitatea ocultã între mai multe persoane de a prejudicia patrimoniul
întreprinderii;
· posibilitatea de a "scãpa" controalelor interne;
· posibilitatea ca unele proceduri sã devinã inadecvate, ca urmare a schimbãrii
conditiilor avute initial în vedere, astfel cã nu mai este asiguratã validitatea
procedurii respective (exemplu, conditii de calitate noi, cerute la
receptionarea unor bunuri inexistente la data elaborãrii procedurii).

6.4. Relatia control intern - audit intern

Controlul intern al unei entitãti se referã la totalitatea procedurilor si la
realizarea lui participã întreg personalul entitãtii respective.
Auditul intern al unei entitãti se referã la controlul existentei si aplicãrii
procedurilor din entitatea respectivã si se realizeazã prin compartimente
distincte care fac parte din structura si sistemul de control intern al acelei
entitãti; el poate fi realizat si de firme specializate de audit.
CAPITOLUL II IMAGINEA FIDELÃ

1. Conceptul de imagine fidelã

Notiunea de imagine fidelã în audit nu este clar definitã; de o manierã
generalã, însã, imaginea fidelã este un concept ce nu poate fi disociat de
regularitatea si sinceritatea contabilitãtii.
REGULARITATEA presupune conformitate la regulile si procedurile contabile,
deci la principiile contabile general admise;reglementãrile contabile române
prevãd, de altfel, cã pentru a da o imagine fidelã patrimoniului, situatiei
financiare si rezultatelor obtinute trebuie respectate regulile privind evaluarea
patrimoniului si celelalte norme si principii contabile, cum sunt:
- principiul prudentei; prudenta presupune o apreciere rezonabilã a faptelor în
scopul evitãrii riscului de a transfera în viitor incertitudini prezente susceptibile
de a greva patrimoniul si rezultatele financiare ale întreprinderii. Potrivit acestui
principiu, nu este admisã supraevaluarea elementelor de activ si a veniturilor,
respectiv subevaluarea elementelor de pasiv si a cheltuielilor, tinând cont de
deprecierile, riscurile si pierderile posibile generate de desfãsurarea activitãtii
exercitiului curent sau anterior;

-principiul permanentei metodelor - care conduce la continuitatea aplicãrii
regulilor si normelor privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate si
prezentarea elementelor patrimoniale si a rezultatelor, asigurând
comparabilitatea în timp a informatiilor contabile;

-principiul continuitãtii activitãtii - potrivit cãruia se presupune cã unitatea
patrimonialã îsi continuã în mod normal activitatea;
-principiul independentei exercitiului - care presupune delimitarea în timp a
veniturilor si cheltuielilor aferente activitãtii unitãtii patrimoniale pe mãsura
angajãrii acestora si trecerii lor la rezultatul exercitiului la care se referã;

-principiul intangibilitãtii bilantului de deschidere a unui exercitiu care
trebuie sã corespundã cu bilantul de închidere a exercitiului precedent;

-principiul necompensãrii - potrivit cãruia elementele de activ si de pasiv
trebuie sã fie evaluate si înregistrate în contabilitate separat, nefiind admisã
compensarea între posturile de activ si cele de pasiv ale bilantului, precum si
între veniturile si cheltuielile din contul de rezultate.

SINCERITATEA presupune aplicarea cu bunã credintã a regulilor si
procedurilor contabile, în functie de cunoasterea pe care responsabilii conturilor
trebuie sã o aibã despre realitatea si importanta operatiilor, evenimentelor si
situatiilor din întreprindere.

2. Forme de exprimare a imaginii fidele

Obiectivul auditãrii situatiilor financiare este sã permitã auditorului sã
exprime o opinie conform cãreia situatiile financiare au fost stabilite, sub
toate aspectele lor semnificative, în conformitate cu un sistem contabil de
referintã identificat.
Pentru a exprima aceastã opinie, auditorul va folosi una din urmãtoarele douã
formule, care sunt echivalente:

"dau o imagine fidelã";

"prezintã în mod sincer, în toate aspectele lor semnificative".

3. Criterii de apreciere a imaginii fidele

Pentru a putea sã se pronunte cu privire la imaginea fidelã, auditorul trebuie sã
se asigure cã urmãtoarele 6 criterii au fost respectate cu ocazia elaborãrii
situatiilor financiare:

· Exhaustivitatea (integralitatea): toate operatiile care privesc întreprinderea
sunt înregistrate în contabilitate.
Termenul de "operatii" cuprinde toate drepturile si activele întreprinderii cât si
toate obligatiile si pasivele sale si, de o manierã generalã, orice eveniment sau
decizie care antreneazã o modificare a patrimoniului, situatiei financiare sau
rezultatului financiar al întreprinderii respective.

· Realitatea: criteriul realitãtii operatiilor presupune cã toate elementele
materiale din scripte corespund cu cele identificabile fizic si cã toate elementele
de activ, de pasiv, de venituri sau de cheltuieli reflectã valori reale si nu fictive
sau care nu privesc întreprinderea în cauzã; altfel spus, toate informatiile
prezentate prin situatiile financiare trebuie sã poatã fi justificate si verificate.
· Corecta înregistrare în contabilitate si prezentare în situatiile financiare a
operatiilor presupune cã aceste operatii trebuie:

- sã fie contabilizate în perioada corespunzãtoare, urmãrindu-se deci respectarea
independentei exercitiilor; criteriul perioadei corecte;
- sã fie corect evaluate, adicã sumele sã fie bine determinate, aritmetic exacte,
urmãrindu-se respectarea
tuturor regulilor si principiilor contabile, precum si a metodelor de evaluare;
deci criteriul corectei evaluãri;
- sã fie contabilizate în conturile corespunzãtoare; deci criteriul corectei
imputãri;
- sã fie corect totalizate, centralizate, astfel încât sã li se asigure o prezentare în
conturile anuale conformã cu regulile în vigoare; criteriul corectei prezentãri în
conturile anuale.

. Inteligibilitate;
. Relevanta;
. Credibilitate.

4.Auditul financiar sub raport juridic
Sub aspect juridic auditul cunoaste doua forme:
1.Auditul legal (statutar) ;
2.Auditul contractual.

5.Obiectivele auditului financiar
Sunt:
- credibilitate ;
- profesionalism;
- calitatea serviciilor;
- incredere.
Pentru realizarea acestor obiective trebuie sa se respecte urmatoarele
principii:

a.Integritatea auditorilor;
b.Obiectivitate;
c.Competenta profesionala si atentie cuvenita;
d.Confidentialitate;
e.Conduita profesionala;
f.Standardele tehnice.

CAPITOLUL III

RISCURILE ÎN AUDIT.
PRAGUL DE SEMNIFICATIE

1. Riscurile în audit

Schematic, aceste criterii se prezintã astfel:

Controlul obiectivelor în cadrul unui audit este planificat în functie de factorii
de risc si de importanta relativã a acestora, care diferã de la întreprindere la
întreprindere.
. Riscurile potentiale, adicã cele care sunt susceptibile teoretic de a se produce
dacã nici un control nu este exercitat pentru a le preveni sau pentru a detecta si
corecta erorile care ar putea sã se producã; aceste riscuri sunt comune tuturor
întreprinderilor.

. Riscurile posibile, adicã acele riscuri potentiale împotriva cãrora
întreprinderea nu dispune de mijloace pentru a le limita; când astfel de mijloace
lipsesc, existã o mare probabilitate ca anumite erori sã se producã fãrã sã fie
detectate sau corectate de cãtre întreprindere.

Pe parcursul exercitãrii misiunii sale, auditorul cautã sã identifice riscurile
posibile în scopul adaptãrii controlului si evaluãrii incidentei erorilor asupra
situatiilor financiare.
Într-o întreprindere, auditorul se confruntã, de regulã, cu urmãtoarele
categorii de riscuri:
a) Riscuri generale specifice întreprinderii - sunt riscuri de naturã sã
influenteze ansamblul operatiilor întreprinderii.
Pentru a controla o întreprindere, auditorul trebuie sã identifice deci
caracteristicile proprii care o disting de celelalte; pentru aceasta sunt cercetate si
analizate informatiile urmãtoare:

· activitatea întreprinderii si sectorul din care face parte;este esential sã se stie:

- obiectul de activitate al întreprinderii (productie, prestãri, comert etc.) cãci
problemele de evaluare, de exemplu, nu sunt absolut identice;

- dacã întreprinderea face parte dintr-un sector în plinã expansiune sau în
declin (riscurile de încetare a activitãtii fiind diferite);

- dacã existã reglementãri speciale ale sectorului (aprovizionare, vânzãri,
finantãri, formare preturi etc.).

Organizarea si structura întreprinderii: problemele de control se pun diferit
atunci când:

- o întreprindere face parte dintr-un grup, fatã de una neintegratã;

- toate activitãtile sunt concentrate sau sunt dispersate în mai multe localitãti;

- organigrama întreprinderii este bine stabilitã sau responsabilitãtile sunt
defectuos stabilite etc.;

Politicile generale ale întreprinderii:

- financiare;
- comerciale;
- sociale.

Perspectivele de dezvoltare ale întreprinderii: de exemplu, dacã întreprinderea
prevede o dezvoltare rapidã, auditorul trebuie sã acorde atentie mijloacelor
materiale si financiare necesare acestui program, iar dacã perspectivele
întreprinderii sunt pesimiste, auditorul va acorda atentie aspectelor legate de
continuitatea activitãtii;

Organizarea administrativã si contabilã:
- existenta unui sistem informatic;

- existenta unei proceduri administrative si contabile;

- existenta unui sistem de control bugetar;

- existenta unui sistem de control intern influenteazã modul de organizare si
eficienta controlului propriu al auditorului.

Politicile contabile ale întreprinderii: chiar înainte de a aborda controlul sãu,
auditorul trebuie sã se asigure de:

- principiile contabile aplicate;

fundamentarea alegerii acestora, cel putin pentru posturile principale sau
punctele caracteristice ale activitãtii.

Informatiile de mai sus permit aprecieri cu privire la riscurile generale
urmãtoare:
- riscuri legate de situatia economicã a întreprinderii (elemente susceptibile de
a pune în discutie continuitatea activitãtii, de exemplu);

- riscuri legate de organizarea generalã (de exemplu, absenta unor proceduri
sau excesul de proceduri);

- riscuri legate de atitudinea conducerii (de exemplu, expertul va acorda o
anumitã atentie în control atunci când conducerea manifestã preocupãri cu
predilectie pentru productie si comercializare si altã atentie când conducerea e
preocupatã de problemele de control intern si de calitatea informatiei
financiare).

b) Riscuri legate de natura operatiilor tratate.
Datele prezentate prin contabilitate pot fi împãrtite în trei categorii, fiecare fiind
purtãtoare de riscuri particulare:
-date repetitive - sunt cele care rezultã din activitatea obisnuitã a întreprinderii:
vânzãri, cumpãrãri, salarii etc.;
-date punctuale - sunt complementare celor repetitive, dar sunt puse în
evidentã la intervale de timp mai mult sau mai putin regulate ca, de exemplu:
inventare fizice, evaluare de sfârsit de exercitiu etc. Acestea sunt purtãtoare de
riscuri semnificative atunci când descoperirea lor nu este fãcutã la timp si deci
este necesar ca auditorul sã le cunoascã din timp pentru a-si organiza
controalele care se Impun;

-date exceptionale - rezultã din operatii sau decizii care derivã din activitãti
curente: reevaluãri, fuziuni, restructurãri.
c) Riscuri legate de conceptia si functionarea sistemelor.
Conceperea sistemelor de descoperire si de tratare a operatiilor trebuie sã
permitã prevenirea erorilor sau sã detecteze pe cele care s-au produs pentru a le
corija.
d) Riscul de nedescoperire cu ocazia auditului; alegerea de cãtre auditor a
procedurilor, a întinderii si datei interventiilor antreneazã în mod obligatoriu un
anumit nivel de risc, pe care auditorul trebuie sã-l diminueze tot mai mult.

ESTE SEMNIFICATIV TOT CEEA CE:

MODIFICÃ SENSIBIL PREZENTAREA FINANCIARÃ

SAU

ADUCE PREJUDICII ÎNTREPRINDERII SAU UNUI TERT

Auditorul poate face constatãri semnificative pe tot parcursul exercitiului
financiar (supravegherea gestiunii: aprecierea controlului intern si controlul
conturilor), cât si în diferitele stadii de pregãtire a conturilor anuale: evaluare,
prezentare sau verificare. Astfel:

a) Constatãri referitoare la continutul unei evaluãri determinate, din care
rezultã:

- calculul eronat al unor date (de exemplu, un lot a fost înregistrat de douã ori la
inventariere);
- divergente privind aprecierea evaluãrii unor date (de exemplu, auditorul
estimeazã cã provizionul aferent unei creante trebuia constituit în procent de
90% din valoarea ei si nu de 60% cum a apreciat întreprinderea);
- aplicarea unei proceduri contabile neconforme cu principiile contabile (de
exemplu, stocurile sunt evaluate la pret de vânzare, sau valoarea de achizitie a
unei imobilizãri a fost înregistratã în cheltuieli);
b) Constatãri referitoare la prezentarea unui element patrimonial oarecare:

1.Riscul de audit se divide în 3 componente: riscul inerent, riscul legat de
control si riscul de nedescoperire.

a) Riscul inerent constã în posibilitatea ca soldul unui cont sau cã o categorie de
operatiuni sã comporte erori semnificative, izolate sau împreunã cu erorile din
alte conturi sau categorii de operatiuni, datoritã unui control intern insuficient.
Pentru a evalua riscul inerent, auditorul recurge la judecãti profesionale bazate
pe evaluarea unor factori ca:
_ experienta si cunostintele cadrelor de conducere, eventualele schimbãri
intervenite în cursul exercitiului la nivelul conducerii;

_ presiuni exercitate asupra conducerii si alte împrejurãri de naturã a incita la
prezentarea unor situatii financiare inexacte (numãr mare de întreprinderi falite
în sectorul de activitate);

_ natura activitãtilor desfãsurate de întreprindere (uzura moralã a tehnologiei,
echipamentelor, produselor si serviciilor, structuri neadecvate);

_ factori influentând sectorul din care face parte întreprinderea: conditii
economice si concurenti ale, inovatii tehnologice, evolutia cererii si practicile
contabile;

_ situatii financiare care pot sã continã anomalii: conturi continând ajustãri
privind exercitiile anterioare sau estimãri;

Este necesar a se face deosebire între constatãrile ale cãror consecinte pot fi
cuantificate si între acelea ale cãror consecinte sunt nedeterminate, prin natura
lor sau din cauza conjuncturilor.
Pe cât posibil, auditorul este necesar sã se preocupe de a cuantifica aceste
consecinte asupra situatiilor financiare, a constatãrilor fãcute sau cel putin sã
fixeze limita maximã a acestor consecinte.
Din practicã, cele mai multe constatãri semnificative se pot referi direct sau
indirect la un post bilantier si/sau al unui cont de exploatare, sau un cont de
profit si pierdere, sau chiar a unei informatii înscrisã în anexele la situatiile
financiare.
În unele cazuri consecinta este totusi nedeterminatã, pentru cã auditorul nu
dispune de informatia necesarã sau pentru cã constatãrile pe care le-a fãcut au o
influentã asupra situatiei generale a întreprinderii, fãrã ca aceasta sã aibã vreun
efect direct asupra situatiilor financiare. Poate fi vorba:
fie de constatãri de naturã juridicã (de exemplu, contractele de distributie
exclusivã a produselor unei întreprinderi pot fi contestate de o serie de actiuni
de nulitate);

_ vulnerabilitatea activelor la pierderi sau deturnãri;

_ înregistrarea unor operatiuni neobisnuite si complexe, mai ales la sfârsitul
exercitiului.

b) Riscul legat de control - constã în faptul cã o eroare semnificativã în cont sau
într-o categorie de operatiuni, izolatã sau împreunã cu alte solduri de cont sau
categorii de operatiuni, nu este nici prevenitã, nici descoperitã si corectatã prin
sistemul contabil si de control intern utilizate.
c) Riscul de nedescoperire -constã în faptul cã controalele declansate de
auditori nu reusesc sã descopere o eroare semnificativã în soldul unui cont sau
într-o categorie de operatiuni, izolatã sau împreunã cu alte solduri sau categorii
de operatiuni.

2. Pragul de semnificatie

Prag de semnificatie - nivelul, mãrimea unei sume peste care auditorul
considerã cã o eroare, o inexactitate sau o omisiune poate afecta regularitatea si
sinceritatea situatiilor financiare, cât si imaginea fidelã a rezultatului, a situatiei
financiare si a patrimoniului întreprinderii.
De exemplu, diferenta dintre un profit net de 499 mii lei si unul de 500 mii lei
nu pare sã influenteze evaluarea unei societãti comerciale, în timp ce douã cifre
alternative de 250 mii lei si 500 mii lei par sã fie substantial diferite si probabil
vor duce la o evaluare destul de diferitã a societãtii.
La începutul misiunii, stabilirea unui prag global de semnificatie este necesar
pentru a determina domeniile si sistemele semnificative.
Ca urmare, stabilirea unor praguri de semnificatie permite:

-orientarea mai bunã si planificarea misiunii;

-evitarea lucrãrilor inutile;

-justificarea deciziilor referitoare la opinia emisã.
Pentru determinarea pragului de semnificatie pot fi utilizate diferite elemente
de referintã: capitalurile proprii, rezultatul net, cifra de afaceri etc.
Definirea pragului de semnificatie permite auditorului încã de la începutul
activitãtii (misiunii) sale sã aprecieze mai bine sistemele si conturile susceptibile
sã continã erori sau inexactitãti semnificative, iar la sfârsitul misiunii sã
aprecieze dacã anomaliile pe care le-a descoperit trebuie sã fie corectate în
cadrul exercitiu lui, în scopul de a putea emite o opinie fãrã rezerve.
Unele circumstante particulare trebuie avute în vedere la determinarea pragului
de semnificatie:

-existenta unor prevederi legale, statutare sau contractuale;

-evolutia importantã de la un an la altul a unor posturi;

-capitaluri proprii sau rezultate anormale.

5.1. Testul de semnificatie

În cele ce urmeazã, dorim sã sugerãm auditorilor o metodã de abordare a
dificilei probleme a aprecierii caracterului semnificativ al constatãri lor fãcute.
Dupã ce a fost examinat ansamblul constatãrilor fãcute, auditorul determinã
influenta pe care acestea o pot avea asupra unor mãrimi de referintã, tinând
seama de circumstantele proprii fiecãrui caz în parte.

a. Influenta asupra bazei de referintã Notiunea de prag de semnificatie poate fi
stabilitã în valori absolute sau în valori relative.
În marea majoritate a cazurilor, determinarea pragurilor de semnificatie se face
tinând seama cã un element nu este semnificativ decât în raport cu un altul,
denumit bazã de referintã, care poate fi, asa cum prevãd standardele de audit:
capitalurile proprii, rezultatul net, cifra de afaceri etc.
Constatãrile fãcute de auditor pot fi semnificative în raport cu elementele care
pot avea o influentã, fie asupra rezultatului exercitiului, fie asupra modalitãtii
de prezentare a bilantului contabil.
În functie de constatãrile fãcute, bazele de referintã pot fi diferite, astfel:

a.1. Referitor la elementele având o influentã asupra rezultatului exercitiu lui
Baza de referintã re tinutã va fi în general rezultatul net al exercitiului. Aceasta
este cea mai simplã bazã, dar este necesar sã i se aducã, adesea, unele corective
pentru a putea considera rezultatul de referintã ca normal:
mai întâi, regruparea elementelor exceptionale (profit si pierdere exceptionale
sau cele aferente exercitiilor anterioare etc.);

Auditorul va aprecia, în aceastã situatie, alegerea unei alte baze de referintã care
sã reprezinte mai bine activitatea întreprinderii, de pildã: rezultatul exploatãrii,
capacitatea de autofinantare etc.

În practicã, se poate considera cã în cazul când constatãrile fãcute sunt mai mari
decât 10% din rezultatul net, mai putin rezultatul exceptional, atunci aceste
constatãri pot fi considerate semnificative, adicã având o influentã semnificativã
asupra rezultatului exercitiului.

a.2. Referitor la elementele având o influentã asupra modalitãtii de prezentare
a bilantului contabil

Constatãrile de acest fel sunt cele care rezultã, de exemplu, dintr-o încadrare
inexactã a conturilor sau dintr-o compensare nejustificatã între posturile
debitoare si cele creditoare.
Baza de referintã va fi, deci, postul incorect modificat; de exemplu, dacã douã
conturi de bancã, unul creditor si altul debitor sunt compensate, importanta
acestei compensãri va fi stabilitã prin compararea cu totalul posturilor
respective.
Bazele de referintã nu sunt toate de aceeasi importantã sau greutate: o
constatare poate fi semnificativã atunci când intrã în calculul unui ratio (ratã,
indicator) sau în componenta unor date financiare în mod curent utilizate: fond
de rulment, valoare adãugatã, ratio de trezorerie etc.
De regulã, se poate aprecia cã dacã o constatare privind erori sau inexactitãti în
prezentarea bilantului contabil modifica baza de referinta cu mai mult de 10%,
atunci acea constatare este consideratã semnificativã.

b. Elementele specifice pragului de semnificatie
Pragul de semnificatie determinat ca mai înainte nu poate avea decât o
importantã generalã; nu va trebui aplicat automat.
Este necesar a se lua în considerare factorii proprii fiecãrui caz în parte, care pot
fi grupati în trei categorii:
-necesitãtile utilizatorilor situatiilor financiare;

-caracteristicile întreprinderii;

-caracteristicile elementelor considerate semnificative.
b.l. Necesitãtile utilizatorilor situatiilor financiare
Pragul de semnificatie este stabilit, în primul rând, în functie de necesitãtile
utilizatorilor. Conturile anuale furnizeazã informatii necesare diversilor
utilizatori si în mod deosebit actionarilor/asociatilor, creditorilor (actuali si
potentiali) si personalului. Printre alti principali utilizatori se pot mentiona
clientii, analistii financiari, statisticienii, economistii, precum si autoritãtile
fiscale si administrative.
Elementele semnificative nu sunt obligatoriu aceleasi, de exemplu, pentru
analistii financiari, administratia fiscalã sau membrii consiliului de
administratie. Dar opinia exprimatã de auditor se adreseazã tuturor si trebuie sã
aibã aceeasi valoare pentru toti.

b.2. Caracteristicile întreprinderii
Caracteristicile întreprinderii susceptibile sã reprezinte un element semnificativ
sau nu, sunt numeroase.
De exemplu:
-mediul social economic în care functioneazã întreprinderea; conditioneazã
existenta unor elemente la fel de variate ca si legislatia în vigoare, sau
concurenta, climatul social, conjunctura economicã, situatia politicã etc.

-sectorul de activitate (si metodele contabile care-i sunt proprii). Rezultatul net
este o bazã de referintã medie. Se poate prevedea substituirea acesteia cu alte
mãrimi care

-dimensiunea întreprinderii. În cazul marilor întreprinderi, procentul de 10%
din rezultatul net poate apãrea uneori prea ridicat, întrucât conduce la sume
considerabile în valori absolute. Auditorul poate fi, în aceastã situatie,
îndreptãtit sã stabileascã un procent mai mic.
-evolutia întreprinderii în timp. Comparabilitatea datelor din conturile anuale
este unul din principiile fundamentale ale contabilitãtii. Analiza financiarã se
efectueazã întotdeauna pe mai multi ani si tendinta trecutã ca si prevederile
sunt factori importanti în evolutia întreprinderii. Analizele fãcute au demonstrat
cã desfãsurarea actiunii a fost sensibilã la diferenta dintre tendintele prevãzute
si cifrele reale. Se poate deci avea în vedere cã o constatare va fi cu atât mai
importantã, cu cât ea se raporteazã la un element care modificã mai sensibil
evolutia principalelor valori financiare.

b.3. Caracteristicile elementelor considerate semnificative
Sensibilitatea. Un element este considerat "sensibil" atunci cind o mica variatie
a acestui element antreneazã o mare modificare în aprecierea situatiilor
financiare.
Importanta unei erori nu are aceleasi urmãri pentru un element determinat prin
apreciere fatã de un post unde exactitatea se impune: o diferentã în minus la
casã este totdeauna importantã, în timp ce o eroare de 1 % asupra total ului unui
provizion poate fi fãrã importantã, tinând seama de gradul de aproximare cu
care este determinat acest ultim element.
Evolutia elementului. Poate reliefa o tendintã de mãrire sau de micsorare a
elementului. Astfel, în cazul creantelor dubioase, neprovizionate, reprezentând
4% din rezultatul net, este necesar sã se examineze dacã si în perioadele
precedente nu a existat tendinta de a subevalua sistematic provizioanele ce se
impuneau a fi fãcute. În acest caz, elementul în sine nu era semnificativ, dar
devine semnificativ având în vedere evolutia sa.
Cumulul mai multor elemente. Cumulul mai multor elemente nesemnificative,
luate separat, poate conduce la stabilirea diferitã a importantei lor. În acest fel,
semnificatia relativã a acestora pare a fi un criteriu fãrã valoare. Fiind vorba de
stabilirea efectului relativ al diferitelor constatãri, efectul cumulat este mai
determinant decât cel al fiecãruia dintre ele luat izolat.

c. Consecintele pragului de semnificatie La sfârsitul misiunii, auditorul
elaboreazã lista recapitulativã a constatãrilor fãcute în cursul sondajelor si
verificãrilor sale, inclusiv a examinãrii diverselor obiective privind
întreprinderea auditatã. În cazul foarte frecvent când întreprinderea procedeazã
la rectificãrile sugerate de auditor, acesta va putea acorda o certificare fãrã
rezerve.
Certificare:
- în cazul în care constatãrile sale nu au un caracter semnificativ, auditorul va
acorda o certificare a regularitãtii si a sinceritãtii conturilor anuale fãrã rezerve;
- atunci când constatãrile au un caracter semnificativ, auditorul, dupã caz, va fi
determinat sã adopte una din solutiile urmãtoare:
- certificare cu rezerve. Aceastã posibilitate presupune cã auditorul este în
mãsurã sã determine rubricile si posturi'le din situatiile financiare la care face
referire rezerva sa.
Raportul va indica deci, într-o modalitate care sã precizeze elementele care fac
obiectul rezervei sale si cum aceste elemente pot fi corijate si, dacã este posibil,
influenta pe care aceastã corectie o va avea asupra conturilor anuale.
Dacã rezervele sunt prea numeroase, auditorul va refuza certificarea
regularitãtii si sinceritãtii conturilor anuale;

- refuzul de certificare. Apare în toate cazurile în care regularitatea si
sinceritatea contabilitãtii si a conturilor anuale nu prezintã o imagine fidelã,
clarã si completã a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor.

-imposibilitatea certificãrii. Dacã auditorul considerã cã întreprinderea nu i-a
pus la dispozitie sau nu i-a putut furniza elemente suficiente pentru a-i permite
sã stabileascã concluziile sale, el va consemna în raportul sãu cã nu este în
mãsurã sã emitã o opime.
Datele Pragurile de Erori constatate
semnificatie
Bilant total 460.000
lei
Stocuri 60.000 800 lei 400+1.600
lei
Cifra de afaceri 200.000 lei
Capitaluri proprii 70.000 lei
Rezultatul net 10.000 lei 1000 lei
Cumulat 1800 lei 2.000

Niciuna din erori (400 mii lei si 1.600 mii lei) nu este superioarã pragului de
semnificatie global (1.000 lei plus 800 lei egal 1.800 lei); una singurã este
superioarã pragului determinat pentru stocuri (1.600 lei minus 25 %, fatã de 800
lei); cealaltã eroare nu poate fi înlãturatã întrucât cumulul celor douã erori este
superior pragului global.
Tinând seama cã pragul de semnificatie a fost stabilit luând ca bazã de referintã
profitul net, incidenta erorilor constatate asupra datelor de mai sus se va
determina prin corectarea acestor erori cu procentul de impozit pe profit (16%).
Incidentele asupra cifrelor caracteristice sunt:
d. Exemplificarea modului de interpretare a pragului de semnificatie

(400 + 1.600) - (2.000 x 16%) = 16,8% din rezultatul net
10.000

(400 + 1.600) - (2.000 x 16%) = 2,4% din capitalurile proprii ;
70.000

(400 + 1600) – (2000x 16%) = 2,8% din stocuri.
60.000
e. O concluzie preliminarã privind pragul de semnificatie

Dacã despre regularitatea si sinceritatea contabilitãtii si a conturilor anuale toti
profesionistii sunt de acord în aplicarea lor, divergentele de apreciere
individuale sunt uneori profunde si suscitã multe dezbateri la toate nivelurile. si
în cazul elementelor semnificative si a pragului de semnificatie, standardele de
audit nu dau o estimare monetarã procentualã sau absolutã si nu indicã o
metodã matematicã universal aplicabilã.
Stabilirea elementelor semnificative si a pragului de semnificatie este lãsatã de
aceste standarde la aprecierea auditorului, întrucât în acest domeniu judecata
profesionalã este total de neînlocuit, datoritã numãrului foarte mare de factori
de luat în considerare si a subiectivitãtii importantei lor relative.
De asemenea, planificarea initialã a auditului prin care s-a prevãzut realizarea
unor proceduri destul de largi pentru a acoperi toate riscurile semnificative
potentiale, inclusiv pragurile de semnificatie stabilite, necesitã în cursul
misiunii, din partea întregii echipe de auditori, concentrarea atentiei spre
elementele neprevãzute care pot determina modificarea pragurilor de
semnificatie.

5.2. O metodã analiticã de calcul si estimare a pragului de semnificatie

Se disting douã faze si 5 etape necesare estimãrii pragului de semnificatie pe
baza analizei domeniilor semnificati ve prezentate anterior.
Faza de planificare a profunzimii testelor cu douã etape:

a. Fixarea valorii preliminare a pragului de semnificatie;

b. Repartizarea valorii preliminare a pragului de semnificatie.
Faza de evaluare a rezultatelor, în care se disting trei etape:

c. Estimarea valorii totale a prezentãri lor eronate din segment;

d. Estimarea valorii cumulate (combinate) a prezentãrilor eronate;

e. Compararea estimãrii valorii cumulate cu valoarea preliminarã sau revizuitã
a pragului de semnificatie.

(400 + 1.600) - (2.000 x 16%) = 2,8% din stocuri .
60.000
În concluzie, tinând seama de incidenta asupra rezultatului net si eroarea
cumulatã fiind superioarã pragului de semnificatie global, auditorul trebuie sã
sugereze corectarea postului stocuri pentru a putea certifica fãrã rezerve
conturile anuale.

a. Fixarea valorii preliminare a pragului de semnificatie

Pe bazã de rationament profesional se considerã cã:

Cumulul erorilor de prezentare în situatiile financiare, care depãsesc 10%, este
considerat semnificativ; sub 5% este presupus a fi nesemnificativ, în absenta
unor factori calitativi de inf1uentã; între 5% si 10% se impune utilizarea
rationamentului profesional, pentru a stabili dacã erorile au caracter
semnificativ.

Limitele de 5% si 10% se aplicã la o bazã de referintã adecvatã; se recomandã
urmãtoarele baze de referintã:

o profitul net de exploatare 5-10%;

o bilantul contabil; valoarea combinatã a erorilor de prezentare în bilantul
contabil ar trebui mai întâi determinate pentru activele circulante(5-10%),pentru
datoriile pe termen scurt (5-10%) si pentru total activ bilantier (3-6%).
b.repartizarea valorii preliminare a pragului de semnificatie pe segmente(eroare
tolerabila).

d. Estimarea valorii cumulate (combinate) a prezentãrilor eronate.
c. Estimarea valorilor totale a prezentãrilor eronate din segment.

Când auditorul aplicã procedurile de audit pentru fiecare segment al auditului,
el tine un document de lucru, în care se consemneazã toate erorile sau
inexactitãtile constante.

CAPITOLUL IV NORMELE DE REFERINTÃ ÎN AUDIT

Valoarea cumulatã a erorilor

Eroare tolerabilã

În auditul situatiilor financiare ale unei entitãti sunt folosite douã categorii de
norme de referintã: norme contabile si norme de audit.

1. Normele conta bile Normele (standarde) contabile sunt stabilite de
organismele de reglementare din domeniul contabilitãtii care sunt, de regulã,
organisme de interes public, autonome.
Normele contabile sunt comune si obligatorii pentru toti cei care stabilesc,
controleazã si utilizeazã situatiile financiare. Entitãtile care au obligatia de a
stabili situatii financiare sunt cele prevãzute la art. 1 din Legea Contabilitãtii.
Cei care controleazã sunt prevãzuti prin legislatia fiecãrei tãri (auditori, cenzori)
si au ca referintã În activitatea lor normele contabile.
Situatiile financiare sunt destinate sã satisfacã nevoile comune de informatii ale
unei game largi de utilizatori. Pentru multi utilizatori aceste situatii financiare
constituie singura sursã de informatii complementare care sã le satisfacã
nevoile.
Aceste situatii financiare trebuie sã fie stabilite potrivit uneia sau mai multora
din referintele urmãtoare:
standarde internationale de raportare financiarã;
standarde sau norme contabile nationale;
alte referinte contabile bine precizate si recunoscute, aplicate pentru elaborarea
si prezentarea situatiilor financiare.
Normele contabile internationale sunt stabilite de IASCF (Fundatia Comitetului
pentru Standarde Internationale de Contabilitate) si sunt denumite generic
Standardele Internationale de Raportare Financiarã (IFRS) care cuprind:
Standardele Internationale de Raportare Financiarã emise de IASB (IFRS);

Standardele Internationale de Contabilitate (lAS);

Standardele de interpretare emise de SIC sau IFRIC;

Alte documente emise de IASB, SIC sau IFRIC.

2. Normele de audit

Normele (standardele) de audit reprezintã un ansamblu de reguli definite de o
autoritate profesionalã la care se referã auditorul pentru calificarea muncii sale.
Acestea pot fi:

Standardele Internationale de Audit (ISA), Practicile Internationale de Audit
(IAPS), Standardele Internationale privind Angajamentele de Revizuire (ISRE),
Standardele Internationale privind Angajamentele de Asigurare (ISAE),
Standardele Internationale pentru Misiuni Conexe (ISRS) emise de Consiliul
pentru Standarde de Audit si Asigurãri (IAASB) din cadrul Federatiei
Internationale a Contabililor (IFAC);

norme nationale emise de un organism profesional recunoscut ca fiind
autoritate în domeniu.

Normele de audit permit tertilor sã aibã asigurarea cã opinia auditorului va fi
emisã în functie de criterii de calitate omogene;
ele permit însã si auditorului sã defineascã scopurile pe care le are de atins prin
punerea în lucru a celor mai potrivite tehnici.
Normele de audit se clasificã în trei categorii, acoperind întreaga activitate a
auditorului:
norme profesionale de lucru;

-norme de raportare;

-norme generale de comportament.
CAPITOLUL V

TERMINOLOGIA FOLOSITÃ ÎN AUDIT

Anomalie: Informatie financiarã deformatã ca urmare a unor erori sau fraude.

Asertiune privind situatiile financiare: Ansamblul de criterii, explicite sau nu,
retinute de cãtre conducerea entitãtii pentru elaborarea situatiilor financiare
(conturilor anuale), care se pot clasa în:
· existentã: un activ sau o datorie existã la un moment dat;

· drepturi si obligatii: un activ sau o datorie se referã la întreprinderea în cauzã
la un moment dat;

· apartenentã: tranzactie sau eveniment care priveste întreprinderea în cauzã si
care s-a produs în cursul perioadei;

· exhaustivitate: toate activele, datoriile, tranzactiile sau evenimentele au fost
înregistrate si toate faptele importante au fost corect prezentate;

· evaluare: înregistrarea unui activ sau a unei datorii la valoarea sa de inventar;

· mãsurare: o operatiune sau un eveniment este înregistrat la valoarea sa de
tranzactionare si o încasare sau o cheltuialã se referã la perioada
corespunzãtoare;

· prezentare si informatii date: o informatie este prezentatã, clasatã si descrisã
conform referintei contabile aplicabile.

Asigurare: satisfactie a profesionistului contabil cu referire la calitatea unei
informatii produsã de o persoanã si destinatã sã fie utilizatã de o altã persoanã,
calitate apreciatã în raport de criterii

Cabinet de audit: societate sau entitate care oferã servicii de audit cuprinzând,
dupã caz, mai multi asociati, salariatã sau un auditor individual.
Calculul: verificarea exactitãtii aritmetice a documentelor justificative si
contabile, sau efectuarea de calcule distincte.
Colaboratori: personal tehnic care participã la un audit sub supravegherea
auditorului.
Compilare: în cursul unei misiuni de compilare, profesionistul utilizeazã
competentele sale contabile si nu cele de auditor, în vederea strângerii, clasãrii si
sintetizãrii informatiilor financiare.
Control de calitate: politici si proceduri adoptate de cãtre profesionistul contabil
în scopul asigurãrii rezonabile cã toate misiunile efectuate sunt realizate
conform principiilor fundamentale înscrise în norme.
Controlul substantiv: proceduri folosite de auditor (interventii proprii) pentru
obtinerea de elemente probante. Este de douã feluri:
-control asupra operatiilor si solduri lor si control prin proceduri analitice.
Declaratii ale directiunii: declaratii fãcute de cãtre directiune profesionistului
contabil în cursul unui audit, în mod spontan sau ca rãspuns la întrebãrile
(chestionarele) puse de acesta.
Deficiente majore: insuficiente ale controlului intern care pot avea repercusiuni
semnificative asupra situatiilor financiare.
Directiune: ansamblul cadrelor si altor persoane care-si asumã responsabilitãti
importante în functionarea, controlul si supravegherea operatiunilor realizate
de entitate.
Documentatie: ansamblu de documente (documente de lucru) pregãtite de
profesionistul contabil sau pe care acesta le-a obtinut si pãstrat, necesare pentru
realizarea misiunii sale.
Domenii si sisteme semnificative: pãrti ale situatiilor financiare si tipuri de
operatiuni sau sisteme care trateazã date contabile ce pot avea o incidentã
importantã asupra situatiilor financiare în ansamblul lor.

Dosare de lucru: Documente care strâng informatiile referitoare la realizarea
auditului: natura, calendarul si întinderea procedurilor de audit efectuate cât si
rezultatul acestor proceduri si concluziile la care ajunge auditorul pornind de la
elementele probante culese. Aceste dosare de lucru pot fi pe hârtie, pe
microfilm, pe suport informativ sau pe orice alt suport.
Elemente probante: informatii obtinute de cãtre profesionistul contabil pentru a
trage concluzii pe baza cãrora sã-si fondeze opinia. Aceste informatii sunt
constituite din documente justificative, care sustin situatiile financiare si care se
coroboreazã cu informatiile din alte surse.
Eroare: inexactitate involuntarã, continutã în situatiile financiare.

Eroare tolerabilã: eroare maximalã într-o populatie selectionatã pe care
auditorul poate sã o accepte trãgând concluzii cã rezultatele sondajului au atins
obiectivul auditului.
Estimare contabilã: evaluarea aproximativã a sumei unui post în absenta unei
metode de mãsurare precisã. Estimarea contabilã se bazeazã pe rationament
fondat pe ultimele informatii (cunoscute sau previzionale) disponibile.

Expert: persoanã sau cabinet care posedã competentele, cunostintele si o
experientã într-un domeniu, altul decât contabilitatea si auditul.

Expert contabil: profesionist contabil abilitat sã exercite profesia contabilã în
conditiile fixate prin normele internationale si prin O.G. nr. 65/1994, aprobatã
prin Legea nr. 42/1995 cu modificarile si completãrile ulterioare; aceste norme
definesc expertul contabil ca fiind profesionistul abilitat sã revizuiascã si sã
aprecieze l'ontabilitatea entitãti lor de care nu este legat printr-un contract de

Fraudã: act voluntar comis de una sau mai multe persoane care fac parte din
conducere, salariati sau terti, care duce la situatii financiare eronate.
Informatii financiare previzionale: informatii financiare bazate pe ipoteza cã
anumite evenimente se vor produce si cã întreprinderea va executa anumite
actiuni în viitor. Ele pot sã ia forma de previziuni, de proiectii sau de o
combinatie a celor douã.
Inspectie: operatiune constând în a examina registre contabile, documente sau
active fizice.
Ipoteza de continuitate a exploatãrii: ipotezã potrivit cãreia întreprinderea va
continua activitãtile sale într-un viitor previzibil si ea nu are nici intentia nici
nevoia de a depune bilantul sau de a proceda la o reducere semnificativã a
activitãtii sale. În consecintã activele sunt evaluate pe baza continuãrii
exploatãrii si nu pe baza valorii nete realizabile sau lichidati ve.
Imposibilitatea exprimãrii unei opinii: constatare a auditorului constând în
faptul cã o limitare a întinderii lucrãrilor este atât de importantã sau priveste un
numãr important de probleme încât el nu a ajuns sã obtinã suficiente elemente
probante pentru a putea exprima o opinie asupra situatiilor financiare.
Întinderea lucrãrilor de audit: diligente apreciate ca necesare, în circumstante
precise, pentru atingerea obiectivului auditului.
Limitarea întinderii lucrãrilor de audit: limitarea câmpului de investigatii ale
auditorului, uneori impusã de întreprindere, alteori dictatã de circumstante (de
exemplu, când calendarul misiunii nu permite auditorului sã controleze
inventarul fizic al stocurilor) sau atunci când documentele contabile sunt
incomplete sau când auditorul nu este în mãsurã sã punã în lucru procedurile
apreciate ca necesare.
Misiune de audit specialã: misiune de audit distinctã asupra unor informatii
financiare privind:

· situatii financiare stabilite conform unui referential contabil diferit de
Standardele Internationale de Raportare Financiarã sau Normele contabile
nationale;

· conturi sau elemente de conturi specifice sau rubrici dintr-o situatie financiarã;

· respectarea clauzelor contractuale;

· situatii financiare condensate.

Nonconformitate: omisiuni sau acte comise de întreprindere, în mod deliberat
sau nu, care sunt contrare legilor si reglementãrilor în vigoare.
Norme nationale de audit: ansamblul de norme de audit stabilite de cãtre un
organism profesional competent la nivel national, care au un caracter
obligatoriu si care se aplicã în realizarea unei misiuni de audit sau de servicii
conexe.
Operatiuni între pãrti legate: transfer de drepturi sau obligatii între pãrti legate,
indiferent dacã aceste transferuri fac sau nu obiectul unor transferuri financiare.
Paragraf de observatii: observatiile au scopul de a atrage atentia cititorului
asupra unui element care are un impact semnificativ asupra situatiilor
financiare si care face obiectul unei note explicative mai detaliatã, anexatã.
Adãugarea acestui paragraf nu are nici o incidentã asupra opiniei auditorului.
Paragraful de observatii poate sã se refere la chestiuni care nu privesc în mod
direct situatiile financiare.
Pãrti legate: pãrtile sunt considerate ca legate dacã una din de are posibilitatea
sã exercite un control sau o influentã notabilã asupra celorlalte cu ocazia luãrii
unor decizii financiare sau operalionale.

Planificare: elaborarea unei strategii generale si prezentarea detaliatã a naturii,
calendarului si întinderii lucrãrilor de audit.
Practici nationale de audit: ansamblul de reguli de audit care nu au valoarea de
norme definite de un organism competent la nivel national si care sunt în mod
obisnuit aplicate de auditor într-o misiune de audit sau misiuni conexe.
Previziuni: informatii financiare previzionale elaborate pe bazã de ipoteze
referitoare la evenimente viitoare pe care conteazã întreprinderea.
Proiectii: informatii financiare prospective bazate pe:
· ipoteze privind evenimente viitoare si actiuni ale conducerii care se pot
produce sau nu, de exemplu, demararea unei noi activitãti sau schimbarea
radicalã a activitãtilor prezente ale întreprinderii;

· combinarea estimãrilor celor mai plauzibile si a ipotezelor.

Proceduri convenite: misiune în care un auditor pune în lucru proceduri de
audit stabilite de comun acord cu întreprinderea si tertii interesati. Destinatarii
raportului trag ei însãsi concluziile din lucrãrile auditorului; acest raport este
adresat exclusiv pãrtilor care au convenit procedurile de pus în lucru cãci alte
pãrti, care nu cunosc motivele pentru care s-au convenit procedurile, riscã sã
interpreteze eronat rezultatele.
Referential contabil (referintã contabilã): ansamblul de criterii utilizate pentru
pregãtirea situatiilor financiare care se aplicã la toate elementele importante si
care se sprijinã pe date si/sau piese justificative.
Risc de audit: riscul ca auditorul sã exprime o opinie incorectã prin faptul cã
erori semnificative existã în situatiile financiare. El se divide în trei:
-riscul inerent;
- riscul legat de control ;
- riscul de nedetectare.

Riscul inerent: posibilitatea ca soldul unui cont sau o categorie de tranzactii sã
comporte erori semnificative - izolate sau cumulate cu erori în alte solduri sau
categorii de tranzactii - datorate insuficientei controlului intern.
Riscul legat de control: riscul ca o eroare semnificativã într-un sold sau într-o
categorie de tranzactii - izolatã sau cumulatã cu erori în alte solduri sau categorii
de tranzactii - sã nu fie prevenitã sau detectatã sau corectatã la timp prin
sistemul contabil si de control intern, existente.
Riscul de nedetectare: riscul ca controalele substantive puse în lucru de cãtre
auditori sã nu reuseascã sã detecteze o eroare într-un sold sau într-o categorie
de tranzactii care - izolatã sau cumulatã cu erori din alte solduri sau categorii de
tranzactii - ar fi semnificativã.
Scrisoare de misiune: scrisoare confirmând acceptarea de cãtre auditor a unei
misiuni de audit, care descrie obiectivul si întinderea auditului cât si
responsabilitãtile fatã de client si forma raportului.
Servicii conexe: cuprind examenele pe bazã de proceduri convenite si misiuni
de compilare.
Semnificativ: termen utilizat pentru a exprima importanta unei date contabile
cuprinsã în situatiile financiare.
Sondaje în audit: aplicarea procedurilor de audit numai la o parte din
elementele unui sold de cont sau dintr-o categorie de tranzactii, permitându-i
astfel auditorului sã obtinã si sã evalueze elemente selectionate în vederea
tragerii unei concluzii asupra întregii populatii. Populatia reprezintã ansamblul
de date din care auditorul selectioneazã un esantion pentru a ajunge la o
concluzie.
Sistem contabil: ansamblul de proceduri si documente ale unei entitãti care
permit tratarea operatiunilor (tranzactiilor) în scopul înregistrãrii lor în conturi.
Acest sistem permite identificarea,semnarea, analizarea, calculul, clasarea,
înregistrarea si recapitularea tranzactiilor si a altor evenimente.
Sistem de control intern: ansamblul de politici si proceduri puse în aplicare de
cãtre directiunea unei entitãti în vederea asigurãrii, în mãsura posibilului, a unei
gestionãri riguroase si eficiente a activitãtilor acestei întreprinderi. Acest
procedeu implicã respectarea politicilor de gestiune, protejarea activelor,
prevenirea si detectarea fraudelor si erorilor, exactitatea si exhaustivitatea
înregistrãrilor contabile si stabilirea la timp a informatiilor financiare.
Situatii financiare (conturi anuale ): bilant, contul de rezultate (contul de profit
si pierdere), tabloul de finantare (care se poate prezenta sub diferite forme, de
exemplu, o situatie a miscãrilor de trezorerie sau un tablou de resurse si
utilizãri), note anexe si alte situatii si documente explicative care fac parte
integrantã din situatiile financiare, în functie de referentialul contabil dat.
Situatiile financiare rezumate (condensate); o întreprindere poate elabora situatii
care rezumã situatiile sale financiare în scopul informãrii unor grupuri de
utilizatori interesati numai de principalele trãsãturi (caracteristici) ale situatiilor
financiare ale acelei întreprinderi.
Teste de procedurã: teste care permit obtinerea de elemente probante privind
eficacitatea:
· conceperii sistemelor contabile si de control intern, adicã dacã acestea au fost
corect concepute pentru a putea preveni, detecta si corija erorile semnificative;

· functionãrii controalelor interne în tot timpul exercitiului.

PARTEA B
MISIUNEA DE BAZA ÎN AUDITUL SITUATIILOR FINANCIARE
Toate angajamentele (misiunile) care pot fi realizate de un auditor se împart în:
- misiuni (angajamente) de audit si asigurare asupra situatiilor financiare ale
unei entitãti considerate misiuni de audit, de bazã, care sunt reglementate de
Standardele Internationale de Audit (ISA);

- misiuni (angajamente) de examen limitat (revizuire) asupra situatiilor
financiare ale unei entitãti, reglementate prin Standardele Internationale privind
Angajamentele de Revizuire (ISRE);

- mãsuri (angajamente) privind alte angajamente de asigurare reglementate prin
Standardele Internationale privind Angajamentele de Asigurare (ISAE);

- misiuni conexe de audit, reglementate prin Standardele Internationale de
Misiuni Conexe (ISRS).

Toate activitãtile si lucrãrile ocazionate de realizarea unei misiuni de audit de
bazã asupra situatiilor financiare ale unei entitãti pot fi gmpate în trei faze si 10
etape care, în succesiunea lor logicã si practicã, asa cum se pot identifica în
Standardele Internationale de Audit, se prezintã astfel:

CAPITOLUL 1

ACCEPTAREA MANDATULUI SI CONTRACTAREA LUCRÃRILOR DE
AUDIT

1. Acceptarea mandatului

Înainte de a contracta o lucrare de audit a situatiilor financiare ale unei entitãti,
auditorul trebuie sã aprecieze posibilitatea de a îndeplini aceastã misiune;
trebuie sã tinã seama de unele reguli profesionale si de deontologie.
Actiunile întreprinse în aceastã etapã permit auditorului sã colecteze
informatiile necesare fundamentãrii deciziei de acceptare a misiunii, si acestea
se referã la:faze si etape.
Faza initialã - Acceptarea mandatului si contractarea lucrãrilor de audit -
Orientarea si planificarea auditului ;
Faza executãrii - Aprecierea controlului intern lucrãrilor - Controlul conturilor -
Examenul situatiilor financiare;
Faza finalã - Evenimente posterioare închiderii exercitiului - Utilizarea
lucrãrilor altor profesionisti
- Alte lucrãri necesare închiderii - Raportul de audit - Documentarea lucrãrilor
de audit

1.1. Cunoasterea globalã a întreprinderii

În afara elementelor de identificare a întreprinderii, auditorul cautã sã obtinã
elementele care sã îi permitã aprecierea celor mai importante riscuri existente,
retinând observatii cum ar fi:
-control intern insuficient sau cu carente notabile;

-contabilitate netinutã corect si la timp;

-atitudinea conducãtorilor fatã de respectarea legii si a organelor publice si
administrative;

- personal incompetent;

-rotatia cadrelor prea mare si anormalã;

-dezechilibre financiare, pierderi mari, activitãti în declin, ceea ce compromite
viitorul exploatãrii;

-riscuri fiscale;

-conflicte sociale;

-ale personalului sãu salariat sau ale colaboratorilor folositi sunt suficiente
pentru exercitarea misiunii.

-riscuri juridice;

-independenta exercitiilor nerespectatã;

-situatii conflictuale între conducãtori, actionari etc.;

-cazuri anterioare de limitare a controlului;

-onorarii insuficiente la auditorii anteriori;
-alte constatãri care ar putea influenta decizia de acceptare a mandatului.

Remarcã: Existenta riscurilor nu presupune cã auditorul refuzã mandatul, însã
decizia sa de a accepta este luatã în cunostintã de cauzã, urmând sã ia toate
mãsurile necesare, în consecintã.

1.2. Examenul de independentã si de absentã a incompatibilitãtilor

Orice nou mandat trebuie examinat în raport cu regulile de independentã si de
incompatibilitate fixate prin normele interne ale profesiei.
Auditorul trebuie sã examineze:

-lista clientilor sãi sau ai societãtii de expertizã în care lucreazã, pentru a se
asigura cã nu existã deja o activitate remuneratã din partea întreprinderii
respective;

-situatia sa si a membrilor de familie în legãturã cu eventualele interese în
întreprinderea în cauzã.

1.3. Examenul competentei

Lipsa experientei în anumite sectoare poate face dificilã misiunea auditorului; el
trebuie sã se asigure cã propriile competente,
1.4. Contactul cu fostul auditor sau cenzor

Auditorul trebuie sã se informeze în legãturã cu motivele demisiei sau refuzului
de reînnoire a mandatului fostului auditor sau cenzor si, mai ales, dacã nu
cumva au fost dezacorduri în ce priveste: respectarea normelor legale, aplicarea
mãsurilor stabilite, stabilirea onorariilor etc.
1.5. Decizia de acceptare a mandatului
Dupã analiza factorilor de risc, auditorul poate lua urmãtoarele decizii:
-acceptã un mandat fãrã riscuri aparente;

-acceptã mandatul, însã va necesita o supraveghere si, mãsuri particulare;

-refuzã mandatul.

1.6. Fisa de acceptare a mandatului
O astfel de fisã poate servi ca act justificativ al deciziei de acceptare a misiunii.
Ea are ca obiective:

-posibilitatea de a colecta informatiile de bazã pentru identificarea
întreprinderii, a conducerii sale, a obiectului de activitate, a taliei sale etc.;

-de a materializa lucrãrile efectuate înaintea acceptãrii:

· analiza situatiei întreprinderii si a riscurilor sale;

· contactele cu predecesorul în profesie;

· vizitarea întreprinderii si contacte cu conducerea;
-de a indica bugetul necesar;
-de a formal iza procedurile de acceptare;
-de a asigura îndeplinirea obligatiilor profesionale care decurg dintr-o astfel de
acceptare:

· scrisoare cãtre conducerea societãtii;
· scrisoare cãtre auditorul anterior sau cenzor (dacã e cazul);
· scrisoare de acceptare a mandatului (dacã s-a decis astfel).

Pentru exercitiile urmãtoare Fisa de acceptare a mandatului cuprinde doar
douã capitole si anume:
a) Revederea anualã a criteriilor de acceptare, decizia de acceptare; în cazul
mentinerii mandatului se desemneazã responsabilii contractului, iar în cazul
rezilierii contractului (demisiei) se mentioneaza motivele.
b) Fisa de acceptare a mandatului cuprinde criteriile de referintã ce trebuie
avute în vedere la luarea deciziei de acceptare a unui mandat de audit; un
rezumat al criteriilor de referintã poate sã cuprindã urmãtoarele:

-control intern insuficient;

-contabilitate eronat condusã;

-atitudinea conducãtorilor;
-competenta personalului;

-continuitatea exploatãrii compromisã;

-riscuri de naturã penalã;

-riscuri sociale;

-misiuni juridice;

-activitãti speculative;

-independenta exercitiilor nerespectatã;

-situatii conflictuale la nivelul conducerii;

-onorarii insuficiente;

-refuzuri anterioare de certificare;

-alte riscuri.

2. Contractarea lucrãrilor de audit

Normele legale românesti prevãd obligatia ca activitatea profesionistilor
contabili sã se desfãsoare pe bazã de contracte de prestãri servicii fãrã a se face
vreo distinctie între misiunile de audit legal - care presupun desemnarea acestor
profesionisti de cãtre adunarea generalã a întreprinderii auditate si misiunile de
audit contractual.
Standardul International de Audit (ISA) nr. 210 prevede ca auditorul si clientul
trebuie sã convinã termenii si conditiile de realizare a misiunii de adit care vor fi
consemnate intr-o scrisoare de misiune de audit.

CAPITOLUL II
ORIENTAREA SI PLANIFICAREA AUDITULUI

În aceastã etapã profesionistul contabil obtine informatii cu privire la
particularitãtile întreprinderii, zonele sale de risc, domeniile si sistemele
semnificative, informatii care sã-i permitã orientarea si planificarea controalelor
astfel încât sã fie prevenite lucrãri inutile sau care nu vor servi realizãrii
obiectivelor misiunii de audit.
Tehnicile si procedurile folosite pentru realizarea obiectivelor acestei etape sunt
din ce în ce mai diferite; o grupare a principalelor lucrãri de efectuat în aceastã
etapã poate fi prezentatã astfel:

1. Culegerea de informatii generale asupra întreprinderii

Toate actiunile au ca obiectiv cunoasterea particularitãtilor întreprinderii, iar
tehnicile si procedurile folosite pentru atingerea obiecti vului pot sã constea în:
discutii cu conducãtorii si personalul întreprinderii, examinarea unor
documente interne si externe, vizitarea localurilor întreprinderii si examenul
analitic (analiza criticã a unor cifre si indicatori, static si dinamic, prin raportarea
la exercitii precedente, analize bugetare etc.). Sunt vizate aspecte legate de
natura activitãtilor desfãsurate de întreprindere, particularitãtile sectorului din
care face parte, structurile întreprinderii, organizarea generalã a întreprinderii,
politicile comerciale, financiare si sociale, organizarea contabilitãtii, practicile
contabile utilizate, sistemul de control intern al întreprinderii etc.

2. Identificarea domeniilor si sistemelor semnificative
Toate actiunile au ca obiectiv identificarea zonelor de risc si stabilirea
elementelor sau sectiunilor asupra cãrora trebuie concentratã actiunea de audit,
iar tehnicile si procedurile folosi te au la bazã analiza elementelor repetabile a
cãror fiabilitate este legatã de conceperea sistemelor. Se au în vedere activitãtile
de productie, distributie, aprovizionãri etc., precum si conturile care în raport cu
suma sau prin natura lor pot comporta riscuri de erori: conturi a cãror sumã
reprezintã o parte importantã a bilantului sau care prezintã solduri reduse dar
sunt purtãtoare de erori din cauza miscãrilor importante, conturi de provizioane
si conturi care presupun tehnici contabile complexe.

3. Redactarea Planului de misiune (planului de audit)

Dupã cunoasterea particularitãtilor întreprinderii, profesionistul contabil are
posibilitatea sã îsi orienteze misiunea în functie de domeniile si sistemele
semnificative; aceastã orientare are ca obiectiv identificarea riscurilor care pot
avea o incidentã semnificativã asupra situatiilor financiare si deci asupra
programãrii si planificãrii misiunii de audit, permitând:
- determinarea naturii si întinderii controalelor în raport cu pragul de
semnificatie ales;

- organizarea lucrãrilor de audit astfel încât sã fie atins obiectivul de a certifica
situatiile financiare în mod rational, cu maxim de eficacitate si în cadrul
termenelor convenite cu clientul;

Planul de misiune este în fapt programul general de munca în care sunt
sintetizate toate informatiile obtinute pe baza cãrora sa poata fi orientata si
planificata misiunea de audit.
Redactarea planului de misiune presupune:
-alegeree membrii echipa;
-repartizarea lucrarilor pe mamen;
-utilizarea lucrarilor realizate de auditorul intern;
-coordonarea cu alti auditori din cadrul grupului de entitati;
-solicitarea de specialisti daca este cazul;
-calendarul sedintelor AGA si CA;
- termenul de depunere a raportului.

Planul de misiune este deci un instrument de lucru care permite luarea de
decizii cu privire la: lucrãrile de efectuat, mijloacele necesare, datele
interventiilor în teren, rapoarte si relatii de stabilit, hugetul de timp si costurile
angajate.
Standardul International de Audit (ISA) nr. 300 intitulat "Planificarea lucrãrilor
de audit" prevede obligatia planificãrii activitãtii de audit ca o mãsurã de
asigurare cã aceastã activitate se realizeazã de o manierã eficientã.
IAS nu prevede un anumit model al planului de misiune (planului de audit),
forma si fondul acestuia variind în functie de talia întreprinderii, complexitatea
auditului, metodologia si tehnologia specificã utilizatã de auditor; din planul de
misiune nu pot lipsi informatii care se referã la: cunoasterea activitãtilor
întreprinderii, întelegerea sistemului contabil si de control intern, riscul si
pragul de semnificatie, natura calendarului si întinderea procedurilor de audit si
coordonarea, conducerea, supravegherea si revizuirea lucrãrilor.

PLANUL DE MISIUNE
- continut tip -

I. Prezentarea întreprinderii:
- Denumirea
- Sediul social

- Capital social si actionari

- Înregistrare

- Scurt istoric

- Consideratii succinte privind obiectul de activitate, piata, concurenta

II. Informatii contabile:

- Bugete si conturi previzionale

- Particularitãtile sistemului contabil

- Principiile contabile; permanente; comparabilitãti plurianuale

III. Definirea misiunii:

- Natura misiunii: conturi anuale; conturi consolidate; previziuni etc.

- Alti auditori, experti sau cenzori cu misiuni în întreprindere

IV. Sisteme si domenii semnificative:

- Prag de semnificatie

- Functii si conturi semnificati ve

- Zone de risc identificate

- Controale semnificative pe care ne putem SprIJInI
V. Orientarea programului de lucru:
- Aprecierea controlului intern
- Lucrãri deosebite
- Confirmãri de obtinut (interne si externe)
- Inventare fizice
- Asistentã de specialitate necesarã (informaticã, fiscalitate etc.)
- Documente de obtinut
VI. Echipa si bugetul
VII. Planificarea

- Repartizarea lucrãrilor

- Datele interventiilor pe etape

- Lista rapoartelor, scrisorilor de confirmare si alte documente ce urmeazã a fi
emise (cu datele limitã).

CAPITOLUL III

EVALUAREA CONTROLULUI INTERN

În aceastã etapã, auditorul va aprecia evaluarea sistemelor de control intern;
când estimeazã cã poate sã se sprijine pe fiabilitatea controlului intern pentru a
limita întinderea sondajelor sale si a controalelor proprii asupra conturilor, el va
verifica functionarea acestui control intern.
Existenta unui sistem de control intern rational conceput si corect aplicat
constituie o serioasã prezumtie asupra fiabilitãtii conturilor si a concordantei
dintre datele contabilitãtii si realitate.
Pornind de la orientãrile rezultate din planul de misiune si programul de
muncã, auditorul efectueazã un studiu si o evaluare a sistemelor considerate
semnificative în scopul identificãrii controalelor interne pe care doreste sã se
sprijine, pe de o parte, precum si riscurile de eroare în tratarea datelor si
informatiilor, pe de altã parte; toate aceste demersuri vor fi utilizate de auditor
la stabilirea programului propriu de control al conturilor.
Toate actiunile întreprinse de auditor în aceastã etapã sunt concentrate
asupra a trei întrebãri care furnizeazã baza de apreciere a sistemului de control
intern:
-care sunt procedurile efective, în functiune, care au ca obiectiv realizarea unui
control intern eficient?
-aceste proceduri sunt aplicate?
-în ce mãsurã aceste proceduri satisfac realizarea unui bun control intern si deci
pot conduce la elaborarea de documente financiar-contabile corecte?
Auditorul nu trebuie sã verifice ansamblul controlului intern, ci numai acele
elemente ale acestuia pe care vor sã se sprijine, alcãtuind în acest sens un
program de verificare a controlului intern.
Diversele lucrãri de apreciere a controlului intern pot fi prezentate schematic,
astfel încât sã fie scoase în evidentã cele douã etape importante: aprecierea
asupra conceptiei sistemului de control intern si aprecierea asupra functionãrii
sistemului de control intern.

Obiectivul urmãrit prin aprecierea controlului intern este de a determina
în ce mãsurã auditorul se poate sprijini pe acest control pentru a-si putea defini
natura, întinderea si calendarul lucrãrilor si interventiilor sale. În aceastã etapã
auditorul se aflã în fata unor decizii extrem de importante, si anume:
- alegerea procedurilor de examinat în functie de organizarea
întreprinderii, de natura riscurilor, de caracterul repetitiv al datelor, de
importanta soldurilor si operatiilor;

- decizia de a stabili dacã procedurile retinute trebuie sã facã obiectul unei
evaluãri a controlului intern sau dacã existã alte mijloace mai eficiente si mai
economice ce pot fi folosite pentru fundamentarea judecãtilor sale asupra
soldurilor si operatiilor;

- alegerea tehnicilor de descriere si evaluare ce trebuie aplicate;

- decizia de a se sprijini pe procedurile existente sau, dacã controlul intern
este insuficient, de a trage concluziile necesare pentru etapele urmãtoare privind
controlul conturilor si certificarea acestora;

- alegerea tehnicilor de sondaje ce urmeazã a fi aplicate pentru verificarea
functionãrii procedurilor;

- decizia finalã, în functie de rezultatele sondajelor, în legãturã cu
programul de control al conturilor.
Toate lucrãrile si actiunile întreprinse de auditor în cadrul aprecierii
controlului intern au ca obiective alegerea si decizia în legãturã cu etapa
urmãtoare, fundamentalã, aceea de control al conturilor; aprecierea controlului
intern este deci pentru auditor un mijloc si niciodatã un scop. Sublinierea este
necesarã deoarece existã un risc real ca auditorul sã conceapã aprecierea
controlului intern ca o actiune imperativã ce trebuie desfãsuratã fãrã a se întreba
asupra finalitãtii si eficacitãtii.
1. Etapele aprecierii controlului intern

a) Întelegerea si descrierea sistemelor semnificative.
Aceastã fazã constituie o ocazie pentru auditor de a întelege mai bine
întreprinderea sub aspectele:

-naturii activitãtilor desfãsurate, locurilor de productie, proceselor de
fabricatie etc.;

-circuitului documentelor si al informatiilor contabile;

-realitãtilor care se ascund sau se pot ascunde în spatele cifrelor si
documentelor sintetice;

-identificãrii si localizãrii zonelor de risc cele mai importante care ar putea
afecta fiabilitatea situatiilor financiare;

Cunoasterea întreprinderii si fiabilitãtii sistemului sãu de control intern
permite, între altele, auditorului sã demonstreze conducerii întreprinderii cã
este la curent cu problemele întreprinderii.
Descrierea procedurilor de control intern poate fi fãcutã si cu ajutorul
tehnicilor:

-narativã (descriptivã), respectiv obtinerea prin chestionarea prealabilã
sau din instructiunile date de administratie (manualul de proceduri) a
procedurilor existente si a controalelor instituite; vor fi avute în vedere
procedurile cele mai reprezentative ca volum si importantã pentru întreprindere
(de exemplu: imobilizãri, vânzãri, stocuri, cumpãrãri, plãti, încasãri);

-sub formã de diagrame (flow-chart) care formalizeazã cu ajutorul unor
scheme circulatia documentelor în întreprindere, precum si controalele efectuate
de salariatii anume împuterniciti.
b) Confirmarea întelegerii sistemului; testele de conformitate

Practic, aceastã etapã se realizeazã în primul an.
În acelasi timp cu descrierea sistemului; are drept obiectiv confirmarea
întelegerii procedurii si asigurarea cã aceastã procedurã a fost corect descrisã.
Nu este vorba de a descoperi erorile in functionarea sistemului, ci numai
de a ne asigura cã sistemul descris este cel real si cã a fost inteles.
Auditorul selectioneazã un numãr limitat de tranzactii cãrora le urmãreste
circuitul si retine dacã controalele prevãzute au fost efectuate.
Testele de conformitate pot fi realizate dupã diferite modalitãti ca:

· observare directã;

· confirmare verbalã a celor ce utilizeazã procedura respectivã;

· existenta mijloacelor utilizate (stampile, vize, fisiere etc.);

· observarea ulterioarã, constând din reluarea În întregime a circuitului
plecând de la origine, pentru a-l testa.

c) Evaluarea riscurilor de eroare
Auditorul cautã sã se asigure cã sistemul existent permite întreprinderii sã
se protejeze contra riscurilor de eroare care se pot produce în tratarea datelor si
a riscurilor de pierderi neînregistrate.
Pentru aceasta este necesar ca auditorul sã se asigure cã toate operatiile
sunt înregistrate (exhaustivitate), cã operatiile înregistrate sunt reale (realitatea)
si cã operatiile sunt corect înregistrate în contabilitate si prezentate în conturile
anuale.

Pentru a realiza toate acestea, auditorul examineazã circuitul informatiilor
cu ajutorul unui chestionar.
Chestionarul de control intern permite compararea controlului intern
teoretic care ar trebui sã asigure fiabilitatea informatiilor contabile cu controlul
intern existent în întreprindere; aceste chestionare se stabilesc pe sectiuni si pot
fi utilizate în numeroase întreprinderi, cu unele adaptãri la specific.
Când, însã, controlul intern lipseste, existã probabilitatea de a nu fi
detectate erorile care afecteazã conturile: auditorul poate, în acest caz, sã îsi
organizeze propriile controale pentru a evalua incidentele posibile asupra
fiabilitãtii conturilor. Riscurile identificate pot fi recapitulate pe o foaie de lucru
specialã, intitulatã: "Sinteza aprecierii controlului intern". Aceastã foaie de lucru
indicã, prin comparare cu chestionarul de control intern:

-slãbiciunile sistemului care antreneazã riscuri de eroare;
-incidentele posibile asupra situatiilor financiare;

-incidentele asupra programului de lucru.

d) Verificarea functionãrii controlului intern

Auditorul nu trebuie sã verifice ansamblul sistemelor de control ale
întreprinderii, ci numai pe acelea pe care el doreste a se sprijini pentru a-si
forma si fonda propria sa opinie.
Verificarea functionãrii controlului, necesarã pentru îndeplinirea misiunii
auditorului, necesitã elaborarea unui program de lucru detaliat, care poate fi
prezentat pe o foaie de lucru specializatã:
"Programul de verificare a functionãrii procedurilor" (a se vedea anexele).
Sondajele asupra functionãrii sistemelor sunt organizate urmându-se cele
douã tipuri de controale interne: controale de prevenire si controale de
detectare.
Controalele de prevenire sunt realizate în timpul derulãrii operatiilor
înainte de a se trece la faza urmãtoare si, de regulã, înaintea înregistrãrii; de cele
mai multe ori, acestea se materializeazã printr-o vizã, ca, de exemplu: verificarea
limitei de credit a unui client înainte de a executa acestuia o nouã comandã;
verificarea receptiei si existenta comenzii înainte de a da bun de platã pe o
facturã a furnizorului; controlul aritmetic al documentelor Înaintea înregistrãrii
acestora.

-domeniile unde controalele sunt efectiv prevãzute în cadrul procedurilor
folosite de întreprindere pentru a asigura fiabilitatea informatiei financiar-
contabile;

-domeniile unde absenta controalelor poate afecta fiabilitatea informatiei;
trebuie precizat cã orice control nedocumentat trebuie considerat ca echivalând
cu absenta controlului.

Când controlul intern este judecat util pentru fundamentarea opiniei
auditorului, acesta poate reduce întinderea propriilor sale controale asupra
conturilor, mai ales atunci când obtine o încredere mai mare în acest control
intern, indiferent de amploarea sondajelor pe care le-ar efectua.
Controalele de detectare sunt, de regulã, efectuate asupra unui grup de
operatii de aceeasi naturã, în scopul asigurãrii cã nu existã anomalii sau pentru
descoperirea acestora, ca, de exemplu:
confruntãrile cu banca, confruntãrile balantei sintetice cu cea analiticã,
compararea inventarului fizic cu inventarul permanent etc.
În realizarea sondajelor de verificare a functionãrii sistemelor, auditorul
dispune de mai multe tehnici:
-examenul evidentei controlului permite realizarea unor esantioane mari
în timp foarte scurt; de exemplu, existenta unei vize care atestã efectuarea
controlului aritmetic al facturilor; existenta celor 12 confruntãri lunare ale
contabilitãtii cu extrasele bancare etc.;

-repetarea controalelor. ca, de exemplu: verificarea unui anumit numãr de
controale aritmetice; verificarea unei confruntãri cu banca, studiind jurnalul de
bancã si piesele justificative ale bãncii si ale întreprinderii;
-observarea executãrii unui control permite auditorului sã înteleagã mai
bine maniera în care este realizat controlul si sã verifice efectuarea corectã a
acestuia.

e) Evaluarea preliminarã: teste de permanentã

Dupã ce s-a obtinut o descriere fiabilã a organizãrii, se poate proceda la o
evaluare preliminarã pentru a pune în evidentã punctele forte si cele slabe ale
procedurilor sistemului contabil si de control intern.
PUNCTELE FORTE sunt dispozitivele de control care garanteazã o corectã
contabilizare a diferitelor date, iar PUNCTELE SLABE, deficientele care pot da
nastere unor riscuri de erori sau fraude.
Pentru a stabili forta si slãbiciunea teoreticã, se utilizeazã douã metode:

-prima constã în a examina sistemul si a cãuta punctele forte si slabe, ele
comportând inevitabil riscul de a fi uitate;

-a doua, mai formalizatã, constã în a pune o serie de întrebãri care sunt în
mod obisnuit reunite într-un chestionar.

Testele de permanentã au ca obiect verificarea dacã punctele forte si slabe
fac obiectul unei aplicãri efective si constante.
Aceste teste trebuie sã fie suficient de ample pentru a convinge cã
procedurile controlate sunt aplicate într-o manierã permanentã si fãrã
defectiuni. Eventual, utilizarea tehnicilor statistice poate fi avutã în vedere.

f) Evaluarea finalã si incidenta asupra misiunii
Auditorul poate în final sã facã o apreciere definitivã asupra controlului
intern al întreprinderii, determinând:
-variabilele puncte forte (dispozitiv de control efectiv si permanent);
-puncte slabe datorate conceperii defectuoase a sistemului;
-punctele slabe datorate unor gresite aplicãri a procedurilor sistemului.
-incidenta asupra programului de control al conturilor:
-mãrirea sondajelor asupra justificãrii soldurilor furnizorilor debitori si
asupra balantei conturilor individuale, asupra justificãrii conturilor de cheltuieli
si imputatiilor corecte ale plãtilor.

Verificarea functionãrii sistemului este efectuatã în fiecare an pentru a se
asigura cã nu existã deviatii în sistemul de control utilizat.
Când anomaliile în functionarea sistemului sunt numeroase si pot altera
fiabilitatea înregistrãrilor contabile, auditorul va fi obligat sã reconsidere
evaluarea preliminarã si sã nu tinã cont de controalele interne pe care acesta le
considerase utile pentru stabilirea programului propriu de control al conturilor.
Numai dupã ce a verificat functionarea controalelor pe care auditorul
doreste sã se sprijine, acesta poate stabili programul sãu definitiv de control.
Acest program va fi astfel adaptat nivelului de calitate al controlului intern.

Aceastã corelare între aprecierea controlului intern si programul de
control al conturilor trebuie sã fie clar identificabilã în dosarele de lucru
(dosarul permanent si dosarul exercitiului). Ca si pentru evaluarea riscurilor de
eroare, constatarea anomaliilor de functionare a sistemului poate fi fãcutã pe
foaia de lucru: "Sinteza aprecierii controlului intern", care va indica: anomaliile
în functionarea sistemului, incidenta posibilã asupra situatiilor financiare si
incidenta asupra programului de lucru.

Nota de introducere si sintezã poate cuprinde:

-o amintire rapidã a misiunii, a locului si rolului activitãtii de apreciere a
controlului intern, conditiile de executare si metodele utilizate;
-incidenta asupra programului de control al conturilor:
-mãrirea sondajelor asupra justificãrii soldurilor furnizorilor debitori si
asupra balantei conturilor individuale, asupra justificãrii conturilor de cheltuieli
si imputatiilor corecte ale plãtilor.
-concluziile raportului (cu eventuale trimiteri la pãrtile din raport care
detaliazã problema);
-data si semnãtura.

Exemple:
Evaluarea riscurilor de eroare:

-constatare: contabilitatea nu este destinatara unei copii de pe bonul de
receptie;

-incidenta posibilã asupra situatiilor financiare: riscul ca mãrfurile primite
sã nu fie contabilizate în absenta facturii furnizorului si imposibilitatea contabili
zãrii facturii de primit în absenta bonului de receptie;

-incidenta pentru programul de control al conturilor:extinderea
controlului aplicãrii regulilor de independentã a exercitiilor mãrind numãrul
sondajelor asupra facturilor primite dupã data încheierii, care s-ar putea referi la
mãrfuri primite înaintea închiderii exercitiului.

Verificarea functionãrii sistemului:

-constatare;
-incidenta posibila asupra situatiilor financiare;
-incidenta asupra programului de control al conturilor.
2. Raportul asupra controlului intern

Auditorul semnaleazã conducerii întreprinderii-client observatiile pe care
acesta le are asupra controlului intern, oral sau în scris. Dacã descoperã lacune
grave, el apreciazã dacã refuzã certificarea sau o face cu rezerve. El poate sugera
ameliorarea sistemului existent.
Comunicarea observatiilor poate fi fãcutã printr-un "Raport asupra
controlului intern", al cãrui continut trebuie sã respecte urmãtoarele principii:
-prezentarea unei scurte sinteze asupra a ceea ce este esential pentru a
folosi conducerii societãtii;

-prezentarea detaliatã a problemelor pe servicii sau subunitãti ale
societãtii pentru a putea fi usor difuzate;

-analiza fiecãrei probleme în mod logic, de o manierã constructivã, pentru
a permite societãtii sã utilizeze raportul ca un instrument de ameliorare a
procedurilor în patru pãrti: introducere si sintezã, sumar, detalii si anexe.

3. Importanta controlului intern pentru auditor

Auditorul trebuie sã cunoascã suficient procedurile de control intern,
pentru a elabora planul de audit.
Controlul intern influenteazã direct programul de control al conturilor al
auditorului astfel:
Programul de control al conturilor poate fi:
-restrâns, când controlul intern permite un grad rezonabil de asigurare cã
înregistrãrile contabile sunt fiabile; se poate, deci, reduce volumul sondajelor
asupra soldurilor conturilor, iar controlul rulajelor, efectuat cu ocazia verificãrii
functionãrii sistemului, poate fi completat cu un examen analitic;
-extins. când nu se poate sprijini pe controlul intern; volumul sondajelor
va fi mai mare si acestea trebuie sã se facã atât asupra soldurilor cât si asupra
rulajelor.

Auditorul trebuie sã documenteze, în dosarul de lucru, analiza sa asupra
sistemelor contabile si de control intern din întreprindere si evaluarea sa asupra
riscului legat de control.
Evaluarea riscului si a controlului intern este o etapã importantã în cadrul
unei misiuni de audit de bazã, obligatiile si demersurile auditorului fiind
reglementate prin Standardul International de Audit (ISA) nr. 400.

CAPITOLUL IV
CONTROLUL CONTURILOR

1. Elementele probante in audit
Potrivit Standardelor Internationale de Audit, elementele probante într-o
misiune de audit ("audit evidence" sau "elements probants") reprezintã
informatii obtinute de auditor pentru a ajunge la concluzii pe care acesta îsi
fondeazã opinia; aceste informatii constau în documente justificative si
documente contabile care stau la baza situatiilor financiare si care sunt
coroborate cu informatii din alte surse.
Elementele probante sunt obtinute printr-o combinare adecvatã a testelor
de procedurã cu controalele substantive sau numai prin controalele substantive.
Testele de procedurã sunt testele care permit obtinerea de elemente probante
privind eficacitatea conceperii si functionãrii sistemelor contabile si de control
intern. Controalele substantive sunt controale proprii ale auditorului în
contabilitatea întreprinderii si constau în proceduri care urmãresc obtinerea
elementelor probante prin care sunt detectate anomalii semnificative în situatiile
financiare; ele sunt de douã tipuri:

-controale privind tranzactiile, operatiile si soldurile conturilor;

-proceduri analitice care constau în analiza tendintelor si ratiourilor
(rapoartelor) semnificative, examenul variatiilor si examene de coerentã cu alte
informatii.

În functie de credibilitatea informatiilor obtinute în etapele precedente,
auditorul stabileste programele de control a conturilor pe baza cãrora sã poatã
obtine elementele probante necesare fundamentãrii opiniei sale.
Aceastã etapã a misiunii are, deci, ca obiectiv reunirea elementelor
probante pentru a putea exprima o opinie motivatã asupra conturilor anuale,
ceea ce presupune asigurarea respectãrii regulilor legale si regulamentare de
cãtre întreprindere si anume:

-regulile de prezentare si de evaluare stipulate în normele legale si în cele
profesionale;

-reguli de prudentã;

-regulile referitoare la inventarieri;

-reguli de tinere a registrelor si a contabilitãtii;

-existenta activelor si faptul cã acestea apartin întreprinderii;
-pasivele patrimoniale, veniturile si cheltuielile privesc întreprinderea în
cauzã.

Elementele probante trebuie sã îndeplineascã cumulativ douã conditii de
calitate pentru a putea sã stea la baza fondãrii unei opinii:sã fie suficiente si sã
fie juste (adecvate).
Caracterul suficient se stabileste în raport cu numãrul de elemente
probante colectate; caracterul just se apreciazã în raport cu gradul de adecvare,
cu pertinenta, fiabilitatea lor. În mod normal, auditorul considerã necesar sã se
sprijine pe elemente probante care nu sunt concludente prin ele însele, dar care
contribuie la elaborarea convingerii sale. El poate deseori sã fie determinat sã
caute elemente probante de sursã sau naturã diferitã pentru a corobora o aceeasi
afirmatie.
Elementele probante trebuie, în ansamblul lor, sã permitã auditorului sã-si
facã o opinie cu privire la situatiile financiare. În general, auditorul nu
examineazã totalitatea informatiilor la care are acces pentru a-si forma opinia, în
mãsura în care el poate ajunge la o concluzie cu privire la soldul unui cont, o
categorie de operatii sau un control intern, aplicând tehnici de sondaj bazate pe
rationament profesional sau esantion statistic.
Factorii care influenteazã rationamentul auditorului în legãturã cu ceea ce
constituie elemente probante suficiente cuprind:

Importanta riscului de inexactitate; acest risc poate depinde de:

· natura elementelor în cauzã;

· adecvarea controlului intern;

· natura activitãtilor realizate;

· existenta unor situatii susceptibile de a exercita o influentã neobisnuitã
asupra conducerii întreprinderii;

· situatia financiarã a întreprinderii.

Importanta relativã a elementului avut în vedere, tinând seama de
ansamblul informatiilor bilantului contabil.
Experienta cãpãtatã în cursul unor auditãri anterioare.

Concluziile procedurilor de audit, în special descoperirea eventualã a unor
fraude sau erori.

Tipul de informatie disponibilã.

În cazul obtinerii de elemente probante pornind de la testele de procedurã,
aspectele sistemelor contabile si de control intern asupra cãrora auditorul va
strânge elemente probante se referã la:
-conceperea sistemelor contabile si de control intern; sunt aceste sisteme
concepute de o manierã care sã previnã sau sã detecteze si corecteze anomalii
semnificative?
-functionarea sistemelor contabile si de control intern; aceste sisteme au
functionat de o manierã satisfãcãtoare pe toatã perioada?

În colectarea elementelor probante pornind de la procedurile de
conformitate, auditorul se asigurã de posibilitatea obtinerii unor afirmatii în
materie:

o de existentã: controlul intern existã?

o de eficacitate: controlul intern functioneazã eficace?

o de permanentã: controlul a functionat eficace pe toatã perioada în cursul
cãreia auditorul întelege sã se sprijine pe el?

În cazul obtinerii de elemente probante pornind de la con troalele
substantive, auditorul trebuie sã determine dacã elementele rezultate din aceste
controale precum si din testele de procedurã sunt suficiente si adecvate pentru a
stabili dacã la elaborarea situatiilor financiare de cãtre conducerea întreprinderii
au fost întrunite criteriile urmãtoare:
o de existentã: un element al activului sau pasivului existã la un moment
dat;

o de drepturi si obligatii: un element de activ este un drept al
întreprinderii iar un element de pasiv este o obligatie pentru întreprinderea
datã, la un moment dat;
o de apartenentã (de realitate) tranzactiile sau evenimentele se referã la
întreprinderea datã si s-au produs în cursul perioadei respective;

o de exhaustivitate: activele, datoriile, tranzactiile sau evenimentele au
fost înregistrate si toate faptele importante au fost mentionate;

o de evaluare: înregistrarea unui activ sau a unei datorii s-a fãcut la
valoarea lor de inventar:

o de mãsurare: o operatie sau un eveniment este înregistratã la valoarea sa
de tranzactionare si un venit sau o cheltuialã apartin perioadei;

o de prezentare si publicitate: o informatie este prezentatã, clasatã si
descrisã conform referential ului contabil aplicabil.

Auditorul poate obtine un grad de certitudine mai ridicat atunci când
elementele probante adunate, de origine si de naturã diferite, sunt concordante.
În acest caz, auditorul poate obtine un grad de certitudine global superior celui
pe care îl obtine din fiecare din elementele probante luate izolat. Invers, atunci
când elementele probante obtinute din surse diferite nu sunt concordante între
ele, poate fi necesarã folosirea unor proceduri suplimentare în scopul rezolvãrii
contradictiei.
Trebuie sã existe un raport rezonabil între costul pentru obtinerea unor
elemente probante si utilitatea informatiei obtinute.

2. Programul de control
Nu existã un program standard de control al conturilor deoarece acest
program depinde exclusiv de rezultatele etapelor precedente si de
caracteristicile fiecãrei întreprinderi.
Dupã cum s-a vãzut, etapa de cunoastere a întreprinderii a permis
determinarea domeniilor semnificative, a zonelor de risc si a naturii operatiilor;
în etapa referitoare la aprecierea controlului intern, auditorul a avut
posibilitatea identificãrii existentei con- trolului intern pe care se poate sprijini si
verificãrii modului de functionare a acestuia. Numai în functie de aceste tluxuri
de informatii si de gradul de fiabilitate al lor auditorul îsi stabileste programul
de control al conturilor care, asa cum s-a mai amintit, poate fi restrâns sau
extins.
Pentru stabilirea programului de control, auditorul va utiliza planul de
misiune si foaia de sintezã a aprecierii controlului intern, documente ce asigurã
legãtura cu etapele precedente.
Programul de control poate fi stabilit pe o foaie de lucru specialã, care
contine rubricile urmãtoare:
-lista controalelor de efectuat ordonatã pe sectiunile situatiilor financiare;
aceste controale trebuie cât mai bine detaliate pentru a fi usor de identificat
documentele si informatiile necesare a se solicita întreprinderii;

-întinderea esantionului: tinând seama de pragul de semnificatie si de
evenimentele erori ce pot fi descoperite, este indicat ca în aceastã coloanã sã se
mentioneze volumul sondajelor de efectuat pentru controlul respectiv;

-indicarea datei la care a fost efectuat controlul este foarte importantã,
având în vedere cã, calitatea unui control depinde de data la care s-a efectuat.
Aceastã coloanã va fi completatã pe mãsura avansãrii programului de control,
ceea ce permite urmãrirea cronologicã a lucrãrilor;

-o referintã pentru foaia de lucru;

-probleme întâlnite: aceastã coloanã se foloseste pentru supervizarea
lucrãrilor si pentru a stabili sinteza rezultatelor controalelor.

3. Tehnici de control pentru obtinerea elementelor probante
Pe tot parcursul misiunii sale, auditorul urmãreste obtinerea elementelor
probante care sã îi permitã sã dea certificarea asupra situatiilor financiare,
utilizând diverse procedee si tehnici care privesc:

o controlul asupra pieselor justificative si control de verosimilitate;
o observarea fizicã;
o examenul analitic.

Pentru obtinerea elementelor probante, tehnicile de control folosite sunt:

- inspectia fizicã si observatia, care constau în a examina
-examenul documentelor primite de cãtre întreprindere, care servesc ca
piese justificative sau la controlul operatiilor respective;
-examenul documentelor emise de cãtre întreprindere: copii facturi,
conturi, balante etc.;

-control aritmetic;

-analize, estimãri si confruntãri între informatii si documente;

-examen analitic, care constã în:

· efectuarea de comparatii între datele care rezultã din situatiile financiare
si datele anterioare, posterioare si previzionale ale întreprinderii;

· analiza abaterilor si tendintelor;

· studiul si analiza elementelor neobisnuite ce rezultã din comparatiile
efectuate;

-informatii verbale obtinute de la conducere si de la alte cadre din
întreprindere.

a) Tehnica sondajului
Tinând seama de numãrul de operatii efectuate de întreprindere,
auditorul nu poate verifica integral, de exemplu, rulajele sau soldurile
unui cont. El cautã elementele probante pe un esantion adecvat, utilizând
tehnica sondajului cel mai bine adaptat fiecãrei situatii.

Sondajul este definit ca o tehnicã ce constã în selectionarea unui anumit
numãr sau pãrti dintr-o multime, aplicarea la acestea a tehnicilor de obtinere a
elementelor probante si extrapolare a rezultatelor obtinute asupra esantionului
la întreaga masã sau multime.
Tehnica sondajului este reglementatã de Standardul International de
Audit (ISA) nr. 530.

- în unele cazuri, în general cu ocazia verificãrii functionãrii controlului
intern, auditorul cautã sã demonstreze cã elementele care constituie masa,
multimea, prezintã o caracteristicã comunã (de exemplu, vizarea sau
aprofundarea comenzilor cu ocazia cumpãrãrilor); sondajele efectuate în astfel
de cazuri sunt sondaje asupra atributiilor;
- în alte cazuri, în general cu ocazia controlului conturilor, auditorul cautã
sã verifice valoarea datã unei multimi sau unei mase;
acestea sunt sondaie asupra valorilor.

Auditorul poate folosi în general douã tipuri de sondaje: sondajul statistic
si sondajul nestatistic, bazat exclusiv pe experienta sa profesionalã; acesta din
urmã, însã, nu permite o extrapolare riguroasã a rezultatelor obtinute asupra
esantionului la întreaga masã sau multime. Alegerea între cele douã tipuri de
sondaje depinde de pregãtirea profesionalã a auditorului si de gradul de
credibilitate pe care acesta doreste sã îl dea concluziilor sale.
Oricare ar fi însã tipul de sondaj, este important sã fie respectate câteva
reguli riguroase privind decizia asupra esantionului si pentru parcurgerea unor
etape obligatorii.

Eficacitatea unui sondaj este conditionatã de definirea precisã a
obiectivelor sale: Auditorul trebuie deci sã explice:
-ce cautã sã demonstreze, sã probeze. Aceastã etapã îi permite sã
defineascã apriori caracteristicile a ceea ce va trebui sã fie considerat ca o eroare
sau o anomalie. De exemplu, sã demonstreze cã punctajul între avizele de
expediere si facturi realizat de personalul întreprinderii poate scoate în evidentã
toate expedierile în curs de facturare;

-cã rata erorilor existente în multime (masã) nu depãseste rata maximã
acceptabilã de anomalii de functionare, adicã pragul peste care expertul va
considera cã controlul intern nu functioneazã de o manierã satisfãcãtoare.

Alegerea naturii multimii, a masei este foarte importantã: aceasta trebuie
sã fie compatibilã cu obiectivul urmãrit.
De exemplu, pentru a verifica cã toate receptiile au condus la
contabilizarea facturilor respective, masa de bazã (multimea) trebuie sã o
constituie bonurile (notele) de receptie si nu facturile contabilizate.
Auditorul trebuie, de asemenea, sã defineascã limitele de timp (perioada)
care va servi ca bazã a selectiei sale din întreaga masã (multime).
O caracteristicã a maselor (multimilor) care servesc ca bazã controalelor
este cã acestea sunt, foarte rar, omogene; de aceea, analiza masei (a multimii)
este necesarã, ea permitând decuparea, împãrtirea în submase cu caracteristici
suficient de omogene pentru a nu denatura rezultatele sondajului.
Alegerea tehnicii de lucru retinute depinde de urmãtorii factori:
· talia masei respective (cu cât e mai mare cu atât recurgerea la tehnici
statistice este mai indicatã);
· capacitatea acesteia de a îndeplini obiectivele sondajului;
· raportul cost/eficacitate al tehnicii alese (costurile impuse pentru
realizarea unui sondaj statistic sunt uneori disproportionate fatã de obiectivele
si utilitatea sondajului).

Evaluarea rezultatelor.
Înainte de tragerea unei concluzii generale asupra rezultatelor obtinute,
fiecare anomalie constatatã este examinatã în sensul aprecierii dacã aceste
anomalii sunt într-adevãr reprezentati ve pentru masa (multimea) respectivã
sau sunt accidentale, si al aprecierii dacã aceste anomalii nu sunt revelatoare
pentru o problemã mai gravã decât aparentele (de exemplu, o fraudã).
Anomaliile exceptionale sunt analizate si tratate separat si numai dupã
izolarea efectelor acestora este posibilã extrapolarea rezultatelor obtinute asupra
esantionului la întreaga multime (masã) care a servit ca bazã sondajului.
Concluziile sondajului. Concluzia finalã asupra postului, tranzactiilor sau
operatiilor care au fãcut obiectul controlului va fi suma concluziilor trase:

-asupra elementelor cheie care au fãcut obiectul unui control;

-asupra anomaliilor exceptionale constatate;

-asupra restului masei (multimii).

Dacã concluzia finalã este cã anomaliile sau erorile din multimea
controlatã depãsesc rata de anomalii sau de erori asteptatã, auditorul trebuie sã
se întrebe dacã nu este necesarã repunerea în cauzã a aprecierii sale asupra
controlului intern.

b) Tehnica observãrii fizice
Observarea fizicã este mijlocul cel mai eficace de verificare a existentei
unui activ, însã ea nu aduce decât o parte din elementele probante
necesare si anume numai existenta bunului respectiv;celelalte elemente
probante ca: proprietatea asupra bunului, valoarea atribuitã etc. trebuie
verificate prin alte tehnici.
Actiunile întreprinse de auditor pe linia controlului stocurilor, de
exemplu, au ca obiectiv asigurarea cã:
-întreprinderea a prevãzut mijloace corespunzãtoare care permit
recenzarea activelor în conditii de fiabilitate;aceastã fazã a interventiei constã în
studierea procedurilor de inventariere si se situeazã deci înaintea inventarierii
propnu-zlse;
-aceste mijloace sunt puse în aplicare în mod satisfãcãtor; aceastã fazã
constã în verificarea faptului cã persoanele însãrcinate cu inventarierea aplicã în
mod corect procedurile si se situeazã în timpul inventarierii popriu-zise;
-lucrãrile de inventariere au fost corect exploatate (valorificate); aceastã
fazã constã în a controla dacã cantitãtile recente sunt cele utilizate pentru
evaluarea sumei stocurilor si se situeazã deci dupã inventarierea propriu-zisã.

c) Confirmarea externã (directã)
Este o procedurã care constã în a cere unui tert având legãturi de
afaceri cu întreprinderea verificatã, sã confirme direct auditorului
informatiile privind existenta operatiilor, a soldurilor etc. Auditorul are
latitudinea de a determina conditiile si întinderea acestei proceduri.
Procedura se demareazã cu acordul conducerii întreprinderii supusã
controlului; dacã aceasta nu se aratã favorabilã pentru o astfel de procedurã,
auditorul se poate gãsi în una din urmãtoarele douã situatii:

-sau considerã cã tehnicile compensatorii de control îi aduc elemente
suficiente de probã;

-sau considerã cã alte controale nu-l conduc la elemente probante fatã de
limitele impuse de conducerea întreprinderii, care va suporta consecintele
necesare cu privire la certificare.

Standardul International de Audit (ISA) nr. 505 defineste principalele
cazuri în care auditorul are obligatia sã procedeze la folosirea tehnicii
confirmãrii directe:

-confirmarea unor cauze în baza cãrora s-au realizat unele tranzactii;

-confirmarea de cãtre bãnci a soldurilor conturilor si alte informatii
considerate necesare;

-confirmarea conturilor de clienti si debitori;
-confirmarea stocurilor în depozite vamale, în consignatie si alte stocuri la
terti;

-valori mobiliare cumpãrate prin intermediari financiari;

-împrumuturi de la terti;

-confirmarea soldurilor costurilor de furnizori si creditori.

Confirmarea poate sã fie pozitivã. atunci când tertul solicitat îsi exprimã
acordul asupra informatiei primitã sau furnizeazã chiar el informatia, sau
negativã. atunci când tertului solicitat i se cere sã nu rãspundã decât în cazul în
care nu este de acord cu informatia care i s-a prezentat.
Auditorul trebuie sã ia în consideratie orice fapt de naturã sã punã în
discutie fiabilitatea rãspunsului obtinut la cererea de confirmare externã
(directã).
Procedurile si principiile fundamentale, precum si modalitãtile lor de
aplicare, în legãturã cu utilizarea de cãtre auditor a procedurii confirmãrii
externe (directe) ca mijloc de obtinere a elementelor probante, sunt reglementate
prin Standardul International de Audit (ISA) nr. 505, aplicabil începând cu
auditul situatiilor financiare ale anului 2001.

d) Procedurile analitice

Procedurile analitice cuprind compararea informatiilor financiare ale
întreprinderii:

-cu informatiile comparabile ale exercitiilor precedente;

-cu rezultatele stabilite de întreprindere - bazate pe bugete sau pe
previziuni - sau estimate de auditor (cum ar fi cele privind cheltuielile cu
amortizãrile);

-cu informatiile similare din sectorul de activitate din care face parte
întreprinderea;

Procedurile analitice sunt utilizate în diferite etape ale misiunii de audit si
anume:
-pentru a ajuta auditorul sã planifice natura, calendarul si întinderea altor
proceduri de audit (etapele anterioare);

-în controalele substantive pentru gãsirea elementelor probante;

-ca mijloc de revizuire a coerentei de ansamblu a situatiilor financiare
(etapa V - urmãtoare).

Atunci când auditorul foloseste procedurile analitice ca si controale
substantive, trebuie sã tinã seama de unii factori precum:

-obiectivele procedurilor analitice si gradul de fiabilitate al lor;

-disponibilitatea informatiilor si fiabilitatea lor;

-sursele informatiilor disponibile; sursele externe independente sunt în
general mai fiabile decât sursele interne;

-caracterul comparabil al surselor disponibile;

-cunostintele dobândite cu auditurile precedente etc.

Tehnica procedurilor analitice este reglementatã prin Standardul
International de Audit (ISA) nr. 520.

4. Particularitãtile privind pãrtiie afiliate (legate)
Standardul International de Audit (ISA) nr. 550 stabileste procedurile si
principiile fundamentale, precum si modalitãtile lor de aplicare in ceea ce
priveste raspunderea auditorului.
5. Ipoteza continuitãtii activitãtii
În timpul planificãrii si realizãrii misiunii de audit, auditorul trebuie sã
aprecieze temeinicia utilizãrii de cãtre conducerea întreprinderii a conventiei
contabile de bazã de continuare a activitãtii, la elaborarea situatiilor financiare.
Exemple de fapte sau evenimente care, luate izolat sau împreunã,
constituie semne de întrebare asupra valabilitãtii conventiei contabile de bazã
de continuare a exploatãrii, fãrã a fi exhaustive, sunt:
-capitaluri proprii sau fond de rulment negative;
-împrumuturi care ajung la scadentã, fãrã perspectivã realizatã de
rambursare sau reesalonare, sau recurgerea excesivã la credite pe termen scurt
pentru a finanta active pe termen lung;

-indicii privind retragerea suportului financiar de cãtre creditori;

-marje brutã de autofinantare negativã;

-indicatori financiari cheie, nefavorabili;

-pierderi din exploatare sau degradãri importante ale activelor;
-acordarea contractelor si conventiilor de împrumut;

-examenul operatiilor de cumpãrãri sau vânzãri de pãrti ale unei societãti
în participatie;

-examenul operatiilor si tranzactiilor între pãrti legate identificate;

-obtinerea unei declaratii de la conducerea întreprinderii prin care sã
ateste cã informatiile prezentate cu privire Ia identificarea pãrtilor legate sunt
exhaustive si au fost corect descrise în anexele Ia situatiile financiare.

-stoparea politicii de distribuire de dividende;

-insuficienta trezoreriei pentru a face plãtile la scadentã;

-refuzul creditelor - furnizori;

-pãrãsirea întreprinderii de cãtre cadrele de conducere;

-pierderea unor piete importante, a unor licente importante sau furnizori
principali;

-miscãri sociale, sau lipsa materiilor prime de bazã;

-proceduri judiciare în curs care, dacã sunt pierdute, pot avea consecinte
financiare grave;
-schimbãri legislative sau de politici guvernamentale care riscã sã aibã
efecte nefavorabile asupra întreprinderii.

Responsabilitatea auditorului constã în aprecierea modului în care
conducerea întreprinderii a utilizat conventia contabilã de bazã a continuitãtii
activitãtii si dacã existã incertitudini semnificative în ce priveste capacitatea
întreprinderii de a continua activitatea si care ar fi trebuit sã fie prezentate în
anexe. El trebuie sã colecteze elemente probante suficiente si adecvate pentru a
confirma existenta unei incertitudini semnificative referitoare la continuitatea
exploatãrii.

Auditorul se poate gãsi în una din urmãtoarele situatii:
a) a fost aplicatã conventia contabilã de bazã a continuitãtii activitãtii dar
existã o incertitudine semnificativã. În acest caz se verificã dacã în notele anexe
au fost descrise corect faptele susceptibile de a pune în discutie continuitatea
activitãtii; în caz afirmativ, el va emite o opinie fãrã rezerve dar va introduce un
paragraf de observatii; în caz negativ, el va emite o opinie cu rezerve sau o
opinie defavorabilã;

b) situatiile financiare au fost stabilite în conditii de continuitate a
activitãtii dar în rationamentul sãu profesional,auditorul retine cã
întreprinderea nu va fi în mãsurã sã continue activitatea; în acest caz, el el va
emite o opinie defavorabilã;

c) conducerea întreprinderii refuzã sã facã sau sã completeze analizele sale
pentru a evalua de o manierã completã aspectele legate de continuitatea
activitãtii; auditorul poate introduce o rezervã în raportul sãu, ca urmare
limitãrii întinderii lucrãrilor sale: caracterul rezonabil al acestor estimãri si
corecta si completa prezentare a informatiilor în anexe.
În acest scop, auditorul poate:
-examina si testa procedurile urmate de conducerea întreprinderii pentru
efectuarea estimãrii;

-utiliza o estimare independentã pentru a o compara cu cea efectuatã de
conducerea întreprinderii;

-revedea evenimentele posterioare închiderii exercitiului pentru a stabili
dacã estimarea se confirmã.
Standardul International de Audit (ISA) nr. 540 stabileste procedurile si
principiile fundamentale cât si si modul lor de aplicare în ce priveste auditul
estimãrilor contabile continute în situatiile financiare.

Standardul International de Audit (ISA) nr. 570 stabileste procedurile si
principiile fundamentale, cât si modul lor de aplicare în ce priveste
responsabilitãtile auditorului în legãturã cu aplicarea conventiei contabile de
bazã a continuãrii activitãtii la elaborarea situatiilor financiare ale întreprinderii.

6. Auditul estirnãrilor contabile

Estimarea contabilã desemneazã o evaluare aproximativã a sumei unui
element în absenta unei metode precise de mãsurare (determinare). Cele mai
frecvente estimãri contabile se referã la:

-provizioane pentru deprecierea stocurilor si creantelor;

-amortizarea imobilizãrilor asupra duratei lor de viatã estimatã;

-venituri anticipate;

-impozite amânate;

-provizioane pentru riscuri privind procesele în curs;

-pierderi asupra unor contracte pe termen lung;

-provizioane pentru garantii.

Auditorul trebuie sã reuneascã elemente probante suficiente si adecvate
asupra estimãrilor contabile cuprinse în situatiile financiare.

CAPITOLUL V

EXAMENUL SITUATIILOR FINANCIARE

1. Misiuni initiale - soldurile de deschidere
Standardul International de Audit (ISA) nr. 510 reglementeazã procedurile
si principiile fundamentale si modul lor de aplicare în ce priveste soldurile de
deschidere în cazul primului audit efectuat la o întreprindere sau atunci când
situatiile financiare ale exercitiului precedent au fost auditate de cãtre un alt
auditor.
În misiunile initiale de audit, auditorul trebuie sã gãseascã elemente
probante suficiente si adecvate care sã-i permitã sã se asigure cã:
- soldurile de deschidere nu contin anomalii care sã aibã o influentã
semnificativã asupra situatiilor financiare ale exercitiului în curs;
- soldurile de închidere ale exercitiului precedent au fost corect preluate
sau, în cazuri deosebite, au fost ajustate retroactiv;
- politicile de închidere a conturilor si metodelor de evaluare folosite au
fost aplicate în mod constant, sau modificarea acestora a fost corect înregistratã
si descrisã în notele anexe.
Elementele probante pe care le va reuni auditorul în legãturiI cu soldurile
de deschidere depind de urmãtorii factori:
- politicile de închidere si metodele de evaluare aplicate de întreprinderi;
- situatiile financiare ale exercitiului precedent, auditate sau nu si, în caz
afirmativ, continutul raportului de audit;
- natura conturilor si riscul de anomalii existent în situatiile financiare ale
exercitiului în curs;
-caracterul semnificativ al soldurilor de deschidere asupra situatiilor
financiare ale exercitiului în curs;
-caracterul semnificativ al soldurilor de deschidere asupra situatiilor
financiare ale exercitiului in curs.

Când situatiile financiare ale exercitiului precedent au fost auditate de un
alt auditor, auditorul actual poate gãsi elementele probante examinând dosarele
de lucru ale auditorului precedent;
în acest caz, noul auditor va evalua competenta profesionalã si
independenta auditorului precedent. Dacã raportul de audit al exercitiului
precedent a fost calificat, auditorul va acorda o atentie particularã în timpul
exercitiului în curs faptelor care au stat la originea opiniei calificate a
auditorului precedent.
Dacã situatiile financiare precedente nu au fost auditate sau auditorul nu
este satisfãcut de rezultatul aplicãrii procedurilor din alineatul anterior, acesta
va pune în lucru alte proceduri, cum ar fi:
-pentru activele si datoriile pe termen scurt, este posibil sã se obtinã
elemente probante prin punerea în lucru a procedurilor pentru exercitiul în
curs. De exemplu, în costurile/plãtile clientilor si furnizorilorîn sold la
deschiderea exercitiului furnizeazã deja elemente probante asupra existentei,
exhaustivitãtii, drepturi si obligatii si evaluarea acestora la începutul
exercitiului. În cazul stocurilor pot fi aplicate proceduri complementare pornind
de la inventarierea spontanã si compararea cu soldul de deschidere pe baza
ecuatiei Si = Sf - I + E (Si = stoc initial; Sf = stoc final;I= intrãri si E = iesiri).

-pentru activele si datoriile pe termen lung, auditorul va examina
documentele care justificã soldurile de deschidere; se pot, de asemenea, obtine
informatii prin confirmarea soldurilor de deschidere.

Dacã prin aplicarea procedurilor mentionate nu se obtin elemente
probante suficiente si adecvate cu privire la soldurile de deschidere, auditorul
trebuie sã emitã o opinie cu rezerve sau se va afla în imposibilitatea de a emite o
opinie.

2. Examenul situatiilor financiare

Situatiile financiare (bilant, contul de profit si pierdere si celelalte
componente) constituie documente de sintezã a contabilitãtii asupra cãrora
auditorul îsi exprimã opinia.
Controalele efectuate asupra conturilor i-au permis auditorului sã obtinã
unele elemente probante pe baza cãrora sã tragã concluzii cu privire la diferite
posturi si rubrici din situatiile financiare.
Pentru a-si putea exprima opinia, auditorul trebuie sã confirme cã
situatiile financiare sunt în acord cu concluziile sale si cã ele reflectã corect
deciziile conducerii întreprinderii si dau o imagine fidelã activitãtii si situatiei
financiare a întreprinderii.
Examenul situatiilor financiare are ca obiect verificarea:

-faptului cã bilantul, contul de profit si pierdere si celelalte componente
ale situatiilor financiare sunt coerente, concordã cu datele din contabilitate, sunt
prezentate conform principiilor contabile si reglementãrilor în vigoare si tin cont
de evenimentele posterioare datei de închidere;

-faptului cã anexele comportã toate informatiile de importantã
semnificativã asupra situatiei patrimoniale, financiare si rezultatelor obtinute.
Tehnicile de examinare a situatiilor financiare se sprijinã pe procedurile
analitice prevãzute de ISA 520 si în mod deosebit pe:

-stabilirea ratiourilor obisnuite de analizã financiarã si compararea lor cu
cele ale exercitiilor precedente si a sectorului de activitate;
-comparatiile între datele reiesite din situatiile financiare si datele
anterioare, posterioare si previziunile întreprinderii sau ale altor întreprinderi
similare;
-compararea în procent fatã de cifra de afaceri a diferitelor posturi din
contul de profit si pierdere.

Acest examen analitic asupra documentelor finale permite actualizarea si
controlul concluzii lor trase în timpul examenului analitic efectuat în etapele
anterioare.
Un obiectiv central al examinãrii situatiilor financiare îl constituie
verificarea dacã acestea dau o imagine fidelã clarã si completã:
-pozitiei financiare (patrimoniului) întreprinderii, prin:

· tinerea corectã si la timp a contabilitãtii;

· existenta inventarierii patrimoniului, a corectei valorificãri a acesteia si a
cuprinderii acestui rezultat în situatiile financiare;

· preluarea corectã în balanta de verificare a datelor din conturile sintetice
si concordanta dintre acestea si conturile analitice;

· corecta efectuare a operatiilor legate de înregistrarea sau modificarea
capitalului social;

· corecta evaluare a elementelor patrimoniale conform reglementãrilor în
vigoare;

· întocmirea bilantului contabil pe baza balantei de verificare a conturilor
sintetice;

· corelarea datelor din anexe cu cele din bilant.

-rezultatelor financiare, prin:
. întocmirea contului de profit si pierdere pe baza datelor din contabilitate
privind perioada de raportare;

· stabilirea profitului net si a destinatiilor acestuia propuse adunãrii
generale conform dispozitiilor legale.

- situatiei financiare, prin:

· existenta garantiilor pentru împrumuturile si creditele obtinute sau
acordate de întreprindere;

· existenta suficientã a resurselor financiare.

În centrul preocupãrilor auditorului în aceastã etapã se aflã bilantul
contabil al întreprinderii; în cadrul actiunilor de verificare a bilantului contabil,
auditorul îsi divizeazã diligentele verificând si satisfacerea unor reguli generale
si particulare.

Reguli generale:

Bilantul contabil este întocmit conform normelor contabile în vigoare,
auditorul asigurându-se cã principiul prudentei si al continuitãtii activitãtii sunt
respectate (în cazul încetãrii partiale sau totale a activitãtii se va tine seama de
incidentele previzibile la închiderea exercitiului) iar principiul independentei
exercitiului a fost aplicat.

Bilantul contabil este întocmit sub o formã comparativã, metodele de
evaluare si prezentare fiind identice cu cele ale anului precedent; dacã intervin
modificãri, ele sã fie înscrise si justificate în anexã.

Elementele de activ si pasiv sunt evaluate separat fãrã sã se opereze
compensatii.

Bilantul de deschidere corespunde cu bilantul de închidere al exercitiului
precedent.

Auditorul procedeazã pentru fiecare cont la verificarea contabilã a
credibilitãtii componentelor sale si ale soldului sãu.
regrupate în registrul inventar cantitativ si valoric, dupã caz. Auditorul
procedeazã la o comparare între valorile de inventar furnizate de întreprindere,
apreciind credibilitate a lor.

Reguli particulare:

Capitalurile poprii; auditorul verificã îuregistrarea în conturile
capitalurilor proprii ale operatiilor aferente acestora, conform deciziilor
adunãrilor generale.

Împrumuturi si datorii asimilate; auditorul cere sã i se comunice
documentele care-i permit sã urmãreascã în detaliu operatiile respective.

Imobilizãri; auditorul verificã tinerea documentelor care permit sã se
urmãreascã în detaliu operatiile aferente tuturor imobilizãrilor si amortizãrilor
lor.

Stocuri si productie în curs de executie; auditorul cere sã i se prezinte
situatia detaliatã si cifratã a stocurilor si a productiei în curs de executie, ca si
pentru provizioanele aferente constituite pentru deprecierea acestora întocmite
la data închiderii exercitiului sau la o datã cât mai apropiatã. Auditorul obtine
din partea conducerii întreprinderii descrierea metodelor utilizate pentru
evaluarea stocurilor si a productiei în curs. El se asigurã de conformitatea
acestor metode cu regulile în vigoare si verificã aplicarea lor, prin sondaj.

Conturile de terti; auditorul cere sã i se remitã, dupã caz:

. balantele conturilor individuale asigurându-se de concordanta lor cu
conturile generale, sintetice;

. un inventar al creantelor si datoriilor existente la finele exercitiului.

Datele de inventar ale elementelor de activ si pasiv sunt

Auditorul analizeazã, eventual prin sondaj, soldurile conturilor de terti
plecând de la documentele si informatiile contabile pe care le are la dispozitia
sa. El cere sã se procedeze la efectuarea corecturilor pe care le gãseste necesare.
Conturile de provizioane: auditorul verificã constituirea acestora pe baza
documentelor justificative necesare si înregistrarea în bilant sau anexe.

El se asigurã cã aceste provizioane sunt bine contabilizate tinând cont de
riscurile si pierderile intervenite între data închiderii exercitiului si întocmirea
bilantului sau între data întocmirii bilantului si data verificãrii acestuia de cãtre
auditor.

Conturi de trezorerie: auditorul se asigurã cã întreprinderea întocmeste
periodic o situatie comparativã a soldurilor fiecãrui cont de trezorerie din
contabilitate si din extrasele de cont bancare; el controleazã aceste situatii
comparative cel putin o datã pe an.

În legãturã cu rezultatul exercitiului, auditorul:

-examineazã unele conturi de cheltuieli, cum ar fi: chiriile, primele de
asigurare, comisioanele si onorariile, impozitele, salariile, cheltuielile sociale,
împrumutuile si creditele, declaratiile de impunere, contracte diverse si plãti
fãcute în contul acestora;

-examineazã bazele de impozitare stabilite în materie de taxe si impozite
asupra conturilor de venituri;

-examineazã, eventual cu conducerea întreprinderii, insuficientele si
anomaliile constatate si propune, dacã e cazul, efectuarea înregistrãrilor
corespunzãtoare în mãsura în care ele sunt justificate;

-examineazã situatia comparativã a diverselor conturi de venituri si
cheltuieli, analizând soldurile intermediare de gestiune rezultate, stabilind
concluziile ce se impun.

În legãturã cu anexele la situatiile financiare, auditorul examineazã
informatiile furnizate de acestea, analizând în mod deosebit:

-evolutia conturilor prezentate de aceste anexe, mãsurile luate de
conducerea întreprinderii sau propuse de aceasta;

-respectarea modului si metodelor de evaluare a posturilor din bilant si
din contul de profit si pierdere;
-metodele utilizate pentru calculul amortizãrii si provizioanelor si
fundamentarea lor.

CAPITOLUL VI
EVENIMENTE POSTERIOARE INCHIDERII BILANTULUI
Standardul International de Contabilitate (lAS) nr. lO stabileste
tratamentul în situatiile financiare a evenimentelor favorabile si nefavorabile
care survin dupã data închiderii exercitiului, care pot fi de douã tipuri:

- evenimente care furnizeazã informatii în legãturã cu fapte care existau la
data închiderii exercitiului; sunt acele evenimente care aduc o mai amplã
confirmare a circumstantelor existente la data închiderii;

- evenimente care furnizeazã informatii bazate pe fapte survenite dupã
data închiderii exercitiului; sunt evenimente care indicã circumstante noi,
apãrute dupã data închiderii.

Standardul International de Audit (ISA) Nr. 560 stabileste obligatiile
pentru auditor de a lua în considerare incidentele evenimentelor posterioare
închiderii exercitiului, atât asupra situatiilor financiare cât si asupra raportului
sãu, distingându-se trei etape:

1. Fapte descoperite pânã la data raportului de audit

Auditorul trebuie sã punã în lucru proceduri care urmãresc strângerea de
elemente probante suficiente si adecvate care sã justifice faptul cã au fost
identificate toate evenimentele care pot necesita ajustãri ale situatiilor financiare
sau informatii suplimentare în anexe, pânã la data raportului sãu.

Procedurile menite sã identifice evenimentele care pot face obiectul unei
ajustãri a situatiilor financiare sau unei informatii în anexe, vor fi puse în lucru
la o datã cât mai apropiatã de data raportului de audit si vor cuprinde actiunile
urmãtoare:

-examinarea facturilor de cumpãrãri, de vânzãri, a avizelor de expeditie
sau a notelor de intrare-receptie ale perioadei posterioare închiderii exercitiului,
pentru a verifica dacã operatiile respective nu sunt aferente exercitiului închis
(controlul principiului independentei exercitiului);
-examinarea încasãrilor posterioare închiderii pentru a verifica reactivarea
creantelor;

-cercetarea facturilor de vânzare posterioare încheierii pentru a se
încredinta cã stocurile nu sunt evaluate la o sumã superioarã valorii lor de
realizare sau invers;

-analiza procedurilor stabilite de conducerea întreprinderii pentru a se
asigura cã evenimentele posterioare închiderii au fost bine identificate;

-consultarea proceselor verbale ale adunãrii generale a actionarilor, ale
consiliului de administratie, ale comitetului de audit, ale comitetului de directie,
care au avut loc dupã data închiderii exercitiului;

-analiza altor informatii financiare luate, previziuni de trezorerie si alte
rapoarte ale conducerii întreprinderii;

-cereri, sau cereri suplimentare de informatii de la oficiul juridic sau de la
avocatii întreprinderii în legãturã cu procesele pe rol;

-corespondenta înregistratã la conducerea întreprinderii în legãturã cu
subiecte, cum ar fi:

. situatia actualã a unor elemente contabilizate pe baza unor date
preliminare sau neconcludente;

· noi angajamente, împrumuturi, garantii acordate sau primite;

Când auditorul a luat cunostintã, dupã data raportului sãu dar înaintea
publicãrii situatiilor financiare, de evenimente care riscã sã aibã o incidentã
semnificativã asupra acestora, auditorul trebuie sã stabileascã dacã trebuie sã
cearã cercetarea situatiilor financiare si sã discute aspectele în cauzã cu
conducerea întreprinderii pentru a stabili mãsurile care se impun.
Dacã conducerea întreprinderii corecteazã situatiile financiare, auditorul
va pune în lucru procedurile necesare si va furniza conducerii întreprinderii un
alt raport de audit, în nici un caz data noului raport nu va putea fi anterioarã
datei semnãrii sau aprobãrii situatiilor financiare si, în consecintã, procedurile
mentionate mai sus se vor prelungi pânã la data noului raport de audit.
Dacã conducerea întreprinderii refuzã sã corecteze situatiile financiare iar
auditorul considerã necesare aceste corecturi, el trebuie sã exprime o opinie cu
rezerve sau o opinie defavorabilã; dacã raportul de audit apucase sã fie depus,
auditorul cere conducerii întreprinderii sã nu publice, cãtre terti, situatiile
financiare si raportul de audit iar, dacã aceasta decide totusi publicarea,
auditorul va lua mãsurile adecvate pentru a evita ca tertii sã utilizeze raportul
sãu.

· vânzãri de active realizate sau avu te în vedere;

· noi actiuni sau obligatiuni emise sau prevãzute a fi emise, proiecte de
fuziune, sau alte cãi de restructurãri;

· active care fac obiectul unor pretentii de proprietate, distruse din diferite
cauze (incendii, inundatii etc.);

· evolutia unor riscuri;

· alte evenimente care ar pune în discutii continuitatea exploatãrii.

Dacã, prin aplicarea procedurilor de mai sus, auditorul descoperã cã
evenimentele posterioare au o incidentã semnificativã asupra situatiilor
financiare, el trebuie sã determine dacã acestea au fost corect avute în vedere si
au fãcut obiectul unei informatii corespunzãtoare în notele anexe la situatiile
financiare.
Când un subgrup, filialã sau sucursalã face obiectul unui audit din partea
altui auditor, auditorul va examina procedurile acestui alt auditor referitoare la
evenimentele posterioare, precum si necesitatea de a-l informa de data
prevãzutã pentru semnarea propriului sãu raport de audit.

2. Fapte descoperite dupã data raportului de audit, dar înaintea
publicãrii situatiilor financiare

Auditorul nu este tinut sã aplice proceduri sau sã facã investigatii
referitoare la situatiile financiare, dupã data raportului de audit.
Conducerea întreprinderii, însã, trebuie sã informeze auditorul asupra
evenimentelor survenite între data raportului de audit si data publicãrii
situatiilor financiare si care sunt susceptibile sã aibã o influentã asupra acestora.
3. Fapte descoperite dupã publicarea situatiilor financiare

Dupã publicarea situatiilor financiare auditorul nu este tinut sã procedeze
la vreo investigatie.
Dacã însã auditorul a luat cunostintã, dupã publicarea situatiilor
financiare, de existenta unui eveniment care, dacã ar fi fost cunoscut la data
semnãrii raportului sãu, l-ar fi condus la modificarea opiniei, el trebuie sã
stabileascã dacã este cazul corectãrii situatiilor financiare si sã discute aspectele
respective cu conducerea întreprinderii.
În cazul în care conducerea întreprinderii corecteazã situatiile financiare,
auditorul va controla mãsurile luate de conducerea întreprinderii pentru a se
asigura cã toate persoanele care sunt în posesia situatiilor financiare
nemodificate au luat cunostintã de corectarea acestora si va întocmi un nou
raport de audit asupra situatiilor financiare. Acest nou raport de audit trebuie sã
cuprindã un paragraf de observatii fãcând trimitere la o notã anexã la situatiile
financiare care cuprinde motivele corectiei situatiilor financiare publicate
anterior. Data noului raport de audit nu va fi anterioarã celei de aprobare a
situatiilor financiare corectate.
În cazul în care conducerea întreprinderii nu ia mãsurile necesare pentru a
se asigura cã toate persoanele care au în posesie situatiile financiare si raportul
de audit publicate anterior au fost corect informate de situatie si nu corecteazã
situatiile financiare chiar dacã auditorul a solicitat corectarea, auditorul va face
cunoscut conducerii întreprinderii cã va lua toate mãsurile pentru a evita ca
tertii sã utilizeze raportul sãu de audit.
Nu este necesarã corectarea situatiilor financiare si stabilirea unui nou
raport de audit atunci când situatiile financiare ale exercitiului urmãtor sunt pe
punctul de a fi publicate, cu conditia ca o informatie corespunzãtoare despre
situatia existentã sã fie furnizatã în notele anexate la aceste situatii financiare.

CAPITOLUL VII
UTILIZAREA LUCRÃRILOR AL TOR PROFESIONISTI

1. Utilizarea lucrãrilor unui alt auditor
Standardul International de Audit (ISA) nr. 600 stabileste procedurile si
principiile fundamentale si modalitãti le lor de aplicare referitoare la utilizarea
de cãtre un auditor, în cadrul unei misiuni de audit de bazã, la o entitate a
lucrãrilor realizate de cãtre un alt auditor, asupra situatiilor financiare ale unuia
sau mai multor sub-grupuri incluse în situatiile financiare ale acelei entitãti. El
nu se aplicã în cazul când doi sau mai multi auditori sunt numiti coauditori si
nici relatiilor auditorului cu auditorul precedent.
Când auditorul principal utilizeazã lucrãrile unui alt auditor, auditorul
principal trebuie sã determine incidenta acestor lucrãri asupra propriului sãu
audit.
Auditorul principal este auditorul responsabil de examenul situatiilor
financiare ale unei entitãti care includ conturile unuia sau mai multor
subgrupuri auditate de un alt auditor. Expresia alt auditor, desemneazã
auditorul - altul decât auditorul principal responsabil de examenul informatiilor
financiare ale unui subgrup, incluse în situatiile financiare auditate de cãtre
auditorul principal.
Hxpresia subgrup desemneazã o subdiviziune, sucursalã, filialã, societate
în participatiune, societate afiliatã sau orice altã entitate a le cãrei situatii
financiare sunt incluse în situatiile financiare audilate de cãtre auditorul
principal.
a) Acceptarea misiunii de auditor principal
Auditorul trebuie sã stabileascã dacã participarea sa la lucrãIlll' de audit
pe ansamblu este suficientã pentru a-i permite sã actio11I"/l' ca auditor
principal; pentru aceasta el va lua în consideratie:

-importanta pãrtii din situatiile financiare care fac obiectul auditãrii;

-nivelul sãu de cunoastere a activitãtilor sub grupurilor;

-riscul de anomalii semnificative în situatiile financiare ale sub grupurilor
auditate de alt auditor;

-punerea în lucru de proceduri complementare cu privire la subgrupurile
auditate de alt auditor care îi vor permite sã participe în mod semnificativ la
audit.

b) Proceduri puse în lucru de cãtre auditorul principal

Principalele proceduri specifice sunt:

-evaluarea competentei profesionale a altui auditor. Printre sursele de
informatii disponibile pentru evaluarea acestei competente pot fi: înscrierea sa
ca membru al aceluiasi organism profesional, apartenenta sa la un anume
cabinet, la o retea de firme, precum si informatii cuIe se de la alti auditori, bãnci
sau întretineri directe cu acel alt auditor;

-obtinerea de elemente probante care dovedesc cã lucrãrile acelui alt
auditor rãspund obiectivelor auditorului principal în cadrul misiunii sale de
audit. Auditorul principal va informa pe acest alt auditor în legãturã cu:

· obligatiile de independentã; va solicita o declaratie scrisã care sã ateste
respectarea acestor obligatii;

· coordonarea lucrãrilor si a raportãrilor, modalitãtile de coordonare vor fi
definite în etapa de planificare a auditului;

· obligatiile contabile, de control si de raportare, obtinând o declaratie
scrisã în legãturã cu respectarea acestora.

-întretinerea cu privire la procedurile de audit puse în operã, obtinerea
unui rezumat scris al procedurilor aplicate de cãtre alt auditor sau consultarea
dosarelor de lucru ale altui auditor.

Cunoscând contextul în care auditorul principal va folosi lucrãrile sale,
celãlalt auditor trebuie sã coopereze cu auditorul principal de exemplu, acest alt
auditor va aduce la cunostinta auditorului principal orice aspect al activitãtii
sale care nu se poate realiza conform modalitãtilor stabilite; la rândul sãu,
celãlalt auditor va fi informat despre orice problemã apãrutã în activitatea
auditorului principal care poate avea o incidentã importantã asupra propriei
sale activitãti.

2. Examenul lucrãrilor auditorului intern

Standardul International de Audit (ISA) nr. 610 stabileste procedurile si
principiile fundamentale precum si modalitãtile lor de aplicare referitoare la
examenul de cãtre auditor a lucrãrilor efectuate de auditorul intern al
întreprinderii.
Auditorul trebuie sã analizeze activitãtile auditorului intern si incidentele
potentiale asupra procedurilor de audit ale sale.
Auditorul intern, fãcând parte din structurile întreprinderii, are printre
obiectele sale examenul, evaluarea si controlul pertinentei si eficacitãtii
sistemelor contabile si de control intern; anumite aspecte ale lucrãrilor sale pot fi
utile auditorului extern.
Printre activitãtile auditorului intern care pot fi utile auditorului extern se
pot mentiona:

-examenul sistemelor contabile de control intern;

-examenul informatiilor financiare si de gestiune;

-evaluarea costurilor, rentabilitatea si eficienta unor tranzactii si
operatiuni;

-examenul modului de respectare a textelor legislative precum si al
politicilor si directivelor stabilite de conducerea întreprinderii.
Anumite mijloace puse în lucru pentru atingerea obiectivelor de mai sus
sunt similare iar anumite considerente ale auditului intern pot fi utile pentru a
defini natura, calendarul si întinderea procedurilor de audit extern.
Auditorul extern are obligatia sã obtinã o cunoastere suficientã a
activitãtilor auditului intern pentru a planifica si aborda în mod eficient auditul;
el poate constata cã lucrãri ale auditului intern, permit modificarea naturii si
calendarului auditului si reducerea întinderii procedurilor puse în lucru de cãtre
auditorul extern, sau el poate trage concluzia cã aceste lucrãri nu vor avea nici o
incidentã asupra procedurilor de audit extern.
În evaluarea lucrãrilor auditorului intern, auditorul extern va tine seama
de urmãtoarele criterii:

statutul auditorului intern în cadrul întreprinderii; situatia idealã constã în
faptul cã auditorul intern raporteazã asupra muncii sale esalonului de
conducere cel mai înalt din întreprindere si nu primeste nici o altã sarcinã
executivã sau de conducere în cadrul întreprinderii;

natura si întinderea lucrãrilor de audit intern efectuate; auditorul extern
va verifica dacã conducerea întreprinderii exercitã o influentã asupra
recomandãrilor auditorului intern;

3. Utilizarea lucrãrilor unui expert
Standardul International de Audit (ISA) nr. 620 stabileste procedurile si
principiile fundamentale si modalitãtile lor de aplicare în cazul utilizãrii
lucrãrilor unui expert ca si elemente probante.
Prin expert se întelege o persoanã sau un cabinet care posedã competente,
cunostinte si o experientã specificã într-un domeniu specific, altul decât cel care
presupune cunostinte de contabilitate si audit.
Expertul poate fi angajat de cãtre întreprindere, angajat de cãtre auditor,
salariat al întreprinderii sau salariat al auditorului.
În primul rând auditorul trebuie sã reuneascã elemente probante
suficiente si adecvate care sã demonstreze cã pot fi utilizate lucrãrile unui
anume expert în cadrul misiunii sale de audit.
Utilizarea lucrãrilor unui expert se face în urmãtoarele situatii:

-evaluarea anumitor active: clãdiri, constructii, terenuri, echipamente,
opere de artã, pietre pretioase;

-evaluarea stãrii fizice a unor active precum minereuri, zãcãminte, resurse
petroliere sau stabilirea duratei de viatã rãmasã a unor active corporale;

-evaluãri actuariale;

-evaluarea stadiului de avansare în realizarea fizicã a unor produse sau
lucrãri de constructii;

-avize juridice în ce priveste interpretarea unor acorduri, statute sau
reglementãri.

Când are în vedere sã foloseascã lucrãrile unui expert, auditorul trebuie sã
tinã cont de:

-caracterul semnificativ al elementului respectiv din situatiile financiare;

-riscul de eroare datorat naturii si complexitãtii elementului respectiv din
situatiile financiare;

-competentele tehnice; pregãtirea tehnicã adaptatã si o experientã ca
auditor intern;
-organizarea profesionalã; planificarea, supravegherea, controlul si
documentarea corectã a lucrãrilor, existenta manualelor de audit, programalor
de lucru si a dosarelor de lucru corespunzãtoare.

- volumului si calitãtii altor elemente probante disponibile.

În al doilea rând auditorul trebuie sã verifice competenta profesionalã a
expertului: calificãrile profesionale, diplome, înscrierea ca membru Într-un
organism profesional, experienta si reputatia sa în domeniul în care se
intentioneazã a fi folosit.
În al treilea rând auditorul trebuie sã evalueze obiectivitatea expertului.
Riscul unei lipse de obiectivitate este mai ridicat în cazul expertului angajat al
întreprinderii si al expertului legat într-un fel sau altul de întreprinderea
auditatã.
În al patrulea rând auditorul trebuie sã strângã elemente probante
suficiente si adecvate care sã demonstreze cã întinderea lucrãrilor expertului
rãspunde obiectivelor auditului. Aceasta se poate realiza examinând
instructiunile scrise date de cãtre întreprindere expertului, instructiuni care se
pot referi la teme precum:

obiectivele si întinderea lucrãrilor expertului;

- o descriere generalã a problemelor specifice care vor fi tratate în raportul
expertului;

- conditiile de acces ale expertului la informatii;

- confidentialitatea informatiilor despre întreprindere;

- informatii referitoare la ipotezele si metodele de lucru pe care le va folosi
expertul.

Auditorul trebuie sã stabileascã dacã lucrãrile expertului pot constitui un
element probant cu privire la aprecierea criteriilor ce trebuiesc îndeplinite de
situatiile financiare; el va stabili în mod deosebit dacã rezultatele la care a ajuns
expertul au fost corect luate în seamã la elaborarea situatiilor financiare; dacã el
va stabili cã lucrãrile expertului nu permit reunirea elementelor probantc, poate
angaja un alt expert sau va emite o opinie calificatã.
Când auditorul nu modificã raportul sãu, el nu trebuie sa facã mentiune
de utilizarea lucrãrilor expertului.

CAPITOLUL VIII

ALTE LUCRARI NECESARE ÎNCHEIERII MISIUNII

1. Chestionarul sfârsitului lucrãrilor

Într-o bunã practicã de audit este necesarã utilizarea unui chestionar al
sfârsitului lucrãrilor care sã permitã asigurarea cã toate elementele necesare
formulãrii opiniei asupra bilantului contabil au fost reuni te, cã normele au fost
respectate si cã dosarele de lucru sunt complete.
Chestionarul sfârsitului lucrãrilor, fiind un document intern al
auditorului, poate contine mai multe sau mai putine întrebãri în functie de
mãrimea, structura si experienta cabinetului de audit, de natura misiunii, si
dacã este primul audit sau clientul este mai vechi.
Întrebãrile din chestionar trebuie sã recapituleze toate lucrãrile ce trebuie
efectuate potrivit standardelor normelor de audit si procedurilor interne ale
cabinetului si se pot grupa dupã cum ur-meazã:
- întinderea lucrãrilor;

- delegarea lucrãrilor cãtre membrii echipei si supervizarea activitãtii lor;

- continutul bilantului contabil;

- raportãrile;

- comunicãrile cu conducerea întreprinderii;

- latura administrativã.

Acest chestionar va servi la elaborarea notei de sintezã a misinii.

2. Notã de sintezã

-problemele tehnice întâlnite si maniera în care au fost rezolvate;
-punctele în suspensie care necesitã primirea unei informatii
complementare;

-domeniile care necesitã o luare de pozitie si o decizie finalã a auditorului;

-o listã a modificãrilor propuse, evidentiindu-le pe cele care au fost
contabilizate si separat pe cele care încã nu au fost acceptate de întreprindere.

Poate fi utilã, de asemenea, realizarea unui scurt rezumat al evenimentelor
semnificative care au marcat viata întreprinderii în timpul exercitiului ca, de
exemplu:

-evolutia principalelor elemente din situatiile financiare;

-produse (activitãti) noi;

-schimbãri în strategia întreprinderii.

Pentru a exprima opinia sa privind bilantul contabil, auditorul trebuie sã
examineze si sã aprecieze concluziile trase din elementele probante colectate.
Concluzia globalã care rezultã din aceastã examinare si din aceastã apreciere
permite auditorului sã se asigure cã:

-situatiile financiare au fost pregãtite pe baza unor metode contabile
acceptabile si aplicate în mod permanent;

-situatiile financiare sunt conforme dispozitiilor legale si regulamentare în
vigoare;

-imaginea datã de ansamblul situatiilor financiare corespunde cu
cunoasterea generalã pe care o are auditorul despre întreprindere;

-toate punctele semnificative care contribuie la o bunã prezentare a
situatiilor financiare au fost corect mentionate.

Informatiile colectate si lucrãrile efectuate, de la cunoasterea întreprinderii
pânã la controlul conturilor, se vor clasa în dosare de lucru.
Pentru a permite auditorului sã-si facã o pãrere definitivã asupra
situatiilor financiare, este util sã-si stabileascã o "notã de sintezã" care
recapituleazã toate punctele importante ale lucrãrii, care pot avea o incidentã
asupra deciziei finale.
Nota de sintezã este stabilitã pe o foaie de lucru care presupune:
-o referire la foaia de lucru în care punctul retinut ca important este
dezvoltat;

-o descriere sumarã a punctului respectiv;

-pozitia auditorului (punctul sãu de vedere).

Descrierea punctelor respective se va referi la toate elemclI tele importante
ale desfãsurãrii lucrãrilor si în special la:

3. Scrisoarea de afirmare

Fiabilitatea elementelor probante depinde de originea lor, internã sau
externã si de natura lor vizualã, scrisã sau oralã. Desi fiabilitatea elementelor
probante este subordonatã circumstantelor în care sunt obtinute, aceasta poate fi
evaluatã tinând seama de urmãtoarele grade de fiabilitate:

-elementele probante externe (de exemplu, confirmarea obtinutã de la un
tert) sunt mai fiabile decât elementele probante interne;

-elementele probante interne sunt mai fiabile atunci când controlul intern
care se referã la ele este satisfãcãtor;

-elementele probante obtinute chiar de auditor sunt mai fiabile decât cele
care-i sunt furnizate de întreprindere;
-elementele probante materializate de un document sau o confirmare
scrisã sunt mai tiabile decât afirmatiile verbale.

Auditorul trebuie sã obtinã dovada cã cei care conduc întreprinderea
recunosc responsabilitatea lor în întocmirea bilantului contabil pe care l-au
hotãrât si aprobat. Aceastã dovadã poate fi obtinutã pornind de la:

-procesele verbale ale sedintelor si deliberãri lor consiliului de
administratie (directie) în care auditorul a prezentat concluziile generale ale
auditului, sau prin obtinerea:
. unei scrisori de afirmare; sau

. unei copii de pe situatiile financiare semnatã de conducerea
întreprinderii.

În cursul unui audit, conducãtorii formuleazã numeroase afirmatii pentru
auditor, spontan sau ca rãspuns la întrebãri precise.
Când aceste afirmatii se referã la puncte semnificative ale bilantului
contabil, auditorul trebuie:
-sã caute, pornind de la surse interne sau externe întreprinderii, elemente
probante care sã confirme aceste afirmatii;
-sã aprecieze dacã afirmatiile primite de la conducãtorii întreprinderii par
a fi rezonabile si coerente cu celelalte elemente probante obtinute din alte surse;
-sã aprecieze dacã autorii acestor afirmatii pot fi considerati a fi bine
informati asupra punctelor în cauzã.
Atunci când o afirmatie primitã de la un conducãtor este contrazisã de un
alt element probant, auditorul trebuie sã caute explicatia pentru aceasta si, dacã
este cazul, sã repunã în cauzã fiabilitatea ansamblului afirmatiilor primite.
Afirmatiile primite de la conducãtori nu se pot substitui altor elemente
probante pe care auditorul le poate obtine. Cu titlu de exemplu, afirmatiile
conducãtorilor referitoare la costul de achizitie a unui element al activului nu se
substituie elementelor probante pe care auditorulle poate obtine în mod
obisnuit. Chiar dacã auditorul a primit o afirmatie a conducãtorilor, va exista o
limitare a întinderii misiunii sale, dacã el se aflã în imposibilitatea de a obtine
elemente probante suficiente care, dupã el, ar trebui sã existe.
În unele cazuri, o afirmatie primitã de la conducãtori poate constitui
singurul element probant pe care auditorul îl poate obtine în mod rezonabil. Cu
titlu de exemplu, auditorul nu se asteaptã, în mod necesar, sã obtinã alte
elemente probante decât cele rezultând dintr-o afirmatie a conducãtorilor,
pentru a confirma intentiile acestora de a pãstra o participare în vederea
realizãrii unei plus valori pe termen lung. Astfel, în mãsura în care auditorul
obtine în scris confirmarea unei asemenea afirmatii, nu va exista limitare la
întinderea misiunii sale.
Auditorul poate consemna în foile sale de lucru proba afirmatiilor primite
de la conducãtori, efectuând o sintezã a convorbirilor sale obtinând o scrisoare
de afirmare, care poate îmbrãca forma:

-fie a unei scrisori emanând de la conducãtori;
-fie a unei scrisori a auditorilor amintind termenii afirmatii verbale primite
de la conducãtori, recunoscute cum se cuvine si confirmate de ei.

Posibilitatea unor neîntelegeri între auditor si conducãtori este redusã
atunci când acestia din urmã confirmã în scris afirmatii orale. În plus, este cazul
sã se obtinã o scrisoare care sã confirme afirmatiile verbale primite cu privire la
elementele semnificative ale situatiilor financiare, pentru care auditorul nu se
poate astepta in mod rezonabil sã obtinã elemente probante suficiente. Punctele
('are pot face obiectul unei scrisori de afirmare sau a unei cereri de confirmare
de cãtre auditor figureazã în exemplu de scrisoare arãtat in anexe.
Când este cerutã conducãtorilor, scrisoarea de afirmare trebuie sã fie
adresatã auditorului, sã cuprindã informatiile cerute si sã fie regulamentar
datatã si semnatã.
Dacã conducãtorii refuzã sã ateste printr-o scrisoare de afirmare
afirmatiile pe care auditorulle considerã necesare, acest refuz va constitui o
limitare a întinderii lucrãrilor sale. Într-un asemenea caz, auditorul va trebui sã
repunã în cauzã încrederea acordatã celorlalte afirmatii primite de la
conducãtori si sã se întrebe dacã acest refuz poate avea o altã incidentã asupra
raportului sãu.
Dacã conducãtorii refuzã sã confirme în scris o afirmatie verbalã, acest
refuz va constitui o limitare a întinderii lucrãrilor auditorului, exceptând cazul
când el este convins cã existã motive fondate si acceptabile pentru acest refuz si
cã se poate sprijini pe afirmati a verbalã.
Scrisoarea de afirmare permite:

-clarificarea rãspunderilor ce revin conducãtorilor întreprinderii si
auditorului;

-înstiintarea conducerii întreprinderii asupra modului de influentare a
situatiilor financiare de cãtre informatiile pe care numai ea le detine.

Aceastã scrisoare de afirmare nu înlocuieste procedurile de verificare ce
trebuie efectuate de cãtre auditori.

CAPITOLUL IX

RAPORTUL DE AUDIT

1. Rolul raportului de audit
Standardul International de Audit (ISA) nr. 700 stabileste procedurile si
principiile fundamentale si modalitãtile lor de aplicare cu privire la forma si
continutul raportului auditorului independent emis pe baza concluziilor
rezultate din auditarea situatiilor financiare ale unei entitãti (misiunea de bazã).
Cele mai multe din prevederile acestui standard pot fi adaptate la rapoarte
emise si în cazul unor misiuni de audit diferite de misiunea de bazã.
Raportul de audit are un triplu rol:

-instrument de comunicare cu utilizatorii situatiilor financiare emise de
entitatea auditatã, respectiv cu publicul, precum si cu actionarii pentru decizii
economice;

-instrument de confirmare a încrederii publicului si actionarilor în
situatiile financiare prezentate de o entitate;

-instrument de identificare a responsabilitãtilor pentru auditor si pentru
conducerea entitãtii auditate.

Rãspunderea conducerii entitãtii auditate se referã la întocmirea si
prezentarea situatiilor financiare.
Responsabilitãtile auditorului sunt de 3 naturi:

- responsabilitatea de bazã; pentru opinia sa în legãturã cu situatiile
financiare auditate;

-responsabilitãti secundare care au urmãtoarele caracteristici: rezultã din
texte de legi, reglementãri diverse sau norme ale organismului profesional; nu
necesitã tehnici si proceduri diferite de cele folosite pentru misiunea de audit de
bazã; nu presupune exprimarea unei opinii distincte (opinia este implicitã ca, de
exemplu, rãspunsul la obligatia legalã de verificare dacã registrele contabile au
fost tinute corect si la zi).
-responsabilitãti aditionale care au urmãtoarele caracteristici: rezultã din
texte de legi si alte reglementãri, pot fi abordate tehnici si proceduri care nu sunt
obligatorii pentru misiunea de bazã; presupun exprimarea în mod explicit a
unei opinii sau concluzii; raportarea se poate face separat sau poate fi integratã
în raportul de audit (în cuprins sau în anexe la acesta). De exemplu,
conformitatea cu unele reglementãri specifice (piata de capital, bãnci, asigurãri
etc.) sau raportul asupra controlului intern.
2. Continutul raportului de audit

Raportul de audit trebuie sã continã:

-relatia contractualã de executare a misiunii de audit;

-observatiile reiesite din diverse verificãri;

-informatiile a cãror mentiune în raport este prevãzutã expres de lege;

-oferirea garantiei pentru actionari si terti cã un personal calificat a obtinut
asigurarea cã situatiile financiare oferã o imagine fidelã, clarã si completã
pozitiei financiare, performantelor si situatiei financiare generale a
întreprinderii;

-mentiune a cã situatiile financiare auditate sunt anexate la raportul de
audit.

Din raportul de audit trebuie sã rezulte în mod clar:

-mentionarea responsabilitãtilor pentru auditor si pentru conducerea
întreprinderii;

-descrierea obiectivelor si natura misiunii de audit;

-situatiile care fac sã aparã incertitudini;

-natura si locul observatiilor în raport.

3. Opinia auditorului

Într-o misiune de audit de bazã existã douã forme de exprimare a opiniei
asupra situatiilor financiare care au aceeasi valoare:
"dau o imagine fidelã" sau ".... prezintã în mod sincer în toate aspectele lor
semnificative ...".
Existã 4 tipuri de opinie:

-opinia fãrã rezerve;
-opinia cu rezerve;

-opinia defavorabilã;

-imposibilitatea de a exprima o opinie.

4. Situatii care conduc la formularea altei opinii decât opinia fãrã
rezerve

De fiecare datã când auditorul emite un raport, altul decât un raport fãrã
rezervã, el trebuie sã includã în raportul sãu o descriere clarã a tuturor
motivelor care justificã decizia sa si, de fiecare datã când poate, sã cifreze (sã
estimeze) incidenta posibilã asupra situatiilor financiare. Aceste informatii
trebuie sã fie date, de preferintã într-un paragraf distinct care sã preceadã pe cel
care cuprinde exprimarea opiniei sau imposibilitatea de a exprima o opinie si
pot, de asemenea, sã facã trimitere la o notã anexã mai aprofundatã.

4.1. Dezacorduri cu conducerea întreprinderii privind principiile si
metodele contabile

Auditorul, folosind mijloacele pe care le-a considerat necesare, a constatat
o iregularitate contabilã pe care conducerea întreprinderii refuzã sã o corecteze.
Acest dezacord poate fi important si sã influenteze certificarea. Pot fi, de
exemplu, dezacorduri privind:

-o insuficienta provizioanelor pentru deprecierile de stocuri si creante;

-o stocuri supraevaluate sau subevaluate datoritã unor erori în calculul
costurilor productiei sau în determinarea mãrimii stocului (cantitãtilor);

-o nerespectarea principiului independentei exercitiului;

-o neluarea în considerare a evenimentelor posterioare care confirrnã sau
infirmã o situatie existentã la data închiderii exercitiului;

-o neluarea în considerare a principiului prudentei prin supraevaluarea
activelor;
-o erori în clasarea terti lor (clienti incerti mentinuti ca clienti obisnuiti).

Auditorul certificã "cu rezervã" atunci când iregularitatea este
semnificativã, dar importanta ei nu este suficientã pentru a considera cã
situatiile financiare nu sunt corecte si sincere si cã nu dau o imagine fidelã
asupra pozitiei si situatiei financiare precum si rezultatului exercitiului.
Oricare ar fi natura neregularitãtilor, auditorul îsi prezintã în raport
opinia, precizând:

- natura dezacordului;

- postul si suma respectivã;

- influenta asupra rezultatului net.

4.2. Limitarea întinderii lucrãrilor

Limitarea întinderii lucrãrilor constã în imposibilitatea auditorului de a
folosi mijloacele pe care le-ar considera necesare si, în special pentru obtinerea
elementelor probante.
O limitare a întinderii lucrãrilor poate fi impusã de client auditorului prin
clauzele contractului care pot preciza ca auditorul sã nu aplice o anumitã
procedurã de audit, desi acesta o considerã necesarã.
Limitele pot fi:

-impuse de împrejurãri; de exemplu, semnarea contractului de prestãri de
servicii dupã încheierea exercitiului a împiedicat auditorul sã asiste la
inventarierea fizicã si nu s-a putut asigura de realitatea stocurilor inventariate,
prin alte mijloace de control;

-impuse de conducerea întreprinderii; de exemplu, conducerea refuzã
auditorului adresarea cererilor de confirmare a soldurilor, în timp ce el
considerã aceasta esential. Insuficienta onorariilor este un alt mod de a limita
controalele.
Acest tip de limitãri ar trebui sã fie rar: el constituie o piedicã în
exercitarea lucrãrilor.

De asemenea, absenta controlului intern poate constitui o limitare la
controlul exhaustivitãtii înregistrãrilor si a fiabilitãtii lor.
Auditorul lucreazã prin sondaje al cãror volum este în functie de calitatea
controlului intern.
În functie de importanta relativã a limitelor, auditorul va formula o
rezervã sau se va afla în imposibilitatea de a certifica situatiile financiare.
Într-un paragraf situat înaintea exprimãrii opiniei, auditorul indicã:
-împrejurãrile care l-au împiedicat sã foloseascã diligentele considerate
utile;

-imposibilitatea obtinerii elementelor probante suficiente prin alte mijloace
de control;

-suma posturilor din situatiile financiare influentatã de limitãri ale
întreprinderii auditului.

4.3. Incertitudini asupra estimãrilor contabile

În anumite împrejurãri, conducerea întreprinderii nu dispune de
informatiile suficiente pentru a transpune o situatie în bilantul contabil, de
exemplu, sau poate lua o decizie pe baza unor informatii insuficiente. De
exemplu: în momentul semnãrii raportului de audit, existã riscuri privind
anumite operatii care nu pot fi provizionate, sau a cãror sumã nu poate fi
provizionatã cu o aproximatie rezonabilã, deoarece:

-suma lor este nesigurã sau necunoscutã;

-probabilitatea realizãrii este nesigurã.

Fie cã riscul este provizionat sau nu, auditorul nu a putut obtine elemente
probante suficiente pentru a justifica suma provizionatã sau absenta constituirii
provizionului. Acesta este un caz particular de limitare a modalitãtii de obtinere
a elementelor probante.
Atunci când incidenta eventualã este semnificativã, dar nu suficientã
pentru a respinge ansamblul situatiilor financiare, auditorul certificã cu rezervã.
Când incertitudinea are o importantã prin a cãrei realizare poate readuce în
discutie ansamblul situatiilor financiare, auditorul mentioneazã cã nu este în
mãsurã sã acorde certificarea.
În paragraful care expune motivele rezervei sau refuzului, se vor preciza
toate elementele de informare asupra incertitudinii:

-natura riscului;

-postul sau posturile bilantului contabil, influentate;

-valoarea maximã a riscului când se cunoaste, sau faptul cã nu poate fi
precizat;

-incapacitatea în care se aflã de a putea determina evolutia incertitudinii si
a evalua consecintele eventuale ale acestei situatii.

4.4. Caz particular: continuitate a activitãtii

Existenta incertitudinii despre continuitatea activitãtii sau când ea este
definitiv compromisã determinã auditorul sã examineze dacã transpunerea
contabilã a acestei situatii este conformã principiului continuitãtii exploatãrii si
apreciazã, dupã caz, consecintele pe care sã le înscrie în raportul sãu.

5. Elementele de bazã ale raportului de audit

Raportul unei misiuni de audit de bazã trebuie sã continã În mod
obligatoriu urmãtoarele elemente de bazã: titlul, destinatarul, paragraful
introductiv, paragraful cuprinzând natura si intinderea lucrarilor de
audit,paragraful opiniei ,semnatura,adresa si data raportului.

5.1. Titlul raportului

Raportul de audit trebuie sã poarte un titlu precis. De recomandat sã se
foloseascã titlul de "Raportul auditorului independent" pentru a-l distinge de
rapoartele care pot fi elaborate de alte persoane.
5.2. Destinatarul
Raportul de audit trebuie sã fie adresat destinatarului corespunzãtor, în
functie de circumstantele ce caracterizeazã misiunea si obligatiile legale. În mod
obisnuit, raportul se adreseazã fie actionarilor, fie consiliului de administratie al
unitãtii, ale cãrei situatii financiare au fost auditate.

5.3. Paragraful introductiv
Acest paragraf cuprinde identificarea situatiilor financiare auditate
precum si o mentiune a responsabilitãtilor conducerii entitãtii auditate si ale
auditorului.
Raportul de audit trebuie sã identifice situatiile financiare ale entitãtii, care
au fãcut obiectul auditului, cât si data si perioada acoperite prin aceste
documente.
Raportul trebuie sã mentioneze cã situatiile financiare sunt în sarcina
(responsabilitatea) conducerii entitãtii si cã responsabilitatea auditorului este ca,
pe baza auditului efectuat, sã exprime o opinie asupra acestor situatii financiare.
Situatiile financiare constituie reprezentarea faptelor de cãtre conducere.
Pregãtirea lor presupune cã directi unea face estimãri contabile si aduce judecãti
care au o incidentã semnificativã, cã ea stabileste principiile si metodele
contabile potrivite, care trebuie sii fie utilizate pentru pregãtirea situatiilor
financiare. Dimpotrivã,responsabilitatea auditorului este de a audita aceste
situatii financiare, încât sã poatã exprima asupra acestora o opinie.
Acest paragraf poate, de exemplu, avea formularea urmãtoare:
"N oi am procedat la auditarea situatiilor financiare ale societãtii "X",
încheiate la 31 decembrie 200., asa cum sunt prezentate în anexele la prezentul
Raport. Aceste situatii financiare au fost stabilite sub responsabilitatea
conducerii entitãtii. Responsabilitatea noastrã este, ca pe baza auditului nostru,
sã exprimãm o opinie asupra acestor conturi anuale".

5.4. Un paragraf prezentând întinderea lucrãrilor si natura unei lucrãri
de audit

Acest paragraf cuprinde referentialul de audit utilizat, respectiv
Standardele Internationale de Audit sau norme si practici nationale, precum si
descrierea lucrãrilor de cãtre auditor.
Raportul auditorului trebuie sã descrie întinderea lucrãrilor de audit,
indicând cã ele au fost îndeplinite conform Standardelor Internationale de Audit
sau conform normelor sau practicilor nationale.
"Întinderea lucrãrilor" dã posibilitatea pentru auditor sã punã în operã
procedurile de audit judecate ca necesare în conditiile concrete date. Cititorul
are în fapt nevoie sã se asigure cã auditul a fost fãcut conform normelor si
practicilor în materie; dacã aceasta nu rezultã în mod clar, se presupune cã
normele si practicile utilizate sunt cele din tara indicatã prin adresa auditorului.
Raportul trebuie sã precizeze cã auditul a fost planificat si executat de o
manierã care sã asigure în mod rezonabil cã situatiile financiare nu comportã
anomalii semnificative.
Raportul de audit trebuie sã descrie auditul, ca presupunând:

-examenul, pe bazã de sondaje, a elementelor probante care justificã
sumele si informatiile continute în situatiile finanCIare;
-evaluarea principiilor si metodelor contabile folosite pentru elaborarea
situatiilor financiare;

-evaluarea estimãrilor semnificative fãcute de conducere pentru a stabili
situatiile financiare;

-revederea prezentãrii de ansamblu a situatiilor financiare.

5.5. Un paragraf al opiniei

Raportul de audit trebuie sã prezinte clar opinia auditorului asupra
faptului de a sti dacã situatiile financiare dau o imagine lidelã pozitiei, situatiei
financiare si rezultatelor obtinute (sau prelinlã în mod sincer în toate aspectele
lor semnificative) în acord cu referintele contabile si, dacã e cazul, dacã ele sunt
conforme prevederilor legale.
Termenii utilizati pentru exprimarea opiniei auditorului sunt , »dau ()
imagine fidelã" sau "prezintã în mod sincerîn toate aspectele lor semnificative".

Aceste douã formulãri semnificã, între altele, cã auditorul nu ia în
considerare decât elementele semnificative privind situatiile financiare.

5.5.1. Opinia fãrã rezerve (curatã)
"Dupã pãrerea noastrã, conturile anuale dau o imagine fidelã (sau prezintã
în mod sincer, în toate aspectele lor semnificative), pozitiei si situatiei financiare
a societãtii la 31 decembrie 2000 precum si rezultatelor acestor operatii si
fluxurilor de trezorerie pentru exercitiul închis la aceastã datã, în conformitate
cu normele internationale (sau nationale) de contabilitate".

5.5.2. Opinia fãrã rezerve dar cu un paragraf de observatii

În unele cazuri, raportul de audit poate fi modificat, adãugând un
paragraf de observatii al cãrui obiectiv este de a lãmuri cititorul asupra unui
punct privind conturile anuale, expus de o manierã detaliatã în anexã.
Adãugarea unui astfel de paragraf nu afecteazã opinia auditorului; aceasta se
situeazã de preferintã dupã paragraful de opinie si precizeazã, în general, cã
acesta nu constituie o rezerva.

5.5.3. Opinia cu rezerve

Rezervele se prezintã înaintea paragrafului de opinie. În astfel de cazuri,
paragraful opiniei se formuleazã astfel:

Exemplu de rezerve datorate limitãrii întinderii lucrãrilor: "N oi nu am
putut asista la inventarul fizic din 31 decembrie ...., cãci noi am fost desemnati
auditori ulterior acestei date. Tinând seama de natura documentelor contabile
ale societãtii, noi am putut controla cantitãtile prin alte proceduri.
Dupã pãrerea noastrã, cu exceptia incidentei ajustãrilor care ar fi putut fi
necesare, dacã noi am fi putut efectua controlul fizic al cantitãtilor, situatiilor
financiare dau o imagine fidelã pozitiei si situatiei financiare a societãtii la 31
decembrie ...., cât si contului de profit si pierdere pentru exercitiul încheiat la
aceastã datã si sunt conforme cu prevederile legale si statutare".
5.5.4. Imposibilitatea exprimãrii unei opinii

O astfel de opinie datoratã limitãrii întinderii lucrãrilor se poate prezenta
astfel:
"Noi nu am fost în mãsurã sã asistãm la inventarul fizic, nici sã procedãm
la confirmarea directã a conturilor de clienti, din cauza limitãrii întinderii
lucrãrilor noastre, impusã de cãtre directiune.
A vând în vedere importanta faptelor expuse mai sus, noi nu ne exprimãm
opinia asupra conturilor anuale."
5.5.4. Imposibilitatea exprimãrii unei opinii

O astfel de opinie datoratã limitãrii întinderii lucrãrilor se poate prezenta
astfel:
"Noi nu am fost în mãsurã sã asistãm la inventarul fizic, nici sã procedãm
la confirmarea directã a conturilor de clienti, din cauza limitãrii întinderii
lucrãrilor noastre, impusã de cãtre directiune.
A vând în vedere importanta faptelor expuse mai sus, noi nu ne exprimãm
opinia asupra conturilor anuale."
5.5.5. Opinia defavorabilã

O astfel de opinie datoratã de exemplu dezacordului asupra principiilor
contabile, se poate prezenta astfel:
Astfel, cum este explicat în nota "X", nu s-au constatat amortismente în
situatiile financiare. Aceastã practicã nu este, în opinia noastrã, în acord cu
Normele de amortizare a capitalului imobilizat în active corporale. Cheltuielile
aferente, pe baza unui amortisment linear si a unei cote de .... pentru clãdiri si ...
pentru utilaje, trebuia sã se ridice la suma de ..., pentru exercitiul încheiat

5.6. Data raportului

Raportul auditorului trebuie sã poarte data de la sfârsitullucrãrilor de
audit. Cititorul este astfel informat cã auditorul a apreciat efectele asupra
situatiilor financiare si asupra raportului sãu, evenimentelor si tranzactiilor
intervenite, de care el a avut cunostintã pânã la aceastã datã.
Întrucât responsabilitatea auditorului constã în emiterea unui raport
asupra situatiilor financiare pregãtite si prezentate de conducerea societãtii,
raportul sãu nu trebuie sã poarte o datã anterioarã celei la care situatiile
financiare au fost închise si aprobate.

5.7. Adresa auditorului

Raportul trebuie sã mentioneze într-un loc anume, locul specific, care este
în general cel al orasului în care sunt situate birourile auditorului care are
responsabilitatea auditului.

5.8. Semnãtura auditorului
Raportul trebuie sã poarte semnãtura societãtii de expertizã contabilã sau
a auditorului persoanã fizicã sau pe amândouã.
Raportul auditorului poartã, în general, semnãtura cabinetului sau
societãtii de audit, cãci aceasta îsi asumã responsabilitatea auditului.

CAPITOLUL X

DOCUMENTAREA LucRÃRILOR DE AUDIT

1. Dosarul exercitiului

Dosarul exercitiului cuprinde toate elementele unei misiuni, a cãror
utilitate nu depãseste exercitiul controlat; el permite asamblarea tuturor
lucrãrilor, de la organizarea misiunii la sintezã si formularea raportului.
Dosarul exercitiului este indispensabil pentru:

-mai buna organizare si control ale misiunii;

-documentarea lucrãrilor efectuate, deciziilor luate si asigurarea cã
programul s-a derulat fãrã omisiuni;

-înlesnirea muncii în echipã si supervizarea lucrãrilor date la colaboratori;

-justificarea opiniei emise si redactarea raportului.

Continut. În mod uzual, acest dosar cuprinde:

. planificarea misiunii:

- programul general de lucru;

- note asupra utilizãrii lucrãrilor de control efectuate de cãtre altii (auditori
interni, diversi specialisti);

- datele si duratele vizitelor, locurile de interventie;

- compunerea echipei;
- data pentru emiterea raportului;

- buget de timp si realizarea lui;

. supervizarea lucrãrilor:

- note asupra studierii dosarelor si stabilirea solutiilor la problemele
ridicate;

_ aprobarea tuturor deciziilor importante care pot afecta planificarea,
programul lucrãrilor, executarea lucrãrilor, concluziile lucrãrilor, continutul
raportului;

. aprecierea controlului intern:

_ evaluarea punctelor tari, punctelor slabe si a zonelor de risc;

- foi de lucru privind: bazele de stabilire a sondajelor asupra functionãrii
sistemelor, detalii asupra sondajelor efectuate;

-comentarii asupra anomaliilor descoperite;

. obtinerea de elemente probante:

- program de control;

-foi de lucru cuprinzând: obiectivul, detalii asupra lucrãrilor efectuate,
eventuale comentarii, concluzii;
-documente sau copii de documente de la întreprindere sau terti,
justificând cifrele examinate;

-detalii asupra lucrãrilor efectuate asupra situatiilor financiare: comparatii
si explicatii ale variatiilor, concluzii;

-sinteza generalã a rezultatelor pe diferite etape ale misiunii si tratarea
distinctã a punctelor care ar putea avea o influentã asupra deciziei de certificare;

- foi de lucru cu privire la faptele delictuale.
Dosarul exercitiului este bine sã fie împãrtit pe sectiuni (pãrti) pentru a
usura utilizarea sa. În general se foloseste o împãrtire în 10 sectiuni (pãrti)
simbolizate de la A la l, astfel:
EA (dosarul exercitiului, Sectiunea A) intitulatã "Acceptarea misiunii"
contine documente referitoare la acceptare sau mentinerea misiunii de audit,
cum ar fi: chestionarul de acceptare (cunoasterea globalã a întreprinderii,
existenta unor riscuri etc.), scrisoarea cãtre predecesor, corespondenta cu
clientul, fisa de acceptare sau de mentinere a misiunii, alte corespondente cu
organismele profesionale, cu organismele de bursã si scrisoarea de misiune sau
contractul de prestãri servicii de audit.

EB (dosarul exercitiului, Sectiunea B) intitulatã "Sinteza misiunii si
rapoarte" contine documente precum: elemente de sintezã ale misiunii (sinteza,
rezumatul ajustãrilor, lista punctelor în suspensie, situatiile financiare
certificate, evenimente posterioare, balante, declaratii ale conducerii
întreprinderii), elemente de gestiune si organizare (buget si planificare,
onorarii), si rapoarte (raport general, rapoarte speciale, raport conturi
consolidate, alte rapoarte).

EC (dosarul exercitiului, Sectiunea C) intitulatã "Orientare si
planificare" contine documente (foi de lucru) care se referã la: cunoasterea
generalã a întreprinderii, evaluarea unor riscuri inerente la nivelul de ansamblu
al situatiilor financiare, mediul general de desfãsurare a controlului intern si
planul de misiune; natura, calendaml si întinderea procedurilor de audit, pragul
de semnificatie.

ED (dosarul exercitiului, Sectiunea D) intitulatã "Evaluarea riscului
legat de control" contine elemente precum:
documentatie de evaluare a controlului intern (sondaje asupra functionãrii
controlului intern, analiza separãri i

functiilor, sinteza evaluãrii riscurilor legate de control), documentatia si
listele de proceduri si concluziile asupra evaluãrii riscului legat de control.

EE (dosaml exercitiului, Sectiunea E) intitulatã "Controale substantive"
contine elemente precum: programul de control, programele de muncã pe
fiecare membm al echipei, foi de lucm continând examenul analitic, foi de lucm
pe fiecare element patrimonial de activ si de pasiv, naturã de cheltuieli sau
naturã de venituri.

EF (dosaml exercitiului Sectiunea F) intitulatã "Utilizarea lucrãrilor altor
profesionisti" contine documente referitoare la programul de lucm al fiecãmi
specialist.

EG (dosaml exercitiului, Sectiunea G) intitulatã "Verificãri si informatii
specifice" cuprinde documente referitoare la aspecte specifice solicitate expres
prin reglementãri pentm întreprinderea auditatã (de exemplu, facilitãti fiscale,
regimuri de subventie etc.).

EH (dosarul exercitiului, Sectiunea H) intitulatã "Lucrãrile de sfârsit de
misiune" cuprinde documente precum: chestionaml de sfârsit de misiune,
chestionaml de evenimente posterioare închiderii exercitiului.

EI (dosaml exercitiului, Sectiunea 1) intitulatã "Interventii cemte prin
reglementãri diverse" cuprinde documente referitoare la operatiuni privind
miscarea capitalului, operatiuni de emisiune de titluri, operatiuni privind
dividendeIe etc.

EJ (dosaml exercitiului, Sectiunea l) intitulatã "Controlul conturilor
consolidate" cuprinde toate documentele elaborate în cadml etapelor misiunii
de audit de bazã, cu referire la conturile consolidate.

2. Dosarul permanent

Dosarul permanent se subdivide în 7 sectiuni pentru a facilita lectura si
controlul din partea organismului profesional, dupã cum urmeazã:
PA (dosarul permanent, Sectiunea A) intitulatã "Generalitãti" cuprinde
documente precum: fisa de prezentare a clientului, istoric, organizarea generalã,
documentatii despre client (brosuri, extrase din presã etc.), fisa de acceptare si
de mentinere a misiunii etc.

PB (dosarul permanent, Sectiunea B) intitulatã "Documente privind
controlul intern" care cuprinde: rapoarte asupra controlului intern (interne ale
întreprinderii, efectuate de alti experti si întocmite de auditor), sinteze privind
aprecierea (evaluarea) controlului intern etc.
PC (dosarul permanent, Sectiunea C) intitulatã "Situatii financiare si
rapoarte privind exercitiile precedente" contine: situatiile financiare ale
exercitiilor precedente, raportãri intermediare, programele de control din
exercitiile precedente, rapoartele de audit, rapoarte speciale si alte rapoarte
privind exercitiile precedente.

PD (dosarul permanent, Sectiunea D) intitulatã "Analize permanente"
cuprinde diverse lucrãri de analizã clasate pe elemente ale situatiilor financiare.

PE (dosarul permanent, Sectiunea E) intitulat "Fiscal si social" contine
declaratii fiscale si alte aspecte fiscale ale întreprinderii, precum si aspecte
sociale (contracte colective, contracte sociale) etc.

PF (dosarul permanent, Sectiunea F) intitulat "Juridice" contine
documente referitoare la contracte principale, conventii, lista asociatilor, extrase
din procese verbale ale AGA sau CA, extrase din actele constitutive ale
întreprinderii etc.
PG (dosarul permanent, Sectiunea G) intitulat "Intervenanti externi"
care contine documente referitoare la alti auditori ai întreprinderii, avocatii
întreprinderii, expertul contabil care asigurã asistentã contabilã si fiscalã a
întreprinderii etc.

PARTEA C

MISIUNI DE AUDIT SPECIALE SI MISIUNI CONEXE

CAPITOLUL I MISIUNI DE AUDIT SPECIALE

Standardul International de Audit (ISA) nr. 800 stabileste procedurile si
principiile fundamentale precum si modalitãtile lor de aplicare cu privire la
misiunile de audit speciale.
Misiunile de audit speciale se pot referi la:
- situatii financiare, stabilite dupã un referential contabil diferit de
standardele internationale de raportare financiarã si de normele nationale;
-conturi sau elemente de bilant sau rubrici din situatiile financiare (care în
continuare va fi denumite "rubricã din situatiile financiare");
-respectarea clauzelor contractuale;
-situatii financiare condensate (rezumate);

Cu exceptia raportului asupra situatiilor financiare condensate, raportul
auditorului trebuie sã continã elementele de bazã ale raportului misiunii de
audit, de bazã, si anume:
- titlul;

-destinatarul;

-paragraful de prezentare si introducere din care nu va lipsi:

· identificarea informatiilor financiare auditate;

· amintirea responsabilitãtilor conducerii si ale auditorului.

-paragraful referitor la întinderea lucrãrilor (descriind natura auditului)
din care nu vor lipsi:

· referirea la Standardul International de Audit privind misiunile de audit
speciale, sau la normele nationale aplicabile;

· descrierea procedurilor puse în lucru de cãtre auditor;

-paragraful opiniei auditorului asupra informatiilor finanCIare;

-data raportului;

-adresa auditorului;

- semnãtura auditorului.

1. Situatii financiare stabilite dupã un referential contabil diferit de
standardele internationale de raportare financiarã si de normele nationale

Astfel de referentiale diferite pot fi:

- cel folosit de întreprindere pentru stabilirea declaratiilor fiscale;
- cel al contabilitãtii tinute pe bazã de încasãri si plãti;

- dispozitii în materie de raportare financiarã impuse de cãtre o entitate
guvernamentalã.

Auditorul trebuie sã precizeze în raportul sãu sau într-o anexã la situatiile
financiare referentialul contabil utilizat de întreprindere.
El trebuie sã se asigure cã situatiile financiare contin mentiunea cã nu au
fost stabilite conform standardelor internationale de contabilitate sau normelor
contabile nationale. De exemplu, un document financiar stabilit conform
regulilor fiscale pentru impozitare poate fi intitulat "cont de profituri si pierderi
stabilit conform regulilor fiscale".
Dacã situatiile financiare stabilite, conform unui alt referential contabil, nu
sunt corect intitulate sau acest alt referential nu este clar identificat, auditorul
trebuie sã emitã un raport modificat (calificat).

Raportul auditorului trebuie sã mentioneze referentialul contabil pe baza
cãruia a fost auditatã rubrica respectivã din situatiile financiare.
Atunci când auditorul a formulat o opinie defavorabilã sau o
imposibilitate de exprimare a opiniei asupra situatiilor financiare în ansamblul
lor, el poate emite o altfel de opinie în raportul asupra unei rubrici numai dacã
aceastã rubricã nu constituie o parte semnificativã a acestor situatii financiare.
2. Raport asupra unor rubrici din situatiile financiare
Auditorului i se poate cere sã exprime o opinie asupra uneia sau mai
multor rubrici din situatiile financiare ca, de exemplu, creante, stocuri, calculul
participãrii la beneficii sau efectuarea unui provizion. Aceastã cerere poate face
obiectul unei misiuni distincte sau sã fie realizatã în cadrul misiunii de audit de
bazã. O astfel de misiune nu conduce la un raport de audit asupra situatiilor
financiare în ansamblul lor si, în consecintã, opinia auditorului se va referi
numai la rubrica (rubricile) auditatã (auditate).

3. Raport asupra respectãrii clauzelor contractuale

Auditorul poate sã accepte o astfel de misiune numai dacã misiunea se
referã exclusiv la examinarea respectãrii clauzelor care vizeazã aspecte contabile
si financiare; dacã numai unele chestiuni particulare nu sunt acoperite de
competenta auditorului, acesta va recurge la serviciile unui expert.
Opinia auditorului poate face obiectul unui raport distinct sau va fi
inclusã în raportul de audit, de bazã.
4. Raport asupra situatiilor financiare condensate (rezumate)

O întreprindere poate avea nevoie sã stabileascã situatii financiare care
rezumã situatiile sale financiare auditate, pentru a informa anumite grupuri de
utilizatori, interesate de cunoasterea doar a cifrelor cheie privind situatia
financiarã si rezultatele acesteia.
Auditorul nu trebuie sã emitã vreun raport asupra situatiilor financiare
condensate decât în cazul unde acesta a emis un raport de audit asupra
situatiilor financiare în ansamblul lor.

CAPITOLUL II

MISIUNI DE EXAMINARE A INFORMATIILOR FINANCIARE
PREVIZIONALE

Standardul International pentru Angajamente de Asigurare (ISAE) nr.
3400 stabileste procedurile si principiile fundamentale cât si modalitãtile de
aplicare a lor, în cazul misiunilor de examinare asupra unor informatii
financiare previzionale cuprinzând atât previziuni - cele bazate pe cele mai
plauzibile ipoteze, cât si proiectii - cele bazate pe ipoteze teoretice. Nu intrã sub
incidenta acestui standard examenul informatiilor financiare previzionale
exprimate în termeni generali ca, de exemplu, prezentarea fãcutã conducerii
întreprinderii în raportul anual.
Într-o misiune de examinare a informatiilor financiare previzionale
auditorul trebuie sã reuneascã elemente probante suficiente si adecvate care sã-i
permitã sã aprecieze dacã:
ipotezele cele mai plauzibile retinute de conducerea întreprinderii ca bazã
a informatiilor financiare previzionale sunt rezonabile si, atunci când la bazã au
stat ipoteze teoretice, acestea sunt coerente cu obiectivul informatiilor financiare
previzionale;
-informatiile financiare previzionale sunt suficiente;
-informatiile financiare previzionale sunt corect prezentate, dacã toate
ipotezele semnificative sunt descrise în notele anexe, si rezultã clar cã este vorba
de ipotezele cele mai plauzibile sau de ipoteze teoretice;
-informatiile financiare previzionale sunt pregãtite într-o manierã coerentã
cu situatiile financiare istorice.

1. Tipul de opinie
2. Acceptarea misiunii

Înainte de acceptarea unei misiuni de examen al informatiilor financiare
previzionale auditorul va tine seama de:
-utilizarea prevãzutã a acestor informatii;

-destinatia informatiilor (generalã sau restrânsã);

-natura ipotezelor (estimãrile cele mai plauzibile sau ipoteze teoretice);

-perioada acoperitã de aceste informatii.

Auditorul nu trebuie sã accepte o misiune, sau sã nu o continue, atunci
când este evident cã ipotezele sunt irealiste, sau când informatiile financiare
previzionale nu vor fi adecvate scopurilor pentru care ele au fost pregãtite.
Auditorul si clientul trebuie sã convinã termenii misiunii;
-este în interesul ambilor ca sã existe o scrisoare de misiune sau un
contract cu clauze clare pentru a preveni orice neîntelegere.

3. Cunoasterea activitãtilor întreprinderii

Auditorul trebuie sã obtinã un nivel suficient de cunostinte despre
activitãtile întreprinderii pentru a aprecia dacã au fost avute în vedere toate
ipotezele semnificative pentru pregãtirea informatiilor financiare previzionale.
Auditorul se va familiariza cu procesul urmat de întreprindere pentru
pregãtirea informatiilor financiare previzionale ca de exemplu:
-controalele interne asupra sistemului folosit pentru pregãtirea
informatiilor financiare previzionale cât si competenta si experienta persoanelor
însãrcinate cu elaborarea acestora;
-natura documentatiei pregãtitã din care rezultã ipotezele retinute de cãtre
conducerea întreprinderii;

Informatiile financiare previzionale referindu-se la actiuni si evenimente
care nu sunt încã produse si care ar putea sã nu se mai producã; elementele pe
care se sprijinã informatiile financiare provizionale fiind viitoare, sunt
speculative prin natura lor. Auditorul nu este deci în mãsurã sã emitã o copie în
ce priveste realizarea concluziilor reiesite din informatiile financiare
previzionale. Auditorul va emite o opinie asupra caracterului rezonabil al
ipotezelor retinute de conducere dar aceasta nu poate avea decât un nivel de
asigurare moderatã.
Dacã auditorul estimeazã cã a atins un nivel de asigurare suficient, el
poate exprima o opinie pozitivã asupra ipotezelor.

-gradul de folosire a tehnicilor statistice, matematice sau asistate de
calculator;

-metodele utilizate pentru elaborarea si aplicarea ipotezelor;

-nevoile utilizatorilor; de exemplu, informatiile financiare provizionale pot
fi pregãtite pentru obtinerea unui împrumut si perioada de timp se poate referi
la durata de rambursare a împrumutului.

-exactitatea informatiilor financiare previzionale pregãtite în exercitiile
anterioare si motivele abaterilor semnificati ve fatã de realizãri.

Auditorul trebuie totodatã sã stabileascã în ce mãsurã informatiile
financiare istorice ale întreprinderii sunt fiabile. El va stabili, de exemplu, dacã
informatiile financiare istorice au fãcut obiectul unui audit sau al unui examen
limitat si dacã acestea au fost pregãtite pe baza principiilor contabile
recunoscute. Când un raport de audit sau de examen limitat al informatiilor
financiare istorice a fost modificat (calificat), auditorul va acorda atentie
incidentelor asupra examenului informatiilor financiare previzionale.
4. Perioada acoperitã

5. Proceduri folosite

La stabilirea naturii, calendarului si întinderii procedurilor de examen
auditorul tine seama de:

-probabilitatea unor anomalii semnificative;

-cunostintele si experienta acumulate în timpul unor misiuni precedente;

-competentele persoanelor care pregãtesc informatiile financiare
previzionale;
-impactul rationamentului profesional al celor care au elaborat
informatiile financiare previzionale;

-gradul de adecvare si fiabilitatea datelor si calculelor care au condus la
informatii financiare previzionale.

Auditorul trebuie sã obtinã o scrisoare de afirmare din partea conducerii
întreprinderii cu privire la:

-utilizarea prevãzutã pentru informatiile financiare previzionale;

-exhaustivitatea ipotezelor semnificative retinute;

-acceptarea responsabilitãtii pentru informatiile financiare previzionate.

6. Raportarea asupra misiunii

Raportul auditorului asupra informatiilor financiare previzionale trebuie
sã cuprindã elementele urmãtoare:
-titlul;

-destinatarul;

-identificarea informatiilor financiare previzionale;

-referirea la Standardele Internationale de Audit sau la normele sau
practicile nationale aplicabile examenului informatiilor financiare previzionale;

-mentiuni privind responsabilitatea conducerii întreprinderii pentru
informatiile financiare previzionale si ipotezele retinute pentru acestea;

-o referire la gradul de difuzare (generalã sau restrânsã) a informatiilor
financiare previzionale;

-exprimarea unei asigurãri negative cã ipotezele constituie o bazã
rezonabilã pentru informatiile financiare previzionale;
-o opinie care sã indice cã informatiile financiare previzionale au fost
corect pregãtite, pe baza ipotezelor descrise, si-au fost prezentate conform unui
referential contabil recunoscut;

CAPITOLUL III

MISIUNI CONEXE DE AUDIT
1. Misiuni de examen limitat al situatiilor financiare

Standardul International (privind angajamentele/misiunile) de Revizuire
(examen limitat) (ISR) nr. 2400 stabileste procedurile si principiile fundamentale,
precum si modul lor de aplicare în cazul unei misiuni de examen limitat al
situatiilor financiare. Standardul poate fi aplicat si în cazul misiunilor de
examen limitat al informatiilor financiare, contabile sau de altã naturã.

a) Obiectivul si principiile generale ale unei misiuni de examen limitat

Obiectivul unei misiuni de examen limitat este sã permitã auditorului sã
concluzioneze - pe bazã de proceduri care nu pun în lucru toate diligentele
necesare pentru un audit - cã nici un fapt semnificativ nu a fost descoperit care
sã-I facã sã creadã cã situatiile financiare nu au fost stabilite în toate aspectele lor
semnificative conform unui referential contabil identificat (asigurare negativã).
Auditorul trebuie sã respecte regulile de eticã înscrise în Codul etic si
anume: independenta, integritatea, obiectivitatea, competenta profesionalã,
confidentialitatea, profesionalismul si respectul fatã de normele tehnice si
profesionale.
Auditorul trebuie sã planifice si sã execute examenul limitat fiind
constient cã anumite circumstante pot exista care sã conducã la anomalii
semnificative în situatiile financiare.
Pentru a exprima o asigurare negativã în raportul sãu asupra examenului
limitat, auditorul trebuie sã reuneascã elemente prohante suficiente si adecvate
în vederea fondãrii concluziilor folosind În mod esential proceduri constând în
cereri de informatii sau de explicatii precum si proceduri analitice.

216

217o misiune de examen limitat furnizeazã un nivel de asigurare
moderatã cã informatiile examinate nu contin anomalii semnificative; asigurarea
este în acelasi timp negativã.
Termenii si conditiile realizãrii unei misiuni de examen limitat se convin
de auditor si de clientul sãu; acestia se înscriu într-o scrisoare de misiune sau în
contractul de prestãri servicii de audit.
Punctele principale care nu pot lipsi din scrisoarea de misiune sau contract
se referã la:
obiectivul misiunii;
responsabilitatea conducerii cu privire la situatiile finanCIare;
întinderea examenului limitat fãcând trimitere la standardele
internationale de audit sau la normele sau practicile nationale;
accesul nelimitat al auditorului la orice document sau informatii
considerate necesare pentru realizarea misiunii;
continutul raportului care va fi emis de auditor;
faptul cã nu se poate astepta de la misiunea de examen limitat
descoperirea erorilor, acte sau fapte ilegale, fraude sau alte manopere
frauduloase în gestiune;
faptul cã nici un audit nu va fi efectuat si, în consecintã, nu va fi emisã o
opinie de audit. Pentru a sublinia acest punct si evita orice confuzie, auditorul
poate preciza cã o misiune de examen limitat nu are ca obiectiv satisfacerea
exigentelor legale sau ale unor terti întrucât nu este vorba de un audit.
b) Proceduri de realizare :Într-un examen limitat auditorul recurge la
propriul sãu rationament profesional pentru a determina natura, calendarul si
întinderea procedurilor de examen limitat.
Pentru aceasta el se sprijinã pe elementele urmãtoare:

-cunostintele obtinute cu ocazia unor misiuni de audit sau misiuni de
examen limitat efectuate anterior;
-cunoasterea activitãtilor întreprinderii, a principiilor si conventiilor
contabile aplicate în sectorul din care face parte întreprinderea precum si a
sistemului contabil al acesteia;
-caracterul semnificativ al tranzactiilor si soldurilor conturilor.

Pentru stabilirea pragului de semnificatie vor fi aplicate aceleasi principii
ca si în cazul misiunilor de audit de bazã.
Procedurile examenului limitat presupun etapele urmãtoare:

-cunoasterea activitãtilor întreprinderii si ale sectorului din care face parte;

-analiza principiilor si practicilor contabile urmate de întreprinderi;
-analiza procedurilor practicate de întreprindere pentru contabilizarea,
clasificarea si întocmirea documentelor de sintezã, strângerea informatiilor ce
vor fi înscrise în notele anexe si pregãtirea situatiilor financiare.

-primirea în lucru a procedurilor analitice destinate identificãrii variatiilor,
tendintelor si elementelor neobisnuite cãutând în mod deosebit în:

. compararea situatiilor financiare cu cele ale exercitiilor precedente;

. compararea situatiilor financiare cu situatiile bugetare ale perioadei si
cele previzionale;

. studiul diferentelor dintre cifrele înscrise în situatiile financiare pentru
anumite rubrici si cele planificate sau cu cele realizate de alte întreprinderi din
acelasi sector.

c) Raportarea :Raportul de examen limitat trebuie sã continã o concluzie
scrisã, clar exprimatã, sub forma unei asigurãri negative.
Pe baza lucrãrilor realizate sunt evaluate informatiile strânse în timpul
examenului limitat; raportul trebuie sã indice dacã situatiile financiare nu dau o
imagine fidelã (sau "nu prezintã în mod sincerîn toate aspectele lor
semnificative"), conform unui referential contabil identificat.
Raportul de examen limitat al situatiilor financiare descrie întinderea
misiunii permitându-i lectorului sã înteleagã natura lucrãrilor realizate. El
trebuie sã precizeze de asemenea cã nici o opinie de audit nu este exprimatã.
Principalele elemente care se regãsesc într-un raport de examen limitat
sunt:
- titlul;
- destinatarul;
- paragraf de prezentare sau introducere care cuprinde:
· identificarea situatiilor financiare supuse examenului limitat;
· responsabilitãtile auditorului si ale conducerii întreprinderii;
paragraful întinderii examenului limitat cuprinzând:
· trimiterea la Standardul International de Audit (ISA) nr. 910 referitor la
examenele limitate (sau norme nationale);

· mentiune a cã examenul este limitat la întretineri cu clientul si la
proceduri analitice;
· mentiunea cã nici un audit nu a fost realizat, cã procedurile puse în lucru
furnizeazã un nivel de asigurare mai putin ridicat decât în cazul auditului si cã
nici o opinie de audit nu este exprimatã;
-exprimarea unei asigurãri negative;
-data raportului;
-adresa auditorului si semnãtura.
Raportul de examen limitat trebuie de asemenea:
-sã exprime o asigurare negativã precizând cã auditorul nu a descoperit
fapte care sã-I facã sã gândeascã, cã situatiile financiare nu sau o imagine fidelã
conform unui referential contabil identificat;
-dacã auditorul a descoperit fapte care afecteazã imaginea fidelã conform
referentialului contabil identificat, descrie aceste fapte si, în mãsura posibilului,
cuantificã incidentele asupra situatiilor financiare si în acest caz:
· fie însoteste asigurarea negativã de o rezervã;
· fie - atunci când incidenta faptelor descoperite asupra situatiilor
financiare este atât de semnificativã încât auditorul concluzioneazã cã o rezervã
nu este suficientã pentru a califica natura incompletã sau înselãtoare a situatiilor
financiare - pune o concluzie nefavorabilã indicând cã situatiile financiare nu
dau o imagine fidelã conform referential ului contabil identificat;

2. Misiuni de examinare a informatiilor financiare pe bazã de proceduri
convenite
Standardul International de Misiuni Conexe (ISRS) nI. 4400 stabileste
procedurile si principiile fundamentale precum si modalitãtile lor de aplicare cu
privire la responsabilitãtile auditorului în cadrul unei misiuni de examinare a
informatiilor financiare pe bazã de proceduri cuvenite.

a) Obiectivul si principiile fundamentale
Obiectivul unei misiuni de examinare pe bazã de proceduri cuvenite
constã în punerea în lucru, de cãtre auditor, a procedurilor si tehnicilor de audit
care au fost definite în prealabil de comun acord cu întreprinderea-client si
eventual tertii interesati si în comunicarea constatãrilor rezultate din lucrãrile
misiunii.
Întrucât auditorul prezintã un raport numai asupra constatãrilor reiesite
din procedurile convenite, nici o asigurare nu este furnizatã în raportul sãu;
destinatarii raportului sunt cei care evalueazã procedurile si constatãrile
auditorului si trag ei însisi propriile lor concluzii din lucrãrile auditorului.
Raportul se adreseazã exclusiv pãrtilor cu care s-au convenit procedurile
de lucru, cãci alti utilizatori ar ignora motivele punerii în lucru a procedurilor si
riscã sã interpreteze gresit rezultatele.

b. Proceduri aplicate si raportarea Auditorul trebuie sã punã în lucru
procedurile convenite si s,l utilizeze elementele probante reunite în timpul
lucrãrilor sale la bazã a raportului sãu asupra constatãrilor fãcute.
Procedurile puse în lucru se pot referi la:
- cereri de informatii, explicatii si analize;
-o verificare si o comparatie a rezultatelor, calculelor si controalelor;
-observatii si inspectii;
-cereri de confirmare.
Din raportul asupra constatãrilor reiesite asupra examenului pe bazã de
proceduri convenite nu pot lipsi elementele urmãtoare:

- titlul;
- destinatarul (în general este clientul care a angajat lucrarea);
- identificarea informatiilor financiare sau nefinanciare specifice care au
fost supuse procedurilor convenite;
- o mentiune precizând cã procedurile aplicate sunt cele convenite cu
destinatarul raportului;
- o mentiune care confirmã cã misiunea s-a derulat conform Standardelor
Internationale de Audit aplicabile sau normelor si practicilor nationale
aplicabile;
- mentiunea faptului cã auditorul nu este independent (dacã este cazul);
- obiectivul misiunii;
- lista procedurilor specifice puse în lucru;
- descrierea constatãrilor, inclusiv o detaliere a erorilor si abaterilor
descoperite;
- o mentiune cã procedurile puse în lucru nu constituie nici audit, nici un
examen limitat si, în consecintã, nici o asigurare nu este furnizatã;
- o mentiune cã, dacã auditorul ar fi pus în lucru proceduri
complementare, ar fi efectuat un audit sau un examen limitat, putând descoperi
si alte aspecte;
- o mentiune cã difuzarea raportului este limitatã doar tit' pãrtile care au
convenit procedurile de pus în lucru:
- o mentiune (dacã e cazul) cã raportul se referã numai la elementele,
conturile, rubricile sau informatiile financiare sau nefinanciare identificate si nu
la situatiile financiare în ansamblu;
- data raportului;
- adresa si semnãtura auditorului.
În anexã se prezintã modele ale scrisorii de misiune si raportului în cadrul
unei misiuni de examinare pe bazã de proceduri convenite.

3. Misiuni de completare a informatiilor financiare

Standardul International de Misiuni Conexe (ISRS) llf. 4410 stabileste
procedurile si principiile fundamentale precum si modalitãtile lor de aplicare în
ce priveste responsabilitatea contabilului în cadrul unei misiuni de compilare a
situatiilor financiare.
a) Obiectiv si principii generale Obiectivul unei misiuni de compilare
constã în utilizarea competentelor contabile (si nu cele de audit) în vederea
strângerii, clasãrii si efectuãrii sintezei informatiilor financiare.
Aceastã misiune constã, în general, în efectuarea unei sinteze a
informatiilor detaliate în scopul prezentãrii sub o formã rezumatã, inteligibilã.
Procedurile puse în lucru nu permit si nici nu-si propun, furnizarea vreunei
asigurãri asupra informatiilor financiare; utilizatorii informatiilor financiare
astfel compilate beneficiazã însã de încrederea cã lucrãrile respective au fost
efectuate de un profesionist contabil posesor al competentelor necesare.
b) Proceduri si raportare

Pentru a compila informatiile financiare auditorul trebuie sã posede o
cunoastere generalã despre natura operatiilor efectuate de întreprindere,
documentele contabile folosi te si referentialul contabil utilizat pentru
prezentarea informatiilor financiare.
În aceastã misiune auditorul nu este tinut:
sã procedeze la investigatii pentru a determina fiabilitatea si
exhaustivitatea informatiilor furnizate;

-sã evalueze controlul intern;

-sã verifice datele primite;

-sã verifice temeinicia explicatiilor furnizate.
Însã, dacã el constatã cã informatiile furnizate de conducerea
întreprinderii sunt incorecte, incomplete sau nesatisfãcãtoare, trebuie sã
prevadã punerea în lucru a procedurilor de mai sus si sã cearã conducerii sã
furnizeze informatii complementare; dacã aceasta refuzã, auditorul trebuie sã
întrerupã misiunea.
Auditorul trebuie sã revadã informatiile compilate pentru a se asigura cã
au forma adecvatã si cã nu contin anomalii semnificative.
În acest context, prin anomalii se întelege:
-erori în aplicarea referential ului contabil identificat;

-absenta referentialului contabil sau abateri de la acesta;

Auditorul trebuie sã obtinã o confirmare de la conducerea întreprinderii
cã aceasta este constientã de responsabilitatea sa penlru prezentarea corectã a
situatiilor financiare si pentru aprobarea lor. Confirmarea poate fi fãcutã sub
forma unei scrisori de afirmare din partea conducerii care atestã cã datele
contabile furnizate sunt exacte si exhaustive si cã toate informatiile semnificative
au fost comunicate auditorului.

Raportul asupra misiunii de compilare trebuie sã continã elementele
urmãtoare:
- titlul;

- destinatarul;

o mentiune confirmând cã misiunea s-a derulat conform cu Standardele
Internationale de Audit aplicabil misiunilor de compilare sau normelor si
practicilor nationale;

-indicarea faptului, dacã este cazul, cã auditorul nu este independent de
întreprindere;

-identificarea informatiilor financiare cu precizarea cã ele rezultã din
detalii furnizate de conducerea întreprinderii;

o mentiune indicând responsabilitatea conducerii întreprinderii pentru
informatiile financiare compilate de cãtre auditor;
o mentiune cã misiunea de compilare nu reprezintã nici un audit, nici un
examen limitat si, în consecintã, nici o asigurare nu este furnizatã;

-un paragraf, dacã este cazul, pentru atragerea atentiei asupra diferentelor
semnificative mentionate în anexe fatã de referentialul contabil utilizat;

-data raportului;

-adresa si semnãtura auditorului (contabilului).

Pe fiecare paginã a informatiilor financiare compilate sau pe prima paginã
a situatiilor financiare compilate, se face una din mentiunile: "neauditate" sau
"compilate fãrã audit, nici examen limitat".