ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE MARKETING

CERTIFICAREA PRODUSELOR ȘI
ASIGURAREA CALITĂȚII ÎN UE

Studenți:
Turnea Alexandru
Săvulescu Ionuț
Grupa 1732, Seria C,
Anul: II

București
- 2017-

INTRODUCERE

Protejarea sănătății oamenilor, a animalelor și a plantelor, în fiecare etapă a procesului
de producție, este o prioritate‑cheie a politicilor economice și de sănătate publică. UE dorește
să se asigure că cetățenii săi au acces la alimente sigure și hrănitoare, obținute din plante și
animale sănătoase. În același timp, își propune să garanteze buna funcționare a industriei
alimentare – cel mai important angajator și sector de producție din Europa.

Politica UE protejează sănătatea de‑a lungul întregului lanț alimentar – adică în
fiecare etapă a procesului de producție, de la fermă la consumator – prevenind contaminarea
alimentelor și promovând igiena alimentară, informarea cu privire la alimente și sănătatea și
bunăstarea animalelor și a plantelor.

Politica alimentară a UE își propune:

• să garanteze că alimentele și furajele pentru animale sunt sigure și hrănitoare;

• să asigure un nivel ridicat de sănătate și bunăstare a animalelor și de protecție a
plantelor;

• să garanteze o informare adecvată și transparentă cu privire la originea, conținutul,
etichetarea și utilizarea alimentelor.

Garantarea siguranței alimentare este o problemă transfrontalieră, deoarece multe
dintre alimentele pe care le consumăm provin din alte țări. Uniunea Europeană este o piață
unică, iar produsele, inclusiv cele alimentare, pot circula liber pe teritoriul său. Astfel,
alimentele nefiind comercializate doar pe teritoriul unei singure țări, concurența crește, iar
consumatorii au la dispoziție o gamă mult mai variată de produse, la prețuri mai mici. Pe de
altă parte, piața unică impune și elaborarea, la nivel european, a celor mai importante norme
în materie de calitate și siguranță. Dacă fiecare țară ar trebui să controleze produsele în
conformitate cu propriile reguli, nu ar mai exista liber schimb. Producătorii din unele țări ar
putea beneficia de avantaje competitive neloiale de pe urma existenței mai multor seturi de
norme. În plus, politica agricolă intră în competența UE, ceea ce îi dă Uniunii posibilitatea de
a influența calitatea și siguranța produselor alimentare prin norme și măsuri de sprijin pentru
agricultori, convenite la nivel european.

2

• garantarea menținerii la nivelul UE a normelor comune în materie de protecție a consumatorilor și de prevenire a concurenței neloiale. • contribuirea la garantarea siguranței alimentare la nivel global. În prezent. prin intermediul lanțului alimentar. ale căror nevoi nutriționale vor duce la creșterea consumului de produse din carne. • prevenirea transmiterii bolilor de la animale la om. • protejarea bunăstării animalelor. De‑a lungul lanțului agricol și alimentar se efectuează controale obligatorii menite să garanteze că plantele și animalele sunt sănătoase și că alimentele și furajele sunt sigure. salmoneloza. de înaltă calitate. • garantarea accesului consumatorilor la informații clare despre conținutul și originea alimentelor. de exemplu. există peste 200 de boli care pot fi transmise de la animal la om. oferindu‑le cetățenilor acces la alimente suficiente și de calitate: se preconizează că. Menținerea acestor standarde presupune multe provocări în contextul pieței globale moderne. producția alimentară mondială va trebui să fie cu 40 % mai mare decât în prezent. 3 . Datorită normelor UE. până în 2030. etichetate corespunzător și conforme normelor stricte stabilite la nivel european. iar 80 % din această creștere va trebui să provină din producția agricolă intensivă. Acestea includ: • prevenirea intrării și răspândirii pe teritoriul UE a bolilor care afectează plantele și animalele. Pentru a răspunde acestor nevoi. vom avea de hrănit o populație mondială formată din 8 miliarde de locuitori. cum ar fi. cetățenii europeni beneficiază de unele dintre cele mai ridicate standarde internaționale în materie de siguranță alimentară.

depozitare. eficient și rentabil. UE este lider mondial în producția de semințe: 60 % din exporturile mondiale de semințe și material de reproducere a plantelor provin din UE. a animalelor și a mediului. respectarea de către toate statele member a acelorași standarde ridicate în materie de protecție a consumatorilor. Acestea precizează când. Produsele alimentare nu pot purta mențiuni de sănătate decât dacă acestea sunt susținute de dovezi științifice și autorizate de Comisia Europeană. politica UE privind eradicarea bolilor la animale a contribuit la reducerea numărului de cazuri de ESB (encefalopatie spongiformă bovină) de la 2 124 la 18 cazuri pe an. iar consumatorilor li se oferă informații sigure despre conținutul alimentelor pe care le cumpără. de la producția de furaje și alimente până la procesare. adoptată în 2002. Legislația europeană acoperă toate etapele lanțului alimentar. în același timp.Date și cifre privind politica alimentară a UE: Sectorul agroalimentar este al doilea sector economic ca mărime din UE. Ea ajută statele membre să prevină și să controleze bolile și să abordeze riscurile în materie de siguranță alimentară în mod coordonat. Principiile de bază ale politicii alimentare a UE sunt definite în legislația generală în domeniul alimentar. import. transport. numărul cazurilor umane de îmbolnăviri cauzate de Salmonella enteritidis a scăzut cu 60 % în perioada 2007-2011. În ultimii zece ani. În urma introducerii de către UE a programelor de control al salmonelei la efectivele de păsări. se poate asigura trasabilitatea tuturor alimentelor și furajelor produse și comercializate în UE. 4 . Această abordare comună garantează faptul că standardele minime se aplică peste tot în UE. cum și ce evaluări științifice și tehnice ar trebui efectuate pentru a garanta o bună protecție a cetățenilor. Datorită acestei abordări integrate. Obiectivul său principal este să faciliteze comerțul cu produse alimentare între țările UE. export și vânzările cu amănuntul. cu un număr de 48 de milioane de angajați și cu o contribuție anuală de 750 de miliarde de euro la economia UE. garantând. Legislația UE privind alimentația stabilește și principiile în materie de analiză a riscurilor.

își propun să contribuie la protecția mediului și să garanteze buna funcționare a comerțului cu alimente și furaje. până la originea acestora. asupra cărora au convenit toate statele membre ale UE: —— protecția sănătății publice.Principii de bază Legislația UE în domeniul alimentar se bazează pe următoarele principii comune. De atunci. —— efectuarea de controale stricte și verificări periodice. a sănătății plantelor și a sănătății și a bunăstării animalelor. clare și lipsite de ambiguitate cu privire la alimente și furaje. care au datoria de a scoate pe piață alimente sigure. Primele norme europene în materie de igienă alimentară au fost introduse în 1964. —— posibilitatea de a asigura trasabilitatea produselor. CUPRINS Precauție și consultanță științifică 5 . Consumatorii trebuie să aibă încredere că produsele alimentare pe care le cumpără în UE sunt sigure. —— furnizarea de informații transparente. —— definirea clară a responsabilităților tuturor actorilor din cadrul lanțului agroalimentar. menit să protejeze sănătatea oamenilor. devenind un instrument proactiv. —— precauția. a animalelor și a plantelor. —— analiza riscurilor și consultanță științifică independentă. coerent și complex. De asemenea. ele au evoluat. —— educație și formare.

printre altele. Autoritățile naționale efectuează verificări la granițele UE pentru a se asigura că alimentele și animalele care provin din afara Uniunii îndeplinesc standardele europene Aditivi și arome Aromele și aditivii alimentari sunt substanțe chimice introduse în mod intenționat în produsele alimentare pentru a le îmbunătăți gustul. despre teste de depistare a reziduurilor periculoase de medicamente veterinare. pesticide și alte substanțe contaminante. Odată autorizată. Normele UE impun indicarea clară. EFSA a fost înființată în 2002 și are sediul la Parma (Italia). Politica alimentară a UE se bazează pe date științifice solide și pe o evaluare minuțioasă a riscurilor. cu scopul de a garanta faptul că nu prezintă niciun risc la adresa sănătății. cum ar fi dioxinele. Este vorba. inspectorii UE vizitează fermele și întreprinderile implicate în producția alimentară. Aceste substanțe sunt reglementate. cum ar fi Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA). Instituțiile UE beneficiază de consultanță din partea unor comitete științifice și agenții independente. Toți aditivii alimentari utilizați în UE – inclusiv conservanții. 6 . a tuturor aditivilor alimentari utilizați. Aceste verificări se fac pentru fiecare substanță în parte. coloranții și îndulcitorii – sunt verificați din punct de vedere științific. Obiectivul său este să realizeze evaluări ale riscului înainte ca anumite alimente să fie comercializate în UE. pentru a garanta că utilizarea lor este sigură pentru sănătatea umană. De asemenea. EFSA oferă consultanță de specialitate Comisiei Europene și țărilor din UE pentru a le ajuta să ia decizii eficiente în domeniul protecției consumatorilor. De asemenea. utilizarea aditivilor este cel mai adesea limitată la cantități specifice în anumite alimente. textura și aspectul sau pentru a le conserva mai bine. Controale Normele UE prevăd efectuarea de controale riguroase menite să garanteze că toate produsele care intră în lanțul alimentar îndeplinesc standardele corespunzătoare. pe ambalajul produsului. acordă un sprijin important Uniunii în gestionarea rapidă a situațiilor de criză alimentară.

Îmbunătățirea igienei alimentare Bacteriile. ele vor fi interzise. virușii și paraziții pot pune în pericol sănătatea publică. în UE sunt aprobate peste 2 100 de astfel de substanțe. Limite de siguranță pentru materialele care intră în contact cu alimentele Normele UE stabilesc cerințe de bază pentru materialele care intră în contact cu alimentele – ambalaje. aditivii din furaje. În caz contrar.Substanțele aromatizante pot fi folosite doar dacă s‑a dovedit științific că nu prezintă niciun risc pentru sănătatea consumatorilor. aspectul. animale și mediu. limite maxime. toate substanțele folosite la producerea ambalajelor alimentare din plastic trebuie supuse evaluării EFSA înainte de a fi autorizate în UE. carne și pește). De exemplu. Astfel se garantează că acestea sunt sigure pentru oameni. Normele actuale ale UE prevăd că materialele care intră în contact cu alimentele nu trebuie să provoace reacții chimice care ar putea schimba gustul. În prezent. Exemplele binecunoscute includ encefalopatia spongiformă bovină sau bolile provocate de prezența unor bacterii precum Salmonella (la păsări) sau Listeria (în produse din lapte. uneori. Pentru a‑i proteja pe cetățenii europeni împotriva acestor riscuri. iar alte 400 sunt în curs de verificare de către EFSA. 7 . Limite pentru aditivii și reziduurile de medicamente veterinare și fitosanitare din furaje Potrivit normelor europene. normele UE prevăd o abordare complexă și coordonată cu privire la igienă de‑a lungul întregului lanț alimentar. textura ori mirosul produselor sau care ar putea altera compoziția chimică a acestora. Pentru cantitățile de reziduuri care pot fi prezente în furaje se stabilesc. tacâmuri. dacă nu se respectă proceduri stricte în materie de igienă alimentară. vase – pentru a garanta că acestea sunt sigure. mașini de procesare. medicamentele veterinare și produsele pentru protecția plantelor trebuie supuse unei verificări științifice ample înainte de a fi autorizate.

de exemplu în cadrul „Platformei de acțiune a UE pentru alimentație. Măsurile de prevenire se iau în special la nivelul producției primare. pentru a reduce incidența acestor bacterii și riscurile pe care le prezintă pentru sănătatea publică. s‑au instituit și alte măsuri de control care vizează diverse etape ale lanțului alimentar. Pentru anumite substanțe contaminante (dioxine. distribuirea. care trebuie să aplice programele obligatorii de autocontrol. Totuși. 5 dintre cei mai importanți 7 factori de risc pentru decesele premature sunt asociați alimentelor și băuturilor pe care le consumăm: tensiune arterială. iar cele asociate consumului de ouă și de produse din ouă s‑au redus cu 42. activitate fizică și sănătate” și al „Grupului la nivel înalt pentru alimentație și activitate fizică”. Pe lângă aceste programe. desigur. Reducerea contaminării alimentelor Normele UE privind substanțele contaminante se bazează pe principiul că acestea trebuie menținute la un nivel cât mai redus cu putință. în toate statele membre.Principala responsabilitate le revine. prin monitorizarea practicilor de lucru. procesarea. cum ar fi sacrificarea animalelor.) s‑au stabilit limite maxime. în toate etapele lanțului de producție. În 2003. Luarea măsurilor de sănătate publică menite să răspundă acestor provocări intră în responsabilitatea statelor membre. consumul insuficient de legume și fructe.3 % în aceeași perioadă (de la 248 la 143 de cazuri). 8 . întreprinderilor și persoanelor active în domeniul producerii și comercializării alimentelor. pe baza datelor științifice disponibile. Prin urmare. metale grele. colesterol și indice de masă corporală ridicat. Acestea reunesc reprezentanți din întreaga Europă cu scopul de a discuta pe marginea diverselor probleme de sănătate. abuzul de alcool. Promovarea unei alimentații mai sănătoase Astăzi. anumite inițiative sunt coordonate la nivelul UE. cum ar fi obezitatea și diabetul. nitrați etc. vânzarea cu amănuntul și prepararea alimentelor. UE a introdus programe de control al salmonelei la efectivele de păsări. Aceste programe garantează că se iau măsuri adecvate și eficiente pentru a detecta și controla salmonela și alte bacterii zoonotice. cu scopul de a proteja sănătatea publică.5 % în perioada 2007-2011. în UE. cazurile de salmoneloză în rândul populației au scăzut cu 60. nu a UE.

Este obligatoriu ca etichetele să nu poată fi îndepărtate. proteine. cetățenii au acces la informații precise și complete despre conținutul și compoziția alimentelor. Toate alimentele sau ingredientele autorizate pe teritoriul Uniunii au fost supuse evaluării științifice. carbohidrați. grăsimi saturate. pe etichetă trebuie să se găsească detalii despre producător. fac obiectul unor norme detaliate care garantează o compoziție nutrițională și o informare adecvată. despre sucromalt (un amestec de îndulcitori bogat în maltoză) și despre guma de guar (o substanță albă. să fie vizibile și ușor de citit și de înțeles. printre altele. ceea ce îi ajută să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la produsele pe care le consumă. Atunci când permit introducerea pe piață a acestor alimente noi. nu erau utilizate pe scară largă pentru consumul uman. Mențiuni corecte cu privire la sănătate Normele UE privind alimentația și mențiunile referitoare la sănătate vizează cazurile în care producătorii doresc să prezinte alimentele ca fiind benefice pentru sănătate. Este vorba. definiția le vizează pe cele care nu au fost utilizate înainte de 1997. În UE. Etichetele trebuie să includă informații clare despre alergeni și valoarea nutrițională a produselor alimentare – calorii. Alimentele pentru grupuri specifice Anumite alimente destinate unor grupuri specifice ale populației. autoritățile precizează în ce condiții pot fi utilizate acestea și cum trebuie etichetate. în trecut. Etichetarea clară Datorită normelor UE privind etichetarea alimentelor. condițiile de depozitare și modul de preparare a anumitor alimente. vânzător. obținută din boabe de guar). Afirmații de tipul „contribuie la funcționarea normal a inimii” sau „reduce colesterolul” intră în categoria mențiunilor 9 . De asemenea. conținutul de zahăr și de sare.Sprijinirea inovării în domeniul alimentar Alimentele noi sunt alimentele sau ingredientele care. de exemplu prin intermediul etichetelor sau al publicității. asemănătoare făinii. cum ar fi nou‑născuții și copiii mici. ambele primind autorizație de comercializare în UE în 2010. importator. grăsimi.

ei sunt activi în țările care se pregătesc să adere la UE și în cele care exportă animale. Pe lângă cele 31 de mențiuni aprobate deja. care trebuie să se asigure că alimentele pe care le introduc pe piață sunt sigure. Acestea sunt permise doar în măsura în care sunt susținute de dovezi științifice și confirmate de o evaluare a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară. „denumirea de origine protejată” (DOP) și „indicația geografică protejată” (IGP). alimente și furaje în UE. produsele de calitate sau produsele alimentare fabricate într‑un anumit mod. Controalele vizează operatorii din cadrul întregului lanț agroalimentar și sunt efectuate de organisme independente. pentru un total de 4 600 de cereri prezentate. Controale periodice pentru a garanta respectarea standardelor Responsabilitatea principală le revine operatorilor din domeniu. imparțiale și bine pregătite. Inspectorii din cadrul Oficiului Alimentar și Veterinar al Comisiei Europene controlează autoritățile naționale și verifică dacă normele UE sunt respectate în toate statele membre. plante. Logoul UE privind agricultura ecologică se poate aplica produselor alimentare ecologice fabricate în UE și garantează că acestea respectă standardele europene în domeniu. iar pentru cele preparate în mod tradițional se folosește logoul „specialitate tradițională garantată” (STG). Autoritățile din statele membre desfășoară periodic controale oficiale stricte pentru a se asigura că standardele europene în materie de siguranță a alimentelor și furajelor sunt îndeplinite și puse în aplicare. Promovarea alimentelor de înaltă calitate și a celor tradiționale Normele privind etichetarea vă permit să identificați cu ușurință alimentele ecologice. 10 . Pentru produsele care provin dintr‑o anumită zonă geografică se folosesc două logouri europene specifice. în mai 2012 UE a mai autorizat 222. Acestea trebuie să utilizeze tehnici și metode moderne și colaborează cu o rețea extinsă de laboratoare oficiale pentru efectuarea testelor și a analizelor necesare.referitoare la sănătate. De asemenea.

bolile asociate alergiilor alimentare. O mai bună formare pentru produse alimentare mai sigure UE a elaborat o strategie de formare destinată să amelioreze programele în domeniu și să crească nivelul de sensibilizare cu privire la normele europene referitoare la siguranța alimentelor și la sănătatea și bunăstarea animalelor și a plantelor. Aspectele abordate includ. transporturile de plante și animale vii pot intra în UE doar prin anumite puncte desemnate și numai după ce au trecut de verificări specifice. subproduse de origine animală). alimentelor și furajelor importate în UE sunt esențiale pentru a proteja sănătatea oamenilor. printre altele. a plantelor și a animalelor și pentru a garanta că importurile respectă standardele europene și pot fi introduse pe piață în siguranță. efectul furajelor asupra sănătății oamenilor și impactul anumitor metode de producție asupra mediului. Cercetare Începând din 2002. Strategia le este adresată persoanelor care răspund de controalele oficiale efectuate de‑a lungul lanțului alimentar în țări din interiorul și din exteriorul UE. Multe dintre aceste produse pot fi însoțite de garanții specifice referitoare la starea sănătății (de exemplu. certificate veterinare și fitosanitare). 11 . pe mai mult de 30 de subiecte diferite. Controalele sunt adaptate de la un produs la altul și țin cont de natura pericolului pe care acestea l‑ar putea reprezenta pentru sănătate. embrioni. De exemplu. UE a depus eforturi suplimentare în domeniul cercetării cu privire la siguranța alimentară și sănătatea animalelor și a plantelor.Controale oficiale la frontierele UE Controalele efectuate la granițele Uniunii asupra plantelor. De la lansarea sa în 2006. programul a pregătit peste 30 000 de membri ai personalului de control din 180 de țări. furaje și produse de origine animală (lână. piei. Controale și măsuri stricte de direcționare se aplică și în cazul anumitor alimente.

care au fost prezentate de Comisia Europeană în mai 2013. Acestea își propun să prevină și să reducă bolile care afectează animalele și plantele. UE cooperează cu țări în curs de dezvoltare pentru a elabora sisteme eficiente de gestionare a produselor alimentare. care să amelioreze securitatea alimentară pentru populațiile cele mai sărace și mai vulnerabile din lume. dezvoltare și ajutor umanitar UE contribuie în mod semnificativ la garantarea securității alimentare la nivel global. În afară de controlul calității. Ele primesc informații din partea OMS cu privire la aspecte legate de siguranța alimentară și le distribuie la nivel național. O astfel de instituție este Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Securitate alimentară. să 12 . Aceste propuneri. În special. face eforturi pentru a se asigura că aspectele legate de nutriție sunt abordate de politicile privind dezvoltarea. Această rețea este formată din puncte naționale de contact din peste 160 de țări. Printre celelalte acțiuni ale UE în domeniul dezvoltării și ajutorului umanitar se numără consultanța oferită de experți veterinari. programele de formare și finanțarea pentru programele de control și eradicare a bolilor.Cooperare extinsă la nivel internațional UE colaborează cu principalii săi parteneri comerciali și cu organizații internaționale pentru a promova politica europeană privind siguranța alimentară și pentru a se asigura că toate importurile provenind din țări terțe îndeplinesc aceleași standarde. au în vedere și o aplicare mai eficientă a normelor care reglementează controalele oficiale. educația și sănătatea. care include o componentă adresată țărilor din afara UE. Siguranța alimentară va rămâne în centrul atenției autorităților europene. cu care UE colaborează în cadrul sistemului de alertă al Rețelei internaționale a autorităților din domeniul siguranței alimentare (Infosan). Comisia a lansat și o inițiativă intitulată „Better training for safer food” (BTSF – O formare mai bună pentru o hrană mai sigură). Comisia a lansat mai multe propuneri specifice al căror scop este să modernizeze și să simplifice actualele norme europene privind sănătatea animalelor și a plantelor și materialul de reproducere a plantelor.

uneori sintetice. Acreditarea reprezintă recunoaşterea oficială a competenţei unui organism de certificare. din materii prime noi. să promoveze tehnologii noi și să garanteze aplicarea mai eficientă a normelor în domeniu.îmbunătățească reacția UE față de amenințările la adresa sănătății. a determinat solicitarea din partea clienţilor a unor garanţii obiective pentru a avea încredere în calitatea produselor şi serviciilor pe care le cumpără. serviciilor. Aceste standarde au fost adoptate şi în România. şi sunt simbolizate SR EN 45001 şi în continuare. o normă sau un document tehnic. Certificarea calităţii implică două sisteme: -certificarea produselor. obţinute prin tehnologii noi. Exită şi posibilitatea ca pentru anumite produse furnizorul să declare conformitatea produsului pe proprie răspundere. au fost elaborate standardele europene EN seria 45000. -acreditarea organismelor abilitate să emită certificate de conformitate. Garanţia obiectivă şi încrederea se realizează prin certificarea conformităţii produselor şi serviciilor. Pentru ca procesul de acreditare să se desfăşoare într-un cadru unitar. unele din ele de mare complexitate. Standardul EN 45014 stabileşte criteriile generale pentru 13 . certificare ce astfel a devenit un factor important al dezvoltării schimburilor comerciale şi al protecţiei consumatorilor. Certificarea calității Existenţa pe piaţă a unui număr mare de produse noi. personalului şi sistemului calităţii. Certificarea conformităţii se defineşte drept atestarea de către un organism neutru acreditat că un produs. un proces sau un serviciu este conform cu specificaţiile de referinţă. care poate fi un standard.

emis pe baza regulilor sistemului de certificare. standard sau act normativ. furnizor poate fi un producător. standardul ori norma tehnică. prin care se atestă că un produs ori serviciu este în conformitate cu un standard sau un alt normativ. Certificatul de conformitate este documentul emis pe baza regulilor sistemului de cerificare. iar declaraţia de conformitate poate avea forma unui document. Atât în Uniunea Europeană. din punct de vedere al obligativităţii. În cadrul procedurii de certificare. importator. În sensul celor de mai sus. în baza rezultatelor acestor analize poate emite certificatul de conformitate şi marca de conformitate. În cadrul sistemului de certificare a conformităţii se compară produsul supus certificării cu documentul de referinţă relevant şi nu cu alte produse. Aceasta se deosebeşte de certificatul de calitate care consemnează existenţa unui anumit nivel calitativ al produsului şi care este eliberat în primul rând de către producător. Certificatul emis nu semnifică faptul că produsul este mai bun decât alte produse care eventual nu au certificatul. distribuitor. pentru produsele care fac obiectul unor reglementări obligatorii pe pran naţional (legi) sau european (directive). ci faptul că produsul îndeplineşte condiţiile de calitate impuse. cât şi în România. a unei etichete sau o altă formă echivalentă. care atestă că produsul sau serviciul respectiv este realizat conform cu documentul de referinţă. care se reproduce în eticheta produsului respectiv. adică produsele din aşa numitul 14 . factură sau pe instrucţiunile de utilizare. iar rezultatele sunt comparate cu specificaţiile. Marca de conformitate este un semn distinctiv protejat. Organismul de certificare. prestator de servicii etc. În România există marca de conformitate CS (conformitate naţională).declaraţia de conformitate a furnizorului prin care acesta declară pe propria răspundere că un anumit produs este în conformitate cu un document de referinţă. aplicată pe un catalog. cerificarea calităţii este. principalele caracteristici ale produsului sunt determinate în laboratoare acreditate. mărind încrederea clienţilor potenţiali în produsul respectiv. de două feluri: -certificare obligatorie .

“domeniu reglementat”. deoarece certificarea conferă încrederea că produsele sau serviciile sunt de calitate. Astfel sunt. chimice. în sensul că ambele presupun intervenţia în relaţia furnizor-client a unei părţi neutre care efectuează o evaluare obiectivă a calităţii. mecanice etc. se pot folosi şi alte documente. întreprinderile le supun procedurii de certificare pentru a-şi menţine sau extinde piaţa. 15 . este echivalentă ca noţiune cu certificarea. Certificarea de conformitate se poate referi nu numai la un anumit produs ci şi la întregul sistem al calităţii din organizaţie. Chiar dacă aceste produse nu fac obiectul unor reglementări pentru a fi puse pe piaţă. dar nu în locul acestora. Acestea sunt laboratoarele luate în considerare şi de expertiză. sistem care asigură ca produsele sau serviciile organizaţiei să fie conforme cu aşteptările cumpărătorilor. cum sunt buletinele de analiză în care se precizează detaliat anumite caracteristici fizice. -certificare voluntară . Posibilitatea certificării conformităţii este strâns legată de existenţa unor laboratoare acreditate. definită ca acceptarea oficială a unui tip de produs şi aprobarea producerii lui (în serie). de exemplu. pentru celelalte produse sau servicii (“domeniu nereglementat”). Omologarea produselor . sănătatea sau securitatea oamenilor ori mediul înconjurător (“cerinţele esenţiale” prevăzute în Directivele europene de armonizare). produsele care pot afecta viaţa. ale produsului şi care pot fi eliberate de laboratoarele proprii ale furnizorului sau de către terţi. În atestarea calităţii produselor. Operaţiunea de omologare cuprinde activităţi pe baza cărora o comisie special constituită declară în scris că produsul sau serviciul respectiv întruneşte toate cerinţele prevăzute într-un standard sau în alte specificaţii tehnice. pe lângă certificate. întocmite de o terţă parte neutră acreditată pot fi documente esenţiale în expertiza calităţii şi în special în expertiza merceologică judiciară. Documentele de certificare a calităţii.

unităţilor de cercetare . într-o perioadă de timp prestabilită. de exemplu autovehiculele. “omologarea de tip”. Garanţia calităţii produselor şi serviciilor este responsabilitatea juridică şi economică a producătorului. în cazul instalaţiilor sau maşinilor complexe. consumatorilor. cum sunt. dacă deficienţa de calitate nu este cauzată de folosirea neadecvată de către client. Stabilirea termenului de garanţie se face prin acte normative sau prin contract. Pentru produse de mare importanţă pentru toate ţările membre. pe baza unui document de recunoaştere restrânsă. În general. termenul de valabilitate şi durata de utilizare normată.proiectare etc. Momentul începerii termenului de garanţie este vânzarea produselor către client sau. la care documentaţia de referinţă este un document recunoscut pe scară largă. punerea în funcţiune. cărăuşului şi a unităţii comerciale faţă de consumator pentru calitatea produselor sau serviciilor. aşa cum sunt standardele naţionale sau internaţionale. există trei modalităţi legale de garantare a calităţii şi anume termenul de garanţie. Certificatul de garanţie confirmă calitatea produselor de folosinţă îndelungată. omologarea în sensul ei clasic. Răspunderile garanţiale ale celor trei parteneri care participă la circuitul tenhic al produsului sunt următoarele: 16 . În România. Uniunea Europeană are directive de omologare comunitară. documentaţia pe baza căreia a fost realizat produsul. laboratoarelor acreditate pentru testare. Termenul de garanţie este intervalul de timp în cadrul căruia remedierea sau înlocuirea peodusului sau serviciului se realizează pe seama şi cheltuiala producătorului sau prestatorului serviciului. tinde să fie înlocuită prin certificarea sau omologarea de tip. Din comisia de omologare fac parte reprezentanţi ai producătorilor. Documentul eliberat de comisia de omologare este certificatul de omologare în care se confirmă nivelul calităţii ce devine referinţă pentru calitatea produselor realizate în serie.

în condiţiile de utilizare. cosmetice. Documentul fundamental privind abordarea globală în materie de evaluare a conformităţii este Rezoluţia Consiliului Comunităţilor Europene din 1989. Momentul începerii termenului de valabilitate este data de fabricaţie. Perioada de funcţionare normată este specific fondurilor fixe şi are funcţia de limitare în timp a răspunderii pentru viciile ascunse. În acest sens. Din această dispoziţie decurg directivele de armonizare tehnică ale Uniunii. Tratatul impune apropierea dispoziţiilor legislative ale membrilor Uniunii privind funcţionarea pieţei comune. Certificarea conformităţii în Uniunea Europeană Tratatul de la Roma (1958) de constituire şi amendamentele din 1987 la Actul unic european stabilesc liniile directoare ale Uniunii în vederea realizării pieţii interioare cu circulaţia liberă a mărfurilor şi serviciilor. Perioada de utilizare normată este intervalul de timp în care produsul îşi menţine nemodificate toate caracteristicile funcţi onale. -unitatea comercială răspunde pentru viciile aparente. medicamentelor etc. Termenul de valabilitate este intervalul de timp în care produsele îşi păstrează nemodificate toate caracteristicile calitative iniţiale. Comercializarea produselor cu termenul de valabilitate expirat este interzisă şi se pedepseşte conform legii. după care are o răspundere morală. -cărăuşul răspunde pentru menţinerea calităţii produselor transportate de la furnizor la beneficiar. Această “abordare globală” are drept scop menţinerea încrederii reciproce între statele membre şi crearea 17 . -producătorul răspunde direct pentru viciile ascunse pe toară perioada termenului de garanţie. chimice. Termenul de valabilitate este specific produselor alimentare. depozitare şi transport stabilite prin documente tehnico – economice.

totuşi. normele emise de CODEX Alimentarius Comission. în domeniul certificării de conformitate este dominantă tendinţa ca performanţele şi caracteristicile de calitate să nu fie impuse din afară. organ comun al WHO .. obligatorii. având în vedere faptul că cel mai bun mod de a uniformiza protecţia consumatorilor şi de a asigura comercializarea ordonată a produselor alimentare constă în acceptarea normelor alimentare elaborate de ea sau în adaptarea celor naţionale la aceste recomandări internaţionale. Pe lângă directivele comunitare. 18 . se găsesc cele privind protecţia sănătăţii şi a mediului. a criteriilor de desemnare şi certificare a organismelor care intervin în proceduri şi utilizarea mărcii C.încrederii în activitatea producătorului şi în organismele de certificare şi acreditare. ci ele să rămână exclusiv în competenţa producătorului care. Liberalizarea schimburilor dintre state prin înlăturarea barierelor vamale şi a celor tehnice din calea comerţului cu produse alimentare nu s-a putut realiza fără o armonizare prealabilă a normelor alimentare. -utilizarea generalizată a standardelor europene privind asigurarea calităţii (EN 29000).E. Comisia Codex Alimentarius recomandă elaborarea şi aplicarea unor norme alimentare naţionale specifice şi adaptate. respectate cerinţele esenţiale prevăzute în directivele sau standardele europene obligatorii. şi o serie de alte documente internaţionale stau la baza certificării de conformitate. Trebuie. înţelegerea unui număr ridicat de probleme relative la protecţia consumatorului. Între aceste cerinţe esenţiale. de exemplu. crearea de sisteme de acreditare. -promovarea de acorduri de recunoaştere reciprocă în materie de certificare şi încercări în interiorul Uniunii şi cu terţe ţări. în cursul elaborării lui. însă. În plus. Potrivit ideii de dereglementare din legislaţia comunitară. Aşa sunt. este obligat să declare onest aceste performanţe şi caracteristici.FAO. aplicarea de tehnici de intercomparare. un acord general realizat pe probleme tehnice permite. Câteva din principiile fundamentale ale rezoluţiei sunt: -asigurarea unei abordări coerente în legislaţia comunitară a fazelor procesului de evaluare a conformităţii.

fiind menit să organizeze în mod coerent relaţiile dintre agenţii economici şi factori interesaţi.  este indispensabil ca standardul – ca „regulă a jocului” – să poată evolua în funcţie de progresul tehnic şi de evoluţia pieţei.  cu toate că nu are aplicare obligatorie. în general admisă. mai simplu. Această recunoaştere îi este conferită de autorităţile publice prin contract (DIN). tendinţele integraţioniste şi de liberalizare a circulaţiei produselor în Piaţa Unică Europeană au dat un impuls puternic afirmării unor noi concepţii privind standardizarea. destinat unei aplicări repetate şi continue şi având în vedere avantajul optim al comunităţii în ansamblul ei”. printr-un documentlegislativ sau o reglementare (AFNOR) sau. Organismul de standardizare trebuie să beneficieze de independenţă şi de suficientă neutralitate (mai ales în raport cu organizaţiile 19 . fiind necesare câteva precizări pe marginea şi în sprijinul acestei definiţii:  un standard este cu atât mai eficient. motiv pentru care. într-un context profesional dat. el redă de fapt un acord liber consimţit între parteneri. Expansiunea economică pe plan mondial. treptat. nu se exclude faptul că poate fi luat în considerare ca prezumţie de conformitate cu exigenţele esenţiale definite prin directivele comunitare în cadrul „noii apropieri” europene şi că tribunalele pot să se refere la acesta ca regulă a jocului.  standardul este elaborat de un organism recunoscut care poate fi naţional sau internaţional. stabilind o regulă evolutivă a jocului referitoare la liniile directoare sau la specificaţiile tehnice. a apărut şi s-a accentuat o contradicţie între dinamica progresului tehnico-ştiinţific şi economic şi caracterul stagnant al prescripţiilor de calitate mărginite uneori la indicatori nesemnificativi sau limitanţi. cu cât este utilizat de un număr de factori cât mai mare. Definiţiile standardelor oferite de către Ghidul ISO/CEI 2:1996. accesibil publicului.  standardul nu are caracter obligatoriu. elaborat fiind de un organism recunoscut într-un cadru care permite să intervină acordul tuturor părţilor interesate. prin partenerii economici. Directiva europeană 83/189 revizuită şi decretul francez din 26 ianuarie 1984 pot fi sintetizate astfel: „Standardul este un document scris. a cărui respectare nu este obligatorie. O perioadă de timp standardele au fost privite ca un instrument mai mult sau mai puţin de reglementare obligatorie a calităţii produselor.

standardul permite o mai bună identificare a calităţii produsului. un efect de realizare şi diferenţiere a calităţii bunurilor şi serviciilor şi în sfârşit. organismele naţionale membre ale ISO. facilitează tranzacţiile comerciale internaţionale. Utilitatea standardelor se poate rezuma la următoarele efecte pozitive: un efect de raţionalizare a economiei. un efect de dezvoltare a participării factorilor interesaţi (producători. aplicate corect. un efect de protecţie a consumatorilor. Utilizarea standardelor în facilitarea comerţului internaţional depinde în mare măsură de încrederea pe care cumpărătorul o acordă declaraţiei producătorului privind asigurarea conformităţii produselor sale cu specificaţiile standardului. Standardele. o anumită piaţă. producătorilor). acesta este unul din elementele care fundamentează forţa sa practică. ele pot să constituie obstacole tehnice în calea comerţului internaţional. consumatori. dar pot deveni bariere în calea comerţului dacă între ele există diferenţe semnificative de la o ţară la alta.  aplicarea continuă şi repetată este caracteristica ce diferenţiază standardul de documentele particulare care stabilesc specificaţii acceptate pentru o singură utilizare. precum şi a vieţii animalelor. Astfel. în primul rând.  standardul. 20 . prin caracterul lui partenerial. un efect de promovare a comerţului internaţional. de exemplu. Existenţa standardelor favorizează factorii economici dependenţi unii de alţii în ceea ce priveşte compatibilitatea produselor. administraţii). în vederea protejării mediului. Acordul privind Obstacolele Tehnice din Calea Comerţului (OTCC sau Technical Barrier Trade . aducând elemente de transparenţă şi claritate în tranzacţii.  standardul este un instrument de reglare şi organizare a pieţei. Deşi aceste reglementări tehnice ating obiective legitime ale societăţii. a sănătăţii şi a siguranţei populaţiei. distribuitori.TBT) cere ţărilor să formuleze reglementări tehnice şi să elaboreze standarde naţionale voluntare pe baza standardelor internaţionale. precum şi de gradul de recunoaştere a procedurii de evaluare a conformităţii. Organismele de standardizare care prezintă aceste caracteristici sunt. În sfârşit. s-au adoptat reguli internaţionale pentru a se asigura că aceste reglementări tehnice nu cauzează bariere inutile în calea comerţului. dar nu în ultimul rând. Fiecare ţară are dreptul de a cere ca produsele importate să fie conforme cu standardele de produs aplicate produselor interne. În acest sens. îşi exprimă originalitatea sa.

Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO) este o federaţie mondială de organisme naţionale de standardizare (comitete membre ale ISO). Centrul Internaţional de Etichetare (ILC). Publicarea acestora are drept ţel coordonarea şi promovarea elaborării şi stabilirii unor definiţii şi exigenţe faţă de alimente în vederea armonizării lor şi a facilitării comerţului internaţional. standardizarea internaţională. armonizare şi evaluarea conformităţii. făcând faţă unei cereri crescânde de 21 . Organizaţia Internaţională a Muncii (OIT). ISO acoperă prin activitatea sa un vast evantai de probleme. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Comitetul European de Standardizare (CEN) regrupează 18 instituţii europene naţionale de standardizare din cadrul Uniunii Europene. Standardele CEE/ONU pentru produse perisabile reprezintă o armonizare a standardelor naţionale în vigoare. la fel ca şi lucrările Codex. cele mai multe fiind legate direct de interesele consumatorilor şi prin relaţii cu Centrul Internaţional de Promovare a Calităţii şi de Informare a Consumatorilor (CIPQ). Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie. de asemenea. stabilite în vederea protejării sănătăţii consumatorilor şi asigurării loialităţii în comerţul cu bunuri alimentare. în general. pe plan comercial ultimele două prezintă un interes aparte. Elaborarea standardelor internaţionale este. are drept scop facilitatea schimburilor de mărfuri şi de servicii la nivel mondial. încredinţată comitetelor tehnice ale ISO. O deosebită importanţă se acordă standardizării produselor perisabile. Ştiinţă şi Cultură (UNESCO). Grupul de lucru CEE/ONU pentru standardizarea produselor alimentare şi îmbunătăţirea calităţii urmăreşte prin activitatea sa promovarea dezvoltării industriale şi comerciale prin încurajarea armonizării internaţionale a standardelor şi a reglementărilor tehnice. Organizaţia Internaţională a Uniunii Consumatorilor (IOCU). Codex Alimentarius reprezintă o colecţie de standarde alimentare internaţionale adoptate şi prezentate într-o manieră uniformă. graţie elaborării politicilor de standardizare şi activităţilor conexe. Conţine. CEE/ONU cuprinde trei activităţi de program distincte: coordonare. Condusă şi organizată de către ISO. prin eliminarea şi reducerea progresivă a obstacolelor tehnice din calea comerţului şi prin promovarea cooperării ştiinţifice şi tehnologice. prevederi cu caracter consultativ sub forma codurilor de utilizare. a directivelor şi a altor recomandări pentru realizarea scopurilor comisiei. Federaţia Internaţională de Aprovizionare (IFP).

examinare de tip. În această calitate. ţara noastră participă la activităţile de revizuire a standardelor existente şi la cele de adoptare a standardelor noi. În accepţiunea Ordonanţei de Guvern nr. reguli. Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a fost instituită în anul 1960 şi are ca obiectiv promovarea politicilor privind: dezvoltarea puternică a economiei şi creşterea nivelului de viaţă în cadrul ţărilor membre. România a fost admisă „regimului” OCDE pentru aplicarea standardelor internaţionale a fructelor şi legumelor proaspete (ca ţară membră). standardul reprezintă „documentul stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut. prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatele lor. în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat”. conform obligaţiilor internaţionale. Existenţa acestei organizaţii. Pentru produsele din “domeniul nereglementat” se aplică “marca de certificare”. care întrunesc “cerinţele esenţiale” prevăzute în directivele UE se aplică marca “CE”. elimină încercările şi certificările repetate. Prin rezoluţia Consiliului OCDE din 2 martie 1971. dezvoltarea relaţiilor economice între ţările membre şi ţările nemembre. asigură recunoaşterea reciprocă a rezultatelor încercărilor şi crează un nivel ridicat al încrederii în ele. asigurare calitate completă. pentru utilizări comune şi repetate. 39/1998 privind activitatea de standardizare naţională în România. dezvoltarea comerţului mondial pe baze nediscriminatorii. oferă servicii descentralizate de evaluare a conformităţii. 22 . care prevede. fabricaţie.standarde (care poate fi evaluată la un număr de peste 1500) în vederea aplicării „noii apropieri de referire la standarde”. în contextul unei stabilităţi financiare. creată în 1990. pentru produsele din “domeniul reglementat”. În Uniunea Europeană. Organele care intervin în certificarea sistemelor de calitate sunt private. conformitate cu tipul. Procedurile de certificare a conformităţii ale Uniunii Europene sunt modulate pe diferite faze ale evaluării între care controlul intern. acreditate de organisme naţionale şi reunite în reţeaua EQNET. În acest sens a fost înfinţată Organizaţia Europeană de Încercări şi Certificare (EOTC). formată din grupuri naţionale şi internaţionale implicate în certificări în domeniu nereglementat.

S. de exemplu.(2012)”Integrare economică europeană”. Aceste organisme cooperează cu organismele internaţionale similare: Cooperarea Internaţională în Acreditarea Laboratoarelor ILAC şi Forumul Acreditării Internaţionale IAF.D. și Pamfilie. și Dumitrache. București.D. Brașov.R. Infrastructura europeană de acreditare şi certificare mai cuprinde Organizaţia Europeană pentru Promovarea Cooperării între Laboratoarele de Încercări EUROLAB şi Cooperarea Europeană pentru Acreditare CEA. BIBLIOGRAFIE Dumitru.R..V.D. De‑a lungul lanțului agricol și alimentar se efectuează controale obligatorii menite să garanteze că plantele și animalele sunt sănătoase și că alimentele și furajele sunt sigure. Dacă fiecare țară ar trebui să controleze produsele în conformitate cu propriile reguli.R. etichetate corespunzător și conforme normelor stricte stabilite la nivel european. 23 . Pentru armonizarea evaluării conformităţii în domeniul nereglementat se implementează acorduri de recunoaştere reciprocă şi mărci de conformitate comune.R. În acest fel a apărut Sistemul de Mărci Europene prin care unui produs i se atribuie o singură marcă europeană recunoscută de toate statele membre. Monica. Astfel este. cetățenii europeni beneficiază de unele dintre cele mai ridicate standarde internaționale în materie de siguranță alimentară. și Procopie..(2006)”Mărfuri alimentare și securitatea consumatorului”. Editura: ASE. Piața unică din UE impune și elaborarea.(2005)”Fundamentele științei mărfurilor: mărfuri alimentare“. Pamfilie. a celor mai importante norme în materie de calitate și siguranță. Dumitru. Cioban. București.R. Editura: Universității Transilvania.. de înaltă calitate. nu ar mai exista liber schimb. Editura: ASE.. Sistemele de certificare şi mărcile de conformitate comune atestă conformitatea cu standardele europene armonizate. Ion. CONCLUZII Datorită normelor UE. la nivel european. marca voluntară KEYMARK acordată de organisme independente care îndeplinesc cerinţele Sistemuli Mărcii Europene CEN/CENELEC.