Sistemul metodelor de instruire

1. Delimitări conceptuale

Metode de învăţământ – modalităţi de acţiune cu ajutorul cărora, elevii, în mod independent
sau sub îndrumarea profesorului, îşi însuşesc cunoştinţe, îşi formează priceperi şi deprinderi,
aptitudini, atitudini, concepţia despre lume şi viaţă.

Diferenţa dintre operaţie – acţiune – activitate este dată de gradul de generalitate al scopului
urmărit; dacă operaţiile servesc atingerii scopului acţiunii din care fac parte, acesta - având un
grad de generalitate intermediară – deserveşte finalitatea activităţii căreia i se subordonează.

Din punct de vedere executiv, operaţiei îi corespunde un procedeu, acţiunii o anumită metodă,
iar activităţii o anume metodologie, relaţia de subordonare sau supraordonare menţinându-se
şi în cazul acestora.

Procedee – tehnici mai limitate de acţiune care reprezintă, fie o parte componentă, fie un
element de sprijin, fie un mod concret de valorificare a metodei.

Metodologie didactică – ansamblul metodelor şi procedeelor folosite în procesul de
învăţământ.

Tehnologie didactică – ansamblul mijloacelor tehnice utilizate în practica pedagogică şi
ansamblul metodelor, mijloacelor, formelor de organizare şi tehnicilor cu ajutorul cărora se
vehiculează anumite conţinuturi informaţionale în vederea atingerii finalităţilor educaţionale.

1) Relaţia metode – obiective: pentru atingerea obiectivelor propuse (prin care se anticipează
rezultatele de care vor fi capabili elevii la sfârşitul unităţii instrucţionale), profesorul va
decide asupra metodelor şi mijloacelor pe care le consideră cele mai eficiente; de aceea, se
impune ca obiectivele urmărite să fie clare, concise şi să vizeze acţiuni comportamentale
explicit formulate.

2) Relaţia metode – conţinut: în procesul de învăţământ se pune problema modului în care
un conţinut informaţional trebuie însuşit de către elevi, de fapt a metodelor ce trebuie utilizate
în acest scop; există astfel o relaţie între conţinut şi metodă, pentru fiecare tip de mesaj
informaţional, impunându-se alegerea unei strategii adecvate (ex.: pentru disciplinele reale –
experimentul, învăţarea prin descoperirea, pentru disciplinele umaniste – prelegerea, studiul
de caz, cercetarea documentelor, conversaţia euristică.

3) Relaţia metode – factori educaţionali: metoda este un instrument a cărei eficacitate este
influenţată de stilul didactic al profesorului şi rezidă în formarea personalităţii elevului.

4) Relaţia metode – mijloace didactice: anumite metode de învăţământ necesită existenţa
materialelor şi mijloacelor didactice aferente (ex.: demonstraţia trebuie să fie însoţită de o

5) Relaţia metode – forme de organizare: activităţile didactice au următoarele forme de organizare: frontale.  după gradul de angajare al elevilor: expozitive sau active. în principal prin intermediul limbajului. de consolidare sau de verificare a cunoştinţelor. mulaj sau planşă. iar pentru auditivii de emisferă dreaptă este important să surprindă conceptul sau ideea centrală. pentru cele desfăşurate pe grupe – dezbaterile.  după modul de transmitere al cunoştinţelor: verbale sau intuitive. pe care le citesc cu multă atenţie şi rigurozitate. individuale sau învăţare prin cooperare. referate. . experimentul să beneficieze de un echipament adecvat de laborator). 3. Elevii auditivi de emisferă cerebrală stângă dau randament sporit când audiază prelegeri şi apoi discută pe marginea lor.  după criteriul sarcinii didactice: de comunicare. Elevii vizuali de emisferă cerebrală stângă învaţă mai bine după materialele tipărite. Sistemul metodelor de instruire.  după modul de organizare a învăţării: frontale. pentru activităţile frontale sunt de preferat metodele expozitive. pe grupe sau individuale.  după sfera de aplicabilitate: generale sau particulare.  după modul de administrare a experienţei de învăţare: algoritmice sau euristice. chestionar. având apoi libertatea de a o dezvolta. test didactic. Clasificarea şi caracterizarea principalelor grupe de metode Clasificare:  după criteriul istoric: metode tradiţionale sau moderne. iar pentru activităţile individuale – instruirea programată sau instruirea asistată de calculator.hartă. portofolii. elevii vizuali de emisferă dreaptă preferă abordările schematice şi rapide. 6) Relaţia metode – evaluare: predarea prin strategii expozitive atrage o evaluare făptuită prin observaţie. 2. strategiile interactive în predare necesită o metodologie de evaluare bazată pe proiecte. observaţia să se realizeze pe teren. Descrierea metodelor de instruire Transformările metodelor de instruire cunosc câteva direcţii definitorii:  relaţia dinamică – deschisă constă în raporturile în continuă schimbare ce se stabilesc între diferite metode. experimentul sau jocul de rol.

La nivelul clasei 1. prezentarea literelor de mana si identificarea grafemelor acestora. Procesul insusirii citit-scrisului presupune 2 etape: invatarea tehnicii citit- scrisului si invatarea intrumentelor sau tehnicilor muncii cu cartea. conversaţie. compunerea cuvintelor cu ajutorul literelor din alfabetar. receptarea constienta. La clasa 1 pentru un text de 66 cuvinte sunt admise 5 greseli iar pt clasa 1 pt un text din 108 cuvinte 7-8 greseli. respectand ordonarea in timp sau in spatiu a obiectelor. Conţinutul ei reiese cu claritate în evidenţă dacă analizăm componentele numelui său: cititul şi explicaţia.  reevaluarea permanentă a metodelor tradiţionale vizează adaptarea lor în funcţie de necesităţi şi raportarea lor la evoluţia ştiinţei. între acestea şi mijloacele de învăţământ trebuind să existe o relaţie dinamică şi interdependentă. pronuntarea cuvantului. Corect. Deprinderea cititului incepe cu intuirea si verbalizarea imaginilor. Scrisul presupune un efort fizic mai mare decat cel depus pentru citit. este necesara asigurarea caracterului constient al invatarii scris-tititului si desprinderea semnificatiei globale a unui text dat.  relaţia metode – mijloace porneşte de la ideea că metodele nu se aplică doar în clasă. studierea literei corespunzatoare sunetelui. constand in imbinarea suntelor in silabe si a silabelor in cuvinte si citirea acestora (sintetica). Etapele in insusirea unui sunet nou sunt separarea propozitiei din vorbire. recunoasterea literelor. Pentru a realiza citirea constienta. ei trebuie să atingă un nou nivel. După ce elevii au reuşit să-şi însuşească tehnica cititului. diversitatea metodelor este impusă de complexitatea procesului de învăţare. niciodată nefiind recomandat să se utilizeze o singură metodă pentru un anumit registru.  accentuarea caracterului practic – aplicativ. studiul propozitiei. Metoda fonetica analitico-sintetica: in invat. romanesc. Citirea explicativă înseamnă citirea însoţită de explicarea . izolarea si studierea sunetului nou. ateliere. citit-scrisul se bazeaza pe metoda fonetica analitico-sintetica. apoi a textelor. evenimentelor. unirea literelor in silabe si citirea propozitiilor. demonstraţie. adică o nouă performanţă cerută elevului şi învăţătorului. incepatorul adaugand si miscari inutile din cauza lipsei antrenamentului grafic. Din realitatea desfăşurării ei se constată că sunt implicate mai multe metode: povestire. Noţiunea de citire explicativă are un sens larg.explicaţie. scrierea literei in intregime. cuvantul se pronunta in timpul expiratiei. analiza cuvantului. ci şi în laboratoare. fiecare metodă aleasă trebuind stabilită în funcţie de registrul căreia i se raportează. a cuvintelor care contin aceasta litera si a propozitiilor corespunzatoare. receptarea unui cuvant se va face pe 3 cai: percepere vizuala. foloseste analiza. Povestirea: prezentarea informatiei sub forma descriptiva sau narativa. percepere auditiva. Lectura explicativa: Lectura explicativă este procesul prin care se asigură două achiziţii în legătură cu textul literar: a-l înţelege şi a-l aprecia. citirea cuvintelor noi si citirea propozitiilor din alfabetar. descompunerea cuvintelor in silabe si a silabelor in sunete pana la izolarea unui sunet dintr-un cuvant (este analitica) si apeleaza apoi la procesul invers analizei. fenomenelor.  amplificarea caracterului formativ al metodelor presupune punerea accentului pe relaţiile sociale pe care le are elevul în procesul de culturalizare şi formare a personalităţii. Concomitent se practica si framantari de limba. denumita astfel deoarece porneste de la planul vorbirii (fonetica).

un principiu etc. pe aceasta cale elevul redescopera adevaruri cunoscute deja de stiinta. continuand cu analiza pe parti sau aspecte si incheiand cu incercarea de redare a intregului si aplicatiile aferente. descrierea. profesorul urmareste sa puna in evidenta – pe cale deductiva/inductiva ceea ce face ca ceva anume sa fie ceea ce este si cum este. ilustrari. se adreseaza elevilor intrebari a caror succesiune trebuie atent stabilita. comparatia. abstractizarea. sau sa formuleze concluzii logice. potrivit nivelului cognitiv al elevului. in final. ceea ce comporta dezvoltari. Conversatia euristica – ca metoda didactica – se pregateste atent de catre profesor.  Formularea ideii principale corespunzatoare fragmentului. clasificarea – toate acestea fiind apelate la momentul combinarii explicatiei cu demonstratia si conversatia.  Realizarea planului de idei. va putea sa formuleze logic o regula. calauzit de intrebari si bazat pe cunostintele anterioare la care se adauga experienta sa de invatare. teoremele. este necesar ca profesorul pe masura ce explica sa procedeze si la reformularea/reexprimarea unor cunostinte. generalizarea. Explicaţiile trebuie să urmărească înţelegerea de către copii a ideilor care sunt expuse într-un anumit text de citire. în vederea înţelegerii acelui conţinut. Lucrul cu manualul: este metoda de invatamant bazata pe citirea din manual si explicarea. fenomenelor. caracteristicile si esenta lucrurilor. o lege.conţinutului citit. in alternanta cu raspunsuri de la elevi. descrieri. adoptand o strategie euristica. facandu- si loc deja problemele de lamurit. destinate descoperirii de noi date. pe aceasta baza. Explicatia se bazeaza pe operatii ale gandirii. Explicatia se imbina perfect cu demonstratia si cu conversatia. regulile. De multe ori. a partilor sau fragmentelor acestuia. In explicatia didactica. sub indrumarea strica a educatorului. respectandu-se logica stiintei. Explicatia este o forma a expunerii aplicata in toate strategiile de predare. substituiri. Explicatia: reprezinta forma de expunere in care predomina argumentarea rationala. Practic. legile stiintifice.  Povestirea orala a textului pe baza planului de idei. Componente ale lecturii explicative:  Lectura integrala a textului. pe care să poată să le exprime clar în vorbirea lor. Discursul didactic bazat pe explicare foloseste identificarea. sa elaboreze o definitie. informatii. Combinarea acestora il va ajuta pe profesor sa verifice daca ideile expuse au fost corect preluate si intelese de elevi. Are o desfasurare specifica. definirea. in clasa. fenomen.  Determinarea structurii unui text. procedand de . pornind de la lectura integrala. evenimentelor si. astfel incat elevul sa descopere informatii cu totul noi. cum ar fi: analiza. Are ca obiectiv central dezvoltarea competentelor elementare de comunicare. Conversatia euristica: Metoda consta in formularea cu abilitate a unor intrebari. elevul va putea sa sesizeze singur relatiile cauzale. pentru a intelege un concept. comparatii absolut indispensabile determinarii a ceea ce este inca necunoscut elevului. recunoasterea. sinteza.  Lectura interogatoare finala.  Povestirea orala a fiecarui fragment.  Analiza textului pe fragmente.

video. Este. Intrebarile sunt productive daca solicita gandirea. elevii trebuie sa activeze propriile cunostinte apeland la memorie si reflectie. elev-elev in directia cautarii si explorarii astfel incat sa se ajunga la rezultatul scontat: descoperirea de noi cunostinte. Este o metoda didactica ce consta din punerea in fata elevului a unor dificultati create in mod deliberat in depasirea carora. elevul invata ceva nou. importanta natura intrebarilor. asadar. mai precis. daca incita la actiune si la descoperirea adevarului impreuna cu profesorul. materiale tridimensionale. Fiecare episod este initiat printr-o operatie verbala.  Demonstratia combinata: . Exercitiul: consta in executarea repetata si constienta a unei actiuni in vederea insusirii practice a unui model dat de actiune sau a imbunatatirii unei performante. Este compatibila cu orice continut de invatamant. Invatarea prin descoperire: se refera la o situatie in care materialul de invatat nu este prezentat intr-o forma finala celui ce invata. pe cat este posibil incadrat in contextul lui de existenta. de la particular la general.  Demonstratia cu substitute: are o extensie deosebit de mare: planse. fotografii si tablouri. predare prin rezolvare productiva de probleme. Problematizarea: denumita si predare prin rezolvare de probleme sau. prin efort propriu. Intrebarile pot fi spontane sau premeditate. Conversatia euristica (de descoperire) presupune schimburi verbale intre parteneri. . . care canalizeaza comunicarea profesor-elev. audio.Demonstratia prin desen didactic ( demonstratie ce combina actiunea cu substitutul). o actiune concrete sau substitutele lor. de la usor la greu. in general o intrebare cu rol diferit de la caz la caz. Forme de demonstratie:  Demonstratia cu obiecte: sursa principala a informatiei elevului consta dintr-un obiect natural. Demonstratia: este metoda de predare-invatare. determinandu-l pe elev sa invinga dificultatile inerente cunoasterii.Demonstratia prin experiente ( combinatia dintre cea cu obiecte si cea cu actiuni). realizand conexiuni care sa faciliteze descoperirea de noi cunostinte.la simplu la complex. numite „episoade”. iar tinta de realizat este transformarea actiunii respective intr-o deprindere. Favorizeaza aspectul formativ al invatamantului ( elevul participa efectiv si sustinut si isi dezvolta interesele de cunoastere. ci reclama o anumita activitate mentala anterioara rezultatului final in structura cognitiva. in cadrul careia mesajul de transmis catre elev se cuprinde intr-un obiect concret. harti din diferite domenii.  Demonstratia cu actiuni: sursa cunoasterii pentru elev este o actiune pe care educatorul i-o arata. vizeaza in acelasi timp consolidarea unor cunostinte. Pentru ca un astfel de tip de invatare sa fie posibila. In didactica moderna se vorbeste despre diverse tipuri de intrebari.vizuale.  Demonstratia cu mijloace tehnice: se sprijina pe mijloacele tehnice: audio. Nu se limiteaza doar la formarea deprinderilor.

Jocul de rol: este o metoda activa de predare. . urmăreşte obiective de pregătire intelectuală. Pune in evidenta modul corect sau incorect de comportare in anumite situatii. activitati. pe atât de plăcute. Prin jocul didactic le cultivăm elevilor dragostea pentru studiu. bazata pe simularea unor functii. Interactiunea participantilor asigura un autocontrol eficient al conduitelor si achizitiilor. estetică. având în acelaşi timp. angajează în activitatea de cunoaştere. copilul îşi foloseşte atât mintea cât şi corpul. Datorită caracterului său formativ. situatii-problema. morală. sporind gradul de intelegere si participare activa a cursantilor.Jocul didactic: jocul este prezent in teoria psihopedagogică ca unul din principalele mijloace de educare a copiilor având un rol determinant in dezvoltarea psihică. In sens mai larg. a descoperirii adevarului prin prezentarea stiintei ca proces. pregătindu-l pentru trecerea la un nivel superior de dezvoltare psihică canalizându-i in mod pozitiv energia in modelarea viitoarei sale personalităţi. tehnică. a experimentarii mai multor variante. prin încrederea în puterile proprii. paralel cu destinderea. disciplina. competiţia. menţinându-i mereu atenţi şi reducând gradul de oboseală. pentru că jocul îi distrează. relatii. metoda dramatizarii inseamna a pune elevii in fata „dramei stiintei”. Prin libertatea de gândire şi acţiune. Lecţiile desfăşurate în totalitate prin joc. Dramatizarea: Ca tip specific de simulare. punandu-i in situatia de a interactiona. dârzenia. le stimulăm efortul susţinut şi îi determinam să lucreze cu plăcere. Prin dramatizare. în special cel didactic. corectitudinea. a riscurilor si surprizelor. precum şi spiritul de cooperare. de viaţă în colectiv şi de comportare civilizată. in esenta. elevii traiesc mai viu. dramatizarea se bazeaza. totodată are şi o valoare formatoare. pe utilizarea adecvata a mijloacelor si procedeelor artei dramatice. afectiv. atitudinilor si comportamentelor. le aduce un sentiment plăcut. drama improvizata poate fi practicata ca metoda de solutionare a starilor (problemelor) conflictuale. teorii etc. cu functie pedagogica-terapeutica. perseverenţa. Este una din metodele eficiente de formare rapida si corecta a convingerilor.Jucându-se. asigura problematizarea. sunt tratate acum de elevi ca si cum ar fi ale lor proprii. atât în oră. dramatizarea se apropie de particularitatile invatarii prin descoperire. buna dispoziţie şi bucuria. Astfel. Cu toate ca interpretarea rolului principal este lasata aici pe seama institutorului. fizică a copilului. învaţă lucruri esenţiale despre lumea din jurul lui. a spectacolului cautarii. Copiii se joacă. prin iniţiativă şi cutezanţă. cu mai multa intensitate. le aduce bucurie. dar. Prin joc se dezvoltă curajul. Stari conflictuale. asigurand o percepere creatoare a materiei. etc. cu interes. jocurile didactice devin pe cât de valoroase. cât şi cele înviorate cu jocuri didactice susţin efortul elevilor.invatare. jocul influenţează dezvoltarea personalităţii elevului. sisteme. Urmareste formarea comportamentului uman pornind de la simularea unei situatii reale. aspiratii. Prezentarea faptelor intr-un cadru dramatic adauga predarii o forta de sugestie extrem de convingatoare. Jocul. un rol formativ şi educativ. Activeaza elevii din punct de vedere cognitiv. actional. cele mai importante procese psihice. In educatie. Jocul didactic reprezintă un ansamblu de acţiuni şi operaţii care. patrund mai adanc si retin mai bine ceea ce institutorul intentioneaza sa-i invete. fenomene. cât şi în afara ei.

dar nu intervine pentru a le modifica. truse. o modalitate de studiu. experimentul dispune de importante valenţe formative. în faţa clasei.stiinţifice anterior dobândite. Caracteristica esentiala a observatiei este caracterul sau de non-interventie. Experimentul cu caracter aplicativ urmăreşte confirmarea experimentală a unor cunoştinţe şti Utilizarea metodei experimentului este condiţionată de existenţa unui spaţiu şcolar adecvat (laborator şcolar) şi a unor mijloace de învăţământ corespunzătoare (aparatură de laborator. 6) de a oferi un design de cercetare flexibil care sa permita o investigare deschisa spre aspectele neasteptate si neprevazute. Este cea mai veche metoda de cercetare din psihologie. Ca şi observarea sistematică. fie individual. 5) de a evita utilizarea prematura a teoriei si conceptelor înainte ca fenomenul respectiv sa fie cu adevarat înteles. cât si în cele de tip calitativ. actiuni. Experimentul cu caracter demonstrativ . evenimentele observate. stimulând activitatea de investigaţie personală şi independenţa şi favorizând dezvoltarea intereselor cognitive. pentru a fi corect întelese. utilizata atât în studiile de tip cantitativ. 2) de a descrie contactul si persoanele observate pentru a permite întelegerea a ceea ce se întâmpla acolo. Observatorul urmeaza fluxul evenimentelor. . norme si valori. 2. 4) de a integra.realizat de profesor. a vedea viata sociala ca un proces de evenimente interconectate. Scopurile observatiei sunt: 1) de a vedea prin ochii persoanelor observate evenimente. Observarea: Reprezinta o metoda de baza. social si istoric. 3. Cele mai întâlnite forme ale experimentului sunt: 1. Experimentul cu caracter de cercetare se aseamănă cel mai mult cu experiemtnul ca metodă de cercetare şi parcurge aproximativ etapele unei investigaţii experimentale autentice.) În cazul experimentului cu caracter de cercetare şi al celui aplicativ activitatea elevilor se poate organiza fie pe grupe. 3) de a contextualiza.Experimentul: Experimentul constă în provocarea intenţionată a unui fenomen în scopul studierii lui. care sta la baza oricarui tip de experiment. montaje etc.