Locașuri de cult II. Biserica: simbolistica împărțirii ei.

În numărul trecut al revistei am observat împreună evoluția locașului de închinare și
am observat că, din cele mai vechi timpuri, omul, fie singur, fie în comuniune cu alții, și-a
exprimat credința în Dumnezeu printr-un anumit cult. Despre existența unor astfel de locuri
găsim dovezi nenumărate în Sfânta Scriptură. Cât privește primele locuri destinate rugăciunii,
am vorbit despre ele în numărul anterior, așa că de această dată ne vom opri asupra împărțirii
bisericii pe care o cunoaștem noi astăzi și asupra simbolismului ei.
Este de preferat ca biserica să fie construită în mijlocul parohiei, dacă se poate chiar
pe un loc mai înalt, amintindu-ne prin aceasta că Mântuitorul stă mereu în mijlocul turmei
Sale celei cuvântătoare. Ea se zidește din piatră, care îl simbolizează pe Domnul nostru Iisus
Hristos; El este piatra pe care au aruncat-o ziditorii şi care a ajuns în capul unghiului. (Mt.
21,42).
Încă de la început, bisericile erau împărțite în trei părți: pronaosul, naosul și altarul.
Bisericile mai vechi aveau în față pronaosul exterior, un fel de vestibul exterior acoperit şi
mărginit de coloane. Aici se afla și un vas cu apă, sau chiar o fântână unde creștinii se spălau
pe mâini înainte de a intra la rugăciune, ceea ce simboliza curăția sufletească, atât de necesară
fiecărui om.
Din pronaosul exterior se intra în cel interior, numit și paradis, pentru că pe pereții lui
erau pictați Adam și Eva în rai. În vechime, pronaosul era despărțit de naos printr-un zid cu
trei uși, mai apoi prin câteva coloane, iar în timp această despărțire a pronaosului de naos s-a
pierdut. Aici se afla și baptisteriul, un bazin cu apă unde se oficiau botezurile. Ulterior acesta
a fost înlocuit cu cristelnița, mai ales datorită faptului că astăzi nu mai botezăm adulți decât în
cazuri excepționale. Astăzi, pronaosul este locul în care stau pruncii aduși pentru botez și
femeile după împlinirea celor patruzeci de zile de la naștere, când li se citește molitfa.
Cea de-a doua parte a bisericii este naosul (gr. corabie), adică spațiul dintre pronaos și
altar, de care este delimitat printr-un perete de lemn sau zid, numit iconostas, tâmplă sau
catapeteasmă. În vechime, iconostasul era format dintr-un grilaj scund, pe care erau așezate
icoane sfinte și nu depășea înălțimea pieptului. Cu vremea, la aceste icoane s-au adăugat alte
registre și astfel iconostasul a crescut în înălțime. Acest lucru s-a întâmplat mai ales după
Sinodul al 7-lea Ecumenic și după cel din Constantinopol din anii 842-843, când s-a restabilit
definitiv cultul icoanelor. După secolele XIV-XV, iconostasul a început să capete forma cu
care suntem noi obișnuiți astăzi. Chiar dacă spațiul nu ne permite să vorbim prea mult despre
iconostas, totuși trebuie să amintim că el este prevăzut cu trei uși: una la mijloc, dublă, care

după cum reglementează Canonul 7 al Sinodului VII Ecumenic: „Câte cinstite biserici s-au sfințit fără sfintele moaște ale mucenicilor. Acestea îl închipuie pe Hristos. NOTE ȘI COMENTARII. forma Sfintei Mese este pătrată. aici se află și praporii sau steagurile care au deasupra o cruce. pe care se aduce Jertfa cea nesângeroasă a Noului Testament. hotărâm să se pună moaște întrânsele. Ușile împărătești poartă această denumire datorită faptului că prin ele intră Împăratul Slavei în timpul procesiunii cu Sfintele Daruri. la Sfânta Liturghie. Pe lespedea Sfintei Mese sunt ciopliți sau lipiți cei patru Evangheliști. Ele ne aduc aminte de flamura purtată în fruntea oștirii lui Constantin cel Mare și simbolizează lupta spirituală a Bisericii prin Sfânta Cruce. ele poartă această denumire datorită utilității lor. Încă din Bizanț. numite și diaconești sau îngerești. 2005. tot așa și ea se acoperă cu o pânză albă de in. Dătătorul luminii neapuse. rareori rotundă. De obicei. Spunem sfântul altar deoarece aici se păstrează odoarele cele mai de preț (Sfânta Euharistie) și tot aici se săvârșesc cele mai importante servicii religioase. Tot aici se aflau și stranele cântăreților sau scaunul arhieresc. vom vorbi pe larg într-un număr viitor. CANOANELE BISERICII ORTODOXE. Prin ele intră și ies diaconii din sfântul altar. lectorii și cântăreții. care este legată de jur împrejur cu un șnur. sub chipul pâinii și a vinului. Ioan Floca. să fie caterisit. Tot în această zonă. iar cel ce va fi aflat târnosind biserică fără sfintele moaște. de obicei în fața sfeșnicului de la icoana Mântuitorului. Sibiu. Prof. Cât privește ușile diaconești sau îngerești. însă după încetarea prigoanelor au început să se construiască jertfelnice din piatră. se află un tetrapod pe care este așezată spre închinare icoana sfântului ocrotitor al bisericii. În fața icoanelor împărătești de pe iconostas se află două sfeșnice mari în care sunt așezate lumânări. numită cămașă (indition).poartă numele de „uși împărătești” și alte două laterale. În vechime. Cât privește obiectele aflate pe ea și simbolismul lor. ca unul care a călcat tradiția bisericească. iar pe pânza din care sunt confecționați sunt pictate sau brodate chipuri de sfinți. În piciorul ei găsim o adâncitură în care se pun sfinte moaște. Pe acest loc stăteau în vechime ipodiaconii. împăratul care era uns de Biserică obișnuia să intre prin aceste uși. . Cea de-a treia parte a bisericii este sfântul altar. 185-186. care în mod simbolic îi închipuie pe îngeri. pp. Dr. În fața catapetesmei (iconostasului) se află de obicei un loc mai ridicat cu o treaptă. Și pentru că vorbim despre naosul bisericii. cu obișnuita rugăciune. care se numește solee.”1 Sfânta Masă simbolizează mormântul Domnului și precum trupul Domnului a fost învelit în giulgiu. Jertfelnicul sau Prestolul. 1Arhid. Cel mai important obiect din altar este Sfânta Masă. ea era confecționată din lemn. din zid sau chiar din marmură.

partea de miazăzi. Cât privește partea opusă a altarului. se află tronul (scaunul) cel de sus. Rânduiala pregătirii lor se numește proscomidie. întrucât aici are loc junghierea Agnețului. iar despre aceasta am vorbit mai pe larg în ultimul număr din anul trecut. aici găsim diaconiconul sau veșmântarul. închipuind astfel pe Hristos. pe care se așază arhiereul în timpul citirii Apostolului. În partea de răsărit a altarului. unde se păstrează de obicei veșmintele liturgice și alte cărți necesare în oficierea actului liturgic. . care Îl reprezintă pe Mielul lui Dumnezeu. în spatele Sfintei Mese. În partea de miazănoapte se află proscomidiarul. dar și Golgota. Proscomidiarul simbolizează peștera sau ieslea din Betleem în care S-a născut Mântuitorul. unde sunt pregătite darurile de pâine și vin aduse de credincioși la biserică.