Congresul de la Viena

:

După prăbuşirea imperiului napoleonian, reconfigurarea hărţii europene a fost decisă în cadrul
Congresului de la Viena unde, între 1 noiembrie 1814 şi 9 iunie 1815, s-au reunit reprezentanţii
puterilor învingătoare (Austria, Rusia, Prusia şi Marea Britanie) alături de alţi 217 de
plenipotenţiari mandataţi de Entităţile Suverane Europene, de la Principatele italiene şi Oraşele
Libere Germane până la Ordinul Cavalerilor Teutoni şi cel suveran al Cavalerilor de Malta.
Principele Klemens L. W. von Metternich (1773-1859), Ministrul Afacerilor Externe al
guvernului austriac, cel care avea să joace un rol de prim plan în negocierile privind stabilirea
unui nou echilibru internaţional, a fost amfitrionul tuturor acestor oaspeţi, primiţi cu fast şi
magnificienţă.
Dincolo însă de toată această logistică impresionantă, Congresul de la Viena, graţie sesiunilor
plenare, a activităţii comitetelor specializate şi a celor 41 de reuniuni ale celor Cinci Mari Puteri
(puterile aliate şi Franţa) – “forţa ce guverna şi avea să guverneze Europa” – a sfârşit prin a
redesena sistemul internaţional european, noua realitate geopolitică şi teritorială fiind sintetizată
în cele 121 de articole ale Actului final de la Viena (9 iunie 1815). Sistemul internaţional
european după colapsul imperiului napoleonian este unul marcat de opoziţia fundamentală dintre
Marea Britanie şi Rusia, puteri preponderente în Europa (ceea ce nu echivalează însă cu o dublă
hegemonie). Interesul general a fost acela al stabilirii unei păci “durabile şi juste”. În lipsa
războiului dintre Marile Puteri şi datorită absenţei Puterilor revizioniste existau condiţii
favorabile realizării acestui obiectiv.
Austria reprezenta un conglomerat etnic instabil, prezenta riscul unor mişcări naţionale şi
revoluţionare. Se afla într-un declin relativ de putere în raport cu Rusia. Era interesat de
consolidarea poziţiilor de preponderenţă în Peninsula Italică şi în zona danubiană – germană – în
cel din urmă caz pe principiul armonizării şi nu al unificării.
Klemens L. W. von Metternich, Ministrul de Externe austriac (1809- 1848): Gazda şi
moderatorul congresului, se bucura de un mare prestigiu graţie unei solide culturi şi supleţii
diplomatice. Conservator, ostil – graţie şi experienţelor personale – oricăror manifestări de tip
radical-revoluţionar, era adeptul “îngheţării” ordinii dinastice, politico-sociale şi economice
restaurate. Statu quo ce se refacea la Viena avea, aşadar, în optica sa, o triplă dimensiune:
teritorială, politică şi social-economică. El trebuia apărat pe toate cele trei paliere de orice
subversiune revoluţionară ori naţională.

Temele esenţiale ale Congresului:

crearea unui Regat al Ţărilor de Jos ce se substituie Republicii Provinciilor Unite. -Echilibru satisfacţiilor . în puţine cuvinte. -Principiul echilibrului de forţe : esenţial pentru stabilitatea sistemului internaţional. cavalerul de Gentz. -Cod de conduită internaţională: subordonarea interesului naţional interesului general în vederea menţinerii stabilităţii sistemului. dispariţia Regatului independent al Poloniei. nerestituirea insulei Malta Ordinului cavaleresc omonim etc. presupunea. organismul comun fiind reprezentat de Dieta de la Frankfurt a cărei preşedinţie a revenit Austriei. sunt pronunţate pentru a linişti poporul şi pentru a da un aspect de demnitate şi măreţie acestei solemne adunări. Altfel spus.compensaţiilor (subînţeles): s-a bazat pe consens şi pe adeziunea morală şi a presupus satisfacerea principalelor revendicări ale puterilor de acelaşi ordin prin raportarea la statu quo. acela al . numărul statelor germane a fost redus de la peste 360 la 39. Formula aleasă în final a fost aşadar una federală. etc. neliniştitoare pentru toţi actorii sistemului. la instrumentalizarea principiului echilibrului de forţe. precum şi restaurarea formelor tradiţionale (de dinainte de 1789) de viaţă politică. uniunea Norvegiei cu Suedia. Pornindu-se de la precedentul napoleonian şi operânduse o decimare administrativă. nota într-un memorandum din 12 februarie 1815 următoarele: “Frazele pompoase de genul ‘reconstrucţia ordinii sociale’. Constituie importante excepţii de la aplicarea principiului legitimităţii: dispariţia Sacrului Imperiu Roman de neam German. ‘regenerarea sistemului politic al Europei’. mari sau mici. Sacrul Imperiu Roman de Neam German a fost înlocuit de o Confederaţie Germanică în care preponderenţa revenea Austriei şi Prusiei. Genova. în intervalul de timp imediat următor. socială şi economică. dispariţia Republicilor tradiţionale italiene (Veneţia. Referindu-se la natura şi scopurile principale ale reuniunii de la Viena. Deliberările Congresului de la Viena pe această temă vor conduce. nici una dintre Puteri nu trebuia să ajungă în poziţia de a putea impune voinţa sa tuturor celorlalte. Lucca). colaboratorul lui Metternich şi Secretarul Congresului. dar adevăratul scop al Congresului e de a împărţi între învingători prada învinşilor”. Deciziile majore ale Congresului: Chestiunea germană: consensul ce s-a conturat pe parcursul lucrărilor Congresului cu privire la spaţiul german a fost: “NU unei Germanii unificate”. Finalitatea a fost absenţa ulterioară a unor puteri revizioniste. -Principiul legitimităţii: a presupus reinstalarea vechilor dinastii “legitime” alungate şi deposedate de Revoluţie şi Imperiu în Domeniile lor istorice. prevenirea hegemoniei unipolare sau multipolare. respectiv configurarea unui sistem internaţional stabil. ‘pace durabilă bazată pe o justă distribuire a forţei’.

Guastella sunt acordate cu titlu viager Mariei Luiza de Habsburg. Au devenit state membre ale Confederaţiei Regatul Ţărilor de Jos. Reconfigurarea Congresul de la Viena şi sistemul concertului european. 1814-1848 Proiectul pentru Învăţământul Rural 9 Marea Britanie Alte decizii hărţii peninsulei nu crează antagonisme între cele patru Mari Puteri învingătoare: singura insatisfacţie temporară la nivel sistemic ţine de excluderea Franţei şi a Regatului sard. spaţiul cel mai vast şi mai bogat al peninsulei. Marea Britanie nu a avansat pretenţii teritoriale pe continentul european obţinând în schimb recunoaşterea suveranităţii asupra unor puncte strategice ca Insula Malta. a fost restituit Casei Regale britanice cu titlul de feudă ereditară. iar Marele Ducat al Toscanei revine Marelui Duce Ferdinand. în câteva luni evoluânduse de la o Confederaţie Germanică bazată pe un puternic dualism hegemonic (octombrie 1814) la una fondată pe un dualism informal (maiiunie 1815). Piacenza. Insulele Ionice (formal. De remarcat: multe dintre statele de rang secund germane au fost iniţial ostile Confederaţiei. Statul Pontifical. Anticul Electorat al Hanovrei. un control dublu mandatat (formal). Dispar Republicile Venezia. modificându-şi poziţia doar ca urmare a presiunilor Marii Britanii. Regatele de Napoli-Sicilia îi sunt restituite lui Ferdinand al IV-lea de Bourbon care devine Regele celor Două Sicilii sub numele de Ferdinand I (1815-25). de facto. Modena Arhiducelui Francisc d’Este. Prusia a dobândit astfel controlul în Nordul Germaniei. principala beneficiară. inevitabil. Genova şi Lucca. fiindu-i anexată Liguria. Principatele şi Electoratele ecleziastice nefiind restabilite. dominând direct zona LombardoVenetă. Regatul Sardiniei este restituit lui Vittorio Emanuele di Savoia (1802-21). Heliogoland. Antagonismul austroprusac a fost evident pe parcursul dezbaterilor. recunoaşterea preponderenţei Vienei. statul italian fiind legat de Austria printr-un tratat de alianţă militară. insulele Mauritius. Franţa pierde temporar orice pondere în microsistemul italian. ridicat la rangul de regat. Austria. Ducatele Parma. sursă de lungi şi grave complicaţii viitoare. căruia îi fusese atribuit Marele Ducat de Luxemburg. face din nordul Italiei nu doar un corp intermediar între ea şi Franţa. Din perspectiva echilibrelor şi a influenţelor geopolitice. fapt ce nu a anulat însă hegemonia de facto a celei dintâi în Nordul Confederaţiei. şi Danemarca căreia. . reîntregit cu Legaţia Bologniei şi mare parte din aceea a Ferrarei. în schimbul Norvegiei îi fuseseră cedate Ducatele Holstein şi Lauenburg. protectoratul fiind recunoscut ulterior printr-un tratat semnat la 5 noiembrie 1815). Capul Bunei Speranţe şi Ceylon (cedate de Regatul Ţărilor de Jos). în numele Confederaţiei şi al Europei. Austria şi-a consolidat la rându-i poziţia în zona danubiană. Spaţiul Italian: Peninsula Italică a fost divizată în şapte entităţi.oraşelor libere de la 51 la 4. În condiţiile în care Prusiei îi lipseau capacităţile necesare unei rivalităţi deschise cu Austria finalitatea a fost. nepotul împăratului Francisc I de Habsburg. ci un real glacis strategic. domină şi influenţează politica întregii peninsule. i-a fost restituit Papei Pius al VII-lea (1800-23). Zona lombardo-venetă intră în posesiunea Austriei care.

secesiunea Belgiei (1830) etc. războiul de independenţă grec (1821-1823). -Liberalismul politic: (opus principiului legitimităţii) vizând afirmarea şi asigurarea libertăţilor naturale şi civile ale individului. triumful liberalismului politic va conduce la alterarea ordinii stabilite la Viena. Deşi încă lipsite de vigoare în 1815.org/wiki/Klemens_Wenzel_von_Metternich . Prusia şi Franţa). Trasarea frontierelor la Viena a ignorat aproape total tradiţiile. pe baza consensului unanim al celor patru (cinci din 1818) Mari Puteri (Marea Britanie. Actul final de la Viena a fost semnat de plenipotenţiarii celor cinci Mari Puteri şi de cei ai Spaniei. Congresul n-a avut ambiţia să “îngheţe” definitiv o realitate dată. fără a pune în discuţie. etniile. propunea – teoretic – reformarea în cadrul Statelor restaurate. mişcările naţionale nu vor întârzia să producă efecte perturbatoare pentru sistemul internaţional: spaţiul german (1819) şi italian (1820).html https://ro. Rusia. Portugaliei şi Suediei la 9 iunie 1815.wikipedia. consemnându-se posibilitatea alterării ulterioare a statu quo-ului teritorial precizat. în mod necesar. au rămas străine criteriilor de reglementare şi gestionare a relaţiilor internaţionale. stimulate pe parcursul luptei antinapoleoniene. limba şi cultura popoarelor făcând în multe cazuri imposibilă coincidenţa StatNaţiune. Deşi sigilat simbolic pentru perpetuitate. Probleme cu potenţial risc pentru ordinea stabilită : -Naţionalismul : Idealurile naţionalităţii şi autodeterminării popoarelor. Graţie achiziţionării insulelor Heliogoland în Marea Nordului şi uniunii personale cu Regatul Hanovrei. Santa Lucia (cedate de Franţa ca despăgubire de război).Tobago. Austria. În practică. http://documents. guvernul britanic ajunge să dispună şi de importante baze strategice de-a lungul coastelor Europei septentrionale. statu quo-ul teritorial.tips/documents/congresul-de-la-viena-5584689e44a07. Trinidad (cedat de Spania ca despăgubire de război).