O viaţă în slujba muzicii româneşti

Tiberiu Brediceanu s-a născut la 2 aprilie 1877 la Lugoj.
A fost un compozitor și folclorist român, fratele lui Caius Brediceanu, fiul lui
Coriolan Brediceanu și tatăl lui Mihai Brediceanu.
A studiat muzica la liceul din Blaj, s-a licențiat în drept la Cluj.
A participat la înființarea Teatrului Național, Conservatorului și Operei Române
din Cluj (al cărei director a fost). În politică a fost membru al Partidului Național-
Țărănesc și deputat între 1919 - 1920.
A fost și membru corespondent al Academiei Române, președinte al
Conservatorului "Astra" din Brașov, director al Băncii "Albina", sucursala Brașov.
Folclorist pasionat, a cules peste 2.000 de melodii populare, în special bănățene și
maramureșene.
O serie de distincții i-au recompensat activitatea: Premiul Național pentru muzică
(1927), titlurile de Maestru Emerit al Artei (1952) și Artist al poporului (1957).
Creaţia sa dedicată scenei a fost gândită pentru teatrul de amatori, fiind concepută
astfel încât să fie accesibilă din punct de vedere tehnic și să pună în evidență un
limbaj predominant folcloric. Simplitatea și coloristica bogată a unor lucrări, precum:
La șezătoare (1908) și Învierea (1936) i-au atras compozitorului simpatia publicului.
Utilizarea permanentă a citatelor folclorice, armonizarea tonală clasică, tenacitatea
în valorificarea muzicii populare sunt prezente și în muzica simfonică, de cameră și
vocală.
Între anii 1927 și 1930, Tiberiu Brediceanu a colaborat ca folclorist cu Arhiva
Fonogramică a Ministerului Artelor din București, activând intens în domeniul
culegerii de folclor (peste 2 000 de melodii) în țară și peste hotare.

1

vals pentru orchestră de salon (1894)  "12 dansuri românești" (1905) MUZICĂ DE CAMERĂ:  “Ardeleana” (1894)  “Viorele” .vals pentru pian (1896)  “Doină și joc pentru flaut și pian” (1908)  “Preludiul și Hora în re bemol major” .Caietele I -VIII MUZICĂ CORALĂ:  "S-a dus cucul" . după balada populară Voichița (1936)  “Seara mare” . Crișana și Maramureșul în port.șase teme ale baladei pentru cvartet vocal și pian (1955) MUZICOLOGIE ŞI FOLCLOR: 2 .pentru cvartet vocal și pian (1953)  “Miorița” . joc și cântec” (1905)  “La șezătoare” (1908)  “Învierea” -pantomimă în patru tablouri de Lucian Blaga. Opera-Compoziţii muzicale MUZICĂ DE TEATRU:  Poemul muzical etnografic: “Transilvania.cor pentru voci egale. Banatul. libretul de Tiberiu Brediceanu (1924) MUZICĂ SIMFONICĂ:  "Rândunica " . pe versuri populare MUZICĂ VOCALĂ:  “Colinde culese și întocmite pentru voce și pian sau piano solo” (1924)  “Șase doine și cântece românești” .scene lirice în trei acte.pentru pian (1915)  “Jocuri populare românești pentru pian” .

3 .  “Melodii populare românești din Maramureș”  “Melodii populare românești din Banat"  " Poemul coregrafic "  "Doine și cântece românești pe teme poporale "  "Muzica și compozitorii români ai Transilvaniei " Activitatea folcloristică a lui Tiberiu Brediceanu.

O idee exactă despre importanţa activităţii folcloristice a lui Tiberiu Brediceanu şi despre locul pe care munca sa de culegător şi cercetător al cântecului popular îl ocupă în procesul de sinteză dintre popular şi cult. Începe treptat să-şi dea seama că sub aparenţa de fixitate a anumitor forme şi elemente expresive acţionează complicate sisteme în mişcare.însoţite de darul observaţiei precise împrumută culegerilor lui o notă de seriozitate care le detaşează de noianul colecţiilor similare contemporane. 4 . Cunoştinţele lingvistice şi fonetice.formula astfel.în continuă evoluţie- opinie pe care o opune celei exprimate tot atunci de Bela Bartok.nicio regiune românească n-a mai creeat de secole melodii noi. De altfel.influenţate de realităţile naţionale şi de popor.încât.cu excepţia Maramureşului.care după câteva zile îşi publica în aceeaşi rubrică a”Drapelului” amintirile despre Nicolae Iancu-Nica.în discuţia sa asupra teatrului românesc.care îi activează sensibilitatea. Opinia aceasta era.desigur şi a lui Tiberiu Brediceanu.în care toate manifestările spirituale erau privite ca o unitate organică.nu au să se dezvolte din imitarea artelor străine.fără a apela la memoria bătrânilor lăutari. Într-o pagină a ziarului „Drapelul” din Lugoj.fără vreun sprijin material din partea instituţiilor de cultură. Nu-l mai interesează doar fragmentul melodic.dacă nu chiar ostilă. Orice element străin.el desprinde din tot ce i se cântă acel proces de permanentă devenire şi transformare care constituie trăsătura specifică artei populare.publicistul Valeriu Branisce.ca arte naţionale.care deşi încleştat într-un mediu îngust de provincie avea o largă informaţie datorită căreia era în contact cu multe alte probleme în afara celor bănăţene. Se năştea spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea o nouă concepţie despre cultură. introdus în viaţa sufletească a poporului-dacă acel element nu a parcurs procesul firesc al asimilării spontane-e un element destructiv şi denaturează geniul naţional al artei”.strâns legaţi de viaţa poporului.influenţându-se la rândul lor reciproc şi întinzându-şi rădăcinile în acelaşi sol din care se hrănesc solidar.nu se poate câştiga limitând observaţia doar la cultura muzicală.culegerea cântecului popular se făcea de cele mai multe ori într-o atmosferă nefavorabilă.după care.care nu puteau să înlocuiască în niciun fel cunoaşterea directă a muzicii populare. Înzestrat cu auz bun. La sfârşitul secolului trecut însă erau aşa de puţine documentele scrise sau.vestitul lăutar bănăţean. şezători şi clăci.să cutreiere satele bănăţene şi ardelene pentru a asista la diferitele lor manifestări ocazionale sau periodice:nunţi.în contextul mediului rural şi să caute a nota muzica populară legată de diferitele momente mai importante ale vieţii săteşti.aflat la baza şcolii naţionale de compoziţie.oricât ar fi el de închegat din punct de vedere estetic.pe lângă muzica ţărănească.apoi.riscam să pierdem o bună parte a cântecelor de altădată.în orice caz.ci din tezaurul nostru naţional şi cât se poate de ferit de influenţe străine.reuniuni familiale. Astfel ajunge să studieze. Este meritul lui Tiberiu Brediceanu de a fi avut curiozitatea să depăşească informaţiile furnizate de Nica.obiceiurile rurale.crezul epocii sale despre fondul artei naţionale: „Artele noastre.botezuri.o concepţie ştiinţifică despre folclor era cel mult în curs de elaborare şi.cumetrii.petreceri.erau aşa de puţin cunoscute documentele scrise asupra muzicii româneşti vechi.ci ceva mai mult:unitatea de expresie artistică a vieţii satelor româneşti.în condiţii grele.

Acesta nu este însă un simplu amator de texte şi de melodii. Muzica populară românească este cunoscută şi apreciată în Transilvania încă din al XVI-lea secol. d) „214 cilindrii fonografici”.alcătuit metodic.de o infinită varietate de nuanţe. În virtutea calităţilor ei.precum şi de complexitatea formelor.în Hunedoara sau în Munţii Apuseni.muzica noastră poate fi înţeleasă de locuitorul orcărei provincii sau regiuni.Kiriac.Ea nu este aceeaşi.exprimă însăşi viaţa sufletească a ţărănimii.numai la culegerea.evidentă.fireşte.întocmai ca limba română.în consecinţă. el urmăreşte să surprindă acea trainică circulaţe a furmosului ce dă valoare perenă produselor artei populare.unde. În afară de melodia propriu-zisă şi fixată pe pentgramă.ci şi-a însuşit dialectul muzical românesc.lucrare premiată de Societatea Compozitorilor Români. c) “1030 melodii populare româneşti.culese din însărcinarea Academiei Române de la Bucureşti. Ea a avut o înrâurire decisivă asupra muzicii popoarelor vecine. cântece de nuntă.de exemplu.dintre care cele mai importante sunt: 1. 4.culese din toate provinciile ţării”(1891-1941).alături de George Breazul şi de D. Studiile sale folcloristice înglobează un vast material.a primei Arhive fonografice pe lângă Ministerul Artelor şi Cultelor.colinde.ca de altfel şi costumul popular. Activiatea folcloristică îl duce la câteva concluzii de natură ştiinţifică.donaţi în 1949 Institutului de folclor (azi al Academiei Republicii Socialiste România).variază de la o regiune la alta. Unitatea muzicii româneşti este.G.în 18 sate-lucrare divizată pe şapte capitole:”doine.în Banat.la sistematizarea materialului muzical şi la tragerea anumitor concluzii muzicale ci a dus şi la câteva generoase acţiuni.ca participarea lui la crearea.uneori indicându-se variantele de la un informator la altul sau de la o localitate la alta. Colecţiile acestea însumează patru grupe principale: a) 170 melodii populare româneşti din Maramureş.ceea ce înseamnă că ea s-a născut mult înaintea acestei epoci şi.tot atât de actual şi 5 .cântece.Tiberiu Brediceanu a avut o însemnată contribuţie la organizarea şi înzestrarea ei.bocete. Muzica populară românescă este de o extraordinară bogăţie şi observatorii ei sunt frapaţi de abundenţa creatoare a satului nostru.culese în 82 comune”(1921-1925). Activitatea de folclorist a lui Tiberiu Brediceanu nu s-a mărginit.există vechi tradiţii muzicale în această provincie românească..in 1927.pe care l-a transformat într-un limbaj propriu. 5.publicate în studiul “Histoire de la musique romaine en Transylvanie”. care au fost culese şi notate de Tiberiu Brediceanu la sate în clocot de viaţă al evenimentelor cotidiene ale comunităţii.ritmurilor şi melodiilor acestei muzicii. b) “810 melodii populare româneşti din Banat.muzica populară românească se pretează la prelucrări în toate genurile culte. 2. Eliminând avalanşa de detalii suprapuse motivului.Cu toate acestea. 3. Muzica noastră ţărănească.aşadar.suferind inevitabil-la rândul ei-diverse întrepătrunderi.cu care producţiile săteşti asaltează atenţia culegătorilor.felul interpretării.balade şi dansuri”(1910).

au ţesut multe cântece populare în compoziţiile lor. 3.Beethoven.e imposibil să rămână rece faţă de farmecul ei natural.secretul popularităţii lui Tiberiu Brediceanu.Brediceanu procedează la alegerea acelora pe care le consideră proprii prelucrării. unde a simţit că este necesar.din cele cinci etape pe care le parcurge.Nu pierde nimic din caracterul de improvizaţie şi mişcare liberă ale melodiei populare.acela al lui Tiberiu Brediceanu câştigă în câţiva ani o popularitate căreia cele şase decenii scurse între timp n-au făcut decât să-i adauge o înnoita actualitate. Între ele.de o mare diversitate.nici de înşirarea unor detalii de tehnică componistică. Roma.în sensul cel mai nobil al cuvântului? Fără a fi nevoie de complicate analize de conţinut şi expresie muzicală.cine într-adevăr înţelege pe clasici.aşadar.o actualitate pe care puţini compozitori au putut să o verifice pe un parcurs de timp aşa îndelungat.îmbunătăţindu-şi necurmat mijloacele tehnice şi concepţiile despre artă.interludii sau finaluri compuse într-un adecvat ton şi spirit autohton românesc.prin lecturi diverse şi exerciţii de armonie pe care le face la Budapesta.încep să se afirme cu tot mai multă hotărâre.azi ca acum şaizeci sau şaptezeci de ani când şi-a publicat primele prelucrări de melodii bănăţene ce aduceau în sălile de concert o undă de neaşteptată prospeţime.adică în limitele date de însăşi creaţia muzicală a poprului. Din mulţimea şi varietatea melodiilor de care este înconjurat şi de care dispune.formulâmdu-le teoretic el însuşi astfel: 1.Şi arta aceasta să o neglijăm noi.încă în viaţă fiind. Oamenii au cântat totdeauna şi vor cânta şi de aici încolo.Că doar şi cei mai mari compozitori.Viena. Muzica e o necesitate pentru om. Scopul armonizărilor şi al prelucrărilor sale nu este acela de a întrerupe sau de a încărca printr-o ornamentaţie de invenţie personală.paralel cu studiile juridice. Într-un articol intitulat”Muzica la noi” şi publicat în ziarul “Tribuna” de la Sibiu în 1897.Alegerea melodiilor populare potrivit felului său propriu de a le folosi în diferitele forme ale compoziţiei.şi cu preludii.interpretate de artiştii de frunte ai ţării.neatinsă de aripa vremii.de promovarea şi susţinerea autenticei expresii româneşti a temelor alese.valorificării artistice.exprimând un conţinut de viaţă bogat şi complex.Bratislava.Guilelm Şorban scria următoarele:” Fiecare român care se ocupă cu muzică trebuie să cunoască mai întâi muzica lui naţională.ţinând seama. În această etapă clasează el şi prefacerea unor melodii de joc în cântece aplicându-le şi texte portivite.prin acompaniament.popor talentat ce suntem?” În sălile de concert din toate provinciile româneşti.consacrând şi numele compozitorilor.ci de a îl reda în „aura” lui naturală.Schubert. Care este taina acestei prospeţimi.Dezvoltarea sau amplificarea firului melodic al unor teme ajustându-le. În cultivarea muzicii româneşti.el socoteşte acest act. El caută cu stăruinţă.doina şi cântecul nostru.chiar de la acest prim prilej de armonizare. 4.. 6 .Scrierea pe note a melodiilor cât mai apropiată de realitate şi de adevăr.răspunsul este la îndemâna oricui cunoaşte creaţia Maestrului:caracterul ei specific românesc.Chopin de exemplu. 2.Prelucrerea folclorului muzical în forma sa primordială. Arta lui Tiberiu Brediceanu are.Şi muzica noastră e profundă. precum şi înlocuirea textelor unor doine şi cântece mai puţin potrivite cu altele mai valoroase din punct de vedere literar.prima.

”(1894). “Spune mândră- adevărat”(1905).că de câte ori întâlneşte structura modala.tinerilor compozitori. Desigur.unei a cincea etape aprţin lucrările sale muzicale compuse în sens şi spirit românesc cu totul independent de folclor.care să înlocuiască treptat ceea ce e import artistic fără valoare în programul manifestărilor muzicale ale epocii.”Cucule cu peană sură”(1915).”Tu te duci. „Dragu mi-i mândro de tine”(1920) sau “Foaie verde.În sfârşit.în sfârşit.”Eu pe deal.Tiberiu Brediceanu rămâne încă profund legat de tonalismul clasic.pe măsura gusturilor contemporanilor săi.deşi compoziţiile sale se scaldă în rezonanţa fluctuaţiilor de moduri.bade.cele mai înalte expresii ale unor stări sufleteşti şi melodii tipice.”S-a dus cucul de p- aici”(1909).dezvăluindu-i prin topirea şi retopirea temelor primare câteva din resursele armonice. mândra pe vale”(1920). Sunt demne de reţinut sfaturile pe care Tiberiu Brediceanu le dă..care se ivesc pe neaşteptate ca să dispară apoi iar în ambianţa nemodală. El nu se mulţumeşte doar cu armonizarea şi prelucrarea unor reuşite motive de folclor sau cu imitarea melodiilor interesante. Reelaborarea materialului folcloric o face prin adâncirea conţinutului său iniţial de viaţă şi expresie.ori publicul lor un este avertizat încă pentru receptarea universului modal al folclorului. el nu poate să evite ambianţa modurilor vechi.privitor la armonizarea şi prelucrarea motivelor populare. “Voinicel cu părul creţ”(1923).Nu punerea unor concluzii modale îl preocupă.”Măi bădiţă.sărace”(1911). Problema pe care şi-o pune este următoarea:în ce fel ar putea să cuprindă în doinele şi în cântecele tipărite în editură proprie.cei de azi.foi de nuc”.la cântecele devenite de circulaţie modială “Cântă puiul cucului”(1906).care reprezintă şi din punct de vedere poetic un mărgăritar al artei noastre populare.începând cu 1905. ne poate surprinde faptul că acesta n-a insistat asupra caracterului modal al cântecului românesc.rezolvându-o adesea în spiritul echilibrului binomului major-minor.Doamne. Pe noi.. El descoperă temeiurile creaţiei sale muzicale în tradiţiile cele mai valoroase ale satelor româneşti sau sub forma unor intonaţii apropiate de acestea. Se pare chiar.caracteristice pentru dialectul muzical al poporului dintr-o singură regiune? Această căutare a tipicului îl duce pe Tiberiu Brediceanu la descoperirea admirabilelor comentarii muzicale ale baladei păstoreşti „Mioriţa”. Tot ce armonizează şi include în ciclurile pe care le publică înseamnă câte un pisc al geniului muzical şi poetic al poporului nostru.mai ales în prima perioadă. Acesta este autenticul Brediceanu care caută cu o logică severă şi „mai” frumosul în producţia populară.bădiţă.ci propagarea în pături din ce în ce mai largi a melodiilor “naţionale”. Procedează astfel pentru că prima ţintă pe care o urmăreşte este de a furniza concertelor româneşti un repertoriu original.luna- n nor.”Trec zile cu nopţile”(1925).melodia evoluând adeseori în cadrul mixt hipomixolidic-frigic sau având sugestii de mixolidic şi doric sau.într- un veşmânt armonic simplu şi eficient.a. cu ascensiuni melodice care ating mereu treapta a şasea lidică ş. dar prin întreaga structură armonică folosită.până când îl află.”Bagă.o evită şi îşi desfiinţează caracteristica. 7 . copil prost”(1920). “Vai.5.dragi ne-avem”(1905).

Munca lui de laborator poate fi comparată “cu cea a artiştilor.în parte.care de pe vechi icoane se trudesc să îndepărteze fumul lumânărilor. Ea nu se găseşte în urma actualei creaţii. 8 .ci alături de ea. Lucrul acesta rezultă. Experienţa creatoare a lui Tiberiu Brediceanu nu reperezintă aşadar. Această operaţie estetică se poate face numai cu o perfectă pricepere tehnică. Stilul lui Tiberiu Brediceanu corespunde încă de la primele lucrări unor avansate exigenţe de estetică muzicală.să fii suferit alterări.a pierdut într-o oarecare măsură sensibilitatea modală.pentru a ridica la nouă viaţă o operă pe care s-a aşezat coaja vremii”.fără ca structura melodică.într-un paralelism ce-i asigură permanenţa şi oricum va evolua limbajul muzicii culte va continua să se adreseze celor mai adânci emoţii din noi.ci o etapă semnificativă în evoluţia culturii muzicale româneşti.o tradiţie care poate fi dusă mai departe şi a cărei expresivitate ar avea şansa unei intensificări.pentru a păstra neatinsă cătina vestitoare a vechimii şi conservatoare a vieţii operelor de artă.Îndepărtarea scoarţei trebuie făcută cu îndemânarea cea mai artistică. Octavian Beu constată că întreaga lui operă este pătrunsă de elaborarea estetică a materiei prime muzicale.numai în aparenţă apropiată de cea a muzicii lăutăreşti. şi din aria geografică a culegerilor celor mai conoscute cântece ale sale care.

Este atât de activ şi de veşnic prezent în fruntea vieţii muzicale a Transilvaniei încât cercetătorul biografiei şi operei sale se gândeşte.cunoaşte secretul proporţiilor.peste lacunele de informaţie sau dificultăţile de interpretare. Cu toată această uşurinţă şi dibăcie de exprimare. Ceea ce lasă în urma sa este întotdeauna de cea mai bună calitate.îţi dai seama că el izbuteşte să treacă. Citindu-i.întemeietor şi primul director general al Operei Naţionale din Cluj. poate.cu efecte de 9 . Astfel se înfăptuieşte progresul.bogată în evenimente variate.Kiriac “documente de cea mai deosebită importanţă istorică pentru tendinţele de înfiripare a unei conştiente vieţi muzicale româneşti”.la limitele fatale ale orcărei personalităţi. Valoarea acestor lucrări este asigurată de faptul că autorul lor a pătruns şi a asimilat desăvârşit subtilele însuşiri artistice.toate rodnice în rezultatele pentru societatea românească-nu există popas.Tibreiu Brediceanu n-a evitat greutăţile întâmpinate în cariera sa artistică şi creatoare.care-dacă nu s- ar fi născut în epoca tiparului şi a fonografului.arta sa cea mai mare-şi niciodată nu încearcă să depăşească hotarul pe care i l-a croit temperamentul şi pregătirea de cultură. publicist muzical. O viaţă în slujba muzicii româneşti În activitatea bogată şi diversă a lui Tiberiu Brediceanu- compozitor.ale ţăranului român.împreună cu aceea rămasă de la D.cântece şi balade.cinci caiete de jocuri româneşti şi scenele muzicale.a căror vehiculare însufleţită şi-o asumă. Dar Tiberiu Brediceanu.depăşită în cele din urmă de imposibilitatea de a cuprinde totul şi deodată.aceasta este.conferinţele şi articolele.dar numai la puţini le scapără sufletul şi intelectul ca lui Tiberiu Brediceanu.folclorist.propagandist cultural.conferenţiar. Sute de artişti şi cărturari strâng în cuvinte şi în note muzicale frumuseţile poporului.stăpânit mai mult de suflet decât de meşteşug. În afara celor zece caiete de doine.atrage mase însufleţite în sălile de concert şi la primele reprezentaţii de teatru liric românesc.G.care ar fi constituit pentru spiritele mai greoaie motivele unor dureroase înfrângeri.colecţia fonogramelor colectate de el este socotită . Ea stimulează interesul pentru creaţia muzicală autohtonă. Ele au devenit apoi parte integrantă a gândirii lui Tiberiu Brediceanu. opera muzicală a maestrului Brediceanu rămâne unul din cele mai preţioase documente ale procesului de descoperire a artei populare româneşti. În 1919.iniţiator şi conducător al Conservatorului „Astra” din Braşov şi multe alte posturi de răspundere.ar fi fost unul din acei rapsozi populari a căror uimitoare activitate îmbogăţeşte patrimoniul vechilor comunităţi săteşti de la noi.cu îndreptăţită emoţie. El este un fel de punte a tuturor ideilor şi curentelor generoase.odată cu numirea lui în Consiliu Dirigent al Transilvaniei.organizează şi conduce personal primul turneu al Teatrului Naţional din Bucureşti.din perspectiva multor decenii.pentru a cărui creare Tiberiu Brediceanu a militat cu o veşnic reînnoită energie. Fără cunoaşterea marilor proiecte altruiste.astfel se realizează operele trainice în epocile experienţelor înnoitoare.cu o turnură de stil aproape galantă. Aşa însă.şef de resort în Consiliul Dirigent al Transilvaniei.de toate felurile.oricât de diversă.prosperitatea nu va putea pătrunde în coordonatele morale şi artistice ale acestui muzician şi om de cultură.nici clipe de somnolenţă. învăluind tot ce vine în contact cu personalitatea sa într-o undă de sensibilitate emotivă.

ci înainte de toate crearea unei seriose şcoli de arte ne-a îndemnat să luptăm pentru înfiinţarea acestei opere.neuitat în viaţa artistică.ajungând popor liber şi stăpânitor de ţară. Lui Tiberiu Brediceanu i se datorează.să întemeiem şi să susţinem o operă românească.la scurt interval.la care privim cu mândrie.am avut-o şi noi. Scopul nostru este ca. Dar turneul Teatrului Naţional din Bucureşti.aşadar.înlesnind publicului care iubea aşa de mult scena cea dintâi lucrare de contact de proporţii cu arta dramatică din ţara veche.Tiberiu Brediceanu organizează.cu un gest public de adânc răsunet în conştiinţa românească a ardelenilor şi a bănăţenilor.de asemenea.model pentru celelalte manifestări de acest gen. În domeniul operei şi al operetei prezentate în limba română.aşa cum se cuvine să aibă un neam care se respectă şi care ţine să fie respectat şi de alţii.pregătite la repezeală şi în condiţii artistice întâmplătoare să ademenim lumea la reprezentaţiile noastre.înzestrată de el cu instituţii adânc înrădăcinate în conştiinţa noastră.să formăm pe de o parte un repertoriu solid şi românesc. De aceea.de o iniţiativă cu rezultate mult mai durabile:aceea a înfiinţării Teatrului şi Operei Naţionale din Cluj.putem zice că avem chiar mica noastră tradiţie. Un astfel de institut de artă.opera nu este o raritate.întreaga sa activitate în domeniul artei româneşti.cea dintâi instituţie de operă de stat românească în ţara noastră.o astfel de şcoală nu mai poate fi considerată un lux. Renunţând pentru mult timp la preocupările sale de culegere şi creaţie muzicală. o chestiune de onoare şi de prestigiu ca. Cântărind din perspectiva celor nouăzeci de ani de viaţă pe care i-a împlinit compozitorul. Pentru ţinutul Ardealului.al cărui creator a fost .inchegată de către societăţile noastre corale.o instituţie exemplară din toate punctele de vedere.cu ajutorul cântăreţilor Constantin Pavel.străduinţele îndelungate de a da Transilvaniei”cu toate mijloacele morale şi materiale disponibile”o scenă sau cel puţin o trupă profesională.Tiberiu Brediceanu intră în rândul acelor mari personalităţi culturale româneşti care au imprimat arzătoarelor probleme şi preocupări contemporane ceva din substanţa perenă a artei populare.De aceste intenţii şi vederi a fost călăuzit Consiliul Dirigent când a decis crearea Operei Naţionale din Cluj.înfiinţarea-la 28 martie 1920- a Conservatorului de muzică şi artă dramatică din Cluj.cu scopul mărturisit de a transforma oraşul vegheat de Tâmpa într-un mic Salzburg românesc.programul nostru nu este ca printr-o mulţime de piese.ca instituţe stabilă.la început prin mai puţine piese.Ionel Crişianu precum şi a compozitorului şi George Dima.Banatului şi a părţilor ungurene. A urmat fondarea primei arhive fonografice şi publicarea sistematică de folclor muzical de către Ministerul Cultelor şi Artelor precum şi crearea unei orchestre proprii a Operei Române din Bucureşti în timpul cât a fost directorul acestei instituţii.Nu aspectul distractiv. Astfel îşi încununează.pe de altă parte să creştem o generaţie de buni artişti şi un public înţelegător de artă. Dacă alţii o au de mai multă vreme.ci o necesitate de ordin cultural.este urmat. A fost. Caracterul specific românesc 10 .

contactul îndelungat cu melodia populară a însemnat o cotitură hotărâtoare.ca şi pentru toţi ceilalţi creatori în domeniul muzicii. 11 .pe la începutul secolului nostru.în orientarea şi munca lor artistică. al creaţiei lui Tiberiu Brediceanu Pentru Tiberiu Brediceanu.

Dacă aşa cum povesteşte unul dintre ei.cât şi pentru că exprimă tendinţa generală a intelectualităţii mai înaintate de a determina o nouă fizionomie a vieţii artistice.consacrând odată cu genul şi numele compozitorilor.deşi în aceeaşi seară se programase un atrăgător recital de pian în altă parte a Capitalei- doinele şi cântecele compozitorului lugojean.cine într-adevăr îi înţelege pe clasici.creând posibilitatea unei altfel de înţelegeri a activităţii compozitorilor naţionali.atât pentru că ea pare să corespundă întru totul vederilor lui Brediceanu însuşi.Şi arta aceasta să o neglijăm noi.Oamenii au cântat totdeauna şi vor cânta şi de aici încolo. Merită a fi menţionată luarea de atitudine în problemele muzicii româneşti a lui Guilelm Şobran.trebuia culeasă în cel mai bun caz de câţiva funcţionari modeşti. Între ele.doina şi cântecul nostru.cronicarul revistei „Contemporanul” declara. Astfel. Cât priveşte renaşterea muzicală pe care o pregătea.semănând cu miraculoasele tanşee ce apar în văgăunile alpine. Numai foarte puţini îşi dădeau seama de uimitoarea expresivitate şi de adâncimea-i revelatoare.în ciuda exemplelor oferite de şcolile naţionale rusă. Muzica e o necesitate pentru om.e imposibil să rămână rece faţă de farmecul ei natural.muzica ţărănească.sincer uimit.apoi încercarea de introducere în sălile de concert a noilor produse inspirate din folclor era sortită să întâmpine o şi mai categorică ostilitate.Chopin de exemplu au ţesut multe cântece populare în compoziţiile lor.cu prilejul concertului festiv organizat la 8 aprilie 1957 în sala Dalles din Bucureşti.şi depozitată în muzeele etnografice. Modul de a privii arta populară şi folclorul muzical se află la sfârşitul secolului trecut şi în primul deceniu al celui următor într-un continuu proces de evoluţie.care trăia permanent în contact şi sub influenţa muzicii populare.n-o bănuiau decât specialiştii. Lumea românescă însă.acela al lui Tiberiu Brediceanu câştigă în câţiva ani o popularitate căreia cele şase decenii scurse între timp n-au făcut decât să-i adauge o mereu înnoită actualitate.Guilelm Şorban scria următoarele:”Fiecare român care se ocupă cu muzică trebuie să cunoască mai întâi muzica lui naţională.a avut cu totul altă reacţie faţă de transpunerea în muzica profesională a caracterului particular al melodiei populare. Ajungând la oarecare perfecţiune în muzică. Într-un articol intitulat „Muzica la noi” şi publicat în ziarul “Tribuna” de la Sibiu în 1897.Beethoven.să nu cugete cei ce se însufleţesc pentru genialele creaţii ale compozitorilor nemuritori că e ruşine a se ocupa cu muzica naţională.care nu au aproape nimic cu 12 .descoperind ochiului uluit stratificările misterioase ale subsolului.popor talentat ce suntem?” În sălile de concert din toate provinciile româneşti.fără deosebite aptitudini artistice.fostul coleg de la Blaj al Tiberiu Brediceanu.acum vreo cincizeci-şaizeci de ani mulţi se mirau că muzicienii pregătiţi îşi pierd vremea preţioasă cu o acţiune atât de “inferioară” cum era socotită studierea şi culegerea pe teren a muzicii săteşti.interpretate de artiştii de frunte ai ţării încep întradevăr să se afirme cu tot mai multă hotărâre.Schubert. Că doar şi cei mai mari compozitori.cehă şi scandinavă. În concepţia publicului obişnuit cu muzica cultă.că. Şi muzica noastră e profundă.şi nici aceia cu toţii.contribuţiile la clarificarea opiniei publice devin şi ele din ce în ce mai frecvente.

El caută cu stăruinţă. Scopul armonizărilor şi al prelucrărilor sale nu este acela de a întrerupe sau de a încărca printr-o ornamentaţie de invenţie personală desfăşurarea liniară a cântecului.secretul popularităţii lui Tiberiu Brediceanu.din care literatura şi muzica românească din primele decenii ale veacului al-XX-lea au făcut mijloace de afirmare a permanenţei noastre în acest colţ de lume.paralel cu studiile juridice.aşadar.nici de înşirarea unor detalii de tehnică componistică. Ecourile emoţionale stârnite de ea. Nu pierde nimic din caracterul de improvizaţie şi mişcare liberă al melodiei populare.prin lecturi diverse şi exerciţii de armonie pe care le face la Budapesta.tălmăceşte toată originalitatea de simţire şi gândire a poporului nostru.până când nu se mai vede.valorificării artistice.în efluviile cântecului ţărănesc.încă în viaţă fiind.nu o limitează prin acompaniamentul instrumental nicio clipă.Muzica lui Tiberiu Brediceanu.explică şi înlesneşte înţelegerea unei întregi epoci.dovedind „popularitatea şi prestigiul de care se bucură Tiberiu Brediceanu şi muzica sa”.în sensul cel mai nobil al cuvântului? Fără a fi nevoie de complicate analize de conţinut şi expresie muzicală.de o mare diversitate.îmbunătăţindu-şi necurmat mijloacele tehnice şi concepţiile despre artă.al cărui farmec îl păstrează şi amplifică prin tratarea amplă a melodiilor. Arta lui Tiberiu Brediceanu are.a căror libertate aproape desăvârşită. Care este taina acestei prospeţimi.Bratislava.răsar pretutindeni unde muzica lui se cântă. condiţionată de caracterul lor melodic şi vocal la origine.Brediceanu procedează la alegerea acelora pe care le consideră propriii prelucrării. 13 .cu sensibilitatea ei caldă şi mângâietoare.o actualitate pe care puţini compozitori au putut s-o verifice pe un parcurs de timp aşa de îndelungat. Personalitatea lui se cufundă.să prindă în tiparele expresiei culte gândirea muzicală a neamului.ci a-l reda în „aura” lui naturală.modernismul. Arta anticipează.exprimând un conţinut de viaţă bogat şi complex.au umplut sala până la refuz.răspunsul este la îndemâna oricui cunoaşte creaţia maestrului: caracterul ei specific românesc.departe de a se stinge. Din mulţimea şi varietatea melodiilor de care este înconjurat şi de care dispune.neatinsă de aripa vremii.Viena şi Roma.

14 .

şi cu preludii.chiar de la acest prim prilej de armonizare. III.floare trecui”.prima.cunoscută în ediţiile mai vechi sub titlul “ Floare fui.interludii sau finaluri compuse într-un adecvat ton şi spirit autohton românesc.spre a-i da subtilitate. IV.unde a simţit că e necesar.el socoteşte acest act de alegere. V. Dar cu oricâtă claritate ar fi formulate aceste etape le-am numi mai degrabă principii sau reguli de compoziţie românească. Fie că este vorba de doina „Câte flori pe deal în înflor”.de promovarea şi susţinerea autenticei expresii româneşti a temelor alese.persoana lui morală.ca una.prin acompaniament.precum şi înlocuirea textelor unor doine şi cântece mai puţin potrivite cu altele mai valoroase din punct de vedere literar.cea estetică. –dezvoltarea sau amplificarea firului melodic al unor teme ajustându-le.apare doar ca un răspuns melodic al vocii în al cărei curs rubato-parlando nu intervine decât cadenţa finală. În această etapă clasează el şi prefacerea unor melodii de joc în cântece.configurându-l ca vrednic „homo aestbeticus”şi de severul său simţ de răspundere faţă de creaţia populară.aplicându- le şi texte potrivite. II –scrierea pe note a melodiilor cât mai apropiată de realitate şi adevăr. –alegerea melodiilor populare potrivit felului său propriu de a le folosi în diferitele forme ale compoziţiei.de selecţie. –în sfârşit. 15 . –prelucrarea folclorului muzical în forma sa primordială.structurat de acea trăsătură fundamentală a firii sale.ţinând seama.formulându-le el însuşi astfel: I.unei a cincea etape aparţin lucrările sale muzicale compuse în sens şi spirit românesc cu totul independent de folclor.adică în limitele date de însăşi creaţia muzicală a poporului.din cele cinci etape pe care le parcurge. În cultivarea muzicii româneşti.ele exprimă numai unele aspecte ale concepţiei de care este călăuzită şi animată activitatea artistică şi ştiinţifică a creatorului şi gânditorului în care apare omul Brediceanu.profilul psihologic al lui.

16 .

Editura muzicală a Uniunii Compozitorilor din Republica Socialistă România.BIBLIOGRAFIE: „TIBERIU BREDICEANU”.de GHEORGHE SBÂRCEA. CUPRINS: 17 .

Capitolul I: ……………. pag. O viaţă în slujba muzicii româneşti...Caracterul specific românesc al creaţiei lui Tiberiu Brediceanu..........11-16 Capitolul VI: ..pag..Opera-compoziţii musicale...1 Capitolul II: ………….. 2-3 Capitolul III:………… Activitatea folcloristică a lui Tiberiu Brediceanu.Bibliografie.... pag... 9-10 Capitolul V: .. pag. pag.. 4-8 Capitolul IV:………….....17 18 .. pag. Biografie ..