UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” IAȘI

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor
Specializarea Administrație publică

Pattern-ul de dezvoltare al județului Suceava

Profesor: Student:

Bogdan Căpraru Haras Gabriela

Grupa 4

Iași
2017 1
Cuprins

Capitolul 1. Date generale de prezentare a județului Suceava

1.1 Istoric
1.2 Date geografice
1.2.1 Suprafață
1.2.2 Populație
1.2.3 Relieful
1.2.4 Resurse

Capitolul 2. Dezvoltarea județului Suceava

2.1 Factori ce au influențat în timp dezvoltarea județului Suceava

2.2 Factori actuali ce influențează dezvoltarea județului Suceava

2.3 Perspective de dezvoltare

Conluzii

Bibliografie

2
Capitolul 1. Cadrul natural

1.1 Istoric

Suceava este reşedinţă şi totodată cel mai mare oraş al judeţului Suceava, situat în Moldova,
Bucovina. Suceava este amplasată în vecinătatea râului cu acelaşi nume şi la intersecţia a trei mari
drumuri comerciale de importanţă internaţională: drumul Sucevei sau Drumul Mare, venind dinspre
Câmpulung Moldovenesc şi Bistriţa, cel al Lembergului sau Liovului venind dinspre Cernăuţi (astăzi
Ucraina) şi cel Moldovenesc care ducea în sud spre Muntenia. Astăzi: E576 şi E85.

Municipiul Suceava se numără printre cele mai vechi şi mai importante aşezări ale României.
Timp de peste patru secole (1359-1775) a făcut parte din Principatul Moldova, dintre care peste două
secole a fost reşedinţă principală (capitală), iar între 1775–1918, în urma raptului teritorial Austriac, a
devenit oraş al Imperiul Austriac (pământurile coroanei Regatul Galiţiei şi Lodomeriei şi Ducatul
Bucovinei).

Teritoriul actualului oraș Suceava și împrejurimile sale au fost locuite, așa cum atestă
cercetările arheologice, din timpuri străvechi, începând chiar din paleolitic. În secolele al II-lea și al III-
lea exista aici o așezare a dacilor liberi, descoperirile arheologice relevând și puternice influențe
romane.

În epoca migrației și în secolele următoare populația autohtonă a continuat să viețuiască pe
aceste meleaguri, iar la sfârșitul secolului al XIV-lea, Suceava este menționată drept capitală a
Moldovei.

Cetatea Sucevei este menționată pentru prima dată într-un document din 10 februarie 1388 al
voievodului moldovean Petru al II-lea Mușat (1375-1391), în care este vorba de împrumutul (3.000 de
ruble de argint frâncesc) cerut de regele Poloniei, care a oferit drept garanție de restituire a banilor
provincia Pocuția. Documentul se încheie cu textul „... Și s-a scris cartea în Cetatea Sucevei, luni, în
întâia săptămână a Postului sub pecetea noastră, în anul nașterii Domnului 1388”. Cetatea este
menționată și în alte documente moldovenești din 1393 și 1395.

3
Începând cu domnia lui Petru al II-lea Mușat, Cetatea Sucevei devine principala cetate de scaun
a Țării Moldovei, această funcție îndeplinind-o și în vremea lui Aron Vodă (1592-1595), Ștefan Răzvan
(1595) și a Movileștilor. Odată cu Alexandru Lăpușneanu (1552-1561, 1564-1568), reședința
domnească este mutată la Iași. Anul mutării reședinței este 1565.

Lângă oraș s-au aflat două cetăți: una mai veche la Șcheia, alta puțin mai nouă, care există și
astăzi. Între cele două se dezvoltă, încă din prima parte a secolului al XIV-lea, orașul Suceava. Cetatea
Șcheia, una dintre cele mai vechi cetăți din Moldova, dar cu o existență scurtă, a fost dărâmată în
timpul lui domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432). Cetatea de Scaun a Sucevei, existentă și în
prezent, a avut timp de trei secole un rol important în viața politică a Moldovei.

În Evul Mediu, orașul este populat cu români, dar și cu germani, maghiari și armeni, ultimii
având dreptul de a-și alege un șoltuz propriu (ce purta numele de „voit”).

Din Suceava, Alexandru cel Bun conduce țara timp de 32 de ani, mărind cetatea și întărindu-i
zidurile. În 1401, aici se stabilește și Mitropolia Moldovei. Rolul de catedrală mitropolitană este
îndeplinit de Biserica Mirăuți (în perioada 1402-1522), iar ulterior de Biserica Sfântul Gheorghe din
cadrul actualei Mănăstiri Sfântul Ioan cel Nou.

În 1408, Alexandru cel Bun acordă privilegii negustorilor lioveni, iar orașul Suceava este
menționat ca unul dintre locurile de depozitare a postavului, precum și a unor mărfuri de export ale
Moldovei.

Epoca de apogeu avea să fie însă în timpul lui domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504). În vara
anului 1476, Mahomed al II-lea Cuceritorul își încearcă norocul sub zidurile cetății, dar rezistența
moldovenilor îl silește să se retragă. Ștefan cel Mare făcuse din Suceava un fel de creier al sistemului
său de apărare. În 1497, 21 de zile și nopți în șir, tunurile leșilor au bătut în ziduri, dar acestea au rămas
neclintite. Niciodată cetatea n-a fost cucerită prin forța armelor.

La 21 mai 1600, oastea lui Mihai Viteazul intră fără luptă în cetate, iar la 26 mai, Ioan Capturi,
noul pârcălab al Sucevei, jură credință marelui voievod care se intitulează „domn al Țării Românești și
Ardealului și a toată Țara Moldovei.” După mutarea capitalei Moldovei la Iași în 1565, asupra orașului
se așează vremuri grele, localitatea intrând tot mai mult în anonimat.

4
În 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul conflictului militar
dintre Turcia și Rusia (1768-1774), Austria primește o parte din teritoriul Moldovei, în care se află și
Suceava (granița cu România trecea chiar pe la sud-est de oraș).

Timp de un secol și jumătate acest teritoriu face parte din Imperiul Habsburgic (ulterior Austro-
Ungaria), primind numele de Bucovina. Suceava este al doilea oraș ca mărime și ca importanță al
Bucovinei, după capitala Cernăuți. De asemenea, în această perioadă, Suceava îndeplinește rolul de
localitate de frontieră austro-ungară.

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, orașul cunoaște o perioadă de
modernizare și dezvoltare, ce transformă vechiul târg medieval, intrat în anonimat după pierderea
statutului de capitală a Moldovei, într-un oraș important și modern din cadrul Ducatului Bucovinei.

Perioada de înflorire urbană a Sucevei se produce în timpul mandatului lui Franz Des Loges
(1846-1914), om politic austriac din Bucovina. El a îndeplinit funcția de primar al Sucevei timp de
aproape un sfert de secol, între 1891 și 1914. În această perioadă sunt construite o serie de clădiri
pentru instituțiile locale, care schimbă peisajul localității. O parte dintre aceste edificii există și în
prezent, în ele funcționând: Prefectura și Consiliul Județean Suceava (Palatul Administrativ orășenesc,
finalizat în 1903-1904 și în care inițial erau adăpostite administrația orașului, poliția, pompierii, o casă
de economii și muzeul de istorie), Muzeul Bucovinei (inițial sediul Căpităniei Districtuale, datând din
1902-1903), Colegiul Național „Ștefan cel Mare” (Gimnaziul greco-oriental, construit între 1893-1895
pe locul vechii Piețe de lemne), Spitalul Vechi (Casa publică generală a bolnavilor din Suceava,
construită în perioada 1891-1903), vechea Uzină de Apă a Sucevei.

În anul 1895, primarul Franz de Loges contractează un împrumut de 1,5 milioane de coroane
pentru electrificarea orașului, construcția canalizării, a unui apeduct și îndiguirea râului Suceava. În
anul 1908 este pusă în funcțiune Uzina electrică, construită de Societatea Unificată de Electricitate din
Viena. Este introdus în oraș iluminatul public electric, instalându-se stâlpi metalici din zăbrele, cu
lampadare. În 1912 este dată în folosință Uzina de apă, concomitent cu rețeaua publică de aducțiune,
alimentare cu apă și canalizare pentru ape reziduale. De asemenea, sunt pavate pentru prima dată
străzile orașului.

Franz Des Loges are un rol important și în plan cultural. El sprijină procesul de restaurare și
punere în valoare a unor monumente istorice reprezentative, coordonat de arhitectul austriac Karl

5
Romstorfer. În cadrul acestui proiect, se realizează lucrări de consolidare a ruinelor Cetății de Scaun, se
restaurează Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou și Biserica Mirăuți. În ianuarie 1900, se constituie
Societatea „Muzeul orășenesc din Suceava” (în prezent Muzeul Bucovinei).

După izbucnirea Primului Război Mondial, foarte mulți bucovineni fug în Moldova și se
înrolează în armata română. La data de 28 noiembrie 1918 are loc Unirea Bucovinei cu România.
Astfel, Suceava trece sub administrație românească. În perioada interbelică, orașul este reședința
județului Suceava (compus din trei plăși). În 1926, localitatea Burdujeni, ce avea administrație separată
până atunci, devine parte componentă a orașului. Ulterior, același lucru se petrece și cu fostul sat Ițcani,
transformat în cartier al Sucevei după al Doilea Război Mondial.

După instaurarea regimului comunist în România, orașul intră într-o perioadă de industrializare
masivă. Transformările din perioada comunistă schimbă complet aspectul fostului târg bucovinean.
Astfel, centrul localității este sistematizat, în locul multor dintre vechile clădiri, apărând blocuri de
locuințe și construcții noi. Începând cu anul 1959, în zona din lunca râului Suceava, între Burdujeni și
orașul vechi, sunt deschise câteva dintre marile unități industriale ale orașului. Ramurile industriei se
diversifică și apar cartiere noi cu ansambluri de locuințe: Areni, George Enescu, Cuza Vodă, Zamca,
Obcini etc.

După Revoluția din decembrie 1989, rând pe rând, fabricile orașului se închid sau își reduc
considerabil activitatea. Caracterul preponderent industrial al localității este înlocuit de unul comercial.
În 2010, Suceava este orașul din România cu cea mai mare densitate de spații comerciale raportat la
numărul de locuitori.1

1 https://ro.wikipedia.org/wiki/Suceava
6
1.2 Date geografice

Judeţul Suceava este situat în partea de nord-est a României, între Pietrosul Călimanului (2.022
m altitudine) şi albia Siretului (233 m), într-un cadru natural dominat de elemente bioclimatice central
şi nord-est europene, ce creează o armonie peisagistică inedită, pe coordonatele geografice 24°57’-
26°40’ longitudine estică şi 47°4’55”-47°57’31” longitudine nordică, cu o aşezare în formă de
amfiteatru. Judeţul se învecinează la nord cu Ucraina, la est cu judeţul Botoşani, la sud – est cu judeţul
Iaşi, la sud cu judeţele Neamţ şi Harghita, la sud – vest cu judeţul Mureş, iar la vest cu judeţele Bistriţa
Năsăud şi Maramureş.2

1.2.1 Suprafaţa
2Strategia de dezvoltare economică și socială a județului Suceava
7
Judeţul ocupă o suprafaţă de 8.553,5 km 2, reprezentând 3,6% din suprafaţa ţării, fiind al doilea judeţ ca
întindere din ţară, după judeţul Timiş.

1.2.2 Populaţia

Populaţia judeţului Suceava reprezintă aproximativ 19% din populaţia Regiunii NordEst. La 1 ianuarie
2009, populaţia stabilă a judeţului Suceava era de 706.720 locuitori, din care 302.730 persoane în mediul urban
şi 403.990 persoane în cel rural. Densitatea populaţiei judeţului era de 82,6 loc/km 2.

1.2.3 Relief

Dimensiunile mari ale judeţului explică varietatea geologică a peisajului, precum şi a resurselor
naturale. Formele de relief ocupă următoarele suprafeţe: zona de munte 5.593 km2, iar zona de podiş și
dealuri sub-carpatice 2.960 km2.
Raportat la marile unităţi geografice ale ţării, teritoriul judeţului se suprapune parţial Carpaţilor
Orientali şi Podişului Sucevei. De la vest către est, relieful înregistrează o scădere treptată în altitudine,
tipurile de forme orientându-se în fâşii cu direcţie nord-sud şi în general paralele între ele. Acest
fenomen apare pregnant cu deosebire în regiunea montană.
În ansamblu, teritoriul judeţului cuprinde două importante unităţi de relief:
a) regiunea montană - 65,4% munţi cu înălțimi între 800 şi 2.100 m
b) regiunea de podiş - 34,6% podiş şi dealuri subcarpatice.
Înălţimile scad treptat de la vest la est, imprimând astfel etajarea şi diversificarea celorlalte
componente ale mediului natural. Zonele montane, care ocupă 2/3 din teritoriul judeţului, se
caracterizează prin întinse păduri şi pajişti naturale, bogate resurse balneo – turistice. Unitatea montană
include Carpaţii Orientali reprezentaţi prin Munţii Bârgăului, parţial Munţii Călimani, Obcinele
Bucovinei (Obcina Mestecăniş, Obcina Feredău, Obcina Mare), Munţii Bistriţei(Muntele Rarău,
Muntele Giumalău, Muntele Bârnaru, Muntele Budacu) şi Munţii Stânişoarei (doar muntele Sutra). În
cadrul zonei montane s-au dezvoltat o serie de depresiuni dintre care cea mai importantă este
Depresiunea Dornei. Aceasta este de origine tectonică şi de baraj vulcanic, se desfăşoară la 800 - 900 m
şi are două compartimente: Dorna şi Neagra Şarului, în care există lunci, terase, dealuri piemontane şi
8
turbării. Zonele de podiş şi dealuri subcarpatice sunt reprezentate prin podişul Sucevei şi Subcarpaţii
Neamţului, cu altitudini cuprinse între 300 - 500 m. Podişul Sucevei se împarte în Podişul Dragomirnei
şi Podişul Fălticeni ce încadrează între ele Depresiunea Rădăuţi. Suprafeţele cele mai joase sunt
formate din luncile şi terasele joase de-a lungul râurilor, prezentând ca principal caracteristică faptul că,
pe mari întinderi, nivelul apei freatice este relativ ridicat, dând naştere zonelor cu exces de umiditate.

1.2.4 Resurse

Judeţul Suceava ocupă un loc distinct în economia românească datorat diversităţii şi, în unele
cazuri, abundenţei bogăţiei resurselor sale naturale. Peste 52% din suprafaţa judeţului este acoperită de
păduri, respectiv cca. 7% din suprafaţa ţării, în subsol se găsesc zăcăminte de mangan, minereuri
cuprifere, sulf, barită, sare, gaze naturale, ape minerale, minereu uranifer, etc., iar cca. 42% din
suprafaţă este reprezentată de terenuri arabile, majoritatea fiind situate de-a lungul văilor Siretului,
Moldovei şi Sucevei
În prezent, în judeţul Suceava, activitatea minieră se desfăşoară preponderent în domeniul
exploatării materialelor de construcţii (agregate de râu, roci utile din cariere). Se mai exploatează, ca
minereuri: zăcământul de mangan de la Ulma, comuna Dorna Arini (exploatare în carieră), zăcământul
de minereu cuprifer de la Mănăila, comuna Breaza (exploatare în carieră, minereul fiind prelucrat în
Uzina de Preparare Iacobeni), zăcământul uranifer de la Crucea (exploatare în subteran) şi sarea gemă
la Cacica.

Capitolul 2. Dezvoltarea județului Suceava

9
2.1 Factori ce au influențat în timp dezvoltarea județului Suceava

Leagănul de formare al municipiului Suceava a fost zona Parcului Şipote. Din zona Şipote, de
la poalele Cetăţii de Scaun, în căutare de terenuri fertile pentru agricultură populaţia s-a răspândit
creând noi puncte de locuire, precum: Curtea Domnească şi Drumul Naţional, Dealul Şeptilici din
Şcheia, unde ulterior a fost ridicată prima citadelă medievală a Sucevei. Astfel, oraşul Suceava îşi are
începuturile în câteva mici aşezări rurale risipite pe întreaga suprafaţă a viitoarei aşezări urbane.

În secolul al XIII-lea are loc concentrarea locuirii în zona de N-E a oraşului actual, zonă ce va
constitui vatra aşezării medievale. În secolul următor Suceava, devenind principala reşedinţă a
Moldovei, este înzestrată cu un prim sistem de apărare şi cunoaşte o continuă dezvoltare.
În secolul al XV-lea oraşul capătă dreptul de depozit şi devine inima comercială a ţării. În
această perioadă se structurează trama stradală, care cunoaşte o dezvoltare planimetrică constantă ce i-a
permis să delimiteze în zona de S-E (Şipote) cartierul meşteşugăresc, atelierele de olărie sau de
prelucrare a metalelor. În a doua jumătate a secolului al XV-lea oraşul a fost distrus de incendii, dar
noile clădiri au fost construite, după cum arată cercetările arheologice, pe aproximativ acelaşi
amplasament.
Secolul al XVI-lea aduce noi modificări în aspectul oraşului Suceava, care se întinde spre sud şi
est. Spre finele secolului sunt construite şi primele case de zid şi pivniţe din piatră. În urma distrugerii
Cetăţii de Scaun, în a doua parte a secolului al XVII-lea, oraşul cunoaşte o degradare lentă. Aceeaşi
situaţie se menţine şi în secolul următor.
După o perioadă de declin urbanistic, consecinţă îndeosebi a războaielor purtate în regiune,
odată cu intrarea Bucovinei sub stăpânirea habsburgică, în anul 1774, Suceava a resimţit o tendinţă
generală de înnoire şi refacere economică. Potrivit unui recensământ efectuat în vara anului 1774 de
autorităţile ruse de ocupaţie, populaţia oraşului era în jur de 2.000 locuitori iar vatra oraşului avea în
acea perioadă o suprafaţă de aproximativ 170 ha, înglobând o parte din satele Areni, Zamca, Şeptilici,
Iţcanii Vechi şi Cutul.
Prin ridicarea la rangul de oraş comercial liber, la 31 august 1786, localitatea primea privilegiul
de a ţine patru târguri anuale, ceea ce a impulsionat dezvoltarea comerţului în zonă.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, oraşul va cunoaşte un proces de dezvoltare teritorială
lentă, cu tendinţa vizibilă de extindere spre periferie. Incendiile din perioada 1852 -1854 (ultimul a

10
distrus aproximativ o treime din centru), au determinat o refacere masivă printr-o arhitectură cu
caracter occidental, care reprezintă, în bună parte, aportul comunităţilor alogene la îmbogăţirea
fondului urbanistic al oraşului.
În deceniile următoare, zona centrală a fost modelată conform unui Regulament de
sistematizare şi exigenţelor unei comisii locale, care nu a mai permis aici decât construirea unor case
din cărămidă şi piatră. Oraşul a evoluat în această perioadă de la vechea formă dreptunghiulară din
zona nucleului central, spre o formă radiar-concentrică, în zona de sud-vest, unde apare un contur
circular.
Date interesante despre structura urbană a zonei centrale apar într-un plan din 1859, unde sunt
clar delimitate două pieţe, care vor fi ulterior sistematizate. Tendinţa de construire pe verticală este
pusă acum în evidenţă de ridicarea unor locuinţe cu 1-2 etaje, dar mai ales de apariţia siluetelor noi, a
unor edificii publice.
Din anul 1868, oraşul, care avea funcţii mai mult comerciale, devenea reşedinţa unui district,
cuprinzând 131 de sate, dar dotarea tehnico-edilitară nu se ridica nici pe departe la nivelul cerinţelor
unei aşezări urbane. Un efort sistematic în direcţia modernizării oraşului Suceava s-a depus în perioada
1891-1914.
Stilul modem adoptat de clădirile reprezentative ridicate în această perioadă rupea unitatea
stilistică a epocii medievale, în timp ce periferia continua să conserve un cadru arhitectural în mare
parte tributar mediului rural. S-au întreprins demersuri insistente pentru ca oraşul să beneficieze de
utilităţi specifice unei localităţi urbane, şi au fost astfel construite o uzină electrică şi o reţea de
distribuire a apei potabile.
Odată cu aceasta, oraşul dispunea de o reţea publică de alimentare cu apă şi canalizare în
lungime de 24 şi, respectiv, 30 de km. Cartierul Burdujeni va beneficia de avantajele electrificării abia
după Primul Război Mondial.
Apariţia căii ferate, ca factor revoluţionar în domeniul transporturilor, prin înfiinţarea gării
Iţcani în 1871 şi a gării Burdujeni în 1902, a avut un impact care nu poate fi ignorat asupra dezvoltării
ulterioare a Sucevei.
Potrivit unui plan al oraşului din anul 1906, existau 42 de străzi şi şase pieţe (de cereale, de
legume, a birjarilor, vitelor, fructelor şi a lemnului). Acum apar străzi scurte cu funcţii comerciale şi se
trece la consolidarea acestora prin pavarea cu prundiş. În perioada interbelică s-a menţinut un ritm
modest de creştere teritorială a oraşului care, potrivit unei statistici din anii 1921-1924, avea o suprafaţă
clădită de 190 ha, cu 88 de străzi şi 6 pieţe.

11
În zona de vest a apărut un nou cartier (Hîrbăriei), cu aspect semirural, o extindere vizibilă
având loc şi în zona Zamca, unde au fost distribuite locuitorilor aproape 500 de parcele. La extinderea
teritorială a oraşului a contribuit şi apariţia unor unităţi industriale în lunca râului Suceava, unele
putând fi considerate ca aparţinând „marii industrii".
După al doilea război, Suceava va cunoaşte un proces de restructurare şi remodelare urbană care
va schimba în mod radical structura şi aspectul oraşului. Pentru a se face faţă creşterii rapide a
populaţiei, în anii 50, s-au construit locuinţe de tip „colonie" (în zona Zamca), sau „blocuri
muncitoreşti", de-a lungul străzii Ştefan cel Mare, iar între 1955-1958, se ridică 8 blocuri care vor
contura cartierul „Mihai Viteazul". Primele blocuri au fost construite după un proiect sovietic, cu
deţinuţi din Penitenciarul Suceava, fiind destinate nomenclaturii comuniste care s-a stabilit în oraş. În
primă fază, procesul de urbanizare a afectat doar partea de sud a centrului vechi.
În deceniile următoare, planul oraşului şi trama stradală au fost restructurate total, pe baza unei
Schiţe de sistematizare actualizată periodic (în 1960, 1965, 1970, 1980), vechile străduţe fiind înlocuite
de nuclee urbane de ciment, delimitate de largi artere de circulaţie.
Ansamblul Areni, ridicat între anii 1964-1966, este un prim „cvartal" de locuinţe ridicat la
marginea oraşului, în zona fostului Obor de vite. Zonele marginale cu aspect rural au devenit, după
1965, veritabile mici orăşele prin construirea cartierelor Ana Ipătescu, Mărăşeşti, Zamca (1965-1980),
George Enescu (1971-1982) şi Obcine (1980-1988) -acesta din urmă extins şi pe o parte din satul Sf.
Ilie. Noile cartiere erau destul de uniforme din punct de vedere arhitectural, dispuneau de spaţii
comerciale, în schimb, dotările social-culturale erau deficitare.
Politica economică promovată de P.C.R. a urmărit să transforme şi Suceava într-un oraş
industrial, fără a ţine cont de posibilităţile reale de dezvoltare şi tradiţiile acestei regiuni. Astfel, s-au
pus bazele a două platforme industriale. Parcul industrial creat în lunca râului Suceava a devenit o
punte de legătură între cartierul „satelit" Burdujeni (cartier „muncitoresc") şi oraşul Suceava.
În anul 1989, municipiul Suceava atât intravilan, cât şi extravilan, ocupa o suprafaţă de 5.210 de
hectare. Din cele descrise se poate observa că în perioada comunistă oraşul Suceava a cunoscut o
permanentă transformare, de multe ori fără discernământ, fără a reuşi o coexistenţă armonioasă între
tipurile arhitecturale create de-a lungul veacurilor.

După 1990, aspectul oraşului a continuat să sufere o serie de transformări dar nu de amploarea
celor din deceniile trecute. Noua strategie urbanistică de dezvoltare a oraşului având un caracter

12
spontan. În acest moment oraşul se extinde în continuare spre periferie, mai ales în zona Burdujeni,
unde a fost creat un nou cartier numit cartierul Tineretului.3

Factorii ce au influențat în timp dezvoltarea urbanistică a Sucevei sunt :
 Poziția geografică și potențialul teritoriului înconjurător:
- având accesibilitate prin rețeaua căilor de transport( orașul fiind situat la
intersecţia a trei mari drumuri comerciale de importanţă internaţională:
drumul Sucevei sau Drumul Mare, venind dinspre Câmpulung
Moldovenesc şi Bistriţa, cel al Lembergului sau Liovului venind dinspre
Cernăuţi (astăzi Ucraina) şi cel Moldovenesc care ducea în sud spre
Muntenia),
- existența de numeroase resurse naturale( apa, gaze naturale, păduri)
ceea ce a determinat extinderea așezărilor umane;
- relief predominant montan facilitând creșterea de animale și prelucrarea
de resurse naturale;

 Funcțiile economice și sociale:
- în secolul al XV-lea capătă dreptul de depozit și devine inima
comercială a țării;
- prin ridicarea la rangul de oraș comercial liber, localitatea primea
privilegiul de a ține patru târguri anuale;
- existența piețelor de cereale, legume, vite, fructe și lemne.

 Factori politici: devenind principala reședință a Moldovei este înzestrată cu un prim
sistem de apărare și cunoaște o continuă dezvoltare.

2.2 Factori actuali ce influențează dezvoltarea județului Suceava
3 Informaţii preluate din lucrarea „Suceava între trecut şi prezent”, coordonată de Constantin-Emil Ursu şi
colectivul de autori: Mihai-Aurelian Căruntu, Paraschiva-Victoria Batariuc, Laura Ursu şi Mugur Andronic,
apărută la editura Muşatinii, Suceava, în anul 2008

13
Principalii factori ce influențează, în prezent, dezvoltarea orașului sunt:

1. Factori economici:

Ramurile industriale reprezentative din judeţ sunt:

 industria lemnului, dezvoltată în corelaţie directă cu suprafaţa fondului forestier;

 industria alimentară, care se dezvoltă în corelaţie directă cu agricultura judeţului, pentru că
se bazează în principal pe prelucrarea produselor animaliere (lapte, carne);

 industrie uşoară, reprezentată prin societăţi de confecţii şi tricotaje, a pielăriei şi
încălţămintei;

 industria construcţiilor de maşini, reprezentată prin societăţile comerciale care produc scule
şi rulmenţi;

 industria minieră, reprezentată prin exploatarea minereurilor neferoase (minereuri cuprifere,
polimetalice, mangan, uranifere), industrie aflată în declin în ultimul deceniu.

 agricultura cu un potențial extreme de ridicat.

Județul Suceava deține o poziție favorabilă în Regiunea de Nord-Est și are o contribuție
importantă la economia întregii regiuni, furnizând aproape 16,50% din produsul intern brut al
acesteia. Regiunea Nord–Est furnizează aproximativ 11% din produsul intern brut pe total
economie. În structură, agricultura regiunii are una din cele mai mari contribuţii la realizarea
produsului intern brut regional (circa 15%), peste media naţională (circa 6,54%). În ceea ce priveşte
industria, principalele producţii sunt cele de cărbuni, ţiţei, gaze naturale, benzină, motorină, fire şi
fibre sintetice, îngrăşăminte chimice, ciment, hârtie şi cartoane, cherestea, mobilier din lemn,
ţesături, zahăr. Ponderea acestei ramuri în produsul intern brut regional este sub media naţională.

În cadrul industriei, ponderea cea mai mare o are industria prelucrătoare, urmată de ramura
energie electrică, termică, gaze şi apă şi industria extractivă. Construcţiile participă cu o pondere

14
apropiată de nivelul naţional (5,5% faţă de circa 8,6% media naţională). Referitor la sectorul
serviciilor, în această regiune este de remarcat ponderea ridicată pe care o au în produsul intern brut
serviciile „învăţământ, sănătate şi asistenţă socială, administraţie publică şi apărare” (circa 13%),
clasându-se pe primul loc într-un top al regiunilor. De asemenea, o contribuţie importantă în
produsul intern brut regional o au ramurile „comerţ, hoteluri şi restaurante” (10%), „transport,
depozitare, comunicaţii” (circa 9%) şi „tranzacţii imobiliare, servicii prestate întreprinderilor”
(peste 11%).

2. Factori geografici

Turismul este considerat un domeniu foarte important în dezvoltarea durabilă a fiecărei regiuni,
investiţiile din acest domeniu constituind o prioritate a comunităţii, fiind prognozată astfel o creştere a
presiunii exercitate de turism pentru următorii ani şi existând o potenţială reflectare în evoluţia calităţii
factorilor de mediu. Judeţul Suceava se constituie într-o străveche şi densă vatră de civilizaţie şi cultură
românească. Meleagurile sucevene s-au înscris pregnant în istoria românilor prin rolul decisiv pe care l-
au avut înaintaşii de aici la începuturile evului mediu în înfiinţarea şi afirmarea primelor târguri şi
formaţiuni politice prestatale, în organizarea şi finalizarea luptei împotriva stăpânirii tătarilor şi
ungurilor, dar mai ales în închegarea, dezvoltarea şi consolidarea statului feudal românesc de la răsărit
de Carpaţi.
Aici s-au ridicat primele trei capitale ale Moldovei: Baia, Siret şi Suceava, cetăţile Şcheia şi
Cetatea de Scaun a Sucevei, o durabilă şi impresionant de bogată salbă de ctitorii şi necropole
voievodale şi boiereşti: Putna, Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa, Humor, Dragomirna, Arbore, monumente
şi centre de artă şi cultură cu inestimabile valori ale patrimoniului naţional şi universal, comparabile cu
creaţiile renascentiste italiene sau din Europa Occidentală. Existenţa unor forme de relief accesibile şi
armonios îmbinate pe întreg teritoriul, clima favorabilă practicării turismului în tot cursul anului,
potenţialul hidrografic, faunistic şi floristic bogat, patrimoniul cultural-istoric şi arhitectural apreciat pe
plan naţional şi internaţional, precum şi binecunoscuta ospitalitate bucovineană, tradiţiile şi obiceiurile
populare, specificul gastronomiei fac din judeţul Suceava o adevărată destinaţie turistică.
Tipurile de turism care se practică la nivelul judeţului sunt:

15
a)Turismul Montan

Practicarea turismului montan în judeţul Suceava este favorizată de potenţialul oferit de
versantul estic al Carpaţilor Orientali. Astfel, relieful munţilor Călimani cu complexul vulcanic aferent,
stâncile cu aspect ruiniform “12Apostoli”, relieful carstic şi rezidual al masivului Rarău, pădurea
seculară de la Giumalău, gruparea cea mai întinsă de munţi cristalini – Munţii Bistriţei Aurii şi Munţii
Bistriţei Mijlocii – precum şi Masivul Suhard şi Obcinele Bucovinei oferă condiţii pentru practicarea
de drumeţii montane, escaladă, alpinism, echitaţie, vânătoare, pescuit, mountain bike, via –ferrata, river
rafting, zbor cu parapanta, sporturi de iarnă.

b) Turismul Balnear

Definit ca fiind acea parte a turismului în care motivaţia destinaţiei este păstrarea sau
redobândirea sănătăţii, turismul balnear este folosit de o largă categorie de turişti, în mod
regulat.Judeţul Suceava dispune de un potenţial natural ridicat pentru tratamentul balnear al diferitelor
boli, dat fiind fondul de resurse disponibile. Apele minerale carbogazoase, hipotone, atermale,
bicarbonatate sodice, calcice şi feruginoase din Vatra Dornei cât şi cele din Bazinul Dornelor, mofetele
naturale de sondă cu mare puritate şi concentraţie de dioxid de carbon, nămolul de turbă din Tinovul
Mare, Poiana Stampei, caracterizat ca turbă oligotrofă slab mineralizată, bine descompusă, cu conţinut
mare de coloizi organici şi acizi humici, apele minerale sulfuroase din zona Iacobeni, constituie materia
primă pentru o serie de proceduri care se efectuează în bazele de tratament.
c) Turismul Cultural

Judeţul Suceava deţine un patrimoniu cultural-istoric şi etnofolcloric de mare valoare şi
atractivitate turistică:obiective cu caracter istoric-militar (Cetatea Şcheia, Cetatea de Scaun a Sucevei şi
Cetatea Zamca), construcţii civile (Curtea Domnească şi Hanul Domnesc din Suceava), precum şi peste
25 de unităţi muzeale, printre care: Muzeul de Istorie din Suceava, cu „Sala tronului”, o realizare de
excepţie, unicat în România, Muzeul Obiceiurilor Populare din Gura Humorului, Muzeul „Arta
lemnului” din Câmpulung Moldovenesc, Muzeul de Ştiinţe Naturale din Vatra Dornei, Muzeul „Tehnici

16
populare bucovinene” din Rădăuţi, Muzeul de Artă „Ion Irimescu”, „GaleriaOamenilor de Seamă”,
Muzeul Apelor şi Pădurilor din Fălticeni, Casa – muzeu de la Solca etc. Zonele rurale sunt păstrătoare
ale datinilor, tradiţiilor, meşteşugurilor şi obiceiurilor străvechi, unde talentul şi atracţia către frumos se
materializează în adevărate opere de artă – ceramică, covoare ţesute manual, cojocărit,ţesături,
instrumente populare, măşti etc. Județul Suceava este renumit pentru muzeele sale etnografice, bine
conturate şi realizate tematic.
Manifestările artistice şi sărbătorile populare tradiţionale din tot cursul anului aduc în atenţia
publicului larg spiritual viu, autentic al meleagurilor bucovinene, prin portul popular, cântece şi
dansuri, obiceiuri străvechi – festivaluri de artă plastică, de folclor, de datini şi obiceiuri.
d) Turismul Religios
Formă de turism cultural, care există de secole şi care mai păstrează încă unele trăsături în
privinţa pelerinajului propriu-zis, turismul religios este astăzi un fenomen complex care se află în
continuă transformare şi diversificare, păstrându-şi însă elementul de bază care l-a consacrat: religia.

e) Turismul Rural şi Agroturismul

Turismul rural ca şi agroturismul au posibilităţi mari de dezvoltare, deoarece zonele rurale ale
judeţului dispun, pe lângă un cadru natural pitoresc, nepoluat şi cu multiple variante de recreere, şi de
un valoros potenţial cultural şi istoric. Din ce în ce mai mulţi turişti autohtoni şi străini vin să se cazeze
în mediul rural, atraşi de posibilitatea descoperirii mediului, de schimbarea modului de viaţă, precum şi
de activităţile sportive din natură.4

2.3 Perspective de dezvoltare

Perspectivele de dezvoltare a județului Suceava sunt:

 Promovarea și valorificarea resurselor turistice ale județului Suceava;

 Dezvoltarea infrastructurii culturale și valorificarea moștenirii culturale și istorice
existente la nivelul județului Suceava;

4 Strategia de dezvoltare economică și socială a județului Suceava
17
 Creșterea contribuției economiei rurale la dezvoltarea județului prin stimularea spiritului
antreprenorial si valorificarea resurselor specifice spațiului rural;
 Gestionarea eco-eficientă a consumului de resurse şi valorificarea maximală a acestora
prin promovarea unor practici de consum şi producţie care să permită o creştere
economică sustenabilă pe termen lung şi crearea de noi locuri de muncă;
 Dezvoltarea echilibrată a infrastructurii, coordonată cu implementarea sistemelor
adecvate de management al capitalului natural şi de prevenire şi gestionare a riscurilor
natural;
 Creșterea gradului de acces și utilizare a tehnologiilor informației și comunicării la
nivelul județului Suceava;
 Dezvoltarea sectorului educațional, promovarea educației formale și non-formale și a
unui stil de viață sănătos;
 Crearea condiţiilor pentru o piaţă a muncii flexibilă, în care oferta de muncă este
adaptată permanent cerinţelor angajatorilor și promovarea accesului egal la servicii
sociale și de sănătate de calitate;
 Îmbunătățirea continuă a relațiilor internaționale si dezvoltarea parteneriatelor intra- și
inter-regionale.

18
Concluzii

Consider că dezvoltarea județului Suceava se datorează, în principal, turismului care este un
punct forte în economia județului, dar și a posibilităților de exploatare al reliefului.
Diversitatea etnică și religioasă a populației județului Suceava ocupă un rol important în
realizarea obiectivelor sociale şi economice de dezvoltare.
Cantitatea ridicată de masă lemnoasă existentă (fondul forestier ocupă 53% din suprafaţa
judeţului, reprezentând 6,7% din întregul potenţial silvic al României, județul Suceava ocupând din
acest punct devedere locul I pe ţară), justifică dezvoltarea industriilor de exploatare și prelucrare a
lemnului, în corelaţie directă cu suprafaţa fondului forestier.
Existența resurselor de subsol atrage după sine necesitatea stimulării activității miniere, care în
prezent se desfăşoară preponderent în domeniul exploatării materialelor de construcţii (agregate de râu,
roci utile dincariere).
Existenţa celor două drumuri europene: E 85 Bucureşti - Suceava - Cernăuţi şi E 58 Halmeu -
Suceava – Sculeni asigură conectivitatea județului cu vecinii săi.
Potențialul agricol extrem de ridicat, care poate fi valorificat fără adjuvanți (îngrăşăminte şi
pesticide, plante modificate genetic), precum și grija pentru impactul agriculturii asupra mediului,
recomandă județul Suceava pentru dezvoltarea agriculturii ecologice.
Județul Suceava este unul dintre puținele județe ale României care prezintă potențial pentru
dezvoltarea majorității tipurilor de turism.
Dincolo de importanța ocrotirii moștenirii meșteșugurilor precum olăritul, ceramica neagră,
construcţia instrumentelor populare şi prelucrarea artistică a lemnului, confecționarea straielor
populare, etc, păstrarea meșteșugurilor tradiționale poate reprezenta un generator economic, mai ales
în combinație cu agroturismul și agricultura ecologică.

19
Bibliografie

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Suceava
 Strategia de dezvoltare economică și socială a județului Suceava;
 http://primariasv.ro

20