Introducere

Trăim într-un secol în care metodele tradiţionale de predare/învăţare nu mai
aduc rezultatele scontate. Motivele acestui fapt sunt diverse şi nu reprezintă obiectul
cercetării noastre, ele fiind irelevante în contextul în care întoarcerea la metodele
amintite este, practic, imposibilă. Pentru revitalizarea (am putea spune chiar
resuscitarea) procesului educaţional, într-o societate în care tinerii fug de tot ceea ce
are legătură cu învăţarea şi evaluarea, trebuie găsite noi strategii de predare şi
evaluare a învăţăceilor.
Trecerea de la metodele mai vechi la strategiile moderne nu este una uşoară,
dar trebuie făcută, de dragul celor mai tineri. Această idee nu este deloc nouă, fiind
prezentă în Curriculum naţional din 1998. Strategiile pedagogice vechi presupuneau
un profesor care ţine prelegeri, care impune anumite puncte de vedere, un elev care
doar asimilează pasiv ideile transmise de către profesor şi redă ideile expuse. Modul
de învăţare era unul mecanic, predominant prin memorare iar evaluarea măsura
cantitatea de informaţie asimilată de elev.
Conform noii orientări, numită modernă, procesul pedagogic are alte
obiective, deci implică alte strategii. Profesorul facilitează învăţarea, indicând
bibliografii mai ample, stimulându-i pe elevi să dezvolte propriile lor opinii pe care
să le argumenteze în mod corect. Elevul pune întrebări, pentru a înţelege mai bine
ideile expuse de profesor. Memorarea joacă un rol secundar, modul de realizare al
învăţării axându-se acum pe formarea de competenţe şi deprinderi practice.
Evaluarea nu se mai face în raport cu volumul de informaţii acumulat, ci accentul
cade pe elementele de ordin calitativ; sunt măsurate competenţele, nu cantitatea de
informaţii memorate.1

Clasificarea metodelor de predare

1
Constantin Cucoş, Pedagogie, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Polirom, Iaşi, 2002, p.
284.

există patru categorii de metode didactice: a) metode în care predomină acţiunea de comunicare. nu doar memoria. 174. explicând anumite relaţii cauzale. 282-283. După nivelul de structurare a sarcinilor de instruire. dintre care vom reda trei.2 În funcţie de modul în care elevul îşi însuşeşte informaţiile necesare. b) metode în care predomină acţiunea de cercetare a realităţii în mod direct. c) strategii afectiv- atitudinale. Problematizarea este acea metodă de predare prin care profesorul îl provoacă pe elev să rezolve o anumită problemă. Din nevoia de a alege cele mai bune strategii didactice. 3 7 strategii pedagogice prezentate sumar 1. b) strategii semi-prescrise. formulând anumite ipoteze şi verificându-le. . într-o formă de organizare reală. elevul studiază mai profund datele şi le structurează astfel încât să le poată integra cu uşurinţă în raţionamentul folosit pentru rezolvare. Pedagogie. p. cum ar fi instruirea asistată de calculator. acestea au fost clasificate în funcţie de mai multe criterii. b) deductive. elevul caută soluţii la problema pusă. b) strategii psihomotrice. 2008. Cristea. strategiile didactice pot fi: a) inductive. 2 Cucoş. Pedagogie generală. d) metode în care predomină acţiunea de programare specială a instruirii. p. Această metodă presupune patru paşi sau etape. folosind gândirea. Rezultatul final este obţinut pe baza comparării diferitelor variante propuse la pasul anterior. e) mixte. strategiile de predare se împart în: a) strategii cognitive. astfel încât elevul să perceapă problema ca atare. d) strategii mixte. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. După ce această etapă este încheiată. strategiile de predare se încadrează în una din următoarele trei categorii: a) strategii algoritmice. d) transductive. profesorul expune problema. raţiunea. Apoi. În primul rând. În funcţie de operaţiile cognitive predominante. c) metode în care predomină acţiunea practică. 3 Gabriela C. pe care le considerăm mai importante: După domeniul conţinuturilor instrucţionale adiacente. Scopul folosirii acestei metode de instruire este acela de a-l provoca pe elev să participe activ în rezolvarea problemei. într-o formă de organizare orală. c) analogice. c) strategii euristice.

Metoda euristică este una dintre cele mai vechi strategii de predare. pentru ca problema prezentată să nu apară prea grea pentru elev. dar şi note comune. Bucureşti. Demersul euristic angajează procesele cognitive ale elevilor în patru planuri interdependente ale temei de învăţat: a) Problema sau întrebarea centrală care are nevoie de un răspuns. 83-35. 92. introduce elevii în tehnica raţionamentului prin analogie. Experienţa arată că interesul elevilor este trezit mai ales de probleme din viaţa lor curentă. p. care îl poate îndruma către soluţiile mai viabile. cu scopul de a conduce la realizarea unei sarcini de predare-învăţare. 1992. deci. s-au cristalizat în metodologia didactică anumite reguli. cunoaşterea devenind mai uşoară. . Actul de instruire se desfăşoară în condiţii şi situaţii ce cuprind elemente inedite. de utilizarea algoritmilor în procesul de predare-învăţare. Este vorba. La baza acestei strategii de predare stă analogia dintre modelul prezentat şi sistemul pe care acesta îl reprezintă. Strategii de învăţare. c) Conceptele propriu-zise şi relaţiile existente între ele. 7 Miron Ionescu. mai rapidă şi mai substanţială. p. Strategii de învăţare. Scopul aplicării unei astfel de metode este creşterea eficienţei cunoştinţelor. fiind folosită încă din antichitate. 85-87. sub călăuzirea profesorului. Algoritmizarea.5 3. Strategii de învăţare. 89-90. În urma fixării şi generalizării elementelor constante.7 4 Miron Ionescu. p. profesorul trebuie să asigure şi resursele rezolvării. d) Procedurile sau metodologia de elaborare a cunoştinţelor. Astfel. Editura Ştiinţifică. Vasile Chiş. 4 2. p. Strategii de predare şi învăţare. repetitive. procesul de învăţare avansează pe parcursul unei cercetări personale întreprinsă de elev. 5 Miron Ionescu. 6 4. b) Evenimentele sau obiectele care sunt exprimate în concepte sau teze ce urmează a fi învăţate. repetitive. ceea ce presupune parcurgerea unei suite de operaţii într-o ordine aproximativ constantă. Evident. Modelarea este metoda de studiere a fenomenelor din natură sau din societate cu ajutorul unor modele ideale sau materiale. 6 Miron Ionescu. uşurează formarea operaţiilor mintale pe baza interiorizării acţiunilor obiectuale şi stimulează cunoaşterea euristică. prescripţii.

a prezenta obiecte. În funcţie de natura şi amploarea deducţiilor şi argumentelor prezentate. d) expunerea universitară este folosită în învăţământul superior. în scopul asigurării unui suport concret-senzorial.8 6. c) demonstraţii cu ajutorul desenului la tablă. 5. care presupune prezenţa unui alt cadru didactic sau a unui elev instruit în acest sens. b) demonstraţii figurative. procese. expunerea capătă un caracter euristic. d) demonstraţii cu ajutorul modelelor. aceasta presupune o mai mare maturitate receptivă a elevilor. 9 Constantin Cucoş.9 La baza demonstraţiei se află un suport material. . demonstraţiile pot fi de mai multe tipuri: a) demonstraţii pe viu. pe cale orală. Pedagogie. b) explicaţia presupune o dezvăluire a adevărului pe baza unei argumentaţii deductive. profesional etc. e) expunerea cu oponent este o formă dramatizată a expunerii propriu- zise. legităţi care constituie elemente fundamentale ale cunoaşterii”. folosită cu precădere la clasele mici. într-un limbaj expresiv. în structuri bine organizate. „A demonstra înseamnă a arăta. Pedagogie. 8 Constantin Cucoş. constatări şi interpretări. substitute ale acestora sau în executarea unor acţiuni de încorporat de către elevi. 291-292. care garantează o eficienţă sporită prin transmiterea unei cantităţi informaţionale mari într-un interval de timp determinat. Expunerea constă în prezentarea de către profesor a unor cunoştinţe noi. c) prelegerea constă în expunerea de către profesor a unui volum mai mare de cunoştinţe bine organizate şi sistematizate. fenomene. f) demonstraţii prin exemple. e) demonstraţii cu ajutorul imaginilor audio- vizuale. Ea se desfăşoară (de obicei) pe durata a două ore şi poate lăsa loc şi pentru intervenţii din partea studenţilor. de la care se pleacă în construirea de reprezentări. În funcţie de materialul intuitiv avut la dispoziţie. care va facilita cunoaşterea unor aspecte ale realităţii sau reproducerea unor acţiuni ce stau la baza unor comportamente de ordin practic. 294. acţiuni – reale sau artificiale – în vederea inducerii teoretice la elevi a unor proprietăţi constante. Demonstraţia didactică este o metodă care constă în prezentarea unor obiecte. expunerea are mai multe variante: a) povestirea este o naraţiune simplă. Prin formularea unor întrebări şi crearea unor situaţii problematice care cer o rezolvare.

2005. din mai multe puncte de vedere. stabilirea unor concluzii. Pedagogie. Pedagogie.11 Un caz poate fi utilizat atât pentru cunoaşterea inductivă cât şi pentru cunoaşterea deductivă. 11 Ion Negreţ-Dobridor. nu inventiv. Această metodă a fost dezvoltată la Universitatea Harvard. Cazul trebuie ales cu grijă de către profesor. 12 Constantin Cucoş. examinarea acestuia din mai multe perspective. semnificative.10 7. evoluţia acestuia în comparaţie cu alte fapte şi evenimente similare. Ştiinţa învăţării – de la teorie la practică. . din Statele Unite. p. Ion-Ovidiu Pânişoară. 235. ale căror trăsături sunt cercetate profund. reprezentative. În cadrul studiului uni caz se urmăreşte identificarea cauzelor care au determinat apariţia fenomenului studiat. conducând la reproducerea unor acţiuni sau la asimilarea unor cunoştinţe pe baza unor surse intuitive. prelucrarea cazului respectiv din punct de vedere pedagogic.12 10 Constantin Cucoş. selectarea celor mai potrivite metode pentru analiză. Editura Polirom. Metoda cazului constă în expunerea unor situaţii tipice. 295-296. Demonstraţia se deosebeşte de descoperire prin aceea că are un caracter ilustrativ. Iaşi. Etapele care trebuie parcurse în prezentarea unui studiu de caz sunt: sesizarea sau descoperirea cazului. 294-295.