Organizația Națiunilor Unite (abreviat: ONU) este cea mai importantă organizație internațională din

lume. Fondată în 1945, după Al Doilea Război Mondial, are astăzi 194 de state membre.
Întemeierea ei a constat din semnarea, de către membrii ei fondatori, a Cărții Organizației Națiunilor
Unite. Potrivit acestui document, ONU are misiunea de a asigura „pacea mondială”, „respectarea
drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și „respectarea dreptului internațional”. Sediul central
al organizației este la New York.

ONU utilizează 6 limbi oficiale: araba, chineza, engleza, franceza, rusa și spaniola.
Aproape toate reuniunile oficiale sunt traduse simultan în aceste limbi. Aproape toate documentele
pe suport hârtie sau „online” sunt traduse în aceste șase limbi. În funcție de anumite circumstanțe,
unele conferințe și documente de lucru sunt traduse numai în engleză, franceză sau spaniolă.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Imagini de la fondarea ONU

O animație în care se arată dezvoltarea organizației de-a lungul timpului. Antarctica este teritoriu internațional
(extra-național); controlul asupra Saharei de Vest este disputat; și teritoriile controlate și administrate
de Republica China (sau Taiwan) și Kosovo sunt considerate de ONU ca fiind provincii ale Republicii Populare
Chineze, respectiv Republicii Serbia.

 1919: Tratatul de la Versailles, a încheiat Primul Război Mondial, deschizând porțile unei noi
organizații: Liga Națiunilor, formată prin pacea decisă după discuțiile dintre țări.

 1920-1933: Fără să fi primit o influență mai mare, Liga Națiunilor este un fiasco.

 1939-1945: Are loc al Doilea Război Mondial în Asia, Europa, Africa de Nord, și Pacific.

 24 octombrie 1945: Se înființează Organizația Națiunilor Unite.
Membrii fondatori: Africa de Sud, Arabia
Saudită, Argentina, Australia, Belgia, Belarus, Bolivia, Brazilia, Cehoslovacia, Chile, Taiwan, Danem
arca, Ecuador, Egipt, El
Salvador, Etiopia, Filipine, Franța, Grecia, Guatemala, Haiti, Honduras, India, Irak, Iran, Iugoslavia,
Canada, Columbia, Costa Rica, Cuba, Liban, Liberia, Luxemburg, Regatul

Uniunea Sovietică (mai târziu Rusia). Trinidad-Tobago și Uganda. Niger.  1947: Pakistan și Yemen devin membri.  1966: Barbados.  1948: Birmania devine membră. Grenada și Guineea-Bissau aderă. Nigeria. Olanda. Gabon.  1958: Guineea aderă. Mali. Norvegia.Unit. Republica Congo. Mexic. Burundi.  1957: Ghana și Malaezia aderă. Irlanda.  1955: 16 noi membri: Albania. Maroc. Afganistan. Cipru. Madagascar. Malta și Zambia aderă. aceasta înlocuind Taiwanul. Austria. România. Iordania. Uruguay. . Cambodgia. Jamaica.  1971: Bahrain.  1968: Guineea Ecuatorială. Guyana și Lesotho aderă.  1964: Malawi. Noua Zeelandă. Germania de vest și Germania de est aderă. Nicaragua.  1963: Kenya și Kuweit aderă. Coasta de fildeș.  1949: Israel aderă. Mauritius și Swaziland aderă. Qatar. SUA. Oman și Emiratele Arabe Unite aderă. Portugalia. Ruanda. Senegal.  1946: Liga Națiunilor este desființată oficial. Ungaria.  1972: Republica Populară Chineză aderă la ONU.  1962: Noi membri: Algeria. Republica Centrafricană. Sudan și Tunisia aderă. Ucraina.  1961: Noi membri: Mauritania. Venezuela. Camerun.  1973: Bahamas. Laos. Bhutan. Polonia.  1974: Bangladesh. Sierra Leone și Tanzania. Ital ia. Botswana. Burkina Faso. Siria. Mongolia.  1960: 17 noi membri: Benin. Bulgaria. Ciad. Islanda.  1965: Gambia. Paraguay.  1967: Yemen aderă.  1950: Indonezia aderă. Panama. Turcia. Republica Dominicană. Libia. Nepal. Suedia și Thailanda aderă la ONU. Finlanda.  1956: Japonia. Sri Lanka. Somalia și Togo. Spania. Maldivele și Singapore aderă.  1970: Fiji aderă. Peru.

 1990: Liechtenstein și Namibia aderă. Șapte noi state aderă: Estonia. devenind un singur membru. Letonia.  1980: Sfântul Vincent și Grenadine și Zimbabwe aderă. 1975: 6 noi membri: Capul Verde. Annan a propus ca mai multe state să aibă poziții permanente în cadrul Consiliului de securitate al ONU. născut în Ghana.  1999: Kiribati. Monaco și Slovacia.  1978: Dominica și Insulele Solomon aderă.  1981: Antigua și Barbuda. Bosnia și Herțegovina.  1993: 6 noi membri: Andorra. instituite imediat după începerea activității instituției. Kazahstan. Proiectul pentru reformă discută . Republica Cehă.  1992: 13 noi membri: Armenia.  2000: Tuvalu aderă. Coreea de Nord și Coreea de Sud. a subliniat nevoia unei reforme în cadrul Națiunilor Unite. Comore.  1994: Palau aderă. Azerbaidjan. El a prezentat Adunării Generală a Națiunilor Unite programul de reformă [3].  2002: ONU se extinde prin aderarea Elveției și a Timorului de Est  2006: Muntenegru aderă. Nauru și Togo aderă.  1983: Sfântul Kitts și Nevis aderă. Georgia. Se unesc Republica Federală a Germaniei cu Republica Democrată Germană.  2001: Secretarul General al ONU. Croația.  1991: URSS dispare. Rusia moștenește locul de membru permanent în Consiliul de Securitate.  1984: Brunei aderă. Pozițiile permanente din Consiliul de Securitate al ONU reflectă politicile din 1945. Samoa și Seychelles aderă.  1977: Djibouti și Vietnam aderă. Kofi Annan primește Premiul Nobel pentru Pace. Micronezia.  1979: Sfânta Lucia aderă. Kârgâzstan. Eritreea. Insulele Marshall. Turkmenistan și Uzbekistan. Republica Moldova. Macedonia.  2011: Sudanul de Sud aderă. Mozambic. São Tomé și Príncipe și Surinam. Lituania. Programul includea reforma Consiliului de securitate al ONU. San Marino. Reforma[modificare | modificare sursă] Imediat după alegerea sa ca Secretar General al Națiunilor Unite în 1997.  1976: Angola. Tadjikistan. Kofi Annan. Slovenia. Papua Noua Guinee. Belize și Vanuatu aderă.

[5] Curtea internațională de justiție se află în Haga. fonduri etc. organizaţie privată ale cărei principale idei. instituții de cercetare și educație. Curtea internațională de justiție. [9] Alături de cele șase entități principale se regăsește „o colecție extraordinară de entități și organizații. care să faciliteze colaborarea dintre state în scopul menţinerii păcii. Regatul Țărilor de Jos. Cele mai importante ţeluri ale Societăţii Naţiunilor sunt legate de promovarea păcii şi prevenirea războiului. Carta ONU menţionează în preambulul său trei finalităţi : respectul drepturilor funadamentale ale persoanei umane. Sediul central al organizaţiei este situat în New York. Impulsul pentru crearea unei organizaţii cu vocaţie universală a fost dat însă de dorinţa statelor de a coopera pentru a preveni repetarea primului război mondial. Cel de-al Doilea Război Mondial nu a avut ca rezultat un tratat de pace general. atunci când Palau a devenit stat independent. a cărei denumire oficială a fost „Conferinţa Naţiunilor Unite privind Organizaţia Internaţională”. au fost consacrate elaborării Cartei ONU. care au durat două luni. cauza a fost nivelul scăzut de solidaritate între aliaţi. și-a încetat activitatea în 1994. Expresia „Naţiunile Unite” aparţine preşedintelui Statelor Unite ale Americii. iar alte agenții își au sediile în Biroul Națiunilor Unite de la Geneva [6]. La o săptămână după deschiderea Conferinţei de pace de la Paris (18 ianuarie 1919). prin care reprezentanţii a 26 de naţiuni angajau guvernele lor să continue lupta împotriva Puterilor Axei. Ideea creării Organizaţiei Naţiunilor Unite este lansată de miniştrii de externe ai SUA (Cordell Hull). funcţionând ca „un centru în care să se armonizeze eforturile naţiunilor prin atingerea unor scopuri şi obiective comune” . Societatea Naţiunilor. ONU are misiunea de a asigura pacea mondială. după Al Doilea Război Mondial. Obiectivul – menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale.[10] Această colecție include agenții specializate. Fondată în 1945. respectul dreptului internaţional şi al dreptăţii de promovare a progresului social general într-un climat de libertate. Liga pentru impunerea păcii. ci reprezintă o organizaţie de state suverane. ONU nu este o organizaţie supranaţională. cu participarea reprezentanţilor a 50 de state. menținând astfel imparțialitatea Națiunilor Unite legată de țările gazdă și statele membre. cu sarcina elaborării actului constituiv al Ligii. În 1915 ia fiinţă în SUA. Wilson. Organizaţia Naţiunilor Unite poate fi definită ca o organizaţie cu vocaţie universală. unele dintre ele chiar mai vechi decât organizația mamă. a cărei conducere a revenit preşedintelui SUA. scopul său principal fiind menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. ţinute în ultima parte a secolului XIX-lea şi prima parte a secolului XX. ca parte integrantă a Tratatului de pace. Consiliul de Tutelă. poate fi identificată în seria de conferinţe diplomatice internaţionale. cooperarea internaţională şi respectarea dreptului internaţional. programe. Franklin D. Lucrările Conferinţei. Conferinţa de la San Francisco. Roosevelt. Proiectul final al acestui document. Consiliul de Securitate al ONU și Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite. W. şi-a început lucrările la 25 aprilie 1945. ONU și agențiile sale au imunitate în fața legilor din țările în care își desfășoară activitatea. În termeni generali. s-a constituit o comisie. respectarea drepturilor omului. Carta ONU a fost un substitut al unui tratat general de pace. de a institui un nou sistem de securitate colectivă. În afara scopului fundamental. nu are competenţele unui guvern mondial. atât în ceea ce priveşte entităţile sale – state suverane – cât şi domeniile în care se implică.și reducerea birocrației și creșterea transparenței în cadrul organizației. reformele nu au mai fost implementate. O a șasea entitate. Structura Organizația Națiunilor Unite este compusă din cinci entități: Adunarea Generală a Națiunilor Unite. are 193 de state membre. a fost aprobat în unanimitate şi a intrat în vigoare la 10 ianuarie 1920. Molotov) şi Marii Britanii (Anthony Eden) şi ambasadorului Chinei în Uniunea Sovietică (Fao Ping-Sheung). denumit Pactul Societăţii Naţiunilor. şi a fost folosită pentru prima dată în „Declaraţia Naţiunilor Unite” din ianuarie 1942. privind organizarea păcii la sfârşitul războiului. la Philadelphia. În ciuda eforturilor depuse de Annan. URSS (V. În baza Convenției legată de privilegii și imunități a Națiunilor Unite. M. se regăsesc în vestitele sale „14 puncte”. care își desfășoară activitatea aproape independent față de Națiunile Unite” (Linda Fasulo). Carta Organizației Națiunilor Unite . acceptate de preşedintele Woodrow Wilson. Organizaţia Naţiunilor Unite (organizaţie politică universală) este cea mai importantă organizaţie internaţională din lume. Biroul Națiunilor Unite de la Viena [7] și Biroul Națiunilor Unite de la Nairobi [8]. Secretariatul Națiunilor Unite.[4] Patru dintre cele cinci entități au sediul în New York. precursoarea ONU – Scurt istoric şi descriere Ideea constituirii unei organizaţii internaţionale.

au semnat-o mai târziu). popoarele Națiunilor Unite. nu este un semnatar al Cartei [2]. să folosim instituțiile internaționale pentru promovarea progresului economic și social al tuturor popoarelor. hotărâte să izbăvim generațiile viitoare de flagelul războiului care. care a ales să rămână permanent în stare de observator și. [1] Preambulul este. sunt trasate liniile generale de organizare și activitate a acestui important forum: Capitolul I .Sistemul internațional de tutelă Capitolul XIII . care nu au fost reprezentate la conferință. prin care toți membrii sunt parte. de 50 din cele 51 de țări membre originale (Polonia. apoi alte state. după ce a fost ratificat de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate: Republica China (mai târziu înlocuită cu Republica Populară Chineză). acesta este un tratat constitutiv. să ne unim forțele pentru menținerea păcii și securității internaționale. Carta declară că obligațiile Organizației Națiunilor Unite prevalează asupra tuturor celorlalte obligații din alte tratate [1]. Mai mult. au adoptat prezenta Cartă a Națiunilor Unite și înființează prin aceasta o organizație internațională care se va numi Națiunile Unite.Consiliul de Tutelă Capitolul XIV .Consiliul Economic și Social Capitolul XI .Curtea Internațională de Justiție .Declarație privind teritoriile care nu se autoguvernează Capitolul XII . Franța.Cooperarea economică și socială internațională Capitolul X . să creăm condițiile necesare menținerii justiției și respectării obligațiilor decurgând din tratate și alte izvoare ale dreptului internațional. inițial. O excepție notabilă este Sfântul Scaun. să acceptăm principii și să instituim metode care să garanteze că forța armată nu va fi folosită decât în interesul comun. prin urmare. Regatul Unit. am hotărât să ne unim eforturile pentru înfăptuirea acestor obiective. Ca o cartă.Scopuri și principii Capitolul II . și în aceste scopuri să practicăm toleranța și să trăim în pace unul cu celălalt.Rezolvarea pașnică a diferendelor Capitolul VII . Acesta a intrat în vigoare la data de 24 octombrie 1945. California. a provocat omenirii suferințe de nespus. și Statele Unite și de majoritatea celorlalte state semnatare.Organe Capitolul IV . de două ori în cursul unei vieți de om.Acorduri regionale Capitolul IX . Drept urmare. A fost semnat la Conferința Națiunilor Unite privind Organizația Internațională de la San Francisco.să ne reafirmăm credința în drepturile fundamentale ale omului.Membri Capitolul III .” În următoarele capitole. în egalitatea în drepturi a bărbaților și a femeilor. Carta este constituită dintr-un preambul și o serie de articole grupate în capitole. în demnitatea și valoarea persoanei umane. după cum urmează: „Noi. Cele mai multe țări din lume au ratificat Carta. să promovăm progresul social și condiții mai bune de trai într-o mai mare libertate. Statele Unite ale Americii. pe 26 iunie 1945. ca buni vecini. reuniți în orașul San Francisco și având depline puteri. guvernele noastre.Consiliul de Securitate Capitolul VI . de încălcări ale păcii și de acte de agresiune Capitolul VIII . precum și a națiunilor mari și mici.Acțiunea în caz de amenințări împotriva păcii.Carta Organizației Națiunilor Unite este un tratat care înfințează organizația internațională numită Organizația Națiunilor Unite [1].Adunarea Generală Capitolul V . prin reprezentanții lor. Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice (mai târziu înlocuită de Federația Rusă). recunoscute ca valabile și date în forma cuvenită.

și de 21 de vicepreședinți. exceptând cele legate de pace și securitate.Amendamente Capitolul XIX . Exemple de întrebări importante includ recomandații privind pacea și securitatea.un comitet supraveghetor constând în președintele.Dispoziții diverse Capitolul XVII . incluzând reprezentanți a 54 de țări.[14] Prima sesiune a fost convocată pe 10 ianuarie 1946 în Methodist Central Hall Westminster din Londra. Compusă din toate statele membre a Națiunilor Unite. selecția membrilor unei entități. Secretarul General Mikhail Gorbachev adresându-se Adunării Generale ONU în decembrie 1988 Adunarea Generală este principala adunare deliberativă a Națiunilor Unite.Dispoziții tranzitorii de securitate Capitolul XVIII . dar se pot efectua și adunări de urgență. rezoluțiile nu depind de membri. ales dintre statele membre printr-o bază regională rotativă. vicepreședintele și șefii comitetelor adunării  Comitetul Acreditar .[13] Adunarea este condusă de un președinte. adunarea se întâlnește în sesiuni regulate în fiecare an.[16] Alte întrebări sunt decise prin majoritatea voturilor. Fiecare reprezentat al unei țări are un vot. suspendarea sau expulsia unor membri. Umanitar și Cultural)  Al Patrulea Comitet (Special Politic și Decolonizare) .Ratificare și semnare Adunarea Generală[modificare | modificare sursă] Articol principal: Adunarea Generală a ONU.[15] Când Adunarea Generală votează pe diferite teme. Adunarea poate face orice recomandări pe orice temă pentru ONU. și decizii bugetare.[13] Propuneri pentru rezoluții pot fi acordate Adunării Generale de 8 comitete:[17]  Comitetul General . În afară de aprobarea problemelor bugetare. admiterea.Secretariatul Capitolul XVI .responsabil pentru determinarea acreditării fiecărui reprezentat al unei țări din ONU  Primul Comitet (Dezarmare și Securitate Internațională)  Al Doilea Comitet (Economic și Financiar)  Al Treilea Comitet (Social. acestea fiind discutate de Consiliul de Securitate.Capitolul XV . două treimi dintre votanți și voturi sunt necesare.

[18] Deciziile Consiliului sunt cunoscute ca rezoluțiile Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite. Consiliul de Securitate[modificare | modificare sursă] Articol principal: Consiliul de Securitate al ONU. și facilități necesare entităților Națiunilor Unite pentru ședințele lor. Secretariatul[modificare | modificare sursă] Actualul Secretar General.  fiecare țară are un vot. preia și efectuează sarcini de la Consiliul de Securitate. informații.[20] .[19] Acesta asigură studii. Al Cincilea Comitet (Administrativ și Bugetar)  Al Șaselea Comitet (Legal)  discută recomandări sau sugestii date statelor membre sau Consiliului de securitate al ONU  decide admiterea de noi membri. sub termenii Articolului Cartei 25. De asemenea. Consiliul de Securitate este însărcinat cu menținerea păcii și securității în state. Secretarul general al Națiunilor Unite. conform propunerilor date de Consiliul de Securitate al ONU  adoptă bugetul  alege membrii temporari ai Consiliului de securitate al ONU. după propunerea acestuia din partea Consiliului de securitate al Națiunilor Unite și a 15 judecători de la Curtea internațională de justiție. Ban Ki-moon Secretariatul ONU este condus de către Secretarul General. Consiliul Economic și Social. și de la alte entități ONU. asistat de o echipă internațională de funcționari civili din întreaga lume. În timp ce alte organe ale Națiunilor Unite pot face doar „recomandări” statelor membre. Consiliul de Securitate are puterea să ia decizii obligatorii pe care statele membre au înțeles să le accepte. Adunarea Generală. toți membrii Consiliului Economic și Social.

UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație. Rusia. Organizația pentru Alimentație și Agricultură. Știință și Cultură). Nume Țara de origine Note postului postului 1 Trygve Lie Norvegia 2 februarie 1946 10 November 1952 A demisionat A murit în timpul 2 Dag Hammarskjöld Suedia 10 aprilie 1953 18 September 1961 postului 3 U Thant Burma 30 noiembrie 1961 31 decembrie 1971 4 Kurt Waldheim Austria 1 ianuarie 1972 31 decembrie 1981 Javier Pérez de 5 Peru 1 ianuarie 1982 31 decembrie 1991 Cuéllar Boutros Boutros- 6 Egipt 1 ianuarie 1992 31 decembrie 1996 Ghali 7 Kofi Annan Ghana 1 ianuarie 1997 31 decembrie 2006 Coreea de Încă în funcție 8 Ban Ki-moon 1 ianuarie 2007 Sud  responsabil pentru menținerea păcii la nivel internațional  poate adopta rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU  are 15 membri: membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU cu putere de veto (China.[27] Unele dintre cele mai bine cunoscute agenții sunt Agenția Internațională pentru Energie Atomică. Marea Britanie și Statele Unite) și 10 membri aleși ai Consiliului de Securitate al ONU Agenții specializate[modificare | modificare sursă] Carta Organizației Națiunilor Unite stipulează că fiecare organ primar a ONU poate stabili variate agenții specializate pentru a-și îndeplini datoriile. Secretari Generali ai Organizației Națiunilor Unite [21] Data ocupării Data părăsirii Nr. Franța. Banca .

Italia 1945 Alimentație și Agricultură da Silva Agenția Internațională 2 IAEA Viena. Austria Yukiya Amano 1957 pentru Energie Atomică Organizația Aviației Civile Montreal. Franța Irina Bokova 1946 Știință și Cultură . și Organizația Mondială a Sănătății (OMS). SUA Lagarde (1944) Organizația Internațională Geneva. 6 OMI Koji Sekimizu 1948 Internațională Marea Britanie Fondul Monetar Washington.Mondială.MCNUR).[28] Organizații și agenții specializate din cadrul Națiunilor Unite Numă Acronim Agenție Sediu Președinte [a] Înființare r Organizația pentru José Graziano 1 FAO Roma. ocolirea foametei și malnutriției (prin PAM). Hamadoun 1947 8 UIT a Telecomunicațiilor Elveția Touré (1865) Organizația Națiunilor 9 UNESCO Unite pentru Educație. Christine 1945 7 FMI Internațional D. 4 FIDA pentru Dezvoltarea Roma. Italia 1977 Nwanze Agricolă Organizația Internațională Geneva. Paris. și protecția oamenilor vulnerabili sau strămutați (prin Marele Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați . 1946 5 OIM Guy Ryder a Muncii Elveția (1919) Organizația Maritimă Londra. ONU efectuează majoritatea acțiunilor umanitare prin aceste agenții. Raymond 3 OACI 1947 Internaționale Canada Benjamin Fondul Internațional Kanayo F.. Exemplele includ programe de vaccinare mondiale (prin OMS).C.

Austria Industrială (politician) Organizația Internațională Madrid. 17 OMM Grimes / Michel (1873) Mondială Elveția Jarraud . Italia Ertharin Cousin 1963 Mondial Organizația Mondială a Geneva. 1945 13 WBG Banca Mondială Jim Yong Kim D. 11 UNWTO Taleb Rifai 1974 pentru Turism Spania Uniunea Poștală Bishar 1947 12 UPU Bern. 16 OMPI Francis Gurry 1974 a Proprietății Intelectuale Elveția David 1950 Organizația Meteorologică Geneva.C. SUA (1944) Programul Alimentar 14 PAM Roma. 15 OMS Margaret Chan 1948 Sănătății Elveția Organizația Internațională Geneva. Organizații și agenții specializate din cadrul Națiunilor Unite Numă Acronim Agenție Sediu Președinte [a] Înființare r Organizația Națiunilor 10 ONUDI Unite pentru Dezvoltare Li Yong 1967 Viena. Elveția Abdirahman Universală (1874) Hussein Washington..