Personalitatea – sistem integral supradotat

1.Personalitatea umană din perspectivă psihosocială
Persoana , - subsistem relaţional bazal,cu o o anumită identitate şi poziţie socială, cu drepturi, obligaţii şi funcţii
specifice în cadrul sistemului social real.
- la nivel psihosocial se realizează interacţiunea dinamică dintre individual şi social, dintre
procesele sau fenomenele psihice care stau la baza elaborării conduitelor şi procesele psihosociale care
condiţionează forma şi conţinutul acestora.

Individul - entitatea biologică a fiinţei, Fiind unitatea biologică primară şi indisolubilă a oricărei specii, în conţinutul
noţiunii de individ nu vom găsi referiri la notele de valoare sau de diferenţiere calitativă , aşa cum vor apare acestea
la nivelul individualităţii..

Individualitatea- expresia individului diferenţiat în plan biologic şi psihologic. Calitatea de „individualitate" este dată
de acele caracteristici fizice, psihice şi psihofiziologice unice, irepetabile, care particularizează individul concret, pe
fondul unor mecanisme şi forme proprii de adaptare şi manifestare comportamentală.

Persoana - sistemul de însuşiri, relaţii şi calităţi psihosociale care dau identitate socială individului.
- fiinţa concretă cu o identitate socială determinată (nume, familie, loc şi dată de naştere, statut social ş.a.), având o
anumită poziţie în cadrul sistemului social, cu anumite drepturi şi obligaţii de care este conştientă.
Persoana trebuie înţeleasă atât ca nucleu relaţional în cadrul oricărui subsistem social (familie, grup, organizaţie,
instituţie), având anumite determinaţii de ordin sociocultural (statut, etnie, religie ş.a.), cât şi ca o
individualitate conştientă de sine şi recunoscută de ceilalţi ca având o identitate anume în cadrul relaţiilor şi structurilor
sociale ale grupurilor şi comunităţii.
Personajul - persoana aflată în împrejurări concrete, îndeplinind anumite funcţii publice şi fiind implicată activ într-
un contezt relaţional determinat.
- implică adoptarea unor atitudini şi conduite specifice rolurilor sociale pe care le joacă, acestea
căpătând caracterul unor „măşti“ sociale prin care persoana se metamorfozează în personaj. La nivelul persoanei
identificăm potenţialităţile psihosociale ale cuiva, iar la nivelul personajului se realizează obiectivarea acestor
potenţialităţi, în funcţie de împrejurările concrete specifice situaţiilor sociale în care se găseşte plasată persoana.
Comparativ cu persoana care reprezintă elementele de identitate, continuitate şi stabilitate psihosocială ale
individului, personajul evidenţiază modalităţile de inserare socială activă ale persoanei, precum şi
aspectele tranziente şi conjuncturale ale conduitei participative la viaţa socială a comunităţii.
Ipostaze ale personajului:
a) personajul ca stereotip social, care joacă rolul aferent poziţiei pe care o ocupă în societate, fiind expresia rigidă a
imperativelor sociale („ce am datoria să fiu)“;

b) personajul ca ideal personal, prin care persoanele "volitive" se automodelează în raport cu propriile idealuri şi
aspiraţii („ce vreau să fiu“);
c) personajul ca „mască“, prin care subiectul se prezintă deliberat într-o anumită ipostază pentru cei din jur,
disimulând unele faţete ale propriei personalităţi („ce vreau să pară că sunt“);
d) personajul ca refugiu, conduita impusă de statut fiind un alibi moral pentru propriul comportament („ce mi se
impune să fiu“) etc.
Personalitatea, - persoana maximal valorizată social, recunoscută ca atare prin performanţă, ţinută morală sau
profesională exemplară, rolul deosebit jucat în anumite situaţii importante pentru comunitate etc.
- personalitatea este persoana, respectiv personajul devenit etalon valoric pentru anumite domenii de activitate sau
pentru viaţa socială în general. Astfel, vom deosebi personalităţi ale vieţii politice, economice,
ştiinţifice, artistice, religioase, educaţionale , militare ş.a.
În sens strict psihologic, prin personalitate se înţelege modul specific de organizare a trăsăturilor şi însuşirilor
psihofizice şi psihosociale ale persoanei;
-este o structură dinamică de natură bio-psiho-socială care, la un anumit individ, asigură adaptarea
originală la mediul natural şi social.
- principalul nucleu funcţional care mediază elaborarea conduitelor sociale.
Raporturile dintre persoană, personaj, personalitate. Din perspectiva psihologiei sociale, persoana îndeplineşte
funcţia de concept central, în jurul său polarizându-se seria de noţiuni conexe prezentate mai sus. Analiza relaţiilor
dintre acestea va evidenţia implicit şi mecanismele psihosociale care fundamentează interacţiune dintre individual şi
social (v. fig.3.1). Distincţia dintre noţiunea de individ (ins - într-o altă terminologie) şi cea de individualitate semnifică
trecerea de la fiinţa generică, înţeleasă ca unitate indivizibilă a speciei, la fiinţa unică şi irepetabilă, percepută conştient
ca atare, într-un context sociocultural dat. Diferenţierile specifice individualităţii ţin atât de anumite caracteristici
biofizice determinate de variaţii genetice aleatorii, cât mai ales de acele particularităţi psihosociale care rezultă în urma
-

în funcţie de rolurile active în care se implică. Nucleul structural şi funcţional al tuturor acestor ipostaze (individualitate. de spontaneitatea sa creatoare şi de particularităţile situaţiilor concrete în care se manifestă. nivelul de aspiraţie şi voinţa de realizare a Eu-lui. în virtutea legilor care guvernează sistemele complexe cu autoreglare.care asigură integrarea dinamică şi continuă a informaţiilor despre sine şi despre lume. împrejurările social-istorice care apar ca un dat obiectiv pentru istoria individuală etc. Drumul în viaţă al unui ins este dat de interacţiune dinamică dintre calităţile personale de ordin nativ sau dobândit. U. ipostază în care devine model social şi reper axiologic pentru ceilalţi membri ai colectivităţii. personalitatea capătă anumite particularităţi speciffc8' formei de integrare psihosocială în care se găseşte subiectul. Individualitatea integrată şi recunoscută social capătă atributul de persoană. îndatoririle şi drepturile specifice statutelor ocupate ş. Eul reprezintă structura centrală a personalităţii . Astfel. Procesul formării şi structurării personalităţii are un caracter dinamic şi progre siv. personalitatea ca structură operatorie condiţionează elaborarea reacţiilor atitudinale şi comportamentale ale persoanei. precum şi experienţa dobândită sunt factorii care condiţionează în cea mai mare măsură eficienţa şi adecvarea psihosocială a comportamentelor de rol pe care le dezvoltă conform poziţiilor ocupate în diferitele structuri sociale: politice. printr-o conexiune circulară con tinuă. generând astfel sentimentul identităţii. afective. înţeleasă ca mod de organizare a însuşirilor bio-psiho-sociale ale individului. în oricare moment al existenţei. imaginaţia şi flexibilitatea relaţională. - .a. economice. Obiectivarea persoanei la un înalt nivel de performanţă şi relevanţă socială echivalează cu transformarea personajului în personalitate publică. poziţia în diferitele structuri sociale. persoană. vom identifica o formă de structurare specifică personalităţii în formare. Neisser . a personalităţii de rol sau aceea împlinită prin creaţie şi o înaltă valorizare socială. Persoa na este o sumă de virtualităţi. cât şi funcţionarea mecanismelor fundamentale ale adaptării originale la mediul natural şi social. persoana nu mai poate fi înţeleasă decât în relaţie. pe fondul unei fenomenologii psihosociale care va fi studiată în capitolele următoare. infinit de vari atele influenţe ale mediului determină apariţia unor însuşiri şi particularităţi psihice şi psihosociale. persoană. Elementul central al oricărei individualităţi îl reprezintă modul de organizare şi ierarhizare funcţională a acestor însuşiri unice de natură bio-psihosocială. continuităţii şi unităţii propriei existenţe. constituită dintr-un set de structuri cognitive care organizează funcţiile psihice ale persoanei. Calitatea de operator a personalităţii trebuie înţeleasă în felul următor. personalitate publică) îl constituie personalitatea. sau din particularităţile poziţiilor ocupate şi rolurilor jucate nu vor rămâne fără efecte în planul structurilor personalităţii: structurile cognitive. culturale etc. personalitatea trebuie înţeleasă ca un operator central în cadrul tuturor ipostazelor subiectului uman: aceea de individualitate. precum şi în funcţie de vectorii motivaţionali şi axiologici care îi sunt specifici. Eul în structura personalităţii Eul este acea parte centrală a personalităţii de care suntem imediat conştienţi. la rândul lor. Parcurgând un proces continuu de dezvoltare. personaj sau personalitate publică. în funcţie de informaţia primită. ci şi acele norme şi modele practice care vor permite persoanei să intre într-un „joc interacţional“ specific fiecărui rol pe care şi-1 asumă.influenţelor unice ale mediului natural şi social asupra proceselor ontogenetice de formare a structurilor cognitive.eul . motivaţionale. În ontogeneză. sistemul astfel format mijlocind şi condiţionând pe mai departe toate relaţiile individ-mediu. de puterea motivaţională. cât mai ales de reorganizare şi reponderare în cadrul sistemului central. structurale sau funcţionale. particularităţile situaţiei concrete în care se găseşte plasat subiectul. adică ceea ce – în termeni psihologici – se numeşte personalitate. cât şi pe cele de reglare dinamică a comportamentelor şi de conservare a propriilor structuri. încep să se organizeze ierarhic. în diferitele sale ipostaze. personaj. Acest nucleu asigură atât continuitatea şi coerenţa psihică în planul istoriei indi vidului. printr-o raportare continuă la concepţia despre sine. cât şi de împrejurările psihosociale sau imperativele conjuncturilor istorice şi socioculturale. generând continuu consistenţă. motivaţionale sau relaţionale pot suferi atât modificări de conţinut . despre ceilalţi şi despre lume.şi implicit a persoanei . particularităţile mediului psihosocial şi sociocultural în care evoluează în ontogeneză. relaţionale sau aptitudinale ale subiectului. relaţii care. Din perspectivă psihosocială. Influenţele psihosociale derivând din modul de participare la viaţa socială. Aspectul dinamic al persoanei îl reprezintă personajul.o schemă cognitivă prin intermediul căreia se procesează informaţiile despre sine. atributele specifice acesteia fiind date de elementele de identificare so cială. În timp ce la nivelul individualităţii avem în vedere caracteristicile care diferenţiază un individ de un altul. care. Inteligenţa socială. Astfel. pe fondul existenţei conştiinţei de sine şi de lume. afective. În procesul socializării şi învăţării sociale se transmite nu numai o parte a experienţei acumulate de colectivitate. determină un grad şi mai înalt de organizare şi funcţionare a personalităţii. în timp ce personajul este persoana în act. conative. ipostaza efectivă de manifestare a individualităţii. Obţinerea calităţii de persoană publică ţine atât de calităţile obiective ale persoanei.

conjuncturi ş.a. istoria persoană fiind rezultatul acestei proces. ce pot spera etc.a. credinţe şi idei despre sine şi despre lume.care configurează sistemul proiectiv al persoanei. fără ca aceasta să excludă o anumită dinamică.la lumea exterioară (predominant activ- relaţională) .. Eul = realizează o funcţie cognitivă. care se pot prezenta în mai multe ipostaze. focalizată şi raportată la propria persoană. şi eul psihologic. Eul intim: reprezintă zona cea mai profundă şi mai specifică a structurilor subiective ale persoanei.a. legată atât de procesul formării şi evoluţiei sale în ontogeneză. este conştiinţa reflexivă constituită într-un sistem de valori proprii persoanei. dar şi distincţii în ceea ce priveşte sfera de cuprindere. religios. Eul îndeplineşte un rol structurant pentru câmpul existenţial şi experenţial al persoanei . vectorizează câmpul existenţei sociale. Functiile Eului sintetizează informaţiile obţinute în urma autopercepţiei şi percepţiilor sociale într-un ansamblu de reprezentări. prin raportare la problematica sinelui (cine sunt. ce vreau. integrează fluxul informaţional curent prin raportarea la propria existenţă.m. spre ce tind. faţă de ceilalţi şi faţă de lume. între care există o relaţie dialectică de condiţionare şi implicare reciprocă. rezultând astfel continuitatea şi unitatea experienţei persoanee şi a imaginii de sine. formele de manifestare şi rolurile îndeplinite de eu în procesul de relaţionare a persoanei cu sine însuşi şi cu mediul social . etnic.la mediul său. Locul central în cadrul acestei structuri îl ocupă imaginea de sine. asigurând coerenţa şi orientarea comportamentului spre scopuri definite în plan individual. modul specific de implicare în gama largă de activităţi prin intermediul cărora persoana se obiectivează în plan sociocultural ş. Atitudinile faţă de sine. conduitele şi activităţile prin care subiectul se raportează - voluntar şi conştient . al cărui conţinut este dat de totalitatea informaţiilor şi reprezentărilor privind propriul corp (fizionomia. mijloceşte percepţia şi înţelegerea altuia. conştiinţa de sine şi eu există o legătură de esenţă. - toate acestea sunt condiţionate în mod esenţial de structura eului intim şi a imaginii de sine. Fenomenul conştiinţei este însă mai larg decât zona fenomenologică a eului. cât şi ca schemă cognitivă generică de înţelegere şi interpretare a comportamentului celor din jur şi a mediului social imediat. Structura eului se remarcă prin stabilitate.presupune existenţa unor niveluri . la ceilalţi şi la sine însuşi. aceasta îndeplinind rolul de referenţial fundamental în configurarea universului existenţial şi relaţional al persoanei. eul este forma supremă a fiinţei noastre conştiente. constituindu-se atât ca referenţial al percepţiei sociale. Principalele forme subiective de manifestare ale eului sunt imaginea de sine şi conştiinţa de sine .). se orientează şi se reglează atitudinile. nivel de aspiraţie. Între conştienţă. care se găsesc în consonanţă cu reperele valorice şi atitudinale - . date antropometrice. particularităţi kinestezice ş. • mediază şi reglează sistemul atitudinal şi acţional al subiectului . Structura şi formele eului. ca o zonă centrală a câmpului conştiinţei individuale şi sociale. ndeplineşte o complexă funcţie motivaţională. care se referă la însuşirile şi structurile psihice prin care persoana se manifestă ca subiect activ. coerenţă şi un înalt nivel de organizare. economic sau cultural. Eul social: cuprinde sistemul de valori. credinţe. organizarea şi desfăşurarea sistemului de relaţii interpersonale. fapte şi informaţii care au cea mai mare semnificaţie pentru istoria individuală. atitudini şi idei pe care persoana le împărtăşeşte cu cei din grupurile sociale cărora le aparţine din punct de vedere profesional. (2) O a doua distincte poate fi făcută în funcţie de (conţinutul. generează şi focalizează conştiinţa de sine. cât şi ca urmare a structurării conştiente a câmpului motivaţional în funcţie de priorităţi. La nivelul eului social se găsesc şi acele roluri acceptate şi interiorizate. sinestezia. După cum remarca H. Trecerea de la lumea interioară (predominant autoperceptiv-reflexivă) . care trebuie interpretată ca nucleu al sistemului personalităţii în care se realizează sinteza conştientă a vieţii psihice şi sociale. ce trebuie să fac. în principal prin intermediul eului ideal . Ey. conştient de sine şi de lume. de percepţie şi interpretare a fluxului informaţional prin raportare conştientă la propria persoană. ceea ce conduce implicit la constituirea imaginii de sine şi a imaginii de altul . realizează distincţia esenţială euceilalţi\eu-lume. atitudini. cuprinzând un sistem de valori. fiind zona în care se elaborează. şi anume: (1) O primă distincţie conceptuală poate fi făcută între eul somatic. sentimente. cât şi de fluctuaţiile conjuncturale ale gradului de priză la realitate şi la sine. familial şi social. forme şi straturi distincte ale eului.

în care se angajează şi se desfăşoară relaţiile oficiale ale persoanei. director de instituţie. grupul de muncă. rezultând astfel un sistem dinamic de cunoştinţe. eul ca structură centrală a persoanei posedă o dinamică specifică. specifice eului intim. constituit într-un factor structurant şi motivaţional pentru propria personalitate). însuşiri şi relaţii cu mediul natural şi social. Identificarea= Creşterea sentimentului valorii prin identificarea cu persoana sau instituţia care posedă prestigiu. În plan sincronic dinamica eului se manifestă prin existenţa unui câmp variabil ca extensiune . amintiri) legate de o pulsi- une (situaţie pulsională) care. educator. Compensaţia= Mascarea slăbiciunii prin accentuarea unei trăsături dorite. Repararea răului= Ispăşirea . pe fondul unui sentiment de identitate şi continuitate a propriei persoane. implică următoarele aspecte principale: imaginea despre propriul corp şi despre calităţile fizice şi psihice de care suntem conştienţi.B. justificabil. Una dintre cele mai complete sistematizări ale tipurilor de complexe este oferită de J. dezirabil şi acceptabil pentru eu. începând cu eul în formare. pentru a proteja rănile eului. (3) O a treia distincţie se poate face în funcţie de obiectul de referinţă al eului şi instanţa psihologică care îl generează.şi astfel neutralizarea. reprezentări. compatibilitatea cu celelalte forme ş. ca urmare a asumării unor „măşti“). Proiecţia= Plasarea blamului şi responsabilităţilor pentru dificultăţi pe seama altora. Raportul dintre eu şi imaginea de sine este deosebit de complex. implicând răspunsuri mai puţin mature şi uzuale. grupul de prieteni etc. cât şi retroacţiuni cu funcţii reglatorii la nivelul sistemului personalităţii şi al subsistemelor sale.a. imagini. Fantezia =Satisfacerea dorinţelor frustrate pe cale imaginară. Introiecţia= Încorporarea valorilor externe şi a etaloanelor în structura eului. eul ideal (modelul spre care aspirăm. Coleman care propune următoarea clasificarea: Refularea= Respingerea şi menţinerea în inconştient a unor reprezentări (gânduri. Fiecare dintre formele eului poate fi caracterizată printr-un set de indicatori operaţionali: faza de evoluţie. Formaatia = Înlăturarea dorinţelor periculoase prin exagerarea tipurilor de atitudini şi comportament opuse şi utilizarea acestora ca „bariere” subiective. trăit preponderent ca ipostază a prezentului psihologic: „eu sunt. Izolarea =Scoaterea unei sarcini afective dintr-o situaţie prejudiciantă. implicând atât condiţionări reciproce specifice raportului dintre parte şi întreg. acest fapt presupune şi manifestarea conjuncturală a unor faze egosistolice sau egodiastolice ale eului. sau acceptarea frustraţiei într-o zonă prin suprasatisfacerea într-o altă zonă. sau atribuirea unor dorinţe imorale sau inacceptabile altora. Deplasarea= Descărcarea sentimentelor saturate de ostilitate pe obiecte mai puţin periculoase decât cele care le-au generat iniţial. specific ultimei perioade din viaţă. în funcţie de zona realităţii sociale pe care eul o structurează. eul autentic (care se referă la structurile psihosociale reale ale persoanei. înlăturând astfel ameninţările şi arbitrariul mediului extern. eul reflectat (imaginea despre o persoană reflectată de către cei din jur). specific primilor ani de viaţă. Represiunea= Înlăturarea gândurilor dureroase sau periculoase din conştiinţă. militar sau om de afaceri etc. resemnificându-le în plan subiectiv. - . prin refuzul de a o percepe Raţionalizarea= Încercarea de a proba că un comportament este „raţional”. Cuprinde seturi de valori. Imaginea de sine = forma subiectivă prin care luăm cunoştinţă şi ne reprezentăm propria persoană. eu fac. atitudini şi comportamente care derivă nemijlocit din natura rolurilor şi statutelor pe care persoana le deţine în calitate de membru activ şi responsabil al colectivităţii: cap de familie. Regresiunea= Retragerea eului la un nivel de dezvoltare mai timpuriu. Eul public: reprezintă zona deschisă a personalităţii. Eul şi imaginea de sine Capacitatea de reflexivitate conştientă specifică eului se manifestă la un moment dat şi în raport cu propria persoană. cu ansamblul de trăsături. credinţe şi idei despre sine. consistenţa şi coerenţa internă. eu am“. spre deosebire de ceea ce apare din jocul de rol. sau la un nivel de aspiraţie mai coborât. Refuzul realităţii= Protejarea eului de o realitate neplăcută. om politic. gradul de structurare.). din cadrul diferitelor grupuri de apartenenţă (familia. vom distinge: eul subiectiv (concepţia despre sine a individului). oferindu-i semnificaţii derivate din configuraţia propriilor caracteristici. Prin intermediul eului social persoana se valorizează şi se obiectivează în raporturile interpersonale directe. În plan diacronic acest fapt semnifică existenţa unei succesiuni de etape în formarea şi manifestarea structurilor sale. Din perspectiva acestei concepţii teoretice. mai restrâns decât al eului. sau segmentarea unor atitudini incompatibile în componente logic impermeabile. Imaginea de sine se constituie reflexiv. şi deci acceptabile pentru echilibrul psihic al persoanei.actelor şi dorinţelor inacceptabile moral sau raţional. Conţinutul imaginii de sine. Astfel. „ Insularizarea emoţională“=Retragerea emoţională în pasivitate. în funcţie de numărul şi varietatea „obiectelor sociale“ la care se raportează şi pe care le încorporează. dacă ar fi menţinută în conştiinţă ar perturba echilibrul psihic. şi terminând cu eul bătrân.

principale sau secundare. scopuri şi interese de viitor. simţim şi gândim la un moment dat. care implică procesele raţionale de luare în stăpânire a realităţii . în timp ce imaginea de sine se referă la chiar reprezentarea noastră despre propria persoană. eul personal. datorită calităţii de referenţial în procesul evaluării de sine şi a cunoaşterii şi evaluării celor din jur. aici. devenind o componentă esenţială a acestuia. L'Ecyuer identifică cinci zone calitativ distincte în structura eului: eul material. în câmpul mai larg al conştiinţei individuale. o anumită familie. adultul le are pe amândouă. conştientă şi sintetică a „eului aflat în situaţie“. copilului mic îi lipseşte cu desăvârşire conştiinţa de sine deşi este conştient de multe dintre elementele mediului. eul social şi eul non-eu - . d) Condiţionează nemijlocit stabilirea nivelului de aspiraţie în diferite domenii de activitate. voinţei. Eul reprezintă forma de organizare dinamică a proceselor subiective prin care ne raportăm conştient la lume şi la noi înşine. precum şi alegerea mijloacelor optime de atingere a acestuia şi a scopurilor propuse. eul material. Imaginea de sine se elaborează printr-o continuă sinteză între percepţia de sine şi percepţia de altul. prin raportarea la anumite repere valorice şi atitudinale pe care le conştientizăm că fiindu-ne caracteristice. c) Mediază raporturile interpersonale. eul spiritual. care conferă sentimentul continuităţii şi unităţii propriei existenţe. modul de înţelegere a ceea ce facem. procese mediate de modele şi repere axiologice interiorizate în ontogeneză prin socializare şi învăţare socială. Formarea şi evoluţia imaginii de sine. vârstă. James. domiciliu. Constituie elementul central în procesul de structurare a „prezentului psihologic“ . Între structura eului şi profilul imaginii de sine există o strânsă interdependenţă: imaginea de sine derivă din reflectarea subiectivă. un "proiect de viaţă". acţiunilor şi personalităţii noastre). istoria personală marcată de evenimente semnificative şi unice. care presupune sistemele de relaţionare cu aspectele materiale ale existenţei. în măsura în care conştiinţa şi conştiinţa de sine nu sunt acelaşi lucru. ele se află într-o strânsă interdependenţă temporală şi calitativă. prin jocul complex dintre eul subiectiv. spaţiul fizic şi psihosocial „personalizat“ (care poartă amprenta opţiunilor. identitatea socială. deşi procesele de formare şi evoluţie a eului şi imaginii de sine nu coincid. (Folosind o metodologie mult mai riguroasă. însă această imagine odată constituită poate influenţa semnificativ structura şi funcţionarea eului. faţă de ceilalţi şi faţă de evenimentele şi situaţiile semnificative în care suntem sau am fost implicaţi. caracterizată prin nume. un puternic sentiment al prezentului. care se referă la conştientizarea propriului corp. ambele fiind condiţionate de apariţia conştiinţei de sine. eul adaptativ. Funcţii principale le imginii de sine: a) Mediază percepţia şi cunoaşterea interpersonală . caracterizat prin idealuri. pe nici o treaptă de dezvoltare a persoanei. sentimentele faţă de noi înşine. dar ele nu sunt identice (G. eul autentic. Astfel. evoluţia eului presupune următoarele etape: eul corporal.. eul reflectat şi eul ideal.W. scopurile şi idealurile conştient asumate. b) Asigură autoreglarea atitudinală şi comportamentală în raport cu valorile. trecute sau prezente. Între cele două structuri subiective există decalaje de conţinut şi nivel de dezvoltare. reale sau virtuale. împreuriă cu strategiile de realizare a acestora. Allport. acum. În consecinţă. profesie. inserat dinamic în lanţul istoriei individuale. 6). reprezentările pe care le avem despre poziţia noastră în societate şi despre rolurile jucate în situaţii şi împrejurări de viaţă relevante. În concepţia lui W. în care totul se focalizează pe ideea de eu. statut economic etc. sistemul de relaţii interpersonale semnificative.