SCRIERI 259

este în fiinţă (evoăoiov i'Siov) ca să existe concret şi să poarte în sine toate
caracterele adevărate ale proprietăţilor personale.
Puterea este lucrarea nematerializată. Iar lucrarea este puterea
materializată. Sau iarăşi, lucrarea este rezultatul puterii naturale.
Voinţa naturală este dorinţa fiinţială a componentelor firii. Voinţa
din socotinţă, pornirea şi mişcarea gîndului spre ambele părţi555.
Deosebirea este raţiunea după care se salvează diversitatea întreo-
laltă a celor indicate, care arată cum este ceea ce este.
Identitatea este neschimbarea după care raţiunea a ceea ce se indică
îşi are unicitatea totală, nefiind cunoscută în ea nici o deosebire.

12. Al aceluiaşi Maxim
Tomul duhovnicesc şi dogmatic care prezintă înnoitorul Ecthesis
(decretul) al împăratului Heraclie, dat la îndemnul lui Sergie, întîi-stă-
tătorul Constantinopoliei, decret contrar Sfintei Scripturi şi Părinţilor,
dar de acord cu profanatorii eretici care susţin în chip nebunesc confun­
darea şi totodată despărţirea în taina lui Hristos,Dumnezeul nostru. Tri­
mis din Roma de către Ştefan, Prea Sfinţitul Episcop al Dorului, aflat sub
sţîntul şi apostolicul Scaun al sfintei cetăţi a lui Hristos, Dumnezeul
nostru556.
Domnul, asemănînd viaţa prezentă cu o noapte, iar mişcarea ei cu o
moară şi odihna cu un car, a spus că unul din cei ce se află în amîndouă
(moară şi car) se va lua, iar altul se va lăsa (Matei 24, 41). Poate cel ce se
va lua e cel ce se va desprinde de moară prin contemplaţie, iar de car prin
făptuire. E cel ce nu rămîne alipit nici de moleşeala patimilor, în care este
odihna. Iar cel ce se va lăsa e cel ce e ţinut cu voia în acestea pentru iubi­
rea de plăcere şi de trufie.
Dar ce mă ţine pe mine, sluga voastră, în acestea am aflat mai întîi
prin cercare, iar azi prin auz, de la voi cei luminaţi de Dumnezeu. La fel
am aflat prin cele ce mi-aţi scris cum aţi hotărît să vă coborîţi la cel slab şi
sărac, voi, cei ce v-aţi ridicat şi v-aţi înălţat atîta de la pămînt prin harul
lui Dumnezeu, incit să înălţaţi viaţa prin raţiune şi mintea prin Domnul
de la cele de aici şi să o ridicaţi peste cele de aici, unind chipul cu
555. V oinţa n atu ra lă n u se p o ate m işca decît s p re cele favorabile firii, deci sp re cele
bune. V oinţa din socotinţă sau a rb itra ră e m işcarea atît sp re cele ale firii, cît şi sp re cele
contrare.
556. Ş tefan, Episcopul D orelor, cetate su b o rd o n ată Scaunului de Ierusalim , a fost un
ap ă ră to r al d rep te i credinţe îm p re u n ă cu S ofronie, P atria rh u l Ierusalim ului, îm potriva
decretului E cthesis, dat la 638, care interzicea să se vorb ească atît de o v o in ţă cît şi de două
in H ristos.

Căci de ea ţine şi să nu voiască (Hristos) să moară. prin acest cuvînt a indicat pe cea omenească. Căci e întreagă îndumnezeită». iar alta dumnezeiască». 581. afară de păcat. Căci dacă spusa s-ar referi la Dumnezeire. care spune despre voinţa omenească a Mîntuitorului: «Voirea Lui nu e contrară lui Dumnezeu. şi: «Prin trupul care lucrează şi prin pornirea voinţei care se mişcă în suflet». dogmele aces­ tora. e cu totul necesar ca. să se confirme şi ceea ce precede acesteia. mărturisim o voinţă a Domnului nostru Iisus Hristos». nici pe Grigorie Teolo­ gul. prin spusa: «Afirmării a două lucrări îi urmează susţi­ nerea a două voinţe». la fel cu cei fără de minte580. nu pe cei ce sînt sfinţi cu adevărat. a arătat unirea Dumnezeirii Lui cu Tatăl. vedeţi că în toate s-a arătat acordul între ele în cuvînt şi mărturisire. ci pe cei ce nu sînt cîtuşi de puţin sfinţi. Căci. care zice: «Sufletul voieşte. înainte de ele. o unică voinţă în Hristos şi o unică lucrare. Şi: «Voia deci să moară pentru toţi pentru că 'po ştaşu lu i absolut liber. prea luminaţilor. O unică voinţă prin spusa: «Urmînd în toate Sfinţilor Părinţi. conformîndu-se prin ceea ce urmează o unică voinţă. adică o unică lucrare. şi: «Voind prin suflet şi atingîndu-se prin trup». Grăbindu-se deci să introducă în mod sofistic unica lucrare ca urmare a unicei voinţe. şi zicînd: «Nu a Mea». Nici pe Ciril din Alexandria. D acă tru p u l lui H ristos n -a r fi avut frica de m oarte. p e n tru că e absolut bun. cele spuse au un sens. cărora le-au urmat în toate. acord care. care învaţă cu înţelepciune: «Aceasta era voia Tatălui: să ducă la capăt iconomia. scrierile şi. şi: «Alta e voia omenească şi alta cea dumnezeiască». şi încă cu mare îmbelşugare»581. ci două voinţe. Iar el arată toate ale firii. Căci în acest caz nici . sau poate rev en i u şo r la ea cînd a slăbit. sau lib ertatea devine n estră m u ta tă . n -a r fi fost tru p adevărat. E a se p o ate su sţin e m ai u şo r în bine. Dar dacă se referă la trup. Căci nu se poate reproşa trupului că îi este frică de moarte. cînd zice: «Aci arată două voinţe: una omenească. n a tu ra u m a n ă îşi a re în u m an itatea lui H ristos o verigă fiinţială în tre D um nezeu şi ea. Nici pe Ioan Gură de Aur care învaţă: «Cuvintele nu arată numai o întristare pînă la moarte. Fiindcă aceasta ţine de firea lui. care ad eseo ri are o sim ţire tocită a stărilor sale. însă dacă voinţele urmează lucrărilor. 582. pentru faptul că trupul se fereşte în mod natural de moarte»582. pentru păcatele noastre. H ristos a tră it to a te cele om eneşti cu m ai m are sensibilitate decît om ul obişnuit. n-ar putea arăta cineva pe Atanasie cel pururea pomenit vorbind clar despre o voinţă. Nici pe învăţă­ torul nyssenilor de acelaşi nume cu el. Iar o unică lucrare. ar fi în ea o contradicţie. precum am arătat. trupul se atinge». iar adăugind: «A Ta». împotriva credinţei nepă­ tate. D eci H risto s n -a r fi realizat p rin asu m area lui m în tu irea n o astră. deci şi în aceasta. au tras concluzia că unicei lucrări îi urmează unica voinţă. De aceea au şi recunoscut ca Părinţi. 580. E v o rb a de E cthesis-ul im perial care interzicea să se v o rb ească de d ouă voinţe şi lucrări în H ristos. afirmă.270 SFÎNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL Privind.