MICHAEL GRANT
Seria DISPĂRUȚI

Volumul 3

MINCIUNILE
Original: Lies: A Gone Novel (2010)

Traducere din limba engleză de:
GRAAL SOFT

virtual-project.eu

RAO International Publishing Company
2013

• UNU

66 ore, 52 minute

Graffiti obscen.
Ferestre sparte.
Marca celor de la Human Crew, logoul lor, împreună cu avertismente către mutanți
să se care.
În depărtare, în capul străzii, mult prea departe pentru ca Sam să alerge după ei,
niște puști de vreo zece ani, poate nici măcar atât. Abia se vedeau în lumina falsei luni.
Doar contururi. Puștii pasau o sticlă de la unul la altul, trăgând fiecare câte o dușcă și
clătinându-se pe picioare.
Iarba creștea peste tot. Buruienile se forțau să-și scoată capul printre crăpăturile
străzii. Gunoi: pungi de chipsuri, inele de la cutiile de bere, pungi de plastic de la
supermarket, foi de hârtie, răspândite fără niciun Dumnezeu, haine, câte un papuc,
ambalaje de hamburgeri, jucării stricate, sticle sparte și cutii de suc strivite – orice nu se
putea mânca de fapt – formau colecții colorate, adunate aiurea, peste tot. Erau
rămășițele amare ale unor vremuri mai bune.
Întuneric atât de adânc, încât, în vremurile de demult, ar fi trebuit să te izolezi în
sălbăticie ca să poți experimenta ceva asemănător.
Nicio lumină pe veranda vreunei case sau pe vreo stradă. Nu mai exista curent
electric. Poate pentru totdeauna.
Nimeni nu mai irosea nicio baterie. Iar acestea erau puține și nu se mai găseau așa
ușor.
Și nici nu erau mulți care să ardă lumânări sau să dea foc la gunoaiele din
tomberoane. Nu după incendiul care distrusese până la temelie trei case, și un copil
suferise arsuri așa de grave încât Lanei, Tămăduitoarea, îi luase jumătate de zi să-l
vindece.
Presiune la apă nu era. Nu ieșea nimic nici din hidranți. Nu se putea face nimic în
privința focului; nu puteai decât să stai să privești cum ardea și să te ferești din calea
lui.
Perdido Beach, California.
Sau, mă rog, fusese cândva în California.
Acum era Perdido Beach, FAYZ. Unde-o fi fost sau ce-o fi fost, sau de ce-o fi fost așa,
nu contează.
Sam avea puterea de a crea lumină. Putea s-o propulseze din mâini în jeturi
ucigătoare. Sau putea forma globuri de lumină persistentă, care rămâneau suspendate
în aer ca niște felinare. Ca un fulger într-o sticlă. Dar nu multă lume voia luminile lui
Sam, ceea ce copiii numeau Samma-Sori. Zil Sperry, liderul celor de la Human Crew, le
interzisese oamenilor lui să accepte luminile. Cei mai mulți dintre normali se
conformaseră. Iar unii ciudați nu voiau o reclamă mare, luminoasă care să arate tuturor
cine și ce erau.

Frica se răspândise. Ca o ciumă. Sărea de la om la om.
Oamenii stăteau pe întuneric, înfricoșați. Mereu înfricoșați.
Sam se afla în partea de est a orașului, în zona periculoasă, pe care Zil o declarase
interzisă ciudaților. Trebuia să-și ridice steagul, să demonstreze că încă mai deținea
controlul. Să arate că nu avea să fie intimidat de campania de teroare a lui Zil.
Copiii aveau nevoie să știe asta. Aveau nevoie să vadă că cineva încă îi mai proteja.
Acel cineva era el.
Nu dorise rolul acesta, îi rezistase, dar n-avusese încotro. Iar el era hotărât să-l ducă
la bun sfârșit. De fiecare dată când lăsase garda jos, când își pierduse concentrarea,
când încercase să trăiască o altfel de viață, ceva îngrozitor se întâmplase.
Așa că acum patrula pe străzi la două dimineața, gata de orice. Pentru orice
eventualitate.
Sam se plimba de-a lungul coastei. Nimeni nu făcea surf, evident. Nu mai era cazul.
Vremea nu mai exista, nici bună, nici rea. Pacificul nu se mai înfoia maiestuos, ca să se
spargă în torente magnifice de spumă peste plajele din Perdido Beach.
Despre surf se mai vorbea câteodată în șoaptă. Șșș. Șșș. Șșș. Mai bine decât deloc. Dar
nu cu mult.
Se îndrepta spre Clifftop, hotelul, actualmente reședința Lanei. Zil o lăsase în pace.
Mutantă sau nu, nimeni nu își măsura forțele cu Tămăduitoarea.
Clifftop era exact la limita zidului FAYZ, sfârșitul zonei de care răspundea Sam,
ultima parte a rondului pe care îl avea de făcut.
Cineva venea spre el. Sam se încordă, temându-se de ce era mai rău. Nici nu mai
încăpea îndoială că Zil îl voia mort. Și acolo – undeva – la fel și Caine, fratele său
vitreg. Caine îi venise serios în ajutor la distrugerea gaiafagului și a psihopatului Drake
Merwin. Dar Sam nu se amăgea singur că fratele său, Caine, s-ar fi schimbat. Dacă încă
mai trăia, aveau să se reîntâlnească.
Și Dumnezeu mai știa ce alte orori îl așteptau în noaptea târzie – umane sau nu. În
întunericul munților, în peșterile negre, în deșert, în pădurea dinspre nord. În oceanul
mult prea liniștit.
FAYZ-ul nu se potolea niciodată.
Dar de data asta era doar o simplă fată.
— Sunt eu, Sinder, spuse o voce și Sam se relaxă.
— Care-i treaba, Sinder? Cam târziu, nu?
Era din gașca copiilor Goth, o fată cumsecade, care reușea într-o bună măsură să nu
se implice în variile războaie care se dezlănțuiau în interiorul barierei FAYZ.
— Mă bucur că am dat peste tine, spuse Sinder. Fata avea într-o mână o țeavă de
oțel, cu mânerul înfășurat în bandă izolatoare. Nimeni nu umbla prin oraș fără o armă,
mai ales noaptea.
— Ești OK? Ai mâncat?
Acesta era salutul standard. Nu „Ce mai faci?” Ci „Ai mâncat?”
— Da, ne descurcăm, răspunse Sinder. Pielea ei străvezie o făcea să pară foarte
tânără și vulnerabilă. Desigur, țeava din mână, unghiile negre și cuțitul de bucătărie
prins de curea o făceau să nu mai pară chiar așa de blândă.

— Sunt doar eu. în zona unde valurile se spărgeau pe mal. Aruncă o privire spre balconul Lanei. În ultimele luni. Ea. dezvoltase un instinct destul de puternic. Din vârful stâncii. Sinder! Ai grijă. tocmai acolo. lângă zid. — La barieră? — Pe plajă. începu Sinder. — OK. Bun. într-un fel. — Dar. — Știu asta. Pe măsură ce se apropia de nisip. Patrick nu ajunsese tocăniță pentru că era câinele Tămăduitoarei. Știi bucata aia unde zidul coboară de la Clifftop până pe plajă? Stâncile alea de-acolo? Acolo e. Auzise sunetul unei sticle făcute țăndări și râsete ascuțite undeva în spatele lui. — În mare. Erau stânci mari. Părea stânjenită. Sam. eu mai stau de vorbă cu ea câteodată. — Da. răspunse el. Sam simți un fior neplăcut pe șira spinării. Înainte o făcuse cărând tot echipamentul după el. care îi permitea să simtă pericolul. Sinder zâmbi jalnic. În FAYZ nu mai rămăseseră decât foarte puțini câini și pisici. Eu vorbesc! Sam aștepta. ascuțit. trebuie să-l fi auzit. Ar fi putut s-o facă și cu ochii închiși. Sam nu avea nevoie de lumină ca să coboare până acolo. I se păru că distinge câțiva oameni pe stânci. — În fine. întrebându-se ce nebunie sau ce pericol îl aștepta de data aceasta. știi tu. În mare. Eu nu sunt cineva care. — Mda. am să verific. pentru că lătră scurt. — Ascultă. Chiar interesantă. poate că e și oarecum ciudată. OK? — Vrei să-mi spui că e acolo la ora asta? E două noaptea. știi. Patrick. Patrick. — Noapte bună. zise Sinder și se uită peste umăr. spuse Sam. Știi. Sam privi în jos. Acum îl simțea din plin. ea crede că… Vorbește tu cu ea. Erau puștii care acum aruncau sticlele goale de băutură. cu o mină vinovată. considerate periculoase încă de pe vremea când Sam își lua placa de surf și se ducea cu Quinn să aștepte unul mare. cum să zic. e o tipă mișto. unde numai valuri nu mai erau. fusese găsit mort cu o sticlă de votcă în mână. Acesta fusese singurul motiv. — Ăla e momentul în care o fac. Orsay e la barieră.B. Aștepta. începea să audă voci. O lăsă acolo și continuă să meargă. cealaltă plângea. OK? Numai să nu-i spui că eu ți-am zis. Nu vor ca Zil sau… sau ca tu să le dai bătăi de cap. . Un băiat pe nume K. — Aha. Nu e singură. — E vorba despre Orsay. Una vorbea. labradorul Lanei. Urcă pe cărarea care ducea dincolo de Clifftop. vrea să-i pârască pe alții sau… mă rog. Mai sunt și alți puști. în depărtare.

Francis. Apoi copiii își dădură seama că. — În viziunea mea i-am văzut pe toți copiii din FAYZ. fluturând-o spre barieră: Dincolo de zid. Copiii priveau cu toții soarele roșu. Și luați aminte la ce vă spune. — Am văzut ceva… spuse Orsay din nou și ezită. Toți uniți și toți aprinși de dor și dragoste. — Îți mulțumim. . Fiecare cap se ridică în direcția stâncii. Nerezza. erau toți cei din familiile lor. — Vă rog. — Povestește-mi despre mama mea. Nu numai că nu știa că Orsay se ocupa cu asta. Așteptând cu nerăbdare să-și primească înapoi acasă copiii. Dar. uimit. neputând să-și dea seama cine e fata cu părul negru din lumina tremurândă a focului de tabără. Nimeni nu-l observase pe Sam apropiindu-se. aruncând o lumină portocalie peste un cerc mic de nisip. Bariera FAYZ-ului – impenetrabilă. Sam își miji ochii. stânci și apă. prizonierii din FAYZ. Sam clătină din cap. pe cei mai mari. — Îți mulțumesc. Nerezza. răspunse Orsay. în spatele lor. Nu era nici măcar o strălucire propriu- zis. Voi face tot posibilul să intru în contact cu familiile voastre. Părea să fie transpusă de propria viziune. Orsay își ridică mâna. un diavol. fără viață. O viziune. Profetă! spuse Nerezza. — Copiii din FAYZ. spuse fata cu părul negru. Vreo prietenă de-a lui Orsay? Sam crezuse că știa fiecare puști din FAYZ. Dincolo de apus. Cenușie. Sam se aplecă să nu fie văzut. care definea limitele zonei – strălucea aproape imperceptibil. impermeabilă. inclusiv Orsay. Un demon. Fata asta. Profetă. — Orsay nu e un telefon mobil. — Ei așteaptă… continuă Orsay. nu era cineva cunoscut. — Am văzut ceva… începu Orsay. ca și cum se aștepta să fie întreruptă. I-am văzut stând în vârful stâncii. Sau poate nu era decât oftatul apei care lovea ușor nisipul. cutremurătoare. într-un gest calm. Mame și tați. Un mic foc de tabără ardea pe plajă. Așa că avuse timp să identifice măcar șase puști care se aflau acolo. Ce răsărit roșu! Toate privirile erau ațintite din nou asupra lui Orsay. țipă cineva. Orsay se înfioră și-și feri privirea ca și cum nu ar fi putut să privească acea creatură. așteptându-i. D-Con și încă vreo câțiva. Lăsați-o în pace. Cigar. dar nu știa nici că își făcuse rost de o asistentă personală. cu mâinile întinse. Mica adunare nu scotea niciun sunet. priveau un apus de soare. Afirmația ei declanșă un murmur. — Ia-o de la capăt. — Un răsărit roșu. Apoi își ridică o mână. Este foarte dureros pentru Profetă să ia contact cu bariera. sări ca arsă fetița cu părul negru de lângă Orsay. în soarele roșu. apoi se simți aiurea: întunericul îl proteja oricum. Un apus atât de frumos! Mai roșu și mai viu decât orice ați văzut vreodată în viața voastră. ci o sugestie de transparență. dar și pe cei mai mici.

legată cu un elastic. Dar se simțea ciudat. Sam tresări. — Ea visează că vei fi cu ea curând… Visează… doar trei zile. Plină de veselie. spuse cu tărie fata care o asista pe Orsay. pe cele două fete. Voi nu înțelegeți cât de greu îi este? — Tatăl meu probabil că încearcă să ia legătura cu mine. — … Ceilalți care au reapărut. Ca și cum ar fi citit un poem. cu tăiș dublu. Se cufundă iar în cele mai întunecate umbre de pe stâncă. Părul îi era prins la spate într-o coadă de cal. ca o marionetă căreia îi fuseseră tăiate sforile. Ți-e frică să te urci în carusel… Își aduce aminte cum încercai să fii curajos… Mamei tale îi este dor de tine. o sabie laser de jucărie. Dar. vocea îi era clară. să-mi vorbească. spuse ea. arătând spre un loc anume de pe bariera FAYZ. Știa din proprie experiență cât de dureros putea să fie. Era ca și cum ai apuca în mâini un cablu electric neizolat. Chipul îngust al lui Orsay era boțit de durere. dar durea îngrozitor. chircită. gemu Cigar și asistenta lui Orsay. îl cuprinse de după umeri încercând să-l liniștească. spuse Orsay. o îmboldi D-Con. Apoi însă. Ar fi trebuit să afle despre ce era vorba. Probabil că e dincolo de . Ezita. ca și cum ar fi dat buzna peste momentul sacru al altcuiva. — Te visează pe tine… ești la… la Knott’s Berry Farm{1}. cu un zâmbet nesigur. se plânse D-Con. I-a văzut pe alții reapărând. E rândul meu. spuse Orsay. — Ea știe… știe că ești aici… Știe… și vrea să te duci la ea… — Nu pot. cu palmele în sus. — Ea te visează pe tine. Bradley. lăsându-și capul într-o parte. — Poftim? vru Francis să știe. Ea se lăsă greu la pământ. ca și cum era pe cale să adoarmă. zise Orsay molcom. atent să nu fie auzit dincolo de șoapta lină a apei. din plastic. ca și cum își imagina că tatăl lui era chiar acolo. e sigură de asta… Vocea lui Orsay luă o tonalitate aproape extatică. Cigar începu să plângă înăbușit. Nu te rănea în niciun fel. — Când? suspină Cigar. Bradley era adevăratul nume al lui Cigar. Ai zis că poți să-mi spui și mie în seara asta. Purta o armă pe care și-o făcuse singur. — Atât pentru seara asta. lipite la capătul ei. Le-a văzut la televizor. spuse Orsay. cu capul plecat. — Sunt gata. încercând să privească prin sticla înghețată. Pe gemene. Își lipi palma de zidul FAYZ-ului. Anna și Emma… le-a văzut… dau interviuri și povestesc… Orsay își smulse mâna de pe zidul FAYZ-ului. netulburată. — Dar vreau să aflu despre tata. când începu să vorbească. — … Când va veni vremea… spuse Orsay. pe genunchi. ca și cum abia atunci și-ar fi dat seama de durerea pe care o simțea. în timpul liturghiei. se ridică în picioare. din lame de ras. oricine ar fi fost. Nu-l văzuseră încă pe Sam. Rămase acolo o vreme. Ca și cum ar fi dat buzna în biserică. și ea știe asta. — E obosită.

Focul de tabără se surpă. Sam. Dincolo de zid. Probabil că e… Nu reuși să mai termine. Se uită direct la Sam. spuse asistenta. — Mama? — Și ea te visează pe tine… și spune… spune… Orsay se încovoie și aproape căzu în genunchi. — Ce? — Sam. vine o vreme când lumea nu mai are nevoie de eroi. încercând să-l liniștească. așa cum făcuse și cu Cigar. Să-i lași să plece când va veni vremea lor. Spune… să-i lași să plece. răspândind în jur o ploaie de scântei. Atât de mulți… atât de mulți… — Profeta va încerca din nou mâine. că-l podidi plânsul. Cigar. evident epuizată. spuse Orsay. se vor îndrepta cu toții în direcția lui. Iar atunci eroii adevărați știu să se retragă. iar Sam își dădu seama că. Dar nu se putea abține.zid. Toți cei de dincolo. — Am visat-o. Plecați! Grupul se ridică fără prea mare tragere de inimă. Îl ajută pe D-Con să se ridice în picioare. Nu voia să întrebe. Orsay se opri. zise Orsay. — Toți așteaptă. în curând. D-Con și pe alții urcând cărarea și dispărând în noapte. cu toții. Am visat-o. Gura lui Sam era uscată. Plecați acum. Așteptă și-i privi pe Francis. dar asistenta o prinse la timp. Nu exista niciun centimetru de pe plajă sau de pe stâncă pe care să nu-l cunoască. Se retrase într-o crevasă. deși el știa că nu avea cum să fie văzut de cineva. coborî de pe stâncă. Trecând braț la braț cu Nerezza și sprijinindu-și întreaga greutate de ea. . Sam. Înghiți cu greu. Orsay. Plecați. iar Nerezza îl cuprinse în brațe.

Sam împotriva celuilalt megamutant. Brianna. Cu puterile lor puteau să facă tot ce-și doreau. Voia să aibă parte de toți poneii frumușei. orice persoană care o putea auzi venea s-o asculte. La început. Ea cânta. 47 de minute Hushaby. începuse să cânte. Dar sora lui Derek. de parcă ar fi fost trăsnit. Pentru că. Derek se făcuse mic atunci și se ascunsese cât putuse de bine. Își dorea propriile zâne pe post de nași. Poate chiar îi făcea pe unii să verse o lacrimă. Nu mai era în stare să se miște. într-o bună zi. atunci când Jill cânta. Nu pentru că ea era în stare să cânte și cartea de telefon. și el nu voia decât asta. Rânjind la lista de dorințe ale lui Timmy. Putea să cânte și o listă de cumpărături. Toată lumea știa că primeau . nu luase lecții de canto sau ceva. Derek se oprise atunci. Derek era unul dintre normali. you shall have All the pretty little ponies…{2} Probabil că fusese dintotdeauna un cântec de leagăn frumos. Distruseseră o mare parte din piața centrală a orașului. Niciodată nu dorise mai mult. scandate rapid. niciunul dintre ei nu știa ce se întâmplă. era atât de frumos. • DOI 66 de ore. Probabil că. Ceva stupid. Jill. Nu se putea abține. Toată lumea știa că mutanții se credeau speciali. Muzica la Ciudații mei părinți. atât de dureros de frumos. Ori de câte ori cânta. Caine Soren. Lui Derek nu îi luă mai mult de-o zi să-și dea seama că talentul ei nu era dintre cele normale. Jill avea doar nouă ani. Fusese o descoperire terifiantă. în timp ce bătălia era în toi. Cântecele frumoase pot să te scoată uneori din propria ființă și să te ducă pe un tărâm magic. cam cu o săptămână în urmă. încât nu puteai să asculți fără să fii înduioșat. nu era un om normal. Dar. When you wake. Dar Derek îl văzuse pe Sam în mijlocul unei lupte. go to sleep little baby. Și când. Voia să doarmă. Mutanții – inși ca Dekka. mutanții se comportau OK. Dar când Jill începea să cânte. cântecul în sine nici nu mai conta. Nu avea încotro decât să asculte. În mare parte își foloseau puterile ca să facă lucrurile care trebuiau făcute. Nimeni nu-i putea opri. fusese ca și cum se trezise din cel mai frumos vis în cea mai cenușie și mai îngrozitoare realitate. gândea Derek. Orc și mai ales Sam Temple – îl înspăimântau. Jill tăcuse. Trebui să accepte faptul că sora lui mai mică era o mutantă. era un cântec frumos. Derek se asigurase că ferestrele erau închise. încercând să se omoare între ei. În mare parte. într-un final. și pe vremea când oamenii normali îl cântau. își amintea Derek. indiferent de cuvinte sau de linia melodică. lucruri pe care și le dorea și el pentru sine. don’t you cry.

de cântec. soarele era pe cer. Un puști pipernicit. dar rapid în mișcări. pe nume Hank. ce bucurie să te întâlnesc… Oh. Mutanții? Niciodată nu decădeau într-atât. Apoi se roti până ilumină chipul pistruiat al lui Jill. Un mutant. Jucă prin încăpere. Toți băieții purtau căști antizgomot mari. ce fericire. Ce fericire. Jill țipă. când cânta… când cânta. din acelea destinate trăgătorilor de elită. n-o puteau auzi pe Jill. — Nu! Nu! țipă el. Unul dintre băieți rămase în prag. dar grăsanul îl împinse înapoi. purtat spre ceruri pe aripi de basm. Derek încercă să se ridice în picioare. era așa de frumos! Îi frângea inima. Cineva scoase o rolă de bandă izolatoare. iar el și Jill fuseseră nevoiți să recurgă și la așa ceva. strălucitor. El era liderul. Acum câteva săptămâni. se postă în fața lui Derek și-l lovi în stomac cu bâta lui de baseball din aluminiu. Nu vedeai niciodată un mutant care să mănânce gângănii. purtând o mască de iepuraș de Paște. Ciorapul tras pe față îi strivea trăsăturile și arăta ca o plastilină prost modelată. Raza de lumină îl luă prin surprindere. . Găsi chipul lui Derek. fără îndoială. Broasca de metal de la ușă se făcu bucăți. Ușa de la intrare zbură în lături cu o detunătură. Purtau un fel de măști de Halloween și altele din ciorapi de damă. cum îl cânta Jill. Când Jill cânta. când foametea atinsese cote maxime. Dar. Când Jill cânta. Alt băiat. realitatea coșmarescă a vieții în FAYZ se estompa. Cât de devastatoare era acea liniște! Raza de lumină străpunse draperiile transparente. dar lovitura în stomac îl lăsase fără vlagă. Îi puse mâna peste gură. iar iarba era verde și adia un vânt răcoros. într-o casă plină de amintiri triste. cu ei. mama și tatăl lor erau acolo. Derek era acum în transă. Derek nu mai era în întunecatul și disperatul FAYZ. Dar Derek știa cine erau. dar era Hank. Un alt băiat o apucă pe Jill. gras. Nu-l puteau auzi. împreună cu toți ceilalți care dispăruseră. Nu vedeai niciodată un mutant care să se mulțumească numai cu carnea de șobolan. Totuși. chiar dacă stăteau în întuneric. Cel puțin asta spunea Zil. Intrușii nu scoaseră niciun cuvânt în timp ce dădeau buzna în casă. de cântec. Derek căzu în genunchi. ce era mai important. fiind înlocuită de cântec. Când Jill cânta. Și de ce-ar minți Zil? Și acum chiar surioara lui Derek era una dintre ei. O ciudată. Cinci băieți intraseră înarmați cu bâte de baseball și chei franceze. au prins și au mâncat niște greieri. făcând ca ochii ei să pară de sticlă. Și când o fi să mor… Derek știa că era un cântec despre moarte.mâncarea cea mai bună. Încercă să se ridice din nou. Jill se oprise din cântat. Toată lumea știa asta. Dar.

Hank făcu un pas înainte. Asta e casa noastră. îl imploră Derek. • — S-a întâmplat ceva cu Panda. interveni grăsanul. respirând cu greu. Lacrimile lui Jill șiroiau fără oprire. — Derek. Așa e firesc să fie. Era încă întuneric. încercând să respire. — E o mutantă. înțelege și tu. spuse băiatul pe nume Turk. Chiar dacă ar fi fost lumină. — Las-o în pace. — Comandantul a fost milos. avea să se sufoce. la lumina lanternei. ținându-se de stomac. — Lăsați-mă cel puțin să-i aduc păpușa. Zona asta este interzisă mutanților. tot nu l-ar fi văzut pe băiatul a cărui putere era să se estompeze și să devină . clătinând încet din cap. Scoase un cuțit din teaca fixată la spate. străduindu- se din răsputeri să nu vomite. suntem blânzi cu ea. Dacă nu-i dădea drumul repede. Asta vrei? — Plus că. pentru că îi curgea nasul. Abia mai putea să respire. Doar știi că n- are niciun sens. reuși să spună. Sau să vorbească. spuse Hank. Mutanții cu mutanții. După ce îi închiseră gura. Clipi. spuse Derek. spuse Turk. — Taci din gură. Dacă înțelegi ce vreau să spun. Dar Comandantul nu este slab. și normalii cu normalii. Intenționăm s-o aranjăm în așa fel încât să nu mai cânte niciodată. — E o mutantă. dar o recunoscu și așa. Avea un picior șchiop. încât îți era imposibil să nu-l recunoști. spuse Hank din nou. Derek. N-avem treabă cu tine. așa că mutanta asta ori se duce la vest – dincolo de hotar –. Vocea nu părea a veni de undeva anume. — Ea nu face decât să… Palma lui Hank ustură rău de tot. Derek putea să-și dea seama de asta după felul în care aproape aspira banda izolatoare în gură. Noapte. cu regret. încercând parcă să-și croiască drum printre draperii grele care îi acopereau brațele și picioarele și-i îngreunau fiecare mișcare. Derek îi putea vedea ochii înnebuniți de spaimă. Derek. — Nu fi prost. golanii își traseră de pe urechi căștile antizgomot. Derek? Pricepi ce vreau să-ți spun? Rezistența lui Derek pieri. — Băi. — Înțelegi. Caine se ridică din valuri de vis și coșmar. Implorându-și fără cuvinte fratele mai mare s-o salveze. ori… grăsanul lăsă amenințarea să stăruie între ei. hlizindu-se. — E sora mea mai mică. Derek. Iar casa asta este la est de First Avenue. — Nu e vorba despre asta. spuse Hank. Înfășurară banda izolatoare în jurul gurii lui Jill de vreo câteva ori. Nu face rău nimănui. Trădătorule! Un normal care ia partea unui monstru va fi tratat ca un monstru.

încercând să se trezească de-a binelea. fu mai mult târât și tras în sus. Caine oftă și-și ridică mâinile. holbându-se cu ochii încă deschiși la stelele ireale de deasupra lui. Ieșiră în noapte. De ce m-ai trezit să-mi spui că a murit cineva? Bug nu-i răspunse. Caine încercă să distingă ceva prin întuneric. zise Bug. — E o balustradă acolo. dar Bug tot nu reuși să scoată cuvintele din gură. de-acolo vin. da? Aia verde? Caine scutură din cap. voia să înceteze. E o prăpastie adâncă. Nu voia să audă ce urma. zburând prin aer. Poate că asta explica de ce se aruncase cu mașina în prăpastie. așa că Panda nu se ridică. iar pașii cădeau ușor. ca și cum un prădător invizibil și-ar fi târât prada spre bârlog. plină de întuneric. provocată de o explozie. — Bug. Era aproape de limitele razei lui de influență. apoi lăsată pe jumătate încrețită. Dar apoi Caine își intră în mână. — Fă ce ai făcut. Pietrișul le scârțâia sub picioare. Era ca o panglică de oțel. s-a suit în mașină. zise Caine. Una dintre portiere era deschisă. deși buruienile înalte pavau acum drumul. Dar nu l-am putut urca până sus. Caine nu scotea un cuvânt. — Ai încercat să vezi dacă respiră? Ai ascultat să vezi dacă-i bate inima? Apoi un alt gând i se năzări. Se folosea de Bug câteodată. S-a prăbușit. până jos. „Biata Academie Coates”. . Era cu fața în sus. Nu era mult de mers. Nu ca puținii acoliți pe care îi mai avea Caine. Dar valurile de vis și coșmar și valurile de amintiri îl trăgeau înapoi. Să-ți zic. Eu și Penny l-am scos de-acolo. de ce mă deranjezi? — Panda. Mașina a început să alunece pe drum. îi tulburau mintea. povesti Bug. N-a murit pur și simplu. — A împins-o până a început să se miște. Caine nu mai suporta. e mort de-a binelea. încercând să ajungă iar în lumea reală. Îi luă câteva minute să localizeze cadavrul.aproape invizibil. atârnând într-o parte. Caine se ridică în picioare. și Panda se ridică de la pământ. stomacul era ca o gaură neagră. Cred că a murit. Nu fusese un puști nesuferit. — A trecut prin ea. La început. Am coborât cu Penny. — Arată-mi unde. spuse Caine. În lumina argintie a lunii era ușor să vezi unde fusese balustrada distrusă. — Mașina aia nu are benzină. — Oricum. la vale. Dar scârnăvia asta pitică nu era tocmai un prieten. așa că știu bine că e o prăpastie adâncă. S-a rostogolit la vale. Panda fusese de treabă. Putea să vadă mașina. — Nu putem ajunge la el. Fusese atât de meticulos întreținută în vremurile de altădată! Directorul școlii n-ar fi tolerat gaura mare care se căscase în partea din față a clădirii. gândi Caine. Bug era folositor. Apoi a sărit în ea. Caine așteptă. până a ajuns la curbă. și nici gunoiul împrăștiat ici și colo printre buruienile care năpădeau totul. Genunchii îi tremurau. tăiată. spuse el. mintea. Era întoarsă cu roțile în sus.

Caine ridică trupul băiatului. . Caine se întoarse spre Coates. până reuși să-l aducă lângă ei și să- l lase jos. din ce în ce mai sus. Fără un cuvânt. cu multă grijă. — N-ai de gând să-l duci înapoi? se smiorcăi Bug. Panda zăcea acum pe șosea. Cară-ți singur carnea. — Ia o roabă. zise Caine.

să-i ofere singura eliberare posibilă. Știu cum se termină. — Nu e ca și cum n-aș vrea. Acesta era sfârșitul visului: el supraviețuise. bâjbâi puțin. Durerea era mult prea cumplită. Ea se aplecă asupra lui. Chiar și mort și îngropat sub un munte de piatră. minți Sam. — Ești OK? Astrid. — Păi. — N-am nimic. — Ai avut un coșmar. Durere și umilință crunte. te rog. Era făcut din carne. să se sfârșească odată cu toate. Astrid. Îl implorase pe psihopat să-l omoare. iar și iar. . îi spuse el. Știa cum arată. Sam se trezi într-un pat cu lenjerie îmbibată de transpirație. Supraviețuise. O imagine mai detaliată decât realitatea însăși. Nu voia ca ea să-i descopere lacrimile. • TREI 63 de ore. El își întoarse fața. pentru că nu reușea să-i nimerească fața. Îi simți căldura trupului când se așeză pe marginea patului lui. În prea multe nopți. — Nu. sfârtecându-i brațele. Da. dar în coșmarul lui era un șarpe. Iar biciul plesnea. Imaginea chipului ei îi era mereu prezentă în minte. Aproape invizibilă în întuneric. glumi el. Începe să devină plictisitor de-acum. Nu era o întrebare. un piton răsucindu-se. Tensiunea se risipi. Cu ochi albaștri. Sam Temple se rugase din toată ființa lui să moară. — Același? îl întrebă ea. Și-o închipuia des. Părul ei blond era încâlcit și răvășit. 31 de minute Biciul plesni. conturându-i ușor silueta în prag. de vreme ce abia se ridicase din pat. Coșmarul nu-l părăsea. și Drake Merwin râdea. Dar ea nu se lăsă îndepărtată. Numai o rază infimă de lumină reușea să se strecoare prin fereastră. nu. Sam nu răspunse. Dar apoi degetele ei îi atinseră obrazul. Sam. inteligenți și duioși. — Asta a fost o glumă? Sam râse. Sam putea să distingă foșnetul cămășii ei de noapte. Dar nu murise. Dar o suportase. era viu. Mult prea des și mult prea mult. Astrid intră în cameră. Un cuvânt mult prea mic. Era frumoasă. Durere. Se rugase să moară. Drake încă era cu biciul pe Sam. Nu faci decât să îngreunezi lucrurile. în timp ce stătea singur în pat. — Da. spatele și pieptul. — Se termină cu tine viu și nevătămat. nu tocmai una intenționată. șopti el. spuse Astrid. Dar nevătămat? — Culcă-te la loc.

Chipul lui Sam căpătă o expresie jalnică. Căldura dispăru repede din vocea ei. fără nicio îndoială. în fond și la urma urmei. — E adevărat. Se aplecă asupra lui și-l sărută. Se gândea dacă să-i spună despre Orsay. Era întărit de sare și mirosea a alge putrezite. să iau o pauză. la . Dar încă nu te poți duce după el. spuse Astrid. — Sunt tot felul de lucruri care se întâmplă și care îi depășesc pe băieții lui Edilio. iar noi avem nevoie de un sistem. — Știi. Dar. — E vremea să plec. N-ai dormit mai deloc. Sam spera că o făcuse pentru că era prea atrasă de el ca să poată să plece. dar o putea auzi și simțea că ea e foarte aproape de el. dar nu era cazul. Și aș zice că funcționează foarte bine. Asta se întâmpla când îți spălai hainele în apă sărată. Se rostogoli din pat. spuse Sam. Avem nevoie de legi și avem nevoie de oameni care să aplice legea. Sam. spuse Sam. Își trase un tricou peste cap. Avem nevoie de un sistem. Iar acum vii tu și-mi spui să mă dau la o parte. Sam. Nicio grabă. te-am auzit venind acum două ore. cel mai mare erou pe care îl avem. Sam. — Funcționează? — Da. — Trebuie să mă duc să dau o tură. Sam continuă: Îmi pare rău. — E un cretin de cea mai joasă speță și. Sam trase pe el o pereche de blugi și încheie fermoarul. Să mă faci să mă gândesc la altceva. N-am vrut să-mi vărs nervii pe tine. N-avem nevoie de… se opri la timp. despre ultima nebunie. ieșiră la suprafață din colțurile difuze. Și se luminează în câteva ore. El o împinse. Ești un erou. Puștii lui Edilio sunt de serviciu. vom avea nevoie de mai mult de-atât în viitor. Dar avea să fie timp pentru asta mai târziu. Zil este. Apoi a venit FAYZ-ul și dintr-odată toată lumea mi-a spus să preiau controlul. e cam greu să te adaptezi chiar așa de repede. adormite ale memoriei lui. Astrid. — Sam. — Încerci să-mi distragi atenția. îl disprețuiesc pe Zil la fel de mult ca și tine. și-mi vedeam de treaba mea. „Un erou adevărat știe când să se retragă. Picioarele îi atinseră pardoseala rece. Ești. Ea se opri în ușă. parcă îmi aduc aminte de o vreme când erai de acord sută la sută cu ideea ca eu să-mi asum responsabilitatea asta. Abia o putea vedea. Cuvintele lui Orsay îi reveniră în minte. Până mai ieri eram doar eu. — Zil? întrebă Astrid. cineva trebuie să stea cu ochii pe el. până vii tu cu sistemul tău măreț. Astrid se întoarse în cameră. — Un șef? Păi. se răsti Sam. Ea se ridică și el o auzi îndepărtându-se. un criminal. Orașul va supraviețui și fără tine în tot timpul ăsta. — Ascultă. Înainte ca Astrid să poată riposta. Nu mai este totul pe umerii tăi.” Ar fi putut fi.

Așa că pot să mă duc să mai dau o tură. spuse el în timp ce se îndrepta spre scări. o școală cu internat pentru copii cu probleme. — Știu cum ai reuși să mă bagi înapoi în pat. ca Drake. Era sigură că visa. așa că golanii găseau o scuză să se retragă de îndată ce-și dădeau seama că Dekka n-avea de gând s-o facă. Dar nu bătăile erau problema părinților ei. punându-i mâna pe piept: — Bună încercare. Maică-sa. Și nici ocazionalele bătăi – Dekka le lua de obicei apărarea fetelor care nu aveau pe nimeni altcineva să le apere și câteodată se iscau tot felul de altercații. — Și eu. răspunse ea. inutilă. oricum. Așa că ajunsese la Coates. Probabil că avea și vise. spuse Sam. Visele și coșmarurile ei erau toate în lumea reală. tare. Spusese asta în glumă. și coșmaruri – se spunea că toată lumea visează. Dekka câștigase o parte din ele. Iar apoi. o încântase mai mult decât orice altceva până atunci. dar pe Sam îl deranjă. vreo șase la număr. Bine. fie bătăuși geniali și manipulatori precum Caine. spuse Astrid. — Te iubesc. Părinții Dekkăi o trimiseseră de-acasă. În cazul Dekkăi „problema” nu erau cele câteva incidente contravenționale în care fusese implicată. puternică și nu-i era frică de nimic. stătuse acolo. Mai ales când Dekka folosise pentru prima dată și în gura mare cuvântul care începea cu „L”. dar tot ce-i rămânea era o presimțire urâtă. până și câinii –. i-o spusese ceva mai puțin delicat. — Ei bine. cuvintele lui Astrid. Fusese primul. Puțin spus. glumi el. — Nu vreau decât să te bagi înapoi în pat. unde elevii erau fie copii de treabă. . Părinții Dekkăi o învățaseră să-și poarte singură de grijă. • Dekka nu-și amintea niciodată visele. Dekka era mare. zise Astrid. două. Problema fusese un sărut. încearcă să nu omori pe nimeni. avuseseră loc schimburi de pumni. Asta credea despre el? Nu. fără să scoată măcar un cuvânt. fie derbedei dubioși și slugarnici. fusese doar o glumă. Un profesor o văzuse sărutându-se cu o fată și îi chemase părinții la școală. pentru că uneori se trezea și ceva nu-i dădea pace. când își recăpătase respirația. Dar în câteva ocazii. Părinții ei fuseseră supărați. Nici măcar nu se întâmplase în incinta școlii. ai căror părinți doriseră pur și simplu să scape de ei. ci în parcarea de la restaurantul Claim Jumper. ca de obicei. În nouă din zece cazuri. — Adevărul e că n-aș putea să adorm din nou. nici nu se ajungea la bătaie. La Academia Coates. O speriase cum n-o mai speriase nimic niciodată. tremurând toată. Taică-său n-avea de gând să aibă o fiică lesbiană. Dekka își aducea aminte fiecare amănunt al acelui sărut. O pălmuise de două ori. Dar nu-și amintea niciodată detaliile. Astrid îl împinse în joacă.fel de bine.

Un sammy-soare. Rezerva de hrană din FAYZ – caustic numită Fallout Alley Youth Zone – era insuficientă. Și nici speranță. Ușa se trânti. cum îi spuneau copiii. Un țărm necunoscut. dar i se părea ciudat de reconfortant ca în fiecare zi să facă parte mereu dintr-o altă lume. Fusese o alegere neobișnuită. Bâjbâi până la fereastră și trase jaluzelele. unde se afla singura lumină din casă. — Jack își scuipă plămânii! Am nevoie de sirop de tuse! — Bună. și speranța. Un sentiment pe care nu i-l împărtășise Briannei. Dragostea nu avea niciun sens. plutind în aer. Dekka trebuia să recunoască faptul că nu așa stăteau lucrurile. folosindu-se de puterea lui ciudată. Ardea pur și simplu. Părinții ei își imaginau că Dekka avea să fie sub supraveghere constantă. Era dintr-o serie de romane de călătorii pe mare. avea o eleganță și un stil propriu. În orice caz. de-a dreptul scârboasă. obraznică și nesocotită. Nu era fierbinte la atingere. Brianna se oprise brusc în mijlocul camerei. Chiar și atunci. Dekka era posacă și introvertită. Dekka avea și ea magia ei. Se îndrăgostise de Brianna la prima vedere. Ce sens ar fi avut? Privi spre plajă. N-avea ceas. Dekka își găsi cartea pe care o citea. Lumina era o sferă mică. pe care le găsise în casă. Brianna! spuse Dekka. nu avea fire electrice sau alte surse de energie. Dar dragostea nu era rațională. Poate că nici n-avea să o facă vreodată. în picioare. în general neapetisantă și. în „camera familiei”. dar Dekka îndurase în lunile dinainte o foame prelungită. slăbise întrucâtva. Dar ea nu alesese niciodată să fie ceea ce era. E cam în toiul nopții. Ardea zi și noapte. Le-ai luat de la Gap. cu mult înainte ca Brianna să devină „Briza”. pe care Dekka le găsea irezistibile. Avea să se mijească de ziuă abia peste vreo oră. Probabil că nici nu voia să știe. Putea să întrezărească nisipul și linia fosforescentă a apei. nu crezi? — Așa. ocazional. un sunet care ajunse până la ea în același timp cu Brianna. Nu avea cum să fie adusă „pe calea cea bună”. rece. apropo. Simți mai degrabă decât auzi un iureș de aer. Și toate gândurile de a se schimba. adică înfometarea. dacă era să fie cinstită. Dar. Așa că Dekka își păstrase deopotrivă și iubirea. încât n-avea nimic împotriva anghinarei la micul dejun. așa cum nu alesese să fie negresă. Dekka scotoci prin dulap și dădu peste o anghinare fiartă. Brianna era zgomotoasă. dar erau mai bune decât alternativa. Dekka o întâlnise pe Brianna. și? Drăguțe pijamale. Se ridică din pat. de a deveni „normală” se evaporaseră. de la raionul de tractoriști? . pentru că astfel viața i-ar fi fost mult mai ușoară. Sam o crease pentru ea. O luă cu ea jos. Dar la Coates. ca un bec imponderabil. Era întuneric beznă. Dekka încercase să caute indicii care să-i arate că și Brianna era gay. O visa pe Brianna? Habar n-avea. Erau o grămadă de anghinare de mâncat în FAYZ. Magie. Coates avea reputația de a-i aduce pe copiii cu probleme pe calea cea bună. Probabil că era un lucru bun sau cel puțin socoti așa. Dar magia nu mai era nimic nou în FAYZ. Până la urmă. Nu erau tocmai ouă cu șuncă și chifteluțe din cartofi. Iar o parte din Dekka voia să fie adusă „pe calea cea bună”.

Jack. știi asta? Dacă e ceva ce avem din belșug. Oricum ar fi. câteodată gripa poate fi fatală. spuse Brianna. Tu vii la mine. bine. Pune-l undeva nelocuit. atunci alea sunt casele. Dar tu nu pricepi: Jack tușește. iată care e planul meu. Pot să sper. Spuneai ceva. zău. — Îhî. — Sunt confortabile. Mda… — Asta dacă nu cumva vrei să vin doar să-ți țin companie. după câte putea Dekka să-și dea seama. — Mda. — Ha. Dacă-i fluturai o tastatură pe la nas. nu? . — Nu. da? Și îl faci să leviteze. urând tonul plin de speranță din vocea ei. Deci. Ușa se trânti în urma ei. spre disperarea lui. incapabilă să-și ascundă dezamăgirea că Brianna îi refuzase ajutorul oferit. vorbim. nu-i bai. Doar n-am zis că are antrax sau ciumă bubonică. spuse Dekka în gol. — Vrei să verific sus dacă nu am niște medicamente pentru răceală? Brianna îi arătă o sticlă pe jumătate plină cu lichid roșiatic. dezvoltase o putere de mutant. Tot ce voiam să zic e că tu ai forme – nu ca mine – și ar trebui să fii mândră de ele. — Gripa de obicei trece singură după o săptămână și ceva. își dădu cu părerea Dekka. Când vorbeai. Așa că a venit la mine. — Mi-a stricat patul! — E în patul tău? — Nu voia să riște să distrugă niciunul dintre computerele lui tâmpite de la el de acasă. Asta dacă nu e un guturai. sau mai știu eu ce. oarecum dezumflată. făcea orice îi cereai. Hai. — Mie îmi sună a gripă. Apoi dispăru. — Jack e bolnav? îi reaminti Dekka. corect? Dacă e în aer. — Desigur. Îl doare tot și e întors pe dos. Tușește. răspunse Dekka cu blândețe. pentru tine și alți doișpe dintre prietenii tăi cei mai buni. Tocmai Computer Jack. spuse Dekka. Dekka își reprimă gelozia pe care o simțea pentru băiatul bolnav de care avea grijă Brianna. ascunzându-și un zâmbet. Era puternic cât zece bărbați maturi puși la un loc. Nu că Brianna ar fi observat așa ceva. Computer Jack era un geniu informatic care. Iar acum îmi face mie praf casa. da? — Ah. — Mda. — OK. zise Brianna. zise Dekka. se îndoaie de durere. Culcă-te la loc. Mersi. — Ești nebună. nu? Dekka se uită la Brianna cu ochi cercetători. nu moare Jack dintr-atât. n-avea nici cea mai mică urmă de conștiință. — Nu. zise Brianna. nu poate să strice nimic. — Am fost deja. da? Poate că mai bate și din picior sau bate cu pumnul în pat.

Mirosul îi ținuse treji toată noaptea. Stângul. O oră mai târziu. • PATRU 62 de ore. Picioarele. Toți potențialii dezertori de la Coates dezertaseră deja. Caine nu spuse nimic. Dar știa că bogatul ei păr negru era acum fragil și decolorat. Caine o găsi pe Diana. Ea era ascunsă în umbră. Nu-i făcea pe oameni să creadă că văd monștri. ghici Caine. Drake n-ar fi ezitat. O dovadă de respect. Nu mai arăta de paisprezece ani. și furia. aproape invizibilă în lumina slabă. în Perdido Beach. Drake nu s-ar fi holbat la… la chestia aia de pe masă. mai rămăseseră cincisprezece cu toții. Nu mâncau bine cei din Perdido Beach. Și de o mână de ratați și ciudați. Și o negrăită dorință ca el să li se alăture în fărădelegea lor. îi aduseră un picior. De îndată ce Bug plecă. cu chipurile mânjite de grăsime. Dar la fel erau și umilința. Mâinile îi erau ca niște bețe. copiii aveau mâncare. Acest obiect mult prea familiar. încercând să nu gândească. — Trebuie să încercăm. Și acum. Caine încă se mai putea preface că ea era ca Diana cea de demult. Nu multă. Doar strălucirea ochilor ei și conturul unui obraz supt se distingeau. Bug e un mare cititor. Stătea țeapăn. Fusese nebun de legat. În întuneric. dar măcar îi venise în ajutor într-o bătălie. Bug găsise o roabă și-l dusese pe Panda la școală. Erau zile când Caine aproape că îi ducea dorul lui Drake Merwin. spuse Caine fără niciun fel de introducere. — Bug a citit o revistă? Da. în ora dinaintea răsăritului. Numai unul singur era cu adevărat de folos în caz că se isca vreo problemă: Penny. ci de patruzeci. Arcurile scârțâiră. încercând să nu-și . dar era doar un ecou al râsului ei de altădată. Drake era un monstru. Cei care rămăseseră erau copiii cu prea multe probleme. O gambă mai exact. Pielea îi era pământie și aspră. așa prăjit și înnegrit cum era. șopti Diana. Penny aducătoarea de monștri. Stătea pe un fotoliu în camera ei. La urma urmelor. Caine începu să tremure. După moartea lui Panda. știi că minte. N-a fost niciodată pe insulă. dar Caine știa că amenințarea foametei nu mai plana asupra lor. 33 de minute Îi aduseră un picior. ca niște ace tremurătoare. Foamea era o forță grozavă. poate. Frumoasa Diana. Caine încă era conducătorul tribului din ce în ce mai restrâns de puști de la Coates. Dar mâncau mai bine decât copiii de la Coates. Diana reuși să râdă. În vale. așa cum făcea Penny. cu mâinile mult prea murdare de sânge… Totul ținea acum de Caine și Diana. — A citit despre ea în nu știu ce revistă. El împreună cu alți câțiva copii făcuseră un foc din crengi rupte și bucăți de birouri. — Caine. Caine se așeză pe pat. privind cum primele raze ale răsăritului atingeau vârfurile copacilor. cum să nu.

Am un plan. Încă nu se obișnuise cu asta. Bug avea puterea de a se plimba nevăzut. Diana. Trebuia să-i spună lui Astrid. atunci derbedeii lui Zil. se pare. — Nu poți să pleci și să mă lași singur. N-aș vrea să ratez petrecerea cumva. pe care nu se deranja să le strecoare pe nevăzute la Coates. Poate nu Sam. Unul dintre lucrurile pe care le îndrăgea la ea. Încetează să mai încerci să fii de toate pentru toți. — E tot ce am. — Mi-ai face o favoare. spuse Diana. dar ceilalți. Da. Tulburat și de discuția cu Astrid din dormitorul lui. sau Brianna. răspunse Diana.aducă aminte. acea aplecare spre răutate. în mare parte șterpelind mâncare doar pentru el. Dacă nu ciudații. îi șopti Diana. Să ne predăm. în același timp. Încetează să te mai joci de-a eroul. trăgând cu urechea la ce spuneau copiii. Se simțea tulburat de întâlnirea cu Orsay. N-ai ajuns la capăt încă. Ședea în tăcere. De ce nu-i spusese despre Orsay? Pentru că Orsay spusese același lucru ca și Astrid? Las-o baltă. Și. O făcuse oare? Comisese ea însăși păcatul? Sau îl mirosise pe el și acum îl disprețuia? Chiar voia să știe? Avea să fie în stare să uite mai târziu că buzele ei atinseseră acea carne? — Caine. — Trebuie să mergem la Sam. Asta și pe tine. Așa că ne vor da de mâncare. Am trecut de faza asta. Era șefa consiliului orașului. pur și simplu? Sau tu… tu ai putea să mă… Felul în care se uita la el îl făcea să vomite. Diana. citind reviste rupte. Sau să ieșim de îndată ce se ivește șansa. spuse Diana sec. Chiar și numai pentru a-l ajuta să înțeleagă. De ce nu murim. spuse el. — Da. — Nu. Nu ne vor ucide. Nu. ca Dekka sau Orc. Astrid avea să analizeze pe îndelete. să-i raporteze tot ce aflase. urându-se pentru că ajungea s-o implore. de ce continuăm? întrebă Diana. Caine. N-am s-o fac. pentru a găsi un sens în toată povestea. Sam. — Ți-am salvat viața. • Sam se plimba pe străzile liniștite. În oraș. — Bazat pe o poveste imbecilă a lui Bug. Eu… — Tu ai un plan. și o ordine logică. Dar. batjocoritor. Trebuia. în mod oficial. Caine îi asculta respirația. — Ne vor ucide dacă ne predăm. ca să fim răpuși unul câte unul. La Coates încă mai aveau o idee destul de clară despre ce se petrecea în oraș. Luni în șir Sam fusese . Încercând să nu-și dorească să fie mai multă mâncare. Sau putem să stăm aici și să murim de foame. Diana abandonă discuția. nu-i așa? Astrid nu era doar prietena lui. Sam nu va putea să-i oprească. Astrid voia legi și un sistem. Dar nu era atât de simplu. — Cu toții plecăm. adăugă el. Noi suntem cei răspunzători de întreruperea curentului. — Nu poți face asta. Toți. — Da. Se ducea prin Perdido Beach în fiecare zi.

își dădu el seama. împlântate vertical în pământ. În timp ce Astrid și restul consiliului se jucau de-a Părinții Fondatori ai Statelor Unite. Sam o văzuse la un moment dat plimbându-se prin visele lui. De ce-ar fi fost acolo brazde de . și el o acceptase ca atare. unele fără nicio noimă. Zil își făcea de cap. Se simțea eliberat. Își repeta asta: se simțea eliberat. Se încruntă. Nu mai exista curent electric pentru a asculta muzică. Picioarele lui călcau pe pământ moale. altele romantice. Fiecare vitrină era întunecată. ceva ce nici el nu fusese în stare să vadă? De ce gândul acesta îi provoca atâta durere? Era periculos. fuseseră sparte ulterior de vandali. pe vremea când monstrul nu fusese încă distrus. În locul acela Zil încercase să-l spânzure pe Hunter. mesaje de ură și furie. dar așa fusese situația. Blocul de lângă ea arsese până în temelii. Sam nu suporta să se ducă acolo. totul putea degenera. fără să-i ceară cineva socoteală. Erau cioburi de sticlă peste tot. Vitrinele magazinelor și treptele primăriei erau acoperite de graffiti. Niște însemne improvizate – cruci de lemn. În locul acela atacaseră coioții. o încercare ineptă de a face o Stea a lui David. Și acum nu mai era el șeful. Sam se opri în mijlocul pieței și privi în jurul lui. dacă îi spunea lui Astrid. Și ea. câteva scânduri simple. Putea să-și imagineze ce ar fi făcut Astrid. ce s-ar întâmpla? Dacă pe el îl tulbura așa de rău… Va trebui să aibă o discuție cu Orsay. Biserica era pe jumătate distrusă. Dar era și frustrant. și fătuca aceea care era cu ea. Să lege totul de ideea de liberă exprimare sau cine mai știe ce. Ferestrele. Să-i spună să înceteze. Fiecare copil îngropat – în număr mare – era un eșec personal. McDonald’s. Era posibil? Exista oare chiar și o infimă șansă ca Orsay să intre în contact cu lumea din afară? Puterea ei – abilitatea de a pătrunde în visele altora – nu putea fi pusă la îndoială. Dar asta? Să spună că poate să vadă visele celor din afara FAYZ-ului. Acum putea să-i forțeze puțin mâna lui Orsay. s-o constrângă să se oprească. poate că și ea ar fi înțeles pericolul. Într-unul din colțurile pieței erau mormintele.la conducere. N-avea nevoie de lumina de sidef a nopții ca să-și dea seama că spațiile odinioară verzi și frumos îngrijite erau acum năpădite de buruieni. era închis. Dar. cândva un soi de club administrat de Albert. Să fie oare adevărat? Să fi visat Orsay visele mamei lui? Să-i fi vorbit ea lui Sam? Să fi văzut ea ceva în el. Fiecare intrare era cufundată în umbră. doar pentru că era un mutant. Era cineva pe care nu reușise să-l mențină în viață. dar Astrid se pricepea mai bine la teorii decât la a se confrunta direct cu oamenii și a le spune să se oprească. gaiafagul. Gunoiul acoperea fântâna arteziană. Dacă toți ceilalți copii ar auzi-o pe Orsay vorbind așa. Chestia cu Orsay de pe plajă îl dăduse peste cap. iar cele mai multe. Sau poate că nu. Nu dorise asta. Cineva răsturnase majoritatea pietrelor de mormânt și nimeni nu avusese încă timp să le pună la loc. care nu fuseseră sparte în timpul luptelor. Și o folosise pentru a-l spiona pe cel mai mare dușman.

Mișcare! Sam sări înapoi și trase o rază de lumină în groapă. Cineva scrisese ceva cu un marker permanent pe fruntea fetei. Ținea strâns în brațe o păpușă. Țărână peste tot. gata să lovească orice l-ar fi putut ataca. Se chinuia să respire. înspăimântată. Sam mări intensitatea luminii și aplecă mâna deasupra gropii. atent să n-o sperie. Peste gură avea bandă adezivă. Problema numărul unu. Nu vor să cânt. Lumina din palma lui Sam dispăru. Inima îi bubuia în piept.pământ? Sam ridică mâna stângă deasupra capului. Văzuse ceva mișcându-se și. Încet. Vie. să tragă din nou. Făcu lumina mai puternică. Îmi pare rău. — Jill. În mijloc. o groapă. Hainele îi erau înnoroite. Se uită înăuntru. își spuse Sam în sinea lui: ocupă-te de Zil. minți el. Fetița țipă când îi dezlipi banda adezivă din păr. s-o târască. Trebui s-o tragă. — Mi-au… mi-au spus că… de ce… nu putu să termine. spuse ea și dădu din cap. Era o lumină verzuie. Ajunge. — Nu! țipă el. dar pământul sfârâia și pocnea acum. — O să fie bine. plângând. Îi dezlipi banda adezivă de pe față. Se împiedică și căzu pe spate în țărână. era cazul să se ocupe de Zil. Nu era destul de puternic s-o ridice de-a dreptul de-acolo. Era ceva în legătură cu . se chinui s-o ajungă și îi apucă mâna întinsă spre el. Nu arsă. Fetița ridică privirea și se uită la el. Sam privi în groapa din care o scosese pe Jill. doar cu o mână. iar și iar. În palmă i se formă o minge de lumină. și nu o movilă. Se prăbuși în brațele lui. — Tu ești Jill. Ochii ei albaștri îl implorau muți. Lumina țâșni fără niciun sunet. Sam era și el acoperit de noroi și abia își trăgea răsuflarea din pricina efortului. Nu fu chiar atât de ușor. acolo unde n-ar fi trebuit să fie una. văzuse și ce era. când țintise cu lumina lui strălucitoare. Cuvântul era „Ciudată”. parcă împrăștiați de o lopată. Și. Dar era vie. — Cine ești? o întrebă Sam. nu te-am recunoscut de prima dată. Sau nu. ci mai mult bulgări. Părul îi era murdar. Dar reuși să vadă că pământul fusese răscolit. devenind sticlos. Privi peste buza deschizăturii. Fie că o să fie pe placul lui Astrid și al consiliului sau nu. plângând din nou. care întuneca umbrele. Observase ceva straniu. o cuprinse pe după umerii tremurânzi. dându-și seama în același moment că făcuse o greșeală. luminând prudent. Se târî înapoi pe marginea gropii. Sam se așeză pe burtă. să se proptească mai bine. O gaură în pământ. Cineva o înfășurase în jurul capului. era acoperită de noroi din cap până-n picioare. observând-o cu atenție pentru prima oară. până să o scoată din groapă.

ea… ceva deloc în regulă. Oroarea nu consta în faptul că fetița căzuse într-o groapă. Sam trase forțat aer în piept. . Îl trecură fiori pe șira spinării. Oroarea era groapa însăși.

A trecut mai mult de o lună. nu mai e ca înainte. Când se întoarse spre Sam. Edilio luase asupra lui sarcina de a săpa mormintele. Dacă le spunem așa ceva. Cei doi stăteau unul lângă celălalt. — Deci. — Deci. nu trebuie să spunem nimănui despre asta. Din prima zi în care se ivise nevoia. mult prea adâncă. — Dacă știu ei. Nu rămâne nimeni viu în pământ atâta vreme. — Avea chestia aia pe ea. spuse Edilio tremurând. nu? — Tu a ce crezi că arată? — E prea adâncă pentru cât de îngustă e. Nu ne-am dat seama niciodată ce era. plimbându-se aiurea în miez de noapte. Ne-am gândit că e moartă. N-avea cum s-o facă cineva cu lopata. spuse Edilio. — Sam. . În gaura mult prea îngustă. Edilio se uită în groapă cu neîncredere. Sam încuviință: — Da. Sam lăsă capul jos. răspunse Sam. N-a văzut groapa și a căzut în ea pur și simplu. — Da. știe toată lumea. — Madre de Dios. fătuca a căzut în groapă. Le știa pe fiecare în parte. tu nu gândești normal. • CINCI 62 de ore. îl trezi și îl conduse în piața orașului. N-am putut s-o dezlipim. La groapa din pământ. 6 minute Sam o duse pe Jill la Mary Terrafino. Se frecă la ochi și scutură cu putere din cap. șopti Edilio. — Nu chiar. avea ochii mari de uimire. Acum avem un consiliu al orașului. spuse Sam. Ce… cine… a fost îngropat aici? — Brittney. — Edilio. privind în groapă. nu? — Chestia aia. — Bună întrebare. Apoi îl găsi pe Edilio. zise Edilio. spuse Sam fără chef. deci ce-ar fi contat. răspunse Edilio. A fost o noapte ciudată. Edilio nu era deloc în apele lui. — Ești cât se poate de calm. întregul oraș o ia razna. — Păi. Știi a ce arată. știm amândoi foarte bine ce era. la creșă. știa perfect cine era și unde. am îngropat-o de vie? — Frate. Edilio se uită în groapă cu și mai multă atenție. și de unde a apărut groapa asta? întrebă Edilio. — Sam. Frate. nu mai au nevoie și de asta. Lumea oricum are destule pe cap. A fost săpată de jos. răspunse Sam. Își făcu și cruce. Se presupune că ei trebuie să știe ce se întâmplă. groapa asta n-a fost săpată de sus.

— Mda. până nu începe să apară lumea. tot i- o plasase lui Mary în brațe. nu-i decât un cretin. Mă îndoiesc. și încă pe vreo câțiva și să mai încerce o dată să facă ceva ordine în . Exact de ce avea Mary nevoie: încă un puști de care să aibă grijă. Am nevoie să pot să fac ce am de făcut. — Evident că o știu. Să umplem asta repede. spuse Sam. Tu-mi ceri cumva să nu-i spun lui Astrid nici despre asta? Adică. îi răspunse Sam. Îl luă pe Edilio de braț și-l trase mai aproape de el. în cele din urmă: nu era corect din partea lui să-i ceară așa ceva. frate. mă duc să găsesc vreo câteva lopeți. dar e atât de prinsă de ideile ei despre cum ar trebui să organizăm totul. ar trebui s-o întrebi pe Astrid. Astrid și Alfred? Și John? Ca să nu mai zic de Howard care. eu aș mai aștepta puțin. Dar. ce să zic. nu prea ar avea cum. O iubesc pe Astrid. — O știi pe fata aceea. Edilio nu mai scoase niciun cuvânt. știm amândoi. Știa că era adevărat. — N-am idee. dar. — Care-i faza cu Orsay? Sam ridică din umeri. fără să stea tot timpul cineva după mine. nu mi se pare OK să-mi pui mie în cârcă toate astea. să mi se uite peste umăr. oricum ar fi fost. — Are impresia că e nu știu ce profetă. spuse Edilio. Mai ales lui Sam. Îi spuse pe o voce scăzută: Edilio. Orsay? întrebă Sam. spuse Edilio. — Mda. — Profetă? Vrei să spui că e ca moșii ăia din Biblie? — Se poartă ca și cum ar putea să intre în contact cu cei de dincolo. — Și e adevărat? întrebă Edilio. Sam știa asta foarte bine. — Evident că avem nevoie. Noi doi am fost în toate luptele de la apariția FAYZ-ului încoace. Ea se pricepe la genul ăsta de chestii. Dar. cu adevărat. Și pentru binele tuturor. încât nu mă lasă să fac ce am de făcut și ce trebuie făcut. — Știu asta. Până se pune consiliul pe picioare și reușește să-și întocmească toate regulile. Mary aruncă o privire plină de jale prin creșă. Sam nu-i răspunse. Avem nevoie. cineva trebuie să mențină lucrurile pe linia de plutire. Ce dezastru! Va trebui să îi cheme pe Francis și pe Eliza. — Fă-mi o favoare și ține-o sub observație. Nemaipomenit. mă pui în situația de a ascunde două chestii mari față de consiliu? — E pentru binele lor. Ar fi fost aiurea din partea lui să-i forțeze mâna lui Edilio. • Jill era prea mare pentru creșă. fu Sam de acord. nu? — Probabil. vezi tu. Dar era greu să spună nu. Zil alungă mutanții din casele lor și cineva sau ceva tocmai s-a sculat din groapă. Doar că… ascultă. ce fel de experiență au. Adică. — Frate. Aproape că era să murim împreună. Cu părinții și toți ceilalți. Sam. — Ia stai. avem nevoie de niște reguli pe-aici. e o chestie temporară. Avea dreptate. între timp. — Bine. Corect? Edilio oftă într-un final.

Copiii trebuiau ținuți constant sub observație. total lipsită de chef. Mary nu era convinsă că voia să afle mai mult. Mary aproape nu-i răspunse. — Nu vă faceți griji: nu voi cânta. Toți vrem acasă”. De câte ori ceruse Mary ajutor în privința asta? Magazinul de bricolaj fusese jefuit de multe ori. Jill. — Vreau să mă duc acasă. — Bine. că n-am reținut. și făcu vreo câțiva pași nesiguri spre Francis. draga mea. dintre creșă și magazinul de bricolaj. Poate că asta nu era printre prioritățile lor. de-acolo. zise Mary. de îngrijorare și suferință. — Care e cântecul tău preferat? o întrebă Mary. cred. Copiii nu erau întotdeauna disciplinați. — Nu știu. Jill părea rușinată. — Cine? Jill ridică din nou din umeri. toți vrem asta. — Să știi că îmi pare bine să te cunosc. și pioneze împrăștiate peste tot. Mary voia să-i spună: „Da. Frații și surorile mai mari își pierdeau câteodată cumpătul cu cei mai mici. Multe probleme de rezolvat. Dar ceva în felul în care Jill vorbise… — Normal că poți să cânți. Era sătulă de toată înțelegerea pe care o afișa. spuse Jill. poți să stai cu noi o vreme. atunci… știi de ce a trebuit să pleci de la tine de-acasă? — Mi-au spus că… o să pățesc ceva rău. iar topoarele și baroasele. Poți să stai aici o vreme până ne hotărâm ce să facem. Mary văzuse niște lucruri… niște lucruri pe care nu le-ar fi crezut posibile. insistă Jill. drăguța mea. — Mai bine nu. în mare parte. Dar învățase că ironia și sarcasmul nu prea ajutau când venea vorba de micuți. și lămpile de sudură dispăruseră. — Jill. dar încă mai erau cuie și șuruburi. Jill se întoarse. Mary se forță să zâmbească fetiței care se uita la ea sumbru și strângea păpușa la piept cu putere. — Îmi pare rău. dar cum te cheamă. — Păi. Jill ridică din umeri. O îmbrățișă pe copilă. Perdido Beach era o comunitate într-o stare constantă de frică. . Atât de sătulă de responsabilitatea pe care o purta fiecărui copil al nimănui din Perdido Beach. Francis îți va spune care sunt regulile. iar Mary scrâșni din dinți. OK? El e băiatul ăla voinic din colț. și… Mary respiră adânc. Pe de altă parte… Se uită în jur cu tristețe la celofanul alb-lăptos care acoperea spărtura peretelui distrus de explozie. și cereau plasturi care nu mai existau de multă vreme.haosul ăsta. — Ce ți s-a întâmplat? De ce umblai pe străzi? o întrebă Mary. pentru că obișnuiau să treacă întotdeauna de-a bușilea pe sub folia de plastic și sfârșeau prin a se împunge și înțepa cu șurubelnițe și apoi plângeau și se băteau. Consiliul avea multe de făcut. — Mi-au spus că trebuie să dispar.

Când Jill se opri din cântat. Mary avu sentimentul că tocmai îl cunoscuse pe președinte sau ceva asemănător. aproape păru că își pleacă fruntea în chip de rugăciune. spune-mi Orsay. Nerezza era foarte diferită de Orsay. Eu și Eliza o să ne ocupăm de micul dejun. — Deja? Mary scutură din cap să se limpezească. — Mary. făcând prezentările oficiale. — Mama Mary. Și a venit să te vadă cineva la fel de minunat. Când Francis veni s-o trezească. încât Mary o îndrăgi. Era atât de slabă și de fragilă. — Mă duc doar să stau puțin întinsă. O colindă de Crăciun. spuse el. strânse păpușa la piept și adormi. Mary nu-și aducea aminte s-o mai fi văzut până atunci. Mary. — Tu ai… Francis încuviință încet din cap. și gurile se destinseseră în zâmbete calde. spuse el. What child is this who laid to rest{3} on Mary’s lap is sleeping? Whom angels greet with anthems sweet While shepherds watch are keeping… Și lumea se opri în loc. Nerezza. Orsay. Francis îi atinse mâna lui Orsay și. avea impresia că nu trecuseră câteva minute. Târziu – cât de târziu. zise ea pe un ton domol. prins într-un soi de coadă lejeră într-o parte. Mary n-avea de unde să știe – Jill se așeză pe un pătuț liber. pe jumătate formate. Dar o cuprinse somnul. Încăperea se cufundase în tăcere cât timp ea cântase. spuse apoi Francis. să-mi odihnesc puțin picioarele. Părea aproape un copil mic. scumpa mea. — Trebuie să plec. Privirea ei nu părea să vrea să se concentreze. Apoi îi așeză o mână pe umăr și îi spuse: Ești un om nemaipomenit. — Îndată. Ochii îi erau plini de lacrimi. Mary stătea închisă majoritatea timpului în . Fiecare copil rămăsese stană de piatră. ca și cum ar fi încremenit. Pe de altă parte. Jill începu să cânte. neînțelegând foarte clar ce-i spunea Francis. insistă Mary. spuse Mary. Avea ochi verzi. știind doar că e cineva care vrea s-o vadă. pentru o clipă. piele măslinie și un păr negru și lucios. Mary se ridică. — Aș vrea să te aud cântând. trebuie să dormi puțin. Dar toți aveau ochii vii și aprinși. Trebuie să-mi iau întâi la revedere de la copii. vrând-nevrând. Și aceasta este prietena mea. Jill. — Te rog. Mary se uită la Francis. ea e profeta. spuse el. — Profetă.

— Profeta ar avea grijă de ea.grădiniță. N-avea cum. Se uită la Nerezza. Dar nu se putea nega efectul puternic pe care părea să-l fi avut asupra lui Francis. Mary nu mai știa cum să i se adreseze. spuse Nerezza. Apoi îi spuse lui Orsay: Trebuie să mai văd niște oameni și nu prea am timp. El trebuia să fi fost cel care îi spusese lui Orsay despre Jill. — Nu e vorba despre asta. Francis părea să își pună cuvântul pentru Orsay și Nerezza. Am avut un vis despre… și apoi se opri. De unde știați că e aici? — A fost scoasă forțat din casa ei. Mulțumesc. Se îndreptă din umeri și înclină ușor capul în fața Nerezzei. în urma lui Francis. pentru că e o mutantă. aș vrea să fac asta. o tipă ciudată. pentru prima dată. Cu siguranță e prea mare. Nu știa care era treaba cu Orsay. Cel puțin așa i se părea lui Mary. — Să mă ajute? Mary începu să râdă. dar ea nu-i băgase în seamă. Acum fratele ei e prea speriat și prea slăbit ca să aibă grijă de ea. — Da. — Poftim? — Numele ei este Jill. ca și cum ascundea niște sentimente pe care le simțea cu toată ființa. Nerezza respinse nerăbdătoare ideea. Se încruntă. Mary se uită la Orsay pentru confirmare. Dădu din cap încet. ca și cum nu știa foarte clar despre ce vis era vorba. Abia după câteva secunde Orsay își dădu seama că era rândul ei să vorbească și spuse: — Da. Orsay nu părea să știe ce să spună. cu un gest din mână. interiorizată și chiar puțin cam dură. Mary avu senzația că o făcea intenționat. se întoarse repede pe călcâie și ieși. spuse Nerezza. Francis zâmbi ușor stingherit. Și asta nu era prima dată când Mary fusese nevoită să ofere adăpost temporar unui copil mai mare care apoi găsise alt loc unde să mănânce. Îi auzise pe puști vorbind despre Orsay ca despre cine știe ce profet. fără doar și poate. îți mulțumesc pentru că mi-ai arătat calea cea dreaptă. Lui Orsay păru să i se facă rău. — Profeta dorește să te ajute. Profeta ar vrea să adopte un copil care a sosit aici de curând. Sau așa i se păru lui Mary. am destui voluntari. — Da. Dar. fu Mary de acord. . Mary. Profetă. Părea ca și cum ar fi vrut să scuipe ceva. De fapt. Numai că la grădiniță nu aveau loc și pentru copii mai mari. știi asta. dar Nerezza era. — Bună… Orsay. și-și scrâșni dinții. care se grăbi să umple golul. Chipul Nerezzei era de necitit. Și. — La mulți ani de ziua renașterii tale. e prea mare pentru grădiniță. cu asta. interveni Orsay. Ceva nu-i dădea pace lui Mary. în timp ce Mary dormise. — Jill? repetă Mary. așa că nu socializa foarte mult. Își dorește să facă asta. Fetița terorizată de Zil? Nu e aici decât de vreo câteva ore. Mary. Oamenii spuneau tot felul de ciudățenii și nebunii. răspunse Francis. nesigură.

Ca un bebeluș. nu mai era un bebeluș. Dacă trebuia neapărat să spună. Nu făcuse niciodată în patul ăla. N-o văzuse. câteodată. nu credea. Erau nopți când nu făcea în pat. Așa udase patul. • Justin mai făcea noaptea în pat. Numai că lui Justin nu i se întâmplase înainte. dar numai un pic. Dar încă mai făcea în pat. Se dusese să vadă dacă mămica lui era acolo. i se făcuse atât de frică. încât fugise de-acolo și venise înapoi la mama Mary. îi spunea mai degrabă lui Francis. pentru că mama Mary arăta de parcă avea să i se facă rău. Dacă Jill este de acord. Doar ca să se uite la ea și să se convingă că era reală. . cu patul lui cu tot. Plânsese când îi spusese mamei Mary. Și când deschisese ușa și intrase în casă. pentru că. iar ea îl asigurase că nu era mare lucru. Pentru că. Atunci avea doar patru ani și jumătate. Acum probabil că nu i-ar mai fi frică. Îi spusese mamei Mary. asta se întâmpla. Iar ochii Nerezzei sclipiră de satisfacție. nu băuse apă deloc toată ziua. Și probabil că nici n-ar mai face în pat dacă ar sta în casa lui adevărată. Dar știa unde era casa lui. iar ceilalți copii călcau peste ea și probabil că din cauza asta și făcea iar în pat. Nu mai udase patul demult. Mary se încruntă. Mai trecuse pe acolo de-atunci. mai mare decât majoritatea copiilor de la grădiniță. Dar acum era mai mare. Două fete mari veniseră și o luaseră pe fata aia care cânta. încercând să-și dea seama de ce fusese Francis așa de grăbit să plece. Nu mai era la fel de bună cum fusese cândva. Avea cinci ani acum. poate să stea cu tine. uneori. practic. Nu-i plăcea să-i spună. casa lui cea adevărată. spuse Mary. Orsay zâmbi. Și totuși. o simplă saltea. dar acum avea cinci. Justin nu avea pe nimeni care să-l ia de acolo. Nu când o avea pe mămica lui cea adevărată. Renaștere? Ce însemna asta? — OK. Numai că aseară uitase că nu trebuia să bea apă. Casa lui dinainte nu era foarte departe. că se mai întâmpla. Avea cinci ani. Dar acum avea un pat urât pe podea.

tulburătoare: avea nevoie de timp să gândească și să pună la punct un plan de bătaie. — Ah. — Ce fel de pește crezi că e ăla? o întrebă Sam pe Astrid. da? Sam făcu o mutră amuzată. — Cred că e o mostră de Pesce necomestibilis. 17 minute Lumina zilei. cu doar două caracatițe mici. Tocmai am aruncat în tine cu un ergo. Trecură pe lângă standul de pește. Ergo. Mallul fusese amenajat în spațiul locului de joacă al școlii. Pe el era scris: „Marea artă a fructelor de mare ale lui Quinn”. Sam. coșuri din acelea cenușii care erau folosite pentru a căra vase. Sam zâmbi: — Știi. care era deja aproape gol. Fata se uită mai cu atenție la așa-zisul pește. și el și-ar putea vedea în liniște de treaba lui. strălucitoare și clară. Și avea de gând să-i spună tot adevărul. Crezi că poate fi mâncat fără probleme? Astrid oftă dramatic. Ea îi aruncă o privire critică. Am cumpărături de făcut. Încearcă să ții pasul. Jill. Era de preferat întotdeauna să te duci în fața consiliului cu un plan bine pus la punct. Coșuri de plastic fuseseră aliniate. — Bine. de îndată ce afla cum să se descurce cu toate astea. scris mic: „O inițiativă AlberCo”. — Pesce necomestibilis? Necomestibil? Glumă. Sam se opri. m- am împiedicat în propriile picioare. — Ai de gând să-mi spui de ce erai acoperit de noroi din cap până-n picioare azi- dimineață? — M-am împiedicat și am căzut. • ȘASE 57 de ore. — Frate. — Foarte impresionant. un geniu adevărat ar fi știut că n-am să mă prind. Ha! Ai auzit bine. Nu era tocmai o minciună. câteva zeci de scoici și un pește mic atât de urât. Nu dură mult. Îl împinse deoparte. am făcut o glumă cât se poate de ușoară pentru tine. Standul de pește era o masă pliantă târâtă de la cantina școlii. Sam. o luă de braț și o întoarse spre el. se corectă Astrid. nu ești un geniu adevărat. lipit cu bandă adezivă. Iar mai jos. O trase aproape. hai. în felul acesta ei ar putea să-i dea acordul. Vrei să mănânci sau vrei să… frate? — Vreau să frate… întotdeauna. În felul acesta copiii mai . îi șopti el în ureche. în întuneric. Fusese o noapte ciudată. Sam și Astrid mergeau prin mall. Când am văzut-o pe fata aceea. douăzeci și trei. Era parțial adevărul. Mai ales din partea unui băiat care cunoaște douăzeci și două de feluri de a folosi cuvântul „frate”. atârna de partea din față a mesei. spuse ea. Un semn de carton îndoit. încât nimeni nu avusese curaj să-l cumpere. Ea îi aruncă o privire compătimitoare.

Trebuia să existe o altă explicație. desculți sau cu pantofi care nu li se potriveau. Dacă avea să mai rămână ceva apă în el. îmbrăcați în ținute bizare. Sam se străduise să fie răbdător. Sau se măsurau din cap până în picioare. raton. de undeva de pe dealurile din afara orașului. Însă toată lumea era de acord că un șobolan la grătar era de preferat unuia fiert. Sam socoti că arătau ca versiunea pentru copii a vreunui film despre sfârșitul lumii și nu era prima dată când avea impresia asta. pe care apoi le discutau și pentru care se certau. care strânseseră niște panouri solare. Nu se aștepta cu adevărat s-o vadă pe Brittney plimbându-se pe aici.mici puteau să vină și să se joace cât timp cei mari își făceau liniștiți cumpărăturile. în ținute de damă. Asta era nebunie curată. să se preocupe de elaborarea unui set de legi. haine și alte mărunțișuri. până în momentul de față. Calculaseră că mai aveau șase luni până rămâneau fără apă. în timp ce ei își pierdeau vremea . sprijiniți de spătarele scaunelor. alții doar pierdeau vremea. Sux Xchange. cu picioarele ridicate. „Restaurantul” își schimba numele o dată la câteva zile. șobolan sau coiot –. tot era cu ochii în patru. așa că până și puștii care preferau să-și gătească singuri mâncarea sfârșeau prin a reproduce aceleași experiențe. Apa potabilă trebuia adusă acum cu camionul dintr-un rezervor pe jumătate gol. De când luase ființă și până acum. Astăzi se numea „Ce MLM?”. Unii mâncau. nu se confruntase. astfel încât camioanele să fie menținute operaționale cât mai mult timp posibil. Afumătura à la Tom și Le Grand Barbecue. Ceva mai departe fusese instalat un grătar cu lemne. dar. Dedesubt. avea cam același gust: afumat și ars. Erau înarmați. Solar Total – unde doi puști foarte întreprinzători. fără să ajungă vreodată la vreo concluzie. chipurile. le foloseau pentru a încărca baterii. Sam își dădu seama la un moment dat că el însuși se uita cu mai mare atenție la fețele celorlalți. Înfulecat pe fugă. cu pălării dintre cele mai ciudate pe cap. Ce-ar fi făcut într-adevăr dacă vedea o fată moartă plimbându-se prin zonă era ceva la care trebuia să se gândească. Într-o ordine oarecare. Dar. sau legumele și să le gătești pentru o sumă modică. Ca mai toate deciziile Consiliului. asta era o problemă cu care. un stand de carte. pe care îl identificai după numele Coloane Îndoite. Marea Râgâială. Odată fript pe cărbuni aproape orice – căprioară. Puteai să-ți duci acolo peștele sau carnea. cu litere mici era scris: „Ce Mâncăm la Masă?” Copiii leneveau la două dintre cele trei mese șubrede. Benzina era strict raționalizată. Oricât de ciudată putea să fie viața în FAYZ. un talcioc de jucării. cu siguranță nu mai era unt pe nicăieri. Dar niciun aragaz și niciun cuptor cu microunde nu mai funcționa și nu exista nici ulei de gătit. Falsa Pizzerie. porumbel. în ținute bărbătești. și asta i se părea lui Sam ca fiind o mare prostie. cu pelerine din fețe de masă. chioșcul acoperit de muște cu Carnea Misterelor. iar cele două fete care administrau localul aveau pe foc o oală mare care fierbea întruna. standul de legume și fructe denumit Darurile Viermelui. Consiliul petrecea cel puțin jumătate din timp punând la cale scenarii peste scenarii. Fusese deja Afumătura à la Sue. Singura alternativă era fiertul. oricum ar fi fost. Consiliul nu făcuse altceva decât. mallul cuprindea standul lui Quinn. Sau bârfeau. Consiliul avea un plan pentru momentul în care rămâneau fără benzină: să relocheze pe toată lumea în zona rezervorului.

și soarele se ridica pe cer. iar într-un loc ca Perdido Beach. Sam încercase să pună capăt vânzării de alcool și droguri. Nimeni nu avea bani de aruncat pentru așa ceva. Dar nimeni nu murise de foame… nu chiar. Apa era adusă de pe deal în bidoane de plastic de câte douăzeci de litri și era distribuită gratis: – câte trei litri și jumătate de persoană. Pe lista de distribuție erau trei sute șase nume. dar nimeni nu-și amintea care era acela. Existau zvonuri cum că vreo doi puști trăiau în afara orașului. Iar oamenii inventați nu erau problema lui. . Albert crease un fel de bani din gloanțe de aur și piese de la jocurile pe care le găseai înainte la McDonald’s. — Alt graffitti. Dar dovada nu întârziase să apară: sistemul lui Albert produsese suficientă mâncare încât puștii să nu moară de foame. Cititoarea în tarot era ignorată. Sam îl crezuse nebun pe Albert din cauza obsesiei lui de a crea bani. cel care venise și cu denumirea de „FAYZ” pentru a descrie lumea lor mică. Dorise să-i dea un alt nume monedei. spuse Astrid. de Howard. pe deal. iarbă și alte varii mărfuri de contrabandă. inventat. un joc de cuvinte pe baza numelui lui Albert. foarte puțină mâncare. privind peretele din spatele standului de came. Ei aveau regulile lor. Cei șaisprezece oameni de care se știa că mai trăiau în FAYZ erau sus. pe zi. Mallul era amenajat în dreptul peretelui vestic al sălii de sport a școlii. tot ce mai rămăsese din gașca izolată a lui Caine. Așa că banilor lui le rămăsese numele ’Berto. la Coates. Dar Sam nu văzuse niciun fel de dovadă că ar fi fost așa. pe partea mai puțin întunecată a construcției „temporare”. În unele zile era foarte. fără muzică înregistrată. nu la vedere. Se vindea alcool. unul nou. dar destul de ușor de găsit pentru cei interesați. Dincolo de zidul școlii. standurile de mâncare se goleau și se închideau. o lume unde hard diskurile se prăfuiseră și DVD-playerele erau neatinse. În timp ce Sam privea. Grupul plin de ură al lui Zil Sperry. dar făceau totuși muzică. pentru a beneficia de umbră. O fată citea în cărți pentru un ’Berto. Și mult mai mulți puști munceau. ciudată. Pe măsură ce ziua trecea. el le avea pe ale lui. Nu se pricepeau. rupseră pepenele în bucăți și îl înfulecară. măcar pentru moment. fără să stea pe gânduri. o fată puse o jumătate de pepene pe farfuria muzicienilor. Ce mâncau sau ce beau nu era treaba lui Sam. foametea nu era altceva decât o amintire urâtă. Logoul negru și roșu format dintr-un „H” și un „C” grosolan. ’Berto era prescurtarea de la Albert. Lucrau pe ’Berto și cheltuiau ’Berto și. până și cea mai jalnică formă de distracție era binevenită. Human Crew. Un băiat cânta la un soi de chitară. Iar majoritatea copiilor trăiau după ale lui. fără iPod-uri sau combine muzicale.și dezbăteau de zor. în timp ce soră-sa cânta la un set de tobe profesioniste. Mult mai puțini stăteau degeaba. fără electricitate. evident. opera o altă grupare. el tot trebuia să mențină pacea și ordinea. Se opriră imediat din cântat. Avea alte priorități. la o fermă. Nu mai era imposibil să-i convingi pe copii să iasă în câmp și să-și rupă spinarea strângând recolta. pe care le furase din casa cuiva. dar nu reușise să facă cine știe ce. Sam știa că exista și o a doua piață.

Nu un sărut lung. schimbând subiectul. Se sărutară. îl necăji. Doar că nu cred că fetița asta e unul dintre ei. Pentru un tip care n-a vrut să conducă. Era ca și cum ți-ai vedea părinții sărutându-se: scârbos. bine. — Cred. e peste tot în oraș. Știa că n-ar fi trebuit să continue să vorbească. credeam că tu crezi în îngeri. Mary i-a cerut să cânte. Mary a mai zis că era ca și cum un înger ar fi început să cânte. N-am chef de ceartă. Astrid. vrei să-l bagi la închisoare. — Nu. mai curând. dar o făcu oricum: Dacă nu m-ați ține în lesă. reluă el. Pentru că așa decizi tu. cum se simte fetița de azi-noapte? întrebă Astrid. — Mda. Sam se uită la ea lipsit de expresie. ca de obicei. spuse Sam. ca și cum întreaga școală ar fi înghețat. spuse Astrid. niciun bărbat nu le putea rezista? — Știam asta. ca și cum nimeni nu s-ar mai fi putut mișca. da. Mi-a spus că. ci unul cuminte. atunci când cântau. dacă vrei să știi. Sam și Astrid îi ignorară. Nu ca sirena unei mașini de poliție. — Un înger? întrebă Astrid sceptic. Privi peste umăr să se asigure că nu era nimeni prin preajmă care să-l audă. — OK. dar într-un fel îți oferea un sentiment de siguranță. Vreau să-l târăsc până la primărie și să-l arunc într-o cameră încuiată până se hotărăște să se maturizeze. Ca Odiseu. Sam oftă. — Și ce avem de gând acum să facem cu sirena noastră? întrebă Astrid. — Nu. — Ce vrei să spui? Vrei să-l omori? întrebă Astrid. m-aș duce în așa-zisa tabără a lui Zil și i-aș pune capăt o dată pentru totdeauna. Și să-l ții acolo cât timp consideri tu că trebuie. Numai pentru tine. atunci când fata asta a început să cânte. spuse Astrid. O sirenă. făcându-se că nu înțelege. E prea mare ca să stea cu Mary. Cum zici tu. Sam ezită. Astrid oftă. Făcuseră și o parodie după asta în Familia Simpson. sunt un fel de dictator foarte sexy? — Nu-mi aduc aminte să fi spus „foarte sexy”. Văd în ochii tăi. — Știam. A fost ca și cum nimeni n-ar mai fi vorbit. pe bune. Alea cărora. Erau amândoi conștienți că ei erau „primul cuplu” din FAYZ și că relația lor era un semn de stabilitate pentru copii. Cineva le strigă: „Luați-vă o cameră la hotel”. pasional. Cineva îi fluieră. Astrid oftă: — De ce oare suntem împreună? — Pentru că mă găsești incredibil de atrăgător? — Vag atrăgător. Sirenele. — Da. — Mary avea grijă de ea. ești al naibii de dornic să fii dictator. — Cu alte cuvinte. . Sam zâmbi: — Nici nu trebuia. — Hei. — Deci. cum să nu. a fost ca și cum lumea s-ar fi oprit în loc. — Deci. pur și simplu. Ulise.

Tocmai s-a despărțit de tata. Și. Eu am încercat să… — Despre ce vorbești? — E ziua mea. — Am simțit că ar trebui să-ți mulțumesc. — Mama… are nevoie de mine. Sam simți dintr-odată broboane de transpirație pe spate. Astrid n-avea nici cea mai vagă idee cu ce-și ocupa Orsay timpul. despre ce vorbești? întrebă Astrid iritată. — Cum adică tocmai s-au despărțit? — Se gândeau de mai demult. Nu era cel mai potrivit moment să fie întrerupt. Francis. Știa din capul locului despre ce era vorba. Trebuie să mă duc la ea. OK. spuse Francis. Părea confuz și jenat. Ea i-a văzut… ea știe și mi-a spus și mie… Francis era din ce în ce mai agitat. — Nu. Dar săptămâna trecută tata s-a cărat. — Ce-i. ai băut cumva? Sam se simțea împietrit. Francis? Francis ridică din umeri. Francis. — Ești pregătit. apoi. Suntem în FAYZ de mai bine de șapte luni. — Profeta mi-a spus. Mai mult decât aveți voi. — Orsay a luat-o cu ea. — Ce te face să crezi că dispariția te trimite la mama ta? . simțindu-se oarecum ridicol. — Și să nu ai impresia că e vina ta. Ascultă. — Mama are nevoie de mine. așa că… — Francis. zise Francis. răspunse Francis. nu? Adică ai citit instrucțiunile cu ce trebuie să faci? — Le-am citit. continuă Francis. Apoi zâmbi timid. nu când încerca să dezbată o problemă atât de importantă cum ar fi cât de atrăgător îl găsea Astrid. mi-e dor de ea. Nu. Sam îl apucă de braț. — Cine ți-a spus? își pierdu Astrid cumpătul. oricum. nu vreau să fii supărat pe mine. spuse Astrid cu fermitate. — Ăăă… Păi… OK. — Atunci încetează să te mai comporți ca un idiot. Sam? Se întoarse și dădu cu privirea de Francis. incapabil să reacționeze. găsindu-și într-un final graiul. Tu nu știi ce se întâmplă cu părinții tăi. — Nu. spuse Sam. — O să fie bine. OK? spuse Francis. îi răspunse Sam. Nu vrei să faci asta. Francis ridică din umeri. — Profeta mi-a spus. spuse Francis. Întinse mâna spre el. Și să nu fii supărat pe mine. explică Francis. Marele Unu-Cinci. Dar vocea îl trădă. — Scuză-mă. Sam ezită. Nu. Așteptă să vadă dacă pomenirea numele lui Orsay declanșează vreo reacție din partea lui Astrid. dădu mâna cu Francis. Și ea e singură.

— Frate. o evadare spre tărâmul binecuvântării și-al fericirii. Francis se întoarse și plecă repede. . Refuză totuși să răspundă la întrebarea neformulată. — Francis. Francis dispăruse. ca și cum recita ceva ce auzise de undeva. Dădea disperată din mâinile ei slabe ca două bețe și striga: — Francis! Nu! Francis ridică mâna și-și verifică ceasul. Nu se mai uita la Sam. Ochii i se umeziră în timp ce vorbea. te rog. îi răspunse Francis. m-auzi? Să nu cumva să îndrăznești să-i părăsești pe copiii ăștia! Au pierdut prea mult. — Nu am altceva ce să-ți ofer. dar nu poți să riști. — Francis. Mary ajunse până la el. Dar nici măcar tu nu poți controla asta. spuse Francis cu un zâmbet cald. Ascultă. Mi-a explicat ce va fi. dar nu e adevărat. știu despre Orsay. Ceasul zăcea pe iarbă. — E o ușă. Nimeni nu știe ce se va întâmpla odată ieșit din scenă. Țipa la aerul din fața ei. Se opri după vreo câțiva metri. nu! Dar ținea în mână numai aer. spuse Sam agitat. o cărare. Știu tot. — Ea știe. spuse Francis. tu ești șefu’. Simți privirea pătrunzătoare a lui Astrid. OK? Și poate că tu crezi că e adevărat. nu știu cine îți spune ție toate astea. Mary Terrafino alerga spre el. Avea un zâmbet senin pe față. Era singur în mintea lui acum. spuse Astrid. — Francis. îl apucă de cămașă și țipă: — N-ai să-i părăsești pe copiii ăștia. nu face asta. Vocea îi deveni monotonă. Nu e o zi de naștere: e o zi a renașterii. Te iubesc! Francis își scoase ceasul de la mână și i-l întinse. O ușă. tărăgănată.

scaunele. Sam încă nu era sigur cum reușise să-i convingă pe ceilalți să-l primească în Consiliu. Edilio fusese numit. fără să ajungă la o soluție. Doar că nimeni nu credea că Howard poseda măcar vreo urmă de simț etic sau de onestitate. Ceva albastru rămăsese prins în împletitura ei spic mult prea strânsă – nu că ar fi fost cineva destul de nebun încât chiar să-i atragă atenția sau să râdă de asta. Își ținea mâinile pe masă. Avea o pușcă semiautomată rezemată de marginea scaunului. Îl ațintise doar cu o privire plină de venin și-i spusese: „Am să convoc o ședință”. rășchirate și lipite de suprafața ei. cu degetele lungi. oficial. deși Sam nu era sigur către cine era îndreptată furia ei. care se oprise în trecere. iar Astrid în celălalt. înrămate ale foștilor primari din Perdido Beach. Masa era din lemn masiv. Acum ședeau cu toții în sala de conferințe a fostului primar. își ținea capul în ambele mâini și nu se uita în ochii nimănui. o imagine care devenise cum nu se putea mai obișnuită. 30 de minute — Ce altceva nu ne-ai spus. mai modestă și mai puțin încrezută persoană din Consiliu. Nu se îndoia nimeni de inteligența lui Howard. atunci când contase cel mai mult. îi salvase pe cei din Perdido Beach de la înfometare. Asta dacă ajungeau vreodată în situația de a promulga vreo lege. . Dekka ședea încruntată și plină de nervi. Sam știa că Albert era probabil cea mai puternică persoană din sală. adânci și luxoase. deși părea să posede o abilitate aproape ieșită din comun de a organiza lucrurile. Albert. Sam se simțise întotdeauna ca un fraier în camera aceea. Sam conta pe ea ca aliat. Avea puterea de a anula forța de gravitație în spații restrânse. Nici măcar nu țipase la el în particular. Edilio stătea cocoșat. în afara lui Sam. în drum spre o partidă de golf. mai mult ca oricine altcineva. Sam? Astrid convocase imediat o ședință a consiliului orașului. relativ neșifonați. de a le face să meargă. Edilio avea responsabilitatea aplicării oricăror legi create de Consiliu. Dekka nu era genul care să stea nesfârșit la discuții. Dekka era o mutantă. Howard era lingușitorul-șef al lui Orc. Acum stătea într-un scaun mult prea mare. Era o încăpere întunecoasă. într-un capăt al mesei. bețivul fioros transformat într-un monstru. cea mai blândă. • ȘAPTE 56 de ore. Albert era cea mai bine îmbrăcată persoană din sală. șeriful orașului. care luptase de partea corectă a baricadei de vreo câteva ori. unde lumina pătrundea printr-o singură fereastră umbrită. Albert era unul dintre normali. singura din încăpere. de a conduce. Howard era singura necunoscută în ecuația grupului. Arăta ca un om de afaceri foarte tânăr. Privind obiectiv grupul. Probabil. purtând un tricou polo incredibil de curat și aparent nesărat și niște pantaloni largi. Pereții erau decorați – dacă acesta era cuvântul potrivit – cu fotografii mari.

Copilașii o să-i ducă dorul. șopti John. — Aseară s-au întâmplat mai multe chestii diferite. să fie și ea acolo. doi mutanți. spuse Howard rânjind la el. mai mult sau mai puțin. interveni Albert. Astrid era președinta. azi-dimineață. — Mda. și firavă. Nu poți să te duci. cu asta. Mary trebuia. dar ea era în același timp și indispensabilă. fără să avem niciun fel de sistem. Sammy. cu siguranță. Șapte membri ai Consiliului. O iubea pe Astrid. o dată pentru totdeauna. Sam este un erou. Apoi le descrise pe scurt ce văzuse și ce auzise la întâlnirea pe care o ținuse Orsay. toată lumea căzu pe gânduri. Cinci normali. răspunse Astrid. în schimb permitem ca niște copii să fie dați afară din propriile case și terorizați. — Da. foarte devreme. De fapt. spuse Astrid. Cel mai tânăr membru era un copil cu un chip blând și dulce. amenințător: — Nu. cu rudele din afara FAYZ-ului era uluitoare și de neconceput. — Ascultă. Avea rar ceva de zis și. Albert ajunse de la un copil obișnuit. în mod normal. cum fusese înainte când nimeni nu-l băga în seamă neapărat. acela e el. trăgând cu laser din mâini ori de câte ori nu-ți place de cineva. — Am votat în privința asta. A fost un tip foarte muncitor. juriu și călău în același timp. cu prietenii. pe stradă. Apoi adăugă pe un ton mai blând: Deși. — E posibil să fie adevărat? întrebă Albert. Dar acum era furibundă. Ideea de a putea intra în contact cu părinții. Dar trebuie ca toată lumea din FAYZ să știe ce e OK și ce nu e OK. Ea reprezenta tot ceea ce era mai bun în viața lui și-și spunea asta întruna. spuse Sam cât de calm putu. știu. — N-am aflat despre asta decât azi-noapte. Francis. Nu voia să se certe cu nimeni. nu doar de o singură persoană care decide cine a întrecut măsura și cine nu. spuse Astrid. Părea îngrijorat. Toată lumea presupunea că el vota după cum îi spunea Mary. conducea Perdido Beach. Ideea că toți . izbucni Dekka scoasă din sărite. — A fost un tip foarte muncitor. Sam îi înțelese ambivalența. nu putem avea un sistem în care Sam este judecător. Avem nevoie de reguli. Îl îndrăgeau grozav. — Patru la trei în favoarea ideii de a avea un sistem de legi și de a nu răspunde violenței cu violență. răspunse Astrid. Și. pe nume John Terrafino. mormăi Dekka. — Nu ne putem apuca să arestăm oameni aiurea. — Hăitașii lui Zil. dacă e vreun om în lumea asta în care să am încredere. Și era dintre normali – fratele mai mic al lui Mary. spuse Sam. la o persoană care. tăcea și asculta. zise Astrid. Patru la trei în favoarea ideii de a-l lăsa pe cretinul ăla și pe prietenii lui demenți să terorizeze întregul oraș. ca fetița aceea. Mai ales nu voia să se certe cu Astrid. aducându-și umerii ei lați în față. Care n-ar mai face chestii de genul ăsta dacă le-am pune noi capăt. în genere. Era disperat după Astrid. — Nu cred că avem cum să aflăm. Dekka se fâțâi în scaun. — Știm despre Jill.

fiecare clipă de disperare. Astrid vrea să spună că o să-i mințim pe toți și o să le spunem că noi știm sigur. Ce vreți să spun. chestia asta cu Orsay? — Le spunem pur și simplu. unde. demult. — Cum îi oprim? întrebă Edilio. că avuse timp să digere ce aflase. cum crezi că îi putem opri? Când îți vine rândul să împlinești cincisprezece ani. continuă el. zise el. zise Howard. să-i disece acțiunile. ești așa un fraier câteodată! Își lăsă jos picioarele de pe masă și să înclină spre Edilio ca și cum avea de gând să-i împărtășească un secret. domnule Temple. Tinere Temple. dar nu vor să moară. De fapt. puse picioarele pe masă și-și împreună degetele peste burta lui suptă. . dacă nici noi nu știm? Edilio părea de-a dreptul încurcat. Ideea că toată lumea ar putea să-l privească. ai putea să ne explici cum ai stat nepăsător și i-ai lăsat pe copii să irosească marea parte a rezervelor de mâncare și să moară de foame? Vrei să ne spui. — Dar nu știm dacă e adevărat sau nu. nu râse nimeni. dacă vreodată zidul FAYZ-ului avea să cadă. spuse Dekka. — Ce-a făcut Francis a fost să se sinucidă. Se uită în gol. Dar cum să le spunem copiilor că toată chestia asta nu-i reală. nu? Bine. cel puțin era deranjantă. Părea foarte sigură de ce zicea. să-i pună sub semnul întrebării fiecare mișcare panicată. Ce vrea ea să spună. Howard râse. — Le spunem că totul e o minciună. cu el senzația că. în altă parte. ne poți explica existența mormintelor din piața orașului? Sam își încleștă pumnii și încercă să-și calmeze respirația. — Cred că e cam mult spus. ai mai putea să-ți folosești curtea din spatele casei pe post de budă și să trăiești terorizat de nu știu câte feluri de baubau? De râs. Ducea. — Nu putem să-i lăsăm pe copii să facă asta. Știa că asta avea s-o enerveze pe Astrid. Păi. Erau atât de multe lucruri despre care nu-și dorea să vorbească vreodată! Atât de multe lucruri care ar fi putut fi privite într-o lumină îngrozitoare. răspunse Astrid. mi-e greu să cred că cineva ar putea alege să plece din FAYZ. Se lăsă înapoi în scaun. Pentru viețile care fuseseră pierdute. cel mai simplu lucru pe care îl poți face e să accepți dispariția. — Dar cum le spunem. Adică. Puștii nu pot să sufere locul ăsta. — Deely-O. Sam bănuia că exact de asta o și făcuse. zău. e că îi mințim. să reziști. Își ridicase capul de pe masă. Pentru viețile pe care nu le salvase.cei din afară ar putea afla ce se întâmpla în interiorul FAYZ-ului… Chiar și acum. iar expresia feței ei era de necitit. el va fi tras la răspundere pentru ce se întâmplase. Noi știm asta. Trebuie să lupți. Sam avea sentimente puternice și nu neapărat plăcute în legătură cu asta. ai mai putea mânca șobolani. că acești copii și-au gătit și mâncat propriile animale de companie? Domnule Temple. Astrid ridică din umeri. și Sam putu să vadă tulburarea de pe chipul lui. interveni Edilio. s- a dus repejor acasă la mami. spuse Astrid. Deely-O.

aruncându-i lui Howard o privire plină de cinism. poate. De la bun început preluase responsabilitatea copiilor mici și a creșterii lor. scuturând din cap. Și o avertizase pe Dahra să nu mai spună nimănui. când vor împlini cincisprezece ani. Eram destul de convins că o să venim la întâlnirea asta pentru ca Astrid să zbiere la Sam. Sam putea ghici că el era departe de a fi sigur că Mary nu va ceda dispariției și nu va păși afară din FAYZ. Apoi. Toată lumea de la masă se lăsă pe spate dintr-odată. s-ar putea să ne trezim nu doar cu niște copii care. votă John. de fapt. Trebuie să respecți deciziile noastre. gândindu-se la ce le spusese Astrid. judecând după expresia perplexă de pe chipul lui John. iar rezerva de pastile se micșora văzând cu ochii. Albert și Howard ridicară imediat mâinile în aer. Lua antidepresive cu pumnul. — Știi ce e comic în toată povestea asta? spuse Howard. Era anorexică și bulimică. Mary era. suntem aici ca Astrid să ne convingă pe toți să devenim niște mincinoși. Dekka se uită la Sam. spuse Edilio. Supuseră la vot. — Mary ia Prozac și Zoloft. uitându-se. ca și cum se aștepta ca ea să nege. iar buclele lui roșcovane se clătinară și ele. dar ar trebui s-o mint pe Mary. Eu… eu nu sunt decât un copil. Apoi se hotărâse să aibă o discuție cu Mary. cea care se ocupa de medicamentele din Perdido Beach. — Ascultați. așa cum scrie la carte. — Eu nu pot să mint. interveni Astrid. Copii care să decidă că vor s-o termine cât mai repede cu putință și să creadă că se vor trezi de partea cealaltă cu părinții lor. spuse Astrid pe un ton jos. Puștii ăștia au încredere în mine. cu pauze între ele. Howard. și Lexapro și astea nu sunt medicamente slabe. la nimereală. îi spusese lui Sam în secret că Mary venea la ea o dată la câteva zile. Sam? Astrid îi întrerupse: . Ar trebui să-i mint pe-ai mei. Astrid. — Ești membru al Consiliului. N-ar fi tocmai o transformare pentru tine. scuturând din cap. zise John. o să iasă din FAYZ. pe propriii soldați. întrucât nu ne-a spus tot adevărul. nu cumva se apropie ziua lui Mary? Nu face cincisprezece ani în curând? Sam văzu că Astrid lovise în plin. dar uitase complet. pe un ton mai calm: John. Sam nu spusese nimănui despre asta. frate. cerând orice i-ar fi putut da Dahra. Devenise mama micuților. sări în sus Astrid. se pare că. Sam. rânjind. Dar Mary avea propriile probleme. Asta a fost înțelegerea. în continuare. în gol. cea mai importantă și mai necesară persoană din Perdido Beach. Edilio se uită țintă la Astrid. — Nu. Nu te apuci să le iei cum îți vine și să le amesteci pe toate. Acum. dacă îi permitem lui Orsay să continue cu nebunia asta. — E pentru binele lor. Dahra Baidoo. — Nu. Numai așa poate să funcționeze. — Ce zici. cu excepția lui Astrid. Oamenii trebuie să ia chestiile astea cu grijă. O să ne trezim că avem copii care nu vor să aștepte atât de mult. Și acum. — Să devenim? mârâi Dekka.

dorindu-și dintr-odată și cu disperare o gură de aer proaspăt. mai exact? Tu nu știi. Dacă mai târziu vine și recunoaște că totul a fost un fals. până la urmă. Copiii ăștia nu vor ieși din FAYZ. — Și eu sunt împotrivă. ci se vor duce direct în iad. spuse Howard. — Orice reprezintă Orsay nu e nicio chestie religioasă. dacă Orsay spunea adevărul. zise Dekka. sunt de partea lui Sam. . Ședința se încheie. alergând după el pe treptele primăriei. despre asta era vorba? întrebă Dekka. glumind numai pe jumătate. așa cum nu știe niciunul dintre noi ce se va întâmpla după dispariție. O săptămână. spuse Astrid pe un ton înghețat. — Deci. Sam se opri. putem să facem asta numai o perioadă. propuse Sam. Edilio? Eu unul… n-am văzut altceva decât o gaură în pământ. defensiv. — Nu. Se îndepărtă repede. Sam fu primul care ieși din sală. Sam îi auzi vocea lui Orsay în minte: „Lasă-i să plece. spre groapa pe care o reumpluseră. Sinuciderea este un păcat de moare. spuse Howard. Mințim. privi spre piață. atunci vom avea răspunsul. — Bine. — Hai să încercăm chestia asta o săptămână. Despre convingerile tale religioase? — Orice credință religioasă e împotriva sinuciderii! țipă Astrid iritată. zău. Sam. Cuvintele mamei lui. Sam nu-i lăsă lui Edilio șansa să răspundă. — Ascultați. Iad? Și de unde știm noi toate astea. Lasă-i să plece și dă-te din calea lor”. Edilio îl prinse din urmă. Nu voia să audă ce avea Edilio de zis. — Nu putem să stăm deoparte. Numai până aflăm dacă Orsay a inventat toate astea sau nu. — Hei! Hei! Nu le-am spus ce-am văzut noi doi azi-noapte. — Poate ar trebui s-o torturăm. dacă știm că există posibilitatea ca niște copii să moară. Dekka trase puternic aer în piept și-l expiră pe tot odată. — Da? Dar ce-am văzut noi aseară. imploră Astrid. Doar că nu vreau să mă bag într-o chestie religioasă.

— Nu mai e mult. dar. Bug zicea că cei din Perdido Beach nu prea mai aveau benzină. imposibil de observat. — Păi. — Ba tu să nu te mai agiți. Acum devenea vizibil numai când îi ordona Caine. Și lui Zil la fel sau. și Zil de unde știe despre fermă? Vocea de deasupra urmelor lăsate de pașii invizibili răspunse: — Am senzația că unul dintre oamenii lui Zil îi știa pe ăștia. Nu te mai agita atât. Următoarea întrebare a lui Caine: — Au mâncare acolo? — Mda. Puștiul îi întorcea stomacul pe dos. probabil. că n-am văzut-o făcând ceva ieșit din comun. Plus că. Bug mergea invizibil prin câmpurile deschise. practic. Cu singura excepție: pe Sam însuși. Era convins că putea să învingă pe oricare dintre mutanții din grupul lui Sam. care era. au ceva. Prima întrebare a lui Caine fuse: — Dar tu de unde știi despre ei? — Eu știu multe lucruri. ceea ce se întâmpla destul de frecvent. 17 minute Caine ura să aibă de-a face cu Bug. O poveste despre o insulă magică. acum ceva vreme. răspunse Bug. dacă era nevoie. Dar dacă se puneau împotriva Briannei cu Dekka? Sau . prăfuit. Iar fata aceea. mă rog. Bug zicea că nu umbla nimeni pe câmpurile astea. era situată la o distanță bună de un drum nepietruit și părea abandonată. sora Emily? Ea e un fel de mutantă. Reținu că Zil era un puști care nu-și permitea să arate că îi este frică. înainte. De-a lungul unui câmp arat. cred. În primul rând. dar lui frate-su îi e frică de ea. Caine miza totul pe povestea lui Bug. Bug era din ce în ce mai puțin vizibil. Era o nebunie. mormăi Caine. Dar la fel de bine au și puști. încă mai conduceau. numai că Zil nu lasă să se vadă. — Fantastic. încercând să distingă nori de praf care să dea de gol vreo mașină sau vreun camion. Nu se vedea nimic altceva decât urmele pașilor lui în țărână. Ziua în amiaza mare. Bug? întrebă Caine. Înainte Bug se făcea invizibil numai când era nevoie. Caine își puse mâna streașină la ochi și se uită în jur. mormăi Caine. evident. Nu știu ce poate face. Bug zicea că nu creștea nimic pe câmpurile astea și că niciunul dintre oamenii lui Sam nu știa despre ferma aceea. fantezia devenea din ce în ce mai necesară. — Cât mai e până la ferma aceea a ta. tu mi-ai zis să-l țin pe Zil sub observație. • OPT 55 de ore. Dar când realitatea era fără speranță. Poate că era o chestie folositoare. Iar Caine era mult prea vizibil. sub un soare torid și strălucitor. Apoi începuse să dispară când voia să spioneze pe cineva.

— Noi nu vrem decât să… Caine nu putea să-și dea seama cu exactitate ce anume voia să facă. poate nu fusese tocmai o masă bună… nu era destul. Cum de reușise fătuca să ajungă așa de aproape de el? Cum se strecurase așa de ușor? — Cum ziceam. Caine n-avea nici cea mai mică îndoială că obiectul rece. le spuse fata. Taylor. . Știm cu toții despre tine. iar buricul i se lipise de șira spinării. — Zău? Trebuie să fie ceva nemaipomenit de văzut. Nu ți-ar plăcea genul de conflict pe care pot să-l provoc eu. se auzi de pe veranda casei o voce tânără de băiat. La nici doi pași în spatele lui. ha? spuse băiatul nevăzut. Picioarele îi erau moi și tremurânde. Ferma era ascunsă de un șir de copaci. de parcă era înjunghiat. Ceva rece îi atinse ceafa. dar altfel era în câmp deschis. — Cine sunteți? Ce vreți? Caine nu putea să vadă pe nimeni prin ușa murdară. atunci. Vreau să-i cunosc pe puștii care stau aici. spuse Caine. nu caut niciun fel de conflict. — Nu veniți mai aproape. nu urcase nimeni treptele. micuțule invizibil. — Noi doar… — Nu tu. Foarte ciudat. răspunse fata. — Păi. care era proptit de ceafa lui. Ochii nu mai vedeau bine câteodată. îl întrerupse vocea. Și de ce te-aș lăsa să faci una ca asta? — N-am chef de conflicte. Să meargă atât de mult – kilometri întregi – era greu. Caine stătea în mijlocul unei încăperi mohorâte. spuse Caine. era țeava unei puști. apoi. Cu el vorbeam. Ferma păruse să se deformeze preț de o secundă. Digerându-l pe Panda.chiar pricăjita aia. Nimeni nu se mișcase. și câțiva dintre soldații lui Edilio? Dar în momentul acela singura problemă era că se simțea slăbit fizic. era adevărat. O masă bună… bine. Dar îl ținea în viață. dintr-odată. — Nu zău? Chiar vrei. Clic clic. — Păi. Peste canapeaua deformată și peste fotoliul extensibil de catifea erau așezate huse de plastic. Purta pantaloni scurți din blugi și un hanorac roz. asta e bine. Energia din trupul lui Panda trecând din stomacul lui în sânge. haideți înăuntru. Emily avea poate doisprezece ani. Nu intrase nimeni. — Numele meu este Caine. Era o voce de fată. La o distanță considerabilă de drum. era de jur împrejurul lor. Bug și Caine înghețară. mai ales că stomacul începea să-l înțepe din nou. Dar cred că e corect să-ți spun că aș putea să- ți pun căsuța la pământ în mai puțin de zece secunde. Era foarte greu. dar Caine nu putea să creadă că oamenii lui Sam nu dăduseră niciodată peste ea și nu verificaseră să vadă dacă era sau nu mâncare.

Se lăsă pe spate și-i dădu timp lui Frate să proceseze informația. — L-am cunoscut. El nu i se părea a fi cine știe ce geniu. Frate. în fiecare zi. Uită-te cum arăți. Ar lua cam o săptămână. — Tu? — Nu. Pe-atunci jocurile încă mergeau. zău? Păi. Ești murdar. spuse Caine. Fratelui îi plac jocurile. Nu părea deloc surprins de faptul că Bug și Caine stăteau în picioare în sufrageria lui. Nu ne găsește nimeni așa de ușor dacă noi nu vrem să fim găsiți. Numele lui este Frate. Caine se întreba dacă nu cumva avea halucinații. El mi-a reparat jocul de Wii acum ceva vreme. Emily părea o tipă vicleană și bine organizată. — Dar nu putem să le jucăm. spuse Caine. stătea într-o încăpere mizerabilă și nu făcea nimic altceva decât să citească benzi desenate toată ziua. îl întrerupse Frate. — Poți tu să reaprinzi luminile? întrebă Emily. spuse băiatul.pe care scria Las Vegas. jocurile astea nu au niciun haz dacă nu ai electricitate. OK. — Prinde bine. repetă Caine. — Frate. — Pot. — Ceilalți ni le aduc. Așa cum se și așteptase. — Nu. Și minți de îngheață apele. evident. — Frate. N-ar fi avut de unde să știe că Jack era în Perdido Beach. aruncându-i o privire Fratelui. Ca o sperietoare de ciori. nici măcar nu pari în stare să te hrănești singur. Nu-i așa? — Ceilalți mi-au spus că o să facă rost. Un puști pe nume Computer Jack. Băiatul intră și el în casă. — Ai o grămadă de jocuri. în buzunar? De unde să am electricitate? Băiatul arătă cu jale spre televizor. Caine observă că fata ținea în mâini o pușcă imensă cu două țevi. Era o minciună. minți Caine fără niciun fel de scrupule. — Aveți electricitate de vreun fel? îl întrebă fratele fetei pe Caine. îți cade părul din cap. evident. spuse Caine. Era epuizat. Sau că. — Luați loc. . Carcasele cu jocuri erau puse unele peste altele până sus. Pe de altă parte. Era ca și cum asta se întâmpla în mod firesc. Caine se așeză recunoscător. Un set de Wii și un Xbox erau atașate. — Puștiule. Ce poți să faci tu? — Asta. arătând spre canapea. — Cum te cheamă? îl întrebă Caine pe băiat. Caine îl privi cu atenție. și pușca zbură din mâinile lui Emily. Ridică o mână. Dar se îndoia că Emily știa de asta. Păi. întări Emily. — Jack lucrează pentru mine. Unde. numai o singură persoană poate să readucă electricitatea. — Poftim? Caine se uită atent la el. Niciun led nu era aprins. spuse Emily. Se izbi de perete atât de tare. Emily râse. după spusele lui Bug. — Șmecheria asta a voastră nu e rea deloc. spuse Emily. Ea era cea care deținea controlul. răspunse Emily.

Patrick auzise și el bătaia în ușă și lătra cu putere. — Ce anume vrei? îl întrebă Emily. Experiența. Apoi începu să se ridice în aer. Emily se ivi la un pas de Caine. Era foarte obișnuită cu senzația de a o avea în mână. eu nu mi-am petrecut zilele și nopțile aici. față în față. la fermă. Nu era sigură deloc. Cu mâinile întinse îl smulse pe Frate direct prin veranda închisă. • Lana auzi bătaia în ușă și oftă. iar casa dispăru din jurul lui Caine. Nu că ar fi fost extrem de convinsă că era întreagă la minte. strigând-o pe sora lui să-l salveze. . Și eu am aceeași senzație. Poate că era fața lui Sam sau poate că nu era: nu erau ferestre pe coridor. de parcă ar fi fost o săgeată trasă dintr-un arc. plin de dispreț. încearcă ceva. Trase lanțul și deschise ușa. Și apoi coșmarurile. zbătându-se slab. — Mda. — Am senzația că vrei cu tot dinadinsul să vorbești cu băieții ăștia. distractivă la cărți grele și plicticoase. — Când ajung ceilalți. — Cine e? — Sam. dar era ca și cum s-ar fi izbit de un zid de cărămidă. Trebuie să am o mică discuție cu ei. În lumea Lanei exista perioada de veghe. Dar erau destule cărți. în cel mai bun caz avea să-l schilodească. Într-o clipită. așa că nu era nici lumină. Pușca ta mi-a ajuns până acum. Fratele sări în sus. O carte de-acum un milion de vieți. Aproape că nu mai era muzică. Citea orice. Fratele încă se ridica în aer. din ce în ce mai sus. Emily fu în picioare într-o clipă. iar Caine văzu lupta care se dădea în ea. O să fie o distanță lungă până la pământ pentru idiotul de frate-tu. Lana citea mult în ultima vreme. Ia uite una și mai tare. Era singurul motiv pentru care ar fi venit cineva s-o vadă. dintr-un vechi obicei și dintr-o frică adânc înrădăcinată. Știa cum să folosească o armă. Caine îl aruncă nonșalant prin fereastră. ridică de pe birou pușca grea și o târî cu ea până la ușă. Căderea l-ar ucide. — Zău dacă nu e o șmecherie grozavă. — Vezi tu. — Hai. Ideea era să continue să citească. O să trebuiască mai apoi să mă vindeci. Dar. de la literatură de consum. Vine și asta la îndemână. O fată care devenise o prințesă adevărată. Emily ridică privirea. Și singura chestie care o ajuta să rămână întreagă la minte era cititul. Am fost în câteva lupte. spuse Sam. Meg Cabot. să-i lași să intre. spuse Caine. Lana bănui că era cineva care avea nevoie să fie vindecat. Plasa îl înfășură pe băiat ca un giulgiu. nu era TV și nu mai erau filme. — Nu trage. Se rezemă de ușă și să uită pe gaura cheii. Sticla se sparse. cu Bug. Se auzise un zgomot puternic și băiatul ateriză pe veranda închisă.încât țeava se înfipse în tencuială. Iar șmecheriile tale n-o să te salveze și n-o să-l salveze nici pe el. Stiva de lemne de lângă perete se zgudui. în care era trează. Se trezi în curte. Citea o carte. Încă mai erau o grămadă de cărți în FAYZ. țipă Caine. îi mârâi Caine.

Lana își amintea de rănile grozave pe care i le provocase Drake. niciodată nu poți să spui că mănânci prea mult pește fiert de origine necunoscută și raton la grătar. Leziuni cerebrale. Își alese un fotoliu din colțul camerei. Se întreba dacă nu pot să-l vindec. Scoase un pachet de țigări din halatul ei de baie și aprinse una ca o fumătoare înrăită. spuse ea. Apoi își reveni. așa cum nu era nici ea. Sam nu-i răspunse nimic. știi cum e. Trase adânc fumul în piept. zise Sam. — OK. — Arăți obosit. — Intră. Lana se uită printr-o perdea de fum. — Ca și cum vreunul dintre noi o să trăiască suficient de mult ca să dezvolte cancer. Hunter mi-a adus. Nu era vindecat pe deplin. Sam ridică din umeri. N-ai fi aici dacă n-ar fi vreo problemă de vreun fel. Putea să vadă asta în ochii lui. — Și l-ai vindecat? — Am încercat. Dacă Sam nu putea să treacă peste asta. Ea stătea într-una dintre camerele mai bune ale hotelului. — Sincer? Și nu te duci să-i spui lui Astrid ca să vină de urgență peste mine și să se ofere să mă ajute? — Rămâne între tine și mine. Sam. Observă privirea dezaprobatoare a lui Sam. Mănânci destul? — Eh. pe bune. Lana se foi în scaun și începu să-l mângâie pe Patrick pe gât. Cred că e mai complicat decât o mână ruptă sau o gaură de glonț. ea cum ar putea? — Nu vine nimeni niciodată doar ca să mă salute. Trage-ți un scaun. cred că nu sunt OK deloc. . Ia și un suc din frigider și eu am să aduc chipsurile. dar dezaprobarea din privirea lui dispăru. Mi-e greu să-mi dau seama ce e real. Ea îi vindecase trupul. Era ceva vreme de când nu mai trecuse s-o vadă. Lana râse. Am coșmaruri. zise Sam. spuse Sam. Înainte probabil că vederea aceea fabuloasă spre ocean ar fi costat câteva sute de dolari pe zi. Nu și mintea. Asta ar fi trebuit să creeze un fel de simpatie între ei. — Deci. spuse Lana. dar Lana nu putea să sufere să vadă umbra aceea din ochii lui. — Da’ văd că nu ți-ai pierdut simțul umorului. — Poate ar trebui să ieși mai des. Atunci. — Poate că am venit doar să te salut. Își amintea perfect cum pusese mâinile pe pielea lui sfârtecată. Amintiri. — Tu ești OK? o întrebă Sam. spuse Lana. — Eu am mâncat niște căprioară săptămâna trecută. Nu cred că l-am ajutat foarte mult. care-i urgența? întrebă Lana. Lana se așeză pe scaunul pe care îl întorsese ca să fie cu fața spre balcon. nu.

Lana arătă spre plaja de sub ei. gaiafagul. — Da. Încă n-am trecut de perioada aia. Sam. iese la muncă la patru dimineața. Ea trase ușa balconului și aruncă mucul de țigară peste balustradă. chiar da. spuse el. Într-un final. Vrei să spui ceva. ca și cum nu-l auzise. — Quinn obișnuia să vină să mă vadă. ea îi spuse: — Am crezut că eu și Quinn… Dar cred că asta a fost pentru el destul ca să-l convingă să renunțe la mine și să meargă mai departe. Și am vrut. Am văzut-o acolo. spuse Lana. aici și o parte din mine vrea să apuce ceva. Dar se uită la ea de parcă ea ar fi salvarea lor. Spune că poate să simtă visele celor de-afară. — Trebuie să știu. scurt. dacă te ajută. Se întâmplă ceva cu Orsay. — Da. dar tu ești altfel. ce vreau să spun e că… mă întrebam dacă nu e cumva o minciună sau poate Orsay chiar crede ea însăși… — Continuă. — Am pățit și eu. Sam? — Trebuie să te întreb ceva. Sam. — Eu nu te înfurii? Lana râse iar. Nu ți-a spus? Am pus mâna pe pușcă și am îndreptat-o exact spre fața lui. doar își lăsă capul în jos și privi în pământ. cu țigara aprinsă. Pe ea și încă vreo câțiva. șopti Lana. privind în continuare spre ocean. Sam. Dar vorbele sunară jalnic. zise Sam. dar. cu cât îmi vorbesc mai mult și cu cât se uită la mine mai mult. Nu e ca și cum mi-ar face ceva. presupun. Lana: întunericul. Stătea foarte aproape de ea. jos. Devin din ce în ce mai furioasă. Lana nu-i răspunse nimic și Sam lăsă tăcerea să se întindă peste ei. Chiar de vreo câteva ori. — Quinn muncește mult. spuse Lana. Adică. cu brațele încrucișate la piept. — Da. — Spune că poate să vadă dincolo de bariera FAYZ-ului. Apoi a scăpat un pahar și… și aproape l-am omorât. am vrut cu adevărat să apăs pe trăgaci. — De ce-ai venit. — Eu de unde să știu? întrebă Lana. Rămase acolo. — Nu prea pot să sufăr să stau printre oameni. Nu pot să aud ce spun. spuse ea. spuse Sam. Lana. — Dar ție nu ți se întâmplă toate astea. — Una dintre posibilități… adică. — Dar totuși n-ai făcut-o. în fiecare zi. uitată în mână. — N-ai fost tu aia. nu-i așa? Coșmaruri și toate alea? Nu-i răspunse. chiar nu mai sunt? Încă îi mai auzi . Lana ridică din umeri. — Ba da. Stau acum. cu atât mă înfurie mai tare. orice îi vine la îndemână și să-ți crape capul. dacă vrei să știi. Sam se ridică și se duse la ea. — L-am împușcat pe Edilio. amar. — Trebuie să încercăm să ne dăm seama dacă e sau nu ceva adevărat din ce se spune. Lana se ridică brusc de pe scaun și se duse spre ușa de la balcon. — Poți să mă pocnești.

că era aici și acum. — Lana. îl avertiză ea. simțind nevoia de durere. Ieși în hol și închise ușa după el. Nu acolo. Ieși afară! El se retrase repede. Nu. eu… Își simți gura răsucindu-se într-o grimasă agresivă. Își simțea inima bătând.vocea în cap? Lanei i se făcu frig. Nu din ea. Se strânse puternic în ea însăși. — Nu mă întreba asta. ea însăși. Sam nu dădu niciun pas înapoi. — Lana. vie. spuse Lana. n-aș face-o dacă n-ar fi fost… — N-o face. Oare gaiafagul chiar nu mai era? N-avea să dispară niciodată. plângând încet. Își înfipse mâinile în păr și trase. Lana căzu pe podeaua carpetată. O furie sălbatică se ridică în ea ca un val. Era aici. simțind nevoia să știe că era reală. — Să nu cumva să mă mai întrebi vreodată despre asta! Niciodată! — Lana… — Ieși afară! țipă ea. Patrick veni la ea și o linse pe față. Își putea simți propriul corp. Își strânse brațele peste piept. . Se întoarse rapid să-l înfrunte. — Să nu cumva. Nu era o parte din gaiafag. Fața ei era la câțiva centimetri de fața lui. era ea. în gaura de mină. era real. Lana zăcea întinsă pe-o parte.

încât patru puști s-o împingă în deschizătură ca să blocheze trecerea. evident. Și fuseseră cu toții surprinși. Așteptase toată ziua să fie atacat. Zil ar fi putut să se descurce cu ceilalți. Dekka? Ei i-ar fi plăcut să vină după el. oricând și să vadă orice voia ea să vadă. La prânz. de dinainte. Strada se termina într-un soi de fundătură. O Toyota Scion pătrățoasă și cândva albă era poziționată într-o parte a deschizăturii. Zil întinsese sârmă ghimpată după acele episoade. Zil avea și arme mai serioase. și Turk îi știa de la biserică. să ridice mașina în aer. Tabăra era formată din patru case în capătul Fourth Avenue. Soldații lui Edilio aveau puști automate. Dar n-au venit după el. dar nu era atât de nebun încât să creadă că ar fi putut câștiga. Zil ar fi putut să lupte cu ei. Fratele și Emily făcuseră școala acasă. Dekka. Dacă ar fi făcut-o. Turk. Antoine și Lance afară din tabără. La început. când toată lumea scotocea după câte ceva de mâncare. Turk îi povestise despre fermă ca despre un loc pe care îl știa din vremurile de demult. folosindu-se de abilitatea ei mutantă de a călători cu viteză extraordinară pentru a trece aproape nevăzută de gărzile lui. Ridicaseră o baricadă din mașini ca un zid peste Fourth Avenue. traversând autostrada și îndreptându-se spre nord. Și Sam însuși. care putea să apară oriunde. Și apoi mai erau și ceilalți mutanți: lesbiana aia furibundă. Susținea că fusese acolo la o petrecere de ziua de naștere a băiatului căruia i se spunea Frate. Dacă îl ucidea pe Sam. Taylor. Brianna. Mutanta Emily și cretinul de frate-su. Consiliul orașului n-avea sânge în vine. Sam? El ar fi venit după el. Era destul de ușoară. În centrul baricadei era o deschizătură îngustă. Ferma. Așteptase ca Sam și Edilio să apară în tabăra lui. o trecere. cu excepția celor câteva vehicule pe care oamenii lui Sam le păstrau în stare de funcționare. • NOUĂ 54 de ore. Mașinile fuseseră împinse în formație – bateriile erau toate moarte. Brianna n-avea decât să vină iar și să aibă parte de surpriza vieții ei. 42 de minute Zil Sperry se simțea foarte bine. Mașina și restul mecanismelor de apărare ale lui Zil. Mereu Sam. Zil îi conduse pe Hank. Și Zil știa de ce. dar nu erau în tabără. Patru case nu prea mari și nici prea bătătoare la ochi. dincolo de Golding. le făcuse tot felul de promisiuni. dându-și seama ce putere mutantă teribilă dobândise Emily. le dăduse jocuri pe care nu . Turk fusese surprins să afle că cei doi încă locuiau acolo. Dar cei doi fuseseră de acord să-i lase pe cei de la Human Crew să ascundă acolo tot felul de chestii. Sam era cheia. Dekka. pur și simplu. ar fi putut. Gașca celor de la Human Crew avea doar bâte de baseball. și puștoaica aia răzgâiată. spre poalele dealului. Nu cu mutanta aia. Brianna dăduse deja câteva raite prin tabără. Așa că Zil îi tolerase așa.

Dar ce puteau să facă în cele din urmă. plăcut. când într-un final ajungea și el să contribuie la nesfârșitele discuții de familie. Așa se zicea înainte la a „asasina” pe cineva. Nimic. Lance. Să-i eliminăm cu prejudiciu extrem. Pe cei mari. pentru ca ferma să devină pentru el un soi de casă conspirativă. Și. Fiecare torpedou și fiecare portbagaj fusese cercetat de oamenii lui Sam sau de diverși pungași. Știa totul sau așa credea el. Acolo găsiseră arme. — Fiți cu ochii în patru. Antoine era o problemă. Portierele atârnau deschise. Nu exista nimic ce n-ar fi făcut pentru Zil. Numai că avea în el ceva corupt și rău. soldații lui Edilio de la benzinărie n-aveau să-i audă. — Să-i eliminăm. atât de popular. atletic. Chiar și acum Zil era uimit că Lance făcea parte din gașca lui de oameni de încredere. Zil nu-și dorea decât să tacă.prea puteau să le joace. va trebui să îi eliminăm total pe mutanți. Probabil că părinții lui nu intenționaseră să fie așa. un canal de drenaj al apelor pluviale. dacă într-o bună zi Antoine își pierdea complet controlul. Ca să ajungă la fermă. Ciudat. având în vedere că era un puști pipernicit. putea să aibă încredere că făcea ce i se cerea. oricât de folositor ar fi. nu tăcea niciodată. Din fericire. Antoine probabil că trăsese deja pe nas jumătate din praf. dar și două cărămizi de marijuana și vreo două pungi grase cu metamfetamină. Dar prin el era o cărare și. În cea mai mare parte a timpului. merseră o vreme pe autostradă. La fel de . fără niciun Dumnezeu. Îi aducea aminte într-un fel de fratele mai mare al lui Zil. Toți culegătorii aveau să fie în câmp la ora asta. arme. Nimeni nu avea să care recolta în oraș. Turk își trăgea și el piciorul lui bolnav pe lângă ei și vorbea: — În cele din urmă. droguri… Una dintre acele mașini fusese sursa micului arsenal al lui Zil. Zil avea să găsească pe altcineva sa-i ia locul. un mutant e un mutant. Autostrada era sinistru de pustie. Mașinile care se ciocniseră în primele secunde ale FAYZ-ului zăceau acum goale. buruienile creșteau înalte. pe mutanții periculoși. ba chiar pline de milă. Atât de deștept. trebuiau să treacă mai întâi pe lângă benzinăria foarte bine păzită. Zane vorbea despre cu totul altceva. în spatele benzinăriei exista un șanț adânc. Și. Nu vrem să fim văzuți. își dădu Zil seama. Avea o părere despre orice. ticălosul imbecil. Lance era tot ceea ce ceilalți nu puteau fi: inteligent. atât de frumos. Evident. Dar când avea să vină vremea aceea… ei bine. Relicve ale unei ere apuse. frumos. Și Turk? Ei bine. luând prânzul. geamurile adesea sparte. Bețivii și drogații erau întotdeauna o problemă. căutând mâncare. Câteodată. Pe banda de avarie. spunea el. mergea la o oarecare distanță de ei. spuse Hank. Odată ieșiți din oraș. Vorbea întruna. ca de obicei. atâta vreme cât își țineau gura și nu făceau gălăgie. capotele mașinilor erau ridicate. Zane. Cu prejudiciu extrem. Zane vorbea despre Zane. care mergea paralel cu autostrada. va trebui să-i distrugem. șanțul era uscat și sufocat de buruieni. Cum nu mai plouase. Zil nu reușea să adune decât niște priviri condescendente. Toată viața lui. Zil abia reușise să strecoare și el un cuvânt în preajma lui Zane. zău? Zane era vedeta. Hank dădea tonul. pline de praf. Pe de altă parte.

— Emily! strigă el. Zane avea șaisprezece ani. îi eliminăm pe mutanții mai periculoși. atât de arătos și incredibil de deștept. în orașul acela secătuit și flămând. Sperry Beach. Îi omorâm. făcând să dispară casa și să-i lase să umble de nebuni. așa că totul trebuia pompat manual. Zilly?” Micul Zil. Ca și cum se certa cu cineva care nu-i mai dădea replica. Să fie clar pentru toată lumea că Perdido Beach aparținea celor de la Human Crew. asta era sigur. Bătu la ușă. unde ești acum. Ultima parte a călătoriei era pe drumul lung și obositor prin câmpiile afânate. Iar. Era ca și cum trebuia să treacă totul în revistă de zece ori. . în primul minut. chiar dacă n-avea să fie nimic de mâncare. în toate celelalte dăți. pentru că. — Numai oameni normali. Și se purta atât de frumos. orice. avea să primească și ea ce merita. frate!” gândi Zil. ceilalți… frate. Rolul acesta era destinat lui Zane. Câteodată își bătea joc de ei. El dispăruse chiar în prima zi. „Ei. „Ai cumva nevoie de puțin ajutor la tema de la mate. mormăi Turk în continuare. Când aveau să ajungă la fermă. Era surprinzător. curată. Emily deschise ușa. Poate. să-și găsească altundeva să se care. Zil își dăduse seama. Zil oftă. numai să nu fugă. Făcu vreo câțiva pași înapoi. Aici nu era. dincolo de Emily. suficient încât degetele lui de la picioare atingeau ușor podeaua în timp ce el levită înăuntru. dar ceva îl opri. ăsta era un lucru rar. apoi. „Călătorie sprâncenată. Rima cu inutil. În cele din urmă. Turk putea s-o țină așa la nesfârșit. Mâna invizibilă îl ridică ușor în aer. Ca și cum un uriaș invizibil l-ar fi cuprins în brațe. Noi suntem. incredibil de frumos cu micuțul Zil. Micul Zil cel inutil.frumos ca Lance. Da. Dar de băut. că nu avea să fie niciodată vedeta nimănui. Asta era ultima idee a lui Turk: să redenumească orașul Sperry Beach. încă de când era foarte mic. puteai să bei după pofta inimii. clară. vorbind de unul singur. pentru că nu aveau curent. Emily și Fratele aveau propria fântână. Instinctele lui Zil depistară pericolul. Noi vom conduce. practic. E cât se poate de simplu. Zane?” Zil chiar se întreba. Și geniul de Zane. Niciun ciudat. În Perdido Beach. Și era atât de fermecător. Emily îi văzuse venind și își folosise puterea ei bizară de a apărea în spatele lor din senin. Pe câțiva îi ținem prin preajmă ca pe niște sclavi. Poți să crezi că Sam n-a venit după noi? Sunt toți speriați. care pășise afară. — Deci. Nu era destulă apă să facă duș sau ceva. măcar aveau să găsească apă bună. Poate o ținem doar legată undeva sau ceva. De ce nu? Zil îi conduse pe scări. absolut niciodată. Să dispară din Sperry Beach. spuse Turk. Ciudata. Cum ar fi Lana. Când Zil nu va mai avea nevoie de ea. O păstrăm pe Lana.

răspunse Caine. erai mort până acum. mormăi Zil înfundat. răspunse Caine. . să se retragă în el însuși. Turk. Dar apoi mutantul se adună și. ’Toine. Dacă era vreun mutant la fel de periculos ca Sam. dovedindu-se mai curajos decât se așteptase Zil. — Hank. Slăbit de foame. ciudatule? — Să discutăm. Mutant împuțit. Am nevoie de niște bărci. — Am un plan. Sam. Bine. Pentru un moment. și mica ta gașcă de ratați. Lance. Zil se așeză. derbedeu mizerabil. da. dând imperceptibil din mână. zise Caine. Zil se așeză înapoi în fotoliul rabatabil. — A-ha. Nu mai scoase niciun cuvânt. împăciuitor. — Deci. Mă doare capul și nu am venit aici să-ți fac vreun rău. — Ce vrei. Caine arăta ca o sperietoare de ciori. — Dă-mi drumul! țipă Zil. nici bronzul și nici mușchii de împătimit al sălilor de forță. Caine stătea pe canapea. spuse: — Șeful face planurile. își puse înapoi masca aroganței. Turk. dar controlându-l perfect pe Zil. Se termină cu tine deținând controlul absolut asupra Perdido Beach. șefule Zil. — FAYZ este pentru oameni. dacă aș fi vrut să-ți fac de petrecanie.cu o expresie jalnică pe chip. Erau lucruri pe care Sam nu le-ar fi făcut. hm? îi vorbi Caine plictisit. răspunse Caine. exact asta sunt. Ba mai periculos. Veniți aici. — Bun. Zil îl privi plin de ură. începu Caine într-o doară. Caine îi făcu un semn spre fotoliul rabatabil. Nu mai purta puloverul elegant de la Coates. ascult. păru să se estompeze. țipă Zil. Am auzit că nu ești un mare fan al lui frate-miu. — Ia loc. — Dă-mi drumul! Caine îl lăsă ușor jos. — Mda. Da. o umbră a celui care fusese cândva. Încercă să-și recapete o parte din orgoliul rănit. — Spune-le băieților tăi să intre. O să-ți placă planul meu. asta sunt. Și tu. Dar acum putea să vadă cine îl ținea. acela era Caine. nu mai avea tunsoarea aceea scumpă. Ascultă aici. Sau din altă cauză. — Monstrule! îl scuipă Zil. Nu pentru mutanți. — OK. atunci. Monstru. — Cum zici tu. spuse Caine cu doar o umbră de sarcasm. Caine nu s-ar fi dat în lături de la nimic. Și te implică și pe tine. Inima lui Zil bătea să-i iasă din piept. Caine se schimbase de prima dată când îl întâlnise. Își întinse brațele. cu vizibil efort. — Ce-ai zice să nu mai urli. spuse Caine. Eu sunt monstrul care poate să te izbească de pereți până se amestecă toate în tine.

— Nu. mersi. Sam se uitase peste umărul lui și nu văzuse altceva decât un ecran gol. a lui Mary și a fratelui ei. OK? Astrid avea un soi de mânie înghețată. îi zise Caine. era casa lui Astrid. într-o oarecare măsură. deși nu arăta prea bine. și a lui Sam. micul Pete. Acasă fiind casa lui Astrid. Trăia în propria lume imaginară. De ce? — Simt așa că aș vrea să ies într-o croazieră pe ocean. Nu mi-e… — Nu pot să cred că m-ai mințit! izbucni ea. Micul Pete suferea de autism sever. adevărata ei casă fusese arsă până-n temelii de Drake Merwin. de departe. După miros. Ea încercă peștele cu o furculiță. Unii suspectau o parte a adevărului. ochi scăpărători și propoziții scurte. Dar. Dar. — Încercăm să-i împiedicăm pe copiii ăștia să se sinucidă. Fratele ei. ca fiind casa ei. E o ușoară . zise și el. în mintea tuturor. Când ajunse acasă. zise Astrid. spre surpriza lui Sam. La început. Unul dintre puținele care mai supraviețuiseră – în primele zile ale FAYZ-ului. nu comunica și vorbea foarte rar. Dar n-avea nimeni de unde să știe ce vedea micul Pete. dar nu se întoarse spre el. crease bariera FAYZ. Acesta era un fapt ținut secret. Astrid scormonea într-un foc restrâns dintr-un grătar mic plasat pe o masă de picnic. — Bărci? repetă Zil prudent. John Terrafino. Casa aceasta era acum a lui Astrid și a fratelui ei. Astrid desprinse peștele aproape gata îl puse pe un platou și-l lăsă deoparte. micul Pete. puștilor li se păruse teribil de nostim să se joace cu ele. cea mai puternică persoană din FAYZ. împungând încă peștele. — Ia-ți o farfurie. o găsi pe Astrid în curtea din spate. mai mult sau mai puțin. Nimeni nu știa ce-ar fi fost în stare să facă micul Pete dacă și-ar fi pierdut complet controlul. Astrid îl auzi venind. ședea pe treptele verandei. De fapt. În același timp era. Sam. Sam ajunse la concluzia ca Astrid prăjea pește. Ia-ți și niște pește. Mirosea delicios. Avea la îndemână un extinctor. Dar numai puțini – Sam. care știau amândoi adevărul despre micul Pete. O furie rece care se manifesta prin buze strânse. Edilio – înțeleseseră cu adevărat faptul că micul Pete. spuse Astrid. puștiul se adapta în cel mai ciudat mod posibil: pur și simplu continua să se joace. — Nici eu. jucându-se cu un player portabil mort. Bateriile erau puține și se găseau greu. Astrid. spuse ea. și nu a lui. — Nu vreau să ne certăm. Tu nu mai ești singurul care deține controlul. iar unul dintre puținele lucruri care îl mențineau calm pe băiat era acel joc. Încă o mai considera așa. • Sam se întoarse acasă pentru prânz. — Credeam că nu vrei să ne certăm. fuseseră speriați. Dar Astrid părea să pună stăpânire pe orice casă în care locuia. rostite cu mare atenție și hotărâre. — N-aveai de gând să ne spui despre Orsay? Nu tu ești acela care decide. — Dar e OK ca noi să mințim pe toată lumea din Perdido Beach? i-o întoarse Sam. cel puțin. Sam și Astrid.

dar încerc să nu folosesc un limbaj pe care n-ar trebui să-l folosesc. Din cauza ta! Pentru că tu m-ai manipulat. Legi și drepturi. Ăsta sunt eu. — Fără scrupule? Eu? — Ești în stare să te folosești de oricine numai să obții ce vrei. dar nu avea încredere că va spune ce trebuia. acum. Sam Nebunul. nu cred că vrei să ai discuția asta cu mine. Să mă subminezi. ascultă-mă fără să mă întrerupi. scos din minți. chiar și acum. și jurați. fac pentru binele tuturor. Nu o singură persoană care ia toate deciziile cele mai importante și apoi își impune voința cu lasere de lumină trase în dreapta și-n stânga. Pricep asta. îl avertiză Astrid. — Da. vai. a nu-ți spune… ție ceva e un păcat major. — Deci. spre oricine îl enervează. acum nu mai ești doar un geniu. — Da. Nu-ți pasă de nimic altceva. Dar încercăm să facem tranziția spre o societate normală. — Acum. Sam? Noi am creat Consiliul ca să te mai scutim pe tine. Asta e tot ce ai? Sunt sigur că poți să găsești ceva cu mai multe silabe. spuse Astrid. te rugăm. pentru că nu-mi convine să-mi dai tu ordine cum îți tună ca și cum aș fi servitorul tău. De ce? Ca să te protejez pe tine și pe micul Pete. Șocată de veninul din spatele vorbelor ei. OK? Tu ești un erou. salvează-ne! — Tot ce fac.diferență față de decizia ta de a nu spune Consiliului că există o nebună care îi îndeamnă pe copii să se sinucidă. Dar cum apare o problemă. dar nu reuși să găsească o modalitate de a exprima exact ce anume nu voise să spună. Nu avea . spuse Astrid cu răceală. știi asta? — Bou?! țipă Sam. dar a minți câteva sute de oameni și a-i distruge reputația lui Orsay în același timp asta e în regulă? — Sam. Să mă umilești. — N-am vrut… încercă ea jalnic. Iar acum nu trebuie să te mai deranjezi să mă manipulezi. Sam scutură din cap: — Știi. — Da. spuse Astrid. și poliție. acum poți să-mi dai ordine doar. — Ești irațional. Să spui orice numai să fie așa cum crezi tu de cuviință. — Asta e o minciună sfruntată! spuse ea aprinsă. — Chiar ești un bou. acum ești și o sfântă. bătut. după tot timpul ăsta de când suntem împreună. tu m-ai convins s-o fac. biciuit și sunt nebun. Astrid părea și ea șocată. Sam încercă să răspundă. De ce am fost eu liderul până acum? arătă spre ea cu un deget acuzator. — Știi ceva. Pentru că deja nu mai rezistai. una-două. — Știi bine că e adevărat. — Am destule silabe pentru tine. Sam. pentru că sunt nebun! izbucni Sam. Nu-i venea să-și creadă urechilor. Îi arătă că e în stare să se calmeze. Și cred în chestia asta. care nici măcar n-ar trebui să deschidă gura în fața lui Astrid cea Genială. Sam se uită la ea fix. ia ghici ce se întâmplă? Atunci. Am fost împușcat. mă surprinde cât de fără scrupule poți fi. pentru că eu nu sunt altceva decât un surfer cretin.

Tăticul lui ar fi înnebunit dacă ar fi văzut așa ceva. Ușa lui. Dacă voiai lumină. numărul 301. zise Astrid. Folosise un ton răbdător. numărul trei-zero-unu. În mod normal în bucătărie trebuia să fie tati. Vită Bourguignon. Astea trebuiau toate reciclate. mă rog frumos. — Sam. dar era obișnuit cu asta. Strada Sherman. — Știi ce. Dar nu uitase Sherman. dacă tu ne ignori. Asta e vocea Consiliului care îmi spune unde am voie să mă duc? — Nu văd ce sens are să avem un consiliu al orașului dacă tu consideri că nu trebuie să respecți ce are de spus. Legume la cuptor. Chili. Apoi arătă cu degetul mare spre el: Și de mine se tem și mai rău. Nu era nimeni în bucătărie. Cu siguranță n-ar fi trebuit să zacă pe trotuar. trebuia să te duci și să te joci în piață. Cutii de lapte stricate. Îl uitase. nimeni nu va asculta ce le spunem. Zilele astea totul era întunecat tot timpul. Nu prea i se părea că e ușa lui. Iarba era mult prea înaltă. încercând să aplaneze conflictul.încredere că nu va spune ceva ce n-ar trebui spus. Nici măcar nu se deranjase s-o ducă la locul ei. după ce odată Justin mâncase o porție și începuse să râgâie foarte zgomotos. Holul era întunecat. • Justin se mai pierduse o dată în drum spre casă. O împinse și intră repede înăuntru. Mama Mary probabil se întreba unde era. Iată ce-ar fi spus tati: „POFTIM? Îmi poate CINEVA explica și mie. deși ei îi spuneau vită râgâignon. conserve și sticle. Amintirea îl făcu să zâmbească și să fie trist în același timp. iar tata făcea mâncare. pentru că știa cum să se întoarcă acasă de acolo. Nu era nimic înăuntru în . pe tine și pe ceilalți. Ușa frigiderului era deschisă. O lăsase acolo. Singurul motiv pentru care vă bagă cineva în seamă. Unde și trebuia să fie în momentul acesta. Era țeapănă. — Oh. Memorase adresa acum multă vreme. Coborî vijelios pe scări. Mama spăla rufele și făcea curățenie. — Îmi iau lucrurile de aici. zise el și țâșni spre scări. Casa lui arăta cam ciudat când o văzu. zâmbind mulțumit de tăcerea ei. Justin ocoli gunoiul și aproape că se împiedică de vechea lui bicicletă. Astrid. Pui prăjit. — Nu trebuie să te muți! strigă Astrid după el. în fața casei. Ajunsese totuși la școală și fusese în regulă. cum ar fi trebuit. Dar apoi se auzi un pocnet și ușa se deschisese. Se duse în bucătărie. Apăsă clanța grea de metal. simțindu-se vinovat. el era cel care gătea de obicei. Un sac negru de gunoi zăcea rupt pe trotuar. Cândva știuse și numărul lui de telefon. oricum vă ignoră. Sam se opri la jumătatea scărilor. îmi pare rău. ceva ce s-ar putea să nu mai poată lua înapoi. Aproape că nu reușise s-o deschidă. ca și cum ar fi făcut ceva ce n-ar fi avut voie. Urcă scările până la ușă. este pentru că se tem de soldații lui Edilio. acum multă vreme. CUM se poate ca GUNOIUL să zacă pe TROTUAR? În care univers chestia ASTA e OK?” Așa vorbea tati când se enerva rău de tot.

Pereții camerei erau tapetați cu desene pe care cineva le lipise cu bandă adezivă. — Ha. Puse puțin pe limbă și scuipă înapoi. Camera lui era pe dreapta. Nu părea a fi rău. Camera lui nu mai era la fel ca înainte. Cineva luase pătura lui preferată. roșu la față și stresat. Dar Justin nu se îndreptă spre vreuna din ele. — Asta e camera mea. nu mai erau cearșafuri sau pături pe pat. Camera lui tati și a lui mami era în stânga. Justin se uită la el fix. spuse el. E casa ta? Justin încuviință din cap. din nu se știe care motiv. — Nu știu unde e pătura mea. În primul rând. Justin clătină din cap. da. — Hei! Justin sări în sus. — Am priceput. puștiulică. — Te-ai rătăcit? îl întrebă băiatul. Băiatul se uită prin jur. știi? Îți dă un sentiment plăcut. Dacă avem ceva din belșug. puștiulică. — E o carte. Despre un puști orfan. Știi. stai calm! Justin se holbă la el. pentru că își dădu seama în momentul acela că nu era singur în casă. Așteptă ca și cum voia ca Justin să-i răspundă . nu-i nicio chestie. Se întoarse brusc. Justin înlemni în ușă. Am înțeles. Pașii lui răsunau foarte tare pe scări. Cea albastră. Era sărat. Apoi băiatul cel mare continuă: Ah. gândi Justin. — Eu sunt Justin. eu aveam nevoie doar să stau undeva și aici nu locuia nimeni. Băiatul mai mare nu-l văzuse. citind o carte. Pot să plec. ca și cum s-ar fi furișat. chiar dacă părul lui era foarte lung și era întors cu spatele. Băiatul mai mare se uită la el într-un fel încurcat. bine. — Hei. Mie mi se spune Artful Roger. nu te speria. atunci alea sunt casele. Se uitară unul la celălalt o vreme. Voia să fie sigur că nu-i dispăruse camera. Intrusul era un băiat. Urcă la etaj. — Stai liniștit. în care Meemaw dormea când venea în vizită de Crăciun. nu plânge. împletită. de la Artful Dodger din Oliver Twist. că era încă acolo. Justin încuviință din nou din cap și. În camera de oaspeți. — Bun. E o casă frumușică. cu picioarele pe pat. nu? Justin se opri din plâns. Stătea într-un scaun. era acum un puști voinic. Pentru că îmi place să desenez și să pictez. și asta îl făcea să meargă tiptil. — Da. Apoi făcu un pas înapoi. se întoarse și se duse la el în cameră. numele meu este Roger. începu să plângă.afara unei cutii portocalii cu un fel de pulbere înăuntru. Erau mulți copii mari răi. dar ăsta părea de treabă. — Oh. atunci o să-ți găsim o pătură. OK. Îmi pare rău.

— Adică dacă pentru tine e OK. am înțeles. Bine. câteodată. Eu am să… ăăă… am să mă întorc la mine în cameră. spuse Roger.într-un fel. Justin nu știa ce să spună. . Așa că nu mai spuse nimic. te plătesc pentru că am stat în casa ta. nu citești cărți. — E OK. — Ba citesc. — Bine. îți citesc eu din ea. — Dacă vrei. În felul ăsta. Justin dădu din cap cu fervoare. OK. bine.

Tipul care întreținea piscina și omul bun la toate din Arizona. Dar acea parte a vieții lui luase sfârșit acum șapte luni. Sanjit și Virtue erau și ei acum pe marginea stâncii. un puști hindus în Bangkokul budist. care lucra la o balustradă cu o gravură complicată. dispăruți cu toții. în limba hindusă. Generatorul o să mai funcționeze două. Toți erau orfani. Bowie și Pixie care aveau șapte. Bowie și Pixie. — De câte ori să-ți spun să nu-mi mai spui Wisdom{5}. Altfel s-ar fi topit. Ei spuneau că îl adoptaseră. Wisdom. Niciunul dintre ei nu își începuse viața cu numele pe care îl purtau acum. Dar în ultimele șapte luni trebuise să preia conducerea și măcar să încerce să facă alegeri înțelepte. față de Peace. cinci și respectiv trei și erau mai preocupați să se uite la DVD-uri. Sanjit credea că era mai aproape de a fi de neînvins decât de a fi înțelept. Ăsta e numele meu de sclav. cu părul negru până la umeri. gata cu electricitatea. Valetul scoțian și cele trei menajere poloneze? Dispăruți. Era o glumă a lor. Thailanda. Peace. ăla care picta folii deformate de oțel. 50 de minute — Ăștia sunt ultimii stropi de combustibil. și tâmplarul din Florida. veche și obosită. Dădaca irlandeză? Dispărută. dar era un copil de doisprezece ani inteligent și responsabil. Apoi. ușor adus de spate. Dar ei și toți ceilalți adulți din insula San Francisco de Sales dispăruseră. Din fericire îl aveau pe Virtue care avea doar doisprezece ani. pe ascuns. O bună bucată din viața sa. să mănânce dulciuri din cămară. Sanjit oftă. Pe lângă „Wisdom” mai erau: Virtue. — Ascultă. cu ochi negri zâmbitori și pielea de culoarea caramelului. . Bucătarul catalan și cei doi asistenți basci? Dispăruți. și să se joace pe marginea stâncii. și artistul rezident din New Mexico. Jennifer Brattle și Todd Chance îl răpiseră. pe care Sanjit îl poreclise „Choo”. Dar numai Sanjit insistase să lupte pentru numele lui adevărat. raportă Virtue{4} cu tristețe. Sri Lanka. Ucraina și China. înseamnă „de neînvins”. Erau cinci. Horticultorul japonez bătrân ca marea și cei trei grădinari mexicani? Dispăruți. — Bănuiesc că e bine că am terminat înghețata luna trecută. • ZECE 51 de ore. Cei doi erau „cei mari”. Dispăruți. Sanjit Brattle-Chance avea paisprezece ani. când faimoșii. Virtue îi spunea Wisdom numai ca să-l provoace atunci când i se părea că Sanjit nu era serios. Îi puseseră numele de Wisdom. Veneau din Congo. Cine rămăsese? Copiii. Era înalt. e timpul. privind în jos la iahtul inert și pe jumătate scufundat la treizeci de metri sub ei. slab. Fusese un orfan de opt ani. foarte bogații și foarte frumoșii părinți. Sanjit. lui Sanjit Brattle-Chance mai toată lumea îi spusese Wisdom. cel mult trei zile.

Choo. cocoțat pe pupa iahtului era o chestie mult prea fragilă. N-o să mai putem vedea DVD-uri. Nu afro-american. și toate au încetat să mai funcționeze. Virtue era scund și rotund. Și telefoanele. n-am face decât să amânăm inevitabilul. Elanul păru să-l părăsească pe Sanjit dintr-odată. Ar fi putut să-i ridice pe toți cinci de pe insulă și să-i ducă pe continent. Chiar dacă am putea să ridicăm de acolo tot combustibilul ăla fără să sărim în aer. Avea păr negru. Elicopterul civil. micuț. Fetița avea un mers foarte distinctiv. și cel mai bun lucru pe care Sanjit putea să-l facă pentru el era să-l tundă zero cu aparatul electric. — Suntem pe cale să rămânem fără curent. Virtue nu răspunse nimic o vreme. încuviință Virtue sec. Capul lui era tuns chel – nu asta era freza lui obișnuită. Poate nu sunt decât dinozauri care mănâncă oameni de partea cealaltă. Virtue avea pe chip o expresie de eternă jale. au dispărut de pe insulă și de pe iaht. lucios și ochi . Acolo unde Sanjit era slab și colțuros. — Când stai să te gândești. Nu pot să pilotez un elicopter. — Dinozauri? Asta e tot ce ai tu de zis acum? Peace venea spre ei traversând ceea ce fusese cândva o peluză perfect întreținută și care era acum pe cale să devină o junglă. Dar am văzut bărci îndreptându-se spre oraș. Ce se întâmplă dacă nici acolo nu sunt adulți? Sau… dacă… nu știu. Are nevoie de un doctor. — Da. nu e toată viața doar un prilej de a amâna inevitabilul? Virtue oftă lung în felul lui caracteristic. Sanjit. Sau să scape de sub control și să-i facă bucățele. am mai discutat despre asta de un milion de ori. fără excepție. Sanjit rânji dintr-odată larg. Avem destulă mâncare. Sanjit și Virtue se completau perfect unul pe celălalt: înalt și scund. Virtue era negru. și antenele-satelit. ca și cum ar fi căzut într-un imens robot de bucătărie. Ceea ce era adevărat. dar nici asta n-o să ne ajungă o veșnicie. Sau să se prăbușească în mare și să-i înece pe toți. slab și voinic. N-avea niciun sens să nege adevărul. spuse Virtue hotărât. habar n-am cum s-o fac. ca un soi de libelulă rahitică. Ca și iahtul. cu picioarele făcând pași mult prea mici. Ca și cum nu avea încredere în veștile bune și era patologic mulțumit cu veștile rele. Trebuie să plecăm de pe insula asta. charismatic și silitor. — Ce te face să crezi că sunt doctori acolo? Toți adulții. ci african. V-aș omorî pe toți și pe mine. jos. — Bowie nu se face bine. — Sunt mii de litri de combustibil acolo. cu genunchii lipiți. — Poate că pluteau în derivă. Sanjit întoarse brusc privirea spre continent. dar nu-i plăcea cum arăta părul după trei luni de netuns. — Frate. ca și cum ar fi trecut prin viață așteptându-se la ce era mai rău. observă Sanjit. Sau ar fi putut să se prăbușească pe stânci și să explodeze. Tone de combustibil! — Sanjit. puțin dus și complet sănătos la cap. volubil și pesimist. am observat și eu toate astea. Și nu mai vezi niciun avion pe cer și nu vine nimeni aici să vadă ce se întâmplă.

— Pot să-i mai dau lui Bowie încă un Tylenol? Iar i-a crescut temperatura. Și opt. Încercaseră deja să lanseze la apă barca de salvare. Choo! Leucemie? Păi asta e serioasă. — Treizeci și șapte cu opt sau treizeci și opt? întrebă Virtue impacientat. adică nu văd cum cineva chiar poate să înțeleagă așa ceva. Și sunt o grămadă. Sanjit.căprui. Sanjit băgă de seamă grimasa de durere de pe chipul fratelui său în momentul în care rostise ultimul cuvânt. mai precis. nu? — Auzi. — Au trecut două săptămâni. ar putea fi și lepră. Tu o să zbori în elicopterul pilotat de mine. Căzură amândoi pe gânduri. care ținea ochii în pământ. OK? E doar una dintre posibilități. Atâta tot. poate fi ailaltă. spuse Virtue. eu nu pot să mă ghidez după altceva decât după cartea aceea. Lemnul se fisurase. — Ca de exemplu? — Citește și singur nenorocita aia de carte. spuse Sanjit. mort de multă vreme. La câte știu eu. Nu era un puști sentimental. și acum epava plutea în derivă între două stânci care. la elicopter. Unul din noi o să vină în curând. — Am putea să cârpim barca de salvare de pe iaht. nu te purta ca și cum asta am zis. — Treizeci și șapte cu opt. Poate că m-am gândit la asta pentru că e un cuvânt pe care chiar pot să-l pronunț. dar îl prinse pe Sanjit de braț și-i spuse: — Frate. tu cam cât de inteligent ești în cazul ăsta? • Astrid îl instalase pe micul Pete într-un colț al biroului ei de la primărie. îți aduci aminte? Nu ești atât de inteligent pe cât s-ar crede. — Pentru Dumnezeu. iar barca se scufundase. Virtue. — Hei. îi răspunse Virtue. Febră? Frisoane? Ar putea fi cincizeci de chestii diferite. încet-încet. Sau leucemie. spuse Sanjit. spuse Virtue. nu-i așa? — Nu știu ce e. Deci. știu că ești speriat. Sanjit se uită în jos la iaht. Dar tu ești Sanjit. se răsti Virtue. Și eu sunt speriat. . — Elicopterul sau nimic. Virtue îi aruncă o privire îngrijorată lui Sanjit. În carte zice că gripa nu ține așa de mult. deși știa deja care va fi răspunsul lui Virtue. — E prea devreme pentru a doua pastilă. și barca aterizase pe un cuib de stânci. — Leucemie. Peace era cea care avea grijă de Bowie. Nici măcar nu pot să pronunț majoritatea denumirilor. — Eu nu sunt atât de inteligent? zise Sanjit. invincibilul. El își menținea atenția asupra jocului portabil. O frânghie se rupsese. Și poate că în mintea micului Pete așa și era. ca și cum ecranul jocului încă ar mai fi fost aprins. spuse Sanjit. și continua să apese pe butoane. dar ai un noroc fantastic. Nu e gripă. Sanjit se oțeli în așteptarea veștii. — Aia. Pune-i o cârpă udă pe frunte. Ar putea să fie… nu știu un milion de lucruri. spuse Peace. poate fi asta. — Cât de mult a crescut? întrebă Virtue. a doua. îngrijorați. Barca de salvare era doar o grămadă de bețe. o deteriorau și mai rău.

Era Taylor. și asta aducea cu sine propriile neînțelegeri. ca acum. și asta cauza diverse probleme. . — E oarecum deranjant. Încă nu-și revenise complet după cearta cu Sam. — Nu știam că poți să și intri normal pe ușă. Și împărțeau aceeași casă și. De ce se tortura așa? Sam era un idiot. Bârfa suculentă cu caracter personal se răspândea cu viteza luminii în Perdido Beach. dar mai mică și nici pe departe suficient de dură încât să-i placă lui Sam. răspunse Astrid. se presupunea că erau îndrăgostiți și. Dar Taylor era o persoană extrem de valoroasă și care merita ținută aproape. Chestiile pe care trebuia să le facă pentru a menține Perdido Beach pe linia de plutire. iar tu tocmai ai dat buzna aici și m-ai întrerupt. — Ce voiai de la mine. Se mai certaseră și înainte. Biroul pe care îl folosise și Sam o vreme. Bănuia că neînțelegerile și certurile erau inevitabile. spuse Taylor. Își va da seama. Sam își luase cele câteva lucruri și plecase de acasă. Până acum vestea că Sam se mutase se va fi răspândit deja în tot orașul. Taylor? — Sam e aici? — Eu sunt șefa Consiliului. Nu era. Fata avea abilitatea de a se teleporta din loc în loc. Nu încăpea îndoială că Taylor avea să creadă acum că i se prezentase o șansă fantastică. că Astrid avea dreptate. Taylor. mai devreme sau mai târziu. Dekka. căruia. Dar niciodată nu se certaseră. — Vezi? De-aia am intrat pur și simplu. Și nu era subiect de bârfă mai bun decât despărțirea primului cuplu din FAYZ. Își va cere scuze. îi plăceau fetele puternice și independente. cum spunea ea. așa că. sperând. Probabil că Brianna ar fi fost mai pe placul lui Sam. Dar avea să revină la sentimente mai bune. — N-ar fi trebuit să-i vorbesc așa. dacă n-ar fi fost gay. Taylor erau frumușică. câteodată. temându-se că ar putea fi Sam. Antipatia dintre ele izvora din credința lui Astrid că Taylor era îndrăgostită de Sam. Sau. Amândoi erau oameni cu o voință foarte puternică. spuse Astrid. în ciuda a ceea ce gândea acum. niciunul din ei. În plus. Astrid aruncă lista cât colo. — Știu cât de tare te irită când apar pur și simplu. De a „sălta”. Astrid ridică privirea. Era biroul pe care îl folosise primarul în zilele de dinaintea FAYZ-ului. Nu e genul lui Sam. Taylor își întinse brațele împăciuitor. câteodată. poate. mormăi ea în sinea ei în timp ce trecea cu privirea peste lista imensă de treburi pe care le avea de făcut. Regretă imediat tonul aspru din vocea ei. își spunea Astrid. Ușa se deschise. Și se va muta înapoi acasă. — Data viitoare n-ai vrea să exersezi și partea cu bătutul la ușă? Astrid și Taylor nu se prea sufereau. Astrid socotea că avea să-și caute o casă nelocuită – nu duceau lipsă de ele.

acoperit de noroi și mizerie și purtând haine care nu-i veneau. — Drake e mort.dacă tot ai ceva de zis. — Păi. funcționa. spuse Taylor. Astrid nu credea în ură. — Mda. tot nu-l iertase. — Taylor. că nu era nevoie să fii adult ca să fii demonic. încât aproape îl omorâse. Ridică din umeri. zise Taylor. Asta se presupune că e treaba mea. Iar el mi-a zis că l-a văzut. cu mâna lui bici cu tot. sau. avea chef să-și bată joc. Ești liberă să-i spui lui Sam ce vrei tu. Nu fac decât să raportez ce-mi zice Frankie. Chiar și mort. — Părea treaz. Da’ văd că ești indispusă rău. o terorizase complet pentru a o forța să-și bată joc de fratele ei mai mic. El o răpise pe Astrid. Spera că exista un iad. unde Drake era acum. O amenințase. spuse Astrid fără emoție. Astrid se holbă la ea. Un iad adevărat. — Așa se întâmplă când copiii încep să bea. nu unul metaforic. încă mai suntem într-o țară libe… Se apucase să rostească țară liberă. Credea în iertare. . și gata? — Miaaaau. apoi: Nu știu dacă era beat sau doar nebun. admise Taylor. — Un puști zice că l-a văzut pe Mână-Bici. de unul singur. Îi arsese casa lui Astrid până la temelii. Simpla mențiune a numelui lui Drake Merwin îi dădea fiori. zise Astrid. El zice că l-a văzut pe Drake Merwin plimbându-se pe plajă. — Spune-i ce vrei. mersi. de ce nu-mi spui mie. cu toate acestea. o luă Taylor peste picior. Astrid. Ochii lui Astrid se îngustară. Îl biciuise pe Sam atât de rău. — Am să-i spun lui Sam când îl văd. iar Astrid vorbea cu aerul din jur. Astrid știa că Taylor încerca s-o provoace și. pur și simplu. mergând pe plajă. nu? Să fiu cu ochii în patru și să-i spun lui Sam – sau să-ți spun ție – ce se întâmplă. — Poftim? — Îl știi pe Frankie? — Care dintre ei? — Băiețelul. Drake fusese acolitul numărul unu al lui Caine. arzând pentru veșnicie. așa că nu da vina pe mine. Dar Taylor făcuse deja saltul. Astrid oftă. Drake era – fusese – un băiat care dovedise. Dar nu-l iertase pe Drake.

Connie Temple și Abana Baidoo. Perturbase serios mersul lucrurilor în acea zonă de coastă. În zonă se demaraseră construcții. Carl’s Jr construia un restaurant. În cele mai cinice momente ale ei. Dar în fiecare zi Connie observa că numărul reporterilor și al carurilor de televiziune se micșora față de ziua precedentă. cum era inevitabil numită în presă – devenise una din cele două purtătoarele de cuvânt ale familiilor. așa îi spuneau la știri. copiii lor. Vechiul drum dispăruse în acvariu și reapăruse pe partea cealaltă. Sau Domul. un Holiday Inn Express își săpase temelie. se pare. Să foreze sub el. turiștii trebuiau hrăniți. Ei știau câte ceva din ce era în acvariu. Câteodată. să intre. La început. Și-au dat seama imediat că în epicentru se afla centrala nucleară. Deși știau că așa îi spuneau copiii dinlăuntrul Anomaliei. Asta și era pentru cei care veneau cu cortul sau dormeau în saci de dormit și „visau” la copiii lor de dincolo: un acvariu. Și politicienii se simțeau parcă prea bine. Unul dintre hotelurile Courtyard ale lanțului Marriott era încropit cu o viteză uimitoare. în lumea cea mare de dincolo de zid. Nu FAYZ. membrii familiilor. Connie Temple – Asistenta Temple. Lumea trecuse de la starea de șoc și de uimire totală de la început la exploatarea nesocotită și apoi la acțiunea deloc senzațională de a transforma o tragedie într-o capcană turistică. nu știau ce e afară. Se făcuseră teste. Connie Temple se gândise că mai toate marile companii de construcție din California nu vedeau în acvariu decât o uriașă oportunitate de a face bani. însoțit de sute de reporteri. la distanță de treizeci și doi de kilometri. se făcuseră măsurători. Să facă o gaură în el. Să . i se spunea doar Bolul. toți ceilalți pelerini care se adunaseră în zona special amenajată pentru „observare” în partea de sud al Domului tindeau să-i spună Acvariul. • UNSPREZECE 47 de ore. Activitatea comercială înflorise peste noapte la sud de acvariu. Un impenetrabil scut de energie crease un dom pe o distanță de treizeci și doi de kilometri. Aceasta era prescurtarea pentru toți cei care aveau copii închiși în acvariu: familiile. În cele din urmă. Încercaseră să găurească acvariul. 53 de minute Anomalia „Perdido Beach”. Administrația statului California se grăbea să finalizeze un brâu de ocolire care să facă legătura cu autostrada. Părinții. Fusese mai ușor înainte să afle ce se întâmpla în acvariu. Anomalia. dar peștișorii. La fel și Del Taco. făcuse un pelerinaj la dom. Lângă el. Fuseseră emise zeci de teorii cu privire la domul acela. singurul lucru pe care îl știuse toată lumea era că se întâmplase un lucru îngrozitor. Guvernatorul fusese acolo de vreo zece ori deja. Caruri de televiziune erau înghesuite ca sardinele pe toată lungimea coastei. Fiecare cercetător și om de știință din lume.

incredibil. încercând să-și amintească. Să nu mai spui niciodată că e „doar” un vis. Spune-i să-i lase să plece. Sam. Voia să nu se trezească. Mulți își pierduseră speranța. o corectase fata. spuse Nerezza. Mai întâi Emma. copilul ei nerecunoscut. Orsay putea să-i simtă respirația pe față. Să sape pe dedesubt. Copila nu păruse periculoasă. Nerezza era aproape. În legătură cu eșecul moral al Americii. Fiecare specie de prevestitor al apocalipsei. Foarte aproape. Se încruntă. Mai curând flămândă. pentru că simțea acut prezența unei alte persoane. Orsay tresări și se trezi. în legătură cu obsesia evoluției tehnologice în America. Inima lui Connie Temple bătuse gata să-i spargă pieptul de mândrie când i se povestise de băiatul ei. Numele meu este Orsay. avusese ceva de propovăduit. Apoi gemenele ieșiseră dintr-odată. îi spusese fata. Ai un mesaj pentru Sam. Lasă-i să plece. Connie Temple avusese un vis cumplit. Da. Caine. Era atât de bizar și de himeric. Îl cunosc pe fiul tău. Copila îi vorbise în vis. Am mai avut odată visul ăla. Trecură luni întregi. doar un vis. Forța lui îi tăiase răsuflarea. Ținea ochii închiși. de la Luddite până la ultimul nebun de pe stradă. răspunsese Connie. Altceva. să rămână în sine. Cum ar fi putut copiii aceia să supraviețuiască singuri? Dar apoi Profeta reușise să le pătrundă în vise. . — Trebuie să fie un vis foarte important. Asta. Un vis e o fereastră spre o altă realitate. Apoi. singură încă un moment. Profetă. O privi pe Nerezza în ochi. Să ajungă în el dinspre ocean. cu submarinul. Pentru o vreme nu mai apăruse niciun alt copil. o întrebase fata. Totul fusese în van. nu-i permitea. Familiile fuseseră cuprinse de o disperare cruntă când și-au dat seama că nu vor mai apărea alți copii în afara celor două. un minut mai târziu. Orsay deschise ochii. fata aceea. În visul acela era și o fată. Gemenele le povestiseră despre viața din acvariu. Nerezza spuse: — Știu că ești trează.zboare pe deasupra. Cine ești. Și fusese distrusă de disperare la auzul poveștilor despre celălalt fiu al ei. spuse Orsay. Nu mai avusese niciodată un vis atât de detaliat. Anna. Fusese terifiant. și de ireal! Era ca și cum ai încerca să apuci ceața cu mâna. E un vis. o întrebase Connie. Nu e doar un vis. Alta. Lasă-i să plece înspre apusul roșiatic. Vii și exact în momentul în care împlineau cincisprezece ani. Pur și simplu. — Nu înțeleg. Un vis despre o femeie visând. Connie fusese cât pe ce să întrebe: Care din ei? Dar din instinct se oprise. îi răspunsese Connie. Și apoi nimic. Da. Îi spuneau bariera FAYZ. Într-o noapte. Dar o altă persoană.

— Nimeni nu poate să te forțeze sau să-ți controleze visele. chiar și acum. Orsay rămase nemișcată ca un șoarece speriat. Eu nu am fost la zidul FAYZ-ului. să te atace. Altfel. Orsay îi simți atingerea rece și puternică. Apusul roșiatic. dormeam. Crede și vei fi în siguranță. E ca și cum… Nu știu. spuse Nerezza. Tu trebuie să fii Profetă. când dorm. Nerezza îi luă mâna într-ale ei. Trebuie să crezi. — Nu eu sunt Profeta. Orsay se ridică în capul oaselor. între a-i transmite mesajul lui Sam și a-l face pe Sam să primească mesajul. Dar devenise dependentă de fata care o ghida și o proteja. Dar tu ești adevărata Profetă. Manipulată. — Spun minciuni despre tine. Asta e decizia ta. Îi trimise un fior în umăr. Acum. — Soarta profeților falși este moartea. Înspre apusul roșiatic. — Prima dată a fost bariera FAYZ. și avea grijă de ea. Dar… — Dar? — Dar poate că e important ca Sam să te audă. Nu trebuie să te îndoiești de tine însăți. Nu-i așa? . terorizată. Își punea din ce în ce mai des întrebări în legătură cu Nerezza. — Eu nu… Ce tot spui… Eu… Nerezza își duse degetul arătător la buzele lui Orsay. Despre ce vorbea Nerezza? Ce spunea de fapt? Cine erau acei oameni care răspândeau minciuni despre ea? Și cine ar amenința-o? Nu făcea niciun rău nimănui. Și tu vei fi protejată de credința ta. Fă-i și pe alții să creadă și vei trăi. doar pentru că ei se înverșunează. Poate că e foarte. Împrăștie minciuni că ești un profet fals. — Puterile tale se extind. văd aceeași chestie. Ca și cum vin de undeva. Profetă. — Ăsta nu era un vis. foarte important ca Sam să nu se pună de-a curmezișul în calea adevărului. câteodată totul pare real. Ca și cum aș fi forțată. Nerezza o sâcâia. Se tem de adevăr. Trebuie să fii convinsă. făcând-o să tacă. minciunile lor te vor urmări. — Crezi că ar trebui să-i repet mesajul lui Sam? Nerezza ridică din umeri și îi oferi un zâmbet umil. — Eu nu sunt un profet. Nu e decât un vis. ce-am încercat eu să găsesc. — Despre ce vorbești? — Ei se tem de tine. — Nu. Nu știu dacă e ceva din toate astea care să fie real. Orsay o privea țintă. — Nu-mi place. eu am fost aici. zise Nerezza. De ce visez iar același lucru? — Există o diferență. Dar deja i- am transmis mesajul lui Sam. spuse Nerezza. — Viziunea ta despre marea evadare din FAYZ. nu știu. Profetă. sugeră Nerezza. — Ea mi-a spus să-i lăsăm pe copii să plece. spuse Nerezza. o deranja. dar în alte dăți pare o nebunie curată. spuse Orsay obosită. Adică. Orsay scutură din cap.

— Ce să cânt? — Nu contează. foarte însorite. Fetița intră câteva secunde mai târziu. cu oarecare nerăbdare: — Jill! Jill! Vino aici. Nerezza strigă. strângând-o cât de tare putea. Apoi Sirena cântă: Zile însorite… Și Orsay nu se mai gândi la nimic altceva decât la zile însorite. Încă își mai ținea în brațe păpușa. — Cântă pentru Profetă! ordonă Nerezza. . nu-i așa? întrebă Nerezza.

Animalele stăteau ascunse în timpul zilei și ieșeau la iveală noaptea. Hunter nu mai avea acum aceste răspunsuri. șoareci și. • DOISPREZECE 45 de ore. Adierea sufla dinspre căprioară spre Hunter. Și el știa asta. hotărâtă să-și ducă puiul acolo de unde venea mirosul de varză dulce. Învățase să pășească fără zgomot. Și știa că. în ciuda viermilor mutanți. deși nu mai era în stare să le scrie. Dar noaptea era momentul în care Hunter simțea că numele-i fusese predestinat{6}. căprioarele. el era Vânătorul. . Dacă o căprioară putea să te miroasă sau să te audă sau nu. Și odată reușise să prindă un leu-de-mare rătăcit. pășind pe călcâie. Mergea cu grijă. Și câteodată simțea ca și cum mortăciunea aceea se extindea spre creier. Erau lucruri pe care le știa. De-a lungul coastei putea să omoare păsări. trăind o altă viață. stranie. dar putea să vâneze. Ca și cum o parte a feței lui nu ar fi fost altceva decât o bucată de carne moartă. Avea responsabilități. Perimetrul de vânătoare al lui Hunter era larg. amintiri despre el. 36 de minute Hunter devenise o creatură nocturnă. căprioarele aveau să se îndrepte spre câmpurile de varză. încercând să simtă. Dar puterea mutantă. dacă încerca să le explice… cuvintele nu ieșeau cum trebuia. După veverițe și păsări trebuia să te duci ziua. trecând printr-o tufă pitică. cel mai mare trofeu dintre toate. Din ce în ce mai aproape. sau să formeze un zâmbet adevărat. Știa că ambele cuvinte însemnau același lucru. astfel că ea nu-l putea mirosi. Nu putea să vorbească foarte bine sau să gândească foarte bine. ratoni. pescăruși și rândunele-de-mare. Învățase să meargă în bătaia vântului. lucruri despre felul în care puteai să-ți dai seama dacă un iepure are de gând să fugă sau să stea într-un loc. Nici măcar cam cât Hunter. Era singura cale. unde se găseau șerpi și șoareci. nu glumă. în cele mai întunecate ore ale nopții. nebăgând în seamă înțepăturile spinilor. crenguța sau piatra desprinsă care ar fi putut să-l dea de gol. Nu prea simțea nimic în partea aceea a capului. care ar fi ucis orice punea piciorul pe ogoare fără permisiunea lor. Oposumi. ca să răspundă la o întrebare grea. Dar. atrase acolo. Hunter. El nu era doar Hunter. aceasta nu-l părăsise. Coioții vânau și ei noaptea. Căprioara era în fața lui. de la marginile orașului. Avea amintiri care i se încâlceau în cap. Căprioarele nu erau inteligente. și alte rozătoare. dar Hunter învățase de la ei. până în zonele secetoase. Iar răspunsurile pe care le avea nu le putea explica în cuvinte. abilitatea de a trimite o undă de căldură ucigașă oriunde voia. Se mișca la fel de silențios ca un coiot. Avea amintiri cu el ridicând mâna într-o clasă. unde ratonii și căprioarele veneau ca să găsească modalități de a intra în curțile oamenilor. Creierul lui Hunter nu mai funcționa cum funcționase odată. O parte a feței lui nu era în regulă. prin bocancii lui ponosiți. Aproape.

Mutantul ăsta. Se împiedicau sub greutatea unor poveri grele. Hunter își dădu seama imediat. Luați gunoiul mutant! Vocea aceea… Hunter își duse mâna la gât. Zgomotul fusese făcut de oameni. și era suficient de aproape. monstrul ăsta. Hunter era nervos. darămite să mai și folosească unda ucigașă de căldură. gunoiul ăsta inuman. Oh. simțind din nou funia aceea dură și aspră zgâriindu-i pielea. . dar era și înțelept. Voia să țipe. Vocea aceea. Apucaseră de funie și trăgeau. Dispăruseră înainte să apuce ca el măcar să ridice mâinile. Hunter auzi zgomotul și văzu căprioarele luând-o la goană. Se lăsă pe vine în tufiș și-și domoli respirația. și-i zvâcnea. dar capul îi zvâcnea. veselă. pentru că nu știau să se miște ca Hunter. Își ciuli urechile. tăind-o prin câmpul cu viermi mutanți. Doamne… încerca să tragă aer în piept. Îi putea vedea prin tulpinile de buruieni și încâlceala ramurilor de mur. Avea s-o ucidă pe ea mai întâi. urlând. Și vocea aceea… Hunter mai auzise undeva vocea aceea. Dar… Hunter se încruntă. mulțimea de copii țipând strident. iar acum. cu tonul ridicat. Puiul nu va ști cum să reacționeze. Se împiedicau la tot pasul. Dispăruseră. animalele galopau prin tufișuri și se îndepărtau. Încă vreo câțiva pași. iar funia se strângea în jurul gâtului lui Hunter și se întindea și se întindea și el nu putea să respire. Și el o va ucide. Patru siluete. se împiedicau și se văitau. Câtă carne! Albert avea să fie așa de mulțumit! Nu prea mai mâncaseră căprioară în ultima vreme. și gâtul lui Hunter se întindea. Sângele îi cursese în ochi. și picioarele i se ridicau de la sol. Vorbeau și se înghionteau. O noapte întreagă de pândit și cu câteva secunde înainte de atac. Erau mai multe persoane. Fusese rănit atât de rău! Fusese lovit în cap. Veneau în direcția lui. Auzise vocea aceea strigând unei mulțimi însetate de sânge. Așa era la vânătoare: petreceai mult timp și sfârșeai prin a-l pierde. siluete negre. El este criminalul. ticălosul ăsta care l-a omorât pe cel mai bun prieten al meu. Și cuvintele nu-i mai veneau… Mintea nu mai… Creierul confuz… atât de frică… Puneți mâna pe funie! Vocea le comanda. Ea va ezita. și flecăreau vrute și nevrute. iar privirea i se întunecă. Hunter. Luați-l. lovind aerul. Băieți. Harry. Mai întâi căprioara. Acum îi putea vedea. dar nu mai avea aer… Puneți mâna pe funie! Și o apucaseră.

repetă unul dintre copii. Ochii i se umplură de lacrimi. spuse o altă voce. ești un cretin! urlă Zil. se ambală Antoine. Și Harry începuse să țipe. la mai mult de vreo cincizeci de pași. spuse Zil. Nu-l văzuseră. — Când va fi momentul. — Cred că era un coiot! — Turk. Comandante. Turk. Se strecurau cu arme la ei. Fusese căprioara lui Hunter. — Comandatul va decide. dar lacrimile îi curgeau în continuare. Hunter își amintea ochii lui… felul în care deveniseră lăptoși… felul în care se . Vrei ca Sam și Brianna să ne prindă în câmp deschis. Nici măcar nu știau că Hunter era și el acolo. Se luase cu mâinile de cap. gândi Hunter. „Au arme”. Fuseseră colegi de cameră. în mod normal. Hunter știa că se putea mișca mai repede și mai silențios decât ei. — Sunetul se propagă ușor. Hunter nu-și mai amintea cum începuse. Nu într-o luptă deschisă unde Sam și Dekka. Încă se văitau. Poc! Poc! Hunter se aruncă repede cu fața la pământ. aici. Dădu să le taie calea. Reacționase. încercând să oprească lupta. Zil. Nu fusese un coiot. Zil! Zil și prietenii lui. Cu atât de mult timp în urmă. — Ce naiba împuști? vru Zil să știe. gemu Hunter în sinea lui. — Trebuia să ne fi întors pe lumină. ca să mai putem vedea ceva. Hunter se strecură mai aproape. O ceartă stupidă. și Brianna pot să ne doboare. Sau poate era o căprioară. Am crezut… arăta ca un coiot. — Pe care le vom folosi când va fi momentul. — Da. Să-l ardă. Nu-și amintea decât că Zil îl amenințase cu un vătrai. Harry și Hunter. spuse unul dintre ei. Idiotule! — Îmi pare rău. ziua în amiaza-mare? — Avem arme acum. — Idiotule! Am așteptat să se facă întuneric pentru un motiv. Le șterse. N-am vrut să…” Dar nu era adevărat. — … Cred că ai dreptate. Chestia asta cântărește o tonă. spuse Hank. Puterile lui nu băteau. Hunter se speriase. Putea ajunge suficient de aproape… Putea să-și întindă mâinile și să trimită unda ucigașă de căldură spre creierul lui Zil. Trebuia să se apropie și mai mult. — Dă-i pușca aia lui Hank! țipă Zil la el. — Ar fi bine să nu fie un coiot. se răsti Zil. Apeși trăgaciul degeaba. Dar Harry se băgase între ei. încercând să-i despartă. Apoi: Șșș! Hei! Cred că tocmai am văzut un coiot. Și iată-i acum. Să-l prăjească în propriul craniu. Așa cum făcuse cu Harry… „Un accident. ca boul. dar… începu unul dintre ei. — Putem să facem un popas? se plânse o a treia voce. Se tot certau și se tot înghionteau nemulțumiți. Ei nu erau vânători. Se apărase de Zil. Se puseră în mișcare.

micul Pete dormea. Mamă. „Porumbeii încă mai au probleme”. atunci poate că exista o șansă. O iluzie. De animale. Tresări când dădu cu ochii de Taylor. Sam mai stătea acolo câteodată. Tot ce trebuia să facă era să se gândească la un loc anume și… pac! Exact acolo ajungea. ar fi putut deveni o mare hoață. Ca o hologramă sau așa ceva. Intrat. gândi Taylor cu oarecare satisfacție. A. Taylor se gândi că poate era la benzinărie. Cam jumătate din băieții și fetele lui își țineau armele automate foarte aproape de paturile în care dormeau. Ocupase o casă cu șapte dormitoare. Dar asta era exact genul de chestie cu care te duceai imediat la Sam. putea să salte imediat înapoi. Pe Astrid ar fi depășit-o. Și atâta timp cât ceea ce fura avea dimensiuni mici. prea mare pentru toată lumea. Probabil că ăsta ar fi fost lucrul normal pe care ar fi trebuit să-l facă. Da. Nici măcar de băieți răi. visezi. Dacă ar fi fost ceva de furat. Casa lui Sam. Aproape că nu putea să ducă mult mai mult decât hainele de pe ea în timpul unul salt. Făcu saltul de la benzinărie la Edilio acasă. făcându-i cu ochiul. Sam și Astrid nu se împăcaseră. ce-o să se enerveze Astrid când avea să afle că Taylor se dusese la Sam mai întâi ca să-i spună ce s-a întâmplat. Se gândea la un loc și. Camera lui Sam era goală. — Culcă-te la loc. înainte ca persoana respectivă să apuce măcar să respire. Nu o găsi decât pe Ellen. Era trupa lui de intervenție rapidă. Sam arăta așa bine. ca Zil. Dacă Sam și Astrid se despărțiseră pe bune. Nu era prima dată când Taylor se gândea că ar fi putut deveni cea mai mare hoață a tuturor timpurilor. Ellen mormăia în somn. în tura de noapte. mai ales după sictirul cu care o tratase Astrid mai înainte. În timpul salturilor nu avea senzația că se mișca. ca și cum ar fi apăsat butoanele unei telecomenzi. chiloți cu fețe zâmbitoare? Pe bune? Pentru Taylor era ca și cum ai schimba canalele la TV. Ellen. Astrid dormea. dintr-odată . John dormea. El era Hunter-vânătorul.stinseseră… Hunter mai văzuse aceeași lumină stinsă în ochii multor animale de-atunci încoace. Mary era la grădiniță. Niciun sunet – poate numai dacă se lovea de ceva în momentul în care se materializa. adormită. Noaptea. ci mai mult ca și cum lumea s-ar fi mișcat în jurul ei. Edilio avea acum un soi de cazarmă sau cum s-o fi numind. Și asta făcea ca lumea să i se pară ireală. chiar dacă cineva ar fi fost treaz. De fapt. Un băiat era treaz. Ar fi putut s-o trezească pe Astrid. Nu de băieți. iar în fiecare dintre celelalte șase stăteau câte doi oameni de-ai lui. Dar instinctul ei îi spunea că mai bine nu. spuse ea. Se întreba dacă era ceva permanent. niciun semn – și. • Taylor făcu saltul. și. frate. pompierul-șef – un pompier care nu avea apă cu care să stingă incendiile. ieșit – niciun sunet. El avea un dormitor.

în numele lui Astrid. dar nu camera Lanei. dacă erai în toate mințile. ceva. Și.era acolo. — Păi. încercând să alunge somnul. cu o mână ridicată. „Dar. — Ha? Se rostogoli rapid. Totul e atât de nocturn. cu o neobișnuită politețe. spuse Taylor. Umbla vorba că Tămăduitoarea era foarte prost dispusă de când fusese. — Eh. practic. Niciun răspuns. a intervenit ceva mărunt și m-am gândit că s-ar putea să fie mai important decât aruncatul cu noroi în Orsay. Mai făcuse asta de multe ori. cu palma pregătită de război. zise Taylor. Grădinița. — E patru dimineața. Mai mult de moarte și de viață. oh. — Hei. nu te apucai s-o enervezi pe Tămăduitoare. fără îndoială. Sam răsuflă ușurat și-și trecu mâna peste față. — Da’ văd că te-ai trezit devreme. Părea ciudat de netulburat de prezența inoportună a lui Taylor. Sări direct în camera lui. ca mine. frecându-se la ochi. ca în vremurile când fusese un împătimit al surfului. În cel puțin jumătate din cazuri. cu fața într-o pernă. Quinn era treaz. — Nu. făcu ea un gest indiferent din mână. — Ce s-a întâmplat? întrebă Sam. — Calmează-te. Așa. bătu la ușă. Își examină unghiile. Vârful stâncii. Zilele astea. Pescuitul e pentru cei care se trezesc dis-de-dimineață. — Eh. Într-un târziu. Dormitorul din capătul scărilor. ai de gând să vorbești cu Sam? E vreo chestiune de viață și de moarte? Aș vrea să știu dacă sunt în pericol să dau ortu’ popii în drum spre port. Făcu un salt în capul scărilor și apoi. Și brațele. Nu e o chestie de viață și de moarte. Era ceva mai slab decât fusese cândva și nu așa de bronzat ca înainte. Taylor nu era prea îngrijorată. îmbrăcându-se pe întuneric. Dădeam de veste în dreapta și-n stânga. decât altceva. îi dădu prin cap lui Taylor că Sam se dusese să doarmă pe o canapea undeva. nu e rău deloc”. voinice. ce să-i faci. Sam se trezise gata să tragă. Ea îl apucă de un picior dezvelit și îl scutură. stăteam de vorbă cu copiii care se duceau să o vadă pe Orsay. Știi tu. ca și cum încerca să-și sape drum prin pat și să scape din cameră. gândi Taylor. de vreme ce se certase cu Astrid. Plaja. Frumos bust. savurând momentul. încâlcit într-un talmeș-balmeș de cearșafuri și pături. știi de asta? — Și? — Ah. baftă! Fă și tu rost de niște ton. Sam dormea. nu glumă. . înghițită de gaiafag. da. spuse Quinn fără înconjur. nimic deosebit. — E aici. și umeri mișto. spuse Quinn. spuse Taylor.

— Ai de gând să-mi spui ce s-a întâmplat sau nu? scrâșni Sam. N-ar fi făcut decât să-i distragă atenția de la principala veste pe care venise să i-o dea.” Dar nu avea niciun motiv să complice lucrurile. relatându-i unui puști smintit povestea despre Drake. Atââât de multe. . — Ce e cu ea? — Momentan se află în sufrageria lui Howard și Orc. „Ți-aș spune atât de multe. — Îți aduci aminte de Brittney? Sam își întoarse brusc capul spre ea. gândi Taylor. Sam.

sunetul păru teribil de puternic. Howard tresări. carnea rozalie transformându-se în ceva gălbui. Orc se uita cu jale din colțul camerei în timp ce fata se așeza pe scaunul pe care i-l aduse Howard din bucătărie. cu mâinile tremurând. astfel încât Orc putea să stea sprijinit. dar de acolo căzu. te rog. Aproape că îl scăpă. Nimeni n-avea nici cea mai vagă idee cât cântărea Orc. . Orc se trezise. vomita peste tot. dar de ușor. • TREISPREZECE 45 de ore. 16 de minute Orc sfârșise prin a strivi fiecare canapea sau pat pe care Howard îl găsise pentru el. cu excepția faptului că nu era absolut nimic normal în toată chestia asta. — Nu. Asta nu îl descurajase niciodată pe Howard. mersi. puse una peste alta și împinse într-un colț. I-l înmână. spuse fata. murdar. Peste saltele era așezată o prelată de plastic. Putea observa. Nu se sparse. Howard. Foarte grav. căptușeli de saltele care duhneau a vomă și câte altele care umpleau curtea. asta era clar. — Mai vrei? o întrebă Howard din nou. Aranjamentul actual era mai mult pat decât canapea sau fotoliu. nenaturală. se întâmpla să mai facă și în pat. Când se mișca. Howard își calmă respirația și mâinile tremurânde și i-l luă. Și câteodată. umplu un pahar din bidon. de două persoane. după câteva zile. chiar și așa. devorate ale corpului său fuseseră înlocuite cu o substanță care arăta ca pietrișul umed. — Vrei niște apă? o întrebă Howard. nu de îndată ce se așeza. El tot încerca. Trei saltele mari. mobile stricate. I se părea insuportabil de delicat lui Howard. dar numai atât cât să mijească ochii. Nu imediat. Dar nu era nici gras. rezemându-se de perete. Bucăți întregi din el fuseseră sfâșiate de bestiile feroce și sălbatice. scotea un zăngănit ușor. — Da. ci doar ricoșă de pe podeaua de lemn. în lumina verzuie. Lui Orc îi plăcea să bea. dacă voia. Fusese atacat și rănit foarte grav de coioți. Dar nu murise. Normal. Orc suferea de una dintre cele mai ciudate și mai îngrijorătoare mutații posibile. Părțile sfârtecate. Tot ce mai rămăsese de pielea lui Orc erau două petice în jurul gurii și pe un obraz. Îl puse pe marginea mesei. nu era ușor deloc. Și asta numai pentru că Howard îl mințise. dar. Ea îl luă cu ambele mâini pline de noroi și îl duse la buzele ei umflate. Brittney îi returnă paharul. spunându-i că nu mai aveau băutură. Câteodată. Perfect normal. ca să țină companie altor asemenea cearșafuri mizerabile. Bău pe tot. Și atunci Howard apuca de marginile prelatei și o târa până în curtea din spatele casei. când Orc bea destul.

domnișoară. Apoi cuta de pe frunte dispăru. era și normal. Reușise să rămână în grațiile lui Orc de multă vreme. Care se uita direct în ochii lui. Chiar și zguduit de frică. spuse Sam pe un ton pe care îl folosea când încerca să-și ascundă disprețul. Se încruntă. Orc vorbi pentru prima dată. Evident. să țină cu dinții de un loc în Consiliul orașului. te rog frumos să te duci la locul tău și să recitești tema pentru azi. Ți-aș oferi niște ceai cu biscuiți. — Cum ai ajuns aici? întrebă Sam. Era ciudat să bagi în seamă așa ceva. Sam era încruntat. Putea să vadă o bucată mică de piatră prinsă între firele de crom de lângă caninul stâng a lui Brittney. Plus că avem. fără îndoială. Sam stătea acolo. Sam era prea calm și prea întunecat. Spălat numai puțin de apa pe care o băuse. Păi sigur. în ciuda a tot. — Salut. în felul acela mormăit al lui. Sam se uită la Howard. și o fată moartă în sufragerie. de ce nu ești moartă? — Bună. bănuia că Howard era cel care vindea majoritatea substanțelor ilegale din Perdido Beach. uitându-se la Brittney. din nou. — Stătea în picioare pe verandă. în picioare. Prin contrast. Sam și Taylor. Era ceva ciudat la felul în care reacționa. Nu-mi aduc aminte. Sam! răspunse Brittney. când am ieșit să mă duc la budă. își dădu seama Howard. Dar. — O fată moartă? spuse Sam și iat-o. De asta Sam nu era surprins. Reacția greșită. Bietul Sammy. exact asta era ciudat în toată povestea asta. mersi că ai trecut pe la noi! spuse Howard. pentru că știa să citească oamenii foarte bine. Ah și. Ca și cum Sam era un profesor care se pregătea să-i pună o întrebare. Cu toate că Sam. băiata în ușă fu liniștitoare. Sunt aici. și reușise. s-ar părea. Brittney ridică din umeri. apropo. — Howard. își pierduse întrucâtva privirea radiantă de surfer fericit și lipsit de griji. Nu că ea era acolo. stând la discuții. — Normal. — Cred că am mers. ai putea să ne explici semnificația Compromisului Missouri? Nu? Atunci. Sunt la… începu Brittney. care încuviință. Dar cu Sam se întâmpla mai mult decât atât. observă Howard. Normal. cu toate astea. Avea noroi până și în aparatul dentar. — Ne știi pe toți? . — Slavă Domnului! mormăi Howard și fugi să deschidă. — Știi unde te afli? o întrebă Sam. Mda. ceva încă era ciudat la reacția lui. — Bună. lui Howard nu- i scăpă acest detaliu. dar tot ce avem sunt niște cârtiță și anghinare fierte. Howard reușise să-și mențină poziția. Brittney! spuse Sam. Taylor îi spusese. Eh. Brittney.

spuse Sam. Dintr-odată. În cele din urmă. lăsând brațul să-i cadă pe lângă trup. tu știi ce s-a întâmplat? Era evident că Sam nu prea știa cum să pună întrebarea. spuse Sam. — Ne ceri destul de multe. un sunet care îi ridică lui Howard părul pe ceafă și-l făcu să- și simtă măruntaiele apoase. Ca și cum nu ar fi fost parte din ea. — Lumea e destul de speriată și așa. Am să… îți vom găsi un loc pentru noaptea asta. — Știu despre mica ta afacere cu alcool și droguri. Urmă un urlet animalic. Uitase numele. Lui Howard aproape că îi venea să râdă. spuse el. — Nimeni. Dar rămase neclintit. Taylor. fac parte din Consiliu. Era în grădiniță când… Howard începu să pună totul cap la cap. și Sam folosindu-și puterile. Am nevoie de ceva timp să-mi dau seama ce am de făcut. în afara celor din camera asta. — Tanner. izbucni Taylor. — Ah. — Acolo unde e dintotdeauna. zise Howard moale. zise Howard. În tăcerea confuză. Dar Sam apela la cineva care îi era loial în mod necondiționat. Coioți înnebuniți de frică. un sunet puternic. poți să ne spui… — Cred că mi-e somn. și ea nu pricepea de ce. Sam se încruntă. plin de ceva ce n-ar fi putut fi decât ură. Brianna n-avea să fie deloc entuziasmată. ca și cum era acolo. Tanner. Du-te la Brianna. Brittney zâmbi spre spațiul dintre Howard și Taylor. Asta îl făcu pe Sam să-și vină în fire. Sammy. — Sam. Focuri de armă trase fără niciun Dumnezeu. îți aduci aminte când erai la centrala nucleară? Caine și Drake veniseră… Țipătul ei îi făcu pe toți să tresară. Sammy? spuse Howard. Howard. — Brittney. Sam o întrebă: — Brittney. Ridică un braț. chiar și pe Orc. Fruntea i se încreți în deplină mirare. spuse ea. Un țipăt sălbatic. — Cine e Tanner? — Unul dintre micuții care… începu Taylor. — Aha. — Unde e Tanner? întrebă Sam cu blândețe. Ea încuviință ușor din cap. deranjat de remarca lui. Îmi ceri să ascund asta față de ceilalți membri ai Consiliului. Brittney. Spune-i că venim. șocant. unul dintre preșcolarii uciși în timpul luptei pe care lumea o numea „Bătălia recunoștinței” sau „Bătălia pentru Perdido Beach”. apoi își mușcă buza. Se uită la el. Tanner. Se uită la Taylor. — Alte secrete. N-am nevoie de furia lui Astrid. spuse Sam. fata tăcu. Orc. nu trebuie să știe despre Brittney. — OK. Drake și Caine. E fratele ei mai mic. spuse Sam. Howard era perplex. Nu . Îți fac viața un chin. — Demonul! țipă ea. băiete.

Nemesis. era sfârtecată. • Lana nu dormise. să-l strivească. . dar era un lucru rar în FAYZ. și nimeni nu-l atingea. Citise întruna. Era bine că era întuneric. Perfect normal. pentru că nu era lumină și nu era niciun sunet. încercând să se piardă în carte. Howard râse. — Vrei să spui… — Nu. Era acolo. Howard râse din nou. Să nu cumva să îndrăznești să pronunți cuvântul măcar. Va trebui să oprească totul. Dacă stai să te gândești. Atunci el va trebui să se închidă. Avea o lumânare mică. deși. nu e atât de diferită de puterea pe care o are Lana. Sunetele îi dădeau dureri de cap. Pentru prima dată de când se târâse afară din mină. Nu era nimic altceva decât o simplă plimbare cu un mort. așa îi zicea jocul. în șoaptă. pe noptieră. Bun. Încheiase socotelile cu ea. — Jur! N-aș fi primul care să folosească acel cuvânt care începe cu „Z”. de fapt. în plămâni. Nu funcționase. Că fizic e întreagă. Era liniște. să-l sufoce. • Micul Pete se trezi. unde era întuneric și liniște. Brittney mergea lângă el. să se întoarcă în joc. Știa unde era jocul. teatral. Howard râse și își duse mâna la inimă. și durere. n-o ajutase să doarmă. și panică. de milioane de metri înălțime. Sticla era pe jumătate goală. Sam plecă spre casa Briannei. putea să reziste. Dar pentru moment.vreau ca oamenii să vorbească despre… nu vreau ca oamenii să vorbească deloc. Nemesis. Să se întoarcă în joc. nu cine știe ce. spuse: Zooom – biii. ca și cum nu voia să-l supere. Își aprinse o țigară la flacăra lumânării și trase adânc. și toate aveau să vină peste el ca un val uriaș. pentru că altfel cineva ar fi venit și ar fi adus cu el lumină și zgomot. — Howard. izbucni Sam. pentru un moment… el însuși. Să reziste… să fie… nimic. Nu fi idiot! E evident că are un soi de putere care îi permite să se regenereze. lângă ea. să fie. ea nu e un zombi. și atingere. Lumina îi umplea mintea cu prea multe. privindu-i îndepărtându-se. Lana căuta gaiafagul în sinea ei. Dar nu era cu ea. Întuneric. Să se ascundă de tot și de toate. — Aha. și aveau să-l învârtă. Doar că nu-mi aduc aminte ca Lana să-și fi croit drum afară dintr-un mormânt. când am îngropat-o. Trebuia să rămână și el tăcut. așteptând. Apoi. pe podea. zău dacă nu! Țigări și votcă. Uimitor cât de repede devenise dependentă. Îl chema așa de blând. pentru moment cel puțin. se gândea Howard.

hrănindu-se cu puterea ei fără motiv. Fusese în mintea ei zile întregi. Ce-ai făcut cu puterea mea? Își spuse că monstrul. Nu va fi niciodată liberă. Dar pe cine vindecase? Apucă sticla de votcă. adormită. diavol bătrân? întrebă Lana. Faptul în sine trebuia să-i fi dat ceva liniște sufletească. o duse la gură și înghiți focul lichid din ea. Dar Lana știa că se va întoarce. că încă putea s-o folosească. folosindu-se de puterile ei vindecătoare. — Ce-ai făcut. Întunericul nu trecea prin ușa din spate a timpului și spațiului. când va avea nevoie de ea. gaiafagul… Întunericul… n-o putea folosi pe Tămăduitoare decât pentru a vindeca și nimic rău nu putea să iasă din asta. Dar ea știa foarte bine că nu era așa. Ce vindecase? .

Sanjit făcând glume ca să poată să le mențină moralul ridicat. În jur de două sute patruzeci de kilograme de înghețată. Nu putea să suporte să i se spună ce să facă în fiecare minut al fiecărei zile. nu mai exista nicio regulă. Sanjit se simțise mai mult eliberat decât îngrijorat. Liniștea simplă a insulei pustii era oprimantă. Nu-i plăcuse să răspundă la numele de Wisdom. Și scotocitul prin casa majordomului. dintr- odată. — Chiar ești așa de surprins. telefoanele și antenele-satelit erau moarte. nimic. — Vezi? Suntem bine. — Pentru ce. Nu-i plăceau regulile. — Ăștia chiar au înghețată. Choo? — Pentru… asta îl zăpăcise pe Virtue. prin apartamentul de la etaj al dădacei. Casa imensă. Și că radioul. a eliberării. Au tone de înghețată. — Ești sigur că vrei să găsești pe careva? întrebase el. Și apoi. . Bowie și Pixie – fuseseră speriați de la bun început. Nu tu dădacă. în acea primă seară. camere pe care nu le folosise nimeni niciodată. cu unele camere pe care puștii nici măcar nu le văzuseră. cum îi spunea Sanjit în taină. Aveau în congelator douăsprezece cutii a câte douăzeci de kilograme de înghețată. iar Annette nu e nici ea departe. Sanjit se gândea că putea trăi și fără ele. Ne-au mințit. — Te simți bine? o întrebase Sanjit. părea la fel de mare și de moartă ca un muzeu. Nu fusese găsit nici măcar un singur adult. ca un grup. nu tu bucătar. — Eu așa zic. nu tu grădinari – ceea ce era o mare eliberare. Tot ce părea clar era că toți adulții dispăruseră. Nu avea răspunsuri la întrebările repetate despre ce se întâmplase. În tot timpul ăsta au avut înghețată. Dar cei mici – Peace. Chiar și Choo. Dar starea de spirit a tuturor. era speriat de moarte. de vreme ce unul dintre asistenți părea un pervers – și nu tu menajere. 25 de minute În prima zi a dispariției sau. Rămaseră împreună. pe care Sanjit nu-l văzuse până atunci niciodată supărat. acuză Bowie. Sanjit îl bătuse pe umăr pe Bowie. — Dacă cineva se îmbolnăvește? întrebă Peace. se îmbunătățise când se întorseseră în casa cea mare și deschiseseră frigiderul în căutarea cinei mult așteptate. • PAISPREZECE 30 de ore. mititelule? Bucătarul are o sută cincizeci de kile. prin bungalow-uri și dormitoare îi făcuse să se simtă ca niște hoți. el și frații și surorile lui cercetaseră întreaga proprietate. îl contrazise Virtue în felul lui pedant. — Avem nevoie de adulți. În ciuda ciudățeniei incontestabile a situației.

Pentru o vreme. Dar Sanjit încercase întotdeauna să râdă. cred că tot ce ne rămâne de făcut. În zilele de demult. nu să plângă. care constase. Care-i problema? — Ce se va întâmpla de-acum înainte? Sanjit se gândise preț de câteva secunde. — Bănuiesc că acum tu ești adultul. pe acele străzi nemaipomenit de interesante. spuse Sanjit celor patru fețe care îl priveau dornice să fie conduse în direcția corectă. pe vremea când trăise pe străzile și aleile din Bangkok. Se simțeau cu toții confuzi și speriați. polițai care te băteau. grija unul altuia. În mod normal. practic. Mia târziu. Sanjit zâmbise. Dacă în ziua aia avea mâncare. Dar. Și. dar nu-i trecuse prin cap că el era răspunzător pentru ei. El era cel mai mare. Peace ridicase mâna. în timp ce înaintase în vârstă. Annette era menajera care făcea curat în camerele copiilor. din felii de pâine prăjită cu mult unt de arahide. Dar ei își duseseră. îi spusese Sanjit. interzis până atunci. Învățase să trăiască fiecare zi și să nu se gândească prea mult la următoarea. de terifiante și niciodată plictisitoare. Pixie venise să doarmă cu el. nu se dăduse bătut ca mulți dintre copiii pe care îi văzuse. Așa că în acea primă seară se spălaseră pe dinți și se trimiseseră unul pe celălalt la culcare. Deci. comercianți care te fugăreau cu bețe de bambus de lângă standurile lor cu fructe și întotdeauna proxeneții care te dădeau pe mâna unor bărbați străini care să te folosească după bunul lor plac. . îi cereau lui permisiunea. — Atunci. Începeți una dintre cutiile acelea. ca și cum ar fi fost la școală. pentru că învățase să fure. Nu tocmai un clovn. era un glumeț. mai mult sau mai puțin. o atitudine care îl făcea să iasă în față. dacă de pe zdrențele de pe el nu curgeau prea mulți păduchi. ținând în brațe o pătură. Indiferent cât de flămând. în mod normal. se treziseră după cum le era obiceiul. mâncăm înghețată. în cele din urmă. găsiți cinci linguri și nu ne oprim până nu ajungem la fund. și Bowie. dar cineva care nu lua viața foarte în serios. cât de bolnav fusese. la cină. — Păi. dobândise o anume mândrie. în mare. deși nu încăpea îndoială că supraviețuise. — Mă întrebi pe mine? Bowie ridicase din umeri. Nu era. Apoi și Peace. toată lumea fusese fericită. ca adult temporar. Sanjit fusese ultimul care se retrăsese în camera lui. — Nu trebuie să ridici mâna. fără să se bazeze prea mult pe adulții indiferenți din jurul lor. dacă avea o cutie în care să doarmă. cât de speriat. și el știa asta. Dimineața. A lua viața în serios era prerogativul lui Virtue. mâncare avem destulă. nu? Iar răspunsul lui fusese mai mult decât suficient pentru acea primă zi. Nu devenise brutal. decretez că. era fericit. e să ne pierdem vremea pe-aici. Se întâlniseră la micul dejun. pentru prima dată. o persoană gânditoare. cu ochii înlăcrimați. — Putem să mâncăm din ea? Sanjit era uimit să vadă că. erau pericole la tot pasul: patroni de ateliere de confecții care încercau să te răpească și să te pună să muncești paisprezece ore pe zi.

Apoi se duseseră afară și atunci observaseră scrâșnetul acela ciudat. atât de elegantă și atât de frumoasă și de mare încât avea propriul elicopter – eșuase. toți venind cu elicopterul sau cu avionul personal. în acel moment. ce ziceți? râse el. — De ce nu l-a oprit căpitanul Rocky? — Pentru că a dispărut. Lumini strălucind peste tot. răspunse Virtue. înțepenită între doi bolovani uriași. și ea tot interzisă. în timp ce copiii erau ținuți în camerele lor și aduși printre ei ocazional. și râzând prea zgomotos. salvându-i pe puștii aceștia. Sanjit văzuse câteva dintre petrecerile acelea. să zicem că aveau. Celorlalți le spusese să stea pe loc. Iar acum era problema cu Bowie. Apoi au început să raționalizeze mâncarea. Ca toți oamenii mari. Sanjit nu se considerase niciodată salvat. înțelesese. Venise timpul să analizeze în mod serios cea mai imposibilă dintre opțiuni. Iahtul – o ambarcațiune albă. în toalete scumpe și elegante. nu știuseră că părinții fuseseră în apropiere. Nici măcar nu știuseră că sosea. ca să spună bună seara și să asculte cum vorbesc oamenii mari despre cât de nemaipomenit era că părinții lor fuseseră atât de generoși. — S-a lovit de stânci. Erau singuri pe insulă. Prora. Sanjit ancoră un capăt al funiei în jurul trunchiului nu tocmai sigur al unui puiet. Poate că erau singuri în toată lumea. în sfârșit. Și apoi săptămâni. Erau doar două posibilități: de a pleca sau de a ajunge pe insulă. Dar motorina din generator era pe terminate. Iahtul aparținea părinților lor. Sanjit reușea de obicei să ocolească responsabilitățile. spuse Sanjit. Se repeziseră până la marginea stâncii. Dar nu-l putea lăsa pe Bowie să moară. spusese Sanjit. — Va veni cineva după noi. Zile. Sanjit își pierdu echilibrul de vreo două ori și alunecă până reuși să-și fixeze călcâiul . Încă mai era destulă mâncare.mult gem interzis și linguri întregi de Nutella. adevărul îl lovise pe Sanjit în moalele capului. Azvârli celălalt capăt în hău. nici el prea sigur de ce zicea. Sanjit și Virtue coborâră. Așa că au așteptat. ascuțită ca o lamă de cuțit. de altfel. Fiecare mișcare a apei ridica iahtul și apoi îl lăsa să se macine ușor de stânci la coborâre. văzându-le iahtul făcut țăndări de stânci. Încă mai era o grămadă. — Ce s-a întâmplat? întrebă Peace. La treizeci de metri sub ei observaseră iahtul. Sanjit și Virtue găsiră frânghie în baraca grădinarului. Și asta aveau. Nu simțise niciodată o mare dragoste pentru cei doi actori care își spuneau mamă și tată. Cumva. Insula era aprovizionată pentru petreceri care câteodată adunau și o sută de invitați. în ciuda eforturilor lor de a o economisi. bând și mâncând. Mă rog. dar. să nu se apropie de marginea stâncii și să aștepte. — Probabil că o să tragă copacul fix în capul nostru. Cred că se apropiau… și apoi… apoi s-au lovit de insulă. se sfărâmase. Cu o barcă mică – și ei nu aveau nicio barcă la dispoziție – sau cu elicopterul. tot felul de oameni celebri. cu vocea tremurândă.

alunecând mereu cu tenișii pe stânca acoperită cu alge și săruri de mare. matelot. Fly Boy Two. Nu era nici urmă de oameni. se pune? Sanjit se ridică în picioare. frățioare. Barca. Sanjit se plimbă. Fusese pe . răsuflând din greu preț de câteva secunde. dar. — Dacă urcăm pe stânca aia. domnule căpitan”. unde nu puteau ajunge cu mâna. Și mișcarea blândă care legăna prora sfărâmată părea mult mai periculoasă. Niciun zgomot care să sugereze activitate umană. Căzuse pe lângă cărare. Bucură-te acum. Virtue zâmbi în felul lui nemulțumit. frățioare. Plutea încet. Pentru a-l împiedica pe Virtue să mai comenteze. — Choo. sfărâmată. cu falsă nonșalanță. am s-o fac. Funia nu se dovedise de niciun ajutor la coborâre. Se prinse cu ambele mâini de barele de metal. spuse Virtue. Sanjit urcă pe vârful stâncii și își căută drum cu mare atenție până ajunse la capăt. — Vezi ceva? strigă Virtue de jos. Se rezemă cu o mână de fuzelajul alb. privi în jos la chipul neliniștit al lui Virtue și spuse: — Ahoi.în peretele stâncii. De aici. — Bine. dar reuși cu doar un cot julit și vânătăi pe șold. — Vrei să spui: „Mergi și te uită să vezi ce e pe barcă. nu neînfricat. n-o să mai fie multe momente ca astea. Sanjit. barca părea mult mai mare. S-ar putea să fie ultima dată când mai vezi așa ceva de la mine. — Bună întrebare. Sanjit îi puse mâna pe umăr. — Eu sunt un cățărător mai bun decât tine. Ajunsese acum la nivelul ochilor cu puntea. Nu era tocmai o surpriză. cu algele vâscoase adunându- se la bază. Efortul lui de a ajunge pe punte nu fusese unul plăcut. — Mergi și te uită să vezi ce e pe barcă. era încă acolo. putem să ne prindem de balustrada prorei și să ne suim pe barcă. — Am crezut că ești invincibil. Zona periculoasă era exact sub el și. dacă își dădea drumul. spuse Sanjit. Sanjit aproape că se aștepta să vadă cadavre. — Invincibil. OK? spuse Sanjit. în valuri mici. — Mi s-a perindat toată viața prin fața ochilor. Se întinse cu fața în jos pe puntea din tec. prora aparent străduindu-se din răsputeri să rămână agățată de stâncile de care se izbise cu luni în urmă. — Cum urcăm pe barcă? întrebă Virtue când ajunseră jos. îndoindu-și genunchii pentru a se mișca în ritmul bărcii. Choo. cât ai de ce. Se prinse cu ambele mâini de balustrada șubredă din oțel și se ridică până când coatele lui ajunseră la unghiul de nouăzeci de grade. de jos. în care eu o să fiu curajos și dornic să mă sacrific. ruginind. într-un colț întunecat al minții lui. avea să se considere norocos dacă ar scăpa doar cu un picior sfărâmat. până la prima ușă pe care o văzu.

care începuse înainte de-a se crăpa de ziuă. Aveau câteva sute de litri de ulei combustibil depozitat în port. Pentru că. răspunse Sanjit. pe marginea stâncii. Flota lui Quinn. — Bănuiesc că n-ai găsit un manual de pilotat elicopterul ăsta zăcând pe undeva. Așa că le rămăseseră vâslele și durerile de spate. • Șase bărci cu vâsle porniră dinspre port sub lumina stelelor strălucitoare. simțul umorului. Ciudat rău. momeala. lungă tare. La ce te așteptai? Că sunt jos. Era același sentiment pe care îl avusese și în prima zi a marii dispariții: se ducea în locuri în care nu avea ce căuta și nimeni nu-l putea opri. Cu excepția geamătului prorei. pierzându-și. prin preajmă? — Elicopterul. balizele. apa. Statuete în alcovuri. Liniște. într-un fel. Câte doi la vâsle și unul la cârmă. Vâslele stârneau străluciri fosforescente cu fiecare lovitură. Mergeau până în larg unde își aruncau undițele și-și întindeau plasele. O zi lungă. zise Choo. la Peace. cum era pescuitul. — Nu-i nimeni acasă. Dar benzina. îi făcea plăcere. Ca în Pirații din Caraibe. bărcile însele. vestele de salvare. în cele din urmă. Acela trebuia păstrat pentru urgențe. el era șeful întregii expediții de pescuit. Făceau cu rândul. vă rugăm. între noi fie vorba. Fotografii cu Todd și Jeniffer cu nu știu care actor bătrân și faimos. Quinn nu avea nevoie să vâslească și el ca toți ceilalți. Trebuia să vâslească mai din . nu pentru activități zilnice. dar își dădu seama că. cârligele. — Mda. Câte trei copii în fiecare barcă. Înainte folosiseră motoarele. Măreața flotă a lui Quinn {7}. spuse el. că joacă toți cărți și mănâncă chipsuri? Sanjit găsi o scară și o atârnă pe o parte a vasului. pentru că nimeni nu putea suferi năvoadele. Șase bărci: trei înarmate cu balize și undițe și trei trăgând plasele de pescuit. Virtue urcă scara cu mare atenție și imediat Sanjit se simți ceva mai bine. provizia de hrană din ziua aceea. armada lui Quinn.iaht de două ori până atunci. — Ar trebui să căutăm. nu se mai găsea așa de ușor. Îi făcu cu mâna. Numai că foarte spilcuit. — Alo? strigă el și se simți brusc stupid. Se întoarse la prova. Un vas-fantomă. Choo. Pahare de cristal foarte frumoase. privind în jos neliniștită. undițele. — Urcați la bord. ideea de a încerca să pilotez un elicopter mă sperie îngrozitor. Le luase în dimineața aceea o oră să pregătească totul. Choo. nu tocmai. Își duse mâna la ochi și o observă pe Peace pe muchia prăpastiei. așa că știa planul ambarcațiunii. plasele stivuite după ce fuseseră uscate. pe vremea când Todd și Jeniffer încă mai erau prin preajmă. ca orice altceva în FAYZ. pe moment. Apoi mai durase o oră vâslitul până în larg. ca să-i arate că nu era nicio problemă. pentru To(n)ți? glumi Sanjit. uitându-se în sus. Postere de filme înrămate. Nu. Ar fi ceva. — Au trecut luni bune.

— Am avut o dimineață bună. Fie aveau oase multe. în primele luni din FAYZ. înjurând. Astăzi. — Poate că e ton. De la distanța aceea de țărm era un orășel de coastă. — Cred că e ton. trăgând încet plasele după ei. evident. Scoaseră grătarul portabil și lemnul pe care îl menținuseră uscat. Liliecii-de-apă erau o specie mutantă care trăia în peșteri pe timpul nopții și zbura în apă în timpul zilei. — A trebuit să-l ridicăm toți trei în barcă. părea foarte comestibil. De la distanța aceea de țărm era aproape posibil să crezi că Perdido Beach arăta normal. era ca și cum ar fi plutit pe un lac liniștit. faptul că se alimenta cu mai multe proteine decât majoritatea. alunecând. oricum. își dădu cu părerea Katrina. Deci. o curăță de solzi. rece. — Cred că ăsta e cel mai mare pește pe care l-am prins vreodată. Quinn avusese o dimineață lungă de muncă serioasă. ce ziceți? E timpul de un mic dejun la prânz? Era o glumă veche deja. pe suprafața apei. ajungând. Una dintre fetele din celelalte bărci tăie partea din coadă a tonului. toți trei avuseseră noroc de pradă bună. de fapt. împreună cu Big Goof și Katrina. Prinseseră în năvoade câțiva pești mici și unul imens. spuse Quinn cu blândețe. — Eram convins că s-a prins plasa de ceva. după-masă. să pescuiască. E mare. fie n-aveau. pe care îl folosea să comunice cu flota lui împrăștiată. Quinn scoase fluierul argintiu de arbitru. aprinse focul. Acum se bucura oarecum de faptul că picioarele și brațele. o secționă în fileuri rozalii. Liliecii erau tributul pe care îl plăteau copiii viermilor. strălucind în lumina soarelui. nu erau furtuni nici măcar aici. Economia din Perdido Beach era de două ori dependentă de eforturile lui Quinn. toată lumea era leșinată de foame. într-o formă fizică din ce în ce mai proastă. care avea un talent extraordinar la chestiile astea. la aproape doi kilometri de țărm. Mirosul peștelui . Mai târziu. înainte și înapoi. frumușel. și variile gunoaie dintre sfori. amintindu-și de ei. fie nu. spuse Quinn. Multă vreme nu făcuse nimic. o a doua tură de bărci avea să iasă în larg. Pe la mijlocul amiezii. pierzându-și echilibrul. Grea muncă. umerii și spatele îi deveneau tot mai puternice. ce fel de pești prindeau. mai aveau trei verze și niște anghinare fiartă. trei. Apoi trăgeau plasele în barcă și culegeau peștii și crabii. Nu erau valuri. de munte. Așa că îi spuneau mic dejun la prânz. Îl ajuta. băieți. care își trăgea încet ultima suflare. Peștele ăsta. Nu foloseau liliecii decât pentru a hrăni viermii ucigași care trăiau în câmpurile de legume. Quinn era într-una dintre bărcile cu năvoade. Fluieră de trei ori prelung. Pe lângă pește. Se uita vesel nevoie mare la peștele lung de un metru jumătate de pe fundul bărcii. zise Katrina râzând fericită. și Katrina. Celelalte bărci își puseră în mișcare vâslele și se îndreptară spre barca lui Quinn.greu. spuse Big Goof. liliecii de apă. Fie erau comestibili. în mare parte. Niciunul dintre ei nu știa. Toată lumea reușea să-și descopere noi rezerve de energie când era momentul să se adune pentru masă.

— Mda. Inițial. — Sunt insule pe-acolo. planul lui Sam fusese să urmeze bariera până la capătul ei. — Ia o caracatiță d-aici. — Eu nu știu ce-a fost. — Știi ce-ar fi trebuit să facem? întrebă Quinn. . Dar eu ziceam dacă am fi avut încă benzină. se cam prindeau singure. căutând o portiță de ieșire. peste apă și pământ. cu un gest obscen.pe grătar era ca un drog. avem destulă caracatiță. — Ce să explorezi? zise Big Goof. când au fugit din Perdido Beach. odihnindu-se înainte să petreacă încă o oră pescuind și apoi să facă față lungului drum înapoi în oraș. îndreptându-se spre țărm. Quinn avea responsabilități. deși nu foarte strâns. am fi epuizat peștele. Nu trebuia să te obosești să prinzi caracatițe. Nu m-aș supăra dacă aș mai mânca vreo câteva felii. Nimeni nu se putea gândi la nimic altceva până nu terminau de mâncat peștele. fu Quinn de acord. dar nu tocmai curios din fire. Nu se întâmplase tocmai așa. Aproape întotdeauna prindem câte ceva. — Hei. — E drum lung de vâslit. dar a fost bun. Quinn fusese cu Sam în acele prime zile ale barierei. era simpatic și voinic. spuse un băiat. glumi cineva. Interveniseră alte evenimente. — Da. ceva mai departe de aici? Big Goof stărui asupra gândului cu mare atenție. căscă băiatul. Ar fi trebuit să explorăm toată zona aia de-acolo. Pe vremea când încă mai aveam destulă benzină. din câte se pare. lungiți în bărcile care erau legate împreună. Coborî borurile pălăriei lui moi și se gândi să tragă un pui de somn. căutând o ieșire. în multe cazuri. Aș vrea să mergem să le cercetăm pe toate. într-un fel. Dar Goof are dreptate: e mult tare de vâslit. Dar nu vă puneți niciodată problema că s-ar putea să se pescuiască mai bine spre nord. Perdido Beach era în partea extrem sudică a barierei FAYZ. îi răspunse altul. zise Katrina. El era șeful acolo. Quinn se surprinse uitându-se îndelung spre nord. Pentru prima dată în viața lui. stând de vorbă. Și nu prea erau pe placul nimănui. abia conștientizând că vorbea cu glas tare. Dar toată lumea mâncase cel puțin o dată sau de două ori. — Pun pariu că era ton. Apoi se relaxară. Și n-avea de gând să strice acum chestia asta. Vrei să spui să fi căutat pește? Quinn ridică din umeri. Pas cu pas. exact în coasta ei. — Nu e ca și cum aici. jos. ar putea să fie. Nu avea mintea cea mai luminată dintre ei.

dar ea și Sam fuseseră împreună în luptă de multe ori. — De ce nu? — Pentru că s-ar putea să nu vrem să auzim răspunsul. nu vrem s-o stresăm. Gripa păruse să fi avut o perioadă scurtă de incubație. Pereții și podelele erau iarăși în siguranță. una dintre ciudățeniile fermecătoare ale lui Jack era că. ceea ce pentru Brianna era destul de mult. dacă era cineva care ar fi trebuit să o interogheze pe Brittney. Se trezise de câteva minute. Jack nu mai tușea chiar atât de spectaculos. Chiar dacă țineau ascunsă chestia asta cu Brittney. cred că ăla ar trebui să fiu eu. Îi dădu o cameră. Brianna îi respecta pe Astrid și pe Albert. — Dacă e să-i pună cineva întrebări. În plus. 51 de minute Brianna o găzdui pe Brittney. Eh… — Hei. Cu siguranță nu tu. Brianna puse apa jos. cum te simți? o întrebă Brianna. Jack era și el la Brianna. Sam îi ordonase să nu spună nimănui. Încă mai zăcea acolo. mormăi el. pe noptieră. fata a trecut prin destule. Sam probabil își dăduse seama că toate acestea aveau să iasă la iveală destul de curând. dar destul de tolerant. Zombi dormeau? Brittney se ridică în capul oaselor. deși. și pe ceilalți membri ai Consiliului. Brianna știa ce voise el să spună. — Nu zău? îi răspunsese Brianna. — Nu-i pune niciun fel de întrebări. cea mai bună variantă de duș era să te duci să stai în bătaia valurilor. bine? S-a întâmplat ceva foarte bizar. Nu știm încă dacă e o chestie mutantă sau e altceva. El îi salvase viața. — Vrei să te speli puțin? Cearșafurile erau mânjite cu noroi. în ultima vreme. fusese Sam cât se poate de clar. Oricum. atunci probabil că Astrid era aceea. În cele câteva minute. • CINCISPREZECE 29 de ore. Ea n-avea nimic împotriva acestei dispoziții. întinsă. Sam oftă. dacă ceva nu se afla pe un ecran de calculator. așa cum îi ceruse Sam. Brittney era încă în aceeași cameră în care o lăsase Brianna. Brittney. Jack nu prea îl observa. Apoi se corectase: Ascultă. Jack se simțea ceva mai bine. Sam îi mai ceruse Briannei să nu facă nimic altceva decât să-i dea de mâncare lui Brittney. Brianna se întreba dacă dormise într-adevăr. Așa că Brianna se îndoia că Jack avea s-o observe pe noua colegă de cameră. N-aș fi zis că partea în care ea era moartă și îngropată și ce-o mai fi fost a solicitat-o chiar așa de mult. să umple un bidon de apă sărată și să se și întoarcă acasă. poate s-o și ajute să se spele puțin. cu ochii deschiși. Încă era pe pat. ceea ce nu le făcea cu mult mai murdare decât . doar o răceală din acelea de douăzeci și patru de ore. Și probabil că își dăduse seama că. reușise să dea o fugă până pe plajă. poate doar dacă apărea cu un port USB în cap. dar nu era de părere că era treaba lui Sam sau a oricui altcuiva.

spuse Brianna încet. Brittney o luă într-ale ei. Noroiul se desprinse de pe piele. dar cineva care revine din morți și se scoală din propriul mormânt. Brianna își întinse mâna. Tanner s-a dus la El și L-a implorat să mă salveze. Și te mai pomeneai și cu erupții pe piele. știi tu. o duse pe piept. — Nu sunt un zombi. — OK. Brianna luă un tricou murdar și vechi de pe podea și-l înmuie în apă. — L-am chemat pe Domnul să-mi fie aproape în nenorocirile mele. Nu atât de rece ca Brittney. dincolo de orice limite. prin apă. dar nu spre gura ei. spuse Brittney calmă. Șterse și mai mult noroi. Era uimitor de greu să speli și să cureți toate lucrurile doar clătindu-le în ocean. Inima mea nu bate. Brittney zâmbi oarecum. Începu iar s-o spele. Dar își spuse că. Sunt un înger. poate. Dar ce se întâmpla acum era pur și simplu bizar. Hai să nu ne mai ascundem pe după deget. Brianna mai frecă pielea puțin. așa cum făcea Brianna. Nu am voie să folosesc cuvântul ăsta. bănuiesc că e mai bine decât să fii un zombi. dacă Brittney ar fi încercat s-o muște. cred că. — Ah. de neoprit.erau de obicei. Se luptase corp la corp cu Caine și ieșise de-acolo râzând. zău așa! Ești un zombi. Spălă o parte din noroiul de pe umărul lui Brittney. Brianna ezită. Brianna nu se temea de multe lucruri. Brianna se gândi un moment: — Mda. Brianna se simți rece dintr-odată. purtându-le de colo-colo. ar fi putut să și- o retragă înainte să-și bage ea colții în carne. — Creierul? întrebă Brittney. — Simți? — Ce să simt? întrebă Brianna. chiar și atunci când puteai să le clătești în super-viteză. — Nu pot nici să respir. spuse Brittney. . Haide. e momentul să-mi spui ce se întâmplă cu tine. Lucrurile ieșeau tot murdare. și El m-a auzit. Brianna înghiți greu. În schimb. spuse Brittney. Brittney. Brittney. dă-mi voie să te ajut. — OK. Și mai provocau și mâncărimi. Nicio bătaie a inimii. — Mda. apoi merge printre cei vii e un zombi. Dar pielea lui Brittney nu rămase curată. Și iarăși aceeași chestie. Și întărite de sare. — Liniștea. Nu simțea niciun fel de vibrație. Pentru că aș vrea să știu dacă nu cumva stai acolo și te gândești cum ai vrea să-mi mănânci creierul. — Dă-mi mâna. Nu se vedea defel pielea curată. Se obișnuise cu ideea că super-viteza ei o făcea să fie invulnerabilă. arătându-și aparatul dentar murdar. O trase spre ea. Brianna simți fiori pe șira spinării. Brianna nu-și retrase mâna. Dar nu manifestă niciun interes în a se spăla.

Mai înainte. — Deci. — Nu? șopti Brianna. spuse Brianna. Eu sunt un înger al Domnului. nu. spuse Brianna sec. un zâmbet tainic. — Foarte multă. înghețat. răspunse Brittney. — Trebuie să plec undeva. Deci… ce vrei să faci? — Sfârșitul e aproape. Brianna. întorcându-se la prima ei grijă. și tot ce ți-ai putea dori vreodată. Ea ne va conduce spre Domnul nostru și ne va izbăvi din sclavie. — Acest demon. dar. Noroiul care nu putea fi curățat. Căutătura ei lăsă niște cute adânci în noroiul întins pe chipul ei. Eu sunt îngerul răzbunător al Domnului. • — Ce vrei de ziua ta? o întrebă John pe Mary. aparatul ei dentar nu se mai ivi. spuse Brittney din tot sufletul. — Asta-i bine. — Deci. zise ea. Fecalele căzură într-un sac de plastic care putea fi dus afară mai târziu și îngropat într-un șanț săpat de excavatorul lui Edilio. Mary curăța fecalele de pe un prosop care servea drept scutec. atunci ar fi o zi de naștere nemaipomenită. Ea ne va salva din acest loc. Sper că mâncarea e mai bună acolo. nu? întrebă Brianna. Am înghițit-o. — Bun. — OK. este mult mai bună. Și mi-am dat seama că… — Ce? — Că nu am nevoie să beau. — Nu am nevoie să mănânc. Brianna se gândi câteva secunde. zise Brittney. spuse Brittney lăsându-și ochii în jos cu modestie. . Se încruntă. — Oh. Când spui „sfârșitul”. Brittney îi oferi iar zâmbetul ei metalic. — Mi-ar plăcea să nu trebuiască să fac asta. ar cam trebui să-ți fie foame. Nu sunt eu profetă. De asta mi-au și fost ascultate rugăciunile. Tort și cheeseburgeri. De asta eu și Tanner ne-am întors. dar nu am simțit că alunecă pe gât. Cel rău vine cu un bici. de data aceasta. — Dumnezeu m-a salvat. răspunse Brittney entuziasmată. tu ești profetă? — Nu. am băut apă. — Care dintre ei? Avem câțiva. Brianna. Mi-a ascultat rugăciunile și m-a salvat ca să-l împlinesc vrerea. venit pe pământ pentru a-l distruge pe cel rău. — Brittney tu ești… ai stat în pământ multă vreme. zise Mary. — Deci. — Tu și… OK. Brianna. Era un zâmbet rece. nu vreau să-ți mănânc creierul. ce vrei să spui? — Profeta este deja printre noi. Plecă de acolo cu o viteză cu care numai ea putea să umble. Vorbim despre ăla cu furca? Brittney zâmbi. nu are furcă.

Și nu sarcini dintre cele mai plăcute. pline de nisip și sare care provoca mâncărimi. Un lucru intim între cei doi membri ai familiei Terrafino. — Așa s-ar părea. spuse Mary. — OK. pe jumătate plină cu apă. dacă Orsay e așa o mare mincinoasă. — Și eu sunt serioasă. Unii spun că e o experiență destul de intensă. Apa mirosea a înălbitor. care să-i permită să-i ia locul. E tot ce am nevoie să știu. Se înroși și privi în pământ. na. Trecuse acum la următorul scutec. — Poate că am să mă duc să văd ce face. dar părea mâhnit. Știu doar că Astrid a spus că Orsay a inventat totul. — Da! Vezi? Uite ce i s-a întâmplat pentru că a ascultat-o. Ceasul lui Francis. interpretându-i privirea drept grijă pentru Jill. răspunse Mary vag. Doar pentru că Orsay minte. zise John. — Zău? — Adică. — Sunt sigur că e bine. spuse John. — Dacă a spus-o Astrid. Cu Francis dispărut și nimeni altcineva care să fi avut pregătirea necesară. nu știu. Aruncă scutecul într-o altă găleată. spălătorii aveau să facă o muncă indiferentă: aceea de a le spăla în ocean și de a le trimite înapoi. John continuă: Tu știi că Orsay minte. zise John. Câte ore au mai rămas? Câte minute până la marele unu-cinci? Mary încuviință. — Probabil că ar trebui să stai departe de Orsay. poate că n-ar fi trebuit s-o las s-o ia pe Jill. — Mda. dar. Era o glumă pe care o făcea toată lumea și care încetase de mult să mai fie amuzantă. — Am citit ghidul. Mary zâmbi și-și înclină capul spre al lui. care putea să fie transportat până la ocean și înapoi. Că doar ai de trecut prin toată chestia aia cu dispariția. nefericit. — OK. spuse John. Mary îl auzi plecând. spuse Mary repede. Am făcut tot ce trebuie. John nu răspunse. zise Mary. asta nu înseamnă că îi va face vreun rău lui Jill. În timpul meu liber. Mary râse. — Mda. Din senin. spuse Mary. pe un ton de reproș. rufele astea pot să fie trimise la plajă. neștiind exact cum să răspundă. John păru grozav de surprins. Acolo. — Vorbesc serios. — Mă întreb cum o duce Jill cu ele. răspunse John. — Ar trebui să îți iei liber azi. Era versiunea lor de îmbrățișare. trebuie să fie adevărat. zise Mary. John păru ușurat că putea să plece. Găleata era așezată pe un cărucior mic și roșu. — Ești pregătită. spuse John. Am vorbit cu cineva care a trecut prin asta. Mary avea și mai mult de muncă decât de obicei. se gândi Mary cu voce tare. tot pătate. cu roțile căruciorului . — Probabil că e OK. nu? — Știu că din cauza ei l-am pierdut pe Francis. Mary se uită la ceas. nu? întrebă John. Frunțile li se atinseră. I-l dăduse când se apucase de spălat.

dar nu-mi aduc aminte să te fi întâlnit vreodată. Mary… apoi vor veni diavolul și îngerul. E ciudat. — Ce să opresc? — Francis a ieșit din scenă. Oare unde era Orsay în perioada aceea a zilei? Mary ieși în curte și inspiră adânc aerul care nu mirosea a fecale sau a urină. dar nu se poate să nu știți ce-a făcut. dar numai unul era cu adevărat pregătit sau motivat. Astrid spune că Profeta minte. Dar eu nu sunt importantă. i-o tăie Mary. Profeta a văzut că toți vom fi supuși unor vremuri de grea încercare. — Tocmai veneam s-o caut pe Orsay. Dar tu trebuie să știi că Astrid este o persoană foarte religioasă și foarte. Însă pe tine. să nu se mai întâmple asta niciodată. — Oh. Nu pot să cred că asta își dorea Orsay. — OK. S-a sinucis. bucurându-se de senzație. — Ascultă cuvintele Profetei. Dar tu trebuie s-o oprești. — Știu ce-ai auzit. aproape zâmbind. Trei ajutoare erau acolo. Mama Mary. Sprâncenele negre ale Nerezzei se ridicară. când ai venit s-o iei pe Jill. ca și cum i-ar fi împărtășit un secret. ștergându-le de blugii ei largi. Și apoi. spuse Mary. Dar era adevărat. ca și cum stabiliseră să se întâlnească exact atunci. foarte mândră. Nu știu ce i-a spus Orsay. îi aminti fata. Avea niște convingeri foarte ferme. Că inventează totul. În fiecare noapte. — Nerezza. Mary. Așa e. Și în apusul roșu vom fi izbăviți. S-a dus la mama lui. Din cauza lui Francis. spuse Nerezza pe un ton compătimitor. spuse Nerezza. Nu. toată lumea te știe. Expresia feței lui Mary se înăspri. Însă s-ar fi descurcat câteva minute. Mary se spălă pe mâini cât de bine putu și le uscă. — O cunosc pe Astrid de multă vreme. — Asta e o prostie. Ea crede că știe tot ce e de știut în materie de adevăr. până ieri. Profeta știe ce se întâmplă. — Mary. Nu mai e mult până atunci. Când îi deschise. Închise ochii. zise Mary. de-aia. — Nu de asta veneai. m-ai mai văzut pe-aici. — Da? Pentru că eu am auzit că minte. Ea vede totul în vis. Ea nu poate să accepte ideea că altcineva ar fi putut fi ales pentru dezvăluirea adevărului. spuse Nerezza. Ea aruncă un ochi în camera de zi. nu-i așa? Astrid era mândră. Mary nu era convinsă că îi plăcea. — De ce? — Voiam să văd ce face Jill. fu surprinsă s-o vadă pe Nerezza îndreptându-se rapid spre ea. Era pe cale să nege ceea ce-i spusese Nerezza. dar nici nu își retrase brațul. Era un gest surprinzător. — Tu ești… începu Mary. Nerezza puse o mână pe brațul lui Mary. . zise Nerezza. Nimeni nu știe ce se va întâmpla dacă ieși din FAYZ în timpul dispariției. — Da.scârțâind în urma lui. și Nerezza întârziase. Mary. — Zău? Nu.

și plină de iubire. — Ea e ca și tine. Dar Nerezza vorbea cu absolută convingere. — Vino în noaptea asta. Mary își ținu respirația. vei vedea adevărul și bunătatea din ea. ceva indiferent. Mary: puternică și bună. Vino. înmărmurită. îți promit asta. Mary. și Profeta îți va vorbi. Voia să spună ceva dur. Nerezza îi zâmbi și-și încrucișă brațele la piept. . înainte de răsărit. Și apoi am convingerea asta.

Orsay urca pe stâncă. La baza stâncii era deja un grup mic de copii care așteptau. La început nu știa despre ce era vorba. era alunecos și câteodată se temea că o să cadă în apă. în apă. Orsay aproape că nu-și amintea care fusese viața ei înainte ca Nerezza să devină prietena și protectoarea ei. O făcuse de-atâtea ori. își dăduse seama. Fusese în capul lui Drake. Câteodată. Copiii dădeau din cap. Înainte locuise cu tatăl ei. în cele din urmă. privind-o ca un șoim. Totuși. Dar. — Ai grijă. purtând o rochie curată și ținând păpușa în brațe mai puțin strâns. o expresie mai matură. încât știa cum să-și îndrume picioarele. și nu ajunsese în oraș decât la multă vreme după instalarea barierei FAYZ. de un verde nemaipomenit. Orsay însăși era nouă în oraș. Intra și își însușea visele altor oameni. cu spuma năvălindu-i în gură. de obicei. Nerezza era o fată frumoasă. Nerezza fu imediat în spatele ei. simțea ce simțeau și ei. — Oamenii care dețin puterea vor. Era surprinzător de agilă. Nu era întotdeauna o experiență plăcută. de un cinism atotștiutor. de unde veneau imaginile ciudate din capul ei. O apăra aprig pe Orsay. ca și cum ar fi fost golită. un fund al iadului pe care nimeni n-ar fi vrut să-l vadă. Nu era foarte adâncă. Profetă. și simțise un hău fără fund. Jill. imitând expresia chipului Nerezzei. Nerezza se întoarse spre ei să le vorbească: — Membrii Consiliului răspândesc minciuni pentru că nu vor ca lumea să cunoască adevărul. observând-o. Mult mai frumoasă decât Orsay. • ȘAISPREZECE 16 ore. Se întreba dacă s-ar fi înecat. păru să fie eficient. Pe de altă parte. urca acum în urma ei. Orsay era palidă și slabă și părea aproape concavă. Se plimba prin fanteziile lor onirice. pentru că nu era genul de fată pe care s-o treci cu vederea. să o mențină. Acoliții își ridicară chipurile pline de speranță și așteptări. ce să apuce cu mâinile. cu o piele măslinie fără cusur și un păr negru strălucitor. care fusese șeful Parcului Național Stefano Rey. Ceea ce era bizar. Ochii ei erau absurd de strălucitori. de exemplu. șopti Nerezza. prăbușindu-se în ea însăși. lui Orsay i se părea că ochii ei străluceau în întuneric. mai relaxată și mai înțeleaptă. Nici măcar n-o observase pe Nerezza prin oraș. Nerezza era sănătoasă și puternică. În unele locuri. Și tu. Orsay își căpătase puterile mult înainte de FAYZ. Vedea ce vedeau și ei. Nerezza făcu o grimasă miloasă. dar dacă se lovea la cap în timpul căderii? Inconștientă. Tonul vocii ei. Auziseră tot felul de lucruri… — Dar de ce n-ar vrea ca noi să știm? întrebă cineva. 42 de minute În bezna nopții. Voiau să creadă că Orsay era o profetă adevărată. . Micuța Jill.

Prea mulți. și ei o atingeau. recunoscu Orsay. Se simțea prost să recunoască așa ceva. nimic n-a mai fost la fel. Îi deschisese mintea brutal. Orsay văzu bariera ca fiind subțire. puterile ei au ajuns la un alt nivel. în timp ce urca stânca și se apropia de barieră. O mai auzise pe Nerezza spunând ceva despre Astrid și mai devreme. Dar majoritatea gândurilor lui Orsay erau în altă parte. sunetele ceva mai înfundate. încă nu putea să intre în visele lor. pur și simplu. — Doare. Întunericul. Mai tot timpul. Asta simțea. I se ceruse să atingă mintea monstrului din mină. — Privește cât de mulți au venit. spuse Orsay. ca un bodyguard. în care atinsese Întunericul. Nerezza se așeză puțin mai jos de Orsay. Din ziua aceea. În timp. înapoi în lumea reală. dar impenetrabilă. Profetă! Câteodată. Lucrurile pe care le atingea părea să le atingă prin tifon. — Vezi! Vin aici. Toate aceste chipuri disperate. groasă de doar câțiva milimetri. Ca și cum niște lame de bisturiu ar fi trecut prin toate barierele de securitate și intimitate ale creierului ei. După aceea. Nimeni nu se așteaptă să suferi mai mult decât poți duce. părinții și prietenii veneau ca pelerinii să atingă bariera. Nu pot… — Trebuie să faci tot ce poți să faci. Era surprinsă să vadă că acum erau zeci de copii adunați pe plajă sau care urcau pe stânci. dincolo. Sau. Era puternică. îi spuse Nerezza. Un ecran de sticlă lăptoasă. Visele celor de dincolo. La început. implacabile. Și tot ce trebuia să facă era să îndure durerea pentru a le ușura povara fricii. . Putea să facă asta numai în momentul în care atingea bariera. Dar să nu cumva să uiți să vorbești cu Mary. se îndoia de Nerezza. în ciuda minciunilor lui Astrid. se simțise ca și cum întreaga lume era puțin mai decolorată. puterile ei păreau să se fi dezvoltat. Câteodată. Dar totul era mult prea puternic pentru a nu fi adevărat. Chiar dacă nu faci nimic altceva. dar pe care le putea simți. Orsay ajunse în capul stâncii. dar încă nu-i putea auzi. pline de speranță și neliniște se ridicau spre ea. Îi putea simți. Chestia căreia îi spuneau gaiafag. Asta credea. să încerce să intre în contact cu singura minte capabilă să le audă plânsul și să le înțeleagă durerea. de partea cealaltă a acelei bariere cenușii. prorocește pentru Mary. — Da. ținându-i pe copii la distanță. a putut să vadă visele din cealaltă parte. Îi simțea. spuse Nerezza. Era ceva foarte puternic în Nerezza. Unul de care nu se bucura. Dincolo. de partea cealaltă. Dar nu îi spusese niciodată. Încercau s-o găsească pe Orsay. După contact. — Astrid? Orsay se încruntă. Era doar parțial conștientă de ce se întâmpla în lumea asta. Când a atins bariera. de partea cealaltă. Încetează să te mai îndoiești de asta. îi era frică de siguranța pe care Nerezza o afișa. Care îi așteptau… Le putea simți prezența chiar și acum. Pentru că. avusese îndoieli și încă le mai avea. Asta îi spusese Nerezza: Lucrurile pe care le simți ca fiind reale sunt reale. o persoană cu profunzimi pe care Orsay nu le putea vedea.

Orsay o auzise pe Jill cântând numai de două ori până atunci. Se folosește de Taylor și Howard și de încă vreo câțiva. — Jill. Și cu ele. Inspirată de Profetă. Orsay clipi ca un somnambul. cu toate astea. pe un ton puternic. încât păreau să se contopească. Orsay scutură din cap. și floricelele. Minciunile circulă repede. Își văzu discipolii. nu fusese niciodată genul care să cânte cântece de leagăn. de care voia să se lepede. o mamă care i-ar fi cântat… Nani. parcă înfiorată de un vis rău. Astrid? Este o fată cinstită. fără îndoială. îi spuse Nerezza lui Orsay. Pregătește-te. Profetă! Nu ai de ce să te temi de Astrid. Și acum Orsay putea vedea. — Nu poți lăsa minciunile să te tulbure. Apoi. Jill cântă primele cuvinte ale unui cântec pe care Orsay nu-l recunoștea. apoi păru să se scuture. Dar ochii lor nu erau ațintiți asupra lui Jill și nici măcar ațintiți asupra lui Orsay. cu ochii minții. privește cât de mulți au venit! — Poate că n-ar trebui să mai fac asta. Nerezza zâmbi în felul acela misterios. deși unele melodii te făceau să simți ca și cum ar fi trebui să faci mai mult decât doar să stai și să asculți. mama ei cea adevărată. — Greșești. Și. — Da. spuse Nerezza. — Acum e momentul. spuse Orsay. Înainte ca Orsay să poată să întrebe ce dorise să spună. nani. nani. nani… Jill tăcu. Chiar nu conta ce cântec era. Se mișcaseră atât de aproape de Jill și acum stăteau lipiți de stâncă. geniul care nu vede ce e în fața ochilor ei. am pregătit o experiență specială pentru voi. Ambele dăți fuseseră ca niște experiențe religioase mistice. toate dansând în imaginația ei. puișor. — E Astrid. sigur greșești. Nerezza zise: — S-o lăsăm pe Sirenă să cânte. Cred că vă va plăcea. una pe care și-ar fi dorit s-o aibă. o lume pe care n-avea s-o cunoască niciodată. Mama ei. și păsărelele. atât de aproape acum unul de celălalt. nani. se adresă celor de pe plajă: Oameni buni. . micuța Jill are un cântec pentru voi. Puiul mamii… Lumea se închise în jurul lui Orsay ca o pătură moale și caldă. nani. Ochii lor erau îndreptați spre acel apus angelic și spre chipurile mamelor lor. Dar în mintea ei exista o altă mamă. dormi ușor. copiii. Toată lumea a auzit deja. Ea este sursa minciunilor. Că mama te-o legăna și cu gura ți-o cânta Nani. și viața pe care n-o avusese niciodată. Nani. Astrid cea genială spune minciuni despre tine.

Mary. șopti Orsay. iar Gage sărea de pe un vagon pe altul al unui tren în mișcare. Nu pot să-i las singuri pe copiii ăștia. chiar și după atâtea ori. mângâind-o. luându-i în mod miraculos mintea de la durerea pe care o simțea. — Mama ta… îi văd visele despre tine. Este ziua ta. Orsay închise ochii. . Cu toții văzuseră fiecare cadru din toate filmele cu Todd Chance. Dar apăsă cu palma. șopti Orsay. — Da. Durerea era incredibilă. urcând pe braț în sus. Fly Boy Too. Și majoritatea filmelor cu Jennifer Brattle. din nou. tulburând-o. Mamă Mary. Orsay închise ochii. continuă Orsay să vorbească. Mary. îți vei elibera copiii. Dar nu și cele cu nuditate. spuse Orsay. Mamă Mary. Când soarele va apune pe cerul roșu… • Sanjit își petrecuse dimineața uitându-se la un film. recunoscu Mary. atât de curând. mistuind-o. — E… acolo… Mary este aici? Cineva își ținu respirația. simțindu-și străine propriile vorbe. — Mama ta visează că te vei întoarce la ea în curând. tu îi vei conduce spre libertate. — Mary. Ceilalți îți vor prelua munca. Părea șocată. În cazul lui. Ești atât de mare acum! Mama ta spune că ai făcut destule. iar durerea îi aprinse fiecare nerv din mâna ei. atât de slabă acum! Foametea înrăutățită de anorexie. Șocul electric îi arse buricele degetelor. cu tatăl lui adoptiv în rolul principal. Orsay își deschise ochii plini de lacrimi și o văzu pe Mary Terrafino stând mai în spate. pilota un elicopter. pentru ca tu însăți să devii. șopti Mary. Da. Își lipi palma de barieră. — Nu pot să-i las în urmă… — Nu-i vei lăsa în urmă. Orsay simți imaginile cum se revarsă peste ea. De unde… — În ziua aceea. — De mine zici? întrebă Mary. — Nu pot… spuse Mary. Biata Mary. în timp ce încerca să-l mitralieze pe John Gage – jucat de Todd Chance –. — OK. la șase ani… Mamei tale îi este dor de tine… visează la vremea când erai o copilă și erai atât de supărată când fratele tău primise un cadou de Crăciun. — Un skateboard. Trebuia să-și stăpânească impulsul greu de înfrânat de a-și retrage mâna. spuse Orsay. copilul. Mary! Când soarele va apune. atât de împovărată! Mary. Dar Fly Boy Too prezenta un interes deosebit pentru scena de douăzeci de secunde care arăta un actor – sau poate că era un pilot adevărat. arzând-o. Îl mai văzuse și altă dată. cine ar fi putut să spună – pilotând un elicopter. — Ziua ta cade de ziua mamei. pe care îl voiai tu. Mary. Mary.

Cum să-i convingă pe turiști să-i dea bani. Dar nu asta îl interesa pe el. Dura de prea multă vreme ca să fie gripă. cărându-le bagajele. Nu știa prea multe. Dispăruse într-o bună zi. cu ochi albaștri umezi și dinți haioși. — Ah. Se așeză în fotoliul adânc. Dar nu era nici vreo răceală sau vreo gripă. Până să reușească să-l scoată din apa mâloasă. Sanjit observă păpușa pe podea. probabil că nu fusese genul ăla de chestie. Mâinile îi tremurau. Peste umărul lui își întindea gâtul o lampă de podea. Un cerșetor bătrân. Și Sunan ajunsese pe străzi. Leucemie. — L-am uitat pe Noo Noo. când toți ceilalți erau în pat. Bowie nu. Dar nu și cum să înoate. care era o țară lângă Thailanda. Cel puțin. Un bărbat înjunghiat de un pește. Pielea îi era fierbinte și plină de broboane. pe care îi văzuse Sanjit în copilăria lui demult pierdută. Era clar că acolo. și americanii participaseră în acel război. dar nu avea altceva. Sanjit îl scosese din râul Chao Phraya prea târziu. Era atât de palid. Se întoarse la cartea lui. Cum să fure mâncare. ca și cum ar fi avut un coșmar. Nu. Când se întorsese… prea târziu. la căpătâiul lui Bowie. încât arăta câteodată ca unul dintre zeii de marmură albă. Mama lui Sunan fusese prostituată. se învârtea în jurul unui soldat care pilota un elicopter. Își luase ochii de la băiat doar un minut. fusese un război. nimeni nu știa dacă mai trăia sau nu. Sanjit intră în tura de noapte târzie. unde se născuse el. furios. după ce născuse. Cum să-i convingă pe proprietarii de magazine să plătească să-i ghideze pe turiștii străini către magazinele lor. E greu să dormi fără Noo Noo. Sanjit văzuse scena aceea de douăzeci de secunde de sute de ori. Sanjit îl învățase tot ce putuse. nu-i așa? . Sanjit era destul de aproape ca să pună mâna pe fruntea lui Bowie. În plus. cu siguranță nu. fără picioare. o ridică și i-o înmână. Despre Vietnam. Sunau ca și cum n-ar fi fost inventate. Sau poate că era tura din zori. Cum să supraviețuiască. care trimitea un cerc de lumină peste cartea pe care o deschise. Bowie își aruncă într-o parte capul. în special. Era un roman de război. Și un băiat pe nume Sunan. Peace intră în cameră. demult. Una dintre bolile alea care se iau. Sanjit îl luase pe Sunan sub aripa lui. Acum. era prea târziu. autorul părea să fi studiat problema. Sanjit se așeză la loc. Era un copil frumos Bowie. Aceia erau reci la atingere. de lângă patul lui Bowie. și romanul ăsta. Nu era cine știe ce. spuse ea. O femeie care murise într-o alee din Bangkok. Descrierile lui sunau bine. Ce-l interesa era faptul că foloseau multe elicoptere. nimeni altcineva nu se mai îmbolnăvise. Cum să scape când era prins furând mâncare. până când creierul i se făcuse terci și ochii i se împăienjeniseră. îmbrăcată în pijamale din cap până în picioare și frecându-și ochii somnoroasă. Sanjit chiar nu voia să-l vadă pe micuț murind. Văzuse oameni murind. Ăsta nu era un mod în care să învețe să piloteze un elicopter. Deci.

De pe o barcă. Bățul ăsta se cheamă levier de direcție. nu crezi? — Ba da. pentru că lucrul de care te temi tu cel mai mult nu se întâmplă aproape niciodată. Cu un elicopter în care se aflau cu toți cei pe care îi iubea. spuse Sanjit. spuse Sanjit. Dar nu-ți face griji. Peace luă păpușa. nu-i așa? — Da. — Bowie se face bine? — Eu așa sper. Mai e un băț care se cheamă… într-un fel. Apoi își luă păpușa și plecă. Sanjit se întoarse la roman. cam așa e. Dar nici chestia pe care o aștept eu nu se întâmplă. Floare la ureche. — Înveți cum să pilotezi un elicopter? — Sigur. De lângă o stâncă. Sanjit îi zâmbi. Sunt niște pedale pentru picioare. . eu am să fac tot posibilul. Păi. o îmbrățișă și o ținu strâns. — Mda. Dar nu face nimic. — Eu îmi fac întotdeauna griji. încercând să adune destule indicii din care să-și dea seama cum să zboare cu elicopterul. Am uitat. Peace veni la el și-l strânse în brațe. Sanjit oftă. admise Peace. ceva cu un schimb de focuri cu „Charlie”. Răsfoi mai departe.

vii. Vise puternice. dinți care stăteau să cadă. Memento să nu uite să găsească mai multă pânză pentru scutece. Când se plânsese fiecare copil prima dată de infecția la urechi. Nu mai avea ce să facă în privința asta. Frați sau surori mai mari încercând permanent să-și lepede frații sau surorile mai mici la grădiniță. Nesfârșitele lupte dintre copii pentru jucării. Trebuise să și-l conceapă singură. umblau aiurea. infecții la urechi. față de cancerele care păreau a-i devora sufletul zi și noapte. O admirau de nu mai puteau. — Dar nu mi-e somn. să-l deseneze cu atenție pe o bucată de hârtie industrială. noapte și zi. așa că trebuia să aleagă unul. Mama Mary avea marcat cu roșu „anul al 15-lea!” Răsuci ceasul lui . ca Justin. Dahra îi dăduse lui Mary câteva antidepresive. Mânca tot ce trebuia să mănânce. iubita. nesfârșite de întrebări care cereau răspunsuri. care o făceau pe Mary să nu se simtă în apele ei toată ziua și să se sperie de momentul în care trebuia să adoarmă. nasuri sângerând. julituri. noapte de noapte. Copiii întotdeauna o priveau cu admirație. Mama Mary. „Voluntari” posaci. Puști care. Câteodată. Se uita la un semn pe care îl făcuse. de acum ceva săptămâni. fără încetare. Să găsească o mătură nouă. dar simțise efecte secundare. Și apoi. Cabinetul cu medicamente al Dahrei Baidoo era aproape gol. plină de ură față de propria minte. Francis își luase singur liber. absurde. Era codul pentru Prozac. Pe calendar mai era și un semn „P”. Lucruri pe care trebuia să i le spună lui John sau vreunuia dintre cei care lucrau cu ea. ca să-i dea o zi liberă lui Francis. nici măcar pentru o secundă. Mary îi mângâie umărul micuțului de patru ani. Mamei tale îi e dor de tine… În calendar. Îl conduse înapoi în camera principală. Paturi de campanie pe jos. Nu găsise niciun fel de Prozac. Se uita acum fix la calendarul ei. Mary nota totul într-un calendar. Câteodată. O nevoie de atenție care n-o lăsa să respire niciodată. Avea nevoie de spații mari pentru nesfârșitele însemnări și toate chestiile pe care nu trebuia să le uite. Du-te și te culcă la loc. Dar începuse iar să vomite. Doar câteodată. Zgârieturi. Și serii nesfârșite. ultimul care se aventurase. nasuri curgând. nu putea să- și controleze ambele impulsuri. în cinstea a trei luni de muncă fantastică. pur și simplu. avea de ales între a nu mânca și a-și permite să-și bage degetele pe gât. • ȘAPTESPREZECE 15 ore. Cearșafuri murdare. Mary. Mama ta spune că ai făcut destule. 59 de minute — Mamă Mary? Pot să mă scol și să stau cu tine? — Nu. Nu de fiecare dată. așa i se spunea. Mare lucru! Asta n-o ajuta cine știe ce în chinul ei de zi cu zi. suspinând. Ca și cum ar fi fost Maica Domnului. Fiecare zi de naștere a fiecărui copil.

în afara timpului. chemând-o la ea… Renunță la povară. Deja toată lumea știa ce se va întâmpla. era aceea că FAYZ era o ciudățenie a naturii. Când ziua aceea de naștere se apropia. o anomalie pe care n-o putea pricepe nimeni. avea să fie în acea stază înghețată. Orsay. explicația „oficială”. explicase Astrid. Și. superior. despre cercetători guvernamentali… Explicația lui Astrid. Te va implora să treci de partea cealaltă împreună cu el. pentru ca tu însăți să devii. Se forțase să mănânce. Nu era proastă. în vreme ce tu ești suspendat într-un fel de lume mediocră. frumos printat. Șaisprezece ore până când avea să împlinească cincisprezece ani. despre care vorbea Astrid în ghidul ei. Mary nu credea că Astrid ar fi mințit în mod deliberat. Nu era inconștientă. teorii astrologice. În majoritatea timpului. Se prăbușea din temelii. Cel cu care vrei cel mai mult să te reunești. Știa că pierduse controlul. Copiii. și calea pe care ți-o oferea era la fel de ireală. „E doar modalitatea prin care mintea dramatizează o alegere între viață și moarte”. să ieși din FAYZ. Mary nu avea vreme de pierdut cu meditații filosofice. un demon vine să te ispitească. din nou. în curând. Mary auzise teorii numerologice. Trebuia să fie pregătită pentru asta. Era un prădător răbdător. dar Astrid – pe vremea când încă mai aveau curent electric și imprimante – întocmise chiar un mic ghid. toate teoriile din lume despre extratereștri. Și ademenitorul îți oferă o cale de salvare. Și apoi se forțase să vomite ce mâncase. cu reguli pe care copiii din FAYZ ar trebui să încerce să le descopere și să le înțeleagă. Dar ziua se tot apropia. pe tonul acela al ei. În acea zi îți vei elibera copiii. copilul… Mary simțea cum depresia începea s-o invadeze. Și apoi îi simțea fiecare slăbiciune și venea și mai aproape. Mary. teorii conspiraționiste. Pentru un puști de zece sau de doisprezece ani vârsta de cincisprezece ani era foarte departe. Indiferent ce zicea Nerezza. Și va vedea chipul mamei ei. Persoana pentru care ai face orice. Existau sute de teorii cu privire la motivul pentru care se întâmpla astfel. cincisprezece. Dar nu credea nici că Astrid era infailibilă. Și asta era puțin spus. Mary era ocupată până peste cap de crizele provocate de copii. În majoritatea timpului. cu orice preț. Marea vârstă. în mare. numit „Cum să supraviețuiești la 15 ani”. Și apoi… Francis. Și acum. Nu exista niciun diavol ademenitor. Din nou. Efectul psihologic bizar al împlinirii vârstei de cincisprezece ani era doar o distorsiune mentală. O urmărea și aștepta. Timpul pare că îngheață. Trebuia să fie pregătită să se lupte cu tentația pe care o avea de înfruntat fiecare puști din FAYZ care ajungea la această vârstă fatidică. Și.Francis și se uită să vadă cât era ora. Chiar să fi fost atât de târziu? Mai erau șaisprezece ore. Nu mai era mult. nu se gândeau la asta. Mary… . începeai să te gândești la ea.

Nu putea să respire. Știa răspunsul corect la întrebarea asta: să raporteze Consiliului. Trupul băiatului de doisprezece ani. — Nu spune nimănui. țipase și fugise repede la Edilio. — Sam. Acum Edilio stătea aplecat asupra lui. Ai făcut treabă bună. Dar chestia asta… — Ce-ar trebui să fac? întrebă Consuela. îl văzuse prima. pe nume Leonard. • Sam stătea aplecat deasupra cadavrului. Fetița plângea. Consuela dăduse peste el. sistemul în care începuse să creadă că va rezista se făcea bucăți acum. omule. — Poți să pleci. Făcu un pas nesigur înapoi. șefu’. Nu era nici țipenie. unul dintre soldații lui Edilio. peste FAYZ se așternuse liniștea. ușurată că putea să se îndepărteze de locul acela. . pornit pe plâns. Nimeni care să vadă. Voia să fugă. — Hei. Ca un copil mic. revino-ți! Edilio își întoarse privirea de la trupul mutilat la prietenul său și înapoi. acel sistem la care lucrase atât de mult. Trecuse și el prin asta. care făceau de gardă în orele dinaintea zorilor. Se întreba ce-ar fi trebuit să facă. — S-o chem pe Astrid? Pe Sam? Probabil că erau niște întrebări rezonabile. Mai înainte îi făcuse capul calendar lui Sam din același motiv. Priveliștea îl tulbură. Inima îi bătea cu putere. Avusese un coșmar și avea nevoie de o îmbrățișare. Își simțea sângele ca niște ace de gheață umblându-i prin vene. Nu fusese niciodată adevărat. Sam simți panica sufocându-l. E nasol c-a trebuit să vezi asta. destrămându-se în mâinile lui Edilio ca un șervețel de hârtie în ploaie. încercă Edilio. • O puștoaică pe nume Consuela. Strada era liniștită. Când îi redeschise. Haide. Și du-te la ea… Mary închise ochii strâns. În lunile care urmaseră morții lui Drake Merwin. purta rănile pe care Sam le știa și pe care nu le va putea uita niciodată. Edilio simțea cum acea structură fragilă. spuse Edilio. frate? Sam nu putea să-i răspundă. Edilio îl prinse la timp. Ashley stătea înaintea ei. Era printre cei din tura de noapte. sacadat. Sam cunoștea îngrozitoarele răni pe care le vedea. Fata plecă. Știa ce se întâmplase. Edilio ar fi vrut să aibă și răspunsuri perfect rezonabile. Ești bine. Urme de bici. FAYZ-ul avea să câștige întotdeauna. înfrângerii gaiafagului și pactului cu viermii mutanți. Edilio rămase să se uite cu jale la chestia aceea… persoana aceea… trupul acela… Avea să fie ca un pumnal în inima lui Sam. spuse Edilio. Asta fusese instruită să facă. Fugi la Edilio. Respira încet.

Sam își închise ochii și simți din nou durerea… o durere pe care nu și-o închipuia posibilă decât în iad. — OK. în puțul minier. O durere ca și cum ar fi ars de viu. Edilio. — Ascultă. Știu cum pare. Sam. Drake e mort și îngropat sub o tonă de stânci. Și apoi saltă-ți fundul și adună-i pe ceilalți membri ai Consiliului aici. Drake e mort demult. spuse Sam sec. Du-l la Astrid! îi ordonă Edilio. OK? Dar. . Fiecare mușcând din carnea lui. spuse Sam printre dinți. Sam. — Taylor. Își acoperi gura și privi în altă parte. Loviturile biciului lui Drake. — Dar Sam și Astrid sunt… — Fă ce ți-am spus! urlă Edilio. — E Drake. ajunge. Deci. — Nu dispare niciodată. — Ia-l de-aici! îi ordonă Edilio lui Taylor. Începi s-o iei razna. Edilio? Nu dispare niciodată. știu. sfâșiind-o… — Tu nu știi… Nu știi ce înseamnă… — Sam… — Chiar și după ce Brianna băgase atâta morfină în mine… tu nu știi… tu nu știi… Bine? Nu știi. Sam! se răsti Edilio. Sam țipa. nu are niciun sens. îl prinse pe Edilio de cămașă. Am văzut cum arătai în ziua aceea. omule. ia-l pe Sam de-aici. — S-a întors. — Nu-mi spune tu mie ce văd cu ochii mei. Atunci n-au decât să se dea jos din pat. șopti Sam. Taylor se găsi tocmai atunci să apară din senin. Edilio desprinse cu răbdare degetele încleștate ale lui Sam. Și spune-i lui Astrid că trebuie să avem o discuție. El e. Te-am văzut. frate. dintr-odată furios. Vor să știe ce se întâmplă? Foarte bine. spuse Sam. Aruncă o privire spre cadavru și icni. E întotdeauna cu mine. — Drake. — Nu. E întotdeauna cu mine. Roagă-te lui Dumnezeu să nu trebuiască să afli vreodată. Știi de asta.

și jeleuri. sticle de lapte. Dificilii. Academia Coates. și salată. Iar Diana era Diana. plângând jalnic. dar încă se temeau de el. Cei pe care nu-i iubea nimeni. Puști cu probleme psihice. Asta făcea din om. — Avem destulă mâncare? spuse o voce. Unii mai slabi. Asta era tot. Copii care provocau incendii. Sala aceasta fusese cândva plină de copii. Sau copii ai căror părinți pur și simplu nu-i mai voiau în viața lor. Slăbit. Caine însuși. nici măcar nu-l plăceau. Nu-l iubeau. Acum era academia disperaților rămași în urmă. ratații. Îl făcuse să creadă că era urmărit în jurul camerei de sulițe. Drogați. • OPTSPREZECE 15 ore. Gâfâia urcând scările de la cantină. Ceilalți se uitau la el. Bug era și el folositor în felul lui. Păi se pare că funcționa foarte bine pentru toate părțile implicate. Îl durea tot. puteau să lupte. Diana. sau ars de viu. Dar nu putea reține numărul în minte. aceea a iluziei: putea să facă pe cineva să creadă că e atacat de un monstru sau înjunghiat. Singurul chip pe care voia să-l vadă în momentul de față. niciunul supt de foame și hidos precum cei care mai erau acum aici. Fiecare mușchi îi era slăbit. Academia Coates. pe genunchi. — O să avem și mâncare. spuse Caine. toată cavalcada de mâncăruri de cantină pregătite pentru prânzurile elevilor. locul unde îți lepădai odraslele și scăpai de dureri de cap. Cincisprezece? Șaptesprezece? Cu siguranță nu mai multe. Știm un loc de unde putem s-o luăm. pur și simplu. Ultima lumânare licărea pe masa care fusese cândva încărcată cu plăcintă de curcan și pizza. Bug. flămânde și triste care se întoarseră spre el. spuse Caine. neadaptații. și Penny care căpătase o putere extrem de folositoare. Încerca să numere fețele epuizate. Caine și Penny. în coate. putere maximă. Derbedei. culcat pe brațele pe care le sprijinea. . pentru că plecăm. copii care le răspundeau părinților puțin cam des. spuse Caine. alții mai grași. locul preferat unde cei bogați își trimiteau odraslele care nu le aduceau decât necazuri. Foametea. a cărei singură putere era aceea de a măsura puterea celorlalți mutanți. Cei care fuseseră suficient de răi sau suficient de norocoși să fi supraviețuit. Ca și cum ar fi alergat la maraton. Toți sănătoși. în seara asta. Sau. Patru mutanți dintre care numai doi. Numai patru dintre ei erau mutanți. E o insulă. 57 de minute — Pornim în noaptea asta. O demonstrase pe un puști pe nume Barry. — V-am chemat pe toți aici. Copii care îi intimidau pe alții. Fusese amuzant să te uiți la el cum alerga terorizat. Dar ea avea capul aplecat. cu abilitatea lui de a dispărea aproape complet.

cu păr despicat și rupt. — Cred că sunteți nebuni. frate. temându-se de ce avea Caine să facă. Jason! E o insulă. Puștii aruncară o privire în direcția lui Penny. am să mă ocup eu de ei. — Pentru că Bug e un idiot și nu și-a dat seama că trebuie să ne spună. cu o erupție pe piele care îi acoperea gâtul și brațele. Acum arăta ca o sperietoare. o să cădem din picioare înainte să ajungem la autostradă. formând un model roz. spuse Jason. Asta ucise orice urmă de entuziasm pe care o aveau. Și. se răsti Caine. Le luăm din Perdido Beach. vă mai aduceți aminte. Și în curând. cu gingii roșii din cauza malnutriției. darămite să mai și luptăm. probabil. Dar vor fi toți prea ocupați pentru a ne observa de noi. Todd Chance și Jennifer Brattle. dantelat. din bibliotecă. Să mergi prin Perdido Beach? Jumătate din noi nici măcar nu suntem în stare să ajungem până acolo. Era ruptă dintr-un atlas geografic de la școală. Dar insula e acolo. E faimos. — Ascultă-mă. . Când strănuta. Fata avea doisprezece ani. — Da. — Singura mâncare de care o să avem parte se află pe insula aia. — Ăia au tot felul de mutanți și de arme. și o despături. Scoase o hartă boțită și ruptă. spuse Caine. răspunse Caine cu mult mai multă încredere decât simțea cu adevărat. Eu sau Penny. mormăind cu nasul în pământ. E pe hartă. — Vezi? O ridică și fu mulțumit să vadă o licărire de interes adevărat. Genul de loc unde se depozitează o grămadă de mâncare. Bug strănută. un nas mic și sprâncene ridicate a mirare. Cu trăsături chinezești. Probabil că fusese frumoasă cândva. Dacă nu ai mâncare să ne dai. admise Caine. E un conac imens pe o insulă privată. spuse Caine domol. și tot. scos din sărite. din buzunar. vociferă Jason. — Cum o să ajungem pe o insulă? — Ia mai taci. Diana își ridică fruntea din pământ. Ajungem acolo sau va trebui să găsim pe altcineva pe care să-l mâncăm. au. spuse o fată poreclită Pampers. Cum o să facem noi chestia asta? — O să luăm câteva bărci. spuse Caine. A fost deținută înainte de doi actori celebri de care. dacă vreunul dintre ei ne stă în cale. Se cheamă San Francisco de Sales. — Atunci de ce nu am auzit despre asta mai înainte? întrebă Diana. — Bug știe despre locul ăsta. Murim de foame. Cu siguranță o să avem nevoie de niște mâncare. — O să găsim bărci. — Singurul mod de a ajunge acolo e cu barca. devenea aproape vizibil. fără prea mare tragere de inimă.

27 de minute Era ciudat. Și Hank. Turk. Zil râse. Probabil nebun de legat. grăsanul drogat. dar nu putea să lase să se vadă. benzinăria. nu probabil. Caine îi oferise lui Zil șansa de a-l discredita pe unul și a-i spune la revedere celuilalt. lingușitorul scârbos. Mai întâi. Edilio. Declarația de război total împotriva mutanților era la distanță de câteva minute. Lance era băiatul frumos. Douăzeci și trei de puști care să se infiltreze pe străzile întunecate. Trebuia să fie în seara asta. Hank era întotdeauna cel care forța. Antoine. că poate Zil chiar merita să fie Comandant cu „C” mare. spuse Turk în felul lui libidinos. Acum sau niciodată. lipiți de ziduri. câte unul sau câte doi. Alții. Pas cu pas. Hank era înfricoșător. avea să fie prea târziu să se mai răzgândească. provoca. Și întregul oraș trebuia să ardă. care îl făcea pe Zil să creadă că poate toată chestia asta era OK. cât de rău i se făcuse. Comandantul. cu piciorul lui defect și cu mutra de șobolan. Pentru că toți îl priveau cu respect. Lisa. deștept. ca niște șoricei speriați. Avea stomacul în gât. e prea târziu să se întoarcă acum. sigur. în cazul în care i-ar fi oprit. Taylor. Iar după asta. impunea. așa se simțea când o spunea Turk. • NOUĂSPREZECE 15 ore. Pe care Zil abia îi recunoștea. cu arme și cu bâte ascunse sub hanorace și haine. Turk era cu el. Râde și la ananghie. trădătorii. Zil se simțea ca și cum ar fi stat pe marginea unei prăpăstii. Rudy. Max. cei din Human Crew aveau să-i adune pe supraviețuitori sub aripa lui . Benzina. Acum. — Vedeți. Din acel foc. alții strecurându-se. nimic care să-i dea lui Sam o scuză. Niciunul din ei nu era înarmat. Atât de multe puteau să meargă prost. Că va încerca să-i oprească înainte să înceapă distracția. Alți monștri și susținătorii monștrilor. Cu „C” mare. Chiar și Orc. Trent. Unii făcând pe grozavii. Ceilalți? Erau douăzeci și trei. Brianna. acesta este un Comandant adevărat. Dekka. Pentru că el era șeful. Zil nu spuse nimic. Dar acum altele aveau prioritate. Făcuse înțelegerea cu Caine. Oricare dintre ei ar fi putut să oprească totul instant. Oricum. Fusese foarte simplă: erau doi oameni în FAYZ de care Zil trebuia să se teamă mai mult decât de oricine altcineva: Sam și Caine. Singurul pe care Zil chiar îl plăcea era Lance. Ciudat cât de frică îi era. gândea Zil. Lance era mișto. Era ciudat cum se ajunsese aici. Frica cea mare era că Sam îi va descoperi prea devreme. fără să vrea. OK.

ca tăiate dintr-un film. Doamne! spuse Brittney. Oh. Și el era real. Trebuie s-o salvez de cel rău. Tanner. răspunse Brittney. spuse Tanner. Sângera din rănile cumplite care îl uciseseră. Dar unde fusese ea? Îl întrebase pe fratele ei. ca o stea aurie. nu doar al micii găști de ratați. — Da. Fratele ei se uită fix la ea și. chiar lângă ea. — Trebuie s-o găsesc pe Profetă. În urma lor lăsau urme de ultraviolete. . doar pentru o clipă. vocea care îi spunea să-l servească. Strălucea fabulos. Și apoi el avea să le fie Comandantul. un capac de sicriu care îi aducea numai mângâiere. Nu păreau s-o vadă. Brittney nu mai insistă. Își amintea că văzuse copii. Urmează-mă. Tanner nu arăta prea bine. ochii înroșiți de focul lăuntric. parcă ar fi strălucit lumini din ei. Dar unde am fost? Dar acum? Mai înainte? Unde am fost? Se auzea un zgomot în capătul străzii. Ba chiar uitase că întrebase. câteodată. Cu ea întinsă iar în noroi. asemenea unor cadre nelegate. Dar. • Brittney nu știa unde fusese. Poate că erau doar fantome. — L-ai văzut. fugiră. fără noimă. da: el fusese aici. Dinții îi erau dezgoliți. Venea foarte aproape. ca un soi de dâră de noroi. Niciunul din ei nu se aliase cu cel rău. Scânduri de lemn pline de pânze de păianjen deasupra ei. Slavă. Sam era bun. un înger răzbunător. spuse ea. ci al tuturor. Sam și Taylor. Alte instantanee îi dezvăluiau stânci pe plajă. rănile lui fiind mult prea evidente. Doi oameni mergând. Tanner? Cum am ajuns aici? — Ai înviat. Avea amintiri disparate. Ai văzut demonul? Tanner nu-i răspunse. Tanner își luase cealaltă înfățișare. Sau ce făcuse din momentul în care părăsise casa Briannei. simțindu-l rece pe spate. Apoi Brittney își aduse aminte că îl simțea pe cel rău că se apropie. Un instantaneu cu un spațiu strâmt de sub o casă. Nisipul îi îngreuna pasul. păru că zâmbește. să urmeze calea adevărului și a bunătății. și buzele erau familiare. Când o zăriră. Tot ce putea să știe era că Tanner apărea. — Da. spuse Tanner. Doi. Avem fapte bune de împlinit. pentru că Brittney nu era total sigură că toți cei pe care îi vedea erau reali. Păreau reali la suprafață – ochii lor și părul. Tanner? — Pe cine? — Pe cel rău. departe de ea. Și vocea din capul ei era reală. Dar poate că nu erau reali. — Unde sunt. câteodată. Putea să-i simtă prezența. Era greu să-ți dai seama ce era real și ce nu.Zil. — Slavă Ție. surioară. purtând acum veșmintele angelice. Taylor era bună. să i se supună. — Da.

Zil privi cerul. — Hank. toți o rupseră la fugă însuflețiți. în dreptul autostrăzii. șușotind aprins. Dacă arăta vreun fel de slăbiciune. mă îndoiesc că o să fie nevoie să rănim pe careva. Doi dintre ei dorm. în clipele în care se pregăteau să facă ceva ce avea să le marcheze viața pentru totdeauna. Zil nu era un poet de felul lui. spuse Turk. deja adunați. Era cu Antoine. împreună cu Hank de o parte și cu Lance de cealaltă. Zil înghiți greu. Stelele străluceau. Noaptea întunecată. Strânși la grămadă. din ce-am putut vedea. împleticindu-se și el. După ce trecură de prima pompă. Zil îi văzu pe ceilalți în întuneric. — Am verificat. • DOUĂZECI 15 ore. răspunse Zil. trecând de semnul vechi și deteriorat care arăta prețul carburanților. O scoase de pe umăr și-i trase ostentativ siguranța. — Comandante? începu Hank. — Ăsta e începutul sfârșitului pentru monștri. Hei! Hei! strigă vocea din . Incredibil de clar și de intens. Și apoi se puseră în mișcare. Oi speriate. Totul era întunecat. dar putea să priceapă de ce oamenii rămâneau fascinați de stele. Probabil mai degrabă pregătiți s-o ia la goană ca iepurii. Mergeau repede. și Antoine. Un murmur de multe voci. spuse el. zise Hank. — Foarte bine. — L-ați auzit pe Comandant. Patru dintre soldații lui Edilio. speriați. behăind împreună. spuse Turk. — Soarta. — Orice s-ar întâmpla este menit să se întâmple. spuse Zil. agitați. venea împreună cu Turk în rândul al doilea. 12 de minute Benzinăria era cufundată în întuneric. totul se termina. — Oamenii tăi de la Human Crew așteaptă ordine. Mulți oameni importanți. Avea o pușcă mare cât el atârnată de umăr. Niciun mutant. Ce păcat că astea nu erau stele adevărate! Hank apăru ca o fantomă. Zil în față. oameni mari trebuie să fi privit stelele în momentele de răscruce. Dacă ne mișcăm repede și păstrăm elementul-surpriză. — Eu n-aș fi atât de sigur. Lance era și el acolo. Sau mărșăluind rapid. cu vocea lui încrezător de calmă. Nimeni nu-i observase venind dinspre autostradă. — Să mergem. În seara asta luăm Perdido Beach înapoi pentru oameni. încercând să-și mențină curajul. stelele strident de albe. răspunse Hank. se auzi o voce care le strigă: — Hei! Nimeni nu se opri.

E doar începutul. care scotea benzină din rezervorul subteran. retras. — Nu uitați. Aproape să spună: „Nu e nevoie să…” Al doilea soldat ridică arma. Nu scosese nici vin cuvânt de când îl împinsese Taylor pe ușă și o trezise pe Astrid dintr-un somn agitat. Hank n-o făcu.nou. Primul băiat căzu greoi pe spate. Împușcături sălbatice. mârâi Zil. Urechile lui Zil țiuiau. — Opriți focul! urlă Hank. Mirosul de benzină îi coclise gâtul lui Zil. Zil fu aproape să strige: „Stop”. Un plânset ca de copil. Nu conta cât de tare încerca să penetreze cu privirea întunericul dens. Găsiseră o roabă în buruienile din spatele benzinăriei. Puștii care fuseseră însărcinați să aducă sticle începură să le descarce. respectați planul. explozii de lumină în întuneric. Acolo. Lance se duse la pompa de mână. De departe se auzea o voce mică plângând. Începu să pompeze și să umple sticlele ținute de mâini tremurânde. Un băiat. Focuri de armă. spuse Hank. începu să urle și apoi o a doua voce se auzi strigând: — Ce se întâmplă? BANG! Sunetul era asurzitor. ca și cum ar fi fost un joc video pe care îl pusese pe pauză. . Își aruncă arma și începu să fugă. Mai multe voci țipau înfricoșate și confuze. BANG! Al doilea soldat se întoarse și fugi. așa cum v-am învățat. • Micul Pete scoase un sunet înfundat în timp ce butona jocul lui portabil. — Am reușit. Zil nu se apropiase să se uite mai cu atenție. Exploziile se opriră. Focul continuă. dar pentru cât să care sticlele era OK. Și păstrați brichetele uscate. nu reușea să-l vadă pe singurul mutant capabil să-l oprească. Pentru un lung moment nimeni nu zise și nu făcu nimic. — Nu pot să cred. — Nu încă. Asta ar fi distrus tot. — OK. Zil nu știa cum îl cheamă. aștepta contraatacul. Nu mergea foarte bine – o roată era stricată –. Aștepta să-l vadă pe Sam venind înspre ei. Aici. Era nervos. cu mâinile împroșcând lumină. Sam stătea tăcut. calm. Limbi de foc galben de la detunătura de armă. spuse un altul. dar ezită. Pușca lui Hank. spuse Hank liniștit. triumfător. spuse cineva. — Terminați odată! țipă Zil. Băiatul care zăcea pe spate nu scotea niciun sunet. Dar acum venea numai din partea oamenilor lui Zil. înfundați cârpele adânc în sticlă.

Fusese stupid, își dădu Astrid seama, că nu vorbise cu Sam. Când Taylor o trezise, își
imaginase cumva că Sam venise alergând înapoi la ea, și avea să fie iertat.
Dar apoi Taylor îi spusese că o să se întoarcă împreună cu restul Consiliului, și Astrid
știuse imediat că se întâmplase ceva rău.
Acum erau toți acolo. Mă rog, aproape toți. Aflase că Dekka era bolnavă, că se
molipsise și ea de viroza care circula. Dar Albert era acolo și, sincer, recunoscu Astrid în
sinea ei, atâta vreme cât Albert și Astrid erau acolo, membrii importanți ai Consiliului
erau prezenți.
Din păcate, venise și Howard. Nimeni nu dorise să-l scoale pe John în miez de noapte
și să-l scoată din casă. Putea să afle despre asta mai încolo.
Erau destui. Astrid, Albert, Howard și Sam. Cinci din șapte. Și Astrid nu se putu abține
să nu observe, orice vot avea toate șansele să fie în favoarea ei.
Erau toți la masă sub bizarul sammy-soare.
— OK, Taylor, de vreme ce Sam nu pare foarte vorbăreț, începu Astrid, de ce suntem
cu toții aici?
— În seara asta a fost ucis un copil, spuse Taylor.
În mintea lui Astrid izbucniră mii de întrebări, dar, mai întâi, o puse pe cea mai
importantă:
— Cine?
— Edilio crede că e Juanito. Sau Leonard.
— Crede?
— E cam greu de spus, zise Taylor, cu un zâmbet amar.
— Ce s-a întâmplat? întrebă Albert.
Taylor se uită la Sam. Sam nu spuse nimic. Se uita fix. Mai întâi la lumina lui,
suspendată în aer. Apoi la Taylor. Arăta palid și aproape bolnav. Ca și cum ar fi
devenit, dintr-odată, un om mult, mult mai în vârstă.
— Puștiul a fost biciuit, spuse Taylor. Părea ceva asemănător cu ce i s-a întâmplat lui
Sam.
Sam își plecă fruntea și își împreună mâinile pe după ceafă. Părea că încerca să-și
păstreze capul intact, presându-l puternic, de parcă ar fi fost gata-gata să explodeze.
— Drake e mort, spuse Albert. În voce se simțea că voia cu tot dinadinsul să fie
adevărat. E mort. E mort demult.
— Da, păi… începu Taylor să spună.
— Da, păi ce? întrebă Astrid, simțind dintr-odată schimbarea din tonul vocii ei,
eschiva.
Taylor se foi, nelalocul ei.
— Păi Edilio mi-a spus să-l aduc pe Sam aici și să vă adun pe toți. Cred că Sam, știți,
e cam traumatizat de ce i s-a întâmplat atunci.
— Puștiul ăla a fost biciuit. Exact cum am fost și eu, spuse Sam către podea. Cunosc
urmele. Eu…
— Asta nu înseamnă că a fost Drake, zise Albert.
— Drake e mort, răspunse Astrid. Oamenii morți nu se întorc. Hai să nu fim ridicoli.
Howard râse disprețuitor.

— OK, eu mai departe de-atât nu merg, Sammy, băiete!
Făcu un gest ca și cum s-ar fi spălat pe mâini.
Astrid bătu cu palma în masă, uimindu-se până și pe sine.
— Ați face bine să-mi spuneți ce înseamnă toate privirile astea pe care le tot
schimbați între voi.
— Brittney, începu Howard, scuipând numele ca și cum ar fi fost otravă. Ea s-a întors.
Sam a luat-o și a lăsat-o la Brianna și mi-a zis să nu spun nimănui despre asta.
— Brittney? spuse Astrid, confuză.
— Da, zise Howard. Știi tu, fata aia moartă, Brittney? Aia moartă de tot? Moartă
demult și îngropată demult și care, dintr-odată, e la mine în sufragerie, sporovăind?
Despre acea Brittney vorbesc.
— Eu tot nu…
— Ei bine, Astrid, continuă Howard, cred că am găsit limitele creierului tău imens, de
mare geniu. Ideea e că cineva care era mort pe bune dintr-odată nu mai e așa de mort.
— Dar… începu Astrid. Dar, Drake…
— La fel de mort ca și Brittney, spuse Howard. Ceea ce ar putea ridica o mică mare
problemă, de vreme ce Brittney nu e tocmai moartă.
Astrid simțea că i se face rău. Nu. Sigur nu se putea așa ceva. Imposibil. Nebunie
curată. Nici măcar aici, nici măcar în FAYZ.
Dar Howard nu mințea. Expresia de pe chipul lui Taylor i-o confirma. Iar Sam nu
sărise nici el s-o conteste.
Astrid se ridică. Se uită la Sam dur. Simțea cum îi bubuie capul.
— Nu mi-ai spus? Se întâmplă toate astea, și tu nu ai spus nimic Consiliului?
Sam abia dacă se uită la ea.
— Nu ți-a spus ție, Astrid, zise Howard, care, se vedea clar, se distra pe seama
situației.
O parte din Astrid simțea compasiune pentru Sam. Știa că nu era nici pe departe
vindecat psihic de rănile pe care le primise de la Drake. Dacă te uitai acum la el, cum
stătea aplecat, cu capul în jos, părând mic și speriat, nu mai aveai nevoie de altă
dovadă.
Dar el nu era singurul terorizat de Drake. Drake venise după ea, la început. Dacă
stătea bine să se gândească, aproape că mai simțea usturimea palmei lui Drake pe
obraz.
O făcuse să…
O forțase să-l numească pe micul Pete retardat. O terorizase și o făcuse să-l trădeze pe
cel pe care îl iubea cel mai mult pe lumea asta.
Reușise să alunge amintirea. Sam de ce nu putea să facă același lucru?
Howard râse.
— Sammy nu voia ca oamenii să spună cuvântul cu „Z”.
— Ce să spună? se răsti Astrid.
— Zombi.
Howard căscă ochii mari și întinse mâinile ca un somnambul.
— Taylor, dispari, spuse Astrid.

— Ia stai, eu…
— E treaba Consiliului de-acum, spuse Astrid, pe tonul cel mai rece și mai tăios de
care era în stare.
Taylor ezită, uitându-se spre Sam pentru ajutor. Sam nu ridica privirea, nici măcar nu
se mișca. Taylor mai rămase o secundă, suficient cât să-i arate degetul mijlociu lui
Astrid, și apoi dispăru din încăpere.
— Sam, știu că ești supărat din cauza a ceea ce s-a petrecut între tine și Drake, începu
Astrid.
— Supărat? spuse Sam, ca un ecou, rânjind ironic.
— Dar asta nu e o scuză să ții secrete față de noi.
— Da, interveni Howard. Tu nu știi că numai Astrid are dreptul să țină secrete?
— Howard, taci din gură! țipă Astrid.
— Daaa, noi trebuie să mințim, pentru că noi suntem ăia mai deștepți, continuă
Howard. Nu ca toți idioții ăia de-afară.
Astrid își concentră atenția asupra lui Sam.
— Nu e OK, Sam. Consiliul are responsabilitatea asta. Nu tu singur.
Sam arăta ca și cum nu-i păsa câtuși de puțin de ce-i spunea ea. Părea ca și cum nu
putea fi atins, indiferent față de tot ce se întâmpla în jurul lui.
— Hei, spuse Astrid. Cu tine vorbim.
Asta puse capac. Maxilarul i se încleștă. Își îndreptă brusc capul. Ochii îi scăpărau.
— Nu mă stârni. Nu tu ai fost aia cu carnea biciuită și ruptă pe tine și scăldată în
sânge. Ăla am fost eu. Eu am fost ăla care a coborât în mină și-a încercat să se lupte cu
gaiafagul.
Astrid clipi.
— Nimeni nu minimizează ce-ai făcut, Sam. Ești un erou. Dar, în același timp…
Sam era acum în picioare.
— În același timp? În același timp, tu erai aici, în oraș. Edilio avea un glonț în piept.
Dekka era ruptă în bucăți. Eu încercam să nu urlu de… Tu și Albert, și Howard erați
aici, nu-i așa?
— Da, eram ocupată să-i țin piept lui Zil, încercând să-i salvez viața lui Hunter, țipă
Astrid.
— Dar nu tu ai făcut-o, nu-i așa? Nu tu cu cuvintele tale mari! Orc a fost cel care l-a
oprit pe Zil! Și Orc a fost acolo, pentru că eu l-am trimis să vă salveze. Eu! Își împlântă
arătătorul în piept, un gest care chiar părea dureros. Eu! Eu și Brianna, și Dekka, și
Edilio! Și bietul Duck.
Taylor reapăru, dintr-odată, ca din senin.
— Hei, unul dintre soldații lui Edilio tocmai s-a întors de la benzinărie, abia ținându-
se pe picioare. Zice că i-a atacat cineva și au ocupat locul.
Asta puse capăt disputei.
Sam, cu un dispreț absolut, se întoarse spre prietena lui și-i spuse:
— Vrei să te duci, să te ocupi tu de asta? Astrid se făcu roșie ca racul. Nu? Așa m-am
gândit și eu. Bănuiesc că ține de mine, nu?
Plecă, lăsând numai tăcere în urma lui.

— Poate c-ar trebui să băgăm niște legi repejor, ca Sam să poată să ne salveze
fundurile în mod legal, spuse Howard.
— Howard, du-te și adu-l pe Orc, spuse Albert.
— Acum tu îmi dai mie ordine, Albert? Howard clătină din cap. Nu prea cred. Nu
primesc ordine nici de la tine, nici de la ea, spuse el, arătând cu degetul spre Astrid.
Poate că nu dați doi bani pe mine voi doi, dar măcar eu știu cine e ăla care ne salvează
pielea. Și, dacă am de gând să primesc ordine de la cineva, atunci o să fie de la acel
cineva care tocmai s-a cărat de-aici.

• DOUĂZECI ȘI UNU

14 ore, 44 de minute

— Găsește-i pe Edilio, Dekka și Brianna, îi spuse Sam lui Taylor. Edilio și Dekka să
meargă la stația de benzină. Brianna pe străzi. Noi mergem să-i venim de hac lui Zil.
De data aceasta, Taylor nu comentă. Dispăru imediat.
Sam trase adânc în piept aerul înghețat al nopții și încercă să se adune. Zil. Trebuia
să-l oprească. Dar tot ce putea să vadă în fața ochilor era Drake. Drake în umbrele din
jur. Drake în spatele copacilor și tufișurilor. Drake cu mâna lui bici.
Drake, nu Zil.
Își închise ochii strâns. De data asta avea să fie altfel. Atunci nu avusese încotro,
decât să-l lase pe Drake să pună mâna pe el. Nu avusese încotro decât să stea și să
îndure… și iar să îndure…
Observase că Howard venea în urma lui. Se miră puțin, până își dădu seama că
Howard avea să vadă chestia asta ca pe o șansă de a-l folosi pe Orc în avantajul lui.
— Howard? În ce stare e Orc?
Howard ridică din umeri.
— Doarme, beat mort.
Sam înjură înfundat.
— Vezi dacă nu poți să-l trezești.
Trecuse deja la aruncat ordine în dreapta și-n stânga, automat. Nici nu trebuia să se
gândească. Dar tot simțea ca și cum ar fi fost într-un vis. Nu reușea să se concentreze
cum trebuia.
Drake. Nu știa cum, însă animalul ăla se întorsese. Dintr-un motiv imposibil, era în
viață.
Cum avea să lupte el împotriva cuiva care nu putea fi ucis? Zil nu era o problemă, cu
Zil se putea descurca. Dar Drake? Un Drake care se întorsese din morți?
„Am să-i dau foc, își spuse Sam. Am să-i dau foc centimetru cu centimetru. Am să-l fac
cenușă. Și am să-i împrăștii cenușa peste vaste întinderi de pământ și apă. Am să-l
omor. Am să-l desființez. Am să-i distrug rămășițele rămășițelor. Să se mai întoarcă după
aia, dacă poate.”
— Dacă îl trezesc pe Orc, te va costa, spuse Howard. El s-a mai luptat cu Drake.
— Îi dau foc, mormăi Sam mai mult pentru sine. Îl omor cu mâna mea.
Howard păru să creadă că remarca îi era adresată lui Orc sau chiar lui însuși și se
făcu nevăzut cât ai zice pește, fără să mai scoată un cuvânt.

Benzinăria nu era departe. Doar la câteva străzi distanță.
Sam mergea pe mijlocul străzii. Nicio lumină nicăieri. Tăcere. Pașii lui se auzeau cu
ecou.
Picioarele îi erau țepene de frică.
Uitase să-i spună lui Taylor s-o aducă pe Lana. Vor avea nevoie de Lana. Taylor o să-

și dea seama și singură. Era fată deșteaptă, Taylor.
Își aducea aminte de atingerea vindecătoare a Lanei din acea zi, în clipele în care
efectul morfinei se atenua, iar durerea, ca un val de foc, îl mistuia. Atingerea ei… făcuse
ca valul să se retragă încet.
Urlase. Era convins de asta.
Urlase până când gâtul i se făcuse tot numai o rană. Din ziua aceea urlase și în visele
lui.
— Cenușă, spuse Sam.
Singur pe strada întunecată. Mergând spre omul de care îi era cel mai frică.

Astrid tremura. Simțea toate emoțiile la un loc. Frică. Furie. Chiar și ură.
Și iubire.
— Albert, nu știu cât timp îl mai putem implica pe Sam, spuse ea.
— Ești supărată, îi replică Albert.
— Da, sunt supărată. Dar nu asta e ideea. Sam și-a pierdut controlul. Dacă e să avem
vreodată un sistem care să funcționeze, va trebui să găsim pe altcineva care să joace
rolul salvatorului.
Albert oftă.
— Astrid, noi nu știm cine sau ce se află acolo, în întuneric. Și poate că ai dreptate că
Sam e scăpat de sub control. Dar în ceea ce mă privește pe mine? Eu mă bucur că el e
acolo, pregătindu-se să înfrunte orice.
Alfred își luă de pe masă agenda lui omniprezentă și plecă.
Către încăperea acum goală, Astrid spuse:
— Să nu mori, Sam. Să nu mori.

Taylor îl găsi pe Edilio deja pe drum, spre benzinărie. Avea doar un soldat cu el, o
fată pe nume Elizabeth. Amândoi cărau în spate pistoale automate, parte dintr-o
rezervă de arme pe care o găsiseră odinioară la centrala nucleară.
Elizabeth se întoarse și aproape că o ciurui pe Taylor când aceasta apăru brusc.
— Hopa! țipă Taylor.
— Îmi pare rău. Am crezut că… Am auzit focuri de armă.
— La benzinărie. Sam e și el pe drum și mi-a zis să vă spun să vă îndreptați într-
acolo.
Edilio încuviință.
— Da, venim și noi imediat.
Taylor îl apucă de braț și-l trase deoparte, ca să nu-i audă Elizabeth.
— Sam se ceartă cu Astrid.
— Nemaipomenit. Exact de ce avem nevoie acum: ăștia doi la cuțite.
Edilio își trecu mâna prin părul tuns periuță. Încă îl mai păstra tuns așa scurt, spre
deosebire de majoritatea, care renunțaseră să se mai preocupe de aspectul fizic
personal.
— N-am mai auzit nicio împușcătură în ultimele câteva minute. Probabil vreun cretin
beat, care a pus mâna pe o armă.

Cu Jack. Dar. în cazul în care îl căutai și pe el. Auzi un zgomot sus. A spus că benzinăria e sub atac. Brianna era în patul ei. Apoi își făcu semnul crucii. Taylor reapăru în dormitorul Dekkăi. și ea are grijă de el. — Ce vrei să… spuse Brianna. Sforăia. să nu cumva să mă molipsești și pe mine. Brianna făcea totul în ritm alert. — Jack? întrebă Taylor. îl corectă Taylor. — Scularea! țipă Taylor. Dar Brianna se trezi și fu jos din pat înainte ca țipătul lui Taylor să producă un ecou. Unde e Brianna? Unde e Dekka? — Sunt următoarele pe lista mea. Dormitorul întunecat al Dekkăi se transformă în al Briannei. Un atac armat. — E la ea acasă. cu picioarele ridicate. Sau Caine și Drake. de data asta mai puternic. în sufragerie. — Dekka! urlă Taylor. știi cumva unde e Brianna? Expresia întunecată de pe fața Dekkăi se adânci și mai mult. — Scuze. cu excepția unui sammy-soare care ardea fără viață. distrasă pentru o clipă de posibilitatea unei bârfe bune. spuse Taylor. Apoi se așeză în pat la fel de repede cum se și ridicase. la etaj. . și cu viteza sunetului. reuși ea să spună. ochelari. căzut pe gânduri. cu o pătură înfășurată în jurul lui. dându-se câțiva pași înapoi. directorial. Pleoapele lui Jack zvâcniră și se deschiseră încet. — Caine? spuse Edilio. Jack nici măcar nu se mișcă. pe masă. Casa era întunecată. vorbind repede. Tocilar. Dispar… Ia stai puțin. Auzi. pe care o găsi stând pe marginea patului. — OK. Era o chestie bizară s-o urmărești pe Brianna tușind atât de repede. Așa că acum tușea mult mai repede decât ar fi făcut-o oamenii normali. Sunt OK. cum ar fi să scoată din funcțiune centrala electrică? Jack ăla. spuse Edilio sec. Am uitat. Ochelarii erau pe podea. — Drake e mort. cred că am o… Tuși iar. Jack avea pregătit un pat de campanie într-un colț al dormitorului Briannei. Jack era în scaunul mare. dar el nu era acolo. — Nu știu ce ai tu. legănându-și picioarele. Sprâncenele Dekkăi se ridicară până la cer. apoi începu să tușească. Dekka tuși. acea viteză începea să se aplice și celorlalte mișcări ale ei. Computer Jack. dar. Brianna e cu Computer Jack? — Da. Duse mâna la gură și tuși din nou. face chestii cretine. Zice că ar trebui să miști una bucată fund la benzinărie. Înainte era doar când alerga – câteodată. — Sam m-a trimis. în FAYZ! spuse Taylor și schimbă canalul. spuse Taylor și dispăru spre casa în care stătea Dekka. orice-ar fi. — Sau Drake. E bolnav. — Nu asta am auzit de la omul tău. din ce în ce mai des. Cel puțin așa sper. N-ar fi o idee rea să fii atentă la Drake. — Poftim? — Bine ai venit la noi. în ultima vreme.

zise Sam. Sam se încruntă. — Cu ce să se descurce? reuși să spună Brianna. Taylor clătină încet din cap. știi? Ai reușit să-ți dai seama? întrebă Sam. — Interesant. paisprezece ani n-ar fi trebuit să aibă de-a face cu asemenea nebunie. S-a tras în ei. cu o privire răutăcioasă. — Păi eram numai eu. Ce-am avut eu. răspunse Jack. — Unde-ți sunt ceilalți soldați? — Au fugit. — Marty zice că au fost o grămadă. — Ce? mormăi el. L-am trimis pe munte. Dar copiii de doisprezece. n-ai cum să nu-ți dai seama. Cu Elizabeth. — Cum adică e bolnavă? întrebă Taylor. spuse Edilio. — Sunt doar niște copii. Acum Brianna s-a molipsit și ea. Care-i faza? — Avem belele. spuse el. — Nu vrei să știi. care a fost rănit. Armata era responsabilitatea lui Edilio. scârbit. Când își face Drake apariția. Dekka mi-a spus că tu ești ăla bolnav. spuse Edilio. Edilio nu pierduse vremea. Zil a furat niște benzină? Crezi că despre asta e vorba? Voia să . în afară de Marty. spuse Taylor. mormăi el. — Dacă ți-aș spuse cu Drake Merwin. Singur. și îi motivase cum putuse și el mai bine. ca să- l vindece Lana. — Am ajuns aici acu’ un minut. nu? Are el grijă să știi sigur că el e. — Vin. dar mi-e mai bine. dar se și așeză înapoi. Edilio era deja acolo. El alesese copiii și îi antrenase. Sam probabil că poate să se descurce de unul singur. spuse Jack. N-am găsit pe nimeni. Împușcat în mână. — Mda. În întuneric. Niciodată. spuse Taylor și dispăru. Ai grijă de Briza. — E bolnavă. spuse Taylor. spuse Brianna. știu ce-ai crezut. Dar Sam știa că se simțea prost din cauza lor. — Simți mirosul ăsta? întrebă Edilio. — Benzină. — Da. ce-ai zice? — Aș zice că e mort. — Zil? Despre asta e vorba? Am crezut că… — Mda. Se ridică iar. Trăgând și urlând: „Moarte mutanților”. — Ce s-a… începu Brianna. Asta nu e o chestie pe care s-o facă Drake. apoi tuși din nou. • Sam ajunse la benzinărie. Cred că e gripă sau ceva. răspunse Edilio scurt. Dintr-odată. Aproape oricine ar fi dat bir cu fugiții. treisprezece. Nici măcar acum. Clipi de vreo câteva ori și pipăi în jur. Încă mai sunt. în căutarea ochelarilor. completând vorba Briannei. frate. spuse Taylor. puțin. Deci. — Ce s-a întâmplat? întrebă Jack. cu Elizabeth. — Ce s-a întâmplat.

Înțelegi? Edilio nu-i răspunse. își forță pumnii să se relaxeze. spuse Edilio. îl omor. dacă. călcând apăsat. — Hei! Ia ascultă la mine. Sau să mă salvez pe mine. Nu se poate să nu-și dea seama că întrece măsura și că o să venim după el. Știu că Drake e. . Edilio așteptă. e Zil. Dar eu nu-mi trăiesc viața în același timp cu Drake Merwin. Edilio. — Păi atunci tu faci ce ai de făcut. n-avem nevoie de coșmaruri. — Nu știu. dar putea simți îndoiala prietenului său. — Cu toate astea. am fost acolo. spuse Sam. — Ești OK. Sam încuviință: — Mda. Într-un final. încât să facă așa ceva? Zil e un ticălos. Dar eu știu că el e acolo. dacă e el. adică. Dacă îl văd. Căuta să vadă ce era dincolo de umbre. îl ard. Sam. Intru într-o luptă și atunci mă gândesc că.poată să pornească o mașină? În beznă. Ce să facă el cu o mașină? De ce să aibă nevoie de ea așa de tare. Sam scutură din cap. Acum nu va mai fi așa. în întuneric. — Am făcut ce-a trebuit să fac. Drake s-a întors cumva… n-o să mai fie vorba doar despre ce voi fi nevoit să fac. Zil. Sam. noi nu ucidem cu sânge-rece. ridicându-și pușca-mitralieră în poziție de tragere. pe undeva. oricum ar fi. Dacă tu și Astrid. Sam! Începi s-o iei razna. Edilio îl apucă de umeri și veni foarte aproape de fața lui. Da. — Mda. Și. Zil și Human Crew au făcut asta. dar nu e total imbecil. Tu știi: ai fost acolo. Deci. Nu voi aștepta ca el să atace. Se forță să respire. poate. eu am să mă duc și-am să fac exact asta. Era încordat. — Sam… — Dacă îl văd. Ce avem acum de făcut în schimb e să ne dăm seama ce pune Zil la cale. Și am făcut-o. într-adevăr. OK? Avem probleme adevărate. frate? Sam nu-i răspunse. Sam nu putea nici să-i vadă chipul lui Edilio. și restul Consiliului vreți să mă arestați pentru asta. — Niciodată n-am plecat cu gândul că am să omor pe cineva. Sam îl urmă pe Edilio. și eu la fel. — Frate. — Mda. Pentru a salva oameni. Dacă e el. Privi atent în întuneric. vorbind despre crimă? Edilio se îndepărtă. Pregătit. — Dacă e Drake. spuse Sam. Vrei să vii și tu? Sau vrei să stai aici. Nici măcar atunci când e vorba despre Drake. O simt. voi fi nevoit să rănesc pe cineva. bine. Pentru prima dată. Nu în legitimă apărare. îl ard. — Niciodată n-am plecat hotărât să rănesc pe careva. Sam îi apucă ferm mâinile lui Edilio și i le desprinse de pe umeri. Problema e Zil. mă gândesc la asta.

• DOUĂZECI ȘI DOI

14 ore, 17 minute

Mergeau pe drumul de acces, în pas alert, benzinăria pierzându-se în noapte, în urma
lor.
Numărul lor se micșorase puțin. Copiii care se speriaseră se făcuseră nevăzuți
furișându-se spre case, de îndată ce văzuseră cu ce se mânca violența.
„Slabi, gândi Zil. Lași nenorociți.”
Nu mai erau decât vreo zece, cei mai buni, împingând o roabă plină cu sticle care
zăngăneau ușor, lăsând în urmă miros de benzină.
La stânga, după școală. Dincolo de clădirile întunecate, mohorâte. Atât de străine
acum. Dintr-o altă epocă.
Zil nu putea distinge ferestrele edificiului, dar putea să vadă, cu aproximație, unde
fusese sala lui de clasă. Se gândi la vremurile acelea. Se vedea așezat, plictisit în timpul
anunțurilor de dimineață.
Și acum iată-l cap al unei armate. O armată mică. Dar devotată. Toți, împreună,
pentru o cauză măreață. Perdido Beach pentru oameni. Moarte monștrilor. Moarte
mutanților.
Conduse marșul cu picioarele țepene. Marșul spre libertate și putere.
Dreapta pe strada Golding. Golding și Sherman, în partea de nord-vest a școlii, zona-
țintă, conform înțelegerii cu Caine. N-avea idee de ce. Caine nu le spusese decât că ar
trebui să înceapă de la Golding și Sherman. Și apoi dinspre Sherman spre apă. Să dea
foc la tot ce nimereau, până ajungeau pe Ocean Boulevard. Apoi, dacă le mai rămânea
ceva, puteau porni de pe Ocean spre oraș. Nu spre port.
— Dacă-l văd pe vreunul dintre voi, cretinilor, mergând spre port, mica noastră
înțelegere expiră! îi avertiză Caine.
„Cretini”. Zil încă mai clocotea gândindu-se la acele vorbe. Aroganța indiferentă a lui
Caine, disprețul pentru oricine nu era mutant ca el. „Va veni și timpul lui”, își jură Zil.
— Suntem aici, spuse el cu voce tare. Nu era tocmai o replică menită să rămână în
istorie. Iar asta, fără doar și poate, era o istorie pe care o scriau ei în FAYZ. Începutul
sfârșitului pentru monștri, începutul erei lui Zil.
Zil se întoarse spre fețele pe care le știa nerăbdătoare, pline de entuziasm și neliniște.
Putea să le simtă nerăbdarea în șușotitul lor.
— În seara asta luptăm în numele oamenilor, spuse Zil. Acesta era sloganul pe care îl
născocise Turk. Ceva ce toată lumea ar fi putut să rețină. În seara asta luptăm în
numele oamenilor! urlă Zil, ridicând vocea, fără frică.
— Moarte monștrilor! urlă Turk.
— Aprindeți! țipă Hank.
Brichetele și chibriturile pâlpâiră. Puncte mici, gălbui, în noaptea neagră, aruncând
umbre bizare peste ochii și gurile sălbatice, schimonosite de ură și furie.
Zil luă prima sticlă – cocteil Molotov, așa zicea Hank că se cheamă. Scânteia brichetei

aprinse cârpa îmbibată cu benzină.
Zil se întoarse și o aruncă spre prima casă, cu toată forța.
Căzu ca un meteorit, răsucindu-se.
Se sparse pe scările de cărămidă și izbucni în flăcări. Limbile de foc cuprinseră
imediat veranda.
Nimeni nu se clinti. Toți ochii priveau fix. Chipurile fascinate.
Benzina dispersată ardea cu flăcări albastre. Pentru o vreme păru că nu avea decât să
ardă și să se stingă pe veranda casei. Dar apoi balansoarul din răchită se aprinse.
Și apoi paravanul decorativ.
Și, dintr-odată, flăcările acaparară stâlpii care susțineau acoperișul verandei.
Se auziră chiote sălbatice, de bucurie.
Aprinseră mai multe sticle. O nouă ploaie de meteoriți.
A doua casă. Un garaj. O mașină parcată, cu cauciucuri dezumflate.
Țipete de șoc și groază din interiorul primei case.
Zil le ignoră.
— Înainte! țipă el. Ardeți-le pe toate!

Prin întuneric, ultimii acoliți ai lui Caine, flămânzi și apatici, mergeau târșâindu-și
picioarele și împiedicându-se.
— Priviți! țipă Bug. Nimeni nu-l putea vedea, evident, nimeni nu-i vedea nici mâna
întinsă. Dar se uitară oricum.
Linia orizontului strălucea portocaliu.
— Ha! Tâmpitul ăla chiar a reușit, zise Caine. Trebuie să ne grăbim. Dacă vreunul
dintre voi pică, e pe cont propriu.

Orsay se urcă pe vârful stâncii, slăbită, dar susținută de Nerezza.
— Haide, Profetă, aproape că am ajuns.
— Nu-mi mai spune așa, zise Orsay.
— Este ceea ce ești, răspunse Nerezza pe un ton blând, dar insistent.
Ceilalți plecaseră toți înainte. Nerezza insista întotdeauna ca suplicanții să plece mai
întâi de pe plajă. Orsay bănuia că avea legătură cu faptul că Nerezza nu voia ca toți
ceilalți s-o vadă pe Orsay chinuindu-se să urce, julindu-și genunchii de stânci. Nerezza
părea să creadă că era important ca puștii s-o vadă deasupra tuturor lucrurilor mărunte.
Un profet.
— Nu sunt un profet, spuse Orsay. Doar un om care aude visele altora.
— Ajuți oameni, spuse Nerezza, trecând pe lângă un bolovan mare care întotdeauna
îi dădea bătăi de cap lui Orsay. Tu le spui adevărul. Le arăți calea cea dreaptă.
— Nici măcar nu sunt în stare să-mi găsesc propria cale, spuse Orsay, alunecând și
proptindu-se în mâini.
Palmele îi erau zgâriate, dar nu foarte rău.
— Tu le arăți calea, spuse Nerezza. Au nevoie să le fie arătată o ieșire din locul ăsta.
Orsay se opri. Răsuflând din greu din cauza efortului. Se întoarse spre Nerezza, a
cărei față se rezuma doar la cei doi ochi slab strălucitori, ca de pisică.

— Știi, nu sunt chiar sigură de asta. Știi asta. Poate că sunt… poate că e…
Nu avea cuvinte care să descrie ce simțea în astfel de momente, în clipele de îndoială.
În momentele în care o voce mică, din străfundurile ei, părea să-i șoptească tot felul de
avertismente în ureche.
— Trebuie să ai încredere în mine, spuse Nerezza fermă. Tu ești Profeta.
Orsay ajunse în vârf. Se uită atent.
— Nu cred că sunt o Profetă foarte bună. N-am prevăzut asta.
— Ce? strigă Nerezza de mai jos.
— Orașul arde.

— Uite, Tanner, spuse Brittney.
Ridică un braț și arătă în zare.
Fratele ei, acum strălucind verde-închis, ca un milion de noduli minusculi, radioactivi,
dar Tanner, spuse:
— Da, a venit momentul.
Brittney ezită.
— De ce, Tanner?
El nu-i răspunse.
— Chiar facem voia Domnului, Tanner?
Tanner tot nu-i răspunse.
— Fac ceea ce trebuie să fac, nu-i așa?
— Du-te spre flăcări, surioară. Toate răspunsurile tale sunt acolo.
Brittney coborî mâna, lăsând-o într-o parte. Era ciudat, cumva. Totul era ciudat. Totul
era atât de ciudat!
Săpase pământul umed. Cât timp? O veșnicie, iar și iar. Săpase ca o cârtiță. Oarbă.
Ca o cârtiță. Nu. Ca o râmă.
Tanner începu să îngâne o incantație pe un ton melodios. Era un poem bizar, pe care
Brittney și-l aducea aminte de demult. O temă în clasă, o chestie memorată și uitată
repejor.
Dar era încă îngropat în memoria ei. Și acum îl auzea din gura lui Tanner, din gura
lui moartă, ca un hău din care ieșeau limbi de foc negru, limbi negre la margini,
prelingându-se ca lava.

Dar, iată, printre mimi acum
Un trup târâș intrând:
Ceva roș-sânge-și face drum
Prin scenă străbătând.
Se zbate, zbate-n frigul morții,
Cad mimii, rând pe rând,
Și îngerii plâng văzându-i colții…{8}

Tanner rânji înfiorător și continuă: „De sânge sângerând…”
— De ce spui asta? Mă sperii, Tanner.

— Nu pentru multă vreme, surioară, răspunse Tanner. În curând vei înțelege voia
Domnului.

Justin se trezi brusc. Imediat se întoarse pe-o parte și puse mâna pe locul în care
adormise. Uscat!
Ei, vezi? Avusese dreptate de la bun început. Nu udase patul ăsta!
Dar, ca să fie sigur, ar trebui să iasă, în spatele casei, să-și facă nevoile, pentru că
simțea ceva presiune. Purta vechile lui pijamale; le găsise în vechiul sertar. Erau atât de
moi, pentru că aparțineau încă celeilalte lumi. Mămica lui spălase pijamalele și le făcuse
moi tare.
Podeaua era rece sub picioare. Nu reușise să-și găsească vechii papuci de casă. Până
și Roger îl ajutase să caute. Artful Roger era de treabă. Singura chestie nouă în camera
lui era un desen pe care i-l colorase Roger. Era un desen cu un Justin fericit cu mămica
și tăticul lui, cu o friptură, cartofi copți și prăjituri. Era lipit pe peretele lui Justin.
Roger îi găsise și albumul de fotografii. Era jos, în bufetul din sufragerie. Era plin de
fotografii cu Justin și familia lui, și vechii lui prieteni.
Acum se afla sub patul lui Justin. Era foarte trist de fiecare dată când se uita la el.
Justin se furișă jos, la parter, încet, pentru a nu-l trezi pe Roger.
Vechile toalete nu mai funcționau. Oamenii își făceau nevoile în niște gropi săpate în
spatele casei. Nu era mare lucru. Dar noaptea era destul de înfricoșător. Lui Justin îi era
teamă de coioți, că s-ar putea întoarce.
Acum îi era mai ușor decât de obicei să găsească groapa. Afară era destul de multă
lumină, un soi de lumină pâlpâindă, portocalie.
Și nici nu era liniște ca de obicei. Putea să audă copii strigând. Un sunet de o sticlă
spartă. Și apoi auzi un țipăt, așa că alergă spre casă speriat.
Se opri, uimit. Sufrageria era în flăcări.
Putea să simtă fierbințeala. Fum gros curgea în valuri din sufragerie, năpustindu-se
cu furie pe scări.
Justin nu știa ce să facă. Își aduse aminte ce trebuia să facă în caz că i-ar fi luat
hainele foc: să se oprească, să se lase la pământ și să se rostogolească. Dar nu el luase
foc – casa luase foc.
— Sună la 911, spuse el cu voce tare.
Dar asta probabil că n-avea să fie de vreun folos. Nimic nu mai funcționa.
Dintr-odată se auzi un țiuit puternic. Foarte zgomotos. Venea de sus. Justin își acoperi
urechile, dar încă îl mai auzea.
— Justin!
Roger țipa de la etaj.
Apoi apăru la capătul scărilor. Se sufoca din pricina fumului.
— Sunt aici, jos! țipă Justin.
— Stai calm, sunt…
Roger începu iar să tușească. Se împiedică și căzu pe scări. Căzu până la capătul
scărilor, cu fața în jos.
Justin așteptă să se ridice de acolo.

— Roger, trezește-te! E incendiu! spuse Justin.
Flăcările ieșeau acum din sufragerie. Erau ca și cum ar fi mâncat covorul și pereții.
Aerul era atât de încins! Mai încins decât într-un cuptor.
Justin începu să se înece din cauza fumului. Voia să fugă.
— Roger, trezește-te! Trezește-te!
Justin fugi către Roger și îl scutură de cămașă.
— Trezește-te!
Nu putea să-l miște pe Roger, iar Roger nu se trezea. Roger gemu ușor și se mișcă
oarecum, dar căzu din nou și adormi la loc.
Justin trase și trase și țipă, iar focul trebuie să-l fi auzit plângând și țipând, și
trăgând, căci venea acum spre el.

Durere. dar foarte unit. Nu era un lucru rău. Atât de multe amintiri. în mod ciudat. — Probabil e doar Zil. — Eu sunt. Ăsta nu e un accident. spuse Lana. spuse Lana. Părăsind portul și ieșind în larg. de vii. dar devii din ce în ce mai ciudată. Se ajunge la haos. Ce-am făcut în FAYZ? Am hrănit oameni. Taylor veni lângă ea. Era prea devreme. Erau un grup mic. Ar fi vrut să le scoată pe . gândi Quinn. Se întâmplă ceva. Erau mult prea mulți copii îngropați în piața orașului. Lana zâmbi. Disperare. Taylor făcu saltul înăuntru. inima-i creștea de bucurie. — Vreun idiot care și-a dat foc la casă cu o lumânare? sugeră Taylor. Haos. Oricât de mult ar fi ratat el în viața lui. dincolo de grija pentru posibilele sechele ale Lanei. Adică ce obțin cu asta? — Frică. spuse Lana fără să fi fost nevoie. — Nimic în FAYZ nu e vreodată doar ceva. zise Taylor. ca de obicei. Îl făcea să se simtă bine. Dar fără Lana numărul lor ar fi fost de patru sau cinci ori mai mare. Taylor! strigă ea la ușă. Taylor. — Nu vreau să te supăr. Taylor bătu la ușă și primi drept răsplată o pleiadă de lătrături puternice din partea lui Patrick. — Cine ar da foc în mod intenționat? se întrebă Taylor. spuse Lana. erau respectul adânc și afecțiunea pe care Taylor i le purta. îl trădase pe Sam și-l dăduse pe mâna lui Caine. Spre nord. ignorând ușa. — Nu cred. strălucirea portocalie a focului. La un moment dat. măcar asta făcuse bine. — Nu dorm. Rutină. — N-ai nici cea mai vagă idee. da. Dar era normal. Lana era pe balcon. și a coioților. Flota de pescari a lui Quinn. • DOUĂZECI ȘI TREI 14 ore. Dar. de neșters. Somnul încă sălășluia în ochii tuturor. atât de puternice. 7 minute Taylor începea să-și facă griji când apăruse în fața casei Lanei. Toată lumea știa că Lana trăise un coșmar incredibil. Hrănindu-i pe cei din FAYZ. cu spatele la ea. — Știi despre asta? — Pot s-o văd cu ochii mei. • Mica flotă a lui Quinn porni pe mare. Era întuneric. Și nu-și revenise niciodată de pe urma bătăliei îngrozitoare împotriva lui Caine și Drake. la Clifftop. N-ar fi făcut niciodată saltul direct în camera Lanei. Taylor ridică din umeri. Se speriase rău de tot. Ăsta este un loc foarte complicat. Quinn simțea cum. Începuse rău. pe coastă. Nimeni nu credea că ea își revenise în totalitate. O voce care nu trăda nicio undă de somnolență se auzi spunând „intră”. Răul iubește haosul.

acoperindu-și gura. Bărcile străpungeau suprafața apei cu un sunet alunecos. Dintr-o barcă din apropiere se auzi un strigăt. Toate acestea îl făceau pe el să fie un om nou. Se ridica în valuri în jurul lor. dar asta nu-l ajută prea mult. Alergară pe Sheridan. Traversară autostrada. Quinn. bucurându-se de senzația sănătoasă de arsură din mușchii umerilor. Sam își scoase tricoul și-l făcu mănunchi. spuse o voce. Sam și Edilio se înecară și încetiniră ritmul. nu pompieri. la adăpostul caselor de pe Sheridan. Dar toate privirile erau îndreptate spre oraș. Mușchii. Așa că văzu înflorind florile incendiului. Sau Quinn trădătorul. Se apucară din nou să vâslească. imposibil de evitat. Ochii îl usturau. cu încă doi inși. Priviră în liniște. dar măcar nu mai . Pe lângă mormanele de mașini ruginite care se izbiseră unele de altele sau intraseră în vitrinele magazinelor. zise Quinn. înfierbântați de la vâslit. Eu nu cred că se extinde. după colț cu Alameda. sau pur și simplu rămăseseră de izbeliște. Dar în alte momente își dădea seama că era o prostie să-și dorească asta. Destul de departe încât să se apuce să întindă undițele și năvoadele. trecând pe lângă școală. Orașul nu mai era întunecat. spre drumul de acces. îi deveniseră dintr-odată înghețați și țepeni. Simți cum i se contractă stomacul. și se ondula spre ceruri de pe Sherman Avenue. • Sam și Edilio o rupseră la fugă. Traversară strada Golding și. Ceilalți doi se întoarseră să se uite. Trase de vâsle. — Arde orașul. Era acum cu fața spre Perdido Beach. în timp ce flăcările portocalii se răspândeau și urcau în coloane spre cer. era totuși respirabil. Odată ajunși la intersecția cu Golding. fumul deveni mult mai gros. Vâslele împroșcau apă. ușor. descoperiră că aerul. — Se extinde. Vâslește în continuare. Sam îl prinse pe Edilio de braț și-l trase după el. Suporturile de ramă scârțâiau. sperând ca fumul să treacă pe deasupra. Fumul era foarte gros. Cel puțin școala nu era în flăcări. Nici asta nu funcționa. Se ghemui. — Suntem pescari. dacă ar fi putut. — Nu. și bărcile se îndepărtară și mai mult de țărm. Acum era Quinn pescarul. spuse el calm. vezi și tu? — Da. într-o barcă de pescuit cu undițe. Se afla. încercând să rămână pe partea pe care adia o ușoară briză. Un punct portocaliu în zare. în mijlocul autostrăzii în acea zi nefastă în care toți șoferii dispăruseră. — Hei. deși mai duhnea a fum. spuse din nou Quinn. Începură să alerge din nou de-a lungul străzii. Noi nu suntem pompieri. spuse cineva. Casele din partea de vest a străzii erau siluete negre decupate din pânza de flăcări care se înălța și dansa. Cred că… cred că cineva le dă foc intenționat. — Foc. Nu mai era Quinn lașul. — De la casă la casă.toate din minte.

cât și de supărare. Sam privi spre stânga. înverșunat. Își dorea ca Brianna să fi fost cu el sau Dekka. — Nu le irosiți. — Haide! țipă Sam și alergă spre cel mai apropiat incendiu. spuse Sam supărat. ca un ecou al groazei lor. Cel puțin șase case ardeau la dreapta lor.sufla spre ei. Edilio! • Gașca lui Zil era luminată de un văl portocaliu care consuma fațada unei case în stil colonial. Cel puțin trei case ardeau la stânga lor. înfometată. drept răspuns. înecându-se atât de fum. — Aaaaaaaa! Aaaaaaa! Ca și cum el ar fi fost cel în flăcări. învârtindu-se ca o torță romană care ardea și se arcuia în spirală descendentă. și ei n-aveau cum să-i oprească. Sam abia reuși să evite coliziunea cu un grup de copii. Aruncă sticla în sus. Imediat se auziră strigătele pline de groază ale celor dinăuntru. în timp ce flăcările se ridicau. sticla se avântă în flăcări tocmai la etajul de sus. o minge de foc se înălță în aer. Sam e aici! Sam e aici! — Sam. Sub privirile lor. — E Sam! — Slavă Domnului. spuse el. Unde erau? Ambele fete ar fi putut să-l ajute să salveze viețile celor prinși în case. Un Molotov. mușcând din draperii. dar una dintre fete îl apucă de braț. din lemn. cu putere. pe Sheridan Avenue. În partea de nord a străzii Alameda incendiul era mai puternic. direct prin fereastra unei case vechi. violentă. Dansau și se bucurau. înfricoșați. și se smulse dintre ei. spre apă. Sam nu ezită nicio clipă. de-a lungul Sherman Avenue. spuse Edilio. o casă! Antoine țipă în timp ce flutură în aer un cocteil Molotov aprins. n-aveau cum să facă nimic. dar se mișca foarte repede la sud. urlă Hank. Un fascicul strălucitor de lumină verde desenă o linie peste trupul lui Antoine. casa mea e în flăcări! — Cred că fratele meu mai mic e înăuntru! Sam se strădui să treacă printre ei. toți îngrămădiți în mijlocul străzii. ținând în mână cocteiluri Molotov. cu palma înainte. Antoine țipă și el. Sam n-avea cum să audă impactul cocteilului Molotov din cauza vuietului focului care se ridica peste tot în jurul lui. — Sunt copii în unele dintre casele astea. — De ce se mișcă incendiul ăsta împotriva vântului? întrebă Edilio? — Pentru că cineva tot dă foc caselor. Își ridică brațul. schimonosite într-o bucurie sălbatică. Restul cartierului urma să ia foc în curând. O creatură vie. cu ochii mari. unii dintre ei nu mai mari de trei ani. prăbușindu-se în fața casei din capătul străzii. Focul se răspândise peste tot. . cu fețele luminate de flăcări. — Hai. Copiii începură să iasă buluc pe ușa casei. Spre dreapta. — Trebuie să ne ajuți! — Încerc.

țintind direct în spatele băiatului. gâfâind. dar numai câțiva centimetri. Edilio fugi spre el. ca să sară peste petele de benzină aprinsă. — Ce tot spui acolo. spuse Edilio. Nu mai pot să fac același lucru și să văd că nu se mai sfârșește. Își șterse funinginea de pe față cu dosul palmei. Sam sări în picioare. Arma îi zbură din mână și căzu. Hank se feri din calea gloanțelor lui Edilio. Edilio avea experiență. respirând greoi. scăpând sticlele pline cu benzină. frate? — Am să-l omor pe Zil. Sam trase și rată. zise Sam. Se auzi un țipăt ascuțit de durere. — E Sam! țipă unul dintre puștii lui Zil. — Sam. holbându-se la ei cu groază. Sam nu-l văzu pe Edilio căzând. — Hopa. dar fumul îi umpluse ochii de lacrimi. Noi nu asta facem. nu! țipă Edilio. pe trotuar. Era o mare diferență între Edilio cu arma în mână și un derbedeu ca Turk. ca un pește pe uscat. Raza de lumină arzândă îl lovi pe copil în spatele gambei. zdrăngănind. pentru că fusese cât pe ce să fi luat foc. Hank rânji la el cu o privire de animal sălbatic. Edilio avea antrenament. fără să stea pe gânduri. care zăcea acum pe spate. Noi suntem băieții buni. gândi Sam. Rafalele rapide trase de pușca-mitralieră a lui Edilio. gloanțele zburau în toate direcțiile. Sam porni pe urmele lor. Se întoarseră toți ca unul și fugiră. Dar golanii lui Zil nu făcuseră niciun fel de antrenament. Trăgeau la nimereală. — Nu-i las să-mi scape. Țipetele înnebunite ale lui Antoine se opriră instantaneu. A venit vremea să le pun capăt. Băiatul țipă. Dar îl auzi pe Edilio strigând alarmat „Ambuscadă!” Sam auzi cuvântul. destul cât să-l vadă pe unul dintre pistolarii lui Zil. tremurând. Puștiul fugea. Combustibilul se răspândi din sticlele sparte și se aprinse instantaneu. M-am săturat să mă tot lupt cu aceiași oameni. și ambuscada luă sfârșit. „Prea târziu”. Apoi se așeză pe jos. chestia asta trebuie să se sfârșească. o fantomă în fumul dens. Se împiedică de trupul lui Antoine. se lăsă la pământ și se rostogoli. scăpase ca prin urechile acului. spuse Edilio. Sam se întinse. Pipăi gaura de aproape zece centimetri diametru de deasupra taliei. știa că era adevărat și. Hank alergă s-o ridice de-acolo. care brăzdau asfaltul negru și fierbinte. E destul de clar pentru tine? Termin cu el o dată pentru totdeauna. Se pregăti. îmbrățișând asfaltul. Se opri doar la câțiva centimetri de una dintre petele de benzină arzândă. Unde erau Dekka și Brianna? Încă o armă se auzea acum. OK? — Edilio. Cel puțin trei copii trăgeau focuri de armă. . iar și iar. alergând cât de tare putea. — Dau bir cu fugiții. Sam se ridică de la pământ. frate. stai puțin.

în momentul ăsta. dar. Drake. sus. Caine. dacă ești acolo. Întreg Sherman Avenue ardea. răspunse Edilio. — Nu mai este decizia ta. trebuie să existe niște limite. Focul scăpase de sub control. Așa că. oricum ar fi fost. Porni în direcția în care fugise Hank. nu se răspândea și pe alte străzi. Edilio nu spuse nimic. M-am rugat la Dumnezeul pe care îl iubește Astrid atât de mult și I-am spus: „Doamne. omoară-mă. am să încep cu Zil și gașca lui. Trebuie doar să-i ucizi. de la un capăt la celălalt. — Ar trebui să încercăm să-i salvăm pe copiii prinși în casele incendiate. spuse Sam. Nu mă mai lăsa să simt durerea asta”. — Sam! îl imploră Edilio. spuse Sam atât de încet. Poți să vii cu mine sau nu. Tu nu pricepi. Nu poți să faci nimic altceva cu astfel de oameni. Trebuie să-i ucizi pe toți. spuse Edilio. Sam nu-i răspunse. încât se îndoia că Edilio îl auzise peste vuietele și trosniturile focului dezlănțuit în jurul lor. Edilio nu se mișcă din loc. Sam îi aruncă o privire înghețată. Edilio. Dacă aveau noroc. Edilio. — Și tu? Acum și tu ești de partea lui Astrid? — Frate. . îi spuse Edilio. Sam privi strada. Sherman era pierdut. Zil. — L-am rugat să mă lase să mor.

Dekka își puse tenișii în picioare. Probabil că ar fi trebuit măcar să se îmbrace. clătinându-se. Duceau cu ei câteva lucruri jalnice pe care le mai salvaseră. Sam n-avea nevoie de ea. suferință și singurătate. Găsi o eșarfa și găleata ei cu apă proaspătă. trecând pe lângă ea. gâtuită din cauza fumului. Se îndoi sub forța unui acces de tuse convulsivă în momentul în care se ridică din pat. — Jonas! Ce se-ntâmplă? Jonas clătină din cap. nu pleca. Văzu scântei. Cu siguranță avea nevoie de pantofi. pentru că acum văzuse un băiat pe care-l cunoștea. . Asta era exact calea spre tristețe. — Eu nu vorbesc cu tine. Arăta ca un bandit îmbrăcat în pijamale. pur și simplu. Ieși în stradă. de la fereastră. Mai bine să nu se gândească prea mult la Brianna. 5 minute Dekka nu putea să zacă acolo. Deși Dekka nu întrebase niciodată. nu spusese niciodată nimic. dar mai era ceva. Din cauza voastră se întâmplă asta. în pantaloni de pijamale din flanel și un hanorac mov. și gata. ei trei și Brianna. peste umăr. Edilio și Dekka – mai mult decât oricine altcineva din Perdido Beach – erau vârful de lance. mutanto! Am terminat cu voi toți. Puștii treceau pe lângă ea. Bău apă pe săturate. observă strălucirea portocalie. Indiferent ce se întâmpla… Apoi. cu tine vorbesc! se răsti Dekka. O fată. — Hei. uimitoare. amândoi. Îi găsi după ce bâjbâi o vreme și aproape își pierduse voința. Ce simțea pentru Sam era diferit. nu să iasă în stradă. O scenă ireală. Cerul era portocaliu. • DOUĂZECI ȘI PATRU 14 ore. Deschise fereastra și aproape se înecă de atâta fum. Voia ce voia. dar nu era la fel și pentru Dekka. îngrozitoare se desfășură înaintea ei. Cufundă eșarfa în restul de apă. Avea să fie o noapte însetată. Dekka o lăsă să plece. Trebuia să-și drămuiască puterile. Orașul ardea. — Arde totul. Trase draperiile până la capăt. Să pună niște haine pe ea. Nu când Sam ar fi putut să fie în pericol. Nu când se dădea o luptă. Eh. o înmuie bine și se legă cu cârpa îmbibată de apă la gură și la nas. Pantofi. ei trei erau mereu în mijlocul acțiunii. Nu putea. Jumătate din fetele din FAYZ erau îndrăgostite de Sam. Dar încă un acces de tuse gâtuită o slăbi grozav. — Hei! Ce se întâmplă? încercă să întrebe Dekka. Sam. îi răspunse fata și continuă să meargă. Brianna era ce era. Asta era de bun-simț. privind în urmă. Își scutură papucii de casă din picioare și căută pe sub pat tenișii. Erau soldați. singuri sau în grupuri mici. ca niște licurici. Aproape sigur nu era ce-și dorea Dekka. se clătina. Când se întâmpla ceva rău. încărcată cu o grămadă mare de rochii. Era speriat. speriat. Nu era ce-și dorea Dekka.

Dar știa exact ce avea de făcut. Se ura pentru că avea puterea aceea. Curtea școlii unde copiii din oraș se antrenau înainte pentru fotbal și unde se făceau concursurile de majorete. se chinuiau să meargă înainte. sleiți de puteri. Sherman izolează partea de vest a orașului. I se ridică părul pe spate. nebunule. gândi Diana. cu ei. Asfalt neted sub tălpi. Cineva mergea direct pe mijlocul străzii Brace. se grăbea să țină pasul. Copiii de la Coates. Nimeni. Dincolo de autostradă. Iar Sam va fi acolo. „Ce bizar”. Oriunde s-ar duce. La început. Focul era la est de ei. spre port. iar silueta dispăru. Era atât de slăbită! Total diferită față de cum era ea de obicei. Avea ceva putere să țină pasul. — Moarte mutanților! — Auzi. Dar. Zil a făcut toate astea? Jonas o privi cu chipul schimonosit de furie. Dar Caine recunoscu silueta aceea imediat. Copiii fug spre piața orașului. Caine forța nota. — Se îndepărtează. vor fi departe de noi. — Ba nu mai sunt. ea trebuia s-o ia într-acolo. spuse Caine. Spre strălucirea portocalie care înălța limbi de flăcări. — Ce facem cu Sam? întrebă cineva. șopti el. Dincolo de drumul de acces și în grabă traversând curtea școlii. Diana era înfricoșată că ar putea fi lăsată în urmă. iar acum ei alergau așa cum nu mai alergase niciodată nimeni pe acest teren plin de buruieni. Expresia îngrozită de pe chipul ei era un răspuns suficient. ca niște mâini care căutau să atingă cerurile. — Iluzie optică. Drumul lor îi ducea pe strada Brace. Caine și ceilalți se opriră și ei. la nici două străzi de incendiu. — Cine-i acolo? întrebă Diana. • Diana se împiedica încercând să țină pasul cu ceilalți. Tu crezi că focul ăsta e o coincidență? E parte din planul meu. — Ce tot spui acolo? Dar ghicise deja. ca toți ceilalți. Caine o ignoră. Era un drum scurt și direct pe Brace. Dacă puștii ăștia veneau alergând dintr-o direcție. Se întoarse spre Diana. spuse Jonas și o luă la goană. — Deci. de cealaltă parte a Sherman Avenue sau spre plajă. tu ești soldat. Fumul se ridică într-un vârtej. Nimeni altcineva nu arăta așa. mergem mai departe? . Spre norul de fum. Și îl ura pe Caine pentru că îi dăduse asemenea forță. Se opri. — Continuăm să mergem? întrebă Penny. Pentru ceea ce făcuse. îi fu imposibil să-și dea seama dacă veneau spre ei sau se îndepărta. — Oare… am înnebunit? Diana nu spuse nimic. șopti Caine. Dacă dăm peste el? — Idiotule! mormăi Caine. Pentru ceea ce-i adusese să facă. — Nu. un zid de foc pe Sherman. dar nu foarte multă. Dekka se clătină.

închide gura sau ți-o închid eu. • — Am reușit. Doamne. Și să-l ajute pe mutantul Caine să scape. — Eu zic să-ți revii. Acum aveau să știe cu toții că nu se puteau pune cu Zil Sperry. dar Zil simțea că erau imenși. — A făcut o gaură în mine. — Vrei să trecem prin foc? Sau să mergem pe străzile care ar putea fi pline de oamenii lui Sam? — Am altă idee. Antoine zăcea întins. O parte din el voia să dea foc la tot. așa că nu putea să vadă norii de fum. Trebuia să strige ca să se facă auzit peste vuietul focului. Fraților. îl ignora pe Antoine. Schimbăm planul. trebuie să mă duceți la Lana! Soarele încă nu răsărise. apoi ne întoarcem. Arăta ca un vulcan care erupsese în mijlocul orașului. de-a lungul străzii Alameda. Putea să vadă o bună bucată din oraș de acolo. — Duceți-mă la Lana! țipă Antoine. Zil se întoarse și se îndepărtă. până la ultima. Zăcea acolo. Și acum flăcările avansau spre centrul orașului. — Nu. Zil se urcă deasupra unei rulote din parcarea de pe plajă. Să ardă tot. Traversăm orașul. Ne facem singuri stradă. Și acum toți aveau să știe că nu glumea. . Caine scutură din cap. și el să danseze pe rulotă până când totul avea să fie cenușă în jurul lui. gardul cedă presiunii. Comandante! Am reușit! spuse Hank. — Ai înnebunit? urlă Antoine. — Șefu’. Fiecare magazin părăsit și inutil. Și el. Nu-i răspunse nimeni. Ridică mâna. începu Hank. gemu Antoine. Să ardă fiecare casă. — Ajutați-mă. spuse Caine. plângând de durere. Zil nu-i putea răspunde. Merse rapid la un gard care ducea până la curtea din spate a celei mai apropiate case. — Crezi că l-am dovedit pe Sam? întrebă Lance. scuturându-și cărnurile pe el de plâns. Nu avea un răspuns pentru problema lui Antoine. Diana arătă cu degetul spre strada în flăcări. nu? Nu? — Antoine. și gardul se umflă spre interior. El făcuse asta. Uitați-vă și voi! Uitați-vă! Hank privi spre Zil. — Să ne ducem să mai luăm niște benzină? întrebă Turk. gras. Cu un scrâșnet înfiorător. Doar trebuie să fim uniți. Nu se vedea nicio stea pe cer. Era creația lui. trebuie să știm ce avem de făcut. Am o gaură în mine! Am o gaură în mine! Oh. ce rău doare! Perdido Beach era în flăcări. Ne îndreptăm spre plajă. Hai să mergem. spuse el. spuse Hank ferm. Sherman fusese cuprins de flăcări. Își scosese cămașa ca să vadă rana din abdomen. insistă Turk. Cel puțin o mare parte a orașului era. — Din curte în curte. ca toți ceilalți. Planul era să creeze haos. plângând tare.

Lance părea gânditor. insistă Lance. probabil. Niciodată nu suportase să vadă sânge. și nu pentru prima dată. Lance cel înalt. nu-i era de mare ajutor lui Antoine. — Copiii se împrăștie peste tot. Contrastul între cei doi era și mai puternic în momentul în care erau foarte aproape unul de celălalt. — Cum? Ce. să ne prindă. îl corectă Zil. Antoine. Sugestia lui îl luă prin surprindere pe Zil. N-are cum să scape. zise Hank. Nu se gândise până atunci. spuse Turk și ochii i se aprinseră în cap. plăcându-i din ce în ce mai mult. cu fiecare cuvânt pe care îl rostea. Adevărul era că Zil nu putea să suporte să vadă niciun fel de răni. inteligent. — Tu ce crezi. ai înne… nu vă fac niciun fel de probleme. bețivul de Antoine. Oamenii cred în OZN-uri și alte alea. Voia ca toate astea să pice pe spinarea noastră. chiar ești pe dinafară? Oamenii cred tot felul de chestii dacă le spui că sunt adevărate. spuse Hank. doare. — Haide. spuse Zil. Sunt confuzi. toți cei din Human Crew ar fi arătat ca Lance. Vino cu mine. i se făcea rău. — Ca și cum Comandantul nu s-a gândit și el la asta! Le vom spune oamenilor că Sam a fost ăla care a dat foc. — Unde e ’Toine? întrebă Turk. pentru că voia să ne facă să arătăm prost. — Caine e vinovatul. nu-i așa? Prin urmare. și toată lumea ne va crede. inventând pe măsură ce continua. Turk cu piciorul lui șchiop și Hank cu fața lui oribilă. dar se pare că Turk cântărise problema. și noi luptăm împotriva mutanților. de viezure. — Daaa. Te duc s-o vezi pe Lana. să se răzbune? Turk râse batjocoritor. Se așeză în spatele lui Lance. și-a folosit puterile pentru a ne face pe câțiva dintre noi să dea foc. începu Zil să gândească. Lance îl făcea pe Zil să dea bine. îl făceau să pară ca și cum ar fi fost înconjurat numai de ratați. spuse Hank. în timp ce acesta se chinuia să se ridice în două picioare. Lance? Lance cel frumos. Caine poate să-i determine pe oameni să facă ce vrea el. Zil coborî de pe scara fixată de spatele rulotei. improvizând. calm. Ce-ar fi fost dacă. Da. Haide! Hank se aplecă și-l susținu pe Antoine. — Puștii ne-au văzut aruncând cocteiluri Molotov. N-ar fi făcut decât să ne încetinească. Hank reapăru. numai că. Ce ne facem dacă își dau seama că noi suntem răspunzători pentru incendierea orașului și se hotărăsc să vină după noi. Pe când umflatul. . pentru că e un mutant. Turk pufni: — Frate. Și scurta privire pe care o aruncase în direcția rănii lui Antoine îl făcuse să-i fie greață. Antoine urla de durere. Le spunem că a fost Caine. doare așa de rău! — Haide odată. — L-am lăsat undeva pe plajă. Ceea ce. Dăm vina pe Caine. Nu cu gaura aia în el. Puștii nu ne vor crede că Sam a făcut așa ceva. — Nu Sam. frate. am să fiu cuminte.

Dar unii vor crede. Ucis de Sam. Turk încuviință. Trebuie doar să facem să pară real. și noi am reușit să-l alungăm. — Foarte inteligentă chestie. Și acea îndoială îi va încetini viteza de reacție a lui Sam în timp ce Consiliul ar fi încercat să priceapă ce s- a întâmplat. Comandante. Zil se îndoia că toată lumea chiar va crede asta. Oare fratele lui mai mare. Toată lumea va crede că ciudatul ne-a folosit. Zil avu o revelație: — Dacă vrem ca lumea să ne creadă că mutantul Caine e vinovat de toate astea. Făcu un pas inconștient înapoi. ar fi fost în stare să pună la cale lucrurile atât de bine? Și ar fi avut el curajul de a duce totul până la capăt? Prea puțin probabil. spuse Turk solemn. Zane ar fi fost de partea lui Sam. E tare de tot. Aproape că era păcat că nu era acolo. va trebui să ne luptăm cu Caine. — Să ne luptăm cu Caine? întrebă Turk pierdut. Zil rânji: — Nu trebuie să câștigăm. . Zane. Asta e o chestie mare. Fiecare oră de haos îl va face pe Zil și mai puternic. — Atunci va fi primul dintre noi care să-și dea viața pentru Human Crew.

nu prea îi putea condamna. Auzise țipete. căpitanul pompierilor. să-i scoateți pe toți din case. Iar dacă nu veneau. Iar Edilio începu să-și dea seama că toți se uitau la el căutând răspunsuri. Apoi fumul îi învăluia și îi ascundea de privirea lui. mormăi el. ceea ce era mai mult decât știa Edilio. — Păcat că nu avem cu ce face un grătar. OK. Ellen. fie nu. Trebuie să ne asigurăm că nu rămân copii în calea incendiului. Să dai foc la tot. Nu se uită în urmă să vadă dacă cei doi îl urmau. — Cred că focul se îndreaptă spre centrul orașului. — Ce mă fac? se întrebă Edilio. încât păreau a fi luat foc ei înșiși. Orc era cu el. și iar urca. Tu și oamenii tăi mergeți înaintea zonei incendiate. Apoi zgomotul infernal al unui acoperiș care se prăbuși și o erupție de scântei ca la focurile de artificii proiectate pe cer. Ellen. Spuneți-le fie să meargă pe plajă. să vadă ce gătea mamă-sa. întrezărise niște copii alergând. Auzise urlete. fie să treacă de partea cealaltă a autostrăzii. Howard își făcu apariția din fumul din spatele lui Edilio. bine. Hidranții nu mai aveau apă. — Ah. Fie veneau după el. Auzise râsete. Vuietul se ridica și cobora. izbindu-l și . Înapoi de-a lungul Sherman Avenue. își făcu apariția cu încă doi copii. încuviință Ellen. Era greu pentru el să vadă ce se petrecea în jurul lui. apoi din cealaltă. 2 minute Edilio îl privise pe Sam plecând. Căldura îi amintea lui Edilio de momentele în care își băgase capul în cuptorul din bucătărie. spuse Edilio. Să salvăm pe oricine putem. Focul ăsta e fantastic. Scotea un sunet ca o tornadă. Focul ardea acum de ambele părți. fuse Edilio de acord. nu putea spune. Ai dreptate. De parcă ar fi cineva care ar putea. Trase adânc aer în piept. • DOUĂZECI ȘI CINCI 14 ore. Pur și simplu se puse în mișcare. Ce șanse mai aveau. în ultima vreme. De-a lungul străzii în flăcări. — Și trebuie să vedem dacă a mai rămas cineva în vreuna dintre casele astea care ard deja. ei bine. un titlu fără prea mare importanță. Împușcăturile răsunau în jur. Dar măcar ea știa ceva despre asta. — Eu am să mă duc cu Orc și Howard să vedem dacă mai putem salva pe careva. „Căpitanul pompierilor” era. recunoscător pentru orice sugestie care să-l ajute într-un fel sau altul. spuse Ellen. De unde mai exact. Erau atât de puternic luminați. nu văzuse decât fum și foc. O rafală de aer dogoritor mai întâi dintr-o parte. ce rahat! mormăi monstrul. Mulți copii locuiesc în casele alea. Edilio nu se obosi să-i întrebe pe Orc sau pe Howard ce părere aveau despre situație. De văzut. — Ai dreptate. — Mda. am înțeles. — OK. cu un soi de sentiment prevestitor de rău. dacă Sam o luase razna? Ce șanse mai erau ca Edilio să poată să rezolve ceva? — De parcă aș putea să fac ceva.

orbește. de nemișcat. Fugi în curtea din spate. — Pe-aici! Îl trase pe Roger spre bucătărie și spre ușa din spate. Asfaltul fierbea pe marginea străzii. Se trezise! Dar era ca și cum nu putea să vadă. Justin trebuia să fugă. mânerele geamurilor. Se întoarse în casă. Edilio îl văzu pe Howard împleticindu-se și căzând. Împingea câte un gard și treceau dincolo de el. făcându-l să se înece. Prin vălul de fum avea parte de o priveliște nesfârșită de flăcări și fum. Dar era o fereastră mare. când înapoi. copiii se împiedicau de stâlpi de gard și jucării uitate. iar Roger fugi. de sub pat. încercând să respire. Se loveau de leagăne ruginite și grătare. Curțile caselor. dar se izbi de un zid. care fuseseră transformate în toalete. Copiii urlau la ei de . Dar nu era bine. — Roger! Justin alergă spre el și-l apucă de cămașă. Poate că s-ar fi putut repezi să-l ia de-acolo. Gunoi răspândit peste tot. Se gândi la albumul de fotografii din camera lui. ardeau cu o forță aproape explozivă. Se opri din mers. Poate. Prin curțile sufocate de buruieni. — Nu pot. invadate de buruieni. Aerul era saturat de fum. În întuneric. ochii îi erau închiși. • Roger nu se trezise. dar totuși mult zgomot. Edilio îl conduse afară din calea flăcărilor. Focul încercuise casa și dăduse buzna în bucătărie. Orc îl apucă și-l repuse pe picioare. înțepându-i ochii. Incapabil să vorbească. spuse Edilio. Nu exista nicio ușă în sufragerie care să dea în curtea din spatele casei. — Eu… Justin începu să spună că avea de gând să deschidă fereastra. Grinzile se prăbușeau. Se întoarse din nou și-l văzu pe Howard bătând în retragere. Dar nu putea să facă asta. înecându- se și plângând. așa că trebui să-i închidă și nu mai putu vorbi. Încerca să găsească. opărindu-i gâtul lui Edilio. Și îl auzi pe Roger tușind înnebunit. Nu erau la stradă. Edilio îi puse o mână pe umărul ca pietrișul umed. Mașini parcate arzând pe alei. dar fumul era peste tot acum. pur și simplu nu putea. Uitându-se în urmă. era atâta fum. Orc rămăsese impasibil. pentru că focul și fumul erau în fața lui acum. Sufrageria. Prin piscine împuțite. și Justin îl conduse pe Roger într-acolo. împiedicându-se la tot pasul. dar probabil că nu. Respira în jumătăți din ce în ce mai mici de măsură.îmbrâncindu-l când înainte. Făceau mult zgomot. Artful Roger nu se mai trezise. Roger merse după el. părând să-i facă plămânii terci. Geamurile se spărgeau. • Caine tot grăbea pasul. neudate. lichefiat.

Ajunseră pe o altă stradă. Penny răspunse răgușită: — Ce vrei să spui? — Am crezut că am văzut ceva. Chiar și aici. în momentul în care unii dintre oamenii lui o luară la sănătoasa. confuzi din cauza distrugerilor. simțindu-se prost pentru că se speriase aiurea. — Penny. Își forțară drumul printre refugiații îngroziți. Imposibil. Dar. și de foame. Evident că nu. slab. Era nebunie curată. la câteva străzi depărtare de incendiu. într-o încercare inutilă de a cerși ceva de mâncare de la doi copii de cinci ani. Caine se agăța de un fir de păr acum. Aproape destul de puternic încât să acopere mirosul de excremente umane. să ajungă pe plajă. nu vă opriți! le strigă Caine. Să meargă mai departe. Cei mai mulți dintre ei se împiedicară și căzură. Nu puteau să facă nimic altceva decât să blufeze și să meargă înainte. una singură. umblau înnebuniți. Și atunci cretinul ăla pricăjit l-ar fi dat de gol pe Caine. Apoi se corectă: Pe cineva. spuse Penny. Nu în noaptea asta. cu mâini normale și brațe normale și care nu semăna deloc cu forma aceea pe care o ghicise prin perdeaua de fum. spuse Caine. așa cum făcuseră și cu celelalte străzi. mai devreme sau mai târziu. Nu acum.la ferestre întunecate: — Hei. încercând să-și dea seama ce se întâmpla. o siluetă. Brațul care se prelungea și se prelungea. faci tu ceva? o întrebă Caine. — Mișcați-vă! Mișcați-vă! urlă el. Să meargă mai departe. Silueta se transformă într-un puști. Sau Sam ar putea să-l captureze pe Zil și să-l forțeze să scuipe tot. Sam și ai lui. Imaginația alimentată de epuizare și de frică. Trebuiau să ajungă în port în câteva minute. Nu mi-aș folosi niciodată puterile pe tine. N-aveau de ales decât s-o traverseze. Ce era? Nu. Mirosul de ars era peste tot. cine-i acolo? Plecați din curtea mea! Caine îi ignora. Mai înainte. atunci lui Astrid. — Nu vă opriți. Opriți-vă! Se uită cu ochii mijiți. aerul duhnea a fum. dacă nu lui Sam. tocmai în capătul străzii învăluite în fum. — Jos! șuieră Caine printre dinți. Fără să crâcnească măcar. Dar erau prea mulți copii aici ca să-i poată evita așa de ușor. era disperat. Trupul ăla înalt. cuiva îi va da prin cap că toată chestia asta era o diversiune. un copil obișnuit. exact ca și asta. acoperiți de funingine. . Își ridică mâinile și-și folosi puterea pentru a împinge grupul înainte. Nu-l putea învinge pe Sam. Caine se ridică în picioare. Caine nu voia să ajungă în port și să-l găsească pe Sam așteptând. Îi înjură. traumatizați. asta era cheia. Caine. Nu aveau cum să ocolească. — Eu n-am făcut nimic. — Mișcați-vă! Silueta aia din fum. încețoșați. O iluzie. Apoi. Mai aveau o șansă.

nu de puterile lui. — Ce vede? o întrebă Caine. pentru că nu căuta niciun alt fel de probleme. Îl curentă până în vârful degetelor. aproape la fel de departe pe cât l-ar fi proiectat și Caine. toți umblând de colo-colo. grupul de copii gălăgioși nu-l văzu pe cel al lui Caine. Foarte mari. Puștiul începu să urle și să vânture sălbatic ranga în jurul lui. — Mersi! mormăi Caine. bătându-se cu aerul. Rămâneți cu mine și până mâine-dimineață . Caine nici măcar nu avu timp să vadă cine îl pocni în moalele capului cu o rangă de fier. Pe de altă parte. cu un zgomot revoltător. direct. Ateriză zece metri mai încolo. după băiatul care n-avea cum să fie acolo. Sper să facă infarct. Haideți! țipă el. în direcția plajei. Dar. înainte să-l pulverizeze pe bietul copil. de oase sfărâmate. Diana deja îl simțise. — Tu! țipă unul dintre copii. prea confuz ca să mai fie și speriat. Căzu în genunchi. cu privirea înnebunită de frică. La început. Trebuia să se lupte cu tentația de a se uita peste umăr. Ceilalți aveau să-și dea seama în curând. dându-i o senzație de amorțeală. Și se mișcă foarte repede. Se ridică și-și frecă umărul rănit și amorțit. OK? Porni în grabă pe stradă. spuse Caine. încurajându-se unul pe celălalt. dar. urlând și plângând. O lovitură mai slabă și prost țintită. Penny interveni. Ajunseră la plajă fără prea multe probleme. iar acum o duzină de copii înspăimântați și furioși erau în fața lui. Nu. în osul umărului stâng. odată ajunși acolo. Tu ai dat foc! — Ce? Imbecilule! Caine își făcu loc. privind focul cu ochii mari. N-avea de gând să aștepte și a treia lovitură. încuviință Caine. râzând. răspunse Penny. Dar țipătul puștiului îi molipsea și pe alții. ori tu. plângând. Penny. nu-i așa? — Ne ia prea mult. — Nu. dădură peste un grup de copii. Își ridică mâna dreaptă. dar șocant de dureroasă. ori eu. Ultimul lucru de care avea nevoie era o luptă tâmpită. Apoi îl văzu pe Caine. unul din noi trebuie să elimine pe oricine ne stă în cale. Trebuie să mergem pe stradă. Văzu ranga numai în momentul în care îl lovi a doua oară. avusese și ea aceeași halucinație. poate vreo douăzeci la număr. iar unul dintre ei îl lovi cu pumnul. n-ai face asta. Se grăbea. Nu mai avem mult. și puștiul care era cel mai aproape de el zbură prin aer. Încrederea lui începea să dispară. — Niște păianjeni mari. fără niciun sens și care nu l-ar fi făcut decât să piardă timpul. Ca și cum pe jumătate s- ar fi uitat la un spectacol și pe cealaltă jumătate ar fi ars ei înșiși în acele flăcări. Lovitura păru să vină de nicăieri. folosindu-se de mâinile lui. Băiatul sări înapoi. — Ajunge! urlă Caine. — E Caine! — Dați-vă din calea mea! îi avertiză Caine. epuizată. dar apoi unul dintre ei se uită peste umăr și făcu ochii mari când o văzu pe Diana. Ridică o mână. Mintea îi juca feste.

ca un lucru dintr-o carte a doctorului Seuss. pentru că brațele ei erau ca plumbul. . de fapt… nici duș… nici… Se lăsă pe un scaun din biroul îngrămădit. îi spuse mama. dar Mary nu putea să-și miște mâinile s-o îmbrățișeze. dar era destul de iritată. și Mary rătăci pentru o vreme într-un loc plin de copii bolnavi și miros de urină. Mary se trezi brusc. Scutură flaconul de pastile. Mama ei ținea în mână cuțitul mânjit de untul de arahide și gemul de zmeură. — Sunt bine. • Mary nu mai avea energie să se ducă acasă. Doi puști căzuseră la pat cu un soi de gripă. dar până și asta cerea prea multă energie. Nu îi era rușine. sfârșită. iar Mary văzu grămezi peste grămezi de sendvișuri care se legănau hilar. — Vreau la mami. O dădu pe gât fără apă. — Sunt atât de obosită. — Păi am făcut opt mii de sendvișuri. — Ai făcut pe tine? o întrebă mama ei. de la Ralph. și-și dădu seama că era adevărat. nu mai făcea sendvișuri. — Cred că da. îi răspunse Mary. Când luase oare ultima dată o pastilă? Trebuia să le țină socoteala. Hainele lui Mary erau îmbibate de urină. Încercă să-și ridice picioarele. îi explică mamei. Nici nu prea mai conta. micșorându-se sub privirile mamei ei care. — Nu arăți prea bine. acum. Îi întinse cuțitul. Nici măcar nu recunoștea pastila. numărându-le și punându-le în saci mari din plastic reciclat. — Ar trebui să vii acasă de-acum. Deschise capacul cu atenție și se uită la ce mai avea în el. — Trebuie să spăl rufele mai întâi. Mary simți că o invadează o tristețe extraordinară. Apoi se deschise ușa. în timp ce mama ei făcea zeci de sendvișuri cu unt de arahide și dulceață pentru marele eveniment de la școală. Și ea ce-ar fi trebuit să facă… Ceea ce ar fi putut fi și vis se contopea cu amintirile. Așa miroase. îi spuse Mary. Asta e tot ce mai primea de la Dahra. dorindu-și ca maică-sa să nu facă mare caz din asta. Simțea că se cufunda în pardoseală. dar trebuia să fie un fel de antidepresiv. și Mary împacheta sendvișurile în pungi sigilabile.veți mânca. îi spuse fetița în ureche și lacrimi mari se rostogoliră pe gâtul lui Mary. De pe lama acelui cuțit mult prea mare se scurgeau picuri grei de fructe foarte roșii. Copila din brațe adormise și făcuse pe ea. — Altcineva o va face în locul tău. — N-o să te doară. să și le odihnească pe o cutie de carton. îi spuse mama ei. îi spuse mamei ei. și o fetiță intră și se cuibări în poala lui Mary.

Trei copii. Se clătină. . mirosul de fum. cred că s-a întâmplat ceva rău. Un băiat intră. așa că se așeză din nou. — Ce faceți aici? îi întrebă Mary. la fel cum era reală și vocea care țipa: „Hei. nu era real. Îi împinse pe nou-sosiți cu nu prea multă delicatețe. Mary simți că murea ceva în ea. pe jumătate încă în vis. Trânti ușa după ea și se propti în ea. încercând să se ridice. deși plânsetul fetiței era. Mary nu-i putu răspunde. Erau prea mari. Miroseau a ceva care nu era urină. șocată. Nu din grupa ei de vârstă. țipând ca scos din minți. — L-ai văzut? întrebă fata. Spre vest o pală de foc izbucni dintr-odată spre cer. asistenta care țipase mai devreme. iar acum totul era haotic. se întinse după cuțit. Mary își alungă somnul de pe ochi. Copila căzu pe podea. dar nu era real. Căzând. Nu era posibil. apoi începu să plângă. cu excepția unei singure fete. în rotocoale sau suspendat fantomatic. o licărire a cromului de pe aparatul ei dentar. Dosul mâinii îi era acoperit pe întreaga suprafață de o arsură vineție. — Ai văzut demonul? întrebă Brittney. mormăi Mary înfundat. pe jumătate încă văzând cuțitul plutind. cu chipul în umbră. Nu putea decât să se holbeze. picurând. Ochii albaștri. Picioarele nu reușeau s-o susțină. numai ca să fie înghițită de propriul fum. — Ce se întâmplă? — Ajută-ne! Ajută-ne! țipă un băiat. Mary recunoștea mirosul acum. tuși în momentul în care trase fum în piept. din ce în ce mai mulți copii dădeau buzna înăuntru. copiii întrebând ce se întâmplase. că frica și teroarea aveau impactul unei explozii în mintea ei. — Îmi pare rău. nu era posibil. Nimeni. să-și schimbe forma. spuse: — Mary. uitându-se țintă la ea. cu mânerul spre ea. cu chipurile șocate și terorizate. morți. Nu mai era nimeni în piața orașului. Zadie. reci. Mary fugi înapoi în grădiniță. dă-te jos de pe mine! Dă-te jos! urlă ea. iar o strălucire roșiatică se reflecta dinspre geamurile sparte ale primăriei. nu ai voie să intri aici!” La a treia încercare. Mary reuși să se ridice în picioare. Întreaga încăpere se trezea. — Hei! țipă cineva din sala mare. — Oh! țipă ea. Dar fata era acolo. Afară. Oh. puțin cam prea brusc. Încă doi copii se împinseră prin ușa din față. doar un fragment al unui vis care persista încă. în timp ce brațul lui Brittney începea să se alungească. Brittney îi făcu cu ochiul. Fumul era peste tot.

Unde erau Dekka și Brianna. — Nu. Dar pașii se îndepărtară. și se întoarse brusc. Percepu. Un băiat care nu părea să aibă mai mult de șase ani. în toiul luptei. să stea locului. ajunse la zidul de pe plajă. neputincios. Zil. dar ezită. dintr-odată. și fumul făcea imposibilă localizarea inamicului. se întoarse spre dreapta. Și. Edilio avea să facă tot ce-i stătea în putință să-i salveze pe cei care aveau nevoie de ajutor. așteptând ca ea să inventeze nu se știa ce sistem pe care n-ar fi putut niciodată să-l facă să funcționeze. palmele pregătite. nesigur pentru un moment unde era și în care direcție trebuia să se îndrepte. Unde era Drake? Nu. ca și ceilalți. Sam nu credea în coincidențe. Dar mai întâi trebuia să-l găsească. Asta era noaptea decisivă. Se forță să gândească. Unde era Zil? Zil era real. Trebuia să facă asta acum. se înecă și se îndoi de spate. înainte ca Astrid să intervină și să-l forțeze. Se opri. căci auzise pași în urma lui. Sam înjură. Orașul ardea. Și. Problema acum era că orașul era în flăcări. Se întoarse. tușind. Începea să aibă vedenii. dincolo de ce era evident? De ce să fi decis să dea foc orașului? Părea cam mare bravada pentru unul ca Zil. cu mâinile întinse. și Taylor? Unde erau soldații lui Edilio? Ce se întâmpla? Sam văzu un grup de copii alergând pe nisip în direcția portului. frustrat. Părea nebunie curată: și Zil locuia în oraș. Halucinație. Copilul ăla nu era singurul pierdut în seara asta. Era prea târziu să mai facă ceva acum. Undeva acolo. Ăsta era momentul să facă ceea ce ar fi trebuit să facă acum o lună: să-l elimine pe Zil cu nebunia lui cu tot. Dar gândurile lui Sam erau întrerupte de imaginea recurentă a lui Drake. Aproape că intră în el. Drake înviase din morți. Din nou Sam porni în urmărirea ei. Du-te pe plajă! Sam o luă iar la fugă. te rog… țipă o voce de copil care. silueta nu dispăru. Îl trimisese pe puștiul de șase ani în direcția greșită. De data asta. apoi. — Pleacă de-aici! se răsti Sam. nu? — Concentrează-te. încă o dată. Ce punea Zil la cale. Treaba lui Sam era să pună capăt terorii acum. Dar unde era Zil? Să fie cu Drake? Oare sincronizarea asta să fie o coincidență? Nu. își impuse Sam. o prezență prin vălul de fum. — Moarte monștrilor! . Cumva o făcuse. avu senzația că-l văzuse pe Caine. Doar nu îi văzuseră niciodată cadavrul. 43 de minute Fumul altera peisajul cândva familiar lui Sam. • DOUĂZECI ȘI ȘASE 13 ore. pentru moment. din nou.

departe de ei. Sam văzu vreo zece puști din gașca de derbedei ai lui Zil. O înjurătură. în ochi. iar ochii îi curgeau. mai mic și arătând bizar. incandescente arseră nisipul. făcându-l o țintă ușoară. Avea nisip în cămașă. Un țipăt de durere. în succesiune rapidă. Și mai mulți pași alergând. În lumina bizară. cenușie se insinua pe cerul de deasupra oceanului. BUM! BUM! BUM! Sam ripostă. Încercă să îndepărteze fumul cu mâna. Văzuse explozia puternică. ținti și trase. Sam auzise bine. Sam își ridică mâinile sus. mohorâtă. rămas fără suflare. Nu vedea nimic altceva decât forme încețoșate. se chinui să se pună pe picioare. Sam se ridică mai încet de data asta. Nu avea vreme pentru asta. spre port. Un alt grup. alerga prin nisip și apă. — Stați pe loc! — Lașilor! BUM! BUM! Cineva trăgea acum metodic cu pușca. nici măcar pe imaginarul Caine. Sări în picioare. și un glob de lumină rece. Fugi. iar și iar. Plaja era iar cufundată în întuneric. Sam simți o arsură puternică în umăr. Nisip în ochi. BUM! BUM! Apoi un declic. BUM! Cartușele loviră nisipul suficient de aproape ca Sam să audă impactul. Oamenii alergau repede în toate părțile. Se rostogoli din nou. O mulțime de copii alergau în direcția cealaltă. BUM! Un foc de armă. cineva în nisip. Poate era doar o iluzie auditivă. frământând nisipul. Un trup. strălucitoare se formă în aer. Lumina verde. Se împiedică și căzu cu fața la pământ. . Se rostogoli pe spate. Nu putea să fie decât… — Sam! — E Sam! — Fugiți! — Împușcați-l! împușcați-l! Alte trei focuri de armă. Fusese foarte aproape de el. Săgeți de laser verde. ucigașă provocă un țipăt de durere sau de spaimă. Picioarele lui loviră ceva moale. mai mult ca o adunătură de moșnegi care abia se țineau pe picioare. Era timpul să facă lumină. dar silueta care bătea în retragere nu se opri. dar greu. Încercă să privească prin întuneric și prin fum. să vadă ce și cum. cu mâinile pregătite. Cu gura plină de nisip. Acum lumina acționa împotriva lui. Fum și nisip. dar nu reuși să distingă mai nimic. și micuțul soare pâlpâi și se stinse. în gură. Zil și gașca lui înțeleseră de îndată cine era responsabil de lumina aceea revelatoare. deși o lumină vagă. Căzu la pământ. pe jumătate înarmați.

Fără îndoială copii panicați. Inima îi stătuse în gât. O lovitură de bici care îi tăie cămașa și îi sfârtecă pielea și carnea pe el. Focul se extinsese. Sam se răsuci din cauza forței impactului. Barca atinse stâlpul de acostare care se legăna în apă. fugind din calea flăcărilor. O siluetă întunecată. Vocea aceea care râdea și exalta de fericire. Copiii îi ignorară și trecură mai departe. Niciun răspuns. sfărâmându-și fluierele picioarelor. Vâslașii amuțiseră din pricina spectacolului îngrozitor al caselor lor în flăcări. chinuindu-se să deschidă un ochi. cu fața la pământ. iar biciul trecu pe lângă el. Vocea pe care Sam o cunoștea. Fumul ajunsese până în largul mării. Acostaseră. Sam clipi. deși nu se mai auzeau explozii noi. pentru că el se întorsese și începuse să fugă. Nu încă o atrocitate. ce faci. răsuflând din greu. urcând pe el. — Oh. Sam scuipă. Sam se ghemui la pământ instinctiv. nu crezi? — Nu. — Demonul! țipă o voce de fată. Ca niște oameni bătrâni și slăbiți. Ajunge! Nu își dorea decât să pescuiască. • Quinn întorsese bărcile spre țărm. în timp ce el zăcea pe pardoseala lustruită a centralei nucleare. Quinn strigă la ei. mustind de dispreț. răspunse vocea. în care se izbi puternic. . Cineva în spatele lui! Durerea fu ca de foc. și acum părea să acopere jumătate din oraș. Nu se opri până nu ajunse la zidul de beton de pe plajă. Șuieratul acela înfiorător. și zăcu acolo. Ochii îl usturau. simți biciul plesnind pe umărul lui. Fugea. Big Goof sări pe dig și securiză a doua linie. urlând în agonie. respirând din greu. prea șocat ca să se miște. Își frecă ochii cu grijă. fără să-l rănească în vreun fel. Un șuierat ascuțit ca lama unui cuțit. și Sam. încercând să scoată nisipul din gură. Fugea și cădea și iar se ridica și fugea din nou. pe nisip. Își întinse brațele și trase orbește. — Hei. care crezuseră că în port vor fi în siguranță. înspăimântat de ce-ar fi putut găsi. Ajunseră la primul dig și văzură un grup de copii abia ținându-se pe picioare. să vadă ceea ce nu putea să fie adevărat. Căzu peste el. spuse Sam. Dar veni din spatele lui Sam. Se mișcau ciudat. Nu încă un masacru. ba da. Fugea orbește. Aruncă o frânghie în jurul stâlpului și trase barca mai aproape. Mișcările lui erau automate după atâtea repetări. încercând să- i curețe. Sammy? A trecut ceva vreme. Vocea pe care o ura și de care se temea.

Singura lumină era cea a focului. Soarele răsărea abia peste o oră. Quinn căzu pe spate. voi de-acolo! Hei! țipă el. Panicat. — Penny. încremenit de frică. O mână gigantică se strânse în jurul lui. Panicat. scoțând la iveală o limbă ascuțită și lungă. Quinn sări pe dig. ca în mașina de spălat. Suprafața apei. Niciun fel de durere. Apa nu era prea adâncă aici. Copiii continuau să alerge. Începu să se ridice. dar el înotă înapoi. Căzu de pe dig. începu să respire. Ține-l pe Quinn ocupat. Prea încet. între viață și moarte. Monstrul mugi: un sunet ca o mie de violoncele la care se cânta cu cutii de conserve în loc de arcușuri. împingând. Un sunet prelung și gol. Era ceva ciudat la ei… Și familiar. cu niște mâini ca niște gheare. ca și cum ar fi fost surzi. — Hei! țipă Quinn. un monstru erupse din apă într-un gheizer nemaipomenit. Dinți curbați. din ce în ce mai sus. Dar trecu prin el. cu capul în jos. chiar și în lumina slabă a focului. Un sunet agonizant. Doi ochi negri. încercând. Dar ghearele trecură prin el. Quinn îi recunoscu forma umerilor și a capului. Gura se deschise. bariera dintre apă și aer. Majoritatea copiilor se întoarseră spre el. Stelele false erau acoperite de pala de fum. Își controlă frica și se zbătu din răsputeri să se stabilizeze. Apa sărată i se revărsă în gâtlej. A doua gheară lovi cu putere apa. Se înecă și tuși. Se îndreptară spre un dig paralel. În momentul acela. apoi se scufundă în apă cu capul înainte. lovind apa cu toată forța. Un picior atinse fundul. Fusese un surfer bun și un înotător la fel de bun. Dar monstrul încercă să-l găsească sub dig. Nicio atingere. dar. să nu mai respire. Monstrul se ridică. L-ar fi sfârtecat. spre cele două bărci în care erau păstrate alimentate cu carburant în caz de urgențe: o șalupă și un Zodiac gonflabil. niciun fel de senzație. era la câțiva metri deasupra. Quinn cunoștea apa. cu plămânii arzând. spuse Caine. Și îi recunoscu vocea. Brațe înnebunitor de lungi. Brațele monstrului încercau să-l ajungă. Erau separați de câțiva metri de apă. Impactul îl lăsă fără suflare. — Hei. fără viață. Iluzie! . Se lovi cu spatele de marginea bărcii lui. deformat. cu toată forța. Quinn era responsabil de bărci. Avea un cap ca un elefant chinuit. Portul era al lui. Quinn răcni. Asta nu era prima lui experiență în apă. reci.

de parcă ar fi fost un sac de bolovani. prudent. Motorul șalupei pufni sub apă. Glonțul nimeri direct barca Zodiac. Pe fund erau nisip și scoici. într-o grimasă care era mai mult o amenințare decât un zâmbet. Și acum totul i se luminase în minte. Rămase cu gura căscată. — Ești OK? Quinn nu-i putu răspunde. . Se ridică în capul oaselor și tuși. cu ochii mari. Quinn îl recunoscu pe Lance. Cele două bărci cu motor pufăiră încet. Dar era viu. Caine pluti în aer. Imposibil de rapid. Quinn urcă până la jumătatea digului. Ajunseră în capătul cheiului. exact același sunet. lăsându-i pe ceilalți doi să i-o ia înainte. Nu exista nici cea mai mică șansă ca Hank să reapară la suprafață. o umbră doar. Și ea. se ridică și levită deasupra Zodiacului. îndepărtându-se cu grijă de dig. din ce în ce mai sus și în tot timpul acesta Caine plutea în aer. Cădea ca un meteorit. Era monstrul din film. Se auzi un motor pornindu-se. ținti și trase. iar Zil îl privea neputincios. știa foarte bine că avea să verse din nou. Nu erau mai adânci de doi-trei metri acolo unde căzuse Hank. incomod. Caine îl putea ucide doar cu un gest. Quinn rămase unde era. Exact același monstru. Caine. La treizeci de metri în aer. Monstrul dispăruse. care se scufunda. N-avea nicio șansă împotriva lui Caine. Dar nu era o cădere propriu-zisă. ca să vadă ce se întâmpla. dar nu-i zâmbi. Sus. Cu ultimele puteri. Și apoi. Îl smulse pe Hank de pe chei. Avea cu el o fată ciudată. Se simțea de parcă ar fi respirat printr-un pai. Quinn zăcea pe fundul bărcii. terorizați. Apoi se ridică în picioare în ambarcațiunea care se clătina și îi văzu pe Caine și gașca lui urcând la bordul a două bărci cu motor. Monstrul acela. Quinn ajunse la suprafață. Vocea încă nu-i revenise. Hank se opri. se răsuci și urlă îngrozit. ud și livid de furie. Zgomotul pe care îl făcuse. Hank se izbi de suprafața apei. își arătă dinții. Big Goof îl trase în barcă. Mult prea rapidă ca să fie o simplă problemă de gravitație. în timp ce prora se prăbuși și se scufundă. unii dintre ei înarmați. se uita la el fix. apoi pe Hank. neajutorat. Caine îl trântea pur și simplu pe Hank din cerul cenușiu. deasupra vâslelor. Hank se învârti în gol. în timp ce însoțitorii lui se duceau la fund. Îl cunoștea. răgușit și nemulțumit. Un puhoi de copii. Se sufocă la contactul cu aerul și vomită apă sărată. și-l propulsă în aer. ca și Caine. Cloverfield. cu armă cu tot. Dacă încerca. Apoi se auzi un zgomot de pași grăbiți. Quinn cunoștea apele portuare. plonjon în gol. ca și cum cineva ar fi dat drumul în adâncuri unei greutăți imense. În schimb. Hank se opri. Apoi un al doilea. Împroșcă un torent uriaș. Caine îi surprinse privirea și îi zâmbi ironic și rece. Era prea rapidă ca să fie o cădere. În sfârșit îl văzu și pe Zil. Aceasta începu să se dezumfle brusc. care stătea mai în spate.

Caine râse și coborî în a doua barcă. a fost o mare greșeală. . Cinci dintre oamenii lui erau încă în apă. Zil și trupa lui se întoarseră repede pe călcâie și fugiră. — Asta. strigându-l și dând disperați din mâini. apoi înjurând și urlând plini de ură și de furie. Zil. privind șalupa îndepărtându-se. strigă Caine.

— Cuvântul-cheie fiind „aproape”. Flăcările portocalii și roșietice erau un punct strălucitor pe linia orizontului. — Privește. — Vino să vezi. ca un furnal răsucit. acolo ar trebui să pilotez eu elicopterul? întrebă Sanjit. exact cum făcuse și Sanjit. încă suferind de febra care nu mai voia să cedeze. Dar cred că lumea a luat foc. Sanjit văzu o coloană imensă de fum negru. — Du-te și trezește-l pe Choo. — Deci. În lumina cenușie dinaintea zorilor. Se întoarse cu un Virtue morocănos dincolo de cuvinte. Sanjit merse la fereastră. Dar o urmă pe coridor. se lamentă Sanjit. — La fereastră. clătinând din cap. încercând să-și alunge somnul de pe ochi și mormăind înfundat și nervos. Sanjit ridică sceptic din sprâncene. Apucă pe Sanjit de umeri și-l scutură. Virtue se holbă pe fereastră. în câte un dormitor fiecare. Pixie dormea. Focul strălucitor era doar un punct. Rămase acolo. înmărmurit și îngrozit. Faptul că era cel mai mare dintre copiii din familia Brattle-Chance își pierduse demult farmecul. spuse Sanjit. Bowie se întorcea pe-o parte și pe alta. . 32 de minute — Trezește-te. Părea ridicol de mult. pironit. — Cât e ceasul? — E aproape dimineață. Tot orașul pare să ardă. îi șopti Peace. Știi care e momentul cel mai potrivit să te trezești? Când e dimineață de-a dreptul. Peace. șopti Peace. oferindu-le o priveliște incredibilă în timpul zilei. dar fumul părea să se înalțe la kilometri în aer. • DOUĂZECI ȘI ȘAPTE 13 ore. — Foc. — Nu zău? spuse Sanjit. dar numai Sanjit și Virtue aleseseră să doarmă singuri. — S-a întâmplat ceva cu Bowie? Peace scutură din cap. — Pare destul de ciudat ce-mi spui tu mie. spuse el după o clipă. — Nu. Sanjit mormăi și se dădu jos din pat. privind orașul din depărtare. Mult mai bine decât atunci când e „aproape” dimineață. Era aproape cât peretele. până la dormitorul pe care îl împărțea cu Bowie și Pixie. Sanjit se obișnuise acum multă vreme să fie trezit la orice oră din zi și din noapte. Casa avea douăzeci și două de dormitoare.

— Ce e. chestii din astea? Virtue nici măcar nu se deranjă să-l ia în râs. Nu pot să-ți spun. Choo? Virtue oftă. Nici acum nu vedeau prea mult. — Asta nu înseamnă nimic pentru tine. încât era aproape un suspin. — Bine. Niciodată nu văzuseră cine știe ce. frate. spuse Virtue. — Nu mă întrebi niciodată de unde sunt eu. Închide ochii strâns. care scâncea în somn. spuse Virtue cu un vag ecou al obișnuitei lui pedanterii. Îl folosiseră uneori ca să încerce să vadă mai detaliat orașul sau țărmul împădurit din apropierea insulei. Chestii despre care nu ai vrea să știi. — OK. — Nu. nu e o țară. — Africa e un continent. Se uita doar. șopti Virtue. chiar și ușor mărit. — Africa. Sau să mă uit. — Ce-ai văzut? — Am… Virtue trase adânc aer în piept și se cutremură. un oftat atât de greu. — Acolo a fost un război care a durat… o veșnicie. Și acoperă-ți urechile”. — Am un sentiment tare urât. Virtue spuse: — Au venit și au început să dea foc satului nostru. nu-i așa? Sanjit ridică din umeri. Nu știu decât că mama mea – mama mea adevărată – mi-a spus să fug și să mă ascund în tufișuri. lui Sanjit îi dădu prin minte că fratele și prietenul lui vedea mai mult decât foc. Nu era foarte puternic. — Unde erau părinții tăi adevărați? Virtue nu-i răspunse multă vreme și un fel de instinct îi dictă lui Sanjit să nu forțeze nota. Mi-a spus: „Ascunde-te. Și. incendiul părea terifiant. cu o voce gâtuită. Virtue nu-i răspunse nimic. încercând să pară nepăsător. Sanjit se uită la Bowie. Virtue plecă și se întoarse câteva momente mai târziu. — Dar tu n-ai făcut-o. Sanjit era surprins de turnura pe care o luase conversația. nefirească: Știi ce. Oameni care se omorau unii pe alții. Eram doar un copil. Nu știu de ce. Tortură. Tot ce-mi aduc aminte este faptul că eram flămând tot timpul. — Lei și girafe. Violuri. Eram într-o tabără de refugiați. Știu că ești din Africa. De acolo sunt eu. dintr-odată. — Mi-a spus să nu ies de acolo. Aduse cu el un telescop micuț. dar. — Zău? — Eu nu eram într-un orfelinat când m-au adoptat Todd și Jennifer. — Nu e ca și cum focul se poate extinde până aici. Spuse. Într-un final. spuse Sanjit. Nu pot să pronunț cuvintele alea care să descrie ce- . Congo. Aveam patru ani. Și nu era nimeni care să aibă grijă de mine. dar fără să reușească.

— Dekka. Câteva minute mai târziu. — Eu pot s-o fac. Privirea plină de furie a lui Edilio se mai înmuie oarecum. — Poate că pot să… Ezită. — Cum zici tu. N-ai decât să fii altruist. Se retrăgeau din calea urgiei focului. Sanjit. dar nu poți lua pe nimeni cu tine. acoperișul se prăbuși. l-ai văzut pe Sam? . de parcă ar fi venit dintr-un furnal. încât nu-l întrebase niciodată. Nu vreau ca asemenea cuvinte să-mi iasă din gură. uriașule.am văzut. căldura era atât de puternică. — Sunt copii în casa aia! — Zău? spuse Edilio sălbatic. — OK. Nu vrei să vezi așa ceva. Era la jumătate de stradă depărtare. Și n-ai să te duci acolo doar ca să vezi cum se întâmplă. Sanjit se pălmui în sinea lui pentru că fusese atât de egoist. Dekka dădu peste Edilio. focul nu mai trece din copac în copac. Se taie copacii care stau în calea focului. Howard ridică din umeri. Ceilalți se uitau la ea de parcă era cretină. Tu vrei să-l pui pe Orc să pună la pământ casele. — Focul se răspândește singur acum. Asta se face în incendiile de pădure. țipă Edilio. Zici tu? Nu era stilul lui Edilio. — Mă uit la focul ăla și am un sentiment rău. Ellen și încă vreo câțiva. Crede-mă. Era evident că fusese aproape orbită de atâta fum. — Stavilă. și Taylor se uita la el șocată. În felul ăsta. Howard. — Ce se întâmplă acolo… tu nu poți să faci nimic în privința asta. • Taylor îl găsi pe Edilio cu Orc. — Ești o curajoasă. simțind că se uita ca la un străin. Am sentimentul că e pe cale să se întâmple iar. Virtue nu vorbea niciodată despre copilăria lui timpurie. Voci plângeau jalnic de la etajele superioare ale unei case care ardea ca un capăt de chibrit. Howard! Orc n-o spuse cu răutate. Dar ce poți să faci tu? Tu poți să faci salturi. Taylor îl apucă de mâini și le trase de pe urechi. Taylor îl văzu pe Edilio acoperindu-și urechile cu mâinile. spuse Ellen. dar. Cu toții auziseră țipetele. — Ce să-i punem? întrebă Edilio. chiar și de la distanța aceea. ci cu hotărâre. spuse Taylor. Taylor se uită țintă la casă. Plânsetele încetară și nimeni nu avea să le mai audă vreodată. spuse Orc. Asta te va… — Taci din gură. Taylor. Sanjit se uită țintă la el. Pot să mă transport acolo într-o clipită și să dispar înainte ca focul să ajungă până la mine. — Vrei să dărâmi casele? întrebă Howard. Ar trebui să încercăm să-i punem stavilă. spuse Edilio.

— Hei. Probabil că Lana e deja acolo. spuse Edilio. spuse Edilio. Pleacă imediat de-aici! Băiețelul era Justin. — Bună idee. Unde era Sam? În mod normal. Du-te la ea sau du-te la Dahra Baidoo. Focul se extindea cu furie spre vest. se înecă. de pe Sheridan spre vest. Briza a încercat să se pună pe picioare. Vrem să dărâmăm câteva case și să le împingem mai departe din calea focului. — Vine încoace. Incendiile de pe Sherman transformau rândurile de case dinspre vest în siluete care abia se distingeau. spuse Edilio. Nu era nicio îndoială că focul va urmări acel val. — Aduceți-l și pe Jack. din ce-am văzut eu. micuțule. Oare Sam era OK? Îl ajunse din urmă pe Zil? Făcuse ceea ce amenințase că va face? Îl omorâse pe Zil? Edilio încă mai auzea răsunând în mintea lui ecoul plânsetelor și țipetelor celor din casa care se prăbușise. încercând să-și adune trupele demoralizate. Taylor? Taylor dispăru. chiar și acum. — Gripa și superviteza nu merg bine împreună. Încă mai putem salva mare parte din oraș. dar se părea că focul își crease propriul vânt. Taylor apăru înapoi în momentul în care ei ajunseseră pe Sheridan. Focul se mișca invers. Era încă un simptom care îi arăta că lumea o luase razna de tot. Mary îl rugase să aibă grijă de el. spuse Ellen. tuși și sfârși prin a clătina din cap. — Ce faceți? reuși ea să întrebe. Vino cu noi. Era fum peste tot. îi îndemnă Edilio. Focul se extinde. iar ceilalți îl urmau. Și Roger. Venea spre ei un val rapid de căldură dogoritoare ca dinspre o lampă de sudură. — Jack e pe drum. OK? . spuse Edilio. gândul încă nu-i dădea pace lui Edilio. El îi conducea. băieți. Edilio încercă să-și dea seama cum stătea treaba. Dar. Dintr-odată. — OK. — Haideți. dintr-una din coloanele de fum ieși un băiețel care-l trăgea după el pe unul mai mare. Roger nu era bine deloc. — Se simte bine? întrebă Dekka. în centru. du-te în piață. — Mda. Nu exista niciun fel de vânt normal. Dar va fi bine. Nu avea să simtă prea multă compasiune pentru Zil dacă Sam dusese la bun sfârșit ceea ce-și propusese. Sam era cel care dădea ordine. OK? Amândoi. dar abia a putut să facă doi pași. nu exista așa ceva în FAYZ. Sare din casă în casă. Știa că avea să le audă în visele lui multă vreme de-acum încolo. Sam era cel care conducea. incapabil să vorbească sau să deschidă ochii. Justin. Edilio putea să-l recunoască acum. — Nu încerca să vorbești. — Vrem să oprim focul. Dekka încercă să-i răspundă. abia reușind să strecoare cuvintele printre accesele exasperante de tuse care urmară. spuse Dekka.

În cele din urmă. Apoi Orc și Jack vor putea să le dărâme. plecară. Peretele lateral se rupse și ieși în exterior. Se întâmplase ceva acolo. De îndată ce casa fu transformată într-o grămadă de lemne și zidărie. Taylor îl convinse pe Jack. Taylor reapăru. ca puful.Acum. țărâna și gunoiul se prăbușiră toate la pământ. — Mersi că ai venit. asta era tot ce Edilio avea nevoie să știe. spuse Ellen. Casa protestă vehement. Orc se chinuia din răsputeri. Jack era aproape jenat de ale lui. Să dăm jos casele astea. Casa gemu și scârțâi. spuse Orc. Era muncă grea. acoperiți cu funingine. uimit și prudent. bolțurile de lemn crăpaseră și ieșiră ca niște oase printr-o fractură deschisă. i-l înmână lui Orc și apoi apucă un al doilea felinar stradal pentru sine. Pumnul trecu prin zid. stâlpul cedă. Dar aici strada este destul de largă. pentru a trimite masa de dărâmături înapoi în stradă. dar acum nu era momentul să-și bată capul cu așa ceva. și trase de stâlpul de susținere. Dekka își coborî brațele. O bicicletă scoasă demult din uz pluti prin aer. Colțul casei se prăbuși. Orc și Jack își luară pozițiile. Jack. Jack smulse un stâlp electric din ciment. abia ținându-se pe picioare. Dekka ridică întreaga harababură în aer. înlănțuindu-l. casa. Dekka. Dacă putem să dărâmăm casele de pe partea de est. și țevăraie sfărâmată. poate că ar fi suficient. Orc și Jack se uitară unul la altul. fu măturată spre locurile de parcare din . să le împingem mai încolo. Apoi. Urmă un soi de dans nebunesc. încetinită. dar. făcută bucăți. care îi zâmbi sec. înecându-se. făcându-i ușori ca un fulg. Dar asta nu însemna că era pregătit să fie întrecut de Orc. — OK. — Nu cred că putem salva casele de pe partea aia. spuse Edilio. lungi. cred că te vom pune pe tine să le slăbești rezistența mai întâi. în momentul ăsta! Pleacă acum! Cei doi copii. dintr-odată. Un val de pământ și gunoi se ridică în aer într-un soi de ploaie inversată. cercetându-se cu atenție. Jack îi aruncă o privire murdară lui Taylor. Orc lovi cu pumnul într-un zid. boțită. O parte din acoperiș căzu înăuntru. Taylor. Edilio se întrebă dacă faptul că era răcită îi slăbise puterile. Orc savura din plin efectele puterii sale. Dar nu era un lucru ușor. în apropierea unui colț al casei. pentru ca mai apoi să își recapete întreaga greutate. dintr-odată. Jack venea din capătul străzii. afectau greutatea stâlpilor. pentru a ține dărâmăturile în aer. Orc și Jack se folosiră de stâlpii electrici. Dar mobila de pe veranda celei mai apropiate case se ridică în aer. iar Orc și Jack trebuiau să se lupte cu diferitele niveluri gravitaționale care. spuse Edilio. Bicicleta. Dekka își ridică mâinile. Am căutat în fiecare cameră. izbindu-se de acoperiș. — Tu ocupă-te de est. Justin încă trăgându-l după el pe Roger. verifică în interior. ciudat și periculos. — Nu-i nimeni în casele astea. și el îl prinse cu brațul. în anumite momente. pentru că Dekka trebuia să tot adapteze gravitatea.

evacuându-i pe copii din calea pericolului și alergând în spatele lui Orc. Munciră din greu. dărâmând majoritatea caselor direct amenințate de incendiu. focul se mutase în casa dinspre vest. sufocând iarba aprinsă cu capace de tomberoane metalice și lopeți de gunoi. rupturile și prăbușirile brutale – se alătură pocnetelor și pârâiturilor focului. alergând în dreapta și-n stânga. Erau sunetele distrugerii orașului Perdido Beach. Dekka și Jack. stingând tăciuni aprinși care aterizaseră în partea de est a străzii.spatele clădirilor care dădeau spre San Pablo și piața orașului. care consuma tot ce prindea în cale în partea de vest a străzii. Dar măcar acum exista o șansă de a fi oprit înainte să traverseze Sheridanul. pe o distanță de trei străzi de Sheridan. Sunetul a tot ceea ce se întâmpla – dărâmăturile. În timp ce ei terminau cu prima casă. Edilio și Howard cercetară fiecare casă în parte. . Lucrară toată dimineața.

Era acum o epavă a ceea ce fusese Diana. frate? Paint întreba acum pentru a zecea oară de când porniseră în larg. de fapt: cei care rămăseseră prinși în port erau probabil hrăniți de oamenii lui Sam. Un schelet ambulant. Motorul pufăia calm. Un moment foarte prost să admită că. Bug și Paint{9}. Penny. Era înghesuială în barcă. Diana n-avea să-i mai răspundă furioasă. cu pielea galben-bolnavă și tremurând din toate încheieturile. Nu-i mai păsa dacă trăia sau nu. doar trei. Era ceea ce mai rămânea când luai frumusețea Dianei. Sticlă fibroasă mizerabilă. Era ca și cum Diana se dădea deja bătută. — Da. cu păr uscat și rupt. Diana nu luase o vestă de salvare. a dovedit că mai poate să ducă un plan la bun sfârșit. — Eu văd mai mult de o insulă. pufăind ușor. Caine știa de ce. cu vreo remarcă răutăcioasă și comică în același timp. — Care dintre ele? Nu era momentul să admită că n-avea nici cea mai vagă idee. a reușit să-și ducă oamenii de la Coates direct prin inima teritoriului dușmanului. și electronice. cu marginile joase. Paint își câștigase porecla când îl găsiseră inhalând vopsea dintr-o șosetă. cu curelele legate oarecum eficient. Tyrrell. comentă Penny. cu pescaj mic. Deși poate că fusese un ghinion. Jasmine. aglomerat. O amintire a lumii de demult. Rămăseseră doar șapte: Caine. inteligența și duritatea ei. dacă nimereau greșit și reușeau să urce pe insula care nu trebuia. și mâncare. Tyrrell. — Unde mergem. fără să se mai prefacă. În momentul de față. Nu era cine știe ce ambarcațiune meșteșugită. Erau doar trei veste de salvare în barcă. Ca și cum Paint ar fi devenit. cel . • DOUĂZECI ȘI OPT 13 ore. Diana. A ajuns până aici. răspunse Caine. 12 minute Șalupa se îndepărtă de Perdido Beach. oferindu-i un sentiment de siguranță. dar cât de utile aveau să fie? Ceilalți trei erau cu el numai pentru că avuseseră norocul să nu fie pe Zodiac în momentul în care se scufundase. O barcă de salvare cu refugiați morți de foame. Gura lui era invariabil de altă culoare. era roșie. Nu-și mai vorbiseră de ore întregi. peste noapte. Dintre cei șapte. Bug și Penny le aveau pe ei. — Pe insula lui Bug. în funcție de culoarea peste care dăduse ultima dată. a dovedit că încă îl mai poate răni pe Sam. vampir. cu fundul plat. numai doi aveau puteri care puteau ajuta: Penny și Bug. Era nerăbdător. remarcase Caine mai mult pentru sine. O barcă de pescuit. zise Caine. Așa slăbit cum era. Cârma vibra în mâna lui Caine. Diana încă mai reușea să-și folosească puterile corect. Sau poate era aluminiu? Lui Caine nu-i păsa. pline de mașini și echipamente. Caine putea să se uite la ea acum fără să se mai ferească.

slavă cerului. Îi displăcea teribil ideea că Drake ar mai putea fi în viață. Caine își menținu mâna pe cârmă. tremurând toată. dacă la asta se ajungea. — Hei. Fără a spune un cuvânt. • Hank era mort. pe marea asta albastră și adâncă. Acasă. nu l-ar uita niciodată și nici nu s-ar opri vreodată. spuse Caine. probabil mort și el. Asta le închise gura tuturor. spuse Bug. — Avem destul combustibil ca să ajungem până acolo? întrebă Tyrrell. pierdut undeva în toată nebunia. în tabăra lui cretină. gândi Caine. Caine se uită la ea. Jasmine se rostogoli peste bord. răspunse el. Sam avea să vină după el de-acum. Nu doar pentru că Drake l- ar învinui pe Caine de moartea lui. perturbă apa. Zil stătea tremurând. — Și dacă rămânem fără? întrebă Paint. fără chef. cu prietena lui cretină. Jasmine se ridică în picioare. care se uita la el ca o vițică și cu imbecilul de Turk mormăind într-un colț. fără să-i pese prea mult. Nu părea să aibă destulă energie ca să se uite la el. Adică. O voce venită de la umbra vagă a unui băiat care stătea la prora. — E mâncare acolo? întrebă Tyrrell cu speranță în glas. Caine ar fi putut să mintă. marcând locul în care. L-am văzut. — E a unor oameni putred de bogați. Nu aveau destulă putere în ei ca să sară pe insulă. încercând să găsească o explicație care să le arate că tot ce se întâmplase fusese. o chestie bună. Nu doar pentru că Drake nu l-ar ierta niciodată. Dar ce sens mai avea? — Da. — N-a murit. Căzu în apă cu stropi mari. Caine ura ideea că Drake era încă în viață. — L-ai văzut și tu. ce facem dacă rămânem fără combustibil? Caine obosise deja să mai joace rolul conducătorului neînfricat. Zil era convins de asta. se scufundase. Jasmine nu mai reveni la suprafață. — Da. pentru că spera ca măcar moartea să fie reală în lumea asta. dar sperând că fata n-avea să răstoarne barca. — Așa s-ar părea. spuse Caine. — O să plutim în derivă și o să crăpăm aici. Dar nu putea să accepte ideea de a muri și de a se întoarce printre cei vii. a unor actori super superbogați. Sam avea să vină după el. spuse Caine. la cât de grav fusese rănit. Antoine dispărut. — Bănuiesc c-o să aflăm și asta. ca o broderie. . liniștiți. O spumă albă. Putea să accepte moartea. „Și așa au mai rămas șase”. Toată lumea știa ce avea să se întâmple înainte să ajungă să moară de foame aici. strigă Diana cu glas stins. Lisa. spuse Diana. de fapt.mai probabil aveau să moară acolo. îi spuse Diana lui Caine.

Cel mai des o ura. să-l scufunde în mare. s-o țină ostatică. iar acum o ura rău de tot. Ar fi putut să fie el cu capul îngropat în mâlul umed. rozându-și unghiile. Hank era îngropat în mâlul de sub apă. astfel încât Sam să nu poată să… Un plan cretin. Ceva ce nu se potrivea cu chipul lui frumos și atitudinea lui relaxată și calmă. Zil văzu ceva diferit în Lance. — Da. Și apoi să-l atace pe Caine ca să dea bine. dar sfârși prin a ridica din umeri și a tăcea din nou.Monștrii vor triumfa. fără convingere. N-avea cum să se lupte cu mutanții față în față. Pe el? Conducătorul! Nu ăsta fusese planul. Zil încuviință absent. Doamne. — Poate că ar trebui să ne oprim. și gata. în haosul ăla? În fum și panică. cretin. Lisa. zăcea acolo. Cum o să-i adune el pe copii acum. Zil încă mai vedea în fața ochilor chipul lui Hank. spuse Lance. știind foarte bine că n-o va face. Zil știa un lucru clar: Lisa nu era suficient de frumoasă ca Lance să fie vreodată interesat de ea. Dacă îl putuseră ucide pe Hank și. dar pe-aproape. ca să convingă și să adune cât de mulți normali ar fi putut. pentru că spusese adevărul. . Nu. ca un butuc. și să cucerească primăria. nu spunea nimic. în momentul în care fusese azvârlit în aer. Planul lui Caine. Țipătul care îi făcuse praf gâtul în momentul prăbușirii din ceruri. cu Sam trăgând în Antoine și apoi. — Cum să ne oprim? întrebă Lance. explică Turk. spuse Turk. Timpul care păruse să stea în loc. Ca o vacă proastă. — E adevărat. era numai o chestiune de timp. poate încă viu pentru acele câteva momente cât i-ar fi luat să mai tragă încă o dată aer în piept… — Partea bună e că puștii ne vor crede pe deplin acum. — Ce trebuie să facem acum. interveni Turk. De obicei. și confuzie. Caine l-ar fi omorât cu aceeași ușurință cu care îl omorâse pe Hank. că Zil pierduse. fără să spună ceva. pentru o clipă. cretin. Știind că n-avusese nicio șansă să supraviețuiască unei asemenea căderi. e să continuăm să le spunem oamenilor că numai Caine e vinovat. Și mai cretin. Nu rânji propriu-zis. Și ar fi putut să fie Zil în locul lui. Să o ia prizonieră pe Astrid. Hank… Cretin. Zil fu surprins să-i audă vocea. — Vreau să spun că… începu Lisa. cel mai probabil. Fusese ca și cum s-ar fi aruncat de pe o clădire într-un lighean cu apă. Și. Caine ar fi putut la fel de bine să-l omoare în felul ăla și pe Zil. așa zisese Lance. Zil nu putuse să găsească ceva mai bun decât ea. — Ce zici tu acolo? se răsti Zil. oh. Zil trebuia să se folosească de confuzia creată de incendiu. atâta tot. atunci. și pe Antoine. spuse Zil. Continuăm să le spunem că numai Caine a fost ăla care a dat foc orașului. Adică nimeni n- o să creadă că noi am avut o înțelegere cu Caine. Dacă Zil ar fi fost ăla care trăgea cu arma. Era clar că nici lui nu-i plăcea Lisa. Cel puțin deocamdată. — Toți ne vor crede acum că Hank a fost ucis de Caine. așteptându-l pe Hank să revină la suprafață. să pară real. De cele mai multe ori.

spuse Lance. — Exact. Mutanții. — Mutanții au făcut-o. spuse el. dar Hank… Zil ridică ușor capul. vom aduna și mai mulți. Își lăsă capul în jos și privi pardoseala. De ce era ea atât de vitează dintr-odată? — OK. Asta e. spuse Nerezza. Nu se mișcă nimeni. Numai că… tot ce vreau să spun e că s-ar putea ca puștii să nu ne creadă. Mai auzise cuvântul și altă dată. — Am făcut eu asta? Nu-mi amintesc. Adică Antoine era. încuviință Turk. Nerezza îi explică: — Tribulație. — Am încercat să-l oprim pe Caine care dădea foc orașului. Memoria ei era ca o mansardă plină de jucării stricate și mobilă deteriorată. Că doar chiar așa a și fost! Cine ne-a forțat să facem ce-am făcut? Caine. — Da. Avem nevoie de mai mulți copii. voi doi. Numai Turk rămase locului. Încuviință din cap spre Lance. zise Zil. Mă duc eu. — Exact. în mare. Și renunțase să se mai întrebe de . Comandante! Zil râse trist. Lisa. Rostise cuvintele. Eu sunt conducătorul. Era din ce în ce mai greu să-și dea seama unde era. spuse Lance. De fapt. pot și eu. — Avem nevoie de mai mulți oameni. — Trebuie să faceți ce vă spun. spuse Turk. O vreme când oamenii caută un profet care să le spună ce să facă. E o perioadă de nenorociri. doar un drogat cretin. nu ca și cum îi ruga. covoarele murdare și rupte. — Hank a murit încercând să-l oprească. dacă Sam vine pe-aici. — Mie nu-mi e. fu Turk de acord. Sau când. copiii te vor asculta pe tine. — Da. zise Turk. dacă ea poate s-o facă. — Bănuiesc că. Oare îl folosise și ea? Ca și cum ar fi ghicit. Lisa: mergeți. Turk. asta e ideea. Adică. Răspândiți vestea. încercând să pară curajos. spuse Lisa. să te apere. spuse Zil. Lance zâmbi ușor. până și el credea pe jumătate că era adevărat. sunt convins că tu o să-l oprești. Îi aruncă o privire fugară lui Zil. — Da. Tu ai prorocit că asta se va întâmpla. ce vreau să zic e că e foarte curajos din partea ta. Și știa că Turk le credea pe jumătate. • — E vremea tribulațiilor. Zil se uită la ea bănuitor. Și tu. Tu și Turk. — Cineva ar fi bine să rămână aici. Mă duc printre ei și le spun tuturor prietenilor noștri adevărul. — Lance. Poate că mai exista o speranță. — Dacă puștii află că noi încercăm să-l oprim pe Caine. Lance oftă. — Vă e teamă? întrebă Zil. Orsay nu spuse nimic.

Da. nici măcar când dormea. pentru că știau – toți acei oameni buni. Toată lumea poate să vadă. O tribulație trimisă nouă.ce. Dar în ultima vreme avusese altfel de viziuni. dar exteriorul rămăsese aproape neatins. acei părinți – că exista o cale de ieșire pentru copiii lor terifiați. puteai să-ți dai seama. Salvarea. erau numai ușor pătați de funingine. pe colo. Să treci prin puf la cincisprezece ani era calea de ieșire din FAYZ. smulgând un șir întreg de case direct din temelii. Murind captivi. Arăta ca și cum o tornadă ar fi venit și ar fi măturat întreaga porțiune. E o judecată. — Eu nu știu ce să fac. Se insinuau. Limbi de flăcări încă se mai vedeau pe ici. ale celor care văzuseră o fată pe nume Orsay plimbându-se prin mințile lor adormite. Simțea ca și cum nu mai avea niciun fel de control asupra celor care se întâmplau în capul ei. spuse Orsay. ieșiți în afară. Unele case erau doar pe jumătate arse. se strecurau printre alte gânduri. Orsay putu să observe ce mai rămăsese din țiglele și bârnele din acoperiș. Distrugerea fusese incredibilă și părea ireală în lumina dimineții. Imagini cu copiii lor prinși în case și arzând. înconjurate de devastare. Ca niște hoți care se strecurau în creierul ei. Era ceva la care și ea putea să aștepte cu nerăbdare. cu doar vreo câțiva pari înnegriți. Revelații. O casă din apropiere avea numai acoperișul ars și prăbușit. Nu veneau dinspre bariera FAYZ. dar partea de sus era complet dispărută. Ca și cum lăsase o ușă deschisă. spuse Nerezza. De cealaltă parte a străzii. și acum nu mai putea să pună stavilă viselor. Și ei erau atât de frustrați. — Dar… — Ce ți-au spus visele. Fata care le ducea mesajele copiilor lor și care se întorcea arătându-le părinților viziuni șocante despre viața din interiorul FAYZ-ului. Uitându-se prin geamuri. acei oameni mari. cu excepția unor urme de funingine la ferestre. Încă se mai vedea foc ridicându-se din câteva case. aruncate de-a valma și negre de funingine. când va veni timpul ei. fuseseră pârjolite în interior. știind ce se petrecea înăuntru. Nu erau vise propriu-zis. pe mijlocul Sheridan Avenue. Ca și cum ar fi fost cruțate de divinitate. că era bine. ivindu-se de la ferestrele înnegrite de fum. smulsese acoperișul și folosise casa pe post de coș de gunoi unde să arunce cenușa. . ca să ni se aducă aminte că nu facem ce trebuie. că îl întâmpinaseră părinții cu lacrimi de recunoștință după ce trecuse prin puf. Stăteau la marginea zonei incendiate. un alt fel de devastare. zugrăviți într-un verde vesel. Câteva case rămăseseră neatinse. Pereții. Cum aș putea să le mai spun și altora? — E o judecată. Îi arătaseră că Francis ieșise în siguranță. Poți să vezi asta și singură. Visele lui Orsay îi arătaseră toate astea. visele tuturor acelor oameni buni erau torturante. Viziuni. Ca și cum cineva venise. Visele tuturor celor din afară. Profetă? Orsay știa ce îi spuseseră visele. Asta o bucurase pe Orsay. Unele.

Nerezza o privi feroce. spuse Orsay. — Nimic. Nerezza o forță pe Orsay cu toată puterea voinței ei. cine erau cei care își țineau mamele în brațe dincolo de barieră? Avea vedenii cu cei care pieriseră în foc. — Cum? — Fiul dumneavoastră. Hank. Aceste noi imagini erau despre copiii care muriseră. Îl găsiseră în Irvine. așteptând la Dome. dar anunțat de Administrația Autostrăzilor din California. Vreau să mă duc acasă. Agoniei îi urma moartea. în zgomotul de bile și de popice. foamea aceea. Tatăl lui Hank nu era acolo. și asta o îmbolnăvea. Nerezza se retrase. Un rânjet flutură pentru o clipă pe chipul ei. ar trebui să te întorci în pat. nu-i așa? Da. Chipul Nerezzei veni foarte aproape de al ei. Nu te vor lăsa să dormi prea bine. unde bea bere la draft și flirta cu barmanița. Aceste noi viziuni îi arătau nu doar pe cei care scăpaseră din FAYZ în momentul în care atingeau vârsta magică. — Nu vreau să mai visez. într-o popicărie. îmblânzindu-și expresia feței. — Nu mă simt prea bine. nu doar împlinirea vârstei de cincisprezece ani. Orsay putea s-o simtă – voința aceea. Brațul ei îl strânse cu putere pe al lui Orsay. Nu-i putea spune că moartea însăși. Doamne! Dacă le-ar spune copiilor așa ceva… — Spune-mi. era o cale de ieșire. Oh. Îl sunaseră la telefon. — Tu ești Profetă. Orsay. Aproape animalic. spuse Nerezza. . vedeniilor îngrozitoare. Știu că vezi mult mai multe ca înainte. — Visele. Orsay văzuse imaginile. apoi eliberarea în brațele iubitoare ale părinților lor. Profetă? o forță Nerezza. spuse ea. Știu că puterile tale cresc. îi răspunse Orsay. Apoi se controlă. Chiar și Hank. — Ce-ți spun visele. șopti Orsay. știa ce însemnau ele. Și totuși. nu doar dispariția. o zori Nerezza. A ieșit! îi spusese tipul de la Administrația Autostrăzilor. nevoia.viziunilor. A trebuit să-și acopere o ureche cu mâna ca să audă ce e i se spunea. Dar Orsay nu-i putea spune.

Va trebui să o eviscereze pe prima. Hunter nici măcar nu știa cum li se zicea. când un cerb mare. trăgând după el sacul cu păsări moarte. N-avea cum să-l care cu el. tigaia și cana. așa cum aveau și ratonii și oposumii. Nu există niciun fel de explozie luminoasă. și Albert era foarte fericit când primea așa ceva. Adulmecă. ci într-un galop constant. Stătea acolo. care nu prea aveau cine știe ce carne pe ele. sărind sprinten peste trunchiurile căzute de copaci. aruncate peste umăr. Căprioarele aveau un miros anume. • DOUĂZECI ȘI NOUĂ 11 ORE. Dar două erau păsări dintre acelea cu penaj colorat și care erau foarte suculente. Nimic din ce s-ar fi putut vedea sau auzi. le va omorî. Era entuziasmat. Trase două înghițituri din bidonul cu apă și se așeză. Ochii animalului se făcură lăptoși. Nu va putea să le care pe amândouă în același timp. cu copaci înalți și întunecați deasupra și de jur împrejur. Își făcuse vreodată tabăra în apropierea acelui loc? Sau era altcineva care făcea focuri de tabără? Era într-o pantă adâncă de pădure. evitând tufișurile mai groase și rupte. Hunter avea un rucsac în care ținea sacul de dormit. deși cel pe care îl purta la curea îl avea deja de ceva vreme. în picioare. Ezită. Le căra. Fugea. Hunter își trase de pe umăr rucsacul și traista cu păsări și scoase cuțitul. așa cum învățase să facă. pentru că erau gustoase. Apoi își va folosi cuțitul și le va curăța. scoțându-le mațele. Bufnițele aveau un gust destul de rău. Nu ardeau doar lemn și vreascuri. s-o lase să atârne de un copac și să se întoarcă după ea mai târziu. cu o coroană imensă apăru din senin. Trei dintre ele erau ciori. dar nu panicat. Era cel mai mare cerb pe care îl prinsese vreodată. Dacă le prindea. Ținti cu amândouă mâinile. Cerbul mai făcu doi pași și căzu înainte. Hunter adulmecă aerul. la nord de oraș. Nu-l văzu. 24 DE MINUTE Hunter avea șase păsări în rucsacul lui. îi spuse Hunter. Trebuia să-l taie în bucăți. contemplând munca pe care o . Apoi respirația i se opri. dar aveau mai multă carne. dar nu murise. nepregătit. — Nu te teme. dar le căuta întotdeauna. Muncă grea. Nu te va durea. Una era o bufniță. Cuțitele se rupeau câteodată. Fruntea lui Hunter se încruntă concentrată. de partea cea mai îndepărtată a crestei. Hunter urmărea două căprioare. Avea să fie mult de lucru. Își puse palma pe fruntea cerbului. dar mirosul care îi ajunse la nas era cel de fum. Cerbul era rănit. Hunter se grăbi să ajungă la el. Era la înălțime. Le luase urma și rămăsese la pândă toată noaptea. Mirosul de fum nu era cel al unui foc de tabără. Învățase că putea să miroasă de-a dreptul animalele pe care le vâna. pe lângă niște șosete de schimb și un cuțit de rezervă. într-o traistă din acelea în care mamele își duceau copiii.

și le potrivi frumos pe marginea focului. Dar cerbul trebuie să i-l duc lui Albert. — Nu e rea deloc viața ta de aici. Și nu mai era nevoie momentan să rămână treaz. spuse Sam. Sam îngheță. Lui Hunter i se păru mai ciudat ca de obicei.avea de făcut. În oraș. Avea privirea aceea pe care o aveau câteodată animalele când Hunter le prindea la cotitură și își dădeau seama că acela era sfârșitul. Apoi făcu frigărui. înfigându-le în niște sârme de la umerașele pe care le purta cu el în rucsac. Fusese rănit. Curăță una dintre păsările colorate. Se așeză pe covorul de ace de pini cu picioarele încrucișate. — O pasăre ar fi foarte bună. — Am simțit miros de fum. — Mda. recunoscu Sam. — Aș putea să-l gătesc cu mâinile. erau niște peșteri. Hunter nu mai dormise de multă vreme. Nu departe de locul acela. ăla e un cerb? Lui Hunter întrebarea i se păru stupidă. Sam! spuse Hunter. n-avea de unde să știe. Sam înfulecă mâncarea cu mare poftă. . Cât de mult dormise. nu foarte adânci. Cu păsările pe care le prinsese și cu cerbul de-acum. zgomotoase. Nu dură mult și un foc ardea frumos. spuse Sam. Avea sânge pe cămașă și umărul părea să-i fie cam înțepenit. pârli cioturile de pene și o tăie în bucăți mai mici. spuse Hunter. — Fugi undeva? îl întrebă Hunter. — Eu doar… ăăă… merg și eu pe-aici. — Nu. — Începuse să mi se facă foame. Și a puricilor. dar soarele era deasupra lui când se trezi din cauza unor mișcări stângace. spuse Sam. Dar are gust mult mai bun dacă e gătit la foc normal. fiind în urmărirea celorlalte căprioare. — Cu excepția țânțarilor. Hunter îi zâmbi în felul lui strâmb. în porții egale. Hunter adună niște ace de pin uscate. — Ce faci aici? Sam se uită împrejur. pentru că n-avea ceas. Hunter se ridică. A fost un incendiu. O jumătate a gurii lui nu funcționa tocmai cum trebuia. Își puse capul pe lemnul putred și moale al unui trunchi de copac și adormi pe loc. Cineva încerca să se strecoare și nu-i ieșea prea bine. — Bună. Era mai bine să nu se apropie de ele. Împărți carnea atent și corect. — Pot să pregătesc o pasăre pentru amândoi. niște vreascuri și câteva bucăți mari de lemn. spuse Sm. Sam păru surprins. — Da. dar unele dintre ele aveau șerpi zburători. Mai bine să stea afară. Nu arăta așa cum arăta Sam în mod normal. Deci. ca și cum ar fi căutat un răspuns. avea vreo două zile în fața lui de tranșat și de cărat în oraș. Acum îi era somn.

Mâncară și ultima bucată de carne. Hunter îi explică: Știi. înăbușindu-l. — Care băieți? — Pe Zil. așa cum i se întâmplase o vreme. neînțelegând. Era derutant pentru el. Și eu pot să vânez. Sau „Biblie”. Și nu vânez coioți. Tu ești o ancoră de salvare pentru copiii ăștia. — Eh. Și cum să le tai și să le curăț. Hunter se încruntă. — Aproape i-am omorât pe băieții ăia. Acum sunt doar diferit. Și cum să le iau urma. — M-ai putea învăța tot ce știi tu. știi tu. Cei care m-au rănit. deci vânez. Apoi chipul i se îmbună. — Ești important. spuse Sam. — E OK. Lana îl vindecase cum putuse și ea mai bine. Și aș fi putut. îi răspunse Sam. Și atunci își dădu seama că uitase despre ce vorbea Sam. — Am făcut o înțelegere. în mare parte. când vorbea. câteodată creierul meu refuză să-mi dea cuvinte. Hunter aruncă pământ peste foc. spuse Hunter. Eu nu mă duc pe teritoriul în care vânează ei. O vreme niciunul din ei nu mai spuse nimic. Sam părea furios. spuse Hunter. de când câinii și pisicile au… ăăă… dispărut. — Tu crezi în Dumnezeu. Și pe prietenii lui. — Să-i ucizi? Hunter încuviință din cap. Focul ardea domol. Coioții te deranjează vreodată? Hunter clătină din cap și înfulecă încă o bucată de carne fierbinte de pasăre. am să fac niște chestii… spuse Sam. Hunter încuviință. Lana îi vindecase creierul suficient cât să nu facă pe el. Numai că nu întotdeauna vreau să fac chestiile alea. nu până la capăt. la cenușa focului care aproape murise. . — Era un tip care l-a ales pe primul rege al Israelului. reușea să se facă înțeles. Înțelegi? Despre animale. — Dar tu ești Sam. Și. dar capul nu i se regenerase tocmai cum trebuia. spuse Sam. Își ridică mâna. — Eu sunt Hunter{10}. — Tu te pricepi la tot felul de chestii. după ce fusese bătut. Așa că nu-mi dau bătăi de cap. Apoi spuse: — Nu vorbesc prea mult. Când Sam îi aruncă o privire încurcată. Privi în pământ. — Dacă mă întorc. până într-acolo încât păru trist. dar apoi ideea îi zbură din cap. Hunter? îl întrebă Sam. Hunter se gândi la asta. toată lumea are purici acum. Lăsă capul în jos. El a fost un profet din Biblie. Vânam o căprioară și i-am văzut. Hunter simți un val brusc de vină. — Numele meu întreg este Samuel. și eu sunt Hunter. Dar Lana nu reușise să-l facă să-și revină complet. Hunter încuviință din cap. Hunter nu știa ce înseamnă profet. — Poate că aș putea munci alături de tine. cred. fără să-și dea seama că nu spusese nimic din toate acestea cu voce tare. — Mda.

Dar Sanjit știa că era prea devreme pentru a socoti asta o îmbunătățire permanentă a situației. Se uită țintă la elicopter. Se ridică în picioare. Pentru că. fumul părea să se răspândească orizontal. Așa că. Se întoarse spre dreapta și își concentră atenția spre iaht. Cei cu aripi. Pentru că. Ar fi fost chiar mai ciudat decât șerpii pe care îi văzuse în peșteri. Dar trebuia să fie o iluzie. cu genunchii pocnindu-i. • Sanjit stătea pe marginea stâncii. Părea ca și cum ar fi vrut să mai spună ceva. — Tu îl știi pe Drake. în sinea lui era un om bun. Hunter își dădu seama. Își trase mâneca la loc. Nu e tocmai un băiat. Un șarpe. — OK. Câteodată. Ba. Era ca un semn de exclamare masiv și sucit. avea să-i omoare pe toți. Hunter îl privi cum se îndepărta. părea gata-gata să plângă. Fluctuațiile febrile durau de prea multă vreme. cu neliniște. Eu nu ucid băieți. iar Choo continua să încerce. Sam își mușcă buzele. — E un băiat cu un fel de șarpe în loc de mână. Și uită iar de ea. . deasupra orașului Perdido Beach. îndreptându-l spre cer. — Îți mulțumesc pentru carne. Era prea pierdut în gândurile lui negre ca să-l observe pe Virtue alergând spre el. Era verde. Sanjit nu era sigur că putea să spună același lucru și despre sine. Era o mică rană. la fel ca nenumărate alte răni de care suferise Hunter. Iar asta îi aduse aminte lui Hunter de ceva. Hunter. Durea. ca o un soi de gaură. Nu văzuse nimic de felul acela. că avea o culoare ciudată. Hunter? — Nu. Un băiat cu o mână ca un șarpe? Nu. așa cum erau majoritatea crustelor de pe răni. Dar. Hunter. Râse. Ar fi fost ceva. reflectă Sanjit. Departe. Gaura făcuse un soi de crustă. Zmeul nu prea reușea să-și ia zborul. spuse Hunter cu îndoială în glas. Sam nu râdea. Privirea lui se plimbă de la pupa la prova. pentru că stătuse jos prea multă vreme. Binoclul nu-i arăta cine știe ce. Bowie risca să moară. Sau un bici. dacă nu încerca. uitându-se la crusta aceea. Își ridică mâneca să-și examineze locul unde îl scuipase șarpele. indiferent cât de morocănos era Virtue. pentru că i se păru că e comic. încercând să treacă prin tufișuri. dacă îl vezi. — Ca să-ți spun adevărul. Dar nu era chiar așa de dificil să vezi coloana de fum. Choo încerca să ridice un zmeu pentru Pixie. Nu era roșiatică. dar Pixie continua să spere. Dar. aș fi vrut s-o fi făcut. spuse el și rânji. Elicopterul. Înclină binoclul. Dar trebuia să-l convingă pe Choo de asta. având grijă de Bowie. poți să-l vânezi. în văzduh. mai mult. Febra i se mai potolise. Peace era înăuntru. — Eu sunt vânător de animale. dacă Sanjit se apuca să piloteze elicopterul. Nu se descurcau. Era o glumă. N-avea nicio șansă să-l piloteze.

— De foc. Orașul arde. — Nu. eu n-am crescut învățat să scrutez savana uitându-mă după lei. — Lei. — Chiar e o barcă! — Nu ți s-a spus Wisdom degeaba. și tu sari într-o barcă și te îndrepți spre o insulă? Nu. — Ce nu știi? Virtue ridică din umeri. — Acolo. Choo avea dreptate. — Orașul arde și dintr-odată ne trezim cu o barcă plină de oameni care se îndreaptă spre noi? spuse Sanjit sceptic. Lui Sanjit i se părea că distingea vag un punct în larg care ar fi putut fi și o barcă. Nu știu. Trase de timp. Se uită din nou prin binoclu. fu de acord Virtue. — Dacă i-am ajuta. să ocolească insula și să urce pe la iaht. exact. Fug de ceva. Eu aș zice că nu pescuiesc. Îi luă ceva să identifice barca și o descoperi mai întâi după dâra pe care o lăsa în apă. Era puțin jenat. frățioare. se apropie o barcă. Zdrobiți între iaht și stânci. nu de foc fugeau. spuse el. era logic. Și sunt încă destul de departe. Există destule șanse să se înece. — Fug din Perdido Beach. — Le va fi greu să acosteze. Orice vor fi făcând oamenii ăia în barcă. Virtue își dădu ochii peste cap. — Poftim? Virtue arătă spre mare. nu voi reuși să iasă din barcă și să urce stâncile astea. — Ce-o să facă va fi să se întoarcă. — Decât dacă îi ajutăm noi. spuse Virtue. — Par a fi vreo șase oameni în ea. — Tu chiar nu vezi barca? — Hei. Nu pot să-i văd foarte bine. Îi înmână binoclul lui Virtue. — Sunt oameni în ea. Te duci unde nu e foc. Sanjit n-avea un răspuns pregătit. Se uită prin binoclu. — Hei. . Sau poate doar pescuiesc. spuse Virtue prudent. E prea riscant. o să-l vadă. Acum. ar putea reuși. Chiar și fără valuri care să bată spre țărm. Aia nu e tocmai o barcă rapidă. dacă încearcă așa ceva. Dar Virtue clătină din cap cu îndoială. asta era clar. Se poate să se îndrepte spre una dintre celelalte insule. spuse Sanjit. Chiar și fără valuri potrivnice. — Ce ne facem dacă vin aici? întrebă Virtue. Sanjit tăcu. Cu asta m-am ocupat eu în majoritatea timpului pe care l-am petrecut acolo: am căutat lei. Le va lua o vreme să ajungă aici. Gândește-te. zise Virtue cu ironie. Mda. Dacă merg în direcția care trebuie. că se gândea mai bine. zise Virtue. Cum ar fi următorul oraș. Nici măcar nu pot să-mi dau seama cu adevărat dacă vin în direcția noastră. — Ce? Nu văd nimic.

că nu-ți plac oamenii. Și Caine avea dreptate: Paint nu era tocmai vital pentru ei. Ambarcațiunea cu motor se legăna acum. sau murim. — Nu mai avem combustibil. Diana știa că era stresat. — Hai. o platformă. — Nu arată ca oamenii care au venit din junglă în sătucul nostru. Eu te întreb: ție ți se pare că sunt OK? Oricât de bizar ar suna. aproape. Nu știu. În alte vremuri. Dar acum miza era viața sau moartea. ceva. — Nu e bine să decizi. în fața stâncilor golașe care păreau să aibă peste treizeci de metri înălțime. Aruncă o privire înveninată în direcția lui Bug. să nu le acorzi nici măcar o șansă. eu am încredere în instinctele tale la chestii din astea. — Trebuie să fie ceva. — Ar putea să fie. așa că de ce n-ai fi tu? — Ce? Sentimentul de panică al lui Paint era caraghios. — Unii mai repede decât alții. — Ce tot spui tu acolo. — Încotro o luăm? se întrebă Penny cu glas tare. • — Unde ar trebui să acostăm? întrebă Diana. Era stresat. încet. înțelegi? spuse Virtue. Apoi spre dreapta. Diana știa ce avea să urmeze. Sanjit simți cum i se ridică părul în vârful capului. pe insulă. Stâncile par mai joase în partea dreaptă. — Par a fi OK. Se întreba cine urma să primească onoarea. spuse Bug. să dăm cu banul? întrebă Diana. Probabil că sunt OK oamenii ăia. un soi de punte. Buzele strânse într-o linie subțire. pur și simplu. Aud cum băltește acolo. — Chiar mă întrebam și eu același lucru. știi? — În cazul ăsta. Mai avem poate vreo cinci litri. Dreapta sau stânga? — Are cineva o monedă. înăuntru. în sfârșit. Supraviețuim aici. barca nu mai contează. E un drum lung până sus. spuse Caine. Choo? — Nu știu. împroșcând salivă peste tot din gura lui roșie. spuse Caine. spuse Tyrrell. Ce avem de gând să facem? Să le întoarcem spatele? — Choo. Își duse mâna la ochi și privi spre stânga. — N-ai putea să-ți folosești puterile tale magice și să ne levitezi pe toți pe marginea terasei? întrebă Paint și apoi râse nervos. spuse Caine gânditor. Paint. Ești aproape inutil. Fruntea încruntată. Dianei i-ar fi fost milă de el. spuse Choo. ar putea să fie refugiați. Dar am sentimentul că sunt asemenea lor. atunci Caine avea să-l facă să-și dorească moartea. Dacă povestea lui despre insula asta se dovedea a nu fi altceva decât o fantezie de-ale lui. cum să zic. — Ție ți se pare că sunt OK? Virtue nu-i răspunse. Se uită la copiii din barcă. Nu spun nimic. Choo? repetă Sanjit. Sanjit observă că avea maxilarul încleștat. Nu avea niciun fel de . Caine se ridică. Insulele spre care privea de o veșnicie parcă erau.

puteri. Nu era bun de nimic într-o luptă. Era un cretin drogat care își prăjise demult
puțina minte care îi mai rămăsese.
Caine își ridică mâinile, și Paint se ridică din scaun, plutind. Era ca și cum Caine l-ar
fi luat de mijloc, pentru că picioarele lui Paint se legănau și loveau aerul, și brațele i se
zbăteau în toate părțile. Părul lui șaten și lung, de culoarea blănii de șobolan, se răsucea
de parcă ar fi fost prins într-o tornadă cu încetinitorul.
— Nu, nu, nu, gemu el.
Paint pluti deasupra apei.
— Dacă îl cobori puțin, ar părea că merge pe apă, spuse Penny.
Paint se apropia acum de stâncă, la doar câțiva metri deasupra apei, cam la zece
metri distanță de barcă.
— Știi ceva, Penny, spuse Diana, nu e comic absolut deloc. Dacă merge, cu toții vom
fi în aceeași situație.
Faptul, se părea, nu-i trecuse prin cap lui Penny. Diana simți un soi de satisfacție
văzând felul în care, pe chipul fetei, plăcerea sadică se transforma în neliniște.
— OK, de-acum luăm înălțime, spuse Caine. Paint începu să se înalțe, ridicându-se
mereu pe partea frontală a stâncii. Era în mare parte formată din sol bătătorit, aproape
lipsit de vegetație, pătat, din loc în loc, cu extruziuni de rocă și câteva tufișuri dispuse
ici și colo, care păreau că aleseseră un loc foarte nepotrivit în care să crească.
Paint se ridică. Diana își ținu respirația.
— Nu, nu, nu, vocea lui Paint pluti înspre ei, ignorată. Nu mai dădea din picioare. În
schimb, încerca să se învârtă ca să fie cu fața spre stâncă, întinzând brațele înainte,
căutând ceva – orice – de care să apuce.
La jumătatea drumului, la înălțimea unei clădiri cu cinci etaje, ascensiunea lui Paint
încetini considerabil. Caine trase adânc aer în piept. Nu părea să facă un mare efort
fizic. Mușchii nu îi erau încordați; puterea lui nu ținea de mușchi. Dar expresia chipului
era întunecată, și Diana știa că, într-un mod greu de conceput, se folosea de toată
puterea lui.
Paint continua să se ridice, dar mult mai încet.
Apoi alunecă. Și căzu.
Paint urlă.
Se opri din cădere la doar trei metri deasupra apei.
— Hai să mergem după el, spuse Caine. Tyrrell pomi motorul suspendat în apă, și
barca pluti spre băiatul care urla și plângea.
Caine îl lăsă să cadă în barcă. Ateriză greoi, căzu în fund și începu să plângă.
— Păi n-a prea mers, spuse Diana.
Caine scutură din cap.
— Nu. Bănuiesc că e mult prea departe. Aș putea să-l arunc așa de departe. Am
aruncat mașini la distanțe din astea. Dar nu-l pot face să leviteze până acolo.
Nimeni nu-i sugeră să-l arunce pe Paint. Avertizarea Dianei că orice s-ar fi dovedit să
funcționeze avea să fie aplicat fiecăruia dintre ei îi potolise. Diana măsură mental
distanța pe care o parcurse Paint. Poate douăzeci, douăzeci și cinci de metri în total.
Deci, acum știa cât de departe putea să ajungă Caine. Poate că va veni ziua când un

astfel de lucru va fi util de știut.

• TREIZECI

10 ore, 28 de minute

Sam n-avea nici cea mai vagă idee unde se ducea și nici măcar de ce.
Fugise din Perdido Beach orbit de panică. Actul acela de lașitate îi umplea mintea,
făcându-l să uite până și de foame.
Îl văzuse pe Drake și se panicase.
Se îngrozise de-a dreptul.
Își pierduse orice control.
După ce Hunter îi făcuse pomană cu o masă, Sam se îndreptase spre centrala
nucleară. Acolo, în centrală, avusese loc.
Bătaia, biciuirea fusese atât de îngrozitoare, încât Brianna căutase morfină în
farmacia centralei și înfipsese seringa îl el, dar, chiar și după ce sedativul începuse să-i
circule în sânge, durerea tot era mult prea crâncenă ca să o poată suporta.
Și totuși, o suportase.
Și supraviețuise următoarelor ore de coșmar, ore pline de halucinații induse de
morfină, în care tremurase din tot corpul, incapabil să se țină pe picioare, ore în care
tot ce voia era să urle din răsputeri.
Se luptase cu Drake din nou, dar Caine ajunsese, în cele din urmă, să-l omoare pe
psihopat. Caine îl aruncase pe Drake în puțul minier și apoi îl prăbușise peste el.
Nimeni n-ar fi putut supraviețui după așa ceva.
Și totuși, Drake era viu.
Reușise să reziste după acele zile numai pentru că îl știa pe Drake mort, îngropat sub
tone de piatră, distrus, dispărut, pentru că știa că niciodată nu va mai trebui să aibă de-
a face cu el, să lupte cu el. Numai asta îl menținuse pe linia de plutire.
Dar Drake se pare că era de neucis…
Nemuritor…
Oare Drake avea să fie întotdeauna o parte a vieții din FAYZ?
Sam stătea pe marginea stâncii, la un kilometru de centrala nucleară. Găsise o
bicicletă pe drum și pedalase până când îi explodase un cauciuc. Apoi urmase pe drumul
de coastă, cu gândul să se întoarcă la centrală, în încăperea unde se întâmplase totul. În
locul în care Drake îl distrusese.
Asta era în cele din urmă, gândi Sam, privind înspre marea strălucitoare și pustie:
Drake distrusese ceva în el. Sam încercase să se vindece, să se repare. Să fie din nou
Sam. Acel Sam pe care îl aștepta toată lumea.
Astrid făcuse parte din toate astea. Iubire și toate alea. Era atât de siropos, dar
dragostea îl ajutase să nu dispere. Dragostea și slaba consolare că Drake murise, iar el
supraviețuise.
Iubire și răzbunare. Frumoasă combinație!
Și responsabilitate, înțelese el dintr-odată. Asta îl ajutase într-un mod foarte bizar,
faptul că puștii aveau nevoie de el. Faptul că era necesar.

Acum Astrid îi spunea că nu mai era nevoie de el chiar așa de mult. Și, apropo, nici
chiar așa de iubit nu mai era. Și consolarea că trupul lui Drake era zdrobit și zăcea sub
pământ? Dispăruse și asta.
Sam își scoase cămașa de pe el. Rana de la umăr nu părea a fi adâncă. Atunci când o
atinse cu degetul, ca să o examineze, simți ceva tare și rotund sub piele.
Apăsă cu degetele pe rană, încruntându-se de durere; strânse din ce în ce mai tare,
până când o bilă de plumb ieși din rana care acum sângera.
Se uită la bilă. Era dintr-o armă cu aer comprimat. Cam de mărimea unei bile BB,
dintr-un pistol cu gaz. O aruncă. Un plasture ar fi fost numai bun, dar trebuia să se
mulțumească doar cu spălatul rănii.
Începu să coboare panta, din nevoia de a face ceva și sperând să găsească ceva să
mănânce în băltoacele formate de maree între stânci.
Fu o coborâre anevoioasă. Nu era convins că, odată coborât, va mai putea urca. Dar
părea să aibă nevoie de efortul fizic pe care îl făcea.
„Aș putea sări în apă și înota, își spuse. Aș putea înota până n-aș mai putea.”
Nu-i era frică de ocean. Nu putea să facă surf și să-i fie frică de ocean. Putea să
înceapă să înoate și să ajungă în larg imediat. De aici nu erau mai mult de cincisprezece
kilometri până la bariera FAYZ. N-o putea vedea de aici, de obicei nu se putea vedea
decât în momentul în care ajungeai foarte aproape de ea. Era un zid cenușiu, satinat,
pseudo-reflectorizant, care păcălea ochiul. Din câte știau, era în formă de sferă, un dom,
deși arăta ca un cer obișnuit, iar noaptea puteau vedea ceva ce păreau a fi stele.
Se întreba dacă ar fi putut ajunge la zid. Probabil că nu. Nu mai avea aceeași formă
fizică de invidiat pe care o avusese cândva.
Probabil că, după un kilometru, doi avea să obosească. Dacă și-ar forța limitele,
poate doi kilometri sau chiar trei. Și apoi, dacă s-ar lăsa dus, oceanul l-ar purta în
adâncuri, l-ar înghiți. N-ar fi prima persoană căzută pradă Pacificului. Pe fundul
oceanului, de aici până în China, zăceau împrăștiate peste tot oseminte umane.
Ajunse la stânci și se aplecă stângaci să spele rana cu apa sărată.
Apoi începu să caute prin bălțile rămase în urma mareelor. Niște peștișori care săreau
sprinteni. Niște moluște prea mici ca să se mai obosească să le deschidă. Dar, după
jumătate de oră, adunase o mână de midii, trei crabi mici și un castravete-de-mare de
vreo cincisprezece centimetri. Le puse pe toate într-un ochi de apă. Apoi întinse palma
și trase suficientă lumină în apa sărată încât să o facă să fiarbă.
Se așeză pe stâncile alunecoase și mâncă tocănița din fructe de mare, luând atent cu
mâna câte o bucată din fiertura clocotită. Fructele de mare erau delicioase. Puțin cam
sărate, ceea ce avea să-i dea bătaie de cap mai târziu dacă nu găsea apă de băut, dar
delicioase.
Se simți mai bine după ce mâncă. Stând așa pe marginea apei. Singur, doar el. Nu era
nimeni în jur care să vrea ceva de la el. Nicio amenințare teribilă pe care s-o anihileze
în grabă. Niciun fel de detalii care să-i dea dureri de cap.
Dintr-odată, spre uimirea lui, începu să râdă.
Câtă vreme trecuse de când nu mai stătuse așa, singur, fără nimeni care să-l scoată
din minți?

„Sunt în vacanță, își spuse. Ei bine, am să-mi iau câteva zile libere. Nu, nu, nu voi
răspunde la telefon și nici nu-mi voi verifica e-mailurile pe BlackBerry. Și, dacă tot
suntem la capitolul ăsta, nu, nu mai fac găuri în nimeni. Și nici nu mai stau să mă bată
cineva de să-mi sune apa-n cap.”
Un afloriment ascundea Perdido Beach din calea privirii lui, ceea ce era foarte bine.
Putea să vadă cea mai apropiată dintre insulițele din zonă și, la nord, putea să distingă
limba de pământ care se întindea dinspre centrala nucleară.
— Frumos loc, spuse Sam, privind în jurul coronamentului pe care stătea. Dacă aș
avea niște cutii de suc într-o ladă frigorifică, nici că mi-ar trebui mai mult.
Gândurile îi zburară la Perdido Beach. Ce se petrecuse oare după incendiu? Cum se
descurcaseră cu Zil?
Ce făcea Astrid în momentul ăsta? Probabil că făcea pe șefa cu toată lumea, cu
obișnuita ei încredere în sine. Faptul că se gândea la Astrid nu-l ajuta foarte mult. Erau
două imagini în mintea lui care se luptau pentru supremație. Astrid în cămașa ei de
noapte, modestă până în momentul în care se întâmpla să ajungă în fața unei surse de
lumină, și atunci…
Sam își alungă din minte gândul acela. Nu-l ajuta cu nimic.
Și-o imagină pe cealaltă Astrid, cu expresia aceea batjocoritoare, rece și arogantă pe
care o avea la întâlnirile Consiliului.
O iubea pe prima Astrid. Astrid care îi ocupa gândurile și, câteodată, și visele.
Nu putea s-o sufere pe cealaltă Astrid.
Ambele Astrid erau frustrante, deși diferite.
Nu era ca și cum nu mai existau și alte fete frumoase în FAYZ, gata, mai mult sau mai
puțin, să se arunce la picioarele lui. Fete care n-ar fi chiar atât de moraliste, cu
atitudinea aia plină de aroganță și superioritate.
I se părea lui Sam că Astrid devenea din ce în ce mai arogantă. Devenea din ce în ce
mai puțin Astrid cea din visele lui și din ce în ce mai mult Astrid cea care voia să
controleze totul.
Bine, era șefa Consiliului. Și Sam fusese de acord că nu putea să se ocupe singur de
tot. Și nici nu voise de la bun început să fie cel care să fie responsabil de tot și de toate.
Ba, mai mult, se împotrivise unui astfel de rol. Astrid fusese cea care îl manipulase să
accepte genul acela de responsabilitate.
Și apoi tot ea a fost aceea care i-o luase înapoi.
Sam nu era cinstit cu el. Știa asta. Își plângea de milă. Știa și asta.
Dar ideea cu Astrid, până la urmă, era că răspunsul din partea ei fusese întotdeauna
„nu”. Nu față de o grămadă de lucruri. Și când lucrurile începuseră să degenereze, dintr-
odată erau responsabilitatea lui.
Ei bine, gata, nu se mai putea așa.
Nu se mai lăsa jucat pe degete de nimeni. Dacă Astrid și Albert voiau să-l țină pe Sam
în cutiuța lui, de unde să-l scoată și să-l folosească după bunul lor plac și apoi nici măcar
să nu-l lase să-și facă treaba, n-aveau decât să-și pună pofta-n cui.
Și dacă Astrid își închipuia că ea și micul Pete și Sam erau un soi de familie, numai că
Sam nu reușea niciodată să… ei bine, putea să-și pună pofta-n cui și în privința asta.

Pentru că altfel eram convins că am luat-o razna. Când apăruse bariera FAYZ. Și. îi spuse o voce crudă din mintea lui. — A fost puștiul ăla. Pentru o vreme. palmierii creșteau înalți. șopti Sanjit. Dar la margini mai era încă pădure virgină de stejari pitici. Era posibil oare? Era posibil ca Astrid cea arogantă. Cei doi erau pe stâncile de deasupra terasamentului. Pe insulă era construită o mică pistă de aterizare destul de mare pentru avioane particulare. Nu știu cum. În cazul ăsta. când acțiunile lui îi aduseseră porecla de Sam. Fusese alergic la tot ce însemna responsabilitate. Gândul îi dădea o stare de liniște. Dar se îndepărtase imediat de acea imagine. Era singurul loc în care paparazzi nu-i puteau ajunge. În zilele pășunatului. Și chiar și după venirea barierei FAYZ. Sau pentru că e autoritară. n-am nimic împotrivă să redevin Sam cel dinainte. manipulatoare să fie motivul pentru care el era Sam Eroul? Dăduse dovadă de ceva curaj și înainte. apoi hotărâse că era nebunie curată când își dăduse seama că grinzile de susținere erau mâncate de cari și furnici. el era un puști ca oricare altul. deasupra bolovanilor rostogoliți. cei doi verificaseră fiecare centimetru de insulă și nicio piatră nu rămăsese neîntoarsă. asta e. făcuse tot posibilul să se retragă din nou în anonimat. era și helipadul. În alte părți. Choo. — Mda. tot trebuie s-o faci. să se distreze. Și. Pentru ea o făcuse. frustrantă. clătinându-se în bătaia vântului. mahoni și chiparoși. Sanjit văzuse rămășițele sfărâmate ale dispozitivului. a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a evita rolul pe care voiau alții să i-l bage pe gât. Ai fugit din cauza lui Drake. — Nu e decât o scuză. în fort. și o grămadă de specii de arbuști înfloriți. când simțise că o pierduse. N-ai fugit pentru că Astrid nu vrea să se culce cu tine. se gândise că ar fi putut să încerce să se balanseze deasupra apei. mărturisi Sam oceanului. El a făcut-o. la suprafață. • — Mă bucur că ai văzut asta. Dar nu existau niciun fel de plaje pe insula San Francisco de Sales. păstorii coborau animalele în coșuri de nuiele. eroul din autobuz. Nicio ieșire convenabilă. Insula era aproape de nepătruns. „N-ai fugit din cauza asta. el devenise un erou. . Indiferent de ce se întâmplă cu tine și cu Astrid. dar el a făcut-o. motiv pentru care o și cumpăraseră părinții lui adoptivi. Pentru ea. La momentul disparițiilor și la scurt timp după. cui îi pasă. Până când imaginea lui Mână-Bici ieșea. spuse Sam cu voce tare. spuse Virtue. Devenise un mare erou datorită lui Astrid. Dar apoi a apărut Astrid. Trebuia. Apoi i se năzări un alt gând. Mare parte din insulă fusese defrișată încă de pe vremea când se creșteau oi și capre acolo. să-l înfrunte pe Drake. încetase să mai fie omul ăla. Vulpile încă mai vânau în pădurile astea. băiatul. bolborosind. unul care îl zgudui din temelii.” — E. indiferent de ce se întâmpla. spuse el stâncilor și valurilor.

în căutarea fraților și surorilor sau a prietenilor. pentru că rămăseseră pe drumuri veniseră la grădiniță căutând adăpost și fuseseră puși la treabă. nu mai există nici televiziune. continuă Virtue și deja începea să-l calce pe nervi pe Sanjit. Replicile cu mai mult înțeles sunt specialitatea ta. dacă își întorcea capul prea repede. Sanjit crescuse pe străzi cu tot felul de escroci. cum era cazul unuia dintre ei. atâta tot. Sau către casele care. — Dar când se va întâmpla asta? mormăi ea. Aveau să treacă ore întregi până ajungeau unde era iahtul naufragiat. hoți de buzunare. Dar nu credea că acum fusese martorul unei iluzii. iar. Toți adulții. nu se poate. trei copii care fie fuseseră trimiși acolo. Era pregătit să accepte faptul în sine și să meargă mai departe. Virtue cel dintotdeauna reveni. nici avioane pe cer. pe margini totul devenea strălucitor ca un neon. John aruncă o privire spre cei trei asistenți. Acum numărul copiilor începea să scadă. răpiți și adoptați pentru a doua oară. Îl răsturnă. ceea ce era bine. Mary știa că. nici radio. — Se duc spre est. noi am mai trecut prin asta. De două ori. În momentul acela. fie. singuri sau câte doi. din ce auzise Mary. Wisdom. reguli noi. Când îl scutură. Vedea totul în ceață. Era departe de insulă. pentru că unii plecaseră. Îl deschise și se uită înăuntru. — Da. spuse Sanjit. Îl bătu pe Virtue pe umăr. n-ar fi trebuit să lase pe nimeni să plece. Numai că de data asta nu ne-au adus în America. — Nu este posibil. Virtue clipi o dată. nu prea are niciun sens și nici nu prea contează. Vederea ei era ciudată. — Mda. frățioare. În timpul nopții și al dimineții populația grădiniței depășise dublul numărului din ziua precedentă. • — Puteți să aveți voi grijă de copii un minut? întrebă Mary. cel mai probabil. Încă nu ți-ai dat seama că nu mai suntem pe tărâmul posibilului? Am fost furați. admise Sanjit cu un rânjet mulțumit. — Nu. pricepi? Lume nouă. ce ne facem? — Orice trebuie să facem. — Choo. constată că era gol. dispar într-o secundă. — Frumoasă replică. era convins că tot ce văzuse era real. chiar ni s-a mai întâmplat o dată. comentă Sanjit. ai dreptate. Din păcate. Sanjit observase la Virtue că nu se adapta rapid la circumstanțe noi și neașteptate. nu-i așa? Deci. încercând să se concentreze. Tot gol. îndreptându-se spre est. Căută și-și găsi flaconul cu pastile. magicieni și alții care se ocupau cu trucuri și iluzionism. — Cum a reușit să facă asta? întrebă Virtue. spuse Virtue. Nu până nu se asigurau că erau în siguranță. Nu știu unde suntem sau ce se întâmplă. până la unul. într-un fel. Barca pornise iar la drum. Dar. Încuviință din cap. nu mai existau. ca să supraviețuim. Probabil de la somnolență. . Clipi de câteva ori. fie pentru că le venise rândul. nu mai sunt bărci și vapoare în larg. Ca scoasă dintr-un film. — E imposibil.

jos. — Ce? întrebă John. La un moment dat. lucrurile nu arătau prea diferit de cum erau ele de obicei. dar John nu păru să bage de seamă. John se dusese mai devreme într-un tur cu ei. Mary se opri la primărie. pentru a lua o hotărâre în organizarea și planificarea lucrurilor. Înainte. nu acum. Avem nevoie de mâncare de două ori mai multă ca înainte. Îi ține pe copii calmi. Ar trebui să-ți iei și tu un câine pentru grădiniță. Miroseau diferit – fum și miros înțepător de plastic topit. a venit la mine țipând despre prietenul lui. — Folosește o parte din mâncarea din rezerva în caz de urgență. — Îmi pare rău că trebuie să te întreb. Asta și mormanele de resturi care își ițeau capul de după McDonald’s. singura mărturie a dezastrului era vălul de pâclă maronie care plana deasupra orașului. Lana se uită în sus la ea. Avea nevoie să poarte o discuție cu Dahra. Vorbeam singură. Nu. spuse Mary. Nici nu voia să se gândească la ce se întâmpla acolo. Trebuia să o întrebe ceva. Nu. desigur. sau pe oricine care răspunde. Altceva. dar Mary putea auzi gemete de durere venind din infirmeria de la subsol. Justin. Nu se poate altfel. pentru că știu că ai avut o noapte grea. — Înăuntru. spuse Mary. gândindu-se că poate va găsi Consiliul muncind din greu. Când îl terminase? Nu-și aducea aminte. Îi ajută pe copii să… îi ajută. Ah. — Arsuri. încruntându-se de parcă era tot ce putea ca să fie atent la ea. — Unde e Patrick? întrebă Mary. știi. spuse Lana. — Și? Cum a fost noaptea ta? — A mea? Oh. Înainte să… facă ceva. Dar unul dintre copiii mei. Să ia ceva înainte ca depresia să pună iar stăpânire pe ea. Să vadă ce medicamente mai avea. — Nimic. Bestia depresiei probabil că venise s-o atace și încercase să lupte împotriva ei cu ultimele medicamente. să nu bage de seamă prea tare că au degetele arse. Lana încuviință din cap. dar dacă el se întorsese însemna că se întorseseră și ceilalți. pe treptele primăriei. Dahra ar da-o afară. nu de medicamente. . — Da. Chiar dacă nu i-ar fi luat Dahrei mai mult de câteva secunde să-i dea un Prozac sau orice altceva ar fi avut. fumând o țigară. În apropierea pieței. Fata avea mâinile pătate cu roșu. nu prea grozavă. care stătea afară. Mary aproape că se ciocni de Lana. Nu mai avem apă. spuse ea tare. Trebuie să-l găsesc pe Sam sau pe Astrid. La prima vedere. Durează mult până se vindecă. Urâtă noapte! Urâtă de tot. Și am nevoie de cineva care să… știi tu… Își pierdu șirul gândurilor. Plecă înainte ca John s-o poată întreba ce-ar fi trebuit să facă să înmulțească patru cutii de amestec de legume și o pungă vidată de mazăre uscată și condimentată ca să potolească foamea a treizeci-patruzeci de copii flămânzi. cu o voce nedeslușită. Nimeni nu mai avea apă de irosit ca să spele sângele de pe mâini. Nu era nimeni în birouri.

Am auzit chestii și mai nebunești de la copii. — John? Mary fu surprinsă. ghici ce făcea Sam acu’ vreo două zile? Vine la mine. . la Clifftop. — Mai nebunești? — Îți aduci aminte de Brittney? Fata care a murit în lupta aia mare de la centrala nucleară? Care a fost îngropată chiar acolo? Lana indică locul cu țigara. Bineînțeles că Tămăduitoarea putea să aibă tot ce-și dorea. — Probabil că nu întotdeauna ce e mort rămâne mort. Era un semn de bunăstare. — Artful Roger? O să supraviețuiască. Mary simți un fior pe șira spinării. la câteva ore mai târziu. eu? Ce știu eu? Nu sunt eu cea care are un frate în Consiliu. Despre ce vorbești? Din subsol se auzi un geamăt puternic de durere. Inima îi bătea. — Lana… spune-mi ce știi. Dar observă expresia de îngrijorare de pe chipul lui Mary. Mary așteptă ca Lana să mai adauge ceva. Dar tot ce-am avut timp să fac a fost să nu-l las să moară imediat. — Caine? Dar asta e nebunie curată. Nu putea. — Și chestii și mai nebunești de-atât. și mă întreabă dacă nu cumva am primit vreun telefon de la gaiafag. Apoi un alt puști. — Ce tot spui acolo. Mary rămase încremenită. mi-a spus că Howard le-ar fi zis să răspândească vestea că oricine spune că a văzut ceva ieșit din comun aiurează sau minte. zise Mary. Nu voia să întrebe. — Păi depinde pe cine crezi. dar gura ei încurcată era uscată. Lana râse. Pe chipul Lanei nu se mișcă niciun mușchi. spuse Lana. probabil. Lana? încerci să… ăăă… îmi spui ceva anume? — Un puști mi-a zis că Astrid i-a spus să răspândească zvonul că Orsay vorbește numai tâmpenii. — Între timp. — Știe careva ce s-a întâmplat? Buzele și limba lui Mary erau năclăite. — O să trăiască. Voia cu disperare ca Lana să-i explice ce voise să spună despre Orsay. Lana ridică din umeri. Sunt copii care spun că umblă prin zonă. nu? — Nu e așa de mare nebunie. Își aprinse încă o țigară din chiștocul celeilalte. dar fără haz. Alții spun c-ar fi fost Caine. Unii copii spun că a fost Zil cu idioții lui. — Cine. Mary se întreba dacă ar fi trebuit să râdă.Roger. — Brittney? spuse Mary. într-un fel. iar capul îi pocnea de durere. Și puștiul îi zice lui Howard „adică ce ieșit din comun?” Pentru că orice în FAYZ e ieșit din comun. dar trebuia. Țigările erau greu de găsit în FAYZ. spuse Lana. Mary încercă să spună ceva. Cine avea să-i spună ei nu. Lana aproape zâmbi. Va trebui să petrec mult mai mult timp cu el înainte să poată să mai deseneze ceva.

Se întâmplă ceva foarte. privind-o pe Mary cu mare atenție. Orice. În mintea mea. Tot ce-i veni în cap lui Mary să spună era: — John e membru al Consiliului. Întreabă-l pe fratele tău. Lana continuă: — Vezi tu. — Sunt prea obosită ca să mă apuc să mă joc de-a ghicitul. Te gândești vreodată ce se întâmplă dacă bariera asta cade mâine? Asta ar fi bine pentru tine. ce voia el să știe. spuse Lana. În lumea reală sunt doar niște copii ca oricare alții. Lana. N-a murit. Mary așteptă. spuse Lana. Mary”. Pentru că eu? Eu nu știu. Ca și cum aștepta ca ea să spună ceva sau să reacționeze într-un fel sau altul. dar cu o lipsă de convingere de care până și ea era conștientă. Așa că poate te duci la el să-l întrebi ce se întâmplă cu adevărat. Lana trase adânc aer în piept și se uită îndelung la sângele care i se uscase pe mâini. ca și cum atunci îl observase prima dată. în același timp. Lana se îndreptă de umeri și se porni înapoi spre iadul din subsol. L-ai văzut și tu. Era acolo. — John nu m-ar minți niciodată. nu e. foarte rău. dar Lana deja îi citise expresia. Și acum? Jumătate din oraș e scrum. Puteam să-l simt cum… mă folosește. Sam și Astrid. Știi? N-a dispărut nicăieri. Lana rămase tăcută. spuse ea. de fapt. — Aha. Lana dădu o singură dată din cap și coborî scările. Părea rușinată. Iar apoi privirea îi scăpără de mânie. și Albert. și Albert? Aici toți sunt cine știe ce mari oameni. și Caine fură nu știu ce barcă și pleacă în larg. Dar ar fi bine și pentru Sam și Astrid. — Ține minte un lucru: FAYZ e o chestie foarte lucrativă pentru unii. „Concentrează-te. își spuse. — Nu înțeleg. iar. Lana! Lana se ridică în picioare. Desprinse o parte din el cu unghia de la degetul mare. Gaiafagul. — Ei bine. cu mine. — Exact. el e în cârdășie cu toți ceilalți. Ție ce-ți spune asta? Mary oftă. era dacă era cu adevărat mort. . — Ah. copiii din Consiliu le spun celorlalți să se ducă și să arunce cu rahat în Orsay și să se asigure că nimeni nu crede că ceva ar fi în neregulă. Dacă era într-adevăr distrus. La jumătatea drumului se întoarse și-i spuse: — Am uitat să-ți mai spun un lucru: puștiul ăsta? Mi-a spus că Brittney nu e singura persoană declarată moartă care se plimbă printre casele incendiate. Ceva se întâmplă. Și ghici ce? — Nu știu. Sau să nege. — Nici eu. Mary nu avea ce să-i răspundă. Își aruncă țigara. spuse Mary. Jenată. Încerca să nu trădeze niciun fel de sentiment. Bine pentru majoritatea. Sam mă întreabă dacă nu cumva gaiafagul e același balon de dragoste dintotdeauna. După un moment.

Lana îi spusese că se folosise de ele. Oare Lana chiar nu vedea? Sau refuza să vadă? Dacă era adevărat că Brittney era vie și că Drake era viu și el. Întunericul. Mary doar auzise despre el de la alții. . Ca poveștile despre baubau. atunci Mary putea ghici cu ușurință în ce fel folosise gaiafagul puterea Lanei.

lângă el. mormăi Astrid. Din biroul ei de la primărie. — L-ați adus sub control? Dar Edilio nu mai era în stare să-i răspundă. Erau câteva etaje între ea și spitalul improvizat. Jos. era scârbită de ea însăși. Dar. Dar. — Mda. 17 minute Astrid așteptase toată noaptea ca Sam să se întoarcă. păi el e motivul pentru care n-a ars tot orașul până în temelii. în timpul nopții. Totul duhnea a fum. Jocul era pe podea. Așteptase toată dimineața. Pe micul Pete. Dar nu erau destule. dar o coloană de fum continua să se ridice. — Nu știu cu cât îl plătiți pe băiatul ăsta. Se uită la Edilio. Stors. micul geniu. așteptând-o pe Lana să îi vindece. își pierduse aroganța pe undeva. Părea că avea să ajungă în piața centrală mai mult ca sigur. micul geniu. întinzându-se lat pe podea. văzuse focul întinzându-se pe Sherman. Era aproape de nerecunoscut. Dahra Baidoo administra câte un ibuprofen ici-colo și paracetamol expirat copiilor cu arsuri. da: Astrid. cu o pătură jerpelită aruncată peste el. și Orc. . Astrid îngenunche lângă capul lui. Astrid putea să audă de-acolo țipetele de durere. Micul Pete era adormit într-un colț. apoi pe strada Grant și acoperind două cvartale de pe Pacific Avenue. Șefa Consiliului. și asta trebuia s-o recunoască. care a lăsat jumătate de oraș să ardă din temelii. Astrid simți un val cumplit de scârbă inundând-o. dar oricât ar fi nu e destul. fără niciun strop de vlagă. unul câte unul. Howard apăru după el. Era furioasă pe Sam. cum o cheamă? Ah. spuse el. la subsolul primăriei. Cândva. murdar. — Ce mai geniu. și Jack. Era negru de funingine. ca și cum asta avea să rezolve ceva. Și Ellen. a fost ideea ei. ghemuit ca o minge. într-un scaun. — Cred că am reușit. prăfuit. printr-o atingere a mâinii. cu hainele atârnând zdrențuite. Consiliul orașului. Scârbită cu disperare de a fi Astrid. de parcă ar fi fost perfect de acord. Scârbită de tot și de toate. — N-o face pentru bani. arătând cu bărbia spre Edilio. coborând spre vest. spuse Howard. Acum flăcările erau stinse în mare parte. Era inconștient. și se cufundă. încuviință din cap. într-o formă ceva mai bună. marșul flăcărilor se opri. Astrid. pe Sheridan. condus de blonda aia. în sfârșit. • TREIZECI ȘI UNU 9 ore. spuse Astrid. El și Dekka. cu toată greutatea. în cea mai mare parte. clătinându-se pe picioare. Furioasă pe întreaga lume din jurul ei. cu zgârieturi și tăieturi murdare. Edilio intră pe ușă.

Astrid nici măcar nu voia să întrebe. Ceva la sunetul acela o făcea pe Astrid să vrea să plângă. Sam dorise să- i distrugă pe cei din Human Crew. — Nu l-am văzut. Howard râse batjocoritor. Era o chestie din stofă foarte țipătoare. — Care-i restul poveștii? Howard oftă. Astrid își împreună mâinile. De ce? De ce? Privirea i se îndreptă spre micul Pete. spun că a fost Caine. Se duse apoi în sala de conferință și se întoarse cu o pernă de scaun. spuse Howard. — Caine? Ochii lui Astrid se micșorară. încercând să nu sară calul de tot. dar slab mort și purtându-se ca un nebun. Caine a furat două din bărcile de urgență azi-noapte. — Evident că Zil. — Și asta încă nu e totul. spuse o voce. — Mersi! Treaba asta îți provoacă sete. Sam îi ceruse mână liberă să se ocupe de Zil. Și acum subsolul era plin de copii răniți. Niște povești nebune de tot. — Nu. Astrid găsi o haină în dulap. dar nu se putu opri. spuse Howard. Și orașul arsese. jucând jocul lui mort. diavol cu coarne și tot tacâmul. sau azi-dimineață. un gest de rugăciune și disperare. Depinde cum socotești. care bău dintr-o înghițitură. — Toată noaptea au venit copii de peste tot. — Zil e capul răutăților? îl întrebă Astrid pe Howard. — OK. Caine? Aici? În Perdido Beach? Dar asta e nebunie. Albert intrase în cameră neobservat. De aproape chiar. Alții. Ai niște apă? — Mă duc să aduc. Pe bune. Băi. Edilio sforăia încet. pe care o strecură sub capul lui Edilio. Păi sunt unii puști care zic că l-au văzut pe Satana. probabil că era acolo încă de pe vremea primarului dinainte. Albert se așeză pe scaunul de pe care se ridicase Astrid. Și cei care fuseseră doar răniți erau norocoșii. orice fel de explicație. Albert își drese vocea și se foi în scaun. zise Albert calm. nu e nebunie. nici nu mai știu ce e adevărat și ce nu. Simțea o dorință extraordinară să cadă în genunchi și să ceară o explicație lui Dumnezeu. Îl înveli pe Edilio cu ea. dar hotărât. Astrid îl oprise. — Sam? Howard clătină din cap. — Spune-ne câteva dintre poveștilor lor. stând liniștit. Astrid își încleștă pumnii. târziu. — Poftim?! . Quinn l-a văzut și el. Găsi vasul cu apă și turnă un pahar pentru Howard. foarte devreme.

explică Howard. în timp ce se îndepărta de țărm. Și Caine? Hai s-o spunem p-a dreaptă: el e un fel de prințul Charles al mutanților. vrând să dea o mână de ajutor. făcând pe nebunul sau poate scăpând frâiele unei situații care și așa ieșise de sub control. Era mai bine. — Ai pierdut o bucată. Nu era o coincidență. Erau morți de foame. Cel mai probabil. renunță la idee și se lăsă pe spate. A venit când focul era în toi și totul era confuz. Iar în mintea lui Astrid era imposibil ca cel mai puțin inteligent dintre ei să fie cel care deținea controlul. răspunse Edilio. — Zil îi urăște pe mutanți. simțindu-se penibilă doar gândindu-se la asta. Caine trebuie să fi fost în spatele chestiei ăsteia. Iar Quinn zicea că el e de părere că au cam luat-o razna. înainte ca Howard să poată să continue. Țipătul exclamativ îl făcu pe Edilio să tresară. Dar inteligent nu era. Părea surprins și confuz să se trezească pe podea. Dar nu era adevărat. sperând că asta avea să transforme cuvântul din blasfemie într-o binecuvântare. spuse Albert. evident. Nu și cu Caine implicat în toate astea. — Caine l-a omorât pe Hank. parcă. Își făcu cruce repede. Undeva. asta e chestia care îl animă pe el. N-aveau unde să plece. poanta nu mai are niciun sens dacă trebuie s-o explic. spuse Albert pe un ton calm forțat. Astrid simțea cum se face sloi de gheață. Caine și Zil au plănuit asta împreună. Probabil că mai sunt și alții. — Ce-ai făcut cu ei? Albert ridică din umeri. Oftă din greu. Quinn și oamenii lui tocmai se întorceau. — Sam fiind regele. spuse Howard. și iată-l pe Caine. spuse Astrid. Albert începu să culeagă foarte insistent scame inexistente de pe pantaloni. Nu. n-o să știm niciodată sigur. se pare că înțelegerea lor a picat. spuse Astrid. N-avea cum să fie o coincidență. Un ticălos malefic și pervers. Zil era un derbedeu. Albert ridică o sprânceană. Își șterse . — Da. și-l închipuise pe Zil pierzându-și mințile. Dar nu inteligent. care exploata diferențele între mutanți și normali. OK. Poate viclean. — Plus că. — Caine și Zil. Încercă să se ridice. — I-am lăsat acolo. Furaseră deja una dintre bărci. Quinn i-a scos din apă pe câțiva dintre puștii lui Caine. — Plus că… vru Albert să continue. Nu. Caine nu-și pierdea controlul. Nu e nicio îndoială că a fost Caine. — Dumnezeule! spuse Astrid. — Zil și Caine. În timp ce Albert le povestea detaliile. spuse Howard. cu o mână de golani de-ai lui. în mintea ei. sprijinit de birou. dacă punea numele în ordinea asta. Hank era cel care trăgea cu arma. Edilio clipi ca o bufniță. Caine era cel inteligent. Caine plănuia atent. În același timp Howard spuse și el: — Plus că… Edilio se trezi brusc. Pentru că puștii lui Zil au început să țipe la Caine. Doi de care știm noi au pierit în incendiu. Câți copii au murit azi-noapte? — Cine știe. Fusese plănuit. apoi oftă. Se uită în jur la ceilalți și-și frecă fața cu mâinile.

Astrid își dădu seama că Albert și Howard se uitau țintă la ea. Howard râse tare și îndelung. Așa putem să mai tragem de timp puțin. Orc. nici măcar el. spuse Astrid. ascultându-i pe copii urlând. Dekka e scoasă din ecuație. și Jack. . Putem să stăm degeaba. cel despre care lumea crede că e un fel de monstru. Tot ceea ce spusese Howard era adevărat. Și s-a ars rău la o mână. — Da. Edilio nu mai e în stare de nimic și are tot dreptul să fie în halul ăsta. spuse Edilio. ca și cum abia acum își dădea seama. El nu mai putea să îndure. I-am spus să se ducă la Dahra. Nu mai pot să sap morminte. hai să-l aducem aici pe John. Nu zău? Unde ai fost azi-noapte. Howard. Nimeni nu-i răspunse. iar Edilio și Orc chinuindu-se să facă ceva. Lana o va… știi tu… când va termina cu… o. Howard râse jalnic. Pentru un moment. văzându-i pe copii alergând răniți. N-a mai rezistat mai mult de-atât. Edilio se ridică în picioare și puse un braț în jurul lui Howard. Nu mai putea să respire. Obosită și bolnavă. — Ce? sări Astrid la ei. — Da. Nu mai putea… dar a făcut-o oricum. sunt foarte obosit. panica amenința să o copleșească. Ar trebui să-l chemăm pe John. Howard nu se împotrivi și apoi făcu ceva ce Astrid nu crezuse vreodată că o să vadă. iar celălalt cu un zâmbet disprețuitor și obosit în același timp. îmi pare rău. — Suntem pe cale să ne prăbușim. spuse el și începu să plângă din nou. la ce noapte a avut. să nu facem nimic încă puțin. ha? Și el e în Consiliu. — Unde e Dekka? întrebă Astrid. Dacă Drake era viu… dacă Caine era în cârdășie cu Zil… — Unde e Sam? întrebă Edilio dintr-odată. Doamne. sufocându-se cu fum. nu? Nu vă uitați ca și cum e doar treaba mea. Orc. să îndure ce s-a întâmplat? urlă Howard. — La subsol. și Orc. OK? Eu nu mai pot. — Poate ar trebui să-l chemăm pe John. Altcineva va trebui s-o facă. spuse Albert. Și tu unde erai. Orc. — Bănuiesc c-ar fi cazul să spun și asta. Și mulți au văzut-o pe Brittney. zise Howard. Dar ea e bolnavă. Astrid găsi un scaun și se așeză. Tăcerea se lăsă între ei după acea declarație. — Să mă calmez? Howard sări în picioare. Nu-i pica bine să-l implice pe puști în toate astea. Și voi sunteți în Consiliu. speriați. Dar nu avea cum să ignore cele spuse. A muncit îndelung. — Calmează-te. plânse în tăcere. cu sughițuri. și Dekka scuipându-și plămânii și Jack plângând și… Știi cine n-a mai putut. Și ea. cel care nu se teme de nimic. Îmi pare rău. dar era membru al Consiliului. După asta. Albert? Îți numărai banii? Dar tu Astrid? Te rugai la Iisus? Gâtul lui Astrid se contractă. Sammy a dispărut.lacrimile. Albert? Ha? Pentru că nu te-am văzut acolo. unul cu o intensă curiozitate. pe străzi. să fugă și să nu se uite înapoi. Voia să fugă din cameră. șopti Astrid ca pentru sine. Howard își îngropă fața în umărul lui Edilio și plânse. Unii copii spun că l-au văzut pe Drake.

• Diana se aplecă mult peste bord și își cufundă capul în apă. Animale bolnave. încât își dori să vadă și să rămână acolo. usturând- o. pentru că aveai nevoie de ceva în tine ca să poți produce lacrimi. ca Jasmine. Pentru că ar rămâne singur. Muștele își găseau perechea. De ore întregi. palidă… Dar nu. Dar acum… acum ea trebuia să le ia. Ideea era că… Panică bruscă! Își scoase capul din apă și trase aer în piept. pentru că. El ar fi ridicat-o din apă. ei bine. — Nu știu ce să fac. în adâncuri. plutind spre ea din adâncuri. evident că nu. ca Mountain Dew. cruzi și reci amândoi. Să alunece în apă. Cum putea ea să iubească pe cineva ca el? Cum putea el? Printr-un proces de eliminare? Niciunul din ei nu putuse găsi pe altcineva? Până și cele mai urâte și mai îngrozitoare specii își găsesc perechea. Nu știu. Sau ar putea să-și țină capul sub apă și să respire adânc apă în piept. Ei doi.Putea să vadă adevărul reflectat în expresia șocată de pe chipul lui Albert. învârtindu-se în jurul bărcii. Fusese acolo când se întâmplaseră toate. fără lacrimi. până când Caine n-ar dispărea și atunci oricum nu i-ar mai rămâne nimic altceva de făcut. cine mai știa? Probabil. Nu s-ar putea îneca. evident. atunci își dădu seama șocată. nu făcuseră nimic în timp ce alții se chinuiseră până la epuizare. ținu ochii închiși. Dar nu ea fusese aceea. trase din nou aer și începu să plângă cu fața în mâini. cei deștepți. Apa era spumă verde. Se întreba dacă Jasmine ar putea să vină. cei inteligenți. Se înecă. Și că acum era momentul ca ea să ia atitudine. . ca un ceai verde răcoritor. oricât îi displăcea să recunoască. Își deschise ochii. cu fața umflată. Perverși. Unde era Sam? Atunci o lovi. verde ca un lichior. Dar durerea aceea era una nouă și o bucura. Apa sărată o irită. N-ar dura mult. numai pe el îl mai avea. Oare asta simțise Sam? Oare așa se simțise de la bun început? Toate privirile ațintite asupra lui? Toată lumea așteptând ca el să ia o hotărâre? Chiar și când oamenii se îndoiau de el și îl criticau și îl atacau? I se făcu rău. La început. și ai justiției. spuse Astrid. Nu ea luase toate hotărârile alea. Astrid se gândise că treaba ei era să pună ordine în haos odată ce noaptea terorilor se termina. Oare asta ar fi fost suficient? Sau ar fi sfârșit prin a se îneca și vomita? Caine n-ar lăsa-o să se înece. aroganți. Apa care curgea din păr era pe post de lacrimi. Viermii. Ore lungi ca săptămânile când ești flămând și ars de soare și când setea urlă la tine să bei. Acum era momentul în care ea să arate că putea să facă ceea ce era necesar. Asta se întâmplase demult. Era mult prea slăbită ca să înoate multă vreme și apoi ar fi alunecat în jos. intenționând să-și scoată imediat capul. atât de rece în jurul capului. de îndată ce avea părul ud. Ei doi. să bei din apa aceea frumoasă. Tot ce trebuia să facă era să-și dea drumul. Dar mângâierea răcoroasă a apei în jurul urechilor și a scalpului era atât de plăcută. apărătorii adevărului și ai dreptății.

Diana. Poate. Chiar și viața asta. suntem pe roșu. imposibile. nicio bucată de pământ pe care să acosteze. Cincisprezece. nu mai am avem nimic. lângă ea și i-ar fi spus. Ia uitați-vă la asta. frate. N-ar face-o încă. — Tyrrell. . dar cam de cinci ori mai mare în partea de sus. O aruncă spre stâncă. de fapt. Diana se întrebă dacă nu cumva își crăpase capul. spuse Tyrrell. Barca se întoarse leneș spre stâncă. Nu. Motorul se împotmoli și dădu câteva rateuri. La un moment dat. care dispăru la jumătatea zborului. trimițând un șoc de-a lungul corpului bărcii. În direcția aia. Motorul muri. dar împroșcă și el apă foarte aproape de stânci. Baza deschizăturii era însă sufocată de bolovani. Caine întinse mâna și-l aruncă pe Bug. Nu-i păsa nimănui. Doar șase metri. Dar apoi o văzu și ea. Caine privea cu atenție țărmul insulei prin dreptul căreia treceau. Nu băgă nimeni de seamă. dacă ar fi apărut cineva. Barca începu să piardă viteză. apasă butonul ăsta și… uitare… Nu. Pluti în derivă. unul dintre ei s-ar fi putut urca pe mormanul de bolovani până la marginea de sus a stâncii. eram sigur! Barca se mișca în continuare spre deschizătură. asta era nemaipomenit când se gândea la asta. Încă ar alege să trăiască. — Băi. Nu e ca un soi de intrare? Caine își făcu mâna streașină și privi cu atenție. creând o deschizătură strâmtă. Nu puteau face nimic în privința asta. spuse Penny. o canelură în stâncă. ca prin minune. uite. pe bune. învârtindu-se și țipând prin aer. Fata zbură. O deschizătură. aterizând la câțiva metri de cel mai apropiat dintre bolovanii prăvăliți. Diana se întrebă dacă nu cumva aveau să intre în peretele de piatră. dacă barca ar fi putut acosta. adică. Nu erau prea departe de stâncă și nu le luă mult să-și dea seama că ceea ce părea la prima vedere o peșteră era. Nu era timp să vadă dacă era bine sau nu. Atât de aproape! Doar zece metri. Soarele bătea în capul Dianei și. — Probabil doar o peșteră. nu mai mult de cinci-șase metri lățime la bază. Caine își întoarse privirea lipsită de expresie spre oamenii lui. Nu era niciun fel de plajă cu nisip. o parte a stâncii se prăbușise. nimic mai mult decât un spațiu întunecat într-o stâncă gălbuie. — Hei. Își întinse mâna. Tyrrell verifica agitat rezerva de combustibil la fiecare două secunde. Stâncile erau abrupte. Și totuși. împroșcând apă peste tot. și deschizătura se îndepărta din ce în ce. Chiar dacă însemna să-și petreacă zilele și nopțile cu ea însăși. scăldată în razele soarelui. și Penny se ridică de la locul ei din barcă. Tyrrell înjură furios și spuse: — Eram sigur. Nu.

Se apropia de limita lui. Tyrrell și Paint nu aveau niciun fel de puteri. Simți cum o mână gigantică. Mergea alunecând. scăldată de razele soarelui și care părea la milioane de kilometri depărtare. strângându-se pe ea. Oricum… Diana știa ce însemna acel „oricum”. Picioarele săpând în pietrișul care fugea de sub ea. acoperindu-și tâmplele. dar. în același timp. Adâncă și rece. se avântă cu viteză în aer. apa înspumată. Diana își duse mâinile la cap. triumfător. — Care era distanța la care putea Caine să arunce o persoană de douăzeci de kilograme sau de treizeci și cinci sau de patruzeci și cinci cu oarecare acuratețe? se întrebă Diana. Nici măcar când stâncile veniră în viteză spre ea. două voci mâțâitoare de băgat în seamă. toate într-o fracțiune de secundă și apoi plonjonul. în larg. Diana se luptă să se elibereze. ștergându-și apa din ochi și încercă să se concentreze să vadă ce s-a întâmplat cu barca. invizibilă o prinse puternic și apoi. neluând seama la zgârieturi și tăieturi. respirând din greu. nu ne poți lăsa aici! — Poți să ajungi până la ei? întrebă Diana răgușit. o avertiză el. — Protejează-ți capul. ud și epuizat. spre un loc mai uscat. dintr-odată. surprinsă de puterea cu care se lupta. Avea să intre cu capul în ele și sub nicio formă n-avea cum să supraviețuiască. — Prea departe. Nu putea să țipe. Zgârie stânca. Se afla pe un recif mic. gravitatea își făcu treaba și traiectoria ei dreaptă se transformă într-un arc îndreptat spre pământ. țipând. Caine scutură din cap. în picioare. Erau doar încă două guri de hrănit. învăluind-o. Hainele o trăgeau la fund. aproape vertical. de cât de mult voia să ajungă la suprafața strălucitoare. împletindu-și degetele pe după ceafă și strângând puternic brațele. spuse Caine. Dintr-odată fu ridicată în sus și la suprafață de la brâu în sus. trăgând adânc aer în piept. prinzându-i brațele și picioarele ca-ntr-o cămașă de forță. — Ia-mă de-aici! Ia-mă și pe mine de-aici! — Caine. Stâncile. Simți o durere ascuțită și puternică în umărul care venise în contact cu stâncile. apa sărată îi intră în gură. — Ar fi mai bine să ne apucăm de urcat. Diana auzea voci strigându-i numele. Apoi împinse în mâini și se ridică pe stâncă. Bâjbâi cu amândouă mâinile în timp ce se sufoca. Dar. Privirea Dianei o surprinse pe cea a lui Caine. Era deja departe. în cele din urmă. Caine ajunsese deja la mal. genunchii julindu-i-se de un strat de mâl și pietriș umed. Barca plutea în continuare în derivă. Clipi. Nu puteau să-i fie utili lui Caine în vreun fel. Tyrrell și Paint. O să . Bătu din picioare să se ridice. Eu pot să ajut la nevoie. Așteptă un moment.

spuse Diana. sus? întrebă Penny. . Și nici cu ce pleca. privind spre vârful stâncii cu nostalgie. — Ar fi bine să fie.reușim. — Și o să avem mâncare și de toate acolo. Nu avem unde să plecăm de-aici.

— Petey. • TREIZECI ȘI DOI 8 ore. Micul Pete se uită la ea ca și cum nu era convins dacă ea era acolo într-adevăr sau era doar o iluzie. îmi pare rău tare. așa. plânse Astrid și îl trase mai aproape de ea. Plimbărică. Dar n-o ascultaseră. Voiau să știe unde era Sam. Petey. nu. O forță ciudată i se opuse și n-o lăsă să-l ia în brațe. — Oh. Acum îi dădea atenție. trebuie să mă lași să… — Ahhh ahhhh ahhhh ahhhh! — A fost un accident! Pur și simplu mi-am ieșit din fire. dintr-odată. pe parcursul zilei. începuse să o macine sentimentul de neputință. — Nu. Avea nevoie de Sam. 11 minute Astrid mersese să vadă zona incendiată. ca și cum era un animal în creierul ei care preluase controlul și. Nu-l mai scuturase niciodată până atunci. să-l atingă. doar… eu doar… nu pot. dar nu-l putu atinge. plimbărică. După asta rămăsese ascunsă. Și acolo avea să fie la fel. Așadar. anihilată. niciodată. — Ahhh ahhhh ahhhh ahhhh! începu micul Pete să urle. Încercase. și teorii fantasmagorice. ascultă-mă! Nimic. tot pe umerii ei era povara. Nu pentru că trebuiau să facă față unei amenințări. n-am vrut! Încercă să-l cuprindă în brațe. din senin. oprește-te! . — Petey. Acum era convins că ea era într-adevăr acolo. trebuie să ieșim de-aici. Jocul îi căzu pe covor. Îi ceruseră să le spună de ce lăsase să se întâmple așa ceva. Astrid făcu doi pași. Un sentiment de neputință înrăutățit de credința crescândă că avea nevoie de Sam. Amenințarea era. — Petey. Exista o singură persoană acum care era în stare să convingă o adunătură de copii neliniștiți și nervoși să se calmeze și să facă ce era de făcut. Refuzase să mai răspundă la ușă când bătea cineva. Micul Pete ridică privirea. Dar. Apoi se întoarse la jocul lui. nu. Hai. Sam însă nu era de găsit nicăieri. pentru că nimeni nu mai avea niciun fel de respect pentru ea. O potopiră cu plângeri și griji. până când nu mai rezistase și fugise din calea lor. Petey. Nu se mai dusese la birou. Voise să creadă că era în stare ea însăși de așa ceva. nu. Micul Pete nu-i răspunse și nici nu reacționă. Se întâmplase așa de subit. Doamne. îl cuprinse pe micul Pete de umeri și-l scutură. îmi pare tare rău. — Petey. Gândul în sine o făcea să amețească. Copiii țipaseră la ea. Să facă ce trebuia. în ciuda tuturor celor întâmplate. Petey. în mare parte. oprește-te. O făcea să vrea să țipe. Hai cu mine. spuse Astrid. Să mergem. îl apucase și îl zguduise.

o abandonase. Fugi să ia jocul de unde era. nesigură de sine în preajma lui. nu fuseseră așa de multe. Face chestiile astea intenționat. Înainte de FAYZ. ezită. iar amintirea celor câteva întâmplări nu-i dădea pace nici acum. raportul se inversase. Se afundă în scaunul de bucătărie. Țipetele frenetice ale micului Pete o treziră la realitate. Încercase să-l oprească pe Albert să transforme totul într-o chestiune de bani. Taci! Taci! Taci! Ia-ți-l! Ia-ți jocul nenorocit! Făcu un pas înapoi. Își cuprinse capul în mâini. Partea bună era că încă supraviețuia și îl avea pe fratele ei. Albert era cel care hrănea acum Perdido Beach. Era numai vina lui. se îndepărtă. Eșec. Nu învățase niciodată să cânte la un instrument muzical… nu era așa de bună cum ar fi dorit să fie la pronunția în spaniolă… — Ahhh ahhhh ahhhh ahhhh! Înainte de FAYZ. pe cât era de furioasă. Dorise să discute rațional cu Zil. Și acum fugise. Eșuase. Dorise să găsească o metodă de a-l opri pe Howard din a vinde băutură și țigări copiilor. ea nu. Dorise să reamenajeze biserica și să găsească niște copii care să vină la slujba de duminică. Nu mai pot! Micul Pete nu se oprea. — Ahhh ahhhh ahhhh ahhhh! — Taci! țipă Astrid. Camera părea să se învârtă și să se clatine în jurul ei. I-l duse înapoi micului Pete. Chiar și în relația cu fratele ei mai mic. Eșec. până când nebunia din capul lui nu se va epuiza de la sine. Oprește-te! Oprește-te! Nu mai suport. Albert fusese cel care reușise. să creeze un guvern. de când era în FAYZ. — Ahhh ahhhh ahhhh ahhhh! — Te hrănesc și te spăl. Se încălzise. fără intenție. presupunea. Chiar și relația ei cu Sam se destrămase. Nici n-avea să se oprească – și ea știa asta – până nu va vrea el. Înspăimântată că bestia aceea din capul ei avea să o facă să sară iar la el. Partea proastă erau prea multe eșecuri ca să le mai numere. Se săturase. și am grijă de tine. Eșec. Luase un 9 la un moment dat. deși ea și le amintea pe toate. și te apăr. să-l determine să se comporte ca o ființă umană decentă. rea cu unii oameni. Eșec peste eșec. Îl ura în acel moment. trecând în revistă lista eșecurilor ei. fiecare amănunt dureros. Se săturase de ea și de micul Pete. Ciudat. Un răzgâiat. pe atât de confuză și speriată. . Fusese. O voce interioară o făcea să gândească lucrurile în termeni raționali chiar și acum. Dar. și de toate. — Ahhh ahhhh ahhhh ahhhh! — Fac totul pentru tine. El avusese dreptate. Dorise să redacteze o constituție pentru FAYZ. raportul succes-eșec în viața ei fusese câteva sute la unu. pentru o clipă. nu ea. Și chiar mai rău. — Ahhh ahhhh ahhhh ahhhh! Intenționase să facă atât de multe lucruri bune! Dorise să reînceapă terapia și lecțiile cu micul Pete. când ar fi trebuit să ia 10. dar. pe vremea aceea mersese totul cât se putea de bine.

o insultau. Sam ar fi râs copios să vadă așa ceva. Avea intenția să viziteze iar zona incendiată. o implorau. Era Sherman. încercând să liniștească o mulțime de copii îngroziți. în sfârșit. O să avem o ședință a Consiliului. Sam. și să aibă dreptate. — OK. „Ei bine. OK! Îl împinse pe un băiat care se apropiase prea mult pentru a-i urla în față ceva în legătură cu sora lui mai mică. Și acum se ascundea la ea în casă. odată ajunsă în stradă. Dorise să fie curajoasă și puternică. ea formase Consiliul și încercase să-l dea la o parte. spuse ea cu vocea tremurândă. spre zona incendiată. toată lumea avea să se uite spre ea. Știa că lui nu-i păsa. Fusese salvat. De multe ori stătuse la altar. Dar. așa cum știuse că o să se întâmple. până când se adunaseră câteva zeci. spuse ea într-un final. Se întreba dacă el știa cât de frică îi fusese. și deșteaptă. un oraș care aproape arsese din temelii. spuse Astrid. — Când? — Chiar acum. Și ea. Ca și cum nimic nu se întâmplase. Oh. Cineva auzise de la altcineva că Hunter îl văzuse părăsind orașul. o urmă supus. Plecând. Copiii veneau la ea. Își făcu loc prin mulțimea care năvălea în jurul ei. Și când. Să viziteze spitalul din subsolul primăriei. în timp ce Astrid încerca să-și croiască loc printre ei. dispărută. Astrid se întreba dacă el își amintea măcar că ea își ieșise din fire. Nimănui nu-i păsa. Dar încotro? Bârfitorii nu aveau niciun răspuns la întrebarea asta. Copiii țipau. Micul Pete tăcu într-un final. Ochii lui goi se fixară din nou asupra jocului. plimbărică. cât de neajutorată se simțise. ținându-se scai de ea. — De ce nu vorbești cu noi? — De ce nu ne răspunzi? Pentru că nu avea niciun fel de răspuns pentru ei. fu înconjurată în câteva minute. Dar bârfitorii știau sigur a cui era vina: a lui Astrid. dacă ieșea. — OK. Plimbărică. cereau ceva insistent. privise și judecase felul în care se comportase. E timpul să mergem să vorbim cu prietenii mei cei mulți.” . n-ai decât să-ți iei înapoi responsabilitatea asta când vrei tu. gândi ea în timp ce pășea pe altarul în ruină. Astrid. presiunea îl copleșise. Dar tot trebuie să mergem în oraș. spuse ea sardonic. Petey. cât de învinsă. Să-l găsească pe Albert și să afle cât mai dura până făcea rost de hrană. Din ce în ce mai mulți copii. — OK. în timp ce ea încerca să-și croiască drum până la biserică. se rugau de ea. De data aceasta. o amenințau. Dar nu de către Astrid. Era șefa Consiliului administrativ al orașului. ceva despre o vizită pe care o făcuse ea unui prieten. OK. pentru că știa că. căutând răspunsuri pe care nu le avea.

Astrid își reprimă dorința de a pleca. dar niciunul nu se grăbi să i se alăture. Edilio intră împreună cu Albert. continuă Howard. nu-i așa? — Mda. Până și ea putea auzi înfrângerea din vocea ei. — Tot ce poate Astrid să facă e să vorbească. Cineva strigă: — Lăsați-o să vorbească. — Așa e. Caine se folosise pentru a strivi un băiat pe nume Cookie fusese ridicat și pus la locul lui. spuse Astrid. — Avem nevoie să găsim o modalitate de a ne organiza și de a trece peste asta. plecase pur și simplu din oraș. — Tot ce știe Astrid să facă e să mintă și să nu facă nimic. — Dacă vreți să stați jos și să încercați să nu mai vorbiți toți odată. Howard. spuse Astrid. mallul este închis. Sam ar trebui să fie prin preajmă. așa cum face în mod obișnuit. acum multă vreme. fără încetare. Mulțimea de copii era tăcută acum. să fie solidari. E mort? — Din câte știu eu. Mai sunt recolte pe câmp. apoi căzuse și fusese iar ridicat. atunci putem să ținem o întrunire. Acum zăcea pe o grămadă de dărâmături. ne e sete! — Mă doare… — Mi-e rău… — Mi-e frică… Și iarăși. nu e niciun pic de mâncare! — N-a adus nimeni apă. Asta avu darul să-i calmeze. nu era momentul ca ea să ceară ceva cuiva. Sam e bine. — Hei. spuse o voce. O îndurera pe Astrid să vadă așa ceva. Răspunsul fu zgomotos și dur. — Ai scris tu cumva vreo lege care te face șefa tuturor? Credeam că te dai în vânt după legi. de unde se afla. și noi avem mare încredere în ce spui tu. Howard. și se întoarse cu fața spre copii. păi mâine toată lumea se întoarce la muncă. — Stai jos. răsună o altă voce. Puteți avea încredere în mine. Replica stârni râsete și mai multe insulte. dar acum nu era momentul potrivit. Așa cum se pare că făcuse Sam. Astrid cunoștea vocea aceea. unde e Sam? Unde e Sam? Când se întâmplă astfel de lucruri. Ajutase să le aducă aminte copiilor că nu totul fusese pierdut în incendiu. Da. — Și cum ai tu de gând să faci treaba asta? întrebă Howard. poate că în cele din urmă încă mai . spuse Astrid fără convingere. Astrid putea simți asta. Se gândise să caute voluntari să-l ridice încă o dată. Mai sunt pești în ocean. ea e singura care măcar încearcă. — Aha. Howard. Un val de cuvinte grele se revărsă asupra ei. bla. O să fie greu vreo câteva zile. spuse Astrid. Oamenii au nevoie de mâncare. N-ar fi fost nicio pierdere pentru nimeni. spuse Astrid calmă. privindu-l pe Howard care se ridică încet. înțepenit. — OK. spuse Astrid. Nu. Bla. bla. dar avem nevoie de mâncare și de apă. Crucifixul de care. Și în mare spune numai minciuni.

eu am făcut multe greșeli în ultima vreme și… — Și ce ne spui despre Profetă? interveni brusc o altă voce. În legătură cu Brittney și cu Orsay. în toată viața lui. spuse Howard. — Poate. cu o voce răgușită. atunci eu mă asigur că au de unde. Dar tu n-ai de unde să știi asta. Înaintă de-a lungul naosului bisericii. Dar nu reuși să rostească nimic. Nu acum. Oricum. spuse Astrid. Howard! Nu ești altceva decât un borfaș ordinar. Astrid. pentru că așa i- ai spus tu. Astrid? Astrid se gândi să mintă. Mi-a spus ceva ce numai eu știam. — Orsay e o profetă falsă. oameni buni. Astrid reuși să schițeze un zâmbet amar. Dar asta nu-i ducea nicăieri. cu un chip contorsionat de furie.putea să răzbată până la ei. nu m-a mințit o dată. — Tocmai am vorbit cu fratele meu. — Să nu-mi ții tu mie lecții. Nu noi suntem cei perfecți. spuse Mary. atâta vreme cât cearta rămânea personală. spuse Mary. Mary Terrafino. tu ești dedesubt. doar între ea și Howard. A mințit. Lasă- mă pe mine. Ce ne spui despre Orsay? — Mary? Lui Astrid nu-i venea să creadă. spuse Howard. Și a prorocit că în . — Și apoi poate ne explici și nouă de ce l-ai oprit pe Sam când a vrut să-l elimine pe Zil înainte să dea foc orașului. Cuvintele îi stăteau pe vârful limbii. zise Howard. — Mary are dreptate. Eu și Orc facem ce e de făcut ca să supraviețuim. Fratele meu. eu nu mă așez pe un piedestal și nici nu mă laud singur. un traficant de droguri de doi bani. Eu așa sunt… Dar ce ne spui despre fata care era moartă și care acum nu mai e moartă? Și ce spui despre faptul că unii copii din oraș spun că l-au văzut pe Drake umblând pe străzi? Ai vreun răspuns pentru asta. — Încă nu ne-ai explicat nimic. ceilalți n-aveau să intervină. începu Astrid. Astrid. pe un ton fals. încât să-i închidă gura. spuse Howard. spuse Mary. Nu rezolvau nimic așa. Niciunul dintre noi nu are cum să știe asta. — Orsay nu e falsă. În altă zi. spuse Astrid fără vlagă. Astrid se făcu roșie ca racul. Mulțimea îi făcea loc. în alte vremuri ar fi găsit o modalitate de a-l acoperi pe Howard cu destul dispreț. Howard. Mama Mary. atotputernici și deasupra tuturor. Exact ca Albert. nu deasupra. replică Howard. O parte din Astrid știa că. — Dacă oamenii vor să cumpere chestii. — Nu. parcă citindu-i gândurile. — Spune-ne despre zombi. Văzu cum insulta îl lovi din plin. Astrid ne-a spus să mințim. — Știi ceva. Astrid voia să nege. care. — A recunoscut față de mine. Dar nu reușea să găsească puterea necesară. A mințit.

Frica. Dintr-odată. Astrid își putea imagina cam ce însemnase viața lui Mary. aproape implorând-o să înțeleagă. — Mary. — Mary. cele mai necesare persoane din FAYZ.curând vor veni vremuri de restriște. Aici. Erau nervoși. Măcar de asta era sigură. Și iată că se întâmplă lucrul de care Astrid se temuse de când auzise prima dată de așa-zisele profeții ale lui Orsay. Speriați. Știu că de o vreme iei foarte multe medicamente. încercând să-ți menții gândurile sub . — Mary. știind că avea să fie o trădare. Munca non-stop. Tăcerea din biserică era aproape totală. Nu le venea să creadă. spuse Astrid. Astrid recunoscu disperarea: o simțise și ea în momentul în care trebuise să îndure căderea nervoasă a micului Pete. copiii ăștia au nevoie de tine. Astrid simți o stare de rău. ăsta e un truc vechi. Întotdeauna vin vremuri de restriște aici. zise Astrid. Dar credința îi spunea asta cu și mai multă certitudine: renunțarea. o imploră Astrid. — Suntem în iad. Toate acestea mai pronunțate în cazul lui Mary decât în al oricui altcuiva. Suntem afundați până la gât. — Și nici nu vor ajunge să împlinească vreodată cincisprezece ani în locul ăsta îngrozitor. Mary vorbea despre sinucidere. știu că nu poți să-ți faci rost de medicamentele de care ai nevoie. Asta era o glumă pe care Dumnezeu n-o putea face. pe negândite. încât Astrid aproape că n-o auzi. Dar asta nu mai putea continua. — Mary. înfrângerea. spuse Mary domol. totul devenise o problemă de viață și de moarte. — Poate că nu. Să-mi lepăd povara. O simțise de-atâtea ori de la instalarea FAYZ-ului. Vocea i se sparse. — Niciunul dintre cei mici nu se apropie măcar de cincisprezece ani. spuse Mary. — Mary. Ăsta e iadul. pe un ton sarcastic. Astrid. — Aha. — Orsay spune că la cincisprezece ani putem ieși. le spuse Mary. Trebuia să ia sfârșit. zise Astrid. Te manipulează. Poate că părinții lor îi așteaptă și poate că noi îi ținem despărțiți. Mi-a spus să-mi lepăd povara. ce trebuia să spună. Poate că au nevoie de o cale de ieșire din locul ăsta. — Ba nu. Logica îi spunea că probabil era adevărat. spre deosebire de tine. Toți ochii erau ațintiți asupra ei. Stresul incredibil. Acuzatori. Nu știu mai bine. acceptarea a ceva care în cel mai bun caz părea a fi doar sinucidere nu puteau duce la nimic bun. Chiar dacă asta însemna s-o rănească pe Mary. în cazul în care n-ai băgat de seamă. tu știi mai bine de-atât. Suntem în FAYZ. ascultă. spuse Astrid cu precauție. poate de asta au nevoie copiii ăștia. spuse Mary. Asta mi-a spus și mama în vis. interveni Howard. știind ce avea să spună în continuare. Și nici tu nu știi. Depresia. tu ai fost de la început una dintre cele mai importante. Responsabilitatea continuă. spuse Mary atât de încet. Dar știu că nu ți-a fost ușor.

când se uită în direcția lui. Astrid. știu că te lupți cu depresia și cu anorexia. — Nu pot să fac asta. spuse Astrid cu hotărâre. — O dai afară pe Mary? Și ea e aia nebună? Până și Edilio părea uimit. Și periculos pentru copii dacă Mary continuă s-o asculte pe Orsay. Dar toată suspiciunea aceea era îndreptată spre Astrid. apoi părul. Tu ne tot spui că avem nevoie de legi și toate alea și. Mary a căzut pradă minciunilor lui Orsay. căutând o față prietenoasă. Mary râse. — Mary. Mary își duse mâna la gură. Edilio. O să găsim pe altcineva care să aibă grijă de grădiniță. — Știu că te lupți cu propriii demoni. Este periculos. Dar. Nu avem niciun fel de lege care să spună că eu am dreptul s-o opresc pe Mary. — Nu asta am vrut să… începu Mary. spuse Astrid. căutând semne că nu toată lumea era de acord cu Astrid. . oprește-o. Mulțimea era atentă la fiecare cuvânt. — Nu. spuse Astrid. înspăimântată. spuse Astrid. Știi ce? Eu mă întorc la muncă. pentru a se întoarce astfel la părinții lor. În biserică se lăsă tăcerea. Mary ieși din încăpere într-un ropot de aplauze. — Ba exact asta zic. Apoi. Dar ai avut o serie de probleme… ăăă… psihice care se poate să-ți fi distorsionat gândirea.control. care nu mai ia medicamentele de care are nevoie și care spune că poate ar fi mai bine pentru copiii aceștia dacă ar muri. Astrid știa răspunsul la testul ăsta. cu o privire de avertizare către Astrid. dar în așa fel încât era clar chiar și pentru cei mai mici sau cei mai proști din încăpere că Astrid sugera exact asta. tu ești o persoană tulburată. Totul se transformase într-un test al credibilității. necrezându-și urechilor. Toată lumea care te privește acum știe asta. Am treabă de făcut. Gura lui Howard se căscă de uimire. Apoi își netezi partea din față a bluzei. știi ceva. pe un ton compătimitor. Astrid se aștepta ca Edilio să fie de acord sau măcar să facă tot ce i s-a spus. spuse el repede. — Nu cred că Astrid zice că Mary n-ar mai trebui să conducă grădinița. — Cred că ar trebui să stai acasă o vreme. Du-te acasă. — Tu crezi că aș putea vreodată să fac rău vreunuia dintre copiii mei? — Mary. nu spre Mary. Se uită în jur. Și știi de ce altceva avem nevoie? Avem nevoie de legi care să te oprească pe tine să faci astfel de chestii. spuse Edilio. deprimată. până te pui pe picioare. apoi la Astrid. Astrid văzuse și ea aceleași chipuri. către Edilio: Dacă încearcă să intre în grădiniță. Trase repede de câteva ori aer în piept. — Vrei să spui că sunt nebună sau ce? — Evident că nu. Periculos pentru Mary dacă se hotărăște să iasă din scenă. Deveniseră glaciale și suspicioase. Mâna îi atinse buzele. ai dreptate. Mary. își dădu seama că nu era așa. Mary tresări ca și cum ar fi fost lovită. Copiii se holbau la Mary. Mary.

Pentru că putem vota chiar în momentul ăsta. spuse Astrid rugător. îi replică Edilio. — Eu sunt șefa Consiliului. Încă un eșec. și Zil a dat foc orașului pentru că tu ai spus că n-avem voie să-l oprim. . — Petey. Se uită către o mare de chipuri și niciunul nu aparținea cuiva care era de partea ei. Astrid îngheță. — Ar putea să le facă rău copiilor ălora! țipă Astrid. — Da. — Vrei să supunem la vot chestia asta? întrebă Howard. Își ținu capul sus în timp ce trecea prin mulțime și ieși din biserică. spuse Astrid. haide. Singura mulțumire era că avea să fie ultimul ei eșec în calitate de șefă a Consiliului.

— Bug! îl strigă Caine. dar reușiseră. chiar și cu dinții lor slabi și care se rupeau ușor. În momentul acela. — Bug! strigă Caine. Și uite unde am ajuns. în momentul în care ajunseră în vârful stâncii. Penny era la marginea pajiștii. Se năpustiră asupra ei ca niște tigri. — Avem nevoie de ceva ascuțit. Penny își pierdu cumpătul. Diana schimbă o privire mirată cu Caine. Penny găsi o piatră ascuțită. nu-i așa? întrebă Penny. Caine reușise chiar să-l prindă la un moment dat. Prea mare ca să o care ea. când căzuse. da. spuse Diana. ridicând-o de la pământ. Bug devenise vizibil în timpul urcușului pe stâncă. de fapt. Făcuseră mare mizerie. uitându-se fix și arătând cu degetul. Își ridică mâna și smulse una dintre oi. Caine acționă repede. dintr-odată vizibil chiar lângă ei. Toți patru sfâșiau acum animalul și înfulecau bucăți mari de carne crudă. — Unde-i? Unde-i? urlă ea și se repezi în pădure. pentru a ajunge la carne. — Sunt adevărate. alb- murdară. Poate că se îndrepta spre centrala nucleară. În curând își dădură seama că. Dar cu mâinile goale și cu unghiile rupte. Am avut încredere în Bug. Se întoarse și văzu barca. — Oi! strigă vocea lui Penny din depărtare. . spuse Diana. la mică distanță. Poate că aveau să sfârșească mai bine decât Diana. Zbură prin aer și se izbi cu o forță incredibilă de un copac mare. Oaia căzu la pământ. Diana își duse mâna streașină la ochi și. clătinându-se pe picioare. dar nu prea grea pentru Caine. — Da. • TREIZECI ȘI TREI 7 ore. cu capete negre. de oaie. Oare Penny o luase razna? Poate că da. erau adevărate. Copaci și iar copaci. Poate că aveau să supraviețuiască. Dar. — Multă baftă dacă vrei să-l găsești. Niciun răspuns. încercă să sfâșie blana cu disperare. cu blana albă pătată de sânge. Piatra se ridică în aer și se coborî ca un satâr. și nicidecum peste fabuloasa casă de vacanță în stil hollywoodian. ca și cum avea să se prăvălească în orice moment. pădurea nu era altceva decât un brâu de copaci și că. dar chiar să-și închipuie oi? Cei doi se uitară țintă la pădurea din fața lor. dăduseră peste un șir de copaci. Văd numai copaci. Oile își întoarseră capetele și se uitară la ei cu ochi tâmpi. Se îndepărta din ce în ce mai mult. Trei bulgări de lână. într-un fel sau altul. nu putură să dea de carne. era o pajiște însorită cu iarbă până la genunchi. dincolo de el. Bug. spuse Caine. 51 de minute — Nu văd niciun conac mare. spuse Diana.

spuse băiatul mai înalt. că avea cămașa îmbibată de sânge și că. fără niciun fel de emoție. Cel mai înalt dintre ei vorbise. Își lăsă mâna să cadă la loc. Aveau bandaje înfășurate în jurul mâinilor. mai apoi. în timp ce se îndepărta cu spatele. mă rog. pur și simplu. spuse Sanjit. cu speranță în glas. Lăsase mâncarea din mână. eu ar trebui să vă întreb asta pe voi. dându-și seama. sigur. legată cu pânză. Noi locuim aici. . Adică. nici măcar nu-l simți cine știe ce. într-o bună zi. Voi tocmai ați ajuns. Sanjit încuviință. — Dar oamenii se tem de leproși chiar și așa. — Suntem leproși. Penny scânci. — Stai pe loc! se răsti Caine. N-o spusese cu duritate. de fapt. spuse Sanjit. — Aveți lepră? întrebă Caine. Caine se foi incomod. n-avea cum să-l șteargă. — În plus. — Vreți să veniți cu noi la spital? se oferi Sanjit. Caine. Bug dispăru din fața lor. — Oh. Celălalt puști avea chipul impasibil. — Eu am simțit când mi-a căzut penisul. dacă îți cade degetul. spuse copilul cel înalt. ca să fie pregătit. Într-un fel. spuse Choo. Nu doare. dar nici cu gândul de a fi pus la punct de Caine. ha? Doi copii stăteau în picioare. Avea ochii inteligenți. — Ce faceți aici? întrebă Caine prudent. întinzând spre ei ceea ce părea a fi doar un ciot de mână. Adică e ca și cum. — Vă era cam foame. — Aici e colonia de leproși de la San Francisco de Sales. ne-ați mai omorât și o oaie. Amândoi erau bandajați. dar nu m-a durut așa de rău. — Nu e chiar așa de rău. El e Choo. Voi nu știați asta? Diana începu să râdă. Toți pacienții adulți și asistentele. Nu mai suntem decât noi. — Am auzit că ar fi vila nu știu cărei vedete de la Hollywood pe-aici. Penny și Bug se uitau țintă la cei doi. Diana simți că-i stă inima-n loc. — Ca aia despre care ne povesteau la biserică? întrebă Bug. batjocoritori și precauți. — O colonie de leproși? Aici am ajuns? Pentru asta era cât pe ce să ne lăsăm oasele pe-aici? — Taci din gură. — Numele meu este Sanjit. mumii? întrebă Diana. spuse Sanjit. și doctorii au dispărut. — Ce-ar trebui să fiți voi. Diana! se răsti Caine. spuse Sanjit. Dar nu întotdeauna. E o prostie. spuse băiatul pe nume Choo. lângă ei. Își șterse sângele de oaie de la gură. ca și cum ar fi apărut din senin. Puștiul mai scund avea un batic legat în jurul gurii. uneori suntem. — Băi. Nu suntem întotdeauna contagioși. fiind la rândul lor priviți cu aceeași intensitate. au dispărut. Tăcerea se prelungi în timp ce Diana. nu-ți face griji.

— Puteți să păstrați oaia. Exact cum am făcut și cu oaia asta. mai curând. Despre asta citise Bug. de un copac. Avea un separeu acolo. știu despre ce vorbești. Noi suntem. Dar Albert nu era nici pierdut. Sanjit începu să-și desfacă bandajele de pe degetele perfect sănătoase. Să nu crezi că n-o s-o facă. lângă fereastră. îl avertiză Diana. vedeți. s-o expunem așa. acțiune caritabilă. toată ziua. Ochii întunecați ai lui Sanjit se micșorară. da. Choo îl privi și el în ochi. de față. Todd Chance și Jennifer Brattle plătesc pentru locul ăsta. care nu se distingeau de răbufnirile de plâns. sări Sanjit. E un soi de. într-un colț. Caine trase adânc aer în piept. În total. pe colea la detaliile nesemnificative. — El nu prea pare să vrea să venim cu voi la spitalul ăsta. să vă întoarceți cu noi. — Bun. arătând spre Choo. — Hunter a venit cu un cerb. O colonie de leproși. — Mersi. Caine se uită țintă la Choo. reuși ea să spună printre răbufnirile de râs isterice. spuse Choo. • Pe tot parcursul dimineții și al amiezii. Sanjit își lăsă capul să-i cadă în piept. Nu e bine pentru lepra noastră. ne-ați prins. permiteți-mi să vă urez bun venit pe insula San Francisco de Sales. Copiii veniseră la el în biroul de la McDonald’s. ca și cum ar fi încercat să înțeleagă ce-i spusese. copiii traumatizați ai orașului Perdido Beach umblară de colo-colo. Ochii lui Caine se îngustară. Apoi spuse: — Oh. Sanjit spuse repede: — Dar am vrea. — Ați auzit ce-a spus. Se uită la dreapta. dădu raportul unul dintre copii. . Deci. în jur de treizeci și ceva de kilograme de carne bună de mâncat. — Îmi pare rău. zise Diana. Ambii copii aveau ochii strălucitori. spuse Albert. Diana se opri din râs. avem ceva mâncare. spuse Caine sec. Părțile vizibile ale pielii păreau sănătoase. cum să-i zic. Și cu niște păsări. spuse Choo. — Spune-le să-și dea jos bandajele. spuse Caine. Gestul lor de caritate? — Se poate ca Bug să fi greșit pe ici. — O s-o facă. Părul lor nu era fragil și rupt ca al ei. apoi își coborî privirea. Vreți să veniți cu noi? Sau poate vreți să rămâneți aici cu sushi-ul vostru de oaie. așa că putea privi piața centrală și putea vedea pe oricine care trecea. — Nu. Am dat greș. cam singurei pe-aici. pierduți și confuzi. Diana văzu teama din ochii băiatului. — OK. nici confuz. — Am să număr până la trei și apoi am să-l trântesc pe amicul tău aici. — Și. întări Caine. Tot impulsul de a râde dispăruse. Diana nu se putea opri din chicotit. O colonie de leproși finanțată de doi actori bogați.

să știi că nu-s cine știe ce bani. — Cred că Sam are un fel de cădere nervoasă. ceea ce e de două ori mai mult decât câștigă cei mai mulți. — Îmi păstrez concentrarea. Quinn clătină din cap. pentru că ne-am pornit târziu. — El e cel care înfruntă pericolul fără să stea pe gânduri. — Asta nu schimbă faptul că ar putea fi ucis. Și. facem și o supă de pește. Băieții mei câștigă zece Berto pe săptămână ca să pescuiască și e muncă grea. Bătu ușor în masă. acceptând complimentul ca pe un simplu fapt. — Frate. singurul om pentru care n-o să-mi fac griji când o să cadă FAYZ-ul – și chiar dacă nu cade – ești tu. apropo. Quinn nu păru încântat de explicație. Nu are niciun sens să deschidem mallul. Albert încuviință. — Da. — Sam încă nu s-a întors? Quinn clătină din cap. la mică distanță de centrala nucleară. Albert. nu? spuse Quinn. Facem un grătar în piață. oricum. — Da. Într-adevăr. — Poate. numai unul. Quinn se foi în scaun. gândindu-se. stânjenit. Quinn încuviință pe așa un ton. N-am prins prea mult. dar. Dar asta e treaba lui. Clătină din cap. unul dintre puștii mei mi-a spus că l-ar fi văzut pe Sam. — Produsul. Quinn intră. — Mda. însă numai unul poate să facă ceea ce face Sam. . Un Berto de căciulă. multă lume ar putea să facă ce fac ei. frățioare. tu chiar vrei să-i aduni pe toți copiii ăștia la un loc. recunoscu Albert. — Doar nu devii și tu un antimutant. Dar tot avem în jur de douăzeci și cinci de kilograme bune. — Ne-am întors în larg. spuse Albert. Își făcu un calcul mental. Se prăbuși într-un scaun. N-avem nimic de pe câmpuri. — Întrebarea numărul unu pe care o tot aud: unde e Sam? Albert se strâmbă disprețuitor. cred că doar se smiorcăie. Dar. nu-i așa? Albert respinse ideea cu un gest al mâinii. E supărat pentru că nu mai e el șeful. murdar și mirosind a pește. nu-i așa? Adică totuși Consiliul îl plătește cu douăzeci de Berto pe săptămână. Dar noi avem nevoie s-o poată face mai mulți oameni. — Auzi. în fața lui Albert. în mare parte. Frigem carnea. încât Albert se întrebă ce dorise să spună de fapt. Avem cam o sută șaptezeci de grame de carne pe cap de om. — Mda. în piață? Mutanți și normali? Așa de înnebuniți cum sunt toți în momentul ăsta? Albert se gândi o clipă. Cu mai puțină putere. păi cred că are tot dreptul. zise Quinn. Băi frate. pe când cei mai mulți dintre noi stăm cu mâinile în sân sau ne ascundem pe sub o masă. — Ai făcut treabă bună. Quinn zâmbi cu jumătate de gură. Pe stânci. — Nu avem timp să deschidem mallul și trebuie să le scoatem produsul ăsta pe piață. sus.

cu coatele pe genunchi. Se aplecă spre el. tu-ți aduci aminte de vremea când dădeam teste la școală? Din alea cu răspuns multiplu: A. Să-mi văd de pescuitul meu. Nu lucrați împreună. am înțeles. Pentru că – și. Quinn oftă și se ridică să plece. toți trei. și drepturi. ăștia de rând. Locul ăsta are nevoie de tine. îmi spune că l-a văzut pe Drake Merwin în incendiu. Quinn îl privi cu atenție multă vreme. — Nu mă acuza de prostie. nu în Sam Beach. îmi fac griji pentru tine. De ce? Pentru că eu nu vorbesc. crede-mă. clătină din cap supărat și spuse: — OK. avem nevoie de la voi. cel puțin. spuse Albert cu indiferență. și cred că ăsta e al patrulea care zice asta. iar eu fac ce e de făcut. cu legi și reguli. nu vreau să par un bou sau ceva –. Erau în Perdido Beach până la urmă. Albert pufni disprețuitor. ar fi bine ca Sam să se hotărască să se întoarcă. știi? — Auzi. Sam îi apărase de Caine și de bestia aia de Drake și de Căpetenie. încât Albert începu să se simtă incomod. Albert îi întâlni privirea. Albert înțelegea toate astea. dar. eu hrănesc oamenii aici. B. — Băi. zău așa. — Orc ar putea să aibă grijă de Drake. Creierul lui procesa totul. câteodată răspunsul corect e „toate cele de mai sus”. — Lumea vorbește multe tâmpenii. Nu avea nimic împotriva lui Sam. Toate cele de mai sus sunt valabile. chiar avem nevoie de un sistem și avem nevoie de tine și de Berții tăi și. și Sam se smiorcăie. dar ideea e că Astrid bate întruna din gură despre cum avem noi nevoie de nu știu ce sistem și tu îți numeri banii și Sam se poartă de parcă toată lumea ar trebui să tacă naibii și să se dea din calea lui și să-l lase să prăjească pe oricine se pune cu el. Sau. ba chiar se chircise puțin. Aveau nevoie să construiască din nou o societate adevărată. — Câteodată. — Nu vreau să te jignesc în niciun fel. Și are nevoie de Astrid. C. Albert nu spunea nimic. câteodată. OK? Faptul că băiatul îi lua apărarea lui Sam îl scotea din sărite pe Albert. avem nevoie ca Sam să vină și să mai spargă și vreo câteva capete. Quinn se ridică din nou. Și voi. Dar timpul eroilor era pe sfârșite. după un minut. spuse Quinn repede. D sau E sau toate cele de mai sus. frate. Și ar face-o doar pentru o sticlă de votcă. — Da? — Frate. Eu. în caz că nu ți-ai dat seama. el asta spera. . Astrid vorbește. OK? spuse Albert. își dădu seama că nu îi răspunsese nimic lui Quinn și că acesta aștepta un răspuns. Apoi Quinn adaugă: — Cred că. spuse Quinn. ca și cum s-ar fi așteptat ca Albert să izbucnească nervos. dacă toată chestia asta se dovedește a fi adevărată. Quinn se așeză la loc. ceea ce noi. frățioare. — Un alt puști. nu vă asumați nicio responsabilitate de-adevăratelea. eu fac. Albert clipi des. Albert. Și are nevoie de Sam.

— Picnic în piață în seara asta. OK? . Spune-le și celorlalți.

înmuindu-se în lapte și plutind în castronul albastru. cutia de lapte. Penny râse. iar în vocea lui detectă o undă inconfundabilă de amenințare. — Cineva din Perdido Beach? întrebă Caine răstit. — Ne pare rău că nu avem și altfel de cereale. Jennifer și Todd erau mari amatori de alimentație sănătoasă. tot ce simțea era crănțănitul răcoros. Lacrimile Dianei îi curgeau de pe obraji în lingură. Cu mâna tremurândă. pentru câteva clipe. Nu cred că ar fi dat bine pentru ei să fie fotografiați cu copii grași. Caine își termină cerealele. în cealaltă. Bug. — Deci. • TREIZECI ȘI PATRU 7 ore. înfulecând al doilea castron de . creșterea glicemiei. Sanjit nu se lăsă dominat. Sfârșești prin a da totul la rațe. — Mâncare. — Trebuie să mâncați mai încet. restul lumii dispăru. Sanjit schimbă o privire îngrijorată cu băiatul mai mic. i se face rău. spuse Caine. În momentul acela. — Nu-mi spune tu ce trebuie să fac. Diana observă tonul sardonic. e destul de rău pe continent. — Când un om flămânzit mănâncă prea mult deodată. făcea același lucru. Virtue. spuse Sanjit. Dar tot ce putea ea observa. și cerealele miroseau așa de frumos și făceau un zgomot așa de plăcut. spuse Sanjit. Sanjit îi reumplu castronul. adăugând puțină sare următoarei înghițituri de cereale cu lapte. șocul gustului atât de cunoscut. El îi spuse Dianei că acela era numele lui adevărat. — Nu sunteți primii oameni morți de foame pe care i-am văzut. — Mai vreau! spuse Caine. luă o lingură de cereale cu lapte și o duse la gură. Strălucitoare. încuviință Bug. spuse Sanjit. Îi turnă dintr-o cutie lapte procesat și era așa de alb. Ținea pregătită într-o mână cutia uriașă de cereale și. Da. Încercă să mănânce cu mâna și apoi observă și lingura. apoi făcu la fel pentru ceilalți. complet vizibil. spuse Sanjit. Clipi și-l văzu pe Sanjit privind-o cu atenție. mâncarea curgându-i puțin din gură. — Mai pune. — Mâncare. Cap’n Crunch sau Froot Loops. Și mai observă că. asta era mâncare adevărată. Era curată. Caine și Penny înfulecau lacomi din castroanele lor. 2 minute Diana începu să plângă atunci când Sanjit îi puse un castron de cereale Cheerios în față. — Ce altceva mai aveți? întrebă Caine.

stomacul începuse să o doară. Caine privi apreciativ camera. — Cinci. Sanjit n-avea nici cea mai vagă idee cu cine avea de-a face. îi spuse Sanjit cu blândețe. îl corectă Sanjit. — Mulțumesc pentru mâncare. răspunse Sanjit. Diana încuviință. neplăcându-i deloc faptul că Sanjit nu tremura de frică. — Unde ai mai văzut oameni care mureau de foame? — Unde am crescut. Mănâncă încet și calm. — Părinții noștri sunt. — Choo. Eh. spuse Sanjit. Dar nu spuse nimic. Cerșetorii. Cam câtă mâncare aveți? întrebă Caine brusc. I-ai citit pe cei doi prieteni ai noștri. — Părinții adoptivi. Scorbutul era din filmele cu pirați. — Când am calculat eu. Își șterse lacrimile de pe față și încercă să zâmbească. Sanjit avea să afle cât de curând. — Credeam că J-Todd aveau cam zece plozi sau așa ceva. Se forță să se oprească. aici. era destulă mâncare să ne ajungă amândurora cam șase luni. — Așa. — Mișto. Câteodată. Dar nu suntem toți. erau prea bolnavi ca să mai cerșească sau aveau ghinion o perioadă și atunci ajungeau destul de flămânzi. nu-i așa? — Cred că preferau Toddifer. J-Todd. Pe băncile lungi de lemn ar fi încăput cu lejeritate treizeci de oameni. spuse Caine. spuse Sanjit. Suna ridicol. își dădu seama Diana. spuse Bug. spuse Virtue. — Mai vedeam câteodată și scorbut. Și masa de oaspeți din sufragerie… se opri. Diana simți că nu le crede. iar zâmbetul nu îi era tocmai atrăgător. spuse Diana. — De ce? întrebă Virtue. voi sunteți putred de bogați. „Nu se mai întâmplase demult ca cineva să-i țină piept lui Caine fără frică”. Așa li se zicea. pe insulă.cereale. Dar își aminti că avea gingiile inflamate și roșii. o strigă Caine. — Avem destulă mâncare. Diana nu-l credea. aici de față? Către Sanjit. — Diana. indicând cu lingura lucrurile din cameră. Stăteau la o masă din lemn masiv la intrarea în bucătărie. — Jennifer și Todd. Doar pentru un moment. spuse Virtue. zise Caine. spuse Diana. — Scorbut. Dar noi mâncăm aici întrucât masa pentru familie e cam incomodă. Am să vă aduc niște vitamine. cum ar veni. O să vă simțiți mai bine în câteva zile. . — Deci. Diana spuse: — Trebuie să te țin de mână. spuse el. — Asta e masa servitorilor. spuse Penny. temându-se să nu spună ceva ce n-ar fi trebuit. dând încet din cap. Chiar în momentul în care cuvintele îi ieșiră pe gură. Și voi aveți. — Sunteți numai voi doi? întrebă Diana. apărându-și fratele. Dă-i timp corpului să se readapteze. câtă mâncare mai avem? Virtue ridică din umeri.

Mutațiile care apăreau erau de diferite grade și se manifestau în momente diferite. Nu le am. dacă aveai o putere reală. de fapt. zise Sanjit. dar. Își strânse pleoapele puternic. Dar ochii lui nu erau încrezători deloc. Folositor și amenințător. Se întreba dacă exista vreo modalitate prin care să-l avertizeze că n-avea de-a face cu un bătăuș obișnuit. Simți cum acționează. Dacă aș avea puterile astea de care pomenești tu. răspunse Sanjit. — Acum tu. — Adică sună bine. ușurată și temătoare în același timp. de fapt. pentru că. nu chiar așa puternică. Unii căpătau puteri inutile. nu am niciun motiv să-mi fac griji în privința ta. îi spuse lui Caine. Se întreba care era puterea lui. Caine îi întoarse zâmbetul. Dar. spuse Diana. — Pot să-mi dau seama dacă ai vreun fel de… mutație stranie. — El e de o linie. — Nici n-am crezut asta. Diana îi luă mâna. — Ca el. A ei tremura. Mâna lui era calmă. Ca și cum ar fi făcut un gest de pace. Dar era zâmbetul rechinului către peștișorul Nemo. dar amintirile ei erau doar niște fragmente disparate și era prea obositor ca să încerce să le ordoneze. spuse Diana. făcând un semn către Caine. Diana își închise ochii și se concentră. Cu palma în sus. zâmbetul lui Sanjit era mai viclean de-atât. ca și cum s-ar fi pregătit să formeze un pumn. Degetele erau încovoiate. — Păi asta e și bine. Virtue își întinse mâna. Sanjit îi oferi mâna. Nu mulți oameni reușeau să-i țină piept lui Caine. de vreme ce nu ai. Bine. atunci mi-ai fi fost de folos. — Sună cam prostește ce spui tu. răspunse Diana. Doar de două ori i s-a întâmplat Dianei să citească în cineva o putere de patru linii: Caine și Sam. spuse Sanjit. E rău pentru că. în timp ce vorbea. și rău. și dacă el știa că are așa ceva. n-am vrut să spun nimic prin asta. Caine avea nevoie de cineva care nu se lăsa intimidat. în cazul ăsta. înseamnă același lucru. Încrezătoare. Stomacul i se mai liniștise și acum își dorea rău de tot să afle ce era dincolo de ușile cămării. nu are niciun sens ce spui. Nu era de două bare. oare. Dar asta n-avea să funcționeze pentru Sanjit. Apoi către Sanjit: Scuze. Cu palma deschisă. — E zero. că ceea ce făcea era periculos. nu sunt atât de folositor pe cât aș fi fost dacă le-aș fi avut. aș fi perceput ca o amenințare. greșit. continuă Sanjit. Dar ea știa demult că asta făcea parte din farmecul ei. ca și cum ar fi vrut să dea noroc. Diana îi luă mâna într-ale ei. zâmbi larg și inocent în aparență. — Să sperăm că nu. Bug și Penny se uitară la el stupefiați. când stai să te gândești. îi spuse lui Virtue. Trecuse ceva vreme de când nu mai făcuse asta. Cei mai mulți copii nu păreau să dezvolte deloc puteri. Caine aprobă din cap. Diana reușea. deci. Dar nu. Încercă să-și amintească totuși când fusese ultima dată. Ca și cum știa. de la care se putea . Era ceva acolo.

Dar Caine puse. insistă Caine.aștepta să-i tragă un șut. — Caine s-ar putea să fie. Același lucru trebuia să-l facă și Sanjit. Ceea ce înseamnă să coborâm și să urcăm pe stâncă de mai multe ori. și iar. căutând să vadă cum reacționa. Lux inimaginabil. epuizarea îi ajunseră și. spuse Caine în cele din urmă. îmbrățișându-l scurt. Virtue îl urmă. Diana. Dar. Penny alunecă din scaun. Fără să le pese că stomacul lor nu mai putea. Când se va trezi… — Ambienul pe care i l-am dat ar trebui să-i țină adormiți măcar o vreme. spuse Diana și apoi își încrucișă brațele pe masă și puse și ea capul jos. El îi făcu cu ochiul. ieșind și el din încăpere. — Da. o pereche de criminali disperați. pe o voce scăzută. capul pe masă. Indiferent ce ascundea Sanjit. și borcane mari de dulceață și unt de arahide. Și noi o să fim plecați. Cel puțin așa sper. îi spuse Caine Dianei. unul câte unul. cărând o tavă plină cu tot felul de conserve de piersici și o cutie cu biscuiți digestivi. Nici măcar nu le păsa când oboseala. — Adu-mi altceva de mâncare. — Ne ascunde ceva. cu privirea încețoșată. răspunse Sanjit. Fără să le pese că le zvâcnea capul de durere. — Oh. — Bineînțeles că nu. . Asta e tot ce pot să fac. — Minte în legătură cu ceva. nu era nici pe departe la fel de important ca lucrurile pe care le oferea. când se trezesc. spuse Virtue. Văzuse scânteia de ură din ochii lui Caine. Virtue înghiți greu. Sanjit și Virtue se întoarseră. — Dar nu și tu. Choo. ca un bețiv căruia i se rupea firul. — Absolut. începură să închidă ochii. — Am să încerc. probabil c-ar fi mai bine să facem niște rezerve de mâncare mai întâi. pur și simplu. Bug sforăia. gândi Diana. — Chiar ai de gând s-o faci? Zâmbetul lui Sanjit dispăru. Nu pe mine. Sanjit îl apucă pe fratele lui de haină și-l trase aproape de el. — Majoritatea oamenilor mint. Poate ar trebui să-i omorâm. Diana îl privi pe Caine ca prin ceață. răspunse Diana. • — O să fie nasol de tot când o să se trezească. Mâncară iar și iar. o să fie legați fedeleș. exact asta suntem. chestii care valorau mai mult decât aurul. Numai că el înfruntă privirea lui Caine și-și păstră pe buze zâmbetul molipsitor. Și. Diana se uită la Sanjit. După cum se arată treaba. spuse Sanjit. în momentul acela. Simțise cum toată lumea își ținea respirația în preajma lui. totuși.

Toate dovezile luptei care se dăduse acolo acum câteva luni. Asta era pardoseala pe care Sam zăcuse și acceptase să fie bătut. Sam văzu ambalajul seringii de morfină cu care îl împunsese Brianna. gândi Sam. cocoșați. • TREIZECI ȘI CINCI 1 oră. Intră prin camera turbinelor. cu excepția unei raze de lumină slabă emisă de un singur bec de urgență. îl privi. unde știuse întotdeauna că avea să se sfârșească. în mare parte – forma un strat scorojit. maroniu care se desprindea de pe podeaua cândva lustruită. într-un final. Nu-i dezvălui nimic altceva decât umbre. În siguranță sau nu. Sam își ridică mâna și formă o sferă de lumină. Îi luase întreaga zi să ajungă acolo. Ușa smulsă din balamale de Jack. Nu al reactorului nuclear în sine. monștri de metal. De frica fantomelor. Lucrurile erau la fel cum le lăsase. Soarele deja asfințea peste orizontul fals. Chiar aici Drake stabilise prețul pe care avea Sam să-l plătească. Chiar aici Drake îi demonstrase lui Sam că putea să cauzeze o reacțiune în lanț și să ucidă orice ființă vie din FAYZ. Lumina soarelui se revărsa prin gaura pe care o lăsase Caine în peretele de beton al zonei securizate. În zilele de demult. scotea un vuiet constant. Știa unde se duce. Jack suferea din cauză că mașinăriile fuseseră aduse în starea asta de inutilitate. unde trebuia să se ducă. își întinse mâinile și trase cu raze strălucitoare de lumină. Dar lumina era slabă: doar strălucirea apusului reflectată de pereții muntelui. Bateria avea să se termine în curând. de la stânga la dreapta. Mașini sfărâmate ici și colo de Drake sau Dekka. neștiind foarte clar dacă îi păsa. Sam îl luă de pe birou. Mașinăriile erau mari cât casele. care își schimbau culoarea când nivelurile de radiații creșteau. O gaură arsă în peretele camerei de control. Camera de control rămăsese și ea cum o lăsaseră el și Caine. Sângele uscat – al lui Brittney. Pe un birou era un ecuson. tot avea să ajungă la reactor. Un zgomot! Se întoarse brusc. Luminile indicatoarelor și luminile lămpilor de avertizare erau de mult stinse. Computerele antice erau moarte. Și aici podeaua avea aceeași pojghiță maronie și scorojită. transformați în grămezi imense de fier vechi. În adâncurile sufletului său. 27 de minute Sam ajunse. Nu e de mirare că Jack refuzase să se întoarcă în locul ăsta. . Ajunse în locul cu pricina. Trase din nou. Și nu de frica radiațiilor nucleare. Centrala nucleară a orașului Perdido Beach era înfiorător de tăcută. rotind razele de lumină încet. unul dintre ecusoanele alea cu semnal de alarmă. Ceva pocni. Pașii lui Sam se auzeau cu ecou. ci al turbinelor gigantice care transformau aburul ultraîncălzit în energie electrică.

tot mai era întuneric. până când nu rămase decât lumina slabă. — Dacă e cineva. fără prea multă convingere. Și. și în dreapta. asta dacă. dar. Sam formă o a doua sferă de lumină și o aruncă destul de sus. posibile ascunzători. ca pe niște lampioane. Era rănit. urmele încă proaspete ale biciului lui Drake. Luminile nu erau suficiente. Razele lui tăiară cablurile și topiră tablourile de comandă. apoi o alta și încă una. surprinsă să vadă că soarele era încă pe cer. • Brittney se trezi cu fața în nisip. Se întoarse. pregătit de luptă. Nu găsise nimic. își spuse. am făcut praf și pulbere locul acesta. foarte viu. Dar nu Drake. Dar nu murise. îndreptându-se spre casă. Și era foarte. Domnul putea să-i ceară orice. Avusese nevoie să se întoarcă aici. dacă era cineva acolo. Unul câte unul. Sam se ghemui. pe asta am lămurit-o. Răni noi. la o adică. Nu aflase nimic. . Camera reactorului era doar o idee mai luminată decât atunci când intrase. Un monitor de calculator explodă ca un bec expirat. Le forma prin puterea voinței lui și le suspenda în aer. chiar dacă ar fi fost lumină. își spuse el. — Un șobolan. stinse sammy-sorii. Sam își strecură o mână pe sub gulerul tricoului. pentru că locul ăsta îl umplea de groază. indirectă a apusului. Drake era în Perdido Beach. Pentru un moment cumplit crezu că era îngropată iar. — Probabil un șobolan. ai face mai bine să-mi spui. vorbi el umbrelor. sperând că-și lua adio de la locul acela. O altă lumină. prea multe mașinării ciudate care puteau oferi. se putea ascunde oriunde. Tremura.prin toată încăperea. Prea multe cotloane și unghere. Era viu. Ascultă. Doamne. Avusese nevoie să pună stăpânire pe locul ăsta. Se întoarse apoi și se îndepărtă. și de pe abdomen. Pe sub tricou își verifică și pielea de pe piept. exista realmente și nu era doar un produs al imaginației supraîncălzite a lui Sam. — Dar. într-adevăr. și în stânga și apoi și în spate. Își pipăi coastele. da. — Ei bine. Nu văzu pe nimeni. dar pielea nu-i atârna în fâșii. Numai asta nu. Pentru că altfel te omor! Nu-i răspunse nicio voce. Dar mult mai rea era amintirea rănilor vechi. Acum umbrele se îmbrățișau și se încrucișau. Rămase acolo o vreme. Atinse pielea de pe umăr. în picioare. spuse Sam. Nu. își repetă. arzând orice îi stătea în cale. Dar nu erau niciun fel de cadavre zăcând pe pardoseală. nu. numai asta nu. aruncate de două lumini rivale. clipi. O scară metalică se prăbuși la pământ. în schimb. Și ce realizase cu asta? Nimic. Fusese aici. Tocmai locul în care se rugase să moară. Sau ceva.

Brittney se ruga la Mântuitor. spuse Tanner. Ale ei. Când Tanner nu spuse nimic. Simt că e ceva. — Tu nu ești real. Iar tu vei rezista . Tanner. — Cum să mă lupt cu demonul dacă nu știu nici cine este. ca și cum ar fi alergat înspre ocean. Era deasupra liniei mareei. la distanță de câțiva metri de dantela subțire a valurilor. — Ai cerut să afli adevărul. când se întâmplase. nu-i așa? întrebă Brittney. pe nisip. Și acestea nu traversau plaja. Nu-și putea lua privirea de la cadavru. — Ce se întâmplă cu mine. Ceva. Nu-i răspundea. — Ce sunt eu? întrebă ea. Simțea frică pentru prima dată de când ieșise de sub pământ. Tanner nu-i zâmbea. s-ar fi împiedicat și s-ar fi înecat. și credincioasă. Urmele de bici. — Tanner? Fratele ei nu apăru. Tanner nu spuse nimic. chiar dacă știa. într-o șoaptă tremurată: Eu am făcut asta? — Tu ești aici să lupți cu demonul. când se simțea slabă. Două seturi de urme de pași duceau către locul acela. Ești închipuirea mea. Brittney era bună și curajoasă. Își scutură brațele de nisip umed. inconștientă. Dar tu ești aici. implorându-l. Ești mort și îngropat. Era singură. — Demonul. — Brittney era… Ai spus „Brittney era”. Brittney stătea deasupra cadavrului. în adâncul sufletului ei. n-am reușit. Spune-mi adevărul. Brittney se ridică. Cămașa ruptă în fâșii. Trebuia să vadă. Jumătate în apă. nici unde este și când nici eu însămi nu știu ce sunt? — Tu fii Brittney. zise Brittney. Iar acum frica o făcea să tremure. Frica asta era ca un monstru întunecat. Brittney îl imploră. Erau doar aici. — Ce nu-mi spui? Știu că e ceva. Dar mai era și un al treilea. spuse Tanner. Un urlet animalic teribil ieși din gâtlejul lui Brittney. spuse Tanner. — Sunt încă moartă. ce părea a fi de mărimea unei persoane. Știu că nu-mi spui totul. se afla între ea și apă. nici ale ei și nici ale băiatului. Și ale bietului băiat din apă. și Brittney se uită la el. Tanner. Fusese chiar acolo. la câțiva metri distanță de demonul care îl lovise în felul ăsta pe sărmanul băiat. spuse Tanner. — Sufletul lui Brittney este în rai. că ceea ce avea să vadă o va distruge. devorator de suflete. Pielea sfârtecată și umflată. Un înger al Domnului. Ca și cum ar fi aparținut cuiva care se materializase din senin și apoi dispăruse. Nu putea să-și oprească picioarele din a se apropia. Tanner? Ce-am devenit? — Tu ești Brittney. Se uită la nisipul umed. o masă informă și îmbibată de apă. — Nu l-am oprit. apărând lângă ea. — Spune-mi adevărul. Apoi. Fusese acolo. cu picioarele întinse pe nisip uscat. dar se lipise de noroiul cenușiu care o acoperea din cap până în picioare. Îl privi. Tanner.

— Profeta. Se lăsă în genunchi și mângâie părul ud și ciufulit. spuse Mary. spuse Mary. Sau Mary cea care lua prea multe pastiluțe. Mary. Mary o putea mirosi de acolo. Se va duce acolo. Trebuie să avem . Iar acum credeau că fusese dusă de nas de un soi de escroacă. nu? întrebă John. Nu mai era Mama Mary. — Ce e? se răsti Mary. N-ar trebui să pierzi vremea cu orarul ăla. Acum. John stătea în ușă. Ce vrei de la mine? — Eu… ăăă… Ascultă. ar trebui să te pregătești. Sau mai rău. În ochii fratelui ei erau lacrimi. Mary cea care nu-și ia pastiluțele la timp. — Mi-ai promis. Ea o dădu la o parte. nu lui Tanner. În piața orașului se pregătea mâncarea. Că fusese prostită de Orsay. Nu voia să i se pună în cârcă îngrijirea tuturor copiilor. Își puse mâna pe brațul lui Mary. spuse Brittney. mulțumită lui Astrid. — De ce? Pentru că nu e de acord cu Astrid? Pentru că nu crede că trebuie să rămânem. Credeau că era sinucigașă. Într-o oră. — Pregătește-i pe copii să iasă. Mă faci mincinoasă? — Mary… o imploră John care rămăsese fără cuvinte. închiși aici? John se apropie de ea. o va arăta cu degetul și va șopti „anorexică”. — Nu cred că e o profetă. Nebună. pur și simplu. Cu toții puteau să și-o închipuie pe Mary căutând Prozac și Zoloft. Mary. spuse John. Altfel toată lumea se va uita la ea. — Da. Mirosea a grăsime râncedă. Se face de mâncare. o imploră John. ci sieși. îmi pare rău că am mințit. vrei să spui. Mary își pierde mințile. — E ziua ta. În legătură cu Orsay. Mary vârându-și degetele pe gât să vomite mâncarea. Știa că demonul se va duce și el acolo. Va trebui să-și îndese pe gât o parte și va trebui s-o facă public. — Mary. Trebuie să-mi promiți că nu mă vei părăsi pe mine și nici pe copiii ăștia. spuse John. lăsându-și capul în jos. — Mary. Fii binecuvântat. — Și tu m-ai mințit. Carne arsă și crocantă. sărmane copil! Se ridică. Mirosea dezgustător. Instabilă. Era Nebuna Mary. îi replică ea. de acuarele și mizerie. Se îndreptă cu fața spre oraș. știa toată lumea. chiar dacă oamenii normali ajunseseră să mănânce gândaci. — Ți-am promis deja. chiar și dincolo de izul omniprezent de urină și fecale. • Mary lucra în biroul ei înghesuit la orarul pentru săptămâna viitoare. — Mâncarea aia miroase tare bine. atât de dulce și atât de îngrijorat! Evident că era.demonului. — Vorbesc cu un ecou al propriei minți. Ești gata? Era atât de dulce frățiorul ei! Frățiorul ei mincinos. spuse Mary. cum căuta Gollum inelul. Știau toți.

grijă să luăm și porțiile pentru cei mici. .

O fată care încercase să-și scoată singură aparatul dentar cu un clește și care acum nu mai putea închide gura din cauza fierului zimțat care îi ieșea prin dinții din față. și după toată perioada de îndoială de sine. Și arme. Copii cu răni supurânde. Era. Peste tot arme. ea încă mai credea că avusese dreptate. abia băgate în seamă. Răngi. Și doi dintre oamenii lui Edilio și Edilio însuși patrulau cu armele aruncate pe câte un umăr. Micul Pete stătea la două trepte mai sus. jucându-se cu jocul lui mort. hăcuite cu foarfecele. FAYZ-ul nu putea fi doar despre Albert și banii lui sau despre Sam și spartul capetelor în dreapta și-n stânga. împărțea o sticlă de whisky cu unul de unsprezece ani. Un puști de nouă ani. Albert era prin apropiere. arma de căpătâi din FAYZ. dându-și seama de ce făcuse. oricum. după un asemenea incendiu. Le tot mototolea inconștient și apoi. pentru că. mai bine îmbrăcat. Făcuse. ca de obicei. Copii cu ochii înfundați în orbite. FAYZ-ul avea nevoie de reguli și de legi. Astrid fusese aproape. Albert le spusese clar. după tot abuzul pe care îl îndurase. Chestia ciudată era cum lui Astrid nu i se mai părea totul ciudat. Netezi cele două foi de hârtie din mâini. scurtate ca din topor. Dar nu ar fi fost necesar. aducerea oricărui fel de mâncare le făcea stomacul să chiorăie și le ploua în gură. nervoasă. cu atât de mulți copii care își pierduseră proviziile limitate de mâncare și în lipsa fructelor și legumelor de pe câmpurile arabile. Băieți îmbrăcați numai în chiloți și bocanci. Oamenii veneau atrași de mirosul de carne. Scoase un pix din buzunarul din spate. supraveghind întreaga zonă. netratate. Dar funcționase. le îndrepta din nou. • TREIZECI ȘI ȘASE 47 de minute Se dăduse de veste că se va organiza picnicul din piața orașului. în sfârșit. Albert aranjase totul cu eficiența lui obișnuită. până la cuțite de vânătoare în teci de piele cu ornamente. le rescrise. Albert avea paznici pregătiți. deși nu tocmai. Poate că oamenii vor spune că e nebună. purtate la curea. mai calm și mai concentrat om de acolo. Cuțite. îmbrăcat în zdrențe. în spatele ei. ce avea de făcut. ras în cap și purtând o mantie făcută dintr-un cearșaf de pat verde-măsliniu. cu brațele încrucișate la piept. cel mai curat. Astrid stătea pe treptele primăriei. ca și cum de asta ar fi depins întreaga lui viață. de măcelar. dar. Așa spera. și de drepturi. de la cele mari. le șterse iar și începu din nou întregul joc de-a mototolitul și îndreptatul foilor. înarmați cu bâte de baseball. Dar ea spera că nu va fi cazul. patru dintre oamenii lui. Fete purtând rochiile strălucitoare de seară ale mamelor lor. Astrid înghițea. ofensată de felul în care Albert venise la ea și îi spusese să înceteze să-și mai plângă de milă și să revină cu picioarele pe pământ. Nu arătase încă rezultatele nimănui. tăie câteva cuvinte. Astrid îl invidia pe Albert pentru asta: își fixase un țel și nu părea niciodată să se îndoiască de el. Bucăți de țevi de fier cu . Nu era mare porția. Mirosul mâncării gătite în aer liber era mai mult decât suficient.

Pe de altă parte. Îl ura pe Sam pentru că făcuse asta. Dar. totul ar fi fost despre el. Edilio avea asupra lui o armă de foc. Dar acum. totul s-ar fi redus la mâinile lui. „Gripa din ultima vreme avea să se răspândească acum. după incendiu. Mary îi conduse pe preșcolari în piața orașului. Băieții purtau figurine ale eroilor de acțiune în buzunarele de la spate. și ceea ce-o ținuse în viață de atâtea ori. Dar erau încă în viață. Benzi desenate murdare. jerpelite încă mai ieșeau din curelele de la pantaloni sau erau ținute strâns în mâini. Mare greșeală. Dar era. Copiii din Perdido Beach erau. în care își țineau avutul. — Ei. În piața aceea coioții atacaseră copii lipsiți de apărare. în același timp. Oare mulțimea se va năpusti asupra lor? Aproape că spera să se întâmple așa. la fel cum erau și cei care voiau să le vină de hac. . pentru că se retrăsese așa. pe care își lipise niște cioburi mari de sticlă. niște epave. — E și ceea ce-l face periculos. în același timp. Să fi greșit în privința lui Mary? Mary n-ar ierta-o niciodată. interpunându-se între Zil și câțiva băieți care deja se porniseră spre el. Apoi Zil și vreo duzină de puști din gașca lui apărură clătinându-se în piață. Asta schimbase mult atitudinea oamenilor asupra armelor. și ce? mormăi Astrid obosită. Nu e ca și cum aș fi cine știe ce populară. mai bine de nouăzeci la sută dintre copiii prinși în FAYZ erau încă vii. Oamenii lui Zil erau înarmați și ei cu bâte și cuțite. se bucura că plecase. își spuse Astrid.mânere făcute din bandă adezivă și curele. țipând din răsputeri. Plămânii afectați de fumul inhalat erau cu atât mai vulnerabili. Copiii erau încă negri de funingine și cenușă. cu toată mulțimea asta adunată”. cu bâtele și cuțitele pregătite. Oamenii credeau că dacă nu l-a lăsat pe Sam să-l omoare pe Zil însemna că ea nu-l disprețuia întrutotul pe liderul celor de la Human Crew. Astrid își încleștă maxilarele. în momentele lor cele mai bune. Astrid nu putea să sufere ideea că la asta se limita viața uneori: arma mea e mai mare decât arma ta. În ciuda celor întâmplate. pătate. Ura tot ceea ce făcuse și tot ceea ce încercase să facă el. Mary părea a fi aceeași dintotdeauna. Dacă Sam ar fi fost aici. Și pe ea. Dacă ar fi fost aici. Astrid o privi cu atenție. mormăi Astrid ca pentru sine. Tusea era zgomotul de fond. cu unghiile la fel de lungi și de murdare ca de lup. Era o atitudine pasiv-agresivă. Nimeni nu se împotrivea lui Sam. Astrid văzuse un puști de șapte ani cărând un picior de lemn de la o masă. Și toate acestea deveniseră parte din firescul vieții. fetițele duceau păpuși cu ele peste tot. Unii fuseseră chiar și mai creativi. gândi Astrid cu jale. Pentru că dispăruse. Îl ura pe Zil. Edilio se mișcă repede. Lumea fie văzuse ce putea Sam să facă. și pe micul Pete. Nedemnă pentru el. Prinse o fetiță în momentul în care un băiat cu un skateboard era să dea peste ea. Puști care împingeau cărucioare pentru copii. erau cu mult mai rău. fie auzise poveștile povestite cu lux de amănunte.

încercând să se calmeze. nu crezi? spuse Albert. Și de atunci întruna tot ce am făcut a fost să supraviețuim. ocolită. Acum un milion de ani. zi după zi. coborând de pe munte cu Cele Zece Porunci. — De îndată ce le dăm de mâncare. Astrid. Eu… OK. Își încleștă iar degetele pe foile ei de hârtie și se ridică prea brusc. trântind din mers câțiva copii. — OK. Mult mai mulți făcură comentarii nepoliticoase sau ostile la adresa ei. astfel că puștii băgară de seamă că se urca pe margine și despăturise foile de hârtie. Orc făcu doi pași în direcția lui. — Ca Moise. ca de obicei. Astrid o văzu și pe Dekka. Am avut noroc datorită unor oameni care au . Unul sau doi copii o salutară. mai scutește-ne de discursuri. cu fața lui înfricoșătoare. sau doar zâmbește afectat sau îi privește cu ochii aceia reci. Copiii s-ar uita la el. de fier. mormăi Orc. se auzi o voce răuvoitoare. pentru Dumnezeu. de către ceilalți copii. Inima lui Astrid bătea mai să-i sară din piept. Asta puse capăt momentului de aruncat cu noroi în Astrid. adică destul de aproape de grătare. peste umăr.Dacă Sam ar fi fost aici. Un puști puse mâna pe niște pământ și aruncă. — Alea erau scrise de Dumnezeu. ca să ghicească ce gândește. fiecare cuvânt pe care l-ar fi rostit Astrid ar fi fost condiționat de ce Sam ar fi spus sau n-ar fi spus. drept în nasul puștiului. — Dă-i bătaie. începu Astrid. Se împiedică puțin coborând scările. — Oameni buni… începu ea. lăsându-l să treacă. Probabil că era încă prea bolnavă ca să iasă din casă. așteptând să vadă dacă dă din cap sau râde. unde carnea de vânat și de pește se perpelea pe frigărui făcute din umerașe de sârmă. — A venit momentul. Astea nu. — Acum? Astrid era surprinsă. în cealaltă viață. Orc își făcu loc prin mulțime. Oamenii se dădură la o parte. Când a început FAYZ-ul. se împrăștie în toate părțile. Trase adânc aer în piept. astfel încât părea a avea un câmp electric în jurul ei. — Eu… ăăă… am câteva cuvinte de spus. Nimeni nu băgă de seamă în mod deosebit când păși ea în mijlocul mulțimii. viețile noastre s-au schimbat. — Poftim? — Ca Moise. răspunse Astrid. o privire de avertizare pe care o dobândise în ultimele luni. dar se redresă. I-am adunat aici și i- am forțat să se comporte civilizat tocmai pentru că este mâncare. Se auzi un bombănit prelung. Cei mai mulți însă erau concentrați asupra micilor focuri de tabără. spre Astrid. dar țintind prost și fără prea multă convingere. Ajunse până la fântâna arteziană. — Ah. Singura persoană pe care Astrid n-o vedea era Brianna. De îndată ce mâncarea dispare… — OK. Astrid observă că Edilio își ascundea un zâmbet. și mârâi. Brianna nu era o persoană pe care o ratai sau o treceai cu vederea. Astrid făcuse meditații cu Orc. zise Astrid. explică Albert. spuse Albert. Înainte să vă apucați să mâncați.

muncit din greu și care și-au asumat niște riscuri uriașe. Dar din ce în ce mai mulți pe măsură ce continua. Dar alții așteptau răbdători. ceva care să nu presupună niciun fel de compromisuri. De voie. Oricine comite o infracțiune – fură sau rănește pe cineva – va fi acuzat și judecat. Poate pentru toată viața. până la exilul permanent din Perdido Beach. atunci eu am fost aia. Nimic complicat. Unii din mulțime începură iar să-și piardă interesul și aruncau priviri lungi în direcția mâncării. Acum a venit momentul să privim în viitor. — Patru: Suntem cu toții egali și avem exact aceleași drepturi. — Nu că am avea cine știe ce de luat. Se uita în jurul lui. toți veți avea drept de vot asupra chestiei ăsteia. dar i se ceru să facă liniște. — Am terminat? întrebă Howard. — Trei: Nimeni nu are voie să-și atribuie bunurile altuia. Regula numărul unu: fiecare dintre noi are dreptul de a fi liber și de a face ce vrea. — Putem să mâncăm acum? țipă un puști oarecare. dar cei mai mulți se comportau politicos. Se întreba dacă o să facă o mișcare acum sau o să aștepte o altă ocazie. dar Astrid continuă. spuse Astrid. Asta atrase atenția și mai multor copii. spuse Astrid. Mutanți sau normali. — Doi: Nimeni nu poate să rănească o altă persoană. — Opt: Vom alege un nou Consiliu al orașului la fiecare șase luni. dintr-odată drept în fața ei. — Deci. pentru că suntem prea proști. ca să ne ajute să trecem peste multe. — Eu nu vreau decât puțină mâncare. Erau unii care își băteau joc. Nimeni nu spunea nimic răutăcios. Pentru că vom mai fi aici o vreme. Șapte: Pedepsele pot varia de la o amendă la a fi închis în închisoare pentru o perioadă de o lună sau mai mult. Astrid vorbi în continuare. Mulțimea părea să agreeze ce auzea. Asta e regula care îmi provoacă cele mai . nu există sisteme perfecte. — Avem nevoie de reguli și de legi. — Cinci. — Nu. atâta vreme cât nu face rău altcuiva. Nu chiar toată lumea. Nici măcar Howard. părând să ia pulsul mulțimii. Am tot căutat un sistem perfect. Așa că am scris un set imperfect de legi. de nevoie. spuse Howard. Dacă a fost cineva prost. Dar am pus pe hârtie un cod de legi. unii se împingeau. Dar Consiliul nu poate schimba aceste nouă legi. lumea începu să fie atentă. Asta îi aduse o puzderie de insulte. Ba chiar respectuoși. — Ei bine. — Și am fost cu toții preocupați să supraviețuim și preocupați de ceea ce-am avut de pierdut. Așteptă. Howard. — Șase: A minți membrii unui juriu e o infracțiune. Astrid văzu scânteia de mânie de pe chipul lui Zil. și de toate. țipă o altă voce. decât dacă e în legitimă apărare. — Da. Pentru că avem nevoie de justiție și de puțină pace. — Mai e una. spuse Howard. puști care se arătau cu degetul unul pe celălalt. Regula a noua. în fața unui juriu format din șase copii.

Astrid împături hârtiile și le îndesă în buzunar. acestea sunt legile din Perdido Beach. în sfârșit. ar fi putut păși afară din ea însăși. Se uită la Albert și apoi făcu un semn din cap lui Quinn. — Nu! se răsti Astrid. Se uită la Orc. Într-o astfel de situație. — Acum. își îndreptă atenția asupra lui Zil. fie cum vreți voi. — Încă un lucru. Astrid strigă: — Cu toții veți avea șansa de a vota. Howard își dădu ochii peste cap. — Da. — Bine. Într-un fel urăsc ideea de a avea legea asta. — Zil. Începând din momentul ăsta. spuse Albert repede.multe îndoieli. Nici măcar n-o mai deranja. — Da. Dar nu văd cum am putea s- o ocolim. Consiliul va numi o persoană sau mai multe persoane care să acționeze drept Apărători ai Orașului. Tu îți permiți să pleci. spuse Astrid. dacă tu consideri că regulile astea sunt făcute ca să-ți facem ție rău. spuse Albert. Râse cinic. atunci. văzându-se din exterior ca fiind stridentă și autoritară. — Toată lumea trebuie să trăiască după legile astea. simțea că ar putea să i se alăture. care dădu din cap afirmativ. refuzând să răspundă provocării: Nu. să mâncăm. Pe un ton mai puternic. Astrid îl ignoră. Normal sau mutant… Cetățeni obișnuiți sau membri ai Consiliului. și ușor ridicolă. Deci. Consiliul are dreptul de a suspenda oricare reguli pentru o perioadă de douăzeci și patru de ore în caz de urgență majoră. Ai ceva posturi . Cu mine se fac patru din șapte. Ca și cum ar fi cântărit trei sute de kilograme în urmă cu un minut și acum era ușoară și sprintenă ca o gimnastă. Prin urmare. — Putem să mâncăm acum? întrebă Howard. Howard oftă teatral. Și i-am convins și pe alții să mintă. care se încruntă și părea confuz. Albert. spuse Astrid. simțindu-se mai ușoară. Rezultatul este că oamenii nu vor mai avea încredere în mine. cred că acum am nevoie de o slujbă. Cu excepția unor cazuri de urgență. ești liber s- o spui. renunț la poziția mea din Consiliul orașului. asta o făcea să se simtă mai bine. Cu excepția… — Cu excepția lui Sammy? completă Howard. Sări jos de pe fântână. — Și eu. atrase atenția tuturor. în sfârșit. Astrid râse. Howard începu să bată din palme ironic. Am mințit. Asta. Apoi. spuse Edilio de undeva din mulțime. dar. pentru moment. spuse Astrid. Ca și cum. aceste reguli vor deveni legi din secunda în care majoritatea Consiliului o afirmă. mai calmă. nu cu excepția lui Sam. Îl bătu pe Howard pe umăr și se duse la Albert care clătina încet din cap. spuse Astrid. — Sammy. De fapt. Deci. dar tot nu e corect. temporar. În mod ciudat. — Mișto. Asta nu contravine nici uneia dintre regulile astea. — Eu votez „Da”. spuse Howard. în schimb. Legile din FAYZ.

libere? .

Aștepta ceva de la ea. Locul ăsta fusese toată viața ei de la căderea barierei FAYZ-ului. Deșteapta. • TREIZECI ȘI ȘAPTE 33 de minute — Nu făceam în pat sau ceva. mizerabilă și mohorâtă. — Pot să mă duc să-l văd pe Roger după ce mănânc? — Cum vrei. O formă. cu muci la nas? — Nu. zău așa. În spatele foliei lăptoase și translucide de plastic. cu capul sus. În schimb. să-i dovedească lui Astrid că era o mincinoasă. O să fie afară. Și se ura și pe sine că îl lăsase s-o definească. conducându-i în același timp pe copii spre partea din față a cozii. După atâtea griji și atâta așteptare. O siluetă. Gura i se uscase. Copiii o băteau pe spate. încât să urci pe fântână. Gaura asta împuțită. cu mama ei. Îi zâmbeau larg. Mary trebuia. Nu auzise pe nimeni în spatele ei. și o să-i povestească despre toate. I se ridică părul de pe ceafă. momentul încă părea să se apropie prea repede. să dai un set de reguli și apoi să pleci. la mâncare. numind-o anorexică. Ca toți ceilalți. . în cele din urmă. luând-o pe nepregătite. ce avea Mary de dovedit? Ignoră semnul pe care îl făcuse John. Unde sunt monștrii ăia mici. Îi lăsase un gust amar. O plăceau mai mult acum decât înainte. adică. Se uită de jur împrejur. îi ignoră pe copiii din jurul ei și se îndreptă spre grădiniță. Ura locul. Avea să termine cu locul acesta îngrozitor și oamenii aceștia groaznici. Mary îl ignoră. Drake se uită la marginile bolțarului cu un interes detașat. să se așeze și ea la coadă. la mâncare. Se uita la ea. gândi Mary. Dar. cu pletele tale blonde și frumoase fluturând în vânt. zise Justin. care acoperea gaura dintre grădiniță și magazinul de bricolaj. De ce? Pentru că recunoscuse că dăduse greș și apoi își dăduse demisia și îi lăsase cu un nou set de reguli pe care să le urmeze? „În felul ei. Trebuia să fie minunat să ai atâta încredere în tine. Inima îi bătea să-i iasă din piept. La mine acasă. Nu mai dura mult și avea să iasă de aici. Evident că Astrid găsise o portiță de scăpare din groapa pe care și-o săpase singură. Trebuia să fie minunat să fii Astrid. Astrid trecuse și ea printr-o dispariție”. Câte minute îi mai rămăseseră lui Mary până avea șansa să scape de acolo? Își scoase din buzunar ceasul primit de la Francis. frumoasa Astrid. Mary se întoarse. Dar simți că era cineva. evident. Era liniște și nu era nimeni prin preajmă. spuse Mary. Întreaga ei viață. John o privea cu atenție. Mary? întrebă Drake. Jumătate de oră. șopti Mary. Astrid și micul Pete. Astrid se aliniase la coada pentru grătar. Acolo. privi spectacolul oferit de Astrid. — Unde sunt.

Noroi în păr. Cred că a venit momentul să termin ce-am început. spuse Drake. Dar n-avea ce face. — Tu ai murit. Trebuia. Mary clătină încet din cap. — Du-te. În încăperea în care el și coioții îi amenințaseră pe copii cu moartea. Astrid! O trădătoare. Vârful îi trasa o linie de foc pe obraz și ea ieși în fugă din încăpere. Nimeni altcineva. Nu avea altă opțiune. Nu mă așteptasem la asta. — Cred că am să aștept să se întoarcă micuții. Du-te și-i adu aici. Chipul îi era mânjit de noroi. în FAYZ? Nu. Dacă fugim. Ce se întâmpla dacă murea aici. — Pleacă de aici. — A fost deșteaptă mișcarea. Drake. iar picioarele i se înmuiară de la genunchi. dar nu foarte tare și nici cu prea multă convingere. • Zil nu se putea hotărî. Amenințat! Și. A Noua Lege? Nici măcar nu se prefăcuse că n-ar fi vorba despre el. Noroi pe haine. spuse Mary. Își întorsese ochii ăia albaștri și reci spre el și-l amenințase. Mary se scăpă pe ea în momentul acela. felul în care Sam a făcut chestia asta. Păși prin fâșiile de plastic. sugeră Lance. iar acum toată lumea stătea și mânca pește și vânat și chiar vorbea despre legile lui Astrid. Astrid îl amenințase deschis. Nimeni altcineva nu mai avea brațul acela piton de culoarea sângelui închegat. Biciul se răsuci și se încolăci ca și cum avea o viață proprie. Zil se uită la el. poate ar fi mai bine să ne întoarcem în tabăra noastră. Fusese nebună să creadă măcar că ar putea exista o altă opțiune. — Nu. de vreme ce până și Lance era speriat. A perforat peretele cu totul. . Dar acum Albert împărțea carne. Zil incendiase o mare parte din oraș. Rânji ca o fiară ce era. de îndată ce Sam se hotăra să-și facă apariția… — Comandante. Mâna-bici coborî asupra ei. șocat. Rezultatul trebuia să fi fost haosul. Nu vom face decât să stăm și să-l așteptăm pe Sam să vină să termine treaba. Trebuia să scape. Ieri. îl contrazise Turk. — Du-te! urlă Drake. Nimeni altcineva nu avea ochii ăia. Plasticul fu sfâșiat de sus până jos. s-a terminat cu noi. spuse Drake. era blocat. Lance chiar îi sugera s-o șteargă hoțește? Lucrurile trebuiau să fie exact pe atât de rele pe cât se temea Zil că erau. Ca și cum era un nimeni. ca și cum nu era cineva temut și respectat. asta era singura diferență. șopti Mary. și Astrid împărțea legi și era ca și cum Zil nu făcuse nimic. Drake pocni din mâna-bici. Și trebuia să-i salveze pe copii. Era murdar. Putea s-o simtă. iar Mary îi văzu noroiul de pe dinți. iubitoare de monștri! Și acum? Astrid instituise legea și-și făcuse publică amenințarea.

Nerezza își înclină ușor capul și-l privi pe Zil cu curiozitate. Înseamnă întuneric. Micul Pete clipi o dată. recunoscu Nerezza. Știu că a venit timpul lui. un nume. Erau inseparabile. — Ciudat nume. spuse Nerezza. Zil era fascinat. — Nu înțeleg. zise Nerezza. — Întuneric. Trebuie să curgă sânge. Scăpă din mână peștele care îi mai rămăsese nemâncat și se întoarse imediat la jocul lui. spuse Zil. — Numai mutanții. dar ea nu era atentă. Nerezza flirta puțin cu el. spuse ea. Joacă-l ca să câștigi. și jocul în cealaltă. Ar trebui să-i spună să se care. Edilio aruncă o privire spre Astrid. Jocul e cel al haosului și al distrugerii. Fratele ei mai mic avea o bucată de pește într-o mână. Nerezza începu să râdă. Unde era Orsay? N-o văzuse niciodată pe Nerezza fără Orsay. Zil se întoarse brusc și văzu o fată brunetă. — Da. una frumușică. spuse o voce de fată. — Va începe foarte curând. Lisa stătea în spatele Nerezzei. dar nu cineva cunoscut. Zil își aduse aminte să respire. Este italian. — Spune-ți ce vrei tu și te face pe tine fericit. Mary venea fugind dinspre grădiniță. și era surprins de ceea ce vedea acum. Ceva era în neregulă aici. plini de suspiciune. cu ochii îngustați. Nu era de la Human Crew. Dar era ceva la ea… — Cine ești? întrebă Zil. cu atât Nerezza devenea mai frumoasă. • Edilio o văzuse pe Nerezza cu Zil. Fata le zâmbi. — Du-te! îi ordonă Zil. Zil. — Știu ce înseamnă întuneric. spuse ea. Se încruntă. răspunse Nerezza. Cu cât te uitai mai mult la ea. spuse Nerezza. Trimite-l pe acesta – dădu din cap în direcția lui Lance – să-ți aducă armele. dar putuse să le citească limbajul trupului. Nu e destul să aprinzi un foc. uimit. Țipând un cuvânt. Zil le putea vedea pe amândouă. — Are dreptate. Urmă un țipăt. este. Lance ieși în goană în direcția taberei lui Zil. — Avem asta în comun. comentă Turk. Micul Pete se holba la el. Nu putuse auzi ce-și spuneau. — Să ucizi. ca și cum nu-l mai văzuse niciodată pe Edilio până atunci. El era Comandantul. Contrastul nu o favoriza pe Lisa. spuse Zil. — Ești pregătit să faci ceea ce trebuie făcut? — Ce trebuie făcut? întrebă Zil. — Știi ce înseamnă Zil? o întrebă el. . să nu mai insiste să stea de vorbă cu el. — Numele meu este Nerezza. Mai trebuie să ardă cineva în flăcări. Edilio întoarse capul brusc. Tăie zumzăitul și ciripitul unei mulțimi de copii mâncând.

până vă strig eu. și asta curând. — Stați pe loc. Mary văzuse o fantomă. Toți vor fi distruși. Pe chipul lui Mary era o dungă roșie. Avea să numere până la trei. — Drake! Drake! Se împiedică și se prăbuși cu fața în jos pe asfalt. ridică arma. Îl văzu pe Edilio ieșind din grădiniță. Oare Mary își pierduse mințile? O confundase pe fata moartă cu un monstru mort? — E și Drake înăuntru? întrebă Edilio. spuse Nerezza insistent. Cineva ieșea din grădiniță. pe copiii care stăteau în calea lui. Marker permanent? Acuarele? Sânge. Toți vor arde. Împinse ușa cu umărul și orientă țeava puștii spre dreapta și apoi spre stânga. Dar e prin apropiere. Prea mult stres. spuse Edilio. vei fi liberă în curând. Intenționa să-i dea lui Drake o singură șansă de a se preda. Se ridică în genunchi și ținu în sus. Băiatul nici măcar nu încetini. Edilio încetini. Lucruri îngrozitoare se vor întâmpla aici. Cu grijă. Edilio alergă spre ea. — Te rog! o imploră Mary. spuse Nerezza. Vei fi în brațele primitoare ale mamei tale. — Mary. — Drake e înăuntru? E înăuntru? Spune-mi! — Demonul nu e înăuntru. spuse Brittney. Aparatul ei dentar încă era plin de noroi și de mici fragmente de pietriș. prea multe probleme. Îl simt. Mary se holbă la ea. • — Mary. însângerate. Trebuie să-i duci pe copii la loc sigur! Mary scutură din cap neajutorată. Edilio se cutremură. de sus până jos. să se vadă. Ochii cercetau mulțimea. palmele roșii. Nerezza îi puse o mână pe umăr. ci trecu pe lângă ea ridicând arma în timp ce alerga. Arăta de parcă văzuse o fantomă. Gol. — Drake! E în grădiniță! urlă Mary când Edilio ajunse lângă ea. scoase degetul de pe trăgaci și își odihni degetele pe piedică. Îi auzi pe doi dintre soldații lui grăbindu-se în spatele lui. cum spusese Astrid. Edilio își făcu loc să treacă și se opri în ușa grădiniței. Apoi văzu folia de plastic sfâșiată drept pe mijloc. Își coborî arma. ținti. Edilio scăpă o răsuflare nesigură. — Eu nu mai am… am rămas fără timp. O privea confuz. împingându-i fără prea multă grijă. Își pierdea mințile. Și apoi… avea să apese pe trăgaci. Degetul îi tremura pe trăgaci. niciun pic de relaxare. — Demonul va veni. . Brittney se încruntă confuză. Nimic. Brittney! Edilio coborî arma. Sau poate că își pierdea mințile.

Mary îi putea vedea pe micuți aruncându-se la pământ. cu ochii bulbucați. Avea de gând s-o împuște. să treacă prin nebunia care va urma! — Și ce-ar trebui să fac? — Du-i la Profetă. venind spre ea. Mary auzi un țipăt teribil. răspunse Tanner. Te așteaptă la ea. care își pierduseră prietenii și școala. . Oare avea s-o doară? Avea să moară? Din nou? Dar o mulțime de copii se grăbiră să se pună între ea și Edilio. — FAYZ pentru oameni! urla Zil. Se auzi o armă. terorizați. Fugi. Și Mary. — E demonul? îl întrebă pe fratele ei angelic. Un tânguit prelung de groază. Panicați. Edilio îndreptă arma spre ea și ținti. că nu era în stare să se uite unde voia să se uite. amintindu-și de pământul rece care îi intrase în urechi și în gură. care se transformă în agonie. Brittney îi văzu pe copii fugind. Dar acum își dădea seama că nu putea să se miște. Era la fel ca atunci când era moartă. Băiatul ridică arma și- o îndreptă în sus. copii! Copiii se grăbiră să ajungă la ea. Mary ezită. îi conducea din piața orașului. — Copii! le ordonă Mary. un păstor care se poticnea la tot pasul. o mască a terorii. — Dar mai ai încă un lucru mare de împlinit. — Veniți cu mine. Du-i pe copii acolo. care învățaseră să aibă încredere într-o singură voce: a Mamei Mary. unde privirea nu pătrundea. Pe stânca de pe plajă. Acum îi vedea pe copii alergând și țipând. Ai încredere în Profetă. Se uită la ea. Copii abandonați. Dar era greu să fugă când brațul îi creștea atât de lung. Nu. Dincolo de piață. și biserica. „Nu. Că nu putea să-și controleze picioarele să o poarte unde voia. de departe. — Da. ci de o forță pe care nu o înțelegea. împingând-o la o parte. chipul lui. Tu ești. ieșind din grădiniță. neglijați. spre plajă. Mary: Nu trebuie să-i lași pe copii în urmă. voi ea să spună.” Dar cuvântul nu voia să iasă. — Drake. tu ești demonul. înfometați și terorizați. Nu am scutece… Eu nu pot să… — Tot ce ai nevoie va fi acolo. Copii alergând. • Brittney venise în piață atrasă nu de mirosul de mâncare sau de mulțimea adunată. gândi ea. — Fugi! o îndemnă Tanner. Nu pricepea de ce îi era frică de ea. Crede în ea. — Dar… nu am mâncare pentru ei acolo. și conștiința ei se retrăgea și o altă prezență își făcea loc. Urmați-mă! Copii care își pierduseră părinții și bunicii. Mary. Din calea ei? Îl văzu pe Edilio. Veniți cu mine. spuse Edilio. Ea era un înger al Domnului. Fusese trimisă să lupte cu demonul.

fără să scoată un sunet. — Bine. Ranga mușcă din pământul din dreptul capului micului Pete. cu capul înainte. direct spre Astrid. Astrid întinse o mână. dar se repezi spre Nerezza. Apoi. din spatele lui. Nerezza se întoarse spre Astrid cu o furie glacială. Dar Nerezza n-avea de gând să se oprească. Astrid o pocni cât de tare putu. Zil. o rangă. Nerezza se dezechilibră și rată lovitura. ridică ranga deasupra capului micului Pete. Astrid o lovi în moalele capului. smucindu-l. toți grăbindu-se să iasă din piață și să ajungă pe plajă. Nerezza zâmbind calmă. Astrid se ridică în picioare și o împinse pe Nerezza un pas mai încolo. de bebeluși în brațele asistenților lui Mary. Ranga zbură din mâinile ei și ateriză pe iarba bătătorită. Nerezza. de parcă ar fi fost doar o muscă enervantă. dar Nerezza nu păru s-o audă. cu o forță șocantă. Prea multe imagini într-o clipită pentru a putea fi procesate atât de repede. Ranga o lovi puternic peste încheietură. ca la coridă. Acum. cu fața în cealaltă direcție. iar și iar. Ridică ranga din nou. Degetele umblând frenetic. Și. orbită de agonie. Dar. nu în față. Micul Pete jucându-se cu jocul lui cu o intensitate febrilă. Îi văzu pe micuți alergând cu Mary. prea stângaci. Nerezza avea de gând s-o atace? Era nebună! Nerezza ridică ranga și lovi dintr-odată. tot se întindea . Dar Nerezza nu avea niciun interes față de ea. dar prea încet. Cum nu se mai jucase niciodată. Edilio ieșind din grădiniță. de data asta. Și apoi Nerezza. Astrid se îndoi de durere. Avea ceva în mână. Durerea era incredibilă. Micul Pete se rostogoli peste jocul lui. țintind. în ciuda loviturilor. o gloată panicată de preșcolari care urlau și se împiedicau. dar destul cât să o facă să-și rateze iar ținta. chinuindu-se să ajungă până la ea. Voia să-i vină de hac micului Pete cu o încrâncenare frenetică. Pumnul se izbi în clavicula Nerezzei. hotărâtă. — Nu! strigă Astrid. Nu era destul s-o rănească pe fata cea întunecată. rapid. dar mâna Nerezzei. Vrei tu să mori prima? Nerezza izbi orizontal cu ranga și o lovi pe Astrid în stomac. de data asta cu capătul ascuțit îndreptat spre micul Pete. Astrid urlă de durere și de furie. — Oprește-te! țipă Astrid. Nerezza se aplecă și-l întoarse pe micul Pete pe spate. Și Brittney. în sfârșit. mișcându-se repede. • Astrid văzu și auzi vacarmul. se zvârcoli. cu o pușcă în mână. O lovi pe Nerezza în plin și-o culcă la pământ. Și nici să fie deranjată. din nou. O împinse la o parte cu mâna liberă.

dând drumul urechii. Lovea orbește cu capătul ascuțit al uneltei. . dar nu putea să ajungă până la spate. scuipând ceva scârbos din gură. greutatea ei țintuind-o pe fată la pământ. s-o poată lovi pe Astrid. Mâna Nerezzei apucă ranga. Astrid își încleștă mâinile în jurul gâtului Nerezzei și strânse. Și strânse. simțind gustul sângelui în gură și lovind-o cu pumnii în moalele capului. zgâriindu-i fruntea lui Astrid. Astrid făcu singurul lucru care-i trecu prin minte în momentul acela: o mușcă pe Nerezza de ureche. dar nu reușea s-o desprindă de pe ea.după rangă. Își încleștă falca puternic. Urletul de durere al Nerezzei era cel mai satisfăcător sunet pe care îl auzise vreodată. scuturând din cap de la stânga la dreapta. cât de tare era ea în stare. sfâșiindu-i urechea. Astrid se aruncă peste Nerezza. apoi își concentră toată forța în strânsoarea pe care o forma în jurul gâtului Nerezzei. fiind la doar câțiva centimetri de ea.

în timp ce mergea cu spatele spre stâncă. — Ce facem? întrebă Peace. În viața asta ori lupți. Mie îmi e frică. — E treaz. — Fac pe mine. ori o ștergi. printre răsuflările greoaie. — O ștergem. răspunse Sanjit. care nu era altceva decât un cearșaf întins între ei doi. Sanjit schimbă câteva priviri cu Virtue. nu se știa de ce. nu e nevoie să-mi aducă aminte cineva cât de frică ne e. — De ce fugim? întrebă Bowie plângăreț. — Fugim de aici? întrebă Pixie. — Cum te simți. Tuturor ne este. nu-i așa? — Mi-e frică. spuse Sanjit. Dar Sanjit nu voia ca Peace să-și piardă cumpătul. — Zburăm cu elicopterul? întrebă Pixie. Ascultau. — Ți-ai ales un moment cum nu se poate mai potrivit. Spre ușoara mirare a lui Sanjit. • TREIZECI ȘI OPT 32 de minute Sanjit și Virtue îl cărau pe Bowie pe o targă improvizată. nu-i așa? De fapt. Vouă vă e frică. împleticindu-se în iarba înaltă. viața devine grea și înfricoșătoare. Dar. mormăi Sanjit. — Ce înseamnă asta? — C-o ștergem? O. frământându-și mâinile neliniștită. — Păi. răspunse Sanjit vesel. câteodată. Sanjit îl lăsă pe Bowie ușor jos și își rășchiră degetele chircite. Partea cea mai înfricoșătoare abia acum urma. ca și Sanjit. OK? Deci. Choo. de fapt. — Ascultați: tuturor ne e frică. străduindu-se să țină bine capetele cearșafului în mâini. El nu pare speriat. se răsti Virtue. Eu o să-i cobor pe copii până la tine. sperăm să putem zbura de aici. spuse Bowie. — Mă doare capul. ascultați-mă bine cu toții. — Nu. Doar nu vrei să lupți. Uită-te la Choo. se plânse Peace. Ajunseră la marginea stâncii. — Și ție ți-e frică? îl întrebă Peace. spuse Sanjit. care se chinuia și el. coboară tu primul. spuse Sanjit. unul câte unul. . Sfoara era încă acolo unde o lăsaseră el și Virtue alaltăieri. Avea o pungă de plastic cu piese de Lego într-o mână. Choo părea speriat de moarte. — OK. — Zici tu. micuțule? îl întrebă Sanjit. Și vreau niște apă. e ceva ce am făcut de vreo câteva ori în viața mea. spuse Sanjit. — Nu ai de ce să te temi. răspunse Peace cu îndoială în glas. spuse Peace. dar părea hotărâtă să nu se despartă de ea. cu picioarele tremurânde. — OK. — Mi-e frică.

Mary îi dusese pe micuți în fugă spre plajă. Simțea cum sângele pompa în vene. doar pentru a se descolăci și a lovi. Apoi văzu și silueta inconfundabilă care se luase alene după ei. Nerezza se chinuia să respire. OK. dacă ar fi strâns destul de tare… — Nu! strigă Astrid. încercând să ajungă la creierul Nerezzei. irosind secunde prețioase. Tăcere prelungă. O să fie totul OK. spuse Virtue într-un târziu. Copilul gemu. Astrid îl ridică. Soarele apunea acum în apă. Mâna i se întindea deja după joc. Sanjit își dorea să fie atât de încrezător. Astrid îl prinse pe micul Pete de gulerul cămășii. Focuri de armă. — E OK. — Eu vreau să rămân aici. nu-i așa? Nimeni nu părea sigur de asta. întregul corp i se zvârcolea acum. Toată lumea se grăbea să ajungă pe plajă. Dacă nu ar fi fost biciul șerpuindu-se în aer și încolăcindu-se cu tandrețe în jurul corpului lui. deschizând încet ochii. Drake râdea. Micul Pete se holba. creierul Nerezzei trimițând semnale smucite de panică. nu? Suntem cu toții încă aici. — Ce înseamnă jocul ăsta. • Astrid putea simți în mâini arterele și venele. nu? Și rămânem împreună. organele țipând frenetic după oxigen. Priviri insistente. spuse Pixie. Astrid calcă peste Nerezza și întoarse pe spate pe fratele ei. Îi dădu drumul. — Și supraviețuim împreună. Se ridică repede. Degetele i se înfipseră în carne. se uită cu groază la Nerezza. cu pumnii ei care o dureau. Îngenunche. Aproape credea asta și el. oricare alt băiat înalt și slab. Acoperită de vălul acela care îl separa pe micul Pete de lumea din jurul lui. . Își flutură genele. Nu pot să-mi las păpușile. insistă Sanjit. noi suntem o familie. nervii zvâcnind. copii. Astrid îi vedea în timp de fugeau. la cum fata se sufoca și se chinuia să respire. Dar suntem aici. și tendoanele din gâtul Nerezzei. ceea ce stârnise o panică de proporții. se dădu înapoi. Aproape că ar fi putut fi oricine altcineva.OK? Cu toții am fost și altă dată în locuri în care ne-a fost frică. să apară din casă în orice moment. Un soare roșiatic. o singură rafală zgomotoasă. Simțea felul în care mușchii se răsuceau. cu ochii lui ca de gheață. Caine. Mâinile lui Astrid strângeau. care molipsise pe aproape toată lumea. ca și cum ar fi încercat să strângă pumnii. spuse Sanjit. și gâtul Nerezzei îi stătea în cale și. O senzație plăcută îi furnică brațul. Simți traheea Nerezzei în convulsii. în spasme sălbatice. Petey? Văzu cum privirea i se face sticloasă. — O să ne întoarcem după ele. Nu vă faceți griji. așteptând ca mutantul ăla ciudat. Nu mai era aproape nimeni în piață. Era cald la atingere. — Copii.

Violență. Tentația de a se întinde din nou era aproape irezistibilă. Ce vedea în fața ei era o suprafață de lemn. cu picioarele roase de sfoară. Astrid își coborî vocea: — Petey. zgâriate ale unei fete în pantaloni scurți. șocul înțelegerii că nu visa. Abia dacă simți podeaua când se lovi cu capul de ea. Era conștient. Cuvintele erau uneltele ei. Nu se putea concentra foarte bine. Cu mâinile stângace. Deschise ochii din nou și încercă să se ridice în picioare. Ambele perechi de picioare erau legate cu sfoară. ca și cum ar fi fost legate. Nu era lucru ușor cu un creier încă încetinit de cine știe ce drog pe care Sanjit îl strecurase în mâncare. Spune-mi! Micul Pete se uită la ea. Și cu el. Arată-mi. Mai bine să închidă ochii și să se prefacă. . susținându-i privirea. nu spunea nimic. îi spuse lui Penny. apucă de un scaun și se ajută de el ca să se ridice în capul oaselor. cu fața la câțiva centimetri distanță de a lui. Penny. — Ne-au drogat. Ea țipă și căzu. Acum vedea picioare. • Diana deschise un ochi. nu ale lui. picioarele unui băiat îmbrăcat în blugi murdari și zdrențuiți și. Căscă. Bug. De ce n-o legase Sanjit? — Nodurile erau prea lejere. Disperare. Arată-mi. fu de acord Diana. printr-un tunel de noroi. Dar. Capul lui Penny se clătina oarecum. Bug sforăia zgomotos și invizibil pe podea. Înfometare. Picioare de masă. dincolo de privirea indiferentă și inexpresivă. Diana încuviință. În vis. Cineva sforăia. dincolo de ele. aprins de țipete de neon. Ochii micului Pete se făcură mari. Și totuși. Tu cum te-ai eliberat? Diana își frecă încheieturile. picior peste picior. O cutie vărsată de Cherios era obiectul cel mai recognoscibil din apropiere. — Ne-au legat. pur și simplu. Pământul se căscă sub picioarele lui Astrid. Caine dormea. — Nu! țipă ea. Unde era? Închise ochiul și își puse din nou aceeași întrebare: „Unde sunt?” Avusese un vis oribil. Era o pierdere de vreme să-i ceri micului Pete să folosească niște cuvinte. Dar fata. de scaune. Penny se uită la ea printre gene. plin de detalii oripilante. Devenise o gură. Numele îi veni în minte. — Caine o să-i omoare. — Da. Căzu pe spate rău de tot. încet-încet. Știu că ai puterea s-o faci. Diana auzi un geamăt. picioarele strâmbe. Un sforăit dintr-o sursă nevăzută. Nu și de data asta! Spune-mi. Încerca să gândească. învârtindu-se în spirală. făcuse lucruri pe care nu le-ar fi făcut niciodată în viața reală. se ridică din nou și se așeză pe scaun. că nu visase. se urnise. spuse ea. Ceva. mână peste mână. Cineva foarte aproape. spuse Penny din nou.

Nu. Înainte să-l fi văzut pe Sanjit. grupată ici și colo în insulițe distincte. drogată cum era. Diana știa că avea dreptate. Chiar și așa. îi vom găsi. Țipa. Sanjit însuși coborî panta stâncii. Asta ascundea Sanjit: mai erau și alți copii pe insulă. ia-le de pe mine! Bug era treaz. Cu el era o fetiță. El i-ar ucide cu sânge-rece. ca un bețiv. — Ah ah ah ah. Trebuia să-i fi tăiat sforile lui Penny înainte să fi văzut ce s-a întâmplat. Nu Virtue. Iubirea ei cea adevărată. dezleagă-mă. Sau poate că nu erau niște criminali. O îmbrățișă. spuse Diana. spuse Diana către Penny. Penny dădu din cap afirmativ. Îl vedea din profil. cel puțin la fel de nesigură pe picioare ca și Diana. Încearcă să scape de aici. O văzuse pe Diana stând acolo. — E frumos. Diana puse mâna pe o vază de pe o masă de perete. Foarte greu. ca un soi de împletitură. privindu-l? Diana o auzi pe Penny venind în cameră. Caine n- avea să-i omoare în nu știu ce răbufnire criminală. Era ceva mult mai rău. Nu rămase să vadă . În prăpastie. îi răspunse Diana. Bug. Dezleagă-mă. Din cealaltă cameră veni un țipăt. Caine avea să-i găsească în cele din urmă. absorbind durerea. spuse Diana. — Au fugit. pe fondul unui cer roșiatic. Penny o privi de parcă era nebună. stând pe marginea prăpastiei. Penny avea dreptate. izbindu-se de tocul unei uși. Poate că nu erau genul de oameni care să profite de niște indivizi adormiți. încât mobila. Asupra ferestrei. Ferestre. Un cristal foarte frumos. ci o fetiță pe care Diana n-o mai văzuse până atunci. spuse ea. Încearcă să… Diana învârti vaza și o lovi pe Penny într-o parte a capului. Nu era ca bestia de Drake. Ferestre mari într-o cameră atât de mare. — Nu s-ar putea ascunde pe insula asta. mergând mai departe. — Prea speriați. — Ar fi putut să ne omoare. Diana ieși împleticindu-se din cameră. clar Sanjit nu era genul care să ucidă. Apoi începu s-o coboare pe fetița care era. Penny își folosise puterile ca să-i ridice lui Bug nivelul de adrenalină. — Hei. Și era genul de om care ucidea. Se aplecă să-i vorbească față în față. Apoi ochii lui Penny se concentrară dincolo de Diana. De ce nu m-ai dezlegat? — Se pare că Bug a rezolvat problema. Îl văzu pe Sanjit imediat. Sub privirile Dianei. Poate că Sanjit nu era genul de puști care să taie gâtul unui om care doarme. Nu pentru multă vreme. părea scoasă dintr-o casă de păpuși. în mod clar îngrozită. desigur. — Hei! spuse Penny. — Nenorocită proastă ce ești! urlă Penny. ceru Penny. Sanjit încinse o sfoară în jurul fetiței. Coborî cu fața spre casă. gândi Diana.

spre bucătărie.efectul loviturii. dacă Sanjit nu era genul care să spargă capul cuiva în somn. își dădu seama că. Ar trimite tot felul de terori în visele lui Caine și l-ar trezi cum făcuse și cu Bug. — El e tot ce e mai bun. Diana! — Lasă-i să plece. rânjind batjocoritor. Apoi se opriră. pielea Dianei erupse. de departe. croindu-și drum spre umeri. Puterea lui Penny de a induce halucinații putea să dezgroape și morții. roșii. Sunt doar niște puști de treabă. Guri mari. Știi ce-o să le facă. șopti Diana. Diana ridică vaza deasupra capului. — Îmi pare rău că trebuie să fac asta. înainte să poată trânti vaza în capul iubirii adevărate. Ești o idioată. De undeva. poate nu destul cât ar fi trebuit. Gurile roșii îi năpădeau acum brațele. Caine dormea încă. Penny întinse o mână tremurândă și-l mângâie pe Caine ușor pe păr. scrâșnind din dinți ascuțiți. Penny o privea incredulă. căscate apărură pe brațele ei. dar nu le simțea. devorându-i pielea. spuse Penny. se auzi zgomotul de cristal spart. Nu mai ești. atâta tot. nu tocmai. Într-un colț al minții ei. — Nu ca noi. Caine se trezi urlând. dezvelindu-i mușchii și tendoanele. care era încă inconștient. zimțați ca de rechin. pentru că vedea gurile. Diana. Penny stătea acolo. ci ieși din cameră. dragul meu. dar țipă și scăpă vaza din mâini. Diana știa că Penny făcea asta. Doar niște puști de treabă. Aș putea să te fac să te arunci în prăpastie zbierând. clătinându-se. În acel moment de falsă claritate. vrei să spui. Dar. — Nu pot să cred că te place pe tine. Sângele îi curgea șiroaie pe o parte a capului. — Asta vrei? Îl vrei pe el? Privirea lui Penny îi spuse tot ce avea nevoie să știe. răspunse Penny. Știa că nu era real. și nu pe mine. Gurile o mâncau de vie. Se uita cu dor. spuse Penny. — Lasă-i să plece. — Nu te pune cu mine. Diana țipă. cu dragoste spre Caine. se părea că ea era exact genul acela. cu vaza încă în mână. Diana râse. Nici măcar nu ești frumoasă. Dar nu pentru mult timp. îndreptându-se. Nu-l trezi pe Caine. .

dar era întotdeauna dincolo de marginile câmpului vizual. în care formase un glob de lumină verde. își dădu ea seama. Mintea lui Astrid fu inundată de imaginile celorlalte avataruri. Orsay. Dar era greu să creadă asta. pur și simplu. Toate aceste avataruri erau așezate în șiruri frumos orânduite. doi jucători. ca niște raze de soare la asfințit. Dar. Pe celălalt jucător mai mult îl simțea decât îl vedea. când hainele îi fluturau și părul îi zbura în sus. nu putea să fie real. Simboluri. ci avataruri. Moarte. știind că nu era real. Un jucător era reprezentat de o cutie. Ochi întunecați și o gură care scuipa foc. Un avatar care nu era nici masculin. Precum o cutie de jucărie în care se ascunsese soarele. după o vreme. Gândirea îi rămânea intactă. Dinți de metal și un bici. „Simboluri”. Avataruri întunecate. iar brațele căutau să se prindă de pereții unui tunel care. Indiferent de ce se întâmpla. încât îi era greu s-o privească. • TREIZECI ȘI NOUĂ 29 de minute Astrid cădea întruna. căderea se transformă în plutire. Simboluri fluorescente dispuse pe un fundal întunecat. Nerezza. — Astrid! Cineva îi striga numele. Era ușurată să vadă că mintea încă îi mai funcționa. Sam. Cutia era închisă cu excepția unei margini care strălucea atât de puternic. totuși nu-i prăjea creierul. Și își dădu seama că era împiedicată de cutia cu lumină. — Petey. gândi Astrid. încadrat de păr negru și lung. lucrurile pluteau în jurul ei. Pentru binele ei. ca niște pioni aliniați înaintea vidului devorator de suflete care era gaiafagul. — Astrid! Revino-ți! . Nici măcar simboluri. Dar cine era al patrulea avatar? Acest al patrulea avatar părea mărul discordiei între doi manipulatori. ci câte jumătate din fiecare. Acest avatar era departe. Cuvintele erau exact acolo unde le lăsase. că nu i se permitea să-i vadă adversarul. știind că era un fel de iluzie. Apoi o ființă feminină cu o aureolă de raze portocalii care țâșneau din cap. O proteja. Victime ale jocului. dar care părea foarte real. O ființă masculină cu o mână ridicată. Era acolo un chip monstruos. șopti Astrid. Era suspendată în aer. nici feminin. Încerca să-și întoarcă privirea spre el. care se prelungea în capete de șerpi. și lucrurile nu mai treceau ca un iureș pe lângă ea. Petey nu-i permitea să vadă gaiafagul. să-l vadă. de puterea care îi provoca acea reverie intensă. la marginea decorului întunecat.

— Ce se întâmplă. și Brianna o scutura zdravăn. îmi iau și eu o zi liberă. — Trebuie să-l aduci aici. dintr-odată! Astrid clipi. Decorul jocului dispăru. spuse Astrid. în succesiune rapidă. Lumea aleargă de nebună spre plajă. fratele ei era doar la câțiva metri de ea. într-un final. spuse: Hei. — Da. unde e? se întrebă Astrid. și gata! . — Fata aia. — Hei. Gaiafagul a ajuns la Petey prin jocul lui. se răsti Astrid. Ce se întâmplase. ce naiba e cu tine? întrebă Brianna. pentru Dumnezeu. Nu era de găsit. Ochii lui Astrid priveau acum piața orașului. Îl văzuse pe băiatul biciuit. Își mușcă buzele. tuși din nou și apoi. Adică. nu? Fă-o. mai mult nervoasă decât îngrijorată. supărat. Dar apoi liniile feței i se relaxară. OK? Dar nici măcar eu nu pot să caut peste tot. Astrid o ignoră pe Brianna și o căută cu privirea pe Nerezza. spuse Astrid. de îl făcuse să fugă? Ce făcuse. Își închise ochii strâns. să-mi treacă nenorocita asta de gripă. Nu. Nu-l văzuse de când plecase să-i vină de hac lui Zil și să oprească focul. până se făcu roșie ca racul. spuse Astrid. — Ăăăăă… poftim? — N-are-a face. spuse Astrid. Exact așa ar face Sam. spuse Astrid. de îi era așa rușine? Nu. Nu tocmai. Brianna. privi în jur. se simțea neputincios. Brianna nu părea prea convinsă. Găsește-l pe Sam. — Poftim? Astrid știa că spusese prea mult. El e piesa cea mai tare a lui Petey. — Ai văzut-o pe Nerezza? — Pe cine? Fata care se ține de fundul lui Orsay? — Nu e o fată. — De ce să se fi dus acolo? — Pentru că ăla e locul care îl sperie cel mai tare. Caută peste tot! — Hei. tu ești Briza. — E jocul. sunt rapidă. și ia uite. spuse ea. — Lasă-mă să mă gândesc un minut. înainte să omoare un puști în bătaie. Avem nevoie de el. — Oh. Acum! — Cum? — Hei. nici asta nu era. spuse Brianna și se întrerupse ca să tușească iar. Tocmai l-am oprit pe Lance la timp. Astrid. — Centrala nucleară. O prinse de mână pe Brianna. spuse Astrid. Unde? Unde s-ar fi dus Sam? Era jignit. încercă să priceapă ceva din atât de multă informație. Doamne. Găsește-l! — OK. nebunie peste tot. nu era bine. Unde? — Nu știu! țipă Astrid. era o fată aici. Adu-l pe Sam. Înjură. Tocmai am… Se opri suficient de mult ca să tușească de vreo zece ori. Brianna nu era genul de persoană căreia să-i încredințeze adevărul despre micul Pete.

Sau poate că știa de ce. Drake cu biciul lui. — Daaa. Dar e real. dar puștiul se panică și căzu izbindu-se cu fața de bordură. apoi îi dădu drumul jos. care rămăseseră pe șosea. n-o arăta în niciun fel. — Petey. inofensiv. Dar asta era OK. Fratele ei scutură din cap. Te folosește. lovindu-i. Astrid îi dădu jocul înapoi fratelui ei. Astrid îngenunche lângă el. era să creeze frică. Nu era interesat. Rată. îl cuprinse în brațe. în sfârșit. panica oarbă pe care și-o dorise ca rezultat al incendiilor pe care le provocase. dacă micului Pete îi păsa. Zil îl lovi și continuă să fugă. Dă-mi ceva! . văzu un puști a cărui singură putere mutantă era să strălucească puternic. Credinciosul Lance își pierduse pistolul și bâta. Prea puține ținte reale. Alți copii. alergau paralel cu plaja. Te folosește ca să ucidă. El privea în pământ. pentru că scopul. Tu mi-ai arătat jocul. OK. Petey. era haosul total. în momentul ăsta. reconsiderând mișcarea. Nerezza îi spusese că se apropie. Lui Zil îi plăcea la nebunie. și mult mai mișto decât plicticoasa Lisa cu fața ei ștearsă. Petey. — Trebuie să joci în continuare. Am văzut jocul. monștrilor. — Am nevoie de o armă! țipă Lance. Trebuie să joci. Tu ai făcut-o să fie reală. Turk se opri. darămite s-o mai și audă. alergând alături de Turk. Micul Pete se uită dincolo de ea. Împinse jocul spre el. cu o veselie teribilă: — Fugiți. Tu i-ai dat un trup. Îl văzu pe Lance în față. Nu i-ar plăcea ideea de a fi nevoit s-o ucidă. ținti și trase. ascultă la mine. Dar. Și ea era o mutantă? se întrebă Zil. frică și haos. Ținu jocul în mână pentru o clipă. apoi. ca toți mutanții. Brianna se gândi un moment. În timp ce alerga. ca și cum ar fi condus o turmă de vite la apă. Poate că nici măcar n-o vedea. era atrăgătoare și misterioasă. încearcă să ne distrugă. spuse ea. • Fugiseră panicați. Aici. ridică pușca. îi dădu drumul. fără s-o bage în seamă. — Petey. M-am că… Restul cuvântului se pierdu în vânt. dar fiecare avea motivul lui. E real. Numai tu ai o asemenea putere. mânându-i de la spate. uitându-se după mutanți. Majoritatea populației din Perdido Beach alerga de mama focului și nimeni nu știa exact de ce. Drake viu. Am fost înlăuntrul lui. Petey. Aici orice urmă de ordine dispăruse cu totul. dar era un mutant și. trebuia distrus. — Am pierdut. fugiți! Dar erau foarte puțini mutanți printre copiii adunați pe șosea. — Nerezza este avatarul gaiafagului. Copiii de pe plajă se împiedicau și cădeau în nisip. țipa frenetic. Unii alergau în apă urlând. Zil era cu ei.

Lance se opri în dreptul lui. spuse Nerezza. Dekka. Turk! Și Zil porni din nou. ca o haită de lupi vânând o turmă de vite. atacând tot ce prindea. Arătă într-un punct anume. lașilor! Veniți cu mine sau fugiți să vă salvați viața. Turk dădu să spună ceva. Zil râse și arătă spre el. O privi. vreo șase copii. spuse Nerezza. toți eroi ai umanității. Nerezza îl ignoră. Copiii mai mari reușeau să scape. printre niște tufișuri. Erau cu toții îngrămădiți pe drumul șerpuit care ducea spre Clifftop. — Trebuie oprită. — Trebuie oprită. într-un cactus. dar părea să nu reușească a găsi cuvintele potrivite. Turk avea o bâtă cu un cui prins la capăt. dacă puteți! Se opri un minut. — Al tău e. Alții. — De ce? întrebă Zil. Jos. Copilul scăpă neatins și o luă la goană. — Ești sigură? — Sunt sigură. Nerezza. Lance se uita stresat către Zil. — Puștiul ăla de colo. să moară toți. Zil? Ești tu Comandantul? Sau ești un laș care se ascunde de o mutantă negresă lesbiană și grasă? Pentru că în momentul ăsta tu alegi ce ești. Pe ea? Și cum ar trebui s-o opresc eu pe ea? — Puterile ei nu bat până la arma ta. — Cine ți-a făcut asta? o întrebă Zil. Ochii îi erau injectați. Zil. toți cei care refuzaseră să i se alăture lui Zil. cu Lance alături. intrigat la culme. Avea o tăietură pe frunte. fără să mai facă diferența între mutanți și nonmutanți. — Cine sunt eu? Dar cine ești tu. părăsind șoseaua și rostogolindu-se pe pantă. I-o aruncă lui Lance. Colo! El e un amator de mutanți! Lance ajunse la el primul și învârti bâta cu cui deasupra capului. Fugiți. gândi Zil cu înfocare. Apoi lui Lance îi pieri zâmbetul. dar avansând rapid. arătă Zil. apoi lovi. ca Thor. Lance ca un zeu blond al războiului. Gâtul îi era roșu. într-un final. — De unde știi? Ești și tu o mutantă? Nerezza râse. obosit de alergarea la deal. primul semn al unor serioase vânătăi. — Fugiți! urla Zil. . Cineva era lângă Zil. Înverșunată. și părul era tot încâlcit. Putea s-o simtă. — Cine? Zil își îndreptă brusc capul spre Dekka. O luară din nou la picior. și oprindu-se. epuizați sau pur și simplu incapabili să țină pasul din cauza picioarelor mai scurte. la pas. pe drumul pe care tocmai îl urcaseră. toți loiali găștii Human Crew. dar cei mai grăsuni și cei mai mici rămâneau în urmă.

Alții se chinuiau să coboare stâncile până la ea. — Veniți cu mine. Mary. oarbă. Acest al doilea grup fugea de o altă teroare. Unii copii ajunseseră deja la ea și se adunaseră. înfricoșați. . Mamă Mary? întrebă o fetiță. Profeția lui Orsay. unii alergând. așa cum îi fusese spusă de Nerezza. Stătea atât de calm. Ziua ei care pica de Ziua Mamei. speriată. Demonul. Soarele apunea într-o explozie de roșu. capătul acelei lumi deosebite a lor. copii. o siluetă nesigură pe fundalul spectacolului de lumină și culoare din vest. Comandante. Tribulația focului. la Clifftop. pe plajă. copii care fugiseră pe plajă erau mânați ca niște vite înapoi pe drum. Din poziția ei. Avea ochii închiși. Dedesubt. multă vreme. stătea Jill. având în stânga lor bariera FAYZ. ar fi trebuit să-i fie frică. Așa cum spusese și Profeta. Și. foarte aproape. Profeta a văzut că toți vom trece prin vremuri de încercări grele. Și apusul roșu în care Mary își va lepăda povara. Profeta nu se mișca. aparent. neatinsă de nebunia din jurul ei. Orsay stătea cu picioarele încrucișate pe o piatră care îi devenise amvon. — Pentru că vom avea nevoie de gravitație. Copiii erau răspândiți pe toată lungimea drumului. Nu mai rămăsese decât un minut. Jos. în apusul roșu. cu toții vom fi izbăviți. care părea pierdută. Vremurile sunt aproape. Mai departe. În sfârșit. rămâneți cu mine! Și așa și făcură. Se uită în urmă să vadă ce făceau micuții și descoperi că. Mary era împăcată cu ea însăși. — Mergem jos. totul avea să fie bine. de nepătruns. Mary îl vedea cum nu se putea mai clar pe Drake fugărindu-i pe copiii îngroziți. alții pironiți locului. indiferentă la țipetele și plângerile. O serie de cărări mai mici coborau pe stânca însăși. încercând să respire. Alții încercau să urce pe dig și apoi pe stâncile care separau plaja principală din Perdido Beach de una mai mică de la baza stâncii Clifftop. întoarse spre ea erau departe. întreaga populație din Perdido Beach venea după ea. în jurul ei. vor veni îngerul și demonul. Și apoi. pentru prima dată de multă. Fețele neliniștite. cândva frumos îngrijite și întreținute. sus. Orsay stătea nemișcată pe piatra ei. și nevoile copiilor. În spatele mulțimii. spuse o alta. Spre marginea prăpastiei. pe plajă. sirena. — Nu mi-am adus costumul de baie. Părea să nu miște nici măcar un mușchi. Spre vârf. îngrijorate. O urmară de-a lungul pajiștilor năpădite de buruieni de la Clifftop. • Mary ajunse în capătul drumului. Zil și o mână de golani cu arme după ei. Unii erau în apă. A cincisprezecea aniversare. Ar fi trebuit să fie tulburată. lângă piatră. Dar. Întrebările copiilor n-o mai ajungeau. Se uită la ceas. știa asta.

Îi ciufuli părul cu tandrețe. . Vom zbura până jos. Nu mi-e frică.„Da. Ea este cu adevărat Profeta. spuse Mary. — Nu e nevoie.” — Pot să cobor pe stânci. gândi Mary. până la plajă. spuse Justin curajos.

Trebuia să-i ducă departe de Caine. pilotul și trei pasageri. Nicio șansă ca o creatură ca el să-i tolereze pe Pixie. Trebuia să-i ia pe copii de pe insulă. încercând să-i lege centura lui Bowie în scaunul din spate al elicopterului. Pielea era crăpată și foarte uzată. O zi la plajă i-ar fi trebuit. ce bine ar fi fost ca. Și Pixie putea să urle. mormăi Sanjit. Văzuse ce putea face Caine. dar deloc floare la ureche. Sanjit îi văzuse ochii când îl înfruntase. care și așa se micșora. darămite pe Choo. date fiind circumstanțele. cu ei. Dar Virtue avusese dreptate despre răul care venise asupra lor. Asta ar fi fost floare la ureche și mult mai bine decât să privească în sus la stânca aia. Era ocupat. — Poftim? îl întrebă Virtue distrat. nemaiputând să amâne frica debilitantă că urma să-i omoare pe toți. îi mâncase lui Sanjit un an din viață. Erau doar patru locuri în elicopter. Sanjit își amintea asta cu foarte mare claritate. Fusese mai ușor decât să-i coboare de pe stâncă. — Știi ce-ai de făcut? îl întrebă Virtue. Pixie se lovise la cap și începuse să plângă. — Ca și cum lucrurile vor fi mult mai bune pe continent. pentru binele micuților. „Frate. să fie ceva și floare la ureche”. știind că se pregătea să intre cu elicopterul direct în ea. Virtue spunea că era ceva profund malefic la Caine. Mai degrabă era doar genul care să judece aspru în general. Nici măcar dacă se liniștea în privința lui Bowie. Peace fusese liniștită. Era aproape singurul lucru de care își amintea. Apoi ajunseră la partea în care trebuiau să îi urce pe iaht. nu glumă. așa că cele două din spate era suficient de încăpătoare pentru cei mici. se întoarse pe . N-avea de gând să împartă o rezervă de hrană. Își umezi buzele. — Nu! Evident că nu! țipă Sanjit. Dar erau locuri pentru adulți. Nu mai puteau să rămână aici. Asta presupunând că ar fi putut să ridice elicopterul de pe helipad. Bowie și Peace. Caine fusese foarte aproape de a-l izbi pe Sanjit de un perete. • PATRUZECI 16 minute Coborâșul până la iaht. măcar o dată. dar irascibilă. Ceea ce era destul de normal. că Virtue avea nu știu ce putere mutantă de a-i judeca pe oameni. În film scaunul avea tapițerie din pânză. își spuse Sanjit. în condițiile astea. botezat Fly Bay Too. Apoi. Nu avea niciun sens să se gândească la asta. Sanjit urcă în scaunul pilotului. De două ori fusese la un pas de a-l scăpa pe Bowie. Sanjit se întreba dacă Diana avusese dreptate. în timp ce el și Virtue îi urcau pe copii în elicopter. Cel mai probabil avea să se înalțe destul de mult ca să plonjeze în mare. Cel mai probabil n-avea să ajungă suficient de departe încât să-și facă griji că ar putea omorî pe careva de pe stâncă.

— Am spus. dar numai prin naștere. Toată lumea să se roage! țipă Sanjit. Dekkăi i-ar fi plăcut să vadă așa ceva. frățioare. că am tras scena asta așa emoționantă. avea să-l provoace pe Zil. Virtue duse mâna la inimă și dădu din cap. Dacă i se întâmpla ceva Briannei. Se așteptase și sperase pe jumătate ca motorul nici măcar să nu pornească. Ce bine ar fi fost ca în momentul ăsta să fi fost Brianna! Briza nu era antiglonț. celălalt la dreapta. Virtue se încruntă. Virtue deschise un ochi și spuse: — Fac și eu ce pot.jumătate și le spuse: Absolut. capul plecat. — Să ne rugăm? întrebă Peace. Dar întrebarea mai importantă era: unde era Sam? De ce era treaba Dekkăi să meargă pe șoseaua aia? Nici măcar nu știa ce avea de făcut. — Fantastic! spuse Sanjit tare. spuse Sanjit. Evident că știu cum se pilotează un elicopter. încercând să audă. distrugând totul în cale. să rămână acasă. consimțind. pentru că altfel ar fi fost drept în mijlocul bătăliei. Dar Sanjit șopti: — Oricine ai fi. dacă mă auzi. nu citise cărțile sfinte sau ceva. — Te iubesc. unul la stânga drumului. Adică mă rog și eu la toți dumnezeii și zeii. deși numai el putea să-și audă propria voce. Motorul prinse viață cu zgomot. Și acum. și la toți sfinții sau la orice altceva. sunetul vocii lui fiind înghițit de zgomotul motorului. Ochii închiși. urlă el din toți plămânii. — Crezi? urlă Virtue. dar era teribil de greu s-o nimerești dacă mergea cu cinci sute de kilometri la oră. Era nemaipomenit de puternic și de zgomotos. Poate că n-avea să se întâmple nimic. nu voiam să fiu măgar. — Frate. Ezită. era hindus. Elicopterul se zgudui fantastic. e timpul ca eroii să dispară glorios. surprins. Sanjit se aplecă spre el și-i puse o mână pe umăr. O nimica toată! Virtue se ruga. Chiar în momentul ăsta. venind turbat de pe plajă. și cei doi se vor omorî unul pe celălalt. acum ar fi un moment foarte bun să ne ajuți. Rugați-vă. acum. în același timp. — Ăăă… cred că am să trag de asta! țipă Sanjit. — Mda. — Da. în siguranță. O ambuscadă. Îi era dor de ea și spera. Brianna nu era genul care să rateze o luptă. Dekka nu știa cum ar putea continua să trăiască. înainte să . asta sigur o să ne ajute. Virtue închise ochii din nou. aveau s-o împuște. Dacă va continua să avanseze. Apăsă butonul de pornire. — Mamă! țipă Sanjit. să zburăm! • Dekka văzu gașca lui Zil împărțindu-se în două grupuri. Poate că Drake. spuse Sanjit. că sunt invincibil! Și acum. Unde era Brianna? Cel mai probabil încă prea bolnavă ca să se miște. Nu cunoștea un dumnezeu anume la care ar fi trebuit să se roage. rugându-se.

— Cine are nevoie de mine? întrebă Sam sceptic. Bubuitura fu extrem de puternică. Bâte. venea Orc. și cactuși învârtindu-se prin aer. S-o găsească pe Brianna și să-i spună: „Briza. Ar putea să fugă. Dekka ridică mâinile sus. Umbra se opri din vibrat și deveni Brianna. dar te iubesc”. Derbedeii lui Zil își pierdeau răbdarea. . când auzi o pală rapidă de vânt și văzu o umbră mișcându-se. Să scape de-acolo. Cu coada ochiului îl văzu pe Edilio venind direct spre Drake din spate. — Da. Ținea ceva. până venea Orc. Edilio ar putea să decidă să mai aștepte. Forța gravitațională dispăru. Își croiau drum spre ea din ambele margini ale drumului. copil nebun. nu simți la fel pentru mine și probabil că și ce-ți voi spune ți se va părea scârbos și mă vei urî pentru că am spus-o. Dekka nu putea ajunge până la Turk sau Zil. Fu tras primul foc de armă. Cretinul ăla de Turk. Apoi se holbă la ea. Să trăiască. Nu de la distanța asta. Trupul îi furnica din cap până în picioare de frică. Răngi. Dekka văzu focul izbucnind din țeava puștii. asta nu se putea întâmpla niciodată. știu că. până Brianna se opri din tușit. Era singur. Nu mai așteptau. probabil. spuse el. Așteptă. Închise ochii pentru o secundă și simți în acel întuneric temporar cam cum ar fi după moarte. Numai că nu prea simți nimic după moarte. aplecat. Durere. Arme de foc. Unele ricoșară și i se înfipseră în picioare. Dar Edilio nu luase o asemenea hotărâre. Și nu pot să aștepte până te miști tu ca melcul înapoi. nu? Ar putea să fugă. mișcându-se prea încet. decise Dekka. Dekka mergea înainte printr-un văl de pământ și praf. chiar că ar fi fost grozav. Să fie cu Brianna. Numai că nu. • Sam tocmai ajunsese la poarta diformă de metal a centralei nucleare. își spuse Dekka. Probabil că nu-i va spune niciodată ce simte pentru ea. Sam se uita la obiectele din mâinile ei. Nu-l aștepta pe Orc. Ținea două lucruri. Începu să meargă. Țevi. Apoi iar la obiectele din mâinile ei. Aveau s-o doară mai târziu. Dar putea să le facă foarte grea misiunea de a o nimeri. — Nu. sau Lance cu puterea ei.trebuiască să-și continue drumul spre Clifftop. Avea să-și petreacă restul zilelor iubind-o pe Brianna de departe. împotriva lui Drake. Poate că ar fi fost prea mult pentru copiii înspăimântați asupra cărora se năpustea Drake. Alice fierbinți mușcară din asfaltul din fața ei. — Nici eu nu-l aștept pe Sam. — Sam. De departe. au nevoie de tine.

Așa cum Sam se temuse. nu departe. poate la vreo treizeci de metri înaintea lui. Poate că nu voia să-l prindă din urmă pe Drake. Ridică-te!” Se ridică. Drake nu mai era departe. Edilio văzuse rezultatele acelui bici teribil. Gloanțele nu nimereau întotdeauna. Inima îi bătea în piept de parcă avea de gând să iasă. Brianna lăsă skateboardul în fața lui Sam. „Ridică-te. Edilio rămase în genunchi. spuse Brianna. — În cazul în care cazi. Sam se luptase cu el și pierduse. • Edilio avea probleme cu alergatul pe nisip. Astrid era speriată rău. asta e ceea ce faci tu de obicei. Nu te las să cazi. PAC. Mai târziu o să-ți ridicăm și un templu. Putea să-l lovească pe Drake de acolo. până ce copiii ieșeau din bătaia puștii lui. Ridică-te. — Drake? — Cred că Drake e doar o parte. Fixarea țintei era dificilă când arma trăgea automat. Tu ești ca un zeu pentru noi. Trebuia să tragă de timp. . Caine îl omorâse. dar că înțelesese ideea. — Deci. din greșeală. Puteai să țintești pentru primul foc. foarte proastă. Astrid are nevoie de mine. Dar la fel de bine i-ar fi putut omorî și pe copiii care alergau din calea lui. Nu putem trăi fără tine. Dar Edilio se apropia din ce în ce mai repede. iată-l pe Drake. De fapt. Reculul avea să fie feroce. — Astrid mi-a spus să te aduc. Îl biciuia pe un biet copil care alergase prea încet. Edilio se împiedică și căzu în nisip. Sam. Cincisprezece metri. Îl putea omorî pe Drake. Viu. își spuse. Satisfăcut? Sam dădu din cap. Sam nu putea să se abțină să nu fie mulțumit. PAC. Durerea provocată de acel bici distrusese ceva în Sam. Sam. Psihopatul era în viață. Dar poate nu ăsta era motivul pentru care nu-l putea prinde din urmă pe Drake. — Da. — Nu-ți face griji. încă mai e nevoie de tine. Ideea era să ajungă suficient de aproape… dar nu prea aproape. Pușca lui automată se descărcă. așa. cred că prietena ta a avut o zi foarte. Indiferent cum. dar după aceea era ca și cum ai fi ținut în mână un furtun de incendiu. Orc se luptase cu Drake la un moment dat și aproape că ajunseră la egalitate. Poate că era speriat de moarte de Drake. Începu să alerge din nou. pe trăgaci. — Nu zău? Atunci de ce ai adus casca? Brianna i-o aruncă în brațe. Brianna își dădu ochii peste cap. dar erau vreo zece-doisprezece copii în vizor drept în spatele lui. nu că ar fi fost de acord. Drake încă nu-l văzuse. pentru că Edilio apăsase. Edilio ridică pușca în poziție de tragere. Îl fixase pe Drake prin cătare. Așa cum Sam bănuise. PAC. muritorii. Și totuși.

poate. Dar de când nu ne-am mai văzut. îl luă Drake în batjocură. Se întoarse. — Arestat? — Exact. Voiai să spui ceva? Stomacul lui Edilio se răzvrăti. emigrantule?! — Drake. cea mai mare țintă. Edilio trase încă o dată de pârghia de armare. lipsit de strălucire. — Pricep. iar Drake stătea deasupra lui. trăgând disperat aer în piept. Era acum la o distanță de doar opt metri. dintr-odată. Apatic. oare? Edilio trebuia să le ofere tot timpul de care aveau nevoie. Drake făcu un pas spre el. Ești așa un băiat bun. încet. Edilio păși înapoi. Pune-mi cătușele. Părul lui negru era murdar. — Drake! strigă Edilio. în afară de amuzament. Drake! Drake se opri brusc. Edilio. — Da. Pielea părea spoită cu noroi. dar fără grabă. ai auzit bine. — Stai! Stai pe loc! îl avertiză Edilio. pierzându-și iar vocea. așa citise el că trebuia procedat. Edilio era pe spate. Drake scoase un hohot surprins. Trebuia să-l facă pe Drake să se oprească. spuse Edilio. Ochii lui erau albaștri și goliți de orice fel de sentiment. — Ești… ești arestat. Edilio? răspunse Drake cu exagerată politețe. Drake era mort. Drake avansa. strângându-se în jurul gâtului lui Edilio. — Dar eu vin să mă predau. spuse Drake. Edilio ținti spre trunchiul lui Drake. Edilio. poate patru metri distanță. Să nu mă ții tu în bătaia puștii. Încă un pas. Dar niciun alt glonț nu mai plecă de pe țeavă. Mort. dar Drake blocă ușor lovitura cu . chiar așa? Drake se mișcă dintr-odată. Intrase nisip în mecanismul de tragere. Și încă unul. Edilio! Te asiguri că bieții copilași nu mai sunt prin preajmă înainte să mă pui la pământ. Drake continuă să înainteze. incredibil de repede. spuse Edilio. Trebuia să-i ajute pe copii să dispară din calea lui. sălbatic și mortal. — Ah. Încercă să folosească pușca pe post de bâtă. Destul de departe. domnule polițist! — Oprește-te sau trag! Copiii din jurul lui Drake încă mai fugeau. Edilio calculă cu aproximație că biciul lui Drake putea ajunge la trei. Drake! țipă el din nou. nu e drept. înțelegând. Mâna șerpuitoare se încolăci din nou. Ce ieșise nu fusese mai mult decât un mârâit abia auzit. PAC! CLIC! Primul glonț îl lovi pe Drake în piept. — Vai. Edilio se zvârcoli. Încă o dată. Dar gura îi era uscată de la nisip. Drake zâmbi în felul acela al lui. Se blocase! Arma se blocase. Drake încuviință din cap. Drake pocni biciul care se încolăci în jurul picioarelor lui Edilio și. Avea noroi pe dinți. încercând să… Prea târziu.

— Te-aș biciui. spuse Drake. savurând din plin prim-planul morții lui Edilio.cealaltă mână. Drake rânji. dar nu prea am timp de distracție. Edilio. din ce în ce mai slăbită. Prin ochii înroșiți îi văzu zâmbetul lui Drake la câțiva centimetri de fața lui. Și apoi. Edilio își pierdu cunoștința și. văzu fire metalice crescând peste dinții murdari de noroi ai lui Drake. Mintea lui Edilio se învârtea. afundându-se în întuneric. . înnebunită.

Răsuceai ceva ca să faci rotoarele să propulseze. Cinci țipete. și acum picioarele lui nu le mai găseau. Ceva colectiv. unde Sanjit fusese la un moment dat. țipă Virtue. iar elicopterul se învârtea la o sută optzeci de grade și cu maneta regulatorului . în timp ce coada îl învârtea ca un titirez în sensul acelor de ceasornic. Sanjit o văzu dispărând sub picioarele lui. înainte să încerci să te învârți. Trebuia să le folosească să… Elicopterul încetă să se mai învârtă în sensul acelor de ceasornic. Elicopterul continua să se ridice și să se îndrepte cu spatele spre peretele stâncii. iar elicopterul se ridică în aer. fă ceva. Elicopterul se îndreptă spre prova. bățul ăla. până la capăt. ZGRANG! ZGRANG! ZGRANG! Rotoarele se loviseră de ceva. ceva. În mod evident. Pedale. chestia din dreapta lui. Sanjit era vag conștient de țipetele din jurul lui. Ca și cum elicopterul ar fi fost pe o sfoară. Elicopterul se învârti năuc. Răsucea maneta. Încă se deplasa în derivă spre suprastructura vasului. pune mâna pe ea. — Mda. cum îi zicea. și elicopterul țâșni ca o săgeată în sus. Dar ce trebuia să răsucească? Mâna stângă. • PATRUZECI ȘI UNU 12 minute Sanjit uitase tot ce crezuse că învățase despre pilotarea unui elicopter. Apoi începu să se învârtă. Coada elicopterului se smuci violent spre stânga. Trase maneta colectivă până la capăt. Pedalele. Ceva despre un unghi de atac. Ceva ciclic. Bucăți de cabluri și stâlpi de metal zburau în toate părțile. Ezită. Sau era cel ciclic? Cui îi păsa. pune mâna. Pedalele din nou. dar acum o făcea invers. zgomotul motorului crescu în intensitate și își schimbă unghiul de înclinație. Cinci copii într-un elicopter.” Se învârteau iar! Uitase pedalele. mai să cadă de pe punte. Antena radio a iahtului. — Probabil că ar trebui să decolezi mai întâi. Ca într-un parc de distracție din Las Vegas. Și elicopterul se opri din învârtit. Ceva cu o manetă care schimba înclinarea paletelor de rotor. și cineva trăgea de ea în sus. astea funcționează bine! țipă Sanjit. apasă. Ca un titirez. „Chestia ailaltă. pedalele alea nenorocite. apasă pedala până la capăt. sperând cu disperare să-i asigure pe ceilalți că totul era în regulă. Inclusiv al lui. Pasul colectiv. spre suprastructură. era singura chestie care se răsucea. Apoi începu să se învârtă invers. În sus și dincolo de suprastructură. Își luă picioarele de pe pedale. orice. ceva ciclic. — Nu zău? Acum își amintea ceva. Dar care era care? Încercă pedalele. Încet.

învârtindu-se înnebunit într-o parte și-n alta. Într-o fracțiune de secundă aveau să fie morți. — N-o face. îi scuipase cuvintele în față Dianei. Diana înțelese ce ascunsese Sanjit. răsuflând din greu. acoperindu-și ochii. n-o face! plânse ea. zăcea un iaht alb. Sunetul motorului elicopterului se auzea din ce în ce mai tare. — Nu. Hai să vedem cum zboară când elicopterul e plin de scorpioni! Diana știa că Penny nu trebuia s-o fi spus. Într-o secundă. Virtue. — Taci. spuse Penny. Cincisprezece metri. — Caine. și elicopterul încetă să mai înainteze. Caine! țipă Penny. mai rapid ca ea. Caine. — Nu face nimic.ciclic împinsă în față. • Diana fugi de-a lungul pajiștii năpădite de buruieni. Eu iau hotărârile aici. apăsând ușor. ripostă Penny. țipând. Un elicopter se chinuia să se înalțe. Penny. Nu erau atât de mici. încât elicele tăiară în bucăți un tufiș care crescuse pe suprafața stâncii. Diana ajunse și ea. se ținea strâns de scaun. probabil că era și el pe undeva. Dedesubt. izbit de stânci. se ducea direct spre peretele stâncii. încât să nu știe că se aflau la o fracțiune de secundă de moarte. Vrăjitoarea asta! Frumușica asta de-aici. A încercat să te omoare când erai . Bug. Diana se grăbi să-l ajungă pe Caine. abia răsuflând. necontrolat. mârâi Caine. Pe chipul lui Caine înflori un zâmbet diabolic. Caine era înaintea ei. Te implor! — O fac eu. Copii mici! Geamul de sticlă al elicopterului era la câțiva centimetri de stâncă. Îi mângâie obrazul. Diana îl prinse de braț. pe-acolo. Penny! o avertiză Caine. spuse Caine. în urma lor. — Nu mi-e frică de tine. Caine îi întoarse o privire furioasă. Era atât de aproape. înainte să mă fi mințit. la trei metri de Caine. — Cred că Sanjit ar fi trebuit să se gândească la asta. N-aveau de unde să știe. Caine își întinse mâinile. Penny venea. — Uită-te! Uită-te la ei! Au copiii mici înăuntru. și se avântă spre stâncă. Trei copii mai mici stăteau grămadă pe scaunele din spate. te rog. — Nu. elicopterul se învârti din nou. tu faci ce-ți spune ea. Nu mai erau decât vreo treizeci de metri. nu face asta! îl imploră Diana. — Ce-ți pasă ție? întrebă Caine de-a dreptul încurcat. trebuia să-l ajungă din urmă. — Potolește-te. Și nimic nu putea să-i oprească. Diana! Sub ochii lor. lângă el. reapărând lângă Caine. Sanjit se chinuia să mențină controlul. apoi îi luă fața în mâini. ei bine. Caine se opri pe buza stâncii. din ce în ce mai aproape. la baza stâncii. Practic.

A… Înainte să poată finaliza acuzația. ci gaiafagul? Îl găsise pe micul Pete. ticălos morbid și cretin ce ești. Putea să i-o citească în ochi. Dar pasul acela fusese prea mult. Se apropie. De unde să fi știut că jocul era real? Că devenise real în momentul în care murise bateria? Și că oponentul micului Pete în joc nu era un program pe un microcip. știind că avea să cadă. „Și. iartă-mă. spuse Diana. în fiecare oră. Îl gândise ca pe o amenințare. Am mâncat… Doamne. Te-am ținut în viață și ți-am schimbat cearșafurile pătate de rahat când întunericul pusese stăpânire pe tine. suspendată la înălțime. își spuse ea în timp ce alerga cu răsuflarea tăiată și îmbrâncind lumea în jur. mult prea departe. — Dar nu voi sta cu tine ca să văd așa ceva. — Nu. nu ca pe o soluție finală. privindu-l în tot acest timp în ochi. Cine sunt. — Hai. — Atunci trebuie să iubești și ceea ce fac. Caine. Diana? De ce mă trădezi? — Te trădez? râse Diana. Caine. Amenință-mă cu puterile tale! Fă-mă să-mi pierd concentrarea! Penny urla. cu toate astea. în cele din urmă. oare nu era mai bine așa?” Oare nu era o eliberare? Încetă să se mai agite și căzu pe spate în hău. Mâinile i se agitară nebunește. am mâncat carne de om ca să rămân cu tine. Caine zâmbi. ești bolnav. gândi Diana. N-ar trebui. într-un fel pe care ea s-ar putea . Plutea. Dar simțea că ajunsese prea departe. Diana simți groaza instantanee. — Lasă-i să plece. Caine ridică o sprânceană. te iubesc. Simți cu picioarele marginea. Caine! îl rugă Diana. Te trădez? Am fost alături de tine în fiecare zi. Penny zbură prin aer. • Astrid fugea. cu spatele. Ești stricat pe dinăuntru. isterică. — Te-am ajutat când am putut. L-am trădat pe Jack pentru tine. holbându-se îngrozită la lamele strălucitoare de sub ea. dând sălbatic din mâini și din picioare.inconștient. — Dar. Am trădat pe toată lumea pentru tine. deasupra elicelor elicopterului. bolnav! Dar te iubesc. Penny. Cumva. dă-i drumul! mugi Caine. Caine! Ceva în privirea rece a lui Caine se schimbă. Am făcut tot ce se putea face. Caine. Se îndepărtă de el. trăgându-l pe micul Pete după ea. mă urăști. de prăpastie. — De ce. urlând. cu inima bătându-i să-i spargă pieptul de fiica a ceea ce putea vedea odată ajunsă la Clifftop. și Diana știu că pierduse disputa. Făcu încă un pas spre marginea stâncii. Și nu era prima dată. N-ar fi avut cum să-și fi dat seama sub nicio formă. din momentul în care a început coșmarul ăsta! Caine o privi atent.

Acum pleacă de-aici! Dekka îl văzu. — Dacă îl elimin pe Zil. O tornadă pe nume Dekka. Încă nu se eliberase complet de el. cumva. BUM! O săgeată de foc. Și poate că așa reușise să se apere cumva. — Nu e un moment bun să țipi la mine! Astrid. — Dă-te la o parte. învârtindu-se încet. abia vizibilă prin vârtejul de praf. Sam spusese că Lana încă îl putea simți în mintea ei. — Da. Îți spun doar să te grăbești. fusese conștientă de ce era el. El a început lupta asta. • Dekka ridică tornada dinaintea ei și continuă să meargă hotărâtă. idiotule! — Dekka! Vocea lui Astrid. șefa. Am dreptul să mă apăr. Dar Lana știuse de asta de la început. Se mișcau prudent. Dar acum mai mulți o înconjuraseră. În toate direcțiile. spuse Dekka. Sau poate că întunericul pur și simplu nu mai avea nevoie de ea. Tu trebuie să ne ajuți să trecem! Dintr-o parte venea altcineva spre ei în fugă. Dekka îi vedea fugind din tufiș în tufiș. încât crezu că o nimerise. Nu încerc să te opresc. stăpânire pe tine. în afara drumului. punea. în sfârșit. cu capul în jos. Dar drumul era blocat de ceea ce părea a fi o tornadă. Trebuie să ajungem în vârf. Un cârlig îngropat în mintea ta. spuse Astrid. doar puțin în afara . — Eu mă duc după Zil. Se folosise de puterea imensă a micului Pete pentru a da viață avatarului său. Un glonț îi bâzâi atât de aproape de ureche.să nu-l priceapă niciodată. — Atunci elimină-l. Băiatul se apropie prea mult de zona fără gravitație și zbură în aer. ignorând durerea din picioare. ignorând sângele care îmbibase încălțările. Dekka își continuă marșul. Cineva alerga în urma ei. restul vor fugi. pe după dâmburi și cactuși. Nerezza. spuse Astrid. Orsay atinsese și ea mintea gaiafagului. Era ca o infecție: odată ce intrai în contact cu mintea aceea neobosită. — Trageți în ea! Omorâți mutanta! urlă Zil din răsputeri. Astrid! spuse Dekka. — Ascultă-mă. — Dekka. Ajunseră la drumul spre Clifftop. cele două mari puteri din FAYZ aveau ceva în comun. — Fă totul. Acum! — Poftim? Ce se întâmplă? — O crimă. insistă Astrid. răspunse Dekka. rămânând în afara câmpului creat de ea. Trebuie să trecem. Venea în fugă. Trebuie să trecem. — Nu te apropia. În timp ce se ridica. indiferent ce înseamnă asta. spuse Astrid. Fac tot ce pot. pe Zil în dreapta ei. trăgându-l după ea pe ciudatul de frate-său. urlă Dekka. dar fără a se uita cine era. Țipă peste umăr. Gaiafagul îl păcălise pe micul Pete. trăgea focuri de armă.

Țâșnise dintr-o coloană de pământ. — A fost chiar mai sus decât credeam. împușcă-mă și cazi! țipă Dekka. Ea se smulse. Detunătura fu asurzitoare. Zil. iar el plângea. fără să cadă și ea odată cu el. destul de puternic. Dekka și Zil plutiră și se înălțară. Dekka îl lovi cu pumnul. ca în luptele greco-romane. însângerate. care cădea din cer. Zil încercă să se dea înapoi. să poată trage. cu ochii mijiți la rândul lui. dar el avea aceeași problemă pe care o avea și ea în a se mișca și a se lupta când forța gravitațională era zero. — Hai. Țeava puștii era la câțiva centimetri de ea. Dekka întinse mâna liberă spre pământ. cei doi zburară departe unul de celălalt. spuse Dekka. Dar Zil menținea arma ațintită spre ea. În urma impactului. și el apăsă trăgaciul. Dekka își șterse praful din ochi și privi chiorâș în jos. Lovi din nou. Zil. dar rată. Dekka lăsă mâinile în jos. Ochii Dekkăi se închideau. spuse ea. Nu încă. Acum îl înșfăca și îl trăgea și mai aproape de ea. cu mâna la gură. Pocnind-o într-o parte a capului. se uită în jos. Ei erau nucleul dinamic al tornadei. Zil urlă îngrozit. dar ea era deja mult prea aproape. Iar distanța nu era suficient de mare ca să-i dea drumul lui Zil de-acolo. — Mutantă împuțită! urlă Zil. plini de nisipul care zbura prin aer. pur și simplu. se întoarse cu țeava puștii către ea. — Da. — Uită-te în jos. Cizma ei izbi puternic coapsa lui Zil. Aproape intră în Zil cu toată forța. Zil încerca să întoarcă arma.razei ei de acțiune. ca un pumn. Apăsă pe trăgaci. cu prețul unei urechi sfâșiate. Împușcătura fu ca detunătura unei bombe care explodase în fața ei. și aproape îl doborî. cu ochii închiși. Zil se smulse din strânsoarea ei. Prinși acum într-o frenetică îmbrățișare. deșteptule! mârâi Dekka disprețuitoare. Țeava o lovi ca o bâtă. Primul pumn o desprinse de Zil. Dekka fugi direct în mijlocul furtunii. Destul de departe. luat prin surprindere. plutind acum la doi metri distanță. Ceva o lovi. dar nu destul de tare ca să-și piardă cunoștința. Nu-și putea da seama cu certitudine cât de sus se înălțaseră. Dekka simți pala de vânt formată de alicele care trecură pe lângă gâtul ei. durata căderii lui la pământ. Îl lovi cu monturile mâinii direct în nas. O singură vocală ce răsună timp de zece secunde. Nu putea să fie sigură că era destul. încât maxilarele să se izbească unul de celălalt. Zil se răsuci și strigă triumfător. Reculul armei îl proiectă pe Zil mai bine de un metru prin aer. Vârtejul de praf îi urma. Gravitatea dispăru. El reuși să-i înfigă țeava sub bărbie. Însă ea nu-l scăpase din mâini. Tone de dărâmături și praf care fuseseră trimise spre ceruri căzură brusc. . Dekka lovi cu sălbăticie. dar Dekka îl apucă de ureche și-l smuci spre ea. zvârcolindu-se de durere și de frică.

— Mary! Era John. și vor fi liberi. copii. — Acasă. Trebuie să așteptați. Îl dor plămânii. — Cum se poate așa ceva? întrebă Justin. Dincolo de zid. spuse Mary. și iar să dispară. — Atunci va merge acasă altă dată. Îl scutură și mai tare. — Mă duc să-l aduc. continuând să țipe: NU! NU! O să faci ce-ți spun eu! Îi dădu drumul. La părinții noștri. Profeta ne-a arătat drumul. gata oricând să rănească și să ucidă. — Da. uitându-se la el îngrozită. Alice. se încăpățână Justin. spuse Mary. și toți copiii vor veni după ea. Drake. mă duc. — Vreau să știți. le arătă Mary. Mary făcu un pas înapoi. Mămicile tuturor. Gata să-i rănească și să-i ucidă pe copiii ăștia. — Nu. fredonă Mary. — Mămica mea? spuse Alice. spuse Mary. dacă Mary nu-i salva. — Dar e bolnav. dă-te de pe marginea stâncii! N-a venit încă momentul. — Taci din gură! Am spus NU! țipă Mary. La casele noastre adevărate. și Justin căzu. spuse Justin. Oameni răi. Alice. — Numai dacă se grăbește. Începea să nu mai aibă răbdare. venind din ce în ce mai aproape. așa cum făcuseră întotdeauna. chiar lângă bariera FAYZ. — În curând. Cum reușise să treacă de luptele care se dădeau pe drum și cum . spuse Mary. de către luptele care se dădeau dedesubt. răspunse Mary. oameni îngrozitori. — Ba da. Câteva minute. — Unde mergem? întrebă Justin. ca să puteți veni cu mine. Să dispară și să tot dispară. Zil. Ce făcuse? Ce făcuse? Va fi OK. Ochii băiatului se umplură de lacrimi. totul va fi OK de îndată ce va veni vremea. Era pentru binele lor. Cât timp mai trebuia să fie persoana asta? Cât mai trebuia să fie Mama Mary? Alții copii se îmbulzeau. — Ne așteaptă. — Nu vreau să plec fără Roger. Justin scutură puternic din cap. că vă iubesc. Nu mai era mult. — Nu ai încotro. Fuseseră mânați la deal. Avea să plece din locul ăsta. • PATRUZECI ȘI DOI 6 minute Mary Terrafino se uită la ceas. Îl apucă pe Justin de braț și-l scutură cu putere. — Poate să vină și Roger? întrebă Justin. Curând.

Penny căzu. Ca acele de ceasornic. Sus deasupra mării. în timp ce se lupta cu pedalele. spuse John. — Copii. nu-și putea imagina. iată-l. Diana făcu un pas înapoi. pauză. Oare ce-i spunea? Dă-i drumul fetei? Prăbușește elicopterul? Sanjit nu credea. înainte ca el să fie absorbit cu totul de ce se întâmpla. Fata căzu. Se . Mergea cu pași nesiguri spre marginea stâncii. Copiii din spate urlau cât îi țineau plămânii. dar Caine nu le dădea voie. Caine putea să pășească de pe stâncă și. De două ori mai sus decât stânca. Dar. Elicopterul fu eliberat din gheara lui Caine. decât depusă în siguranță pe iarbă. dar se înălța. sau la priveliștea halucinantă a unei fete. rostogolindu-se. Se învârtea nebunește. răsucește odată și iată elicopterul ia altitudine. Veniți cu mine! — Nu pleacă nimeni. pur și simplu. pauză. ar fi rămas. Cealaltă chestie. atârnând în aer. ca și cum ar fi fost legat de o sfoară întinsă de bungee jumping. Cealaltă fată. Elicele voiau să tragă elicopterul de lângă stâncă. fără să-i fie teamă că o să cadă. ca și cum ar fi căutat să străpungă cu elicea din spate direct în puntea iahtului de sub ei. cea pe care o strigau Penny. Dar. Văzuse ceva foarte urât în ochii întunecați ai Dianei. spuse Mary. își dădu seama Sanjit. căci Sanjit iar uitase de pedală. care era la doar câțiva centimetri de vârful elicelor. era acolo.ajunsese la ea. mai repede. Se învârtea și se înălța. Căzu în siguranță dincolo de ele. mai încet. tocmai ca în desenele animate. Caine stătea în vârful stâncii. Se smuci dintr-odată în sens invers. Diana. Crima trăia în privirea lui Caine. și Sanjit trăgea acum frenetic de manete. Virtue încă se ruga. Sanjit tremura de stres. deasupra acelorași elice. Diana se opri în aer. Dar departe de stâncă. Nu și Penny. fie și pentru câteva clipe. se ruga de el. Elicopterul se mișca cu spatele. și Diana pluti în aer. El nu era tocmai genul de individ care putea să cadă. în dodii mai mult. dar era în cădere. Elicopterul era suspendat acum în aer. Se întâmplă într-o fracțiune de secundă. — Mary… vocea lui John se frânse. dar ea căzu. Mary… • Sanjit nu știa dacă să se uite terorizat la peretele stâncii. fie și pentru o fracțiune de secundă. cealaltă chestie. și se învârtea din ce în ce mai tare. răsucește. în aer. Lamele rotoarelor se retraseră. — Nu! strigă Sanjit. și nu în dodii englezești. dar nu crimă. trage. și se uită în sus la timp pentru a-i întâlni privirea lui Sanjit. mai repede. bip bip și pac înapoi pe teren solid. iar elicopterul vâjâia tot înapoi. trage. Diana fuse mai mult aruncată. Sanjit trase maneta de repoziționare ciclică până la capăt. mai încet și mai încet. elicopterul nu mai cădea și nu se mai învârtea. era în cădere liberă. cu dinții clănțănind. invers acelor de ceasornic.

Putea să vadă firele de nisip mișcându-se sub respirația lui. Golgota. „Fiecare lucru la rândul lui. Brittney îngenunche lângă Edilio. Încă. Prin voia Domnului. Se uită la Sanjit cu ochii mari. Elicopterul se îndrepta cu fața spre continent. — Cred că am făcut puțin pe mine. Urcă pe altarul morții. Nu mișcă deloc regulatorul ciclic. Avea răni de bici pe el. Era singura. Băiatul era cu fața în nisip. — Da. Trebuie să-L servești pe Dumnezeu și să reziști diavolului. Degetele ei lăsară o urmă de mâl pe pielea lui. Împinse regulatorul ciclic înainte. Pedalele le păstră exact așa cum erau. ridicând ochii strălucitori spre dealul care se înălța în spatele lui Brittney. Era ultima care urca dealul. Astrid alerga în fața ei. Nici nu simțea mirosul valurilor sărate. ca și cum ar fi fost linșat. Se ridică. plin de sânge. se împotrivi Brittney. trăgându-l pe Nemesis după ea. — Ce-ar trebui să fac? întrebă Brittney. — Nu știu cum. Văzu copii urcând în fugă dealul. Începu să meargă. Ea se uită la el. — Bun. Tanner era și el acolo. răspunse Tanner. De unde știa ea să-i spună pe numele acela? Îl cunoscuse pe micul Pete înainte. Brittney rămase nemișcată. dar. Gâtul îi era carne vie. Pielea ei nu simțea briza blândă a oceanului. Nu tocmai spre Perdido Beach. — Nu. O văzu pe Dekka afundându-se încet într-o coloană de praf. spuse Brittney. — Numai puțin? întrebă Sanjit. cu ochii încețoșați de lacrimi. Brittney îi atinse fața. își spuse Sanjit. — E mort? întrebă Brittney cu teamă. Dekka tocmai cobora la pământ. — Voi urca. privindu-l. Îl văzu pe Zil căzând la pământ. încă panicați. Virtue își întrerupse rugăciunea. în . Să-l fac să nu se mai înalțe. Ea își întoarse privirea de la Edilio. Choo. Atunci înseamnă că ai nervi de oțel. toată lumea era înainte.înălța. spre continent. spuse Tanner. totuși. Era viu. Tanner nu-i răspunse. Picioarele ei nu simțeau căldura nisipului de sub ele. — Urcă dealul. O văzu pe Astrid cu fratele ei mai mic.” Dădu drumul manetei din încleștarea morții și o readuse spre faza neutră. • Brittney se uită în jos la Edilio. Elicopterul îi dădu bice spre continent. Tanner privi dincolo de ea. — Demonul. Cel rău. Brittney. — Calvarul. răspunse Brittney. — Trebuie să faci voia Domnului.

atât de tare aterizase. și mâinile Briannei pe spatele lui. Dar apoi. Venise momentul. cu picioarele sucite în niște poziții imposibile. Trebuie să săriți cât de sus puteți. Zil zăcea gemând. — Am ajuns. atât de șocantă. în timp ce Astrid și micul Pete alergau înaintea ei. Dar mâinile Briannei îl mențineau pe poziție. și îl repuse pe skateboard. ghidându-l în cursa aia care făcea ca până și cel mai nebun montagne-rousse să pară floare la ureche. făcând slalom printre mașinile abandonate și avariate. Și aparatul ei dentar devenea lichid. Se întindea. unul câte unul. iar și iar. . Asta. Și un val de furie pură.vremurile de demult. pe drumul dinspre centrala nucleară. spuse Brianna. Jos. ca să ajungeți în brațele mămicilor voastre. Asistenții lui Mary. Brianna trecu în viteză în fața lui. ținându-i în brațe pe bebeluși. O întoarcere atât de abruptă. Și atunci va începe lupta. lăsând doar o tijă metalică pe un dinte ascuțit. corectându-i traiectoria. îl apucă de cele două picioare. Cu cincisprezece ani în urmă. încât își luă. stăteau în rând cu toți ceilalți. spuse Mary Copiii reacționau greu. în exact acel minut. Apoi o umbră și. chipurile lor mici se îndreptară către apus și își întinseră mâinile. plutind prin aer. Mary Terrafino se născuse… • Sam nu auzea nimic altceva în urechi decât un vânt ca de uragan. Nu simțea nimic decât mișcarea de rotație nebună a skateboardului sub picioare. Oamenii împietriră. El era cel rău. Îl va găsi pe cel rău când va ajunge în vârf. Brațul îi zvâcni. le spuse Mary. vibrând prin fiecare os din trupul lui. • Timpul se opri pentru Mary. pur și simplu. împingându-l și ghidându-l. Până și simpla moleculă de aer părea să se fi oprit din vibrație. așa cum știuse dintotdeauna că avea să fie. Apoi câteva secunde usturătoare de goană nebună prin oraș. confuză. Lui Sam nu-i venea să creadă că nu își rupsese ambele picioare. Mary simți cum începe. prinzându-l. atât de ciudat. în acea oră. Doamne? Se opri. care loveau aerul neputincioase. împingându-l și. Știa cum îl cheamă. • — Toată lumea să se țină de mâini. încât Sam se simți rupt în două. zborul de pe skateboard. o oprire bruscă. copii. pe șosea. copii! Fiți gata să săriți. dintr-odată. — Țineți-vă bine unul de celălalt… — Fiți gata. Era sigur că urlase tot drumul. Brittney trecu pe lângă el. Ciudat. Dar în mintea ei apăruse numele Nemesis când îl văzuse. Sus. — A venit momentul. Ca pe un sac de ciment.

iubita mea! Ține-i strâns de mână și vino la mine. . Nu frumoasă. poate. gândi ea. Și acolo. Cu chipul surâzător pe sub lacrimi. E momentul să lepezi povara. O aștepta. scumpa mea. nu atât de frumoasă în realitate. o îmbrățișare care o aștepta. Mary! Redă-le libertatea. Dispariția. Mary păși înainte. oh. Dar exact cum îl descriseseră și ceilalți. Scoate-i din locul acela îngrozitor. Doamne!. pe cât devenise în amintire. Dar atât de caldă și de primitoare! — Vino acasă. — Micuții… copiii mei… — Toate mămicile lor sunt cu mine. — Mamă… mi-a fost atât de dor de tine! Mama ei întinse mâinile spre ea. Cu brațele deschise. spuse mama ei. — Mamă… mi-e frică… — Vino la mine. mama ei. „Mama Mamei Mary”. Marele unu-cinci.

Și fetița care îl ținea de cealaltă mână căzu și ea odată cu el. Dar fața ei se schimba. Dar în urma lui ceva venea cu viteză. ținându-l puternic de mână. Copiii căzură odată cu ea. O reacție în lanț. Și Sam! Sam. • Justin simți mâna Mamei Mary dispărând pur și simplu. Justin căzu. Unul îl trăgea pe celălalt. Ceilalți se holbau pur și simplu. cu privirea plină de groază. Stâncile de dedesubt se grăbeau spre el. Un monstru de piatră care își deschidea fălcile să-l primească. uitându-se șocat. Copiii erau cu gurile căscate. Căzu. o rachetă. care se desprindea ca topită. uitându-se la Mary care păși. în gol. Dispăru în prăpastie. când Mary îl trase peste marginea stâncii. Era la jumătatea distanței de stânci. când ceva foarte rapid îl lovi atât de puternic. • Justin încercă să se tragă înapoi. . Era acolo. Mama ei îi întinse brațele. Și apoi dispăruse. un iureș. în sfârșit liberă. Dar știa că stâncile n-aveau să-l pocnească și apoi să sară înapoi. Copilul pe care îl prinsese fu smuls din brațele ei. șocați. schimonosindu-se. un vânt. • PATRUZECI ȘI TREI 0 minute — Prinde-i pe copii! Prinde-i pe copii! urla Astrid. Justin nu țipă. Zburau liberi. Dinți ascuțiți de piatră aveau să-l devoreze. chiar lângă ea. La fel de rapid ca atunci când fusese lovit în față de o minge de dodgeball. ca în transă. Se întoarse. și Mary. Încă mai încerca să facă niște pași în aer. Nu cădeau. Strânsoarea ei era puternică. Brittney era acolo. zbură către ea. o umbră rapidă care dispăru peste marginea hăului. zburau. Mary dispăru din fața lor. holbându-se la ea. Ca piesele de domino deasupra prăpastiei. Dar nu era destul de puternic ca să se desprindă din menghina pe care o formase mâna ei. încât îl lăsă fără aer. o hidoasă mască de carne. • Mary simți că-i scapă pe copii din mâini. Brianna. N-ar fi avut când. Făcu un salt să-l prindă pe copilul cel mai apropiat de ea. • Astrid nu-l ținea cu destulă forță. care îl trăgea pe celălalt.

Sam își întinse ambele mâini. Se rostogoli pe nisipul de pe plajă. sub privirile lui Sam. îi pârli piciorul. cu palma în sus. Dar scăpă din prinsoarea ei. — Nu. Zbură în lături. — Tu urmezi. iar Drake căzu pe spate. spuse Sam. Încercă să-l apuce pe micul Pete. Și l-ai adus și pe Petard cu tine. Tu și idiotul de frate-tău. picioarele îi creșteau la loc. s-ar fi sfărâmat pur și simplu de stânci. al cărei braț era acum la fel de lung ca un piton. nesigură pe picioare. Asta e treaba mea. Se regenerau. Brittney. spuse Brianna. Drake se învârti. de când aștept momentul ăsta. . Impactul îi aruncă jocul din mână. Ca o minge de baseball care fusese lovită pentru a marca. O lumină verde. — Cu plăcere. în prăpastie. Zvâcni înainte. ceva o lovi puternic din spate. Încercă să facă un pas înainte. Ambele picioare pe pământ sigur. Se uita la el. dar Sam nu era în calea lui. Săriți! Drake o izbi cu mâna lui bici. observându-l pe Sam abia atunci. Mâna-bici se răsucea și lovea. de-a dura. Dar simțea care era adevărul: trecuse dincolo de margine. încercând să-și recâștige echilibrul. ținea în mână jocul video. Se învârti prin aer și se lovi de o piatră. Astrid făcu un pas înapoi. Briza. — Vezi? scrâșnind printre dinți mai mult de furie și triumf decât de durere. Genunchii. Îl loc să facă o gaură în mijlocul lui Drake. ca un animal. Ajunse pe nisip înaintea altora care. În schimb. Am să fiu printre voi mereu. Drake își retrase mâna-bici. • — Ei. Hai. Drake urlă furios. Acum ambele picioare îi dispăruseră. când acceptase realitatea morții iminente și se ruga lui Dumnezeu să-l salveze pe fratele ei. — Surpriză! spuse chestia care nu era Brittney. când se resemnase deja. Dar biciul îi alteră direcția. Se făcu bucăți. ca și cum nu avea de gând să se mai oprească. încercă să revină. să fiu al naibii dacă nu e Astrid! spuse Brittney cu vocea lui Drake. Fascicule de lumină verde îi pârjoliră noile picioare. Gambele. Și apoi. dădu disperată din mâini. Îl prinse de mână. spuse Brianna. dar piciorul lui nu era doar ars – dispăruse. — Sam! spuse el. Zâmbetul lui pătat de noroi dispăru. frumușico. al cărei aparat dentar fusese înlocuit de un zâmbet de rechin. neînțelegând. fără viteza Briannei. Nu pot fi ucis. — Drake! icni Astrid. — Oh. strălucitoare izbucni din ea. Sam ținti și trase. Chiar ești pregătit pentru încă o tură? Sam își ridică mâna. Își susținea greutatea de un ciot pârlit. Astrid se dădu înapoi. Dar. păși în gol. Sam orientă lumina de-a lungul picioarelor lui Drake.

Soarele apune. Se temuse de ea din prima zi. care erau în apropierea Sirenei. Cântecul pe care îl învățase de la John. Cu tine. dacă vei face exact ceea ce-ți spun eu să faci. — Nu mă poți ucide. cu o strălucire verde nu foarte diferită de laserul ucigaș al lui Sam. Dar Jill îi văzuse. Cu Tine voi fi! Lumina ucigașă a lui Sam pieri. Întunericul mă cuprinde. Eu nu pot continua așa. voi fi. CÂNTĂĂĂ! Jill știa ce cântec ar fi trebuit să cânte. Cu mâinile în jurul gâtului lui Orsay. — Va fi bine. Doamne. voi fi. N-o văzuse pe Mary aruncându-se de pe stâncă cu tot cu copii. Coapsele îi ardeau. Dar apoi venise momentul în care Orsay îi spusese Nerezzei să plece. Ultimele cuvinte pe care le rostise Orsay: — Nu mai pot trăi așa. Jill! Cântă! Nerezza. Astrid îngheță cu țipătul în piept. Orsay abia dacă păruse să lupte. Nerezza. N-o văzuse pe Mary ducându-i pe copii pe stâncă. Dar apoi o voce se auzi țipând: — Cântă. Jill cântă. Doamne. Șoldurile. Acum Orsay privea prin ochi orbi și goi. spuse Sam. — Tu… trebuie să pleci. — Zău? Hai să vedem dacă așa e. Și. Sirenă! urlă Nerezza. în visele mele. Copiii din Perdido Beach. Nerezza o cărase pe stâncă și o târâse spre margine. Trupul în tihnă. Însă. Ajunsese să se teamă de Nerezza. Brianna rămase complet nemișcată. Dar apoi Nerezza îi făcuse lui Orsay un lucru îngrozitor. cu o față care nu mai era acoperită de piele. Ca un călător în astă lume. . — Ce vrea să însemne asta? o întrebase Nerezza. Drake urla. — CÂNTĂĂĂ. și tu vei fi bine. trebuise s-o mintă pe Jill. Cu tine. Dar Drake continua să trăiască și să râdă. Nu îi văzuse căzând. Toți. se opriră și se întoarseră spre fetiță. ci care părea a fi formată din miliarde de celule vii. cu excepția a trei copii. Pe piatră se-ntinde. ca și cum își acceptase deja soarta.

va fi în stare să vină după Sam. Micul Pete se îndreptă. Mai ales că nu prea știa cum să-l oprească. Acum se avânta spre continent cu o viteză incredibilă. Exact ca și atunci. spuse Sam. foarte atent. Puteai s-o faci din pedale. apucă regulatorul ciclic și trase tare de el spre stânga. Nu putea decât să privească neputincios. Zgomotul deveni și mai puternic. Creierul încă îi funcționa. căruia îi creștea rapid tot ceea ce pierduse. Să termine ceea ce începuse. Elicopterul viră dintr-odată. • Sanjit devenise expert în zburat în linie dreaptă. ce se întâmpla. Se uită pur și simplu la Sam cu o privire plină de ură pură. cu coada ochiului. rotițele mișcându-se ca morile de vânt în cea mai calmă dintre brize. Din ce în ce mai tare. ar trebui s-o mai țină așa încă puțin. — Nu! țipă Nerezza. — Da. să trăiți! răspunse Sam. — Fă-o. Drake. Sam trase o dată. — Așa. Dar apoi Virtue urlă: — Stop! — Poftim? Virtue se aplecă spre el. să acționeze. Nu în totalitate. triumfătoare. Atâta vreme cât erai foarte. fericită. Sam știa. spre jocul lui. Nerezza râse și se aplecă să-i întindă o mână de ajutor lui Drake. Laserele o loviră pe Nerezza în piept. Unde rămăseserăm? O simți pe Astrid lângă el. Aproape că devenise expert și în dirijarea mașinăriei într-o direcție anume. exact în momentul în care Sanjit observă că . Dar nu putea să se miște. Neputincios. de undeva. să facă ceva. Dar apoi. deși la o zecime din viteza lui normală. — Cântă în continuare. Să creeze o gaură prin orice creatură vie. de foarte departe. Dar Nerezza nu arse. Tare. Suficient de tare. spuse ea înverșunată. Dar nu era tocmai sigur că știa cum să-l oprească. Într-un moment. traversând oceanul. Dar nu suficient de repede. nebunește. Sirenă! țipă Nerezza. cel mai probabil. Drake aproape că putea sta în picioare. Ceva venea zburând deasupra oceanului cu mare viteză. o lumină atât de puternică. Și. foarte blând cu ele și foarte. Sam văzu ceva foarte ciudat. Amintirea durerii începu să clocotească încet în Sam. Apoi dispăru. iar elicopterul venea spre ei. Ochii îi străluceau verzi. încât rivaliza cu focul lui Sam. Sam încercă să se miște și-și dădu seama că putea. Era suficient să omoare pe oricine. împleticindu-se. Drake îi privea în timp ce picioarele îi creșteau la loc. Auzi un huruit îndepărtat.

Sanjit se răsuci în scaun. Îl căuta. dar uită complet de pedale. dar ratară mișcarea. Omoară-l! Distruge-l pe diavol! — Brittney… spuse Sam. când din gura lui se auzi vocea lui Brittney. încetini. Se aplecă peste margine. Multe. lovindu-se de ceva ce categoric nu era cer. Chipul slab. — Omoară-l! Omoară-l! țipă Brittney. Se uită la Astrid. crud al psihopatului se topi în căldura focului intern. Sanjit râse din nou. în timp ce laserele verzi îi incinerau trupul de jos în sus. Elicopterul se învârti frenetic. de fapt. — Nu te opri. Sfoară. Ambele brațe erau întinse spre vârful . Drake era numai fum de la brâu în jos. Sam scutură din cap. Elicopterul se prăbuși. Sanjit râse și încercă să bată palma cu Virtue. — Deci. — Sunteți OK. tremurând grozav. până la capăt! — Nu pot! răspunse Sam. — Cred că am să aterizez. fiecare bucățică. Vreți să mai dăm o tură? • Drake mugea de frică și de durere. Orice poți să găsești. dacă te uitai la el dintr- un anumit unghi. Opri motorul. slavă Domnului. Fața plină. spuse Sanjit. — Trebuie! se auzi vocea lui Brittney printre țipete. dar nu prea aproape de marginea stâncii. Lanțuri. care era drept în fața lor. Trebuia să vadă.cerul. Dekka zăcea pe spate în nisipul însângerat. Chipul ei exprima fidel ceea ce simțea și el. Era în aer din nou. acoperișuri de case îi trecură într-o clipită prin fața ochilor. oameni buni? Bowie? Pixie? Peace? Cei trei încuviințară din cap. nu era tocmai cer. neajutorat. părea să semene grozav de tare cu un zid. Dinții îi străluciră metalic. Sanjit se simțea de parcă ar fi fost lovit de tren. cel mai probabil. spuse Sanjit. se chinui să se înalțe și apoi rămase suspendat. Trebuie să-l distrugi de tot. Era în siguranță. — Briza. mormăia ceva. Se forță să se ducă spre muchia prăpastiei. iar șinele de aterizare scrâșniră. Sanjit împinse ușor maneta spre dreapta. Elicopterul se clătină. acneică a lui Brittney reapăru. într-o piruetă de trei sute șaizeci de grade în gol. terenuri de tenis. Acum! • Astrid îl văzu pe micul Pete. Elicopterul hurui deasupra capetelor unor copii care se uitau la ei de parcă ar fi privit apusul de pe-o stâncă. dar tot înclinat într-o parte și prăbușindu-se cu viteză. Își căuta jocul. Cupola de plastic se crăpă și se sparse. O piscină goală. virând într-o parte. Ba. Sam! țipă Brittney. spuse Sam. Virtue se uita în gol și tremura și.

Micul Pete se opri lângă bariera FAYZ-ului. din nou. Brianna îl salvase. oameni obișnuiți. la locul lui. antene satelit. Băiețelul pe nume Justin ieșea șchiopătând din apă. un motel. Astrid se uită cu stupoare la un peisaj cu echipaje de televiziune. Micul Pete căzu pe spate. o mulțime de oameni. Se făcu covrig și urlă ca un animal. un țipăt tragic. — E acolo. bariera FAYZ dispăru. . Într-o clipită.stâncii. Ochii lui o găsiră pe Astrid. Micul Pete se ridică. sfărâmate erau copii grupați pe stânci. Dekka îi salvase pe restul. bucățile ecranului de sticlă curgeau din el. Urlă nebunește. să fie chiar în brațele mamei ei. care îi priveau înmărmuriți. ținând jocul în mână. împlinise cincisprezece ani. ținându-se cu mâinile de burtă. Astrid își făcu cruce și se rugă în sinea ei ca Mary să fie bine și. îi răspunse cineva. Tocmai se apleca. Astrid. Și acolo unde Astrid se așteptase să vadă trupuri mici. — Petey? strigă ea. Mary era de negăsit. cumva. un tablou grăitor al epuizării. Dekka n-o văzu și nu-i răspunse la salut. îi făcu Dekkăi un semn cu mâna. Iar micul Pete tăcuse. adulți. — Aaaaaaah! Un strigăt de jale. — Petey? îl strigă Astrid. totul dispăru. Își coborî încet brațele și rămase acolo. Era ziua ei. în spatele unui cordon de securitate. Dintr-odată. urlă cu o voce imposibil de puternică. cu lacrimi în ochi. Micul Pete urlă ca un animal. iar ea dispăruse. Zidul era.

Spațiile dintre scânduri erau doar de zece centimetri. Micul Pete fusese păcălit să creadă că juca un joc. Apoi cobora greoi scările și arunca un ochi înăuntru. — Da. în schimb. Drake. Alternativa era s-o distrugă. Și asta prea îi mirosea a crimă lui Sam. Puterea lui Orsay fusese coruptă. evident. primiseră o nouă casă. Omoară-mă. creația Lanei. Empatia și generozitatea ei fuseseră întoarse împotriva ei când gaiafagul îi umpluse visele cu imagini create din propria imaginație. ușa fusese întărită de Orc. — A spus ceva? Orc ridică din umeri. Orc ridică din umeri. Să-l distrugă. • PATRUZECI ȘI PATRU trei zile mai târziu — Cum merge? îl întrebă Sam pe Howard. când se ivise ocazia. — Bine. care o baricadase cu un șifonier masiv. fuseseră folosiți ca niște pioni într-un joc de șah. așa că Sam lăsase una dintre sferele lui să ardă acolo. — Cam cât crezi că o mai putem ține așa? îl întrebă Howard. Nu erau niciun fel de ferestre în beciul acela. în acea zi teribilă. într-un fel. Singura cale de acces în pivniță era o scară care pornea din bucătărie. ducea spre moarte. Mâna-Bici. să țină creatura întoarsă din morți închisă în pivniță. dar care. Orc împingea la o parte șifonierul. — Aceeași chestie ca de obicei. — Fata. Era una dintre puținele case din Perdido Beach care avea o pivniță. — Era Brittney sau Drake când ai coborât ultima dată. îl îndemnase pe Zil să atace. bătuseră în cuie scânduri de doi pe patru de-a lungul și de-a latul. Omoară-mă. Nu era o soluție grozavă. era. Și tocmai puterile lui fuseseră folosite să o creeze pe Nerezza. Pe urmă se întorcea și rebaricada ușa. S-o distrugă. în capătul de jos al scării. Nerezza fusese cea care o îndrumase pe Orsay și. păzită de Orc. Le arătase copiilor o cale care părea să ducă la libertate. spuse Sam. Întunericul o folosise pentru a-i da . Astrid și Edilio se chinuiră câteva zile lungi să înțeleagă dezastrul care se abătuse asupra celor din FAYZ. Nici curent electric. răspunse Orc. jucătorul principal al gaiafagului. De două ori pe zi. Howard se uită la Orc pentru răspuns. Toți indivizii care avuseseră contact direct cu Întunericul atinseseră mintea gaiafagului. În capătul de sus al scării. Acolo. îl întrebă Sam. Cred. Lana încă refuza să admită că gaiafagul fusese în stare să se folosească de puterile ei vindecătoare pentru a-i aduce pe Brittney și pe Drake înapoi din morți. Howard și Orc fuseseră mutați.

Nici nu era de mirare. Dar pentru Orsay era. cumva. Avusese nevoie de puterea ei. ca după tot ce făcuse pentru ei. Gaiafagul căutase să distrugă voința copiilor din Perdido Beach. copiii care săriseră cu Mary ar fi murit. Dar nimic mai mult. eșuase. rezistase încercării lui de a prelua controlul asupra trupului pe care îl împărțeau. N-aveau cum să afle dacă acea scurtă întrezărire a lumii din afara barierei FAYZ fusese ceva real sau doar un ultim truc al Întunericului. totuși. îi rezistase lui Drake. cum îl botezase Howard. Fusese îngrozit de propria slăbiciune. Brittney se luptase cu el până la capăt. Dumnezeu știe ce s-ar fi întâmplat cu universul pe care îl crease. Nimeni n-o mai văzuse de-atunci. pentru că fusese arogantă și lipsită de onestitate și pentru că îi luase prea mult timp ca să înțeleagă ce se întâmpla. Numai atunci copiii din FAYZ îi puteau deveni sclavi. Accepta să mănânce. Fuseseră votate și acceptate de toți copiii adunați în acea zi după Marele Salt al Mamei Mary. fugise. Sam știa cum nu se poate mai bine unde greșise.lui Drake biciul. dar la limită. Fără să știe cu cine se lupta de fapt. Și apoi. Sam spera că ea chiar trăia. pentru a-l aduce pe Drake înapoi din morți. Devenise paranoic și. de partea cealaltă a Zidului. Sau poate că nu doar supraviețuiseră. Dacă Zil ar fi reușit s-o întârzie pe Dekka încă vreo câteva momente sau dacă Drake n-ar fi fost încetinit prin eroismul lui Edilio. Mama Mary să fie cunoscută pentru nebunia ei finală. cât timp i-ar mai fi permis să trăiască? . Dar Întunericul o subestimase pe Brittney. să-și piardă speranța. ea și Patrick plecaseră din oraș. Supraviețuiseră. Chiar și când gaiafagul îi umpluse mintea ei distrusă cu imagini ale fratelui ei mort. Singura persoană care ar fi putut ști vorbea și mai puțin ca de obicei: micul Pete căzuse în ceva care semăna cu o comă de când jocul lui video se făcuse bucățele. Dar fusese o chestiune de milisecunde. Își abandonase postul. poate că reușiseră să facă mai mult decât atât: legile lui Astrid intraseră în vigoare. Căutase să-i facă să se resemneze. cât de vulnerabil. și reacția lui fusese aceea de a nu avea încredere în propriii prieteni. că Lana refuza să accepte așa ceva. În final. Sam și Astrid vorbiseră deschis despre greșelile lor. credința și voința lui Brittney îl opriseră pe demonul pe care îl simțea înlăuntrul ei din a scăpa de tot. În piață nu avea să fie un mormânt pentru Mary. Și o folosise și pentru a-i oferi o a doua viață. Astrid se dojeni. gândea Sam. în cele din urmă. Dacă micul Pete ar fi murit. Era un lucru trist și amar. se mulțumise să-și plângă de milă. se gândea Sam. Aceasta ar fi fost lovitura fatală pentru mica și greu-încercata societate din Perdido Beach. Lana petrecuse zile întregi vindecându-i pe răniți. Și dacă ar fi ghicit copiii cât de puternic era micul Pete și. de nemurirea ei la fel de mult cum avusese nevoie de puterea vindecătoare a Lanei.

Vrea să cedăm. nu prea vrem. Gripa care încă circula prin oraș îl molipsise în cele din urmă și pe el. În mare zice: „Vă omor pe toți!” Chestii din astea. — Ca orice altceva. Ieși din nou. Strada era pustie. un DVD. virtual-project. Probabil că o s-o luăm și noi pas cu pas. — Vrea să ne fie frică. un televizor. Încep să mă obișnuiesc. Howard îi răspunse: — Vrei să spui în afară de un hamburger. răspunse Sam. Dar era viu. păi noi nu prea vrem să facem una ca asta. Se auzi zgomotul slab al vocii lui Drake. conchise Howard. o găleată de înghețată. — Așa face când își pierde controlul. un calculator și un bilet de ieșire din azilul ăsta de nebuni? Sam aproape că zâmbi. spuse Howard. plăcintă cu piersici. — Aveți nevoie de ceva? întrebă Sam. nu zici? — Nu. Soarele ireal strălucea deasupra. și așa înfundat cum era. Amenință. îi dădea lui Sam fiori pe șira spinării.eu . — Nu știu. un telefon. — Da. de furie. nu glumă. Se îndoi de spate și tuși. în afară de asta. frate. — Da. Dar urletul acela nebun. — Te-am întrebat cât crezi că putem s-o mai ținem așa? repetă Howard. Un urlet înfundat. Și asta era tot ce puteai să ceri de la FAYZ. Howard rânji cu viclenie. spuse Sam.

). (n. red.). (în original The Conqueror Worm) în traducerea lui Dan Botta. {3} Cine-i copilul cuibărit /Și adormit în brațele Mariei? /Cel lăudat de îngeri /Și vegheat de păstori… (în lb. {8} Edgar Allan Poe.). tr. tr.tr.). {9} Vopsea (în engleză.). Poezii. „Viermele Biruitor”. {5} Înțelepciune (n. {6} „Hunter” în traducere: „vânător” (în lb. {7} Joc de cuvinte între Quinn și Queen (regină) (n. 112. tr. {4} Virtute (n. în Scrieri Alese. Buc.{1} Parc de distracții în California (n.. p. Ed. engl. în traducere. . vânător. în original) (n.). {2} Cunoscut cântec de leagăn american (n. 1963. în orig. {10} Aluzie la înțelesul numelui său.).tr.) (n.). tr. (n.). Volumul 1. tr. engl. Pentru Literatură Universală.). tr.