Autoeducaţia

Ȋnca din cele mai vechi timpuri oamenii au fost preocupaţi de fenomenul autoeducaţiei,
elaborȃnd teorii referitoare la acest subiect. Ȋn acest sens, concepţii de o mare ȋnsemnătate au fost
ȋntȃlnite ȋn cultura veche dominată de personalităţi precum Confucius, Pitagora, Democrit sau
Socrate. Multe dintre aceste idei rămȃn de actualitate. De exemplu, importanţa existentei unei
concordanţe ȋntre nivelul aspiraţiilor şi cel al posibilităţilor individului ȋn formularea scopurilor
autoperfecţionării, importanţa motivaţiei interne. Convingeri privind problematica autoinstrurii s-
au dezvoltat de-a lungul timpului şi s-au concretizat ȋn numeroase studii, ajungȃndu-se la un
consens, ,,sarcina principală a şcolii nu mai este de a transmite cunoştinţe care astăzi au o scurtă
valabilitate, ci de a-l ȋnvăţa pe elev să dobȃndească singur cunoştinţe”(T. Husen).
Dar ce se ȋnţelege prin termenul de ,,autoeducaţie”? Etimologic, cuvȃntul ,,autoeducaţie”
provine din limba greacă, ,,auto’’ ȋnsemnȃnd singur, prin sine ȋnsuşi, iar ,,didaskein”= a ȋnvăţa.
Ȋnsă, cercetătorii din domeniul pedagogiei nu s-au limitat la această explicaţie, elaborȃnd de-a
lungul vremii mai multe definiţii. Astfel, Tihomir Prodanovici atribuie autoeducaţiei sensul
unui ,,act de declanşare şi influenţare asupra creşterii şi dezvoltării personalităţii prin motivaţie
proprie”, ȋn ,,Pedagoghiceskaia entiklopedia” se defineşte ca ,,instruirea dobȃndită ȋn afara
instituţiilor şcolare pe calea muncii independente”, iar ȋn opinia lui B.F. Raiski se ȋntelege
,,ȋnsuşirea cunoştinţelor fără ȋndrumare din partea unei persoane străine; dobȃndirea informaţiilor
prin munca independentă; manifestarea ȋn activitatea de cunoaştere a unor eforturi volitive
susţinute şi a spiritului de organizare sub influenţa uni puternic stimul intern”.
Este necesar să se realizeze o distincţie clară ȋntre educaţie şi autoeducaţie, distincţie pe
care o subliniază Andrei Barna: ,,Instruirea se realizează cu preponderenţă sub acţiunea cerinţelor
externe determinate de influenţele educatorilor, familiei, organizaţiilor de tineret etc.
Autoinstruirea, deşi se află sub acţiunea factorilor externi ȋn cea mai mare parte, este determinată
de dialectica dezvoltării interne a subiectului, de interesele, scopurile şi idealurile lui. Ȋn procesul
instruirii scopurile sunt fixate de societate, de şcoală şi sunt prezentate elevilor de profesor. Ȋn
autoinstruire scopurile şi sarcinile externe se transformă ȋn scopuri ale vieţii şi activităţii
subiectului, ȋn sarcini şi mobiluri care dinamizează şi direcţionează activitatea din interior spre
invăţare continuă.”1
De ce autoeducaţia constituie un factor cu o importanţă deosebită ȋn zilele noastre?
Societatea contemporană ȋnregistrează o explozie informaţională declanşată de revoluţia
ştiinţifică şi tehnică, fapt ce aşază o serie de cunoştinţe sub paloşa perisabilităţii. Noile idei
sfidează, ȋnsă, capacitatea de asimilare a individului, acestuia fiindu-i insuficentă instruirea
clasică : ,,Nu mai este suficientă o simplă formare, ci este nevoie de crearea unei fiinţe capabile
de autoperfecţionare, de ȋnflorire spirituală autoconsimţită. A ȋnvăţa, a preda şi a memora nu mai
sunt astăzi suficiente. Trebuie să se ȋnveţe şi altceva: a ȋnvăţa ȋnvăţarea!” 2 Evoluţia
cunoştinţelor din sfera ştiinţifică, tehnologică şi culturală ȋl orientează pe individ ȋn perspectiva

1 Barna, Andrei, ,,Autoinstruire-autoeducatie”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984, pag 20
2 Cucoş, Constantin, ,,Pedagogie”, Editura Polirom, Iasi, 2002, pag 160

1

. conţinuturi şi metode menite să ajute oamenii şi societatea ȋn procesul de adaptare socială. ci va fi cel care nu a ȋnvăţat să ȋnveţe” este nevoie de imprimarea unui caracter activ ȋntregului ȋnvăţămȃnt. educaţia şcolară trebuie să se concentreze. educaţia trebuie să ȋşi elaboreze un sistem de obiective.. profesională şi culturală: .autoeducaţiei. accentul deplasȃndu-se de la transmiterea de cunoştinţe. fie nesistematic. . care se manifestă la şcolarii mici.. dar mai intens la preadolescenţi se caracterizează prin ȋnclinaţia de a asimila ȋn mod autonom informaţii noi care depăşesc limitele programei. se impune o ȋndrumare atentă şi sistematică a preocupărilor elevilor ȋn această direcţie. trezirea interesului pentru cunoaşterea şi modelarea propriei personalităţi. rolul şcolii este demitizat. astfel ȋncȃt conţinutul unei materii să nu fie predate segmentat.. evidenţiază faptul că la această vȃrsta. mai mult decȃt la oricare alta. aspect ce este necesar pentru pregătirea tinerilor ȋn direcţia ȋnvăţării continue. „Tratat de pedagogie şcolară”. conştientizarea importanţei personale şi sociale a preocupărilor de autoeducaţie atât pentru 3 Cucoş. Ȋntr-o lume supusă schimbării permanente. pe stimularea capacităţii de comprehensiune a elevului ȋn detrimentul dezvoltării aptitudinii de memorare mecanică a informaţiilor. la care autoeducaţia se realizează ȋn mod sistematic şi planificat. 1990. 2002.. Din acest motiv este necesar să se realizeze o serie de demersuri care vizează atȃt pregătirea psihologică a acestora..Pedagogie”.D. desfăşurȃndu-se fie planificat.” 5 Coordonarea ȋn sens psihologic cuprinde: . . holistică a cunoaşterii.”3 L. pag 28 2 . E. . Primul nivel.Particularităţile autoinstruirii preadolescenţilor la care ne-am referit. Ȋn plus. La vȃrsta preadolcenţei. autoeducaţia urmăreşte formarea sau amplificarea cunoştinţelor ȋntr-un anumit domeniu. Bucureşti. Kolesnik identifică mai multe etape ale procesului de autoeducaţie.. .Autoinstruire-autoeducatie”. moment ȋn care se face trecerea către autoinstruirea susţinută din interior şi conştientizarea necesităţii cunoştinţelor. sub influenţa cerinţelor exterioare. Etapa a II-a apare spre finalul preadolescenţei. Constantin. perioadă marcată de ȋntreruperi. dezvoltarea interesului pentru cunoaştere.”4 Autoeducaţia se poate manifesta diferit. Pentru a facilita adaptarea la schimbare. Ȋndrumarea adecvată va permite evitarea greşelilor şi ȋnvingerea dificultăţilor ȋntȃlnite ȋn procesul de autoinstruire. Acest aspect trebuie să fie dublat şi de o atitudine globală. Iasi. formarea motivaţiei intrinseci.P.Ca atare. orientȃndu-se spre formarea personalităţii potrivit cerinţelor sociale sau spre păstrarea unicităţii individului. pag 39 5 Barna. Ioan.. ȋn primul rȃnd. pag 163 4 Nicola. insuccese şi renunţări. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. condiţie psihologică indispensabilă pentru declanşarea preocupărilor autoeducative.analfabetul de mȃine nu va fi acela care nu ştie să citească. După cum afirma Alwin Toffler. cȃt şi pe cea metodică. Andrei. planificată şi conştientă de autoeducaţie poate avea loc începând cu vârsta preadolescenţei. Bucureşti. elevii dispun doar de premise pentru autoeducaţie. Ultima etapă este reprezentativă pentru elevii din ultimele clase de liceu. 1984. Activitatea sistematică.ȋn această perioadă se produce un salt calitativ ȋn dezvoltarea conştiinţei de sine. către formarea deprinderilor de a ȋnvăţa. toate componentele proceselor didactice trebuie să fie regȃndite şi corelate astfel ȋncȃt una dintre finalităţile educaţiei să vizeze formarea individului pentru disponibilitatea de a ȋnvăţa şi a accepta idea că toata viaţa are de ȋnvăţat.. Editura Polirom. Ȋn aceste condiţii.

schiţe. Galaţi 1993. convigător. bazat pe 6 Barna. exemplul. reguli personale. Sistemul metodelor autoeducaţiei cuprinde metodele şi procedeele de precizare a conţinutului acesteia (programul autoeducaţiei. alcătuirea unor scheme. autorenunţarea). aceasta constituie o problemă de ordin social. cȃt şi individual. Este recomandat ca familiarizarea elevilor cu aceste metode şi procedee să se realizeze prin prezentarea demersurilor de automodelarea a unor personalităţi şi a modului ȋn care acestea au fost folosite de către oamenii de seamă respectivi. aceasta condiţionează schimbarea pe linia automodelării numai ȋn condiţiile ȋn care reuşeste să implice deplin individul ȋntr-un efort de trăire afectivă şi manifestare voliţională. jocul. autoanaliza. „Curs de pedagogie. Ȋn plus. pag 20. o importanţă ȋnsemnată se atribuie următorului aspect: metoda nu este ȋnsoţită de rezultate ȋn orice ȋmprejurări. Elementele care conduc spre acest obiectiv sunt dezvoltarea interesului elevilor pentru folosirea raţională a timpului şi familiarizarea elevilor cu procedee de organizare şi planificare a activităţii. autosugestia. Ȋn acest sens. a dezbaterilor pe tema autoeducaţiei. Didactica modernă atribuire un rol semnificativ problematizării care are efecte pozitive atȃt asupra eficienţei procesului de ȋnvăţămȃnt. Acestă iniţiere echivalează cu o pregătire pentu autoeducaţie ȋntrucȃt ea are un caracter relativ independent şi se desfăşoară din propria iniţiativă solicitȃnd din partea individului priceperea de a utiliza cu o eficienţă maximă timpul. Pregătirea metodică ȋnglobează formarea unor priceperi de muncă intelectuală autonoma. cȃt şi ȋn pregătirea elevilor pentru autoeducaţie ȋntrucȃt provoacă stări conflictuale ȋn mintea acestora care ȋi stimuleaza să dobȃndească noi cunoştinţe pentru a putea rezolva situaţiile problemă. ȋntrucat progresul acesteia este pus pe seama inteligenţei şi a creativităţii membrilor săi. formarea calităţilor de voinţă şi caracter absolut necesare în procesul autoeducaţiei. dezvoltarea conştiinţei răspunderii fiecărui elev pentru propria lui devenire’’ 6. Pregătirea elevilor ȋn vederea autoinstruirii constă ȋn familiarizarea acestora cu tehnici de munca intelectuală şi practică.prezent (ridicarea performanţelor şcolare). Fundamentele teoretice ale educaţiei”. familiarizarea elevilor cu metodele autoeducaţiei. care să le faciliteze accesul la sursele de informaţie. autocomutarea. în perspectiva educaţiei permanente. metodele de autostimulare a preocupărilor de autoeducaţie: autoconvigerea. scoaterea ideilor principale. Cȃt despre utilizarea raţională a timpului liber. autoaprecierea. Andrei. precum folosirea metodelor active cu ajutorul cărora elevul ajunge să cunoască fiind dirijat cu moderaţie de către profesor. autoexersarea) şi metodele de autoconstrȃngere (autodezaprobarea. 3 . procesul instructiv educativ trebuie să se concentreze şi asupra pregătirii tineretului pentru folosirea eficientă a resurselor temporale. jurnalul intim). conversaţii ȋnsoţite de un ton calm. Pentru instruirea şcolarilor ȋn acest sens este recomandată organizarea discuţiilor individuale. autocontrolul şi autoraportul). autocomanda. pedagogic şi cultural. reflecţia personală. precum descifrarea unui text. metodele de autocontrol (autoobservaţia. cât mai ales pentru viitor. Dar oare cum va putea reuşi un cadru didactic să atingă aceste obiective? Ȋn acest scop se pot utiliza mai multe mijloace. Universitatea „Dunărea de Jos”. cu modalităţile de folosire raţională a timpului şi planificare a activităţii. deoarece dezvoltarea fizică şi intelectuală depinde de ȋntrebuinţarea pe care o ofera timpului. comunicativitatea. privind atȃt societatea.

Bucureşti.. ea denumeşte un mod de abordare pedagogică.Eforturile societăţii pot fi pe deplin eficente numai dacă sunt dublate de preocuparea fiecărui individ pentru permanenta autodepăşire prin autoinstruire şi autoeducaţie.Autoinstruire-autoeducatie”. autoeducaţia garantează rezultate superioare ȋn desfăşurarea acţiunilor sale. procesul instructiv-educativ işi ȋndeplineşte menirea numai ȋn momentul ȋn care se transformă ȋn autoeducaţie. preocuparea de autoperfecţionare a acestuia are o importanţă deosebită”8. Aşadar. „Curs de pedagogie. Se impune o dezvoltare a spiritului de raspundere pentru propria formare prin intermediul discuţiilor individuale şi colective care să evidenţieze faptul că.argumente solide şi exemple din viaţa oamenilor de seamă. . perseverenţa de care au dat dovadă ȋn acumularea şi prelucrarea faptelor ştiinţifice. avȃnd drept efect preocuparea mai susţinută a acestora pentru autoperfecţionare.’’7 Eficienţa pregătirii tinerilor pentru autoeducaţie este condiţionată. ȋl transmite. potenţȃndu-se latura formativă a acestuia. Universitatea „Dunărea de Jos”. nelinişte creatoare şi pasiune pentru activitatea profesională din partea individului. autoeducaţia are un rol incontestabil ȋn pregătirea membrilor acesteia pentru a deveni subiecţi activi ȋn comunitate. Andrei.. cu un caracter puternic şi o bogata viaţă spirituală. conştientă şi sistematică. evidenţiind faptul că rezultatele ȋnsemnate provin şi din munca de autocultivare din anii de şcoală. ȋnsă.. Implicȃnd calificare continuă. societate..’’9 7 Barna. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. iar. Pentru ca elevul de astăzi să ajungă specialistul de mȃine. Ȋn opinia mea. Fundamentele teoretice ale educaţiei”. .A ȋnvăţa să ȋnveţi – expresia nu este o lozincă oarecare. . şi ei sunt direct răspunzatori pentru pregătirea şi formarea personalităţii lor. Autoeducaţia este rodul unei educaţii bine realizate. 1984. care.Dat fiind specificul activităţii educatorului. pe de o parte. pe lȃngă şcoală. pag 19.” Aşadar. 4 . Edgard Faure remarca . Andrei. fenomenul autoeducaţiei reprezintă o problemă de actualitate. acumulează capital spiritual. acordȃndu-le un sprijin real şi eficient. Trebuie să valorificăm lucrările ştiinţifice şi culturale ale acestora.De aceea sensul educaţiei moderne este de a transforma omul care este educat de alţii în omul care se educă prin sine însuşi. care presupune trecerea de la instruire la autoinstruire prin transformarea individului ȋn subiect al educaţiei. pe de altă parte. Ȋn societatea contemporană. Autoeducaţia evidenţiază ideea că fiinţa umană nu reprezintă un produs inert al unor forţe externe sau interne. Fiinţa umană este în foarte mare măsură rezultatul propriei sale voinţe. pag 128 9 Barna. şi de nivelul de pregătire al tuturor factorilor educativi ȋn acest context. capabil să desfăşoare o activitate individuală. este necesară o pregătire riguroasă a profesorilor prin introducerea ȋn programele cursurilor de pedagogie şi psihologie a noţiunilor referitoare la problematica autoformării. pe care profesorii trebuie să-l stăpȃnească ei ȋnşişi dacă vor să-l poată transmite. pag 16 8 ibidem. Pregătirea educatorului ȋn acest sens ȋi permite acestuia să ȋnteleagă dificultăţile pe care elevii le ȋntȃmpină ȋn procesul de autoinstruire. familie.. Galaţi 1993. el trebuie să fie pregătit ȋn spiritul autoperfecţionării ȋnca din anii de şcoală. . de aceea procesul instructiv-educativ trebuie să fie optimizat. dezvăluindu-le elevilor aspecte din laboratorul acestora de creaţie.

„Curs de pedagogie. Cucos.D.Autoinstruire-autoeducatie”. Andrei.. BIBLIOGRAFIE 1.Introducere in pedagogie” 4. „Tratat de pedagogie şcolară”. 1990 5 .. Barna. . Nicola. Barna. Bucureşti.P. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. E. Andrei. Fundamentele teoretice ale educaţiei”. Galaţi 1993 3. Bucureşti. Ioan. 1984 2.. Universitatea „Dunărea de Jos”. . Constantin.