CURSUL 2

Acţiunea penală şi acţiunea civilă în procesul penal

Actiunea penala este mijlocul prevazut de lege prin intermediul caruia
se realizeaza in justitie tragerea la raspundere penala a persoanelor care
au savarsit infractiuni si pedepsirea acestora. Raspunderea penala este
raspunderea unei persoane fizice sau, dupa caz, juridice ce intervine ca
urmare a inlcalcarii dispozitiei normei de incriminare. Acţiunea penală are
ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit
infracţiuni.
Acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită când există probe
din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârşit o
infracţiune şi nu există cazuri care împiedică punerea în mişcare sau
exercitarea acesteia.
Punerea în mişcare a acţiunii penale nu coincide cu începerea urmăririi
penale. Faţă de vechea reglementarea punerea în mişcare a acţiunii
penale nu se mai poate face prin rechizitoriu, care, potrivit noilor
reglementări, are doar rolul de act de sesizare al instanţei.
Punerea în mişcare a acţiunii penale are loc întotdeauna in personam,
faţă de începerea urmăririi penale care are loc in rem.

Subiecţii acţiunii penale. Săvârşirea unei fapte penale provoacă
declanşarea unei acţiuni penale, iar subiecţii raportului juridic născut din
săvârşirea acelei fapte devin subiecţii acţiunii, cu calităţi inverse însă.
Subiectul activ principal al acţiunii penale şi titular al acesteia este
întotdeauna statul. Statul exercită acţiunea penală prin intermediul
procurorului. Subiect activ secundar al acţiunii penale este persoana
vătămată prin infracţiune.
Subiect pasiv al acţiunii penale este întotdeauna persoana care a
comis infracţiunea şi care este trasă la răspundere penală. Întrucât
răspunderea penală este personală şi acţiunea penală este personală, ea
exercitându-se numai împotriva celui ce a săvârşit infracţiunea.
Acţiunea penală se caracterizează prin anumite trăsături specifice:
- acţiunea penală aparţine statului, care prin organele sale specializate
are dreptul să tragă la răspundere penală persoanele care comit infracţiuni

Acţiunea penală este o componentă a procesului penal care se declanşează numai după identificarea făptuitorului şi strângerea de probe de vinovăţie (are caracter „in personam”). exercitarea ei extinzându-se asupra tuturor participanţilor la infracţiune. prin rămânerea definitivă a soluţiei ce se dă în cauza penală. . adică poate fi exercitată numai împotriva inculpatului. ci trebuie continuată până la stingerea ei. De principiu. pe când procesul penal poate începe imediat ce a fost descoperită şi sesizată o infracţiune (începerea urmăririi penale poate avea caracter „in rem” sau „in personam”). Nimeni nu poate cere să fie subiect pasiv al acţiunii penale. întrucât infracţiunile sunt fapte socialmente periculoase pentru reprimarea cărora statul este dator să intervină. .acţiunea penală este indivizibilă.acţiunea penală este indisponibilă deoarece odată pusă în mişcare. De la caracterul obligatoriu al acţiunii penale fac excepţie faptele pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de depunerea plângerii penale prealabile. .punerea în mişcare a acţiunii penale.exercitarea acţiunii penale. Procesul penal poate însă continua cu punerea în executare a hotărârii penale. cu excepţia cazurilor în care legea prevede că acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi în timpul judecăţii. acţiunea penală poate fi pusă în mişcare imediat după începerea urmăririi penale. . înainte de începerea judecăţii. Acţiunea penală se poate stinge atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii. . . ea nu poate fi retrasă.stingerea acţiunii penale. Exercitarea acţiunii penale ia sfârşit în cursul urmăririi penale prin clasare sau renunţare la urmărirea penală. Oricând s-ar descoperi ulterior noi participanţi la săvârşirea infracţiunii.acţiunea penală este obligatorie. acţiunea penală se extinde şi asupra acestora. . Cele trei momente principale ale desfăşurării acţiunii penale sunt: . iar în cursul judecăţii odată cu pronunţarea unei hotărâri definitive.acţiunea penală este individuală. alături de inculpat sau în locul acestuia. dar în general este pusă în mişcare pe parcursul urmăririi penale.

De cele mai multe ori. Punerea în mişcare a acţiunii penale nu trebuie confundată cu momentul începerii urmăririi penale. organele de urmărire penală pun în mişcare şi acţiunea penală. Nu întotdeauna însă. de la momentul săvârşirii infracţiunii şi până la identificarea autorului ei trece o anumită perioadă de timp.fapta nu exista în materialitatea ei sau din probele administrate nu rezultă că a fost săvârşită o faptă prevăzută de legea penală b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. Începerea urmăririi penale poate avea loc “in rem” (pentru faptă) sau “in personam”. odată cu declanşarea procesului penal. ceea ce înseamnă că pentru a putea fi pusă în mişcare acţiunea penală este necesar ca persoana care urmează să fie trasă la răspundere penală să fie cunoscută cu toate datele ei de stare civilă. Pentru punerea în mişcare acţiunii penale trebuie să existe temeiuri suficiente (probe) din care să rezulte presupunerea rezonabilă că o anumită persoană a comis o infracţiune şi nu doar simple bănuieli. Condiţiile negative constau în inexistenţa vreunui caz din cele prevăzute în articolul 16 din Codul de procedură penală Exista anumite cazuri în care acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare ori exercitată deoarece există unul din cazurile de împiedicare prevăzute de lege. de regulă. Pentru punerea în mişcare a acţiunii penale există două feluri de condiţii: pozitive şi negative. De aceea. Acestea sunt: a) fapta nu există. Probele nu trebuie confundate cu existenţa unei convingeri depline că persoana respectivă a comis infracţiunea. Condiţiile pozitive constau în constatarea că s- a săvârşit o infracţiune şi în cunoaşterea identităţii persoanei care a săvârşit-o. momentul începerii urmăririi penale şi cel al punerii în mişcare a acţiunii penale nu coincid. Imediat ce organele de urmărire penală au fost sesizate cu comiterea unei infracţiuni. ele declanşează procesul penal prin începerea urmăririi penale. pe când punerea în mişcare a acţiunii penale se realizează numai “in personam” (faţă de persoană). . convingerea deplină se formează numai în cursul defăşurării ulterioare a procesului penal. .

renunţare la aplicarea pedepsei. i) există autoritate de lucru judecat. potrivit legii. însă nu a fost săvârşită de persoana cercetată ci de către o altă persoană d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate. În cursul urmăririi penale acţiunea penală se stinge prin clasare sau prin renunţare la urmărirea penală. autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege.se reţine atunci când din întreg materialul probator reiese că fapta există. . f) a intervenit amnistia sau prescripţia. achitare sau încetare a procesului penal. j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat.se reţine în cazul în care fapta există în materialitatea ei însă lipseşte trăsătura esenţia a infracţiunii ca fapta să fie prevăzută de legea penală c) nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea. necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale. . h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege. decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică..se reţine în situaţia în care sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii însă din cercetări reiese că exista o cauză justificativă ori de neimputabilitate prevăzute de Codul Penal. amânarea aplicării pedepsei. e) lipseşte plângerea prealabilă. în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală. . g) a fost retrasă plângerea prealabilă. în condiţiile prevăzute de lege în timp ce în cursul judecăţii acţiunea penală se stinge prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare. a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii.

Astfel. după caz. indiferent dacă se exercită în faţa instanţei penale ori în faţa instanţei civile. trebuie să fie îndeplinite anumite condiţii: a) Infracţiunea săvârşită să fi produs un prejudiciu (material sau nepatrimonial). lipsind temeiul tragerii la răspundere juridică a acelei persoane. Acţiunea civilă nu se poate exercita decât dacă infracţiunea săvârşită este una de rezultat. persoana care a săvârşit fapta n-ar putea fi obligată la despăgubiri. conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere este o infracţiune de pericol care exclude producerea vreunui prejudiciu. partea civilă nu mai poate reveni şi nici nu mai are dreptul să introducă acţiune separată la instanţa civilă pentru aceleaşi pretenţii În plus. . la pretenţiile civile formulate. acţiunea civilă are caracter accesoriu. b) Între infracţiunea săvârşită şi prejudiciu să existe legătură de cauzalitate. nu şi în ipoteza unei infracţiuni de pericol. Spre exemplu. Pentru ca acţiunea civilă să fie exercitată în procesul penal. Fără existenţa acestei legături. a părţii responsabile civilmente. care se constituie parte civilă împotriva inculpatului şi. Asupra acestei renunţări. până la terminarea dezbaterilor în apel. ea este exercitată din oficiu. acţiunea civilă are în principiu caracter disponibil. Spre deosebire de acţiunea penală. Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale. adică poate fi exercitată în cursul procesului penal numai atunci când poate fi pusă în mişcare acţiunea penală. partea civilă poate renunţa în tot sau în parte. Ca atare. Acţiunea civilă care are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului şi a părţii responsabile civilmente este scutită de taxa de timbru. acţiunea civilă se porneşte şi se exercită numai în măsura în care persoana vătămată sau succesorii acesteia înţeleg să fie despăgubiţi pentru prejudiciul produs (excepţie fac acele cazuri când acţiunea civilă se exercită din oficiu de către procuror). deşi în anumite cazuri menţionate mai sus. Acţiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia.

Disjungerea se dispune de către instanţă din oficiu ori la cererea procurorului sau a părţilor ( inculpat . se mai impune a se stabili dacă acoperirea prejudiciului s-a făcut de către terţe persoane care au contribuit la aceasta din dorinţa de a ajuta victimele infracţiunii şi nu pentru a-l degreva pe inculpat de această obligaţie (de exemplu. în condiţiile prevăzute de lege şi are ca obiect. acţiunea civilă exercitându-se din oficiu de către procuror. parte civilă şi parte responsabilă . când soluţionarea acesteia determină depăşirea termenului rezonabil de soluţionare a acţiunii penale. nu este nevoie de manifestarea de voinţă a acestora. persoana păgubită trebuie să-şi manifeste voinţa în acest sens prin constituirea de parte civilă. chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă. după caz. Prejudiciul eventual nu poate fi acoperit întrucât există o lipsă de certitudine cu privire la producerea sa în viitor. acoperirea prejudiciului va împiedica exercitarea acţiunii civile. adică sigur atât sub aspectul existenţei sale cât şi sub aspectul posibilităţilor de evaluare. De principiu. tragerea la răspundere civilă delictuală. Când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă. Acţiunea civilă se soluţionează în cadrul procesului penal. de către procuror. Pentru obţinerea reaparării prejudiciului. dacă prin aceasta nu se depăşeşte durata rezonabilă a procesului. c) Prejudiciul să fie cert. Instanţa poate dispune disjungerea acţiunii civile. Prejudiciul cert poate fi atât actual cât şi viitor. Soluţionarea acţiunii civile rămâne în competenţa instanţei penale. caz în care acţiunea civilă este exercitabilă. în funcţie de interesele persoanei pentru care se exercită. acţiunea civilă se exercită în numele acesteia de către reprezentantul legal sau. cel rezultat din pierderea capacităţii de muncă a unei persoane. e) Repararea prejudiciului să fie pretinsă de către persoana fizică sau juridică îndreptăţită. În cazul persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă. dar trebuie avut în vedere dacă prejudiciul a fost acoperit total sau numai parţial. cazul colegilor de serviciu care înmânează victimei infracţiunii o sumă de bani pentru ajutorarea acesteia). d) Prejudiciul să nu fi fost reparat. Un prejudiciu cert şi viitor este spre exemplu. De asemenea.

cu indicarea naturii şi a întinderii pretenţiilor. Constituirea ca parte civilă se face în scris sau oral. În cazul nerespectării vreuneia dintre condiţiile arătate mai sus persoana vătămată sau succesorii acesteia nu se mai pot constitui parte civilă în cadrul procesului penal. Încheierea sau ordonanţa va fi comunicată părţilor civile. procurorul sau instanţa de judecată poate desemna. respectiv prin încheiere motivată. Probele administrate până la disjungere vor fi folosite la soluţionarea acţiunii civile disjunse. Încheierea prin care se disjunge acţiunea civilă este definitivă. putând introduce acţiunea la instanţa civilă. dacă repararea în natură nu mai este posibilă. în încheiere. care trebuie să încunoştinţeze procurorul sau instanţa în cazul în care refuză să fie reprezentaţi prin avocatul desemnat din oficiu. Toate actele de procedură comunicate reprezentantului sau de care reprezentantul a luat cunoştinţă sunt prezumate a fi cunoscute de către persoanele reprezentate.civilmente ). pentru buna desfăşurare a procesului penal. partea civilă poate: a) îndrepta erorile materiale din cuprinsul cererii de constituire ca parte civilă. b) mări sau micşora întinderea pretenţiilor. un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele. În cazul în care constituirea ca parte civilă se face oral. acestea pot desemna o persoană care să le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. În cazul în care un număr mare de persoane care nu au interese contrarii s-au constituit parte civilă. . organele judiciare au obligaţia de a consemna aceasta într-un proces-verbal sau. c) solicita repararea prejudiciului material prin plata unei despăgubiri băneşti. Organele judiciare au obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei vătămate acest drept. În cazul în care părţile civile nu şi-au desemnat un reprezentant comun. Constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătoreşti. prin ordonanţă. a motivelor şi a probelor pe care acestea se întemeiază. Până la terminarea cercetării judecătoreşti. după caz.

se vor introduce în cauză moştenitorii/succesorii în drepturi/lichidatorii acesteia. Decesul/radierea inculpatului va conduce la efecte diferite după cum decesul se produce în faza urmăririi penale sau a judecăţii. Dacă dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis pe cale convenţională unei alte persoane. se reorganizează. în măsura în care doresc să intervină în proces. Odată cu soluţionarea laturii penale a cauzei. Când inculpatul decedează/este radiat în cursul urmăririi penale. procesul penal va lua sfârşit. Când partea responsabilă civilmente decedează. . Acţiunea civilă se rezolvă în cadrul procesului penal atunci când a fost alăturată acţiunii penale şi s-a sesizat instanţa penală. împotriva moştenitorilor/succesorilor sau părţii responsabile civilmente. este radiată ori dizolvată în cursul urmăririi penale sau al judecăţii. Dacă transmiterea acestui drept are loc după constituirea ca parte civilă. Dacă inculpatul decedează în cursul judecării cauzei. în termen de cel mult două luni de la data când a luat cunoştinţă de acea împrejurare. acţiunea civilă va fi continuată în faţa instanţei penale. Opţiunea moştenitorilor/suscesorilor trebuie exprimată în termen de cel mult două luni de la deces. se reorganizează. este radiată ori dizolvată. aceasta nu poate exercita acţiunea civilă în cadrul procesului penal. numai dacă partea civilă indică instanţei moştenitorii/succesorii în drepturi/lichidatorii acesteia. În cazul în care partea civilă decedează. separată. reorganizare ori lichidare. iar partea civilă se va putea adresa instanţei civile cu acţiune civilă. instanţa se va pronunţa şi asupra laturii civile. dizolvare. acţiunea civilă poate fi disjunsă. partea civilă are posibilitatea să continue acţiunea civilă în faţa instanţei penale împotriva moştenitorilor inculpatului şi a părţii responsabile civilmente.