You are on page 1of 3

George Bacovia – Plumb

Simbolismul este un curent literar care a apărut în a doua jumatate a
secolului al XIX-lea în Franţa, ca o reacţie impotriva romantismului si a
realismului. Poezia simbolistă se caracterizează în primul rând prin faptul că
nu mai transmite sentimente, ci stări pasagere, vagi, imprecise (angoasă,
anxietate, plictis), prin tehnica sugestiei şi prin simboluri. Temele frecvente
sunt singuratatea, spleenul (stare de melancolie), evadarea/reveria (ca soluţie
pentru depăşirea crizei morale). Poeţii simbolişti acordă mare atenţie
muzicalităţii, care nu se reduce doar la prozodie, ci presupune sonorităţi
eufonice, asonanţe, aliteraţii, jocul consoanelor şi al vocalelor. Totodată, ei
eliberează poezia de rigorile prozodice, preferând versul alb şi versul liber.
Nu în ultimul rând, principiul corespondenţelor şi preferinţa pentru
sinestezie reprezintă trăsături esenţiale ale acestui curent.

George Bacovia este simbolistul nostru prin excelenţă. Volumul său de
debut este intitulat sugestiv Plumb şi apare în 1916. Acesta nu reprezintă o
mare surpriză pentru public, fiindcă mare parte dintre poezii fuseseră
publicate anterior în diverse reviste ale vremii. A publicat 6 volume de
versuri, ultimul în 1957. Poezia lui este modernă prin aderarea la curentul
simbolist, dar şi prin aceea că abordează probleme fundamentale ale
existenţei umane.

Dintre poeziile primului volum, Plumb ilustrează caracteristicile
simbolismului prin utilizarea simbolurilor, prin tehnica sugestiei, prin
muzicalitatea mortuară a repetiţiilor, prin culorile decadente şi prin
dramatismul trăirilor eului liric.

Titlul este realizat pe baza unui cuvânt – plumb- care dezvoltă
multiple semnificaţii: lipsă de viaţă, culoarea gri a acestuia sugerează
moartea, dar şi monotonia, greutatea metalului sugerează tristeţea şi
apăsarea sufletească, iar pentru ca este folosit la sigilarea sicrielor,
sugerează izolareă. Pe de altă parte, observăm în structura fonetică a acestui
cuvânt faptul că are o singura vocală închisă, celelate litere sunt consoane,
ceea ce conferă cuvântului o tonalitate sumbră – conotaţie a morţii.

Tema textului este reprezentata de condiţia poetului care nu se poate
adapta unei societăţi meschine, artificiale, limitate, lipsite de aspiraţii. De
fapt,el îşi proiectează asupra universului exterior trăirile, foloseşte cadrul ca

Folosirea acestui participiu cu valoare adjectivală ilustrează ambiguitatea ca trăsătură a limbajului modernist. elementele funerare din prima strofa (sicriele si cavoul) pot sugera analogii ce se stabilesc intre universul interior si societate. prin ruperea de lumea reală. De asemenea. Elementele decorului din Plumb (sicriele. „mormânt”). afectivă. poezia este alcătuită din două catrene. recuzita artificială şi mortuară tipic simbolistă („flori de plumb”. iar strofa a doua are în vedere realitatea interioară. ci funcţionează ca nişte semnale psihologice ale sufletului eului liric. îşi priveşte trăirile ca un spectator. mort. eul liric se dedublează. dar solitudinea transmite senzaţia de golire interioară prin motivul singurătăţii. coroanele) sunt toate accesorii funerare ieftine. care transmite sugestia unui univers cenuşiu. În plus. izolarea. cu un orizont inchis. căci el poate admite sinonimele: contorsionat. dar şi neliniştit. iar epitetul „întors” exprimă misterul. sentimentul de angoasă este accentuat şi de imaginile vizuale structurate în jurul culorii gri. spleen. Somnul. repetat în şase din cele opt versuri. traumatizat de o realitate brutală. Astfel. prin trei elemente: imposibilitatea găsirii unei soluţii în dragoste („Dormea întors amorul meu de plumb”). diurnă atrage din nou sugestia morţii: „Dormea întors amorul meu de plumb”. „coroane de plumb”. în poezie apar somnul şi singurătatea. „coroane de plumb”. textul este construit pe baza termenului „plumb”. Imaginea cavourilor reflecta o societate artificiala. prin posibilitatea delimitării unor secvenţe poetice. de unde provine starea de monotonie.pretext pentru comunicarea angoaselor. Simbolul culorilor devine aşadar un mijloc sugestiv pentru realizarea corespondenţelor dintre trăirile sufleteşti şi decorul exterior. Astfel. neliniştit. În ceea ce priveşte structura. Astfel. stare agravată . aşa cum sugerează şi metaforele „flori de plumb”. aşa cum se deduce din versul al treilea al strofei a doua („Stam singur lângă mort”). iar sicriul reprezinta lumea interioara. care se remarcă prin simetrie. singurătatea („Stam singur lângă mort”). tipice pentru societatea mediocră. între motivele tipic simboliste. Claustrat. cu faţa spre apus. Se ştie că poetul are o percepţie deosebită a culorilor în poezie: „Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare”. sufletul poetului devine trist. înfrânarea aspiraţiilor spre înalt (metafora „aripi de plumb”). în poziţii simetrice. imposibilitatea comunicarii si a evadarii. Este o moarte simbolică. Culorile nu mai alcătuiesc în poeziile bacoviene un miraj optic. iar cele două strofe corespund celor două planuri ale realităţii: realitatea exterioară. florile.

ceea ce generează acea stare de angoasă. rima îmbraţişată. melancolia). care transmite ideea unei posibile înălţări.şi de realităţile deprimante ale existenţei (noaptea. substantivele şi adjectivele conturează recuzita simbolistă. iar perfectul compus „am început” şi conjunctivul „să-l strig” sugerează încercarea zadarnică a eului liric de a se sustrage monotoniei. neîmplinire şi plictis numită de simbolişti spleen. totodată. Punctele de suspensie întâlnite frecvent în a doua strofă. ploaia. O posibilă salvare a sufletului este sugerată prin metafora oximoronică „aripi de plumb”. adjectivul pronominal posesiv „meu”. Reluarea simbolului central. poezia Plumb nu descrie o experienţă macabră într-un cimitir. prin repetiţia cuvântului „plumb”. repede înăbuşit. plumbul (termenul apare în poezie de şase ori). ci şi prin folosirea unor tehnici specifce. de a indica un ritm lent si obsedant al rostirii monologului. al unei conştiinţe care asimilează lumea unui cimitir. . ci este un strigăt cutremurător. Muzicalitatea poeziei se reliefează prin ritmul interior. măsura de 10 silabe şi ritmul iambic sporesc muzicalitatea exterioară a versurilor. confuză a lumii şi. reprezentativă pentru curentul simbolist. De asemenea. închiderea şi chiar la nivelul punctuaţiei prin folosirea simetrică a punctelor de suspensie. Poezia poate fi considerată. al cărui corp fonetic este format din patru consoane sprijinite pe o vocală închisă. dar sugestia plumbului face ca acest zbor să eşueze. stam. aşadar. dă imaginilor vizuale valoare de obsesie. macabră. ce sugerează depresia. atarnau amplifică acum ideea de continuitate a somnului morţii în concordanţă cu atmosferă tristă. prin simetria dintre cele două strofe şi prin imperfectul ca timp verbal predominant. In opinia mea. nu numai prin evidenţierea unor teme şi motive. Lirismul subiectiv este redat prin marcile subiectivitatii: verbe la persoana I „stam” „am inceput”. La nivel morfologic. a unui zbor. au rolul de a sugera percepţia fragmentată. În ceea ce priveşte prozodia. verbele la imperfect: dormea. Apartenenţa textului la simbolism se relevă şi la nivel fonetic prin frecvenţa vocalelor închise „o” şi „u”.