You are on page 1of 5

Moartea ontologiei dar si renasterea ei.

Problema filosofică ce urmează a fi discutată, implică o serie de probleme cum ar fi: “Ce
implicaţie are logica în metafizică” dar şi “Poziţia lui Carnap faţă de metafizică, precum şi
viziunea acestuia”.
Îmi propun să ofer un răspuns acestor probleme în rândurile ce urmează, pe baza a ceea ce
Carnap susţine în “Depăşirea metafizii prin analiză logică a limbajului”, dar şi pe baza a ceea ce
Czesiaw Lejewski susţine în “Logică şi ontologie” legat destinul ontologiei. Opinia mea fiind în
favoarea celor doi.
În prima parte a lucrării voi prezenta mici detalii despre ceea ce urmează să discut, iar în a
două parte voi avea o prezentare propriu-zisă a problemei atât din perspectiva lui Carnap cât şi a
lui Lejewski vis-a-vi de destinul ontologiei, ce poate fi prezentat că fiind tema lucrării.

De-a lungul istoriei, pornind de la scepticii greci, până la empiristii secolului al XIX-lea,
metafizica s-a confruntat atât cu adepţi cât şi cu potrivnici.
Metafizica, prin intermediul ontologiei îşi propune să clarifice anumite noţiuni, însă
antimetafizicienii rămân de neclintit, aducându-i, astfel acuzaţii, considerând-o că fiind falsă,
deoarece contrazice cunoaşterea din experienţă.
Printre adepţi şi potrivnici, şi-au făcut loc şi o altă categorie, ce au tratat metafizica cu
incertitudine, deoarece, felul în care punea problema depăşea graniţa cunoaşterii umane.
Însă, odată cu dezvoltarea logicii moderne, a prins contur şi un posibil răspuns privind
legitimitatea şi valabilitatea metafizicii.
În orizontul metafizicii, critica devine o formă aproape vastă de manifestare.
Problema apare, (în special în tradiţia continentală), atunci când, situaţia devine paradoxală iar
filosofii încep să-şi denunţe antecesorii că metafizicieni reziduali.
Acest lucru l-a făcut Heidegger cu Nietzsche, iar mai târziu Derrida cu Heidegger iar ciclul
continuă. Cu toate că, dacă stăm să privim în detaliu, chiar în mod ironic, toate aceste eforturi ce
alcătuiesc adevărata critică a metafizicii, oferă oportunitatea renaşterii ei.
Altfel spus, problematica criticilor nu în seamnă în esenţă numai convingeri dezaprobatoare
asupra a ceva, ci şi posibilitatea creării, prin intermediul lor, a unei noi forme de cunoaştere.

iar pentru a oferi un răspuns cât mai concis şi bine structurat. se bazează doar pe premise. cât şi ontologia sunt discipline universale. iar orice altă disciplină. . voi prezenţa. conţine în vocabularul sau termeni din vocabularul logicii. Altfel spus. iar mai apoi. Astfel că. în primul rând modalitatea în care analiza logică a limbajului ar putea oferi “un răspuns nou şi mai categoric la chestiunea privind valabilitatea şi legimitatea metafizicii”. ştiinţa despre fiinţă îşi are răspunsurile în principiile logice. voi arata motivul pentru care metafizica poate fi înţeleasă ca fiind un non-sens. totuşi. După cum bine ştim. cărora voi încerca să le ofer un răspuns satisfăcător. logica este la rândul ei o disciplină. Heinrich Scholz. identificându-l cu ceea ce alţi filosofi şi logicieni descriu ca univers de discurs. Partea a doua a discuţiei. Aducând în discuţie problema universalităţii descoperim faptul că. cu toate că termenul de „lume posibilă” este leibnizian. astfel. poate fi privită în baza unui sistem logic ce constă din formule propoziţionale ce conţin variabile libere alături de alte mijloace de exprimare. altă decât logica. ceea ce înseamnă că nu e pe deplin independentă. Scholz înţelege un adevăr ce are loc în mod universal în orice lume posibilă. am făcut apel la doi filosofi: Aristotel şi. filosof. cu toate că răspunsul este evindent nu. o întrebare ce ţine de formulele propozitionale ale logicii propoziţiilor ce ar putea fi apreciate că ontologice. Apare. susţine că există sisteme formalizate ale logicii ce pot fi interpretate astfel încât pot fi descrise că sisteme ale metafizicii. Gramatik. Critica sa adusă metafizii cât şi metoda propusă de el. Prin adevăr metafizic. îl aduce în prim plan pe Carnap. aici. Pe de altă parte.”Logik. Scholz îi oferă un sens puţin diferit. Asociindu-se. iar premisele sunt formulate în termeni ce se găsesc doar în vocabularul logicii. atât logică. ar merita numite ontologice iar propoziţiile rezultate prin cuantificarea lor ar fi considerate adevăruri ontologice. în lucrarea să din 1944. Metaphysik”. Aristotel i-a oferit-o metafizicii că semn distinct. voi începe cu problema legată de implicaţia logicii în metafizică. au că scop principal încercarea de a redimensionă discursul cu privire la realitate prin intermediul limbajului. mă pot întoarce la problemele enunţate la începutul lucrării. cu această ocazie oferind şi o altă imagine metafizicii. raportându-mă la concluziile la care ajunge Carnap. Heinrich Scholz. tentaţia de a spune că formulele logicii propoziţiilor sunt valabile în orice lume posibilă. logică nu are nevoie de susţinere din partea altei discipline. logica. Astfel că. cu o lege universală. logician şi teolog din Munster. în această parte a lucrării. inclusiv în lumea actuală. căci deducţiile din logică. dezvoltarea logicii moderne consituie cauza principala a renaşterii ontologiei. iar în opinia lui Aristotel. Concepţia lui Scholz privind relaţia dintre logică şi ontologie. Astfel. Urmând intuiţiile lui Scholz. Odată încheiată introducerea.

b) Animale cu extremităţi articulate. “Antropode sunt animale cu un corp articulat. se poate observa că. cercetările din logica aplicată. iar a două constă în justificarea propoziţiei ca propoziţie cu sens prin analiza logică a limbajului. “enunţurile de observaţie”. relativ la această legătură. Prin ceea ce Carnap numeşte “relaţie”. adică acea legătura dintre cuvintele ce compun limbajul şi. raportat-se la filosofie propoziţia poate avea sens. Raportat la această descriere trebuie văzut dacă respectă criteriul verificabilităţii iar abia atunci se poate pronunţa originea premiselor (dacă acestea derivă din enunţul elemetar şi invers). ea este falsă sau adevărată. Carnap a reuşit să stabilească condiţii de verificare a semnificaţiilor propoziţiilor. efectul producând o parţială eliminare a metafizicii din discuţie. respectiv adevărate. Datorită acestui aliniament. extremităţi articulate şi un înveliş al corpului din chitină”. şi. prin urmare. Rezultatul negativ este dat de analiza logică pe terenul metafizicii. El susţine faptul că semnificaţiile unui cuvânt trebuie să aibă un concept bine-determinat. în întregimea ei atât în sens empiric cât şi logic. Se poate spune despre o propoziţie că este lipsită de sens doar atunci când. cu toate că. ajungând să depindă una de implicaţiile celeilalte. voi arăta de ce este Carnap criticabil şi de ce nu rezolvă problema metafizicii. în aparenţă ele tind să aibă sens din moment ce pot fi clasificate că false. trebuie mai întâi să vorbim despre sensul neriguros al acesteia. utilizându-le în diferite ramuri ale cunoaşterii. fapt pe care Wittgenstein l-a crezut că fiind imposibil. deoarece. În al doilea rând. c) Animale cu un înveliş al corpului alcătuit din chitină. Astfel de clarificări denotă o riguroasă legătură între cele două discipline. ceea ce denotă că există între ele o legătură. condiţiile de adevăr au fost stabilite şi în acelaşi timp semnificaţia. cuvântul obţine . ce vorbeşte despre unele propoziţii ca fiind lipsite de sens. clarifică conţinutul propoziţiilor. Cu alte cuvinte. Carnap spune că “semnificaţia poate să fie indicată prin referirea la alţi termeni” şi se referă aici la definiţiile din ştiinţe. clasificând conceptele. Cu toate că. oferind totodată atât un rezultat pozitiv cât şi unul negativ. Carnap vorbeşte despre propoziţiile metafizice şi spune că sunt pseudo-propoziţii. susţine că: un aliniament prolix de cuvinte dintr-o limba existenţa poate formă o propoziţie lipsită de sens. Rezultatul pozitiv este dat pe terenul ştiinţelor empirice. Revenind la propoziţiile lipsite de sens ale metafizicii. cât şi cealaltă sunt independente. antropodele sunt: a) Animale cu un corp articulat. sunt lipsite de orice sens. dar pentru a putea vorbi despre acest sens riguros. Carnap prezintă două condiţii: prima condiţie constă în stabilirirea sintaxei cuvântului: “x este câine” – “acest animal este câine”. poate fi numită propoziţie-aparentă. Deci. În al doilea rând. oferind exemplul cuvântului “antropode”. Trebuie stabilit. vorbim despre ele într-un sens riguros. atât una. dacă. care sunt condiţiile de adevăr ale propoziţiei. putem vorbi acum despre rigurozitatea ei ce. prin independenţa lor se formează o strânsă legătură între ele. Carnap spunea că. al conceptelor. Stabilind astfel nerigurozitatea acesteia. dacă propoziţiile derivă logic unele din altele. Dar aici apare o întrebare:”ce condiţii trebuie să îndeplinească un cuvânt pentru a avea o semnificaţie?”Astfel.

oferind ca exemplu propoziţia “Cezar este număr prim”. prin intermediul acestei analize. adică concepte goale. iar despre Cezar nu se poate spune că este număr prim. stabileşte doar cum pot fi înlăturate sau evitate cuvintele fără semnificaţie dintr-o propoziţie. În urma problemei discutate în fragment. dacă gramatica unei limbi ar corespunde categoriei sintactice. unde. se poate concluziona că. Carnap spune că. aplicând criteriul verificabilitatii de mai sus. Carnap îşi susţine teza cu privire la eliminarea metafizicii. Un metafizician ar spune că x derivă din y sau că x se bazează pe y. Având în vedere că în metafizica se operează cu ambele tipuri de pseudo-concepte. dacă nu putem stabili criteriul pentru o propoziţie. acest punct al lucrării a fost stabilit. Carnap. din punct de vedere sintactic nu sunt corecte. El are în vedere faptul că. De asemenea. Carnap spune ca Heidegger. atât despre “ploaie” şi cât şi despre “nimic”. Astfel. atunci nu ar mai există erori de acest tip. însă Carnap vorbea despre două tipuri de pseudo- propoziţii. Carnap are în vedere faptul că apar cuvinte din limbajul uzual. totuşi există propoziţii ce. Carnap. nu se poate spune că “ploaia plouă” şi “nimicul nimic”. Aşadar. Carnap revine la cuvinte precum “Dumnezeu”. . “absolut” despre care spune că sunt cuvinte ce desemnează concepte goale. Un foarte bine cunoscut pasaj pe care-l voi reaminti. pe care Heidegger le-ar fi transformat în cuvinte cu semnificaţii ce ţin de reprezentare. din punct de vedere empiric cât şi logic. ne întrebăm în ce condiţii “x este principiul Y” şi în condiţii propoziţia este adevărată. Astfel. cuvântul ar fi fost folosit de Heidegger “serveşte la exprimarea unei propoziţii negative de existenţă”. Această eroare a plecat de la modul greşit de interpretare a cuvântului “nimic”. prin “nimicul neantizeaza”. ce este luat drept nume de obiect. chiar dacă topica cuvintelor dintr-o propoziţie este corectă. Pornind de la această idee. propoziţiile metafizice sunt de fapt pseudo-propoziţii. putem să aducem în discuţie critica ce o aduce Carnap metafizicii. exemplifică această idee folosind cuvântul “principiu”.Din punct de vedere metafizic. pentru “principiu” nu există niciun criteriu pentru care acest cuvânt ar putea avea sens. calitatea de a fi număr prim aparţine doar numerelor naturale. foloseste cuvântul “neant” caruia nu-i ofera niciun fel de semnificaţie. iar cel de-al doilea tip se referă la modalitatea în care sunt asociate cuvintele într-o limbă. dar Carnap spune că aceşti termeni sunt însă nedeterminaţi .semnificaţie. putem afirma că. Pornind de la analiza logică a limbajului ce poate oferi nu numai rezolvarea atitudinilor antimetafizice. conform lui Carnap. realizând în această direcţie o analogie între cuvântul “ploaie” şi cuvântul “nimic” pentru a arată lipsa de legătură dintre cele două cuvinte. este din Heidegger şi. Din moment ce. dar poate arata că “aşa-zisele propoziţii ale acestui domeniu sunt cu totul lipsite de sens” despre care vorbeam anterior. este folosit de Carnap pentru a arata că propoziţiile ce compun fragmentul nu au niciun sens. atunci aceasta poate fi numită pseudo-propoziţie.

îşi etalează maniera reducţionistă prin intermediul căreia caută să justifice veridicitatea propoziţiilor apelând la metoda logică. el spune că “enunţurile metafizice nu trebuie considerate “ipoteze de lucru”. criteriul verificaţionist propus de Carnap este greşit. Popper. Carnap este de părere că. Este de susţinut faptul că. argumentându-şi viziunea cu privire la metafizică conform acelor presupoziţii absolute. El este părere că propoziţiile unui basm. Cu toate că. din alt punct de vedere. ceea ce mă convinge să fiu de acord cu Carnap. În concluzie. cu toate că exprimă o viziune a sensului vieţii. Carnap prin “Depăşirea metafizicii prin analiză logică a limbajului”. deoarece nici acestea nu sunt reductibile la enunţurile de observaţie. Carnap “îşi restrânge universul de discurs la componentele logice ale limbajului”. mai mult de atât. dar nu sunt de acord ca metafizica să fie întreptată către o direcţie strict ştiinţifică. Carnap. sau a sensului vieţii. cu toate că nu sunt adevărate. Lăsând acum la o parte analiza logică a limbajului. Astfel că. ea nu îmbogăţeşte cunoaşterea datorită faptului că operează cu concepte lipsite de semnificaţie. ceea ce pare că nu este îndeajuns pentru a o susţine. cu toate că atacă acest univers al metafizicii ce nu a avut pretenţia de ştiinţă. în timp ce metafizică nu are niciun sens. ea trebuie eliminată. deoarece “exclude din domeniul semnificaţiei toate teoriile ştiinţifice. Perspectiva pozitivismului sau logic nu are că scop eliminarea deplină a metafizitii. metafizica. redirecţionează. altfel spus metafizică spre o direcţie ştiinţifică. întocmai cum nu sunt nici aşa numitele pseudo-propoziţii metafizice”. în virtutea justificării sale. în contraargumentul său. care într-adevăr nu aduc niciun spor în cunoaşterea lumii. Lazăr Milica Nicoleta . Conform lui K. R. ele totuşi au sens. Mai mult. Carnap face o analogie între metafizică şi basm. deoarece propoziţiile empirice sunt esenţiale. din punct de vedere a metodei. analiza logică a limbajului arată că există propoziţii cu semnificaţii aparente. Cu acest argument. căci cercetarea începe de la ele.