You are on page 1of 9

3.

Tezele principale a paradigmelor in RI
1. ce este paradigma
2. viziunile realismului, liberalismului,marxismului , neorealismului,
neoliberalismului.
3. Sa ne exprimam cu privere la discuțiile dintre realism și liberalism ,
neorealism si neoliberalism si dezbaterile dintre aceste scoli.
1.ce este paradigma
Paradigma este o construcție mentală larg acceptată, care oferă unei
comunități sau unei societăți pe perioadă îndelungată o bază pentru crearea
unei identități de sine (a activității de cercetare de exemplu) și astfel pentru
rezolvarea unor probleme sau sarcini.
La Thomas Kuhn baza practicii cercetării și a consensului într-o știință care
a atins stadiul maturității nu este teoria științifică, ci ceva mai complex,
paradigma. Kuhn argumentează că cercetarea științifică în disciplinele care
au ajuns în acest stadiu nu este condusă în primul rând de teorii și reguli
metodologice generale, ci de experiențe împărtășite în comun, ce sunt
încastrate în paradigme.
Paradigmele înțelese ca realizări științifice exemplare, ca exemple concrete
de formulări și soluții ale problemelor științifice, sunt baza acelui acord al
oamenilor de știință asupra fundamentelor, ce distinge orice cercetare
științifică matură. Paradigmele sunt realizări științifice universal recunoscute
care, pentru o perioadă, oferă probleme și soluții model unei comunități de
practicieni. Ca realizări științifice care oferă modele de formulare și
rezolvare de probleme unui grup de cercetători, constituie entități complexe
ce cuprind elemente de natură teoretică, instrumentală și metodologică.
Cunoașterea cuprinsă într-o paradigmă este în mare măsură una tacită.
Formularea și rezolvarea de probleme pe baza cunoașterii tacite cuprinse în
paradigme constituie ceea ce Kuhn numește „știință normală” sau „cercetare
normală”.
2. viziunile realismului, liberalismului,marxismului , neorealismului,
neoliberalismului.
Realismul .
Realismul ca teorie a relațiilor internaționale reprezintă un mod de gândire
rațional,opus idealismului, ce porneşte de la premisa că principalul interes al
statelor este supraviețuirea într-un sistem internațional anarhic. Statul caută
în permanență să îşi mențină şi să îşi sporească puterea şi securitatea în raport
cu alte state.Originile realismului politic sunt legate de istoricul grec
Tucidide (460 - 398 î.Hr.)care, prin lucrarea sa intitulată
Istoria războiului peloponesiac prezintă cu obiectivitate conflictul pentru
autoritate în Grecia dintre Atena şi Sparta. Cauza acestui război este creşterea

un set de reguli care avea să stea la baza teoriei „tradiți onale” sau „clasice” a realismului. iar distribuirea puterii va deveni inegală. statele suverane sunt principalii actori ai jocului de putere.După cel de-al doilea război mondial.Considerat părintele fondator al realismului.securitatea trebuie să fie principala prioritate.Printre influențele clasice ale realismului în cadrul teoriei relațiilor internaționale seaflă opere ca Arta războiului de Sun Tzu (tratat antic de strategie şi tactică militară).acțiunile statelor au la bază natura umană.menținerea de relații bune cu puterile mici şi refuzarea colaborării cu marile puteri. . Hans Morgenthau este unul dintre primii teoreticieni şi primul care a dat o formă clară acestui model de gândire politic prin lucrarea sadin anul 1948.Principele susține principii ca: acapararea cât mai multor teritorii. iar toți actorii de pe scena internațională caută să îşi maximizeze propria putere.întărite de exemple.Politica între națiuni: lupta pentru putere şi lupta pentru pace. Morgenthau susține că societatea este guvernată de „legi obiective”. Lucrarea a fost scrisă ca un manual pentru liderii politici şi conține sfaturi. spartanii fiind îngrijorați că aceasta va obține supremația militară şi economică. Leviathande Thomas Hobbes (una dintre primele teorii ale contractului social) sau Despre războide Carl von Clausewitz (o lucrare de la începutul secolului al XIX-lea despre cele maifavorabile moduri de abordare a războiului). Scrierea lui Machiavelli a stârnit numeroase controverse datorită practicilor aproape malefice pe care sugerează în spiritul ideii că moralitatea în sensul său tradiŃional poate fi abandonată pentru stat şi pentru menținerea puterii. nu există o putere superioară şi astfel sistemul este unul anarhic (anarhia reprezintă o pusul ierarhiei).Politica este guvernată de legi obiective izvorâte din natura umană.O operă fundamentală pentru gândirea realistă este Principele(1532) de NiccolòMachiavelli. Autorul consideră că una dintre caracteristicile principale ale naturii umane este pofta nestăpânită de putere. Acestea pot fi rezumate astfel: 1. lupta pentru supraviețuire face ca relațiile externe să fie de o importanță capitală etc. Principalele teorii ale realismului politic Realismul clasic. Morgenthau enunță cele „şase principii ale realismului politic”. natura umană este egoistă şi nu poate fi schimbată. omul fiind un animal politic născut sa obțină putere. În a doua ediție a lucrării sale. Un mod de guvernare eficient. precum şi la menținerea şi întărirea autorității în interiorul acestuia şi gestionarea relațiilor cu alte state.puterii Atenei în regiune. realismul devine noul simț al realității pe scena politică internațională. referitoare la cucerirea unui teritoriu (termenul utilizat în carte este„principat”). necesită evaluarea politicilor strict după efectul pe care acestea l-ar putea avea asupra propriei puteri şi nu după standarde morale. Printre indeile centrale ale acestei gândiri se a flă: lupta neobosită pentru putere a statelor. lipsit de emotivitate. auto-ajutorul este preferabil în locul alianțelor etc.

De fapt. 6. Liberalismului În contrast cu realismul. 3. statele sunt asadar inclinate sa coopereze in conditiile in care se percep reciproc drept parteneri.Principiile morale universale nu pot fi aplicate în acțiunile statelor. in acest fel atenuand efectele anarhiei internationale. 4. noul liberalism si functionalismul in timp ce liberalismul centrat pe stat contine rationalismul scolii engleze si neoliberalismul institutional. pot afecta politicile externe ale statelor. in schimb. Ø Statele sunt mai putin preocupate de pace si securitate si mai mult preocupate de economie. birocratii diferite vor avea diferite opinii despre „interesul national”. factorii interni.Aspirațiile de ordin moral ale unui anumit stat nu sunt aceleaşi cu legile moraleuniversale (aşa cum o opinie nu este neapărat egală cu adevărul). însă însuşirile acestuia pot variaîn funcŃie de context. liberalismul subestimeaza rolul statului in timp ce realismul il exagereaza. dar cu mult mai multa putere agentiala internationala pentru a reconstitui si modela structura internationala. intradevar. statul este sursa declinului „man-made economy”.Interesul este un element obiectiv şi universal valabil. Statele nu sunt actori unitari.Sfera politică este autonomă.Liberalismul poate fi analizat din doua unghiuri de vedere: liberalismul centrat pe individ si liberalismul centrat pe stat. Statele nu sunt asadar actori instrumental rationali. liberalismul se bazeaza pe urmatoarele prezumtii: Ø Statele nu sunt actori centrali in multe domenii. 5. Liberalismul inzestreaza statul cu putere agentiala interna redusa pentru a depasi interesele interne. Ø Comportamentul statului nu este afectat de anarhia internationala.Elementul central al politicii internaŃionale este interesul definit în termenii puterii. .2. si in mod special dezbaterea politica interna. Ø Institutiile internationale pot ajuta in mod semnificativ la aparitia si dezvoltarea procesului de cooperare. organizatiile internationale si actorii non-statali pot fi deosebit de importanti in anumite domenii. in acest fel putand fi depasita anarhia internationala. Liberalismul centrat pe individ contine liberalismul clasic. Liberalismul clasic se bazeaza pe trei paradoxuri fundamentale: Ø Existenta statului este esentiala pentru cresterea economica.

Statele nu trebuie sa se conformeze anarhiei ci trebuie sa o depaseasca. conform „tezei spontaneitatii”. Ca punct de plecare în discutarea acestor teorii. Kant sustine ideea unei confederatii de state republicane care ar asigura pacea. Cea mai importantă încercare de construire a unei teorii marxiste asupra relațiilor internaționale. El argumenteaza ca interventionismul statal este gresit pentru ca prin distorsionarea preturilor. David Ricardo in faimoasa sa lucrare The principles of Political Economy and Taxation prezinta teoria „avantajelor comparative”. si care vor supravietui intr-o uniune eterna” Marxismul. statul este capabil sa genereze putere agentiala internationala ridicata pentru a atenua anarhia si competitia inter-statala[2]. care în 1917 publica o carte intitulată „Imperialismul stadiul cel mai înalt al . In acest fel. dar argumenteaza ca pacea perpetua poate fi obtinuta printr-o federatie pacifista de state libere („in locul unei idei pozitive a unei republici universale. statul demonstreaza o redusa autonomie institutionala. El argumenteaza ca starea naturala internationala este razboiul. Conform celui de al doilea „articol definitiv”.Ø Ramanand social neutru. Statul greu adaptiv („maladaptive state”) esueaza sa se adapteze sau conformeze cerintelor economice individuale. „legea natiunilor ar trebui sa se bazeze pe o federatie a statelor libere”. Individul va asigura alocarea optima a resurselor societale cand ii este permis sa aleaga liber in ce industrie sau in ce domeniu de activitate sa se implice. este cea a lui Vladimir Ilici Ulianov Lenin. economia functioneaza optim cand ii este permis sa opereze liber de interventia politica sau de cea a statului. O versiune a acestuia a fost dezvoltata de catre Immanuel Kant si a fost denumita „liberalismul republican”. Ø In dezvoltarea acestui „rol minimal” de laissez-faire. în cadrul relaților internaționale există numeroase diferențe. El respinge ideea unui stat international. ar trebui sa avem ca rezultat un surogat negativ al unei federatii de state care urasc razboiul. acesta impiedica mecanismul preturilor sa aloce in mod optim resursele. interventia statului care interfereaza cu mecanismul pretului va submina in ultima instanta perspectivele de dezvoltare ale economiei nationale. Problema cetrala a liberalismului clasic o reprezinta efectele distorsionante ale interventionismului statului. dar aceasta autonomie este necesara pentru asigurarea unei situatii minimaliste de „laissez-faire” de catre stat. în cadrul lor ele pot fi clasificate în două mari categorii : „teorii ale bazei” și „teorii ale suprastructurii” în cadrul relațiilor internaționale. Adam Smith argumenteaza ca. Chiar dacă există puncte comune în toate teoriile marxiste.

deoarece fizionomia ei materială este configurată tocmai de tipul de relații de producție specifice ei. acestea fiind preocupate de potențialul lor economic şi militar în fața celorlalte state din sistem. iar capacitățile actorilor sunt împărțite în două mari categorii:militare şi economice. relații care desemnează .sociologie. ea reprezintă ansamblul relațiilor de producție într-o etapă determinată a dezvoltării sociale. iar astfel conflictul devine un lucru firesc. Suprastructura se constituie din ansamblul ideilor. relații ce constituie temelia economică pe care se înalță toate celelalte relații sociale. Statele trebuie să fie interesate de obținerea şi menținerea puterii. funcŃia lor principală fiind cea desupravieŃuire sau securitate). sistemul internațional este format din structura internațională şi state. Lenin a susținut că prima conflagrație mondială a reprezentat o fază terminală a sistemului capitalist. În dezvoltarea teoriei relațiilor internaționale. există asemănări fundamentale între actori (statele sunt entităŃi similare. De aceea. Stephen Walt şi Steven Van Evera.Conform gândirii neorealiste. în cadrul cărora instituțiile sociale au un rol precumpănitor. Caracteristicile centrale ale structurii internaționale sunt: principiulconducător este anarhia (nu există o autoritate supremă asupra statelor). legată cel mai nemijlocit de bază și care exercită o influență hotărîtoare asupra celorlalte elemente suprastructurale. teoriilor.și structura (economică) a acelei societăți pe care se edifică o suprastructură corespunzătoare.dealtfel . teorii și concepții împreună cu ansamblul formelor organizaționale care le mijlocesc obiectivarea în acțiunile practice ale oamenilor. al existenței sociale a oamenilor. Printre adep'ii reprezentativi ai acestei teorii se numără Kenneth N. baza unei societăți este de fapt baza economică a acesteia. Acest fapt face ca lupta pentru putere a actorilor să fie inevitabilă în cadrul sistemului internațional.Cel mai important teoretician al realismului structural este Kenneth Waltz. concepțiilor cu caracter ideologic ale oamenilor. Waltz susține că structura internațională pune presiune asupra statelor. Acesta preia şi adaptează ideile lui Morgenthau. Baza este un domeniu al vieții materiale a societății. cooperarea fiind elementul problematic. Neorealismului Realismul structural sau neorealismul reprezintă o trecere de la realismul clasic alsecolului al XX-lea spre o nouă gândire actualizată şi adaptată la realitatea politică asfârşitului anilor 1970. iar rezolvarea independentă a problemelor . neorealiştii evită conceptele abstracte ca „natura umană” pe care le utilizează realismul clasic în favoarea unor elemente palpabile. precum și din sistemul relațiilor (ideologice) care se statornicesc în funcție de aceste idei.Waltz.a. adâugând elemente din ştiințe precum economie. care a schițat principiile neorealiste în lucrarea saTeoria politicii internaționale (1979). Elementul cel mai activ al suprastructurii îl constituie suprastructura politică. filosofie ş.capitalismului”. ca și asupra bazei înseși.

Neoliberalismul Acest curent de idei s-a conturat incepand cu anii ‚80 pe fondul nevoii de reconsiderare si reconfigurare a teoriilor liberale si institutionaliste.. Necesitatea unor politici externe provine din concurența nereglementată dintre state. exista un grad semnificativ de cooperare intre state.statele sunt preocupate de supraviețuire. cel putin intre anumite state. Reacția la acest tip de realism este realismul ofensiv. nu puteau raspunde decat partial la explicarea relatiilor internationale. actorii sunt nevoiți să imite statele „de succes” sau. Domeniul Relatiilor Internationale avea nevoie de o teorie care sa abordeze fenomenul cooperarii.este întotdeauna dezirabilă. care susține că. Totusi. 4. Deteriorarea raporturilor dintre superputeri pareau a justifica adoptarea unei viziuni realiste asupra lumii. vor fi eliminați din sistem. Teoria cea mai influenta din cele considerate „neoliberale” este in genere considerata a fi cea a „institutionalismului” . prin accentul pus pe securitatea militara a statelor intr-un mediu anarhic si competitiv. caracterizat de auto ajutorare. imperativ ce a servit drept liant al programului neoliberal de cercetare.Testul definitiv al politicilor adoptate este succesul. Anarhia nu exclude existenta unor niveluri ridicate de interdependenta. într-un system internațional pluripolar (bipolar sau multipolar). structureaza preferintele si comportamentele statelor. in aceasta lume „realista”. Intr-un astfel de mediu. a caror influenta intrasera intr-un aparent declin. 2.Statele sunt puse în situaŃia de a alege cărui stat dominant se va alătura pentru a consolidaechilibrul de putere. sistemul international este anarhic. în caz contrar. politicile interne deovedindu-se astfel irelevante. În Teoria politicii internaționale sunt prezentate cele patru caracteristici principale ale realismului structural: 1. Tema cooperarii internationala este fundamentala pentru teoriile neoliberale. alianțele pentru a forma un echilibrude putere reprezintă o a doua variantă Teoria lui Waltz porneşte de la ipoteza că sistemul internațional este anarhic şi. în rândul statelor apare o dilemă a securității. statele pot coopera atunci cand sesizeaza un interes comun.O variantă a neorealismului este realismul defensiv. Deasemenea. În viziunea neoliberalilor.Interesul național determină acțiunile statului. astfel. astfel specializarea doar în anumite domenii este periculoasă. care este in particular atasata implicatiilor generate de interactiunea reglementata dintre state. in absenta unui guvernamant la nivel mondial. Neorealiştii consideră că o constrângere comună asupra statelor va face din acestea unități asemănătoare. . 3. Teoriile de influenta realista. prin succes înțelegându-seconservarea şi întărirea statului. Acest mediu.Analizarea acestei necesități poate determina crearea politicilor ce vor servi cel mai bine interesului național.

specific perioadei interbelice. Bull. trasatura fundamentala a sistemului international este interdependenta dintre actori. Keohane si Nye aduc in discutie mai multe tipuri de actori. Principalul obstacol in calea succesului cooperarii il reprezinta nerespectarea angajamentelor de catre unul sau mai multi parteneri. accentul cazand astfel pe castigurile absolute aparute in urma cooperarii.N. de la corporatiile multinationale la guvernele diferitelor state. Wight. etc. El s-a dezvoltat mai ales în lumea anglo-americană şi reprezenta efortul intelectual din mediul academic pentru a justifica politica externă americană în noile condiţii internaţionale. Sa ne exprimam cu privere la discuțiile dintre realism și liberalism . Carr. In mod evident. R. Waltz. Herz. situatia de interdependenta duce la efecte diferite asupra actorilor. Rosecrance. H. I. . G. adica situatiile caracterizate de efecte reciproce intre tari sau intre actori din diferite tari. G.W. O caracteristică importantă a realismului politic este definirea politicii internaţionale un prag destul de credibil pentru a descuraja orice tentativă de atac. El a apărut ca o reacţie la idealism.[2]Institutiile atenueaza anarhia internationala si faciliteaza cooperarea. Realismul este considerat principala paradigmă a relaţiilor internaţionale.Întreaga evoluţie a realismului politic poate fi apreciată ca o permanentă dezvoltare în jurul conceptelor şi asumpţiilor care au definit această teorie. interdependenta aducand in contact entitati diferite. iar mai târziu s-au remarcat R.H. M. Spykman. K. Osgood. Morgenthau. statele sunt actorii cheie in Relatiile internationale. 3. De aceea. s-a conturat după cel de-al doilea război mondial şi a atins apogeul în primii ani ai perioadei postbelice. Thompson. Aran.E. ca rezultat al coordonarii la nivel de politici. Statul este privit ca un actor unitar si rational care incearca sa-si maximizeze beneficiile in toate ariile tematice ale politicii internationale si sa-si minimizeze pierderile. N. neorealism si neoliberalism si dezbaterile dintre aceste scoli. H. pentru a spori sansele cooperarii. K. Acest demers poate fi înţeles. Printre primii teoreticieni care au abordat în scrierile lor realismul se pot aminti: E. desi recunosc si existenta altor actori. R. Kennan. În acceptia neoliberalilor. Kissinger. “ca o încercare repetată şi mereu eşuată de a transforma principiile practicii diplomatice europene din secolul al XIX-lea în legi mai generale de ale unei ştiinţe sociale americane”.Cooperarea este definita de Keohane drept „un proces prin care politicile urmate in fapt de guverne ajung sa fie privite de partenerii acestora ca facilitand realizarea propriilor obiective. fiind o importanta sursa de putere. statele creeaza institutii si regimuri institutionale.I. marcate de instalarea “războiului rece”. H. R.Neibuhr. Schwarzenberger. Pentru Robert Keohane si Joseph Nye.

că în analiza şi acţiunea politică trebuie să se plece de la este lumea şi nu de la ar trebui să fie. Deoarece gânditorii realişti admit existenţa conflictului în relaţiile internaţionale. În cadrul sistemului internaţional. De aici rezultă şi opinia lui Carr. Contestând existenţa unei armonii universale. prin urmare realismul înseamnă cercetarea consecinţelor şi apoi construieşte argumentele teoriei. iar etica din politică. numai dacă se realizează în interesul naţional. etica faţăde politică şi teoria faţă de practică . stabilitatea şi ordinea fiind produsul funcţionării adecvate a sistemelor de alianţă. pentru a-şi asigura supravieţuirea. care a fost publicată în 1946 nu a reuşit să acrediteze realismul ca o nouă teorie.structura acestuia pendulează între capacităţile puterii şi noţiunea de egalitate. alte elemente cum ar fi valorile ideologice sau principiile morale fiind irelevante. respectiv presupune egalitatea statelor între ele. care estepercepută în sens formal. fiind considerat puntea de legătură către realismul fundamentat teoretic. Prin urmare. ci numai pe baza rezultatelor ei actuale.În consecinţă soluţia propusă de realişti este realizarea unui echilibru al puterii. determină ca fiecare stat să fie preocupat de propria-i securitate. interesul naţional este perceput în termeni de putere. Semnificaţia puterii atât ca mijloc. lucrarea. înseamnă că armonia intereselor nu este altceva decât o reprezentare a configuraţiei puterii. Faptul că statele nu răspund în mod real în faţa vreunei autorităţi supreme. invers.H. Natura anarhică a sistemului internaţional impune statelor realizarea unor puteri militare în măsură să atingă posibilă. de către un alt mare reprezentant alacesteia teorii Hans Morgenthau.Deşi. în prima ediţie a cărţii. Carr a relevat trei neajunsuri majore ale idealismului: motivaţia este apreciată ca fiind prioritară faţă de interese. apărută în 1939. a criticat vehement aerul utopic ce se degajă în jurul teoriei idealiste. iar în ediţia a doua. Carr nu a fost suficient de categoric în a condamna politica conciliatoristă a Marii Britanii. cooperarea este drept o “luptă pentru putere”. cât şi ca scop în sine poate fi: “abilitatea de a influenţa sau de a schimba comportamentul altora în direcţia dorită sau. Din moment ce valorile sunt derivate din putere. capacitatea statului de a acţiona şi de a reacţiona este o funcţie a puterii pe care o posedă”. abilitatea de a rezista unor astfel de influenţe prin propriu comportament. E. care în ultimă instanţă face ca propriile interese ale grupului dominant să fie extrapolate la nivelul întregii comunităţi: “Odată ce capitalismul industrial ş i sistemul claselor a devenit structura consacrată a . Sesizând limitele idealismului. cu toate elementele sale contradictorii a stat la baza primei mari dezbateri şi celor care au urmat în domeniul relaţiilor internaţionale. Carr în lucrarea sa de referinţă “The Twenty Years Crisis”. aşa cum se încerca să fie proiectată de idealişti. În acest sens. Una din principalele idei promovate de Carr este că politica nu poate fi analizată pe baza unui program anterior.

deşi aparent interesele generale reprezintă toate grupurile. inclusiv pe cele mai puţin puternice. de a căror interese se leagă întreaga comunitate.societăţii. pentru a crede în armonia internaţională a intereselor economice” Altfel spus. în afară de Marea Britanie nu era suficient de puternică. în realitate puterea aparţine celor privilegiaţi. preocupat să-şi menţină dominaţia prin postularea identităţii intereselor sale cu cele ale comunităţii ca întreg . . Nici o ţară... din punct de vedere comercial. doctrina armoniei intereselor a căpătat o nouă semnificaţie şi a devenit ideologia grupului dominant.