You are on page 1of 16

Academia de studii economice din București

Fa сu lta te a  de Administrație și Management Public

Cunoașterea tradițională în profil teritorial

Pro fe ѕo r Сo o rdo na to r:

Bran Florina

Student:

Miticӑ George

2017

4 Scăldătoarea nepoatei 1.1 Ursitoarele 1. Tradițiile nașterii la romȃni 1.4 Paștele 4. Obiceiuri legate de nuntă 2.1 Timpul nunții Capitolul 3.5 Anul Nou 4.1 Colindatul creștin 4.2 Împodobirea bradului 4.3 Prima baie 1.2 Sfântul Nicolae 4.6 Sexul copilului Capitolul 2.1 Obiceiuri de Anul Nou Capitolul 5. Arta tradițională românească Bibliografie .5 Masa moașei 1.2 Botezul 1. Cuprins: Introducere Capitolul 1. Sărbători importante la români 4.3.5.1 Sfântul Andrei 4.3 Crăciunul 4. Cultul funerar Capitolul 4.3.

fremӑtӑtoare. spre sursa rȃului Iza.Introducere Probabil că nimic altceva nu poate defini mai bine spiritul unui popor decât străvechile sale tradiţii si obiceiuri. spectacole cu specific folcloric și port popular. moderne. mai ales la festivaluri. rezultȃnd mozaicul de tradiții și obiceiuri. țesutul și ȋndesarea lȃnii ȋn vȃrtej. și aici mӑ refer la zona Maramureșului. forma cuptorului. din setea de linişte sau din dragostea pentru frumos . prepararea pigmenților din pietre abrazive. de aprecieri cu semnul mirӑrii. și-au ȋntemeiat familii. subiectiv. mitologia este o încercare globală de cunoaştere absolută a universului. Aceste tradiții ne fac mai "exotici" ȋn ochii europenilor și altor nații. Tradițiile romȃnilor sunt diferite de la o zonӑ la alta. Definită dinăuntrul ei. ȋnsӑ tocmai acest lucru ne face mai frumoși. iar tradiția portului maramureșean constituie o viziune spectaculoasӑ. mereu ȋn schimbare. ca şi prin explicarea simbolică a acestora. pӑturi. din bucurie sau durere. cotropitorii ce au venit ȋn țara noastrӑ s-au ȋndragostit atȃt de mult de ea. mai aleși. pȃnӑ la realizarea de covorașe. țoale cu rӑzboiul de țesut ). mituri si tradiţii păstrate de-a lungul secolelor. Tradiţiile. Varietatea tradițiilor și obiceiurilor se datoreazӑ trecutului zbuciumat pe care l-a avut poporul nostru. deci o filosofie incluzând demersul mistic şi o ştiinţă generală excluzând experimentul. Bisericile din lemn existente ȋn acea zonӑ dezvӑluie utilizarea și prelucrarea lemnului ȋn construcții. atȃtea obiceiuri. Poporul romȃn a fost ȋntotdeauna un popor credincios. operând cu mijloace magice şi manifestându-se prin adaptarea concretă epică a abstracţiilor şi a fenomenelor superioare la situaţia psihosocială dată. mai altfel decȃt alții. ne caracterizeazӑ. Sunt zone ȋn țara noastrӑ frumoasӑ unde tradițiile din moși strӑmoși nu și-au pierdut practica nici ȋn zilele noastre. ȋncat s-au stabilit aici. dupӑ cum spune vorba cȃte bordeie. iar majoritatea tradițiilor și obiceiurilor relaționeazӑ cu sӑrbӑtorile religioase.elementele de cultură şi tradiţiile populare transmit valori şi creează punţi de legătură între generaţii. şi care se constituie în orice cultură primitivă. . roșu sau albastru sunt realizate prin aceeași tehnologie neschimbatӑ: frӑmȃntarea lutului cu picioarele. Ele sunt ale noastre. obiceiurile. mai atrӑgӑtori și mai originali. Tradițiile romȃnilor sunt comori ce nu ar trebui uitate sau pӑrӑsite și nici schimbate prin troc cu alte obiceiuri importate din alte țӑri. sculpturi și unelte ȋn gospodӑrie. au adus cu ei datini și obiceiuri și au ȋmprumutat de la noi. pictate apoi ȋn verde viu. Izvorâte din experienţă şi înţelepciune de viaţă. portul şi folclorul sunt comori inestimabile definesc un popor făcându-l unic. Crescӑtorii de animale se preocupӑ de prelucrarea lȃnii oilor (de la toarcerea cu furca. unde este singurul loc din Europa ȋn care se mai produce ceramica roșie nesmӑlțuitӑ. ne definesc și prin ele ne simțim mai bogați. pisarea cu ciocane din lemn. din năzuinţele şi dorurile românului. putem fi subiect de discuții și de laudӑ. Călătorul vestic va fi surprins să descopere in România un loc plin de legende. statornic şi nemuritor în ciuda scurgerii timpului. ȋn majoritate ortodox. pricepere și rӑbdare. Costumele tradiționale populare sunt realizate cu migala. Vasele de diferite forme și mӑrimi.

existând credința că ele trebuie să fie bine ospătate și plătite pentru a fi mulțumite și a ursi o soartă bună copilului. În Banat. în timpurile străvechi.să fie cinstit -Mărar . Legat de ursitoare.ca să fie sănătos și plin ca oul. Ea duce copilul la biserică și spune "duc un păgân și voi aduce un creștin". 1. sănătos și cuminte. În tradiția românilor din Transilvania.2 Botezul Tradiția moașei legată de botezul copilului este încă foarte puternică la români. mai ales dacă este fată -Grâu . 1. sare. așa numita "cină a ursitoarelor". un "blid" cu făină de grâu cernută. moașa și părinții copilului vor vedea urma lăsată de ursitoare pe făină. un bănuț și un caier de lână. aceste ursitoare erau văzute și auzite cum ursesc de către moașele care în acele zile privegheau nou- născuții și pe mamele acestora și chiar și de părinții copilului. în Transilvania există încă tradiția ca moașa care ajută la nașterea copilului. chiar dacă acesta s-a născut în spital. mama copilului urmând să-l pună în apa de baie din a 2-a zi .1 Ursitoarele Credința în ursitoare. pun un ban de argint jos pentru a o plăti. tradiția merge mai departe. cadouri pentru copil și părinți. Tradițiile nașterii la romȃni 1.să crească ușor și să fie sănătos -Măciulii de mac . Apoi moașa este așezată la masă și ospătată cu toată cinstea. moașa. pune în camera copilului o lumină. 7) din prima săptămână de viață a copilului nou-născut și-i menesc soarta. ea fiind moștenită de la romani. pentru că moașele au destăinuit acest secret.Capitolul 1. Banat și Oltenia. Din păcate. se întinde o masă mare cu mâncăruri alese: pâine. După 3 zile și 3 nopți. considerându-se că ursitoarele sunt mulțumite când găsesc această lumină și îi ursesc copilului o soartă mai bună. și cu colacul pus pe capul copilului îl dă de grindă. Nașii. În Bucovina. în zilele noastre ele nu mai au acest dar. o pâine. Se zice că.ca să fie alb ca laptele -Ouă . care trebuie să rămână întreg.3 Prima baie În apa primei băi tradiția spune că trebuie să se pună: -Busuioc . când iau copilul de la moașă. a fost și mai este încă răspândită și înrădăcinată în sânul poporului român. dacă ursitoarele au venit. pentru a arde toată noaptea. cum se îngână ziua cu noaptea. În Oltenia. Sunt trei așa numite zâne care vin în nopțile fără soț (3.ca să fie atrăgător copilul. în puterea lor de a croi soarta fiecărui om. pentru că moașa copilului merge apoi în ziua de Sf. 5. să-i pună în camera unde el va sta.ca să doarmă bine -Semințe de cânepă . iar la întoarcere spune "am dus un păgân și am adus un creștin". o găină.ca să crească repede -Pene . imediat după ce ajunge acasă. urându-i acestuia să crească mare.ca să fie copilul curat ca aceasta -Lapte dulce.ca să fie ușor ca pana -Apă sfințită . rolul moașei la botez este foarte important. Vasile la casa copilului cu un colac și un ban de argint. la 3 zile după nașterea copilului. vin și 3 bănuți. pe o pânză albă nouă. Moldova și Țara Românească.să fie plăcut ca mărarul în bucate -Mentă și romaniță .

cântând și provocându-le pe nepoatele care-și doresc un copil astfel: "Hai. . Moașa. Ele aduc câte un plocon moașei. simbol ce se mai întâlnește încă odată când moașa are datoria de a organiza o "mică petrecere" cu nepoatele sale în cinstea nou- născutului. carne din porcul de Crăciun sau o pasăre. care-i pun bani pe piept. Pe masă se mai pun. S-aveți și voi câte-o fată Dar săriți mai 'năltișor.conform tradiției .scoate banii. sare.ca în viață copilul să aibă parte de avere. piper și ardei. de către una din nepoate. În mijlocul mesei pregătite de moașă stă un colac pregătit de ea. într-o farfurie. săriți peste covată. Într-o farfurie ea pune un pahar cu vin. S-aveți și câte-un fecior" La sfârșit ea duce copilul și-l dă nașilor. un picior de gâscă sau altă pasăre. -Bani . Apoi se servește masa. în care a fost pusă o lumânare neaprinsă. pâine și o sticlă de vin. moașa invită nevestele și nepoatele ei. se adună bacșișul moașei. După ce nepoatele și nevestele au terminat de mâncat friptura. Acest gest semnifică spălarea mâinilor moașei de păcatele femeii care a născut. în care se pun diferite plante: mărar. 1. După ce aceasta a ieșit din baie și s-a îmbrăcat. și întinzând farfuria în mijlocul mesei strigă: "Să fie moașa la primejdie iute ca ardeiul". după ce . nepoata toarnă moașei apă să se spele cu săpun și să se șteargă cu prosopul pe care i l-a dat după naștere. ea este stropită de către moașă cu apă sfințită. 1. dansând și chiuind. o bucată de pâine. mentă. moașa trebuie să sară peste covată. frunze de mușcată pe fiecare stând lipită cu miere câte o bucățică de hârtie. se duce și pune apa de la baia copilului la rădăcina unui măr sau păr pentru a crește copilul frumos și sănătos ca pomul respectiv. bea vinul și închină în cinstea tuturor celor prezenți. care o cinstește cu un pahar de rachiu. Se închină câte un pahar de rachiu și se servește o dulceață. sau îi toarnă acesteia apă sfințită pe mâini. care constă dintr-un coș care conține: un colac. care înseamnă că moașa să fie plăcută nepoatelor și nevestelor ca mierea de la flori albinelor. moașa spune rugăciunea „Tatăl Nostru” și tămâiază toate persoanele invitate la masă. După aceea. precum și pe preoteasa satului și dă o masă. Apoi moașa se așază pe covata întoarsă și femeile o înconjoară de 3 ori. după care îl dă mamei. mușcă din piciorul de gâscă. După toate acestea.5 Masa moașei În a treia zi de Bobotează (în ziua de 8 ianuarie).4 Scăldătoarea nepoatei Este făcută de către moașă în apă caldă. gălbenele. Aprinzând lumânarea. La sfârșit moașa mulțumește pentru bacșișul primit.

se alătură familiei nupțiale la nunta bisericească și la recepția de mai târziu. a făcut-o Dumnezeu femeie și a dus-o lui Adam… De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup. de obicei. 2. Capitolul 2. Toți iau parte la închinare. ajuns la maturitate. Unde nu e folosit un pețitor. "Sezonul nunții" apare atunci când vinul este destul de bătrân și în cantitate mare. ce are să dureze o noapte întreagă. Familia mirelui trece apoi din casă în casă cu sticle de țuică sau vin pentru a invita pe locuitorii satului la nunta feciorului lor. în cartea Facerea la capitolul 2 versetele 18-24.. stabilite de Dumnezeu încă de la începutul existenței omului.6 Sexul copilului Există o tradiție legată de precizarea sexului copilului de către moașă: aceasta pune pe un fir de păr o verighetă de la o nepoată sau nevastă care a fost domnișoară la cununie și care a fost slujită la biserică. cunoscută de folcloriști sub denumirea de orație de nuntă. omul moare și va fi îngropat creștinește. câteva cuvinte despre cel trecut în viața de veci. să trăiască împreună întreaga lor viață în scopul de a se ajuta reciproc. oficiindu-se slujba religioasă și. care simbolizează schimbarea de statut. el se va despărți de mama și tatăl său și își va lua soție. Pruncul. nunta și înmormântarea. la puțin timp după naștere. în viața de pe pământ.1 Timpul nunții Românii se căsătoresc în general la sate începând cu vârsta de 20 de ani. . în cele 40 de zile dinaintea Crăciunului sau Paștilor. trece prin trei momente foarte importante: botezul. Obiceiuri legate de nuntă Este bine cunoscut că omul. Nașii lor de botez.” Ca o definiție. predica. Acest eveniment este consfințit prin nuntă. o alegorie în care un tînăr vânător pleacă sa vâneze o caprioară. Apoi. trecerea de la poziția de fată la cea de nevastă. Unele comunități rurale încă mai cheamă pețitori pentru a uni familiile în devenire. Dovezi găsim în Sfânta Scriptură. una din legile esențiale al e naturii. la bătrânețe.1. În sfârșit. am putea spune că nunta. unde ne spune: „nu este bine să fie omul singur pe Pământ. sau alți apropiați. Unul din momentele cheie ale ceremoniei vizează despletirea coroniței de mireasă.iar coasta luată din Adam. este botezat pentru a se curăți. Toate trei au o legătură deosebită cu viața religioasă a omului. Întinde nepoata pe pat și ține firul nemișcat deasupra burții femeii. intrând în stare harică. a naște și a crește copii și a se feri de desfrânare. Ei primesc prin rugăciunile preotului. La un moment dat firul începe să se balanseze dintr-o parte în cealaltă dacă fătul este băiat sau circular dacă este fată. Pețitorul folosește o poezie specială. Nici o nuntă nu poate avea loc în posturile mari. a se spăla de păcatul strămoșesc moștenit de la Adam cel din Rai și de la celelalte păcate săvârșite până atunci. pentru că refuzul este echivalent cu refuzul invitației la nuntă. Cuvântul nuntă vine de la termenul grecesc gamos și de la cel latinesc „matrimonium” și înseamnă unirea fizică dintre un bărbat și o femeie. harul divin care sfințește legătura lor și îi ajută la împlinirea ei. Dar pentru că acest articol se adresează în special tinerilor vom arăta mai pe larg Sfânta Taină a nunții care este un subiect foarte important. Să-i facem ajutor potrivit pentru el . prin Sfânta Taină a Cununiei. cununia sau căsătoria este Taina prin care un bărbat și o femeie s-au hotărât reciproc și în mod liber. iar primele două sunt considerate Sfinte Taine. tradiția cere ca părinții soțului să ceară mâna fetei de la părinții acesteia.

este considerat mort fără lumînare. Dacă omul bolnav trage să moară familia cheamă preotul care îi face o slujbă de maslu. Coloniștii romani din Dacia nu au găsit acest copac și obiceiul a fost ușor modificat. Pentru a se evita tăierea unui pom întreg obiceiul se reduce la o creangă. Pentru cei care nu și-au găsit încă un partener de viață. În trecut. de exemplu. Priveghiul durează de obicei trei zile. Ziua de 21 noiembrie. îi citește din carte. ca și al sădirii unui brad la nașterea pruncului. împodobit cum se cuvine pentru serbarea evenimentului. pentru ca sufletul să iasă mai ușor din corp. petrecerea nunții dura trei zile și trei nopți. cei care s-au sinucis sau au murit departe de țară. la un alt moment important al trecerii prin lumea luminată a individului. Apoi corpul. iar slujbele de pomenire sunt cu totul și cu totul speciale. copac ce nu mai putea imboboci după ce a fost tăiat. Cultul funerar Ceremoniile de înmormântare sunt moștenite de la romani. Acest lucru este dovedit de apariția constantă a bradului în cadrul tuturor riturilor de trecere. lumina care să -l ajute să se orienteze mai bine în întunericul lumii de dincolo.cu rădăcini adânci. sau din alte cauze. unde stau de vorbă cu mortul. de exemplu moare fulgerător sau undeva în străini. înmormântarea fiindu-le în același timp și nuntă. La moartea omului. pentru a se cunoaște și eventual pentru a-și găsi potențiali parteneri. folosindu-se. crezând-se că lumina aprinsă în această zi va veghea întotdeauna sufletul în lumea de dincolo. numită popular și Ovidenie. iar uneori fetele nemăritate sunt îmbrăcate la moarte în rochie de mireasă. la mormânt.a bradului în imaginarul autohton se poate cita obiceiul spovedaniei la brad. Acesta este și motivul pentru care. Bărbații și femeile eligibile se întâlnesc la "Festivalul Fecioriei pe Muntele Găina" în Transilvania. Există. ce este împodobită cu zaharicale și turtițe ce se împart la pomana mortului. obiceiul închinării la brad a nou-născutului de către moașă. bradul apare din nou . încă nerăcit. angajează ca și strămoșii lor romani o bocitoare. fapt ce semnifică infrățirea simbolică a celor doi. În caz că nu doresc aceasta. Pomul de înmormantare reprezintă doar una dintre ipostazele sub care se regăsesc anumite prezențe vegetale de mare importanță în viața românului. în regiunile de munte. necăsătorit. vecinii vin la priveghi. este îmbăiat și îmbrăcat cu hainele cele mai bune și așezat în sicriu. În caz că era de traversat o apă. pe care unele basme românești o numesc lumea albă. și cortegiul făcea șapte opriri. Mortul era transportat într-un sicriu deschis așezat într-un car tras de boi prin întreg satul. rugându-l să transmită mesaje celor dispăruți dintre neamurile lor. Dacă cei din familie nu mai au lacrimi. este închinată chiar celor care au murit fără lumânare. anterioară perioadei romane . . Bradul se folosește în cazul în care cel care moare este nenuntit. un brad. Capitolul 3. timp în care preotul vine și îi citește stâlpii. Auzind că cineva cunoscut a murit. dacă acestea le-au secat. Tot pentru a dovedi importanța . mortul este bocit de soție. care semnificau cele șapte popasuri ale lui Iisus pe muntele Golgota. Cel care din neglijența familiei. Aceștia puneau în fața casei unde exista un mort un chiparos. Obligatorie este lumânarea aprinsă. o veche tradiție continuă și astăzi. bradul-frate este tăiat și pus la căpătâiul tânărului. la nuntă. adică toate cele patru evanghelii.bradul de nuntă -. iar în cele de câmpie un pom. se arunca peste ea o pânză pentru ca nu cumva chipul mortului să se privească în apă și sufletul lui să rămână în această lume și să ia forma unui strigoi. de nepoate sau de femeile din sat. din Biblie.

la o lună. la șase luni și la un an. momentul unirii provinciilor românești. citește slujba specială de înmormântare. la trei luni. va păzi sălașurile de duhurile rele. 1 decembrie. Păzit astfel. casa. pe Sfântul Andrei. Tot în această noapte. veghează și petrec. usturoiul. Ajunul Sf. fete și flăcăi. reușind uneori să-i schimbe chiar soarta. acest usturoi cu rol de apărare. perne) considerate utile pe lumea cealalaltă. la 30 noiembrie. La cimitir preotul stropește sicriul cu vin și ulei. cele două componente. Pomenile se fac la o săptămână. tocmai pentru a înzestra usturoiul cu calitățile necesare. va aduce pețitori . Andrei este destinată unor obiceiuri. Întâmplarea a făcut ca ziua națională. Cel mai interesant exemplu de coabitare între ironie și epitafuri vesele și universul destul de negru al morții este Cimitirul Vesel din comuna maramureșeană Săpânța. plină de privațiuni și primejdioasă dar sărbătorile acestui anotimp. Împreună. Andrei îi va ajuta pe toți să depășească momentele de cumpănă de peste an: va servi drept remediu terapeutic. Cu această ocazie se împart de obicei oamenilor săraci hainele și diferite obiecte(paturi. Țăranii români le-au pus sub oblăduirea acestui sfânt. Forța magică cu care el va fi investit în ajunul de Sf. În egală măsură. ce nu trebuie furat pe ascuns de flăcăi. Iarna este sobră. lucrurile importante din existența oamenilor putând fi întoarse de la matca lor firească. natura și individul pregătindu-se deopotrivă pentru nașterea Mântuitorului. ușile și ferestrele acestora sunt unse cu usturoi pisat. provine din cel menit cu un an înainte. cei prezenți mănâncă din coliva mortului. urmând ca vreme de șapte ani să se facă cel putin o dată pe an. fetele vor veghea cu strășnicie usturoiul. să se celebreze a doua zi. Clipa cea mai prielnică pentru a obține informații cu caracter de prospectare pentru anul care vine.purtat la brâu. pregătită acasă de rudele mai îndepărtate. se aduc crenguțe de vișin în casă. cotețele. De asemenea. Andrei este considerat unul dintre acele momente în care bariera dintre văzut și nevăzut se ridică. menit să alunge pătrunderea duhurilor rele la oameni și animale. sau se seamănă boabe de grâu în diverse recipiente. Deși învăluite de muzică și dans. în același moment al anului. "Andreiu' cap de iarnă" cum îi spun bucovinenii. "mințile oamenilor" și "rodul livezilor". usturoiul va putea mai apoi să asigure protecția ființei umane. Noaptea din ajunul Sf.1 Sfântul Andrei Românii își sărbătoresc patronul spiritual. care vor înflori până la Crăciun. animalelor și gospodăriilor. Сea mai importantă acțiune ce se desfășoară în această noapte este "păzitul usturoiului". Sărbători importante la români 4. care să asigure protecție oamenilor. se acoperă oglinzile și vasele cu apă cu o cârpă neagră în același scop. prefigurează parcă clipele în care totul va reveni la viață. De asemenea. Se crede ca în această noapte "umblă strigoii" să fure "mana vacilor". poate antecreștine. Împotriva acestor primejdii. În general. permite interferența planurilor malefice cu cele benefice. apoi toată lumea prezentă merge acasă unde preotul binecuvintează masa pregătita pentru pomenire. cele mai spectaculoase din tradiția românilor. Capitolul 4. tocmai pentru că ele trebuie garantate de autoritatea și puterea sa. spiritualul și istoria. grajdul. pentru a testa rodnicia livezilor și câmpurilor. țăranul român folosește ca principal element apotropaic (de apărare). se alătură pentru a fi comemorate în momentul în care postul Crăciunului este în toi. . Iată cum.

cel din tradiția Bisericii este însă Sfântul Nicolae. In unele culturi.4. Sfântul Nicolae călătorește împreună cu un însoțitor care îl ajută. Curând. La Befana este zâna bună care se îmbracă în negru și aduce daruri copiilor la 6 ianuarie. episcopul navighează pe un vapor sosind pe 6 decembrie. Multe țări și-au păstrat propriile obiceiuri și tradiții de Sfântul Nicolae. care vine cu un sac în spate și o nuia în mână.2 Sfântul Nicolae Decembrie vine apoi cu sărbătoarea. în secolul XI. Povestea lui Moș Crăciun începe cu un bătrân numit Sfântul Nicolae. atât de așteptată de copii. copiii îi așteaptă pe cei trei regi să le aducă daruri de Crăciun. Franța și Olanda celebrează ziua de 6 decembrie ca o sărbătoare religioasă și oferă cadouri copiilor și săracilor. Black Peter. și a fost îngropat în Myra. Moș Crăciun așa cum este el cunoscut azi. A fost descris ca un bătrân olandez vesel și bucălat din comedia Istoria New-York-ului a lui Washington Irving. Sfântul Nicolae călătorește tot cu un însoțitor. au adus cu ele un episcop care purta un costum roșu și mergea călare pe un cal alb. cunoscut drept Knecht Ruprecht. în Ari. Cei cuminți sunt răsplătiți cu daruri iar cei obraznici sunt luați de asistentul său. . În Europa în secolul al XII-lea ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor și a activităților caritabile. s-a împământenit mai mult la oraș. Se spune că el posedă puteri magice și a murit în 340 a. Germania. Imaginea americană a episcopului va evolua treptat până la cea a unui bătrân spiriduș vesel. cu renii și veșmântul roșu și barbă albă a fost inventat la începutul secolului XX de o companie de publicitate americană care făcea reclamă pentru celebra Coca cola. Anul 1823 a continuat poveștile cu Moș Nicolae cu publicarea poemului "O vizita a lui Moș Nicolae" al lui Clement Moore.H. episcopul din Myra. un oraș port din sudul Italiei. Puerto Rico. În Germania. Câți dintre noi nu au așteptat cu înfrigurare dimineața de 6 decembrie pentru a se uita dacă Moșu' a lăsat ceva în ghetele pregătite de cu seară? Acest obicei al darurilor aduse de Moș Nicolae. Legenda s-a răspândit în toată lumea și a luat caracteristicile fiecărei țări. și ajută fetele sărace să se mărite oferindu-le o zestre. Copiilor din România li se poate întâmpla ca Moș Nicolae să aducă și câte o vărguță (pentru cei obraznici). În Italia. În multe țări latine: Spania. soldații religioși din Italia au luat rămășițele sfântului cu ei înapoi în Italia. Are la el o carte mare care îi spune cum s-au purtat copiii olandezi în timpul anului. Ei au preluat legenda lui Moș Nicolae în locurile lor natale. Este posibil să fie un împrumut din țările catolice. Copiii obraznici sunt pedepsiți cu câteva lovituri de nuia. În Olanda. Mexic și America de Sud. Când colonistele olandeze au călătorit în America. Krampus sau Pelzebock. Adevăratul Moș Crăciun. a Sfântului Nicolae. Ei au construit o biserică în memoria lui. Rolul de ocrotitor al familiei cu care a fost investit de religia ortodoxă Sfântul Nicolae îi dă dreptul să intervină în acest fel în educația copiilor. pelerinii creștini din toată lumea au venit să viziteze Biserica Sfântului Nicolae. Târziu. unde Moș Crăciun este cel care pune daruri în ghete sau ciorapi anume pregătiți.

arborelui lumii’’. nu a fost dintotdeauna împodobit astfel. nuci și colaci. prăjiturile și vinul. 4. Crăciunul.3. decorat cu globuri în care se reflectă lumina scânteietoare a lumânărilor sau a instalației electrice. pe toată perioada Crăciunului. știind să accepte și obiceiuri mai recente. momentul în care natura dă speranțe că va renaște. în 1605 la Strasbourg a fost înălțat primul pom de Craciun. ducesa Dorothea Sybille von Schlesien împodobește primul brad așa cum îl cunoaștem noi astăzi. românii au apelat în egală măsură la tradiție. care au ca subiect Nașterea Domnului. El s-a păstrat asociindu-se câteodată cu celebrarea marelui eveniment creștin care este Nașterea Domnului Iisus Hristos. Întâmpinată cu bucurie. În ajunul Crăciunului. Conform documentelor. care amintesc de păcatele comise de primii oameni. pe înserat. Nu avea încă lumânări și era împodobit cu mere roșii. Nașterea Mântuitorului aduce cu ea și o sumă de practici foarte vechi prin care se celebra Solstițiul de Iarnă. crenguțele verzi cu care erau împodobite casele cu ocazia Crăciunului. Există de asemenea cântece de stea (sau colinde creștine). Deși în Europa originea sa precreștină nu mai e contestată de nimeni.. mulți colindători umblă pe străzile acoperite cu zăpadă ale orașelor și satelor. să continue colindatul. . Tradiția din România cere ca cei mici să meargă din casă în casă.arborele Paradisului’’. erau considerate tradiții păgâne. alții îl consideră o referire directă la . ci și numeroase mesaje și simboluri ale unei străvechi spiritualități românești. ținând în mână o stea făcută din carton și hârtie. Liderul cară cu el o stea din lemn. Copiii cu steaua vestesc Nașterea Domnului și sunt primiți cu bucurie de gazdele care îi răsplătesc cu mere. acoperită cu staniol și decorată cu clopoței și panglici colorate. cei care colindă sunt oameni în toată firea.3 Crăciunul Cântarea cântecelor de stea este o parte foarte importantă din festivitățile Crăciunului românesc.. Postul Crăciunului ia sfârșit și fiecare se poate bucura de mâncărurile rituale: preparatele din porc.3. la Breslau. al 15-lea. așa cum îl cunoaștem noi astăzi. Dar nu peste multă vreme în locul acestora va fi folosit un arbore întreg. în toate satele din țară. In 1611. cu tot cu gazdele care i-au omenit. într-o piață publică. În prima zi de Crăciun.2 Împodobirea bradului Pomul de Crăciun. sarmalele. cu scene biblice pictate pe ea. cântând cântece de stea și recitând poezii sau legende. Obiceiul colindatului a înglobat în el nu numai cântec și gest ritual. În Maramureș. părerile rămân totuși înpărțite: unii văd în el o reprezentare a . Până în sec.4. colacii și cozonacii. Obiceiul este să treacă pe la fiecare casă iar apoi. înainte de alungarea lor din rai.1 Colindatul creștin Pentru cea mai așteptată sărbătoare din decembrie. ca și darurile care le făceau oamenii unii altora. 4. împodobit cu mere de un roșu aprins. Cele trei zile de sărbătoare ale Crăciunului aduc liniște și pace în case. începe colindatul. O imagine a Sfintei Familii este lipită în centru stelei și întreaga creație este atașată de o coadă de mătură sau de un băț puternic.

In 1776. obiceiul fiind imediat imitat de protipendada bucureșteană. Măiestria încondeierii ouălor de Paști este o tradiție din cele mai vechi timpuri ale românilor. familii întregi cunosc și practică acest mesteșug. în saloanele germane. tehnica încondeierii ouălor a ajuns la nivel de artă. sau decorate cu diverse podoabe și puse la vânzare pe durata întregului an. amestecate cu verdețuri și condimentate). Împistritul ouălor este un obicei practicat în zona Bucovinei. Cu timpul. 4. fie că este vorba despre țări din Asia. a dus la legarea ouălor de anumite ritualuri de înviere a naturii și în cele din urmă la legarea Paștelui de acestea. Cântecul german de Crăciun O Tannenbaum devine în limba română O brad frumos. Lumânări sunt aprinse pentru fiecare persoană în timpul acesteia. Se spune și că lumânările aprinse opresc fulgerul și tunetul de la rănirea oamenilor pe drumul spre casă. înnoirea hainelor și o baie rituală înainte de mersul la biserică sunt toate mărci ale noului început. însa. al 19-lea. sărbătoarea Paștilor simbolizează renașterea și înnoirea vieții de zi cu zi. Curățarea casei. iar în anul 1880 cucerește și Casa Albă. fie împistritul. fiind adoptată pretutindeni. Toată lumea. împodobit și scânteietor. Românii pictau ouăle în mod tradițional cu roșu și le decorau ornamental. După 1878. se îmbracă în hainele sale cele mai bune (multă lume poarte costumele naționale) și merge la slujba de la miezul nopții. America de Nord și de Sud sau Australia. pe lânga simpla vopsire. în România. . transformând vopsirea ouălor într-o formă de artă și un talent pentru experți. drob (măruntaie de miel tocate. iar obiceiul împodobirii bradului pătrunde în toate casele românilor. începand cu ziua de marți până vineri. se practică fie încondeierea cu pensula. cu o masă care include specialități ca pască. decorațiunile (globurile) de Crăciun din sticlă argintată de Turingia au tot mai mult succes. La noi obiceiul a pătruns odată cu influența germană. În zona Bucovinei tradițiile supraviețuiesc cu greu schimbărilor însă exista oameni care duc mai departe meșteșugul împistritului și care iși invată cu drag și cu răbdare copiii tainele încondeierii ouălor. Africa. tradiția pomului de Craciun ajunge și în Statele Unite. folosindu-se ceară. În Săptămâna Mare. iar oamenii pleacă cu lumânările încă aprinse. sosită în Țările Române în 1866 unde prinții și prințesele au început să împodobească bradul. cozonac.4 Paștele Împreună cu aspectele religioase. alte culori au început să fie folosite. când primii studenți români au inceput să meargă la studii la universitățile din Berlin sau Viena. românii continuă sărbătoarea tradițională. așa că această tradiție pur germană va cuceri întraga lume. bogată sau săracă. și la curtea regală a dinastiei Hohenzollern. există. În timp. brânzeturi sau pandișpan (pain d'Espagne). Odată ajunși acasă. prin intermediul soldaților germani care participau alături de englezi la războiul de independență. friptură de miel. și excepții când. pentru a aduce lumina în casele și apartamentele lor. Credința că ouăle reprezintă sursa vieții. sărbătoarea era de neconceput fără pomul de Crăciun. ouă adevărate sau din lemn sunt pictate cu desene complexe. Deși femeile sunt cele care se ocupă de înfrumusețarea lor. La sfârșitul sec. Astăzi.

cei ce doresc să-și cunoască viitorul aruncă un obiect personal . Mai ales măștile sunt cele care vorbesc cel mai mult despre imaginația și umorul săteanului român. acesta bate în marginea căzănelului. 4. "Plugușorul". dorindu-le un "prosper nou an" (La mulți ani!). ban. Iată unul dintre obiceiuri: "Vergelul". se naște. iar vechiul an. urându-le prosperitate și "semănare bună". alt obicei. "Capra". să-și potrivească vorbele și să stârnească hazul. Muzica și dansul. ban . cuțit . mai ales dacă și cu cine se vor căsători. în toate satele cetele de flăcăi se prepară pentru "urat". Concretizarea spectaculoasă a unor mituri antice legate de simbolistica animalelor.1 Obiceiuri de Anul Nou Pentru cel mai important moment. . pieptene .nuntă. Ajutându-se de două vergele de la războiul de țesut. Obiect după obiect este scos din apă la cererea participanților. anunțată din vreme de "colceri" sau "chemători" se adună toți cei interesați. mărgea. fiecărei gospodării. Pe înserat.5. Este un prilej de sărbătoare. ele devenind cu timpul adevărate podoabe de artă populară. În diferite zone ale țării.ceartă. In săptămâna dintre Crăciun și Anul Nou. sătenii merg cu plugul din casă în casă pentru a ura lumea de Anul Nou. reprezentat de bătrânul obosit. Dacă acest fel de manifestare ne duce cu gândul la practici arhaice magice de alungare a maleficului. Există și un cuvânt generic pentru aceste obiceiuri: "mascații". reprezentat de copil. copiii aruncă semințe de grâu peste pragul vecinilor. Se crede că nici o persoană nu ar trebui să petreacă această noapte de una singură. sistem complex de datini și obiceiuri. remarcabile prin virtuozitate și dinamism. "Bunghierii". Pe 1 ianuarie. Tot ajunul anului nou prilejuiește practicarea anumitor acte misterioase. Faptul că aceste obiceiuri se practică la cumpăna dintre ani este justificat de simbolistica zilei de 31 decembrie. este strâns legat de mitul fertilității. aceste manifestări reprezintă o modalitate originală de exprimare a arhaicelor asociații rituale dintre animale și cultul cvasiuniversal al soarelui. alcătuiesc un spectacol unic. care încearcă să prospecteze viitorul. "Căiuții". atât timp cât este noaptea în care noul an. la care participă mai ales tinerii necăsătoriți și părinții acestora. Vorbe frumoase.bogăție. Tâlmăcirea sensului obiectului este simplă: inel . care in gândirea populară reprezintă data morții dar și a renașterii ordinii cosmice.bărbat colțos. Structura ceremonială a obiceiului este în același timp plină de forță și vitalitate. dar obiceiul este în esență același. Cei care fac "Vergelul" doresc să afle ce le rezervă noul an.căsătorie amânată etc. e înlocuit. costumația și interpretarea pot fi diferite. Într-un căzănel cu apă. Ca o incantație magică. costumele sunt pregătite din vreme. pieptene. "Jienii". "Mascații" etc.inel. măștile. piatră . El urmează să "proorocească viitorul". în ajunul anului care se pregătește să se nască sunt așteptați să apară "Ursul".Pe 31 decembrie. de prosperitate și belșug sunt adresate de cetele care vin cu "Plugușorul". trecerea în noul an. pregătirile se reiau. Anume meșteri s-au specializat în confecționarea lor.5 Anul Nou Sărbătorirea Anului Nou a fost permisă și în timpul regimului comunist. cuțit etc. măștile pline de expresivitate. textul urării se transmite din tată în fiu și nu există român să nu-l cunoască.4. În casa unei gazde. Recuzita. intonând o incantație. pentru că aceasta nu avea o conotație religioasă. Personajul cel mai de seamă este "Vergelatorul". "Malanca".

Câteva din sculpturile lui Brâncuși conțin elemente ale artei populare românești. In fiecare din ele pun puțină sare. atât de reci ale iernii. se adună în jurul căzănelului din care apa a fost înlocuită cu vin și petrecerea începe. După ce toate răspunsurile au fost date. Operele multor compozitori au fost parțial inspirate din muzica populară românească. sunt și ele bazate pe muzica populară românească. pentru a lua apă sfințită. Așa vor ști. Cel ce va reuși. petrecând cu toți Ionii și Ioanele și pregătindu-se pentru truda care va veni curând. țăranii români își trag sufletul alături de cei dragi. Toți românii se duc la biserică de Bobotează. . dacă vor avea secetă sau ploaie și în ce lună anume. atât de necesara pentru tămăduire și purificare. Compozitorii George Enescu și Theodor Rogalski. tinerii se întrec să scoată la mal crucea aruncată de preot în apa înghețată. adunați pe lângă focuri. numite Rapsodiile Române. numindu-le după lunile anului. Capitolul 5. triști sau plini de speranță. cu toții. În aceste zile. cel ce dezleagă vrăjile și făcăturile. pentru că în mod misterios cantitățile sunt diferite. sculptorul Constantin Brâncuși și scriitorul Eugen Ionescu sunt probabil printre cei mai cunoscuți artiști de origine română. Viețile și obiceiurile românilor de la țară au fost mult timp subiectul favorit al scriitorilor români. ei vor verifica cât lichid a lăsat sarea topită în fiecare foaie. va avea parte numai de bine. neavând altă treabă decât de a hrăni animalele. A doua zi. Se folosesc de foile unei cepe mari pe care le desprind și le așază în ordine. Prima săptămână din ianuarie este marcată de doua alte importante sărbători creștinești: Botezul Domnului sau Boboteaza pe 6 ianuarie. În satele și orașele asezate pe maluri de ape. de Sfântul Vasile. țăranii recurgând la meteorologia populară. obișnuiesc să prevadă cum va fi vremea în anul ce vine. odată cu topirea zăpezii. și Sfântul Ion pe 7 ianuarie. Când se apropie miezul nopții către noul an. Arta tradițională românească Cultura tradițională a avut în timp o influență puternică asupra artei profesioniste a României. Capodoperele lui Enescu.

ro . Editura Agora.ro www.descopera. 2008 Sărbători și obiceiuri românești”. Editura Academiei și Editura Monitorul Oficial. Ion Ghinoiu. București. București. Ion Ghinoiu. 2003 http://www.com http://traditiidinromania.travelguideromania. București.Bibliografie Mică enciclopedie de tradiții românești”. 2002 „Atlasul etnografic român”. Editura Elion. Ion Ghinoiu.